CARACTERISTICI SI CLASIFICARI ALE DEFICIENTEI MINTALE. ELEMENTE DE EVALUARE A ACESTEIAPsihologie psihiatrie+ Font mai mare|- Font mai mic

CARACTERISTICI SI CLASIFICARI ALE DEFICIENTEI MINTALE. ELEMENTE DE EVALUARE A ACESTEIA.In lucrarea Psihopedagogia dezvoltarii scolarilor cu handicap (Bucuresti, EDP - RA, 1999) aratam ca intarzierile in dezvoltare - adica una dintre cele mai generale si mai cunoscute caracteristici ale copiilor cu deficienta mintala - se manifesta din primii ani de viata, implicand o serie de fenomene aparte. Printre aceste fenomene, se numara si intarzierea debuturilor specifice micii copilarii: aparitia ganguritului, a primelor cuvinte, a primilor pasi etc.Foarte adesea, asemenea intarzieri ale debuturilor in dezvoltarea biopsihica a copiilor cu deficienta mintala sunt mentionate in fisele lor de anamneza intocmite la comisia de specialitate, unde copiii sunt adusi pentru expertiza diagnostica.1. Intarzierea in dezvoltarea limbajuluiAparitia si dezvoltarea, cu intarziere, a limbajului, precum si dificultatile mai mult sau mai putin accentuate in procesul comunicarii verbale, reprezinta fenomene caracteristice pentru marea majoritate a deficientilor mintal, cele mai multe dintre definitiile sau descrierile acestei deficiente facand referiri exprese la fenomenele de intarziere si afectare ale limbajului.Reamintim, spre exemplu, cunoscuta afirmatie pe care o faceau, inca la inceputul secolului al XX-lea, A. Binet si Th. Simon (1908), dupa care idiotul (deficientul mintal profund) nu poate comunica prin limbaj verbal, in timp ce imbecilul (deficientul sever) comunica la nivel elementar prin vorbire orala, dar este incapabil sa comunice prin limbaj scris.Reluand, mai tarziu, aceasta idee si prezentand-o in perspectiva piagetiana, B. Inhelder (1963) considera ca, deoarece nu depaseste, nici la maturitate, nivelul senzorio-motor al inteligentei, idiotul nu poate comunica cu cei din jurul sau prin limbaj oral, pe cand imbecilul reuseste comunicarea orala elementara, nu insa si comunicarea prin scris.La randul sau, J.B. Carrol (1979) arata ca intarzierea in dezvoltarea limbajului la deficientii mintal este direct proportionala cu gravitatea deficitului intelectual si se manifesta de timpuriu. Invocand rezultatele unor investigatii in care au fost cuprinsi copii cu debilitate mintala, autorul mentioneaza aparitia la acestia a ganguritului abia in jurul varstei de 20 de luni (fata de numai 4 luni, in mod obisnuit), a primelor cuvinte in jurul varstei de 34 de luni (fata de 12 luni la copilul normal), iar folosirea primelor propozitii legate, in jurul varstei de 89 de luni, deci la 7 ani si jumatate (fata de numai 20 de luni in mod obisnuit).Intarzierile in dezvoltarea limbajului, la deficientii mintal, se vor manifesta, desigur, si mai evident la nivelul varstei scolare, daca intre timp nu va fi fost initiat un program adecvat de terapie logopedica. De asemenea, aceste intarzieri vor fi insotite si de altele, cum sunt intarzierile in dezvoltarea psihomotorie, in dezvoltarea capacitatii de orientare etc. Dar faptul ca, printre celelalte fenomene de intarziere ale copiilor cu deficienta mintala, sunt amintite mai ales intarzierile in dezvoltarea limbajului isi gaseste explicatia in legatura indisolubila dintre vorbire, ca mijloc de comunicare usor accesibil observatiei nemijlocite a cercetatorilor, si celelalte procese psihice, in primul rand procesele gandirii, ale caror calitati si defecte le exteriorizeaza (86, p.64).In literatura psihopedagogica se subliniaza, insa, si fenomenul invers, adica cel normal, cand, in procesul dezvoltarii marii majoritati a copiilor obisnuiti nu se constata intarzieri semnificative. De exemplu, G. Heuyer (1961) considera ca un copil care incepe sa mearga la un an si pronunta primele cuvinte tot cam la aceeasi varsta, iar pe la 18 luni incepe sa lege propozitii, va