L1.Analiza Valorii

Seminar Management IndustrialS.l.dr.ing.Andrei DIMITRESCU

Analiza Valorii

Scurt istoric

Pentru prima oară, noţiunea de Analiza Valorii a fost asociată cu Analiza Monocriterială

iniţiată de F. Porsche în anii ’30.

Analiza monocriterială considera drept unic criteriu, corelaţia necesară şi suficientă dintre

valoarea funcţiilor unui produs, proces sau serviciu şi costurile de realizare a acestora.

Accelerarea producţiei de echipamente militare în timpul celui de-al II-lea război

mondial, a determinat o creştere masivă a cererii şi preţului de achiziţie a unor materiale

considerate strategice (Ni, Cr, Pt, W etc).

Harry Erliecher – directorul aprovizionării de la General Electric din Philadephia a dat semnalul

reproiectării unor produse în noul context.

După terminarea războiul s-a încercat revenirea la proiectele originale dar s-a constatat că

produsele reproiectate pe baza noilor soluţii funcţionau la fel de bine şi în plus erau mai ieftine

Harry Erliecher l-a însărcinat pe Lawrence D. Miles, directorul unui departament de

aprovizionare a sucursalei din Baltimore cu elaborarea unui sistem de realizare a alternativelor

constructive şi la un preţ mai mic, într-un mod sistematic, deliberat şi nu întâmplător

Lawrence D. Miles, s-a focalizat asupra funcţiilor unui produs, atitudine reflectată de afirmaţia:

„ Dacă nu pot obţine produsul, trebuie să obţin funcţiile acestuia !”

Lawrence D. Miles este considerat veritabilul fondator al unei noi metode manageriale: „Analiza

şi Ingineria Valorii”

1


Lawrence D. Miles (1904-1985) - ”Părintele” Analizei Valorii

1947 - Lawrence D. Miles, creează la General Electric un compartiment specific – „Purchasing

Department Cost Reduction Section”, unde s-au aplicat concepte referitoare la analiza

funcţională, pe baza cărora se pot reduce costurile.

1952 - Marea Britanie introduce Analiza Valorii, cel mai consistent program fiind derulat

începând cu 1961 la firma „Dunlop”.

1954 - Armata SUA implementează Analiza Valorii la activităţile industriale proprii.

1959 - Se înfiinţează prima instituţie pentru promovarea noii metode – „Society of American

Value Engineering” (SAVE).

1961 - Lawrence D. Miles, publică lucrarea „Technics of Value Analysis and Engineering”.

1966 - Yoji Akao, lansează „Quality Function Deployment” (QFD) – o extindere şi dezvoltare a

noii metode care urmăreşte satisfacerea cerinţelor utilizatorilor în toate etapele evoluţiei

produsului.

1974 - Se înfiinţează „Zentrum Wert Analyse” (ZWA) – asociaţia germană a utilizatorilor de

Analiza Valorii.

1978 - Se înfiinţează „L’Association Française pour l’Analyse de la Valeur” (AFAV) – asociaţia

franceză a utilizatorilor de Analiza Valorii.

1979 - Se publică standardele româneşti:

„STAS 112721/1-1979” – „Analiza valorii. Noţiuni generale” şi „STAS 112721/2-1979” –

„Analiza valorii. Aplicarea metodei la produse”

„STAS 112721/1-1979” - „Analiza valorii este o metodă de cercetare şi proiectare sistematică

şi creativă care, prin abordarea funcţională, urmăreşte ca funcţiile obiectului studiat să fie

concepute şi realizate cu cheltuieli minime în condiţii de calitate, fiabilitate şi performanţă, care

să satisfacă cererile utilizatorului”

OBSERVAŢII:

Unele publicaţii care tratează această metodă folosesc sintagma „Analiza Valorii”, pe când altele

folosesc „Ingineria Valorii” , lăsând însă să se înţeleagă că de fapt este în fond aceeaşi

metodologie, dar cu denumiri ce diferă în funcţie de momentul efectuării studiului.

Analiza Valorii (AV) - se aplică la obiecte existente, fiind un procedeu sistematic de

ameliorare a acestora prin eliminarea costurilor nejustificate, acţionând pe baza mecanismului

feed-back.

2


Ingineria Valorii (IV) - se aplică la obiecte noi, fiind un procedeu sistematic de prevenire

şi eliminare a unor cauze generatoare de costuri inutile prin realizarea funcţiilor cu un cost

minim, fără a neglija performanţa, aplicându-se din fazele de concepţie şi proiectare şi acţionând

pe baza mecanismului best-before.

Unii specialişti, referindu-se la metodele precedente, precum şi la altele similare, introduc

noţiunea de „Managementul Valorii” , care are o sferă de cuprindere mai mare.

