ISTORIA MONEDEI NAŢIONALELEUL

Etimologie

În secolul al XVII-lea, în statele româneşti se foloseau ca monedă taleri olandezi (löwenthaler) care aveau imprimat pe ei un leu.

Chiar şi după ieşirea din uz a talerilor numele de leu a fost păstrat ca termen generic pentru bani. În 1867, leul a devenit unitatea monetară a Principatelor Unite.

Istorie Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8

grame, emisă de pólisul (oraşul) grecesc Histria în anul 480 î.Ch. Ea a fost urmată şi de alte emisiuni de monedă ale polisurilor greceşti din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu ale celţilor, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns şi ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupaţia romană, dar au continuat să circule şi după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiţi de monede bizantine.

În formaţiunile statale româneşti s-a emis monedă, primul fiind Vladislav I în Ţara Românească, el bătând ducaţi munteni din argint, urmat de Petru Muşat în Moldova, acesta emiţând groşi de argint. Spre deosebire de Ţara Românească şi Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-european: groşi, oboli, dinari, creiţari, guldeni, taleri şi ducaţi, începând cu anul 1538.

Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turceşti, galbeni ungureşti şi austrieci, zloţi, carboave ruseşti, zechini (ţechini) veneţieni, în total peste 100 de monede. O emisie de monedă a costat până şi capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană şi dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.

Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova, se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac, sfanţul de argint ("Zwanziger", denumirea pentru moneda de 20 creiţari), ca o recunoaştere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească român, sau romanat (după Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru însă nu este posibil, fiind condiţionat de cantitatea de metal din vistieria statului dar şi de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.

Primul leu

Perioada antebelică

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani şi 10 bani, bătute în Anglia în 1867. În 1868 s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis şi monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular "băncuţe"), 1 leu şi 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis şi monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulaţie s-au bătut în 1883 şi 1890. La 3 martie 1870 se înfiinţează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham. Datorită lipsei de monedă naţională anterioare

momentului 1870, toate taxele şi vama erau plătite direct în aur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruşi vechi (20,60) şi suveranii englezi (25,22). Valuta intră astfel masiv în ţară, mai ales rubla rusească, ceea ce duce la măsuri drastice din partea unor miniştri, cum a fost Dimitrie A. Sturdza, supranumit "Mitiţă roade ruble", care a forţat un anumit curs de schimb şi o anumită circulaţie de monedă.

Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei şi 500 lei, de către Ministerul de Finanţe, pentru a obţine fondurile necesare susţinerii financiare a Războiului de Independenţă. La 1 aprilie 1880 este înfiinţată Banca Naţională a României, fiind singura abilitată să emită monedă de metal şi hârtie.Printr-o lege din 1900 s-a autorizat şi emiterea de piese de nichel, cu valoarea nominală de 5, 10 şi 20 bani, bătute la monetăria Bruxelles.

În 1906 s-au bătut o serie de monede de aur, cu valorile nominale de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei şi 100 lei, aniversând cei 40 de ani de domnie a regelui Carol I.

Perioada interbelică şi al doilea război mondial

După primul război mondial, leul românesc intră pe panta inflaţiei datorită distrugerii economiei româneşti în război şi a preschimbării banilor străini (coroane austro-ungare, ruble ruseşti) din teritoriile nou dobândite precum şi a banilor de ocupaţie emişi de armata germană. Inflaţia continuă într-un ritm moderat în perioada interbelică şi în cea a celui de-al doilea război mondial.

Intrarea Armatei Roşii pe teritoriul ţării, în 1944, aduce cu sine şi impunerea către populaţie a acceptării leului de ocupaţie rusesc. Obligarea României la plata a uriaşe despăgubiri de război duce inflaţia la rate astronomice în 1946 şi mai ales în 1947. În 1946 este emisă moneda de 100.000 lei iar la 25 iunie 1947 este emisă bancnota de 5.000.000 lei, acestea fiind însemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria României.

Al doilea leu

În 1947 se face denominarea, la un raport de 1 leu nou la 20.000 lei vechi. Reevaluarea este realizată de regimul comunist fără vreo avertizare prealabilă şi fără posibilitatea de a schimba mai mult decât o suma fixă din moneda veche. Acest lucru a fost făcut pentru a nu permite persoanelor din clasa mijlocie şi cea de sus să păstreze o mare parte din venituri după naţionalizare pentru a le folosi la rezistenţa împotriva colectivizării şi a instalării definitive a comunismului în România. La vremea introducerii paritatea leu-dolar era de 150 de lei pentru 1 dolar.

