Legendele Dacilor-Octavian Sarbatoare

Octavian Sãrbãtoare

Legendele dacilorLegendele dacilorLegendele dacilorLegendele dacilor

poporulpoporulpoporulpoporul nemuritor al zeilor nemuritor al zeilor nemuritor al zeilor nemuritor al zeilor

Lupul ºi ºarpele vor salva lumeaLupul ºi ºarpele vor salva lumeaLupul ºi ºarpele vor salva lumeaLupul ºi ºarpele vor salva lumea

Legendele dacilor poporul nemuritor al zeilor – Octavian Sărbătoare

2

First published in Australia in Jan. 2014 by Sarbatoare Publications, Sydney, NSW For other publications SEARCH ‘Octavian Sarbatoare’ at National Library of Australia: http://www.nla.gov.au/ [email protected] Copyright © 2014 and subsequent years by Octavian Sărbătoare. Această lucrare şi traducerile ei sunt copyright (au drept de autor Octavian Sărbătoare). Ea poate fi liber folosită ca fişier electronic, înglobată în alte lucrări de sinteză sau antologie, sau imprimată pe hârtie în forma în care se află. Editurile o pot liber tipări pe hârtie în diferite formate (inclusiv ediŃii de buzunar) preluând în ediŃii proprii textul de bază, fără a face modificări în acest text, şi fără a cere acordul autorului care-şi păstrează dreptul de autor. National Library of Australia Cataloguing-in-Publication entry: Sarbatoare, Octavian. Legendele dacilor poporul nemuritor al zeilor : lupul şi şarpele vor salva lumea Edition: 1st ed. ISBN 978 0 9875729 9 8. 1. Zalmoxis. 2. Mythology, Romanian. 3. Dacians -- Religion. I. Title. 859.335 Typeset by Sarbatoare Publications Pe prima copertă: Stindardul dacic şarpele cu cap de lup; Marele rege Burebista reprezentat cioplit pe un trunchi de copac uscat în munŃii României. Pe coperta a patra: Toiagul înŃelepciunii Lui Zamolxe purtat de zâne (foto Laura Apostol). Notă în loc de prefaŃă: Prezenta carte, cu titlul şi subtitlul Legendele dacilor poporul nemuritor al zeilor: Lupul şi şarpele vor salva lumea, este o ficŃiune de idei făcând parte din setul de lucrări neodacice vizând dezvoltarea imaginarului spiritual-religios numit zamolxianism modern sau neozamolxianism. Lucrarea conŃine patru capitole, primele două îşi au drept locaŃie în timp vremea dacilor, perioada legendar-istorică a Marelui Preot Deceneu, iar celelalte două capitole, epoca actuală. Cartea etalează şi reactualizează povestiri mitice şi legendare, taine păstrate cu grijă timp de mii de ani.

Octavian Sãrbãtoare

Legendele dacilor poporul nemuritor al zeilor

Lupul ºi ºarpele vor salva lumea

ColecŃia Deceneu

Sarbatoare Publications

Sydney


4

Cap. 1

Burebista ºi nemuritorii lui Motto: „Jur ca în luptă să fiu puternic ca şoimul în zbor, ca apele

învolburate să răstorn stânca vrăjmaşilor, ca vântul năpraznic să nimicesc pe cei răi.” (din Cartea Lui Zamolxe, LEG, 2, 46).

Din vremurile veşnicei dăinuiri, pe pământurile întinse ale arienilor,

hălăduia Cavalerul trac, nemuritorul. Era zeu al războiului şi urmaş al străbunului zeu Ares, întruchiparea dreptăŃii Dumnezeului Ler strămoşesc. Veac după veac au păşit şi alŃii, pe urmele Cavalerul trac, ca să slujească lumina. Faptele de vitejie ale acestor nemuritori sunt scrise în cer în Cartea Lui Dumnezeu şi încrustate în inimi.

Dar mai trăiau şi alŃi oameni, cei cuprinşi de întunericul sufletelor. Ei se temeau de lumină. Bezna nu putea să apună prea curând, Domnul cerului făcuse ca lumina şi întunericul să aducă freamătul, faŃa şi reversul lucrurilor, până la vremurile marilor suferinŃe ale schimbării la faŃă a lumii.

Răsărea soarele în Ńara zeilor. MunŃii îşi dădeau aburul dimineŃii ofrandă soarelui, pe dealuri răsunau cântece de păsări. În razele de lumină roua câmpiilor se schimba în diamante, iar apele limpezi erau oglinzi de suflete.

Dacia era inima pământurilor tracilor. Părintele Deceneu, abia fusese iniŃiat Mare Preot, de către Marele Preot Dorian, pe Ceahlău, muntele cogaion al carpilor.

Deceneu şi Burebista se cunoşteau din copilărie. Burebista avea doar şase ani mai mult decât Deceneu, care intrase de tânăr în preoŃia Lui Zamolxe. Drumurile vieŃilor lor i-au dus acolo unde le erau hărăzite destinele, Burebista mersese pe calea armelor, Deceneu pe cea a păcii şi înŃelepciunii.

MulŃi ani triburile tracilor fuseseră măcinate de rele şi Dumnezeul strămoşesc îşi întorsese faŃa de la poporul Său. Dar vremurile se schimbaseră, treptat Domnul cerului a privit din nou către Ńara zeilor. Puterea tracilor crescuse de când aprindeau focurile sacre pe toate pământurile locuite de ei. Şi duşmanii nu mai îndrăzneau. Oamenii învăŃau din nou să asculte străbunii de sub brazdă, şoapta pământului, iar sufletul lupului îşi arăta iarăşi lumina.

Burebista şi nemuritorii lui

5

Burebista, căpetenia destoinică a câtorva triburi de daci, nu era îndeajuns de puternic încât să oprească luptele dintre fraŃi. Îl durea inima auzind că tracii s-au războit iarăşi între ei. Se tot gândea cum să oprească vărsările de sânge, că duşmanii aşteptau să-i simtă slabi ca să năvălească. Şi Deceneu era hotărât să-i adune pe traci sub coroana unui singur rege.

Era primăvară şi Burebista primise vorbă de la Deceneu să vină la Sarmisegetuza. Marele Preot avea cuvinte de taină cu dacul al cărui destin era scris în stele.

Abia începuse vara şi Burebista, însoŃit de oşteni călări, aleşi cu grijă, a pornit să-l întâlnească pe Deceneu. Cu regele venea şi nevasta sa Zânaida, fata unui rohman din Ńinuturile carpilor. Chiar Marele Preot Deceneu îi căsătorise cu ani în urmă.

Era într-o amiază, soarele strălucea puternic, când Burebista a ajuns la Sarmisegetuza, capitala sacră a dacilor. Pe dată Marelui Preot i s-a dat de ştire despre venirea oaspeŃilor, care au descălecat la casele anume pregătite pentru ei şi s-au odihnit după oboseala drumului lung. La timpul potrivit Burebista a trimis vorbă lui Deceneu că era gata să fie primit.

Şi Burebista cu oştenii lui au fost conduşi în marea sală a focului sacru dacic, care fusese ridicată iarăşi după distrugerea ei de către regele gal Aster. Acolo îi aştepta Deceneu.

Înalt, îmbrăcat în roba albă a Marelui Preot, purtând eşarfa sacerdotală, Ńinând în mâna dreaptă toiagul înŃelepciunii Lui Zamolxe, având pe cap căciula de blană de miel a preoŃilor pileaŃi, Deceneu s-a bucurat la vederea oaspeŃilor.

- Închinare Mărite Preot! i s-a adresat Burebista. Şi neamurile tracilor să aibă parte de lumină în suflete.

- Bun sosit oaspeŃi de seamă şi oşteni viteji! a răspuns Deceneu. Iată că a venit timpul împlinirii voastre.

Noii veniŃi au fost îndemnaŃi să ia locuri la mese şi îndată slujitorii sanctuarului au adus mâncăruri pentru toŃi cei prezenŃi în sala focului nemuririi dacilor. Burebista şi nevasta sa Zânaida s-au aşezat la masă alături de Deceneu şi de Mara, preoteasă şi nevastă a lui Deceneu. Şi toŃi s-au înveselit la mesele bogate aşa cum era datina străbună. După tradiŃia strămoşească nu se beau băuturi ameŃitoare în preajma focului sacru.

Şi cei doi au depănat amintiri şi şi-au spus veşti.


6

- Am aflat despre galii scordişci, care locuiesc la sudul fluviului Istru, că sunt tare neliniştiŃi! a spus Burebista. Aşa dezbinaŃi cum sunt azi tracii va fi greu să-i confruntăm. Ba chiar unii traci s-au unit cu duşmanii şi ne ameninŃă aici în Dacia. Ne trebuie o mână de fier.

- Mâna de fier vei fi tu Burebista! i-a zis Deceneu. Mâine dimineaŃă te voi iniŃia în Ordinul Cavalerilor Zamolxieni, frăŃie de curaj şi înŃelepciune. Când curajul se înfrăŃeşte cu înŃelepciunea, vine izbânda în toate cele făptuite.

- Sunt gata Mărite Preot! l-a încredinŃat Burebista. Trebuie să oprim vărsarea de sânge între fraŃi.

Când ospăŃul s-a sfârşit, Burebista şi oamenii lui au revenit la casele de oaspeŃi şi s-au pregătit pentru dimineaŃa următoare. Sala cea mare s-a golit şi slujitorii sanctuarului au pregătit lemnele şi toate cele de trebuinŃă pentru a doua zi.

Dis-de-dimineaŃă oaspeŃii erau strânşi în sala cea mare a focului sacru dacic şi aşteptau venirea Marelui Preot. Abia s-a crăpat de ziuă când Deceneu a venit însoŃit de un sobor de preoŃi şi preotese. Şi cerurile s-au deschis, zeii străbunilor şi-au coborât spiritele peste Sarmisegetuza sacră a regilor daci. Vulturii şi şoimii munŃilor dădeau rotogoale largi locurilor.

S-a făcut linişte adâncă, toŃi aşteptau spusele Marelui Preot care le-a vorbit:

- Popor de la izvor! Iată timpul când avem nevoie de un om al Lui Dumnezeu să unească triburile tuturor tracilor. VeŃi fi astăzi martorii unor clipe ce vor intra în veşnicie. MulŃi ani neamurile tracilor au fost răvăşite de rele. Dar Dumnezeul Ler s-a îndurat de noi şi nu ne-a lăsat să pierim. Sunt încă multe de făcut. Astăzi vom trăi un timp de măreŃie, regele Burebista, domnitor al unor triburi ale dacilor, va păşi pe calea cavalerilor zamolxieni, nemuritorii. Cerul mi-a vorbit şi am ales cu mare grijă această înălŃare în suflete. Chemăm spiritele străbunilor să fie prezente aici cu noi şi zeul strămoşesc Zamolxe să ne însoŃească în ce vom face astăzi.

Cu mâna sa Marele Preot a pus lemne pe vatră, iar când focul s-a înteŃit l-a chemat pe Burebista să se apropie de vatra sacră a nemuririi dacilor arieni.

- Vino rege Burebista! Îndreaptă-Ńi acum mâinile cu palmele deschise către focul sacru şi spune după mine, cu credinŃă din inimă, patru jurăminŃi: „Jur pe toiagul înŃelepciunii Lui Zamolxe, pe Cavalerul trac


7

din Varanha, să slujesc dreptatea şi adevărul. Jur ca în luptă să fiu puternic ca şoimul în zbor, ca apele învolburate să răstorn stânca vrăjmaşilor, ca vântul năpraznic să nimicesc pe cei răi. Jur pe inima Lui Zamolxe, neamului meu să-i fiu credincios, pe asupritor să-l pun în genunchi, şi pe cel umilit să-l ridic. Jur pe focul sacru dacic, să Ńin vie flacăra iubirii de oameni, să aduc la lumină oamenii lumii. Focul Viu al Lui Dumnezeu să mă însoŃească. Zău! Zău! Zău!”