fi, fara indoiala - daca un accident nu va interveni pe parcurs - un copil cu dezvoltare mintala normala (dupa 67, p.93).2. Intarzierea in dezvoltarea intelectualaIn contextul manifestarilor de intarziere, pe care le intalnim la deficientii mintal, cea mai evidenta si constanta este, desigur, intarzierea in dezvoltarea intelectuala, pe fondul careia se reliefeaza accentuat dificultatile intampinate in procesul cognitiv, datorita, mai ales, scaderii capacitatii de abstractizare si generalizare - adica simptomului central al sindromului oligofrenic (dupa M.S. Pevzner, 1950), diminuarii rolului reglator al limbajului (dupa A. R. Luria, 1960) etc.2.1. Dupa elaborarea de catre A. Binet si Th. Simon (1908) a cunoscutului test de inteligenta, testul B.S. - etalonat, dupa cum se stie, si la noi, in al patrulea deceniu al secolului al XX-lea - clasificarea deficientilor mintal dupa criteriul deficitului intelectual, inclusiv dupa gradul intarzierii in dezvoltarea mintala, s-a facut mai ales prin procedee psihometrice.Pornindu-se de la rezultatele testarilor efectuate si calculandu-se etatea (varsta) mintala - prescurtat E.M. - a subiectilor investigati, s-a ajuns la concluzia ca deficientul mintal profund (idiotul) nu depaseste (la maturitate) nivelul exprimat printr-o E.M. de 2-3 ani, plafonandu-se la acest nivel de dezvoltare mintala, deficientul sever -printr-o E.M de aproximativ 7 ani, nivel mintal la care si el se plafoneaza, iar deficientul usor (debilul mintal propriu-zis) - printr-o E.M de maxim 9-10 ani (dupa 103, p. 13).Desigur, etatea mintala reprezinta o apreciere conventionala si aproximativa a nivelului de dezvoltare intelectuala, dar ea nu urmareste altceva, decat sa sugereze gradul eventual de intarziere intelectuala, de egalitate sau de avans al copilului investigat, in raport cu valorile medii ale inteligentei tuturor copiilor de aceeasi varsta. In aceasta acceptiune, de exemplu, un copil de 10 ani varsta reala (cronologica), situat la limita de sus a deficientei mintale usoare (adica a debilitatii mintale), deci la nivelul obisnuit al unui copil de 7 ani, va avea o intarziere in dezvoltarea intelectuala de circa 3 ani.Daca, insa, el se va afla la nivelul unui copil obisnuit de 5 ani, situandu-se, astfel, la limita de jos a debilitatii mintale, atunci intarzierea sa in dezvoltarea intelectuala, fata de propria varsta cronologica, va fi de 5 ani. Prin urmare, intarzierea intelectuala a copiilor cu debilitate mintala, avand varsta cronologica de 10 ani, este cuprinsa intre 3 si 5 ani.Mergand pe linia acelorasi calcule, vom constata ca intarzierea celor cu deficienta mintala severa, tot la varsta cronologica de 10 ani, va fi de aproximativ 5-7 ani, iar intarzierea celor cu deficienta mintala profunda va fi mai mare de 7 ani, adica foarte accentuata. Este evident ca, la nivelul varstei cronologice de 10 ani, o intarziere de un an (maxim doi) trebuie considerata in limitele normalului, ca si situarea la nivelul mediu sau cu un avans de 1-2 ani. Un avans de peste 2-3 ani reprezinta o dotare intelectuala superioara.2.2. Conceptul devarsta (etate) mintalase refera, insa, asa cum am mai mentionat, doar la gradul de avans sau de intarziere, pe care-l inregistreaza copilul, in momentul dat al investigatiei psiho-metrice, comparativ cu nivelul mediu al copiilor de aceeasi varsta cronologica. Pentru aprecierea capacitatii intelectuale a copilului investigat, in psihometrie a fost introdus calculul coeficientului intelectual - prescurtat C.I. (sau I.Q. dupa denumirea engleza) - pe baza stabilirii raportului intre varsta mintala si varsta cronologica (reala). Dupa cum sublinia R.Zazzo (1969, trad. 1979), coeficientul intelectual reda indirect raportul dintre ritmul de dezvoltare al unui individ si ritmul mediu de dezvoltare a propriei grupe de varsta' (135, p.23). El se calculeaza pe baza formulei:

