„Pregătirea de geniu”. TEMA 1. Amenajarea genistică şi mascarea pozţiilor.Şedinţa 1 Subiecte de studiu1. Rolul asigurării genistice în acţiunile de luptă.2. Alegerea şi amenajarea locaşului pentru executarea tragerii .3. Amenajarea poziţiei de tragere pentru Gr.I.Mo.Bibliografia: 1. “Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupe”, pag. 35-67. 2. “Instrucţiuni pentru amenajarea genistică a locaşurilor de tragere”, pag. 20-

47.

1. Rolul asigurării genistice în acţiunile de luptă.

Asigurarea genistică se organizează şi se execută, cu scopul de a crea plutonului (grupei) condiţii favorabile, pentru îndeplinirea cu succes a misiunii de luptă şi protecţia efectivului şi tehnicii de luptă, contra mijloacelor de nimicire al inamicului.

Sarcinile asigurării genistice.1. Cercetarea obiectivelor (lucrărilor) genistice ale inamicului şi executarea culoarelor în

ele.2.Scoaterea (distrugerea) din funcţie a obiectivelor inamicului.3.Amenajarea genistică a punctului de sprijin (poziţiei).4.Executarea barajelor genistice.5.Cercetarea drumurilor şi cursurilor de apă.6.Efectuarea lucrărilor de mascare.

Pentru îndeplinirea acestor sarcini Pl.Imo(grupa) utilizează utilajul din dotare şi materialele din

zonă.Comandantul de pluton (grupă) organizează asigurarea genistică în baza sarcinii şi

indicaţiilor primite de la comandantul companiei (plutonului).

Comandantul de pluton (grupă) organizând asigurarea genistică, indică:

În apărare: -succesiunea şi termenii amenajării genistice a punctului de sprijin (poziţiei) şi ordinea de mascare. -alegerea locului pentru amenajarea locaşurilor. Săparea locaşurilor de tragere individuală, amenajarea genistică.

-toate mijloacele din dotare şi materiale din zonă care sunt necesare de întrebuinţat la amenajarea locaşurilor în punctul de sprijin (la poziţie).

- locul şi termenii executării barajelor.

În apărarea fiecare soldat, cu pricepere folosind arma sa, proprietăţile terenului (localităţii) şi barajele, este în stare cu succes să nimicească forţa vie a inamicului, de asemenea tancurile şi TAB ale lui care atacă.

În ofensivă: -locul executării culoarelor în câmpul de mine (barajelor de sârmă)sau locurilor, culoarelor executate, indicativele lor şi ordinea de trecere.

1

1

Soldatul nu are dreptul de a lăsa poziţia ocupată de el fără ordinul comandantului. Pentru ducerea luptei de apărare fiecare soldat amenajează locaşul, care serveşte pentru poziţie de foc şi cel mai simplu adăpost contra tuturor mijloacelor contemporane de nimicire şi considerabil slăbeşte radiaţia penetrantă, micşorează influenţa undii de şoc şi emisiunea de lumină.

2. Alegerea şi amenajarea locaşului pentru executarea tragerii

Amenajarea genistică se execută fără întrerupere, pe tot timpul pregătirii şi ducerii luptei, respectîndu-se regulile de mascare.

În punctul de sprijin al plutonului, lucrările genistice se execută, de regulă, în următoarea succesiune:

- poziţiile de tragere de bază TAB (MLD);

- poziţiile de tragere ale aruncătoarelor de grenade antiblindate şi ale mitralierelor;

- locaşurile individuale de tragere, care se unesc cu şanţurile de tragere ale grupelor;

- şanţurile adăpost acoperite sau adăpostite sub parapet pentru personalul plutonului;

- poziţiiile de tragere de rezervă (vremelnice) TAB ( MLD ), ale aruncătorelor de grenade antiblindate şi ale mitralierelor;

- nişe sub parapet pentru muniţie şi alte materiale.

Amenajarea poziţiilor se realizează în secret cu o încordare totală a forţelor, cu folosirea maximă a proprietăţilor topografice ale configuraţiei terenului.

Eficienţa poziţiilor amenajate depinde în mare măsură de corectitudinea alegerii locului de amplasare, a lucrărilor de fortificaţie.

Locul pentru locaş, trebuie să fie ales în aşa mod, ca el să asigure apărarea, observarea şi mascarea şi să servească ca adăpost contra focului inamicului. El trebuie să fie comod în timpul ducerii focului. Dacă locul indicat nu pe deplin acoperă soldatul, este necesar cu ajutorul lopeţii sau cu materialele din zonă de a-1 amenaja şi masca.

Înainte de a săpa locaşul fiecare soldat se adaptează la teren, amplasându-se astfel încât să aibă, o vizibilitate de tragere bună în sectorul dat la o depărtare de până la 400m de la poziţie şi să nu fie observat de inamic.

Şanţurile de tragere pot fi amplasate pe pantele din faţă şi pe contrapantele înălţimilor. Cele mai comode locuri din punct de vedere tactic pentru amplasarea subunităţilor sunt crestele pantelor, deoarece amplasarea la poalele pantei îngreunează comunicarea între subunităţi.

Locaşurile individuale se amenajează succesiv pentru poziţia de tragere „culcat", în „genunchi" şi în „picioare", atât în afara contactului, cât şi în contact nemijlocit cu inamicul.

Locaşurile individuale de tragere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de luptă:

- să fie orientate pe direcţia de înaintare a inamicului;- să asigure posibilităţi de observare şi tragere la distanţa maximă

eficace a armamentului individual;- să ofere posibilităţi de legătură, vedere şi de sprijin cu foc a vecinilor;- să asigure protecţia efectivului împotriva schijelor şi gloanţelor;- să fie mascate corespunzător terenului.

Locaşul individual pentru tragere cu pistolul-mitralieră din poziţia „Culcat" constă dintr-o săpătură în sol cu:

- lungimea de - 170cm;- lăţimea - 60cm;- adâncimea - 20-30 cm;- înălţimea parapetul – 30 cm.Pentru comoditatea tragerii în partea anterioară a săpăturii se face o treaptă cu lăţimea de 25-

30cm.

2

2

Volumul solului scos 0,5m cub.Pentru amenajare e nevoie de 0,5 om/oră.Amenajarea locaşului individual sub focul inamicului se petrece în ordinea următoare:- culcat pe locul ales, soldatul pune automatul în dreapta, de la sine la distanţa de o mână

întinsă, cu ţeava spre inamic;- întorcându-se pe partea stângă, el scoate lopăţica mică de infanterie, o apucă de mâner cu

ambele mâini şi cu lovituri spre sine taie brazda cu iarbă sau stratul bătăturit de pământ, indicând dinainte şi din părţi hotarele locaşului, pământul înţelenit îl pune în faţă pentru apoi să formeze parapetul. Pământul săpat se aruncă înainte spre inamic, lăsând între marginea săpăturii şi parapet o mică platformă numită bermă, cu lăţimea de 20-40 cm. Capul se ţine mai aproape de pământ, ţinând permanent inamicul sub observare. Când în partea din faţă a săpăturii locaşului va fi obţinută adâncimea necesară, soldatul retrăgându-se înapoi, continuăsăpatul până la lungimea necesară pentru a-şi adăposti corpul şi picioarele.

La terminarea săpatului, parapetul se nivelează şi se maschează conform aspectului şi culorii, terenului cu materialele aflate la îndemână.

Fig. 1. Locaş individual pentru tragere din poziţia „Culcat".

Locaşul individual de tragere din poziţia în „Genunchi" şi în „Picioare" se amenajează pe calea săpării suplimentare a adâncimii locaşului respectiv până la 60cm şi 110 cm. Parapetul se ridică până la 50- 60cm.

Volumul solului scos conţine l,4m3.Pentru amenajare este nevoie respectiv - 2,5 om/oră cu lopăţica de infanterie şi 1,5 om/oră cu

lopata BSL (1l 0cm).

3

3

Fig. 2. Locaş de tragere pentru mitralieră.

Pentru amenajarea locaşului cu lopăţica de infanterie este necesar 4 om/oră; lopata BSL -110 - 2,5 om/oră.

Fig. 3. Locaş de tragere pentru aruncătorul de grenade RPG-7. Pentru amenajarea locaşului cu lopăţica de infanterie -2,5 om/oră, cu lopata BSL - 1,5

om/oră.

3. Amenajarea poziţiei de tragere pentru Gr. I.Mo.

Şanţul de tragere pentru o grupă ocupă de-a lungul frontului 50-100 m. El este alcătuit dintr-un şanţ (de obicei o porţiune de tranşee), locaşuri individuale de tragere, platforme pentru aruncătoarele de grenade antitanc portative şi mitraliere, un şanţ-adăpost acoperit, nişe pentru muniţii şi alimente, fundături şi lărgiri pentru comoditatea deplasărilor, o groapă colectoare, şanţuri de gardă şi rigole pentru evacuarea apelor.

De obicei, acţiunile grupei de amenajare a poziţiilor la contactul nemijlocit cu inamicul sînt următoarele.

După desfăşurare în dispozitiv de luptă şi adaptare la teren fiecare soldat sapă mai întîi un locaş de tragere din poziţia culcat, avînd grijă ca nimic să nu stingherească observarea şi tragerea. Locaşurile individuale de tragere din poziţia culcat săpate se adîncesc la început pînă la profilul, care permite executarea tragerii din poziţia în genunchi, iar apoi în picioare.

4

4

Ulterior locaşurile de tragere individuale săpate se unesc între ele printr-o tranşee, obţinînd şanţul de tragere (poziţia) pentru grupă.

Dacă se dispune de timp, trebuie de amenajat şanţul-adăpost acoperit şi de săpat nişe pentru muniţii. În continuare grupele se perfecţionează, amenajează creneluri şi streşini protejate, gropi colectoare, treceri, lărgiri, latrine etc.

Dacă lipseşte contactul nemijlocit cu inamicul, la început pe poziţia grupei de puşcaşi se sapă tranşeea (de obicei cu ajutorul maşinilor de săpat BTM-3, PZM).

În acest caz înaintea săpării tranşeei se efectuează trasarea ei, care constă în marcarea pe teren prin jalonare a porţiunilor drepte, unghiurilor de întoarcere.

Tranşeea reprezintă un şanţ cu o adîncime de 110-150 cm şi o lăţime la fund de 40-50 cm amenajat cu locaşuri individuale pentru trăgători şi grenadieri, cu platforme pentru mitraliere şi alte mijloace de foc, adăposturi pentru personal şi nişe pentru muniţii.

Pentru comunicaţia în ascuns cu serviciile se sapă şi se amenajează un şanţ de comunicaţie.

Amenajînd poziţiile, se întrebuinţează următoarele profiluri de tranşee şi şanţuri de comunicaţie:

- profilul de bază cu o adîncime a şanţului de 110 cm; pentru amenajarea manuală a unui metru sînt necesare 0,8 om/ore; acest profil asigură executarea focului cu armamentul de infanterie din poziţia în picioare pe fundul şanţului şi deplasarea aplecat;

- profilul complet cu o adîncime de 150 cm; pentru amenajarea unui metru liniar sînt necesare 1,2 om/ore de muncă. Un asemenea profil asigură deplasarea în toată statura.

Săpînd tranşeele cu maşinile de săpat e raţional de a întrebuinţa traseul sinuos în plan cu o rază minimă de rotunjire. Trasarea lor prin eşalonare se întrebuinţează în teren deluros şi muntos.

Succesiunea amenajării şanţului de tragere pentru o grupă:

a – amenajarea locaşurilor de tragere individuale;

b – unirea locaşurilor de tragere individuale printr-un şanţ;

5

5

c – amenajarea şanţului de tragere cu un şanţ-adăpost acoperit, nişe, creneluri şi streşini protejate.

Pentru a diminua lovirea oamenilor cu schije şi unda de şoc, porţiunile rectilinii ale tranşeelor (părţile frontale) trebuie executate de o lungime de 15-20 m. Părţile frontale care depăşesc 20 m trebuie împărţite eşalonat.

În cazul traseului în zigzag al tranşeei racordarea porţiunilor rectilinii (părţilor frontale) între ele trebuie făcută sub un unghi obtuz (de la 120 pînă la 160°) şi rotunjită. Aceasta va uşura deplasarea prin tranşee şi va face ca taluzurile şanţului în locul de racordare să fie mai rezistente.

Amenajarea şanţurilor, tranşeelor include: săparea locaşurilor pentru mijloacele de foc, amenajarea crenelurilor pentru executarea focului şi observare, nişelor pentru muniţii, căptuşirea taluzurilor pe porţiunile cu sol slab, amenajarea nişelor pentru alimente, gropilor, latrinelor, precum şi a celor mai simple lucrări pentru evacuarea apelor.

Crenelurile se execută în parapetul şanţului de tragere. Se practică creneluri cu o lărgire conică spre sine, spre inamic sau spre ambele părţi.

Pentru căptuşirea taluzurilor se întrebuinţează nuiele, lătunoaie, scînduri, vreascuri, precum şi rogojine şi panouri.

Capetele superioare ale ţăruşilor de fixare se prind cu ancoraje de sîrmă de ţăruşii de ancorare, care se bat în pămînt la o distanţă de 2-3 m de la marginea taluzului şanţului de tragere (tranşeei). Dacă căptuşeala taluzurilor se execută din vreascuri sau stuf, atunci de capetele superioare ale ţăruşilor se prinde o prăjină pentru apăsare (strîngere). Pentru a mări rezistenţa la foc a căptuşelii taluzurilor ea se unge cu lut sau var, precum şi se lasă goluri antiincendiare cu lungimea de 1-2 m peste fiecare 40-50 m.

Nişele (de obicei, cu dimensiuni de 1x1 m) pentru muniţii şi alimente se execută în taluzul din faţă. Ele se fac puţin mai sus de fundul tranşeei ca să nu pătrundă apa.

Pentru ieşire din şanţurile de tragere se fac scăriţe din nuiele, trepte şi pante line (rampe); în taluzul din faţă al şanţului se fac săpături pentru vîrful bocancilor. Pentru ca deplasarea să fie mai liberă prin tranşee sau şanţurile de comunicaţie se fac fundături, lărgiri, se pun indicatoare. Pentru evitarea scurgerilor de apă în lucrări se fac rigole de scurgere, gropi colectoare.

Mascarea şanţurilor de tragere, tranşeelor şi şanţurilor de comunicaţie are ca scop ascunderea cu siguranţă a lucrărilor împotriva observărilor terestre şi aeriene ale inamicului. Ele trebuie înscrise bine în terenul înconjurător, fără a lăsa urme de săpare a terenului. Se face aceast lucru cu ajutorul mijloacelor din dotare şi materialelor din zonă. Tot cu acest scop se fac şi porţiuni de tranşee şi şanţuri de comunicaţie false.

Pentru ascunderea de observarea terestră a locurilor de amplasare a mijloacelor de foc, precum şi pentru mascarea deplasării persoanelor pe porţiunile necesare de tranşee se instalează pe parapet măşti verticale cu o înălţime de 50-70 cm. Înaintea porţiunilor şanţurilor de comunicaţie, care trec paralel cu linia frontului, se instalează, de asemenea, măşti la fel ca şi înaintea tranşeelor, iar porţiunile ce duc în spatele frontului, se maschează unde e necesar cu măşti suspendate pe ţăruşi de-a latul şanţurilor de comunicaţie.

6

6

Fig. 4. Poziţia de apărare a grupei de infanterie motorizată

„Pregătirea de geniu”. TEMA 1. Amenajarea genistică şi mascarea poziţiilor.Şedinţa 2. Subiecte de studiu4. Adăposturile pentru efectiv şi tehnica de luptă, amenajarea lor .5. Mascarea adăposturilor pentru efectiv şi tehnica de luptă .Bibliografia: 1. “Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupe”, pag. 35-

67. 2. “Instrucţiuni pentru amenajarea genistică a locaşurilor de tragere”, pag.

20-47.

1. Adăposturile pentru efectiv şi tehnica de luptă, amenajarea lor.

În scopul asigurării protecţiei subunităţilor, menţinerii capacităţii de luptă a acestora pe poziţii şi în raioanele de dispunere se amenajează adăposturi. În funcţie de condiţiile situaţiei de luptă, existenţa timpului, materialelor, se construiesc următoarele tipuri de adăposturi pentru personal: şanţuri de adăpost (neacoperite şi acoperite), adăposturi blindate şi adăposturi amenajate.

Şanţurile de adăpost se amenajează cu capacitatea pentru o grupă, un grup de soldaţi (un echipaj). Este avantajos ca ele să fie amenajate în taluzul din faţă al tranşeei. Şanţul de adăpost neacoperit se sapă cu o lungime de 3-4 m, adîncimea de 1,5 m, lăţimea la fund de 60 cm. Dacă se dispune de timp şi materiale, deasupra şanţului se amenajează un acoperiş din buşteni, podine, nuiele, scînduri, vreascuri, fascine de stuf. Pentru aceste scopuri se întrebuinţează şi elementele de beton armat, sacii cu pămînt, materialele din zonă. Deasupra acoperişului se pune un strat de pămînt de 30-40 cm şi se maschează.

Amenajarea şanţului de adăpost acoperit se organizează de către comandantul grupei în felul următor: patru soldaţi (grupul „unu”) se repartizează pentru săparea şanţului, punerea

7

7

acoperişului, astuparea cu pămînt şi mascare; doi-trei soldaţi (grupul „doi”) pregătesc şi aduc materialul lemnos pentru acoperirea şanţului de adăpost şi amenajează intrarea. După săparea şanţului grupul „unu” nivilează pămîntul săpat şi aruncat din ambele părţi ale acestuia pe o distanţă de 50 cm şi pun acoperiş de-a curmezişul şanţului. Deasupra se pune un strat de pămînt cu o grosime de 30-40 cm şi se maschează locul cu materiale din zonă. Înainte de astuparea cu pămînt între elementele acoperişului se pune iarbă, paie, crengi. Grupul „doi” pregăteşte rogojini sau un panou, cu care se închide intrarea în şanţul de adăpost acoperit. Şanţurile de adăpost acoperite se amenajează, de asemenea, cu folosirea sacilor cu pămînt, elementelor din tablă de oţel ondulată.

Şanţul de adăpost cu taluzuri căptuşite şi acoperiş din saci cu pămînt se amenajează de o grupă, care se divizează în două grupuri a cîte trei persoane. Săparea o execută grupul „unu”, iar grupul „doi” umple sacii cu pămînt, apoi pregăteşte panoul de uşă. Umplerea sacilor cu pămînt se face în modul următor: doi soldaţi ţin sacul în poziţie verticală şi periodic îl scutură, iar al treilea pune în acesta pămîntul cu lopata. Înaintea umplerii sacului soldatul aranjează fundul acestuia cu piciorul din interior. Sacul nu se umple cu pămînt pînă sus cu 8-10 cm, apoi se închide ca un plic (se îndoaie mai întîi laturile scurte, pe urmă cele lungi).

La căptuşirea şanţului de adăpost cu sacii cu pămînt grupul „unu” aşază sacii drepţi pe taluzurile laterale şi frontale şi pe cel de la intrare, apoi sacii dubli pe acoperiş. Grupul „doi” în acest timp execută astuparea cu pămînt.

Pe taluzurile laterale şi frontale sacii drepţi umpluţi cu pămînt se aşază în rînduri alternante: un rînd pe lat, al doilea – pe lung (cu ţeserea obligatorie a rosturilor dintre saci în rîndurile învecinate).

Acoperişul se face în felul următor. Pe taluzurile laterale ale lucrării se pun de-a lungul un rînd de saci drepţi. Golurile dintre rîndurile de saci şi taluzul săpăturii se astupă cu pămînt, astfel încît sacul dublu aşezat al acoperişului să se dispună sub un unghi de 15°. Primele rînduri de saci dubli ai acoperişului se pun pe ambele părţi astfel ca să se formeze o streaşină de 10-12 cm, iar rîndurile ulterioare, astfel încît toate îmbinările dintre saci în rîndurile de jos să se acopere. Instalarea panoului de uşă la intrarea şi astuparea cu pămînt se execută de către grupul „doi”.

Totodată, grupul „unu”, astupă golurile dintre sacii acoperişului şi din partea intrării, apoi acordă ajutor grupului „doi”.

Pentru amenajarea şanţului de adăpost sînt necesare de 55 om/ore de muncă şi 530 saci drepţi.

Şanţul de adăpost cu acoperiş din elemente de tablă de oţel ondulată FVS se amenajează cînd lipsesc materialele din zonă şi există elementele prefabricate de aprovizionare centralizată. Pentru amenajarea unui asemenea şanţ de adăpost comandantul grupei divizează grupa în două grupuri a cîte trei persoane.

Săparea gropii o execută grupul „unu”, iar lucrările de pregătire – grupul „doi”.După săparea gropii grupul „doi” sapă şănţuleţe de-a lungul lucrării şi pune în ele tălpile de

reazem, instalează elementul de intrare şi execută fixarea lui cu elementele vecine (cu sîrmă răsucită din două fire); totodată, fixarea şi ermetizarea cu cîrpe a elementului de intrare al şanţului de adăpost trebuie să fie executate cu acurateţe, ca să se lipească etanş de elementele vecine.

În acest timp grupul „unu” aduce elementele FVS şi le aşază într-o parte de la intrare, apoi aşază sacii cu pămînt lîngă elementul de intrare şi în partea frontală, instalează coşul de ventilaţie, astupă golurile cu pămînt.

Grupul „doi” după instalarea elementului de intrare execută aceleaşi feluri de lucrări, ca şi grupul „unu”, însă din cealaltă parte de la intrare.

Comandantul grupei după finalizarea lucrărilor este obligat să verifice siguranţa fixării elementului de intrare, etanşeitatea aderării dispozitivului de închidere, existenţa dopului în interiorul coşului de ventilaţie, etanşeitatea şanţului de adăpost.

Pentru amenajarea şanţului de adăpost sînt necesare 33 om/ore de muncă.O lucrare de fortificaţie mai sigură pentru personal împotriva mijloacelor de nimicire este

8

8

adăpostul blindat. El se amenajează din lemn rotund, fascine de vreascuri, saci cu pămînt şi elemente din tablă de oţel ondulată FVS. Capacitatea lui este, de obicei, pentru 8-15 persoane.

Adăpostul blindat din lemn rotund de construcţie fără îmbinări cu capacitatea de pînă la 15 persoane se foloseşte ca adăpost pentru o grupă – un pluton. El este alcătuit dintr-o încăpere principală cu lungimea de 3-6 m, lăţimea de 1,5 m şi înălţimea de 1,8 m, o aticameră şi un antreu. Scheletul adăpostului blindat se asamblează din elemente de lemn rotund. Adăpostul blindat din fascine de vreascuri cu intrarea tip „Gaură de acces” se asamblează din diferite fascine închise după contur de configuraţie ovală puse bine lipite una peste alta. Pe toată lungimea adăpostului blindat fascinele se prind între ele cu sîrmă răsucită cel puţin în patru locuri după perimetru. Peretele plin frontal se astupă cu fascine rectilinii. Intrarea se amenajează la fel cu cea de la adăpostul blindat de construcţie fără îmbinări.

Adăpostul blindat din tablă de oţel ondulată FVS are o formă arcuită în secţiune transversală. Elementele din tăblă de oţel ondulată se unesc cîte două între ele cu ajutorul tijelor şi şuruburilor, iar în partea inferioară se sprijină pe tălpi din lemn rotund teşit şi se fixează de ele cu crampoane sau cuie mari. Peste fiecare 80+85 cm între ele se pun bare de distanţare, care se fixează cu ajutorul scoabelor. Pereţii frontali se construiesc din buşteni de diametrul 12 cm puşi vertical strîns lipiţi unul de altul.

Adăpostul blindat din saci de hîrtie cu pămînt cu intrare tip „Gaură de acces” se amenajează din saci drepţi (intrarea, peretele frontal şi cei laterali) şi din învelişuri curbilinii armate umplute cu pămînt (acoperişul).

Cu scopul unei mascări mai bune a adăpostului blindat astuparea cu pămînt se face la acelaşi nivel cu parapetul şi se maschează potrivit fondului terenului înconjurător.

Sergenţii trebuie să ştie că în cazul contactului nemijlocit cu inamicul lucrările de amenajare a adăposturilor blindate se vor efectua manual şi mai ales noaptea. Toate lucrările ce se execută se întrerup către revărsatul zorilor şi se maschează minuţios. Aducerea elementelor scheletului la săpătură se execută prin tranşee şi şanţuri de comunicaţie. La asamblarea scheletului se antrenează întregul efectiv al grupei.

Repartizarea personalului grupei poate fi făcută aproximativ aşa: două-trei persoane la săpat groapa, una conduce asamblarea scheletului, iar alte două montează elementele respective la loc, în caz de necesitate pun proptele temporare. Ceilalţi soldaţi ai grupei aduc elementele la locul de asamblare.

Acoperirea scheletului adăpostului blindat cu pămînt şi mascarea lui o execută toată grupa. La construirea adăposturilor blindate în afara contactului cu inamicul săparea gropii, montarea scheletului adăpostului blindat şi acoperirea lui se efectuează concomitent cu amenajarea tranşeei cu utilizarea maximală a mijloacelor de mecanizare.

Vom examina mai amănunţit organizarea amenajării adăpostului blindat de construcţie fără îmbinări.

Din timp se pregătesc elementele de cele trei tipuri de bază din lemn rotund: elementul nr.1 (pentru podina de buşteni a adăpostului, pereţii frontali şi cei laterali, tălpile de reazem ale antreului şi pentru blocul de uşă) – lungimea 180 cm, în total 160 buc., dintre care d = 16 cm – 27 buc., d = 12 cm – 121 buc., d = 10 cm – 12 buc.; elementul nr. 2 (pentru podina antreului, barele de distanţă ale încăperii principale şi antreului, tălpile de reazem ale anticamerei, elementele căptuşelii taluzurilor şi coşului de ventilaţie) – lungimea 125 cm, în total 103 buc., dintre care d = 12 cm – 25 buc., d = 10 cm – 18 buc., d = 6-7 cm – 60 buc.; elementul nr. 3 (pentru elementele alungite ale podinei, tălpile de reazem longitudinale ale încăperii principale, ţăruşii pentru căptuşeala taluzurilor, prăjinile de apăsare) – lungimea 360 cm, în total 16 buc., dintre care d = 7-8 cm – 8 buc., d = 12 cm – 8 buc. În afară de aceasta, pentru fixarea elementelor trebuie de avut 200 m liniari de sîrmă subţire.

Lucrările de bază includ: săparea gropii, asamblarea scheletului adăpostului din elementele pregătite, astuparea golurilor gropii şi împrejmuirea cu pămînt a întregii lucrări, mascarea.

Săparea gropii, dacă permit situaţia şi condiţiile, se execută cu maşina de săpat. Dacă acest lucru nu e posibil, atunci groapa o sapă toată grupa cu ajutorul lopeţilor de geniu. Fiecărui soldat

9

9

i se repartizează cîte o porţiune. Pămîntul se aruncă pe parapet, care se amenajează prin trei părţi ale gropii, dar nu mai aproape de 0,5 m de la marginea ei; după atingerea adîncimii ce depăşeşte 1 m pămîntul se aruncă direct pe bermă, iar de pe bermă la grămadă. Pentru aruncarea repetată a pămîntului se pune cîte un aruncător la doi săpători.

După săparea gropii grupa începe asamblarea adăpostului blindat, pe care o execută fiind împărţită în trei grupuri (cîte doi soldaţi în fiecare) în modul următor.

La început grupul „unu” aduce şi aşază tălpile de reazem longitudinale inferioare ale încăperii principale şi barele de distanţare dintre ele; grupul „doi” aduce şi aşază tălpile de reazem inferioare ale anticamerei şi antreului şi barele de distanţare dintre ele; grupul „trei” aduce şi aşază tălpile de reazem longitudinale superioare ale încăperii principale, sprijinindu-le pe taluzurile gropii, pune şi fixează barele de distanţare.

Apoi grupurile „unu” şi „trei” aduc elementele pereţilor şi execută asamblarea peretelui frontal şi celor longitudinali ai încăperii principale; în timpul asamblării pereţilor se astupă cu pămînt golurile gropii pe o pătrime din înălţime; grupul „doi” aduce şi montează elementele longitudinale superioare cu barele de distanţare în anticameră şi antreu.

După aceea grupurile „unu” şi „trei” aduc şi aşază elementele podinei încăperii principale, anticamerei şi antreului; după aşezarea ultimului element al podinei se pun două elemente cu locaşuri pentru gaura de ventilaţie şi se instalează coşul de ventilaţie; grupul „doi” face şi instalează uşa de protecţie, căptuşeşte taluzurile.

După ce au executat aceste operaţii toate grupurile grupei execută astuparea cu pămînt a adăpostului blindat şi mascarea acestuia cu mijloace şi materiale din zonă.

Adăpostul amenajat este un adăpost, care asigură o protecţie mai sigură decît adăpostul blindat împotriva mijloacelor de nimicire şi condiţii mai favorabile pentru odihna (lucrul) personalului. În adăpostul amenajat e posibilă aflarea îndelungată a personalului fără mijloace individuale de protecţie în timpul acţiunii mijloacelor moderne de nimicire ale inamicului. Spre deosebire de adăposturile blindate, adăpostul amenajat se face mai ermetic, în acesta se instalează o instalaţie de filtroventilaţie şi un complet de încălzire de campanie.

De obicei, adăpostul amenajat destinat pentru odihna personalului este alcătuit din încăperea principală şi antreu.

Sînt mai convenabile următoarele dimensiuni interioare ale adăpostului amenajat: la dispunerea laviţelor din două părţi – lungimea de 6 m, lăţimea de 1,8 m; la dispunerea pe o parte – lungimea 10 m, lăţimea de 1,2 m. Laviţele se amenajează, de obicei, cu două niveluri cu lungimea pentru omul de 1,8 m; lăţimea laviţelor simple e de 55 cm, iar celor duble – de 1 m. Banchetele se fac cu o lăţime de 35-40 cm şi înălţimea de 30-40 cm. Instalaţia de filtroventilaţie şi completul de încălzire de campanie sînt din dotare, de producţie industrială. Fiecare din ele ocupă circa 0,5 m2 din arie. Locul instalaţiei de filtroventilaţie se află în partea frontală a încăperii, iar a completului de încălzire – la intrare.

