Efectele Migratiei

Univesitatea din Petroşani Faculatea de Ştiinţe

Specializarea:Sociologie

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator : Lector univ. dr. Bocsa Eva

ABSOLVENT :

Petroşani 2011

EFECTELE MIGRAŢIEI INTERNAŢIONALE ASUPRA COPILULUI- Lucrare de Licenţă-

EFECTELE MIGRAŢIEI INTERNAŢIONALE ASUPRA COPILULUI

„Cea mai mare bogăţie din această lume sunt copiii, mai mult decât

toţi banii din lume şi toată puterea de pe pământ”Mario Puzo

CUPRINS

Introducere 5

CAPITOLUL I - MIGRAŢIE. PREZENTARE GENERALĂ 7

2


1.1. Definirea migraţiei (mobilitatea populaţiei) 7

1.2. Migraţia internaţională 7

1.3. Migraţie şi parentalitate 9

CAPITOLUL II - FAMILIA, IMPORTANŢA ACESTEIA

ÎN PROCESUL DE ÎNVĂŢARE 13

2.1. Definirea familiei 13

2.2. Structuri şi funcţii ale familiei 14

2.2.1. Structura familiei 14

2.2.2. Funcţiile familiei 15

2.3. Familia şi şcoala 19

2.4. Familia transnaţională 21

CAPITOLUL III - DEZVOLTAREA COPILULUI

ÎN CADRUL FAMILIAL 23

3.1. Dezvoltarea fizică 23

3.2. Dezvoltarea cognitivă 23

3.3. Dezvoltarea afectivă 24

3.4. Imaginaţia micului şcolar 25

3.5. Dezvoltarea gândirii 26

3.6. Conştiinţa morală 26

3.7. Relaţiile şcolare 27

CAPITOLUL IV - EFECTELE MIGRAŢIEI INTERNAŢIONALE

ASUPRA COPILULUI 29

4.1. Tulburări psihice 29

4.2. Rezultate slabe la învăţătură 31

4.3. Absenteismul 32

4.4. Eşecul şcolar sau abandonul şcolar 34

4.5. Tendinţe suicidale 35

CAPITOLUL V - ETAPELE, ARIA ŞI METODOLOGIA

CERCETĂRII 36

5.1. Aria cercetării 37

5.2. Metodologia cercetării 39

3


CAPITOLUL VI - ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR 40

6.1. Situaţia familială a copiilor 40

6.2. Starea afectivă a copiilor 47

6.3. Rezultatele la învăţătură şi riscul de abandon şcolar 53

6.4. Studii de caz 56

6.4.1. Studiu de caz nr. 1 57

6.4.2. Studiu de caz nr.2 63

CONCLUZII 70

BIBLIOGRAFIE 72

Anexa 1 - Chestionar 73

Anexa 2 - Tabele de frecvenţă 78

Anexa 2 - Tabele de corelaţie 84

INTRODUCERE

4


Întotdeauna au fost copii orfani ... În urma războaielor, calamităţilor, bolilor,

accidentelor şi multor altor cauze. În timpurile actuale, de pace, asistăm la un altfel de

orfanat căruia-i cad victime sute de mii de fiinţe umane, aflate în primii ani ai vieţii .

Migraţia pentru munca în străinătate s-a intensificat din cauza instabilităţii socio-

economice şi a tranziţiei interminabile ceea ce a dus la un pronostic îngrijorător în urma

efectuării unor studii pertinente arătând că în prezent există 350.000 de copii orfani, dar cu

părinţii în viaţă.

Există o problemă destul de delicată care se ridică: ar fi mai bine să rămână în

România şi părinţii să nu aibă bani, astfel să nu aibă posibilitatea de educare, îngrijire sau e

mai bine să plece eliminându-se problemele financiare iar copii să rămână în grija altor

persoane sau a tatălui.

Lucrurile nu pot fi privite în alb şi negru, însă trebuie evidenţiate consecinţele

psihologice care apar odată cu absenţa mamei şi a tatălui. Din momentul naşterii copilul

observă că sunt două persoane în jurul lui cu roluri diferite.

Împreună părinţii îndeplinesc toate funcţiile familiale, funcţia instrumentală este

legată mai mult de tată iar cea afectivă de mamă. Apare identificarea băiatului cu tatăl iar a

fetei cu mama, necesară constituirii identităţii de sine a copilului. Această identitate este

afectată când nu sunt ambii părinţi. Copii învaţă să accepte limitele şi disciplina pe care

părinţii o impun. Ei pot manipula prin dualitatea lor pe părinţii care nu sunt uniţi, de

exemplu: când nu reuşeşte să obţină ceva de la unul încearcă la celălalt şi reuşeşte astfel în

cele mai multe cazuri.

La vârsta de 3 ani copilul crede că el este cel mai puternic. Omnipotenţa este o

iluzie, o fantezie a copilului, părinţii fiind cei care îl face să revină picioarele pe pământ

prin educaţie şi prin limitele impuse.

În momentul când aceştia nu sunt se simte puternic că poate să facă orice, însă in

momentul când nu reuşeşte să facă faţă problemelor duce la foarte multe consecinţe cum ar

fi:

Probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie, tulburări afective, comparare

cu viaţa mai fericită a colegilor.

Probleme emoţionale: anxietate mărită, sentimente de culpabilitate, frică de

abandon, izolare, mânie, frică de răniri şi moarte.

Probleme fizice: boli inexplicabile, sunt expuşi la accidente, dezvoltare fizică mai

lentă.

5


Probleme comportamentale: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi,

probleme cu somnul, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, mutilare, consum de droguri şi

alcool, comportament defensiv cu minciuna.

Probleme şcolare: absenţe, abandon şcolar, schimbări bruşte în performanţele

şcolare, lipsă de concentrare, lipsa de maniere sociale.

După cum am văzut, migraţia părinţilor duce la o serie de probleme, de aceea în

lucrarea de faţă preocuparea mea a fost să încerc prevenirea unor probleme cu care se

confruntă copii cu vârstă preşcolară mică (6 / 7 – 10 / 11 ani). Aceştia intră pentru prima

dată pe băncile şcolii şi au nevoie de suportul familiei (mamă, tată ) nu de cel al bunicilor

sau al altor persoane pentru a avea o dezvoltare fizică, psihică şi intelectuală

corespunzătoare vârstei.

Lucrarea este structurată pe un număr de patru capitole principale, astfel: Capitolul

I, este cel pe parcursul căruia doresc să aduc în atenţie Migraţia şi o Prezentare generală a

acesteia.

Capitolul II, Familia, importanţa acesteia în procesul de învăţare, relevă cât de

importantă este familia în dezvoltarea copilului .

Capitolul III, Dezvoltarea copilului în cadrul familial este un capitol care se referă

la problematica sărăciei şi efectele ei asupra familiei şi copilului.

Capitolul IV este capitolul în care evidenţiez câteva dintre Efectele migraţiei

internaţionale asupra copilului.

Capitolul V, aduce în atenţie care au fost în perioada de cercetare etapele, aria şi

metodologia aplicată.

Capitolul VI formează partea practică de Analiză şi interpretare a datelor, şi este o

completare la capitolul precedent, în care am încercat să interpretez datele obţinute în urma

cercetării.

Menţionez că am plecat de la următoarele ipoteze de lucru:

- elevii care au unul sau ambii părinţi în străinătate, au o stare

generală afectivă negativă;

- elevii care au părinţii plecaţi în străinătate au rezultate slabe la

învăţătură şi risc de abandon şcolar.

6


CAPITOLUL IMIGRAŢIE. PREZENTARE GENERALĂ

1.1. Definirea migraţiei (mobilitatea populaţiei)

Dicţionarul de sociologie1 defineşte migraţia ca fiind un „fenomen ce constă în

deplasarea unor mulţimi de persoane dintr-o arie teritorială în alta, urmată de schimbarea

domiciliului şi/sau de încadrarea într-o formă de activitate în zona de sosire. Fenomenul

migraţiei reprezintă unul dintre marile drame ale timpurilor moderne, acest fenomen fiind

favorizat de posibilităţile mari de transport, de circulaţia informaţiilor, de tensiunile sociale

şi nu în ultimul rând de situaţiile economice precare ale unor ţări scăpate de sub oblăduirea

comunistă, în care trecerea la o economie reală de piaţă se face foarte lent şi cu mari

sacrificii sociale. O definire etimologică a termenului migraţie sau migraţiune, vine din

latinescul: migratio- onis cu diferite sensuri pe care însemnătatea cuvântului în sine avut-o

în istorie: ”deplasare în masă a unor triburi sau a unor populaţii de pe un teritoriu pe altul,

determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare”…sau cu sensul:

”deplasare în masă a unor animale dintr-o regiune într-alta, în vederea reproducerii, a

căutării de hrană etc2. Valoarea moderna a termenului din punct de vedere sociologic are ca

însemnătate: ”deplasare în vederea schimbării locului de trai şi de muncă, determinată de

factori sociali, politici, economici sau naturali.

Fenomenul migraţiei3 românilor în străinătate este cunoscut în genere doar prin

amploare şi cauzele socioeconomice care îl determină.

Concluzionând definiţiile mai sus amintite pot spune cu propriile cuvinte că,

migraţia reprezintă părăsirea unui teritoriu de bază pentru un altul propice unor activităţi

constructive cu un puternic caracter personal, părăsire ce implică totodată schimbarea

domiciliului. Migraţia are o condiţionare socială şi generează consecinţe sociale.

1.2. Migraţia internaţională

Prin migraţia internaţională a forţei de muncă se înţelege procesul de trecere forţei

de muncă dintr-o ţară în alta, în vederea desfăşurării unei activităţi în afara ţării unde se

1 Zamfir C., Vlăsceanu L., Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1998, p.3502 http ://dexonlin e.ro3 Sandu Dumitru, Lumile sociale ale migraţiei româneşti în străinătate, Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p.98

7


află reşedinţa ei permanentă, urmând ca cei ce migrează să fie retribuiţi de persoane fizice,

juridice sau de organisme internaţionale pentru care desfăşoară activităţile respective.

Particularitatea migraţiei internaţionale a forţei de muncă din zilele noastre constă,

în principal, în aceea că acest proces are loc în strânsa legătură cu fluxul internaţional de

capital. Tendinţa de concentrare a capitalurilor în funcţiune în ţările dezvoltate determina o

parte a forţei de muncă din ţările slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare să emigreze în

aceste ţări.

Acest fenomen de migraţie a fost determinat de mai multe cauze, printre care

amintim:

- accentuarea fluxului internaţional de capital din ultimul deceniu;

- criza economică mondială;

- diferenţe mari de salariu dintre ţări;

- dorinţa fiecărui individ de a câştiga mai mult, de a găsi perspective;

- lipsa locurilor de muncă;

- lipsa cercetărilor şi dotărilor;

- discriminări la angajare si la promovare;

- instituţii nefuncţionale;

- dorinţa oamenilor pentru o viaţă urbană mai bună;

- dorinţa indivizilor pentru o calificare superioară şi recunoaştere.

Imigraţia internaţională poate genera riscuri la adresa securităţii în ţările receptoare,

în ţările de tranzit şi în ţările furnizoare de imigranţi, deşi nu de natură militară. În ţările de

origine, cel mai adesea emigrează cetăţenii apţi de muncă. În emigraţia de masă, forţa de

muncă este redusă cu până la 20-30% în ţara de origine. Apar fenomene sociale ce

afectează grav echilibrul economic şi social: familii dezintegrate, minori nesupravegheaţi,

sistem de pensii fără resurse, etc. Un astfel de exemplu este şi România.

În ţările de tranzit, fenomenul migraţiei încurajează “industriile traficului cu

persoane”: procurarea documentelor de transport, alegerea destinaţiei finale, identificarea

viitorului loc de muncă. În ţările receptoare, principala dificultate rezidă în integrarea

socială a noilor veniţi. Apar taberele de refugiaţi, o birocraţie locală pentru procesarea

datelor personale ale imigranţilor, legislaţie, delicvenţă ş.a. Capacitatea instituţiilor sociale,

economice, politice, administrative de a integra un număr mare de imigranţi, rezistenţa

unor comunităţi de imigranţi la asimilare, afectează stabilitatea statelor şi, în acest mod,

afectează capacitatea guvernelor de a guverna.

8


Migraţia internaţională din zilele noastre se realizează sub câteva forme mai

importante:

migraţia forţei de muncă;

migraţia membrilor familiilor lucrătorilor anterior

emigranţi;

migraţia forţată de calamităţi naturale;

de persecuţii politice sau religioase, de războaie etc.

Dacă, în ceea ce priveşte migraţia internă, nu intervin decât arareori oprelişti de

ordin juridic, migraţia internaţională este, într-o măsură importantă, determinată de

politicile materializate în reglementări specifice în raport cu emigraţia şi, mai ales, cu

imigraţia. Societatea românească se confruntă cu o serie de transformări care sunt conexe

cu migraţia ea desemnează deplasarea populaţiei unei regiuni în altă regiune, îndeosebi din

zonele rurale către cele urbanizate, dar şi dinspre o societate spre alta. În ambele cazuri cei

care se deplasează nu sunt cei mai săraci, ci indivizii capabili să sesizeze decalajul dintre

aspiraţiile lor şi posibilitatea de a le realiza. Efectul principal al migraţiei este acela că îi

constrânge pe cei care emigrează să-şi elaboreze o serie de roluri noi.

Migraţia4 este unul dintre procesele sociale care influenţează profund societatea

românească actuală; totuşi, din bibliografia de specialitate lipsesc încă lucrările ştiinţifice

care să redea complexitatea acestui fenomen. Rezultatul este o imagine complexă, în care

migraţia românească devine subiect de reflecţie alături de alte teme centrale astăzi în

ştiinţele sociale.

1.3. Migraţie şi parentalitate

În România, migraţia pentru munca în străinătate s-a intensificat, astfel numărul

familiilor transnaţionale a crescut puternic: numărul exact al acestora este greu de estimat.

Majoritatea membrilor activi ai familiilor migrează, lăsând acasă copiii, bătrânii şi

bolnavii. Migranţii încearcă să susţină de la distanţă aceşti membrii ai familiilor,

dependenţi de ei. O perioadă, presa din România a mediatizat negativ plecarea părinţilor, în

special a mamelor. Părinţi plecaţi la muncă în străinătate au fost acuzaţi de „abandon”, iar

copiii acestora au fost consideraţi de către media „victime”.

Conform datelor recente guvernamentale, în 2006, peste 4.000 de familii de români

au lucrat în străinătate, în sensul că aproape 60.000 de copii (în cazul de 24.000 de ambii

părinţi, iar în caz de 32.000 unuia dintre părinţi sunt emigranţi) sunt afectaţi în mod direct. 4 Anghel R.G., Horvath I., Sociologia migraţiei. Teorii şi studii de caz româneşti, Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p.75

9


Specialiştii din domeniul socio-uman menţionează diferitele tipuri de riscuri, spre care

aceşti copii sunt expuşi: solicitare fizică şi mentală supra-vulnerabilitate în faţa abuzurilor

fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă, traficului de fiinţe umane, prostituţie, etc.

Dezvoltarea insuficientă a unor abilităţi de viaţă care sunt comune la maturitate -

independenţă în procesul decizional, încrederea în vigoare la un proprii, de timp şi de

gestionare a banilor, de control şi de expresie a emoţiilor, reţea de construire, abilităţi de

comunicare, etc - sunt adăugate ca riscuri la situaţia în care aceşti copii sunt lăsaţi singuri.

Fenomenul de emigrare urmează, de asemenea, un model teritorial, în funcţie de

calitatea indicatorilor economici a ţării. Astfel cea mai mare parte din aceste familii se află

în Moldova, în nord-estul România, cea mai săracă regiune a ţării şi în care mai multe

localităţi sunt literalmente goale de tinerii părinţi. Aici găsim doar generaţiile vechi cu

rolul de a îngriji la domiciliu copii "abandonaţi". De aici apare şi concentrarea teritorială

a riscurilor menţionate. Prin revizuirea literaturii recente, analiza datelor statistice oficiale

precum şi reprezentări în mass-media a fenomenului, studiul de faţă urmăreşte să evalueze

cuprinzător dinamica emigraţiei sezoniere, respectiv a consecinţelor sale asupra educaţiei

copiilor.

Intensificarea migraţiei pentru muncă în străinătate a părinţilor a dus la creşterea

numărului copiilor rămaşi acasă în îngrijirea altora (8% dintre copii, conform Gallup,

UNICEF, 2008). Familiile transnaţionale ai căror membri sunt aceşti copii, au dezvoltat

strategi prin care adulţii, chiar de la distanţă, le oferă sprijin emoţional şi educaţional.

Comunicarea transnaţională joacă un rol decisiv în sprijinul emoţional şi

educaţional al copiilor, tehnologia modernă (telefoanele mobile, internet, etc.) relativizând

distanţele. Transferul îngrijirii către un alt adult acasă este o altă strategie a părinţilor

emigranţi pentru susţinerea copiilor, susţinerea financiară fiind principala prioritate. Datele

statistice arată că rezultatele şcolare ale copiilor cu părinţii emigranţi sunt uneori

influenţate negativ de către migraţia părinţilor, dar am observat în cazul copiilor din cadrul

comunităţilor transnaţionale o tendinţă ridicată de a renunţa la continuarea studiilor. Acest

fapt intră în conflict de obicei cu dorinţa părinţilor emigranţi de a-şi continua studiile copiii

lor.

Datele statistice oferite de studiile din România ne dau informaţii importante

despre valorile numerice ale fenomenului şi prin corelarea cifrelor din mai multe studii

putem observa amploarea fenomenului.

10


2006Surse oficiale: 59.959 copii au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 21.400 au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar 6.224 au părintele unic susţinător plecat la muncă în străinătate5.

2007

Surse oficiale: 82.464 copii au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 26.406 au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar 8.904 au părintele unic susţinător plecat la muncă în străinătate.Cercetări: în rândul populaţiei şcolare la nivel naţional 170.000 de elevi din clasele V-VIII au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Dintre aceştia 55.000 au mama plecată, 80.000 au tatăl plecat, iar 35.000 au ambii părinţi plecaţi6.

2008

Surse oficiale: 92.328 copii au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 28.795 au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar 10.408 au părintele unic susţinător plecat la muncă în străinătate.Cercetări: la nivel naţional, 350.000 de copii, reprezentând circa 7% din totalul populaţiei 0-18 ani, aveau cel puţin un părinte plecat în străinătate. Dintre aceştia: 157.000 de copii aveau doar tatăl plecat, 67.000 de copii aveau doar mama plecată, 126.000 de copii aveau ambii părinţi plecaţi în străinătate. Pe ansamblul populaţiei 0-18 ani, alţi circa 400.000 de copii au experimentat la un moment dat în viaţă absenţa unuia dintre părinţi ca urmare a plecării acestuia la muncă în străinătate. În cifre absolute, fenomenul relevă o amploare semnificativă, de masă. 350.000 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi în prezent, 400.000 care au avut la un moment dat unul sau ambii părinţi plecaţi.

Odată cu plecarea părinţilor peste hotare, copiii preiau rolurile acestora nu doar în

întreţinerea gospodăriei, dar şi în ceea ce priveşte îngrijirea fraţilor şi a surorilor mai mici.

Echilibrul intern al familiei este perturbat prin plecarea unui părinte. Familia trebuie să se

reorganizeze şi să se adapteze, ceea ce reprezintă un proces îndelungat, care poate dura şi

câteva luni. Această perioadă este resimţită ca o criză şi este considerată cea mai dificilă

perioadă.

