Legea rezonanţei

Rezonanţa înseamnă - conform latinescului "resonare" - a răsuna, a repeta un sunet sau altfel spus o vibraţie.

În fizică, rezonanţa se defineşte ca fiind procesul prin care are loc un transfer de energie între două sisteme vibratorii

sau care oscilează cu frecvenţa de vibraţie apropiată (sistemul sursă şi sistemul rezonator), şi care are ca efect o

creştere a amplitudinii vibraţiilor sistemului rezonator. În cazul în care sistemul rezonator are frecvenţa de vibraţie

perfect egală cu a sistemului sursă, amplitudinea vibraţiilor sistemului rezonator creşte foarte mult (dacă nu ar exista

fenomene de inerţie ar tinde la infinit) către o valoare maximă caracteristică.

Rezonanţa însă este un fenomen specific nu numai fizicii. În definitiv tot ceea ce există în univers vibrează cu o anumită

frecvenţă specifică (sau cu mai multe în cazul sistemelor complexe, cum ar fi omul) şi deci totul interacţionează într-o măsură mai mică sau mai mare cu cât diferenţa de frecvenţă

este mai mică sau mai mare.

Deoarece prin modificarea frecvenţei de vibraţie sistemul rezonator (în cazul de faţă o fiinţă umană) se poate conecta la diferite sisteme sursă, fenomenul de rezonanţă reprezintă

o foarte fină şi eficientă modalitate de percepţie. Pe baza legii rezonanţei - această cheie secretă cum au numit-o unii esoterişti - se poate explica cum două lucruri sau fenomene

aparent total independente din univers se pot afla în legătură sau pot interacţiona selectiv, fiind astfel cuprinse

sau integrate în marele "tot".

O ilustrare străveche a aceluiaşi principiu al rezonanţei îl întâlnim în lucrarea esoterică "Tabla de smarald": "Tot ceea ce este jos este precum tot ceea ce este sus, iar tot ceea ce este sus este precum tot ceea ce este jos pentru a întregi

miracolul totului". Cu alte cuvinte, Hermes Trismegistos ne revelează această taină fundamentală a universului care

face posibil ca partea să se reflecte în întreg şi întregul în parte.

Mult mai recent a apărut o teorie care exprimă acelaşi lucru - teoria holistică - teorie prin care universul este definit ca o

gigantică hologramă - hologramă care are această proprietate prin care o părticică din ea, oricât de mică,

conţine aceeaşi informaţie ca şi întregul.(v. Parapsihologie - Prin holografie supranaturalul pătrunde în ştiinţă)

Aşadar, legătura care uneşte toate lucrurile, fenomenele, fiinţele, procesele psihice şi mentale (cu alte cuvinte tot

ceea ce există în manifestare) are ca bază procesul rezonanţei.

Revenind la fizică, spectrul de frecvenţe existent în univers este împărţit astfel:

între 0,00001 Hz şi 20 Hz unde specifice Pământului; între 20 Hz şi 20.000 Hz unde sonore (audibile de către

om); între 20.000 Hz şi 300 Ghz unde radio;

peste 300 Ghz existând infraroşii, lumina vizibilă, ultravioletele, razele X şi gamma.

După părerea unui cercetător francez, Dr. Arnaud toate frecvenţele de vibraţie din lumea fizică sunt cuprinse între

aproape zero şi 1022 Hz !!! (adică 10 miliarde de Terahertzi !!! - ceva aproape imposibil de imaginat cu mintea umană limitată). Iar această frecvenţă uriaşă

reprezintă doar octava cea mai de jos a universului. Potrivit aceluiaşi om de ştiinţă frecvenţele astralului şi planului mental sunt cuprinse intre 12*1032 Hz şi 96*1039 Hz. Iar

planurile superioare (cauzalul) sunt caracterizate de frecvenţe încă şi mai mari!

