JOCURI DE MIŞCARE ŞI GRUPE DE

EXERCIŢII PENTRU EDUCAREA

PRECIZIEI MIŞCĂRILOR ŞI A

EXERCIŢIILOR PREŞCOLARILOR DE

NIVEL I

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………

Cap.I JOCUL DE MIŞCARE PRINCIPALUL MIJLOC DE ACŢIONARE ÎN

PREŞCOLARITATE…………………………………………………….

1.1. Conceptul de joc şi joc de mişcare……………………………

1.2.Particularităţile de creştere şi dezvoltare psihomotrică a preşcolarilor

de nivel I........................................................................................................

Cap.II ELEMENTE DE NOUTATE ALE CURRICULUMULUI EDUCAŢIEI

TIMPURII…………………………………………………………..

2.1.Conceptul de abordare globală a copilului preşcolar…………….

2.2.Domeniul experenţial psihomotric – variante de conţinut………

2.3. Precizia mişcărilor - componenta psihomotricităţii…………….

2.4.Exemple de grupe de exerciţii pentru educarea preciziei mişcărilor şi

execuţiilor preşcolarilor………………………………………………….

2.5.Exemple de jocuri de mişcare pentru formarea siguranţei în derularea

acţiunilor motrice specifice activităţilor fizice

Cap.III DERULAREA CERCETĂRII

3.1.Ipoteza şi obiectivele cercetării

3.2.Locul şi subiecţii cercetării

3.3.Metode de cercetare

3.4.Perioada şi particularităţile desfăşurării experimentului

3.5.Efectuarea testărilor direct-somatice

3.6.Efectuarea testărilor direct-motrice

Cap.IV ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBŢINUTE ÎN

URMA CERCETĂRII

4.1.Interpretarea rezultatelor obţinute în urma testărilor

4.2.Concluzii

BIBLIOGRAFIE……………………………………………..

2

INTRODUCERE

Educaţia fizică intervine în mod organizat în dirijarea procesului de

creştere în asigurarea dezvoltării armonioase a organismului uman. Accentul se

pune pe componenta biologică a individualizării, urmărindu-se fortificarea

calităţilor motrice şi substratul pe care se clădeşte personalitatea umană. Efectele

educaţiei fizice se prelungesc dincolo de compenenta biologică. Este recunoscut

faptul că integrarea omului în societate prin rolurile care le execută depinde nu

numai de pregătirea sa, de caităţile intelectuale, de profilul moral, ci şi de

calităţile biologice ale organismului.

De la vârsta preşcolară practicarea educaţiei fizice prin jocuri de mişcare

este o condiţie pentru a avea o dezvoltare armonioasă şi sănătoasă care să îl ajute

acum şi mai târziu la acumularea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, fapt

subliniat de Juvenal în celebrele sale cuvinte: „Mens sana in corpore sano”

(Minte sănătoasă în corp sănătos). Educaţia fizică reprezintă baza sănătăţii fizice

şi mentale a copilului.

Pentru a înţelege mai bine jocurile de mişcare este necesară evidenţierea

diferenţierii conceptuale a unor noţiuni de bază: actul motric, acţiunea motrică,

activitatea motrică.

Actul motric, fiind element de bază al oricărei mişcări efectuate în scopul

adaptării imediate sau al construirii de acţiuni motrice se prezintă ca un act

reflex, instinctual (mişcarea de împingere a mingii pe sol în cazul driblingului

sau retragerea bruscă a unui segment la atingerea unei suprafeţe fierbinţi).

Acţiunea motrică desemnează un sistem de acte motrice prin care se

atinge un scop imediat, unic sau integrat într-o activitate motrică (mersul,

alergarea, driblingul). Aceasta are caracteristici de constanţă (posibilitatea de a

rezolva o anumită sarcină motrică în repetate rânduri) şi caracteristici de

3

unicitate (mişcarea nu se repetă niciodată identic, ci există mici variaţii ale ei la

fiecare repetare).

Activitatea motrică reprezintă ansamblul de acţiuni motrice articulate

sistematic pe baza unor idei, reguli, forme organizatorice, având drept rezultat

atingerea unui scop. Elementele componente ale unei activităţi sunt acţiunile sau

procesele comportamentale.

Structura unei activităţi vizează stabilirea diferenţială a rolului acţiunilor

componente în asa fel încât prin conjugarea acestora să se realizeze funcţia

finală.

Activitatea motrică este structurată în funcţie de obiective, scopuri sau

finalităţi acceptate şi desfăşurate după reguli şi forme de organizare, ceea ce îi

asigură eficienţă.

Dragostea copilului pentru mişcare, pentru joacă este o condiţie esenţială

a dezvoltării copilului. Prima care îi insuflă dragosetea pentru mişcare este

cadrul didactic, punându-se bazele formării corecte a deprinderilor motrice, în

special prin jocuri de mişcare. Deprinderile motrice de bază sunt reluate în

continuare în şcoala primară, iar ulterior în gimnaziu (educatoare-învăţător-

profesor).

Lucrarea are un carcter teoretic, dar mai ales practic-aplicativ, menită să

răspundă schimbărilor intervenite în activitatea didactică din perspectiva noii

abordări curriculare.

Tema cuprinde jocuri de mişcare şi grupe de exerciţii pentru educarea

preciziei mişcărilor şi a exerciţiilor preşcolarilor, absorbind cunoştinţe din

domeniul psihologiei copilului, pedagogiei preşcolare, informaţii care

reorganizate sub aspect metodic se intercondiţionează.

Nevoia copiilor de mişcare, de joacă este pentru ei la fel de indispensabilă

ca şi aerul, hrana, apa, fiind adeseori şi cel mai eficient mijloc de a-i coopta.

Jocul, mişcarea, dansul sunt activităţi în urma cărora copiii nu se declară

niciodată obosiţi.

4

Prin jocul de mişcare, pe lângă faptul că îşi dezvoltă anumite calităţi

mortrice, dar fără să conştientizeze, copiii comunică sentimente, idei, emoţii, se

relaxează, eliberând tensiuni fizice şi psihice acumulate.

Jocul sensibilizează copilul, îl face mai receptiv, neţinând cont de efortul

investit deoarece îi face plăcere, reuşeşte să îşi dezvolte calităţile motrice

precum viteză, îndemânare, forţă şi rezistenţă (V.Î.R.F.).

Aceste aspecte m-au determinat să aleg această temă pentru dezvoltarea

ei, întrucât nevoia de mişcare a copiilor, permanenta lor curiozitate pentru nou şi

jocuri a reprezentat un mijloc foarte plăcut de studiu şi aplicare practică, bazat

pe jocurile de mişcare.

5

Cap.I JOCUL DE MIŞCARE PRINCIPALUL MIJLOC DE ACŢIONARE

ÎN PREŞCOLARITATE

1.1. Conceptul de joc şi joc de mişcare

Majoritatea definiţiilor consemnează că jocul este o activitate specifică

copilăriei sau procesului de formare şi de dezvoltare a fiinţei umane. Ulterior s-a

constatat că, de fapt, omul este un jucăuş (HOMO LUDENS) pe toată durata

vieţii. Din copilărie până la bătrâneţe omul se joacă în permanenţă din diverse

motive (trebuinţe, porniri, nevoi etc.) interioare şi / sau exterioare, care îl împing

spre diverse acţiuni. În acest stadiu de cunoaştere a fenomenului, numeroşi

specialişti au încercat să răspundă la întrebarea Ce este jocul? Astfel, literatura

de specialitate abundă în definiţii care nu reuşesc însă decât să surprindă

anumite caracteristici sau laturi ale jocului şi nu esenţa lui.

Noţiunea de „joc”, aşa cum ne este ea familiarǎ nouǎ, adicǎ aşa cum este

acoperitǎ de cuvintele care, cu oarecare variaţii, îi corespund în cele mai multe

limbi europene, este definitǎ dupǎ cum urmeazǎ:

- jocul este o acţiune sau o activitate efectuatǎ de bunǎvoie înlǎuntrul

anumitor limite stabilite, de timp şi de spaţiu, şi dupǎ reguli acceptate de

bunǎvoie, dar absolut obligatorii, având scopul în sine însǎşi şi fiind însoţitǎ de

un sentiment de încordare şi de bucurie, şi de ideea cǎ „este altfel” decât „viaţa

obişnuitǎ”.

Astfel determinatǎ, noţiunea pare adecvatǎ pentru a cuprinde tot ceea ce

numim joc: joaca animalelor, a copiilor şi a adulţilor, jocurile de îndemânare, de

putere, de inteligenţǎ şi de noroc, reprezentaţiile şi spectacolele. Aceastǎ

categorie, jocul, mi s-a parut aptǎ de a fi consideratǎ drept una dintre elementele

spirituale fundamentale al vieţii.

În „Terminologia educaţiei fizice” 1973, noţiunea de joc este definitǎ ca „o

activitate complexǎ predominant motricǎ şi emoţionalǎ, desfǎşuratǎ spontan,

6

dupǎ reguli prestabilite, în scop recreativ şi totodatǎ de adaptare la realitatea

socialǎ”.

Epuran M. în „Psihologia educaţiei fizice” subliniazǎ cele mai importante

caracteristici ale jocului, fǎrǎ a le ierarhiza, întrucât ele sunt în funcţie atât de

natura jocurilor, cât şi de vârsta celor care le practicǎ:

- activitate naturalǎ, izvor al trebuinţelor fireşti de mişcare şi activitate, de

manifestare şi evidenţiere a calitǎţilor fiinţei umane, care l-a fǎcut pe Ribot sǎ

vorbeascǎ de un „instinct al jocului”;

- activitate liberǎ, lipsitǎ de constrângere, în care primeazǎ iniţiativa

jucǎtorului, dorinţa şi nevoia lui de a se juca;

- activitate spontanǎ, ivitǎ de însǎşi nevoile fiinţei umane, din incitaţiile

intime ale acesteia, si din transformǎrile pe care le suferǎ unele jocuri,precum si

trecerile de la un joc la altul

- activitate atractivǎ, capabilǎ sǎ producǎ mari satisfacţii, nu atât prin

efectele unui „câştig” sau „succes”, ci prin ea însǎşi, prin faptul cǎ provoacǎ

stǎri afective pozitive, începând cu plǎcerea senzorialǎ şi terminând cu

încordǎrile şi relaxǎrile care însoţesc jocurile periculoase;

- activitate totalǎ, angajând întreaga fiinţǎ, toate funcţiile ei psihice

(perceptive, volitive, afective, imaginative, motrice, etc.);

- activitate dezinteresatǎ, care o deosebeşte de cele de muncǎ, în vederea

trǎirii bucuriei activitǎţii autonome şi gratuite;

- activitate creativ-compensativǎ, care se extinde şi asupra activitǎţilor

recreativ distractive ale adulţilor, asupra activitǎţii de „loasir” (petrecerea

placutǎ a timpului liber), destindere, refacere, compensare.

De-a lungul timpurilor, până în zilele noastre concepţia de joc s-a

transformat din noţiune teoretică în acţiune practică. Pornind de la această

premisă, concepţia de joc este prezentată sub forma următoarelor caracteristici:

- o concepţie de joc se formează în corelaţie şi dependenţa de atitudinea sa

faţă de sport, pe care o au societatea, factorii de conducere sportivă, antrenorul şi

jucătorii;

7

- o concepţie de joc, reflectând atitudini, mentalităţi şi interpretari ale

jucǎtorilor, devine în prezent un instrument de natura psiho-tactică prin care se

poate obţine succesul;

- această concepţie de joc devine concretă pentru că ea cuprinde în

conţinutul ei componente cum sunt: sistemul de joc, organizarea tactică în

apǎrare şi atac, factorul specific, convergenţa exprimărilor tehnico-tactice, etc.;

- o concepţie de joc este antrenabilă şi perfectibilă pe căi practice şi metodice

având mijloace specifice de tratare.

După Epuran M. „În cadrul antrenamentelor de pregătire pentru competiţii

jucătorul învaţă mecanismele de autoreglare, să treacă de la stadiul de

condiţionare socială la cel de decizie raţională, la cel de creaţie. Urmărind

maximalizarea capacităţilor psihice şi fizice a sportivului, antrenamentul îşi

propune obiective comportamentale similare cu cele care le formează

psihopedagogia modernă, în cadrul aşa numitei proiectări didactice”.

Concepţia de joc reprezintă un deziderat, rareori stadiul atins de unii dintre

jucători, caracterizat tot mai mult printr-o competivitate crescută, menită să

satisfacă în diversele spaţii geografice puternice motivaţii şi ambiţii de întrecere.

Ea fiind în strânsă dependenţă de realizările stiinţifice, tehnice şi culturale ale

societǎţii, este supusă ca şi acestea imperativelor şi solicitărilor viitorului.

Concepţia de joc reprezintă o categorie socio-sportivă tot mai evidentă

astăzi, devansând sau succedând, progresele celorlante domenii de viaţă. În

funcţie de capacitatea de adaptare a oamenilor concepţia de joc suferă

modificări, mai lente sau mai rapide, după viteza de gândire şi acţiune a

acestora. Este un proces a cărui acceleraţie, finalitate şi randament depinde de

profesionism, pasiune şi inteligenţă.

Epuran M. defineşte concepţia de joc, ca un proces psihomotric complex

care angajează factori cognitivi, afectivi, volitivi şi motrici, care se regăsesc în

aceste situaţii problematice (ce impun rezolvarea şi deci angajarea plenară a

gândirii, stării afective, provocate de întrecere) care influenţează tot

comportamentul de viaţă pentru învingerea obstacolelor provocate de către

8

adversari, sau de ambianţă (vânt, ploaie, public, etc.).

Conceptul de joc este stimulat de următorii factori:

- capacitatea cognitivă;

- abilitate tehnică;

- pregătire fizică.

Capacitatea de discernere şi decizie este condiţionată de :

- principii,

- idei,

- norme,

- regulamente.

Calitatea perceperii depinde de mai multe procese, cum sunt: vederea

periferică, atenţia concentrată sau cuprinzătoare, simţuri specializate (de natură

tehnică, fizică sau tactică). Pregătirea tactică sintetizează dezvoltarea calitǎţilor

motrice de bază şi combinate, perfecţionarea elementelor şi procedeelor tehnice

precum şi educarea calitaţilor psihice, în vederea utilizării acestora cât mai bine

în decursul întrecerilor. Pregătirea tactică poate fi împărţită în patru etape:

1. învăţarea şi perfecţionarea diferitelor acţiuni tehnico-tactice

elementare, individuale şi colective;

2. stăpânirea mai multor combinaţii tactice, relativ simple,

caracteristice situaţiilor tipice ale întrecerii;

3. dezvoltarea capacităţii de utilizare implică şi efectuarea precisă a

acţiunilor şi combinaţiilor tactice, ţinând seama de posibilităţile individuale;

4. dezvoltarea capacităţii de elaborare a planului de atac şi apărare în

funcţie de punctele forte sau slabe ale adversarului şi de aplicarea a variantelor

acestuia în funcţie de situaţiile concrete în joc.

