UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA”, IAŞI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE ŞI GEOLOGIE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ

ÎN VEDEREA OBŢINERII GRADULUI DIDACTIC I ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC :

LECTOR UNIV. DR. CIPRIAN MĂRGĂRINT

CANDIDAT

PROF. PÎNZARU NECULAI

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MICLEŞTI

JUDEŢUL VASLUI

SESIUNEA 2012

1

UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA”, IAŞI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE ŞI GEOLOGIE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

INFLUENŢA FACTORILOR FIZICO-GEOGRAFICI

ASUPRA MODULUI DE UTILIZARE A TERENURILOR

PE TERITORIUL COMUNEI MICLEŞTI (JUDEŢUL VASLUI)

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC :

LECTOR UNIV. DR. CIPRIAN MĂRGĂRINT

CANDIDAT

PROF. PÎNZARU NECULAI

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MICLEŞTI

JUDEŢUL VASLUI

SESIUNEA 2012

CUPRINS

Capitolul I

INTRODUCERE………………………………………………………………………………..…….6

2

I.1 Aşezarea geografică şi limitele comunei Micleşti………………………………………………..6

I.1.1 Poziţia matematică……………………………………………………………..…………6

I.1.2 Poziţia faţă de unităţile naturale………………………………………………..…………6

I.1.3 Poziţia faţă de căile de comunicaţie…………………………………………………..…..8

I.1.4 Poziţia în cadrul sistemului administrativ din zonă……………………………..………..8

I.1.5 Poziţia faţă de centrele urbane…………………………………………….………..……..8

I.2 Scurt istoric al cercetărilor geografice……………………………………………………………9

I.3 Metodologia folosită pentru realizarea studiului……………………………………………….12

I.4 Scopul şi utilitatea lucrării……………………………………………………………………….13

I.5 Fondul funciar al comunei Micleşti. Categorii de folosinţă a terenurilor…………………….14

Capitolul II

FACTORII FIZICO-GEOGRAFICI ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA MODULUI DE

UTILIZARE A TERENURILOR……………………………………………………….………….17

II.1 Alcătuirea geologică şi evoluţia paleogeografică………………………………...……………17

II.1.1 Influenţa componentei geologice asupra modului de utilizare a terenurilor……...…….21

II.2 Relieful……………………………………………………………………………..…………….22

II.2.1 Caracteristici morfografice…………………………………………..………………….23

II.2.2. Caracteristici morfometrice……………………………………………………...……..24

II.2.3 Categorii şi tipuri de relief………………………………………………………………31

II.2.3.1 Relieful structural……………………………………………………..………31

II.2.3.2 Relieful sculptural……………………………………………………...……..32

II.2.4 Forme şi procese geomorfologice actuale………………………………….…….……..33

II.2.4.1 Condiţii care favorizează procesele de versant………………………………..33

II.2.4.2 Procese şi forme actuale de modelare a versanţilor şi microrelieful creat de

ele………………………………………………………………………………..….…34

II.2.5 Măsuri de amenajare a versanţilor în vederea diminuării eroziunii…………………….42

II.2.6 Influenţa componentei geomorfologice asupra modului de utilizare a terenurilor …….47

II.3 Clima……………………………………………………………………………….………….50

II.3.1 Factorii climatogeni…………………………………………………………………..50

II.3.2 Elemente climatice……………………………………………………………………54

3

II.3.2.1 Regimul termic………………………………………………………….…..54

II.3.2.2 Precipitaţiile atmosferice…………………………………………………….58

II.3.2.3 Regimul eolian……………………………………………….……………..62

II.3.3 Fenomenul de secetă………………………………………………………….……….63

II.3.4 Regionarea topoclimatică……………………………………………………..……….65

II.3.5 Influenţa componentei climatice asupra modului de utilizare a terenurilor……………67

II.4 Hidrologia ……………………………………………………………………………………….75

II.4.1 Apele subterane…………………………………………………………………………76

II.4.1.1 Apele de adâncime……………………………………………………………76

II.4.1.2 Apele freatice………………………………………………………………….76

II.4.2 Apele de suprafaţă………………………………………………………………...…….77

II.4.3 Regimul hidrologic ……………………………………………………………..………78

II.4.3.1 Sursele de alimentare………………………………………………….………78

II.4.3.2 Regimul scurgerii……………………………………………………………..79

II.4.3.3 Regimul termic…………………………………………………..……………80

II.4.4 Lacurile………………………………………………………………………………….81

II.4.5 Influenţa componentei hidrologice asupra modului de utilizare a terenurilor……….….82

II.5 Formaţiuni vegetale spontane şi compoziţia floristică…………………….…………………..83

II.5.1 Pădurile şi plantaţiile forestiere…………………………………………………………84

II.5.2 Pajiştile secundare parţial stepizate………………………………………….………….85

II.5.3 Vegetaţia palustră……………………………………………………………….……....85

II.5.4 Vegetaţia de luncă…………………………………………………….…….…….…….85

II.6 Fauna……………………………………………………………………………………………..86

II.6.1 Fauna pădurii de foioase…………………………………………………...……………86

II.6.2 Fauna stepei şi a silvostepei……………………………………………...……………..87

II.6.3 Rezervaţii naturale………………………………………………………..…………….88

II.6.4 Influenţa componentei biologice asupra modului de utilizare a terenurilor………….....90

II.7 Învelişul de sol……………………………………………………………………………...……94

II.7.1 Factorii pedogenetici……………………………………………………..……………..94

II.7.2 Caracterizarea principalelor unităţi taxonomice de soluri……………………………..100

II.7.2.1 Clasa cernisoluri…………………………………………………….……….101

II.7.2.2 Clasa luvisoluri…………………………………………………..…………..104

4

II.7.2.3 Clasa hidrisoluri…………………………………………………….………..105

II.7.2.4 Clasa protisoluri………………………………………………...……………105

II.7.2.5 Clasa antrisoluri………………………………………………………...……106

II.7.3 Influenţa componentei pedologice asupra modului de utilizare a terenurilor……...….106

II.8 Zonarea agroecologică ………………………………………………………...………………109

II.8.1 Precizări metodologice ………………………………………………………………..109

II.8.2 Zonarea agroecologică a teritoriului comunei Micleşti………………………………..110

Capitolul III

APLICAŢII METODICE ŞI PRACTICE ALE LUCRĂRII……………………………………115

III.1 Baza teoretică privind aplicabilitatea acestei lucrări în procesul didactic………………..115

III.2 Aplicaţii practice cu elevii la această temă…………………………………………….……124

III.2.1 Aplicaţii practice cu elevii în cadrul lecţiilor de geografie…………………………..124

III.2.2 Aplicaţii practice la această temă cu elevii, în afara şcolii…………………………..160

III.3 Utilizarea materialelor grafice şi cartografice din lucrare, în activitatea şcolară…..……166

III.4 Aplicaţii ale acestei lucrări în alte domenii de activitate……………………………..…….168

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………..……………………….169

ANEXE………………………………………………………………………………………………174

1. Harta hipsometrică a teritoriului comunei Micleşti……………………………………..…….174

2. Densitatea fragmentării reliefului pe teritoriul comunei Micleşti……………………………175

3. Adâncimea fragmentării reliefului pe teritoriul comunei Micleşti………………….………..176

4. Declivitatea reliefului pe teritoriul comunei Micleşti………………………………………….177

5. Zonarea agroecologică a teritoriului comunei Micleşti………………………………………..178

5

Capitolul I

INTRODUCERE

MOTO

„Orizontul local este unitatea de măsură a tuturor fenomenelor geografice.

Cu cele văzute în apropiere măsurăm tot ce aflăm despre alte ţări.”

Simion Mehedinţi

I.1 Aşezarea geografică şi limitele comunei Micleşti

Analiza poziţiei spaţiale a teritoriului comunei Micleşti, prin raportarea sa la diferite repere

fizico sau economico-geografice, ne dă posibilitatea înţelegerii depline nu numai a problemelor de

ordin calitativ ce privesc mediul natural, dar şi a raportului om-natură.

I.1.1 Poziţia matematică

Pe teritoriul comunei Micleşti se întretaie paralela de 46º 48` latitudine nordică, cu meridianul

de 27° 47` longitudine estică, ceea ce relevă o poziţie estică în cadrul teritoriului României şi în

acelaşi timp o poziţie nordică în cadrul judeţului Vaslui.

Figura 1: Localizarea comunei Micleşti la nivelul ţării

I.1.2 Poziţia faţă de unităţile naturale

Comuna Micleşti ocupă partea sud-estică a Podişului Central Moldovenesc, care la rândul său

reprezintă compartimentul central al unei unităţi mult mai vaste, cunoscută în literatura geografică sub

6

COMUNA

MICLEŞTI

numele de Podişul Moldovei.

Podişului Central Moldovenesc este aşezat în partea de nord a Podişului Bârladului, fiind delimitat la

nord de Coasta Iaşului, la vest, are ca limită Valea Siretului, în sud, se mărgineşte cu Colinele

Tutovei, în sud-est Dealurile Fălciului şi Lunca Prutului către est. Relieful este reprezentat de dealuri

largi, cu înălţimi de 400-450 m., formând adesea suprafeţe structurale întinse, cu o uşoară înclinare

spre S-SE mărginite de cueste abrupte. Spre sud, înfăţişarea reliefului se schimbă, dealurile au o

morfologie deosebită: ele apar sub formă de culmi înguste şi înalte, formate în depozite predominant

nisipoase (Kersoniene şi Meoţiene).

Aşezarea comunei în cadrul Podişului Central Moldovenesc, materializează configuraţia

elementelor mediului natural cât şi social-economic: relief accidentat, predominant deluros, climat

temperat de dealuri, puternic influenţat de masele de aer continental din estul Europei (caracterizat

prin temperaturi medii anuale cuprinse între 8 – 9,5 C. şi precipitaţii medii anuale cuprinse între 500 şi

650 mm.), o anumită organizare a reţelei hidrografice, vegetaţie specifică de stepă şi silvostepă,

prezenţa unor soluri cu potenţial bonativ relativ ridicat, o veche populare începută din perioada

preromană.

Prin poziţia sa avantajoasă faţă de unităţile naturale ale zonei, comunei i se oferă o serie de

posibilităţi lesnicioase de dezvoltare economică, ce decurg în primul rând dintr-un potenţial relativ

ridicat al factorilor naturali şi umani locali. Lor se adaugă în mod complementar dezvoltarea de

ansamblu a întregii reţele de aşezări din podiş şi judeţ.

Figura 2 Poziţia comunei Micleşti în cadrul vorlandului carpatic (google earth)

7

I.1.3 Poziţia faţă de căile de comunicaţie

Comuna Micleşti este străbătută prin partea de vest, de drumul naţional DN 24 Vaslui-Iaşi,

orientat pe direcţia N-S, din care se desprind drumurile judeţene:

- DJ 244 E, spre Huşi, prin comunele Boţeşti şi Tătărăni;

- DJ 246 B, (reclasat) spre Schitul „Movila lui Burcel”, cu distanţa de 0,75 Km.;

- DJ 246, spre Codăeşti.

Acestora li se adaugă drumurile comunale DC 12 (cu originea din Micleşti DJ 244 E) spre DN 24

cu lungimea de 5, 83 Km. şi DC 13 cu originea din DN 24 traversează satul Popeşti spre Gugeşti

(Boţeşti).

I.1.4 Poziţia în cadrul sistemului administrativ din zonă

Comuna Micleşti se află în partea de nord a judeţului Vaslui, la limita cu judeţul Iaşi. Are în

componenţă localităţile Micleşti, Chirceşti, Popeşti şi Chirceşti Movilă. În această formă a fost

organizată prin Legea comunală din 1864, dată de al. I. Cuza şi s-a menţinut până astăzi cu excepţia

perioadei 1925-1939, când satul Chirceşti a fost comună aparte, iar în anii 1906-1907 şi 1989, comuna

Micleşti a fost desfiinţată şi alipită comunei Soleşti.

Se învecinează cu comunele:

- spre nord, Ciorteşti şi Dolheşti (judeţul Iaşi);

- spre vest, Codăeşti;

- spre est, Boţeşti;

- spre sud, Soleşti.

Încadrată organic sistemului de aşezări din zonă, comuna Micleşti se înscrie ca unitate de bază a

acesteia, alături de celelalte, între care există asemănări de natură fizico-geografică şi economică,

funcţia agricolă fiind specifică întregii zone.

I.1.5 Poziţia faţă de centrele urbane

Faţă de reşedinţa de judeţ, Vaslui, comuna Micleşti se află la o distanţă de 25 Km., iar faţă de

municipiul Iaşi la 50 Km.

Prin Boţeşti - Tătărăni, se poate ajunge la Huşi, aflat la o distanţă de aproximativ 30 Km. (pe

DJ 244 -E).

Relativa apropiere de centrele urbane a favorizat deplasarea ritmică a populaţiei, în general, şi

a celei active în special, mai ales spre Vaslui şi mai puţin către Iaşi, principalele centre de convergenţă

ale activităţii economice a zonei.

Dezvoltarea celor două centre urbane a avut repercusiuni directe asupra satelor. Paralel cu

8

dezvoltarea industriei, în lumea “ruralului” are loc fenomenul de atragere a populaţiei în activităţile

industriale, construcţii şi servicii, în paralel cu modernizarea şi mecanizarea agriculturii.

După 1990 are loc un fenomen invers: foşti ţărani de la oraşe s-au întors în sate, la „obârşie”, iar

tineretul a plecat spre oraş în număr tot mai mic.

I.2 Scurt istoric al cercetărilor geografice

Teritoriul comunei Micleşti, redus ca dimensiuni, cu un potenţial economic redus, nu a

beneficiat de studii individuale, ci a fost inclus în cadrul unor arii mai largi. Există numeroase studii

de specialitate care înglobează total sau parţial teritoriul comunei Micleşti, focalizate pe anumite

aspecte ale spaţiului fizico-geografic, cu deosebire de natura geologică şi geomorfologică. De la

sfârşitul secolului al XIX-lea, când apar primele lucrări cu privire la geologia regiunii de studiu şi

până în prezent, evoluţia cunoaşterii acestui domeniu s-a caracterizat prin succesiunea de concepte şi

ipoteze, convergând, pe măsura acumulării materialului faptic, spre o imagine unitară, deşi există încă,

şi în prezent, opinii diferite în rândul specialiştilor referitoare mai ales la evoluţia paleogeografică a

acestui teritoriu.

Dintre studiile cu caracter complex amintim ,,Descrierea Moldovei’’, în care autorul Dimitrie

Cantemir prezintă informaţii istorice, etnografice şi geografice asupra acestei regiuni. Mult mai târziu,

în anul 1889, C. Chiriţă în ,,Dicţionarul Judeţului Vaslui” prezintă unele informaţii geografice,

informaţii care se regăsesc în ,,Marele Dicţionar Geografic” publicat în anul 1902 de G. I. Lahovari.

În perioada postbelică apar o serie de lucrări cu un conţinut geografic mai bogat şi mai diversificat.

Astfel în anul 1960 apare ,,Monografia Geografica a României” urmată în anul 1973 de

lucrarea ,,Judeţul Vaslui” publicata de I. Gugiuman şi colaboratori, iar în anul 1974, V. Tufescu

publica lucrarea ,,România. Natură, om, economie”.

Cea mai reprezentativă lucrare cu caracter complex care se referă atât la comuna Micleşti cât şi la

întreg Podişul Moldovei este ,,Podişul Moldovei, natura, om, economie”, publicată în anul 1980 de

V. Băcăuanu şi colaboratori.

La lucrările prezentate se adaugă ,,Enciclopedia Geografică a României”, apărută în anul

1982, ,,Geografia României” apărută între anii 1983 şi 1987 şi ,,Geografia podişurilor şi câmpiilor

României” publicată în anul 1993 de Al. Ungureanu.

Din punct de vedere geologic, teritoriul comunei Micleşti , a fost studiat în cadrul unor arii mai

largi. Şirul lung al studiilor privind geologia regiunii este deschis de „părintele geologie româneşti”,

Grigore Cobălcescu (1862, 1883), continuat de Sabba Ştefănescu (1894, 1897), apoi I. Simionescu,

9

care în anul 1903 publica lucrarea ,,Contribuţii la geologia Moldovei dintre Siret şi Prut” , iar în anii

1919 şi 1920 apar lucrările lui M. David ,,Cercetări geologice în Podişul Moldovenesc” şi ,, O schiţa

morfologică a Podişului Sarmatic Moldovenesc”.

N. Macarovici publică în anul 1943 lucrarea ,,Contribuţii la cunoaşterea sarmaţianului superior al

Podişului Moldovenesc” , iar după zece ani Jeanrenaud Pierre publică lucrarea ,,Asupra geologiei

Podişului Moldovenesc din partea de nord a judeţelor Vaslui şi Fălciu” , urmată în anul 1961 de

lucrarea ,,Contribuţii la geologia Podişului Central Moldovenesc”. La acestea se adaugă

lucrările ,,Geologia României” publicate de D. Oncescu în anul 1965; V. Mihăilescu în anul 1972, I.

Mutihac şi L. Ionesi în anul 1974.

Între lucrările mai recente se remarcă ,,Geologia Moldovei” publicată de A. Mocanu în anul 1989

şi ,,Structuri geologice pe teritoriul României” publicată în anul 1990 de V. Mutihac.

În ceea ce priveşte geomorfologia zonei, reprezentative sunt: ,,Geografia fizică a Republicii

Populare Române” publicată în anul 1955 de R. Călinescu şi ,,Geografia fizică a Republicii Socialiste

România” publicată de I. Sârcu în anul 1971. În anul 1973 apar lucrările ,,Geomorfologia României”

scrisă de P. Coteţ şi ,,Podişul Central Moldovenesc, studiu geomorfologic” scrisă de D. Ploscaru, iar

un an mai târziu apare lucrarea ,,Relieful României” scrisă de Gr. Posea.

În anul 1980, Al. Roşu publică lucrarea ,,Geografia fizică a României”, iar în anul 1989, I. Ichim

publica lucrarea ,,Geomorfologia şi dinamica albiilor de râuri”. La acestea se adaugă în anul 1993

lucrarea ,,Agradarea albiilor majore în Podişul Central Moldovenesc” publicată de M. Apetrei şi

colaboratori.

O contribuţie deosebită asupra cunoaşterii reliefului sub aspect genetic şi evolutiv o aduce I. Ioniţă în

lucrarea „Relieful de cueste din Podişul Moldovei”, publicată în anul 2000, şi C. V. Patriche, în anul

2005 când apare „Podişul Central Moldovenesc dintre râurile Vaslui şi Stavnic - studiu de geografie

fizică”.

La fel ca şi în situaţiile de mai sus şi studiile climatologice nu s-au referit strict la comună, ci

au urmărit arii mult mai largi.

În anul 1906, Şt. Hepites publica ,,Secetele României”, iar mult mai târziu în anul 1962 apar

lucrările ,,Clima R.P.România” publicată de Şt. M. Stoenescu şi colaboratori; ,,Viscolele din

R.P.România” , publicată de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie.

În anul 1963 Institutul de Meteorologie şi Hidrologie publică lucrarea ,,Anii ploioşi şi secetoşi din R.

P. România”, iar Institutul Climatologic a publicat între anii 1966 şi 1968 lucrarea ,,Clima

R.S.România”.

10

E. Erhan a publicat în anul 1983 lucrarea ,,Fenomene de secetă în Podişul Moldovei’’, urmată în anul

1986 de lucrările ,,Fenomene de grindină în Podişul Moldovei” şi ,,Consideraţii asupra precipitaţiilor

atmosferice din partea de est a României”.

Datorită lipsei unei reţele hidrografice bogate nu s-au făcut studii referitoare la hidrografia

comunei, existând doar câteva menţiuni în lucrările Direcţiei judeţene a apelor.

R. Cădere şi colaboratori publică în anul 1964 lucrarea ,,Studiu hidrologic de sinteză pe teritoriul R.P.

Române”, iar Institutul de Meteorologie şi Hidrologie a publicat în anul 1971 lucrarea ,,Râurile

României, monografie hidrologică”, în acelaşi an I. Pişotă a publicat lucrarea ,,Hidrologia R. P.

România”. În anul 1972 I. Ujvari a publicat lucrarea ,,Geografia apelor României”, iar M. Schram a

publicat lucrarea ,,Contribuţii la studiul hidrochimic al râurilor din bazinul Bârladului”, aceste lucrări

au fost urmate în anul 1983 de lucrarea ,,Apele subterane ale României” publicată de R. Pascu.

Studiul reţelei hidrografice, sub aspect evolutiv şi morfogenetic, a fost iniţiat de către Mihai David,

Grigore Cobălcescu, I. Gugiuman (1943, 1959), V. Băcăuanu, C. Martiniuc (1966), I. Sârcu (1967),

D. Ploscaru (1973) etc.

În privinţa cunoaşterii florei şi faunei menţionăm studiile realizate de C. Georgescu, I.

Morariu, C. Bârcă, D. Mititelu, etc.

Pentru studiul solurilor reprezentative sunt lucrările cu caracter general, cum ar fi ,,Geografia

solurilor României” publicată de N. Florea în anul 1968, ,,Sistemul roman de clasificare a solurilor”,

publicat de Ana Conea şi colaboratori în anul 1980 şi „Regionarea pedogeografică a Podişului

Moldovenesc”, publicată de N. Barbu în anul 1985.

Eroziunea solului şi procesul de ravenaţie a fost tratat în numeroase studii de către M. Rădoane, N.

Rădoane (1992), I. Ichim, V. Surdeanu (1999), I. Ioniţă (1997, 2000).

În 2008 C. Rusu şi colaboratorii publică „Impactul riscurilor hidro-climatice şi pedo-geomorfologice

asupra mediului în Bazinul Bârladului”.

La nivelul comunei Micleşti nu s-au efectuat studii de geografie umană, acest teritoriu fiind

cuprins în cadrul unor studii mai vaste cum ar fi ,,România. Geografie economică” publicat în anul

1980 de I. Popovici; ,,Repartiţia teritorială a populaţiei în Moldova” publicat de D. Chiriac în 1983

şi ,,Podişul Bârladului. Caracterizare umană şi economică” publicat de P. Poghirc în anul 1983.

În anul 1988 au apărut lucrările ,,România. Geografie umană” scrisă de Gr. Pop şi ,,Evoluţia unor

fenomene demografice în Podişul Central Moldovenesc” scrisă de Lupu Bratiloveanu. În anul 1996 V.

Nimigeanu a publicat lucrarea ,,România. Geografie Umană”.

Menţionăm de asemenea apariţia în 2002 a lucrării „Moldova-populaţia, forţa de muncă şi aşezări

11

umane în tranziţie” publicate de Al Ungureanu, O. Groza, I. Muntele şi colaboratori.

În cadrul lucrărilor apărute un rol aparte l-au avut atlasele şi hărţile publicate între care se

remarcă:

- Atlasul cadastrului apelor R. P. Române, publicat în anul 1963;

- Atlasul climatologic al R. S. România, publicat în anul 1966;

- Atlas - R. S. România, publicat între anii 1972 şi 1979;

- Atlasul judeţelor din R. S. România, publicat în anul 1978;

- Atlas geografic informatizat, I. Donisă, 1996.

- Harta geologică a României, scara 1/500000, publicată în anul 1959;

- Harta cuaternarului, scara 1/1000000, publicată în anul 1964;

- Harta geologică a R. S. România, scara 1/200000, publicată în anul 1970;

- Harta solurilor României, scara 1/1000000, publicată în anul 1970;

- Harta pedologică, scara 1/500000, publicată în anul 1971;

- Harta geobotanica a R. S. România, scara 1/1000000, publicată în anul 1973.

I.3 Metodologia folosită pentru realizarea studiului

Pentru realizarea acestei lucrări am adunat numeroase date statistice şi informaţii ştiinţifice

provenite atât de la Administraţia Publică Locală, cât şi dintr-un bogat material bibliografic. La baza

cercetării au stat principii precum:principiul repartiţiei spaţiale,principiul comparării, principiul

integrării, principiul istoric, principiul cauzalităţii.

În cercetarea ştiinţifică am utilizat metode precum:

- observarea geografică, directă în teren sau indirectă pe o serie de hărţi ce redau unele

elemente ale cadrului natural: relief, clima, hidrografie, vegetaţie;

- descrierea geografică, bazată pe rezultatele observate şi măsurate în teren;

- metoda cartografică, utilizată pentru realizarea harţilor, graficelor, diagramelor;

- alte metode: analiza, sinteza, metoda comparativă, istorică, statistica, inductivă, deductivă.

Cercetarea geografică s-a realizat în trei etape importante şi anume:

- etapa pregătitoare (de documentare bibliografică);

- etapa de teren;

- etapa de finalizare;

În etapa pregătitoare am cercetat întreaga bibliografie ce conţine atât lucrări geografice cât şi din

alte domenii înrudite.

În etapa de teren am verificat datele preluate din materialul bibliografic. De asemenea am observat

direct în teren şi am adunat noi date şi informaţii.

12

Am apelat de asemenea, la Primăria Comunei Micleşti, obţinând astfel informaţii şi date statistice la zi

privind îndeosebi modul de utilizare a terenurilor, valorificând informaţii din diverse studii realizate

pentru implementarea unor proiecte de împădurire, alimentare cu apă, canalizare etc.

În etapa finală am prelucrat toate datele obţinute, am definitivat materialul cartografic, am

analizat cauzele, corelaţiile, interacţiunile dintre elementele geografice şi în final am realizat planul şi

textul lucrării.

I.4 Scopul şi utilitatea lucrării

Aproape fiecare activitate umană implică teritoriul şi pe măsura creşterii numerice a populaţiei

şi a diversificării şi intensificării diferitelor forme de activitate antropică, teritoriul devine o resursă

din ce în ce mai vulnerabilă. Deciziile utilizării într-un anumit fel a teritoriului pot aduce mari

beneficii sau, dimpotrivă, mari pierderi, uneori în sens economic, alte ori în sens ecologic. Soluţia

acestei probleme este una singură: utilizarea cât mai eficientă şi mai durabilă a ceea ce avem. Această

eficienţă presupune o cunoaştere intimă a componentelor spaţiului geografic şi a relaţiilor interactive

dintre acestea, astfel încât să putem identifica şi implementa în teritoriu acel mod de utilizare care

răspunde optim la „oferta” naturală şi socio-economică a acestuia (C. Patriche, 2003).

Pornind de la aceste considerente, lucrarea de faţă constituie o încercare de a întocmi un studiu

geografic cu caracter complex, care să evidenţieze particularităţile locale, specifice, ale cadrului

natural, specificul interdepedenţei dintre factorii fizico-geografici şi modul de utilizare a terenurilor

teritoriului comunei Micleşti, urmând ca, în final, să permită extragerea unor concluzii de ordin

practic, care constau în surprinderea oportunităţilor şi a limitărilor impuse de aceste caracteristici,

delimitarea unor zone în care performanţa terenului să poată fi cuantificată sub raportul pretabilităţii şi

favorabilităţii oferite unui anumit tip de utilizare (îndeosebi agricolă).

Transformările social-economice contradictorii petrecute în perioada postbelică în viaţa satelor, impun

efectuarea unor asemenea studii, mai ales în situaţia în care asupra comunei Micleşti nu s-au efectuat

astfel de cercetări.

Predând la clasele V-VIII, am urmărit în permanenţă orientarea elevilor spre valorile stabile

ale societăţii, căutând ca în limitele impuse de programele de învăţământ să aduc elementele de

geografie locală în atenţia lor.

Lucrarea de faţă cuprinde rodul preocupărilor personale în această direcţie: delimitarea unor

conţinuturi accesibile elevilor de gimnaziu, proiectarea unei programe de curriculum opţional, tipuri

de activităţi desfăşurate, metode şi procedee utilizate şi bineînţeles finalizarea acestui întreg demers ce

se concretizează în rezultatele elevilor.

13

I.5 Fondul funciar al comunei Micleşti. Categorii de folosinţă a terenurilor

Cercetările arheologice atestă dezvoltarea agriculturii încă din epoca neolitică. În acest sector,

pe teritoriul comunei Micleşti continuă şi astăzi să lucreze marea majoritate a populaţiei.

Creşterea numărului de locuitori a impus ca necesară nevoia de lărgire a spaţiului agricol. Aceasta s-a

făcut pe seama defrişărilor pădurii, ştiut fiind faptul că cea mai mare parte a Podişului Central

Moldovenesc a reprezentat o zonă de „codru”. Defrişările se făceau prin mijloace devenite

tradiţionale, rezultând mici spaţii poienite utilizate pentru păşunat sau fâneaţă şi ulterior, prin

desţelenire, erau cultivate. Fazele de evoluţie erau deci: pădure-poiană cu fân sau pentru păşunat-teren

arabil. Mult timp s-a practicat o agricultură arhaică, de subzistenţă, caracterizată prin lipsa mijloacelor

tehnice, dominată de păstorit şi cultivarea unor plante precum grâul, meiul, secara, ovăzul, viţa de vie

şi unele legume.

Pe parcurs se introduc noi plante de cultură: tutunul, porumbul, cartoful, floarea soarelui, sfecla de

zahăr, noi soiuri de viţă de vie (V. Băcăuanu şi colab., 1980).

Din a două jumătate a secolului XX s-au creat condiţii pentru mecanizarea şi chimizarea

agriculturii, a specializării şi creşterii productivităţii muncii. S-au efectuat o serie de lucrări pentru

ameliorarea teritoriului agricol, de combatere a eroziunii solurilor, introducerea irigaţiilor etc., dar în

ansamblu datorită colectivizării interesul sătenilor pentru producţie s-a redus.

După 1990, în agricultura micleşteană, în lipsa unei strategii clare de dezvoltare s-au creat condiţii

nefavorabile pentru implementarea tehnologiilor moderne de cultivare a plantelor de cultură,

provocând un declin esenţial în agricultură care au determinat:

- puternica fragmentare a terenurilor agricole datorită retrocedărilor din 1991 (Legea 18);

- scăderea fertilităţii solului cauzate de pierderile semnificative de humus, ca rezultat al

întreţinerii iraţionale a solului;

- sporirea suprafeţelor de terenuri afectate de eroziune;

- sporirea suprafeţelor de terenuri erodate;

- sporirea suprafeţelor afectate de alunecări de teren;

- dezafectarea sistemelor de irigaţii;

- nerespectarea structurii optimale a suprafeţelor de însămânţare, cu o sporire esenţială a

suprafeţelor ocupate cu culturile cerealiere, îndeosebi porumb, concomitent cu reducerea

suprafeţelor pomi-viticole (cu aproximativ 170 ha.);

- lipsa investiţiilor.

În prezent coexistă agricultura de subzistenţă (axată pe monocultură: porumb) practicată de marea

14

majoritate a populaţiei, pe parcele mici lucrate pe direcţia deal-vale şi exploatările moderne înfiinţate

în ultimii ani prin arendarea terenurilor sau constituirea de mici asociaţii locale.

Fondul funciar reprezintă totalitatea suprafeţelor de teren aflate în limitele unei ţări, unei

unităţi administrativ teritoriale sau a unei firme agricole.

În conformitate cu datele furnizate de rapoartele statistice locale, fondul funciar total al

comunei Micleşti este de 4328 ha.

Cuprinde:

- terenuri agricole: ocupă cel mai mare procent din suprafaţa totală a comunei Micleşti

(71,4%), reprezentând 3090 ha. Sunt utilizate pentru cultura cerealelor, plantelor tehnice,

furajere, legumicole, pomicole etc. şi include:

• terenuri arabile: 2061 ha.( 47,6 %) – reprezintă suprafeţe care anual sau aproape anual

sunt supuse lucrării de bază a solului: aratul.

Aceasta se evidenţiază ca cea mai importantă categorie de folosinţă, întrucât plantele de

cultură cultivate pe aceste terenuri sunt indispensabile în alimentaţia populaţiei, furajarea

animalelor, asigurarea industriei prelucrătoare cu materie primă etc.

• păşuni şi fâneţe naturale: 838 ha ( 14,3 %);

• vii şi livezi: 135 ha (3,1%);

- suprafeţele forestiere, suprafeţele ocupate de păduri: 836 ha. (19,3 %);

- apele şi bălţile: 108 ha (2,4 %);

- curţi, construcţii: 96 ha (2,2 %)

- alte suprafeţe (drumuri, terenuri neproductive): 198 ha (4,5 %)

Folosinţa Suprafaţa Folosinţa Suprafaţa

ha. % ha. %

1. Arabil 2061 47,6 1. Păduri 836 19,3

2. Păşuni 732 16,9 2. Ape, bălţi 108 2,4

3. Fâneţe 162 3,7 3. Curţi, construcţii 96 2,2

4. Vii 132 3 4. Alte suprafeţe 198 4,5

5. Livezi 3 0,06 Total neagricol 1238 28,6

Total agricol 3090 71,4 TOTAL GENERAL 4328 100

Figura 3: Categorii de folosinţă a terenurilor (2012)

15

Figura 4. Reprezentarea grafică a fondului funciar al comunei Micleşti

Figura 5: Terenuri în vatra satului Chirceşti-Ruşi;

parcele mici, cultivate cu porumb, orientate şi lucrate pe direcţia deal-vale.

Cu verde închis singura plantaţie de pomi fructiferi ( 3 ha.), înfiinţată în 2008

16

Capitolul II

FACTORII FIZICO-GEOGRAFICI ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA MODULUI DE

UTILIZARE A TERENURILOR

Modul de utilizare a teritoriului comunei Micleşti este rezultatul unei evoluţii îndelungate, în

timp a componentele sale fizico-geografice, care s-au ajustat reciproc, tinzând spre un echilibru

dinamic.

Influenţei lor, li s-a adăugat, într-o formă tot mai accentuată factorul antropic, care a indus modificări

cantitative şi calitative la nivelul acestora, reacţii mai mult sau mai puţin previzibile, pulsatorii sau cu

caracter cvasi-permanent, care se repercutează, în cele din urmă, asupra întregului sistem, punându-i

în pericol capacitatea naturală de autoreglare.

Sunt însă şi efecte benefice, impuse de implementarea, fundamentată ştiinţific, a unor lucrări

ameliorative cu rol de potenţare a performanţei terenurilor faţă de utilizările antropice.

II.1 Alcătuirea geologică şi evoluţia paleogeografică

Înscris din punct de vedere geologic în Platforma Moldovenească, teritoriul comunei

Micleşti, dispune de un fundament rigid, consolidat încă din proterozoicul mediu (Riphean), acoperit

cu o stivă sedimentară groasă formată din roci paleozoice, mezozoice şi terţiare necutate.

Soclul este format din formaţiuni cristaline de vârstă precambriană alcătuit fiind în principal din

gnaise granitoide, paragnaise, străbătute de filoane de pegmatit, biotit şi muscovit cu granite roz. De la

sfârşitul proterozoicului şi până în prezent această zonă a fost afectată de mişcări oscilatorii cu

amplitudini reduse. Acestea au determinat numeroase tansgresiuni şi regresiuni marine, care au dat

naştere etajului structural superior al platformei, constituit dintr-o stivă groasă de roci sedimentare

necutate.

La sfârşitul proterozoicului superior fundamentul baikalian suferă prima mişcare de scufundare, care

a avut drept rezultat instalarea unei mări epicontinentale, care s-a menţinut până la sfârşitul

silurianului. Cele mai vechi depozite de cuvertura sunt formate din gresii cu conglomerate şi cu

intercalaţii de şisturi argiloase atribuite cambrianului şi ordovicianului. O uşoară mişcare de ridicare

s-a produs la sfârşitul silurianului astfel că apele mării epicontinentale se retrag, lăsând în urmă o

câmpie de acumulare marină. Această câmpie de acumulare marină a suferit modelări în urma acţiunii

factorilor externi, luând naştere astfel o câmpie sculpturală postsiluriană care a suferit un nou ciclu de

sedimentare datorită transgresiunilor şi regresiunilor marine mezocretacice (Ionesi L., 1994)

17

Apele marine din geosinclinalul carpatic se extind în timpul cretacicului superior şi în această zona,

astfel că au loc depuneri de sedimente cu grosimi mici, formate din calcare marnoase şi cretoase,

gresii şi nisipuri glauconitice. La sfârşitul cretacicului această zonă a fost exondată evoluând în

condiţii continentale.

Cel de al treilea ciclu de sedimentare corespunde neogenului şi începe prin transgresiunea puternică a

apelor marii badeniene. Constituţia petrografică a depozitelor de suprafaţă este reprezentată prin argile

şi marne cu alternanţe de nisipuri, la care se adaugă şi unele orizonturi subţiri de calcare oolitice,

gresii calcaroase, conglomerate, prundişuri, cinerite andezitice ş.a. Primul termen al cuverturii

neogene este badenianul superior, dispus transgresiv şi discordant peste suprafaţa sedimentelor mai

vechi. Badenianul superior este reprezentat prin trei orizonturi litologice şi anume:

- primul orizont este alcătuit din gresii calcaroase, nisipuri, gipsuri şi s-a format într-un climat cald şi

arid;

- al doilea orizont litologic al badenianului este constituit dintr-un complex de marno-calcare;

- ultimul orizont este reprezentat prin marno-argile cenuşii negricioase cu intercalaţii subţiri de tufuri

şi bentonite

Peste badenian urmează buglovianul reprezentat de intercalaţii de prundişuri, conglomerate, nisipuri

şi gresii.

În continuitatea de sedimente, peste badenian este dispus volhinianul care este constituit din depozite

detritice reprezentate prin alternanţe de argile şi nisipuri, gresii şi calcare oolitice, prundişuri,

bentonite şi tufuri andezitice. La sfârşitul sarmaţianului inferior şi începutul celui mediu această zonă

a fost antrenată într-o mişcare de ridicare.

La suprafaţă se întâlnesc depozite basarabiene,chersoniene şi cuaternare. În cuprinsul

basarabianului se deosebesc trei orizonturi (inferior, mediu şi superior). Orizontul inferior este

constituit dintr-o succesiune de argile, nisipuri, gresii şi calcare oolitice. Orizontul mediu este alcătuit

dintr-un pachet de strate cu caractere litologice distincte. În litologie se remarcă succesiunea de argile

şi argile nisipoase, argile vinete şi nisipuri. Orizontul superior este constituit dintr-o alternanţă de

argile, argile nisipoase şi nisipuri cu structură încrucişată (Jeanrenaud P., 1971).

Depozitele au cea mai mare răspândire şi sunt dispuse în general la altitudini mai mari de 250 m, iar

pe alocuri, coboară chiar până la 200 m, ocupă interfluviile, platourile interfluviale şi versanţii

acestora până la altitudinile menţionate. Sedimentele chersoniene mărginesc luncile şi văile

principale, urcând în altitudine, pe alocuri până la 250 m. Sunt dispuse în special pe versanţii cu

altitudini între 150-250 m.

18

Figura 6: Nisipuri, argile şi gresii chersoniene; zona Velniţă, Chirceşti, 2012

Depozitele cuaternare de origine fluviatilă sub formă de aluviuni de luncă, holocene şi glacisuri

coluvio-proluviale ( alcătuite din nisipuri, prundişuri, argile şi luturi). Aceste depozite sunt dispuse în

luncile şi văile principale.

Această zonă este supusă unor mişcări tectonice diferenţiate care s-au reflectat atât în

configuraţia morfologică cât şi în structura sa. Concomitent cu sedimentarea a avut loc şi o înălţare

tectonică, care s-a propagat dinspre N-NV spre S-SE. Pe lângă mişcările pozitive din pliocen şi

pleistocen, au avut loc şi mişcări cu caracter negativ în holocen. În prezent au loc mişcări de înălţare

cu valori de 1-2 cm/an.

19

Figura 7: Teritoriul Micleşti pe Harta geologica, scara 1:200 0000, foaia Iaşi.

Tectonica.

Teritoriul comunei Micleşti este afectat de ,,cutremurele moldavice” ale căror focare sunt

situate în zona curburi carpatice. Din punct de vedere seismic, comuna Micleşti aparţine zonei de

seismicitate maximă de gradul 8 pe scara Richter.

20

II.1.1 Influenţa componentei geologice asupra modului de utilizare a terenurilor

Rocile şi mineralele pot interveni în condiţionarea unui anumit tip de utilizare a terenului atât

în mod direct, atunci când reprezintă o resursă utilă din punct de vedere economic, cât şi în mod

indirect, prin influenţa exercitată asupra celorlalte componente ale terenului. (C. Patriche, 2003)

Utilizarea terenului ca sursă de materii prime (gresiile, utilizate ca materiale de construcţii şi

exploatate sporadic în zona satului Popeşti şi Chirceşti) poate genera grave disfuncţii la nivelul

terenului, îndeosebi la locul exploatării, generând suprafeţe neproductive, care pot fi reintroduse în

circuitul agricol, după aplicarea unor măsuri ameliorative complexe şi costisitoare.

Influenţa rocilor asupra celorlalte componente ale terenului se manifestă diferenţiat, în funcţie

de compoziţia lor chimică şi mineralogică, de gradul de dezagregare-alterare, duritate, gradul de

fisurare, permeabilitate, compactitate etc.

Rocile pot de asemenea direcţiona procesele de sculptogeneză spre anumite forme caracteristice,

denumite petrografice, şi care prin aspectul lor estetic, pot conferi regiunii un anumit potenţial turistic

(ex: Movila lui Burcel).

Foarte importantă este implicarea litologiei în dinamica versanţilor.

Deluviile argiloase, cu mare răspândire pe teritoriul comunei Micleşti, sunt susceptibile la alunecare,

datorită capacităţii lor sporite de gonflare-contracţie, în funcţie de gradul de umectare. De asemenea,

procesele şi formele erozionale se instalează cu frecvenţă şi intensitate mai mare pe aceste cuverturi

deluviale, datorită permeabilităţii lor reduse, care face ca o bună parte din apa precipitaţiilor să se

scurgă la suprafaţa solului.

Structura geologică a depozitelor superficiale are o importanţă deosebită şi în ceea ce priveşte

configuraţia reliefului. Structura monoclinală a unităţii de relief în care este situat teritoriul comunei

Micleşti, generează asimetrii morfologice de tipul cuestelor, condiţionând şi configuraţia reţelei

hidrografice.

Adâncimea de cantonare a freaticului, mărimea ascensiunii capilare şi chimismul apelor

subterane sunt influenţate evident de caracteristicile litologice ale unei regiuni. Rocile slab permeabile

cantonează pânze freatice la adâncimi reduse, cu o franjă capilară bine dezvoltată, caracterizate şi

printr-o circulaţie lentă a apei prin porii rocilor. Adesea, aceste pânze freatice sunt puternic

mineralizate şi deci cu potabilitate redusă.

Dimpotrivă, freaticul cantonat în roci permeabile (pietrişuri, nisipuri) este situat la adâncimi mai mari,

în funcţie de grosimea pachetului de roci, iar ascensiunea capilară este redusă. În schimb, potabilitatea

acestor ape este mai bună, ca urmare a circulaţiei şi deci reîmprospătării mai active a rezervelor.

21

Influenţa litologiei asupra solurilor se manifestă mai pregnant în primele stadii de evoluţie a

acestora. Solurile tinere, neevoluate sau slab evoluate, prezintă proprietăţi fizico-chimice (textură,

structură, compoziţie mineralogică şi chimică, pH etc.) care le reflectă pe cele ale materialului

parental. Este cazul aluvisolurilor, psamosolurilor, litosolurilor, regosolurilor, erodosolurilor etc. Roca

parentală bogată în carbonaţi de calciu are efecte favorabile asupra structurii solurilor, asupra

proceselor de humificare şi coagulare a complexelor coloidale (rendzine). În timp însă, influenţa

litologiei asupra pedogenezei se atenuează progresiv, solurile evoluate fiind condiţionate, în principal,

de factorii climatici şi biogeografici.

II.2 Geomorfologia ( Relieful)

Relieful actual al comunei Micleşti a început să se schiţeze încă din sarmaţian, odată cu

retragerea apelor Mării Sarmatice spre bazinul actual al Marii Negre. În urma retragerii au apărut

câmpii de acumulare marină cu structura şi suprafaţa uşor înclinate spre S-SE în direcţia deplasării

liniilor de ţărm. Exondarea succesivă a câmpiilor de acumulare sarmatică, pliocenă şi cuaternară a fost

urmată de o manifestare intensă a fenomenelor de denudaţie, favorizate de condiţiile climatice şi de

prezenţa rocilor sedimentare moi. Între factorii modelatori un rol deosebit de activ l-a avut reţeaua

hidrografică şi procesele de versant.

Figura 8: Aspecte privind relieful şi modul de utilizare a terenurilor comunei Micleşti. Interfluviul

Vasluieţ – Rac. În plan îndepărtat coasta estică, abruptă a Racului, 2010

22

II.2.1 Caracteristici morfografice

Relieful comunei Micleşti se înscrie în arealul tipic deluros al Podişului Central Moldovenesc.

Dealurile se prezintă sub formă de poduri interfluviale, separate de văi, cu orientare generală pe

direcţia N-S, dar apar şi interfluvii sub formă de podişuri ce formează tocmai caracteristica acestui

teritoriu.

Este un relief format din acţiunea agenţilor denudaţionali în cadrul căruia râul Vasluieţ şi-a

creat o vale mai largă, dominată, spre est, de un versant abrupt şi degradat, cu relief complex şi rol de

frunte de cuestă cu expoziţie vestică („Coasta Movilei”), specifice asimetriei structurale de ordinul al

II-lea, (Ioniţă. I., 2000). Acest abrupt se întinde pe mai bine de 6 Km., iar în capătul său nordic, capătă

un aspect impunător prin apariţia unui martor de eroziune sub formă de „movilă”: „Movila lui

Burcel”. Apare ca izolată, se poate vedea de la mare distanţă, are o formă tronconică, terminată printr-

un platou cu lungime de 80 de m., lăţime de 35 m. şi înălţime de 272 m.

a) Figura 9 b)

a) Versantul estic, abrupt al Vasluieţului. b) Movila lui Burcel, 2012

Coasta Movilei, 2012

Complexitatea reliefului reprezentat prin interfluvii şi văi cu orientare şi forme variate, se pune

în evidenţă în bazinul Racului, afluent pe stânga al Vasluieţului, care în linii mari închide spre vest

teritoriul comunei Micleşti.

23

Pârâul Racului prezintă pe dreapta un versant prelung, cu pante moderate, iar pe stânga un versant

abrupt („Coasta Văii Seci”), asemănător versantului stâng a Vasluieţului.

