FUNDAŢIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR AL COOPERAŢIEI

MEŞTEŞUGĂREŞTI SPIRU HARET

COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET BUCUREŞTI

MODULUL X: TEHNOLOGIA

MONTURILOR DE OCHELARI (SUPORT DE CURS)

ŞCOALA POSTLICEALĂ

CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST

NIVEL 3 AVANSAT

ANUL I

PROF. ING. GORDIN STOICA ANCA

2

INTRODUCERE

Multe din descoperirile ştiinţifice n-ar fi avut loc, dacă omul n-ar fi descoperit aparate şi

dispozitive care să-i lărgească vederea.

Orice om, indiferent de domeniul său de activitate, este implicat direct în procesele şi

fenomenele optice. Limbajul său conţine deja anumiţi termeni caracteristici opticii şi nu sunt rare

situaţiile în care se fac aprecieri calitative sau cantitative asupra unor mărimi, ce caracterizează lumina,

culorile, imaginile obiectelor etc.

Necesitatea studierii atente a mediului înconjurător, a dus la dezvoltarea continuă a

dispozitivelor de vedere.

Datorită modificărilor socio – economice, activitatea umană s-a dezvoltat foarte mult, astfel

încât omul are nevoie de o vedere cât mai bună.

Cel mai folosit dispozitiv de vedere sunt ochelarii, fapt pentru care trebuie să li se acorde un

studiu şi o atenţie deosebite, atât din punct de vedere medical, estetic cât şi moral. Fiind un element

străin aplicat pe corpul uman, multe persoane, în special cele tinere, au tendinţa de a-l respinge. În acest

caz, intervine una din sarcinile tehnicianului optometrist, respectiv de a lămuri persoana, de necesitatea

portului ochelarilor. Astfel, trebuie găsite cuvintele potrivite fiecărui om, care să-l ajute să vadă lumea

din jur, cu alţi ‘’ochi’’.

Modulul X Tehnologia monturilor de ochelari vine în sprijinul acestei specializări.

Conţinuturile abordate sunt elaborate pe baza standardului de pregătire profesională al calificării

tehnician optometrist, nivel 3 avansat şi de asemenea pe baza curriculum-ului aferent acestei calificări.

Astfel se vor studia tipurile de materiale folosite la confecţionarea monturilor de ochelari, etapele

tehnologiei de execuţie a monturilor de ochelari, sistemele de măsurare specifice acestor monturi,

criteriile de alegerea a monturilor de ochelari.

3

CUPRINS

CAPITOLUL 1 Monturi pentru ochelari

CAPITOLUL 2 Ochelarul – instrument optic de corecţie şi protecţie al ochilor

CAPITOLUL 3 Prelucrarea monturilor din materiale plastice

CAPITOLUL 4 Prelucrarea monturilor din materiale metalice

CAPITOLUL 5 Sisteme de măsurare specifice monturilor de ochelari

CAPITOLUL 6 Alegerea monturilor de ochelari

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

SARCINI DE LUCRU :

- 4 TESTE

- FIŞA INDIVIDUALĂ DE INSTRUIRE PRACTICĂ

- REFERAT

4

CAPITOLUL 1 MONTURI PENTRU OCHELARI

Ochelarii fac parte din categoria instrumentelor optice, având rolul de a proteja ochiul sau de a

corecta anumite defecte ale vederii. Sunt formați din montura propriu-zisă şi două lentile. Rolul

principal al monturilor este de a poziţiona, cât mai corect lentila, pe axul optic al ochiului. Montura

pentru ochelari este formată dintr-un suport pentru lentile, numit cadru, braţele pentru fixarea

ochelarilor după ureche şi şaua nazală. Ele trebuie să fie estetice, uşoare, rezistente la agenţi fizici şi

chimici, neinflamabile, durabile, uşor de prelucrat.

Se pot clasifica după următoarele criterii:

- după destinaţie;

- după materialul din care sunt confecţionate;

- după procedeele de obţinere;

- după elementele componente.

● După destinaţie, pot fi pentru ochelari de protecţie şi pentru ochelari de corecţie.

Se execută din materiale plastice, metalice sau combinaţii ale acestora - materiale mixte. Monturile

făcute din materiale combinate pot fi: cu cadru confecţionat din materiale metalice, iar braţul de

celuloid, cu cadru confecţionat din celuloid şi braţele confecţionate din metal sau cu cadru şi braţele

confecţionate din materiale metalice şi numai partea superioară a cadrului confecţionat din materiale

plastice.

● După procedeul de obţinere, monturile pot fi realizate fie manual, fie prin presare mecanică şi

automată.

● După formă sunt cunoscute: rotunde, pătrate, trapezoidale.

● După elementele componente, monturile pot fi: cu cadrul şi braţele executate cu elemente

elastice de fixare, semirame cu braţe (perivist). Monturile perivist sunt executate din celuloid fără

partea inferioară, iar lentilele se fixează în montură, cu ajutorul firului de nailon care trece prin găurile

executate în lentile şi ramă. Pentru a se evita spargerea lentilei, găurile se execută una temporal şi

cealaltă nazal, astfel încât, în momentul strângerii firului, tensiunile care apar să nu fie pe aceeaşi

direcţie. Monturile glazant sunt executate din metal, lentilele se fixează prin şuruburi cu bride metalice

sau cu cleme.

Materiale specifice monturilor de ochelari

a) Materiale plastice

Materialul plastic poate fi natural sau sintetic.

Produsele din materiale plastice au următoarele proprietăţi comune: toate sunt formate din

material organic asociat cu produse vegetale sau animale (lapte, făina, bumbac).

Materialul plastic sintetic se clasifică în două grupe, respectiv termoplast şi termorigid:

- materialele termoplaste pot fi modelate prin încălzire, fără să sufere schimbări fundamentale.

Procesul de încălzire şi răcire poate fi continuat, fără ca aceasta să fie în detrimentul proprietăţilor

plastice ale acestui material. Sunt cele mai bune pentru confecţionarea monturilor de ochelari, deoarece

permit eventualele modificări de formă, după fabricare.

- materialele termorigide suferă reacţii chimice ireversibile, când are loc procesul de

polimerizare.

Materialul plastic poate fi obţinut prin două metode: turnare prin presare sau turnare prin

injecţie.

Materiile prime sunt obţinute de obicei sub formă de bastoane, foi, tuburi sau sub formă de

granule pentru turnare prin injecţie.

5

Monturile pentru ochelari sunt executate din material sub formă de foi (placi), iar turnarea prin

injecţie este, uneori, folosită pentru prelucrarea monturilor ochelarilor de soare. Plăcile de material

plastic pentru monturile de ochelari, sunt suprapuse în rânduri de culori şi forme diferite. Pentru

monturile de greutate normală se foloseşte folie cu o grosime de 4 mm. Efectele decorative sunt

obţinute din metale sau alte incluziuni în stratul de materiale.

Ca materiale de bază, din care se execută monturile, se folosesc policrilat, polimetacrilat,

nitratul de celuloză, acetatul de celuloză, poliamidul, polietilena.

Nitratul de celuloză sau celuloza este cel mai important constituent al celulelor plantelor. Nici

un alt material prim nu este aşa bogat în celuloză. În practică, bumbacul este folosit ca fiind cea mai

bună sursă de celuloză brută. Bumbacul, după spălare, purificare şi albire, este încălzit într-un amestec

de acid sulfuric şi acid azotic. Acidul sulfuric are rolul de a absorbi apa. În procesul tehnologic

urmează amestecarea nitrocelulozei cu plastifiant potrivit şi în acelaşi timp, adăugarea pigmenţilor

pentru culoare. Urmează filtrarea amestecului care se toarnă în foi, ce sunt încălzite şi presate într-un

bloc rectangular. Acest material are proprietăţi foarte bune, fapt pentru care se utilizează destul de mult

la confecţionarea monturilor pentru ochelari: se poate forma şi prelucra uşor, are un luciu strălucitor, îşi

menţine forma la caldură şi umiditate. Un dezavantaj îl constituie aprinderea lui uşoară şi arderea foarte

rapidă. Se înmoaie la 700C şi se prelucrează la cald între 100 şi 130

0C.

Celuloidul este un nitrat de celuloză în care se adaugă ca plastifiant camfor. Celuloidul este

foarte mult folosit în execuţia monturilor pentru ochelari. Grosimea celuloidului folosit variază între 2

şi 8 mm, cu o toleranţă de 5%.

b) Materiale metalice

Aurul şi argintul, cele mai cunoscute şi folosite metale preţioase, au fost utilizate la

confecţionarea monturilor pentru ochelari executate manual. Aurul are marele avantaj că este rezistent

la coroziune şi nu-şi pierde luciul. O altă calitate a aurului este uşurinţa cu care poate fi tras în fire şi foi

foarte fine. La început se executau monturi din aur de 24 de carate. Acest aur este prea moale şi de

aceea se foloseşte în aliaje cu alte metale pentru a-i mări rezistenţa. Aurul de 9 carate este cel mai bun

pentru prelucrarea manuală a monturilor. Culoarea aurului este în mare măsură dependentă de proporţia

celorlalte metale care intră în aliaj, de obicei cupru şi argint. O culoare roşiatică se obţine prin creşterea

proporţiei cuprului.