Cronobiologie şi rezonanţăSă încercăm în cele ce urmează să conturăm o „zi ideală” a

unui om obişnuit, ţinând cont de procesele fiziologice ale organismului uman, adică de principiile cronobiologiei şi de

fenomenele subtile de rezonanţă ce se produc în fiinţa umană în aceste intervale.

Creierul este o adevărată uzină misterioasă care, la fel ca toate uzinele, are un anumit orar, în funcţie de care corpul

secretă anumite substanţe chimice. Acestea amplifică umorul, vigilenţa, plăcerea erotică sau somnul, activităţile

intelectuale sau relaxarea. Atunci de ce să nu ne programăm ziua în funcţie de acest orar tainic, pentru a fi aproape în

permanenţă într-o formă maximă?

Între orele 6 - 8 este foarte bine să ne trezim din somn, pentru că astfel vom beneficia cu siguranţă de un tonus

excelent şi de un umor sănătos. Începând cu ora 6, corpul nostru secretă un anumit hormon, care este responsabil de

momentul trezirii din somn, şi anume cortizonul, a cărui secreţie este maximă între orele 7 - 8, această perioadă fiind

ideală pentru a ne trezi din somn cu uşurinţă, fiind plini de vioiciune. Important este să nu ne trezim brusc şi penibil din

aburii onirici doar pentru a ne precipita spre tumultul cotidian. Momentul delicat al trecerii de la conştiinţa stării de vis la conştiinţa stării de veghe trebuie prelungit, observat,

conştientizat. A ne culca atunci din nou este o eroare, pentru că, spre ora 9, organismul nostru secretă endorfine (nişte complexe analgezice naturale) care produc un somn greu,

din care ne va fi dificil să ne trezim fără o eventuală migrenă sau fără o stare proastă.

Între orele 9 - 10 este momentul cel mai propice pentru fuziunile amoroase pline de dragoste, pentru că atunci

nivelul serotoninei (mesagerul cerebral al plăcerii) este la apogeu. O altă modalitate de a amplifica starea de bine interior pentru a începe o nouă zi de muncă ar putea fi

realizarea unui masaj uşor de relaxare, deoarece senzaţiile tactile sunt mult amplificate şi astfel vom fi pe deplin pregătiţi să facem faţă la toate încercările zilei. O altă

posibilitate de a ne petrece acest timp ar fi o programare la dentist dat fiind faptul că endorfinele ne fac mai puţin

receptivi la durere.

Între orele 10 - 12, vigilenţa noastră atinge maximum şi memoria de scurtă durată - numită "memorie de muncă" - este foarte activă. Este momentul ideal pentru a reflecta profund şi eficient sau pentru a dezbate idei. Începând cu

acestă perioadă vom lucra mai mult şi mai bine, cu o risipă mult mai mică de energie, căci vom fi mai liniştiţi şi

detensionaţi. Să nu lăsăm niciodată ca ambianţa adesea febrilă de la locul de muncă să ne domine, chiar dacă sarcina

ce o avem de îndeplinit este presantă. Cu cât munca este mai urgentă, mai importantă sau mai complexă, impunând

aspecte decizionale, cu atât mai limpede trebuie să ne păstrăm capul.

Între orele 13 - 14 este momentul favorabil relaxării profunde. Schimbarea bruscă de tonus ce apare în general după masa de prânz nu se datorează doar digestiei, ci şi

scăderii concentraţiei de adrenalină, hormon care accelerează ritmul cardiac. Se consideră că necesitatea

acestui moment de pauză de la mijlocul zilei a fost înscrisă în patrimoniul nostru genetic din timpurile cele mai

îndepărtate. Strămoşii noştri întrerupeau atunci activitatea din cauza căldurii de la amiază şi se retrăgeau în peşteri, la

răcoare. O siestă de 20 de minute este suficientă pentru refacerea forţelor.

