30. Care este diferenţa între bilanţ patrimonial şi bilanţ financiar?- bilanţ financiar (patrimonial) sau lichiditate - exigibilitate, are ca finalitate

descrierea(inventarierea) patrimoniului întreprinderii şi are meritul de a pune în evidenţă riscul de insolvabilitate al întreprinderii. Construcţia acestuia se face prin gruparea elementelor de activ după criteriul lichidităţii iar a celor din pasiv după criteriul exigibilităţii. Abordarea financiară se bazează pe ipoteza lichidării întreprinderii constuind subiect de interes pentru investitori şi creditori pentru că oferă informaţii privind capacitatea acesteia de a-şi achita datoriile.

Bilanţul financiar se construieşte prin transformarea bilanţului contabil din forma listă în forma cont, punând faţă în faţă activul cu pasivul şi retratarea elementelor de activ/pasiv pentru a elimina distorsiunile existente între realitatea prezentată în documentele de sinteză şi cea economico-financiară din activitatea întreprinderii. Din acest motiv, în activitatea practică de analiză, raţionamentul profesional va determina adăugarea/eliminarea anumitor elemente de corecţie aplicate diverselor poziţii din bilanţ.

31. Arătaţi semnificaţia indicatorului „Situaţia netă” pentru acţionari şi pentru investitori.Pentru acţionari, care îşi asumă un risc prin investirea capitalului lor în speranţa unor

beneficii viitoare, o valoare crescătoare a acestui indicator exprimă o stare de normalitate fiind consecinţa unei gestiuni sănătoase, a unui management eficace care a avut ca rezultat creşterea averii lor, în principal prin reinvestirea unei părţi din profitul net.

Pentru creditori, care îşi asumă un risc de insolvabilitate prin creditele acordate, de mărimea situaţiei nete (a activului realizabil la un moment dat) depinde posibilitatea acestora de a recupera, în caz de faliment, capitalul împrumutat.

Importanţa acestui indicator este subliniată de faptul că IAS 1 prevede la punctul 10(c) “Setul complet de situaţii financiare”, obligativitatea întocmirii Situaţiei modificării capitalurilor proprii, ca document ce reflectă valoarea reală a câştigului/pierderii generate de activităţile întreprinderii. De altfel în managementul financiar nord american, (Ezra Solomon) se apreciază că două sunt scopurile principale ale managementului financiar: (a) maximizarea profitului şi (b) maximizarea averii/bogăţiei sau a valorii nete, existând numeroase obiecţii ridicate împotriva maximizării profitului în favoarea maximizării bogăţiei ca scop al deciziilor financiare.

32. Semnificaţia conceptului de poziţie financiară şi arătaţi indicatorii caracteristici.Poziţia financiară a întreprinderii defineşte o anumită stare (fel, mod) în care se găseşte

întreprinderea din punct de vedere financiar, conferind acesteia capacitatea de reacţie la schimbările mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Este reflectată în principal prin bilanţ şi notele explicative.

În IAS 1 - Prezentarea situaţiilor financiare se face clar precizarea că situaţiile financiare au ca scop general trebuie să ofere o imagine fidelă a rezultatelor şi poziţiei financiare a unei societăţi la sfârşitul exerciţiului financiar, oferind informaţii utile unei categorii largi de utilizatori.

Poziţia financiară este descrisă de următoarele elemente: resursele economice pe care le controlează (activele), structura de finanţare (datoriile şi capitalurile proprii), şi o serie de indicatori economico – financiari importanţi (lichiditatea şi solvabilitatea).

33. La ce tip de analiză a bilanţului face referire „Analiza poziţiei financiare”Analiza poziţiei financiare se bazează pe datele din bilanţ şi se referă la: - situaţia netă;- analiza resurselor economice controlate de întreprindere, adică analiza activelor şi

datoriilor (analiza echilibrului financiar); - analiza structurii financiare a activelor, datoriilor şi capitalului;- analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii, exprimate prin ratele acestora;

- analiza gestiunii activelor şi datoriilor.

34. Explicaţi conceptul de echilibru financiar şi arătaţi regulile de finanţare pe care le evidenţiază.

Noţiunea de echilibru semnifică conform DEX o stare de armonie între elementele unui sistem iar în domeniul financiar aceasta înseamnă armonizarea resurselor cu nevoile.