Tombacul este un material care prezintă multe avantaje şi este ieftin. Acest aliaj are în

compoziţia sa 85 - 90% cupru, restul fiind zinc. Este de culoare roşiatică, are plasticitate mare şi se

prelucrează prin presare la rece.

Dublé-ul este un aliaj format din bronz, nichel ca material de bază peste care se aplică un strat

subţire de aur. Conţinutul în aur se notează astfel 10/000, 5/000, 25/000 ceea ce înseamnă că într-un

kilogram de dublé, se găsesc 10, 5 respectiv 25 grame aur pur. Avantajul aliajului de bronz-nichel este

că se poate suda uşor. Se mai foloseşte ca materie primă pentru duble, aliajul de staniu-bronz. Acesta se

foloseşte la piesele care necesită o prelucrare mai fină.

Alpacaua este un aliaj care se obţine în cuptoare electrice închise. Este un metal rezistent la

coroziune, se poate modela uşor la rece şi mai greu la cald. Principalul constituent al aliajului este

cupru, nichel, zinc care dau un efect albicios metalului. Monturile din alpaca se galvanizează în general

cu nichel după prelucrare.

Oţelul inoxidabil are marele dezavantaj de a fi corosiv. De aceea, se aplică procesul de

galvanizare pentru protecţie. Oţelul inoxidabil conţine 18% Cr, 8% Ni etc. Are multe calităţi, dar unul

din cele mai mari neajunsuri este greutatea prelucrării.

Aluminiul are multe proprietăţi: uşor, ieftin, rezistent la coroziune. Se foloseşte în special la

fabricarea braţelor monturilor pentru ochelari. Pentru a putea fi folosit la confecţionarea monturilor, în

amestec se adaugă 2,7 până la 3,5% Mg, 0,4% Fe, 0,5% Sn, 0,4% Mn, 0,1% Cu, 0,1% Zn, 0,2% Ti.

Este un bun conducător de caldură, lucru ce poate fi considerat şi ca un dezavantaj. De obicei, ochelarii

prevăzuţi cu braţe din aluminiu, au apărători din material plastic protector, prin aceasta nefăcându-se

6

contactul direct cu pielea. La rece, aluminiul se poate modela foarte uşor şi se poate lustrui uşor. După

ce monturile au fost executate, li se dau diferite culori, prin acoperirea cu alte metale.

Condiţii tehnice generale specifice monturilor pentru ochelari La dimensiunile principale ale monturilor pentru ochelari se admit următoarele toleranţe:

lungimea monturii până la 150 mm, lungimea braţului până la 140 mm, lăţimea şi înălţimea locaşului

lentilei până la 0,3 mm.

Balamalele sunt nichelate şi se vor folosi în funcţie de lăţimea braţelor. Balamalele montate nu

trebuie să aibă joc care să provoace oscilarea liberă a braţelor. Capetele niturilor nu trebuie să iasă în

afară mai mult de 0,5 mm.

Monturile executate din alamă trebuie să aibă o acoperire galvanică decorativă şi anticorosivă

(nichelate sau cromate). Piesele executate din alpaca pot fi folosite şi fără a fi acoperite galvanic.

Acoperirile anticorosive decorative nu trebuie să se cojească şi să nu aibe fisuri şi pori. Ele

trebuie să fie rezistente.

Monturile trebuie depozitate în încăperi ferite de umezeală, căldură şi ferite de foc.

CAPITOLUL 2 OCHELARII - INSTRUMENT OPTIC DE PROTECŢIE ŞI

CORECŢIE A OCHILOR

Dimensiunile de bază ale ochelarilor

La execuţia ochelarilor foarte importantă este studierea dimensiunilor de bază ale acestuia, în

concordanţă cu aspectele faciale.

Aceste dimensiuni sunt (fig.1): DD’ – linia ochelarului, M si M’ – centrele optice ale celor

două lentile, pentru ochiul drept A şi pentru ochiul stâng A’; a – lungimea lentilei, măsurată faţă de

linia ochelarului DD’; c – distanţa dintre cele două centre optice; d – distanţa minimă între lentile; e –

lăţimea şeii nazale.

La ochelarii pentru corecţie, dimensiunea “c” se poate mări sau micşora din 2 în 2 mm, atrăgând

după sine şi modificarea celorlalte mărimi caracteristice.

Lungimea lentilei “a”, considerată faţă de linia ochelarilor nu depinde de dimensiunea “c”,

deoarece cu o mărime a lentilei mai mică şi cu o lăţime a şeii nazale “e” mai mare, se va obţine aceeaşi

valoare pentru cota “c”.

Linia ochelarilor DD’ este dreapta care uneşte centrele optice ale celor două lentile. Centrul

optic al unei lentile este acel punct prin care trece axa optică, punct care are proprietatea, că orice rază

de lumină ce trece prin el, nu va fi deviată. Axa optică a unei lentilei este dreapta care uneşte cele două

centre de curbură ale suprafeţei lentilei. Poziţia centrului optic definită teoretic, nu poate fi practic

realizată în poziţia ideală, ci cu mici abateri. Aceste abateri duc la descentraj. În general, producătorul

de lentile este obligat să indice pe lentilă centrul său optic. Poziţia centrului optic se verifică cu un

aparat numit frontifocometru. Descentrarea poate fi în plan vertical, orizontal sau în diagonală.

Importanţa liniei ochelarilor, rezultă din faptul ca defineşte linia centrelor celor două lentile, dar la

rândul său, aceste centre trebuie să se afle la o anumită distanţă între ele pe această linie. Distanţa între

cele două centre optice, notată “c” în fig.1, trebuie să corespundă cu distanţa între pupilele ochilor

(distanţa interpupilară). Distanţa interpupilară se măsoară cu un instrument numit pupilmetru. Din fig.1,

rezulta că c = a + d. Deci, la ochelari se poate determina distanţa între cele două centre optice,

măsurând lungimea lentilei şi distanţa dintre lentile pe aceeaşi direcţie. Lăţimea şeii nazale “e”, este

distanţa dintre colţurile monturii spre septul nazal şi se poate măsura de-a lungul liniei ochelarilor.

7

Părţile componente ale monturilor fabricate din materiale plastice

a) Cadrul Cadrul reprezintă partea din faţă a monturii de ochelari. Rolul său este de a fixa lentilele.

Trebuie avut grijă ca aceasta să nu afecteze câmpul vizual. În unele cazuri, când se ţine cont de estetică

şi modă, se fac şi unele compromisuri. In fig.2 este reprezentat desenul de execuţie al unui cadru

(executat din material plastic), precum şi o serie de dimensiuni caracteristice ale acestuia: l1 – lungimea

totală a cadrului; h1 – înălţimea totală a cadrului; l2 – lungimea lentilei măsurată faţă de linia

ochelarului; h2 – înălţimea lentilei măsurată pe verticală; l3 – lăţimea şeii nazale care poate varia între

16 şi 24 mm; l4 – lungimea părţii de legătură; h3 – înălţimea părţii de legatură; h4 – înălţimea şeii

nazale; l5 – lungimea lentilei; h5 – depinde de unghiul 2α şi de raza de curbură r; l6 – distanţa dintre

centrele optice ale lentilei. Monturile pentru ochelari trebuie să fie comode, dar în acelaşi timp să

corespundă din punct de vedere medical.

Este foarte important ca montura să fie astfel potrivită, încât pupila ochiului aflată în repaus, să

corespundă cu centrul O. Înălţimea h5, valoarea 2α şi raza r, asigură un port comod şi totodată o aşezare

corectă din punct de vedere optic.

Lentila se fixează în cadru, într-un canal cu un unghi de 90o (fig.2) şi o adâncime de 0.8 mm, de

obicei în linia simetrică a grosimii V. Excepţie fac cadrele executate din celuloid cu straturi, din care se

poate îndepărta, eventual, un strat sau mai multe, prin aşchiere.

În cazul cadrului executat din placa de celuloid cu mai multe straturi şi diferite culori, prin

îndepărtarea unor straturi cu scopuri decorative se poate obţine o greutate mai mică a ramei. In fig. 3

partea superioară a cadrului rămâne la grosimea de 4 mm, iar pentru restul cadrului se va îndepărta unul

sau două straturi până la dimensiunea de 3,4 mm. Astfel, locaşul pentru lentilă, va ajunge în linia

simetrică a grosimii ce a mai rămas.

Partea de legatură a monturii foloseşte pentru ataşarea braţelor.

Lungimea şi lăţimea ei depind de mărimea braţelor. Partea de legatură se poate prelucra sub mai

multe forme (fig.4, a – dreaptă; b – curbată; c – curbată şi tăiatş; d – semicurbată; e – teşită; f –

semiascuţită; g – ascuţită).

Montura perivist asigură un câmp vizual mult mai bun (fig.5). Acest tip de montură, poate avea

mai multe forme. Caracteristica de bază este că la montarea lentilelor este nevoie de fire de nylon sau

şuruburi.

Cadrele se pot executate din: celuloid, acetat de celuloză, celuloid cu un strat de acetat de

celuloză, plexiglas, P.V.C.

b) Braţul Braţul ajută la fixarea ochelarilor pe capul purtatorului. Se cunosc multe tipuri de braţe, dar

tehnologia lor de fabricaţie este aceeaşi. Încă de la începutul execuţiei, braţul ia forma şi mărimea

apropiată de mărimea finală. Pentru prelucrarea braţelor se folosesc plăci de celuloid cu grosimea de 2-

4 mm.

