INTRODUCERE ÎN SISTEMUL MASS-MEDIA ANUL I

SEMESTRUL II

TEMATICĂ

COMUNICARE, SOCIETATE SI CULTURA DE MASA. Premise. Societatea de masă. Cultura de masă.

COMUNICAREA DE MASĂ. Definiţie. Particularităţi.

CARACTERISTICILE COMUNICARII DE MASA. Comunicatorii. Canalul. Publicul. Conţinutul.

SISTEMUL MASS-MEDIA. Criterii de clasificare.

TIPOLOGIA INSTITUŢIILOR DE MASĂ. Presa scrisă

ROLUL PRESEI ÎN SOCIETATE. Modelul autoritarist. Modelul comunist. Modelul liberal. Modelul serviciului public.

STATUTUL PROFESIONAL AL JURNALISTULUI. Definirea profesiei de jurnalist. Profesie şi profesionalism. Jurnalişti şi non-jurnalişti. Procedurile de rutină în jurnalism.

FUNCŢIILE MASS-MEDIA. Funcţia de informare. Funcţia de interpretare. Funcţia de « legătură ». Funcţia de culturalizare. Funcţia de divertisment.

EFECTELE COMUNICĂRII DE MASĂ. Forme de exercitare a influenţei mass-media. Teoriile efectelor puternice, limitate şi slabe.

I. COMUNICARE, SOCIETATE SI

CULTURA DE MASA

Premise. Societatea de masă. Cultura de masă.

1.1. Premise

Comunicarea umană se poate construi pe baza a două mari tipuri de relaţii:

• directe, dacă este vorba de comunicarea interpersonală, o comunicare între două sau mai multe persoane ce se influenţează reciproc,

• indirecte, dacă este vorba de o comunicare mediată de un suport tehnologic (scrisoare, telefon, calculator) sau de un bun produs de un ansamblu de instituţii, specialişti şi dotări tehnologice. În această categorie intră cărţile, filmele, ziarele, radioul, televiziunea şi internetul.

Comunicarea mediată include, la rândul ei:

• comunicarea mediată tehnologic, ce leagă grupuri umane mai puţin numeroase: de pildă, teleconferinţele, videoconferinţele, discursurile, spectacolele, concertele amplificate prin instalaţii specifice, etc.

• comunicarea de masă, care leagă conglomerate sociale enorme, prin instalaţii specifice: sistemul editorial, redacţiile din presa scrisă, radioul, televiziunea, studiourile de producţie cinematofgrafică sau discografică.

Comunicarea de masă

• Termenul de masă desemnează „un conglomerat uriaş de oameni care nu se cunosc între ei, nu se află în relaţii de proximitate spaţială, nu comunică, nu au valori şi scopuri comune şi pe care nu-i leagă decât un singur lucru – consumul aceluiaşi produs cultural, distribuit pe scară largă prin tehnologii moderne.” (M. Coman, Introducere în sistemul mass-media, ed. cit., p. 15).

• Pe baza acestei noţiuni s-au dezvoltat conceptele de societate de masă, cultură de masă şi comunicare de masă.

1.2. Societatea de masă

Acest termen apare la sfârşitul secolului al XIX-lea şi este caracterizat prin:

• dispersia spaţială a membrilor săi

• absenţa unor forme coerente de organizare

• absenţa tradiţiilor, valorilor şi tradiţiilor comune

• slăbirea autorităţii instituţiilor şi individualismul agresiv.

• consumul unor bunuri culturale eteroclite, produse în afara grupului, de instituţii specializate, cu scopul de a fi comercializate

• amplificarea izolării şi alienării indivizilor

• Trăsătura de bază este reprezentată de eterogenitate, fiindcă în termeni mai radicali, în societatea de masă „populaţia este o masă nediferenţiată, ruptă de rădăcinile ei comunitare, de tradiţie şi de moralitatea arhaică, incapabilă să aibă gusturi culturale elevate sau clarviziune politică; în consecinţă ea este supusă influenţelor

afective şi stărilor de moment şi este uşor de manipulat de politicieni fără scrupule” (C.A. Rootes, apud. M. Coman, op.cit, p.16).

1.3. Cultura de masă

Este cultura ce caracterizează societatea de masă, fiind definită tot în mod negativ şi globalizator fiind caracterizată prin:

• a.) generalizarea modului industrial de producere a bunurilor culturale

• b.) standardizare produselor

• c.) creşterea distanţei sociale între creatorii de bunuri culturale şi publicul respectiv

• d.) înlocuirea criteriilor estetice de valorizare prin criterii economice

• e.) simplificarea conţinuturilor şi eliminarea dimensiunii intelectuale în favoarea atributelor afective etc.

În spaţiul cultural modern întâlnim diverse subculturi, ansambluri mai mult sau mai puţin coerente „de reprezentări, care îşi trag rădăcinile din sfera culturală generală în care sunt integrate”.

Există mai multe tipuri de subculturi în funcţie de diversele categorii sociale, de diferenţele geografice etc.

Din această perspectivă există: (sub)cultura de elită, (sub)cultura folclorică, (sub)cultura populară, (sub)cultura de masă şi alte tipuri de subculturi cum sunt cele religioase, etnice, profesionale, alternative etc.

II. COMUNICAREA DE MASĂ

Definiţie. Particularităţi

Definiţie

În abordarea termenului există numeroase tipuri de definire şi perspective de clasificare.

Termenul de masă desemnează „un conglomerat uriaş de oameni care nu se cunosc între ei, nu se află în relaţii de proximitate spaţială, nu comunică, nu au valori şi scopuri comune şi pe care nu-i leagă decât un singur lucru – consumul aceluiaşi produs cultural, distribuit pe scară largă prin tehnologii moderne.” (M. Coman, Introducere în sistemul mass-media, ed. cit., p. 15)

Pe baza acestei noţiuni s-au dezvoltat conceptele de societate de masă, cultură de masă şi comunicare de masă.

În principiu este vorba de o comunicare ce „este orientată către audienţe largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de către comunicator”, mesajele sunt transmise în mod public şi conţinuturile sunt transmise pe suporturi tipărite, sonore şi audiovizuale.

