i n-1 n x STAREA SUPRAFEŢELOR ŞI PRECIZIA … CM alba/curs RGI - cap8_Starea supr... · Forjare prin laminare Ambutisare Tăiere ... tabelul 8.4 (fig. 8.3: suprafaţă obţinută

STAREA SUPRAFEŢELOR ŞI PRECIZIA DIMENSIONALĂ

185

8. STAREA SUPRAFEŢELOR ŞI PRECIZIA

DIMENSIONALĂ

8.1 Starea suprafeţelor (rugozitatea)

Piesele utilizate în industria constructoare de maşini se obţin prin diferite procedee

tehnologice de prelucrare. Astfel, suprafeţele pieselor prezintă un anumit grad de fineţe,

dat de mărimea neregularităţilor rezultate prin prelucrare, neregularităţi care în unele cazuri

nu pot fi percepute cu ochiul liber sau prin atingerea piesei.

Standardul SR ISO 4287/1:1993 defineşte rugozitatea ca fiind ansamblul

neregularităţilor unei suprafeţe, neregularităţi obţinute în urma procedeului de fabricaţie

aplicat, şi care nu constituie abateri de formă.

În studierea stării suprafeţelor se utilizează o serie de termeni specifici, prevăzuţi în

STAS 5730 – 85, care se regăsesc şi în reprezentarea din figura 8.1.

Rugozitatea se determină şi se notează pe desene printr-unul din parametrii

geometrici de profil definiţi în continuare (exprimaţi în μm):

1. Abaterea medie aritmetică a profilului Ra – reprezintă media aritmetică a

valorilor absolute ale abaterilor profilului yi, i = 1÷ n, pe lungimea de bază l (fig.8.1, b):

l n

i

ia yn

dxxyl

R0

1

11

Ra = 0,012; 0,025; 0,050; 0,1; 0,2; 0,4; 0,8; 1,6; 3,2; 6,3; 12,5; 25; 50; 100; 200; 400 [μm].

2. Înălţimea neregularităţilor profilului în zece puncte Rz – reprezintă media

aritmetică a valorilor absolute a înălţimilor celor de mai sus cinci proeminenţe şi ale

adâncimilor celor mai de jos cinci goluri în limitele lungimii de bază l (fig.8.1, c):

5

1

5

15

1

i

v

i

pz iiyyR

3. Înălţimea maximă a profilului Ry – reprezintă distanţa dintre linia exterioară a

profilului şi linia interioară a profilului (fig.8.1, b), sau suma valorilor absolute ale înălţimii

şi adâncimii maxime ale proeminenţelor:

l

suprafata

efectiva

suprafata

geometrica

profil real

profil geometric

linia medie (m)

Sm

xRy

m

y

linia interioara a profilului

linia exterioara a prof iluluiy1

y2

yn-1yi yn

yv m

ax

yp m

ax

Ra

l

x

y

l

Sm1 Sm2Smi Smn

yp

2

yp

1

yp

3

yp

4

yp

5

yv

1

yv

2

yv

3

yv

4

yv

5

l

x

y

a

b

c

d

Fig.8.1 Definirea rugozităţii prin parametrii geometrici de profil

REPREZENTĂRI GRAFICE INGINEREŞTI

186

maxmax vpy yyR

Rz,Ry = 0,025; 0,050; 0,1; 0,2; 0,4; 0,8; 1,6; 3,2; 6,3; 12,5; 25; 50; 100; 200; 400; 800 [μm].

4. Pasul mediu al neregularităţilor profilului Sm – reprezintă valoarea medie a

paşilor neregularităţilor profilului Sm i, i = 1÷ n, pe lungimea de bază l (fig.8.1 d):

n

i

imm Sn

S1

1

Sm = 0,006; 0,0125; 0,025; 0,050; 0,1; 0,2; 0,4; 0,8; 1,6; 3,2; 6,3; 12,5 [μm].

Pentru indicarea stării suprafeţelor, în tehnică cel mai des se utilizează parametrii

Ra, ca fiind cel mai precis şi Rz, ca cel mai practic şi mai uşor de determinat.

În tabelul 8.1 sunt date informativ câteva procedee tehnologice de prelucrare a

pieselor şi rugozitatea suprafeţelor obţinute, conform STAS 5730/2 - 85:

Tabelul 8.1 Rugozitatea Ra

Procedeul tehnologic Valoarea parametrului Ra [µm]

0,025 0,05 0,1 0,2 0,4 0,8 1,6 3,2 6,3 12,5 25 50

Turnare în forme de nisip

Turnare în forme coajă

Turnare în cochilă

Turnare sub presiune

Turnare de precizie

Matriţare

Forjare prin laminare

Ambutisare

Tăiere

Strunjire

Mortezare

Găurire

Lărgire

Frezare (circulară, frontală)

Rectificare

Honuire

Lepuire (rotundă, plană)

Superfinisare

Electroeroziune

Electrochimie

Rugozitatea poate fi exprimată şi prin 12 clase de rugozitate, stabilite în standardul

SR EN ISO 1302 : 2002, între clasele de rugozitate, parametrii geometrici de profil Ra, Rz,

lungimea de bază l şi grupele de operaţii mecanice existând corelaţia din tabelul 8.2.

Tabelul 8.2 Corelaţia clase de ruguzitate – parametrii geometrici

Parametrul

de profil

Clasa de rugozitate

N12 N11 N10 N9 N8 N7 N6 N5 N4 N3 N2 N1

Ra [μm] 50 25 12,5 6,3 3,2 1,6 0,8 0,4 0,2 0,1 0,05 0,025

Rz [μm] 200 100 50 25 12,5 8 4 2 1 0,5 0,25 0,125

l [mm] 8 2,5 0,8 0,25 0,08

Gr.op.mec. degroşare semifinisare finisare superfinisare


187

Notarea pe desen a stării suprafeţelor se face conform standardului

SR EN ISO 1302 : 2002, utilizând simbolul de bază sau simbolurile derivate prezentate în

tabelul 8.3, cu semnificaţia respectivă.

Tabelul 8.3

Simbolurile se trasează cu o

grosime de linie egală cu grosimea

liniei de scriere a cotelor pe desen.

Simbolul grafic poate fi însoţit şi de indicaţii referitoare la starea suprafeţei,

indicaţii care se dispun ca în figura 8.2. Acestea reprezintă:

a – valoarea parametrului de profil în μm, precedată de simbolul acestuia, Ra;

b – procedeul de fabricaţie, tratamentul termic sau alte cerinţe;

c - înălţimea ondulaţiei în μm, precedată de simbolul parametrului sau lungimea de bază

(se omite când este cea din standard);

d – simbolul orientării neregularităţii suprafeţei;

e – adaosul de prelucrare (mm); f – alţi parametrii decât Ra .