Acest proces se încheie prin restabilirea unui echilibru atunci când alţi membri ai

familiei reuşesc să împartă şi să preia rolurile şi responsabilităţile celui plecat. Există o

categorie de minori care nu se află sub directa supraveghere a unui adult (părinte, rudă sau

cunoştinţă). În general, ei au peste 13-14 ani şi sunt lăsaţi de părinţi singuri, fără bunici sau

alte rude. Pentru ei riscurile de a abandona şcoala, de a fi implicaţi în comiterea de fapte

penale sau consum de droguri, sunt mai mari.

5 Situaţie copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate 31.12.2006 - statistică emisă de Autoritatea Naţionalăpentru Protecţia Drepturilor Copilului, http://www.copii.ro6 Georgiana Toth, Alexandru Toth, Ovidiu Voicu, Mihaela Ştefănescu, Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă, Fundaţia Soros, 2007, p.8

11


Copilul resimte atât lipsa informării cât şi lipsa participării la decizie, într-un mod

negativ, cu consecinţe asupra atitudinii şi comportamentului în lipsa părinţilor. Mulţi copii

îşi asumă « eşecul » familiei considerând că ei sunt de vină pentru plecarea părinţilor. Ei au

tendinţa să se considere responsabili de situaţia creată. Este posibil ca acest fapt să se fi

amplificat, în mod neintenţionat, de părinţi, care obişnuiesc să spună copiilor că pleacă

pentru binele lor, precum şi de îngrijitori, care le amintesc foarte frecvent acest lucru.

La nivel social şi în mass-media se pune mai degrabă accent pe suferinţa şi situaţia

dezavantajată în care aceşti copii se află şi mai puţin pe modul în care sunt respectate

drepturile acestor copii sau pe soluţiile la problemele lor, pe serviciile concrete la care

aceştia se pot adresa.

Majoritatea persoanelor de îngrijire spun că la nivel de comunitate nu există

anumite servicii pentru copiii rămaşi fără îngrijire părintească şi chiar dacă există, ei nu le

cunosc. Principalul efect pozitiv invocat de către copii este bunăstarea materială. Copiii

emigranţilor, în special cei cu ambii părinţi plecaţi, tind într-o pondere mai mare, să aibă

experienţa de a unor călătorii în străinătate comparativ cu ceilalţi copii.

CAPITOLUL IIFAMILIA, IMPORTANŢA ACESTEIA ÎN PROCESUL

DE ÎNVĂŢARE12


2.1. Definirea familiei

Familia - este considerată elementul natural şi fundamental al societăţii, principiu

ce apare atât în cadrul actelor noastre legislative, cât şi în unele acte internaţionale privind

drepturile omului, cum ar fi: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la

Adunarea Generală a O.N.U. la 10 dec. 1948, Pactul Internaţional Privind Drepturile

Economice, Sociale şi Culturale, adoptat la Adunarea Generală a O.N.U. la 16 febr. 1966,

etc7. Familia reprezintă una dintre verigile sociale cele mai vechi şi mai specifice în

asigurarea continuităţii şi afirmării depline a fiinţei umane.

Familia (în sens larg) reprezintă un grup social ai cărui membrii sunt legaţi prin

raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţie şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport

economic şi au grijă de copii; (în sens restrâns) familia este un grup social format dintr-un

cuplu căsătorit şi copiii acestuia8. Ea este o formă specială a comunităţii umane, legată în

permanenţă de realitatea socială, care nu poate fi separată de numeroasele fenomene şi

procese care caracterizează societatea.

Dacă debutul sec. XX9 marca începutul extinderii şi generalizării sistemului

familiei nucleare, deceniul al nouălea consemnează regresul acesteia. Una din funcţiile

tradiţionale, cea de îngrijire a vârstnicilor este pe cale de dispariţie, iar funcţia de

socializare a copiilor, este împărtăşită cu alte instituţii sociale. Schimbarea statusului social

a femeii prin implicarea ei in activităţi profesionale extrafamiliale a determinat noi

configuraţii ale raporturilor dintre cei doi parteneri, în sensul unei regândiri, redefiniri ale

rolurilor acestora în familie. Copilul ocupă un rol central, altădată mai puţin înregistrat,

fapt ce conduce la rândul său la stabilirea de noi relaţii între părinţi, pe de o parte (de

exemplu, redistribuirea responsabilităţilor în educaţie şi îngrijirea copiilor), iar pe de altă

parte, la noi raporturi între părinţi şi copii. Familia devine din ce în ce mai mult un loc de

refugiu afectiv ca reacţie la condiţiile stresante ale mediului exterior. Odată cu constituirea

sociologiei ca ştiinţă, familia a reprezentat un obiect de studiu privilegiat. Daca la început,

cercetarea familiei s-a făcut în cadrul unor modele etnolingvistice şi istorice, ulterior

familia a devenit obiectul unor studii analitice, de ordin psihologic, sociologic, şi

psihosocial. Abia începând cu anii '60, şi până în prezent, cercetările sociologice au

cunoscut o dezvoltare fără precedent. Aceasta deoarece în ultimele decenii, familia a

suferit mutaţii profunde în ceea ce priveşte structura şi funcţiile sale.

7 Mitrofan I., Mitrofan N., Familia de la A… la Z, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, p.1418Zamfir C., Vlăsceanu L., Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1998, p.234 9 Iluţ Petru, Sociopsihologia şi antropologia familiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2005, p.67

13


Felul în care familia îşi îndeplineşte rolul specific într-o societate dată este

influenţat şi de o succesiune de factori sociali, de exemplu, un sistem totalitar sau

democratici nivelul de dezvoltare economic, nivelu1 general de cultură şi de educaţie,

legislaţia şi politicile sociale, etc. Există totuşi şi factorii interni cum ar fi statutul juridic al

familiei, mărimea ei, controlul în familie, personalitatea membrilor ei, etc. Întemeierea

unei familii trebuie să fie un act conştient, un act pregătit cu mult timp înainte în cadrul

familiei.

Din perspectivă sociologică, familia poate fi definită ca un grup social constituit pe

baza relaţiilor de căsătorie, consangvinitate şi rudenie, membrii grupului împărtăşind

sentimente, aspiraţii şi valori comune. Din această perspectivă, familia este un grup primar

în care predomină relaţiile directe, informale. Calitatea de grup primar nu semnifică

absenţa normelor şi reglementărilor. Dimpotrivă, familia este unul dintre grupurile primare

cu cea mai mare încărcătură normativă.

Din perspectivă juridică, familia este un grup de persoane între care s-a instituit un

set de drepturi şi obligaţii, reglementat prin norme legale. Aceste norme se referă la modul

de încheiere a căsătoriei, stabilirea paternităţii, drepturile şi obligaţiile soţilor, relaţiile

dintre părinţi şi copii, modul de transmitere a moştenirii etc. Din perspectivă juridică,

familia este un grup formal, reglementat prin legi şi alte acte normative.

O mare parte din cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice,

obişnuinţele de comportament, copiii le datorează educaţiei primite în familie, astfel a

apărut mult cunoscuta sintagmă a expresiei „a avea cei şapte ani de acasă”.

2.2. Structuri şi funcţii ale familiei

2.2.1. Structura familiei

Familia este un grup social primar ce posedă o anumită structură tinând seama de

această realitate aş putea încerca o caracterizare structurii familiei:

▪ familia nucleu;

▪ familia extinsă;

▪ familia poligamă

Familia nucleu (nucleară) constă din doi adulţi de sex opus şi proprii lor copii.

Există două tipuri de familie nucleu:

familie nucleară de orientare în care ne naştem şi ocupăm statutul de copil. Prin

membrii acestei familii obţinem orientare iniţială în viaţă ;

familie nucleu de procreare (conjugală), care se formează prin căsătorie şi în care

14


obţinem statutul de adult.

Familia extinsă se referă la două sau mai multe familii nucleare unite prin legătura

părinte-copil, care include şi legăturile între fraţi şi surori.

Familia poligamă ca termen general presupune, atât mai multe soţii, cât şi mai mulţi

soţi. Când o femeie poate avea doi sau mai mulţi soţi, vorbim de poliandrie. Când un

bărbat poate avea două sau mai multe soţii vorbim despre poligamie.

Rolurile familiale pot fi exercitate într-o multitudine de forme: un soţ poate fi foarte

tandru, altul foarte autoritar; un tată se ocupă îndeaproape de educarea copiilor, altul

consideră că nu e demn ca un bărbat să se preocupe de aceste aspecte; o soţie şi o mamă

poate fi foarte bună gospodină, alta refuză să facă menajul; un copil poate fi ascultător altul

recalcitrant. Cu toată această mare diversitate a exercitării rolurilor familiale, există totuşi

anumite marje de variaţie care, o dată depăşite, pot conduce la scăderea solidarităţii

familiale sau la destrămarea familiei.

Structura grupului familial poate fi percepută şi din perspectiva raporturilor de

autoritate (adică a dreptului unei persoane de a influenţa alte persoane pe baza statusului pe

care îl deţine). În raport cu modul de exercitare a autorităţii în cadrul familiei, deosebim

familii cu structuri autoritare şi familii cu structuri egalitare. În cazul familiilor autoritare,

bărbatul (soţul, tatăl) este principalul deţinător de autoritate. Această poziţie îi este

conferită, în mod obişnuit de puterea sa economică, mai mare în raport cu soţia, şi de

dependenţa economică şi socială a copiilor faţă de părinţi.

2.2.2. Funcţiile familiei

Familia este un grup social complex care realizează funcţii multiple. Funcţiile

familiei au fost clasificate în diverse moduri10. Murdock distinge patru funcţii: sexuală,

reproductivă, economică şi socializatoare.

În România, în studiile de sociologie a familiei este larg acceptată şi utilizată

clasificarea profesorului Henri H. Stahl11, în care sunt puse în evidenţă următoarele tipuri

şi subtipuri:

funcţii interne, prin care se asigură membrilor familiei un

climat de afecţiune, securitate şi protecţie;

- funcţii biologice şi sanitare, prin care se asigură satisfacerea nevoilor sexuale

ale membrilor cuplului, procrearea copiilor, necesităţile igienico-sanitare ale

copiilor şi dezvoltarea biologică normală a membrilor familiei;

10 Mihăilescu I., Sociologie generală, Ed. Polirom, Iaşi, 2007, p.16211 Stahl H. Paul, Familia şi şcoala, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, p.95

15


- funcţii economice, care constau în organizarea gospodăriei şi acumularea de

resurse necesare funcţionării menajului pe baza unui buget comun;

- funcţii de solidaritate familială, care se referă la ajutorul bazat pe sentimente

de dragoste şi respect între membrii familiei;

- funcţii pedagogico-educative şi morale, prin care se asigură socializarea

copiilor.

funcţii externe, prin care se asigură relaţionarea familiei cu

exteriorul.

Funcţia biologică este o dimensiune esenţială a familiei. În mod obişnuit,

necesităţile sexuale ale indivizilor sunt satisfăcute în cadrul cuplurilor familiale. Familia

este principalul loc în care sunt satisfăcute trebuinţele sexuale şi singura modalitate de

reproducere biologică. Sexualitatea este asociată cu dragostea, cel puţin din perspectiva

normelor şi valorilor sociale acceptate social. Afectivitatea este una dintre principalele

trăsături prin care familia se deosebeşte de alte tipuri de grupuri sociale.

Funcţia economică a familiei are mai multe componente: de producţie, de

profesionalizare a descendenţilor şi de generare şi gestionare a unui buget comun. În

societăţile tradiţionale, componenta productivă era foarte importantă. Mai ales în familiile

de ţărani, gospodăria, care se identifica cu familia, asigura majoritatea celor necesare

traiului. Autarhia aproape completă impunea organizarea resurselor de producţie interne

(pământ, animale de muncă şi de producţie, forţa de muncă umană) în aşa fel încât familia

(gospodăria) să depindă cât mai puţin de exterior. Familia asigura şi profesionalizarea

descendenţilor; în mod obişnuit, copiii reproduceau profesiile părinţilor, mobilitatea

socială şi profesională fiind foarte redusă. În familiile din societăţile contemporane, funcţia

economică a familiei şi-a diminuat mult importanţa, mai ales în ceea ce priveşte

componenta de producţie şi de profesionalizare a descendenţei. Chiar dacă unii copii

îmbrăţişează profesiile părinţilor, formarea lor profesională este asigurată în principal de

instituţiile educaţionale exterioare familiei. În perioadele şi în societăţile cu o puternică

mobilitate profesională şi socială, familia nici nu este capabilă să asigure profesionalizarea

descendenţilor. Rămâne încă importantă componenta economică referitoare la

generarea şi gestionarea unui buget comun. Deşi a crescut independenţa economică a

soţiilor, administrarea unui buget comun în cadrul aceluiaşi menaj rămâne o trăsătură

definitorie pentru majoritatea familiilor (cel puţin pentru familiile nucleare complete, legal

constituite).

16


Chiar şi în cadrul unui parteneriat educaţional eficient familiei îi revin, totuşi, cele

mai relevante funcţii:

asigurarea condiţiilor favorabile pentru securitatea şi

dezvoltarea psihofizică a copilului;

crearea mediului relaţional care ar influenţa direct socializarea

copilului;

crearea unui climat psihologic favorabil pentru satisfacerea

trebuinţei de respect de sine a copilului şi a condiţiilor oportune pentru

explorarea sinelui/ autocunoaştere;

încurajarea tentaţiei copilului pentru autoeducaţie;

oferirea unor modele relaţionale şi comportamentale.

Familia nu este numai un loc de consum, ci şi un loc de acumulare a unui

patrimoniu. Acest patrimoniu este folosit în comun de membrii familiei şi este transferat

copiilor (parţial când aceştia se căsătoresc şi în totalitate în urma decesului părinţilor). Deşi

activitatea economică se desfăşoară predominant în afara familiei (gospodăriei),

extinderea, gestionarea şi transmiterea patrimoniului continuă să reprezinte o componentă

importantă a funcţiei economice a familiei. În perioadele de dificultăţi economice (crize,

şomaj), patrimoniul familial constituie un loc sigur de refugiu pentru membrii familiei

aflaţi temporar în dificultate. De asemenea, patrimoniul poate fi un mijloc de supravieţuire

a persoanelor în vârstă care nu dispun de resurse financiare necesare asigurării unor

condiţii de trai decente. Transmiterea patrimoniului de la părinţi la descendenţi este

reglementată prin acte normative; numai în situaţii bine definite de lege părinţii îşi pot

dezmoşteni descendenţii.

Funcţia de socializare. Familia este una dintre principalele instituţii de socializare

ale societăţii. În cadrul familiei, copilul îşi însuşeşte normele şi valorile sociale şi devine

apt să relaţioneze cu ceilalţi membrii ai societăţii. Socializarea în familie are mai multe

componente: normativă (prin care i se transmit copilului principalele norme şi reguli

sociale); cognitivă (prin care copilul dobândeşte deprinderi şi cunoştinţe necesare acţiunii

ca adult); creativă (prin care se formează capacităţile de gândire creatoare şi de a da

răspunsuri adecvate în situaţii noi); şi psihologică (prin care se dezvoltă afectivitatea

necesară relaţionării cu părinţii, cu viitorul partener, cu propriii copii şi cu alte persoane).

În familie se realizează socializarea de bază sau primară. Copilul învaţă că indivizii au

interese, dorinţe şi obiceiuri de care celălalt trebuie să ţină seama, învaţă că trebuie să

împartă resursele limitate (locuinţă, hrană, obiecte, afecţiune), învaţă cum aşteaptă

17


societatea ca el să se poarte, învaţă cum să acţioneze pentru a-şi satisface un scop, o

dorinţă. Socializarea în cadrul familiei este esenţială pentru integrarea socială a copiilor.

Eşecurile socializării în familie au consecinţe negative la nivelul comunităţilor şi al

societăţii. În mod normal, socializarea în familie este convergentă cu normele şi valorile

promovate la nivelul societăţii. Există însă şi situaţii în care socializarea în familie se face

în discordanţă cu normele şi valorile sociale generale. Copiii socializaţi în acest mod vor fi

neintegraţi şi în conflict permanent cu societatea. Comparativ cu familiile din societăţile

tradiţionale, funcţia socializatoare a familiei a început să fie tot mai mult preluată de alte

instituţii sociale (şcoală, instituţii culturale, mijloace de comunicare în masă). Cu toate

aceste transferuri de competenţe socializatoare, familia continuă însă să rămână una dintre

principalele instituţii de socializare. Avantajul socializării în familie este că ea se

realizează într-un climat de afectivitate, care facilitează transmiterea şi însuşirea valorilor

şi normelor sociale. În chip firesc, familia trebuie să îndeplinească toate funcţiile care îi

sunt proprii, în realitate însă, familiile îndeplinesc în moduri foarte diferite aceste funcţii.

Unele familii pot fi caracterizate ca bogate funcţional, în timp ce altele prezintă carenţe

funcţionale importante (nu reuşesc să realizeze anumite funcţii sau le realizează discordant

în raport cu societatea). Disfuncţiile din cadrul familiei au consecinţe asupra soţilor, asupra

copiilor, asupra relaţiilor familiei cu exteriorul. Carenţele12 în funcţia de solidaritate

afectivă atrag disfuncţii în satisfacerea necesităţilor sexuale şi, în timp, pot conduce la

disoluţia cuplului familial. Carenţele în realizarea funcţiei economice pot avea efecte

negative asupra condiţiilor de viaţă ale membrilor familiei. Disfuncţiile din cadrul familiei

devin evidente în condiţiile separării partenerilor (separare în fapt sau divorţ), abandonului

familial, violenţei domestice sau în condiţiile delincventei juvenile. Disoluţia vizibilă a

familiei este o etapă foarte avansată a manifestării unor disfuncţionalităţi intrafamiliale.

Realitatea din cadrul familiilor este mult mai complicată decât o percepem prin semnele

vizibile ale dispariţiei solidarităţii. Sunt familii carenţate funcţional care continuă totuşi să

supravieţuiască. Aceste familii ridică cele mai dificile probleme pentru sociologia familiei

şi pentru politicile sociale în domeniul familiei, întrucât dificultăţile şi carenţele lor nu sunt

uşor de identificat. De altfel, de multe ori, nici membrii acesteia nu sunt conştienţi de

carenţele familiei în care trăiesc.

Numai o familie unită şi care reprezintă conduite armonioase ale membrilor săi este

capabilă să asigure un climat educativ propriu dezvoltării conduitelor normale şi pozitive

ale copilului, deoarece identificarea cu ambii părinţi, imitarea comportamentului acestora

12 Băran-Pescaru Adina, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2009, p.56

18


şi însuşirea pe această bază a unor convingeri şi atitudini favorabile solicită imperios un

potenţial funcţional definit de integralitate şi coerenţă, care să asigure complementaritatea

rolurilor şi sarcinilor familiale. Când unele funcţii ale familiei sunt deteriorate sau absente,

apar traume sufleteşti pe care copilul le resimte în modul cel mai acut cu putinţă, la nivelul

conştiinţei sale morare în curs de formare. Intenţionat sau nu, sistematic sau spontan,

părinţii exercită şi influenţează în plan moral, constituindu-se aşa numita „Conştiinţă

morală” primară, care acţionează ca un fel de „voce” a părinţilor, asigurând pe de o parte

reglarea conduitelor, iar pe de altă parte o anumită securitate afectivă a copilului.

