8
Grupul de firme Panifcom Istoria Panifcom Povestea începe în 1905 când bunicul Mihail Holicov se afla pe cel mai mare vas de război al imperiului rus Potemkin. Suportând cu greu condițiile de pe vas, întregul echipaj format din 750 persoane s-a răsculat împotriva regimului. În consecință, porturile au fost închise pentru ei și după mai multe încercări nereușite de înțelegere au fost declarați trădători de imperiul rus, acostând în portul Constanța. Atunci, Mica Românie, țara dintre imperii, demonstrează abil prin atitudine (nu exista nici o convenție de extrădare cu Rusia) ca este o țară europeană, acceptând refugiații (nepredându-i țarului). Mihail Holicov a ajuns în cele din urmă pe moșia boierului Mișu Ștefănescu (Goiești – Iași) găsindu-și de lucru ca mecanic la moara boierului. El își întemeiază o familie rămânând pe meleagurile Moldovei. Moștenind tradiția cu o reputație impunătoare în domeniul morăritului, Petru Holicov, în 1924, plecând de la moara mică a reușit să țină pasul dezvoltându-se într-un ritm dinamic, ajungând să dețină și să controleze mai multe mori din județul Iași. Ștafeta a fost preluată în 1994 de Ștefan Holicov care împreună cu Liviu Balanici au susținut financiar și managerial dezvoltând ceea ce este astăzi Panifcom. Cele cinci ramuri importante pe care activează Panifcom sunt: cultivarea, recepţia şi depozitarea cerealelor

Grupul de Firme Panifcom Proiect Marketing

Embed Size (px)

DESCRIPTION

panifcom

Citation preview

Page 1: Grupul de Firme Panifcom Proiect Marketing

Grupul de firme Panifcom

Istoria Panifcom

Povestea începe în 1905 când bunicul Mihail Holicov se afla pe cel mai mare vas de război al imperiului rus Potemkin. Suportând cu greu condițiile de pe vas, întregul echipaj format din 750 persoane s-a răsculat împotriva regimului. În consecință, porturile au fost închise pentru ei și după mai multe încercări nereușite de înțelegere au fost declarați trădători de imperiul rus, acostând în portul Constanța.Atunci, Mica Românie, țara dintre imperii, demonstrează abil prin atitudine (nu exista nici o convenție de extrădare cu Rusia) ca este o țară europeană, acceptând refugiații (nepredându-i țarului).

Mihail Holicov a ajuns în cele din urmă pe moșia boierului Mișu Ștefănescu (Goiești – Iași) găsindu-și de lucru ca mecanic la moara boierului. El își întemeiază o familie rămânând pe meleagurile Moldovei.Moștenind tradiția cu o reputație impunătoare în domeniul morăritului, Petru Holicov, în 1924, plecând de la moara mică a reușit să țină pasul dezvoltându-se într-un ritm dinamic, ajungând să dețină și să controleze mai multe mori din județul Iași.

Ștafeta a fost preluată în 1994 de Ștefan Holicov care împreună cu Liviu Balanici au susținut financiar și managerial dezvoltând ceea ce este astăzi Panifcom.

Cele cinci ramuri importante pe care activează Panifcom sunt:

cultivarea, recepţia şi depozitarea cerealelor morărit panificație creșterea animalelor cofetărie, patiserie

Toate cele 5 ramuri sunt în strânsă legatură și au înregistrat performanțe economico-financiare, făcând ca acest brand Panifcom să fie foarte cunoscut și apreciat.Pașii fundamentali în dezvoltarea durabilă a companiei sunt valorile sale, care inspiră și susțin în a consolida identitatea companiei și anume: integritate, onestitate, respect și profesionalism.Înca de la primii pași, compania Panifcom a fost o poveste de succes. Fabrica de pâine este

Page 2: Grupul de Firme Panifcom Proiect Marketing

dotată cu utilaje moderne și performante, asigurând consumatorii ca toate produsele finite sunt controlate minuțios de personalul calificat, ajungând în piață conform cerințelor standardelor europene.

Cu siguranță locuitorii județului Iași cunosc și apreciază compania, de aceea se bucură de succesul produselor. Prin grija și creativitatea talentaților brutari, compania a reușit să-și mărească portofoliul de clienți care sunt interesați să consume produse gustoase și de calitate.

Compania Panifcom îmbină armonios calitatea cu tradiția, oferind produse fabricate prin procedeul autohton – cu maia fermentată – înobilate cu cel mai bun gust.

Tradiția spune că din făina primelor boabe de grâu se cocea o turtă care era împărțită copiilor, pentru ca grâul să fie curat ca sufletul de copil, ritual străvechi pe care timpurile moderne le-au îngropat și pe care noi încercam să le redescoperim.

Prezentarea produselor :

Povestea si semnificatiile painii

“Facem paine vie, plina de sanatate si bucurie!” spun ei.

Unul dintre primele lucruri pe care l-au intalnit în drumul evoluţiei lor a fost pâinea. O gasim in religii si credinte populare, in povesti si legende, in sanul familiei, in ceea ce spunem si in ceea ce gandim.

Este foarte interesant de stiut ca oamenii au descoperit încă din perioada neolitică cum sa obtina faina,  să o amestece cu apă şi cu alte ingrediente pentru a crea aluatul de pâine, considerat una dintre cele mai timpurii mâncăruri din istorie.

Pâinea ne-a însoţit viaţa de zi cu zi încă de la inceputuri, reprezentand, de cele mai multe ori, partea cea mai importanta din aceasta. Astfel, ea a ajuns să capete o însemnătate culturală şi socială nebănuită.

Graul este cultivat crescut pe colinele Iasului, in apropierea fermelor companiei. Apoi este dus

la macinat in morile propii. Cand faina ramane fina cum e ciocolata cu lapte, sau mare si grozava, dupa reteta, incepe treaba maestrilor brutari.

Asadar este urmat procedeul autohton, cu maia fermentata, care-i  dau painii gust nobil si aroma imbietoare. Ca limba romana, maiaua este pastrata cu gija si imbogatita de la o generatie de paine la alta.

Page 3: Grupul de Firme Panifcom Proiect Marketing

Tipuri de pâine

Pâine simplă

Franzelă albă 300gr./ 400gr./ 500gr.

Pâine neagră de secară rotundă 300gr./ 900gr.

Franzelă albă 300gr./ 400gr./ 500gr. feliată

Franzelă albă fără sare 400gr. ambalată

Page 4: Grupul de Firme Panifcom Proiect Marketing

Pâine specialități

Pâinea lui Ștefan 1000gr.

Secară specială 800 gr.

Baghetă albă cu oregano 400gr.

Pâine Toscana

Franzelă cu secară 500gr. feliată

Page 5: Grupul de Firme Panifcom Proiect Marketing

Pâine neagră cu secară rotundă 500gr./ 900gr. feliată

Pâine graham 400gr. feliată

Pâine albă tavă 400gr. feliată

K franzelă albă 700gr. ambalată

Pâine graham 300gr. ambalată

Sandwich cu secară 400gr. feliată

Page 6: Grupul de Firme Panifcom Proiect Marketing

Pâine toast 500gr. feliată

Pâine neagră rotundă de casă 500gr.

K franzelă tărănească cu cartofi 700gr. ambalată

Pâine albă cu cartofi rotundă de casă 500g.

Franzelă de casă cu oregano 700gr.

Franzelă cu secară 500gr. ambalată

Page 7: Grupul de Firme Panifcom Proiect Marketing

Pâine albă rotundă de casă 500gr.

Pâine impletită 300gr. simplă

Baghetă neagră cu semințe 400gr.

Turtă albă