Între orele 15 - 16 nu există secreţie hormonală caracteristică. Totuşi, cronobiologii sunt categorici: acum, capacităţile noastre intelectuale funcţionează la cel mai

scăzut nivel, în contrast cu o condiţie fizică optimă. Urmăriţi ca de fiecare dată când vă întoarceţi de la serviciu să faceţi

mişcare, să mergeţi pe jos o bucată de drum, să treceţi printr-un parc, să renunţaţi la a mai lua ascensorul şi deci să urcaţi pe jos treptele blocului pentru că astfel se va activa circulaţia sangvină, destinzând musculatura picioarelor.

Începând cu ora 18, activitatea intelectuală şi vigilenţa mentală cunosc un nou apogeu. Este o perioadă favorabilă pentru a ne relaxa corpul şi mintea prin exerciţii de hatha-

yoga, pranayama şi mediaţii, eliminând astfel orice impuritate din fiinţă, gândurile obsesive acumulate de-a

lungul zilei, realizând o stare de detaşare de tot ceea ce ne-ar putea perturba liniştea interioară. Este un moment

minunat pentru a ne îndrepta cu toată fiinţa spre Dumnezeu pentru a ne regăsi pe noi înşine.

De obicei, între orele 20 - 21 se serveşte masa de seară, dar, atenţie! În această perioadă enzimele hepatice sunt mai puţin active, ceea ce impune un plus de moderaţie. Masa de seară este bine să conţină alimente uşoare, sattvice pentru a

ajuta organismul să funcţioneze corespunzător.

Melatonina, care este "hormonul somnului", invadeazã în mod progresiv organismul începând cu ora 18. Totuşi, nevoia de odihnă este resimţită abia pe la ora 20, şi apoi din 2 în 2

ore: la ora 22, la miezul nopţii, la ora 2 noaptea etc; O lectură care să incite prea mult mentalul, conversaţiile

animate şi discuţiile, în general orice activitate prea tonifiantă pentru psihic, sunt complet nerecomandate înainte

de culcare.

Dar este bine de ştiut: nu există (pentru cei cu insomnie) somnifer mai bun ca amorul cu continenţă. Plăcerea erotică

prelungită antrenează la nivelul creierului secreţia masivă de endorfine care, printre altele, favorizează somnul.

Este cel mai bine să ne odihnim între orele 22 - 1, pentru că mai ales atunci hormonul de creştere, care este

indispensabil reînnoirii celulelor, este secretat în cantitate foarte mare. Acest hormon ne permite, de asemenea, să

fixăm cât mai bine experienţele zilei anterioare, să ne refacem forţele şi să ne trezim odihniţi şi bine-dispuşi. Pentru

aceasta este bine să ne însămânţăm psihicul cu imagini mentale pozitive. Există nenumărate metode de a ne încărca benefic subconştientul încă înainte de a adormi, deoarece se

ştie că mai ales atunci subconştientul nostru este foarte vulnerabil la orice sugestie. Şi de ce să nu îl încărcăm cu

sugestii benefice?

Misterele dezvăluite ale simpatiei, patemiei şi empatieiUnul dintre factorii de bază care guvernează manifestarea (Creaţia) este LEGEA SUPREMĂ A REZONANŢEI. În ceea ce

priveşte nivelul relaţiilor dintre feluritele aspecte şi componente ale Creaţiei (fiinţe, lucruri, fenomene), această

lege universală se particularizează în diverse moduri.

SIMPATIA

Simpatia poate fi definită ca o afinitate care există între două fiinţe, sau – altfel spus – ca o conexiune stabilită între acele lucruri între care există o anumită stare de rezonanţă sau legătură subtilă. Conform filosofiilor antice şi medievale, lucrurile şi fiinţele se influenţează reciproc neîncetat şi

totodată ele influenţează, de asemenea, în permanenţă, întregul sau cu alte cuvinte TOTUL din care fac parte. Această inter-influenţă continuă se produce datorită

energiilor subtile care acţionează prin intermediul legii rezonanţei.

În viziunea iezuitului şi iniţiatului kabbalist Athanasius Kircher (sec. al XVII-lea), atracţia sau respingerea, care în

general se observă cu uşurinţă între multele lucruri, depinde de marea Forţă tainică a magnetismului, care clipă de clipă

penetrează întregul Univers.

