1

UNIVERSITATEA ,, ALEXANDRU IOAN CUZA ” IAŞI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA GEOGRAFIA MEDIULUI

REZUMATUL

TEZEI DE DOCTORAT

STUDIU GEOSISTEMIC ASUPRA SITUAŢIILOR

DE URGENŢĂ

ÎN PARTEA DE NORD-EST A ROMÂNIEI

Conducător ştiinţific

Prof. dr. em. Irina UNGUREANU

Doctorand

FARCAŞ Radu-Constantin

IAŞI

2011

2

Domnului / doamnei

Vă facem cunoscut că la data de 15.01.2011, ora 10 , în sala B 8 , de la

Facultatea de Geografie şi Geologie a Universităţii ,,Al. Ioan Cuza” din Iaşi, va

avea loc susţinerea în şedinţă publică a tezei de doctorat ,, Studiu geosistemic

asupra situaţiilor de urgenţă în partea de nord-est a României ”, elaborată de

drd. Farcaş Radu Constantin, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de doctor în

geografie.

Comisia de doctorat are următoarea componenţă:

Preşedinte:

Profesor. dr. Ovidiu-Gabriel IANCU, Decanul Facultăţii de Geografie şi

Geologie, Directorul Şcolii Doctorale, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din

Iaşi;

Conducător ştiinţific:

Prof. em. dr. Irina-Brânduşa UNGUREANU, Departamentul de

Geografie Facultatea de Geografie şi Geologie, Universitatea ,,Alexandru Ioan

Cuza” din Iaşi;

Referenţi:

Profesor dr. Dan-Victor CAVAROPOL, Decanul Facultăţii de Pompieri

din cadrul Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti;

Conferenţiar. dr. Carmen-Diana CIMPOIEŞU, Facultatea de Medicină

Generală, Secţia Medicină de Urgenţă, Universitatea de Medicină şi Farmacie

,,Gr. T. Popa” din Iaşi;

Profesor dr. Corneliu IAŢU, Directorul Departamentului de Geografie,

Facultatea de Geografie şi Geologie, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din

Iaşi;

Vă transmitem rezumatul tezei de doctorat şi vă invităm să participaţi la

şedinţa de susţinere a tezei.

3

CUPRINS Pag

Introducere/ Scopul lucrării 7/9

PARTEA I-a

1. Situaţiile de urgenţă- parte componentă a activităţii administraţiei

publice centrale şi locale

14

1.1. Evoluţia conceptului şi a organizării activităţilor 14

1.2. Metodologia generală şi specifică 15

1.3. Legislaţia şi reglementările naţionale şi internaţionale 16

1.4. Analiza critică a bazei conceptuale, metodologice şi legislative a situaţiilor

de urgenţă

17

2. Abordarea geosistemică a situaţiilor de urgenţă 20

2.1. Abordarea geosistemică a situaţiilor de urgenţă 20

2.2. Fondul interactiv natural al situaţiilor de urgenţă 25

2.3. Conjuncturi antropice generatoare de situaţii de urgenţă 27

2.4. Prevenirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă 30

2.5. Efecte interactive ale prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţă 30

3. Rolul colaborării complexe, documentare şi instituţionale, interne şi

externe, în rezolvarea situaţiilor de urgenţă

32

PARTEA a- II –a

1. Situaţiile de urgenţă în partea de nord-est a României 35

1.1. Cauze naturale generatoare de situaţii de urgenţă 35

1.2. Cauze antropice generatoare de situaţii de urgenţă 51

1.3. Situaţii de urgenţă generate de poziţia geografică şi politico-administrativă

a regiunii

54

2. Protecţia civilă sectorială şi integrată în partea de nord-est a României 57

2.1. Protecţia populaţiei 57

2.2. Protecţia obiectivelor civile, industriale, bunurilor materiale şi

patrimoniul cultural istoric

63

2.3. Protecţia infrastructurii de comunicaţie 64

2.4. Protecţia faunei 65

2.5. Protecţia aerului 66

2.6. Protecţia apei 67

2.7. Protecţia solului 68

CONCLUZII/ BIBLIOGRAFIE 71/73

4

ANEXELE cuprind metode practice de identificare şi evaluare a riscurilor prin

metode cantitative şi calitative, nefiind prezentate în rezumat.

ANEXA nr. 1 : Termeni, definiţii şi etapele unei situaţii de

urgenţă

ANEXA nr. 2 : Schema generală de identificare a riscurilor

generate de instalaţii industriale

ANEXA nr. 3 : Etape ale identificării riscurilor industriale

ANEXA nr. 4 : Metodologia listei de verificare a pericolelor la o

instalaţie industrială

ANEXA nr. 5 : Metodologia HAZOP de identificare a riscurilor

industriale

ANEXA nr. 6 : Exemplu practic de identificare a riscurilor la

Parcul de rezervoare şi staţia de îmbuteliere G.P.L într-o rafinărie

ANEXA nr 7 : Analiza barierelor de protecţie pentru scenariile

individuale prin LOPA (Layer of Protection Analysis)

ANEXA nr. 8 : Inundaţiile din nord estul României din perioada

5

iulie-august 2008

TABLE OF CONTENTS Pag

Introduction/The aim of the paper 7/9

PART I

1. Emergency situations – A component part of the local and central public

administration’s activity

14

1.1. Evolution of the concept and of the activity organization 14

1.2. General and specific methodology 15

1.3. National and international legislation and policy 16

1.4. The critical analysis of the conceptual, methodological and legislative foundation of

emergency situations

17

2. Geosystemic approach to emergency situations 20

2.1. Geosystemic approach to emergency situations 20

2.2. The natural interactive fund of emergency situations 25

2.3. Anthropic conjunctures that generate emergency situations 27

2.4. Prevention and intervention in emergency situations 30

2.5.Interactive effects of prevention and intervention in emergency situations 30

6

3. The aim of complex, documentary, internal and external institutional collaboration

in solving emergency situations

32

PART II

1. Emergency situations in north-east Romania 35

1.1. Natural causes which generate emergency situations 35

1.2. Anthropic causes which generate emergency situations 51

1.3. Emergency situations generated by the geographic and political-administrative position

of the region

54

2. Sectorial and integrated civil protection in north-east Romania 57

2.1. Protection of the population 57

2.2. Protection of the public and industrial property, material goods and of the

cultural historical heritage

63

2.3. Protection of the communications’ infrastructure 64

2.4. Protection of the fauna 65

2.5. Protection of the air 66

2.6. Protection of the water 67

2.7. Protection of the soil 68

CONCLUSIONS/BIBLIOGRAPHY 71/73

In the ANEX section, practical risk identification and evaluation methods

through quantitative and qualitative techniques can be found, which are

not included in the summary

ANEX nr. 1 : Terms, definitions and phases of an emergency situation

ANEX nr. 2 : General identification scheme for industrial equipment

generated risks

ANEX nr. 3 : Steps to identifying industrial risks

ANEX nr. 4 : The methodology of the verification list for industrial equipment

ANEX nr. 5 : The HAZOP methodology for identifying industrial risks

ANEX nr. 6 : Practical example of risk identification at the reservoir park and

gas LNG injection station in a refinery

7

ANEX nr 7 : Protection barrier analysis for individual scenarios through

LOPA (Layer of Protection Analysis)

ANEX nr. 8 : July – August 2008 floodings in north-east Romania

8

INTRODUCERE

Definirea conceptului de situaţii de urgenţă şi a statutului acţiunilor aferente

În vederea analizării principalelor aspecte structurale şi dinamice ale situaţiilor de urgenţă,

definirea conceptului de urgenţe civile este utilă.

Ca sens, sintagma urgenţă civilă se regăseşte în legislaţie ca situaţie de urgenţă, fapt pentru

care ambele accepţiuni se pot regăsi în uz curent.

Menţionez că urgenţa civilă este o situaţie de urgenţă la scară naţională, regională,

continentală sau planetară, fapt pentru care folosirea de către noi a termenului de situaţie de

urgenţă este firească, ţinând cont de aria studiată.

,,Situaţia de urgenţă este un eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin

amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile

materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare

adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al

forţelor şi mijloacelor implicate. ”1

A fost nevoie de perspectiva aderării la Uniunea Europeană pentru ca să se producă

schimbări semnificative în abordarea legislativă adecvată a situaţiilor în care un cetăţean obişnuit

are nevoie de intervenţia unor forţe specializate care să îi vină în ajutor .

Atentatele teroriste pe plan internaţional şi îndeosebi cele îndreptate împotriva intereselor

statelor membre NATO, în special cele provocate simultan, cu efecte dramatice asupra vieţii şi

sănătăţii unui număr din ce în ce mai mare de persoane, aşa cum au fost cele din Turcia, Rusia şi

seria de atentate teroriste din 11 martie 2004 din Spania, soldate cu aproximativ 200 de morţi şi

1.500 de răniţi au făcut necesară adoptarea şi în România a unei legislaţii orientate în sensul

intervenţiei în situaţii de urgenţă cu forţe profesioniste şi voluntare.

Managementul pentru situaţii de urgenţă a apărut în contextul geostrategic actual şi al

multiplicării, pe de o parte, şi creşterii gravităţii, pe de altă parte, a riscurilor nonmilitare la adresa

securităţii naţionale, pe fondul accelerării tendinţelor de globalizare, al schimbărilor climatice

radicale, al dezvoltării experimentelor ştiinţifice cu efecte imprevizibile, al diversificării

activităţilor economice legale - şi nu numai - care utilizează, produc şi comercializează substanţe

periculoase.

1Ordonanţa de urgenţă nr. 21 din 15/04/2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 361 din

26/04/2004, privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

9

O altă perspectivă a managementului prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă a constat

în schimbarea unui sistem instituţional parţial închegat, cu funcţionare temporară şi care se activa

abia în momentul producerii situaţiilor de urgenţă fiind, astfel inacceptabil să asigure un răspuns

adecvat noilor provocări la adresa securităţii naţionale.

Anul 2004 a fost definitoriu pentru stabilirea noilor orientări legislative naţionale şi

organizaţionale, după semnarea sau participarea României în acelaşi an la Programul

N.A.T.O. “Parteneriat pentru Pace” (PfP).

Acest pas a constituit pentru România o noua etapă în abordarea problemelor legate de

protejarea populaţiei supusă riscurilor generate de producerea unor dezastre naturale sau accidente

tehnologice majore.

Factori generatori de situaţii de urgenţă

Frecvenţa şi diversitatea situaţiilor de urgenţă implică în primul rând măsuri de intervenţie

din ce în ce mai complexe şi rapide.

Prevenirea lor şi reducerea efectelor negative impune însă cunoaşterea factorilor şi

fenomenelor care generează situaţii de urgenţă .

Cu toate măsurile de prevenire, de pregătire a forţelor de intervenţie , de asigurare a

stocurilor logistice pentru intervenţie, situaţii de urgenţă asemenea celor produse de marile

uragane sau mişcări seismice, arată clar capacitatea devastatoare a fenomenelor naturale şi

posibilităţile adesea destul de reduse sau aproape nule de a ne apăra. În acelaşi timp, intensificarea

activităţii economice şi procesele ştinţifico-tehnice, creşterea populaţiei globului şi cererea

generală mereu mai mare, generează unele situaţii de compromis în ceea ce priveşte calitatea

mediului în care trăim. Goana după acumulare şi creşterea continuă a consumurilor, în primul rând

a celor energetice, face ca potenţialul util real să se reducă iar impactul negativ să fie mereu mai

mare.

În încercarea de acoperire a necesităţilor crescânde de energie, omenirea este într-o cursă

continuă, dificilă şi într-un ritm crescând. Toată această dezvoltare a civilizaţiei are şi un tribut de

plătit şi anulează adesea timpul necesar pentru regenerarea unor subsisteme ale sistemului

Pământ.

Ultimii ani ne aduc în faţa unor situaţii rar întâlnite, sau neîntâlnite. La întrebarea ce se

poate face pentru găsirea unor soluţii viabile, care să asigure atât nivelul de dezvoltare necesar

unei populaţii mereu mai numeroase, cât şi resurse suficiente pentru asigurarea protecţiei vieţii

cotidiene a societăţii umane, ca şi a întregului geosistem, răspunsul este dificil şi presupune

modificări rapide şi profunde ale relaţiilor economice şi politico-militare globale, ale modului de

viaţă, ale atitudinii mentale faţă de Pământ.

10

Este la fel de real că există o relaţie în mod cert interactivă între acţiunile menite să asigure o

calitate mulţumitoare condiţiilor de mediu şi atentarea asupra acestor condiţii de către factorul

uman. Prin nevoile sale, prin acţiunile sale, omul tinde să modifice ambianţa naturală şi din păcate

să o influenţeze negativ, fără voie. Dezastrele cu amorsă antropică afectează subsistemele

geosistemului declanşând la rândul lor dezastre ,,naturale”, care apoi determină accidente

tehnologice care, la rândul lor, produc poluări, incendii, explozii, contaminări ale apei, aerului,

solului, etc.

Rezultă clar că atenţia generală şi mai ales cea instituţionalizată trebuie să se orienteze

simultan atât asupra conjuncturilor naturale generatoare de riscuri şi deci de situaţii de urgenţă, cât

şi asupra capacităţii societăţii umane de a deveni un factor de risc şi de a crea conjuncturi

periculoase pentru sine însăşi, pentru alte sisteme vii sau pentru întregul Pământ.

Scopul lucrării

În scopul prevenirii dezastrelor de orice fel, naturale sau antropice, se caută soluţii de

minimizare a urmărilor riscurilor naturale şi de prevenire, prin condiţionări specifice, a riscurilor

antropice. Prevenirea urgenţelor civile este o obligaţie firească a guvernelor şi administraţiei

publice locale, a forţelor de intervenţie profesioniste sau voluntare.

Scopul lucrării noastre este de a analiza într-un mod unitar, sistemic, inclusiv din punct de

vedere legal, a situaţiilor de urgenţă care pot avea loc în aria studiată şi de a prezenta

modalităţile practice de prevenire şi intervenţiile în general şi mai ales particular, în zona

studiată.

Lucrarea prezintă aspecte ale evoluţiei conceptului de urgenţe civile, respectiv situaţii de

urgenţă, la nivel global şi naţional. Evoluţia conceptului s-a dezvoltat distinct în funcţie de

perioade istorice, economice sau de interesul manifestat de societate sau de diferite grupări

politice şi statale pentru protecţia vieţii.

În vederea atingerii acestui sens, lucrarea abordează aspecte concrete ale activităţilor

desfăşurate în caz de urgenţe civile în aria studiată, precum şi activitatea de intervenţie şi cea de

prevenire.

De asemenea evidenţiază factorii generatori ai situaţiilor de urgenţă, chiar şi a celor care nu

sunt specifice în ţara noastră (de exemplu riscul valurilor provocate în oceane de cutremure, al

uraganelor ş.a.).

Un aspect urmărit îndeosebi a fost acela al interacţiunii factorilor naturali cu factori antropici

în geneza situaţiilor de urgenţă.

Complexitatea noilor situaţii de urgenţă pune adesea la grea încercare formarea personalului

care intervine pentru salvarea de vieţi umane, dezvoltarea continuă a arealului ocupat de aşezările

omeneşti, de influenţa schimbărilor climatice care provoacă nenorociri din ce în ce mai mari, ş.a.

11

Lucrarea are şi scopul de a prezenta evoluţia situaţiilor de urgenţă în timp, de la preocupări

vechi, chiar din perioada antică, ale autorităţilor şi comunităţilor de a preveni sau a interveni, cu

cât mai mici pierderi, în cazul dezastrelor şi până la monitorizarea actuală a acestora, cu analiza

factorilor care le generează

Progresul economic, şi tehnologic , evoluţia în general a societăţii omeneşti creează situaţii

de urgenţă noi, cu consecinţe din ce în ce mai grave. Noua provocare este astfel de a proteja

sistemul biotic şi abiotic tocmai de urmările catastrofice produse prin acţiuni antropice: poluări

marine şi terestre, catastrofe industriale, nucleare, accidente generate de căderi de obiecte ajunse

în spaţiul aerian (sateliţi artificiali, aeronave) etc.

Cele mai frecvente situaţii de urgenţă sunt accidentele rutiere şi incendiile. Unele fenomene

naturale au urmări cu pierderi economice uriaşe (inundaţii şi cutremure) şi pierderi de vieţi

omeneşti (cutremure, valuri generate de cutremure, erupţii vulcanice ).

Dintre toate cele cunoscute, cu siguranţă cutremurele sunt cele mai puţin frecvente, dar au

urmările cele mai grave asupra vieţii, producând efecte devastatoare: distrug sau avariază

construcţiile civile, industriale, distrug sau avariază reţelele de utilităţi şi căile de transport,

generează incendii de mari proporţii, declanşează alunecări sau surpări de teren sau avalanşe,

avariază construcţii hidrotehnice sau lucrări de hidroamelioraţii, declanşează epidemii în urma

degradării calităţii unor elemente de importanţă vitală, generează accidente nucleare, chimice sau

pe căile de transport, etc.

Nu în ultimul rând ne-am propus o analiză a distribuţiei spaţiale şi evoluţia situaţiilor de

urgenţă în zona studiată, urmărind identificarea sectoarelor cu frecvenţă mai mare.

În anexe, lucrarea va cuprinde un set de documente care se întocmesc la un obiectiv cu risc

generat de substanţele periculoase deţinute, atât din punctual de vedere al situaţiilor de urgenţă

( prevenirea incendiilor şi protecţie civilă) cât şi al legislaţiei Seveso (legislaţia europeană ).

Un alt scop al lucrării-şi concomitent- un aspect nou în cercetarea de specialitate- este

acela de a evidenţia evoluţia implementării legislaţiei europene Seveso în legislaţia naţională.

Astfel, constatăm că, Directiva Consiliului Europei nr. 2003/105/EC din 16 decembrie 2003

privind amendarea Directivei Consiliului Europei nr. 96/82/EC („Seveso II”) urmăreşte extinderea

ariei de aplicare a Directivei, având în vedere accidentele industriale recente şi studiile efectuate

asupra substanţelor cancerigene şi periculoase pentru mediu, precum şi clarificarea unor prevederi

ale acesteia. Această legislaţie europeană este transpusă în România prin H.G 804/2007 care a

abrogat H.G. 95/2003. În primele şapte anexe ale lucrării sunt prezentate modele de analiză a

riscurilor industriale generate de substanţe periculoase, documente specifice pentru obiective care

se supun legislaţiei seveso şi care sunt întocmite de un colectiv din care a făcut parte şi

doctorandul.

12

O altă secţiune a lucrării este dedicată prezentării activităţilor de prevenire a urgenţelor

civile, care reprezintă ansamblul principiilor, cerinţelor şi condiţiilor tehnice impuse pentru

asigurarea unui nivel suficient de securitate în desfăşurarea normală a vieţii sociale şi economice

precum şi pregătirea pentru înlăturarea efectelor dezastrelor, calamităţilor şi catastrofelor asupra

vieţii, bunurilor materiale şi mediului în general.

Prevenirea se planifică şi se organizează pe baza identificării şi evaluării riscurilor, a analizei

fenomenelor ipotetice sau produse de procese şi fenomene naturale reale sau de activităţi şi acţiuni

umane.

Un alt scop al lucrării a fost modalitatea de abordare a identificării şi evaluării riscurilor

naturale şi antropice. Această activitate trebuie să ţină seama de nivelul maxim de manifestare al

cauzelor, de simultaneitatea sau manifestarea în lanţ a acestora, determinând planificarea atât

pentru fiecare risc în parte cât şi pentru cazurile de manifestare combinată sau intercondiţionată, în

vederea asigurării unui răspuns rapid de protecţie şi contracarare a efectelor negative.

Identificarea şi evaluarea riscurilor permite analiza factorilor generatori de urgenţe civile,

interacţiuni ale vulnerabilităţii putând să se producă între factorii naturali şi cei antropici, cu

influenţa dominantă a primilor, sau între diferiţi factori antropici.

