1. Obiectul de studiu al stiintei economice, micro, macro, economicsOriginile economiei:oikonómia (oikos = casă, gospodărie; nomos = lege). - în sens primar: economia indică modul de administrare a unui avut individual mai mult sau mai puţin însemnat.Obiectul de studiu al ştiinţei ec este:Economia politică studiază sistemul relaţiilor ec în care intră indivizii în procesul producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului de bunuri şi servicii.Economicsul studiază comportamentul ec al subiecţilor legat de realizarea producţiei sociale în condiţiile rarităţii resurselor ec şi concurenţei imperfecte. Economia (politică) se poate studia pe patru componente:Microeconomia scoate în relief cercetarea fenomenelor şi proceselor desfăşurate la nivelul activităţii agenţilor economici primari. Mezoeconomia vizualizează activitatea şi realităţile la nivel de sectoare şi economice, făcând legătura sferei micro- cu cea a economiei naţionale. Macroeconomia abordează comportamentul unei economii în totalitatea sa şi ia în considerare mărimea ramuri cumulată a indicatorilor derivaţi din cei valabili la nivel micro-.Mondoeconomia poartă amprenta unei abordări de ansamblu, luând în considerare – în plus faţă de abordarea sistemică a economiilor naţionale privite în totalitatea lor – conceptul de dezvoltare dinamică şi de perspectivă. Privit ca mişcare esenţială a economiei, în cadrul căreia datele problemei şi nivelul indicatorilor se schimbă la anumite intervale de timp, dinamismul implică noţiunea de circuit economic mondial.

2 Metodele de cercetare utilizate in stiinta economica1) Observarea îl orientează pe economist. 2) Ipoteza = presupunere ştiinţific fundamentată, despre legăturile endogene dintre noţiuni sau procese.3) Comparaţia = procedeul în virtutea căruia, pe baza a minim două variante de idei / soluţii, se realizează înregistrarea asemănărilor şi diferenţierilor dintre acestea (în timp şi/sau spaţiu).4) Concretizarea = operaţia de aplicare a principiilor generale în studiul, interpretarea şi explicarea realului.5) Analogia = găsirea unor asemănări între elemente.6) Analiza = descompunerea logică a unui obiect de studiu în componente + examinarea separată a fiecăreia dintre ele (de la simplu la complex, de la inferior spre superior, de la nivelul micro- la cel macro-, de la indicatori cantitativi la cei calitativi).7) Sinteza = reconstituirea părţilor izolate ale unui întreg, respectiv reincluderea lor într-un sistem.8) Inducţia decurge din analiza cazurilor particulare, în scopul de a ajunge la concluzii general valabile.9) Deducţia porneşte de la ipoteze, urmând ca prin logică să se poată ajunge la cazuri particulare.10) Abstracţia ştiinţifică accentuează anumite laturi ale unui fenomen, lăsându-le la o parte pe cele cunoscute.11) Trecerea de la abstract la concret constă în transformarea principiului în realitate.12) Metoda logică studiază linia firească a dezvoltării.13) Metoda istorică presupune analiza realităţii în modul în care ea a existat şi/sau există.14) Metodele matematice (modele, calcule, ...). 15) Metodele statistice (tabele, grupări de date, serii).16) Experimentul = reproducerea artificială sau modificarea intenţionată a cursului unui fenomen sau proces economic, în scopul cercetării lui în condiţii speciale (“observaţie provocată”).

3 Posibilitatile de productie ale societatii si problema alegerii.probl.ecce fundamentalePt a rezolva contradicţiei de bază a ec resurse-umane, în teoria ec e foloseşte modelul Posibilităţilor de produc a societatii. Alegerea variantelor alternative de utilizare a resurselor se face în baza principiilorModelul dat se prezintă cu ajutorul frontierei posibilităţii de producţie a societăţii- prezintă

coordonatele punctelor care reprezintă cantitatea maximală de bunuri pe care societatea este în stare să producă în cazul utilizării totale a resurselor economice limitate (pe această curbă se reprezintă eficienţa economică a societăţii – Parretto eficienţă)Situaţţia de Parretto eficienţă apare în urma utilizării totale a resurselor economice. În practica economică există ocupaţia parţială a resurselor ceea ce pe grafic corespunde cu punctul N situat în interiorul graficului. În economie există şomaj, capacităţi de producţie excedentare, resurse naturale neutilizabile. Din punctul S economie trebuie să tindă către situaţia de Parretto eficienţă. Pe grafic această mişcare poate fi prezentată minimum pe trei vectori. În dependenţă de sistemele economice, economia îşi alege varianta de mişcare necesară. Pt satisfacerea raţională a tuturor necesităţilor societăţii mai onvenabilă este mişcarea pe vectorul 3. Un punct N în afara graficului nu poate exista (reeşind din condiţiile modelului dat) dar folosind rezultatele progresului tehno-ştiinţific (noi tehnologii, noi surse de energie, muncă calificată etc) putem ridica productivitatea factorilor de producţie K,L,q şi realiza în economie un nou volum de producţie. Trecerea de la FPP la alta se numeşte cerştere ec. Ce se realizează pe 2 căi: extensivă-utilizarea unei cantităţi ami mari de resurse, nu este raţional; intensivă- utilizarea noilor tehnologiilor, mărirea productivităţii muncii.Problemele economice fundamentale-ce de produs(cit deprodus),- cum de produs(cum de combinat rational si eficient factorii de productie, care va fi calitatea bunurilor produse, nivelul de calificare a lucratorilor),- pentru cine? (se subintelege nivelul de libertatea agentilor economici si gradul de posibilitate de a interveni in procesul rezolvarii primelor doua probleme ce si cum.Rezolvarea acestor trei probleme de baza determina in teorie si practica economica existenta a mai mltor tipuri de sisteme economice.

4.Raritatea resurselor economice si nelimitarea cerintelor umane-contradictia de baza a economiei nationaleNevoile umane sunt cerinţe, necesităţi, obiective ale indivizilor & soc de a poseda & folosi anumite bunuri după destinaţia acestora. Nevoile constituie motorul tuturor activităţilor umane. Nevoile sunt concurente, in sensul ca unele nevoi apar si se dezvolta in detrimentul altora, pe care le inlocuiesc, sint complimentare, adica satisfacerea unei nevoi genereaza necesitatea satisfacerii altor nevoi. Trasatura principala a nevoilor consta in caracterul lor nelimitat, numarul lor crescind fara incetare o data cu dezvoltarea societatii. Intrucit numarul nevoilor creste intruna o data cu dezvoltarea societatii, acest proces obiectiv constituie continutul unei legi speciale-legea cresterii nevoilor umane.Totodata, pentru a satisface tote necesitatile si nevoile sale, indiviful trebuie sa valorifice si sa foloseasca anumiteresurse.. Res eco constituie totalitatea elementelor materiale & tehnologice atrase & utilizate pt producerea bun necesare satisfacerii nevoilor umane. Res eco sunt folosite atît de persoanele fizice cît & de # mari, organele publice etc. Res eco se clasifică în: *res primare: res umane, res naturale *res derivate: res materiale, res fin, res informaţionale. Trăsătura fundamentală a res eco e caracterul lor limitat. Raportul dintre res eco & nevoile umane constituie conţinutul unei legi numite legea rarităţii, care presupune contradictia de baza a economiei nationale

5 proprietatea-continut economic, atributele proprietatiiProprietatea e expresia relatiilor soc-eco de insusire a bun materiale & in I rind mijl de productie. Relatiile de proprietate prevad de a dispune, de a insusi & de a utiliza bunul aflat in proprietate, dreptul de administrare & gestionare a acestuia. . Din punct de vedere eco ea reflecta relatiile dintre oameni ce apare in proc de productie, reparatie, schimb & consum în legătură cu însuşirea, posedarea resurselor utilizate în activitatea ec şi a rezultatelor acestei activităţi.Subiectul proprităţii îl formează agenţii vieţii economice.Astfel de subiecţi sunt indivizii ca persoane fizice , familia, sociogrupurile si organizaţiile.Atributele proprietăţii sunt totuna cu drepturile proprietarului.

Aceste atribute sunt: - dreptul de posesiune ,dreptul de dispoziţie ,dreptuul de utilizare ,dreptul uzufruct.Dreptul uzufruct este dreptul de a te bucura de rezultatele aduse deproprietatea ta: venitul unei moşteniri , dobânda unui împrumut , chiria , renta.Întotdeauna proprietatea se prezintă sub forma unităţii a două elemente: obiectul şi subiectul proprităţii.Obiectul proprietăţii îl constitue bunurile , ceea ce este comun vieţii economico-sociale. Subiectul proprităţii îl formează agenţii vieţii economice.Astfel de subiecţi sunt indivizii ca persoane fizice , familia, sociogrupurile si organizaţiile.

6 Formele de baza si derivatele ale proprietatiiÎn practica ec se analizeazăfuncţionarea a 2 forme de bază a proprieţăţii şi a derivatelor.1 Proprietatea publică si derivatele sale : proprietatea municipală; proprietatea regională; proprietatea federală; proprietatea organizaţiilor obşteşti; proprietatea republicană. Ele apartin societatii in intregime ori in republica, ori in stat, ori in judet. 2Proprietatea privată si derivatele sale : proprietatea personală; proprietatea individuală; proprietatea cooperatistă; proprietatea asociativă. Proprietatea mixtă care apare în urma contpirii dintre derivatele dintre celor două forme de proprietate. Formele de proprietate mixta: de stat-privata, societate pe actiuni-privata, privata-de stat.Diversitatea formelor de proprietatea constituie una din condiţiile dezvoltării economiei de piaţă.Proprietatea publică are un şir de momente pozitive: În baza proprietăţii de stat se organizează cirulaţia masei monetare într-o ec naţională; Producerea bunurilor de consum colectiv; finanţarea întreprinderii non profit; Reglementarea efectelor alăturate care apar în urma activităţii eca individ; Crearea sistemului de asigurare socială a păturilor social vulnerabile. Negativ: Monopolismul propr de stat frîneză progresul tehnico-ştiinţific. Se produce marfă necalitativă şi se realizează la acelaşi preţ; Depersonificarea subiectului propriet de stat şi lipsa de răspundere pt crearea condiţiilor eficiente de funcţionare a proprieţăţii.

