C.G.Jung

Psihanaliza fenomenelor religioase

(Ediţie critică)

Selecţie de texte, introducere şi note de JEAN CHIRIAC

AROPABucureşti, 1998

Coperta de Ginno Dumitrescu

© AROPA, 1998,pentru introducere şi note ISBN

INTRODUCERE

"Psihanaliza fenomenelor'religioase" este un titlu care ne-mulţumeşte din mai multe motive. Mai întîi, pentru că nu expli -că, din capul locului, despre ce fenomene religioase este vorba.Apoi. pentru că nu explică ce se are în vedere prin cuvîntul "re-ligie". Şi, în final, pentru că nu lămureşte ce semnificaţieacordă cuvîntului "religie " însuşi autorul materialelor cuprinseîn această carte, C.G Jung.

Să începem cu sfirşitul. Pentru Jung, religia este cu totul alt -ceva decît pentru omul obişnuit. Pentru că Jung, psiholog alprofunzimilor (care refuză pe nedrept termenul de psihanalist,dar o face din considerente personale), creatorul conceptului deinconştient colectiv sau arhetipal în psihologie, asimileazăpractica religioasă cu atitudinea individului care se apleacă, închip comprehensiv, asupra inconştientului: fie că e vorba de celpersonal (adică de inconştientul freudian) sau de cel arhetipal,care îi urmează logic primului. Pentru Jung, deci, religia este oactivitate specifică a individului şi/sau a colectivităţii îndreptateîn direcţia cultivării numinosului, sau a conţinuturilor numinoase ale inconştientului. Această definiţie i-a adus lui Jung criticaacerbă a mediilor ecleziastice, pentru că, se afirma, ea nu aţin-ge decît zona minoră(expresia"numaipsihologie" afăcut epocă), cea apsihicului.

Desigur că, aşa cumam sugerat deja, pentrupublicul larg, pentrumediile intelectuale,pentru oameniiBisericii, religia este cutotul şi cu totul altceva.Am ţinut să precizezpoziţia lui Jung în acestsens, pentru a evita dincapul locului o serie deneînţelegeri dureroase.Este evident pentru noi,azi, şi nu trebuie sănegăm rolulpsihanalizei ladesconspirarea acestuiproces, că religia, aşacum am cunoscut-o noidin practica creştinăde zi-cu-zi, s-a limitatla a umple un vidpsihologic creat desentimentul neputinţeiumane în faţadestinului. Tot ceea ceştim noi despre religiese rezumă la cîtevaobiceiuri al căror sensne scapă, la ritualuri lafel de obscure, laformule de rugăciunecare trebuie să neasigure sănătate,bunăstare, şi tot ceea ceţine de speranţele vieţiinoastre cotidiene.Religia noastră, capractică şi credinţe, nuare nimic în comun cuconcepţia lui Jung înacest domeniu; deaceea, toateînsemnările luiprivitoare la imageriacreştinimului, ladoctrina privatio boni,ne vor părea străine,poate neavenite, daroricum nefamiliare. Darchiar şi religia asumatăde mediile ecleziasticenu ne este maiapropiată. O distanţăimensă s-a căscat întreviziunea religioasă aSfinţilor Părinţi, şipractica omului

obişnuit. în acest sens,ceea ce pune Jung peseama religiei, ne aapare şi mai străin.Pentru că se referă, cuo metodă străină nouă,cu un vocabular cifrat,la referinţelecreştinismului primitiv,adică ale creştinismuluiaflat în perioada sa deincubare, un creştinismcare nu (mai) are nimicde-a face cu ceea ce sezice şi se face azi, înnumele religie creştine.

Situaţia pare, şi este,din toate punctele devedere încurcată. Jungpriveşte religia dinpunctul de vedere alpsihologului empiric,iar noi habar nu avemnici ce este acest punctde vedere şi

nici ce sînt formele pecare le-a îmbrăcatreligia la începuturileei, în mediile iudaice,iudeo-creştine, gnostice,etc. Desigur că acesteinconveniente vor fidepăşite dacă vom faceefortul să citim cîteceva din ambelesubiecte. Ignoranţanoastră nu poate fiscuzată, şi nicicompensată cu unaparat explicativ extremde detaliat almaterialelor prezentateaici. Ea arc însă ocalitate: ne deschide,atunci cînd nu esteîncăpăţînată, la nou şi,de aici, la puncte devedere cel puţinfascinante. Spun "celpuţin fascinante " pentrucă lecturarea lucrării defaţă are şi o altă calitatecare nu poate fi găsităîn ce/c care se referă lareligie în general, şinici în introducerilesuccinte in psihologialui Jung. Este un cîştigal cititorului cure aflăcă religios nu esteatunci cînd se duce laBiserică sau cîndciocneşte ouăle dePaşti, ci atunci cîndaflă că scopul supremal religiei, cel puţin inaccepţia lui Jung, esterealizarea Sinelui,adică unireacontrariilor sintetizate

în formula conştient-inconştient.

Această idee, pecare Jung insită înlungul şi latul opereisale, este prezentă maiales în formelereligioase ale altor po-poare şi tradiţii. Estevorbei de "religia"tuoisîă, de alchimie, deyoga, etc.

Faptul că am scrisîntre ghilimele cuvîntulreligie asociat cutaoismul explică cetrebuie să înţelegemprin sintagma "formereligioase". Taoismulclasic este o "religie"în măsura în care sepreocupă de realizareaspirituală conformă culegile nescrise aleuniversului, privit Iascară macro dar şimicro. In taoismtronează noţiuneacelebră deja de Tao pecare iezuiţii au tradus-o eronat prinDumnezeu. Tao nu estede fel un Dumnezeupersonal de tipulDumnezeului creştin, cio condiţie, un principiual realizării care punela baza creaţiei joculelementelor contrareyin-yang. Aceastădualitate care sedoreşte a fi rădăcinauniversului, sau, maiprecis, unitatea îndualitate l-a

preocupat deopotrivăpe Jung, în aceeaşiserie de interese re-ligioase care includecritica concepţiilorcreştine despre Dum-nezeu. Tragemconcluzia că "formelereligioase " înseamnăalte modalităţi deinterogare a cosmosuluişi a divinităţii care por-nesc de la alte premize,care nu sînt, totuşi, maipuţin religioase(desigur, în înţelesultermenului la Jung).

Iată că am reuşit sălimpezim cumva ce rostare titlul "psihanalizafenomenelor religioase".El se referă, într-uncuvînt, la preocupărilelui Jung din sferavieţii religioase,preocupări care seîmbină, uneori în chipstrălucit, cu propriilesale concepţii,psihologice, despreviaţa religioasă. Iată odefiniţie destul destufoasă dar, dinnefericire, nu putemaduce nici o simplificareîn această direcţie.Dacă ne hotărîm săcitim această carte, şi

mulţi o vor face desigurdatorită ecoulului pecare îl stîrneşte cuvîntul"religie " în sufletul lor,nu este de dorit să ne(mai) îmbătăm cu apachioară a subiectelornoastre preferate. Jungnu se adresează aicipersoanelor pioasecare au îmbrăţişat, fărănici o ezitare, cutarecredinţă religioasătrîmbiţată de vreo sectămai mult sau mai puţinla modă azi. Jung scriepentru cei care nu-şigăsesc aleanul înînregimentarea sectară,ci rătăcesc pe altemeleaguri ale spiritului,care nu au nimic încomun cu religia deconsum pe care ne-ooferă, pe tavă, religi-ozitatea modernă. Să nuuităm că Jung a afirmatcă a descoperit în suflet(în psihicul individului)amprenta lui Dumnezeu.Ori, un Dumnezeu însuflet, o mandala careaminteşte mai degrabăde templele buddhiste,nu sînt nici de departesubiecte dezirabilepentru pioşenia bunuluicreştin. Ele evocă, mai

degrabă, un orizont deforme şi structurireligioase careneliniştesc. De altfel,sîntem convinşi căaceastă carte va tulburamulte ape ale spirituluiîmpăcat cu credinţa cădacă s-a botezat creştins-a pus bine cu religiaşi cu Dumnezeu.

Psihologiaabisală

şi experienţareligioasă

la C.G. Jung

într-un interviuacordat televiziuniiBBC1, în anul 1959,Jung răspundea senin laîntrebarea "credeţi înDumnezeu" cu un "Nuam nevoie să cred, acumştiu". El lăsa astfelimpresia că nu seîndoieşte de existenţa luiDumnezeu, că într-unfel sau altul s-a convinsde existenţa Lui şi că,prin urmare, nu arenevoie să creadă.Credinţa pentru Jungeste afirmarea unuiadevăr dogmatic şinicidecum garanţiaunei experienţenemijlocite aadevărului afirmat.

Dacă Jung ştia căDumnezeu există,trebuie să înţelegem,aşadar, că "ştiinţa" luinu era expresia uneiconvingeri metafizicesau religioase, căDumnezeu sau prezenţasacralităţii Lui i se va firevelat în cursulexperienţei sale depsiholog al profun-zimilor.

Lucrurile stau şi nustau aşa. Pentru că Jung,atunci cînd vorbeştedespre Dumnezeu, nuare în vedere acelaşiconţinut de reprezentărica şi al nostru. El nu sereferă la un Dumnezeupersonal, la o figurăantropomorfă, şi nici lafenomenologia culticăcare provoacă, aşa cumse crede, manifestareadivinului. Jung

1 "Face â face", interviu cu John Freeman, BBC Television, 22 octombrie 1959, în "Jung parle, rencontre et interviews", Paris Buchet-Chastel, 1985.

are despre Dumnezeu oreprezentare extrem depersonală, care seinspiră substanţial dinexperienţele sale abisale,în lumea inconştientuluiarhetipal.

"Tot ceea ce amînvăţat, declara Jung totîntr-un interviu, m-acondus pas cu pas laconvingerea denezdruncinat căDumnezeu există. Fu nucred decit în ceea ce ştiu.Şi aceasta suprimă faptul

de a crede. Prin urmare,eu nu iau existenţa Sa cape o credinţă — ou şt iucă FI există" . Aceastămărturisire nu trebuie săne inducă în eroare. Aşacum arată şi Elie G.Humbert, junghian con-vins, acest "FI" h caie -ereferă Jung are oidentitate mai specială3.

"Ceea ce numesc uniiinstinct sau intuiţie, scrieJung, nu este nimicaltceva decit Dumnezeu.Dumnezeu este această

voce din noi care ne zicece trebuie şi ce nu trebuiesă facem. Altfel spus,conştiinţa noastră... Im lecer pacienţilor mei săînţeleagă că tot ceea ce iise îivtunplâ împotrivavoinţei lor emană dintr-oforţă superioara. \mputea-o numi Dumnezeusau diavol, însă pentrumine nu are nici oimportanţa din momentulîn care luăm cunoştinţăcă avem de-a face cu oforţă superioară. Putemface experienţa luiDumne/eu m fiecare zi" .

Pentru Jung, conchideEiias G. Humbert,Dumnezeu este o Voinţăşi o Voce'. Totuşi, aceastăsintagmă nu ne lămureşteprea mult sensulafirmaţiilor lui Jung."Servindu-ne de noţiuneade Dumnezeu, precizeazăacesta din urmă, noiexprimăm doar o realitatepsihică şi anumeautonomia şipreponderenţa asupraindividului a unor factoripsihici". Aceşti factoripsihici exercită

1 "Jung parle, rencontre et interviews", op. cit., p. 197.

Elie G. Humbert:"L'homme aux prises avecl'inconscient", Albin Midiei.19<->4. p. 126.

4 "Jung parle. rencontre et interviews'". op. cit., p. 196-197. Elie G. Humbert. op. cit. p. 126. C.G.Jung: "Ditilectiquedu Moi et de rinconscient". trad. R. Cahen,

o influenţă considerabilăasupra conştientuluiindividului; ei constituieun soi de compensare aeului subiectiv,aparţinînd in fapt depsihicul obiectiv, cam totaşa cum un Tu seraportează la un Eu7.într-un cuvînt, aceştifaimoşi factori sîntarhetipurileinconştientului colectiv ,

In această perspectivăputem spune căDumnezeu, Christos şitoate celelalte imaginidivine "nu sînt numai oîmplinire imaginară adorinţei sau produse alesubiectivităţii [avizsusţinătorilor teoriilor luiFreud care asociazăreligiozitatea cusentimentul de neputinţăal individului, cudorinţele sale puternicecare se dorescsatisfăcute]. Ele sîntproiecţii ale psihiculuiobiectiv [subl.n. J.C.]"9.

Cum ar trebui înţeleseasemenea afirmaţii?Desigur că nu la modulconcretismului naiv careafirmă că Sfintul Duh arfi numai o creaţie a minţiiomeneşti. Sfintul Duh"este un fapt transcendentcare ni se prezintă ca oimagine arhetipală"10.Căci "atunci cînd îiaplicăm lui «Dumnezeu»denumirea de arhetip,noi nu spunem nimicdespre natura sa proprie.Ci făcînd astfel, noirecunoaştem că"Dumnezeu" este înscrisîn această parte asufletului nostrupreexistentă conştiinţei,aşa îneît el nu poate

Gallimard, 1964, p. 295.7 "Gesammelte Werke"(G.W.). 18, § 1505.8 Teoria arhetipurilor este

centrală în psihologia lui Jung. Arhetipurile sîntconţinuturile inconştientului colectiv, care s-a mai numit şi arhetipal. Ele sîntposibilităţi înnăscute de reprezentare simbolică a conţinuturilor inconştientului, şi apar ca atare atît în visele şi fanteziile individului, cît şi în creaţiile saleculturale şi spirituale. Acestepredispoziţii creatoare caracteristice specieiumane explică unitatea poduselor culturale şi spirituale în timp şi spaţiu. (N.Tr.)

9 Elie G. Humbert. op. cit, p. 128.10 C.G.Jung: "La vie

symbolique - Psychologie et vie religieuse", AlbinMichel, 1989, p. 138.:

trece drept o invenţie aei. Dumnezeu nu esteastfel nici îndepărtat,nici anihilat,' ci,

dimpotrivă, este plasatîn proximitatealucrurilor pe care leputem experimenta .

Dumnezeu este unarhetip alinconştientului colectiv,un soi de compensaţie aconştiinţei individului, aeului său, de care putemlua cunoştinţă prinexpresiile saleimagistice numinoase(care inspiră sentimenteputernice, ambivalenţe,din seria extaz-spaimă).

Psihologia abisală şi experienţa lui Dumnezeu

Ceea ce estereprezentativ gîndiriipsihologice junghieneeste tocmai pretenţia dea putea experimentaprezenţa lui Dumnezeu;pentru că unDumnezeu care nupoate fi cunoscut lamodul viu, sensibil, nuare nici o importanţăpentru sufletul uman.Această idee revine cuobstinaţie în scrierile luiJung. Iată ce spune el, depilda, în consistentasa lucrare "Psihologieşi alchimie": "Trebuiesă recunoaştem că«mysterium magnum»nu există numai în sine,ci este fondat mai ales însufletul omului. Cine nucunoaşte acest lucrudin experienţă [subl.n.J.C.], chiar dacă este unerudit în teologie, nu arehabar de religie (...)"12.

Afirmareaexperienţei psihologicea lui Dumnezeu i-auatras lut Jung atacurilemediilor eclaziasticecare l-au acuzat de psi-hologism, "Faptul de agîhdi că o trăirereligioasă este un fe-nomen psihic esteconsiderat aproapeblasfemie, scrie Jung,pentru că, aşa ieargumentează, acesteveniment nu este«numai psihologic».Psihicul este numainatură şi de aceea nupoate de-eurge nimicreligios din el">}. Cutoate acestea " sufletultrebuie

" CGJunf; *Ma vie - Sooveoi», tt/es et penafes", trad. R. Cahen şi Y. U Uy, CjMlimmă, 1966,p, 395,

n COJim:"Ptiholoye fi alchimie", Teora, 19%, p. 17. 13 C&Jimg:

"Psihologi şi akhimie", op. cit,p. 14.

14

să conţină o posibilitatede a stabili o relaţie,deci o corespondenţă,cu esenţa divină, pentrucă altfel nu s-ar naşteniciodată o legăturăîntre ele"14. Iar aceastăcorespondenţă estearhetipul imaginiidivine15.

"Dacă însădemonstrez că sufletulare în mod natural ofuncţie religioasă, seplînge Jung, (...) atuncisînt iritaţi teologii şimă acuză de"psihologism". Dacă însuflet nu s-ar afla, con-form experienţei, valoriînalte (nestingherite deexistenţa spirituluimimetic în sens contrar,dvTiuiuov 7cveuua ), num-a; interesa delocpsihologia, pentru căatunci sufletul ar fi cevainutil. Dar dintr-oexperienţă însutită[subl.n. J.C.] ştim că nue aşa, ci că sufletulcuprindecorepondenţele tuturorlucrurilor formulate dedogmă şi, mai multdecît atît, chiar acellucru care îndreptăţeştesufletul să fie acel ochicăruia îi este hărăzit săvadă lumina. Pentruaceasta este nevoie de oîntindere nemăsurată şi

de o profunzime denepătruns"'6.

Şi tot despreexperienţa luiDumnezeu în sufleteste vorba şi înurmătoarele rînduri:"Ar trebui observat cănu serveşte la nimic săpreţuieşti şi săpropovăduieşti lumina,dacă nu o poate vedeanimeni: mai mult chiar,ar fi necesar să-1învăţăm pe om arta de avedea. Este evident cămulţi nu sînt în stare sărealizeze o legătură întreimaginile divine şipropriul lor suflet; ceeace înseamnă că nu potvedea în ce măsură-imaginile respective seaflă în propriul lorinconştient. Pentru aface posibilă aceastăprivire interioară,trebuie eliberat drumulspre putinţa de avedea. Nu-mi dau seamacum s-ar putea realizaacest lucru fărăpsihologie, adică fărăun contact cu sufletul".

14 C.G.Jung, "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 15.15 Ibid.16 C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 17.17 Ibid.

Dacă Dumnezeu poatefi astfel cunoscut însuflet, sub formaimaginilor arhetipale, şidacă el poate fi trăit lapropriu sub formaexperienţelor imediate,decurge că "cea mainobilă sarcină a educaţiei(adulţilor) este de aaduce în conştiinţă acelarhetip al imaginii divinerespectiv radiaţia şiefectul său (...)"18-Este, înfond, şi sarcinapsihologiei junghienecare a descoperit, prima,existenţa imaginilordivine în sufletul uman,atunci cînd a încercat sădepăşească graniţatratamentelor purmedicale.

"în cadrul procesuluianalitic, scrie Jung, adicăîn controversa dialecticădintre conştient şiinconştient există oevoluţie, o înaintare cătreun scop sau final al căruicaracter greu descifrabilm-a preocupat timp demai mulţi ani"19. Jung aobservat că unii dinpacienţii săi nu auisprăvit procesulanalitic odată cuîncheierea aparentă atravaliului cu medicul."Asemenea experienţe,

conchide Jung, mi-auîntărit convingerea că arexista în interiorulsufletului un aşa-zisproces independent defactori externi care îşicaută un scop..."20."Tocmai aceste ultimecazuri m-au convins căprin tratarea nevrozei seatinge o problemă caredepăşeşte cu mult cadrulstrict medical şi care nupoate fi rezolvată doar cuajutorul cunoştinţelormedicale"21. Strădaniilemedicului şi alepacientului care a depăşitsfera intereselormedicale, vizează, în celedin urmă, "acea ascunsă,încă nemanifestată fiinţă«totală», care este maivastă şi în acelaşi timpviitoare"22. Este vorba deaşa-zisul proces deindividuaţie care ţinteşte,în cazurile de excepţiecitate de Jung, larealizarea Totalităţiipsihice a individului,realizarea Sinelui (definitde Jung

ca Centrul personalităţiiunificate). Şinele este, înaccepţia lui junghiană, ounificare a contrariilorpsihice, în speţă aconştientului şiinconştientului. Pentrucă "fără trăireacontrariilor nu existăexperienţa totalităţii şiprin aceasta nici accesinterior la formeledivine"23. în limbajmistic, experienţacontrariilor, a Sinelui,face posibilă "oexperienţă nemijlocită aluminii şi întunericului, alui Christos şi adiavolului"24.

Pentru Jung, trăireaexperienţei mistice nuexclude conul de umbră,"răul" exorcizat debiserica creştină, pentrucă o viziune a Totalităţiinu se poate lipsi deîntuneric dacă se doreştecompletă. De aceea, înrepetate rînduri, Jung îireproşează mentalităţiicreştine dogmaticeunilateralitatea pentru căea a separat şi alungat

umbra din figuradivinităţii, creînd o crizăa contrariilor, un războifără soluţie, carecondamnă fiinţa umană lao existenţă monocolorăîntr-un univers de valorispirituale neviabil25. '

Nu vom insista asupracriticii acerbe la caresupune Jung mentalitateacreştină. Cititorul vaurmări cîteva secvenţede abordare junghiană aacestor aspecte înpaginile acestei cărţi. Nelimităm să subliniemnumai că această criză acontrariilor este vinovatăde manifestăriledisociante ale psihiculuiomului modem care,accentuînd rolul vieţiimorale şi al conştiinţeiraţionale, a pierdut, închip dramatic, legăturacu instinctul, sau, altfelspus, cuînţelepciunea.ancestralăa speciei depozitată îngenele sale. Pentru căomul nu este numaiconştiinţa sa istorică, eleste

18 C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 17.19 C.G.Jung: "Psihologie şialchimie", op. cit., p. 10.20 Ibid.21 C.G.Jung: "Psihologie şialchimie", op. cit., p. 11.22 C.G.Jung: "Psihologie şialchimie", op. cit., p. 12.

23 C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 23.24 Ibid.25 Şinele este o

contopire a contrariilor, spune Jung. Iar prin aceasta, acestsimbol [al Sinelui] se diferneţiază de cel creştin. "Androginia lui Christosreprezintă concesia extremă a bisericii faţă de problema contrariilor"(C.G.Jung, op. cit. p. 23).(N. Tr.)

şi evoluţia viului de-alungul vremurilor înecateîn negurile trecutului,pînă la stadiul atins înfazele de hominizare, iarconsecinţele acesteistări de fapt sînt tocmaisolicitările multiple lacare este supus individuluman, solicitări care nuprovin numai din sferasa culturală, ci asumăcomponente animalenebănuite astăzi. Atuncicînd se referă lapsihicul obiectiv Jungare în vedere, fărăîndoială, şi acest punctde vedere, chiar dacăpuţin mai nuanţat, adicădeplasat în planulimaginilor sau al po-sibilităţilor umane deprefigurare a totalităţiipsihice. Acest plan esteînăscut şi reprezintăzestrea de "înţelepciunedivină" a naturiiumane26. La acest plantrebuie să accedem

atunci cînd păşim pecărarea procesului deindividuaţie.

Dimensiunile psihice ale procesului de individuaţie

Dar să insistăm maimult asupra "procesuluide individuaţie", asupraconceptului de Sine forjatde Jung pentru a definicentrul personalităţiipsihice a individului,unificarea contrariilorcon-ştient-inconştient.Jung prefigurează acestconcept în cursultumultos al anilor 1912-1919, cînd trăieşte elînsuşi experienţaconfruntării cuinconştientul. "Am

întîlnit un curent de lavăşi pasiunea ieşită dinfocul ei, scrie Jung, mi-amodificat şi ordonatviaţa. Toată experienţamea ulterioară a constatîn elaborarea a ceea ceţîşnise din inconştient de-a lungul acestor ani şicare mai

întîi m-a inundat"27.Ideea Sinelui, scrie

pe bună dreptate Elie G.Humbert, nu i-a venit luiJung pe calea reflecţiei.Ea i s-a prezentat ca orealitate neaşteptată carea ordonat şi a oferit unsens încercării radicaleprin care trecea. Nu poţiatinge din exterior şi nicivalida cu argumenteverbale realitateaSinelui. Pentru a şti ce-şi-cum în aceastăprivinţă, trebuie sătrăieşti experienţaimediată în confruntareacu propriul tăuinconştient , în propriata viaţă.

Jung descrie el însuşiaceastă experienţă încapitolul "Confruntareacu inconştientul" dinautobiografia sa "Viaţamea -Amintiri, vise,reflecţii", o carte fărăîndoială remarcabilă,care s-a publicat dinfericire şi la noi. Vomrelua cîteva din reperelemai importante aleperiplului spiritualîmplinit de Jung, pentrua ajunge la imaginile şireprezentările centraleale psihologiei sale.

După despărţirea deFreud, scrie Jung, "aînceput pentru mine operioadă de incertitudineinterioară, ba chiar maimult, de dezorientare.Mă simţeam ca şiplutind, ca şi cum aş fifost cu totul în aer, căcinu ştiam încă să-mi aflupropria poziţie"29. înparalel, Jung inteţioneazăsă adopte o altă atitudinefaţă de pacienţii săi*"Am decis mai întîi săascult fără prejudecatăceea ce îmi povesteau eidin proprie iniţiativă.Ascultam pur şi simpluceea ce se năştea la voiaîntîmplării"30. Pacienţiiîi povesteau visele lor,iar el, decis să o rupă cuorice prejudecatăteoretică, încerca să lepătrundă sensul cuîntrebări ca : "ce-ţievocă acest vis"?, "cepărere ai de visul tău"?,sau "de unde şi pînăunde acest vis"?, etc.Din răspunsurile şiasociaţiile pacienţilorsăi de-

" Desigur că aceastăsintagmă trebuieconsiderată într-o manierămai degrabă simbolică.Cînd vorbim de"înţelepciunea divină anaturii umane" avem învedere cam ceea ce seînţelege prin ideea de"înţelepciune a materiei".Adică o predispoziţie spreo organizare optimă în

spaţiu şiîn

timp, care sugereazăcercetătorului atent cevapremeditat, deşi nu în sensulpe care îl implică facultateareflecţiei la om (N. Tr.)

65. 27

C.G.Jung

: "Ma vie - Souvenirs, reves etpensees", op. cit., p. 232,28 Elie G. Humbert: "L'hommeaux prises avec l'inconscient",op. cit., p.

29 C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 198.30 Ibid.

18

curgeau, firesc, şiinterpretările viselorlor. Visele devin astfel obază de, interpretare amanifestărilorinconştientului cucondiţia să deţii cheiacifrul ui lor' .

Au urinat cîteva visestranii pe care le-a avutînsuşi Jung şi care nuau putut fi interpretatela momentul respectiv.Iată, de pildă;

In 1912, cam deCrăciun, am tivut unvis. Xlă aflam într-ominunată loggiaitaliană cu coloane/e,pardoseala şi balus-tradele din marmură.Şedeam acolo pe unscaun aurit de stilrenascentist, şi avem infaţă o masă de o iarăfrumuseţe. Era tăiatădintr-o piatră verde, raş: smaialdul. Stăteamaşadar şi priveamdepărtările, căciaceastă Im'gw se aflasus în turnul nnricastel. Copiii mu se a/iini şi ei ;V iunii mesei.

Brusc, o pasăreplonja spre >ioi. era unmic pescăruş sau oporumbiţă. Ea se aşezăgingaş pe masă iar eu le-am făcut semn copiilorsa sua cuminţi ea să nusperie micuţa pasărealbă. îndată, porumbiţase transformă într-ofătueă de vreo 8 ani. cupărul blond auriu Eafugi spre copiii mei şi seluară la joacă împreunăprintre colonadelecastelului.

Eu am rămasadîncii în gîndurilcmele, reflectînd la ceeace st întîmplase şitocmai trăisem. Eăiucareveni cur îmi şi-şi trecubraţul în jiu ui gîtuluimeu cu tandreţe. Apoibrusc micuţa dispăru,dar porumbiţa era dinnou acolo şi grăi rar cuo voce omenească:"Numai în primele oreale nopţii pot să mătransform într-o fiinţăomenească. în timp ceporumbelul mascul seocupă de cei 12 morţi".Zicînd aceasta, ea îşiluă zborul în cerul

azuriu, iar eu mă trezii.Tot ceea ce am putut spune despre acest vis a fost că el in-

dica o activareneobişnuită ainconştientului. însă nucunoşteam o tehnicăanume care să-mipermită să elucidezprocesele interioare. Cepoate avea în comunun porumbel masculcu 12 morţi? Apropo demasa de smarald, mi-avenit în minte povesteatabulei smaragdina,care figurează înlegenda alchimică a luiHermes Trismegistul.Conform acesteilegende, Hermes Tris-megistul ar fi transmis omasă pe care s-ar figravat în greceşteesenţa înţelepciuniialchimice.

M-am mai gîndit şila cei 12 apostoli, lacele 12 luni ale anului,la semnele zodiacale,etc. Dar nu am putugăsi soluţia enigmei. înfinal, a trebuit săabandonez. Nu mi-amai rămas altceva defăcut decît să aştept, să-mi văd de treabă încontinuare, şi să iauaminte la imaginaţiilemele32.

Au urmat şi alteimpresii vizuale, vise,

etc, care nu păreau mailimpezi în dorinţa luiJung de a înţelege ce sepetrece cu el însuşi. Deaceea, depăşit de acesteevenimente, el nugăseşte altă soluţie decîtaşteptarea răbdătoare şiatenţia sporită la mani-festările inconştientului."Visele pe care leaveam, scrie el, măimpresionau mult, darnu reuşeau să mă ajutesă depăşesc sentimentulde dezorientare care mălocuia. Dimpotrivă,continuam să trăiesc casub dominaţia uneipresiuni interne. Uneori,aceasta era atît deputernică încîtîncepusem să măbănuiesc de vreoperturbare psihică"j3.

Jung îşi trecu înrevistă scrupulos toatedetaliile vieţii, pentru ase lămuri dacă, înspiritul anamnezeifreudiene, nu găseştecumva vreun elementpsihotic în trecutul său.Dar încercarea sa sedovedi infructuoasă:"Mi-am zis atunci: sîntatît de neştiutor în toateprivinţele încît nu potface nimic altcevadecît ce-mi

32

C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 199-200.33

C.G.Jung: "Ma vie...",op. cit., p. 201.

trece prin minte"34. Dinacel moment, Jung selăsă conştient în voiaimpulsiilorinconştientului.

Este interesant deconstatat că, din acestmoment, fără să o ştie,Jung adoptă o atitudinefaţă de viaţa sainterioară care seaseamănă izbitor cumentalitatea taoistă.Ulterior, el va realizaaceastă asemănare (amspune noineîntîmplătoare) şi vapăşi cu curaj în lumea dereprezentări şi simboluriale filozofiei taoiste,pentru a-i exploranebănuiteleposibilităţi35.

In spiritul noii salehotărîri "primul lucrucare s-a produs a fostemergenţa unei amintiridin copilărie datînd dela vîrsta de 10 sau 11ani"'6. La acea epocăJung era atras de jocurilede construcţii în careutiliza diferite materialeca pietrele sau lutul.Aceste amintiri erauacompaniate încă de o

vie emoţie, încît Jungşi-a zis: "'Hopa!,băieţaşul de odinioarăeste încă prinprejur şideţine o viaţă creatoarecare îmi lipseşte. Daroare cum să parvin laea°"1? Pentru aredobîndi această epocădin viaţa sa, Jung sedecide, nu fărăsentimentul că totul estepenibil, absurd, să reiajocurile de odinioară,dedicîndu-se lor trup şisuflet atunci cînd timpulîi permitea. "Ocupîndu-mă de aceste lucruri,declară el, gîndurilemele s-au clarificat şiam putut înţelege maibine fanteziile desprecare avusesem pînăatunci numai un pre-

"4 C.G.Jung: "Ma vie...'", op. cit., p. 201.

?> "Şi ce făceau aceioameni, se întreabă Jungtransformat în admirator alînţelepţilor chinezi taoişti,pentru a realiza progresuleliberator? Atît cît am pututvedea, ei nu făceau nimicaltceva decît să lase lucrurilesă se petreacă (wu wei), aşacum o indică magistrul LuZi (...). «A lăsa să se

petreacă», acţiunea care nuacţionează, abandonulmaestrului Eckhart a devenitpentru mine cheia carepermite deschiderea porţilorce duc la cale: în domeniulpsihic, trebuie să laşilucrurile să se petreacă".(C.G.Jung: "Commentairesur le Mystere de la Fleurd'Or", Albin Michel, 1979, p.33.) (N. Tr.)

3" C.G.Jung: "Ma vie,..'", op. cit., p. 201-202.J? C.G.Jung: "Ma vie..."', op. cit., p. 202.

sentiment vag""8.Situaţii de aceeaşi

natură s-au repetatmereu în viaţa lui Jung."Prin urmare, de fiecaredată cînd mi se întîmplasă mă simt blocat,pictam sau sculptam opiatră; şi de fiecare datăera un rit de intrare careaducea cu el gînduri şilucrări"39. Multe dinlucrările lui Jung s-aunăscut în acesteîmprejurări mai puţinobişnuite.

Spre toamna lui1913, Jung are senzaţiacă presiunea pe care oresimţise pînă atunci însine se deplasase cumvaîn afara lui, "ca cevacare plana în aer". "Eraca şi cum nu ar fi fostvorba de o situaţiepsihică ci de o realitateconcretă"40. Au urmat, înaceste condiţii deexteriorizare atensiunilor interioare, oserie de viziuni care,după cum avea sădescopere ulterior,anticipau Primul războimondial. "Din acelmoment, declară Jung.datoria mea mi s-a părutstabilită cu claritate:trebuia să încerc săînţeleg ceea ce seîntîmpla şi în ce măsurăpropria mea experienţăvie era legată de cea acolectivităţii"41. într-uncuvînt, Jung începu să-şinoteze fantasmele care îitreceau prin minte atuncicînd se dedica jocului deconstrucţii, iar acestefort căpătă o importanţăsemnificativă.

Rezultatul acesteihotărîri a fost un talaz defantasme în care Jungface tot posibilul să nu-şipiardă luciditatea. "Măscufundasem fără niciun ajutor într-o lumecomplet stranie. în caretotul mi se părea dificilşi de neînţeles. Trăiamîncontinuu într-otensiune extremă şiaveam adeseori impresiacă blocuri uriaşe seprăvălesc peste mine"42.A face faţă acestormanifestări ale psihiculuiabisal devenise ochestiune vitală."Sentimentul că mă

38 C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 203.

40 C.G.Jung: "Ma vie41 C.G.Jung: "Ma vie42 C.GJung: "Ma vie

39 Ibid , op

Ibid

. cit., p. 204. , op. cit.,

p. 205. , op. cit., p. 206.

23supun unei voinţesuperioare rezistîndasalturilorinconştientului era denezdruncinat, iarprezenţa sa constantăîn mine m-a susţinut -ca un fir conducător -în împlinirea acesteiîncer-cari

Adeseori. Jung eraatît de bulversat încîttrebuia să recurgă laexerciţii de yoga pentrua-şi domina emoţiile."Dar cum scopul meuera să fac experienţa aceea ce se petrecea înmine, nu am căutatrefugiu în acesteexerciţii decît înintervalul de timp încare îmi recuperamcalmul care îmipermitea să-mi reiaulucrul cu inconştientul"'.

"în măsura în careizbuteam să traduc înimagini emoţiile caremă agitau, notează Jung,adică să găsescimaginile care seascundeau în emoţii, seinstala o pace interioară.Dacă aş mai fi lăsat cîteceva pe planul emoţiei,este de crezut că aş fifost sfîşiat deconţinuturileinconştientului"45.Refularea acestor ma-teriale psihice nu ar fifost o soluţie pentru căar fi condus la nevrozăşi la o dezintegrare apersonalităţii psihice cuun efect distrugător."Experienţa mea a avutca rezultat acela de a măînvăţa cît este de salutar,din punct de vedereterapeutic, de aconştientiza imaginilecare rezidă, disimulate.

înapoia emoţiilor"46.Jung îşi notează cu

conştiinciozitatefantasmele care îl bîn-tuie, căutînd în acelaşitimp să le priceapăsensul. "Căci atîta vremecît nu le înţelegemsemnificaţia, fantasmeleapar adeseori ca unamestec infernal deelemente solemne şiridicole"47, înţelegerealor este esenţială, ca şiluciditatea care neîmpiedică

op. cit., p. 206.

4' C.G.Jung: "Ma vie..44 Ibid.4' Ibid.46 C.G.Jung: "Ma vie.."7 C.G.Juim: "Ma vie..

". op. cit., p. 206-207. ". op. cit., p. 207.

să ne identificăm cuconţinuturileinconştientului. "Ce estemai important, scrieJung, este diferenţiereadintre conştient şiconţinuturileinconştientului. Trebuiecumva să le izolăm peacestea din urmă. iarmaniera cea mai simplăde a o face este de a lepersonifica, apoi de astabili, pornind de laconştiinţă, un contactcu aceste personaje48".Aceste "personaje"interioare, care îi vordeschide caleaspeculaţiilor privindarhetipurile in-conştientului colectiv(anima, animus."bătrinul înţelept". Şi-nele), constituie entităţiaparte, care nu sîntidentice cu eul su-biectului, dar semanifestă în şi cuajutorul subiectului.Con fruntarea cuasemenea figuripersonificate aleinconştientului îidetermină pe Jung săobserve: "am înţeles căexista in nune > instanţăcare putea exprimadorinţe despre care nuştiam nimic, ba chiar şilucruri care mergeauîmpotriva mea"'*''.Aceste ti miri ofereauadeseori impresia că sebucură de o realitate

fi/ica şi ca deţin ocunoaştere mai subtilă,"o inteligenţă intuitivă alucru rilor". care sepretează la apelativul deguru folosit de indieni '.

Confruntarea cuarhetipurileinconştientului eraînsoţită de un sentimentinsinuant de teamă."Teama că seria acestorforme ar putea să nu semai termine, şi că aşputea să mă pierd inabisurile insondabile aleignoranţei"51.

în timpul anilor 1918şi 1920, Jung înţelegeînsă că "scopuldezvoltării psihice esteŞinele". Şi că realizareaLui nu este un proceslinear, "ci neapărat oapropriere circulară,«circumam-

48 C.G.Jung: "Ma vie.. ." , op. cit . , p. 217.49 C.G.Jung: "Ma vie.. . '" , op. cit . , p. 213.50 Un "guru" . a f i r mă

Jung . nu es t e neapă ra t o per so an ă î n came s i oa>care trăieş te în acelaş i t imp cu d iscipolul . El poate fi o personali ta te a trec itulu i , un personaj legend ar, un maes t ru yoghin ca de pildă Shankarachaiysau chi ar o ins tan ţă int er ioar ă, aşa cum sus ţine el în aces te r înduh. (N. Ti . )

51 C.G.Jung: "Ma vie.. ." , op. cit . , p. 213.

25

bulatorie»""2. Odezvoltare univocă existănumai la începutulacestui proces evolutiv;"după care, totul nu estedecît o indicaţie cătrecentru"51. O indicaţiecare apelează şi ea laimaginile şi fantasmeleoniroide, şi careaminteşte, prin structurasa, de reprezentărilecentrului din culturileasiatice, care se numesciuandalas> .

Jung explică concis ceînţelege el prin"mandala" în comentariulsău la "Misterul Florii deAur", o lucrare dealchimie chineză carecorespunde uimitor cupropriile sale descoperiridin sfera manifestărilorpsihicului abisal.Mandalele nu sîntrăspîndite numai în orientci şi în occident, înreprezentările religioaseale Evului Mediu creştin."Majoritatea îl reprezintăpe C'liristos in centru, cucei patru evangheliştisau simbolurile lor înpunctele cardinale.Această concepţie trebuiesă fie foarte veche, pentru

că în Egipt Horus şi ceipatru fii ai săi sînt figuraţiîn aceeaşi manieră. (Seştie că Horus şi cu ai săipatru fii se află mtr-orelaţie foarte strînsă cuChristos şi cu cei patruevanghelişt i). Intr-oepocă ulterioară găsim omandala explicită şi foarteinteresantă în cartea luiJacob Boehme asuprasufletului. Este cît sepoate de evident că aiciavem de-a face cu unsistem psiho-cosmicfoarte mult influenţatde creştinism. El estenumit ' ochiul filozofic"sau "oglindaînţelepciunii", ceea ceînseamnă precis un sumarde cunoaştere secretă.Intîlnim cel mai adesea oformă de floare, de crucesau de roată cu opredilecţie clară pen-

" C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 228-229." C'.GJung: "Ma vie..."', op. cit., p. 229."" O "mandala" este un

cerc sau o figură circularăinvestită cu facultăţi magice, oreprezentare plastică atotalităţii psihice, care apare şispontan în visele nocturne şi înfanteziile noastre din viaţatrează. Jung a remarcat aceste

imagini în experienţa sa cuinconştientul, în fanteziilebolnavilor săi, şi apoi Ie-acomparat cu reprezentările deacelşi ordin din culturiletradiţionale, în special cu celeasiatice (N. Tr.)

tru numărul patru (careaminteşte tetraktys-ulpitagorician, numărulfundamental). Asemeneamandalas se găsesc şi îndesenele pe nisiprealizate cu scopurireligioase la Pueblos.Dar. desigur, orientulposedă cele mai frumoasemandalas. şi mai ale*buddhismul tibetan. Amîntîlnit desene demandalas şi ia IKH-naviimintal, şi aceasta laoameni care nu au, fărădoar şi pu<uc. nici ceamai mică idee despreasemenea conexiuni""?.Mai aflăm precizarea cămandalas se nasc dindouă izvoare: "'primuldin aceste izvoare esteinconştientul care naştespontan asemeneafantasme; al doilea esteviaţa care, atunci cîndeste trăită intr-o atitudinede completă dăruire desine, procurăpresentimentul Sinelui,al naturii individuale"56.

Ideile privind centrulşi Şinele, care s-auînfiripat în mintea luiJung în timpulconfruntării dramatice cuinconştientul, s-auconfirmat mai tîrziu, în1927, într-un vis. Un vispe care 1-a sin tetizatplastic într-o mandalaintitulată "Fereastrăcătre eternităţi". Aceastăimagine a fost reprodusăîn cartea citată deja denoi: "Misterul Florii deAur". Anul următor, Jungpictează o a douaimagine, mandala şi ea,care reprezintă în centruun castel aurit. "Eramimpresionat, scrie Jung,de forma şi alegerea cu-lorilor care mi se păreaucă au ceva de chinezesc,deşi exterior mamdala nuoferea nimic asemănător.Dar imaginea îmi dădeaaceastă impresie. A fosto curioasă coincidenţăaceea de a primi lapuţină vreme o scrisoarede la Richard Wilhelm:el îmi trimiteamanuscrisul unui tratatalchimic chinez taoistintitulat Misterul floriide aur şi mă ruga să-i facun comentariu. Amdevorat realmentemanuscrisul pentru căacest text îmi aducea oconfirmare de necrezutîn ce priveşte mandala şipreumblarea în

53 C.G.Jung: "Commentaire sur le Mysterede la Fleur d'Or". op. cit., p. 39-40.

56 C.G.Jung: "Commentaire...", op. cit., p. 41.

jurul centrului"' .Dar iată şi un vis din

acelaşi an, 1927, carereprezintă şi el o■mandala:

Mă aflam într-un oraşmurdar, negru defuningine. Ploua şi eraîntunecat; era o noaptede iarnă. Oraşul eraLiverpool. Mergeamîmpreună cu nişteelveţieni, cam zece lanumăr, pe străzileîntunecoase. Aveamsentimentul că venim dela mare, din port. şi căadevăratul oraş se situasus, pe faleze. Noi mer-geam într-acolo. Oraşulîmi amintea de Băle: josse află piaţa de mărfurişi există o străduţă cuscări numităTotengăsschen (caleaMorţilor) care duce la unplatou situat deasupra,piaţa Sfîntul Petru, cumarea biserică SfîntulPetru. Ajungînd pe pla-tou, am găsit o piaţăuriaşă abia luminată defelinare, în care dădeau omulţime de străzi.Cartierele oraşului eraudispuse radia! în jurulpieţei. In mijloc se aflaun mic iaz în centrulcăruia exista o insuliţă.în timp ce totul eracufundat în ploaie, / ' /ceaţă. în fum. şi domneao noapte abia luminată,insuliţa strălucea inlumina soarelui. Acolocreştea un copac, omagnolia, inundată deflori roşiatice. Era ca şicum copacul s-ar fi aflatîn lumina soarelui, şi caşi cum ar fi fost el însuşilumina. Tovarăşii meifăceau remarci asupravremii proaste şi, mani-fest, nu vedeau copacul.Ei vorbeau de un altelveţian care locuia laLiverpool şi se mirau căs-ar fi stablit în tocmai înacest oraş. Eu eram răpitde frumuseţea copaculuiînflorit şi de insulainundată in luminasoarelui şi gîndeam: "Euştiu de ce " şi m-amtrezit.

Apropo de un detaliual visului, trebuie săadaug o remarcă:fiecare din cartiereleoraşului era la rîndulsău construit în

C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 229.

formă de stea in jurulunui centru. Acestaforma o piaţetă de-gajată, luminată de unsingur felinar, şiansamblul constituiaastfel replica în mic alinsuliţei. Ştiam că"celălat elveţian" locuiaîn vecinătatea unuia dinaceste centre secundare.

Acest vis ilustrasituaţia mea de atunci.Mai văd şi acummantalele de ploaie,impremeabilele gri-gălbui lucind deumiditate. Totul era cîtse poate de neplăcut,negru şi impenetrabilprivirii... aşa cum măsimţeam eu în aceaperioadă. Dar aveamviziunea frumuseţiisupranaturale şi aceastaîmi dădea curajul sătrăiesc. Liverpool estethe pool of life, "iazulvieţii"; căci liver, ficatul,este, după o vecheconcepţie, sălaşulvieţii58.

Acest vis a fosthotărîtor pentru Jung,pentru că experienţa lui"vie" s-a asociat cusentimentul a ceva dedefinitiv. Visul săuexprima limpede scopulconfruntării cumanifestările in-conştientului, care nu eraaltul decăt centrul. "Prinacest vis am înţeles căŞinele este un principiu,un arhetip al orientării şisensului: în aceastarezidă funcţia sasalutară"59. Jungîncetează să maideseneze mandalaspentru că are certitudineaînţelesului pe care i 1-aoferit, ca un actusgratiae, visul de maisus60. El va urmări însă,pe de o parte,interpretarea tuturorexperienţelor trăite înacesta cea mai importantăperioadă din viaţa sa, înoperele de mai tîrziu;paralelismul cuexperienţele spiritualeale alchimiştilor creştini,dar şi cu cele ale altortradiţii culturale, cum arfi cele ale taoiştilor, etc.Pe de altă parte, Jung vaobserva şi îndrumafenomenele asemănătoaredin viaţa pacienţilor săi.Aşa cum am văzut, elînregistrase deja faptuluimitor că pacienţii săi,nevropaţi şi psihopaţi,produceau adeseoriasemenea figuri em-

5

8

C.G.Jung: "Ma vie,..", op. cit., p. 230-231. "9

C

.G.June: "Ma vie, .", op. cit., p. 231. 1

1

0

Ibid.

29blematice ale centrului.

"Am observat lapacienţii mei, femei carenu desenau manda-las cile dansau. India deţine oexpresie pentru aceasta:mandala nritya, dansulmandalei. Figuriledansului traduc acelaşisens ca şi desenele"51.Din nefericire pacienţiinu au habar de semnifi-caţia simbolurilor înformă de mandala pecare le produc. "Ei sîntdoar fascinaţi de ele şile găsesc expresive şioperante, într-un fel saualtul în raport cu starealor psihica subiectivă"52.

Percepţia sensuluiacestor mandalas sepoate exprima prindesen, de pildă, în timpce inconştientul îl obligăpe individ să trăiascăviaţa în toată amploareaei. "Mandala nu estenumai expresivă ci şioperantă, într-o manierăcare se împacă deminune cu concepţiachineză. Ea acţioneazăasupra autorului ei. Eaconţine o virtute magicăimemorială, căci provinela origine din "cerculprotector", din "cerculvrăjit" din care s-aconservat magia în

numeroase cutumepopulare"53. Imagineamandalei are ca scopacela "de a trasa unsulcus primigenius, obrazdă magică în jurulcentrului, templului sautemenos-ului (incintăsacră) personalităţiiintime, pentru aîmpiedică "evadările"sau pentru a apăra înmod apotropaic dedevierile cauzate deexterior"54.

Figurile religioase - simboluri aleSinelui

în acelaşi context al"procesului deindividuaţie", al confrun-tării cu conţinuturile(imagini, viziuni,fantasme, reprezentări"intuitive) aleinconştientului arhetipal,se înscrie şi relaţia noas-tră cu figurile sacre alereligiilor depretutindeni: Christos,Bu-

ddha, Mahomed, etc. Elenu sînt altceva decîtsimboluri ale Sinelui, sauexpresii dogmatice aleproceselor spirituale cutotul identice cu celdescris de Jung. El ospune explicit: "Simbolul«Christos» este, încalitate de «Fiu alomului», o experienţăpsihică analoagă uneifiinţe spiritualesuperioare cu formăumană, născîndu-seinvizibil într-un individ,un corp pneumaticdestinat să devinălocuinţa noastră viitoare,un corp pe care îlîmbrăcăm ca pe o haină,după expresiapauliniană ("Voi care aţifost botezaţi întruChristos, voi l-aţiîmbrăcat peChristos")"55. în aceastăviziune interpretativăneobişnuită dinperspectiva psihologieiabisale a simbolului luiChristos, "imitarea luiChristos", căutareaperfecţiunii divine capătăun alt sens: ea "ar trebuisă urmăreascădezvoltarea şi înălţareapropriei fiinţe interioare,

dar datorităcredinciosuluisuperficial, înclinat spreun formalism mecanic,devine un obiect de cultexterior care tocmai dato-rită veneraţiei esteîmpiedicat să pătrundă înadîncurile sufletului şisă-1 transforme întotalitateacorespunzătoaremodelului"56. Astfel seface că "mijlocitoruldivin se află în exterior,în afară, ca o imagine;omul însă rămîne unfragment şi e neatins înadîncurile sale"57. Pentrucă Christos poate fi imitatpînă la stigmatizare, fărăca cel care imită săatingă, chiar şi prinaproximare, modelul şi,mai ales, sensul său.Pentru că nu este vorbaaici de o simplă imitare,admite Jung; ci de "orealizare a modeluluiprin mijloace proprii -deo concedenîe - în sferatrăirii individuale"5 .

Desigur că aceste ideiau fost atacate de Biserică, şi poate pe bună dreptate. Pentru că Jung, doritor să-şi afle pretutindeni con-

" CG.Jung: ■'Commentaire...", op. cit., p. 40.'; Ibid

" C G.Jung: "Commentaire...", op. cit., p. 42. -4

Ibid

55 CG.Jung: "Commentaire...", op. cit., p. 72.56 CG.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 12.57 Ibid.58 CG.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 13.

31

firmarea propriilor saleexperienţe, a forţat cumvanota. El nu a înţeles, depildă, că "imitareamodelului divin'" nu esteneapărat un act formal,aşa cum apare el în zilelenoastre. Imitarea, în a-cestsens, este o "participaremistică1', o manieră de a-ţiînsuşi virtuţile spiritualeale unei entităţisuperioare, extra-mundane, prin copierearituală a gesturilor ei. sauprin intrarea în contact,ca şi în magiacontagioasă, cu entitateapropriu-zisă sau cu sim-boluri ale ei. In fond,taina euharistiei încreştinism evocă unfenomen de acest gen:credinciosul (adeptul)intră în posesia virtuţilorsuperioare ale Domnului,consumînd trupul şisîngele acestuia, la omanieră ritual-simbolică.El devine astfel perfect,

ca şi modelul său divin, şicapătă viaţa veşnică sau,după caz, "moştenirealumii". Acest aspect careţine de o mentalitate pri-mitivă, dar care poatedovedi la o analiză maiatentă elemente de adevărsurprinzătoare" , i-ascăpat lui Jung careamestecă adeseori încritica practicilorreligioase creştine şi cevadin propria sa aversiunefaţă de conduita tatăluisău, pastor protestant,care nu a avut niciodatăsentimentul că Dumnezeuar putea fi o experienţătrăită pe viu.

Dacă figurile religiosesînt simboluri aleSinelui, atunci ce sîntreligiile însele? în opticalui Jung, după descriereajun-gologului Elie G.Humbert, "Religiile erauenormul efort pe care îlfăcea, fără să o ştie,umanitatea, concomitent

pentru a menţine dechisăcalea organizatorilorinconştienţi şi pentru a-iobliga să îmbrace oformă"60. Ele eraumediatori energetici şiinfor-

maţionali asumînd astfelfuncţii psiho-socialeextrem de importantedacă avem în vederecalamităţile care iaunaştere atunci cîndarhetipurile exercită ofascinaţie fără limită.

Jung credea că religiaar fi fost o formă anticăde psihoterapie, "şi căaceasta a luat pesocoteala sa ceea cepropuneau odinioarăceremoniile de iniţiere şimarile culte"61. "Tratareapsihicului, scrie Jung,avea în vedere. întimpurile trecute.aceleaşi faptefundamentale ale vieţiiumane ca şi psihoterapiamodernă"62.

