3
FA CULT A TEA DE ADMINI STRAŢIE PUBLICA Şcoala Naţională de Studii Politice şi Adini!t"ati#e Niţu $eo"%iana $"u&a ' FA P   Atribuţiile Consiliului Local şi Primarului N"(  At"i)utiile Con!iliului Local At"i)utiile &"ia"ului *(  Aprobă statutul comunei, oraşului sau municipiului, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local.  Asigură aducerea la îndeplinire a hotărarilor consiliul local. In situatia in care apreciază ca o hotărare este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare il sesizează pe prefect. +(  Aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, precum şi reorganizarea şi statul de funcţiiale regiilor autonome de interes local. Prezinta consiliului local, anual sau ori de cate ori este necesar, informari, privind starea economica si sociala a comunei sau a orasului, in concordanta cu atributiile ce revin autoritatilor administratiei publice locale, precum si informari asupra modului de aducere la indeplinire a hotararilur consiliului local. ,(  Aprobă, la propunerea primarului, contractarea şisau garantarea  împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în numele unităţii administrativ! teritoriale, în condiţiile legii. Poate propune consiliului local consultarea populatiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotararii consiliului local ia masuri pentru organizarea acestei consultari, in conditiile legii. -(  Asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare implementării şi conformării cu prevederile anga"amentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor. Intocmeste proiectul bugetului local si contul de incheiere a e#ercitiul bugetar si le supune spre aprobare consiliului local.

Facultatea de Administraţie Publica

Embed Size (px)

Citation preview

8/16/2019 Facultatea de Administraţie Publica

http://slidepdf.com/reader/full/facultatea-de-administratie-publica 1/3

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICA

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Adini!t"ati#eNiţu $eo"%iana

$"u&a ' FAP 

 Atribuţiile Consiliului Local şi Primarului 

N"(  At"i)utiile Con!iliului Local At"i)utiile &"ia"ului

*( Aprobă statutul comunei, oraşului saumunicipiului, precum şi regulamentul de

organizare şi funcţionare a consiliului local.

 Asigură aducerea la îndeplinire a hotărarconsiliul local. In situatia in care apreciaz

ca o hotărare este ilegală, în termen de 3zile de la adoptare il sesizează pe prefec

+( Aprobă, în condiţiile legii, la propunereaprimarului, înfiinţarea, organizarea şistatul de funcţii ale aparatului despecialitate al primarului, ale instituţiilor şiserviciilor publice de interes local, precumşi reorganizarea şi statul de funcţiialeregiilor autonome de interes local.

Prezinta consiliului local, anual sau ori decate ori este necesar, informari, privindstarea economica si sociala a comunei saa orasului, in concordanta cu atributiile cerevin autoritatilor administratiei publicelocale, precum si informari asupra modulde aducere la indeplinire a hotararilurconsiliului local.

,(  Aprobă, la propunerea primarului,contractarea şisau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea dedatorie publică locală prin emisiuni de titluride valoare, în numele unităţii administrativ!teritoriale, în condiţiile legii.

Poate propune consiliului local consultarepopulatiei prin referendum, cu privire laproblemele locale de interes deosebit. Pebaza hotararii consiliului local ia masuripentru organizarea acestei consultari, inconditiile legii.

-( Asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurilenecesare implementării şi conformării cuprevederile anga"amentelor asumate înprocesul de integrare europeană în

domeniul protecţiei mediului şi gospodăririiapelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor.

Intocmeste proiectul bugetului local si conde incheiere a e#ercitiul bugetar si lesupune spre aprobare consiliului local.

8/16/2019 Facultatea de Administraţie Publica

http://slidepdf.com/reader/full/facultatea-de-administratie-publica 2/3

'($otărăşte darea în administrare,concesionarea sau închirierea bunurilorproprietate publică a comunei, oraşului saumunicipiului, după caz, precum şi aserviciilor publice de interes local, în

condiţiile legii.

%erifica, din oficiu sau la cerere, incasarecheltuirea sumelor din bugetul local sicomunica de indata consiliului local celeconstatate.

.( Aprobă construirea locuinţelor sociale,criteriile pentru repartizarealocuinţelor sociale şi a utilităţilor locativeaflate în proprietatea sau în administrareasa.

 Asigura ordinea publica si linistealocuitorilor, prin intermediul politiei,

 "andarmeriei, gardienilor publici, pompierisi unitatilor de protectie civila, care auobligatia sa raspunda solicitarilor sale, inconditiile legii.

/(

Poate solicita informări şi rapoarte specificede la primar şi de la şefii organismelorprestatoare de servicii publice şi de utilitatepublică de interes local.

Indruma si supravegheaza activitateagardienilor publici, conform anga"amentelcontractuale.

0($otărăşte, în condiţiile legii, cooperareasau asocierea cu persoane "uridice rom&nesau străine, în vederea finanţării şi realizării

 în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sauproiecte de interes public local.

 Asigura repartizarea locuintelor sociale pebaza hotararii consiliului local.

1('onsiliul local poate conferi persoanelorfizice rom&ne sau străine cu merite

deosebite titlul de cetăţean de onoare alcomunei, oraşului sau municipiului, în bazaunui regulament propriu. Prin acestregulament se stabilesc şi condiţiileretragerii titlului conferit.

Ia masuri pentru elaborarea planuluiurbanistic general al localitatii si il supune

spre aprobare consiliului local,asigurarespectarea prevederilor planuluiurbanistic general, precum si ale planurilourbanisticezonale si de detaliu.

*2('onsiliul local îndeplineşte orice alteatribuţii stabilite prin lege.

 Asigura respectarea drepturilor si libertatfundamentale ale cetatenilor, aprevederilor 'onstitutiei, precum si punerin aplicare a legilor, a decretelorPresedintelui (omaniei, a hotararilor siordonantelor )uvernului, dispune masurinecesare si acorda spri"in pentru aplicareordinelor si instructiunilor cu caracternoprmativ ale ministrilor si ale celorlalticonducatori ai autoritatilor administratieipublice centrale, precum si a hotararilorconsiliului "udetean.

8/16/2019 Facultatea de Administraţie Publica

http://slidepdf.com/reader/full/facultatea-de-administratie-publica 3/3