Această noţiune este considerată sinonimă cu mass-media, sintagmă provenind din cuvântul englez mass ce se referă la masa de consumatori ai acestor forme culturale şi termenul latin media, cu forma de plural şi care se referă la suporturile pe care sunt fixate mesajele respective.

III. CARACTERISTICILE COMUNICĂRII

DE MASĂ

Comunicatorii. Canalul. Publicul. Conţinutul.

Particularităţile comunicării de masă sunt prezentate de Mihai Coman prin evidenţierea caracteristicilor elementelor comunicării (emiţător, canal, receptor şi conţinut).

2.1. Comunicatorii

În comunicarea de masă mesajele sunt produse de echipe de oameni specializaţi atât în căutarea şi procesarea informaţiei cât şi în concepeterea şi fabricarea divertismentului.

Specialiştii lucrează în stricturi organizaţionale complexe, bazate pe o diviziune accentuată a muncii, pe ierarhii clare, pe norme şi proceduri de lucru standardizate.

Producţia se desfăşoară pe principiul „bandei rulante”, vizează rentabilitatea şi eficienţa, ce asigură obţinerea profitului şi este marcată de competiţia cu instituţiile similare.

Producţia de mesaje mass-media este deosebit de costisitoare, de pildă, pentru realizarea unui ziar ca Los Angeles Times se consumă 450.000 t de hârtie.

Numărul şi varietatea specialiştilor ce contribuie la finalizarea unui produs mass-media sunt semnificative, de exemplu pentru realizarea unei pagini de ziar lucrează mai mulţi reporteri, fotoreporteri şi editori, un grafician, un secretar de redacţie, un comentator sau un editorialist, numeroşi tehnicieni (daclilografi, tipografi, corectori), apoi reprezentanţii departamentului de management (ce asigură

aprovizionarea cu materie primă şi organizarea muncii) şi de marketing (ce se opcupă de promovarea ziarului).

2.2. Canalul

Mesajele create de industriile mass-media sunt distribuite cu ajutorul unui ansamblu de tehnologii controlate de numeroase instituţii specializate.

După F.Balle (apud. M. Coman, op.cit., p.24), există trei mari tipuri de „media”:

a.) media autonome – în aceste cazuri suportul de transmitere poartă în el mesajul, fie direct ca în cărţi, ziare sau afişe, fie prin existenţa unui „decodor” (cum e radioul, televizorul, lectorul de discuri, casete sau CD-uri)

b.) media de difuzare – suportul are doar funcţia de a transmite mesaje releele, cablul, satelitul

c.) media de comunicare – ce permit instaurarea dialogului la distanţă (telefonul, poşte tradiţională sau electronică)

Modul în care publicul percepe mesajele transmise este determinat de caracteristicile diferitelor mijloace: suportul tipărit (cartea, ziarul, revista) permite un contact prelungit cu informaţiile date, ce poate fi întrerupt sau prelungit, în funcţie de dorinţa receptorului. Acesta, la rândul său, este activ, poate selecta şi ordona mesajele după cum vrea.

Suportul electronic, cum e audiovizualul, oferă mesaje ce apar şi dispar cu repeziciune şi nu pot fi stocate pe suportul lor iniţial, iar receptorul nu poate ordona mesajele, nici nu poate încetini sau grăbi desfăşurarea lor, după cum nu poate reveni asupra unui material deja

transmis.Există două forme de non-comunicare ce afectează comportamentul receptorilor:

a.) receptorii nu pot comunica direct cu emiţătorii, deşi există forme de interacţiune, acestea sunt extrem de selective şi fără mare putere de influenţare

b.) receptorii mesajelor mass-media nu sunt legaţi între ei printr-un sistem de comunicare complex

2.4. Conţinutul

Cea mai importantă caracteristică este că aceste produse sunt distribuite ca bunuri de consum: „un produs mass-media este o marfă sau un serviciu vândut unor consumatori potenţiali, în concurenţă cu alte produse mass-media” (McQuail, apud M. Coman, op. cit., p. 27).

Oferta mass-media cuprinde următoarele categorii de bunuri culturale:

a) informaţiib) idei şi opiniic) divertisment (filme, seriale, jocuri, sport, muzică, umor talk-

show-uri etc.)d) mesaje cu conţinut educaţional.

Concluzii

Destinate unui „om mediu” conţinurile se caracterizează prin: simplitate, claritate, afectivitate, ceea ce oferă maselor la aceste produse un acces direct, simplu şi rapid la înţelegerea mesajelor purtate de ele.

IV. SISTEMUL MASS-MEDIA

Criterii de clasificare

Sistemul mass-media este alcătuit din diverse elemente ce pot fi ordonate în funcţie de diferite criterii:

a) după suportul pe care este transmis mesajul: media tipărite (cărţi, ziare şi reviste, afişe) media electronice (radio, televiziune, calculatoare).

b.) după modelul de achiziţionare:

produsele cumpărate direct (cărţi, ziare, reviste, casete, CD-uri)

produse pentru care se plăteşte o taxă de acces: televiziunea prin cablu, internet etc.

produse pentru care nu se plăteşte un preţ direct: radioul şi televiziunea comercială

prodese pentru care se plăteşte numai pentru unitatea aleasă din ansamblul întregului produs.

c.) după conţinut: media de informare media de divertisment media de publicitate

d.) după mărimea publicului:

media de masă media de grup (televiziunea cu circuit închis) media media individuale (aparatul foto, walkman-ul).

e.) după caracteristicile tehnice:

media de difuzare (transmit mesaje: cablul, undele hertziene) media autonome (traduc semnalele şi permit înţelegerea

mesajului: radioul, monitorul TV, consola de joc, lectorul CD).

f.) după funcţie:

media de informare (stochează şi prelucrează date) media de reprezentare (permit lectura mesajelor) media de distribuţie (transmit mesajele – sistemele de

telecomunicaţii).

g.) după modul de corelare a comunicatorilor:

media off-line – conţin meaje pe un suport ce nu permite comunicarea directă: cartea, ziarul, CD-ul, banda electromagnetică

media on-line – transmit mesaje, leagă comunicatorii, oferă servicii: ansamblul magistralelor informaţiei.