Este important de menţionat că identificarea riscurilor se face diferenţiat în Uniunea

Europeană, prin procedee specifice fiecărei ţări. Punerea în practică a legislaţiei europene în

sensul identificării riscurilor în mod propriu, de la ţară la ţară, prin diferite procedee şi metode,

conduce la analize comparative şi la rezultate adecvate realităţii, deci cât mai eficiente în sensul

reducerii vulnerabilităţii în faţa diferitelor situaţii de urgenţă.

În lucrare sunt prezentate ca exemple metode de identificarea a riscurilor din legislaţia

italiană prin comparaţie cu legislaţia austriacă.

O altă preocupare a lucrării noastre a fost şi cunoaşterea genezei situaţiilor de urgenţă,

asigurarea unui management cât mai bun al lor şi al problemelor specifice intervenţiei .

Astfel, un fenomen meteorologic periculos poate duce la accidente de transport, întreruperea

utilităţilor publice sau chiar poluări, incendii ori explozii la instalaţiile industriale care folosesc

substanţe periculoase. Efecte similare pot produce viiturile.

La rândul său, factorul antropic poate genera dezastre, prin efectul de domino, din cauza

nerespectării normativelor referitoare la distanţele de siguranţă între obiectivele generatoare de

risc.

În ceea ce priveşte activităţile de prevenire, în lucrare sunt prezentate etapele acestora,

prezentându-se caracterul lor permanent, înaintea producerii evenimentelor generatoare de

situaţii de urgenţă, pe timpul derulării acţiunilor de protecţie şi salvare, precum şi în perioada

reabilitării şi înlăturării efectelor în strânsă corelare cu analiza factorilor care au generat situaţia

de urgenţă în cauză.

13

Concret, activităţile specifice desfăşurate în scopul prevenirii situaţiilor de urgenţă şi

reducerii riscurilor sunt :

- evacuarea persoanelor, populaţiei sau bunurilor periclitate;

- acordarea asistenţei medicale de urgenţă;

- prevenirea îmbolnăvirilor în masă;

- localizarea şi stingerea incendiilor;

- neutralizarea efectelor substanţelor şi materialelor periculoase;

- asigurarea transportului forţelor şi mijloacelor de intervenţie, persoanelor evacuate şi altor

resurse;

- efectuarea lucrărilor publice şi inginereşti la construcţiile, instalaţiile şi amenajările

afectate;

- asigurarea apei şi hranei pentru persoanele şi animalele afectate sau evacuate;

- asigurarea cazării şi adăpostirii persoanelor afectate sau evacuate;

- asigurarea energiei pentru iluminat, încălzire şi alte utilităţi;

- efectuarea depoluării şi decontaminării;

- menţinerea şi restabilirea ordinii publice;

- logistica intervenţiei;

- reabilitarea zonei afectate;

- acordarea de ajutoare de primă necesitate, despăgubiri şi asistenţă socială, psihologică şi

religioasă.

.

Foto nr. 1, Exerciţiu de alarmare publică a

comunei Victoria, 07.03.2008. Factorul

generator al situaţiei de urgenţă , inundaţiile.

Sursa, I.S.U. Iaşi.

Foto nr. 2, Evacuarea populaţiei în cadrul

exerciţiului de alarmare publică a comunei

Victoria,2008. Sursa, I.S.U. Iaşi.

14

Activităţi şi măsuri specifice frecvente privesc evacuarea populaţiei în situaţii de

urgenţă generate de factori naturali:

- inundaţii;

- cutremurele ;

- fenomene meteorologice periculoase (ploi , vânt, tornade,

înzăpeziri );

- incendii cauzate de factori naturali;

- alunecări de teren;

- seceta , căderi de obiecte ajunse în spaţiul aerian.

În lucrare sunt detaliaţi factori generatori de situaţii de urgenţă în judeţele din partea de

nord-est a României ( capitolul I şi II ) împreună cu manifestările lor specifice în aria studiată.

Activităţile de prevenire ale situaţiilor de urgenţă sunt abordate şi sub aspect legislativ,

o contribuţie personală constând întro preocupare de identificare, evaluare şi analiză a pericolelor

potenţiale prin aprecierea probabilităţii de apariţie a lor şi a consecinţelor pe care le presupun

riscurile industriale şi radiologice.

Nu în ultimul rând lucrarea demonstrează importanţa activităţii desfăşurate în

situaţii de urgenţă pentru protejarea vieţii, a bunurilor materiale şi a mediului în general.

Considerăm că, în planul aplicaţiei, lucrarea contribuie la conştientizarea riscurilor la

care suntem supuşi în aria studiată sau pentru cunoaşterea regulilor comportamentale în caz de

dezastre, în general.

15

PARTEA I

1. SITUAŢIILE DE URGENŢĂ - PARTE COMPONENTĂ A ACTIVITĂŢII

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE ŞI LOCALE

1.1. Evoluţia conceptului şi a organizării activităţilor. Scurt istoric.

Cutremurul din 4 martie 1977 a pus la grea încercare armata şi, în cadrul acesteia,

apărarea locală antiaeriană. Acţionând zi şi noapte, subunităţile şi formaţiunile au contribuit la

salvarea de vieţi omeneşti, înlăturarea avariilor tehnologice şi distrugerilor. Au fost înregistraţi

1.570 morţi, 113.000 răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate, iar 35.000 familii au

rămas fără adăpost. Valoarea pagubelor provocate de seism s-a ridicat la peste două miliarde de

dolari.

În anul 1978 Apărarea Locală Antiaeriană îşi schimbă denumirea în Apărare Civilă,

atribuţiile acesteia fiind diversificate. Ulterior acesteia i se asigură un nou cadru normativ, alte

structuri organizatorice şi misiuni adecvate, activitatea fiind orientată spre pregătirea întregii

populaţii pentru diferite situaţii de risc. S-au elaborat planuri de protecţie şi intervenţie în situaţii

complexe şi s-au desfăşurat numeroase exerciţii de apărare civilă.

În decembrie 1989 Revoluţia a creat condiţii perfecţionării activităţii pe linie de

apărare civilă, înscriindu-se în procesul de democratizare iniţiat de acest act istoric. România a

ratificat pe 14 mai 1990 Protocoalele Adiţionale la Convenţia de la Geneva din 12 august 1949

privind protecţia victimelor conflictelor armate, convenţie la care aderase din 1954.

În anul 1996 se adoptă Legea nr.106 privind protecţia civilă, o lege complexă pe baza

căreia s-a structurat protecţia civilă atât în plan departamental, cât şi local, cuprinzând cerinţele

rezultate din studiul surselor de risc potenţiale de pe teritoriul României: cutremure , alunecări de

teren, inundaţii, accidente şi avarii chimice, nucleare sau în alte ramuri industriale, distrugeri de

baraje , etc., precum şi din confruntarea cu alte categorii de riscuri majore specifice sfârşitului de

mileniu, unele cu efecte transfrontaliere.

Anul 2000 marchează începutul unor schimbări profunde. O dată cu apariţia O.U.G.

nr.179 din 26 octombrie 2000, unităţile militare de protecţie civilă trec din structura Ministerului

Apărării Naţionale în cea a Ministerului de Interne, scopul fiind acţiunea unitară în activitatea de

intervenţie.

16

1.2. Metodologie generală şi specifică

Managementul situaţiilor de urgenţă înseamnă aplicarea unor politici, proceduri şi practici

având ca obiective identificarea, analiza, evaluarea, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscurilor în

vederea reducerii acestora.

Deşi capacitatea de răspuns la dezastre a instituţiilor specializate a crescut, la nivelul

comunităţilor se menţin încă vulnerabilităţi importante pe timpul manifestării situaţiilor de urgenţă.

Aceasta demonstrează că evenimentele generatoare de situaţii de urgenţă dacă nu pot fi evitate, însă pot

fi gestionate, iar efectele lor pot fi reduse printr-un proces sistematic ce implică stabilirea de metode,

măsuri şi acţiuni menite să contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene.

În acest context vorbim de metode, măsuri şi acţiuni generale de natură administrativ –

politica, economico- socială şi de metode, măsuri şi acţiuni specifice, cu caracter preponderent

preventiv.

Metode generale

Caracteristic managementului situaţiilor de urgenţă este faptul că predictibilitatea locului de

manifestare a acestora determină posibilitatea avertizării populaţiei din zonele potenţial a fi afectate.

Controlul, în astfel de situaţii, aparţine autorităţilor administraţiei publice centrale şi/sau locale.

Rezultatul este o structură complexă, descentralizată, unde responsabilităţile sunt împărţite

între organizaţii publice şi private, precum şi cetăţeni (organizaţiile şi rolul acestora pe scena unui

dezastru sunt uzual stipulate şi formalizate prin legi, instrucţiuni, protocoale etc.).Arealul de

responsabilitate, precum şi rolul fiecărei organizaţii este de cele mai multe ori subînţeles mutual.

Când un dezastru loveşte, evenimentele urmează un curs natural. Echipe de management al

urgenţelor - pompieri, protecţie civilă, poliţie, asistenţă medicală, personal de căutare-salvare – se

deplasează pe scena evenimentului pentru a furniza protecţie şi asistenţă de urgenţă oamenilor şi

proprietăţilor. Acestora li se alătură organizaţii non-profit şi non-guvernamentale, Crucea Roşie,

Biserică, grupuri umanitare sau private, voluntari-care pot furniza alimente, îmbrăcăminte şi adăpost.

Echipe ale companiilor de utilităţi publice se deplasează în zona afectată pentru restabilirea

sistemelor vitale pentru societate–energie electrică, apă, transport şi comunicaţii.

Intervenţia resurselor locale se poate prelungi ore sau zile şi, în funcţie de natura,

magnitudinea şi locaţia dezastrului, aceasta poate fi completată cu răspuns de la nivel regional sau

naţional.

Metode specifice

Frecvenţa incidenţei dezastrelor şi creşterea amplorii lor a atras atenţia comunităţii

internaţionale în ultimii ani. O serie de instituţii, organizaţii interguvernamentale şi organizaţii

neguvernamentale la nivel mondial şi-au revizuit abordarea dezastrelor şi lucrează acum împreună

pentru a identifica cele mai bune metode de prevenire şi reducere a impactului calamităţilor asupra

societăţii. Aceasta înseamnă atât reducerea vulnerabilităţii comunităţilor, cât şi îmbunătăţirea

instrumentelor pentru evaluarea riscurilor.

17

De asemenea, se pune mai mult accent pe prevenirea dezastrelor, prin implicarea tuturor

factorilor interesaţi în managementul riscului de dezastru (autorităţi publice, organizaţii

neguvernamentale, comunităţi, sectorul de afaceri).

În România, aceeaşi frecventă în creştere a dezastrelor a generat multiple controverse, însă

nu şi o acţiune coerentă de reformare a sistemului, în condiţiile în care este evident că autorităţile

publice par a fi preocupate mai mult de intervenţia în caz de dezastru decât de prevenirea acestora sau

de reconstrucţia zonelor calamitate.

Mai mult, intervenţia în caz de dezastru a stârnit în mai multe situaţii nemulţumirea

cetăţenilor de cele mai multe ori nefondate. Activităţi ca identificarea vulnerabilităţii la nivelul

comunităţilor, realizarea hărţilor de risc sau conştientizarea populaţiei nu sunt încă puse în practică

(deşi, în cazul acesteia din urmă, a fost realizată o strategie naţională).

Implicarea organizaţiilor neguvernamentale în prevenirea riscului de dezastru este absolut

esenţială – implicarea instituţiilor publice nu va fi eficientă fără o mobilizare adecvată a resurselor

pentru reducerea riscului de dezastru şi fără sprijinul unei comunităţi implicate şi pregătite să facă fată

riscurilor.

Prevenirea şi reducerea efectelor dezastrelor implică studierea interdisciplinară a hazardelor,

vulnerabilităţii şi riscului, informarea şi educarea a cetăţenilor.

Pentru prevenirea dezastrelor şi organizarea înlăturării urmărilor acestora este necesară, de

asemenea, implementarea unei concepţii specifice, care constă în planuri şi programe concrete,

acceptate/asumate de la nivel instituţional şi până la nivel individual.

1.3. Legislaţia şi reglementările naţionale şi internaţionale

Din perspectiva evoluţiei cadrului normativ, se evidenţiază faptul ca instituţionalizarea controlului

situaţiilor de urgenţă s-a desfăşurat atât în plan legislativ, cât şi în plan organizaţional.

În plan legislativ, conform angajamentelor internaţionale, România a desfăşurat o serie de acţiuni

atât pentru elaborarea unor concepţii şi strategii de prevenire a dezastrelor ,cât şi pentru punerea în

practică a acestora, prin derularea unor proiecte şi programe sectoriale, regionale şi internaţionale, prin

îmbunătăţirea capacităţii instituţionale, precum şi prin crearea structurilor de intervenţie şi dezvoltarea

bazei logistice specifice .

Deşi nu s-a încheiat, procesul de transformare şi îmbunătăţire a sistemul de management al

situaţiilor de urgenţă a înregistrat rezultate concludente, constatate atât la intervenţiile la inundaţiile din

2005 – 2009, cât şi în activitatea de reglementare şi cooperare inter-instituţională ordinară.

Inundaţiile sunt cele mai des întâlnite dezastre cu efecte grave, soldate cu pierderi importante, atât

în ceea ce priveşte victimele umane, cât şi bunurilor materiale.

Riscul producerii inundaţiilor datorită ploilor abundente şi topirii zăpezii se datorează, pe de o

parte, caracteristicilor şi manifestărilor climatice şi hidrologice, amplasării unor importante obiective în

zone inundabile şi pe de altă parte insuficienţei lucrărilor cu rol de apărare împotriva acestora.

18

În aria de studiu, astfel de riscuri există îndeosebi în bazinele hidrografice ale: Bârladului,

Siretului, Sucevei, Moldovei, Bistriţei, Trotuşului ş.a.

Foto. nr. 3, 4. Inundaţii, august 2008, la Rădăuţi Prut, după I.S.U. Botoşani.

Inundaţiile şi dezastrele asociate pot conduce la avarii ori distrugeri ale construcţiilor

hidrotehnice, cu rol de apărare provocând pierderi de vieţi omeneşti şi mari pagube materiale.

1.4. Analiza critică a bazei conceptuale, metodologice şi legislative a situaţiilor de

urgenţă

România are o „istorie” bogată în evenimente catastrofale cauzate de factorii naturali şi

activitatea umană. Economia naţională este caracterizată de un intens proces de modificare a

structurii activităţilor industriale şi tehnologiei, fapt ce a determinat o creştere majoră a

antropizării factorilor naturali de mediu, a proprietăţilor şi a complexităţii vieţii.

Analiza factorilor de risc naturali, dar mai ales antropici, demonstrează faptul că în România

se poate produce o gamă foarte vastă de dezastre, dintre care cele tehnologice (accidentele

nucleare, hidrotehnice, chimice), pot înregistra cele mai mari intensităţi ale consecinţelor nefaste,

pot genera impacturi transfrontaliere majore, mari pierderi materiale şi catastrofe ecologice .

Clasificarea situaţiilor de urgenţă

Clasificarea situaţiilor de urgenţă este legiferată de O.U.G.nr.21/2004 care la art.2 lit. j)

defineşte drept situaţii de urgenţă următoarele tipuri de risc :

- incendii;

- cutremure;

- inundaţii;

- accidente;

- explozii;

- avarii;

- alunecări sau prăbuşiri de teren;

- îmbolnăviri în masă;

- prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii ori amenajări;

- eşuarea sau scufundarea unor nave;

19

- căderi de obiecte din atmosferă ori din cosmos;

- tornade;

- avalanşe;

- eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi naturale;

- sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate ori favorizate de

factorii de risc specifici.

După cum constatăm, în clasificarea situaţiilor de urgenţă determinate de factorii naturali, nu

se regăsesc şi fenomenele de secetă, deşertificare, curgerile de noroi, deplasările în masă,

creeping, fluidizarea şi eroziunea solurilor.

Apreciez că aceste procese naturale care pot genera efecte la fel de grave, cu costuri tot

atât de importante pentru societate ca şi celelalte, trebuie considerate riscuri şi incluse în

categoria situaţiilor de urgenţă .

Seceta şi deşertificarea sunt abordate pe plan internaţional, atât în cadrul unor programe de

cercetare specifice, cât şi de ajutorare a ţărilor slab dezvoltate care înregistrează cele mai mari

pagube. În 1994, sub egida O.N.U., a fost elaborată şi adoptată „Convenţia privind Combaterea

Deşertificării", la care a aderat şi ţara noastră. Extinderea acestor fenomene este în strânsă

legătură cu modificările climatice globale şi cu presiunea tot mai accentuată a societăţii omeneşti

asupra mediului natural. Deşi sunt strâns corelate, cele două hazarde nu trebuie confundate.

În perioadele secetoase, scad resursele de apă din râuri şi din acviferele subterane şi se înre-

gistrează dificultăţi în funcţionarea hidrocentralelor şi în transportul fluvial.

Deşertificarea este un hazard complex, care interesează degradarea terenurilor în zonele

aride, semiaride şi subumed-uscate ca efect al schimbărilor climatice şi activităţilor umane.

Fenomene alarmante de deşertificare se înregistrează şi pe teritoriul ţării noastre, în Dobrogea, în

estul Bărăganului şi sud-estul Podişului Moldovei, unde secetele prelungite se îmbină cu

fenomene complexe de degradare a solurilor datorită uscăciunii. Aceste fenomene includ pierderea

de humus şi substanţe nutritive prin deflaţie şi prin eroziune (în Dobrogea), formarea crustei,

sărăturarea şi aridizarea solurilor.

Poluarea chimică a solului afectează circa 0,9 mil. Ha. din totatlul suprafeţelor de teren din

România, din care poluarea excesivă circa 0,2 mil. ha; efecte agresive deosebit de puternice asupra

solului produce poluarea cu metale grele (mai ales Cu, Pb, Zn, Cd) şi dioxid de sulf, identificată în

special în zonele Baia Mare, Zlatna, Copşa Mică. Deşi, în ultimii ani, o serie de unităţi industriale

au fost închise ( de exemplu ROMFOSFOCHIM-Valea Calugărească), iar altele şi-au redus

activitatea, poluarea solului se menţine ridicată şi în alte zone (Târgu Mureş, Turnu Măgurele,

Tulcea, Slatina ş.a.).

Poluarea cu petrol şi apă sărată de la exploatările petroliere şi transport este prezentă pe cca.

50 mii ha.

20

Distrugerea solului prin diverse lucrări de excavare afectează circa 15 mii ha., aceasta

constituind forma cea mai gravă de deteriorare a solului, întâlnită în cazul exploatărilor miniere la

zi, ca de exemplu, în bazinul minier al Olteniei. Pretabilitatea terenurilor afectate de acest tip de

poluare a scăzut cu 1-3 clase, astfel că unele din aceste suprafeţe au devenit practic neproductive.

Acoperirea solului cu deşeuri şi reziduuri solide a determinat scoaterea din circuitul agricol a

circa 18000 ha. terenuri agricole şi lunci.

Deplasările în masă sunt procese de mişcare a maselor de pământ şi roci, pe versanţi, sub

acţiunea gravitaţiei, fără intervenţia directă a unui agent de transport cum este apa, gheaţa sau

vântul.

Procesele de creep sunt favorizate de acţiunea îngheţului şi dezgheţului, dar şi de variaţiile

sezoniere ale temperaturii şi umidităţii. Măsurătorile efectuate pe diferite continente au pus în

evidenţă că pretutindeni pe glob materialele de pe versanţi sunt în mişcare cu viteze variate

cuprinse între 1 - 2 mm până la centimetri pe an. Şocurile produse de cutremure determină o

mobilizare bruscă a tuturor fragmentelor mobile de roci de pe versanţi, care pot să parcurgă

distanţe de până la o jumătate de metru sau mai mult.

Fluidizarea solurilor şi curgerile de noroi determinate de căderile mari de precipitaţii şi

tăierile masive de pădure de pe teritoriul judeţelor Vrancea, Suceava, Bistriţa Năsăud, Braşov, dar

şi fenomenul curgerilor de grohotiş, pun probleme serioase prin obturarea comunicaţie şi blocarea

transporturilor rutiere şi feroviare.