Dragnea A. prezintă următoarele componente tactice:

1. concepţia tactica;

2. planul tactic;

3. acţiunile tactice;

4. deprinderea tacticǎ;

9

5.sitemul de joc.

1) Concepţia tactică - este un sistem de pricipii, idei, reguli şi norme

relativ stabile, elaborate în vederea participării cu succes în competiţii. Ea este

stabilită de antrenor, pe baza analizei, concepţiei de pregătire şi de participare în

competiţii elaborate de federaţii pe ramuri sportive; stadiul de pregătire şi de

nivelul de performanţă al sportivilor, rezultatele obţinute în competiţiile

anterioare şi posibilităţile proprii de afirmare ale sportivilor.

2) Planul tactic - ansamblul măsurilor stabilite în vederea rezolvării

problemelor tactice ridicate de desfăşurarea unei competiţii. Se stabileşte în

concordanţă cu concepţia tactică proprie, capacitatea de performanţă a

sportivilor în etapa respectivă, caracteristicele competitive ale adversarului,

obiectivul stabilit pentru concursul respectiv, locul şi condiţiile de desfăşurare

ale concursului.

3) Acţiunile tactice - sunt instrumente practice de realizare a planului

tactic şi a concepţiei tactice. Este o componentă de bază, cuprinzând calităţile

fizice şi psihice, bagajul deprinderilor motrice. O caracteristică principală este

faptul că se rezolvă mai întâi mental, apoi motric.

4) Deprinderea tactică - reprezintă o acţiune tactică automatizată prin

exersare în condiţii stabile; este caracterizată prin precizie, ritmicitate,

similitudine a mişcărilor şi nu în ultimul rând, eficienţă.

5) Sistemul de joc - este modul de aşezare a sportivilor în teren, pe

compartimente şi posturi, interacţiunea şi sincronizarea dintre acestea în fazele

de atac şi apărare, în vederea valorificării superioare a potenţialului echipei

proprii în concurs. Sistemul de joc are un caracter dinamic, este specific

jocurilor sportive şi se stabileşte în funcţie de concepţia tactică şi de planul

tactic, elaborate anticipat, pentru concurs.

Cu privire la antrenamentul pe care îl cere un sportiv, în etapa unei

concepţii superioare, acestuia i se impune o tacticizare, abordarea lucrului fizic

şi tehnic prin mijloace tactice, chiar strategice. Unui jucător care „ştie să facă

totul”, care are formă fizică bună, îi trebuie, satisfǎcându-l, probleme de

10

rezolvat, probleme de tactică la care el să participe şi să creeze. Creativitatea

tactică şi strategică se constituie ca mijloc de seamă al antrenamentului la

jucǎtorii şi echipele aflate în afirmare concepţională.

Jocurile permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea

simultană a deprinderilor motrice de bază şi/sau specifice, a calităţilor motrice, a

deprinderilor şi însuşirilor moral-volitive.

Jocurile de mişcare oferă posibilităţi multiple de formare şi consolidare a

deprinderilor motrice de bază utilizate (mers, alergare, echilibru, sărituri,

aruncări şi prinderi, căţărări, escaladări etc), favorizând în acelaşi timp şi

dezvoltarea calităţilor motrice (viteza sub multiplele sale forme de manifestare,

rezistenţa, forţa, îndemânarea).

Jocurile de mişcare oferă posibilitatea aplicării, în condiţii mereu

schimbătoare, a priceperilor şi deprinderilor motrice de bază şi a procedeelor

tehnice.

În timpul jocului, indiferent de natura sa, apar legături noi şi complexe

între priceperi şi deprinderile motrice, ceea ce contribuie la perfecţionarea lor.

Apar, de asemenea, relaţii de condiţionare care pot favoriza transferul poziţiei

între diferitele componente ale procesului instructiv-educativ: cunoştinţe,

priceperi, deprinderi, calităţi motrice. Această manifestare simultană a mai

multor laturi ale acţiunilor motrice este specifică jocului, fiind determinată de

caracterul lui complex.

Relaţiile şi interdependenţa dintre deprinderi, priceperi şi calităţile

motrice, se realizează în condiţii mereu schimbătoare, pe fondul solicitării

intense a unor calităţi şi însuşiri morale şi volitive.

Specifică jocului este activitatea în colectiv, cu toate avantajele ce decurg

din valorificarea ei în cadrul procesului instructiv-educativ, jocul presupunând

cooperare, colaborare cu partenerii de joc, echilibru între interesele, motivele

acţiunilor şi eforturilor personale cu cele ale colectivului din care face parte

persoana, presupune încadrarea în colectiv, acceptarea şi recunoaşterea liderului,

11

asumarea unor responsabilităţi, conducerea şi întrajutorarea, atitudinea critică şi

autocritică.

Situaţiile favorabile sau nefavorabile care apar pe parcursul consumării

diferitelor faze de joc, lasă urme adânci asupra personalităţii persoanei care

practică jocurile sportive. Emoţiile şi sentimentele, stările afective trăite şi

celelalte procese psihice prezente în aceste împrejurări, sunt proprii fiecărei

persoane, dar – în acelaşi timp – şi comune echipei din care face parte. Ele sunt

determinate de succesele sau insuccesele personale ale echipei. Din această

particularitate, proprie jocului, rezidă imensele resurse formative ce pot fi

valorificate în realizarea obiectivelor urmărite.

Jocul permite manifestarea iniţiativei şi independenţei în acţiuni şi

manifestate în rezolvarea unor situaţii de joc. Acestea devin posibile numai în

situaţia în care persoana are un minimum de deprinderi, calităţi motrice suficient

dezvoltate şi a fost instruită să acţioneze în limitele unor reguli precise.

Jocurile nu permit o dozare precisă a efortului şi nici o reglementare

strictă a execuţiilor tehnice. În timpul jocului, unele persoane participă mai

activ, altele mai puţin activ, fie datorită unor însuşiri temperamentale diferite, fie

datorită volumului redus şi a calităţii scăzute a deprinderilor motrice pe care le

posedă. Unele persoane depun un efort intens şi susţinut, ceea ce determină

apariţia simptomelor de oboseală, iar altele se sustrag de la efort. Diferenţe

însemnate se înregistrează şi pe plan afectiv: unii prezintă stări emoţionale

deosebite, în timp ce alţii sunt mai nepăsători faţă de evoluţia şi rezultatul

jocului.

Iniţiativa şi independenţa în rezolvarea acţiunilor în diferitele situaţii

oferite de desfăşurarea jocului la un moment dat, favorizează dezvoltarea unor

procese importante, ca: gândirea (compararea, selectarea, analiza, sinteza etc.),

inteligenţa, atenţia distributivă, creativitatea, memoria etc. Astfel, acelaşi joc

poate fi folosit la orice vârstă, amplificându-i însă cerinţele, regulile, mărind

distanţele şi numărul obstacolelor, solicitând din ce în ce mai multă

corectitudine.

12

Jocul se desfǎşoară într-un anumit spaţiu şi este determinat de timp. În

timp are un început şi un şfârşit, poate fi reluat de la început oricând. Aşa s-a

fixat timpul afectat fiecărui joc în funcţie de specificul lui. Datorită acestor

factori, timp şi spaţiu, se creează situaţii care schimbă regulile jocului, concepţia

jucătorului, a antrenorului, a întregului colectiv care face parte din joc, acesta

capǎtând o frumuseţe aparte, pentru fiecare sport în parte. Estetica jocului este

creată de echilibrul dintre fazele jocului, de diferenţa dintre puterea,

îndemânarea, viteza şi rezinstenţa jucǎtorilor.

Când jocul are un caracter de întrecere şi sunt respectate regulile şi nici un

jucător nu se abate de la acestea, se evidenţiază caracterul de „fair play” (joc

cinstit). Acest curent îndrumând jucătorii la un joc curat, plăcut, plin de faze

spectaculoase, atât pentru spectatori cât şi pentru ei însăşi. Lipsa interesului

pentru câştig, creează armonie în joc, plăcere, bucurie, satisfacţie, mândrie şi nu

în ultimul rând respect faţă de spectatori şi de tine însǎ-ţi.

Concepţia de joc rămâne o permanentă tendinţă, un neîntrerupt proces de

dezvoltare sau involuţie a fiecărui element, aflat în joc, în stare de incertitudine

de realizare, cauzată de reacţiile necunoscute şi diferite ale jucătorilor faţă de

replicile distructive ale echipei adverse.

Jocurile şi distracţiile sunt mai intense la vârstele copilăriei şi tinereţii.

Ştim cu toţii că copii de vârstă ante sau preşcolară se joacă tot timpul. Aceasta le

conferă conduitelor lor multă flexibilitate şi mai ales le dezvoltă imaginaţia şi

creativitatea; tot prin joc este exprimat şi gradul de dezvoltare psihică. Spunem

de multe ori: „Se comportă ca un copil” sau „Parcă nu e maturizat”; aceasta

datorită unei exagerate antrenări în distracţii care conduce la o personalitate

nematură, puerilă.

Jocul presupune un plan, fixarea unui scop şi fixarea anumitor reguli, ca

în final să se poată realiza o anumită acţiune ce produce satisfacţie. Prin joc se

afirmă eul copilului, personalitatea sa. Adultul se afirmă prin intermediul

activităţilor pe care le desfăşoară, dar copilul nu are altă posibilitate de afirmare

decât cea a jocului. Mai târziu, el se poate afirma şi prin activitate şcolară.

13

Activitatea şcolară se valorifică prin note, acestea se sumează în medii,

rezultatul final al învăţării fiind tardiv din punct de vedere al evaluării, pe când

jocul se consumă ca activitate creând bucuria şi satisfacţia acţiunii ce o

cuprinde.

Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca cu alti copii de vârstă

asemănatoare fie din cauză că nu sunt obişnuiţi, fie din cauză ca nu au cu cine,

ramân nedezvoltaţi din punct de vedere al personalităţii. Jocul oferă copiilor o

sumă de impresii care contribuie la înbogăţirea cunoştinţelor despre lume şi

viaţă, totodată măreşte capacitatea de înţelegere a unor situaţii complexe,

creează capacităţi de reţinere stimulând memoria, capacităţi de concentrare, de

supunere la anumite reguli, capacităţi de a lua decizii rapide, de a rezolva situaţii

- problemă, într - un cuvânt dezvoltă creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci

când un copil vrea să se joace cu un alt grup de copii, el acceptă regulile în mod

deliberat, voit. Cu alte cuvinte, el va accepta normele stabilite, adoptate şi

respectate de grupul respectiv înainte ca el să intre în joc.

Pentru omul adult, jocul provoacă plăcere, distrează, amuză, contribuind

mai ales la reenergizarea sa. Contribuie decisiv şi la anularea oboselii, fiind în

acest caz un element de psihoterapie.

Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori, pe lânga consumul

nervos chiar şi la cele mai simple jocuri, şi efort fizic, spre deosebire de

persoanele adulte unde acesta lipseşte cu desăvârşire. Vom vedea foarte des

copii jucându-se fotbal, sau plimbându-se cu bicicleta, şi nu jucând table sau şah

pe o bancă dintr-un loc liniştit aşa cum fac de obicei adulţii.

Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. În funcţie de vârstă

şi de capacitatea de înţelegere şi acţiune, copilul manifestă preferinţe diferite

pentru joc, pe măsura trecerii de la o etapă la alta a dezvoltării psihice. Copilul

mic tinde să participe la jocurile celor mari, dar de multe ori nu reuşeşte să se

integreze condiţiilor impuse de joc. Un copil cu o personalitate mai puternică nu

se resemnează, ci depune eforturi pentru a face faţă. Ceilalţi, cu o personalitate

mai slaba, renunţă, spunându-şi “Ei sunt mai mari…eu sunt mic….”. Pentru

14

copiii mai mari jocurile uşoare nu prezintă interes, pentru că nu le oferă

posibilitatea de a se antrena, de a-şi etala puterile cu colegii lor de joc.

Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul fortifică un copil

din punct de vedere fizic, îi imprimă gustul performanţelor precum şi mijloacele

de a le realiza. În al doilea rând, jocul creează deprinderi pentru lucrul în echipă,

pentru sincronizarea acţiunilor proprii cu ale altora, în vederea atingerii unui

scop comun. Un al treilea rând, jocul provoacă o stare de bună dispoziţie, de

voie bună, oferindu-i omului posibilitatea de a uita pentru un timp de toate

celelalte şi de a se distra,dându-i parcă mai multă poftă de viaţă.

Jocurile de mişcare au numeroase atribute, motiv pentru care sunt

recomandate în activitatea zilnică a copiilor şi a tinerilor, având ca scop

obţinerea unei eficienţe maxime şi pe plan instructiv-educativ. Leapşa

(prinselea). Are ca obiective: dezvoltarea atenţiei, dezvoltarea rezistenţei şi a

vitezei, crearea unei stări emotive şi a unei bune dispoziţii. Participanţi: 30

persoane.

În general, jocurile de mişcare (simbolice, de construcţie, de creaţie,

individuale, cu partener, dinamice sau de mişcare etc.) au fost sistematizate după

două criterii fundamentale şi anume: după funcţiile didactice şi după obiectivele

didactice pe care le pot rezolva. Jocurile sportive se pot încadra în aceste criterii,

dar pentru ele s-au elaborat şi alte criterii cu un grad de specificitate mai mare.

a) Sistematizarea după funcţiile didactice

Numeroşi specialişti cad de acord asupra următoarelor funcţii ale jocurilor

de mişcare:

• Funcţia formativ – educativă a personalităţii umane. Cu ajutorul

jocurilor putem influenţa cu uşurinţă toate componentele formative ale

personalităţii umane (cunoştinţe, deprinderi şi priceperi motrice,

abilităţi, aptitudini, scheme operaţionale etc.).

• Funcţia de cunoaştere se referă, în primul rând, la aspectul că prin

intermediul anumitor jocuri, dăm posibilitatea copiilor (dar şi adulţilor)

să asimileze însuşirile şi caracteristicile vieţii şi lumii înconjurătoare.

15

Cele mai eficiente jocuri sunt cele care stârnesc curiozitatea, imită

activităţile adulţilor, respectând anumite reguli, jocurile simbolice,

jocurile de rol etc. În acelaşi timp, funcţia de cunoaştere se referă şi la

educator, în sensul că prin intermediul lor are posibilitatea să cunoască

mai bine subiecţii supuşi instruirii.

• Funcţia stimulativă a motricităţii satisface cele mai importante

nevoi ale lui homo ludens: nevoia de mişcare, nevoia de întrecere,

consumarea energiilor suplimentare. Această funcţie este exercitată de

la o vârstă fragedă (jocurile senzoriale, mânuirea jucăriilor, jocuri cu

fluier, cu clopoţei, cu culori), continuă în perioada adolescenţei şi

tinereţii (jocurile de mişcare, jocurile sub formă de concurs, jocurile

sportive) şi se încheie la vârsta a III-a (jocuri de întreţinere: bowling,

biliard, golf).