Orientarea neregularităţilor suprafeţei se notează folosind simbolurile prezentate în

tabelul 8.4 (fig. 8.3: suprafaţă obţinută prin rectificare cu adaos de prelucrare de 0,5 mm,

rugozitate maximă Ra1,6, măsurată pe o lungime de bază de 0,8 mm cu orientarea

neregularităţilor paralelă cu planul de proiecţie al suprafeţei).

Tabelul 8.4

Simbol Orientarea neregularităţii Exemplu Simbol Orientarea neregularităţii Exemplu

= Paralelă cu planul de

proiecţie

=

C Circulară şi concentrică

faţă de centrul suprafeţei

C

Perpendiculară pe planul

de proiecţie

R Radială faţă de centrul

suprafeţei

R

Încrucişată, după două

direcţii înclinate faţă de

planul de proiecţie

P Striuri speciale nedirec-

ţionate sau protuberanţe

P

M În mai multe direcţii M

H 1 600

H 2600

simbol de bază

H1=1,5h ; H2=3h

simboluri derivate

Suprafaţa se obţine printr-o operaţie

de prelucrare cu îndepărtare de

material

Interzisă îndepărtarea de material,

sau suprafaţă care trebuie menţinută

în starea obţinută iniţial

Indicarea şi de caracteristici speciale

ale stării suprafeţei

Toate suprafeţele piesei au aceeaşi

stare

(e)

c/fa

d

b

Fig.8.2 Dispunerea indicaţiilor

referitoare la rugozitate

0,5

0,8Ra1,6

=

rectificat

Fig.8.3 Exemplu de notare a

rugozităţii


188

Înscrierea valorii pentru parametrul de profil,

precedat de simbol poate fi făcută printr-o singură

valoare, care este considerată valoarea maximă

(fig.8.4, a), sau prin valori limită (fig.8.4, b). Parametrul

de profil poate fi înlocuit cu numărul clasei de rugozitate

corespunzătoare acestuia, ca în figura 8.4, c.

Regulile de înscriere a rugozităţii pe desenele

tehnice sunt prevăzute în standardul SR EN ISO 1302 : 2002.

Datele privind starea suprafeţei se înscriu

pe desen o singură dată şi numai pe una din

proiecţiile piesei, pe care sunt cotate elementele

dimensionale ale suprafeţei specificate.

Simbolurile se citesc de jos sau din dreapta

desenului şi se pot amplasa pe linii de contur, pe

linii ajutătoare trasate în prelungirea acestora sau

prin intermediul unor linii ajutătoare terminate

cu o săgeată (fig.8.5). Ca orientare, simbolul grafic sau săgeata liniei ajutătoare pe care se

situează acesta trebuie să se sprijine pe muchia piesei sau pe linia ajutătoare care este

trasată în continuarea acesteia, dinspre exterior către suprafaţa la care se referă.

Starea suprafeţelor prismatice şi de rotaţie se înscrie o singură dată, pe o singură

muchie, respectiv generatoare (fig.8.6, a), iar pentru suprafeţele prismatice, rugozitatea

fiecărei suprafeţe trebuie specificată separat, dacă suprafeţele au stări diferite sau sunt

necesare condiţii speciale (fig.8.6, b).

Când o suprafaţă prezintă porţiuni cu stări diferite, se cotează şi lungimea porţiunii

cu o anumită rugozitate, notându-se cele două rugozităţi (fig.8.7).

Rugozitatea suprafeţelor teşite sau racordate se consideră aceeaşi cu a suprafeţelor

învecinate, dacă acestea nu sunt notate individual (fig.8.7). Dacă este necesar, starea

suprafeţelor teşite sau racordate poate fi notată pe linia de cotă (fig.8.6, a, fig.8.9) sau

separat pe o linie ajutătoare (fig.8.9). Indicarea stării suprafeţei şi cotarea se poate face pe

aceeaşi linie de cotă, când spaţiul nu o permite separat (fig.8.6, a – notarea rugozităţii

teşiturii, a canalului de pană, fig.8.8 – rugozitatea găurii).

a

Ra12,5

b c

6,312,5

Ra N10

Fig.8.4 Înscrierea parametrului

de profil

Ra1

,6

Ra6,3

Ra3,2

Ra6,3

Ra1

,6

Ra1

,6

Fig.8.5 Amplasarea simbolurilor grafice

A

A A-A

Ra12

2x450

Ra6

,3

8

Ra12,5

30 40

Ra25Ra12,5 R

a25

Ra12,5

20

Ra2

5

Ra6,3

ab

Fig.8.6 Notarea rugozităţii pe suprafeţe cilindrice şi prismatice

a1 a2

M8 Ra6,3

Ra6,3

M16

R3

Ra 3,2

R a3,2

Ra25

5x8

Fig.8.7 Notarea unei suprafeţe Fig.8.8 Notarea rugozităţii Fig.8.9 Notarea rugozităţii

cu rugozităţi diferite pentru găuri suprafeţelor filetate


189

Rugozitatea suprafeţei flancurilor

roţilor dinţate se indică pe linia ce reprezintă

generatoarea suprafeţei de rostogolire

(generatoarea cilindrului de divizare), având în

vedere reprezentarea convenţională a acestora.

Deasemenea, rugozitatea suprafeţei cilindrului

de cap se notează pe generatoarea acestuia

(fig.8.10). Pe celelalte suprafeţe ale roţilor

dinţate starea lor se notează conform regulilor

generale.

Indicarea stării suprafeţei se poate face şi simplificat, numai prin trasarea

simbolului grafic, urmând ca semnificaţia acestuia să fie explicitată alături de desen

(fig.8.11, a, b). Această situaţie se aplică pieselor care au un număr mare de suprafeţe cu

aceeaşi rugozitate.

Indicarea stării suprafeţelor pe desenul de execuţie al unei piese se face astfel:

- prin notarea simbolului grafic cu parametrul de profil corespunzător, deasupra

indicatorului, când toate suprafeţele piesei au acceeaşi rugozitate (fig.8.12, a);

- prin notarea simbolului grafic cu un anumit parametrul de profil deasupra

indicatorului, urmat între paranteze de un alt simbol grafic fără nici o notaţie, când

rugozitatea exprimată prin primul simbol este predominantă, iar restul suprafeţelor au

rugozitatea indicată pe desenul piesei (fig.8.12, b);

- prin notarea simbolului grafic cu un anumit parametrul de profil deasupra

indicatorului, urmat între paranteze de alte simboluri cu alţi parametri de profil, care se

regăsesc în notarea diferitelor suprafeţe pe desenul piesei (fig.8.12, c).