Curgerile de noroi a căror lungime este cuprinsă între câteva zeci de metri şi mai mulţi

kilometri, se formează în lungul văilor preexistente sau pe versanţii nefragmentaţi anterior de

eroziune.

În România, în ultima vreme, intense alunecări de teren şi curgeri de noroi s-au produs la

Breaza între anii 1997 şi 1999. Haldele de steril din apropierea exploatărilor miniere pot, de

semenea, fi afectate de procese de curgere. Un astfel de fenomen s-a produs în ţara noastră, în

1971 la exploatarea minieră Certej-Săcărâmb şi a acoperit cu noroi mai multe blocuri de locuinţe,

făcând numeroase victime.

Datorită unor perioade ploioase cumulate cu topiri de zăpezi, care au mărit umiditatea

versanţilor în ultimul deceniu, au fost înregistrate numeroase alunecări şi curgeri de noroi care au

generat numeroase pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

Eroziunea solurilor, chiar dacă nu produce victime, trebuie clasificată ca risc natural

deoarece produce pagube materiale importante, constând în diminuarea severă a productivităţii

agricole. Hazardele legate de eroziunea în suprafaţă şi de ravenare se manifestă pe suprafeţe

întinse pe glob şi produc mari pierderi materiale prin îndepărtarea stratului fertil de sol care

asigură existenţa plantelor. Suprafaţa totală afectată de procesele de eroziune intensificate de

activităţile omului este de 1,1 mld. ha., dintre acestea 56% fiind situate în regiunile umede şi 44%

în cele aride şi semiaride.

21

2. ABORDAREA GEOSISTEMICĂ A SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

2.1. Interacţiunea geosistemică în geneza, prevenirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă

Geneza situaţiilor de urgenţă are la bază factori naturali, factori antropici sau factori

cumulativ/ interactivi naturali şi antropici.

În România se pot produce numeroase dezastre care au la origine, două sau toate aceste

categorii de riscuri. Statisticile arată că în ţara noastră se produc cu preponderenţă dezastre

naturale, dintre cele antropice mai frecvente fiind incendiile, la care se adaugă, cu o pondere mai

redusă, dezastrele tehnologice.

Cu toate acestea, din punctul de vedere al numărului de victime, accidentele rutiere

generează un număr mai mare de victime decât cel al pierderilor suferite în urma dezastrelor de

orice fel. Din păcate, acest fenomen a fost în continuă creştere în ultimii ani.

De asemenea, în decursul anilor 2004, 2005, 2006,2008,2010 au avut loc inundaţii care au

creat numeroase probleme autorităţilor în gestionarea lor, dar şi pierderea vieţii sau avutului a

numeroşi cetăţeni afectaţi de aceste fenomene.

Reţeaua hidrografică a României este destul de vastă, încât, în condiţiile unor variaţii de

temperatură şi precipitaţii de multe ori excesive în comparaţie cu mediile anuale, a determinat şi

poate determina în continuare inundaţii de mari proporţii. Dunărea şi Siretul au pus cele mai mari

probleme în ceea ce priveşte inundaţiile din ultimii ani.

Geneza situaţiilor de urgenţă are la bază :

- poziţia geografică şi relieful din arealul studiat;

- suprafaţa şi vecinătăţile;

- caracteristici fizice ale solurilor;

- specificităţi şi influenţe social-economice, etc.

În funcţie de aceste aspecte, amploarea situaţiilor de urgenţă poate fi puternic influenţată de :

- regimul precipitaţiilor;

- cantităţile lunare şi anuale;

- temperaturile şi fenomenele meteorologice extreme.

Cursurile de apă pot determina geneza situaţiilor de urgenţă în funcţie de :

- caracteristicile bazinelor;

- caracteristicile scurgerii;

- gradul şi tipurile de amenajare, ş.a.

22

Foto. nr. 5. Pagube generate de inundaţii,Paşcani,2005,

Sursa- Crucea Roşie Română, Filiala Iaşi.

Arealul afectat sau posibil a fi afectat de dezastre trebuie analizat din punctul de vedere al

genezei situaţiilor de urgenţă şi în funcţie de căile de comunicaţii: reţeaua rutieră, feroviară,

reţeaua navigabilă, rutele aeriene şi reţeaua de conducte magistrale.

Cu cât aşezarea umană va fi mai mare, cu atât reţeaua de căi de comunicaţie va fi mai densă,

ţinând cont că alegerea iniţială a locaţiei unei aşezări umane tindea să aibă tocmai această calitate,

cel puţin o cale de acces.

Alte cauze posibile de geneză a situaţiilor de urgenţă pot fi ;

- nivelul şi tipurile de industrializare al locaţiei analizate;

- tipurile substanţelor folosite în procesul de producţie;

- poziţionarea şi calitatea rezervoarelor cu substanţe periculoase şi riscurile

asociate;

- apropierea zonei industrializate de suprafeţe agricole;

- eventuala valorificare turistică a zonei;

- gradul de aglomerare;

- poziţia şi distanţa faţă de infrastructura de comunicaţie, etc.

Situaţiile de urgenţă mai pot fi generate de eşuarea utilităţilor publice, cum ar fi, de pildă,

sistarea curentului electric într-un oraş, căderea sistemului informaţional la o centrală electrică sau

nucleară, sistarea utilităţilor ş.a.

Incendiile de pădure pot să producă dezastre în perioadele şi pot avea frecvenţe diferite. Prin

zonare, intensitate şi durată şi pot afecta suprafeţele împădurite mari, producând schimbări

frecvent ireversibile ale faunei şi florei de pe aria afectată.

23

Dintre riscurile naturale, cele mai des întâlnite sunt riscurile de inundaţii. La analiza

riscului de inundaţie trebuie stabilit dacă el este previzibil, cu cât timp înainte, care vor fi efectele

dinamice şi dacă necesită evacuarea persoanelor, dacă este necesară instalarea eventualelor tabere

pentru sinistraţi, care este şi care va fi starea tehnică şi de întreţinere a lucrărilor hidrotehnice, care

zone pot fi inundate controlat, etc.

Foto. nr. 8 şi 9. Inundaţii în Mun. Paşcani, Jud. Iaşi, august 2005.

Sursa, D.A. Prut, S.G.A. Iaşi

Foto. Nr. 10. Mun. Iaşi, mai 2005. Sursa, D.A. Prut, S.G.A. Iaşi

Foto. nr. 6 şi 7. Incendii de pădure în Munţii Locvei şi Almăjului în anii 1998 şi 2003.

Sursa, www.igsu.ro

24

Cutremurele sunt fenomene naturale care se produc zilnic pe suprafaţa Pământului şi care au

determinat cele mai mari pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri de la începutul deceniului.

În România şi în nord-estul României, cele mai catastrofale dezastre au fost produse de

cutremure şi inundaţii. Un alt factor natural generator de situaţii de urgenţă îl constituie

alunecările de teren. Producerea alunecărilor de teren poate fi identificată şi prevăzută, existând în

cele mai multe situaţii timpul necesar pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti. În ceea ce

priveşte riscul generat de alunecările de teren, se analizează locurile cunoscute în care se produc

astfel de fenomene precum şi posibilele noi locuri de apariţie a acestora, suprafeţele de teren şi

construcţiile care pot fi afectate, necesitatea evacuării persoanelor şi a instalării eventualelor tabere

pentru sinistraţi.

A doua categorie de riscuri generatoare de situaţii de urgenţă sunt riscurile tehnologice

(accidente, avarii, explozii, incendii, poluări , ş.a. ).

România, ca şi alte state moderne, a cunoscut în ultimii 40-50 de ani un proces evolutiv de

tehnologizare a economiei. Concomitent cu procesul de tehnologizare a activităţii umane şi al

imposibilităţii controlului total asupra evoluţiei acestuia, au apărut riscurile asumate sau

întâmplătoare.

Referitor la erorile umane care conduc la dezastre, trebuie să luăm în considerare acţiunile

umane involuntare şi acţiunile umane voluntare. Acţiunile umane involuntare care produc

modificări substanţiale ale construcţiilor, instalaţiilor şi proceselor de producţie şi pot conduce la

dezastre, pot proveni din calcule eronate, măsurători greşite, omisiuni,etc.

În categoria acţiunilor umane voluntare ce pot conduce la dezastre distingem două cazuri:

- acţiunile premeditate, de cele mai multe ori cele din categoria actelor de terorism, de

sabotaj sau a celor anarhice şi de diversiune; în această categorie se includ, de

asemenea, în mod distinct, conflictele armate, ca formă superioară de manifestare a

dezastrelor;

- acţiunile voluntare săvârşite de persoane iresponsabile, în libertate sau scăpate de sub

supraveghere. În legătură cu aceste acţiuni iresponsabile se pot lua în considerare unele

aspecte noi, care preocupă întreaga comunitate internaţională, respectiv consumul de

droguri şi alcool, ca fenomene şi cauze ce conduc la stări de iresponsabilitate şi,

implicit, la producerea de dezastre.

Exploziile sunt forme violente de manifestare a dezastrelor tehnologice care au ca urmare un

număr mare de victime şi distrugeri de construcţii şi instalaţii. Exploziile sunt rezultatul

activităţilor umane imprevizibile, atunci când este vorba de reacţii fizice şi chimice scăpate de sub

control sau necontrolabile, precum şi al acţiunilor umane premeditate, prin influenţarea unor

procese fizice sau chimice ori prin folosirea mijloacelor şi materialelor explozive.

25

Foto. nr. 11 şi 12, Accidentul de la Mihăileşti, jud. Buzău, 2002. Sursa, www.igsu.ro

Transporturile feroviare, aeriene, fluviale şi maritime pot genera situaţii de urgenţă. Deşi

mai sigure, aceste tipuri de transport pun totuşi probleme serioase forţelor de intervenţie prin

complexitatea situaţiilor create: număr mare de morţi şi răniţi, poluări masive, locaţii îndepărtate

şi greu accesibile, etc.

Prăbuşirile de construcţii, instalaţii sau amenajări, mai ales cele aflate în stare avansată de

degradare şi la care există riscul de prăbuşire, sau în condiţiile efectelor unor fenomene

meteorologice periculoase sunt generatoare de dezastre antropice cu urmări grave în desfăşurarea

firească a vieţii cotidiene.

Aici pot fi amintite şi dezastrele provocate voit prin acte criminale sau teroriste. Dezastrul

din 2001 de la Word Trade Center sau războiul din Iraq sunt exemple care nu mai au nevoie de

comentarii, dar care crează situaţii de urgenţă de multe ori la fel de dureroase pentru comunitate ca

şi cataclismele naturale.

Căderile de obiecte din atmosferă sau din cosmos, de origine umană sau cosmică sunt

posibile generatoare de situaţii de urgenţă. Multe elemente desprinse din componenţa sateliţilor

artificiali sau rachetelor pot provoca accidente mortale. O experienţă tristă din domeniul cercetării

cosmice a reprezentat-o dezintegrarea rachetei Challenger şi moartea tuturor celor şapte astronauţi.

Muniţia neexplodată rămasă în urma conflictelor militare crează, de asemenea, mari probleme

constructorilor de obiective industriale, de locuinţe sau reţele de transport sau chiar poate provoca

victime prin explozii provocate involuntar.

Riscurile biologice generează situaţii de urgenţă prin sursele potenţiale de izbucnire a unor

epidemii sau epizootii (ferme zootehnice, spitale de boli contagioase, laboratoare de analize

epidemiologice, colonii de muncitori, zone locuite paupere, fără utilităţi publice, tabere de

sinistraţi sau refugiaţi ş.a.) sau prin poluări accidentale. Depozitarea neautorizată a deşeurilor

medicale şi a deşeurilor înţepătoare din spitale pun mari probleme în ceea ce priveşte posibilitatea

izbucnirii unor epidemii în condiţii de temperaturi mari şi umiditate crescute în zone populate si

sărace.

26

Riscul de incendiu este cel mai ridicat dintre toate, în condiţiile de climă şi aşezare a ţării

noastre. Cu cât o zonă este mai urbanizată şi mai industrializată, cu atât riscul de incendiu este mai

mare. De asemenea, cantităţile mari de furaje din gospodăriile ţărăneşti şi apropierea acestora de

locuinţe provoacă pagubele materiale şi umane cele mai mari dintre toate tipurile de riscuri.

Şi incendiile provocate voit creează situaţii de urgenţă cu urmări deosebit de grave.

2.2. FONDUL INTERACTIV NATURAL AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ.

Este cunoscut faptul că mediul natural înconjurător şi societatea umană suportă adesea

acţiunea unor fenomene extreme periculoase cu origine diferită, naturală sau antropică, ce pot

produce dereglări distructive şi brutale în anumite sisteme sau situaţii prestabilite.

Aceste evenimente (cutremure, erupţii vulcanice, tsunami, alunecări de teren, furtuni,

inundaţii, secete, incendii, accidente tehnologice, situaţii conflictuale etc.) se produc de regulă pe

neaşteptate şi pot provoca numeroase victime (umane şi animale) în rândul oamenilor şi

animalelor, un volum mare de pagube materiale, dezechilibre ecologice şi chiar grave tulburări ale

stării psihice şi morale a populaţiei ce intră sub incidenţa fenomenului respectiv.

Numai în ultimii ani lumea a fost supusă unei mari diversităţi de evenimente dezastruoase:

cutremure majore în Haiti, Italia, Chile, SUA, Japonia, Armenia, Iran, Egipt, Turcia, Salvador şi

India, cicloni tropicali în regiunea Caraibelor şi furtuni violente pe coasta atlantică a Europei,

inundaţii mari în Bangladesh, Pakistan şi regiunea Mississippi din S.U.A., manifestări vulcanice în

Islanda, perimetrul Pacificului (Filipine) şi Mării Mediterane (Sicilia),dezastre tehnologice precum

exploziile din canalizarea orăşenească din Guadalajara (Mexic) şi incendiile dintr-o serie de

localuri publice din Filipine, dispute politice şi sociale în Kuwait, Kurdistan, Somalia, Mozambic,

fosta Iugoslavie ş.a.

La nivel global, în ultimii 40 de ani, numărul marilor catastrofe a crescut necontenit, cu o

accelerare netă la sfârşitul anilor ’80,cu repetarea evenimentelor extreme, atât naturale cât şi

tehnologice. Datele statistice arată că în ultimele trei decenii, la nivel planetar, diferitele dezastre

au determinat moartea a peste 8 milioane de persoane, boli şi suferinţe pentru mai mult de 1

miliard de oameni, pierderi şi distrugeri de bunuri materiale de sute de miliarde de dolari. În

medie, anual, dezastrele reprezintă cauza a 25 000 de morţi şi a circa 3 miliarde dolari distrugeri

economice.

Statisticile indică, de asemenea, excluzând marile accidente din transporturi, că în lume se

produc în fiecare an, ca număr (sau frecvenţă), circa 180 catastrofe, în timp ce la începutul anilor

70, numărul lor era mai mic de 100.

Repartiţia pe mari categorii a evenimentelor catastrofice în lume, în ultimii 40 de ani, indică

predominarea celor naturale (66%), restul (34%) fiind de natură antropică. În privinţa numărului

de victime, cele mai ucigătoare sunt seismele (cu circa 41% din victime), urmate de inundaţii

27

(30%), cicloni tropicali şi furtuni (14%), vulcanism (2%), restul de 13% din numărul victimelor

fiind datorate evenimentelor catastrofice de natură antropică.

Vulnerabilitatea

Vulnerabilitatea este definită de dicţionarul I.D.N.D.R. drept “gradul de pierderi (de la 1%

la 100%) rezultate din potenţialitatea unui fenomen de a produce victime şi pagube materiale”.

Ea pune în evidenţă cât de mult sunt expuşi omul şi bunurile sale în faţa diferitelor hazarde,

indicând nivelul pagubelor pe care poate să le producă un anumit fenomen.

Gradul de vulnerabilitate depinde de un ansamblu complex de factori, reprezentat de

populaţie, construcţii, infrastructură, activitatea economică, organizarea socială şi eventualele

programe de expansiune şi de creştere a potenţialului unui anumit teritoriu.

Continua deteriorare a mediului natural şi creşterea aglomerărilor urbane contribuie la

accentuarea gradului de vulnerablitate la diferitele dezastre. Un seism, o furtună sau o inundaţie de

o anumită amploare pot aduce atingeri nesemnificative unei zone foarte slab populate, pe când, în

cazul unei zone puternic urbanizate, un eveniment chiar de o mai slabă amploare poate provoca

distrugeri considerabile.

Riscul

Dintotdeauna societatea umană a fost nevoită să-şi asume anumite riscuri ca să poată exista

şi să-şi amelioreze condiţiile de viaţă. Necesitatea identificării de noi resurse materiale şi

energetice, ca şi nevoia extinderii spaţiului de locuit, îl determină pe om să rişte, chiar dacă nu

poate aprecia în întregime efectele ulterioare ale unor decizii.

În fapt, riscurile pot fi definite ca situaţii în care, în sistemul fizic, unul sau mai multe

elemente ating un nivel al forţei, intensităţii sau cantităţii, ieşite din comun. Aceste forţe ieşite din

comun pot antrena deranjamente în toate sistemele, până la nivelul geosistemului şi, mai ales, pot

produce dezordine în aşezările umane.

Riscul este dat de caracterul aleatoriu al unor fenomene, de faptul că ”nici data şi nici locul

viitorului caz, sau eveniment, nu pot fi determinate doar pe baza cunoaşterii stărilor anterioare”.

El constă esenţialmente într-o judecată de valoare (cantitativă), legată de pagubele

susceptibile de a fi produse de către diferiţi factori naturali sau antropici.

După dicţionarul I.D.N.D.R., riscul reprezintă “numărul posibil de pierderi umane, persoane

rănite, pagube asupra proprietăţilor şi întreruperi de activităţi economice în timpul unei perioade

de referinţă şi într-o regiune dată, pentru un fenomen natural particular şi prin urmare este

produsul dintre riscul specific şi elementele de risc”.

În accepţiunea noastră riscul reprezintă probabilitatea reală de expunere a mediului natural

şi a societăţii umane la acţiunea unui hazard de o anumită mărime, cu grave consecinţe, previzibil

într-o anumită măsură.

28

Evaluarea riscului

Studiul şi, mai ales, evaluarea riscului se dovedeşte un demers complex şi dificil având în

vedere multitudinea variabilelor şi a parametrilor sau a variabilelor care trebuie luate în

considerare. El trebuie să se bazeze pe abordarea interdisciplinară, atât de către ştiinţele naturale

cât şi de către cele sociale:

- abordări probabiliste sau deterministe;

- recurgerea la diverse resurse şi teorii împrumutate din matematică (geometria fracţiilor,

teoria haosului, calculul probabilităţilor);

- elaborarea de SIG etc.

Un control total al riscului este imposibil, el poate fi cel mult eficientizat prin abordări

pragmatice, în special, probabilistă şi normativă, care sunt două abordări complementare,

indispensabile acestei operaţiuni.

2.3. Conjuncturi antropice generatoare de situaţii de urgenţă

Sfârşitul mileniului trecut a adus în faţa omenirii noi provocări în ceea ce priveşte lupta cu ea

însăşi şi întrebarea: câtă civilizaţie şi câtă poluare?

Având în vedere numărul mare al consecinţelor dezastruoase ale calamităţilor naturale,

precum şi faptul că societatea nu mai poate avea o atitudine fatalistă faţă de aceste fenomene,

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din 11 decembrie 1987 a adoptat, prin rezoluţia numărul

42/ 1989, ,, Deceniul Internaţional pentru Reducerea Efectelor Dezastrelor Naturale ” începând

cu anul 1990.

Secolul XXI ne atenţionează încă de la începutul lui asupra influenţei nefaste a omului faţă

de natură. Ipostaza paradoxală este că omenirea pare să fie tot mai preocupată de condiţiile sale

de viaţă şi confort, dar în acelaşi timp este îngrijorată de fenomenele care provoacă pierderi de

vieţi omeneşti şi distrugeri materiale.

