Academia de Studii Economice

Facultatea de Comerţ

Seria A Grupa 342 Studenţi Fînaru Claudia Gîndea Ana Maria

Carpe diem! Acesta este principiul după care ar trebui să ne ghidăm. Nu consider că ar trebui să lăsăm lucrurile la voia întâmplării, dar am putea să ne bucurăm de fiecare moment și să învățam din orice experiență. Numele meu este Gindea Ana-Maria si ador sa zambesc!

Sunt o persoană energică, ambiţioasă, cu simţul răspunderii, serioasă,organizată şi de obicei reuşesc ce îmi propun chiar dacă las totul pe ultima sută de metri.Consider că munca e singura cale pentru a ajunge unde îţi doreşti pentru că un drum fără obstacole nu duce nicăieri. Sunt punctuală, atentă la detalii, perseverentă, am capacitatea de a învăţa repede şi consider că orice lucru început trebuie dus până la sfârşit. Sunt destul de sociabilă şi mă integrez repede în orice colectiv si îmi place să cred că totul se întâmplă pentru un motiv anume.

Mă numesc Fînaru Claudia-Alexandra, am 22 de ani şi mi se pare destul de dificil să mă descriu, însă am să încerc să spun câteva cuvinte despre mine. Sunt o persoană sociabilă, deşi uşor timidă, îmi place să învăţ cât mai multe lucruri de la fiecare persoană pe care o întâlnesc, îmi respect întotdeauna angajamentele şi îmi place foarte mult să citesc, deşi în ultima perioadă timpul nu imi prea permite să o fac.

Îmi doresc foarte mult să călătoresc, să colind lumea în lung şi-n lat, să cunosc toate colţurile lumii. Îmi place să trăiesc emoţia necunoscutului cu mare intensitate, să mă bucur de fiecare rază de soare ce ne conduce şi ne însoţeşte în drumurile noastre prin lume. Îmi place să-mi trăiesc visele pentru că ele ne fac să fim plini de viaţă, mai optimişti, să aflu totul despre convieţuirea omului cu natura şi despre adaptabilitatea acestuia la alte mediuri, îmi place să întâlnesc oameni noi, să le cunosc mediul de viaţă, obiceiurile, datinile, să aflu ce-i face pe ei fericiţi şi împliniţi.

“Cînd statul nu plăteşte profesorii, copii sunt cei care vor plăti! “, Guy Bedos- umorist și actor francez.

Am ales ca temă pentru proiect învăţământul

deoarece suntem de părere că educaţia stă la baza

dezvoltării unei societăţi sănătoase şi o să prezentăm

sistemul educaţional norvegian întrucât este asemănător

cu cel românesc, însă diferit ca percepere.

Spre deosebire de învăţământul românesc , care a

ajuns să fie considerat de cei ce îl urmează nerelevant,

cel norvegian reuşeşte să transmită atât cunoştinţe, cât

şi cultură, precum şi să promoveze mobilitatea socială

şi să asigure baza pentru crearea de bogaţii şi

bunăstarea tuturor.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎN NORVEGIA

Norvegia ocupă locul trei printre ţările OECD în privinţa alocării fondurilor pentru educaţie din PIB, cu o pondere de 7,3%. Din totalul fondurilor alocate educaţiei, circa 23% merg numai către universităţi. Aici, peste 60% dintre absolvenţii de facultate urmează şi programe de masterat, mai mulţi decât media OECD, care este de 45%.

Politica norvegiană din domeniul învăţământului se bazează pe principiul drepturilor egale la educaţie pentru toţi membrii societăţii, indiferent de originile lor sociale şi culturale şi de locul unde trăiesc în Norvegia.

Rolul şcolilor este să transmită atât cunoştinţe, cât şi cultură, precum şi să promoveze mobilitatea socială şi să asigure baza pentru crearea de bogăţii şi pentru bunăstarea tuturor. Educaţia obligatorie din Norvegia are o durată de zece ani şi constă din învăţământul primar, gimnazial şi secundar.