Burebista a urmat întocmai Jurământul Cavalerilor Zamolxieni. Apoi Marele Preot i-a cerut unuia dintre slujitorii sanctuarului să aducă pocalul. La un semn al lui Deceneu s-a auzit, din gura unui om, urletul lupului. Şi Deceneu a continuat ritualul:

- Rege Burebista, aici în prezenŃa Focului Sacru Dacic, ia acest pocal şi bea din el lapte de lupoaică. Şi aşa sufletul tău să primească curajul lupului, iar din focul sacru dacic sufletul tău va lua înŃelepciunea şarpelui.

Şi focul s-a înteŃit. Burebista a dus la gură pocalul şi a băut laptele de lupoaică. Spiritul Marelui Lup Alb a coborât în focul sacru dacic, în depărtare se auzeau urletele lupilor care-i simŃeau chemarea. Apoi Deceneu a mai spus:

- Rege Burebista, de astăzi eşti cavaler zamolxian în gradul cel mai înalt. Misiunea ta abia începe, ai acum în tine şi sufletul nemuritor al lupului şi pe cel al şarpelui. Dumnezeul Ler strămoşesc este cu tine.

Dacii au izbucnit în urale puternice: Ahoooo! Ahoooo! Ahoooooo! Glasurile lor se auzeau hăt departe, codrii au tresărit la naşterea unui om al luminii.

Ritualul s-a terminat şi Deceneu a avut o vorbă de taină cu Burebista zicându-i:

- De mâine poŃi, pe toŃi oştenii tăi, să-i iniŃiezi cavaleri nemuritori. Dacă asta-Ńi este vrerea, atunci oamenii sanctuarului vor pregăti tot ce-i nevoie.

- Aşa voi face Mărite Preot! i-a răspuns Burebista. A doua zi, dimineaŃa stătea să mijească, Burebista aştepta timpul

potrivit ritualului. Şi a condus singur ceremonia şi i-a iniŃiat în Ordinul Cavalerilor Zamolxieni pe toŃi tinerii bravi, cu care venise. Ei i-au jurat credinŃă la focul sacru dacic.

Apoi Deceneu, Marele Preot, le-a vorbit celor de curând iniŃiaŃi: - Astăzi aŃi intrat în rândurile oamenilor luminii, v-aŃi început vieŃile

de bravi ai neamului. AflaŃi şi cum trebuie să vă purtaŃi şi să cunoaşteŃi


8

Codul Cavalerilor Zamolxieni, nemuritorii. Această lege a fost dată din vechime străbunilor de către Marele Lup Alb, protectorul Lui Zamolxe pe timpul când înŃeleptul neamului era om în carne şi oase. Şi iată cele opt precepte care să vă fie temelie în viaŃă: În primul rând, cavaler zamolxian adevărat este acela care are în el spiritul lupului şi pe cel al şarpelui. El se umple de ele, spiritul lupului îi va da curajul nemărginit, iar de la cel al şarpelui va avea înŃelepciunea. Şi cele două spirite se îngemănează în cavalerul zamolxian şi cu ele el va face fapte mari. În al doilea rând, să ştiŃi că spiritul lupului şi cel al şarpelui sunt cerute la focul sacru dacic de unde cavalerul zamolxian adevărat îşi ia curajul şi înŃelepciunea. Şi e nevoie ca aceste spirite să fie împrospătate la focul sacru dacic unde, cu mâinile întinse, cavalerul face iarăşi jurământul cavalerilor zamolxieni, întru pomenirea crezului ca mărturisire de credinŃă. În al treilea rând, cavaler zamolxian adevărat este cel ce slujeşte dreptatea şi adevărul mai presus de toate. Cu înŃelepciunea şarpelui, el va şti cum este mai bine să meargă pe marea cale a înŃelepciunii Lui Zamolxe. În al patrulea rând, cavalerul zamolxian adevărat este puternic în luptă tot ca şi şoimul în zbor. La vremurile grele el aşteaptă timpul potrivit, că viaŃa-i are mare preŃ, dar va continua neînfricat lupta când se va ivi prilejul. În al cincilea rând, cavaler zamolxian adevărat este acela credincios până la moarte neamului său. El va pune în genunchi pe asupritori, oricine ar fi ei, va ridica din genunchi pe cei umiliŃi, iar pe oamenii răi, vrednici de moarte, îi va ucide, şi pe oamenii iubitori de lumină îi va iubi. În al şaselea rând, cavalerul zamolxian adevărat este urmaşul în spirit al Cavalerului trac. El este justiŃiarul dac care-şi împlineşte viaŃa slujind pe Dumnezeul Ler, pe Zamolxe şi străbunii neamului său. Aşa toate îi vor merge din plin. În al şaptelea rând, aflaŃi că după moartea trupurilor, cavalerii zamolxieni, bravii acestei lumi, merg cu sufletele în cerul de purpură al Lui Zamolxe, unde vor fi îngeri. Şi acolo vor întâlni spiritele Marelui Lup Alb şi pe cel al Cavalerului trac. Şi de acolo Dumnezeu îi va întrupa şi-i va trimite iarăşi să aducă lumină lumilor. În al optelea rând să ŃineŃi minte purtarea voastră de trimişi ai Lui Dumnezeu: FiŃi neînfricaŃi aşa cum lumina nu se teme de întuneric, fiŃi înŃelepŃi precum cugetul străbunilor. Voi sunteŃi nemuritorii lumilor Dumnezeului Ler.

ToŃi au ascultat cu luare aminte vorbele Marelui Preot, care le-a mai zis:


9

- Şi mai luaŃi seama că un cavaler zamolxian este neîndurător cu duşmanul. Pedepsele date oamenilor răi sânt pe măsură, dar cea mai grea este dată trădătorilor de neam. Ea este moartea. Pentru cei care-şi trădează neamul nu există iertare sau milă, ei vor fi ucişi oriunde se vor afla pe pământ. Orice cavaler zamolxian când va afla că cineva a trădat neamul său să cerce dacă este adevărat. Şi când el se va încredinŃa că-i aşa, atunci cu orice prilej potrivit are datoria să-l ucidă pe trădător. Aşa răul se va stârpi dintre noi dacii, poporul zeilor. Acum vouă, celor care aŃi devenit de curând cavaleri zamolxieni, vă spun: MergeŃi în codru. Şi de s-or arăta lupii, care sunt acum fraŃii voştri în spirit, atunci e semn bun din cer, de la Dumnezeu Fârtatul. Spiritul Marelui Lup Alb vă va călăuzi.

Spunând acestea Marele Preot Deceneu s-a retras. Şi Burebista împreună cu noii iniŃiaŃi cavaleri zamolxieni au mers toŃi la casele de oaspeŃi. După-amiază regele i-a luat pe ai săi şi au pornit prin pădure să se întâlnească cu lupii, aşa cum îi sfătuise Marele Preot.

Ajunşi pe o coamă de munte Burebista şi oştenii lui au privit în zare şi au văzut lupii într-un luminiş de pădure. Soarele strălucea puternic şi corbii zburau pe deasupra capetelor lor. Spiritul Marelui Lup Alb era cu ei, zeii vegheau dacii, poporul lor.

- Iată semnele schimbării noastre în bine! le-a spus Burebista. Vedem lupii, protectorii neamului. Vom fi şi noi ca lupii, apărători ai neamului şi gliei străbune. Şi iată în cer ni se arată acum zborul corbilor, mesagerii zeilor care ne dau de ştire că suntem pe calea luminii. Doamne Zamolxe, străbun al neamului, om al nemuririi, suntem ai tăi. Putem acum să ne întoarcem la Sarmisegetuza.

Când a revenit în cetatea sacră cu oştenii săi, Burebista i-a povestit lui Deceneu toate cele întâmplate lor în pădure. Deceneu s-a bucurat de cele auzite şi se gândea: „Acest om, cu voia Domnului, a intrat pe calea cerului. De acum i se vor deschide porŃile luminii. El va face iarăşi din traci un neam de bravi. Aşa poporul zeilor va renaşte”.

- Toate v-au mers din plin! i-a zis Deceneu. A venit timpul acum să porneşti cu curaj şi încredere. Tu eşti cel care să-i unească pe toŃi tracii sub o singură coroană regală. Mâine vom face ritualuri anume pregătite. Şi cu voia cerului vei fi rege al tuturor tracilor.

A doua zi, la ceasul prânzului, în sala cea mare a focului sacru al nemuririi dacilor arieni, s-au strâns căpetenii, preoŃi, preotese şi mult


10

norod. Şi Deceneu a adus coiful regal al neamului, cel purtat de către străbunul Zamolxe, în vremurile de demult.

Deceneu era îmbrăcat solemn în strai de mare sărbătoare. Şi le-a vorbit tuturor:

- Astăzi, aici la Sarmisegetuza, în inima pământului łării Zeilor, eu Deceneu, Marele Preot, şi prin mine poporul întreg îl încoronează pe Burebista ca rege al tuturor tracilor. DuceŃi aceste vorbe mai departe, că eu, Deceneu, am tălmăcit voinŃa zeilor că Burebista va fi un rege mare şi faptele lui vor fi de-a pururea vii în sufletele urmaşilor noştri. Am zis!

MulŃimea a izbucnit în strigăte de bucurie: Ahoo! Ahooo! Ahooooo! Au urmat petrecerile care au durat la Sarmisegetuza câteva zile.

Şi a sosit timpul când Burebista trebuia să părăsească Sarmisegetuza. La plecare Deceneu i-a mai spus regelui:

- Ia aminte când vei trece cu oastea Istrul! Nu uita că aurul pe care au fost odată scrise Legile Lui Zamolxe se află încă la galii scordisci. Este aurul dacilor. Să-l aduci înapoi, că-l vom lucra în plăci pe care vom scrie iarăşi marile legi ale neamului.

Şi Burebista s-a întors în cetăŃile sale şi timp de câŃiva ani a dus campanii de unire a tracilor, fie cu duhul blândeŃii, fie pe calea armelor. Regatul tracilor se mărea şi luptele dintre fraŃi aproape că încetaseră. Şi duşmanii nu mai cutezau să le calce pământurile.

Adesea regele se sfătuia cu Deceneu în treburile regatului şi după un timp Burebista l-a asociat pe Deceneu la domnie.

Puterea regatului trebuia să crească şi mai mult. Regele avea nevoie de oameni iscusiŃi şi treji. Erau unii dintre daci, la acel timp, care aveau năravul băuturii fără măsură. Atunci Deceneu şi Burebista, care nu erau băutori de vin sau de tării, au dat poruncă să se taie viile acolo unde era obiceiul beŃiei. Regatul lui Burebista s-a întins din ce în ce mai mult. Şi sosise timpul să treacă marele fluviu Istru, să-i liniştească pe galii scordisci.

Era într-o primăvară când regele Burebista a ajuns cu oştenii săi pe malul stâng al Istrului. Acolo se pregătiseră din vreme plutele cu care vor trece apa, dar au aşteptat pentru a doua zi.

Dis-de-dimineaŃă au ridicat tabăra şi toŃi s-au împărtăşit din apa sfântă a Istrului, aşa cum făceau dacii înainte de a porni în luptă. Apoi au trecut Istrul.


11

Pe malul celălalt al apei Burebista a adunat oastea şi le-a spus preoŃilor pileaŃi însoŃitori să pregătească ritualul vâlvei lupilor, întru trezirea spiritului cutezător al dacilor. Când totul a fost gata preoŃii au aprins un mare Rug al Lui Zamolxe.