La ochelarii executaţi corect, braţul nu atinge tâmpla, iar poziţia corectă a ochelarilor este

asigurată prin intermediul oaselor din spatele urechilor. Lăţimea braţelor depinde de lăţimea părţii de

legatură a cadrului (locul unde braţul este asamblat la cadru cu ajutorul balamalelor). Forma braţelor

depinde şi de lungimea lor.

Punctele dimensionale ale braţului sunt (fig.6): E – punctul urechii; SS’ – linia braţului; NN’ –

normala la linia braţului; c – unghiul laturii; Q – centrul balamalei; l – lungimea braţului; g – lungimea

părţii de siguranţă; F – unghiul de înclinare al părţii de siguranţă faţă de linia braţului.

Lungimea braţului se poate indica fie pe total, adică de la centrul balamalei până la punctul

inferior al braţului L (fig.7), sau numai lungimea parţială de la centrul balamalei Q până la punctul

8

urechii E. Practic, pentru fiecare persoană, în funcţie de configuraţia capului, se poate stabili lungimea

braţului corespunzătoare.

Lungimea braţelor variază între 125 şi 126 mm şi lungimea porţiunii de siguranţă între 25 şi 40

mm. Braţele montate la cadru sunt reprezentate în fig.8, unde EE’ reprezintă punctele urechilor, W

lăţimea capului, t lăţimea bitemporală (se consideră această cota la 25 mm faţă de planul lentilelor; D

unghiul braţului faţă de normala la planul lentilei). Se mai poate indica pentru montura de ochelari şi

distanţa de la braţ până la partea superioară, respectiv inferioară a cadrului. Având în vedere aceste

dimensiuni, se alege diamentrul necesar al lentilei, pentru a putea acoperi aceste distanţe. Braţele pot

avea şi diferite forme (fig.9a). De obicei, in interiorul braţelor din celuloid, pentru a le mări rezistenţa

sunt introduse întărituri din metal numite armături (fig.9b). Acestea sunt introduse prin injectare şi sunt

executate din sârmă de alpaca sau alamă moale, cu un diametru de 1,5 mm. Lungimea lor depinde de

lungimea braţului şi întotdeauna mai mică cu 5…..10 mm. La unele monturi de ochelari, armăturile

sunt nichelate sau aurite. Braţele pot fi executate şi din apiflex, un material flexibil care permite o

usoara modelare după fizionomia persoanei.

c) Balamalele (şarniere) Cu ajutorul balamalelor se realizează asamblarea braţului la cadru. Se pot executa din alpaca

sau alamă şi pot varia ca formă şi dimensiuni. Balamaua se compune dintr-o parte dreaptă şi o parte

stângă. Pentru asamblare este nevoie de şuruburi.

Sunt balamale care se pot aplica atât pe partea dreaptă cât şi pe partea stângă deopotrivă.

Balamalele pot avea lăţimea de 5, 6, 7, 8 mm. Ele sunt fabricate din alamă, bronz sau zinc. Pot

fi demontabile (cu şurub) sau nedemontabile.

Balamaua este prevazută cu două găuri, având un diametru de 1,2 mm.

Partea care se montează pe braţ are o lungime mai mare, iar cea care este montată pe cadru este

mai scurtă şi, de asemenea, prevazută cu două găuri. O balama este corect montată, atunci când pentru

a deschide braţele trebuie forţată puţin, iar când braţele sunt lăsate libere nu cad unul peste celalalt.

Şuruburile folosite sunt de tipul M 1, 2 sau M 1, 4 şi se pot înşuruba cu ajutorul şurubelniţei. Suruburile

trebuie bine strânse; nu trebuie să se deşurubeze când se mişcă braţele. Pentru o prindere mai sigură se

pot folosi piuliţe. După felul montării, balamalele pot fi: îngropate, încastrate, aplicate.

Balamalele îngropate se pot asambla în două feluri:

- prin încalzirea balamalei la 80-85oC şi aplicarea ei cu penseta pe locul dorit;

- prin frezarea unui locaş în locul unde se fixează balamaua, atât în cadru cât şi în braţ.

Balamaua încastrată face corp comun cu armătura. Se fixează în cadru într-un locaş frezat prin

lipire şi presare.

Balamalele aplicate sunt nituite, cu nituri având diametrul de 2 mm şi lungimea de 12-14 mm.

Operaţia cuprinde următoarele faze: găurirea cadrului şi a braţului, executarea nitului, fixarea

balamalei, nituirea.

d) Şaua nazală (puntea) Şaua este fabricată din material plastic. Se poate clasifica astfel: şa normală, şa în unghi şi şa

arcuită (ondulată) - fig. 11 a, b, c.

Ca poziţie faţă de cadrul ramei, şaua poate fi aşezată la mijloc (pe direcţia liniei ochelarului) sau

în partea superioară. Şaua nazală este caracterizată prin trei parametri: raza la vârf, săgeata (distanţa de

la linia ochelarului la marginea inferioară a şeii) şi baza (lăţimea şeii).

După format, şaua nazală poate fi:

- cu lungimea mai mare decât deschiderea A’B’>AB;

- cu lungimea egală cu deschiderea A’B’=AB;

- cu lungimea mai mică decât deschiderea A’B’<AB.

9

Cele trei cazuri sunt reprezentate în fig.12, iar în fig.13 sunt reprezentate diferite forme

constructive. Şaua nazală este prevazută cu două aripioare. Ele sunt pastile din material plastic de

diferite forme în funcţie de fizionomia nasului. Aripioarele susţin greutatea cadrului. Ele sunt

asamblate în ramă prin lipire, urmând apoi operaţia de finisare. În fig.14 sunt reprezentate câteva tipuri

de aripioare.

e) Nituri şi aplicaţii metalice Niturile se folosesc pentru montarea balamalelor. Ele pot fi simple sau prevăzute cu diferite

aplicaţii metalice (ornamentale) executate din alpaca semidură. Niturile folosite au diametrul de 1,4

mm (fig.15). De obicei, ele se execută mai lungi decât ar fi nevoie, astfel că după montare să se poată

tăia 1,5 – 2 mm. În fig.16 sunt reprezentate ornamente de diferite forme. Acestea pot fi în formă de X,

care se montează mai ales pe braţe sau în formă de V care se montează pe cadru.

Aceste aplicaţii se execută din alpaca cu o grosime de 0,2 mm. Pentru o montare uşoară cele

două nituri trebuie să fie paralele, iar lungimea lor să fie aceeaşi cu a niturilor simple.

Părţile componente ale monturilor fabricate din materiale metalice Metalul este din ce în ce mai folosit pentru fabricarea monturilor pentru ochelari, datorită

numeroaselor sale calităţi. Monturile din metal (alpaca, nichelate, aurite, tombac, duble, oţel inoxidabil)

îşi păstrează culoarea, dar îşi pot pierde din strălucire. Aceasta se poate reobţine prin frecare cu o cârpă

moale. Monturile metalice moderne sunt uşoare şi elegante. Cele mai răspândite sunt monturile glazant

(cu şurub). Avantajul acestor monturi, este că forma lentilei nu este strict legată de forma monturii, iar

câmpul vizual este destul de mare. Dezavantajul lor este însă că lentila se poate sparge relativ uşor.

Lentilele sunt prinse de partea superioară a monturii, prin câte două şuruburi (fig.17).

Partea superioară (fig.18) este prevazută cu două orificii necesare pentru fixarea lentilelor.

Mărimea monturii este dată de mărimile l1 respectiv l2 din desen. Se poate executa din sârmă de alpaca,

cu un diametru de 1,6 mm.

Perniţele sunt pastile executate din material plastic, iar suportul din metal, cu diametrul de 1,2

mm. Suportul curbat după forma nasului este sudat de partea superioară a monturii. Perniţele sunt

turtite lateral şi prezintă pe suprafaţa lor adâncituri, pentru o mai bună fixare pe nasul purtatorului. Ele

se pot executa din celuloid sau acetat de celuloza şi au diferite forme.

Monturile glazant sunt uşoare, greutatea lor crescând prin montarea lentilelor. Suportul

perniţelor trebuie astfel aranjat, încât montura să fie bine fixată pe nasul purtatorului.

Braţele şi apăratorile sunt reprezentate în fig.19. Braţele din metal sunt foarte uşoare, au un

diametru de 2,4 mm. La un capăt sunt prevăzute cu o balama, iar în celălalt capăt cu apărători.

Balamalele sunt prevăzute cu orificii de diametru de 0,8 mm. La montare, balamalele se nituiesc,

niturile având un diametru de 0,7 mm.

Anourile au rolul de a proteja lentila şi sunt deseori folosite la monturile glazant. Sunt anouri

metalice (fig.20), diferite ca formă după mărimea şi forma lentilei. Se execută mai ales din duble. În

partea interioară se află un canal cu adâncimea de 0,5 mm în unghi de 900. Pe partea superioară, sunt

lipite mici piese rotunde, cu ajutorul cărora anoul este montat la partea superioară a monturii cu

ajutorul unor şuruburi. Anourile sunt perechi pentru dreapta şi pentru stânga, iar şuruburile sunt de tipul

M 1,25 x 1,5.