Concluzii

La ora actuală pe lângă tipuile tradiţionale au apărut şi media noi ce combină elemente textuale şi grafice cu sunete şi imagini, motiv pentru care sunt numite cu termenul generic de multimedia (e-mail, WWW, jocuri video, televiziune digitală, presa scrisă digitală etc).

V. TIPOLOGIA INSTITUŢIILOR DE PRESĂ

PRESA SCRISĂ

1. PremiseClasificarea are în vedere atât forma cât şi conţinutul presei scrise.

2. Aspecte legate de formă În funcţie de periodicitate există publicaţii cotidiene,

săptămânale, lunare, trimestriale şi anuale. De altfel, cu cât publicul este mai specializat şi mai limitat numeric, cu atât mai rare sunt publicaţiile.

În ceea ce priveşte cotidianele există două tipuri de publicaţii: cele cu 6 apariţii pe săptămână şi cele care au ediţii de duminică. În ţările anglofone, unde acest tip de apariţie este generalizat, numărul de duminică este considerat o ediţie specială, cu numeroase suplimente (sport, cultură, finanţe, divertisment, sfaturi practice, anunţuri şi foarte multe reclame), pregătite cu foarte mult timp înainte.

A).Referitor la tiraj, numărul de exemplare nu poate fi judecat decât în manieră relativă, în funcţie de dimensiunile populaţiei unei ţări, de suprafaţa acesteia, de gradul de alfabetizare, de dezvoltarea celorlalte forme de mass-media etc. La modul absolut, cel mai mare tiraj din lume nu este deţinut de un ziar din Europa, ci de cotidianul japonez Yomuri Shimbun, nu un total de 14,5 milioane de exemplare zilnic.

În Europa conduce Norvegia la criteriul numărului de ziare vândute la mia de locuitori cu 610 exemplare, după care urmează Elveţia (592), Japonia (575), Suedia (472), Finlanda (471), mai apoi urmând SUA (226) şi Franţa (156) etc.

B)cu privire la formatul în care sunt tipărite, se observă că aceste dimensiuni derivate iniţial din exigenţele tipografice, au devenit mărci ale anumitor formate-tip de presă scrisă: cotidianele au, în general, format mare, revistele – format „tabloid”, iar magazinele lunare – format mic. Se constată tendinţa de a găsi o identitate vizuală aparte prin excepţiile de la formatele standard, în măsură să promoveze mai uşor un anume produs mass-media, de pildă, alegând formatul tabloid pentru un cotidian ca Libération sau cel mic pentru un cotidian ca Neue Kronen Zeitung.

C)cât priveşte aria de difuzare publicaţiile din Europa au o circulaţie locală, regională şi naţională, iar în afara graniţelor naţionale un ziar sau o revistă de prestigiu circulă în aceeaşi formă şi cu acelaşi conţinut ca şi ediţia pentru publicul intern. Din perspectiva prestigiului, a tradiţiei sau a importanţei politice, cele mai reprezentative sunt cele care au o circulaţie naţională, însă din persectivă economică, în ceea ce priveşte tirajele şi veniturile, mult mai importante sunt cele cu circulaţie regională:

-în Germania piaţa este dominată de regionale ca Westdeutsche Allgemeine, Hanoversche Allgemeine, Freie Presse ş.a. cu tiraje mai mari decât ziarele cu circulaţie naţională cum sunt Frankfurter Allgemeine Zeitung sau Die Welt

-în Franţa, ziare ca Ouest-France, La Voix du Nord, Sud-Ouest depăşesc sau sunt egale în tiraje cu cotidianele de prestigiu precum Le Figaro, Le Monde, France Soir sau Libération

-în Italia, cotidianele metropolitane controlează piaţa presei scrise: Corrierre della Sera (Milano), La Republica (Roma), La Stampa (Torino) etc.

3. Clasificarea presei scrise în funcţie de conţinut

În ceea ce priveşte conţinutul majoritatea cotidianelor sunt generaliste pentru a răspunde multiplelor interese şi aşteptări ale publicului lor numeros şi eterogen. Există însă şi excepţii semnificative, cotidiane specializate, de mare circulaţie cum sunt cele sportive - La Gazzetta della Sport, L’Équipe, economice - Financial Times, Il Sole, Handelsblatt sau chiar confesionale - La Croix etc.

În presa anglo-saxonă tendinţa este de a separa publicaţiile „de calitate” de cele „populare”:

primele abordează subiecte cu impact social major (evenimente politice de pe plan naţional şi internaţional sau aspecte economice şi sociale) şi menţin un ton, neutru, echilibrat: Daily Telegraph, The Times, The Guardian, The Independent .

celelalte abordează subiecte de tip senzaţional (evenimente din viaţa personală a vedetelor şi a oamenilor politici) şi promovează un stil afectiv, bazat pe naraţiuni de tip senzaţional cu exagerări şi aluzii, chiar şi cu afirmaţii nedemonstrate: The Sun, Daily Mirror, Daily Mail, Daily Express

În Anglia această opoziţie este evidentă.

Orientarea publicaţiilor săptămânale şi lunare este strict specializată în majoritatea cazurilor. Se constată că peisajul acestor produse este deosebit de variat şi cuprinde următoarele categorii:

a) publicaţii de informare politică şi generală, categorie din care fac parte cele mai prestigioase reviste şi magazine, cum sunt: The Observer, cel mai vechi din Europa, cu apariţie neîntreruptă din 1791, Stern, Der Spiegel, Die Zeit, Paris-Match, Figaro Magazine, Nouvel Observateur etc.

b) publicaţii economice, cum e renumitul The Economist

Presa feminină cu următoarele subclase:

- presa de informare şi divertisment: Elle, Femme actuelle, Oggi, Bild der Frau, Woman’s Day

- presa casei şi a familiei: Das Haus, Good Housekeeping

- presa sentimentală: Brigitte, Famigla Cristiana

- publicaţiile de modă: Marie-Claire, Burda etc.