Pârâul Rac, primeşte de pe stânga o serie de mici afluenţi, care şi-au creat mici văi subsecvente,

orientate în general pe direcţia est-vest şi care s-au adâncit puternic, impunând în relief, forme

structurale în care domină asimetria: versanţi cu orientare nordică, puternic înclinaţi şi degradaţi şi

versanţi sudici, conformi cu structura, care înclină în acelaşi timp cu stratele, cu pante mai line. Dintre

dealurile astfel puse în evidenţă se impune Dealul Velniţă (Chirceşti), care are şi altitudinea cea mai

mare de pe teritoriul comunei (425 m.), dar mai ales datorită faptului că relieful deluros din jur , cade

abrupt către obârşiile pârâului Valea Seacă şi îşi face apariţia într-o formă pregnantă ravenarea.

Ravenele din această zonă, însoţite de procese asociate, în mod extrem de surprinzător au reuşit să

ajungă până aproape de cumpăna de ape, iar pe fondul despăduririi acestei zone, creează un peisaj

dezolant.

Figura 10: Dealul Velniţă, Chirceşti, 2012

II.2.2. Caracteristici morfometrice

Relieful comunei Micleşti prezintă din punct de vedere morfometric particularităţi distincte.

Printr-o serie de metode de analiză morfometrică ce se bazează pe un complex metodic de

calcule de ordin calitativ, se ajunge la determinarea anumitor parametri sau coeficienţi cu rol

determinant în utilizarea economică a teritoriului.

24

Hipsometria

Harta hipsometrică executată, transpune într-un mod mai general formele de relief într-o serie

de ansambluri de nivele hipsometrice.

Hipsometria reliefului în cadrul comunei Micleşti relevă caracterul de regiune tipic deluroasă,

specifică Podişului Central Moldovenesc, cu altitudini în medie de 200-250 m., amplitudinea maximă

fiind de 307 m. (425,0 m. altitudinea maximă în Dl. Velniţă şi 118,0 m. altitudinea minimă, pe lunca

Vasluieţului, la nivelul lacului Soleşti).

Între Valea Vasluieţului şi Valea Seacă se pune în evidenţă o ramură de dealuri, a căror

altitudine scade în mod evident către sud şi care încep din partea de nord a comunei şi se continuă

până la confluenţa văii Racului cu Valea Vasluieţului astfel: dealul Movilei de 272 de m, dealul

Halorşca 216 m, dealul Plopi 197 m. şi dealul Izvorul Chirceşti 147 m.

În partea de nord, pe o linie de semicerc se pun în evidenţă dealurile Pietrăriei (250 m.), între

valea Movilei şi valea Pietrăriei, dealul Dumei (243 m.), între valea Pietrăriei şi Dumei, şi dealul

Pietrăriei - Şerbeşti ( 265 m) între valea Dumei şi valea Dumbrăviţa.

Aceste dealuri sunt cu o bază de triunghi pe linia de hotar, cu orientare N-S, cu versanţi

înclinaţi şi erodaţi de ambele părţi, cu interfluvii foarte înguste.

Între valea Seacă şi valea Raţiului găsim dealul Văii Seci. În continuarea Văii Seci avem

dealurile Ursoaia, cu două prelungiri. Către nord Irina şi către vest Moviliţa şi dealul Podişul (300 m.).

Spre sud se pun în evidenţă următoarele dealuri: Grădinii, Scutari, Prisăci, Bisericii, Cireşilor.

Către vest se găseşte dealul Pleşului, cu o altitudine de 324 m. La hotarul cu comuna Soleşti

întâlnim dealul Aninei, 273 m. care trimite în toate părţile versanţi foarte abrupţi cu eroziune extrem

de activă în adâncime şi suprafaţă. Acest deal închide coasta în care se găseşte satul Popeşti.

În partea de nord se găseşte dealul Velniţă care este cel mai ridicat punct din comună, 425 m,

alături de dealul Ezer.

Spre sud găsim dealurile Fântâna lui Dima, dealul Bulboasa, dealul Ghindău (238 m.), dealul

Iepurăriei (367 m.), dealul Cacău (362 m.) şi dealul Podişul, care încheie teritoriul comunei Micleşti.

Se observă că altitudinea regiunii descreşte progresiv pe direcţia N.-S. (de la 272 la180 m. pe

interfluviul dintre Vasluieţ şi valea Racului şi de la 425 la 250 m., pe interfluviul dintre Râul Racului

şi Valea Boţeşti).

Mai importantă însă în condiţionarea acestui declin altitudinal de ansamblu, în cazul comunei

Micleşti, este faptul că în partea de vest, în substrat, îşi fac apariţia gresiile cineritice meoţiene, cu o

25

mai mare rezistenţă la eroziune, care au favorizat, prin rezistenţa lor mai mare la meteorizaţie,

menţinerea unor altitudini mai mari.

Astfel putem afirma că pe teritoriul comunei Micleşti, altitudinile descresc de la V. spre E. şi de la N.

spre S.

Densitatea fragmentării reliefului

Densitatea fragmentării reliefului reprezintă gradul de discontinuitate generat în plan orizontal

al suprafeţei morfologice din cadrul regiunii, de către factorii exogeni.

Trăsătura esenţială care rezultă şi caracterizează în ansamblu fragmentarea orizontală a reliefului se

materializează în alternanţa culoarelor de văi cu spaţiile interfluviale. Cu cât această alternanţă este

mai frecventă în limitele spaţiului studiat, cu atât fragmentarea orizontală este mai ridicată şi

corespunzător, valoarea coeficientului său.

Densitatea fragmentării reliefului a fost cuantificată prin metoda grilei pătratice (cartogramei),

determinându-se lungimea totală a reţelei de văi din fiecare pătrat având o suprafaţă de 1 Km².

Conform calculelor, a rezultat o valoare medie a densităţii fragmentării de 589 m/Km² şi un interval

maxim de variaţie de 0 - 1200 m/Km².

Valori reduse (sub 500 m/Km²) cumulează o frecvenţă de apariţie de 36 %. Sunt caracteristice

versanţilor cu pante moderate, favorabili pentru a fi utilizaţi ca teren arabil, reprezentând reversuri de

cuestă cu expoziţie estică, specifice asimetriei structurale de ordinul al II-lea sau sudică, datorită

asimetriei structurale de ordin I (Ioniţă I., 2000).

Valorile de 500-1000 m/Km² se înscriu cu o frecvenţă de 52 %, fiind urmate de cele cuprinse între

1000 şi 1500 m/Km² (12%). Valorile densităţii fragmentării cele mai mari caracterizează, mai ales

versanţii puternic înclinaţi şi degradaţi, cu rol de frunţi de cuestă, cu expoziţie nordică şi vestică.

Densitatea şi adâncimea fragmentării reliefului exercită o anumită influenţă asupra

componentelor naturale ale peisajului geografic, asupra amenajării, exploatării şi valorificării în

silvicultură, realizării diverselor construcţii tehnico-economice, şi mai ales asupra modului de utilizare

agricolă a teritoriului.

Adâncimea fragmentării (energia/amplitudinea) reliefului

Acest parametru exprimă, în esenţa sa, intensitatea şi profunzimea până unde a pătruns

eroziunea lineară (verticală), generată în mod predominant de apele curgătoare.

Împreună cu densitatea fragmentării şi pantele, adâncimea fragmentării redă una din trăsăturile

morfometrice esenţiale ale reliefului, reflectând un anumit grad de evoluţie a acestuia şi într-o strânsă

corelaţie cu intensitatea proceselor morfodinamice actuale. Specificul pe care îl îmbracă acest

26

parametru calitativ al reliefului exprimă o anumită particularitate a genezei spaţiului studiat.

Energia de relief demonstrează prin valorile sale cât de apropiate ori cât de îndepărtate sunt bazele

locale de eroziune, cât de intensă este eroziunea lineară, care este proporţia versanţilor şi unde sunt

posibile ruperi de echilibre în morfologia unei regiuni.

Energia reliefului a fost determinată prin metoda grilei pătratice (cartogramei), diferenţele dintre

altitudinile absolute extreme, fiind calculate în interiorul unor pătrate cu latura de 1 Km.

Conform calculelor, energia medie a reliefului pe teritoriul comunei Micleşti este de

aproximativ 100 m., valorile oscilând între sub 10 şi 170 m.

Cea mai mare frecvenţă (peste 40%) oare treapta de 100-150 m., valoare apreciată ca reprezentând o

energie de relief înaltă. Treptele de 60-100 m.( energie moderat înaltă) şi 10 – 60 m. (energie

moderată) se înscriu cu valori egale, cele mai mici frecvenţe având treptele de >150 m. (energie foarte

înaltă) şi < 10 m. (energie redusă).

Valori reduse ale energiei de relief (sub 10 m.) sunt caracteristice doar luncii mari a Vasluieţului, iar

valorile mari de peste 150 m., sunt specifice fronturilor cuestelor principale şi dealurilor mai înalte.

Se remarcă, energia redusă a reverselor de cuestă cu expoziţie estică, (Cuesta Vasluieţului), versanţi

cu pantă moderată, foarte bine conturaţi pe partea dreaptă a bazinului Racului.

Reversurile cu expoziţie sudică, chiar dacă se pretează a fi utilizate ca terenuri arabile, din cauza

adâncirii pronunţate a reţelei hidrografice, cu puţine excepţii sunt puternic înclinate şi degradate.

Este evident că pe teritoriul comunei Micleşti, cel mai energic relief se întâlneşte pe versanţii puternic

înclinaţi şi degradaţi, cu rol de frunţi de cuestă, cu expoziţie nordică şi vestică ( energia loc crescând

odată cu diferenţa de altitudine faţă de talvegul văilor subsecvente care le-au dat naştere).

O altă caracteristică este aceea că relieful din partea de vest este mai energic, comparativ cu relieful

din est, cea mai scăzută energie fiind asociată versantului drept al râului Rac şi zonelor de luncă.

Geodeclivitatea

În strânsă corelaţie cu densitatea şi adâncimea fragmentării reliefului, pantele se încadrează

între valori foarte diferenţiate. Analiza valorii declivităţii oricărui teritoriu are o importanţă deosebită

în prognoza desfăşurării unor procese geomorfologice actuale precum şi în stabilirea condiţiilor

morfogenetice în care s-au format şi au evoluat anumite tipuri de relief.

Panta se constituie într-o reflectare a condiţiilor în care se desfăşoară modelarea reliefului, în strânsă

legătură cu factorii de ordin climatic, hidrologic, biopedogeografic, geologic, antropic.

Sectoarele de versant, suprafeţele de racord şi alte părţi componente ale reliefului care au pante

caracterizate printr-o anumită expoziţie, formă şi extindere, concentrează în cadrul lor, condiţii

27

morfoclimatice, morfodinamice şi legate de domeniul de utilizare specific.

Deşi au valoare matematică, pantele au ajuns în viziunea morfologilor un parametru deosebit de

important în stabilirea unor categorii de forme de relief, sau să influenţeze în mare măsură

morfodinamica peisajului.

În arealul comunei Micleşti, fiind influenţată la rândul ei de alţi factori, panta primeşte valori

de la 0 % la 30 %

Panta Categoria de folosinţă Total agricol

% Arabil Păşuni Fâneţe Vii Livezi

0-5 288,76 113,57 52,39 0,22 0,12 455,06

5-10 623,58 0,03 - 66,53 1,76 691,90

11-15 588,83 47,98 - 99,69 5,62 742,12

16-20 394,21 358,30 18,28 69,09 22,10 861,98

21-25 10,55 105,00 2,84 34,40 - 152,79

26-30 5,10 13,14 - - 5,99 23,83

TOTAL 1911,03 638,02 73,51 269,93 35,19 2927,68

Figura 11: Categorii de folosinţă a terenurilor în raport cu panta. (O.S.P.A. Vaslui, 2000)

Din tabel reiese că ponderea cea mai mare o deţin terenurile agricole situate în zone cu pantă

de 16-20 % (861,98 ha) urmate de cele cu pantă de 11-15 % (742,12 ha).

Cele mai mici suprafeţe au terenurile cu panta cuprinsă între 21-25 % (152,79 ha) şi cu pante

cuprinse între 26-30 % (23,83 ha).

De asemenea se observă că terenurile arabile sunt situate în majoritatea cazurilor pe versanţi

cu pante cuprinse între 5-10 % (623, 58 ha.), 11 -15 % (588, 83 ha), apoi pe pante cuprinse între 16-20

% (394,21 ha.).

Terenurile cvasi-orizontale şi slab înclinate, cu pante mai mici de 5˚, deţin o pondere de

aproximativ 15 %, valoare ce corespunde unei suprafeţe de circa288,76 ha.(Km²).

Aceste terenuri sunt asociate, mai ales , zonelor de luncă şi într-o măsură mult mai redusă,

interfluviilor mai mari.

Procesele geomorfologice dominante sunt, prin urmare cele constructive (acumulative), în timp ce

procesele destructive, reprezentate mai ales prin eroziunea în suprafaţă, se manifestă cu intensitate

redusă.

28

Terenurile moderat înclinate (5-15˚) reprezintă aproape jumătate din suprafaţa comunei, adică

circa 1434,02 ha. Ele corespund majorităţii versanţilor, dar mai ales celor conformi cu structura

geologică de suprafaţă, prin urmare cu orientare generală sudică, sud-estică şi estică.

De asemenea, aceste pante sunt caracteristice, în general, treimii inferioare a versanţilor, suprapuse

parţial unor glacisuri coluviale, precum şi culmilor interfluviale. Sculptogeneza se desfăşoară cu

intensitate moderată, pe aceste suprafeţe, procesele fiind reprezentate mai ales prin eroziune în

suprafaţă.

Terenurile puternic (16-20˚) şi foarte puternic (peste 20˚) înclinate deţin peste 35 % din

suprafaţa regiunii (1038,6 ha.) şi corespund mai ales versanţilor de tip cuestă. Distrucţia formelor se

realizează cu intensitate mare, prin intermediul unui complex de procese, care include eroziunea în

suprafaţă, alunecările de teren şi ravenaţia.

Peste jumătate din suprafeţele acoperite cu păşuni(358,30 ha din 638,02 ha.) se găsesc pe

versanţii puternic înclinaţi, cu pante de 16-20%.

Viile ocupă cele mai mari suprafeţe pe versanţii cu pante cuprinse între 5-25 %.

Analizând harta geodeclivităţii reliefului întocmită asupra suprafeţei comunei Micleşti,

identificăm o scădere a pantelor către axul central al comunei, reprezentat de pârâul Rac, îndeosebi pe

versantul drept al acestuia, unde terenurile sunt slab şi moderat înclinate, în timp ce pe versantul stâng

avem o alternanţă de pante puternic şi foarte puternic înclinate, situaţie care se regăseşte şi pe

versantul stâng al Vasluieţului. Aici se manifestă, cu intensitate ridicată, diferite forme ale proceselor

gravitaţionale: surpări, prăbuşiri, alunecări de teren etc.

Analiza proceselor morfodinamice prin variaţia unghiului de pantă este foarte utilă în privinţa

modului optim de utilizare a teritoriului, în lucrările de amenajare silvică, hidrotehnică, agricolă,

sistematizarea localităţilor, cercetările geologice şi topoclimatice.

Orientarea versanţilor

Orientarea versanţilor produce diferenţieri ale duratei insolaţiei care, împreună cu panta care

modifică incidenţa razelor solare, impune regimul caloric al suprafeţelor din acest teritoriu, conţinut

de umiditate, nuanţări cantitative şi calitative ale proceselor morfoclimatice şi ale covorului vegetal,

particularităţilor solului, activităţilor social-economice etc.

Este condiţionată de structura geologică monoclinală, ca factor pasiv şi de evoluţia reţelei

hidrografice, ca factor activ. Căderea generală a stratelor geologice de suprafaţă de la nord-vest spre

sud-est a determinat incizarea primară a râurilor pe aceiaşi direcţie. În consecinţă, versanţii acestor văi

mai evoluate sunt dominanţi în raport cu versanţii văilor mai tinere, orientate pe direcţia generală

29

nord-est – sud-vest. Acest fapt se reflectă foarte bine la nivelul frecvenţei valorilor de orientare a

versanţilor.

Nr. crt. Expoziţie Suprafaţa

ha %

0 fără expoziţie 19,55 0,49

1 nordică 462,45 11,59

2 nord-estică 611, 29 15,32

3 estică 454,47 11,39

4 sud-estică 264,15 6,62

5 sudică 345,15 8,65

6 sud-vestică 441,31 11,06

7 vestică 762,91 19,12

8 nord-vestică 628,84 15,76

Total 3990,12 100,00

Figura 12: Distribuţia reliefului după expoziţie în bazinul Racului (după Ioniţă I., 2006)

Acestora li se adaugă versantul stâng al Vasluieţului, cu orientare vestică şi parţial nord-

vestică.

În ansamblu se poate constata că la nivelul comunei Micleşti, relieful este dominat de culmi

interfluviale şi versanţi, aceştia din urmă fiind predominanţi ca pondere.

Din punct de vedere al utilizării agricole, cele mai favorabile sunt reversurile de cuestă cu expoziţie

estică. Versanţii cu expoziţie sudică se întâlnesc pe micile văi subsecvente ale afluenţilor de pe stânga

ai Racului, orientate în general pe direcţia est-vest. În mod normal , reversurile cu expoziţie sudică

sunt pretabile utilizării ca terenuri arabile, restricţiile fiind generate de pante şi de gradul înalt de

degradare.

Cei mai puternic înclinaţi şi degradaţi sunt versanţii cu expoziţie nordică şi vestică, cu rol de frunţi de

cuestă (Coasta Movilei, Coasta Văii Seci, Humărie etc.).

30

II.2.3 Categorii şi tipuri de relief

II.2.3.1 Relieful structural

Cuestele

Relieful de cueste, a cărui geneză este legată de structura monoclinală a podişului, impune

asimetrii morfologice şi morfometrice care, alături de platourile structurale, dau nota geomorfologică

caracteristică acestei unităţi

Se constată existenţa versanţilor tip front de cuestă cu orientare generală atât nordică, cât şi

vestică, caracterizaţi prin pante accentuate şi a versanţilor tip revers de cuestă cu orientare generală

sudică şi estică, situaţie care se explică (I. Ioniţă 2000) dacă facem apel la un dublu sistem de pante

stratigrafice, o cădere principală spre sud şi o alta secundară spre est, care condiţionează dezvoltarea

reliefului de cueste şi care au ca rezultantă monoclinul clasic orientat NNV-SSE. Se disting astfel

două tipuri de asimetrii:

- de ordinul I, asociată înclinării majore a stratelor geologice pe direcţia N-S, responsabilă de

crearea cuestelor cu expoziţie nordică;

- de ordinul II, asociată înclinării secundare, V-E, a stratelor geologice, responsabilă de geneza

cuestelor cu expoziţie vestică

Energia de relief a fronturilor de cuestă este în funcţie de puterea de incizare a râurilor adiacente, care

au determinat detaşarea acestora şi de prezenţa stratelor de roci mai dure la nivelul interfluviilor, care

au permis conservarea unor altitudini mai mari.

Cele mai impozante fronturi de cuestă se întâlnesc în lungul văii principale a Vasluieţului, impozantă

ca lungime şi energie de relief. Cuesta creată de Vasluieţ prezintă o expoziţie vestică, la fel ca şi cea a

văii Racului.

Afluenţii Racului (Raţiu, Fundătură), care confluează cu acesta aproape în unchi drept, determină

apariţia unor cueste secundare cu orientare nordică ( Coasta Plopului, D. Humărie), creându-se astfel

apofize de cueste nordice ce alternează cu cele vestice, într-un „model de tip balansat” ( I: Ioniţă

2000).

Platourile structurale

Platourile structurale sunt reprezentate prin interfluviile grefate pe straturi de roci mai dure,

constituite, în special, din gresii basarabiene, dar şi gresii chersoniene şi cinerite andezitice meoţiene.

Între suprafaţa topografică şi suprafaţa stratului dur există o concordanţă morfologică mai mult sau

mai puţin evidentă, în funcţie de grosimea depozitelor acoperitoare, de grosimea şi consistenţa

31

stratului dur.

Influenţa structural-petrografică este evidentă şi la nivelul proceselor geomorfologice actuale.

Faciesul predominant argilos al Basarabianului, intersectat la nivelul versanţilor, condiţionează o largă

răspândire a alunecărilor de teren, care sunt prezente practic pe toate fronturile de cuestă, nelipsind

nici pe versanţii conform cu structura.

Cele mai mari alunecări de teren, ca extindere orizontală şi profunzime apar pe frontul cuestei

principalele a Vasluieţului, dar şi a Racului şi afluenţilor.

Deluviile de alunecare dezvoltate în depozitele argilo-nisipoase, kersoniene, intersectate de văi

( Movila lui Burcel), sunt mai bine individualizate şi mai active , în comparaţie cu cele formate pe

faciesul argilo-marnos basarabian.

Ravenele sunt pregnant răspândite, la fel ca şi alunecările de teren şi se asociază frecvent cu

acestea.

II.2.3.2 Relieful sculptural

Relieful sculptural cuprinde formele denudaţionale a căror geneză şi trăsături definitorii sunt

condiţionate primordial de acţiunea agenţilor externi.

Interfluviile sculpturale sunt prezente, mai ales, prin culmi interfluviale secundare, alungite,

desprinse din sectoare interfluviale mai înalte. Fiind forme slab înclinate, interfluviile sculpturale

evoluează lent, îndeosebi prin spălări areolare slabe, creep şi deflaţie, ultimul proces fiind mai evident

acolo unde cuvertura tampon a vegetaţiei lipseşte sau este discontinuă. Intensitatea slabă a acestor

procese denudaţionale a favorizat geneza unei cuverturi eluviale, cu grosimi medii de 3-4 m,

constituită mai ales din luturi cu caracter löessoid, peste care urmează soluri cu dezvoltare liberă,

automorfă.

Pe alocuri, evacuarea verticală şi laterală a unor produşi secundari, de alterare, determină

manifestarea unor procese slabe de tasare, materializate prin formarea unor microdepresiuni cu

extindere areală şi verticală redusă, în care, prin acumularea apei meteorice, iau naştere lacuri

temporare ( Băcăuanu V. şi colab., 1980)

Bazinetele de denudaţie (eroziune), constituie un element specific Podişului Central

Moldovenesc, în general şi teritoriului comunei Micleşti, în particular. Ca şi în cazul versanţilor,

bazinetele de eroziune poartă amprenta structurii geologice, fiind formate de râuri, agresive datorită

pantelor mai mari, care au creat intrânduri cvasi-circulare în cuestele principale şi la baza platourilor

structurale. În consecinţă, aceste depresiuni de mici dimensiuni, pot fi apelate ca şi (micro)depresiuni

32

subsecvente, sau de contact .

Aceste depresiuni de denudaţie reprezintă, locuri de adăpost, în care se află, în mare parte vetrele

satelor Chirceşti, Micleşti, Popeşti.

Pe lână tipurile de relief amintite pe teritoriul comunei Micleşti se întâlnesc procese şi forme

de origine lacustră, eoliană, biogenă, antropică etc. care, local, se înscriu în peisaj ca elemente

secundare, subordonate celor amintite anterior.

Dintre formele de relief biogene se remarcă în special suprafeţele bătătorite de animale ( în urma

construirii ţarcurilor şi stânelor) şi suprafeţele afectate de muşuroaie.

Ca forme de relief antropic remarcăm:

- suprafeţe remodelate antropic reprezentate prin ariile intravilane;

- agroterase, întâlnite în special în estul satului Chirceşti şi în sud-vestul satului Micleşti;

- canale pentru drenajul luncilor, situate în lunca Văii Racului

- diguri pentru acumulări lacustre şi pentru combaterea inundaţiilor, îndeosebi pe pârâul Raţiu

- cariere pentru exploatarea nisipului şi a lutului etc.

II.2.4 Forme şi procese geomorfologice actuale

II.2.4.1 Condiţii care favorizează procesele de versant

Teritoriul comunei Micleşti dispune de condiţii geologice şi fizico-geografice care favorizează

apariţia şi dezvoltarea proceselor de versant. Între acestea se remarcă prezenţa unor formaţiuni

geologice, de suprafaţă constituite din roci moi, permeabile şi impermeabile , reprezentate, în cea mai

mare parte, printr-un complex de argile şi de marne cu alternanţe de nisipuri, la care, în diverse

sectoare, se adaugă şi unele orizonturi subţiri de gresii. Acest complex litologic, în care sunt

cantonate, de obicei, mai multe strate acvifere freatice şi de adâncime, secţionat de numeroase văi, se

pretează la o modelare destul de uşoară sub acţiunea agenţilor denudaţiei.

Densitatea şi adâncimea fragmentării reliefului, tendinţa continuă de realizare a profilului de

echilibru al talvegurilor şi versanţilor, de extindere a bazinelor hidrografice etc. întreţin, de asemenea,

un potenţial ridicat de desfăşurare a proceselor gravitaţionale.

Acestui fond geologo-geomorfologic i se adaugă şi alţi factori care avantajează modelarea

deluvială, cum sunt unele elemente climatice şi activitatea umană.

Climatul temperat-continental cu nuanţe excesive, caracterizat prin mari variaţii termice şi,

mai ales, printr-un regim neuniform al precipitaţiilor, contribuie din plin la pregătirea şi declanşarea

proceselor de versant.

33

Temperaturile medii anuale, situate în juriul valorii de 9,8˚C, existenţa unor amplitudini termice

ridicate (cu maxime de 72°C), ca şi îngheţurile prelungite de iarnă, frecvenţa îngheţurilor şi

dezgheţurilor în anotimpurile de tranziţie, uscăciunea accentuată din anotimpul cald, accelerează

dezagregarea şi afânarea rocilor de suprafaţă, premisă a dislocărilor şi deplasărilor ulterioare.

Cantităţile medii anuale de precipitaţii sunt, aparent, inofensive – ele variind între 450 şi 550

mm.– însă repartiţia lor foarte neregulată, cu alternanţe ploioase şi secetoase şi cu o mare frecvenţă a

ploilor torenţiale, se reflectă vizibil în ritmul şi intensitatea proceselor de versant.

Vânturile umede sau uscate, calde şi reci, accentuează diferenţierile umidităţii şi temperaturii

aerului. Cea mai mare frecvenţă o au cele dinspre nord – vest şi nord care sunt şi purtătoare de

umiditate, de fapt, alături de structură şi declivitate, explică intensitatea mai mare a degradărilor de

teren pe frunţile de cuestă şi versanţii orientaţi în această direcţie.

Intervenţia omului, prin defrişarea pădurilor întinse de altă dată, desţelenirea pajiştilor şi

agrotehnica rudimentară încă prezentă, au deranjat evident echilibrul natural favorizând eroziunea

accelerată.

Rolul cel mai important în apariţia şi dezvoltarea proceselor deluviale, în stabilirea

caracteristicilor lor dinamice şi morfologice le are însă umiditatea accentuată. Apa, principalul

element declanşator, poate proveni atât din precipitaţii directe – din topirea zăpezilor, din ploi de

lungă durată, mai frecvente în anotimpurile de tranziţie, sau sub formă de averse vara – cât şi din

sursele subterane freatice, sau cantonate în stratele mai adânci, sarmatice şi pliocene, secţionate de

versanţi.

Acestor factori potenţiali şi declanşatori li se opune, în oarecare măsură, învelişul de sol şi

covorul vegetal. Adeseori însă tendinţa lor de frânare este depăşită, mai ales în perioadele cu

precipitaţii bogate – cum au fost cele din anii 1969,1972, 1973, când procesele de versant s-au

manifestat pe teritoriul comunei Micleşti cu o mare intensitate.

II.2.4.2 Procese şi forme actuale de modelare a versanţilor şi microrelieful creat de ele.

Pe versanţi, ca şi pe alte suprafeţe înclinate, se întâlneşte o gamă largă de procese de eroziune,

transport şi acumulare, care generează un microrelief caracteristic.

Din evantaiul proceselor actuale de degradarea a terenurilor subliniem următoarea ierarhizare,

şi anume:

a) extinderea largă a eroziunii în suprafaţă;

b) dezvoltarea apreciabilă a alunecărilor pe frunţile de cuestă;

34

c) prezenţa pregnantă a ravenării

a) Eroziunea în suprafaţă

Este reprezintă două procese (pluviodenudarea şi ablaţia) în aparenţă minore, dar cu un rol

important în modelarea reliefului teritoriului comunei Micleşti, datorită factorilor potenţiali amintiţi şi

ploilor torenţiale de vară, cu frecvenţă şi intensitate mare, care sunt foarte agresive. Acestora din urmă

le sunt atribuite 80 % din pierderile de sol de pe terenurile agricole ajungând până la 90 %.

Deşi în mod practic ablaţia nu generează un microrelief specific şi nu este sesizabilă decât pe

suprafeţe cu înclinări mari, lipsite de vegetaţie naturală, ea prezintă totuşi procesul denudaţional cel

mai răspândit, deosebit de activ, prezent pe toţi versanţii, dar şi pe interfluvii, însă bineînţeles

intensităţile cele mai mari sunt asociate pantelor puternice şi mai ales solurilor cultivate cu plante

anuale, în special cu porumb, care pe lângă slaba protecţie antierozională a culturii, sunt şi lipsite de

vegetaţie o bună parte din an. Eroziunea în suprafaţă se desfăşoară intens şi pe versanţii puternic

înclinaţi, afectaţi de suprapăşunat.

Generalizările şi zonările, cum sunt de exemplu cele care ţin seama de agresivitatea pluvială,

situează teritoriul comunei Micleşti între regiunile cu un potenţial pluvio-denudativ mediu. Unele

estimări indirecte pot fi făcute însă şi în funcţie de debitul solid al râurilor. Studiile întreprinse arată

că, peste 47 % din totalul anual al precipitaţiilor cad în sezonul critic la eroziune ( mai – august ) ,

adesea sub formă de ploi torenţiale, diferenţiate cantitativ şi ca intensitate, iar pierderile medii anuale

de sol variază în funcţie de înclinarea pantelor şi de natura culturilor. Pentru suprafeţele cultivate cu

porumb eroziunea a fost de 14 – 60 ori mai mare decât pe cele cu ierburi perene, iar pe cele cu grâu de

toamnă de 2 – 7 ori ( Băcăuanu V. şi colab. 1980).

În perioadele lipsite de vegetaţie, efectul ablaţiei este pus în evidenţă de numeroase „pete” sau

de suprafeţele de culoare mai deschisă , care indică îndepărtarea orizontului superior al solului şi

apariţia la zi a celor inferioare, sau chiar a rocilor „ in situ” aşa cum se poate observa în jumătatea

superioară a versanţilor sculpturali ai văilor , precum şi în lungul cuestelor.

De multe ori eroziunea areolară provocată de scurgerile de apă de pe suprafeţele mai

proeminente este accentuată şi de eroziunea eoliană, cu rol mai modest, care acţionează în perioadele

uscate ale anului. Prezenţa deflaţiei se poate observa uşor vara şi toamna, când viteza vântului este

mai mare (4 – 7 m./s.), sau chiar iarna când particulele de sol, erodate de pe suprafeţele expuse

vântului, sunt depuse peste stratul de zăpadă al sectoarelor adăpostite, schimbându-i culoarea.

35

Figura 13: Spălări areolare în nordul comunei Micleşti.

Lanurile „Valea lui Leonte” şi „Dumbravă” (google earth)

b) Alunecările de teren

Găsesc condiţii bune de dezvoltare, iar frecvenţa şi extinderea lor au fost de mult semnalate

printre caracteristicile peisajului, fiind prezente pe majoritatea versanţilor moderat şi puternic

înclinaţi. Dezvoltarea acestora este favorizată de faciesul predominant argilos al Basarabianului sau

nisipo-argilos al Chersonianului, intersectat la nivelul versanţilor.

Alunecările, constituie procesul cel mai spectaculos, impresionând atât prin amploarea,

dinamica şi microrelieful specific, cât şi prin consecinţele negative imediate asupra economiei agrare,

căilor de comunicaţie, aşezărilor omeneşti, etc.

Manifestarea acestor procese capătă o amploare deosebită în anii cu precipitaţii abundente, ca de

exemplu, perioada 1069 – 1973, 1994, 1996 când, în unele luni de vară, precipitaţiile au fost de 2- 3

ori mai mari decât cele obişnuite. Dacă avem în vedere că aceste ploi au avut caracterul unor averse cu

valori de 20 – 120 mm în 24 de ore şi că terenul conţinea deja o umiditate suficientă din etapele

anterioare, atunci surpările şi alunecările ce au avut loc – favorizate şi de nişte factori condiţionali

bine cunoscuţi – sunt pe deplin justificate.

Precipitaţiile bogate au constituit deci factorul declanşator care au antrenat în mişcare terenuri

întinse din spaţiul versanţilor. Apariţia unor alunecări, pe suprafeţe până atunci neafectate (1973), ca

şi reactivarea puternică a celor mai vechi (1994, 1996), concomitent cu alte fenomene dăunătoare, au

căpătat proporţiile unor calamităţi naturale cu importante implicaţii socio-economice.

36

Şi cauzele antropice au jucat de multe ori un rol important în (re)activarea acestora: defrişările,

prin care s-a eliminat rolul fixator al sistemului radicular profund al arborilor pentru partea superioară

a deluviilor (Velniţă); suprapăşunatul terenurilor în pantă, care determină formarea cărărilor de vite ce

favorizează infiltrarea apei în deluvii (Valea Seacă, Velniţă, Movila lui Burcel, Bulboasa); crearea

iazurilor care a determinat ridicarea nivelului freatic în deluvii (Barajul Soleşti), tăierea drumurilor

prin versant, exploatarea lutului şi a nisipului prin excavaţii la baza versanţilor (Coasta Văii Seci) etc.

Pe alocuri agroterasele părăsite, destinate iniţial viticulturi sau pomiculturii, par a juca un rol în

activarea unor deluvii, prin favorizarea infiltrării apei din precipitaţii (Dealul Viilor, Chirceşti).

Pe teritoriul comunei Micleşti există o mare diversitate de tipuri de deplasări, începând cu cele

specifice, cu aspecte de brazde şi terminând cu cele sub formă de glimee a căror adâncime se află la 5-

9 m, în funcţie de microformele de relief nou create în urma procesului de alunecare.

Cele mai mari alunecări de teren, ca extindere orizontală şi profunzime îmbracă, de multe ori, forme

complexe, ocupând versanţi întregi astfel:

- versantului estic al satului Micleşti afectat de alunecări de teren active declanşate în 1973 şi

reactivate în 1996, pe o suprafaţă de 3 ha. După 1973 în zona de sus, alunecările de teren s-au

stabilizat natural, dar prezintă un potenţial foarte ridicat de redeclanşare în prezent, punând în pericol

un număr mare de gospodării (34), un drum sătesc (pe o lungime de 3 Km), podeţe etc.

- în satul Chirceşti, versanţii abrupţi au fost şi sunt afectaţi de alunecări active. Versanţii

dealurilor au fost afectaţi de alunecări în anul 1973, după care s-au reactivat în 1994. Reactivarea

alunecărilor în 1994 a dus la formarea, pe raza localităţii, a trei zone de risc foarte ridicat, cu alunecări

active în prezent:

- zona Lăzăreni în partea de sud-est;

- zona Velniţă, în partea de nord-est;

- zona Chirceşti-Vale

Una şi aceeaşi alunecare poate fi încadrată în mai multe grupe sau tipuri, în funcţie de structura

depozitelor pe care le afectează, de caracterul mişcării, grosimea deluviului, vârstă etc., dar cel mai

concludent criteriu este forma. Ea exprimă adesea întreaga complexitate a factorilor care au contribuit

la dezvoltarea lor. Din acest punct de vedere se pot deosebi: alunecări în brazde, prezente pe areale

reduse, alunecări lenticulare care pot fi văzute pe versanţii multor văi, alunecări în trepte, alunecări

în valuri; alunecări monticulare ( movile, ţiglăi ), alunecări mixte ( complexe ); alunecări curgătoare

( torenţi de alunecare ) etc.

37

La acestea se pot adăuga, desigur, multe alte tipuri şi procese şi forme gravitaţionale, cum ar fi

surpările, prezente îndeosebi în lungul unor abrupturi de desprindere de la partea superioară a

versanţilor, apoi unele forme de rostogolire, cu o răspândire şi o pondere mai redusă.

În ceea ce priveşte vechimea proceselor deluviale – şi mai cu seamă a deplasărilor de teren -

cert este că ele au apărut o dată cu schiţarea celor dintâi versanţi ( în sarmaţian şi pliocen ) şi că, de

atunci şi până astăzi, au modelat continuu suprafeţele interfluviale, marile cueste şi sectoare întregi ale

flancurilor văilor. Formele rezultate din această modelare au suferit însă prefaceri permanente, fiind

înlocuite şi reînnoite din aproape în aproape. De aceea vârsta deluviilor existente în prezent poate

coborî, în timp, la cel mult câteva mii de ani.

a) b)

Figura 14: Alunecări în zona localităţii Micleşti, 2012( a) active, b) parţial stabilizate)

c) Eroziunea torenţială

Întregeşte activitatea denudativă a celorlalte procese de versant, dând naştere la o familie

specifică de forme de relief (ogaşe, ravene, torenţi), dezvoltată în aceleaşi condiţii ca şi eroziunea

areolară, preferând însă versanţii defrişaţi, cei folosiţi ca imaş, terenurile desţelenite cu pante mari etc.

Şi în acest caz există o corelaţie strânsă între agresivitatea ploilor din sezonul cald al anului, natura

substratului şi ceilalţi factori naturali sau socio-economici.

38

Şiroirea, ravenarea, torenţialitatea, ca subsisteme de scurgeri pe versant, demonstrează prin

rata selectivă a acţiunii lor, natura raporturilor morfologice din sistemul versanţilor.

Şiroirea este scurgerea rapidă a apei de ploaie sau provenită din topirea zăpezii pe versanţi, în cadrul

teritoriului comunei Micleşti îmbrăcând forme ca şiroirea difuză, în rigole şi concentrată.

Ravenele constituie forme de eroziune în adâncime, secţionate în roci friabile, formate dintr-un canal

cu maluri abrupte şi praguri de talveg, cu o secţiune transversală mai mare de 1000 cm², cu un prag de

obârşie. Distincţia dintre ravenele efemere (rigole, ogaşe) şi ravenele perene se face pe baza

dimensiunii suprafeţei secţiunii transversale.

Organismele torenţiale sunt prezente pe toţi versanţii cu înclinări mari, de peste 5 – 10˚, dar cu

frecvenţă mai mare în sectoarele unde predomină substratul nisipos sau argilo nisipos, în lungul

cuestelor şi al abrupturilor cuestiforme. Aici întâlnim de regulă întreaga gamă de forme specifice

eroziunii lineare, de la cele incipiente până la cele avansate.

Evoluţia formelor rezultate în urma scurgerilor cu caracter torenţial se face în funcţie de

condiţiile locale specifice fiecărui sector de versant. Pe terenurile cultivate ele se lărgesc foarte

repede, influenţând eroziunea superficială a porţiunilor adiacente până la conturarea unor largi bazine

de recepţie. Pe versanţii înţeleniţi, apar, de obicei, forme simple şi ramificate, dar cu profil transversal

îngust, maluri abrupte şi eroziune de obârşie foarte activă, pentru ca în condiţiile unui substrat mai

nisipos, cu intercalaţii marnoase sau grezoase, ravenele să capete forme foarte curioase, cu îngustări şi

lărgiri succesive, praguri, marmite de fund şi laterale etc.

Cel mai accentuat proces de ravenarea îl întâlnim în bazinul superior al Racului, amonte de

satul Chirceşti (Velniţă), unde se impun în peisaj şi asupra cărora reţinem următoarele aspecte (I

Ioniţă):

- ravenarea afectează îndeosebi un vechi deluviu de alunecare dezvoltat pe depozite

chersoniene;

- ravenele continue, datorită secţiunii lor mari, sunt însoţite frecvent de procese asociate (deci

asistăm la o reactivare a alunecărilor de teren) şi extrem de surprinzător au reuşit să ajungă

aproape de cumpăna de ape;

- ravenele discontinue apar mai ales pe vechea cornişă de alunecare.

Organismele torenţiale provoacă pagube atât agriculturii, cât şi clădirilor, drumurilor etc.

39

a) b)

c) d)

Figura 15:

Ravenare în bazinul superior al Racului( a). imagine satelitară (google earth) / b), c), d). imagine

„de la sol”), Zona Velniţă, 2012

40

LE

GE

ND

Ă

Arabil

Păşuni

Fâneţe

Vii

Livezi

Pădure /

Plantaţii

Ape / B

ălţi

Curţi/

Construcţii

Surpări

Alunecări

Ravene

Spălări

areolare

Figura 16. Degradarea terenurilor comunei Micleşti în raport cu modul de utilizare

41

II.2.5 Măsuri de amenajare a versanţilor în vederea diminuării eroziunii

Aproximativ 68% din teritoriul comunei Micleşti este afectată de procese de eroziune,

alunecări de teren şi alte forme de degradare în diverse forme de evoluţie. Doar platourile şi podurile

interfluviale, plane sau slab înclinate (< 5°), şesurile şi unele glacisuri coluviale – care totalizează în

jur de 32 % din întreg teritoriul nu necesită măsuri antierozionale. În rest, mai ales pe terenurile

agricole, eroziunea este prezentă sub diversele sale forme. De aceea, prevenirea şi combaterea

consecinţelor sale negative s-a pus şi se pune încă cu acuitate.

Avându-se în vedere dinamica proceselor geomorfologice din acest spaţiu geografic se impune

organizarea de noi măsuri şi continuarea celor existente, pentru a se reda circuitului economic, toate

suprafeţele degradate sau în curs de degradare.

Complexul de măsuri şi lucrări pentru îmbunătăţea şi punerea în valoare a păşunilor erodate

cuprinde organizarea teritoriului, lucrări de reţinere sau de evacuare a apei pe versanţi, precum şi

organizarea păşunatului raţional. Se impune astfel ca păşunatul să se facă pe suprafeţe de formă

dreptunghiulară orientate paralel pe curbele de nivel, să fie asigurată apa pentru adăparea animalelor

cât mai aproape de această suprafaţă, reducându-se în acest fel deplasările de pe un versant pe celălalt

în acest scop. De asemenea refacerea covorului vegetal, de pe păşunile situate pe terenurile în pantă,

prin supraînsămânţări, constituie un mijloc eficient de stabilire a procesului de eroziune a solurilor.

Pentru reţinerea sau evacuarea dirijată a surplusului de apă de pe versanţi, provenit din

precipitaţii sau topirea zăpezii, şi care constituie un factor important în declanşarea şi dezvoltarea

procesului de eroziune a solului, sunt necesare o serie de lucrări: brăzduirea, gropi executate cu maşini

speciale, benzi de arbuşti, perdele antierozionale, plantaţii în masiv.

Brăzduirea este un mijloc de reţinere a apei care se poate aplica şi pe păşunile cu deficit de umiditate.

Ea trebuie făcută paralel cu curbele de nivel. Nu este indicată pe păşunile cu alunecări de teren

(Coasta Movilei, Coasta Văii Seci), în zonele cu şiroiri şi ogaşe dese (Velniţă.), şi pe suprafeţe unde

covorul vegetal este distrus. Pe aceste păşuni se impune a se executa gropi cu maşini speciale, în

scopul reţinerii apei din precipitaţii.

La Velniţă, pe păşunile cu ravene se obţin rezultate bune prin aplicarea valurilor de pământ,

supraînsămânţare, care previn concentrarea apelor şi intensificarea eroziunii în adâncime.

Utilizarea agricolă ca păşuni, fâneţe şi vitipomicolă a terenurilor, necesită crearea unor condiţii

optime pentru efectuarea tuturor lucrărilor agrotehnice sau hidroameliorative. În acest sens,

denivelările nu prea accentuate, şiroirile şi micile ogaşe, trebuie nivelate. Prin nivelare se desfiinţează

şanţurile de scurgere ale şiroaielor şi ogaşelor, împiedicându-se concentrarea scurgerii şi deci, evoluţia

42

lor.

Dealurile puternic erodate (Velniţă) şi care nu pot primi o altă utilizare, se vor împăduri cu esenţe

adecvate care să reziste la aceste condiţii de climă şi sol şi să poată fixa bine terenurile.

Ogaşele ce nu pot fi nivelate, precum şi ravenele pe care se execută lucrări hidrotehnice, vor fi

fixate apoi prin împădurire, odată cu cap-ravenele.

Pentru ravenele şi torenţii de pe Coasta Movilei, Coasta Văii Seci, Velniţă, Ghindău etc. se impun

măsuri de consolidare a malurilor, precum şi a talvegului lor. Malurile ravenelor trebuie să se planteze

cu specii ce drajonează puternic (salcâm, cătină albă).

Datorită pagubelor mari produse de alunecări se impun o serie de măsuri pentru fixarea lor.

Astfel se indică terasarea terenului. În acest scop se vor crea terase înguste (0,5-1 m.) la distanţă de 2-

3 m. una de alta şi consolidate prin gărduleţe cu nuiele sau zid.

Terenurile expuse la alunecări nu sunt indicate pentru a fi utilizate agricol (vie sau păşune) ci trebuie

împădurite, executându-se de asemenea drenaje, pentru ca apele de suprafaţă să nu stagneze, ci să fie

dirijate spre baza pantei.

Pe astfel de terenuri este de asemenea indicată evitarea execuţiei construcţiilor, riscul producerii unor

hazarde fiind mare.

În cazul alunecărilor de la Chirceşti, Micleşti etc. trebuie luate măsuri de stabilizare şi împiedicare a

evoluţiei lor (desecări, drenaj, ziduri de sprijin cu filtru şi barbacane). Ogaşele şi ravenele trebuie

împădurite, şi se impune ridicarea fertilităţii solurilor erodate.

Limita superioară a terenurilor arabile nu trebuie să depăşească panta de 30°, care reprezintă o

valoare limită, care impune atenţie.

Păşunatul este necesar să se facă sistematizat, iar păşunile să fie bine întreţinute, prin semănări cu

ierburi productive.

În ceea ce priveşte pădurile reţinem faptul că deşi coeficientul de împădurire (păduri şi

plantaţii) se menţine la cote acceptabile (20%) se impune stoparea exploatării neraţionale sau defrişări

abuzive şi extinderea plantaţiilor silvice pe terenurile cele mai degradate.

Nu trebuie omis faptul că ponderea culturilor pomiviticole s-a aflat într-un continuu regres pe

întreg spaţiul comunei Micleşti, terenurile cultivate cu pomi fructiferi şi viţă de vie având o pondere

net inferioară celei de dinainte de 1989 (> 300 ha în 1990 / 135 ha. în 2012 / livezile practic au

dispărut cu excepţia a 3 ha. înfiinţate în 2008), situaţie care a generat o creştere substanţială a

susceptibilităţii versanţilor la procese erozionale actuale, fiind vorba de un regres lent dar sigur,

asemenea unui sistem aflat în dezechilibru.