Conştientizarea carerezultă dintr-o confiuntareîntre inconştientulcolectiv şi psihiculindividual, subliniazăE.G.Humbert, permiteacestuia din urmă sărecupereze energiainvestită in păturileprofunde ale psihicului* \în realitate, nu derecuperare este vorba, ci,mai degrabă, de dizlocareşi de detentă. Pentru căceea ce este investit însimptomele şireprezentările inconştien-tului nu participă la viaţanormală a individului.Totuşi, susţine Jung:"Religiile au stabilit acestciclu energetic în chipconcreţi st graţiecomerţului cu zeii, aşacum era el posibil printr-un cult"0 . Şi: "Pentru noi,această manieră de aproceda ar fi prea încontradicţie cu intelectulşi cu morala sa cognitivă -independent de faptul că,istoric vorbind,creştinismul 1-adevalorizat prea mult -pentru a putea luaaceastă soluţie dreptexemplu sau măcar de ao declara posibilă. Dacă,dimpotrivă, concepemfigurile inconştientuluica fenomene sau funcţiicolective psihologice,această ipoteză nu maijenează în nici un modconşti-

59 în fenomenologiaafecţiunilor isterice întîlnimfoarte des simptome careîmbracă acest aspect de imitarea obiectului (uman). De aceeasimptomele au un aspect dual,ele exprimă simbolic (cuajutorul simbolismuluicorpului) tendinţe contrare dineconomia psihică a individului.Se pare însă că acest fenomende imitare spontană nu estenumai o caracteristică anevrozelor, ci şi a conduiteisănătoase. (N. Tr.)

00 Elie (}. Humbert: "L'homme aux prises avec l'inconscient'", op. cit., p.

130.61 C.G.Jung: "G.W." 16, §215."C.G.Jung: "G.W." 16, §216.'" Elie G. Humbert: "L'homme...", op. cit., p. 131.64 C.G.Jung: "Psychologie

de l'inconscient", prefaţă şi trad. de R. Cahen, Geneve. Librairie de FUniversite Georg et Cie, 1952, p. 183.

inţa noastrăintelectuală"65. în fine,"Marile sisteme psiho-terapeutice încarnate înreligii au luptat pentru amenţine dechisă calealumii arhetipale apsihicului"66.

In prefaţa la "MisterulFlorii de aur", Jung neoferă cîteva clarificăricare pot traduce poziţiasa faţă de toate formelereligioase: "Admiraţiamea pentru marii filozofiorientali, scrie el, este lafel de indubitabilă ca şilipsa de respect pe careo arăt faţă de metafizicalor [subl.n.J.C.]. De fapt,îi bănuiesc că sîntpsihologi simbolicicărora nu le-am puteaface un rău mai maredecît de a-i lua în seriosla modul literal. Dacăceea ce au vrut să zică eia fost într-adevărmetafizică, atunci ar fizadarnic să vrem să-iînţelegem. Dacă.dimpotrivă, a fostpsihologie, i-am puteaînţelege şi să profitămde pe urma lor. căcimetafizica devine atunciobiect al experienţei[subl.n.J.C.|"'. Nimicmai limpede în privinţaspecificului interesuluilui Jung atunci cîndabordează filozofiile,misterele şi misticileantichităţii. El seaxează, aşa cum am maiarătat, pe aspectul viabil,posibil de reprodus,chiar şi cu uneleamendamente. în vieţilenoastre modeme. "Pentrucă dacă admit căDumnezeu este absolut şidincolo de orice expe-rienţă umană, explicăJung. aceasta mă Iasărece; eu nu pot acţionaasupra lui şi nici elasupra mea. Dacădimpotrivă ştiu că unDumnezeu este oputernică impulsie asufletului meu, atuncitrebuie să ţin cont de el,căci în acel moment elpoate deveni puternic, închip dezagreabil, pînă şiîn practică (...)''6S.

într-un cuvînt, Jungnu este atras decredinţele (religiile)care se bazează numaipe pura speculaţieimetafizică; în calitateasa de psiholog alprofunzimilor, deexplorator al figurilorstranii ale

55 CC.

Jung:

..Ps

,vchologie..."'. op. cit..

. p. 18400 . Jung " W."18. §

b' .G

Jung-

"Commentaire...".

op. ci

t..p.70■"•

' C. Jun " mmentaire... op. t.. p.

inconştientului colectiv,Jung consideră numaiceea ce are, în culturaspirituală a umanităţii,un ecou în viaţanoastră imediată.Modul cum a înţeles elsă "psihologizeze"articolele credinţei numai are nimic de-a facecu credinţa în sensulobişnuit, popular-creştinal termenului. El aîncercat să facă uniexperienţa religioasă orealitate vie şi nu odogmă care îşi bazeazăperenitatea pe criteriulvechimii şi al autorităţiitradiţiei.

Şinele în viaţanormală

în fine, nu este deloclipsit de interes săvedem cum privea Jungproblema religiei, acultului propiu-zis, adicăcum .nţelegea elsimbolismul cultuluicreştin pe vremea cîndlucra alături de Freud.Am extras un pasajcontroversat, chiar şi deJung. despre religiacreştină, dintr-oscrisoare adresată luiFreud. Găsim aici unJung entuziast, carepune umărul în modsubstanţial la înflorirea"Cauzei" (psihanalizei),un Jung convins decaracterul sexual allibidoului, şi gata săaplice "teoria libidoului"la toate fenomenelesufletului uman..Scrisoarea este datată 11februarie 1910 şi s-arputea intitula "Desprefuncţia religiei".

"îmi imaginez pentrupsihanaliză, scrie Jung,o sarcină mult maifrumoasă şi mai vastădecît să se concretizezeîntr-un ordin etic.Gîndesc că mai trebuiesă-i lăsăm timppsihanalizei să infiltrezepopoarele pornind de lamulte centre, să reînviela [omul] intelectualsensul simbolicului şimiticului, să-1 retrans-forme binişor pe Cristosîn acel zeu-profet al vieicare a fost, şi săcanalizeze astfel vechileforţe pulsionale extaticeale creştinismului, şitotul cu unicul scop de aface din cultul şi dinmitul sfînt ceea ce erauele; o sărbătoare a

bucuriei neţărmurite, încare omul are dreptul săfie animal în etos şi însfinţenie. Tocmai

aceasta era mareafrumuseţe şi funcţie areligiei antice,

35

care, pentru Dumnezeu-ştie-ce nevoi biologicetemporare, a deveniiinstituţie de lamentare[subl.n. J.C.]. Ceinfinitate de delicii şi devoluptate este aici înreligia noastră, gata să fierecon-dusă la autenticasa destinaţie!Creştinismul nu poatelăsa deoparte dezvoltareaetică autentică şi corectă,dar el trebuie să cultive şisă rafineze în el imnul săude durere şi de extazînchinat zeului caremoare şi învie, forţamistică a vinului şi ororileantropofage ale Cinei -forţele vieţii şi alereligiei punîndu-se astfelnumai în serviciul acesteiforme de dezvoltareetică" .

Cu greu ani putea găsio expresie maiprovocatoare dar şi mailucidă, mai complexă (şicare invită la reflecţie),decît cuvintele de maisus. Este curios însă că.confruntat cu acestespuse, Jung reculeazăcuprins de o pudoareintelectuală care ni se paresuspectă. El pune totul peseama lipsei sale deexperienţă juvenilă, şi numai vrea să i se aducăaminte de aşa ceva. Inrealitate, sentimentul căcultura creştină este înminus la capitoluldinamis-melor vieţiiinconştiente 1-a urmăritdintotdeuna. Nu trebuiesă ne inducă în eroarelimbajul său savant,uneori cam prea abstract,atunci cînd, aşa cum amvăzut, tratează problemaintegrării contrariilor, acentrului, a Sinelui. Jungrămîne conştient că ocultivare extremă a eticiişi moralei creştine, cuaspectele ei atît depuritane, conduce la opierdere a instinctului, şila o ameninţare a vieţiiînsăşi. El nu ne clarificăînsă, sau nu o face întot-deauna cu tonul categoricpe care l-ar necesita, cetrebuie să înţelegem prininstinct. Şi ca întotdeauna,atunci cînd nu putemdesluşi un aspect alteoriilor cuiva într-oanumită privinţă, neîndreptăm atenţiastăruitoare asupra vieţiiautorului, aşteptînd de lafaptele zilnice lămuririlenecesare. Fapte care nu

exclud, în cazul nostru,elementele "lumeşti", casă folosim o expresie mai

pedantă.în acest sens, M.

Eliade, în "Jurnalul" său,relatează o întîm-plarepicantă din viaţa luiJung, pe care i-ar fipovestit-o doamnaFroebe, sponsorulprincipal al activităţilorcultural-spirituale de laEranos. Intîmplarea ni separe semnificativa, însă,tocmai pentru că credem,în virtutea experienţeinoasue psihanalitce, căasemenea incidente sîntexpresii profane, ce-idrept, dar nu mai puţinlămuritoare în privinţamodului în care se traduccredinţele noastrespirituale în viaţa de zi-cu-zi, sau cum le traduceviaţa de zi-cu-zi. La datade 16 iunie 1952, Eliadescria următoarele:

"Doamna Froebe acunoscut foarte multălume, la început teozofi,spiritualişti, ocultişti -apoi psihologi, filozofi,orien-talişti; «profesori»,cum spunea ea cuadmiraţie. (...) E îndeosebiinepuizabilă cînd vorbeştede Jung şi despre«arhetipuri». (...) Jung s-apurtat cu ea, pînă mai

acum cîţiva ani, foarteaspru. Ea, însă, orecunoaşte, se simţealegată de el; «ca deIahve», cu care se luptăacum, adăugă. Totuşi,odată, invitaţi cu toţi lacineva, în Ascona, Jung abăut mai mult ca deobicei, a silit-o şi pe easă bea, şi apoi a făcut ritulde care pomeneam acumcîteva zile. Şi-a scosinelul lui - care poartăinscripţia abraxa - şi,punîndu-1 într-o cupă devin, a recitat cîtevaformule misterioase, apoi i1-a pus ei, în deget. Adoua zi, cînd s-au trezittoţi, doamna Froebe i-aspus: «Dumneata, capsiholog, ai făcut un lucrufoarte grav. M-ai legat dedumneata!...» Jung i-arăspuns: «N-am făcut-oeu, a făcut-o derSelbst...»"70.

Iată, am putea zice şinoi, maliţioşi, cum setrădează Şinele în viaţanoastră cotidiană!

Dar, fireşte că acestelucruri nu trebuie luate înderîdere, chiar dacă bunulnostru simţ ne îndeamnăsă le privim cu reticenţă.

1975. Sigiliului lieud & C.G.Jung:"Correspondance", Gallimard, Paris,

70M. Eliade: "Jurnal", Humanitas, 1993, Voi. I, p. 225.

37

Straniul rit "gnostic" lacare a supus-o Jung pesusţinătoarea sa, doamnaFroebe, chiar dacă nu arenici o relevanţă spirituală,ne arată totuşi un Jung cuveleităţi de mistagog, careaplică metafizica într-omanieră absolutconcretistă, chiar şi încazul scenariilor ritualepe care, aşa cum ne-asugerat-o el însuşi, nu artrebui să le luăm adlitteram71.

De bună seamă că înaceeaşi dimensiune aintegrării aspectelorobscure ale personalităţiiomului modem ar trebuisă înţelegem şideclaraţiile saleconsemnate, sub formă deinterviu, tot de MirceaEliade. Să spicuim cîtevaaspecte.

Jung: "Marea problemăa psihologiei (...) estereintegrarea contrariilor:le regăsim peste tot şi latoate nivelurile. Deja încartea mea «Psihologie şialchimie», am avut ocaziasă mă ocup de integrarealui «Satan». Căci, atîtavreme cît Satan nu este in-tegrat, lumea nu estevindecată şi omul nu este

salvat. Dar Satanreprezintă Răul, şi oarecum să integrezi Răul? Nuexistă decît o singurăposibilitate: să-1 asimilăm,adică să-1 ridicăm înconştiinţă, să-1 facemconştient. Este ceea cealchimia numeşte Con-juncţia celor douăPrincipii. Căci, la urmaurmei, alchimia reia şiprelungeşte creştinismul.După alchimişti,creştinismul a salvat omul,dar nu şi Natura.Alchimistul visează săvindece Lumea întotalitatea sa: piatrafilozofală este conceputăca Filius Macro-cosmicare vindecă Lumea.Scopul ultim al «lucrării»alchimice esteapokatastaza, Mîntuireacosmică".

"Pe planul psihologic, am de-a face cu experienţe religioase

71 Tot Eliade ne povesteştedespre admiraţia vie pe care i-oarăta lui Jung o doamnă învîrstă de circa 50 de ani."Aflînd că Jung se scaldă înfiecare dimineaţă, la şapte,venea cu un sfert de ceasînainte si, în costum de baie, îlaştepta pe mal. [...] îi spunea

lui Jung că îi place să înoatealături de el în Lago Maggiore;simte că înoată în inconştientulcolectiv [subl. n. J.C.]"' (M.Eliade: "Jurnal", op. cit, p.226).

care au o structură şi unsimbolism care se potinterpreta. Pentru mineexperienţa religioasă estereală, este adevărată:constat că asemeneaexperienţe pot «salva»sufletul, pot acceleraintegrarea sa şi instauraechilibrul spiritual.Pentru mine, psiholog,starea de har există: esteperfecta seninătate asufletului, echilibrulcreator, izvor de energiespirituală".

"Vorbind tot în calitatede psiholog constat căprezenţa lui Dumnezeu semanifestă, în experienţaprofundă a psihicului, cao coincidentiaoppositonim — şi că toatăistoria religiilor, toateteologiile sînt aici pentrua confirma căcoincidentia opposito-rum este una din formelecele mai utilizate şi celemai arhaice pentru aexprima realitatea luiDumnezeu'".

M.Eliade:"Reintegrarea opuşilor,coincidentia oppositonim,este cheia de boltă asistemului lui Jung. lată dece el se interesează dedoctrinele orientale, detaoisni. de yoga. Acestetehnici spirituale îirevelează lui Jung«mijloacele utilizate deasiatici pentru atranscende multiplelepolarităţi şi a accede launitatea spirituală».Descoperireainconştientului colectiv,realizarea de căpătîi a luiJung, îl conectează peindivid la un imensrezervor de «amintiriistorice»: memoriacolectivă, undesupravieţuieşte, în esenţasa, Istoria întregiiumanităţi". Jung crede căomul ar trebui să profitedin plin de acest rezervor:metoda sa analiticăvizează tocmai elaborareamijloacelor de a-1 utiliza".

Jung: "InconştientulColectiv este maipericulos decît dinamita,dar există mijloace de a-1manipula fără prea maririscuri. Atunci cînd sedeclanşează o crizăpsihică, sînteţi perfectdotaţi pentru a o rezolva.Aveţi visele şi reveriile:daţi-vă silinţa de a leobserva. Am putea chiarspune că fiecare vis aduce,în felul său, un mesaj: elnu vă spune numai căceva nu merge in fiinţa d-voastră profundă, ci văaduce, de asemenea,soluţia de a ieşi din criză.Căci inconştientul

colectiv, care vă trimite aceste vise,

38posedă deja soluţia: defapt, nu s-a pierdut nimicdin vasta experienţaimemorială a umanităţii;toate situaţiileimaginabile şi toatesoluţiile posibile par săfie prevăzute deinconştientul colectiv.Nu aveţi decît săobservaţi cu grijă"mesajul" transmis deinconştient şi să-1«descifraţi»: analiza văajută să citiţi corectasemenea mesaje..."72.

La drept vorbind,optimismul lui Jung înprivinţa ajutoruluiancestral, spiritual, pecare ni-1 oferăinconştientul colectiv nuare o bază reala Mai întîi,pentru că acest faimos"inconştient colectiv" nurepiezintă o entitateautonomă, aşa cum îiplace adeseori lui Jungsă creadă. El înglobează,mai degrabă ca noţi-un»\o seiie de procese dinsfera psihicului şi apsiho-somaticu-lui carel-au determinat pe însuşiJung să afirme căarhetipurile, conţinuturileinconştientului colectiv,sînt ceea ce biologii nu-mesc patterns ofbehaviuur (trăsăturicomportamentale înnăs-cute). Ve de altă parte,ideea că toateproblemele umanităţiiîşi au soluţia minconştientul colectiv esteşi ea deplasată73. Proble-ma capitala a morţii, depildă, nu a fost niciodatăsoluţionată în chiptiotă'îor d" ---ptreinconştientul colectiv. Şinu este singura problemărrajoiM a speciei umanecare nu-şi găseşterezolvarea în uvjeiîştier-t. Ci'id Jung face toateaceste afirmaţiiîncrezătoare în valoarea"inteligenţei"inconştientului colectiv,cred că trebuie să avemîn vedere, mai ales,nevoia sa urgentă de asensibiliza comunitateaştiinţifică, lumeaecleziastă, etc, ladescoperirile sale, care.ce-i drept, aduc foartemulte lămuriri privitoarela

" Interviu publicat în MirceaEliade, "Le Cahiers del'Herne". 73 Nici chiar Jung nucrede că toate problemeleumane sînt solubile. "Amînvăţat întie timp, scrie el, căproblemele vitale cele maigrave şi cele mai importantesînt toate, în fond, insolubile,

şi chiar trebuie să fie astfel,căci ele exprimă polaritateanecesară care este imanentăoricărui sistem cu autoreglare(C.G.Jung: ' Commentaire...",op. cit., p. 32).

40

semnificaţia vieţii spirituale.

în introducerea meala cartea "Analizaviselor", care cuprindeao selecţie de textecompuse de Jung pemarginea chestiuniispinoase a interpretăriiviselor, scriam, în final,că trebuie neapărat sădefinim conceptul de"spiritualitate" la Jung,altminteri "gîndireaautorului rămîneoarecum în ceaţă". Şiprecizam următoarele:"Dacă trebuie săasimilăm «viaţaspirituală» cu emergenţaunui instinct specific, o«pulsiune transcenden-tală», ceva ce urmăreşteunificarea personalităţiiscindate a individului,atunci ne aflăm peteritoriul psihanalizeicare poate admiteexistenţa unei funcţiipsihice totalizante şi, deasemenea, a uneifenomenologii aferente.Dacă «viaţa spirituală»defineşte fenomene dealt ordin, adică ceea ceBiserica oficială ne ceresă credem, atunciviziunile junghiene nu aunici o" relevanţă!" .Desigur că numai înlumina acestei precizări,atît de necesare, putemaprecia geniuldescoperirilor lui Jung în

domeniul vieţii religioaseprivită în consonanţă cuexperienţele sale din sferapsihologieiinconştientului. Chiardacă, adeseori,extrapolările salepsihologizante îndomeniul istorieireligiilor, sau spiritua-lizante, în sferatratamentuluipsihanalitic, lasă dedorit. Din nefericire, însă,cel care studiază înprofunzime lucrările luiJung are sentimentul, laun moment dat, căautorul nu îndrăzneşte săfacă pasul hotărîtorînspre valorizarea clară,psihanalitică, a vieţiireligioase. Şi aceastapentru că, adeseori, Jungţinteşte, în lucrările sale,să atragă bunăvoinţateologilor şi a savanţilordin cele mai diferitedomenii ale ştiinţei şi, nuîn ultimul rînd, apublicului profan carearată interes pentruaceste subiecte com-plexe. Această obsesie dea convinge neapărat, deatragere de partea sa, darşi de a cîştigabunăvoinţa, 1-aîmpiedicat pe Jung

C.G.Jung: "Analiza viselor", AROPA, 1998,

p. 19-20. 41

să-şi declare precis poziţia.

Pe de altă parte, esteprobabil că teoriile luiJung în privinţa vieţiireligioase, privite înconexiune cu experienţainconştientului, să nu fidepăşit niciodată oabordare mai ales peplanul intelectului. Junginsistă tot timpul să luămaminte la visele şireveriile noastre dar, uităcă există manifestări alepersonalităţii noastrecare se limitează la sferaenergeticii psihice, alibidoului. Existăcomponente alepersonalităţii noastrecare nu pot fi nicivizualizate şi niciabordate direct prinanaliză. Aceste aspectenu pot fi decît trăite,consumate, în sferaindividualităţii; prin ur-mare, ele nu pot faceobiectul unei metodegeneral aplicabile deintegrare. In fine,problematica totalităţiiumane, implîcînd unireaopuşilor, capătă lafiecare individ în parteexpresiile cele maineobişnuite. Este cuneputinţă să convingi

asemenea indivizi cămanipularea imaginilor- vise, reverii, fantezii -este singura metodă"salvatoare" din crizaexistenţială (sau, dacăvrem, spirituală) în carene aflăm la un momentdat. Mai este nevoie deceva, şi acest "ceva" nupare că este de găsit inpsihologia lui Jung'".

'" Sentimentul deincompletitudine legat de•'metoda" lui Jung explicaatacurile provenite din parteacercetătorilor din sfera vieţiireligioase, a piac-ticiloryoga, mandala, etc, JuliusEvola, de pildă, îi impută luiJung că a redus teoria şipractica mandalei la unexerciţiu terapeutic în careavem de-a face cu nebuni.Ori. susţine acelaşi, tehnicileyoga nu au fost niciodatăadoptate de oameni cudezechilibre nervoase, elenu se adresează nevropaţilor(v. J.E.: "Le Yoga tantrique",Fayard, 1971). Discuţiarărruiie, i'^gui. deschisă:pentru că nu ştim exact dacădisocierile nervoase tratatede Jung (s> hizofreniile) nuau ceva în comun cu ideeade ruptură, de minus peplanul vieţii spirituale

Pe de altă parte, estesimptomatic faptul că Jungînsuşi resimţea imperinevoia unei confirmări peplanul experienţei de viată

a teoriilor şi tehnicii salede integrare ainconştientului. Tot Eliadenotează, la un moment dat,< "Stînd mult de vorbă cuel [cu Jung, n.n. J.C.], amvăzut cît ţine să afirme şiel a avut experienţe«numinoase»" (Op. cit., p.230)-

Nota Bene:Articolele selectatepentru volumul de faţăprovin din cîteva cărţipublicate de Jung; ele nuau făcut niciodatăobiectul unui volum desine stătător. Titlurile lororiginale, în traducerefranceză, sînturmătoarele: "L"Esprit etla vie'". "La psychologiemoderne ouvre une voiede comprehension","Sur la resurrection","Introduction", "LeChrist, symbole du Soi".

Aşa cum am procedatşi cu "Analiza viselor", oantologie de scrieridespre interpretareaviselor, nu m-am limitatnici aici la simplatraducere a materialelor,lucru altminteri laîndemina oricui, ci amgăsit de cuviinţă să ofercititorului o mulţime deinformaţii suplimentare:note, interpretări,sugestii, explicaţii şiparalele critice, care sălărgească orizontullecturii. Acest aspect ascăpat "criticilor" meicare nu au înţeles că ocarte de acest gen nu maieste doar opera autoruluiei, ci şi a specialistuluicare o abordează dintr-operspectivă mai mult saumai puţin partizană.

De altfel, ideea de aadnota lucrările unuianumit autor nu estenouă. Cea mai mareparte a literaturiifilozofice clasicechineze prezintă aceastăparticularitate: eaconţine atît operaoriginală a unui autorconsacrat, cît şi"aripile", adicăadăugirile şi observaţiilecritice, care fac desigurnotă aparte, ale exe-geţilor...

Pe de altă parte,trebuie precizat că titlulacestei lucrări, "Psi-hanaliza fenomenelorreligioase", are învedere o certitudinecare nu este împărtăşităde toţi adepţii şi criticiilui Jung. Aceea căpsihologia lui Jung nueste mai puţinpsihanaliză decît psiha-naliza lui Freud sau aurmaşilor săi. De aceeapomenesc pe totparcursul acestei cărţi, înnotele şi observaţiilemele, de psihanaliză,chiar dacă Jung însuşipreferă expresii de genul"psihologie modernă"pentru a-şi desemnapropriul său demers.Din punctul meu devedere "psihologia" lui

Jung este un capitolesenţial al psihanalizei

clasice (ca şi aportul luiAdler la îtiţele-

42

gerea fenomenelor decompensare psihică adeficienţelor organice),pentru că ea se inspirădin aceasta din urmă:Jung, în multe privinţe,nu a făcut decît săprelungească pînă laultimele lor consecinţeobservaţiile pertinente,din domeniul clinic dar şial psihanalizei aplicate,emise de Freud. (Desigurcă sintagma mea "nu afăcut decît" nu trebuieprivită ca o minimalizarea operei junghiene.)

Dar chiar şi Jungrecunoaşte că, la urmaurmei, el 1-a urmat(slujit) pe Freud, în ciudafaptului că junghienii şifreudienii se voradversari şi nicidecumcolegi. O mărturie însensul continuităţii înspirit freudian din operajunghiană ne-o oferă dinnou M. Eliade. în anul1956, Jung i-a trimis luiB. Nelson, care pregăteaun volum pentrucentenarul lui Freud, oscrisoare în care afirma"că se va înţelege maitîrziu că el a fost singuruldiscipol adevărat al luiFreud, că numai el singura continuat opera luiFreud şi i-a imitatexemplul"'1.

Psihanaliza fenomenelor religioase

Lista principalelor lucrări consultate:"

Laviesymbolique-Psychologieetviereligieuse",AlbinMichel,1989.

"Commentairesurle

MysteredelaFleurd'Or",AlbinMichel,1979.

"Ai'on"(EtudessurlaphenomenologieduSoi),AlbinMichel,1983.

"Problemes de l'âme moderne", Buchet/Chastel, 1960."Psychologie du transfert", Albin Michel.

Mircea Eliade: "Jumal", Humanitas, 1993. voi. I, p. 404.

Ic Spiritul şi viaţa

Problema raporturilor din re spirit şi viaţă este una dintre celemai complicate, pentru că trebuie să veghem să nu ne lăsăm fu-raţi de reţeaua termenilor cu ajutorul cărora încercăm dintot-deauna să circumscriem marile enigme. Căci oare cum am puteaîncastra în mişcarea unui proces mental complexul fapteloraproape infinite, pe care le desemnăm prin termeni ca "spirit" şi"viaţă", altfel decît traducîndu-i drama în concepte verbalesimple jetoane intelectuale? Această îndoială pe care o îndrep-tăm asupra conceptului verbal mi se pare desigur dezagreabilă;dar mi se mai pare şi de circumstanţă, atunci cînd încercăm săvorbim de lucruri fundamentale. în orice caz, cuvintele "spirit"şi "viaţă" ne sînt familiare; ele ne sînt cunoştinţe vechi, piese pecare le mutăm de milenii pe eşichierul gîndirii. Problema sepunea, fără îndoială, în timpurile ancestrale, atunci cînd un omfăcea tulburătoarea descoperire că suflul care părăsea corpulmuribundului era probabil altceva decît o mişcare a aerului. Prinurmare, nu este întîmplător că cuvintele onomatopeice ca ruch,ruach, roho (ebraică, swahili, arabă) desemnează totodată şispiritul, cu nu mai puţină precizie decît grecescul rcvsuua şilatinescul spiritus.

Ori, în ciuda tuturorcunoştinţelor pe care leavem despre înţelesulsău, ştim noi oare ce esteacela spirit! Sau, măcar,sîntem noi siguri căatunci cînd folosim acestcuvînt înţelegem cu toţiiacelaşi lucru? Cuvîntulspirit este atît deambiguu şi de suspect. ..Nu este el, oare.multivoc? Acelaşitermen desemnează oidee nereprezentabilâ.transcendentă, cusemnificaţie universală;iar mai banal, o noţiuneanaloagâ aceleia acuvîntului englezesc"mind"; el desemneazătotodată vivacitateaintelectuală; apoi ofantomă şi, de asemenea,un complex inconştientcare provoacăfenomenele spiritiştilor,ca de pildă meselemişcătoare, scriituraautomatică, spiritele careîşi fac simţită prezenţaprin ciocănituri; apoi,într-un sens figurat,atitudinea dominantă aunui anumit grup social- "spiritul care domneaîn cutare loc" - şi, înfine, aplicat la corpulmaterial, duhulvinului, al sării, pînă labăuturile spirtoase. Numă las furat de glume deprost gust. în acesteapropieri avem de-a facecu un caracter venerabilal limbii, care denotă omoleşeală paralizantă agîndirii noastre; este unobstacol tragic pentrutoţi cei care speră săatingă, prin gamacuvintelor, înalteleregiuni extraterestre aleid,eilor pure. Căci atunci

cînd pronunţăm cuvîntul"spirit", sensulmomentan res-trînsasupra căruia punemaccentul nu izbuteşte săsuprime în totalitatemultiplele sensuri care seiţesc în acest termen.

Sîntem deci obligaţisă ne punem întrebareaurmătoare care estefundamentală: "oare cese înţelege, la propriuvorbind, prin cuvîntulspirit, atunci cînd estefolosit în relaţie cunoţiunea de viaţă!" Nutrebuie nicidecum săpresupunem că fiecareştie e-xact ce trebuieînţeles prin "spirit" sauprin "viaţă".

Nu sînt filozof; nusînt decît un empirist şi,în prezenţa oricăreiîntrebări dificile, amtendinţa să mă bizui peexperienţă pentru adecide ce şi cum. Cîndlipseşte baza deexperienţă la îndemînă,prefer să las fără răspunsîntrebarea pusă. Prinurmare,

mă voi străduiîntotdeauna sâ readucmărimile abstracte laconţinutul lor empiricpentru a fi oarecum sigurcă ştiu despre cevorbesc. Trebuie sămărturisesc că n-amhabar ce este spiritul însine, la fel cum ignor şice este "viaţa". Nucunosc viaţa decît subaspectul corpurilor vii:ce ar putea fi ea în sine,în stare abstractă, înafara unui singur cuvînt.mă simt incapabil săbănuiesc, chiar şiobscur. Prin urmare, vatrebui să vorbesc maiîntîi nu de viaţă ci decorpul viu. nu de spiritci de psihic. Şi nu pen-tru că aş vrea să măsustiag examinăriiîntrebării cu privire latrup şi suflet;dimpotrivă, sper maidegrabă că ajutorulacestui fundamentempiric ar putea s ă iofere spiritului oexistenţă reală - şi astafără ca viaţa sâ plăteascănota.

Noţiunea de corp viuprezintă mai puţinedificultăţi in caleaexplicării, pentru scopulpe care ii urmărim aici.decît noţiunea generalăde viaţă: corpul sepercepe, el este accesibilexperienţei noastre, ei se

oteră posibilităţiinoastre de a percepe.Prin urinare, vom fi deacord să spunem căcorpul este un sistem deunităţi materiale adapiat^copurilor vieţii şiinterior coordonat; esteun fenomen sesizabilprin simţuri sau - maisimplu - o dispoziţieadaptată a materiei careface posibilă fiinţa vie.Pentru a evita oriceconfuzie, doresc să atragatenţia asupra faptului că,în definiţia corpului, nuam tăcut să intervinăceea ce desemnez printermenul vag de "fiinţăvie". Această separare,pe care nu \reau pentrumoment nici sa o apăr,nici să o critic, are cascop să ne permită săconsiderăm corpul, nu cape o simplă alcătuirematerială, ci ca pe unsistem material pregătitpentru viaţă, care faceposibilă viaţa cu condiţiatotuşi să admitem că în-ciuda dispoziţiilor sale.şi oricare ar fi ele. el nuar putea trăi fără săintervină "natura vie".Căci. lăsînd la o partesensul pe care 1-ar puteaavea această "natură vie".îi lipseşte corpului,atunci cînd îl privim caatare, ceva indispensabilvieţii: psihicul. Este

ceea ce ne arată in primulrind experienţa noastrăimediată, cea pe care otrăim vizavi de noiînşine, şi apoi experienţaimediată , care o trăimvizavi de ceilalţi; esteceea ce ştim prin deducţiiştiinţifice în privinţavertebratelor superioare,şi nu mai puţin în cea aanimalelor inferioare şi aplantelor.

Oare ar trebui săpunem pe acelaşi plan. săidentificăm "natura vie",despre care am vorbitadineaori, şi psihicul pecare îl cunoaştem imediatprin conştiinţa umană, şisă reconstituim astfelantica dualitate, binecunoscută, a sufletului şicorpului'? Sau maidegrabă există o oarecaremotivaţie care săautorizeze o separare întrenatura vie şi viaţă? Artrebui să admitem că şi su-fletul este un sistemadaptat pentru un scop, odispoziţie caie nu mai estenumai a materiei pregătitepentru viaţă, ci a materieiirâitoare, sau mai exact aprocesului vieţii. Nu sîntdeloc sigur că aceastămodalitate de a vedea

lucrurile ar fi generalacceptată: simeni atît deobişnuiţi cu ideea căsufletul şi corpulconstituie unitatea vie.incit avem înclinaţia de aconsidera sufletul ca osimpla organizare aproceselor vitale care sederulează în coip.In măsura în care

experienţa noastră nepermite să tragemconcluzii asupra naturiisufletului, ea ne aratăprocesul psihic învnendenţa sa de sistemulnervos. Ştim cu suficientăcertitudine ea distrugereaunor părţi ale creieruluiprovoacă deteriorări psi-hice corespunzătoare.Măduva spinării şicreierul conţin. înansamblu, conexiunilecăilor senzoriale şimotrice, ceea ce s-a 1

urnit îndeobşte arc reflex.Ce trebuie să înţelegemprin acest : uncii. Unexemplu simplu ne vapermite să-1 explicăm.Atin->em cu degetul unobiect fierbinte - îndatăcăldura excită termi--i ţ ii le nervilor tactili.Această excitaţiemodifică starea căii

erente pînă la măduvaspinării şi de aici pînă lacreier. Dar , ,~ ia înmăduvă, celuleleganglionare au captatexcitaţia tactilă: — autransmis modificarea stăriicătre celulele ganglionaremo-

trice din vecinătate care,la rîndu-le, excită muşchiibraţului, provocînd astfelo bruscă contracturămusculară şi retragereamîinii. Toate acestea sederulează cu o asemenearapiditate îneît. adeseori,percepţia conştientă adurerii nu se producedecîî atunci cînd mîna afost deja retrasă. Reacţia seproduce, aşac* • automatşi nu' devine conştientădecît mai tîrziu. Eul carepercepe ia cunoştinţă deceea ce s-a petrecut înmăduvă sub form:; uneiimagini pe care o asociazăcu concepte şi cuvinte. Cuajutorul unui act reflex deacest gen. adică o excitaţiecare- vine <")<* laexterior spre interior şi unimpuls care merge în sensinvers ne putem tace oidee despre procesele careservesc ca bază psihicului.Să luăm acum un caz maisimplu: auzim un zgomotindistinct care, iniţial, nuarc ah efect decit de a neincita să-1 ascultam pentrua descoperi ce este ei. inacest caz, excitaţia audi-tiva declanşează o suităde reprezentări, adică deimagini care 1 seasociază. Acestea sînt fieimagini auditive, fieimagini v i zuale, fieimagini afective. Folosesctermenul■'imagine"nuin;ii însensul de reprezentare. Imfapt psihic oarecare nupoate, evident, să devinăconţinut al conştiinţeidecît dacă este prevăzut cuun caractei reprezentativ,dacă osie imaginabil'.Numesc, deci. imaginitoate conţinuturileconştiente pentru că elesini reproduceri aleproceselor cerebrale.

La seria de imagini declanşată de excitaţia auditivă vine să se adaugebrusc o imagine-amintne auditivă asociată cu o imagine

1

C) definiţie mai pre

;ud. ::i! ,'on!:u o repi ezeni

es o găsim la 1 iacă se asociază

cisă a acestui p in

conştient nu p

oate deveni conştient dec

per.11 inconştient: pentrueze la ajutorul unei >epre/ o reprezentare foartepre de pildă, poate fi reprezentată

vizuală, de pildă, un şarpecu clopoţei şi zgomotulsău specific. Un semnalde alarmă se declanşeazăautomat în toată muscu-latura; arcul reflex estecomplet. Dar acest caz sedeosebeşte de celprecedent pentru că unproces cerebral, o suită deimagini mentale, s-ainserat între excitaţiasenzorială şi impulsulmotric. Brusca tensionarea corpului declanşează larîndu-i fenomene cardiaceşi circulatorii; acestansamblu capătă psihicforma de spaimă.

Pute;n astfel să nefacem o idee de ceea ceeste psihicul. El secompune din reproducerileproceselor simple în creierşi din reproducerileacestor reproduceri într-oserie aproape infinită.Aceste reproduceri auproprietatea de a tîconştiente. Naturaconştiinţei este o enigmă acărei soluţie eu nu ocunosc. In chip purformal, am putea spune căpsihicul este considerat cafiind conştient pornind dinmomentul în care el intrăîn relaţie cu eul. Dacăaceastă relaţie nu există,el este inconştient.Uitarea arată cît de des şicu cită uşurinţăconţinuturie [psihicului]îşi pierd contactul cu eul.De aceea ne place săcomparăm conştiinţa culumina unui proiector.Numai obiectele asupracărora cade fascicolulluminos intră in timpulpercepţiei mele. Dar dacă

se în-tîmplă ca un obiectsă râmînâ în umbră, totuşiel nu a încetat să existe;numai că nu-1 vedem.Prin urinare, conţinutulpsihic despre care nu amcunoştinţă se află şi el peundeva iar starea în carese găseşte el, după toateaparenţele, nu diferă decea în care era cînd eul îlvedea'.

" Spotul luminos alproiectorului evocă maidegrabă faptul atenţiei. Adicăal concentrării mentale careface ca din noianul de senzaţiişi impresii externe şi/sauinterne să izolăm ceea ce neinteresează în mod deosebit.Este ceva asemănător cu olupă care amplifică imagineavizuală a unui obiect saucuvînt dintr-o serie mai multsau mai puţin distinctă. (N. Tr.)

' Există totuşi o diferenţă:conştientizarea adaugăobiectului respectiv odimensiune afectivă subiectivă,care provine din intervenţiacomplexelor per-

epţie exterioară, fie ea şi am

erbală. Hste evident că orice lormă >se comportă ca şi conţinuturileconşiienti/aiă. percepţia trebuie siv ei bale. în acest sens. nu este nevoipercepţiei lespective: excitaţia sonosimplu prin ideea de "sunet". (N ! i.

în aceste condiţii,conştiinţa trebuie că estesuficient explicatăconsiderînd-o în relaţie cueul. Dar punctul critic esteeul. Oare. ce trebuie săînţelegem prin acestcuvînt? După toateprobabilităţile avem de-aface cu un factor a căruialcătuire este variată. Else sprijină pe reproducereafuncţiilor senzoriale caretransmit excitaţiilevenind din exterior şi dininterior; în plus, ei sebazează pe o acumulareenormă de reproduceri deimagini ale trecutului.Toate aceste componentefoarte diverse au nevoiede o puternică coeziune,iar noi am constatat căaceastă sarcină îi revineconştiinţei. Astfel,conştiinţa pare a fiprecondiţia indispensabilăeului. Dar. pe de altă parte,conştiinţa nu este posibilăfără eu. Aceastăcontradicţie aparentăpoate fi respinsă dacăadmitem că şi eul este oreproducere: a unui marenumăr de procese şi aconexiunii lor; oreproducere a tuturorproceselor şi conţinuturilor care constituieconştiinţa eului!Multitudinea lor constituie

o unitate deoareceraportul lor cu conştiinţaeste un soi de gravitaţiecare atrage elementeleparticulare spre un centruprobabil virtual. Astfel seface că nu vorbesc numaide eu, ci de un complex aleului, admiţînd, ceea ceeste fundamental, că acesteu. fiind o alcătuire foartevariabilă, deci instabilă,nu ar fi pur şi simplu eul.(îmi este imposibil să măopresc aici la trans-formările clasice ale euluipe care le întîlnim laalienaţi şi în vis.)

Această concepţie aeului ca alcătuire deelemente psihice neconduce logic laurmătoarea întrebare:Oare. eul este imagineacentrală, adicăreprezentantul exclusiv altotalităţii fiinţei umane?Oare. conţine şi exprimăel toate conţinuturile şitoate funcţiile?

Răspunsul trebuie să fie negativ. Conştiinţa eului este un

sonale ale individului careconştientizează. Dacă un apusde soare, de pildă, nu este însine decît un apus de soare, elcapătă a valoare afectivănuanţată atunci cînd esteperceput de o persoană anume,(N. Tr.)

complex care nuînglobează totalitateafiinţei umane: ea a uitatmai mult decît ştie4. Eaa auzit şi a văzut oinfinitate de lucruri decare nu a avut niciodatăhabar. Ea nu a ştiutnimic de gîn-durilecare răsăreau dincolode hotarele ei. Eul nuare nici cea mai vagăidee despre reglarea atîtde incredibil deimportantă a proceselorcorporale interne, careintră in sarcinasistemului nervosvegetativ. Ceea ce euiconţine ia el este,probabil, partea cea maiinfimă din ceea ce aruebui >ă conţină oconştiinţă completă. Prinurmare, eul nu po.ite fideciî un complexparţial. Probabil că eleste acel complexoriginar a cărui coeziuneinternă este conştiinţa.Dar, oare, sa selimiteze conştiinţanumai la complexul euiui? Intr-adevăr, nuvedem de ce numaicoeziunea unei anumitepărţi a funcţiilorsenzoriale şi a uneianumite părţi amaterialeloi proveninddin amintne ar trebui să

lie, în exclusivitate,conştiinţă. Şi completelevăzului ^i auzuluidispun de o organizareperfectă înăuntru. Nuexistă nici un motiv dea nu admite faptul ca nuar putea fi şi eleconştiinţă . CazulHelenei Keller, o surdă,mută şi oarbă, aratăperfect că simţul tactil şicel cenestezic sintsuficiente pentru aconstrui şi a faceposibilă o conştiinţă,limitată ce-i drept,numai la aceste simţurilată de ce îmi reprezintconştiinţa eului ca oaicătuire din diverse"■conştiinţe senzoriale",diversele conştiinţeparticulare independente

4 Nu este vorba aici numai de uitare. Rc/idun-u. în accepţia ei fivudiană,îşi are rolul bine determinat în limitaiva hotarelor conştiinţei. Din nefericire.Jung, după despărţirea dramatică de mai virstnicul său contrate şi mentorspiritual (Fieud), a evitat, cit a fost cu putinţă, să insiste prea mult asupraacestui concept care ocupă un ioc central în psihanaliză. (N. Tr.)

5 incercind să evite conceptul de refulare (v. n.4), Jung caută să neconvingă cu alte exemple că conştiinţa are o ai ie mai

largă, că ea nu selimitează la hotarele "complexului eului". In fond.el încearcă să defineascăconceptul de lotuliiuiv psihică, care înglobează conştientul şi inconştientul,dar tară a insista asupra elementelor refulate ale inconştientului. (N. Tr.)

au fuzionat în unitatea eului plasată deasupra lor.

Dar cum conştiinţaeului nu înglobeazănicidecum toate ac-tivităţile şi nici toatefenomenele psihice,altfel spus întrucît ea nuconţine în ea toatereproducerile, iarvoinţa, în ciuda efor-turilor sale, nuizbuteşte să penetrezeîn unele regiuni care îirămîn închise, problemase pune de a şti dacă nuexistă o coeziuneanaloagă conştiinţeieului care ar înglobatoate activităţile psihice,un soi de conştiinţă maiînaltă şi mai vastă încare s-ar cuprinde şieul. Este posibil ca eulnostru să fie şi elînglobat într-oconştiinţă mai perfectă,ca un cerc mai micîntr-un cerc mai mare.

Tot aşa cumactivităţile văzului,auzului, etc, oferă oimagine a lor care.raportată la un eu.crează caracterulconştient al acesteiactivităţi, şi eu! poate ftconsiderat, după cumam arătat, ca o ima«inea totalităţii activităţilorpe care le cuprinde. Bachiar am putea pretindeca toate activităţilepsihice laolaltă săproducă o imagine carear cuprinde esenţialulnaturii lor, altminteri nule-am putea consideradrept psihice. Astfel, nuvedem de ce activităţilepsihice inconştiente nuar avea şi ele acestcaracter de imagini, caşi cele care se prezintăconştiinţei noastre.întrucît omul. după cumse pare, este o unitatevitală care se cuprindepe sine. am lî tentaţi săconchidem că imaginiletuturor activităţilorpsihice ar putea ficuprinse într-o imaginede ansamblu a omuluitotal şi văzute de el caun eu.

împotriva acesteiipoteze, nu voi prezentanici o obiecţieesenţială; totuşi ea varămine reverie goalăatîta vreme cît nu vomresimţi nevoia de a outiliza pentru a explicaoarece. Chiar dacăsimţim nevoia sărecurgem la ideea uneiconştiinţe superioarepentru a explica unelefapte psihice, aceasta arrămîne totuşi o simplă

ipoteză. Căciînţelegerea noastră nuare puterea să

dovedească că există oconştiinţă superioarăcelei pe care o

cunoaştem. întotdeauna varămîne posibilitatea ca, înumbra de dincolo deconştiinţa noastră,lucrurile să fie foartediferite de ceea ce nepermit să ne imaginămcele mai îndrăzneţe dintreminţile inventive.

Voi reveni asupraacestei probleme maitîrziu în expunerea mea.Pentru moment, o vomlăsa de-o parte pentru ane reîntoarce la primachestiune a sufletului şicorpului. După tot ceeace am spus pînă acum.am putea să ne facem opărere despre ideea desuflet, a cărui esenţăfrapează ca fenomen nereproducere. Sufletul esteo suită de imagini, insensul cel mai larg: dar elnu este o juxtapunere, .-.auo nceesiune fortuită: eleste. dimpotrivă, oconstrucţie logică şi<!"iată în cel mai înaltgrad. un soi de viziune înimagini a ncti .-■'"iţiloivieţii. Şi după cummateria corpului apt pentruviaţă are > ovoie de psihicpentru a-şi exercitaactivitatea vitală, lot aşaşi . uH e tu l ' presupunecorpul viu, pentru caimaginile sale să poată ,iexiste.

Suflet şi coip sîntprobabil un cu; iuautagontsc ca atare, eleexprimă o singură fiinţă acărei natu i nu poate tiînţeleasa numai prinmanifestarea sa materială ;,nici prin percepţia internăimediată. Se ştie că oconcepţie antu ■'■ face săse nască omul din întîlnireadintre m suflet şi un corpi;ără îndoială, este mai e-xact să spunem că o fiinţăvie necunoscută, desprenatura căreia nu s-ar puteaspune nimic, exceplîndfaptul că in acest mod de-semnăm noi o substanţăvie. apare e tenor subforma unui corp materialşi se percepe interior ca osuită de imagini aleacthită-ţilor vitale care sederulează în corp. Laurma urmei, ne întrebămdacă această separare asufletului şi corpului nueste. la drept vorbind, omăsură pe care a luat-oînţelegerea noastră

" Pentru .lung sufletul sipsihicul SÎTH identice. Deobicei. în scrierile sale. elfoloseşte termenul psychepentru a cuprinde aceste douăînţelesuri. Râmine in saicinatraducătorilor să decidăfolosirea altenia!.i\ a a lor. i \. i:.

;■

pentru a provoca luarea decunoştinţă, o distincţieindispensabilă cunoaşteriiunei stări de lucruri subdouă aspecte cărora le-amacordat, fără nici undrept, o realitateindependentă.

Intervenţia ştiinţei nune-a permis să sesizămenigma vieţii nici înmateria organică şi niciîn misterioasele serii deimagini ale sufletului.Aşa că sîntem mereu încăutarea "naturii vii"acărei existenţă trebuie săo admitem dincolo de ceeace am putea atinge noi prinexperienţă7. Cînd cunoştiabisurile fiziologie^ eşticuprins de ameţeală, iarcel care ştie cîte cevadespre su^et d<s peră laideea că această fiinţăstranie şi fugitivă ar nutcasî "cunoască" niciodatănimic, decît într-omanieră na' "iv't aproximativă.

Din acest punct de vedere, am putea să ne pierdem spt- ■> * de a ajunge la ceva esenţial în privinţa acestui factor -ndeu multiple faţete care s-a numit "spirit". Un singur punct pau că "natura vie" rezumă ideea vieţii în corp,

spiriiu1 cs<o matul noţiunii de "natură psihică"; adeseori, de altrr.'vte" ' ^ sim cuvîntul "spirit" confundîndu-1 cu acela de suflot i> i < suşi, "spiritul" este la fel denebulos ca şi "natr'a vr' ' îndoiala pe care o avem asupra identităţii finale a su'lcti ' corpului se întoarce asupra opoziţiei aparente întie "sp" '" ţ "natură vie". Fără îndoială că şi ele sîntunul şi acelaşi luci

Oare ne sînt necesareasemenea aproximări? Nune-a": pi tec. mulţumi cucontrastul deja suficientde misterios dintre ps'hicş1 corp? Din punctul devedere al ştiinţelornaturale este ceea ce artrebui să facem. Dar maiexistă şi un punct devedere impus de moralacunoaşterii noastre, carenu numai că ne permitedar ne şi

Jung crează sentimentulcă "natura vie" ar fi cevamisterios, uitînd că nu avem(şi) aici decît un termenconvenţional cu care vrem sădesemnăm o anumită stare delucruri care se oferă percepţieinoastre şi care diferă de ceea ces-a numit materie anorganică.(N. Tr.)

57impune să mergem maideparte şi să trecemaceastă barieră aparentinsurmontabilă: acestpunct de vedere este cel alpsihologiei.

In meditaţiile de pînăacum, eu m-am plasat înpunctul de vedere realist algîndirii ştiinţelor naturale,fără a mă îndoi defundamentele pe care m-am bizuit. Dar pentru aputea explica pe scurt ceînţeleg prin punct de

vedere psihologic, trebuiesă arăt oâ putem aveaserioase îndoieli asupra

dreptului exclusiv alacestei concepţii realiste.Să luăm ca exemplu ceeace. pentru înţelegereanaivă, este lucrul cel maireal: materia. Nu posedămasupra naturii materieidecît ipoteze obscureteoretice, imagini ceatc desufletul nostru. Mişcareaondulatorie. sau emanaţiasolară care atinge ochiulmeu este transformată de elîn lumină. Sufletul meueste cel care, cu bogăţia sade imagini, atribuie lumii

culoare şi sunet, iar ceeace eu consider dreptcertitudinea cea mairaţională reală dintre toate,experienţa, este. în formasa cea mai elementară, unedificiu peste măsură decomplicat, format dinimagini psihice . Prinurmare, nu mai rămîne, înmare, aproape nimic caresă fie experienţă imediatăîn afara psihicului. Totuleste transmis, tradus,filtrat, alegorizat, deformatşi chiar falsificat de cătreel. Noi sîntem în aşamăsură înveşmîntaţi într-unnor de imaginischimbătoare şi iluzorii lainfinit, încît am

de subiectivă pe cît ar vrea săne facă să

putinţă nimic din ceea cesecolul nostru.

lărîmul ştiinţei şi tehnicii. Dacătotuşi Jungdoză cam mare de relativitate este pentru că,ca de obi-

cei. el vrea să

Şi totuşi, experienţa nu este eni .lung. Altminteri nu ar fi

mai a.csatribuie

adus ca revoluţionar î

rile sale. şi capra şi varza. Atunc nd se

împace, în expun mediilor teologale el ;adiescacest .sens îşi îndulceşte tonul şicutezanţa pozithistă. Apoi procedează tamarpe dos. cînd vrea sâ-i cîştige pe reprezentanţii ştiinţei. (N. Tr.)

" Experienţa noastră este mediată de psihic. De aceea nu poate fi numită -imediată". (N. Tr.)

putea afirma, ca şi marelesceptic bine cunoscut:"Nimic nu este adevărat -şi nici măcar ceea ce ziceu acum". Acest nor esteatît de gros şi de înşelătorîn jurul nostru încît a fostnecesar să inventămştiinţele exacte pentru asesiza cel puţin o luminiţădin ceea ce s-a numitnatura "reală" a lucrurilor.Este adevărat că. pentruînţelegerea naivă, aceastălume mult prea opacă nupare de fel nebuloasă; dardacă intrăm în inima unuiprimitiv şi comparămimaginea sa despre lumecu conştiinţa unui omcivilizat, ne putem face oidee despre marea umbrăîn care. şi noi, orbecăim10.

Tot ceea ce ştim desprelume şi tot ceea cecunoaştem în chip maiimediat nu sînt decîtconţinuturile conştiinţeicare curg din izvoareîndepărtate şi obscure. Nuam intenţia să constat va-

loarea relativă a lui 'esse inre, adică a realului, şi nicipe cea a punctului devedere idealist a lui essein intellectu solo: dar aşvrea să apropii acesteextreme care se opun, cuajutorul unui esse inanima; altfel spus: cuajutorul punctului devedere psihologic. Noi nutrăim imediat decît înlumea imaginilor.

Dacă luăm în seriosacest punct de vedere,rezultă consecinţedeosebite, pentru că nuvom mai putea subordonavaliditatea faptelor psihicenici criticii cunoaşterii şinici experienţei ştiinţelornaturale". Singuraîntrebare ar fi următoarea:Oare putem afirma căexistă ceva ce s-ar puteanumi conţinut alconştiinţei? Dacă existăaşa ceva, el îşi are propriavaloare. Nu vom puteainvoca ştiinţele naturaledecît în cazul în careconţinutul ar

10 Afirmaţia este, desigur,exagerată. Pentru cămentalitatea omului modern,chiar dacă mai păstreazămulte din superstiţiile şicredinţele primitive, are şi odimensiune■•ştiinţifică"(obiectivă) pe carelumea primitivă nu a cunoscut-o. Trecerea de la gîndireamagică, de la credinţa inforţele oculte, la gîndireacauzală este un salt calitativ înistoria gîndirii umane, cuconsecinţe incalculabile careabia se fac simţite în zilelenoastre. (N. Tr.)