- presa pentru copii şi adolescenţi, presa confesională şi presa de divertisment (presa sportivă, de popularizare ştiinţifică, de pildă, National Geographic, Science et vie, presa de hobby, presa de artă, presa de informare în legătură cu noutăţile cinematografice, de radio şi de televiziune).

Cele mai mari tiraje de presă ne-cotidiană sunt deţinută de cele din ultima categorie în fiecare din ţările respective: Auf einem Blick, Hör zu sau TV-Movie (Germania), What/s on TV, Radio Times, TV Times (Anglia), TV Sorrisi e Canzoni, Telesette (Italia), Télé 7 Jours, Télé Z, Télé Star (Franţa) etc.

3. Aspecte impuse de apariţia audiovizualului

Monopolul deţinut timp de trei secole de presa scrisă asupra distribuţiei informaţiilor corelat cu diversele ritmuri ale vieţii urbane şi cu posibilităţile de transport aflate la dispoziţia redacţiilor au făcut ca ediţiile diferite (de dimineaţa, de prânz şi de seara) să fie un fenomen strict metropolitan.

Apariţia audiovizualului a pus la dispoziţia oamenilor un mijloc rapid şi personalizat de obţinere a informaţiilor, la orice oră din zi şi din noapte. În aceste condiţii, ediţiile de prânz şi de seara au devenit inutile, mai ales

că privatizarea consumului cultural, mai ales datorită televiziunii, a redus drastic numărul celor care ies după-amiaza în oraş.

Prin urmare, ziarele de prânz şi seara au devenit ziare de dimineţa. Acest moment de difuzare este cel mai potrivit în perioada actuală pentru presa scrisă cotidiană, deoarece permite organizarea optimă a producţiei.

VI. ROLUL PRESEI IN SOCIETATE LIBERTATE SAU CONTROL?1. Premise

După descoperirea tiparului, explozia de produse media duce la o întrebare simplă, dar cu multiple implicaţii politice şi sociale:

Cine are dreptul să editeze şi să difuzeze cărţi, ziare şi reviste?

“Trebuie oare statul să stăpânească aceste mijloace de contractare a individului-cetăţean; pot fi ele instrumente semi-independente, supuse doar unui control din partea statului, sau pot fi accesibile oricărei persoane care, prin activitatea trecută sau prin aspiraţiile prezente, dovedeşte că nu se va amesteca sau mnu se va opune intereselor puterii?” (F. Siebert et alii, apud M. Coman, Introducere în sistemul mass-media, 2007, p. 127).

2. Tipologia structurilor instituţionale

Cea mai cunoscută tipologie este cea propusă de trei profesori americani, Fred Siebert, Theodore Petersen, Wilbur Schramm (Four Theories of the Press,1956): modelul autoritarist, modelul liberal, modelul comunist şi modelul serviciului public.

În 1969 Schramm propune o reevaluare critică a textului iniţial, unele consideraţii fiind tributare ideologiei “războiului rece”.

W. Hachten propune cinci modele: autoritarist, occidental, comunist, revoluţionar şi dezvoltaţionist

H.J. Altschull reduce schema la trei modele: liberal/capitalist, socialist şi dezvoltaţionist

R.E. Hiebert, D.F. Ungarait şi T.W. Bohn redus această dezbatere la două mari paradigme folozofice: liberală şi autoriaristă

D. McQuail (1987) identifică şase teorii: autoritaristă, liberală, a responsabilităţii sociale, sovietică, dezvoltaţionistă şi democratic-participativă.

Teoria autoritaristă:

justifică cenzura şi pedepsirea celor care publică materiale considerate dăunătoare interesului Puterii prin ideea obligaţiei presei de a proteja valori supreme (religia, ideologia unui partid, simboluri naţionale etc.)este specifică regimurilor dictatoriale sau militarizate. dar poate fi aplicată, în situaţii de extremă urgenţă, şi în statele democractice.

Teoria liberală:

Porneşte de la ideea că presa trebuie să fie “o piaţă liberă a ideilor”.Solicită aplicarea drepturilor fundamentale de exprimare liberă a opiniilor.

Teoria sovietică:

Atribuie presei rolul de militant, de activist politic, de mobilizare a maselor pentru a pune în practică obiectivele stabilite de partidul comunist

Solicită subordonarea totală a presei faţă de partid şi transformare ei în instrument de propagandă.

Teoria responsabilităţii sociale:

Presa este o formă a serviciului publicMass-media are obligaţia de a răspunde aşteptărilor şi cerinţelor publicului.

Modelul dezvoltaţionist:

Precizează rolurile specifice presei în societăţile în curs de dezvoltare.

Teoria democratic-participativă:

Susţine importanţa interacţiunii dintre mass-media şi publicul său.A. MODELUL AUTORITARIST

1. Consideraţii preliminare

Acest model este considerat prima concretizare filozofică şi instituţională a relaţiei dintre stat şi presă, prima încercare de a defini misiunea socială a presei (M. Coman, p. 130).

2. Prefigurarea modelului autoritaristLa începutul sec. al XVII-lea a fost configurat unul dintre principiile de bază ale modelului autoritarist: controlul exercitat de instituţiile statului asupra funcţionării organelor de presă şi a conţinuturilor vehiculate de acestea.Este perioada în care imprimatele ocazionale (feuilles volantes, gazzette, Zeitungen) încep să capete o oareceare periodicitate.Monarhiile vremii percep aceste instrumente de informare ca pe o ameninţare directă.

3. “Dilema” sistemelor autoritariste Cum poate fi controlat individul, fără a se atenta la valorile

individualismului? Cum poate fi controlată întreprinderea de presă, fără a se atenta la

principiile economiei de piaţă? Sistemele autoritariste au încercat să rezolve aceste dileme

utilizând două mijloace: privilegiile şi restricţiile. 4. Formele privilegiilor şi a restricţiilor

Legislaţia Controlul statului asupra producţiei Codurile restrictivbe de conduită Folosirea taxelor şi a altor forme de penalizare

economică Controlarea importului de presă străină Dreptul guvernului de a numi conducerile instituţiilor

de presă Suspendarea publicaţilor.

