Hidrografia

Europei

Factorii determinanţi ai repartiţiei apelor curgătoare şi stătătoare, a

dimensiunilor şi a regimului lor hidrologic sunt:

RELIEFUL şi CLIMA Europei

Fluvii cu lungimi între: 2000 şi 3000 km: Dunărea, Ural si Nipru. 1000 - 2000 km: Don, Peciora, Nistru, Rhin, Elba, etc.

Regimul de scurgere al râurilor - variază în cursul anului în funcţie de:

CLIMĂ şi RELIEF.

Cel mai întins bazin hidrografic şi cel mai lung fluviu al Europei este Volga (> 3500 km)

I. RÂURILE CU REGIM COMPLEX: - străbat regiuni variate din punct de vedere morfologic si climatic:

În spaţiul european există:

I.RÂURI CU REGIM COMPLEX

II. RÂURI CU REGIM SIMPLU DE SCURGERE

Dunărea,

Rihnul,

Rhone.

II. RÂURILE CU REGIM SIMPLU se diferenţiază in funcţie de variaţia debitului:

1. tipul nordic, cuprinde râuri bogate în apa pe tot cuprinsul anului:

Peciora,Dvina de Nord, Neva;

2. tipul atlantic, se caracterizează printr-un regim relativ uniform, dar

cu un debit mai crescut iarna, precum Saone;

Loara, Sena, Tamisa;

3. tipul mediteraneean cuprinde râuri scurte, alimentate mai ales

iarna, comparativ cu perioada de vara, când pot să sece, cum sunt:

Tibru, Segura, Salso, Alfios;

4. tipul central-european cuprinde râuri lungi, cu debit mai mare

primăvara, ca urmare a topirii zăpezilor şi a ploilor de primăvară:

Vistula, Elba şi Odra ( Oder);

5. tipul est-european este

specific râurilor din câmpiile

întinse ale Europei de Est,

având un debit oscilant, f. mic

atât vara (datorita climatului

continental excesiv), cât si

iarna, dat. îngheţului:

Volga, Don, Nipru.

1. Lacurile glaciare a. de calotă :

- situate în depresiunile create de foştii gheţari cuaternari de calotă,

ex. cele din peninsula Scandinavă şi din nordul Câmpiei Ruse:

- L. Vänern, Vattern, Malaren în Suedia,

- L. Saimaa în Finlanda.

- L. Ladoga şi Onega în Rusia

b. Lacurile glaciare din zonele montane:

- L. Geneva, L. Bodensee,

- din nordul Italiei: L. Como, Garda, Maggiore.

LACURILE DIN EUROPA

2. Lacurile vulcanice din Mas. Central Francez(L. Nemi), Pen. Italică - L.

Bolsena, L. Albano, Mas. Şistos Renan si Carpaţii Româneşti - L. Sf. Ana

3. Limanele si lagunele situate de-a lungul ţărmului Mării Nordului, Mării

Baltice si Mării Negre: L. Razim-Sinoe, L. Techirghiol, etc.

4. Lacurile de origine tectonică: L. Balaton, Ohrid sau Prespa, M. Caspică

L. BalatonL. Sf. Ana

Amenajările hidrotechnice, în special cele din Europa răsăriteană,

au determinat apariţia unor lacuri de acumulare , de mari

dimensiuni:

Samara si Volgograd, pe Volga;

Porţile de Fier I pe Dunăre;

Timleansk, pe Don.

Porţile de Fier I pe Dunăre

Volgograd, pe Volga

Hidrografia României

În spaţiul românesc, relieful şi clima au un rol important în definirea

reţelei hidrografice, determinând:

- sensul dominant radiar al râurilor cu izvoare în Carpaţi,

- descreşterea treptată a densităţii reţelei hidrografice

- diferenţieri ale tipurilor de alimentare (nivală, pluvială, etc.)

Dunărea colectează 98% din râurile de pe terit. României,

maj. ac. cca. 70% avându-şi izvoarele în Carpaţi.