Ra1

,6

Ra6,3

Ra1,6

Ra3,2

Ra3,2

Ra6,3

Ra6,3

Fig.8.10 Notarea rugozităţii roţilor dinţate

Indicator

6

10

20

30

20

40

10

Ra12,5

Nota : h = 1...1,2, HRC 50...55

Indicator

6

10

20

30

20

40

10

Indicator

6

10

20

30

20

40

10

Ra25Ra12,5

Ra1

,6

Ra6,3

Ra1,6

Ra6,3

Ra6,3 Ra1,6

a b c

Fig.8.12 Notarea stării suprafeţelor pe desenele de execuţie ale pieselor

Ra6,3=

a

Ra6,3=

a

b a a ab

b

a

Ra3,2=

b

b Fig.8.11 Notarea simplificată a stării suprafeţelor


190

2 1

1 20H7

20h6

Ra12

Ra6,3 Ra1,6

Ra1,6

a b

Fig.8.13 Notarea stării suprafeţelor în contact

Îndicarea stării suprafeţelor

care formează ajustaje se face pe

linia de cotă a fiecărui element în

parte (fig.8.13, a), sau pe o linie

ajutătoare trasată în continuarea

muchiei comune (fig.8.13, b), chiar

dacă suprafeţele în contact au aceeaşi

rugozitate.

Tratamentele termice, termo-

chimice, termofizice sau acoperirile

electrochimice se specifică pe desenele de execuţie, conform standardului SR ISO 15787 :

2008, astfel:

- deasupra indicatorului printr-o notă, la condiţiile tehnice, menţionând date referi-

toare la procedeul aplicat, când tratamentul respectiv se referă la toată piesa (fig.8.12, a);

- trasarea unei linii punct groasă paralel cu conturul porţiunii de piesă tratată şi

indicarea procedeului aplicat pe simbolul grafic al rugozităţii sau pe o linie de indicaţie a

cărei săgeată se sprijină pe suprafaţa respectivă (fig.8.14).

8.2 Abateri dimensionale

În procesul de prelucrare a pieselor, dimensiunile acestora, înscrise pe desen, nu pot

fi obţinute exact, datorită influenţei unor factori (procedeul de fabricaţie, maşinile unelte şi

sculele folosite) rezultând piese cu abateri dimensionale. Prin procesul de proiectare se

impune ca dimensiunea efectivă, realizată prin prelucrare, să fie cuprinsă între două valori

limită, astfel încât piesei finite să i se asigure condiţiile unei bune funcţionări în cadrul

ansamblului şi în procesul de interschimbabilitate.

Proprietatea de interschimbabilitate a pieselor constă în posibilitatea asamblării

unei piese dintr-o anumită serie cu orice piesă dintr-o altă serie, cu care se montează

într-un ansamblu şi stă la baza fabricării pieselor de schimb în producţia de serie.

Toleranţa dimensională reprezintă diferenţa dintre dimensiunea maximă şi minimă

la care se poate obţine dimensiunea efectivă a unei piese.

În ţara noastră se aplică sistemul internaţional de toleranţe şi ajustaje, definiţia,

terminologia şi simbolizarea fiind standardizate în SR EN 20286 : 1997, facilitându-se

astfel colaborarea internaţională în domeniul construcţiilor de maşini.

În definirea termenilor specifici folosiţi la studiul abaterilor dimensionale, se

consideră două piese, asamblate prin întrepătrundere şi denumite convenţional:

- alezaj: pentru piesa cuprinzătoare (suprafaţa interioară);

- arbore: pentru piesa cuprinsă (suprafaţa exterioară).

25

Ry6,3 Ry3,2

50...55HRC

30

15

1

0

2

0

15

55

h=1,2;HRC50...55

3010

1

0

2

0

1

5

50

Calit HRC50...55

2510

10

20

1

5

45

HR

C50..

.55

a b c

Fig.8.14 Notarea suprafeţelor tratate termic


191

Pentru cele două piese se definesc următorii termeni (fig.8.15):

- Dimensiunea nominală (N) – este cota înscrisă pe desen, comună arborelui şi alezajului;

- Dimensiunea efectivă (E) – dimensiunea rezultată la măsurarea piesei şi care trebuie să

fie cuprinsă între dimensiunile limită prescrise, Dmax > E > Dmin, respectiv dmax > E > dmin ;

- Linia zero – este linia de referinţă faţă de care se definesc abaterile; prin convenţie,

abaterile pozitive sunt reprezentate deasupra acesteia, iar cele negative, dedesupt.

- Abaterea efectivă (A) – reprezintă

diferenţa algebrică dintre dimensiunea

efectivă şi dimensiunea nominală

corespunzătoare, A = E – N ;

- Abateri limită – reprezintă abaterile limită

admisibile între care poate varia abaterea

efectivă;

- Abaterea superioară (ES, es) – este

diferenţa algebrică dintre dimensiunea

maximă şi dimensiunea nominală

corespunzătoare, ES = Dmax – N (pentru

alezaj), respectiv es = dmax – N (pentru arbore);

- Abaterea inferioară (EI, ei) – este diferenţa algebrică

dintre dimensiunea minimă şi dimensiunea nominală

corespunzătoare, EI = Dmin – N (pentru alezaj), respectiv

ei = dmin – N (pentru arbore) ;

- Toleranţa (T) – este diferenţa dintre dimensiunea

maximă şi dimensiunea minimă a unui element sau

diferenţa dintre abaterea superioară şi abaterea

inferioară:

T = ES - EI = Dmax – Dmin - pentru alezaj,

T = es - ei = dmax – dmin - pentru arbore;

- Câmp de toleranţă – în reprezentarea grafică, este zona cuprinsă între liniile ce

marchează dimensiunile limită maxime şi dimensiunile minime pentru alezaj, respectiv

pentru arbore (fig.8.16).

- Abaterea fundamentală – este abaterea care defineşte poziţia câmpului de toleranţă în

raport cu linia zero (fig.8.16). Prin convenţie, se consideră abaterea fundamentală ca fiind

abaterea cea mai apropiată de linia zero (abaterea inferioară sau superioară).

Sistemul ISO prevede 18 trepte de precizie: 01, 0, 1, 2,…16, în funcţie de

dimensiunea nominală N. Fiecare precizie corespunde uneia dintre toleranţele

fundamentale: IT01, IT0, IT1, …IT16; treptei 01 îi corespunde toleranţa cea mai mică.

Poziţia câmpurilor de toleranţă faţă de linia zero este simbolizată prin una sau două

litere, de la A la Z, pentru alezaje şi de la a la z, pentru arbori, fiind funcţie de dimensiunea

nominală (fig.8.17).

Simbolul unui câmp de toleranţă este exprimat cel mai frecvent printr-o clasă de

toleranţă, notată printr-o asociere de litere cu cifre. Aceasta reprezintă o combinaţie dintre

abaterea fundamentală, exprimată prin simbolul poziţiei sale (o literă) şi numărul clasei de

precizie (o cifră). Exemplu : h7, K6.

Clasele de toleranţă de uz general şi abaterile limită ale acestora sunt stabilite în

STAS 8100/3 – 88, pentru arbori şi alezaje cu dimensiunile până la 3150 mm şi în STAS

8100/5 – 90, pentru dimensiuni peste 3150 mm până la 10000 mm.

Din clasele de toleranţă de uz general, în STAS 8100/4 – 88 se face o selecţie de

clase de toleranţe pentru arbori şi alezaje cu dimensiunile până la 500 mm, exceptând

domeniile speciale (rulmenţi, pene, ş.a.), conform tabelului 8.5 şi 8.6.

