Geopolitica Statelor Musulmane

Embed Size (px)

Citation preview

  • 8/18/2019 Geopolitica Statelor Musulmane

    1/10

    Geopolitica Statelor Musulmane

     Introducere. “ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi

     Dumnezeu era Cuvântul ”. Biblia, Noul Testament, Evanghelia după Ioan,

    cap. I, versetul I.

    In cultura arabă, în special, chiar i în perioada de pre-islamic a existatș

    întotdeauna o puternica valoare acordată limbii i modului de a vorbi. În acestș

    spa iu legitimitatea i identitatea au transformat "cuvântul" în cea maiț ș

     puternică valoare a unei reguli de stat.

    Slide 2. Ce inseamna termenul I!#$%& În accep'iunea unor cercetători

    musulmani, cuvântul (I!#$% este tradus în france)ă prin cuvântul

    (soumission% care înseamnă (supunere%. *aradoxal, speciali+tii france)i nu

    îmbră'i+ea)ă această solu'ie, eviden'iind că în limba arabă, echivalentul lui

    (soumission% nu este (I!#$%, ci cuvântul (hundu%, fără a se avea în

    vedere o eventuală contesta'ie a faptului că religia islamică propovăduie+te,

    totu+i, în esen'a sa, supunerea totală fa'ă de umne)eu. Conform Coranului

    (Islamul este adevărata religie, indiferent de profetul care a ini'iat-o sau de

    epoca ini'ierii ...%, I!#$ fiind (ade)iunea la pacea lui umne)eu%.

    Slide 3. Ceea ce denumim /sau putem denumi0 astă)i !pa'iul Islamic

    cuprinde un teritoriu pe care s-au de)voltat unele dintre cele mai vechi

    civili)a'ii dim lume, precum cea egipteană, sumeriană, babiloniană, persană

    +i otomană /turcă0. Contopite în islam, aceste civili)a'ii de impact au generatde)voltarea popoarelor mult mai devreme decât în alte spa'ii geografice, dar,

    odată cu apari'ia +i de)voltarea na'ionalismului modern +i apari'ia statelor-

    na'iune, se constată o cri)ă de identitate ale acestora. #cest fenomen este

    determinat de faptul că Islamul +i-a pus amprenta asupra popoarelor din )onă,

    constituind parte din identitatea acestora, dar, în acela+i timp, poparele

    musulmane fac parte din state ce sunt angrenate în raporturile interna'ionalestabile în urma celor două ră)boaie mondiale, mai precis în raportare directă

  • 8/18/2019 Geopolitica Statelor Musulmane

    2/10

    cu echilibrul de putere stabilit de puterile învingătoare în cel de-al oilea

    1ă)boi $ondial.

    Slide 4. $anifestări ale anali)ei geopolitice în )onă au existat chiar în

     perioada de de)voltare înfloritoare a !pa'iului Islamic din secolele I2-2III,când acest spa'iu era similar ca putere spa'iului euro-atlantic contemporan.

    Chiar dacă la acel moment, geopolitica nu era structurată ca +i +tiin'ă de sine

    stătătoare, anumite lucrări ale gânditorilor muslmani din perioada amintită

     pot fi considerate adevărate tratate de geopolică. !pre exemplificare,

    aminitim pe Ibn haldun /3445 -36780, un precursor al +tiin'ei geopolitice,

    care afirma următoarele9  Multe persoane competente şi istorici au greşit n

     privin!a unor asemenea poveşti şi păreri, accept"ndu#le $ără să le aprecie%e

    critic, ast$el nc"t istoria a devenit con$u%ă. &el ce se ocupă cu această

     ştiin!ă trebuie să cunoască legile artei de a conduce, caracterul lucrurilor

    e'istente şi di$eren!a dintre na!iuni, regiuni şi triburi n privin!a modului de

    via!ă, a caracterului tradi!iilor, sectelor, şcolilor de g"ndire şi aşa mai

    departe. Ei trebuie să remarce asemănările şi deosebirile dintre pre%ent şi

    trecut, să cunoască originile şi istoria di$eritelor dinastii şi comunită!i,

    motivul pentru care au apărut, via!a celor implica!i n ele. El trebuie să

    insiste p"nă ce a$lă n ntregime cau%ele $iecărui eveniment, apoi să cercete%e

    in$orma!iile ce s#au transmis din prisma principiilor sale de e'plicare. (acă

    acestea se a$lă n armonie, in$orma!iile sunt corecte, al$el sunt $alse%.