2.3. Familia şi şcoala

Familia se preocupă de dezvoltarea fizică a copiilor lor13. Ea asigură hrana şi

îmbrăcămintea copiilor, îi fereşte de pericole, le lasă timp de joacă, le creează condiţii cât

mai bune de odihnă şi se îngrijeşte de sănătatea lor. Un regim raţional de viaţă nu poate

avea decât urmări pozitive asupra dezvoltării sale fizice. Totodată îi formează copilului

primele deprinderi de igienă personală şi socială şi îl obişnuieşte să utilizeze factorii

naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunăstarea organismului. În perioada pubertăţii,

schimbările fiziologice produse în organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizică a

copilului; prin îndrumări perseverente şi afectuoase, prin modificarea regimului de odihnă,

prin crearea unor deprinderi igienice, familia le va putea rezolva la timpul potrivit.

Dezvoltarea intelectuală a copilului depinde în mare măsură de familia din care

acesta provine. În cadrul familiei copilul îşi însuşeşte limbajul, volumul, precizia,

vocabularului şi corectitudinea exprimării. Toate acestea depind de munca depusă de

părinţi în această direcţie. Ca prim factor educativ familia oferă copilului aproximativ 90%

din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice etc.).

Familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă

spiritul de observaţie, memoria şi gândirea. Părinţii încearcă să explice copiilor sensul unor

fenomene şi obiecte pentru a le putea înţelege mai bine. Copiii pun cele mai multe întrebări

în jurul vârstei de 3-6 ani, iar părinţii îi ajută să-şi însuşească un număr cât mai mare de

cunoştinţe, răspunzând cât se poate de corect şi exact. În perioada şcolară mică, familia

vine în sprijinul şcolii, susţinând „gustul de citit” a-l elevilor. Cel mai important este

stimularea curiozităţii copilului de a citii, prin cumpărarea unor cărţi care să pună bazele

unei mici biblioteci. În preadolescenţă este posibilă o deviere de la subiectele strict legate

de şcoală sau indicate vârstei fragede; astfel, datoria părinţilor este de a îndruma copilul să

13 Stănciulescu Elisabeta, Sociologia educaţiei familiale, Ed. Polirom, Iaşi, 1997, p.102

19


citească ceea ce corespunde vârstei sale. Dorinţa de lectură poate deveni excesivă, copilul

sacrificând astfel orele de somn. În cadrul familiei trebuiesc asigurate copilului cele

necesare studiului: rechizite şcolare, cărţi de lectură, manuale şcolare etc., cât şi nişte

condiţii bune de muncă: un birou, un computer şi nu în ultimul rând liniştea necesară

pentru a se putea concentra. Părinţii trebuie să-şi ajute copiii la învăţătură, ajutorul trebuie

limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze ei, temele copiilor. Cu

timpul, părinţi se vor limita la controlarea temelor de casă şi a carnetului de note. Deci

atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc, să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să

nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Educaţia morală a copiilor reprezintă o altă latură a formării copiilor astfel că pot

spune că familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul,

politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija

faţă de lucrurile încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai

mult, părintele este un exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău,

ce e drept şi ce este nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente. Aceste noţiuni îl

ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său şi a celor din jur. Tot în

sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg şi tot o dată un bun

prieten.

Educaţia estetică a copilului revine de asemenea tot factorului „familie”, părinţii

sunt cei care realizează contactul copilului cu frumuseţile naturii (colorile şi mirosul

florilor, cântecul păsărilor, verdele câmpului etc.), cu viaţa socială (tradiţii, obiceiuri

străvechi etc.). Mijloacele mass-media şi în mod special televiziunea exercită o influenţă

puternică asupra educaţiei estetice. nu se poate vorbi despre o influenţă strict pozitivă sau

strict negativă; pe de o parte există numeroase emisiuni culturale, de îmbogăţire a

cunoştinţelor, dar pe de altă parte sunt difuzate numeroase programe care pot deforma

imaginaţia, inocenţa copiilor într-un sens negativ. Părinţii trebuie să controleze atât timpul

pe care copilul îl petrece în faţa televizorului cât şi emisiunile pe care acesta le urmăreşte.

În unele familii preocuparea pentru cultura estetică a copilului lipseşte cu

desăvârşire, iar în altele este exagerată. Dacă copilul nu are aptitudini şi nici plăcere pentru

diferite arte (balet, muzică, teatru etc.) părinţii trebuie să respecte opţiunea copilului.

Oferind copilului un climat de profundă securitate în condiţiile căruia se poate dezvolta

armonios, grupul familial îi conferă tot odată un ideal de sine, o imagine liniştitoare a

propriului eu, un antidot pentru neliniştile sale interioare.

20


2.4. Familia transnaţională

Familiile transnaţionale sunt acelea în care membrii lor trăiesc o perioadă mai mare

sau mai mică de timp separaţi, dar care încă ţin puternice legături între ei şi creează un

cadru care oferă un sentiment de bunăstare colectivă şi unitate, numit „familiaritate”, chiar

dincolo de graniţele naţionale14. Această colaborare în viaţa gospodăriei există chiar dacă

membrii activi ai familiei nu locuiesc împreună. Familiile transnaţionale de fapt reuşesc să

îşi construiască proprie identitate şi să îşi menţină funcţionalitatea. Forţele care unesc

aceste familii pot fi mai puternice decât acele forţe fizice şi legale care le despart. Studiile

familiilor transnaţionale, în special centrate pe familia restrânsă (relaţia soţ - soţie - copii

sau mamă - tată - copii), iau de asemenea în considerare familia lărgită (bunici, fraţi,

surori, cumnaţi, nepoţi şi nepoate, unchi şi mătuşi).

Modul în care părinţii emigranţi reuşesc să păstreze legătura cu copiii de acasă,

oferindu-le suport emoţional, educaţional, financiar şi îngrijire este de asemenea extrem de

important în dezvoltarea viitoarei generaţii tinere. Plecarea părinţilor în străinătate nu ar fi

fost posibilă dacă acasă nu ar fi găsit sprijin în preluarea sarcinilor directe de îngrijire a

copiilor din partea familiei sau a altor apropiaţi ai familiei15. Plecarea părinţilor la muncă în

străinătate poate provoca anumite schimbări în psihicul copilului: de la perceperea acestui

lucru ca pe un eveniment de viaţă stresant la trăirea unor experienţe psiho-traumatizante.

Aceste schimbări au la bază anumiţi factori deţin de modul în care a funcţionat

familia copilului înainte de plecare şi modul în care dinamica relaţiilor intrafamiliale a

suferit schimbări după plecarea părintelui/părinţilor, factori ce ţin de copil incluzând vârsta

copilului şi caracteristicile psihologice ale acestuia şi factori ce ţin de reţeaua de suport a

familiei şi implicit a copilului. Pe lângă aceşti factori, un rol important în modul de

percepere de către copil a plecării părinţilor îl are nivelul de informare cu privire la

plecare: cu cât copilul este informat din timp despre plecare şi cu cât este angajat în mod

direct în pregătirea plecării, schimbările care vor avea loc în viaţa lui, îi cer părerea, este

asigurat de afecţiunea părinţilor, şi participă la etapele pregătitoare plecării cu atât va

dobândi un anumit control asupra situaţiei care îl vor ajuta să facă faţă plecării propriu-

ziseşi perioadelor ulterioare în care va resimţi nevoia părintelui/părinţilor. Migraţia

părinţilor este un eveniment care produce trăiri emoţionale puternice, de cele mai multe ori

acestea având o conotaţie negativă. Aceste emoţii deseori îi împiedică pe copii să

14 Bryceson D., Vuorela, Ulla, The Transnational family. New European frontiers and global networks. Oxford, 200215 Roth Maria, Ducu V., Suportul emoţional şi educaţional oferit copiilor în cadrul familiilor transnaţionale, Universitatea Babeş-Bolyai , Cluj, 2009

21


comunice, să-şi îndeplinească responsabilităţile, să se comporte aşa cum o făceau până la

plecarea părinţilor.

Atunci când copiii se simt copleşiţi de emoţii, le este foarte dificil să-şi controleze

acţiunile reieşite din primul impuls şi să ia deciziile adecvate. În plus, ei nu mai pot să

comunice clar ceea ce vor cu adevărat să spună. Părinţii migranţi păstrează intimitatea

familială în mod „virtual”, comunicând regulat cu cei de acasă (zilnic cel mai des până la

săptămânal cel mai rar), prin intermediul telefonului sau cel mai adesea sunt cazuri în care

este utilizat internetul, părinţii reuşind astfel să traseze de la distanţă sarcini, verifică

îndeplinirea acestora şi oferă recompense cel mai adesea materiale. În cazul familiilor

transnaţionale, dincolo de comunicarea regulată, care devine ca un ritual în familie - ore

şi/sau zile fixe de comunicare -, telefonul mobil este un accesoriu obligatoriu al copiilor

rămaşi în ţară şi a părinţilor migranţi. Datorită curselor regulate ale mijloacelor de transport

în comun care s-au dezvoltat în ultimii ani între comunităţile de origine şi comunităţile de

destinaţie, se asigură un flux constant al obiectelor materiale care asigură un contact

indirect între părinţi şi copii.

În România, întâlnim şi vizitele reciproce între părinţi şi copii, mult mai frecvente

decât în alte ţări, părinţii migranţi vin în ţară cel puţin o dată pe an şi stau acasă 2-3 luni de

sărbători. În cazul în care părinţii nu se pot întoarce în ţară, atunci copiii din România merg

cu ocazia vacanţelor de Crăciun sau Paşti în vizită la părinţi.

Se poate întâmpla, în cazul acestor familii, ca părinţii să-i ducă pe copii în ţara lor

de destinaţie unde aceştia întâmpină dificultăţi de adaptare (în primul rând datorită limbii şi

a relaţiilor sociale). Aceşti părinţi renunţă la proiectul lor de migraţie fiind puşi să aleagă

între munca în străinătate şi starea de bine a copiilor lor, în acest caz ei aleg să se întoarcă

în ţară.

CAPITOLUL IIIDEZVOLTAREA COPILULUI ÎN CADRUL FAMILIAL

22


Pentru a studia mai uşor dezvoltarea copilului în cadrul familiei, trebuie să avem în

vedere trei domenii principale. Această divizare este foarte utilă pentru studiu, dar trebuie

să ştim că foarte puţini din factorii acestor domenii aparţin numai unuia, în general ei

interacţionându-se.

1. Dezvoltarea fizică

2. Dezvoltarea cognitivă

3. Dezvoltarea afectivă

3.1. Dezvoltarea fizică

Aceasta include tot ce ţine de dezvoltarea corporală (înălţime, greutate, muşchi,

glande, creier, organe de simţ), abilităţile motorii (de la învăţarea mersului până la

învăţarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutriţia şi sănătatea. De-a lungul

acestui proces, corpul nu numai că se măreşte, dar îşi schimbă şi proporţiile până ajunge la

deplina maturitate.

3.2. Dezvoltarea cognitivă

Include toate procesele mintale care intervin în actul cunoaşterii sau a adaptării la

mediul înconjurător. În acest stadiu includem percepţia, imaginaţia, gândirea, memoria,

învăţarea şi limbajul.

Reprezentantul de seamă al acestei teoriei cognitive este Jean Piaget 1896-1980. El

a elaborat anumite întrebări legate de dezvoltarea cognitivă (intelectuală) întrebări

considerate ca standard şi care au fost incluse în testarea nivelului de inteligenţă al

copilului. El şi-a propus să găsească vârsta la care cei mai mulţi copii pot să răspundă

corect la fiecare întrebare. A descoperit astfel că la un anumit nivel de vârstă copiii au cam

aceleaşi reuşite şi mai ales aceleaşi greşeli, lucru care l-a determinat să considere că

dezvoltarea intelectuală se face secvenţial, în etape. Această teorie considera că pentru

dezvoltarea abilităţilor cognitive este mai important cum gândeşte copilul decât ceea ce ştie

la un moment dat. Piaget16 descoperă patru stadii de dezvoltare intelectuală, fiecăruia dintre

ele corespunzându-i un anumit tip de gândire.

• de la 7 la 11 ani - stadiul concret operaţional.

Copilul înţelege şi foloseşte operaţiile logice în rezolvarea de probleme. În această

perioadă copilul îşi defineşte noţiunea de "număr", "clasificare" şi „conservare".

16 Piaget Jean, Psihologia copilului, Ed. Cartier, Bucureşti, 2001, p.35

23


Teoria cognitivă este valoroasă prin aceea că permite factorilor educaţionali să

solicite copiii în funcţie de posibilităţile lor la un anumit interval de vârstă.

3.3. Dezvoltarea afectivă

Dezvoltarea psihică a copilului este un proces extrem de complex. La sfârşitul

acestui proces trebuie să găsim omul matur, "înarmat" cu tot ceea ce-i permite adaptarea la

societatea din care face parte. Acest proces este unul activ, dinamic care se realizează ca o

consecinţă a influenţei factorilor externi (mediul social, educaţie etc.) asupra

particularităţilor individuale ale copilului. Toţi aceşti factori inter-relaţionează, importanţa

fiecăruia dintre ei devenind decisivă. Ereditatea, mediul social şi educaţia sunt consideraţi

factori importanţi în devenirea umană. Până la 7 ani, afectivitatea copilului, deşi relativ

dezvoltată, rămâne totuşi la un nivel infantil specific, fiind dominată de ataşament şi

afecţiune faţă de membrii familiei. 17 După intrarea în şcoală, normele sociale şcolare, cu

caracterul lor riguros, se opun adesea dialectic posibilităţilor reduse de a le satisface în

mod optimal, deoarece elevul mic este încă mult supus la tot felul de tentaţii, dorinţe

spontane, dispoziţii cu caracter capricios şi impetuos. În esenţă are loc trecerea de la

acţiuni dictate de ceea ce îi plăcea copilului la acţiuni dictate de ceea ce este necesar. Micul

şcolar câştigă treptat o mai mare stabilitate şi un mai evident echilibru al vieţii afective, de

fapt el devine din ce în ce mai sociabil.

În procesul educaţional, treptat, se modifică şi motivaţia activităţii. Jocul continuă

să reprezinte sursa a numeroase stări afective, pozitive şi negative, dar activitatea şcolară

devine activitatea cea mai încărcată de motive modelatoare. Există împrejurări şi condiţii

numeroase care fac să evolueze aspiraţiile şi autoaprecierea, etalonul personal de

consideraţie a propriilor capacităţi şi ale altora. În perioada celei de a treia copilării încep

să se pună bazele acestui important compartiment al reacţiilor afective, ca o componentă a

afectivităţii socializate, morale.

Cu timpul, sentimentele afective se formează, aşadar, în mod activ şi sunt dobândite

de-a lungul anilor ca şi componente ale concepţiei despre lume şi viaţă. Foarte active devin

sentimentele şi emoţiile intelectuale, odată cu creşterea copilului. Sentimentele

intelectuale, deşi se dezvoltă în primul rând prin intermediul şcolii ele pot să se manifeste

şi independent de activitatea şcolară. În stabilirea unei tipologii şi a unei psihodiagnosticări

a afectivităţii, prezenţa sau absenţa trăsăturilor afective enumerate prezintă o mare

importanţă. Uneori insuccesele şcolare pot genera negativismul, mai ales când în şcoală se

17 Şchiopu Ursula, Psihologia copilului, Ed. E.D.P., Bucureşti, 1980, p.240

24


constată o slabă preocupare pentru emulaţie. În legătură cu manifestările negative

interesează prezenţa invidiei, a echilibrului privind atitudinea faţă de sine şi faţă de alţii,

falsele sentimente colectiviste ce se exprima prin „copiatul” la lecţii sau prin „pârâtul” a tot

felul de nimicuri, neîncrederea în sine, impulsivitatea excesivă etc. În concluzie integrarea

şcolară creează şi sprijină dezvoltarea sociabilităţii unui copil. Această dezvoltare, în

concluzie, este centrată asupra personalităţii şi dezvoltării sociale ca părţi ale unui întreg.

Dezvoltarea emoţională este şi ea analizată, exprimând impactul familiei şi societăţii

asupra individului.

3.4. Imaginaţia micului şcolar

Ca factor intelectiv al creativităţii, imaginaţia cunoaşte la vârsta şcolarităţii o

adevărată "explozie", ea fiind acum la apogeu şi pentru că gândirea se află încă la un nivel

de dezvoltare ce mai are de străbătut stadii importante.

Imaginaţia completează astfel, într-un anume fel, slăbiciunile gândirii şi chiar daca

ea se află apogeul manifestării sale nu se afla şi la apogeul calităţii sale.

Prin joc copilul învaţă, dobândeşte experienţă, combină şi recombină propriile

reprezentări de care dispune la un moment dat, experimentează lucruri noi.. fabulează. Îşi

formează deprinderi de lucru, colorează, pictează, împrumută prin imitaţie etc., într-un

cuvânt creează fără a mai imita în totalitate, iar, uneori, chiar foarte puţin. Prin imaginaţie

copiii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena capacităţile lor de a acţiona

creativ pentru ca strategiile jocului sunt, în fond, strategii euristice, în care se manifestă

isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, iniţiativa, îndrăzneala etc.

Imaginaţia poate fi definită ca acel proces psihic al cărui rezultat este obţinerea

unor reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor. Fiind componenta

cea mai importantă a creativităţii, însuşirile prin care ea se manifestă pot fi considerate

drept principalele caracteristici ale creativităţii.

3.5. Dezvoltarea gândirii

Gândirea copilului este strâns legată de dezvoltarea senzaţiilor şi percepţiilor.

Gândirea copilului începe în investigaţii practice asupra obiectelor şi fenomenelor din jurul

lui, bazându-se în continuare pe actul percepţiei (de aceea se spune că la acest moment

gândirea copilului este concretă). Gândirea concretă a copilului se deosebeşte foarte puţin

de impresiile sale reale. Odată cu folosirea cuvintelor copilul devine capabil de gândire

simbolică. Folosindu-se de cuvinte ca simboluri ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor,

25


acţiunilor, copilul îşi dezvoltă abilitatea de a înţelege şi de a comunica18. El are

posibilitatea la această vârstă de a se juca “de-a şcoala”, “de-a mama”, dezvoltă astfel jocul

imaginar în care cuvintele înlocuiesc situaţiile concrete. Această abilitate a copilului de a

se folosi de simboluri nu include abilitatea relaţionării logice. Copilul respectă, prin

gândirea sa, principiul conservării cantităţilor, a numărului. O alta caracteristică a gândirii

este şi caracterul ei egocentric. La vârste mici copilul îşi centrează gândirea asupra

propriului ego. Datorita fenomenului percepţiei sociale, copilul de vârstă şcolară este în

stare să realizeze o selecţie în relaţiile sale interpersonale, considerându-i pe unii dintre

partenerii săi prieteni sau rivali. Sistemul relaţiilor interpersonale constituie fondul pe care

încep sa se contureze trăsăturile caracteriale.

Vârsta şcolara este vârsta la care relaţia dintre gândire şi limbaj are un anumit

specific: particularităţile fiecărui fenomen, exprimă particularităţile celuilalt şi ambele

fenomene se dezvoltă în corelaţie, favorizându-se reciproc.

3.6. Conştiinţa morală

Utilizând diferite metode educative părinţii urmăresc interiorizarea de către copil a

unor reguli şi norme de comportament, adică urmăresc formarea conştiinţei morale.

Psihologii au păreri diferite despre această problemă. Dezvoltarea morală este un aspect

esenţial al socializării. Fiecare societate are regulile sale morale care orientează

comportamentul membrilor săi în diferite situaţii. Prin procesul de dezvoltare morală

copilul interiorizează normele morale ale societăţii în care trăieşte, învaţă ce este corect şi

ce este greşit.