43

a) Figura 17: b)

a) Agroterase părăsite, b) Suprafeţe cultivate în trecut cu pomi fructiferi,

afectate de eroziune. Dealul Viilor azi păşune afectată de eroziune.

Chirceşti, 2012 Zona Fundătură Micleşti, 2012

În cadrul Programului Cercetare de Excelenţă – BIOTECH, s-a derulat proiectul „Produse şi

tehnologii pentru promovarea unui sistem de agricultură durabilă şi pentru protecţia resurselor

agroecologice în Podişul Moldovei”

În cadrul acestui proiect, I. Ioniţă şi colaboratorii (2006), propun un proiect de organizare şi

amenajare antierozională a terenurilor din bazinul Racului.

Studiul de caz întreprins asupra modului de organizare şi exploatare a terenurilor arabile din

bazinul menţionat evidenţiază în primul rând existenţa a două scenarii diametral opuse şi anume:

- Extinderea sistemului de agricultură în parcele mici, orientate şi lucrate pe direcţia deal-vale în

jumătatea estică a bazinului, sistem conturat prin aplicarea Legii nr. 18/1991 a Fondului

Funciar.

- Predominarea sistemului corect, dar simplu, de agricultură pe contur (pe direcţia generală a

curbelor de nivel) în marea majoritate a jumătăţii vestice, unde proprietarii din comuna

Micleşti, au consimţit liber fie să arendeze terenurile, fie să constituie mici asociaţii locale.

Pe baza cercetărilor întreprinse, luând în considerare modul actual de folosire al terenurilor şi

44

particularităţile locale s-a ajuns la concluzia că pe terenurile arabile din bazinul Racului cel mai

potrivit sistem antierozional îl reprezintă sistemul de culturi în fâşii, cu menţiunea că lăţimea fâşiei

variază între 40 şi 150 de m. (Harta organizării antierozionale în bazinul hidrografic Racul).

Conform proiectului este necesar să se accepte atât schimbări în structura folosinţelor cât şi o

abordare mai realistă în conservarea solului şi a apei.

În tabel se prezintă, în sinteză un mod optim de folosire raţională a terenurilor din arealul

studiat în condiţiile sistemului de agricultură pe contur.

Nr. Indicator Valoarea

ha %

1 Suprafaţa totală 3990,12 100,0

2 Suprafaţa cu culturi în fâşii

Unde:

- aria cu culturi prăşitoare (în galben)

- aria cu culturi dese (în verde)

1354,47

671,87

682,60

33,9

3 Plantaţii viticole

(din care 80 ha există)

108,22 2,7

4 Păşuni / Fâneaţă 191,12 4,8

5 Pajişte ameliorată 477,12 12,0

6 Pădure 694,01 17,4

7 Plantaţii silvice existente 115,44 2,9

8 Plantaţii silvice propuse 732,13 18,3

9 Localităţi 317,61 8,0

Figura 18: Sumarul proiectării lucrărilor de conservare a solului

în bazinul hidrografic racul (I. Ioniţă, 2006)

45

Figura 19: Harta organizării antierozionale a bazinului hidrografic Racul (I. Ioniţă, 2006)

46

Din analiza hărţii şi a tabelului anterior se pot constata următoarele aspecte mai importante:

- Terenurile pretabile pentru a fi folosite exclusiv ca arabil ocupă doar o treime din suprafaţa

bazinului;

- Soluţia cea mai eficace de organizare şi exploatare antierozinală a unor asemenea terenuri

constă în adoptarea sistemului de cultură în fâşii sau cu benzi înierbate, combinat cu o reţea de

perdele silvice de protecţie (lăţimea minimă a unei perdele trebuie să fie de 12 m);

- O atenţie deosebită trebuie acordată îmbunătăţirii calităţii păşunilor prin extinderea apreciabilă a

suprafeţei ocupate cu pajişti ameliorate;

- Deşi suprafaţa ocupată cu vegetaţie forestieră deţine o pondere de 20,3 % din suprafaţa totală

(pădure şi plantaţii silvice înfiinţate după 1973, prin derularea mai multor proiecte de

combaterea eroziunii solului) se recomandă extinderea plantaţiilor silvice pe terenurile cele

mai degradate, respectiv pe încă 732 ha (18%).

II.2.6 Influenţa componentei geomorfologice asupra modului de utilizare a terenurilor

Influenţa reliefului asupra modului de utilizare a terenurilor se realizează, în mare parte, prin

intermediul caracteristicilor sale morfometrice : altitudinea, expoziţia versanţilor, panta, gradul de

fragmentării, procese şi forme geomorfologice actuale etc. Odată cu creşterea valorilor acestor

indicatori se observă o diminuare a ponderii terenurilor arabile şi intravilane şi creşterea ponderii

plantaţiilor multianuale şi a pădurilor.

Astfel, altitudinea impune etajarea condiţiilor fito-climatice şi pedologice. Cu cât urcăm în

altitudine, cu atât perioada de creştere a plantelor se reduce, ca urmare a regimului termic tot mai

restrictiv, fapt ce atrage cu sine diminuarea progresivă a gamei de culturi ce pot fi practicate în

condiţii optime.

Creşterea în altitudine este corelată şu cu scăderea fertilităţii solurilor.

Condiţiile termice restrictive determină reducerea substanţială a activităţii biologice din sol, ceea ce se

traduce printr-o humificare slabă şi o incorporare slabă a materiei organice din profilul solului, luând

naştere tipuri de humus slab productive (moder, mohr, sau tubos). Adesea pedogeneza este frânată de

eroziune şi temperaturi mai scăzute, luând naştere soluri subţiri, scheletice, deci cu un volum edafic

redus (Litosoluri, Regosoluri).

Altitudinea joasă se caracterizează printr-un regim termic mai favorabil însă, în condiţiile unui

climat continentalizat, aşa cum avem pe teritoriul comunei Micleşti, stress-ul hidric din perioada de

creştere devine un important factor limitativ pentru cultura plantelor, devenind necesară compensarea

47

deficitului de apă prin irigaţii.

Solurile zonelor joase sunt, în general, mai productive, datorită caracterului lor mezobazic la eubazic,

cu rezerve relativ mari de minerale alterabile şi pH slab acid-slab alcalin. Humificarea este mai

avansată, generând tipuri de humus înalt productiv (mull), intim amestecate cu fracţiunea minerală a

solului, în special prin activitatea râmelor (Patriche C., 2003).

Expoziţia versanţilor condiţionează cantitatea de energie solară receptată de suprafaţa activă,

influenţând, mai departe regimul termic, evapotranspiraţia etc.

Astfel, versanţii orientaţi spre sud vor recepta o cantitate mai mare de energie radiativă, decât cei cu

orientare nordică, fiind mai favorabili pentru cultura viţei de vie, a speciilor termofile de pomi

fructiferi, legumelor etc.

Panta terenului reprezintă poate cel mai important element morfometric, prin influenţa sa

asupra performanţei terenului în raport cu un anumit tip de utilizare.

Panta condiţionează intensitatea proceselor geomorfologice actuale (eroziune, deplasări în masă) şi

potenţialul de mecanizare al lucrărilor agricole. În general, se acceptă faptul că pantele mai mari de

20% fac mecanizarea imposibilă. Cultivarea acestor terenuri necesită lucrări de îmbunătăţiri funciare

complexe şi foarte costisitoare, care diminuează sensibil valoarea finală a profitului.

Valoarea unghiului de pantă devine critică pentru următoarele utilizări (Patriche C., 2003).

Panta

(%)

Valoare critică pentru

1 Pot apărea probleme legate de inundabilitate şi drenajul terenului

2 Arături şi cultivare fără restricţii

4 Drumuri principale

5 Eroziunea solului devine o problemă

Drumuri şi case

10 Maşini agricole grele

15 Tractoare cu roţi

20 Combine

Arături cu plugul reversibil

25 Culturi de câmp

Figura 20: Valori critice ale unghiului de pantă (Patriche C., 2003).

48

Densitatea fragmentării reliefului condiţionează managementul, mărimea şi forma

exploataţiilor agricole, accesibilitatea terenului şi potenţialul de implementare a infrastructurilor.

Procesele geomorfologice actuale afectează în sens negativ performanţa terenului în raport cu

un anumit tip de utilizare. Intensitatea acestora depinde de un număr mare de factori: climatici

(cantitatea, intensitatea şi regimul precipitaţiilor, regimul termic), geomorfologici (panta, lungimea

versanţilor, energia de relief, expoziţia versanţilor etc.), hidrologici şi hidrogeologici (volumul

scurgerii superficiale şi concentrate, regimul apelor freatice etc.), fitogeografici (tipul de vegetaţie şi

gradul de acoperire a terenului cu vegetaţie), geologici (grosimea şi litologia deluviilor), pedologici

(textura, structura solului, conţinutul în materie organică etc.).

După natura agenţilor de eroziune, putem deosebi eroziune prin apă şi eroziune prin vânt (deflaţie). La

rândul ei, eroziunea prin apă, în funcţie de morfologia generată, poate fi separată astfel: eroziune în

suprafaţă (areolară) şi eroziune în adâncime (concentrată, liniară).

Eroziunea în suprafaţă este declanşată de impactul picăturilor de ploaie cu suprafaţa solului

(pluviodenudare), care determină detaşarea şi împrăştierea particulelor fine de sol. Acestea sunt

subsecvent antrenate spre baza versantului de către apa care curge sub formă de pânză sau mici

şuvoaie. Rezultatul eroziunii în suprafaţă este îndepărtarea areală relativ uniformă a stratului

superficial de sol, proces care poate progresa până la nivelul rocii parentale. Evident, eroziunea

areolară antrenează cu sine diminuarea sensibilă a productivităţii terenurilor agricole, ca urmare a

îndepărtării parţiale sau totale a orizontului humifer de la suprafaţa solului, cu toate consecinţele care

decurg de aici.

Eroziunea în adâncime acţionează mult mai violent, fragmentând terenul şi îndepărtând solul

uneori până la nivelul rocii parentale. Această formă de eroziune apare atunci când scurgerea apei pe

versant se concentrează pe anumite făgaşe, naturale sau antropice (cum ar fi drumurile de exploatare

trasate pe linia de cea mai mare pantă). Acţiunea progresivă a apei pe aceste direcţii generează

morfologii tot mai bine definite, de la rigole şi ogaşe, la ravene şi torenţi.

Deplasările de teren actuale şi potenţiale sunt elemente de importanţă vitală. Deluviile cu

portanţă redusă restricţionează implementarea construcţiilor (clădiri, drumuri) şi utilizarea maşinilor

grele.

Terenurile cu alunecări sunt neuniforme şi adesea prezintă un înveliş de sol mozaicat, cu tipuri slab

favorabile culturii plantelor (hidrisoluri, erodisoluri).

49

II.3 CLIMA

Pe teritoriul comunei Micleşti, se pune în evidenţă un climat temperat continental caracteristic

zonei de silvostepă.

Aceasta se datorează predominării influenţei directe a maselor de aer continental, de origine asiatică,

care, în general, iarna sunt uscate şi reci, iar vara sunt calde sau chiar foarte calde şi uscate. Ca urmare

precipitaţiile sunt reduse, oscilând între 450 şi 550 mm. anual; iarna acestea cad sub formă de zăpadă

care este frecvent viscolită. Pe parcursul anului repartiţia precipitaţiilor este neuniformă,

înregistrându-se perioade secetoase cu o frecvenţă mai mare vara. Variaţia maximă a temperaturii

aerului în decursul unui an depăşeşte 70˚C, medie se produc 120 de zile de îngheţ, iar cca. 100 zile

sunt senine; vântul predominant, care bate dinspre NV, poate, la rafale, să depăşească iarna viteza de

40 m / s. (V. Băcăuanu şi colab., 1980).

II.3.1 Factorii climatogeni

Clima unui teritoriu este rezultatul interacţiunii complexe, în timp şi spaţiu, a factorilor climatogeni,

din interiorul şi din afara acestuia. După natura lor, aceştia pot fi împărţiţi în trei mari categorii:

- factori radiativi;

- factori fizico-geografici;

- factori dinamici;

La aceştia, se adaugă şi factorul antropic, care este capabil de a induce modificări cantitative şi

calitative semnificative la nivelul climatosistemului, atât la nivel local, cât şi la nivel planetar.

Factorii radiativi

Dintre toţi factorii climatogeni, deosebit de importantă este radiaţia solară, sub formă

globală, deoarece constituie sursa energetică care stă la baza tuturor proceselor şi fenomenelor

climatice.

Radiaţia solară totală (globală) este recepţionată în mod diferit, pe teritoriul comunei Micleşti,

îndeosebi datorită particularităţilor locale ale cadrului natural, la care se adaugă circulaţia generală a

maselor de aer, care determină, în funcţie de caracteristicile lor termohidrice, de la an la an, variaţii

importante în suma radiaţiei solare totale.

În timpul anului variaţia radiaţiei solare totale este condiţionată, în principal, de mărimea zilei.

Această situaţie permite creşterea radiaţiei începând din ianuarie, şi până spre mijlocul verii

50

( în iulie ).

În a două jumătate a anului, din august până în decembrie, radiaţia solară lunară scade

continuu. În luna decembrie durata mică a zilei ( 8 ore şi 30 min. ), ca şi frecvenţa ridicată a sistemelor

noroase sunt elemente caracteristice specifice stărilor barice ciclonale, ce reduc mult durata de

strălucire a soarelui, până la de 4 ori, faţă de situaţia înregistrată în iulie.

Din punct de vedere practic este interesant de subliniat că în intervalul aprilie – septembrie ,

durata de strălucire a soarelui însumează peste 1500 de ore, iar radiaţia solară totală este de 88,7

kcal/cm², reprezentând peste 70% din totalul anual (V. Băcăuanu şi colab., 1980).

În funcţie de caracteristicile dinamicii atmosferice, durata efectivă de strălucire a soarelui a

avut variaţii însemnate de la un an la altul şi de la o lună la alta . Astfel, de exemplu, în anii când

deasupra ţării noastre au avut o frecvenţă mai mare masele de aer cu caracter anticiclonal, venit

dinspre sud şi sud-est (1963, 1967, 1983, 1990, 1992, 1993, 2000, 2011), durata de strălucire a

soarelui a fost mare în toată ţara şi îndeosebi în partea de est şi sud-est a României.

Deci, factorul radiativ este favorabil cultivării multiplelor soiuri de plante , inclusiv a viţei de

vie, asigurând condiţii optime coacerii acestora.

Factorii fizico-geografici

Aşezarea geografică, ca şi particularităţile sale impuse de modul în care se combină, pe

teritoriul comunei Micleşti, formele de relief, hidrografia, solul şi vegetaţia, oferă posibilităţi variate

de transformare a energiei solare în căldură şi prin aceasta, factorii menţionaţi, vor influenţa diferit

componentele climei.

Aşezarea geografică

Fiind situat în Podişul Moldovei, în estul Carpaţilor Orientali, teritoriul comunei Micleşti

primeşte influenţele moderatoare ale Oceanului Atlanticului şi Mării Mediterane, în schimb, relieful

puţin accidentat, facilitează influenţa aerului continental, cu consecinţe în precizarea caracteristicilor

termo-pluviometrice şi dinamice ale climei.

Formele de relief introduc o diversitate în ansamblul climatului, în special prin următoarele

caracteristici:

- Altitudinea, constituie un factor climatogen foarte important, condiţionând etajarea verticală

a parametrilor climatici. Astfel, creşterea altitudinii este însoţită de scăderea temperaturii aerului, a

evapotranspiraţiei potenţiale, de creşterea umezelii, nebulozităţii şi precipitaţiilor etc. Deşi teritoriul

comunei este eşalonat pe un ecart altitudinal modest, puţin mai mare de 300 m. (amplitudinea maximă

fiind de 307 m.), diferenţierile climatice şi biogeografice verticale sunt semnificative. În limitele

51

acesteia, altitudinea se caracterizează printr-o descreştere de ansamblu de la NV la SE, de la 325 m. la

118 m.

Altitudinea medie este de 221 m., cea mai mare parte din teritoriul comunei fiind cuprins între 150 şi

250 de m.

- Panta, împreună cu orientarea versanţilor, se implică în condiţionarea unghiului de

incidenţă a radiaţiei solare directe cu suprafaţa activă, deci a energiei radiative receptate.

Pantele accentuate vor recepta o cantitate mai mare de radiaţie, în raport cu pantele mai mici, în cazul

versanţilor cu orientare sudică, şi vor recepta o cantitate mai mică, în cazul versanţilor cu orientare

nordică. De asemenea, versanţii cu expoziţie sudică for recepta un flux radiativ mai consistent, în

comparaţie cu cei nordici. Aceste diferenţieri radiative se traduc în diferenţieri termice şi hidrice,

versanţi sudici fiind mai calzi şi mai uscaţi în raport cu cei nordici. Şi între versanţii estici şi cei

vestici există diferenţe. Astfel, suprafeţele cu orientare vestică sunt mai calde decât cele cu orientare

estică, deoarece maximul de radiaţie este receptat după amiaza, când acestea sunt deja încălzite, ca

urmare a creşterii temperaturii în timpul zilei.

Expoziţia versanţilor influenţează şi cantitatea de precipitaţii. Astfel, versanţii cu orientare

vestică, care „privesc” spre direcţia dominantă de advecţie a maselor de aer umede, vor beneficia de

precipitaţii mai mari, prin favorizarea ploilor orografice. Acest efect este însă condiţionat şi de

eşalonarea altitudinală a versanţilor, respectiv de energia de relief, care în cazul teritoriului în studiu

este relativ modestă (în medie 100 m.). Totuşi aceste diferenţieri există.

Pe ansamblul jumătate din teritoriului în studiu, cuprinde pante între 5 şi 15°. Terenurile orizontale şi

slab înclinate (cu pante mai mici de 5˚), pe de o parte şi cele puternic înclinate (cu pante mai mari de

25˚), pe de altă parte, deţin proporţii asemănătoare, de circa 15% din suprafaţă.

Ca urmare a influenţei factorului geologic, există o corelaţie strânsă între pantă şi orientarea

versanţilor. Astfel, pantele mai mari sunt asociate, cel mai frecvent, versanţilor cu înclinare generală

nordică şi vestică, care corespund fronturilor de cueste, în timp ce pantele mai reduse sunt asociate

versanţilor cu expoziţie generală estică şi sudică, care corespund reverselor de cueste.

Vegetaţia constituie, în acelaşi timp, un efect al climei şi un factor climatogen. Învelişul

vegetal exercită o influenţă moderatoare asupra diferiţilor parametri climatici, evidenţiată cel mai

pregnant în cazul pădurii. De asemenea, topoclimatul terenurilor acoperite cu vegetaţie, în special

forestieră, este mai umed şi mai răcoros, în comparaţie cu cel al terenurilor lipsite de vegetaţie.

Pe terenurile cultivate cu plante anuale, fluctuaţiile parametrilor climatici sunt mai mari, deoarece

acestea sunt prezente doar într-o anumită perioadă a anului, atunci când are loc ciclul vegetativ, iar

52

biomasa este mai redusă în comparaţie cu cea a vegetaţiei spontane.

Mai mult de un sfert (19,3 %) din teritoriul comunei Micleşti este acoperit de pădure, aceasta ocupând

poziţiile mai înalte ale reliefului.

Terenurile arabile reprezintă aproape jumătate (48%), predominând net în jumătatea vestică, mai joasă

a comunei.

Solul şi hidrografia ( în special suprafeţele lacustre )

Influenţează clima prin valoarea albedoului, care depinde de culoare şi rugozitatea suprafeţei

active, precum şi de înălţimea Soarelui deasupra orizontului. Albedoul se implică în balanţa energiei

radiative prin condiţionarea fluxului de radiaţie absorbită de suprafaţa activă, influenţă ce se transmite,

mai departe, la nivelul caracteristicilor termice şi hidrice.

Valorile albedoului pot oscila între 5-10‰, pentru solurile închise la culoare, umede şi 75-

95%, pentru stratul de zăpadă. Albedoul suprafeţelor acvatice variază foarte mult, în funcţie de

înălţimea Soarelui deasupra orizontului, fiind de 38%, la o înălţime a Soarelui de 10˚ şi de 3,5%, în

cazul Soarelui la zenit. Mediile, calculate pe ansamblul Podişului Central Moldovenesc, sunt de 42%,

la nivel anual, de 21% pe timpul verii şi de 64%, în timpul iernii (Patriche C., 2003).

La aceste caracteristici climatogene se pot adăuga şi altele:

- orientarea şi lăţimea culoarelor de vale, care condiţionează canalizarea maselor de aer,

frecvenţa şi viteza vânturilor;

- dimensiunile acumulărilor lacustre, cu efect moderator asupra caracteristicilor climatice

limitrofe.

Factorii dinamici

Masele de aer, prin marea lor mobilitate, constituie factorul climatogen care generează

variaţiile neperiodice ale vremii. Direcţia de mişcare, ca şi caracterul maselor de aer, ce ajung pe

teritoriul comunei Micleşti , depind de poziţia, deasupra Podişului Moldovei, a diverselor formaţiuni

barice, care reprezintă centrii de acţiune.

Astfel, iarna, se face simţită influenţa anticiclonul siberian, prin intermediul unei dorsale, care

favorizează pătrunderea în ţara noastră , prin partea de est, a unei mase de aer arctic continental,

deosebit de rece şi uscat. Pe deasupra acestei mase de aer dens , cu grosimi de 400 – 600 de m, se

deplasează, în sens invers, un aer mai cald; în zona de interferenţă a acestor mase de aer, cu origini

diferite, se formează un strat de nori care micşorează radiaţia solară globală (Băcăuanu V. şi colab.,

1980). Teritoriul comunei Micleşti, resimte iarna, în cea mai mare parte a timpului, influenţa maselor

de aer arctic continental, cu toate consecinţele ce decurg de aici.

53

În timpul verii, transportul aerului atlantic spre est se face lent , ajungând la noi destul de uscat

şi cald. Sub influenţa suprafeţei subiacente, local, se produc modificări termodinamice, fapt ce poate

genera atât înnorări, cât şi alte procese meteorologice, cu un timp redus de manifestare.

Stările de vreme menţionate, generate de poziţia medie a principalelor sisteme barice, au o

frecvenţă redusă, deoarece aşezarea şi intensitatea centrilor de acţiune se modifică continuu. În

consecinţă, circulaţia maselor de aer dintr-o direcţie este întreruptă frecvent de invazia aerului pe o

altă direcţie, contribuind astfel la schimbarea vremii.

II.3.2 Elemente climatice

Modificarea, la suprafaţa teritoriului comunei Micleşti, a factorilor climatogeni, în ansamblul

lor şi oscilaţia acestora în timp, determină modul de variaţie a elementelor climei ( temperatura,

precipitaţiile, vânturile etc. )

II.3.2.1 Regimul termic

Dintre elementele climei temperatura aerului este parametrul cel mai important; ea

înregistrează, în timp, un grad mare de variabilitate determinând astfel şi modificarea celorlalte

elemente climatice.

Temperatura medie anuală este în jurul valorii de 9,2˚C, iar amplitudinea medie anuală este de

25,2˚C.

Numărul mediu al zilelor cu temperatura de peste 10˚C. este de 181, fapt ce indică o perioadă de

vegetaţie lungă, care începe în medie la 11 aprilie şi se încheie la 11 octombrie, perioadă care

înregistrează o temperatură medie de 10,4˚C.

Staţia

meteo

Lunile anului Media

anualăI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Vaslui -4,2 -2,2 2,9 9,5 15,5 19,1 21 20,3 15,96 9,8 4,0 -1,2 9,2

Figura 21: Variaţii medii a temperaturii aerului (˚ C.)

54

Figura 22: Temperatura medie lunară şi anuală la staţia meteorologică Vaslui

Se constată că în prima jumătate a anului, din luna februarie până în luna iulie, temperatura

aerului este în continuă creştere, diferenţele interlunare fiind pozitive, iar în cea de-a doua parte a

anului, din a doua parte a lunii august şi până-n ianuarie, temperatura aerului scade continuu,

diferenţele interlunare fiind negative.

Iarna

Ca urmare a aşezării geografie, pe teritoriului comunei Micleşti temperatura medie a aerului

este negativă, oscilând în jurul valorii de -2,5˚C. Faţă de anotimpul precedent, temperatura medie a

iernii înregistrează o scădere de peste 7˚C. Cele mai coborâte valori ( <2,5˚ C. ) sunt caracteristice, în

general, zonelor joase, corespunzătoare văilor, unde formele de relief favorizează răcirea aerului prin

radiaţii nocturne. În plus, spre aceste zone coboară, de pe dealurile înalte din jur, un aer rece şi dens

care, prin staţionare, se suprarăceşte.

Zilele de iarnă, cu temperatura maximă ≤ 0˚, însumează, în medie 34 zile pe an, iar zilele de îngheţ,

cu temperaturile minime ≤0˚, trec de 110 pe an.

În luna ianuarie se înregistrează temperaturile cele mai reduse, fiind în medie de -4,2˚C, ca urmare a

radiaţiei solare reduse, a alternanţei invaziilor cu aer rece continental adus de anticiclonul siberian,

scandinav, cu cel cald/umed adus de ciclonii mediteraneeni.

În urma unor inversiuni termice, puternice şi prelungite, realizate în mase de aer de la bun început

foarte reci sau conjugate cu pătrunderea unei mase de aer foarte rece, se pot produce temperaturi

extrem de scăzute. Temperatura minimă absolută, în intervalul 1896-2011, a fost de - 32˚C,

55

temperatură înregistrată la staţia meteorologică Vaslui, în luna februarie 1911.

Primăvara,

Prin creşterea radiaţiei solare, temperatura medie a aerului oscilează în jurul valorii de 9˚ C

fiind cu peste 11˚C mai ridicată, în comparaţie cu anotimpul precedent.

Modificarea gradului de nebulozitate şi, în general, a stărilor de vreme , determină, în profil

multianual, variaţia temperaturii medii a anotimpului împiedicând încălzirea normală a aerului sau în

cazul în care se înregistrează un număr mare de zile senine, încălzirea mai puternică a acestuia.

Vara.

Faţă de anotimpul anterior, temperatura medie mai creşte cu încă 11˚C. (media este de

20,13˚C.)

Luna cea mai caldă a anului este iulie. Acum radiaţia solară atinge valori maxime, determinând la

nivelul întregii zone în care este situată comuna Micleşti, temperaturi medii de 21˚C.

Zilele de vară, cu temperatura maximă diurnă mai mare sau egală cu 25˚ C, se înregistrează în cazul

advecţiei aerului cald tropical şi a celui asiatic continentalizat. Pe teritoriul comunei Micleşti se

produc, în medie, 92 zile de vară. Aceste temperaturi diurne sunt caracteristice intervalului aprilie –

octombrie. În lunile iulie – august zilele de vară au o frecvenţă maximă care, în medie, depăşeşte 50 %

din suma lor anuală.

În intervalul aprilie – octombrie, prin continentalizarea maselor de aer cald, în timpul insolaţiei

puternice din zilele senine, temperatura maximă diurnă poate să fie mai mare sau egală cu 30 gr C,

înregistrându-se zile tropicale. Numărul lor poate ajunge la 40, şi sunt caracteristice lunilor iulie –

august când se înregistrează circa 70 % din numărul cazurilor anuale.

În urma pătrunderii aerului tropical, uscat şi foarte cald, peste o suprafaţă activă deja puternic

încălzită, se pot produce temperaturi extreme. Pe acest fond se înregistrează temperaturi care ies din

normalitate, în cazul zonei în care se încadrează teritoriul comunei Micleşti, temperatura maximă

absolută, în intervalul 1896-2011, a fost de 40,2˚C, temperatură înregistrată la staţia meteorologică

Vaslui, în luna august 1938.

Media maximelor termice (zilnice) înregistrate la staţia meteorologică Vaslui în ultimii 10 ani

este de 35,0˚C, marcând o creştere de aproape 0,2˚C. faţă de intervalul anterior.

Analiza temperaturile medii anuale înregistrate în ultimele două decenii scoate în evidenţă modificări

climatice sensibile, modificări ce constau într-o creştere semnificativă a temperaturii medii anuale,

care în ultimul deceniu a depăşit 10˚C, în unii ani depăşind chiar 11˚C. (de exemplu 11,7˚C. în 1990,

11,4˚C. în 1994, etc.), şi care pot influenţa negativ creştere şi dezvoltarea plantelor de cultură şi a

56

vegetaţiei forestiere, cu influenţă în modul de utilizare a terenurilor.

Creşterea temperaturii medii anuale în zonă este cu atât mai nefastă cu cât ea se suprapune pe o

diminuare a precipitaţiilor medii.

Toamna,

Din punct de vedere termic, este apropiată primăverii, fiind mai cadă cu 0,9˚C. şi mai rece decât vara

cu peste 10˚C. În funcţie de aceleaşi condiţii amintite există ani în care temperatura medie a

anotimpului este mai ridicată sau mai scăzută.

Primăvara

Martie-mai

Vara

Iunie-august

Toamna

Septembrie-noiembrie

Iarna

Decembrie-februarie

Perioada de vegetaţie

Aprilie-octombrie

9,7 20,6 10,3 -1,0 17,5

Figura 23: Temperatura medie pe anotimpuri şi perioada de vegetaţie

Îngheţul

Îngheţul, ca fenomen meteorologic dăunător, mai ales pentru agricultură, durează în medie 6

luni, adică apare toamna (octombrie) şi dispare primăvara (aprilie).

Zile de îngheţ, cu temperatura minimă diurnă mai mică sau egal cu 0˚C, sunt posibile în urma

efectelor radiative din nopţile senine şi liniştite, sau prin advecţia aerului rece; îngheţul este deosebit

de puternic când cele două cauze acţionează concomitent, iar efectul lui poate fi dezastruos pentru

vegetaţie

Analiza temperaturii minime zilnice în cadrul staţiei meteorologice Vaslui, scoate în evidenţă

că data medie de producere a îngheţului de toamnă se realizează pe 14 octombrie şi data ultimă de

producere a îngheţului de primăvară este pe 22 mai.

Caracteristica Data medie Data cea mai timpurie Data cea mai târzie

Primul îngheţ 14 octombrie 14 septembrie 19 noiembrie

Ultimul îngheţ 22 aprilie 23 martie 22 mai

Figura 24: Data primului şi ultimului îngheţ înregistrat la staţia meteorologică Vaslui

Durata medie a perioadei fără îngheţ este de 184 de zile, în timp ce maximul poate atinge 229

zile, iar minimul 118 zile (Larion D., 2004)

57

Aceste îngheţuri, însoţite de brume intense, sunt deosebit de dăunătoare, atât pentru plantele

care nu şi-au încheiat ciclul vegetativ, cât şi pentru cele aflate primăvara, în stadiul incipient de

dezvoltare.

II.3.2.2 Precipitaţiile atmosferice

Sursa principală de apă pe teritoriului comunei Micleşti o formează precipitaţiile atmosferice

şi, prin aceasta, cunoaşterea variaţiilor cantitative şi calitative în spaţiu, şi mai ales în timp, prezintă o

deosebită importanţă practică.

Precipitaţiile anuale.

Variază, în medie, între 450 şi 550 de mm.

Variaţia precipitaţiilor medii lunare, în decursul anului prezintă o alură sinusoidală,

înregistrându-se cantităţi mari la sfârşitul primăverii şi în timpul verii, cu maximul plasat în luna iunie,

cu valori cuprinse între 70 şi 80 mm, şi un minim în luna martie, în jurul valorii de 26 mm.

(Larion D., 2004).

Staţia

meteo

Lunile anului Valori

anualeI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Vaslui 31,8 32,4 26,7 45,6 53,8 76,7 51,8 45,3 33,0 40,1 36,1 33,0 506,3

Figura 25: Valori ale precipitaţiilor medii lunare şi anuale (Medii multianuale mm.)

Figura 26: Regimul anual al precipitaţiilor medii lunare

Cantitatea sporită de precipitaţii de la sfârşitul primăverii şi începutul verii se explică prin

pătrunderea frecventă a ciclonilor mobili desprinşi din frontul polar, însoţiţi de advecţii de mase de aer

umede dinspre Atlantic. Parţial precipitaţiile sunt şi de natură convectivă, cauzate de intensificarea

58

proceselor convective termice, consecinţă a creşterii temperaturii aerului, pe fondul unei umezeli

ridicate a suprafeţei active, care poate alimenta astfel, fluxul caloric convectiv.

Precipitaţiile de vară, mai ales cele din august, sunt cauzate de ciclogeneza locală şi au un pronunţat

caracter torenţial.

După maximul din iunie, precipitaţiile încep să scadă până în doua parte a toamnei, când se

înregistrează un minim plasat în lunile septembrie-octombrie, cu valori cuprinse între 30 şi 40 mm.

Scăderea este condiţionată de reducerea advecţiile de mase de aer umede dinspre Atlantic, în favoarea

celor tropicale uscate (vara), de predominarea regimului baric anticiclonic (mai ales toamna),

reducerea fluxului convectiv prin scăderea treptată a temperaturii aerului, scăderea progresivă a

umezelii suprafeţei active în urma evapotranspiraţiei ridicate şi deci şi a alimentării cu umezeală a

fluxului convectiv.

În timpul iernii, precipitaţiile pot creşte uşor, în urma pătrunderii unor mase de aer umed, adus

de ciclonii mediteraneeni, sau a pătrunderii aerului atlantic umed peste cel continental uscat, de

origine est-europeană, cu formarea unui plafon consistent de nori stratiformi la joasă altitudine.

Totuşi precipitaţiile se menţin scăzute datorită temperaturilor coborâte, care frânează procesele de

evaporare şi reduc tensiunea de saturaţie a vaporilor, astfel încât aerul a re o capacitate redusă de a

înmagazina vapori de apă. De asemenea, mai ales în ianuarie şi februarie, este caracteristică

dominarea regimului baric anticiclonal, prin dezvoltarea anticiclonului siberian, care acaparează, prin

intermediul unei dorsale, şi teritoriul Moldovei. Masele de aer formate în cadrul acestui câmp baric

deosebit de vast sunt de natură continental polară, deci uscate şi foarte reci, iar presiunea atmosferică

ridicată împiedică manifestarea proceselor de condensare-precipitare (Larion D., 2004).

Continentalismul climatului este pus în evidenţă şi prin oscilaţiile mari de precipitaţii de la un

an la altul.

În anii normali predomină circulaţie vestică şi nord-vestică a maselor de aer, purtătoare ale unei

umidităţi satisfăcătoare (uneori excedentare, 1969,1972, 1974, 1980, 1984, 1991), pe când în anii în

care predomină circulaţia estică(1945, 1946, 1948, 1953, 1982, 1983, 1992, 1993, 2000, 2001, 2002,

2003, 2007, 2011 şi 2012), precipitaţiile devin insuficiente, ducând la apariţia fenomenului de secetă,

lucru care se reflectă în caracterul nesigur, oscilant al producţiei agricole (Ungureanu Al., 1993).

O altă caracteristică a regimului precipitaţiilor este dată şi de frecvenţa mare a ploilor

torenţiale, cu caracter de averse, în timpul cărora cantitatea de precipitaţii în timp de 24 de ore atinge

sau depăşeşte media lunară. Aceste ploi abundente se produc, mai ales, în perioada caldă a anului

(iulie şi august) şi pot fi extrem de păgubitoare prin inundarea unor teritorii, spălarea şi eroziunea

59

solului etc.

Pe baza datelor furnizate de staţia meteorologică Vaslui, se constată că cea mai mare cantitate lunară

de precipitaţii s-a înregistrat în luna august 1972, fiind de 207,9 mm, reprezentând 24% din cantitatea

totală de precipitaţii căzute în anul respectiv.

Cantitatea minimă absolută lunară a fost de 0,2 mm. Şi s-a înregistrat în luna martie 1990,

reprezentând doar 0,05% din cantitatea totală de precipitaţii înregistrate în anul respectiv.

Cea mai ridicată valoare a cantităţii de precipitaţii căzute în 24 de ore s-a înregistrat în ziua de 28 iulie

1980 şi semnifică 54 % din cantitatea totală a precipitaţiilor din luna respectivă (161,5 mm.).

Ninsoarea

Ninsoarea ca fenomen meteorologic se produce în situaţiile în care stratul de aer interpus între

sol şi baza plafonului de nori are temperaturi sub 0˚C. Asemenea temperaturi se înregistrează, de

regulă, cu intermitenţă bineînţeles, începând din primele luni ale toamnei până în cele ale sfârşitului

de primăvară.

Prima ninsoare se produce, în medie, la data de 20 noiembrie, iar data medie a ultimei ninsori

este 25 martie. Între aceste limite medii sunt cuprinse circa 120 de zile, timp în care pot apărea

condiţii de căderea ninsorii. Pe teritoriul comunei Micleşti, ca de altfel în toată ţara, ninsorile se

produc cel mai frecvent în lunile ianuarie (55% din cazuri) şi februarie (32% din cazuri), luni în care

numărul zilelor cu ninsoare, în funcţie de altitudine şi poziţia geografică, variază între 5 şi 13 zile.

În urma analizei datelor de la staţia meteorologică Vaslui, rezultă că această formă de cădere a

precipitaţiilor se înregistrează efectiv în 27,3 zile (medie multianuală pentru ultimul deceniu) iar

numărul mediu anual de zile cu strat de zăpadă este de 60.

Formarea stratului de zăpadă, în general, întârzie câteva zile după prima ninsoare, ştiut fiind că

ninsorile ajunse la sol se pot menţine numai dacă temperatura solului şi a aerului este negativă.

Dintre anii bogaţi în ninsori şi strat de zăpadă menţionăm: 4963, 1966, 1969, 1982, 1985, 1996, 2011.

În acelaşi timp, menţionăm şi faptul că în aceeaşi perioadă au existat şi ani lipsiţi aproape complet de

zăpadă ca: 1961, 1971, 1972, 1973, 1974, 1977, 1978, 1983, 1989, 1990, 1991, 1992, 1999, 2000. Din

aceste exemple, observăm că au existat cazuri când anii deficitari au alternat cu cei excedentari la

intervale de 20 de ani (1961-1981; 1969-1989) sau de 10 ani (1963-1973) ori au fost ani succesivi

lipsiţi de zăpadă, situaţii care nu pot fi explicate decât făcând apel la particularităţile meteorologice, în

special dinamice ale anilor respectivi de deasupra continentului european (E. Erhan, 2002).

Distrugerea stratului de zăpadă este un proces lent care începe efectiv în luna februarie, după ce

acesta a atins grosimea maximă. În medie, procesul de distrugere a stratului de zăpadă durează 15 –

60

20 de zile, păstrându-se un timp mai mare numai local, la altitudini mai mari din zonele adăpostite şi

de pădure.

Fenomene atmosferice deosebite

Importanţa pe care, în raport de factorii genetici, pot să o capete, la un moment dat, elementele

vremii, ca şi modul cum ele se asociază, generează diferite fenomene atmosferice care, prin

excesivitatea lor, sunt specifice climei continentale de pe teritoriul comunei Micleşti. Acest fenomen

se caracterizează prin discontinuitate, în timp, şi prin repartiţie neuniformă, în spaţiu, manifestându-se

sub formă de grindină, rouă, ceaţă, brumă, polei, chiciură, viscol etc.

Grindina

Este un fenomen meteorologic care, deşi se întâlneşte rar, poate să producă în scurt timp

calamităţi naturale de mari proporţii locale sau regionale, în funcţie de traiectoria norului

Cumulonimbus care a generat-o.

Grindina este precipitaţia care cade sub formă de granule (greloane) de gheaţă în special în semestrul

cald al anului, ca urmare a dereglării echilibrului de fază a picăturilor de apă suprarăcite.

Grindina se produce în special în zilele caniculare de vară, cu o frecvenţa maximă după-amiaza, când

convecţia termică atinge punctul culminant, dar este posibilă şi în alte perioade ale zilei, uneori chiar

noaptea. În general, durata averselor însoţite de grindină este redusă, 5-10 minute.

Fenomenul se înregistrează cu o frecvenţă de cel puţin o dată la doi ani.

Granulele de gheaţă, care intră în componenţa grindinii, pot ajunge la dimensiuni apreciabile ( cca. 3

cm. în diametru ).

În funcţie de intensitatea cu care se produce aceasta poate cauza pagube importante. Când se

produce în sezonul de vegetaţie, ea acţionează nefavorabil asupra pomilor fructiferi în faza de

înflorire, iar asupra viţei de vie acţionează în faza de formare a bobului. Grindina are efect dăunător,

putând calamita numeroase culturi atunci când este însoţită de vânturi tari, când diametrul grindinii

depăşeşte 10 mm, când fenomenul are o durată mare, când densitatea granulelor este foarte mare pe 1

m², când afectează terenuri în pantă cu sol uscat, când diametrul granulelor este mic (< 10 mm), dar

durata este mai mare de 10-15 minute (Urbán J. şi colab., 2000).

Bruma

Este un fenomen specific sezonului rece; toamna şi primăvara, dacă condiţiile meteo-sinoptice

îi permit să se producă, bruma se poate remarca prin efectele negative exercitate asupra vegetaţiei. În

anotimpurile de tranziţie, bruma înregistrează o frecvenţă lunară maximă în noiembrie ( de 3- 5 zile în

partea înaltă şi de 7 – 8 zile pe şesurile văilor principale) şi una în martie (variind invers cu altitudinea

61

între 1, 5 şi 6 zile).

Bruma de toamnă, se produce în medie la începutul lunii octombrie.

Bruma de primăvară se înregistrează în aprilie.

Cea mai timpurie brumă poate apărea în jurul datei de 15 septembrie, iar cea mai târzie în jurul datei

de 22 mai.

În medie, numărul zilelor cu brumă, în timpul unui an, oscilează între 10 şi 30, depăşind în unii

ani chiar 50, producând serioase pagube viilor, livezilor de pomi fructiferi şi grădinilor de zarzavaturi

(Erhan E.,1988).

II.3.2.3 Regimul eolian

Poziţia şi intensitatea centrilor barici, care dirijează circulaţia maselor de aer la suprafaţa

Podişului Moldovei, determină, în raport cu aşezarea geografică şi cu aspectul morfohidrografic al

teritoriului comunei Micleşti variaţia direcţiei şi vitezei vântului.

Vânturile cu cea mai mare frecvenţa sunt cele de nord-vest (21,8 %) şi cele de sud-est

(19,8 %). Cea mai mică frecvenţă o au vânturile de sud-vest (1,2 %), iar calmul atmosferic reprezintă

23,8 %.

62

N NE E SE S SV V NV Calm

Viteza

(m/s)

4,3 3,6 2,8 3,9 4,3 2,3 3,4 4,6 -

Frecvenţa

(%)

15,2 4,6 6,8 19,8 4,5 1,2 2,3 21,8 23,8

Figura 27: Frecvenţa şi viteza medie (m/s) anotimpuală la vântului la Vaslui (Larion D., 2000)

Vânturile dominante au şi viteza cea mai mare( cele nordice şi nord-vestice, cu 4,3 m/s şi

respectiv 4,6 m/s). Faţă de aceste date, pe văi, unde se întreţine permanent, în lungul axei lor, o

dinamică activă sau pe culmile dealurilor mai înalte din jur există abateri pozitive însemnate.

Ca regim anual, cea mai mare frecvenţă a vânturilor, ca şi cea mai mare viteză, se înregistrează în

anotimpurile de primăvară şi iarnă . În aceste anotimpuri, valoarea calmului se reduce mult (sub 20%).

Frecvenţa şi viteza cu care bate vântul în timpul anului se răsfrâng, prin aspecte negative sau pozitive,

asupra activităţii cotidiene a omului. Astfel, în timpul iernii bate crivăţul vânt, care viscoleşte zăpada,

provocând înzăpezirea drumurilor sau dezgolirea arăturilor, ceea ce impune luarea unor măsuri

speciale de protecţie.

II.3.3 Fenomenul de secetă

Seceta este un hazard climatic cu o perioadă lungă de instalare şi este caracterizată prin

scăderea precipitaţiilor sub nivelul mediu, prin micşorarea debitului râurilor şi a rezervelor subterane

de apă care determină un deficit mare de umezeală în aer şi în sol cu efecte directe asupra mediului şi

în primul rând supra culturilor agricole.

Seceta meteorologică se caracterizează prin scăderea precipitaţiilor sub nivelurile normale. In

condiţiile unei perioade lungi fără precipitaţii şi a unei umezeli relativ scăzute a aerului se produce

seceta atmosferică. Totodată, lipsa îndelungată a precipitaţiilor determină scăderea semnificativă a

rezervelor de apă din sol şi se instalează seceta pedologică. Asocierea celor două tipuri de secetă

determină apariţia secetei agricole, ce duce la compromiterea parţială / totală a culturilor agricole.

Lunile cele mai secetoase sunt iulie şi august, precum şi septembrie şi octombrie, iar sfârşitul iernii şi

începutul primăverii, lunile februarie, martie, aprilie, reprezintă o perioadă de secetă relativă. Anii

secetoşi sunt anii in care precipitaţiile sunt puternic deficitare, respectiv cantitatea totală de precipitaţii

se situează sub valoarea medie multianuală considerată normală, iar distribuţia ploilor pe parcursul

63

sezonului de vegetaţie este necorespunzătoare comparativ cu cerinţele plantelor agricole. In anii cu

perioade scurte de secetă, metodele agrotehnice curente pot determina recolte apropiate de potenţialul

soiurilor şi hibrizilor, iar când seceta persistă pe o perioadă mai lungă, producţiile scad semnificativ

sau sunt compromise.

Statisticile ne arată că fenomenul de secetă, fără a avea un caracter ciclic foarte strict, se produce în

general la intervale de 10-15 ani, alternanţă de ani extremi secetoşi cu ani excedentari sub aspectul

regimului pluviometric din ce in ce mai evidentă.

Deficite pluviometrice mari s-au produs in anii 1907, 1924, 1928, 1934, 1945, 1946, 1948, 1953,

1982, 1983, 1992, 1993, 2000 şi mai recent 2001, 2002, 2003, 2007, 2011 şi 2012.

Anul agricol 1945- 1946 este considerat cel mai secetos an din secolul XX, din cauza secetei deosebit

de severe şi intense, dar şi a consecinţelor dezastruoase produse agriculturii. Cele mai deficitare luni

de vară au fost lunile iulie şi august, intensitatea maximă producându-se şi pe teritoriul comunei

Micleşti, când recolta a fost compromisă aproape total. Fenomenul de secetă agricolă s-a produs şi in

anii 1949, 1951 şi 1952, astfel că aproape un întreg deceniu (1945-1953) a fost marcat de acest

fenomen. Cea mai recentă grupare de ani secetoşi este şi perioada 1990-2000, seceta din vara anului

2000 fiind considerată cea mai puternică din deceniul 10 (A.N.M., http://www.meteoromania.ro).

Figura 28: Manifestarea secetei în comuna Micleşti (Lanul Podiş / august, 2012)

64

La nivel global, încălzirea are ca efect creşterea frecvenţei şi intensităţii evenimentelor

extreme, în special seceta, temperaturile extreme, inundaţiile. Cauzele care conduc la apariţia acestor

fenomene sunt legate atât de climă, cât şi de intervenţiile umane, respectiv utilizarea iraţională a

terenurilor şi resurselor de apă, practicile agricole necorespunzătoare, despăduririle, suprapăşunatul şi,

nu în ultimul rând, poluarea aerului şi a solului. Proiecţiile scenariilor arată o evidentă descreştere a

precipitaţiilor, îndeosebi în anotimpul de vară, deci un deficit pluviometric care va afecta toate

domeniile de activitate, iar în principal domeniul agricol.

Cele mai vulnerabile specii cultivate vor fi îndeosebi culturile anuale de cerealiere şi prăşitoare,

deficitul de apă din anotimpul de vară care coincide cu perioada cerinţelor maxime faţă de apa a

plantelor determinând scăderi importante de producţie. In acest sens se impune o nouă reorientare în

structura culturilor agricole, respectiv varietăţi cu o toleranţă mărită faţă de temperaturile ridicate şi

stresul hidric generat de lipsa apei. Totodată, se impune adaptarea tehnologiilor agricole la resursa de

apă şi conservarea apei din sol prin alegerea unui sistem de lucrări minime.

(A.N.M., http://www.meteoromania.ro).

II.3.4 Regionarea topoclimatică

Topoclimatul comunei Micleşti este influenţat în primul rând de configuraţia terenului, de

caracteristicile sale fizico-geografice locale.

Spre deosebire de influenţa macroreliefului asupra procesului de formare a climei în care rolul

principal revine înălţimii şi orientării acestuia faţă de direcţia de deplasare a maselor de aer, influenţa

microreliefului asupra topoclimatului se manifestă în special prin deosebirile de expoziţie faţă de

punctele cardinale şi prin forma de relief. Astfel în topoclima unui deal se constată că radiaţia solară

este repartizată diferit ca urmare a poziţiei diferite a Soarelui în raport cu pantele dealului. Pentru

latitudinea comunei Micleşti, cele mai mari valori se înregistrează în partea sudică, iar cele mai mici

valori pe partea nordică a dealului.

Ziua, orientarea pantelor faţă de punctele cardinale, modifică regimul parametrilor

topoclimatici. Astfel, pe pantele estice şi vestice, distribuţia temperaturii solului şi aerului este

asimetrică, ca urmare a influenţei produsă de prezenţa apei şi inerţiei termice a solului. Astfel,

dimineaţa, razele Soarelui cad cu diferite înclinări pe pantele estice pe un sol rece şi umezit de roua

produsă în timpul nopţii. Ca urmare, suprafaţa solului se va încălzi mai puţin deoarece o parte din

energia termică acumulată de sol din partea energiei solare se va consuma pentru evaporarea apei. În

schimb, după-amiaza, deşi cantitatea de energie recepţionată de solul pantelor vestice este aceiaşi cu

65

cea recepţionată de pantele estice, totuşi se vor produce încălziri mai mari ale pantelor vestice, pentru

că solul acestora a fost prealabil uscat şi încălzit în timpul zilei prin contactul cu aerul cald.

Astfel, se constată că sectoarele de deal cu temperaturi maxime sunt orientate spre sud-vest, iar cele

mai reci spre nord-est.

În cursul nopţii, răcirile radiative ale suprafeţei active a pantelor, determină scăderi ale

temperaturii aerului şi a solului. Aerul mai rece, devenind mai rece decât aerul înconjurător, mai cald

al atmosferei libere, alunecă spre baza dealurilor. În consecinţă temperaturile minime cele mai ridicate

se vor situa spre vârful dealurilor, iar cele mai mici pe fundul văilor. Fenomenul se produce atât vara

cât şi iarna, când inversiunile termice pot dura zile în şir. În anotimpurile de tranziţie pot produce

îngheţuri timpurii de toamnă şi târzii de primăvară. Aceste deosebiri între pante sunt mai pronunţate în

condiţii de vreme frumoasă, senin şi calm, decât pe vreme cu cer acoperit şi vânt.

Vântul suferă de asemenea influenţe la interacţiunea cu relieful deluros. Astfel în faţa

dealurilor, în părţile superioare şi laterale viteza vântului va fi maximă. În schimb, faţă de direcţia

vântului, în spatele dealurilor se formează zone de calm, cu viteze minime (aşa numita zonă de umbră

aerodinamică).

Precipitaţiile prezintă o repartiţie care este dependentă de circulaţia aerului în jurul dealurilor.

Distribuţia cantităţilor de precipitaţii este inversă în raport cu intensitatea vântului. Astfel, în faţa

dealurilor şi în părţile laterale, faţă de direcţia vântului se constată o spulberare şi un transport mai

intens al picăturilor de apă şi al fulgilor de zăpadă care împiedică acumularea lor. În schimb în părţile

adăpostite, din spatele dealurilor se constată o depunere mai mare a acestora.

Ţinând cont de aceste considerente, pe teritoriul comunei Micleşti, se delimitează următoarele

zone topoclimatice:

- topoclimatul de luncă - se dezvoltă pe văile şi luncile râurilor Vaslui, Rac, Raţiu şi se

caracterizează printr-o medie termică mai redusă, prin umiditate mai mare a solurilor şi prin frecvenţa

mai mare a fenomenelor de brumă, ceaţă şi îngheţ;

- topoclimatul de adăpostire - reprezentat de bazinetele de denudaţie (eroziune), intrânduri

cvasi-circulare în cuestele principale şi la baza platourilor structurale. Reprezintă depresiuni de mici

dimensiuni, în care sunt amplasate vetrele satelor Popeşti, Micleşti, Chirceşti-Velniţă şi se

caracterizează prin lipsa vânturilor dominante.

- topoclimatul de versanţi însoriţi - se întâlneşte îndeosebi pe versanţii cu expoziţie sudică şi

vestică. Se caracterizează prin frecvenţa mai mare a fenomenului de secetă;

- topoclimatul de versanţi umbriţi – se întâlneşte îndeosebi pe versanţii cu expoziţie nordică şi

66

estică. Se caracterizează prin umiditate mai ridicată şi prin temperaturi medii mai scăzute;

- topoclimatul de cumpene şi platouri de creastă – se dezvoltă pe dealurile cele mai înalte şi se

caracterizează printr-o frecvenţă mai mare a vântului, temperaturi mai ridicate şi umiditate mai

scăzută;

- topoclimatul intravilan – se întâlneşte în sate şi se caracterizează prin creşterea nebulozităţii

şi reducerea insolaţiei datorita poluării.

II.3.5 Influenţa componentei climatice asupra modului de utilizare a terenurilor

Componenta climatică joacă un rol important în dezvoltarea agriculturii, formarea suprafeţelor

acvatice, amplasarea aşezărilor, dezvoltarea formaţiunilor vegetale.

Cunoaşterea factorilor climatici, a direcţiei şi intensităţii lor în acţiune este de o reală utilitate în

perfecţionarea îmbunătăţirea repartizării teritoriale, aplicarea diferenţiată a sistemelor de cultură, a

măsurilor agrofitotehnice, precum şi pentru organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii.

Energia luminoasă

În general, atunci când plantele sunt supuse radiaţiilor, în particular radiaţiilor solare,

parte din energia acestora este reflectată şi transmisă, iar o altă parte este absorbită şi folosită

( uneori transformată), în principal, sub trei forme:

- încălzire, transformarea energiei radiante în energie termică (căldură) prin creşterea agitaţiei

termice a moleculelor;

- evaporare, schimbarea stării de agregare prin transferul moleculelor de apă în molecule de

vapori de apă;

- fotosinteză, conversia energiei solare prin reacţii fotochimice şi alte reacţii care implică un

transfer de molecule de CO2.

Fotosinteza este principalul proces de la nivelul plantelor prin care, pe baza energiei solare, pe Pământ

se generează oxigenul necesar respiraţiei. Procesul de fotosinteză este principalul element al ciclului

care determină producţia vegetală (agronomică, silvică) şi indirect influenţează activitatea zootehnică

şi cea umană.

Sensibilitatea plantelor la radiaţiile vizibile se manifestă şi prin faptul că lumina influenţează

respiraţia, transpiraţia, viteza de creştere şi de formare a organelor aeriene, determină direcţia de

creştere a tulpinii şi stadiile de dezvoltare a plantelor.

Intensitatea luminii trebuie să aibă un nivel adecvat fiecărei specii, întrucât determină

înflorirea, fructificarea, compoziţia chimică, culoarea atât a plantei, cât şi a fructelor, calitatea recoltei,

67

atacul agenţilor patogeni etc. În caz contrar se produc efecte nefavorabile asupra creşterii şi dezvoltării

plantelor.

Dacă intensitatea este prea mare în raport cu acesta ea poate produce o încălzire a frunzelor însoţită de

îngălbenirea şi căderea lor datorită modificării structurii clorofilei.

Cerinţele plantelor pentru iluminare diferă cu specia şi cu faza de dezvoltare a plantei.

O creştere a iluminării permite acumulări de substanţe de rezervă şi, în general, generează efecte

benefice. Dacă plantele dispun de lumină suficientă se observă o creştere a lungimii şi grosimii

rădăcinilor (lumina directă influenţează creşterea rădăcinilor). Atunci când plantele beneficiază de

lumină în cantitate mare, rădăcinile devin mai lungi şi mai ramificate şi formează un număr mai mare

de nodozităţi (la leguminoase), iar tulpinile devin mai groase şi capătă un ţesut mecanic mai puternic

(datorită lignificării ţesuturilor). Acest proces prezintă un rol deosebit în cazul cerealelor păioase prin

asigurarea unei rezistenţe mecanice paiului (mai bună la partea superioară şi mai redusă la partea

inferioară). Alt exemplu: fructele crescute în partea însorită a coroanei sunt mai gustoase decât cele

din partea umbrită etc.

O intensitate mai mare de lumină împiedică creşterea, însă favorizează dezvoltarea. De aceea, se

recomandă de exemplu, ca pentru legumele de la care prezintă importanţă pentru consum fructul

(tomate, vinete, ardei), să beneficieze de intensităţi luminoase mai mari în perioada înfloritului,

formării şi maturării fructelor. În schimb, pentru legumele la care prezintă importanţă partea

vegetativă (varza, conopida etc.), se recomandă cultivarea lor în zonele cu luminozitate mică,

umiditate ridicată, nebulozitate relativ mare şi căldură suficientă. O intensitate prea mare a iluminării

poate duce însă şi la pierderi însemnate de apă din ţesuturi, tendinţe de ofilire, accentuarea respiraţiei

şi altele.

Observaţiile au arătat că, în general, o cantitate mai mică de lumină împiedică dezvoltarea, însă

favorizează creşterea, produce etiolarea plantelor (alungirea şi decolorarea tulpinilor şi frunzelor),

încetineşte ritmul de creştere, prelungeşte vegetaţia, întârzie recoltarea, provoacă avortarea florilor şi

uneori chiar a fructelor, micşorează conţinutul în substanţă uscată, vitamine şi glucide.

Absenţa sau insuficienţa luminii (umbrire intensă) influenţează negativ dezvoltarea plantelor, care

devin mai lungi, mai subţiri şi lipsite de clorofilă sau cu o cantitate redusă din acest pigment. Chiar şi

sistemul radicular este afectat, fiind mai puţin dezvoltat şi în general, lipsa luminii afectează calitativ.

În funcţie de necesităţile de iluminare a plantelor, acestea se pot clasifica în trei categorii:

1. Plante iubitoare de lumină (heliofile, pretenţioase la lumină), care au nevoie de valori

mai mari ale iluminării (minimum 8000 lx) pentru activităţi fiziologice (creştere, înflorire, fructificare,

68

acumularea substanţelor de rezervă şi altele). Pentru aceste plante lumina permite acumularea în

cantităţi mai mari a amidonului, zahărului şi altele. Din această categorie fac parte sfecla de zahăr,

cartoful, viţa de vie, tomatele, vinetele, ardeiul, castraveţii, pepenii (galbeni şi verzi), porumbul,

lucerna, orezul, floarea soarelui, unele cereale, salcia, stejarul etc.

2. Plante rezistente la umbrire (moderat pretenţioase la lumină), care au nevoie de valori mai

mici de iluminare (4.000 – 5.000 lx) pentru asigurarea activităţilor fiziologice. Din această categorie

fac parte, de exemplu, morcovul, pătrunjelul, mărarul, ţelina, spanacul, varza, fasolea, salata, ridichea,

trifoiul mărunt, teiul etc.

3. Plante iubitoare de umbră (ombrofile, puţin pretenţioase la lumină), care solicită 2.000 –

3.000 lx, cum sunt, de exemplu, plantele perene, ceapa verde, sfecla pentru frunze şi altele.

Cerinţele diferite ale plantelor faţă de durata zilei –lumină a făcut posibilă clasificarea lor

fotoperiodică în patru categorii:

a). Plante de zi lungă (sau noapte scurtă) - acelea care au nevoie de o lungime mai mare a zile

(fotoperioadă de 10 – 14 ore). La aceste plante (de exemplu, trifoiul) înflorirea este mai rapidă în zile

lungi. Fructifică vara.

b). Plante de zi scurtă (sau de noapte lungă) – care au nevoie de o perioadă de lumină mai

mică (fotoperioadă de 8 – 10 ore) care înfloresc mai repede când zilele sunt scurte (exemplu: soia).

Fructifică la începutul toamnei.

c). Plante indiferente (neutre)- care nu sunt afectate de variaţiile intervalului de lumină dat de

lungimea zilei (Enache L., 2009).

Plante de zi lungă Plante de zi scurtă

Plante indiferente

(neutre) la

lungimea zilei

Grâul, secara, orzul, ovăzul,

mazărea, unele specii de

cartof, ceapa, usturoiul,

varza,

salata, spanacul, ridichea,

sfecla de zahăr,

trifoiul, rapiţa, etc.

Porumbul, meiul, soia, unele

soiuri de fasole, vinetele, unele

soiuri de tutun şi orez,

tutunul, căpşuna,

cânepa, pepene galben,

etc.

Unele soiuri de

porumb, bumbac,

tutun, tomate, orez,

morcovul,

castravetele,

etc.

Figura 29: Comportamentul plantelor faţă de lungimea zilei (Enache L., 2009)

69

Temperatura aerului şi a solului

La plante, efectele produse de temperatura aerului sunt complexe, se manifestă la nivelurile

tuturor fenomenelor şi proceselor care determină, pentru fiecare specie, creşterea şi dezvoltarea

acesteia şi depind de valorile temperaturilor şi de durata de menţinere a acestora.

Temperatura aerului este un factor meteorologic şi climatic care asigură declanşarea unor procese cum

sunt apariţia fenofazelor (avansul sau întârzierea fazelor fenologice), organogeneza

florală cu diferenţierea mugurilor şi organelor florale. Rolul temperaturii rezultă, îndeosebi, din

influenţa pe care o exercită asupra proceselor de fotosinteză, respiraţie, germinaţie, transpiraţie,

acumularea substanţei uscate şi valorii producţiei biologice. Astfel, la temperaturi mici (1 – 3˚C)

asimilaţia clorofiliană este foarte mică. Ea creşte odată cu creşterea temperaturii, fiind maximă la 30 –

35˚C, după care scade din nou, pentru a înceta la peste 50 – 55˚C.

Au fost puse în evidenţă anumite praguri de temperatură (minim, optim, maxim) în cadrul cărora îşi

pot duce existenţa organismele vegetale. Sub pragul minim plantele nu se mai pot dezvolta întrucât nu

beneficiază de căldură suficientă pentru procesele biologice. Dincolo de pragul termic maxim

dezvoltarea se opreşte din nou întrucât temperaturile prea mari devin periculoase sau chiar letale

pentru plante. În afara limitelor de temperatură, deşi plantele nu mor,

ele au totuşi de suferit. Există însă şi limite în afara cărora procesele vitale le sunt stopate complet.

Temperaturile optime pentru creşterea majorităţii plantelor, se plasează în intervalul 25 – 35˚C.

Se admite că, în general, temperatura este factorul care determină flora unei regiuni, iar umiditatea

este factorul care are rol în definirea tipului de vegetaţie al regiuni (pădure, păşune) (Enache L., 2009)

Deci, se poate constata că temperatura aerului acţionează ca factor care determină distribuţia terestră a

plantelor, atât în spaţiu, ca areal geografic, cât şi în timp, ca existenţă în cursul unui an.

Pentru ca o anumită plantă să parcurgă întreaga perioadă de vegetaţie, precum şi pentru a trece

dintr-o fază de vegetaţie în următoarea, are nevoie să primească anumite cantităţi de căldură care sunt

aproape constante. Evident că aceste cantităţi de căldură variază pentru aceeaşi plantă de la o fază la

alta şi pentru aceeaşi fază, de la un fel de plantă la altul. Pentru stabilirea duratei fazelor de vegetaţie

în funcţie de căldura primită de plante ar trebui ca aceasta să fie dată în calorii (sau în jouli). Deoarece

aceste cantităţi de căldură sunt greu de măsurat în calorii, ele se înlocuiesc prin suma gradelor de

temperatură din intervalul necesar fiecărei faze. Pentru aceasta se adună mediile de temperatură ale

zilelor de la data când se produce o fază până la cea următoare. Dacă se totalizează sumele gradelor de

temperatură corespunzătoare tuturor fazelor de vegetaţie, se obţine pentru planta respectivă suma

70

temperaturilor pentru întreaga perioadă de vegetaţie care se mai numeşte şi constantă termică a plantei

considerate.

Însumarea gradelor de temperatură se poate face fie pornind de la zero fizic (0˚C), fie de la minimul

biologic. Minimul biologic este specific fiecărei plante, fiind, de exemplu, 5˚C pentru grâu şi floarea

soarelui, 7˚C pentru cartof, 10˚C pentru porumb şi viţă de vie (Onisie T., 2002).

Planta SGTU Planta SGTU

Mazărea 1352-1900 Floarea-soarelui 1700-2500

Secară/toamnă 1700-2126 Porumb 1700-3700

Sfeclă 2400-3700 Soia 2000-3000

Ovăz 1940-2320 Orez 2200-5000

Cartofi 1300-3000 Grâu/toamnă 2000-2300

Figura 30:

Suma gradelor de temperatură utilă (SGTU)/constanta termică la plantele de câmp

(Onisie T., 2002)

SGTU (constanta termică) este folosită în practică la repartizarea pe zone a speciilor, soiurilor,

hibrizilor în scopul creării de condiţii optime de dezvoltare, formare de recoltă şi calitate a producţiei

agricole.

Dacă la calcularea sumei gradelor de temperatură raportarea se face la acest minim biologic,

atunci se va calcula suma gradelor temperaturilor active (suma temperaturile care depăşesc minimul

biologic) sau, dacă se ţine cont de temperatura efectivă (temperatura efectivă dintr-o zi este diferenţa

dintre temperatura activă şi minimul biologic), atunci se va obţine suma gradelor temperaturilor

efective – întrucât temperaturile efective determină eficacitatea dezvoltării plantelor.

Sumele gradelor de temperatură variază relativ puţin pe teritoriul ţării noastre, ceea ce face posibilă

utilizarea acestor date în activitatea de prognozare orientativă a fenofazelor şi determinarea

momentului de coacere. În situaţiile în care regimul termic este perturbat (de exemplu, se înregistrează

o creştere accentuată a temperaturii), atunci se poate proceda la calcularea abaterilor calendaristice ale

fazelor fenologice faţă de datele considerate normale. Deoarece temperatura scade în mod normal cu

latitudinea şi cu altitudinea, fazele de vegetaţie sunt cu atât mai întârziate cu cât creşte latitudinea sau

altitudinea.

Pentru fiecare creştere cu 1˚C a latitudinii sau cu 100 m a altitudinii, corespunde o întârziere de 4 zile

71

a fazelor de vegetaţie.

Influenţa temperaturii aerului asupra fenomenelor de vegetaţie şi limitele termice între care

plantele pot creşte şi se pot dezvolta au fost urmărite de mai mult timp. Încă din 1874, De Candolle a

clasificat plantele în patru categorii, în funcţie de temperatura deasupra căreia este posibilă creşterea şi

dezvoltarea lor şi anume:

1. Plante megaterme - plante care au nevoie permanent de o temperatură mai mare de 20˚C,

2. Plante mezoterme - plante pentru care este suficientă o temperatură medie de 15˚C (cele mai

multe plante de cultură),

3. Plante microterme – plante care se pot dezvolta chiar la temperaturi medii apropiate de 0˚C,

4. Plante hekistoterme – plante care pot suporta în ce mai mare parte a anului temperaturi

medii sub 0˚C. (Enache L., 2009).

În condiţiile ţării noastre, în zona Podişului Moldovei cu altitudini de 400-600 m, cărora le

corespund temperaturi medii anuale de 8 – 6°C, există condiţii termice favorabile pentru culturile

mezo şi microterme.

Din cele menţionate mai sus, se poate observa faptul că, temperatura aerului este nu numai un

factor care influenţează procesele fiziologice şi biochimice esenţiale, ci şi un factor limitativ pentru

distribuţia plantelor atât sub raportul arealului geografic, cât şi cel al evoluţiei în timp. Plecând de la

aceste constatări este posibilă zonarea speciilor, stabilirea epocilor de înfiinţare a culturilor, adoptarea

unor măsuri de protecţie a culturilor timpurii sau târzii etc.

Umezeala relativă a aerului

Reprezintă, de asemenea, un element climatic important pentru creşterea plantelor. O

umezeală relativă prea mare poate influenţa negativ plantele, prin creşterea susceptibilităţii acestora

faţă de boli şi dăunători.

Valorile prea mici ale umezelii relative, în perioada de germinaţie, poate cauza contracţia seminţelor

şi obţinerea unor recolte reduse.

Precipitaţiile atmosferice

Reprezintă un alt element climatic deosebit de important, prin rolul acestora de a asigura

cerinţele plantelor faţă de apă.

Efectul produs de apa provenită din precipitaţii asupra vegetaţiei depinde de: capacitatea de absorbţie

a solului, natura lui, natura vegetaţiei, cantităţile de apă pierdute prin evapotranspiraţie şi desigur,

regimul precipitaţiilor în zonele şi în perioadele cercetate.

72

Acţiunea precipitaţiilor asupra solului şi plantelor prezintă, în acelaşi timp, un aspect mecanic şi unul

chimic.

Acţiunea mecanică asupra solului constă în modificarea structurii sale de către picăturile de

ploaie care izbesc glomerulele de sol şi de către apa care pătrunde în el. Astfel, ploile liniştite, care

cad în cantitate suficientă în perioada de vegetaţie sunt folositoare plantelor. În cazul ploilor torenţiale

structura solului poate fi distrusă, se formează o crustă la suprafaţa solului, se micşorează

permeabilitatea solului şi, astfel, se micşorează viteza de infiltraţie a apei în sol, producându-se

fenomenul de băltire sau de scurgere în funcţie de orografia terenului. Totodată, ploile intense nu sunt

utile plantelor pentru că spală solul, afectând aeraţia solului şi desfăşurarea unor procese fiziologice

ale plantelor (absorbţia apei şi sărurilor minerale).

Prin acţiune directă asupra plantelor, precipitaţiile favorizează germinaţia seminţelor. Dacă apa din sol

este insuficientă sau în exces, procesul de germinaţie este afectat sau chiar nu se produce. Apa

precipitaţiilor ajunsă în sol dizolvă substanţele nutritive după care este absorbită de rădăcini şi apoi

este transportată şi răspândită în diverse părţi ale plantei sub formă de sevă, contribuind la procesul de

nutriţie a plantelor.

Apa de ploaie spală pulberile de pe frunze, favorizând asimilaţia clorofiliană, respiraţia şi transpiraţia.

În cantităţi prea mari, precipitaţiile pot fi dăunătoare în perioada de înflorire a plantelor împiedicând

fecundarea, spălarea polenului, iar în perioada de coacere împiedică îngroşarea sevei, întârziind astfel

maturaţia.

Ploile torenţiale au asupra vegetaţiei şi o acţiune mecanică, putând să slăbească înrădăcinarea

arborilor şi să-i expună la dezrădăcinări de către vânturile puternice. Puieţii pot fi dezrădăcinaţi chiar

numai de ploile torenţiale, iar picăturile mari de ploaie pot scutura, înainte de vreme florile, fructele şi

seminţele plantelor, mai ales dacă sunt însoţite de grindină. De asemenea, picăturile de ploaie pot

provoca acoperirea cu pământ a plantelor mici, împiedicând astfel creşterea lor.

Dacă precipitaţiile nu sunt în cantitate suficientă sau lipsesc complet în perioada când plantele au

nevoie de ele, acestea nu se mai pot dezvolta, pot să moară prin uscare şi, ca urmare, recoltele sunt

slabe.

Precipitaţiile sub formă de zăpadă prezintă importanţă prin aceea că stratul de zăpadă constituie, în

timpul iernii, un strat izolator din punct de vedere termic pentru semănăturile de toamnă şi rădăcinile

plantelor, iar primăvara, prin topirea ei, zăpada reprezintă o sursă principală pentru rezerva de apă din

sol, folosită de plante îndeosebi în prima jumătate a anotimpului cald, când lunile sunt mai puţin

ploioase. Dacă zăpezile se topesc brusc, cantitatea mare de apă rezultată poate să provoace asfixierea

73

plantelor iar dacă apa reîngheaţă plantele sunt compromise. În plus, există riscul producerii de

eroziuni ale solului (îndeosebi pe terenurile în pantă) şi de inundaţii, cu tot cortegiul lor dăunător

pentru plante, animale, om şi economie.

Precipitaţiile sub formă de grindină produc efecte negative deoarece bucăţile de gheaţă ce formează

grindina au viteze mari şi rănesc părţile aeriene ale plantelor, favorizând atacul bolilor criptogamice.

Dintre fazele de vegetaţie, cele mai periculoase efecte sunt cele produse în perioada de înflorire şi

coacere a culturilor. Fructele rănite de grindină sunt supuse infecţiilor, nu rezistă la păstrare, putrezesc

iar ramurile distruse afectează recolta anului următor. Efecte negative produce, de asemenea, chiciura

şi poleiul.

După cantitatea de apă de care au nevoie, plantele se împart în trei categorii:

- xerofite, plantele adaptate să crească în regiuni secetoase;

- mezofite, plantele care se dezvoltă cu cantităţi medii de apă;

- hidrofite – plantele care au nevoie de cantităţi mari de apă.

Plantele de cultură fac parte din categoria de plante mezofile. Această grupă de plante este divizată

la rândul său în următoarele grupe:

- plante nerezistente sau slab rezistente la secetă. Prezenţa secetei şi menţinerea acesteia duce la

reducerea esenţială sau compromiterea recoltei (fasolea, soia, cartoful);

- plante cu rezistenţă mijlocie la secetă. Plantele pot rezista la secetă o perioadă (mai mult de 21

de zile), dar cu o influenţă esenţială asupra recoltei (grâul, orzul, secara, porumbul, floarea-

soarelui, sfecla);

- plante rezistente la secetă. Astfel de plante pot fi cultivate în zone secetoase (sorul, meiul)

Precipitaţiile dau un randament maxim dacă coincid cu “fazele critice” ale plantelor. Ploaia utilă

(eficace) reprezintă fracţiunea din cantitatea de precipitaţii care este efectiv interceptată de vegetaţie

şi/sau stocată în orizontul de sol explorat de rădăcini şi care este utilizată pentru alimentarea

evapotranspiraţiei sistemului sol-plantă.

Evaluarea ploilor utile se poate face cu diverse formule empirice în care apar coeficienţi ale căror

valori depind de condiţiile climatice locale.

Pentru o justă evaluare a condiţiilor de umiditate este necesar să se cunoască necesităţile faţă de apă

ale plantelor atât pe întreaga perioadă de vegetaţie, cât mai ales în perioadele critice.

Sub aspect chimic, scăderea cantităţii de O2 din sol, datorită unui conţinut mai mare în apă,

conduce la apariţia de fenomene de reducere care fac posibilă apariţia unor substanţe toxice pentru

rădăcini (acid cianhidric, aldehidă benzoică). Excesul de apă determină şi un fenomen de spălare a

74

solului în elemente importante pentru plante, cum sunt azotul (sub formă de nitraţi), fosforul, potasiul

şi calciul. Alte consecinţe care derivă din excesul de apă sunt modificarea microflorei, reprezentată de

dispariţia bacteriilor aerobe şi micorize, creşterea numărului bacteriilor anaerobe, precum şi

proliferarea ciupercilor patogene.

Un exces de apă produce o sărăcire a mediului rădăcinilor în oxigen (oxigenul, aflat sub formă solvită

în apă şi care difuzează mult mai lent în raport cu faza gazoasă, va fi utilizat rapid de către

microorganisme), un exces de CO2, îngălbenirea frunzelor, încetinirea creşterii, uscarea părţilor

aeriene (paradoxal, întrucât absorbţia hidrică este perturbată), crăparea fructelor (la cireşe, struguri,

caise, prune) şi perturbarea funcţiilor fiziologice.

Apa în exces provenită din precipitaţii şi rouă favorizează procesele de germinare şi de răspândire a

sporilor unor ciuperci. Astfel, este cunoscut faptul că mana viţei de vie se dezvoltă mai bine în anii

ploioşi (fiind atacaţi ciorchinii tineri, boabele, lăstarii) şi că izbucnirea epidemiilor de mană se

produce foarte adesea după ploi, în condiţii de rouă abundentă pe frunze sau a unei ceţi persistente.

(Enache L., 2009)

Deoarece atât cantităţile insuficiente cât şi excesul de precipitaţii sunt dăunătoare plantelor,

pentru ca recoltele să devină mai puţin dependente de modul de cădere a precipitaţiilor este necesar să

se aplice măsuri agrotehnice corespunzătoare. Astfel, lipsa apei din precipitaţii poate fi suplinită prin

irigaţii, iar excesul de apă din sol se îndepărtează prin lucrări de desecare şi drenare a solului.

II.4 Hidrologia

Comuna Micleşti dispune de unităţi acvatice care prin caracteristicile lor se înscriu în

configuraţia de ansamblu a unităţii fizico-geografice din care face parte.

- prezenţa apelor subterane freatice (de mică adâncime) şi captive (de adâncime);

- râurile au debite mici, şi un regim hidrologic torenţial;

- lacuri antropice reprezentate de iazurilor şi heleştee.

Sursa principală de alimentare a acestor unităţi o constituie precipitaţiile, iar cel mai important

consumator îl formează evapotranspiraţia. Astfel din suma precipitaţiilor medii anuale consumul de

apă prin evapotranspiraţie reprezintă între 80 şi 90 % .

Cum infiltraţia reprezintă între 2 şi 5 %, rezultă că, la suprafaţă pământului, din precipitaţiile primite

se reţine efectiv un volum redus de apă (Băcăuanu V. şi col., 1980).

75

II.4.1 Apele subterane

Pe teritoriul comunei Micleşti, la fel ca în tot Podişul Moldovei caracteristicile litologice au

fost favorabile acumulării de ape subterane la diverse adâncimi, dar care datorită condiţiilor climatice

şi de strat au, în general, debite reduse şi conţinut ridicat de săruri

II.4.1.1 Apele de adâncime

Apele de adâncime sunt întâlnite în toate formaţiunile sedimentare ale cuverturii, începând cu

depozitele presiluriene şi siluriene şi terminând cu cele sarmaţiene. Ele includ strate acvifere situate

sub nivelul de bază, precum şi pe acele la care zona de alimentare este situată deasupra talvegurilor

râurilor, însă nu au drenare naturală datorită direcţiei de curgere.

Fiind, în general, izolate de mediul subaerian, proprietăţile acestor ape nu depind de condiţiile

climatice, ci de particularităţile chimice şi mineralogice ale stratelor purtătoare, precum şi de

adâncimea de cantonare a acestora, mai precis de diferenţa de nivel dintre zona de foraj şi zona de

alimentare, care le imprimă caracter ascensional sau artezian.

Apele din depozitele sarmaţiene sunt cantonate în intercalaţiile complexului argilo-marnos. Ele

au în general un grad de mineralizare ridicat, dar în forajele de pe râul Vaslui s-au întâlnit şi ape cu o

mineralizare sub 1g/l şi cu caracter artezian (Băcăuanu V. şi col., 1980).

II.4.1.2 Apele freatice

Sunt ape subterane libere, lipsite de presiune, care prezintă o zonă de alimentare şi una de

descărcare, fiind deci drenate în mod natural. Sunt cantonate în primul orizont de materiale

permeabile de la suprafaţa topografică. Spre deosebire de apele de adâncime, apele freatice sunt

influenţate, într-o mai mare măsură de condiţiile climatice. În plus, mineralizarea lor este redusă,

datorită alimentării din precipitaţii, situării la mică adâncime şi regenerării mai rapide.

În şesurile aluvio-coluviale adâncimea apelor freatice este cuprinsă între 1,20 şi 4,00 m.

datorită unui strat impermeabilizat, dar şi datorită precipitaţiilor care sunt mai mari primăvara şi

toamna.

Această subunitate hidrogeologică este alcătuită în partea inferioară din materiale grosiere, care

reprezintă stratul acvifer principal, iar la partea superioară din materiale mai fine, respectiv din

nisipuri şi nisipuri argiloase în care se găseşte frecvent un strat acvifer secundar, lenticular.

Datorită condiţiilor de zăcământ aceste ape sunt potabile. În timpul anului, datorită condiţiilor

climatice, apele din stratul acvifer lenticular înregistrează importante variaţii de nivel şi de debit

( variaţiile anuale ale nivelului sunt între 2 şi 5 m. ), iar după calităţile chimice se cuprind în limitele

admise de potabilitate, deşi în general sunt sălcii, conţin carbonaţi şi bicarbonaţi de calciu şi chiar

76

sulfaţi şi cloruri.

Pânzele de apă freatice la nivelul interfluviilor se găsesc la adâncimi mari de 15-20 de m,

datorită grosimii mari a stratelor geologice ce alcătuiesc substratul litologic sunt potabile având debite

şi mineralizare reduse.

Stratul acvifer se pune în evidenţă pe versanţi, prin aliniamente de izvoare situate la diferite nivele , în

raport cu poziţia intercalaţiilor impermeabile. Ca urmare, adâncimea apelor freatice este mult mai

mare în sectoarele înalte şi scade odată cu apropierea de baza versanţilor

În depozitele deluviale se mai întâlnesc şi ape freatice discontinui şi lenticulare, destul de sărace, care

ies uneori la suprafaţă provocând alunecări (Băcăuanu V. şi col., 1980).

II.4.2 Apele de suprafaţă

Reţeaua hidrografică în comuna Micleşti este reprezentată de pâraie care fac parte din bazinul

hidrografic al Bârladului, având o orientare generală nord-sud, în conformitate cu scăderea de

ansamblu a altitudinii pe această direcţie Cel mai important râu este Vaslui ( Vasluieţ), care colectează

toate râurile din comună şi dispune de o luncă lată de 200-800m, inundată primăvara şi vara la ploile

torenţiale.

Râul Vasluieţ izvorăşte de sub platoul Repedea-Păun, de la o altitudine de 340 de m. şi se

varsă în Bârlad la cca. 90 m. altitudine. Are o lungime de 71,2 Km. şi o suprafaţă a bazinului

hidrografic de 641 Km², pe teritoriile judeţelor Vaslui şi Iaşi. Curge, destul de lent şi neordonat, pe

toată lungimea comunei. Valea sa are aspect de luncă, iar în anumite sectoare constituie şi hotar între

comuna Codăeşti, pe de o parte şi comuna Soleşti, pe de altă parte.

Este un râu semipermanent, care seacă în anii secetoşi, dar în acelaşi timp, poate produce inundaţii

mari la viituri, motiv pentru care au fost amenajate o serie de iazuri, cel mai important fiind cel de la

Soleşti.

Râul Rac, traversează teritoriul comunei prin partea centrală, de la nord la sud, având o

lungime de 12,8 Km.

Izvorăşte din partea de nord a comunei, prin nişte ravene: Velniţă, Valea lui Leonte şi Dumbrăviţa. De

la izvor până la sud de satul Micleşti, poartă denumirea de Valea Seacă, datorită debitului scăzut, apoi,

după ce primeşte Raţiu şi Fundătura-Popeşti, până la vărsarea sa, în aval de lacul Soleşti poartă

denumirea de Rac.

Pârâul Raţiu, izvorăşte din vatra satului Chirceşti, nucleul Ruşi. Are o vale sub forma unei

ravene orientate pe direcţia NV-SE, debitul este mic, format prin colectarea apelor de pe versanţi.

77

Văile Fundătura, Velniţă şi Bulboasa, ca şi altele mai mici, reprezintă mai mult nişte ravene

orientate est-vest.

Figura 31: Reţeaua hidrografică pe teritoriul comunei Micleşti

II.4.3 Regimul hidrologic

Cunoscând regimul hidrologic (alimentare, scurgere lichidă, scurgere solidă, chimismul,

nivele, debite, regim termic) se poate asigura o utilizare corespunzătoare a surselor de apă de pe

teritoriul comunei

II.4.3.1 Sursele de alimentare

Sursele de alimentare sunt determinate de factorii fizico-geografici: precipitaţii, temperatura şi

umiditatea aerului, solului, vânturile, structura solului, structura geologică şi geomorfologică a

teritoriului comunei Micleşti.

Factorii climatici şi în primul rând precipitaţiile, prin cantitatea de apă, intensitatea şi felul lor, prin

repartiţia în timpul anului determină felul, mărimea şi variaţia surselor de alimentare

78

Caracteristic comunei Micleşti este faptul că precipitaţiile constituie principala sursă de

alimentare a reţelei hidrografice, astfel că în perioadele secetoase întreaga reţea hidrografică seacă.

Caracterul torenţial este materializat în zona cursurilor superioare prin fenomene de eroziune

torenţială, iar în zonele cursurilor medii şi inferioare, prin fenomene de inundaţii. Cele mai mari

inundaţii se produc pe lunca Vasluiului afectând terenurile agricole din luncă. Dintre celelalte râuri

doar Raţiu poate produce inundaţii afectând porţiuni din vatra satului Micleşti.

II.4.3.2 Regimul scurgerii

În cadrul anului debitele variază foarte mult, înregistrându-se perioade de creşteri şi descreşteri

succesive, după cum râurile primesc ape, predominant, din surse de suprafaţă sau din cele subterane;

în funcţie de aceste posibilităţi se remarcă o scurgere bogată ( sub formă de ape mari şi viituri ) şi o

scurgere redusă.

Râul Postul Iarna Primăvara Vara Toamna Volum anual

(milioane m³)

Vaslui M. Domn. 18,53 41,13 28,81 11,53 29,8558

Figura 32: Variaţii anuale de debit ale răului Vasluieţ

Apele mari, sunt determinate în cea mai mare măsură de precipitaţii. Ploile şi topirea

zăpezilor combinate provoacă scurgerea maximă, care se produce la sfârşitul iernii – începutul

primăverii. Debite mari sunt generate şi de ploile abundente din lunile de vară.

Viiturile sunt creşteri bruşte ale debitelor, datorate ploilor abundente, topirii zăpezilor sau combinării

celor două fenomene. Cele mai frecvente viituri se înregistrează primăvara (30-50%) şi vara având

drept cauză principală cantităţile mari de precipitaţii cu un accentuat grad de torenţialitate care se

înregistrează după perioade cu solul puternic umectat şi capacitate de absorbire a apei redusă.

Se remarcă, de obicei, 3-4 unde pe an, cu o frecvenţă mai mică iarna şi toamna. Viitori importante s-

au semnalat în 1955, 1962, 1966, 1967, 1969, 1971, 1975, 1976 (Băcăuanu V. şi colab., 1980).

Ape mici se înregistrează după perioade îndelungate lipsite de precipitaţii.

Având în vedere repartiţia neuniformă a acestora în timpul anului, ca şi caracterul lor diferit ( ploi

şi zăpezi ) , se constată că această fază, specifică în regimul scurgerii lichide, se poate înregistra în

toate anotimpurile ; ea are o frecvenţă mai mare iarna ( când precipitaţiile rămân blocate sub formă

de zăpadă) şi la sfârşitul verii – începutul toamnei ( când în general lipsesc precipitaţiile ).

Scurgerea solidă se înregistrează datorită acţiunii mecanice a ploilor asupra solului urmate de

79

scurgerea apei, la suprafaţa solului, scurgere care provoacă fenomenul de spălare, dizolvare şi

transport al particulelor fine şi al substanţelor uşor solubile.

Se poate vedea destul de uşor, că apa râurilor de pe teritoriul comunei Micleşti, nu este niciodată

limpede, ci prezintă o turbiditate mai mare sau mai mică în funcţie de cantitatea de aluviuni

încorporată sub formă de suspensie. Scurgerea de aluviuni în suspensie este apreciată prin scurgerea

specifică, care reprezintă cantitatea în tone de materiale solide scurse în timp de un an de pe suprafaţa

unui hectar.

Măsurătorile de aluviuni în suspensie arată că Vasluieţul transportă anual 98,3 mii tone, scoţând în

evidenţă ritmul de modelare a reliefului în ansamblu, sau posibilităţile de degradare a terenurilor

agricole. Cunoscându-se că la cantitatea de aluviuni de 0,5 t./ha anual corespunde un strat gros de

0,05 mm. Se poate aprecia că numai în timpul cuaternarului s-au decopertat materiale de grosimi

cuprinse între 50 şi 100 de m. (Ploscaru D., 1973)

Condiţiile de climă, relief, litologie şi de sol ale comunei Micleşti sunt favorabile dezvoltării

intense a procesului de eroziune.

Scurgerea de aluviuni în suspensie urmăreşte în linii mari pe cel al scurgerii lichide. Cu cât debitul de

apă este mai mare cu atât creşte şi scurgerea debitului de aluviuni în suspensie.

Apele mari de primăvară transportă cea mai mare parte de aluviuni în suspensie

Scurgerea cea mai mică de aluviuni în suspensie se înregistrează în perioada de iarnă şi în timpul

apelor mici de vară-toamnă.

II.4.3.3 Regimul termic

Temperatura apei este influenţată direct de temperatura aerului şi solului. Variaţiile

temperaturii apei sunt însă mai puţin evidente decât cele ale aerului datorită căldurii specifice ridicate

a apei.

Temperatura medie anuală apei râurilor variază între 8 şi 12 gr C, fiind foarte apropiată de

temperatura medie a aerului.

În timpul anului evoluţia temperaturii apei se face în funcţie de variaţia radiaţiei solare:

- primăvara temperatura medie sezonieră oscilează între 6 şi 10 gr C.

- vara, temperatura medie a apei râurilor oscilează între 16 şi 24 gr.

- toamna, datorită rezervei de căldură acumulată în anotimpul anterior de către apă şi mediul

înconjurător, temperatura medie este cu 1 – 3 gr C. mai ridicată ca primăvara .

- iarna, temperatura medie a apei oscilează între 0,2 şi 0,8 gr C (Băcăuanu V. şi colab., 1980).

80

În anotimpul rece, apariţia şi menţinerea temperaturii negative ale aerului determină şi apariţia

fenomenului de îngheţ, care se pune în evidenţă prin cele mai mici debite. Temperaturile negative ale

aerului determină apariţia unor formaţiuni de gheaţă, iniţial sub formă de ace de gheaţă, apoi în gheaţă

la mal. În cea mai mare parte formaţiuni de îngheţ apar în a doua decadă a lunii noiembrie şi prima

decadă a lunii decembrie. Dacă perioadele cu temperaturi negative ale aerului persistă se ajunge la

instalarea podului de gheaţă, între decada a treia a lunii decembrie şi decada întâi a lunii ianuarie, cu o

durată medie ce variază între 20 şi 60 de zile. În iernile foarte geroase, râurile de pe teritoriul comunei

Micleşti pot îngheţa total.

Dispariţia gheţii se produce în ultima decadă a lunii martie.

II.4.4 Lacurile

Pe teritoriul comunei, cu excepţia acumulării de la Soleşti unităţile lacustre sunt slab

reprezentate de câteva lacuri foarte mici, o parte din ele aproape colmatate. Aceste lacuri au origine

antropogenă şi au fost amenajate în luncile râurilor Rac şi Valea Seacă în scopul irigării grădinilor din

apropiere, cât şi pentru piscicultură.

Unele sunt alimentate şi de apele subterane de versant, fiind situate la baza acestora (iazul de la fostul

CAP Chirceşti), fapt ce le asigură o durată mai mare în timp, totuşi, în urma perioadelor secetoase

îndelungate sunt prinse de vegetaţie.

În partea de sud-vest a teritoriului comunei pătrunde acumularea de la Soleşti, cu o suprafaţă

de 410 ha, din care 108 ha. aparţin comunei Micleşti. Este un lac de baraj antropic, construit pe râul

Vaslui şi dat în folosinţă în 1973.

Figura 33: Valea Vasluieţului, în plan îndepărtat, Lacul Soleşti, 2012

81

Lacul se alimentează din apa râului barat, dar mai primeşte şi ape din precipitaţii ca şi din surse

subterane. Adâncimea medie oscilează între 1,5şi 2 m. iar adâncimea maximă este de 5 m.

Prezintă importanţă regională deoarece reţine mari rezerve de apă cu multiple utilizări (alimentarea cu

apă potabilă a oraşului Vaslui), în plus amortizează scurgerea maximă asigură debitul de diluţie pe

râuri, contribuind şi la creşterea suprafeţelor agricole prin scoaterea terenurilor de sub efectul

inundaţiilor.

II.4.5 Influenţa componentei hidrologice asupra modului de utilizare a terenurilor

Modul de utilizare a terenurilor este influenţat în mare măsură de gradul de asigurare cu

resurse de apă. Din acest punct de vedere teritoriul comunei Micleşti beneficiază de ape subterane şi

ape superficiale.

Apele subterane pot fi clasificate în ape de adâncime (captive) şi ape freatice. Primele sunt

situate, în general, la adâncimi, mari în scoarţă, sunt puternic mineralizate, cu duritate ridicată având

astfel o importanţă economică mai redusă.

Apele freatice se implică mult mai intens în definirea performanţei terenului faţă de diferite

tipuri de utilizare. Aportul freatic prin capilarele solului constituie o importantă sursă de apă pentru

plante, în timpul perioadelor secetoase. Un aport excesiv însă, stagnarea apei la suprafaţa solului sau

în imediata apropiere a acesteia, are consecinţe negative asupra plantelor, datorită instalării condiţiilor

anoxice.

Apele freatice constituie importante surse de ape potabile, folosite atât pentru alimentarea populaţiei

cât şi a culturilor, prin intermediul sistemelor de irigaţii. Pe de altă parte, aplicarea irigaţiilor trebuie să

ţină cont de pericolul potenţial al salinizării secundare şi înmlăştinirii solurilor, prin ridicarea

nivelului freatic la adâncimi critice sau la suprafaţă.

Adâncimea critică a nivelului freatic este definită ca adâncimea maximă de la care pânza

freatică provoacă salinizarea orizonturilor superioare a le solurilor. Ea variază în funcţie de textura şi

porozitatea solului şi gradul de mineralizare a freaticului. Pentru zona în care se încadrează teritoriul

comunei, Florea N. a stabilit valori ale adâncimii critice de 1,8-1,9 m.

Prezenţa cvasi-permanentă a freaticului la adâncimi critice generează tipuri aparte de soluri:

soloneţuri, solonceacuri.

Adâncimea maximă de la care apa freatică influenţează regimul hidric al solului, putând

aproviziona plantele cu apa necesară, însă fără a produce sărăturarea orizontului superior, reprezintă

adâncimea subcritică. Solurile cu freatic la adâncimi subcritice mai sunt cunoscute şi sub denumirea

82

de soluri freatic umede. S-a constatat că pe aceste soluri se obţin şi cele mai mari recolte la plantele de

cultură şi în special al porumb, care domină între plantele cultivate.

Alte influenţe a apei freatice asupra terenurilor, nu mai puţin importante, sunt date de ivirea lor

la zi, dând naştere mlaştinilor şi izvoarelor. În cazul unei alimentări subterane bogate, râurile ar

beneficia de stabilitate a debitelor şi ar fi asigurată scurgerea lichidă şi în timpul perioadelor

secetoase.

Circulaţia apelor freatice la limita dintre orizonturile permeabile şi cele impermeabile, modifică

sensibil microrelieful versanţilor, a malurilor albiilor minore, determină apariţia alunecărilor de teren,

influenţează configuraţia reţelei de drenaj etc. (Patriche C., 2003).

Apele superficiale sunt reprezentate prin râuri, lacuri şi scurgeri neorganizate, incipient

organizate, sau cu caracter episodic pe versanţi.

Râurile prezintă o importanţă deosebită în cadrul componentelor terenului, constituind surse de

apă potabilă sau pentru irigaţii, locuri de agrement etc.

Un element important al comportamentului râurilor, care influenţează puternic modul de utilizare a

terenului, este inundabilitatea. Amploarea inundaţiilor este şi în funcţie de configuraţia văilor. Fiind

înguste, determină creşterea nivelului viiturii şi sporirea vitezei curentului de apă.

Prezenţa unui strat de apă cu o grosime mai mică de 5 cm, pe o perioadă de 2-3 zile, este considerată

drept limitare slabă, pentru toate culturile specifice comunei, în timp prezenţa unui strat de apă cu o

grosime ce mai mare de 10 cm, pe o perioadă de cel puţin o săptămână, este considerată drept limitare

puternică

Lacurile, reprezintă elemente importante care pot influenţa utilizarea terenurilor.

Lacul Soleşti, prin dimensiunile sale, poate manifesta o influenţă atenuantă asupra climatului local,

joacă rol de regulator al scurgerii râului Vaslui, atenuează viiturile prin uniformizarea debitelor.

Lacurile controlează acţiunea erozivă a apelor curgătoare, deoarece reprezintă nivele de bază locale.

De asemenea, influenţează regimul hidric al versanţilor adiacenţi, putând activa alunecările de teren şi

alte procese gravitaţionale.

II.5 Formaţiuni vegetale spontane şi compoziţia floristică

Tendinţa de aridizare a zonei studiate, manifestată în principal prin diminuarea precipitaţiilor

din timpul sezonului de vegetaţie, cu valori înregistrate în unii ani cu mult sub mediile multianuale

(exemplu, în anul 1990 s-au înregistrat doar 293 mm, faţă de media multianuală de 506 mm) şi

83

creşterea temperaturii medii) influenţează negativ procesele de regenerare, creştere şi dezvoltare a

plantelor din zonă, fapt ce apropie teritoriul comunei Micleşti de condiţiile stepei mai multe decât cele

ale silvostepei.

Dacă în trecut pădurile ocupau aproape întreaga suprafaţa, în prezent, ele ocupă doar 19,3 %

din suprafaţa comunei.

În etapa actuală pe teritoriul comunei Micleşti se dezvoltă patru tipuri de vegetaţie:

- pădurile şi plantaţiile forestiere;

- pajiştile secundare parţial stepizate;

- vegetaţia palustră;

- vegetaţia de luncă (Mititelu D, 1975).

II.5.1 Pădurile şi plantaţiile forestiere

Sunt repartizate prin trupurile de pădure în partea de est a teritoriului În funcţie de altitudine,

esenţele lemnoase, se înscriu în două subzone:

- subzona de gorun-fag;

- subzona de stejar-gorun;

În subzona de gorun-fag se întâlnesc următoarele specii de arbori: gorun (Quercus petraea),

fag (Fagus silvatica), destul de puţin, carpen (Carpinus betulus), paltin (Acer pseudoplatanus), arţar

(Acer natanoides), frasin (Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus montana), tei (Tilia tomentosa, T. cordata).

Ca arbuşti legaţi de aceste păduri sau izolaţi în pâlcuri găsim: păducel (Cratagus monagzna), corn

(Cornus mas), porumbar (Prunus spinosa), clocotiş (Staphzlea primata), măceş (Rosa canina),

verigarium (Rhamunus

Vegetaţia ierboasă este reprezentată de: mărgeluşa (Lithospernum purpureocoeruleum), turiţa

mare (Agrimonia eupatoria), lintea sălbatică (Lathyrus niger, L. vernus), năprasnica (Ceranium

ruberfianum), umbra iepurelui (Asparagus officinalis, A. tenuifolius), fragi (Fragaria vesea), curpenul

de pădure (Clematis vitalba), laptele câinelui (Euphorbia acuggdaloides), iedera (Hedera helix),

toporaşul (Viola odorata), viorica (Seilla bifolia), lăcrămioara (Conva lloria magalis), pochivnicul

(Asurem europeum), mierea ursului (Pulmonaria oficinalis), brebenei (Corydalis solida), Pecetea lui

Solomon (Polygonatum latifolium).

Plantaţiile de salcâm şi sălcioară au vârstă recentă (după 1973) şi s-au plantat pentru a stabiliza

procesele de versant, fiind repartizate îndeosebi pe versanţii de pe stânga ai Raţiului, Racului şi

Vasluieţului.

84

II.5.2 Pajiştile secundare parţial stepizate

S-au format în locul fostelor păduri de foioase. Azi se păstrează pe terenurile intens degradate

situate pe versanţii vestici ai râurilor Vaslui, Rac şi Raţiu.

Aceste pajişti au fost degradate, astfel încât azi cu greu mai poate fi reconstituită compoziţia lor

iniţială.

Se remarcă prezenţa gramineelor şi a leguminoaselor între care mai frecvente sunt: păiuşul

(Festuca vallesiaca, F. pratensis), colilia (Stipa capillata, S. joanis), pirul (Agropyron cristatum), firuţa

(Poa bulbosa, P. pratensis), bărboasa (Andropogon ischaemum), lucerna sălbatică (Medicago falcata,

M. sativa, M. lupulina), trifoiul sălbatic (Trifolium pratense, T. arvense, T. campestre, T. medium),

măzărichea (Vicia sativa, V. craceea), sparceta (Onobrychis viciacfolia)

II.5.3 Vegetaţia palustră

Este răspândită în preajma acumulărilor lacustre şi în luncile râurilor sub forma unor petice

de dimensiuni reduse.

Este formată din asociaţii de plante higrofile (iubitoare de umiditate) şi hidrofile (care stau

numai în apa). Speciile higrofile mai comune sunt: rogozul (Carex riparia, C. vulpina), pipirigul

(Scirpus silvaticus, S. lacustris), rugina (Juncus effusus), mana apei (Glyceria plicata, G. aquatica),

lăcrămiţa (Catabrosa aquatica), răchitanul (Lytrum salicaria), izma broaştei (Alisma plantago, A

aquatica), săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), roşaţea (Butomus umbelatus), buzduganul apei

(Sparganium ramusus, S. neglectum), coada calului (Equisetum palustre), papura (Typha latifolia, T.

angustifolia), stuful (Phragmites communis), stănjenelul de baltă (Iris pseudoconus), tătăneasa

(Symiphytum officinale). Dintre plantele hidrofile amintim: lintiţa (Lemna frisulca, L. minor, L.

gibba), broscăriţa (Potamogeton natans, P. crispus, P. pectinatus),

nufărul (Nymphaea alba, Nuphar luteum), iarba broaştei (Hydrocharis morsusranae), ostrăţelul

(Utricularis vulgaris), cornaciul (Trapa natans), cosorul (Ceratophyllum demersum, C. submersum),

peniţa (Miriophyllum spicatum) şi diverse alge din genurile Claudophora şi Chara. Valoarea furajera a

vegetaţiei palustre este foarte redusă, asanarea ei este strict necesară. Cea mai reprezentativă zonă, cu

astfel de vegetaţie se află în lunca Vasluieţului, la nord de acumularea Soleşti.

II.5.4 Vegetaţia de luncă

Este răspândită în văile şi luncile râurilor. În lunci, pe lângă vegetaţia palustră se remarcă şi

specii ale pajiştilor de stepă şi silvostepă, dar şi esenţe lemnoase ca: plopul alb (Populus alba,), plopul

tremurător (Populus trenula), salcia albă (Salix alba), şi ulmul (Ulmus carpinifolia). Vegetaţia ierboasă

este reprezentată de firuţă, pir şi trifoi. Acest tip de vegetaţie apare în şesurile şi în văile Vasluiului şi

85

Racului.

Importanţă economică deosebită prezintă plantele medicinale, prezente într-un număr ridicat

de specii, aici remarcându-se: coada şoricelului (Achillea setacea, A. collina, A. millefolium),

cicoarea (Cichorium intybus), muşeţelul (Matricaria chamomilla), peliniţa (Artemisia maritima),

pojarniţa (Hypericum perforatum), sovârful (Origanum vulgare), sulfina (Melilotus officinalis), urzica

moartă (Urtica dioica), mierea ursului (Pulmonaria officinalis), pătlagina (Plantago media, P.

lanceolata, P. major), lumânăriţa (Verbascum sp), vâscul (Viscum album), podbalul (Tussilago

farfara), săpunăriţa (Soponaria officinalis), valeriana (Valeriana officinalis), cucuta (Conium

maculatum), mătrăguna (Atropa belladona), cimbrul (Calamitha officinalis), cimbrişorul (Thimus

vulgaris, T. serpillum), chimion (Carum carvi), muştar (Sinapis alba), usturoiniţa (Alliaria officinalis),

grâuşor (Ranunculus ficaria), pochivnicul (Asarum europaeum), vinariţa (Asperule adorata), menta

(Mentha aquvatica, M. longifolia, M. pulegium), păpădia (Taraxacum officinale), leurda (Allium

ursinum), rodul pământului (Arum maculatum), spânzul (Helleborus purpurascens), iarba fiarelor

(Vincetoxicum officinalis), socul (Sambucus nigra), teiul(Tilia tomentosa, T. cordata), salcâmul

(Robinia pseudoacacia), cireşul pădureţ (Prunus avium), mesteacănul (Betula verrucosa), păducel

(Crataegus monogina), măceşul (Rosa canina), cruşinul (Rhamnus fragula) ,cornul (Cornus mas) s.a.

II.6 Fauna

Răspândirea faunei este condiţionată, în primul rând, de natura vegetaţiei, care oferă hrană

animalelor situate la baza lanţului trofic (erbivorele), fapt ce determină, mai departe, răspândirea

carnivorelor, constituind, în acelaşi timp, habitate cu anumite particularităţi. Astfel, la nivelul

teritoriului, fauna terestră poate fi grupată în două mari categorii: fauna de pădure şi fauna stepelor şi

a silvostepelor.

II.6.1 Fauna pădurii de foioase

În trecut, a fost, mult mai bogată datorită faptului că vânatul era mai restrâns, iar pădurile şi

vegetaţia spontana ocupau suprafeţe mult mai mari.

Între mamifere întâlnim: mistreţul (Sus scrofa), căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes

vulpes), bursucul (Meles meles), dihorul (Putorius putorius), pisica sălbatică (Felis silvestris), veveriţa

(Sciurus vulgaris), iepurele (Lepus europaeus).

Între păsările frecvent întâlnite amintim: cucul (Cuculus canolus), coţofana (Pica

pica),dumbrăveanca (Coracias garrula), grangurul (Oriolus oriolus), gaiţa (Garrulus glandarius),

botgrosul (Coccothraustes coccothraustes), piţigoiul (Parus caudatus), cinteza (Fringilla coelebs),

86

ciocănitoarea (Picus viridis), sturzul (Turdus philomelos), mierla(Turdus merula), codobatura

(Motacilla alba), turturica (Streptopelia turtur), măcăleandrul (Erithacus rubecula), privighetoarea

(Luscinia luscinia), pupăza (Upupa epops), porumbelul de scorbură (Columba oenas), porumbelul

gulerat (Columba palumbus), corbul (Corvus corax), cioara (Corvus corone, C. frugilegus),

guguştiucul (Streptopelia decaocto), stăncuţa (Corvus monedula) ş.a.

Acestora li se adaugă păsările răpitoare reprezentate de: huhurez (Strix alupo), cucuvea (Athene

noctua), bufniţă (Bubo bubo), uliul păsărilor (Accipiter nisus), uliul găinilor (Accipiter noctua) ş.a.

Reptilele sunt reprezentate de: şarpele de pădure (Coluber longissimus), şopărla (Lacerta

agilis), guşterul (Lacerta viridis), iar amfibienii sunt reprezentaţi de: broasca comună (Rana

temporaria), broasca râioasă (Bufo bufo), salamandra (Salamandra salamandra), brotăcelul (Hyla

arborea) s.a.

Lumea insectelor este dominată de coleoptere (cărăbuşi) şi lepidoptere (fluturi).

II.6.2 Fauna stepei şi a silvostepei

Din fauna pajiştilor de silvostepă au dispărut dropia şi spurcaciul. Între mamifere mai des

întâlnite sunt rozătoarele: popândăul (Citellus citellus), căţelul pământului (Spalax sp), hârciogul

(Cricetus cricetus), şoarecii de câmp (Microtus arvalis) ş.a.

Păsările sunt reprezentate de: prepeliţa (Coturnix coturnix), ciocârlia de câmp (Alauda arvensis),

potârnichea (Perdix perdix), sticletele (Carduelis carduelis), presura (Emberiza aurea), fâsa de câmp

(Anthus campestris), inariţa (Corduelis flammea), câneparul (Corduelis canabina), răpitorul uliu alb

(Circus macrourus), cristeiul (Crex crex), graurul (Sturnus vulgaris), prigorii (Meraps apiaster), ciori

(Corvus sp), vrăbii (Passer domesticus).

Reptilele frecvent întâlnite sunt: şerpii (Coluber sauromatis), şopârla (Eremias atguta, Lacerta agilis).

Insectele sunt reprezentate prin scarabei (Scarabeus affinis), cosaşi (Lacusta viridis), greierii

(Liogryllus campestris).

În apropierea apelor frecvent se întâlnesc: lăstunul de mal (Riparia riparia), greluşelul de zăvoi

(Locustella fluviatilis), piţigoiul (Panurus biarmicus), cristeiul de baltă (Rallus aquaticus), lăcarul

(Acrocephalus arundinaceus), privighetoarea de stuf (Locustalla buscinioides), raţa sălbatică (Anas

plathirhincha), lişiţa (Fulica atra), găinuşa de baltă (Galinula chloropus), gâsca sălbatică (Anser

cinereus), sitarul (Scolopax rusticola).

Fauna acvatică este reprezentată de reptile, bratacieni, tritoni şi diverse specii de peşti. Speciile

mai comune sunt: şarpele de apă (Natrix tessellata), broasca de lac (Rana ridibunda), buhaiul de baltă

87

(Bombina bombina).

Fauna piscicolă este dominată de specii ca: şalăul (Lucioperca lucioperca), crapul (Cyprinus

caprio), somnul (Silurus glanis), cleanul (Leuciscus cephalus), mreana (Barbus barbus), carasul

(Carassius auratus), caracuda (Carassius auratus), babuşca (Rutilus rutilus) etc

II.6.3 Rezervaţii naturale

Rezervaţia floristică „Movila lui Burcel”

Este situată pe teritoriul comunei Micleşti, la 4 Km. nord de satul Micleşti, şi la 200 m. stânga

de şoseaua DN 24A Vaslui – Iaşi.

Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 13 ha. şi cuprinde dealul Movila lui Burcel, cu o altitudine

maximă de 272 m. şi un relief accidentat, stabilizat parţial prin vegetaţia ierboasă şi plantaţiile de

salcâm din incinta rezervaţiei..

Vegetaţia este compusă dintr-un amestec de elemente floristice pontice, submediteraneene şi

continentale, plante rare pentru zona Moldovei, precum: ruşcuţa, ai galben, ai sălbatic, zvacusta, cosaci,

sipica, vineţele, tartan, iarba surpăturii, siminoc, zambila, stânjenel de stepa, dediţei etc.

Figura 34: Pe „Movila lui Burcel”, 2012

88

Pădurea Micleşti

Este situată în partea de vest a comunei Micleşti, dar şi pe teritoriul comunelor Boţeşti şi

Buneşti-Avereşti, atât pe teritoriul judeţului Vaslui, cât şi judeţul Iaşi.

Este un sit de protecţie avifaunistică, cu scopul de protejare a păsărilor de pădure, din regiunea

biogeografică stepică.

Obiectivul protecţiei şi conservării îl constituie 13 specii de păsări: acvila de câmp (Aquila heliaca),

caprimulg (Caprimulgus europaeus), barza albă (Ciconia ciconia), cristel de câmp (Crex crex),

ciocănitoare de stejar (Dendrocopus medius), ciocănitoare de grădină (Dendrocopus syriacus), presură

de grădină (Emberiza hortulana), şoim călător (Falco peregrinus), sfârcioc roşiatic (Lanius collurio),

sfârcioc cu fruntea neagră (Lanius minor), ciocârlie de pădure (Lullula arborea), viespar (Pernis

aqivorus), ghionoaie sură (Picus canus), la care se adaugă alte 31 de specii de păsări, care au statutul de

specii vulnerabile, ce necesită măsuri de conservare (www.natura2000.ro)

Figura 35: Dispunerea ariei protejate „Pădurea Micleşti” ( www.natura2000.ro)

89

Pe teritoriul comunei Micleşti se găsesc mai mulţi arbori seculari, cu dimensiuni impunătoare

ce păstrează memoria timpului în acest spaţiu. Cel mai reprezentativ, este stejarul multisecular din

Micleşti, monument al naturii, ocrotit, cu o vârstă de circa 170 de ani, cu un diametru şi înălţime

apreciabile.

II.6.4 Influenţa componentei biologice asupra modului de utilizare a terenurilor

Vegetaţia reprezintă oglinda teritoriului. Ea reflectă cel mai fidel condiţiile de teren, în special

pe cele pedo-climatice.

Plantele verzi prin procesul fotosintezei, fixează carbonul atmosferic, iar prin eliminarea oxigenului,

au modificat treptat compoziţia chimică a atmosferei primare a plantei noastre, aducând-o la parametri

optimi pentru dezvoltarea vieţii în cele mai variate forme.

Vegetaţia spontană constituie o importantă sursă de materii prime dar şi sursă de combustibil pentru

locuitorii comunităţii.

Pajiştile şi păşunile naturale sunt utilizate agricol pentru păşunat extensiv, determinând numărul şi

chiar felul animalelor ce pot fi păşunate. În afară de aceasta, ele servesc şi în calitate de element

ecologic stabilizator împotriva eroziunii.

Pădurea prezintă o multitudine de influenţe. În afară de faptul că limitează în prezent

extinderea terenurile agricole au asupra lor şi un efect benefic cu o intensitate remarcabilă în special

asupra regimului climatic. Aceste influenţe constau în special în reflectarea, diminuarea pătrunderii şi

absorbţia radiaţiilor, atenuarea extremelor de temperatură, distribuţia precipitaţiilor, reducerea

evaporaţiei, creşterea umidităţii atmosferice, atenuarea intensităţii vântului.

O parte din radiaţia solară, de la 5 până la 20 % din radiaţia incidentă, variind cu natura şi densitatea

vegetaţiei forestiere, cu anotimpul, este reflectată de către suprafeţele superioare ale pădurii; altă parte

este absorbită de coroanele arborilor, alta împrăştiată difuz în atmosfera interioară a arboretului, iar

restul ( 2 – 5 % ) pătrunde până la sol.

Intensitatea relativă a iluminării în pădure, cu scăderea puternică pe verticală, variază după anotimp,

compoziţia şi consistenţa pădurii, sub masivul de foioase desfrunzit reprezentând 50 – 60 % din aceea

a terenului descoperit, iar în timpul verii 2 – 15 % la consistenţa plină a arboretului.

Cercetările au stabilit că pădurile au cea mai mare capacitate de absorbţie a radiaţiilor faţă de alte

categorii de folosinţă a pământului ( culturi agricole, pajişti etc. ) În zilele însorite, pădurile, în

comparaţie cu alte tipuri de vegetaţie, realizează o temperatură mai scăzută, comportându-se ca

90

suprafeţe „ reci „ sau depresiuni termice. Prin captarea unei cantităţi mai mari de radiaţie, pădurile au

capacitatea de a elimina mai multă apă prin transpiraţie, în comparaţie cu alte tipuri de vegetaţie, în

timp ce, ca urmare a condiţiilor termice la suprafaţa solului, a adăpostului şi a prezenţei litierei, au rol

izolator, evaporaţia ( din sol ) în păduri este mult micşorată. Datorită acestui fapt, pădurile îmbogăţesc

atmosfera cu vapori de apă mai mult decât alte tipuri de vegetaţie şi de folosinţă a terenului , ceea ce

are o însemnătate deosebită în perioadele secetoase.

Influenţa pădurii se manifestă şi prin coborârea maximelor şi ridicarea minimelor de temperatură a

aerului şi printr-un decalaj în timp al încălzirii şi răcirii. În interiorul pădurii, în timpul verii

temperatura aerului este în general mai scăzută cu până la 1,9°C, iar iarna mai ridicată cu până la

1,7°C, în comparaţie cu terenul deschis.

Influenţa pădurii asupra temperaturii solului, în sensul reducerii ecartului între valorile maxime şi cele

minime ale temperaturii, este generată de umbrirea datorită coronamentului şi, în parte, de izolaţia

termică produsă de pătura moartă. Efectele celor doi factori reuniţi pot produce o scădere importantă a

acestui ecart, în unele situaţii chiar cu 20 – 24°C. În general, în tot cursul verii temperaturile solului

sunt cu 3 – 5°C mai joase decât în câmp cultivat.

Pădurea exercită o influenţă apreciabilă în reducerea vitezei vântului, ca urmare a frecării maselor de

aer în mişcare de obstacolele orizontale şi verticale întâlnite în pădure. Măsura în care se produce

această reducere variază în funcţie de rezistenţa şi structura arboretului, înălţimea deasupra solului,

depărtarea de lizieră, tăria vântului etc.

Reducerea vitezei vânturilor are ca efect în timpul iernii depuneri importante de zăpadă, îndeosebi la

liziera pădurii.

Influenţa pădurii asupra umidităţii aerului este exprimată cel mai adesea prin mărirea umidităţii

relative, care variază în mod invers cu temperatura. Umiditatea relativă a aerului în pădure este, în

general, cu până la circa 10 – 12 % mai mare decât în afara pădurii.

Prin multitudinea influenţei pădurii asupra atmosferei, ecosistemul forestier îşi creează, pe fondul

climatului local de teren descoperit, un microclimat propriu - fitoclimatul forestier; este un climat de

loc adăpostit-umbrit, caracterizat prin calm atmosferic total sau înaintat, un minus de radiaţii solare

directe (de lumină şi de căldură), cu temperaturi mai moderate şi umiditate atmosferică mai ridicată

decât în afara pădurii.

Pădurea ocupă versanţi cu înclinare mare, iar prin alcătuirea ei structurală şi prin procesele

fiziologice ale componenţilor ei influenţează puternic procesele hidrologice care asigură funcţia

pădurii, de importanţă uriaşă, de protecţie a solului împotriva eroziunii, prin frânarea scurgerilor de

91

suprafaţă, generatoare ale procesului de eroziune accelerată, şi de asigurare a stabilităţii terenurilor

( solului plus substratului litologic ) împotriva alunecărilor şi surpărilor.

Defrişarea pădurii pe terenurile în pantă declanşează rapid forţele distructive ale apei. De la impactul

picăturilor de ploaie asupra solului lipsit de protecţia vegetaţiei ( având ca efect sfărâmarea

agregatelor de sol şi dispersarea, urmate de transportarea particulelor prin apa ce se scurge la vale ) şi

până la constituirea debitului aluvionar, care prin materialul în suspensie sau târât agravează viiturile,

acoperă cu mâl terenurile de cultură şi colmatează cu mâl lacurile de acumulare a apei, fazele se

succed rapid şi neîntrerupt.

Plantele se implică activ şi în procesul complex al pedogenezei (Enache L., 2009).

Sub pădure se realizează condiţii şi procese de solificare activă, caracterizate prin stabilitate mecanică,

bioacumulare de humus şi elemente nutritive, bună structurare, infiltrare, percolare şi reţinerea apei în

profilul de sol, alterare activă a silicaţilor, levigarea substanţelor solubile, acidificarea complexului

absorbtiv, aprovizionarea continuă cu elemente nutritive prin circuitul biologic al substanţelor între

arboret, litieră şi solul folosit de rădăcini.

În funcţie de intensitatea acestor procese şi modul lor de asociere a rezultat o mare diversitate de

soluri forestiere, în majoritate înaintat evoluate, cu profile bine păstrate, normale pentru condiţiile de

pantă respective şi cu însuşiri specifice condiţiilor de formare sub pădure.

Vegetaţia ierboasă, caracterizată printr-un sistem radicular bogat, ramificat şi puţin profund,

determină frânarea procesului de pedogeneză, datorită înţelenirii solului, care reduce mult percolaţia şi

deci posibilitatea translocării mineralelor pe profil. Dimpotrivă, vegetaţia lemnoasă, care posedă un

sistem radicular mai slab ramificat , dar mai profund, determină intensificarea pedogenezei prin

favorizarea percolaţiei.

Numai pădurea bine închisă, cu intercepţie înaintată şi filtrare lentă a precipitaţiilor prin

coronament, cu topire lentă a zăpezii şi cu litieră bogată, exercitată integral, pe terenurile înclinate,

protecţia şi conservarea solului.

În cazul unei consistenţe întrerupte a pădurii, pe asemenea terenuri, această funcţie se exercită

imperfect, litiera este subţire şi parţial întreruptă, iar orizontul cu humus subţire sau îndepărtat total,

semne că există scurgere de suprafaţă şi un proces de „spălare” datorită acesteia, cu efecte negative

puternice în nutriţia pădurii.

În urma procesului de despădurire pe versanţi, procesul de „spălare” a litierei solului se dezlănţuie cu

violenţă, se dezvoltă procese de eroziune accelerată în suprafaţă şi în adâncime, deseori şi de

alunecare, surpare etc. cu atât mai puternice cu cât relieful este mai fragmentat, înclinarea terenului

92

mai mare, ploile cu caracter mai torenţial, acoperirea solului cu vegetaţie ierboasă este mai slabă, solul

şi substratul sunt mai puţin rezistente la eroziune (Pădurile României, 1981)

Impresionante întinderi de veritabile „pustiuri” de nisip, pietriş, argilă şi alte roci din locuri altă dată

bine împădurite ( Dealul Velniţă ), exprimă ce au însemnat pădurile pentru integritatea sănătoasă a

teritoriului comunei şi gravitatea consecinţelor despăduririlor pe terenurile înclinate, greşit şi abuziv

gospodărite după dispariţia pădurilor naturale, scutul lor protector.

O serie de plante acţionează în sensul diminuării randamentelor culturii agricole şi deprecierii

calităţii recoltelor. Este cazul buruienilor.

Combaterea acestora din lanurile cultivate reprezintă o problemă de primă importanţă, dacă avem în

vedere faptul că, prin competiţia complexă pentru spaţiu, lumină, căldură etc.,buruienile determină

reduceri ale producţiei plantelor cultivate în medie cu 40%. Strategia modernă (ecologică) referitoare

la această problemă, presupun nu combaterea (fapt practic imposibil), ci reducerea gradului de

îmbruienire până la limita la care buruienile nu mai produc daune semnificative, adică mai mari decât

costul lucrărilor de combatere (pragul economic de dăunare). (Enache L., 2009).

Componenta faunistică a terenului interesează atât prin valoarea economică directă, atunci

când diferite specii de animale constituie surse de hrană, energie şi materii prime pentru populaţie, cât

şi prin valoarea ecologică a zoocenozelor, care îşi aduc o contribuţie esenţială la definirea şi

menţinerea echilibrului ecologic al ecosistemelor.

Influenţa faunei se resimte şi asupra terenurilor agricole, ele limitând extinderea acestora – cazul

speciilor din arealul ocrotit al Pădurii Micleşti – sau fiind dăunători ai unor culturi agricole.

Impactul faunei asupra performanţei terenului agricol se manifestă mai ales indirect, prin modificări

fizico-chimice produse la nivelul învelişului de sol, care pot fi sintetizate în felul următor

(Patriche V., 2003):

- construirea muşuroaielor de către cârtiţe, furnici etc.;

- amestecul solului (biopedoturbaţia) de către râme, furnici etc.;

- formarea de goluri şi galerii (cârtiţe, culcuşuri de larve);

- reumplerea galeriilor cu material pământos din partea inferioară sau superioară a profilului de

sol;

- formarea şi distrugerea agregatelor structurale (râme, colembole, acarieni etc.);

- reglarea circulaţiei apei şi aerului în sol;

- reglarea cantităţii de biomasă vegetală moartă;

- reglarea circuitelor nutrienţilor;

93

- reglarea efectivului de animale din sol

- producerea unor constituenţi speciali (vitamine, enzime, substanţe antibiotice etc.);

O acţiune deosebită asupra solului o au râmele, care trec anual prin intestinul lor o cantitate

imensă de material pământos fin, realizând astfel o amestecare intimă a fracţiunilor minerale din

sol cu compuşi organici specifici şi îmbunătăţind condiţiile aero-hidrice din sol. Prin deplasarea

lor pe profilul solului, râmele realizează o încorporare profundă a materiei organice, fapt ce

conduce la individualizarea unui orizont de suprafaţă bioacumulativ cu grosimi mari şi cu trecere

treptată spre orizontul subiacent, specific cernoziomurilor.

Deosebit de important este rolul pe care îl joacă microorganismele în procesul de pedogeneză

şi în special în humificare. Microorganismele sunt vieţuitoare unicelulare sau pluricelulare, care nu

prezintă diferenţieri ale ţesuturilor şi organelor: bacterii, actinomicete, ciuperci, alge, protozoare.

Microorganismele deţin cel mai important rol în biodegradarea şi mineralizarea materiei organice

moarte, declanşând şi reglând astfel, circuitul carbonului, azotului, sulfului etc. microorganismele

intervin şi în procesele de oxido-reducere a multor elemente minerale, contribuind astfel la

funcţionarea circuitelor fosforului, fierului, manganului etc.

Animalele pot exercita şi influenţe negative asupra plantelor cultivate, prin parazitarea sau

consumul acestora (cele fitofage), motiv pentru care sunt utilizate substanţe chimice letale foarte

variate: insecticide, nematocide, acaricide, rodenticide etc.

II.7 Învelişul de sol

Învelişul de soluri din cadrul teritoriului comunei Micleşti s-a format prin acţiunea combinată a

factorilor pedogenetici fapt care a impus o relativă diversitate a solurilor atât la nivelul luncilor

râurilor cât şi la nivelul podurilor interfluviale şi a versanţilor.

II.7.1 Factorii pedogenetici

Solul este formaţiunea naturală care a luat naştere şi evoluează sub influenţa condiţiilor

naturale de vegetaţie şi a factorilor de mediu.

Promotorul acestei concepţii, Docuceaev, a arătat că solul este rezultatul acţiunii cumulative a

cinci factori naturali, denumiţi factori de solificare sau factori pedogenetici, aceştia fiind: clima, roca,

relieful, organismele vii (în special vegetaţia) şi timpul de evoluţie. Ulterior, la factorii naturali

stabiliţi de Docuceaev s-au adăugat factori întâmplători, aşa cum sunt apa stagnantă, apa freatică şi

94

acţiunea omului asupra solului.

Clima ca factor pedogenetic

Clima acţionează în solificare prin precipitaţii şi temperatură, dar şi prin celelalte elemente ale

sale: vânt, umiditatea atmosferică, insolaţie etc. Influenţa climei începe încă din fazele ce preced

solificare propriu zisă. Astfel, roca mamă pe seama căreia se formează solul ia naştere din rocile

masive transformate prin dezagregare şi alterare, procese de depind în mare măsură de condiţiile

climatice. Aceste procese, care se continuă şi în cadrul solificării, determină formarea principalelor

componente ale solului.

Clima influenţează şi formarea părţii organice a solului. Ea creează condiţii de dezvoltare a vegetaţiei,

care constituie sursa de materie organică a solului. Humificarea are loc sub influenţa condiţiilor

create de climă. Tot clima este cea care determină procesele de eluviere-iluviere care au rol în

formarea profilelor de sol şi împreună cu celelalte procese influenţate de climat duc la definirea

principalelor proprietăţi ale solului.

Un rol important în procesul de pedogeneză îl joacă climatul local (microclimatul), care se

referă la stratul de aer de lângă sol până la înălţimea de 2 m, determinat în special de formele de relief,

de expoziţia versanţilor şi de caracterul învelişului vegetal.

Astfel factorul climatic influenţează solificarea ca proces general, datorită neuniformităţii lui nu

numai la scara globului, ci şi pe teritorii mai restrânse, provoacă diferenţieri în ceea ce priveşte

intensitatea şi orientarea procesului, contribuind la variaţia învelişului de sol.

Vegetaţia ca factor pedogenetic

Unul dintre cei mai puternici factori cu rol în pedogeneză îl constituie organismele vii,

reprezentate prin plante şi microorganisme.

Vegetaţia determină nu numai reţinerea şi acumularea substanţelor nutritive în sol, ci ea participă la

toate procesele ce conduc la definirea principalelor proprietăţi ale solului. Factorul biologic,

reprezentat în principal prin vegetaţie, înregistrează variaţii foarte mari pe cuprinsul unui teritoriu, şi

din această cauză, vegetaţia provoacă o variaţie accentuată în ceea ce priveşte orientarea şi intensitatea

solificării, influenţând evoluţia şi diversificarea învelişului de sol.

Sub influenţa vegetaţiei de stepă se formează soluri de tipul cernoziomurilor, care sunt soluri fertile,

bogate în humus de calitate superioară şi în elemente nutritive.

În prezenţa vegetaţiei lemnoase se formează soluri de pădure care, chiar dacă au adesea un conţinut

ridicat de humus, acesta este de calitate inferioară, aprovizionarea solului cu substanţe nutritive este

scăzută, ca de altfel şi fertilitatea sa.

95

Pe teritoriul comunei Micleşti se mai întâlnesc şi alte tipuri de vegetaţie, cum ar fi cele de

fâneaţă, de mlaştină, amestecuri de diferite tipuri de vegetaţie etc.

Toate aceste formaţiuni vegetale exercită o influenţă specifică asupra formării şi evoluţiei solurilor,

contribuind la variaţia învelişului de sol a scoarţei pedosferice.

De asemenea, plantele protejează solul împotriva acţiunii vântului, iar prin rădăcinile lor îl protejează

şi împotriva eroziunii produsă de scurgerea apei. Prezenţa covorului vegetal modifică bilanţul radiativ

al solului şi cantitatea de energie care ajunge la suprafaţa lui. Prezenţa rădăcinilor care pătrund în sol

la adâncimi mari contribuie şi la fracţionarea materialului mineral şi, în final, la dezagregarea rocilor.

Plantele sintetizează materia organică, iar resturile acestora după moarte permit dezvoltarea

microorganismelor.

Fauna solului influenţează procesul humificării atât indirect, prin compuşii organici eliberaţi în

urma biodegradării resturilor de animale moarte şi a excrementelor, bogate, în special, în azot, cât şi

direct, prin mărunţirea mecanică a materiei vegetale şi animale moarte (ex. litierele).

Rolul rocilor în formarea solului

Roca de solificare sau roca mamă este reprezentată prin roca parentală şi materialul parental pe

seamă căruia se formează solul.

Ea influenţează formarea solului prin însuşirile sale specifice cum ar fi: starea de afânare sau de

compactizare, alcătuirea granulometrică, mineralogică şi chimică.

Componentele rocii de solificare influenţează asupra alcătuirii granulometrice, chimice şi

mineralogice a solurilor, a însuşirilor fizice, fizico-mecanice, a regimului de aer, căldură şi hrană.

Compoziţia şi însuşirile rocii de solificare influenţează procesul de pedogeneză, granulometria şi

nivelul de fertilitate.

De exemplu, solurile formate pe roci scheletice prezintă şi ele caracterul de textură grosieră; cele

formate pe nisipuri sunt uşor de lucrat, sunt afânate, permeabile, sărace în coloizi şi în elemente

nutritive etc. Diversitatea foarte mare a rocilor mamă, determină o serie de particularităţi în ceea ce

priveşte procesul de formare şi evoluţie a solurilor. Ca prim aspect amintim influenţa rocilor asupra

profunzimii de manifestare a solificării. Astfel, grosimea pe care se produce solificarea este mai mare

în cazul rocilor afânate decât a celor compacte.

În formarea şi evoluţia solurilor un rol deosebit îl au şi procesele de bioacumulare şi de

levigare. Intensitatea acestor procese depinde şi de caracteristicile fizice ale rocilor, care se transmit şi

solurilor respective. S-a constatat că acumularea humusului în sol are loc şi în funcţie de textura

solului (care la rândul ei depinde de rocă), fiind mai intensă în cazul solurilor argiloase decât al

96

solurilor nisipoase. Ca urmare se poate afirma că pe roci cu textură fină se formează soluri mai bogate

în humus decât pe rocile cu textură nisipoasă.

Calitatea humusului este, de asemenea, influenţată de roca-mamă.

Levigarea este influenţată, de asemenea, de textura rocii. Astfel, faţă de rocile argiloase, sedimentele

nisipoase sunt foarte permeabile, au conţinut scăzut de argilă şi de elemente bazice şi sunt lipsite, de

obicei, de minerale care conduc la formarea acestora.

Datorită acestui fapt, levigarea particulelor coloidale se manifestă mai intens şi pe adâncime mai

mare, profilele de sol sunt mai lungi, iar orizonturile mai slab diferenţiate, spălarea solurilor sau

debazificarea este mai accentuată.

Deşi roca parentală manifestă importanţă în procesul de solificare, ea este subordonată altor

factori pedogenetici, în sensul că pe aceeaşi rocă parentală, dar în condiţii de climă şi vegetaţie

diferite, se pot forma soluri diferite. Solurile aparţinând aceluiaşi tip, dar formate pe roci diferite,

prezintă aceleaşi caractere generale, specifice tipului respectiv, dar şi unele particulare datorate rocii

de formare

Rolul reliefului în formarea solului

Relieful acţionează în formarea, evoluţia şi diversificarea învelişului de sol, îndeosebi prin

influenţa pe care o exercită asupra celorlalte condiţii de solificare, redistribuind la suprafaţa

pământului precipitaţiile, lumina şi căldura. El este suportul pe care se produce solificarea.

Referindu-ne la teritoriul studiat, se poate afirma că variaţia mare a învelişului de sol este legată şi de

relief, deoarece acesta determină variaţii ale condiţiilor climatice şi de vegetaţie.

În cadrul unităţilor de relief există anumite uniformităţi determinate, în special, de existenţa unor

suprafeţe plane concave sau convexe, care exercită influenţe asupra cantităţii de apă care ia parte la

formarea şi evoluţia solurilor. Pe suprafeţele de teren plane, este suficientă cantitatea de apă care

corespunde cuantumului de precipitaţii din zonă. În situaţia formelor de relief convexe, o parte din apa

de precipitaţii se scurge la suprafaţă, solificarea are loc în condiţii de umiditate mai scăzută, iar

levigarea este mai redusă, profilele de sol sunt mai scurte, iar orizonturile mai slab diferenţiate.

În cazul suprafeţelor de teren concave, datorită acumulării apelor din împrejurimi, solificarea are loc

în condiţii de umiditate mai ridicată, levigarea este mai accentuată, profilele de sol sunt mai lungi şi

orizonturile de sol mai bine diferenţiate.

Elementele reliefului acţionează asupra solificării şi prin influenţa pe care o exercită asupra proceselor

de eroziune, de transport şi de depunere. În cazul suprafeţelor plane, procesele respective nu au loc,

deci solificarea decurge în condiţii normale.

97

Pe versanţi aceste procese se petrec cu intensităţi diferite, în funcţie de panta terenului. Ca urmare a

antrenării pe versanţi a materialului erodat şi depunerii acestuia la baza pantei, grosimea şi textura

depozitelor, precum şi stadiile de evoluţie vor fi diferite. În partea superioară a versanţilor grosimea

depozitelor de suprafaţă şi a solului este mai mică , textura mai grosieră, solul va fi mai slab evoluat.

Dimpotrivă, în partea inferioară sau la baza versanţilor, grosimea acestor depozite şi a solului, în

general, este mai mare, iar textura mai fină (Patriche C., 2003).

Timpul de evoluţie sau vârsta solului

Procesele de formare şi evoluţie a solului sunt condiţionate şi de timpul sau durata de acţiune a

factorilor pedogenetici, asupra rocii mamă. În mare parte, solurile sunt rezultatul solificării pe

parcursul a sute şi mii de ani, dar există şi cazuri de solificare recentă.

Acest aspect poate fi pus în evidenţă referindu-ne la situaţia existentă în comuna Micleşti unde pe

unele porţiuni solificarea s-a manifestat un timp îndelungat, iar pe altele s-a petrecut recent. Astfel în

zonele interfluviale (asemănătoare unor câmpii înalte) solificarea s-a manifestat într-un timp

îndelungat, solul este bine format, de tip cernoziom. În acelaşi timp, luncile râurilor existente sunt

teritorii tinere. Când apele curgătoare se revarsă şi depun aluviuni noi, ele nu au timp să se solifice, şi

rămân ca atare. Odată cu trecerea timpului, aluviunile evoluează către soluri aluviale, treptat

ajungându-se prin evoluţie tot mai aproape de cele de pe interfluviu.

Formarea şi evoluţia solurilor poate fi frânată sau accelerată de o serie de factori locali, care determină

vârsta relativă a solurilor şi a căror influenţă se apreciază în funcţie de gradul de dezvoltare a

profilului. În funcţie de vârstă se deosebesc trei categorii de soluri: actuale, moştenite şi fosile.

Rolul apelor freatice şi stagnante în formarea solului

Solificarea decurge, de regulă, în condiţii normale de umiditate, sub acţiunea precipitaţiilor,

cantitatea acestora influenţând procesele de eluviere şi iluviere, bioacumularea etc. În marea

majoritate a cazurilor, solurile s-au format şi evoluează în condiţii de umiditate normală sub influenţa

precipitaţiilor atmosferice corespunzătoare climatului temperat continental şi sunt denumite soluri

automorfe.

Uneori solificarea are loc în condiţiile4 unui exces de apă, care poate proveni din precipitaţii sau din

pânza freatică prezentă la mică adâncime, sau din apele stagnante. Prezenţa apelor de suprafaţă este

legată de existenţa unor straturi impermeabile situate la mică adâncime şi a unor forme joase de

relief.

Adâncimea şi compoziţia apelor freatice în şesurile aluvio-coluviale prezintă importanţă din punct de

vedere pedologic întrucât complexul de soluri din aceste şesuri se formează sub directa influenţă a

98

acestor ape.

Astfel în zonele unde apele freatice sunt mineralizate şi se găsesc la mică adâncime, solificarea este

orientată în sensul acumulării pe profil a sărurilor solubile. Astfel, apa cu sărurile respective se ridică

prin capilaritate până la suprafaţă, se evaporă, iar acestea se acumulează în sol. Supraumezirea

produce în acelaşi timp şi gleizarea solurilor. Asemenea soluri au fost numite halomorfe sau

halohidromorfe.. dacă pânza freatică mineralizată sau nemineralizată se află la adâncimi subcritice (3-

6 m.) apa freatică se ridică la suprafaţă şi provoacă salinizare şi gleizare sau numai gleizare în partea

superioară a profilului, formând soluri de tipul hidroautomorfe sau freatic umede. În situaţia în care

apele freatice sunt aproape de suprafaţă , dar nu conţin săruri sau acestea sunt în cantităţi mici , se

formează orizonturi de glei sau orizonturi gleizate.

Când apa freatică este foarte aproape de excesul de umiditate , rezultă soluri mlăştinoase, puternic

gleizate. Când apele freatice situate aproape la suprafaţă conţin un procent ridicat de săruri solubile

(1-1,5%), procesele care au loc se numesc procese de salinizare (adică de acumulare de săruri solubile

sub formă de cloruri şi sulfaţi) şi procese de alcalizare (procese de soloneţizare), deoarece complexul

coloidal al solului se îmbogăţeşte în sodiu.

Apele stagnante de pe terenurile plane sau depresionare, impermeabile sau slab permeabile, orientează

solificarea tot spre gleizare. Solurile formate sub influenţa supraumezirii cu ape freatice fără săruri

solubile au fost denumite hidromorfe.

În perioadele secetoase ale anului, apa freatică situată aproape de suprafaţa solului poate determina

procese de salinizare, dând naştere la sărături (solonceacuri şi soloneţuri)

În concluzie, apele freatice aflate aproape de suprafaţă şi cele stagnante influenţează solificarea şi

determină formarea unor soluri specifice (Patriche C., 2003).

Factorul antropic în pedogeneză

Influenţa activităţii omului asupra solurilor prezintă diferite forme. Omul poate modifica

evoluţia naturală a solului prin activitatea sa agroproductivă. Sub influenţa directă a omului, în urma

cultivării solului , orizonturile superioare sunt omogenizate, tipul originar de humus suferind

transformări importante.

Lucrările agrotehnice obişnuite afânează stratul superior al solului, stimulează mineralizarea

humusului, deteriorează structura solului. Subsolajele, desfundările pentru înfiinţarea plantaţiilor viti-

pomicole modifică în aşa măsură solul pe adâncimea respectivă încât acesta nu mai seamănă cu cel

natural. Prin intensificarea tehnologiilor agricole de către om, acestea acţionează atât asupra mediului

înconjurător, cât şi asupra solului prin diferite mijloace: maşini, îngrăşăminte, pesticide, irigaţii. De

99

asemenea poluarea duce la schimbări esenţiale în sistemele ecologice naturale.

Distrugând sistemele ecologice naturale, care sunt complexe stabile (păduri, lunci, stepe etc.) şi

înlocuindu-le cu sisteme agricole mai puţin stabile, omul contribuie la schimbarea proceselor de

formare a solurilor. Artificializarea solurilor de către om poate fi de natură morfologică, în cazul

amestecării orizonturilor formate în mod natural, poate fi modificată compoziţia şi fertilitatea solului

în urma aplicării amendamentelor şi îngrăşămintelor, pot fi remarcate în toate cazurile modificări ale

însuşirilor fizico-chimice şi biologice ale solului.

După intervenţia omului prin măsuri de artificializare a solului , sistemul natural al acestuia se pune în

echilibru cu noile modificări, devenite condiţii de solificare temporară, iar după epuizarea sau slăbirea

acestora, solul va evolua spre făgaşul normal al solificării, abătut parţial pentru o scurtă perioadă de

timp (Patriche C., 2003).

Prin aplicarea unor tehnologii de cultură corespunzătoare, a măsurilor ameliorative, omul contribuie la

ridicarea productivităţii solurilor cu fertilitate naturală scăzută şi la menţinerea şi păstrarea celor cu o

fertilitate naturală ridicată.

II.7.2 Caracterizarea principalelor unităţi taxonomice de soluri

În lucrarea de faţă, s-a optat pentru denumirea unităţilor taxonomice de soluri conform

Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS, 2003), considerat mai coerent şi mai complet, în

raport cu Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (1980) şi mai adecvat, datorită alinierii la

terminologia consacrată pe plan internaţional prin intermediul clasificărilor FAO.

În condiţiile fitoclimatice de relief şi a principalelor procese pedogenetice: argiloiluvierea,

gleizarea, levigarea, eroziunea, alunecările de teren au dus la formarea, pe teritoriul comunei Micleşti,

la nivel de generalizare a cuverturii pedologice, a unor tipuri de soluri aparţinând claselor: cernisoluri,

luvisoluri, hidrisoluri, protisoluri şi antrisoluri.

Deosebim ca atare soluri mai evoluate pe culmi şi platouri, soluri cu procese de bioacumulare

mai moderată în zonele mai joase, soluri cu bioacumulare activă în zonele plane şi soluri neevoluate

sau trunchiate pe versanţii moderat şi puternic înclinaţi.

Acestora li se adaugă solurile de şes aflate mai mult sau mai puţin sub influenţa proceselor de

hidromorfism.

Dispunerea tipurilor de sol reflectă fidel configuraţia reliefului, densitatea şi adâncimea

fragmentării acestuia dar şi unele particularităţi locale (litologie, apă freatică etc.).

100

II.7.2.1 Clasa cernisoluri

Cuprinde soluri cu orizont de diagnostic A molic (Am), cu crome şi valori mai mici de 3,5 în

stare umedă şi mai mici de 5,5, în stare uscară, cu trecere treptată spre orizontul subiacent C sau B.

Orizontul de tranziţie are culori de Am cel puţin în partea superioară.

Din cadrul acestei clase, pe teritoriul comunei Micleşti este prezent un singur tip: cernoziomurile.

Cernoziomurile

Sunt soluri cu un orizont A molic, profund, cu crome mai mici ca 2 în stare umedă (culori

închise, negricioase, brun închise) şi bine structurat, cu frecvente neoformaţiuni biogene, în special

coprolite. Acumulări secundare de carbonaţi, sub formă făinoasă sau de concreţiuni, sunt prezente în

baza profilului (Lupaşcu Gh., 1998).

Apar la altitudinile reduse dominând structura învelişului pedologic în partea central-vestică a

comunei.

Vegetaţia spontană este reprezentată de pajişti mezo-xerofile de silvostepă şi pâlcuri de pădure de

stejar şi alte foioase, care a fost însă, în bună parte, înlocuită cu vegetaţie cultivată.

Materialul parental este reprezentat prin luturi nisipoase, iar apa freatică este situată la adâncimi de

peste 5 m, neinfluenţând procesele pedogenetice.

Subtipurile prezente pe teritoriul comunei Micleşti sunt: cernoziomurile cambice şi cernoziomurile

argiloiluviale.

1. Cernoziomurile cambice

Sunt solurile caracteristice zonei bioclimatice de silvostepă, având, în consecinţă cea mai mare

răspândire în limitele regiunii de studiu ( ? Km², reprezentând 10,6% din suprafaţă). Profilul tipic

prezintă următoarea succesiune:

Am – A/Bv – Bv – Cca

Se caracterizează printr-o alterare avansată a materialului parental, însoţită de formarea in situ a

mineralelor argiloase (argilizare), de formarea structurii pedogenetice poliedrice sau prismatice,

aspecte care definesc orizontul B cambic (Bv), diagnostic pentru acest subtip.

Percolaţia intensă a profilului (manifestată un timp îndelungat) induce o debazificare mai accentuată a

profilului. Sărurile uşor solubile au fost complet îndepărtate din profil, iar carbonaţii au migrat la

adâncimi mari. Reacţia solului are valori din domeniul neutral-slab alcalin, la suprafaţă şi moderat

alcalin, la nivelul orizontului Cca.

Translocarea argilei este absentă sau slabă, iar diferenţierea texturală a profilului redusă. Fracţiunile

granulometrice dominante sunt nisipul fin (40-50%) şi argila (25-30%).

101

Asigurarea cu macroelemente nutritive este, în general bună, conţinutul în azot total şi potasiu mobil

situându-se la un nivel mijlociu-ridicat. Aprovizionarea cu fosfor este însă deficitară, nivelul

fosforului mobil fiind, în general, scăzut ( Patriche C., 2003).

Ap Am A/Bv Bv Cca Media*

Adâncimea (cm) 24 35 46 80 120

Grosime (cm) 24 11 11 34 40

Ng (%) 4,5 5,8 3,6 4 3,9 4,10

Nf (%) 40,6 38,4 41,5 40,2 41,1 40,53

P (%) 23,9 25,6 23,6 24,6 26,4 25,06

A (%) 31 31,2 31,3 31,2 28,6 30,30

Textura LL LL LL LL LL

Carbonaţi (%) 0 1,1 1,1 10,4 14,1 7,85

PH 7,4 8,1 8,3 8,4 8,3 8,13

Humus (%) 3,5 2,6 1,1 2,71

C/N 12,76 12,76

N total (%) 0,187 0,180

P mobil (ppm) 9 8,64

K mobil (ppm) 205,2 196,99

Figura 36: Proprietăţi fizico-chimice ale unui profil de cernoziom cambic (după Patriche C., 2003).

*medie ponderată pe profil şi în primii 25 de cm. Pentru macroelementele nutritive (N. P. K.)

2. Cernoziomurile argiloiluviale

Apar la altitudini, în general, mai mari decât cernoziomurile cambice şi / sau suprafeţe mai

vechi, cu debut mai timpuri a pedogenezei, tot în condiţii bioclimatice ale silvostepei, însă cu o

pondere mai mare a vegetaţiei lemnoase. Şi aceste soluri sunt, în mare măsură, cultivate. Climatul

ceva mai umed şi mai răcoros, decât cel specific cernoziomurilor cambice, sau manifestarea mai

îndelungată a pedogenezei, se traduc printr-o alterare mai accentuată a mineralelor primare şi o

percolare mai intensă / îndelungată a profilului.

Alterarea mai accentuată a generat cantităţi mai mari de minerale argiloase care, datorită percolaţiei

mai intense sau manifestată un timp mai îndelungat, sunt parţial antrenate pe profil şi depuse la nivelul

unui orizont subiacent, argic, cu structură prismatică.

102

Succesiunea caracteristică a orizonturilor pedogenetice este următoarea:

Am – A/Bt – Bt – Cca

Prin urmare, diagnostică pentru acest subtip este prezenţa orizontului argic Bt.

Manifestarea moderată a proceselor de eluviere-iluviere a argilei determină diferenţierea texturală

moderată a profilului de sol. În general, orizontul Bt prezintă o textură argiloasă medie, iar orizontul

Am o textură lutoasă medie.

Levigarea carbonaţilor este mai accentuată decât la cernoziomurile cambice, astfel încât conţinutul de

carbonaţi este mai redus, aceştia apărând, în general, doar la nivelul orizontului carbonato-

acumulativ, care este împins la adâncimi mai mari (peste 110 cm.).

Debazificarea mai accentuată a profilului se traduce prin valori mai mici ale pH-ului, din domeniul

slab acid-neutral, în orizontul Am şi Bt şi slab-moderat alcalin, la nivelul orizontului Cca.

Asigurarea cu macroelemente nutritive este, în general, bună, conţinuturile în azot total, fosfor şi

potasiu mobil fiind mijlocii la ridicate, cu eventuale carenţe la nivelul fosforului ( Patriche C., 2003).

Ap Am Am/B B/A Bt1 Bt2 CCa Media*

Adâncimea (cm) 25 40 53 70 100 154 180

Grosime (cm) 25 15 13 17 30 54 26

Ng (%) 6.8 5.8 6.2 5.2 5.6 4.8 8.2 5.92

Nf (%) 33.8 37.9 36.1 33.8 33.9 33.8 14.7 31.57

P (%) 25.3 24.2 25.5 24.9 23.6 25.9 19.6 24.26

A (%) 34.1 32.1 32.2 36.1 36.9 35.5 30.5 34.35

Textura TT LL LL TT TT TT LL

Carbonaţi (%) 0 0 0 0 0 0 11.8 1.70

PH 6 6.5 6.55 6.1 6.5 6.55 8.4 6.69

Humus (%) 3.1 2.21 2.02 2.66 1.3 2.21

C/N 10.93 10.93

N total (%) 0.192 0.192

P mobil (ppm) 33 33.00

K mobil (ppm) 194.2 194.20

Figura 37: Proprietăţi fizico-chimice ale unui profil de cernoziom argic (după Patriche C., 2003).

*medie ponderată pe profil şi în primii 25 de cm. Pentru macroelementele nutritive (N. P. K.)

103

II.7.2.2 Clasa luvisoluri

Cuprinde soluri cu procese intense de eluviere-iluviere a mineralelor argiloase, care au condus

la formarea unui orizont argic (Bt) şi eventual a unor orizonturi eluviale supraiacente.

Sunt soluri formate sub vegetaţia pădurii de foioase din estul comunei, într-un climat mai umed şi mai

răcoros, cu regim hidric percolativ. Roca parentală şi apa freatică nu influenţează semnificativ

evoluţia acestor soluri.

Din cadrul acestei clase, pe teritoriul comunei Micleşti este prezent un singur tip: preluvosol

Preluvosolurile

Sunt luvisoluri cu procese mai puţin intense de eluviere-iluviere a mineralelor argiloase, deci

cu o diferenţiere texturală mai slabă a profilului (indice de diferenţiere texturală de 1,2-1,4), care

prezintă următoarea succesiune tipică de orizonturi pedogenetice:

Ao – Bt – C(Cca)

Eluvierea mai slabă a argilei din partea superioară a profilului nu a condus la evidenţierea unui orizont

eluvial. Lipsa acestuia poate fi uneori explicată nu prin intensitatea mai redusă a proceselor de

eluviere-iluviere, ci prin intensitatea mai ridicată a unor procese compensatoare, respectiv a eliberării

unor cantităţi mari de cationi bazici prin alterarea materialului parental şi descompunerea resturilor

organice, care au o acţiune coagulantă asupra coloizilor, determinând stabilitatea acestora.

Bioacumularea, în condiţiile vegetaţiei forestiere, este mai slabă, iar humificarea mai lentă, atât

datorită climatului mai răcoros, cât şi ponderii ridicate a rezidurilor lignice, care sunt mai rezistente la

degradare. Prin urmare, humusul format va fi în cantităţi mai reduse (2-3%). În structura acestuia,

domină acizii humici bruni şi fulvici, în proporţii relativ egale, la care se adaugă huminele reziduale

(humus de tip mull forestier sau acid).

Humusul formează cu argila complexe coloidale, în special prin intermediul punţilor de hidroxizi de

fier, eliberaţi prin alterarea materialului parental, care constituie componentele principale ale

agregatelor structurale din orizontul A ocric.

Regimul hidric percolativ condiţionează spălarea totală sau aproape totală a carbonaţilor din profil,

fapt ce determină menţinerea pH-ului la valori din domeniul slab acid, ceva mai ridicate în orizontul C

(reacţie neutră).

Conţinutul în azot total şi potasiu mobil se situează la nivele mijlocii şi ridicate, însă carenţele în

fosfor pot fi foarte accentuate (Lupaşcu Gh., 1998).

104

II.7.2.3 Clasa hidrisoluri

Această clasă cuprinde soluri cu proprietăţi gleice sau stagnice intense, începând din primii 50

de cm. Asociate altor orizonturi, fără să aibă proprietăţi salsodice intense în primii 50 de cm., sau pot

fi soluri cu orizont A limnic şi histic submers. S-au format prin urmare sub influenţa unui exces de

apă.

Din cadrul acestei clase, pe teritoriul comunei Micleşti este prezent un singur tip: lăcoviştile

Lăcoviştile

Se definesc printr-un orizont Gr a cărui limită superioară este situată în primii 125 de cm, prin

orizontul Am (cu crome ≤2)), orizontul A/G sau B/G având culori tot de orizont molic.

Prezintă neoformaţiuni de fier şi mangan, în special la nivelul A/Go (pelicule, concreţiuni).

Textura lor este nediferenţiată (de la grosier la fină, în funcţie de rocă), sau contrastantă în cazul

materialelor parentale reprezentate prin depozite aluviale neuniforme (Lupaşcu Gh., 1998).

II.7.2.4 Clasa protisoluri

Cuprind soluri cu un orizont A sau O scurt (sub 20 de cm), urmat de materialul parental, fără

alte orizonturi diagnostice. Este clasa solurilor neevoluate, datorită rocii parentale rezistente la alterare

(litosoluri, psamosoluri), eroziunii geologice (regosoluri). Sunt soluri intrazonale sau azonale, a căror

apariţie nu este legată de condiţiile bioclimatice.

Proprietăţile acestor soluri reflectă intens proprietăţile materialului parental (Lupaşcu Gh., 1998).

Din cadrul acestei clase, pe teritoriul comunei Micleşti, întâlnim:aluvisolurile şi regosolurile.

1. Aluvisolurile

Sunt soluri formate pe materiale parentale fluvice, menţinute într-un stadiu de tinereţe datorită

aportului periodic de aluviuni. Materialul parental prezintă adesea stratificaţii, iar conţinutul în

materie organică variază neregulat pe verticala profilului.

2. Regosolurile

Sunt soluri formate pe depozite neconsolidate sau slab consolidate, cu excepţia materialelor

parentale nisipoase, fluvice sau antropogene. Regosolurile reprezintă stadiul iniţial al pedogenezei,

dezvoltându-se în zonele în care procesele de formare a solurilor sunt limitate de eroziunea geologică.

Profilul regosolurilor este nediferenţiat sau slab diferenţiat, fiind constituit dintr-un orizont A, frecvent

ocric, urmat de materialul parental:

Ao – C

Majoritatea proprietăţilor regosolurilor sunt determinate direct de natura materialului parental

105

(proprietăţile fizice) sau a condiţiilor climatice în care acestea se dezvoltă (proprietăţi chimice).

Pedogeneza incipientă explică coerenţa slabă a materialului de sol, ceea ce le conferă o susceptibilitate

ridicată la eroziune (Lupaşcu Gh., 1998).

În limitele regiunii de studiu, areale mai compacte de regosoluri se întâlnesc pe versanţii abrupţi ai

Vasluieţului, Racului şi Raţiului.

II.7.2.5 Clasa antrisoluri

Este reprezentată prin tipul erodosolurilor.

Erodosolurile

Se caracterizează prin trunchierea avansată a profilului, sub impactul eroziunii accelerate, într-

o măsură în care nu mai permite recunoaşterea solului iniţial.

Profilul caracteristic prezintă un singur orizont, respectiv C (materialul parental), însă subtipurile

erodosolurilor pot fi variate, în funcţie de resturile orizonturilor pedogenetice care se mai găsesc în

profil.

Însuşirile variază foarte mult, în funcţie de proprietăţile orizonturilor aduse la zi prin eroziune. În

general, sunt soluri cu o profunzime redusă (sub 80 de cm), astructurate sau slab structurate, cu

conţinut redus de materie organică (sub 2%) şi elemente nutritive, cu activitate microbiologică slabă,

reacţie slab la moderat alcalină, datorită aducerii la suprafaţă a unor orizonturi din profunzime, mai

slab debazificate (Lupaşcu Gh., 1998).

II.7.3 Influenţa componentei pedologice asupra modului de utilizare a terenurilor

Solul reprezintă cel mai important component al terenului, în raport cu utilizările agricole,

Poate fi considerată cea mai importantă bogăţie naturală a teritoriului comunei Micleşti.

Este învelişul natural, format la partea superioară a scoarţei terestre, sub acţiunea

interdependentă a factorilor de mediu şi a timpului, înzestrat cu însuşirea fundamentală de fertilitate.

Fertilitatea este definită drept capacitatea solului de a pune la dispoziţia plantelor elemente nutritive,

apă şi aer.

Pentru agricultură o importanţă primordială o are calitatea solurilor, adică fertilitatea naturală

care este dată de textură, structură, adâncime, conţinutul şi calitatea rezervei de humus, reacţia solului

(pH-ul) etc.

Dintre însuşirile fizice, rolul principal îl joacă textura solului, definită prin proprietăţile

diferitelor clase granulometrice care intră în alcătuirea materialului pământos fin (< 2 mm),

106

influenţează disponibilitatea apei pentru plante, rata infiltraţiei, drenajul, prelucrabilitatea, capacitatea

de reţinere a nutrienţilor etc.

Texturile grosiere (nisipoase) se caracterizează printr-o capacitate redusă de reţinere a apei,

valori ridicate ale permeabilităţii şi aeraţiei, ascensiune capilară redusă, conţinut scăzut de humus,

rezerve mici de elemente nutritive etc. Solurile cu texturi grosiere sunt mai rezistente la eroziunea

superficială prin apă, dar pot fi puternic afectate de eroziunea eoliană, datorită slabei coeziuni dintre

particule. Datorită permeabilităţii ridicate, texturile nisipoase pierd repede apa provenită din

precipitaţii şi ca urmare, aceste soluri suferă frecvent o secetă în perioadele cu precipitaţii reduse,

recomandându-se irigaţiile.

Solurile cu texturi grosiere se lucrează uşor. Sunt soluri calde, favorabile plantaţiilor viti-pomicole.

Solurile cu texturi mijlocii sunt cele mai favorabile pentru utilizări agricole, fiind caracterizate

prin conţinuturi echilibrate ale fracţiunilor granulometrice. Sunt, în general, slab afectate de procesele

de versant şi valorifică optim apa precipitaţiilor. Proprietăţile biochimice ale texturilor mijlocii sunt la

parametri normali: humus în cantitate mijlocie-mare, capacitate ridicată de schimb cationic, rezerve

mari de substanţe nutritive, procese microbiologice intense.

Solurile cu texturi fine (argiloase) pot fi intens afectate de procese erozionale şi deplasări în

masă. Proprietăţile fizice sunt, în general, nefavorabile (valori ridicate ale apei inaccesibile, capacitate

ridicată de gonflare-contracţie, permeabilitate redusă, susceptibilitate ridicată la compactare etc.).

Valorificarea regimului hidric este diferenţiată. În timp de secetă, culturile pot supravieţui, însă dau

recolte mici. În perioadele ploioase, se creează exces de umiditate. Proprietăţile biochimice sunt, în

schimb, favorabile (conţinut ridicat de humus, macro şi micro elemente nutritive, capacitate ridicată

de schimb cationic etc.).

Cunoaşterea texturii solului ajută la stabilirea măsurilor agrotehnice şi agrochimice, pentru cultivarea

plantelor, executarea corectă a lucrărilor ameliorative (irigări, desecări, prevenirea şi combaterea

eroziunii).

Structura solului este strâns legată de textură şi reprezintă proprietatea materialului de sol de a

fi organizat în agregate de diferite forme şi dimensiuni.

Solurile bine structurate au o rezistenţă mai mare la eroziune prin apă sau vânt şi sunt mai permeabile

pentru apă şi aer.

Degradarea structurii solului are efecte negative asupra fertilităţii acestuia. Ea poate avea cauze

naturale (tasarea şi formarea crustei, pluviodenudaţia, acidifierea şi alacalizarea solului), dar cel mai

adesea antropice (lucrarea solului cu agregate prea grele sau la umiditate necorespunzătoare, scăderea

107

conţinutului de humus ca urmare a intensificării mineralizării acestuia datorită aeraţiei excesive în

solurile arate, eroziunea indusă de intervenţia antropică, fertilizarea neechilibrată etc.).

Culturile agricole se diferenţiază şi după preferinţa după anumite structuri / texturi. Spre

exemplu, grâul, orzul, sfecla de zahăr etc., dau producţiile cele mai mari pe solurile cu texturi fine şi

bine structurate. Altele, precum cartoful, tomatele, morcovii etc. se dezvoltă mai bine pe soluri cu

texturi grosiere.

Adâncimea solului este o altă proprietate fizică ce condiţionează potenţialul de dezvoltare al

rădăcinilor plantelor. Se consideră că adâncimea optimă a solului reprezintă dublul adâncimii în

cuprinsul căreia este prezent 60% din sistemul radicular al plantelor.

Disponibilitatea apei din sol pentru plante este exprimată prin intermediul coeficienţilor

hidrofizici. Aceştia reprezintă valori convenţionale ale umidităţii solului, care indică modificări

semnificative în mobilitatea şi accesibilitatea apei pentru plante.

Aeraţia solului este direct proporţională cu textura, structura şi gradul de tasare şi invers

proporţională cu umezeala solului.

Dintre însuşirile biochimice cu impact deosebit asupra fertilităţii solului, se remarcă, în

primul rând conţinutul şi calitatea rezervei de humus.

Humusul reprezintă un amestec de substanţe organice complexe, format prin biodegradarea

substanţelor organice moarte, de natură vegetală sau animală, ce se acumulează la partea superioară a

solului şi resintetizarea (polimerizarea) subsecventă a produşilor intermediari.

Humusul joacă un rol fundamental în definirea fertilităţii, constituind un factor de producţie de primă

importanţă. Alături de mineralele argiloase, humusul este principalul coloid electronegativ din sol,

dispunând de o mare capacitate de absorbţie şi schimb cationic şi de reţinere a apei, putând astfel pune

la dispoziţia plantelor elemente necesare procesului de nutriţie.

Se poate aprecia că fertilitatea unui sol este cu atât mai ridicată, cu cât conţinutul de humus este mai

mare. Totuşi, impactul rezervei de humus din sol asupra fertilităţii se diferenţiază mult şi în funcţie de

calitatea acestuia. Humusul este cu atât mai favorabil, cu cât humificarea materiei organice

(policondensarea compuşilor fenolici) este mai avansată.

Procesul de formare al humusului este foarte lent, astfel încât această resursă poate fi considerată

neregenerabilă la scară umană. Pe de altă parte însă, deprecierea rezervei de humus poate fi un proces

destul de activ, derulându-se uneori cu rate foarte accentuate şi determinând epuizarea completă a

rezervelor într-un interval de timp de ordinul zecilor de ani, mai ales pe terenurile în pantă utilizate

antropic necorespunzător.

108

O altă însuşire chimică importantă prin impactul ei asupra fertilităţii este reacţia solului - (pH).

Reacţia solului este determinată de raportul dintre concentraţia ionilor de H+ şi OH,¯ şi anume, când

proporţia ionilor de H+ estre mai mare, reacţia este acidă, iar când predomină ionii de OH,¯ reacţia

este alcalină. Dacă ionii de H+ şi ionii de OH¯ sunt în proporţii egale, reacţia este neutră.

Cunoaşterea reacţiei solului este necesară pentru alegerea sortimentului de culturi, pentru

aplicarea diferenţiată a îngrăşămintelor şi a amendamentelor.

Plantele cultivate preferă, în marea lor majoritate, o reacţie neutră, slab acidă sau slab alcalină.

Solurile acide manifestă o fertilitate scăzută, ca urmare de debazificării accentuate a complexului

coloidal, fapt ce se traduce prin carenţe în aprovizionarea plantelor cu elemente nutritive bazice.

Unele specii suportă sau chiar preferă solurile acide (secară, ovăz, cartof, trifoi). Reacţia puternic

alcalină nu este suportată de majoritatea speciilor de plante (Patriche C., 2003)

II.8 Zonarea agroecologică

II.8.1 Precizări metodologice

Conform FAO (1976), zonele agroecologice sunt definite ca secţiuni ale terenului caracterizate

printr-o relativă uniformitate a condiţiilor climatice, geomorfologice şi pedologice şi / sau învelişului

vegetal.

Din punct de vedere taxonomic, au fost utilizate următoarele unităţi:

Ordinul de favorabilitate este nivelul cel mai general de încadrare a terenului şi indică dacă

acesta este favorabil (S¹) ( în subsol ¹ Suitable (engl.)) sau nefavorabil(N²) ( în subsol ² Not suitable

(engl.)) tipului de utilizare.

Încadrarea în ordinul S presupune că terenul va produce beneficii care justifică cheltuielile necesare

implementării tipului de utilizare (LUT³) ( în subsol ³ Land Utilization Type (engl.)). cu risc minim de

deteriorare a resurselor naturale.

Dacă terenul este încadrat în ordinul N, înseamnă că el prezintă calităţi ce nu permit utilizarea durabilă

sub tipul luat în considerare.

Clasele de favorabilitate reprezintă subdiviziuni ale ordinelor. Astfel, ordinul S a fost

împărţit în cinci clase astfel:

- S1: favorabilitate ridicată. Cuprinde terenurile ce nu manifestă restricţii semnificative la

aplicarea durabilă a LUT, sau doar limitări minore ce nu vor reduce semnificativ productivitatea sau

beneficiile şi nici nu vor creşte investiţiile peste o limită inacceptabilă.

- S2: favorabilitate medie. Aici sunt cuprinse terenurile ce prezintă limitări moderat-severe faţă

109

de aplicarea durabilă a LUT. Aceste limitări vor reduce productivitatea şi / sau beneficiile, sau vor

determina creşterea cheltuielilor de producţie, astfel încât atractivitatea lor economică scade apreciabil

sub nivelul terenurilor din clasa S1.

- S3: favorabilitate redusă. Cuprinde terenuri cu limitări severe faţă de aplicarea durabilă a

folosinţei specifice.

Ordinul N este, în general, subîmpărţit în două clase:

- N1: cuprinde terenuri actual nefavorabile dar potenţial favorabile;

- N2: cuprinde terenuri actual şi potenţial nefavorabile.

Subclasele de favorabilitate sunt diferenţiate doar la nivelul claselor S2 şi S3, în funcţie de

natura factorului (factorilor) limitativ predominant:

- subclasa c: limitări climatice;

- subclasa t: limitări geomorfologice;

- subclasa w: limitări legate de excesul de apă;

- subclasa s:limitări legate de o serie de proprietăţi fizice de sol;

- subclasa f: limitări legate de fertilitatea chimică a solurilor;

- subclasa n: limitări legate de salinizare şi / sau alcalinizare.

Exemplu: subclasa S3t cuprinde terenuri cu favorabilitate slabă datorită susceptibilităţii ridicate la

eroziune.

Unităţile de favorabilitate sunt subdiviziuni ale subclaselor, delimitate pe criteriul

necesităţilor de management. Spre exemplu, subclasa S2f (teren moderat favorabil datorită fertilităţii

chimice limitative) poate fi subîmpărţită în S2f-(1) (necesită K) şi S2f-(2) (necesită P).

II.8.2 Zonarea agroecologică a teritoriului comunei Micleşti

Pornind de la principalele însuşiri imprimate atât de relief cât şi de litologie, climă, hidrologie,

soluri şi vegetaţie, pe teritoriul comunei Micleşti, relaţiile existente în cadrul ecosistemelor prezentate,

ne permit să punem în evidenţă cinci zone cu caracteristici fizico-geografice diferite, care corespund

celor cinci clase de favorabilitate, privind utilizarea terenurilor, prezentate anterior, astfel:

Zona I de favorabilitate (S1-favorabilitate ridicată)

Permite implementarea, fără riscuri semnificative a unei game foarte largi de utilizări. În cazul

comunei Micleşti categoria de folosinţă este teren arabil.

Terenurile cuprinse în această zonă asigură plantelor de cultură, specifice climatului temperat

continental, (porumb, grâu de toamnă, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, rapiţă etc.) condiţii de creştere

110

şi dezvoltare, dintre cele mai bune, asigurându-se producţii la hectar optime.

Relieful terenurilor încadrate în această zonă este în general plan sau slab înclinat (pante mai mici

de 5 %). Drenajul global este bun. Nu se manifestă nici un proces de degradare, eroziunea precum şi

inundabilitatea sunt practic absente, nivelul freatic fiind situat la o adâncime mai mare de 10 m.

Solurile sunt bine drenate, profunde şi au o capacitate bună de reţinere a apei. Textura este de

obicei mijlocie, fertilitatea este ridicată, iar salinitatea şi alcalinitatea sunt absente sau uşor de

remediat.

Tipurile de sol care se regăsesc în această zonă de favorabilitate sunt: cernoziomurile,

cernoziomurile cambice, unele soluri aluviale sau desfundate ce prezintă profile bine dezvoltate şi

bine aprovizionate în elemente nutritive.

Această zonă ocupă pe teritoriul comunei Micleşti 168, 72 ha. teren arabil ceea ce reprezintă

doar 6,76 % din suprafaţa agricolă totală ce aparţine comunei Micleşti (O.S.P.A. Vaslui, 2000).

Pe harta cuprinzând zonele de favorabilitate, zona I este reprezentată prin culoarea galbenă iar

terenurile sunt cunoscute la nivel local cu denumirile de: Lanul din Mijloc, Lanul de Jos, Dealul

Morii.

Zona II de favorabilitate (S2-favorabilitate medie)

Cuprinde terenuri ce prezintă limitări moderate, care necesită practici ameliorative moderate, dar

care nu reduc gama plantelor ce pot fi optim cultivate, condiţiile de creştere şi dezvoltare fiind

apreciate ca bune.

Relieful terenurilor încadrate în această zonă este în general plan sau cu pantă până la 10 %, ceea

ce face ca eroziunea prin vânt sau apă să se manifeste uneori cu o intensitate moderată. Drenajul

global este în general bun, iar apele freatice, influenţează de obicei pozitiv umiditatea solului.

Limitările ce caracterizează solurile acestei zone sunt reprezentate uneori de posibilitatea de a

apare procese incipiente de gleizare, salinizare sau alcalinizare slab-moderată, uşor de rectificat şi care

nu conduc însă la o diminuare prea mare a fertilităţii solului.

O agrotehnică adecvată particularităţilor acestor terenuri face ca potenţialul de fertilitate al acestor

soluri să fie bine valorificat.

Tipurile de sol care se regăsesc în această zonă de favorabilitate sunt: cernisoluri slab erodate,

soluri aluviale cu procese incipiente de gleizare, salinizare sau alcalinizare şi unele soluri desfundate.

Suprafaţa totală a acestor terenuri, pe teritoriul comunei Micleşti, este de 168, 72 ha, ceea ce

reprezintă 23,04% din suprafaţa agricolă totală ce aparţine comunei Micleşti, repartizată pe categorii

de folosinţă astfel:

111

- arabil: 616,00 ha.;

- păşuni: 0,06 ha.;

- vii: 56,74 ha.;

- livezi: 1,76 ha. (O.S.P.A. Vaslui, 2000).

Pe harta, zona II de favorabilitate este reprezentată prin culoarea galben-oranj, iar terenurile sunt

cunoscute la nivel local cu denumirile de: „La Cruce”, „Lanul din Mijloc”, „Lanul de Jos”, „Dealul

Morii”, „Dealul Vasluiului”, „După Redii”, „Dumbravă” (parţial) şi câteva mici suprafeţe în nord-

vestul comunei („Coada Iazului”).

Zona III de favorabilitate (S3-favorabilitate redusă)

Cuprinde terenuri ce prezintă limitări moderate, pe alocuri severe care reduc gama plantelor ce pot

fi optim cultivate, necesitând măsuri ameliorative complexe.

Relieful terenurilor încadrate în această zonă este variat, poate fi plan, neuniform sau frământat cu

pante moderate-mari (până la 20 %), susceptibilitate ridicată la eroziune şi alunecări, care sunt des

întâlnite şi cu consecinţe negative asupra aprovizionării cu elemente nutritive.

Solurile sunt puţin fertile, au permeabilitate redusă, profunzime mică, iar datorită apelor freatice

pot avea exces de umiditate, pot prezenta fenomene de sărăturare şi alcalinizare, greu de rectificat şi

cu probabilitate mare de reinstalare.

Zona aceasta deţine suprafaţa cea mai mare de 1022, 55 ha, reprezentând 34, 92 % din suprafaţa

agricolă a comunei, din care pe categorii de folosinţă:

- arabil: 749, 55 ha.;

- păşuni: 107, 02 ha.;

- fâneţe: 57, 73 ha.;

- vii: 107, 51 ha.;

- livezi: 5,74 ha. (O.S.P.A. Vaslui, 2000).

Pe harta, zona III de favorabilitate este reprezentată prin culoarea roşu-oranj, iar terenurile sunt

cunoscute la nivel local cu denumirile de: „Pe Deal”, „Valea lui Leonte”, „Valea Seacă”, „Pe Podiş”,

„După Grădini”, „Ghindău”, (Chirceşti), „Pe Podiş” (Micleşti), „Dealul Popeşti”, „Lanul Porcăriei”

(Popeşti).

Zona IV de favorabilitate (N1-terenuri potenţial favorabile)

Cuprinde terenuri ce prezintă restricţii de utilizare foarte severe, necesitând lucrări ameliorative

speciale, dificil de aplicat şi menţinut.

Relieful terenurilor încadrate în această zonă poate fi atât plan cât şi puternic fragmentat, cu panta

112

până la 25%.

Drenajul global este defectuos, cu stagnări de apă sau pierderi rapide funcţie de textura solului.

Apa freatică poate influenţa negativ profilul de sol, cauzând procese puternice de sărăturare sau exces

de umiditate.

Potenţialul scăzut de fertilitate al acestor soluri se explică şi prin sărăcia de substanţe nutritive şi

proprietăţile fizico-biologice nefavorabile

Cele mai multe probleme, prin rentabilitatea lor foarte scăzută, le pun solurile la care procesul de

eroziune depăşeşte ritmul natural de pedogeneză.

În această categorie se includ solurile hidromorfe, halomorfe, erodosolurile şi unele regosoluri.

În comuna Micleşti, în această clasă de favorabilitate este cuprinsă o suprafaţă de 743, 39 ha,

reprezentând 25 % din totalul suprafeţei agricole, repartiţia pe categorii de folosinţă fiind următoarea:

- arabil: 368, 92 ha.;

- păşuni: 243, 47 ha.;

- fâneţe: 11, 08 ha.;

- vii: 105, 52 ha.;

- livezi: 14, 50 ha. (O.S.P.A. Vaslui, 2000).

Pe harta, zona IV de favorabilitate este reprezentată prin culoarea maro-deschis, iar terenurile sunt

cunoscute la nivel local cu denumirile de: „Valea Movilei”, „Valea Dumei”, „După Deal”/ „Coada

Râpei”, „Mărcuţi”, „La cireşi” (Chirceşti), „Fundătură”, „Coasta Văii Seci” (Micleşti), etc.

Zona V de favorabilitate (N2-terenuri nefavorabile)

Cuprinde terenuri care practic sunt improprii pentru folosinţă arabil, datorită limitărilor foarte

severe şi cu caracter permanent, ce nu pot fi corectate. Utilizarea lor este limitată la păşuni sau fâneţe

şi cu totul local pentru unele plante mai tolerante.

Relieful acestor terenuri poate fi atât plan cât şi puternic înclinat, cu pante mai mari de 25%.

Drenajul global prezintă caractere extreme, terenurile putând fi excesiv drenate sau prezintă

stagnări prelungite de apă.

Procesele de degradare sunt frecvente şi au intensităţi maxime. Apar astfel fenomene de eroziune,

alunecări, gleizări foarte puternice, sărăturări.

Proprietăţile fizico-chimice pe care le au solurile încadrate în această zonă ( hidromorfe,

halomorfe, neevoluate sau trunchiate) implică o fertilitate foarte scăzută.

Această zonă cuprinde o suprafaţă de 318, 45 ha. din care:

- arabil: 7, 83 ha.;

113

- păşuni: 287, 47 ha.;

- fâneţe: 9, 70 ha.;

- vii: 0, 16 ha.;

- livezi: 13, 29 ha.;

Se constată că cea mai mare parte (90, 27 %) din această zonă de favorabilitate o reprezintă

păşunile (O.S.P.A. Vaslui, 2000).

Pe harta, zona V de favorabilitate este reprezentată prin culoarea maro-închis, iar terenurile sunt

cunoscute la nivel local cu denumirile de: „Movila lui Burcel”, „Coasta Movilei”, „Velniţă”, „Coasta

Văii Seci”, „Bulboasa” (Chirceşti), „Coasta Humăriei”, (Micleşti), sau „Cireşel” (Popeşti).

Categoria de folosinţă Zona de favorabilitate Total categorie

folosinţăI II III IV V

Arabil 168,72 616,01 749,55 368,92 7,83 1911,03

Păşuni - 0,06 107,02 243,47 287,47 638,02

Fâneţe - - 52,73 11,08 9,70 73,51

Vii - 56,74 107,51 105,52 0,16 269,93

Livezi - 1,76 5,74 14,40 13,29 35,19

Total zonă de

favorabilitate

168,72 674,58 1022,55 743,39 318,45 2927,68

Figura 38: Prezentare de ansamblu a zonelor de favorabilitate pe teritoriul comunei Micleşti (ha.)

Figura 39: Zonarea agroecologică a teritoriului comunei Micleşti

114

Capitolul III

APLICAŢII METODICE ŞI PRACTICE ALE LUCRĂRII

III.1 Baza teoretică privind aplicabilitatea acestei lucrări în procesul didactic

În strânsă legătură cu programa de geografie şi cu noile cerinţe ale acesteia, lucrarea de faţă

reprezintă pentru elevi un model ştiinţific şi practic despre modul de abordare a elementelor de

geografie specifice locului în care s-au născut şi trăiesc. Prin intermediul acestui studiu, doresc să

aduc în faţa elevilor un exemplu de investigare geografică concretă a orizontului local, de aplicare a

cunoştinţelor teoretice în planul practic. Cu ajutorul gândirii critice, problematizării, ei pot trece mult

mai uşor de la general la particular. Geografia orizontului local are o însemnătate din ce în ce mai

mare în curricula şcolară, îndeosebi la clasele gimnaziale, cât şi în ciclul primar sau liceal.

Acest studiu oferit elevilor poate face mai uşoară trecerea de la o geografie generală, la

geografia din orizontul local şi apropiat, de la o abordare teoretică asupra fenomenelor geografice

legate de factorii fizico-geografici şi influenţa lor asupra modului de utilizare a terenurilor, la una de

interes practic, de la o viziune descriptivă a geografiei la una constructivă, care oferă răspunsuri la

multe dintre problemele economice şi sociale cu care se confruntă comuna natală. Prin analiza atentă a

acestui studiu, elevii pot crea o punte între cunoştinţele dobândite în clasă, la lecţia de geografie şi

viaţa lor cotidiană, printr-o mai bună cunoaştere a fenomenelor geografice de pe teritoriul comunei

Micleşti.

Studiul serveşte în egală măsură şi profesorilor, prin oferta unui model de studiu geografic

complex asupra factorilor fizico-geografici din orizontul local, şi influenţa lor asupra modului de

utilizare a terenurilor cu toate detaliile corespunzătoare unui studiu ştiinţific, metodic şi practic.

Această lucrare poate fi considerată un punct de plecare pentru discipline opţionale, cum ar fi

„Geografia orizontului local” - curs opţional în cadrul ariei curriculare Om-societate, care poate

îmbina armonios studiile de geografie fizică cu cele de geografia populaţiei, aşezărilor şi economiei.

Se pot realiza şi studii de caz, pentru anumite probleme analizate de elevi la geografia fizică

şi economică. Se poate trece uşor de la sala de clasă în orizontul apropiat pentru a problematiza şi a

găsi soluţii la numeroasele probleme cotidiene.

Suma cunoştinţelor din lucrare îmbogăţeşte limbajul geografic al elevilor, dar şi bagajul de

cunoştinţe despre localitatea natală, creându-le - în acelaşi timp - o responsabilitate aparte şi datorită

faptului că ei sunt generaţia de mâine care vor putea să vadă altfel problemele utilizării terenurilor în

115

dorinţa de a găsi noi soluţii.

Studiul a fost conceput din dorinţa de a fi util atât elevilor cât şi profesorilor de geografie, în

dorinţa de afla cât mai multe despre caracteristicile fizico-geografice ale teritoriului, de a apropia

demersul teoretic şi ştiinţific de cel practic, realizat în teren cu elevii.

Lucrarea de faţă îşi găseşte corespondent în întreaga programă de geografie, îndeosebi pentru

clasele gimnaziale. Tema abordată în acest studiu are un grad ridicat de aplicabilitate în activităţile cu

elevii, putând fi folosită cu succes la predarea cunoştinţelor fizico-geografice despre orizontul local, la

clasele a V-a şi a VIII-a.

Finalităţile acestei lucrări, împreună cu întreg conţinutul ei servesc procesului didactic

conceput ca având în centrul activităţii elevii, care vor face numeroase conexiuni între formal şi

informal, între teorie şi practică, între subiectiv şi obiectiv, de la general la particular.

Modificările din prezentul curriculum se referă la trecerea de la geografia de tip descriptiv,

enciclopedică, la o geografie funcţională (relaţională), operaţională şi aplicată, deschisă problematicii

lumii contemporane, spre un demers de învăţare care încurajează înţelegerea relevanţei geografiei

pentru viaţa practică a copiilor.

Prin lucrarea de faţă, doresc să trezesc interesul elevilor de a investiga, de a cunoaşte direct

aspecte din orizontul local, de a înţelege fapte geografice din imediata lor vecinătate, răspunzând - în

acest mod - tuturor obiectivelor cadru ale geografiei.

Obiectivele şi competenţele dau sens şi semnificaţie activităţii didactice. Stabilirea lor nu

presupune doar o decizie cu privire la natura modificării de comportament urmărită, ci şi o decizie

privind condiţiile în care se va realiza învăţarea, tipul de învăţare şi strategia adoptată.

În predarea geografiei se urmăresc următoarele categorii de obiective:

1. Obiective cognitive:

- însuşirea cunoştinţelor specifice disciplinei

2. Obiective cognitiv-formative:

- dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere (atenţie, memorie, gândire critic-reflexivă, imaginaţie,

creativitate);

- utilizarea corectă a conceptelor şi a informaţiei , capacitatea de a opera cu acestea;

- formarea propriei concepţii despre lume şi viaţă;

3. Obiective afective (atitudinale):

- formarea convingerilor şi sentimentelor morale;

- formarea şi exprimarea părerilor personale;

116

- aprecierea şi valorizarea diferitelor moduri de gândire şi acţiune;

4. Obiective acţionale:

- dezvoltarea deprinderilor intelectuale: studiu independent, investigaţie, calcul, aplicare;

- selectarea şi aplicarea strategiilor de rezolvare a problemelor;

- capacitatea de a realiza aplicaţii;

- dezvoltarea competenţelor de comunicare;

- dezvoltarea şi utilizarea competenţelor necesare în participarea la viaţa socială (decizie,

responsabilitate etc.).

Noile orientări ale învăţământului impun o schimbare a ierarhiei obiectivelor, după cum

urmează:

1. Aptitudini şi capacităţi intelectuale;

2. Priceperi şi deprinderi;

3. Cunoştinţe;

Accentul nu se mai pune pe sporirea continuă a volumului de cunoştinţe însuşite, ci pe

aspectul formativ, de formare a noi aptitudini şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale. Elevul va învăţa

cum să stăpânească şi să utilizeze informaţia, folosindu-se de aptitudinile şi capacităţile pe care şcoala

i le-a dezvoltat.

Obiectivele cadru care ghidează studiul geografiei în şcoală sunt:

1. Situarea corectă în spaţiu şi timp.

2. Cunoaşterea şi interpretarea suporturilor grafice şi cartografice.

3. Înţelegerea şi utilizarea adecvată a limbajului de specialitate.

4. Investigarea şi interpretarea fenomenelor din mediul geografic.

5. Formarea unei atitudini constructive şi responsabile faţă de mediul

înconjurător.

Fiecare obiectiv cadru se reflectă în obiective de referinţă, sau competenţe specifice, iar

acestea, la rândul lor în activităţi de învăţare. Se pot enumera mai multe exemple de obiective de

referinţă împreună cu activităţile de învăţare specifice folosite frecvent în lecţiile de geografie,

adiacente prezentului studiu. Aceste obiective constituie o bază teoretică de pornire pentru demersul

aplicativ al lucrării în domeniul didactic.

Pentru clasele gimnaziale se folosesc obiectivele de referinţă, din care putem menţiona unele

cu aplicabilitate la lucrarea de faţă:

117

Clasa a V a

Situarea corectă în spaţiu şi timp

Obiective de referinţă Activităţi de învăţare

- să localizeze corect zona locală în cadrul ţării

- să poziţioneze unele elemente geografice locale în

funcţie de altele sau de repere fixe

- să utilizeze corect cronologia

- să perceapă sisteme spaţiale şi funcţionale

- exerciţii de localizare pe un suport dat

- exerciţii de relaţionare a elementelor

geografice din orizontul local şi apropiat

- descrierea unor sisteme observabile

- exerciţii de situare în timp a unor fenomene

privitoare la orizontul local

- descrierea unor sisteme spaţiale (exemplu:

sistemul hidrografic local)

Cunoaşterea şi interpretarea suporturilor grafice şi cartografice

Obiective de referinţă Activităţi de învăţare

- să relaţioneze punctele cardinale din realitate

cu cele de pe un suport cartografic al zonei locale

- să relaţioneze corect obiecte din realitate cu

poziţia lor pe un suport cartografic

- să înţeleagă semnele convenţionale întâlnite pe

reprezentări cartografice şi să le poată utiliza

- să folosească corect mărimile elementare

utilizate pe hărţi

- exerciţii de comparare a punctelor cardinale de

pe hartă cu cele din realitate

- exerciţii de stabilire a corespondenţei obiectelor

reprezentate cu poziţia lor reală

- exerciţii de descriere a elementelor întâlnite pe

un traseu (real sau pe hartă)

- exerciţii de raportare a caracteristicilor

semnelor convenţionale la aspectul real al

fenomenelor

- exerciţii de apreciere a distanţelor pe

reprezentări ale orizontului local

Investigarea şi interpretarea fenomenelor din mediul geografic

118

Obiective de referinţă Activităţi de învăţare

- să descrie coerent un fenomen geografic din

zona locală după experienţa personală

- să coreleze fenomenele observate direct sau

indirect

- să identifice datele necesare unei investigaţii

pe o temă dată

- exerciţii de descriere (dirijată sau structurală) a

unui fenomen geografic observat direct.

- exerciţii de relaţionare între elemente şi

fenomene observate direct sau indirect

- exerciţii de selecţionare şi structurare a datelor

- elaborarea unui text simplu despre orizontul

local pe baza unor date clare

Clasa a VIII a

Situarea corectă în spaţiu şi timp

Obiective de referinţă Activităţi de învăţare

- să localizeze corect satul natal în

cadrul României

- să poziţioneze unele elemente

geografice locale în funcţie de altele

sau de repere fixe

- să sesizeze anumite elemente de

ordonare

- să perceapă sisteme spaţiale şi

funcţionale

- exerciţii de localizare pe un suport dat

- exerciţii de relaţionare a elementelor geografice din

orizontul local şi apropiat

- exerciţii de situare în timp a unor fenomene privitoare

la orizontul local

- identificarea pe hartă şi în realitate a elementelor de

integrare

- descrierea unor sisteme funcţionale (organizarea

administrativă locală, vremea din localitate pentru o

anumită perioadă)

- să cunoască repartiţia spaţială a

elementelor naturale şi socio-umane

din zona locală

- stabilirea corespondenţei între localizarea pe hartă şi

poziţia reală a principalelor elemente geografice locale

- interpretarea informaţiilor cartografice

119

- să utilizeze corect reprezentările

spaţiale şi cartografice referitoare la

aşezarea natală

analiza componentelor morfografice şi morfometrice ale

reliefului din comuna natală, pe baza materialelor grafice

şi cartografice

Investigarea şi interpretarea fenomenelor din mediul geografic

Obiective de referinţă Activităţi de învăţare

- să utilizeze proceduri de investigare

- să utilizeze algoritmi de investigare a

mediului geografic local

- să aplice elemente generale la

caracteristicile orizontului local şi apropiat

- exerciţii de observare dirijată, analiză,

cartografiere şi experimentare

- construirea unui demers geografic

- realizarea unei lucrări, pe grupe de elevi, despre

unele aspecte ale orizontului local şi apropiat

- perceperea transformărilor la scară prin

surprinderea evoluţiei în timp şi integrat în sistem

Formarea unei atitudini constructive şi responsabile faţă de mediul înconjurător

Obiective de referinţă Activităţi de învăţare

- să înţeleagă consecinţele distrugerii mediului

- să propună soluţii pentru combaterea degradării

mediului din zona locală

- să utilizeze adecvat cunoştinţele şi deprinderile

însuşite

- identificarea formelor de degradare a

mediului din zona locală

- înţelegerea unor transformări ireversibile

- identificarea cauzelor degradării mediului

- realizarea unui demers ştiinţific

În funcţie de obiectivele şi competenţele descrise mai sus, pot fi realizate activităţi concrete de

aplicare a acestui studiu la lecţii şi în cadrul aplicaţiilor practice. Pentru o învăţare eficientă şi

justificată, fiecare situaţie educativă începe cu o verificare a faptului că elevii dovedesc sau nu

120

performanţa descrisă în enunţul obiectivului operaţional. Această evaluare se efectuează prin teste,

prin conversaţie, prin rezolvarea unor probleme, prin jocuri, prin chestionare, teme de reflexie, teste

de autoevaluare şi cerinţe de autocontrol, realizarea unor materiale grafice şi cartografice pornind de

la unele modele şi schiţe de teren. Iată, în cele ce urmează câteva exemple de situaţii de învăţare:

Situaţii de evaluare prin test

La lecţiile privind cunoaşterea caracteristicilor fizico-geografice ale orizontul local,

am utilizat următorii itemi adecvaţi obiectivelor şi competenţelor specifice precizate anterior:

1. Itemi cu alegere duală

- Completează căsuţa cu Da sau Nu

a) Teritoriul comunei Micleşti se suprapune peste Podişul Central Moldovenesc…..

b) Cel mai înalt punct de pe teritoriul comunei Micleşti îl constituie Dealul Velniţă…..

c) Cantitatea medie de precipitaţii, pe teritoriul comunei Micleşti este de 650 mm…...

2. Itemi de tip pereche

- Scrieţi în spaţiul din stânga numerelor de ordine din prima coloană, litera care corespunde

răspunsului corect.

1. Vasluieţ A izvorăşte din vatra satului Chirceşti

2. Soleşti B. râul comunei cu cel mai mare debit

3. Raţiu C. lac de baraj situat şi pe teritoriul comunei Micleşti

3.Itemi cu alegere multiplă

- Alege răspunsul corect

Satele componente comunei Micleşti sunt:

- Chirceşti;

- Pribeşti;

- Popeşti

- Gugeşti

- Micleşti;

4.Itemi cu răspuns scurt

- Răspunde la întrebări:

• Care este suprafaţa administrativă totală a comunei Micleşti ?

121

• Care este satul cu cea mai mare suprafaţă ?

• Ce valoare are temperatura medie anuală ?

5.Itemi de clasificare

• Ordonaţi râurile din comuna Micleşti în funcţie de lungime;

• Enumeraţi fenomene meteorologice de risc pentru agricultura comunei Micleşti;

• Prezentaţi principalele categorii de utilizare a terenurilor agricole.

6.Itemi de completare a unor propoziţii lăsate neterminate

- Completaţi spaţiile punctate cu informaţia corectă:

a. Cel mai mic număr de locuitori îl are satul……

b. Râul Valea Seacă străbate satul…..

c. Dealul Movila lui Burcel are înălţimea de.......

7.Itemi de completare a două lacune

- Completaţi spaţiile punctate cu informaţia completă

a. Comuna Micleşti se învecinează la nord cu comuna......., iar la sud cu comuna.......

b. În comuna Micleşti temperatura medie anuala este de .....°C, iar precipitaţiile medii

anuale sunt de ......mm/mp/an.

c. Vânturile cele mai frecvente sunt cele dinspre .. şi ...urmate de cele dinspre ... şi….

8. Itemi de completare a mai multor lacune înlănţuite logic

- Completaţi de la nord spre sub denumirile satelor din comuna Micleşti:

1......................; 2........................; 3.......................;

- Completaţi denumirile dealurilor din comuna Micleşti în ordinea înălţimii:

1......................; 2.........................; 3.......................; 4....................;

9. Itemi de reproducere

- Enumeraţi vecinii comunei Micleşti.

- Enumeraţi tipurile de vegetaţie din comuna Micleşti.

- Din ce arbori sunt formate zăvoaiele ?

10. Itemi de calcul

Folosind datele de mai jos, calculaţi:

122

Staţia

meteo

Lunile anului

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Vaslui -4,2 -2,2 2,9 9,5 15,5 19,1 21 20,3 15,96 9,8 4,0 -1,2

- temperatura medie anuală;

- amplitudinea medie anuală

- temperatura medie a iernii

- temperatura medie a verii

Situaţii de evaluare prin interogaţii productive

- Explicaţi caracteristicile climei temperat continentale.

- Explicaţi variaţia mare de debit, caracteristică râurilor de pe teritoriul comunei.

Situaţii de evaluare prin aplicaţii-joc

Completând spaţiile libere de pe orizontală, vei obţine pe verticală denumirea unei păsări

specifice zonei de stepă şi silvostepă:

1. Mamifer prezent în pădurile de foioase;

2. Specie de peşte întâlnită în apele din comuna Micleşti;

3. Pasăre întâlnită în pădurile de foioase;

4. Mamifer colonizat în judeţul Vaslui (2 cuvinte);

5. Animal rozător întâlnit în stepă şi silvostepă;

6. Specie de reptilă întâlnită în comuna Micleşti;

7. Mamifer ce trăieşte în jurul apelor

8. Pasăre specifică zonei de stepă şi silvostepă;

9. Pasăre călătoare întâlnită în apropierea apelor.

1.      

2.        

3.              

123

                     

5.            

6.              

7.          

8.                    

9.          

Situaţii de evocare şi evaluare a cunoştinţelor prealabile prin tehnica

Gândiţi - Lucraţi în perechi - Comunicaţi

Se cere fiecărui elev ca timp de un minut să scrie ideile pe care le are despre subiectul care va

fi abordat în lecţie, apoi să citească ce a scris colegului de bancă şi să prelungească lista de idei timp

de încă un minut. Apoi un coordonator (numit tot de elevi) preia câte o idee de la fiecare pereche şi le

organizează grafic pe tablă. Profesorul solicită reformularea unor idei pentru clarificarea sensului

ideilor.

Situaţii de evocare şi evaluare a cunoştinţelor prealabile prin brainstorming

Pentru obţinerea a cât mai multor răspunsuri din partea elevilor activitatea se organizează în

grupuri mici, apoi fiecare grup prezintă răspunsurile în faţa grupului mare, iar profesorul le scrie pe

tablă.

III.2 Aplicaţii practice cu elevii la această temă

III.2.1 Aplicaţii practice cu elevii în cadrul lecţiilor de geografie

Lucrarea cu tema „Influenţa factorilor fizico-geografici asupra modului de utilizarea a

terenurilor comunei Micleşti, judeţul Vaslui” poate avea multiple aplicaţii atât în predarea lecţiilor

de geografie fizică, cât şi în afara clasei, prin intermediul aplicaţiilor practice, în teren. Fiind o temă ce

studiază factorii fizico-geografii şi impactul lor asupra terenurilor , poate prezenta un real interes

pentru toţi elevii, atât cei de la clasele primare cât şi de la cele gimnaziale.

Elementul de noutate al lucrării de faţă, realizat prin analiza modului de utilizare a terenurilor

în perioada actuală, este îmbinat cu caracterizarea elementelor de mediu, cu prezentarea unor

fenomene de risc (secete, căderi de grindină, inundaţii) trezind interesul, atât din punct de vedere

fizico-geografic, cât şi socio-economic. Această lucrare poate avea aplicaţii practice cu elevii atât în

cadrul lecţiilor privind geografia orizontului local, cât şi în cadrul unor activităţi extraşcolare, cum ar

124

fi: concursuri între elevii şcolii pe teme despre geografia comunei natale, studii şi concursuri ale

elevilor (simpozioane, sesiuni de comunicări şi referate), aplicaţii practice în teren.

Componentele fizico-geografice, resursele naturale şi agricultura reprezintă capitole

importante ale Geografiei Generale, studiate de elevi încă din clasa a V-a, De altfel, la sfârşitul

fiecărei unităţi de învăţare, sunt prevăzute lecţii cu aplicabilitate la orizontul local (Aplicaţii practice

în orizontul local). Aceste lecţii facilitează înţelegerea proceselor şi fenomenelor geografice care se

produc în orizontul local, tocmai în scopul formării la elevi a unei viziuni apropiate de concret, de

realitatea apropiată şi cunoscută lor.

Ţinând cont de interesul elevilor şi mergând pe firul programei şcolare, pot fi concepute

numeroase lecţii care pot avea ca sursă bibliografică şi material didactic, tocmai lucrarea de faţă.

Aplicaţiile acestei teme în cadrul lecţiilor pot îmbrăca diverse forme, în funcţie de tipul şi

obiectivele lecţiei.

Lucrarea de faţă poate servi ca material de documentare, pentru lecţiile de la clasa a V a -

„Geografie generală”, cum ar fi: Reprezentarea orizontului local, Relieful orizontului local,

Reprezentarea elementelor reliefului din orizontul local, Vremea şi clima orizontului local şi

apropiat, Elemente de hidrologie a orizontului local, Vegetaţia şi animalele din orizontul local şi

apropiat. La clasa a IV-a, „Geografia României”, capitolul Elemente de geografie a orizontului local,

pentru lecţii cum ar fi: Orientarea in orizontul apropiat, Harta; harta orizontului local, Caracteristici

geografice ale orizontului local, De la orizontul local la tară. Sau la clasa a VIII a,

după terminarea capitolelor de feografie fizică şi economică se pot face referiri la elementele specifice

orizontului local.

Toate aceste lecţii pot fi incluse în cadrul unităţilor de învăţare, la fiecare nivel de clasă. De

asemenea, aspecte din lucrare pot fi folosite şi în cadrul altor lecţii din aria curriculară „Om şi

societate”, cât şi în cadrul cursurilor opţionale care au ca temă istoria şi geografia orizontului local

(teme interdisciplinare). În cele ce urmează voi prezenta tematica unui curs opţional,

intitulat ,,Comuna Micleşti, judeţul Vaslui – studiu geografic”, precum şi modele de planuri de lecţie

cu aplicabilitate la lucrarea de faţă.

,,Comuna Micleşti, judeţul Vaslui – studiu geografic”

Curriculum opţional pentru casele V – VIII

125

Argument

Prin introducerea segmentului de disciplină opţională se urmăreşte, printre altele, şi

aducerea în curriculum a acelor elemente cu care elevul este familiarizat, pe care le întâlneşte în viaţa

de zi cu zi şi pe baza cărora îi construim personalitatea. Studiul acestui opţional, este necesar în

virtutea unui principiu al pedagogiei, prin care se urmăreşte trecerea ,,de la apropiat la depărtat, de la

simplu la complex”.

Prin studierea acestui opţional elevii descoperă elemente de geografie locală şi este educat în

spiritul respectului faţă de acestea. Elevii ciclului gimnazial trebuie să afle şi să preţuiască oamenii şi

vechimea acestor sate despre care legenda spune ca datează de pe vremea lui Ştefan cel Mare sau mai

demult.

Demersul didactic al acestui opţional este centrat pe elev, pe învăţarea activă, pe investigare şi

orientare. Scopul principal este satisfacerea nevoilor de cunoaştere şi de dobândire a unor aptitudini şi

capacităţi. Activităţile de învăţare sunt concepute astfel încât să permită activitatea nemijlocită a

elevului, acesta fiind pus în situaţia de a localiza, a identifica, a explica, a asocia, a selecta, a

compara ... elemente şi fenomene geografice. Activităţile de învăţare se vor organiza o parte în sala de

clasă, o parte în teren ( colectare de date, imagini, investigaţii) şi în sala de bibliotecă ( pentru

documentare). Se urmăreşte accentuarea rolului pozitiv pe care îl are cadrul natural asupra dezvoltării

economice a regiunii, insistându-se şi asupra aspectelor de protecţie a mediului înconjurător şi a

educaţiei ecologice.

Obiective de referinţă Activităţi de învăţare

1. Să localizeze corect elementele

geografice;

- exerciţii de localizare pe harta murală;

- exerciţii de localizare pe suport

cartografic;

2. Să selecteze fenomene şi elemente

geografice reprezentative pentru regiune;

- exerciţii de ordonare / clasificare a

elementelor şi fenomenelor geografice

după criterii date;

- exerciţii de identificare a elementelor şi

fenomenelor geografice în sursele de

126

informare;

3. Să utilizeze proceduri de investigare a

fenomenelor şi elementelor geografice

din orizontul local;

- exerciţii de observare dirijată, analiză şi

cartografiere în teren;

- participarea la evenimente culturale şi la

concursuri pe teme geografice;

4. Să identifice consecinţele dezvoltării

economice (aspecte economice şi

impactul asupra mediului înconjurător);

- exerciţii de identificare a formelor /

surselor de poluare;

- exerciţii de identificare a modalităţilor

de combatere a poluării;

- exerciţii de elaborare a unor proiecte de

dezvoltare respectând normele ecologice;

5. Să elaboreze un studiu geografic al

comunei;

- realizarea unor colecţii de imagini;

- redactarea de materiale de prezentare a

comunei;

Conţinuturi

I. Condiţiile fizico-geografice

- Poziţia geografică

- Istoricul cercetărilor

- Condiţiile geologice

- Condiţiile geomorfologice

- Condiţiile climatice

- Condiţiile hidrologice

- Vegetaţia şi fauna

- Condiţiile pedologice

II. Populaţia

- Istoricul procesului de populare

- Evoluţia numerică a populaţiei

127

- Nupţialitatea şi divorţialitatea

- Mişcarea naturală a populaţiei

- Mişcarea migratorie a populaţiei

- Densitatea populaţiei

- Structura populaţiei

III. Activităţile umane

• Agricultura

- Consideraţii generale

- Modul de folosire a terenurilor şi culturile agricole de bază

- Creşterea animalelor

• Meşteşugurile

IV. Economia forestieră

V. Căile de comunicaţie şi transporturile

VI. Turismul

VII. Aşezările omeneşti

- Fizionomia aşezărilor

- Evoluţia teritorială a vetrelor

- Funcţiile şi zonarea funcţionala a satelor

- Tipul şi aspectul gospodăriilor

Evaluare

- portofolii

- proiecte individuale / de grup

- probe practice

- chestionare de evaluare

Bibliografie

Demers didactic

Nr.

crt.

Unităţi de

învăţare

Ob. Conţinuturi Nr. Săpt Obs.

128

de

ref.

ore

1. Condiţiile

fizico-

geografice

- Poziţia geografică

- Istoricul cercetărilor

- Condiţiile geologice

- Condiţiile climatice

- Condiţiile hidrologice

- Vegetaţia şi fauna

- Condiţiile pedologice

10 I-X Drumeţii

prin

împrejuri

mile

satului

2. Populaţia - Istoricul procesului de populare

- Evoluţia numerică a populaţiei

- Nupţialitatea şi divorţialitatea

- Mişcarea naturală a populaţiei

- Mişcarea migratorie a

populaţiei

- Densitatea populaţiei

- Structura populaţiei

10 XI-

XX

Lecturi

istorico-

geografice

3. Activităţile

umane

- Agricultura, consideraţii

generale

- Modul de folosire a terenurilor

şi culturile agricole de bază

- Creşterea animalelor

- Meşteşugurile

6 XXI

-

XX

VI

Vizitarea

unei stâne

4. Economia

forestieră

- Economia forestieră 1 XX

VII

Vizitarea

cantonu-

lui silvic

5. Căile de

comunicaţie şi

transporturile

- Căile de comunicaţie şi

transporturile

1 XX

VIII

Vizită la

Muzeul

judeţean

6. Turismul - Turismul 1 XXI Vizită la

129

X biserică

7. Aşezările

omeneşti

- Fizionomia aşezărilor

- Evoluţia teritoriala a aşezărilor

- Funcţiile şi zonarea funcţională

a satelor

- Tipul şi aspectul gospodăriilor

6 XX

X-

XX

XV

Şezătoare

cu bătrânii

satului

Exemple de lecţii

Proiect de activitate didactică numărul 1

Disciplina: Geografie generală

Unitatea de învăţare: Relieful Pământului

Subiectul: Relieful orizontului local

Clasa: a -V-a

Tipul lecţiei: Consolidarea cunoştinţelor

Motivaţia: aceasta lecţie este importanta pentru a cunoaşte aspectele definitorii referitoare la

caracteristicile reliefului orizontului local, utilizând corect si coerent terminologia specifică

domeniului.

Competenţe de referinţă:

C 1 Să identifice forma de relief a orizontului local;

C 2 Să cunoască caracteristicile reliefului orizontului local;

C 3 Să aibă capacitatea de a observa, de a descoperi, de a extrage

informaţiile din textul geografic

Condiţii prealabile: Pentru a învăţa din această lecţie trebuie sa aibă deprinderi de citire

corectă, cursivă, conştientă, capacitate de comunicare , de aplicare a metodelor R.W. C. T. , de

gândire critică, de decodificare a textului geografic.

Resurse materiale:. Harta judeţului Vaslui, schiţa de hartă a comunei Micleşti,coli A4, fişe cu

130

textul suport, tăiat pentru fiecare grupa, textul ( conţinutul geografic ) în întregime şi multiplicat

pentru fiecare elev, plicuri, culori cerate, linie, lipici, radieră etc.

Resurse procedurale: conversaţia, observaţia, analiza şi interpretarea hărţilor.

Evaluare: (predictivă, continuă)

- elevii vor demonstra eficienţa atelierului prezentând posterele lor prin care vor reliefa, prin

expunerea lor orală şi scrisă, aplicarea practică a cunoştinţelor;

- emiterea unor judecăţi de valori prin justificări, argumente, convingeri, etc.

- observarea proceselor de gândire, folosirea strategiilor de învăţare în grup;

Metode didactice:

M 1- brainstorming;

M 2- ciorchine;

M 3- mâna oarbă;

M 4- lectura în perechi;

M 5- gândiţi - lucraţi în perechi,

comunicaţi;

M 6 – dezbatere;

M 7 – scaunul autorului;

M 8- eseu;

Forme de organizare a activităţii elevilor: frontala; individuala; in grupe;

Material bibliografic:

1. Didactica geografiei – Nicolae Ilinca, (2000), editura Corint;

2. Didactica geografica – Maria Eliza Dulama, (1996), editura Clusium;

3. Curriculumul Naţional – Programe şcolare pentru clasele V – VIII – Aria curriculară

Om şi Societate – Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional pentru Curriculum

(1999), Bucureşti;

4. Manualul de geografie clasa a V a Ed. Corint, autor Octavian Mândruţ;

Demersul didactic

ETAPELE CONTINUT STIINTIFIC

131

LECŢIEI METODE OBSERVAŢIIACTIVITATEA

PROFESORULUI

ACTIVITATEA

ELEVILOR

Spargerea

Gheţii/

Organizarea

clasei

Ceasul/

Îşi pune la îndemână

toate materialele necesare

predării noii lecţii:

manualul, atlasul,

anumite hărţi si desene

explicative

Alegerea grupelor

Verificarea/

actualizarea

cunoştinţelor

anterioare

M1 Ce ştim despre relieful

comunei Micleşti?

Elevii emit idei Ideile nu se

repetă

M2 Profesorul scrie ideile

pe tablă sub formă de

ciorchine

Elevii scriu pe

posterele lor

M3 Profesorul împarte

elevilor plicurile cu

textul lecţiei tăiat şi

aşezat aleatoriu

Elevii primesc

plicurile

Captarea

atenţiei

clasei.

Realizarea

Sensului

Transmiterea

de noi

cunoştinţe

M5

Profesorul anunţă tema

şi obiectivele

Elevii citesc

fragmentele şi

restabilesc

succesiunea logică a

textului, apoi lipesc

fragmentele în

ordinea pe care o

consideră corectă

Profesorul

supraveghează

activitatea

Fiecare grupă

comunică şi

stabilesc

ordinea

corectă a

informaţiilor

geografice

M4

M5

Profesorul distribuie

fişele cu textul în

întregime pentru fiecare

elev în scopul

Elevii citesc textul şi

alcătuiesc lista cu

informaţii observate

şi descoperite în text

Profesorul

vizitează

grupele şi

intervine

132

confruntării. Cere

elevilor sa alcătuiască o

listă cu informaţiile

geografice descoperite

în text , despere relieful

orizontului local.

dacă este

solicitat. La

semnalul

“ stop “

încetează

munca.

M5

M6

Vizualizaţi textul şi

realizaţi o schiţă

geografică a textului.

Argumentaţi desenul

Profesorul dirijează

activitatea

Folosind un limbaj

geografic,

demonstrează prin

enumerare şi

descriere elementele

din schiţă , motivând

şi de ce.

Elevii desenează

La semnalul

“stop“

încetează

munca.

Reflecţie M 7 Profesorul dirijează

activitatea

Elevii se anunţă să

comunice şi

celorlalte grupe

rezultatul muncii lor.

Elevii din celelalte

grupe, cer explicaţii,

întreabă, îşi spun

părerea , apreciază sau

fac observaţii. Elevii

din grupa căreia

aparţine elevul profită

de scaunul autorului

iau notiţe după

observaţiile colegilor,

apoi le discută la

întoarcerea acestuia

Ideile nu

trebuie să fie

la fel. Fiecare

grupă sau

individ trebuie

să demonstreze

originalitate.

133

“acasă”

Intensificarea

reţinerii şi

asigurarea

transferului de

informaţii

M5 Profesorul cere elevilor

să formuleze o singură

idee despre relieful

orizontului local

Fiecare grupă se

gândeşte şi

formulează

răspunsul corect

Ideile nu se

repetă

M8 Elevii sunt rugaţi să

scrie în câteva cuvinte

un scurt eseu despre

relieful orizontului local

Elevii scriu, apoi se

citesc 2-3 eseuri.

Elevii sunt

obişnuiţi să

facă o

evaluare a

activităţii şi o

autoevaluare a

lor. Profesorul

face şi el

aprecieri.

Elevii

evidenţiaţi vor

fi aplaudaţi.

134

Anexa 1

Citeşte!

Relieful orizontului local

Comuna Micleşti ocupă partea central-estică a Podişului Central Moldovenesc, care la rândul

său reprezintă compartimentul central al unei unităţi mult mai vaste, cunoscută în literatura geografică

sub numele de Podişul Moldovei.

Este un relief tipic de dealuri, de tip sculptural dezvoltat într-o structură în general

monoclinală. Formele de relief specifice sunt culmile interfluviale şi versanţii, care la nivelul comunei

sunt predominanţi ca pondere.

Altitudinea maximă a reliefului este de 425 m. în Dealul Velniţă, iar altitudinea minimă este de

113 m. în lunca Vasluieţului.

Din evantaiul proceselor actuale de degradare a terenurilor care se manifestă cu o mare

intensitate menţionăm: extinderea largă a eroziunii în suprafaţă, dezvoltarea apreciabilă a alunecărilor

pe frunţile de cuestă şi prezenţa destul de pregnantă a ravenării.

Rezolvă!

Alcătuiţi o lista cu termenii geografici întâlniţi în text.

-……………………………………………… -

………………………………………………….

-……………………………………………… -

…………………………………………………

-……………………………………………. -

…………………………………………………

-……………………………………………… -

………………………………………………..

135

Anexa 2

Relieful orizontului local

Comuna Micleşti ocupă partea central-estică a Podişului Central Moldovenesc, care la rândul

său reprezintă compartimentul central al unei unităţi mult mai vaste, cunoscută în literatura geografică

sub numele de Podişul Moldovei.

Este un relief tipic de dealuri, de tip sculptural dezvoltat într-o structură în general

monoclinală. Formele de relief specifice sunt culmile interfluviale şi versanţii, care la nivelul comunei

sunt predominanţi ca pondere.

Altitudinea maximă a reliefului este de 425 m. în Dealul Velniţă, iar altitudinea minimă este de

113 m. în lunca Vasluieţului.

Din evantaiul proceselor actuale de degradare a terenurilor care se manifestă cu o mare

intensitate menţionăm: extinderea largă a eroziunii în suprafaţă, dezvoltarea apreciabilă a alunecărilor

pe frunţile de cuestă şi prezenţa destul de pregnantă a ravenării.

136

Proiect de activitate didactică numărul 2

Disciplina: Geografie generală

Unitatea de învăţare: Relieful Pământului

Subiectul: Reprezentarea elementelor reliefului din orizontului local

Clasa: a -V-a

Motivaţia: această lecţie este importantă deoarece elevii analizează relieful orizontului local şi cum

anume este reprezentat orizontul local prin mijloace cartografice.

Competenţe de referinţă:

2.2 să relaţioneze obiectele din realitate cu poziţia lor pe un suport cartografic

2.3 să utilizeze corect semnele convenţionale

3.1 să definească sensul termenilor de bază

3.2 să utilizeze termeni simpli în contexte cunoscute

4.2 să descrie şi să coreleze fenomene observate direct sau indirect

5.1 să dovedească interes pentru cunoaşterea mediului înconjurător

Obiective operaţionale:

Pe parcursul acestei lecţii elevii trebuie să fie capabili să:

A) Obiective cognitive:

- să utilizeze concepte: plan topografic, scară grafică, semne convenţionale, legendă.

B) Obiective metodologice:

- să analizeze treptele de relief din orizontul local;

- să identifice pe planul comunei obiective reprezentate prin semne convenţionale din

legendă;

- să calculeze distanţe cu ajutorul scării numerice şi a scării grafice pe baza planului

comunei;

- să se orienteze pe plan utilizând roza vânturilor şi punctele cardinale;

Condiţii prealabile: elevii au cunoştinţe anterioare despre elementele geografice existente în mediul

local.

Resurse materiale: planul comunei, roza vânturilor, harta hipsometrică şi geomorfologică a

comunei Micleşti.

Resurse procedurale: conversaţia, observaţia, analiza planului comunei.

Evaluare: Ce dovezi există că elevii au învăţat lecţia?

137

A) De conţinut: răspunsurile la întrebări, identificarea elementelor în teren sau pe plan;

B) De utilizare a operaţiilor gândirii: identificarea elementelor în teren sau pe planul

comunei, stabilirea relaţiilor dintre elemente.

Situaţii de învăţare

O.1- să analizeze relieful din orizontul local

- Observaţi ce forme de relief există în jurul localităţii de domiciliu.

- Care este tipul predominant de relief?

- Care este cauza predominării acestui tip de relief?

- În ce unitate de relief se încadrează?

- Care este altitudinea medie?

- Ce procese şi fenomene produc modificări reliefului?

- Care sunt locurile favorabile pentru amplasarea locuinţelor?

- Din ce motive consideraţi aceste locuri favorabile pentru locuire?

O.2- să identifice pe planul comunei obiective reprezentate prin semnele convenţionale din

legendă

- Planul topografic este o reprezentare convenţională, în plan orizontal a unei suprafeţe reduse din

scoarţa terestră, micşorată la scări mari (1: 1000 sau 1:20000). Semnele convenţionale sunt semne

simple care redau forma şi locul obiectelor din teren. Legenda cuprinde toate semnele convenţionale

utilizate la un plan sau la o hartă.

- Observaţi legenda planului comunei. Care sunt semnele convenţionale pe care le cuprinde legenda

planului?

- Identificaţi satele componente ale comunei Micleşti.

- Aţi ajuns în satul Micleşti. În ce parte a satului este situată şcoala?

- Ce direcţie are strada principală ?

- Unde este situată biserica?

- În ce parte a satului este situat parcul ?

Comentarii. Lecţia aceasta poate fi realizată în teren, unde elevii vor analiza aspectele

esenţiale ale reliefului. Lecţiile organizate în teren sunt mai valoroase decât cele realizate în clasă

deoarece permit cercetarea directă a realităţii.

138

Evaluare

Fişa 1

Desenaţi în spaţiul alăturat principalele elemente din orizontul vostru apropiat situate la o

distanţă de maxim 2-3 Km. de şcoală.

Stabiliţi orientarea elementelor desenate, scara de proporţie, semnele convenţionale (pe care

le scrieţi în legendă) şi cele mai importante denumiri.

N.

V. E.

S.

139

Scara:Legenda:

Proiect de activitate didactică numărul 3

Disciplina: Geografie generală

Unitatea de învăţare: Atmosfera

Subiectul: Vremea şi clima orizontului local şi apropiat

Clasa: a -V-a

Tipul lecţiei: mixtă;

Motivaţia: Aceasta lecţie este importanta pentru a cunoaşte aspectele definitorii referitoare la

caracteristicile elementelor climatice ale orizontului local. Vizează însuşirea principalelor

aspecte ce definesc specificul temperaturii, precipitaţiilor şi vânturilor din zona comunei

Micleşti, precum şi fenomenele meteorologice deosebite.

Valorificarea cunoştinţelor anterioare ale elevilor în vederea optimizării învăţării.

Competenţe de referinţă:

C 1. Descrierea elementelor, fenomenelor, proceselor sau sistemelor geografice  utilizând

termeni geografici;

C 2. Explicarea fenomenelor şi proceselor specifice mediului înconjurător din comuna

Micleşti;

C 3.  Citirea hărţii şi utilizarea semnelor convenţionale;

C 4. Interpretarea reprezentărilor grafice simple;

C 5. Utilizarea metodelor simple de investigare (observare, analiză, interpretare) a realităţii

oferite de geografia orizontului local şi apropiat;

Obiective operaţionale:

O 1. Să  explice consecinţele aşezării geografice în estul ţării a teritoriului comunei Micleşti;

O 2.   Să  menţioneze elementele care dau caracterul de continental al climei comunei

Micleşti, citind  şi interpretând noţiunile din manual.

O 3. Să  numească principalii factori generali şi locali care determina clima;

O 4. Să explice evoluţia temperaturilor şi precipitaţiilor medii lunare şi anuale utilizând

reprezentări grafice;

O 5. Sa explice apariţia fenomenelor meteorologice extreme;

O 6. Sa completeze corespunzător itemii fişei de evaluare;

Condiţii prealabile: Pentru a învăţa din această lecţie trebuie sa aibă deprinderi de citire

corectă, cursivă, conştientă, capacitate de comunicare , de aplicare a metodelor R.W. C. T. , de

gândire critică, de decodificare a textului geografic.

140

Resurse materiale

• Harta fizică şi administrativă a României

• Atlasul geografic al României

• Reprezentări grafice şi cartografice ale principalelor elemente climatice

• Prezentare power-point Staţia meteorologică Vaslui.

Metode didactice: conversaţia euristică, brainstorming, explicaţia, expunerea, problematizarea,

observaţia, comparaţia.

Evaluare: (predictivă, continuă)

Forme de organizare a activităţii elevilor: frontala; individuala; în grupe;

Material bibliografic:

1. Didactica geografiei – Nicolae Ilinca, (2000), editura Corint;

2. Didactica geografica – Maria Eliza Dulama, (1996), editura Clusium;

3. Manualul de geografie clasa a V a Ed. Corint, autor Octavian Mândruţ;

Demersul didactic

ETAPELE

LECŢIEI METODE

CONTINUT STIINTIFIC

OBSERVA

ŢII

ACTIVITATEA

PROFESORULUI

ACTIVITATEA

ELEVILOR

Organizarea

clasei

Observarea Îşi pune la îndemână toate

materialele necesare

predării noii lecţii:

manualul, atlasul, anumite

hărţi si desene explicative

Pregătirea manualului, a

caietelor şi a Atlasului

geografic

Atenţionare,

aprecieri

Verificarea/

actualizarea

cunoştinţelor

anterioare

Dialogul Profesorul face o scurtă

verificare a cunoştinţelor

elevilor din lecţia anterioară

şi adresează acestora câteva

întrebări. El urmăreşte prin

aceasta totodată şi

consolidarea cunoştinţelor:

Prima întrebare pe care o

Ascultă, analizează şi

formulează răspunsurile

aşteptate, fiind

îndrumaţi de profesor

Stimulează

participarea,

analizează

răspunsurile.

141

adresează elevilor este:

- Ce reprezintă evaporarea?

- Ce reprezintă

condensarea?

Le cere sa numească

câteva forme sub care apar

vaporii de apa în natura .

Îi întreabă cum sunt

repartizate precipitaţiile şi

temperatura în altitudine şi

latitudine.

Ei răspund că: reprezintă

procesul prin care apa trece

din stare lichidă în stare

gazoasă sub forma

vaporilor de apa.

Reprezintă procesul invers

al evaporării, şi anume:

trecerea vaporilor de apă

din stare lichidă în picături

mici de apă.

Dau răspunsul corect:

- vara: roua

- primăvara şi toamna:

bruma

- iarna: chiciura şi poleiul.

Dau răspunsuri,

menţionând tipurile de

precipitaţii din fiecare zona.

142

Captarea

atenţiei clasei

Observaţia

Analiza

Conversaţia

Brain-

storming

Pentru a trece la lecţia

nouă , profesorul le spune

elevilor să se uite pe

fereastră ăi să încerce să

descrie vremea de afară,

folosind termeni geografici.

Scrie cuvântul vreme pe

tablă şi începe să scrie cu

liniuţă în jurul lui , termenii

pe care îi menţionează

elevii.

Trece doar acele noţiuni

care corespund şi au

legătură cu vremea,

explicând faptul că toate

acestea alcătuiesc vremea,

adăugând faptul că acesta

este unul din factorii despre

care urmează să vorbească.

Elevii îşi dau cu părerea,

menţionând diferiţi termeni.

  Sunt atenţi la explicaţiile

pe care le dă profesorul,

referitoare la acei termeni.

Îşi deschid caietele şi

încep să copieze schema

de pe tablă.

Stimularea

participării

elevilor

Transmiterea

de noi

cunoştinţe

Scrie pe tabla titlul noii

lecţii:

Vremea si clima orizontului

local si apropiat.

Începe lecţia prin a da

definiţia vremii, şi nume:

Vremea reprezintă starea

atmosferei într-un anumit

loc la un moment dat.

La aceasta adaugă şi faptul

ca este data de factori

precum: precipitaţii, vânt,

temperatură, strălucirea

Scriu noul titlul în caiete,

deschizând şi manualele.

Notează definiţia în caiete.

Observarea

comportame

ntului

elevilor

143

Conversaţia

Observaţia

soarelui, prezenta sau

absenţa norilor, factori care

au mai fost menţionaţi chiar

de către elevi şi scrise pe

tablă.

Le spune cauza

variabilităţii vremii, şi

anume mişcarea maselor de

aer, după care le dă

definiţia maselor de aer:

reprezintă porţiuni din

atmosfera, caracterizate

prin anumite valori de

temperatura, presiune si

umiditate

Le explică că la întâlnirea

dintre doua mase de aer,

una caldă şi alta rece se

produc modificări care pot

schimba vremea.

Pentru a înţelege mai bine,

face o schiţă pe tablă,

adăugând că vremea este

schimbătoare.

Menţionează faptul că

masele de aer poartă

numele zonei unde se

formează, şi pot fi:

oceanice/ continentale,

tropicale/ polare, etc.

Îi întreabă daca ştiu cum se

poate afla cum va fi vremea

Scriu definiţia maselor de

aer.

Sunt atenţi atât la

explicaţiile date, cât şi la

schiţă, apoi fac şi ei desenul

în caiete.

Elevii iau notiţe.

Îşi dau cu părerea, cei mai

144

Analiza

în următoarele zile, şi cine

se ocupă de acest lucru.

Afirmă faptul că,

prognozelor meteorologice,

pot fi întocmite pentru o zi,

o săptămâna, o luna, de

către meteorologi,

subliniind faptul că cele pe

termen scurt sunt cele mai

exacte.

Aduce informaţii

suplimentare despre

meteorologi, şi anume că ei

prelucrează informaţiile

primite de la staţii meteo

din ţară, de pe Glob sau

trimise de sateliţi.

Îi întreabă dacă este

important să ştim

prevederea vremii.

Profesorul adaugă faptul ca

omul influenţează vremea

prin activităţile sale, prin

poluarea aerului.

Îi lasă un minut pentru a se

gândi la ceea ce înţeleg ei

prin climă, apoi foloseşte

din nou metoda

brainstorming, scriind pe

mulţi dând un răspuns

corect.

Elevii îşi dau cu părerea:

- în cazul excursiilor,

- inundaţiilor,

- secetelor,

- transporturilor etc.

Elevii notează aceasta idee

în caiete.

Ei dau răspunsurile

aşteptate şi sunt atenţi la

explicaţiile suplimentare

aduse de profesor, faţă de

Analiza

răspunsurilor

145

tablă aceeaşi termeni, dar

precizând anumite

diferenţe.

Defineşte “clima” ca fiind

media vremii pe o perioadă

lungă de timp pe un

teritoriu mai întins.

Adaugă faptul că:

- nu se schimba de la o zi la

alta

- îşi păstrează

caracteristicile pe perioade

lungi de timp

- influenţează modul de

viaţă al oamenilor, prin

dezvoltarea solurilor,

agriculturii, prezenţa sau

absenţa vegetaţiei…

Face trecerea la orizontul

local, scriind subtitlul pe

tablă: “Clima comunei

Micleşti”.

Se foloseşte de harta

Europei pentru a explica şi

exemplifica influenţele care

se resimt asupra ţării.

Insistă asupra influenţelor

continentale care vin din

estul continentului

Foloseşte ca suport, o

imagine modificată în care

este reprezentat teritoriul

termenul anterior: vremea.

Notează în caiete definiţia

vremii şi câteva idei despre

aceasta.

Elevii notează şi ei titlul în

caiete.

Sunt atenţi la explicaţiile

date, şi răspund când este

cazul la întrebările

profesorului.

Notează în caiete climatul

specific zonei: climatul

temperat, cu diferite

Stimularea

participării

elevilor

Analiza

răspunsurilor

146

Explicaţia

Conversaţia

euristică

comunei Micleşti, fiind

schiţate cu săgeţi

indicatoare influentele

resimţite aici.

Le explica că pe teritoriul

comunei Micleşti, se pune

în evidenţă un climat

temperat continental.

Aceasta se datorează

predominării influenţei

directe a maselor de aer

continental, de origine

asiatică, care, în general,

iarna sunt uscate şi reci, iar

vara sunt calde sau chiar

foarte calde şi uscate.

Oferă informaţii despre:

- factorii climatogeni locali

- temperatura medie

anuala :9,2°C, luna cea mai

calda fiind iulie(21°C)

- temperatura maxima

absoluta a fost de 40,2°C,

- temperatura minima

absoluta:-32°C ,

 - cele mai frecvente vânturi

sunt cele de NV şi SE

Distribuie fişa de lucru.

Interpretaţi evoluţia

precipitaţiilor medii lunare

influenţe:

- influente oceanice care

aduc precipitaţii bogate

vara şi primăvara

- influente continentale cu

veri călduroase cu secete

frecvente şi ierni aspre etc.

Notează în caiete aceasta

idee.

Scriu informaţiile obţinute

în caiete.

Stimularea

participării

elevilor

147

Lucrul cu

harta

Imagini

Demonstraţi

a figurală

Problemati-

zarea

analizând datele

Rezolvă cerinţele din

fişa de lucru. Notează în

caiete.

Intensificarea

reţinerii şi

asigurarea

transferului

de informaţii

Profesorul le cere elevilor

sa numească câteva

elemente prin care se poate

defini vremea.

Elevii dau răspunsurile

aşteptate: temperatura,

vânturi, precipitaţii, absenţa

sau prezenta norilor,

strălucirea soarelui, la care

148

Discuţia

Le cere să precizeze o

diferenţă dintre climă şi

vreme , dar şi o asemănare.

Le cere să numească tipul

de climă întâlnit în comuna

Micleşti, cu influenţele

resimţite, şi câteva

caracteristici ale acestuia.

adaugă şi noul termen de

“mase de aer”.

Răspund că o asemănare ar

putea fi faptul ca ambele se

pot defini prin aceeaşi

termini, dar diferenţă

vremea este schimbătoare ,

iar clima îşi păstrează

caracteristicile pentru

perioade mai lungi de timp.

Elevii numesc climatul şi

influenţele respective, apoi

fac referire la temperatura,

precipitaţiile şi vânturile

specifice comunei Micleşti

Evaluare

finală

149

Fişa 1

1. Valori ale precipitaţiilor medii lunare şi anuale

(Medii multianuale mm.)

Staţia

meteo

Lunile anului Valori

anualeI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Vaslui 31,8 32,4 26,7 45,6 53,8 76,7 51,8 45,3 33,0 40,1 36,1 33,0 506,3

2. Descrieţi cum au căzut precipitaţiile în ultimele două săptămâni pe teritoriul comunei

Micleşti!

……………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………

150

Proiect de activitate didactică numărul 4

Disciplina: Geografie generală

Unitatea de învăţare: Atmosfera

Subiectul: Hidrografia orizontului local şi apropiat

Clasa: a -V-a

Tipul lecţiei: mixtă;

Motivaţia: Aceasta lecţie este importanta pentru a cunoaşte aspectele definitorii referitoare la

caracteristicile hidrologice ale orizontului local. Vizează însuşirea principalelor aspecte ce

definesc specificul apelor subterane, apele de suprafaţă şi regimul hidrologic al acestora.

Valorificarea cunoştinţelor anterioare ale elevilor în vederea optimizării învăţării.

Competenţe de referinţă:

C 1. Descrierea elementelor, fenomenelor, proceselor sau sistemelor geografice utilizând

termeni geografici;

C 2. Explicarea fenomenelor şi proceselor specifice mediului înconjurător din comuna

Micleşti;

C 3. Citirea hărţii şi utilizarea semnelor convenţionale;

C 4. Interpretarea reprezentărilor grafice simple;

C 5. Utilizarea metodelor simple de investigare (observare, analiză, interpretare) a realităţii

oferite de geografia orizontului local şi apropiat;

Obiective operaţionale:

O 1. Să  numească principalii factori generali şi locali care influenţează hidrosfera;

O 2. Să menţioneze principalele caracteristici hidrologice ale zonei din care face parte comuna

Micleşti .

O 3. Să localizeze pe hartă unităţile hidrografice ale comunei Micleşti.

O 4. Să explice regimul hidrologic al râurilor ţinând cont de condiţiile climatice locale;

O 5. Sa completeze corespunzător cerinţele fişei de evaluare;

Condiţii prealabile: Pentru a învăţa din această lecţie trebuie sa aibă deprinderi de citire

corectă, cursivă, conştientă, capacitate de comunicare , de aplicare a metodelor R.W. C. T. , de

gândire critică, de decodificare a textului geografic.

151

Resurse materiale

• Harta fizică şi administrativă a României

• Atlasul geografic al României

• Reprezentări cartografice ale principalelor elemente hidrografice.

Metode didactice: conversaţia euristică, explicaţia, expunerea, problematizarea, observaţia,

comparaţia.

Evaluare: (predictivă, continuă)

Forme de organizare a activităţii elevilor: frontala; individuala; în grupe;

Material bibliografic:

1. Didactica geografiei – Nicolae Ilinca, (2000), editura Corint;

2. Didactica geografica – Maria Eliza Dulama, (1996), editura Clusium;

3. Manualul de geografie clasa a V a Ed. Corint, autor Octavian Mândruţ;

Situaţii de învăţare

O 1. Să numească principalii factori generali şi locali care influenţează hidrosfera;

- Notează pe desenul următor stările de agregare şi procesele prin care are loc schimbarea acestora.