    Slide 5. #numi'i gânditori europeni, precum Claude Cahen, au luat în

    considerare +i aceste studii +i au a:uns la conclu)ia importan'ei în'elegerii

    mesa:ului religios în !pa'iul Islamic, ca factor determinant al expansiunii +i

    de)voltării Califatului Islamic. e'inător al cuno+tin'elor +tiin'ifice, Islamul a

    cunoscut o evolu'ie înfloritoare în secolele ;II-2III. *opoarele islamice nu

    sunt lipsite de motiva'ie +i, de multe ori, chiar dacă sunt acu)ate denemodernitate, au generat state progresiste performante. #ceste state sunt9

  • 8/18/2019 Geopolitica Statelor Musulmane

    3/10

    #rabia !audită, giptul +i $arocul. #stfel, dacă ar

    există o teorie a efectului limba:ului, ca factor geopolitic, aceasta ar putea

    foarte bine fi aplicată !pa'iului Islamic.

    Slide 6. 

  • 8/18/2019 Geopolitica Statelor Musulmane

    4/10

     bahavismului0, conomia 'ării se planifică, în special investi'iile. #proape un sfert din *ID se

    reinveste+te în economie, ceea ce vorbe+te despre atrac'ia investi'ională a

    'ării.

    Slide 10. espus de mare este rolul #rabiei !audite în lumea islamică. #cesta

    este un 'inut al Aaurului negru , patria Islamului, 'ara celor două ora+e‖

    $ecca +i $edina - locuri dintre cele mai sfinte pentru milioanele de

    musulmani. #rabia !audită de'ine o po)i'ie deosebită nu numai pe arena

    arabă, islamică, dar +i pe întreaga arenă interna'ională. >a este considerată, pe

     bună dreptate, o casă mare pentru arabi, unde se re)olvă problemele, se

    atenuea)ă contra)icerile, se acordă a:utor. #cesta este un stat care, probabil,

     poate fi numit +i casă mare pentru to'i musulmanii, deoarece :oacă un rol

    important în întărirea solidarită'ii islamice, în propagarea ideii islamice,

    spri:inirea popoarelor islamice +i apărarea intereselor lor, în acordarea dea:utoare organi)a'iilor islamice din întreaga lume. 1egatul de'ine primul loc

  • 8/18/2019 Geopolitica Statelor Musulmane

    5/10

     printre 'ările care acordă a:utor statelor din umea a treia. În genere, la

    capitolul a:utoare financiare acordate altor 'ări ea ocupă locul al doilea după

    !#. e unde +i influen'a colosală pe care o exercită acest stat asupra

    geopoliticii regionale +i mondiale. #rabia !audită :oacă un rol politic activ de prin anii 47 ai sec. al 22-lea. >a a fost ini'iatorul convocării primei

    Consfătuiri a +efilor de state musulmane la nivel înalt din istoria islamului.

    1egele #bdul #)i) #l !aud a lansat această ini'iativă cu caracter geopolitic

    chiar în prima )i a formării 1egatului #rabiei !audite în anul 3E45.

  • 8/18/2019 Geopolitica Statelor Musulmane

    6/10

    Slide 12. 1#*?1IJI> @ J>?*?Iuropa Centrală+i de >st /care, în spiritul marxismleninismului, considerau religia "opiumul

     popoarelor"0, relaxarea altor regimuri totalitare, aderen'a tot mai accentuată a

    tineretului la această formă de spiritualitate etc. Jeopolitica, având o

    existen'ă de numai cu ceva mai mult de o sută de ani, a minimi)at multă

    vreme factorul religios. Mi aceasta în ciuda faptului că, dacă ne întoarcem în

    timp, găsim suficiente puncte de spri:in pentru a dovedi importan'a factoruluireligios în cucerirea, stăpânirea +i diri:area umii sau a anumitor regiuni ale

    ei. *utem, în acest sens, apela, printre altele, la O> > O#C

  • 8/18/2019 Geopolitica Statelor Musulmane

    7/10

    un secol de stăpânire britanică, ;iceregatul Indiei /"perla Coroanei britanice"0

    este împăr'it, în 3E6, pe criterii confesionale, în două state distincte9

    niunea Indiană /religia hindusă0 +i *a=istan /religia islamică0. ltimul era

    alcătuit din două teritorii situate la aproape 5 777 de =m unul de celălalt9*a=istanul de ;est @ axat pe valea fluviului Indus +i desfă+urat între $un'ii

    NimalaLa +i 'ărmul ?ceanului Indian @ +i *a=istanul de >st @ în delta

    fluviului Jange-Drahmaputra +i câmpia din apropiere. /#ici a prevalat

    factorul religios0

    Slide 14. *ersonal, cred că trebuie să includem în această categorie +i

    transformarea Imperiului Iranului în 1epublica Islamică Iran, gra'ieevenimentelor din urmă cu aproape 47 de ani. oua Constitu'ie, aprobată de

    un referendum /5-4 decembrie 3EE0, transformă Iranul într-un stat

    confesional islamic, condus de clerul musulman la toate nivelurile societă'ii

    după preceptele tradi'ionale ale Coranului, respingând toate celelalte valori,

    cu precădere cele americane +i europene. Mi astă)i, potrivit Constitu'iei,

    modificată în 3EFE /tot prin referendum0, Iranul este stat musulman +iit,

    autoritatea supremă în stat fiind liderul religios. e aici decurg, în principal,

    dificultă'ile procesului de laici)are, treptată, a 'ării pe care l-a întreprins

     pre+edintele $ohamed hatami /3EE-577G0.