Managementul Valorii (MV) – desemnează totalitatea activităţilor de natură managerială

care urmăresc perfecţionarea produselor şi proceselor prin prisma relaţiei dintre valoare şi

utilitate pe de o parte şi consumul de mijloace pe de altă parte

IMPORTANT!

În esenţă, AV + IV urmăresc realizarea funcţiilor unui obiect (funcţiile constituind un rezultat al

cerinţelor utilizatorului), astfel încât să existe o proporţionalitate între utilitatea (performanţele)

fiecărei funcţii şi consumul de mijloace pentru realizarea acesteia, iar ca o rezultantă logică să

maximizeze raportul dintre utilitatea produsului şi costul acestuia.

Pentru simplificarea formulărilor se va utiliza termenul de „Ingineria Valorii” pentru a descrie

cele două situaţii prezentate anterior.

Obiectul de studiu al IV poate fi:

- Un produs realizat pe baza unui brevet de invenţie sau după un model

.

- Un produs existent în vederea modernizării lui.

-

Părţi componente (module) ale unui produs care îndeplinesc funcţii distincte.

-

Tehnologia de fabricaţie a unui produs sau părţi ale unei tehnologii de fabricaţie.

-

Procese de servire, auxiliare, de muncă etc.

Obiectivele principale ale unui studiu de IV sunt:

- Eliminarea cheltuielilor nejustificate şi a celor determinate de eventualele funcţii inutile şi

reducerea în acest mod a costului de fabricaţie.

-

3


Micşorarea costului de fabricaţie pe alte căi decât cele enunţate anterior (reproiectare

organologică, alte metode de realizare a funcţiilor).

-

Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă etc.

Sintetic, obiectivul unui studiu de IV poate fi exprimat prin relaţia:

IV max (VÎG/CP)

unde:

VÎG – valoarea de întrebuinţare (utilitatea) globală a obiectului studiat (adică

gradul de satisfacere a necesităţii consumatorului);

CP – costul de producţie a obiectului studiat.

Poate fi exprimată ca o sumă simbolică (reuniune) a unor elemente componente definitorii:

VÎG= VIT + VIE + VIS + VIM + VIR + VIA

unde: VIT - Valoarea tehnică – determinată de caracteristicile tehnice ale obiectului studiat;

VIE - Valoarea estetică – determinată de efectele psihosenzoriale, generate de îmbinarea

formelor, culorilor şi dimensiunilor;

VIS - Valoarea de schimb – determinată de opţiunea utilizatorului de a înlocui un obiect vechi

(existent) cu unul nou. Poate fi cuantificată prin preţul dispus să-l plătească utilizatorul;

VIM - Valoarea morală – determinată de impactul obiectului studiat asupra valorilor morale ale

societăţii;

VIR - Valoarea de raritate – determinată de caracterul de unicat sau serie foarte mică a obiectului

studiat;

VIA - Valoarea afectivă – determinată de inducerea unor sentimente de către obiectul studiat.

Pe scurt

După terminarea războiului, când dificultăţile de aprovizionare cu materiale deficitare au

fost înlăturate, s-a constatat că, la unele produse, revenirea la proiectele originale care prevedeau

4


folosirea acestor materiale nu se justifică, deoarece noile produse funcţionau la fel de bine şi, în

plus, erau mai ieftine.

L.D.Miles a stabilit un model de analiză funcţională şi sistemică a produselor, în vederea

reducerii costurilor, prin eliminarea cheltuielilor care nu contribuie la funcţionalitatea

produsului.

Această metodă s-a numit Analiza Valorii.

Metoda analizei valorii permite reducerea costurilor inutile sau disproporţionate ale unor

părţi de produse faţă de aporturile de calitate pe care părţile respective îl aduc. Prin utilizarea

acestei metode se determină creşterea calităţii produselor, optimizarea mărimii proprietăţilor

esenţiale şi ale funcţiilor.

Această metodă are ca obiectiv fundamental stabilirea unui raport minim între valoarea

de întrebuinţare a unui produs şi costurile de producţie pe care le generează. Se deosebeşte

fundamental de cele clasice folosite şi în prezent la reducerea costurilor.

Metoda realizează o legatură directă între:

- funcţiile unui produs şi costurile necesare realizării lui;

- nivelul acestor funcţii şi al costurilor trebuie să fie un raport direct proporţional.

Spre deosebire de metodele clasice care îmbunătăţesc ceea ce există, analiza

valorii concepe sau reconcepe produsul în funcţie de necesităţi şi urmăreşte realizarea unei

funcţii ignorând soluţia actuală. Studiile de analiză a valorii nu urmăresc, în exclusivitate, numai

reducerea costurilor; ea este folosită, în acelaşi timp, şi pentru îmbunătăţirea valorii de

întrebuinţare a produselor, deci pentru satisfacerea mai deplină a utilizatorului.