Ornamentele sunt montate împreună cu lentilele la partea superioară a ramei. Pe ornamente sunt

sudate două şuruburi M 1,2 x 8 mm şi M 1,2 x 12 mm (fig.21) având între ele o distanţă de 10 mm.

Pentru a proteja lentilele, se mai pot aplica şaibe din material plastic sau metalic.

10

Părţile componente ale monturilor fabricate din materiale combinate Monturile combinate sunt foarte plăcute, deoarece sunt combinaţii de materiale plastice cu

metalice. În fig.22, este reprezentat un ochelar ce are partea superioară din celuloid, iar şaua nazală şi

anourile din metal. De anouri sunt lipite perniţe din celuloid cu suporturi din metal. Perniţele (fig.22)

sunt comode şi se aşează uşor după fizionomia purtătorului de ochelari. Partea superioară a monturii,

executată din celuloid se montează cu şuruburi M 1,4 x 2 mm, fixate în două locuri spre nazal şi spre

temporal. Acest tip de montură combinată, este folosită pentru bărbaţi. Braţele sunt executate tot din

celuloid şi sunt prevăzute cu armături metalice.

La monturile combinate se folosesc braţe combinate. Fabricarea acestor braţe este diferită de

fabricarea braţelor obişnuite. Un astfel de braţ este reprezentat în fig.23. Monturile de ochelari cu astfel

de braţe combinate (împletite), se recomandă pentru sportivi şi copii. Braţul are capătul mai arcuit, se

poate fixa mai strâns după ureche. Braţul este format din: partea împletită “a”, formată din două straturi

de sârmă de alpaca de 0,4 mm grosime. Pentru a-i mări elasticitatea, fiecare strat, după împletire, se

bate sub formă rotundă.

Împletitura se execută pe arc de oţel, cu diametrul de 0,8 mm, iar după extragerea arcului se

obţine o împletitură cu diametrul de 0,8 mm. O altă componentă a acestui braţ, este armătura de metal

“b”. Această armătură este mai scurtă şi are diametrul de 0,8 mm. Pe armatură se montează materialul

plastic “c”. Braţul mai are şi o parte de legatură notată pe desen cu “d”, iar la capăt se află terminaţia

braţului “e”. Braţul combinat se execută din alpaca nichelată. Dacă împletitura este bine executată, ea

este deosebit de elastică, se poate îndoi în orice direcţie şi îşi păstrează forma.

CAPITOLUL 3 PRELUCRAREA MONTURILOR DIN MATERIALE

PLASTICE

Procesul tehnologic de prelucrare Cele mai folosite materiale plastice sunt: acetat de celuloză, nitrat de celuloză (celuloid),

polistirol etc.

Pentru realizarea acestor monturi se foloseşte prelucrarea la rece şi prelucrarea la cald.

Fiecare procedeu de prelucrare are avantajele şi dezavantajele sale. Prin prelucrarea

materialelelor plastice la rece, calitatea materialului nu se schimbă. Procesul tehnologic, în acest caz,

cuprinde mai multe operaţii. Procedeul se foloseşte la fabricarea individuală a monturilor şi pentru serii

mici. Metoda este totuşi economică, întrucât se pot procura uşor şi repede scule potrivite.

Prin prelucrarea la cald, odată cu încălzirea materialului, acesta îşi pierde din plasticitate, devine

rigid şi îşi pierde astfel şi durabilitatea. Procedeul se foloseşte la producţia de serie mare.

La fabricarea monturilor pentru ochelari, trebuie să se ţină seama de faptul că în final

suprafeţele trebuie să fie fine şi lucioase. Utilizarea monturilor este influenţată de formă, de aspect, de

mărime şi de durabilitatea sa. Operaţiile de finisare ale suprafeţei, sunt operaţii prin care sunt înlăturate

neregularităţile ce rămân de la operaţiile de prelucrare. În timpul fabricării pieselor componente ale

monturilor pentru ochelari, este important controlul fineţei suprafeţelor ce se realizează cu şabloane

etalon. Etalonul 1 este cel mai fin.

Prelucrarea la rece cuprinde următoarele operaţii:

- tăierea plăcii de material plastic în bucăţi (ştraifuri);

- copierea modelului pentru cadru la maşina pantograf;

- tobarea cadrelor;

- trasarea pe cadru a locului unde vor fi montate balamalele;

- găurirea cadrelor cu maşina de găurit;

- executarea curburii nazale;

11

- montarea balamalelor;

- tăierea din ştraifuri a braţelor;

- injectarea în braţe a armăturilor metalice;

- frezarea profilului braţelor;

- tobarea braţelor;

- găurirea braţelor pentru montarea balamalelor;

- montarea braţelor la cadru;

- confecţionarea perniţelor nazale;

- lipirea cu acetonă a perniţelor la cadru;

- acetonarea ramelor;

- lustruirea la perie a aplicaţiilor metalice;

- ambalarea produsului finit.

Prima operaţie este tăierea materialului la maşini de tipul ferăstraielor circulare, obţinându-se

ştraifuri (plăci) de dimensiunile dorite. Astfel, în cazul monturilor pentru copii, lungimea plăcii va fi de

13 cm, pentru monturi bărbăteşti între 15 şi 15,5 cm, iar pentru monturi destinate femeilor între 14 şi

14,5 cm.

După această operaţie, ştraifurile se fixează la maşina pantograf, unde se copiază modelul dorit

pentru cadru.

Pantograful este o maşină, care realizează prelucrarea unei piese, asemenea cu o piesă sau

forma dată la o anumită scară. Se compune din următoarele părţi: un motor electric care acţionează

scula, în acest caz o freză (frezele utilizate sunt profilate, putând realiza şi locaşul lentilei în montură);

masa principală a maşinii - pe masă este fixat printr-un dispozitiv de prindere, modelul necesar pentru

cadru.

Pentru ca deplăarile piesei (ştraifurilor) faţă de sculă, să determine realizarea monturii, în

paralel este montată montura model, pe masă. Pe capul maşinii, este fixat poansonul de copiere care

este montat în paralel cu freza.

În funcţie de profilul frezei, masa principală poate ocupa două poziţii pe verticală

La prima poziţie se copiază conturul exterior al cadrului, iar la a doua poziţie, interiorul

cadrului şi în acelaşi timp se execută şi canalul interior pentru fixarea lentilei (fig.24).

După copiere, se trasează la ambele proeminenţe, numite bac-uri, axele pentru două găuri

aşezate vertical la o distanţă de 2,1 - 2,5 mm (fig. 25).

Apoi, cadrul se introduce într-o tobă de formă hexagonală, unde este ţinut timp de 16 ore,

efectuându-se operaţia de tobare.

Braţele se execută din plăci de celuloid, cu o grosime de 2,8 mm. Din aceste plăci, se taie

ştraifuri de 16-18 mm. După tăiere, bucata de material este introdusă în maşina de injectat armături

metalice.

Maşina de injectat armături metalice realizează injectarea armăturilor astfel: ştraiful de material

este dirijat către un încălzitor de înaltă frecvenţă, încălzindu-se numai zona ce urmează a fi armată;

armatura are o formă adecvată, respectiv ascuţită la un capat, fiind deasemenea încălzită, este împinsă

în material. Toate deplasările sunt realizate prin acţionări pneumatice, comandate de un sistem

electronic de comandă. În funcţie de materialul utilizat la executarea braţelor, este necesar un reglaj al

temperaturii.

Operaţia de frezare a braţelor se execută la o maşină care are la bază principiul copierii după un

model. În paralel cu braţul care trebuie prelucrat, pe masa maşinii se află modelul de referinţă. Poziţiile

relative ale piesei şi modelului sunt dispuse pe verticală. Masa are o mişcare de translaţie alternativă, pe

direcţie orizontală. În cursa activă, prin deplasarea mesei, modelul va întâlni două discuri, plasate de o

parte şi cealaltă a modelului. Coaxial cu aceste discuri, dar într-un alt plan, pe direcţie verticală,

respectiv în planul piesei, se află două piese profilate, conform formei pe care trebuie să o aibe braţul.

12

După operaţia de frezare, braţul este introdus în tobă şi menţinut 16 ore. Tobarea este necesară

pentru rotunjirea muchiilor, atât pentru cadru cât şi pentru braţe.

După această operaţie, cadrelor li se execută conturul nazal, la o maşină de presat. Operaţia de

încălzire este necesară deoarece la presare cadrele se pot rupe.

Se fixează cadrul pe masă, iar la coborârea pistonului, acesta imprimă conturul nazal dorit.

Urmează operaţia de găurire a cadrelor şi braţelor, care se execută cu un burghiu, având un

diametru de 1,1-1,8 mm.

Dupa montarea balamalelor este nevoie de: căpuitor, contracăpuitor, un ciocanel, nituri,

aplicaţii etc. Balamalei i se aplică lovituri, până intră picioruşele aplicaţiei în găurile specifice. Se taie

din lungimea aplicaţiei şi se nituieşte cu nituitorul. Se execută aceeaşi operaţie şi la braţe. Urmează

montarea braţelor la cadru, prin intermediul şuruburilor.

Cu o pensetă şi prin intermediul acetonei, se execută lipirea aripioarelor de cadru, de la capăt.

Ultima etapă este finisarea monturii. Se pileşte montura, până ce deschizătura braţelor este bună.