În funcţie de construcţie şi de materialele folosite adăposturile amenajate pot fi din material lemnos de construcţie fără îmbinări, din saci de hîrtie cu pămînt şi învelişuri curbilinii armate, din elemente de tablă de oţel ondulată FVS, de construcţie şarpantă etc. Antreurile adăposturilor amenajate pot fi executate din lemn rotund cu bloc de uşă BD-50 sau tip „gaură de acces”. Adăpostul amenajat de construcţie din lemn fără îmbinări reprezintă un adăpost blindat prevăzut cu o instalaţie de filtroventilaţie FVA-50/25 cu un dispozitiv de antiexplodare pe priza de aer VZU-50, cu o uşa etanşă în anticameră şi o perdea în antreu. În anticameră se instalează un perete despărţitor ermetic cu uşă. Acest perete despărţitor se face din cherestea sau din lemn rotund. Dacă se dispune de timp şi materiale, înaintea intrării în adăpostul amenajat se amenajează o porţiune acoperită de şanţ de comunicaţie, în care se poate scoate haina contaminată înainte de a intra în adăpost.

Adăpostul amenajat de construcţie din tablă de oţel ondulată FVS este alcătuit din încăperea principală şi intrarea tip „gaură de acces”. Intrarea este alcătuită din două anticamere, despărţite una de alta şi de încăperea principală prin pereţi despărţitori ermetici cu uşi ermetice şi un antreu. Pereţii frontali în asemenea adăpost se astupă cu panouri din bîrne sau cu diferiţi

10

10

buşteni puşi vertical. Blocul uşii de protecţie (BD-50) se sprijină pe trei cadre de sprijin cu dimensiuni interioare de 50x180 cm, făcute din lemn rotund ecarisat cu diametrul de 18 cm.

Asamblarea adăposturilor amenajate se execută în succesiunea următoare: trasarea şi săparea gropii; asamblarea scheletului adăpostului pe fundul gropii; instalarea pereţilor despărţitori şi uşilor ermetice; amenajarea prizei de aer cu dispozitivul de antiexplodare, montarea instalaţiilor interioare; astuparea cu pămînt şi mascarea.

Asamblarea adăpostului amenajat din elemente de construcţie din tablă de oţel ondulată FVS poate fi, de exemplu, executată astfel. Comandantul grupei împarte grupa în două grupuri a cîte trei persoane. Grupul „unu” asamblează scheletul încăperii principale. Grupul „doi” asamblează scheletul intrării. Grupul „unu” instalează primul inel, alăturîndu-l cu ondulaţia cea mare la peretele despărţitor ermetic, totodată una dintre îmbinările elementelor se situează în partea de jos;

execută montarea fiecărui inel ulterior, punînd la început dispozitivele de fixare la cele două elemente laterale, iar apoi şi la elementul superior; instalează canalul prizei de aer şi coşul de fum; montează instalaţia de filtroventilaţie şi soba de încălzire; asamblează laviţele pentru odihnă.

Grupul „doi” amenajează anticamerele, pune pereţii despărţitori ermetici şi blocul uşii de protecţie, amenajează antreul, construieşte pereţii frontali.

Amplasamente de tragere şi adăposturi pentru tehnica de luptă şi maşinile de geniu.

Amplasamentele de tragere pentru tancuri, transportoare blindate şi piesele de artilerie se amenajează cu scopul creării condiţiilor mai favorabile pentru executarea focului, măririi gradului de protecţie a echipajelor (servanţilor) şi materialului împotriva mijloacelor de lovire ale inamicului.

În funcţie de misiunea primită şi condiţiile de teren amplasamentele de tragere pentru tancuri şi piesele de artilerie se amenajează cu sector de tragere limitat sau cu sector circular.

Hotărîrea privind felul amplasamentelor de tragere, care trebuie săpate, o ia comandantul subunităţii după însuşirea misiunii de luptă şi cercetarea terenului pe poziţia de luptă. Trebuie menţionat faptul că caracteristică pentru majoritatea amplasamentelor de tragere este de forma dreptunghiulară în plan, ea asigură la săpare utilizarea mai eficientă a mijloacelor de mecanizare, în special a echipamentului de buldozer BTU suspendat pe tancuri şi tractoare de artilerie. Săparea amplasamentelor de tragere se execută cu ajutorul substanţelor explozive şi manual.

Pentru tehnica de luptă, maşinile de geniu şi mijloacele de transport auto se amenajează adăposturi de tip îngropat de diferite mărimi în plan şi adîncimi, care depind de tipul tehnicii adăpostite, de gabaritele acestea şi de teren. Adăpostul reprezintă de obicei o săpătură de formă dreptunghiulară cu una sau două rampe pentru intrare şi ieşire. Cele mai răspîndite sînt adăposturile înfundate, care se amenajează pentru majoritatea tehnicii de luptă şi mijloacelor de transport auto. Adăposturile de trecere cu două rampe de acces se amenajează, de regulă, pentru maşinile cu remorci, precum şi pentru un grup de maşini de luptă sau automobile.

Lungimea adăpostului la fund se ia cu 50 cm, iar lăţimea cu 20-30 cm mai mare decît dimensiunile respective ale maşinii adăpostite. Adîncimea săpăturii cu înălţimea parapetului trebuie să constituie o astfel de mărime, încît maşinile cu încărcătură adăpostite să fie la acelaşi nivel.

Rampele de acces din adăposturi şi amplasamente de tragere se fac cu următoarele înclinări: pentru maşinile de luptă, automobile şi tractoare pe şenile – 1:2, pentru maşinile cu roţi – 1:3 sau 1:4. pentru ieşirea rapidă din adăposturile în teren argilos pe timp de ploaie se pune pe rampă şi pe fund o podină de căi pentru roţi sau totală.

Amplasamentele pentru MLI (TAB).Amplasamentele pentru maşinile de luptă creează condiţii mai bune pentru executarea

misiunilor de foc şi măresc protecţia echipajelor contra acţiunilor mijloacelor de foc. Ele se amenajează având sectoare de tragere limitate sau sectoare de tragere circulară. Acestea se sapă manual sau cu maşina de săpat, înainte de a începe săparea se trasează conturile amplasamentului.

11

11

Pentru amenajarea locaşurilor pentru maşinile de luptă este nevoie de 25 om/oră sau 0,3 maş,oră.

Locaş pentru maşina de luptă (TAB).

2. Mascarea adăposturilor pentru efectiv şi tehnica de luptă.

Mascarea se execută în scopul: camuflării (ascunderii) dispozitivului de luptă, armamentului şi tehnicii militare, precum şi acţiunilor de luptă; reducerii efectelor armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice şi mijloacelor incendiare; asigurării secretului asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă.

Mascarea personalului şi mijloacelor constituie o obligaţie permanentă a comandantului de pluton (grupă), altor subunităţi participante la luptă şi se execută pe baza dispoziţiunii comandantului de companie (pluton). Aceasta se execută în orice situaţie de luptă şi se realizează prin:

- pregătirea în ascuns a acţiunilor de luptă;- păstrarea secretului asupra concepţiei şi acţiunilor preconizate;- folosirea cu pricepere a proprietăţilor de ascundere ale terenului, a întunericului sau a

altor condiţii de vizibilitate redusă;- dispunerea dispersată a subunităţilor şi mijloacelor;- întrebuinţarea corectă a mijloacelor de mascare din înzestrare şi a celor improvizate;- camuflarea personalului, punctelor de comandă, tehnicii militare, dispozitivelor de

luptă, lucrărilor de amenajare genistică şi barajelor faţă de aparatura de vedere pe timp de noapte;- vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului înconjurător;- executarea în ascuns a manevrei de forţe şi de mijloace, a deplasărilor şi regrupărilor;- realizarea măsurilor de mascare radio, a surselor de lumină şi reducerea zgomotelor,

luminilor şi deplasărilor;- folosirea mijloacelor fumigene din înzestrare şi improvizate;- apărarea cu stricteţe a secretului acţiunilor de luptă. Proprietăţile de ascundere ale terenului, determinate de neregularităţile pe care le prezintă

(văi, dealuri), precum şi de acoperirile existente pe suprafaţa lui (păduri, culturi, localităţi), asigură alegerea în ascuns şi corectă a locurilor de observare şi de executare a focului (posturi de observare, locaşuri, poziţii şi şanţuri de tragere), a celei mai potrivite forme de manevră, precum şi folosirea unor procedee de luptă (incursiunea, ambuscada, raidul) care dau posibilitatea nimicirii unui inamic superior în timp scurt şi cu forţe puţine. Folosirea proprietăţilor de ascundere ale terenului, a întunericului şi altor condiţii de vizibilitate redusă (ploaie, ceaţă, ninsoare) favorizează deplasările în ascuns, asigură înşelarea inamicului, precum şi realizarea surprinderii.

Pentru executarea mascării se folosesc:

12

12

- mijloacele de mascare din înzestrare (costume de mascare de vară sau de iarnă, plase de mascare individuală şi foi de cort, complete de mascare pentru armament şi autovehicule, plase de mascare de diferite dimensiuni pentru tehnica militară, lucrări genistice şi mijloace fumigene);

- mijloace de mascare din zonă (crengi de copaci, iarbă, stuf, paie, brazde, pămînt, zăpadă), fără a schimba aspectul zonei.

Pe timpul acţiunilor de luptă, îndeosebi pe timpul nopţii, comandanţii trebuie să ia măsuri pentru:

- camuflarea (ascunderea) luminilor prin interzicerea aprinderii focurilor şi a altor surse de lumină pe timp de noapte (lanterne, chibrituri, ţigări aprinse, autovehicule cu surse de lumină necamuflate);

- reducerea zgomotelor, interzicerea convorbirilor (transmiterea ordinelor şi comenzilor) cu voce tare, ajustarea şi fixarea corectă a echipamentului, limitarea deplasărilor şi executarea celor strict necesare în perfectă linişte.

Pe drumurile pietruite, asfaltate sau betonate, pentru deplasări pe jos se vor folosi acostamentele şi şanţurile acestora şi nu partea carosabilă. Pe timpul deplasărilor prin pădure îndepărtarea crengilor trebuie făcută cu atenţie, iar călcarea celor uscate trebuie evitată.

Pentru realizarea camuflării se desfăşoară următoarele activităţi:- studierea terenului şi a vegetaţiei existente pentru ca mascarea să nu contrasteze cu

mediul, indiferent de zona în care plutonul desfăşoară acţiunile; - camuflarea cu brazde a poziţiei de tragere, precum şi a pământului scos din acestea

împotriva observării terestre şi aeriene a inamicului;- folosirea de către militari a mijloacelor strict necesare; un camuflaj prea bogat sau

precar ar putea atrage atenţia; mijloacele improvizate (crengi, tufişuri) se vor aduce de pe o întindere cât mai mare pentru a nu demasca dispunerea militarilor;

- camuflarea căştilor cu plase de mascare sau, când acestea lipsesc, cu noroi aplicat în mod neregulat;

- înlocuirea uniformelor decolorate sau acoperirea cu noroi;- mascarea tenului; terenul expus va reflecta lumina, atrăgând atenţia inamicului, de aceea

se va folosi machiajul pentru camuflare, chiar şi la tenurile închise, deoarece şi acestea pot străluci datorită grăsimilor naturale din piele; pentru aplicarea machiajului se va aplica o combinaţie de două culori în forme neregulate astfel încât zonele ce pot străluci (fruntea, pomeţii, nasul, urechile, bărbia) se vopsesc întunecat, zonele cu umbre (în jurul ochilor, sub nas, sub bărbie) se vopsesc în culori deschise, vopsindu-se şi zonele expuse (ceafa, urechile, antebraţele, palmele); dacă trusa de machiaj lipseşte, militarii vor folosi noroi sau cărbune.

Păstrarea secretului se obţine prin cunoaşterea de către fiecare militar numai a ceea ce îi este strict necesar în vederea îndeplinirii misiunii primite, respectarea strictă a regulilor de con-ducere în secret a subunităţilor, îndeosebi pe timpul folosirii mijloacelor de transmisiuni.

Organizînd mascarea, comandantul de pluton (grupă) indică: ce mijloace din dotare şi materiale locale să se folosească pentru mascare şi termenele executării lucrărilor de mascare; ordinea respectării măsurilor de mascare; ordinea executării şi menţinerii mascării în timpul luptei.

„Pregătirea de geniu”

TEMA 2. Barajele genistice, amenajarea şi trecerea lor. Şedinţa 1 Subiecte de studiu : 6. Barajele de mine şi explozive, destinaţia lor. 7. Minele antitanc şi antipersonal principalele, caractericticele tactico – tehnice, metodele de

instalare şi principiile de funcţionare Bibliografia: 1. “Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupe”, pag. 35-

67. 2. “Instrucţiuni pentru amenajarea genistică a locaşurilor de tragere”, pag.

13

13

20-47.

1. Barajele de mine şi explozive, destinaţia lor.

Barajele genistice sunt mijloace eficace de luptă împotriva inamicului, care se execută de către trupele de toate armele, în scopul opririi sau reducerii ritmului de deplasare a inamicului, în special în punctele obligate de trecere, în teren frământat (împădurit, mlăştinos) şi în localităţi, urmărind în acelaşi timp şi canalizarea acţiunilor inamicului pe direcţiile favorabile ducerii luptei de către trupele proprii.

După caracterul lor, barajele se împart în baraje explozive şi baraje neexplozive. Ambele tipuri sunt antiblindate, antipersonal sau mixte şi se realizează într-o concepţie comună în funcţie de formele luptei.

Lucrările de distrugere constituie una din principalele misiuni de protecţie a acţiunilor de luptă şi se execută de către toate subunităţile folosindu-se de regulă explozivi.

Aceste lucrări se execută în scopul:- distrugerii unor elemente de lemn, beton, zidărie, metalic;- distrugerii sau detieorării armamentului şi tehnicii militare;- distrugerii unor obiective de mică amploare (clădiri);- dislocării pământului şi a rocilor tari;- înlăturării dărâmăturilor, abatizelor, etc;- creării culoarelor prin unele baraje genistice ale inamicului.Explozivii sunt substanţe chimice sau amestecăturii de substanţe chimice, care sub

acţiunea unui impuls de iniţiere, sunt capabile să dezvolte o reacţie chimică extrem de rapidă, însoţită de o mare degajare de căldura şi gaze, în stare sa efectueze un lucru mecanic.

Procesul care declanşează explozia se numeşte iniţiere.Pentru iniţierea unui exploziv sau a unui amestic exploziv trebuie să i se transmită o anumită cantitate de energie, sub forma unui impuls care poate fi:

- mecanic (percuţie, lovitură, frecare);- caloric (scânteie, flacără, încălzire);- explozia unui alt exploziv sau capse detonate.

Principalul exploziv ce se întrebuinţează în scopuri militare, nepericulos la manipulare şi depozitare, este trotilul (trinitoluen -T.N.T.). Principalele caracteristici ale trotilului sunt:

- solid, cristalizat, de culoare galbenă;- viteza de explozie 6700 m/s;- amar;- insolubil în apă şi stabil la variaţii de temperatură;- nu intră în reacţie cu metalele;- sensibilitatea scăzută la lovire, frecare şi căldură;- lovit de glonţ nu explodează şi nu se aprinde (presat sau turnat);- aprins în aer liber, arde cu flacără, degajând fum, fară a exploda, însă într-un

spaţiu închis poate exploda;- temperatura de explozie 300°C.Trotilul se foloseşte sub formă de cartuş (cilindric), calupuri (paralelipipedic) de diferite

greutăţi şi ca încărcături explozive pentru minele antiblindate, antipersonal, etc, sau în unele categorii de muniţii (fig. 1).

14

14

Fig. 1. - A- cartuş de 0,075 kg; B - cartuş 0,100 kg; C - calup de 0,100 kg; D - calup de 0,200 kg; E - calup de 0,400 kg. Trotilul se mai fabrică şi în calupuri de 0.500 kg şi 1,000 kg.

Încărcătură de exploziv împreună cu capsa pirotehnică, fitilul ordinar, fitilul detonat şi mijloacele de aprindere (chibrituri obişnuite, chibrituri speciale, aprinzătoare pirotehnice) formează un sistem pirotehnic:

a) capsa pirotehnică (fig. 2) are rolul de a iniţia explozia unei încărcături de exploziv, aprinderea capsei se realizează prin intermediul fitilului ordinar sau detonat.

Fig. 2. Capsa pirotehnică tip CA; 1 - tub cupru; 2 - căpăcel de cupru; 3 - încărcătura de aprindere; 4 -încărcătura de iniţiere; 5 - încărcătura intermediară; 6 - încărcătura brizantă.

Înainte de întrebuinţare, capsele pirotehnice se controlează, dacă nu prezintă crăpături sau turtiri ale tubului capsei, praf de exploziv pe suprafaţa interioară a tubului, oxidări.

Notă: Aceste capse cer o mare prudenţă în manipulare, deoarece prin lovire, frecare, turtire sau încălzire pot exploda. Folosirea capsulelor pirotehnice care prezintă defecte, este interzisă.

b) Fitilul ordinar (fig. 3.) are rolul de a transmite impulsul caloric şi a iniţia explozia capselor pirotehnice sau a încărcăturilor de pulbere.

Fig. 3. Fitil ordinar (colac de 8 m). 1 - înveliş exterior; 2 - vână de pulbere; 3 - fir director.

Viteza de ardere a fitilului ordinar în aer este aproximativ lcm/s; In apă, viteza de ardere este mai mare şi arde la o adâncime de maxim 5m.

15

15

Înainte de întrebuinţare, fitilul ordinar se examinează la exterior să nu prezinte crăpături, frânturi, urme de umezeală, de desfacere a învelişului şi alte degradări, se taie şi se elimină capătul cerut pe o lungime de 5m şi se verifică viteza de ardere la o bucată cu lungimea de 60cm (timpul de ardere trebuie să fie 60-70sec).

Notă: Când fitilul ordinar se întrebuinţează la temperaturi scăzute, se va evita îndoirea acestora deoarece se poate produce întreruperea vanei de pulbere sau ruperea fitilului, arderea nemai transmiţându-se spre capsă.

c) Fitilul detonat (fig. 4.) are rolul de a iniţia explozia simultană a mai multor încărcături explozive.

Fig. 4. Fitil detonat (rola de 50m): 1 - înveliş; 2 - exploziv, 3 - fir director

Viteza de detonaţie a fitilului detonat este de 6500-7000m/s (explodează instantaneu după iniţiere).

Tăierea fitilului ordinar şi detonat se execută în bucăţi de lungimea necesară, pe o bucată de lemn netedă şi curată, cu ajutorul briceagului bine ascuţit, printr-o apăsare a lamei. Evitându-se frecarea fitilului pentru a nu provoca scuturarea pulberei.

Notă: Când se taie fitilul detonat colacul se derulează astfel ca de la locul tăierii până la cel nederulat să fie min. 10 cm.

Pentru iniţierea exploziei pe cale pirotehnică a trotilului se realizează în prealabil amorsa, adică o capsă pirotehnică sesizată (strânsă) la o bucată de fitil ordinar sau detonat.

Pentru confecţionarea unei amorse se execută următoarele operaţiuni:- se examinează şi se verifică viteza de ardere a fitilului ordinar;- se taie bucata de fitil stabilită (min. 50cm);- se scoate din ambalaj o capsă pirotehnică şi se examinează starea acesteia;- se controlează prezenţa pulberii la capătul fitilului (tăiat în unghi drept) după

care se introduce în capsă până la căpăcel, fară a se forţa sau roti;- se sertizează capsa folosind cleştele de sertizat, prin strângere progresivă.

Notă: Seritizarea capsei în alt mod şi cu alte mijloace este interzisă.Pentru executarea lucrărilor de distrugere se folosesc diferite încărcături de exploziv,

greutatea acestora determinându-se prin calcul, în funcţie de natura şi dimensiunile obiectivelor.

După forma lor încărcăturile pot fi:- concentrate;- alungite;

16

16

- sub forma de figuri geometrice.După poziţia lor faţă de obiectivul de distrus, acestea pot fi:- exterioare;- interioare;- încastrate.Explozivul se poate utiliza în următoarele scopuri:- distrugeri in lemn (fig. 5 6 7).

Fig.5. Distrugerea lemnului rotund cu încărcătură exterioară: 1. încărcătură; 2. legătură; 3. amorsa

Fig. 6. Doborârea unui arbore (săgeata indica direcţia de cădere): 1 încărcătură; 2. legătură; 3. amorsa; 4. teşitură

Fig. 7. Dezrădăcinarea buturugilor: 1. încărcătură; 2. buraj; 3. amorsa

17

17

Distrugerea parţială a lucrărilor de fortificaţie de campanie sau permanente (fîg- 8):

Fig 9. Distrugerea reţelei de sârma ghimpată; a. modul de aşezare a încărcăturilor alungite (orizontale şi verticale); b. detaliu cu modul deprindere a încărcăturii verticale la unul din parii reţelei de sârmă: l încărcătură alungată orizontală; 1 încărcătură alungită verticală; 1 şipcă din lemn

c) distrugerea tehnicii de lupta şi a armamentului (fig. 10 11 12 13 14).

18

18

Fig. 10. Distrugerea unui tanc: 1. încărcătură de exploziv aşezată la motor; 2.. încărcătură la baza turelei; 3. încărcătură la şenilă; 4. încărcătură în ţeava tunului

Fig. 11. Distrugerea unui tun: 1. încărcătură de exploziv aşezată în ţeava tunului; 2. încărcătură de exploziv aşezată în camera proiectilului; 3. încărcătură de exploziv aşezată

la închizător.

Fig. 12. Distrugerea unei nave fluviale: 1. încărcătură aşezată pe arborele portelice; 2. încărcătură la motor; 3. încărcătură pe fundul navei.

19

19

20

20

I

Fig. 13. Distrugerea suporţilor plutitori (pontoanelor): a. cu încărcătură aşezaţi în exteriorul pontonului; b. interiorul pontonului: 1. încărcătură; 2. greutate; 3. frânghie

21

21

Fig. Distrugerea unui rezervor de benzină:- 1 încărcătură de exploziv

2. Minele antitanc şi antipersonal principalele, caractericticele tactico – tehnice, metodele de instalare şi principiile de funcţionare .

Minele antitanc sînt destinate pentru minarea terenului cu scopul de a scoate din funcţiune tancurile şi altă tehnică de luptă a inamicului. Ele se împart în mine antişenile, care acţionează numai prin apăsarea şenilei (roţii) şi defectează echipamentul de rulare al maşinii, şi mine antipodea, care acţionează asupra întregii proiecţii a tancului şi distrug nu numai elementele echipamentului de rulare al maşinii, dar şi grupul motor, lovesc şi echipajele. Asemenea mine sînt de luptă şi de exerciţiu. Minele antitanc de exerciţiu se deosebesc de cele de luptă prin încărcătura inertă, au pe corp o dungă albă şi inscripţia „De exerciţiu”.

Cele mai răspîndite mine antitanc sînt minele: TMD-B, TM-57, TM-62. Minele model TM-62 se produc cu corpurile din diferite materiale şi au marcajul corespunzător: TM-62 D, TM-62 P etc.

Caracteristicile principale ale minelor sînt prezentate în tab. II-1.

Tabelul II-1Minele antitanc

Datele de bazăMinele TMD-B TM-57

Masa totală a minei, kg 9–9,7 9Masa încărcăturii de explozie, kg

4,8 – 6,7 6,5

Materialul corpului Lemn Metal

Focoasele utilizate MV-5MV-57, MVZ-57

Efortul de acţionare necesar, kg 200–500 200–500

În teren minele se plantează în diferite poziţii, în funcţie de anotimp, sol sau la suprafaţă, sau adîncite în pămînt (zăpadă) fiind mascate. La plantarea minelor în pămînt vegetal se taie o brazdă de iarbă cu dimensiunea puţin mai mare decît lăţimea (diametrul) minei şi se răstoarnă spre partea inamicului. Capacul (plăcuţa de apărare) al minei sau focosul în teren tare trebuie să se ridice deasupra suprafeţei cu 2–3 cm, iar în teren moale mina se plantează la acelaşi nivel (fig. II-1, a,b).În sectoarele de teren mlăştinos sub mină se pun scînduri, nuiele etc. Iarna minele se plantează pe suprafaţa solului, iar dacă există un strat de zăpadă mai adînc de 40 cm – pe stratul compact de zăpadă, mascîndu-le cu zăpadă afînată.

Minele TMD-B se plantează în fond cu focos MV-5 în următoarea ordine. Se sapă gropiţă

şi se pune mina în aceasta; se scoate zăvorul din locaşul uşiţei şi se ridică uşiţa; se introduce capsa specială MD-2 în corpul focosului MV-5; se perforează cu un beţişor ascuţit eticheta încleiată în locaşul pentru capsa specială al calupului de amorsă; fără a apăsa pe căpăcel, se introduce percutorul cu capsa specială în faţă în locaşul detonatorului intermediar; se pune rigla-şablon cu muchia peste gaura din capac şi se trece pe deasupra percutorului (ea nu trebuie să atingă căpăcelul percutorului, în caz contrar este interzisă plantarea minei); se închide uşiţa şi se fixează, se maschează mina.

Fig. II-1. Plantarea minei antitanc.a – în teren moale; b – în teren tare; c – în teren mlăştinos; d – în stratul adînc de zăpadă

Mina TM-57 se plantează cu focos MV-57 sau MVZ-57. Ea poate fi dusă (transportată) în stare definitiv echipată. Siguranţa se asigură prin construcţia percutorului. În poziţia de luptă, percutorul MV-57, se trece la întoarcerea manetei şurubului de blocare cu o pătrime de rotaţie după acele de ceasornic (fig. II-2).

După construcţia mecanismului de percuţie focosul MVZ-57 este analogic cu MV-57. El e destinat în general pentru minele plantate cu plantatoarele de mine. Pentru trecerea lui în poziţie de siguranţă şi de luptă există un buton special. Principiul general de funcţionare a minei TM-57 este următorul: la călcare (cel puţin pe 1/3 din diametrul minei) capacul ei se turteşte şi se lasă în jos împreună cu focosul. Mecanismul de percuţie al focosului se propteşte în peretele despărţitor al minei deasupra detonatorului intermediar. La turtirea în continuare a capacului de apăsare acţionează mecanismul de percuţie, se înţeapă capsa detonantă a amorsorului MD-10, provocînd explozia.

Înaintea plantării minelor ele trebuie amorsate cu focoasele puse în poziţie de siguranţă. Aceast lucru poate fi făcut şi din timp. Pentru plantarea minei TM-57 cu focoase MV-57 sau MVZ-57 e necesar:

- de săpat o gropiţă, în care se pune mina;

Fig. II-2. Mina antitanc TM-57:

a – vedere generală; b – secţiune; 1 – corpul minei; 2 – capac; 3 – încărcătură de exploziv;

4 – detonator intermediar central; 5 – detonator intermediar lateral; 6 – focos MV-57 în poziţie de luptă; 7 – scut; 8 – locaş de aprindere al detonatorului intermediar lateral

- de trecut focosul în poziţie de luptă;- de mascat mina.Focosul-tijă se înşurubează în mină nemijlocit la locul plantării.Se permite neutralizarea numai a minelor plantate fără focoase suplimentare. Totodată,

trebuie:- de scos stratul de mascare de pe mină (fără a apăsa pe capac);- de deşurubat focosul şi de trecut acesta în stare de siguranţă (mecanismul de percuţie

trebuie întors cu 90°), de blocat şi de pus cuiul de siguranţă;- de scos mina din locul plantării şi de înşurubat din nou focosul, trecut în starea de

siguranţă.Minele TM-62D şi TM-62P pot fi livrate trupelor cu focoasele înşurubate în ele fără

capsele speciale. Pregătirea unor astfel de mine pentru plantare constă în următoarele:- se scoate mina din ambalaj şi se deşurubează focosul din ea cu o cheie specială;- se amorsează focosul cu capsa specială, folosind pentru siguranţă cuiul de distanţare

special;- se înşurubează focosul în mină şi se strînge bine cu cheia;- se pune mina în ambalaj sau în containerul plantatorului de mine.

La plantarea manuală a minelor trebuie:- de săpat adîncitura şi de pus în ea mina;- de trecut focosul în poziţie de luptă şi de mascat mina.

Fig. II-3. Schema plantării cîmpului de mine în trei rînduriîn ordine de formaţie

Plantarea cîmpurilor de mine antitanc. Cîmpurile de mine antitanc se plantează, de obicei, pe 3–4 rînduri cu o distanţă dintre ele de la 8 pînă la 40 m, iar pe rînduri între mine – 4,0 – 5,5 m. Adîncimea totală a cîmpului de mine poate fi de la 20 pînă la 120 m. Minele se plantează manual sau cu ajutorul mijloacelor de mecanizare. Manual se minează prin procedeul de minare în formaţie după sfoara de minare, care se întinde paralel sau perpendicular frontului.

Primele două procedee de plantare a cîmpurilor de mine se aplică, de regulă, în cazul absenţei acţiunii prin foc a inamicului; al treilea procedeu – în condiţii de contact nemijlocit cu inamicul în faţa limitei dinainte a apărării.

Plantarea cîmpurilor de mine cu mijloacele de mecanizare se execută cu precădere în timpul luptei şi se realizează cu ajutorul distribuitoarelor de mine remorcate, plantatoarelor de mine şi elicopterelor cu echipament special.

La plantarea prin procedeu de minare în formaţie (fig. II-3) fiecare soldat poate să ducă şi să planteze două, trei sau patru mine (în funcţie de schema de minare acceptată). La plantarea, de exemplu, a cîmpului de mine pe trei rînduri se indică limitele lui şi se marchează cu ţăruşi linia începerii deplasării formaţiei (linia bazei). Înaintea începerii minării grupa îşi face numărătoarea în ordine normală şi se aliniază pe linia bazei cu intervalul indicat în paşi. Fiecare soldat ia

minele şi la comanda, de exemplu: „Cinci paşi înainte – marş!”, începe deplasarea. După parcurgerea distanţei indicate comandantul grupei dă comenzile în ordinea următoare:” Puneţi o mină”, „Doi paşi spre dreapta – marş!”, „Cincisprezece paşi înainte – marş !”, „Puneţi o mină!” etc.