Interesant de menţionat că (doar) pe bancnotele de 20 lei din această perioadă este înscris "Ministerul Finanţelor" (în loc de "Banca Naţională" sau "Banca R.P.R. - Banca de stat").

Al treilea leu (ROL)

Perioada comunistă

În 1952 se face reforma monetară, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi. Spre deosebire de denominarea precedentă, diferite rate de schimb au fost utilizate pentru diferite modalităţi de schimb (bani lichizi, depozite bancare, datorii etc). Aceste parităţi variau între 20 şi 400 de lei vechi pentru 1 leu nou.

Niciun avertisment premergător nu a fost dat nici de data aceasta.Toate aceste bancnote au cunoscut două tipuri: cu serie şi număr de culoare albastră (tipărite în

România) şi cu serie şi număr de culoare roşie (tipărite în Cehoslovacia).

În 1966 se emit monede şi bancnote cu noua denumire a statului: Republica Socialistă România, acestea rămânând în circulaţie până după Revoluţia română din 1989.

În timpul regimului comunist, s-a renunţat la standardul aurului după ce au fost necesare ajustări drastice pentru a preveni inflaţia în urma denominărilor. După această decizie, leul şi-a pierdut paritatea de schimb cu monedele străine şi între 1970 şi 1989, rata de schimb a fost stabilită de conducere prin măsuri legislative. Rata de schimb era utilizată de regim pentru a calcula valoarea comerţului către alte state. În România nu se putea găsi valută şi nici nu putea fi vândută persoanelor private. Posesia sau vânzarea de valută era o faptă penală care putea fi pedepsită cu până la 10 ani de închisoare. Comerţul extern era considerat parte a altui circuit economic decât cel intern şi i se acorda o importanţă sporită.

Perioada post-revoluţionară

Prima emisiune monetară post-revoluţionară este cea a monedei de 10 lei 1990.Bancnotele sunt prezentate în ordinea lansării pe piaţă. Au apărut, în ordine, bancnotele de 500

lei (1991 - două emisiuni), 1.000 lei (1991), 5.000 lei (1991), 200 lei (1992), 500 lei (1992 - două filigrane), 1.000 lei (1993), 5.000 lei (1993) şi 10.000 lei (1994). Bancnota de 500 lei are două variante diferite, prima din 1991 şi a doua din 1992. Bancnotele de 1.000 lei şi 5.000 lei au două variante asemănătoare, prima din 1991 (fără stemă) şi a doua din 1993 (cu stemă).

Bancnotele sunt prezentate în ordinea lansării pe piaţă. Au apărut, în ordine, bancnotele de 50.000 lei (1996), 1.000 lei (1998), 5.000 lei (1998), 100.000 lei (1998), 10.000 lei (1999) şi 50.000 lei (2000).Bancnota de 50.000 lei a avut două variante asemănătoare (1996 şi 2000 - diferă vioara de lângă portretul lui George Enescu, ca element de siguranţă).

În 1999 a fost emisă şi o bancnotă de 2.000 lei, care a avut un caracter mai degrabă aniversar, fiind lansată cu ocazia eclipsei totale de soare din 11 august 1999, vizibilă de pe o suprafaţă destul de mare din teritoriul României. Bancnota a fost realizată pe suport de plastic (polimer), metodă folosită la toate emisiunile din perioada următoare.

A urmat apoi emisiunea monetară din perioada 2000-2003.Bancnotele de 10.000 lei şi 500.000 lei au avut două emisiuni, prima fiind semnată de Emil Iota

Ghizari, guvernator interimar al BNR în perioada în care Mugur Isărescu era prim-ministru al României. După revenirea în fruntea BNR a lui Mugur Isărescu, acesta a emis două noi tipuri de bancnote de 10.000 lei şi 500.000 lei, identice cu primele, dar cu semnătura sa.

Al patrulea leu (RON) – aflat în prezent în circulaţie

Leul românesc nou (codul ISO 4217: RON) este noua unitate monetară a României. La data de 1 iulie 2005, leul românesc a pierdut ultimele 4 zerouri, prin denominare (reevaluare) la rata de 1 leu nou (simbol bancar: RON) pentru 10.000 lei "vechi" (simbol bancar: ROL).