Pilirea cadrului, respectiv a braţului, se realizează cu ajutorul unei pile semirotunde. După pilire

se curăţă suprafeţele respective cu şmirghel fin. Este necesară apoi, o şlefuire mai ales la monturile

executate din acetat sau celuloid. Reşlefuirea se execută la un polizor prevăzut cu pânză şi pastă de

şlefuit. Aceasta elimină de pe suprafaţa monturii toate zgârieturile, iar suprafaţa rugoasă devine

omogenă. Pilirea trebuie executată până ce dispar toate zgârieturile.

La monturile din celuloid, se foloseşte lustruirea cu cârpă şi acetonă, iar la cele fabricate din

acetat se foloseşte lustruirea cu o cârpă specială.

Cel mai des folosită este lustruirea cu acetonă, care este o metodă rapidă, economică şi conferă

monturii un luciu îndelungat.

Monturile asamblate se introduc în baie de acetonă. Pentru această operaţie este nevoie de o

cuvă şi un gratar mai mare pentru a se putea introduce în baie mai multe bucăţi în acelaşi timp.

Monturile de acetat se ţin în baie circa 2 min, iar cele de celuloid 1 min. Apoi se lustruiesc cu o perie,

pentru ca aplicaţiile metalice să aibe un luciu plăcut.

Prelucrarea la cald se aplică în special materialelor termoplaste. Pentru injectarea în matriţe

a monturilor pentru ochelari se foloseşte acetatul de celuloză. Acesta este color sau incolor, transparent

şi se foloseşte sub formă de granule. Este un material rezistent, ceea ce îl face să fie indicat pentru

aceste monturi. Un dezavantaj este tendinţa materialului de a fi higroscopic.

Fazele procesului tehnologic sunt: vopsirea materiei prime, uscarea, injectarea în matriţe,

tratamentul final, găurirea.

a) Vopsirea materiei prime: din punct de vedere economic, materia primă incoloră se poate

procura şi depozita uşor. Vopsirea se va face la începutul procesului tehnologic. Cantităţile mai mici se

vopsesc pe plăci de aluminiu, iar cantităţile mai mari în cutii prevăzute cu o instalaţie de amestecare,

care execută permanent o mişcare de rotaţie în jurul axei sale. Viteza de rotaţie a instalaţiei trebuie

aleasă în aşa fel, încât granulele de acetat de celuloză să nu se lipească de peretele instalaţiei, ci să cadă

uniform de pe el. Pentru vopsire se foloseşte vopsea de anilină, amestecându-se până când aceasta se

împarte uniform pe suprafaţa tuturor granulelor. Culoarea neagră se realizează cu ajutorul negrului de

fum.

Monturile se vopsesc după operaţia de ştanţare. În acest scop, montura se sprijină pe braţe, se

pune şablonul şi se vopseşte cu ajutorul unui pistol special de vopsit.

b) Uscarea materiei prime: în timpul prelucrării, umezeala are un efect negativ, de aceea trebuie

înlăturată. La peste 1000 C, umezeala trece în stare de vapori, care nu se pot evapora din masa de

materie topitî. În material se pot produce bule de gaze. Umezeala se îndepărtează înaintea operaţiei de

injectare. Uscarea se realizează în cuptoare electrice la temperatura de 700 C. Timpul de uscare depinde

de gradul de umezeală existent. Pentru a se stabili timpul optim de uscare, se ia o probă din materialul

umed şi se usucă în cuptorul electric, până ajunge la greutatea standard a unei monturi. Pentru a ajunge

13

la această greutatea standard, în timpul uscării trebuie făcute mai multe măsurări. Timpul scurs până la

obţinerea greutăţii standard a materialului de probă, este folosit pentru determinarea timpului de uscare

necesar materialului.

c) Injectarea: materia primă pregatită pentru injectare, trebuie să aibe temperatura mai ridicată

decât temperatura de topire, dar mai mică decât temperatura la care se descompune. Temperatura

optimă este cea situată la mijlocul intervalului dintre cele două temperaturi. Acetatul de celuloză are

temperatura de prelucrare situată între 1400 C şi 230

0 C.

Tehnologia aplicată depinde de următorii factori: temperatura de injectare, presiunea de

injectare şi temperatura matriţei de injectare.

Între temperatură şi presiune trebuie creat un echilibru. Dacă unul din aceşti parametri nu este

corespunzător, se va obţine o piesă rebut. Temperatura matriţei de injectare influenţează materialul, iar

de multe ori acesta este rece, îşi pierde temperatura şi se contractă producându-se o scădere a

volumului sau.

Dupa operaţia de injectare piesa obţinută poate rezulta incompletă. Cauzele acestui defect sunt:

temperatura scazută în cilindrul de topire, poziţia necorespunzătoare a pistonului, presiunea exercitată

de piston este mai mică decat normal, existenţa în matriţă a unor ventuze, care nu lasă să iasă aerul din

matriţă, surplusul de material se datorează unei presiuni mari de lucru, ventilul este defect, nu se

închide corect, montura obţinută prezintă bule, datorită unei presiuni mici de lucru faţă de cea normală

sau existenţa aerului în matriţă, suprafaţa monturii prezintă neregularităţi sfărâmicioase datorită unei

răciri bruşte a materialului, existenţa unor umflături pe suprafaţa monturii, datorită temperaturii de

lucru prea ridicate sau umidităţii materialului.

Aceste defecte se pot înlătura, dacă se face o injectare de probă, unde se întrunesc toate

condiţiile necesare obţinerii unei piese de calitate superioară.

d) Tratamentul final este operaţia prin care se îndepărtează surplusul de material, manual, în aşa

fel încât montura să nu suporte nici o deteriorare. În acest caz, o serie de monturi considerate rebut, pot

fi totuşi utilizate. În acelaşi mod, se poate proceda şi cu rebuturile datorate celorlalte defecte, dar după

o sortare corespunzătoare.

Rebuturile care conţin impurităţi nu se mai folosesc. La materia primă se pot adauga doar 15-

20% din rebuturile măcinate, deoarece ele nu mai au aceeaşi temperatură de topire. Aceste amestecuri

cu rebuturi, se folosesc la executarea unor piese care nu sunt supuse unor uzuri prea mari. Piesele finite

se depozitează în saci timp de 14 zile pentru relaxare; în acest timp presiunea internă dispare. După

relaxare, monturile sunt introduse sub un tambur special, pentru a se înlătura eventualele denivelări

existente pe suprafaţă.

e) Găurirea: cadrul şi braţele trebuie găurite. În timpul găuririi, materialul se încălzeşte din

cauza frecării care apare. Pentru micşorarea încălzirii, burghiul trebuie uns cu ulei sau parafină.

Burghiul se mai poate raci, ridicându-l de mai multe ori în timpul operaţiei de găurire. Partea activă a

burghiului este lată, taie adânc, iar cantitatea de material aşchiată de acesta este mare.

Asamblarea monturilor fabricate din materiale plastice Procedeul de montare cuprinde: pregătirea, asamblarea propriu–zisă şi finisare monturii.

În faza de pregătire tehnicianul îşi pregăteşte sculele necesare şi materialele. Pentru realizarea

monturii din celuloid, sunt necesare următoarele operaţii:

- tăierea aplicaţiei metalice pentru braţul ochelarului;

- montarea balamalelor pe braţe;

- pilirea oblică a părţilor de asociere;

- pilirea colţului cadrului;

- şlefuirea manuală a balamalelor;

- reşlefuirea;

- polizarea şi lustruirea;

14

- ştergerea monturii asamblate.

Tăierea aplicaţiilor metalice trebuie executată la dimensiuni potrivite, pentru a se putea face o

nituire corespunzătoare. Dacă aplicaţiile sunt prea lungi ele se îndoaie, se adună sub balama, făcând ca

aceasta să slăbească şi să cadă. Dacă aplicaţiile sunt prea scurte, ele umplu orificiul balamalei cu

material şi nituirea este necorespunzătoare.

Pilirea colţurilor se execută cu o pilă semirotundă cu un diametru de 150 mm. După pilirea

colţurilor, suprafaţa ramei se curăţă cu şmirghel.

Reşlefuirea este necesară la toate ramele executate din celuloid sau acetat de celuloză.

Urmele lăsate după pilire pot fi îndepărtate de polizor, cu pastă de şlefuit. Trebuie eliminate de

pe suprafaţa monturii toate zgârieturile, pentru ca suprafaţa rugoasă să devină omogenă. Polizarea se

execută, până când dispar toate zgârieturile de pe suprafaţă.

Finisarea monturii include lustruirea acesteia. Lustruirea se face cu cârpă şi acetonă. Cea mai

des folosită este lustruirea cu acetonă, fiind o metodă rapidă şi economică, asigurând monturii un luciu

îndelungat. Monturile din celuloid se menţin în baia de acetonă timp de 1-2 secunde, până când acetona

se depune pe suprafaţa lor. Se şterge după aceea, cu o cârpă moale.

CAPITOLUL 4 PRELUCRAREA MONTURILOR DIN MATERIALE

METALICE

Monturile metalice au forme asemănătoare cu cele din materiale plastice.

Montura metalică (fig.27) este formată din anourile 1 legate între ele prin bara de legatura 2 şi

suportul nazal 3. Braţele 4 sunt prinse de anouri prin balamalele 5.