La cumpăna dintre milenii, odată cu dezvoltarea societăţii omeneşti, pe măsură ce

dezvoltarea industrială se realizează în ritmuri tot mai înalte şi gradul de civilizaţie a crescut,

omenirea se găseşte în faţa unor dileme create de progresul tehnico-ştiinţific şi tehnologic, dileme

materializate prin exacerbarea factorilor de risc tehnologic, precum şi a vulnerabilităţii populaţiei,

vieţuitoarelor, aşezărilor umane şi altor factori de mediu, în general.

Factorii antropici, acţionând adesea abuziv, determină atingerea unor praguri periculoase

pentru echilibrul structurilor naturale.

,, În funcţie de durata de evoluţie cu caracter continuu, diferită de la component la

component, de la o interacţiune la alta , în sisteme atât de variate, unele praguri se produc în

momente diferite , deci succesiv. Altele se pot produce simultan. În sensul acesta , calitatea

oricărei unităţi sistemice nu trebuie înţeleasă ca o sumă aritmetică a calităţii elementelor

componente , ci ca rezultat al unei funcţionalităţi echilibrate , cât mai aproape de parametrii

29

optimi, cât mai puţin ameninţată de dezechilibre interne sau de intervenţii externe perturbatoare

(inclusiv de origine antropică ). ” (Irina Ungureanu, 2005)

În mod special, procesele tehnologice moderne pot avea un impact deosebit asupra

geosistemului , aceasta reprezentând una din problemele contemporane principale ale omenirii.

Poluarea tuturor subsistemelor geosistemului datorită surselor industriale determină

numeroase dereglări şi depăşiri ale limitelor maxime admisibile. Poluarea aerului este acută în

arealele unde funcţionează unităţi industriale chimice, exploatări miniere, pentru materiale de

construcţii, pentru celuloză şi hârtie etc., una dintre cauze fiind faptul că unele dintre tehnologiile

utilizate sunt învechite, sau unităţile industriale respective nu au în funcţiune instalaţii de epurare a

gazelor eliminate. De asemenea, poluarea aerului are loc şi în oraşe cu trafic auto important .

Foto. nr. 13. Test cu armă nucleară, suprateran , SUA, 1963, Sursa, Curs IFIN –HH :

Răspunsul la urgenţe radiologice, Bucureşti 2006)

La nivelul anului 1963 se apreciază că radionuclizii, proveniţi de la testele cu arme nucleare,

au produs o iradiere suplimentară anuală de 430 MS. pe individ, în aproape întreaga emisferă

nordică (majoritatea exploziilor au fost efectuate în această emisferă). După acest an, valoarea

iradierii suplimentare a scăzut substanţial, până la momentul Cernobâl.

Foto. nr. 14 şi 15, accidentul rutier produs în judeţul Timiş, com Govojdia, 2004,

Sursa, I.S.U. TIMIŞ .

30

Transporturile rutiere sunt de zece ori mai periculoase decât transporturile aeriene şi decât

cele feroviare. Cauzele principale ale accidentelor rutiere sunt legate de viteza excesivă, de

consumul băuturilor alcoolice, de oboseala la volan şi de defecţiuni ale mijloacelor de transport.

În numeroase situaţii, calitatea necorespunzătoare a şoselelor şi supraaglomerarea acestora

contribuie la mărirea şi agravarea accidentelor.

31

2.4. Prevenirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă

Prevenirea se constituie într-o activitate permanentă de importanţă şi răspundere naţională şi

internaţională, organizată, planificată, coordonată organizatoric, financiar şi logistic de organele

administraţiei publice centrale şi locale.

La nivelul fiecărui stat european sunt constituite forţe de intervenţie şi de prevenire a

urmărilor dezastrelor pe principii administrative şi centrale, sau de organisme regionale.

În ţara noastră, exercitarea autorităţii de stat în domeniul prevenirii se realizează prin

activităţi de reglementare, avizare, autorizare, atestare, recunoaştere, desemnare, informare

publică, asistenţă tehnică de specialitate, organizare a intervenţiilor în situaţii de urgenţă, control şi

sancţionarea încălcării prevederilor legale.

Activităţile ce decurg din aplicarea conceptului de prevenire se completează şi se

întrepătrund cu acţiunile de intervenţie pentru protejarea şi salvarea vieţii, bunurilor, mediului în

general, inclusiv a forţelor şi mijloacelor de intervenţie, pentru înlăturarea efectelor ameninţărilor

şi efectelor calamităţilor şi catastrofelor.

Activităţile de prevenire trebuie să aibă un caracter permanent înaintea producerii

evenimentelor generatoare de urgenţe civile, pe timpul derulării acţiunilor de protecţie şi salvare,

precum şi în perioada reabilitării şi înlăturării efectelor.

Activităţile de prevenire vizează monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice precum şi a

efectelor negative ale acestora. În acest sens, este necesară informarea, înştiinţarea şi avertizarea

populaţiei, administraţiei publice locale, agenţilor economici şi instituţiilor prin mijloace specifice

(avertizări mass media, atenţionarea comitetelor centrale, judeţene şi locale pentru situaţii de

urgenţă de către factorii responsabili , pe tipuri de dezastre).

Pentru îndeplinirea acestor prerogative, este necesară planificarea şi pregătirea resurselor şi

serviciilor, luarea măsurilor pentru asigurarea tehnicii de comunicaţii şi informatică, organizarea

de servicii specializate de căutare, descarcerare şi salvare a persoanelor. La activităţile de

prevenire participă şi forţele voluntare pentru situaţii de urgenţă.

2.5. Efecte interactive ale prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţă. Potenţări

reciproce

Dezastrele antropice şi cele naturale se pot influenţa reciproc în geneza şi desfăşurarea lor.

Astfel, dezastrele naturale pot genera dezastre tehnologice sau potenţa dezastrele tehnologice în

sensul generării de noi situaţii de urgenţă.

Un cutremur poate provoca fisurarea rezervoarelor de acid sulfuric deţinut de un agent

economic, poate provoca fisurarea unei conducte de hidrogen şi în situaţia secţionării conductelor

metalice generarea unei scântei poate provoca o explozie generatoare de situaţii de urgenţă.

32

Manifestarea excesivă a factorilor naturali de mediu influenţează în mod deosebit şi

transporturile de persoane şi mărfuri, pe cale aeriană, pe apă, pe uscat, determinând în mod

hotărâtor nivelul de risc şi de eficienţă al operaţiunilor specifice.

Nivelul de securitate realizat depinde de mijloacele tehnice de deplasare, de semnalizare a

regiunilor periculoase, de mijloacele de comunicaţii şi alţi factori funcţionali ai aparaturii de

măsura şi control.

Factorul uman are ponderea cea mai mare, omul ia asupra sa toate implicările factorilor

tehnici şi de mediu şi modelează prin comandă şi acţiune proprie modul de micşorare a riscului

probabil. În cazul unui îngheţ, factorul climatic temporizează intervenţia forţelor de intervenţie la

un eventual accident rutier. Nu de puţine ori intervenţia a fost întârziată, sau pur şi simplu nu s-a

putut interveni în timp util în cazul incendiilor ce au avut loc la locuinţe izolate, cu căi de acces

impracticabile. O influenţă negativă severă o au şi vânturile puternice în cazul incendiilor de

pădure, mărind rapid aria de răspândire a incendiului.

Relieful accidentat impune şoselelor şi căilor ferate curbe periculoase, care măresc riscul

producerii unor accidente grave. De asemenea, în zonele de munte, unele căi de comunicaţie pot fi

afectate de dezastre naturale (alunecări şi prăbuşiri, scurgere şi eroziune torenţială, căderi de

stânci) care, la rândul lor, pot cauza producerea unor accidente grave pe căile de comunicaţie.

Temperaturile scăzute din zonele muntoase, împădurite pot afecta căile de comunicaţie

rutiere şi mai ales sistemul de centralizare electrodinamică al căilor ferate.

Aceleaşi caracteristici morfologice şi climatice din regiunile de deal şi munte care au impus

construcţia unor viaducte, tuneluri şi poduri măresc riscul producerii unor accidente de circulaţie

pe segmentele respective şi totodată contribuie la micşorarea posibilităţilor de manevră pentru

asigurarea siguranţei transporturilor.

Relieful muntos, apele mari ale râurilor interne şi cele ale Dunării pot împiedica desfăşurarea

operaţiunilor de căutare-salvare în caz de accidente în transportul fluvial sau alte tipuri de

transport.

Fenomenele climatice au o influenţă deosebită asupra organizării şi desfăşurării în condiţii

optime a operaţiunilor de transport şi în mod excepţional în caz de accidente grave pe căile de

comunicaţie. De multe ori, unele fenomene meteorologice şi hidrologice periculoase stau la baza

producerii unor astfel de accidente.

Astfel, vântul puternic a condus de nenumărate ori la producerea de avarii şi scufundări ale

unor nave, precum şi la unele accidente rutiere sau aeriene.

Ceaţa densă a condus în nenumărate cazuri la producerea unor coliziuni între diferitele

mijloace de transport şi a îngreunat traficul aerian, fluvial şi maritim.

Căderile abundente de zăpadă au surprins circulaţia feroviară, au condus la producerea unui

număr mare accidente de circulaţie pe căile rutiere, iar gheaţa pe Dunăre şi pe celelalte râuri ale

33

reţelei hidrografice naţionale a blocat ambarcaţiuni fluviale, producând distrugerea sau avarierea

lor.

Ploile torenţiale căzute în anumite zone ale ţării au determinat producerea unor coliziuni în

lanţ datorită micşorării vizibilităţii şi a fenomenului de acvaplanare.

De asemenea, datorită temperaturilor scăzute sunt posibile scăderi ale performanţelor unor

mijloace de transport, blocarea unor elemente de infrastructură cu impact rapid asupra securităţii

circulaţiei, precum şi apariţia poleiului, cu impact asupra transportului rutier.

Temperaturile ridicate pot produce accidente de circulaţie datorită deteriorării pneurilor şi a

unor aparate de la bordul mijloacelor de transport, deformării elementelor metalice, etc.

În mod evident, omul acţionează într-o proporţie foarte mare ca un factor cauzal al

producerii unor accidente pe căile de comunicaţie.

3. Rolul colaborării complexe, documentare şi instituţionale, interne şi externe, în

rezolvarea situaţiilor de urgenţă

Colaborarea internaţională pentru prevenirea şi combaterea efectelor hazardelor

Cu peste trei decenii în urmă, Conferinţa mondială asupra mediului de la Stockholm

(1972) a pus în evidenţă necesitatea corelării mai strânse a dezvoltării economice cu protecţia

mediului înconjurător şi, în acest context, adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, în

1982 Charta Mondială a Naturii. În 1987, Comisia Internaţională a Mediului şi Dezvoltării a

propus într-un document numit Raportul Brundtland, conceptul de „dezvoltare durabilă ”, prin

care aceasta este definită ca „dezvoltarea care satisface cerinţele prezentului fără a compromite

posibilităţile generaţiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi. Conceptul se bazează pe

principiul moral al echităţii dintre generaţii, incluzând criterii precise de protejare a

ecosistemelor, a solului, apei şi aerului şi de conservare a diversităţii biologice.

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare, desfăşurată în iulie 1992 la Rio

de Janeiro, a abordat problemele dezvoltării economice în armonie cu modifică rile mediului,

ţinând cont de necesităţile diferenţiate ale ţărilor dezvoltate şi ale celor în curs de dezvoltare.

In cadrul conferinţei, au fost adoptate 5 convenţii importante, între care se detaşează

Agenda 21, care este un program orientativ de acţiune referitor la dezvoltare şi mediu. In cadrul

politicilor de dezvoltare durabilă sunt urmărite şi aspecte legate de îmbunătăţirea legislaţiei şi

mecanismelor de control ale dezvoltării în raport cu mediul, care să prevină sau sa atenueze

efectele hazardelor naturale.

Având în vedere implicaţiile economice şi sociale majore ale hazardelor naturale,

Naţiunile Unite au stabilit desfăşurarea unui program internaţional, in terdisciplinar numit

34

„Decada Internaţională pentru Reducerea Efectelor Dezastrelor Naturale" (The International

Decade for Natural Disaster Reduction - IDNDR), cu începere de la 1 ianuarie 1990.

Măsurile de reducere a vulnerabilităţii sunt însă eficiente numai dacă sunt integrate direct

în planurile de dezvoltare. Unul dintre obiectivele IDNDR consta în transferul atenţiei

comunităţii internaţionale de la activităţile imediate, efectuate cu mult profesionalism şi bine

cunoscute, spre cele de prevenire şi la studiile prealabile.

Acest transfer implică necesitatea de a convinge persoanele de decizie în domeniu şi

instituţiile asupra rentabilităţii planificării prealabile, pentru asigurarea reducerii pierderilor.

Reducerea efectelor dezastrelor naturale se bazează şi pe acordarea ajutoarelor internaţionale

de către ţările cu experienţă în domeniu şi cu posibilităţi materiale de intervenţie rapidă.

Prin colaborarea internaţională se intenţionează reducerea efectelor negative ale

dezastrelor naturale şi micşorarea riscurilor pentru societate, prin aplicarea tuturor

cunoştinţelor şi realizărilor tehnice. Este important ca ţările în curs de dezvoltare să beneficieze

de experienţa ţărilor dezvoltate în atenuarea catastrofelor naturale şi să aibă acces la tehnologia şi

cunoştinţele ştiinţifice ale acestora. In ansamblu, stabilitatea socială la nivel mondial a devenit din

ce în ce mai fragilă.

Prevenirea catastrofelor naturale ar contribui la ameliorarea acestei situaţii. Pentru anul 2000

a fost prevăzută o strategie de prevenire care sa aibă ca scop principal salvarea vieţilor omeneşti şi

a bunurilor materiale.

In acest sens, s-a considerat necesară formarea unei culturi mondiale de prevenire a catastro-

felor naturale, aceasta contribuind la o mai eficientă sensibilizare a comunităţilor umane

vulnerabile şi la obţinerea unui sprijin eficient din partea populaţiei.

Un rol important îl vor avea activităţile legate de o mai precisă evaluare a riscurilor, de

generalizarea supravegherii regiunilor afectate şi de pregătirea sistemelor de alertă în situaţia

producerii catastrofelor naturale.

Este necesară şi o întărire a măsurilor legislative şi administrative pentru îmbunătăţirea

mecanismelor existente la nivelul guvernelor.

Atenţie sporită se va acorda şi integrării sectorului particular în activităţile de atenuare a

efectelor catastrofelor naturale, încurajându-se, de asemenea participarea organismelor

neguvernamentale la aceste activităţi.

La nivel local şi naţional, se recomandă o mobilizare mai accentuată a resurselor pentru

desfăşurarea unor activităţi concrete de prevenire în regiunile care pot fi afectate de catastrofe

naturale.

Elaborarea unor planuri globale de gestiune a catastrofelor naturale fiind extrem de

importantă, se vor concentra eforturile pentru realizarea unor studii de impact asupra mediului, în

vederea identificării/selecţiei mai bune a mijloacelor de prevenire.

35

O atenţie sporită se va acorda studiilor pe bază de scenarii pentru diferite tipuri distincte de

catastrofe. Se va acorda o pondere mai mare studierii practicilor tradiţionale pentru prevenirea

catastrofelor şi acordării unor competenţe mai mari comunităţilor locale.

La nivel regional şi subregional, se are în vedere crearea unor centre regionale pentru

prevenirea catastrofelor naturale, care să aibă un rol esenţial în întărirea cooperării dintre state

pentru prevenirea catastrofelor naturale şi pentru reducerea efectelor acestora. In acest sens, se va

acorda un sprijin mai susţinut ţărilor în curs de dezvoltare, pentru obţinerea mijloacelor materiale

necesare.

Impactul hazardelor complexe transfrontiere

Pentru prevenirea accidentelor majore, la nivelul Uniunii Europene s-au luat măsuri de

identificare a locaţiilor generatoare de dezastre şi de cooperare în caz de accidente transfrontaliere.

O situaţie în care s-au impus asemenea măsuri a reprezentat-o şi războiul din fosta Iugoslavie,

când distrugerile provocate de conflagraţie au generat numeroase pierderi umane şi materiale şi

fenomene complexe de poluare care au afectat şi o parte din teritoriul României, necesitând forme

de intervenţie cooperantă.

În anul 1999 Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) şi-a orientat acţiunile spre

zonele afectate de războiul din Iugoslavia, şi în special spre activităţi de informare, monitorizare,

documentare, evaluare ştiinţifică şi control al calităţii factorilor de mediu.

În acest sens a fost constituită o Misiune de Evaluare şi Ajutor Umanitar al Naţiunilor Unite,

care în cadrul Forţei de Intervenţie din Balcani (B.T.F.), creată în mai 1999, a cuprins 60 de

experţi din cadrul U.N.E.P., U.N.C.H.S. (Centrul pentru Aşezări Umane al Naţiunilor Unite –

H.A.B.I.T.A.T.), de la alte 4 agenţii şi departamente ale Naţiunilor Unite, din 19 ţări şi 26

organizaţii neguvernamentale şi instituţii ştiinţifice.

Foto. nr. 16 şi 17, bombardamente aeriene în oraşul Pancevo, 1999. Sursa, baza de date a

Comandamentului Protecţiei Civile, 2004.

36

PARTEA a – II – a

1. SITUAŢIILE DE URGENŢĂ ÎN PARTEA DE NORD-EST A ROMÂNIEI

1.1. Cauze naturale generatoare de situaţii de urgenţă

Vulnerabilitatea societăţii faţă de dezastrele naturale creşte datorită numărului populaţiei,

urbanizării excesive, degradării mediului natural, lipsei de structuri locale specializate în

managementul dezastrelor, sărăciei, economiei instabile şi dezvoltării haotice.

Efectele dăunătoare pe care aceste fenomene le au asupra populaţiei, mediului natural şi

bunurilor materiale fac necesară cunoaşterea genezei acestora şi a modalităţilor de prevenire şi

apărare .

Geneza situaţiilor de urgenţă poate avea la bază factori naturali, factori antropici sau factori

naturali şi antropici. Studierea acestor factori este un demers complex, în cazul căruia sunt de

regulă asociate şi analizele măsurilor de intervenţie şi de refacere a zonelor afectate (atât din punct

de vedere social – economic cât şi natural).

Vulnerabilitatea reprezintă măsura în care un sistem poate fi afectat în urma impactului cu

un hazard şi cuprinde totalitatea condiţiilor fizice, sociale, economice, de mediu în general care

măresc susceptibilitatea sistemului respectiv. Vulnerabilitatea pune în evidenţă cât de mult sunt

expuşi omul şi bunurile sale în faţa diferitelor hazarde şi se exprimă pe o scară cuprinsă între 0 şi

1, cifra 1 exprimând distrugerea totală a bunurilor şi pierderile totale de vieţi omeneşti din arealul

aferent.

Vulnerabilitatea în cazul producerii unor dezastre este direct proporţională cu

numărul populaţiei, structura demografică şi densitatea (concentrarea populaţiei, în special

în aglomerări urbane).

Astfel, se acceptă că situaţii de urgenţă pot apărea doar în zonele populate. O alunecare

de teren într-o zonă împădurită generează doar pagube materiale, dar nu şi o situaţie de

urgenţă. Arealul afectat sau posibil a fi afectat de dezastre trebuie analizat din punctul de

vedere al genezei situaţiilor de urgenţă şi în funcţie de căile de comunicaţii: reţeaua rutieră,

feroviară, reţeaua navigabilă, rutele aeriene şi reţeaua de conducte magistrale. Cu cât

aşezarea umană va fi mai mare, cu atât reţeaua de căi de comunicaţie va fi mai densă, ţinând

cont că alegerea iniţială a locaţiei unei aşezări umane tindea să aibă tocmai această calitate,

cel puţin o cale de acces.

Raporturile dintre vulnerabilitate - hazard - risc – dezastru sunt sintetizate de Alexander

(1993) astfel: “Hazardul poate fi privit ca situaţia predezastru, în care există un anumit risc de

producere a unui dezastru, mai ales din cauza faptului că o comunitate umană este situată într-o

poziţie de vulnerabilitate”.

37

Studierea aprofundată a genezei situaţiilor de urgenţă reprezintă o condiţie de bază pentru

evaluarea şi analiza riscurilor, implicit pentru prevenirea efectelor generate de fenomene naturale

şi/sau antropice şi poate determina:

- creşterea probabilităţii ca evenimentele să se producă potrivit aşteptărilor (rezultatele

deciziilor pot fi influenţate prin cântărirea posibilelor efecte şi a probabilităţilor asociate,

înţelegerea riscurilor permite luarea unor decizii mai bune ;

- punerea accentului pe prevenirea unei crize şi nu pe cunoaşterea efectelor generate de

dezastre (un management al riscurilor mai bun care să poată identifica şi apoi trata

potenţialele probleme atunci când acest lucru este mai uşor şi mai ieftin de făcut, înainte

de transformarea în probleme reale şi apoi în crize ( este mult mai pronunţată funcţia

preventivă );

- identificarea incipientă a problemelor care pot să genereze urmări grave, ca posibil suport în

luarea deciziilor de alocare a resurselor.

Managementul dezastrelor ţine cont de etapele de manifestare ale unui dezastru şi cuprinde

următoarele elemente:

1. aprecierea şi evaluarea riscurilor şi a vulnerabilităţilor;

2. aprecierea dezastrului;

3. raspunsul la dezastru;

4. reabilitarea şi reconstrucţia.

Foto. nr. 18, Inundaţii pe Jijia, august 2008. Sursa I.S.U. Iaşi

Anul 2010 a adus mari probleme în ceea ce priveşte situaţiile de urgenţă generate de

inundaţii. Pentru a scoate acest fapt în evidenţă, a localiza şi evalua situaţiile de urgenţă şi efectele

generate de inundaţii în judeţul Iaşi în anul 2010, prezentăm imagini prelucrate prin Proiectul

european de monitorizare a dezastrelor ,,Sigur”, nr. 43.

Proiectul a fost reprezentat din partea Română de Agenţia Spaţială Română, Meteo

România, Institutul de Geografie al Academiei Române, Institutul National de Hidrologie si

Gospodarire a Apelor, ş.a.

38

Personalul din institutiile implicate a fost pregătit încă din anul 2000, prin

familiarizarea cu "Land Cover Classification System (LCCS) methodology and software" (17

RS/GIS).

Fig. nr. 1, Sc. 1/35000,suprafeţele afectate de inundaţii în jud. Iaşi, 10.07.2010.

Sursa Agenţia Spaţială Română

Inundaţiile din anul 2010 au afectat mai ales nord-estul României, dar şi ţările vecine,

Ucraina şi Moldova. Cu ajutorul hărţii de mai sus, hartă redactată în proiecţia stereo 70, se poate

determina suprafaţa agricolă inundată sau suprafaţa inundată a unei localităţi. Este un avantaj nou,

ariile respective până în anul 2005, se determinau cu ajutorul unor metode de o precizie mult mai

mică.

39

Fig. nr. 2, Localizarea inundaţiilor din judeţul Iaşi, 10.07.2010, Sursa Agenţia

Spaţială Română

Fig. nr. 3, Calculul suprafeţei inundate cu ajutorul programului de

calculator Auto Cad

Cu ajutorul programului se determină suprafaţa zonei inundate, în cazul de faţă o

suprafaţă agricolă din comuna Trifeşti, marcată pe hartă ca o suprafaţă polinomială.

Tot cu ajutorul acestor hărţi s-au determinat în 2010 pentru comuna Grozeşti,

suprafeţele de teren inundate, în scopul luării de măsuri pentru refacerea zonelor calamitate.

40

(comuna Grozeşti se află în sud estul judeţului Iaşi, fiind aşezată pe malul drept al

râului Prut.)

Fig. nr. 4, Comuna Grozeşti, localizare, , Sursa proiectul ,,Sigur”,

www.sigur.rosa.ro

Proiectul Sigur este coordonat de Agenţia Spaţială Română şi realizat în colaborare cu

Universitatea Politehnică Bucureşti, Administraţia Naţională de Meteorologie, Institutul Naţional

de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi Advanced Studies and Research Center. Serviciul

livrează utilizatorilor produse cu informatie de baza (hărţi cu acoperirea/utilizarea terenului,

infrastructură, unităţi administrative) dar şi produse în caz de urgenţă (hărţi cu delimitarea zonelor

afectate, evoluţia lor spaţiala şi temporală precum şi cuantificarea informaţiei privind pagubele).

Fig. nr. 5, Comuna Grozeşti, poziţia administrativă în jud. Iaşi,

sursa www. wikimedia.org

Inundaţiile din luna iulie 2010 au produs numeroase pagube datorită revărsării Prutului. Cu

ajutorul acestor hărţi şi al programelor elaborate prin programul Sigur, pot fi calculate suprafeţele

inundate şi pierderile materiale care au avut loc.

41

Fig. nr. 6, Comuna Grozeşti, inundaţii produse în luna iulie 2010 , sursa proiectul ,,Sigur”,

www.sigur.rosa.ro

Rezultatul prelucrării hărţii a relevat că:

- au fost afectate 19 ha suprafaţă construită;

- teren arabil afectat de inundaţii, 42 ha;

- păşune afectată de inundaţii 197 ha;

- pădure afectată de inundaţii, 139 ha;

- teren neproductiv afectat de inundaţii, 33 ha.

Activitatea desfăşurată de identificare a urmărilor dezastrelor, de cuantificare a pierderilor

materiale era foarte anevoioasă până în anul 2005, în lipsa programului prezentat.

După judeţul Iaşi, judeţul Neamţ, ca efecte negative, pune numeroase probleme privind riscul de

inundaţii generat de cursurile de apă care străbat judeţul (Siret, Moldova şi Bistriţa). Datorită climatului

specific, teritoriul acestui judeţ este afectat frecvent de inundaţii iar ca o particularitate se evidenţiază

fenomenul de zăpor de pe râul Bistriţa, pe tronsonul lacul Izvoru Muntelui - limită judeţ (cu Suceava).

Numai în ultimii 30 de ani s-au produs inundaţii catastrofale în 1970, 1975, 1991, 1995 şi 2003 datorită

42

fenomenului de zăpor, precum şi o serie de inundaţii de amploare mai mică, restrânse ca arie, dar care

au produs pagube importante.

Pe un loc comparabil ca dimensiuni ale situaţiilor de urgenţă cu judeţul Neamţ, este judeţul

Suceava.

Şi în acest jude, inundaţiile sunt determinate de particularităţile hidroclimatice, de condiţiile

geografice locale şi de contextul sinoptic.

Viiturile se produc pe toate cursurile de apă, având însă durate, debite maxime şi volume foarte

diferite, în funcţie de condiţiile de alimentare şi de parametrii morfometrici ai bazinului hidrografic

(suprafaţă, altitudine medie, pante, fragmentarea reliefului, gradul de împădurire etc).

Foto. nr. 19, Viitură, Poiana Teiului ,2008, după Rompres

Prin poziţia sa geografică, altitudine, masivitatea şi orientarea formelor majore de relief şi prin

dimensiunile impactului antropic, spaţiul hidrografic Siret prezintă anumite caracteristici care definesc

particularităţile de formare şi de evoluţie a viiturilor :

- poziţia geografică în zona temperată căreia îi sunt caracteristice mari variaţii sezoniere şi

anuale ale elementelor climatice care, la rândul lor, reprezintă principalii factori de control ai

scurgerii;

- poziţia acestui spaţiu hidrografic la interferenţa a două mari provincii climatice: est-

europeană, cu mari salturi termice şi pluviometrice,precipitaţii torenţiale, cu frecvente

secvenţe de secetă şi cu un evident caracter de continentalism şi vest -europeană, mai umedă

şi mai moderată termic;

- poziţia la est de Carpaţii Orientali, care reprezintă o barieră geografică semnificativă şi

complexă;

- despăduriri practicate pe suprafeţe foarte mari;

- stadiu al lucrărilor de amenajare a cursurilor de apă şi a bazinelor hidrografice nefinalizat la

care se adaugă amplasarea locuinţelor şi a anexelor gospodăreşti în zone inundabile şi

depozitarea ilegală a unor mari cantităţi de deşeuri în albiile cursurilor de apă ( în special ale

celor mici).

43

Chiar dacă sub aspectul frecvenţei al riscului la inundaţii judeţul Botoşani nu s-a evidenţiat,

ca dimensiune a efectelor, acest judeţ a fost afectat în ultimii ani de inundaţii mari, ca efect al

creşterii rapide a cotelor principalelor cursuri de apă sau al scurgerilor de pe versant.

Fiind situat în partea de nord-est a ţării, teritoriul administrativ al judeţului Botoşani este

supus influenţelor climatice ale Europei de est, deşi majoritatea precipitaţiilor sunt provocate de

masele de aer care se deplasează dinspre vestul şi nord-vestul Europei. Pentru cuantificarea

dezastrelor produse pe raza judeţului Botoşani a fost folosit programul Sigur, prezentat anterior.

Fig. nr. 7, Comuna Rădăuţi-Prut, localizare, Sursa proiectul ,,Sigur”, www.sigur.rosa.ro

Fig. nr. 8, comuna Rădăuţi-Prut, Inundaţii produse în 28 iulie 2008, Sursa proiectul

,,Sigur”, www.sigur.rosa.ro

44

Fig. nr. 9, Comuna Rădăuţi-Prut, inundaţii produse în 28 iulie 2008, Sursa proiectul

,,Sigur”, www.sigur.rosa.ro

Din nefericire, pe ambele hărţi satelitare se observă foarte uşor că râul Prut inundă mereu aceleaşi

suprafeţe, datorită lipsei unei infrastructuri viabile de diguri de protecţie împotriva inundaţilor.

La fel de incercat de inundaţii, atât ca frecvenţă cât şi ca dimensiune a efectelor negative este

judeţul Bacău.

Pentru acest judeţ, principalele cauze generatoare de inundaţii din ultimii ani au fost:

a. debitele produse, care au depăşit debitele de dimensionare a lucrărilor hidrotehnice cu rol de

apărare şi pe cele istorice;

b. tendinţa generală de aridizare a climei în partea central–estică a Europei. Un prim efect îl

constituie creşterea gradului de torenţialialitate al precipitaţiilor şi scurgerii apei , atât în

judeţul Bacău cât şi în toată zona studiată;

c. lipsa lucrărilor de corectare a torenţilor şi de combatere a eroziunii solului;

d. despăduriri excesive în bazinele de recepţie ale cursurilor de apă;

e. reducerea capacităţii de transport a albiilor prin colmatare, datorită transportului masiv de

aluviuni de pe versanţi la precipitaţii torenţiale locale;

f. blocarea podurilor de acces şi podeţelor cu rădăcini şi resturi lemnoase aduse de torenţi;

g. existenţa unor împrejmuiri şi anexe gospodăreşti la limita malurilor torenţilor;

h. amplasarea de locuinţe şi obiective social culturale în zone inundabile ale cursurilor de apă;

i. depozitarea pe malurile cursurilor de apă de material lemnos şi diverse deşeuri menajere.

45

Foto. nr. 20, Răchiţeni, Inundaţii în 2008, Sursa I.S.U. Bacău

Şi anul 2010 s-a arătat potrivnic în ceea ce priveşte dezastrele produse de inundaţii în judeţul

Bacău. În continuare sunt prezentate urmările inundaţiilor produse în judeţul Bacău, la 01.07.2010, în

zona Galbeni şi cuantificarea lor cu ajutorul hărţilor satelitare.

Fig. nr. 11, Galbeni, judeţul Bacău, localizare, Sursa proiectul ,,Sigur”, www.sigur.rosa.ro

Ca urmare a debitului istoric înregistrat pe Siret în lunile iunie şi iulie 2010, mai multe

localităţi situate de-a lungul râului au fost puternic afectate.

Pe harta următoare sunt evidenţiate zonele afectate de inundaţii, pe categorii de acoperiri

ale terenului. Suprafeţele inundate sunt extrase cu ajutorul unei imagini Terra Sar-X, a firmei

DLR-YKI Germania iar categoriile de teren afectate au fost estimate cu ajutorul datelor CORINE

46

Land Cover. Situaţia categoriilor de teren afectate este prezentată prin suprapunerea datelor

Land Cover pe o imagine SPOT 5.

Fig. nr. 12, Galbeni, judeţul Bacău, zonă inundată, iulie 2010, Sursa proiectul ,,Sigur”,

www.sigur.rosa.ro

47

Fig. nr. 13, Galbeni, judeţul Bacău, bilanţul zonelor inundate, iulie 2010, Sursa proiectul

,,Sigur”, www.sigur.rosa.ro

În ceea ce priveşte riscul de inundaţii, judeţul Vaslui poate avea probleme numai în zona

inundabilă a Prutului. În ultimii ani, în acest judeţ nu s-au înregistrat însă situaţii de urgenţă generate de

inundaţii, ca în celelalte judeţe din aria studiată.

Totuşi, pe arii mici, teritoriul judeţului Vaslui este afectat de viituri care provoacă inundaţii, pe

fondul unor precipitaţii excesive. Acestea imprimă precipitaţiilor relativ bogate un caracter torenţial,

care suprapus peste gradul redus de împăduriri, pante mari ale versanţilor şi colmatarea continuă a

albiilor favorizează frecvente inundaţii în lunca râurilor şi interfluvii, generând pagube importante, cu

atât mai mult cu cât amplasarea de noi obiective în perimertrele inundabile, din lipsa unor studii de

inundabilitate, creşte.

Dintre cauzele naturale generatoare de situaţii de urgenţă în nord estul României, riscul seismic, ca

dimensiune a efectelor, nu se situează pe primul loc. Chiar dacă acest risc există, efectele cutremurului

din 1977 demonstrează că lanţul carpatic are un efect de atenuare pentru o bună parte din zona studiată,

reducând semnificativ efectele seismicităţii.

Ca vulnerabilitate, efecte maxime de distrugere pot avea loc în judeţul Iaşi, mai exact în

municipiul Iaşi, aceasta fiind cea mai mare aglomerare urbană din zona studiată.

- Judeţul Iaşi este situat în partea de nord – est a zonei de seismicitate maximă a ţării

(Vrancea), iar o eventuală mişcare seismică poate fi însoţită de apariţia unor fluidizări,

tasări şi surpări ale terenului, mai ales datorită modificării brutale ale nivelului apelor

subterane, ceea ce conduce la amplificări în straturile de suprafaţă ale valorilor

acceleraţiiei seismice.

48

Fig. nr. 14, Hazardul seismic din toate sursele pentru o perioadă de repetare de 10.000 de ani;

culorile reprezintă intensitate măsurată în MSK3.

Judeţul Iaşi prezintă un grad ridicat de risc în caz de cutremur ca urmare a vulnerabilităţii unor

clădiri, perioadelor de revenire a intensităţilor ridicate (20 ani pentru intensitate I =VII MSK1, 50 ani

pentru I=VIII MSK şi 200 ani pentru I=IX MSK) şi specificului mişcărilor seismice. Seismicitatea în

judeţul Iaşi este dominată de cutremurele de adâncime intermediară care se produc în zona Vrancea.

Ca urmare a condiţiilor geografice, geologice şi meteorologice în judeţul Neamţ, referitor la

cutremure de pământ, se evidenţiază următoarele concluzii:

a) probabilitatea redusă de apariţie a unor mişcări seismice cu epicentrul în cadrul

judeţului (deşi au fost înregistrate astfel de mişcări cu epicentrul în zona Tazlău);

b) teritoriul judeţului Neamţ poate fi afectat de către mişcările seismice din zona

Vrancea, în apropierea comunei Vrâncioaia situată la cca. 150 km. de limita

administrativă.

Apariţia unor mişcări seismice în alte zone ale României (Făgăraş, Banat, Moldova Nouă,

Carei ) sau în zone învecinate sub limita a 200-300 km din Moldova şi Ucraina este posibilă (deci există

ca probabilitate) dar nu prezintă importanţă ca risc (posibilitate) . Intensitatea probabilă a mişcărilor

seismice, în conformitate cu prevederile normativului de proiectare antiseismică P100 din 1992 nu

poate conduce la fisurări sau modificări ale scoarţei terestre şi reliefului decât sub forma alunecărilor de

teren, ca efect complementar.

Judeţul Bacău este situat în partea de N a zonei de seismicitate maximă a ţării -Vrancea, zonă care

cuprinde o suprafaţa de aproximativ 5500 kmp. ( 95 x 58 ) în care se concentrează majoritatea focarelor

determinate până acum. Judeţul Bacău nu este o arie cu activitate seismică maxima mare.

49

Cutremurele de pământ intermediare/subcrustale cu hipocentrul în zona Vrancea, la adâncimi de

70...170 km. (cele mai frecvente au hipocentrul la 130... 150 km.) au provocat în această zonă distrugeri

însemnate (de exemplu în 1940, 1977, ambele cu magnitudini ce au depăşit gradul 7). Riscul seismic în

zona epicentrală Vrancea (care poate afecta teritoriul judeţului Bacău), arată că în această zonă există

probabilitate de aproximativ 90% de producere a unei mişcări seismice cu magnitudine maximă

aşteptată M. max.= 7,5 R, o dată la 200 ani.( în interpretarea I.N.F.P. Bucureşti).

Riscul major îl reprezintă amplificarea undelor seismice în straturile de suprafaţă prin reflexii şi

refracţii multiple, ducând la creşteri ale acceleraţiei, vitezei deplasării. Mişcarea seismică poate fi

însoţită de apariţia unor fluidizări, tasări, ralieri, surpări, etc. ale terenului, mai ales datorită nivelului

apelor subterane, ducând la amplificări în straturile de suprafaţă a valorilor acceleraţiei seismice.

Din punct de vedere al coeficientului seismic KS (conform Normativ P 100 –92) judeţul Vaslui

acoperă o zonă în care acest coeficient înregistrează valorile: B - 0,20 şi C- 0,25. Zonarea din punct de

vedere al valorii perioadelor de colţ TC (conform Normativ P 100–92) evidenţiază valoarea TC-1,0 sec.

pentru întreg teritoriul judeţului.

Ca vulnerabilitate mare, pentru judeţul Vaslui, oraşul Vaslui prezintă cea mai mare probabilitate

de a se produce efecte negative în caz de cutremur.

Alunecările de tern reprezintă un risc generator de situaţii de urgenţă ce provoacă mari

pierderi materiale şi conduce la adevărate drame în rândul populaţiei afectate.

Judeţele Suceava şi Neamţ, dintre judeţele din nord estul României, sunt cele mai mult afectate de

acest hazard.

Prin natura reliefului, în judeţul Suceava fenomenele de alunecare a terenului sunt larg răspândite.

Factorii potenţiali care declanşează alunecările de teren sunt substratul geologic, relieful, panta

versantului, stadiul evoluţiei acestuia şi umiditatea. Impactul alunecărilor de teren asupra societăţii este

caracterizat atât prin urmările directe, ce vizează în general declanşarea şi evoluţia cât şi prin urmările

indirecte, legate de formele de relief create, forme a căror utilizare în agricultură este diminuată datorită

degradării terenurilor, riscul manifestându-şi timp îndelungat impactul negativ.

Distrugerile directe prin alunecări de teren constau în: distrugerea construcţiilor, avarierea

/distrugerea infrastructurii rutiere şi C.F., avarierea reţelelor de utilităţi publice (apă, canal), avarii la

reţelele de telecomunicaţii, de alimentare cu energie electrică şi ale magistralelor/conductelor de

transport al gazelor naturale. Efectele economice şi psihologice negative asupra populaţiei sunt

covârşitoare.