Prin urmare, simpatia pare a fi cauza atracţiei universale, datorită căreia corpurile cereşti au tendinţa să graviteze unul

în jurul celuilalt şi, în felul acesta, datorită căreia stelele iradiază energia lor preponderentă şi specifică asupra

Pământului.

Prin urmare, gânditorii din cele mai vechi timpuri, au dat de multe ori o accepţie filosofică fenomenului gravitaţiei, prin

teoria conform căreia nucleul pământului are o tainică „legătură simpatică” cu toate obiectele şi fiinţele şi, tocmai

de aceea, neîncetat, el tinde să le atragă către în jos.

Aşadar, dacă este privită generic, gravitaţia a fost de cele mai multe ori considerată de către aceşti filosofi ca fiind

liantul sau altfel spus mediul (adaptat la cerinţele subtile) de manifestare a simpatiei. În strânsă legătură cu aceasta

(simpatia), se poate spune că mişcarea spontană către în sus a focului şi a fumului se datorează tocmai „simpatiei” lor

cu cerul şi că, la rândul său, fierul este atras tocmai prin simpatie de către magnet.

Tropismul manifestat sau, cu alte cuvinte, tendinţa spontană a unui organism de a se mişca într-o anumită direcţie – rădăcinile care sunt orientate în jos, frunzele care sunt

orientate în sus etc. – reflectă în mod tainic aceeaşi lege a simpatiei, care acţionează neîncetat în lumea vie. Floarea-soarelui îşi întoarce, fidelă, „privirea” numai către soare;

regina-nopţii îndrăgeşte cel mai mult noaptea şi lumina lunii, datorită legăturilor misterioase care sunt declanşate de

simpatie. Se ştie de multă vreme că ele între ele, plantele, au afinităţi tainice: de pildă, viţa de vie este într-o mare

armonie cu măslinul, iar planta piciorul-cocoşului manifestă cea mai mare simpatie pentru crinul de apă.

Astrologia, la rândul ei, o ştiinţă străveche în cadrul căreia regăsim exact aceleaşi principii, afirmă că aproape

întotdeauna, două persoane care se nasc sub anumite configuraţii ale corpurilor cereşti aspectate în armonie, vor fi

atrase în mod irezistibil şi misterios una către cealaltă. Astrologul Marsilio Ficino (sec. al XV-lea) atribuia, spre

exemplu, atracţia dintre prieteni unei aşa-numite Sinastrii sau, cu alte cuvinte, faptului că aceştia sunt aproape

întotdeauna născuţi „sub aceeaşi stea”.

Magnetismul universal care acţionează neîncetat şi pretutindeni determină, de asemenea, starea intensă de

simpatie, care apare între două persoane, iar natura interioară şi temperamentul fiinţelor respective modifică specific relaţia în cauză. Atracţia spontană şi puternică a

prietenului faţă de prieten, a iubitului faţă de iubită, a părinţilor faţă de copii, a oamenilor pentru anumite animale, se consideră că este bazată pe legea tainică a simpatiei. Tot

simpatia este cea care trezeşte şi apoi consolidează legătura misterioasă, telepatică dintre două persoane. Filosoful

scolastic William de Auvergne (sec. al XIII-lea) a scris despre cazul unei femei foarte iubitoare care putea să simtă

prezenţa iubitului chiar de la 3 km depărtare.