În funcţie de dispunerea lor în raport cu principalii colectori,

râurile se grupează în următoarele sisteme hidrografice:

nord-vestic¸ care cuprinde afluenţii Tisei: Vişeu, Iza, Tur;

vestic, marcat de Tisa, cu afluenţii săi: Someş, Crişuri, Mureş;

sud-vestic, care cuprinde râurile situate la sud de V. Mureşului:

Bega, Timiş, Caraş, Nera;

sudic, include râurile de pe partea stânga a Dunării, de la

confluenţa cu Cerna şi până la confluenţa cu Ialomiţa:

Jiu, Olt, Argeş cu Dâmboviţa, Ialomiţa cu Prahova;

HARTA HIDROGRAFICA A ROMANIEI

estic, cuprinde bazinele hidrografice ale Siretului:

Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Buzău, Bârlad şi

Prutului: Jijia;

dobrogean (litoral), format din râurile scurte dobrogene care se

varsă in lacurile de pe litoralul Mării Negre:

Teliţa, Taiţa, Casimcea, Slava.

– reprezintă mase de apă ce stagnează într-o excavaţie de pe suprafaţa pământului.

- ocupă 1,1% din suprafaţa ţării.

1. Lacurile glaciare:L. Lala, Buhăescu (M-tii. Rodnei)

L. Bâlea(M. Făgăraş), L. Gâlcescu (M. Parâng),

L. Bucura, L. Zănoaga(M. Retezat),

I. Lacurile naturale:

LACURILE

2. Lacurile de crater vulcanic: L. Sf. Ana(M. Harghita)

3. Lacurile de baraj natural: L. Roşu(pe Bicaz)

4. Lacurile formate în zone calcaroase:

L. Vărăşoaia(M-tii. Bihor), L. Zăton(Pod.

Mehedinţi)

L. Sf. Ana

5. Lacurile formate în masive de sare:

L. Coştiui, Ocna Şugatag (Depres. Maramureş),

L. Ursu, L. Aluniş, L. de la Ocna Sibiului, Lacurile de la Turda,

L. de la Ocna Mureş (Depres. Col. a Transilvaniei),

L. Ocnele Mari(Subcarpaţii Getici),

L. Telega şi Slănic(Subcarpaţii Curburii)

L. Ursu

L. Ianca, L. Plopu,

L. Movila Miresii,

L. Sărat, L. Amara

6. Lacurile de crov: Câmpia Română:

7. Limanele fluviale: - s-au format prin bararea gurii de vărsare a

unor afluienţi cu aluviuni depuse de râul colector:

L. Snagov, Căldăruşani, Fundata(pe Ialomiţa),

L. Mostiştea, L. Balta Albă(pe Buzău),

L. Oltina, L. Bugeac (pe malul dobrogean al Dunării)

8. Limanele fluvio-maritime:

L. Taşaul, L. Techirghiol, L. Mangalia, L. Tatlageac,

9. Lagunele: – formate prin bararea unui fost golf al mării prin

cordoane litorale:

- complexul lacustru Razim-Sinoe, L. Siutghiol.

10. Lacurile de luncă: L. Bistreţ, L. Crapina, L. Jijila

II. Lacurile artificiale(antropice) – importanţă: hidroenergie, alimentare cu apă potabilă şi industrială,

piscicultură, irigaţii, agrement.

Carpaţii Orientali: L. Izvorul Muntelui - pe Bistriţa, L. Siriu (Buzău)

Carpaţii Meridionali: L. Vidraru (pe Argeş), L. Vidra (Lotru),

Carpaţii Occidentali: L. Fântânele, L. Tarniţa, L. Gilău (Someşul Mic),

L. Secu, L. Văliug (Bârzava)

Pe Prut: Lacul Stânca Costeşti,

Pe Dunăre: L. Porţile de Fier I sau Gura Văii , L. Ostrovu Mare

Iazuri şi heleştee: Câmpia Transilvaniei ( L. Cătina, Geaca, Ţaga)

Câmpia Moldovei (L. Dracşani)

Câmpia de Vest (L. Cefa, Lacul Inand, Tămaşda)

Lacuri de agrement: L. Tei, L. Herăstrău, Lacul Floreasca,

Prin construcţia celor două canale Dunăre -Main- Rhin şi Dunăre - M. Neagră,

s-a realizat cea mai scurtă axă de legătură pe calea apei dintre M. Neagră şi

Marea Nordului.