Sarcina asigurării unui învăţământ accesibil şi adecvat pentru copii, tineri şi adulţi în toate municipalităţile şi districtele le revine autorităţilor educaţionale din administraţia districtului.

Sistemul de învățămînt norvegian diferă printr-o atitudine cu totul specială față de elevi: întregul sistem este bazat pe principiul drepturilor egale la educaţie pentru toţi membrii societăţii, indiferent de originile lor sociale şi culturale.

Acest sistem se bazează pe colaborarea cu părinţii. Profesorii trimit invitaţii părinţilor pentru întâlniri şi discuţii despre şcoală şi fiecare elev in parte.

În Norvegia, întreg învățămîntul public este gratuit, atît pentru cursul gimnazial, cît și pentru cel liceal (pentru instituțiile de învățămînt de stat ). Elevii învață 38 săptămâni (chiar și în luna iunie). Sistemul școlar norvegian oferă o educație de 13 ani: 10 ani pentru învățămînt primar și secundar și 3 ani pentru liceu.

Cum funcţionează şcolile din Norvegia?

Anii preșcolari / Grădinița Sistemul școlar norvegian începe cu oferirea unui program pentru preșcolari („barnehage” în norvegiană) pentru copiii între 1-5 ani. Nu este o grădiniță formală fiind ci mai degrabă un program bazat pe joacă unde accentul se pune pe dezvoltarea abilităților sociale și învățarea distractivă.

Accentul puternic care se pune pe joaca în aer liber. Fie că e ploaie, lapoviță, zăpadă, soare sau întunericul din inima iernii norvegiene, copiii se joacă afară în timpul programului pentru preșcolari. Există și o zicală pentru acest lucru care se traduce: „Nu există vreme rea ci doar haine nepotrivite”.

Şcoala primară

La vârsta de 6 ani copiii intră în ciclul primar, școala aflându-se întotdeauna la o distanță rezonabilă de reședința copilului astfel încât acesta poate ajunge mergând pe jos.

Elevii nu pot veni cu bicicleta la școală până nu urmează un program de siguranță rutieră, program pe care îl urmează la școală, de obicei în clasa a 5-a sau a 6-a.

Se pune în continuare accent pe activitățile de joacă în aer liber iar elevii mai mici au de obicei o zi pe săptămână rezervată pentru acest lucru sau pentru a merge într-o excursie. Aceeași filosofie ca și la preșcolari se aplică și acum: vremea rea nu trebuie să fie un obstacol pentru joaca afară!

În primul an de școală primară copiii învață despre structurile sociale, învață alfabetul, și matematică de bază: adunări și scăderi simple și noțiuni primare de limba engleză. În clasele 2-7 încep să învețe matematica, limba engleză și norvegiană, știința și religia (nu doar religia creștină, ci o trecere în revistă a tuturor religiilor, scopul și istoria acestora). Copiii din ciclul primar mai învață estetica, educația fizică, geografie și istorie. În clasa a 5-a se introduce o nouă materie: studii sociale (educație civică).

În toată această perioadă copiii nu primesc note, totuși profesorii redactează destul de des câte un comentariu-analiză pentru fiecare elev și câteodată le dau elevilor teste neoficiale. Acestea sunt apoi prezentate părinților, acasă.

De asemenea susțin un test pentru a permite cadrelor didactice să afle dacă elevul este peste medie sau dacă are nevoie de aistență suplimentară.

Școala primară („barneskole” în limba norvegiană) se întinde până la clasa a 7-a.

Toate școlile oferă un program de „after-school” pentru copiii din clasele 1-4, program numit SFO („Skolefritidsordningene” în norvegiană). Acesta este oferit contra unei sume care variază în funcție de numărul de ore pe care copilul îl petrece la after-school.