Manifestarea simpatiei mai poate fi cu uşurinţă stabilită şi subliniată prin:

- asemănarea fizică, ce deseori este desemnată printr-un anumit semn distinctiv;

- asemănarea de substanţă, care se constată atunci când lucrurile care sunt făcute din acelaşi material sunt legate

intrinsec;- cauzalitatea, care este relevată mai ales atunci când

efectul şi cauza sunt aduse şi puse în contact (de exemplu: un artist şi opera sau creaţia sa, un criminal şi victima sa, sabia şi rana pe care aceasta a produs-o). A emite în mod

clar un anumit sunet înseamnă, de fapt, a evoca în universul nostru lăuntric realitatea care este desemnată de acel sunet; a pronunţa cu intenţie un anumit nume înseamnă, de fapt, a crea o legătură subtilă cu persoane care poartă acel nume;

- imitaţia, ca proces prin intermediul căruia o anumită acţiune, care este doar mimată, stabileşte astfel fulgerător

o legătură cu activitatea (realitatea) originală;- atingerea directă sau aducerea în contact fizic, în felul

acesta unind un lucru cu altul, sau o fiinţă umană cu alta, ori un obiect cu o fiinţă umană, prin tainice legături invizibile care se menţin apoi în timp, direct proporţional cu durata

contactului;- gândul şi sentimentul, care este în mod direct şi intim

asociat acestui gând (concentrarea mentală, devoţiunea, rugăciunea, dorinţa, ura, invidia, gelozia), reprezintă tot atâtea mijloace tainice prin care se realizează fulgerător

legătura cu obiectul sau, altfel spus, ţinta acestor gânduri şi sentimente.

Practicile magice folosesc de mii de ani în bine sau în rău acest principiu tainic al simpatiei, care evidenţiază, pentru

cel capabil să-şi dea seama, continua şi implacabila manifestare a fenomenului de rezonanţă.

PATEMIA

Etimologic vorbind, acest termen provine din limba greacă („pathos”= simţire). El desemnează tainica legătură

emoţională, sau modul de a simţi care se manifestă între două fiinţe.

Entităţile, care există şi se manifestă în întregul univers, nu sunt controlate de nişte factori pur mecanici; principiul

dinamizator (forţa specifică ce le animă) este cel mai adesea determinat de reacţia patemică dintre ele.

Empedocle (sec. al V-lea î. Hr.) vorbea despre două puteri fundamentale care au pus Universul în mişcare şi au

continuat să-l controleze după aceea: dragostea şi ura. Aceste două principii sau forţe leagă toate lucrurile şi fiinţele

sau, dimpotrivă, le despart.

Celebrul Dante Alighieri spunea, la rândul său, că „Iubirea mişcă astrele”, revelând astfel faptul că profunda relaţie de

iubire (patemie pozitivă) dintre toate elementele macrocosmosului este cea care animă şi susţine totul.

Reţeaua vastă şi misterioasă a impulsurilor patemice, care uneşte în mod nevăzut diferitele componente şi straturi (niveluri) ale cosmosului, poartă numele de cosmopatie.

Aceasta reprezintă tendinţa universală inerentă, care există deopotrivă atât în natura animată, cât şi în cea neanimată,

de a reacţiona în mod spontan cu simpatie, empatie, antipatie sau apatie faţă de o anumită persoană, situaţie sau

lucru.

Se poate spune că există o patemie latentă care susţine toate lucrurile şi fiinţele, fiecare persoană sau obiect

situându-se astfel într-o relaţie patemică naturală cu orice, sau oricine altcineva. Un asemenea „câmp rezonator

general” are posibilităţi nesfârşite de manifestare şi el îşi poate face cunoscută prezenţa, în deplină conformitate cu rezonanţa specifică, individuală a fiinţei sau a obiectului

respectiv. Într-un anumit fel, se poate spune că acest câmp este fundamental benefic şi, dacă noi ştim cum să ne

deschidem şi să ne trezim faţă de el, în noi înşine, prin rezonanţă, el va da după aceea naştere în fiinţa şi în viaţa noastră, unei stări globale tainice şi eminamente evolutive.