Au crescut vâlvătăile şi stindardele s-au pus în bătaia vântului. Şi s-au auzit urletele lupilor. Încet, încet, a intrat în întreaga oaste spiritul temerar al lupului. Oştenii au pus pe ei blănurile de lup şi s-au pregătit de luptă. Oastea s-a mişcat din loc şi s-a îndreptat înspre sălaşurile galilor scordisci. Şi dacii i-au bătut în lupte şi au luat înapoi tot aurul pe care galii îl duseseră cu ei, ca pradă de război, pe timpul regelui gal Aster. Mai târziu Burebista a dat aurul lui Deceneu.

Pentru câteva zile dacii au făcut tabere acolo în Tracia până când galii scordisci au fost cu totul înfrânŃi. Şi Burebista a ars, după datina străbună, corpurile tuturor celor căzuŃi în lupte. Că-şi zicea: „Le vom arde trupurile tuturor celor care au murit, fie ei, daci, gali sau traci trăitori pe aceste pământuri. Că mai târziu cei bravi se vor naşte în neamul nostru, chiar dacă ei ne-au fost acum duşmanii, care vor avea datorie faŃă de noi că le-am trimis sufletele în cerul Lui Zamolxe”.

Apoi oastea s-a adunat şi a făcut calea înapoi către Istru. Era într-o zi, tocmai când soarele se pregătea de asfinŃit, când oştenii au ajuns pe malurile apei. Şi luptătorii au sorbit iarăşi din apa fluviului sfânt şi au întins tabăra pentru noapte. A doua zi au trecut cu toŃii apa. Burebista s-a-ntors în cetatea Argedava, iar preoŃii pileaŃi au revenit la sanctuarul de la Sarmisegetuza.

* * *


12

Cap. 2

Deceneu ºi preoþia neamului Motto: „Că răul omenirii va fi cândva distrus de lup şi de şarpe.

Lupul este cutezanŃa, iar şarpele este înŃelepciunea. Şi atunci când cutezanŃa şi înŃelepciunea se unesc, întunericul dispare din sufletele oamenilor. Lupul şi şarpele sunt temelia salvării omenirii, noi îi purtăm pe stindardul nostru, simbolul neamului” (din Cartea Lui Zamolxe, LEG, 2, 84-87).

A mai trecut vremea. Deceneu îşi făcuse obiceiul să umble prin

regat, să-şi îmbărbăteze neamul şi să le dea pilde tracilor. Aşa a aflat despre unii rohmani care locuiau pe culmea unui munte nu prea umblat al carpilor. Şi într-o zi Deceneu s-a hotărât să-i cunoască pe acei pustnici rohmani. ÎnsoŃit de şapte tineri învăŃăcei în tainele preoŃiei, Marele Preot a pornit cu călăuze să-i întâlnească pe rohmani, călugării cei blajini. Aflase despre ei că erau pileaŃi şi vroia să cunoască tainele lor şi totodată să le arate viitorilor preoŃi cum îşi duc vieŃile pustnicii nemuritori ai neamului.

Se ştia din vechime că cei mai apropiaŃi inimii Marelui Preot erau călugării zamolxieni, zalmonarii, cum li se mai spunea, cei care tălmăceau semnele zeilor. Şi numele de zalmonar venea de la cel al Lui Zalmoxe, cum I se mai spunea zeului Zamolxe. Printre călugării zamolxieni, rohmanii erau cei mai vestiŃi, dar şi cel mai greu de găsit. Poporul îi Ńinea în inimi, ajunseseră legendari, dar prea puŃini oameni îi văzuseră. Că rohmanii trăiau pe înălŃimi, cât mai aproape de vulturi şi duhurile văzduhului.

Soarele răsărea în codrii cei mari ai carpilor. Călugărul rohman Casian şi ceilalŃi trei fraŃi rohmani, care vieŃuiau cu el pe înălŃimi, se treziseră de cu vreme să-şi facă rugăciunile către strămoşi. Au urcat pe vârful de munte apropiat unde le era templul mare şi au aprins acolo focul sacru. Cu palmele îndreptate către foc au invocat strămoşii şi spiritele luminii. Apoi au coborât la treburile lui.

Deceneu cu însoŃitorii lui au trecut cu greu codrii deşi, dar într-o amiază au sosit la aşezământul de rohmani care i-au întâmpinat cu bucurie. Călugărul Casian a aflat cine le erau oaspeŃii şi a spus:

Deceneu şi preoŃia neamului

13

- Bun sosit Mărite Preot la oamenii inimii tale. Bun venit tuturor celor care te însoŃesc. Şi noi doream să te întâlnim odată, dar iată că domnia ta ne-a luat-o înainte.

- Bun găsit oameni de la izvor! a răspuns Deceneu. Deceneu şi însoŃitorii lui au fost duşi la casele de oaspeŃi să se

odihnească. Mai târziu i-au cunoscut şi pe ceilalŃi trei călugări rohmani, Zogru, Ilarion şi Ariman.

Mai spre seară oaspeŃii au fost chemaŃi la frântul pâinii aşa cum obişnuiau călugării să înceapă masa de zi cu zi. Şi când toŃi s-au adunat călugărul Casian i-a spus lui Deceneu:

- Mărite Preot, iată pânea! Deceneu a frânt pâinea, a împărŃit-o şi au mâncat cu bucurie. Seara s-au adunat la sfat în casa cea mai mare a schitului. Aşa

Deceneu a aflat de la călugărul Casian că rohmanii aceia cunoşteau Legile Belagine, legile neamului frumos, pe care ei le păstraseră în grai şi în scris. Erau acele legi care odată, în vechime, fuseseră scrise pe tăbliŃe de aur de către Marele Lup Alb.

Şi Marele Preot a spus: - Noi la Sarmisegetuza am păstrat legile, dar în timp s-a mai pierdut

câte ceva din ce fusese odată scris chiar de Marele Lup Alb. Precum văd, voi aveŃi fără ştirbire acele legi date demult neamului nostru. Cunoaşterea aceasta a venit la timp, că vroim să le scriem din nou pe tăbliŃe de aur.

- Vi le putem da Mărite Preot, a spus Casian. - Le luăm la plecare şi le aducem înapoi şi pe acestea şi pe cele scrise

pe tăbliŃele de aur. Voi le veŃi păstra pentru veacurile ce vor veni. În zilele ce-au urmat, Marele Preot şi însoŃitorii săi au aflat despre

legenda cavalerilor din vechime. Rohmanii Ńineau vie credinŃa în vitejii neamului şi erau toŃi cavaleri zamolxieni.

- Apăi noi sântem cavaleri zamolxieni, după legea strămoşească a neamului nostru de la Marele Lup Alb încoace, le-a spus Casian. Dar am ales să ne trăim vieŃile în munŃi aproape de sufletele strămoşilor şi departe de lume. Arareori cineva ajunge p-aici, că-s în cale păduri greu de umblat.

În seara următoare călugărul Zogru a aprins un foc sacru şi Casian le-a povestit tinerilor, care veniseră cu Marele Preot Deceneu, legenda cavalerilor zamolxieni:


14

- Demult, tare demult, se spune că trăia Cavalerul trac, strămoşul Marelui Lup Alb care fusese pavăza zeului nostru Zamolxe. Şi Cavalerul trac se trăgea şi el din Ares, zeul războiului, al neamurile noastre din vechime, arienii, copiii lui Arie, arheul, tatăl Lui Zamolxe cel Bătrân, arheu şi el. Cavalerul trac este unul dintre zeii noştri cei mari. Veac de veac Cavalerul trac a umblat pe pământurile neamului său şi-i pedepsea pe cei răi şi avea grijă de cei buni. Nu se ştie când a murit omul, dar mulŃi tineri au mers pe urmele Cavalerului trac luând în inimi şi minŃi duhul lui. Acei oameni aprindeau focuri sacre şi chemau spiritul Cavalerului trac să intre în ei ca neamul nostru să Ńină vie credinŃa în dreptate şi adevăr. Şi noi, călugării de aici, îl slujim pe Cavalerul trac cum putem mai bine pe aceşti munŃi departe de lume.

- Să ne spuneŃi cum slujiŃi voi pe Cavalerul trac, i-a întrebat Marele Preot Deceneu.

Şi Casian a zis: - Trimitem vorbe bune lumii atunci când ne aflăm la focul sacru

dacic. Şi spunem: Doamne Dumnezeule fie ca spiritul Cavalerului trac să fie viu printre oameni, el să-i îngenunche pe cei răi şi să-i Ńină în bucuria vieŃii pe cei buni. Şi multe alte rugăciuni facem la focul sacru dacic întru luminarea oamenilor. Că noi nu cerem moartea făptuitorilor de rele dacă este prea mult pentru răul ce au făcut. Vrem mai cu samă îndreptarea lor. Sunt unii oameni daŃi cu răutăŃile pentru că au făcut rele şi în vieŃile lor dinainte, dar căutăm să le ştergem plata acelor rele dacă ei dau semne că vor să meargă pe calea cea bună. Şi ne luăm doar după faptele oamenilor, nu după vorbele lor, că faptele sunt cele care arată dacă omul se îndreaptă. Dar pe cei care merg înainte pe calea răului îi pedepsim. Şi trimitem pedepsele tot prin focul sacru, suflând în el şi zicând: Să intre spiritul lupilor în oamenii care să-i pedepsească pe cei răi, iar Marele Lup Alb să-i apere pe cei buni. Adesea aflăm că oamenii răi se ucid între ei şi asta este bine că ei scapă de suferinŃele ce le poartă în vieŃile de acum, din alte vieŃi. Că viaŃa omului rău nu are niciun preŃ, în faŃa Lui Dumnezeu, atâta timp cât faptele lor urmează calea întunericului în suflete.

Tinerii care veniseră cu Marele Preot Deceneu au rămas uimiŃi de învăŃăturile împărtăşite lor de Casian, călugărul rohman. Şi Ilarion, unul dintre rohmani, a zis:

- VieŃile ne sunt închinate în post şi ascultare de Domnul Dumnezeu şi de zeul străbun Zamolxe, în smerenie şi vrerea de mântuire. Ne


15

nevoim cu trupurile prin aceşti munŃi în rugăciune, în jertfire de sine, dar cu duhurile suntem cu Domnul Dumnezeu şi străbunii. Iubim aproapele şi suntem mereu în luptă înverşunată cu puterile întunericului pentru care aprindem focuri dacice ca lumina să biruie răul.

- Acum să spuneŃi acestor tineri secretul nemuririi, le-a zis Deceneu rohmanilor.

Preotul rohman Ariman a zis: - Mărite Preot, noi nu pretindem că avem cunoaşterea aceasta înaltă.

Dar putem spune că secretul nemuririi este aflat de toŃi cei care, treziŃi în suflete, înŃeleg menirea vieŃilor lor.

Deceneu a fost mulŃumit de vorbele călugărului Ariman. Nu erau cuvinte care să arate întocmai trăirea nemuririi.

Şederea Marelui Preot cu tinerii candidaŃi la preoŃie a fost atât cât era nevoie. Curând grupul s-a întors la Sarmisegetuza.

Acolo Deceneu a topit aurul pe care i-l dăduse Burebista şi l-a făcut plăcuŃe subŃiri. Urmând manuscrisele, primite de la rohmani, Marele Preot a pus meşteri să graveze Legile Belagine pe plăcuŃe. Când treaba a fost terminată Deceneu a mers la focul sacru al nemuririi dacilor arieni şi a încărcat plăcuŃele de aur cu spiritele străbunilor.