Specialiştii au ajuns la concluzia că dezvoltarea morală este strâns legată de

dezvoltarea cognitivă a copilului19.

Analizând mii de răspunsuri date de copiii de vârstă şcolară, psihologii au

identificat 3 stadii ale dezvoltării morale:

1. Stadiul moralităţii preconvenţionale. În acest stadiu corectitudinea

comportamentului este apreciată în funcţie de consecinţele sale.

2. În stadiul moralităţii convenţionale devine importantă respectarea regulilor

sociale.

3. Stadiul moralităţii postconvenţionale. Cei care se află în acest stadiu nu neagă

rolul legilor şi normelor sociale, dar nici nu le absolutizează; ei îşi dau seama că acestea

18 Schaffer Rudolf, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj Napoca, 2007, p. 12919 Hayes N., Orrell L., Introducere în psihologie, Ed. ALL, Bucureşti, 1997, p.225

26


sunt doar nişte instrumente necesare pentru buna funcţionare a unei societăţi. Ei înţeleg că

uneori unele norme sau legi pot fi în contradicţie cu bunele intenţii ale unei persoane.

Fiecare om în dezvoltarea sa de la copil la adult trece prin aceste stadii în aceeaşi

ordine, dar unii trec mai încet într-un stadiu superior, alţii mai repede. Unii nu ajung

niciodată în ultimul stadiu.

3.7. Relaţiile şcolare

Mediul şcolar, în care copilul este primit, este complet diferit de cel familial, el

fiind creat, nu pentru a distribui satisfacţii afective, ci pentru o muncă disciplinată

continuă, organizată. Şcoala constituie un mediu care, în locul unui grup restrâns şi oferă

copilului o colectivitate şi un loc de muncă cu numeroase întrepătrunderi mentale,

afective, morale, care se constituie ca un important resort al dezvoltării psihice de mai

târziu al copiilor. Aici cunoaşte poate, pentru prima dată relaţiile şcolare bine definite între

el (ca elev) şi cadrele didactice şi tot odată relaţiile dintre el (ca şi coleg) şi colegii săi de

clasă.

Adaptarea la relaţiile şcolare, la ocupaţiile şcolare, presupune o oarecare maturitate

din partea copilului, care să-i insufle capacitatea de a se lipsi de activitatea îngustă din

mediul familial şi de interesele imediate ale jocului pentru a pătrunde într-un nou univers

de legături sociale şi a-şi asuma îndatoriri. Declanşând un proces de adaptare la un mediu

şi la un sistem de solicitări foarte diferit ca structură, climat, funcţionare, de cel din familie

şi din grădiniţă, şcoala îşi exercită de fapt calitatea ei formatoare asupra formaţiei psihice a

copilului. Pregătirea copilului pentru adaptarea şcolară începe încă din familie, fiind

continuată în următorii ani petrecuţi în alte instituţii, frecventate premergător perioadei

şcolare. Foarte emotivi, ei caută mereu compania şi oscilează cu uşurinţă între râs şi plâns,

dorind sa fie mereu în centrul atenţiei.

Inadaptarea şcolară, considerata ca formă de inadaptare socială, creează premisele

unei integrări dificile, în etapele următoare ale existenţei şi se poate răsfrânge asupra

« adultului de mâine ». Aceste probleme pot fi rezolvate complet atunci când există o

colaborare între părinte şi învăţător, caracteristicilor native sau dobândite ale copilului

adresându-se modalităţi de abordare pedagogică diferenţiate, care să pună în valoare

talentul fiecărui copil. La fel de important este existenţa unor relaţii armonioase în familie

cât şi la şcoală. Şcolarul mic are o personalitate în evoluţie. Adaptarea sa şcolara rezultă

din felul în care se ajustează caracteristicile şi trăsăturile sale de personalitate la exigenţele

şcolare din ce in ce mai mari. Pregătirea pentru o integrare şcolară reuşită, începe încă din

27


familie, apoi continuă în grădiniţă (perioada ce premerge celei şcolare). Intrat în şcoală,

copilul este solicitat intens intelectual, învăţarea devenind tipul fundamental de activitate.

El dobândeşte o mai mare stabilitate şi un echilibru al vieţii afective.

Atitudinea faţă de şcoala, felul relaţionării cu ceilalţi, depind de "experienţa de

viaţă" acumulata în familie. Dacă părinţii reuşesc menţină în familie o atmosferă caldă,

securizantă şi îşi manifestă autoritatea într-un mod echilibrat, acest fapt va avea rezonanţe

pozitive în adaptarea propriu-zisă a copilului la relaţiile şcolare.

CAPITOLUL IVEFECTELE MIGRAŢIEI INTERNAŢIONALE ASUPRA

COPILULUI

4.1. Tulburări psihice

- Tulburări de adaptare-

Sunt stări de suferinţă subiectivă20 şi de afectare emoţională, interferând de obicei

performanţele şi funcţionarea socială, şi luând naştere în perioada de adaptare la o

schimbare semnificativă de viaţă, sau ca o consecinţă a unui eveniment stressant de viaţă

20 Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fourth Edition (DSM-IV), p.179

28


(incluzând prezenţa sau posibilitatea unei boli fizice grave). Agentul de stress (stressorul)

poate să fi afectat integritatea reţelei sociale a persoanei (pierderea unei fiinţe dragi,

experienţe de separare), sau sistemul mai larg al valorilor sau suporturilor sociale

(imigraţie, statut de refugiat). Stressorul poate implica numai individul sau/şi grupul său

comunitar.

Predispoziţia individuală sau vulnerabilitatea joacă un rol mai mare în riscul

apariţiei sau în conturarea manifestărilor tulburării de adaptare decât în celelalte stări din

cadrul acestui grup, dar, cu toate acestea, se consideră că starea n-ar fi apărut fără stressor.

Manifestările variază, şi includ dispoziţia depresivă, anxietatea, îngrijorarea, sau o

combinaţie a acestora, un sentiment al incapacităţii de a face faţă, de a planifica (viitorul)

sau de a continua situaţia prezentă, precum şi unele grade de afectare în performanţa

rutinei cotidiene. Subiectul poate să se simtă predispus la comportamente dramatice sau

explozii de violenţă, dar acestea apar rar. Totuşi tulburările de conduită (comportamentul

agresiv sau disocial) pot fi o trăsătură asociată mai ales la adolescenţi. La copii,

fenomenele regresive cum sunt revenirea la udarea patului sau la vorbirea copilărească sau

sugerea policelui, sunt o parte frecventă a modelului simptomatic.

- Tulburare distimică

Aceasta este o forma uşoara, dar cronică de depresie. Simptomele distimiei durează,

de regulă, cel puţin doi ani şi deseori mai mult decât atât, în special când tulburarea apare

în copilărie.

Deşi simptomele distimiei pot fi de intensitate mai mică decât cele ale depresiei, ea

poate afecta mai grav viaţa pacientului pentru că durează mai mult. În cazul distimiei,

pacientul îşi pierde interesul pentru activităţile de fiecare zi, se simte fără speranţă, nu este

productiv şi are încredere scăzuta în sine. În general, distimia îl împiedică să-şi trăiască

viata din plin, iar calitatea generală a acesteia poate fi scăzută. Distimia mai este cunoscuta

şi sub numele de tulburare distimică, depresie cronică sau depresie minoră. Elementul

esenţial al tulburării distimice îl constituie dispoziţia depresivă cronică, survenind cea mai

mare parte a zilei, de cel puţin doi ani. Indivizii cu tulburare distimică îşi descriu dispoziţia

ca tristă ori „abătută”. La copii, dispoziţia poate fi mai curând iritabilă decât depresivă, iar

durata minimă este de numai un an.

In cursul perioadelor de dispoziţie depresivă, cel puţin două din următoarele

simptome adiţionale sunt prezente: apetit redus sau mâncat excesiv, insomnie sau

29

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/depresie_849


hipersomnie, energie scăzută sau fatigabilitate, stimă de sine scăzută, concentrare redusă

sau dificultate în a lua decizii şi sentimentul de disperare.

Indivizii pot remarca prezenţa notabilă a unui interes scăzut şi a autocriticii,

văzându-se adesea pe ei înşişi ca neinteresaţi sau incapabili.

Poate să apară sau deteriorare semnificativă în domeniul social, profesional ori in

alte domenii importante de funcţionare. La copii, tulburarea distimică pare a surveni în

mod egal la ambele sexe şi duce adesea la deteriorarea performanţei şcolare şi interacţiunii

sociale. Copiii cu tulburare distimică sunt de regulă iritabili şi capricioşi, precum şi

depresivi. Ei au o stimă de sine scăzută şi aptitudini sociale, sunt pesimişti.

- Anxietatea generalizată-

Trăsătura esenţială este anxietatea, generalizată şi persistentă, dar nu limitată (sau

puternic predominată) la nicio circumstanţă ambientală particulară (adică este „liber

flotantă”).21

La fel ca pentru alte tulburări anxioase, simptomele dominate sunt foarte variabile,

dar includ acuze comune de nervozitate permanentă, tremor, tensiune musculară,

transpiraţii, ameţeli, palpitaţii şi disconfort epigastric. Teama că subiectul sau o rudă

apropiată subiectului va avea un accident sau se va îmbolnăvii sunt exprimate adesea,

împreună cu o varietate de alte temeri şi presimţiri rele. Această tulburare este comună la

femei şi adesea corelată cu un stres ambiental cronic. Cursul evoluţiei este variabil, dar

tinde să fie oscilant şi cronic.

Îndreptar diagnostic: suferindul trebuie să aibă simptomele primare ale anxietăţii

mai multe zile, cel puţin câteva săptămâni în şir. Aceste simptome trebuie să cuprindă de

obicei următoarele elemente:

- aprehensiune (temeri despre viitoare nenorociri, sentimentul de a fi „pe marginea

prăpastiei”, dificultăţi de concentrare etc.);

- tensiune motorie (frământare permanentă, cefalee de tip tensiune, tremurături,

incapacitate de relaxare);

- hiperactivitate vegetativă (ameţeli, transpiraţii, tahicardie sau tahipnee, disconfort

epigastric, gură uscată etc.). La copii, nevoia de protecţie şi acuzele somatice pot fi

proeminente.

- Tulburări de conduită-

21 Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fourth Edition (DSM-IV) 10, p.68

30


Trăsăturile tulburărilor de conduită pot fi simptomatice şi altor stări psihiatrice, în

care caz trebuie codificat diagnosticul de bază. Se caracterizează printr-un pattern repetitiv

şi persistent de conduită disocială, agresivă sau sfidătoare. Astfel de comportament, când

are un comportament extrem pentru individ, duce la încălcările aşteptărilor sociale

corespunzătoare vârstei fiind astfel mai sever decât obrăznicia copilului sau „răzvrătirea”

adolescentului. Actele disociale sau infracţiunile nu sunt prin ele însele baze de diagnostic,

acesta implicând un pattern persistent (stabil) de comportament. Tulburările de conduită

pot duce în unele cazuri la tulburări de personalitate de tip disocial. Ele sunt frecvent

asociate cu condiţii ambientale adverse, incluzând relaţii familiale nesatisfăcătoare şi

eşecuri şcolare, fiind mai frecvente la băieţi. Exemple clare de comportamente pe care se

bazează acest diagnostic sunt : tendinţe excesive spre bătaie şi atitudine de sfidare,

cruzimea faţă de animale şi oameni, distrugeri de bunuri, incendieri, furturi, minciuni

repetate, absenteism şcolar şi fuga de acasă, izbucniri colerice neobişnuit de intense şi

severe, comportament provocator şi sfidător şi o nesupunere persistentă şi severă.

4.2. Rezultate slabe la învăţătură

Insuccesul şcolar sau obţinerea unor rezultate slabe la învăţătură nu mai este doar o

problemă pedagogică, ci şi una socială. Noţiunile de succes şi insucces şcolar nu sunt

atemporale, ci sunt impuse de istoria socială. Din acest unghi, succesul şcolar constă în

„obţinerea unui randament superior în activitatea instructiv-educativă, la nivelul cerinţelor

programelor şi al finalităţilor învăţământului", iar insuccesul se referă la „rămânerea în

urma la învăţătură sau la neîndeplinirea cerinţelor obligatorii din cadrul procesului

instructiv-educativ, fiind efectul discrepanţei dintre exigenţe, posibilităţi şi rezultate."

Altfel spus, reuşita sau nereuşita elevului la învăţătura nu pot fi judecate în sine,

fără raportare la exigenţele normelor şcolare. Insuccesul şcolar sau obţinerea de către elev

a rezultatelor slabe la învăţătură reprezintă alternativa negativă, nefavorabilă a

randamentului şcolar fiind denumită şi nereuşită şcolară sau eşec şcolar. Insuccesul şcolar

evidenţiază rezultatele slabe la învăţătură şi insuficienţă a dimensiunilor personalităţii

elevilor. Trebuie avut în vedere faptul că randamentul şcolar mediocru reprezentat de

notele 5 şi 6 obţinute de elevi este în fond un rezultat relativ slab deşi oferă

promovabilitate. De aceea, specialişti în educaţie, apreciază că notele 5 şi 6 obţinute de

unii elevi înseamnă semieşec şcolar. Insuccesul elevilor îmbracă o gamă variata de

manifestări, de la formele cele mai simple, de rămânere în urma la învăţătură, până la

31


formele persistente şi grave, repetenţia şi abandonul şcolar, fiecare fiind trăită individual la

niveluri specifice de intensitate, profunzime şi persistenţă.

4.3. Absenteismul

Mutaţiile din societatea şi din familia contemporană (problemele economice,

problemele de relaţionare între părinţi şi copii, timp redus petrecut cu familia,

redistribuirea rolurilor, suportul emoţional redus, supraîncărcarea profesională a părinţilor

etc.) pot determina o serie de probleme importante la adolescenţii zilelor noastre. La

acesta se adaugă presiunea grupului, metodele educaţionale slabe, inconstanţa,

supraîncărcarea şcolară, disfuncţiile în evaluare şi notare, frica de examene etc., care

constituie adevăraţi factori perturbatori pentru elevi, care din păcate, uneori evită

confruntarea cu „problema” prin fuga de la ore.

Fenomenul absenteismului înregistrează creşteri semnificative an de an, atingând în

prezent cote alarmante, mai ales la nivel liceal22. Stăpânirea şi eradicarea lui nu sunt

posibile fără dezvăluirea şi cunoaşterea în profunzime a cauzelor care îl generează şi fără

adaptarea şi amplificarea unor măsuri de intervenţie eficace.

Absenteismul în literatura de specialitate are mai multe definiţii ale fenomenului

Problemă socială, conduită evazionistă,

cronică, care reflectă atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere

în educaţia şcolară23;

Problemă predominant emoţională (conduită

de tip evazionist, de evadare fizică şi psihologică din situaţia percepută ca

traumatizantă);

Formă de manifestare a devianţei şcolare

(semnal tardiv al existenţei unor probleme);

Reducere a ataşamentului şi a integrării,

identificare scăzută cu obiectivele şi aspiraţiile grupului de elevi;

Literatura de specialitate face distincţie între următoarele forme ale absenteismului

şcolar :

Absenteismul selectiv (fuga de la şcoală este frecventă la o singură

disciplină sau doar la câteva discipline);

Absenteism generalizat (fuga de la şcoală este frecventă şi

generalizată, prefigurează abandon şcolar); 22 Cosmovici, A, Iacob, L., Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 23023 Neculau, A.,Psihologie socială, Ed. Polirom, Iaşi, p. 156

32


Studiile consacrate analizei fenomenului absenteismului şcolar menţionează

următoarele cauze favorizante ale fenomenului:

Cauze care ţin de personalitatea şi de sănătate a elevului: motivaţie şcolară

scăzută, lipsă de interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate,

autoeficacitate scăzută, imagine de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi

sociale reduse, pasivitate; la care se poate adăuga refuzul de a adera la o alegere făcută de

alţii ( ca reacţie la presiunea exercitată de dorinţele adulţilor).

Cauze care ţin de familie, condiţiile socio-economice ale familiei: sărăcia, stil

parental indiferent, neglijent, familii dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau plecaţi în

străinătate.

Cauze care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia profesor-elev):

presiunea grupului, supraîncărcarea şcolară, comunicare defectuoasă elev profesor

(ironizarea umilirea elevului), evaluarea subiectivă, frica de evaluare, conflict cu colegii,

practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate între

aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională a şcolii; se poate manifesta şi ca

formă de apărare împotriva disciplinei excesiv de rigide şi severe.

Una dintre cauzele cu foarte mare importanţă este şi variabila vârstă.

Astfel, la elevii din clasele mici, fuga de la şcoală poate fi o manifestare a „fobiei

şcolare”, al cărei cauze trebuie căutată în: dependenţa crescută de părinţi; părinţi care

valorizează excesiv educaţia şcolară; stilurile parentale protectoare, autoritare sau

indiferente; strategie defensivă faţă de colegii violenţi, eşecul şcolar, situaţii umilitoare.

La elevii mari, fuga de la şcoală este rezultatul unei opţiuni (proces de deliberare,

luare a deciziei), al căror cauze pot fi: frica de evaluare, de eşec, fobia sau anxietatea

socială (frecventă în perioada adolescenţei, manifestată prin anxietate faţă de situaţia de a

fi observat de colegi, teama de a vorbi în public, teama de a interacţiona cu persoanele de

sex opus, teama de critică, stimă de sine scăzută); teama de pedeapsă, teama de a pierdere a

statutului în grup.

4.4. Eşecul şcolar sau abandonul şcolar

Unul dintre efectele negative ce apar în cadrul familiilor transnaţionale este o

puternică formă de eşec şcolar sau abandon şcolar al copiilor acestora. Cele mai des

întâlnite fenomene sunt: absenteismul, performanţe educaţionale scăzute şi abandon

interior (prezenţă fizică, dar abandon psihologic).

33


În cazul acestor copii este posibil ca elevul să rămână în şcoală, însă fără a se

implica suficient în activităţile şcolare şi, prin urmare, fără a atinge un nivel satisfăcător al

performanţelor şcolare.

Abandonul şcolar este o variabilă ihotomică prin care se stabileşte dacă elevul este

prezent fizic sau absent fizic, prin absenteismul acestuia, performanţele şcolare scăzute şi

corigenţele lui care sunt indicatori ai implicării psihologice reduse în şcoală. Această

tipologie relevă patru categorii de elevi:

1. Prima categorie îi include pe cei care au abandonat şcoala atât fizic cât şi

psihologic. Pentru aceştia, abandonul fizic este simpla materializare a implicării

psihologice reduse în şcoală.

2. A doua categorie include elevii care abandonează fizic şcoala, dar care rămân

implicaţi psihologic în procesul educaţional. Aceşti elevi sunt nevoiţi să renunţe la şcoală

dintr-o cauză externă (sarcină, căsătorie, pentru a îngriji un membru al familiei, pentru a

muncii ca să îşi întreţină familia). Dacă sunt sprijiniţi şi încurajaţi, elevii din acest grup, se

pot întoarce la şcoală pentru a-şi finaliza studiile.

3. A treia categorie este a celor la care se manifestă abandonul interior: deşi sunt

prezent fizic la şcoală, nu sunt implicaţi psihologic în activităţile şcolare şi au foarte mari

şanse să se alăture elevilor din prima categorie.

4. A patra categorie de elevi îi include pe cei prezenţi fizic în şcoală şi implicaţi

psihologic în procesul educaţional, cu alte cuvinte, elevii cu succes şcolar.

