Î MPRUMUTUL CU DOBÂNDĂ

CAPITOLUL I: NOŢIUNE ŞI REGLEMENTARE

Împrumutul cu dobândă este o specie a împrumutului de consumaţie, mai exact, este un împrumut cu titlu oneros. Aşadar, pentru a putea defini împrumutul cu dobândă, trebuie să vedem ce este împrumutul de consumaţie.

Conform art. 1576 Cod Civil împrumutul de consumaţie (împrumut propriu-zis sau mutuum) este un contract prin care o persoană numită împrumutător, transmite unei alte persoane, numită împrumutat, dreptul de proprietate asupra unor lucruri fungibile (de gen) şi consumptibile cu obligaţie pentru împrumutat de a restitui la scadenţă o cantitate egală de lucruri de acelaşi gen şi calitate.

Împrumutul de consumaţie poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. În acest din urmă caz, împrumutătorul pretinde de la împrumutat pe lângă obligaţia de restituire, o prestaţie oarecare, care se numeşte dobândă, iar contractul este un împrumut cu dobândă.

Împrumutul cu dobândă este guvernat, prin urmare, atât de normele generale, care reglementează împrumutul de consumaţie cu titlu gratuit (art. 1576 – 1586 Cod Civil) cât şi de cele speciale (art. 1587 – 1590 Cod Civil) sau alte acte normative.

1

CAPITOLUL II: CARACTERE JURIDICE

1. Contract real

Pentru încheierea contractului de împrumut cu dobândă este necesară atât realizarea acordului de voinţă al părţilor, cât şi predarea (tradiţiunea) lucrului ce formează obiectul contractului. Câtă vreme nu a fost predat lucrul, nu se naşte obligaţia de restituire.

Într-un singur caz contractul se naşte doar prin realizarea acordului de voinţă (solo consensu) şi anume atunci când bunul se află deja în mâinile împrumutatului, dar contractul este tot real.

2. Contract unilateral

Împrumutul cu dobândă este unilateral întrucât, din momentul încheierii lui, se nasc obligaţii doar pentru una dintre părţile contractante, şi anume pentru împrumutat. Acesta are atât obligaţie de restituire, cât şi obligaţie de plată a dobânzilor.

3. Contract cu titlu oneros

Caracterul oneros este de esenţa împrumutului cu dobânda, aşa cum rezultă din definiţia acestui contract (art. 1587 Cod Civil).

4. Contract translativ de proprietate

Odată cu predarea bunului, împrumutătorul transmite şi proprietatea asupra sa, astfel încât împrumutatul este liber să utilizeze, să consume bunul potrivit propriilor interese. Împrumutatul devine proprietar şi, prin urmare, suportă riscurile pieirii fortuite a bunului (art. 1577 Cod Civil).Mai menţionăm că, în caz de deces ale părţilor contractante, obligaţiile născute în puterea contractului se transmit moştenitorilor.

2

CAPITOLUL III: CONDIŢII DE VALIDITATE

În principiu, condiţiile de validitate ale acestui contract sunt cele din dreptul comun (art 946-948 cod civil).

Secţiunea I: Capacitatea părţilor

Deoarece contractul este translativ de proprietate, împrumutătorul trebuie să aibă capacitatea pentru a face acte de dispoziţie şi să fie proprietarul lucrului care formează obiectul contractului. Dacă împrumutătorul nu a fost proprietar, împrumutatul de bună credinţă se va putea apăra împotriva proprietarului prin excepţia prevăzută de art. 1909 –1910 Cod Civil.

De asemenea şi împrumutatul trebuie să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie, deoarece la scadenţă el trebuie să transmită împrumutătorului proprietatea asupra unor bunuri asemănătoare cu cele primite.

Prin urmare, incapabilii nu pot încheia singuri în mod valabil astfel de împrumuturi, ci numai cu acordul reprezentanţilor legali şi ai autorităţii tutelare (art. 129 alin. 2 şi art. 147 Codul Familiei)

Secţiunea a II-a: Consimţământul părţilor

Aspectele juridice privitoare la consimţământ, la principiul autonomiei de voinţă şi libertatea contractuală, precum şi la momentul încheierii contractului sunt cele stabilite de dreptul comun. Doctrina analizează aceste reguli în materia teoriei actului juridic şi teoriei generale a obligaţiilor.

Menţionăm doar că contractele reale pot fi precedate de o promisiune, de un antecontract. Prin urmare şi contractul de împrumut cu dobândă poate fi precedat de un antecontract de împrumut cu dobândă, care se va perfecta prin simplul consimţământ al părţilor ; acesta creează obligaţii de a face, adică de a încheia în viitor, în condiţiile stabilite, contractul de împrumut cu dobândă. Întrucât

3

antecontractul este tot un contract, însă nenumit, el va fi guvernat nu de regulile aplicabile contractului real proiectat, ci de regulile generale din materia obligaţiilor.

În ce priveşte stabilirea cuantumului dobânzii, părţile trebuie să se supună dispoziţiilor articolului nr. 5 din O.G. 9/2000, care stabileşte că „în raporturile civile dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an, sub sancţiunea nulităţii de drept (art. 9).

Secţiunea a III-a: Obiectul contractului

Contractul de împrumut cu dobândă are un obiect dublu: lucrul împrumutat (capital) şi dobânda.

Subsecţiunea 1: Lucrul împrumutat

Conform principiului nominalismului monetar consacrat de art. 1578 Cod Civil, în cazul împrumutului de bani, la scadenţă trebuie să fie restituită suma împrumutată, indiferent de scăderea sau sporirea valorii banilor, cu excepţia cazului când prin acte normative speciale se dispune altfel. Dacă, însă, schimbarea valorii monedei are loc după scadenţă şi după ce debitorul a fost pus în întârziere, se admite reevaluarea sumei împrumutate.

Desigur, întrucât împrumutul cu dobândă este un împrumut de consumaţie, obiectul său îl poate constitui nu doar o sumă de bani, ci şi alte lucruri mobile, care sunt deopotrivă fungibile (de gen) şi consumptibile potrivit naturii lor. Dar, dacă aceste lucruri sunt considerate prin voinţa părţilor nefungibile şi individual determinate, contractul va fi de comodat (împrumut de folosinţă).

Subsecţiunea 2: Dobânda

Dobânda este un echivalent al folosinţei capitalului şi constă, de regulă, într-o sumă de bani, dar nimic nu împiedică părţile să stabilească o dobândă constând în alte bunuri mobile (art. 1587 Cod Civil) sau alte prestaţii sub orice titlu sau denumire (art. 6 din O.G. 9/2000).

4

Pentru ca împrumutul să fie purtător de dobânzi, este nevoie de o clauză în acest sens, fie legală, fie convenţională. Dacă nu există o astfel de clauză, se presupune că împrumutul este cu titlu gratuit. Cu toate acestea, dacă împrumutatul plăteşte dobânzi nestipulate sau mai mari decât cele stabilite, el nu le poate nici repeti (decât dacă dovedeşte că a plătit din eroare), nici imputa asupra capitalului (art. 1588 Cod Civil).

Dacă părţile au stipulat dobânzi sau dacă, potrivit legii, obligaţia este purtătoare de dobânzi, însă nu se arată cuantumul acestora, împrumutatul este obligat să plătească dobânda legală.

Până în anul 1990, dobânda legală era prevăzută de Decretul nr. 311/1954, cuantumul său fiind de 6% pe an. Decretul interzicea stipularea în convenţii a unei dobânzi superioare, sub sancţiunea nulităţii clauzei şi trecerii în proprietatea statului a dobânzii încasate de creditori, deosebit de aplicarea sancţiunilor prevăzute de legea penală. Erau interzise şi perceperea anticipată a dobânzilor, precum şi anatocismul (calcularea dobânzilor asupra dobânzilor). Pentru unităţile bancare s-a prevăzut posibilitatea derogării. Nimic nu se opunea ca părţile să stipuleze o dobândă mai mică decât cea legală, sau împrumutul să fie fără dobândă.

În condiţiile economiei de piaţă, dobânda stabilită de Decretul 311/1954 a fost considerată anacronică, iar norma legală căzută în desuetudine. În aceste condiţii s-a propus ca dobânda legală să fie dobânda pieţii, sau dobânda practicată de BNR, sau scontul (rata de referinţă a dobânzii) băncii de emisie sau dobânda practicată de CEC.

Decretul 311/1954 a fost abrogat expres prin Legea nr. 7/1998, care însă nu a stabilit o altă dobândă legală. Acest vid legislativ a fost acoperit prin O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti (Monitorul Oficial nr. 26/25.01.2000).

Potrivit acestui ultim act normativ în materie, în raporturile civile dobânda legală se stabileşte la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de BNR (dobânda BNR în raport cu băncile comerciale), diminuat cu 20% (art. 3 alin. 3 din O.G. 9/2000) ; taxa oficială de scont va fi cea din ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, valabilă pentru întregul trimestru următor şi se publică în Monitorul Oficial al României, partea I. În materie comercială, când debitorul este comerciant, dobânda legală se stabileşte la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de BNR

5

(art. 3 alin. 1 din O.G. 9/2000). În relaţiile de comerţ exterior sau în alte relaţii economice internaţionale, atunci când se aplică legea română şi s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an (art. 4 din O.G. 9/2000).

Cu privire la plata anticipată a dobânzilor, O.G. permite acest lucru pe cel mult 6 luni; dobânda astfel încasată rămâne bine dobândită creditorului, indiferent de variaţiile ulterioare (art. 7 din O.G. 9/2000).

Anatocismul este în continuare interzis. Astfel, dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor (pentru trecut, şi nu în momentul acordării împrumutului, adică cu anticipaţie), dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an (art. 8 din O.G. 9/2000).

Secţiunea a IV-a: Cauza contractului

Cauza contractului de împrumut cu dobândă trebuie să se supună regulilor generale, adică să existe, să fie reală, să fie licită şi morală.

Secţiunea a V-a: Dovada contractului

Dovada contractului de împrumut cu dobândă se face conform regulilor generale consacrate de art. 1191 şi următoarele Cod Civil.

Astfel, dovada faptului material al predării lucrului se poate face cu orice mijloc de probă, indiferent de valoarea acestuia.

În ce priveşte dovada încheierii actului juridic (negotium), dacă valoarea lucrului împrumutat depăşeşte suma de 250 lei, este nevoie de un înscris, fie autentic, fie sub semnătură privată. Forma scrisă este cerută ad probationem.

Înscrisul sub semnătură privată trebuie scris în întregime de către împrumutat sau cel puţin acesta să adauge la final cuvintele „bun şi aprobat”, arătând în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să semneze (art. 1180 Cod Civil). Este suficient un singur exemplar pentru împrumutător.

Contractul nu poate fi dovedit cu alte înscrisuri sau cu martori ori prezumţii. Se admit însă martori dacă împrumutatul consimte expres

6

sau tacit la aceasta, sau în caz de imposibilitate materială sau morală de a preconstitui un înscris sau imposibilitatea de a conserva înscrisul doveditor preconstituit, sau când există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat şi care face verosimil faptul pretins (art. 1197 Cod Civil).

Şi în ce priveşte dobânda, O.G. 9/2000 arată expres că ea trebuie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală (art. 5 alin. 2 din O.G. 9/2000).

Proba executării obligaţiei de restituire de către împrumutat se face cu chitanţa liberatorie semnată de împrumutător (dacă nu există o imposibilitate de a se cere o chitanţă). Prezumţia de liberare a debitorului este absolută când creditorul remite voluntar titlul original înscris sub semnătură privată, şi este relativă când înscrisul remis este autentic sau o hotărâre judecătorească investită cu formulă executorie (art. 1138 Cod Civil).

În materia dobânzilor, art. 1590 Cod Civil prevede că, dacă împrumutătorul eliberează o chitanţă de primire a capitalului fără a face menţiune în privinţa dobânzilor, ele sunt prezumate a fi fost plătite ; prezumţia este absolută.

7

CAPITOLUL IV: EFECTELE CONTRACTULUI

Ca şi comodatul şi mutuum-ul, împrumutul cu dobândă dă naştere – în principiu – la obligaţii doar în sarcina împrumutatului. Obligaţiile care se nasc pentru împrumutător nu îşi au izvorul în contract, ci în faptul său ilicit.

Secţiunea I: Obligaţiile împrumutatului

Subsecţiunea 1: Obligaţia de restituire

1. Obiectul obligaţiei de restituireConform art. 1584 Cod Civil, „împrumutatul este dator să restituie

lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate şi la timpul stipulat”, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului şi acela al plăţii (art. 1578 şi art. 1579 Cod Civil). Dacă împrumutul constă într-o sumă de bani, dispoziţiile art. 1578 Cod Civil nu sunt aplicabile în cazul în care schimbarea cursului monedei are loc după scadenţă şi după ce împrumutatul a fost pus în întârziere pentru restituirea sumei datorate, astfel că împrumutatul va suporta cu titlu de daune – interese diferenţa de la valoarea nominală până la valoarea reală a monedei.

Dispoziţiile art. 1578 şi art. 1579 sunt supletive, astfel că părţile sunt libere să stabilească clauze prin care să se ţină seama de fluctuaţia valorică în timp a bunurilor împrumutate (indexare) ; astfel, împrumutătorul va primi la scadenţă bunuri echivalente în termeni reali celor împrumutate, iar nu doar nominal.

Obligaţia de restituire a împrumutului este de esenţa acestui contract (art. 1576 Cod Civil), astfel că va exista chiar dacă nu a fost prevăzută în înscrisul constatator al contractului, ea fiind subînţeleasă din moment ce se dovedeşte că predarea s-a făcut cu titlu de împrumut.

8

2. Scadenţa obligaţiei de restituire ; împrumutul fără termenÎmprumutătorul nu poate cere restituirea înainte de termen (art. 1581

Cod Civil).Dacă părţile nu au stipulat un termen de restituire sau au stipulat că

împrumutul se restituie atunci când împrumutatul va putea sau va avea mijloace, instanţa de judecată – la cererea împrumutătorului – va fixa un termen de restituire, după împrejurările concrete ale cauzei (art. 1582 şi art. 1583 Cod Civil).

Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul în care împrumutatul se obligă să restituie lucrurile când va voi, neaplicându-se nulitatea prevăzută de art. 1010 Cod Civil pentru condiţie pur potestativă din partea debitorului.

3. Prescripţia acţiunii în restituireObligaţia de restituire a împrumutului este sancţionată cu o acţiune

personală (izvorâtă din contract), ce aparţine împrumutătorului sau succesorilor săi în drepturi.

Acţiunea se prescrie în termenul general de 3 ani, conform Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Termenul de prescripţie începe să curgă în mod diferit în funcţie de scadenţă:

a) în cazul împrumutului cu termen, dreptul material la acţiune se naşte în momentul expirării termenului (art. 7 alin. 1 şi alin. 3 din Decretul 167/1958).

b) în cazul împrumutului la care termenul urmează să fie stabilit de către instanţă, există două opinii:- într-o opinie minoritară (Fr. Deak) se consideră că termenul

de prescripţie curge de la data încheierii contractului, conform art. 7 alin. 2 din Decretul 167/1958 ;

- într-o altă opinie, majoritară (D. Alexandresco, A. Sitaru, D. Chirică) se consideră că este vorba de două acţiuni: o acţiune imprescriptibilă prin care se solicită instanţei să stabilească un termen de restituire şi o acţiune ulterioară, de restituire, care se prescrie în trei ani de la data expirării acelui termen, conform art. 7 alin. 3 din Decretul 167/1958.

În cazul unor împrumuturi succesive între aceleaşi părţi, fără stipularea unui termen de restituire, prescripţia dreptului la acţiunea în

9

restituire, curge pentru fiecare împrumut în parte, şi nu pentru toate de la data ultimului împrumut (Tribunalul Suprem, Secţia Civilă, Decizia nr. 690/1986, în Culegere de Decizii 1986, paginile 45 – 47).

Dacă, după împlinirea termenului de prescripţie, împrumutatul restituie benevol lucrul, el nu are dreptul să ceară repetiţiunea prestaţiei, obligaţia civilă fiind imperfectă, naturală (art. 1092 alin. 2 Cod Civil şi art. 20 alin. 1 din Decretul 167/1958) ; la fel dacă, după împlinirea prescripţiei, părţile încheie o nouă convenţie prin care împrumutatul se obligă la restituire (novaţie).

Sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea sau întreruperea prescripţiei, precum şi la repunerea în termenul de prescripţie.

4. Locul restituiriiLocul restituirii împrumutului este cel stabilit de părţi de comun

acord, iar în lipsă de stipulaţie, cel al încheieri contractului (art. 1585 alin. 2 Cod Civil).

5. Răspunderea împrumutatuluiDacă împrumutatul nu-şi poate îndeplini obligaţia de restituire unei

cantităţi similare de bunuri de aceeaşi calitate cu cele primite (ele nu există sau împrumutatul le-ar putea procura cu cheltuieli însemnate şi neavute în vedere de părţi la momentul contractării), atunci conform art. 1585 alin. 1 Cod Civil restituirea se va putea face prin echivalent bănesc, calculat după timpul şi locul în care urma să se facă restituirea ; dacă ele nu au fost determinate, conform art. 1585 alin. 2 Cod Civil se va ţine cont de valoarea curentă în timpul şi locul contractării.

Acest text se aplică numai dacă plata prin echivalent se face la scadenţa stabilită în contract sau de către instanţă.

Dacă plata este întârziată culpabil peste momentul scadenţei, daunele – interese compensatorii se vor calcula după momentul pronunţării hotărârii. În caz de întârziere, împrumutatul datorează daune – interese moratorii de la data cererii de chemare în judecată (art. 1586 Cod Civil), care în materia împrumutului bănesc sunt echivalente cu dobânda legală (art. 1088 Cod Civil).

10

Subsecţiunea 2: Obligaţia de plată a dobânzii

1. Obiectul obligaţiei: dobânda convenţională sau legalăArt. 1587 Cod Civil prevede în mod expres posibilitatea stipulării

unor dobânzi în cazul împrumuturilor de bani, producte sau alte bunuri mobile. Dobânda poate fi stabilită într-o sumă de bani sau alte bunuri mobile.

Dobânda trebuie să fie expres stipulată în contract, ea neputând fi prezumată. Dacă părţile stipulează în contract că împrumutul este cu dobândă, dar nu se specifică cât anume, se aplică automat dobânda legală.

Alte aspecte au fost analizate în capitolul III, secţiunea a III-a, subsecţiunea 2

2. Răspunderea împrumutatului pentru neexecutare ; dobânda moratorie

Pentru nerespectarea de către împrumutat a obligaţiilor civile în cazul împrumuturilor băneşti, se aplică dreptul comun din materia răspunderii contractuale, cu unele particularităţi (art. 1088 Cod Civil):

a) daunele – interese moratorii (echivalentul prejudiciului cauzat prin executarea cu întârziere) sunt echivalente cu dobânda legală, întrucât însuşi legiuitorul evaluează acest prejudiciu.

b) creditorul nu este obligat să dovedească paguba suferită, pentru că legea presumă că lipsa de folosinţă a sumei de bani împrumutate provoacă un prejudiciu creditorului.

c) daunele – interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, nefiind suficientă notificarea prin executorul judecătoresc (excepţie: art. 1669 Cod Civil în materia fidejusiunii) ; trebuie să se ţină seama şi de cazurile când ea se datorează de drept (exemplu: art. 1550 Cod Civil în materia contractului de mandat).

În legătură cu posibilitatea punerii în întârziere a împrumutatului numai printr-o cerere de chemare în judecată, se impun unele precizări (Fr. Deak, Contracte Speciale, Ed. Actami, Bucureşti 1999, pag. 398 – 400):

- în obligaţiile băneşti, dobânda moratorie (a nu se confunda cu dobânda convenită de părţi ca un echivalent al

11

împrumutului bunului !) nu poate fi cerută decât pentru suma restantă la data introducerii cererii, chiar dacă partea din datorie achitată până în acel moment fusese plătită cu întârziere (Tribunalul Judeţean Suceava, Decizia Civilă nr. 1190/1972, Revista Română de Drept nr. 5/1973, pagina 140) ;

- pentru a curge dobânda moratorie, trebuie ca ea să fie expres solicitată prin acţiune ;

- acordarea dobânzilor moratorii nu este condiţionată de stabilirea relei-credinţe a debitorului (Tribunalul municipiului Bucureşti, Secţia IV Civilă, Decizia 1545/1985, Revista Română de Drept nr. 9/1985, pagina 72), însă se prezumă culpa lui pentru nerespectarea obligaţiei de plată până la proba contrarie, conform articolelor 1082 şi 1083 Cod Civil ; dacă face dovada cauzei străine neimputabile debitorului, el va fi exonerat doar de plata dobânzilor moratorii, nu şi de obligaţia de restituire a sumei împrumutate ;

- pentru împrumutul bănesc cu dobândă, dobânda (convenţională sau prevăzută prin norme speciale) reprezintă fructe civile şi se acordă şi pentru trecut, pe când dobânda moratorie legală reprezintă daune – interese şi se acordă doar de la data introducerii acţiunii ; calculul dobânzilor moratorii se poate face şi asupra sumelor datorate pentru trecut cu titlu de dobânzi convenţionale neplătite la termen, căci interdicţia anatocismului vizează doar calculul dobânzilor (fructe civile) asupra unor sume datorate cu acelaşi titlu ;

- dobânda convenţională (fructe civile) curge şi după expirarea termenului de plată, până la punerea în întârziere a debitorului prin cererea de chemare în judecată ;

- dacă dobânda a fost prevăzută numai pentru nerespectarea termenului de restituire, contractul de împrumut este cu titlu gratuit şi dobânda convenţională are caracter moratoriu, astfel că ea va fi datorată numai din ziua chemării în judecată şi în cuantumul prevăzut, însă cel mult dobânda legală ; aceste dobânzi moratorii pot fi prevăzute

12

în contract cu două condiţii: să nu constituie o clauză penală deghizată (căci în contractele de împrumut sunt interzise clauzele penale, conform Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte) şi să nu contravină reglementărilor din materia dobânzilor (exemplu: suma globală independentă de perioada întârzierii) ;

- regula după care dobânda moratorie se calculează de la data intentării acţiunii se aplică numai în cazul neexecutării obligaţiilor băneşti contractuale ; în cazul delictelor civile (infracţiuni) care au ca obiect material o sumă de bani, dobânda curge de drept, de la data comiterii faptei ; iar dacă obiectul infracţiunii nu este o suma de bani, la despăgubirile stabilite ca echivalent al pagubei, dobânzile se datorează de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la completa achitare a sumei de bani producătoare de dobânzi legale (Decizia de Îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 2/1972, Culegere de Decizii 1972, paginile 23 – 26) ; în caz de plată nedatorată, accipiens-ul de rea-credinţă datorează dobânzi din ziua plăţii (art. 994 Cod Civil), iar cel de bună credinţă de la data intentării acţiunii în restituire.

3. Prescripţia dreptului la acţiune pentru plata dobânzilorAtunci când dobânzile se plătesc prin prestaţii succesive (lunar,

trimestrial sau anual – după cum au hotărât părţile sau prevede legea ; altfel, prestaţiile se execută anual), curge separat un termen de prescripţie pentru fiecare prestaţie în parte, conform articolului 12 din Decretul nr. 167/1958, de la data exigibilităţii fiecărei rate de dobândă. Nu are importanţă dacă e vorba de dobânzi ca fructe civile sau de dobânzi moratorii, cu deosebirea că pentru primele este vorba de dreptul material la acţiune, iar pentru celelalte de dreptul de a cere executarea silită (iar termenul curge de la scadenţa fiecărei rate de dobândă stabilite prin hotărâre definitivă).

Creanţa având ca obiect dobânzile este independentă faţă de creanţa principală având ca obiect capitalul: plata capitalului, dar fără plata dobânzilor, nu atrage după sine stingerea creanţei la dobânzi, cu

13

excepţia cazului când din chitanţa de plată a datoriei principale rezultă prezumţia de plată a dobânzilor (art. 1590 Cod Civil) ; dar dacă împrumutătorul, în chitanţa eliberată, a făcut rezervă în privinţa dobânzilor, obligaţia accesorie nu se stinge odată cu cea principală.

Independenţa de care vorbeam are însă un caracter relativ: conform articolului nr. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 expirarea termenului de prescripţie pentru creanţa principală, duce şi la stingerea dreptului la dobânzile convenţionale datorate pentru perioada de până la stingerea datoriei principale, chiar dacă pentru aceste dobânzi nu s-a împlinit încă termenul de prescripţie (pentru dobânzile moratorii problema nu se pune).

Secţiunea a II-a: Obligaţiile împrumutătorului

Fiind un contract unilateral, împrumutul creează obligaţii doar în sarcina împrumutatului. Împrumutătorul nu are nici o obligaţie (pozitivă).

Eventualele cheltuieli de conservare sunt în sarcină împrumutatului, ca proprietar.

Articolul 1580 Cod Civil dispune că împrumutătorul răspunde (delictual) de daunele cauzate pentru viciile ascunse ale lucrului pe care le-a cunoscut însă nu le-a comunicat împrumutatului. Dispoziţia legală este lipsită de importanţă practică, căci lucrurile fungibile şi consumptibile, doar în mod excepţional pot provoca daune.

14

CAPITOLUL V: STINGEREA CONTRACTULUI

Secţiunea I: Plata

În mod obişnuit, contractul de împrumut încetează prin restituirea împrumutului şi a dobânzilor aferente, indiferent dacă aceasta se face în mod voluntar sau prin executare silită.

Plata voluntară se face la termenul stabilit în contract sau prin hotărârea judecătorească. Întrucât în cazul împrumutului cu dobândă se prezumă că termenul a fost stipulat în interesul ambelor părţi (dacă contractul sau legea nu prevede altfel), plata poate fi făcută şi înainte de expirarea termenului dacă ambele părţi renunţă – prin acordul lor – la beneficiul acestuia ; astfel, obligaţia devine imediat exigibilă.

Secţiunea a II-a: Alte moduri de stingere

În condiţiile dreptului comun, contractul de împrumut cu dobândă poate înceta şi prin reziliere, remitere de datorie, confuziunea, compensaţia sau dare în plată.

Rezilierea – înainte de scadenţă – pentru neexecutare, va fi admisă în temeiul art. 1020 – art. 1021 Cod Civil dacă împrumutatul, în afara obligaţiei de restituire, şi-a asumat şi alte obligaţii pe care nu le respectă ; de asemenea, se poate admite în temeiul unui pact comisoriu expres al părţilor.

În caz de moarte a părţilor, drepturile şi obligaţiile rezultând din împrumut se transmit asupra moştenitorilor potrivit regulilor generale. Dar dacă termenul restituirii a fost stabilit în contract în raport cu moartea uneia dintre părţi, decesul acesteia atrage exigibilitatea datoriei ; acelaşi efect se produce în caz de moarte a împrumutatului când împrumutul s-a acordat „intuitu personae”.

15

BIBLIOGRAFIE

1. FR. DEAK, Tratat de drept civil-Contracte speciale, Ed. Actami, Buc.1999

2. D. CHIRICA, Drept civil-Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Buc.1997

3. C. STATESCU, C. BARSAN, Teoria generala a obligatiilor, Ed. ALL, Buc. 1999

4. V. M. CIOBANU, Tratat teoretic si practic de procedura civila,Ed. National, Buc. 1996

5. G. BOROI, Drept civil-Teoria generala, Ed. ALL, Buc. 19976. I. BACANU, Regimul juridic al dobanzilor, Ed. Lumina Lex, Buc.

19957. P. PERJU, Practica judiciara civila, Ed. Continent XXI, Buc. 1999

16

CUPRINS

Cap.I Notiune si reglementare

Cap.II Caractere juridice

Cap.III Conditii de validitate Sect.I Capacitatea partilor Sect.II Consimtamintul partilor Sect.III Obiectul contractului Sect.IV Cauza contractului Sect.V Dovada contractului

Cap.IV Efectele contractului Sect.I Obligatiile imprumutatului Sect.II Obligatiile imprumutatorului

Cap.V Stingerea contractului Sect.I Plata Sect.II Alte moduri de stingere

Bibliografie

17