Atunci, el va trezi în noi un sui generis „simţ” care se bazează pe o înţelegere net superioară a relaţiilor pe care le avem cu tot ceea ce ne înconjoară. Printr-o analogie foarte simplă, putem spune că el este precum un ocean infinit de unde electromagnetice, care permanent cuprinde absolut

toate frecvenţele de emisie posibile. Ştiind că avem la dispoziţie, clipă de clipă, acest câmp gigantic, care

reacţionează şi mediază instantaneu impulsul primit (în funcţie de dominanta sa vibratorie specifică), ne putem

îmbunătăţi cu uşurinţă viaţa şi relaţiile de zi cu zi, cultivând cu perseverenţă, atent şi sistematic, în universul nostru

lăuntric (microcosmos), exact acele frecvenţe de vibraţie care corespund unor valori elevate (calm, iubire, entuziasm, abnegaţie, bucurie, umilinţă, veselie, încântare, bunătate, optimism, bunăvoinţă). Procedând cât mai des cu putinţă

astfel, câmpul patemic general ne va conecta atunci, practic instantaneu, cu toate celelalte emisii subtil energetice care sunt asemănătoare – ca frecvenţă de vibraţie – cu vibraţia

noastră.

Privind lucrurile din această perspectivă, scriitorii medievali iniţiaţi susţineau că, atunci când două persoane îşi

intersectează emanaţiile aurice, reacţia dintre acestea poate fi de prietenie sau de antagonism (respingere). Dacă într-o asemenea situaţie aurele lor sunt contractate şi micşorate

(„trase” înapoi) în momentul întâlnirii, atunci vor apărea şi se vor manifesta, de la caz la caz, antipatia, suspiciunea, ura

sau discordia. Dacă atunci, aurele lor se unesc şi fuzionează, este fără îndoială vorba de dragoste, simpatie şi prietenie. Dacă aurele lor rămân nemişcate, aceasta indică o stare de

apatie sau indiferenţă.

Aşadar, relaţiile de simpatie, admiraţie şi atracţie aduc iubire, prietenie, compasiune, integrare, înţelegere, armonie,

iar cele de antipatie şi respingere provoacă separare, ruptură, trăiri emoţionale perturbatoare, negative şi durere.

Relaţiile interumane care sunt caracterizate de apatie se

recunosc după o stare predominantă de indiferenţă, inerţie şi neutralitate.

EMPATIA

Fiind direct legată de patemie, empatia se poate defini ca fiind experimentarea subtilă şi directă, la nivel de simţire

lăuntrică, a stării predominante în care se află o altă persoană. Aceasta evidenţiază un proces de identificare a

fiinţei umane, care manifestă empatie, cu universul psihic al unei alte fiinţe umane. Un exemplu simplu şi elocvent în această direcţie îl constituie starea care este indusă de

autorul unei cărţi cititorului acesteia, prin identificarea cu eroul (eroii) literar(i). Atunci când între două persoane există

o legătură empatică puternică, comunicarea de tip paranormal dintre aceste două fiinţe este mult facilitată

(sugestie, intuiţie sau telepatie).

Emoţiile, la rândul lor, au o influenţă puternică şi directă asupra sistemului şi a biofluxului energetic. Fiecare emoţie puternică face să apară o certă modificare proporţională în activitatea nervoasă a creierului, afectând de asemenea şi

circulaţia sângelui.

Prin anumite procedee psihologice şi cel mai bine prin tehnici YOGA, s-a constatat că pot fi reglate şi armonizate

stările şi trăirile unei fiinţe umane.

O trăire emoţională puternică, benefică, pozitivă încarcă subtil, energetic întreaga fiinţă (graţie misterioaselor şi inefabilelor procese de rezonanţă), stimulează mintea şi

„colorează” în mod euforic sufletul. Savanţii ruşi au descoperit că globulele albe din sânge, care acţionează ca o barieră imunitară faţă de boli, îşi măresc în mod considerabil

numărul atunci când cineva trăieşte emoţii intense şi pozitive, pe când emoţiile intense negative neutralizează şi reduc capacitatea de autovindecare a organismului. Studiul

psihosomaticii confirmă din plin faptul că emoţiile perturbatoare, negative provoacă felurite boli de inimă, de

ficat, de creier şi totodată afectează în mod profund conştiinţa sistemului fizic. Starea de credinţă fermă şi

susţinută în ceva cu adevărat bun, înălţător, divin, poate aduce, în schimb, beneficii remarcabile şi de durată pentru

trup şi minte.