" Adică, nici filozofiei şi nici ştiinţei. (N. Tr.)

pretinde să fie o afirmaţie asupra unui obiect al

e grijă să nu le supere peste măsură, şi in

experienţei exterioare; nuse va putea invoca teoriacunoaşterii decît în cazulîn care ceva necunoscutar fi prezentat cacunoscut. Să luăm unexemplu pe care îlcunoaştem cu toţii:ştiinţele naturale nu audescoperit nicăieri vreunzeu oarecare; criticacunoaşterii demonstreazăimposibilitatea de a-1cunoaşte pe Dumnezeu;dar sufletul face un pasîn faţă şi afirmă că areexperienţa luiDumnezeu. Dumnezeueste o realitate psihicăpe care nu o putemexperimenta în chipimediat. Dacă nu ar fi fostaşa, atunci niciodată, darniciodată, nu s-ar fivorbit despreDumnezeu12. Iată un faptcare are valoare în sine,fără a mai fi nevoie demărturii de alt ordindecît cel psihologic; eleste inaccesibil tuturorformelor de critică ne-psihologică. El poate fiobiectul experienţei celeimai imediate, şi, prinurmare, reale, care nupoate fi distrusă de nici omărturie. Numaioamenii care refuză săconsidere faptele sau ceicare nu se pot dezbăra desuperstiţie rămîn închişila acest adevăr. Atîtavreme cît experienţa luiDumnezeu nu ridicăpretenţia de a deveni ovaloare generală sau oafirmaţie absolută aexistenţei lui Dumnezeu,ea rămîne în afaraoricărei critici13: un faptiraţional, ca, de pildă,faptul că

există elefanţi nutrebuie supus nici uneicritici. în fond,experienţa lui Dumnezeuare o valoare relativgenerală, în aşa fel încîttoată lumea ştie cumvace semnifică expresia"experienţa luiDumnezeu"14. Opsihologie ştiinţificătrebuie să recunoască căaceastă experienţă esterelativ frecventă. Ba^liia. trebuie să ţinemcont de ceea ce s-a descrisca superstiţie. Atunci cîndcineva afirmă că vedespirite sau că este vrăjit,dacă nu avem de-a faceaici cu o simplămodalitate de exprimare,sîntem în prezenţa unuifapt în aşa măsură degeneral încît fiecare ştiece trebuie să înţeleagăprin "spirit"' sau prin "a fivrăjit"'\ Prin urmare,putem fi siguri că încazuri de acest gen avemde-a face. de asemenea,cu un anumit complexpsihic, la fel de real ca şilumina pe care o văd.Desigur că eu nu ştiu cumsă dovedesc existenţaspiritului unui mort înexperienţa externă; dupăcum nu-mi pot reprezentanici procedeele logiceprin care ani puteadovedi, în chipconvingător, că existăviaţă după moarte; dartrebuie să-mi explicfaptul că. din toatetimpurile şi în toatelocurile, sufletul afirmă căa avut experienţaspiritelor, după cumtrebuie să ţin cont şi defaptul că un mare numărde oameni neagă completaceastă experienţăsubiectivă16.

După aceste explicaţii cu caractermai degrabă general, aş

i: în realitate, în aceastăprivinţă, lucrurile nu stauchiar aşa. Dumnezeu poate fipur şi simplu, după cum afirmăFreud, o reactualizare aexperienţelor emoţionale pecare le-a trăit fiecare din noi,în perioada copilăriei, alăturide părinţi. Aceste impresiiarhaice s-au fixat îninconştient şi revin în viaţaomului adult în perioadele decriză care, trebuie să orecunoaştem, nu lipsesc.Desigur că, ulterior, ele sîntgreu de izolat şi identificat, cuatît mai mult cu cît credinţeleşi imaginile religioase care setransmit pe cale culturală vinsaşi pună propria loramprentă. (N. Tr.)

13 în realitate, aşa ceva estecu neputinţă. Istoria religiilor(ca şi cazuistica psihiatrică)abundă de cazuri în care o"experienţă personală" a luiDumnezeu a fost afirmată carealitate obiectivă şi, nu depuţine ori, aclamată ca o nouăformă de religie. Dacă luăm

exemplul mişcărilor ereticecare au pigmentat istoriacreştinismului, ca şivînătoarea de vrăjitoare aEvului Mediu, vedem

cum experienţele personaleîn ale religiei se impun cuardoare în viaţa socială,ameninţînd stabilitatea ordiniiconstituite. (N. Tr.)

"Valoarea generală'' aexperienţei lui Dumnezeu seexplică, simplu, prinfenomenul transmiteriiinformaţiilor culturale. Nimic,în acest sens, nu dovedeşte căaceastă "experienţă" ar avea oobîrşie naturală (.situată cumvaîn suflet). Pe de altă parte,oamenii comit confuzii grave

atunci cînd cred că înţelegsensul afirmaţiei "experienţalui Dumnezeu". Pentru căaceastă experienţă nu este defel identică în creştinism, săzicem, şi în taoism. (N. Tr.)

15 Expresii de acest gen participă la fondul comun cultural al umanităţii.le>Jung s-a declarat deja un

empirist, adică un individ carenu se lasă influenţat deargumente filozofice, despeculaţii mistice sau deaxiome ştiinţifice, ci de dateleexperienţei imediate. (N. Tr.)

61

vrea să revin la noţiuneade spirit pe care concepţianoastră realistă nu ne-apermis să-1 sesizămnicăieri. Spiritul (ca şiDumnezeu) este un obiectal experienţei psihice; nu-i putem descoperi nici omanifestare exterioară şinici nu-1 putem înţelegeraţional, dacă folosimacest cuvînt în adevăratulsău sens. Cînd neeliberăm de prejudecatacare constă în reducereaunei noţiuni fie laobiectele experienţeiexterne, fie la categoriileapriorice ale cunoaşterii,ne putem dirija atenţia şicuriozitatea spre aceastăfiinţă particulară, încănecunoscută, cate s-adesemnat prin cu-vîntulspirit. Intr-un asemeneacaz. este întotdeauna utilsă aruncăm o privireasupra etimologieipresupuse a cuvîntului17.căci adeseori istoria saproiectează o luminăsurprinzătoare asupranaturii obiectului psihiccare îi este fundamentul.

Cuvîntul germanGeist (spirit) are sensulde fiinţă supra-terestrăopusă corpului. încă dincele mai vechi timpuri,adică în germana veche(corespunzător anglo-saxonului gast). DupăKluge. sensulfundamental al cuvîntuluinu este sigur. Totuşi, separe că ar fi avut legăturăcu nordicul geisa (fiinţăfurioasă), cu goticulusgaisyan (a-ţi ieşi dinfire) şi cu englezesculaghast (excitat, mînios).Alte expresii lingvisticevin să consolideze acesteraporturi. Von Wustbefallen werden (a ficuprins de mînie) indicăfaptul că ceva a căzut pecineva, că s-a aşezatpeste el, că îl călăreşte,"1-a împins diavolul",este posedat, ceva a intratîn el, etc. în stadiulprelogic, dar încă şi azi înlimbajul poetic - care îşidatorează eficacitateaaspectelor primitive con-servate -, afectele sînt

personificate prin demoni:a fi îndrăgostit înseamnăa fi fost rănit de săgeţilelui Amor; Eros a azvîrlit

17 Analiza etimologică faceparte din metoda dezvoltată deJung numită amplificare.Amplificarea compară obiectulpsihic de analizat cu o suită dereprezentări analoage prezenteîn materiale culturale diverse:mituri, basme, relatări deexperienţe mistice, credinţe,superstiţii, etc. (N. Tr.)

printre oameni măruldiscordiei, etc. Cînd"furia ne scoate dinminţi", este evident că numai sîntem identici cunoi înşine şi că undemon, un spirit, ne-aluat în stăpînire.

Atmosferaprimordială din care aieşit odinioară cuvîntul"spirit" continuă să existeîn noi, dar, este adevărat,la o scară psihică uşordedesubtul conştiinţei.După cum o aratăspiritismul modern,această fracţiune amentalităţii primitivepoate sui la suprafaţă fărăprea mare osteneală. Dacăeste să se confirme de-rivarea etimologică (în eaînsăşi foarte plauzibilă),atunci spiritul ar fi ca şi ocopie a afectuluipersonal. Să luăm unexemplu: atunci cîndcineva se lasă împins spreafirmaţii imprudente, sespune că 1-a luat limba pedinainte, că i-a scăpat,dovedind astfel căvorbirea lui a devenit ofiinţă independentă care1-a ispitit. în limbajulpsihologic spunem: oriceafect are tendinţa de adeveni un complexautonom, de a se detaşadin ierarhia conştiinţei şi,în măsura posibilului, de

a antrena eul împreunăcu, el. Nimic surprinzător,aşadar, dacă înţelegereaprimitivă vede aiciactivitatea unei fiinţestrăine, invizibile, a unui''spirit". Spiritul esteatunci imaginea afectuluipsihic şi acesta estemotivul pentru care anti-cii numeau spiritele, pebună dreptate, imagines,imagini.

Să ne întoarcem acumspre alte utilizări alenoţiunii de "spirit".Fraza: "Cutare face cevaîn spiritul tatălui său" areun sens dublu, căcicuvintul "spirit", în acestcaz, face aluzie deo-potrivă la spiritul unuimort şi la o atitudinementală, la o manierăspirituală. Iată şi alteexpresii: "s-a manifestatun spirit nou", "ne găsimîn prezenţa unui nouspirit"; aceste expresiiîncearcă să traducă oreînnoire de atitudinementală. O reprezentarefundamentală este şiaceea a unei luări înposesiune de către unspirit care a devenit într-olocuinţă, de pildă, unspiritus rector. Dar amputea, de asemenea, săspunem cu nelinişte: "înaceastă familie domneşteun spirit [duh] rău".

Aici nu mai este vorbade personificareaafectului, ci de re-prezentarea uneimodalităţi de gîndiresau- în limbaj psihologic- de o atitudine. O atitudine rea, care se traduce printr-un spirit[duh] rău, are prin urmare, pentru o minte naivă, cam tot aceeaşifuncţie psihologică ca şi un afect personificat. Mulţi se vor arătanedumeriţi pentru că, de obicei, se înţelege prin "atitudine" oformă de adaptare la o situaţie, deci o activitate a eului conştient,deci o intenţie vizibilă. Dar atitudinea sau maniera de a gîndi nueste întotdeauna, aşa cum ar trebui, produsul voinţei. Cel maiadesea, ea îşi datorează particularitatea contagiunii mentale, altfel spus exemplului şi influenţei mediului. Ştim că uneori atitudinea negativă a unora otrăveşte atmosfera; exemplul lor răueste contagios; ei îi fac pe ceilalţi să devină nervoşi pentru căsînt intolerabili. La şcoală, este suficient un

singur copil turbulent pentru a perverti spiritul întregii clase; şi viceversa: caracterul vesel şi candid al unui copil poate limpezi şi transfiguraatmosfera sumbră a unei familii cu condiţia, desigur, ca exemplul cel bun să corecteze atitudinea particulară a fiecăruia. Prinurmare, o atitudine se poate impune împotriva voinţei conştiente- "'exemplele rele corup bunele moravuri". Sugestia maselor esteexemplul cel mai clar în acest sens.

Atitudinea saumodalitatea spirituală sepot impune conştiinţei, lafel ca un afect, din interiorsau din exterior şi, prinurmare, se traduc prinaceleaşi metafore delimbaj. La prima vedere,atitudinea pare maicomplicată decît afectul.Dar dacă privim maiîndeaproape, nici vorbă deaşa ceva. De fapt,majoritatea atitudinilor sebazează, în mare, pe unsoi de sentinţă careîmbracă adeseoricaracterul unui proverb.în anumite atitudinidescoperim imediat

sentinţa căreia i se supun;putem vedea chiar şi deunde s-a împrumutataceastă maximăînţeleaptă. De foartemulte ori atitudinea secaracterizează printr-unsingur cuvînt, de obicei

un ideal. Nu arareori seîntîmplă ca chintesenţaunei atitudini să nu fienici o sentinţă şi nici unideal, ci o personalitate pecare o venerăm şi pe careîncercăm să o imităm .

Educaţia utilizeazăaceste realităţipsihologice şi încearcă,cu ajutorul sentinţelor şiidealurilor, să sugerezeatitudini convenabiledintre care foarte multerămîn cu adevărateficace sub formadurabilelor reprezentărisuperioare. Ca şispiritele, ele au luat înstăpînire o fiinţăomenească. La un stadiumai primitiv, viziuneamagistrului sau apastorului este cea careinstruieşte, careconcretizează într-opersoană reprezentareasuperioară diriguitoare,pînă într-acolo încît să otransforme într-o mani-festare percepută.

Ne apropierii astfel deo noţiune a "spiritului"care depăşeşte cu multforma verbală animistă.Sentinţa învăţată sauînţelepciunea proverbialăeste. în general, sumanumeroaselor experienţeşi eforturi ale indivizilor,o concluzie condensată încîteva cuvinte expresive.De pildă: dacă am supuneunei analize aprofundateeuvintui evanghelic:"primii vor fi ultimii",încereînd să reconstruimtoate elementele care audus la această condensarede înţelepciune de viaţă,ar putea să ne surprindăabundenţa şi maturitateaexperienţelor vitalecuprinse în ele. Este uncuvînt "impunător" careacaparează puternicsensibilitatea şi o poateposeda multă vreme1".Aceste maxime sauidealuri care cuprind

1S Jung e\itâ aici, ca dealtfel în aproape întreaga saoperă, să facă apel lavocabularul psihanalizeifreudiene. El vorbeşte de"ideal"' dar nu pronunţă niciun cuvînt despre idealul eului,despre supraeu. Vorbeştedespre imitarea uneipersonalităţi dar nu se referăla faptul, evidenţiat de Freud,că supraeul se formează dupăimaginea părinţilorindividului , ca şi după aceeaa persoanelor care l-auimpresionat cel mai mult.(Reamintim că în a douatopică i'reudiană, aparatulpsihic al individului esteconstituit din trei instanţe:şinele, eul ţi supraeul.) (N. Tr.)

11 Poate că forţa de sugestie a acestei ziceri nurezidă atît în experienţa

experienţa cea mai vastă avieţii. împreună cu

reflecţia cea mai profundăconstituie ceea ce noi

numim "spirit" în cel maiînalt sens al termenului.Dacă o reprezentaresuperioară de acest genobţine o supremaţie fărălimite, spunem că viaţatrăită sub conduita sa esteo viaţă condiţionată despirit, o viaţă spirituală.Cu cit este mai absolutăinfluenţa reprezentăriisuperioare, cu atît maimult ea este maiconstrîhgâtoare, cu atîtmai mult se comportă caun complex autonom carese impune ca o realitate denezdruncinat în faţaconştiinţei eului.

Şi totuşi, nu trebuie săuităm că maximele sauidealurile de acest gen -adică cele mai înaltedintre toate - nu sîntformule magice care auun efect absolut; ele nupot izbuti să dominedecit în anumite condiţii,atunci cînd, in interiorulsubiectului, ceva este gatasă le primească, un afectgata să primească ceea ceîi oferă ele. Numai prinintermediul sensibilităţii,ideea sau forma pe care arputea să o capetereprezentarea superioarăs-ar putea transforma încomplex autonom. Dacănu ar sta aşa lucrurile,ideea ar rămîne subdependenţa bunului placconştient, un simplu jetonal unei prezenţeintelectuale fără formădeterminantă. Căci ideea.atunci cînd nu este decît osimplă noţiune in-telectuală, nu exercită nicio influenţă asupra vieţii,pentru că, în această stare,ea nu mai este decît unsimplu cuvînt u. Dar, pe de

den■feiă

1 sk- nueresani de \ăzut cum (şispectrul larg al \ ieţ i i oolii^v ia iabundentă de exemple în acestsens) opiniile şi anrene1"'1? re!'"■"'" '■«■'•iile. cele maievidente ■jju "ia numeacocoşului"" - atunci cînd pro\irde la persoane de vază -. sîntcitate aproape cu veneraţie,ca şi cum ar n opinii preţioasemenite să risipească neuura dincutare domeniu ai vieţii sociale.(N. Tr.)i

J" In realitate, aşa cum amarăt?t deja la nota 19. ceen ceface ca o reprezentaresuperioară să se impunăpublicului este impactulpersonalităţii celui care osusţine. Pentru că opersonalitate cu greutateabsoarbe afectivitateapublicului care se arată gata săînghită orice, fă: a r.L-i -.<obiecţie.

altă parte, cînd ea deţinevaloarea unui complexautonom, atunci îşiexercită acţiunea asupravieţii personalităţii prinintermediul sensibilităţii.

Să ne ferim să credemcă un act de voinţă sau oalegere conştientă ar fisuficiente pentru a realizaatitudinile autonome deacest gen Am spus maisus că ajutorulsensibilităţii este necesar:aş fi putut spune la fel debine că este necesar săexiste, dincolo de bunulplac conştient, odisponibilitateinconştientă care să poatăsă conducă la o atitudineautonomă. Spiritualitateanu depinde de voinţă.Căci toate principiile pecare le-am fi putut alegeşi la care am fi pututaspira se află totdeaunadedesubtul conştiinţeinoastre şi, prin urmare, nupot fi supuse unui arbitrarconştient. Principiul careva regla atitudinea noastrăeste mai degrabă oafacere a destinului.

Ne vom întreba cusiguranţă dacă nu existăoameni care să aibă caprincipiu supremlibertatea voinţei lor, înaşa fel îneît oriceatitudine ar fi aleasăintenţionat de către ei.Nu cred că cineva vaatinge sau va fi atins oasemenea asemănare cuDumnezeu: dar ştiu c?există mulţi care tindsp^e acest ideal pentru căsînt stăpîniţi de ideeaeroică a libertăţiiabsolute. Dar oameniirămîn întotdeaunadependenţi cumva,pentru că ei nu sînt zei.

Deoarece conştiinţanoastră nu exprimătotalitatea fiinţei umane;ea constituie doar o partedin întreg. La începutulacestei expuneri, amindicat că s-ar putea caconştiinţa noastrăpersonală să nu fiesingura posibilă însistemul nostru, că ar fisubordonată uneiconştiinţe mai vaste, aşacum sînt complexele maisimple faţă de complexuleului.

Nu ştiu cum am puteadovedi vreodată că existăîn noi o conştiinţă maiînaltă şi mai vastă decîtcea a eului; dar, dacăexistă

cu condiţia să aibă această aură de eminenţă. (N. Tr.)

aşa ceva, ar trebui să otulbure sensibil pe aceastadin urmă. Aş vrea să

limpezesc ceea ce cred cuun exemplu simplu: săpresupunem că sistemul

nostru optic ar poseda oconştiinţă care să-i fieproprie şi care să fie, depildă, un soi depersonalitate pe care amnumi-o "personalitatevizuală". Aceastăpersonalitate a descoperitun punct vizual magnificcare o fascinează din caleafară. Şi iată că, brusc,sistemul acustic percepeclacsonul unui automobil.Această percepţie esteinconştientă pentrusistemul optic. Atunciporneşte de la eu, fărăştirea sistemului optic,ordinul dat muşchilor dea schimba loculcorpului. Mişcareaprivează brusc conştiinţaoptică de splendidul săuspectacol. Dacă ochii arputea să gîndească, ei arajunge iară îndoială laconcluzia că universulluminii este expus la totsoiul de factori turbulenţi.

Este. oarecum, camceea ce ar trebui să i seîntimple conştiinţeinoastre dacă ar exista oconştiinţă mai vastă şicare, aşa cum am spus-odeja, ar fi imaginea omuluiîn totalitatea sa. Ori, existăoare aceste tulburăriobscure pe care nu lepoate evita nici o voinţă,şi nu le poate îndepărtanici o intenţie? Există,oare, undeva în noi cevacare să ne fie inaccesibilşi pe care să-1 bănuim căar fi originea acestortulburări? La primaîntrebare am putearăspunde afirmativ.Lăsîndu-1 la o parte penevrozat, putem observafără dificultate la omulnormal intervenţiile şitulburările foarte clarecare provin dintr-o altăsferă. Brusc ni se schimbădispoziţia, ne doare capuldin senin; brusc am uitatnumele cuiva pe care îlcunoaştem bine şi pe caretocmai intenţionam să-1prezentăm; ne obsedeazăo melodie cît e ziua delungă; am vrut să facemceva dar iată că ne trececheful fără să ştim de ce;uităm ceea ce nu voiamsă uităm; ne bucurăm căvom trage un pui de somndar iată că somnul ne-afugit ca prin farmec; necăutăm ochelarii pe care îiavem la ochi; ne-am uitat,

cine ştie unde, umbrelacea nouă . Şi dacă neaventurăm în psihologianevrozatului neconfruntăm cu tulburărilecele mai paradoxale. Aparsimptome morbideincredibile fără ca săprovină de la vreo leziuneorganică. Fără cea maimică afecţiune trupească,temperatură urcă la 40°;nevrozatul este sufocat destări de angoasă care nuau nici o cauză; îl cuprindobsesii absurde de care semiră şi el; apar erupţiicutanate şi dispar,indiferente la îngrijire şila tratament. Natural căavem pentru fiecare caz oexplicaţie convenabilă,care nu ne este de nici outilitate pentru cazulurmător. Dar nici nu neputem îndoi de existenţaacestor tulburări .

Cît priveşte a douaîntrebare, aceea a originiitulburărilor, să nereamintim că psihologiamedicală a stabilitnoţiunea de inconştient şia arătat că tulburările decare am vorbit au la bazăprocese inconştiente. Prinurinare, este ca şi cumpersonalitatea noastrăvizuală de mai sus ar fidescoperit că în afarafactorilor vizibili ar existaşi alţii, invizibili,determinanţi. In general,se pare că proceseleinconştiente nu sîntnicidecum lipsite de in-teligenţă. Dimpotrivă:pentru că ele nu sîntaservite automatis-melor.lată de ce nu sînt delocinferioare în fineţeproceselor conştiente. Maimult chiar, adeseori eledepăşesc considerabilinteligenţa şi înţelegereaconştiente".

Este posibil ca personalitatea noastră vizuală să se îndoiască

21 Jung citează aici cîtevaacte ratate şi simptomaticestudiate pentru prima oară deFreud, în lucrarea"Psihopatologia vieţiicotidiene". (N. Tr.)

:: Jung introduce aici oconcepţie cel puţin discutabilă.Aceea a unei minţi inconştientecare ar funcţiona la un nivelsuperior celei conştiente. încazul nostru: pentru că nu estesupusă automatismelor şiinhibiţiilor inconştientului. înrealitate, nimic de acest gen nus-a putut deduce dincomplexitatea proceselornoastre mentale. Simptomeleparadoxale pe care le-aenumerat autorul mai sus nuconstituie nicidecum o mărturiea prezenţei unei facultăţi inteli-gente, alta decît cea atribuităeului conştient. (N. Tr.)

că tulburările bruşte alelumii ei provin de la o

conştiinţă. La fel, putemşi noi să ne îndoim de

existenţa unei conştiinţemai largi fără a avea maimultă dreptate decîtpersonalitatea vizuală. Darîntrucît nu vom reuşiniciodată să ne punemîntr-o stare care să nepermită să înţelegem oconştiinţă mai largă, ar fipreferabil pentru noi sănumim sfera obscură"inconştient", fără nici oaltă judecată privindinconştientul însuşi.

Iată-mă revenit acumla chestiunea, articulată laînceput, a unei conştiinţesuperioare, pentru căproblema care ne ocupăaici. şi care priveşte forţadeterminantă a spiritului,se află în raport cuprocese situate dincolo deconştiinţa eului. Amremarcat în trecere că, tarăafect, o idee nu devineniciodată o forţădeterminantă în viaţă. Ammai spus că apariţia unuianumit spirit ţine dedestin, dorind să arăt astfelcă conştiinţa noastră nueste capabilă să provoacedupă bunul ei plac uncomplex autonom. Căci elnu este autonom decîtdacă ne ia cu asalt şi-şimanifestă în chip evidentsuperioritatea sa asupravoinţei conştiente. El în-suşi este unul din factoriide tulburare ieşit dinsferele obscure. Cind amspus mai devreme că estenevoie de o reacţie asensibilităţii care să vinăsă susţină ideea. amînţeles că este necesară odispoziţie inconştientă, acărei natură afectivă săatingă profunzimi deacum inaccesibileconştiinţei noastre.Raţiunea noastrăconştientă nu reuşeşteniciodată să extirperădăcinile simptomelornervoase; pentru a faceaşa ceva sînt necesareprocese emoţionale caresă poată influenţasistemul nervossimpatic."' Prin urmare,am putea spune la fel debine, dacă aceasta arconveni mai multconştiinţei mai vaste, că oidee constrîngătoare seprezintă conştiinţei subforma unui comandamentfără replică. Omul careeste conştient de ceea ceeste

:" Aceasta explică de ce terapia psihanalitică a nevrozelor nu se poate lipsi de participarea afectivă a pacientului (transfer afectiv). (N. Tr.)

principiul său director, ştiecu ce autoritateindiscutabilă dispune el deviaţa noastră. Dar. îngeneral, conştiinţa estefoarte absorbită de dorinţaei de a-şi atinge scopurilepe care şi le-a propuspentru a mai căuta să selămureasc asupra naturiispiritului care îi determinăviaţa24.

Din punct de vederepsihologic, fenomenulspiritului ne apare, la felca orice complexautonom, ca o intenţiesupraordonată ainconştientului sau celpuţin coordonatăconştiinţei personale.Pentru a realiza mai binece este spiritul, ar trebuisă vorbim, nu deinconştient, ci mai degrabăde conştiinţă superioară.Căci noţiunea de spiritimplică faptul că îirecunoaştem o su-perioritate asupra euluiconştient. Aceastăsuperioritate a spirituluinu consta în subtilităţi deordinul celor conştiente;ea este un caracter esenţialal apariţiei sale. aşa dupăcum reiese dindocumentele cele maivechi ale tuturortimpurilor, de ia SfinteleScripturi ,>i puia laZaruthustru lui Nietzsche.Psihologic, spiritul sepre/iiua ca o fiinţăpersonală de o precizieuneori vizionară. Indogma creştină, c!constituie a treia persoanăa trinităţ i i . Aceste laptedovedesc că spiritul nu selimitează la a fi o simplăidee ^are s-ar putea înscrieîntr-o maximă; eldesfăşoară, dimpotrivă, îi!revelaţiile sale cele maiintense şi mai imediate, oviaţă aparte caic ne dăimpresia că avem de-aface cu o fiinţăindependentă de noi. Dardacă ideea sa sauprincipiul este im-previzibil, dacă intenţiilesale rămîn obscure înoriginea şi în finalitatea loriinpuntndu-se totuşi cuforţă, noi avem atunci im-presia că avem de-a facecu o fiinţă independentă,cu un soi de conştiinţăsupeuoarâ a cărei naturăincomensurabilsuperioară nu se maipoate exprima princonceptele înţelegeriiumane.

~4 Jung afirmă aici. in modindirect, că aspiraţiile noastreconştiente nu se armonizează,adeseori, cu dispoziţiileafective inconştiente. Deaici, conflictul de finalităţi careconduce la nevroză. (N. Tr.)

Sîntem atunci obligaţi sărecurgem la alte mijloacede expresie, la simboluri.

Prin simbol înţeleg nuo alegorie sau un simplusemn; înţeleg maidegrabă o imaginecapabilă să desemneze cîtse poate de bine naturaobscur bănuită aspiritului. Un simbol nucuprinde nimic, el nuexplică, el trimite dincolode el însuşi spre un sensaflat încă dincolo,insesizabil, presimţit închip obscur, imposibil deexprimat în chipsatisfăcător în limbajulcurent. Spiritul care setraduce printr-un concepteste un complex psihicaparţinînd eului nostruconştient. El nu vaproduce nimic, nu va facenimic decît ceea ce ampus în el. Dar un spiritcare are nevoie de unsimbol pentru a seexprima este un complexpsihic care mai conţineîncă germenii creatori aiposibilităţilor infinite.Exemplul cel mai simpluşi cel mai bun esteeficacitatea istoric con-statată şi perfect vizibilăa simbolurilor creştine.Dacă am vrea săexaminăm fără prejudecăţiacţiunea exercitată despiritul creştinismuluiprimitiv asupra sufleteloroamenilor de rînd dinsecolul al doilea, ne-amumple de uimire. Pentrucă acest spirit era maicreator decît oricare altul.Să ne mai mire, oare,faptul că ne dă impresiade superioritate divină?

Această superioritateresimţită cu claritate oferăapariţiei spirituluicaracterul său de revelaţieşi autonomia sa absolută-proprietate primejdioasă,căci ceea ce putem numiconştiinţă superioară nueste întotdeauna"superioară" în sensulvalorilor noastreconştiente; adeseori se aflăîn opoziţie riguroasă cuidealurile noastrerecunoscute. In realitate,trebuie să ne limităm săspunem despre aceastăconştiinţă ipotetică faptulcă ea este mai "vastă" ,pentru a nu face să senască prejudecata că amdotat-o neapărat cu osuperioritate intelectualăsau morală. Există, deo-potrivă, spirite luminoaseşi obscure. Prin urmare, sănu refuzăm să vedem căspiritul nu are nimic deabsolut, căci el esterelativ

şi are nevoie de a ficomplectat şi perfectat deviaţă. în realitate, avemdestule exemple de cazuriîn care un spirit a pusslăpînire pe un om în aşagrad încît nu a mai trăitomul ci spiritul singur, şinu în perspectiva unei vieţicare să-i aducă omului maimultă bogăţie şiperfecţiune, ci pentru a seopune total vieţii. Nuvreau să zic că moarteamartirilor creştini ar fidistrugere absurdă şi fărăscop - o asemenea moartepoate fi, dimpotrivă,indiciul unei vieţi maipline decît oricare alta.Mă gîndesc, mai degrabă,la spiritul unor secte careneagă absolut viaţa. Oare,ce s-ar mai alege de spirit,dacă omul ar fiexterminat? Riguroasaconcepţie montanistăcorespundea cu siguranţăcelor mai nobile exigenţemorale ale epocii: dar eaera distrugătoare de viaţă,lată de ce gîndesc că chiarşi un spirit conformidealurilor noastre celemai înalte are ca limităviaţa25. Fără îndoială că eleste indispensabil vieţii; oviaţă limitată la eu. oştim cu prisosinţă, esteinsuficientă şi nu ne oferănici o satisfacţie. "Numaiviaţa trăită într-un anumitspirit merită trăită. Esteremarcabil faptul căviaţa care nu are în vederedecît eul exercită oinfluenţă sufocantă, nunumai asupra aceluia careo trăieşte, ci şi asupra celorcare îi sînt spectatori.Bogăţia vieţii solicită maimult decît un eu izolat: eiii trebuie un spirit, adicăun complex independentşi superior, singurulcapabil să suscite înmanifestările vii toateposibilităţile psihiceinaccesibile conştiinţeieului. Dacă există opasiune care tinde spre oviaţă oarbă şi dereglată,există şi o alta care arsacrifica de bună voieviaţa de dragulsuperiorităţii creatoare aspiritului. Aceastăpasiune transformăspiritul într-o ulceraţiema-

:" Jung atacă aiciexagerările morale şi etice,ascezele şi abstinenţeleabsurde din domeniul vieţiireligioase. Toate aceste excese,chiar dacă cu seninul plus înfaţă, nu fac, în fond, decît săneantizeze viaţa. De aceeaautorul îl parafrazează peNietzsche atunci cînd spune căspiritul nu ar mai însemnanimic dacă viaţa ar fi distrusă.(N. Tr.)

72

73

lignă care distruge, fără nici o raţiune, viaţa umană.

Viaţa este criteriuladevărului în privinţaspiritului. Un spirit careîl amăgeşte pe omdincolo de posibilităţilevieţii şi care nu cautădecît propria sa împlinireeste un spirit rătăcit, şinu fără responsabilitateaomului care ţine înmîinile sale abandonulde sine sau contrariul.

Viaţa şi spiritul sîntdouă puteri sau douănecesităţi între care seaflă plasat omul. Spiritulîi oferă vieţii sale unsens şi posibilitatea uneidezvoltări mai largi. Darviaţa este indispensabilăspiritului, căci adevărullui nu este nimic dacă îieste refuzată viaţa.

2. Psihologia modernă şi "calea"taoistă

Observaţiile realizate înpractica meami-au deschisun acces nouşi neaşteptatlaînţelepciuneaorientală.Trebuie ştiutcă nu ampornit înaceastădirecţie de la ocunoaştere maimult sau maipuţinsuficientă afilozofieichineze;dimpotrivă, oignoram totalpe aceasta dinurmă atuncicînd mi-amînceput carierade practicianpsihiatru şipsihoterapeut,şi numaiexperienţelemele medicaleulterioare mi-au arătat cătehnica meam-a condusinconştient pecaleamisterioasăspre careeforturilecelor maiînalte spiriteale Orientuluiau tins vremede mii de ani.Fără îndoialăcă am puteavedea aicinumai oimaginaţiesubiectivă, şiacesta estemotivul

pentru caream ezitat pînăacum în faţapublicării. DarRichardWilhelm1,acestremarcabilcunoscător alsufletului

' R. Wilhelm este un misionar protestant care a studiat filozofia chineză perioada şederii sale în China. El este, de altfel, autorul versiunii germane "Cărţii Schimbărilor" (Yi Jing), pe care a realizat-o cu concursul unui î vâţător descendent direct din linia lui Confucius. întors în Europa,Wilhel avea să dea dovada înaltei preţuiri pe care o dobîndise faţă de cultura chineză declarînd că esteîncîntat de faptul că nu a convertit nici unchinez. îl ci noaste pe Jung care îl pune la curent cu descoperirile sale din domeniul ps: hologie abisale, al simbolisticii onirice, etc, şi-i completează cunoştinţele psihanalitice cu detalii din filozofia şi alchimia chineză care condu;; Li i.ii'vi-

75chinez, mi-a confirmat închip limpede coincidenţaşi m-a încurajat astfel săscriu un comentariu alunui text chinezesc acărui substanţă aparţinemisterioaselor profunzimiale spiritului oriental.Este adevărat căconţinutul său oferăconcomitent - şi aici estepunctul extraordinar deimportant - un paralelismfoarte viu cu ceea ce seproduce în evoluţiapsihică a pacienţilor mei.care nu sînt chinezi.

Pentru a face maiinteligibil cititorului acestfapt ciudat, trebuie notatcă. aşa cum corpul umanrevelează o anatomie co-mună dincolo de toatediferenţele rasiale,psihicul posedă şi el.dincolo de toatedistincţiile culturale şiconştiente, un substratcomun pe care l-am numitinconştient colectiv. Acestpsihic inconştient, care

este comun umanităţii înansamblul ei, nu secompune din conţinuturisusceptibile de a deveniconştiente, ci dindispoziţii latente spreanumite reacţii identice.Faptul inconştientuluicolectiv este, simplu,expresia psihică aidentităţii structurale acreierului dincolo de toatediferenţele rasiale". Astfelse explică analogia, bachiar identitatea, temelormitice şi simbolice, ca şi,în general vorbind,posibilitatea pe care o auoamenii de a se înţelegeîntre ei. Diferitele linii dedezvoltare psihicăpornesc de la un stoccomun care îşi plonjeazărădăcinile în toatestraturile trecutului. Esteceea ce explică chiar şiparalelismul psihic cuanimalele''.

Pe planul pur psihologic, este vorba de instincte de

imaginare

toare similitudini. (N. Tr.)Ipoteza inconştientului

colectiv este infirmată deobservaţiile lui l.P. Culianucare arată, pe bună dreptate, căsimilitudinile culturale şispirituale răspînditepretutindeni în lumea anticăpot fi reduse la seturi de ideitransmise pe cale orală şidezvoltate ulterior în virtuteafacultăţii minţii noastre de aopera cu formule şi schemeverbale. (N. Tr.)

In acest punct, Jungidentifică conţinuturileinconştientului colectiv cu"trăsăturile comportamentale"ale biologilor şi etologilor. (N.Tr.)

şi de acţiune comuneîntregii umanităţi. Oriceimaginaţie şi orice acţiuneconştiente s-au dezvoltatpe baza acestor imaginiprimordiale inconştiente,de care au rămas legatepentru totdeauna. Estemai ales cazul atunci cîndconştiinţa nu a atins încăun grad foarte înalt declaritate, adică atuncicînd, în toate funcţiilesaie. ea rămîne maidependentă de instinctdecît de voinţaconştienta. de afectivitatemai mult decît dejudecata raţională4.Această stare garanteazăo sănătate psihicăprimitivă care setransformă totuşi îninadaptare din momentulîn care se prezintăcircumstanţe care solicităfapte morale superioare.Instinctele sînt de ajunspentru a răspundenevoilor unei naturi carerămîne. in mare, aceeaşi.Individul care depindemai mult de inconştientdecît de opţiuneaconştientă înclină decispre un conservatorismpsihic afirmat. Estemotivul pentru careprimitivul nu seschimbă milenii de-arîndul, şi arată teamă faţăde tot ce este nou şiinsolit5. Pentru că ar puteasă-1 conducă lainadaptare şi să-1 expunăcelor mai grave primejdiipsihice, la un soi denevroză.

4 Jung pare să uite sau să ignore faptul indiscutabil că o conştiinţă dominată de judecata raţională estesubordonată şi ea, de cele maimulte ori. instinctului sau, mai precis, conţinuturilor inconştientului. (Vezi şi studiul meuintitulat "Freud şi ocultismul" publicat în introducere la Freud: "Psihanalizafenomenelor oculte", AROPA,1998.) (N. Tr.)

5 Aceste observaţii sînt valabile în egală măsură şi pentru omul modern.fie el dominat de instinct sau de judecata intelectuală. Experienţa arată căintelectualul nu este mai puţinrezistent la infuzia noului decît omul de rîndsau primitivul. Să ne amintimde soarta psihanalizei care a întîmpinat viirezistenţe la apariţia ei tocmai din rîndurile comunităţii ştiinţifice!

Pe de altă parte, nu trebuiesă uităm că misoneismul,teama de nou, de insolit este oreacţie naturală de apărare atîtla animale cît şi la om. Oreacţie care nu are nimic de-aface cu raţiunea şi care nueste deloc atenuată de efortulcivilizării. în cel mai buncaz, putem semnala, la omulmodern, un efort de sublimarea misoneismului. de deplasare

sau de raţionalizare (de jus-tificare a lui), ceea ce nu

schimbă, în fond, nimic dineficacitatea sa (N. Tr.)

76

O conştiinţă mai înaltă,mai vastă, care mi poateproveni decît dinasimilarea a ceea ce estestrăin, tinde spreautonomie, spre revoltaîmpotriva vechilor zei,care nu sînt altceva decîtputerni-cile imaginiprimordiale inconştientede care a depins ea pînăacum6.

Cu cît conştiinţa, şiîmpreună cu ea voinţaconştientă, devine maiputernică şi maiautonomă, cu atît maimult inconştientul esterespins înapoi7. Atuncieste cu putinţă castructurile conştiente să seemancipeze de modelulinconştient. Cîştigîndastfel în libertate, ele ruplanţul instinctivităţii pureşi parvin în final la unstadiu lipsit de instinct saucontrar instinctului8.Această conştiinţădezrădăcinată nu maipoate invoca niciodatăautoritatea imaginilorprimordiale; ea dă dovadaunei libertăţi prometeice şiasumă un hybris fărăDumnezeu . Dacă eaplanează deasupralucrurilor, şi chiardeasupra oamenilor,primejdia de pierdere aechilibrului ameninţă nunumai individul luat înparte, ci şi, pe plancolectiv, pe toţi membriimai slabi dintr-o asemeneasocietate. Imitîndu-1 dinnou aici pe Prometeu, eisînt înlănţuiţi de

Revolta la care se referăJung nu are nimic de-a face cuo "conştiinţă mai înaltă". Earăspunde nevoilor de afirmaiesociala a noilor generaţii deindivizi umani care. chiar şi înzilele noastre, încep prin abuscula valorile tradiţiei. înfond, putem găsi aici unul dinmotoarele evoluţiei civilizaţieiumane. (N. Tr.)

7 Mai exact spus: refulat. (N.Tr.)8 Un caz de acest gen în care

valorile conştiinţei se opun instinctului esteilustrat de literatura creştină în care citim despre îndemnul lui Christos de a-iiubi pe duşmanii noştri. Este evident că o asemenea conduită nu ar putea garanta supravieţuirea populaţiei care ar aplica-o. (N. Tr.)

9 în creştinismul ortodox, cel puţin, o asemenea performanţă nu ar putea fisocotită un "hybris fără Dumnezeu", dacă avem în vedere exigenţa imitaţieilui Christos tradusă, de multe feţe bisericeşti, în îndemnul la perfecţionaremorală. Iar modelul acestei perfecţionări nu este altul decît Dumnezeu văzut

ca personificare a tuturor virtuţilor morale şi complet străin răului. (N. Tr.)

stînciie C aucazului decătre inconştient..înţeleptul chinez arspune, reluînd cuvinteleCărţii Schimbărilor:"Atunci cînd puterea luiyang a ajuns la culme,forţa obscură a yinuluicreşte înăuntrul lui, căci laamiază noaptea începe,yangul se sfarîmă şidevine yin'\

Medicul este bineplasat pentru a observa înviaţă traducerea literală aunei asemenea peripeţii. Elvede, de pildă, un om de a-faceri prosper, care aobţinut tot ce şi-a dorit şinu se sinchiseşte demoarte şi de diavol. Peculmea reuşitei, acest omîşi abandoneazăactivităţile şi se prăbuşeşteîntr-o nevroză care îltransformă într-o babăsmiorcăită, îl ţintuieştela pat şi sfîrşeşte practicprin a-1 distruge. Aici etotul: chiar şitransformarea mas-culinului in feminin.Găsim un omolog exact alunei atari evoluţii înlegenda luiNabucodonosor povestităîn cartea lui Daniel, ca şiin toate demenţelecezariene10 în general.Cazurile de acest gen

reprezintă exagerareaunilaterală a punctului devedere conştient iar reacţiacorespunzătoare, yin, ainconştientului, constituieo importantă diviziune apracticii psihiatrice dinepoca noastră axată pesupraestimarea voinţeinoastre conştiente, în caresîntem încredinţaţi că"acolo .unde există ovoinţă există şi o cale".

Este de la sine înţelescă nu vreau să-i răpescnimic înaltei valori moralea voinţei conştiente.Conştiinţa şi voinţa trebuiesă continue să fieapreciate în toatăsplendoarea lor ca celemai înalte achiziţii aleumanităţii. Dar la ceserveşte o moralitate caredistruge oamenii? Aarmoniza voinţa şi putereaîmi pare a fi mai

10 Demenţele de acest soi nusînt neapărat compensate, cupromptitudine, de reacţii denatură yin. Teoriacompensaţiei, cel puţin înaccepţia ei chinezească acuplului de tendinţe yin-yang,arată că demenţa însăşi poate fiexpresia compensată a uneiinferiorităţi psihice în interiorulpersoanei sau/şi aunei carenţe sociale în viaţa colectivă. (N. Tr.)

78

79

mult decît o chestiunemorală. Oare, deviza"morală cu orice preţ" nueste un semn al barbariei?Adeseori înţelepciunea mise pare mai bună. Poate căprivesc prin ochelariimedicului care oferă oviziune diferită alucrurilor. Meseria mea măobligă să repar pagubeleproduse de vîrtejurile uneiperfecţiuni a civilizaţieiîmpinse la extrem.

Orice s-ar spune, estevădit că un conştient întăritprintr-o unilateralitateinevitabilă se îndepărteazăde imaginile primordialepînă în punctul de a-şiprovoca prăbuşirea. Deja,cu mult înaintea catastrofei,se anunţă semnele eroriisub forma pierderiiinstinctului, a nevrozei, adisperării, a implicării însituaţii şi problemeimposibile, etc. Examenulmedical descoperă mai întîiun inconştient care se aflăîn plină revoluţie în faţavalorilor conştiinţei şi, prinurmare, nu poate fiasimilat de aceasta dinurmă. în timp ce inversuleste natural posibil". Negăsim plasaţi în faţa unuiconflict aparent fărăsperanţă, căruia raţiuneaumană nu-i poate oferi decît

soluţii false şicompromisuri îndoielnice ".Acela care le refuză atît peunele cît şi pe celelalte,trebuie să facă faţăproblemei de a şti undeeste unitatea personalităţiipe care trebuie să orealizăm şi avem obligaţiasă o căutăm. Tocmai aiciîncepe drumul parcurs deOrient încă din timpuriimemoriale. Chinezul ştieunde, pentru că el nu aseparat niciodată cuviolenţă opuşii naturiiumane pînă în punctul de a-ipierde din vedere şi a-ilăsa să cadă îninconştient. El datoreazăaceastă

1' Adică inconştientul poateinvada conştiinţa, fenomenreprezentat plastic prin imagineaunui potop devastator. (N. Tr.)

12 Aluzie la terapiilepsihiatrice care apelează lamedicamente sau la persuasiuneatunci cînd tratează problemesufleteşti. Religia nu este nici eamai presus: acolo unde estenevoie de înţelegere ea propunepocăinţa, renunţarea,rugăciunea. Toate acestea sîntceea ce Jung numeşte soluţiifalse şi compromisurile raţiuniiumane. (N. Tr.)

omniprezenţă a conştiinţeisale faptului că şi da-ul şinu-ul (sic et non) au rămasuniţi în proximitatea lororiginară cum este cazul înstările psihice primitive13. Cutoate acestea, şi el a simţitînfruntarea opuşilor şi acăutat calea unde se aflăceea ce hinduşii numescnirdvondva. adică eliberareade opuşi.

De această cale seocupă textul nostru; totdespre ea este vorba şi încazul pacienţilor mei14.Totuşi, ar fi o mare greşealăaceea de a-i cere unuioccidental să întreprindăexerciţii de yoga chineză,căci el ar apela din nou lavoinţă şi la conştiinţă: prinurmare, şi-ar fortifica şi maimult conştiinţa împotrivainconştientului şi arprovoca tocmai efectul pecare am vrea să-1 evităm13.Prin urmare, nevroza ar fiaccentuată. Niciodată nuvom insista prea multamintind că noi nu sîntemorientali, asa încît. înaceste chestiuni, pornim dela baze total diferite. Ar fi.

Nu este vorba aici de stările

psihice ale primitivilor ci de acelestări psihice care unificătendinţele contrare, şi pe care leregăsim, în versiuni distoi-sionate. în nevrozele isterice, depildă. (N Tr.)

Nu toţi autorii sînt de acordcu această din urmă afirmaţie. Iatăce spune Julius Hvola în acestsens: Absurditatea psihanalizeieste evide-uă atunci cînd,împreună cu Jung. pretinde săindice conţinutul pozitiv,'ştiinţific'. al yogăi şi al altordiscipline care nu ar face,chipurile, decît să readucă latuna de plutire tipuri de oameniturmentaţi de ruptura şiconflictele di. urc conştient şiinconştient ... şi. prin urmare, săvindece un bolnav, un nevropat.Dar yoga nu încearcă să vindecebolnavi, fiinţe divizate saunevropate Fa porneşte de laomul sănătos, bine centrat,căruia îi propune căile pentrudepăşirea eventuală a condiţieiumane. (J. Evola: "Le Yogatantriqi;e". Fayard. 1971, p.218.)(N. Tr.)

Este ceea ce s-a numitmaterialism spiritualfChogyamTrungpa). Intereseleoccidentalului sînt axate penevoia de dominare socială, aşaincit practicile sale yoghine n-arface decît să servească acestortrebuinţe, de-tumînd scopulmanifest al spiritualităţii. Pe dealtă parte. Jung atrage atenţia căutilizarea yogăi de către inşi cu oconştiinţă hipertrofiată arconduce la amplificarea rupturiiconştiinţă-inconştient (N Tr.)

80de asemenea, o mare iluziesă presupunem că acestaeste drumul oricăruinevrozat sau cel caretrebuie urmat la toategradele de problemenevrotice. Aici nu estevorba decît de cazuri încare conştiinţa a parvenitla un nivel de intensitateanormal şi s-a abătut, prinurmare, în chip ilegitim, dela relaţia sa cu incon-ştientul. Acest înalt gradal conştiinţei estecondiţia sine qua non. Nuexistă nimic maicontraindicat decît intenţiade a angaja pe această calenevrozaţi care suferă de opredominare ilegitimă ainconştientului lor16. Dinacelaşi motiv, aceastăevoluţie nu are sens înaintede mijlocul vieţii (35-40 deani), ba poate fi chiardăunătoare.

După cum ammenţionat, motivaţiaesenţială de a împrumutaaceastă cale nouă a fostfaptul că problemafundamentală a pacienţilormei mi se părea insolubilădacă nu doream să vio-lente/ o faţetă sau alta afiinţei lor. Am lucratîntotdeauna cu convingereaînnăscută că nu există. înfond. problemă insolubilă.Iar experienţa mi-a datdreptate în acest sens.pentru că mai mereu amvăzut cum unii indivizidepăşeau o problemă

insolubilă pentru alţii.Această "depăşire", cum amnumit-o mai întîi, s-adovedit a fi o elevare anivelului conştiinţei. Uninteres mai înalt sau maielevat îşi tăcea apariţia laorizont şi această lărgire îirăpea problemei caracterulei opresant1 . Problema nu

"' Persoanele care sîntdominate de inconştient remarcăo predispoziţie la visare, lacrearea de scenarii fantezisteirealizabile; în cazurilepatologice, vorbim de obsesiivizionare, de psihoze cuconţinut mistic, etc. (K. I r. )

17 Există aici douăposibilităţi' prima, de a asimilaproblema insolubilă, odată cuextensia capacităţii deînţelegere. Individul realizeazăcă problema sa poate firezolvată din momentul în careo abordează dintr-un alt unghide vedere, unul filozofic, şiacceptă, cumva, să-şi modificementalitatea dominantă de pânăîn acel moment.

A doua. un nou orizont - spiritual, cultural, material, etc.■ absoarbe interesul individului. în aşa fel îneît vechea sa problemă îşi atenuează fasci-

era rezolvată în sine, într-omanieră logică, dar eapălea în faţa unei noidirecţii vitale mult maiputernice. Ea nu era refulatăsau trecută în inconştient ciapărea, pur şi simplu, într-olumină diferită, şi astfeldevenea şi ea diferită.Ceea ce, la un stadiuinferior, provocaseconflictele cele maiviolente şi exploziilepanicoase ale afectivităţii,apărea acum, considerat laun nivel superior alpersonalităţii, ca o furtunăîntr-o vale contemplată dela înălţimea unui munte.Furtuna nu este deloclipsită de realitate, însăacum ne aflăm deasupraei şi nicidecum în ea.Chiar dacă sîntemconcomitent vale şi munteîn domeniu! psihologic, eanu mai este decît un soi dereverie improbabilă, îneîtne face să ne simţim cumvadincolo de uman. O simţinddesigur, la nivel afectiv;fără îndoială că nescutură şi ne torturează,dar există în acelaşi timp oconştiinţă situata dincolo.o conştiinţă care neîmpiedică să ne identificămcu afectul, o conştiinţă

care obiectivează afectulşi zice: "Ştiu că sufăr".Putem să-i aplicămafectului, în modul celmai riguios cu putinţă,ceea ce textul nostru zicedespre indolenţă:"Indolenţa de care nusîntem conştienţi şiindolenţa de care sîntemconştienţi sînt depărtate lamii de kilometri".

Mi s-a întîmplat cînd şicînd în practica mea ca unindivid să seautodepăşească el singurîn virtutea unor posibilităţiobscure, şi aceasta a fostpentru mine cea maibogată dintre experienţe.între timp am învăţat că, laurma urmei, problemelevitale cele mai grave şicele mai importante sînt,toate, insolubile, şi cătrebuie să fie aşa pentru căele exprimă polaritateanecesară care esteimanentă oricărui sistemcu autoreglare. Niciodatăele nu pot fi rezolvate, cinumai depăşite. Prinurmare, m-am întrebatdacă această posibilitatede depăşire, adică deevoluţie psihică

naţia iniţială. (N Tr.)

83

mai avansată, nu era îndefinitiv o caracteristicănormală, şi dacă faptul dea rămîne fixat la unconflict nu era aspectulpatologic. Orice omtrebuie să posede acestgrad superior, cel puţinîn formă germinală. şi săpoată dezvolta aceastăposibilitate cu ajutorulcircumstanţelorfavorabile. Observîndprocesul evolutiv la ceicare se depăşesc singuri.în tăcere şi parcăinconştienţi, am văzut cădestinul lor avea otrăsătură comună:noutatea venea la ei dinposibilităţile obscure, eio acceptau şi se depăşeaugraţie ci ' s . Am consideratca tipic faptul că unii oprimeau din afară şi a l ţ i idinăuntru, sau maidegrabă că ea emana dinafară pentru unii şidinăuntru pentru alţii.Totuşi, niciodată noutateanu era numai dinexterior sau numai dininterior. Dacă venea dinexterior, deveneaexperienţă intimă; dacăvenea din interior, eadevenea evenimentexterior. Şi totuşi ea nuera niciodată provocata închip intenţionat şiconştient, ci avansapurtată de talazul

timpului.

I entaţia de a introducepretutindeni un plan şi ometodă mi se pate atît demare îneît mă exprimdeliberat într-omodalitate toarteabstractă, pentru a nuinterfera cu nimic, căcinoutate nu trebuie să fiecutare sau cutare lucru. Incaz contrar, ea ar deveni oreţetă pe care am putea-o multiplica "maşinal" şiam avea atunci, o dată înplus. "o metodă bună" înmîinile "unui om rău"1'.In lealitate, am fostimpresionat pînă înadîncul fiinţei meleconsiatînd că noutatea nucorespunde decît rareorisau niciodată aşteptărilorconştiente şi că. lucru şimai remarcabil, ea

:^ Jung afirmă cătransformările neaşteptate alepacienţilor săi au avut camotor tendinţe obscureinconştiente. Acceptînd acestetendinţe şi modelîndu-se dupăele. aceşti pacienţi au reuşit sădepăşească problemeinsolubile, atît pentru ei cît şipentru terapeuţi, realiznid osinteză superioară aconştiinţei, sau o conştiinţăelevată. (N. Tr.)