7 privatizarea esenta, etapele, metodelePrivatizare-proc efectuat de catre organele puterii de stat & consta in trecerea bun statului in propr cetatenilor & asociatilor lor. Scopul privatizarii – stabilizarea productiei & ridicarea eficientei ei, ridicarea nivelului de viata al populatiei. Met de privatizare : met divetitura – renuntarea statului de a dirija intreprinderea de stat & transmiterea drept de proprietate propritarilor particulari. Met de contract aplicata in tarile occidentale prevede incheierea unor contracte intre firmele particulare & guvern, in c/e se indica de catre # volumul furnizarii marfurilor ce erau anterior furnizate de stat. Met de privatizare prin vaucere. Statul acorda pers invirsta sau cu un $ mic vaucere medicale c/e le permite sa se trateze in anumite spitale din contu statului. Sist de vaucere e aplicat & in alte domenii: inchirierea apartamentelor, procurarea prod alimentare. Principiile de baza ale privatizarii sint urmatoarele: asigurarea protectiei sociale a populatiei; egalitatea drepturilor cetatenilor la primirea unei cote din bunurule statului, ce urmeaza a fi privatizate; instrainarea bunurilor statului atit cu plata, cit si in mod gratuit; asigurarea publicitatii largi si a unui inalt grad de informare a populatiei asupra procesului de privatizare. În RM sunt 2 etape de privatizare: 1.mică – privatizarea comerţului, alimentaţiei publice, deservirii sociale, întreprinderii mici şi mijlocii din RM, apartamentelor de stat prin intermediul bonurilor patrimoniale, unde în rezultat 2 mln. de cetăţeni au devenit proprietari; 2.mare – privatizare contra mijloacelor băneşti peste 150 de întreprinderi şi 100 şantiere de construcţii nefinisate. La 3 etapă a tranziţiei continuă restructurarea întreprinderilor şi crearea instituţiilor economice de piaţă cum sunt juridice, fiscale, creditare.

8 banii, esenta ,functiileBanii –o marfă specială c/e serveşte drept un echivalent universal. Banii –sunt ceea ce banii fac, adică totul ce are funcţia banilor şi sunt bani. Banii –sunt un mijloc de schimb, acceptat în spaţiul de plată respectiv. Se presupune ca banii au aparut in urma evolutiei schimbului de marfuri. Initial o marfa se schimba pe o alta marfa.

Formele contemporane ale banilor: *moneda metalica *moneda de hirtie *moneda scripturala: cecul; varsaminte; cardul. . Principalele functii ale banilor: *banii ca unitate de masura – se masoara valoarea bunurilor si serviciilor tranzactiilor.*banii ca mijl de schimb sau mijl de circulatie- banii reprezinta instrument unic al tranzactiilor, cu ajutorul lor este posibila vinzarea si cumpararea marfurilor *functia de tezaurizare – deoarece banii au o lichiditate mare, ei sunt un mijloc comod de pastrare a bogatiilor.* Banii reprezinta un bun acceptat de toata lumea in calitate de mijl de schimb, mijl de tezaurizare & unitate de masura. In eco moderna, banii indeplinesc & alte functii, astfel ei au devenit un instrument import de gestiune strategica a eco. Manevrind cu masa monetara & cu dobinzile guvernele contemporane influienteaza in mod direct activitatea eco. Banii pot servi drept instrument eficient pt depasirea crizelor eco, de incurajare a exportului, de redistribuire a venitul national.

9 evolutia formelor banesti.circuitul monetarBanii –o marfă specială c/e serveşte drept un echivalent universal. Banii –sunt ceea ce banii fac, adică totul ce are funcţia banilor şi sunt bani. Banii –sunt un mijloc de schimb, acceptat în spaţiul de plată respectiv. Se presupune ca banii au aparut in urma evolutiei schimbului de marfuri. Initial o marfa se schimba pe o alta marfa. Aceasta forma de schimb, – troc sau barter, c/e aveau un sir de neajunsuricare limitau schimbul & c/e au generat aparitia banilor. Cu timpul functia de intermediar incepe a fi indeplinita pretutindeni de metale pretioase (aur, argint). . Începînd cu sec al 17 alături de aur şi argint au început să apară şi banii de hîrtie. După primul război mondial este suspendată circulaţia banilor din metal în favoarea banilor de hîrtie. Astfel putem conchide că evoluţia monedelor a trecut prin 4 etape: economia de troc; banii – marfă; monedă de metal; banii de hîrtie. Formele contemporane ale banilor: *moneda metalica *moneda de hirtie *moneda scripturala: cecul; varsaminte; cardul.Importanta monedei în economie este dată de măsura în care aceasta circulă si finantează tranzactiile economice.

Potrivit relatiei lui Irving Fisher, ecuatia cantitativă a monedei permite măsurarea cererii de monedă din economie:MV = PQÎn care: M = masa monetară;P = nivelul preturilor;Q = volumul bunurilor si serviciilor;V = viteza de circulatie a monedei.Din această relatie rezultă că viteza de circulatie a monedei, V, depinde de volumul tranzactiilor si nivelul masei monetare.V = P x Q V = volumul tranzactiilor MAstfel, viteza de circulatie a monedei se stabileste în functie de numărul de acte de vânzare-cumpărare pe care le mijloceste un semn bănesc, de o anumită valoare, într-o anumită perioadă de timp.Viteza de circulatie micsorează sau amplifică volumul masei monetare, după cum aceasta cunoaste o accelerare sau încetinire.In practică este dificil să se măsoare cu exactitate numărul circuitelor efectuate de monedă, din acest motiv calculându-se un alt indicator, viteza de rotatie.Aceasta arată frecventa cu care banii se reîntorc la bancă, si poate să fie determinat sub formă de coeficient sau în număr de zile.

10 marfa-esenta,proprietatile, valoarea marfii, utilitatea

Marfa este un bun economic care serveşte producţiei sau satisfacerii nevoilor de viaţă ale oamenilor, destinat vînzării-cumpărării prin tranzacţiile bilaterale de piaţă. Însuşirile mărfii sunt: utilitatea (valoarea de întrebuinţare) şi valoarea de schimb. Utilitatea mărfii are însuşirea de a satisface anumite necesităţi ale omului (reflectă raporturile dintre om şi bunuri, dintre nevoile acestuia şi caracteristicile bunurilor). Valoarea de schimb – raportul cantitativ de scimb al

mărfurilor.Teoriile ce stau la baza determinării valorii:teoria obiectivă a valorii mărfii –valoarea mărfii este determinată numai de cantitatea de muncă cheltuită peentru producerea ei.Teoria subiectivă –porneşte de la premisa că valoarea de schimb se aplică prin: utilitate, raritate. Principiul de bază al teoriei subiective este principiul utilităţii marginale descrescînde. El presupune că pentru un individ, pe măsură ce consumă dintr-un bun, satisfacţia produsă de creştere a consumului scade. Teoria cererii şi ofertei – dacă oferta pe piaţă este mai mare decît cererea, apoi valoarea de schimb a mărfii se reduce şi invers, dacă cererea este mai înaltă decît oferta atunci valoarea de scimb sporeşte.

11 piata, esenta si functiile

În ştiinţa ec piaţa poate fi analizată ca:Categorie ec,Sistem ec.Definiţiile pieţei:Ca categorie ec:Piaţa e locul unde se întîlneşte producătorul cu consumatorul.Piaţa reprezintă un sistem de organizare a mişcării mărfurilor şi banilor.Piaţa reprezintă locul de interacţiune a cererii cu oferta după legile pieţii.Ca sistem ec:Piaţa reprezintă interacţiunea dintre mecanismul de autoreglare a pieţei cu amestecul masiv al statului cu scopul de a regula relaţiile ec care apar între agenţii ec în procesul realizării activităţii ec.Piaţa constituie totalitatea relaţiilor de vmzare-cumpărcm dintr-un anumit spaţiu geografic.în sens îngust, piaţa poate fi definită drept locul unde se confruntă cererea şi oferta de bunuri, servicii şi capitaluri.Şi încă un moment important. „Piaţa, scrie cunoscutul economist austriac Friedrich Hayek, nu produce bunuri, ci doar transmite informaţia despre acestea."Funcţiile pieţei Funcţia de intermediere. Piaţa îi pune faţă în faţă pe producători şi pe consumatori, pe vînzători şi pe cumpărători, făcînd astfel posibil schimbul. Funcţia de reglementare. Apărută iniţial ca o punte de legătură între producători şi consumatori, treptat, piaţa devine principalul mecanism de reglementare a vieţii economice. Ea îndeplineşte rolul unei „mîini invizibile", care, după cum spunea A. Smith,îi „împinge" pe agenţii economici individuali să acţioneze în con-formitate cu interesul general, determinînd producătorii să confecţioneze bunurile şi serviciile de care are nevoie societatea la momentul dat. Funcţia de formare a preţului. Deşi cheltuielile individuale pentru producerea şi desfacerea aceluiaşi bun sînt diferite, piaţa stabileşte un preţ unic, preţ care corespunde cheltuielilor socialmente necesare pentru confecţionarea bunului. Funcţia de informare. Prin jocul liber al ratei profitului şi al ratei dobînzii, piaţa oferă agenţilor economici informaţia necesară despre mersul afacerilor în diferite domenii de activitate. Funcţia de diferenţiere a producătorilor. Piaţa îi îmbogăţeşte pe învingătorii în lupta de concurenţă şi, în acelaşi timp, penalizează, pînă la falimentare, întreprinderile necompetitive. 12 sistemul economiei de piata-conditiile functionarii si trasaturile specifice

Trasaturi ale sistemului economiei de piata sint>preponderenta proprietatii private, ca trasatura principala a economiei de piataeconomia este descentalizata, ea functioneaza in baza alegerii si interesului personal al fiecarui individ.toatea deciziile economice sint luate in mod nemojlocit de agentii economici, centrul activitatii economice si principalul regulator al acesteia este piata concurentiala. Prin mecanismul cererii si ofertei, piata determina asortimentul, calitatea si cantitatea bunului ce urmeaza a fi produs.scopul nemojlocit care se afla la baza organizarii activitatii economice este profitul, mai exact mazimizarea acestuia. Profitul este forta motrice a activitatii economice.preturile la marea majoritate a bunurilor materiale si serviciilor de formeaza liber, in urma negocierilor dintre vinzator si cumparator.Condiţiile necesare pt funcţionarea eficientă a relaţiilor de piaţă:

Libertatea agenţilor ec şi răspunderea materială pt rezultatele activităţii ec. Mediul social: Legea despre întreprindere şi întreprinzător adoptată în 1991. Legile despre societăţile pe acţiuni (SA), Legea insolvabilităţii.Diversitatea formelor de proprietate şi egalarea în drepturi a subiecţilor proprietăţii. Mediul social: Legea despre proprietate 1991. Legea costituţiei. Codul civil.Dezvoltarea relaţiilor de concurenţă. Mediu social: Legea Cocurenţei, Legea Antimonopol.Dreptul de a determina nivelul preţului bunului de către producător, consummator, stat:

a) preturi libereb) preţuri reglementatec) sistemul preţurilor fixate de către stat

Caracterul deschis al ec naţionale cu integrarea ei ei în ec mondială. Mediu social: Legislaţia naţională şi Internaţională cu privire la colaborarea externăPrezenţa unui sistem de garanţii sociale din partea statului pt păturile social-vulnerabile. Mediul social: Legile despre Bugetul de Stat şi cel social., fondul de pensionare, Medicina asigurată, Ocupaţia forţei de muncă.Prezenţa unei structuri pe piaţă bine dezvoltate.Infrastructura reprezintă totalitatea de elemente funcţionarea cărora contribuie la realizarea aficientă a relaţiilor de piaţăÎn componenţa ei intră:totalitatea întreprinderilor din toate sferele ec,sistemul de burse,sistemul creditar-bancar,sistemul fiscal,lfonduri de stat şi private,companii de credit şi audit,diferite agenţii.