În judeţ sunt cel puţin 2.000 de ha. teren degradat. Suprafeţele au fost, în mare parte, păşuni şi din

cauza alunecărilor de teren au ajuns a fi aproape inutilizabile. O parte din acestea pun în pericol şi

anumite zone locuibile. Astfel de terenuri degradate sunt atât în zona de deal a judeţului, cât şi în cea

montană. Suprafeţe uneori chiar foarte întinse unde au avut loc alunecări de teren pot fi observate, spre

exemplu, în jud. Suceava la Todireşti, Hîrtop, Vultureşti, Straja şi Brodina. Unele din alunecările de

teren au fost reactivate în anul 2009 în urma ploilor abundente şi a inundaţiilor (Brodina şi Straja).

50

Foto. nr. 21. Alunecări de teren, Straja, după Rompres, Suceava

La fel ca şi în judeţul Suceava, şi în judeţul Neamţ, pericolul producerii unor alunecări de teren

este prezent pe cca. 48,6% din suprafaţa judeţului Neamţ, procent ce reprezintă relieful muntos cu pante

mari.

În substratul geologic al judeţului Neamţ există o mare varietate de tipuri de roci, mare parte

dintre acestea fiind susceptibile la alunecări de teren: argilele roşii şi verzi-18 m2; şisturi negre-134 km

2;

strate de Hangu-399 km2; strate de Bisericani - 352 km

2. (sursa, raportul anual pentru anul 2009 al

Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Bacău).

Foto. nr. 22. Alunecări de teren , Bicaz, după I.S.U. Neamţ

Pantele cele mai favorabile alunecărilor pe aceste roci sunt cuprinse între 20 -30%.Construcţiile

dezvoltate pe aceste terenuri pot fi afectate în proporţie de 70%.

La nivelul judeţului Neamţ au fost inventariate un număr de 957 alunecări, din care 160 afectează

direct gospodării sau locuinţe. Mai mult, având în vedere că în orice moment se poate înregistra un

cutremur cauzat de zona epicentrală Vrancea sau de zona epicentrală Tazlău (unde s-au înregistrat

cutremure cu o intensitate de 3° pe scara Mercalli), trebuie să existe o permanentă preocupare pentru

supravegherea şi asigurarea stabilităţii zonelor cu potenţial de risc .

Arii cu potenţial ridicat de producere a alunecărilor de teren s-au identificat pe teritoriul

următoarelor localităţi: Piatra Neamţ, Bicaz (Izvorul Alb, Potoci), Bicazu Ardelean, Bîra, Borleşti,

Boteşti, Dobreni, Dulceşti (Corhana), Făurei, Icuşeşti, Moldoveni, Păstrăveni, Răuceşti, Războieni,

Români, Sagna, Ştefan Cel Mare, Tupilaţi şi Urecheni (sursa, raportul anual pentru anul 2009 al

Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Bacău).

Arii cu potenţial mediu de producere a alunecărilor de teren se află pe teritoriul următoarelor

localităţi: Agapia, Bălţăteşti, Borca, Ceahlău, Farcaşa, Gîrcina (Cuejdel), Hangu, Ion Creangă, Piatra

51

Şoimului, Pipirig (Dolheşti, Pluton), Poiana Teiului (Petru Vodă) şi Taşca (Taşca -Deal şi Hamzoaia)

(sursa, raportul anual pentru anul 2009 al Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Bacău).

Riscul la alunecări de teren în judeţul Vaslui este mai mic faţă de judeţele prezentate până

acum,.

Totuşi, condiţiile geologice şi fizico-geografice situează judeţul Vaslui în categoria judeţelor cu

potenţial ridicat de producere a alunecărilor de teren. Probabilitatea de producere a alunecărilor este

mare, coeficientul de risc fiind cuprins între 0,51 – 0,80 (sursa, raportul anual pentru anul 2009 al

Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Bacău).

Foto. nr. 23 . Alunecare de teren, Dobrovăţ-Vaslui , după I.S.U. Vaslui

Unele comune din judeţul Vaslui cât şi o parte din satele componente sunt aşezate pe forme de

alunecări vechi stabilizate natural, actualmente cu riscul unor reactivări sub influenţa proceselor

naturale şi artificiale în urma cărora pagubele materiale şi de vieţi omeneşti vor fi greu de

preîntâmpinat. În afara acestora se pot roduce, funcţie de alcătuirea petrografică şi structura geologică,

şi alunecări noi în terenuri care în momentul de faţă nu sunt afectate de asemenea fenomene.

În judeţele Iaşi, Bacău şi Botoşani situaţiile de urgenţă generate de alunecări de teren nu sunt

relevante.

Una din cauzele naturale generatoare de situaţii de urgenţă în nord estul României o reprezintă

incendiile de pădure.

Cele mai mari efecte negative produse de incendii de masă pot avea loc în judeţele Suceava şi

Neamţ. Cu efecte mai mici se produc şi în celelalte judeţe din nord-estul României.

Pentru judeţul Neamţ, suprafaţa fondului forestier este de 246.265 ha. Pădurea este răspândită pe

toată suprafaţa judeţului, cu o pondere mai însemnată în jumătatea vestică, acolo unde şi relieful este

muntos. Ariile împădurite care pot fi afectate de incendii reprezintă cca. 60 % din suprafaţă. Fondul

forestier al judeţului Neamţ este format din păduri de molid, brad şi alte conifere care posedă o mare

capacitate de ardere, precum şi din diferite categorii de foioase, care au o capacitate de ardere mai mică

(stejar, mesteacăn, plop de munte).

52

Foto. nr. 24., Incendiu de pădure Tazlău, după I.S.U. Neamţ

Judeţul Suceava deţine un fond forestier de 435 096 ha, în procent de 95 % răşinoase. Aria

acoperă aproximativ 2/3 din suprafaţa judeţului (8505 km2). Acest volum silvic impresionant creează

evident posibilitatea producerii incendiilor de pădure.

Perioadele de producere a incendiilor sunt, în funcţie de frecvenţa statistică, perioadele de

urscăciune excesivă : în lunile martie – aprilie şi septembrie– octombrie. Luând în considerare factorii şi

sursele potenţiale de aprindere, teoretic toate suprafeţele împădurite pot fi afectate de incendiu.

Judeţele Iaşi, Botoşani şi Vaslui nu pot avea decât pe suprafeţe mici incendii de pădure.

Referirile făcute în sensul studierii genezei situaţiilor de urgenţă demonstrează importanţa cunoaşterii

tuturor tipurilor de riscuri care generează situaţii de urgenţă şi luarea măsurilor de prevenire a lor şi a

consecinţelor.

1.2. Cauze antropice generatoare de situaţii de urgenţă în nord - estul României

În nord estul României riscurile antropice sunt destul de reduse faţă de frecvenţa medie

naţională. Frecvenţa scăzută rezultă din faptul că în nord- estul României densitatea reţelelor de

comunicaţie este mică şi numărul obiectivelor industriale este în continuă scădere.

Ca risc, posibilitatea unor accidente tehnologice există doar în oraşele mai mari din nord

estul României: Iaşi, Suceava, Bacău şi mai puţin Piatra Neamţ.

Riscurile tehnologice cuprind totalitatea evenimentelor datorate acţiunii umane, involuntare sau

intenţionate, care conferă elementelor de infrastructură posibilitatea de a funcţiona în limite cuprinse

între normal şi periculos, până la dezastre cu efecte distructive asupra siguranţei cetăţenilor, bunurilor

materiale, valorilor de patrimoniu (L. 481/2004, legea protecţiei civile).

În general, sursele de risc care pot provoca accidente tehnologice (chimice) sunt:

- agenţi economici care utilizează substanţe periculoase în procesul tehnologic;

- magistralele de gaz metan;

- transportul de substanţe periculoase pe căile de comunicaţii rutiere şi feroviare.

În mileniul III ritmul schimbărilor în ceea ce priveşte tehnologiile este în continuă creştere, cu

efecte benefice evidente. De regulă, efectele negative ale dezvoltării tehnologice sunt decalate în timp şi

spaţiu faţă de momentul şi locul acţiunii cauzei care le-a generat. Conştientizarea problemelor privind

53

pericolul asociat tehnologiei, efectele asupra factorilor de mediu şi implicaţiile sociale au apărut ca

urmare a unor accidente grave, care au demonstrat necesitatea abordării integrate a domeniului. În

contextul global de îngrijorare privind problematica accidentelor industriale, preocupări şi acţiuni în

domeniu au apărut încă din anii 1980, concretizate în iniţiative la nivel mondial, european şi naţional,

prin adoptarea unor reglementări specifice privind prevenirea, protecţia şi intervenţia în situaţii de

urgenţă generate de riscurile tehnologice.

Riscul tehnologic, spre deosebire de cel natural, poate fi controlat şi redus pe mai multe căi,

necesitând însă un management mult mai elaborat şi personalizat pe fiecare categorie în parte.

În categoria situaţiilor de urgenţă generate de riscuri antropice, incendiile sunt cele mai frecvente.

Este concludentă, spre exemplu, situaţia numărului de incendii care au avut loc în judeţul Iaşi în 2008-

2009, şi poziţia administrativ teritorială în care s-au produs.

Aşa cum se poate observa în fig. nr. 15, cele mai multe incendii au avut loc în Municipiul Iaşi,

peste 400 pe an, acest fapt datorându-se atât densităţii mari a populaţiei, cât şi unei activităţi economice

mai intense faţă de celelate localităţi din judeţ. Analizând incendiile din judeţ pentru cei doi ani, se

poate observa că, în sens descrescător, urmează comunele limitrofe municipiului Iaşi, municipiul

Paşcani şi oraşul Târgu Frumos, cu un număr de incendii cuprins între 20 şi 429. Concluzia care se

poate trage este că numărul de incendii este direct proporţional cu densitatea populaţiei şi activitatea

economică din zona respectivă.

Din anul 2003 România a introdus în legislaţie H.G. 95 privind accidentele majore generate de

substanţele periculoase. Această hotărâre de guvern a fost modificată de H.G. 804/2007 şi a condus la

identificarea riscurilor industriale generate de substanţele periculoase. În scopul prevenirii accidentelor

generate de astfel de substanţe, obiectivele care intră în categoria Seveso sunt atent monitorizate de

către Agenţia de Protecţie a Mediului, Garda de Mediu şi Inspectoratul General pentru Situaţii de

Urgenţă .Pentru această categorie de obiective se iau măsuri de cunoaştere a genezei fiecărui tip de risc ,

produs de fiecare substanţă periculoasă în parte şi riscurile generate prin posibilitatea interacţiunii

diferitelor tipuri de substanţe periculoase.

Accidentele rutiere se înscriu şi ele în categoria situaţiilor de urgenţă generate de factori antropici.

În acest sens, pe harta administrativă a judeţului Iaşi (fig. nr. 16) în numărul de intervenţii

S.M.U.R.D. pentru anii 2008-2009 se includ şi alte intervenţii de salvare a persoanelor, nu numai

accidentele rutiere.

Se poate observa că frecvenţa activităţii S.M.U.R.D. a fost mai mare în zona urbană Iaşi, având o

medie de intervenţii în cei doi ani, de peste 240, urmată de zona care cuprinde reţeaua rutieră de căi de

comunicaţie. De departe, în ceea ce priveşte accidentele rutiere, D.E. 583 crează cele mai mari probleme

care necesită intervenţia S.M.U.R.D.

Accidente rutiere, deci şi unele intervenţii S.M.U.R.D., se produc şi pe alte axe de acces rutier în

principalele centre urbane:

54

- Bucureşti – Bacău – Roman – Suceava - Siret (punct de control şi trecere a frontierei) –

drumul european E 85;

- Suceava -Vatra Dornei- Cluj (E576 care face legătura cu drumul european E60 Cluj Napoca-

Oradea);

- Bacău–Braşov– Piteşti -drumul european E574 (care face legătura cu drumul internaţional E

70);

- Craiova – Vidin - Scoplje;

- Bucuresti-Bârlad – Albiţa (punct de trecere a frontierei) - Chişinău - drumul european E581,

care străbate judeţul Vaslui;

- Roman-Tg. Frumos, cu ramificaţie către Botoşani (E58) şi Iaşi - Sculeni (E 583).

Foto. nr. 25, 26. Triajul răniţilor la accident rutier cu multe victime. Sursa I.S.U. Iaşi.

Foto. nr.27. Accident rutier cu descarcerare. Sursa I.S.U. Iaşi.

Sisteme de utilităţi publice

În zonele unde există sisteme utilitare, principalul pericol poată să fie prezent şi la conductele de

gaz metan/de sondă) şi la tancurile de păstrare a propanului şi butanului lichid.

Majoritatea acestor tancuri de stocare au capacităţi mari. În cazul unor defecţiuni, mari cantităţi

de gaz inflamabil pot fi eliberate şi se pot produce incendii sau explozii care se propagă chiar la distanţe

mari. Astfel de evenimente ar fi posibile în oraşele mari din zona studiată, dar în nord- estul României

nu sunt depozite de stocare a gazelor naturale, nici în tancuri, şi nici în foste mine.

Din păcate, o altă categorie de situaţii de urgenţă cu geneză antropică este reprezentată larg pe

întreaga arie studiată. Muniţia neexplodată a provocat urgenţe grave şi continuă să constituie un risc, cu

55

atât mai ameninţător cu cât este imprevizibil, atât ca dimensiuni, cât şi ca moment sau loc al

manifestării.

După cum se observă din fig. nr. 17 numărul cel mai mare de elemente de muniţie a fost recuperat

din Municipiul Iaşi (peste 80 de elemente pe an), urmat de localităţile limitrofe municipiului Iaşi şi zona

Municipiului Paşcani. Aceste elemente de muniţie sunt găsite în ariile în care au avut loc activităţi

militare în cel de-al Doilea Război Mondial.

Surse de risc nuclear în judeţele din nord-estul României nu sunt identificate. Există numai

surse de risc radiologic, generat în procese industriale de gamametrie sau în tratarea unor boli cu

ajutorul radioizotopilor.

1.3. Situaţii de urgenţă generate de poziţia geografică şi politico-administrativa a regiunii

Partea de nord-est a României subîntinde una dintre cele mai mari zone geografice ale ţării, cu o

suprafaţă de 36.850 km² (15,46% ), având în componenţa sa 6 unităţi administrativ-teritoriale (judeţe):

Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui. Are graniţe externe cu Ucraina şi Republica Moldova.

Zona se caracterizează printr-o îmbinare armonioasă între toate formele de relief, 30% munţi, 30 %

relief subcarpatic şi 40% podiş. Relieful complex cu arii de deal şi câmpie oferă suprafeţe mari,

adecvate unei game largi de culturi agricole, zonele de munte, cu peisaje spectaculoase, fiind favorabile

dezvoltării turismului.

Frecvenţa şi severitatea fenomenelor naturale devastatoare sunt în ascensiune. În cea mai mare

parte sunt interpretate de specialişti ca fiind datorate schimbărilor climaterice. Populaţia şi economia

zonei sunt vulnerabile la aceste fenomene agresive, care au limitat creşterea şi au sporit sărăcia.

Structura şi distribuţia spaţială situaţiilor de urgenţă în nord-estul României pe judeţe, pentru anii 2005-

2009, relevă situaţii dificile, de multe ori motoare ale creşterii (modeste), economice şi speranţe ale unui

început de dezvoltare asociindu-se şi cu creşteri ale potenţialului de risc (fig. nr. 18, 19).

Se poate observa că numărul mai mare de situaţii de urgenţă este generat de activitatea economică,

asezarea geografică şi formele variate de relief, acestea influenţând şi creşterea frecvenţei situaţiilor de

urgenţă. În mod evident, judeţele Suceava, Neamţ şi Bacău au înregistrat un număr mai mare de situaţii

de urgenţă decât judeţele cu activitate economică mai redusă.

De asemenea, numărul de incendii (fig. nr. 19) este generat tot de ritmul activităţilor economice şi

de densitatea populaţiei, cele două elemente fiind la rândul lor influenţate de poziţia geografică a

judeţului respectiv.

Ca şi numărul total de intervenţii, numărul de incendii este mai mare în judeţele Suceava, Neamţ

şi Bacău. Acest fapt se datorează în primul rând potenţialului natural mai bogat şi mai variat care s-a

pretat la valorificări economice mai diverse şi mai intense.

Infrastructura

Infrastructura de drumuri, reţele de apă şi canalizare ridică probleme în majoritatea judeţelor, dar

cele mai afectate sunt Botoşani, Iaşi, Vaslui. De asemenea, aceste judeţe se confruntă şi cu o evidentă

56

rămânere în urmă în ceea ce priveşte gradul de tehnologizare industrială şi agrară, având un nivel redus

de calificare a populaţiei, precum şi probleme de mediu cauzate de lipsa resurselor de apă, adâncimea

mare a acviferelor freatice, vechile defrişări masive, alunecări de teren considerabile.

Densitatea drumurilor publice este de 36,3 km/km²,superioară mediei pe ţară (33,5 km./ km²),fiind

mai ridicată în Iaşi, Botoşani, Vaslui şi Bacău, pentru că regiunea este străbătută de o serie de coridoare

europene (E85,E576,E574, E581, E583). Există însă puţine drumuri publice modernizate, ponderea

acestora fiind mult inferioară mediei pe ţară (25,1%), judeţele Botoşani şi Iaşi având o pondere de

16,4%, respectiv 17,6%. Din cauza reliefului predominant muntos şi judeţele Neamţ şi Suceava se

confruntă cu probleme de accesibilitate.

Densitatea reţelei de cale ferată este de 44,3/1000 km², regiunea fiind traversată de două din cele

nouă magistrale feroviare ale ţării: V (Bucureşti-Suceava) şi VI (Bucureşti-Iaşi).În cadrul regiunii există

trei aeroporturi (Bacău, Iaşi şi Suceava) care deservesc curse interne şi ocazional zboruri externe.

Infrastructura existentă în momentul de faţă nu permite nici unui aeroport din cele trei efectuarea de

zboruri curente externe de pasageri şi de marfă. Judeţul Suceava dispune de 5 heliporturi, iar în judeţul

Iaşi există o aerobază utilitară cu o experienţă de 30 ani în domeniu şi care are ca obiect de activitate

zboruri utilitare şi zboruri sanitare.

Infrastructura de comunicaţii este, după cum s-a arătat domeniul producerii unor frecvente situaţii

de urgenţă, generate fie de antropic (insuficienţă dimensională, întreţinere defectuoasă, conducere

inadecvată, a autovehiculelor, etc.) fie datorită unor condiţii naturale (frecvenţa ceţurlor pe văi,

precipitaţii excesive, polei, temperaturi extreme care deformează elemente metalice de infrastructură,

etc. )

Utilităţile publice

Atât reţeaua de alimentare cu apă potabilă, cât şi cea de canalizare sunt insuficient dezvoltate,

ponderea localităţilor cu reţea de apă potabilă fiind de 54,8%, comparativ cu media pe ţară (61,0%), iar

judeţele Iaşi şi Vaslui având o pondere a localităţilor cu reţea de canalizare de doar 13,3%, respectiv

12,8%. De asemenea, capacitatea staţiilor de epurare a apelor reziduale cât şi capacitatea de depozitare a

deşeurilor sunt insuficiente faţă de cerinţele actuale.

În ceea ce priveşte riscul de poluare, harta realizată pe baza informaţiilor din Programul Corine

Land Cover, 2004. Sunt reprezentate 121 de unităţi industriale şi comerciale, 131 de unităţi din

industria extractivă, 132 gropi de gunoi şi 133 şantiere de construcţii ca posibile surse de poluare

accidentală.

57

Această hartă este întocmită pe baza parametrilor proiecţiei Stereo70.

Fig. nr. 20, Distribuţia surselor posibile de poluare accidentală în partea de nord-est a

României, Sursa, programul ,,Sigue”, 2000.

Toate aceste surse pot determina producerea unor situaţii de urgenţă a căror simultaneitate

interactivă (spre exemplu explozii combinate cu poluarea râurilor. De asemenea se pot produce explozii

la combinate petrochimice sau de medicamente şi se pot elibera în atmosferă anumiţi compuşi toxici

care la rândul lor contaminează apa, solurile şi aerul din aria respectivă).

În afară de elementele enumerate, se poate observa posibilitatea apariţiei situaţiilor de urgenţă

generate de poluare în lacurile şi râurile din nord-estul României.

În unele judeţe se derulează (în diferite stadii) proiecte de realizare a unor modernizări ale

sistemelor de alimentare cu apă (Iaşi), modernizări, retehnologizări şi dezvoltări ale unor staţii de

epurare orăşeneşti (Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ, Roman),de colectare selectivă a deşeurilor (Piatra

Neamţ), de conservare a biodiversităţii şi reconstrucţie ecologică a Parcului Naţional Ceahlău.

58

2. PROTECŢIA CIVILĂ SECTORIALĂ ŞI INTEGRATĂ ÎN PARTEA DE NORD EST A

ROMÂNIEI

Aşa cum am arătat în capitolul anterior, societatea contemporană poate fi considerată şi ca o

societate a riscurilor, riscuri determinate atât de fenomenele naturale cât şi de unele activităţi umane ce

pot deveni periculoase dacă sunt scăpate de sub control. Aceasta decurge din faptul că omul s-a aşezat şi

îşi desfăşoară viaţa şi în zone de risc, zone care îi asigură însă de multe ori, cele mai accesibile resurse

necesare dezvoltării.

Practica a demonstrat că evenimentele generatoare de situaţii de urgenţă nu pot fi evitate, însă pot

fi gestionate, iar efectele lor pot fi reduse printr-un proces sistematic ce implică stabilirea de măsuri şi

acţiuni menite să contribuie la identificarea, analiza, evaluarea, tratarea, monitorizarea şi permanenta

reevaluare a riscului asociat acestor fenomene, astfel încât comunităţile umane şi cetăţenii, să poată trăi,

munci şi să îşi satisfacă trebuinţele şi aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil.

Autorităţile comunităţilor locale trebuie să fie pregătite să facă faţă acestor cerinţe, ele fiind

primele care iau contact cu fenomenul şi care asigură aplicarea măsurilor din planurile proprii, până la

intervenţia altor autorităţi şi structuri. Responsabilitatea la urgenţe în acest caz este centrată în jurul

primarului şi al consiliului local (localităţile sunt cuprinse şi în planurile de asistenţă directă furnizată de

structurile specializate ale sistemului naţional pentru managementul situaţiilor de urgenţă).

Dacă administraţia locală nu poate gestiona cu resurse proprii situaţia de urgenţă, ajutorul poate fi

solicitat de la nivel judeţean. Pot fi completate astfel domenii precum siguranţa şi protecţia publică,

asistenţă medicală sau adăpostire temporară, servicii de transport, formaţiuni de intervenţie.

2.1. Protecţia populaţiei

Partea de nord-est a României (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), cu o

populaţie de 3.732.583 locuitori (2006), se situează din acest punct de vedere pe primul loc între cele

opt regiuni ale ţării (17,27% din populaţia totală). Ca întindere acoperă o suprafaţă de 36.850 km²

(15,46% din suprafaţa totală a ţării), cele mai întinse judeţe fiind Suceava, cu 8.553 km²şi Bacău, cu

6.621 km².

Populaţia este concentrată în 46 centre urbane (5 oraşe mari cu peste 100.000 locuitori, 9 oraşe

mijlocii cu 50.000 şi 100.000 locuitori şi 32 oraşe mici cu mai puţin de 50.000 locuitori), 505 comune şi

2.414 sate. Ponderea populaţiei rurale în 2006 era de 55,2%, densitatea medie de 101,3 locuitori/km²,

situându-se astfel la un nivel superior mediei pe ţară (90,5 locuitori/km²).

Judeţul cu cea mai mare densitate este Iaşi, cu 150,5 locuitori/km² şi cu cea mai mică densitate o

are judeţul Suceava, judeţ în mare parte montan, cu 82,5 locuitori/km².

Pentru a putea preveni situaţiile de urgenţă, este necesară întocmirea unor situaţii statistice şi

urmărirea cauzelor care au generat situaţiile de urgenţă respective. (fig. nr. 21)

În acest sens, situaţia statistică cu numărului de intervenţii S.M.U.R.D. ( recuperări de persoane,

evacuări de persoane în diferite situaţii de urgenţă), numită de noi generic protecţia comunităţilor,

59

relevă faptul că judeţele Suceava, Neamţ şi Bacău au avut un număr mai mare de intervenţii, ceea ce

denotă că şi în aceste cazuri aceste situaţii de urgenţă sunt strâns legate de două componente: fie

densitatea populaţiei, fie acitivitatea economică, fie ambele.

Necesitatea unui sistem integrat de management al situaţiilor de urgenţă

În ultimele decenii s-au constatat modificări semnificative privind geneza, evoluţia şi frecvenţa

situaţiilor de urgenţă. S-au modificat perioadele propice de apariţie a evenimentelor generatoare de

situaţii de urgenţă, îndeosebi ca urmare a schimbărilor climatice regionale şi globale. Au apărut noi

tipuri de risc, legate în principal de dezvoltarea tehnologiilor, comunicaţiilor şi informaţiei, dar şi noi

ameninţări neconvenţionale potenţial generatoare de evenimente negative grave. Au crescut amploarea,

intensitatea şi nivelul de gravitate ale unor tipuri de risc naturale, tehnologice şi biologice.

Un asemenea tablou îngrijorător ridică multiple şi serioase probleme, cum sunt cele privind

identificarea, evaluarea, monitorizarea, prevenirea, înlăturarea, reducerea factorilor de risc determinanţi

şi favorizanţi, limitarea preventivă a efectelor şi urmărilor previzibile ale evenimentelor, atât prin

măsurile luate în perioada pre-dezastru, cât şi prin organizarea şi pregătirea intervenţiei sau răspunsului

la producerea dezastrului, care implică folosirea mai multor categorii de forţe şi de mijloace

specializate.

Analiza situaţiilor de urgenţă se face în raport cu densitatea populaţiei, numărul de unităţi

administrativ teritoriale din fiecare judeţ şi suprafaţa judeţului respectiv. În acest sens, din fig. nr. 22 se

poate observa că judeţul Iaşi are cea mai mare suprafaţă, cel mai mare număr de locuitori şi cel mai

mare număr de oraşe şi comune din nord estul României.

sup

rafa

ţa t

ota

lă k

mp

nr.

lo

cuit

ori

nu

mă

r co

mu

ne

0100200300400500600700800900

Bacău

Botoşani

Iaşi

Neamţ

Suceava

Vaslui

Fig. nr. 22 Suprafaţa, numărul de locuitori şi numărul de unităţi administrativ

teritoriale, pe judeţe, din nord-estul României. Sursa Anuarul Statistic 2009

60

Situaţia statistică de profil pentru cele şase judeţe din nord-estul României.

2005 2006 2007 2008 2009 2010

(01.01-

31.10)

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600

Bacău

Botoşani

Iaşi

Neamţ

Suceava

Vaslui

nr. Intervenţii/an

Fig. nr. 23. Situaţii de urgenţă în nord-estul României în anul 2005-2010.

Sursa datelor statistice I.G.S.U.

Fig. nr. 23 relevă o creştere semnificativă a numărului situaţiilor de urgenţă la care s-a intervenit, de

exemplu, în judeţul Bacău, de la 655 intervenţii în 2005 s-a ajuns la 1484 intervenţii în anul 2009.

Această constatare denotă şi o preocupare mai mare a forţelor specializate de a interveni în situaţii de

urgenţă cu o dotare mai bună dar şi o preocupare a societăţii de a pune accent pe siguranţa cetăţenilor,

pe fondul unei creşteri semnificative a parcului auto şi al diversificării formelor de proprietate şi

activităţilor economice.

Asigurarea operativităţii şi a capacităţii de intervenţie necesare constituie o preocupare majoră şi o

condiţie indispensabilă pentru limitarea consecinţelor negative, supravieţuirea sinistraţilor, înlăturarea

urmărilor, recuperarea şi reabilitarea post-dezastru.

Analiza numărului de situaţii de urgenţă pentru judeţele din nord-estul României în funţie de

populaţie şi suprafaţă, din anul 2005 până în anul 2010 (31.10) relevă atât asemănări cât şi diferenţe

între unităţile analizate.

61

Bacău

Botoşani

Iaşi

Neamţ

Su

ceava

Vaslu

i

0

200

400

600

800

1000 Total situaţii de

urgenţă pentru

anul 2005 în nord-

estul României

Populaţia judeţului

la recensămantul

din anul 2004

(înmullţit cu 100)

Suprafaţa judeţului

(înmulţit cu 10)

Fig. nr. 24. Numărul de intervenţii în situaţii de urgenţă 2005/populaţia

judeţului/suprafaţa judeţului, pentru nord-estul României. Sursa datelor statistice I.G.S.U.

Graficul scoate în evidenţă faptul că judeţele Bacău şi Iaşi au cele mai multe intervenţii în situaţii

de urgenţă, având populaţie şi suprafaţă mai mare.

Rezultă că dimensionarea efectivelor personalului de intervenţie trebuie stabilită în raport de

aceiaşi parametri, judeţele Vaslui şi Botoşani (spre exemplu) necesitând forţe de intervenţie net diferite

faţă de judeţele Bacău şi Iaşi.

Bacău

Botoşani

Iaşi

Neamţ

Su

ceava

Vaslu

i

0

200

400

600

800

1000Total situaţii de

urgenţă pentru

anul 2006 în nord-

estul României

Populaţia

judeţului la

recensămantul

din anul 2004

(înmullţit cu 100)

Suprafaţa

judeţului (înmulţit

cu 10)

Fig. nr. 25. Numărul de intervenţii în situaţii de urgenţă 2006/populaţia

judeţului/suprafaţa judeţului, pentru nord-estul României. Sursa datelor, I.G.S.U.

În anul 2006, judeţul Suceava şi Iaşi au cele mai multe intervenţii în situaţii de urgenţă, fiind la

polul opus faţă de judeţele Botoşani şi Vaslui.

62

Bacău

Botoşani

Iaşi

Neamţ

Su

ceava

Vaslu

i

0100200300400500600700800

900 Total situaţii de

urgenţă pentru

anul 2007 în nord-

estul României

Populaţia judeţului

la recensămantul

din anul 2004

(înmullţit cu 100)

Suprafaţa judeţului

(înmulţit cu 10)

Fig. nr. 26. Numărul de intervenţii în situaţii de urgenţă 2007/populaţia judeţului/suprafaţa

judeţului (ha.), pentru nord-estul României. Sursa datelor statistice I.G.S.U.

Anul 2007 are aceleaşi caracteristici ale anului 2006, judeţele Suceava şi Iaşi având cele mai

multe intervenţii în situaţii de urgenţă.

Bacău

Botoşani

Iaşi

Neamţ

Su

ceava

Vaslu

i

0

200

400

600

800

1000

1200

1400 Total situaţii de

urgenţă pentru

anul 2008 în nord-

estul României

Populaţia judeţului

la recensămantul

din anul 2004

(înmullţit cu 100)

Suprafaţa judeţului

(înmulţit cu 10)

Fig. nr. 27. Numărul de intervenţii în situaţii de urgenţă 2008/populaţia judeţului/suprafaţa

judeţului (ha), pentru nord-estul României. Sursa datelor statistice I.G.S.U.

63

Anul 2008 aduce pe primul loc ca număr de situaţii de urgenţă judeţele Bacău şi Suceava.

Bacău

Botoşani

Iaşi

Neamţ

Su

ceava

Vaslu

i

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600Total situaţii deurgenţă pentruanul 2009 înnord-estulRomâniei

Populaţiajudeţului larecensămantuldin anul 2004(înmullţit cu

Suprafaţajudeţului(înmulţit cu 10)

Fig. nr. 28. Numărul de intervenţii în situaţii de urgenţă 2009/populaţia judeţului/suprafaţa

judeţului (ha) pentru nord-estul României.Sursa datelor statistice I.G.S.U.

Anul 2009 scoate în evidenţă că în judeţele Bacău şi Iaşi au avut loc cele mai multe intervenţii în

situaţii de urgenţă.

Ca frecvenţă a situaţiilor de urgenţă, caracteristica anilor 2005-2009 scoate în evidenţă că judeţele

Iaşi şi Bacău au cele mai multe intervenţii în situaţii de urgenţă, având şi un raport suprafaţă populaţie

echivalent. Densitatea populaţiei judeţului Iaşi este cea mai mare dintre toate judeţele din nord-estul

României. În mod evident factorul densitate a populaţiei influenţează numărul situaţiilor de urgenţă. Cu

cât densitatea populaţiei şi activitatea economică sunt mai mari, cu atât frecvenţa situaţiilor de urgenţă

este mai mare. Trebuie amintit că o influenţă mare asupra frecvenţei situaţiilor de urgenţă o are şi

transportul de persoane/mărfuri, coroborat cu starea căilor de comunicaţii.

Privind activitatea de monitorizare a situaţiilor de urgenţă, am întocmit harta cu situaţiile de urgenţă

pentru judeţul Iaşi. Pe acest document se pot monitoriza numărul de situaţii de urgenţă care au avut loc

în fiecare structură administrativ teritorială din judeţ. În funcţie de numărul de intervenţii se pot

suplimenta sau scade numărul de forţe de intervenţie.

64

Fig. nr. 29. Numărul de intervenţii (incendii, S.M.U.R.D., asanări muniţie) în situaţii de

urgenţă, pentru judeţul Iaşi în anul 2008. Sursa datelor, I.S.U. Iaşi

2.2. Protecţia obiectivelor civile, industriale, bunurilor materiale şi patrimoniului

cultural istoric

Previziunea şi prevenirea, conform legii, sunt principii ale managementului situaţiilor de urgenţă.

Obligativitatea organizării şi desfăşurării operaţiunilor de prevenire (inspecţii, controale şi monitorizări)

este stabilită prin lege, în sarcina:

- Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă;

- Inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti;

- Ministerelor şi altor organe publice centrale de specialitate, în domeniile lor de

competenţă.

Inspecţiile sau controalele individuale, colective ori complexe de prevenire sunt forme de

exercitare a controlului de stat. Ele vizează domeniul apărării împotriva incendiilor şi cel al protecţiei

civile, precum şi măsurile şi acţiunile de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.

Acţiunile de monitorizare şi evaluare a tipurilor de riscuri se circumscriu îndeplinirii funcţiilor de

monitorizare şi evaluare ce revin centrelor operaţionale şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă.

Forţele specializate şi abilitate să execute de obicei inspecţii, controale şi acţiuni de monitorizare fac

parte din structurile inspecţiilor de prevenire şi din centrele operaţionale ale inspectoratelor pentru

65

situaţii de urgenţă, precum şi din compartimentele de profil ale unor ministere, agenţii şi servicii

deconcentrate ale acestora. După caz, pot participa şi cadre din subunităţile de intervenţie şi din

serviciile civile pentru situaţii de urgenţă. Uneori sunt cooptaţi şi alţi specialişti.

2.3. Protecţia infrastructurii de comunicaţie

Această activitate se desfăşoară la nivelul întregii infrastructuri naţionale, nu numai în aria

studiată.

Infrastructurile fac parte din structura de rezistenţă a unui sistem, sunt relaţionale şi funcţionale şi

constituie suportul necesar pentru ca sistemul să se identifice, să se individualizeze, să intre în relaţii cu

alte sisteme, să se stabilizeze şi, evident, să funcţioneze. Acestea se pot împărţi, în funcţie de locul, rolul

şi importanţa lor pentru stabilitatea şi funcţionalitatea sistemelor, precum şi pentru siguranţa şi

securitatea sistemelor şi proceselor în trei mari categorii:

- infrastructuri obişnuite;

- infrastructuri speciale;

- infrastructuri critice.

Infrastructurile obişnuite reprezintă o structură, un cadru, care asigură construcţia şi funcţionarea

sistemului. Aceste infrastructuri nu prezintă calităţi deosebite, în afara celor care le justifică existenţa şi

prezenţa în cadrul sistemelor şi proceselor. O ţară, spre exemplu, va avea totdeauna drumuri, căi ferate,

localităţi, şcoli, biblioteci etc. Pe parcurs, unele dintre acestea pot deveni speciale sau chiar critice, în

funcţie de noul rol pe care îl pot avea, de dinamica importanţei şi de alte criterii (spre exemplu,

localităţile care au aerodromuri, puternice centre de comunicaţii, centrale nucleare, noduri de cale ferată

etc. pot face parte din infrastructuri speciale şi în anumite condiţii, chiar din infrastructurile critice).

Infrastructurile speciale au un rol deosebit în funcţionarea sistemelor şi proceselor, asigurându-le

acestora o eficienţă sporită, calitate, confort, performanţă. De regulă, infrastructurile speciale sunt

infrastructuri de performanţă. Unele dintre acestea, mai ales cele care pot avea, prin extensie sau prin

transformare (modernizare), un rol important în stabilitatea şi securitatea sistemelor, pot intra şi în

categoria infrastructurilor critice.

Infrastructurile critice sunt, de regulă, acele infrastructuri de care depind stabilitatea, siguranţa şi

securitatea sistemelor şi proceselor. Ele pot face parte din categoria infrastructurilor speciale dar nu este

însă obligatoriu ca toate infrastructurile care sunt sau pot deveni, la un moment dat, critice să facă parte

din această categorie de infrastructuri. Este foarte posibil ca, în funcţie de situaţie, chiar şi unele dintre

infrastructurile obişnuite–cum ar fi, spre exemplu, drumurile de ţară sau canalele magistrale din

sistemele de irigaţii etc. – să devină infrastructuri critice.

Hazardele şi vulnerabilităţile infrastructurilor

Vulnerabilitatea unei infrastructuri este dată de raportul dintre posibilitatea unei ameninţări reale

asupra bunei funcţionări şi capacitatea sistemului de a face faţă ameninţării. Problema principală ce

66

determină gradul mare de vulnerabilitate a infrastructurilor la hazarde şi dezastre constă în concentrarea

geografică a acestora.

Concentrarea geografică a infrastructurilor este definită ca localizare fizică a bunurilor şi entităţilor

în proximitate unul faţă de celălalt, astfel încât sunt vulnerabile în faţa hazardelor naturale sau

tehnologice. Distrugerea infrastructurii concentrate într-un anumit spaţiu poate avea efecte

disproporţionate, cu costuri financiare uriaşe şi imediată întindere a ariei distrugerilor.

Foto. nr. 28, 29. Exerciţiu de intervenţie la accident rutier, la Serviciul voluntar pentru situaţii

de urgenţă al com. Ipatele, jud Iaşi. Sursa I.S.U. Iaşi.

În ceea ce priveşte accidentele rutiere cu numărul cel mai mare de victime, un ax forte al regiunii îl

constituie drumul european E85, care străbate regiunea pe direcţia nord-sud. Această comunicaţie face

legătura unor oraşe importante din nord-estul ţării cu capitala. Accesul rapid de pe această magistrală la

celelalte centre din regiune este dificil, datorită faptului că majoritatea drumurilor judeţene de legătură

nu au fost încă modernizate şi reabilitate. Legătura dintre centrul ţării şi partea de nord est se realizează

prin drumul expres Brasov- Bacău – Vaslui- Crasna.

2.4. Protecţia faunei terestre şi acvatice

În condiţiile actuale caracterizate de creşterea numerică a populaţiei şi de presiunea exercitată

asupra factorilor de mediu, inclusiv asupra diversităţii biologice, problema conservării biodiversităţii a

fost abordată sub aspecte variate şi în perioade diferite ale dezvoltării societăţii.

Până în momentul actual nu există o clasificare a ecosistemelor unanim acceptată la nivel global

(U.N.E.P. 1995), dar sunt definite după unii autori 94 de ecosisteme, clasificarea bazându-se pe gradul

de acoperire a suprafeţei terestre , tipul de vegetaţie şi caracteristicile climatice. Până în anul 2000 au

fost identificate aproximativ 1,75 milioane de specii (U.N.E.P.-W.C.M.C. 2000). Se estimează că

numărul total ar fi de aproximativ 14 milioane, deşi există informaţii insuficiente referitoare la numărul

de specii de insecte, nematode, bacterii şi ciuperci. (State of the environment and policy

retrospective:1972–2002(U.N.E.P.- United Nations Environment Programme).