Pentru a preveni eşecul şcolar este necesară identificarea acelor factori de risc care

corelează cu rezultatele şcolare scăzute ale elevilor. Dacă eşecul şcolar este analizat dintr-o

perspectivă contextuală (care vizează familia, grupul de prieteni, şcoala, vecinătatea) mai

degrabă de cât dintr-o perspectivă demografică sau perspectivă centrată pe caracteristicile

personale ale elevilor, putem identifica o gamă mai largă de situaţii de risc.

Factorii protectivi se referă la capacitatea elevilor de a depăşi situaţiile de risc şi de

a obţine succese în şcoală chiar şi într-un context mai puţin favorabil. Printre factorii

protectivi se numără competenţele sociale (flexibilitatea, empatia, comunicarea afectivă,

capacitatea de a stabili relaţii de prietenie), autonomia (stima de sine, autodisciplina,

eficienţa personală) sau factorii contextuali (siguranţa din şcoală, cartier, familie, sprijinul

adulţilor).

4.5. Tendinţe suicidale

34


Sinuciderea, numită şi suicid, (din latină sui caedere, a se omorî pe sine) este actul

prin care cineva îşi ia singur viaţa. Conform Dicţionarului: Suicidul este tulburarea

instinctului de conservare, prin care o persoana se distruge singură, alegând o metodă

fizico-chimică (spânzurare, înec, electrocutare)", iar după Organizaţia Mondială a

Sănătăţii, "suicidul este actul prin care un individ caută să se autodistrugă, cu intenţia mai

mult sau mai puţin de a-şi pierde viaţa, fiind mai mult sau mai puţin conştient de motivele

sale..." Cea mai serioasă consecinţă a episodului depresiv major o constituie tentativa de

suicid sau suicidul complet. Riscul de suicid este extrem de mare la indivizii cu elemente

psihotice, cu istoric de tentative de suicid anterioare, cu un istoric familial de suicid. Poate

exista, de asemenea, o rată crescută de morţi premature prin condiţii medicale generale.

Episoadele depresive majore urmează adesea unor stressori psihosociali (moartea unei

fiinţe iubite, separare maritală, divorţ). Ca si cauze extrinseci (sociologice) ce împing la

sinucidere, se numără: mediul - raporturile anturajului, condiţiile de viaţă, ocupaţia şi

gradul de cultură. Raporturile precare cu anturajul, condiţiile dificile de viaţă, lipsa unei

ocupaţii, precum şi nivelul scăzut al culturii, îi pot determina pe unii oameni să-şi dorească

moartea. Specialiştii avertizează că dacă nu este tratată, afecţiunea poate avea consecinţe

grave. Stările de anxietate şi de depresie sunt cauze frecvente ale suicidului.

CAPITOLUL VETAPELE, ARIA ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII

Partea de cercetare a lucrării mele a vizat un lot de subiecţi care se confruntă în

mod real şi actual cu problematica migraţiei astfel că cercetarea necesară definitivării

lucrării de licenţă am efectuat-o în Oraşul Petrila la Centrul de zi „Salvaţi copiii” care este

o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care promovează din 1990

drepturile copilului în România.

În cadrul acestui centru se cunoaşte situaţia copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în

străinătate şi specialiştii implicaţi au dezvoltat programul „Creştem împreună” în cadrul

căruia derulează activităţi zilnice cu copiii afectaţi de migraţia internaţională.

35


Fac activităţi de socializare, terapie prin artă, joc, sport şi distracţie. Acest program

conţine alături de alte servicii specializate şi consiliere psihologică individuală şi de grup

cu copiii.

Scopurile principale ale specialiştilor din cadrul acestui program (sociolog,

pedagog, asistent social) sunt următoarele:

identificarea copiilor aflaţi în situaţie de risc prin plecarea părinţilor în Italia,

Spania sau alte ţări europene;

iniţierea unor programe de suport şcolar, de orientare şcolară şi consiliere pentru

copii;

dezvoltarea programelor de timp liber, facilitarea socializării şi asigurarea

comunicării permanente cu părinţii plecaţi;

iniţierea unor programe de suport şi consiliere pentru persoane în a căror grijă au

rămas copiii.

Astfel că pot concluziona că în cadrul programului „Creştem împreună” copiii primesc suport pedagogic, consiliere psihologică şi asistenţă socială.

Problematica copiilor aflaţi în îngrijirea altor persoane decât a părinţilor care sunt

plecaţi la muncă în străinătate reprezintă o categorie a populaţiei aflată într-o poziţie

evident dezavantajată social faţă de alte categorii de oameni - este o temă de actualitate în

România pentru profesioniştii ce activează în domeniul ştiinţelor sociale care poate fi

diminuată numai prin efortul comun al actorilor sociali interesaţi de soluţionarea acestei

probleme din perspectiva multiaxială-socială, psihologică, juridică, educaţională,

pedagogică, familială.

Gradul de civilizaţie al societăţii în mare măsură este determinat de atitudinea

celorlalte persoane faţă de copiii cu probleme sociale de adaptare. Crearea unor condiţii

pentru educaţie şi învăţământ, adaptarea socio-profesională şi integrarea socială a acestor

copii constituie un obiectiv principal al oricărui stat şi al comunităţii în general.

Un argument important care demonstrează actualitatea temei pe care am ales-o, se

bazează pe faptul că problema copiilor rămaşi în grija rudelor deoarece părinţi lor care au

plecat la muncă în străinătate, este una dintre cele mai acute nu numai în domeniul

protecţiei copilului şi al familiei dar şi în viaţa socială a comunităţii în general.

Obiectivele lucrării

Această cercetare vizează următoarele obiective:

1. Determinarea particularităţilor specifice ce caracterizează atât situaţiile de

risc social sau şcolar în cazul copiilor aflaţi în dificultate cât şi identificarea acelor

36


pârghii specifice de remediere a acestor situaţii de risc în contextul protecţiei

sociale în România;

2. Studierea problemei legată de protecţia socială a copiilor cu probleme

serioase de adaptare în cadrul Centrului de Zi „Salvaţi copiii” din Petrila din cadrul

programului „Creştem împreună”.

Am început partea de cercetare a lucrării pornind de la următoarele ipoteze:

- elevii care au unul sau ambii părinţi în străinătate, au o stare

generală afectivă negativă;

- elevii care au părinţii plecaţi în străinătate au rezultate slabe la

învăţătură şi risc de abandon şcolar.

Pe parcursul perioadei de cercetare, din luna martie până în luna mai 2011, m-am adresat centrului de zi pentru sprijin.

5.1. Aria cercetării

Cercetarea practic-aplicativă a fost efectuată la Centrului de zi „Salvaţi copiii” din

oraşul Petrila. Aici am chestionat 25 de persoane care îngrijesc copii ai căror părinţi sunt

plecaţi în străinătate.

Situaţia grafică a acestora o voi prezenta în figura următoare:

16%

84%

0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%

100%

masculin feminin

masculin feminin

Fig. 1. Repartiţia lotului de subiecţi pe sex

37


Am putut constata în urma aplicării chestionarului că majoritatea subiecţilor (84%)

este formată din persoane de sex feminin. Aceasta deoarece părinţii care au plecat la

muncă în străinătate au lăsat copiii fie în grija mamelor lor sau după caz, în grija unor rude

de sex feminin din familiile lor (bunici, mătuşi, surori etc). Procentul subiecţilor de sex

masculin este minim (16%) în acest caz. Doar o mică parte dintre cei chestionaţi sunt de

sex masculin deoarece în cazul acestora, aşa cum au declarat au plecat în străinătate soţiile

lor. Vârsta subiecţilor rămaşi acasă să aibă grijă de copiii aflaţi la vârste fragede este de

asemenea foarte relevantă în partea mea de cercetare. Această situaţie se prezintă astfel:

12%

24%

32% 32%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

mai putin de30 de ani

31-40 ani 41-50 ani peste 50 ani

Fig. 2. Repartiţia lotului de subiecţi pe vârste

Concluzia pe care am putut să o evidenţiez în urma analizei efectuate asupra

situaţiei lotului de subiecţi pe vârste este aceea că, în marea lor majoritate, subiecţii sunt

maturi, persoane care în proporţie de 32% au vârste cuprinse între 41 şi 50 de ani iar încă o

treime (32%) dintre ei sunt persoane cu multă experienţă deoarece au vârste de peste 50 de

ani. Acest procent este reprezentat în majoritate de bunicii copiilor ai căror părinţi sunt

plecaţi la muncă în străinătate. Aproape un sfert dintre subiecţi (24%) au declarat că au

vârste cuprinse între 31 şi 40 de ani, aceştia fiind, în urma discuţiilor avute, părinţi ai

copiilor ce fac obiectul cercetării mele, şi provin din familii unde doar unul dintre părinţi

este plecat.

Un procent de 12% dintre subiecţi au mai puţin de 30 de ani. Ei sunt fraţi mai mari

ai minorilor rămaşi acasă sau sunt rude de gradul I (unchi, mătuşi) care au grijă de copii.

Aceasta deoarece pot considera că sprijinul afectiv, răbdarea dar şi o vârstă matură care să

implice în totalitate responsabilităţile pe care le implică îngrijirea unui copil minor sunt

absolut necesare în cazul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate.

38


5.2. Metodologia cercetării

Pentru cercetare am folosit ca metode de analiză studiul de caz şi observaţia

externă. Ca instrument principal de cercetare am apelat la chestionarul sociologic care este

unul dintre cele mai frecvent folosite instrumente de realizare a anchetelor sociologice.

Chestionarul este un ansamblu de întrebări scrise, ordonate logic şi psihologic, care

impun celor chestionaţi consemnarea, în scris, a răspunsurilor.

Studierea problematicii abordate am realizat-o prin aplicarea următoarelor metode

de cercetare socială:

Observaţia externă a comportamentului verbal şi nonverbal al copiilor ai

căror părinţi sunt plecaţi în străinătate ca metodă preliminară necesară elaborării

studiului de caz ;

Studiul de caz aplicat la nivel individual asupra beneficiarilor direcţi ai

serviciilor sociale de specialitate acordate în baza programelor sociale susţinute de

programul „Creştem împreună;

Analiza statistică a datelor relevante temei vizate;

Ancheta pe bază de chestionar realizată pe subiecţi care au în îngrijire copii

minori ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, realizând analiza frecvenţei,

verificarea ipotezelor, analiza corelaţiilor;

Analiza documentelor: studierea şi analiza literaturii ştiinţifice de

specialitate, dosarele medicale, fişa psihologică, fişa de anchetă socială a fiecărui

subiect;

CAPITOLUL VIANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

Centrul de Zi „Salvaţi copiii” oferă programe care se adresează nevoilor multiple

ale copiilor rămaşi acasă, ţinându-se cont de starea lor de sănătate, de nevoile lor afective

şi educaţionale, stimularea psihosocială a acestora, în paralel încurajându-se sudarea

relaţiilor intrafamiliale ale copilului cu familia sa.

6.1. Situaţia familială a copiilor

Pentru a ne crea o imagine cât mai corectă asupra problematicii studiate, voi încerca

în primul subcapitol al analizei pe care am efectuat-o să stabilesc care este situaţia

39


familială reală a copiilor ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate. Voi arăta în

graficul următor care este vârsta copiilor ce au rămas în grija rudelor: (fig. 3).

16%

20%

16%

48%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

sub 8 ani intre 8-9 ani intre 9-10 ani peste 10 ani

Fig. 3. Vârsta copiilor

Din reprezentarea grafică a răspunsurilor primite la această întrebare pot spune că

aproape jumătate dintre copii (48%) au vârste de peste 10 ani. Aceştia au rămas în grija

bunicilor lor care au declarat că copiii rămaşi în grija lor se află la o vârstă dificilă, înţeleg

mai greu realităţile cu care se confruntă părinţii lor şi de ce au ales să plece. Vom vedea în

continuare modul în care percep aceşti copii despărţirea de părinţi şi care este capacitatea

lor de adaptare. O cincime dintre respondenţi (20%) au declarat că minorii rămaşi în grija

lor sunt elevi în primele clase primare, astfel că au între 8 şi 9 ani. În procente egale de

16% sunt subiecţii care au răspuns că vârsta copiilor rămaşi în grija lor au vârste cuprinse

între 9 şi 10 ani sau sub 8 ani.

Este important pentru dezvoltarea lor psiho-socială corectă să poată relaţiona

normal şi firesc cu cei din jur, astfel că m-am gândit la comunitatea în care aceşti copii

socializează şi am adresat subiecţilor următoarea întrebare:

„În ce clasă se află copilul aflat în grija dumneavoastră?”.

40


16%

24%

28% 32%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

clasa intai clasa a doua clasa a treia clasa a patra

Fig. 4. Clasa în care se află copilul la şcoalăDin figura 4 rezultă că majoritatea copiilor sunt elevi în clasa a patra. Ei reprezintă

o treime (32%) dintre copiii rămaşi în grija rudelor sau a unui părinte. Puţin mai mult de un

sfert (28%) dintre subiecţi au în îngrijire copii ce sunt elevi în clasa a treia, următorul

procent de aproape un sfert (24%) este al celor care au în îngrijire copii elevi în clasa a

doua iar diferenţa procentuală de 16% este al subiecţilor care au declarat că copiii aflaţi în

îngrijirea lor sunt elevi în clasa întâi.

Deoarece copiii ce fac obiectul cercetării mele sunt minori rămaşi în grija unor

adulţi am dorit să ştiu care este gradul de rudenie al copiilor cu persoanele ce îi au în grijă.

64%20%

8%8%

mama/tata bunic/bunica frate/sora unchi/matusa

41


Fig. 5. Gradul de rudenie

După cum se vede în figura 5, mai mult de jumătate dintre subiecţi (64%) au

declarat că sunt părinţi unici ai minorilor rămaşi în grija lor deoarece celălalt părinte, din

diferite motive, a plecat la muncă în străinătate. O cincime dintre minori (20%) se află în

grija bunicilor deoarece, în cazul acestora, ambii părinţi sunt plecaţi. În procente egale de

8% se află respondenţii care au declarat că se afla în situaţia de rudenie „frate/soră” sau

„unchi/mătuşă” cu minorii aflaţi în grija lor. Este cazul acelor părinţi care nu au avut altă

alternativă la momentul în care au plecat la muncă în străinătate, decât să se bazeze pe

sprijinul fraţilor mai mari sau pe sprijinul propriilor fraţi sau surori.

După ce anterior am stabilit care este gradul de rudenie al minorului rămas în grija

rudelor, este firesc să evidenţiez care părinte este plecat în străinătate (fig. 6).

40%32% 28%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

numai tata doar mama ambii parinti

Fig. 6. Părintele plecat

În cazul a două cincimi dintre respondenţi (40%) este plecat doar tatăl din familie.

Aceşti minori au rămas în grija mamei, dar copiii resimt emoţional şi afectiv lipsa tatălui.

Este îngrijorător că în cazul a o treime dintre respondenţi (32%) este plecată mama

deoarece aceasta are o mare importanţă în viaţa de zi cu zi a unui copil minor. Copiii

rămaşi în grija tatălui aduc acestuia un motiv de stres în plus deoarece lipsa mamei îi face

să aibă aproape în permanenţă un comportament de revoltă îngreunând tatălui misiunea pe

care şi-a asumat-o. Mai mult de un sfert dintre respondenţi (28%) au declarat că minorii se

află în grija lor deoarece sunt plecaţi în străinătate „ambii părinţi”. Aceasta situaţia celor

care sunt bunici, fraţi sau chiar unchi/mătuşă şi trebuie să suplinească în mediul social al

copiilor lipsa ambilor părinţi.

În cazul copiilor rămaşi în grija rudelor deoarece părinţii sunt plecaţi la muncă în

străinătate responsabilitatea psiho-socială a educării acestor copii cade atât pe umărul celor

rămaşi în ţară să aibă grijă de minori, dar reprezintă şi un factor de stres pentru cei plecaţi

42


în străinătate din motive, considerate de ei, foarte obiective. În acest context am dorit să

aflu care sunt motivele pentru care părintele / părinţii copiilor au plecat la muncă în

străinătate (fig. 7).

72%

20%8%

0%

10%20%30%40%50%60%70%80%90%

100%

lipsa baniilor necesitatea unuiloc de munca

un viitor copiilor

Fig. 7. Motivele plecării la muncă în străinătate

Am constatat că situaţia economico-financiară pe care o traversează societatea

noastră în ziua de astăzi îşi pune amprenta şi asupra acestor familii, şi asta deoarece

aproape trei sferturi (72%) dintre respondenţi sunt plecaţi în străinătate motivând în

principal lipsa banilor. Creşterea şomajului în ţara noastră şi în principal în zona Văii Jiului

a făcut ca o cincime (20%) dintre subiecţi să declare că rudele lor au plecat în străinătate în

căutarea unui loc de muncă după ce au fost disponibilizaţi de la locurile de muncă avute în

ţară. Există şi un procent de 8% dintre subiecţi care au declarat că rudele lor, deşi aveau un

loc de muncă în ţară, acesta era plătit insuficient pentru a putea să le asigura copiilor lor un

viitor. Aceştia au renunţat şi au plecat la muncă în străinătate cu dorinţa de a-şi reîntregi

familia la un moment dat, socotit oportun şi favorabil realizărilor lor pe viitor.

Este deosebit de important timpul pe care părinţii îl petrec la muncă în străinătate

dar nu în ultimul rând este important timpul pe care copiii lor îl petrec cu rudele în lipsa

acestora. Dacă plecarea părinţilor s-a produs de mai mult sau de mai puţin timp îşi pune

amprenta în mod diferit asupra fiecărui copil rămas în urma lor. Din acest motiv am dorit

să aflu de cât timp s-a produs plecarea părintelui / părinţilor (fig. 8).

43


12% 16%

72%

0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%

100%

de mai putin de oluna

intre o luna si unan

de mai mult de unan

Fig. 8 Durata plecării

Aşa cum era de aşteptat, având în vedere situaţia dificilă din punct de vedere

material cu care se confruntă societatea noastră în ziua de azi, am putut să remarc că în

cazul a aproape trei sferturi (72%) dintre respondenţi părinţii copiilor sunt plecaţi la muncă

în străinătate de mai mult de un an de zile.

Un procent de 16% au răspuns că rudele lor sunt plecate de un interval de timp

cuprins între „o lună şi un an” în timp ce diferenţa procentuală de 12% aparţine subiecţilor

care au declarat că părinţii copiilor abia au plecat în străinătate, „de mai puţin de o lună”.

Toţi aceştia au plecat lăsându-şi minorii în urmă din dorinţa de a le asigura acestora un trai

mai bun. Nu le este nici lor uşor, la actualul loc de muncă din străinătate, părinţii trebuie să

respecte anumite clauze contractuale şi veniturile lor sunt drămuite în aşa fel încât nu pot

veni în ţară de câte ori şi atunci când şi-ar dori. La întrebarea „De când au emigrat cât de

frecvent s-au întors în ţară să îşi viziteze copilul?” am primit următoarele răspunsuri:

44


:

8%

32%

44%

16%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

lunar 3-4 ori pe ani odata/doua oripe an

deloc

Fig. 9 Frecvenţa vizitelor

Doar un procent minim de 8% dintre respondenţi au declarat că părinţii au

posibilitatea să revină în ţară lunar. Este cazul acelor părinţi care au ales să emigreze în ţări

vecine şi apropiate şi câştigul lor lunar le permite revenirea în ţară cu o frecvenţă

mulţumitoare. O treime dintre subiecţi (32%) au răspuns că minorii aflaţi în grija lor sunt

vizitaţi de către părinţii plecaţi cu o frecvenţă de „3-4 ori pe an”. Procentul următor de mai

bine de două cincimi (44%) aparţine celor care au declarat că părinţii care au emigrat pot

reveni în ţară doar o dată sau de două ori pe an, lucru considerat a nu fii suficient pentru

sprijinul afectiv şi emoţional al minorilor rămaşi în ţară. Dar există o realitate total

negativă a celor care în proporţie de 16% au declarat că părinţii odată plecaţi nu au mai

revenit „deloc”. În cazul acestor copiii, situaţia este mai dificilă atât din partea celor care

trebuie să suplinească lipsa părinţilor cât şi privind partea emoţională a minorului care nu

înţelege de ce părintele lui nu mai revine. Este important în aceste cazuri ca minorii şi

persoanele aparţinătoare lor să fie consiliate pentru a putea atenua pe cât posibil realitatea

grea cu care aceştia se confruntă.