N

N

ei

esd

maxD

min

linia zero

Dm

ax

EI

ES

T

dm

inT

arborealezaj

Fig.8.15 Reprezentarea grafică a abaterilor

dimensionale

N

EI(

ei)

ES

(es)

linia zero

T

abatere

fundamentala

camp de toleranta

Fig.8.16 Reprezentarea grafică

a câmpului de toleranţă


192

Tabelul 8.5

Clase de toleranţe preferenţiale pentru arbori

şir1 a11 b11 c11 d9 d11 e8 f7 g6 h6 h7 h9

şir2 b12 c8 d8 d10 e7 e9 f6 f8 f9 g5 n5 h8 h10

şir1 h11 js6 k6 n6 p6 r6 s6

şir2 h12 js5 js7 k5 k7 m5 m6 m7 n5 n7 p5 p7 r5 r7 s5 s7 t5

Tabelul 8.6

Clase de toleranţe preferenţiale pentru alezaje

şir1 A11 B11 C11 D10 E9 F8 H7 H8 H9 H11 JS7 K7 N7 P7 R7 S7

şir2 D11 F7 G7 H6 H10 H12 JS6 JS8 M7

Tabelul 8.7

N [mm] Simbolul câmpului de toleranţă - Arbori – Abateri limită, es / ei, [μm]

> ≤ d8 d11 e8 f7 f8 g6 h6 h7 h8 h9 h11 j6 k6 m6 n6 p6

3 -20

-34

-20

-80

-14

-28

-6

-16

-6

-20

-2

-8

0

-6

0

-10

0

-14

0

-25

0

-60

+4

-2

+6

0

+8

+2

+10

+4

+12

+6

3 6 -30

-48

-30

-105

-20

-38

-10

-22

-10

-28

-4

-12

0

-8

0

-12

0

-18

0

-30

0

-75

+6

-2

+9

+1

+12

+4

+16

+8

+20

+12

6 10 -40

-62

-40

-130

-25

-47

-13

-28

-13

-35

-5

-14

0

-9

0

-13

0

-22

0

-36

0

-90

+7

-2

+10

+1

+15

+6

+19

+10

+24

+15

10 18 -50

-77

-50

-160

-32

-59

-16

-34

-16

-43

-6

-17

0

-11

0

-15

0

-27

0

-43

0

-110

+8

-3

+12

+1

+18

+7

+23

+12

+29

+18

18 30 -65

-98

-65

-195

-40

-73

-20

-41

-20

-53

-7

-20

0

-13

0

-21

0

-33

0

-52

0

-130

+9

-4

+15

+2

+21

+8

+28

+15

+35

+22

30 50 -80

-119

-80

-240

-50

-89

-25

-50

-25

-64

-9

-25

0

-16

0

-25

0

-39

0

-62

0

-160

+11

-5

+18

+2

+25

+9

+33

+17

+42

+26

50 80 -100

-116

-100

-290

-60

-106

-30

-60

-30

-76

-10

-29

0

-19

0

-30

0

-46

0

-74

0

-190

+12

-7

+21

+2

+30

+11

+39

+20

+51

+32

80 120 -120

-174

-120

-304

-72

-126

-36

-71

-36

-90

-12

-34

0

-22

0

-35

0

-54

0

-87

0

-220

+13

-9

+25

+3

+35

+13

+45

+23

+59

+37

120 180 -145

-208

-145

-395

-85

-148

-43

-83

-43

-106

-14

-39

0

-25

0

-40

0

-63

0

-100

0

-250

+14

+11

+28

+3

+40

+15

+52

+27

+68

+43

180 250 -170

-242

-170

-460

-100

-172

-50

-96

-50

-122

-15

-44

0

-29

0

-46

0

-72

0

-115

0

-290

+16

-13

+33

+4

+46

+17

+60

+31

+79

+50

JJS

H

F KM NG

EFEDCD

A

BC

R S T U V X Y Z ZA ZB ZC EI

a

bc

cd d e ef fg h

km n

t us

jjs

pv x y z za zb zc

ES

ES

ei

NN

es

es

ei

EI

ARBORI

ALEZAJE

Linia zero

Linia zero

a

b

FG

r

P

fg

Fig.8.17 Poziţia câmpului de toleranţă faţă de linia zero pentru alezaje şi arbori


193

Tabelul 8.8

N [mm] Simbolul câmpului de toleranţă - Alezaje – Abateri limită, ES / EI, [μm]

> ≤ D10 D11 E9 F7 F8 G7 H6 H7 H8 H9 H11 J7 K7 M7 N7 P7

3 +60

+20

+80

+20

+39

+14

+16

+6

+20

+6

+12

+2

+6

0

+10

0

+14

0

+25

0

+60

0

+4

-6

0

-10

-2

-12

-4

-14

-6

-16

3 6 +78

+30

+105

+30

+50

+20

+22

+10

+28

+10

+16

+4

+8

0

+12

0

+18

0

+30

0

+75

0

+6

-6

+3

-9

0

-12

-4

-16

-8

-20

6 10 +98

+40

+130

+40

+61

+25

+28

+13

+35

+13

+20

+5

+9

0

+15

0

+22

0

+36

0

+90

0

+8

-7

+5

-10

0

-15

-4

-19

-9

-24

10 18 +120

+50

+160

+50

+75

+32

+34

+16

+43

+16

+24

+6

+11

0

+18

0

+27

0

+43

0

+110

0

+10

-8

+6

+12

0

-18

-5

-23

-11

-29

18 30 +149

+65

+195

+65

+92

+40

+41

+20

+53

+20

+28

+7

+13

0

+21

0

+33

0

+52

0

+130

0

+12

-9

+6

-15

0

-21

-7

-28

-14

-35

30 50 +180

+80

+240

+80

+112

+50

+50

+25

+64

+25

+34

+9

+16

0

+25

0

+39

0

+62

0

+160

0

+14

-11

+7

-18

0

-25

-8

-33

-17

-42

50 80 +220

+100

+290

+100

+134

+60

+60

+30

+76

+30

+40

+10

+19

0

+30

0

+46

0

+74

0

+190

0

+18

-12

+9

-21

0

-30

-9

-39

-21

-51

80 120 +260

+120

+340

+120

+459

+72

+71

+36

+90

+36

+47

+12

+22

0

+35

0

+54

0

+87

0

+220

0

+22

-13

+10

-25

0

-35

-10

-45

-24

-59

120 180 +305

+145

+395

+145

+185

+85

+83

+43

+106

+43

+54

+14

+25

0

+40

0

+63

0

+100

0

+250

0

+26

-14

+12

-28

0

-50

-12

-52

-28

-68

180 250 +355

+170

+460

+170

+215

+100

+96

+50

+122

+50

+61

+15

+29

0

+46

0

+72

0

+115

0

+290

0

+30

-16

+13

-33

0

-46

-14

-60

-33

-79

Clasele de toleranţe se aleg din şirul 1, iar dacă acestea nu realizează ajustajul dorit

din şirul 2, sau din cele de uz general.