5. Concluzii

Modelul autoritarist a fost “depăşit” în cele două direcţii:

a. modelul comunist a perfecţionat tehnicile de exercitare a controlului

b. Modelul liberal a dezvoltat formele de emancipare de sub controlul autorităţii.

B. MODELUL LIBERAL1. Premise

Conform teoriei liberale (M. Coman, Introducere în sistemul mass-media):

a. Drepturile individului sunt sacreb. Fericirea şi binele reprezintă valori supreme şi scopuri

ultimec. Omul este considerat deţinătorul unor “drepturi

naturale”, fundamentale şi inalienabiled. El poate ceda o parte din prerogativele sale unor

instituţii (cum sunt: statul, partidele, liderii politici) asupra cărora îşi exercită puterea şi controlul prin mecanismele democraţiei (alegeri, referendum, dezbateri publice, grupuri de presiune, asociaţii civice).

Adevărul:

e. Se obţine prin confruntarea liberă a ideilor şi opiniilorf. Competiţia acestora fixează “valoarea” unei ideig. Crearea unei “pieţe libere a ideilor” este legată de un

instrument capabil să faciliteze circulaţia acestor idei, să contribuie la accesul liber al oricărei persoane la cuvântul public

h. Această instanţă este presa.

2. Presa

Trebuie să fie:

a. liberă de orice presiune a părţilor interesate (reprezentanţii politicului şi a iputerii administrative)

b. O întreprindere economică stabilă, puternică, plasată, prin chiar eficienţa ei economică, în afara câmpului de putere şi influenţă a politicului

Libertatea de expresie = libertatea de a publica

Trebuie să fie:

a. liberă de orice presiune a părţilor interesate (reprezentanţii politicului şi a iputerii administrative)

b. întreprindere economică stabilă, puternică, plasată, prin chiar eficienţa ei economică, în afara câmpului de putere şi influenţă a politicului

3. Concluzii Presa informează, deci are şi o acţiune educativă. În modelul liberal, legile pieţei (concurenţă şi profit) devin factorii

reglatori ai sisitemului mass-media. Presa ajunge să fie un produs vândut de două ori, o dată cititorilor

şi , a doua oară, firmelor care doresc să facă publicitate. Logica cererii şi a ofertei duce la orientarea conţinutului presei

spre ceea ce face plăcere publicului, spre divertisment, atât în ipostaza sa informativă (ştiri senzaţionale, fapte ieşite din comun, scandaluri, evenimente dramatice) cât şi ficţională (sport. Jocuri, show-uri, filme, muzică etc.)

Această evoluţie riscă să anuleze chiar premisele teoretice ale acestui model. Goana după profit face să dispară aât grija pentru

“piaţa liberă a ideilor”, cât şi răspunderea faţă de informarea individului-cetăţean.

Presa trebuie să apeleze la instituţii capabile să-i asigure existenţa în conformitate cu idealurile originare:

1. Orice stat democratic are obligaţia de a sprijini sistemele mass-media orientate spre informare şi educare (prevedri constituţionale, mecanisme legislative şi economice).

2. Dialog între instituţii preocupate de funcţionarea corectă a presei (asociaţii profesionale şi sindicate, organisme de observare precum Commission on Freedom of the Press, Reporters sans Frontieres, asociaţii ale publicului, alte instituţii).

C. MODELULULL COMUNIST1. Premise

Presa, văzută a armă a Puterii, avea misiuni şi sarcini precise (M. Coman, p.132):

a. Educarea maselor

b. Mobilizarea lor pentru îndeplinirea unor obiective politice şi economice (combaterea duşmanilor, preamărirea realizărilor regimului etc.).

2. Controlul presei

Modelul comunist al presei se bazează pe obţinerea controlului total asupra sistemului mass-media:

a. Stăpanirea tuturor resurselor implicate în producţia de publicaţii şi programe audiovizuale (exercitarea monopolului asupra bazei materiale şi financiare a presei)

b. Controlarea mesajelor mass-media înainte de difuzarea lor

Regimul comunist se caracterizează prin:

distribuţia centralizată a resurselor “un grup redus de oameni (aparatul de partid şi administrativ).

monopolizează controlul asupra diferitelor categorii de resurse şi fixează criteriile de distribuire” (M.Coman, p. 133).

Controlul presupune:

Limitarea producţiei de ziare şi reviste prin fixarea cotelor de hartie Fixarea numărului de frecvenţe şi ore de program

Ancorarea instituţiilor în sfera audiovozualului în cadre temporale uşor de controlat

Alocarea unor resurse financiare relativ reduse Stapanirea mijloacelor de producţie (fabrici de hartie şi de

substanţe chimice, surse de energie, tipografii, studiouri) şi a celor de transport şi telecomunicaţii

Selecţia “cadrelor” (accesul în lumea presei este controlat de aparatul de partid).

Structura organizaţională

este alcătuită pe aceeaşi schemă piramidală

asigură verificarea repetată a materialelor şi

eliminarea elementelor considerate indezirabile

3. Informaţia în sistemul comunist

Sistemele comuniste se caracterizează prin controlul celei mai importante resurse a mass-media – informaţia

Informaţia oficială

a. rezultă din monopolizarea informaţiei şi crearea unui amestec de adevăruri parţiale şi minciuni credibile

b. Prezintă o falsă realitate a reuşitelor, a progresului, a bunăstării.

Accesul la informaţie este posibil numai prin intermediul instanţelor stabilite şi controlate de putere (comitete de propagandă, agenţii de presă de stat, şedinţe, congrese şi conferinţe minuţios regizate)c acre ofereau date filtrate cu valoare propagandistică

Prin urmare: evenimentele dispar şi sunt înlocuite cu formule doctrinare, întamplarile negative sunt total eliminate, neprevăzutul este evacuat

Controlarea informaţiei conduce la generalizarea caracterului planificat al activităţii mass-media

4. CenzuraAstfel este afectată esenţa actului jurnalistic, jurnaliştii nu mai investighează, nici nu caută informaţii neaşteptate Controlul conţinuturilor este realizat prin instituirea unor mecanisme diversificate de cenzurăCenzura se exercită şi prin standardizarea temelor jurnalistice, un inventar de teme permise şi de teme indezirabileSunt ocolite temele faptului divers, ale controverselor, ale divertismentului etc.