În ziua aceea Marele Preot le-a vorbit oamenilor la Sarmisegetuza: - Iată că a sosit vremea să avem iarăşi Legile Belagine scrise pe

plăcuŃe de aur, aşa cum au făcut străbunii noştri de demult. Cine cunoaşte şi înŃelege aceste legi atinge nemurirea, că Legile Belagine sunt Legile Nemuririi. Şi multe popoare vor lua înŃelepciune din aceste legi cât vor putea pricepe. Că noi nu Ńinem lumina sub obroc, ci o dăm lumii întregi.

Şi legile au fost copiate pe papirusuri şi alte materiale pe care se putea scrie. Marele Preot Deceneu a trimis plăcuŃele de aur la rohmani să păstreze Legile Belagine în veac de veac. Iar preoŃii şi preotesele au dus mai departe aceste legi la toate neamurile tracilor. Şi cavalerii zamolxieni au pornit în lume să le dea şi altor popoare.

A mai trecut vremea. Pământurile regatului lui Burebista se întindeau acum în vest până spre Vindobona, iar în est spre fluviile Tanais şi Atel, de unde începeau să locuiască sciŃii, fraŃi buni cu tracii.

Dar vremurile s-au schimbat. Oameni răi au uneltit împotriva regelui Burebista şi l-au ucis mişeleşte. Deceneu a aflat vestea cea rea şi Ńara s-a jelit de piederea unui om brav.


16

ÎnsoŃit de neamurile lui Burebista şi de un sobor de preoŃi şi preotese, Deceneu a dorit să-l înmormânteze pe marele rege la rădăcina unui copac mare. Acolo le-a vorbit tuturor astfel:

- Se ştie că noi dacii, mai cu seamă ardem trupurile moarte, dar pe anumiŃi bravi ai poporului îi înmormântăm. Incinerarea unui trup de om fără viaŃă face ca separarea de corp a sufletului său să se facă repede, dar la înmormântare despărŃirea se face mai încet. Şi cu bună cunoaştere facem aceasta acum că vrem ca sufletul lui Burebista, care a murit, să dorească fierbinte să revină printre noi, adică să se întrupeze. Marele rege Burebista a avut în el şi un suflet de lup. Iată de ce acum îl vom înmormânta împreună cu capul unui lup. Cele două spirite îngemănate, cel de om şi cel de lup, vor merge împreună în cerul Lui Zamolxe, iar rămăşiŃele de carne şi oase vor putrezi şi vor intra în seva acestui copac măreŃ. Şi când regele Burebista se va întoarce printre oameni, atunci duşmanii neamului să se ferească de omul îngemănat în cuget cu lupul. Şi le spun celor apropiaŃi marelui rege, neamurilor lui, să ardă fără întrerupere, pe mormântul lui Burebista, timp de şapte zile, focul nemuririi dacice. Şi mai apoi să facă iarăşi focuri peste an. Şi cât timp urmaşii noştri aprind focuri ale nemuririi, pe mormintele străbunilor lor, fie ele având cenuşa funerară sau rămăşiŃele de trupuri moarte, spiritele cutezătoare ale strămoşilor lor vor fie printre ei. Iar când urmaşii noştri vor uita aceasta vor cădea în suferinŃă. Să ŃineŃi minte asta în veacul veacului: Să aprindeŃi focuri ale nemuririi pe mormintele oamenilor buni şi drepŃi plecaŃi din lumea aceasta în lumea de dincolo, iar la timpurile de cumpănă pentru neam să chemaŃi, la focul sacru dacic, străbunii să se întrupeze.

Era linişte adâncă şi Deceneu le-a mai zis: - Este acum rândul cavalerilor zamolxieni să-şi facă datoria. Ei să

afle cine au fost făptuitorii uciderii lui Burebista şi să le ia vieŃile. Aşa răul se va înmicşura între noi, dacii, că omorârea trădătorilor de neam le va fi pildă tuturor.

Nu mult după moartea lui Burebista, Adunarea Bătrânilor a hotărât la Sarmisegetuza ca Deceneu să fie rege al neamului. Pacea s-a aşezat în toate pământurile tracilor, locuitorii umblau fără frică pe unde vroiau, negoŃul era liber şi tracii erau cunoscuŃi de lumea acelor vremuri ca oameni drepŃi şi cinstiŃi.

S-a aflat mai târziu cine au fost făptuitorii uciderii lui Burebista. Cavalerii zamolxieni şi-au făcut datoria faŃă de neam, i-au găsit pe


17

trădători în Tracia şi i-au omorât acolo. Ucigaşii lui Burebista fuseseră plătiŃi de romanii care vedeau, în creşterea puterii regelui trac, o mare ameninŃare. Şi la acele vremuri romanii erau gata să-şi facă imperiu din pământurile cotropite.

Marele Preot Deceneu umbla pe pământurile tracilor să întărească credinŃa neamului în virtute, dreptate şi în conducătorii care să le fie pildă vie. Temelia poporului era familia cu oameni harnici şi drepŃi. Şi-i îndemna pe preoŃi să arate înŃelepciune în tot ce fac, iar pe neguŃători să fie cinstiŃi când vând şi cumpără. Iar oamenii să-şi dovedească credinŃa în Zamolxe prin faptele lor bune, prin milă şi dărnicie.

Şi le mai spunea Deceneu tuturor pe unde mergea: - Să lăsaŃi cu gură de moarte urmaşilor să nu înstrăineze pământul

strămoşesc. BlestemaŃi vor fi cei care dau străinilor pământul neamului. Cu cât ne vom apropia mai mult de pământ, cu atât ne vom întoarce cu faŃa către Dumnezeu. Nu vă lăsaŃi pământul în mâinile străinilor că veŃi ajunge în bejenie.

Şcolile de preoŃi se aflau deschise peste tot pe pământurile unde locuiau tracii. Şi era un timp al învăŃăturii după care cei doritori intrau în preoŃie, bărbaŃii ajungeau preoŃi şi femeile preotese. Deceneu iniŃia în preoŃie, în peşteri, în păduri, pe maluri de ape sau pe vârfurile munŃilor. Apoi cei deveniŃi preoŃi, sau preotese, aveau dreptul să poarte îmbrăcămintea potrivită lor, eşarfa sacerdotală şi toiagul înŃelepciunii Lui Zamolxe.

Şi la hirotonisire, toŃi cei care intrau în preoŃie, spuneau Jurământul PreoŃilor Zamolxieni în prezenŃa focului sacru dacic astfel: „Jur pe Dumnezeul strămoşesc, pe Zamolxe zeul străbun, pe spiritul călăuzitor al Marelui Preot al neamului tracilor şi pe Legile Belagine să slujesc dreptatea şi adevărul. Jur să-mi duc viaŃa în smerenie şi iubire faŃă de Dumnezeu şi de oameni, să am grijă de creaŃia Lui Dumnezeu, să aduc, cum m-oi pricepe mai bine, lumina divină în oameni şi să mă opun întunericului sufletelor lor. Jur să trăiesc în cumpătare, să nu strâng bogăŃii şi să nu doresc onoruri în viaŃă. Jur ca preot zamolxian, să-mi fac cinstit datoria, să nu port pe mine aur, argint şi alte lucruri preŃioase, şi să mă îmbrac în culori deschise. De bună voie intru în preoŃia poporului zeilor şi dacă voi călca aceste jurăminte merit pedeapsa divină şi pe cea omenească. Zău! Zău! Zău!”

La acea vreme Deceneu a ales dintre traci, tineri destoinici şi cu har, bărbaŃi şi femei pentru preoŃia Lui Zamolxe. Pe unii i-a trimis la


18

învăŃătură la călugării rohmani. Pe cei mai de seamă i-a învăŃat tainele cerului şi-i îndemna să cinstească divinităŃile neamului şi sanctuarele.

Aşa Marele Preot i-a iniŃiat pe unii să fie preoŃi pileaŃi care, în afara datoriilor preoŃeşti, erau şi cavaleri zamolxieni. PreoŃi pileaŃi puteau să meargă cu oastea, erau cei care chemau spiritul lupului să cuprindă inimile oştenilor şi aduceau vâlva lupilor peste oastea întreagă. Iar acei preoŃi pileaŃi care se retrăgeau în sihăstrie erau numiŃi rohmani, trăind prin peşteri şi alte locuri neumblate.

Pe unii preoŃi pileaŃi Deceneu îi iniŃia în peşteri, iar pe alŃii pe vârfurile munŃilor. Încă unii primeau preoŃia pileată pe malurile râurilor învolburate. Şi Marele Preot le spunea:

- ToŃi preoŃii pileaŃi fac mare jurământ la hirotonisire. Unii preoŃi pileaŃi sunt iniŃiaŃi în peşteri ca să simtă răcoarea peşterii şi spiritul Lui Zamolxe cum le intră în oase. AlŃii sunt iniŃiaŃi pe vârfuri de munte să fie în viaŃă ca şoimii cerului. Iar aceia care primesc preoŃia pileată pe mal de apă învolburată să aibă puterea apelor învolburate cu care să răstoarne stânca vrăjmaşilor.

PreoŃii pileaŃi făceau Jurământul PreoŃiei Zamolxiene împreună cu Jurământul Cavalerilor Zamolxieni cu palmele îndreptate spre focul sacru dacic. Apoi puteau purta cu veşminte preoŃeşti căciulă de blană de miel. Odată intraŃi în preoŃia zamolxiană cei hirotonisiŃi nu se atingeau de băuturi ameŃitoare şi cei mai înalŃi în spirit nici carne nu mâncau în amintirea firii blânde a străbunului Zamolxe.

Aşa s-a format o castă virtuoasă de preoŃi ai neamului. Ei trăiau în cumpătare, nu adunau bogăŃii şi le era teamă de Dumnezeu dacă-şi încălcau jurămintele făcute la hirotonisire. Şi pe drept aceia care-şi încălcau jurămintele hirotonisirii se temeau şi de mânia oamenilor.

A fost un timp când Deceneu a dorit să le vorbească celor mai de seamă ai neamului. Sute de preoŃi şi preotese, multe căpetenii de oaste şi bătrânii înŃelepŃi din neamurile tracilor, s-au adunat la Sarmisegetuza în sala cea mare a focului sacru dacic. Deceneu a înteŃit focul şi le-a vorbit astfel:

- Popor al zeilor! Multe ştim de la străbunii noştri, îngerii veghetori, despre lumea din timpurile ce vor urma. Întunericul se zbate gonit de lumină, dar în zbaterea sa loveşte, răneşte şi ucide. Zamolxe părintele neamului nostru, ne-a dat legi bune ca să fim pildă vie lumii întregi. Şi aflaŃi că, de la timpul vieŃuirii Marelui Lup Alb, cavalerii zamolxieni au mers în lume şi au luat cu ei învăŃăturile mari ca să nu lase oamenii


19

lumii să piară în rele. Şi Codul Cavalerilor Zamolxieni a fost dus multor popoare, care au învăŃat cum să cuteze să urmeze dreptatea şi adevărul. De atunci, de la timpul Marelui Lup Alb, cavalerii zamolxieni au tot cutreierat lumea. Şi aşa vor continua să facă până la vremurile cele mari ale schimbării la faŃă a lumii. Că la acele timpuri răul omenirii va fi distrus de lup şi de şarpe. Şi lupul este cutezanŃa, iar şarpele înŃelepciunea. Şi precum ştim de la Marele Preot Tracian, cel care i-a urmat la marea preoŃie lui Rodu, el însuşi investit de Marele Lup Alb, atunci când cutezanŃa şi înŃelepciunea se unesc, întunericul dispare din sufletele oamenilor. Cavalerii zamolxieni vor schimba lumea, din una rea, răzbunătoare, înşelătoare şi distrugătoare, în lumea care treptat va arăta ca cea a îngerilor, străbunii neamului nostru. Să nu vă îndoiŃi de aceasta! Noi şi urmaşii noştri vom salva omenirea prin puterea focului sacru dacic. Aşa să fie!