• Funcţii strict specifice jocului: recreerea, echilibrarea funcţională,

distracţia, fortificarea, compensarea, refacerea, odihna, terapia,

purificarea, plăcerea. În practică, vom găsi jocuri pure sau strict

specializate pe exercitarea unei anumite funcţii. În mod obişnuit, un

singur joc exercită mai multe funcţii, deci are un efect multidirecţional

asupra personalităţii participanţilor.

Din numeroasele sistematizări realizate pe baza criteriilor funcţiilor

specifice jocului, vom prezenta doar câteva:

• Sistematizarea lui Querat:

I – jocuri cu caracter ereditar (lupta, vânătoarea, urmărirea etc.)

II – jocuri de imitaţie (activităţi umane)

III – jocuri de imaginaţie

16

• Sistematizarea lui Claparede:

I – jocurile funcţiilor generale (jocuri senzoriale, jocuri de mimare, agilitate,

deprinderi utilitare şi jocuri psihice, intelectuale, afective, volitive etc.)

II – jocurile funcţiilor specifice (jocuri de luptă, jocuri de hazard, jocuri de

vânătoare, jocuri sociale, jocuri familiale – cu păpuşi -, jocuri de imitaţie – a

animalelor, a prizonierilor etc.)

b) Sistematizarea după obiectivele instrucţionale

Acest criteriu s-a născut încă de pe vremea lui Aristotel şi Platon. Se

pleacă de la ideea că în orice joc există o zonă de instrucţie prin care putem

influenţa sau modela gândirea, aptitudinile intelectuale, capacitatea de

investigaţie, însuşirea de noi cunoştinţe, deprinderi şi priceperi motrice etc. În

acelaşi timp, zona de interacţiune se interferează cu zona satisfacţiilor ludice şi a

elementelor care asigură savoarea şi plăcerea jocului.

Pe baza ideilor menţionate mai sus (existenţa zonei de instrucţie, zonei de

satisfacere ludică, a eficienţei educaţionale) şi, mai ales, a conexiunilor dintre

acestea, au apărut şi s-au consolidat aşa numitele jocuri didactice.

Jocurile didactice au vizat, mai întâi, însuşirea cunoştinţelor teoretice şi

practice specifice unor discipline şcolare (matematica, geografia, fizica, chimia),

apoi s-a urmărit dezvoltarea cu ajutorul lor a capacităţii de cunoaştere şi creaţie,

pentru ca, în cele din urmă, să fie extrapolate în domeniul educaţiei fizice şi

sportive.

Jocurile didactice au facilitat apariţia altor metode de instruire, cum ar fi:

metoda jocurilor instructive, metoda de instruire prin joc, metoda ludică etc.

Metoda jocurilor instructive implică un ansamblu de operaţii şi acţiuni

care, în paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria, urmăresc obiective

precise de pregătire (tehnică, intelectuală, morală, fizică, igienico – sanitară etc.)

a copilului. Metoda jocurilor instructive se dezvoltă mai ales ca urmare a

descoperirilor unor similitudini între mecanismul de construcţie şi funcţionare a

calculatoarelor electronice şi a unor jocuri cu figuri geometrice (jocuri cu

cuburi). Astfel de jocuri modelează gândirea şi aptitudinile intelectuale, dezvoltă

17

capacitatea de investigaţie şi perseverenţa în acţiuni, înlesnesc însuşirea unor

cunoştinţe (jocuri cultural – artistice, jocuri de dobândire a unor informaţii

istorice, geografice, aritmetice etc.).

Jocul de mişcare (sau dinamic) este un exponent al jocurilor didactice

aplicate în domeniul educaţiei fizice şi al sportului. În mod deosebit, el are o

mare eficienţă educaţională (instructivă), o structură preponderent motrică, care

desfăşurată sub formă de întrecere provoacă buna dispoziţie a tuturor

participanţilor ce se angajează cu toată plenitudinea forţelor pentru obţinerea

succesului. În acelaşi timp, jocul de mişcare se desfăşoară întotdeauna după

reguli bine precizate, individual sau pe echipe, pe spaţii limitate, cu sau fără

obiecte de joc, constituind principalul mijloc de activizare a participanţilor

pentru îndeplinirea unor obiective instrucţionale cu caracter motric.

Clasificarea jocurilor de mişcare după criteriul sarcinilor didactice vizate

(secondate de criteriul organizatoric şi de ambianţă) arată în felul următor:

1. Jocuri de mişcare pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor de

bază şi aplicative

2. Jocuri de mişcare pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor

motrice specifice ramurilor sportive (fotbal, handbal, baschet etc.)

3. Jocuri pentru educarea sensibilităţii motrice şi calităţilor motrice de

bază

4. Jocuri pentru educarea unor funcţii şi procese psihice

c) Corespunzător scopurilor urmărite, precum şi particularităţilor organizării

lor, jocurile se împart în trei grupe:

1. Jocuri de mişcare (dinamice), care au la bază acţiuni motrice mai

simple a căror execuţie este dirijată parţial de reguli. Prin intermediul

acestor jocuri se consolidează mersul, alergarea, aruncarea, echilibrul,

săritura, escaladarea, căţărarea, etc. De asemenea, jocul dezvoltă

coordonarea, capacitatea de a percepe ritmul şi orientarea în spaţiu, în

condiţiile unei stări emoţionale pozitive, într-un climat de veselie şi

optimism. Jocurile educă încrederea în forţele proprii, sentimentul de

18

prietenie, stimulează plăcerea de a acţiona în şi pentru colectiv. Pot fi

însoţite de melodii, versuri sau texte.

2. Jocuri pregătitoare şi ajutătoare pentru însuşirea şi perfecţionarea

unor deprinderi de mişcare specifice anumitor ramuri de sport. Acestea

sunt create fie în vederea iniţierii în însuşirea unor priceperi şi

deprinderi de mişcare asemănătoare conţinutului unor ramuri de sport,

fie pentru perfecţionarea, într-o formă complexă, a unor deprinderi

tehnice, tactice sau a calităţilor motrice necesare măririi randamentului

sportivilor.

3. Jocuri sportive. Se deosebesc de celelalte, în primul rând, prin

caracterul lor riguros organizat. Prezenţa unor reguli stabilite prin

regulamente unice, aprobate de organele de conducere ale activităţii

sportive, prin care se precizează dimensiunile terenurilor pe care se

practică, durata jocului, sistemul de apreciere a echipelor învingătoare,

numărul jucătorilor, condiţiile de arbitraj etc., le dau o formă şi un

conţinut de desfăşurare superior şi, în acelaşi timp, unitar.

1.2. Particularităţile de creştere şi dezvoltare psihomotrică a preşcolarilor

de nivel I

Noţiunea de psihomotricitate s-a nascut spre sfârşitul secolului al XIX-lea,

dar a rămas la fel de ,,tânară,, şi azi, graţie exponenţilor teoriei psihopedagogice

a dezvoltarii. Actualmente, psihomotricitatea este abordată din perspectiva

legaturii, pe de o parte, dintre lateralitate, structura spaţială şi orientare

temporală şi, pe de alta parte, a celei dintre nivelul abilităţilor psihomotorii cu

dificultaţile şcolare ale copiilor cu inteligenţa normală.

Educând motricitatea i se oferă copilului gestul, mişcarea, echilibrul fizic

şi cel mental, în perspectiva relaţiilor armonioase şi eficiente cu mediile natural

şi social. Relaţia cu mediul înconjurator, manipularea obiectelor de joc, relaţia

19

cu alte persoane îi vor da posibilitatea aprecierii eului corporal, dar şi percepţia

spaţiului în raport cu propriul corp.

Educaţia psihomotrică a copilului trebuie inţeleasă şi abordată in toata

complexitatea sa, iar conştientizarea corpului, în relaţie cu segmentele sale,

precum şi poziţionarea lor in spaţiu trebuie să se inscrie ca o preocupare

permanentă, ca rezultat al participarii consensuale dintre demersul psihic şi cel

al finalizării motorii. In literatura de specialitate, aspectele legate de educarea şi

mai ales de reeducarea pe plan psihomotric au ca punct de plecare schema

corporală. Este un adevăr de necontestat că în procesul de reeducare acţiunile au

ca punct central formarea imaginii despre propriul său corp, fiind pus in relaţie

cu mediul in care trăieste şi se dezvolta.

Educaţia psihomotrică a copilului isi propune sa actioneze corelat in

directia utilizarii sistemului de mijloace, care sa contribuie la formarea unui

bagaj motric cat mai complex.

Importanţa limbajului scris, care, de-a lungul secolelor, continua sa-si

dezvaluie valentele inestimabile este pe deplin dovedita de faptul ca intregul

patrimoniu cultural, stiintific si de civilizatie al umanitatii, incepand din

Antichitate si pana spre sfarsitul secolului XX, s-a constituit eminamente din

lucrari sau compozitii care au avut la baza cuvantul scris! De aceea am

considerat ca perturbarea comunicarii prin intermediul limbajului oral, dar mai

ales a celui scris, reprezinta una dintre problemele frecvente ce conduc spre

esecurile scolare si intelectuale, intrucat procesele de invatare si intelegere nu

pot fi concepute in afara cuvantului citit si a celui scris. Din nefericire, exista si

copii cu intelect normal, fara deficiente senzoriale, dar care nu reusesc sa

deprinda cititul; in general, aceasta tulburar0e de invatare a cititului se numeste

dislexie.

„Psihomotricitatea este o funcţie complexă, care integrează şi conjugă

elemente motorii şi psihice care determină reglarea comportamentului

individual, incluzând participarea diferitelor procese şi funcţii psihice,

asigurându-se execuţia adecvată a actelor de răspuns la diferite situaţii stimul.

20

Motricitatea- ca structură funcţională a psihomotricităţii-este denumirea

globală a reacţiilor musculare prin care se realizează mişcarea corpului sau a

diferitelor sale componente. Dar s-a constatat că întârzierile în dezvoltare sau

diferite perturbări funcţionale ale mişcării/coordonării corpului şi a

componentelor sale vizează calitatea mişcării cerută de o anumită sarcină sau

situaţie stimul. Această calitate, mai mult sau mai puţin perturbată, a mişcărilor

şi mai ales a unor gesturi, este determinată de felul în care sunt receptate şi

interpretate informaţiile,precum şi de calitatea actului de răspuns- care este

influenţat nu numai de factori motrici, ci şi de factori cognitivi, afectivi,

motivaţionali, volitivi, etc.Deci, este vorba de un act mult mai complex, care

conjugă capacităţile motorii cu cele psihice în realizarea acţiunii, iar acest act

este denumit psihomotricitate”(V.Preda).

După naştere, psihomotricitatea evoluează progresiv şi în strânsă legătură

cu maturizarea neuro-motrică şi cu procesul reeducativ.

Dezvoltarea psihomotricităţii la copil prezintă o serie de caracteristici ce

stau la baza evaluării nivelului şi calităţii dezvoltării:

a) dezvoltarea psihomotricităţii înregistrează salturi calitative ce au la

bază acumulările cantitative; formele noi de comportament sunt superioare celor

precedente;

b) calităţile nou apărute nu le desfiinţează pe cele anterioare, ci le includ;

c) dezvoltarea se produce stadial, în etape distincte şi cu caracteristici

proprii fiecărei vârste;

d) în intervale mici de timp apar transformări continue dar imperceptibile;

e) frecvent dezvoltarea este asincronă la nivelul diferitelor procese şi

însusiri.

Copilăria este o etapă în timpul căreia organismul suferă numeroase

schimbări. Termenul de creştere este folosit în descrierea dezvoltării copiilor şi

tinerilor.

Creşterea este un proces cantitativ şi foarte complex care prezintă două

laturi: cea de creştere în volum şi cea de refacere a masei celulare uzate, iar

21

dezvoltarea este procesul calitativ care realizează restructurarea şi reorganizarea

conţinuturilor.

Procesele acestea sunt influenţate de acţiunea unor factori interni

(ereditate) şi externi (de mediu). Există o serie de elemente cu caracter general,

pe care le întâlnim la întreaga populaţie, şi unele cu caracter individual, ce

particularizează o anumită persoană, iar factorii de mediu sunt organici şi socio-

culturali.

Studiile de dezvoltare au determinat elaborarea unor norme ce permit

aprecierea evoluţiei copilului. Aceste norme sunt raportate la anumite grupe de

vârstă, astfel că este posibilă aprecierea nivelului performanţelor obţinute de

copil. Evoluţia psihomotricităţii este împărţită în trei etape reprezentate de

inovaţie, integrare şi echilibru.

22

Cap.II ELEMENTE DE NOUTATE ALE CURRICULUMULUI

EDUCAŢIEI TIMPURII

2.1.Conceptul de abordare globală a copilului preşcolar

Perioada preşcolară este una din etapele de intensă dezvoltare psihică ce

are loc sub presiunea structurilor sociale, culturale, prin influenţele massmediei

şi frecventarea instituţiilor preşcolare unde copilul ia contact cu cerinţe multiple

privind autonomia şi adaptarea la mediul de viaţă.

Perioada preşcolară (după U. Şchiopu, E.Verza şi Golu, Verza, Zlate

1993) poate fi împărţită în 3 subperioade: preşcolarul mic (3-4 ani), preşcolarul

mijlociu (4-5 ani) şi preşcolarul mare (5-6 ani). Jocul rămâne activitatea

dominantă a acestei etape dar el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin

educativ.

Preşcolarul mic se caracterizează printr-o puternică expansiune, copilul

trăieşte frenezia explorării mediului. Perioada preşcolară mică este cea de

trecere de la centrarea organismului pe satisfacerea necesităţilor imediate spre

activităţi în care modalităţile de satisfacere sunt mai complexe şi mai ales de tip

psihologic.

Preşcolarul mijlociu se adaptează mai uşor mediului din grădiniţă, jocul

este mai bazat în acţiuni iar activităţile obligatorii sunt mai solicitante.

Cunoştinţele despre mediul înconjurător sunt mult îmbogăţite. Preşcolarul

mijlociu manifestă o maximă receptivitate faţă de mediul încojurător fapt ce îi

dezvoltã percepţia, care devine un proces orientat, cu sarcini şi modalităţi proprii

de realizare.

Reacţiile emoţionale sunt mai controlate şi mai în acord cu cerinţele

părinţilor sau educatorilor. O altă caracteristică este ritmul accelerat al

23

socializării copilului. Se instalează mai evident unele trăsături caracteriale care

conturează viitoarea personalitate.

Preşcolarul mare 5-6\7 ani. Activităţile preşcolarului mare sunt din ce în

ce mai sistematice deşi activitatea de bază rămâne jocul. Începe pregătirea

pentru şcoală. Percepţia transformată în observaţie se exersează şi devine

pricepere, limbajul capătă o structură mult sistematizată şi închegată fiind

constituit după regulile gramaticale; apar primele forme ale gândirii logice,

orientate spre sistematizare şi observarea faptelor particulare; sunt utilizate

unele procedee de memorare; atenţia voluntară devine de mai lungă durată.