' Aluzie la proverbul chinez cu acelaşi sens. (N. Tr.)

contrazice şi instincteleînrădăcinate aşa cum lecunoaştem noi,constituind totuşi oexpresie singularpertinentă apersonalităţii, expresiecăreia nu i-am fi pututimagina o formă maicompletă.

Dar, oare, ce făceauaceşti oameni pentru arealiza progresulizbăvitor.' Atît cît amputut vedea, ei nu făceaunimic (wu wei2 ) ci lăsaulucrurile să se petreacă:aşa cum indică maestrulLu Zi în textul nostru,lumina se mişcă învirtutea propriei sale legidacă nu abandonămocupaţiile noastreobişnuite. Faptul de "alăsa să se petreacă",acţiunea care nuacţionează21, abandonulmagistrului Eckbart adevenit pentru minecheia care îmi penuite sădeschid porţile care ducIacale 2: în domeniulpsihic, trehuir să /")// sălaşi [lucrurile] să sepetreacă. Pentru noiacrostn este o adevăratăartă din care foarte mulţioameni nu înţeleg nimic:conştientul lor nuîncetează să ajute, săcorecteze, să nene, sămultiplice interferenţeleşi, în toate cazurile, el nu

poate lăsa în pace puraderulare a procesuluipsihic. Totu! ar fi foartesimplu, dacă simplitateanu ar fi unul dinlucruri'e cele maicomplicate. Mai înfîi, eaconstă pur şi simplu în aobserva obie< t i v tuieefragment de fantasmă înevoluţia ei23. Aparent

0 Fxpte^ celebrăchinezească prezentă învocabularul taoist. Ha de-fineşte o noţiune cheie ayogăi chineze; aceea de aacţiona împreună cu cuiemul evenimentelor psihice şisociale, a nu avansa în răspăr...(TM. Tr.)

:1 în franceză: non-agir. înrealitate, nu este vorba de opasivitate contemplativă, ci deo acţiune condusă pe liniaminimei rezistenţe, adică fărăefort, tară a forţa nota."Modelul'' acestei acţiuni îloferă curgerea apei sau altefenomene naturale cum ar fialternanţa zi-noapte, circuitulanotimpurilor, etc. (N.TO

' "Cale" în sens de tehnică, metodă... (N Tr.)

~J lung se referă aici latehnica imaginaţiei active, pecare a practicat-o atît el cît şipacienţii lui. Dar şi aceastătehnică trădează ointenţionalitate care vine săcontrazică "metoda" taoistăcare nu face nimic anume înacest sens. Spiritualitatea. întaoism, nu se realizeazăprintr-un efort special, care s-ar putea califica drept efortspiritual. în taoism,spiritualitatea nu este cevasepa-

85

nimic mai simplu, şitotuşi aici începdificultăţile. Credem cănu avem nici unfragment de fantasmă,sau avem dar este stupidăşi ridică o mulţime deobiecţii. Nu ne putemconcentra: ne plictisim,ce ar putea ieşi de aici?"Asta nu-i decît..."24,etc. Conştientul ridică omulţime de obiecţii; bachiar se pare că adeseoriîncearcă să înăbuşeactivitatea spontană aimaginaţiei, deşi avematît intuiţia clară avalorii acesteia dinurmă, cît şi hotărîrea dea lăsa curs liberprocesului psihic, fărănici o interferenţă.Uneori se produce chiaro crispare a conştiinţei25.

Dacă reuşim săsurmontăm difrtAflkteainiţială, intervine totuşicritica încercînd săinterpreteze ^fragmentulde fantasmă, să oclasifice, estetizeze sauchiar să o minimalizeze.Tentaţia de a acţionaastfel este aproapeirezistibilă. După oobservare completă şifidelă, putem lăsa

liniştiţi fragmentul îngrija nerăbdătoruluiconştient; aşa ceva estechiar necesar, altminterine-am confrunta curezistenţe paralizante dinpartea lui. Dar la fiecarenouă observaţieactivitatea conştientuluitrebuie pusă din nou de-oparte.

în majoritateacazurilor, rezultateleacestor eforturi sînt, ini-ţial, puţin încurajante.Este vorba de frînturi defantasme care nu

rat de faptele vieţii de zi-cu-zi. Totuşi, Jung are de-a face cu pacienţi, adică cu inşi nevrozaţi, şi poate de aceea recursul la imaginaţia activă. (N. Tr.)

24 Expresie celebrăconsemnată de Jung prin carepacienţii, ca şi criticii săi,încercau să relativizezeeforturile sale analiticereducîndu-le la explicaţii degenul: "dar ăsta nu face decîtsă psihologizeze", ca şi cum,comentează Jung, psihologiaar fi ceva la mintea cocoşului.(N. Tr.)

Toate aceste fenomenesînt citate de Freud atuncicînd exemplifică formele pecare le capătă rezistenţeleeului pacienţilor aflaţi înterapia psihanalitică, din

momentul în care li se cere săofere asociaţii libere. Dupăcum am mai arătat, Jung nupoate renunţa cu totul labagajul de idei al psihanalizeifreudiene; el încearcă, totuşi,să le despoaie departicularitatea lor freudiană,dar o face, adeseori, cudificultate. (N. Tr.)

ne permit să discernemclar provenienţa şidestinaţia lor.Mijloacele de obţinere afantasmelor sînt şi elediferite în funcţie deindivid. Pentru mulţi estemai simplu să le scrie;pentru alţii -să levizualizeze; iar alţii ledesenează sau le picteazăcu sau fără vizualizare.Cînd avem de-a face cuo crispare accentuată aconştientului, se preapoate ca numai mîinilesă mai vizualizeze: elemodelează sau deseneazăforme care îi sîntadeseori străineconştientului.

Aceste exerciţiitrebuie continuate pînăce se dizolva crispareaconştiinţei, altfel spuspînă ce vom putea lăsalucrurile să meargă învoia lor, care este scopulimediat al exerciţiului.Se crează astfel o nouăatitudine, o atitudinecare acceptă deopotrivăiraţionalul şiincomprehensibilul, închipul cel mai firesc cuputinţă. Această atitudinear fi o otravă pentru celcare oricum este subjugatde iraţional; dar are ovaloare supremă pentrucel care, printr-ojudecată exclusivconştientă, s-a limitatdintot-deauna să aleagăceea ce-i convineconştiinţei lui din ceea cese petrece de la sine, şicare s-a îndepărtat astfelde viaţă pentru a eşuaîntr-o lagună stagnantă" .

Aici, drumurilecelor două tipuri[umane] menţionatemai sus diverg. Ambiiau învăţat să accepteceea ce li se întîmplă.După cum arată maestrulLu Zi: "Dacă ni se oferăocupaţii, trebuie să leprimim; dacă ni seîntîmplă lucruri, trebuiesă încercăm să lepătrundem sensul".Unul va primi, înprincipal, ceea ce îi vinedin exterior - celălalt,ceea ce îi vine dininterior. Şi, aşa cumvrea legea vieţii, unulva căpăta din exteriorceea ce a

26 Această idee ilustreazăconcepţia lui Jung despre celedouă categorii de tendinţeumane: introvertite şiextravertite. Extravertituleste mai puţin atent la "ceeace se petrece" în el. De aceeael trebuie să-şi dezvolteatenţia la manifestărilepsihice dinăuntrul său.Rezultă de la sine căintrovertiţii vor avea maipuţine dificultăţi în acest

sens. (N Tr.)

87

refuzat pînâ atunci, iarcelălalt va lua dininterior ceea ce a exclusodinioară. Aceastărăsturnare a fiinţeiînseamnă o lărgire. oelevare şi o îmbogăţire apersonalităţii, dacăvalorile precedente maipersistă în răsturnare, înmăsura în care nu eraupure iluzii. Dacă ele nusînt păstrate, cădem încealaltă parte şi trecem dela aptitudine lainaptitudine, de laadaptare la inadaptare. dela sens la nonsens şi chiarde la raţiune la tulburarementală. Acest drum esteprimejdios. Orice lucruvaloros este costisitor, iardezvoltarea personalităţiitrece printre lucrurile celemai oneroase. Se puneproblema de a te împăcacu tine însuţi, de a te luaîn seamă ca pe una dincele mai importantesarcini, de a rămîneîntotdeauna conştient deceea ce faci şi de a aveaconstant în faţa ochilorcele mai echivoce dinfaptele tale există aici,într-adevăr, o sarcină caresolicită totul din noi"'.

Chinezul se poateraporta în întregime Incultura sa. Dacăîmprumută drumul cellung. el face ceea ce esterecunoscut ca fiind celmai bun lucru pe care l-arputea face. Daroccidentalul se confruntăcu autorităţile dindomeniul intelectual,moral şi religios,presupunînd că el vreaîntr-adevăr să apuce peacest drum. Iată de ce esteinfinit mai simplu să imiţicalea chineză şi să tedescotorseşti de pisăloguleuropean, sau. de ce nu.un lucru nu Ia fel desimplu: să cauţi drumulcare duce înapoi la EvulMediu european alBisericii creştine şi săreclădeşti zidul caretrebuie să-i separe peadevăraţii creştini desărmanii pagini şi decelelalte curiozităţietnografice care locuiescprinprejur . Flirtul esteticsau intelectual cu viaţa şicu destinul îşi găseşte aiciun sfîrşit brutal. Mersulspre o conştiinţă maiînaltă conduce în

27 "Totul din noi", nu numai ca efor t ş i concentrare ci , mai ales. ca exerciţ iu de integrare a elementelor disociate a le per sonal ităţi i noas tre. (N .Tr. )

28 Jung s-a străduit să o

apuce pe ambele cărări: pe cea chinezească (Uw-istă). ca şi pe cea creştină. (N. Tr.)

afara tuturor pretextelor,de orice natură ar fi ele...Fiinţa trebuie să se oferecu totul, căci numaipornind de laintegralitatea sa29 ea poatemerge mai departe, şinumai integralitatea sapoate fi garanţia cădrumul său nu va deveni oaventură absurdă.

Fie că destinul deabordează din exterior saudin interior, experienţeleşi evenimentele căii rămînaceleaşi. Iată de ce nu amnevoie să vorbesc despremultiplele evenimenteinterioare sau exterioare acăror diversitate cvasi-infinită nu aş putea să oepuizez. De altfel, acestlucru nu ar avea nimic de-a face cu textul30 pe care îlavem de comentat. Maimulte ar fi de spus,dimpotrivă, despre stărilepsihice care acompaniazădezvoltarea. Aceste stări

sînt exprimate simbolic întextul nostru, şi anume însimboluri care, de multăvreme, mi-au devenitfamiliare în practica mea.

29 "Integritate" nu în sensulmoral ci în acela de plenitudine,de totalitate, de fiinţă integrală.(N. Tr.)

j0 Este vorba de "MisterulFlorii de Aur", carte de alchimiechineză, im-, pregnată detaoism, comentată de Jung. (N.Tr.)

89

3. Despre înviere

Aveţi într-adevărdreptate: nu am confruntatniciodată figura ic iChristos în totalitateaaspectelor sale, pur şisimplu pentru că »,r H fo-tprea mult. Nu sînt teologşi nu am timpul săasimilez ţoală cunoaştereacare ar fi necesară pentrua îndrăzni să încerc N;I:v/ol\ probleme ca cea aînvierii.

i am nici o îndoială.învierea este unul dinelementele cele . iui;in ,portante in mitul sau înbiografia lui Christos şi înistoria Hi .Micii primitive.

I. învierea ca faptistoric în biografia lui Christos

I ţ e i din Evanghelii dau oreprezentare completă aevenimentelor care auurmat crucificării şimorţii sale. Totodată.Marcu nu menţioneazădecît mormîntul deschisşi gol, şi puvcuţa'ugerului în momentul încare s-a creat povesteaapari-corpului vizibil allui Christos - după toateaparenţele adău-t a micMmîini ulterioare. Primarelatare despre Christosînviat e cea a Măriei dinMagdala, de la care elgonise şapte demoni.

g

ş peastă noiă aparecurios rezumată (cf.în special Marcu. 11,;. ca şi cum cineva arfi constatat că relatarealui Marcu era îşi preascurtă, şi că ar trebui săfie adăugat pentru a ficom-

pletă ceea ce se obişnuiasă se povestească apropode moartea lui Christos.

Izvorul cel mai vechi alînvierii este Pavel, iar elnu este un martor ocular;el pune însă accentul cutărie asupra importanţeiabsolute şi vitale a învierii,ca şi asupra autenticităţiipovestiţi iui respective (/Corinticul, 15, 14 şi urm..15. 5 şi urm.). Ca martori,el îl menţionează mai întîipe Cephas (Petru;, primu!.apoi pe cei doisprezece,apoi pe cei cinci sute.apoi pe iacob. Apostolii,şi în final pe sine însuşi.Acest aspect esteinteresant pentru căexperienţa lui personalăconstă, este cit se poate deevident, intr-o viziunecare i s-a impus în chipspiritual. în timp ce re-latările mai tardive insistăasupra caracteruluimaterialmente concret alcorpului lui C'nristo-; (maiales Lucci. 24. <12. şiloan, 20. 24 şi urm.).Mărturiileevangheliştilor nucoiuordă decit asuprafaptului că mormîntul eragol. şi deloc asupra

cronologiei mărturiiloroculare. Aici tradiţiaîncetează complet de a maiti fiabilă. Dacă maiadăugăm la aceasta şipovestea stirşitului luiluda. care trebuie să fi fostpentru creştini un foarteinteresant obiect alaversiunii, îndoielilenoastre privind povesteaînvierii sînt agravate:asupra manierei în care amurit el există două ver-siuni total diferite.

Ca fapt istoric. înviereaeste îndoielnică. Dacă amextinde beneficiulîndoielii la asemeneaaserţiuni contradictorii,am putea întruchipaposibilitatea unei viziuni,atît individuală cît şicolectivă (şi, mai puţinprobabil, a uneimaterializări).

Concluzia la care auajuns primii creştini -pentru că Christos a înviatdin morţi, la fel vom înviaşi noi, într-un corp nou şineperisabil -, care îistîrnea lui Pavel" celemai mari temeri: nu arenici o valoare şi este la felde inconsistentă ca şiaşteptarea.

■nfu/ie evidentă cu 16. 9 şi urm.]: (Căci dacă Christos nu a înviat, atunci predica noastr

şi credinţa voastră (I Corintieni. 15. 14).] ă e^tc zadarnică, ca

care a fost descurajată, a parusiei iminente.

După cum o aratănumeroasele povestirimiraculoase conţinute înevanghelii, realităţilespirituale nu puteau fipuse la îndemîna unuipopor incult şi destul deprimitiv decît prin "mi-racole" masive şitangibile, sau prin poveştide acelaşi gen. Con-cretismul era inevitabil,cu toate implicaţiile salegroteşti. De pildă, ceicare credeau în Christostrebuiau să primească prinbinecuvîntarea luiDumnezeu, la înviere, uncorp transfigurat; la fel şinecredincioşii şi păcătoşii,numai că ei trebuiau să fietorturaţi o vreme îninfern sau în purgatoriu.Pentru această operaţieera indispensabil un corpindestructibil, altminteridamnarea ar fi luat sfirşitîntr-o clipă3.

II. învierea ca evenimentpsihologic

în această privinţă,faptele sînt perfect clare şibine atestate: viaţaterestră a omului-Dumnezeu se împlineşteprin învierea sa şi suirea

la ceruri. încă de laînceput, aceasta a fostcredinţa fermă acreştinismului. Inmitolgie, esteparticularitatea eroului dea birui moartea şi de achema la viaţă părinţii,strămoşii poporului său,etc4. El avea opersonalitate maiîmplinită, mai bo-

gata şi mai puternicădecît muritoiii de rînd.Deşi el însuşi t . muritor,existenţa sa nu eraneantizată de moarte: elsupravieţui;1, într-o formăpuţin modificată. Ianivelul unei civilizaţii maiele vate, el se aseamănăcu Dumnezeul care moareşi învia/ă ca ş ; Osiris, caredevine în fiecare fiinţăumană personalitatea su;rioară (ca şi Christosul luiloan): al său xf.KEWc uv0|xo;r<x. oni u i complet (sauîmplinit). Şinele".

Şinele ca arhet ip reprezintă o total i ta te numinoasâ ca ic uu poale fi exprimată decît prin simboluri (inandala. ai hore. e l c . i . Este o imagine colectivă care depăşeşte ca atare individul : > . timp şi în spaţiu0; ea nu este expusa

p i i n ut mai e. mipumr>i <,1'J unui singur trup: cunoastuea Smelt.i este legata m.u IVCK (L sentimentul de atempoialifate de eternitate" ^ a u do ic i . n(cf . Ătman-ul personal ?it ianspew>nal) Noi nu st mi ^e t ' v arhetip (adică din ce este tăcut e l )pentm că natui i T-KIIILU! P ne este accesibilă, dai ştim ca exista aihetipun şi i . ele nioatu efecte.

în această perspectivă,nu mai este dificil săsesizam iu ce măsurăpovestea învieriiconstituie proiecţia uneicunoaşteri indirecte aSinelui, care a apărut subtrăsăturile unui om. unanume Isus din Nazareth.despre care au circulat omulţime de z\op.ini .

3 Este puţin probabil ca cei care au crezut în acest mit să firealizat logicimposibilitatea ca un trup pieritor să fie supus damnării. Prin urmare, este lafel de puţin probabil ca înzestrarea păcătoşilor cu un trup nepieritor să fi urmărit desfiinţarea acestei contradicţii. Mai degrabă, credem că toate acesteconcepţii coexistau paşnic în mentalitatea credincioşilor de ieri fără a puteafi suspectate de ilogism. (N. Tr.)

4 Chiar dacă, la prima vedere, mitul lui Isus trimite la mitologiile bine cunoscute ale eroilor nemuritori,nu credem că el poate fi redus la acestea dinurmă. Există obiceiul, păgubos, de a reduce o figură mitologică la un modeldeja constituit, în virtutea faptului că şi această figură s-ar caracteriza princîteva din elementele modelului. Este ca şi cum am spune că toţii indivizii

care se numesc Vasile sîntzidan, beţi \ i . si nun ia vîrstade c>5 de am. pentru că unVasile, considerat etalon,asuma eindva toate acestedetalii biografice. în realitate.Christos nu este eroulmitologic arhetipal ciDumnezeu incarnat.

adică

fapt, aici rezidă şi misterul omului-Dumnezeu pe care ni-1prealizarea conjuncţiei elementelor dihotomice, spitit-trup boltă a exerciţiului mistic. (N. Tr.)

" "Şinele", în psihologiajunghiană. defineşte centrulpersonalităţii umane. care nueste identic cu eul empiric. Elconstituie sinte/aconştientului .şi i n -conştientului. (N. Tr.)

" Cf. fenomenele care s-au numit parapsihologice. Cf. paragraful despre Christos în textul liturgic slavon după losit 1 - l a -

93

In acele timpuri, vechiizei îşi pierduserăimportanţa. Puterea lorfusese deja înlocuită decea a zeului vizibil.Cezarul, singurul căruiatrebuia să i se aducăsacrificii. Dar aceastăsubstituire era la fel denesatisfăcătoare ca şi ceacare 1-a înlocuit peDumnezeu cu Statulcomunist. De aceea s-aîncercat frenetic şidisperat să se creeze,chiar şi cu un materialîndoielnic, un suveranspiritual unic. unpantocrator. în opoziţiecu divinitateaconcretizată de Roma

( ce mizerabilă glumă aistoriei: să-l înlocuieşti peCezar cu ministerulpontifical al sfîntuluiPetru!)1.

Dacă nevoia uneiautorităţi spiritualedevenea în epocă atît depresantă, este pentru că nuexista decît un singurindivid divin. Cezni'u'. întimp ce ceilalţi indivizierau anonimi şi nu aveaunici MUK.H ze; personalicare să le împlineascărugăciunile . Prin ur-

wu:- . ;i .■; , .V, I l a r(Războiul iudeilor) în: Mead.The (i>,oMic l.- lm ihe '' /;■- : zer. p. l>"• sqq (Chap. III: ■'The

di vi

>pune Chr

Slavonie Josephus Aecouiii of ihe /?<//>■ H-I,i'.\i. A'.wn-.P 100sqq.)

kieea de j 'ir.pune opersonalitate cu aură desacralitate cultului mulţimii nueste exclusă. Chiar şi întimpurile noastre s-a înregistrato asemenea tentativă, dacă neamintim de destinul luiKrishnamurti care a fost"'pregătit" spe-eiai. de cătreSotieiuiea teozofică a d-neiAnnie Besant. cu scopul de a fiim-iiiij conştiinţei mondiale caun mare instructor spiritual, unsoi de Christos. Este toaneprobabil ca şi Isus dinNazareth să ti concentrat, laun moment dat. ambiţiiasemănătoare în ochii rabinilornemulţumiţi de starea morală,ixi'i'ică etc a poporului evreude sub ocupaţia romană. înplus. tradiţia iudaică impuneaşi alte motive nevoii de aresuscita imaginea unui"împărat" ("unsul luiDumnezeu") care să ofereevreilor satisfacţiamesianismului universallotuşi, avem motive săcredem că Isus. de altfel ca şiKrishnamurti. nu a cedatacestui simulacru. El a refuzat.în final, să joace rolul de lidersalvator cil naţiei iudaice (înspiritul regelui David). şi a fostcondamnat pentru refuzul sau.Pînă la un anumit moment,Isus ar fi servit ambiţiilerabinilor: ulterior, aşa cumreiese şi din textulevangheliilor, el s-ar fi răsculatîmpotriva "creatorilor"' săi''ealizînd un mesaj mesianicde o cu totul altă factură. (N.Tr.)

Situaţia oamenilor din acel timp era mai rea decîtaceea a egiptenilor din

mare, ei îşi căutaurefugiul în toate formeleposibile de magie.Situaţia noastră actualăeste în realitateasemănătoare: devenimdin ce în ce mai multsclavii unui stat anonim acărui autoritate supremădecide asupra vieţiinoastre10. Comunismul arealizat acest ideal înmaniera cea mai deplină.Din nefericire, democra-ţia noastră nu-i poateopune alte idealuri; şi eacrede, la fel, în putereaconcretă a Statului.Nicăieri nu există oautoritate spirituală caresă se poată compara cucea a Statului. Avemnevoie presantă de ocompensare spirituală laconcreţi sinul care şi-aatins ultima sa formă înbolşevism. Şi în acestcaz. din nou. se puneproblema "mărturiei"impotriva Cezarului.

Cei care au scrisevangheliile erau, ca şiPavel, preocupaţi săconcentrezecaracteristicilemiraculoase şisemnificaţiile spiritualeîn persoana tînăruluirabin, cvasi-necunoscut,care. după o carieră carenu va fi durat probabildecît un an, şi-a găsit unsfii-şit prematur. Noiştim ce au făcut ei dinel, dar nu ştim. inschimb, pinâ în ce punctaceastă imaginecorespunde realităţiiistorice a omului.înăbuşit sub o avalanşăde proiecţii. Nu ştim dacăel era Logosul şiChristosul veşnic viu. înorice caz, acest lucru estelipsit de importanţă, datfiind că imaginea omului-Dumnezeu este vie înfiecare din noi şi s-aîncarnat (adică proiectat)în omul Isus, ca să semanifeste sub formăvizibilă şi pentru caoamenii să poatărecunoaşte în el propriullor homo interior, Şinelelor".

ultimele secole precreştine:aceştia adtniseseră deja ideeaunui Osiris individual. Laurma urmelor. Egiptul adevenit îndată creştin, fărănici o ezitare.

u în realitate, omulmodem nu este supusautorităţii unui "stat anonim",ci unei elite politice caredeţine puterea şi caremanipulează în propriul eifolos contractul social şi ideeade stat. Diferenţa este că ideeade stat şi tot ceea ce decurgedin ea nu oferă aceleaşiorizonturi spirituale ca şireprezentările religioase deodinioară. (N. Tr.)

" Odinioară, oamenii proiectau în Isus iubirea lor. Ei nutreau

convingerea

95

94Ei şi-au redescoperit

astfel demnitatea umană:fiecare avea o naturădivină, l'hristos lespusese: k'Dii esjis", voisînteţi Dumnezei "; şi caatare ei se simţeau fraţiilui, împărtăşind aceeaşinatură ca şi el, pentru asurmonta neantizareaprin puterea Cezaruluisau prin moartea fizică. Ei"înviaseră împreună cuChristos'".

Intrucît noi sîntemfiinţe psihice, şi ca atarenu sîntem total dependenţide spaţiu şi timp, putemînţelege fără dificultateimportanţa capitală aideii de înviere: nusîntem livraţi cu totulforţelor neantizării,pentru că totalitateanoastră psihică se întindedincolo de limitelespaţiului şi timpului.Progresînd în integrareainconştientului, noi avemminunata şansă de a faceexperienţa naturiiarhetipale1" care neprocură un sentiment decontinuitate dincoace şidincolo de existenţanoastră prezentă.

Cu cit înţelegem maibine arhetipul, cu atît maimult participăm la viaţa saşi cu atît mai puternic îisesizăm eternitatea,atemporalitatea.

După cum rotundulsemnifică integralitatearealizată sau per-tecţiunca.el exprimă şi rotaţia(mişcarea a ceea ce seînvîrte) sau faptul de aprogresa în conformitatecu o mişcare circulară ne-

definită, asemănătoare cucea a soarelui şi a astrelor(de unde frumoasa profeţiede credinţă a liturghiei luiMithra: Eycb eiutovnlavoc, uuiv &axf|p["Eu sînt o stea care îşidescrie orbita împreună cuvoi"])14. Realizarea Sineluiînseamnă de asemenea re-constituirea relaţiei omuluicu cosmosul. Asemenearealizări sîntacompaniate, adeseori,de evenimentesincronistice . (Expe-rienţa vocaţiei, experienţaprofetică, relevă şi ele dinaceastă categorie.)

Pentru primii creştini,ca şi pentru toţi primitivii,trebuia ca învierea să fieun eveniment concret,material, care poate fi vă-zut cu ochii şi atins cumîinile. ca şi cum spirituln-ar avea o existenţăproprie. Chiar şi astăzi,oamenii nu pot sesiza fărădificultate realitatea unuieveniment psihic, dacăacesta nu este totodată şiconcret. La drept vorbind,învierea ca eveniment psi-hic nu este concretă. Eaeste o experienţă purpsihică. Este curios căcreştinii au rămas atît depăgîni îneît nu înţelegexistenţa spirituală înafara corporalului, caeveniment psihic. Mă temcă bisericile noastrecreştine nu vor mai puteamenţine multă vremeacest anacronism şocant,fără teama de a împietriîn contradicţii

că fu/ionmd cu Isus

ei participă astfel la

virtuţile divine. Viaţa în ează de sub "legea păcatului şi a

exerciţiul lui

erese. Aşa s-anăscut materialismuliota 15.cap. 2. (N. Ir.)

[l's. 82. 6. citat de loan, 10,

34.J Omul deţine în sufletul săuimaginea (arhetipul) luiDumnezeu. Asimi-acestuiarhetip (ceea ce Jung numeşte"integrarea inconştientului")con-la indumnezeiie. A secompara această concepţie cuceea ce am scris

- in introducere la C. G. Jung: "Analiza viselor", AROPA, 1998, p. 19-despre funcţia psihică totalizantă. (N. 'I r.)

C'hrismorţiC 7/mveşmispirit,

larecducedeja20-

iil Isus. credea Pave!. mă elibe

ii confcietăţile

ă viaţă noastre

desa ralizate

. proiecţiile se sprijină pe alte 1 despre care am pomenit deja în

14 [Cf. Dietrich, Eine Mithrasliturgie, pp. 8-9.]15 Evenimentele

sincronistice sînt analizate pentru prima oară de Jung. Elesînt manifestări fizice obiective care coincid cu manifestările psihice ale unuiindivid, fără a înregistra nici o relaţie cauzală între ele. Ceea ce au în comunaceste fenomene tulburătoare (numinoase) este semnificaţia, sensul lor simbolic. Asemenea manifestări erau cunoscute de lumea antică (ele stau, dupăopinia lui Jung, la baza "Cărţii Schimbărilor" - Yi

Jing) şi erau interpretateîn consecinţă. Un asemenea eveniment sincronistic de mareimportanţă inistoria creştinismului este Steaua magilor care"anunţă" naşterea lui Isus, Mesia, mîntuitorul omenirii. Evenimentul fizic care a susţinut această proiecţiemitologică se pare că a fost tripla conjuncţie a planetelor Jupiter (U) şi Saturn(b) în semnul Peştilor (H), care pare să indice chiar şi data precisă a natalităţii (după calculele astronomice).(N. Tr.)

9de nesusţinut.Răspunzînd la aceastăcritică printr-o concesie,unii teologi au proclamatcă corpul transfiguratdupă Pavel (corp dematerie subtilă), care leeste restituit morţilor înziua Judecări, ar fi"forma" individualăautentică, ca ideespirituală suficientcaracteristică aindividului pentru a facesuperfluu corpulmaterial. Ceea ce a făcutdin învierea trupeascăprincipalul stîlp alcredinţei creştine a fostmărturia adusă a vieţii dedupă moarte şi speranţade a scăpa de ladamnarea eternă.Singurul lucru pe care îlştim cu certitudine,totuşi, este faptul căpentru psihic spaţiul şitimpul sînt relative.

Nota Bene 1: Acesttext a fost redactat înlimba engleză la data de19 februarie 1954 carăspuns la o întrebare aMarthei Dana, PeggyGerry şi Marian Reith,care participaseră la unseminar dirijat de JamesKirsch, la Los Angeles,în 1953-1954. Seminarulera consacrat lucrării luiJung Aion şi cu aceaocazie (după spusele luiJ.K.) "fiecare rînd dincarte a fost citit şicomentat. în cursulseminarului, doamneleDana, Gerry şi Reith s-auarătat mirate că nu augăsit nicăieri în scrierilelui Jung un comentariu laideea de înviere (...), careli se părea a fi însuşinucleul legendei luiChristos; ele s-au întrebatatunci de ce".

Nota Bene 2: Noteleînscrise între parantezepătrate provin din

editorii textului. Celefără paranteze aparţin,după toateprobabilităţile, luiJung. Notele mele(J.C.) sînt însoţite de.jecificarea uzuală: (N.Tr.).

4. Psihologia transferului şi alchimia

Bellica pax, vulnus dulce, suave mal (Pace războinică, dulce rană. râu sua Jol.r. Go(Confessio Amuntis, Ii. p.

Nu este delocsurprinzător că ideeacăsătoriei mistice a fostchemată să joace înalchimie un rol atît deimportant, pentru cătermenul utilizat pentru avorbi despre ea, cel deconjuncno, de semneazăîn primul rînd ceea ce noinumim astăzi ocombinaţie chimică, iarceea ce atrage unul cătrecelalalt corpurile d; com-binat este ceea ce s-anumit în zilele noastreafinitate. Odmoanî se

utilizau diferite expresiicare exprimau, toate, orelaţie urna.:" sau, maiprecis, o relaţie erotică,ca de pildă nuptiae(nuntă), matrimonium şiconjugium (căsătorie),amiciţia (amiciţie), attra-cto şi adulatio. Prinurmare, corpurile careurmau să fie combinateerau reprezentate caagens şi patiens (agent şipacient), ca vir (bărbat)sau masculus (mascul) şica femina, mulier, femi-neus (femeie, feminin),sau, încă şi mai pitoresc:căţel şi căţea , cal (iapă)şi măgar2, cocoş şigăină3, dragon înaripat şidragon fără aripi4. Cu cîtexistă mai mulţi termeniantropomorfi şi terio-morfi, cu atît maimanifestă este partea carerevine jocurilorimaginaţiei, deciinconştientului, şi cu atîteste mai clar şi faptul căgîndirea exploratoare avechilor filozofi ai naturiiera expusă tentaţiei de apărăsi terenulproprietăţilor, obscurepentru ei, ale materiei,adică de a se îndepărtade problema purchimică,

pentru a sucomba mituluimateriei. întrucîi nu estecu putinţă ca presupunereasă lipsească cudesăvîrşire, chiar şi pecercetătorul cel maiobiectiv şi mai imparţial îlpaşte riscul, din momentulîn care a abordat oobscuritate în care nu apenetrat nici o lumină, sădevină, în lipsa unui repercunoscut, victima uneipresupuneri inconştiente.Acest lucru nu esteneapărat un rău dacăimaginea care i se oferă înlocul necunoscutului esteo reprezentare arhaică,fără îndoială, dar carepermite totuşi să seconstituie o analogie nulipsită de interes. Astfel seface că celebra viziune acuplurilor dansînd, care1-a pus pe Kekule" peurma structurii unorcombinaţii ale carbonului,mai precis ale benzenului,nu era nimic altceva decîtimaginea acuplării,conjunct io, aşa cum aocupat ea vreme de 17secole spiritulalchimiştilor. Şi cu toatecă aceasta era tocmaiimaginea care multăvreme a dejucat interesulcercetătorilor problemeichimiei trimiţindu-l fărăîncetare la mitul originaral nunţii regale, ba chiardivine, ea şi-a atins to-tuşi, în viziunea lui

Kekule, destinul chimic,aducînd astfel cel maimare serviciu înţelegeriicombinaţiilor organice şidezvoltării ulterioare, fărăprecedent, a chimiei desinteză. Prin urmare, amputea spune retrospectiv căalchimiştii au dovedit multfler atunci cînd au făcutdin acest arcanumarcanorum (arcanaarcanelor)6, din acestdonam Dei et secretumAltissimi (har al luiDumnezeu şi taină a CeluiPrea-înalt)7, din acestadevărat secret alfabricării aurului, culmeaoperei lor. La triumfultardiv al acestei ideialchimice, ar trebui săadăugăm confirmareaunei alte idei centrale aalchimiei care estetransmutabilitatea ele-mentelor chimice.Eminenta semnificaţie, atîtpractică cît şi teoretică, aacestor idei ar putea să neducă la concluzia că avemde-a face aici cu anticipăriintuitive a cărorfascinosum (putere defascinaţie)8 s-a pututexplica la lumina evoluţieiulterioare.

Dar alchimia, degajîndu-se treptat de fundalul său mitic, nu a

făcut numai să setransforme în chimie:constatăm că ea s-atransformat totodată într-un soi de filozofiemistică. în aşa fel încîtideea de conjuncţie searată a fi concomitentcapabilă să lămureascămisterul obscur alcombinaţiilor chimice şisă exprime, camitologemă, arhetipulunirii contrariilor,devenind astfel imagineaunei imio mystica. Or,arhetipurile nu sînt cevaexterior, ne-psihic, deşiele datorează întotdeaunaimpresiilor primite dinmediu forma pe care oîmbracă. în opoziţie cuformele exterioare care letraduc la un moment datşi independent de ele, ar-hetipurile constituieesenţa vieţii unui sufletne-individual. care estecu siguranţă înnăscut înfiecare individ, dar carenu poate ii nici modificatşi nici însuşit depersonalitatea acestuia.Acest suflet este înindividul izolat ceea ceeste şi în ceilalţi, pentrucă el se află în toţioamenii. El constituiesuportul oricărui psih.dividual, aşa cum mareasusţine valurile.

Dacă conjuncţiareprezintă o imagine

capitală pentru alchimie,iar importanţa ei practicăs-a verificat în stadiiulterioare de evoluţie, eareprezintă şi o valoareanaloagă în domeniul psi-hic, ceea ce înseamnă căea a jucat pentrucunoaşterea obscu-rităţiLor interioare alesufletului acelaşi rol pecare 1-a avut în privinţaenigmelor materiei. Amputea spune chiar că eanu şi-ar fi revelatniciodată eficacitatea înlumea materiei dacă n-arfi posedat deja o puterede fascinaţie menţinîndspiritul cercetătorului înaceeaşi direcţie.Conjuncţia este oimagine a priori careocupă dintotdeauna unloc de prim plan înevoluţia spiritului uman.în fapt, dacă ne întoarcemîn trecut pe urmeleacestei idei, realizăm căexistă în alchimie douăizvoare din care derivă ea:un izvor creştin şi unulpăgîn. Izvorul creştin estefără îndoială doctrina luiChristos şi a Bisericii, aMirelui şi Miresei(Sponsus şi Sponsa),Christos jucînd rolulSoarelui în timp ce cel alLunii revenea Bisericii9.Izvorul păgîn este, pe de oparte, hi-

100

erosgamos10 - pe de altăparte, unirea mistică acredincioşilor cudivinitatea". Acesteexperienţe psihice şimărturiile pe care le-aulăsat ele în tradiţielămuresc o parteimportantă din lumeaparticulară areprezentăriloralchimiştilor şi dinlimbajul lor secret care,fără aceste referinţe, arrămîne de neînţeles.

Aşa cum s-a spus maisus, imaginea conjuncţieiapare întotdeauna într-unmoment crucial alevoluţiei spiritului uman.Observarea proceselormentale în psihoze şi înnevroze a condusinevitabil psihologiamedicală modernă la oexplorare mereu maiaprofundată a acestorfenomene psihice defundal care s-au desemnatîn general cu numele deinconştient . Şi tocmaipsihoterapia necesităcercetări de acest gen, căcinu mai este posibil săadmiţi faptul căderanjamentelepatologice ale psihiculuise pot explica numai prin

alterări corporale sauprin procese conştiente ci,că. dimpotrivă, trebuie săse recurgă, pentru a lelămuri, la un al treileafactor, adică la ipoteticileprocese inconştiente12.

Practica analizei aarătat că conţinuturileinconştiente apar,întotdeauna, mai întîi caproiectate asuprapersoanelor şi conduitelorobiective. Multe din acesteproiecţii sînt, graţie recu-noaşterii apartenenţei lorla subiect, definitivintegrate de individ; darexistă şi altele care nu selasă integrate şi care, de-taşîndu-se de obiectele lorprimare, se transferăatunci asupra mediculuicurant*. Dintre acesteconţinuturi, relaţia cupărintele

Sintagma ''psihologiemedicală modernă" se referă,desigur, la psihanaliză. Nici oaltă ramură a psihologiei şi nicipsihiatria modernă nu au mani-festat înclinaţiile anunţate deJung cu atît optimism. Astăzi separe că cercetările de acest genau secat cu totul sau, în oricecaz, nu mai au savoarea deodinioară. (N. Tr.)

Avem aici două noţiunidistincte. Proiecţia, care este.aşa cum arată Jung, atribuirea

de caracteristici ale subiectuluiunui obiect (unui alt individ,"celuilalt"), ca şi cum acesteaar face parte integrantă dinpersonalitatea ce-

de sex opus joacă un rolimportant, adică relaţiafiu-mamă, fiică-tată, şi deasemenea relaţia frate-sorălj. în general vorbind,acest complex nu poate fiintegrat complet, mediculfiind pus aproapeîntotdeauna de cătrepacient în locul tatălui*, alfratelui, ba chiar al mamei(acest din urmă caz estefireşte mai rar). întrucît,aşa cum o aratăexperienţa, aceastăproiecţie se stabileştefără a pierde nimic dinintensitatea sa originară(care este considerată deFreud ca etiologică), ianaştere o legătură carecorespunde în toateprivinţele cu relaţiainfantilă iniţială şi caretinde să repete cu medicultoate experienţelecopilăriei; altfel spus,relaţia de adaptare care asuferit o tulburarenevrotică este de acumtransferată asupramedicului11. Freud care,primul, a recunoscut şi adescris acest fenomen, acreat pentru a-1 desemnaexpresia "nevroză detransfer1""".

Or, această legăturăeste adeseori de oasemenea intensitate încîtam putea vorbi de ocombinaţie. Cînd secombină două corpurichimice, ambele suportăo alterare. Acesta este şicazul în transfer. Freud avăzut bine că aceastălegătură are o marevaloare terapeutică,pentru că favorizeazăconstituirea unui mixtumcompositum întresănătatea mentală amedicului şi echilibrultulburat al bolnavului+.Fără îndoială, tehnicalui

luilalt. Şi transferul, care senaşte în terapia psihanalitică( dar şi în viaţa de zi-cu-zi). şiconstă tot dintr-o proiecţie:pacientul proiectează asuprapsihanalistului impresiile şisentimentele sale care au fostlegate, iniţial, de imagineapărinţilor săi, sau de cea apersoanelor care au jucat un rolsemnificativ în viaţa sa.Analiza transferului estefundamentală în terapiapsihanalitică. (N. TrO

Transferul impresiilor şiemoţiilor legate iniţial deimaginea tatălui subiectuluiasupra analistului este.adeseori. încurajat şi de pozţiaacestuia din urmă. Analiştiicare adoptă în faţa pacienţilorlor o ţinută arogantă, '•superioa-ră", -'protectoare"', stimuleazătransferul de acest gen. (N. Tr.)

"Sănătatea mentală a medicului" nu trebuie confundată cu ideea de

1 0

2 103

Freud se străduieşte săpăstreze pe cit posibil odistanţă în raport cuacest fenomen, ceea ce,din punct de vedereuman, este perfect deînţeles, dar poate afectaconsiderabil efectulterapeutic. Esteinevitabil ca mediculsă suporte şi el ooarecare influenţă dincare să rezulte otulburare, o pagubăpentru sănătatea sa ner-voasă16. El"ia asuprasa" suferinţapacientului* şi osuportă îm-

sfinţenie. Pentru că auexistat (şi există)psihanalişti care au dovedit- în relaţiile lorprofesionale, sociale,familiare, etc. - orice, numai"sănătate mentală"' nu!Totodată, cînd vorbim de'sănătate mentală" lapsihanalist, avem în vederemai puţin un model universalvalabil de sănătate pe carepsihanalistul l-ar încarna, citmai ales posibilitatea ca elsă-şi conştientizeze tarelepsihice şi, mai ales, să leaccepte, să se împace cu eleacolo unde aşa ceva este cuputinţă. Este aici o sarcinăpe care cei mai mulţipsihanalişti o ignoră, şiîncearcă în schimb săsimuleze o '•sănătatementală" pe care nu o au.Profesiunea de psihanalist nueste scutită de primejdia de asucomba modeluluipsihanalistului exemplar! (N.Tr.)

* Există aici mai multeidei. Mai întîi. faptul căpsihanalistul poate deduceempatic elementele cheie alenevrozei pacientului. în aldoilea rînd, după ce a ajutatla conştientizareaconflictelor nevrotice,psihanalistul dispune (sau artrebui să dispună) de oviziune mai largă asuprafaptelor vieţii, încît să-i per-mită pacientului, acolo undeeste cu putinţă, să-şimodifice atitudinea mentalăpentru a putea integraconţinuturile inconştientului.Un exemplu simplu vailustra a doua idee.

Este vorba de o pacientăde circa 26 de ani, care acuzăînclinaţia morbidă de a searunca de la etaj sau subroţile tramvaiului. Analizascoate la iveală şi o serie detendinţe homicide care au caobiect persoane din anturajulimediat. Pacienta a fostinternată într-o clinicăpsihiatrică, a urmat untratament medicamentos darnu s-a vindecat de ciudateleei obsesii. Biografiapacientei ne oferă una dincheile nevrozei ei. Soţul ei aînşelat-o în repetate rînduripentru ca, de fiecare dată, să-şi ceară scuze în final, şi sădorească împăcarea. Recentel a decis să plece de acasămotivînd cumva, ambiguu,că are nevoie de timp pentrua se clarifica dacă îşi iubeştesau nu soţia. Pacienta află,însă, că la mijloc este o

"nouă"' legătură. Urmarea nueste greu de dedus: ea simtenevoia să se răzbune.Această înclinaţie agresivă oregăsim în simptomulhomicid. Ceva, însă, oîmpiedică să-şi ducăintenţia pînă la capăt (închip

preună cu acesta. Dinprincipiu, medicultrebuie să se pună înpericol17. înaltasemnificaţie pe care aacordat-o Freud fenome-nelor transferului mi-aapărut clar cu ocaziaprimei noastre întîl-niri,în 1907. La un momentdat, după o discuţie demai multe ore, aintervenit o pauză.Brusc el m-a întrebatfără nici o ezitare: "Şice credeţi despretransfer?" I-am răspunscu cea mai profundăconvingere că transferuleste alfa şi omegametodei analitice. Lacare el mi-a răspuns:"Atunci aţi înţelesesenţialul". Mareaimportanţă a transferuluia produs adeseorigreşeala de a crede că eleste absolut necesarpentru vindecare.Chipurile, ar trebui să-1pretindem cumva. Dareste cu neputinţă săpretinzi aşa ceva,asemănător credinţei.Credinţa nu are valoaredecîi dacă se naşte de lasine. O credinţă obţinutăprin constrîngere nu estedecît o crispare. Acelacare crede că trebuie săpretindă transferul uităcă acest fenomen nu estedecît unul din factorii

terapeutici şi că, în plus,cuvîntul transfer nu estedecît echiva-

imaginar, desigur). Este undetaliu biografic care o facesă se simtă vinovată faţă desoţ. De aici provine, evident,simptomul suicidar(agresivitatea întoarsăîmpotriva subiectului).

Pacienta conştientizeazătoate amănuntele conduitei einevrotice dar simptomele nudispar. Analiza continuă şiscoate la iveală o tendinţăagresivă generală, refulată,la tînăra femeie. Oagresivitate "spontană" carese comportă în toateprivinţele ca şi un instinctnatural. Această agresivitatenu-şi găseşte o manierăcorespunzătoare dedescărcare şi producetulburările pe care le-ampomenit mai sus.

în acest punct, analizacapătă un caracter didactic.Ea explică pacientei careeste rolul agresivităţii înstructura generală apersonalităţii ei. în plus,încearcă, împreună cupacienta, să găseascămodalităţile socialacceptabile de descărcare(sublimare) a tendinţeloragresive.

Desigur că acest lucru nuar fi cu putinţă dacăpsihanalistul ar împărtăşi şiel opinia generală eronatăcum că femeia nu dispune detendinţe agresive sau căagresivitatea umană arenumai un caracter reactiv: eaar fi o replică dată unuiprejudiciu. (N. Tr.)

10

lentul semantic alcuvîntului proiecţie, caredesemnează un fenomen cuneputinţă de pretins18.Personal, eu sînt fericit defiecare dată cînd transferulse produce în chip atenuat,sau atunci cînd rămînepractic imperceptibil.Pentru că atunci sîntemmai puţin responsabili deapariţia lui, şi putem apelala alţi factori terapeutici.Dintre aceştia, facultăţilepacientului de înţelegere şide judecată joacă un rolimportant ca şi, de altfel,buna sa voinţă, autoritateamedicului, sugestia19,"bunele sfaturi"20,înţelegerea, simpatia,încurajările, etc. Cazurileîn care aceşti factori joacăun rol sînt, de bună seamă,cele mai puţin grave.

0 analiză atentă a fenomenului transferului conduce la oimagine foarte complexă, prezentînd trăsături atît demarcateîncît cedăm uşor tentaţiei de a izola una ca esenţială, şi de alansa ca explicaţie un: "In fond nu este decît...!" Măgîndescmai întîi la aspectul

erotic, ba chiar sexual al fantasmelor detransfer. Existenţa acestui aspect este incontestabilă, dar el nueste întotdeauna singurul şi nici cel mai esenţial. Voinţa deputere (descrisă de Adler)este un alt aspect care coexistă cusexualitatea, şi este adeseori dificil să descoperi care din acestedouă pulsiuni este preponderentă.

Dar există şi alte formede concupiscentiainstinctuală care se bazeazăpe "foame"*, pe dorinţa dea avea; altele, dimpotrivă,se

* Pentru ca terapia analiticăsă se desfăşoare în bune condiţiisînt necesare mai multe lucruri.Mai întîi de toate, să nu avem de-a face cu o investire narcisică asimptomelor nevrotice. Apoi esiene\oie de dorinţa de vindecare apacientului care nu se maisuportă în postura nevrotică.Setea de (auto)cunoaştere joacăşi ea un rol important, mai alesatunci cînd nu avem la îndemînăun transfer intens. (Cititorulinteresat mai poate găsi şi altedetalii privind acest subiectcitind revista română depsihanaliză, OMEN, editată de

AROPA.) (N. Tr.)+ Vezi Cap. 2. n. 24. (N. Tr.)1 La Freud. evoluţia libidoului de-a lungul fazelor de dezvoltare împru-

bazfeazăj!pe negareainstinctuală a" oricăreimoţiuni de dorinţă. în aşa felîncît viaţa pare fondată peailgoasâ şi autodistrugere*.Un anumit "abaissementdil nrveau fnental", adică oslăbiciune în orgâriteareaierarhică a teului,1'-estesuficient pentru a pune înmişcare aceste tendinţe şiAceste avidităţi de ordininstinctual. cauzînd astfel odisociere a personalităţii,adică o multiplicare anumărului de centre degravitate ale personalităţii^(în schizofrenie asistămchiar la o fragmentaremultiplă a personalităţii.)Aceste Componentedinamice trebuieconsiderate, după gradullor de predominanţă, ca-aparţiriînd la propriu saunu personalităţii, ca vitaldecisive sau ca puresindroame. Deşi pulsiunilecele mai puternice tindindubitabil spre o activitateconcretă şi. majoritateatimpului, o impun, totuşi nuputem să le acordăm osemnificaţie exclusivbiologică, căcifuncţionarea lor concretăeste supusă unor modificăriextrem de importante dinpartea personalităţii. La ofiinţă al cărei temperamentantrenează o orientarespirituală, activitateapulsională îmbracă la rîndulei un anumit caractersimbolic. Nu este vorba desimpla satisfacere a

mută diferite forme desatisfacere, pornind cu poziţiaorală şi terniinînd cu ceagenitală. La nivelul oral. spunemcă libidoul se sprijină peinstinctul alimentar, aşa- incit amputea afirma că "^foamea",privită ca instinct, nu esteseparată de litudp, de intereselelibidinale. <N. Tr.)

Freud insistă, în a sa adoua dihotomie pulsională.asupra existenţei a douăcategorii de pulsiuni: cete caresusţin viaţa (cros) şi cele caredistrug viaţa (thanatos). De aiciideea de* distrugere şiautodistrugere văzute catendinţe pulsionale de sinestătătoare. (N. Tr.)

Scăderea nivelului mental("abaissement du niveaumental") este o limitere la PierreJanet. şi la teoria sa despreformarea simptomelor nevrotice.Jung încearcă, astfel, să evite dinnou problema fundamentală(pentru psihanaliză) a refulării,care ti aminteşte, în chipneplăcut, de Freud (v. şi Cap. 1,n. 4). în realitate nevrozele (ceamai mare parte din ele) nu pot fiexplicate tară apelul la refulare,la inconştient şi la destinulconţinuturilor refulate, in-conştiente. (N. Tr.)

06 1

07

unei pulsiuni; dimpotrivă, această activitate este

legată de "semnificaţii" care o fac mai complexă. In cazul în care proceseleinstinctuale sînt prin natura lor pure sindroame, care nu pot pretinde la realizarea lor completă la fel ca şi primele, atunci predomină caracterul simbolic al împlinirii . Fenomenologia e-rotică furnizează fără îndoială exemplele cele mai grăitoare de acest gen de complicaţii. Antichitatea tîrzie cunoştea deja fai-moasa scară de patru: Chawwa (Eva), Elena (dinTroia), Măria şi Sofia. Această serie se găseşte într-o manieră aluzivă în Faust de Goethe: unde o întîlnim mai întîi pe Marguerita, personifi-carea unei relaţii de ordin pur instinctual (Eva); apoi pe Elena, care este o figură a animei '; apoi pe Măria, ca personificare a relaţiei celeste, adică religioasă şi creştină; în fine, pe Eternul Feminin (Sofia) expresie care desemnează Sapientia alchimică. După cum o arată alegerea numelor, este vorba aici de patru grade ale erosului sexual,chiar şi de patru nivele ale imaginii animei, deci de patru stadii ale cultivării erosului. Primul stadiu, cel al Evei (Chawwa), pămîntul, este numai biologic; femeia semnifică aici mama şi nu reprezintă nimic altceva decît ceea ce trebuie să fie fecundat. Aldoilea stadiu cuprinde uneros care mai are încă o predominanţă sexuală, dar cu un caracter estetic şi romantic, iar femeia posedă deja aici cîteva valori individuale. Al treilea stadiu ridică erosul la cea mai înaltă veneraţie şi la de-voţiunea religioasă, şi astfel îl spiritualizează. Contrar stadiului Chawwa, aici avem de-a face cu o maternitate spirituală. în fine, al patrulea stadiu scoate la lumină un aspect care, în chip ne-

aşteptat, merge încă şi mai departe decît ci A< ;•.! treilea, care este totuşidificil de depăşit: stadiul Sapientia V'-.w, oare, princ ar putea depăşi înţelepciunea ceea ce este mai siînt şi mai pi: Numai prin acest adevăr care vrea adeseori ca un pic mai p 1 * ' să însemne mai mult. Acest grad. reprezintă o spiritualiza Elenei, adică a erosului pur şi simplu, fată de ce Sapientia i -te pusă într-un anumit paralelism cu Sw'amita din Cîntareu < . ' ţărilor.