Şi Deceneu s-a despărŃit de mulŃime cu cuvintele de aur lăsate din străbuni:

- MergeŃi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni! Marele Preot Deceneu fusese mulŃi ani Bătrânul ÎnŃelept al neamului.

Din când în când profeŃea şi dacii au păstrat cuvintele lui. Odată Deceneu le-a vorbit preoŃilor la Sarmisegetuza: - AflaŃi că lumea se va zbate încă mult timp în lupta luminii cu

întunericul. Şi când duhurile întunericului vor cuprinde pe urmaşii noştri, ei vor ieşi la lumină doar dacă vor chema duhurile străbunilor şi vor urma cutezanŃa Marelui Lup Alb şi înŃelepciunea Lui Zamolxe. Aşa focul sacru dacic îi poate salva. Asta să o spuneŃi în vecii vecilor urmaşilor din neamul nostru. ÎnŃelepciunea Lui Zamolxe arianul va cuprinde lumea, iar cei ce o vor urma arieni se vor chema, că duhul lor va fi cel al arienilor, oamenii cu sufletul ales ai lumii pământene. A fi cu adevărat arian nu înseamnă om dintr-o anume rasă sau că el este născut dintr-un popor ales, ci că omul are în el duhul nobil al arienilor. Lumea ce va veni, după marile zbateri ale întunericului, în zilele cele de pe urmă ale schimbării la faŃă, va fi cea a nobililor arieni, oamenii demni de străbuni, îngerii veghetori care au trăit în timpurile de demult. Aşa arienii lumii, oriunde se vor afla, se vor înălŃa spre lumina vie a Lui Dumnezeu.

La bătrâneŃe Deceneu a ales pe preotul Lucian să-l urmeze la Marea PreoŃie. Lui i-a împărtăşit multe alte taine ca să le lase mai departe pustnicilor rohmani să le păstreze pentru timpurile ce vor urma. Şi când


20

s-a apropiat timpul plecării sale din lume Deceneu a vorbit cu nevastă-sa Mara şi i-a spus ca trupul lui fără suflet să fie ars după datină şi cenuşa să fie pusă într-o urnă şi îngropată în curtea casei lor. Şi pe locul acela să se aprindă din când în când focul sacru al nemuririi.

Şi Deceneu a murit. Trupul i-a fost ars pe muntele de la Apolovraci. Acolo Marele Preot Lucian le-a vorbit tuturor despre Deceneu, trimisul cerului, şi despre faptele sale bune, cum el a îndreptat poporul pe calea luminii. Mara, nevasta lui Deceneu a luat cenuşa, a făcut precum el îi spusese şi a pus pe mormântul lui Deceneu crucea Lui Zamolxe.

De la acea vreme preoŃia Lui Zamolxe s-a numit şi preoŃie decenee. Şi au trecut multe secole, duhul Marelui Preot Deceneu a rămas viu

veghind poporul zeilor.

* * *

Ridicarea din genunchi

21

Cap. 3 Ridicarea din genunchi Motto: „FrăŃia aceasta a cavalerilor zamolxieni este tainică. Pornim

acum această cale a luminii, dar cu adevărat omul care vrea să slujească dreptatea şi adevărul se poate iniŃia singur în Ordinul Cavalerilor Zamolxieni. Şi fără ajutorul nimănui va face jurământul la focul viu. Aşa cavalerii zamolxieni vor dăinui în vecii vecilor, ei nu au nevoie de recunoştinŃa şi onorurile nimănui. Şi mulŃi dintre aceşti cavaleri nu se vor cunoaşte nici între ei, datoria lor fiind să slujească dreptatea şi adevărul. Că Domnul Dumnezeu şi Marele Cavaler trac vor şti faptele acestor cutezători şi nemuritori, cavalerii zamolxieni, oamenii dreptăŃii” (din Cartea Lui Zamolxe, LEG, 2, 37-42).

Înalt, purtând o barbă subŃire ajustată pe margini, călugărul Zian, era

un bărbat tânăr şcolit la seminarul de preoŃi ortodocşi. De copil căutase harul Lui Dumnezeu. La vârsta maturităŃii fusese hirotonisit preot, dar nu-şi practica meseria în biserică. SimŃea că are o chemare mai înaltă.

Era miezul unei zile când Zian a ajuns de unul singur la Mânăstirea Prislop venind pe jos din oraşul HaŃeg. În noaptea ce urma va fi lună plină şi Zian ştie bine că totul îi va merge din plin. Cei câŃiva vizitatori ai locului erau răspândiŃi prin tot aşezământul de maici. Ziua părea neobişnuit de liniştită.

Noaptea trecută Zian avusese un vis care încă-l frământa. Părintele Arsenie Boca, sfântul Ardealului, îi apăruse în vis zicându-i: „Du-te la Prislop să-Ńi împlineşti destinul. Ia seama ce Ńi se va spune acolo despre tainele neamului!”.

Zian a intrat pe poarta mânăstirii. Ajuns aproape de biserică a mers la pârâiaşul mânăstirii, şi-a făcut mâna căuş şi a sorbit câŃiva pumni de apa. Apoi a urcat dealul, iar de la cimitirul măicuŃelor a mers direct la mormântul părintelui. Acolo nu era nimeni, nici măcar măicuŃa care supraveghea prezenŃa vizitatorilor.

„Voi fi singur cu Dumnezeu şi străbunii” şi-a spus Zian. „Doamne, dă-mi lumină în suflet!”

Şi Zian a căzut în genunchi, l-au cuprins lacrimile, s-a rugat pentru neamul românesc. Apoi a urcat spre grota. Se ştia că părintele Boca


22

stătuse acolo în rugăciuni îndelungi. Cu adâncă smerenie Zian a intrat în mica peşteră. SimŃea răcoarea, a căzut în genunchi şi iarăşi s-a rugat.

Spiritele străbunilor au coborât şi Zian a fost luat în duh şi purtat prin ceruri. Acolo părintele Boca i-a vorbit: „łara românilor va lua foc din Prislop, tu eşti omul care va porni să ducă focul sacru, focul viu al străbunilor daci, peste tot pe pământurile lor. Strămoşii te vor însoŃi cu spiritele lor îngereşti şi mulŃi români vor fi treziŃi de vorbele tale înŃelepte. Duhul meu te va călăuzi pretutindeni pe oriunde te vor duce paşii. Mergi cu bine fiule să-Ńi ridici neamul din genunchi”.

Când Zian şi-a revenit în simŃiri era tot singur. Încă îi mai curgeau lacrimile şi încet a ieşit din grotă. A ajuns la luminiş s-a uitat la soare şi curând lacrimile i s-au uscat. „Aşa se vor usca şi lacrimile neamului meu românesc. Ne vom uita la soarele înŃelepciunii Lui Zamolxe şi ne vom ridica din genunchi la lumina Dumnezeului strămoşesc” şi-a zis. „Dumnezeul străbunilor noştri va coborî cu harul Lui între noi!”

A coborât agale şi la bisericuŃă s-a întâlnit cu un călugăr. - Bună zâua frate, i-a spus călugărul. Ce vânt te aduce p-aici la noi? - Bună zâua. Iacă sunt mânat de un vânt de dragoste de neam. Am

venit să mă adăp din duhul părintelui Arsenie. - Apăi şi eu sunt venit tot cu acest dor. Numele meu este Iulian. - Eu sunt Zian. Cei doi s-au aşezat pe o bancă. Şi călugărul Iulian a zis: - Drept să-Ńi zic frate, am avut un vis în noaptea trecută. Se făcea că

părintele Boca îmi trimisese un om să-i spun nişte taine. Astăzi m-am gândit întreaga zi la omul acela. Şi iată că acum lucrurile se limpezăsc.

Zian a căzut pe gânduri, l-a privit direct în ochii pe călugăr i-a spus: - Apăi frate, dacă tot mi-ai spus visul tău, să Ńi-l zic şi eu p-al mieu.

Părintele Boca mi-a vorbit în vis noaptea trecută, mi-a dat o misiune de împlinit.

Şi Zian i-a spus lui Iulian cuvânt cu cuvânt vorbele părintelui. - Mare minune dumnezăiască, a zis călugărul Iulian aflând visul lui

Zian. Dar, rogu-te nu rămâi peste noapte aici la mânăstire? ÎŃi voi aranja o cameră de dormit.

Iulian s-a dus iute la clădirea de oaspeŃi să vorbească cu o măicuŃă. Apoi a revenit zicând:

- Vino să vezi unde o să stai peste noapte. Că astă sară ne cheamă străbunii şi vom avea ceva anume de vorbit.


23

Zian şi-a lăsat în cameră cele câteva lucruri aduse cu el şi amândoi au ieşit pe cărare. S-au îndreptat agale spre mormântul părintelui Boca.

- Acum rogu-te să-mi spui mai multe despre tine. De unde vii, din ce călugărie faci parte? a întrebat Zian.

Iulian i-a povestit: - Eu frate sânt dintre călugării rohmani. - Călugării rohmani!? N-am auzit de ei! - E firesc. Sunt nişte taine ştiute doar de puŃini oameni. Dar Ńie-Ńi voi

spune tot ce vrei să ştii că am dezlegare de sus. S-au aşezat pe iarbă şi Iulian şi-a continuat povestirea: - Află că din vremurile cele îndepărtate, de pe timpul străbunului

Zamolxe, s-au aşezat prin locurile greu de ajuns de picior de om, călugării rohmani. La începuturi ei erau slujitorii Marelui Preot al dacilor. łineau tare credinŃa care, dacă se mai pierdea prin vremuri la oamenii de la dealuri şi câmpii, rohmanii o păstrau cu sfinŃenie în peşterile şi munŃii unde trăiau. Chiar şi după ce Marele Preot a devenit un spirit călăuzitor, în locul unui om în carne şi oase, rohmanii au Ńinut tainele neamului şi le au şi astăzi în păstrare.

- Ce taine Ńin rohmanii? Rogu-te să-mi zici. - Pustnicii rohmani sunt zalmonari, urmaşii direcŃi ai călugărilor de

pe timpul dacilor. Astăzi creştinii ortodocşi români le spun solomonari, crezând că au legătură cu Biblia şi regele iudeu antic Solomon. Dar numele lor adevărat este cel de zalmonari, împuterniciŃii Lui Zalmoxe sau Zamolxe cum I se mai spunea marelui zeu din Dacia.

- Mă uimeşte ce aud, îi mărturiseşte Zian. Aş vrea să cunosc tainele. - Le vei afla la timpul potrivit. Şi le vei trăi. Dar mai întâi trebuie să-

Ńi deschid poarta înŃelegerii. Cei doi s-au oprit să simtă trăirea locului. Zian a privit spre cer, s-a

adâncit în gânduri. Nu se aşteptase să audă ce-i spusese călugărul Iulian, dar vorbele părintele Boca iată că se împlineau. Trebuia să afle şi mai mult.

- Să-mi spui frate Iulian ce înseamnă tainele neamului? - Sunt multe, dar am să-Ńi spun acum una dintre ele. Află că neamul

nostru românesc are un mare legământ de suflet de pe timpul dacilor. Este frăŃia tainică a cavalerilor zamolxieni care de-a lungul timpului a fost continuu păstrată de daci şi de urmaşii lor, neamul românilor.

- Cavalerii zamolxieni!? Să nu-Ńi fie cu supărare frate, dar n-am auzit despre aceşti oameni. Cine sunt ei?


24

- Îi vei putea şi cunoaşte, i-a spus Iulian. Dar pentru asta trebuie să mergem la ei.