In multe situaţii apar diferente de cerinte între gradiniţă şi familie ceea ce

presupune o varietate de conduite şi apariţia unor contradicţii dintre aceste

solicitari care pot stimula dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a

conduitelor sociale diferentiate, a formari unor strategii diverse de activitati

intelective dezvoltandu-se uneori si negativismul infantil dar si o concepere mai

profunda, de fond a intregii activitati psihice prin asimilarea treptata a ceea ce

este permis si a ceea ce este nepermis, a ceea ce este posibil si a ceeea ce este

imposibil, a ceea ce este bun si a ceea ce este rau.

Fiecare interactiune dintre un copul si un adult contribuie la educarea

acestuia in privinta valorile. Fiecare parinte incearca sa transforme momentele

importante si experientele traite impreuna, in lectii de viata pentru copii lor.

Modelarea conştiinţei morale se realizează conform lui J. Piaget, în două

stadii : stadiul eteronom – al realismului moral sau morala ascultării si stadiul

cooperării – al autonomiei morale. In cercetari acestuia sunt surprinse procesele

dezvoltarii structurilor cognitive-morale, in stransa lor interrelatie cu proce¬sele

afective (sentimentele respectului, simpatiei, datoriei, vinovatiei etc.), toate

acestea relationate, la randul lor, cu comportamentul moral.

Inspirat de cercetarile lui J. Piaget si al colaboratorilor sai, L. Kohlberg

(1964) a elaborat o schema tipologica a dezvoltarii stadiale a judecatilor morale,

elaborand o noua teorie care conţine trei niveluri distincte : preconvenţional,

convenţional, postconvenţional.

24

O metodă de a ajuta oamenii să-şi dezvolte gândirea morală este

ascultarea punctelor de vedere ale altor persoane, care se află într-o etapă

superioară de dezvoltare morală.

Grădiniţa, ca mediu socializator lărgit, oferă o amplificare a sistemului

relaţional al copilului. Aici copilul îşi îmbogăţeşte şi diversifică relaţiile sociale,

trăieşte noi experienţe sociale cu alţi adulţi, precum şi cu copii de aproximativ

aceeaşi vârstă cu el. În cadrul acestor grupuri copilul acceptă regulile şi

consemnele pe care le trăieşte ca mai puţin frustrante şi coercitive.

2.2. Domeniul experenţial psihomotric – variante de conţinut

Din mulţimea aspectelor şi manifestărilor psihice ale elevilor în activităţile

de educaţie fizică şi sport, studiul comportamentului motor este foarte important

deoarece în activităţile corporale predomină latura motrică. Reacţiile motrice

sunt răspunsuri elaborate la anumite stimulări. Este deci, firesc ca întregul efect

al procesului instructiv educativ să depindă într-o oarecare măsură şi de

structura personalităţii în care aptitudinile psihomotrice deţin un loc important.

Însemnătatea educaţiei psihomotrice este dată de prezenţa acesteia ca unul din

principalele obiective specifice ale educaţiei fizice.

Dezvoltarea psihomotorie se poate, deci, rezuma într-o mai completă şi

mai rafinată conştiinţă sau cunoaşterea propriului corp, într-o coordonare

majoră, dinamică, generală şi segmentară (şi în particular, în coordonarea oculo-

manuală), într-o capacitate de inhibiţie tonico-motorie şi într-un control

respirator, în stabilirea unei dominări sigure, în achiziţionarea orientării,

organizării spaţiale şi structurării spaţio – temporale corecte, într-o adaptare

socială tot mai majoră şi vastă.

Prescolaritatea aduce schimbãri importante atât în planul dezvoltãrii

somatice, a celei psihice, cât şi în planul vietii relaţionale.

Apar diferente de solicitãri fatã de cele ale mediului familial, din partea

învãtãmântului prescolar, diferente ce presupun noi conduite de adaptare,

25

precum si adâncirea contradictiilor dintre solicitãrile externe si posibilitãtile

interne ale copilului de a le satisface.

Jocul, deşi reprezintã activitatea dominantã, începe sã se coreleze si cu

sarcini instructiv - educative. Aceastã cauzã va conduce la complicarea şi

adâncirea proceselor de cunoastere, la schimbarea atitudinii fatã de mediul

înconjurãtor.

Dacã antepreşcolaritatea a fost perioada expansiunii subiective,

prescolaritatea este vârsta descoperirii realitãtii, a realitãtii fizice, umane si mai

ales a autodescoperirii.

Dacã în perioada anterioarã trãia într-un univers instabil, modificat dupã

dorinte adeseori, acum copilul descoperã cã existã o realitate externã care nu

depinde de el şi de care trebuie sã tinã cont dacã vrea sã obtinã ceea ce doreşte.

Miscãrile bruste, necoordonate de la 3 ani sunt treptat înlocuite de miscãri

tot mai bine armonizate. Pe prim plan trece încãrcãtura psihologicã a miscãrii,

repetarea ei la obiecte, imagini, intentii. Prescolarul simte o adevãratã plãcere sã

imite adultii, sã-si exprime trãirile emotionale prin gesticã, mimicã sI

pantomimicã. Din acest motiv, preşcolaritatea a mai fost denumitã sI vârsta

gratiei. Gratia se dezvoltã şi pentru cã preşcolarului îi place sã fie în centrul

atentiei, sã fie admirat sI lãudat. Cu timpul, graţia începe să devinã tot mai

palidã, locul fiind luat de rigoare, de precizie, acestea devenind principalele

caracteristici ale motricitãţii copilului.

Este perioada în care prin stereotipizare, mişcãrile duc la formarea

deprinderilor, la îmbogãtirea conduitelor. Nevoia de acţiune, trãitã prin

executarea mişcãrilor stã la baza dezvoltãrii psihice (perceptia se formeazã în

cursul actiunii cu obiectele, ea se corecteazã, se verificã numai astfel). De aceea,

se recomandã lãrgirea posibilitãtilor de acţiune cu obiectele. Împreunã cu

motricitatea, actiunea cu obiectele, sprijinã nu numai îmbogãţirea planului

cognitiv, ci şi dezvoltarea personalitãţii.

26

2.3. Precizia mişcărilor - componenta psihomotricităţii

Psihomotricitatea apare astfel, atât ca aptitudine, cât şi ca funcţie

complexă de reglare a comportamentului individual. Putem spune că ea include

participarea diferitelor procese şi funcţii psihice care asigură atât recepţia

informaţiilor, cât şi execuţia adecvată a actului de răspuns.

Reamintim principalele componente ale psihomotricităţii, subliniind

faptul că studierea lor în mod analitic nu reuşeşte să ne ofere sinteza capacităţii

coordinative a unui subiect. Pe de altă parte, “parcursurile” compuse din sarcini

din cele mai diferite nu pot fi atât de bine structurate şi standardizate pentru a

furniza cifre (scoruri) obiective şi valide.

Componentele psihomotricităţii:

- sensibilitatea chinestezică;

- simţul echilibrului;

- simţul ritmului şi al aprecierii duratelor scurte;

- coordonarea membrelor – homolaterală sau heterolaterală;

- coordonarea ochi – mână sau picior;

- coordonarea generală;

- agilitatea;

- precizia şi stabilitatea mişcărilor;

- aprecierea oportunităţii acţiunilor în diferite momente de timp;

- lateralitatea;

- schema corporală.

2.4. Exemple de grupe de exerciţii pentru educarea preciziei mişcărilor şi

execuţiilor preşcolarilor

În unele ramuri sportive, iniţierea timpurie se realizează sub formă de joc,

presupunând sarcini simple, iar influenţa componentelor motricităţii facându-se

în mod global.

27

Programul de educaţie fizică de la grădiniţă contribuie atât la creşterea şi

dezvoltarea fizică armonioasă şi corectă a organismului copiilor, cât şi la

menţinerea stării lor de sănătate, în formarea unui fizic robust, capabil să susţină

desfăşurarea optimă a celorlalte activităţi.

Jocurile de mişcare, exerciţiile, mişcările organizate în activităţile de

educaţie fizică realizează echilibrul între solicitările intelectuale pretinse

copilului în cadrul programului zilnic de activităţi şi recreerea, reconfortarea

necesară particularităţilor de vârstă.

O importanţă deosebită o au ritmul şi armonia mişcărilor, graţia,

frumuseţea corporală, ambianţa în care se va desfăşura activitatea prin

echipament, ţinută, conţinut, structură şi succesiunea mişcărilor, toate acestea

formând gustul pentru frumos şi estetic al copiilor.

Mişcările bruşte, neconcordante de la 3 ani sunt treptat înlocuite de

mişcări tot mai armonizate. Pe prim plan trece încărcătura psihologică a

mişcării, raportarea ei la obiecte, imagini, intenţii. Copilul preşcolar simte o

adevărată plăcere să imite adulţii, să îşi exprime trăirile emoţionale prin gestică,

mimică şi pantomimică. Din acest motiv, preşcolaritatea a fost denumită şi

„vârsta graţiei”. Graţia se dezvoltă şi pentru că preşcolarului îi place să fie în

centrul atenţiei, să fie admirat şi lăudat. Cu timpul, graţia începe să fie tot mai

palidă, locul ei fiind luat de rigoare şi precizie, acestea devenind principalele

caracteristici ale motricităţii copilului.

Este perioada în care mişcările duc la formarea deprinderilor, la

îmbogăţirea conduitelor. Nevoia de acţiune, trăită prin executarea mişcărilor, stă

la baza dezvoltării psihice. Percepţia se formează în cursul acţiunii cu obiectele,

ea se corectează şi se verifică numai astfel. Se recomandă lărgirea posibilităţilor

de acţiune cu obiectele, împreună cu motricitatea, sprijinind îmbogăţirea

planului cognitiv şi dezvoltarea personalităţii.

Funcţia stimulativă a motricităţii satisface cele mai importante nevoi ale

celui jucăuş: nevoia de mişcare, nevoia de intrecere şi consumarea energiilor

suplimentare. Această funcţie se exercită de la vârstă fragedă prin jocuri

28

senzoriale cum ar fi: mânuirea jucăriilor, jocuri cu clopoţei, jocuri cu culori,

continând in perioada adolescenţei si tinereţii prin intermediul jocurilor de

miscare, jocurile sub formă de concurs, jocuri sportive şi se incheie cu vârsta a

doua cu jocuri de intreţinere: biliard, golf, bowling.

Funcţiile strict specifice jocului sunt: recreerea, distracţia, echilibrarea

funcţională, fortificarea, compensarea, refacerea, odhna, terapia, plăcerea şi

relaxarea.

În practică nu vom găsi jocuri strict specializate pe exercitarea unei

singure funcţii, de regulă un joc exercită mai multe funcţii, deci are un efect

multifuncţional asupra personalitaţii participanţilor.

În cadrul învăţămîntului preşcolar cadrele didactice exersează si

desfăşoară mai multe grupe de jocuri.

Jocuri de mişcare cu deprinderea de mers

Trenul prin tunel cu două gări,

Se vor fixa doua gări cu doi copii care vor avea rolul şefilor de gară. Se

vor alege patru copii mai înalţi, care vor fi asezaţi la 2-3 m de gara de pornire,

câte doi faţă în faţă ţinându-se de mâini cu braţele oblic sus având rolul

tunelului. Restul copiilor vor fi încolonaţi câte unul după înălţime la distanţă de

un braţ,aceştia formând trenul. Se va indica copiilor care au rolul şefilor de gară,

felul semnalului de dat şi momentul când trebuie dat. De asemenea se va indica

copilului din capul coloanei care reprezintă locomotiva, semnalul pe care trebuie

să-l dea la intrarea în tunnel (uu, uuuu, prelungit). Copiilor li se vor da indicaţii

ca la trecerea prin tunel să-şi aplece puţin trunchiul înainte la repetare se vor

schimba rolurile şi la sfârşit se evidenţiază copii care au executat corect

exerciţiul.

Uriaşii şi piticii

Se lucrează cu doua subgrupe. Copiii vor fi aşezaţi în doua cercuri

concentrice, fiecare grupă formează un cerc, cu faţa întoarsă spre linia cercului.

La începutul jocului copiii din cercul din afară vor fi uriaşii, care vor merge pe

vârfuri cu braţele în sus cu paşi mari, iar cercul din mijloc vor merge ca piticii.

29

La semnal copii se deplasează pe cerc iar la semnalul următor se schimbă

rolurile. La sfârşit se evidenţiază copiii care au executat corect mersul.

Veniţi la ursuleţi

Se lucrează cu întreaga grupa de copii. Cadrul didactic ţine un ursuleţ in

mână, la semnalul acestuia ,,veniţi la ursuleţ” toţi copiii trebuie să vină spre el,

fără să se imbrâncească. La repetarea jocului cadrul didactic îşi va schimba locul

şi va fixa precis locul de plecare al copiilor, traseul, traseul de parcurs, locul

precis de oprire, cât si semnalul de plecare şi oprire. La sfârşit se vor evidenţia

copiii care au respectat toate regulile jocului.

Ursul şi albinele

Din scăunele se formează un gărduleţ care reprezintă stupul in care

stau ,,albinele”. Cadrul didactic are rolul ,,ursului” stând ascuns, iar copiii

fiind ,,albinuţele” care ies din ,,stup” ca sa strângă nectarul din flori. Totodată

apare ursul care umblând legănat caută miere, iar la apariţia lui albinele se retrag

in stup si ursul se apropie incercând să scoată miere. Albinele băzâie si-l inţeapă

pe urs, acesta se preface că l-au inţepat scuturându-şi laba si aleargă in

ascunzătoare iaraşi, dupa care jocul se reia. În timpul acestui joc se cânta tot

timpul dând imaginaţiei copilului libertate completă pentru cântat.

Lupul şi oaia

Copiii sunt în coloană câte unul, fiecare ţinându-l pe cel din faţa de mijloc

sau de umeri. Cel din capul şirului este ,,ciobanul”, cel din coada şirului este

,,oaia” iar un alt copil ce nu face parte din şir este ,,lupul”. Oaia trebuie să nu se

lase prinsă de lup facând deplasări constante, fara ca ea şi nici un alt copil din şir

să se desprindă. Ciobanul va impiedica lupul şi pentru aceasta ţine braţele

desfăcute, umărindu-l permanent. Lupul poate evita ciobanul dar nu-l poate

atinge, daca oaia este atinsa, toţi trei intrând in mijlocul şirului si vor fi înlocuiţi

de alţi trei copii, jocul continuând. Dacă grupa de cpoii este numeroasă se vor

face două şiruri.

30

Nu mă atinge

Copiii aşezaţi în coloană câte unul vor merge unul după altul ocolind

obstacolele. Copilul care atinge un obstacol trece la sfârşitul coloanei.cadrul

didactic urmareşte mersul copiilor şi premiază pe cei care n-au trecut niciodată

la sfârşitul coloanei. Acest joc se poate personaliza dupa caracterul cadrului

didactic anume, obstacole mai grele sau mai simple de pacurs.