Bilantul este principalul instrument de reflectare a echilibrului financiar, de evidenţiere materială a modului de echilibrare al capitalurilor propii şi împrumutate.

Echilibrul financiar al bilanţului contabil presupune un echilibru între cele două componente ale sistemului: utilizări (nevoi) şi resurse.

Pornind de la un anumit echilibru care trebuie să existe între durata unei operaţii de finanţat şi durata mijloacelor de finanţare corespunzătoare, bilanţul financiar pune în evidenţă două reguli principale ale finanţării, respectiv:

(1) nevoile permanente de alocare a fondurilor băneşti vor fi acoperite din capitaluri permanente, îndeosebi din capitaluri proprii,

(2) nevoile temporare vor fi, în mod normal, finanţate din resurse temporare.

35. Cum este conceput bilanţul pentru a răspunde necesităţilor analizei financiare?Pentru necesităţile de analiză financiară se are în vedere posibilitatea utilizării a

următoarelor tipuri de bilanţ:- bilanţ financiar (patrimonial) sau lichiditate - exigibilitate, are ca finalitate

descrierea(inventarierea) patrimoniului întreprinderii şi are meritul de a pune în evidenţă riscul de insolvabilitate al întreprinderii. Construcţia acestuia se face prin gruparea elementelor de activ după criteriul lichidităţii iar a celor din pasiv după criteriul exigibilităţii. Abordarea financiară se bazează pe ipoteza lichidării întreprinderii constuind subiect de interes pentru investitori şi creditori pentru că oferă informaţii privind capacitatea acesteia de a-şi achita datoriile.

- bilanţ funcţional sau economic, care regrupează posturile de bilanţ pe marile funcţiuni ale întreprinderii (investiţii, exploatare, trezorerie, finanţare) în scopul explicării funcţionării economice a întreprinderii. Abordarea funcţională se bazează pe ipoteza continuităţii activităţii şi prezintă interes pentru manageri fiind asociată unei analize interne.

Bilanţul financiar se construieşte prin transformarea bilanţului contabil din forma listă în forma cont, punând faţă în faţă activul cu pasivul şi retratarea elementelor de activ/pasiv pentru a elimina distorsiunile existente între realitatea prezentată în documentele de sinteză şi cea economico-financiară din activitatea întreprinderii. Din acest motiv, în activitatea practică de analiză, raţionamentul profesional va determina adăugarea/eliminarea anumitor elemente de corecţie aplicate diverselor poziţii din bilanţ.

Logica bilanţului financiar se bazează pe criteriul lichidităţii crescătoare a activului şi exigibilităţii crescătoare a pasivului.

36. Subliniaţi importanţa bilanţului financiar în analiza financiară Importanţa bilanţului financiar în analiza financiară decurge din faptul că serveşte la

determinarea marjei de securitate financiară prin intermediul fondului de rulment, care permite întreprinderii să facă faţă riscurilor pe termen scurt, garantând solvabilitatea acesteia.

37. Definiţi solvabilitatea şi arătaţi care sunt indicatorii ce permit aprecierea acesteia.Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă

obligaţiilor scadente care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operaţii curente a căror realizare condiţionează continuarea activităţii, fie din prelevări obligatorii.

Aprecierea capacităţii întreprinderii de a-şi regla în termen obligaţiile se apreciază nuanţat în funcţie de condiţiile concrete economico – financiare în care-şi desfăşoară activitatea. Astfel, o întreprindere poate avea dificultăţi temporare sau ocazionale, determinate de exemplu , de neacoperirea în

termen a unei creanţe sau a accelerării plăţilor într-o perioadă de creştere rapidă a activităţii. În acest caz, dificultăţile de plată apar că o expresie a unei neconcordanţe de moment, care nu pune în pericol echilibrele fundamentale şi nu afectează imaginea firmei.

Soluţii simple pot permite trecerea peste aceste dificultăţi şi reinstaurarea continuităţii plăţilor : obţinerea de termene suplimentare din partea furnizorilor, amânarea datoriilor financiare, obţinerea de împrumuturi pe termen scurt.

In aprecierea solvabilităţii se utilizează mai multe rate din structura pasivului ce caracterizează autonomia financiară şi îndatorarea întreprinderii1 (pct. 6.1.4.2)

Se adaugă acestora următoarele rate:Capacitatea de rambursare a datoriilor(Crd) care arată măsura în care sursele potenţiale

de autofinanţare degajate din activitatea întreprinderii pot acoperi datoriile totale.

Crd =

Nivelul optim se consideră a fi de 1,00 însă doar sub nivelul minim acceptabil de 0,33 întrepriderea se află în pericolul incapacităţii de plată. Capacitatea de rambursare a datoriilor cuprinde capacitatea brută de rambursare a datoriilor (Cbrd) şi capacitatea netă de rambursare a datoriilor (Cnrd). Capacitatea brută de rambursare a datoriilor (Cbrd) arată măsura în care sursele potenţiale de autofinanţare degajate din activitatea de exploatare a întreprinderii pot să acopere datoriile totale ale acesteia.

Cbrd =

Capacitatea netă de rambursare a datoriilor (Cnrd) arată măsura în care autofinanţarea netă poate acoperi datoriile totale ale întreprinderii. Practic, arată un raport între sursele proprii şi cele împrumutate sau atrase.

Cnrd =

Rata cheltuielilor financiare ( ) arată măsura în care cheltuielile financiare consumă numerar din acumulăriile brute ale activităţii de exploatare. =

Nivelul maxim acceptabil în raport cu EBE este de 0,6, depăşirea acestuia fiind un semnal că întreprinderea nu poate suporta costul îndatorării şi riscă pe termen lung să devină insolvabilă

Rata solvabilităţii generale Rata solvabilităţii generală (Rsg) arată măsura în care activele totale ale întreprinderii pot acoperi datoriile totale ale acesteia. Practic arată măsura în care datoriile pot fi acoperite pe seama activelor.

Rsg =

Nivelul minim acceptabil este de 1,66, însă valoarea normală ar fi de cel puţin 2,00.Raportul de solvabilitate generală (Rsg) mai arată ponderea activului contabil net

(negrevat de datorii – capital propriu) în total activ.

Rsg =

În cazul acestui indicator nivelul normal este de cel puţin 50% , însă se acceptă un nivel minim de 35%.

1 Silvia Petrescu, Op. Cit., pg. 239;

În acest caz, capitalul propriu (activul contabil net) constituie o garanţie a solvabilităţii întreprinderii, un nivel ridicat al acestuia permitând întreprinderii să aibă acces la împrumuturi. Rata solvabilităţii financiare Rata de solvabilitate financiară (Rsf) arată măsura în care activele totale ale întreprinderii pot acoperi datoriile financiare totale.

Rsf =

Pentru a se situa în afara pericolului incapacităţii de plată, întreprinderea trebuie să inregistreze un nivel minim acceptabil de 2,00

38. Definiţi lichiditatea şi arătaţi care sunt indicatorii ce permit aprecierea acesteia Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a faţă obligaţiilor pe termen scurt şi

reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilităţi (bani) fiind strâns legată de modul în care conducerea gestionează capitalul de lucru..

Lichiditatea se referă deci la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani, aceasta putând fi şi un criteriu de grupare a posturilor în bilanţ.

Bilanţul românesc sub formă verticală, legiferat prin O.M.F. nr. 94/ 20.02.2001, inspirat din norma contabilă internaţională I.A.S.1, “Prezentarea situaţiilor financiare”, oferă date şi informaţii în vederea determinării unor indicatori de lichiditate cum ar fi:

- Fondul de rulment;

- Lichiditatea generală (current ratio);

- Lichiditatea imediată (quick ratio).

39. Care sunt aspectele esenţiale pentru procesul decizional sub care poate fi analizat riscul de faliment?

Riscul de faliment poate fi analizat sub următoarele aspecte esenţiale pentru procesul decizional :• analiza statica a riscului de faliment pe baza bilanţului patrimonial ;• analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor ;• analiza funcţională a riscului de faliment ;• analiza strategică a riscului de faliment.

40. Ce cuprinde diagnosticul financiar, într-o abordare generală, pentru afacerile aflate în derulare?

Într-o abordare generală, pentru afacerile aflate în derulare, diagnosticul financiar cuprinde:

1. Un studiu al bilanţului, (static şi dinamic, pe orizontală şi pe verticală, fiecare punând în evidenţă corelaţii cu semnificaţii deosebite în aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii);

2. Un studiu al contului de rezultat pentru a studia performanţele degajate de întreprindere.

3. Analiza planului financiar pentru afacerile aflate atât la debut (cu rolul de a documenta, justifica şi convinge) cât şi pentru cele în derulare (în vederea unor noi investiţii).

41. Ce este bilanţul şi care este forma de prezentare a acestuia în ţara noastră conform OMFP 3055/2009?

Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ şi pasiv (mijloacele şi resursele) la închiderea exerciţiului şi în alte situaţii prevăzute de lege,

grupate după natură, destinaţie şi lichiditate, respectiv după natura, provenienţa şi exigibilitate. Elementele de pasiv vizează fondurile de care a beneficiat întreprinderea (capitalurile proprii ale asociaţiilor, provizioanele, datoriile de exploatare, financiare), iar cele de activ, utilizările acestor fonduri, cu titlu durabil (active imobilizate) şi cu titlu provizoriu şi ciclic (active circulante).

Potrivit OMFP 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, în România, formatul bilanţului este cel sub formă de listă;

42. Care sunt tipurile de bilanţ utilizate pentru necesităţile de analiză financiară?- bilanţ financiar (patrimonial) sau lichiditate - exigibilitate, are ca finalitate

descrierea(inventarierea) patrimoniului întreprinderii şi are meritul de a pune în evidenţă riscul de insolvabilitate al întreprinderii.

- bilanţ funcţional sau economic, care regrupează posturile de bilanţ pe marile funcţiuni ale întreprinderii (investiţii, exploatare, trezorerie, finanţare) în scopul explicării funcţionării economice a întreprinderii. Abordarea funcţională se bazează pe ipoteza continuităţii activităţii şi prezintă interes pentru manageri fiind asociată unei analize interne.

43. Care este setul de situaţii financiare care trebuie întocmite de întreprinderile din ţara noastră?

Un set complet de situaţii financiare include de regulă, un bilanţ, un cont de profit şi pierdere, o situaţie a modificărilor poziţiei financiare(care poate fi prezentată în diverse moduri: fie ca o situaţie a fluxurilor de trezorerie (situaţia fluxurilor de fonduri), fie sub formă de note şi alte situaţii explicative (parte integrantă a situaţiilor financiare). Pot fi incluse de asemenea, materiale şi informaţii suplimentare sau derivate care vin în completarea acestora

44. Enumeraţi şi prezentaţi ratele de structură ale activului patrimonialRata activelor imobilizate (RAi), calculată ca raport procentual între activele imobilizate şi

totalul bilanţului, reprezintă de fapt ponderea elementelor patrimoniale ce servesc întreprindea în mod permanent şi reflectă gradul de investire a capitalului în întreprindere şi gradul de imobilizare a activului.

a1) rata imobilizărilor corporale (Ric) calculată cu relaţia:

a2) Rata imobilizărilor financiare (Rif) care exprimă intensitatea legăturilor şi relaţiilor financiare pe care o firmă le-a stabilit cu alte unităţi, mai ales cu ocazia operaţiilor de creştere şi se calculează astfel:

Rata activelor circulante (RAc) reprezintă ponderea activelor circulante în totalul bilanţului şi se calculează cu relaţia:

b1) Rata stocurilor (Rsk)Rata stocurilor (Rsk) reflectă ponderea celor mai puţin lichide active circulante în total

active circulante:

b2) Rata creanţelor comerciale (RC)Gradul de lichiditate al creanţelor comerciale este mai mare decât cel al stocurilor.

b3) Rata disponibilităţilor băneşti şi a plasamentelor

Rata disponibilităţilor (RD,P) arată ponderea celor mai lichide active în totalul activelor circulante, reflectând gradul de lichiditate imediată a activelor curente.

şi în analitic, rata disponibilităţilor şi rata plasamentelor

45. Enumeraţi şi prezentaţi ratele de structură ale pasivului patrimoniala)Rata stabilităţii financiare (Rsf) reflectă legătura dintre capitalul permanent de care

firma dispune în mod stabil (pe o perioadă de cel puţin 1 an) şi patrimoniul total.