în afara pulsiunilordiferite pe care nu leputem reduce, ta săforţăm, unele la altele,mai există şi diferiteleplanuri pe care se potexercita ele. Această s ta tede lucruri nefiind delocsimplă. nu este nimicsurprinzător în aceea cătransferul, aparţinînd şi elîn mare parîe !epomenelo;inst inct ive, este unproces sau o stare foartedificil de interpretat si dejudecat. Căci, aşa cuminstinctele şi conţinuturilelor imaginare specificesînt parţial concrete şiparţial simbolice (ş i deciineiective) - sau cînd una.cînd alta tot aşa şiproiecţia lor prezintă uncaracter paradoxal.Transferul este departe dea fi un fenomen univoc, şieste întotdeauna imposibilsă descoperim aprioric totceea ce reprezintă el.Aceasta este cu siguranţăvalabil şi pentru conţinutulsău specific, incestul. Seştie că conţinutul imaginaral unei pulsiuni poate fiinterpretat fie într-omanieră reductivă, adicăsemiotică, ca o auto-reprezentare a acesteipulsiuni. fie într-omanieră simbolică, casens spiritual alinstinctului biologic*. înprimul caz procesulinstinctual este consideratca efectiv, în al doilea cazca inefec-

' Aşa cum este şi cazuloricărui instinct în viaţanormală. Psihanalizafreudiană a visului ne-a arătatcum se poate deghiza libidoulsexual în visele omuluiobişnuit ca şi în cele alenevroticului. Aceastădeghizare, care este operatravaliului visului, capătă defoarte multe ori un aspectsimbolic. (N. Tr.)

Cele două maniere deinterpretare conduc ladiferenţele specifice întretehnicile de interpretare oniricăla Freud şi la Jung. în timp ceFreud ar utliza materialul oniricîn sens reductiv. scoţînd laiveală componentele sexualerefulate ale individului. Jung arprivi prospectiv, convins căvisul are o finalitate, urmăreşteun scop de atins, şi indică astfelbalizele de orientare. (N. Ir.)

108

în faţa unui cazconcret, adeseori esteaproape cu neputinţă săspui ce este spiritual şi ceeste instinctual. Ambelesînt un amestec denepătruns, o adevăratămagmă născută dinadîncurile haosuluioriginar. Cînd dăm pesteasemenea conţinuturi,înţelegem imediat de ceechilibrul psihic alnevrozatului este tulburatşi de ce, la schizofrenic,sistemul psihic se sfârîmăîn bucăţi . Acesteconţinuturi exercită ofascinaţie care îlacaparează nu numai pebolnav - aceasta este dela sine înţeles -, darpoate avea o acţiuneinductoare asuprainconştientului primuluimartor interesat, adicăasupra medicului.Bolnavul este strivit subgreutatea acestorconţinuturi inconştienteşi haotice, care existădesigur pretu tindeni, darcare s-au activat numai lael, condamnîndu-1 la osolitudine interioară deneînţeles care esteinterpretată în moderonat. Din nefericire,este foarte uşor, într-unasemenea caz, să sfîrşeştiprintr-o judecată sumarăsau să-1 angajezi pepacient pe o cale falsă,dacă nu ai o înţelegereintuitivă şi priveşti totuldin afară. Aceasta a fost,în schimb, atitudineasubiectului, şi încă demultă vreme, încît oferăel însuşi ocazia falseiinterpretări. Mai întîi, i separe că secretul s-ar aflala părinţii săi. Dar cînd sedesface această legăturăşi această proiecţie,greutatea recade în în-tregime asupra mediculuicăruia i se impuneurmătoarea întrebare:"Dar tu, tu ce faci cutransferul?"*

Din nou, diferenţelespecifice între manierele de avedea, în privinţa eti-ologieinevrozei de astă dată, la Jungşi la Freud. Jung aduce. aici.în discuţie şi problemaschizofreniei. El sugerează căaceastă afecţiune ar apărea pefundalul confruntăriipsihicului individual cuelementele arhaice alepsihicului colectiv, cuarhetipurile. El pierde dinvedere un fapt evident, şianume acela că în schizofreniese remarcă, de cele mai multeori, o predispoziţie consti-tuţională (înnăscută) pentruaceastă maladie. (N. Tr.)

^•Conţinuturileinconştiente şi haotice" decare vorbeşte Jung îmbracărareori un caracter spiritual.Mai ales în cazul bolnavilorcare nu suferă, cum

Asumîndu-şi oînţelegere cordială adecăderii psihice a pa-cientului, medicul seexpune la presiuneaconţinuturilor incon-ştiente, şi la acţiunea lorinductivă. Cazul începesă-1 (pre)"ocu-pe". Odată în plus este uşor, bachiar foarte uşor, săexplici totul printr-unsentiment de simpatiesau de antipatiepersonală. Nu realizămcă aceasta înseamnă aexplica ignotum perignotius (necunoscutulprin ceea ce este şi mainecunoscut). In realitate,aceste fenomenepersonale - admiţînd căele sînt destul deputernice pentru a puteafi determinante - sîntprecis guvernate de.conţinuturi inconştienteactivate. S-a creat orelaţie inconştientă, carecapătă acum, înimaginaţia pacientului,toate formele şidimensiunile despre careliteratura specializată neoferă detalii abundente.Datorită faptului căpacientul îi aducemedicului un conţinutactivat al inconştientuluisău, un material incon-ştient corespunzător esteconstelat şi la medic,printr-un efect deinducţie care se naşteîntotdeauna mai mult saumai puţin din proiecţii.Prin aceasta, medicul şipacientul intră amîndoiîntr-o relaţie care sesprijină pe un dat comuninconştient .

înţelegem fărăgreutate că nu este delocuşor pentru medic să iacunoştinţă de aceastăposibilitate. El resimte orezistenţă naturală în aadmite că ar putea fiafectat în ceea ce are maiintim "'de

s-ar crede, de prea multă sauprea puţină spiritualitate, ciacuză simptome care intrăîncă în sfera somaticului. Iarsimptomele (isterice saupsihotice) nu sînt altcevadecît substituţii aletendinţelor instinctualerefulate. Există, însă, şicazuri, puţine la număr, demanifestări de genul celorcunoscute de patologianervoasă care intră încategoria problemelor denatură spirituală. Repetăm,însă: aceste cazuri sînt foartepuţin numeroase! (N. Tr.)

Jung oferă (şi) aici oimagine mai degrabă idilicădespre relaţia psihanalist-pacient. în realitate, lucrurilenu stau deloc aşa. Jungîncearcă, însă, aşa cum ammai arătat, să evite limbajulfreudian în scrierile sale. Deaici, dificultăţile serioase pe

care le întîmpinâ, şisentimentul de vag, de

imprecis care transpiră dinanalizele sale. (N. Tr.)

primul bolnav venit". Iarcu cit medicul este maiinconştient într-o situaţiede acest gen, cu atît maimult va fi tentat să adopteo atitudine apotropaică,adică de refuz : personamedici, înapoia căreia seretrage, constituie în acestsens - s-au mai degrabăpare să constituie - uninstrument excelent.Rutina merge şi ea minărimînă cu această atitudine,maniera "de a şti dinainte"care face parte dintreaccesoriile apreciate alepracticianului exersat şiale autorităţii infailibile1.Dar avem de pierdut dacăne lipseşte flerul, pentrucă contaminareainconştientă oferă oposibilitate terapeuticăimportantă, care constă întransferul maladiei asupracelui care o tratează. Debună seamă că trebuie săpresupunem aici cămedicul este mai înmăsură să aducă înconştiinţă conţinuturileconstelate, altminteri s-arlăsa cu o captivitatedublă în aceeaşi stare deinconştienţă. Mareadificultate constă în

O ""atitudine apotropaică"este, aşa cum o arată şi numele,o atitudine de apărare. Aceastăatitudine este specificăorganizării sociale primitive, dareste prezentă şi azi in chipdisimulat. în cazul nostru,medicul tură experienţă psi-hologică, se apără inconştient deameninţările tulburărilor psihiceîmbrăcînd "haina" medicală,care include atît profesiuneamedicală propriu-zisă, cît şi"uneltele" , vocabularul şivestimentaţia medicale,desimile apotropaice apeleazăîntotdeauna la simbolism şi sîntactivate prin imitaţie şisimulare.(N. Fr.)

Cele mai bune exemple deatitudini de acest gen le găsimîn viaţa noastră politică, ca şi, îngeneral, în tot ceea ce are de-aface cu puterea. Deşi esteevident că "reforma'' de carese face atîta caz la noi estedeparte de a fi susţinută în chipcoerent, pragmatic, "experţii"care sînt abilitaţi sa acţioneze înacest spirit ne îndrugă verzi şiuscate despre profesionalismullor, aducînd ca mărturie înacest sens. activitatea depusăîntr-un domeniu înrudit şi, maiales. pregătirea universitară şipost-universitară. Este ca şicum un meteorolog ar încercasă-şi escamoteze erorileprognozei afirmînd că el aabsolvit facultatea demeteorologie, că a studiat laUniversitatea cutare dinstrăinătate, etc. Desigur că toateaceste '"argumente" nu justificăgreşelile comise în practică. (N.Tr.)

aceea că, adeseori,conţinuturi care în modnormal ar trebui să rămînălatente sînt activate lamedic. In realitate, eltrebuie că este un insdestul de echilibrat pentrua mai avea nevoie de aces-te poziţii inconştiente, cacompensări ale situaţieiconştiente. Cel puţin aşa artrebui să stea lucrurile. Călucrurile stau într-adevăraşa şi într-un sens maielevat, rămîne de discutat,pentru că, probabil,medicul nu şi-ar fi alesmeseria de psihiatru şi nus-ar fi interesat înparticular de tratamentulnevrozelor fără nici unmotiv; or, este cu neputinţăsă se fi dedicat acestorlucruri fără a avea cevacunoştinţe despre propriilesale procese inconştiente,în plus, acest interespentru inconştient nil esteexclusiv rezultatul uneialegeri libere, ci provinedintr-o dispoziţie naturalăcare relevă din destin şi i-ainspirat, iniţial, gustulpentru profesiunea depsihiatru. Cu cit am văzutmai multe destine umane şile-am cercetat motivaţiilesecrete, cu atît mai multam fost frapat de torţa cucare acţionează motiveleinconştiente şi de puţinulspaţiu lăsat libertăţiinoastre, naturii şiintenţionalităţii opţiunilornoastre. Medicul ştie, sau artrebui să ştie, că el nu ş!~aales la întîmplare meseriasa. iar psihoterapeutul, maiales, trebuie să fi înţeles căinfecţiile psihice, chiardacă crede că se vadescurca cu ele, sînt infond fenomene careîntovărăşesc în chipnecesar munca sa, făcîndparte din destin şicorespunzînd deci dispo-ziţiilor naturale ale vieţiisale. O asemenea viziunereprezintă totodată pentruel atitudinea justă vizavi depacient. în asemeneasituaţie el se simteimplicat personal înproblema pacientului,ceea ce crează baza ceamai favorabilă pentrutratament.

Transferul era dejacunoscut, sub numele de"raport", în psihoterapiaveche, pre-analitică şi,mai înapoi în timp, decătre medicii romantici. Elconstituie fundamentulactivităţii terapeuticedupă ce s-au disipatproiecţiile anterioare alebolnavului. Dar s-adovedit in cursultratamentului că şi

judecata mediculuipoate fi tulburată deproiecţii, într-o măsurămai mică totuşi, altfelterapia ar fi imposibilă.Deşi avem tot" dreptul săaşteptăm de ... medic ca elsă cunoască cel puţinacţiunile inconştientuluiasupra propriei salepersoane şi să le ceremtuturor celor care sepregătesc să exercitepsihoterapia să se supunămai întîi unei "analizedidactice"*, nu este maipuţin adevărat că chiar şicea mai bună formare înacest sens nu va reuşiniciodată să furnizezecunoaşterea totalităţiiinconştientului. Esteexclus ca inconştientul săfie complet "vidat", pentrusimplul motiv că forţelecreatoare sînt în măsurăîntotdeauna să nascăforme noi. Conştiinţa,oricît ar putea fi ea devastă, este şi rămînemicul cerc interior dincercul mai mare alinconştientului, insula în-conjurată de ocean; şi, caşi marea, inconştientul, deasemenea, naşte neîncetatmulţimi de fiinţe viimereu altele, aşa încît nuputem spera să lecuprindem toată bogăţia.Putem fi lămuriţi de multăvreme despre importanţaconţinuturilorinconştiente, despreacţiunea şi caracterele lor.fără să fi sondat vreodatăprofunzimea şiposibilităţile lor, căci elesînt susceptibile de variaţiiinfinite şi nu pot fidezamorsate. Singuramanieră de a le atinge înpractică constă în a încercasă furnizăm conştientului oatitudine care să-i permităinconştientului săcoopereze în loc de a seopune.

Chiar şipsihoterapeutul cel maiexperimentat trebuie sădescopere fără încetare căs-a creat o conexiune careîl priveşte, pornind de laun inconştient comun. Şichiar dacă îşi imagineazăcă posedă toate noţiunileşi toate cunoştinţelenecesare asupra

* "Analiza didactică" nudiferă cu nimic de o analizăterapeutică. Este de remarcatfaptul că Freud, care este practic"părintele" psihanalizei, nu aurmat niciodată o "psihanalizădidactică", adică unasupervizată de un alt analist..^ie şi motivul pentru care el afost atacat în cîteva rinduri demai tînărul său

... ate Jung. (N. Tr.)

iinal.arhetipurilor constelate, el va fi obligat să recunoască,\.\ că există multe altelucruri despre care cunoaşterea sa şed avea nici cea mai mică idee. Fiecare nou caz caie nea tratament aprofundat este întotdeauna un travaliu de pi JÎ aşa încît amprentele rutiniere se arată a fi odirecţie fako l ce formele cele mai înalte ale psihoterapiei se constitui' activitate foarte exigentă, în careapar adeseori probleme . solicită numai inteligenţa şi înţelegerea, ci îl revendică p< totalitatea saf. Medicul va avea tendinţa să îi ceaiă pac -■ acest angajament, dar el trebuie să fie conştient ca ace< ' genţă, ca să aibă efect,este valabilă şi în cazul lui.

Am notat mai sus că acele conţinuturi care intră în ti ai fost mai întîi proiectate, în general vorbind, asupra păun* I altor membrii ai familiei*.întrucît aceste conţinuturi aproape niciodată lipsite de un aspect erotic sau chiai sc> i lîngă alţi factoride care a fost vorba mai sus), ele pie7'i caracter incestuos clar,şi acest lucru 1-a determinat pe Fi .*

"Arhetipurile" sînt, înpsihologia lui Jung,conţinuturile inconştientuluicolectiv. Ele constituiecoordonatele pe care sedezvoltă psihicul indivizilor şioferă facultăţile reprezentativeşi imagistice care se facsimţite în creaţi,^ umane,începînd cu mitologia şi religiaşi terminînd cu reprezentărilesocial;1 politice. (N. Tr.)

+ Ideea de totalitate umanăîi este inspirată lui Jung, înacest context, de un dictonalchimic care spune cam aşa:arta (alchimică) solicită omultotal (integral). Ideea ar fi că, înprocesul de integrare apersonalităţii totale care, laJung, înseamnă unireaconştientului cu inconştientul,individul nu se poate mărgini laajutorul inteligenţei sau alculturii sale intelectuale. Acestevalori indiscutabile alecivilizaţiei moderne nu au nicio relevanţă atunci cînd neconfruntăm cu lumea stranie a

arhetipurilor. (N. Tr.)* Este vorba de proiecţia

conţinuturilor arhetipale degenul anima, animus, umbra,

etc, care contribuie laconstelarea relaţiilor noastretipice cu părinţii, cu persoanelede sex opus, etc. (N. Tr.)

114

115

şi formuleze doctrinaincestului*. Transferulexogam al acestorconţinuturi asupramedicului nu schimbănimic din situaţia creată.Medicul este inclus şi el,prin proiecţie, în aceastăstranie atmosferăfamilială incestuoasă. Deaici rezultă, în chipnecesar, o intimitateireală care îi atingedeopotrivă pe bolnav şipe medic, şi care suscităde ambele părţi rezistenţeşi îndoieli1". Este absolutinutil să opui un refuzvehement acestorconstatări făcute laînceput de Freud, căci estevorba aici de un faptempiric con-statabil şiatît de general confirmat,incit numai ignoranţii i-ar

Problema incestului, laFreud. derivă din descoperireacomplexului oedipian,considerat a ti nucleul nevrozeiumane. UI se traduce înformula: atracţia erotică acopilului faţă de părintele desex opus. sau faţă de un sub-stitut al părintelui natural.Individul luptă împotrivatendinţelor erotice incestuoaseprin refulare: pe acest fond deconflict intrapsihic se nascsimpto-mele nevrotice careintră în sfera de interes apsihanalizei. (>. Tr.)

f O asemenea intimitatepoate apărea chiar şi în vis.Cineva visează, de pildă, căeste foarte bun prieten cuînsuşi Freud, şi că acesta dinurmă îi face o vizită amicală,fâgăduindu-i, plin deamabilitate, să îi acorde cîtevaşedinţe de psihanaliză.Visătorul este extrem deîncîntat pentru că a fipsihanalizat de Freud este. fărăîndoială, o şansă pe care auavut-o puţini muritori.

întrebat ce-i sugereazăacest vis, visătorul răspunde cănu înţelege nimic din el, căeste un vis absurd, ceva ce nicinu poate fi interpretat! înrealitate, visătorul este extremde familiarizat cu psihanaliza,şi mai ales cu psihanalizafreudiană. Dar el susţine sus şitare că visul lui nu are nici unsens, contrar opiniei emise de"părintele psihanalizei" cum cătoate visele au sens şi pot fiinterpretate.

Această contradicţie oferăşi cheia visului. El disimulează,înapoia sentimentelor de stimăşi preţuire care apar în chipmanifest, o ostilitate marcată,aproape imposibil de depistat,căci ea se exprimă, în modaluziv, sub forma unei criticide factură intelectuală (viselenu au sens). Izvorul acesteiostilităţi se află în copilăriapacientului şi este legat de

relaţia sa cu mama sa naturală.Aversiunea s-a deplasat apoiasupra imaginii lui Freud. care.formal. îi amintea visătoruluide propria sa mamă! Este ceeace psihanaliza numeşte transfernegativ. (N. Tr.)

mai putea ridica obiecţii.Totuşi, interpretareaacestui fapt râmî-ne, învirtutea problematiciisale. subiectulnumeroaselor contro-verse. Oare, să fie vorbaîntr-adevăr de un instinctincestuos sau de ovariantă patologică? Saupoate că incestul estevreunul din"aranjamentele" (Adler)voinţei de putere? Să fieoare vorba de oregresiune a libidouluinormal"" la stadiiinfantile de teanui u-neisarcini vitale resimţite caimposibilă2', sau maidegrabă imaginaţiaincestuoasă este numaisimbolică şi se datoreazărstuti-vării arhetipuluiincestului care joacă unrol atît de important inistoria spiritului?'

în sprijinul tuturoracestor interpretări, atîtde fund; mental diferite,se pot aduce argumenterelativ satisfăcătoare.Conceptul care provoacă,fără doar şi poate, celmai mare scandal estecea după care incestul arfi un instinct autentic. Dardacă considerăm existenţa

cvasi-universală atabuului incestului, neeste pe-mis .să observămcă, în general, ceea ce nueste nici dorit şi nici vrutnu este necesar să fieinterzis. După părereamea, fiecare din acesteconcepţii deţin o parte deadevăr, în măsura în carecazurile concreteprezintă ca să spunemaşa toate nuanţelecorespunzătoare, dar îngrade de intensitatevariabilă. Uneoriprevalează unul dinaceste aspecte, alteori unaltul. Nu aş vrea să afirmnicidecum că cele scrisede mine pînă acum nu arputea fi com-

în nici un caz nu putemvorbi de un "instinctincestuos". Problema este multmai simplă: avem de-a face cuo tendinţă erotică îndreptatăspre mamă pentru că, la urmaurmei, mama este primapersoană de sex opus care seaflă in preajma copilului.Acest aspect îi scapă lui Jung,aşa cum i-a scăpat şi lui Freudşi psihanaliştilor din şcoala sa.(N. Tr.)

T După cum am văzut deja,"'arhetipul incestului" nutrebuie interpretat pe planulvieţii sexuale. El are odimensiune spirituală pentru căse referă la fenomenul de unirea contrariilor care este scopulfinal al misticii studiate deJuim. (N. Tr.)

117

pietate cu alte puncte devedere. Totuşi, înpractică, este de cea maimare importanţă modulcum înţelegem acestaspect incestuos.Explicaţia va varia înfuncţie de natura cazului,de stadiul tratamentului,de posibilităţile deînţelegere şi de maturi-tatea judecăţiipacientului.

Existenţa acestuiaspect incestuos nu ridicănumai o dificultateintelectuală, ea semnificămai ales că situaţiaterapeutică se complicăpe plan afectiv. La urmaurmei, în acest aspectincestuos se ascundsentimentele cele maisecrete, cele mai penibile,cele mai intense, cele maitandre, cele mai pudice,cele mai angoasante, celemai bizare, cele maiimorale, ca şi cele maisacre, cele care formeazăindescriptibila şiinexprimabila plenitudinea raporturilor umane şi leconferă o forţăconstrîngătoare. Ele seînlănţuie, invizibile, canişte tentacule de

caracatiţă, în jurulpărinţilor şi copiilor, iar,în transfer, în jurulmedicului şi pacientului.Această forţăconstrîngătoare setraduce prin caracterulireversibil şi obstinat alsimptomului nevrotic şiprin maniera lui disperatăde a se crampona delumea infantilă sau demedic. Termenul"posedare" caracterizeazăca nimeni altul aceastăstare.

Acest efectconsiderabil alconţinuturilorinconştiente ne îngăduiesă ne pronunţăm înprivinţa energiei pe careo conţin ele şi în cea aimportanţei acţiunii lor.Deşi toate posedă, atuncicînd sînt activate (adicăatunci cînd devinobservabile), o energieca să spunem aşaspecifică, care lepermite să se manifesteîn chip universal (depildă tema incestului),această energie, în cir-cumstanţe normale, nu

este suficientă pentru adetermina apariţia înconştiinţă a conţinutuluiinconştient. Aceastăapariţie necesită oanumită condiţie dinpartea conştientului.Acesta trebuie săprezinte o lipsă, subforma unei pierderi deenergie.

Energia pierdută aici vaspori în inconştientvaloarea psihică a unorconţinuturi decompensare. "Scădereanivelului mental" ,pierderea energieiconştientului este unfenomen care se mani-festă în modul cel maivizibil în "pierdereasufletului" primitivilor;aceştia dispun, de altfel,de interesante metodepsihote-rapeutice pentrua reintra în posesiasufletului pierdut.Intrucît nu este aici loculsă descriem maiîndeaproape acestfenomen, aluzia noastrăeste suficientă24. Omulcivilizat prezintă manifes-tări analoage. Şi lui i seîntîmplă, de asemenea,să-şi piardă bruscantrenul şi iniţiativa, fărăa găsi explicaţia acestuifenomen1'. Descoperireaadevăratei cauze esteadeseori un lucru dificilşi conduce întotdeauna lao discuţie destul despinoasă privitoare laculisele psihice.Activitatea vitală poate tiîn aşa măsură paralizatăde tot felul de omisiuni,de datorii neglijate, deinterese care fluctueazăcontinuu, de încăpâţînărideliberate, etc, încîtanumite cantităţi deenergie care nu-şi maigăsesc utilizarea înconştient se scurg îninconştient* undeactivează anumiteconţinuturi(compensatoare). în aşafel încît, acestea dinurmă încep să exercite oacţiune de constrîngereasupra conştientului

* Vezi şi nota J, p.107. (N. Tr.)La omul modem acest

fenomen de pierdere ainteresului libidinal pentru oactivitate anume are alteexplicaţii. LI se raportează laprincipiul plăcerii, înaccepţiunea sa freudiană, carecontrolează funcţionareaaparatului mental. La primitiv,pericolele sufletului sînt legatede reprezentări anxioaseinduse, în mare parte, pe caleainformaţiei culturale. (N. tr)

* Un termen maipotrivit pentru acest fenomen este cel de "stază libidi-nală", care face parte din vocabularul psihanalizei freudiene. Este vorba de oacumulare de libido rămas flotant în urma retragerii unei investiţii obiectale.Acumularea libidinală presupune regresia la stadii dedezvoltare şi obiecte

anterioare ( ceea ce Jung desemnează generic ca

"scurgere în inconştient"').(N. Tr.)

11

(de unde coincidenţafrecventă dintre onevroză obsesională şi oatitudine de extremăneglijare a unorobligaţii ).

Avem aici numai unadin manierele în care sepoate produce o pierderede energie. Cealaltă nuprovine dintr-ofuncţionarenecorespunzătoare aconştientului, ci dintr-oactivare spontană aconţinuturilorinconştientului careantrenează, printr-unefect secundar, osuferinţă a conştientului.Există în viaţa noastrămomente în care seîntoarce pagina. Atunciîşi fac apariţia interese şigusturi noi. care nu aufost niciodată cultivate înprealabil; sau sepregăteşte o transformarea personalităţii ( ceea ces-a numit o schimbare decaracter). în perioada deincubare a schimbărilorde acest gen, observămadeseori o pierdere deenergie la nivel conştient:noua evoluţie a sustrasconştientului energia decare avea nevoie.Această scădere deenergie apare cel maiclar în perioada careprecede apariţia uneipsihoze, ca şi în calmul şividul dinaintea unor noicreaţii"'.

Forţa considerabilă aconţinuturilorinconştiente este, aşadar,semnul unei slăbiciunicorelative la conştient şila funcţiile sale. Într-ooarecare măsură,conştientul esteameninţat cu prăbuşirea.O asemenea primejdieconstituie pentru omulprimitiv una dinîntîmplările "magice"cele mai de temut. Prinurmare, este de înţeles dece această secretăangoasă se întîlneşte. deasemenea,

Neglijarea unor obligaţiinu produce niciodată onevroză obsesională. Pentruca asemenea neglijenţe să setransforme în obsesii estenevoie ca ele să devinăobiectul deplasării unuiconflict nevrotic care nu sepoate lichida într-o manierădirectă, nedisimulată. Oobsesie larg răspîndită, înacest sens, este ideea că nu amîncuiat locuinţa atunci cînd amplecat de acasă. Ea esteînsoţită de constrîngerea

anxioasă de a ne întoarce şi dea verifica dacă am făcut-o saunu. Nu se poate puneproblema, aici. de o neglijenţă,ci de o conduită de verificarecare îşi are izvorul, de obicei,în structura specifică a per-sonalităţii individului. (N. tr)

şi la omul civilizat. încazurile grave, estevorba de teama secretăde maladie mentală, iarîn cele mai puţin grave -de teama de inconştient,pe care o trădează chiarşi omul normal, prinrezistenţa sa faţă depunctele de vederepsihologice. Aceastărezistenţă devine de-adreptul grotescă atuncicînd ea respinge oricetentativă de explicarepsihologică aplicatăproblemelor care privescarta, filozofia şi religia,ca şi cum acestea ar fidomenii în care nu are cecăuta sufletul omului sauîn care el nu ar trebui săse amestece*. Mediculcunoaşte bine, graţieobservaţiilor clinice,aceste zone fortificate:ele amintesc de poziţiileinsulare de pe care seapără nevropaţii deatacurile lăcomiei("happy neurosis island",după expresia unuia dinbolnavii mei pentru acaracteriza starea saconştientă). Dar mediculştie perfect că bolnavulare nevoie de o insulă şică, fără ea, ar fi pierdutăEa este pentruconştientul său unrefugiu şi un ultim azilîmpotriva constrîngeriiameninţătoare a

inconştientului. Acelaşilucru este valabil şi înprivinţa cercurilor tabuale fiinţei normale carenu trebuie să fie atinsede psihologie. Dar,întrucît nu s-a

* Ceea ce i se imputăpsihanalizei atunci cînd seamestecă în probleme de genulcelor semnalate de Jung estereducţionismul dogmatic.Irită, de pildă, faptul de areduce misterul creaţieiartistice la interese de ordinsexual (cum este cazul înşcoala lui Freud). Pe de altăparte, rezistenţa faţă depunctele de vedere alepsihologiei îşi are originea înmisoneismul cultural,fenomen care se înregistrează,fără îndoială, şi la omulmodern. (N. Tr.)

+ Nevroza este, într-adevăr,o "insulă fortificată" care îioferă insului, sau mai precisinconştientului său, soluţii decompromis. Afecţiuneanevrotică este, altfel spus,singura soluţie pe care a găsit-o natura pentru a realiza o re-lativă integrare a pulsiunilorinacceptabile din punct devedere cultural. în măsura încare civilizaţia modernă sebazează pe refulareapulsiunilor sexuale şi agresive,aşa cum a arătat cu justeţepsihanaliza, nu trebuie să nemire că lucrurile stau astfel. Şinu ne miră dacă ne întrebăm,fie şi numai retoric: oare, careeste destinul agresivităţii însocietăţile cu adevăratdemocratice moderne,caracterizate prinsuprapopulare şi anti-rasism?!(N. Tr.)

cîştigat niciodată un războicu o tactică pur defensivă,este necesar, dacă vrem săieşim din starea derăzboi, să angajăm nego-< ieri cu vrăjmaşul, pentrua şti la urma urmelor caresînt condiţiile sale.Aceasta este şi intenţiamedicului care îşi oferămedierea. El nu aspirănicidecum să deranjezeidila insulară, un pic camfragilă, şi nici pereţiiprotectori. Dimpotrivă, maiîntîi el trebuie să găseascăpe undeva un punct fix pecare să se poată sprijini,pentru că ar fi extrem dedificil să încerce mai întîisă-şi pescuiască pacientuldin haos. E! ştie că insulaeste mult prea strimtă, căexistenţa este mult preasăracă şi, colac pestepupăză, bîntuită de totsoiul de nenorociriimaginare, căci preamultă viaţă a fostabandonată în afară, iaraceasta a trezit din somnulsău un monstru terifiant. Elmai ştie şi că fiara aparentpericuloasă se află într-unraport secret decompensare cu insula şică va fi capabilă să-i oferetot ceea ce îi lipseşte.

Dar transferul modifică

figura psihică a medicului,şi aceasta fără ca el însuşisă-şi dea seama de laînceput: el este afectat şi,întocmai ca şi pacientul, sezbate din greu să sediferenţieze de ceea ce îl{ine captiv*. Prin urmare,vedem născundu-se, dinambele părţi, o confruntaredirectă cu tenebrele în carerezidă elementul demonic.Această încrucişareparadoxală de elementepozitive şi negative, deîncredere şi teamă, desperanţă şi deznădejde, deatracţie şi rezistenţă,caracterizează relaţia laînceputurile ei. Estestarea de miKoq KCU

cpiXia (ură şi iubire) a

LLie de la sine înţeles cătoate aceste dificultăţiconsiderabile care se nasc înprocesul terapeutic sîntvalabile numai în terapiapsihanalitică. Psihiatrul nu sepoate teme de aşa ceva, maiprecis psihiatrul de cabinet poli-clinic, pentru că tratamentul săuse rezuma la stabilirea rapidă aunui diagnostic şi lacompletarea unui reţetar care sevrea infailibil. Psihologii -nici .tît. "'Tratamentele " lor semărginesc la simple sugestii, lapersuasiune, lajfaturile bune". Asemenea practici nu au nici o relevanţăîn cazurile com-'exe descrise de Jung (N. Tr.)

elementelor, pe carealchimiştii au comparat-ocu haosul oiigi-nar aluniversului. Inconştientulactivat apare ca unamestec de contrariidezlănţuite, antrenînd caexigenţă sarcina de a le.■■ecuu-cilia, ceea ce vanaşte, spun alchimiştii,marele remediu inivcr-sal, medicina catholica..

Trebuie să subliniemcă adeseori în alchimieobscura! rra iniţial numitnigredo şi că el însuşi eraprodusul unei operaţiianterioare, aşa încît el nuconstituia pur şi simplupune "J de plecare26.Echivalentul psihic alnigredo-ului este, deasemepea, rezultatulconversaţiei preliminare,în cursul căreia, la u.,-nc-ment dat, care esteadeseori aşteptat multăvreme, este at» ?s inconştientul şi se stabileşteo identitate27 inconştientăîntre 1 o'miv şi medic .Este posibil ca acestmoment să fie perceput şiînregistrat conştient, daradeseori se mlîrnpki catotul să se petreacă înafara conştiinţei şi calegătura care s-a creat să

nu fie rec JISCS-cută decîtmai tîrziu, şi indirect,după efectele sale. Seînt'rnpUi să apară şi viseîn acel moment, semnalîndcă transferul s-a produs.De exemplu, un vis declarăcă a luat foc în beci, că unho; $-a furişat în casă, saucă tatăl a murit; poate fivorba, de asemenea, de osituaţie oarecareerotică, mai mult saumai puţin

* Pentru alchimişti nigredopoate fi înţeles ca materiaprima, adică substanţa caretrebuie să fie transformată înaur, dar şi ca fază atransformării, sau, cum amspune în psihanaliză, "stadiu".Nigredo evocă plastic starea dehaos primordial, în careelementele chimice se află, casă spunem aşa, în largul lor, înamestec, adică în armonia lornaturală, primitivă. Psihologicvorbind, nigredo este echivalentcu starea de doliu, demelancolie, de tristeţe, pentrucă regresînd la stadiul naturiisale originare personalitateaindividului a suferitconcomitent şi o mare pierdereEa a trebuit să abandonezetoate valorile morale, sociale,spirituale, era, pe care le-aîmbrăţişat pînă la un momentdat, pentru a realiza o nouăsinteză, axată pe o altă ordinementală, mult mai conformă cunatura. (N. Tr.)

122

123

echivocă28. Momentul încare are loc un vis deacest gen marcheazădebutul unei cronologiistranii care se poateîntinde pe perioade deluni sau de ani. Aş vreasă dau un exemplu con-cret de acest gen, pe carel-am observat adeseori.

în cursul tratamentuluiunei femei în vîrstă decirca 60 de ani, am fostfrapat de următorul pasajdintr-un vis datînd din 21octombrie 1938: Unbebeluş superb, o fetiţăde 6 luni, se joacă înbucătărie pe lîngă buniciiei şi pe Ungă mine,mama ei. Bunicii stau înpicioare în stîngdcamerei, iar micuţa - pemasa rectangulară dinmijlocul bucătăriei. Eustau în faţa mesei şi măjoc cu copilul. Bătrînaspune că nu-i vine săcreadă că o cunoaştem pemicuţă de numai 6 luni.Răspund că nu ar trebuisă o surprindă acestlucru, pentru că amcunoscut-o şi iubit-o pefetiţă de multă vreme.

Este cît se poate deevident că nu avem de-aface aici cu un copil caoricare altul, ci cu unuldivin. Faptul că nu sepune problema tatălui

face parte dintr-oasemenea imagine29.Bucătăria ca loc deacţiune desemneazăinconştientul. Masarectangulară estecuaternitatea, care-iserveşte de obicei cabază acestui copilexcepţional30. Acestaeste, de fapt, un simbol alSinelui care se exprimăsimbolic princuaternitate. Şinele caatare este atemporal şipreexistent oricăreinaşteri31. Dacă visătoareaeste foarte influenţatăde India, şi cunoaştebine Upanişadele, eaignoră în schimbsimbolismul medieval şicreştin care prevaleazăaici. Vîrsta precisă acopilului m-a determinatsă o rog pe aceastăpersoană să caute înnotele sale ce s-a produscu şase luni maidevreme pe planulinconştient. La data de20 aprilie 1938, ea agăsit următorul vis:

Privesc, în tovărăşiaaltor femei, un pătrat destofă cu figuwi simbolice.îndată după aceea, măaflu împreună cu altefemei v.n faţa unui copacminunat. El a crescut în

chip magnific şi iniţialam impresia că este ospecie de conifere. Apoicuget, sau visez, că esteun "copac cu maimuţe"(araucaria), ale căruiramuri cresc drept sprecer ca nişte luminări(confuzie cu cactusu'can~ delabru). în acestcopac este încastrat unpom de Crăci .//?., in aşafel încît mai întîi nu sedistinge decît un singurcopac şi nu doi.

Trezindu-se.visătoarea a scris deîndată visul, şi pentru căîn timp ce scria şi-areprezentat în faţa ochilorarborele minunat, a avutbrusc o viziune cu uncopil strălucitor, încămic, îniim ia poalelecopacului (tema naşteriipornind de la copac).Pun urmare, noul ei viseste conform primului.El descrie trenainaşterea copilului divin(strălucitor)*.

Dar, oare, ce se va fi produs cu nouă luni mai înainte de

* Tema visului (viselor)comentat de Jung poate fi cutotul alta, mult mn lumească,mai păinîntească. "Copilul"poate fi o aluzie la însuşiJung, pentru că în limbagermană se spune jung atuncicînd vrei să zici "tînăr'", pinurmare copilul (care estetinâr) î! simbolizează pe Jung.Că acest copil auc asociat cuarborele miraculos, pentru căel stă la poalele copacului, esteP>n"; î. -doială o aluzie preapuţin măgulitoare lapersonalitatea lui Jung. Şi iatăde ce.

Copacul care creşte sprecer este un simbol al ambiţiilorvirile ale femeii care, chiardacă are vîrsta de 60 de ani şia citit Upanişadele, nu estemai puţin marcată deinconştientul ei, sau mai precisde obsesiile ei din sferaprotestului viril. (Copaculînsuşi este un simbol falie aşacum o dovedesc multeilustraţii care provin dinlucrările alchimice.) Copilulmititel care stă la poalelefalnicului arbore, scoate înevidenţă, prin comparaţie, cîtde măruntă este "strălucirea"lui Jung în raport cuexigenţele femeii, care, fărăîndoială, în viaţa de zi cu zi, searată foarte îndatoritoare faţăde Jung, pe care îl considerăun geniu al psihologieiabisale. Atunci cînd o femeievrea să-şi disimulezecomplexul de inferioritate faţăde bărbaţi, le crează acestoraimpresia că ei nu se ridică lanivelul aşteptărilor ei.Visătoarea noastră nu pro-cedează altfel, numai cădeplasează totul în domeniulonric, pe planul visului. Dealtfel, în visul nostru, nu esteîntîmplător că visătoarea seaflă în tovărăşia altor femei. Eaeste, probabil, (şi) o feministăînfocată care găseşte căbărbaţii de azi nu sînt bărbaţicît (cum) ar trebui... (N. Tr.)

124această dată de 20 aprilie1938? De pe 19 şi pînă pe20 iunie 1937, visătoareapictase un tabloureprezentînd la stînga ogrămadă de pietrepreţioase de culoare,şlefuite, deasupra cărorase ară*:: un şarpe deargint, înaripat şiîncoronat. In mijlocultablo-uluj se afla o figurăde femeie goală; porninddin zona ei genitală seivea acelaşi şarpe careatingea nivelul inimiiunde năştea o stea de aurcu cinci colţuri şi cinciculori scînteietoare. Dindreapta cobora o pasărestrălucitoare care purta încioc o mică rămurîcă. Perămurică existau cinci floriaranjate într-un quater-nio,una galbenă, una albastră,una roşie şi una verde, dara cin-cea era strălucitoare- deci o evidentă structurăde mandalaj2. Şarpele îlreprezintă pe kundalinicare se ridică şuierind,ceea ce, în yogacorespunzătoaredesemnează momentul încare debutează acestproces care se termină cudeificarea în Şinele divin"(syzygia Shiva-Shakti).Acesia est tocmaimomentul naşteriisimbolice, ilustrată înacest tablou nu numai subo formă tantri-că, ci şi subcea creştină a păsării, înmăsura în care există ocontaminare întrealegoria naşterii şiporumbelul lui Noe, celcare purta ramura demăslin.

Acest caz, şi mai alesimaginea din urmă,constituie un exemplutipic de simboluri careacompaniază stabilireatransferului. Semnficaţiaclasică a reconcilieriiataşată porumbelului luiNoe, care este unincarnatio Dei, unirea luiDumnezeu cu materiacare are ca scop naştereamediatorului, drumul pecare urcă şarpele şi cares-a numit sushumna,linia mediană între cea asoarelui şi a lunii34, toateaacestea reprezintă primulgrad şi anticiparea unuiprogram care rămîne derealizat, care culmineazăla rîndul său în unireacontrariilor. Or, aceastaeste analoagă cu nuntaregală a alchimiştilor.Fenomenele precursoareau sensul unei confruntărisau a unei ciocniri brutaleîntre diferite contrarii,încît s-au numit pe bunădreptate cu numele de

haos şi ne-

greală . Aceasta din urmăpoate surveni, aşa cum s-aspus mai sus, încă de laînceputul tratamentului,dar este posibil să necesitemai întîi şi o perioadă mailungă de discuţii, ca şi ofază de "apropiere". Acestlucru este adevărat mai alesîn cazul în care pacientulprezintă rezistenţe violenţeîntovărăşite de angoasă35

faţă de conţinuturileactivate aleinconştientului. Asemenearezistenţe îşi au raţiunea lorde a fi şi o profundălegitimitate, de aceea nutrebuie pentru nimic înlume să încercăm să lebus-culăm prin persuasiunesau prin orice altă metodăde convingere. Nici nutrebuie să le di* îinuămimportanţa, să iedevalorizăm sau să leridiculizăm; dimpotrivă,ele trebuie luate în seriosca nişte mecanisme deapărare de o importanţăvitală împotrivaconţinuturilor extrem deputernice [aleinconştientului] pe care cugreu le putem controla. Ingenenl vorbind, am puteastabili ca regulă căslăbiciunea punctului i ivedere conştient este pro-

porţională cu forţarezistenţei, Acolo undeexistă rezistenţe puternicetrebuie aşadar să fim atenţila raportul conştient cu pa-cientul şi, eventual, săfortificăm punctul său devedere conştient în aşa felîncît să se acuze el însuşide inconsecvenţă, maitîrziu,

* Haosul este doar aparentlocul confruntării contrariilor.De fapt, el indică o "ordine",alta decît cea stabilită de lumeacivilizată şi numită cosmos (încare "ceea ce se aseamănă seadună", iar contrariile seresping). în realitate, în haossînt strînse laolaltă, şi fărătensiune conflicruală, toatecontrariile. O confirmare aacestei idei o găsim şi la chinezi,în ''Cartea Schimbărilor'" (}7Jing), unde citim la hexagramanr. 3, "Dificultatea iniţiala", căunirea contrariilor (în speţă.Cerul şi Pâmîntul, principiileyin-yang, etc.) produce o starehaotică din care nu lipseşte,însă, ordinea.Despre negreală (nigredo) vezi şi nota *, p.123. (N. Tr.) 1 Jung este de părere că rezistenţele pe care le arată pacientul faţă de inconştient sînt motivate de nivelul scăzut ai dotării sale intelectuale. în fond, ne împotrivim la ceva ce nu înţelegem. în acest sens, intră in sarcina analistului să umple iacuneîe intelectuale aic pacientului său. (N. Tr.)

127

atunci cînd situaţia va luaun alt curs. Trebuie săfacem aşa pentru că nuputem şti niciodatădinainte dacă conştientulfragil al bolnavului estecapabil să suporte asaltulinconştientului. Mai multchiar: trebuie săcontinuăm să fortificămpunctul de vedereconştient (agentulrefulării după Freud )pînă cînd, în chipspontan, bolnavul va fi înstare să permită el însuşiinconştientului să iasă lalumină1. Dacă dinîntîmplare avem de-aface cu o psihozălatentă*6, care nu poate fidepistată din capullocului, putem evitaerupţia devastatoare ainconştientului sau oputem para la timp,graţie acestei modalităţiprudente de a proceda. înorice caz, mediculrămîne cu conştiinţacurată, în asemeneasituaţii, pentru că a făcuttot ce i-a stat în putinţăpentru a evitadeznodămîntul fatal37. Nueste inutil să adăugăm căo atare consolidare apunctului de vedereconştient posedă în sine

deja o mare valoareterapeutică şi esteadeseori suficientăpentru a obţine rezultatesatisfăcătoare. Ar fi oprejudecată eronată aceeade a crede că analizainconştientului ar fipanaceul şi că, prinurmare, trebuieîntreprinsă în toatecircumstanţele. Analizainconştientului seaseamănă cu o intervenţiechirurgicală şi nu tre-

"Agentul refulării" esteeul individului instrumentatde supraeu. Refu-larea, laFreud, împrumutăîntotdeauna o dimensiunemorală. Jung nu se referă lao confruntare morală cuinconştientul pentru că are învedere mai ales inconştientularhetipal, arhetipul. Prinurmare, problema sedeplasează, la el, pe planuldotării intelectuale asubiectului (pacientului). Deaici nevoia de a forthicapoziţia intelectuală a celuicare se confruntă cuinconştientul. (N. Tr.)

+ Jung foloseşte aicitermenul de "refulat"provocînd astfel o confuzieîntre inconştientul colectiv,care nu este niciodată refulat,şi inconştientul personal careeste echivalent cu "refulatul",la Freud. El pendulează astfelîntre problema asimilăriiinconştientului personal, care

ar fi sarcina psihanalistuluiJ.eudian, şi sarcina integrăriiincoiiştientului colectiv, cares-ar bucura de in-'eresuljunghienilor. (N. Tr.)

buie să recurgem labisturiu decît dacăeşuează toate celelaltemijloace*. Atunci cîndinconştientul nu seimpune+, este mai binesă-1 lăsăm în pace. Deaceea cititorul ar trebuisă se convingă căexplicaţiile meleprivitoare la transfer nusînt nicidecum expuserutinei cotidiene apsihoterapeutului, ci maidegrabă unei descrieri afenomenelor care seproduc în cazul uneirupturi (care poate fievitată) a obstrucţieinormale a conştientuluifaţă de inconştient.

Cazurile în care sepune cu cea mai mareacuitate problemaarhetipală a transferuluinu sînt întotdeuna ceeace numim "cazuriserioase", adică maladiigrave. Fără îndoială căexistă şi aşa ceva, dar potexista de asemenea şinevroze "uşoare" sau purşi simplu oameni care audificultăţi psihice cărorane-ar fi dificil să lepunem un diagnostic.Este remarcabil cătocmai aceste persoanepun mediculuiproblemele cele maidificile, de care elesuferă din plin, fără aprezenta totuşi osimptomatologienevrotică care să nepermită să le catalogămca boli*. Nu le

* Analiza inconştientului nu este o practică facilă, care să poată fi încheiată cu succes după numai cîteva zile sau săptămîni. Ea necesită un timpîndelungat, care se întinde adeseori pe o perioadă de mai mulţi ani, pentru căprocesul de asimilare implicătransformări structurale aie mentalităţilorconştiente, iar aceste restructurări nu se activează peste noapte. (N. Tr.)

' Inconştientul esteprezent tot timpul în viaţanoastră în stare de veghe sauin somn. Jung ar trebui să serefere aici, din nou, lainconştientul colectiv, care nueste prezent neapărat, zi de zi,în viaţa noastră curentă. (N.Tr.)

* Bolile despre care pomeneşte mereu Jung nu sînt "boli" în sensulobişnuit, medical, al cuvîntului. Nici nevrozele şi nici psihozele, atunci cîndnu depistăm deteriorări organice care s-ar face vinovate de apariţia acestorafecţiuni, nu pot fi numite pur şi simplu "boli". De aceea, diagnosticul pusunor asemenea afecţiuni nu reprezintă nimic mai mult decît o încercare, decele mai multe ori eşuată, de a

le cataloga cumva, de a le sistematiza. în oricecaz, pacientul nu are nimic decîştigat de pe urma aplicării

unor asemeneaprocedee. (N. Tr.)

129

128putem desemna decît cao suferinţă acută,, opassio a sufletului, unmorbus animi (o maladiea spiritului).

Relaţiei de încrederecare s-a stabilit întrebolnav şi medic, lanivelul conştient, i seopune conţinutulinconştient constelat, alecărui proiecţii creazâ oatmosferă de iluzie caredă naştere unorneînţelegeri, sau care,dimpotrivă, produc oarmonie incredibilă, acestdin urmă caz fiind încă şimai neliniştitor decîtprimul*. Dacă este săpunem răul în faţă, primulcaz ar putea interzice purşi simplu tratamentul, întimp ce al doilea obligăla mai mari eforturipentru a descoperipunctele de diferenţiere.în ambele cazuriconstelareainconştientului se arată afi un factor neliniştitor.Situaţia devine confuză,ceea ce corespundeîntocmai naturiiconţinutului inconştient:el este sumbru şi negru -nigrwn nigrius nigro(negru mai negru decîtnegrul)38 - aşa cumspuneau pertinentalchimiştii, şi în plus, eaeste încărcată cu tensiuniprimejdioase între poliiopuşi, cu toată inimiciţiaelemento-rum (ostilitateaelementelor între ele).Ne găsim astfel într-unhaos impenetrabil, acesttermen fiind unul dinsinonimele enigmaticeiprima materia . Aceastaare ca echivalent naturaconţinutului inconştient,cu deosebirea că el nu semanifestă într-o substanţăchimică, cum este cazulîn alchimie, ci îninteriorul fiinţei umane.De altminteri este evidentcă, chiar şi la uniialchimişti, prima materiaeste extrasă din om, aşacum am arătat

Mult mai simpluexplicat, şi mai adecvat:relaţia care se stabileşte întrepacient şi psihanalist are uncaracter ambivaler>t. în fond,ea respectă structura oricăruitip de relaţie interurnană:armonia adusă la extremă setransformă în conflict şiviceversa. (N. Tr.)

Prima materia estesubstanţa care se transformă şitotodată substanţairansformantă (caretransformă), ea este substanţaPietrei filozofale (lapisphilosophorum); dacă este

echivalată cu haosulelementelor atunci putem de-!

uce că "substanţa" pietreieste tocmai caracterul eimonolit, unitar (v. şi nota* rp. 123). (N. Tr.)

în Psihologie şialchimie39. Această primamateria sau Piatrăfilozofală căutată secolede-a rîndul şi niciodatăgăsită, trebuie să fiedescoperită în fiinţaumană, după cum auintuit chiar şi unii dintreei40. Totuşi acest conţinutnu poate fi decelat :.i inte-grat direct: acest lucru nuse poate face decît prinocolişul pio-iecţiei. îngenere, inconştientul semanifestă mai întîi înproiecţie; acolo unde separe că a erupt într-omanieră imediată, ca înviziuni, vise, iluminări,psihoze , etc, putemdovedi mereu că auexistat mai întîi condiţiipsihice în care proiecţiaapfrea cu evidenţăt. Unexemplu clasic este, laPavel, persecuţia fai aticăa creştinilor care aprecedat apariţia luiChristos.

Conţinutul labil,înşelător, seînteietor, decare este f« >ss;latpacientul ca de un demon,apare între medic şi el, caun al crtiictt partener carecontinuă să-şi facă jocul,cînd infernal, emu ino-cent, ca cel al unuispiriduş. Tocmai de aceeal-au persomîica;alchimiştii ca Hermes sau

Mercur, zeul revelaţiei,concomitent şmecher,înţelept şi mincinos, şi selamentează că au fostpăcăliţi de el, deşi îi daunumele cele mai nobile,care îl plasează chiar învecinătatea divinităţii41.Şi cu toate astea eirămîneau, lucra deconsemnat, nişte bunicreştini a căror sinceritatenu putea fi pusă laîndoială, iar tratatele lorîncepeau sau se sfirşeauprin invocări pioase42.Totodată aş comite omutilare de nejustificat aadevărului dacă m-aşmulţumi să menţionezdoar descrierea negativă apersonajului, poznelelui de spiriduş, bogăţiainventivă fără hotar dincare răsar neîncetat idei,invitaţiile insidioase şiintri-

Jung pune pe picior deegalitate psihoza cu visele,viziunile sau iluminările, daracest lucru nu trebuie săinducă în eroare. Pentru că else referă aici la psihozeledeclanşate de erupţiainconştientului colectiv, deprezenţa arhetipului, ceea ce seîntîmplâ, în realitate, de puţineori. (N. Tr.)

■ Aşa cum a încercat sădemonstreze Jung în cazul citatal pacientei în vîr-stă de 60 deani. (N. Tr.)

1gile sale, ambiguitatea şirăutăţile adeseoridenetăgăduit. El este capabilşi de fapte total opuse,care m-au făcut să înţelegde ce alchimiştii i-auatribuit Mercurului lor celemai înalte calităţispirituale, în ciudacontrastului strigător la cercu partea negativă a naturiisale. Conţinuturileinconştiente au efectiv omare valoare, căciinconştientul estefinalmente matriceaspiritului uman şi a tuturorinvenţiilor sale . Dar oricîtde frumos şi de bogat ar fiacest aspect care constituiecelălalt aspect, el nucontribuie mai puţin, înmodul cel mai primejdioscu putinţă, la inducerea îneroare, şi aceasta tocmaidatorită caracterului săunuminos. Ne gîndiminvoluntar la acei diavolide care vorbeşte sfîntulAtha-nasie în a sabiografie a sfmtului Anton,care ţin discursuri pioase,cîntă psalmii, citesccărţile, sfinte şi - încă şimai grav - spun adevărul.Dar trebuie să învăţăm, încursul acestei lucrări difi-cile, să luăm adevărul,frumosul şi binele de

oriunde le găsim. Adică,adeseori, nu tocmai deunde le căutăm: ci maidegrabă din scîrnă saude sub pazaDragonului1. 'Instercore inve-nitur "(s-agăsit în excremente), ziceo formulă magistrală a al-chimiei, iar. ceea ce s-agăsit în aşa ceva nu estemai puţin

Este vorba, desigur, deinconştientul colectiv, dearhetip. Pe de altă parte, amputea specula un pic arătînd căorice invenţie umană are,înainte de toate, un destininconştient, la fel cum oricefapt psihic începe prin a fi in-conştient, etc. Totodată, nutrebuie să neglijăm rolulinformaţiei culturale transmiseprin contactele sociale, alachiziţiei culturale, înstructurarea spiritului uman.La drept vorbind, în lipsaacestor achiziţii ne-ar fi greu,dacă nu chiar imposibil, săvorbim de spirit. (N. Tr.)