Jocuri de mişcare cu deprinderea de alergare

Vânătorul si vulpea

Copiii stau in cerc la distanţă de un metru unul de celălalt. În jurul

picioarelor se desenează un ceculeţ, iar in mijlocul cercului stau doi copii, unul

fiind vulpea si celălalt vânătorul. Vulpea din centrul cercului nu are vizuină şi

pentru a nu fi prinsă de vânător, aleargă si intră intr-o vizuină. Vulpea care

ocupă acea vizuină trebuie să o parăsească pentru a nu fi prinsă de vânător şi va

proceda ca prima vulpe, intrând intr-o altă vizuină. Vânătorul trebuie să prindă

doar vulpea ce nu are vizuină, iar când reuşeşte rolurile se inversează. Vulpea şi

vânătorul pot să alerge prin centrul cercului şi imprejurul vizuinelor, de

asemenea se va avea grijă ca toate vulpile să alerge.

Mingea fuge

Copiii sunt dispuşi in formă de cerc iar un copil ales va sta in afara

cercului. Unul dintre copiii din cerc ţine în mână o minge iar la comanda

cadrului didactic acesta o dă mai departe copilului din dreapta sa. Exerciţiul se

face cât mai vioi şi fără să se arunce mingea cu mâna, iar copilul care scapă

mingea trece in afara cercului si jocul continuă. În timpul jocului nu este permis

ca mingea să treacă decât din mână în mână, iar următorul are voie să loveacă

numai mingea, nu si braţele copilului.

Iepurele si câinele

Se alege un iepuraş ş un câine iar restul copiilor stau împrăstiaţi prin sală,

ghemuiţi, reprezentând ,,tufişurile”. Iepuraşul fugărit de câine alergă printre

tufişuri iar când a obosit, se ghemuie in faţa unui copil ,,tufiş” acesta se ridică şi

devine iepuraş, el fiind cum cel urmărit. Dacă iepuraşul este atins devine câine

31

iar câinele devine iepuraş. Copiii ghemuiţi nu se pot ridica până ce în faţa lor nu

s-a aşezat iepuraşul urmărit.

Prinde bastonul

Copiii sunt aşezaţi în cerc, la interval de circa un braţ unul de altul. În

mijlocul cercului stă un copil care ţine un baston sprijinit de sol. Copilul cu

bastonul care este şi conducătorul jocului, strigă numele unui copil din cerc şi

concomitent dă drumul bastonului din mână iar acesta trebuie să prindă bastonul

inainte ca acesta să cadă jos. Dacă reuşeşte rămâne în mijlocul cercului,

devenind conducătorul jocului, iar dacă nu reuşeste acesta revine la locul său si

jocul continuă. Copilul care are bastonul trebuie să ţină vertical, sprijinindu-l de

sol iar când îi dă drumul trebuie să îi facă loc copilului strigat. Se va avea grijă

ca toţi copiii să fie chemaţi la prinderea bastonului, iar distanţa dintre baston si

aceştia să nu fie prea mare. Acest joc se poate organiza şi cu două cercuri si doi

conducători de joc, când numărul copiilor este prea mare.

Ia batista si aleargă

Copiii sunt împărţiţi în două echipe cu efectiv egal, şezând călare pe

banca de gimnastică, unul inapoia celuilalt, bancile fiind paralele aşezate in

lungime. Primul din fiecare echipă are o batistă. La semnalul cadrului didactic

primii copii pornesc in alergare, ocolind banca prin dreapta pe la capătul celălalt

şi intorcându-se prin partea stângă, predau batista următorului copil şi se aşează

pe locul de unde a plecat. Nu este permis ca batista să fie aruncată, ci se dă din

mână în mână. Câstigă echipa care termină cel mai repede.

Vine ploaia

Copiii aleargă pe tot terenul şi se aşează intr-un colţ al terenului. La

comanda cadrului didactic ,,vine ploaia” copiii aleargă spre acesta, iar la

comanda ,,ploaia a stat” se reia jocul. Este important copiii să stea cu spatele la

educatoare inainte de a primi comanda sau să tină mâinile la ochi, doarece

educatoarea îsi va scimba locul mereu pentru ca jocul sa fie mai palpitant.

32

2.5.Exemple de jocuri de mişcare pentru formarea siguranţei în derularea

acţiunilor motrice specifice activităţilor fizice

Merge mingea în cerc

Toţi jucătorii formează un cerc mare, la 2 - 3 paşi interval unul de

altul. Doi dintre ei aflaţi faţă în faţă pe circumferinţa cercului primesc câte o

minge. La semnal începe pasarea mingilor, ele sunt trimise din om în om, în

acelaşi sens, urmărindu-se una pe alta. Dacă la un moment dat unul din jucători

primeşte o pasă înainte ca mingea pe care a primit-o să fi ajuns la jucătorul

următor, jocul se opreşte şi cel în cauză capătă un punct de penalizare. Jocul se

reia, însă pasarea mingilor se va face în celălalt sens. După 10-15 reluări sunt

stabiliţi câştigătorii, aceştia fiind jucătorii cu cele mai puţine puncte de

penalizare.

Reguli:

- cel care scapă mingea din mână este dator să o culeagă şi să continue

pasele;

- dacă dintr-o pasă greşit dată s-a ajuns la întâlnirea celor două mingi,

penalizarea va reveni jucătorului care a greşit pasa.

Banda rulantă

Jucătorii, împărţiţi în echipe de câte 6-10, dispuse în formaţie de şir,

adoptă poziţia şezând, în sprijin cu mâinile pe sol. Primul jucător din fiecare

echipă primeşte o minge, pe care o apucă cu gleznele şi, făcând o rulare înapoi,

33

o predă celui aflat în spatele său, care o preia tot cu gleznele. Mingea este astfel

transmisă până la ultimul jucător, care aleargă cu ea în faţa echipei. Câştigă

echipa care execută mai repede.

Reguli:

- în transmiterea mingii, jucătorii nu au voie să se folosească de mâini;

- mingea trebuie transmisă din jucător în jucător, fără a se omite unul.

Tracţiune în baston

Jocul se poate desfăşura în sală sau pe teren. Pot lua parte peste 20

de jucători, având nevoie de bastoane de gimnastică. Echipe egale, aşezate faţă

în faţă, în linie la 4-5 m. Fiecare jucător îşi are perechea în echipa adversă. La

mijlocul intervalului sunt trasate două cercuri. În interiorul unuia se află un

baston de gimnastică (0,50 m). Conducătorul de joc rosteşte un număr. Jucătorii

ambelor echipe ce au acest număr se îndreaptă către cele două cercuri. Cel ce

ajunge primul ia bastonul si-şi aşteaptă adversarul. Când soseşte şi acesta, ambii

apucă bastonul cu amândouă mâinile şi, prin tracţiune, încearcă să-şi scoată

adversarul din cerc. Cel ce reuşeşte aduce un punct echipei sale. Câştigă echipa

cu cele mai multe puncte.

34

Coşurile

Transportul se face pe grupe de 3 jucători. Jucătorul care urmează a

fi transportat se ghemuieşte, îşi apucă mâinile sub genunchi, braţele lui formând

toartele coşului. Cei doi jucători care îl transportă apucă fiecare de câte o toartă

şi în felul acesta aleargă cu el.

Nimereşte mingea

Jocul poate fi organizat în sală sau pe teren, cu un efectiv de 10-40

de persoane, folosindu-se o minge de volei şi câte o minge mică la doi jucători.

Mingea de volei se leagă cu o sfoară şi se atârnă de tavan, de o cracă etc., la o

înălţime de 2 m de la pământ. Jucătorii se împart în două echipe, care se aliniază

pe câte un rând, la 4-5 m de o parte şi de alta a mingii. Toţi jucătorii unei echipe

capătă câte o minge mică. La semnalul de începere a jocului, fiecare jucător din

această echipă, pe rând, ţinteşte cu mingea mică în mingea de volei suspendată;

loviturile care nimeresc în mingea de volei se numără. Apoi jucătorii celeilalte

echipe, culegând mingile, aruncă şi ei la rândul lor. După un număr de 3-5 rafale

trase de fiecare echipă, se totalizează punctele obţinute şi echipa care are mai

multe puncte iese câştigătoare.

Reguli:

- ochirea mingii se face numai la semnal;

- nu este permisă depăşirea liniei de la care se aruncă.

35

Labirintul

Efectivul care poate lua parte la acest joc variază între 22-51

jucători. Jocul se desfăşoară pe teren plat sau în sală. Jucătorii se aşează în

coloană de 4-5-6 (în funcţie de numărul

lor) cu braţele lateral, de mâini apucaţi,

formând culoare în lungimea sau

lăţimea terenului. Dintre elevi se vor

alege 2: un urmărit şi un urmăritor. La

semnal cei doi jucători se urmăresc

alergând prin culoare. Când urmăritorul

se apropie de cel urmărit, conducătorul jocului va indica prin fluier întoarcerea

coloanei spre stânga sau spre dreapta după cum se stabileşte de la început,

formând în felul acesta culoare cu alt sens se deplasare, despărţind pe urmărit de

urmăritor. Cei doi elevi nu au voie să treacă dintr-un culoar în altul decât pe la

capetele acestora.

Mingea la turn

Din 3 beţe de cel puţin 1 m legate la mijloc între ele cu o sfoară, se

improvizează un trepied, care reprezintă „turnul”. Din efectivul de 10-20 de

jucători se alege un „păzitor” al turnului.

El trece pe lângă turn, iar restul

jucătorilor formează un cerc cu raza de 4-

5 m. Aceştia primesc o minge. Jocul

constă în aceea că jucătorii din cerc caută

36

să dărâme turnul, lovindu-l cu mingea, care se întrerupe în permanenţă în

traiectoria mingii. Pentru a deruta mai uşor pe păzitor, jucătorii pasează mingea

între ei, căutând să arunce prin surprindere şi în momentul cel mai favorabil,

atunci când păzitorului îi este greu să mai intervină. Acela care dărâmă turnul

devine păzitor.

Reguli:

- aruncarea mingii în turn nu trebuie să fie atât de puternică încât să

accidenteze pe păzitor. Cel vinovat de astfel de aruncări poate fi eliminat

din joc;

- dacă păzitorul răstoarnă singur turnul, el schimbă rolul cu ultimul jucător

care a atins mingea.

Indicaţii metodice:

- se va atrage atenţia că reuşita dărâmării turnului depinde în mare măsură

de acţiunea colectivă a jucătorilor care constă în pase rapide şi derutante

pentru păzitor.

Cursa pe trei picioare

Pentru acest joc este nevoie de un teren plat sau de o sală, iar ca materiale

sunt necesare batiste, sfoară, panglici sau altceva se poate folosi pentru legat, în

număr egal cu jumătate din efectivul jucătorilor. Jucătorii se împart pe perechi.

Jucătorii care formează o pereche se aşează unul lângă celălalt, îşi leagă

picioarele din interior şi se prind de umăr. Perechile se împart în două echipe

egale (ca număr de perechi). In cadrul fiecărei echipe, perechile se aşează prin

flanc în spatele unei linii de plecare, iar la 20-40 m în faţă se trasează o linie de

întoarcere. Când se dă plecarea, primele perechi din ambele echipe pornesc spre

linia de întoarcere. După ce

au depăşit-o, îşi dezleagă

picioarele şi se întorc

alergând în mod obişnuit,

lovesc fiecare mâna

37

jucătorilor din perechea următoare şi apoi trec la spatele şirului. Câştigă echipa

care termină prima.

Reguli: - perechea următoare pleacă în cursă numai după ce ultimul jucător din

perechea anterioară e atins cu mâna.

Loc de desfăşurare: sală sau aer liber.

Organizarea şi desfăşurarea: Conducătorul jocului după stabilirea locului

unde se va desfăşura activitatea respectivă, desemnează un concurent care

devine „prinzător” şi care la semnalul conducatorului aleargă încercând să atingă

cu mâna pe unul dintre ceilalţi participanţi la joc.

După ce reuşeşte să atingă pe cineva, cel atins va deveni prinzător iar cel

care a atins va intra în rândul celor care urmează a fi prinşi. Altă variantă ar fi ca

toţi cei atinşi să devină prinzători şi astfel numărul lor crescând, sarcina celor

urmăriţi va fi tot mai grea, sau perimetrul unde se desfăşoară jocul respectiv să

fie micşorat, iar cei ce urmează a fi prinşi să nu aibă voie să calce în exteriorul

perimetrului, cel care greşeşte şi o face devine automat prinzător, iar prinzătorul

intră în rândul celor ce urmează a fi prinşi. Alte variante ale acestui joc ar fi:

leapşa pe ghemuite, leapşa pe încălecate, leapşa culcat, broasca ţestoasă, cursa

vrăbiuţelor, în care jucătorul urmărit poate scăpa de adversar prin ghemuire,

atingând solul cu ambele mâini, în cazul primei variante, prin încălecarea unui

coleg , în cazul celei dea doua variante, scăparea de urmărit printr-o culcare

rapidă la sol în leapşa culcat. Îngenuncherea pe podea, cu sprijinul cotului pe sol

şi ducerea capului sub braţ, identic cu ascunderea capului de către broasca

ţestoasă sub carapace, în cazul jocului broasca ţestoasă sau deplasarea

jucătorilor prin sală prin sărituri pe ambele picioare la jocul cursa vrăbiuţelor. În

spaţii mai restrânse se pot stabili doi sau trei jucători prinzători, care se

deplasează prin sărituri într-un picior pentru ai prinde pe ceilalţi. Aleargă ultima

pereche.

Are ca obiective: dezvoltarea atenţiei, dezvoltarea vitezei de reacţie şi de

deplasare, crearea unei stări emotive şi a bunei dispoziţii.

Participanţi: 20-30 concurenţi.

38

Loc de desfăşurare: sală sau în aer liber.

Cum se desfăşoară; concurenţi sunt aşezaţi în coloană pe perechi. În faţa

se află un concurent numit „prinzător” La semnalul conducătorului ultima

pereche fuge , un concurent prin dreapta şi celălalt prin stânga căutând să-şi dea

mâna la celălalt capăt a coloanei , în timp ce concurentul prinzător încearcă să

prindă pe unul din concurenţi. Dacă reuşeşte, cel prins devine prinzător în locul

lui iar el va trece în faţa coloanei împreună cu partenerul rămas neprins. Jocul se

poate repeta până ce toţi participanţi la joc vor alerga cel puţin odată.

Ştafetele

Obiective: dezvoltarea atenţiei şi a calităţilor motrice de bază, formarea

capacităţii de a executa deprinderi şi priceperi motrice de bază şi utilitar

aplicative, dezvoltarea spiritului de întrecere şi de cooperare între participanţii la

joc, crearea unei stări emotive şi a bunei dispoziţii.

Participanţi: 10-30 persoane.

Loc de desfăşurare în sală sau în aer liber.

Materiale: diferite aparate sau materiale ori obiecte.