În tabelele 8.7 şi 8.8 sunt date valorile abaterilor limită corespunzătoare câtorva

clase de toleranţă frecvent folosite, pentru dimensiuni nominale până la 250 mm.

Dimensiunilor liniare şi unghiulare fără indicaţii de toleranţă li se aplică

toleranţele generale dimensionale şi toleranţele generale geometrice pentru piese şi

ansamble prelucrate prin aşchiere, prevăzute în STAS 2300 – 88. Toleranţele generale la

dimensiuni sunt grupate în patru clase de precizie simbolizate literar: f, m, c şi v. În tabelul

8.9 sunt extrase câteva valori ale abaterilor limită, în funcţie de clasa de precizie, pentru

dimensiuni nominale cuprinse între 0,5 mm şi 2000 mm.

Tabelul 8.9

Clasa de

precizie

Dimensiunea nominală [mm]

0,5<N≤3 3< N ≤6 6< N ≤30 30< N ≤120 120< N ≤400 400< N ≤1000 1000< N ≤2000

Abateri limită la dimensiuni liniare [mm]

f ± 0,05 ± 0,05 ± 0,10 ± 0,15 ± 0,20 ± 0,30 ± 0,50

m ± 0,10 ± 0,10 ± 0,20 ± 0,30 ± 0,50 ± 0,80 ± 1,20

c ± 0,20 ± 0,30 ± 0,50 ± 0,80 ± 1,20 ± 2,00 ± 3,00

v - ± 0,50 ± 1,00 ± 1,50 ± 2,50 ± 4,00 ± 5,00

Între două piese, care au aceeaşi dimensiune nominală, numite convenţional arbore

şi alezaj, se stabileşte o relaţie denumită ajustaj (fig.8.18).

Ajustajul este indicat pe desenele tehnice prin

dimensiunea nominală, urmată de simbolurile câmpurilor

de toleranţă, alezaj/arbore; exemplu: 45 H8/g7.

În funcţie de poziţia relativă a câmpurilor de

toleranţă, distingem:

a) ajustaj cu joc (fig.8.19, a) : jocul obţinut este

cuprins între două valori limită, Jmax = Dmax – dmin,

N N N

arbore

alezaj

Fig.8.18 Definirea ajustajului


194

Jmin = Dmin – dmax. Toleranţa ajustajului cu joc Tj este dată de diferenţa dintre aceste două

valori, sau de suma toleranţelor alezajului TD şi arborelui Td:

Tj = Jmax – Jmin = ( Dmax – dmin ) – (Dmin – dmax ) = ( Dmax – Dmin ) + ( dmax – dmin ) = TD + Td

b) ajustaj cu strângere (fig.8.19, b) : strângerea este cuprinsă între două valori limi-

tă, Smax = dmax – Dmin, Smin = dmin – Dmax. Toleranţa ajustajului cu strângere Ts este dată de

diferenţa dintre aceste două valori, sau de suma toleranţelor alezajului TD şi arborelui Td:

Ts = Smax – Smin = ( dmax – Dmin ) – (dmin – Dmax ) = ( Dmax – Dmin ) + (dmax – dmin ) = TD + Td

c) ajustaj intermediar (fig.8.19, c) : câmpul de toleranţă al alezajului se suprapune

parţial sau total peste câmpul de toleranţă al arborelui, rezultând asamblări cu joc redus sau

asamblări cu strângere mică.

Mai multe ajustaje cu jocuri şi strângeri diferite alcătuiesc un sistem de ajustaje. În

construcţia de maşini se utilizează două sisteme de ajustaje:

a) sistemul alezaj unitar – alezajul are abaterea inferioară nulă, EI = 0, Dmin = N.

Poziţia câmpului de

toleranţă pentru alezaj

este H şi pentru a obţine

diferite tipuri de ajustaje

se realizează la arbore

câmpuri de toleranţă

cuprinse între poziţia a şi

z (fig.8.17, b). În repre-

zentarea grafică din

figura 8.20 alezajul are

câmpul de toleranţă H şi

formează cu arborii care

au câmpul de toleranţă de

la a la h, ajustaje cu joc, cu arborii care au câmpul de toleranţă în zona H sau se

întrepătrunde cu aceasta, ajustaje intermediare, iar cu arborii care au câmpul de toleranţă

situat deasupra zonei H, faţă de linia zero, ajustaje cu strângere.

Exemplu: Pentru un ajustaj realizat în sistem alezaj unitar, cu dimensiunea nominală

20, la care alezajul este executat în treapta de precizie 7, H7, cu ES = +21 şi EI = 0, se

poate obţine, în funcţie de cerinţele funcţionale:

- un ajustaj cu joc, pentru un arbore având clasa de toleranţă : e8 (es = -40, ei = -73)

sau h6 (es = 0, ei = -13);

- un ajustaj intermediar, pentru un arbore având clasa de toleranţă : j6 (es = +9,

ei = -4) sau k6 (es = +15, ei = +2) sau m6 (es = +21, ei = +8);

- un ajustaj cu strângere, pentru un arbore având clasa de toleranţă : n6 (es = +28,

ei = +15) sau p6 (es = +35, ei = +22);

Dm

in

Dm

ax

J min

J max

dm

in dm

ax

TD

Td

Dm

in

Dm

ax

dm

in

dm

ax

Sm

inS

max

TD T

d

J max

Dm

in

Dm

ax

dm

in dm

ax

Sm

ax

dm

in

dm

ax

J max

Sm

ax

a b c

ajustaj cu joc ajustaj cu strangere ajustaj intermediar

Fig.8.19 Ajustaje posibile între alezaj şi arbore

N H

ajustaje cu joc ajustaje intermediare ajustaje cu strangere

Fig.8.20 Ajustaje în sistem alezaj unitar


195

b) sistemul arbo-

re unitar – arborele are

abaterea superioară nulă,

es = 0, dmax = N. Poziţia

câmpului de toleranţă

este constantă pentru

arbore, h şi se obţin

diferite tipuri de ajustaje

variind câmpul de

toleranţă la alezaj, de la

A la Z (fig.8.21).