Discursul jurnalistic este ancorat în formule stereotipe, capătă caracteristicile limbii de lemnJurnaliştii din sistemul comunist sunt marcaţi de aceste restricţii şi dobandesc deprinderi de autocenzură.

5. Concluzii

Modelul comunist de presă, construit pe ideea exercitării unui control integral asupra sistemului mass-media, nu a condus niciodată şi nicăieri la stapanirea totală a fluxului de mesaje pus în circulaţie de către presă (M.Coman, p. 137)

Modelul comunist trebuie înţeles din perspectiva proceselor complexe de negocieri care legau mai multetipuri de centre de interes:

a.) aparatul puterii,

b.) instituţiile de presă,

c.) jurnaliştii,

d.) publicul.

D. MODELUL SERVICIULUI PUBLIC

“Introducerea autorităţilor statale în sistemul comunicării de masă, într-un triunghi ce leagă publicul, presa şi instituţiile Puterii, se face în numele unui concept esenţial: acela al responsabilităţii sociale”(Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media).

1) Rolul presei

Are anumite obligaţii faţă de individul-cetăţean

Reprezintă un “serviciu public”, analog altor servicii pe care statul le oferă sau le protejează, pentru binele membrilor săi.

2) Factorii care au impulsionat punerea în practică a modelului serviciului public

A.) revoluţia tehnologică – apariţia de noi sisteme de transmitere a mesajelor a condus la naşterea unor instituţii media (radioul şi televiziunea) şi la necesitatea stabilirii unor criterii unitare şi coerente de funcţionare a acestora.

B.) dezvoltarea conştiinţei şi exigenţei profesionale – pe fondul creşterii rolului şi puterii presei, jurnaliştii au devenit din ce în ce mai conştienţi de răspunderea civică şi morală care apasă pe umerii celor ce produc şi distribuie mesaje prin presă.

C.) amplificarea dezbaterilor teoretice privind rolul presei – M. Coman consideră că numeroşi cercetători şi filozofi, martori ai creşterii puterii mass-media, ai dispariţiei unor forme de comunicare tradiţionale şi a înlocuirii acestora cu tehnicile variate ale comunicării de masă, au analizat aceste fenomene, formuland şi concluzii critice au privire la funcţionarea presei.

3) Caracteristici

Modelul serviciului public porneşte de la premisele teoretice ale modelului liberal.Consideră că:

a. sistemul liberal a abdicat de la principiile sale fundamentale.

b. modelul liberal a dus la o exacerbare a legilor pieţei şi a goanei după profit.

c. instituţiile mass-media au abandonat adeseori misiunea de a informa în chip neutru şi echilibrat şi au optat pentru divertismentul facil.

d. accesul la comunicare este limitat pentru că un grup limitat de proprietari controlează majoritatea canalelor de comunicare.

Autonomia financiară, independenţa faţă de autorităţile statale şi îndeplinirea idealurilor generoase ale constituirii unei “pieţe libere a ideilor” se poate asigura printr-o participare neinteresată a distribuitorilor de fonduri.

În Europa statul sprijină financiar şi logistic posturile de interes public fără a interveni direct în politica acestora.

Prerogativele de reglementare şi control sunt transmise de către factorii politici şi administrativi unor instanţe de tip tehnocratic, constituite din specialişti sau personalităţi independente (Consiliul Superior al Audiovizualului-Franţa, Comisia Televiziunilor Independente-Anglia).

4) Posturi de inters public vs. Posturi comerciale

Modelul serviciului public ar trebui să conducă la separarea clară a posturilor de interes public de cele comerciale prin mai mulţi factori:

Poziţia juridico-administrativă (statal vs. privat) Modul de finanţare (subvenţii vs. caştiguri din activitatea

proprie) Conţinut (generalist, bazat pe informare, educare şi divertisment

elevat vs. specializat, cu accent de divertisment de consum) Profilul audienţelor (public naţional vs. public-ţintă limitat)

În realitate, aceste distincţii de principiu nu sunt întotdeauna şi nici integral realizate.

5) Concluzii

Politica de descentralizare promovată de guvernele europene a favorizat reducerea sprijinului statului şi orientarea televiziunilor de serviciu public către un regim apropiat de cel al televiziunilor comerciale

Evoluţiile recente din peisajul european al audiovizualului se caracterizează fie prin trecerea unor posturi de anvergură naţională din mainile statului în cele ale unor grupuri particulare (Franţa), fie prin dezvoltarea puterii şi prestigiului unor canale comerciale, care ajung să concureze postul naţional (Italia, Germania, Anglia)

Într-o lume modernă şi complexă, presa se poate dezvolta îndeplinind simultan mai multe roluri, fiind vorba de concretizarea de elemente variate din mai multe “teorii”.

6) În ţara noastră

Analizand situaţia din Romania postcomunistă M. Coman sesizează următoarele aspecte:

a. Audiovizualul naţional, publicaţiile culturale subvenţionate de diverse ministere îşi revendică apartenenţa la modelul serviciului public.

b. Produsele presei scrise şi posturile audiovizuale comerciale se ancorează în modelul liberal.

c. Puţine ziare controlate de unele partide şi unele publicaţii locale (de pildă, ale instituţiilor administrative) au componente care amintesc de caracteristicile modelului autoritarist.

d. Nici o instituţie mass-media serioasă nu se revendică de la modelul comunist.

VII. STATUTUL PROFESIONAL AL JURNALISTULUII. Mihai Coman (Introducere în sistemul mass-media)

Un câmp profesional eterogen.Obstacole în definirea profesiei de jurnalist.Profesie, profesionalism, profesionalizare.Jurnalişti şi non-jurnalişti.Fantasmele jurnalismului.

II. Un câmp profesional eterogen

Activităţile jurnalistice sunt fărâmiţate şi eterogene:

fiecare tip de canal generează o sumă de diferenţieri. apoi modalităţile specifice în fiecare instituţie de presă. tematica abordată constituiie o altă sursă de diferenţe. poziţia instituţiei aduce deosebiri importante.

III. Obstacole în definirea profesiei de jurnalist

În sinteză: activitatea jurnalistică este definită prin apartenenţa la o instituţie mass-media şi prin caracterul constant şi remunerat al activităţilor.

IV. Profesie, profesionalism, profesionalizare

Profesia:

este organizată în jurul unui corp sistematic de teorii privind cunoştinţele şi deprinderile de specialitate.

membrii profesiei beneficiază de “autonomie profesională”. profesia dezvoltă o “cultură profesională”, un ansamblu de

valori, simboluri şi norme comune. profesia este înclinată să “idealizeze” utilitatea ei socială. pentru membrii ei, profesia este o ocupaţie pe termen lung.

Profesionalizare: procesul lung de dobândire a atributelor specifice unei profesii.

V. Jurnalişti şi non-jurnalişti

Din perspectiva rolului pe care îl au în producţia jurnalistică, breasla tinde să-i excludă:

pe cei care nu îndeplinesc în mod permanent sarcini de tip jurnalistic.pe cei care fac parte din redacţii, dar oferă numai asistenţă tehnică.pe cei care mediază între produsul jurnalistic şi public.

VIII. FUNCTIILE MASS-MEDIA/FUNCTIILE SOCIO-CULTURALE

1.Observaţii preliminare

Cercetările arată că diferitele lucrări sau eseuri consacrate mijloacelor de comunicare în masă au condus la identificarea unor serii de funcţii ale acestora

Unii cercetători fac distincţia între funcţii – consecinţe favorabile menţinerii sistemului şi disfuncţii – consecinţe defavorabile

Dintre diverse teorii şi moduri de abordare, McQuail face distincţia între funcţii pentru societate: de informare, de corelare (socializare), de asigurare a continuităţii, de divertisment, de mobilizare şi funcţii pentru indivizi, luaţi în parte: de informare, de stabilire a identităţii personale, de integrare în societate, de divertisment (apud. M. Coman, op. cit., p. 110)

2.Funcţia de informare

1) Pe baza informaţiilor pe care le primesc prin mass-media, oamenii evaluează importanţa evenimentelor ce ar putea să-i

afecteze direct, anticipează unele tendinţe ale vieţii economice, sociale sau politice şi iat anumite decizii

2) Categoriile de informaţii primite prin mass-media sunt, după opinia specialiştilor, următoarele:

A.) Informaţiile generale:

Complexitatea fenomenelor din societatea modernă solicită un bagaj de cunoştinţe din ce în ce mai bogat şi mai subtil ce nu poate fi obţinut doar prin trăiri proprii sau prin contact direct

Prin urmare, un număr din ce în ce mai mare de oameni depind de mass-media pentru a stăpani, înţelege şi judeca lumea înconjurătoare

Saţietatea informaţională duce însă la o consecinţă neprevăzută a activităţii de informare a presei, şi anume tendinţa suprainformării de a crea pasivitate, denumită de doi sociologi (Lazarsfeld şi Merton) disfuncţia de narcotizare.

B.) Informaţii instrumentale

Se referă la informaţiile referitoare la programele cinematografelor şi teatrelor, la transport, starea vremii, la noutăţile din magazine, cotaţiile bursiere etc.

Graţie acestor ştiri, numite “instrumentale”, în cercetările de limbă engleză, sau “de serviciu”, în cele de limbă franceză, oamenii se orientează în “jungla” marilor oraşe, dobandind instrumentele informaţionale pe baza cărora îşi organizează viaţa de zi cu zi.

C.) Informaţia de prevenire

Dintre acestea deosebit de familiare şi de utile publicului larg sunt datele referitoare la starea vremii, dar şi prognozele economico-financiare, informaţiile privind prevenirea unor boli, a unor

incendii sau accidente, precum şi mesajele prin care oficialităţile anunţă schimbări sau perturbări în funcţionarea sistemelor sociale

În raport cu funcţia de informare ca disfuncţii pot apărea panica sau nepăsarea.

3.Funcţia de interpretare

Odată cu faptele, mass-media oferă şi o interpretare a acestora

Pana şi simplul gest de a selecta sau ignora o informaţie, din noianul de date ce asaltează zilnic o redacţie, implică o judecată de valoare şi un proces de interpretare a realului în funcţie de un ansamblu de norme, simboluri, reprezentări, principii etc.

La începuturile ei presa a fost dominată de exprimarea opiniilor

Presa modernă s-a construit pe baza unei convenţii, considerată de mulţi cercetători şi jurnalişti o regulă de aur a jurnalisticii: separarea prezentării evenimentelor de opiniile personale ale celor care le relatează

Respectarea cu stricteţe a acestei reguli caracterizează îndeosebi jurnalismul american şi englez.

Genuri jurnalistice de opinie: editorialul, comentariul, cronica, pamfletul, caricatura etc.

4.Funcţia de legătură

M. Coman consideră că prin consumul de produse mass-media “milioane de oameni se găsesc legaţi de nenumărate fire nevăzute: fiind expuşi constant aceloraşi mesaje, ei ajung să împărtăşească aceleaşi valori şi reprezentări culturale, să posede cunoştinţe asemănătoare, să gandească prin informaţii, idei, poveşti şi simboluri analoage”. (op.cit., p. 119)

Din acest punct de vedere, mulţi sociologi susţin că presa exercită

o acţiune de coagulare a societăţii. 5.Funcţia de culturalizare (educare)

Cercetările arată că mas-media se află într-o poziţie ambivalentă tocmai pentru că are puterea de a oferi numeroase modele de comportament: pe de o parte, este solicitată să exercite o acţiune educativă neutră (în sensul formării unor oameni informaţi, cultivaţi, conştienţi de poziţia şi răspunderile lor sociale), iar pe de altă parte, este curtată de grupuri de interese politice sau economice pentru resursele sale persuasive, pentru puterea de a influenţa comportamentul indivizilor

Se consideră că transmiterea valorilor prin intermediul mass-media contribuie la realizarea stabilităţii sociale şi la menţinerea în timp a structurilor culturale. (Ibid., p. 122)

6.Funcţia de divertisment

În societatea modernă, pe măsură ce timpul alocat muncii a scăzut şi timpul rămas la dispoziţia individului pentru orice fel de activitate a crescut, categorii tot mai largi ale populaţiei au început să folosească mass-media ca principal furnizor de bunuri destinate ocupării timpului liber.Consumul de divertisment nu răspunde numai dorinţei de relaxare, ci satisface şi nevoia omului de ascăpa de sub presiunea cotidianuluiRaţiunile comerciale au determinat privilegierea produselor orientate spre distracţie, ăn defavoarea celor ce vizează informaţia, educarea sau socializarea.