Sectoarele Dunării :

I. Cursul superior (sect. alpin): 1060 km, se desfasoară de la izvoare si

până la Bratislava. Afluenţi: Guns, Mindell, Riss, Wurm şi Inn.

II. Cursul mijlociu (sectorul panonic), între Bratislava şi Baziaş (725 km).

In acest sector, Dunărea colectează : Drava, Sava si Tisa.

La Baziaş, debitul mediu anual al Dunării este de 5300 m³\s.

DUNĂREA (2860 Km)

III. Cursul inferior ( sectorul pontic) - 1075 km ( Baziaş – Sulina).

În cursul său românesc, Dunărea prezintă 4 subsectoare distincte:

1. Defileul Dunării, (144 km), de la Baziaş si până la barajul lacului

de acumulare de la Porţile de Fier I.

2. Subsectorul luncii se desfăşoară între Porţile de Fier I şi Călăraşi

3. Subsectorul bălţilor între Călăraşi şi Brăila, include:

Balta Ialomiţei si Insula Mare a Brăilei,

- lăţimea luncii : 20 km.

4. Subsectorul Brăila – Marea Neagră ( Dunărea maritimă)

- permite accesul vapoarelor maritime, cu pescaj de până la 7m.

Între Brăila şi Pătlăgeanca, Dunărea, curge printr-o singură albie.

La Pătlăgeanca, fluviul se desparte în braţele:

Chilia(111km) şi Tulcea(19km).

La est de Tulcea, braţul cu acelaşi nume, se împarte în braţele:

Sulina (63km) şi Sf. Gheorghe (116km).

La intrarea în Deltă, Dunărea are un debit mediu anual de 6480m³\ s.

Marea Neagră (+ M. Azov ocupă o suprafaţă de 462.535 km)

Relieful M. Negre este dat de o platforma litorală, care coboară

lent până la 200 metri, foarte larga in partea de NV a bazinului si

ingusta pana la 10km, in partea de S si SE. Aceasta se continua cu un

povârniş, de la 200 m la 1500-1800 m, şi fundul neted , in cuprinsul

caruia se atinge adancimea max. de 2245 metri.

In nord, singura peninsula, Crimeea, patrunde puternic spre

sud, izoland Marea Azov, comunicarea cu aceasta realizandu-se prin

strâmtoarea Kerci.

Bilantul hidrologic este determinat atat de raportul dintre precipitatii si evaporatie, care evidentiaza caracterul continental al Marii Negre, cat si de aportul fluviilor si raurilor, mai ales al celor dinspre NV, care contribuie cu circa 4/5 din volumul total scurs.

Miscarile apelor: * Mareele sunt neinsemnate si dau variatii diurne, de doar 8-12 cm,

aspect ce se datoreaza caracterului inchis al Marii Negre. * Curentii ocazionali de suprafaţă, ce apar sub impulsul vânturilor mai

ales în NE bazinului sunt completaţi de curenţii identificaţi în strâmtoarea Bosfor, aceştia fiind specifici schimbului de ape cu Marea Mediterană: curentul de “descărcare” a apelor dulci din Marea Neagră, pe la suprafaţă, în Marea Marmara, si cel de compensare, prin aportul de apă sarată din Mediterană, pe la adâncime.

Salinitatea medie a apelor M. Negre este de 17-18 ‰, - în nord, datorită aportului masiv de ape continentale, aceasta scade la 10-12‰. - în adâncime, datorită apelor provenite din M. Mediterană, salinitatea este de 22-23‰ si chiar de 25‰, la adâncimi de peste 1000 m.

DUNĂREA

DEFILEUL DUNĂRII

BUDAPESTA

IZVOARELE DUNĂRII

VISEGRAD

RÂUL ALFIOS

RÂUL SEGURA

RÂUL TIBRU