Unele modele de monturi metalice, au anourile prinse de un centru superior, pe care se

montează şi suportul nazal şi braţele.

Anourile pentru ramele metalice pot avea diferite forme constructive, în general însă anoul nu

este complet închis, ci prezintă o deschidere necesară pentru montarea lentilei.

Anourile se execută din sârmă de alamă moale, cu diametrul de 2,3 mm, ce se trefilează la

profilul dorit. Trefilarea sau tragerea este procedeul prin care sârmele, barele şi ţevile, sub acţiunea

unui efort de tracţiune, sunt trecute printr-un orificiu calibrat, de forma profilului dorit şi suferă o

reducere ţi, uneori, o modificare a formei secţiunii. La trefilare, pe lângă modificarea dimensiunii şi a

formei, se modifică şi caracteristicile fizico-mecanice ale materialului din care se execută produsul

respectiv.

Sârma de alamă trefilată la forma corespunzătoare, adica prezentând în secţiune un canal în V la

un unghi de 900 şi adâncime de 0,5 - 0,6 mm, necesar pentru aşezarea lentilei, este infăşurată pe un

şablon, având forma corespunzătoare anourilor dorite.

Din acest arc elicoidal se taie câte o spira, obţinându-se anoul respectiv: pantoscopic,

dreptunghiular, rotund, trapezoidal etc. La cele două capete libere ale anourilor, se lipesc, prin alămire

sau argintare, îndeosebi, elementele de prindere ale monturii glazant şi de prindere a lentilelor. La unele

modele, prinderea anourilor între ele prin bare de legatură şi suportul nazal, se fac tot prin sudură.

Braţele se execută din sârmă de alamă, ce este supusă unei operaţii de deformare a sârmei prin

îndreptare obţinându-se diferite profiluri, în general braţul prezintă o parte de secţiune dreptunghiulară,

cu o latură foarte mica 0,5 - 1 mm (ca o bandă subţire), iar cele două capete sunt prelucrate astfel încât,

să permită montarea la cadru la un cap, iar la celălalt este ascuţit, pentru a putea fi montată o apărătoare

de plastic, pentru protecţia urechilor purtătorului de ochelari.

Suportul nazal se execută din sârmă de alamă cu grosimea de 1,2 - 2,5 mm. După ce se taie la

lungime, se aplatisează cele două capete, prinzându-se de ele perniţele de protecţie a nasului (fig.28).

După aceea, sârma se îndoaie la forma dorită a suportului nazal.

15

Apărătorile pentru braţe şi perniţele pentru suportul nazal, se realizează prin injectarea în

matriţe închise, pe maşini de injectat material plastic. Materialul plastic este polietilena.

Balamalele se execută din alamă tare, au diferite forme constructive şi realizează în principal

legătura dintre braţe şi anouri, dar pentru unele modele servesc şi la priderea lentilei. Axul balamalei

îndeplineşte şi rolul de şurub de strângere al anoului pe lentilă.

Profilul balamalelor se obţine în general prin ştanţare, operaţie urmată de executarea găurilor,

necesare pentru prinderea de braş sau de montură şi eventual se aplică operaţii de frezare şi ajustare

pentru păsuirea corectă a balamalelor.

După executarea subansamblurilor ochelarilor se trece la asamblarea acestora. În funcţie de

modelul respectiv, montura pentru ochelari poate fi demontabilă sau sudată (cu excepţia prinderii

lentilei şi a braţelor în balamale).

La modelele sudate, lipirea se poate executa cu ajutorul unui aliaj cu alamă. Înainte de lipire,

porţiunea de lipit este decapată prin curăţire, cu pâslă înmuiată în acid boric. Topirea aliajului între cele

două piese se realizează sub acţiunea unei flăcări.

În cazul sudurii electrice se vor curăţa mai întâi suprafeţele de oxizi, se introduc părţile ce

trebuie sudate ţntr-un lichid de sudare într-o baie, între electrozi. Vârful sârmei de sudare cu diametrul

de 0,3 mm din argint, se introduce în baie, aducându-se în contact cu zonele ce trebuie îmbinate. Când

se atinge temperatura de topire a argintului, acesta se va scurge pe cele doua zone de lipit. Se scoate din

baie şi se răceşte în apă rece. Se mai poate executa sudura şi cu electrozi de cupru la o tensiune de 1,5 -

3,5 V. Dacă piesele sudate cu astfel de electrozi, sunt din dublé sau tombac, trebuie înlăturate straturile

de oxid din timpul sudării, prin dizolvarea cu soluţie de 20% acid clorhidric.

După sudare urmează operaţia de curăţire şi apoi lustruirea monturii, mai ales la modelele din

dublé, sau operaţii de nichelare, eloxare etc., în vederea obţinerii unui aspect plăcut.

Balamalele sunt prinse de cadru sau de braţe cu ajutorul unor bride, îmbinarea realizându-se

prin nituire sau înşurubare. La îmbinările cu şuruburi, se folosesc şaibe din material plastic, cu care se

acoperă piuliţele metalice.

Asamblarea monturilor demontabile, decurge după aceeaşi sucesiune de operaţii. Şuruburile

sunt M 1, 2 fiind montate cu grijă în locaşurile respective, fără a le zgâria.

După montare, urmează operaţiile de ajustare a monturii, după configuraţia şi fizionomia

purtătorului. Se îndoaie braţele în zona apărătorilor pentru urechi.

Îndoirea se realizează prin încălzirea cu un cleşte de îndoit, ce are suprafeţele de lucru bine

prelucrate sau acoperite cu plăcuţe protectoare, pentru a nu zgâria plasticul. De asemenea, se ajustează

suportul nazal, precum şi unghiul din planul cadrului şi cele două braţe. Suportul nazal se cambrează cu

ajutorul unui cleşte de cambrat.

Unele modele sunt combinaţii de montaj prin sudură şi înşurubare (fig.29). Astfel, suportul

nazal este realizat din două părţi sudate de anouri, anourile sunt prinse între ele prin bare de legătură,

prin sudură, pe această bară se prinde, cu ajutorul şuruburilor, un ornament. Prinderea lentilei în anouri,

se realizează prin şuruburi M 1,2 x 4 de care se prinde şi balamaua.

O altă combinaţie posibilă este cea cu glazantul din ebonită neagră, anourile prinzându-se de

glazant prin şuruburi.

Operaţia de montare a lentilelor în monturi metalice, presupune o mărire a deschiderilor

anourilor cu 10-150, introducerea lentilelor şi strângera cu şurub a celor două părţi. La strângerea

şurubului se va avea grijă să nu se tensioneze lentila; în astfel de cazuri se poate proceda fie la ajustarea

profilului lentilei, fie a anourilor.

16

CAPITOLUL 5 SISTEME DE MĂSURARE SPECIFICE MONTURILOR DE

OCHELARI

● Sistemul Boxing constă în:

- cele două lentile sunt cuprinse în dreptunghiuri, ale căror laturi sunt tangente la contururile lentilelor;

- linia de bază este paralelă cu laturile orizontale ale dreptunghiurilor şi la egală distanţă de ele;

- diminsiunile principale ale monturii în acest sistem sunt: m , a , e , e .

● Sistemul Dantum în care se definesc:

- linia de bază, este linia orizontală trasată la egală distanţă de tangentele la contururile lentilei;

- centrul geometric, se află pe linia de bază la distanţă egală de punctele de intersecţie ale acestei linii

cu marginile lentilei;

- lăţimea lentilei este masurată pe linia de bază AB;

- distanţa între centre O1O2 ;

- dimensiunile principale sunt m ,b ,e ,e .

CAPITOLUL 6 ALEGEREA MONTURILOR DE OCHELARI

Tehnicianul optometrist prelucrează şi ajustează monturile de ochelari, în funcţie de capul

purtătorul ochelarilor, ţinând cont de caracteristicile optice, fizice, estetice ale acestuia.

Rolul unei monturi de ochelari este de a asigura poziţionarea lentilelor faţă de ochi. Ea trebuie

să se ajusteze pe cap, respectând integritatea zonelor capului cu care vine în contact şi armonia

trăsăturilor fetei.

Monturile pentru ochelari cu cercuri incomplete sunt monturi a căror cadre sunt fie din metal fie

din material plastic, sau materiale naturale cu proprietăţi similare sau combinaţii metal plastic şi în care

lentilele nu sunt înconjurate de cercurile de protecţie (anouri).

Alegerea monturii depinde de caracteristicile sistemului optic al ochelarilor, de morfologia

capului purtătorului, de întrebuinţarea dată ochelarilor, de estetică şi modă.

Din punctul de vedere al caracteristicilor sistemului optic monturile pot fi: compensatoare

obişnuite, cu lentile cu puteri dioptrice mari, cu sisteme optice multifuncţionale, cu sisteme optice

complexe, pentru copii, cu destinaţie specială, medicală sau profesională şi monturi pentru ochelari de

soare.

Forma si dimensiunile monturii, trebuie să permită centrarea lentilelor, cu respectarea unui

câmp vizual convenabil.

Alte considerente specifice monturilor de ochelari :

- montura trebuie să asigure o distanţă suficientă între ochi şi lentile (12 - 15 mm), atât cât

morfologia corpului permite.