Tabelul 8.10

Abateri

arbori

Câmp de toleranţă - alezaj -

H6 H7 H8 H9 H10 H11 H12

a

Abat

eri

în s

iste

m a

leza

j un

itar

H8 / 9 H11 / a11

b H11 / b11 H12 / b12

c H7 / c8 H11 / c11

d H7 / d8 H8 / d9 H9 / d10 H10 / d10 H11 / d11

e H6 / e7 H7 / e7 H7 / e8 H8 / e8 H8 / e9 H9 / e9

f H6 / f5 H7 / f6 H7 / f7 H8 / f8 H9 / f9

g H6 /g5 H7 / g6

h H6 / h5 H7 / h6 H8 / h7 H8 / h9 H9 / h9 H10 / h10 H11 / h11 H12 / h12

js H6 / js5 H7 / js6 H8 / js7

k H6 / k5 H7 / k6 H8 / k7

m H6 / m5 H7 / m6 H8 / m7

n H6 / n5 H7 / n6 H8 / n7

p H6 / p5 H7 / p6 H8 / p7

r H6 / r5 H7 / r6 H8 / r7

s H6 / s5 H7 / s6 H8 / s7

t H6 / t5 H7 / t6

Tabelul 8.11

Abateri

alezaje

Câmp de toleranţă - arbore -

h5 h6 h7 h8 h9 h10 h11 h12

A

Abat

eri

în s

iste

m a

rbore

unit

ar

A11 / h11

B B11 / h11

C C11 / h11

D D10 / h9 D11 / h11

E E9 / h8

F F8 / h6 F7 / h7 F8 / h8

G G7 / h6

H H7 / h6 H8 / h7 H8 / h8 H9 / h9 H10 / h10 H11 / h11 H12 / h12

JS JS6 / h5 JS7 / h6 JS8 / h7

K K7 / h6

M M7 / h6

N N7 / h6

P P7 / h6

R R7 / h6

S S7 / h6

ajustaje cu strangereajustaje intermediareajustaje cu joc

N

h

Fig.8.21 Ajustaje în sistem arbore unitar


196

Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje pentru dimensiuni liniare prevede în STAS

8100/4 – 88 ajustaje recomandate a fi utilizate în practică pentru obţinerea jocurilor sau

strângerilor necesare la asamblarea pieselor. În tabelele 8.10 şi 8.11 sunt date aceste

ajustaje în sistemul alezaj unitar şi respectiv, arbore

unitar. Valorile scrise cu caractere îngroşate sunt

preferenţiale.

Înscrierea pe desene a toleranţelor la

dimensiuni liniare şi unghiulare este reglementată

prin standardul STAS ISO 406 : 1991. Abaterile se

exprimă în aceeaşi unitate de măsură ca şi

dimensiunea nominală, adică în milimetri.

Înscrierea pe desenele de execuţie a

toleranţelor la dimensiuni liniare se

face:

1) prin dimensiunea nominală

urmată de simbolul toleranţei format

din simbolul câmpului de toleranţă +

clasa de precizie (fig.8.22, a, 8.23, a).

Explicitarea simbolului toleranţei se

face prin valorile limită ale abaterilor

(fig. 8.22, b, 8.23, b) sau prin valorile

limită ale dimensiunilor efective (fig. 8.22, c, 8.23, c), în continuare, în paranteză.

2) prin dimensiunea nominală urmată de valorile abaterilor limită (fig.8.24).

Abaterile limită simetrice faţă de dimensiunea nominală se indică o singură dată fiind

precedate de semnul ± (fig.8.24, d).

3) prin dimensiuni limită

(fig.8.25, a). Dimensiunea maxi-

mă şi minimă se notează una sub

alta pe linia de cotă.

4) prin dimensiuni limită

într-o singură direcţie (fig.8.25,

b, c). Limitarea unei dimensiuni

într-o direcţie se indică prin

adăugarea prescurtării „min” sau

„max” după cotă.

Dacă pe o piesă un

element are aceeaşi dimensiune

nominală, dar cu abateri limită

diferite, se trasează o linie de

separaţie, cu linie subţire, numai

în vederea care limitează cele

două zone (fig.8.26).

20k

6 +0

,015

+0

,002

()

20k

6

20,0

15

20,0

02

()

20k

6a b c

Fig.8.22 Dimensiuni tolerate la

suprafeţe de tip arbore

20H6+0,013

0( )20H620,013

20( )20H6

a b c

Fig.8.23 Dimensiuni tolerate la suprafeţe de tip

alezaj

+0,180

-0,25330

b

+0,100

-0,02530

d

+0,015

030 30+0,15

a c

Fig.8.24 Indicarea dimensiunilor liniare tolerate prin abateri limită

+0,03

020

0 -0,0

6

30

+0

,09

+0

,04

30

linie de separatielinie de separatie

10

k6

n

6

Fig.8.26 Înscrierea abaterilor limită diferite pentru

aceeaşi suprafaţă

b

38,5 max35,5min32,205

32,195

a c

Fig.8.25 Dimensiuni tolerate prin dimensiuni limită


197

Notarea pe desene a toleranţelor generale, pentru piesele fără indicaţii speciale de

toleranţă, se face prin înscrierea termenului „toleranţe” urmat de simbolurile claselor de

precizie, dimensionale şi geometrice şi numărul standardului.

Exemplu : Toleranţe cS STAS 2300 – 88 : piesa se execută cu toleranţele generale

dimensionale în clasa de precizie c şi cu toleranţele generale geometrice în clasa de

precizie S.

Înscrierea toleranţelor la dimensiuni liniare pe desenul de ansamblu

Dimensiunile tolerate în cazul unui ansamblu se referă la dimensiunile ajustajului

format între două piese ale unui ansamblu. Acestea pot fi indicate astfel:

1) prin dimensiunea nominală urmată de simbolurile toleranţelor. Simbolul

toleranţei alezajului se înscrie înaintea celui pentru arbore, despărţite printr-o linie oblică

(fig.5.13, a) sau deasupra, în cazul notării acestora pe verticală (fig.8.27, b). Când se

explicitează valorile numerice ale abaterilor, acestea se înscriu în paranteză şi se notează

dimensiunile alezajului şi arborelui pe linii de cotă individuale (fig.8.27, c).

2) prin dimensiunea nominală urmată de valorile abaterilor limită. Dimensiunea

alezajului şi arborelui se înscriu precedate de denumire sau de numărul de poziţie, deasupra

(alezajul) şi dedesuptul (arborele) aceleeaşi linii de cotă (fig.8.27, d, e).

Înscrierea toleranţelor la dimensiuni unghiulare

Toleranţele la dimensiuni unghiulare se exprimă în grade, minute şi secunde. Dacă

abaterea unghiulară este de ordinul secundelor sau minutelor, acestea vor fi precedate de

grade şi minute, respectiv gradele, exprimate prin cifra zero.

Regulile de înscriere a toleranţelor liniare se aplică şi la dimensiunile unghiulare,

acestea putând fi exprimate ca în figura 8.28.

20H7/k6

a

20H7

k6

b

20F7+0,041

+0,020( )

20h6 0

-0,013( )

c

alezaj50+0,5

+0,1

arbore50-0,1

-0,3

d

1 20+0,02

-0,01

e

2 20-0,02

-0,03

1 2

Fig.8.27 Înscrierea toleranţelor la dimensiuni liniare pentru piesele în contact

+00 0' 20''

-00 0' 15''28015,250

14,75055010'+000'40'' 16,50+0,150

a b c d

Fig.8.28 Înscrierea toleranţelor la dimensiuni unghiulare


198

8.3 Toleranţe geometrice

Forma geometrică efectivă a pieselor prelucrate diferă de forma geometrică

prevăzută în desenul de execuţie (forma ideală), datorită impreciziei de execuţie. Aceste

abateri de la forma geometrică şi de la poziţia reciprocă a suprafeţelor trebuie să se

încadreze în anumite limite stabilite de standarde, astfel încât să nu influenţeze buna

funcţionare a piesei în cadrul ansamblului.