Cînd soldaţii vor pune ultima mină, va urma comanda „Începeţi plantarea minelor!”. Soldaţii, mişcîndu-se acum spre linia bazei, plantează şi maschează minele. Limita cîmpului de mine se marchează cu ţăruşi, care sînt puşi de ultimul soldat.

Ordinea acţiunilor şi comenzile date la plantarea cîmpului de mine pe patru rînduri şi la ducerea de către fiecare soldat a cîte patru mine sînt analogice celor expuse anterior (distanţele sînt indicate ca exemplu, ele pot fi şi altele). La minarea prin acest procedeu noaptea toate minele sînt duse pînă la punctul cel mai depărtat, dar sînt plantate la deplasarea spre linia bazei. Dacă însă fiecare dintre soldaţi duce cîte două mine la plantarea cîmpului de mine pe patru rînduri, atunci grupa ăşi face numărătoarea cîte doi şi soldaţii la comenzi lasă minele pe rînd, adică mai întîi soldaţii „unu” lasă o mină, apoi soldaţii „doi” – o mină etc.

Plantarea cîmpurilor de mine după sfoara de minare se execută, de regulă, în condiţii de contact nemijlocit cu inamicul în timpul nopţii. Toate deplasările în acest caz se execută, de obicei, tîrîndu-se. Sfoara de minare reprezintă o funie cu lungimea de 60 m cu inele la capete. Peste fiecare metru pe sfoară există bucşe pentru fixarea inelelor sau etichetelor în acele locuri, lîngă care trebuie să fie lăsate minele. Sfoara se înfăşoară pe o bobină şi se poartă într-o geantă de foaie de cort. Comandantul dă din timp indicaţii pentru a pregăti sforile de minare pentru minare după schema dată a cîmpului de mine, adică pentru a pune inele în bucşele corespunzătoare de pe sfoară.

La minarea după sfoară, care se întinde paralel frontului, grupa poate să acţioneze fiind împărţită în cîteva grupuri. Unul dintre ele întinde sfoara în direcţia dată şi o fixează, iar celelalte aduc minele de la depozitul de campanie şi le pun lîngă semnele de pe sfoară. După repartizarea minelor întregul personal începe plantarea lor. În continuare primul grup mută sfoara pe un loc nou, iar celelalte pleacă după următoarele mine.

Pentru minarea după sfoara ce se întinde perpendicular frontului, la fiecare sfoară se numeşte un grup din doi soldaţi. Fiecare soldat al grupului plantează cîte două mine în locurile indicate în dreptul semnelor sforii de minare întinse. Totodată, pentru asigurarea securităţii la executarea misiunii fiecare soldat al grupului trebuie să planteze minele numai dintr-o parte a sforii şi să părăsească cîmpul de mine, deja plantat orientîndu-se după sfoara de minare (fig. II-4). Pentru orientare la fiecare următoarea trecere de minare ultimul grup din trecerea anterioară pune la distanţa indicată de la sfoara de minare un semn unilateral.

Fig. II-4. Schema plantării cîmpului de mine antitancdupă sfoara de minare, care se întinde perpendicular frontului:

1, 2 şi 3 – grupuri de soldaţi nr. 1, 2 , 3; a, b şi c – soldaţii pe poziţii de plecare;U – minele plantate de soldaţii „unu”; D – minele plantate de soldaţii „doi”Întrucît această misiune se execută cu precădere în faţa limitei dinainte a apărării

inamicului, toate deplasările se execută numai tîrîş, iar semne de orientare se pun din acelea, care sînt vizibile numai din partea trupelor proprii.

Cu ajutorul distribuitorului de mine remorcat şi plantatorului de mine minele pot fi plantate cu mascare în sol (în zăpadă), sau pe suprafaţă, la distanţa de minare stabilită în prealabil. Plantatoarele de mine se deplasează, totodată, spre repere sau jaloanele fixate eşalonat spre dreapta sau stînga la distanţe indicate. Maşinile trebuie să iasă din cîmpul de mine, fără a întretăia rîndurile plantate anterior. Plantarea cîmpurilor de mine din elicoptere se execută cu folosirea echipa-mentului special.

Minele antiinfanterie sînt destinate pentru minarea terenului în scopul nimicirii forţei vii a inamicului. Ele se divizează în explozive şi cu schije. Caracteristicile minelor principale sînt

prezentateîn Tabelul II-2.

Datele de bază Minele PMD-6M

POMZ-2 OZM-1

Masa totală, g 493 2300 500Masa încărcăturii substanţei explo-zive, g

200 75 170

Focoasele utilizate MUV-2MUV sau MUV-2

MUV sau MUV-2

Procedeul de punere în funcţiune

La apăsare

La tracţiune

Procedeul de lovire Explozie SchijeEfortul necesar pentru punerea în funcţiune, kg f

6-28 05-1 0,5-1

Raza de distrugere totală, m - 4 13

Majoritatea minelor indicate se întrebuinţează cu focoase-percutoare MUV sau MUV-2. Focosul MUV (fig. II-5, a) este alcătuit dintr-un corp de metal sau masă plastică 1, percutor 2, arc 3, siguranţă de dare a focului 12 şi capsa specială MD-2 sau MD - 5M. Din completul lui, face parte, de asemenea, ştiftul de siguranţă. El serveşte pentru armarea percutorului. Acest focos pentru utilizarea la minele cu acţiune la tracţiune e prevăzut cu o siguranţă în formă de P, iar la minele cu acţiune la apăsare – cu o siguranţă în formă de T. Focosul MUV-2 (fig. II-5, b) se deosebeşte de MUV prin aceea că el are o piedică (o plăcuţă din metal moale), care poate reţine percutorul în poziţia armat nu mai puţin de 2,5 min. După scoaterea cuiului de siguranţă percutorul sub acţiunea arcului spintecă plăcuţa din metal moale şi trece proptindu-se în siguranţa de dare a focului. La smulgerea acestei siguranţe percutorul înţeapă capsa de aprindere a capsei speciale.

Mina PMD-6M (fig. II - 6) la explodare loveşte prin unda de şoc. Pregătirea minei pentru plantare include verificarea stării bune a corpului ei, amorsarea cu calupul mic de trotil, verificarea stării bune a piedicii de siguranţă temporare, corectitudinii amplasării siguranţei de dare a focului şi cuiului de siguranţă.

Fig. II-5. Focoasele MUV şi MUV–2:

a – secţiune MUV; b – secţiune MUV-2; 1 – corp; 2 – percutor; 3 – arc; 4 – bucşă; 5 – coarda tăietorului; 6 – element metalic; 7 – siguranţa de dare a focului în formă de T; 8 – cui de siguranţă cu inel; 9 – căpăcel de cauciuc; 10 – capsă specială; 11 – gaură pentru ştift de siguranţă; 12 – siguranţă de dare a focului în formă de P.

Fig. II-6. Mina antiinfanterie PMD-6M:a – vedere generală; b – secţiune, 1 – corp; 2 – capac; 3 – calup de trotil; 4 – focos MUV-2; 5 – siguranţă în formă de T; 6 – locaş dreptunghiular; 7 – plăcuţă de metal

Pentru plantarea minei PMD-6M trebuie de săpat o adîncitură după mărimea minei, astfel încît mina plantată să se înalţe deasupra suprafeţei solului cu 1–2 cm; de pus mina cu capacul deschis în adîncitură; de înşurubat capsa specială în corpul focosului; de introdus focosul în gaura peretelui din faţă al corpului minei, astfel încît capsa detonantă să între în locaşul de aprindere al calupului (umeraşii siguranţei în formă de T a focosului trebuie să se afle în partea de jos şi să se proptească în peretele corpului minei); ţinînd corpul minei, trebuie de scos cuiul de siguranţă din focosul MUV-2 sau ştiftul de siguranţă din MUV; de închis capacul minei, fără a apăsa pe umeraşii cuiului focosului; de mascat mina cu precauţie, fără a apăsa pe capacul ei.

Mina antiinfanterie cu acţiune la apăsare PMN (fig. II-7) este, de asemenea, explozivă. Pregătirea ei pentru plantare include verificarea stării bune a elementului de metal, amorsarea minei cu capsă (se deşurubează buşonul, se pune capsa şi se înşurubează bine buşonul).

Modul de plantare a acestei mine este identic cu cel al PMD-6M.

Fig. II-7. Mina antiinfanterie PMN: 1 – cui de siguranţă cu inel; 2 – buşon; 3 – căpăcel

Minele plantate se maschează cu un strat de pămînt de 1–2 cm, iarna, cînd stratul de zăpada nu depăşeşte 10 cm, ele se plantează pe sol, iar cînd grosimea stratului e mai mare – pe zăpada îndesată, mascîndu-se cu zăpadă (stratul nu mai gros de 6 cm). Deplantarea şi neutralizarea minelor PMD-6M şi PMN este interzisă. Ele se distrug pe locurile plantării prin explodarea încărcăturii de explozie sau prin alte procedee.

Mina POMZ-2 face parte din minele cu schije. La explodare corpul ei se sparge într-un număr mare de schije, care nimicesc forţa vie a inamicului.

Plantarea acestor mine se execută cu una sau două ramuri de tiranţi de sîrmă. În primul caz (fig. II - 8) este necesar:

- de bătut în sol un ţăruş pentru tirant şi de prins de el tirantul cu un capăt (ţăruşul trebuie să se ridice deasupra solului cu 10–15 cm);

- de întins tirantul în direcţia plantării minei;- de bătut ţăruşul de instalare, lăsîndu-i deasupra solului 5–7 cm;- de introdus în corpul minei calupul de buraj cu locaşul de aprindere spre gaura mică;- de calat mina pe ţăruş pînă la proptire în calupul de substanţă explozivă;- de prins cîrligul cu arc de tirantul de sîrmă;- de amorsat focosul cu capsă;- de introdus focosul în gaura superioară a corpului minei;- de prins cîrligul cu arc de siguranţa de dare a focului;- de mascat mina după fondul terenului;- avînd convingerea că siguranţa de dare a focului se reţine sigur, de scos cuiul de siguranţă

MUV-2 (sau ştiftul MUV).La plantarea minelor cu două ramuri de tiranţi, mai întîi se întinde bine tirantul cu lungimea

de 8 m ce are laţ de sîrmă, cu cîrlig cu arc pe el. Toate celelalte operaţii se fac la fel ca şi la plantarea cu o singură ramură.

Se interzice neutralizarea minelor POMZ-2 plantate cu focos MUV-2. Ele se distrug pe loc, aruncînd din adăposturi asupra tiranţilor minelor gheare de pisică speciale cu funii şi trăgîndu-le de pe loc. Dacă aceste mine sînt plantate cu focos MUV, atunci ele se neutralizează în următoarea succesiune:

- se apropie operatorul cu precauţie de mină, fără a atinge tirantul;- se pune pe tija cuiului percutor tubul de siguranţă şi se introduce deasupra ştiftul de

siguranţă (o bucăţică de sîrmă);- se taie tirantul, se scoate din mină focosul şi se decuplează de la capsă.

Fig. II-8. Schema plantării minei POMZ-2M cu o ramură de tirant:1 – mină; 2 – ţăruşul tirantului; 3 – tirant; 4 – focos; 5 – cîrlig cu arc; 6 – siguranţa de dare

a focului; 7 – ţăruş de instalare.

Mina OZM-4 (fig. II-9) este o mină săritoare cu schije. Principiul ei de funcţionare este următorul: la întinderea tirantului se extrage siguranţa de dare a focului şi percutorul sub acţiunea arcului de acţionare înţeapă capsa de aprindere. Flacăra de foc se transmite prin tub

încărcăturii de azvîrlire; sub acţiunea gazelor mina se aruncă din sol la o înălţime egală cu lungimea cablului de întindere (0,6 – 0,8 m) şi încărcătura ei explodează, corpul minei se sparge în schije cu care se produc leziunile.

Plantarea minei se execută în următoarea succesiune:- se sapă o adîncitură după diamterul minei cu adîncimea de 16-17 cm;- se plantează mina şi se deşurubează dopul cu cercel;- se introduce capsa specială în mină cu capsa detonantă în jos;- se înşurubează dopul la loc pînă la refuz;- se astupă cu pămînt spaţiul liber în jurul minei şi se îndeasă cu mînerul lopeţii;- se bate primul ţăruş la o distanţă de 0,5 m de la adîncitură, lăsîndu-i deasupra solului 15–

20 cm;- se prinde cîrligul cu arc al tirantului de sîrmă de cercelul dopului şi se întinde, trecîndu-l

prin tăietura de pe capătul primului ţăruş;- se bate al doilea ţăruş la o distanţă de 5–6 m de la primul şi se leagă de el capătul

tirantului;- se deşurubează căpăcelul de siguranţă de pe niplu şi se prinde cu cuiul de siguranţă de tija

dopului;- se înşurubează focosul MUV-2 sau MUV cu tubul de siguranţă şi ştiftul pe niplu;- se desprinde cîrligul cu arc de cercelul dopului şi se maschează mina;- se prinde cîrligul cu arc de siguranţa de dare a focului, astfel încît tirantul să aibă burtă,

iar siguranţa de dare a focului să se ţină rezistent în tija percutorului;- se scoate cu precauţie din focosul MUV-2 cuiul de siguranţă (din focosul MUV – ştiftul

de siguranţă) şi se scoate tubul.La plantarea minei în teren moale sau afînat sub ea se pune o placă rigidă de mărimea nu

mai mică de 15x15 cm.Minele OZM-4 plantate cu focoase MUV se neutralizează la fel ca şi POMZ-2. După

scoaterea din locul plantării trebuie scoasă capsa şi înşurubat dopul central. Mina OZM plantată cu focos MUV-2 nu poate fi neutralizată şi se distruge pe loc.

Cîmpurile de mine din mine antiinfanterie cu acţiune la apăsare se plantează, de obicei, pe 2-4 rînduri. Distanţa dintre rînduri şi densitatea plantării minelor în fiecare caz sînt indicate. Cîmpurile de mine antiinfanterie din mine cu acţiune la tracţiune se plantează, de obicei, pe două rînduri. Distanţa dintre rînduri şi mine se indică, de asemenea, de către comandant.

Plantarea cîmpurilor de mine antiinfanterie poate fi executată prin unul din următoarele procedee: prin procedeul de minare în formaţie; după sfoara de minare, întinsă paralel pe frontul cîmpului de mine; după sfoara de minare întinsă perpendicular pe frontul cîmpului de mine. Totodată, primul procedeu se aplică numai la plantarea cîmpurilor de mine din mine cu acţiune la apăsare. Minarea în acest caz se execută la fel ca şi plantarea minelor antitanc. În funcţie de numărul de rînduri, la cîmpul de mine fiecare soldat poate să planteze la o singură intrare cîte două sau patru mine. Focoasele se eliberează de către comandantul grupei la locul de plantare a minelor.

Plantarea minelor cu acţiune la apăsare după sfoara de minare întinsă paralel pe front se execută de grupuri a cîte 3 persoane: soldaţii „unu” şi „doi” aduc cîte 25–30 mine, întind sfoara, pun lîngă ea minele corespunzător distanţelor indicate şi sapă adîncituri; soldatul „trei”, mergînd după soldatul „doi” la distanţa de 8–10 m, plantează minele şi le maschează. Pe un alt loc sfoara o mută primii doi soldaţi.

Misiunea de plantare a cîmpurilor de mine antiinfaterie cu mine prin acţiune la tracţiune se execută de către soldaţi în felul următor: soldaţii „unu” şi „doi”, avînd cîte 10–15 mine cu ţăruşi, întind sfoara, pun minele şi bat în pămînt ţăruşii lîngă semnele de pe ea, prind de ţăruşul bătut un capăt al sîrmei şi, întinzînd-o pînă la mină, o prind temporar de alt ţăruş sau de corpul minei, mută sfoara pe un loc nou; soldatul „trei” pune mina pe ţăruş sau o îngroapă în sol (pe cea săritoare), o amorsează, maschează şi se deplasează pentru plantarea următoarei mine. Fiecare grup următor acţionează eşalonat la 20–25 m de la cel din faţă, astfel încît după finalizarea

plantării minelor pe rîndul său să iasă fără a intersecta rîndurile de mine plantate anterior.

Fig. II-9. Mina antiinfanterie OZM-4.

Procedeele examinate de plantare a cîmpurilor de mine antiinfanterie se aplică în caz de lipsă a contactului nemijlocit cu inamicul (în caz de contact cu inamicul cîmpurile de mine antinfanterie din mine cu acţiune prin apăsare se plantează după sfoara de minare întinsă perpendicular pe front). Înaintea începerii plantării grupa se împarte în grupuri cîte două persoane. Fiecare grup ia sfoara de minare, 8 mine (cîte 4 pentru fiecare soldat), lopeţile de infanterie pentru săparea adînciturilor. Înaintarea se execută numai tîrîş în modul indicat la plantarea prin acest procedeu a cîmpurilor de mine antiinfanterie (fig. II-10). Soldaţii „unu” ai grupelor plantează cîte 4 mine la stînga de la sfoară şi se reîntorc la tranşee, ţinîndu-se de sfoara de minare cu mîna stîngă; soldaţii „doi” plantează minele sale la dreapta de la sfoară şi, scoţînd cuiul care o fixează, se reîntorc la baza de plecare, ţinîndu-se de sfoară cu mîna dreaptă.

Fig. II-10. Schema plantării minelor antiinfanterie după sfoara de minare întinsă perpendicular pe front:

1 şi 2 – soldaţii grupurilor; nr. 1 şi nr. 2 – minele, plantate de către soldaţii „unu” şi „doi” ai grupului; I, II, III şi IV – succesiunea plantării minelor de către fiecare soldat

Minele antidesant sînt destinate pentru minarea zonelor de litoral cu adîncimea de la 1 pînă la 5 m, rîurilor cu viteza curentului de apă pînă la 1,5 m/s şi altor bazine de apă împotriva mijloacelor de desantare prin debarcare şi tancurilor amfibii ale inamicului. Ele sînt divizate în mine de fund (PDM-1M, PDM-1, PDM-2) şi mine ancorate (IARM). Datele principale despre ele sînt prezentate în tab. II-3.

Tabelul II-3

Date principale Minele PDM-1M (PDM-1)

PDM-2

Masa totală a minei, kg 55–60 135Masa încărcăturii de explozie, kg

10 15

Adîncimea instalării, m 1–2 1,5–3,8Efortul necesar de acţionare a focosului (la aplicarea efortului la capătul tijei), kg f

18–26 40–50

Distanţa minimă dintre mine, m

6 8

Componenţa grupului de soldaţi şi timpul pentru instalarea unei mine

2 persoane; 10–20 min

3 persoane; pînă la 15 min.

Mina PDM-1M se echipează cu focos VPDM-1 cu capsă specială MD-10. Pregătirea pentru plantare este executată în următoarea succesiune:

- se fixează corpul minei de placa de balast pusă cu cuiurile pe sol;- se deşurubează buşonul din deschizătura centrală;- se deşurubează capacul dispozitivului de siguranţă şi se scoate bucşa cu capsa specială; se

verifică mobilitatea tijei în dispozitiv; la apăsarea ei cu degetul mare tija trebuie să se deplaseze uşor;

- se introduce calupul în capacul dispozitivului de siguranţă şi se înşurubează pînă la refuz;- se amorsează focosul cu capsa specială, înşurubîndu-l pînă la capăt; la verificarea cu

ajutorul şablonului (tăietura de pe cheie) capsa specială trebuie să treacă liber pe sub tăietură;- se înşurubează focosul în mină şi se strînge cu cheia pînă la comprimarea totală a

garniturii de piele;- se înşurubează manual tija pe capul focosului, se introduce cuiul fixator şi capătul drept al

acestuia se îndoaie; - înainte de instalarea minei în apă se scoate banda metalică de pe capacul dispozitivului

de siguranţă.Neutralizarea minelor instalate în apă este categoric interzisă. Dacă e necesară neutralizarea

minelor ele se nimicesc prin explozie sau dragare.Mina PDM-1 este analogică după construcţie celei precedente, însă teaca deschizăturii

centrale nu are detonator intermediar. Ea este îmbinată fix cu focosul VPDM-1.Mina PDM-2 are un corp sferic şi un suport special cu dispozitiv telescopic, datorită căruia

poate fi instalată la diferite adîncimi (pe un suport jos sau înalt). Focosul folosit VPDM-2 are aceeaşi construcţie ca şi VPDM-1, însă efortul de acţionare a lui este mărit. Mina se instalează de un grup din trei persoane. Neutralizarea minei instalate în apă este interzisă.

Mina fluvială ancorată IARM este destinată pentru executarea barajelor pe rîuri şi lacuri împotriva mijloacelor de desantare prin debarcare şi navelor fluviale ale inamicului. Pentru pregătirea minei de instalare trebuie:

- de pregătit focosul (se scoate căpăcelul de cauciuc, se verifică existenţa cuiului de siguranţă, bucşa de metal se înlocuieşte cu calupul, se pune căpăcelul de cauciuc);

- de deşurubat dopul din deschizătura corpului minei şi de înşurubat focosul cu ajutorul cheii.

Instalarea acestor mine se execută de pe mijloacele plutitoare. Totodată, succesiunea acţiunilor este următoarea:

- se scoate căpăcelul de cauciuc de pe focos şi pe capul acestuia se pune crucea, astfel încît ea să nu se scoată;

- se înlătură cuiul de siguranţă din focos şi cuiul de fund din ancoră;- se ia mina cu ambele mîini de fundul ancorei şi se coboară cu ancora în jos cu o înclinare

de pînă la 30° de la verticală.

Elementele de asigurare împotriva deplantării minelorOrice mină antitanc sau antiinfanterie poate fi plantată cu asigurare împotriva deplantării.

Şi atunci la încercarea de a le neutraliza minele vor exploda. În calitate de elemente de asigurare împotriva deplantării se utilizează focoasele cu acţiune la tracţiune sau la descărcare.

Asigurarea împotriva deplantării minelor cu focoase cu acţiune la tracţiune se obţine prin faptul că în locaşul de aprindere lateral sau de fund se înşurubează focosul de la care se trage o sîrmă (o sfoară) spre un ţăruş bătut sub mină sau alături. Uneori un capăt al tirantului se leagă de corpul sau mînerul minei, iar celălalt – de focosul cu acţiune prin tracţiune al unei mine (încărcături de explozie) plantate la o parte, adică se amenajează o mină–cursă. Trebuie de avut în vedere că inamicul poate să aibă focoase cu acţiune combinată, care acţionează la tracţiunea tiranţilor, tăierea (ruperea) lor şi la apăsarea asupra mecanismelor de acţionare. Minele-cursă pot fi plantate şi separat de alte mine pentru minarea intrărilor în clădiri, bunurilor lăsate, tehnicii de luptă, armamentului şi obiectelor de uz casnic cu folosirea focoaselor (contactoarelor) din dotare sau improvizate. Focoasele şi contactoarele improvizate pot avea cea mai diversă construcţie. Recomandări univoce privind amenajarea minelor-cursă nu există. Eficacitatea întrebuinţării lor depinde deseori de ingeniozitatea personală a pionierilor, de existenţa mijloacelor.

Minele plantate cu asigurare împotriva deplantării şi minele-cursă descoperite se nimicesc pe loc cu încărcături suprapuse de SE sau prin tragerea lor cu ajutorul ghearelor de pisică de la o distanţă de siguranţă. Numai în cazuri excepţionale, cînd tipurile focoaselor întrebuinţate sînt bine cunoscute şi e necesară neutralizarea (păstrarea) obiectivului minat, se permite neutralizarea acestor mine. Totodată, se examinează minuţios minele şi obiectivul minat, fără a mişca din loc minele, se introduc cu precauţie dispozitivele de siguranţă necesare în focoase (contactoare) ş.a.m.d. Fiecare tirant se taie numai avînd convingerea fermă că după aceasta nu se va produce explozia.

„Pregătirea de geniu".

TEMA 2. BARAJELE GENISTICE, AMENAJAREA ŞI TRECEREA LOR.Subiecte de studiu

1. Trecerea barajelor de mine şi explozive – 20 minute.2.Mijloacele de cercetare şi de deminare. Amorsarea minelor AT şi AP. Măsurile de securitate. . – 15 minute.3.Barajele antipersonal neexplozive, ordenea şi succesiunea amenajerii. – 20 minute. 4.Metodele de trecere a barajelor neexplozive şi distrugerelor. – 15 minute.Bibliografia:1.„Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupe",pag. 35-67. 2.„Instrucţiuni pentru amenajarea genistică a locaşurilor de tragere",pag. 20-47.

1. Trecerea barajelor de mine şi explozive .

Cîmpurile de mine, se trec în fond prin culoarele executate în ele. Culoarele se execută prin următoarele procedee:

- prin explodare — minele se distrug prin explozia încărcăturilor de deminare cu contact sau fără contact;

- manual - minele se descoperă cu detectoarele de mine şi sondele, deplantîndu-le din pămînt şiîndepărtîndu-le dincolo de limitele culoarului;

- mecanic - minele se distrug sau se îndepărtează dincolo de limita culoarului cu dragoareleantimină.

Culoarele prin cîmpurile de mine ale inamicului din faţa limitei dinainte a apărării trebuie să fie executate strict către timpul indicat; pe ele nu trebuie să fie lăsate nici o mină,

iar limitele culoarelor să fie bine marcate şi vizibile pentru propriile trupe. Axele culoarelor din propriile baraje şi barajele inamicului trebuie să coincidă.

Lăţimea culoarelor în cîmpunle de mine din faţa limitei dinainte a inamicului trebuie să fie de 6-8 m, iar în adîncimea apărării lui - cel puţin de 4 m. Ulterior o parte a culoarelor poate fi lărgită pînă la 10 m şi mai mult.

Limitele culoarelor se marchează cu indicatoare standard unice instalate şi ascunse cu minuţiozitate de observarea inamicului (fig.I). In timpul nopţii pentru marcarea culoarelor pot fi folosite lanterne cu filtru de lumină care se instalează împreună cu semnele unilaterale. Simultan pot fi instalate semne de avertizare cu inscripţii „Mine" şi „Culoar".

Fig. 1. Instalarea indicatorului standard pentru marcarea culoarelor în cîmpul de mine:

1 - indicator standard; 2 - brazdă de iarbă; 3 - rampă; 4 - pămînt de umplutură

Pentru executarea manuală a culoarului în cîmpul de mine grupa se înzestrează cu detectoare de mine, sonde, panglici albe-negre, sfori, gheare de pisică pentru scoaterea minelor, semne pentru marcarea culoarelor, lopeţi mici.

În funcţie de existenţa mijloacelor de căutare executarea misiunii de către grupă poate fi organizată prin diverse procedee. De exemplu, grupa înzestrată cu detectoare de mine fără sonde execută culoarul în modul indicat în fig. 2.

Fig. 2. Schema executării culoarului de către grupa înzestratăcu detectoare de mine fără sonde:

1-6- numereîe soldaţilor

În acest caz soldatul „unu", menţinînd direcţia indicată, se deplasează conform reperului

sau azimutului stabilit. Ceilalţi soldaţi, orientîndu-se după bucăţile de panglici albe-negre, se deplasează eşalonat spre dreapta (stînga) la distanţele indicate unul faţă de altul.

Soldatul „unu", finalizînd căutarea minelor (se desfăşoară toată panglica albă-neagră), rămîne pentru paza culoarului. Soldaţii „doi" şi „trei", ajungînd la aliniamentul atins de soldatul „unu", se reîntorc la baza de plecare după panglica albă-neagră întinsă de aceasta iau indicatoarele unilaterale şi marchează cu ele limitele culoarului (al doilea - din stînga, al treilea -din dreapta).

Minele detectate în timpul căutării ori se deplantează şi se îndepărtează după limitele culoa-rului, ori se marchează cu stegule te pentru scoaterea ulterioară cu gheara de pisică sau distrugerea cu încărcături de SE suprapuse.

Examinarea, deplantarea şi îndepărtarea minelor după limitele culoarului sau prinderea lor de sfoară cu ajutorul capetelor de diferite lungimi se execută de către comandantul grupei cu antrenarea soldaţilor „patru" şi „cinci". Scoaterea minelor din locurile de plantare se execută după marcarea culoarului şi reîntoarcerea tuturor soldaţilor la aliniamentul de plecare. Locurile de unde au fost deplantate minele se maschează.

Grupa poate să execute culoarul în cîmpul de mine şi cu ajutorul sondelor şi detectoarelor de mine cu sonde. In acest caz după finalizarea căutării minelor primul grup rămîne pentru paza culoarului, iar soldatul „unu" al grupului al doilea şi soldatul „doi" al grupului al treilea se reîntorc la aliniamentul de plecare, orientîndu-se după panglicile întinse de către ei, iau indicatoarele unilaterale şi marchează limitele culoarului (soldatul „unu" - din stînga, soldatul „doi" - din dreapta). Executarea misiunilor în ambele cazuri se execută numai la deplasarea soldaţilor tîrîş. Dacă cîmpul de mine nu este cercetat sau în timpul cercetării au fost detectate mine antiinfanterie cu acţiune la tracţiune, atunci pentru distrugerea lor sînt numiţi doi soldaţi cu gheare de pisică pe o funie cu lungimea de 30-50 m. Prin aruncarea succesivă a ghearelor de pisică de-a lungul axei culoarului ei draghează o porţiune a cîmpului de mine de 15-20 m pe lăţimea stabilită a culoarului. Pe urmă se execută căutarea de mine cu sondele şi detectoarele de mine la aceeaşi adîncime. Şi astfel se repetă pînă la executarea culoarului pe toată adîncimea cîmpului de mine.

Culoarele în cîmpurile de mine se execută prin procedeu de explodare cu ajutorul încărcăturilor alungite UZ-3 sau încărcăturilor produse de trupe. Aducerea lor pe cîmpul de mine se execută, de regulă, înaintea începutului sau în timpul pregătirii de foc. La explodarea încărcăturii UZ-3 se obţine un culoar cu lăţimea de pînă la 8 m.

