4
PASTORALA LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2011 PASTORALA LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2011 +NICOLAE Din mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos! „Aceasta este ziua pe care a făcut o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“. Cinstiţi credincioşi şi credincioase, Recunoscătoare mulţumire aducem Atotputernicului Dumnezeu că S a milostivit spre noi şi ne a ajutat să ajungem din nou la „sărbătoarea sărbătorilor“, la praznicul cel mare al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ori cum obişnuim să l numim: Sfintele Paşti. Însăşi numirea de Paşti înseamnă trecerea de pe pământ la cer, din moarte la viaţă, din robia păcatului la mântuire, din întuneric la lumină. Bucuria noastră cu acest prilej este cu atât mai mare cu cât din învierea Domnului cunoaştem „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun“ (Filipeni 4, 8). Tot de aici înţelegem că firea noastră cea stricată de păcat a fost ridicată şi înnoită prin jertfa şi învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Nădejdea care izvorăşte din învierea Domnului, din biruinţa vieţii asupra morţii, nădejdea care încălzeşte şi luminează sufletul nostru, care a dat curaj Sfinţilor Apostoli în răspândirea sfintei Sale învăţături, este învierea cea de obşte, cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „Acum Hristos a înviat din morţi, fiind pârga învierii celor adormiţi. Că de vreme ce printr un om a venit moartea, tot printr un om şi învierea morţilor. Şi precum întru

ÎNVIEREA DOMNULUI 2011

Embed Size (px)

DESCRIPTION

PS Nicolae Banat

Citation preview

PASTORALA LA NVIEREA DOMNULUI 2011

PASTORALA LA NVIEREA DOMNULUI 2011+NICOLAEDin mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Timioarei i mitropolit al Banatului

Iubitului cler, cinului monahal i dreptmritorilor cretini din cuprinsul Arhiepiscopiei Timioarei, har, mil i pace de la Dumnezeu Tatl i de la Domnul nostru Iisus Hristos!

Aceasta este ziua pe care a fcut o Domnuls ne bucurm i s ne veselim ntru ea.Cinstii credincioi i credincioase,

Recunosctoare mulumire aducem Atotputernicului Dumnezeu c S a milostivit spre noi i ne a ajutat s ajungem din nou la srbtoarea srbtorilor, la praznicul cel mare al nvierii Domnului nostru Iisus Hristos, ori cum obinuim s l numim: Sfintele Pati. nsi numirea de Pati nseamn trecerea de pe pmnt la cer, din moarte la via, din robia pcatului la mntuire, din ntuneric la lumin. Bucuria noastr cu acest prilej este cu att mai mare cu ct din nvierea Domnului cunoatem cte sunt adevrate, cte sunt de cinste, cte sunt drepte, cte sunt curate, cte sunt vrednice de iubire, cte sunt cu nume bun (Filipeni 4, 8). Tot de aici nelegem c firea noastr cea stricat de pcat a fost ridicat i nnoit prin jertfa i nvierea Mntuitorului Iisus Hristos. Ndejdea care izvorte din nvierea Domnului, din biruina vieii asupra morii, ndejdea care nclzete i lumineaz sufletul nostru, care a dat curaj Sfinilor Apostoli n rspndirea sfintei Sale nvturi, este nvierea cea de obte, cum spune i Sfntul Apostol Pavel: Acum Hristos a nviat din mori, fiind prga nvierii celor adormii. C de vreme ce printr un om a venit moartea, tot printr un om i nvierea morilor. i precum ntru Adam toi mor, aa i ntru Hristos toi vor nvia (I Corinteni 15, 2022). nvierea Mntuitorului ne d tuturor celor ce credem i mrturisim sfnta Sa nvtur convingerea c la fel vom nvia i noi cnd va veni Domnul cu mrire s judece viii i morii. Moartea pentru bunul cretin este doar o trecere de la viaa aceasta pmnteasc i trectoare la viaa cea venic, aa nct ea nu mai nfricoeaz pe nimeni.