De la 1 iulie 2005 sunt în circulaţie următoarele bancnote şi monede:monede: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 banibancnote: 1 leu, 5 lei, 10 lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei (emisă în 2006), 500 leiÎn plus, până la 31 decembrie 2006 au circulat în paralel şi vechile însemne monetare, emise în

perioada 2000-2003:monede: 100 lei (1 ban); 500 lei (5 bani); 1.000 lei (10 bani); 5.000 lei (50 bani)bancnote: 10.000 lei (1 leu); 50.000 lei (5 lei); 100.000 lei (10 lei); 500.000 lei (50 lei);

1.000.000 lei (100 lei)

MonedeElemente de siguraţă: cantul monedei şi modul de realizare al acesteia.Un leu este divizat în 100 bani şi există patru denominaţii diferite:

Descrierea banilorDenominaţie Diametru Grosime Masă Compoziţie Margine1 ban | 0,01 lei 16,75 mm 1,0 mm 2,40 g Oţel cu înveliş de alamă Zimţată5 bani | 0,05 lei 18,25 mm 1,5 mm 2,78 g Oţel cu un înveliş de cupru Zimţată10 bani | 0,10 lei 20,50 mm 1,9 mm 4,00 g Oţel cu înveliş de nichel Zimţată50 bani | 0,50 lei 23,75 mm 2,0 mm 6,10 g Aliaj cupru-zinc cu nichel Netedă

BancnoteElementele de siguranţă ale bancnotelor sunt: banda iridiscentă, firul de siguranţă, filigranul,

fereastra transparentă, imprimarea în relief, microperforaţiile (de la 50 de lei în sus).

Desenele de pe bancnotele leului nou (neproporţional)

Faţă (recto) Valoare Spate (verso) Descriere

1 leu

Dimensiune: 120 × 62 mm, identică cu cea a bancnotei de 5  €. Culoare predominantă: verde.Pe faţă se află portretul istoricului Nicolae Iorga, iar pe verso Mănăstirea Curtea de Argeş precum şi stema Ţării Româneşti.

5 lei

Dimensiune: 127 × 67 mm, identică cu cea a bancnotei de 10 €. Culoare predominantă: violet.Pe faţă se află portretul compozitorului George Enescu, iar pe verso Ateneul Român precum şi un pian şi un fragment de partitură muzicală.

10 lei

Dimensiune: 133 × 72 mm, identică cu cea a bancnotei de 20 €. Culoare predominantă: roşu.Pe faţă se află portretul pictorului Nicolae Grigorescu, iar pe verso o culă oltenească şi un fragment dintr-o pictură de-a sa.

50 lei

Dimensiune: 140 × 77 mm, identică cu cea a bancnotei de 50 €. Culoare predominantă: galben.Pe faţă se află portretul aviatorului şi inventatorului Aurel Vlaicu, iar pe verso unul din prototipurile sale de avion şi un cap de vultur.

100 lei

Dimensiune: 147 × 82 mm, identică cu cea a bancnotei de 100 €. Culoare predominantă: albastru.Pe faţă se află portretul scriitorului Ion Luca Caragiale, iar pe verso o statuie a sa şi vechea clădire a Teatru Naţional din Bucureşti.

200 lei

Dimensiune: 150 × 82 mm. Culoare predominantă: portocaliu.Pe faţă se află portretul scriitorului şi filosofului Lucian Blaga, iar pe verso Gânditorul de la Hamangia şi o veche moară de apă.

500 lei

Dimensiune: 153 × 82 mm, identică cu cea a bancnotei de 200 €. Culoare predominantă: gri.Pe faţă se află portretul poetului Mihai Eminescu, iar pe verso o pagină din ziarul „Timpul”, un tei, şi clădirea Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi

Pentru bancnota de 10 lei au fost două emisiuni diferite (2005 şi 2008), având nuanţe diferite de culoare.

BIBLIOGRAFIE

1. Preda C., Istoria monedei în Dacia preromană, Editura Enciclopedica, Bucureşti, 1998

2. Butcher K., Roman Provincial Coins. An Introduction to the "Greek Imperials", Editura Trafalgar

Square, Londra, 1988

3. Harl K. W., Civic Coins and Civic Politics in the Roman East, 180-275 A. D., Editura University of

CaliforniaBerkeley-Los Angeles-Londra, 1987

4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Leu_rom%C3%A2nesc

5. http://www.bnr.ro/Istoria-monedei--1046.aspx

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR

CENTRUL TUTORIAL HUNEDOARA

ISTORIA MONEDEI NAŢIONALE

LEUL

Student: Moga Ciprian

2011