Aurul alchimiştilor(aurum non vulgi) nu esteniciodată aurul pe care îlcunoaştem cu toţii, aurulobişnuit. De asemnea, demulte ori prima materia esteo "substanţă" pe care nimeninu dă doi bani. Simbolurile eiinspiră mai degrabă dezgustul.Toate aceste imagini evocăadevăruri psihologice şi spiri-tuale confirmate şi în practicapsihanalitică. (Vezi şi notelemele privind procesul unirii

contrariilor, etc, înintroducerea la C.G.Jung,Analiza vise/or, AROPA,1998.)

preţios. Excrementele nusînt astfel transfigurate darnici răul nu este depreciat,iar toate acestea laolaltănu micşorează cu nimicharul lui Dumnezeu.Contrastul este totuşipenibil şi paradoxuldeconcertant. Cugetări caacestea:

Cer susCer josAştri susAştri josTot ceea ce estesusEste şi josPrimeşte astaŞi bucură-te"43

sînt de un optimism foarte superficial şi uită tortura morală pe care o nasc opoziţiile violente, caşi importanţa valorilor etice.

Munca cu materiaprima, cu conţinutulinconştient, reclamămedicului o răbdareinfinită, perseverenţă44,echilibru sufletesc, ştiinţăşi competenţă; iarbolnavului îi cere unangajament total şi ocapacitate de a suferi, carenu-1 ocoleşte nici pemedic. Semnificaţiaprofundă a virtuţilorcreştine, mai ales a celormai înalte dintre ele,devine atunci evidentăchiar şi necredinciosului,căci se dovedeşte că el arenevoie de toate pentru a-şisalva fiinţa conştientă şiexistenţa sa omenească deacest fragment de haos acărui stăpînire integralăconstituie o încercareieşită din comun. Cîndlucrarea reuşeşte, ea areadeseori efectul unuimiracol, şi înţelegem dece strecura alchimistul înreţetele sale un *'Deoconcedente" (dacă vreaDumnezeu) venind dinadîncurile inimii sale, saude ce credea el căîmplinirea operei salenecesita un miracol divin.

132

Probabil că i se pareciudat cititorului faptul căun ''tratament medical"poate provoca asemeneaconsideraţii. Deşi esteimposibil, în privinţabolilor corporale, săcităm o metodă sau unremediu despre care amputea afirma căacţionează infailibil întoate circumstanţele,există totuşi multe caredau se pare rezultatul

dorit, fără ca bolnavulsau medicul să simtă ceamai mică nevoie de aadăuga un "Deoconcedente". Dar noi nune ocupăm aici de corp,ci de suflet. De aceeasîntem obligaţi să vorbimo altă limbă decît cea acelulelor organice şi abacteriilor, o limbăadaptată la naturasufletului, şi mai trebuiesă adoptăm şi o atitudine

Oupavco avo oupaua) Kaxcoaorpa avco aaipa Katoo7ICU) O CO)(0

TOITO K(XTCO

rana

care măsoară primejdia şise arată la înălţime. Şiiotul trebuie să fieautentic, altminterirămîne ineficace, în cazcontrar avînd de suferitambii parteneri. Formula"Deo concedente" nu esteo figură de stil, ciexpresia unei anumitestări de spirit: aceea aunui om care nu crede căştie întotdeauna totul, şicare este conştient că areîn faţă, în materiainconştientă de care seocupă, o fiinţă vie, unMercur paradoxal, aceladespre care spunea unmagistru: "Iar el esteacela pe care natura 1-arealizat în chip parţial şi1-a format ca o formămetalică, sau 1-a lăsatimperfect" ", dar careeste un element al naturiicare tinde din toateforţele sale spre ointegrare în totalitateaomului. Se pare că el esteo fărîmă de sufletoriginar, în care nici oconştiinţă nu a penetratpentru a aducediscriminarea şi ordinea,"o natură dublă unificată"(Goethe) de oambiguitate abisală.

întrucît nu ne putemimagina de-adevăratelea -cîtă vreme nu ne-ampierdut simţul critic - căumanitatea actuală va fiatins cel mai înalt gradde conştiinţă posibil,trebuie să mai existe un

Mercurul este o "fiinţă"parţială şi incompletă pentrucă el împărtăşeşte deopotrivăşi natura metalică (solidă) şicea acvatică (lichidă). Deaceea el este unul dinsimbolurile preferate alealchimiştilor arunci cînd sereferă la idealul operei lor. (N.Tr.)

"rest" de psihicinconştient şi susceptibilde evoluţie a căruidezvoltare are dreptconsecinţă o mai mareextensie ca şi o dife-renţiere mai amplă aconştiinţei. în ce măsurăacest "rest" este mare saumic, nimeni nu o poatespune: nu există, de fapt,nici o scară care să nepermită să măsurămposibilităţile conştiinţei,şi cu atît mai puţin celeale inconştientului. înorice caz, nu există nici oîndoială asupra existenţeiunei masa confusa deconţinuturi arhaicenediferenţiate, care nu seobservă numai în psihozeşi în nevroze ; eleconstituie, deopotrivă,"scheletul din bufet" alnumeroaselor persoanecare nu sînt într-adevărpatologice. Fiecare areproblemele şi dificultăţilesale pe care le suportă cape lucruri banale, fără a-şida seama ce semnifică înfond ele. De ce nu sîntmereu mulţumit? De cenu sînt raţional? De ce nufacem numai binele şimai lăsăm un colţişor şipentru rău? De ce facemprostii şi nu le putemevita cu puţinăcircumspecţie? Şi încă:de ce sîntem întotdeaunacontracaraţi şi paralizaţiatunci cînd avem celemai bune intenţii? Cumeste oare cu putinţă săexiste oameni care nuobservă nimic din toateastea, sau care nu sîntnici măcar capabili sărecunoască că aşa staulucrurile? De ce unPitagora, în urmă cu douămii patru sute de ani, nu aizbutit să fondeze o datăpentru totdeauna regatulînţelepciunii, sau creşti-nismul - împărăţia luiDumnezeu pe pămînt?

Biserica afirmă că există Diavolul, principiul răului, pe care ne place să ni-1 reprezentăm cu picioare copitate, cu coarne şi cu

Jung se foloseşte denoţiunile alchimice într-omanieră liberă, nesistematică,în aşa fel încît ele pot însemnaaproape orice în funcţie decontextul filozofic saupsihologic adus în discuţie.Aici, massa confuzadesemnează, de pildă,conţinuturile psihiceinconştiente refulate,"refulatul" în sens freudian,adică ceva ce trebuie integrat,conştientizat, cu ajutorulpsihanalizei. O altă viziunejunghiană este aceea căinconştientul ar conţineposibilităţi creatoarenebănuite, ceea ce este.desigur, o speculaţie cu iz

romantic care nu are nimic de- a face cu psihanaliza. (N. Tr.)

13

rica creştină exprimă într-o manieră aproapeperfectă natura ex-perienţei interioare. Eleconţin o cunoaştereaproape de nedepăşit amisterelor sufletului, pecare o transmit cuajutorul imaginilorsimbolice. Iată de ceinconştientul oferă oafinitate naturală cuconţinutul spiritual careeste cel al Bisericii,adică, tocmai cu formadogmatică, caredatorează aspectul săudisputelor dogmaticeseculare atît de absurde inochii epocilor ulterioare,şi care sînt totuşiexpresia eforturilorpasionate ale multoroameni

Biserica i-ai oferi,deci, o posibilitate realăcelui care caută sâ-;uprocure o formă pentruhaosul inconştient, dacănu am şti oă orice iucrareumană, chiar şi cea maiperfectă, rămîne incom-pleta. Este un fapt acelacă întoarcerea la oconfesiune ia Biserică,nu este obligatorie. Existămult mai multe cazuri deînţelegere maiaprofundată a religiei îngeneral şi de relaţie maiinteriorizată cu ea, carenu trebuie confundate cuadeziunea la oconfesiune''. Şi aceastapentru că atunci cîndcineva a înţeles le-gitimitatea celor douăpuncte de vedere caresînt cele ale celor douăramuri separate alecreştinătăţii, îi esteimposibil să declareexclusiv valabilă una saualta dintre ele; pentru a oface ar trebui aă se mintăpe sine. Ca creştin,trebuie să recunoască căaparţine unei creştinătăţidivizate de patru sute deani, şi că credinţa sacreştină, departe de a-iadiuc eliberarea., îlazvîrle in confiatul ?!divizarea de care suferă şicorpul lui Christos.Acestea sînt faptele pecare nu le pot schimbaBisericile atunci cînd îlpresează pe creştin săaleagă, ca şi cum ar fiferm stabilit că ambeledeţin adevărul absolut.Un asemenea punct devedere nu este în acord cuomul modern: el esteperfect capabil să vadă înce îi este superior

protestantismulcatolicismului, şiviceversa; el îşi da seama,cu o dureroasă evidenţă,că presiunea Bisericilor îlobligă să

adopte o unilateralitatecontrară cunoaşteriisuperioare, să păcă-tuiască împotrivaSfîntului Duh. El înţelegechiar şi de ce Bîse ricilesînt obligate să procedezeastfel, şi ştie că trebuie săfacă astfel, pentru ca niciunul din preafericiţiicreştini să nu-si ima-gineze cumva că.răscumpăraţi,tranchiUzaţi şi eliberaţide orice angoasă, ar puteasă se odihnească de acumla sînul unui Abra-hamanticipat. Păiimirea luiChristos continuădeoarece viaţaChristosului în corpulmistic, adică viaţacreştină din cele douăpărţi ale barierei, estedivizată împotriva eiînşişi, şi nimeni dacăeste onest, nu poşte n;^gaaceastă divizare. Prinurmare, noi sîntem însituaţia unui nevrozatobligat să se împace cudureroasa constatare căeste prizonierul unu;conflict. Tentativele salerepetate de a refula purşi simplu partea opusănu au făcut decît să-iagraveze nevroza, lată dece medicul trebuie să-lsfătuiască să accepte maiintîi existenţaconflictului, ca şi sufe-rinţa pe care o antrenează

el în chip inevitabil,altminteri conflictul nu arputea fi soluţionatniciodată. Europeniiclarvăzători - cel puţincei care sînl interesaţi deacest gen de probleme-sînt, prin urmare, maimult sau mai puţinconştient, catolici pro-testanţi şi protestanţicatolici, şi nu sînt astfelmai puţin cveştini! Să nucumva să mi seobiecteze- ca mi existăaşa ceva; eu am văzut dinambele tipuri, şi aceastami-a întărit speranţele pecare mi l-am pus îneuropeanul viitorului.

Totuşi, pentru marelepublic, decizia negativăîn faţa confesiunilorprovine muli mai puţindin convingerilereligioase bine stabilite,cît mai ales dinparticiparea la fenomenulgeneral de declinspiritual şi de ignoranţăîn materie de religie. Arputea să ne indignezeabsenţa notorie aspiritualităţii la oameni .Dar cînd

în realitate, nu putemvorbi de o lipsa despiritualitate. Oamenii care nucred în Dumnezeu aşa cum ofiic creştinii devotaţi, cred înalte forme ţi formulereligioase, multe <iui deoroveiviui OL:> Orient. Apoimai suit şi super-

eşti medic, nu gîndeştisistematic că boala saupacientul sînt de reacredinţă, sau că acestadin urmă prezintă ooarecare inferioritatemorală; mai degrabă aitendinţa să crezi cărezultatul negativ îşi arecauza în remediulfolosit. Deşi avem totdreptul să ne îndoim căomul va fi făcut, în cursulcelor cinci milenii decivilizaţie oferite ochilornoştri, progrese moraleconsiderabile sau măcarsensibile, nu putem negatotuşi că conştiinţa sa şifuncţiile acesteia s-audezvoltat într-o manierădemonstrabilă. Mai întîiconştiinţa a căpătat, subforma ştiinţei, o extensiecare ni se pare imensă.In plus, diversele salefuncţii nu numai că s-audiferenţiat, dar au şitrecut într-o mare măsurăla dispoziţia eului, ceeace vrea să însemne că şivoinţa omului s-adezvoltat. Acest lucrueste mai frapant cîndcomparăm în detaliustarea noastră spiritualăcu cea a primitivilor.încrederea noastră în eu acrescut considerabil, în

comparaţie cu epocileanterioare, ba chiar s-adistanţat cam periculos,încît atunci cînd maispunem "dacă vreaDumnezeu", nici nu maiştim ce înseamnăaceasta, căci adăugămîntr-un suflet: "Cînd vreiceva, poţi". Şi, oare, cuii-ar mai veni ideea săapeleze mai degrabă laajutorul lui Dumnezeudecît la bunăvoinţaomului, la conştiinţadatoriei sale, la raţiuneasau la inteligenţa sa?

Orice am gîndi peseama acestortransformări ale stăriide spirit la oameni, nuschimbă nimic dinrealitatea existenţei lor.Or, atunci cînd seschimbă considerabilatitudinea conştientă aunui individ, setransformă şiconţinuturileinconştiente constelatede noua situaţie. Şi cucît se îndepărtează maimult situaţia conştientăde un anumit punct deechilibru, cu atît este

stiţiile care nu-i ocolesc peindivizii care nu s-au ridicatpînă la subtilităţile crezului,sau ale metafizicii clasice.

Superstiţiile evocă şi elereligiozitatea, dacă avem învedere că aceasta din urmă nuse limitează la religia creştină,la monoteism, etc. (N. Tr.)

mai puternică şi maiprimejdioasă tendinţacompensatoare aconţinuturi lorinconştiente careîncearcă să restabileascăegalitatea, în final rezultăo disociere: pe de o parteconştiinţa indi vidualăîncearcă convulsiv să-şiscuture bine adversarulinvizibi' (atunci cînd nuajunge pînă acolo încîtsă gîndească că vecii.J.său este diavolul), pe dealtă parte ea sucombă dince în ce mai mult voinţeitiranice a unei guvernăricontrare interioare, careprezintă toatecaracteristicile unei sub-umanităţi şi ale unei su-pra-umanităţi demonice .

Atunci cînd parvin laaceastă stare milioane deoameni, r? zultă osituaţie de ansamblu pecare o cunoaştem graţiespectacolului plin deînvăţăminte care ni seoferă de vreo zece ani în-coace. Acesteevenimentecontemporane, chiar şi însingularitatea lor, îşirevelează culiselepsihologice. Distrugerileşi devastările dementesînt reacţia deîndepărtare a conştiinţeiîn raport cu poziţia deechilibru. De fapt, existăun echilibru între eu şinon-eul psihic, o religio,adică "'o luare înconsiderare scrupu-loasă"50 a prezenţei"puterilor'" inconştiente,care nu poate fi neglijatăfără primejdie. Aceastăturnantă s-a pregătit cumai multe secole înurmă, în urma uneischimbări a situaţiei con-ştiente. Oare, s-au adaptatBisericile la aceastăevoluţie seculară?Desigur că adevărul lorse poate proclama"etern" cu o legitimitatede netăgăduit, dar hainasa temporală trebuie săplătească tributul, ca totceea ce se trece: eatrebuie să ţină cont deschimbarea psihică.Adevărul etern arenevoie de limbajul umancare se schimbă odată cuspiritul timpului.Imaginile primordialesînt susceptibile detransformări infinite; elerămîn totuşi aceleaşi,numai că nu pot fiînţelese din nou decîtsub o formă nouă. Ele

* Ambele împrumută dinnatura refulatului de sorgintecreştină: lumea biologică,animală, cu instincteleagresive şi sexuale şi voinţade putere. (N. Tr.)

solicită fără încetare ointerpretare nouă dacă nuvrem să rămînă maiprejos, pe măsură ce seaccentuează caracterulperimat al conceptuluicare le exprimă, în faţatransformărilor fără şirale celui pe carealchimiştii l-au botezat:"fugax iile Mercurius"5],Am lăsa astfel să nescape un duşman foarteutiL chiar dacă este şiprimejdios. Oare, ce s-afăcut cu "vinul nou dinbutoaiele vechi"? Undesînt răspunsurile lamizeria şi disperarea uneinoi epoci? Oare, cine asesizat măcarproblemele spiritualestîrnite de dezvoltareaconştiinţei moderne?Niciodată, odinioară, nus-a mai văzut unasemenea hybris alvoinţei şi al puterii caresă se impună adevărului"etern".

Fără îndoială că existăaici, în afară de motivede ordin personal, raţiuniprofunde care fac ca ceamai mare parte a Furopeisă sucombe "neo-păgînismului", adică anti-creştinistnr.'ui, şi săinstaureze un idealreligios de putereterestră in opoziţie cuidealul de iubire care sebaza pe un fundamentmetafizic. Dar refuzul dea adera la o Biserică nuînseamnă întotdeauna oatitudine anti-creştină; eposibil ca el să traducătocmai inversul, adică oredescoperire aîmpărăţiei lui Dumnezeuîn inima omului, acolounde s-a împlinit "ininterioribus acsuperioribus suiş" (k\părţile interioare şisuperioare), dupăcuvintele lui Augustin,"misterul pascal"'2. înrealitate, această ideeveche, caducă de multăvreme, a omului-microcosmos, constituieun mare adevărpsihologic care rămîneîncă de descoperit.Odinioară ea eraproiectată în corp, aşacum şi alchimia proiectapsihicul inconştient însubstanţa chimică. Daraltfel stau lucrurile dacăcu-vîntul microcosmosdesemnează lumea şiaceastă natură interioarăcare ni se dezvăluie îninconştient. Unpresentiment al acestuiadevăr se găseşte şi încuvintele lui Origene:"înţelege că şi tu eşti olume în miniatură, şi căexistă în tine soarele, luna

şi stelele"^. Şi tot aşacum lumea nu constănumai dintr-o multi-

plicitate de elementeincoerente, ci se sprijinăintegral pe unitate însînul lui Dumnezeu, totaşa omul nu trebuie să sedizolve în multiplicitateacontradictorie aposibilităţilor şitendinţelor pe care i leprezintă inconştientul, citrebuie să devină,dimpotrivă, unitatea careîmbrăţişează aceastădiversitate . Origenespune minunat: "Tu vezicum cel care pare să fieunu nu este unu.dimpotrivă se pare căexistă în el tot atîteapersoane cît şi feluri de afi"54, A fi posedat decătre inconştientînseamnă a fi îm-bucâţitîntr-un număr mare defiinţe şi lucruri, aceastaeste o "disjuncţie". lată dece idealul creştin este,după Origene, de imadeveni un om interiorunificat*^5. Desigur căpunînd accentul în chipunilateral pe apartenenţala comunitatea religioasăexterioară nu atingemacest scop, ci oferimdezintegrării interioareun vas exterior, maiprecis această comunitateeciezială. tară atransforma disjuncţiainterioară într-oconjuncţie1".

Acest conflict dureroscare începe cu nigredosau tenebroşi-tas estedescris de alchimişti subdiverse forme: separareasau divizareaelementelor, dizolvare,calcinare, incinerare,dezmembrarea corpuluiuman, sacrificareaanimalelor, a-i tăiamîmile mamei, a smulgeghiarele leului, dispariţialogodnicului în corpullogodnicei în care sedizolvă în părticeleinfime, etc^6. în

în psihoze avemîntotdeauna de-a face cu oscindare a personalităţiiumane (este vorba, desigur, depersonalitatea psihică) în aşafel încît anumite componentelegitime ale întregului sînlîndepărtate şi privite ca străineeuiui subiectului. Unificareapersonalităţii sub patronajulaceluiaşi eu, adică asumareaconştientă a totalităţii umane(care include conjuncţiaconştient-in-conştient) esteceea ce propune pe bunădreptate Jung. (N. Tr.)

Conflictele interioare sepot transfera în conflicteexterioare, ca în cazuldisputelor sectaie. O ideesurprinzător de asemănătoaregăsim în taoismul lui ZhuangZi unde citim că dacă tao-uldinăuntrul nostru este scindat,întreaga noastră eficacitate serisipeşte inutil în disputeexterioare (Zhuang Zi, Tao în■jfo'lsrr.e, AROPA, ! W l). (N.Tr.)

142cursul acestei extremedisjuncţii se produce otransformare a acesteifiinţe, substanţe sauspirit, care se reveleazămereu a fi listeriosulMercur, adică elproduce pas cu pas,forme animalemonstmoase, o ressimplex, care estedesigur unul şi acelaşilucru, dar care secompune totuşi dintr-odualitate ("naturadublă unificată" a luiGoethe). Prin procedeeşi sub forme variate şinenumărate,alchimistul încearcă sădepăşească acestparadox sau aceastăantinomie şi să-1obţină pe Unul din doi.Dar mulţimeasimbolurilor şi apracticilor salesimbolice dovedeşte cărezultatul esteîndoielnic. în realitate,sînt rare simbolurilesco^ pului de atins acăror natură dublă sănu fie imediatevidentă. Fiulfilozofilor, Piatra,homunculul sînthermafrodiţi. Aurul al-

chimic se spune "nevulgar'", Piatra estecorp şi spirit, tincturaeste un "sîngespiritual" Prin urmare,este de înţeles că nuntachimică, căsătoriaregească, ocupă un loccentral în alchimie casimbol al uniriisupreme şi ultime: înfond, în aceastăimagine rezidă vrajamagică a analogiei, careva duce opera laîmplinirea ei finală, şiva uni prin dragosteprincipiile inamice, căci"iubirea este maiputernică decîtmoartea".

Alchimia descrieadeseori cu detaliisurprinzătoare fenome-nologia psihică pe careo poate observamedicul în cursul con-fruntării cuinconştientul. Unitateaaparentă a persoaneicare zice cu insistenţă:"ew vreau, eugîndesc...", etc, sedezintegrază subefectul şocului întîlniriicu inconştientul. Dacăpacientul ar putea să

creadă că un altul (depildă tatăl sau mamasa) este responsabil dedificultăţile sale, el si-ar putea salva în propriisăi ochi aparenţaunităţii sale {putatwunus esse: el crede căeste unu). Dar cînd îşidă seama că el însuşiposedă o umbră, că îşipoartă vrăjmaşul la sîn,atunci începeconflictul. Unul devinedoi, iar, ..îtrucît şicelălalt este odualitate, ba chiar opluralitate făcută

din cupluri de contrarii,curînd eul nu mai estealtceva decît o jucărieîn voia tuturor acestor"voinţe particulare"(mores). Este ceeaproduce la pacient o"întunecare a luminii",adică o pierdere aputerii conştientului şio dezorientare privindsensul şi întindereapersonalităţii. Situaţiaeste atît de confuzăîncît pacientul trebuiesă se cramponeze demedicul său ca de oultimă realitate, înasemenea condiţiimedicul se aseamănăcu alchimistul care numai ştie dacă el este celcare amestecămisterioasa substanţăîn creuzet, sau arde elînsuşi în foc sub formasalamandrei.Inevitabila inducţiepsihică face ca ambii săfie atinşi şitransformaţi ca şi cumar fi compus un altreilea, în timp ce nu-mai ştiinţa mediculuimai luminează, ca olampă pîlpîitoare,tenebrele profunde aleprocesului*. Nimic nutraduce mai binesituaţia morală în carese află alchimistuldecît despărţirea îndouă părţi a odăii încare îşi desfăşoarăactivitatea:"laboratorul" în carelucrează cu creuzete şiretorte şi "oratoriul"unde îi imploră iuiDumnezeuindispensabilailuminare. "Horridasnostrae mentis purgatenebros"59 (purifică-ne mintea de tenebreleoribile), după cuvîntulcitat de cel care aalcătuit Aurora.

"Ars requirit totumhominem," (artasolicită omul în între-gime), spune un tratatalchimic60. Aceasta seaplică şi travaliuluipsihoterapeutului.Există cazuri care nunumai că cer un atareangajament real,dincolo de rutinaprofesională, dar careîl şi impun dacă nuvrem să primejduiriiîntreaga lucrare pentrua eschiva proprianoastră problemă carene asaltează depretutin-

Desigur că mediculcare a străbătut el însuşiprocesul de individuaţie numai poate fi afectat lamodul sugerat aici de Jung.

Altminteri, în lipsa expe-rienţei trăite a uniriicontrariilor, "ştiinţamedicului" nu maivalorează doi bani. Dinnefericire aşa stau lucruriledacă avem în vedere că

fenomenele descrise deJung nu sînt accesibileinstituţiilor academice sau,mai simplu spus, instrucţieielementare şi despecialitate. (N. Tr.)

145

deni.Trebuie să se atingăîntotdeauna limitaposibilităţilor subiective,altminteri nici bolnavulnu-şi poate percepepropriile sale limite. Darlimitele arbitrare sîntfără efect. Este vorba, lapropriu, de un travaliude purificare, în cursulcăruia "omnes su-perfluitates igneconsumuntur" (sîntconsumate de către foctoate inutilităţile), întimp ce se manifestălucrurile fundamentale.Şi, oare, ce este maiimportant decît faptul dea şti: "Iată ce sînt eu "?Aici ia naştere o unitatecare era o multiplicitate.Nu mai este eul deodinioară, ficţiunea sa şiapretul său artificial, ciun alt eu, un eu obiectivcare, din acest motiv, arputea fi numit Sine. Numai este locul ficţiunilorconformeconvenienţelor, ci osumă de fapte riguroasecare formează laolaltăaceastă cruce pe caretrebuie să o purtămfiecare din noi, saudestinul care sîntem.Primele schiţe ale uneiorganizări viitoare apersonalităţii apar în vissau în "imaginaţiaactivă", aşa cum amarătat în alte publicaţiianterioare, sub formasimbolismului mandalei,care este şi el cunoscutalchimiştilor. Darprimele apariţii aleacestui simbol al unităţiisînt departe de asemnifica că unitatea afost deja realizată. Aşacum alchimia cunoaşteun mare număr deprocedee cu variantemultiple, de la distilareaseptuplă pînă la cea carese reia de o mie de ori,de la "lucrarea de-o zi"{opus unius diei) pînă lacăutarea care dureazăvreme de mai multe zecide zile, tot aşa şitensiunile dintre opuşiipsihici nu se echilibreazădecît treptat; şi tot aşacum produsul ultim alalchimiei trădează olipsă esenţială, la fel şipersonalitatea unificatănu-şi va pierde niciodatăsentimentul dureros alnaturii sale duble.Trebuie să abandonămdomeniului iluziei ideea

eliberării totale desuferinţe a acestei lumi.în final, viaţa umană alui Christos, care arevaloare de modelsimbolic, nu s-a împlinitîntr-o fericire pesăturate, ci pe cruce.(Este interesant deponstatat cămaterialismul raţionalistşi un anume creştinism"vesel" se întîlnescfrăţeşte în idealul

hedonist.) Scopul nu areimportanţă decît ca idee,esenţial este opus-ulcare duce la acest scop:el umple cu sens durataunei vieţi. Pentruaceasta, "energiile dedreapta" şi "energiile destîn-ga" îşi dau mîna61,iar conştientul şiinconştientulcooperează.

Unirea contrariilor,figurată fie prin soare şilună, fie prin cu piuiîmpărătesc frate-soră saumamă-fiu, joacă înalchimie un rol atît deimportant încît întregprocesul este reprezentatsub forma dehierosgamos, împreunăcu fenomenele misticecare îl întovărăşesc.Reprezentarea cea maicompletă şi concomitentcea mai simplă de acestgen este fără îndoialăseria de gravuri dinRosariumphilosophorum, anul1550, pe care o voiprezenta acum. Interesulpsihologic al acestorgravuri justifică uncomentariu aprofundat.în realitate, ceea cetrăieşte şi observămedicul împreună cupacientul cu ocaziaconfruntării cuinconştientul trimite închip uimitor lasemnificaţia conţinută

în aceste imagini. Şi nuîntîmplător pentru căalchimiştii, care erauadeseori şi medici, aveaumulte ocazii de a faceexperienţe de acest genîn măsura în care, ca şiParacelsus, sepreocupau de sănătateamorală a bolnavului sause intersau de visele sale(pentru a stabilidiagnosticul,pronosticul şi terapia).Ei puteau cumula astfelexperienţe de naturăpsihologică, şi aceastanu numai cu bolnavii, cişi cu ei înşişi, adicăobservînd propriile lorconţinuturi inconştienteactivate prininducţie62.După cumchiar şi astăziinconştientul se exprimăprin serii de imagini pecare, adeseori, lepictează pacientul închip spontan, imaginileoriginale, ca de pildăcele din Codex Alchem.Rhenovacensis63 şi încăaltele, s-au născut într-omanieră analoagă, adicăs-au sedimentat dinimpresiile interioareadunate în cursullucrării, apoi au fostinterpretate şi modificatecu ajutorul elementelortradiţionale64. De altfel,observăm chiar şi înseriile de imaginimoderne, ală-

146

turi de reproducerilespontane alereprezentărilor arhaice şisimbolice, împrumuturifrecvente din temeletradiţionale. Aceastărelaţie strimtă întreimagine şi semnificaţiasa psihologică face ca sănu mi se pară deplasat săstudiez o serie de gravurimedievale în luminacunoştinţelor noastremoderne, ba chiar să măfolosesc de ele ca de unfir conducător pentruexpunerea acestorcunoştinţe. în acesteproducţii ciudate aleEvului Mediu sîntconţinute în germenmulte lucruri care autrebuit să aştepte secolepentru a se desena cît sepoate de clar.

NOTELE AUTORULUI:

1 "Accipe canem corascenum masculum et caniculara armeniae <r w cîine mascul din Corascena şi o căţea din Armenia.) Theobald de ' o ' lande, Theatntm Chemicum, Strasbourg, 1609, I, p.163. Un citat d n ( d> d (Artis Auriferae, I. Bale, 1593, p. 346) zice: "Accipe canem coetc t t • catulam Armeniae ". (Ia un cîine de aceeaşi vîrstă şi o căţea din Arm.i > J' papirusul magic ,Selene (luna) este desemnată ca KWOV (căţea) I-1, -i ii magic din Paris, I, 2280. Preisendanz: Papyri Graecae Magicae, I. p i 1 » Zosim, este vorba de cîine şi de lup.Berthelot, Alchitnistes grei , i i , 1887-1888, III, xii, 9.

2La Zosim (Berthelot, op. cit, III, xii, 9).3Cf. fraza clasică a lut

Senior: "Tu mei indiges, şiculgallus ga/'i "» ( " get". (Tu ainevoie de mine ca şi cocoşulde găină.) De chemina v / >antiquissimiphilosophilibellus..., Strasbourg, 1566,p. 8.

4 Despre aşa ceva găsim numeroase ilustrări în literatură.5 Richard Anschutz,

August Ke'kule, Berlin, 1929, I, p. 624 şi ui * < n

Hans Eduard Fierz-Davis. Dk Entwickfungsgeschichte der ( hem , '.' ;c1945, p. 235 şi urm.

6 Dionysius Zacharius, Theaman Chemicum, Strasbourg, 1609, j, •""'")7 "Consilium Conjugii". Ars

Che.mica, Strasbourg, 1566, p 25l> c, > c'...-asemenea Aurora Consurgens, I, in C.GJung şi M.-L. Von l-ian/, M ~' >. >. -iConjunciionis, III, Ziirich, 1957, cap. II: "Est namquc donum et sacru,.;^n ">iiDei atque res divina... " (în fapt, este harul şi taina lui Dumnezeu şi un lucrudivin...)

8 Aceasta nu contrazice faptul că tema conjuncţiei îşi extrage puterea eifascinaţie mai întîi de toate dincaracterul său arhetipal.

9 Cf. în privinţa acestui punct studiul foarte complet allui Hugo Rahner,"Mysterium lunae", Zeitschrift fur katholische Theologie, Wurzburg, 1939-1940.

10 Izvoarele clasice care se raportează la acest subiect sînt adunate în A.Klinz, Quaestiones selectae ads aer as miptias Graecorwn religionis et poc-seos pertinentes, Halle, 1933.

" Wilhelm Bousset,Hauptprobleme der Gnosis,Gottingen, 1907, p. 69 şi urm.,315 şi urm., Hans Leisegang,Der heilige Geisl, Leip/ig,1919, p. 235.

u Calific drept "ipotetice"procesele inconştiente pentrucă inconştientul este prindefiniţie inaccesibilobservaţiei directe; nu poatefi cunoscut decît

148prin inducţie.

13 Las de-o parte formele "homosexuale", cum ar fi relaţiatată-fiu, mamă-fiică, etc. Alchimia, atît cît ştiueu, nu face decît o singură aluzie la aceastădeviaţie, în viziunea lui Arisleu: "Domine, quamvis rex sis, male tamenimperas et regis: masculos namque masculis conjunxisti, sciens quod masculinon gignunt". (Doamne, deşi tueşti rege, tu porunceşti şi cîrmuieşti rău, căcitu ai unit bărbătescul cu bărbătesc, ştiind că mascululnu naşte.) {ArlisAuriferae, Bale, 1593, p. 147.)

14 Freud (Gesammelte Schriften, t. VII, Viena, 1924,p. 472) a spus înaceastă privinţă: "Partea decisivă a efortului [terapeutic] este realizată atuncicînd s-a creat în relaţia cu medicul, în «transfer», reeditările acelor conflictevechi, în care bolnavul ar vrea să se poarte aşa cum s-a purtat odinioară.Maladia respectivă a pacientului este înlocuită de cea, produsă artificial, atransferului, de maladia transferului, iar diferitele obiecte ireale ale libidoului- de un obiect unic, de asemenea imaginar: persoana medicului". Avem toatemotivele să ne îndoim de faptul că transferul ar fi creat întotdeauna în chipartificial, pentru că acest fenomen se produce de asemenea şi în afaratratamentului medical, şi aceasta foarte frecvent, ca un lucru ca să spunemaşa, natural. Practic nu există niciodată o legătură cît de cît intimă între douăpersoane fără ca fenomenul transferului să nu joace un rol, fie favorabil, fienegativ.

"Din momentul în carepacientul arată suficientă bunăvoinţă pentru a respectacondiţiile tratamentului, noireuşim atunci cu regularitate sădăm tuturor simptomelormaladiei semnificaţii noi legatede transfer, şi să înlocuimnevroza originală cu o nevrozăde transfer...'' (Freud,Gesammelte Schriften. t. VI,Viena, 1925, p. 117 şi urm.)

16 Freud a recunoscut dejaexistenţa a ceea ce se numeşte

"contra-transfer". Cei carecunosc tehnica sa ştiu în cegrad ea tinde să menţină, înmăsura posibilului, persoanamedicului la adăpost de unasemenea efect. Astfel se face,de pildă, că medicul se aşeazăîn spatele bolnavului şi că elprocedează ca şi cumtransferul ar apărea ca unprodus al tehnicii sale, în timpce este vorba în realitate de unfenomen cu totul natural, carepoate la fel de bine să-1 atingăpe profesor, pe pastor, pemedicul corpului şi - last butnoi least - pe soţ. Freud {op.cit.) foloseşte de asemeneaexpresia "nevroze de transfer",ca un termen colectiv pentru adesemna isteria, isteria deangoasă şi nevroza ob-sesională (op. cit., t. VII, p.462).

17 Aceste efecte ale transferului asupra medicului sau infirmierei pot uneori să meargă foarte departe. Eu cunosc chiar şi cazuri în care, în situaţiilelimita schizofrenice, medicul "a luat asupra sa" scurte intervale psihotice,bolnavul bucurîndu-se taman în acele momente, uneori, de osănătate fărăcusur. Am observat chiar un cazde paranoia indusă la un medic care avea înanaliză o pacientă afectată, iniţial, de un delir latent de persecuţie. Acest lucrunu este surprinzător, unii dezechilibraţi psihic putînd fi extrem de contagioşidacă medicul însuşi posedă o predispoziţie latentă.

18 Freud {op. cit., t. VI, p. 123) spune apropo de această exigenţă: "Nu-mipot imagina o tehnică mai idioată. Lipsim astfel fenomenul [transferului] decaracterul său de spontaneitate care îl face convingător, şi ne pregătim pentrunoi înşine nişte obstacole dificil de înlăturat". Freud subliniază şi el aici"spontaneitatea" transferului, ceea ce este în contradicţie cu maniera de avedea ilustrată de citatele de mai sus. Totuşi, cei care "pretind" transferul arputea să se refere la această frază ambiguă a maestrului lor: "Cînd te angajeziîn teoria tehnicii analitice, îţi dai seama că transferul este o exigenţă absolută". {Gesammelte Schriften, t.VIII, Viena, 1925, p, 104.)

19 Sugestiile se produc spontan, fără ca medicul să le

poată împiedica şifără nici cel mai mic efort din partea lui pentru a le produce.

20 Fără îndoială că, adeseori, sfaturile nu aduc nici un folos, dar niciprimejdie, datorită relativei lor ineficacităţi. Fie fac parte din ceea ce publiculaşteaptă de la "persoana medicală".

21 Un excelent exemplu de aşa ceva este Elena (Selene)lui Simon Magul.22 Eu nu consider libidoul,

după cum se ştie, ca un apetit sexual, în accepţia iniţială a lui Freud, ci însensul de apetit {appetitus) pe care îl putemdefini ca energie psihică. Vezi în această privinţă expunerea mea dinL 'Energetique psychique, trad. franc, Geneve, 1956.

23 Aceasta este explicaţia pecare am propus-o pentru unele fenomene.24 Trebuie să trimit aici la

studiile lui Frazer din "Creanga de aur"privitoare la pericolele care ameninţă sufletul, şi la tabuuri.

25 Putem observa acest fenomen, la o scară mai mică, dar nu mai puţinclar. sub forma angoasei şi depresiei care preced anumite eforturi psihice particulare, ca de pildă un examen,o conferinţă, o întîlnire importantă, etc.

26 Atunci cînd nigredo esteîdentificat cu putrefacţia, el nu se situează laînceputul operei [alchimice]: este cazul de pildă în seria degravuri din"Rosarium philosophorum" {Artis Auriferae, II, p. 254). La Mylius

150

151

(Philosophia Reformata,Franc fort. 1624, p. 116),nigredo apare tocmai înstadiul al cincilea al operei,concomitent cu "putrefactio,care este celebrat în i nbrapurgatoriului ^putrefacţiaqnae in umbra purgatoriicelebrator"), iar mai departe(p. 118) găsim această frazăcare contrazice ceea ceprecede: "Iar această înnegrireeste începutul operei , indiceleputrefacţiei", etc. ("Et haecdenigralio este. operisinitium, putrefactionisindicium...")

27 Identitatea inconştientăeste acelaşi lucru ca şi"participarea mistică" descrisăde Levy-Bruhl, Les fonctionsmentales dans Ies societesinferieures, Paris, 1912.

Găsim o reprezentaresimbolică a acestui momentsub forma tunetului caretrăzneşte şi a 'naşterii dinpiatră" în studiu] meu despreprocesul de indi-viduaţie,Gestaltungen desUnbewussten, ! 950, p. 206.

Este vorba de tema"tatăl necunoscut" frecventăîn gnosticism. Cf. WilhelmBousset, op. cit., chap. II. p.58-91.

30 Compară cu viziunea luiNicolas de Flue, în care untriplu izvor ţîşneşte într-unbazin pătrat. (M. B, Lavaud:Vie profonde de Nicolas deFlue, Fri-bourg, 1942, p. 67, şiAlban Stockli. Die Visionen des

Seligen Bruder Klaus,Einsiedeln, 1933, p. 19.) Citimîntr-un tratat gnostic: "în aldoilea Tată (a doua paternitate)se arată cei cinci arbori şi înmijlocul lor se află o masă(tpâ7ic^a). Pe această masă searată un Verb fiu unic (A.yo<;UOVOYEVTIC)". Cf.CharlotteBaynes: A Ccptic GnosticTrealise contained in theCodex Bru-cianus - Bruce M.S. 96, Bodleian Library,Oxford (Cambridge, 1933, p.70.) Cuvîntul ipâiieyz esteforma prescurtata a luiTETpdjteCa, masă cu patru pi-cioare sau podium (vezi loc.cit., p. 71). Vezi privitor laacest subiect pasajul dinIrineu: Adv. Haer., HI, 11, încare el compară "Evangheliacu patru forme'1, cu cei patruheruvimi din viziunea luiEzechiel, cu cele patru punctecardinale şi cu cele patruvuituri, "prin care s-a adeveritcă cel care este autorul tuturorlucrurilor, verbul case troneazăpeste heruvimi şi conţine toatelucrurile, ne-a dat Evangheliasub patra forme , aceea careeste conţinută toată într-unspirit unic'". ("El quihusmanifestum est, quoniam quieste om-nium artifex Verbuni,qui sedet super Cherubim etcontinet omnia, dedit no-bisquadriforme Evangelium, quoduno spiritu continetur".)Apropo de bucătărie, cf.Lavaud, op. cit, p. 66 şi A.

Stockli, op. cit., p. 18. ■'' Nueste o afirmaţie metafizică, ci oconstatare psihologică. 32

Apropo de această pasăre carepoartă o ramură înflorită . a sevedea ravurile din Rosarium

33 Arthur A valon, La Puissance du serpent, trad. franc. Lyon, 1959- p243.

34 Se ştie că tantra yoga descrie în fiinţa umană trei curente sau canale(nădis) principale, unul care urcă pe partea dreaptă şi ajunge la ochiul drept(solar), celălalt, pe partea stingă, la ochiul stîng (lunar), iar al treilea, numiisushumna, situat în centru şi ajungînd la al treilea ochi. unde se operează unirea celor două principii (N. Tr. s.)

35 Se ştie că Freud întruchipează problema transferului din punctul devedere al unei psihologii personaliste, şi că el neglijează conţinuturile colective de natură arhetipală, caracteristice esenţei transferului. Aceasta se explicăprin atitudinea sa negativă binecunoscută vizavi de realitatea psihică a formaţiunilor arhetipale pe care le respinge ca "iluzie". Această prejudecată provenind din viz iunea sa despre lume îl împiedică să aplice cu r igoare principiul fenomenologic, fără de care o explorare obiectivă a psihicului ar fi purşi simplu imposibilă. Maniera mea de a considera problema transferului include, lontrar a ceea ce se întîmplă la Freud, aspectul arhetipal care dă naştere la o imagine diferită a fenomenului. Maniera raţionalăcu care tratea/ăFreud această problemă este desigur perfect logică, în limitele care sînt celeale orientării pur personaliste, dar ea este insuficientă, atit pe planul practiccit şi pe cel teoretic, pentru că ea nu ţine cont de adăugarea evidentă a factorilor arhetipali..

36 Raportul statistic dintre psihoza latentă şi cea manifestă pare a fi camacelaşi care există între cazurilede tuberculoză latentă şi cele detuberculozămanifestă.

37 Violenta rezistenţă faţă de lichidarea raţională a transferului,menţionată de Freud, vine adeseori din faptul că un transfer cu un conţinutsexual deţine şi conţinuturi ale inconştientului colectiv care se opun intenţieide lichidare raţională. Sau se produce - atunci cînd separarea dorită [dintrepsihanalist şi pacient] a avut loc - o detaşare de inconştientul colectiv care seresimte, cu timpul, ca o pierdere.

38 Cf. Raymond Lull, "Testamentum", Bibliotheca Chemica Cunosa, 1. p.790 şi urm., şi Michael Maîer,Symbol a aurea mensae duodecim nationum,Francfort, 1617. p. 379 şi urm.

39 Trad. rom., Teora, 1996.40 Sau recunoscut, păstrînd

totodată "secretul", după cum ovroiau circumstanţele sociale. (N Tr. s.)

15341 Cf. în această privinţă eseul meu: "Spiritul lui

Mercur'" în Symbolik desGeistes, Zurich, 1948.

42 Astfel se face că a doua parte din 'Aurora consurgens" {Artis auriferae,1. p. 246 şi urm.) se încheie cuaceste cuvinte: "Et haec est probata medicinaPhilosophorum, quam omni investiganti fideli et pio volenti praestaredignetur Dominus noster Jesus Christus, qui cum Patre et Spiritu Sancto vivitet regnat, Dens unus, per infinita seculorum secula. Amen", (Şi aceasta estemedicina încercată a filozofilor, acordată tuturor cercetătorilor sinceri şi pioşiprin binecuvîntarea Domnului Nostru Isus Christos, care trăieşte şi împărăteşte cu Tatăl şi Sfintul Duh. unul Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.)Mai citim şi: "Qui humanitatis nostrae fieri dignatus est particeps, , JesusChristus, Filius tuus, Dominus noster: qui te cum vivit et regnat in unitateSpiritus Sandi Deus per omnia saeaila saeculorum. Amen". (Cel care abinevoit să se facă participantla umanitatea noastră, Isus Christos, Fiul tăuDoamne, care, fiind Dumnezeu, traiste şi împărăteşte cu tine în unitateaSfintului Duh, în vecii vecilor.Amin.)

4" Athanase Kircher,Uedipus Aegyptiacus. Roma,1652, II, clas. X, cap. 5, p.414. Există o legătură întreacest text şi Tableta deSmarald (Cf. Julius 1-erdinand Ruska, TabulaSmaragdimi, berlin, 1931.)

44 Rozeria Filozofilor spune (Artis auriferae, II, 230): "Et scias, quodhaec este longissima via, ergo patientia et mora sunt necessariae in nostromagistero ". ("Să ştiţi că această cale este o cale foarte lungă şi că răbdarea şiîncetineala sînt necesare în lucrarea noastră".) Cf. "Aurora consurgens", I,cap. X: "Tria sunt necessaria, videlicet patientia, mora et aptitudo instru-mentorum". (Kalid Minor.) ("Trei lucruri sînt necesare, anume, răbdarea,încetineala şi aptitudinea instrumentelor".)

45 "Rosarium philosophorum"', Artis auriferae, II, p. 231. Ceea ce le aparealchimiştilor sub "formă metalică", psihoterapeutului i se prezintă sub formaomenească.

46 Trebu ie să sublin iez a ic iîn mod expr es că nu mă ocup de me taf i z ică ş inu discut ch es t iuni re lig ioase :eu fac ps iho logie. Oricare ar putea f i în s ineexperienţa religioasă ş i adevăru l metaf izic, ele sînt , din punct de vedere empiric, mai în tîi ş i înainte de toa te fenomene ps ihice, ceea ce vrea să însemnecă ele se manifestă ca atare şică trebuie aşadar să fie supuse cri t icii , aprecierii ş i cercetării psihologice. Ştiinţa nu poate fi oprită decît de propriile ei

limite.

47 Cf. "Spiritul Mercur" în Symbolik des (jeistes.48 Alchimiştii îl compară

cu Lucifer, "purtătorul luminii", îngerul căzutcare era cel mai frumos dintre îngerii lui Dumnezeu. Cf. Mylius, PhilosophiaReformata. Francfbrt, 1622, p.18.fq Cf. în această privinţă Psihologie si alchimie, tr. rom., Teora, 1996. M) Utilizez aici pentru cuvîntul religio etimologia clasică, nu cea aPărinţilor Bisericii.

51 Cf. Michael Mai'er. Symbola aureae mensae....op. cit., p. 386.52 "Epistola" LV. v. 8 (Migne, /V/V. Lat.. voL XXXIII)."■' "Homeliae inLeviticum" (Migne. /V/V. gr., voi XII).■4 Jd.

" -Homeliae in Librum Reguin" (Migne. /V/V. gr., voi. XII).~b "Gonit dintr-o cameră nupţială în alta". (F'aust, I.)58 Cf. Turba

Philosophorum, ed. Ruska,Berlin, 1931, p. 129. Sermo

XIX. Această noţiune provinedin cartea al-Habib (/.. c, p.43.)

"9 "Spiritus alme, /[Ilustrator hominum. Horridasnostrae / Mentis pui^dtenebras. (Duh august careiluminezi oamenii, dizolvăteribilele tenebre ale spirituluinostru.) Imnul de Rusalii alcălugărului Notker Balbulus(ţ 912).

60 Theob. de Hoghelande,"Liber de alchemiaedufficultatibus", TheatrumChcmicum, I. Ursellis, 1602.p. 139.

01 "Căci la armoniaînţelepciunii concură torţelede dreapta şi forţele de sînga.puteri, principi, daimoni,energii". -Acta Joannis"' înActa apostolorum apocrypha,Leipzig, 1891.

62 Jcrame Cardan este unexemplu excelent de alchimistcare îşi observă propriile salevise. Cf. cartea sa:Somniorum synesiorumomnis generis insomniaexplicantes libri IV. Bale,1585.

p3 Zurich. Biblioteca centrală.64 Apropo de acest travaliu

de inteipretare, a se vedeaeseul meu. "Bruder Klaus" înGesammelte Wcrkc. voi.XI.Vezi şi. L.avaud. op. cit.,cap. III: "Marea viziune".

154

5. Christosul, un simbol al Sinelui

Decreştinarea lumiinoastre, dezvoltarealuciferică a ştiinţei şitehnicii şi monstruoaseledistrugeri materiale şimorale pe care le-aprodus cel de-al II-learăzboi mondial au fostdeja comparate, şi nunumai o dată, cuevenimentele de lasfirşitul timpurilor,prezise în NoulTestament. Este vorbaacolo, după cum se ştie,de aşteptareaAntichristului: "Hic estAntichristus qui negatPatrem et Filium" (Acelaeste Antichristul care îineagă pe Tatăl şi peFiul)1. Citim în I Ioan,IV, 3: "Orice spirit careîl reneagă pe Isus [...]este Antichrist desprecare aţi auzit spunîndu-se că va veni" .Apocalipsa este plină deaşteptarea lucrurilorînspăi-mîntătoare care

trebuie să se producă lasfirşitul timpurilor, îna-intea nunţii Mielului.Aceasta arată clar cumanima christiana conţinenu numai cunoaştereaexistenţei unui adversar,dar şi conştiinţ "uzuriări" li i viito e.

Cititorul se va întrebade ce vorbesc aici despreChristos şi despreAntichristos, contrariullui. Este nevoie să vorbimdespre Christos, căci elconstituie mitul încă viual civilizaţiei noastre. Eleste eroul nostrucivilizator care,independent de existenţasa istorică, încarneazămitul omului primordialdivin, Adamul mistic. Eleste cel care ocupăcentrul mandaleicreştine, el este dom-

nul tetramorphului,simbolul celui palmevanghelici caie sin) caşi cele patru coloane aleIionului său. HI esle înnoi şi noi sîutein în el.împărăţia sa este perlapreţioasă, comoaraascunsă pe cîmp, micasămînţâ de muştar careva deveni un copacmare. cetatea cerească'1.Aşa cum Christos este înnoi- Ia fel este şi îm-părăţia sa cerească .

Aceste cîteva indicaţiibine cunoscute sîntsuficiente pentru acaracteriza loculpsihologic al lui Christos.Chiislos ilustreazăarhetipul Sinehr. Elreprezint;, o loialitate denatur\ divină sau celestă,un om glorificat, un fiiial lui Dumnezeu sinemacula peceati(neprihănit). în calitatede Aclam secundus elconstituie un omolog alprimului Aclam dinaintede cădere, atunci cîndacesta mai poseda încăasemănarea divină,despre care spuneTertullian: "Şi trebuie sâuedeu'. .ipropo deaceastă imagine al luiDumnezeu în om. căspini ui uman areaceleaşi mişcări şiceleaşi sentimente ca şiDumne/eu. -Ieşi nu totaşa cum le are

Dumnezeu'". Origene(1 8 > -."^4) este mult maiexplicit: imago Deiimprimată în suflet şi nuîn corp este o imagine aimaginii, căci sufletulmeu nu este chiar oimagine a lui Dumnezeu,ci a primit asemănareaimaginii anterioare"Christos. dimpotrivă,este adevărata imagoDa" după care .s-a creaiasemănarea omuluinostru interior invizibil,ne corpuial, incoruptibilşi nemuritor'0. Imaginealui Dumnezeu m noi semanifestă prin prudenţă,dreptate, răbdare, virtute.înţelepciune şi disciplina.

Sfuitul Augustin(354-430) distinge întieimago De' care esteChristosul şi imagineaacestuia care esteimplantată in om ca unmijloc sau o posibilitatede a ajunge laasemănarea divină .Imaginea divină nu segăseşte în corpul uman.ci în anima raţionalii;care îl distinge pe om deanimal ■"Imaginea luiDumnezeu este îninterior, nu în corp. ..Acolo unde esteinteligenta, acolo undeeste spiritul, acolo undeeste raţiunea caretrebuie sâ

156

caute adevărul, acolo îşiare Dumnezeuimaginea" \ lată de cenoi trebuie sâ neamintim, spune SfintulAugustin, că sîntemfăcuţi după imaginea luiDumnezeu numai îninteligenţă, "Dar acolounde omul se ştie creatdupă imaginea luiDumnezeu, el recunoaştecă există în el ceva maimult decît li s-a datanimalelor"14. Rezultă deaici că imaginea luiDumnezeu este cumvaidentică cu animarationalis. Aceastareprezintă omul superior,spiritual, fiomo caelestisal lui Pavel15. Ca şi Adam înainte de căder .Christosul încarnei/.ăimaginea lui Dumnezeu16

a cărei totalitate o scoateîn evidenţă SfintulAugustin. '"Verbul, ziceel, 1-a luat asupa sa peom aproape ' tegral,suflet şi corp. Şi dacăvrem ceva şi mai precis:pentru că el posedă sufletşi came şi fiară'7".