Organizare şi desfăşurare: acest gen de jocuri dezvoltă spiritul de

competitivitate, de autodepăşire, dorinţa de a învinge, dezvoltând în acelaşi timp

şi spiritul de fair-play.

La acest tip de joc participanţi sunt împărţiţi în grupe egale, aşezaţi în

şiruri. La începutul întrecerii, echipele sunt dispuse în spatele unei linii de

plecare, iar conducătorul întrecerii stabileşte anumite reguli ce trebuie respectate

de către toţi concurenţi, cum ar fi: distanţa până unde se aleargă, cum se aleargă

(alergare cu faţa pe direcţia înainte iar la înapoiere cu spatele, alergare normală

pe direcţia înainte şi pe un picior la înapoiere, sărituri pe ambele picioare pe

direcţia înainte iar la întoarcere alergare cu spatele, sau diferite combinaţii de

deplasări şi sărituri), dacă ştafeta se desfăşoară cu întoarcere sau schimb de

locuri, dacă predarea ştafetei se face prin atingerea partenerului sau prin

înmânarea unui obiect şi diferite alte reguli.

39

La semnalul de începere a conducătorului de joc, primul jucător din

fiecare şir ia startul şi execută ceea ce se cere şi sa stabilit la începutul jocului de

către profesor, sau de către conducătorul de joc. Ceilalţi concurenţi, în acest

timp încurajează pe cei aflaţi pe traseu şi se pregătesc să ia şi ei startul când le

vine rândul. Când ultimul concurent încheie parcursul stabilit, trecând linia de

sosire, acesta sau unii dintre coechipierii săi ridică o mână sus.

Ştafetele se pot desfăşura tur şi retur sau mai multe tururi, rezultatele

fiecărui tur se notează cu puncte. Echipa ocupantă a locului I obţine două puncte

iar cea de pe locul II un punct, numărul de puncte per loc se va stabili de către

profesorul care coordonează jocul. Dacă o echipă greşeşte (un coechipier nu

termină cursa, sau greşeşte execuţia stabilită) este penalizată fie prin tăierea unui

număr de puncte sau adăugarea lor în funcţie de cum sa stabilit de conducătorul

de joc la începutul jocului.

40

Cap.III DERULAREA CERCETĂRII

Educarea interesului şi a dragostei pentru mişcare şi formarea

obişnuinţei copiilor de a practica sistematic exerciţiul fizic, precum şi asigurarea

unor interesuri dinamice şi atractive prin utilizarea unor exerciţii şi structuri

complexe, care să permită copiilor însuşirea unor game variate de elemente şi

tehnici de joc:

Contribuţia la formarea obişnuinţei de a lucra în colectiv în ordine

şi disciplină, dezvoltarea capacităţii de observare, orientare, iniţiativă,

dezvoltarea simţului ritmic şi a gustului pentru frumos.

Analiza relaţiei dintre practicarea jocurilor de mişcare şi

dezvoltarea psihomotricităţii şi rezultatele obţinute, prin înterpretarea calitativă

şi cantitativă a punctajelor obţinute în urma testărilor definite.

Dezvoltarea activităţilor vizuale, auditive şi tactile.

Stimularea proceselor de creştere şi asigurarea dezvoltării fizice,

armonioase, prevenirea instalării atitudinilor fizice dficiente.

Educarea actului respirator voluntar

Dezvoltarea capacităţilor motrice generale

Dezvoltarea capacităţilor de orientare în spaţiu şi îmbunătăţire a

ritmului

Dezvoltarea calităţilor motrice şi consolidarea celor însuşite

anterior

Consolidarea deprinderilor motrice de bază

Consolidarea unui comportament igienic şi civilizat.

41

3.1.Ipoteza şi obiectivele cercetării

Exerciţiile şi jocurile de mişcare propuse de noi pentru copii au un impact

pozitiv asupra dezvoltării îndemânării copiilor.

Ipoteza generală

Prin utilizarea unor jocuri de mişcare eficiente cu deprinderea de alergare,

aruncare, prindere, echilibru, târâre se poate dezvolta psihomotricitatea şi

rezistenţa la copiii preşcolari.

Ipoteze secundare

Practicarea jocurilor de mişcare contribuie la ridicarea stării emoţionale a

copiilor şi ca atare aceştia obţin rezultate şcolare mai bune.

Copiii care îşi dezvoltă calităţile motrice se deosebesc de ceilalţi copii,

prin trăsăuri specifice ale personalităţii.

Cu cât utilizăm un număr mai mare de activităţi motrice ce urmăresc

dezvoltarea rezistenţei, cu atât copiii vor fi mai capabili să-şi dezvolte calităţi

precum expresivitatea, simţul estetic, gustul pentru frumos, grija pentru propria

fiinţă.

3.2. Locul şi subiecţii cercetării

Studiul privind influenţa dezvoltării psihomotrice la preşcolari prin jocuri

de mişcare, a avut la bază experimentul desfăşurat în Grădiniţa cu program

prelungit numarul 40 “Amicii” din Constanţa, cu copiii grupei mari, studenta

Voiniciuc Veronica care au constituit eşantionul experimentului şi eşantionul de

control.

Colectivul grupei mari de la Grădiniţa cu program prelungit “Amicii”,

este format dintr-un număr de 17 copii, 8 fete şi 9 băieţi de vârste apropiate şi

care au aproximativ acelşi nivel de dezvoltare fizică şi psihică. La grupă se

lucrează respectând cerinţele programei şcolare, organizarea şi desfasurarea unor

42

activităţi de educaşie fizică şi activităţi extraşcolare atractive care să trezească

copiilor interesul de a lucra în orele de educaţie fizică.

Elementele simple de joc de mişcare sau complexe de exerciţii de

dezvoltare au fost lucrate cu întregul colectiv al grupei, în cadrul activităţilor de

educaţie fizică în cadrul unităţii de învăţămînt, precum şi în cadrul activităţilor

care au permis acest lucru.

Colectivul grupei format din 8 fete si 9 băieţi, avâmd un nivel de pregătire

asemănător celuilalt colectiv.În urma discuţilor cu cadrul didactic s-a constatat

că în cazul eşantionului de control s-au folosit metode şi mijloace specifice

aplicative jocurilor de mişcare: exerciţii, traseuri aplicative şi ştafete obişnuite.

Copiii din ambele eşantioane sunt bine dezvoltaţi din punct de vedere

anatomo-fiziologic şi psihic, si nu figurează în evidenţele medicale ca suferind

de anumite boli care ar putea împiedica desfăşurarea activităţilor fizice.

După cum se observă din tabelul de prezentare, mediile valorilor

parametrilor somatici ce aparţin celor două eşantioane sunt asemănătoare.La

eşantionul experimental media aritmetică a valorilor greutăţii este de 23,5 kg

faţă de 24 kg la cel de control, iar cea a valorilor înălţimii este de 1,15 m

respectiv 1,16 m,(anexa 1 şi 2) ceea ce denotă faptul că parametrii somatici nu

pot fi incluşi în starea de influenţă asupra rezultatelor obţinute în urma testărilor.

3.3.Metode de cercetare

Timpurile moderne, revoluţia tehnico - ştiinţifică şi programul social, cu

implicaţiile lor în modernizarea învăţământului, solicită dascălului, de la toate

nivelurile de învăţământ - preşcolar, primar, gimnazial, liceal, să-şi completeze

şi dubleze profilul şi comportamentul de asimilator şi transmiţător de cunoştinţe,

cu cel de investigator (cercetător al fenomenelor educaţionale) şi pe această bază

de "creator" de idei, cu care să sporească patrimoniul teoriei psihopodagogice şi

să optimizeze practica educaţională.

43

Obiectivul cercetării îl constituie în primul rând experienţa avansată,

novatoare, care încorporând noul face să progreseze practica generală.

"Experienţa pedagogică înaintată - spune Stanciu Stoian - este experienţa

ce răsare în însuşi procesul practicii, din căutarea şi găsirea, uneori aproape

spontană a unor procedee şi metode noi de învăţământ şi educaţie".

Metoda include ansamblul de strategii prin care se poate ajunge la

obţinerea unor rezultate noi, care să asigure perfecţionarea şi optimizarea

acţiunii educaţionale. Metoda trebuie să fie subordonată cunoaşterii criteriului

de apreciere fiind prin rezultatele noi obţinute, prin verificarea acestora prin

intermediul practicii, o verificare a metodelor folosite.

Procedeul este un auxiliar al metodei, fiind subordonat acestuia şi

urmărind cunoaşterea unor aspecte colaterale şi incidentale ale demersului de

fapte care intră în câmpul metodei. Datele obţinute cu ajutorul lui au menirea să

întregească şi să lămurească o serie de amănunte ce apar pe parcursul cercetării.

Tehnicile de cercetare sunt acele instrumente şi operaţii pe care le folosim

de-a lungul unei cercetări pentru înregistrarea şi prelucrarea datelor obţinute.Ca

şi procedeu, aceste tehnici sunt subordonate metodei şi depind de inventivitatea

cercetătorului care concepe modalităţi de culegere a datelor faptice şi de folosire

a instrumentelor matematice pentru ordonarea şi prelucrarea acestor date.

Folosirea unor asemenea instrumente ne permite să obţinem date pe care

simpla observaţie nu ni le-ar putea oferi dar care au importanţa lor în

cunoaşterea detaliilor şi inabordabile prin alte mijloace.

Intregul arsenal de metode, procedee şi tehnici de cercetare folosite

trebuie adaptate continuu, în funcţie de caracteristicile ,de evoluţia şi

modificările ce intervin în cadrul fenomenului real.

Putem considera cercetarea psihopedagogică ca fiind o strategie

desfăşurată în vederea surprinderii unor relaţii noi între componentele acţiunii

educaţionale şi a elaborării pe această bază a unor soluţii optime ale problemelor

pe care le ridică procesul educaţional, în conformitate cu exigenţele sociale şi cu

logica internă a desfăşurării lui.

44

Cadrul cel mai direct al experienţei pedagogice este activitatea zilnică la

clasă, contactul cu preşcolarii, dându-ne posibilitatea să-i verificăm tehnicile de

lucru, să alegem soluţiile eficiente.

In cadrul activităţilor la clasă, în activităţile practico - aplicative, în munca

curentă cu copii am urmărit să transmit cunoştinţele, să formez priceperi şi

deprinderi, să dezvolt gândirea ştiinţifică, să cultive sentimente, să dezvolt

spiritul de colectivitate.

Pentru realizarea scopului propus am folosit următoarele metode de

cercetare:

1. Metoda observaţiei

2. Experimentul pedagogic

3. Metoda testelor

4. Metoda statistică

5. Metoda grafică

De asemenea am utilizat şi metoda antropometrică, constând în măsurarea

înălţimii şi greutăţii a colectivului din cele două eşantioane, precum şi

comportarea acestora.

3.4.Perioada şi particularităţile desfăşurării experimentului

Experimentul a fost organizat în conformitate cu ipotezele şi directivele

cercetării, ţinând cont de particularităţile morfofuncţionale şi psihice ale

copiilor. Demersul s-a desfăşurat în două etape, prima etapă constând în

delimitarea temei, problemei de cercetat, stabilirea celor două eşantioane ale

experimentului, elaborarea eşalonării anuale unităţilor de învăţare (vezi planul

calendaristic semestrial) a proiectării unităţii de învaţare, stabilirea metodelor de

evaluare şi înlocuirea testelor aferente care vor fi administrate subiecţilor din

cele două eşantioane atât în faza iniţială a experimentului cât si in cea finală.

Astfel am planificat un număr de 35 de activităţi, respectiv 13 activităţi pe

primul semestrul iar pe al doilea 22 de activităţi, care se impart în: 1 activitate

45

pentru mers, 4 activităţi pentru alergare, 4 activităţi pentru săritură, 4 activităţi

pentru prindere, 3 activităţi pentru echilibru, 2 activităţi pentru târâre, 2 activităţi

pentru căţărare, 2 activităţi pentru tracţiune, 2 activităţi pentru împingere, 2

activităţi pentru transport, 2 activităţi pentru escaladare, 3 activităţi pentru dans

popular, 4 activităţi pentru dans tematic. Aceste activităţi au în cuprinsul lor:

exerciţii, jocuri de mişcare, ştafete şi parcursuri aplicative, specifice dezvoltării

psihomotrice.

Pe pacursul anului şcolar in fiecare activitate de eduaţie fizică s-a acţionat

în vederea dezvoltării psihomotricităţii în veriga destinată calităţii motrice

înainte de revenirea după efort, iar eşantionul de control a lucrat exerciţii şi

jocuri de mişcare.

Am folosit exerciţii complexe de dezvoltare fizică având la bază elemente

specifice jocului. Am încercat în permanenţă să implic toţi copiii la activităţi, să

le trezesc curiozitatea şi interesul, bazându-mă pe participarea activă şi

conştientă a acestora în actul de învăţare, dar fără a-i suprasolicita sau a le creea

disconfort fizic.

Ultima etapă a cercetării o constituie administrarea testelor, cu

interpretarea datelor obţinute la testarea finală, pentru a vedea diferentele intre

cele două eşantioane.

46

EŞALONAREA ANUALĂ A UNITĂŢILOR DE ÎNVAŢARE

Unităţi de învăţare

Semestrul I Semestrul II

Lunile Sep Oct Nov Dec Ian Feb Mar Apr Mai IunSăptămânile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 x 1 2 3 1 2 3 4 5 6 7 8 9 x 1 2 3 4 5 6 7 8 9 x 1 2

Nr.de activităţi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5Capacitatea de organizare

Dezvoltarea fizică armonioasă

Deprinderi motrice

debază

Mers 0Alergare 0 0 0 0Săritură 0 0 0 0

Aruncare şiPrindere

0 0 0 0

Unităţiaplica-

tive

Echilibru 0 0 0Târâre 0 0

Căţărare 0 0Tracţiuni 0 0Împingeri 0 0Transport 0 0Escaladare 0 0

DansPopular 0 0 0Tematic 0 0 0 0

ARIA CURRICULARĂ: EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTDISCIPLINA: EDUCAŢIE FIZICĂ

PLAN CALENDARISTIC SEMESTRIAL - GRUPA MARE

Unitatea de învăţare

Obiective de referinţă

Conţinuturi Nr.de ore

Săptămâna Obs

1. Mers 1.32.43.2

- mers pe loc,mers în linie dreaptă,mers cu mâinile în diferite poziţii;- mers cu ocolire,cu păşire si trecere peste diferite obstacole;- mers cu mâinile pe umerii colegilor din faţă;- mers cu mâinile în diferite poziţii: pe şold, pe umeri , înainte, sus, la spate, cu rotarea braţelor înainte şi înapoi, cu bătaie de palme;-mers cu transport de obiecte;- mers cu cântec;- jocuri şi ştafete;

1 1

2. Alergare1.12.13.24.2

- alergare pe loc, cu diferite mişcări de braţe;- alergare în coloană, câte unul cu bătaie din palme, cu rotarea braţelor îndoite, înainte şi înapoi;- alergare în coloană câte unul şi doi cu pastrarea distanţei;- alergare cu ocolire, cu păşire şi trecere peste diferite obstacole;- alergare cu pendularea gambei înapoi şi alergare cu genunchii sus, cu diferite mişcări ale braţelor;- alergare cu schimbări de direcţii;- jocuri şi ştafete cu deprindere de alergare, combinată cu alte deprinderi motrice;

4 2345

3. Săritură 1.11.32.12.43.2

- sărituri pe loc şi cu deplasarea înainte-înapoi, dreapta-stanga, cu mâinile în diferite poziţii;- săritura din ghemuit în ghemuit, săritura iepuraşului;- săritura pentru atingerea unui obiect suspendat;- săritura în adâncime de pe banca de gimnastică;- săritura în lungime de pe loc;- jocuri şi stafete cu deprindere de săritura;- jocuri şi stafete cu deprindere de săritura, combinat cu alte deprinderi motrice;

4 6789

4. Dans popular

1.3 2.22.4 3.2

- hora batută- pomuleţul

3101133

48

5. Dans tematic

1.32.43.2

- dansul ,,Fluturaşilor”;- ansamblul cu umbreluţe;- ansamblul cu mingi;

412133435

6. Echilibru1.32.43.24.2

- mers în echilibru pe banca de gimnastică, cu mâinile în diferite poziţii;- mers în echilibru pe banca de gimnastică cu păşire peste diferite obiecte, cu mâinile în diferite poziţii;

3141516

7. Aruncare şi prindere

1.32.43.24.2

- aruncarea şi prinderea mingii cu două mâini de la piept, pe perechi;- aruncare azvârlită cu o mână la ţinta fixă;- aruncare azvârlită cu o mână la ţinta mobilă;- aruncare azvârlită cu o mână la distanţă;- rostogolirea mingii în linie dreaptă;- jocuri şi ştafete cu deprinderea de aruncare şi prindere;- jocuri şi ştafete cu deprinderea de conducere şi rostogolire a mingii;

4 17181920

8.Târâre1.32.43.24.2

- târâre joasă, şi pe o latură, pe sub obstacole;- târâre din şezând cu transport de obiecte;- jocuri şi ştafete cu deprindere de târâre;

2 2122

9.Căţărare,coborâre

1.32.43.2

- căţărare-coborâre, pe scara dublă sau scara fixă;- căţărare-coborâre, folosind obstacole naturale;- jocuri şi ştafete cu deprindere de căţărare-coborâre;

2 2324

10.Tracţiuni1.32.43.24.2

- tracţiuni individuale şi pe perechi;- deplasarea propriului corp, pe o suprafaţă alunecoasă, prin tracţiune cu braţele;-jocuri şi ştafete cu deprinderea de tracţiuni;

2 2526

11.Împingeri2.43.24.2

- împingeri individuale şi în perechi;- jocuri cu deprindere de împingere;

22728

12.Transport de greutăţi

2.43.24.2

- transport de obiecte uşoare, apucate cu una-două mâini, individual şi pe perechi;- jocuri şi ştafete cu deprindere de transport; 2 29

30

13.Escaladare1.3 - escaladare cu păşire şi alunecare pe suprafeţe netede;

- urcare şi coborâre de pe scăunele;2 31

32

Dans popular

2.23.14.1

- pasul de horă, de alunel; 3101133

2.2 - exerciţii cu batiste,cu flori artificiale. 12

49

Dans tematic2.43.14.1

4 133435

50

3.5.Efectuarea testărilor direct-somatice

TABEL 1

DATELE DE IDENTIFICARE ALE SUBIECŢILOR EXPERIMENTAŢI

NrCrt.

DATE DE IDENTIFICAREINIŢIALE EŞANTION EXPERIMENTAL

PARAMETRII SOMATICI

ÎNĂLŢIME GREUTATE PERIMETRULTORACIC

1 A.R. 1,16 25 602 B.T. 1,15 23 583 B.C. 1,18 26 604 D.A. 1,15 24 595 D.I. 1,15 23 596 P.S. 1,14 21 587 P.V. 1,13 21 578 R.D. 1,15 21 581 A.C. 1,12 26 592 A.L. 1,15 24 583 B.A. 1,18 25 584 B.S. 1,20 27 605 D.A. 1,16 21 576 D.E. 1,18 24 577 L.D. 1,18 24 578 M.M. 1,15 22 569 S.T. 1,18 26 58MEDIA ARITMETICA

A PARAMETRILOR SOMATICI

FETE 1,15 23 58,62BĂIEŢI 1,17 24 57,77

0

10

20

30

40

50

60

Inaltime Perimetrultoracic

Fete

Baieti

Graficul mediei parametrilor somatici

TABEL 2

DATELE DE IDENTIFICARE ALE SUBIECŢILOR DE CONTROL

0

5

10

15

20

25

30

Inaltime

Greutate

0

5

10

15

20

25

30

Inaltime

Greutate

Variatia inaltimii si greutatii

Fete Baieti

3.6.Efectuarea testărilor direct-motrice

TABEL 3

NRCRT

DATE DE IDENTIFICARE INITIALE EŞANTION DE

CONTROLSEXUL

SEXUL PARAMETRII SOMATICI

ÎNALŢIME GREUTATE

1 C.D. 1,15 252 B.D. 1,13 233 C.R. 1,18 254 L.M. 1,16 255 L.O. 1,15 236 O.Z. 1,15 227 O.D. 1,15 238 T.M. 1,16 261 P.A. 1,16 232 L.O. 1,17 253 B.C. 1,16 234 L.S. 1,19 245 R.C. 1,19 266 F.R. 1,17 237 G.P. 1,16 238 L.D. 1,17 219 S.A. 1,16 24

MEDIA ARITMETICĂ A PARAMETRILOR SOMATICI

FETE 1,15 24BĂIEŢI 1,17 24

52

REZULTATELE OBŢINUTE DE COPIII EŞANTION EXPERIMENTAL LA EVALUAREA INIŢIALĂ ŞI FINALĂ

TESTUL 1 ALERGARE DE REZISTENŢĂTESTUL 2 SĂRITURA CU COARDA PE AMBELE PICIOARE

NRCRT

SEXUL TESTUL 1 TESTUL 2REZULTAT REZULTAT

FETE INIŢIAL FINAL INIŢIAL FINAL1 A.R. 3,14 3,10 15 202 B.T. 3,14 3,10 13 163 B.C. 3,25 3,14 13 164 D.A. 3,22 3,10 14 185 D.I. 3,18 3,10 15 206 P.S. 3,24 3,10 14 167 P.V. 3,20 3,11 13 178 R.D. 3,25 3,11 15 20

BĂIEŢI1 A.C. 3,15 3,05 12 162 A.L. 3,15 3,13 10 153 B.A. 3,10 3,05 8 124 B.S. 3,15 3,05 7 115 D.S. 3,14 3,14 9 136 D.E. 3,15 3,12 10 107 L.D. 3,12 3,05 8 138 M.M. 3,14 3,05 10 159 S.T. 3,15 3,05 10 10

MEDIA ARITMETICĂ FETE 3,20 3,11 14 18MEDIA ARITMETICĂ BĂIEŢI 3,14 3,07 9 13

MEDIA ARITMETICĂ GENERALĂ 3,17 3,09 12 16

TABEL 4

53

REZULTATELE OBŢINUTE DE COPIII EŞANTION DE CONTROL LA EVALUAREA INIŢIALĂ ŞI FINALĂ

TESTUL 1 ALERGARE DE REZISTENŢĂTESTUL 2 SĂRITURA CU COARDA PE AMBELE PICIOARE

NRCRT

SEXUL TESTUL 1 TESTUL 2REZULTAT REZULTAT

FETE INIŢIAL FINAL INIŢIAL FINAL1 A.R. 3,14 3,14 15 182 B.T. 3,20 3,10 13 163 B.C. 3,20 3,14 14 194 D.A. 3,25 3,14 15 185 D.I. 3,24 3,10 15 186 P.S. 3,20 3,14 15 187 P.V. 3,20 3,13 13 178 R.D. 3,25 3,10 13 19

BĂIEŢI1 A.C. 3,13 3,10 10 122 A.L. 3,15 3,12 8 123 B.A. 3,10 3,10 7 114 B.S. 3,15 3,10 9 135 D.S. 3,15 3,08 7 106 D.E. 3,14 3,13 8 137 L.D. 3,11 3,10 10 138 M.M. 3,14 3,13 8 139 S.T. 3,12 3,15 8 12

MEDIA ARITMETICĂ FETE 3,21 3,12 14 18MEDIA ARITMETICĂ BĂIEŢI 3,13 3,11 8 12

MEDIA ARITMETICĂ GENERALĂ 3,17 3,11 11 15

54

Cap.IV ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBŢINUTE

ÎN URMA CERCETĂRII

4.1.Interpretarea rezultatelor obţinute în urma testărilor

Testele au fost administrate atât subiecţilor eşantionului experimental, cât

şi celor din eşantionul de control, de asemenea am acordat copiilor calificative

corespunzătoare performanţei fiecăruia în conformitate cu normele de evaluare

stabilite şi prezentate în tabelele grilei de etalon.

TESTUL 1. Alergare de rezistenţă pe o distanţă de 400 m cu startul de

sus. Copiii vor efectua o alergare de rezistenţă pe o distanţă de 400 m cu startul

de sus, care va fi cronometrată.

TESTUL 2. Săritura cu coarda pe ambele picioare. Copiii vor executa

sărituri cu coarda pe ambele picioare, iar la final se va constata numărul de

sărituri executate de fiecare copil intrun timp de 30 sec.

În urma celor două evaluări s-au obţinut rezultatele:

A. Eşantionul experimental:

La TESTUL 1. fetele au obţint în medie o alergare de rezistenţă în 3 min

şi 20 sec, la evaluarea iniţială, iar la evaluarea finală au obţinut o alergare de

rezistenţă în 3 min şi 11 sec, constatându-se o imbunătăţire semnificativă.

Băieţii au obţinut în medie la evaluarea iniţială o alergare de rezistenţă în 3 min

şi 14 sec, iar la evaluarea finală în 3 min şi 7 sec progresând şi ei dar nu la fel

de mult ca fetele.

Media grupei la primul test, la testarea iniţială a fost de 3 min si 17 sec,

comparativ cu media la testarea finală care a fost de 3 min şi 9 sec.

La TESTUL 2. fetele au executat la evaluarea iniţială în medie 14 sărituri

cu coarda iar la evaluarea finală au executat în medie 18 sărituri.Băieţii au

55

obţinut în medie la evaluarea iniţială 9 sărituri cu coarda, iar la evaluarea finală

au obţinut în medie 13 sărituri.

Media grupei la al doilea test a fost de 12 sărituri cu coarda la evaluarea

iniţiala, comparativ cu media la testarea finală unde au executat 16 sărituri.

B. Eşantionul de control:

La TESTUL 1. fetele au executat în medie o alergare de rezistenţă în 3

min şi 21 sec la evaluarea iniţială, iar la evaluarea finală ele au executat în medie

o alergare de rezistenţă în 3 min şi 12 sec. Băieţii au executat în medie o

alergare de rezistenţă în 3 min şi 13 sec la evaluarea iniţială, iar la evluarea

finală în 3 min şi 11 sec.

Media grupei de copii la primul test la testarea iniţială a fost de 3 min şi

17 sec, iar cea a testării finale care a fost de 3 min şi 11 sec.

La TESTUL 2. fetele au executat in medie la evaluarea iniţială un număr

de 14 sărituri cu coarda, iar la evaluarea finală 18 sărituri cu coarda. Băieţii au

executat în medie la evaluarea iniţială un număr de 8 sărituri cu coarda, iar la

evaluarea finală un număr de 12 sărituri cu coarda.

Media grupei la al doilea test a fost de 11 sărituri cu coarda la evaluarea

iniţială, şi la evaluarea finală a fost de aproximativ 15 sărituri cu

coarda(conform anexei 4).

Media grupei de copii la săritura cu coarda la evaluare iniţială a fost

apropiată de cea a eşantionului experimental, iar în evaluarea finală rezultatele

au fost inferioare decât cele ale eşantionului exprimental.

La nivelul grupei, procentul elementelor reuşite a fost de 78% la evaluarea

iniţială, crescând la 84% in evaluarea finală. Dacă la evaluarea iniţială

procentajul realizat de subiecţii celor două eşantioane este acelaşi, la testarea

finală se constată un procentaj mai ridicat în cazul eşantionului experimental

respectiv de 89,4% faţă de eşantionul de control care are 84% la procentul de

reuşite.

Datele înregistrate în urma testărilor au fost înregistrate în tabele

comparative pentru ambele eşantioane. Rezultatele au fost prelucrate după

56

categoria de sex şi tipul evaluării, tabelele conţinând media aritmetică a valorilor

obţinute, precum şi procentajele aferente pentru calificativele obţinute, pe

categorii (foarte bine, bine, suficient, insuficiet), acest calcul favorizând

alcătuirea diagramelor.

Se observă că rezultatele obţinute de subiecţii eşantionului experimental,

cât la fete, cât şi la băieţi, sunt net superioare rezultatelor obţinute de subiecţii

eşantionului de control. La eşentionul de control nu diferă foarte mult între cele

doua evaluări şi ca la eşantionul experimental s-au îmbunătăţit rezultatele dar nu

ca în cazul acestuia, unde modificările de valori şi calificative sunt pregnant

accentuate pozitiv. De asemenea în cazul ambelor experienţe se observă faptul

că valorile înregistrate de fete sunt superioare la toate probele comparativ cu

cele a băieţilor, fapt atestat de altfel de toate lucrările de specialitate.progresul

înregistrat de fete la fiecare test este mai mare decât cel înregistrat la băieţi din

cauza faptului ca fetele se dezvotă mai repede decât băieţii, acest fapt fiind

demonstrat stiinţific.