- Neapărat! Unde se găsesc? - Dacă eşti pregătit putem pleca mâine dimineaŃă. Avem de mers. - Bine frate, aşa vom face. S-a lăsat seara şi liniştea adâncă. Duhurile străbunilor neamului au

coborât peste mânăstirea Prislop. Retraşi în chiliile lor, călugării Zian şi Iulian aprind lumânări şi fac rugăciuni.

La mijirea zilei, Zian şi Iulian au mâncat ceva şi erau gata de plecare. Au pornit pe jos spre HaŃeg, în scurt timp o maşină a oprit şi i-a luat.

Din HaŃeg, cei doi au luat un microbuz spre inima Ardealului, apoi au plecat către nordul Moldovei la locurile tainice ale călugărilor rohmani. În cele din urmă Zian şi Iulian au ajuns pe nişte culmi de munte împădurite şi greu de călcat de picior de om. La sfatul lui Iulian, duceau cu ei sticle cu ulei pentru opaiŃe şi alte lucruri de care ştiau că aveau nevoie călugării.

La sosire i-a întâmpinat un pustnic tânăr care-l ştia bine pe Iulian: - Bun sosit frate Iulian. D-apăi ai mai adus un alt frate. Este oare cel

aşteptat de noi? - Este. L-am găsit, îl cheamă Zian, e un călător pe calea Domnului.

Călugăr ca şi noi. Vă va spune el mai multe mai târzâu. Acum sântem obosiŃi şi vrem să ne tragem sufletele.

Iulian l-a dus pe Zian la chilii şi l-a găzduit. - D-apăi te odihneşte şi ne vedem după două ceasuri, i-a spus Iulian. Se apropia amurgul când Zian a ieşit din chilie. I-a cunoscut şi pe

ceilalŃi cinci călugări ai schitului, Genaru, Calaian, Machidon, Mitru şi Pascu. Îl aşteptau. Erau toŃi strânşi lângă o vatră de foc în aer liber. Şi Zian l-a întrebat pe Iulian:

- Ce-o să faceŃi aici fraŃilor? - Vei vedea. E o taină, a răspuns Iulian. În mijlocul vetrei se afla o grămadă mare de lemne. Unul dintre

călugări a mers într-o clădire şi s-a întors cu o găletuşă cu tăciuni pe care i-a golit la baza grămezii de lemne. A suflat apoi în tăciuni şi treptat lemnele au luat foc.

ToŃi călugării stăteau în picioare pe marginea vetrei şi priveau focul în tăcere. Apoi călugărul Genaru şi-a îndreptat mâinile cu palmele deschise către foc şi a zis cu voce tare:


25

- MulŃumesc Ńie Doamne că ne asculŃi vorbele! Mărite Preot al neamului călăuzeşte-ne în duh! Chemăm aici la focul sacru dacic spiritele străbunilor să fie cu noi. Zamolxe, zeu străbun, îndreaptă-łi privirea către neamul Tău, poporul zeilor care a căzut azi în mare suferinŃă. Nu ne lăsa Doamne să pierim! Zău!

CeilalŃi călugări au repetat: Zău! Zău! Zău! Şi s-a lăsat tăcerea. Păsările nopŃii se chemau, îşi spuneau focurile

inimilor. Călugării rohmani se aflau în starea de trezvie a sufletului, duhurile străbunilor coborâseră în focul sacru şi-şi trimiteau limbile de foc în oglinzile sufletelor. Şi timpul a pierit, Zian se simŃea fără trup, era doar un respir, trăia veşnicia.

Au stat aşa un timp şi într-un târziu s-a făcut răcoare. Focul s-a domolit, au mai rămas doar trăciunii aprinşi.

- E timpul să mergem în chilii, le-a spus Genaru. Ştim acum că Domnul Dumnezeu al străbunilor noştri şi-a îndreptat privirea către neamul românesc aflat în genunchi. Noapte bună vă spun tuturor, ne vedem mâine în zori.

ToŃi s-au retras în chilii. Pentru Zian întâlnirea cu străbunii la focul sacru încă nu se terminase. Stătea în pat întins pe spate şi veghea. Prin minte i s-a perindat istoria zbuciumată a neamului românesc, pavăza de secole a Europei. Noaptea a visat valuri mari de ape ce ameninŃau să cuprindă pământul întreg până spre vârfurile de munŃi.

De dimineaŃă călugării s-au trezit devreme să meargă la treburile lor. Când Zian a ieşit din chilie era lumină de-a binelea. Şi s-a alăturat călugărilor să ajute.

La prânz s-au adunat toŃi la masă. Genaru a frânt pâinea şi a împărŃit-o frăŃeşte tuturor. Şi Genaru a povestit:

- Apăi frate Zian, te găseşti aici cu noi pentru că Domnul a vrut asta. Noi de un timp ne-am hotărât să folosim puterile cele mari pe care le ştim de la străbuni. Marele Preot Deceneu i-a învăŃat pe călugării rohmani la acele vremuri cum să folosească puterile. Am văzut că de ani şi ani neamul românesc se află într-o mare restrişte. Şi credem că acum a venit timpul să-i trezim pe oameni. Trebuie cunoscute legile strămoşilor.

Şi rohmanii i-au dat lui Zian să citească Legile Belagine. - Să te adânceşti în aceste cuvinte de suflet, i-a spus Mitru, unul

dintre rohmani. Ele sunt legea strămoşească a neamului.


26

Am trecut zilele şi Zian se simŃea tot mai aproape de sufletele rohmanilor. S-a deprins cu modul de viaŃă al pustnicilor şi a învăŃat ce înseamnă meşteşugul luptei luminii cu întunericul. Într-o zi Mitru, unul dintre rohmani, i-a spus lui Zian:

- Află că de câŃiva ani noi am chemat la focul sacru pe un om cu har care să ridice din genunchi neamul românesc. Asta s-a întâmplat când aici în munŃi auzeam din ce în ce mai des urletele lupilor. Atunci am înŃeles că era chemarea la luptă a Marelui Lup Alb. Noi suntem gata să te iniŃiem în preoŃia străbună. Să ne spui dară dacă eşti pregătit.

- Aş dori să mai treacă vreo două-trei zile ca lucrurile să-mi fie şi mai limpezi, a spus Zian. Apoi vă voi spune.

Şi Zian a inceput să umble prin împrejurimi. A cutreierat munŃii din jurul schitului, simŃea prezenŃa duhurilor străbunilor neamului. După trei zile i-a spus lui Mitru:

- Acum sunt gata pentru preoŃia străbună. Şi după-amiaza rohmanii au pregătit tot ce era necesar. La asfinŃit a fost aprins focul sacru dacic. Machidon a venit aproape

de focul viu şi l-a chemat pe Zian: - Vino frate! Acum, la hirotonisire ca preot deceneu, te vei încărca cu

spiritul sacerdotal al lui Deceneu şi vei dobândi puterea acelui spirit. Întinde mâinile şi îndreaptă-Ńi palmele şi gândul către focul sacru şi repetă după mine Jurământul PreoŃilor Decenei: „Jur pe Dumnezeul strămoşesc, pe Zamolxe zeul străbun, pe spiritul călăuzitor al Marelui Preot al neamului tracilor şi pe Legile Belagine să slujesc dreptatea şi adevărul. Jur să-mi duc viaŃa în smerenie şi iubire faŃă de Dumnezeu şi de oameni, să am grijă de creaŃia Lui Dumnezeu, să aduc, cum m-oi pricepe mai bine, lumina divină în oameni şi să mă opun întunericului sufletelor lor. Jur să trăiesc în cumpătare, să nu strâng bogăŃii şi să nu doresc onoruri în viaŃă. Jur ca preot deceneu, să-mi fac cinstit datoria, să nu port pe mine aur, argint şi alte lucruri preŃioase, şi să mă îmbrac în culori deschise. De bună voie intru în preoŃia poporului zeilor şi dacă voi călca aceste jurăminte merit pedeapsa divină şi pe cea omenească. Zău! Zău! Zău!”

Inimile tuturor celor prezenŃi s-au înălŃat spre lumina Lui Dumnezeu. Pe deasupra schitului zburau vulturii CarpaŃilor, mesagerii Domnul Dumnezeu către poporul zeilor.

Apoi Iulian a zis:


27

- De acum poŃi purta toiagul înŃelepciunii Lui Zamolxe. Dar lemnul din care va fi făcut trebuie să Ńi-l găsească cineva şi să Ńi-l dea ca dar din partea Lui Dumnezeu. Nu Ńi-l poŃi alege singur. Apoi vei lucra toiagul care va avea, în partea de sus, capul de şarpe făcut din lemn.

Şi toŃi s-au retras în camera mare a schitului şi au vorbit: - Ce se va întâmpla dacă pierd spiritul sacedotal cu care sunt încărcat

acum? a întrebat Zian. Şi Iulian a răspuns: - Dacă va fi ca spiritul înalt din tine să plece, atunci el va intra în alŃi

oameni care vor continua menirea acelui spirit. Ştim bine că oamenii sunt pieritori, dar spiritul e nemuritor. Va trebui să reînoieşti mereu spiritul din tine în prezenŃa focului sacru dacic. Asta facem noi întreaga viaŃă în lăcaşul sihăstriei de aici. Şi mai presus de toate nu uita că un om curat la suflet are mari puteri, el poate cere mult Domnului Dumnezeu, dar asta se face numai la focul sacru unde Dumnezeul strămoşesc este întotdeauna prezent.

- Şi mai află, a spus călugărul Calaian, că noi suntem şi luptători la propriu. Păstrăm tradiŃia strămoşească a Cavalerului trac, îŃi vom arăta mâine ce înseamnă un cavaler luptător după legea străbună. Iar dacă simŃi că eşti gata să înveŃi acestea te vom pregăti.

A doua zi, Zian a avut prilejul să vadă măiestria luptei cavalerilor traci. Călugării au făcut demonstraŃii de talent, perseverenŃă şi curaj în mânuirea mijloacelor de luptă. În zilele următoare Zian s-a antrenat cu călugării şi a deprins bine arta luptei.

Şi într-o zi Calaian i-a zis: - Noi călugării ne-am sfătuit între noi. Credem că acum eşti pregătit

să intri în rândul cavalerilor traci, cavalerii zamolxieni. Există un anumit jurământ care este făcut la iniŃiere. Dacă asta-Ńi este vrerea să ne spui.

- Sunt gata, a spus Zian fără ezitare. Şi totul a fost pregătit pentru iniŃierea lui Zian. Călugărul Calaian a

fost cel care a condus ritualul Jurământului Cavalerilor Zamolxieni şi aşa Zian a intrat în această frăŃie. La sfârşit Calaian i-a spus:

- Frate Zian, să mai stai un timp pe aici. Avem şi alte taine să Ńi le spunem, că acum eşti preot pileat şi ai dezlegare de la Domnul Dumnezeu să cunoşti mult mai multe.

Şederea lui Zian printre pustnicii rohmani s-a prelungit. Doreau să-i împărtăşească, noului preot pileat, cât mai multe taine strămoşeşti,


28

înainte ca el să pornească pe Calea Lui Zamolxe printre români. Ca preot pileat însemna că era şi preot deceneu şi cavaler zamolxian în acelaşi timp.

Şi odată călugărul rohman Genaru a povestit: - De mult timp, de când ne-am aşezat pe aceste locuri ascunse de

lume, noi păstrăm focul viu în vatra sacră a nemuririi dacilor arieni. Legenda lui spune că a fost adus de la Sarmisegetuza, înainte de venirea la sanctuar a soldaŃilor romani. Marele Preot, din acea vreme, a vroit să se facă asta, că el ştia ce se va întâmpla. Romanii păstraseră încă în ei, de la strămoşii lor, spiritul lupului pe când la daci se cam uitase. Şi mai află că focul viu al nemuririi dacilor arieni, care arde de aproape două mii de ani aici la noi, a fost dus şi la Proslop de către părintele Arsenie Boca. Şi aşa el a putut spune că va lua Ńara foc din Prislop. Părintele Boca a fost şi el călugăr rohman, preot pileat.