Aşa cum am arătat anterior, scopul principal al plecării părinţilor în străinătate a

fost cel pecuniar. Sub acest aspect am adresat subiecţilor întrebarea „Părinţii sprijină

financiar educaţia copilului?”. Răspunsurile sunt redate în figura 10.

45


76%

24%

0%

10%

20%

30%40%

50%60%

70%

80%90%

100%

Da Nu

Fig. 10 Sprijin financiar

A fost un fapt pozitiv să constat în urma analizei efectuate la răspunsurile privitoare

la acest aspect că mai bine de trei sferturi (76%) dintre respondenţi sunt sprijiniţi financiar

de către părinţii minorilor care au emigrat. Există totuşi şi un sfert dintre subiecţi (24%)

care au răspuns că părinţii minorilor aflaţi în grija lor nu îşi sprijină financiar familiile

aflate în ţară. O parte dintre aceştia, datorită crizei economice mondiale, şi-au pierdut locul

de muncă avut în străinătate, momentan aflându-se în căutarea unui alt mijloc de venit în

timp ce o altă parte dintre ei şi-au abandonat definitiv familiile din ţară.

La finalul acestui subcapitol pot concluziona în urma analizei pe care am efectuat-o

că motivele pentru care părinţii minorilor au plecat în străinătate sunt în principal, motive

financiare. Părinţii şi-au lăsat copiii în grija părintelui rămas acasă sau a rudelor cu cel mai

apropiat grad de rudenie. O parte dintre ei sunt conştienţi de greutăţile pe care le întâmpină

copiii în lipsa lor dar se consideră forţaţi de împrejurări şi încearcă să ajute prin sprijin

financiar şi vizite pe cât posibil de dese. Dar există şi un procent minim care au abandonat

familiile rămase în ţară neacordându-le acestora nici o formă de sprijin şi venind în ţară

foarte rar sau deloc.

În acest context am considerat să evidenţiez pe cât posibil care este starea afectivă a

minorilor aflaţi în grija rudelor.

46


6.2. Starea afectivă a copiilor

În dezvoltarea normală şi firească a unui copil, prezenţa părinţilor are un rol

deosebit de important ce îşi poate pune amprenta asupra viitorului său sub toate aspectele.

Liniştea şi armonia unui cămin nu fac decât să sprijine în mod pozitiv, emoţional

dezvoltarea unui viitor adult care la momentul oportun va putea lua decizii importante

având în familia sa un model. Dar lipsa unuia sau a ambilor părinţi din viaţa unui copil

minor, oricât de obiectiv ar fi fost motivaţi părinţii să-i lase în grija altora, pot avea un

impact emoţional însemnat asupra dezvoltării lor ulterioare. Astfel doresc în acest

subcapitol să scot în evidenţă analiza răspunsurilor primite din partea subiecţilor referitoare

la situaţia afectivă şi emoţională în care se află minorii aflaţi în grija lor.

Am dorit să cunosc opinia subiecţilor referitoare la importanţa familiei în

dezvoltarea socio-psiho-educaţională a copilului. Am primit următoarele răspunsuri:

92%

8%

Da Nu

Fig. 11 Importanţa familiei

Sunt foarte relevante răspunsurile primite la acest aspect (fig.11). Un procent

semnificativ (92%) dintre subiecţi au răspuns că familia este foarte importantă pentru o

bună dezvoltare socio-psiho-educaţională a copilului pe care îl au în îngrijire. Este foarte

importantă pentru sentimentul de siguranţă pe care îl dau copilului şi nu în ultimul rând

este foarte importantă pentru ca aceştia să se ştie în permanenţă ocrotiţi şi sprjiniţi afectiv

şi emoţional de proprii lor părinţi. Procentul minim de 8% al celor care au răspuns cu “nu”

la această întrebare este reprezentat de cuplurile divorţate sau care au copii în afara unei

relaţii oficiale de căsătorie. Este cazul mamelor singure care au lăsat minorii în grija

părinţilor lor şi au plecat în străinătate în speranţa unui trai mai bun, atât pentru ele cât şi

pentu copiii lor.

47


Este important de observat care sunt lucrurile care le fac plăcere copiilor cel mai

mult. Rudele rămase acasă care au în grijă minori şi care fac obiectul cercetării mele în

urma discuţiilor avute la Centru de zi au declarat că fac eforturi să atenueze pe cât posibil

lipsa părinţilor din viaţa actuală a copiilor lor. În acest sens ei încearcă să relaţioneze cât

mai mult cu minorii să le înţeleagă grijile şi temerile pentru a le putea fi alături. I-am rugat,

astfel să enumere trei lucruri pe care le fac constant spre plăcerea celor mici. Răspunsurile

le-am ilustrat în fig. 12 şi au fost următoarele:

40%

40%

20%

jocul impreuna jocuri pe calculator plimbarile

Fig. 12 Lucruri plăcute

Nevoia de afectivitate la vârste fragede se poate spune că este concluzia acestor

răspunsuri. Aceasta deoarece în procente egale de câte două cincimi dintre respondenţi

(40%) au răspuns că minorilor care se află în grija lor le face plăcere să se joace împreună,

să petreacă astfel mult timp în compania celor care îi au în grijă. Pentru cei care au în

îngrijire copii de clasa a treia sau a patra răspunsurile au fost că aceştia preferă foarte mult

jocurile pe calculator. Doar o cincime dintre subiecţii au răspuns că copiilor aflaţi în grija

lor le face plăcere foarte mult plimbările în aer liber alături de rudele lor.

Starea afectivă şi emoţională a copilului rămas în grija rudelor se poate constata şi

în reacţia pe care acesta a avut-o la plecarea părinţilor lor.

48


40%36%

24%

0%

10%20%30%

40%50%60%70%

80%90%

100%

destul de afectat afectat doar lainceput

nu a avut nici oreactie

Fig. 13 Reacţia copilului

Procentul maxim în acest caz aparţine în proporţie de două cincimi (40%) copiilor

care au fost destul de afectaţi emoţional şi afectiv de plecarea părinţilor lor în străinătate.

Următorul procent de mai mult de o treime (36%) aparţine subiecţilor care au declarat că

minorii au fost afectaţi la început, dar că, pe urmă cu multă răbdare şi înţelegere din parte

lor, şi-au revenit. Dar există şi un procent de aproape un sfert dintre subiecţi care au

răspuns că minorii rămaşi în grija lor nu au avut nici o reacţie la plecarea părinţilor. Acest

lucru s-a datorat îndeosebi faptului că minorii au avut vârste prea fragede, încă nu mergeau

la şcoală şi au luat totul ca pe o joacă.

În concluzie pot spune din discuţiile pe care le-am avut cu subiecţii chestionaţi că

marea majoritate a minorilor rămaşi în grija lor au fost afectaţi în diferite măsuri, unii

dintre ei s-au interiorizat, alţii au devenit agresivi cu copiii din jur şi neascultători cu adulţii

din preajma lor, unii au devenit mai trişti. Fiecare dintre minori deoarece sunt la vârste

mici, au reacţionat fiecare în măsura în care au simţit asupra lor impactul plecării părinţilor

de lângă ei. Referitor la felul în care au reacţionat copiii ca şi comportament faţă de cei din

jurul lor am aflat :

49


40%

24%

36%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

comportamentnormal

tristi si abatuti revoltati

Fig. 14 Influenţa lipsei părintelui

Majoritatea procentuală (40%) în acest caz aparţine celor care au declarat că

minorii lăsaţi în grija lor au avut în general un comportament normal, lucru care se

datorează în primul rând faptului că au rămas în grija bunicilor cu care erau obişnuiţi sau

care făceau parte zilnic din comunitatea în care trăiau. Aceştia fiind mici, au luat plecarea

părinţilor ca pe un fapt normal, ajutaţi afectiv de bunicii lor şi au depăşit cu bine acest

moment. Aproape un sfert dintre respondenţi (24%) au răspuns că minorii rămaşi în grija

lor au devenit mai trişti, au început să comunice cu cei din jur din ce în ce mai greu.

Aceştia au luat decizia să consulte un specialist astfel că minorii au fost incluşi în

programul „Creştem împreună” derulat în cadrul centrului de zi din Petrila. Ultimul

procent, dar destul de însemnat, de mai mult de o treime (36%) dintre respondenţi au

declarat că minorii rămaşi în grija lor au început să se manifeste negativ cu cei din jur.

Aceştia sunt revoltaţi şi în încercarea de a depăşi aceste momente, involuntar, au devenit

mai agresivi atât verbal cât şi fizic cu ceilalţi copii din jur care aveau părinţii aproape.

Am cerut respondenţilor opinia lor în ceea ce priveşte măsura consecinţelor socio-

psiho-educaţionale, asupra copilului, în timpul a emigrării părintelui/părinţilor:

50


8% 12%

80%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

foarte grave grave mai putin grave

Fig. 15 Măsura consecinţelor

Am constatat că un procent de 8% dintre subiecţii chestionaţi sunt îngrijoraţi

deoarece consideră că asupra minorilor rămaşi în grija lor, lipsa părinţilor poate avea

consecinţe „foarte grave”, fiind urmaţi procentual de cei care în proporţie de 12% cred că

lipsa părinţilor poate avea consecinţe grave. Aceşti subiecţi au declarat că copiii rămaşi în

grija lor erau deja la vârsta şcolară. Era normal în viaţa lor de familie de fiecare zi să îşi

facă temele cu sprijinul părinţilor şi acum că sunt plecaţi, aceşti minori acceptă mai greu

această schimbare. Devin revoltaţi, agresivi, li se pare nedrept să nu aibă părinţii alături, şi

nu întotdeauna înţeleg care au fost motivele pentru care aceştia au plecat.

Am rugat respondenţii să îşi spună propria opinie referitoare la influenţa pe care o

are lipsa părinţilor asupra comportamentului copiilor rămaşi în grija lor. Răspunsurile lor

au fost următoarele:

51


24%

32%

8%

36%

0%

10%

20%

30%40%

50%

60%

70%80%

90%

100%

tulburaripsihice

rezultateslabe la inv.

absenteismscolar

altele

Fig. 16 Efectele migraţiei asupra copiilor

Concluzia generală pe care am putut să o desprind în urma analizei asupra acestor

răspunsuri a fost aceea că într-o măsură sau alta minorii rămaşi în grija rudelor în ţară au

resimţit lipsa părinţilor prin diverse manifestări. Astfel pot afirma că subiecţii au răspuns în

proporţie de aproape un sfert (24%) că minorii aflaţi în grija lor au manifestat anumite

tulburări psihice, au devenit mai trişti, mai fricoşi, unii dintre ei au început să plângă mai

mult şi mai des, etc. Rudele în aceste cazuri au fost nevoite să caute ajutor specializat. O

treime dintre respondenţi au declarat că rezultatele şcolare ale minorilor aflaţi în grija lor,

au început să scadă progresiv. Copiii au simţit sprijinul părinţilor la lecţii şi bunicii în grija

cărora au fost lăsaţi nu au suficiente cunoştinţe sau destulă răbdare pentru ai ajuta. Toate

acestea s-au reflectat asupra situaţiei create prin faptul că minorii au început să primească

note mai mici la şcoală şi au început să nu se mai simtă integraţi în colectivul de colegi.

Toate aceste au făcut ca unii dintre minori să absenteze mai des de la scoală, astfel

că 8% dintre respondenţi au declarat că copiii rămaşi în grija lor se confruntă cu

absenteismul şcolar. Mai mult de o treime dintre respondenţi (36%) au răspuns că nu au

constatat efecte negative asupra comportamentului minorilor aflaţi în grija lor.

Făcând o analiză asupra celor declarate anterior de către rudele în grija cărora au

rămas minorii în urma plecării părinţilor lor în străinătate pot afirma că ipoteza 1 a lucrării

mele se confirmă: elevii care au unul sau ambii părinţi în străinătate, au o stare generală

afectivă negativă.

52


6.3. Rezultatele la învăţătură şi riscul de abandon şcolar:

După ce am putut concluziona care este starea afectivă a copiilor a căror părinţi

sunt plecaţi în străinătate, în continuare doresc să evidenţiez care este situaţia şcolară a

acestor copiii şi dacă lipsa părinţilor lor au efecte asupra rezultatelor lor şcolare. Am

întrebat respondenţii dacă au cunoştinţă despre atitudinea copiilor aflaţi în grija lor, faţă de

şcoală, înainte de a emigra părinţii acestora şi dacă s-a schimbat ceva.

32%

68%

Da Nu

Fig. 17 Atitudinea copilului faţă de şcoală

Am apreciat în urma răspunsurilor primite la această întrebare, un fapt îmbucurător

că doar o treime dintre respondenţi (32%) au o atitudine schimbată faţă de şcoală. Un

element pozitiv a fost să remarc că o proporţie semnificativă de mai mult de două treimi

(68%) dintre respondenţi nu şi-au schimbat atitudinea faţă de şcoala pe care o urmează.

Deşi cei care au o atitudine schimbată faţă de şcoală sunt minoritari, ei prezintă în prezent

o problemă pentru societate astfel că, Centru de zi „Salvaţi copiii” au demarat un program

de sprijin „Creştem împreună” în care aceştia au fost incluşi. În cadrul acestui program,

atât minorii cât şi rudele acestora.

53


50% 50%

0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%

100%

consiliere discutii cu dna. Invatatoare

Fig. 18 Tipuri de sprijin

Cei care la întrebarea anterioară au declarat că au existat probleme în atitudinea

minorului faţă de scoală au fost rugaţi să exemplifice tipul de sprijin la care au apelat.

Răspunsurile lor, le-am arătat în graficul de mai sus şi pot spune că în procente egale de

câte 50%, rudele copiilor au dorit ca minorii aflaţi în grija lor să fie consiliaţi de către

specialişti iar ceilalţi au fost la şcoală să discute cu dna. învăţătoare de la clasă.

Am dorit să cunosc dacă cei care au constatat că minorii aflaţi în grija lor au

întâmpinat probleme de adaptare, au apelat la sprijin specializat în cadrul centrului de zi.

75%

25%

0%10%

20%

30%40%

50%60%

70%80%

90%

100%

Da Nu

Fig. 19 Consultarea unui consilier

54


Răspunsurile primite la acest aspect cu care se confruntă cei care au rămas să aibă

grijă de minori au arătat eficienţa serviciilor de specialitate deoarece o proporţie de trei

sferturi dintre respondenţi (75%) au apelat la sprijinul unui consilier psihologic din cadrul

centrului de zi. Dar, există şi un sfert dintre subiecţi (25%) care au declarat că nu consideră

necesar să apeleze la sprijinul unui specialist. Aceştia consideră că se pot descurca şi

singuri sau datorită vârstei lor mai înaintate (bunicii copiilor) consideră că aceste servicii

nu sunt destul de eficiente şi cred că dragostea şi răbdarea lor pot să îndrepte lucrurile în

cele din urmă.

Un fapt relevant în cercetarea mea a fost să aflu răspunsurile subiecţilor la

întrebarea referitoare la rezultatele şcolare ale copilului înaintea emigrării

părintelui/părinţiilor anterioară, am ilustrat analiza efectuată în graficul următor:

24%

60%

16%

foarte bune bune suficiente

Fig. 20 Rezultate şcolare anterior emigrării părinţilor

Rezultatele şcolare anterior emigrării părinţilor pot afirma că erau mulţumitoare

deoarece două treimi dintre respondenţi (60%) au răspuns că copiii au avut rezultate bune

la scoală, aproape un sfert dintre respondenţi (24%) au spus că rezultatele şcolare ale

minorilor erau „foarte bune” în timp ce ultimul procent de 16% aparţine subiecţilor care au

declarat că rezultatele şcolare erau doar „suficiente”. Pentru a realiza o analiză comparativă

asupra acestui aspect am adresat subiecţilor o întrebare cu privire la situaţia şcolară a

copilului după emigrarea părintelui/părinţilor ?

55


48%

36%

16%

bune suficiente foarte bune

Fig. 21 Rezultate şcolare după emigrarea părinţilor

Atitudinea minorilor faţă de şcoală s-a schimbat în sens negativ, deoarece prin

comparaţia celor două grafice pot afirma că rezultatele şcolare „foarte bune” au scăzut

procentual la doar 16%, rezultatele „bune” au scăzut şi ele de asemenea la 48% în timp ce

rezultatele doar „suficiente” au crescut semnificativ la 36%. Copiii au început să comunice

mai greu cu colegii de şcoală, au început să se simtă „altfel”. Simt permanent nevoia de a fi

din nou cu părinţii lor la fel ca şi colegii lor. Absentează mai des de la scoală, lucru ce

ridică un semnal serios referitor la abandonul şcolar.

În concluzie pot afirma că ipoteza nr. 2 a lucrării mele: elevii care au părinţii

plecaţi în străinătate au rezultate slabe la învăţătură şi risc de abandon şcolar - se

confirmă.

6.4. Studii de caz individuale

Prin intermediul studiilor de caz, ce vor fi evidenţiate în cele ce urmează, sunt

identificate anumite particularităţi specifice dezvoltării afectiv-emoţionale a copiilor a

căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, cât şi aspecte ale integrării acestora din

punct de vedere social în contextul protecţiei sociale actuale existente în Centrul de Zi

„Salvaţi copiii” din Petrila. Studiile elaborate sunt cele mai reprezentative pentru

problematica vizată de cercetare.

56


6.4.1. STUDIU DE CAZ NR.1

Date Beneficiar: M. Sorin, 7 ani

Istoricul social al beneficiarului: Sorin provine din relaţia legal constituită a

părinţilor săi Maria şi Ionel actualmente divorţaţi. Copilul locuieşte cu sora mamei sale

(mătuşa maternă) şi familia acesteia într-o casă proprietate personală. Din punct de vedere

material mătuşa are toate condiţiile necesare. A fost integrat în anul 2010 în programul

„Creştem împreună” din cadrul Centrului de zi „Salvaţi copiii” din cauza problemelor sale

de adaptabilitate.

Mama lui Sorin este plecată la muncă în Italia de un an iar copilul a rămas în grija

rudelor materne deoarece părinţii sunt despărţiţi. Tatăl este dezinteresat de situaţia fiului

său. El lucrează la mină şi unica legătură cu fiul său este plata pensiei alimentare. Mama nu

trimite în mod regulat bani pentru copil astfel că familia nu se bazează pe acele venituri,

dar unchiul şi mătuşa copilului au locuri de muncă şi implicit venituri constante. Cu puţin

timp înainte de a fi încadrat în programul Centrului de Zi „Salvaţi copiii”, Sorin prezenta

stări dese de nervozitate, comportament hiperchinetic, se adapta greu la colectivul de

colegi la şcoală, se certa cu adulţii împotrivindu-se regulilor impuse de aceştia. În colectiv

la şcoală unde este elev în clasa I îi agresează pe ceilalţi copii în mod intenţionat, este

răutăcios cu aceştia şi are în permanenţă dificultăţi de adaptare în colectiv.