Câmpul de toleranţă geometrică este cuprins în câmpul de toleranţă dimensională.

Astfel, toleranţele geometrice se înscriu pe desen numai dacă sunt necesare pentru

asigurarea condiţiilor de funcţionare şi de interschimbabilitate, fiind înafara câmpului de

toleranţă dimensională impus.

Standardele SR ISO 7083 : 96 şi SR EN ISO 1101 : 2006 stabilesc simbolurile şi

reglementează înscrierea pe desene a toleranţelor geometrice.

Pentru definirea toleranţelor geometrice se folosesc următorii termeni generali:

- Suprafaţa geometrică (nominală) – este suprafaţa ideală prevăzută în desenul de

execuţie al piesei;

- Suprafaţa reală – este suprafaţa care limitează piesa şi o separă de mediul

înconjurător (fig.6.1. a);

- Suprafaţa efectivă – reprezintă suprafaţa care se obţine la măsurare, cea mai

apropiată de suprafaţa reală;

- Suprafaţa adiacentă – reprezintă suprafaţa cu aceeaşi formă cu suprafaţa

geometrică (ideală), tangentă exterioară la suprafaţa reală, aşezată astfel încât distanţa

dintre aceasta şi suprafaţa reală să fie minimă (fig.8.29, a);

- Suprafaţa de referinţă –

este suprafaţa în raport cu care se

determină abaterile geometrice.

- Profil geometric

(nominal) – este conturul obţinut

prin inter-secţia suprafeţei

geometrice cu un plan de

secţionare ;

- Profil real (muchie reală)

– reprezintă conturul rezultat prin

intersecţia suprafeţei reale cu un

plan de secţionare, sau prin

intersecţia dintre două suprafeţe

reale (fig.8.29, b);

- Profil efectiv – profilul care se obţine la măsurare, cel mai apropiat de profilul real;

- Profil adiacent - profilul de aceeaşi formă cu profilul geometric, tangent exterior

la profilul real, astfel încât, distanţa dintre acesta şi profilul real să fie minimă (fig. 8.29, b)

- Baza de referinţă – reprezintă forma geometrică teoretic exactă (axă, plan, punct,

etc.) la care se raportează poziţia elementului tolerat;

- Baza de referinţă parţială – punctul, linia sau o zonă de pe suprafaţa piesei, care

defineşte bazele de referinţă necesare, astfel încât să fie satisfăcute cerinţele funcţionale.

În cadrul toleranţelor geometrice se definesc următoarele abateri:

1) Abaterea de formă este abaterea suprafeţei reale faţă de forma suprafeţei adia-

cente, sau abaterea profilului real faţă de forma profilului adiacent (fig. 8.29).

Toleranţa de formă este zona determinată de abaterile limită de formă.

2) Abaterea de orientare este abaterea de la orientarea nominală a unei suprafeţe, a

axei acesteia, a unui profil sau plan de simetrie faţă de baza de referinţă sau abaterea de la

[A]

Suprafata adiacenta

Suprafata reala

Plan de sectionare

A-AProfil

adiacent

Profil

reala b

Fig.8.29 Termeni generali pentru toleranţe geometrice


199

orientarea nominală reciprocă a unor suprafeţe, a axelor acestora, a unor profile sau a

planelor de simetrie.

Toleranţa de orientare este zona determinată de abaterile limită de orientare

(abaterea limită superioară de orientare, dacă abaterea limită inferioară este nulă).

3) Abaterea de poziţie este abaterea de la poziţia nominală a unei suprafeţe, a axei

acesteia, a unui profil sau plan de simetrie faţă de baza de referinţă sau abaterea de la

poziţia nominală reciprocă a unor suprafeţe, a axelor acestora, a unor profile sau a planelor

de simetrie.

Toleranţa de poziţie este zona determinată de abaterile limită de poziţie (dublul

abaterii limită superioare de poziţie, dacă cele două abateri limită sunt egale şi de semn contrar).

4) Abaterea de bătaie reprezintă diferenţa dintre cea mai mare şi cea mai mică

distanţă de la punctele profilului real la baza de referinţă.

Toleranţa de bătaie este zona determinată de abaterea limită de bătaie (valoarea

maximă admisă a abaterii de bătaie).

Tabelul 8.12

Tabelul 8.13

Denumire Simbol

Indică elementul tolerat

direct

indirect (printr-o literă) A

Indică baza de referinţă

direct

indirect (printr-o literă) AA

Bază de referinţă parţială 2

A1

Cotă teoretic exactă 30

Zonă de toleranţă prelungită P

Condiţie de maximum de material M

Tipul

toleranţ

ei

Denumire Simbol

Tipul

toleranţ

ei

Denumire Simbol

Tole

ranţe

de

form

ă

Toleranţă la rectilinitate Tol. de

orientare

Toleranţă la paralelism

Toleranţă la planitate Tol. la perpendicularitate

Toleranţă la circularitate Toleranţă la înclinare

Toleranţă la cilindricitate

Tol. de

poziţie

Tol. la poziţia nominală

Toleranţă de la forma

dată a profilului Tol. la concentricitate şi

la coaxialitate

Toleranţă de la forma

dată a suprafeţei Toleranţă la simetrie

Tol. de

bătaie

Toleranţa bătăii circulare

radiale sau frontale Toleranţa bătăii totale radiale

sau frontale


200

În tabelul 8.12 sunt prezentate simbolurile aferente toleranţelor geometrice, iar în

tabelul 8.13, simbolurile suplimentare folosite la înscrierea toleranţelor geometrice.

Reguli privind înscrierea toleranţelor geometrice pe desene (STAS 7385/1 - 85)

Datele privind toleranţele geometrice se înscriu într-un cadru de toleranţă, care

reprezintă un cadru dreptunghiular (trasat cu linie continuă subţire), împărţit în două sau

mai multe căsuţe, în care se notează de la stânga la dreapta (fig.8.30):

- simbolul toleranţei;

- valoarea toleranţei exprimată în milimetri, precedată la nevoie de simbolul ;

- litera sau literele de identificare a bazei de referinţă, dacă este necesar (fig.8.30, c)

Se recomandă ca simbolurile şi scrierea în cadrul de toleranţă să aibă o înălţime

egală cu dimensiunea nominală h a scrierii de pe desen (fig.8.30, b). Înălţimea cadrului este

H ≈ 1,5h, iar lăţimea căsuţelor în funcţie de inscripţiile notate, astfel încât între acestea şi

liniile verticale ale căsuţelor să existe un spaţiu egal cu dublul grosimii liniei

(min. 0,7 mm).