Gimnaziul

În ciclul gimnazial intră clasele a 8-a, a 9-a și a 10-a („ungdom skole” în norvegiană) și atrage de obicei elevii de la 2-3 școli primare diferite. Cu excepția cazului în care copilul urmează o școală privată, școala gimnazială urmată este determinată exclusiv de adresa de domiciliu.

Odată cu intrarea la gimnaziu elevii încep să primască și calificative.

Calificativele primite, împreună cu regiunea în care locuiesc vor determina dacă vor fi sau nu acceptați la liceul pentru care vor opta sau nu. Începând cu clasa a 9-a elevii își pot alege o materie opțională, de obicei o limbă străină – germana, franceza și limba spaniolă – sau ore suplimentare de limba engleză sau norvegiană.

Al 10-lea an de şcoală se încheie cu un examen, apoi copiii pot urma un liceu. După încheierea liceului, adolescentul trebuie să aleaga o universitate. Cererile de înscriere la universitate sunt trimise electronic, către Serviciul Norvegian de Admitere la Universităţi şi Colegii, care nu doar înlesneşte înscrierile şi procesul de admitere, ci şi oferă asistenţă 24/24 ore.

Liceul

Liceul („Videregående Skole” în norvegiană) include clasele de la a 11-a până la a 13-a. Elevii nu sunt obligați să urmeze liceul, dar dacă aleg să o facă, pot opta doar pentru un liceu din regiunea în care locuiesc.

Deși este opțional, datorită condițiilor sociale (prea puține slujbe disponibile pentru această categorie de vârstă) și a legislației, liceul este urmat de majoritatea elevilor din Norvegia.

În 2007, 97% dintre elevii norvegieni au ales un liceu de stat, liceele particulare fiind destul de puţine. Liceele au fiecare câte un specific care îi ajută pe elevi să își aleagă o viitoare carieră sau să își urmeze pasiunile, fie academice sau profesionale.

Învăţământul superior

Învățământul superior se referă la toate formele de învățământ urmate după liceu și durează 3 sau mai mulți ani.

Pentru a fi acceptat la universitate, un elev trebuie să primească un certificat de admitere (generell studiekompetanse).

Admiterea mai poate fi obținută și prin așa numita regulă „23/5” adică: candidatul trebuie să aibă vârsta de 23 de ani și un total de 5 ani de învățământ superior secundar și experiență la locul de muncă și să fi urmat cursuri de limba norvegiană, engleză, matematică, științe și studii sociale.

Învățământul superior se împarte, în mare, după cum urmează: Universitățile – care se concentrează pe subiecte teoretice (artă, științe umaniste, științele naturii) și care durează 3 ani (licența), 5 ani (masterat) sau 8 ani (doctorat).

Universitățile derulează de asemenea o serie de studii profesionale cum ar fi dreptul, medicina, stomatologia, farmacia și psihologia, dar acestea sunt în general departamente separate care au puțin de-a face cu restul Universității.

Colegiile universitare („høyskole”) – care furnizează o gamă largă de opțiuni educaționale, inclusiv studii universitare la nivel de licență, masterat și doctorat, inginerie și vocații profesionale cum ar fi profesor sau asistent.

Școlile private – care tind să se specializeze pe subiecte cum ar fi managementul afacerilor, marketingul sau artele plastice.

Norvegia se număra printre ţările nordice cu un învăţământ de calitate, cu patru universităţi în top 500 al celor mai bune instituţii de acest tip din lume. Norvegia ofera studenţilor

internaţionali o paletă bogată de cursuri în limba engleza, drept pentru care se număra printre ţările preferate de aceştia. În plus, se număra printre ţările care nu percep taxe de şcolarizare.