Imaginea lui

Dumnezeu în om nu estedistrusă prin cădere, cinumai rănită şi coruptă("deformată") iar ea esterestaurată prin graţiadivină. Intenţia deintegrare este indicată decoborîrea în infern asufletului lui Christos, acărei efect mîntuitor serăs-frînge şi asupramorţilor. Omologul eipsihologic este integrareainconştientului colectivcare constituie o parteindispensabilă aindividuaţiei . SfintulAugustin declară: "Prinurmare, scopul nostrutrebuie să fieperfecţiunea, şiperfecţiunea noastră esteChristos"1 , căci elreprezintă imagineaperfectă a lui Dumnezeu,Iată de ce este numit şi"rege". Soţia sa (sponsa)este sufletul omuluicare, "în chil voalat şiinterior, aderă în tainaspirituală la Verbul luiDumnezeu, pentru ca săfie doi într-o singurăcame", paralel cu nuntamistică a lui Christos cuBiserica19. In-

' în măsura în care"inconştientul colectiv'"desemnează o abilitate înăs-cută a fiinţei umane de a-şireprezenta (de fapt, acestfenomen se manifestă înpsihicul uman fără intervenţiavoluntară a individului) prinsimboluri imagineaTotalităţii, a omului Total,integrarea acestei facultăţipsihice esle alfa şi omegaprocesului de individualii '. (NI r . )

dependent de perpetuareaacestui hierosgamos îndogma şi ritualulBisericii, simbolul s-adezvoltat mai departe încursul Evului Mediu înalchimie în fenomenulconjuncţiei opuşilor,adică în nunta chimică şi,astfel, pe de o parte înideea totalităţii Pietreifilozofale, iar pe de altăparte în conceptul decombinaţie chimică.

Imaginea luiDumnezeu în om,depreciată de către păcat,poate fi "reformată" cuajutorul lui Dumnezeu20,după Rom. XII, 2: "Şi nuvă conduceţi după aceastălume, ci transformaţi-văîn reînnoirea spirituluivostru, pentru ca să puteţiîncerca ce este voinţa luiDumnezeu". Imaginiletotalităţii pe care leproduce inconştientul încursul unui proces deindividuaţie reprezintăasemenea "reformări" aleunui arhetip existîndaprioric (mandata"'). Aşacum a fost adeseorisubliniat, simbolurilespontane ale Sinelui (aletotalităţii) nu se potdistinge în practică de oimagine a lui Dumnezeu.In ciuda lui"meiamorphousihe"(transformaţi-vă).reînnoirea (anakainosis,reformat io) nu înseamnăo autentică schimbare, cio restaurare a unei stărioriginare, oapokatastasis. Aceastaconcordă riguros cudescoperirea empirică aunui arhetip al totalităţii""care a existatdintotdeauna. Totuşi,acesta poate să disparădin cîmpul vizual alconştientului, ba chiarpoare să nu fie perceput,pînă ce conştientul ilumi-nat de convertire nu îlrecunoaşte în figura luiChristos. Această'"anamneză" antreneazărestaurarea unei stărioriginare de relaţie cuimaginea lui Dumnezeu.Ea semnifică o integrare,un pod întins deasuprafaliei personalităţii carese datorează diverselorinstincte care merg îndirecţii opuse. Aceastăfalie nu se produce acolounde omul este încălegitim inconştient defiinţa sa instinctuală, caun animal; ea se aratăintolerabilă, adicădăunătoare, acolo unde oinconştienţă artificială,adică o refulare nu maireflectă instinctul.

Viziunea creştinăoriginară a imaginii lui

Dumnezeu (imago Deî)încarnată în Christos

semnifică incontestabil ototalitate careîmbrăţişează toatelucrurile şi conţine chiarşi partea animală afiinţei umane {pecus).Cu toate astea, simbolullui Christos este lipsit detotalitate în sensulmodern al termenului,cîtă vreme nu includeaspectul nocturn allucrurilor, ci îl respingeîn chip expres caadversar luciferian. Deşiexcluderea puterii rele afost perfect cunoscută deconştiinţa creştină, tot cese pierdea astfel era oumbră fără consistenţă,căci, graţie doctrineiprivatio boni, profesatădeja de Origene, răul nuera altceva decît un binemai mic, ceea ce îirăpea orice substanţă.După învăţătura Bisericii,răul nu este decît "lipsaaccidentală deperfecţiune". Din aceastăpropoziţie s-a născutopinia: Omne bonum aDeo, omne mahim adhomine (tot binele vinede la Dumnezeu, tot răul- de la om23). Mai tîrziuia urmat eliminareadiavolului din unele secteprotestante.

Prin doctrina privatioboni, s-a părut cătotalitatea a fost con-solidată în imaginea luiChristos. Totuşi ar trebuisă considerăm răul cumvamai substanţial, cînd îlîntîlnim la nivelulpsihologiei empirice. înantichitate, gnosticii, acăror argumentare estedeja considerabilinfluenţată de experienţapsihică, s-au explicat cuproblema răului într-omanieră mai amplă decîtPărinţii Bisericii. Astfel,în opinia lor, Christos"şi-a tăiat umbra de la si-ne2'*". Dacă acordămceva greutate acesteiafirmaţii, putem re-cunoaşte fără dificultateîn Antichrist această partetăiată. An-tichristul sedezvoltă în legendă caun imitator pervers alvieţii lui Christos. Eleste un adevăratantimimon pneuma, unspirit rău care imită, careîl urmăreşte oarecum peChristos pas cu pas, aşacum umbra urmeazăcorpul. Acest aspectcomplementar al figuriimîntuitorului, care aapărut deja în "NoulTestament, posedă fărăîndoială o importanţădeosebită. Efectiv, el areţinut

atenţia încă de timpuriu.Dacă discernem în

figura lui Christos oparalelă la manifestareapsihică a Sinelui,Antichristul îşi arecorespondenţa în umbraSinelui, în jumătateaobscură a totalităţiiumane, pentru care nuputem arăta prea multoptimism. Experienţa nearată că lumina şi umbrapar să fie repartizate înproporţii egale în naturaumană, aşa încîttotalitatea psihică aparemai degrabă ca o luminăatenuată. Conceptulpsihologic al Sineluicare, pe de o parte, sededuce din cunoaştereaomului integral şi, pe dealtă parte, se prezintăspontan în producţiileinconştientului ca o cua-temitate arhetipală curamificaţii constituitedin antinomii interne, nupoate omite umbra careface parte din figuraluminoasă şi fără de careaceasta este lipsită decorp» şi deci deumanitate. Lumina şiumbra formează înŞinele empiric o unitateparadoxală. Dimpotrivă,în viziunea creştină,arhetipul este scindat îndouă jumătăţi disperatireconciliabile, ceea ceconduce în final la undualism metafizic, la oseparare definitivă aîmpărăţiei cerurilor delumea inflamată adamnării.

Pentru oricine adoptăo atitudine pozitivăvizavi de creştinism,problema Antichristuluieste o încercare dură.ManifestareaAdversarului semnificăfără îndoială contra-ofensiva diavoluluiprovocată de încarnarealui Dumnezeu. Diavolulşi-a primit încă de laînceputul creştinismuluifigura sa de dublu al luiChristos şi, prin urmare,de Dumnezeu, în timp ceîn Cartea lui Iov el maiera încă un fiu al luiDumnezeu şi unreprezentant al luiYahve25. Psihologicvorbind, cazul este clar:figura dogmatică a luiChristos este atît desublimă şi de imaculatăîncît ea a întunecat totrestul; ea a devenit în faptatît de unilaterală încîtnecesită cu orice preţ ocompletare psihicăpentru a restabiliechilibrul. Aceastăopoziţie inevitabilă estecea care a condus deja,de timpuriu, la doctrina

celor doi fii ai lui Dumnezeu dintrecare cel mai vîrstnic senumea Satanael26.Venirea lui Antichrist nueste o simplă predicţieprofetică, ci o legepsihologică ineluctabilăcare, deşi nu a fostcunosută de autorulepistolelor io-inice, 1-acondus la certitudineaenantiodromiei viitoare.Iată de ce scria el ca şicum ar fi conştientizatnecesitatea internă aacestei transformări,deşi mai mult ca sigurcă această idee trebuiesă-i fi apărut ca orevelaţie divină . Inrealitate, oricediferenţiere superioară aimaginii lui Christosantrenează o întărirecorepun-zătoare acomplemetuluiinconştient, făcînd astfelsă crească tensiuneadintre sus şi jos.

Cu aceste afirmaţiinoi ne mişcăm din plinîn cadrul psihologiei şial simbolismuluicreştine, deşi nu s-arecunoscut niciodată căatitudinea creştinăconţine o fatalitate caretrebuie să o conducă larăsturnarea speranţei ei.şi aceasta, nu din cauzaunor raţiuni fortuiteinexplicabile, ci datorităunei legi psihologice.Idealul spiritualităţiidirijate spre înalt eradestinat să se izbească

* Profeţia creştină a veniriiAntichristului aminteşte deprofeţiile hinduse în careepoca pe care o trăim noi azieste numită epoca de fier şieste pusă sub stăpinirea zeiţeiKali. Este vorba dedistrugerea valorilor tradiţiei,de înlocuirea lor cu altevalori care nu au ofundamentare temeinică înetosul divin. Deci, nu estevorba atit de dominaţia răuluiprivit în chip etic, moral, etc,cît mai ales de o derivăcurioasă a conştiinţei umanecare a pierdut, cumva,dreapta măsură în apreciereafaptelor vieţii şi a conduitelorcare se impun. Problematrebuie transpusă în planulteoriei cunoaşterii, aşa încîtputem vorbi, in acest sens,despre ignoranţă. în acelaşicontext. Antichristul nu per-sonifică neapărat aspectulobscur al Totalităţii divine, cîtmai ales neputinţa omul.,modern de a concepe"perfecţiunea", Totalitatea,în maniera ei -uk.v.; '. Peplanul moral, aceastăignoranţă explică, de pildă,excesele caritabile din viaţade zi cu zi, iar în viaţapopoarelor aşa-zisadiscriminare rasială pozitivă.în planul psihologic, interior,al fiinţei, ea transpare dintendinţa individului de aignora viaţa sa inconştientă,pentru a se cantona total înlimi-^ ueţii sale conştiente.

(N. Tr.)

de pasiunea materialistătotal ataşată valorilorpămînteşt care vizeazăstăpînirea materiei şiaservirea universului.Această schimbaredevine manifestă înepoca Renaşterii.Aceasă "re naştere" afost interpretată caînsemnînd reînnoireaspiritului antic. Astăziştim că acesta din urmăera mai degrabă oma-;că. Ceea ce renăşteaatunci nu era spiritulantichităţii, ci cel al t vu-lui Mediu creştin careîmbrăţişase,transformîndu-se.ciudate tendinţe păgîne:el schimbase idealulceresc cu cel tereştri' şitrecuse de la verticalastilului gotic laorizontala descopeririiglobului pămîntesc şi anaturii. Dezvoltareaulterioară care ;\ condusla Era luminilor şi laRevoluţia franceză aprodus astăzi o situaţiegeneralizată, ce nu s-arputea desemna altfeldîci; ca antichristică; eaverifică anticiparea, dinperioada creştini*ătiiprimitive, privind"vremurile de pe urmă".Este ca şi cum. odată cuvenirea lui Christos,opuşii mai înainte latenţis-ar fi ra:u>;-festat, sau

cum un pendul lansat cuputere dintr-o parte ar îexecutat acum mişcareacomplementară dincealaltă parte. Copacul,se spune, nu poate creşteîn cer dacă rădăcinile salenu se înfi<* în infern.Dublul sens al mişcăriirezidă în naturapendulului. Christos estefără pată; şi totuşi, laînceputul vieţii salepublice, a avut locîntîlnirea sa cu Satan,Vrăjmaşul, carereprezintăcon-'traponderea acesteitensiuni puternice,activată prin apariţia luiChristos . Ca şi luminaşi umbra, tot astfel seataşează, în chip

Satan, aşa cum am maiarătat mai sus. nu esteneapărat "dublul" luiChristos, "vrăjmaşul",aspectul obscur al Totalităţii.Psihologic vorbind, ni s-ar fipărut mai normal ca"dublura", care are uncaracter compensator, să fifost încarnată de oreprezentare feminină (ca înrelaţia anima-animus forjatăde Jung) sau animală. Faptulcă Christosul dogmatic esteneprihănit poate fiinterpretat şi în alt sens: eleste o imagine a Totalităţiicare include deopotrivăpozitivul şi negativul, însensul că nu-i lipseşte nimic,că este ireproşabilă, în timpce Satan reprezintă odeformare, o -corupţie" aordinii divine.

16inseparabil, al său

mysterium iniquitatis desr>l justitiae. ca şi unfrate de uri alt frate, aşacum au vrut-o Ebioniţii27

şi Euheţii28, Ambii seluptă pentru împărăţie,unul pentru cea a cerului,cela lalt pentruprincipatus hujus mundi(împărăţia acestei lumi),Auzim vorbindu-sedespre o împărăţie "de omie de ani" şi de venireaAntichristului, ca şi cumcei doi fraţi împărăteştiar fi stabilit o împărţire alumilor şi a timpurilor.întîlnirea cu Satan atrebuit să fie altceva decîto -pură întîmplare: ea esteo verigă dintr-un lanţ.

La fel cum trebuie săne amintim de zeii anticipentru a putea apreciaîntr-o manieră justăvaloarea psihologică aarhetipului anima-animus, Christos estepentru noi analogia ceamai apropiată a Sinelui şia semnificaţiei sale. Estevorba fireşte de o va loarecolectivă care nu esterecunoscută în chiparbitrar sau artificial, cicare posedă o realitate

efectivă şi existînd însine, şi care îşi produceefectele chiar dacăsubiectul nu arecunoştinţă de ele. Fărăîndoială că atributele luiChristos (^substanţiali-tatea cu Tatăl,coeternitate, filiaţiedivină, partenogeneză,cruci ficare, Mielsacrificat între opuşi,etc.) ne fac sărecunoaştem în el,incontestabil, oîncarnare a Sinelui.Totuşi, considerat dinpunct de vederepsihologic, el nucorespunde decît uneiadintre jumătăţilearhetipului. Cealaltăjumătate se manifestă înAnti-christ. Ambii sîntsimboluri creştine careau acelaşi sens ca şiMîntuitorul crucificatîntre cei doi tîlhari.Acest mare simbol

La nivel cosmic, însă,Satan şi Christos pot trimitela concepţia despre naturadublă a lui Dumnezeu - laDumnezeul iubitor şi la ce!distrugător -, care poate filămurită dacă avem în vedere

o viziune asemănătoareprezentă în filozofia taoistă.Acolo se vorbeşte adeseoridespre Cer (principiul absolut)ca manifestînd o alternanţă atendinţelor polare yin-yang,tradusă în viaţa umană prinvremuri de prosperitate,armonie socială şi echilibru şi,respectiv, de declin moral şisocial, de derută şi entropie petoate planuiile. (N li )

vrea să spună ca de/\olian i ş i difcrentiei ta lonst imtu coi i . t întotdeauna la o leciniodşteu* şi UMI amt nintatoart ,i opo/i i« < nurep rez i n t ă n i mu ma i pu t u i de u t mn i f i c an n mi m , ' i n suspendarea sa chinuitoare între otmşiinseparabili ' < u > u i acestea, aici nu avem de aface c u o t xtmctie totala a t-nlu minteri s-ar distiuee s. i 'asul lonşmi itei ieea u> ai ,tvea i u rmare o inconşt ienta t umple ţ i Aboluea rehhva nu p i decît deciziile supremi ii Ut me in u i i m ins< lulnleioi u>l de îndatoriri; aittel s[iu<- mm "UMU \ i a/un ex.sta imspt suferind care nu dtu U v i t i e h i ' n i i xiipumunei ^i(^ , chip necondiţionat (MU] PI i . l m 111 a < < este m u v 1 ,t superior în noi deuc ( t .1 sj ni opun, De auei t < K b examinezicu izriia s p t i ' i ^ p , , )> < ^ h i i le pron M i l m de viduaţie la lumi'i ' n i h u-^ < ii O I M ' I I( <■»!<■» , (jţ ( care depăşeşte cu i n u l . pci ii v ci şi j e n t n s i n i i . i i 1 li ni încercări indivichuiL di >i <ir>a.* iu s, î e l u i <. t r .

t- u ( ii este lipsită de umbi 1 ^. \ ip i- 1 1

(Jauza acesi^i si tuaţ iisk iv 1 1 ani .intat < i t )a dou Summum BonumIreneu dt\! (ra p< hmndreptate Miipotnvagnosticilor greci caluiii ina l a t .l in or'trebuie sa ht blamatacăci ea nu a putut iluminaşi umple . i u 1 mat ai ceeate era m lăuntrul ei (adicăumbta «,1 vidul )' 1 ui 1 sa părut şocant şi blamabilfaptul că am puteapresupune în interiorulpleromeh un "vid fărăformă şi obscur". Pentrucreştin nici Dumnezeu şinici Christos nu pot fi unparadox; ei trebuie să fieunivoci, şi acest lucrueste valabil încă şi azi.Nu s-a ştiut şi, aparent nuse ştie nici acum, cucîteva excepţii aproapecelebre, că hybrisulintelectului speculativ îideteminase deja pe anticisă pretindă la o definirefilozofică a luiDumnezeu, prin care eiîl obligau

' Tocmai pentru că modelul Sinelui creştin, care este Christos, este lipsit de umbra morală necesară, ci este atît de greu de imitat. (N Tr )

164

cumva să tîe "binelesuprem" (SummumBonuni). l In teologprotestaţii a mers pinâ laa declara chiar că:"Dumnezeu nu poate fidecit bun". Şi totuşiYahve ar fi trebuit sâ-1instruiască mai bine înacest domeniu, dacă elînsuşi nu a fost capabil săobserve trufia saintelectuală vizavi deatotputernicia şilibertatea divine.Uzurparea "bineluisuprem'" are evidentraţiuni care se situeazăcu mult în trecut (nu măpot extinde aici asupraacestui fapt). Şi cu toateastea, ea a rămasfundamentul şi cauzaideii de privat io bonicare neaga realitatearăului. Această ideeapărea deja pe deplinformulată la Vasile celMare (330-379), laDenys Areopa-gitul (adoua '.nnătate asecolului I /), ca şi laAugustin.

Tatian (sec. al 11-lea)este primul reprezentanta ceea ce va deveniaxioma: "()mne bonuma Deo, omne malurn abhomine\ atunci cînddeclară: "Dumnezeu nua făcut nimic rău; noisîntem cei care atunăscut nedreptatea'1".Această afirmaţie seîntilneşte şi la Melitondin Sardes (sec. al 11-lea), în scrierea sa AdAutoly-cutn".

Vasile declară; "Tunu trebuie să-1 priveştipe Dumnezeu ca peautorul existenţei răului,nici să-ţi imaginezi cărăul posedă o substanţăproprie (i8iavOTrooraaiv toi) KaKOueivai'). Căci răul nuexistă ca o fiinţă vie, iarnoi nu putem aşeza subochii noştri esenţa luisubstanţială (ouoiavevonoo tatov). Răul esteprivarea de bine [lipsabinelui]... Astfel, răul nuse bazează pe o existenţăproprie (ev iSia imapţei),ci se naşte din nutilarea(7rnpd)U0aivsufletului"1. Prin urmareel nu este nici ne-născut,cum o cred paginii, cateegalează răul cu naturabună.,, nici chiar născut.Căci, dacă totul vine dela Dumnezeu, cum arputea veni râul de laBine?"'4.

Un alt pasajlămureşte logica acesteiafirmaţii. Vasile zice, îna doua hotnelie dinHexameron. "Esteabsolut nedrept să

afirmăm câ răul îşiare originea înDumnezeu, căci unadin

părţile opoziţiei nu poateieşi din cealaltă. De fapt.viaţa nu naşte moartea,întunecimea nu esteobîrşia luminii, boala nueste cea care crezăsănătatea... Prin urmare,dacă (râul) nu este nicinenăscut, nici născut deDumnezeu, de unde îşiare el natura sa? Căci, laurma urmei, nimeni nupoate nega că el există.Atunci ce vom spune noi?Că răul nu este o esenţăvie şi animată, ci odispoziţie opusă virtuţii,provenind de lapersoanele uşuratice înurma defectării lor înprivinţa binelui... Fiecaretrebuie să se considere caau orul răului care se afrăîn el"35*.

Legea naturală carevrea ca atunci cîndspunem "sus" să nereprezentam în acelaşitimp u "jos", s-aschimht într-o înlănţuirecauzală împinsă astfelspre absurd, căci este clarcă întunericul nu naştelumina, nici luminaîntunericul. Totuşi ideeade bine şi rău constituiepremiza judecăţii morale.Este un cuplu de opuşilogic echivalenţi, careformează, ca atare, ocondiţie sine qua non aoricărui act de

cunoaştere. Din punct devedere empiric, nuputem spune nimic maimult. La acest niveltrebuie

" Afirmaţiile lui Vasile potfi interpretate şi altfel. Răul nuare o existenţă autonomă inşesul că el nu este o entitatevie, o creatură (duh, demon,etc.) care a fost produsă deDumnezeu. Este aici, desigur,o idee revoluţionată pentrulumea antică înclinată săpersonifice răul şi să-1proiecteze în afaraindividului. Chiar şi Bisericaa procedat astfel atunci cînd ainiţiat ritualurile deexorcizare, Vasile insistă, pebună dreptate, asupra faptuluicâ răul este o stârv asufletului, o "mutilare"carepoate fi interpretată,psihanalitic, ca o refulare, Deaceea, o dată în plus, răul nueste o creaţie a lui Dumnezeuci un efect al acţiunii umane.Refularea, pentru a reveni petărîmul psihanalizei, nu esteopera unei entităţi exterioareomului. Ea este creaţia omuluiîn măsura în care supraeulnoastru cultural nu ne-a picatdin cer ci a fost impus din con-siderente legate de civilizaţiaumană. Iată de ce omul esteresponsabil de "răul" din el,Jung nu sesizează acestenuanţe şi insistă să ne asigurecă Sfinţii Părinţi sîtit vinovaţide disocierea Sinelui încreştinism. în realitate,gîndirea St". Vasile ai putea tiapreciată ca o anticiparecurajoasă a viziunii psihana-lizei cate, şi ea, neagăexistenţa autonomă a răului.(N, Tr.)

167să afirmăm că binele şirăul, ca jumătăţicoexistente ale uneijudecăţi morale, nuprovin una din alta, cisînt prezente deopotrivăîntotdeauna. Răul este,ca şi binele, o valoareumană, iar ■'oi sîntemautorii judecăţilor devaloare, dar numai într-omăsură restrînsă sîntemşi autorii stărilor de faptesupuse judecăţii morale.Aceste stări de fapte senumesc "bune" de cătreunii şi '"rele" de cătrealţii. Numai în cazurilecele mai importanteexistă un consensaproape general. Dacă,împreună cu Vasile, îlconsiderăm pe om caautorul răului, declarămîn acelaşi timp că el esteşi autorul binelui . Totuşi,omul este înainte de toateautorul unei simplejudecăţi; în raport cufaptul judecat, respon-sabilitatea sa nu este atîtde uşor de stabilit. Artrebui pentru aceasta sădefinim cu claritateîntinderea liberuluiarbitru. Psihiatrul ştie cesarcină extrem de dificilăreprezintă aceasta.

Din aceste motive,psihologul reculează înfaţa afirmaţiilormetafizice, dar el trebuiesă critice fundamenteleumane admise deprivatio boni. Atuncicînd Vasile afirmă, pede o parte, că răul nu areo substanţă proprie, darcă provine dintr-o"mutilare a sufletului'', şică, pe de altă parte, eleste convins că răulexistă realmente,realitatea relativă arăului se fondează pe oreală "mutilare'" asufletului, care trebuie săaibă şi ea o cauză reală.Dacă sufletul a fost creatbun la origine, el a fostîntr-adevăr corupt jjiaceasta provine dintr-ocauză reală, chiar dacăaceasta nu a fost decîtneglijenţă, indiferenţă şifrivolitate, ceea ceconstituie sensulcuvîntului rhathymia .Dacă ceva este redus la

un fapt psihologictrebuie să accentuezacest aspect el nu esteredus nicidecum la zero,nu este abolit, ci transpusîntr-o realitate psihicămult mai uşor deconstatat decît, de pildă,realitatea diavoluluidogmatic care, dupăsursele autentice, nu afost inventat de om, ciexista înaintea lui. Dacă,în ceea ce îl priveşte,diavolul a căzut în afaralui Dumnezeu dinpropria sa voinţă,aceasta demonstrează,pe de o parte, că răulexista în lume înainteaomului şi că acesta dinurmă nu este singurul luiautor, iar_ pe de altăparte, că diavolul aveadeja un suflet "mutilat'"pentru care trebuie săgăsim o cauzăresponsabilă*. Viciulfundamentil alarguman.ului lui Vasileeste petiţia de principiucare conduce la

contradicţii insolubile. Sesusţine la început căautonomia răului trebuienegată, chiar şi în faţaeternităţii diavoluluiafimată prin dogmă.Motivul exterior alacestei stări de fapteste, istoric,ameninţareadualismului maniheist.Aceasta a apărut foarteclar în tratatul lui Titusde Bosta (circa 370),Adversus Mttnichaeos36.Autorul expune aici că,contrar dualismuluimaniheist, răul nu existăsub raportul substanţei*.

loan Chrysostom(circa 344-407)foloseşte, în loc deaxâpi]oii; (privare, lipsă),expresia eKxpoîrr) touKaA.oi3 (deviere, abatereîn raport cu binele). El seexprimă astfel: "Râul nueste nimic altceva decît odeviere de la bine, şi prinurmare răul este secundarîn raport cu binele'"7.

In .ensul arătat de minemai sus, omul nu poate fiautorul binelui. Binele estecreaţie divină, el este o ordineinstituită de Creator, o ordinenaturală a lucrurilor pe careomul o perturbează prinacţiunea sa necugetată. (N.Tr.)

Altfel spus, această cauzănu se află în afara omului, nueste rezultatul 'cţiunii uneientităţi autonome, a unuiDiavol, de care,omul nu s-arface răs-inzător. Jung nusesizează această nuanţă. (N.Tr.)

Diavolul reprezintă maidegrabă o potenţialitateprezentă în creaţie, şi anumeaceea de a te abate de lalegitatea divină. Altfel spus,omul poate, prin proastautilizare a libertăţii sale, săadopte o poziţie care s-aînstrăinat de ordinea naturală("bună") prescrisă a creaţiei.Prin urmare, nu putem vorbidespre Diavol ca despre ofiinţă în "carne şi oase" care atăcut şi a dres cutare lucru.(N. Tr.)

Afirmaţia este cît sepoate de clară aici: răul nuare o existenţă substanţiala,el nu este o entitateautonomă. (N. Tr.)

169

Denys Areopagituloferă, în cap. IV altratatului său Numeledivine, o explicaţiedetaliată în privinţarăului. Răul, spune el,nu poale proveni dinbine, căci, dacă arproveni din bine, nu armai ti rău. intrucît totceea ce există provinedin bine, totul este bunîntr-o măsură oarecare:"Răul nu există deloc",(TO 8e KCIKOV oim;ecmv.)

"Prin natura sa răulnu este un lucru şi el nuproduce lucruri". Răulnu există deloc şi el nueste nici bine, niciproducător de bine"(OVJK EOTI Ka66A.orj TO

KCXKOV otite ctyaGovcure 6v saxiv). ■ I oatelucrurile, în măsura încare există, sînt bune şiprovin din Bine; dar, înmăsura în care sîntlipsite de bine, ele nu

sînt nici bune, niciexistente". Ceea ce nuexistă nu este înîntregime rău. Ceea ceeste absolut inexistentnu este nimic, dacă nueste înţeles cumva casubzistînd în bine într-omodalitate extra-esenţială (Kaxd xovnepovoiov). De undebinele - atît ca absolutexistent, cît şi ca absolutinexistent - va ocupa unloc cu mult superior şisupraeminent (noXkti)npotepov\mepi5pîmevov), întimp ce râul nu estenici în ceea ce există,nici în ceea ce nu exista( TO de KCXKOV oi)T£ evtok, ouenv, ome ev toic, ufjOVJOIV38).

Aceste aserţiuniindică emfaza cu care afost negată realitatearâului încă de timpuriu.Această stare de lucrurise află într-un raport

intim, aşa cum amvăzut, cu luarea depoziţie a Bisericii 111faţa dualismuluimaniheist. Lucrul apareclar la Augustin. Elscrie, în tratatul săuîmpotrivamaniheiştilor şimarcioniţilor: "Prinurmare, toate lucrurilesînt bune, pentru căunele sînt mai bunedecît altele şibunătatea celorinferioare sporeştelauda celor mai bune[...] Privitor la cele ziserele, fie sînt defecte alelucrurilor bune, care nupot exista absolutnicăieri prin ele înseleîn afara lucrurilor bune[...] Chiar şi defecteleaduc mărturie bunătăţiicelor naturale. De fapt,ceea ce este rău înurma unui defect esteevident bun prin naturasa. Căci defectul1 estecontra

naturii, pentru că îidăunează naturii: şi nui-ar dăuna, dacă nu 1-armicşora binele. Decirâul nu este decitprivarea de bine. Şiprin urmare, el nu estenicăieri, dacă nu într-un bine oarecare [...]Aşadar, pot existarealităţi bune fărărealităţi rele, aşa cumexistă şi Dumnezeuîmpreuna cu toaterealităţile superioarecereşti; dar realităţilerele nu pot exista fărăcele bune, dacă elevatămă, ele micşoreazăbinele; daca ele maivătăma încă, estepentru că mai au încăun bine pe care îl potmicşora; şi dacă îlabsorb în întregime, numai rămîne nimicnatural pe care să-1mai poată micşora; prinurmare, mi mai existanici râul care sa strice,pentru că lipseştenatura al căţei bine 1 arputea micşora,vătămîndu-139".

Cartea sentinţelorextrase din Auguslindeclară (CLXX.X VI»"Răul nu are substanţă40,căci cet-.a ce nu ii aie peDumnezeu u« autor nuexistă; astfel, viciulcomplici nu este mnucaltceva decît dorinţasau acţiunea uneivoinţe dezordonate" .lat Au gustin spune înacelaşi sens: 'Renii nueste rău; dai dacăcineva foloseşte fierulpentru o crimă , acelaeste rău'

Aceste expuneri alelui Denys Areopagilulşi Augustin araîâ cuclaritate că: răul nu aresubstanţa iu sine. nuexistă, căci el este omicşorare a bineluicare posedă in t iadevăr substanţă Răuleste un vitium, un viciu,un defect, adică oproastă utilizare

* Găsim o paralelăinteresantă a acesteiobservaţii iu taoism. ZhuangZi, unul din coriîeiitaoismului filozofic, arată calegea cerului lace calucrurile create să iic aşacum sînt eie de la nat ui â iierul este tier, cu aliccuvinte, şi nu are nici oproprietate morală sauutilitară Dar lucrurilenaturale sînt modificate deoameni în folosul lor. Fierulpoate ii astfel transformat înunealtă de război şi folosit caatare. Este ceea ce taotsmulnumeşte legea pâmîntului.-Aceste modificări adusenaturii naturale a cieaouilorşi lucrurilor constituie"corupţia'' sau •'răul" lor.Prin urmare, râul este într

adevăr o mutilare a binelui.(V. în acest sens şiintroducerea mea la cartea

"Tao în aforisme". AROPA.1997.) (N. "Ir.)

170

a lucrurilor în urma uneidecizii incorecte avoinţei (de pildă, orbireadatorată unei dorinţerele*). Thomasd'Aquino, mare doctor alBisericii, spunereferindu-se la citatul luiAreopagitul dat mai sus:"Una din părţile unuicuplu de opuşi estecunoscută pornind de lacealaltă, ca de pildăobscuritatea pornind dela lumină. Iată de ce(răspunsul la întrebarea)«Ce este răul?» trebuie săse deducă din naturabinelui. Am spus mai suscă binele semnifică totceea ce este de dorit Prinurmare. întrucît toatănatura îşi doreşte propriasa esenţă şi propria saperfecţiune, este necesarsă spunem că fiinţa şiperfecţiunea oricăreicreaturi au nevoie debine (rationem boni).Prin urmare, mi este cuputinţă ca răul săsemnifice o fiinţă, oformă sau o nai urăoarecare. Iată de ce estenecesar ca numele răuluisă semnifice absenţa binelui43". "Răul nu este ofiinţă, în timp re hineieeste o fiinţă44" "Faptul căorice agent operează îrvederea unei finalităţidecurge clar din faptul căorice agent tinde ^preceva definit. Or, lucrulspre care tinde oriceagent în chip definittrebuie cu necesitate să-iconvină acestui agent,pentru că acesta nu artinde spre el dacă nu aravea o anumită legăturăcu el Ceea ce îi convineunei fiinţe este bunpentru ea. Aşadar, oriceagent acţionează invederea unui bine45".

Sfîntul Thomas sereferă la cuvintele luiAnstotel: "Un lucru estecu atît mai alb cu cît esteamestecat mai puţin cunegru40" fără a menţionatotodată că propoziţiainversă: "Un lucru este cuatît mai negru cu cît esteamestecat mai puţin cualb" revendică aceeaşivaliditate şi esteechivalentul logic alprimeia. Ar fi trebuit săse menţioneze şi faptulcă nu numai obscuritateaeste cunoscută prinintermediul luminii, darşi lumina cu ajutorul ob=

* în realitate, nu dorinţa este rea ci faptul că ea ne "orbeşte", adică are ceva excesiv, şi de aceea nefiresc. în revedicările ei. (N I r . )

scurităţii .Dat fiindcă numai

ceea ce acţionează estereal, după SfîntulThomas numai bineleeste real, adică existentTotuşi, argumentarea sapresupune un bine caresemnifică ceva de genul"satisfăcător, convenabil,adaptat, corespunzător"Prin urmare, ar trebui sătraducem: "Omne agensagit propter bonum" prin:"Orice agent acţioneazăîn vederea a ceea ce îiconvine". Dar aceastaeste, după cum ştim,tocmai ceea ce facediavolul. Şi el posedă unappetibile (lucrudezirabil) şi tinde, fărăîndoială, spre peifecţiunea nu în bine, ci înrău. Totuşi nu putemdeduce de aici c tendinţasa posedă natura binelui1.

Rezultă de aici că este posibil să reprezentăm râul ca o diminuare a binelui, dar cu o asemenea logică am putea spun că: temperatura iernii arcticecare ne îngheaţă nasul şi urecim.-nu diferă decît cupuţin de cea care există laecuator. Dar, in rea litate,ea diferă cu 230° sub

zero absolut. Toate lucrurile de pe pămînt sînt "calde" pentru că nici unul nu atinge, nici măcar pe aproape, zero absolut. Aşa cum lucrurile sînt mai mult sau mai puţin bune, iar frigul nu este decît o micşorare a caldului, şi răul nu este decît o micşorare a binelui. Argumentarea lui privatio

Acest lucru nu poate fimenţionat, aşa cum pretindeJung, pentru că la Părinţiicreştini lumina este axiomatăca o reprezentare a binelui,adică a lui Dumnezeu. Ea aexistat încă de la început, sau,mai precis, ea este singuracare are substanţă.Obscuritatea, în acelaşicontext simbolic, nu are oexistenţă în sine şi depinde,prin urmare, de gradele dealterare ale luminii. (N. Tr.)

* Ba putem afirma aşaceva: pentru că Diavolulacţionează şi el în con-cordanţă cu propria sa naturăcare, deşi este rea după opinianoastră, este bună pentru el. înmăsura în care Diavolul nudevine înger, el îşi rămîse sieşiconsecvent, adică naturii salespecifice. Prin urmare,"binele" înseamnă a fi înacord cu propria ta naturănaturală, chiar dacă în ochiialtora această "natură" areceva suspect. (N. Tr.)

17

boni rămîne o petiţie deprincipiu eufemistică,chiar dacă răul este privitca un. rău mai mic sau caun efect cu carater finit şilimitat al lucrurilorcreate. Falsa concluziedecurge necesar dinpremiza: Deus =Summum Bonum, pentrucă este imposibil cabinele perfect să fi creatrăul. El a creat numaibinele şi binele mai mic(pe care profanii l-ar numi"mai rău")47. Dat fiindcă,în ciuda unei călduri de230° deasupra lui zeroabsolut totuşi noiîngheţăm ca vai de noi,există, de asemenea,oameni şi lucruri create,desigur, de Dumnezeu,care nu au decît unminimum de bine şiposedă aşadar unmaximum de rău.

Fără îndoială căaceastă tendinţă de a negarealitatea răului provinedin maxima: Omnebonum a Dea, omnemalum ab homine.Aceasta este încontradicţie cu adevărulcare vrea ca cel care acreat caldul să fie, deasemenea, şi autorulfrigului (sau bonitasinferiorum: bunătatealucrurilor inferioare).

Putem să-1 aprobăm peAugustin că toate naturilesînt bune; dar ele nu sîntsuficient de bune pentruca răutatea lor să nu fie şiea evidentă.

Ceea ce s-a petrecutşi se petrece în zilelenoastre în cîmpurile deconcentrare ale statelordictatoriale nu poate ficalificat ca "lipsăaccidentală deperfecţiune". Aceasta arsuna ca o ironieinsultătoare.

Psihologia nu ştie cesînt în sine binele şi răul;ea le cunoaşte numai cajudecăţi asupra unorrelaţii: binele este ceeace, dintr-un anumit punctde vedere, apare dreptconvenabil, acceptabilsau preţios; răul esteopusul binelui. Cînd ceeace numim bine este într-adevăr bine pentru noi,există de asemenea şi unrău care este şi el la felde "real" pentru noi.Vedem că psihologia arede-a face cu o judecatămai mult sau mai puţinsubiectivă, adică cu oopoziţie psihică care esteinevitabilă într-odesemnare de relaţii devaloare: este bun ceea cenu este rău şi este rău ceeace nu este bun. Există

lucruri care, dintr-unanumit punct de

vedere, sin! extrem derele, adică periculoase.Există, de asemenea, şi înnatura umană lucruricare sînt foartepericuloase şi, prinurmare, îi apar ca relecelui care este plasat înlinia lor de tir. Nu aresens să înfrumuseţămacest rău, căci nu amface-o decît din dorinţade a ne proteja cu o falsăprotecţie. Natura umanăeste capabilă de un răuinfinit, iar faptele relesînt la fel de reale ca şicele bune, oricît dedeparte s-ar întindedomeniul experienţeiumane, ceea ce vrea săzică că sufletulformulează involuntarjudecata carediscriminează. Numaiinconştienţa nu cunoaştebinele şi răul. îninteriorul domeniuluixsiholoeic nu ştim, oricitam n de sinceri, cepreaomină în lume, râulsau binele. Ne mulţumimsă sperăm că binele -adică ceea ce pare să neconvină. Nimeni nu arîndrăzni să declare ceeste bineie în modgeneral. Nici o viziuneintuitivă a relativităţii şifragilităţii judecăţiinoastre morale nu arputea să ne elibereze deaceste defecte, iar cei careîşi imaginează că sîntplasaţi dincolo de bine şide tău sînt de obicei ceimai mari torţionari aiumanităţii, căci ei secontorsionează în chinulşi angoasa propriei lorfrenezii.

Astăzi, ca şiîntotdeauna, este extremde important ca omul sănu omită să vadăprimejdia răului caremocneşte în el. Aceastăprimejdie este, dinnefericire, foarte reală, deaceea psihologia trebuiesă insiste asupra realităţiirăului şi să respingă oricedefiniţie cate l-ar privi cainsignifiant sau chiar cainexistent. Psihologia esteo ştiinţă experimentalăcare se ocupă de luc iuireale, la psiholog, eu nuam prin urmare nici ointenţie de a mă amestecain metafizică şi nu amcompetenţa cerută pentrua o face. Eu nu trebuiesă intru în polemicădecît acolo undemetafizica impieteazăasupra experienţei pe careo interpretează în chipnejustificat empiric.Critica mea privitoare lapnvatio boni nu estevalabilă decît dinperspectiva experienţei

psihologice. Din punct devedere ştiinţific, privatio

boni este, aşa cum

174

175

poate constata oricine,o petiţie de principiu,de unde, după cumştim. nu putem scoatedecît ce am introdus.Argumentele de acestgen nu-au nici o forţăde convingere. Darfaptul că ele sînt nunumai folosite dar şicrezute este pentrumine ceva de care numă pot descotorosi cuuna cu două. De fapt,este o dovadă aexistenţei uneitendinţe de a da, dinprincipiu, prioritate"binelui", şi aceasta,cu toate mijloaceleconvenabile şineconvenabile de carese dispune. Prinurmare, atunci cîndmetafizica creştină seataşează de privatioboni, ea exprimătendinţa de a sporimereu binele şi de amicşora răul. Privatioboni poate fi, aşadar,un adevăr metafizic.Nu-mi voi da cupărerea în acestdomeniu. Trebuienumai să susţin că, îndomeniul experienţeinoastre, albul şinegrul, lumina şiîntunericul, binele şirăul sînt opuşiechivalenţi, aşa încîtunul din termeni îlpresupune întotdeaunape celălalt.

Acest faptelementar a fost dejaapreciat cum se cuvineîn Homeliileclementine, colecţiede scrieri creştinegnostice compuse pela anul 150 dupăChristos48. Autorul lorcompară binele şi răulcu mîna dreaptă şimîna stîngă a luiDumnezeu şiînfăţişează creaţia îngeneral ca formată dinsyzygii, cupluri deopuşi. La fel elevullui Bardesan,Marinus, vede bineleca luminos şi plasat ladreapta {dexion) şi răulca obscur şi plasat lastînga (aristeron)49.Partea stîngăcorespunde deasemenea femininului.Şi la Ireneu (Adv.Haer., I, 30, 3), SofiaPrunikos s-a numitSinistra (Stînga).Clement găseşte

această manieră de avedea perfectcompatibilă cu ideeade unitate a luiDumnezeu. Dacă ne-am închipui o imagineantropomorfică a luiDumnezeu (oriceimagine a luiDumnezeu este maimult sau mai puţinantropomorfică), nuam putea contrazicelogica şi naturalultezei clementine. înorice caz, aceastăviziune, care esteprobabil mai veche cudouă sute de ani decîtcitatul dat mai sus,dovedeşte că

realitatea răului nuconduce nicidecum laun dualism maniheistşi că ea nuprimejduieşteimaginea luiDumnezeu.Dimpotrivă, ea îiasigură unitatea,făcînd-o să treacădincolo de distincţiaproblematică pe care oîntîlnim în viziuneayahvistă şi creştină.Yahve. se ştie, nu estedrept, iar nedreptateanu este bună.Dumnezeul creştin,dimpotrivă, este numaibun. Fără îndoială căteologia clementină s-aforţat să întindă un podpeste această opoziţie,într-o modalitateconformă cu faptelepsihologice.

Linia de gîndire alui Clement merităaşadar să fie studiatămai îndeaproape."Dumnezeu, zice el, astabilit două împărăţii(basileias) şi douălumi (aionas) şi adecis să-i încredinţezeRăului (Ponero)actualul cosmos,pentru că el [răul] estemic şi trece repede .Dar el a promis să-irezerve Bineluilumea viitoare, pentrucă el este mare şiveşnic". Structuraomului corespundeacestei diviziuni:corpul provine din

femininul care are caproprietate emoţia, întimp ce spiritul vinedin masculinul uiruiaii corespundeelementul raţional'.Clement numeştecorpul şi spiritul "celedouă triade50". Omulprovine din "douăamestecuri"(phyramaton, lit.:aluaturi), femininul şimasculinul, lată de ceîi sînt propuse şi douădrumuri: cel al legii şicel al absenţei legii.De fapt. s-au stabilitdouă împărăţii: "Unas-a numit cer. şicealaltă, cea a celorcare guvernează înprezent pămîntul51"."Una din cele două oviolentează(ekbiazetai) pe

Ideea că universulpoate fi succesiv înputerea binelui şi.respectiv, a râului, esteprezentă şi în taoism.Acolo ea capătă expresiade alternanţă a vidului şiplinului, fenomen de carese face răspunzător Cerul(vezi şi nota *, p. 163). (N.Tr.)

Şi în taoism găsim obipartiţie asemănătoare:corpul uman provine dinelementul pămînt (vin) careeste grosier, iar spiritulprovine din elementul cer(yang) care este subtil.Aceste expresii nu vor săspună altceva decît căomul, ca orice altăcreatură, este constituit dinunirea elementelor polarevin-yang. (N. Tr.)

177cealaltă''. "Altminteri,aceşti doi suverani(hegemones) sînt mîinileprompte" ale luiDumnezeu, prin referirela Deuteronom, XXXII.39 (uEgo occidam etvivere faciam": "Eu ucidşi dau viaţă'"). El ucidecu mîna stingă şieliberează cu mînadreaptă. Aceste douăprincipii "nu-şi au esenţaîn afara lui Dumnezeu, şinici nu există vreun altprincipiu originar(arche). Ele nu au ieşit(proeblethesan) dinDumnezeu ca nişteanimale (zoo), căci eleerau în acord cu el(homodoxoi)". "DinDumnezeu au ieşit celepatru elemente [ . . . ] Eleste tatăl a toatăsubstanţa (ousias). şi nual cunoaşterii care aurmat amestecului(elementelor)52. Cînd eleau fost amestecate dinafară, s-a născut din ele.ca un prunc, alegerea5^".Aceasta înseamnă căamestecul elementelor a

dat naştere la inegalităţisemnitîcînd incertitudinişi. prin urmare,necesitînd decizii saualegere [opţiune]. Celepatru elementeformează quadruplasubstanţă a corpului(tctragenes tousomatos ousia) şi deasemenea a râului {tonponcrou). "Aceastăsubstanţă. împărţită îngenuri, a fost proiectatăde Dumnezeu, dar ea afost amestecată dinafara ei însăşi, prinvoinţa Creatorului (tonprobatontos). pentru aproduce, ca rezultat alcombinării, alegerea(proaicris) care seveseleşte în rău".

Această frază trebuiesă semnifice ceva degenul: substanţaquadrupla este eternă(oitsa aci) şi odraslă alui Dumnezeu, dartendinţa către rău (hekaktyis khairousaproairesis) a venit dinafara amestecului doritde Dumnezeu (Kaxd if|v

TOVJ Qeov Boi3A.r)avve^co xn, KpâagicruuPePr]KEv). Astfelrăul nu a fost creat nici deDumnezeu, nici dealtcineva, nici proiectatîn afara lui, nici ieşit dinel. Petru, care s-a angajatîn asemenea reflecţii, nueste deloc sigur călucrurile s-au petrecutaşa.

Prin urmare, este caşi cum, independent (şifără să o ştie ?) deDumnezeu, amesteculcelor patru elemente arfi căpătat o turnură rea,ceea ce este totuşidificil de împăcat cupostulatul

clementin al mîiniloropuse ale lui Dumnezeucare "se violentează"reciproc. Mai ales Petru,care conduce discuţia,ezită să-i atribuieCreatorului cauza răului.

Clement din Romareprezintă uncreştinism al lui Petrurevelînd o clară amprentărituală {High Church) şitrădează nu numai prinaceasta, dar şi prindoctrina dublului aspectal lui Dumnezeu, unraport strîns cu Bisericaiudeo-creştină primitivă.Găseam în aceasta dinurmă. prin mărturia luiEpiphanes, gîndireaebionită că Dumnezeu acreat doi fii: cel mai învîrstâ Satan, şi cel maitînăr Christos^. Fărăîndoială că la acest lucruface aluzie Mihea, unuldin interlocutoriidialogului, atunci cîndcrede că binele şi râul,avînd aceeaşi obîrşie,trebuie că sînt fraţf \

în Apocalipsa(iudeo-creştmăj aAscensiunii lui haia,elementul central esteconstituit de viziuneacelor şapte ceruri în carea fost răpit profetuly. Elii vede mai întîi peSammael şi oştirea saîmpotriva cărora s-aangajat "un marerăzboi" pe firmament.îngerul îl conduce maideparte. în primul cer,şi acolo îl duce la untron. La dreapta acestuiase află îngerii care sîntmai frumoşi decît ceidin partea stingă. Ceidin dreapta "cîntă pe osingură voce"; cei dinstingă cîntâ după cum îibate capul, iar cîntecelelor nu sînt identice. In aldoilea cer, îngerii sîntmai frumoşi decît înprimul, şi nu existădiferenţe între ei. La felse întîmplă şi încerurile superioare.Sammael mai exercităîncă, în chip manifest, oînlluenţă remarcabilăasupra primului cer, înaşa fel încit îngerii din"stînga" sînt mai puţinfrumoşi, iar cerurileinferioare mai puţinstrălucitoare. Diavolul seaflă pe firmament, ca şiarhonţii gnostici, şi,împreună cu îngerii săi,el corespunde zeilor şiputerilor astrologice.Dat fiindcă atenuareastrălucirii ajunge pină însferele superioare, sferasa se întretaie cu sferaTrinităţii a cărei luminăpenetrează

178la rîndu-i piuă în cerulcel mai de jos. Astfeleste descrisă o imaginecare reprezintă ocorelare de opuşi, la felca mîna dreaptă şi minastingă. Este remarcabilcă această viziune, ca şiHomeliile clementine,aparţine erei pre-maniheiste în care nuapăruse reacţia deapărare împotrivaconcurenţeimaniheismului, încă maiera posibil să descrii opoziţie simplă şi justă detipul yin-yang, imaginemai aproape de adevărdecît cea a privat iobani şi, pe de altă parte,neaducînd nici oatingere monoteismului,cum este cazul cu yin-yang în reuniunea lor înTao, termen pe careiezuiţii l-au tradus logicprin "'Dumnezeu". Esteca şi cum tocmaidualismul maniheist i-artî conştientizat pePărinţii Bisericii de faptulcă. fără a-şi da seama cuclaritate, ei hrăniserăpînă atunci, mult şi bine,credinţa însubstanţialitatea râului .Această viziune bruscă i-a condus fără îndoială iaprimejdiileantropomorfismului,constînd în a admite căceea ce nu poate conciliaomul este deopotrivă deneconciliat şi pentruDumnezeu. Aceastăeroare a putut fi evitatăde Biserica primitivădatorită gradului ei maimare de inconştienţă.

Fără îndoială, amputea presupune că, încercurile gnostice aleiudaismului sincretist,problema imaginiiyahviste a luiDumnezeu, pusăîncepînd cu Cartea luiIov, a continuat să fiediscutată, şi aceasta cuatît mai mult cu cîtrăspunsul creştin laaceastă întrebare, adicăopţiunea univocă pentrubunătatea IuiDumnezeu57, nu-isatisfăcea pe evreiiconservatori. Este carac-teristic în aceastăprivinţă că tocmai laevreii palestinieni a luatnaştere doctrina celordoi fii opuşi ai luiDumnezeu. în interiorulcreştinismului, aceastas-a perpetuat pînă labogomili şi cathari; îniudaism, ea se continuăîn speculaţia religioasăşi îşi va găsi

Jung continuă să

confunde ideea desubstanţialitate a răului,adică credinţa în răulautonomizat, cu concepţiadualistă care acceptă, formal,existenţa elementelor deumbră Inpleroma. (N. Tr.)

expresia durabilă în celedouă părţi ale arboreluikabbalistic al şefi roiurilor, în Hessed (Milă) şiDin (Judecată) Un savantrabin, M. Z. Werblowski,m a onorat cm faptul de aculege pentru mine oserie de afirmaţii dinliteratura ebraică cnprivire la a ceastaproblemă58.

Rabinul Iosif spune:'-'Cuvintul ;<Si nimenidintre voi să nu iasă dinpoarta casei sale pîna m/OM» (Ieşirea. XII. ?2'9)vrea să zică că dacă i selasă mînă liberaF.^terminatorului el numai distinge bunii de răi.Ba chiar el începe eu ceidrepţi"'60. Apropo deIeşire, XXXIII, 5: 'Dacanumai şi o clipa aş staintre voi. eu v-aş nimici",Midrasch declara- (Y.-,'>•.,e vrea. să zică)- "Aş puteasă mă mînii pe voi o clipăaşa că .( ns este.«Ascunde-te o clipă pînăce trece mînia» si s:i vnnunu esc" Yahve atrageatenţia asupra mîniei salenecontrolate Atunci cîndîn momen.tele de mîniedivină este proferat unhks'em, el se împlineştefan înconjur. Iată de ceBalaam era cel carecunoaşte gîndtsrile Prea-înaltului61", şi a fost

solicitat de Bab.q să-1blesteme pe Israel, acestvrăjmaş atît depruneidios. Aceasta vreasă zică că el cunoşteamomentul mîniei luiYahve'"'

Iubirea şi mila luiDumne/eu sint Iadreapta sa, dreptatea şijudecata sînt la stînga.Astfel s-a / î s apropo deI Regi XXI! 10 ("Euvăd... toată oştireacerului ţmîndu-se iadreapta şi la sîtma sa"):"Există, oare, acolo sus ostingă s;i o dreaptă0

Aceasta \ rea să însemnecă intercesorn se află ladreapta şi acuzatorii lastînga°J". S-a zis apropode Ieşire XV 6:("Dreapta ta Doamne,este putere minunată,stînga ta. Doamne,zdrobeşte vrăjmaşul"):kCînd Israel a făcut voialui Dumnezeu» e! a făcutca stînaa să devinădreapta; cînd e! nu atăcut voinţa luiDumnezeu, el însuşi aschimbat-o pe dreaptaîn stînga6 " "Stînga luiDumnezeu sfârîrnă înbucăţi: dreapta sa atrageia el"''".

Aspectul primejdios al dreptăţii lui Dumnezeu a fost expus in

18

următoarele reflecţii:"Aşa grăit a Sfiutui,bîneeuvintat fie el:Dacă creez lumea cumilă, păcatele ei vorpredomina: dacă o faccu dreptate, oare cum armai supravieţui ea? latăde ce o creez, eudreptate şi milă. Fie ca easă dureze!*6" AcestMidrasch spune apropode Facere XVIII, 23(rugăciunea lui Abialiampentru Sodoma):(Abiaham vorbeşte);"Dacă vrei să ai lumea,să nu existe in ea o(aspră) dreptate. Dacăvrei să ai dreptatea,lumea nu va mai fi. Tuvrei să ţii ambele capeteale frînghiei şi să-1 ai şipe unul şi pe celălalt,concomitent. Dacă nucedezi un pic, lumea nuva supravieţui '".