Un studiu recent al psihologilor de la universitatea din Chicago confirmă într-un mod indirect legea rezonanţei

oculte

S-a constatat că atunci când se află în faţa ecranului şi urmăresc un film plăcut şi interesant, emoţiile sutelor de

spectatori se sincronizează în mod spontan şi apoi se uniformizează. Fără îndoială că multe fiinţe umane şi-au pus întrebarea de ce este mult mai plăcut să vizionăm împreună

cu sute sau mii de spectatori un film romantic, care ne emoţionează profund, sau o spumoasă comedie, care ne

face să râdem în hohote?

De curând, psihologii de la universitatea din Chicago, SUA au constatat în urma unui studiu laborios că atunci când sute sau mii de spectatori vizionează împreună, în aceeaşi sală,

un film interesant care le captează din plin atenţia, apare un fenomen uimitor, care a fost supranumit „PROCES DE

SINCRONIZARE EMOŢIONALĂ PROFUNDĂ“ şi care îi face aproape pe toţi spectatorii să vibreze la unison.

Psihologii de la Universitatea din Chicago, SUA au realizat un studiu interesant, în cadrul căruia au filmat feţele

spectatorilor care urmăresc împreună în aceeaşi sală un film foarte interesant, iar ulterior acest studiu a fost extins şi au

fost, de asemenea, filmate feţele telespectatorilor care urmăresc câte 10, 15 împreună un anumit program TV foarte

interesant. Constatările lor au fost uimitoare. În urma analizării atente a datelor, ce au fost mai întâi filmate în

cadrul acestui studiu, s-a constatat o unificare uimitoare a emoţiilor pe care filmele sau emisiunile TV interesante urmărite împreună, în grup, le declanşează. Astfel de

procese surprinzătoare pot fi constatate cu uşurinţă atunci când este vizionat filmul pe care a fost înregistrată expresia de pe feţele spectatorilor sau ale telespectatorilor. Aproape

tot ceea ce resimt toţi spectatorii dintr-o sală de spectacol care urmăresc cu multă atenţie un film foarte interesant

conduce, în mod gradat, la apariţia unei SUI GENERIS stări de empatie, care tinde să formeze printre toţi spectatorii o

impresie generală dominantă. Atunci când vizionăm împreună cu alte sute de spectatori un

film plăcut şi foarte interesant, care ne captează atenţia, suntem într-un mod inefabil reconfortaţi atunci când

percepem la unison cu sutele de spectatori un flux de sentimente şi trăiri empatice care provin de la toţi ceilalţi

oameni ce sunt prezenţi în sală. Datorită acestei sincronizări emoţionale care se instalează, propriile noastre sentimente şi trăiri sunt mult îmbogăţite, iar în finalul unui spectacol la care asistăm împreună cu sute de alţi spectatori, starea de bine lăuntric şi plăcerea estetică ce este resimţită sunt mult mai pregnante, experienţa globală ce este savurată în acest

mod durând mai mult timp. Aceste cercetări au evidenţiat că stările de catharsis

(purificare psiho-emoţională) care se declanşează într-un grup de sute de spectatori sunt, de asemenea, caracterizate

de acest proces de sincronizare emoţională profundă. Tot ceea ce declanşează aceste procese profunde de

sincronizare emoţională caracterizează de fapt apariţia unei experienţe colective empatice, care este declanşată

întotdeauna de o tainică rezonanţă. Contrar acestor fenomene, s-a constatat că atunci când într-

o sală se află un singur spectator, care vizionează singur exact acelaşi film care a declanşat, atunci când erau sute de spectatori în sală, toate aceste fenomene amintite mai sus, procesul de sincronizare emoţională profundă nu mai apare.

Dincolo de aceste aspecte, care au fost în mod obiectiv constatate, procesele de sincronizare emoţională profundă confirmă, totodată, în mod indubitabil, adevărul şi existenţa

legii rezonanţei oculte.