Valorile considerate normale sunt între 50% – 66% plasând întreprinderea într-o situaţie favorabilă şi evidenţiază caracterul permanent la finanţării ceea ce conferă o anumită siguranţă întreprinderii.

b)Rata autonomiei financiare globale (Rafg)Autonomia financiară exprimă aptitudinea întreprinderii de a face faţă angajamentelor

financiare, măsurându-se cu ajutorul unor rate care exprimă gradul de lichiditate – solvabilitate şi gradul de îndatorare.

b1) Rata autonomiei financiare la termen permite aprecierea mai precisă prin implicarea structurii capitalului permanent.

Se poate calcula după relaţiile:

(1)

Specialiştii apreciază că pentru asigurarea autonomiei financiare capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puţin jumătate din cel permanent. Deci: (0,5). Sub această limită firma se află într-o situaţie nefavorabilă în ceea ce priveşte riscul de insolvabilitate şi este afectată autonomia ei financiară.

c)Rata de îndatorare globală (Rig) măsoară ponderea datoriilor în patrimoniul firmei şi exprimă gradul de dependenţă a întreprinderii de resurse financiare provenite de la terţi:

(1) (66% după unii autori)

Cu cât valoarea acestui indicator este mai îndepărtată de 0,5 (0,66), cu atât creşte autonomia financiară a firmei, riscul de insolvabilitate este mic iar întreprinderea dispune încă de capacitate de îndatorare.

46. Explicaţi criteriul rentabilităţii în alegerea structurii financiareAtât capitalul propriu cât şi capitalul împrumutat comportă costuri. Capitalul propriu

costă dividende, capitalul împrumutat costă dobânzi. Diferenţa fundamentală dintre costul capitalului propriu şi cel al capitalului împrumutat rezidă în faptul că fondurile proprii nu sunt remunerate decât în cazul în care întreprinderea obţine profit în timp ce capitalul împrumutat trebuie remunerat, oricare ar fi rezultatele financiare ale întreprinderii.

O întreprindere puternic îndatorată va avea sistematic cheltuieli financiare mari ceea ce-i afectează profitabilitatea şi-i micşorează posibilităţile de autofinanţare.

Prin urmare, întreprinderea respectivă va trebui să recurgă la noi credite pentru a-şi acoperi nevoile de finanţare care la rândul lor vor contribui la creşterea cheltuielilor financiare.

Dacă întreprinderea e rentabilă, adică dacă rata rentabilităţii e mai mare decât rata dobânzii, se poate şi e de dorit, apelarea la credite în opoziţie cu alternativa de a aştepta să se formeze treptat fonduri proprii pentru finanţarea unui proiect.

47. Enumeraţi şi prezentaţi indicatorii ce caracterizează echilibrul financiar pe termen lung şi echilibrul financiar pe termen scurt

Indicatorii absoluţi ai echilibrului financiar sunt:(1) Fondul de rulment (FR)(2) Necesarul de fond de rulment (NFR)(3) Trezoreria (T)Fondul de rulment reprezintă acea parte a capitalului permanent destinată şi utilizată

pentru finanţarea activităţii curente de exploatare. Practic, când sursele permanente sunt mai mari decât necesităţile permanente de alocare a fondurilor băneşti, întreprinderea dispune de un fond de rulment (FR).

FR = Capitaluri Permanente - Nevoi permanente (Active imobilizate nete)Pornind de la un anumit echilibru care trebuie să existe între nevoile temporare şi

resursele temporare, bilanţul patrimonial pune în evidenţă un alt indicator de echilibru financiar denumit nevoia de fond de rulment (NFR), ca indicator privind necesarul de finanţare a activului circulant.

Acest indicator arată mărimea activelor curente (mai puţin disponibilităţile) ce trebuie finanţate din fondul de rulment, permiţând urmărirea echilibrului curent prin compararea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare cu datoriile aferente exploatării(fără credite de trezorerie), fiind legat de decalajul între încasări şi plăţi. Cu alte cuvinte, necesarul de fond de rulment exprimă un decalaj între fluxuri şi se determină ca diferenţă între utilizări şi resurse, diferenţă ce corespunde acelei părţi necesare pentru ciclul de exploatare care nu a fost finanţată de resursele generate de acest ciclu şi trebuie acoperită de finanţări complementare (fond de rulment sau credite bancare pe termen scurt)

NFR = Nevoi temporare – Resurse temporare În cadrul analizei patrimoniale, diferenţa dintre fondul de rulment financiar şi nevoia de

fond de rulment reprezintă trezoreria netă (TN).1. TN = Fond de rulment – Nevoia de fond de rulment2. TN = Active de trezorerie – Pasive de trezorerieActive de trezorerie: disponibilităţi (casă, conturi bancare), valori mobiliare de plasament

(clasa 5) Pasive de trezorerie: credite pe termen scurt (linii de finanţare deschise), soldurile creditoare al conturilor la bănci

48. Prezentaţi (pe scurt) sistemul de factori care acţionează asupra structurii patrimoniale a firmei.

1. Factorii legaţi de natura activităţii (intensitatea capitalizării, durata de viaţă a imobilizărilor, viteza de depreciere a acestora) se reflectă în structura activelor, în primul rând în ponderea imobilizărilor corporale.

2. Natura relaţiilor cu partenerii externi. Practicile acestora în materie de livrări, condiţiile de plată pe care le aplică de obicei influenţează asupra ponderii stocurilor şi creditului furnizori.

3. Mărimea firmei, ca factor de influenţă, se reflectă atât în structura financiară cât şi în structura activelor. Astfel, rata de îndatorare creşte o dată cu creşterea dimensiunii firmei în sectorul industrial, construcţii de locuinţe, agricultură, chiar şi turism, această relaţie fiind puţin pregnantă în comerţul cu amănuntul, cu ridicata, în alimentaţia publică.

4. Opţiunile tactice şi strategice ale firmei respective, au o mare influenţă asupra structurii financiare a firmei, analiza financiară evidenţiind aspectele privind nevoile de finanţare, capacitatea de finanţare, situaţia trezoreriei etc

5. Factorii conjuncturali (economici, sociali, juridici, legislativi), a căror acţiune este orientată preponderent asupra activelor circulante. Astfel, o reducere temporară a activităţii, generată de factori conjuncturali sau sezonieri se va reflecta într-o creştere a stocurilor. Evoluţia favorabilă a costurilor de aprovizionare pe piaţă poate să conducă la

un suprastocaj tranzitoriu, după cum o diminuare a ratei dobânzilor pe piaţa creditelor poate conduce la creşterea ponderii datoriilor în totalul pasivului cu modificări corespunzătoare în activ etc.

49. Ce tip de informaţii furnizează indicatorii de gestiune?O categorie aparte de indicatori utilizaţi în analiza financiară sunt indicatorii de gestiune

(de activitate) care furnizează informaţii cu privire la: - viteza de intrare sau de ieşire a fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii; - capacitatea întreprinderii de a controla capitalul circulant şi activităţile comerciale de

bază ale sale; - viteza de rotaţie a stocurilor (rulajul stocurilor) - aproximează de cîte ori stocul a fost

rulat de-a lungul exerciţiului financiar

50. Prezentaţi indicatorii prin intermediul cărora se măsoară viteza de circulaţie (rotaţie)Măsurarea vitezei de circulaţie (rotaţie) se realizează cu ajutorul a doi indicatori:

- numărul de rotaţii (Nr) care arată de câte ori se roteşte elementul de activ (A) sau pasiv (P), pentru realizarea volumului desfacerilor(cifrei de afaceri) (Ca) în perioada de gestiune:

Cu cât numărul de rotaţii este mai mare, cu atât activitatea este mai eficientă, deoarece, cu acelaşi volum de active circulante (capitaluri), se poate realiza un volum mai mare de desfacere de mărfuri/produse şi un profit mai mare.

Această relaţie arată, în acelaşi timp, randamentul/eficienţa utilizării activului/pasivului exprimând mărimea cifrei de afaceri generată de fiecare leu investit.

- durata în zile a unei rotaţii (Dz), care arată durata medie în care elementul analizat parcurge întreg ciclul economic şi reapare în forma bănească iniţială:

T= perioada de gestiune pentru care se face analiza, exprimându-se în numărul de zile calendaristice ale perioadei respective (lună, trimestru, an).

Viteza de rotaţie va fi mai accelerată atunci când numărul de rotaţii va fi mare şi numărul de zile mai redus.

51. Arătaţi semnificaţia indicatorului „Viteza de rotaţie a activului”Creşterea vitezei de rotaţie a activului semnifică creşterea gradului de lichiditate a

acestuia (reducerea duratei de recuperare sub formă bănească), îmbunătăţirea structurii activelor în corelaţie cu specificul activităţii.

Reducerea vitezei de rotaţie are ca efect principal creşterea gradului de imobilizare a activelor. Aceste efecte sunt valabile atât pentru activele imobilizate cât şi pentru cele circulante.

52. Arătaţi semnificaţia indicatorului „Viteza de rotaţie a pasivului”Viteza de rotaţie a capitalurilor arată numărul de utilizări ale capitalului propriu, modul

de fructificare a resurselor permanente sau arată numărul de refaceri a surselor împrumutate şi atrase pe seama cifrei de afaceri într-o perioadă de gestiune, respectiv numărul de zile necesar pentru restituirea datoriilor pe seama cifrei de afaceri.

53. Definiţi Capacitatea de autofinanţare şi Autofinanţarea

Capacitatea de autofinanţare (sursă internă de finanţare a dezvoltării) a întreprinderii reprezintă surplusul monetar generat de activitatea acesteia şi reflectă potenţialul financiar de creştere economică a întreprinderii, respectiv sursa internă de finanţare generată din activitatea industrială şi comercială a acesteia.

Autofinanţarea constituie o sursă internă destinată acoperirii nevoilor de finanţare ale exerciţiului viitor, expresie a bogăţiei create de întreprindere. Ea este determinată de creşterea surselor obţinute din propria activitate a întreprinderii şi care vor rămâne în mod permanent la dispoziţia acesteia pentru finanţarea activităţii viitoare.

54. Care sunt treptele care se disting în analiza autofinanţării?

În analiza autofinanţării distingem trei trepte: minimă, de menţinere şi de dezvoltare. Autofinanţarea minimă cuprinde suma amortizării şi are rolul de a permite menţinerea

capacităţii întreprinderii. Datorită inflaţiei şi evoluţiei tehnologice, autofinanţarea minimă nu este suficientă pentru reînnoirea imobilizărilor necesare, păstrării capacităţilor de producţie existente;

Autofinanţarea de menţinere include sursele care vor asigura în viitor acoperirea cheltuielilor necesare menţinerii potenţialului productiv şi, respectiv, pentru reînnoirea imobilizărilor şi acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele izvoare de formare ale autofinanţării de menţinere sunt: amortizările normale (ce corespund pierderii reale din valoarea imobilizărilor) şi provizioanele;

Autofinanţarea de dezvoltare cuprinde, pe lângă cea de menţinere, o parte din rezultatul exerciţiului, astfel încât să permită modernizarea şi creşterea capacităţilor de producţie.

55. Care sunt metodele (simple) de previzionare a cifrei de afaceri utilizate în practică?Ca metode (simple) de previzionare a cifrei de afaceri sunt utilizate în practică:a) Analiza dimensiunii pieţei prin : analiza nevoilor clienţilor, numărul cumpărătorilor

potenţiali, posibilitatea de a stabili legături pe termen lung cu aceştia, frecvenţa şi mărimea comenzilor, cota de piaţă pe care o veţi deţine; analiza caracteristicilor produsului, a dinamicii pieţei şi a strategiilor concurenţilor funcţie de care poate fi ajustată politica de preţuri. Dacă firma este vulnerabilă la un atac din partea concurenţei sau la o schimbare bruscă în preferinţele consumatorilor este indicat a verifica dacă există capacitatea de a depăşi astfel de situaţii.

b) estimarea de către fiecare agent de vânzări a cifrei de afaceri posibil de obţinut pe zona sa şi cumularea acestor valori;

c) determinarea trendului cifrei de afaceri a firmei în ultimii ani şi a trendului industriei respective, care prin agregare dă posibilitatea obţinerii cifrei de afaceri previzionate;

d) luarea în considerare numai a vânzărilor din ultimul an şi majorarea/micşorarea acestora cu un anumit procent, funcţie de percepţiile referitoare la perioada următoare.