Dumnezeu îl preferăpe păcătosul care sepocâieşte decit pe dreptşi îl protejează cudreptatea sa,acoperindu-1 cu minasa, ascun/.indul subtronul său68.

Apropo de HabacucII, 3 ("Dacă (viziunea)

se lasă aşteptată,aşteapt-o") Rabbilonathan a zis: 'Dacăcrezi: «Numai noiaşteptăm, LI nuaşteaptă», scris este:«Dumnezeu aşteaptă săvă miluiască» (Isaia.XXX, 18). Iar dacăaşteptăm şi noi, şi KLoaie ce să maiînipiedice (mîntuirea)?Dreptatea divină estecea care o împiedică69"'.în acelaşi sens trebuieînţeleasă şi rugăciunealui Rabbi lonathan: "Fievrerea ta să obseivioprobiul nostru şi săcontempli nimicnicianoastră. îmbraeă-ne inmila ta, acoperă ne cuputerea ta,înveşmîntează-te îniubire şi încinge te cubinecuvintare, şi fie cabunătatea şi mîngîiereata să stea înaintea ta70"'.Dumnezeu este pur şisimplu implorat să-şiamintească de atributelesale bune. Există otradiţie după careDumnezeu se roagă peSine; "Fie vrerea meaca mila mea săprecumpănească şi

compasiunea mea săacopere celelalteatribute". Aceastătradiţie îşi găseşteconfirmarea înurmătoarea povesteAşa grăit-a RabbinulIsmael, fiul lui Eîiseu:«luttai într-o zi în sfmtasfintelor pentru a aducesacrificii de par fumuri;şi văzui acolo peActarie! Ya' YahveSabaoth72 aşezat petronul său slăvit şi el

îmi zise: «Fiul meuIsmael, binecuvîntează-mă1» Iar eu i-am zis:«Stăpîne al lumilor, fievrerea ta ca mila ta săprecumpănească asupramîniei şi camilostivirea ta săacopere toate atributeleşi ca să-i tratezi pe fiiităi cu milostivire şi nucu aspră dreptate». Şi elînclină capul spre mine".

Nu este greu săvedem, în luminaacestor citate, efectulprodus de imagineadivină contradictoriecare era cea a lui Iov,Ea a fost un obiect alspeculaţiei religioaseîn interioruliudaismului şi 1-ainfluenţat, prinintermediul kabbalei, peIacob Boehme, la careîntîlnim o ambivalenţăanaloagă între iubirealui Dumnezeu şi foculmîniei sale în care esteţinut prizonier Lu-cifer.

în măsura în carepsihologia nu esUn u t i l i / ^a nu putemdeduce un dualismmetafizic din u ti^Uii m ■«>pi -.iii . ei hivak Mticare este opera ei, sau,dupj CAZ UU . pi .uin r « i 11 <u c t lucru75.Psihologia ştie căopuşii etl \ i ' r i ut .n ^\ t< u condiţiilorinerente actuluicunoaştem f i r a v i i uMMH I1 fi imposibile.Dar nu este absolutprubibi! i up Juneiii 't1'^ strîns legat de actulcunoaşterii sa fir totd it?>i o propi ie*ate aobiectului. Este maipreferabil să gmdinica mu înainte de toate,conştiinţa noastră estecea t a i e tiaseazadistincţiile lucrurilor,care le apreciază şichiar le creaza acolounde na esteperceptibilă nici odistincţie.

Am insistat asupradoctrinei privatio bompentru că ea este, într-un anumit sens,responsabilă de oconcepţie optimistă arăului în natura umanăşi de o concepţie foartepesimistă despresufletul omului. Incontraparte, istoriacreştinismului primitiv,cu o logică fără cusur, aplasat un Antichrist înfaţa Christosului. Căcicum am putea vorbi de"sus" dacă nu ar existaun "jos", de "dreapta"dacă nu ar exita"stînga", de "bine" dacănu ar exista "rău", şidacă unul din ele nu ar fi

la fel de real ca celălalt?* Dia-

O dată în plus: realitatea răului nu este negată: ceea ce seneagă este

18

voiul a intrat în lumeca o contraparte reală alui Dumnezeu odată cuChristos, iar încercurile iudeo-creştine Satan esteprivit, aşa cum amvăzut, ca fratele maivîrstnic al lui Christos.

Dar mai există şi unalt motiv care mă incităsă pun în luminăprivatio borti: deja laVasile întîlnim tendinţade a atribui concomitentrăul şi caracterul de meon (ne-fiinţă) dispoziţiei{dia-thesis) sufletului.Dat fiindcă, după acestautor, răul îşi areobîrşia în uşurătateaumană şi, prin urmare,se datorează uneineglijenţe, el nu existăde fapt decît ca oneatenţie psihologică,iar aceasta este într-atîto "cantitate neglijabilă"încît răul se dizolvă purşi simplu ca un fum.Fără. îndoială căuşurătatea este un aspectal răului care trebuieluat în serios, dar esteun element care pote fieliminat printr-oschimbare de atitudine.Pur şi simplu am puteaacţiona altfel, dacă amvrea. Condiţiapsihologică este cevaatît de fugitiv şi cvasi-ireal încît tot ce sereduce la ea capătă uncaracter de futilitate saude eroare fortuită şi, dinacest motiv, ea esteminimalizată. Rămînedeschisă problema de aşti în ce măsurăsubestimarea modernăa sufletului s-a ivit dinaceastă prejudecată.Aceasta atîrnâ cu atîtmai greu cu cît sufletuleste bănuit, astfel, cafiind obîrşia răului. Fărăîndoială că PărinţiiBisericii nu şi-au dat

seama de puterea fatalăpe care i-au atribuit-oastfel sufletului.Trebuie să fii absolutorb pentru a nu vedearolul strivitor pe care 1-a jucat răul în lume . Afost necesarăintervenţia personală alui Dumnezeu pentru aelibera

umanitatea deblestemul răului, căcifără aceastăintervenţie omul s-ar fipierdut. Dacă aceastăgigantică putere a răuluiîi este atribuităsufletului, nu poaterezulta decît o inflaţienegativă, adică orevendicare demonică aputerii inconştientuluişi, prin urmare, ointensificare a acestuiadin urmă*. Aceastăconsecinţă inevitabilăeste anticipată în figuraAntichristului şi sereflec tează înevenimentelecontemporane,caracteristicespecificulw erei creştinea Peştilor, care seapropie de sfîrşit.în lumea reprezentărilorcreştine, Christosfigurează fără doa< şipoate Şinele76. încalitatea sa dechintesenţă aindividualităţi", el are caatribute unicitatea şifaptul că nu a venitdecît o singura dată. Datfiind faptul că Şinelepsihologic este unconcept tran scendent,pentru că el exprimătotalitatea conţinuturilorcon şt; ente şiinconştiente, el nupoate fi descris decît întermenii antinomiei77,ceea ce înseamnă căatributele menţionatemai sus ;re-buie să fiecompletate cucontrariile lor, pentru acaracteriza ;n chipcorect faptultranscendental. Acestlucru se poate face cît >cpoate de simplu subforma următoareicuaternităţi: Venit osingură dată

Universal

materialitatea lui. autonomiaîn sensul de creatură, fie eademon sau cine ştie ce altăfiinţă de sine stătătoare.

Jung nu înţelege acestaspect şi, în consecinţă, îiimpută "filozofieiecleziastice" idei care nu îi

Unic

aparţin. (N. Tr.)Faptul că răul este o

eroare psihică de micăanvergură nu înseamnă,automat, că efectele lui artrebui să fie, şi ele, minore.Este suficient să ne gîndimla ceea ce a însemnat obsesiaerorii elementare îndispozitivele super-sofisticate ale rachetelorbalistice, pentru a înţelegecă un holocaust la scarăplanetară s-ar fi pututdeclanşa dintr-o simplăneatenţie! (N. Tr.)

Etern

* Nu vedem deloc cum oeroare psihologică trebuiesă fie identificată cu "orevendicare demonică aputerii inconştientului". Laurma urmei, inconştientulnu este echivalent cupsihicul luat în totalitatealui. Probabil ca Jungatribuie inconştientului ovaloare morală negativă şi,de aici, formula lui absolutnefericită. (N. Tr.)

18Formula de faţă nu

exprimă numai Şinelepsihologic, ci şi figuradogmatică a luiChristos. în calitatea sade om istoric, Christosa apărut o singură dată;în calitate deDumnezeu, el esteuniversal şi etern.Şinele caindividualitate a apăruto singură dată în chipunic; dimpotrivă, casimbol arhetipal, eleste o imagine a luiDumnezeu, şi, prinurmare, universal şi"etern" . Teologia îldesemnează pe Christosca total bun şi spiritual;prin urmare, estenecesar să se nască dincealaltă parte unelement "rău" şi"htonian" sau"natural", care îldesemnează pe Anti-christ. De aici ia fiinţă ocuaternitate de opuşicare este unificată peplanul psihologic prinfaptul că Şinele nu estedoar "bun" şi"spiritual"; rezultăastfel că umbraacestuia este cu multmai puţin neagră. Dealtfel, opuşiielementului "bun" şi"spiritual" nu mai sîntseparaţi:

Bun

----------- Material/htonian

Rău

încă de timpuriu afost recunoscut şi spuscă omul Isus, fiulMăriei, este principiumindividuationis. DupăHyppolit , Basi-lide83

declara: "Isus adevenit premizeledistincţiei speciilor

Spiritual

(phylokrinesis), iarpătimirea n-a avut altscop decît distingerealucrurilor amestecate înspecii. Astfel, zice el,filiaţia completă carefusese lăsată în urmăîntr-o stare de absenţă aformei (amor-phid) atrebuit să parvină la odistincţie de specii(dein philo-krinethenai), la fel cumIsus a fost supus larîndul său la o asemeneadistincţie(pephvlokrinetai)". îndoctrina destul de com-plexă a lui Basilide,Dumnezeul "ne-existent" a născut otriplă filiaţie (hyiotes):primul "Fiu", a căruinatură este mai subtilă,rămîne sus alături deTatăl; al doilea, acoborît un pic mai jos.datorită naturii salemai grosiere(pachyimerestera), darel păstrează "aripi, cacele pe care i le-a datsufletului Platon înPhedru"& . Cît îlpriveşte pe al treileaFiu, a cărui natură arenevoie de o purificare(apokatharsis), el acăzut jos în "lipsa deformă". Această filiaţieeste. aşadar, datorităimpurităţii sale, cea maigrosieră şi cea maiapăsătoare.Recunoaştem fărădificultate, în acestetrei emanări sau

manifestări aleDumnezeului ne-existent, trihotomiaspirit-suflet-corp(pneumatikon-psychikon-sarkikon).Spiritul este elementulcel mai subtil şi cel maielevat; sufletul, încalitatea sa deligamentum spiritus etcorporis (liant dintrespirit şi corp) este maigrosier decît spiritul,dar are "aripi devultur"85 pentru a căraelementul greu spreregiunile superioare.Amîndoi sînt de naturăsubtilă şi, prin urmare,locuiesc, la fel ca eterulşi vulturul. în regiunealuminoasă sau înapropierea ei, în timp cecorpul, pentru că estegreu, tenebros şi impur,este lipsit de lumină, darconţine totuşi sămînţadivină a celei de-a treiafiliaţii; totuşi, el se aflăîntr-o stare inconştientăde absenţă a formei.Această sămînţă estecumva trezită şipurificată de Isus,făcută aptă deascensiune(anadrome*') tocmaimulţumită faptului căîn Isus însuşi opuşii aufost diferenţiaţi (cuocazia pătimirii,crucificării sau divizăriiîn patru''). Isus es:e,deci, modelul treziriicelei de-a treia filiaţii,figură a

186umanităţii rămase înobscuritate. El este esoanthropos pneu-maîikos, omul spiritualinterior88. El este, deasemenea, un omologperfect al trihotomiei:Isus fiul Mărieireprezintă omul încar-nat; predecesorul săuimediat este al doileaChristos, fiul arhon-telui superior dinHebdomadă, şi, în fine,prima sa prefigurareeste Christosul, fiularhontelui superior dinOgdoadă, demiurgulYahve . Aceastătrihotomie a figuriianthroposuluicorespunde aşadar,precis, pe de o parte,celor trei filiaţii aleDumnezeului ne-existent şi, pe de altăparte, tripartiţiei naturiiumane. Prin urmare,avem trei dihotomii:

1 IIIIIl'rima filiaţie Christos din

OgdoadăSpiritA doua filiaţie Christos din HebdomadăSufletA treia filiaţie Isus, fiul MărieiCorp

ia sfera corpuluigreu şi obscur trebuiecăutată amorphia,absenţa formei în carese găseşte a treiafiliaţie. Aşa cum amindicat mai sus, ea paresă fie practicechivalentă cu "incon-ştienţa"*. G. Quispel ascos în relief conceptulde agnosia (=inconştienţă) laEpiphanes: ""Oxe ydpe^ap%f|<; 6AuiOTtdTcop amoq eveouncb Tiepieixe xd7tdvta ovxa ev eauxcb evdyvcocia..." (Aşa cum, laînceput, Autopator-ul[Tatăl al său însuşi]conţinea în el toatelucrurile care erau în elîn stare de inconştienţă9

+ . . . )

' Sau, mai degrabă, cuideea de mobilitate plastică,de proteiform. Corpul nu areo formă constantă, el estepermanent supusschimbărilor şi transfor-mărilor la toate nivelurile deexistenţă. (N. Tr.)

+ Agnozia s-ar traducemai degrabă prin ne-ştiinţă,ne-cunoaştere, ignoranţă, însensul că lucrurile care seaflă în Autopator nu aucunoştinţă că se află în El.Aici nu este vorba deinconştienţă în senspsihologic, aşa cumsugerează Jung, ci de ceva ceţine de cunoaştere sau deintenţie deliberată.Fragmentul citat dinEpiphanes poate să însemne:la început toate lucrurile se

El a subliniat şitermenul anoeton, laHyppolit, care s-artraduce cel mai bineprin "inconştient".Amorphia se raportează,la fel ca şi agnosia şianoeton, la stareainiţială a lucrurilor,adică la potenţialitateaconţinuturi lorinconştiente pe careBasilide o defineşte, închip frapant, ca sămînţăne-existentă auniversului, cu forme şisubstanţă multiple(OV>K 6V pTtepua zovKOOUOU Tro^uuopcpovOUOIJ KCU 7io>a)ot>aiov)".

Această imagine acelei de-a treia filiaţiioferă o anumităanalogie cu filiusphilosophorummedieval şi cu filiusMacro-cosmi, carereprezintă de asemeneaun suflet al lumii cedormitează în materie93.Deja la Basilide, corpulcapătă o importanţăspecială şi neaşteptată,deoarece o treime dindivinitate se bazează peel şi pe materialitatealui. Aceasta nu înseamnănimic altceva decît onuminozitateconsiderabilă atribuitămateriei, în care eu vădo anticipare a sensului"'mistic" al materieicare apare în alchimie şi- last but nur least - înştiinţele naturii. Dinpunct de vederepsihologic, este foarteimportant că Isus repre-zintă omologul celei de-a treia filiaţii şi că eleste modelul şitrezitorul, pentru că,prin pătimirea lui,opuşii au fost separaţi înel devenind astfelconştienţi, în timp ce înomologul său, cea de-atreia filiaţie, ei rămîninconştienţi atîta vremecît se află în starea deabsenţă a formei şi deindistincţie. Cu altecuvinte. umanitateainconştientă deţine osămînţă corespunzătoaremodelului lui Isus. Lafel cum omul Isus nu adevenit conştient decîtgraţie luminii născutedin Christosul superiorcare a separat în elnaturile, lumina careemană din Isus trezeştesămînţă din omulinconştient, permiţînd odistingere analoagă aopuşilor. Aceastămodalitate de a vedeacorespunde exactfaptului psihologic că

aflau în starea lor naturalăiară să o ştie (sau fără să ocaute în mod deliberat).Reprezentări foarte

asemănătoare găsim şi întaoismul filozofic, la autorica Lao Zi, Zhuang Zi, LieZi. etc. (N. Tr.)

189

imaginea arhetipală aSinelui apare în vise,thiar dacă conştientulvisătorului nu conţinenici o reprezentare deacest gen94.

Nu vreau să închidacest capitol fără aformula cîtevaconsideraţii care mi seimpun în faţaimportanţeiproblematicii tratateaici. Punctul de vedereal unei psihologii careare ca obiect fenomenulpsihic relevă lucruridificil de sesizat şi ade-seori greşit înţelese.Dacă revin prin urmareaici, asupra punctelorfundamentale, cu risculde a mă repeta, estenumai pentru a prevenifalsele concepţii pe carele pot naşte expunerilemele precedente şi, înconsecinţă, pentru a-1scuti pe cititor de difi-cultăţi inutile.

Paralela pe care amtrasa'.-o aici întreChristos şi Sine nu arenimic altceva decît osemnificaţie psihologică,cam tot aşa cum cea cupeştele are un sensmitologic. Nu este vorbanicidecum de ointruziunea în domeniulmetafizic, adică în cel alcredinţei. Figurile luiDumnezeu şi luiChristos, proiectate decătre imaginaţiareligioasă, sînt inevitabilantropomorfice şi trebuiesă fie acceptate ca atare;aşadar, ele trebuieexplicate ca toatecelelalte simboluri. Totaşa cum anticii credeaucă au vorbit mai multdespre Christos cuajutorul simboluluipeştelui, alchimiştiiaveau la rîndul lorsentimentul că au lămuritşi aprofundat imaginealui Christos punînd-o înparalelă cu piatra; şi totaşa cum simbolismulpeştelui s-a spulberat cutimpul, la fel s-aîntîmplat şi cu piatrafilozofală. Totuşi, apropode acest din urmăsimbol, există afirmaţiicare îl fac să apară într-o lumină deosebită, şipunînd un asemeneaaccent asupra pietreiîncît ne-am puteaîntreba dacă, îndefinitiv, Christos nu afost considerat ca unsimbol al pietrei. Astfel,

s-a trasat o dezvoltaiecare, ci' aiutorul unor re-prezentări iohanice şipauliniene, îl face săintre pe Chriaios iudomeniul experienţeiinterioare imediate şidescoperă în >;1 o figurăa omului total. întreacest fapt şi dovadapsihologică a

existenţei unui anumitconţinut arhetipal, careposedă toate calităţilecare caracterizeazăimaginea lui Christossub trăsăturile saleantice şi medievale, s-astabilit de la sine olegătură. Astfel, i sepune şi psihologieimoderne, ca şialchimistului,următoarea întrebare:Şinele este oare unsimbol al lui Christossau Cristos este unsimbol al Sinelui?

în prezentul studiuam îmbrăţişat al doileaelement al alternativei.Am încercat să arăt cumimaginea tradiţională alui Christos reuneşte înea caracteristicile unuiarhetip, care este cel alSinelui. Planul şi metodamea nu au vizat înprincipiu altceva decît,să zicem, efortul unuiistoric al artei carecaută să stabileascădiferitele influenţe careau contribuit laformarea unei anumiteimagini a lui Christos.Astfel se face că întîlnimconceptul de "arhetip"la fel de bine în istoriaartei, ca şi în filologie şiin critica şi istoriatextelor. Arhetipulpsihologic se distingeînsă prin faptul că el

priveşte o stare de faptpsihică universală şi vie,ceea ce schimbă totalnatura lucrurilor. Sîntemtentaţi să acordăm o maimare importanţăprezenţei vii şi imediatea arhetipului, decît ideiide Christos istoric. Aşacum s-a mai spus, putemconstata şi la alchimişti oînclinaţie de a acordaprioritate pietrei în raportChristos. Sînt departe deorice intenţie misionarăşi. prin urmare, dorescsă declar expres că nueste vorba aici de oprofesiune de credinţă, cide constatări ştiinţifice.Dacă înclinăm să vedemîn arhetipul Sineluiagentul real, şi, prinurmare, în Christos. unsimbol al Sinelui, trebuiesă reţinem faptul căexistă o diferenţăesenţială întreperfecţiune şi totalitate:i-maginea lui Christoseste cvasi-perfectă (sauconcepută ca atare), întimp ce arhetipul (atîtcît ştim) semnificătotalitatea, dar estedeparte de perfecţiune*.Avem aici un paradox, oafir-

* "Perfecţiunea'" poate exprima şi ea ideea de totalitate. în sensul a ceva care este complet, căruia nu îilipseşte nimic. Desigur că în acest sens nu în-

191maţie care priveşte cevaindescriptibil şitranscendental. Reali-zarea efectivă a Sinelui,care trebuie să decurgădin recunoaştereasupremaţiei sale,conduce, prin urmare, laun conflict fundamentalşi, mai precis, la osuspendare între opuşi,amintind de crucificarealui Christos între tîlhari.Rezultatul ei trebuie safie o cvasi-totalitate. daraceasta nu implicăperfecţiunea, hlortul spreo te/eiosis (perfecţiune)este nu numai legitim darconstituie şi o proprietateînnăscută a omului, careeste una din 'adacinilecele mai puternice alecivilizaţiei. Acest eforteste a t î î de intens incitel se schimbă într-opătimire care atrage totulSa :o 1 mdem în chipnatural spre perfecţiune.într-o direcţie oare-. ;ueArhetipul, dimpotrivă, tşigăseşte perfecţiunea întotalitatea a. care este oteleiosis de al gen. Acolounde domneşte el. vomi > . conform naturii salearhaice, constrlnşi la

totalitate, în pofkkioi'.unui etort conştientCu siguranţă, individultrebuie să tindă spreperfecţiune ("Fiţiperfecţi aşa cum este şiTatăl vostru din cer !Mat., V, 48]), dar eltrebuie să sufere şicontrariul intenţiei sale.pentru a-i da totalităţiiceea ce i se cuvine.(''Aşadar, aflu in nuneaceastă lege: cînd vreausă fac binele, răul estelegat de nune- | Rom.,vîl, 21]).

Această situaţiecorespunde aproape pedeplin imaginii luiChristos: el este omulperfect şi, totodată,crucificatul. Ar fi dificilsă imaginăm o imaginemai veridică a scopuluiefortului etic. In oriceca*, ideea Sineluitranscendental, care îiserveşte psihologiei caipoteză de lucru, nu varivaliza cu ea, căci, deşieste un simbol, îi lipseştecaracterul de evenimentcare este cel al revelaţieiistorice. Această idee s-anăscut, ca şi ideeaorientală de Atman sau

de Tao, din recunoaştereacel puţin parţială a fap-tului - care nu sebazează pe credinţăsau pe speculaţia me-

a o sugestie de natură morală. (Vezi şi notelemele la Tao în aforisme \. 1997.) (N.Tr.)

tafizică, ci pe experienţă- că inconştientul poate,în anumite condiţii, săproducă spontan unsimbol arhetipal altotalităţii. Trebuie săconchidem din aceastacă un arhetip de acestgen este universalprezent şi dotat cu oanumită numinozitate.In acest sens existăefectiv nenumăratemărturii istorice, ca şimateriale modemedemonstrative furnizatede cazuri95. Figurărilenaive şi neinfluenţate desimbolism arată că i s-aasociat o semnificaţiecentrală şi supremă, invirtutea faptului că el[arhetipul] constituie oconjuncţiaoppositorum . Acestlucru nu poate fi înţeles,fireşte, decît ca unparadox, căci ounificare de opuşi nupoate fi concepută decîtca o abolire a acestora.Caracterul de paradox sereferă ia toate fapteletranscendentale, căci elexprimă în chip adecvatnatura lor indescriptibilă.

Acolo uride domneştearhetipul Sinelui, vedemcum apare inevitabil, cao consecinţă psihologică,această stare conflictualăpe care o eyprimăsimbolul creştin alcrucificării, această stareacută de absenţă amîntuirii care nu sesfuşeşte decît cu consu-mmuJuni estRecunoaşteteaarhetipului nu eludeazădeci misterul creştin, cicrează, în chip necesar,condiţia psihologică fărăde c-.'.;•■ CHIV

"jr.Hit'iire,.." apare caabsurdă'. Aceastăafirmaţie nu

'.'ung e:-î- (L ;v"uere căinvţginea Christului crucificatşj neprihănit nu constituie orealitate istorică. Ea este oelaborare teologică ceurmăreşte scopuri etice şimorale. Dimpotrivă, ideeatranscendentală a Sinelui,descoperită pe cale empiricăde către psihologia abisală, caşi paralele ei din filozofileorkntale. asumă o concreteţemanifestă în plus, ea esteatestată şi de alte sursepsiho-sociale ("neinfluenţatede simbolism"), de cazuisticapsihiatrică, etc. (N. Ir.)

+ Altfel spus, din punct devedere psihologic, mîntuireacapătă o expresie concretă. Eanu mai este legată dereprezentări obscurereligioase sau de credinţe demult depăşite. Mai mult chiar,ea nu este garantată deexecutarea unor performanţede domeniul moralei şi eticii,aşa cum ne-a încredinţat

creştinismul militant. (N. Tr.)

19

înseamnă deloc că îiluăm cuiva de pe umerio greutate pe care nu erade presupus că avea să opoarte. Fiinţa '■totală"ştie în ce măsură fiinţaumană îşi este sieşiinsuportabilă. Aşadar,din punct de vederecreştin, nu ar trebui să ise obiecteze nimic, celpuţin după părerea mea,cuiva care se simteapăsat de sarcinarealizării individuaţieiimpusă de natură, ca şi atotalităţii, adică aintegralităţii. Dacăprocedează. în acestsens, într-o manierăconştientă şiintenţionată, el evitătoate manifestărileîndoielnice care decurgdintr-o individuaţierefulată. Altfel spus,dacă el îşi asumă debună voie integralitatea,nu o va mai experimentaîn chip negativ şi fărăştirea lui F.ste acelaşilucru cu a spune că dacăcineva coboară într-unpuţ adînc, ar fi de doritsă se angajeze în aceastăacţiune ineonjuriniui-sede toate precauţiile nece-sare, decît să rişte să searunce cu capul înainte.

Caracterul intolerabilal opuşilor în psihologiacreştină provine dinexacerbarea lor morală.Acest lucru ni se parefiresc, deşi istoricvorbind el corespundemoştenirii VechiuluiTestament, adicădreptăţii care seconformează Legii[mozaice]. A-ceastăinfluenţă particularălipseşte în chip frapant înOrient, în religiilefilozofice ale Indiei şiChinei. Prefer să nu evocaici problema de a ştidacă această accentuarea opuşilor, caresporeşte suferinţa,corespunde sau nu unuigrad superior de adevăr,ci doresc numai să-miexprim dorinţa de a seexamina, la luminalegilor noastrepsihologice amintite maisus, situaţia prezentă alumii, care arată întreagaumanitatea dezbinată, caniciodată, în două părţiaparent de neconciliat.Dacă un fapt interior nu

este conştientizat, el nise prezintă din exteriorca un eveniment aldestinului. Altfel spus,dacă individul rămînemonolitic şi nuconştientizează opuşiisăi interiori, esteprobabil ca uni-

versul să trebuiască să figureze conflictul şi să

se scindeze în două părţi.

194NOTELE AUTORULUI:

11 Ioan, II. 22.2 Afirmaţia Bisericii se

reclamă mei eu din II Ihess II , 3 şi urm., unde sevorbeşte de apostazie, de dv0pco7to^ rn,^ dvouiac, [dtiaptiapj (omul anarhiei,omul iară lege) sau de vjux z^q djio/.cias (fiul pierzaniei) care trebuie să fieheraldul parusiei Domnului. Acest nelegiuit va lua locul luiDumnezeu dar înfinal va fi ucis de Domnul Isus (prin suflul care iese din gura sa). El va facemiracole KGIT ■evepvEiav iot) Saiava (cu puterea lui Satan) FI se va manifesta înainte de toate prin minciună şi inylăcu'.ve- Ca model s a invocat Daniel XI, 36 şi urm.

3 Despre "cetate", vezi Psihologie şi ulr-himte tr rom , Teora. 1996.4 H Paoi^eia Toii 0eou

evxo; uumv roxiv (împărăţia lui Dumnezeueste înăuntrul vostru" sau "printre voi".) "Ha nu vine cu senine exterioare(cum observatioue) incit să putem zice: este aici sau este acolo, pentru că eaeste deopotrivă în interior ca şi pretutindeni". (I uca XVII 20 şi urm.) ''Fa naeste din această lume (exterioară)". (Ioan. XVIII. i5) Analogia îmărăţiei luiDumnezeu cu omul vine din parabola semănătorului. Siniile Jactum estcoelonini homini qui semiuavit, etc." (împărăţia cerurilor este asemănătoarecu un om care a semănat, etc.) (Matei. XIII. 24 C ' f de aesemenea XIII. 45;XVIII, 23; XXII, 2. etc.) Citim în papirusul din Ox\r\nch: "r| papiAcîa Î<DV

oupavcbv evioţ uucbv ian KCU

OOTIC, dv eauiov ■yv'w caui|v eupnasi cauroOi;YveboeoSe" (împărăţia cerurilor este înăuntrul vostru şi cel care se va cunoaştepe sine o va găsi. Cunoaşte-te pe tine însuţi, etc ) t iienfell şi Hunt. AVir Say-ingofJesus, 1904. p. 15.

5 Vezi expunerile mele despre Christos ca arhetip in Symbolik des Geistes.1948, p. 379.

"Et haec imagocensenda este Dei in hoiv.ine,qiiod eosdem motus et serisushabeat humanus animus, quoseste Deus, licet nou talesquales Dens" (AdversusMarcionem, II, 14, col. 304).

s In Lucam homilia, VIII(col. 1820): "Si considerentDominum salva-toremimaginem esse indivisibilisdei. et videam meam factamad imaginem conditoris, utimago esset imaginis: nequeenim anima mea specialiterimago este Dei, sedsimilitudinem imaginisprioris effecta est". (Dacăconsider că DumnezeulMîntuitor este imagineaDumnezeului invizibil şidacă văd că sufletul meu estefăcut după imagineacreatorului pentru care el esteimaginea imaginii: de faptsufletul meu nu este chiarimaginea lui Dumnezeu, ci

a

primit asemănarea imaginii anterioare.)

9 De principiis, 1, II, 8 ".salvatoris figura este substantiae vel subsis-tantiae Dei" (Figura Mîntuitomlui care este substanţa sau subzistenţa luiDumnezeu.) In Genesim homilia, I, 13: llQuae est ergo alia imago Dei aacuius imaginis similitudinem factus este homo, nisi salvator, qui este primo-genitus onmis creaturae?" (Aşadar, ce altă imagine a lui Dumnezeu dupăasemănarea imaginii căreia s-a făcut omul, dacă nu Mîntuitorul nostru careeste primul născut dintre toate creaturile?) Selecta in Genesim, IX, 6: "Imagoautem Dei invisibilis salvator" (Mîntuitorul este imaginea Dumnezeuluiinvizibil.)

10 In Gen. Horn., I, 13; "îs autem qui ad imaginem Dei factus est et adsimilitudinem, interior homonostre est, invizibilis et incorporalis, et inco-rruptus atque immortalis". (Cel care a fost făcut după imaginea şiasemănarea lui Dumnezeu este omul nostru interior, invizibil şi ne-corporal,incoruptibil şi nemuritor.)

11 De princip.. IV, 37,12 Retractationes, I,

XXVI, (col 626); "(Unigenitus)... tantummodo imago ete, non ad imaginem",[(Fiul unic) este însăşi imaginea, nu dupăimaginea.]

13 Enarrationes in

Psalmos, XI VIII, sermo II (col. 564): "Imago Dei in-tus est, non est in corpore... ubi est intelectus, ubi est mens, ubi ratio inveti-gandae veritatis... ibi habetDeus imaginem suam". Vezişi Enarr In PsXLII, 6: "Ergo intclligimus habere nos aliquit ubi imagoDei est, mentemscilicet atque rationem". (Noi înţelegem deci că avemceva în care se aflăimaginea lui Dumnezeu, adică spiritu] şi raţiunea.) Sermo XC, 10 (col. 566):"Veritas quaeritur in dei imagine". (Adevărul locuieşteîn imaginea lui Dumnezeu.) Dimpotrivă, Liber de vera religione declară: "In interiore homimhabitat veritas". (Adevărul locuieşte în omul interior.) Vedem prin aceastacoincidenţa dintre imago Dei şi interior homo.

14 Enarr. In Ps. LIV, 3 (col. 629): "Porro autem, charissimi, meminissedebemus ad imaginem Dei nos esse factos, nec alibi quam in ipso inte-llectu "... "Ubi autem homo ad imagine deifactum se novit, ibi aliquid in seagnoscit amplius esse quamdatum est pecoribus". (Iată de ce, prea-iubite,noi trebuie să ne amintim că am fost făcuţi după imaginea lui Dumnezeu, darnicăieri altundeva decît în inteligenţă... Acolo unde omul se ştie creat dupăimaginea lui Dumnezeu, el recunoaşte că are în el mai mult decît li s-a dat

animalelor )'' 1 C o i - , XV, 47.'" In loannis

evangeliimi, tractLXXVHL J. ied (836),(.hnstus rste Dens, animar.ilionalis el cura".(Christos este n,,mnr/.eu.sutVi futinpai şi carne )

17 Sama CC XXVII. 4 (col.I I 24): lVfrţu„, «„-.HV^D tot un, ,./>/,<.> i (i/t««mhomincm .minunii el corpus hominis E> si i l h j - . ' J Mrupulosius w.< W/rrc/in'i/ jninijii; ci carnem habel el pecus"

18 Knair in As.. 1.1 V. I (col. 628)'" Contra Faustwn.

XXII, 38 (col 424) ^, ^.»»>,et u tH<<u F,:, l e - v ,Domino Jesu Christo inocculto ta or OccuHe 'j'-ippratque in tu* in abs<~on Jitusecreta spirituali animahutnuna inhaerei Verbe Dri.ut sint iln<: i» cârtit: unu".(Căci sfînta Biserică estedeopotrivă, în chip ascuns,soţia nomnului Nostru IsusChristos. De fapt. în chipvoalat şi m irnetior, în tainaspiritului-, sufletul omului seataşează de venru! luiDunuieitru, fiţrctru că să fiedoi injr o singură carne.)Augustin se referă aici lal;ph V 'i ţi unu ' ' Io t a de teomul îi va părăsi pe tatălsău şi pe mama sa şi se "nmu cu soţin sa Această taină(uuon'ipiou, sacramentum)este mare, şi ,<; spun in(aport cu Cfiristos şi cuBiserica".

V) Augustin. DeTrinitate, XIV, 22: .

.Rujormamim in novtratementis vesti ne, ut incipiulii! a imago ab illo reforma*i a quo formata esf' (Re for-tnaţi-vă in noutateaspiritului vostru pentru caaceasta îinagine să înceapâsă fie reformată de cel princare ea a fost formata, i

:i Trimit la prezentareaacestor date în: CU .'"ung"Simbolismul man-dalei'Psihologie fi alchimic.

1!- Psihologie si alchimie,'"Simbolurile sin.elui'1

"' Cf. despre acest subiect, paragi,81 din lion , op cit.

"4 heneu. AJversushaereses, II, V, I, aminteştedoctrina gnostică după careChristos (ca Logos demiurg),în momentul în care a creatfunia Mamei sale, "aazvîrlit-o din pleroma,adică a separate decunoaştere" De fapt, ■creaţia sa produs în afarapleromei, în umbră şi în vid.După doctrina lui Valentin(Adv. Haer. 1, 11. 1) Christosnu a ieşit din eonii pleromei, cidin mama situată în afarapleromei. Ea 1-a născut "cu oumbră" Dar el, "pentru că estebărbat", a tăiat umbra de la elşi s-a reîntors în pleroma (xairouxov [Xpiotov] jisv OIŢE

dppevu Cmapxovra d/ioKâ\(/avTa dcp'eauiou tr)v OKiâvâvaSpuueiv EIC io IlXf|pcou.a) în timp ce mama sa"a fost lăsată în urmă, înumbra şi vidul

s u b s t a n ţ e i p u i ' i i i l < "p u i t i u < i m > i t | i m i m i i| j | / i m i [ i 1 ] l u m uu i t e i K M i t - ( u p n \ t s | eu m b i i i n p h m d - , u \ > \ 'i n H t k i ş j c um o ş t i m l it e vu p j l i o l u t u n / > s h in usmu I ( n i t u l u eş t i l l u midiavolul

( f Sdmt Dn (a. sliili Si iun miVhi ! i I" S \ i n f>hk l i p i n dSpiritul Mu m < p > i i<n

IlldeO Ci^ ti II L.IHISI el Şl si lKlt tlcl

Se ti un i H a n»ntionm de 1 pi «h uit Hi, i 1\ \ \ I» î dt Mielul

Pselliis l\ I „ n ni bus mMusilc f icin In nu I" i<i lanibUl ideins tem \^ v p t ou ni )

O P m i , , i n > t i , l u , M , a ' K W ! , n , u, , l I ,

D e t f i l h i s / ' i i i s i t i v i X i t i L n t i i H i i t i \ v t < > t p il i mn o i p o s i t im a h d a t m o i u • > i t i n i t t n i h i i /< t I m s d i n - i d n { \ ' u bî t t u n > ' d ni c e s t i l o i u i i m i i L C ! u i it i c n u i I i i i ' \ i i u i 1i u n i n i M n- . a l e ş i ( a ^ i 1 t i 1 t > > .s t t , / u n i > i t u i i >k i n i h iI ai1 T1 Ini S i (t s| I li 1 11 11 i ) ( C ) i ,. IK (/ ( '^

t i1 i f > M ( > o i i i î ' I O I i i i u i ' '' /m L I s \ u i > n i s u i i i n i iu i

p x uu h « < ! < , , c ' mi i t , / , »u , , , > , is ;a d m i s s t i t i I I I M I I U L / U I / / < ' i ' u n i/ ; < < ' / 1 i i t i i i i i w < i i L / > > < . / ( \ c o t ounde e \ i>t<i c v t ta i ( J >. xs t i neces i t ş i muL ci . nt i u> u n [ | l nul de^ui^e iui c<hi u1 ' pimannaie sau Ic supi <u ,i nitinU iu şi iu._i c i L\ISII

b i n e l e ş i n u l u i u n u l' t i n d a d m i s ş i n m a K ii u l b u i t ^ i t d m i t ideopo t im <i I u n L ) ( ( . i /i ni C Js t i ni 11 ^ ) u i i miu- .m tnnuMi e la i t - ş i l o g i c eO i i - n n i s t p o a t e i n i p i e de a s i i l u i i e u i a b U iP n e u l I ionunl t si P i mi p t t w l e coboi iud pina lapui tele i e l e şi 11 d nommpi n n u p o s e d a u i l u pu b s t a n t i a l i n o n M i b s m i i I. ; ( / h J n ) p i t e u ia d v e r s a ( u n a / u < s u n t )ş i e i e l e n u i u t o s i m uî c K i u a l e s s t i i c a det au t a t - { ! • i m an i i l u s ) d inp io p i i e i t u t i \ u \a HKl ' nn up i s I Vi l i 4 ) Ongenees.t„ i ou tim sa 1 delnicascape Dumiu<.eu ^ i SummumBonuin cel putui n i iphu i oip iu i l un iui e el ai e mchni t ade i i î ap i Rui lu subst anţ as i El se apropt i ui litiabil deconceptul a ik,ustinuu / multi> >m atunci und d e c l a r a ( t -i i u m n p i u / u t > s t m a l l u i n « . s s tb o n i . u n ( r s t t s i g u t e a a f i rauînseamnă i li lipsit de bme )Dat aceasta h ui estepitecdaia imediat de a c e a s t ak t 1 t L U I U H I U b o n o m m u l m dt s t q u u i n t f f u i I I i n u l o ( \ i eret rage din hui nu e,ieal teia deut a te î e i l u î m 'u ) ( /A P I I IK / in I I

' )1

I i i 'HI i i

Iu

, 11 1 1 pili I i t i

1 1 uni / h u i II 1

(h i< ad Gi i i

l 1

u)80\ \

ii gindt tt« tf l l ii mim {Hiw> > II

II i nh i Ou 1 'i 1 I I M> MlJTlt / (

/< s, ,1 HI VlIHll ii

»!'M PG Ifl cd

P, j »wtmc\ ,i i

, r / n /

i 18 20'n 1 ' l ' i

' i < d \ 1 1 < /

> if sc c

u< q i

malul i s t

r > > i ,

t i a

na tu ra in -

< / i»;

i s t noi >,u

I <

i b o n a

4 c m , h

■ 11 In 11

nhiD

I

umih>

i / w amplws tui t i' ( muiilmhil nei LJUI. II > tiituiquando natuadtfi IV i / ) / /(vusQuatstiomimlX\nu rr( i < > In e rlai punctul lui devt-deier n H mhilque sitquod noi, ub iHt H

mu LI i'on est sedpmatio bont h i •< t

s s;/it malo stdmalum non poiesi-i,hi I, a fueritbonum [ / Idecqi-laudumus quandodicimus malulm noii itvra (ontrai mmreprehendimus

) f < " )

luni f

natulist inUn \ug jteniK

Oi. y \ i / ( UP /> us oiiiiu i bor,i h ' i i a unde rtf iluP Ri!>p malul),

i i r i i p ' t O e n i q u t b o n u m p o t e s i

e <•( ^ Vi»îi nei poteci esse malumt>tanit iu itwis bonum naturainnatur im sed \itium Quo est bonatDeoarece Dumnezeu a creat toate

Oi I

I ' / /

lucrurilehuneaşaîneîtnuexistănimicsătiutifostcreatdeel,deundevinerăul?Răspuns:răulnueste onatură:privareadebine[lipsabinelui) acăpătaiacestnume.Binelepoatefifărărău.darrăulnupoatefifărăbine.şinur»oateexistarăuacoloundenuaexistat

bine. ... Prinurmare, atunci cîndzicem "bine", noilăudăm natura; cîndspunem "râu", noiblamăm, nu natura,ci defectulîmpotriva naturiibune.)

40 "Iniquiuis nulla âubstatitia est". (Răul nu are o substanţă.) 1. c.CCXXVIII (col. 2590) "Est natura in qua nullum malum est, vel etiam nu-llum malum esse potest. Esse autem natura, in qua nullum bonum sit, nonpotest. (Există o natură în care nu există rău sau chiar în care nu poate existarău. Dimpotrivă, nu poate exista o natură în care să nu existe bine.) 1. c, CLX(col. 2581 unh.ri-

CLXXVI,"Nulla estsubstantia mali:quia quod auctoremDeum non habet,non est: ita vititimcorruptionis nihilest aliud quaminordinatae veldesidehum vel actiovoluntaris ".

' Sermonessuposititii, 1,3 , col.2287. "Nonferrumest malum; sed cuiad facinus utiturf'erro, ipse malusest".

4

'Sunmia (heologwa, 1. quaest. 48, 1. 4

4

L. c, 48

,.}.4

1

Summa contra Gmtiles,111,.V0 Summatheologica, 1, quaest.48, 2.4

' în

decretele celui de-alIV-lea Conciliu dinLatran, s-a zis:"Diabolus enim etalii daemones aDeo quidem naturacreaţi sunt boni sedipsi per se facti suntmali". Denzinger,Enchiridionsymbolotum etdefinitionum, p.119.

48 Harnack(Istoria dogmelor,trad. franc, 1932, p.332) le stabileşte cadată de apariţieînceputul secoluluial IV-lea şi crede căele nu conţin "niciun izvor care săpoată fi atribuit cucertitudine secoluluial Il-lea". Elestimează că Islamuleste mult superioracestei teologii.Yahve ca şi Alah sîntimagini spontaneale lui Dumnezeu,în timp ce înHomeliileclementine avemde-a face cu unspirit psiliologic puspe cugetare. Aceastanu însemneazămusai că am aveade-a face cu odezintegrare a ideiide Dumnezeu.Teama de psiholo-gie nu trebuieîmpinsă preadeparte.

4Q Dialogue d'Amantius (editat de Sande Bakhuysen, 1901, p. 119).50 Vezi triadele

funcţiilor în :Symbolik desGeistes, 1948, p. 53şi urm. Triadafeminină, adicăsomatică esteformată dineniOuuia (dorinţă),6pyf| (mînie) şi \\m](mîhnite); ceamasculină dinX.ivyifTuoc(raţionare),

201

cunoaştere) şi cpoPoţ (teamă).

'" Clementis Romani quae femntur Homiliae XX, horn. XX, II.r în loc de oiio-nq

yvrouni; lectura oiiniţ, mi separe că furnizează un sens,.iai bun. Părintele deLagarde (Clementina, p.190) oferă în acest loc:năcr\q ouoiac... OUOT|I;yvwuT|c;.

5:1 Homiliae XX. XX, 3:Tnc UCTO înv kpaoiv"" l'anarium, I, p. 267.""° Clementis Horn. XX,

horn. XX, VIL Nu întâlnim laClement nici o urmă dinaceastă atitudine defensivăprivitoare ia dualismulmaniheist care îi carac-terizează pe autorii creştinimai tîrzii Prin urmare,homeliile sale trebuiedatate la începutul secoluluial II-lea,, dacă nu maidevreme.

11 Hennecke, Neutestamentliche Apokrvphen, p. 309 şi

urm.'7 Marcu, X, 18; Matei, XIX, 17,"8 Scrisoare personală adresată autorului la 12 februarie 1950."' Textul care se referă la moartea primilor- născuţiegipteni,"" Talmudul din Babylon,Tratat Baba Kama, 60"' Numerii, XXIV. 16.h? l'almudul din Babylon. Tratat Berakoth 7 a."'' Midnisch Tanchuma Schemoth XVIIM Raschi."' Midrasch despre Cîntarea Citărilor, II 6.'* Ben'schitRabba.XU. 15.67 L. c. XXXIX, 6.M Talmudul din Babylon, Tratat Pesachim 119 şi Tratat Sanhedrin II, 103.{VI L. c, Tratat Sanhedrin II. 97.70 L. c, Tratat Berakoth 16.71 Aktariel este un tennen

tehnic care se compune din

ktr, Kether (coroană) şi FI numele lui Dumnezeu.

72

Avem aici oacumulare de numedivine numinoase.7i Talmudul din Babylon, Tratat Berakoth 7.

4 Aurora, oder Morgenrotheim Aufgang, 16, 54, (p. 215).75 Savantul meu prietenVictor White (DominicanStudies, voi. II, 1949, nr. 4.p. 391) crede că poatedetecta în mine urmelemaniheismului. Eu nupractic metafizica, înschimb o practică filozofiaecleziastică. Iată de ce tre-buie să pun întrebarea: ce săfacem cu eternitateainfernului, cu osînda şi cudiavolul? Teoretic acestelucruri nu ar trebui să sebazeze pe nimic: atunci

cum s-ar împăca aşa ceva cudogma osîndei eterne? Dardacă ele au totuşi o bazăoarecare: ceea ce le susţinenu poate fi nicidecum unbine. Prin urmare, unde săfie oare pericoluldualismului? De altfel,criticul meu ar fi trebuit săştie în ce măsură eu punaccentul pe unitateaSinelui, acest arhetipcentral care reprezintă uncomplexio oppositorum prinexcelenţă, şi că. prin urmare,nu inclin nici cit negru subunghie spre dualism.

76 Mi s-a obiectat că Christos nu este un simbol valabil al Sinelui, ci doarun succedaneu înşelător al acestuia. Nu-mi pot însuşi acest punct de vederedecît dacă se raportează la o epocă mai recentă care este capabilă să utilizezecritica psihologică; dar nu este cazul dacă el pretinde săjudece şi era pre-psi-hologică. Nu numai că Christos reprezenta totalitatea, dar el şi era aceastătotalitate ca fenomen psihic.

77 Tot aşa cum natura transcendentă a luminii nu poate fi exprimată decîtprin imaginea corpusculilor şi undelor.

78 Privitor la experienţa Sinelui, cf. Psihologie şi alchimie ("Mandalele invise") şi Dialectica eului şi inconştientului.

82 Basilide a trăit în secolul al doilea.83 Elenchos, VII, 27, 8 şi 12 (p. 207).84 L. c.,20, 10 (p. 199).85 L. c, 22, 15 (p. 200).86 întîlnim acelaşi cuvînt

în celebrul pasaj al lui Zosim asupra craterului(Berthelot, Collection des anciens alchimistes grecs, III,LI. 8): dvd5pa(xe in\TO yevoi; TO aov (...Reîntoarce-te la rasa ta).

87 Trebuie să menţionez aici doctrina valentiniană despre horos la lreneu(Adv. Haer., 1, 2, 2 şi urm.).Horos este o "forţă'" sau un numen identic cuChristos sau cel puţin care emană din el. Horos (limită)[măsură] are ca sinonime: opoOnxi]^ (punătorul de limite). uETcryaiYEUţ (care conducealtundeva), Kap7ttarf|<; (emancipatorul). /arrpcoTnc (mîntuitorul), cruaupoţ (cruce).El ordonă şi întăreşte universul, aşa ca Cliristos. în timp ce Sofia "era fărăformă şi tară figură ca embrion", "Christosul s-a milostivit de ea, a răstignit-ope crucea sa şi î-a dat formă prin puterea sa", în aşa fel încît ea a izbutitmăcar să se nască; el i-a maidăruit şi un "presentiment alveşniciei". Textulface să reiasă o identitate a crucii cu horos, adică cu Christos, imagine reluatăde Paulin din Nola:

"regnare deum super omnia Christum,qui cruce dispensa per quattuor estima ligni

quat

tuor

adtingit dimensum partibus orbem, ■ ut trahat ad uitam populos ex omnibus oris ".

(Christosul stăpîneşte, Dumnezeu, peste toate lucrurile El care, pe crucea întinsă spre celepatru extremităţi ale lemnului Atinge lumeadivizată în patru părţi, Pentru ca să aducă la viaţă noroadele de pretutindeni.) (Carmina, XIX, 639 şiurm., p. 140). Despre cruce ca "fulger" divin, vezi:

Gestaltungen des Unbewussten, III, paragr. 533.

88 Elenchos, VII, 27, 5 (p. 206).89 L. c, 26, 5 (p.204).90 Pan ar ium, XXXI, 5 .92 L. c, VII, 21,

5 (p. 197). Quispel, "Notă despre Basilide" înVigiliaeChristinae, 1948,11,2.

93 Despre natura ps ihologică a afirmaţii lor gnostice, vezi Quispel : Philound altchristliche Hâresie, p. 432, unde îl citează pe Ireneu, Adv. Haer., II, 4,2: "Id quod extra et quod intus dicere eos secundum agnitionem el ignoran-tiam, sed non secundum localem sententiam " (ceea ce spun ei despre interiorşi exter ior se raportează la cunoaştere şi la ignoranţă, dar nu lalocalizare).Iată de ce trebuie săînţelegem ceea ce urmează ca o descriere a conţinuturilorinconşt ien te: "In pleromate autem, vel in his quae continen tur a patre, factaa Demiurgo aut ab angel is.. . contineriab inenerrabil i magnitudine, velut incirculo centrum " (Ceea ce, în pleroma sau în ceea ce este conţinut de cătreTată l, a fost făcut de către demiurg sau de către îngeri [. . . ] este con ţinut decătre o mărime inexprimabilă, ca şicentrul într-un cerc) . Modul în care vedeQuispel proiecţia nu- i răpeşte nimic din reali tatea sa unui conţinut psihic şinu înseamnă că un fapt ar f i i r eal pentru că nu poate f i cali f icat ca psih ic.Psihicul este reali tate prin excelenţă.

94 Cf . Ps ihol ogi e şi al chi mie ("Manda la ") c a ş i G es tal tung en des Unbewussten.

95 Vezi în această privinţă Gestaltungen des Unbewussten şi în special ul-t imile două capitole.

CUPRINS:

I n t r o d u c e r e.............................................7Psihologia abisală şiexperienţa religioasă laC.GJung................... .11

1 .Spiritul şi

viaţa.........................................................

..........47

2.Psihologia modernă şi

"calea" taoistă..................................................

75

3.Despre înviere...............................................

90

4.Psihologia

transferului şi

alchimia.........................................................

..99

5.Christosul, un

simbol al

Sinelui.............................................................

156

MARCONCONSTRUCŢII CIVILE SI INDUSTRIALE

într-uninterviuacordatteleviziuniiBBC,î

nanul1959,Jungrăspundeaseninlaîntrebare

Citiţi O M E Nrevistă de cultură

publicaţie editată deAROPA

ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PROMOVAREA PSIHANALIZEI

(asociaţie non-profit)

Pentru comenzi sunaţi la(01)683 26 58sau scrieţi la

CP 61-91, Bucureşti, sector IV.

a"credeţiînDumnezeu"cuun"Nuam nevoiesăcred,acum ştiu".Ellăsaastfelimpresiacănuseîn

doieştedeexistenţaluiDumnezeu,căîntr-unfelsaualtuls-aconvinsdeexistenţaLuişică,pri

nurmare,nuarenevoiesăcreadă.CredinţapentruJungesteafirmareaunuiadevărdogmaticşini

cidecum garanţiauneiexperienţenemijlociteaadevăruluiafirmat.DacăJungştiacăDumnezeuexis

tă,trebuiesăînţelegem,aşadar,că"ştiinţa"luinueraexpresiauneiconvingerimetafizices

aureligioase,căDumnezeusauprezenţasacralităţiiLuiisevafirevelatîncursulexperienţeisa

ledepsihologalprofunzimilor.

Psihanalizafenomenelor religioa: