UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIŞ” ARADFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

FILIALA BISTRIŢA

IMOBILIZARI CORPORALEIAS 16

IMOBILIZĂRI CORPORALEIAS 16

IAS 16 - Obiectivul prezentului standard este de a prescrie tratamentul contabil pentru imobilizările corporale astfel încât utilizatorii situațiilor financiare să poată discerne informațiile privind investiția unei entități în imobilizările sale corporale, precum și modificările survenite într-o astfel de investiție. Aspectele principale în contabilizarea imobilizărilor corporale sunt recunoașterea activelor, determinarea valorii lor contabile și a cheltuielilor cu amortizarea și cu pierderile din depreciere care trebuie recunoscute în raport cu acestea.

Imobilizările corporale sunt acele active care: sunt deținute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producția de bunuri

sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

este posibil sa fie utilizate pe parcursul mai multor perioade.În general, imobilizarile corporale sunt active de valoare mare si care pot fi

utilizate pe parcursul mai multor perioade contabile. Si totusi, este de reținut ca aceste aspecte nu sunt esențiale pentru recunoasterea unor astfel de elemente în activul bilanțului contabil.

Adesea, în locul noțiunii de imobilizare corporala se utilizeaza frecvent cea de mijloc fix. Cele doua noțiuni nu se suprapun, deoarece noțiunea de mijloc fix implica o valoare minima legala pe care activul în cauza trebuie sa o aiba. Asa se face ca, unele elemente care satisfac definiția imobilizarilor corporale sunt afectate stocurilor (obiecte de inventar) deoarece nu îndeplinesc condiția de valoare.Se cunoaste fapul ca, pentru a fi recunoscut în activul bilanțului, un bun trebuie saraspunda criteriilor de recunoastere:

este probabilă generarea de beneficii economice viitoare; costul lui sa poata fi determinat în mod credibil.

Recunoaşterea imobilizărilor se face la costul de achiziţie şi/sau de producţie, în sensul că toate cheltuielile directe aferente unei imobilizări recunoscute se adaugă la cost în momentul angajării lor. În genera, acestea cuprind costurile iniţiale pentru cumpărare sau producţie, precum şi cele ulterioare făcute pentru dezvoltarea, înlocuirea parţială sau întreţinerea bunului.

În ceea ce priveşte costurile ulterioare efectuate în legătură cu imobilizările corporale, întreprinderea nu va adăuga la valoarea de intrare cheltuielile de întreţinere curentă (consumabile, salarii, unele servicii şi piese de schimb), acestea fiind considerate cheltuieli ale perioadei în care se efectuează. Apar situaţii cand este necesar să se înlocuiască unele componente ale imobilizării aflate în funcţiune.

Conform principiului general de recunoaştere, organizaţia adaugă la valoarea de înregistrare costul suportat cu ocazia acestei înlocuiri parţiale la momentul realizării ei, dacă sunt îndeplinite criteriile de recunoaştere; în acelaşi timp, valoarea de înregistrare a pieselor înlocuite se scade din gestiune, cu toate consecinţele contabile care pot decurge de aici.

O imobilizare corporală care îndeplineşte criteriile de recunoaştere trebuie evaluată la intrarea în organizaţie la costul său de achiziţie sau de producţie.Costul unei imobilizări corporale este format din:

prețul său de cumpărare, inclusiv taxele vamale și taxele de cumpărare nerambursabile, după deducerea reducerilor comerciale și a rabaturilor;

orice costuri care se pot atribui direct aducerii activului la locația și starea necesare pentru ca acesta să poată funcționa în modul dorit de conducere;

estimarea inițială a costurilor de demontare și de mutare a elementului și de reabilitare a amplasamentului unde este situat, obligația pe care o suportă entitatea la dobândirea elementului sau ca o consecință a utilizării elementului pe o perioadă anumită în alte scopuri decât cele de a produce stocuri în timpul acelei perioade.

Printre cheltuielile care pot fi atribuite direct achiziţiei şi punerii în funcţiune a unei imobilizări corporale se numără:

costurile cu beneficiile angajaților (așa cum sunt definite în IAS 19 Beneficiile angajaților) care rezultă direct din construirea sau achiziționarea elementului de imobilizări corporale;

costurile de amenajare a amplasamentului; costurile inițiale de livrare și manipulare; costurile de instalare și asamblare; costurile de testare a funcționării corecte a activului, după deducerea

încasărilor nete provenite din vânzarea elementelor produse în timpul aducerii activului la amplasament și la starea de funcționare (cum ar fi eșantioanele produse la testarea echipamentului);

onorariile profesionale.În ceea ce priveşte cheltuielile cu dezafectarea imobilizărilor necorporale la

sfîrşitul duratei de viaţă utilă, acestea se estimează şi se înregistrează în conformitate cu IAS 37 Provizioane, drepturi şi angajamente eventuale.

Exemple de costuri care nu sunt costuri ale unui element de imobilizări corporale sunt:

costurile de deschidere a unei noi instalații; costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (inclusiv costurile de

publicitate și activități promoționale); costurile de desfășurare a unei activități într-o locație nouă sau cu o nouă

clasă de consumatori (inclusive costurile de formare a personalului); și

costurile administrative și alte costuri de regie generale.Incorporarea de cheltuieli în costul imobilizărilor corporale încetează atunci

cînd bunul se află în locul şi în starea necesare pentru a fi exploatate de maniera prevăzută.

Costul unui activ produs de întreprindere pentru ea însăşi este stabilit utilizînd aceleaşi principii ca pentru activele cumpărate. Dacă întreprinderea produce active similare în scopul de a le vinde în cadrul activităţii sale normale, costul activului produs pentru sine este, în general, acelaşi cu costul activului produs pentru vînzare. Astfel, orice profit intern trebuie eliminat.

Recunoașterea costurilor în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale încetează când elementul se află la amplasamentul și în starea necesare funcționării în maniera dorită de conducere. Prin urmare, costurile suportate pentru utilizarea și repunerea în funcțiune a unui element nu sunt incluse în valoarea contabilă a elementului respectiv. De exemplu, următoarele costuri nu sunt incluse în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale:

costurile suportate atunci când un element capabil să funcționeze în maniera dorită de conducere trebuie încă să fie adus la starea de funcționare sau este exploatat sub capacitatea maximă;

pierderile inițiale din exploatare, cum ar fi cele suportate la creșterea cererii pentru produsul realizat de elementul respectiv; și

costurile reamplasării sau reorganizării parțiale sau totale a activităților entității.

Costul unei imobilizări corporale este la nivelul preţul curent de la data dobîndirii. Dacă plata imobilizării este amînată dincolo de scadenţele obişnuite, diferenţa dintre preţul curent (spot, la vedere) şi totalul plăţilor este contabilizată la cheltuielile financiare pe durata creditului, cu excepţia cazului cînd se include în valoarea de intrare ca urmare a opţiunii făcute în virtutea IAS 23 Costul îndatorării.

Pentru începerea incorporării costurilor îndatorării în valoarea de intrare a unui activ trebuie îndeplinite condiţiile următoare:

au început lucrările la activul respectiv; a început suportarea costurilor împrumuturilor; lucrările indispensabile pregătirii bunului pentru recepţia finală sînt încă în

curs.Unul sau mai multe elemente de imobilizări corporale pot fi achiziționate în

schimbul unui activ sau al unor active nemonetare, sau al unei combinații de active monetare și nemonetare. Discuția următoare se referă numai la schimbul unui activ nemonetar cu altul, dar se aplică și în cazul tuturor schimburilor descrise în propoziția precedentă. Costul unui astfel de element de imobilizări corporale este evaluat la valoarea justă numai dacă (a) tranzacția de schimb nu are conținut

comercial sau (b) nici valoarea justă a activului primit, nici a celui cedat nu se pot evalua în mod fiabil. Elementul achiziționat este evaluat în acest fel chiar dacă o entitate nu poate să derecunoască imediat activul cedat. Dacă elementul primit nu este evaluat la valoarea justă, costul său este evaluat la valoarea contabilă a activului cedat.

Costul unui activ deţinut de către un utilizator în virtutea unui contract de leasing financiar este stabilit în conformitate cu IAS 17 Leasing.

Valoarea contabila a imobilizarilor corporale poate sa fie diminuata cu marimea subvențiilor publice, aplicabile conform normei IAS 20 "Contabilizarea subvențiilor publice si informațiile de furnizat privind ajutorul public";

Costul estimat de dezmembrare (scoatere din funcțiune), de transport al activului, de reînnoire a zonei, în masura în care acestea sunt contabilizate ca provizion în conformitate cu norma IAS 37 "Provizioane, pasive eventuale si active eventuale";

Valoarea justă a terenurilor si clădirilor este, de obicei, valoarea lor de piață. Această valoare este determinată pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluator autorizați. Valoarea justă a celorlalte categorii de imobilizări corporale este, de obicei, valoarea lor de piață determinată în urma unei evaluări. Atunci când nu există nici o posibilitate de a identifica o valoare de piață, din cauza faptului că acel gen de imobilizări corporale este foarte rar vândut, atunci acele active sunt evaluate la costul de înlocuire, mai pu_in amortizarea corespunzătoare.Frecven_a reevaluărilor depinde de evoluția valorii juste a imobilizărilor corporale în cauză, în cazul in care valoarea justă a unui activ reevaluat diferă semnificativ de valoarea contabila, atunci este necesară o nouă reevaluare. Unele imobilizări corporale pot suferi modificări semnificative si fluctuante ale valorii juste, necesitând, prin urmare, reevaluări anuale. Pentru imobilizările corporale ale căror valori juste nu suferă modificări semnificative, nu este necesar să se facă reevaluări. Pentru acestea, reevaluările făcute la 3-5 ani pot fi mai adecvate.

La reevaluarea unei imobilizări corporale, orice amortizare cumulată la data reevaluării este:(a) fie recalculată proporțional cu schimbarea în valoarea contabilă brută a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este folosită în cazul în care activul este reevaluat cu ajutorul unui indice pentru a se ajunge la costul de înlocuire, mai puțin amortizarea corespunzătoare; fie(b) eliminată din valoarea contabilă brută a activului si valoarea netă recalculată lavaloarea reevaluată a activului. De exemplu, această metodă este folosită pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piață.

În cazul în care un element al imobilizărilor corporale este reevaluat, atunci întreaga clasă din care face parte acel element trebuie reevaluată.

În cazul în care valoarea contabilă a unui activ este majorata ca urmare a unei reevaluări, această majorare trebuie înregistrată direct în creditul conturilor de capitaluri proprii sub titlul de „diferențe din ‚reevaluare”. Cu toate acestea, majorarea constatată din reevaluare trebuie recunoscută ca venit în măsura în care aceasta compensează o descrestere din reevaluarea aceluiasi activ recunoscută anterior ca o cheltuială.

În cazul în care valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca rezultat al uneireevaluări, această diminuare trebuie recunoscută ca o cheltuială. Cu toate acestea, o diminuare rezultată din reevaluare trebuie scăzută direct din surplusul din reevaluare corespunzător aceluiasi activ, în măsura în care diminuarea nu depăseste valoarea înregistrată anterior ca surplus din reevaluare.

Amortizarea este alocarea sistematica la cheltuieli a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durata de viața utila. Pe masura ce avantajele economice ale unui activ sunt consumate de catre întreprindere, valoarea contabila a activului se reduce pentru a reflecta consumul sau, de regula prin înregistrarea unei cheltuieli cu amortizarea.

Amortizarea economica sau contabila este determinata în urma estimarilor si calculelor rezultate din deciziile conducerii întreprinderii. Ea afecteaza elementele de imobilizari ale activului bilan_ier, în timp ce cheltuiala corespondenta afecteaza contul de profit si pierdere. Ea nu se confunda cu amortizarea fiscala, care se determina în urma aplicarii legii amortizarii si ale normelor metodologice aferente acesteia.

Valoarea de amortizat a unui activ corporal trebuie repartizată sistematic pe durata sa de viaţă utilă. Din punct de vedere al IAS 16, această valoare de amortizat este egală cu diferenţa dintre valoarea de intrare şi valoarea reziduală. Această valoare reziduală trebuie revizuită cel puţin la fiecare închidere de exerciţiu şi dacă este necesar, schimbarea ei se înregistrează ca o schimbare de estimare, în conformitate cu IAS 8 Metode contabile, schimbări de estimări contabile şi erori.

Amortizarea se calculează începînd cu momentul în care bunul este pus în funcţiune, adică atunci cînd se găseşte în locul şi în starea necesare pentru a fi exploatat în condiţiile stabilite de conducerea întreprinderii. Amortizarea încetează atunci cînd activul este decontabilizat (atunci cînd nu mai este recunoscut ca atare). Astfel, dacă valoarea de amortizat este mai mare de zero, amortizarea nu încetează doar din cauză că activul este lăsat neutilizat sau este scos din funcţiune şi păstrat în vederea vînzării lui ulterioare (vezi, pentru excepţii, IFRS 5). Totuşi, dacă regimul de amortizare se bazează pe numărul de unităţi produse, amortizarea acestor active poate fi zero.

Determinarea duratei de viaţă utilă a unei imobilizări amortizabile se face luand în considerare următorii factori:

modul în care întreprinderea se aşteaptă să utilizeze activul (prin referinţă la capacitatea sau producţia fizică aşteptată de la acest activ);

uzura fizică aşteptată şi care este dependentă de elemente de exploatare precum cadenţa utilizării, programul de întreţinere etc.;

uzura morală care decurge din schimbări în producţia sau în evoluţia cererii e piaţă pentru produsele sau serviciile obţinute prin utilizarea activului respectiv;

limitele de natură juridică sau similare cu privire la utilizarea activului respectiv, cum ar fi expirarea duratei contractului de închiriere.

Durata de viaţă utilă a unui activ poate fi mai scurtă decît durata sa de viaţă economică; estimarea duratei de amortizare este o problemă de raţionament profesional, bazată pe experienţa întreprinderii în ceea ce priveşte activele similare.

Metoda de amortizare trebuie să reflecte ritmul în care întreprinderea se aşteaptă să consume avantajele economice viitoare aferente activului amortizat. Metoda de amortizare aplicată unui active trebuie reexaminată cel puţin la fiecare închidere de exerciţiu şi, dacă a apărut vreo modificare importantă în ritmul prevăzut de consum al avantajelor economice viitoare, atunci metoda de amortizare se modifică pentru a reflecta noile condiţii. Efectele acestei schimbări se contabilizează în conformitate cu IAS 8 Metode contabile, schimbări de estimări contabile şi erori.

Repartizarea sistematică a valorii amortizabile pe durata de viaţă utilă se poate face prin aplicarea mai multor metode de amortizare: liniară, degresivă, amortizarea în funcţie de numărul de unităţi produse etc. Odată aleasă, metoda de amortizare se aplică în mod consecvent de la o perioadă la alta, cu excepţia cazului cînd se schimbă ritmul în care se consumă avantajele economice viitoare aferente activului.

Pentru a determina dacă un element de imobilizări corporale este depreciat, o entitate aplică IAS 36 Deprecierea activelor. Standardul respectiv explică modul în care o entitate revizuiește valoarea contabilă a activelor sale, modul în care determină valoarea recuperabilă a unui activ și momentul când recunoaște sau când reia recunoașterea unei pierderi din depreciere.

Decontabilizarea imobilizărilor corporale (descărcarea gestiunii) se face în următoarele cazuri:

la ieşirea acestora din gestiune (casare) atunci cand nu se mai aşteaptă nici un fel de avantaje economice viitoare de

pe urma utilizării bunului sau de pe urma cedării lui.Rezultatul net apărut ca urmare a decontabilizării unei imobilizări corporale se

recunoaşte în exerciţiul în care are lor scoatere din gestiune (cu excepţia bunurilor cărora li se aplică IAS 17 Leasing).

Caştigul sau pierderea generat de scoaterea din gestiune a imobilizărilor trebuie calculat ca diferenţă între venitul net realizat ca urmare a operaţiunii, pe de o parte, şi valoarea netă contabilă din momentul cedării, pe de altă parte.

BIBLIOGRAFIE:

1. Costel Istrate, Initiere in standarde intenationale de contabilitate, Iasi 2006

2. Maria Madalina Garbina, Curs de pregatire pentru examenul de acces, domeniul contabilitate, Bacau 2010

3. IAS 164. Victoria Bogdan, Standarde internationale de raportare financiara in

contextul procesului de armonizare contabila internationala, Oradea 2009