Zece universităţi la care ai putea sa studiezi

1. Universitatea din Oslo - locul 53 mondial 2. Universitatea Norvegiana de Ştiinţă şi Tehnologie - locul 61 mondial 3. Universitatea din Bergen - locul 148 mondial 4. Universitatea din Tromso - locul 419 mondial 5. Colegiul Universitar Ostfold 6. Colegiul Universitar din Oslo 7. Colegiul Universitar din Bergen 8. Scoala Norvegiana de Management 9. Universitatea din Stavanger 10. Colegiul Universitar Telemark

Interesant este faptul că se înregistrează evoluţii în

finanţarea şi furnizarea de educaţie pentru norvegienii adulţi

care pot beneficia de un program care le oferă posibilitatea de

a dobândi competenţele de bază de care au nevoie pentru a

ţine pasul cu cererile şi schimbările de viaţă modernă de lucru

şi societatea civilă. Programul se concentrează pe citire,

scriere, aritmetică şi competenţe digitale.

Din 2010 până în 2012, s-a înregistrat o creştere de

aproape 40% a investiţiilor în aceste programe.

În liceul Sandvika din apropierea orașului Oslo, cu ajutorul unui profesor entuziasmat de social media, Ann Michaelsen, s-a implementat o altă modalitate de a ține cursurile.

Îmbunătăţirea sistemului de învăţământ norvegian

Fiecare elev din clasa profesoarei de limbă engleză Ann Michaelsen este învățat cum să își creeze un blog, care devine locul în care își va poșta temele și proiectele. Utilizatorii pot comenta, în timp ce profesorii pot face corecturi și observații online. Ei nu folosesc deloc manuale, pentru că limitează modul în care se predă.

Liceul Sandvika are o politică prin care oferă fiecărui elev o tabletă, iar în clădire există o rețea Wi-Fi, însă pentru alte şcoli, modul în care liceul norvegian gestionează resursele online pare a fi ceva străin. Mai mult, ei folosesc și software-ul Quadblogging, care permite elevilor din patru şcoli să se conecteze și să interacționeze. Elevii liceului Sandvika consideră foarte interesant faptul că citesc, comentează şi fac schimb de informaţii şi cu adolescenţii din alte ţări.

Scopul metodei este crearea unui spațiu digital bogat, unde elevii pot învață şi pot fi permanent conectaţi la mediul online, astfel că devin foarte creativi, având în vedere că pot descoperi singuri lucruri noi, în loc să fie ghidați doar într-un anume fel de către profesori.

Ce ar putea învăţa România?

Cu toate că actuala guvernare spune că investiţiile în sistemul românesc de educaţie au crescut considerabil, nu se observă modificări în bine. Nu se simte nicio îmbunătăţire, ba, mai mult, este vizibilă stagnarea nivelului acestui sistem. Lipsa de coerenţă în sistemul educaţional a condus la dezechilibre majore în ceea ce priveşte inserţia pe piaţa muncii, care ar trebui să fie unul dintre obiectivele majore ale oricărei reforme. Din păcate, este o diferenţă uriaşă între ce ar trebui să se înveţe în şcoli şi ceea ce se învaţă. Dacă în Norvegia se pune accentul si pe partea practică, în România în continuare totul se axează pe teorie. O dovadă în acest sens este şi locul codaş pe care îl ocupă România în toate clasamentele internaţionale. Procesul instructiv-educativ neadaptat nevoilor societăţii va conduce în timp la decalaje şi mai mari între cererea şi oferta de locuri de muncă din România.

Modernizarea şcolilor de arte şi meserii din România este o măsură esenţială pentru un sistem educaţional performant. La finalizarea studiilor, este important ca tinerii să cunoască o meserie, astfel încât să se integreze mult mai uşor pe piaţa muncii. O măsură utilă este şi introducerea orelor de practică (începând de la clasele V - VIII până în ultimul an de doctorat). Primul pas în modernizarea sistemului educaţional românesc trebuie să pornească de la acordarea unui rol mai important educaţiei timpurii. Pentru a avea un sistem performant trebuie să se acorde o mai mare importanţă cercetării şi nu numai în teorie.