Pentru fiecare culoar se numeşte un post de comenduire compus din 3-4 persoane în frunte cu şeful postului. Grupa execută serviciul, de obicei, pe două culoare. Din obligaţiile postului de comenduire fac parte marcarea culoarului, îndrumarea circulaţiei prin acesta, paza culoarului şi închiderea lui în caz de necesitate. Personalul acestor posturi se asigură cu mijloace de semnalizare pentru îndrumarea circulaţiei (cu steguleţe, lanterne etc). Pentru închiderea culoarelor se folosesc barierele de mine, executate cu forţele postului, sau rezerva de mine concentrată lîngă culoar.

Mijlocul de bază pentru trecerea cîmpurilor de mine cu tancurile sînt dragoarele de mine suspendate pe tanc.

În dotarea subunităţilor de tancuri există dragoare de contact cu acţiune mecanică şi anume - de apăsare şi de dezgropare.

Dragoarele cu acţiune de apăsare sînt destinate pentru cercetarea cîmpurilor de mine şi executarea culoarelor de căi pentru roţi prin acestea. La construcţiile existente lăţimea fiecărui făgaş de bloc al dragorului constituie 0,82 m. Viteza de lucru a tancurilor-dragor este în medie de 8-12 km/oră.

Dragorul tăvălug KMT-5 (fig. 3.) are două organe de lucru blocuri de rulare, două cadre de împingere, dispozitiv de cuplare, lanţ pentru dragarea minelor anticlirens în intervalul dintre fagaşeţe blocurilor, mecanism de marcare a culoarului executat, organe de lucru suplimentare

cu cuţite şi echipament electric. Construcţia dragorului permite executarea automată a desprinderii organelor de lucru fără ieşirea echipajului din tanc.

Masa dragorului - 7,6 t. Pe tanc el se suspendă de către echipajul maşinii în timp de 35-40 min., dar se detaşează în timp de 5-10 min. Completul dragorului se transportă cu trei automobile ZIL-131, pe una dintre care este montată macaraua-consolă, cu ajutorul căreia se execută încărcarea şi descărcarea dragorului. Culoarul executat de dragor se marchează cu trasorul şi semnalele pirotehnice montate pe dragor, care se pun la începutul şi la sfîrşitul culoarului.

Dragoarele cu acţiune de dezgropare (cu cuţite) permit dragarea minelor prin scoaterea lor din sol cu cuţitele (fără a le exploda) şi îndepărtarea ulterioară cu ajutorul lamelor de pe fîşia supusă dragării.

Dragorul cu cuţite KMT-4 are organe de lucra cu cuţite, cadre de împingere (balansoare), dispozitive de siguranţă (echilibratoare), dispozitiv de cuplare, mecanisme de trecere în poziţia de transport, echipament electric. Masa dragorului e de 1,1 t, draghează minele în făgaşe cu o lăţime de 0,62 m, se suspendă pe tanc în timp de 15-20 min., se detaşează în timp de 3-5 min. Lucrările de suspendare-detaşare le efectuează echipajul tancului cu ajutorai troliului manual, care face parte din completul dragorului.

Fig. 3. Dragorul tăvălug antimină KMT-5 suspendat pe tanc

2. Mijloacele de cercetare şi de deminare. Amorsarea minelor AT şi AP.

Mijloacele de cercetare şi de deminare includ aparate, maşini speciale şi muniţie de geniu. Principalele dintre ele sînt: completul de mijloace de cercetare şi de deminare KR, detectoarele de mine, dragorul, încărcăturile alungite.

Completul de mijloace de cercetare şi de deminare KR este destinat pentru detectarea, marcarea şi deplantarea diferitelor mine. Completul include: sonde montabile, gheare de pisică cu frînghii de lungimea 30 m, steguleţe, bobine cu panglică albă-neagră a cîte 100 m lungime, huse pentru bobine, steguleţe şi sonde, foarfece pentru tăierea sîrmei ghimpate, ladă de ambalaj.

Minele plantate în pămînt se detectează cu ajutorul sondei, care are un vîrf de oţel ascuţit şi o coadă din trei coturi. La lucrul în poziţia din picioare se folosesc toate cele trei coturi, iar coada se ţine sub un ungi de 20–40° faţă de suprafaţa solului. La căutarea minelor din poziţia culcat se foloseşte numai un cot, care se ţine paralel cu pămîntul, însă ascuţişul se pune în cot sub un unghi de 30° în raport cu axa lui. Solul se străpunge la o adîncime de 10–15 cm peste fiecare 10–20 cm.

Ghearele de pisică cu frînghii se folosesc pentru scoaterea (smulgerea) minelor detectate din locurile plantării, pentru nimicirea minelor cu acţiune la tracţiune, precum şi pentru mutarea din loc a obiectelor minate.

Panglica albă-neagră este destinată pentru marcarea limitelor culoarelor pe cîmpurile minate. Fîşiile negre şi albe de pe ea au o lungime de 0,5 m.

Pentru descoperirea minelor şi altor muniţii plantate în sol (zăpadă, apă), corpurile sau

focoasele cărora sînt produse din metal, se întrebuinţează detectoarele de mine UMIV-1, IMP, MIV şi DIM, şi detectoarele de bombe IFT şi MBI-1.

Toate aceste aparate au subansambluri şi blocuri de una şi aceeaşi destinaţie. De obicei, detectorul de mine are un cadru detector fixat pe cotul principal al tijei, o casetă pentru sursele de curent, un cablu de conexiune, un bloc generator, o cască de ascultare, sondă de oţel scurtată fixată pe cotul de bază, coturi suplimentare pentru tijă, o cutie de metal, o geantă din foaie de cort pentru aşejarea casetei cu sursa de alimentare. Prin rotirea mînerelor blocului generator (de amplificare) se obţine tonul de control necesar. Totodată, elementul de căutare se tinde la o înălţime de cel puţin de 0,1 m de la suprafaţa solului; în raza de 1 m nu trebuie să existe nici un fel de obiecte de metal, iar detectoarele vecine în funcţiune trebuie să fie nu mai aproape decît la 6 m. Căutarea minelor constă în faptul că pionierul, mişcîndu-se în direcţia indicată, deplasează cadrul detector lin şi fără întreruperi spre dreapta şi spre stînga deasupra suprafeţii solului la o înălţime de 5–7 cm şi înainte – la 15–20 cm. La schimbarea tonului de control pionierul trebuie să se oprească şi să precizeze locul unde se află obiectul descoperit. La acordarea corectă a detectoarelor de mine minele cu corp de metal pot fi descoperite la o adîncime de 35–40 cm, iar minele cu corpuri de lemn şi masă plastică, care au piese de metal, – la o adîncime de 5–8 cm. Lăţimea fîşiei cercetate în cazul lucrului în picioare este de 0,7 m, culcat – pînă la 1 m.

Încărcăturile alungite de deminare (UZ) sînt destinate pentru executarea culoarelor în cîmpurile de mine prin procedeu de explodare. Încărcătura alungită din dotare este încărcătura UZ-3. Ea se asamblează din blocuri separate de lungimea 1,95 m (fig. II-21). Fiecare bloc este alcătuit din trei elemente (ţeavă metalică umplută cu SE), unite cu coliere. Completul are blocuri de trei tipuri: principale, blocuri cu drosel cumulativ şi teu, blocuri cu încărcătură inertă. La exterior ele toate sînt asemănătoare şi se deosebesc numai prin umplutură. Elementele blocurilor principale au o umplutură compactă de SE (sau compoziţie inertă), iar în elementele cu drosel cumulativ există spaţii între calupurile speciale, care asigură transmiterea detonării numai în direcţia bucşelor de cap ale blocului. Pentru deminare se asamblează încărcături cu lungimea de 50 sau 100 m, care se aduc pe cîmpul de mine prin împingere sau prin tîrîre cu ajutorul tancului sau prin alte metode. Completul total de încărcătură se asamblează de o grupă în timp de 1,5 ore, totodată, bucşele de cap ale acestuia trebuie să fie orientate în direcţia inamicului. Încărcătura adusă pe cîmpul de mine se explodează la străpungerea cu un glonţ a casetei speciale sau prin procedeu electric de distrugere (pirotehnic de aprindere) cu folosirea tecilor cu încărcături de explozie existente în complet. Grupa (grupul) execută această misiune în succesiunea următoare:

- toţi soldaţii grupului descarcă şi eliberează încărcăturile de ambalaj, grupează blocurile în ordinea necesară pentru asamblare;

- soldaţii „unu” şi „doi” duc blocul de rulare al dragorului; comandantul grupei duce sculele pentru asamblare; soldaţii „trei” şi „şase” aduc cîte un bloc la locul de începere a asamblării;

- comandantul grupei, soldaţii „unu” şi „doi” fixează blocul de rulare al dragorului de primul bloc şi unesc consecutiv blocurile ce se aduc;

- soldaţii „trei” şi „şase” aduc blocurile rămase, iar după terminarea aducerii în pereche unesc blocurile la locul de asamblare a încărcăturii;

- soldaţii „trei” şi „patru” instalează pe încărcătură cutia dispo-zitivului de aprindere şi unesc teaca încărcăturii de explozie de blocul de coadă, iar soldaţii „cinci” şi „şase” – instalează cîrligile de remorcare de cap şi de coadă;

- grupa în componenţă execută remorcarea încărcăturii de tanc;- comandantul grupei, soldaţii „unu” şi „doi” trec încărcătura în poziţie de luptă

(instalează caseta de aprindere). Aceasta se execută nemijlocit înainte de aducerea încărcăturii pe cîmpul de mine al inamicului.

Fig. II-21. Blocul încărcăturii alungite UZ-3:

a – vedere generală a blocului; b – secţiune a elementului cu drosel cumulativ; 1 – bucşă de coadă; 2 – bucşă de cap; 3 – calup cu suprafaţă sferică; 4 – calup cu pîlnie cumulativă; 5 –

inele opritoare; 6 – corpul teului; 7 – bucşa teului; 8 – calup de trotil; 9 – fixator

Cercetarea barajelor de geniu.

Barajele de mine şi exploziv pot fi descoperite vizual după indiciile de demascare cu ajutorul aparatelor sau maşinilor speciale. Indiciile de demascare a cîmpurilor de mine: pămînt afînat neînlăturat după instalarea minelor, ambalaj uitat sau etichete lăsate de la mine şi focoase, scule şi accesorii pentru minare, ţăruşi de orientare şi plantare, semne de marcare şi de delimitare a minelor şi cîmpurilor de mine lăsate, moviliţe amplasate într-o anumită succesiune şi deosebirea acestor locuri de fondul terenului înconjurător, sfori, sîrmă întinse deasupra suprafeţii pămîntului etc.

Cercetarea barajelor genistice ale inamicului se realizează, de regulă, noaptea de către patrulele de cercetare de geniu, deseori în componenţa unei grupe. Aceasta trebuie să aibă neapărat în dotare: arme personale, detectoare de mine, sonde, gheare de pisică cu funii, steguleţe (jaloane), panglică albă-neagră şi accesorii mărunte (cuţite, cleşte de tăiat, cuie de siguranţă etc.).

Modul de acţiune a patrulei de cercetare de geniu în componenţa grupei, care este dotată cu cinci detectoare de mine şi şapte sonde scurte e prezentat în fig. II-22.

Deplasarea cercetaşilor la executarea misiunii poate fi eşalonată spre dreapta sau spre stînga. Fiecare cercetaş, care acţionează cu detectorul de mine şi cu sonda (cu excepţia celui de-al cincilea), trage după sine un capăt de panglică albă-neagră cu lungimea de 10–15 m, după care se orientează cercetaşul vecin. Comandantul grupei înaintează între cercetaşii „trei” şi „patru” la o distanţă de 5–7 m, iar alături de el (în spatele cercetaşului „trei”) se deplasează cercetaşul „şase”, desfăşurînd panglica albă-neagră axială, capătul căreia este fixat la aliniamentul de plecare. La detectarea minei comandantul grupei se apropie de ea determină tipul, modul de plantare şi dă comanda de continuare a cercetării. De panglica albă-neagră axială el fixează o etichetă cu numărul de ordine al soldatului, care a detectat mina. Spre aliniamentul de plecare pionierii se întorc după panglica axială. Pentru a asigura siguranţa deplasării înapoi, toate minele depistate de cercetaşul „trei” trebuie să fie marcate cu steguleţe. La deplasarea înapoi spre aliniamentul de plecare aceste steguleţe se scot, iar cu ajutorul ghearelor de pisică cu funii se deplantează minele preconizate pentru deplantare în calitate de mostre.

Cercetarea barajelor de mine şi exploziv în cursul ofensivei (la executarea marşurilor în adîncimea apărării inamicului) se execută de o patrulă de cercetare de geniu, care se dotează cu mijloace de căutare individuale, detector de mine rutiere sau un dragor tăvălug. Cu o deosebită minuţiozitate se verifică în privinţa minării podurile şi alte construcţii rutiere.

Pentru verificarea terenului în privinţa existenţei minelor sau muniţiilor neexplodate în raioanele de dispunere (de concentrare) a trupelor se folosesc, de obicei, detectoarele de mine rutiere şi dragoarele antimină, iar în caz de lipsă a acestora – verificarea se execută manual cu ajutorul detectoarelor de mine. În primul rînd, verificării se supun toate drumurile raionului destinat pentru amplasarea trupelor, iar apoi – locurile şi sectoarele de teren indicate. Dacă verificarea în privinţa existenţei minelor se execută manual, atunci grupei, de obicei, i se

destinează un sector de 0,5x2 km. Grupa se divizează în două grupuri cîte trei persoane. Un grup execută verificarea dintr-o parte a drumului, al doilea – din cealaltă. Ele se deplasează în zigzag de la limitele exterioare ale sectorului spre terasamentul drumului cu distanţe între punctele de întoarcere de 40–50 m. Cercetaşii grupurilor urmează eşalonat unul după altul la distanţe de 10–15 m, verificînd fiecare, totodată, o fîşie cu lăţimea de 2-2,5 m. În toate cazurile minele şi muniţiile neexplodate descoperite se marchează cu steguleţe roşii (jaloane), apoi se distrug pe loc.

Fig. II-22. Schema cercetării cîmpului de mine de către grupă.

a – cîmp de mine al inamicului; b – cîmp de mine al propriilor trupe;c – panglică albă-neagră; 1–5 cercetaşi de geniu

3. Barajele antipersonal neexplozive, ordenea şi succesiunea amenajerii.

Există baraje antitanc (şanţuri, escarpe, contraescarpe, colţi antitanc, arici metalici, abatize în pădure, valuri de zăpadă, copci etc.) şi antiinfanterie (garduri, capre de sîrmă, plase, spirale de sîrmă ghimpată etc).

Şanţurile antitanc se sapă, de obicei, cu ajutorul maşinilor de săpat şi prin procedeu de explodare. Adîncimea lor trebuie să fie de cel puţin 2 m, iar lăţimea la fund - 2,5-3 m, la suprafaţa solului 5,5-7 m. Pe pantele orientate spre inamic se execută escarpe, iar pe pantele orientate în direcţia trupelor proprii - contraescarpe.

Рис. 281. Проволочная сеть на низких кольях (спотыкач).

Colţii antitanc se execută, de obicei, din bîrne, grinzi de beton armat şi de metal trainic îngropate în pămînt şi bine fixate. Ei se instalează pe 3-5 rînduri în eşichier. Distanţele dintre rînduri sînt de 2-3 m. Colţii antitanc se amplasează, unul faţă de celălalt, la o distanţă de 1,2 - 1,3 m. înălţimea lor de la suprafaţa pămîntului constituie de 1 - 1,2 m, înclinarea colţilor antitanc este orientată în direcţia din care se aşteaptă deplasarea inamicului (sub unghi de 60-70°). Colţii antitanc împletiţi de jur împrejur cu sîrmă ghimpată reprezintă, totodată, şi un baraj antiinfanterie.

Pentru închiderea rapidă a drumurilor, străzilor, culoarelor din baraje se folosesc aricii metalici. Ei se pun pe 2-4 rînduri, la distanţe de 2 m şi se fixează unul de altul prin grinzi, sau buşteni.

Abatizele în pădure se execută din copaci cu diametrul trunchiurilor de cel puţin 20 cm, care stau unul faţă de altul la o distanţă de cel mult 6 m. Copacii se doboară cruciş cu vîrfurile în direcţia inamicului, fără a-i desprinde total de cioturi, legînd cu sîrmă capetele trunchiurilor de cioturi, înălţimea cioturilor trebuie să fie diferită (80-120 cm), iar adîncimea abatizei - nu mai mică de 3 m.

Valurile de zăpadă se fac din zăpadă puhavă, cu o înălţime de cel puţin 1,5 m şi lăţimea de 10-20 m. Zăpada de la suprafaţa valului se îndeasă uşor pentru a evita spulberarea lui de către vînt.

In timpul iernii pe cursurile de apă se execută bariere de gheaţă, îmbinîndu-le cu formarea găurilor mari în gheaţă cu o lăţime de 3-4 m lîngă malul rîului, în imediata apropiere de barieră, înălţimea barierei trebuie să fie de cel puţin 1,5 - 1,7 m.

Copcile se execută, de obicei, de-a lungul malului propriu la o grosime a gheţii de cel puţin 20 cm, cu dimensiuni de 1,5 x 8 m sau 2 x 10 m, cu intervale între ele de pînă la 1 m.

abatize. Colţii antitanc se distrug de regulă, în locurile pentru culoare prin explodare.Barajele antiinfanterie de sîrmă (plasele şi gardurile de sîrmă, sîrrha încurcată, abatizele,

caprele de sîrmă, aricii, spiralele de sîrmă etc.) se execută de către subunităţile instalate în apărare. Pentru aceasta se foloseşte sîrma ghimpată simplă şi dublă. La trupe ea se livrează în colaci. Un colac desîrmă ghimpată dublă conţine 340 m, iar de cea simplă - 400 m. Masa aproximativă a colacilor respectivi este de 50 kg şi 35 kg. Pentru prinderea sîrmei de ţăruşii de lemn se folosesc agrafe speciale, care într-un kilogram sînt în jur de 60-80 buc. Consumul de agrafe pentru 100 kg de sîrmă ghimpată simplă sau dublă constituie respectiv 8 kg (8 %) şi 6 kg (6 %).

Plasele de sîrmă puţin vizibile se instalează din pachete prefabricate MZP. Un pachet poate fi întins pe o suprafaţă de 10x10 m.

Culoarele în barajele de sîrmă sînt executate cu ajutorul baionetelor-cuţit (cu excepţia plaselor şi spiralelor puţin vizibile), substanţelor explozive, foarfecelor şi uneltelor de amenajare genistică a terenului.

4.Metodele de trecere a barajelor neexplozive şi distrugerelor.

Trecerea barajelor antitanc neexplozive se realizează prin folosirea pe larg a buldozerelor, maşinilor de trasare a drumurilor, maşinilor de ridicat, maşinilor de asamblat elemente de poduri. Astfel şanţurile antitanc, escarpele, contraescarpele se trec pe poduri de căi pentru roţi sau pe culoarele executate prin excavarea pantelor şi astuparea parţială a şanţurilor cu ajutorul buldozerelor sau cu întrebuinţarea SE.

Culoarele prin abatizele în pădure, bariere, baraje de arici metalici se execută cu ajutorul maşinilor de geniu pentru înlăturarea obstacolelor IMR, maşinilor de trasare a drumurilor BAT, echipamentelor de buldozer pe tanc BTU. Totodată, pentru a asigura securitatea echipajelor contra unor explozii posibile ale minelor, se recomandă ca în prealabil să fie explodate încărcături alungite în abatize. Colţii antitanc se distrug de regulă, în locurile pentru culoare prin explodare.

„Pregătirea de geniu".

TEMA 2. BARAJELE GENISTICE, AMENAJAREA ŞI TRECEREA LOR.Şedinţa 2. Subiecte de studiu

1. Trecerea barajelor de mine şi explozive .2.Mijloacele de cercetare şi de deminare. Amorsarea minelor AT şi AP. Măsurile de securitate.

Bibliografia:1.„Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupe",pag. 35-67. 2.„Instrucţiuni pentru amenajarea genistică a locaşurilor de tragere",pag. 20-47.

1. Trecerea barajelor de mine şi explozive .

Cîmpurile de mine, se trec în fond prin culoarele executate în ele. Culoarele se execută prin următoarele procedee:

- prin explodare — minele se distrug prin explozia încărcăturilor de deminare cu contact sau fără contact;

- manual - minele se descoperă cu detectoarele de mine şi sondele, deplantîndu-le din pămînt şiîndepărtîndu-le dincolo de limitele culoarului;

- mecanic - minele se distrug sau se îndepărtează dincolo de limita culoarului cu dragoareleantimină.

Culoarele prin cîmpurile de mine ale inamicului din faţa limitei dinainte a apărării trebuie să fie executate strict către timpul indicat; pe ele nu trebuie să fie lăsate nici o mină, iar limitele culoarelor să fie bine marcate şi vizibile pentru propriile trupe. Axele culoarelor din propriile baraje şi barajele inamicului trebuie să coincidă.

Lăţimea culoarelor în cîmpunle de mine din faţa limitei dinainte a inamicului trebuie să fie de 6-8 m, iar în adîncimea apărării lui - cel puţin de 4 m. Ulterior o parte a culoarelor poate fi lărgită pînă la 10 m şi mai mult.

Limitele culoarelor se marchează cu indicatoare standard unice instalate şi ascunse cu minuţiozitate de observarea inamicului (fig.I). In timpul nopţii pentru marcarea culoarelor pot fi folosite lanterne cu filtru de lumină care se instalează împreună cu semnele unilaterale. Simultan pot fi instalate semne de avertizare cu inscripţii „Mine" şi „Culoar".

Fig. 1. Instalarea indicatorului standard pentru marcarea culoarelor în cîmpul de mine:

1 - indicator standard; 2 - brazdă de iarbă; 3 - rampă; 4 - pămînt de umplutură

Pentru executarea manuală a culoarului în cîmpul de mine grupa se înzestrează cu detectoare de mine, sonde, panglici albe-negre, sfori, gheare de pisică pentru scoaterea minelor, semne pentru marcarea culoarelor, lopeţi mici.

În funcţie de existenţa mijloacelor de căutare executarea misiunii de către grupă poate fi organizată prin diverse procedee. De exemplu, grupa înzestrată cu detectoare de mine fără sonde execută culoarul în modul indicat în fig. 2.

Fig. 2. Schema executării culoarului de către grupa înzestratăcu detectoare de mine fără sonde:

1-6- numereîe soldaţilor

În acest caz soldatul „unu", menţinînd direcţia indicată, se deplasează conform reperului sau azimutului stabilit. Ceilalţi soldaţi, orientîndu-se după bucăţile de panglici albe-negre, se deplasează eşalonat spre dreapta (stînga) la distanţele indicate unul faţă de altul.

Soldatul „unu", finalizînd căutarea minelor (se desfăşoară toată panglica albă-neagră), rămîne pentru paza culoarului. Soldaţii „doi" şi „trei", ajungînd la aliniamentul atins de soldatul „unu", se reîntorc la baza de plecare după panglica albă-neagră întinsă de aceasta iau indicatoarele unilaterale şi marchează cu ele limitele culoarului (al doilea - din stînga, al treilea -din dreapta).

Minele detectate în timpul căutării ori se deplantează şi se îndepărtează după limitele culoa-rului, ori se marchează cu stegule te pentru scoaterea ulterioară cu gheara de pisică sau distrugerea cu încărcături de SE suprapuse.

Examinarea, deplantarea şi îndepărtarea minelor după limitele culoarului sau prinderea lor de sfoară cu ajutorul capetelor de diferite lungimi se execută de către comandantul grupei cu antrenarea soldaţilor „patru" şi „cinci". Scoaterea minelor din locurile de plantare se execută după marcarea culoarului şi reîntoarcerea tuturor soldaţilor la aliniamentul de plecare. Locurile de unde au fost deplantate minele se maschează.

Grupa poate să execute culoarul în cîmpul de mine şi cu ajutorul sondelor şi detectoarelor de mine cu sonde. In acest caz după finalizarea căutării minelor primul grup rămîne pentru paza culoarului, iar soldatul „unu" al grupului al doilea şi soldatul „doi" al grupului al treilea se reîntorc la aliniamentul de plecare, orientîndu-se după panglicile întinse de către ei, iau indicatoarele unilaterale şi marchează limitele culoarului (soldatul „unu" - din stînga, soldatul „doi" - din dreapta). Executarea misiunilor în ambele cazuri se execută numai la deplasarea soldaţilor tîrîş. Dacă cîmpul de mine nu este cercetat sau în timpul cercetării au fost detectate mine antiinfanterie cu acţiune la tracţiune, atunci pentru distrugerea lor sînt numiţi doi soldaţi cu gheare de pisică pe o funie cu lungimea de 30-50 m. Prin aruncarea succesivă a ghearelor de pisică de-a lungul axei culoarului ei draghează o porţiune a cîmpului de mine de 15-20 m pe lăţimea stabilită a culoarului. Pe urmă se execută căutarea de mine cu sondele şi detectoarele de mine la aceeaşi adîncime. Şi astfel se repetă pînă la executarea culoarului pe toată adîncimea

cîmpului de mine.Culoarele în cîmpurile de mine se execută prin procedeu de explodare cu ajutorul

încărcăturilor alungite UZ-3 sau încărcăturilor produse de trupe. Aducerea lor pe cîmpul de mine se execută, de regulă, înaintea începutului sau în timpul pregătirii de foc. La explodarea încărcăturii UZ-3 se obţine un culoar cu lăţimea de pînă la 8 m.

Pentru fiecare culoar se numeşte un post de comenduire compus din 3-4 persoane în frunte cu şeful postului. Grupa execută serviciul, de obicei, pe două culoare. Din obligaţiile postului de comenduire fac parte marcarea culoarului, îndrumarea circulaţiei prin acesta, paza culoarului şi închiderea lui în caz de necesitate. Personalul acestor posturi se asigură cu mijloace de semnalizare pentru îndrumarea circulaţiei (cu steguleţe, lanterne etc). Pentru închiderea culoarelor se folosesc barierele de mine, executate cu forţele postului, sau rezerva de mine concentrată lîngă culoar.

Mijlocul de bază pentru trecerea cîmpurilor de mine cu tancurile sînt dragoarele de mine suspendate pe tanc.

În dotarea subunităţilor de tancuri există dragoare de contact cu acţiune mecanică şi anume - de apăsare şi de dezgropare.

Dragoarele cu acţiune de apăsare sînt destinate pentru cercetarea cîmpurilor de mine şi executarea culoarelor de căi pentru roţi prin acestea. La construcţiile existente lăţimea fiecărui făgaş de bloc al dragorului constituie 0,82 m. Viteza de lucru a tancurilor-dragor este în medie de 8-12 km/oră.

Dragorul tăvălug KMT-5 (fig. 3.) are două organe de lucru blocuri de rulare, două cadre de împingere, dispozitiv de cuplare, lanţ pentru dragarea minelor anticlirens în intervalul dintre fagaşeţe blocurilor, mecanism de marcare a culoarului executat, organe de lucru suplimentare cu cuţite şi echipament electric. Construcţia dragorului permite executarea automată a desprinderii organelor de lucru fără ieşirea echipajului din tanc.

Masa dragorului - 7,6 t. Pe tanc el se suspendă de către echipajul maşinii în timp de 35-40 min., dar se detaşează în timp de 5-10 min. Completul dragorului se transportă cu trei automobile ZIL-131, pe una dintre care este montată macaraua-consolă, cu ajutorul căreia se execută încărcarea şi descărcarea dragorului. Culoarul executat de dragor se marchează cu trasorul şi semnalele pirotehnice montate pe dragor, care se pun la începutul şi la sfîrşitul culoarului.

Dragoarele cu acţiune de dezgropare (cu cuţite) permit dragarea minelor prin scoaterea lor din sol cu cuţitele (fără a le exploda) şi îndepărtarea ulterioară cu ajutorul lamelor de pe fîşia supusă dragării.

Dragorul cu cuţite KMT-4 are organe de lucra cu cuţite, cadre de împingere (balansoare), dispozitive de siguranţă (echilibratoare), dispozitiv de cuplare, mecanisme de trecere în poziţia de transport, echipament electric. Masa dragorului e de 1,1 t, draghează minele în făgaşe cu o lăţime de 0,62 m, se suspendă pe tanc în timp de 15-20 min., se detaşează în timp de 3-5 min. Lucrările de suspendare-detaşare le efectuează echipajul tancului cu ajutorai troliului manual, care face parte din completul dragorului.

Fig. 3. Dragorul tăvălug antimină KMT-5 suspendat pe tanc

2. Mijloacele de cercetare şi de deminare. Amorsarea minelor AT şi AP.

Mijloacele de cercetare şi de deminare includ aparate, maşini speciale şi muniţie de geniu. Principalele dintre ele sînt: completul de mijloace de cercetare şi de deminare KR, detectoarele de mine, dragorul, încărcăturile alungite.

Completul de mijloace de cercetare şi de deminare KR este destinat pentru detectarea, marcarea şi deplantarea diferitelor mine. Completul include: sonde montabile, gheare de pisică cu frînghii de lungimea 30 m, steguleţe, bobine cu panglică albă-neagră a cîte 100 m lungime, huse pentru bobine, steguleţe şi sonde, foarfece pentru tăierea sîrmei ghimpate, ladă de ambalaj.

Minele plantate în pămînt se detectează cu ajutorul sondei, care are un vîrf de oţel ascuţit şi o coadă din trei coturi. La lucrul în poziţia din picioare se folosesc toate cele trei coturi, iar coada se ţine sub un ungi de 20–40° faţă de suprafaţa solului. La căutarea minelor din poziţia culcat se foloseşte numai un cot, care se ţine paralel cu pămîntul, însă ascuţişul se pune în cot sub un unghi de 30° în raport cu axa lui. Solul se străpunge la o adîncime de 10–15 cm peste fiecare 10–20 cm.

Ghearele de pisică cu frînghii se folosesc pentru scoaterea (smulgerea) minelor detectate din locurile plantării, pentru nimicirea minelor cu acţiune la tracţiune, precum şi pentru mutarea din loc a obiectelor minate.