67

Convenţia pentru Diversitate Biologică a definit diversitatea biologică ca variabilitatea

organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice,

aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, diversitatea dintre specii şi diversitatea ecosistemelor”.

Fauna

Fauna reprezintă totalitatea animalelor de pe întregul glob, dintr-o anumită regiune, de pe un

teritoriu dat sau dintr-o epocă geologică, constituită în urma unui proces istoric de evoluţie. Fauna

desemnează ca obiective ale protecţiei la nivelul ţării noastre grupe de mamifere sălbatice şi

domestice, păsări domestice şi sălbatice, albine, peşti, viermi de mătase etc., cărora trebuie să li se

asigure o protecţie sanitară corespunzătoare.

Influenţe negative cu urmări grave asupra faunei se produc datorită poluării apei, aerului, plantelor

cultivate şi spontane etc., dar şi datorită unor activităţi directe ale omului asupra animalelor, prin care se

aduc nenumărate prejudicii, li se provoacă dureri, li se distrug habitatele.

Problema protecţiei animalelor poate fi privită sub mai multe aspecte: al biodiversităţii, economic,

ştiinţific, social-politic, administrativ etc.

Înrădăcinarea ideii generoase a protejării animalelor şi susţinerea ei printr-o legislaţie naţională şi

reglementări internaţionale s-au accentuat în lumea civilizată. Cu toate că în lume există probleme mai

complexe legate de existenţa omului, care îşi aşteaptă rezolvarea, problema protecţiei animalelor nu

poate fi amânată până la soluţionarea celorlalte.

2.5. Protecţia aerului

Atmosfera constituie mediul de viaţă pe Terra, calitatea vieţii fiind direct dependentă de calitatea

aerului. Învelişului gazos al Pământului fără o limită superioară precisă, definit în legislaţia noastră ca

“masa de aer care înconjoară suprafaţa terestră, incluzând şi stratul protector de ozon”, este supus în

general unei puternice agresiuni poluante..

Poluarea atmosferei

Poluarea atmosferei a fost definită ca fiind introducerea de către om, direct sau indirect, de

substanţe sau energie care au o acţiune nocivă, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să

dăuneze resurselor biologice şi ecosistemelor, să deterioreze bunurile materiale şi să aducă atingere

sau să păgubească valorile de agrement şi alte utilizări legitime ale mediului, iar poluarea atmosferică

transfrontalieră pe distanţe mari ca fiind acea poluare a cărei sursă fizică este cuprinsă – total sau

parţial – în zona supusă jurisdicţiei naţionale a unui stat şi care are efecte dăunătoare într-o zonă

supusă jurisdicţiei naţionale a altui stat, la o distanţă la care nu este în general posibil să se distingă

contribuţia surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie.

Consecinţele poluării atmosferei sunt uneori vizibile şi imediate, alteori ele se produc cu

întârziere, cum este cazul distrugerii treptate, în anumite zone, a stratului de ozon, cu toate consecinţele

negative asupra sănătăţii substanţei vii, care se produc sub efectul creşterii transparenţei aeriene pentru

radiaţiile ionizante.

68

Ploile acide, cauzate de introducerea în atmosferă a unor produse de ardere incompletă a

combustibililor clasici, smogul urban, cantităţi mari de pulberi rezultate din procese şi fenomene

naturale ca şi din activităţi economice etc. reduc masiv calitatea aerului.

Monitorizarea calităţii aerului este o responsbilitate a Agenţiilor de Protecţie a Mediului din

fiecare judeţ din nord estul României. În acest sens, activitatea de protecţie se desfăşoară şi prin

implicarea Comisariatelor Judeţene ale Gărzii de Mediu din aria studiată.

2.6. Protecţia apei

Apa, este unul dintre elementele componente ale mediului natural, o resursă naturală

indispensabilă vieţii, regenerabilă dar, vulnerabilă şi frecvent limitată.

Parte integrantă a patrimoniului public, apa constituie un factor determinant în meţinerea

echilibrului ecologic. Considerată multă vreme ca o resursă naturală inepuizabilă, apa se dovedeşte

frecvent a nu fi, totuşi, disponibilă în cantităţi suficiente şi de o calitate corespunzătoare nevoilor de

folosire, cel puţin în anumite perioade şi în anumite regiuni.

Cerinţele fireşti şi permanente de apă duc la creşterea substanţială şi neîntreruptă a consumului ,

care nu mai poate fi satisfăcut întotdeauna în regimul natural al surselor naturale de apă, impunându-se

astfel realizarea de volume suplimentare, în lacuri de acumulare, derivaţii şi canale magistrale etc.

Totodată, creşterea volumului de ape uzate conduce la necesitatea dezvoltării unor lucrări ample

de epurare şi la luarea de măsuri de protecţie a calităţii tuturor categoriilor de ape.

Se constată – în acelaşi timp – o creştere a valorii pagubelor produse de formele excesive ale

regimului hidrologic, inundaţiile făcând necesare amenajarea unor acumulări, în vederea atenuării

viiturilor, regularizări de albii, efectuarea lucrărilor de întreţinere a albiilor cursurilor de apă etc.

Foto. nr. 29. Lacul Chiriţa,din judeţul Iaşi (cel mai mare lac artificial din judeţ), una din

sursele de apă potabilă pentru municipiul Iaşi. Sursa http://ro.wikipedia.org

69

Foto. nr. 30. Incinta staţiei de clorinare S.C. Apa Vital Iaşi. Sursa

http://www.evenimentul.ro/articol

Nevoile de apă sunt variate atât la nivel individual, precum şi la nivel comunitar, determinând

consumuri specifice. La nivel planetar global consumul de apă nu acoperă de multe ori nevoile, ceea ce

impune protejarea resurselor de apă dulce existente, cât şi căutarea unor resurse noi.

În ceea ce priveşte calitatea apei în aria studiată, putem afirma că se fac eforturi de monitorizare a

calităţii acesteia, dar, din păcate este în continuă depreciere.

Procesul de monitorizare este foarte complex, fiind implicate mai multe organisme şi instituţii de

stat, fapt pentru care nu ne propunem să detaliem, această problemă fiind analizată în cuprinsul

tezei doar din punctul de vedere al situaţiilor de urgenţă generate de poluarea accidentală a apei.

2.7. Protecţia solului

Solul se defineşte ca fiind formaţiunea naturală cea mai recentă de la suprafaţa litosferei. Este

reprezentat printr-o succesiune de orizonturi, care s-au format şi se formează permanent prin

transformarea rocilor şi a materialelor organice, sub acţiunea conjugată a factorilor fizici, chimici şi

biologici, în zona de contact a atmosferei cu litosfera.

Deteriorarea calităţii solului şi scăderea potenţialului productiv al acestuia se datorează în mare

măsură poluării cu substanţe lichide ∕ solide, substanţe radioactive ce provin din activităţi industriale,

agricole sau social economice precum şi ca urmare a practicilor agricole agresive sau abuzive, a

tehnicilor neadecvate de amenajare a peisajelor, de regularizarea cursurilor de apă.

După natura factorilor poluanţi, solul poate fi poluat pe cale fizică chimică şi biologică.

Poluarea se realizează fie direct, prin depunerea de deşeuri solide sau lichide, fie prin intermediul

ciclurilor atmosferice care transformă emisiile gazoase de SO2 si NOx în ploi acide.

Deşeurile industriale solide ocupă în aria de studiu o suprafaţă de 300 mii ha. din care 2/3 conţin

substanţe ce au în compoziţia lor metale grele, toxice. În zonele cu nivel de poluare critic, concentraţia

metalelor grele din orizonturile superioare ale solului depăşeşte cu mult limitele maxime admise: de 3-

12 ori la plumb, 9-15 ori cadmiu, 5-6 ori la zinc, 2-5 ori la cupru, 4-5 ori la sulf .

Un factor poluant important este reprezentat şi de îngrăşămintele chimice aplicate neraţional. Deşi

în scădere, cantitatea aplicată sau remanentă în sol este încă preocupantă.

70

teren

agricolteren

arabil

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

Bacău

Botoşani

Iaşi

Neamţ

Suceava

Vaslui

Fig. nr. 30. Poluarea prin îngrăşăminte chimice a solului în judeţele din partea de nord-est a

României, în 2008. Sursa A.R.P.M. Bacău.

Diagrama arată că, atât pentru terenul agricol cât şi pentru terenul arabil, cele mai poluate terenuri

cu îngrăşăminte chimice sunt cele din judeţul Bacău.

71

N P 2O5 K2OTotal

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

Bacău

Botoşani

Iaşi

Neamţ

Suceava

Vaslui

kg./ ha.

Fig. nr. 31, Îngrăşăminte chimice utilizate în 2008, în judeţele din nord-estul României.

Sursa A.R.P.M. Bacău.

Îngrăşăminte chimice: N- azot, P2O5- pentaoxid de fosfor , K2O- oxid de potasiu.

Se poate observa că poluarea cu azot afectează cel mai mult solurile şi că cea mai mare cantitate

de îngrăşăminte chimice a fost folosită în judeţul Vaslui.

Solurile pot fi depreciate şi mecanic prin acţiunea umană sau a factorilor de mediu. Rareori însă

acest fenomen constituie o situaţie de urgenţă.

72

CONCLUZII

Desfăşurarea stagiului de doctorat a inclus perioada 2004/2008, în care în România s-a produs o

nouă abordare a identificării riscurilor care produc situaţii de urgenţă.

Începând din această perioadă, au apărut noi informaţii şi metode la nivel mondial pentru

identificarea riscurilor tehnologice.

Ele confirmă necesitatea şi utilitatea abordării sistemice a tuturor tipurilor de riscuri, în decursul

genezei şi manifestărilor interactive, ceea ce am încercat să realizăm în capitolul principal al lucrării.

În ceea ce priveşte conţinutul lucrării, în ansamblu, el nu a putut-şi nici nu şi-a propus să fie- unul

detaliat geografic, noi considerând necesar temei abordate numai în cadrul geosistemic. Concomitent,

acelaşi conţinut nu poate să propună normative originale pentru încadrarea situaţiilor de urgenţă şi

măsuri strict cuantificate pentru regiunea dată, deoarece experienţa directă ne-a demonstrat că atât sub

aspect predictiv cât şi de intervenţie, nicio statistică şi nicio reglementare tehnică nu s-au regăsit decât

în linii absolut generale în manifestarea concretă a situaţiilor de urgenţă, fiecare dintre acestea având

caracteristici adesea destul de clar individualizat.

Mai mult, prevenirea situaţiilor de urgenţă în sine a evoluat cu rapiditate, apărând noi norme, o

legislaţie specifică europeană şi o deschidere largă a sistemului naţional de profil, începând cu 2007, an

în care România s-a integrat în Uniunea Europeană. Prin urmare, activităţile în situaţii de urgenţă au

evoluat rapid în ultimii trei ani, în sensul adoptării unor noi norme conceptuale şi tehnice, de care a

trebuit să ţinem seama în lucrare.

Astfel, lucrarea nu poate fi o concepţie strict personală, o abordare singulară şi subiectivă.

Lucrarea ţine seama de etapele rezolvării problematicii situaţiilor de urgenţă, probleme abordate în

special în capitolul 1.

Analiza propusă pentru regiunea de nord-est a României, pe tema aleasă, s-a realizat prin

cumularea şi combinarea informaţiilor documentare de natură geografică şi din domeniul protecţiei

civile şi al situaţiilor de urgenţă, cu informaţii statistice de profil (de la nivel local, regional şi central) şi

–întro mare măsură- cu experienţa profesională directă, dobândită în activităţi detaliate de prevenire şi

în acţiunile cele mai diverse de intervenţie în manifestarea situaţiilor de urgenţă din această parte a ţării,

începând cu incendii de pădure şi accidente de mină (în aria montană), continuând cu inundaţii

carastrofale pe râuri, cu accidente chimice şi cu accidente rutiere în toată regiunea.

Ultima parte a lucrării, cele 8 anexe (considerate de regulă, facultative întro lucrare) conţin însă

informaţii pe care le considerăm deosebit de importante. Ele se referă la cele mai noi metode de

identificare a riscurilor tehnologice, constituind o nouă abordare a prevenirii situaţiilor de urgenţă, prin

modul (cantitativ şi calitativ) de identificare a riscurilor.

Aceste metode vor fi implementate legislativ, deci generalizate cât de curând şi în România

(pentru moment aplicându-se doar la obiectivele cu risc Seveso şi la operatori economici din industria

petrolieră, extractivă şi a îngrăşămintelor chimice).

73

Exceptând anexa 8, celelalte şapte sunt componente ale documentelor redactate în cadrul

Proiectului european desfăşurat la Bucureşti în anul 2010 (ianuarie/iulie), intitulat ,,Suport pentru

întărirea capacităţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă de evaluare a riscului/efectelor

accidentelor majore”. Participarea la acest proiect ne determină să afirmăm că în perioada imediat

următoare, în România, problemele de identificare a riscurilor, cu siguranţă a celor industriale generate

de substanţe periculoase (incendii, explozii, poluare accidentală, accidente tehnologice) vor fi evaluate

şi cuantificate, în scopul prevenirii şi producerii lor, prin metodele prezentate în aceste anexe ale

lucrării.

Consider că scopul lucrării a fost atins deoarece teza de doctorat conţine informaţii sistemice din

domeniul geografic transpuse în identificarea riscurilor naturale şi antropice şi o abordare tehnică, de

inginerie a mediului conţinută de noi metode pentru România (studiul Hazop şi Lopa din anexe),

acreditate de comunitatea ştiinţifică internaţională.

Rezultatele cercetărilor personale au fost prezentate cu ocazia participării în luna octombrie 2010

la Conferinţa internaţională ,,Legislaţie de mediu, Ingineria Siguranţei şi Managementului Dezastrelor-

ELSEDIMA”, organizată de Facultatea de ştiinţa şi Ingineria Mediului, Universitatea Babeş Bolyai,

din Cluj-Napoca şi în cadrul articolelor publicate în revista de specialitate ,, Salvatorii Ieşeni”,

publicaţie lunară a I.S.U. Iaşi.

O mare parte din cunoştinţele şi experienţa acumulată în cadrul stagiului doctoral sunt diseminate

prin activitatea personală de elaborare a documentelor specifice managementului riscului tehnologic

pentru obiectivele industriale care folosesc în procesul de producţie substanţe periculoase.

În plan practic-formativ, ne dorim ca lucrarea să fie un ghid pentru personalul implicat în

activităţile aferente situaţiilor de urgenţă, dar şi un început pentru o abordare sistemică şi cuntificabilă

a acestor situaţii.

74

BIBLIOGRAFIE

1. Bălteanu, D., Alexe, R. (1998) - Hazarde naturale şi antropice, Editura

Corint

2. Bălteanu, D., Popescu Claudia (1995) – Dezvoltarea durabilă în context

sud-est european, Revista Terra, Bucureşti

3. Bălteanu, D., Udrea, I. (2003) – Cercetarea integrată a mediului şi

dezvoltarea durabilă, Editura Ars Docendi, Bucureşti

4. Bleahu, M., Brădescu, Vl., Marinescu, Fl. (1976) - Rezervaţii naturale

din România, Editura Tehnică, Bucureşti

5. Bodocan, V., (1999) – Geografie politică, Ed. Presa Universitară

Clujeană, Cluj

6. Bogdan, Octavia. Niculescu, Elena (1999) - Riscurile climatice din

România, Academia Română, Institutul Geografic Bucureşti

7. Bularda, G., Bularda, D., Catrinescu, I. – (1992) – Reziduuri menajere,

stradale, industriale, Editura Tehnică, Bucureşti

8. Cojocaru, I. (1995) - Surse, procese si produse de poluare, Editura

Junumea, Iasi,

9. Durand, D., (1990) – La systemigue, edition P.U.F., Paris

10. Erhan, Elena (1979) - Clima şi microclimatele din zona oraşului Iaşi,

Editura Junimea, Iaşi

11. Erhan, Elena, (1999) – Mereorologie şi Climatologie practică, Editura

Universităţii ,,Al. I. Cuza“ Iaşi

12. Farcaş, R. şi colab., (2009) - Ghid de evaluare a Planului de Urgenţă

Externă, 2009, document elaborat în cadrul proiectului european

,,Specific support for implementation of 96/82 EC Directive SEVESO II

and 2003/105/EC Directive” , Bucureşti, coordonat de reprezentanţi ai

Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Veneţia, editat de

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

13. Farcaş, R., şi colab., (2010) - Metodologie pentru analiza riscurilor

industriale ce implică substanţe periculoase, 2010, document redactat în

cadrul proiectului european ,,Suport pentru întărirea capacităţii

Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă de evaluare a

riscului/efectelor accidentelor majore “ Bucureşti, cu participarea

firmei TUV Austria, editat de Inspectoratul General pentru Situaţii de

Urgenţă

14. Farcaş, R., (2010) -Riscuri naturale şi antropice, implicaţii asupra

75

managementului situaţiilor de urgenţă, diseminarea rezultatelor

cercetării doctorale în cadrul Conferinţei internaţionale, Legislaţie de

mediu, Ingineria Siguranţei şi Managementului Dezastrelor-

ELSEDIMA”, Facultatea de ştiinţa şi Ingineria Mediului,

Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca

15. Geantă, Şt. (2004) - Protecţia civilă-dimensiune a securităţii naţionale,

Editura M.A.I.

16. Ionescu, A. (1983) - Eseuri despre ecologie si apărarea naturii, Editura

Ceres, Bucureşti.

17. Ionescu, Şt., (2001) – Impactul amenajărilor hidrotehnice asupra

mediului, editura *H*G*A*, Bucureşti

18. Ioniţă, I. (2000) – Geografie aplicată. Procese de degradare a regiunilor

deluroase, Ed. Universităţii ,,Al. I. Cuza“ Iaşi

19. Jelev, I., (1992) – Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi

Dezvoltare, Rio de Janeiro, Revista Mediul Inconjurător nr. 3

20. Josan, N. (2004) - Hazarde şi riscuri naturale şi antropice în Bazinul

Barcăului, Editura Universităţii din Oradea

21. Lăcătuşu, R., (2006) – Agrochimie Editura Terra Nostra, Iaşi

22. Nemeş, L. V., (2003) - Managementul Protecţiei Civile în România,

Editura M.A.I.

23. Oncescu, M. (1996) - Conceptele radioprotecţiei Editura Horia Hulubei,

Bucureşti, Măgurele.

24. Ozunu, A., (2000) – Elemente de hazard şi risc în industrii poluante,

Editura Accent, Bucureşti

25. Ozunu, A., Mişca, R.B.H., (1995) - Introducere în proiectarea

instalaţiilor chimice, Editura Genesis, Cluj-Napoca

26. Popescu, Gh., Dobre, B., (2000) - Protecţia Civilă şi Managementul

Dezastrelor, Editura Fundaţiei ,,România de Mâine’’, Bucureşti

27. Popescu, Gh., Soare, A., Bârsan, O., (1997) - Cunoştinţe generale de

protecţia populaţiei în caz de dezastru în situaţii speciale, Editura Piatra

Craiului, Bucureşti

28. Prunache, D., Nemeş, L.V., Geantă, St., Trandafir, P., (2003) –

Accidentul nuclear, Editura Telegrafia Română, Bucureşti

29. Stănescu, V. Al., Drobot, R., (2002) - Măsuri nestructurale de gestiune

a inundaţiilor, Editura HGA*, Bucureşti

30. Suciu, G.C. şi colab. (1999) - Ingineria prelucrării hidrocarburilor, t. 5,

76

Editura Tehnică, Bucureşti

31. Ungureanu, A.,Velcea, I. (1993) - Geografia economică a lumii

contemporane Casa de editură şi presă ,, Şansa” S.R.L. , Bucureşti

32. Ungureanu, Irina (2005) - Geografia mediului, Editura Universităţii ,,

Al. Ioan Cuza ” Iaşi

33. Vântu, V., (2001) – Ecologia şi protecţia mediului, Editura Ion Ionescu

–de-la-Brad, Iaşi

34. Vasilache, M., Ionescu – Vasilache, Gh., (1998) – Protecţia mediului,

Editura Experţilor tehnici, Iaşi