După o cercetare mai amănunţită a situaţiei, s-a observat că deşi mediul familial în

care trăieşte copilul oferă toate condiţiile materiale necesare, acesta nu poate suplini lipsa

mamei din viaţa copilului. Acesta fiind motivul principal pentru reacţiile de revoltă ale

copilului. O parte de responsabilitate faţă de situaţia în care s-a ajuns o are şi tatăl lui Sorin

deoarece nu se preocupă absolut deloc de buna dezvoltare emoţională a fiului său.

Nevoi identificate: Nevoile lui Sorin sunt într-o continuă schimbare din cauza stării

emoţionale a copilului. Deoarece lipsa mamei îşi pune amprenta cât mai elocvent asupra

comportamentului său în societate, copilul are nevoi afective, dorindu-şi foarte mult

dragostea părinţilor săi, atenţie şi răbdare din partea lor. Am identificat la Sorin (cu

ajutorul dnei. psiholog care m-a ajutat pe parcursul cercetării pe care am întreprins-o la

centrul de zi) un comportament hiperchinetic, se adaptează greu, crize puternice de furie,

se ceartă cu adulţi frecvent, se împotriveşte regulilor sau cerinţelor adulţilor, îi agresează

pe ceilalţi copiii în mod intenţionat (centru şi şcoală), este răutăcios şi dornic de răzbunare,

şi prezintă serioase tulburări de adaptare.

57


Igiena copilului este corespunzătoare, este bine şi normal dezvoltat fizic şi din

punct de vedere cognitiv, este corespunzător. Limbajul este bine dezvoltat, dar are abilităţi

reduse de exprimare emoţională, toleranţă scăzută la frustrări, asimilează bine informaţiile

şcolare dar nu e prea atent,

Valori şi scopuri personale identificate în cazul lui Sorin: realizează consecinţele

comportamentului său însă lipsa mamei îl împiedică uneori să-şi controleze emoţiile, în

viitor speră să fie alături de mama sa chiar dacă acest lucru va însemna să locuiască cu ea

în Italia.

În relaţiile cu dna. învăţătoare şi colegii: este nonconformist, vorbeşte mult,

neîntrebat are prieteni puţini, deranjează orele de curs.

Situaţia financiară a familiei este bună, condiţiile de locuit sunt bune, mama trimite

bani în funcţie de posibilităţi, nu se pot baza pe un venit constant din partea ei,

Acţiuni întreprinse: Mătuşa maternă s-a adresat Centului de zi „Salvaţi copiii”

deoarece a dorit ca nepotul său să primească sprijin specializat pentru a depăşi mai bine

despărţirea temporară de mama sa. După ce s-a luat la cunoştinţă despre toate problemele

pe care le întâmpină Sorin şi implicit familia lui s-a luat decizia de al sprijini prin

integrarea acestuia în programul „Creştem împreună” din cadrul centrului de zi „Salvaţi

copiii”. Astfel s-au întreprins câteva acţiuni ce au dorit să-i ofere suport specializat şi să îl

convingă să-şi îndrepte comportamentul atât la şcoală cât şi în familie şi societate. Am

efectuat acţiuni de consiliere educaţională (6 şedinţe a câte 30 minute fiecare)

De asemenea au fost întreprinse în paralel şi acţiuni recreative, Sorin luând parte la

activităţile Centrului de zi, alături de ceilalţi copii frecventând activităţile ludice şi

activităţile de creaţie artistică care au fost organizate în cadrul acestuia.

Metodologie utilizată:

În remedierea situaţiei lui Sorin am utilizat următoarele metode:

metoda biografică, unde am obţinut date semnificative referitoare la situaţia

copilului;

metoda observaţiei, unde Sorin a putut fi supravegheat fiind vizate următoarele

aspecte: capacitatea de socializare, capacitatea de exprimare a sentimentelor negative dar şi

a celor pozitive, capacitatea de stabilire a relaţiei de ataşament, capacitatea copilului de a

îndeplini anumite sarcini adaptate vârstei sale;

metoda investigativă;

58


documentarea la domiciliul familiei mătuşii lui Sorin unde au avut loc convorbiri

cu mătuşa şi unchiul acestuia şi discuţia în cadrul şcolii primare cu doamna învăţătoarea

C.C.:

Iar ca instrumente specifice de tehnică asistenţială, în acest caz s-au utilizat:

raport de întrevedere;

istoric social;

fişa de evaluare a situaţiei sociale;

anchetă socială;

fişă de monitorizare şi reevaluare;

Am utilizat ca tehnică specifică de lucru: genograma şi ecomapa. Astfel am

identificat în baza următoarei genograme:

Genograma lui Sorin

.LEGENDĂ: - femeie

- relaţie echilibrată de căsătorie - relaţie foarte puternică de ataşament - relaţie de uniune consensuală

- relaţie de divorţ

În elaborarea genogramei au fost utilizată metoda de cercetare calitativă a documentelor ce au vizat următoarele instrumente de asistenţă socială: ancheta socială, fişă consiliere, raport întrevedere

I.A.30 ani

I.L.32 ani

M.I.50 ani

I.M.60 ani

I.D62 ani.

M.C.28 ani

M.V54 ani

Sorin7 ani

59


- bărbat

faptul că, Sorin în vârstă de 7 ani provine dintr-o relaţie a părinţilor săi Lucian 32 ani şi

Alina 30 ani care sunt despărţiţi. De asemenea am mai constatat că bunicul patern al

minorului are 62 de ani, iar bunica sa paterna are vârsta de 60 de ani. Mama lui Sorin are o

soră Camelia de 28 ani. Bunicii materni sunt Vasile de 54 ani şi Irina de 50 ani. Între

aceştia există o relaţie foarte puternică de ataşament. De asemenea pe baza analizei

ecomapei am ilustrat următoarea schemă:

Ecomapa:

Legendă: relaţie armonioasă, echilibrată

relaţie bilaterală

relaţie stresanţă

relaţie încordată, dezechilibrată

relaţie unilaterală

a vizat natura relaţiilor interpersonale ale minorului în raport cu alţi membrii. Astfel

prezintă o relaţie bilaterală a băiatului cu mama sa cu care comunică mai mult telefonic,

aceasta fiind singura persoană de referinţă care îl poate influenţa foarte mult. De asemenea

Ecomapa (ecoharta sau harta eco) este o reprezentare grafică, schematică, a relaţiilor individului cu mediul social (persoane şi instituţii cu care interacţionează).

60

Sorin 7 ani

mătuşa şi

unchiul

PsihologCentru de zi

mama

Dna. învăţătoare

tata


are o relaţie unilaterală cu mătuşa şi unchiul lui la care locuieşte în prezent. Între Sorin şi

psihologul Centrului de zi, există o relaţie echilibrată unilaterală, deoarece acesta se ocupă

îndeaproape de cazul lui. Cu d-na. învăţătoare are o relaţie stresantă, pentru că aceasta nu

reuşeşte să stabilească o cale de comunicare flexibilă cu Sorin. Copilul are o relaţie

încordată, dezechilibrată cu tatăl său deoarece acesta nu a stabilit cu acesta o relaţie

afectivă adecvată între un tată şi fiul său.

Desfăşurarea intervenţiei

1. Sesizarea: Cazul a fost sesizat Centrului de Zi “Salvaţi copiii” în luna noiembrie 2010,

de către mătuşa lui Sorin care şi-a dorit ca el să îşi îndrepte comportamentul dificil, atât

acasă cât şi la şcoală, pe care l-a dezvoltat în urma plecării mamei sale în străinătate. În

cadrul Centrului de zi „Salvaţi copiii” cu ajutorul programului „Creştem împreună” am

obţinut date concrete despre beneficiar şi condiţiile sale de viaţă necesare în vederea

stabilirii nevoilor acestuia cât şi pentru completarea fişei de deschidere a cazului.

2. Deschiderea cazului: Pentru ca intervenţia specializată să poată fi declanşată şi pentru

ca specialistul social să asigure un proces eficient de intervenţie, cea de a doua acţiune a

acestei etape a fost deschiderea cazului în vederea evaluării obiective a situaţiei reale a lui

Sorin. În momentul în care copilul a fost integrat în programul „Creştem împreună”, a

avut loc deschiderea oficială a cazului şi a fost declanşat procesul de investigaţie şi

elaborat planul de intervenţie.

3. Etapa de evaluare iniţială: Această etapă a implicat o analiză si o interpretare a

problemelor familiei lui Sorin a situaţiei sale deosebite, el fiind un minor lăsat în grija

mătuşii sale materne în timp ce mama lui se află la muncă în străinătate iar tatăl său în

urma divorţului, este complet dezinteresat de soarta copilului. În această etapă au fost

utilizate următoarele metode investigative: documentarea în teritoriu cu privire la

specificul cazului şi observaţia. Ca tehnici specifice au fost utilizate: tehnica întrevederii,

tehnici de comunicare-reformulare, parafrazarea şi interpretarea. Ca instrumente, în această

etapa au fost utilizate: raportul de convorbire, raportul de vizita şi de consiliere familială

cât şi fişa de evaluare iniţială.

4. Etapa de evaluare propriu-zisă: În ceastă etapă au fost analizate nevoile de bază ale

copilului, mediul său de viaţă, a gradul de implicare în procesul de educaţie al copilului din

partea rudelor lui Sorin, s-a făcut o evaluare iniţiala a situaţiei lui Sorin prin metode

investigative (documentarea în teritoriu cu privire la specificul cazului). Pentru o evaluare

corectă şi obiectivă au fost utilizaţi itemi de tip cantitativ şi anume identificarea

61


beneficiarului, datele lui de contact, datele persoanelor apropiate (ale mătuşii săi ), starea

de afectivitatea a lui Sorin, fiind prioritară.

5. Selectarea beneficiarului în procesul suportiv în baza rezultatelor evaluării sociale

efectuate: În urma acestor analizelor efectuate anterior, cazul lui Sorin a fost selectat în

atenţia Centrului de Zi “Salvaţi copiii”, şi integrat în programul „Creştem împreună”,

astfel a fost elaborat un plan de intervenţie personalizat. Aceasta s-a desfăşurat urmând

anumite etape stabilite de către lucrătoru social şi a fost recomandat să se contureze o

relaţie de colaborare proactivă şi constructivă între părţile implicate care să ducă la un

rezultat benefic şi de încredere.

6. Elaborarea planului de intervenţie personalizat: Toate demersurile pe care le-am

propus pentru soluţionarea a problematicii sociale dezvoltate Sorin au vizat respectarea

următoarelor aspecte foarte importante:

- identificarea resurselor emoţionale a copilului;

- corelarea nevoilor acestuia şi a nevoilor sale cu resursele, cu oferta serviciilor sociale ce

le puteau fi oferite de către programul „Creştem împreună”;

- stabilirea strategiei de intervenţiei.

Planul de intervenţie trebuie să respecte alegerile, aşteptările, scopurile pe termen scurt şi

lung formulate împreuna cu Sorin şi rudele acestuia, efectele trebuiau explicate pe înţelesul

tuturor celor implicaţi. Au fost stabilite scopurile finale care să corespundă cu dorinţele

beneficiarilor şi să fie în avantajul acestora. S-au fixat obiectivele concrete ce puteau fi

atinse, s-au stabilit şi s-au ordonat obiectivele intervenţiei sociale în funcţie de priorităţile

existente în familia lui Sorin. Am generat strategii de intervenţie bine ancorate în realitatea

socială a băiatului şi am fixat sarcinile, responsabilităţile şi acţiunile necesare pentru

îndeplinirea obiectivelor.

7. Contractul cu Laura: Programul în care a fost integrat Sorin, „Creştem împreună” a

furnizat copilului anumite servicii, numai în contextul unei relaţii profesionale bazate pe un

raport contractual semnat de ambele parţi. Contractul fiind o etapă obligatorie în munca

lucrătorului social şi persoana sprijinită conform procedurilor metodologice de

centralizare. Utilizarea contractului fiind avantajoasă deoarece el face o precizare explicită

a problemelor şi scopurilor urmărite de lucrătorul social şi persoana vizată.

8. Realizarea intervenţiei sociale în conformitate cu obiectivele planificate: În această

etapă a fost pus în aplicare planul de intervenţie individualizat pe problemele de

comportament pe care le avea Sorin faţă de familia şi colegii săi de şcoală. Astfel el a fost

ajutat pe plan şcolar din punct de vedere afectiv şi social. S-au respectat strategiile de

62


acţiune şi obiectivele planificate în cazul lui Sorin. Păstrând mereu o atitudine pozitivă şi

flexibilă faţă de evoluţia cazului, urmărind progresul realizat.

9. Monitorizarea cazului: Pe tot parcursul intervenţiei specializate s-a verificat şi

înregistrat permanent ceea ce s-a întâmplat cu cazul pe care programul l-a susţinut din

punct de vedere emoţional, afectiv şi social. Astfel am monitorizat dacă situaţia

comportamentului copilului s-a mai îmbunătăţit. Dacă tatăl lui Sorin a conştientizat nevoia

emoţională pe care o are copilul, Sorin a primit mai mult suport afectiv din partea rudelor

lui şi aceştia au început să se implice mai mult în situaţia şcolară şi a comportamentului

pe care acesta îl are faţă de colegii lui.

10. Evaluarea finală a rezultatelor obţinute: La finalizarea acestei intervenţii,

profesionistul a putut înregistra roadele muncii sale sociale prestate în favoarea lui Sorin şi

a rudelor sale. Astfel s-a putut evalua calitatea prestaţiei sociale, pe tot parcursul

intervenţiei cât şi gradul în care obiectivele planificate au fost atinse. Această evaluare

finală a putut clarifica metodele şi strategiile eficiente în rezolvarea problemelor lui Sorin.

11. Monitorizarea postintervenţie: După perioada de încheiere a intervenţiei propriu-zisă,

pe o perioadă de încă 6 luni, Sorin a fost monitorizat de către lucrătorul social de la Centrul

de Zi „Salvaţi copiii” în cadrul programului „Creştem împreună” ce a răspuns de acest caz,

pentru a se asigura că obiectivele pe termen mediu sau lung au fost îndeplinite.

12. Închiderea cazului: La încheierea acestui caz, pe baza rapoartelor a fost efectuată

o evaluare a gradului de îndeplinire a obiectivelor propuse.

Concluzii: Urmare a întrevederilor avute între copil şi specialiştii din cadrul Programului

„Creştem împreună”, aceştia se declară mulţumiţi de evoluţia lui Sorin, acesta a devenit

mai puţin agresiv cu colegii şi rudele sale, s-a integrat mai bine în colectiv, menţionând că

s-au observat schimbări evidente, pozitive, în comportamentul acestuia pe toate planurile.

La finalizarea intervenţiei s-a observat că Sorin a început să aibă rezultate şcolare mai

bune, atitudinea lui devenind dintr-una distructivă, una constructivă faţă de colegi şi faţă de

doamna învăţătoare.

6.4.2. STUDIU DE CAZ NR. 2

Date Beneficiar: G.A. Florina, 10 ani

Istoricul social al beneficiarului:

Florina este copilul mijlociu în clasa a IV-a, al unei mame singure, Elena de 30 de

ani care îşi creşte singură cei patru copii, în urma divorţului pronunţat de tatăl lor, Ionel, în

urmă cu un an. El mai are un frate şi două surori, şi anume George de 9 ani, elev în clasa a

63


treia, Mihaela de 11 ani şi Claudia de 13 ani, amândouă eleve în clasa a V-a şi a VII-a.

Părinţii fiind divorţaţi, copiii trăiesc cu mama lor într-o garsonieră, confort redus, într-o

zonă mărginaşă a oraşului Petrila. Situaţia materială a familiei este destul de grea deoarece

unicul venit în casă este salariul mamei, care lucrează ca infirmieră la spital cu un salariu

de minim pe economie şi alocaţiile celor patru copii. Situaţia acestei familii este cu atât

mai grea cu cât tatăl este plecat în străinătate şi nu îşi plăteşte lunar obligaţiile financiare

faţă de copii. Tatăl acestor copii nu are momentan un loc de muncă şi locuieşte în Italia.

Garsoniera în care Florina locuieşte împreună cu mama şi cei trei fraţi ai săi este un modest

mobilată, în care se poate observa lipsa banilor pentru întreţinere. Florina este

neascultătoare şi care pleacă destul de frecvent de la şcoală, comunică greu cu cei din jur,

este mereu revoltată şi se consideră neînţeleasă, are probleme de adaptare atât în familie

cât şi în colectiv la şcoală, are rezultate slabe, este corigentă la matematică, mama acesteia

fiind chemată foarte des la şcoală. În această situaţie, mama s-a adresat Centrului de zi

„Salvaţi copiii” unde şi-a expus verbal toate problemele materiale şi sociale. Ea a fost

integrată în programul „Creştem împreună” din cadrul centrului de zi , care au fost de

acord să investigheze cazul familiei lor şi să vadă în ce măsură o pot ajuta pe Florina.

Mama însă se teme ca acesta să nu facă un obicei din a lipsi de la şcoală, din a minţi şi în

final să nu recurgă la un abandon şcolar.

Nevoi identificate

Datorită veniturilor minime ale familiei şi nevoilor mult mai mari în comparaţie cu

acestea, hrana zilnică a lui Florina, nu este de bună calitate şi suficientă, mama neputându-i

oferi minimum de calorii necesare zilnic dezvoltării normale, factori care duc la crearea

unor probleme de sănătate. Uneori fata este palidă, are cearcăne, ameţeşte des, are

probleme stomatologice şi uneori este lipsită de vlagă. În ceea ce priveşte comportamentul

social a lui Florina aceasta nu poate fi atent supravegheată de mama sa suficient şi

manifestă faţă de cei din jur un comportament agresiv, mereu revoltată şi nu reuşeşte să se

adapteze la colectivul clasei sale. Nu are mulţi prieteni şi frecventează un anturaj negativ

astfel că are mare nevoie de afectivitate, de suport emoţional dată fiind situaţia grea a

familiei, mama sa este mai mereu nervoasă şi stresată.

Acţiuni întreprinse

După ce am cunoscut toate probleme pe care le are Florina în cadrul familiei şi

colectivităţii ei, s-a luat decizia de a fi integrată în Programul „Creştem împreună”. Astfel

acţiunile întreprinse au dorit să o sprijine şi să o convingă să-şi urmeze în continuare şcoala

şi să-şi schimbe comportamentul. Astfel am efectuat acţiuni educaţionale de consiliere,

64


Florina fiind ajutată de personalul specializat din cadrul programului, cu răbdare şi

înţelegere să-şi depăşească barierele emoţionale. Am întreprins activităţi ludice constând în

diverse jocuri educaţionale cu ajutorul cărora Florina să se simtă integrată în colectivul

clasei sale şi să înveţe alături de ceilalţi să respecte regulile de la jocul de cărţi, ea a

desenat şi a pictat şi a fost de acord să ia parte la excursiile de grup care au fost organizate

în cadrul Centrului de Zi „Salvaţi copiii”.

Metodologie utilizată

Pentru a avea o imagine cât mai exactă a situaţiei am folosit metoda biografică,

unde am încercat să obţin din partea personalului specializat, cât mai multe date referitoare

la situaţia lui Florina, şi metoda observaţiei, mergând periodic la Centrul de Zi „Salvaţi

copiii”, unde Florina vine zilnic. Ea a putut fi astfel observată, dacă mai are cearcăne, dacă

mai este palidă şi dacă mai acuză alte probleme de sănătate. La fel de important a fost dacă

comportamentul ei faţă de ceilalţi copii s-a îmbunătăţit şi dacă ea a devenit un bun partener

de joacă. S-a folosit şi metoda investigativă, documentarea la domiciliul familiei lui

Florina unde am avut o discuţie cu mama acesteia, precum şi cu doamna învăţătoare C.I..