Panglica albă-neagră este destinată pentru marcarea limitelor culoarelor pe cîmpurile minate. Fîşiile negre şi albe de pe ea au o lungime de 0,5 m.

Pentru descoperirea minelor şi altor muniţii plantate în sol (zăpadă, apă), corpurile sau focoasele cărora sînt produse din metal, se întrebuinţează detectoarele de mine UMIV-1, IMP, MIV şi DIM, şi detectoarele de bombe IFT şi MBI-1.

Toate aceste aparate au subansambluri şi blocuri de una şi aceeaşi destinaţie. De obicei, detectorul de mine are un cadru detector fixat pe cotul principal al tijei, o casetă pentru sursele de curent, un cablu de conexiune, un bloc generator, o cască de ascultare, sondă de oţel scurtată fixată pe cotul de bază, coturi suplimentare pentru tijă, o cutie de metal, o geantă din foaie de cort pentru aşejarea casetei cu sursa de alimentare. Prin rotirea mînerelor blocului generator (de amplificare) se obţine tonul de control necesar. Totodată, elementul de căutare se tinde la o înălţime de cel puţin de 0,1 m de la suprafaţa solului; în raza de 1 m nu trebuie să existe nici un fel de obiecte de metal, iar detectoarele vecine în funcţiune trebuie să fie nu mai aproape decît la 6 m. Căutarea minelor constă în faptul că pionierul, mişcîndu-se în direcţia indicată, deplasează cadrul detector lin şi fără întreruperi spre dreapta şi spre stînga deasupra suprafeţii solului la o înălţime de 5–7 cm şi înainte – la 15–20 cm. La schimbarea tonului de control pionierul trebuie să se oprească şi să precizeze locul unde se află obiectul descoperit. La acordarea corectă a detectoarelor de mine minele cu corp de metal pot fi descoperite la o adîncime de 35–40 cm, iar minele cu corpuri de lemn şi masă plastică, care au piese de metal, – la o adîncime de 5–8 cm. Lăţimea fîşiei cercetate în cazul lucrului în picioare este de 0,7 m, culcat – pînă la 1 m.

Încărcăturile alungite de deminare (UZ) sînt destinate pentru executarea culoarelor în cîmpurile de mine prin procedeu de explodare. Încărcătura alungită din dotare este încărcătura UZ-3. Ea se asamblează din blocuri separate de lungimea 1,95 m (fig. II-21). Fiecare bloc este alcătuit din trei elemente (ţeavă metalică umplută cu SE), unite cu coliere. Completul are blocuri de trei tipuri: principale, blocuri cu drosel cumulativ şi teu, blocuri cu încărcătură inertă. La exterior ele toate sînt asemănătoare şi se deosebesc numai prin umplutură. Elementele blocurilor principale au o umplutură compactă de SE (sau compoziţie inertă), iar în elementele cu drosel cumulativ există spaţii între calupurile speciale, care asigură transmiterea detonării numai în direcţia bucşelor de cap ale blocului. Pentru deminare se asamblează încărcături cu lungimea de 50 sau 100 m, care se aduc pe cîmpul de mine prin împingere sau prin tîrîre cu ajutorul tancului sau prin alte metode. Completul total de încărcătură se asamblează de o grupă în timp de 1,5 ore, totodată, bucşele de cap ale acestuia

trebuie să fie orientate în direcţia inamicului. Încărcătura adusă pe cîmpul de mine se explodează la străpungerea cu un glonţ a casetei speciale sau prin procedeu electric de distrugere (pirotehnic de aprindere) cu folosirea tecilor cu încărcături de explozie existente în complet. Grupa (grupul) execută această misiune în succesiunea următoare:

- toţi soldaţii grupului descarcă şi eliberează încărcăturile de ambalaj, grupează blocurile în ordinea necesară pentru asamblare;

- soldaţii „unu” şi „doi” duc blocul de rulare al dragorului; comandantul grupei duce sculele pentru asamblare; soldaţii „trei” şi „şase” aduc cîte un bloc la locul de începere a asamblării;

- comandantul grupei, soldaţii „unu” şi „doi” fixează blocul de rulare al dragorului de primul bloc şi unesc consecutiv blocurile ce se aduc;

- soldaţii „trei” şi „şase” aduc blocurile rămase, iar după terminarea aducerii în pereche unesc blocurile la locul de asamblare a încărcăturii;

- soldaţii „trei” şi „patru” instalează pe încărcătură cutia dispo-zitivului de aprindere şi unesc teaca încărcăturii de explozie de blocul de coadă, iar soldaţii „cinci” şi „şase” – instalează cîrligile de remorcare de cap şi de coadă;

- grupa în componenţă execută remorcarea încărcăturii de tanc;- comandantul grupei, soldaţii „unu” şi „doi” trec încărcătura în poziţie de luptă

(instalează caseta de aprindere). Aceasta se execută nemijlocit înainte de aducerea încărcăturii pe cîmpul de mine al inamicului.

Fig. II-21. Blocul încărcăturii alungite UZ-3:

a – vedere generală a blocului; b – secţiune a elementului cu drosel cumulativ; 1 – bucşă de coadă; 2 – bucşă de cap; 3 – calup cu suprafaţă sferică; 4 – calup cu pîlnie cumulativă; 5 –

inele opritoare; 6 – corpul teului; 7 – bucşa teului; 8 – calup de trotil; 9 – fixator

Cercetarea barajelor de geniu.

Barajele de mine şi exploziv pot fi descoperite vizual după indiciile de demascare cu ajutorul aparatelor sau maşinilor speciale. Indiciile de demascare a cîmpurilor de mine: pămînt afînat neînlăturat după instalarea minelor, ambalaj uitat sau etichete lăsate de la mine şi focoase, scule şi accesorii pentru minare, ţăruşi de orientare şi plantare, semne de marcare şi de delimitare a minelor şi cîmpurilor de mine lăsate, moviliţe amplasate într-o anumită succesiune şi deosebirea acestor locuri de fondul terenului înconjurător, sfori, sîrmă întinse deasupra suprafeţii pămîntului etc.

Cercetarea barajelor genistice ale inamicului se realizează, de regulă, noaptea de către patrulele de cercetare de geniu, deseori în componenţa unei grupe. Aceasta trebuie să aibă neapărat în dotare: arme personale, detectoare de mine, sonde, gheare de pisică cu funii, steguleţe (jaloane), panglică albă-neagră şi accesorii mărunte (cuţite, cleşte de tăiat, cuie de siguranţă etc.).

Modul de acţiune a patrulei de cercetare de geniu în componenţa grupei, care este dotată cu cinci detectoare de mine şi şapte sonde scurte e prezentat în fig. II-22.

Deplasarea cercetaşilor la executarea misiunii poate fi eşalonată spre dreapta sau spre stînga. Fiecare cercetaş, care acţionează cu detectorul de mine şi cu sonda (cu excepţia celui de-

al cincilea), trage după sine un capăt de panglică albă-neagră cu lungimea de 10–15 m, după care se orientează cercetaşul vecin. Comandantul grupei înaintează între cercetaşii „trei” şi „patru” la o distanţă de 5–7 m, iar alături de el (în spatele cercetaşului „trei”) se deplasează cercetaşul „şase”, desfăşurînd panglica albă-neagră axială, capătul căreia este fixat la aliniamentul de plecare. La detectarea minei comandantul grupei se apropie de ea determină tipul, modul de plantare şi dă comanda de continuare a cercetării. De panglica albă-neagră axială el fixează o etichetă cu numărul de ordine al soldatului, care a detectat mina. Spre aliniamentul de plecare pionierii se întorc după panglica axială. Pentru a asigura siguranţa deplasării înapoi, toate minele depistate de cercetaşul „trei” trebuie să fie marcate cu steguleţe. La deplasarea înapoi spre aliniamentul de plecare aceste steguleţe se scot, iar cu ajutorul ghearelor de pisică cu funii se deplantează minele preconizate pentru deplantare în calitate de mostre.

Cercetarea barajelor de mine şi exploziv în cursul ofensivei (la executarea marşurilor în adîncimea apărării inamicului) se execută de o patrulă de cercetare de geniu, care se dotează cu mijloace de căutare individuale, detector de mine rutiere sau un dragor tăvălug. Cu o deosebită minuţiozitate se verifică în privinţa minării podurile şi alte construcţii rutiere.

Pentru verificarea terenului în privinţa existenţei minelor sau muniţiilor neexplodate în raioanele de dispunere (de concentrare) a trupelor se folosesc, de obicei, detectoarele de mine rutiere şi dragoarele antimină, iar în caz de lipsă a acestora – verificarea se execută manual cu ajutorul detectoarelor de mine. În primul rînd, verificării se supun toate drumurile raionului destinat pentru amplasarea trupelor, iar apoi – locurile şi sectoarele de teren indicate. Dacă verificarea în privinţa existenţei minelor se execută manual, atunci grupei, de obicei, i se destinează un sector de 0,5x2 km. Grupa se divizează în două grupuri cîte trei persoane. Un grup execută verificarea dintr-o parte a drumului, al doilea – din cealaltă. Ele se deplasează în zigzag de la limitele exterioare ale sectorului spre terasamentul drumului cu distanţe între punctele de întoarcere de 40–50 m. Cercetaşii grupurilor urmează eşalonat unul după altul la distanţe de 10–15 m, verificînd fiecare, totodată, o fîşie cu lăţimea de 2-2,5 m. În toate cazurile minele şi muniţiile neexplodate descoperite se marchează cu steguleţe roşii (jaloane), apoi se distrug pe loc.

Fig. II-22. Schema cercetării cîmpului de mine de către grupă.

a – cîmp de mine al inamicului; b – cîmp de mine al propriilor trupe;c – panglică albă-neagră; 1–5 cercetaşi de geniu

1.Barajele antipersonal neexplozive, ordenea şi succesiunea amenajerii-35min. 2.Metodele de trecere a barajelor neexplozive şi distrugerelor- 35 minute.

Asigurarea materială: planşe; conspect; caiete de lucru.Bibliografia:1.„Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupe",pag. 35-67. 2.„Instrucţiuni pentru amenajarea genistică a locaşurilor de tragere",pag. 20-47.

Secvenţa introductivă - 5 minute.- primirea raportului;- verificarea prezenţei studentelor;- anunţarea temei şi obiectivelor didactice.

1. Barajele antipersonal neexplozive, ordenea şi succesiunea amenajerii.

Există baraje antitanc (şanţuri, escarpe, contraescarpe, colţi antitanc, arici metalici, abatize în pădure, valuri de zăpadă, copci etc.) şi antiinfanterie (garduri, capre de sîrmă, plase, spirale de sîrmă ghimpată etc).

Şanţurile antitanc se sapă, de obicei, cu ajutorul maşinilor de săpat şi prin procedeu de explodare. Adîncimea lor trebuie să fie de cel puţin 2 m, iar lăţimea la fund - 2,5-3 m, la suprafaţa solului 5,5-7 m. Pe pantele orientate spre inamic se execută escarpe, iar pe pantele orientate în direcţia trupelor proprii - contraescarpe.

Colţii antitanc se execută, de obicei, din bîrne, grinzi de beton armat şi de metal trainic îngropate în pămînt şi bine fixate. Ei se instalează pe 3-5 rînduri în eşichier. Distanţele dintre rînduri sînt de 2-3 m. Colţii antitanc se amplasează, unul faţă de celălalt, la o distanţă de 1,2 - 1,3 m. înălţimea lor de la suprafaţa pămîntului constituie de 1 - 1,2 m, înclinarea colţilor antitanc este orientată în direcţia din care se aşteaptă deplasarea inamicului (sub unghi de 60-70°). Colţii antitanc împletiţi de jur împrejur cu sîrmă ghimpată reprezintă, totodată, şi un baraj antiinfanterie.

Pentru închiderea rapidă a drumurilor, străzilor, culoarelor din baraje se folosesc aricii metalici. Ei se pun pe 2-4 rînduri, la distanţe de 2 m şi se fixează unul de altul prin grinzi, sau buşteni.

Abatizele în pădure se execută din copaci cu diametrul trunchiurilor de cel puţin 20 cm, care stau unul faţă de altul la o distanţă de cel mult 6 m. Copacii se doboară cruciş cu vîrfurile în direcţia inamicului, fără a-i desprinde total de cioturi, legînd cu sîrmă capetele trunchiurilor de cioturi, înălţimea cioturilor trebuie să fie diferită (80-120 cm), iar adîncimea abatizei - nu mai mică de 3 m.

Valurile de zăpadă se fac din zăpadă puhavă, cu o înălţime de cel puţin 1,5 m şi lăţimea de 10-20 m. Zăpada de la suprafaţa valului se îndeasă uşor pentru a evita spulberarea lui de către vînt.

In timpul iernii pe cursurile de apă se execută bariere de gheaţă, îmbinîndu-le cu formarea găurilor mari în gheaţă cu o lăţime de 3-4 m lîngă malul rîului, în imediata apropiere de barieră, înălţimea barierei trebuie să fie de cel puţin 1,5 - 1,7 m.

Copcile se execută, de obicei, de-a lungul malului propriu la o grosime a gheţii de cel puţin 20 cm, cu dimensiuni de 1,5 x 8 m sau 2 x 10 m, cu intervale între ele de pînă la 1 m.

abatize. Colţii antitanc se distrug de regulă, în locurile pentru culoare prin explodare.Barajele antiinfanterie de sîrmă (plasele şi gardurile de sîrmă, sîrrha încurcată, abatizele,

caprele de sîrmă, aricii, spiralele de sîrmă etc.) se execută de către subunităţile instalate în apărare. Pentru aceasta se foloseşte sîrma ghimpată simplă şi dublă. La trupe ea se livrează în colaci. Un colac desîrmă ghimpată dublă conţine 340 m, iar de cea simplă - 400 m. Masa aproximativă a colacilor respectivi este de 50 kg şi 35 kg. Pentru prinderea sîrmei de ţăruşii de lemn se folosesc agrafe speciale, care într-un kilogram sînt în jur de 60-80 buc. Consumul de agrafe pentru 100 kg de sîrmă ghimpată simplă sau dublă constituie respectiv 8 kg (8 %) şi 6 kg (6 %).

Plasele de sîrmă puţin vizibile se instalează din pachete prefabricate MZP. Un pachet poate fi întins pe o suprafaţă de 10x10 m.

Culoarele în barajele de sîrmă sînt executate cu ajutorul baionetelor-cuţit (cu excepţia plaselor şi spiralelor puţin vizibile), substanţelor explozive, foarfecelor şi uneltelor de amenajare genistică a terenului.

2.Metodele de trecere a barajelor neexplozive şi distrugerelor.

Trecerea barajelor antitanc neexplozive se realizează prin folosirea pe larg a buldozerelor, maşinilor de trasare a drumurilor, maşinilor de ridicat, maşinilor de asamblat elemente de poduri. Astfel şanţurile antitanc, escarpele, contraescarpele se trec pe poduri de căi pentru roţi sau pe culoarele executate prin excavarea pantelor şi astuparea parţială a şanţurilor cu ajutorul buldozerelor sau cu întrebuinţarea SE.

Culoarele prin abatizele în pădure, bariere, baraje de arici metalici se execută cu ajutorul maşinilor de geniu pentru înlăturarea obstacolelor IMR, maşinilor de trasare a drumurilor BAT, echipamentelor de buldozer pe tanc BTU. Totodată, pentru a asigura securitatea echipajelor contra unor explozii posibile ale minelor, se recomandă ca în prealabil să fie explodate încărcături alungite în abatize. Colţii antitanc se distrug de regulă, în locurile pentru culoare prin explodare.

1. Bazele asigurării genistice a acţiunilor de luptă

Asigurarea genistică este una din formele de asigurare a acţiunilor de luptă. Scopul acesteia constă în crearea pentru trupe a condiţiilor necesare pentru executare rapidă a marşurilor, desfăşurare din dispozitive de marş în cele de luptă, ofensivă impetuoasă, în asigurarea protecţiei personalului, contribuţiei la stabilitatea şi activitatea apărării, împiedicării acţiunilor inamicului şi producem de pierderi acestuia prin intermediul mijloacelor genistice.

Misiunile asigurăm genistice a acţiunilor de luptă ale trupelor se determină bazându-se pe hotărârea comandantului, care organizează lupta, şi se execută de subunităţile tuturor genurilor de armă şi ale trupelor speciale cu întrebuinţarea pe larg a mijloacelor de înzestrare genistică la o independenţă maximă şi stare de pregătire permanentă pentru luptă Succesul asigurăm genistice se obţine prin pregătirea genistică bună a genurilor de armă şi întrebuinţarea cu pricepere a subunităţilor de gemu şi tehnicii acestora

Din sarcinile principale ale asigurării genistice fac parte: - cercetarea de geniu a inamicului şi terenului, amenajarea de fortificaţie a poziţiilor şi

raioanelor ocupate; - pregătirea şi întreţinerea drumurilor pentru circulaţie şi manevra trupelor, aprovizionare şi

evacuare, executarea şi întreţinerea culoarelor prin baraje şi dărâmături;- crearea barajelor şi producerea distrugerilor, căutarea minelor şi deminarea raioanelor de

dispunere a trupelor;- amenajarea şi întreţinerea punctelor de trecere peste cursule de apă;- construirea lucrărilor de fortificaţie la punctele de conducere pentru executarea focului,

precum şi pentru protejarea personalului şi tehnicii de luptă;- extragerea şi epurarea apei, amenajarea şi întreţinerea punctelor de aprovizionare cu apă,

mascarea obiectelor şi a acţiunilor trupelor;- aprovizionarea trupelor cu mijloace de înzestrare genistică şi asigurarea reparaţiei acestora.Personalul unităţilor şi subunităţilor genurilor de armă prin forţe şi mijloace proprii e în

stare: să execute culoare prin baraje şi dărâmături; să traseze drumuri de coloană; să forţeze cursuri de apă prin vad, pe sub apă şi pe tehnica de luptă plutitoare; să construiască lucrări pentru executarea focului şi observare, adăpostim, şanţuri şi amplasamente de tragere pentru personal, tehnică şi mijloacele materiale; să mascheze cu ajutorul mijloacelor din dotare şi al celor aflate la îndemnă poziţiile ocupate, punctele de sprijin, raioanele de apărare şi dispozitivele, să le protejeze cu baraje de mine şi exploziv; să amenajeze puncte de aprovizionare cu apă pe izvoare locale de apă şi puţuri de mină; să deblocheze raioanele de dispunere de abatize, să stingă şi să localizeze incendiile.

Pentru executarea acestor misiuni subunităţile genurilor de armă folosesc dragoarele de mine

şi alt echipament suspendabil, elemente prefabricate ale lucrărilor genistice, muniţie de geniu, mijloace de mascare, de extracţie şi de epurare a apei, unelte de amenajare genistică a terenului, echipament genistic, mijloace tehnice şi alte mijloace, în afară de mijloacele din dotare, trupele folosesc pe larg materiale industriale şi locale.

Subunităţilor de geniu li se încredinţează misiuni de asigurare genistică mai complicate, pentru executarea cărora e necesară pregătirea specială a personalului şi întrebuinţarea tehnicii de geniu şi muniţiei de geniu variate şi complicate.

Pentru executarea misiunilor de asigurare genistică trupele de geniu au în componenţa sa subunităţi de diferită destinaţie de cercetare genistică, de pionieri, de pontonieri, de treceri desant, de maşini de drumuri, de geniu-construcţii poduri, de mascare, de aprovizionare de campanie cu apă ş.a. Ele sînt înzestrate cu maşini de mare productivitate pentru amenajare genistică a poziţiilor trupelor, pregătirea drumurilor, transportarea trupelor peste cursuri de apă şi construirea podurilor, pentru executarea şi trecerea diferitelor baraje şi obstacole, fasonarea materialului lemnos şi producerea construcţiilor, cercetare, extracţia şi epurarea apei, mascare şi pentru reparaţia tehnicii de geniu.

Subunităţile trupelor de geniu (echipaj, echipă de servanţi, pluton, companie) cu tehnica de geniu din dotare se întăresc, în caz de necesitate, cu subunităţi de infanterie motorizată, de tancuri şi alte subunităţi. La ridul său subunităţile de pionieri, de maşini de drumuri, de treceri desant şi altele pe timpul luptei pot fi afectate la subunităţile şi unităţile de infanterie şi tancuri

La toate felurile de acţiuni de luptă pentru executarea barajelor pe direcţiile expuse atacului cu tancuri din subunităţile trupelor de geniu se formează detaşamente mobile de baraje (DMB), iar pentru asigurarea nemijlocită a deplasării coloanelor de trupe în timpul marşului, în lupta de întâlnire, în ofensivă şi la retragere-detaşamente de asigurare a mişcăm (DAM).

2. MAŞINILE ÎNZESTRĂRII GENISTICE2.1. GeneralităţiMaşinile şi mecanismele întrebuinţate de trupe la rezolvarea problemelor de asigurare

genistică a luptei constituie cea mai importantă parte a tehnicii moderne de geniu ce intră în componenţa mijloacelor de înzestrare genistică.

Maşinile asigură mecanizarea completă a celor mai dificile şi cu volum mare de muncă misiuni genistice. Astfel, de exemplu, o singură maşină de trasare a drumurilor BAT-M la trasarea drumului de coloană poate să execute un volum de lucrări egal cu munca manuală a 6-10 companii de pionieri. O singură maşină rapidă de săpat tranşee BTM-3 sapă tot atâtea tranşee, cât sapă manual două batalioane de infanterie motorizată. Maşina pentru lucrări de săpat MDK-2 e în stare să înlocuiască 300-350 de soldaţi la săparea gropilor pentru adăpostirea tehnicii de mare gabarit. Fiecare maşină, la o întreţinere tehnică corespunzătoare, poate să funcţioneze până la 16-20 de ore pe zi. Aceasta permite reducerea considerabilă a duratei de executare a misiunilor genistice, ceea ce e foarte important în condiţiile de ducere a acţiunilor de luptă moderne. Maşinile se întrebuinţează pe larg la executarea cercetării, amenajarea de fortificaţie a terenului, executarea barajelor, pregătirea şi întreţinerea căilor de deplasare a trupelor, de trecere a barajelor, la lichidarea urmărilor atacului nuclear al inamicului.

Maşinile înzestrării genistice se clasifică corespunzător destinaţiei acestora, determinate, în primul rând, prin felul organului de lucru. După acest indiciu ele se împart în maşini destinate pentru cercetare, trecerea şi instalarea barajelor de mine şi exploziv; maşini rutiere, de săpat, maşini de treceri desant şi de construcţii poduri; maşini pentru extracţia şi epurarea apei, precum şi pentru pregătirea materialelor şi elementelor de construcţii genistice şi maşini de ridicat şi transportat.

Conform sarcinilor asigurării genistice, în condiţiile complicate ale luptei moderne, maşinile înzestrării genistice trebuie să corespundă următoarelor cerinţe principale:

- în privinţa calităţilor tehnice de exploatare să corespundă la maximum destinaţiei sale

genistico-tactice;- să aibă un grad înalt de universalitate, asigurând posibilitatea executării nu numai a

operaţiilor tehnologice principale, dar şi a celor secundare;- să aibă un grad înalt de siguranţă, asigurând executarea eficientă a misiunilor în diferite

condiţii de luptă şi exploatare;- să asigure comoditatea mânuirii, reparaţiei, întreţinerii tehnice şi securitatea exploatării;- să aibă un nivel înalt de unificare a construcţiei şi să fie economicoase atât la

producere, cât şi în exploatare.Eficacitatea întrebuinţării maşinilor depinde nu numai de calitatea construcţiei

acestora, dar şi de modul de întrebuinţare. De aceea ofiţerii subunităţilor de geniu ca organizatori nemijlociţi şi conducători tehnici ai executării misiunilor de asigurare genistică sânt obligaţi să cunoască bine nu numai tehnica de geniu, dar şi procedeele aplicării eficiente a acestora. îndeplinirea acestor condiţii se asigură prin cunoaşterea descrierilor tehnice corespunzătoare ale maşinilor şi instrucţiunilor de exploatare a acestora, căutarea insistentă a procedeelor noi de întrebuinţare, studierea şi generalizarea permanentă a experienţei înaintate.

2.2. Maşinile de cercetare, de instalare a barajelor de mine şi exploziv şi de traversare a acestora

Corespunzător destinaţiei maşinile acestui grup se împart în detectoare de mine rutiere cu inducţie; dragoare de mine montate pe tanc şi plantatoare de mine.

Detectorul de mine rutiere cu inducţie DIM (fig. 8.1) asigură căutarea diferitelor mine metalice în teren, pe drumurile pentru automobile şi aerodromuri cu orice îmbrăcăminte, cu excepţia celor de beton armat şi metal.

DIM este montat pe un automobil, din care se realizează dirijarea căutării minelor. Elementul de căutare reprezintă un tub cilindric ermetic cu lungimea de 2,32 m fixat pe un cadru scos în afară din faţa automobilului, în interiorul căruia sînt montate bobinele de inducţie şi cele de detecţie.

Când mina metalică nimereşte în zona de acţiune a elementului de căutare bobinele se scot din starea de echilibru, în circuitul electric apare un semnal fixat de indicatorul luminos. La primirea semnalului dispozitivul de oprire automată deschide accesul aerului comprimat la camerele de frână şi opreşte automobilul în faţa minei.

Fig. 8.1. Detectorul de mine rutiere cu inducţie DIM Detectorul de mine DIM are următoarele caracteristici tactico-tehnice:Adâncimea detectării minei metalice plantate în sol.................0,25 mAdâncimea vadului cercetat..........................................pînâ la 0,7 mLăţimea fâşiei cercetate a terenului.........................................2,2 mViteza de deplasare la căutarea minelor......................pînă la 10 km/hLungimea de marcare a fâşiei............................................25-30 kmDurata desfăşurării sau strângerii instalaţiei...................pînă la 7 min.Automobilul de bază........................................................UAZ-469

Echipajul............................,.........................................2 persoane

Dragorul de cale (pentru roţi) montat pe tanc KMT-5 este destinat pentru cercetarea câmpurilor de mine şi executarea culoarelor de căi pentru roţi prin acestea. Aceasta se realizează prin explodarea minelor ca rezultat al acţiunii masei blocurilor de rulare ale dragorului asupra mecanismului de percuţie al minei, precum şi prin scoaterea din pământ cu secţiile de cuţite a minelor neexplodate şi darea lor într-o parte de la culoar.

Pentru distrugerea minelor antipodea ce se află în intervalul dintre blocurile de rulare ale dragorului între secţii există un lanţ de dragare. Marcarea culoarului prin câmpul de mine este asigurată de un trasator şi semnale pirotehnice.

Dragorul se prinde de tanc cu ajutorul unui dispozitiv de cuplare ce asigură posibilitatea de copiere a terenului.

Dragorul de mine KMT-5 are următoarele caracteristici tactico-tehnice:Lăţimea: secţiei cu blocuri de rulare..................................0,81 msecţiei cu cuţite...................................................................0,62 mintervalului dintre blocurile de rulare.................................1,82 mintervalului dintre cuţite.....................................................2,16 mRaza de viraj nepericuloasă a tancului cu dragorulpe câmpul de mine.................................................cel puţin 65 mMasa dragorului....................................................................7,3 tViteza de dragare a minelor..........................................6-12 km/hDurata montării parţiale a dragorului pe tanc de către echipaj 30-45 minDurata demontării parţiale a dragorului de pe tanc de către echipaj 8-13 minTipurile tancurilor pe care se montează dragoare T-54, T-55, T-62Numărul de automobile necesare pentru transportareadragorului.............................................KrAZ-255B - 1, ZIL-131 - 2

Dragorul de cale (pentru roţi) KMT-4 este destinat pentru trecerea tancului echipat cu acest dragor prin cîmpul de mine. Dragorul KMT-4 asigură dragarea minelor prin scoaterea acestora din pămînt cu cuţitele şi îndepărtarea ulterioară de pe fîşia de deplasare a tancului. După felul organelor de lucru — cuţite - dragorul a căpătat denumirea de dragor cu cuţite.

Avantajul acestor dragoare constă în compacitatea lor, ce asigură o viteză înaltă de deplasare a tancurilor, şi capacitatea de a draga toate tipurile de mine, indiferent de tipurile focoaselor.Dragorul de mine montat pe tanc KMT-4 are următoarele caracteristici tactico-tehnice:Lăţimea fiecărei secţii cu cuţite........................................ 0,62 mLăţimea intervalului dintre căile pentru roţi .....................2,16 mRaza de viraj nepericuloasă a tancului cu dragorulpe cîmpul de mine...................................................cel puţin 65 mMasa dragorului....................................................................1,11Viteza de dragare a minelor.........................................6-12 km/h

Durata montării parţiale a dragorului pe tancde către echipaj ...........................................................15-20 min.Durata demontării parţiale a dragorului de pe tancde către echipaj...............................................................5-10 min.Tipurile tancurilor, pe care se montează dragoare T-54, T-55, T-62Numărul de automobile ZIL-131 necesare pentru transportareadragorului.........................................1 pentru 3 completuri de dragor

Plantatoarele de mine asigură plantarea mecanizată a minelor antitanc în sol şi pe

suprafaţa solului într-un ritm accelerat. Pentru transportare plantatorul de mine se cuplează cu un automobil, în care se încarcă completul de mine. Construcţiile plantatoarelor de mine remorcabile au un organ de lucru pentru mascare, un mecanism de coborâre a minelor pe sol la un anumit pas al minării, un dispozitiv de trecere a focoaselor în poziţie de luptă, un container pentru unitatea de foc, un şasiu remorcabil cu mecanismul prizei de putere la mecanismele de distribuire.

Plantatorul de mine remorcabil PMZ-4 (fig. 8.2) este tractat de un automobil, totodată organul de lucru pentru mascare sapă brazda în sol pentru plantarea minelor, care pe urmă se astupă (se maschează) sau cu brazdă de iarbă, sau cu pămînt afinat (cu zăpadă). Dacă minele se plantează, fără a le adînci în sol şi a le masca, brăzdarul plugului se scoate, iar minele se aşază pe suprafaţa solului.