    Slide 15. #tacurile- valori, ra)bunare, interese sau :ocuri geopolitice&

    upă ră)boaiele conven'ionale +i conflictele regionale care însângerea)ă tot

    mai mult planeta, spectrul atentatelor teroriste este cel mai mare pericol care

    înspăimântea)ă miliarde de oameni. Imposibil de prevă)ut +i anihilat,

    cumplite prin desfă+urare +i propor'ii, iată că atentatele teroriste au marcat +i

    vor marca în continuare nu numai vie'io +i destine, ci însă+i cursul istoriei

    omenirii. Iar cine î+i imaginea)ă că aceste atentate sunt fenomene noi, i)olate

    sau întâmplătoare, se amăge+te amarnic, după cum o demonstrea)ă +iultimele i)bucniri de acest fel din Oran'a.

  • 8/18/2019 Geopolitica Statelor Musulmane

    8/10

    Slide 16.  )tacurile din ** septembrie, +tatele nite. >ste vorba de fapt de un

    număr de patru atacuri teroriste coordonate perfect +i efectuate de temuta

    grupare islamistă #l-Qaeda în eR Sor=. *atru avioane de pasageri au fost

    deturnate de un număr de 3E terori+ti #l-Qaeda cu scopul de a le prăbu+i peste clădiri în cadrul unor atentate sinuciga+e plănuite în detaliu.

     ouă dintre avioane, cel care efectua )borul 33 al Companiei #merican

    #irlines +i aeronava care efectua )borul 3G al Companiei nited #irlines au

    fost i)bite în

  • 8/18/2019 Geopolitica Statelor Musulmane

    9/10

    explo)iile soldându-se cu 67 d emor'i +i 37 răni'i. 1ăspunsul for'elor

    reac'ionare +iite nu a întâr)iat să vină, tot sub forma unor atentate cu ma+ini,

    care au ucis, evident, tot civili nevinova'i, de data aceasta civili de confesiune

    sunnită. Mi astfel, cele două comunită'i religioase s-au ră)boit timp de )ile între ele

     prin atentate sângeroase care au îngro)it mapamondul. *e măsură ce ura

    interconfesională cre+tea, în atacuruile teroriste au început să fie implica'i +i

    luneti+ti care au contribuit +i ei la cre+terea numărului de victime. $a:oritatea

    ma+inilor capcană erau detonate în mi:locul pie'elor, sau în momentul în care

    credincio+ii ie+eau din moschei, pentur a mări astfel numărul de victime. #tacurile au încetat de la sine, în momentul în care ambele păr'i implicate au

    hotărât fiecare în parte, că s-au sim'it pe deplin ră)bunate. *re'ul acestei

    răfuieli sângeroase& *este 6G7 de mor'i +i al'i 44 de răni'i.

    Slide 18.  )tac terorist la 1aris. In 573G, >uropa a fost )guduita de un sir de

    atacuri teroriste. intre cele mai de vaste, ar trebui sa mentionam data de

    ianuarie 573G, cind 5 barbati au au intrat in redactia revistei satirice Charlie

    Nebdo inarmati cu arme =alasni=ov si din spusele lor U s-au ra)bunatpe

     profetul $ahomed V , astfel luind viata mai multor persoane. In seara )ilei de

    34 noiembrie, Oranta a trait din nou in teroare. #tunci au avut loc, la *aris,

    mai multe atacuri teroriste coordonate, in care 347 de oameni si-au pierdut

    viata, iar sute de persoane au fost ranite. Jroa)a a inceput cu teroristii

    =ami=a)e de langa !tade de Orance, care s-au aruncat in aer.

    Slide 19. În opinia mea istoria regiunii se află la un moment de răscruce după

    ini'iativele niunii >uropene menite să consolide)e stabilitatea regională +i

    să pregătească terenul pentru o compatibili)are între >uropa +i lumea

    islamică, într-un context în care statele europene au minorită'i musulmane din

    ce în ce mai consistente, iar lumea arabă continuă să fie extrem de agitată.>ste însă greu de anticipat dacă strategiile > vor fi capabile să reducă

  • 8/18/2019 Geopolitica Statelor Musulmane

    10/10

    gradual tensiunile între două civili)a'ii, sisteme de guvernare, chiar moduri

    de via'ă diferite sau vor fi percepute de lumea islamică ca fiind un preludiu al

    unui viitor imperialism >uropean.