- Poate că acum ar trebui să trezim spiritul lupului în neamul nostru românesc, a spus Zian.

Genaru a căzut pe gânduri: „Oare să fie neamul românesc gata?” - D-apăi vom mai cugeta, a zis Genaru. Cred că încă nu a venit acel

timp, dar nici departe nu-i. A trezi duhul lupului înseamnă deşteptarea unei mari puteri. Cu asta nu-i de joacă!

Într-o zi Zian şi călugării rohmani au vorbit despre Marele Preot. - Mă întreb dacă Marele Preot există cumva, undeva, ca om printre

românii de astăzi? a întrebat Zian. Şi Iulian a spus: - Marele Preot nu mai este de mult timp un om în carne şi oase, este

acum un spirit călăuzitor. Noi nu uităm ca la focul sacru dacic să-i chemăm spiritul să ne îndrume. Aşa am învăŃat de la străbunii călugări care au trăit pe aici de sute şi sute de ani. Marele Preot este mereu cu noi în duh.

- Se ştie că patriarhul României este ca un fel de Mare Preot pentru creştinii ortodocşi. Oare tot el poate fi considerat ca Mare Preot al renaşterii dacilor printre români? a mai întrebat Zian.

- Nicidecum, a răspuns Genaru. Patriarhatul ortodox este o instituŃie care nu mai are legătură de suflet cu tradiŃia strămoşească a neamului românesc. Dar în schimb există preoŃi ortodocşi cu har care se pot numi preoŃi decenei urmând credinŃa străbună. Noi credem că patriarhatul creştin ortodox va fi abolit, făcând astfel loc credinŃei străbune neamului. S-au făcut profeŃii precum că biserica ortodoxă va dispare,


29

va fi treptat respinsă de români. Părintele Arsenie Boca a profeŃit că vor cădea crucile de pe biserici. Înseamnă că zilele bisericii ortodoxe româneşti sunt numărate. Noi suntem deplin conştienŃi de asta. Tocmai de aceea vrem să trezim neamul românesc să nu rămână fără Dumnezeu, aşa cum au ajuns multe popoare din Europa şi din lume. Lumea, în mare parte, s-a desacralizat, semn că trăim un sfârşit de lume şi un început de altă lume.

Călugărul Pascu, om bine şcolit dintre rohmani, a mai spus: - Astăzi, printre călugării ortodocşi s-a pierdut în mare parte tradiŃia

călugăriei străbune. Călugărul este luptător din fire, cuvântul călugăr, călu-găr sau calu-gar, înseamnă în limba veche strămoşească „om care păzeşte cu calul”. Aşa am învăŃat din vechime de la înŃelepŃii părinŃi trăitori pe aceste locuri. Numele de azi, acela de cavaler, înseamnă acelaşi lucru, deşi conotaŃia socială a prins multe alte înŃelesuri. Mai avem în limba română cuvântul gard, construcŃie care protejează o curte, sau cuvântul gardă, care înseamnă pază. Şi multe altele.

Într-o seară Genaru i-a spus lui Zian o poveste cu totul neobişnuită: - Află că am să-Ńi mărturisesc acum ceva greu de crezut. Eu, frate

Zian, am avut un strămoş, pe timpul Marelui Preot Deceneu. Strămoşul meu a făcut mult rău, el a fost unul dintre oamenii care au luat parte la uciderea regelui Burebista, a fost deci trădător de neam. Mai apoi, la acel timp, trădătorul a fost ucis de către cavalerii zamolxieni în Tracia. ToŃi urmaşii acelui om am purtat această vină a trădării. Dar eu mi-am dat seama că ea poate fi ştearsă la focul sacru dacic, unde se va mistui vina moştenită din spiŃa oricărui român. Ar fi bine ca tu să-i înveŃi pe români cum să distrugă acest rău care se perpetuează printre ei din generaŃie în generaŃie. Iată că ai aflat acum de ce avem printre români trădătorii de neam. Adună-i pe oameni la focul sacru dacic şi cereŃi divinităŃii, şi tu şi ei, să şteargă vina moştenită de la oricare dintre strămoşii lor. Astfel, treptat, printre români, prin purificarea sufletelor lor, vor dispare trădătorii de neam şi de Ńară.

Se apropia timpul părăsirii schitului rohmanilor de către Zian. De acum preotul pileat a înŃeles misiunea deosebită care-l aştepta, trezirea neamului românesc. Tânărul se maturizase şi devenise conştient şi responsabil de marea sarcină dată lui de către Dumnezeul strămoşesc al neamului românesc.

* * *


30

Cap. 4 Spiritul lupului se trezeºte în neamul românesc Motto: „... cred că focul este agentul care produce în esenŃă, prin

formele pe care le poate lua, toate schimbările sau transformările care au loc în lume. Focul este mijlocul cel mai rapid de transmutare profund calitativă a omului, căci sufletul omului este făcut din focul cel mai subtil, focul viu”.” (din Cartea Lui Zamolxe, NEM, 5, 130-131).

Au mai trecut zilele şi Zian se gândea să plece. - D-apăi frate Iulian eu doresc să merg acasă curând cu voia fraŃilor.

Aici am deprins învăŃătură domnească şi voi coborî de la munte să o dau şi altora însetaŃi de adevăr. Calea vieŃii mele abia începe şi sunt multe suflete însetate de lumina focului sacru al străbunilor.

- Cu bine să mergi de la noi, când vei voi. Dar aş vrea să-Ńi mai arăt ceva, un grup de oameni, bărbaŃi, femei şi copii care trăiesc după legea străbună.

- Mai există oare aşa ceva? Credeam că doar rohmanii mai Ńin legea cea veche a neamului.

- Vei vedea. Dar va trebui să călătorim iarăşi. Locul este departe de aici.

- Bine frate Iulian. Sunt gata, aş pleca chiar şi mâine. - Aşa vom face. Le voi spune şi fraŃilor hotărârea noastră. Seara, ca de rămas bun, s-au strâns toŃi la un foc sacru dacic. Şi au

mai vorbit. - Frate Zian, timpul trezirii neamului românesc acum se naşte, i-a

spus Genaru. Ai treabă de făcut, dar cu voia străbunilor vei izbândi. Trebuie doar să pui scântei în sufletele românilor, apoi nimeni nu va mai putea opri focurile vii aprinse în suflete. Tainele ce Ńi le-am împărtăşit noi aici sunt salvarea neamului.

Zian a închis ochii. Prin minte i s-a perindat istoria zbuciumată a neamului românesc şi suferinŃele grele îndurate. „Ridicarea din genunchi a poporului meu, asta doresc! Şi o voi face!” şi-a spus.

Au trecut zilele. Zian şi Iulian au mers în nordul Olteniei şi i-au întâlnit pe oamenii care vieŃuiau după legea străbună, bărbaŃi, femei şi copii. Şi unii erau monogami, alŃi bărbaŃi erau poligami şi unele femei erau poliandre, trăind în armonie aşa cum le era firea omenească dată

Spiritul lupului se trezeşte în neamul românesc

31

de Dumnezeu şi cum moşteniseră de la strămoşii daci. Au stat printre ei doar câteva zile şi când au coborât au mai vorbit.

- Am fost şi sunt pe deplin uimit de aceşti oameni. Oare ce menire să aibă ei? a întrebat Zian.

- I-ai cunoscut pe copiii soarelui, i-a spus Iulian. ViaŃa ce o trăiesc ei este pildă vie pentru viitorul românilor. Sigur că nu toŃi românii se vor retrage să trăiască la Ńară precum copii soarelui, dar principiile după care se conduc ei vor fi cele urmate de românii viitorului şi de alŃi oameni din lume. Vedem cu prisosinŃă că de la noi va porni noua renaştere a omenirii, tot aşa cum în vechime a avut loc tot la noi prima renaştere, cea dată lumii de către îngerii veghetori. Oamenii pe care i-ai întâlnit au în ei spiritul luminos al lupului, ei cunosc multe secrete despre lupi. Dar vom mai vorbi şi altă dată despre ei şi despre omul care a pornit viaŃa acestei comunităŃi, pe nume Arian Lupu. Acum vreau să te las cu bine frate.

Zian şi Iulian s-au despărŃit şi Zian a mers acasă. Într-o zi Dumnezeu i-a trimis lui Zian în cale un om tare nemulŃumit

de viaŃa românilor. Îl chema Gligor şi trăia la Brad în MunŃii Apuseni. Au povestit şi Gligor i-a spus:

- Domnule Zian, parcă este o pedeapsă pe neamul românesc să sufere de veacuri împilarea şi robia sufletelor. Şi astăzi politicienii români trădează poporul. Oare vom putea odată scăpa de asta? Oare ce putem face să ne ridicăm din genunchi la lumină?

- Trebuie chemate spiritele de lumină ale străbunilor neamului. Şi fiecare român, care crede în aceasta, să o facă în prezenŃa focului sacru dacic. Sunt mulŃi români care-şi au ca modele oameni bravi din istoria neamului. Pe aceia să-i cheme să se manifeste cu spiritele lor de lumină în neamul românesc. Tu, de pildă, în cine crezi Gligore? Pe cine admiri cel mai mult dintre străbuni?

- Pe crăişorul munŃilor, domnul nostru Avram Iancu. Aş vrea să am putere cum a avut el, să fac ceva bun pentru neamul românesc.

- Vei avea dacă mă crezi în ceea ce aş dori să urmăm împreună. Vom merge la łebea şi acolo vom trezi duhul Iancului.

- Te cred domnule Zian. Sunt gata! Şi cei doi au pornit spre łebea. Era o zi liniştită şi la gorun nu se afla

nimeni. - Iată gorunul Iancului, i-a zis Zian. A sosit timpul să fie scuturat. Şi

iată cum vom face, voi aprinde lângă gorun câteva lumânări, iar tu


32

scuturi gorunul pe când repeŃi după mine cuvintele Iancului, care sunt scrise pe această placă de lângă copac.

Zian a pregătit lumânările, le-a aprins şi i-a spus lui Gligor: - Suntem gata. Să scuturi acum arborele. Gligor s-a apropiat de gorun, l-a cuprins în braŃe cât a putut de mult.

Şi cu puterile lui omeneşti a scuturat gorunul Iancului repetând cu voce tare ceea ce spunea Zian: „Şi de va veni duşmanul, să vă ia pământ şi drept, români scuturaŃi gorunul, ca din somn să mă deştept”.

Au făcut aceasta de trei ori. Gligor lăcrima. Apoi Zian i-a mai spus: - Acum cheamă spiritul Iancului să intre în tine. Cu puterea dată de

focul sacru al acestor lumânări, aşa va fi. Peste Gligor au coborât spiritele străbunilor. Lacrimile-i curgeau pe

obraji şi a vorbit: - Chem aici, la focul strămoşesc, lângă gorunul lui Avram Iancu,

spiritul lui de dreptate şi adevăr să intre în mine. Fie ca să am puterea Iancului să aduc lumină neamului meu românesc. Şi Dumnezeul străbunilor şi fie mereu cu mine! Doamne, ascultă-mi ruga făcută din adâncul inimii mele!

Şi au stat în linişte. „Iată cum ne trezim în Dumnezeu la dreptate şi adevăr” şi-a spus

Zian. „În tot omul de rând, poate renaşte spiritul de cutezanŃă al strămoşilor neamului românesc. Şi Dumnezeu e cu noi!”.