……………..

……………… ………………

- Care este cauza care duce la modificarea stării de agregare a apei?

- Ce elemente geografice pot genera asemenea cauze?

O 2. Să menţioneze principalele caracteristici hidrologice ale zonei din care face parte

comuna Micleşti

- Identifică pe hartă direcţia de curgere a apelor care străbat teritoriul comunei Micleşti?

- Cum sunt aceste ape?

O 3. Să localizeze pe hartă unităţile hidrografice ale comunei Micleşti.

- Ce râuri traversează teritoriul comunei Micleşti?

- Ce ape stătătoare cunoşti în comuna Micleşti?

Apă

GheaţăVapori

152

- Identifică apele curgătoare din comuna Micleşti ce îşi continuă cursul în comuna Soleşti.

O 4. Să explice regimul hidrologic al râurilor ţinând cont de condiţiile climatice locale;

Completaţi spaţiile libere:

- Apele curgătoare se alimentează din……………………………………………………………

- Lungimea şi cantitatea de apă pe care o transportă apele curgătoare depind de……………......

- Cele mai mici debite se înregistrează atunci când………………………………………………

- Viiturile se produc atunci când…………………………………………………………………

O 5. Să completeze corespunzător cerinţele fişei de evaluare;

- Efectuaţi o excursie în apropierea râului Vasluieţ şi faceţi observaţii asupra albiei şi a malurilor.

Stabiliţi direcţia cursului acestui râu.

- Arătaţi importanţa apei şi propuneţi măsuri de păstrare a calităţii acesteia.

Enumeraţi cauzele poluării apelor de pe teritoriul comunei Micleşti.

Comentarii. Lecţia aceasta poate fi realizată în teren, unde elevii vor analiza aspectele

esenţiale ale hidrografiei. Lecţiile organizate în teren sunt mai valoroase decât cele realizate în clasă

deoarece permit cercetarea directă a realităţii.

153

Proiect de activitate didactică numărul 5

Disciplina: Geografie generală

Unitatea de învăţare: Biosfera

Subiectul: Vegetaţia, fauna şi solurile din orizontul local şi apropiat

Clasa: a -V-a

Tipul lecţiei: Însuşirea de noi cunoştinţe; consolidarea cunoştinţelor anterioare

(Biosfera / Pedosfera)

Motivaţia: Aceasta lecţie este importanta pentru a cunoaşte aspectele definitorii referitoare la

caracteristicile fizico-geografice ale orizontului local. Vizează însuşirea principalelor aspecte

ce definesc specificul vegetaţiei, faunei şi solurilor din zona comunei Micleşti. Valorificarea

cunoştinţelor anterioare ale elevilor în vederea optimizării învăţării

Competenţe de referinţă:

C 1. Să localizeze pe Harta fizică şi administrativă a României localitatea Micleşti;

C 2. Să prezinte caracteristici ale vegetaţiei, faunei şi solurilor din orizontului local;

C 3 Să identifice şi să definească termeni geografici noi;

C.4. Să recunoască elemente de vegetaţie şi faună autohtone utilizând ierbare şi insectare;

Condiţii prealabile: Pentru a învăţa din această lecţie trebuie sa aibă deprinderi de citire

corectă, cursivă, conştientă, capacitate de comunicare , de aplicare a metodelor R.W. C. T. , de

gândire critică, de decodificare a textului geografic.

Resurse materiale

• Harta fizică şi administrativă a României

• Atlasul geografic al României

• Ierbare

• Insectare

Resurse procedurale: conversaţia euristică, explicaţia, expunerea, problematizarea, observaţia,

comparaţia, ştiu/ vreau să ştiu/ am învăţat, eseul de cinci minute.

Evaluare: (predictivă, continuă)

Forme de organizare a activităţii elevilor: frontala; individuala; în grupe;

154

Material bibliografic:

1. Didactica geografiei – Nicolae Ilinca, (2000), editura Corint;

2. Didactica geografica – Maria Eliza Dulama, (1996), editura Clusium;

3. Manualul de geografie clasa a V a Ed. Corint, autor Octavian Mândruţ;

Demersul didactic

I. Moment organizatoric

Se pregătesc elevii pentru lecţie asigurându-se atmosfera propice activităţii didactice;

II. Captarea atenţiei

Prezentarea unui ierbar şi a unui insectar realizate de elevi în cadrul orelor de biologie în anii

de studiu anteriori. Elevii sunt puşi astfel în situaţia de a-şi reaminti ce plante/insecte au colecţionat

pentru realizarea ierbarelor şi insectarelor.

III. Prezentarea noului conţinut şi dirijarea învăţării

Anunţarea titlului noii lecţii Vegetaţia, fauna şi solurile din orizontul local şi apropiat şi a

obiectivelor operaţionale.

- Elevii îşi notează titlul şi ascultă obiectivele operaţionale.

Dirijarea propriu-zisă a învăţării:

Elevii sunt grupaţi pe perechi şi li se explică modul de lucru;

fiecare pereche notează, la fiecare subpunct al lecţiei (vegetaţie, faună, soluri) – etapizat - ,

tot ceea ce cunosc despre aspectul respectiv;

apoi, selectiv, câteva perechi comunică şi celorlalţi ceea ce au scris;

se notează pe coloana ştiu tot ceea ce cunosc elevii despre fiecare parte supusă studiului

cu care ei sunt de acord;

pentru problemele necunoscute sau neclare elevii vor formula întrebări, ajutaţi de profesor,

întrebări ce se trec în coloana vreau să ştiu;

în continuare, pe fragmente, se citesc fragmentele lecţiei şi se scriu în coloana am învăţat

răspunsurile la întrebările formulate anterior;

după aceasta, eventual, se revine la întrebările care nu au primit răspuns solicitându-se

elevilor să caute răspunsuri în surse aflate în şcoală (bibliotecă) sau alte surse găsite de

elevi (internet).

155

IV Intensificarea retenţiei şi asigurarea transferului

Elevii sunt solicitaţi să rezolve un rebus cu conţinut geografic.

V. Încheierea activităţii didactice

- Elevii sunt rugaţi să menţioneze un element pe care l-au reţinut din lecţie şi apoi să formuleze o

întrebare cu privire la o problemă la care nu au găsit răspuns în lecţie sau care prezintă o

neclaritate;

- Apreciez participarea elevilor la lecţie, fac observaţii şi recomandări, notez elevii care s-au

remarcat în timpul activităţii.

ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT

Vegetaţia

- pădurile şi plantaţiile forestiere

- pajişti secundare parţial stepizate

Graminee şi a leguminoase între

care mai frecvente sunt: păiuşul,

colilia, pirul, firuţa, bărboasa,

lucerna sălbatică, trifoiul sălbatic,

măzărichea, sparceta.

• Arbuşti – măceş, porumbar

• Arbori – plantaţii şi liziere de

Ce zone de vegetaţie

există în împrejurimile

comunei Micleşti ?

Ce caracteristici

importante prezintă ?

Unde se întâlneşte?

Ce specii de plante cresc

în această regiune?

Ce caracteristici prezintă?

Vegetaţia

• Trupurile de pădure din

partea de est a teritoriului. Se

înscriu în două subzone:

- subzona de gorun-fag;

- subzona de stejar-gorun;

• Pe locul fostelor păduri de

foioase. Azi se păstrează pe

terenurile intens degradate

situate pe versanţii vestici ai

râurilor Vaslui, Rac şi Raţiu.

Se remarcă prezenţa

gramineelor şi a

leguminoaselor între care mai

frecvente sunt: păiuşul,

colilia, pirul, firuţa, bărboasa,

lucerna sălbatică, trifoiul

156

salcâm

Fauna

- mistreţul, bursucul, căprioara,

veveriţa, vulpea, popândău, iepure

de câmp, porumbei, broaşte,

insecte,

Ce specii faunistice se

întâlnesc ?

sălbatic, măzărichea,

sparceta.

• Arbuşti – măceş, porumbar

• Arbori – plantaţii şi liziere

de salcâm.

Fauna

Pentru pădurea de foioase:

- mamifere: mistreţul,

căprioara, vulpea,

bursucul,dihorul, pisica

sălbatică, veveriţa iepurele;

- păsări: cucul,

coţofana,dumbrăveanca,

grangurul gaiţa, botgrosul,

piţigoiul, cinteza

ciocănitoarea, sturzul, mierla,

turturica măcăleandrul,

privighetoarea, corbul cioara,

guguştiucul stăncuţa etc.

Pentru stepă şi silvostepă:

- rozătoarele: popândăul,

căţelul pământului hârciogul,

şoarecii de câmp etc.

- păsările: prepeliţa, ciocârlia

de câmp, potârnichea,

sticletele, presura, fâsa de

câmp inariţa, câneparul, uliu

alb,cristeiul, graurul, prigorii,

ciori, vrăbii etc.

157

Soluri

- cernoziom

- predomină cernoziomurile

Ce clase/tipuri de soluri

există în zona comunei

noastre?

Care este proporţia

zonelor de favorabilitate

identificate în perimetrul

localităţii?

- reptilele: şerpii, şopârle

- în ape: reptile, bratacieni,

tritoni, peşti (crap, caras,

clean, babuşcă, biban, şalău,

somn).

Soluri

- cernisoluri subdomeniul

cernoziomurilor cu

cernoziomuri cambice şi

cernoziomuri argiloiluviale;

- luvisoluri (preluvosoluri)

- hidrisoluri (lăcovişti)

- protisoluri (aluvisoluri şi

regosoluri)

- antrisoluri (erodosoluri)

Zone de favorabilitate:

- zona I: 5%;

- zona II: 23%;

- zona III: 34%;

- zona IV: 25%;

- zona V: 10%;

1.          

2.            

3.              

4.        

158

5.      

Completând spaţiile de pe orizontală, veţi obţine pe verticală denumirea vegetaţiei specifice

climatului temperat-continental.

1. Arbust spinos întâlnit în stepă şi silvostepă;

2. Arbore întâlnit în pădurile de foioase;

3. plantă ierboasă ce creşte în stepă şi silvostepă;

4. Arbore care intră în componenţa zăvoaielor;

5. Arbore ce creşte pe dealurile mai înalte.

III.2.2 Aplicaţii practice la această temă cu elevii, în afara şcolii

Există numeroase activităţi cu elevii ce pot fi organizate, în afara orelor de curs, fie activităţi în

cadrul Cercului de Geografie, unde se pot realiza prezentări şi referate despre localitatea natală, fie

sub forma unor aplicaţii practice în teren, în scopul exemplificării şi contactului nemijlocit al elevilor

cu realitatea geografică.

O altă modalitate prin care elevii se implică tot mai mult în activităţile extra-curriculare, o

reprezintă proiectele şcolare, pe teme diferite cu parteneri din localitate sau din afara localităţii. Una

din temele unor astfel de proiecte este şi prezentarea comunităţii locale, cu realizarea unui atlas virtual

despre comuna Micleşti. Şi în acest caz, lucrarea de faţă oferă un real sprijin în astfel de activităţi ale

elevilor şi profesorilor, promovând localitatea natală pe plan local şi naţional.

În cadrul sesiunilor de comunicări ştiinţifice pentru elevi, tema acestui studiu poate constitui

o bază de documentare şi selectare a unor probleme în domeniul geografiei fizice şi economice.

Exemple de subiecte pentru diferite concursuri, simpozioane sau comunicări ştiinţifice cu elevii, care

pot avea ca bază această lucrare sunt:

• Aspecte geografice privind utilizarea terenurilor în comuna Micleşti.

• Factorii care influenţează modul de utilizare a terenurilor în comuna Micleşti

• Comuna Micleşti – caracterizarea fizico-geografică.

159

• Procese şi forme actuale de modelare a versanţilor pe teritoriul comunei Micleşti.

• Fenomenul de secetă.

• Valorificare eficientă a elementelor de geografie locală în predarea geografiei.

Cele mai atractive şi mai eficiente sunt însă aplicaţiile practice pe teren, fie în cadrul unei

lecţii tematice, fie ca o aplicaţie la un curs opţional despre orizontul local şi apropiat.

Aplicaţiile practice de geografie în orizontul local urmăresc formarea unor deprinderi de investigare şi

de analiză a realităţii prin metode şi tehnici specifice care să permită elevilor realizarea unor proiecte

de valorificare a reliefului în concordanţă cu morfodinamica contemporană şi potenţialul de risc

geomorfologic al zonei investigate. Competenţele dobândite prin intermediul observaţiilor directe

oferă un sprijin real în înţelegerea naturii şi a ciclicităţii proceselor fizico-geografice şi în evaluarea

corectă a potenţialului orizontului local şi formarea unor deprinderi practice de investigare în teren.

Aceste deprinderi îi vor ajuta pe elevi să integreze cunoştinţele şi deprinderile însuşite în

fundamentarea altor cunoştinţe geografice ulterioare.

Realizarea unei astfel de activităţi prezintă următoarele etape şi verigi:

1. Organizarea aplicaţiei practice sub forma unei excursii de studiu:

- stabilirea traseului şi anunţarea tematicii;

- documentarea elevilor şi prezentarea principalelor repere geografice ce trebuie urmărite;

- pregătirea elevilor cu echipamentul necesar;

2. Desfăşurarea activităţii propuse:

- deplasarea în teren;

- descrierea sumară a unităţilor de relief în care se efectuează aplicaţia;

- observarea proceselor geomorfologice şi micro-formelor de relief;

- analiza vegetaţiei din zonă;

- corelarea cunoştinţelor teoretice cu observaţiile directe în natură;

- precizarea factorilor care intervin în modelarea reliefului;

- realizarea unor scurte însemnări despre aspectele vizualizate;

3. Finalizarea aplicaţiei practice

- atingerea feed-back-ului: pe grupe de câte trei elevi se realizează câte o schiţă de hartă şi

o scurtă prezentare a proceselor analizate în aplicaţia din teren.

Aplicaţie practică cu elevii asupra degradării terenurilor

160

Cuvinte cheie: orizont geografic local, metode de cercetare geografică, alunecare de teren,

pluviodenudare, competenţe.

Introducere

Tema aplicaţiei cu elevii se fundamentează pe ideea că studiul proceselor de degradare a

terenurilor din orizontul local contribuie la formarea şi dezvoltarea unor competenţe generale şi

specifice studiului geografiei, la crearea unei motivaţii puternice de cunoaştere, conservare şi protecţie

a mediului geografic. Procesele de degradare a terenurilor sunt multiple şi deosebit de complexe, iar

studiul acestora necesită accesarea unor cunoştinţe din domenii diverse (fizică, geomorfologie,

geologie, pedologie, biologie etc.), observarea, analizarea şi sintetizarea acestora în context

interdisciplinar. Studiul acestora s-a realizat după o documentare prealabilă şi un plan riguros

întocmit.

Aplicaţia practică asupra degradării terenurilor a fost realizată cu elevii clasei a-V-a.

Cunoştinţele, deprinderile şi abilităţile dobândite vor servi ca bază în activitatea didactică, în cadrul

orelor de recapitulare şi evaluare, la finele unităţii de învăţare „Relieful Pământului”, precum şi în

înţelegerea interacţiunilor existente între elementele mediului înconjurător, între mediu şi societatea

omenească.

1. Stabilirea arealului pentru efectuarea aplicaţiei practice:

Comuna Micleşti se remarcă prin numeroase areale aflate în stadii diferite de degradare a

terenurilor. Astfel, pentru aplicaţia practică am ales versantul stâng al pârâului Raţiu, în partea de S. a

satului Micleşti (Humărie).

2. Obiectivele aplicaţiei practice:

I. Cunoaşterea elementelor de geografie fizică locală:

- observarea tipurilor de relief şi a tipurilor de versanţi, ca factori favorizanţi ai proceselor de

pluviodenudare şi ai alunecărilor de teren;

- observarea şi gruparea diferitelor categorii de procese geomorfologice actuale din arealul

Humăriei;

- observarea proceselor de pluviodenudare (ravenare, torenţialitate) şi gravitaţionale (alunecări

de teren, prăbuşiri);

- analiza influenţei topoclimatului ca factor favorizant al proceselor de degradare a terenurilor;

- observaţii asupra structurii litologice, solurilor şi a cuverturii vegetale;

2. Impactul activităţii antropice asupra componentelor mediului, deoarece unele dintre activităţile

161

antropice din zona studiată au consecinţe negative asupra mediului natural, contribuind la accelerarea

proceselor de degradare a terenurilor.

3. Metode şi procedee utilizate în investigarea geografică:

În vederea atingerii obiectivelor menţionate am utilizat o gamă variată de metode de cercetare

geografică: metoda observaţiei, metoda analizei şi sintezei, metoda comparativă, metoda analizei

hărţilor topografice.

Metoda observaţiei - esenţială pentru cercetarea în teren, a constat în operaţii desfăşurate fie

staţionar, în puncte caracteristice, fie itinerant, pe trasee stabilite în vederea realizării de observaţii,

măsurători, recoltarea de probe, întocmirea de schiţe de hartă etc.

Metoda analizei şi sintezei – din sursele bibliografice şi cercetarea în teren s-au obţinut date cu

caracter general, ce au condus la înţelegerea mecanismului genetico-evolutiv reflectat în fizionomia de

ansamblu a reliefului.

Metoda comparativă – materialele cartografice din perioade de timp diferite au permis

stabilirea evoluţiei temporale sau spaţiale a unor fenomene şi forme de relief.

Metoda analizei hărţii topografice - a avut drept scop identificarea principalelor caracteristici

morfometrice ale reliefului (declivitate, expoziţia versanţilor), esenţiale pentru explicarea acţiunii

diferite a factorilor morfodinamici şi a formelor de relief rezultate.

4. Desfăşurarea activităţii

I. Etapa de documentare – în această etapă elevii au adunat informaţii generale referitoare la

tipologia reliefului, structura litologică, soluri, vegetaţie, topoclimat.

II. Etapa de teren – din observaţia directă, efectuată pe teren au rezultat următoarele:

- caracteristici generale ale reliefului: versantul stâng al pârâului Raţiu, la sud de satul

Micleşti (Dealul Humărie), are un caracter sculptural, s-a format prin activitatea erozivă a Raţiului,

afluent pe stânga a pârâului Rac, orientat aici pe direcţia est-vest. Reprezintă un vechi deluviu de

alunecare, cu o spectaculoasă frunte de desprindere (cornişă), dezvoltat pe depozite Chersoniene, este

puternic înclinat şi degradat, cu rol de frunte de cuestă cu expoziţie nordică, cu altitudinea medie

peste 300 m. O serie de mici înşeuări, ne permit să scoatem în evidenţă 3 puncte mai înalte a căror

înălţime maximă scade de la vest spre est: 356,8m. spre limita de vest a comunei, 305, 4 m. în zona

centrală şi 275m. în vest, către pârâul Rac.

Din punct de vedere geologic versantul este alcătuit din formaţiuni aparţinând Sarmaţianului

mediu (Basarabianul) şi superior (Chersonianul), Meoţianului, la care se adaugă depozite de vârstă

cuaternară. Basarabianul apare în treimea inferioară iar Meoţianul apare ca martor de eroziune în

162

punctul cel mai înalt din vest. Astfel Chersonianul are dezvoltare maximă şi se caracterizează printr-

un facies litoral-deltaic, alcătuit din nisipuri şi argile cu structură încrucişată, cu intercalaţii de gresii.

Alternanţa de roci permeabile şi impermeabile constituind un factor favorizant pentru apariţia

alunecărilor de teren şi a organismelor torenţiale, aflate în diverse stadii de evoluţie;

- topoclimatul (cantitatea medie de precipitaţii aproximativ 500 mm/an, temperatura medie

anuală 9,2°C), în interacţiune cu structura litologică constituie, de asemenea, un factor favorizant

pentru dezvoltarea proceselor de versant, datorită cantităţii mari de precipitaţii în lunile de primăvară

şi vară. Raporturile stabilite între climă şi litologie sunt foarte importante. Datorită caracteristicilor

sale fizico-chimice substratul reacţionează la radiaţia solară puternică din timpul verii prin apariţia de

crăpături ce determină infiltrarea mai rapidă a apei. Variaţiile termice diurne şi fenomenele de îngheţ

– dezgheţ afectează pătura superficială determinând contractări şi dilatări ale acesteia. Reţeaua de

crăpături formată permite apariţia unor organisme torenţiale pe suprafeţele cu pantă şi lipsite de

vegetaţie. Caracterul torenţial al ploilor din timpul verii accentuează activitatea organismelor

torenţiale şi favorizează spălările în suprafaţă. Tot în sezonul cald sunt favorizate condiţiile

declanşatoare ale proceselor de deplasare în masă.

- prezenţa pânzelor freatice la mică adâncime, ceea ce conduce la menţinerea îndelungată a

umidităţii şi crearea condiţiilor pentru declanşarea deplasărilor în masă;

- pătura vegetală, în unele locuri preponderent ierboasă, este insuficientă pentru a proteja

terenurile de eroziunea în adâncime;

- reducerea suprafeţei de pădure, şi plantaţie de salcâm prin exploatare intensivă, iraţională,

contribuie la extinderea alunecărilor de teren şi spălarea versanţilor;

- terenuri arabile lucrate de-a lungul pantei, favorizând astfel accelerarea proceselor de

pluviodenudare;

III. Etapa analizei, interpretării şi sintetizării datelor – în această etapă elevii au completat o

fişă de analiză şi interpretare a datelor, au urmărit fotografiile realizate pe teren şi au prezentat soluţii

pentru reducerea factorilor de risc din arealul studiat.

Concluzii

Aplicaţia practică realizată cu elevii se vrea un sprijin în practica didactică, prin aceea că

demonstrează importanţa cunoaşterii directe a orizontului geografic local. Elementele de geografie

locală ajută la asimilarea mai uşoară şi rapidă a cunoştinţelor, dezvoltă capacitatea de înţelegere şi

creaţie, dorinţa de a descoperi însuşirile comune, esenţiale ale fenomenelor geografice, legăturile

dintre ele, în vederea formulării unor concluzii ştiinţifice. Desfăşurarea activităţilor cu elevii în

163

orizontul local facilitează trecerea de la gândirea concretă la cea abstractă, constituind locul cel mai

potrivit pentru exemplificare şi experimentare, pentru înţelegerea cauzalităţii fenomenelor şi evoluţia

lor în timp.

FIŞĂ DE OBSERVAŢIE

Factori declanşatori sau

favorizanţi

Aspecte vizibile în

peisaj

Soluţii de ameliorare a

terenurilor degradate

interacţiunea între

structura litologică, topo-

climat şi înclinarea

versanţilor;

despăduririle cu im-

pliaţii în manifestarea

alunecărilor de teren;

slaba conştientizare a

populaţiei privind

managementul mediului

  alunecări de teren

surpări (mai ales în

zona frunţii de

desprindere)

ravenări

organisme torenţiale

active

terasarea versanţilor cu

înclinare mare;

amenajarea de taluzuri;

construirea unor canale

pentru colectarea apei

provenite din precipitaţii;

lucrări de gospodărirea

apelor (colectarea apelor de

suprafaţă, captarea şi

evacuarea apei subterane);

plantarea de specii

adaptate substratului şi

164

natural şi construit;topoclimatului (salcâm) ;.

Organizarea de programe

educaţionale care să ajute

populaţia să înveţe:

- să folosească raţional

resursele forestiere existente;

- să realizeze corect arăturile

pe terenurile accidentate

(arătura de-a lungul curbelor

de nivel);

III.3 Utilizarea materialelor grafice şi cartografice din lucrare, în activitatea şcolară

În predarea-învăţarea diferitelor obiecte de învăţământ, harta a căpătat o tot mai largă

întrebuinţare. Spre exemplu, istoria o foloseşte pentru localizarea diferitelor evenimente istorice,

biologia pentru fixarea arealului de răspândire a al diferitelor plante şi animale, etc.

Însă nici un obiect de învăţământ nu este atât de strâns legat de hartă ca geografia. Lecţia de

geografie fără folosirea hărţii, este de neconceput.“Harta a fost şi va rămâne totdeauna temelia

adevărată a tuturor descrierilor geografice”, spunea marele geograf român Simion Mehedinţi.

Perceperea de către elevi a problematicii geografiei ar fi foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă fără

utilizarea în lecţie a materialului didactic intuitiv, în primul rând a hărţii.

În lucrarea de faţă am realizat numeroase schiţe de hartă cu o largă aplicabilitate şi utilitate în

predarea noţiunilor de geografie a orizontului local. Cele mai folosite sunt hărţile tematice, care redau

caracteristicile morfometrice ale reliefului. S-au mai integrat şi alte tipuri de hărţi, grafice şi diagrame

liniare care arată succesiunea în timp a diferitelor fapte geografice exprimate cantitativ, raportate la

unitatea de timp.

În primul rând, hărţile servesc la localizarea în spaţiu a diferitelor obiecte geografice (forme de

relief, elemente de hidrografie, aşezări umane etc.), explică uneori mai clar decât textul

interdependenţa dintre fenomenele geografice, legăturile care există între diversele elemente ale

165

mediului geografic (relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună etc.), sau legăturile interne dintre

diferitele obiecte şi fenomene geografice (de exemplu legătura dintre altitudinea formelor de relief şi

alcătuirea lor geologică, dintre presiunea atmosferică şi distribuţia vânturilor, dintre tipurile de

vegetaţie şi răspândirea faunei, dintre climă şi sol etc.).

Hărţile scot în evidenţă rolul mediului geografic ca factor important care influenţează viaţa

societăţii, organizarea teritoriului, dar şi impactul omului asupra naturii, permit obţinerea de

informaţii, analiza distribuţiei, a evoluţiei, a dinamicii şi a caracteristicilor fenomenelor.

Hărţile îi pun pe elevi în faţa unor metode de lucru precise, le dezvoltă spiritul tehnic, cartografic şi

artistic, completându-le indiscutabil cunoştinţele pentru viaţă.

Pe hărţile realizate se folosesc numeroase semne convenţionale a căror cunoaştere necesită un

studiu atent, elemente a căror semnificaţie trebuie bine însuşită (scară de proporţie, reţea cartografică)

şi constituie un instrument preţios de lucru, îndeosebi pentru elevii care au căpătat deprinderi corecte

de a le utiliza.

Integrarea hărţilor în lecţia de geografie

Problema centrală care se pune în faţa profesorului de geografie este să-i obişnuiască pe elevi

să citească şi să interpreteze hărţile, fără de care nu pot exista cunoştinţe geografice temeinice.

A citi harta înseamnă a cunoaşte semnele convenţionale şi culorile, a descrie tot ce conţine şi a

trage concluzii ştiinţifice. A interpreta harta înseamnă a găsi raporturile dintre obiectele şi fenomenele

reprezentate prin semne convenţionale şi a le explica.

În acest sens, profesorul va trebui să facă sistematic în cadrul lecţiilor exerciţii pe diferite

tipuri de hărţi (topografice, fizice, economice, etc.) Aceste exerciţii de lucru cu harta se fac pe cele

două căi: expunerea elementelor reprezentate pe hartă (forme de relief, ape curgătoare, localităţi etc.)

– însemnând citirea hărţii, a doua cale fiind surprinderea legăturilor, a interdependenţelor dintre

obiectele şi fenomenele geografice – adică interpretarea (înţelegerea) hărţii.

Citirea şi interpretarea hărţilor formează un tot, una nu poate fi separată de cealaltă. De aceea,

cunoaşterea hărţilor înseamnă atât citirea cât şi interpretarea acestora.

Profesorul trebuie să ţină seama de o cerinţă foarte importantă şi anume, să nu spună ceea ce elevii pot

citi singuri pe hartă, ci să ceară acestora să gândească, să arate şi să interpreteze ei fenomenele de pe

hartă.

Pentru înţelegerea de către elevi a legăturilor dintre fenomenele şi obiectele geografice o mare

importanţă o are folosirea procedeului suprapunerii hărţilor. Acest procedeu constă în confruntarea şi

compararea diferitelor hărţi tematice, din care reiese legătura dintre componentele mediului, elevii

beneficiind de o viziune integratoare, sistemică asupra spaţiului geografic.

Toate reprezentările grafice şi cartografice prezente în lucrare pot fi utile atât elevilor, cât şi

cadrelor didactice, în demersul didactic, ce ghidează raţionamentul tinerilor elevi, de la general la

particular, venind cu modele concrete de exemplificare la nivel local. Se poate pune accentul, în

166

folosirea graficelor şi hărţilor, ca material didactic, pe corelaţie şi comparaţie, la nivelul ţării sau chiar

a continentului, ancorând conştiinţa elevilor în realitatea lui imediată, parţial cunoscută.

În cadrul lecţiilor de aplicaţii practice, multe dintre datele prelucrate în tabelele realizate în

studiul de faţă, pot fi o bază de lucru pentru realizarea unor tipuri de diagrame şi cronograme, de către

elevi, care în partea a două a fiecărei lecţii, vor interpreta şi analiza fenomenul reprezentat, pentru

înţelegerea acestuia şi desprinderea unor concluzii pertinente. Acest mod de lucru este foarte util

atunci când elevii foarte buni se pregătesc pentru olimpiadele şcolare.

O altă aplicabilitate a hărţilor, tabelelor şi graficelor, redate în lucrare, mai poate fi în cadrul

Cercului de Geografie, la o teme legate de cadrul natural al orizontului local. De asemenea datele

prelucrate şi tabelele realizate pot fi centralizate, de către elevi, într-un atlas al orizontului local, sau o

mapă de prezentare a comunei Micleşti, cu toate aspectele legate de geografia locală.

Am convingerea că toate materialele grafice şi cartografice pot fi utile şi altor profesori de

geografie, atunci când tratează cu elevii noţiunile referitoare la orizontul local, mai ales că, manualele

şcolare nu oferă prea mult la acest capitol.

III.4 Aplicaţii ale acestei lucrări în alte domenii de activitate

Această lucrare este una de geografia fizică, strâns corelată cu aspecte de utilizare durabilă a

teritoriului. Este de fapt, un studiu amplu al componentelor fizico-geografice, văzut prin prisma

influenţei lor asupra modului de utilizare a teritoriului, a profundelor transformări economice, de după

anul 1990.

Lucrarea de faţă oferă informaţii utile biologiei (ecologiei), ca potenţial fizico-geografic

existent în momentul de faţă, la nivelul comunei Micleşti, deosebit de util pentru studiul organismelor

şi mediul lor de viaţă.

Alcătuirea geologică, evoluţia paleogeografică, caracteristicile reliefului, climei, hidrografiei,

vegetaţiei, faunei şi solurilor pot fi uşor deduse din studiul prezent, informaţii care interesează, în

egală măsură atât geologia geomorfologia, climatologia, hidrologia, biogeografia cât şi pedologia.

Diverşilor specialişti din domeniul ştiinţelor agricole, lucrarea de faţă le oferă o bază statistică

şi de explicaţii pertinente asupra teritoriului comunei Micleşti (localizare, suprafaţă administrativă,

caracteristici fizico-geografice), utilizarea terenurilor (agricol, păduri, acoperit de ape etc.), stadiul

degradării terenurilor şi cauzele care le generează, fenomene meteorologice de risc (căderi de

grindină, secete etc.), este evidenţiată ineficienţa utilizării terenurilor pentru anumite sectoare şi

propune măsuri de remediere, de practicare a unei agriculturi durabile axate pe protejarea resurselor

agro-ecologice. Aceste date, la fel şi interpretările din această lucrare pot fi preluate şi utilizate în

167

vederea realizării unor studii aprofundate de specialitate.

Aşadar, atât geografi, biologi, agronomi, sau chiar persoane din Administraţia Publică Locală,

preocupaţi de problematica fizico-economică actuală a comunei Micleşti, găsesc în această lucrare un

punct de sprijin, o bază reală de date, dar şi interpretări obiective legate de caracteristicile fizico-

geografice şi modul de utilizare durabilă a acestui teritoriu.

BIBLIOGRAFIE

1. ARMAŞ, I., DAMIAN, R. ( 2001 ) – Cartarea şi cartografierea elementelor de mediu, Editura

Enciclopedică, Bucureşti, 176 p.

2. BARBU, N. ( 1985 ) – Regionarea pedogeografică a Podişului Moldovenesc, Studii şi Cercetări

Geologie, Geofizice, Geografice, s. Geogr., tom XXXII, Editura Academiei Române, Bucureşti.

3. BĂCĂUANU, V. ( 1973 ) – Evoluţia văilor din Podişul Moldovenesc, în volumul „Realizări în

geografia României”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, p. 227-235.

4. BĂCĂUANU, V. ( 1977 ) – Processus et formes actuelles de relief dans le Plateau Moldave,

Analele Ştiinţifice ale Universităţii „ Al. I. Cuza”, s. II, b. Geologie-geografie, tom XXIII, Iaşi,

5. BĂCĂUANU, V., BARBU, N., PANTAZICĂ, M., UNGUREANU, Al.,CHIRIAC, D. ( 1980 ) –

Podişul Moldovei – natură, om, economie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 345 p.

6. BĂICAN, V. ( 1987 ) – Pădurile Moldovei pe hărţi din secolul XVIII, Lucrările Seminarului

Geografic „ Dimitrie Cantemir”, nr. 7, Iaşi, p. 235 – 245.

7. BĂRGĂUANU, P., CHIRCEV, A. (1964) – Predarea geografiei în şcoala de 8 ani, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

168

8. BĂRGĂUANU, P., MÂNDRUŢ, O. (1979) – Metodica predării geografiei la clasele V – VIII,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

9. BOJO, I. ( 1992 ) – Eroziunea solului, Iaşi, 193 p.

10. CERGHIT, I. (1983) – Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, Editura Didactică şi Pedagogica,

Bucureşti.

11. CHIRIŢĂ, C. (1889) - Dicţionarul geografic al judeţului Vaslui, Stabilimentul grafic Socecu &

Teclu, Bucureşti.

12. COSMOVICI, A., IACOB, L. (1999) – Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi.

13. CUCOŞ, C. (1996) – Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.

14. DONISĂ, I. (1987) – Bazele teoretice şi metodologice ale geografiei, Editura Universităţii „ Al. I.

Cuza” Iaşi, 242 p.

15. DONISĂ, I. GRIGORE, M., TOVISSI, I., (1980) – Aerofotointerpretare geografică., Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 196 p.

16. DRĂGAN, I., NICOLA, I. (1993) – Cercetarea psihopedagogică, ghid pentru elaborarea

lucrărilor metodico-ştiinţifice în vederea obţinerii gradului didactic I, Editura Tipomur, Timişoara.

17. ENACHE. L., (2009) – Agrometeorologie, curs învăţământ I.D., Bucureşti

18. ERHAN, E. (1988) – Consideraţii asupra precipitaţiilor din partea de est a României, Lucrările

Seminarului Geografic „ Dimitrie Cantemir”, nr. 8, Iaşi.

19. ERHAN, E. (2002) – Ninsoarea şi stratul de zăpadă pe teritoriul Moldovei, Lucrările Seminarului

Geografic „ Dimitrie Cantemir”, nr. 21-22, Iaşi.

20. GUGIUMAN, I., CÂRCOTĂ, V., BĂICAN, V. (1973) - Judeţul Vaslui, Editura Academiei

Române, Bucureşti.

21. GUGIUMAN, I., CÂRCOTĂ, V., BĂICAN, V. (1988) - Dicţionarul geografic al judeţului

Vaslui, Editura Universităţii, Iaşi.

22. HEPITES, Şt. (1954) - Secetele României, Editura Socec, Bucureşti.

23. ILINCA, N. (2000) – Didactica geografiei, Editura Corint, Bucureşti.

24. IONESI L, (1994) – Geologia unităţilor de platformă şi a orogenului NORD-DOBROGEAN,

Editura tehnică, Bucureşti

25. IONIŢĂ, I., ( 2000 ) – Relieful de cueste din Podişul Moldovei, Editura Corson, 108 p.

26. JEANRENAUD, P., SARAIMAN, A. ( 1995 ) – Geologia Moldovei Centrale dintre Siret şi Prut,

Editura Universităţii „ Al. I. Cuza” Iaşi, 186 p.

27. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, G. I., TOCILESCU, Gr., (1902) - Marele dicţionar geografic al

169

României, vol. I-II, Stabilimentul grafic J. V. Socecu, Bucureşti.

28. LARION, D. (2004) – Unele particularităţi ale regimului pluviometric în Podişul Central

Moldovenesc, Lucrările Seminarului Geografic „ Dimitrie Cantemir”, nr. 23-24, Iaşi.

29. LUPAŞCU GH., JIGĂU GH., VÂRLAN M., (1998) – Pedologie generală, Editura Junimea, Iaşi.

30. MARTINIUC, C. (1954) – Pantele deluviale. Contribuţii la studiul degradărilor de teren,

Probleme de Geografie, volumul I, Bucureşti, p. 217 – 276.

31. MARTINIUC, C. (1964) – Dealuri şi coline, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „ Al. I. Cuza” s.

II ( Ştiinţele naturii ) , b. Geologie – geografie, tom X, Iaşi, p. 93 – 104.

32. MĂRGĂRINT, M. C., (2012) - Utilizarea teledetecţiei în studiul geografic al teritoriului judeţului

Iaşi, Editura Universitatea AL. I. Cuza, Iaşi.

33. MÂNDRUŢ, O., UNGUREANU, V., MIERLĂ, I. (1982) – Metodica predării geografiei la

clasele IX – XII, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

34. MIHĂILESCU, V.(1966) – Dealurile şi câmpiile României, Editura Ştiinţifică Bucureşti, 351 p.

35. MIHĂILESCU, V. (1969) – Geografia fizică a României, Editura Ştiinţifică Bucureşti, 320 p.

36. MITITELU, D. (1975) - Flora şi vegetaţia judeţului Vaslui. Muzeul Ştiinţelor Naturale, Bacău.

37. MOCA, V., ILIOI, D. (1998) – Cadastrul funciar general – lucrări şi calcule topografice, Editura

Nona, Piatra Neamţ, 147 p.

38. MOCANU, A. (1989) - Geologia Moldovei, Editura tehnică, Bucureşti.

39. MORARIU, T., VELCEA, Valeria (1971) – Principii şi metode de cercetare în geografia fizică,

Editura Academiei R. S. România, Bucureşti, 284 p.

40. MUNTELE, I.(1998) – Populaţia Moldovei în ultimele două secole, Editura Corson, Iaşi 254 p.

41. MUTIHAC, V., IONESI, L. (1974) - Geologia României, Editura Tehnică, Bucureşti.

42. NICOLA, I. (1996) – Tratat de pedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,

Bucureşti.

43. NIMIGEANU, V. (1996) - România. Geografie Umană, Editura Universităţii, Iaşi.

44. ONAORIU, D., ENACHE, M., OLĂNESCU, E. (1984) – Metodica predării geografiei la clasele

V-VIII, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

45. ONCESCU, D. (1965) - Geologia României, Editura Tehnică, Bucureşti.

46. ONISIE, T., ZAHARIA, M. (2002) – Agrotehnică, curs învăţământ universitar, Iaşi.

47. PATRICHE, C. V. (2005) – Podişul Central Moldovenesc între râurile Vaslui şi Stavnic – studiu

de geografie fizică, Editura „Terra Noastră”, Iaşi, 254 p.

48. PATRICHE, C. V. (2003) Evaluare biofizică şi tehnică a terenurilor agricole, Edit. „Terra

170

Noastră”, Iaşi.

49. PLOSCARU, D. (1973) – Podişul Central Moldovenesc. Studiu Geomorfologic. Teză,

Universitatea „ AL. I. Cuza”, Iaşi, 301 p.

50. POGHIRC, P. (1983) - Podişul Bârladului, caracterizare umană şi economică, Editura

Universităţii, Iaşi.

51. POSEA, GR., POPESCU, N. IELENICZ, M. (1974) – Relieful României, Editura Ştiinţifică

Bucureşti, 484 p.

52. RĂDOANE, Maria, RĂDOANE, N., ICHIM, I., SURDEANU, V. (1999) – Ravenele. Forme,

procese, evoluţie, Editura Presa Univ. Clujeană, Cluj-Napoca, 266p.

53. RĂDOANE, Maria, ICHIM, I., DUMITRU, D. (2000, 2001) – Geomorfologie, volumul I, II,

Editura Universităţii Suceava, 510 p.

54. RĂDOANE, Maria, RĂDOANE, N. (2007) – Geomorfologie aplicată, Editura Universităţii

Suceava, 377 p.

55. RĂDUIANU, I. D., IFTEME C., STAN, V. (2008) - Geografia orizontului local. Judeţul Vaslui.

56. ROMANESCU, GH. , JIGĂU, GH. (1998) – Geomorfologie, Universitatea de Stat, Moldova,

Chişinău, 259 p.

57. ROŞU, Al. (1980) - Geografia fizică a României, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

58. RUSU, C. COORD. (2008) – Impactul riscurilor hidro-climatice şi pedo-geomorfologice asupra

mediului în bazinul Bârladului, Editura Performantica, 444 p.

59. STOENESCU, Şt. M., (1966) - Atlasul climatologic al R.S. România, I.M., Bucureşti.

60. STRAHLER, A. N. 1973) – Geografia Fizică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 594 p.

61. SURDEANU, V. (1998) – Geografia terenurilor degradate. I. Alunecări de teren, Presa Univ.

Clujeană, Cluj-Napoca, 274 p.

62. TRACI, C. (1985) – Împădurirea terenurilor degradate, Edit. CERES, Bucureşti, 281 p.

63. TUFESCU, V. (1974) – România. Natură, om, economie, Editura ştiinţifică Bucureşti, 530 p.

64. UJVÁRI, I. (1959) - Hidrografia R.P.România, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

65. UJVÁRI, I. (1972) - Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

66. UNGUREANU, AL. (1993) – Geografia podişurilor şi câmpiilor României, Editura Universităţii

„ Al. I. Cuza” Iaşi, 254 p. ( cap. V. Podişul Moldovei, p. 86 – 126).

67. UNGUREANU, AL., GROZA, O., MUNTELE, I., coord. (2002) – Moldova – populaţia, forţa de

muncă şi aşezările umane în tranziţie, Editura Corson, Iaşi, 243 p.

68. URBÁN J., BREZA T., BACIU M. (2000) – Grindina, fenomen periculos şi implicaţiile sale

171

majore asupra activităţii umane, Lucrările Seminarului Geografic „ Dimitrie Cantemir”, nr. 19-20,

Iaşi.

69. ZEGHERU, N., ALBOTĂ, M. (1979) – Introducere în teledetecţie, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 366p.

70. *** (1966) - Harta geologică a R.S.România 1/1000.000, Institutul Geologic, Bucureşti.

71. *** (1969) - Harta hidrogeologică a R.S.România 1/1000.000, Institutul Geologic, Bucureşti.

72. *** (1970) - Harta geologică a R.S.România 1/200.000, foaia 14 Iaşi, Institutul Geologic,

Bucureşti.

73. *** (1970) - Harta solurilor din R.S.România 1/1000.000, , Institutul Geologic, Bucureşti.

74. *** (1971) - Râurile României - Monografie hidrologică, I.M.H., Bucureşti.

75. *** (1972-1980) - Atlas. R.S.România, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

76. *** (1974-1979) - Atlasul R. S. România, Editura Academiei, Bucureşti.

77. *** (1979) - Harta cadastrală a judeţului Vaslui 1/50.000, I.G.F.C.O.T., Bucureşti.

78. *** (1981) - Pădurile României. Studiu monografic, Editura Academiei, Bucureşti.

79. *** (1983-1987) - Geografia României (vol. I-III), Editura Academiei Române, Bucureşti.

80. *** (1985) - Harta judeţului Vaslui 1/100.000, I.G.F.C.O.T., Bucureşti.

81. *** (2000) - Planuri de urbanism general (P.U.G.), scara 1/5000, Localităţile: Micleşti, Chirceşti,

Popeşti.

82. *** (2000) – Studiu tehnic pentru încadrarea terenurilor agricole în zone de fertilitate şi

favorabilitate a comunei Micleşti, O.S.P.A. Vaslui.

83. *** (2001) - Ghid metodologic de aplicare a programei de geografie la clasele a IV-a – a VIII-a, ,

M.E.C., C.N.C., Editura Aramis, Bucureşti.

84. http://ro.wikipedia.org

85. http://www.e-scoala.ro/geografie

86. http://www.e-scoala.ro/ecologie

87. http://www.ecomagazin.ro/eco

88. http://www.meteoromania.ro

172

ANEXE1. Harta hipsometrică a teritoriului comunei Micleşti

173

LE

GE

ND

A

< 150 m

.

150-200

200-250

250-300

300-350

350-400

> 400 m

.

2. Densitatea fragmentării reliefului pe teritoriul comunei Micleşti

174

LE

GE

ND

Ă

< 500

m/K

m²)

500-1000

m/K

m²

1000 şi 1500

m/K

m²

3. Adâncimea fragmentării reliefului pe teritoriul comunei Micleşti

175

LE

GE

ND

Ă

Energie redusă

( < 10 m

.)

Energie m

oderată

(10-60 m.)

Energie m

oderat

înaltă (60-100 m)

Energie înaltă

(100-150 m.)

Energie foarte

înaltă (> 150 m

.)

4. Declivitatea reliefului pe teritoriul comunei Micleşti

176

LE

GE

ND

Ă

Relief plan sau slab

înclinat ( < 5%

)

Pante m

oderate

(5-10 %)

Pante m

oderat-mari

(10-20%)

Relief puternic înclinat

(20-25%)

Relief foarte puternic

înclinat

(> 25%

)

5. Zonarea agroecologică a teritoriului comunei Micleşti

177

LE

GE

ND

Ă

Zona I

Zona II

Zona III

Zona IV

Zona V

Terenuri sub apă

(Lacul S

oleşti)

Păduri

Intravilan

Declaraţie de autenticitate,

178

Subsemnata Luca P. Camelia, căsătorită Pînzaru, cadru didactic la Şcoala cu clasele I –

VIII Micleşti, din localitatea Micleşti, judeţul Vaslui, înscrisă la examenul de acordare a gradului

didactic I, seria 2011 – 2013, cunoscând dispoziţiile articolului 292 Cod penal cu privire la falsul în

declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele:

a) lucrarea a fost elaborată personal şi îmi aparţine în întregime;

b) nu am folosit alte surse decât cele menţionate în bibliografie;

c) nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse fără a fi

citate şi fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale

subsemnatului, Luca P. Camelia (Pînzaru);

d) lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.

Dau prezenta declaraţie fiindu-mi necesară la predarea lucrării metodico-ştiinţifice în

vederea avizării de către conducătorul ştiinţific, domnul Ceobanu Ciprian.

Declarant,

Luca P. Camelia (Pînzaru)

Semnătura………………………..

Data, ……………………….

179