Plantatorul de mine remorcabil PMZ-4 are următoarele caracteristici tactico-tehnice:Cantitatea de mine antitanc încărcate în automobilul de tracţiune .... 200Tipul minelor plantate....................TMD-44, TM-46, TM-57, TM-62Grosimea stratului de mascare de pămînt........................6-12 cmPaşii minării....................................................................4 şi 5,5 mMasa plantatorului................................................................1,8 tViteza de plantare a minelor..............................................5 km/hEchipa pentru plantarea minelor:amorsate definitiv..........................................................5 persoaneechipate nedefinitiv.......................................................8 persoane

2.3. Maşinile rutiereMotorizarea modernă permite trupelor de uscat să ducă acţiuni de luptă de înaltă

maniabilitate, să execute marşuri la distanţe mari, să desfăşoare ofensiva în ritm înalt.Una dintre condiţiile principale ale asigurării la timp a trupelor cu căi de deplasare şi de

manevră este utilizarea pe larg a mijloacelor de mecanizare a lucrărilor de construcţii drumuri.Pentru pregătirea şi întreţinerea drumurilor militare se întrebuinţează maşinile de

trasare a drumurilor, buldozerele, screperele, autogrederele, frezele rutiere, cilindrii compresori rutieri şi plugurile de zăpadă.

Maşina pentru trasarea drumurilor BAT-M pe baza tractorului AT-T (fig. 8.3) este destinată pentru trasarea drumurilor de coloană, întreţinerea drumurilor militare, astuparea gropilor, pâlniilor, şanţurilor, tranşeelor, amenajarea coborâşurilor spre locurile de trecere, culoarelor prin abatizele din pădure şi prin pădure măruntă şi pentru alte lucrări rutiere.

Fig. 8.2. Plantatorul de mine remorcabil PMZ-4

Ea are echipament universal de trasare a drumurilor şi de macara. Organul ei de lucru pentru transportarea maşinii se aşează pe platforma maşinii de bază cu ajutorul troliului tractorului şi sistemului hidraulic al organului de lucru însuşi. Organul de lucru poate ocupa trei poziţii: în două lame, în echipament de buldozer şi în echipament de greder. Pentru a înlesni trasarea drumurilor pe povârnişuri, maşina BAT-M este echipată cu un mecanism de înclinare a organului de lucru.

Fig. 8.3. Maşina pentru trasarea drumurilor BAT-M

Echipamentul de macara are comandă hidraulică la rotirea şi ridicarea braţului şi la ridicarea încărcăturii. El se întrebuinţează, în fond, pentru montarea blocurilor de pod la amenajarea trecerilor peste obstacole înguste. Braţul macaralei asigură lucrul cu încărcăturile în lungul bordurilor şi spatelui maşinii, însă nu permite executarea lucrărilor în faţa lamei. De aceea pentru montarea elementelor construcţiilor de poduri peste obstacol maşina trebuie să se poziţioneze cu spatele sau cu bordul spre obstacol. Comanda echipamentului de macara se realizează cu ajutorul unui panou de comandă scos în afară.

Maşinile pentru trasarea drumurilor pe bază de şasiu şenilat posedă proprietăţi de aderenţă şi tracţiune destul de bune, ceea ce asigură o productivitate înaltă la executarea lucrărilor rutiere.

Maşina de trasare a drumurilor PKT-2 pe baza tractorului IKT are, de asemenea, un organ de lucru universal cu comandă hidraulică, care este fixat pe partea din spate a maşinii de

bază şi poate ocupa trei poziţii: în două lame, în echipament de buldozer şi în echipament de greder. Trecerea în poziţie de lucru se realizează cu ajutorul sistemului hidraulic din cabină. Ca şi maşina BAT-M, maşina PKT-2 are un mecanism de înclinare a organului de lucru, precum şi o patină (patina asigură copierea terenului şi limitează pătrunderea lamei în sol).

Capacitatea de trecere şi proprietăţile de aderenţă şi tracţiune ale maşinilor de trasare a drumurilor cu roţi sînt ceva mai joase decît ale celor pe şenile. însă acestea sînt mai rapide şi au o durată de exploatare mai mare a aparatului de rulare. Aceste maşini se întrebuinţează, în fond, pentru executarea lucrărilor rutiere la pregătirea şi întreţinerea drumurilor pentru trupe şi pentru executarea culoarelor prin abatize nu prea mari.

Maşinile pentru trasarea drumurilor au următoarele caracteristici tactico-tehnice: BAT-M PKT-2Productivitatea:

la trasarea drumului în teren mediu frământat 1,5-10 km/h 3-6km/hla amenajarea trecerilor peste şanţuri, rîpe şi coborâşurilor spre vaduri...........................200-250 m3/h 100-120 m3/hCapacitatea de ridicare a echipament, de macara 21Lăţimea de lucru a organului de lucru:în poziţie de două lame.............................. 4,5 m 3,33 mîn echipament de buldozer........................ 5 m 3,82 mUnghiul de înclinare a organului de lucru. 8 10Maşina de bază Tractorul AT-T Tractorul IKTPuterea motorului...................................... 305 kW 291 kWViteza de marş..........................................pînă la 35 km/h pînă la 45 km/hParcursul corespunzător rezervei de combustibil 500 km 500 kmMasa.......................................................... 27,51 19,41Durata instalării sau strângerii.................. 5-7 min. 1 min.Echipajul................................................... 2 persoane 2 persoane

Cabinele la ambele tipuri de maşini pentru trasarea drumurilor sînt ermetizate, înzestrate cu compresoare separatoare centrifuge cu filtre pentru epurarea aerului de fum, substanţe toxice şi radioactive. Aparatele dozimetrice instalate în acestea permit determinarea nivelului de radiaţie. Aceasta dă posibilitatea întrebuinţării maşinilor de trasare a drumurilor BAT-M şi PKT-2 în teren infectat.

2.4. Maşinile de săpatVolumul mare de lucrări de terasament la amenajarea de fortificaţie a poziţiilor

trupelor şi raioanelor de dispunere a acestora, precum şi a punctelor de conducere şi obiectivelor de servicii necesită maşini de săpat de înaltă productivitate.

Maşinile de săpat sînt destinate pentru executarea săpăturilor în pămînt de diferit profil, tranşeelor şi şanţurilor de comunicaţie, gropilor pentru lucrările de fortificaţie, amplasamentelor de tragere şi adăposturilor pentru tehnica de luptă şi de transport, precum şi a sondelor, găurilor de foraj şi puţurilor pentru extracţia apei şi pentru executarea barajelor de mine şi exploziv. Pentru realizarea acestor scopuri servesc maşina rapidă de săpat tranşee BTM-3, maşina de săpat tranşee cu şasiu pe roţi TMK-2, maşina de săpat regimentară PZM-2, maşina pentru lucrări de săpat MDK-2, excavatoarele cu lingură E-305BV şi EOV-4421.

Maşina rapidă de săpat tranşee BTM-3 (fig. 8.4) sapă tranşee şi şanţuri de comunicaţie în soluri de categoriile I - IV cu adîncimea de 1,1-1,5 m într-un ritm de 3-4 km/h. Drept maşină de bază serveşte tractorul greu de artilerie AT-T, pe care este montat un organ de lucru rotativ de săpare a pămîntului cu descărcarea gravitaţională a cupelor. La săparea tranşeelor organul de lucru descarcă pămîntul în ambele părţi, formînd parapetul şi paradosul tranşeei cu înălţimea de pînă la 0,5 m. Maşina poate săpa tranşee de diferit profil în plan - rectiliniu, în serpentină şi eşalonat cu o rază de rotunjire de cel puţin 25 m - la viteze de 270, 570 şi 810 m/h. în

transmisia organului de lucru este introdus un dispozitiv electromagnetic pentru protecţie împotriva ruperii acestuia în cazurile de întâlnire cu obstacole în sol.

Maşina de săpat tranşee cu şasiu pe roţi TMK-2 este destinată pentru săparea tranşeelor atît în soluri dezgheţate, cît şi în cele îngheţate. Ea poate săpa tranşee cu profil normal şi profil redus, în linie dreaptă şi în serpentină. Pămîntul scos serveşte pentru formarea parapetelor din ambele părţi ale tranşeei. O particularitate a organului de lucru ce sapă pămîntul este existenţa pe rotor a unor tubinguri cu dinţi în loc de cupe ca şi la maşina TMK (fig. 8.5). O astfel de construcţie a organului de lucru duce la mărirea productivităţii maşinii pe contul utilizării puterii instalaţiei de forţă.Fig. 8.4. Maşina rapidă de săpat tranşee BTM-

Echipamentul de buldozer al maşinii TMK-2 permite executarea unor lucrări de nivelare şi astupare a pâlniilor, gropilor şi de amenajare a locurilor de trecere. Pentru crearea unei forţe de tracţiune suplimentare a maşinii la săparea tranşeelor în pământ îngheţat se foloseşte troliul special montat în partea anterioară a acesteia. Troliul funcţionează în ansamblu cu dispozitivul de ancorare.

Maşinile de săpat tranşee au următoarele caracteristici tactico-tehnice: BTM-3 TMK-2Productivitatea........................ 270-810 m/h 250-800 m/hDimensiunile tranşeei săpate deprofil normal: adîncimea....... 1,5 m 1,5 mlăţimea la fund......................... 0,6 m 0,5 mlăţimea la suprafaţa solului..... 1,1 m 1,1Raza minimă de rotunjire a tranşeeisăpate în serpentină................. 25 m 25 mMaşina de bază........................ AT-T KZKT-538DPuterea motorului.................... 305 kW 291 kWParcursul corespunzător rezervei decombustibil............................. 500 km 500 kmViteza de marş maximă........... 36 km/h 45 km/hMasa........................................ 27,61 26,31Durata instalării sau strîngerii. 10 min. 3 min.Echipajul................................. 2 persoane 2 persoane

Maşina de săpat regimentară PZM-2 (fig. 8.6) este destinată pentru săparea gropilor în vederea construirii adăposturilor şi lucrărilor de fortificaţie, precum şi pentru săparea tranşeelor. Cu ajutorul echipamentului de buldozer maşina poate executa astuparea cu pămînt a osaturilor lucrărilor construite în gropi. Organul de lucru cu lanţ ce sapă pămîntul al maşinii PMZ-2 nu are cupe. în loc de acestea pe lanţuri sînt instalate suporturi cu dinţi tăietori ce au depuneri de metal dur VK-15, fapt prin care se obţine posibilitatea săpării solurilor tari şi îngheţate. în calitate de sursă suplimentară de forţă de tracţiune a maşinii la săparea tranşeelor în soluri îngheţate serveşte un troliu special ce se utilizează în ansamblu cu dispozitivul de ancorare.

La săparea tranşeelor organul de lucru cu cupe pe lanţuri se lasă în jos şi se adânceşte în sol la o adîncime de pînă la 1,2 m. In timpul mişcării maşinii suporturile cu dinţi tăietori sapă tranşeea, iar pămîntul afinat este aruncat cu aruncătorul în partea dreaptă sau stîngă a acesteia. Tranşeele pot avea în plan traseu rectiliniu sau în zigzag.

Fig. 8.6. Maşina de săpat regimentară PZM-2

Maşina PMZ-2 are următoarele caracteristici tactico-tehnice:Productivitatea:la săparea tranşeelor în soluri dezgheţate......................180 m/hla săparea tranşeelor în soluri îngheţate..........................35 m/hla săparea gropilor în soluri dezgheţate........................140 m3/hDimensiunile tranşeei săpate:adîncimea..........................................................................1,2 mlăţimea la fiind.................................................................0,65 mDimensiunile gropii săpate:adîncimea.............................................................................3 mlăţimea...............................................................................3,5 mMaşina de bază...............................................................KT-155Puterea motorului...........................................................121 kWViteza de marş maximă..................................................45 km/hParcursul corespunzător rezervei de combustibil............550 kmMasa..................................................................................12,8 tDurata instalării sau strîngerii..........................................3 min.Echipajul....................................................................2 persoane

Săparea gropii se execută printr-o mişcare compusă a organului de lucru - longitudinală şi transversală - cu avansarea simultană a acestuia spre frontul de abataj. Săparea solului pe fund se execută cu dinţii tăietori ai suporturilor organului de lucru cu lanţ, iar pe pereţii gropii - cu frezele laterale. In groapă pămîntul se sapă pe straturi (grosimea fiecărui strat 1 m). Echipamentul de buldozer al maşinii asigură executarea rampelor de acces, nivelarea fundului gropii şi executarea altor lucrări de terasament.

Maşina pentru lucrări de săpat MDK-2 (fig. 8.7) este destinată pentru săparea gropilor în vederea construirii adăposturilor pentru tehnica de luptă şi de transport, precum şi a adăposturilor pentru personal la amenajarea poziţiilor pentru trupe şi a punctelor de comandă. Maşina MDK-2 face parte din clasa maşinilor pentru lucrări de săpat pămîntul în gropi prin multiple treceri (grosimea fiecărui strat 45 cm).

Fig. 8.7. Maşina pentru lucrări de săpat MDK-2

Organul de lucru se compune dintr-o freză de săpare transversală şi un aruncător rotativ.

Freza şi aruncătorul au două viteze de lucru, totodată viteza de rotaţie a aruncătorului e de patru ori mai mare decît viteza frezei. Pămîntul săpat se aruncă spre partea dreaptă. Deoarece se obţine o săpătură a gropii de contur circular, pentru a asigura posibilitatea mişcării şenilelor maşinii pe fundul săpăturii pe cadrul organului de lucru sînt montate două trupiţe de plug, care formează platforme orizontale pentru mişcarea şenilelor.

În faţa maşinii este montat echipamentul de buldozer ce serveşte pentru nivelarea fundului gropii, executarea rampelor de acces, precum şi executarea altor lucrări de terasament. Echipamentul de buldozer este dotat cu comenzi hidraulice.Maşina MDK-2 are următoarele caracteristici tactico-tehnice:Productivitatea .............................................................300m3/hDimensiunile gropii săpate: adîncimea ............................3,5 mlăţimea la fund...................................................................3,5 mlăţimea la suprafaţa solului................................................4,1 mUnghiul de înclinare a rampei de acces de intrare...............15Maşina de bază..................................................................AT-TPuterea motorului...........................................................305 kWViteza de marş.....................................................pînă la 36 km/hParcursul corespunzător rezervei de combustibil............500 kmMasa..................................................................................27,3 tDurata instalării sau strîngerii...........................................3 min.Echipajul.....................................................................2 persoane

Excavatorul E-305BV (fig. 8.8) este montat pe şasiu de automobil şi e destinat în fond pentru săparea gropilor la construirea lucrărilor de fortificaţie şi altor lucrări genistice de diverse destinaţii.

În afară de aceasta, excavatorul se întrebuinţează pe larg la executarea lucrărilor rutiere, de întreţinere a aerodromurilor, carierelor, de încărcare-descărcare şi altor lucrări. Organul de lucru al excavatorului este universal, deoarece asigură săparea tranşeelor, gropilor şi debleurilor (cu lingura întoarsă), lucrul în cariere (cu lingura dreaptă), precum şi ridicarea încărcăturilor, fără a monta pentru aceasta braţul suplimentar.

Excavatoarele au următoarele caracteristici tactico-tehnice: E-305BVProductivitatea: cu lingura dreaptă 65 m3/hcu lingura întoarsă 50 m3/hCapacitatea cupei.................... 0,4 m3

Capacitatea de ridicare a echipamentului de macara pînă la 4 tMaşina de bază....................... KrAZ-255BViteza de marş maximă.......... 70 km/hParcursul corespunzător rezervei decombustibil............................. 650 kmPuterea motorului maşinii de bază ... 155 kWPuterea motorului echipamentuluide lucru ................................... 36 kWMasa........................................ 17,5 tEchipajul................................. 2 persoane

EOV-4421110m3/h 0,65 m3

pînă la 3,5 t KrAZ-255B 70 km/h

650 km155 kW

56 kW20 t 2 persoane

Echipamentul de excavator are propriul motor Diesel. Comenzile echipamentului de lucru se realizează cu ajutorul unui sistem pneumatic alimentat de la propriul compresor. Excavatorul EOV-4421 are sistem hidraulic de acţionare a organelor de lucru.

3.5. Maşinile de treceri desant şi de construcţii poduri

Maşinile de această clasă se împart în trei grupuri principale: ambarcaţii de treceri desant, poduri mobile, completuri şi instalaţii de construcţii poduri. Fiecare dintre aceste grupuri include o anumită nomenclatură de maşini: de treceri desant - transportoarele amfibiu pe şenile, portiţele autopropulsate şi parcurile de pontoane; de poduri mobile - maşinile de asamblat elemente de poduri şi podurile mobile de însoţire cu căi pentru roţi; de construcţii poduri - completurile de mijloace pentru construcţie de poduri şi instalaţiile de bătut piloţii la construirea podurilor.

Transportorul amfibiu PTS (fig. 8.9) este destinat pentru a trece peste cursuri de apă a desanturilor, materialului de artilerie, tractoarelor de artilerie cu roţi şi pe şenile, transportoarelor blindate şi automobilelor. Cu o remorcă amfibie la cârligul de remorcare transportorul poate să treacă simultan peste cursul de apă un material de artilerie cu tractorul acestuia. în timpul unei singure curse transportorul duce una-două piese de artilerie sau un tractor de artilerie, sau un desant de circa 75 persoane.

Fig. 8.9. Transportorul amfibiu PTS

Materialul şi tractoarele de artilerie se încarcă pe platforma transportorului, trecând peste oblonul rabatabil din spate pe rampa de încărcare cu ajutorul troliului transportorului sau prin mers propriu. Pentru transportarea tehnicii ea se fixează pe platforma transportorului cu ajutorul tiranţilor. Pentru deplasarea pe apă servesc două elice de navă, iar pentru conducere - cârme de navă. Eliminarea apei din corpul transportorului, la necesitate, se execută

cu ajutorul sistemului de evacuare a apei al acestuia.Portiţa autopropulsată pe şenile GSP este destinată pentru transportarea tancurilor şi

autotunurilor. Ea se compune din două semipontoane (fig. 8.10). Semipontoanele, care reprezintă o maşină şenilată, se desfăşoară şi se unesc într-o singură portiţă pe apă. Pentru încărcarea sau descărcarea tehnicii portiţa se apropie de mal, acostează, după aceea coboară rampele de acces. La transportarea tehnicii cu GSP adîncimea apei lîngă bordurile portiţei încărcate trebuie să fie cel puţin de 1,2 m. La strîngere portiţa se desface pe apă şi fiecare semiponton, după aducerea bărcii pliante în poziţia de marş, iese pe mal.

Fig. 8.10. Semipontonul portiţei autopropulsate pe şenile GSP

Maşinile de treceri desant au următoarele caracteristici tactico-tehnice: Transportorul Semipontonul PTS GSPCapacitatea de încărcare:pe uscat................................ 101pe apă................................... 5t 521Viteza de deplasare:pe uscat................................. 42 km/h 40 km/hpe apă................................... 11,5 km/h 8,2 km/hParcursul corespunzător rezerveide combustibil:pe uscat................................. 380 km 300 kmpe apă.................................... 12 h 10 hPuterea motorului................. 256 kW 155 kWMasa..................................... 171 171Echipajul.............................. 2 persoane 2 persoane

Parcul de pod pe pontoane PMP include 32 elemente-mijloc (fig. 11) şi 4 elemente-mal, 12 şalupe de construcţii poduri şi 36 automobile tip KrAZ. Fiecare element se transportă pe un automobil. Aruncarea acestora

Fig. 8.11. Elementul-mijloc al parcului PMP în poziţie de transport:a - vedere laterală; b - vedere din spate

Un element-mijloc reprezintă o parte gata a portiţei sau a podului pe pontoane cu lungimea de 6,75 m şi lăţimea părţii carosabile de 6,5 m. Două, trei şi patru elemente asamblate împreună formează portiţe cu capacitatea respectivă de încărcare de 40, 60 şi 80 t.

Tehnica se încarcă şi se descarcă cu ajutorul rampelor de acces în orice loc al malului uşor înclinat, fără a construi debarcaderul. Din completul parcului PMP pot fi construite poduri pe pontoane cu capacitatea de încărcare de 20 şi 601 şi lungimea respectivă de 382 şi 227 m. Viteza de deplasare pe podurile de pontoane pentru maşinile grele şi mijlocii pînă la 30 km/h, pentru cele uşoare - nu se limitează.

Şalupele de construcţii poduri ce uşurează munca pe apă asigură, în cazul trecerii pe portiţe, remorcarea portiţelor de transport, în cazul trecerii pe pod - introducerea pe linia podului a portiţelor de pod. In afară de aceasta, ele se utilizează pentru executarea serviciului de salvare, cercetării de geniu a trecerii peste cursul de apă şi altor misiuni.

Maşinile de asamblat elemente de poduri şi podurile mobile servesc pentru construirea trecerilor peste râuri înguste, pâraie, râpe, şanţuri şi alte obstacole nu prea late.

Podul mobil pe tanc MTU (fig. 8.12) este montat pe baza tancului T-55, are un blindaj de protecţie puternic, acţionează, de regulă, în dispozitivele de luptă ale trupelor în ofensivă. El asigură amenajarea trecerilor cu pod peste diferite obstacole cu lăţimea de pînă la 12 m. Instalarea şi scoaterea podului sînt executate de către echipaj, fără a ieşi din maşină. Podul are un tonaj de 50 t, asigurând practic trecerea tuturor mijloacelor tehnice pe şenile şi cu roţi.

Podul mobil greu TMM (fig. 8.13) permite asamblarea unui pod cu tonajul de 60 t, lungimea de 42 m şi lăţimea de 3,8 m. Din completul TMM fac parte patru maşini de asamblat elemente de poduri pe baze de automobil KrAZ-255B. Lungimea fermei de pod a unei maşini constituie 10,5 m, înălţimea suportului 3 m. Trecerile cu pod pot avea lungimea de 10,5, 21; 31,5 şi 42 m. Pentru instalarea sau strîngerea podului de lungime completă se consumă un timp de 50-60 min.

Completurile de mijloace pentru construcţie de poduri şi de instalaţi de construcţii poduri se întrebuinţează pentru construirea podurilor şi estacadelor joase pe palee de piloţi de lemn.

Completul KMS-E se compune dintr-o portiţă de bătut piloţi şiconstruire, o portiţă cu cricuri, o barcă auxiliară cu motor suspendatşi mijloace de transport.Portiţa de bătut piloţi şi construire este montată pe patru pontoane cuplate între ele cîte două cu ajutorul fermelor telescopice.

Fig. 8.12 Podul mobil pe tanc MTU

Fig. 8.13. Suprastructura unei deschideri a podului mobil greu TMM în poziţie de transport.

Pe portiţă se instalează utilajul de bătut piloţi cu patru sonete cu ciocan Diesel DM-150 ce asigură baterea simultană a patru piloţi. Utilajul de construire al portiţei asigură executarea mecanizată a celorlalte lucrări la fiecare suport al podului simultan cu baterea piloţilor (la următorul suport al podului). Din componenţa portiţei de bătut piloţi, şi construire fac parte două grupuri electrogene, cinci trolii electrice, două ferăstraie mecanice cu benzină şi alte materiale auxiliare. Portiţa cu cricuri este destinată pentru construirea podurilor pe suporturi-ramă, precum şi pentru montarea suprastructurilor gata la construirea podurilor pe palee de piloţi:. Pentru deplasarea portiţei pe apă servesc două motoare suspendate.

Completul instalaţiei de construcţii poduri USM se compune dintr-o maşină de construcţii poduri, un automobil auxiliar cu utilaje, materiale şi un set de PSSA. În calitate de automobil de bază al maşinii de construcţii poduri se întrebuinţează şasiul automobilului cu capacitate de trecere sporită KrAZ-255B, pe care este montat utilajul ce asigură aducerea elementelor de pod din automobilul de transport la locul executării lucrărilor, baterea piloţilor în

pămînt, construirea suporturilor şi montarea suprastructurilor pe deschideri.In cursul construcţiei maşina de construcţii poduri se deplasează pe porţiunea de pod

gata, ceea ce permite construirea podurilor pe ape de mică adîncime, pe albii înnămolite, albii uscate etc.

Piloţii se bat cu ajutorul sonetelor cu ciocan Diesel DM-240 (DM-150A) şi se retează cu ferăstraiele mecanice cu benzină „Drujba-4" (MP-5 „Ural-2").

Mijloacele pentru construcţie de poduri au următoarele caracteristici tactico-tehnice: KMS-E USMTonajul podurilor construite................... 601 601Productivitatea la construirea podului..... 15-20 m/h 10-15 m/hMasa pilotului bătut.............................. 200 kg 250 kgLungimea pilotului bătut....................... 8-10 m 8-10 mDiametrul pilotului bătut....................... 0,16-0,25 m 0,16-0,25 mNumărul de piloţi bătuţi simultan 4 buc. 4 buc.Durata instalării în poziţie de lucru......... 30 min. 10 min.Durata strîngerii în poziţie de transport.... 60 min. 10 min.Echipa de servanţi................................. 28 persoane 11 persoane

3.6. Maşinile pentru pregătirea materialelor şi elementelor de construcţii genistice

La refacerea şi construirea podurilor, reparaţia drumurilor, executarea drumurilor de coloană, construirea punctelor de conducere şi lucrărilor de apărare se întrebuinţează pe larg lemnul rotund şi cheresteaua. Fasonarea materialului lemnos şi producerea elementelor de construcţii din lemn se execută în fond la trupe cu utilizarea mijloacelor de mecanizare a fasonării şi debitării lemnului din dotare. Doborârea arborilor, îndepărtarea crăcilor groase şi secţionarea catargelor se execută cu ferăstraiele cu lanţ, scoaterea rădăcinelor - cu tractoarele pe şenile, încărcarea şi descărcarea - cu macaralele şi încărcătoarele, iar transportarea - cu automobilele şi tractoarele. Pentru debitarea lemnului rotund pe scânduri, prisme şi pe semibuşteni în lungime se folosesc gaterele, iar pentru prelucrarea cherestelei - sculele electrificate de prelucrat lemnul.

Ferăstraiele mecanice cu benzină din dotare sînt ferăstraie mânuite individual de marca MP-5 „Ural-2" (fig. 8.14) şi „Drujba-4".

Fig. 8.14. Ferestrăul cu motor MP-5 „Ural-2"

Ferăstraiele mecanice cu benzină au următoarele caracteristici tactico-tehnice: „Drujba-4" MP-5 „Ural-2"Productivitatea în 10 h de lucru:doborîrea arborilor....................... 100 m3 120 m3

secţionarea trunchiurilor în buşteni culungimea de 5-6 m....................... 40 m3 60 m3

Viteza lanţului tăietor................... 8 m/s 10,4 m/sDiametrul maxim al buştenilor de tăiat 90 cm 90 cmPuterea motorului......................... 3 kW 3,7 kWCapacitatea rezervorului de carburant... 1,51 1,31Durata funcţionării corespunzătoarerezervei de carburant..................... 50-60 min. 30-40 min.Masa.............................................. 13,4 kg 13,2 kgServanţi.........................................1 persoană 1 persoană

Aceste ferăstraie cu lanţ au ardere internă cu un singur cilindru în doi timpi cu aprindere de la magnetou. Motorul se porneşte cu ajutorul demarorului cu cablu. în procesul de exploatare lanţul tăietor trebuie uns periodic. Ungerea ferăstrăului cu motor MP-5 „Ural-2" se realizează în mod automat cu ajutorul unui ungător cu picurare; la ferăstrăul „Drujba-4" peste fiecare 1,5-2 h de funcţionare partea anterioară a şinei portlanţ se cufundă într-un vas cu atol încălzit la o rotire lentă a lanţului tăietor.

Din completul ferăstraielor cu motor fac parte o pană hidraulică pentru doborîrea arborilor şi echipamentul schimbabil (burghie, tocilă, compresor, generator electric, foreză şi o perie de sîrmă), ceea ce lărgeşte domeniul de întrebuinţare a acestora.

La gatere debitarea buştenilor pe prisme, scînduri şi semibuşteni se efectuează cu ajutorul pînzelor de ferăstrău plate montate într-un cadru. Acest cadru, executînd o mişcare rectilinie alternativă, asigură debitarea continuă a buştenilor în mişcare de avans, ceea ce măreşte productivitatea gaterelor în comparaţie cu alte mijloace.

Gaterul LRV-1 în poziţie de marş poate fi transportat ca o remorcă tractată de un automobil tip KrAZ. Construcţia aparatului de rulare este executată în formă de două cărucioare detaşabile cu roţi (anterior şi posterior), ceea ce permite coborîrea şi instalarea rapidă a gaterului în poziţie de lucru cu ajutorul celor patru cricuri cu şurub încorporate amplasate pe batiu. Drept dispozitiv de acţionare al gaterului serveşte un grup electrogen mobil tip ESD-50VS.

Gaterul LRV-1 are următoarele caracteristici tactico-tehnice:Productivitatea pe materie primă în 10 h........... 50-60 m3

Lungimea buştenilor de debitat.......................... 3,5-10 mDiametrul buştenilor de debitat.......................... pînă la 0,55 mNumărul maxim de ferăstraie în cadru............... 10 buc.Puterea acţionării electrice a arborelui principal. 28 kWPuterea electromotorului acţionării hidraulice.... 3 kWViteza transportării în cuplare cu maşina de tracţiune ... pînă la 40 km/hMasa................................................................... 8,9 tDurata instalării în poziţie de lucru.................... 1,5-2 hDurata strîngerii în poziţie de marş.................... 1 hEchipa de servanţi.............................................. 8 persoane.

3.7. Maşinile de ridicat şi transportatMaşinile de ridicat şi transportat sînt destinate pentru executarea lucrărilor de încărcare-

descărcare şi de montare-demontare la rezolvarea problemelor de asigurare genistică şi de aprovizionare a trupelor. Parcul acestor maşini e destul de mare şi include cricuri, palane, troliu, încărcătoare, macarale ş.a.