Folosind aceasta formula, de exemplu, in cazul concret al unui copil de 10 ani (adica 120 de luni), dar cu un nivel mintal echivalent varstei de 8 ani (adica 96 de luni), vom calcula astfel:C.I. = 96/120*100=0,8*100=80Prin urmare, copilul respectiv are un C.I. = 80, acesta situandu-l in zona intelectului de granita dintre deficienta mintala propriu-zisa si starea de normalitate.Dupa cum se stie, conform clasificarii clasice pe baza de C.I. -clasificare pe care o reproducem dupa M. Rosea (1967) - idiotul nu depaseste coeficientul intelectual de 20-25, iar imbecilul pe cel de 50. Debilitatea mintala ar cuprinde C.I. intre 50 si 70. intre 70 si 85-90 se cuprind copiii cu intelect de granita (103, p. 14).Exista insa si alte numeroase clasificari pe baza de C.L, ale gradelor deficientei mintale, mai mult sau mai putin diferite de la un autor la altul, in cele ce urmeaza, vom prezenta doar cateva dintre aceste clasificari, nu inainte insa de a face o precizare. Formula de calcul a coeficientului intelectual, prezentata mai sus, se foloseste numai in cazul testelor de inteligenta de tip B.S., prin care mai intai se stabileste gradul intarzierii (sau al avansului), exprimat intr-o varsta mintala. Anumiti specialisti considera insa ca acest concept este unilateral, deoarece se bazeaza doar pe aprecierea gradului de intarziere in dezvoltarea intelectuala, fara a lua in considerare si alte diferente ce exista intre copiii de aceeasi varsta mintala (comparati intre ei). Pornind de la aceste considerente, psihologul american D. Wechsler (1974) a imaginat un alt mod de a aprecia nivelul intelectual al copilului, analizand rezultatele obtinute de acesta la un anume test de inteligenta (de exemplu, testul Wechsler - WISC) si calculand deviatia standard, fata de media rezultatelor obtinute la acelasi test, aplicat pe un esantion reprezentativ de subiecti de aceeasi varsta cronologica.3. Clasificari psihometriceDeficienta mintala severa (numita, traditional imbecilitate) si, cu atat mai mult, deficienta profunda (numita, traditional idiotie) sunt grade ale deficientei mintale, care se recunosc, adesea, chiar din primii ani de viata, atat datorita prezentei unor anomalii usor de observat in dezvoltarea anatomo-fiziologica a organismului, cat si datorita unor intarzieri evidente de timpuriu in evolutia psihica. Fata de acestia, copiii cu deficienta mintala usoara (debilii mintal) pot trece neobservati pana la debutul scolar, mai ales atunci cand familiile lor le ofera conditii optime de trai si de educatie in anii micii copilarii. Insuficientele acestor copii, mai ales in planul dezvoltarii intelectuale, vor deveni observabile mai tarziu, dupa debutul scolar, manifestandu-se, frecvent, printr-o capacitate scazuta de abstractizare si generalizare, dar si prin alte insuficiente, care fac dificila activitatea de invatare.3.1. Dupa cum subliniau chiarA Binet si Th. Simon (1905),Omul anormalnu se evidentiaza neaparat si constant printr-un ansamblu de tare anatomice evidente. Particularitatile fiziologice ale idiotului si ale imbecilului, la care se refera tratatele clasice, nu sunt descrise intotdeauna exact, iar daca sunt, ele nu se aplica la fel si debililor, care constituie numarul cel mai mare. Pe debil trebuie sa stii sa-l recunosti in scoala, atunci cand este confundat cu copiii normali (6, p.231). Tot A. Binet si Th. Simon subliniau si caracterul conventional al impartirii deficientilor mintal in sub-categorii pe scara gravitatii insuficientelor mintale, aceasta impartire fiind in stransa legatura cu conditiile concrete si cu cerintele sociale existente la un moment dat: Dupa cum pot fi descrise zece sau chiar douazeci de culori, tot astfel pot fi descrise cinci, zece, douazeci sau mai multe grade diferite de inferioritate intelectuala. Orice serie continua permite un numar infinit de impartiri. Dar necesitatile practicii cer ca acest numar sa fie restrans Prin urmare, simple ratiuni de convenienta ne determina sa adoptam o diviziune in trei parti a inferioritatii intelectuale. Ramane de vazut unde vom aseza limitele care separa pe idiot de imbecil, pe imbecil de debil si, in sfarsit, pe debil de normal (6, p. 300).3.2.Scara clasica Terman-Merill- pentru aprecierea comparativa a rezultatelor obtinute la teste de tip B.S. si pentru ierarhizarea subiectilor investigati pe niveluri de inteligenta - una dintre primele si cele mai raspandite scari in psihometrie - stabileste limitele respective, astfel:

Varianta scarii Terman-Merill, adaptata pentru conditiile tarii noastre din prima jumatate a secolului al XX-lea, de catre Institutul de Psihotehnica din Cluj, sub conducerea lui Fl. Stefanescu-Goanga, a fost publicata in anul 1930, deAl. Roscasi arata astfel:

In aceasta prima scara de inteligenta adaptata la noi, termenul debili mintal este utilizat, dupa cum se vede, in sensul generic de deficienti mintal, iar cel de inapoiati mintali desemneaza cazurile aflate la limita dintre debilitatea propriu-zisa si starea de normalitate, adica desemneaza intelectul de granita sau cazurile liminare, printre care autorul citat delimiteaza marginitii si prostii.3.3. Dupa aproape patru decenii, facand o retrospectiva asupra principalelor clasificari ale nivelurilor de inteligenta si formuland acea clasificare a gradelor de deficienta mintala, pe care am amintit-o mai sus,Mariana Rosca (1967)stabileste limitele dintre gradele respective cu o anumita aproximatie. De exemplu, ea situeazalimita dintre idiotie si imbecilitate laC.I. = 20 - 25, iar limita dintre cazurile de granita si normalitate la C.I. = 85 - 90.Intr-un mod similar procedeaza, de altfel, si alti autori, printre careJ. de Ajuriaguerra (1971),in viziunea acestuia,idiotia ajungand pana la C.I. = 20 - 25, imbecilitatea pana la C.I. = 40 - 50, iar debilitatea - pana la aproximativ C.I. = 75.R. Zazzo (1979) precizeaza, in acest sens, ca, atunci cand recurgem la tehnici psihometrice in aprecierea capacitatilor mintale ale unor subiecti, este mai prudent sa nu ne referim la anumite limite precise, ci lazone de limita, admitand o aproximatie de pana la cinci puncte ale C.I., in ambele sensuri. Dupa autorul citat, coeficientul intelectual nu trebuie considerat ca exprima o dimensiune sau o expresie metrica fixa a capacitatilor mintale, ci raportul intre doua viteze de crestere, exprimate in unitati de varsta - viteza dezvoltarii mintale a individului luat in considerare si viteza dezvoltarii mintale medii a grupei de varsta a acestui individ (135, p. 22).Schimbarile ce s-au petrecut in conditiile sociale concrete din intreaga lume in ultimele decenii, indeosebi cresterea semnificativa a nivelului de continut al invatamantului primar - in raport cu cerintele aceluiasi invatamant din primele decenii ale secolului al XX-lea (cand, dupa cum am vazut, a luat nastere si s-a raspandit scara metrica a inteligentei, bazata pe teste de tip B.S.) - s-au reflectat atat asupra numarului de subdiviziuni, in care se considera utila subimpartirea deficientei mintale pe scara gravitatii, cat si asupra limitelor intre care se considera a fi cuprinse fiecare din aceste sub-diviziuni, in primul rand debilitatea mintala.De pilda,M. Chivapropune fixarea limitelor debilitatii mintale intreC.I. = 45-75(13, p. 256), In dorinta evidenta de a asigura acea aproximatie propusa deR.Zazzo,de cinci puncte in ambele sensuri, in raport cu limitele traditionale aleC.I. = 50 - 70.De asemenea, pe baza unor cercetari desfasurate in Franta, Departamentul Populatiei si Asistentei Sociale din aceasta tara stabileste, printr-o circulara din 1963, laC.I. = 80 limita superioaraa sub-categoriei de handicap mintal, care trebuie sa beneficieze de un invatamant diferentiat in clase de perfectionare. Totodata, s-a stabilit o impartire a gradelor deficientei mintale in patru trepte si utilizarea unor denumiri presupuse a fi mai putin traumatizante (dupa 62, p. 10).