Au mai trecut câteva luni de zile. Străbunii din ceruri vegheau poporul zeilor şi treptat s-au aprins focuri dacice în toată Ńara, pe munŃi şi văi, pe cursul apelor şi la Marea Neagră. Vetre, altare şi temple au fost construite la poalele Vulcanului, la Uibăreşti, Mesteacăn, Săcărâmb, Detunata şi în alte locuri tainice din Ńară.

Spiritul dacilor a renăscut şi cu el lumina faptelor bune. Domnul Dumnezeu îşi trimisese oamenii cu menire aparte pentru ridicarea din genunchi a neamului românesc, pe Ariana Orşa, cea care a chemat sufletele străbunilor la Săcărâmb, pe Iancu Uibărescu la Uibăreşti, pe ConstanŃa Lupu la Vulcan, Muntele de foc, pe Ileana Bucur la Vidra de Sus, pe Ovidiu Costoboc la Mesteacăn, acolo unde fusese odată cetate dacică, pe Sandu Tulcan la Săcărâmb, Altarul Zeilor, pe Aritia Câmpeanu la Detunata, Templul de foc al Lui Zamolxe. Sufletele românilor, plecaŃi în străinătate, se trezeau şi ele, se activase memoria ancestrală a neamului.


33

Sângiorzan era un român umblat prin multe locuri din lume. Trăise un timp în India, unde învăŃase tainele focului sacru al arienilor vedici. De câŃiva ani Sângiorzan revenise în România din Austria, unde stătuse în orăşelul Sankt Georgen im Attergau. Şi era hotărât să cheme spiritul Marelui Lup Alb să intre în oamenii care simŃeau româneşte.

Soarele răsărea de după culmile Săcărâmbului. Razele, înveşmântate în culorile curcubeului, trimiteau săgeŃi de lumină peste Altarul Zeilor, cum i se mai spunea localităŃii.

Sângiorzan a sosit la Săcărâmb, pe la timpul prânzului, împreună cu Iancu Uibărescu. Felicia Florescu le-a găsit loc de găzduire la casa lui Deniz şi Soniei. Mai târziu a venit şi maestrul Iorgovan cu familia. Sângiorzan a dat ocol zonei întâlnind pe alŃii anume veniŃi pentru ritualul focului sacru dacic, ce va fi aprins la Altarul Lui Zamolxe. Era încredinŃat că cele ce vor urma sunt voinŃa zeilor, aici în acest loc binecuvântat de Dumnezeul strămoşesc.

După-amiază a sosit la Săcărâmb şi Zian, însoŃit de soborul preoŃesc dacic. În seara zilei şi noaptea a avut loc ritualul înălŃător al focului sacru. Maestrul Gheorghe Iorgovan, om din neamul uriaşului Iorgovan, a cântat la orgă Întoarcerea dacilor.

Şi a doua zi Sângiorzan a vorbit pe îndelete cu Sandu Tulcan. - Dragă prietene, trăim un timp de excepŃie, i-a spus Sandu. Am

sentimentul că se termină o lume şi începe alta. - Şi ai mare dreptate. Află că, de aici de la noi, de pe pământurile

românilor, va începe marea schimbare la faŃă a lumii. Omenirea se află azi într-un mare impas şi a sosit vremea scadenŃelor.

- Simt cu tot sufletul cum un foc viu cuprinde inimile oamenilor pe care îi cunosc îndeaproape. Cum putem oare înŃelege această trăire înălŃătoare?

- Află că în oamenii acestor locuri se trezeşte treptat spiritul Marelui Lup Alb. Sunt încă foarte puŃini cei care simt asta, dar vor fi din ce în ce mai mulŃi românii care vor merge pe calea dreptăŃii şi adevărului. Şi vor fi mari schimbări în România, în Europa şi în lume.

- Mă întreb ce se va întâmpla oare cu Europa de vest? a mai întrebat Sandu Tulcan. Se tot vorbeşte despre decadenŃa Occidentului.

- A sosit timpul plăŃilor faptelor din trecut, a zis Sângiorzan. Trăim vremea descompunerii şi apusului culturii actuale a Occidentului, care de-a lungul secolelor s-a folosit de alŃii pentru a-şi duce viaŃa în opulenŃă. Cultura occidentală oglindeşte învăŃăturile religiei iudeo-


34

creştine şi atâta timp cât va fi legată de această religie va avea soarta ei. Occidentul a dezvoltat habitatul uman spoliind mediul şi distrugând natura, urmând preceptele biblice, precum că omul este stăpânul naturii şi poate face ce vrea cu ea. Această direcŃie greşită, deşi pe parcurs a adus beneficii europenilor occidentali, nu putea decât să se înfunde. Dar întreaga Europă poate înflori pe alte baze, acum în formare.

Vara era în toi şi Sângiorzan a ajuns cu bine la Bucium Şasa, la Muntele Detunata. Templul Lui Zamolxe de la Detunata fusese construit anul trecut, când Sângiorzan şi ConstanŃa Lupu au urcat spre muntele Detunata şi înainte de pădure şi zona pietrelor prăvălite au găsit locul potrivit pentru construcŃia templului. Atunci Sângiorzan bătuse un Ńăruş pentru a marca zona centrală şi mai apoi templul a fost construit de Iancu Uibărescu, trimisul cerului.

Seara se apropia şi Gabriel Machidon a sosit cu torŃele. Ritualul focului sacru dacic condus de Zian s-a ridicat până la cer, aducând pe limbile de foc duhurile străbunilor daci.

Acolo, la focul sacru dacic, Sângiorzan a chemat pentru prima oară, spiritul Marelui Lup Alb să intre în sufletele românilor: „Doamne, fă ca duhul Marelui Lup Alb, păzitorul neamului românesc, să intre în sufletele românilor şi aşa să înceapă marea luptă a luminii contra întunericului în aceste zile ale marii schimbări la faŃă a lumii”. Tot aşa făcuse şi în India, în MunŃii Himalaya, unde cu ani în urmă chemase spiritul Marelui Preot Deceneu să revină printre români.

Şi când ritualul s-a terminat Sângiorzan le-a vorbit celor adunaŃi: - Astăzi ne-am aflat toŃi în prezenŃa focului sacru dacic, principalul

mod de trezire a neamului românesc. Această trăire curăŃă sufletul. Invit pe cei dornici să intre în Ordinul Cavalerilor Zamolxieni, frăŃie de dreptate şi adevăr, să repete după mine jurământul făcut aici la focul viu. Întindem acum mâinile cu palmele spre focul sacru şi repetăm întocmai cuvintele ce urmează.

Şi Sângiorzan a spus rând pe rând cele patru jurăminte, aşa cum se găseau scrise în Cartea Lui Zamolxe. Şi le-a mai vorbit celor prezenŃi:

- Acest jurământ al cavalerilor zamolxieni innobilează. De acum, cei care l-au urmat, se pot numi arieni. Şi ŃineŃi minte că a fi arian nu înseamnă că aparŃii unui anumit popor, unei anume rase, sau că acel om are caracteristici fizice aparte. A fi arian este o stare de spirit de nobleŃe umană, de demnitate, curaj şi înŃelepciune, calităŃi umane


35

arătate limpede în Cartea Lui Zamolxe, revelaŃia colectivă a neamului românesc, cartea care va schimba lumea. CitiŃi-o şi luaŃi aminte.

Luna strălucea puternic pe cerul de la Muntele Detunata. Se auzeau păsările nopŃii, duhurile pădurii hălăduiau şi oamenii s-au retras rând pe rând de la Templul Lui Zamolxe.

În seara aceea Sângiorzan a vorbit cu Machidon. - Parcă ceva deosebit s-a întâmplat în seara asta, faŃă de altele la care

am luat parte, a spus Machidon. Ce oare? - A fost chemat spiritul Marelui Lup Alb să se manifeste în neamul

românesc, i-a zis Sângiorzan. Începe marea bătălie, pentru dreptate şi adevăr, în lumea pământeană. De acum înainte oamenii cu sufletele curate să continue să cheme, la focul sacru dacic, duhul Marelui Lup Alb şi lumea va fi curăŃită până în decembrie 2032. Asta ştim din profeŃiile de pe timpul zeului Zamolxe.

- Cum s-a făcut această cerere mă întreb? Cine poate chema un spirit aşa de puternic ca cel al Marelui Lup Alb? a mai întrebat Machidon.

- Oricine o poate face la focul sacru dacic. Este nevoie de adâncă devoŃiune şi această trăire este extrem de rară. Dar, cu timpul, cât mai mulŃi oameni vor avea cerul deschis şi vor putea chema forŃele lumii de dincolo să schimbe lumea pământeană. Deja există suflete de îngeri coborâte pe pământ. Acesta este secretul.

- Fie precum spui, a zis Machidon. Hai acum să ne culcăm. A mai trecut vremea şi Sângiorzan a primit un mesaj de la Sandu

Tulcan. I se făceau cunoscute cuvintele testamentare lăsate de Aritiei Câmpeanu, prin intermediul sufletului ei pereche, profesorul Troian. Aritia avusese în suflet spiritul zeiŃei Vesta a dacilor, zeiŃa focului trimisă de Dumnezeu să lumineze neamul românesc: ... Cerul şi Pământul. ÎnvăŃaŃi să priviŃi înainte. Iar noi, toŃi, să desluşim enigma omului nemuritor care suntem.

ÎnŃelegem mesajul Aritiei dat lumii: Oamenii aflaŃi între cer şi pământ, să înveŃe să privească înainte spre cer şi aşa vor desluşi taina omului nemuritor.

Ianuarie, anul 2014.

☼ ☼ ☼ ☼ ☼ ☼ ☼ ☼


36

Cuprins

Cap. 1 – Burebista şi nemuritorii lui 4 Cap. 2 – Deceneu şi preoŃia neamului 12 Cap. 3 – Ridicarea din genunchi 21 Cap. 4 – Spiritul lupului se trezeşte în neamul românesc 30

Despre autor Octavian Sărbătoare s-a născut în România în 1952 şi din 1987 trăieşte în

Australia. Autorul a absolvit Facultatea de Litere cu specializările de licenŃă în studii ale religiilor şi filosofie, apoi un an de specialitate postlicenŃă în studii ale religiilor, Master la Litere (studii de pace şi conflict) cu distincŃie şi diplomă postuniversitară (economie politică) la Universitatea din Sydney, Australia. Doctor Honoris Causa. Este autorul unor cărŃi de cercetare în domeniul social cât şi de beletristică, în limbile română, engleză şi italiană.

About the author

Octavian Sarbatoare was born in Romania in 1952. Since 1987 he has been

living in Australia. He completed his BA in Philosophy and Studies in Religion, BA (Honours) in Studies in Religion, Master of Arts with Merit (PACS) and Graduate Diploma (Political Economy) at the University of Sydney, Australia. Doctor Honoris Causa. He is the author of various books of scholarly research and fiction, in Romanian, English and Italian.

Sull'autore

Octavian Sarbatoare è nato in Romania nel 1952 e dal 1987 vive in Australia.

Ha conseguito la Laurea in Lettere con specializzazione in studi sulle religioni e filosofia, e un anno di specializzazione post laurea in studio delle religioni, Master in Lettere (studi sulla pace e sui conflitti), con distinzione e diploma post universitario (economia politica) all'università di Sydney, Australia. Doctor Honoris Causa. E' autore di alcuni libri di ricerca nell'ambito sociale ma anche di ballettistica, nelle lingue romeno, inglese e italiano.

Colecþia Deceneu

Sarbatoare Publications, Sydney, AustraliaSarbatoare Publications, Sydney, AustraliaSarbatoare Publications, Sydney, AustraliaSarbatoare Publications, Sydney, Australia

Documents

Legendele Dacilor-Octavian Sarbatoare