Cricurile se întrebuinţează pentru ridicarea încărcăturilor la o înălţime de pînă la 0,2-0,4 m şi au o capacitate de ridicare de la 0,5 pînă la 20 t. Există cricuri cu şurub, cu cremalieră, hidraulice şi intră în completurile PSSA ale tuturor maşinilor de luptă, speciale şi de transport.

Se produc palane cu acţionare manuală şi electrică. Palanele cu melc au capacităţi de ridicare de la 1 pînă la 12,5 t. Palanele cu roţi dinţate pot ridica încărcături cu masa de la 0,25 pînă la 8 t.

Se produc trolii cu acţionare manuală şi electrică ce au capacităţi de ridicare de la 0,25 pînă la 5 t. Troliile cu capacitate mică de ridicare de 0,5-1 t intră în completurile PSSA ale unor maşini de înzestrare genistică şi se întrebuinţează la montarea şi demontarea organelor de lucru. Troliile cu acţionare mecanică de diferite construcţii în unele cazuri sînt parte componentă a automobilelor, transportoarelor, tractoarelor, macaralelor, excavatoarelor, maşinilor de asamblat elemente de poduri şi aftor maşini.

încărcătoarele se întrebuinţează în special la depozite, baze şi la staţiile de aprovizionare; după tipul instalaţiei de forţă se împart în autoîncărcătoare şi încărcătoare electrice.

Autoîncărcătorul APO-5 (fig. 8.15) este montat pe un şasiu cu două punţi cu cadru scurtat, pe care e instalat un motor de automobil cu puterea de 85 KW. Pe partea anterioară a cadrului încărcătorului este prins printr-o îmbinare articulată cadrul dispozitivului de ridicat, în interiorul căruia se deplasează cu ajutorul unui cilindru hidraulic şi al unui palan căruciorul cu organul de prindere a încărcăturii în formă de furcă. înclinarea cadrului înainte cu 3-4° şi înapoi cu 10-12° se realizează cu ajutorul unui cilindru hidraulic. Pe partea din spate a autoîncărcătorului este prinsă o contragreutate ce asigură stabilitatea acestuia în timpul lucrului cu încărcăturile. Încărcătorul este înzestrat cu organe de lucru schimbabile: un godeu, un graifăr, un cleşte prinzător şi un braţ de macara fără scripete.

Macaralele constituie cel mai răspândit grup al maşinilor de ridicat; după gradul de mobilitate se împart în staţionare, mobile şi autopropulsate, iar după tipul aparatului de rulare - în macarale de cale ferată, pe şenile şi pe roţi.

Macaraua automată pe roţi 8T-210 (fig. 8.16) este montată pe bază de automobil Ural-375D şi poate dezvolta o viteză de transport de pînă la 70 km/h. Acţionarea de tip electromecanic. Parcursul corespunzător rezervei de combustibil 450 km. Capacitatea de 16 ridicare la deschiderea minimă a braţului 6,3 t, la deschiderea maximă - 1,8 t.

Pentru macaralele militare e caracteristică utilizarea în calitate de bază a automobilelor cu capacitate de trecere sporită, întrebuinţarea braţelor pliante, telescopice şi scurtate, precum şi a frânelor jumelate la toate mecanismele macaralelor.

Fig. 8.16. Automacara 8T-210

Fig. 8.15. Autoîncărcătorul APO-5

3.8. Bazele exploatării şi întreţinerii tehnice a maşinilorPrin exploatarea tehnicii se are în vedere pregătirea acesteia pentru lucru, executarea

lucrului, întreţinerea tehnică, reparaţia şi păstrarea.Organizarea corectă a exploatării asigură menţinerea tehnicii în stare bună şi permanent

gata de lucru.Menţinerea maşinilor în stare tehnică bună este asigurată printr-un sistem de

întreţinere şi reparaţie preventivă planificată, care prevede revizii de control periodice, întreţinerea tehnică zilnică, precum şi întreţineri numerotate, sezoniere şi în procesul păstrării, întreţinerea tehnică a maşinilor este executată de echipaje şi echipele de servanţi cu antrenarea, în caz de necesitate, a specialiştilor de la atelierele mobile de reparaţii.

Controlul vizual se face înaintea fiecărei ieşiri a maşinii din parc sau înaintea începerii lucrului, precum şi în procesul de lucru şi în timpul întreruperilor.

Înaintea plecării din parc se controlează starea bună a maşinii, alimentarea cu combustibil, ulei, lichid de răcire, nivelul electrolitului la bateriile de acumulatoare, siguranţa fixării echipamentului şi PSSA, starea dispozitivelor de semnalizare, mecanismelor de comandă, frânelor şi iluminării. Durata controalelor vizuale constituie 20-30 min. în timpul marşului sau lucrului trebuie de controlat gradul de încălzire a subansamblurilor transmisiilor, lagărelor aparatului de rulare, de avut convingerea că nu au loc pierderi de ulei şi lichide prin etanşări. Durata controlului 10-20 min.

Pentru ambarcaţiile de treceri desant, în afară de aceasta, e necesară revizia de control înaintea intrării în apă şi după lucrul pe apă. Scopul acestor revizii constă în verificarea minuţioasă a stării dispozitivelor de etanşare, determinarea stării bune a sistemelor de evacuare a apei, precum şi în eliminarea din corpul maşinii a apei ce a pătruns.

Întreţinerea tehnică zilnică se execută la înapoierea maşinii în parc sau după terminarea lucrului. Maşina se realimentează cu combustibil, lichid de răcire şi ulei, printr-un control vizual al mecanismelor şi sistemelor se verifică lipsa pierderilor de ulei pe la dopuri şi etanşări. Se verifică, de asemenea, starea bună de funcţionare a surselor de alimentare cu energie electrică şi a consumatorilor acesteia, a tuturor aparatelor de măsură şi control.

După aceea maşina se curăţă şi se spală. întreţinerea tehnică zilnică are scopul de a pregăti tehnica pentru exploatarea ulterioară, durata ei depinde de complexitatea construcţiei maşinii şi de starea acesteia şi constituie 0,5-3 h.

Întreţinerea tehnică nr. 1 se efectuează după ce maşina consumă anumite moto resurse (se ţine evidenţa lucrului executat şi a distanţei parcurse). Executând toate operaţiile întreţinerii zilnice, se controlează suplimentar nivelul uleiului la toate agregatele şi se face realimentarea acestora, se schimbă uleiul la motor, se spală filtrele rezervoarelor de combustibil şi de ulei şi filtrele de aer, se ung subansamblurile cu lagăre indicate în schema de ungere, se controlează subansamblurile de susţinere a organelor de lucru, a motorului, transmisiei de forţă, aparatului de rulare, sistemului de conducere. Volumul de muncă al IT-1 constituie circa 14-16 om/oră.

Întreţinerea tehnică nr. 2 se efectuează, de asemenea, după ce maşina consumă anumite moto resurse. Se execută integral volumul lucrărilor prevăzute pentru ÎT-1 şi suplimentar se controlează fixarea motorului, agregatelor transmisiei de forţă, organelor de lucru, se controlează reglarea pompei de injecţie de înaltă presiune, se determină gradul de uzură a elementelor tăietoare ale organelor de lucru. Volumul de muncă al ÎT-2 constituie circa 24-31 om/oră.

Durata de exploatare a maşinii dintre întreţinerile numerotate învecinate sau de la începutul lucrului până la prima întreţinere numerotată se numeşte perioadă dintre revizii, iar dintre întreţinerile tehnice supreme - ciclu de întreţinere.

ÎT-1 şi ÎT-2 sânt stabilite pentru maşinile ce au construcţie complicată, iar pentru echipamentul genistic suspendabil şi remorcabil se efectuează numai o singură întreţinere tehnică numerotată.

Lista operaţiilor tehnologice concrete, cerinţele privind executarea acestora, volumul

70

de muncă al întreţinerilor tehnice şi periodicitatea acestora sînt determinate pentru fiecare maşină de instrucţiunile de exploatare şi întreţinere, ordinele şi directivele corespunzătoare.

Tema Nr.4 Barajele genistice.

Barajele genistice antitanc şi antiinfanterie sunt mijloace eficace de luptă împotriva inamicului, care se execută de către trupele de toate armele, în scopul opririi sau reducerii ritmului de deplasare a inamicului, în special în punctele obligate de trecere, în teren frământat şi în localităţi, urmărind în acelaşi timp şi canalizarea acţiunilor inamicului pa direcţiile favorabile ducerii luptei de către trupele proprii.

Barajele genistice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:- să nu poată fi ocolite sau trecute cu uşurinţă de către inamic;- să fie rezistente şi greu de înlăturat;- să fie acoperite cu focul armamentului antitanc şi de infanterie al trupelor

proprii;- să nu poată fi bătute cu foc de către inamic;- să poată fi executate şi cu mijloace şi materiale locale, iar în caz de avariere

să fie refăcut în timp scurt.-

SECVENŢA DE INSTRUIRE Nr.1

Tipurile barajelor genistice, destinaţia lor şi modul de întrebuinţare în diferite forme de luptă.Obiectivele operaţionale:a) însuşirea şi aprofundarea cunoştinţelor privind tipurile barajelor genistice şi clasificarea lor.

1.1. Barajele genistice neexplozive (pasive).După caracterul său barajele genistice se împart în:

barajele genistice neexplozive (pasive); baraje genistice de mine (explozive) care sunt: - antiinfanterie; - antitanc; - mixte; - antidesant.Obiective operaţionale:

Cursanţii trebuie să pretindă a distinge denumiri şi a dobândi cunoştinţe pe măsurile de

organizare şi executare a barajelor genistice pasive.

Barajele genistice antiinfanterie pasive, neexplozive sunt fixe şi transportabile. Barajele fixe se execută în totalitate în raioanele şi termenele stabilite, iar cele transportabile se realizează din timp şi sunt aduse la locul de instalare, gata montate sau pe elemente separate, formând nodul de baraje.

Din categoria barajelor fixe fac parte:Reţeaua de sârmă pe pari de lemn se execută pe 2 … 4 rânduri de pari. Distanţa dintre

pari, în cadrul unui rând, este de 3 m, iar distanţa dintre rândurile de pari de 1,5 m. Parii pentru reţeaua de sârmă au lungimea de 1,6 … 1,75 m şi diametrul 8 … 10 cm. După baterea în sol, parii trebuie să aibă înălţimea h 1 … 1,2 m.

Timp de executare a 100 m 120 om/h

Materialele: sârmă ghimpată 250 kg;

71

agrafe 25 kg; pari l = 1,75 m 100 buc.

Întinderea sârmei ghimpate pe pari se execută în felul următor: pe rândurile de pari din

exterior se întind câte 5 fire de sârmă (3 fire orizontale sus, la mijloc şi jos, 2 fire în diagonală),

pe rândurile de pari din interior şi pe panourile în zig – zag se întind câte 3 fire de sârmă (un fir

orizontal, în partea de sus şi două fire în diagonală).

Ordinea de întindere a sârmei ghimpate pe pari este următoarea:

pe primul rând de pari (cel dinspre inamic), pe panourile în zig – zag, între primul şi al doilea

rând de pari, pe al doilea şi al treilea rând de pari, după care se întind firele de sârmă pe cel de al

treilea rând de pari.

Întinderea sârmei ghimpate pe pari se execută de către o echipă compusă din 3 … 4 militari

pentru fiecare fir. 2 militari – desfăşoară bobina de sârmă ghimpată, iar 1 … 3 prind sârma

ghimpată de pari cu ajutorul agrafelor.

Caracteristicile produselor din sârmă.

72

Caracteristici

Materiale

Lungimea

sârmei

într-o

bobină

( m)

Greutatea

unei bobine

(kg)

Greu

tatea

unei

lăzi

cu

agraf

e

(kg)

Numărul

de agrafe

la un kg

(buc)

Consu

mul

de

agrafe

la –

100

kg.

Sârmă

(kg)

Dia

me

trul

(mm

)

Sârmă

ghimpată

monofilară.

400 35 - - 8 -

Sârmă

ghimpată

bifilară.

250

(350)

25

(35)

- - 6 -

Agrafe. - - 20 20 … 80 - -

Sârmă lisă. - - - - -2 …

6

Firul de sârmă se fixează la par în partea opusă inamicului fără a-l întinde prea tare

(sârma întinsă slab este mai greu de tăiat şi de trecut). Firul de sârmă nu se prinde pe capătul de

sus al parului, deoarece poate fi tăiat uşor. Firele de sârmă, din partea de jos a parilor se întind la

o înălţime de 15 … 20 cm de pământ, pentru a nu permite trecerea pe sub ele.

Reţeaua de sârmă pe pari metalici se execută pe două sau mai multe rânduri de pari, cu

ancoraje în ambele părţi. Distanţele dintre rânduri şi dintre parii unui rând, precum şi ordinea de

73

întindere, sunt aceleaşi ca şi în cazul reţelelor pe pari de lemn. Ancorarea se fixează la pământ cu

ajutorul ţăruşilor metalici.

Parii metalici se fixează în pământ prin înşurubare, apăsând pe par în jos şi rotindu-l de

bucle în jurul axei verticale.

Sârma se întinde începând cu rândul de ţăruşi dinspre inamic, după care se întind

ancorajele dintre acest rând de ţăruşi şi primul rând de pari. În continuare, se întind firele de

sârmă. În continuare, se întind firele de sârmă pe primul rând de pari, pe panourile în zig – zag

dintre primul şi al doilea rând de pari, după aceea pe următorul rând de pari şi aşa mai departe.

Sârma ghimpată se fixează pe parii şi ţăruşii metalici prin sudură sau în bucle (ochiuri)

sudate înainte de fixare în pământ.

Timp de executare a 100 m liniari 20 om/h

Materiale: sârmă ghimpată 360 kg;

pari metalici 100 buc;

ţăruşi metalici 67 buc.

Gradul de sârmă pe un rând de pari se execută din cinci fire de sârmă ghimpată şi poate

fi întărit cu ancoraje. Ancorajele se prind pe ambele părţi ale gardului, de ţăruşii bătuţi la distanţa

de 1,5 m în intervalul dintre pari pe sârmele de ancoraj se leagă, cu ajutorul unei bucăţi de sârmă,

1 … 3 fire orizontale de sârmă ghimpată.

a) Gard de sârmă ghimpată, simplu cu cinci fire de sârmă. Timp de executare a 100 m liniari 20 om/h

Materiale: sârmă ghimpată 50 kg;

agrafe 4 kg;

pari de lemn cu l = 175 cm 34 buc.

b) Gard de sârmă ghimpată întărit, cu nouă fire de sârmă. Timp de executare a 100 m liniari 60 om/h

74

Materiale: sârmă ghimpată 125 kg;

agrafe 5 kg

pari de lemn cu l = 175 cm 34 buc;

ţăruşi de lemn cu l = 70 cm 67 buc.

Gardul de sârmă pe capre se execută de regulă, iarna, precum şi în terenuri stâncoase.Caprele se confecţionează din prăjini având fixate 10 … 11 fire de sârmă ghimpată şi se

instalează la 3 … 4 m una de alta.Timp de executare a 100 m liniari 45 om/h;Materiale: prăjini de 1,6 m lungime 60 buc; prăjini de 3,5 m lungime 30 buc; prăjini de 1 m lungime 30 buc; sârmă ghimpată 100 kg; agrafe 4,5 kg; cuie L = 15 cm 3,5 kg.

Reţeaua joasă de sârmă pe ţăruşi de lemn are o lăţime de 4,5 m. Ţăruşii au lungimea de 0,7 m şi se bat la distanţă de 1,5 m unul de altul, astfel încât, după batere, să aibă o înălţime de 25 … 30 cm. Pe fiecare rând de ţăruşi şi pe panourile în zig – zag dintre rânduri se fixează câte 2 fire de sârmă. Sârma se prinde cu agrafe, pe capetele ţăruşilor.

Primul se prinde firul de sârmă ce se leagă mai slab, apoi se prinde firul de sârmă cu care se formează lanţuri. La început se întinde sârma pe primul rând de ţăruşi, apoi pe panourile în zig – zag dintre primul şi al doilea rând de ţăruşi; după aceea pe rândul al doilea de ţăruşi, pe panourile în zig – zag dintre al doilea şi al treilea, apoi pa rândul al treilea de ţăruşi.Întinderea sârmei pe ţăruşi se execută de către o echipă formată din trei militari.

Timp de executare a 100 m liniari de reţea cu lăţimea de 4,5 m 100 om/h;

Materiale: sârmă ghimpată 450 kg; agrafe 12 kg; ţăruşi de 0,7 m lungime 270 buc.

Reţeaua joasă de sârmă pe ţăruşi metalici.Timp de executare a 100 m liniari de reţea cu lăţimea de 6,5 70 om/h;Materiale: sârmă ghimpată 700 kg; ţăruşi metalici 400 buc.

Laţurile de sârmă se execută din sârmă lisă subţire şi se prind de ţăruşi cu agrafe sau cuie. Ţăruşii se bat în pământ în eşicher. Laţurile se instalează în locurile unde se pot masca uşor: în iarbă, tufişuri şi mărăcinişuri. Barajul astfel realizat trebuie să aibă o adâncime de minimum 4 m.Timp de executare a 100 (m) bucăţi 12 om/h;Materiale: sârmă lisă 3 kg; ţăruşi de 0,3 m 100 buc; agrafe 1 kg.

Sârmă ghimpată încurcată se execută în locuri cu iarbă înaltă sau lăstăriş, în porţiuni de teren mlăştinos, în parcele de pădure tăiată şi în locuri acoperite cu bolovani.

Barajul de sârmă încurcată se obţine prin întinderea 3 … 4 bobine de sârmă ghimpată pe o fâşie cu lăţimea de 4 … 6 m. Pe timpul întinderii se formează lanţuri şi se înfăşoară în jurul pietrelor, buturugilor şi tufişurilor.

75

Abatizele antiinfanterie se execută din copaci cu diametrul de 15 … 18 cm. Copacii sînt doborâţi, fără a-i desprinde complet de buturugi, cruciş cu vârfurile îndreptate spre inamic; se curăţă crengile subţiri, iar cele mai groase se ascut. Vârfurile copacilor se fixează la pământ cu ajutorul ţăruşilor cu crăcane.

Abatizele se întăresc prin întinderea sârmei ghimpate sau instalarea minelor antiinfanterie şi a minelor cursă.Timp de executare a 10 m liniari 25 om/h (folosind motojoagărul – 2,5 om/h).

Din categoria barajelor de sârmă transportabile fac parte caprele şi aricii de sârmă, spiralele de sârmă şi barajele de sârmă puţin vizibile.

Aceste baraje se întrebuinţează pentru: blocarea rapidă a drumurilor, a şanţurilor de comunicaţie şi a tranşeelor; închiderea culoarelor şi a porţiunilor distruse din baraje fixe; mărirea valorii barajelor explozive; întârzierea (oprirea) acţiunilor inamicului în terenuri muntoase, mlăştinoase, precum şi pe timp de iarnă, când terenul este îngheţat şi nu este posibilă baterea parilor.

Capra de sârmă este alcătuită din trei cruci a câte doi pari cu lungimea 1,5 m ascuţiţi, întăriţi cu o prăjină longitudinală şi împletiţi pe muchii şi în diagonale cu sârmă ghimpată. Pe timp de iarnă se mai execută şi capre de sârmă cu pari ieşiţi în afară.

Când caprele de sârmă se folosesc în cadrul unui baraj independent se leagă una de alta cu sârmă şi se fixează la pământ cu ajutorul ţăruşilor. Caprele de sârmă instalate oblig sau la intervalele se întăresc cu 1 … 3 fire de sârmă ghimpată.Timp de executare 40 om/h;Materiale: prăjini de 3,5 m lungime 1 buc; pari de 1,5 m lungime 6 buc; sârmă ghimpată 7 kg; Aricii de sârmă se execută din trei pari, de 1,5 m ascuţiţi la capete şi legaţi la mijloc cu sârmă. Capetele parilor se împletesc cu sârmă ghimpată. Pentru instalarea lor pe teren se leagă unul de altul cu sârmă şi se fixează la pământ cu ajutorul ţăruşilor. Aricii, destinaţi pentru a fi instalaţi în tranşee au lungimea parilor de 0,9 … 1 m. Timp de executare 1 om/h;Materiale: pari de 1,5 m lungime 3 buc; sârmă ghimpată 2,5 kg.

Spiralele de sârmă pot fi confecţionate de trupe la locul de instalare din 20 … 25 kg de sârmă ghimpată.

Pe un cerc trasat pe sol cu diametrul de 1 .. 1,2 m, se bat la distanţe egale 7 pari de 6 … 8 cm diametrul. Parii bătuţi în pământ trebuie să aibă 1,5 … 1,7 m lăţime de la nivelul terenului.

La capetele superioare un cerc de lemn. Firul de sârmă se prinde în partea de jos a parului nr.1 cu agrafă şi se înfăşoară de 50 ori în jurul parilor, înfăşurarea sârmei se execută în rânduri paralele, la distanţe de 3 … 4 cm. Capătul firului de sârmă se prinde în partea de sus a parului nr.1 în interior. În continuare, se leagă capătul de jos al sârmei, de primul fir de sârmă, pentru obţinerea primului inel al spiralei şi apoi, fiecare fir se leagă cu următorul, sărind de fiecare dată când spirala a fost terminată, se scoate cercul ce menţine depărtate capetele de sus ale parilor, se scoate spirala şi se leagă în patru locuri cu sârmă lisă.Timp pentru confecţionarea spiralei de către 2 militari 2 ore.Materialele: sârmă ghimpată – 20 kg; sârmă lisă - 0,3 kg.Timp pentru instalarea unei spirale de către doi militari – 3 … 5 min.

Barajele puţin vizibile se prezintă sub formă de pachete şi se instalează de către o echipă

compusă din 8 militari.

Instalarea barajului se execută în ordinea următoare:1. Se dezleagă pachetul şi se desfăşoară perpendicular pe front.

76

2. Se repartizează câte patru militari pe fiecare parte.3. Se aşează barajul pe muchie, cu sârmă subţire în sus.4. Se apucă de firele mărginaşe ale sârmei şi ridicând banda în sus se scutură şi se desfăşoară

într-o reţea de 10 x 10 m.5. Se fixează inelele de jos ale barajului cu ajutorul ţăruşilor de ancorare bătuţi la 1 … 2 m pe

tot perimetrul. Între baraje legătura se execută cu sârmă atât sus cît şi jos peste fiecare metru.Scândurile cu cuie sînt întrebuinţate în terenuri acoperite şi pentru mărirea valorii

barajelor fixe.Capcanele antiinfanterie sunt baraje executate în pământ, sub forma unor gropi circulare

sau de altă formă, pe fundul cărora se pot instala:- sârmă ghimpată;- lanţuri de sârmă;- mine antiinfanterie la apăsare;- scânduri cu cuie şi alte mijloace menite să scoată din luptă personalul.-

1. 2. Barajele antitanc neexplozive.Barajele antitanc neexplozive se execută în scopul opririi sau reducerii ritmului de

deplasare a inamicului cu tancuri şi mijloace blindate, în special în punctele obligate de trecere,

în teren frământat (împădurit, mlăştinos) şi în localităţi.

La construcţia acestora se are în vedere combinarea lor cu obstacolele naturale.Barajele antitanc neexplozive (pasive) sunt:

Şanţurile antitanc se execută în teren şes şi pe pante cu înclinarea până la 15C.Timp pentru săparea manuală a 1 m liniar – 25 om/h;Mecanizat cu excavatorul – 4 … 5 m. lin./h.

Şanţ antitanc executat cu maşina de săpat gropi pentru adăposturi.Timp de executare – 130 … 250 m/zi.

Escarpele se execută pe versanţii orientaţi către inamic, care au o înclinare de 15 … 45, precum şi pe malurile cursurilor de apă.Timp pentru săparea manuală a 1 m – 10 om/h;Mecanizat cu excavatorul - 10 m/h

Contraescarpele se execută pe versanţii orientaţi către (inamic) trupele proprii, care au o înclinare de 15 … 45.Timp pentru săparea manuală a 1 m – 18 om/h;Mecanizat cu excavatorul - 5 m/h. Capcanele antitanc se execută pe drumuri sau în punctele obligate de trecere şi constau din gropi cu adâncimea de 3 … 4 m, bine mascate, capabile să suporte trecerea vehiculelor uşoare (3 … 4 tone).

Volumul solului rezultat din săpătură – 130 m3.Materiale: - 1100 buc. Brazde;

- 1 m3 bile (grinzi);- 8 … 10 kg cuie, scoabe;- 20 … 30 m2 plasă de sârmă, împletituri.

Timp de executare – 300 om/h şi 2 maş/h.Abatizele antitanc se execută pe drumuri, în poieni sau la marginea pădurii, când

copacii au un mai mare de 20 cm.Barierele se execută pe drumuri şi în păduri rare.

- din bârneTimp de executare a barierei de 5 m – 40 om/h.

- din piatră

77

Timp de executare a barierei de 5 m – 75 om/h.Colţii antitanc se execută din: bârne sau piloţi cu diametrul de 28 … 30 cm , grinzi de

beton armat, blocuri de piatră, grinzi metalice, raiuri de cale ferată, îngropate în pământ cu unul din capetele lor sau înfundate, sau îngropate în beton, stabilopozi.

Colţii antitanc se instalează în locurile unde tancurile nu pot pătrunde cu viteză mare, împletindu-se cu sârmă ghimpată, pentru a constitui şi baraje antiinfanterie.

- din bârneTimp de instalare a 10 m – 125 om/h.

- din bolovani de piatrăTimp pentru instalare a 10 m – 50 om/h.

Aricii metalici se întrebuinţează pentru închiderea rapidă a drumurilor, străzilor în localităţi şi a culoarelor prin baraje. Aricii se dispun în eşicher, pe 2 … 4 rânduri, cu un interval de 2 m între ei, legaţi cu sârmă ghimpată şi consolidaţi cu colţi antitanc.

Colţii antitanc se îngroapă în intervalele dintre arici, alterând – cei înalţi (1,2 m) cu cei mici (0,5 m).Timp pentru blocarea unui drum – 20 om/h.

Baricadele se execută şi se instalează pe străzi şi în spaţiile dintre clădiri, în scopul pregătirii localităţilor pentru apărare.

De regulă, baricadele se instalează combinat cu alte tipuri de baraje, alături de obstacole, clădiri şi ziduri rezistente. Baricadele se execută din prefabricate din beton, elemente metalice, cărămizi, piatră, saci cu sol sau alte materiale.Timp de executare a 5 m liniari – 70 … 80 om/h.

Valuri de zăpadă se execută în situaţia când grosimea stratului de zăpadă depăşeşte 30 cm.

De regulă, valurile de zăpadă se realizează, cu o lăţime de 10 … 15 m şi cu înălţimea de 1,8 … 2 m.Timp de executare a 1 m liniar – 4 … 5 om/h.

Fâşiile acoperite cu gheaţă se execută pe pantele versanţilor dinspre inamic, care au o înclinare de cel puţin 15. Lăţimea acestei fâşii este de 10 … 15 m.Timp de executare a 1 m liniar – 1 … 2 om/h.

Copcile în gheaţă se execută pe cursurile de apă îngheţate, spre malul propriu, când grosimea gheţii depăşeşte 20 cm şi au dimensiunile de 1,5 x 8 m sau 2 x 10 m.Timp de executare a 10 m liniari – 5 om/h.

Barierele de gheaţă se amenajează pe malurile cursurilor de apă. Gheaţa necesară pentru executarea barierei se obţine din cursul de apă de lângă mal, formând în faţa barierei un ochi de apă cu lăţimea de 3 … 4 m.Timp de executare a 10 m liniari – 50 om/h.

Fâşie acoperită cu gheaţă.Barieră de gheaţă.Copci în gheaţă.

SECVENŢA DE INSTRUIRE Nr.2

Barajele de mine şi exploziv.Obiectivele operaţionale:

a) însuşirea şi aprofundarea cunoştinţelor privind barajele de mine şi exploziv.2. 1. Barajele de mine (explozive) se compun din:

câmpuri (grupuri) de mine antitanc, antiinfanterie şi mixte; mine plantate izolat ( mine cu acţiune întârziată, mine cursă, mine comandate); mine de apă (ancorate, afundate, de curent).

Mina este un complet alcătuit dintr-o încărcătură explozivă şi un sistem de aprindere,

78

asamblate astfel încât să explodeze instantaneu la acţiunea unei forţe exterioare, la comandă sau automat (după expirarea timpului de întârziere).

După destinaţia lor, minele se clasifică în:

mine antitanc: de tip antişenilă; de tip antipodea (antifund); de tip antibord. mine antiinfanterie: de tip fugoasă (cele cu efect prin suflul exploziei); de tip cu schije (săritoare şi nesăritoare). mine de apă (ancorate, afundate şi de curent); mine speciale ( cu acţiune întârziată, de semnalizare, cu acţionare la descărcare,

antitransport); mine cursă.

După posibilităţile de deplantare, minele se clasifică în: mine deplantabile; mine nedeplantabile.

După modul de punere în acţiune, minele se clasifică în:

mine comandate (electrice, radio, laser şi mecanic); mine necomandate ( cu acţiune întârziată).

După posibilităţile de neutralizare, minele se clasifică în: mine ce pot fi neutralizate; mine ce nu pot fi neutralizate.

După modul de realizare, minele se clasifică în: minele din înzestrarea trupelor; mine improvizate.

În funcţie de situaţie, barajele de mine pot fi executate în următoarele grade de pregătire:

în gradul de pregătire nr.1, când acestea sunt gata de luptă astfel; minele din cadrul câmpurilor şi grupurilor de mine sunt plantate şi amorsate; câmpurile şi grupurile de mine comandate sunt conectate la sursa electrică; câmpurile de mine nu mai sunt marcate, iar culoarele prin acestea sunt închise; minele plantate sunt amorsate şi mascate; mecanismele minelor cu acţiune întârziată sunt pornite; marcajele şi indicatoarele minelor plantate pe apă sunt scoase;

în gradul de pregătire nr.2, când acestea sunt pregătite în vederea unei treceri rapide în gradul de pregătire nr.1; minele din cadrul câmpurilor şi grupurilor de mine sunt plantate şi amorsate, însă câmpurile şi grupurilor de mine sunt împrejmuite şi marcate; câmpurile şi grupurile de mine comandate sunt în stare de siguranţă; culoarele prin câmpurile de mine se menţin, dar sunt pregătite pentru a fi închise în cel mai scurt timp; minele plantate izolat sunt în stare de siguranţă şi mascate; mecanismele minelor cu acţiune întârziată nu sunt pornite; minele plantate pe apă sunt în stare de acţionare, dar se menţin marcajele şi indicatoarele de pe maluri şi din apă.