13 sistemul de piete in economia RM Punctul de plecare al RM de la economia socialistă (de comandă, planificată) la economia de piaţă s-a realizat prin punerea în aplicare a „Concepţiei de tranziţie la economia de piaţă” şi a „Programului de stabilizare macroeconomică”. Obiectivele principale ale trecerii la economia de piaţă au fost: efectuarea reformei proprietăţii, reformei metodelor şi instrumentelor de conducere a economiei, demonopolizarea economiei şi introducerea concurenţei, crearea infrastructurii pieţei, liberalizarea prţurilor, salariilor.Perioada de tranziţie a fost însoţită de 3 etape: 1. trecerea de la regimurile totalitare la parlamente şi guverne democratice; 2. înfăptuirea privatizării şi creare unui sector privat dominant în economie, adică trecerea de la proprietatea de stat în proprietatea privată; 3. are loc restructurarea întreprinderilor şi crearea instituţiilor proprii economiei de piaţă – a instituţiilor juridice, fiscale, creditare etc. În RM piaţa cuprinde: sistemul comercial (bursele, licitaţiile, iarmaroacele); sistemul bancar şi de asigurare (bănci comerciale, agenţii de asigurare); sistemul de instruire (şcoli de business şi manageri, facultăţi de economie); sistemul informaţional (consultaţii juridice, agenţii publicitare, de consulting şi audit); bursa muncii.Totodata este nevoie de mentionat si despre inftrastructura pietii in RM. . Elementele cheie ale infrastructurii pieţei: 1. sistemul comercial (bursele hîrtiilor de valoare, iarmaroacele, camerele de comerţ); 2. Sistemul bancar (băncile comerciale şi sistemul de credit); 3. Sistemul publicitar (agenţii publicitare, centre informaţionale); 4. Sistem de consulting şi audit (serviciile de control a activităţii financiar-economice a întreprinderii).Activitatea fiecărui element al infrastructurii are menirea de a asigura funcţionarea normală a pieţei de mărfuri şi servicii de finanţare a forţei de muncă. Unele elemente ale infrastructurii au menirea de a deservi reţeaua pieţei în ansamblu, ele sînt: observarea juridică a vînzătorilor şi cumpărătorilor, acordarea asistenţei juridice la legalizarea afacerilor comerciale, sistemul de transport, depozitele, organizarea informaţiilor de reclamă.

14 Categorie economica cererea, definitia, factorii calitativi si cantitativiPe piaţă consumatorul prezintă cererea (D) pt anumite bunuri şi servicii. Această categorie este o categorie specifică a producţiei marfare la baza căreia stă categoria necesităţi.

D<necesităţi deoarece reprezintă acea parte din ele care este acoperită din veniturile băneşti ale individului – cererea solvabilă.Cerere – cantitatea de bunuri şi servicii pe care consumatorul le poate procura pe piaţă într-o anumită perioadă de timp la un anumit nivel al preţului.Esenţa alegerii cererii poate fi analizată astfel:

1. funcţia cereriiQd=a-b*P

a- termen liber,b-coeficient unghiular,P-pret.

Asupra cererii influenţează 2 grupuri de factori:1. Factorul cantitativ – preţul. Legăturile dintre preţ şi cantitatea cerută constituie esenţa

Legii Ec a Cererii.2. Factorii calitativi (în condiţiile preţului constant)-Sistemul de necesităţi,-Venituri disponibile,-Calitatea bunurilor,-Moda,-Publicitatea,-Intervenţiile guvernamentale,Influenţa acestor factori provoacă schimbări în funcţia cererii.

15 Categorie economica oferta, definitia, factorii calitativi si cantitativiOferta marfară (S) reprezintă acea cantitate de mărfuri şi servicii – Qs pe care producătorul este predispus să prezinte pe piaţă într-o anumită perioadă de timp la un anumit nivel al preţului.La baza ofertei stă categoria generală producţiei sau rezultatul producţiei.Factorii care influenţează oferta:factorul cantitativ al ofertei- preţulQs=a+b*Pa-termen liber,b-coeficient,p-pret,între preţ şi cantitatea oferită există legătură pozitivă sau direct-proporţională, ce constituie esenţa Legii Ec a Ofertei.factorii calit.-cererea,- gradul concurenţei,-preţurile la resursele ec,-intervenţiile guvernamentale,Sub influenţa acestor factor au loc schimbări în funcţia ofertei (pe grafic curba se deolaseaza spre dreapta sau spre stinga).

16 echilibrul pietei,dinamica pietei, pret de echilibru cantitatea de echilibruCererea şi oferta pe piaţa unui bun au tendinţa de a se echilibra în urma cărui fapt pe piaţă apare situaţia de echilibru, preţul de echilibru şi cantitatea de echilibru.Dacă are loc schimbarea situaţiei date de echilibru sub influenţa factorilor calitativi ai cererii sau ofertei vor avea loc schimbări şi în preţul de echilibru şi în cantitatea de echilibru.În microec echilibrul dat e de 2 tipuri:Echilibru static pt perioada pieţiiEchilibru dinamic pt perioada lungă şi scurtă de timp.În urma dezichelibrelor ce apar între cerere şi ofertă şi procesul de atingere a noilor stări de echilibru pe piaţă se creează dinamica pieţii. De regulă pe piaţă deosebim 2 stări:1. Starea de deficit marfar. S-constantă, D-creşte2. Supraproducţie marfară. S-const., D-descreşte Echilibrul pieţei este denumită în economie situaţia de pe o piaţă, în care preţul unui bun economic conduce la o egalitate între cantitatea cerută şi cantitatea oferită. Preţul este denumit preţ de echilibru, iar cantitatea este denumită cantitate de echilibru.Cu cât există mai mulţi ofertanţi cu atât preţul este mai mare şi cu cât există mai puţini ofertanţi, cu atât preţul este mai mic. Astfel piaţa se regularizează şi se formează echilibrul.Crearea echilibrului este un element central al teoriei neoclasice şi al teoriei echilibrului general.

17 comportamentul economic al consumatorului notiunea de utilitate totala si utilitate marginalaÎn centrul analizei comportamentului consumatorului stă sistemul de necesităţi pt realizarea căruia consumatorul consumă diferite bunuri sau servicii, în urma acestui consum, consumatorul simte o satisfacţie care în microec se descrie prin noţiunea de utilitate (U). Deoarece sistemul de necesităţi este divers, variat rezultă că utilitatea maximală va fi atinsă atunci cînd consumatorul va consuma un set întreg de bunuri şi servicii.Sistemul de preferinţe pt orice consumator sunt diferite, de aceea utilitatea este o categorie subiectivă.Pt măsurarea utilităţii se introduce o unitate convenţională de măsurare- IUTILI. Se propun 2 sisteme de măsurare:I sistemul cardinal – presupune că în dependenţă de prioritatea necesităţilor, utilitatea obţinută de la consumul bunului respectiv se egalează cu mărimea unui nr. Natural.II sistemul ordinal- nivelul utilităţii se determină în dependenţă de aranjarea necesităţilor într-o ordine ierarhică.Dacă consumatorul începe să mărească consumul unuia şi aceluiaşi bun au loc schimbări în utilitatea totală care pot fi explicate prin introducerea noţiunii de utilitate marginală (Um).Utilitatea marginală reprezintă modificările, adausul în utilitatea totală care au loc în urma măririi consumului cu o unitate. Modificările în utilitatea marginală pot fi analizate sub formă de legea utilităţii marginale descrescînde.Esenţa legii utilităţii marginale descrescînde:

1. daca Um>0 – Ut creste2. daca Um=0 – Ut-max3. daca Um<0 – Ut-descreste.

Utilitatea marginală stă la baza determinării valorii mărfii. Expresia monetară a valorii mărfii reprezintă preţul ei . una şi aceeaşi marfă poate fi apreciată de către consummator după utilitatea marginală la preţuri diferite.Utilitatea totala reprezinta sumautilitatilor marginale, care sunt diferite ca marime.

18. substitutia bunurilor, curbele de indiferenta si restrictia bugetara, echilibrul consumatorului Substitutia bunurilor presupune ca cresterea pretului la un bun, micsoreaza cererea bunului respective, si mareste cererea la bunul care poate inlocui bunul cu pretul marit. Rata marginala de substitutie reflecta cita cantitate dintrun bun(pretul la care s-a scumpit),va fi inlocuita prin consumul altui bun(pretul la care a ramas constatnt)Proprietatea de substituţie a bunurilor consumatorul foloseşte cu scopul de a se menţine la acelaşi nivel de utilitate în condiţia restricţiei preţurilor. Acest proces poate fi analizat folosind rata marginală de substituţie.Rata marginală de substituţie are tendinţa de a descreşte şi prezentarea ei pe grafic se va realiza cu ajutorul unei curbe cu înclinaţie negativă numită curba de indiferenţă.Curba de indiferenţă este locul geometric al tuturor punctelor coordonatele cărora reflectă acea cantitate de x şi z în care consumatorul poate să procure la un anumit nivel al preţurilor cu scopul de a menţine acelaşi nivel de utilitate. Pt unul şi acelaşi consumator în diferite perioade de timp pot fi înregistrate diferite niveluri de utilitate. Pe grafic acest proces presupune deplasarea curbei de indiferenţă paralel cu ea însăşi.Restricţia bugetară. Sistemul de necesităţi consumatorul pe piaţă poate să realizeze în limitele unui venit disponibil pe care el le transformă în cheltuieli legate de procurarea mărfurilor necesare.Suma veniturilor consumatorului se numeşte bugetul consumatorului (I) care este un resurs financiar limitat.Linia bugetului este locul geometric al tuturor punctelor, coordonatele cărora reflectă acea cantitate de bunuri pe care consumatorul poate să le procure în limitele unui buget dat şi condiţiile unor preţuri date.Pt a realiza echilibrul consumatorului trebuie de a alege acea variantă de combinare a x şi z consumul cărora va asigura consumatorului utilitate maximală cu cheltuieli

minimale. În dependenţă de venitul consumatorului avem următoarea clasificare a bunurilor:

1. bunuri inferiori (cartofi, paste fainoase, fibre sintetice)2. bunuri normale sau prioritare (calitate normala)3. bunuri lux (mari)

Echilibrul consumatorului este echilibrul dintre venitul acestuia si combinatia optima. El se stabileste in punctual in care curba de indiferenta este tangenta cu dreapta bugetara.