- montura ochelarilor cu lentile multifocale, trebuie să aibe înălţimea calibrului suficientă,

dependent de tipul multifocal. (Calibrul este o piesă din folie de material plastic cu grosimea de 0,5 - 1

mm, de regulă transparentă, cu contur corespunzător locaşului din montură şi care poate servi pentru

prelucrarea lentilelor pe contur şi marcarea centrelor de montaj). În cazul ochelarilor cu lentile

multifocale, montura trebuie să asigure câmpul vizual pentru vederea în planul apropiat.

- montura trebuie să asigure prinderea bună a lentilelor, trebuie să fie confortabilă şi stabilă pe

cap.

- ochelarii, fiind, un sistem compensator funcţional, este necesar ca forma şi structura lui să fie

aleasă în funcţie de întrebuinţarea care i se prescrie.

17

- daca se are în vedere câmpul vizual şi centrajul, nu se vor propune aceleaşi monturi pentru

vederea în planul apropiat şi vederea în planul depărtat.

- ochelarii care se pun şi se scot de pe cap frecvent, trebuie să fie mai robuşti, decât cei care nu

se scot o zi întreaga.

- pentru lucru la birou, se poate folosi o montura cu ţinută medie, dar pentru activitatea în care

purtătorul se mişcă se recomandă modele bine fixate pe cap.

- dacă profesia purtătorului de ochelari impune o bună vedere în sus, se propune o montură care

depăşeşte sprâncenele pentru a nu limita câmpul vizual în partea superioară.

- monturile ochelarilor pentru copii nu vor avea aceleaşi proporţii ca la adulţi.

- montura trebuie aleasă corespunzator feţei purtătorului. De această alegere depind confortul şi

stabilitatea ochelarilor. Orice eroare morfologică se va traduce prin dificultăţi de ajustare şi pentru

purtătorul de ochelari, prin diverse neplăceri: alunecare, răni, centraj prost al lentilelor, disconfort

vizual etc.

- în cazul monturilor din material plastic trebuie să se acorde atenţie formei nasului, deoarece

retuşurile sunt dificile.

- distanţa între marginile exterioare ale locaşurilor pentru lentile trebuie să fie egală cu

intervalul sfenoidal. Lăţimea totală a feţei monturii se recomandă să fie cuprinsă între dimensiunea

intervalului temporal mediu şi intervalul auricular.

- văzut din profil, braţul monturii, montată pe cap, trebuie să fie cât mai aproape de orizontală.

- unele monturi au balamale (articulaţii) sus, altele jos. Urechile la rândul lor pot fi situate mai

sus sau mai jos faţă de linia pupilelor. Nu se recomandă braţe cu balamalele sus unei persoane care are

urechi joase şi nici braţe cu balamale joase pentru urechi foarte sus. Braţele trebuie să aibe aceeaşi

înclinare faţă de montură (excepţie fac cazurile speciale).

- montura trebuie să fie uşoară. Ochelarii pot cântări între 20 - 75 grame. Materialul monturii va

avea pentru lentilele din material organic, densitate mică, dar rezistenţă şi rigiditete suficiente.

Materialul plastic trebuie să poată fi deformat cu cleştele. Grosimea materialului trebuie să fie aceeaşi

la punte şi la urechi pentru balamale. În partea inferioară montura ar trebui să fie mai subţire. Trebuie

avut în vedere, alegerea înălţimii punţii în funcţie de proeminenţa rădăcinii nasului, de pomeţi, arcada

sprâncenelor, lungimea genelor. Forma punţii poate fi responsabilă pentru presiunea exercitată asupra

pielii.

- presiunea în punctele de contact cu nasul este repartizată neuniform dacă puntea şi plachetele

sunt adaptate necorespunzător.

- puntea şi plachetele trebuie să fie adaptate astfel încât, să urmărească perfect forma părţilor

rigide ala nasului. Dacă forma standard a punţii, nu corespunde formei anatomice, ea trebuie adaptată.

Presiunea de contact pe nas, depinde de forma nasului.

- braţele preiau 10% din greutatea totală a ochelarului.

- mărimea suprafeţei plachetelor este limitată de aspectele anatomice. O suprafaţă de reazem

prea mare, poate perturba funcţiile canalului lacrimal, nervii locali, muşchii etc. O presiune pe muşchi

poate provoca durere, înainte ca pielea să reacţioneze. Durerea este surdă, devine tot mai puternică şi se

întinde din ce în ce mai departe de punctul de presiune.

Poziţia punctului de rotaţie al plachetei mobile influenţează modul cum este repartizată

presiunea acesteia pe nas.

- observarea atentă a capului şi corpului uşurează mult alegerea şi adaptarea corectă a monturii.

Corpul cu toare componentele sale formează o unitate care trebuie pusă în valoare cu ajutorul

hainelor, ochelarului, podoabelor. Proporţiile feţei sunt influenţate de ochelari. Pentru un observator,

ochelarii par să umple faţa.

18

Mărimea şi forma monturilor de ochelari În majoritatea cazurilor lăţimea monturii trebuie să corespundă cu lăţimea feţei. Pentru ochelarii

fără cercuri, rotunzi se pot alege monturi mai înguste.

Dacă faţa permite este mai bine să se poarte monturi urcătoare, care fac faţa mai proaspătă decât

monturile coborâtoare, care dau un aspect obosit.

Puntea şi sprâncenele trebuie să urmeze o linie coerentă, braţele nu trebuie să prelungească

sprâncenele. O punte înaltă alungeşte estetic nasul.

O prindere a braţelor sus cu punte medie sau joasă, „urcă” ansamblul, astfel faţa pare mai fină,

bărbia şi gura sunt puse în evidenţă.

O prindere a braţelor joasă cu punte medie sau înaltă „coboară” ansamblul, astfel faţa pare mai

fină, bărbia şi gura sunt puse în evidenţă, faţa este scurtată.

Ajustarea monturii A ajusta o montură înseamnă a o adapta la faţa purtătorului de ochelari astfel încât:

- lentilele sa fie la înalţimea, distanţa şi înclinarea prevăzute de o bună compensare a defectului

optic, de folosire a câmpului vizual, ţinând cont de mărimea şi puterea dioptrică a lentilelor;

- montura să fie aşezată pe nas, fără să alunece sau să rănească;

- braţele trebuie să menţină ochelarii la locului lor, fără comprimarea exagerată a tâmplelor sau

tracţiune prea mare pe urechi.

Operaţia de ajustare a monturii presupune: abilitate manuală, cunoştinţe anatomice şi

morfologice, capacitate bună de observare, dotare cu scule corespunzătoare.

Corecţia monturii constă în a reface forma monturii, după asamblarea lentilelor.

Metoda de ajustare Clientul este aşezat în faţă sau alături de tehnicianul optometrist. Se verifică rapid cum s-a făcut

montarea lentilelor în montură.

Ajustarea se face astfel:

1) Reglajul deschiderii braţelor se face în funcţie de: forma timpanelor şi de intervalul superior

auricular.

Presiunea pe cap se exercită numai la nivelul vârfului şanţului auricular, ca să nu se comprime

artera temporală superficială. Braţele nu trebuie să fie prea depărtate de tâmple, din motive de estetică

şi stabilitate. Este ideal ca braţele să fie rectilinii de la balama şi până la începutul cambrurii. Braţele se

curbează uşor, dacă tâmplele sunt rotunde. Se eviăa braţele concave care sunt inestetice, presează

tâmplele şi împing montura înainte.

Dacă se cunoaşte intervalul superior auricular se determină deschiderea braţelor folosind regula

următoare:

- braţele fine sau suple = 15 mm mai puţin ca intervalul superior auricular;

- braţele semirigide = 10 mm mai puţin ca intervalul superior auricular;

- braţele rigide = 5 mm mai puţin ca intervalul superior auricular;

- braţele foarte rigide = 2 - 3 mm mai puţin ca intervalul superior auricular.

Deschiderea se măsoară când braţele sunt deschise la începutul îndoirii de la capăt.

De regulă braţele sunt simetrice, dar uneori unul din braţe trebuie deschis mai mult din cauza

asimetriei capului. Se controlează ca lentilele să fie la aceeaşi distanţă faţă de cei doi ochi. Dacă este

cazul, se deschide braţul în partea lentilei care este mai departată de ochi.

La o montură metalică este uşor să se închidă un braţ prea deschis, dar la monturile din material

plastic acest lucru este dificil. Dacă înclinarea monturii trebuie modificată mult, cele două operaţii

trebuie să se facă în acelaşi timp, deschidere şi înclinare.

19

2) Verificarea: fiecare braţ se sprijină pe vârfurile şanţurilor auriculare si nu deasupra, ceea ce

se întâmplă dacă îndoitura braţului după ureche este exagerată sau braţul este prea scurt. Se poate

verifica simetria, cu un dispozitiv care are trasate linii cu diverse înclinaţii. Se verifică răsucirea feţelor

ochelarilor. Curbura ramei nu trebuie să fie exagerată, ea nu trebuie să fie niciodată concavă, ci uşor

convexă.

3) Reglajul înclinării braţelor: dacă o ureche este mai sus ca cealaltă se înclină braţul din partea

urechii care este mai joasă, sau se micşorează această înclinare de cealaltă parte, după cum corpul

monturii este prea sau nu, înclinat. Înclinarea depinde de:

- morfologia feţei (montura nu trebuie să atingă sprâncenele nici pomeţii);

- utilizarea ochelarului (pentru vederea în planul îndepărtat sau pentru vederea în planul

apropiat).