TABEL 5

BAREME PRIVIND CELE DOUĂ TESTE APLICATE EŞANTIONULUI EXPERIMENTAL ŞI EŞANTIONULUI DE CONTROL

TESTUL 1 ALERGARE DE REZISTENŢĂTESTUL 2 SĂRITURA CU COARDA PE AMBELE PICIOARE

SEXUL CALIFICATIV TESTUL 1 TESTUL 2Test

initialTestfinal

Test initial

Testfinal

FETEF.B. 3,15 3,10 15 18

B 3,20 3,15 14 15S 3,25 3,20 8 10

BĂIEŢIF.B. 3,13 3,08 10 12

B 3,18 3,13 8 8S 3,20 3,15 6 4

57

TABEL 6

TABEL COMPARATIV SINTETIC PENTRU CONDENSAREA REZULTATELOR OBŢINUTE DE COPIII EŞANTIONULUI

EXPERIMENTAL îN URMA EVALUĂRILOR

SEXUL NR. SUBIECŢI

NR.TEST

TIP EVALUARE

CALIFICATIVELE -PROCENTEFB % B % S % I %

FETE 8 TESTUL 1

INIŢIALĂ 2 25 2 25 4 50 - -FINALĂ 5 62,5

03 37,50 - - - -

TESTUL 2

INIŢIALĂ 3 37,50 2 25 3 37,50 - -FINALĂ 8 100 - - - - - -

BĂIEŢI 9 TESTUL 1

INIŢIALĂ 4 44,44 5 55,56 - - - -FINALĂ 6 66,67 2 22,22 1 11,11 - -

TESTUL 2

INIŢIALĂ 5 55,56 3 33,33 1 11,11 - -FINALĂ 6 66,67 3 33,33 - - - -

TABEL 7

TABEL COMPARATIV SINTETIC PENTRU CONDENSAREA REZULTATELOR OBŢINUTE DE COPIII EŞANTIONULUI DE

CONTROL ÎN URMA EVALUĂRILOR

SEXUL NR.SUBIECŢI

NR.TEST

TIP EVALUARE

CALIFICATIVELE -PROCENTEFB % B % S % I %

FETE 8 TESTUL 1

INIŢIALĂ 1 12,50

4 50 3 37,50 - -

FINALĂ 3 37,50 5 62,50

- - - -

TESTUL 2

INIŢIALĂ 4 50 1 12,50

3 37,50 - -

FINALĂ 6 75 2 25 - - - -

BĂIEŢI 9 TESTUL 1

INIŢIALĂ 6 66,67 3 33,33 - - - -

FINALĂ 1 11,11 7 77,78

1 11,11 - -

INIŢIALĂ 2 22,22 5 55,56 2 22,22 - -

58

TESTUL 2

FINALĂ 7 77,78

2 22,22 - - - -

4.2. Concluzii

,,Omul se joacă numai când el este om în adevărata accepţie a cuvântului, şi el este de-a-ntregul om, numai atunci când se joaca”

(Friedrich Schiller)

Educaţia fizică şi activităţile sportive cunosc în zilele noastre o dezvoltare

fără prcedent, comtribuind eficient la dezvoltarea corectă si multilaterală a

personalităţii. Acestea exercită influenţe remarcabile în direcţia conservării

sănatăţii, a potenţialului biometric şi spiritual al individului, sprijinind pregătirea

pentru activitatea socială a acestuia.

Psihomotricitatea nu este numai o componentă a educaţiei generale, ci un

aspect important din cultura umanităţii. Educaţia fizică este o prezenţă vie în

viaţa de zi cu zi a individului, un model socio-cultural de urmat prin însuşi

scopul pe care îl urmăreşte realizarea echilibrului psiho-fizic, obţinere

frumuseţei şi a armoniei fizice si spirituale.

Prin aceasă cercetare am încercat să confirm unele ipoteze referitoare la

contribuţia jocurilor de mişcare la dezvoltarea unor calităţi motrice, conturarea

unor trăsături specifice ale personalităţii precum şi la stimularea simţului estetic,

a gustului pentru frumos sub toate aspectele sale.

Perioada prescolară este o perioadă propice pentru a dezvolta rezistenţa şi

a stimula simţul competitiv al copiior. Trebuie doar alese metodele cele mai

eficiente şi modalităţide realizare iar rezultatele nu întârzie să apară.

Realizând acest studiu mi-am dat seama că orice copil participă cu plăcere

la o activitate de învăţare dacă aceasta este prezentată intr-un mod atractiv de

către cel ce o propune.

Pe parcursul cercetării pe lângă faptul că am putut determina nivelul de

pregătire la disciplina educaţiei fizice a subiecţilor, care au fost implicaţi în

experiment, am reuşit să determin măsura în care jocul de mişcare a contribuit la

dezvoltarea psihomotricităţii prin înregistrarea datelor, prelucrarea şi

compararea rezultatelor obţinute.

59

Copiii care au acţionat în vederea dezvoltării rezistenţei prin paşii şi

stucturile jocului de mişcare au obţinut rezultate foarte bune şi mult mai bune

decât copiii cu care s-au folosit metode tradiţionale, specifice dezvoltării

rezistenţei. Datorită acestor modalităţi de acţionare asupra rezistenţei, ei au

maifestat o atitudine de interes şi plăcere faţă de activităţile desfăşurate, fiind

puşi în situaţia de a-şi utiliza rurplusul de energie specifică acetei vârste, în

scopul îndeplinirii sarcinilor propuse.

Valorile rezultatelor obţinute de copiii eşantonului experimental implicaţi

în experiment s-au îmbogăţit faţă de stadiul iniţial al experimentului. Acest lucru

s-a datorat variabilei independente care a devenit facor de influenţă, fapt ce

confirmă ipoteza generală a cercetării care spune că jocul de mişcare poate să

constituie o modalitate eficientă de dezvoltare a psihomotricităţii.

Cele două teste utilizate pentru evaluare au urmărit descoperirea gradului

în care a fost influenţată rezistenţa generală, cât şi măsura evoluţiei copiilor în

ceea ce priveşte rezistenţa specifică, iar ambele teste au înregistrat un sens

ascendent atât cantitativ cât şi cantitativ.

Un factor deosebit de impotant în această cercetare, l-a constituit şi modul

în care s-a lucrat cu copiii, faptul că i-am antrenat mereu spre o participare

activă prin intermediul activităţilor de învăţare propuse. Datorită faptului că au

perseverat în vederea dezvoltării acestei calităţi motrice, lucrând în fiecare oră

câteva minute în cadrul verigii de pregatirii organismului pentru efort, în cadrul

verigii prelucrării selective a aparatului locomotor şi în momentul dezvoltării

calităţilor motrice, am reuşit să perfecţionez rezstenţa copiilor participanţi dar şi

să-i motivez în toate activităţile.

60

BIBLIOGRAFIE

Dragu, M. - „Jocuri motrice”, Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de

Jos”, Galaţi, 2002

Huizinga, J. - „Homo ludens”, Humanitas, Bucureşti, 2002

Ionescu, I. – “Concepţia de joc”, Editura Sport-Turism, 1982

Epuran, M. - „Psihologia educaţiei fizice”, Editura Sport-Turism, 1976

Terminologia educaţiei fizice şi sportului, Editura Sport-Turism,

Bucureşti, 1978

Albu, A.; Albu, C. - „Psihomotricitatea la vârsta de creştere şi

dezvoltare”, Iaşi, Editura Spiru Haret, 1999

Albu, C.; Albu, A.; Vlad, T.L.; Iacob, I. - „Psihomotricitatea.

Metodologia educării şi reeducării psihomotrice”, Iaşi, Institutul

European, 2006

Constantinescu, L. - „Micii meşteri mari”, Bucureşti, Editura Erc Press,

Bucuresti, 2006

Hanganu, I.; Raclaru, C. - „Jocuri pentru preşcolari: culegere”, Bucureşti,

Editura Aramis Print, 2005

Preda, V. - „Elemente de psihopedagogia intervenţiei precoce”, Cluj-

Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai, Colecţia Psihoped-info, 1995

Cârstea, Gheorghe – “Educa ia fizic – teoria şi bazeleţ ă

metodicii”, ANEFS, Bucureşti, 1989

Cârstea, Gheorghe – “Didactica educa iei fizice”, ANEFS,ţ

Bucureşti, 2001

Cerghit, Ioan – “Metode de înv mânt”, Edituraăţă

Didactic şi Pedagogic , Bucureşti, 1997ă ă

61

Dragnea, Adrian; Bota, Aura – “Teoria activit ilorăţ

motrice”, Editura Didactic şi Pedagogic , Bucureşti,ă ă

1999

Dragnea, Adrian şi colaboratorii – (2000), Teoria

educa iei fizice şi sportului. ţ Editura Cartea Şcolii,

Bucureşti

Epuran, Mihai, Horghidan, Valentina – (1994), Psihologia

educa iei fizice. ţ ANEFS, Bucureşti

Golu, Pantelimon; Verza, Emil; Zlate, Mielu – (1996),

Psihologia copilului. Editura Didactic şi Pedagogic ,ă ă

Bucureşti

Scarlat, Eugeniu – (1993), Educa ia fizic a copiilor deţ ă

vârst şcolar . Editura „Editis”, Bucureşti ă ă

Şchiopu, Ursula; Verza, Emil – (1997), Psihologia

vârstelor. Ciclurile vie ii. Editura Didactic şi Pedagogic ,ţ ă ă

Bucureşti

Şerb noiu, Sorin – (2002), Lec ia de educa ie fizic .ă ţ ţ ă

Colec ia activit ilor motrice formative, Bucureşti ţ ăţ

Scaunele

Scopul: dezvoltarea aptitudinilor motrice

Materiale: scaune

Pregatirea jocului: Se trage la sorţi un conducator de joc. Se delimitează

suprafaţa de joc.

Desfăşurarea: Jucătorii sunt aşezaţi pe scaunele care sunt dispuse într-un

cerc larg. Conducătorul jocului, în picioare în mijlocul cercului, întreabă la

62

întâmplare un copil dacă îi place locul ocupat. Dacă răspunsul este: Îmi place! va

trece mai departe cu întrebarea. Dacă răspunsul este: Nu-mi place!, toţi se ridică

şi aleargă să ocupe alt scaun. La cursă participă şi conducătorul jocului.

Jucătorul rămas fără loc devine conducător şi jocul continuă.

Indicaţii: După trei răspunsuri Îmi place locul!, următorul trebuie să fie

Nu-mi place!

Mingea şi culorile

Scopul: dezvoltarea atenţiei, cunoaşterea culorilor.

Materiale: cartonaşe colorate în roşu, galben, albastru, alb, negru, gri, etc,

o minge.

Pregătirea jocului: Pentru captarea atenţiei, educatoarea va spune ghicitori

despre culori şi va arăta imaginile, astfel încât la sfârşitul activităţii copiii să

numească corect culorile care le sunt prezentate.

Desfăşurarea: Copiii sunt aşezaţi într-un cerc, în mijlocul căruia se află

educatoarea. Aceasta spune numele unei culori şi aruncă mingea. Jucătorul care

o prinde trebuie să numească un obiect, o plantă sau un animal care are

respectiva culoare. Dacă copilul nu răspunde prompt, este eliminat şi la sfârşitul

jocului va primi o poruncă hazlie.

(Exemple: verde –frunză, broască, rochiţă, vopsea, roşu – măr, pepene,

creion, mac, pix)

Iepuraşii la plimbare

Cum ne jucăm?

63

Copiii şi adultul sunt aşezaţi în şir câte unul. Ei sunt iepuraşii care pornesc

la plimbare prin pădure.

“Copii, eu sunt iepurele conducător. Împreună mergem la plimbare prin

pădure. Pădurea este deasă, copacii sunt înalţi, urcăm, dealul (urcăm scări),

culegem flori (fiecare copil ia o floare din cele aşezate pe scări), coborâm, sărim

peste buşteni. Acum este rândul următorului iepuraş să ne conducă. Eu trec la

coada şirului, iar următorul iepuraş ne conduce prin pădure, pe deal, peste

buşteni şi ne povesteşte ce vede“.

Plimbarea continuă până când toţi copiii sunt conducători. Adultul îi

îndeamnă să se bucure de plimbare, să ciripească imitând păsărelele, să

folosească onomatopee atunci când sar ţup, ţup.

Fuga prin tunel

Copiii sunt aşezaţi în formaţie de cerc câte doi faţă în faţă tinându-se de

mâini cu braţele în sus formând un tunel. Un copil fără pereche rămâne în afara

cercului şi când începe jocul el aleargă în jurul cercului şi loveşte o pereche,

aceştia încep să alerge în sens invers prin tunel până ajung la locul lor. Copilul

care a atins ocupă un loc iar primul ajuns îl va ocupa pe celălalt, astfel continuă

jocul.

Doi într-un cerc

Sunt împărţiţi în două echipe egale şi aşezate pentru ştafetă. În faţa lor

este un cerc şi la 5 m un scaun. Prima pereche din şir se bagă în cerc şi aleargă,

înconjoară scaunul şi revin. Câştigă şirul care pune primul cercul pe linia de

plecare.

Mingile călătoare

64

Două echipe aşezate faţă în faţă cu câte o minge în mâna la ultimul copil.

La start ei trebuie să arunce mingea la copilul din faţa lor şi să fugă la coada

rândului său. Câştigă echipa care a reuşit schimbul de oameni mai repede.

Nimereşte cu mingea

Copiii sunt aşezaţi în formă de pătrat la 1 m distanţă între ei, în mijloc este

pus un obiect iar la copii este o minge, fiecare trebuie să lovească cu mingea.

Cine nimereşte obiectul din centru are un punct.

Toţi deodată

Jucătorii pe mai multe grupe, în formaţie de şir, având câte un obstacol în

faţă la 7-8 m distanţă. La semnal, grupele cu toţi componenţii deodată, aleargă,

ocolesc obstacolul şi revin pe vechiul loc. Grupa care se aliniază mai repede

câştigă întrecerea.

Rândunica fără cuib

Se lucrează cu întreaga grupă.

Educatoarea desenează pe sol un cerc mare pe marginea căruia stau copiii

la egală distanţă unul de altul. Fiecare copil îşi desenează în jurul său un cerc

mic (cuibul).

Unul dintre copii stă în mijlocul cercului mare (rândunica). Toţi ceilalţi

copii stau în cuibul lor. La semnalul educatoarei “zburaţi”, rândunelele îşi

schimbă cuiburile între ele. Rândunica din mijloc care nu are cuib, urmăreşte şi

ea să ocupe un cuib. Cel ce rămâne fără cuib trece în mijlocul cercului mare.

Jocul se repetă.

65

Vulpe, dormi?

Joc de atenţie şi de mişcare.

Într-o parte a clasei se stabileşte căsuţa iepuraşilor iar în cealaltă parte

casa vulpei. Un copil va fi vulpea care stă în culcuşul ei, restul vor fi iepuraşii.

Se delimitează căsuţele prin două linii. La semnalul de începere, iepuraşii ies din

căsuţă imitând săritura iepuraşilor şi se duc la linia ce marchează culcuşul vulpii,

unde se opresc şi strigă:

„Vulpea somnoroasă

S-a închis în casă”

Vulpea se trezeşte, aleargă după iepuraşii care se întorc cât de repede pot

la căsuţele lor. Iepuraşul prins va fi eliberat când va prinde alt copil. În timpul

jocului mai mulţi copii vor fi în rolul de vulpe.

Copiii harnici

Se organizează cu toată grupa, care este aşezată în jurul unui cerc mare.

Cercul se trasează cu creta pe sol, iar pe linia lui se vor aşeza cuburile. Mijlocul

cercului va reprezenta nisipul. La comanda educatoarei, strângem jucariile. Toţi

copiii sar deodată în cercul mare, fiecare lângă un cub, cu faţa spre el, se

ghemuiesc, ridică cubul şi-l transportă spre un colţ al clasei, dinainte fixat.

La comanda educatoarei, “construim cercul” copiii iau fiecare un cub şi-l

transportă pe linia cercului.

Jocul se repetă. Se insistă pe săritura corectă pe ambele picioare, executată

la comandă.

66