Iubii frai i surori n Hristos Domnul,

Celui chinuit de o boal grea i slbit de suferin i se umple sufletul de ndejde cnd simte c doctoriile ce le ia i alin durerile. Dar ntruct din iubirea cea mare, pentru fpturile Sale, Dumnezeu a trimis n lume pe Unul Nscut Fiul Su s caute i s mntuiasc pe cel pierdut, cu att mai vrtos suntem datori s iubim pe Dumnezeu, s pzim rnduielile Sale i s plinim ntru toate voia Sa. Din pcate, nu o dat nclinrile spre fapte rele pun stpnire pe unii dintre noi, iar dorina de a nfptui tot ceea ce este bun este stingherit de pofta trupului i de pofta ochilor (I Ioan 2, 16). Cei care nu pot nfrnge potrivniciile firii, nu vor putea arta din faptele lor c iubesc pe Dumnezeu i deci nu i dau mrirea ce I se cuvine.Prin urmare, s alungm din sufletul nostru mnia, iuimea, rutatea, defimarea i cuvntul de ruine (Coloseni 3, 8). S ndeprtm poftele rele i patimile care mpiedic i abat de la calea care duce la Dumnezeu. S ne mbrcm deci ca alei ai lui Dumnezeu cu milostivirile ndurrii, cu buntate, cu smerenie, cu blndee, cu ndelung rbdare (Coloseni 3, 12). Precum primvara dup amoreala din timpul iernii cheam la via verdeaa i florile care mpodobesc cmpiile, pdurile i livezile, tot aa i sufletul nostru la praznicul cel luminos al nvierii Domnului s se mpodobeasc cu fapte bune, plcute lui Dumnezeu, cu virtuile credinei, ndejdii i dragostei, cu buntate, smerenie, dreptate, adevr i mil spre a dovedi c suntem i umblm ca fii ai luminii (Efeseni 5, 8). Numai cel ce i ndreapt sufletul cu iubire la suferina aproapelui su mbrac pe cel gol, hrnete pe cel flmnd, cerceteaz pe cel bolnav, numai cel care dorete pacea i bunvoirea ntre oameni, numai acela este adevratul credincios, care mplinete voia lui Dumnezeu i care umbl n iubire.La naterea Sa ngerii au cntat pace i bun voire ntre oameni, iar nainte de patimile Sale a lsat ca testament ucenicilor Si tot pacea. Aadar, nvtura Mntuitorului este nvtura iubirii i a pcii, de unde urmeaz c orice cretin e dator s fug de ru, s fac numai binele, s caute pacea i s o urmeze (Psalm 33, 1315). Totui sunt unii care iubesc rul mai mult dect binele i minciuna mai mult dect cuvntul adevrat (cf. Psalm 1, 2 i 5), care sunt cu gndul doar la a i nmuli avuiile, a i ntri i ntinde stpnirea asupra semenilor, care pregtesc uneltele necesare distrugerii aezmintelor omeneti i uciderii a milioane de oameni nevinovai. Acetia nu in seam de cuvntul Mntuitorului care zice: Tot cel ce scoate sabia, de sabie va muri (Matei 26, 52). Acum cnd a rsrit primvara, cnd Hristos a nviat, cnd ntreaga fire mbrac haina de srbtoare, de la mic la mare s ne punem n slujba bunei nelegeri i a pcii dintre noi (cf. Romani 14, 19). S ne iubim unii pe alii, s zicem frailor i celor ce ne ursc pe noi, cci numai astfel fcnd i astfel lucrnd Dumnezeu va fi cu noi i vom fi n stare s oprim pornirile noastre spre ru.

Dreptmritori cretini i cretine,

Din cele artate nelegem c lumina pe care ne a adus o Hristos reprezint o cluz i un ajutor pentru viaa de fiecare zi. Tot El ne a spus: Eu sunt lumina lumii, cel ce vine dup Mine nu va umbla n ntuneric, ci va avea lumina vieii (Ioan 8, 12). Ferice de noi dac n sufletul nostru se va zmisli credina c cele spuse de Domnul Dumnezeu i Mntuitorul nostru Iisus Hristos se vor mplini. S ne silim aadar, la acest praznic al praznicelor i srbtoarea srbtorilor, la Patile lui Dumnezeu cele mntuitoare, s artm prin faptele noastre c aceast neasemuit srbtoare una a praznicelor mprteas i doamn pentru noi cretinii este o lege moral dup care s ne depnm firul vieii celei pmnteti i s rugm pe Dumnezeu ca totdeauna s mplinim numai fapte bune, plcute lui Dumnezeu i semenilor.S nu uitm a ruga pe Dumnezeu Cel care ne a trecut din moarte la via, s i reverse sfnta Sa binecuvntare i darurile Sale cele bogate peste noi i familiile noastre, peste ntreg poporul i peste scumpa noastr ar n care se preamrete numele lui Dumnezeu.De praznicul Sfintelor Pati, v urez tuturor din adncul sufletului sntate deplin i via ndelungat, mprtindu V fiecruia arhiereti binecuvntri.

Hristos a nviat!Al vostru ctre Bunul Dumnezeu totdeauna rugtor,

+NicolaeArhiepiscopul Timioarei i Mitropolitul Banatului