19 Comportamentul economic al producatorului notiunea de productivitate totala si marginala a factorilor de productieComportamentul producătorului de realizează în ec după o schemă asemănătoare cu anliza comportament, consumatorului:funcţia de producţie care determină proporţia de combinare a factorilor de producţie sau tehnologia de producţie.Concluzia: după tehnologiile de producţie întreprinderile se deosebesc unele de altele . F. De prod. Sunt diverse şi variate însă putem determina trăsături comune ale fucţiilor de producţie:după natura lor factorii de producţie sunt bunuri complementare însă în urma specializării un factor poate substitui alt factor. Specializarea factorilor duce la creşterea productivităţii lor.Substituţia factorilor de producţie se determină prin rata marginală de substituţie. Pt perioada scurtă de timp producătorul poate să mărească volumul producţiei pe contul modificării unui singur factor de producţie- el devine factor variabil, ceilalţi rămîn neschimbaţi.Q= f(k,L) sau Q=f(L), unde k-factor fix, L-factor variabil. Categoria de bază care nu caracterizează activitatea producătorului este productivitatea factorilor de producţie care în perioada scurtă de timp se caracterizează la 3 niveluri:

1. productivitate totală cantitatea de bunuri produsa intr-o anumita perioada de timp in functie de factorul variabil(QL), Q= f(L)

2. productivitate medie- Pml-raportul dintre productia totala si cantitatea factorului utilizat, Pml= QL/L

3. productivitate marginală Pmarg.l raportul dintre variatia productivitatii totale ∆ QL la variatia factorului utilizat

4. Pmarginal L= ∆ QL/∆L=(QL2-QL1)/(L2-L1)

20 teoria costurilor de productie esenta clasificareaPe parcursul procesului de producţie producătorul realizează un şir de cheltuieli financiare legate de procurarea pe piaţă a resurselor ec a factorilor de producţie. Aceste plăţi producătorul le realizează către persoanele terţe care sunt proprietarii acestor surse ec.Clasificarea costurilorPt perioada scurtă de timp1. Cost explicit – suma plăţilor efectuate de firmă către persoanele terţe pt dreptul de a utiliza resursele lor în activitatea firmei. Evidenţa nivelului acestui cost este dusă în contabilitatea firmei. Nivelul acestui cost se ia în consideraţie la determiarea profitului şi rentabilităţii firmei, la determinarea nivelului preţului de realizare a bunurilor.a) TR-venitul total din vînzări, TR=P*Qb) Profitul, PR=TR-CT 1. profit ec 2. profit normal 3. pierderi ecc)Rentabilitatea 2. Cost implicit. L-salariu, q-renta, B-dobîndaCostul implicit e suma veniturilor factorilor la care a refuzat întreprinzătorul folosind propriile resurse ec în cadrul firmei sale. Nivelul costului implicit reprezintă venitul întreprinzătorului sau situţia de profit normal. Evidenţa lui nu se duce în contabilitatea firmei şi convenţional el se introduce în costurile fixe ale firmei.costul fix- CF-volumul lui nu se schimbă în dependenţă de modificarea vol. Producţiei.

Componenţa: salariul administraţiei, plata pt arendă, procentul pt credit, energia pt iluminat, combustibil pt încălzire, amortizarea capitalului fix, cheltuieli de transport neproductiv.Costul variabil –ACV-se modifică odată cu modificarea volumului producţiei. Componenţa: materia primă, semifabricante, energie şi combustibil pt producţie, salariul lucrătorilor, transport productiv.Cost total – cost fix+cost variabilcostul marginal – CM – ne determină variaţia costului total sau costul variabil în urma modificării volumului producţiei.Perioada lungă de timpÎn perioada lungă de timp toţi factorii de producţie pot fi modificaţi şi firma se confruntă numai cu costuri variabile.Orice perioadă lungă de timp poate fi privită ca suma perioadelor scurte. Producătorul ţinînd cont de costurile firmei şi de condiţia maximizării rezultatului prin activitate, trebuie să realizeze o stare de echilibru pe piaţă care ar presupune combinarea factorilor de producţie.Grafic această stare poate fi prezentată prin izoquanta producţiei şi linia izocostului. Linia izocostului – coordonatele punctelor liniei izocostului le determinăm din ecuaţia izocostului. CT=P*L+Pk*k

21 intreprinderea definirea rolul si functiile in economia de piata întreprinderea este o unitate economică ce combină factorii de producţie în scopul obţinerii unor bunuri sau servicii, care, fiind realizate pe piaţă, aduc proprietarului întreprinderii un anumit venit.noţiunile de „firmă" şi „întreprindere" pot fi utilizate ca sinonime, dar între ele există şi anumite deosebiri însemnate de care trebuie să se ţină cont. întreprinderea este o unitate economică producătoare ce desfăşoară un anumit gen de activitate. Firma însă este o organizaţie care poate întruni nu doar una, ci mai multe întreprinderi, ca părţi componente ale acesteia.întreprinderea este instituţia în care se creează avuţia unei ţări, de unde aceasta este apoi distribuită în întreaga societatej Indiferent de mărimea sa, întreprinderea, după ce este înregistrată de organele de stat, îşi deschide un cont în bancă şi devine autonomă din punct de vedere juridic.Funcţiile economice ale întreprinderii întreprinderea este o unitate multifuncţională care îşi desfăşoară activitatea într-un mediu foarte complex, îndeplinind şase funcţii de bază: funcţia de „gestiune" sau managerială, care constă în organizarea, coordonarea, dirijarea şi controlarea activităţii în cadrul unităţii economice respective; funcţia financiară", rolul căreia este de a aduna, a utiliza şi a gestiona capitalul de care dispune; funcţia „socială", care are misiunea de a gestiona resursele umane implicate în afacere; funcţia „de aprovizionare", care constă în procu rarea bunurilor necesare pentru activitatea economică şigestionarea lor; funcţia „tehnică", numită şi „de producţie", care include şi pe cea de „cercetare-dezvoltare";funcţia „comercială", sau de „marketing", care costă în studierea pieţei şi realizarea bunurilor şi servici ilor produse.In continuare ne vom opri la cele mai importante trei funcţii ale întreprinderii, care sînt: de management, de producere, de marketing .Managementul Cea mai bună metodă de a cîştigă încrederea muncitorului este de a-i arunca tot timpul o nadă: comportarea mai liberală, atenţia sporită faţă de rugăminţile lui, crearea condiţiilor necesare pentru a-şi expune liber dorinţele."marketingul este un ansamblu de mijloace de care dispune o întreprindere în scopul de a crea şi a dezvolta propria sa piaţă, propria sa clientelă, de a studia mai întîi piaţa, apoi de a produce. In cazul unei strategii de marketing întreprinderea nu-şi mai axează activitatea pe încercarea de a realiza o marfă deja produsă, la un preţ bine stabilit, condiţionat de mărimea costului. înainte de a concepe şi de a produce o marfă oarecare, întreprinderea studiază piaţa şi abia după ce se asigură că are deja o clientelă care aşteaptă această marfă, purcede la producerea ei. în cazul dat în centrul preocupărilor întreprinderii se află piaţa. Se va produce doar ceea ce poate fi vîndut cu o probabilitate mai mare sau mai mică.Producţia, o altă funcţie importantă a întreprinderii, constă în combinarea factorilor de producţie (capital, muncă etc.) în scopul confecţionării unor bunuri şi servicii. Deci producţia presupune nu

numai fabricarea obiectelor fizice, dar şi prestarea diferitelor servicii (în-văţămînt, ocrotirea sănătăţii, consultaţii, hoteluri, bănci, restaurante, barouri de avocaţi etc).

22 caracteristica formelor organizational juridice a intreprinderiiDin punctul de vedere al domeniului (ramurii) de activitate întreprinderile pot fi: industriale, agricole, comerciale, de servicii, bancare, de asigurări. Din punctul de vedere al formei de proprietate, întreprinderile se împart în: private, publice, mixte.După criteriul mărimii (în realitate, după numărul persoanelor ocupate), întreprinderile pot fi mici, medii, mari. întreprinderile mari, deşi relativ nu prea numeroase, asigură producerea părţii covîrşitoare a bunurilor şi serviciilor. Aceasta se obţine, în mare măsură, prin crearea condiţiilor optime pentru aplicarea în practică a realizărilor progresului tehnico-ştiinţific. Din punctul de vedere al statutului juridic, întreprinderile se împart, la rîndul lor, în alte trei categorii: întreprinderi individuale; cooperative (întreprinderi asociative); societăţi: de persoane; de capitaluri; societăţi cu răspundere limitată; întreprinderi publice sub formă de regii autonome.întreprinderea individuală reprezintă acea unitate economică ce aparţine unei singure persoane (proprietarul capitalului investit) şi care singură gestionează întreprinderea, îşi asumă toate riscurile şi responsabilităţile şi de multe ori poate fi unicul lucrător. întreprinderile individuale sînt deosebit de răspîndite în agricultură (uneori sub formă de fermă de familie), comerţul cu amănuntul, servicii. întreprinderile individuale sînt foarte fragile, sînt adeseori obligaţi să-şi caute asociaţi şi, unindu-şi capitalurile şi eforturile, să fondeze întreprinderi-societăţi care pot îmbrăca una din formele de bază: societăţi de persoane, societăţi de capitaluri, societăţi cu răspundere limitată. Societăţile cu răspundere limitată (SRL, între 2 şi 50 membri) se disting prin faptul că responsabilitatea persoanelor asociate se limitează la mărimea aportului fiecăruia la capital. In cazul SRL-urilor titlurile de proprietate nu pot fi cedate părţilor terţe decît în condiţii foarte riguroase. Puterea de decizie a fiecărui asociat depinde de ponderea pe care o deţine în capitalul comun. Societăţile pe acţiuni (SA) sînt considerate de unii autori drept „o găselniţă" juridică genială, fără cie care capitalismul modern nu ar fi putut exista.