Clasificari asemanatoare, dar cu unele diferente in ceea ce priveste limitele subcategoriilor deficientei mintale, pot fi intalnite si in alte lucrari. De exemplu,J.Besson (Elvetia, 1969)prezinta urmatoarea schema de clasificare:Categoria de deficienta mintalaCatul intelectualNivelul mintal ce poate fi atins la varsta adulta

1. Inteligenta subnormala80 - 10011 14 ani

2. Debilitate mintala usoara60 808 11 ani

3. Debilitate mintala medie40 607 8 ani

4. Debilitate mintala profunda20 403 7 ani

5. Debilitate mintala grava0 200 2 ani

Autorul citat considera ca intre 3 % si 7 % din numarul total de copiii de varsta scolara prezinta diferite grade ale insuficientei mintale; la randul lor, 75 % dintre acestia apartin subcategoriilor 1, 2 si 3 mentionate in tabel, 20 % - subcategoriei 4, iar 5 % - subcategoriei 5 (5, p. 77).Ratiunea clasificarilor prezentate, avand si ele, desigur, un caracter conventional, se gaseste, mai ales, in asigurarea unui criteriu cat de cat obiectiv, pentru abordarea diferentiata a deficientului mintal in procesul de recuperare.3.4 intr-o cercetare desfasurata in urma cu peste doua decenii, ale carei rezultate le-am prezentat mai pe larg intr-o alta lucrare (84, p. 73-100), am constatat si noi urmatoarea situatie referitoare la coeficientul intelectual al unor elevi din mai multe scoli speciale (ajutatoare): dintr-un total de 360 elevi investigati, care aveau stabilit prin comisia de selectie si orientare scolara diagnosticul de debilitate mintala (mentionat intr-o adeverinta speciala, pe baza careia s-a facut inscrierea in scoala ajutatoare), 40,8 % aveau, de fapt, un coeficient intelectual ce depasea limita superioara traditionala a debilitatii mintale, respectiv, C.I. = 70. Am constatat aceasta situatie, re-testand copiii respectivi cu testul de inteligenta 1-1 (W.F. Dearborn), adaptat si etalonat pentru conditiile concrete ale tarii noastre de G. Bontila (1971).Pe baza constatarii mentionate si a corelarii datelor psihometrice obtinute cu alti parametri de apreciere, am ajuns la parerea ca, pentru etapa data de dezvoltare a subsistemului educatiei speciale de la noi, s-ar putea dovedi utila urmatoarea grupare a cazurilor de deficienta mintala in raport cu gravitatea:deficienta mintala profunda - notiune echivalenta termenului traditional de idiot (C.I.