Metoda pleacă de la premisa că, pe utilizator, nu îl interesează produsul ca obiect fizic, ci

serviciile pe care acesta i le poate aduce. Se porneşte, asfel, tocmai de la stabilirea funcţiilor

necesare produsului pentru a satisface nevoia socială; orice costuri care nu contribuie la

realizarea funcţiilor vor fi eliminate, obţinându-se, în acest mod, economii importante.

Metoda analizei valorii are patru principii:

1. Principiul analizei funcţionale;

2. Principiul dublei dimensionări a funcţiilor;

3. Principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi cost;

4. Principiul abordării sistemice a valorii de întrebuinţare.

Analiza funcţională. Abodarea funcţională este caracteristica de bază a metodei.

Concepţia constructivă a unui produs este rezultatul soluţiilor adoptate pentru materializarea

fiecăreia dintre funcţiile sale, în parte. De aceea, în găsirea soluţiilor constructive ale produselor

trebuie plecat de la nomenclatorul de funcţii întocmit în prealabil.

5


Fiecare funcţie trebuie concepută separat, obţinându-se materializarea ei, apoi funcţiile

sunt ansamblate prin însăşi ansambalarea corpurilor fizice respective, care le permite

materializarea ca atare.

Principiul dublei dimensionări a funcţiilor. Funcţiile unui produs au două dimensiuni:

o dimensiune tehnică - exprimată printr-o anumită unitate de măsură şi o funcţie economică -

exprimată prin cost. Costul funcţiei nu se raportează la un corp fizic, ci la o anumită însuşire a

produsului, care este măsurabilă. Costul total al produsului va fi dat de suma costurilor funcţiilor.

Principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi cost. Pentru a

realiza o competivitate maximă este necesar ca produsul să aibă o valoare de îintrebuinţare cât

mai mare şi o valoare de schimb cât mai mică, deci să fie fabricat cu costuri reduse. De cele mai

multe ori, costurile funcţiilor nu sunt proporţionale cu contribuţia acestora la valoarea de

întrebuinţare generală a produsului. Astfel, apare necesitatea stabilirii unui raport optim între

funcţiile produsului şi costurile necesare realizării lor, în sensul maximizării acestuia.

Definiţie: Este o metoda complexa de studiere a produselor utilizata pentru a imbunatati

raportul dintre Valoarea de Intrebuintare a produsului si costul sau.

(1)

unde: VI - exprimă utilitatea unui produs şi datorită ei aceasta poate satisface o necesitate.

C - costul – reprezintă expresia bănească a cheltuielilor cu mijloacele de producţie şi cu

forţa de muncă necesară obţinerii unui produs.

Observaţie: Imbunăţatirea unui produs se poate face prin mai multe căi a căror reprezentare

grafică o propunem spre studiu.

Functia: reprezintă o valoare de întrebuinăare parţială, componentă a valorii de întrebuinţare

totale.

Exemple de funcţii:

6


- pentru un aparat de radio VI totală este comunicaţia sonoră către auditoriu.

Funcţiile acestuia sunt: „captarea emisiei”, „selectarea posturilor”, „memorare posturi”,

„redare sunet”, etc.

- pentru un ambalaj nu avem funcţiile „să protejeze produsul”, „să conţină

produsul” deoarece produsul nu poate fi protejat dacă nu este conţinut; funcţiile distincte

pot fi însă „să protejeze produsul”, „să permită manipularea”; mai departe funcţia de

„protejare produs”, este un grup de funcţii şi poate fi descompusă în: „protejare termică”,

„protecţie la umiditate”, „protecţie mecanică”, „protecţie chimică (anticorozivă)”,

„protecţie electrică”.

Metodologia Analizei Valorii

1. Se calculează costul reperelor produsului prin însumarea costului materialului, costului

manoperei, etc pentru cheltuielile pentru realizarea reperului respectiv.

2. Se stabileşte nomenclatorul de funcţii.

3. Se întocmeşte o diagramă de relaţii funcţii-repere prin care se indentifică funcţiile la

care participă fiecare reper.

4. Se determină nivelul de importanţă al funcţiilor. Funcţiile se compară două câte două şi

se acordă o notă N după cum urmează:

(2)

5. Se estimează costul funcţiilor.

Costul reperului se transferă la funcţiile la care el participă. Se împarte costul reperului

(CR) la suma nivelelor de importanţă (NI) şi apoi se înmulţeşte câtul cu fiecare dintre aceste NI.

Astfel pentru fiecare funcţie se stabileşte costul ei Y.

6. Costul teoretic al funcţiilor.

Se consideră că este proporţional cu nivelul de importanţă şi se reprezintă printr-o dreaptă

care trece prin origine (o funcţie cu NI = 0 ar trebui deci să nu coste nimic).

7


Fig.1

Fig.2

Diferenţa dintre costurile teoretice şi cele reale ar trebui să fie minimă, adică aria cuprinsă

între curba reală şi cea teoretică să fie minimă. Panta dreptei „a” se stabileste prin metoda celor

mai mici pătrate.

(3)

Dar teoretic are forma (pentru un suficient de mic):

8


(4)

Vom avea deci:

(5)

Pentru ca aria să fie minimă trebuie ca derivata de ordinul întâi să se anuleze:

(6)

Deci panta a curbei va avea expresia:

(7)

7. Se va reprezenta într-un tabel o situaţie a costurilor şi a nivelurilor de importanţă.

8. Analiza costului funcţiilor.

APLICAŢIE

Să se efectueze analiza valorii pentru un reactor de distilare fracţionată a petrolului

cunoscând pentru reperele componente: costurile acestora, tehnologia de fabricaţie şi materialele

din care sunt executate.

coloana de distilare – 850.500 RON

9

1

2

3

4

5

6

A

B

C

D

E

F

7

8

9

10

11

12


racord intrare petrol – 250 RON

gură de vizitare – 400 RON

racord eliminare catalizator – 250 RON

racord pentru răcire – 300 RON

placă de sprijin – 15.200 RON

piesă de etanşare – 2.500 RON

placă de fixare – 2.800 RON

racord evacuare produs finit – 250 RON

manta – 80.250 RON

schimbător de căldura – 72.400 RON

teacă termocuplu – 240 RON

Rezolvare:

1. Se calculează CR (au fost date).

2. Se stabileşte nomenclatorul de funcţii:

A – realizează distilarea petrolului

B – asigură etanşarea

C – asigură poziţia verticală

D – realizează procesul catalitic

E – asigură păstrarea caracterului izoterm al procesului

F – asigură procesul de difuziune internă

3. Diagrama de relaţii funcţii - repere:

10


Fig.3 Diagrama funcţii – repere

4. Nivelul de importanţă al funcţiilor:

A B C D E F

A 1 1 1 0 1 0

B 0 1 1 0 0 0

C 0 0 1 1 1 1

D 1 1 1 1 0 1

E 0 0 0 0 1 1

F 0 1 1 0 0 1

2 4 5 2 3 4

X I IV VI II III V

X reprezintă nivelul de importanţă al funcţiei, adică gradul de importanţă al fiecărei

funcţie în parte prin comparaţie cu celelalte.

5. Costul real al funcţiilor: se împarte costul total al reperului la X (suma nivelelor de

importanţă care se regasesc în fiecare reper în parte).

Exemplu: reperul 1 cu valoarea totală de 850.000 se regăseşte în funcţiile A, C şi D.

Acestor funcţii le corespund nivelurile de importanţă (X) I, VI si respectiv II. Deci valoarea de

850.000 se împarte la (1+ 6 + 2) rezultând o valoare unitară de 94.500. Valoarea funcţiei o

reprezintă valoarea unitară a funcţiei înmulţită cu nivelul de importanţă al fiecărei funcţii în

parte. Deci pentru funcţia A valoarea este 94.500x1, pentru funcţia C valoarea este 94.500x6, iar

pentru funcţia D valoarea este 94.500x2.

11


6.

Costul teoretic al funcţiilor:

a = 51.441; ( vexi formula 7)

7. Trasare diagrama Costuri – Nivel de Importanţă:

NI I IV VI II III V

Reper Cost/Funcţie A B C D E F

1 850.000 94.500 - 567.000 189.000 - -

2 250 83 - - 167 - -

3 400 - 160 240 - - -

4 250 - - - 250 - -

5 300 - - - 60 90 150

6 15.200 - - 15.200 - - -

7 2.500 - 2.500 - - - -

8 2.800 - - 2.800 - - -

9 250 - - - 50 75 125

10 80.250 8.025 - 48.150 - 24.075 -

11 72.400 12.067 - - - - 60.335

12 240 - - - - 240 -

Y 114.675 2.660 633.390 189.527 24.480 60.610

X X2 Y XY

1 1 114.675 114.675

2 4 189.527 379.054

3 9 24.480 73.440

4 16 2.660 10.640

5 25 60.610 303.050

6 36 633.390 3.800.340

Suma 91 1.025.342 4.681.199

12


Fig.4

8. Se vor determina funcţiile supradimensionate şi se va acţiona asupra reperelor care

concură la realizarea lor în scopul reducerii costurilor acestora prin reproiectare (înlocuire

material, schimbare soluţie tehnologică, modificare reper).

13

Documents

L1.Analiza Valorii