23 concurenta esenta si formeleConcurenţa perfectă este un model al teoriei economice. Acest model descrie o formă ipotetică a pieţei în care nici un producător sau consumator nu are puterea de a influenţa preţurile de pe piaţă. Concurenţa perfectă trebuie să îndeplinească şase parametri:Atomicitate -- pe o piaţă oarecare, există un număr mare de mici producători şi consumatori, fiecare fiind însă atât de neînsemnat, încât acţiunile unuia nu au impact asupra cantităţilor produse sau preţurilor de vânzare ale celorlalti, firmele considerând preţul dat.Omogenitate -- bunurile si serviciile sunt substitute perfecte.Informaţii perfecte şi informaţii complete -- firmele şi consumatorii cunosc preţurile fixate de toate firmele.Acces egal la tehnologie -- toate firmele au acces la tehnologiile de producţie.Mobilitate -- resursele (incluzând informaţia) sunt mobile, firmele producătoare putând părăsi pieţele în care înregistrează pierderi, orientându-se spre cele profitabile.Intrare liberă -- orice firmă poate intra sau ieşi de pe piaţă după bunul plac.În teoria economică, concurenţa imperfectă, este situaţa de pe piaţă în care condiţiile necesare pentru existenţa concurenţei perfecte nu sunt satisfăcute.Forme de concurenţă imperfectă:Monopol, situaţie în care există un singur vânzător al unui bun economic.Oligopol, situaţie în care există un număr redus de vânzători ai unui bun economic.Concurenţă monopolistică, situaţie în care există mulţi vânzători de bunuri total diferite.Monopson, situaţie în care există un singur cumpărător al unui bun economic.Oligopson, situaţie în care există un număr restrâns de cumpărători ai unui bun economic.

Concurenţa imperfectă poate apărea pe anumite pieţe din cauza lipsei de informare a cumpărătorilor şi vânzătorilor despre preţuri şi despre bunurile de pe piaţă.

24 monopolurile in RM Piaţa de monopol este o piaţă la nivelul unei ramuri sau chiar al unui singur produs pe care oferta unui bun este asigurată de un singur producător. Pentru ca o #să ocupe o poziţie de monopol, sînt necesare două condiţii: 1) întreprinderea trebuie să producă un bun neînlocuibil (adică nesubstituibil) şi 2) Pe piaţa internă nu trebuie să activeze firme străine care propun acelaşi bun.In concurenţă perfectă, unde producătorii pot influenţa doar volumul producţiei, adică doar oferta, în cazul pieţei de monopol întreprinderea-monopolist are posibilitatea de a modifica: 1) volumul producţiei; 2) preţul de piaţă. # monopolist fixeaza preţul de piaţă si îi permite acesteia să stabilească, de obicei, un preţ mai ridicat decît în cazul unei pieţe cu concurenţă perfectăDiscriminarea prin preţ este o situaţie în care întreprinderea-monopolist vinde aceleaşi produse la preţuri diferite şi în care diferenţa de preţ nu este justificată de diferenţa de cost. Există mai multe situaţii în care firma-monopolist poate practica discriminarea prin preţ. Acestea pot fi. Situaţii de ordin social-economic, cînd întreprinderea-monopolist vinde bilete de avion sau tren la preţuri diferite pentru diferite categorii sociale, cum ar fi studenţii, elevii sau pensionarii, sau pentru participarea la anumite forme de manifestaţii, cum ar fi,de exemplu, congresele internaţionale, olimpiadele sau campionatele lumii la diferite probe sportive. efecte negative ale situaţiei de monopol, care sînt: Stabilirea unor preţuri de vînzare mai înalte decît cele ce s-ar for-ma în condiţiile unei concurenţe perfecte, fapt care este, desigur,în detrimentul consumatorului. Principalele efecte negative ale situaţiei de monopol sînt: stabilirea unor preţuri de vînzare mai înalte de cît cele ce s-ar forma în condiţiile unei concurenţe; are loc formarea unor supraprofituri durabile şi nejustificate din punct de vedere economic. Aspecte pozitive: investirea banilor în cercetarea ştiinţifică; permiterea sponsorizării ştiinţei, culturii, educaţiei. În RM întreprinderile monopoliste nu investesc nici un bănuţ în activităţile de cercetare p-u a lansa noi produse şi tehnologii, joacă un rol negativ. În asemenea categorii de ţări, legislaţia antimonopol trebuie să fie mai dură, iar organele care aplică această legislaţie trebuie să fie cu competenţe şi drepturi sporite.

25 piata factorilor de productie cererea si oferta pentru forta de munca, salariuPiaţa muncii reprezintă locul abstract în care se întîlnesc cererea de muncă cu oferta de muncă. Pe această piaţă au loc negocierile între cumpărătorul şi vînzatorul forţei de muncă. Piaţa muncii se află într-o strînsă interdependenţă cu celelalte pieţe (ale bunurilor şi serviciilor, capitalului etc). Astfel, cererea de muncă din partea # depinde de cererea menajelor de bunuri şi servicii. Interdependenţa între pieţe se manifestă şi prin faptul că veniturile obţinute de posesorii forţei de muncă stimulează cererea de bunuri şi servicii. Piaţa muncii este o piaţă cu concurenţă imperfectă. Piaţa muncii este mai organizată şi mai reglementată decît alte pieţe. salariul are sensul de venit al unei persoane care munceşte pen- tru altcineva, faţă de care este dependentă juridic sau economic. Salariul are o natură dublă. El poate fi analizat: a) din punctul de vedere al întreprinzătorului, în acest caz salariul constituind un element al costului de producţie; b) de pe poziţiile posesorului forţei de muncă, adică ale angajatului, cînd salariul este o formă a venitului. Astfel, salariul este în acelaşi timp: a) un element al costului, o cheltuială pentru angajator şi b) o formă a venitului factorial, un venit pentru angajat. salariul se prezintă sub două forme: salariul nominal şi salariul real. Salariul nominal reprezintă suma de bani pe care o primeşte salariatul pentru munca depusă. Mărimea salariului nominal, care are o tendinţă generală de creştere, Salariul real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată la un moment dat cu salariul nominal. din punctul de vedere al originii sale, există: salariu colectiv (care reprezintă o cotă procentuală din beneficiul întreprinderii acordată tuturor angajaţilor pentru participarea la obţinerea acestuia); salariu social (de care beneficiază grupurile sociale care se confruntă cu anumite probleme sociale şi economice, cum ar fi: lipsa de venituri sau veniturile foarte mici, şomajul, accidentele de muncă etc). Salariul brut este suma de bani ce se cuvine angajatului sub formă de salariu şi suporturi

salariale (spor de vechime, spor pentru folosirea limbii străine etc), iar salariul net reprezintă acea sumă pe care o încasează angajatul deja după reţinerea (plata) impozitului pe salariu şi a altor plăţi, conform legii. în activitatea economică sînt folosite trei forme de salarizare, şi anume: Salarizarea pe unitate de timp sau în regie; Salarizarea în acord sau cu bucata; Salarizarea mixtă. Salarizarea pe unitate de timp stabileşte mărimea salariului în funcţie de durata muncii (oră, zi, săptămînă, lună, trimestru, an). Salarizarea în acord (cu bucata, pe operaţii) presupune remunerarea muncii în funcţie de cantitatea de bunuri produsă, de activităţile şi operaţiunile efectuate. Există mai multe variante de salarizare în acord: acord individual;acord colectiv, în cadrul unei echipe; acord global, în cadrul întregii unităţi economice. Salarizarea mixtă este o îmbinare a celorlalte două forme de salarizare, presupunînd realizarea unor cantităţi precise de muncă într-o unitate de timp

26 piata factorilor de productie cererea si oferta pentru capital, dobindaContinutul pietei capitalului, ca de altfel si a celorlalte segmente ale pietei in ansamblul ei, este dat de oferta si cererea de capital.Oferta de capital cuprinde totalitatea mijloacelor banesti disponibile pentru plasament la un moment dat sau intr-o anumita perioada de timp si la un anumit pret ( dobanda ). Piata respectiva include economiile ce se formeaza in perioada data, capitalul eliberat dintr-un imprumut sau utilizare anterioara, transformarea inactivelor ( imobilizarilor ) in lichiditati active, capitalurile disponibilizate pentru o perioada de timp. Cererea de capital defineste ansamblul nevoilor de capital ale agentilor economici la un moment dat sau intr-o anumita perioada de timp, avand in vedere si nivelul dobanzii pe care sunt dispusi sa o suporte solicitantii de capital. Piata respectiva include capitalul social pentru investitii, resursele suplimentare necesare functionarii normale a capitalului imprumutat, mijloacele necesare pentru formarea de rezerve.participantii pe piata de capital sunt:Solicitantii de capital, Ofertantii de capital, Intermediarii,Solicitantii si ofertantii sunt cei care creeaza cererea si oferta de fonduri pe aceasta piata.In sens larg,dobinda constituie un venit ce revine priprietarului oricarui capital antrenat in activitatea economica, indifferent daca acesta este imprumutat sau apartine intreprinyatorului respective.

27 piata factorilor de productie resusrse funciare, pamintRenta este venitul pe care îl obţine posesorul unui factor de producţie disponibil în cantităţi limitate şi a cărui ofertă este rigidă. Ea este plata pentru utilizarea temporară a factorilor de producţie deosebiţi, cu însuşiri speciale. Renta funciară sau renta pămîntului, care rămîne şi în prezent principala formă de rentă. Renta funciară există ca: rentă absolută, ce constituie un venit obţinut de proprietarul pămîntului, indiferent de fertilitatea şi amplasarea acestuia; rentă diferenţiată sau rentă de fertilitate, obţinută doar de proprietarii celor mai fertile terenuri; rentă de poziţie sau de amplasament, ce are la temelia sa depărtarea diferită a terenurilor de pămînt faţă de pieţele de des-facere, fapt ce generează cheltuieli de transport şi de exploatare diferite; rentă de monopol, obţinută de posesorii unor terenuri care au nişte calităţi unice, ce permit, de exemplu, obţinerea unor vinuri cu calităţi unice.Renta funciară absolută este obţinută de proprietarul unui teren de pămînt în virtutea monopolului pe care îl deţine acesta asupra exploatării terenului respectiv.Deoarece în economiile contemporane dezvoltate rolul agriculturii în crearea avuţiei naţionale s-a redus substanţial, a scăzut şi rolul teoriei rentei. Totuşi pentru ţările mai puţin dezvoltate, inclusiv pentru Republica Moldova, unde agricultura mai rămîne un factor de producţie foarte important, modul de stabilire a nivelului rentei şi a preţului pămîntului rămîne un subiect de actualitate.După cum se ştie, o trăsătură distinctivă a pămîntului este oferta perfect inelastică, rigidă a acestuia. Şi nu numai pe termen scurt, ci şi pe termen lung. Cu unele excepţii, desigur, ca urmare a schimbării categoriilor de folosinţă a terenurilor sau prin acţiuni de defrişare, irigare etc. Preţul

pămîntului constituie suma de bani plătită de către cumpărător vmzătorului acestuia pentru obţinerea dreptului de proprietate asupra pamîntului respectiv. formării preţului pămîntului influen-ţează mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sînt: evoluţia rentei, adică a venitului ce poate fi obţinut prin exploatarea terenului respectiv. Rata dobînzii bancare, rată care influenţează invers proporţional preţul pămîntului. Adică atunci cînd rata dobînzii creşte, preţui pămîntului tinde să scadă, deoarece potenţialii cumpărători preferă să depună banii la bancă şi să obţină în acest caz un venit mai ridicat decît cel pe care l-ar obţine sub formă de rentă. Cererea şi oferta de pătnînt. Deoarece oferta de pămînt este limitată, preţul va fi influenţat, în principal, de cererea acestuia. Cererea şi oferta de produse agricole. Acesta este un factor cu o acţiune indirectă asupra preţului pămîntului. Oricum, creşterea cererii pentru produsele agricole influenţează preţul pămîntului în sensul măririi acestuia. Şi invers. Posibilităţile de folosire alternativă a pămîntului. Dacă terenul de pămînt poate fi folosit nu doar pentru cultivarea produselor agricole, ci şi în alte scopuri (în construcţii, în industria minieră etc), preţul pămîntului respectiv va fi mai ridicat.Deşi asupra preţului pămîntului influenţează mai mulţi factori, cei mai importanţi dintre ei sînt mărimea rentei şi rata dobînzii bancare, în acest caz, preţul pămîntului va fi egal cu o sumă de bani care, fiind depusă la bancă, i-ar aduce posesorului acesteia un venit anual egal cu mărimea rentei.

28 antreprenoriat ca factor de productieABILITATEA INTREPRINZATORILOR este un neofactor de productie. In epoca moderna, procesul de amplificare si diferentiere a resurselor atrase si utilizate in activitatea economica a continuat, celor trei factori clasici adaugandu-li-se altii noi. Pornind de la rolul intreprinzatorului in economie se mentioneaza abilitatea acestuia ca factor distinct al activitatii economice. Abilitatea este apreciata ca un tip special de resursa umana, care se reflecta in capacitatea de a combina in modul cel mai eficient natura, munca si capitalul, in creativitatea si initiativa de a produce bunuri si de a gasi noi cai de comercializare a acestora, in asumarea riscurilor calculate in cadrul activitatii economice. Intreprinzatorul este acela care are initiativa de combinare a resurselor, de producere a bunurilor si serviciilor. Este cel care dirijeaza politica firmei, cel care incearca introducerea de noi produse, tehnologii si instrumente, de noi forme de organizare a intreprinderii si totodata purtatorul riscului. Rasplata pentru timpul, efortul si abilitatea sa poate fi sub forma de profit, dar si de pierdere sau chiar faliment. Profitul reprezintă avantajul eco c/e se formează din diferenţa $ & cheltuielilor unei unităţi eco. El se obţine numai în urma unei activităţi eco & constituie condiţia sau scopul principal al oricărei activităţi eco. Funcţiile sale principale sînt: - sursa principală de autofinanţare a î-rii; - instrumentul de control al eficacităţii activelor eco a î-rii, sursa de $ pt bugetul de stat. El poate fi întîlnit sub următoarele forme (profit legitim, nelegitim, normal, de monopol). Rata profitului e raportul dintre masa profitului & costurile realizate exprimate în (%). Rp se poate calcula la nivelul de produs, î-ri, ec. Naţ. Profit contabil- excedentul de $ net peste costul contabil. Delimitarea acestuia e o probl fin- juridică a fiecărei tări. Profit contabil- profit oficial, legislative, statistic. Profitul eco – diferenţa dintre $ total al î-rii & costurile oportune ale tuturor intrărilor utilizate de aceasta într-o perioadă de timp. Profitul contabil ca & cel eco poate fi privit ca profit normal & ca supraprofit. Profitul normal constă dintr-un minim de profit crae o # tb s-o obţină. Supraprofitul în exces faţă de cele normale se definesc ca profituri nete ce depăşesc costurile totale

29 caracteristica indic.macroeconomici si metode de calculare a lorv. Obiectivele macroeconomice se află mereu în centrul atenţiei guvernelor din toate ţările lumii. În activitatea eco & teoria eco noţiunea de indicator eco e foarte des utilizată. Indicatorul eco constituie expresia numerică a laturii cantitative a fenomenelor & proc eco. Ele e un instrument de evaluare a rezultatelor unei activităţi eco în ansamblul ei sau doar a unor aspecte ale acestei. Indicatorii economici reflectă rezultatele unei activităţi oarecare într-o anumită perioadă de timp la nivel micro sau macroeconomic. PIB, VN sau oferta globală sunt indicatori macroeconomici. Principalele met de calculare a indicatorilor macroeconomici sunt: met val adăugate brute, met $, met cheltuielilor. Produsul global brut exprimă val totală a bun & serv create în cadrul unei

economii naţionale într-o perioadă de timp. PGB=Ci+Cf+Ib. Ci-consumul intermediar, Cf-consumul final de bunuri & serv, Ib- invest brute de capital. PGB e mai rar utilizat în statistica oficială. PIB constituie val brută a bun & serv finale create în interiorul unei ţări de către ag ec din ţară. VN constituie suma $ provenite din muncă & proprietate, $ ce se obţin din urma producerii bun eco, VN e suma salariilor, dobânzilor, profiturilor & rentei. VN se calculează însumarea salariilor lucrătorilor rezidenţi, a $ din proprietate & a $ #.

30 modelul AD si factorii de influentaAD- acea cantitate de PIB care este ceruta de catre menaje,firme, guvern si sectorul extern intro anumita perioada de timp in anumite conditii ale nivelului pretului,somajului, inflatiei. In AD vor intra concumul ,menajele, investitiile cheltuielile uvernamentale, export. AD’ Ig+G+C+Xn.Asupra AD influenteaya un sir de factori calitativi care provoaca modificari in ea in conditiile unui nivel al pretului constant:- modificarea bunastarii indivizilor, daca creste venitul-creste si cererea, scade venitul-scade si cererea; - asteptarile inflationiste a consumatorilor;- interventiile guvernamentale- modificarea taxelor, impozitelor;- modificarea veniturilor nationale a tarilor partenere a statului dat pe piata mondiala.

31 modelul As si factorii de influentaAS prerezinta un model economic care ne reflecta nivelul real a productiei nationale create intro anumita perioada de timp-1 an, in anumite conditii ale nivelului pretului, inflatiei, somajului. Conform scolii keynisiste, in modelul dat se utilizeaza ocupatia partiala. In conditiile cind exista exces de resurse ecce, producatorul poate sa mareasca volumul productiei (PIB) in conditiile unui pret constatnt in analiza modelului AS scoala clasica se conduce de ocupatia totala a resurselor economice. Daca cresteAS, va creste su pretul, la cantitatea constatnta.Totodata asupra AS infulenteaza : nivelul mediu al preturilor pe economie, modificarea preturilor factorilor de productie, adica a muncii, salariilor, echipamentului..la cresterea acestora, oferta scade; modificarea productivitatii muncii, reducerea costurilor duce la cresterea AS.

32 ciclitatea, caracteristica ciclului economic, tipologiaÎncep. Sec 19 ec naţională bazata pe principiile ec. de piaţă se dezvoltă sub formă ciclică care formează esenţa teoriei ciclurilor ec. Dacă analizăm nivelul pe o perioadă lungă de timp- timp de mai multe secole atunci putem costata faptul că forma de dezvoltare ec. Se prezintă ca o ascensiune permanentă a tuturor indicatorilor macroeconomici. Însă pt perioada scurtă de timp, 3-7 ani în dezvoltarea indicatorilor macroeconomici se observă o variaţie care se manifestă periodic.Ciclul ec. Este perioada de timp pe parcursul căreia ec. Înregistrează 2 niveluri succesive ale pibului maximal si unul minimal.Fazele ciclului ec.După teoria clasică deosebim 1 Faza de criză,2 Faza de depresie,3 Faza de înviorare,4 Faza de avînt ec.După teoria occidentală deosebim1 Faza de recensiune2 Faza de bum ec. În aceste 2 faze putem depista problemele specifice-în faza de recensiune1 scăderea bruscă a pibului 2 creşterea nivelului şomajului-în faza bumului1 creşterea bruscă a pibului 2 creşterea inflaţiei prin cerereMecanismul intervenţiei statului în ec. Naţională realizează un set de politicimacroeconomice numite politica anticiclică. Scopul acestei politici e de a micşora influenţa negativă a problemelor specifice ale fazelor ciclului ec asupra dezvoltarii ec naţionale.Ciclurile ec se clasifică după criteriile

1 durata de timp2 factorul care l-a provocatClasificarea ciclurilorCiclu conjunctural-a lui Ciken(3-5 ani). Cauza- ciclu de viata a mărfii, e caracteristic micropietelor,Ciclu tehnologic-Juglar(12-14 ani). Cauza-necesitatea de a schimba elementele capitalului fix în urma uzurii fizice ale lor,Ciclu de construcţie-a lui Cuzneţ(18-25 ani). Cauza- 1perioada de exploatare a fondului locativ şi a încăperilor de producţie 2 necesitatea de a schimba proporţiile dintre ramurile ec – Ciclu strucutural,Ciclurile lui Condratiev- teoria valurilor lungi (40-70 ani). Cauza- necesitatea de a efectua investiţii în modernizarea infrastrucuturii drumurilor, căilor ferate, apeductelor, gazoductelor.