Minele antiinfanterie sunt destinate pentru minarea terenului, cu scopul de a scoate din luptă personalul inamic.

Minele antiinfanterie: 1. de tip fugasă; 2. de tip cu schije.

MAI cu schije se compune din: corpul metalic; încărcătura de exploziv; percutorul universal PU carabiniera; sârma de tracţiune;

79

ţăruşi de plantare şi de ancorare.Percutorul universal PU serveşte ca mecanism de percuţie pentru iniţierea capselor

detonante putând fi instalat pentru acţionarea la apăsare sau la tracţiune a minelor antiinfanterie, asigurarea împotriva deplantării a minelor antitanc şi pentru realizarea minelor cursă.

PU este alcătuit dintr-un corp cilindric din metal, care la partea inferioară se termină cu un filet interior pentru fixarea CD; un cui percutor şi arcul cuiului percutor. Tija cuiului percutor iese în afara corpului percutorului şi este menţinută de către şplintul de siguranţă, când percutorul nu este armat, sau de către şplintul de acţionare (în formă de P sau T), când percutorul este armat.

Capsa detonantă CD – 5 este alcătuită dintr-un tub metalic în interiorul căruia se găseşte o ÎE, un niplu cu filet dublu şi o capsă de iniţiere.

Capsa detonantă CD – 2 este destinată pentru realizarea sistemelor de acţionare ale minelor antitanc, care folosesc percutorul cu funcţionare la apăsare, P5. Ea este alcătuită dintr-un tub metalic, în interiorul căruia se găseşte o ÎE, un niplu filetat şi o capsă de iniţiere.

Minele antitanc sunt destinate pentru avarierea tancurilor, transportoarelor blindate.MAT: - antifund;

- antişenilă;- antibord.

Minele improvizate se confecţionează şi se folosesc de către trupe în situaţia când acestea nu dispun de o cantitate suficientă de mine din înzestrare, sau când se are în vedere combinarea mijloacelor din înzestrare cu mijloace improvizate, pentru diversificarea tipurilor de mine, cu scopul de a deruta şi a crea nesiguranţă inamicului.

Mina improvizată este un complet alcătuit dintr-o încărcătură de exploziv şi un sistem de aprindere; iniţierea exploziei se produce ca şi la mina din înzestrare: instantaneu, automat sau la comandă.

După destinaţia lor minele improvizate se clasifică în: mine antiinfanterie: - fugase - cu schije mine antitanc; mine speciale; mine de apă; mine cursă.

Minele antiinfanterie improvizate:- cu acţionare la apăsare;- cu acţionare la tracţiune.

Minele antitanc improvizate sunt destinate, atât realizării barajelor de mine antitanc, cît şi luptei vânătorilor de tancuri.

Mina antitanc improvizată cu funcţionare la tracţiune se confecţionează dintr-o încărcătură de exploziv de 8 … 10 kgf, un percutor universal PU (cu şplint în formă de P), capsă detonantă CD–2 (CD–5) şi un ţăruş.

Mina antitanc improvizată dintr-un proiectil de artilerie se realizează cu una la două mine antiinfanterie şi una la două încărcături intermediare din trotil, pentru iniţierea explozivului din proiectil.

Mina antitanc improvizată folosind azotat de amoniu se confecţionează dintr-o încărcătură de azotat de amoniu (AM-1) de 9,5 kgf, un detonator intermediar de trotil de 0,075 kgf, un percutor P-5 şi o capsă CD-2.

Mina antitanc improvizată folosind dinamita, se confecţionează dintr-o încărcătură de dinamită de 6,7 kgf, un detonator intermediar din trotil de 0,075 kgf, un percutor P-5 şi o capsă CD-2.

Minele cursă sunt mine improvizate ce se plantează în locuri nebănuite de inamic, însă frecventate de acesta, legate funcţional de obiecte şi instalaţii, astfel încât, încercarea de a le

80

folosi să provoace explozia minei. Minele cursă cu acţionare la tracţiune. Minele cursă cu acţionare la apăsare. Minele cursă cu acţionare la descărcare.

Mina de semnalizare acustică şi luminoasă este destinată pentru prevenirea trupelor proprii despre apariţia inamicului în faţa limitei dinainte, pe căile de acces către baraje, în faţa obiectivelor şi pe frontiera de stat.

Câmpurile de mine antitanc se numesc porţiunile de teren în limitele cărora sunt plantate minele.

Câmpurile de mine antitanc se plantează pe direcţiile accesibile acţiunii tancurilor, autotunurilor, transportoarelor blindate în faţa limitei dinainte a apărării, în adâncimea apărării sau pe flancuri.

CMAT se realizează din mai multe rânduri de mine cu distanţa între rânduri de 10 … 30 m, iar intervalele între mine de 4 … 6 m. Adâncimea totală a CMAT este de 40 … 100 m.Rândurile de mine pot fi paralele sau neparalele.

Pentru a îngreuia activitatea inamicului privind descoperirea şi deplantarea minelor, se recomandă ca într-un CMAT 5 … 10 % din minele plantate să fie asigurate împotriva deplantării.

Plantarea minelor antitanc prin procedeul în formaţie se aplică în afara contactului cu inamicul, în adâncimea apărării proprii şi se execută cu plutonul. Comandantul plutonului conduce marcarea CMAT şi plantarea minelor în teren.

Pentru plantarea minelor, plutonul se dispune pe linia de bază a CMAT în formaţie pe un rând cu intervale de 2 m între militari şi se numără câte doi. Fiecare militar are asupra sa câte două mine.

La comanda comandantului de pluton, militarii se deplasează pe rândul IV, unde Nr.1 aşează mina din partea stângă la 0,5 m spre stânga faţă de locul de staţionare (rândul IV de mine).

În această formaţie plutonul se deplasează înainte şi se opreşte pe axul celui de-al III-lea rând de mine, corespunzător schemei CM. Aici numerele doi aşează mina din partea stângă la distanţa de 0,5 m.

La comandă, plutonul se deplasează pe axul celui de-al II-lea rând de mine, unde numerele doi aşează mina în partea în partea dreaptă şi rămân pe loc. Numerele unu continuă deplasarea, la comandă, până la axul rândului 1 de mine şi aşează mina în partea dreaptă.

Se obţine astfel o schemă a unui câmp de mine pe 4 rânduri cu minele dispuse liniar. Datorită intervalului de 2 m între militari şi aşezării minelor la 0,5 m distanţă faţă de locul de staţionare al militarilor în axul fiecărui rând de mine, se obţine o densitate de minare egală cu o mină pe metru liniar.

Numerele unu şi doi execută plantarea ultimelor mine aşezate pe teren, corespunzător rândului I şi II. După plantare, militarii rămân la un metru distanţă de minele plantate.La comanda comandantului de pluton toţi militarii se întorc la stânga împrejur, după care, mai întâi numerele unu, apoi numerele doi se înapoiază lângă minele pe care le-au aşezat anterior şi plantează aceste mine (rândul III şi IV).

După plantarea minelor, militarii ies din CMAT, pornind mai întâi numerele doi, iar apoi numerele unu.

La indicaţia comandantului plutonului, comandantul grupei din flancul stâng (drept) marchează cu jaloane sau steguleţe limitele rândurilor de mine plantate, care se scot de către comandantul grupei din dreapta (stânga) la următoarea intrare pentru plantarea minelor.

Atunci când pot fi transportate câte 4 mine de către fiecare militar se poate aplica procedeul de plantare a minelor în formaţie câte 4 mine.

Pentru plantare, fiecare militar din pluton ridică de la subdepozit câte 4 mine, după care se deplasează pe linia de bază, unde se opresc la intervalele de 4 m unul de altul. La comandă, plutonul se deplasează pe axul rândului IV, oprindu-se la un metru distanţă faţă de acesta, unde

81

fiecare militar lasă jos trei mine. Plantează apoi în axul rândului de mine ce-a de-a patra mină. După plantare, militarii se retrag la un metru distanţă de minele plantate; la comandă ridică cele trei mine rămase, fac un pas spre dreapta şi se deplasează spre axul rândului III. Aici se execută aceleaşi operaţiuni ca şi la rândul IV de mine. La terminarea plantării minelor pe rândul III, militarii ridică cele două mine rămase, fac un pas şi jumătate spre dreapta, se deplasează spre axul rândului II, unde procedează ca şi la rândul III de mine. După plantare, militarii ridică ultima mină, execută un pas şi jumătate spre dreapta şi se deplasează pe axul rândului I de mine. Aici plantează ultima mină, execută un pas la dreapta, după care la comandă execută 6 … 8 paşi înainte, se întorc la dreapta şi se deplasează prin exteriorul suprafeţei minate spre linia de bază, pentru o nouă intrare.

Se obţine astfel o schemă a CM pe patru rânduri cu minele dispuse liniar şi cu o densitate de minare egală cu o mină pe metru liniar.

Formularul câmpului de mine se întocmeşte pentru fiecare CM în parte sau pentru câteva CM vecine (aliniament de baraj), dacă sunt de acelaşi tip.

Anexa

______________________

(caracterul)

Exemplar Nr.________

Se distruge când este în pericol de a cădea în mîina inamicului.

F O R M U L A R U L*

Câmpului de mine Nr._________________(Aliniamentul de baraje)

1. Harta 1:50 000 ________ coordonate ___________________________.(nomenclatura, ediţia)

2. Data plantării minelor ____________________________________.

3. Plantarea s-a executat la ordinul___________________________ (funcţia, gradul, numele şi prenumele cu iniţiala tatălui

4. Plantarea a fost executată de _________________________________ (subunitatea, unitatea)

sub conducerea _______________________________________(funcţia, gradul, numele şi prenumele cu iniţiala tatălui)

__________________________________________________________5. Procedeul de plantare ______________________________________

densitatea de minare realizată ____________________________ pasul de minare ______________________________________

6. Numărul şi tipul minelor plantate _____________________________

_____________________________________________________

7. Numărul şi tipul contactoarelor ______________________________

82

8. (numai pentru câmpuri de mine comandate)

9. Uzina, lotul şi anul fabricării:

minelor _____________________________________________

capselor ______________________________________________

10. Schema legării de repere direcţia nord, azimuturile şi distanţele de la repere la limetele câmpului de mine, conturul CM (aliniamentului de baraje), numărul CM, frontul CM şi numărul minelor.

11. Schema de detaliu a câmpului de mine (aliniamentului de baraje). Scara:

Legendă:

- Conturul CMAT

- Axul rândului de mine

- MAT – TM-62M

- Direcţia de deplasare

- Steguleţe pentru marcarea rândurilor de mine.

12. Numărul de mine asigurate împotriva deplantării ____________________________________.

13. Sistemul de asigurare al minelor împotriva deplantării. (schema şi eventual o scurtă descriere).

14. Culoarele existente în CM, procedeul de închidere, cine le închide, locul unde sunt depozitate materialele necesare __________________________________________________________.

15. Cine răspunde de trecerea CM în gradul unu de pregătire.___________________________________________________________________________.

16. Limitele CM (aliniamentului de baraje) sau făcut cunoscute în teren (comandantului unităţii şi celorlalţi comandanţi până la comandantul de companie inclusiv, în ziua minării, iar dacă se minează noaptea, în ziua următoare.

Data aducerii la cunoştinţă

Funcţia, gradul, numele şi

prenumele cu iniţiala tatălui.

Semnătura

16. Formularul CM (aliniamentului de baraje) a fost întocmit de __________________________

_________________________________________________________________________

83

__(funcţia, gradul, numele şi prenumele, cu iniţiala tatălui şi semnătura)

17. A verificat corectitudinea schemei de detaliu a CMAT (aliniamentului de baraje) __________

___________________________________________________________________________

(funcţia, gradul, numele şi prenumele, cu iniţiala tatălui şi semnătura)

Data ______________________________________________________________________

(anul, luna, ziua)

18. Predarea şi primirea CMAT (aliniamentului de baraje):

Data predării şi primirii

Funcţia, gradul, numele şi prenumele cu iniţiala tatălui.

Celui ce a predatSemnătu

ra

Celui ce a

primitSemnătura

19. Verificări şi schimbări survenite în starea şi funcţionarea CM.

Data Constatări Măsuri

20. S-a întocmit în _________ exemplare şi înaintat la:

Numărul exemplarului

Unde s-a înaintat

Nr. raportulu

i de înaintare

Data şi semnătura

primitorului

Exemplarul nr.1

Exemplarul nr.2

Exemplarul nr.3

Exemplarul nr.4

Notă: ** Schema de detaliu a câmpului de mine (aliniamentului de baraje) cuprinde:

- direcţia nord, unu – două repere care există pe hartă şi în teren, precum şi cel puţin două repere care există numai în teren, conturul câmpului de mine sau al câmpului de mine din cadrul aliniamentului de baraje, azimuturile, distanţele de la elementele

84

câmpului de mine la reper, azimuturile şi lungimile rândurilor de mine, distanţele între rândurile de mine, locul fiecărei mine şi distanţa dintre ele, minele asigurate împotriva deplantării, culoarele, locul primei mine din cadrul rândurilor când se plantează cu distribuitorul – plantator, rezistenţele de calcul şi locul postului de comandă pentru câmpurile de mine comandate.

SECVENŢA DE INSTRUIRE Nr.3

Trecerea barajelor genistice.

Procedeele executării culoarelor în barajele genistice.

Trecerea prin barajele de mine este precedată, de regulă, de cercetarea acestora.

Cercetarea barajelor de mine poate fi sub formă: cercetării ca formă a asigurării acţiunilor de luptă sau a cercetării la minare a terenului.

Pentru cercetarea barajelor de mine se folosesc toate procedeele de cercetare:

- observarea;- ascultarea;- fotagrafiere;- cercetare nemijlocită a terenului;- incursiunea.

Barajele de mine executate de inamic în faţa limitei dinainte a apărării sau în adâncimea dispozitivului propriu, cum ar fi: semnele de marcare şi împrejmuire a CM; movile de pământ săpat; iarbă veştejită a brazdei ce acoperă mina; ţăruşi de plantare; sfori întinse; scule uitate sau pierdute; ambalaje şi urme lăsate pe teren sau pe zăpadă.

Subunităţile destinate pentru cercetarea barajelor de mine se înzestrează cu sonde, detectoare, mijloace pentru neutralizare şi distrugerea minelor descoperite, jaloane, indicatoare, steguleţe albe şi roşii, gheare de pisică.

În vederea trecerii prin barajele de mine se execută culoare, care pot fi executate manual, mecanizat sau prin explozie.

Pentru executarea unui culoar prin procedeul manual, se numeşte de regulă, o grupă de militari.

Procedeul de lucru, organizarea şi înzestrarea grupei se stabileşte în raport de: situaţia de luptă, caracteristicele culoarului ce urmează a fi realizat, efectivele şi mijloacele pe care se dispune pentru executarea culoarului.

Executarea culoarelor în CM cu ajutorul detectorului de mine.

Executarea culoarelor în CM cu ajutorul încărcăturilor suprapuse.

1. Mine.2. ÎE suprapusă (trotil).3. Reţea din fitil de amorsare.4. Amorsa.

Executarea manuală a culoarului în CM cu sonde şi gheare de pisică.

Comandantul grupei.

Soldat cu sondă.

Soldat cu gheară de pisică.

Indicator pentru marcarea limitei culoarului.

Pentru executarea manuală a culoarelor în CM cu ajutorul sondelor şi ghearelor de

85

pisică după ce a fost descoperită limita CM, grupa destinată pentru executarea culoarului se organizează astfel: doi militari aruncă ghearele de pisică de-a lungul axei viitorului culoar şi draghează o porţiune de 15 … 20 m adâncime, pentru militari se deplasează eşalonat executând un culoar de 6 m lăţime.

Pentru executarea mecanizată a unui culoar în CM se folosesc de regulă 2 … 3 tancuri cu dragoare de mine.

Tancurile se desfăşoară eşalonat spre dreapta (stînga) la 25 … 30 m distanţă unul faţă de altul.

Lărgirea culoarului executat cu tancul cu dragor de mine prin deminarea manuală a fâşiei dintre căi.

Culoarele executate în câmpurile de mine se marchează folosind indicatoare cu o singură faţă, instalate pe ambele părţi ale culoarului. Ulterior, culoarele executate prin câmpurile de mine se împrejmuiesc cu sârmă întinsă pe pari, instalându-se inscripţii de avertizare “MINAT”.

Pentru trecerea trupelor prin culoarele executate şi în câmpurile de mine proprii şi prin barajele inamicului se organizează serviciul de comenduire.

Schema serviciului de comenduire la culoare.

Pentru fiecare culoar se numeşte un post de comenduire format din 2 … 3 militari.

Şeful de comenduire se numeşte pentru un grup de 4 … 6 culoare.

Mascarea barajelor.

Mascarea barajelor se realizează prin: alegerea corectă a locului de instalare; alegerea justă a tipurilor de baraje şi a materialelor pentru realizarea lor; executarea barajelor false.

Pentru mascarea barajelor, se aleg porţiunile de teren cu măşti naturale şi cu un fond care să asigure reducerea posibilităţilor de descoperire a barajelor şi înscrierea lor în aspectul terenului înconjurător.

Pentru reducerea posibilităţilor de descoperire a barajelor pasive din faţa limitei dinainte a apărării, este indicat să se execute baraje de sârmă: reţele de sârmă joase, baraje de sârmă puţin vizibile, arici de sârmă şi alte baraje genistice.

Pentru mascarea barajelor din adâncimea apărării împotriva observării terestre se folosesc măşti verticale.

În pădure, barajele de sârmă se execută de-a lungul marginilor de pădure, sârmă ghimpată împletindu-se printre copaci şi tufe, lăstăriş şi arbuşti.

În localităţi, barajele de sârmă, se execută de-a lungul diferitelor garduri şi împrejmuiri existente.

Mascarea împotriva observării aeriene a şanţurilor antitanc şi a altor baraje din pământ, executate în adâncimea apărării, se realizează cu ajutorul măştilor acoperiş, adaptate la fondul terenului înconjurător sau dându-li-se aspectul unor viroage, tranşee.

Anumite porţiuni din baraje pot fi mascate astfel ca să capete aspectul unor lucrări existente pe teren sau aspectul fondului terenului.

În vederea mascării barajelor explozive este necesar de respectat următoarele:

să nu se creeze noi cărări spre locurile de plantare a minelor; pentru efectuarea deplasărilor să se folosească cărările, răzoarele, brazdele existente;

solul din fiecare locaş, pentru mină să se scoată astfel ca să nu rămână urme în jurul locului de plantare;

86

fiecare mină să se mascheze separat, astfel ca locul acesteia să nu să se deosebească de terenul din jur;

Pământul scos din locaşuri şi rămas după plantarea minelor, se înlătură şi se depozitează în gropi, tufişuri.

Pe locul de plantare se va urmări să nu rămână ambalaje de la mine şi percutoare, precum şi alte materiale folosite la plantarea minelor.

Pentru mascarea locurilor de plantare a barajelor de mine reale, se execută câmpuri de mine false care se realizează prin:

imitarea urmelor de plantare a câmpurilor de mine; lăsarea pe teren a ambalajelor de la mine şi percutoare; aşezarea în locaşuri, în locul minelor, a pietrelor, a bucăţilor de metal, precum şi prin

acoperirea cu pământ şi mascarea necorespunzătoare; executarea împrejmuirilor în jurul CM false şi instalarea semnelor şi inscripţiilor “MINAT”; instalarea indicatoarelor de culoare, iar pe drumuri, amenajarea variantelor de ocolire.

În cadrul CM false, se plantează mine izolate şi mine cursă.

Măsuri de siguranţă pe timpul pregătirii şi executării lucrărilor de minare şi de deminare.

Măsuri generale de siguranţă.

Pe timpul pregătirii şi executării lucrărilor de minare şi de deminare folosind mijloace reale sau de exerciţiu, întregul personal este obligat să respecte măsurile generale şi speciale de siguranţă.

Lucrările de minare şi de deminare se execută numai de personal bine instruit, care este obligat să cunoască mijloacele cu care lucrează, regulile de amorsare (dezamorsare) şi modul de plantare (deplantare) a minelor, precum şi regulile (speciale) specifice fiecărui tip de mină, privind manipularea şi modul de folosire. Personalul care execută lucrări de minare (deminare) este obligat să cunoască procedeele şi modul de lucru în cadrul echipelor sau subunităţilor pentru executarea acestor lucrări.

Pe timpul pregătirii şi executării lucrărilor de minare şi de deminare, comandanţii de subunităţi răspund de:

instruirea şi verificarea subunităţii, convingându-se că militarii cunosc tehnica execuţiei lucrărilor şi măsurile de siguranţă;

păstrarea unei stricte discipline, respectarea ordinii de lucru stabilite pentru subunităţi; cunoaşterea în detaliu de către fiecare militar a operaţiunilor care se execută la minare

(deminare) modul de lucru şi succesiunea lor; respectarea regulilor şi măsurilor de siguranţă indicate separat pentru fiecare mijloc de

minare; paza mijloacelor de minare aduse la locul de minare şi distribuirea lor numai la ordin; deplasarea militarilor pentru executarea lucrărilor numai pe direcţiile stabilite, iar acolo unde

s-au lăsat culoare sau au fost create culoare, numai prin interiorul acestora.Pe timpul executării lucrărilor de minare şi de deminare este interzis: aruncarea,

rostogolirea pe teren, strângerea în grămezi, lovirea sau apăsarea pe capac a minelor; aglomerarea militarilor pe locurile unde se execută lucrări de minare (deminare); fumatul pe timpul efectuării lucrărilor de minare (deminare); aprinderea focului, mai aproape de 100 m de locul lucrărilor de minare (deminare) sau de locul depozitului cu mijloace de minare; întrebuinţarea minelor, mijloacelor explozive, muniţiei şi accesoriilor la executarea unor explozii pentru care acestea nu sunt destinate; accesul persoanelor neangajate direct în executarea lucrărilor de minare (deminare) la locul unde acestea se desfăşoară; adunarea militarilor în grupuri pe timpul plantării – pentru repaus se destină un loc la distanţă de 100 … 150 m de la limitele câmpului de mine; păstrarea şi transportul în buzunar a capselor detonante.

87

MĂSURI SPECIALE DE SIGURANŢĂ PE TIMPUL

EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE MINARE.

Pe timpul executării lucrărilor de minare se vor respecta cu stricteţe regulile privind amorsarea şi plantarea fiecărui tip de mină şi modul de organizare a lucrului în cadrul subunităţilor (echipelor) pentru realizarea barajelor de mine. De asemenea se vor respecta şi următoarele măsuri speciale:

din momentul aducerii materialelor la locul de minare, staţionarea, accesul şi trecerea pe lângă acest loc a persoanelor străine sunt interzise;

verificarea stării minelor şi pregătirea mijloacelor de aprindere care se transportă separat, se execută din timp, în locuri adăpostite, respectându-se măsurile de siguranţă;

amorsarea minelor se execută, de regulă, la locul de plantare a lor, de către persoanele care cunosc bine construcţia minelor şi principiul lor de funcţionare; amorsarea din timp a minelor este permisă numai când acestea sunt prevăzute cu siguranţe speciale de transport;

minele cursă se funcţionează şi se plantează de către personal bine instruit şi cu experienţă în executarea lor;

înainte de montarea percutorului la corpul minei, se verifică dispozitivul de siguranţă al percutorului dacă este bine fixat, iar locaşul percutorului dacă este curat şi nu este astupat cu pământ sau zăpadă;

dacă percutorul nu intră cu uşurinţă în mină, forţarea sau lovirea percutorului este interzisă; folosirea minelor şi a mijloacelor de aprindere defectate este interzisă; amorsarea şi plantarea fiecărei mine se execută de un singur militar; toate lucrările de acoperire şi mascare a minelor se execută cu mâna, ferindu-le de şocuri şi

fără a le lovi.

*** MĂSURI SPECIALE DE SIGURANŢĂ PE TIMPUL EXECUTĂRII

LUCRĂRILOR DE CERCETARE ŞI DEMINARE.

Pe timpul cercetării barajelor de mine, executării culoarelor şi deminării terenului, se respectă măsurile generale de siguranţă interzicându-se admiterea la aceste lucrări a personalului care nu şi-a însuşit tehnica deminării şi măsurile de siguranţă.

Fiecare militar care participă la deminare este o b l i g a t:

să examineze atent orice loc suspect şi să verifice dacă nu sunt instalate mine cursă; să verifice cu minuţiozitate terenul din jurul minei. Neutralizarea minei se execută de către

un singur militar şi numai a minelor a căror construcţie este cunoscută. Descoperind un nou tip de mină, să marcheze locul ei şi să raporteze comandantului de subunitate;

să nu tragă sau să mişte firele de sârmă, sforile, frânghiile întinse slab şi să nu taie pe cele întinse bine;

să nu ridice şi să nu mişte din loc materialul şi armamentul inamicului, precum şi obiectele de uz militar, personal sau casnic;

să lucreze cu calm şi stăpânire de sine, fără a se grăbi sau agita, să execute cu atenţie şi grijă operaţiunile de neutralizare sau deplantare a minelor;

*** La executarea lucrărilor de cercetare a barajelor de mine şi la deminare, militarul este obligat să respecte următoarele măsuri de siguranţă:

este interzisă scoaterea de pe locul de plantare a minelor care s-au aflat sub focul de artilerie sau peste care a trecut tehnica de luptă, precum şi deplantarea minelor prinse de îngheţ în teren; aceste mine se distrug prin explodare;

barajele de sârmă sau alte baraje se mişcă din loc sau se desfac numai după ce s-au verificat, atât barajele cît şi terenul din jur dacă nu sunt instalate mine şi proiectile;

88

este interzisă desşurubarea focoaselor din proiectile de artilerie, mine de aruncătoare, grenade, bombe de avion şi alte mijloace care pot exploda precum şi aprinderea explozivului din proiectile şi mine, inclusiv din cele explodate incomplet;

proiectilele cu focoasele montate se dispun pentru transport, pe platforma autocamionului perpendicular cu axa longitudinală a autocamionului;

este interzis să se folosească pentru aprinderea focului, pulberi sau încărcături din mijloace de aprindere şi aluminat;

ambalajul infectat cu lichid inflamabil nu se foloseşte; se interzice adunarea şi păstrarea muniţiei inamicului şi a celei proprii care prezintă indici

că a fost folosită, dar nu a explodat, a celei aflate pe locul unei avarii sau aruncată de explozie. Toată muniţia arătată mai sus, fiind deosebit de periculoasă se distruge pe loc prin explodare;

este interzisă îngroparea în pământ a muniţiei şi aprinderea acesteia.Câmpurile de mine descoperite şi nedeminate se împrejmuiesc şi se marchează vizibil.

Trecerea prin barajele neexplozive.

Trecerea barajelor antiinfanteriei neexplozive impune, în prealabil, verificarea lor de minare. De asemenea, barajele de sârmă înainte de a fi trecute, trebuie să fie verificate, pentru a se constata dacă sunt electrizate.

Trecerea barajelor de sârmă neelectrizate se realizează atât prin executarea de culoare, cît şi prin acoperirea lor cu materiale din zonă.

Culoarele din barajele de sârmă se execută cu ajutorul tancurilor, prin trageri de artilerie, cu ajutorul ÎE alungite şi manual, cu ajutorul foarfecelor de tăiat sârmă, baionetei, lopeţilor mici de infanterie şi topoarelor.

Barajele de sârmă mai pot fi trecute şi prin aşezarea pe acestea a grilelor de nuiele, baloturilor de paie, scândurilor, scărilor sau prăjinelor.

Trecerea prin barajele de sârmă puţin vizibile sau prin cele transportabile se execută prin tractarea lor gheare de pisică şi cârlige sau prin aşezarea grilelor, scândurilor şi scărilor.

Culoarele prin terenuri infectate cu substanţe radioactive se realizează prin unul din procedeele: tăierea şi îndepărtarea stratului infectat de la suprafaţa terenului pe o grosime de 5 … 10 cm; aşezarea pe drup a unei îmbrăcăminţi continue sau sub forma căilor pentru roţi; acoperirea suprafeţei terenului infectat cu un strat de pământ neinfectat de 8 … 10 cm grosime; spălarea şi măturarea prafului radioactiv de pe suprafeţele tari.

Direcţia de mişcare se alege astfel ca praful ce se produce pe timpul lucrului să nu se depună pe suprafaţa dezactivată.

Trecerea barajelor antitanc neexplozive (şanţuri antitanc, canale de irigaţie, escarpe, contraescarpe, abatize, colţi antitanc) se realizează executând poduri cu căi pentru roţi, rampe şi culoare.

SECVENŢA DE INSTRUIRE Nr.4

Modul de descoperire şi procedeele de neutralizare a minelor.

Obiective operaţionale: însuşirea şi aprofundarea cunoştinţelor privind descoperirea şi neutralizarea minelor antitanc şi antiinfanterie.

Minele antiinfanterie MAI – 2 sunt plantate în terenuri cu vegetaţie bogată care permite mascarea lor.

Pentru neutralizare, în situaţia când nu este posibilă explodarea minei pe locul de plantare, se procedează astfel:

se taie sârma de tracţiune în apropierea ţăruşului de aruncare;

89

se apropie cu atenţie de locul minei urmărind traseul sârmei de tracţiune tăiată; ajungându-se la mină, se întroduce splintul de siguranţă la percutor; se taie sârma de tracţiune de lângă percutor sau se desprinde carabiniera; se scoate din mină, fără a se forţa, percutorul cu capsă; se desşurubează capsa detonantă CD – 5 de la percutor.

Mina antiinfanterie MAI – 6 este plantată într-un locaş şi mascată. Neutralizarea ei este interzisă, ea se distruge pe locul de plantare cu ajutorul mijloacelor mecanizate sau cu ajutorul explozivului.

90