Înclinarea exagerată riscă să provoace un astigmatism de incidenţă jenant. Trebuie să se încline

diferit braţele atunci când sprâncenele nu sunt la aceeaşi înălţime.

Se verifică şi închiderea braţelor. Funcţie de lăţimea şi grosimea braţtelor, se alege una din

situaţiile:

- închiderea braţelor, ele încrucişându-se în planul median;

- închiderea braţelor paralel, spatele braţelor nu trebuie să atingă lentilele.

4) Ajustarea braţelor în spatelor urechilor

Succesiunea fazelor se începe cu partea cea mai aprope de vârful şanţului auricular şi se termină

cu extremitatea spatelui.

Există trei tipuri principale de ajustaj: braţe drepte, braţe cu curbură simplă, braţe cu curburi

multiple.

5) Ajustarea plachetelor se face: după lăţimea nasului, funcţie de înălţimea monturii, de distanţa

ochi – lentilă, de lungimea genelor, de poziţionarearea pentru vederea în planul apropiat pentru lentile

multifocale.

O montură metalică poate fi reglată uşor. Montura din material plastic se poate modifica în ce

priveşte unghiul de fugă al plachetelor prin pilire, ceea ce face ca montura să coboare. Pentru a evita

acest inconvenient este recomandat să se aleagă o formă de montură convenabilă formei nasului şi să se

modifice montura înainte de a monta lentilele.

Pentru monturile metalice, plachetele vor fi simetrice şi dacă este posibil ascunse în spatele

cercurilor.

6) Strângerea braţelor : se verifică toate şuruburile. Braţele nu trebuie să fie prea libere,

deoarece şuruburile se pot deşuruba complet şi jocul face să varieze sensibil unghiul de înclinare al

braţelor, ca şi unghiul de deschidere. Braţele nu trebuie să fie prea fixe, deoarece efortul pentru

manipulare al braţelor ar fi prea mare ceea ce poate duce la riscul de spargere al lentilelor şi la

modificarea ajustajului monturii.

Pentru ajustarea monturilor metalice sunt necesari diverşi cleşsti, şurubelniţe, sursă de caldură

pentru capetele braţelor.

Calităţile unui cleşte bun pentru ajustare sunt: robusteţea, netezimea ciocurilor, uşurinţa de

manevrare. Cleştele trebuie să ţină bine piesa ce trebuie modificată prin torsiune, fară să alunece şi fără

să deformeze metalul, sau să strice stratul superficial care protejează metalul de bază, de coroziune. Cu

ajutorul cleştilor se pot modifica deschiderea şi înclinarea braţelor şi poziţia plachetelor.

Modificarea deschiderii braţelor se face la nivelul urechilor, cu ajutorul unui cleşte cu ciocuri

paralele evitând răsucirea cercurilor (risc de spargere al lentilelor). Braţul trebuie să rămână în

prelungirea urechii. Nu trebuie strivite capetele şuruburilor. Se evită folosirea pilei pentru deschiderea

braţelor. Pentru ajustarea capătului îndoit al braţului după forma şanţului auricular, se încălzeşte uşor

acest capăt şi apoi se deformează. Reglajul pachetelor se face cu cleşti cu ciocuri ascutite, rotunde şi

plate, pentru a ţine braţul şi cleştii cu ciocuri plate mai lateral.

20

Există un mare număr de plachete fixe sau mobile. În unele cazuri plachetele, sunt fixate de

cercuri. În acest caz se pot schimba plachetele cu altele mai groase sau mai înalte. Deplasarea

plachetelor se face modificând forma braţelor plachetelor, evitând curburi prea brutale şi tracţiuni care

ar putea rupe sudura. Dacă se micşorează intervalul dintre plachete, ochelarul urca şi viceversa.

Pentru monturile din material plastic sunt necesare surse de caldură, pile, materiale de lustruit,

cleşti pentru balamale.

Ajustarea unei monturi din material plastic, este cu atât mai uşoară cu cât montura este mai

bine aleasă. Se poate modifica la cald sau la rece, cu ajutorul pilelor.

Cu excepţia unor urechi cotite, deschiderea braţelor se realizează prin pilirea făcută cu grijă fără

să se strice balamaua.

Modificarea înclinării se poate face în trei feluri:

- prin încălzirea braţului care se îndoaie cu grijă;

- prin torsiunea părţii fixe a balamalelor;

- prin torsiunea ansamblului balamalei cu cleşte paralel şi cleşte pentru balamale.

Modificările de înclinare schimbă deschiderea braţelor. Dacă se curbează montura, lentilele se

aproprie de ochi şi se măreşte presiunea pe tâmple, ceea ce duce la necesitatea retuşării capetelor

braţelor şi a deschiderii lor. Dacă, din motive morfologice, este necesar să se ridice una din părţile

monturii, trebuie să se aibe grijă ca: să nu se provoace hiperforie, să nu se decaleze segmentele

lentilelor multifocale, să nu se modifice orientarea axelor lentilelor astigmate.

Măsurătorile faciale şi cunoaşterea morfologiei sunt esenţiale pentru un bun ajustaj.

BIBLIOGRAFIE:

- Ing. State D. M, dr. Lascu E Utilajul şi tehnologia confecţionării lentilelor, ramelor şi

ochelarilor – manual pentru şcoli profesionale şi cursuri de specializare, EDP Bucureşti 1980;

- Prof. ing. Danescu F., prof. ing. Grosu M., prof. ing. Rotaru T., prof. ing. Stoian G, prof.ing.

Vertan E. - Utilajul şi tehnologia mecanicii fine şi a opticii – manuale pentru clasa a XI a şi a XII a,

licee industriale cu profil de mecanică, calificarea mecanic de mecanică fină şi optică şi şcoli

profesionale, EDP Bucureşti 1989;

- Popescu I. I, Toader E - Optica, ESE Bucureşti 1989;

- Dumitrescu N. – Tehnologia de adaptare a ochelarilor, UPB Bucureşti 1999 ;

- N Dumitescu - Bazele opticii fiziologice, UPB 1994;

- ECCO European Diploma Optometry (candidate guidelines) – Zentralverband der

Augenoptiker, Dűsseldorf 2008.

21

ANEXE

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

Calificarea: Tehnician optometrist

Anul I

Modulul IX: Tehnologia monturilor de ochelari

SARCINI DE LUCRU

TESTUL NR.1

1) Specificaţi criteriile de clasificare a monturilor de ochelari.

2) Ce tipuri de materiale se folosesc la fabricarea monturilor de ochelari?

3) Descrieţi condiţiile tehnice generale necesare monturilor de ochelari.

4) Reprezentaţi şi explicaţi dimensiunile de bază ale ochelarilor.

TESTUL NR.2

1) Enumeraţi părţile componente ale ochelarilor.

2) Descrieţi cadrul.

3) Cum se pot asambla balamalele îngropate?

4) Niturile se folosesc pentru montarea balamalelor. Cum pot fi aceste nituri?

5) Ce fel de braţe se folosesc la monturile fabricate din materiale combiante?

TESTUL NR. 3

1) Enumeraţi operţiile procesului tehnologic de prelucrare la rece a monturilor din materiale

plastice.

2) În ce constă prelucrarea la cald a monturilor de ochelari din materiale plastice?

3) Ce etape cuprinde procedeul de asamblare a monturilor de ochelari din mase plastice?

4) Care sunt sistemele de măsurare a monturilor de ochelari?

TESTUL NR. 4

1) Care este rolul monturilor de ochelari?

2) Cum se aleg monturile de ochelari?

3) Clasificaţi monturile din punctul de vedere al caracteristicilor sistemului optic.

4) Explicaţi în ce constă adaptarea unei monturi de ochelari.

5) Daţi cinci exemple de variante de monturi, în funcţie de vârstă, sex, profesie.

39

COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET BUCUREŞTI

ŞCOALA POSTLICEALĂ, CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST

ANUL I, 2013/2014

NUMELE ŞI PRENUMELE ELEVULUI______________________________________

MODULUL X: TEHNOLOGIA MONTURILOR DE OCHELARI

LOCUL DE PRACTICĂ:___________________________________________________

SEMNĂTURA REPREZENTANTULUI AGENTULUI ECONOMIC________________

DATA EFECTUĂRII TEMELOR:____________________________________________

FIŞA INDIVIDUALĂ DE INSTRUIRE PRACTICĂ

Descrieți următoarele teme:

1) Tehnologia de fabricare a monturilor de ochelari din materiale metalice.

2) Tehnologia de fabricare a monturilor de ochelari din materiale combinate.

3) Ajustarea monturilor de ochelari de corecţie şi protecţie.

40

Calificarea: Tehnician optometrist

Anul I

Modulul IX: Tehnologia monturilor de ochelari

TEMA

Realizaţi un referat despre monturile de ochelari, respectând următoarea structură de idei:

- definiţie, părţi componente, clasificare;

- materiale de execuţie;

- tendinţe actuale;

- preferinţele persoanelor purtătoare de ochelari;

- recomadări specifice purtătorilor de ochelari - copii şi adulţi - cu probleme vizuale;

- opinia personală: despre evoluţia monturile de ochelari, respectiv modul de adaptare la nevoile

vizuale umane.