33 somajul, esenta tipologia si consecintele somajuluiDezichilibrul dintre cererea şi oferta de muncă provoacă apariţia pe piaţă a fenomenului social-ec – şomajul.Cererea pt forţa de muncă se prezintă din parte firmelor sub forma locurilor vacante de muncă. E o cerere derivată.Factorii ce influenţează:-salariul lucrătorilor,-gradul de substituţie a forţei de muncă prin capital (capital,mecanisme, roboţi),-nivelul de instruire şi calificare a forţei de muncă.Oferta pt forţa de muncă e prezentată pe piaţă de către persoanel apte de muncă de la vîrsta 16-62 -barbaţi, 16-57- femei.Factorii care influienţează asupra ofertei-salariul,-codiţiile de muncă,-factorii demografici (natalitatea, mortalitatea, migratie).Pe piaţa muncii institutul care reglementează proporţia dintre cerere şi ofertade mună este bursa de muncă. Şomerul este persoana aptă de muncă care temporar a pierdut locul de muncă şi se află în căutarea lui.Clasificarea şomajului1 Şomaj fricţional. Cauza- schimbarea locului de muncă în legătură cu schimbarea locului de muncă în legătură cu schimbarea studiilor sau a locului de trai.2 Şomaj tehnologic. Cauza-eliberarea forţei de muncă de la serviciu din cauza utilizării tehnologiilor performante.3 Şomajul strucutural. Cauza-învechirea unor ramuri ec şi apariţia altor ramuri din cauza schimbării proporţiilor dintre ramurile ec.4 Şomaj sezonier – apare în ramurile de construcţie, turism, agricultură, industrie extractivă.5 Şomaj binevol – apare în cazul cînd individul are alte surse de venit neproenite din muncă.În anii 60 ai sec 20 apare conceptul- nivelul natural al şomajului care prevede că în ec natională se înregistrează un anumit procent de şomeri.Costurile şomajuluiMicşorarea sau pierderea totală a veniturilor, micşorarea cererii pt marfă şi a oferteiReducerea pibului în proporţia ½.,Cheltuieli neproductive pt reciclarea forţei de muncă-şomeri.,Migraţia forţei de muncă.Cheltuieli legate de asistenţă medicală a şomerilor.Momente pozitive ale şomajuluiMenţinerea unui nivel mic al salariului la populaţia activă care intră în componenţa costului de producţie şi dă posibilitatea de a menţine preţuri mici de realizare a mărfii care stimulează cererea şi ea la rîndul său- oferta de mărfuri.Menţinerea disciplinei de muncă.Realizarea unui nivel înalt de productivitate, calitate şi intensitate a muncii.

34 inflatia, esenta tipoloia, consecintele inflatieiInflaţia este un fenomen social-economic care apare pe piaţa monetară.Piaţa monetară este un agregat macroeconomic şi locul unde interacţionează cererea de monedă şi oferta de monedă şi preţul banilor-rata dobînzei.Dezichilibrul pe piaţa monetară provoacă apariţia inflaţiei.În economia de piaţă inflaţia poate fi depistată prin semnalele:

1. Ridicarea nivelului preţurilor la mărfuri şi servicii.

2. Ridicarea preţului la aur.3. Schimbarea cursului de schimb al valutei naţionale.

Clasificarea inflaţiei:1. Inflaţie tîrîietoare2. Inflaţie galopantă

Formele inflaţiei:Inflaţie prin cerere-se întîlneşte în faza bumului ec datorită creşterii rapide a pibului, a veniturilor disponibile şi a consumului în cadrul lui.Inflaţia costurilor sau a ofertei –este provocată de ridicarea preţurilor la mărfuri de importuri, resurse ec.Inflatia se masoara cu ajutorul indicelui pretului, el se calculeaya ca raport dintre pret total al unui grup de marfuri si servicii pe o perioada de timp, si pret total al unui grup de marfuri si servicii asemanatoare in perioada de baya.pt masurarea inflatiei se mai folosescte tempoul inflatiei-indicele pretului curent minus indicele pretului anului trecut.

35 piata monetara, politica monetar creditaraPe piaţa monetară statul realizează politica monetar-creditară folosind diferite instrumente:rata rezervelor obligatorii (R) determinată de către Banca Naţională pt crearea rezervelor obligatorii ale Băncilor Comerciale din suma depozitelor deschise în ele.rata spontului (rs) este procentul bancar pe care băncile comerciale achită Băncile Naţionale pt creditele oferite de către Banca Naţională lor.Pol monetară-creditară e realiz de către stat prin inrtermediul BN & BC folosind aşa instr ca: rata scontului, rata rezerv obligator & operaţ deschise pe P monetară. D pt monedă reprez un agregat macroeco alc din D de monedă pt afaceri & de D de activ fin. D de bani pt afaceri (vînz-cump a mărf nu depinde de rata dobînzii & se schimbă direct proporţional de modific PIB. S de monedă în macroeco se analiz prin agregatul M1 în c/e se includ banii în numerar & de Ct. SM depinde direct proporţ de niv PIB & nu de rata dobînz. În macro sînt 2 tipuri de pol monear-Ct: 1.Keynisistă: a.pol banilor ieftini (scade PIB, creşet şomaj; pol cumpărarea obligaţiunilor împrumut de stat, micş ratei rezerv oblig & micş ratei scontului rezultat: creşte MM scade rd, creşte D pt invest, cresc invest rezultă că: creşte AD & AS (PI*)b.scumpi (invers) 2. pol monetaristă (c/e se reduce la menţinerea echilibr între AD & AS ale pieţii monetar*. MM anual tb să se mărească în proporţie egală cu tempourile de creştere eco potenţială c/e rezult din princip identitate macroeco a monetariştilor MV=PQ. Pol monet-Ct; modificarea instrum pieţii monetare; modific MM, delta MV; delta AD & AS.

36 impoziteleImpozite – sursa principală de venit în bugetul de stat, care reprezintă nişteplăţi obligatorii pe care fiecare individ (pers. Fizică sau juridică) este obligat să plătească din veniturile sale statului.Clasificarea impozitelor:1 Impozite directe care se achită din profitul indivizilor (contribuabilii bugetului de stat) direct din bugetul de stat: impozit pe veniturile salariaţilor, impozite din profiturile întreprinderilor şi corporaţiunilor, impozit pe imobil, impozit funciar, impozit de pe moştenire sau donare.2 Impozite indirecte se introduce în preţul mărfii sau serviciului, se achită pt utilizarea resurselor sau pt dreptul de a realize a diferite tipuri de activităţi:a) accize,b) taxa de valoare adăugată- se introduce în preţul tuturor mărfurilor şi serviciilor, o parte din ea plateşte consumatorul iar altă parte –producătorul.c) taxele vamale – preţul mărfiide importOrganizarea teritorială: a) impozite republicane b) impozite localeColectarea impozitelor într-un stat se realizează după anumite principii, norme, reguli. Executarea cărora este supravegheată de anumite institute speciale şi rationale. Totalitatea regulilor, normelor şi principiilor de impozitare sunt fixate în Codul fixal. Totalitatea normelor şi institutele alcătuiesc

sistemul fiscal al ţării.Principiile sistemului fiscal:Elaborate în sec 18 de Adam Smith, care corespund analizei normative.principiul eficienţii (neutralităţii) – presupune că impozitele trebuie cît mai puţin să deformeze relaţiile de piaţă care corespund cu condiţiile concurenţei perfecte.principiul mobilităţii- este legat de reacţia sistemului fiscal la modificarea conjucturii ec. Simpitatea administrativă presupune că sistemul fiscal în general se caracterizează prin costuri administrative mici şi prin transparenţă.principiul priorităţii personalităţii- presupune că sistemul fiscal trebuie să fie îndreptat spre formarea posibilităţilor egale pt cetăţeni dar nu spre formarea codiţiilor egale.Principiul responsabilităţii politice – presupune că cetăţenii care plătesc impozite sunt conştienţi de faptul pt ce sunt plătite impozitele date.principiul dreptăţii – presupune că povara fiscală nu poate fi prea grea pt unii cetăţeni şi prea uşoară pt alţii.Funcţiile:1. F. Fiscală- formarea veniturilor de stat.2. F. Stimulativă – manipulareacu taxa impozitului poate să stimuleze ec în 2 direcţii:a) spre creştere ec (taxa imp. descreşte) b) spre stagnare ( taxa creşte)3. F. de Restribuire a impozitului – cu ajutorul impozitelor prin intermediul bugetului de stat se restribuie o parte din veniturile indivizilor.

37 politica fiscalaPol fisc e pol statului în domeniul imp-lor & al taxelor. Pol fiscală se consideră eficientă atunci cind asigură bug cu $ necesare, încurajînd în acelaşi timp & invest, asigurînd espectarea principiilor sociale. Una din probl impurtante ale pol fisc e determinarea mărimii optimale a presiunii fiscale. Presiunea fiscală constituie raportul dintre încasările fiscale & $ statului. Economistul american a ajuns la următoarea concluzie că odată cu creşterea presiunii fiscale cresc & $ statului. Apoi creşterea presiunii fiscale e însoţită de o reducere continuă a $-lor. În ţările în trenziţie micşorarea presiunii fiscale încurajează ieşirea din ilegalitate a multor ag ec-ci, reduce proporţiile evaziunii fiscale, deoarece în scopul unor imp-te m.mici, riscurile legate de dosirea prifiturilor nu s/t justificate. Fiindcă impozitele mici favorizează activitatea economică şi deci lărgirea ariei impozabile. Ca urmare, cresc veniturile statului. Impozitele prea mari reduc însă aria fiscalităţii, deoarece în asemenea condiţii activitatea economică devine puţin atractivă şi mulţi întreprinzători îşi părăsesc afacerile. în ţările în tranziţie, micşorarea presiunii fiscale încurajează ieşirea din ilegalitate a multor agenţi economici, reduce proporţiile evaziunii fiscale, deoarece în cazul unor impozite mai mici riscurile legate de dosirea profiturilor nu sînt justificate.

38 bugetul de stat, structura functiileBugetul de stat e un doc în c/e s/t înscrise chelt statului & $ necesare pt acoperirea acestora. Bug. de stat prevede modalităţile de formare & cheltuire a res băneşti destinate finanţţării acţiunilor întreptinse de catre organele de stat centrale & locale. Bug.de stat a eleborat anul de către guvern & aprobat de către parlament. Deficitul bug e o stare a bug de stat cînd chelt-le depăşesc $-le pt a diminua dificitul bug în practica mondială s/t utilizate m.multe met: recurgerea la împrumuturile interne; folosirea $ provenite din privatizarea emise de către banca centrală a unei cantităţi suplimentare de bani; folosirea împrumuturilor externe. În RM dificitul bug a fost finanţat de sursele provenite din privatizare, precun & din vînzarea hîrtiilor de val de stat. Datoria publică constituie totalitatea împrumuturilor interne & externe contractate de catre stat în scopul acoperirii deficitului bancar. Bugetul de stat este un fond bănesc centralizat al statului care se află la dispoziţia Guvernului. Bugetul este alcătuit din 2 elemente: 1. cheltuieli bugetare (plăţi pentru servicii, investiţii); 2. venituri (impozite).. Datoria de stat constituie o totalitate împrumuturilor interne şi externe contractate de către stat în scopul acoperirii dificitului bugetar. Cauzele care

contribuie la creşterea datoriei de stat sunt: conflictele militare; recesiunile economice;factorul politic Bugetul de stat pe anul 2010 se aprobă la venituri în sumă de 15mln,9 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 19.mln,2 mii lei, cu un deficit în sumă de 4.mln,3 mii lei.