Dacă o toleranţă geometrică prescrisă nu este valabilă pe toată suprafaţa sau pe

toată lungimea profilului respectiv, aceasta trebuie menţionat prin notarea după valoarea

toleranţei, separat printr-o linie oblică, a dimensiunii la care se referă toleranţa

(fig.8.30, d, e). Pentru un element al unei piese se pot indica mai multe toleranţe

geometrice, prin cadre etajate (fig.8.30, f).

Pentru elementele care au acelaşi câmp de toleranţă, aceasta se poate indica o

singură dată, specificându-se deasupra cadrului în partea numărul elementelor

(fig.8.30, g).

Simbolul M, care reprezintă condiţia

maximului de material, poate fi situat după

valoarea toleranţei, după litera de referinţă sau

atât după valoarea toleranţei, cât şi după litera

de referinţă, în funcţie de elementul la care se

referă, element tolerat sau bază de referinţă

(fig.8.31).

Indicarea elementului tolerat

Cadrul de toleranţă se leagă de elementul tolerat (suprafaţa sau profilul la care se

referă toleranţa) printr-o linie de indicaţie, terminată cu o săgeată care se sprijină pe:

a) linia de contur sau pe o linie ajutătoare, dar nu în dreptul liniei de cotă, dacă

toleranţa se referă la profilul sau suprafaţa respectivă (fig.8.32, a, b);

b) linia de contur sau pe o linie ajutătoare, în prelungirea liniei de cotă, dacă

toleranţa se referă la axa sau la planul de simetrie al elementului tolerat (fig.8.32, c, d);

0,5 0,01

h

AH

a

0,1 A B 0,05/100

0,5/100 x 200 0,1 A

0,05

0,34 x

0,34 gauri

b c d

e f g

Fig.8.30 Cadru pentru înscrierea toleranţelor geometrice

0,2 AM 0,2 A M 0,2 AM M

Fig.8.31 Indicarea maximului de material


201

c) pe axă, dacă toleranţa se referă la axa sau planul de simetrie al tuturor

elementelor care admit această axă sau planul de simetrie (fig.8.32, e, f).

Dacă un element al piesei este tolerat geometric pe o porţiune limitată, săgeata

liniei de indicaţie se sprijină pe o linie punct groasă, trasată paralel cu acea porţiune, cotată

separat (fig.8.32, g).

Toleranţa geometrică se măsoară pe o direcţie paralelă cu direcţia săgeţii, cu

excepţia cazului când este însoţită de simbolul .

Dacă la toleranţa prescrisă nu se face referire la nici o bază de referinţă, aceasta se

aplică la toate suprafeţele paralele cu suprafaţa pe care este indicată toleranţa.

Indicarea bazei de referinţă

Bazele de referinţă şi sistemele de baze de referinţă servesc la stabilirea relaţiilor

geometrice existente între elemente şi se indică după regulile din STAS 7385/2 - 89.

Baza de referinţă la care se raportează toleranţa geometrică a unui element se

notează printr-o literă de referinţă, care se regăseşte în cadrul de toleranţă. Litera de

identificare a bazei de referinţă se înscrie în apropierea acesteia, într-un cadru pătrat, legat

de bază printr-o linie de indicaţie, terminată cu un triunghi (înnegrit sau nu), care se

amplasează pe:

- linia de contur a elementului sau pe o linie ajutătoare trasată în continuarea

muchiei, dar nu în dreptul liniei de cotă, dacă baza de referinţă este suprafaţa sau profilul

respectiv (fig.8.33, a, b);

0,01

0,02

0,1 0,1 0,01

0,10,2

10 50

0,01a b c d

e f g

Fig.8.32 Indicarea elementului tolerat

AA

d

B

A

A

e

BA

f

cba

0,2

3010

B

B

Fig.8.33 Indicarea bazei de referinţă


202

- o linie de contur sau o linie ajutătoare, în dreptul liniei de cotă, dacă baza de

referinţă este axa sau planul de simetrie al elementului tolerat (fig.8.33, c);

- pe axă sau pe planul de simetrie, dacă baza de referinţă este axa sau planul de

simetrie al unui singur element sau axa de simetrie comună a două elemente (fig.8.33, d, e)

Dacă baza de referinţă se referă numai la o porţiune a unui element, conturul

acestuia se dublează cu o linie punct groasă şi triunghiul se sprijină pe aceasta. Poziţia şi

dimensiunile porţiunii limitate se cotează separat (fig.8.33, f).

Când cadrul de toleranţă poate fi legat direct de baza de referinţă, litera de referinţă

poate să lipsească, dacă aceasta nu împiedică citirea desenului (fig.8.34).

O bază de referinţă poate fi simplă sau comună, după cum este stabilită printr-un

singur element sau prin două elemente. Baza de referinţă simplă se notează printr-o

singură literă de referinţă, în căsuţa a treia a cadrului de toleranţă. Baza de referinţă

comună se notează prin două litere diferite care se înscriu în cadrul de toleranţă despărţite

printr-o liniuţă (fig.8.35, a).

Un sistem de baze de referinţă este constituit

din două sau mai multe baze de referinţă, identificate

prin litere diferite. Acestea se înscriu în căsuţe

separate în cadrul de toleranţă, iar dacă ordinea de

indicare a lor este importantă, se înscriu în ordinea

priorităţii de la stânga la dreapta (fig.8.36, b).

Bazele de referinţă parţiale se înscriu,

conform tabelului 8.13, într-un cerc de referinţă,

împărţit în două semicercuri printr-o linie orizontală.

În semicercul inferior se înscrie litera de identificare

a elementului de referinţă şi cifra de numerotare a

bazei de referinţă parţială, iar în semicercul superior

se înscriu dimensiunile zonei respective (circulare

sau patrulatere) .

Tabel 8.14

Cercul de referinţă se leagă de simbolul bazei de

referinţă parţială printr-o linie de indicaţie cu săgeata

sprijinită pe elementul de referinţă (fig.8.36). Bazele de

referinţă parţială se notează pe desen cu simbolurile

prezentate în tabelul 8.14.

Valorile toleranţelor geometrice sunt stabilite în

standarde (STAS 7391/1...6-74) şi se aleg în funcţie de

clasa de precizie şi dimensiunea nominală a elementului

tolerat.

Baza de referinţă

parţială Simbol

Un punct

O linie

O zonă

0,10,1

a b

A

0,1A-B

B A

0,1 A

B

B

a b

Fig.8.34 Înscrierea toleranţei geometrice Fig.8.35 Înscrierea bazelor de referinţă

fără numirea bazei de referinţă multiple

B1

0,02 A10

A1

A2

AB

0,02 A B

10

1212

10206x6

Fig.8.36 Inscrierea bazelor de

referinţă parţiale

Documents

i n-1 n x STAREA SUPRAFEŢELOR ŞI PRECIZIA … CM alba/curs RGI - cap8_Starea supr... · Forjare prin laminare Ambutisare Tăiere ... tabelul 8.4 (fig. 8.3: suprafaţă obţinută