7.Concluzii

Acest aşa numit “proces de spectacularizare”, deşi este sever criticat de elita intelectuală, răspunde unei nevoi sociale de relaxare şi are avantajul de a mări accesibilitatea mesajelor respective.

IX. EFECTELE COMUNICĂRII DE MASĂ

1.Introducere

Analiza modului în care presa influenţează societatea a constituit una din preocupările majore ale cercetătorile din domeniu,

mass-media face parte din viaţa cotidiană, pe tot parcursul vieţii unui individ

Mass-media are o universalitate pe care nu o are nici o altă instituţie

Presa oferă un bagaj comun de idei şi imagini care depăşeşte barierele sociale şi geografice.

2.Efectele mass-media

După Denis McQuail mass-mdia poate acţiona asupra:o Indivizilor

o Grupurilor

o Instituţiilor

o Întregii societăţi

Mass-media poate afecta personalitatea umană în:o Dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre lume)

o Dimensiunea afectivă (crearea sau modificarea unor atitudini

şi sentimente)o Dimensiunea comportamentală (schimbări ale modului de

acţiune ale indivizilor şi fenomene de mobilizare socială).

3.Influenţa mass-media

Influenţa mass-media poate să conducă, la nivelul receptorilor individuali, la realizarea:

acordului, o identificării sau

o internalizării valorilor ori a sensurilor transmise prin presă.

4.Acordul

Defineşte acceptarea conştientă a influenţei unui mesaj

Adeziunea este:

critică,

nu durează, poate fi supusă reevaluărilor,

este conjuncturală şi

nu atinge structurile profunde ale personalităţii indivizilor în cauză.

5.Identificarea

Presupune asumarea valorilor promovate de sau prin sursa din mass-media şi duce la imitarea comportamentului promovat de acesta

Procesele de identificare sunt evidente în sfera consumului de divertisment, de pildă, tinerii se îmbracă asemeni vedetei preferate

Se încearcă fidelizarea audienţei, din raţiuni economice sau politice.

6.Internalizarea

Implică asimilarea valorilor, semnificaţiilor şi modelelor de comportament difuzate de mass-media şi topirea lor în valorile care constituie concepţia despre lume şi în modul de comportament al indivizilor

Prin acest fenomen se atinge maximul de eficacitate în acţiunea de influenţare, punctul terminus al acesteia

Exemple: consumul unui anumit produs în urma unei campanii publicitare, schimbarea orientării politice în urma unei campanii de persuasiune politică etc.

7.Forme de exercitare a influenţei prin mass-media

Studiile consacrate efectelor sunt deosebit de numeroase

Există diferite teorii în acest sens:

– teoriile efectelor puternice,

– teoriile efectelor limitate,

– teoriile efectelor slabe.

8.Teoriile efectelor puternice

Dintre teoriile majore se evidenţiază:

Modelul “stimul-răspuns”: relaţi dintre mesajele presei şi public este una de tip stimul-răspuns (numită şi one step flow, teoria glonţului magic)

Modelul “hegemonic”: clasele dominante îşi exprimă puterea nu atat prin măsuri represive, cat prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic

Modelul dependenţei: indivizii depind în mod diferit de mesajele presei în funcţie de variabilele socio-culturale prin care sunt definiţi şi de gradul în care au nevoie de informaţiile furnizate de mass-media

Modelul “spiralei tăcerii”: presa are o putere deosebită de a influenţa opiniile indivizilor. Puterea mass—media de a impune o anumită opinie poate conduce la crearea unei minorităţi tăcute (dacă grupurile care nu se regăsesc în discursul mediatic reprezintă categorii izolate) sau crearea unei majorităţi tăcute (dacă ideile unei minorităţi sunt susţinute de presă, iar majoritatea, marginalizată, se retrage alunecand pe pantele “spiralei tăcerii”).

9.Teoria efectelor limitate

Din această perspectivă influenţa mass-media nu mai apare ca una puternică şi totală, ci ca una determinată de o mulţime de factori conjuncturali

Modelul “fluxului în doi paşi”: mesajul presei este filtrat de un factor intermediar (liderul de opinie)

Modelul cultivării: privitorii care petrec multe ore pe zi în faţa televizorului au o concepţie despre lume dependentă, “cultivată” de concepţia distribuită de televiziune

Modelul “agendei” (agenda setting): mass-media funcţionează în calitate de “creatoare de agendă”, de făuritoare de “ordine de zi”, adică de priorităţi şi clasificări pentru indivizi consumatori de mass-media.

10.Teoriile efectelor slabe

Sunt studii ce evidenţiază autonomia relativă a publicului, au o atitudine antitetică faţă de sfera teoriilor precedente

1) Modelul “utilizări şi gratificaţii”: consumul mediatic este un act de utilizare, în funcţie de aşteptări, nevoi şi foloase presupuse. Nevoile satisfăcute de mas-media pot fi de natură cognitivă (dobandirea de informaţii), afectivă (dobandirea de experienţe emoţionale), socio-integrativă (întărirea relaţiei cu prietenii,vecinii, colegii de muncă etc.), personal –integrativă (întărirea încrederii în sine), scădere a tensiunii (escapismul)

2) Analiza receptării: de pildă, analiza receptării diferenţiate.