39 piata valutara si cursul de schimbPiata valutara reprezinta un sistem de relatii financiar-valutare (intre persoane fizice, juridice si instituii), prin intermediul carora se efectueaza operatiuni de vanzare cumparare a devizelor. Tranzactiile se infaptuiesc intre banci si institutii specializate folosind orice mijloace de telecomunicatii si informatii. Piata valutara joaca un rol important la nivelul oricai tari din doua motive : a)banca centrala sau alte autoritati monetare pot vizualiza si interveni in cazul in care moneda nationala este subapreciata in raport cu o moneda straina b)satisface nevoilor valutare ale agentilor comerciali, necomerciali si institutiilor financiare. Cererea de valută. Reprezintă cantitatea de valută pe care solicitanţii sunt capabili şi dispuşi s-o achiziţioneze pe piaţa valutară la diferite niveluri al cursului de schimb. Se referă la nevoia de a schimba propria monedă în valută. Oferta de valută reprezintă cantitatea de valută oferită pe piaţa valutară de către deţinătorii de valută, la diferite niveluri ale cursului de schimb. Întrucât pe piaţa valutară se vând şi se cumpără doar două bunuri (moneda şi valuta) cererea dintr-un bun coincide cu oferta din celalalt bun şi invers. Din acest motiv, oferta de valută va fi derivată din cererea de valută: Tranzacţionarea valutei se face la un preţ numit curs valutar sau curs de schimb. Prin cursul valutar al unei monede se înţelege preţul acelei monede exprimat în altă monedă. Cursul valutar poate fi direct sau indirect. Cursul de schimb direct exprimă preţul monedei de referinţă (valuta) exprimat în moneda proprie, în timp ce cursul de schimb indirect exprimă preţul monedei proprii exprimat în moneda de referinţă. Cursul de schimb al leului este un curs de schimb direct (un exemplu de curs de schimb indirect este cursul lirei sterline).

40 economia mondialaEconomia mondială - totalitatea economiilor naţionale aflate în relaţii de interdependenţă în baza diviziunii internaţionale a muncii şi participării la circuitul economic mondial. La originea economiei mondiale se află proprietatea privată, deoarece aceasta permite realizarea schimburilor economice. Structura sistemului economiei mondiale se descrie după diferite criterii: produsul intern brut creat, venitul naţional pe cap de locuitor, ponderea ţării în economia mondială. Formele de colaborare economică: comerţul internaţional cu mărfuri şi servicii; relaţii de credit, valutare, investiţionale; zone economice libere; schimb în sfera ştiinţei. Baza schimburilor economice internaţionale este diviziunea internaţională a muncii ce reprezintă procesul istoric de specializare a ţărilor lumii în producerea şi comercializarea bunurilor economice pe piaţa mondială. Diviziunea internaţională a muncii este baza generală a schimburilor economice dintre ţări şi a pieţei mondiale. Factorii diviziunii internaţionale a muncii sunt: înzestrarea diferită a ţărilor cu resurse naturale; progresul tehnic şi nivelul de dezvoltare; diviziunea teritoriului şi numărul populaţiei; condiţiile naturale.

41 bancile…Banca este o instituţie ce are dreptul de a păstra banii persoanelor fizice şi ai agenţilor economici, de a crea moneda scripturală şi de a acorda credite. Sistemul bancar contemporan include trei elemente de bază: Banca Centrală (sau banca de emisie), băncile comerciale şi instituţiile creditar-financiare specializare, care cuprind atît organizaţii bancare, cît şi nebancare. Banca Centrală sau Banca Naţională. Băncile comerciale. Cele mai mari bănci sunt: Moldova Agroindbank, Banca de Economii, Victoriabank şi Moldindconbank. Printre investitorii străini sînt bănci din Romînia, Grecia, Rusia, Cipru, SUA, Elveţia, Israel, Marea Britanie, Germania, Belgia, Austria. Instituţiile financiare specializată incluzînd: a) organizaţii bancare, b) organizaţii financiare nebancare. Din prima categorie fac parte: băncile investiţionale, băncile de comerţ exterior, băncile ipotecare (care

acordă credite pe termen lung, acceptînd în calitate de gaj proprietăţi imobiliare, de regulă, pămînt), casele de economii (care sînt un tip de bănci ce mobilizează disponibilităţi băneşti neînsemnate ale populaţiei). Din instituţiile financiare specializate nebancare fac parte societăţile de asigurări şi fondurile de pensii. Societăţile de asigurări. în momentul apariţiei lor, aceste societăţi îndeplineau doar funcţia de a asigura agenţilor economici şi persoanelor fizice pierderile cauzate de anumite situaţii imprevizibile. Fondurile de pensii sau fondurile asigurării sociale îndeplinesc, de asemenea, unele funcţii proprii cîndva doar băncilor comerciale. Chiar din momentul apariţiei lor, băncile au îndeplinit şi îndeplinesc două categorii de funcţii: a) active; b) pasive. Cea mai importantă funcţie activă constă în acordarea de împrumuturi celor care le solicită şi sînt capabili să le întoarcă cu o dobîndă oarecare. Principala funcţie pasivă este şi ea simplă şi constă în mobilizarea şi păstrarea economiilor persoanelor fizice şi juridice. Banca Centrală îndeplineşte un şir de funcţii specifice, cele mai importante dintre ele fiind: Funcţia de emisie,punerea în circulaţie a bancnotelor şi a monedei divizionare. Prin aceasta funcţie, Banca Centrală asigură reglementarea cantităţii de bani necesare pentru funcţionarea normală a economiei, influenţînd în mod nemijlocit dinamica ratei dobînzii. Funcţia de elaborare a „regulilor de joc" pentru celelalte instituţii creditar-financiare şi de supraveghere a activităţii acestora. Funcţia de acumulare şi de păstrare a fondurilor de rezervă obligatorii ale băncilor comerciale. Fiecare bancă comercială este obligată să creeze un fond de rezervă proporţional cu mărimea depozitelor sale, fond care se păstrează pe un cont special al Băncii Centrale. Funcţia de acordare a creditelor şi de păstrare a banilor guvernului. Mijloacele băneşti ale organelor de stat se acumulează şi se păstrează pe conturile speciale ale Băncii Centrale, care îndeplineşte, în numele acestor organe, toate operaţiunile necesare. Tot Banca Centrală acordă statului împrumuturi sub formă de credite. Funcţia de prevenire a falimentarii băncilor comerciale şi de asigurare a stabilităţii sistemului bancar în totalitatea sa. Elaborarea şi gestionarea politicii monetare şi valutare a ţării. Scopul activităţii bancare este obţinerea unui profit. Profitul bancar brut reprezintă diferenţa dintre dobînzile (comisio nele) încasate de la cei cărora banca le împrumută bani şi dobînzile ';e care banca le plăteşte pentru banii păstraţi, adică pentru serviciile pasive.

42 creditulCreditul a apărut încă în Antichitate, Creditul este o relaţie de acordare a banilor (sau altor bunuri) cu împrumut, în condiţiile rambursării acestora şi al plăţii serviciului prestat. Noţiunea de „credit" provine de la latinescul „credo", ce înseamnă „încredere". Astfel, cele două principii de bază ale relaţiilor de credit sînt: a) rambursarea resurselor împrumutate; b) plata pentru serviciul acordat. creditul, sporind posibilităţile financiare ale întreprinderilor, asigură reluarea procesului de producţie în proporţii semnificative, facilitează reutilarea şi modernizarea acestora. Stimulînd consumul, creditul devine unul din factorii creşterii economice.în economiile contemporane, creditul îndeplineşte mai multe funcţii, cele mai principale dintre ele fiind: Funcţia de redistribuire a resurselor economice (în principal a banilor) temporar disponibile într-un domeniu de activitate în ramurile care în momentul respectiv au nevoie de aceste resurse. Funcţia de concentrare a capitalului, deoarece acumulările mărunte se transformă în capitaluri importante. Funcţia de reglementare a vieţii economice, de direcţionare a mijloacelor băneşti disponibile cu precădere în domeniile pe care statul le consideră prioritare. Creditul poate fi clasificat după mai multe criterii, cum ar fi: subiecţii şi obiectul creditului, durata şi obiectivele creditării etc. Din punctul de vedere al obiectului împrumutului, creditul se împarte în: credit comercial, credit bancar; credit de consum. Creditul comercial acordat de o întreprindere altei întreprinderi, de obicei de un industriaş unui comerciant, Creditul comercial are drept obiectiv accelerarea procesului de comercializare a mărfurilor şi de obţinere a profitului. Acest tip de credit este limitat atît după mărime, cît şi după aria de răspîndire, deoarece se acordă doar persoanelor bine cunoscute. Creditul bancar este deja un împrumut acordat de nişte întreprinderi specializate, numite bănci. El este acordat numai în bani, pe termene mult mai mari, pînă la zeci de ani, ş în mărimea solicitată de oricare agent economic capabil să-l ramburseze. creditul de consum. Acest tip de împrumut este acordat de întreprinderile comerciale menajelor, pentru procurarea, cu plata în rate, a bunurilor de folosinţă îndelungată: auto-mobile, frigidere, televizoare. Din punctul de vedere al termenului de acordare, adică al termenelor

în care trebuie întors, creditul bancar se împarte în: credit pe termen scurt (de pînă la un an); credit pe termen mediu (între un an şi cinci ani);credit pe termen lung (mai mult de cinci ani, adeseori pînă la 20-30 de ani). Creditul pe termen scurt este solicitat în cazul procurării mijloacelor circulante ale întreprinderii (materie primă, resurse energetice, plata salariilor), pe cînd creditul pe termen lung se solicită pentru reconstruirea şi modernizarea întreprinderilor, construirea unor noi unităţi economi-ce, uzine, centre comerciale, imobile pentru birouri etc.