S-au abordat tehnici specifice şi anume tehnica întrevederii în urma căreia s-a folosit, în

calitate de asistent social, instrumentele necesare ca genograma:

Genograma

Legenda: - femeie Genograma este o tehnică utilizată în domeniul psiho-social care presupune culegerea de informaţii pentru crearea unei reprezentări grafice a structurii familiei, asemănătoare unui“arbore genealogic”.

Elena30 ani

B.M11 ani

B.C.13 ani

B. G.9 ani

B.Ionel43ani

I.I. I.M64an

i ani

B.V. B.C.

Florina10 ani

65


- bărbat decedat

- relaţie echilibrată de căsătorie - relaţie foarte puternică de ataşament - relaţie de uniune consensuală

- relaţie de divorţ - bărbat

Am putut evidenţia faptul că părinţii lui Florina, Ionel de 43 ani şi Elena 30 ani se află

într-o relaţie de divorţ. Florina are 10 ani şi mai are două surori şi un frate: Mihaela 11ani,

Claudia, 13 ani şi George 9 ani. Bunicul matern al minorului este decedat, iar bunica sa

maternă are vârsta de 64 ani. Bunicii paterni sunt decedaţi. De asemenea pe lângă

genogramă am utilizat şi analiza câmpului de forţe:

Analiza câmpului de forţe

(+) Forţe pozitive (-) Forţe negative

1. Dorinţa mamei de a o ajuta pe Florina 1. Relaţie stresantă cu tatăl ei plecat în străinătate

2. Dorinţa specialiştilor din Programul „Creştem împreună” de a o sprijini pe Florina

2. Plecarea frecventă de la şcoală

3. Florina acceptă să meargă zilnic la Centrul de Zi „Salvaţi copiii”

3. Starea de sănătate precară

4. Prezenţa la şcoală s-a îmbunătăţit 4. Teama de neajunsurile de acasă

Desfăşurarea intervenţiei:

1. Sesizarea: Cazul a fost sesizat în luna decembrie 2010, de către mama lui Florina care s-

a prezentat la Centrul de zi „Salvaţi copiii”, unde în urma discuţiilor avute a fost integrată

în Programul „Creştem împreună”. Pentru obţinerea datelor concrete despre beneficiar şi

condiţiile sale de viaţă, evaluarea nevoilor urgente şi pentru completarea fişei de

deschidere a cazului a fost efectuată întrevedere cu mama lui Florina.

2. Deschiderea cazului: În urma discuţiilor avute cu mama acesteia, lucrătorul social

de la Centrul de Zi „Salvaţi copiii” a considerat că era necesară intervenţia socială. S-a

discutat şi cu d-na învăţătoare care a relatat specialistului din cadrul programului, care este

66


situaţia şcolară a copilului şi s-a stabilit să colaboreze împreună pentru a o ajuta pe Florina

să înţeleagă importanţa şcolii în viaţa sa şi să renunţe la comportamentul său agresiv.

Astfel s-a decis deschiderea cazului prin completarea fişei în vederea evaluării obiective a

situaţiei reale a lui Florina.

3. Etapa de evaluare iniţială: În această etapă am făcut o analiză şi o interpretare a

problemelor lui Florina pentru care s-a oferit ajutor şi de asemenea a implicat utilizarea

criteriilor de selecţie prestabilite de profesionist în vederea selectării potenţialilor

beneficiarii, în cazul nostru Florina şi familia ei. În această etapă au fost utilizate

următoarele metode investigative: documentarea în teritoriu cu privire la specificul cazului

şi observaţia. Ca tehnici specifice au fost utilizate de către specialistul social de la Centrul

de Zi “Salvaţi copiii”: tehnica întrevederii, tehnici de comunicare-reformulare,

parafrazarea şi interpretarea. Ca instrumente, în această etapa au fost utilizate: raportul de

convorbire, de vizita şi de întrunire cât şi fişa de evaluare iniţială.

4. Etapa de evaluare propriu-zisă: În această etapă au fost analizate nevoile de bază a

mediului de viaţă, a gradului de implicare în procesul de educaţie sau de instrucţie cât şi

starea de sănătate a lui Florina. Pentru o evaluare corectă şi obiectivă au fost utilizaţi itemi

de tip cantitativ şi anume identificarea beneficiarului în cazul nostru Florina, cât şi ale

persoanelor apropiate (ale mamei sale).

5. Selectarea beneficiarului în procesul suportiv asistenţial în baza rezultatelor evaluării

sociale efectuate În urma acestor analize, cazul lui Florina a fost selectat în atenţia

Programului „Creştem împreună”, astfel specialiştii au elaborat un plan de intervenţie

personalizat. Intervenţia în cazul copilului a fost desfăşurată urmând anumite etape

stabilite de către specialistul social şi a fost recomandat să se contureze o relaţie de

colaborare proactivă şi constructivă între părţile implicate care să ducă la un rezultat

benefic şi de încredere.

6. Elaborarea planului de intervenţie personalizat: În toate demersurile sale alături de

familia lui Florina, specialistul social le-a propus acestora măsuri de soluţionare a

problematicii sociale existente în familia lor. La elaborarea planului de intervenţie au fost

vizate respectarea următoarelor aspecte foarte importante: identificarea resurselor

individuale ale familiei copilului ce puteau fi utilizate; corelarea nevoilor lui Florina şi a

nevoilor familiei lui cu resursele, cu oferta serviciilor sociale ce le puteau fi oferite de către

programul în care au fost integraţi şi tot odată de reţeaua socială; stabilirea strategiei de

intervenţiei. Planul de intervenţie trebuia să respecte alegerile, aşteptările, scopurile pe

termen scurt şi lung formulate împreună cu Florina şi mama acesteia, efectele trebuiau

67


explicate pe înţelesul tuturor celor implicaţi. Au fost stabilite scopurile finale care să

corespundă cu dorinţele beneficiarilor şi să fie în avantajul acestora. S-au fixat obiectivele

concrete ce puteau fi atinse, s-au stabilit şi s-au ordonat obiectivele intervenţiei sociale în

funcţie de priorităţile existente în familia lui Florina. S-au generat strategii de intervenţie

bine ancorate în realitatea socială a copilului şi a fixat sarcinile, responsabilităţile şi

acţiunile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor.

7.Contractul cu Vlad : Pentru Florina s-au furnizat anumite servicii, numai în contextul

unei relaţii profesionale bazate pe un raport contractual semnat de ambele parţi. Contractul

fiind o etapă obligatorie în munca socială şi persoana asistată. Utilizarea contractului fiind

avantajoasă deoarece el face o precizare explicită a problemelor şi scopurilor urmărite de

specialistul social şi beneficiarul lui, în cazul nostru Florina şi familia ei.

8.Realizarea intervenţiei asistenţiale în conformitate cu obiectivele planificate: În această

etapă a fost pus în aplicare planul de intervenţie individualizat pe problemelor de

comportament şi sociale pe care le avea Florina în cadrul familiei sale şi a colectivului de

colegi la şcoală. Astfel ea a fost ajutată pe plan şcolar, afectiv şi social. Au fost respectate

strategiile de acţiune şi obiectivele planificate în cazul lui Florina. Păstrând mereu o

atitudine pozitivă şi flexibilă faţă de evoluţia cazului, urmărind progresul realizat.

9. Monitorizarea cazului: Pe tot parcursul intervenţiei s-a verificat şi înregistrat permanent

ceea ce s-a întâmplat cu cazul susţinut din punct de vedere social. Astfel s-a monitorizat

dacă în cadrul familiei lui Florina, situaţia acestora s-a mai îmbunătăţit. Dacă mama ei a

conştientizat situaţia copilului său, dacă Florina a primit mai mult suport emoţional şi

afectiv din partea mamei şi dacă aceasta a început să se implice mai mult în situaţia

şcolară a fetei.

10. Evaluarea finală a rezultatelor obţinute: La finalizarea acestei intervenţii,

profesionistul a putut înregistra roadele muncii sale sociale prestate în favoarea familiei lui

Florina. Astfel el a putut evalua calitatea prestaţiei sociale, pe tot parcursul intervenţiei cât

şi gradul în care obiectivele planificate au fost atinse. această evaluare finală a putut

clarifica metodele şi strategiile eficiente în rezolvarea problemelor lui Florina.

12. Monitorizarea postintervenţie: După perioada de încheiere a intervenţiei propriu-zisă,

pe o perioadă de încă 4 luni, familia lui Florina şi ea personal au fost monitorizaţi de către

specialiştii Programului social de la Centrul de Zi ce a răspuns de acest caz, pentru a se

asigura că obiectivele pe termen mediu sau lung au fost îndeplinite.

12. Închiderea cazului: La încheierea acestui caz, pe baza rapoartelor a fost efectuată o

evaluare a gradului de îndeplinire a obiectivelor propuse.

68


Concluzii: La încheierea intervenţiei s-a observat că Florina a început să meargă mai

frecvent la şcoală, rezultatele şcolare fiind mult mai bune iar atitudinea şi comportamentul

ei, devenind dintr-una distructivă, una constructivă atât faţă de familia lui cât şi faţă de

doamna învăţătoare. Urmarea acestei intervenţii s-a putut observa din faptul că Florina a

devenit mai sociabilă, mai liniştită, mai respectuoasă astfel că colegii ei şi-au schimbat şi ei

atitudinea faţă de ea şi au devenit mai prietenoşi. Mama lui Florina a conştientizat că

trebuie să fie mai răbdătoare şi mai înţelegătoare cu copilul care trece printr-o perioadă mai

dificilă şi să încerce să îi ofere mai multă afectivitate şi să fie mai atentă la nevoile ei.

69


CONCLUZII

Instabilitatea socio-economică din România şi tranziţia interminabilă au determinat

pe mulţi dintre români să plece la muncă în străinătate pentru a-şi putea întreţine familia.

Desigur, câştigurile obţinute sunt importante atât pentru familie cât şi pentru economia

românească, însă această migraţie spre vest are şi aspecte mai puţin dorite. Acestea ar fi

destrămarea familială şi „abandonul“ copiilor la bunici sau la alte rude, cu consecinţe

psihologice grave în timp pentru aceştia. Sunt şi cazuri în care copilul cel mare de vârsta

adolescenţei este şi tată şi mamă, având grijă de fraţii lui mai mici. În situaţii extreme

copilul rămâne total abandonat şi autorităţile trebuie să aibă grijă de el. Există o problemă

destul de delicată care se ridică: ar fi mai bine să se rămână în România şi părinţii să nu

aibă bani, astfel să nu aibă posibilitatea să-i educe şi să-i îngrijească sau e mai bine să

plece, eliminându-se problemele financiare, însă să rămână copii în grija altor persoane sau

doar cu un părinte. Lucrurile nu pot fi privite în alb şi negru, însă trebuie evidenţiate

consecinţele psihologice care apar ca urmare a absenţei numai a unuia din părinţi pe o

perioadă mai lungă. Din momentul naşterii, copilul observă că există două persoane în

jurul lui cu roluri diferite. Împreună, părinţii îndeplinesc toate funcţiile familiale. Funcţia

instrumentală este legată mai mult de tată, iar cea afectivă de mamă. În aceste condiţii

apare identificarea băiatului cu tatăl, iar a fetei cu mama, necesară constituirii identităţii de

sine a copilului. Această identitate este afectată când nu există ambele figuri parentale în

preajma copilului.

Copii învaţă să accepte limitele şi disciplina pe care părinţii o impun, părinţii fiind

cei care îl fac să revină cu capul pe pământ prin educaţie şi prin limitele impuse. În

momentul când acestea nu sunt, copilul se simte puternic, că poate să facă orice, însă în

momentul când nu reuşeşte să facă faţă problemelor intervine dezamăgirea şi frustrarea.

Plecarea unuia dintre părinţi sau a ambilor, conduce la un sentiment de abandon sau

la anxietatea de separare. Astfel fiecare despărţire pe parcursul vieţii lor va fi traumatică şi

accentuată. Eforturile vor fi îndreptate spre evitarea despărţirii, chiar dacă uneori aceasta

este necesară. Astfel vor apărea multe compromisuri şi tulburări afective. Intervine şi lipsa

ataşamentului care nu poate fi compensată în nici un alt fel. Lipsa de afectivitate este de

cele mai multe ori autocompensată prin cheltuieli nejustificate şi prin imaginea afişată, însă

banii nu pot compensa lipsa părinţilor şi rolul lor în dezvoltarea copilului şi în viaţa de zi

cu zi. Absenţa părinţilor sau doar a unuia poate conduce şi la probleme şcolare, copilul nu

se mai concentrează, se închide în el sau devine neliniştit, abandonează şcoala uneori, nu

70


are nimeni puterea să-l controleze. Copilul suferă de disciplină, de lipsa de limitare.

Părinţii plecaţi sunt de mai multe feluri: care sună des, care vin acasă la câteva luni şi-l

vizitează sau care numai trimit bani. În această privinţă autorităţile trebuie să impună ca

plecarea în străinătate să aibă loc după ce s-a lăsat copilul pe mâini bune şi s-a luat

angajamentul de a se ţine un contact permanent cu copiii, cu toate că cele mai moderne

mijloace de comunicare, telefonul sau internetul nu ţin loc de căldură umană şi de un sfat

dat de aproape, cu afecţiune părintească.

Din păcate, această datorie se uită când se ajunge în străinătate şi dacă la început

era în plan rămânerea pentru o perioadă scurtă, aceasta se prelungeşte până se ajunge la

instalarea unei rupturi puternice între părinţi şi copii.

În concluzie, se recomandă să se evite plecarea ambilor părinţi în străinătate şi de

asemenea, înainte de aceasta, câteva întâlniri de consiliere psihologică care să stabilească

relaţia dintre părinţi după plecare şi relaţia între părintele plecat şi copil/copii, pentru a se

evita apariţia de probleme în familie şi la copii. Altfel, se creează la copii sentimentul

abandonului şi este posibil ca odată ajunşi la maturitate să abandoneze şi ei pe copii lor ca

un fel de protest şi ca răzbunare împotriva propriilor părinţi.

BIBLIOGRAFIE

71


1. Anghel R.G., Horvath I., Sociologia migraţiei. Teorii şi studii de caz româneşti, Ed.

Polirom, Iaşi, 2009

2. Băran-Pescaru Adina, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Ed. Aramis,

Bucureşti, 2009

3. Bryceson D., Ulla V., The Transnational family. New European frontiers and

global networks., Oxford, 2002

4. Cosmovici, A, Iacob, L., Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1999

5. Iluţ Petru, Sociopsihologia şi antropologia familiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2005

6. Hayes N., Orrell L., Introducere în psihologie, Ed. ALL, Bucureşti, 1997

7. Mihăilescu I., Sociologie generală, Ed. Polirom, Iaşi, 2007

8. Mitrofan I., Mitrofan N., Familia de la A… la Z, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991

9. Neculau A., Psihologie socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2009

10.Piaget Jean, Psihologia copilului, Ed. Cartier, Bucureşti, 2001

11.Roth Maria, Ducu V., Suportul emoţional şi educaţional oferit copiilor în cadrul

familiilor transnaţionale, Universitatea Babeş-Bolyai , Cluj, 2009

12. Şchiopu Ursula, Psihologia copilului, Ed. E.D.P., Bucureşti, 1980

13.Stănciulescu Elisabeta, Sociologia educaţiei familiale, Ed. Polirom, Iaşi, 1997

14.Sandu Dumitru, Lumile sociale ale migraţiei româneşti în străinătate, Ed. Polirom,

Iaşi, 2009

15. Schaffer Rudolf, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj Napoca,

2007

16.Stahl H. Paul, Familia şi şcoala, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001

17.Toth G., Toth A., Voicu O. Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă, Fundaţia

Soros, 2007

18.Zamfir C., Vlăsceanu L., Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1998

19.* * *, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fourth Edition

(DSM-IV), Ed. American Psychiatric Publishing, 2000

20. http ://dexonlin e.ro

21. http://www.copii.ro

72


ANEXA 1

CHESTIONAR

Universitatea din PetroşaniFacultatea de Ştiinţe

73


Specializarea Asistenţa Socială

CHESTIONAR

Stimate domn/doamnă,

Acest chestionar este folosit cu scopul de a-mi efectua partea de cercetare a lucrării

mele de licenţă în cadrul căreia abordez studierea problematicii copiilor cu părinţii plecaţi

in străinătate adică starea afectivă şi rezultatele slabe la învăţătură ale acestora. În

realizarea acestuia am nevoie de sprijinul dvs. şi menţionez că datele obţinute de la dvs.

vor avea un caracter confidenţial. Vă rog să completaţi toate întrebările. Vă mulţumesc!

1.Enumeraţi trei lucruri care fac plăcerea copiilor rămaşi în grija dumneavoastră.

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

2.Care sunt motivele pentru care rudele dumneavoastră au plecat la muncă în străinătate?

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

3.De cât timp s-a produs plecarea acestora?

□ 3.1. De mai puţin de o lună

□ 3.2. Între o lună şi un an

□ 3.3. De mai mult de un an

4.De când au emigrat cât de frecvent s-au întors în ţară să îşi viziteze copilul?

□ 4.1. Lunar

□ 4.2. 3-4 ori pe an

□ 4.3. o dată / de două ori pe an

□ 4.4. Deloc

74


5.Cum a reacţionat copilul la plecarea părinţiilor?

□ 5.1.A fost destul de afectat

□ 5.2.Doar la început a fost afectat după care şi-a revenit

□ 5.3.Nu a avut nici o reacţie

6.Părinţii sprijină financiar educaţia copilului?

□ 6.1.Nu

□ 6.2.Da.Dacă da în ce măsură?

____________________________________

7.Au existat probleme în atitudinea copilului faţă de şcoală?

□ 7.1.Da

□ 7.2.Nu

Dacă aţi ales varianta 7.1 răspundeţi şi la întrebările 8 şi 9 , dacă aţi ales 7.2 răspundeţi

direct la întrebarea 10.

8.Care ar fi acestea?

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

9.Aţi consultat consilierul pshiologic din cadrul centrului?

□ 9.1.Da.În ce fel? ________________________________________

□ 9.2.Nu

10.Consideraţi că este importantă familia în dezvoltarea socio-psiho-educaţională a

copilului?

□ 10.1.Da

□ 10.2.Nu

11.Cum influenţează plecarea părintelui/părinţilor comportamentul şi starea afectivă a

copilului?

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

75


12.Care au fost rezultatele şcolare ale copilului înaintea emigrării părintelui/părinţiilor?

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

13.Care este situaţia şcolară a copilului după emigrarea părintelui/părinţilor ?

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

14. Credeţi că măsura consecinţelor socio-psiho-educaţionale, asupra copilului, în timpul a

emigrării părintelui/părinţilor vor fi:

□ 14.1.Foarte grave

□ 14.2.Grave

□ 14.3. Mai puţin grave

15.Care sunt, după părerea D-voastră, efectele migraţiei părinţilor asupra copilului(notaţi

cu 1,2,3 în funcţie de importanţa lor ).

□ 15.1. Tulburări psihice (este mai trist, mai fricos, plânge mai mult,

etc.)

□ 15.2. Rezultate slabe la învăţătură

□ 15.3. Absenteism şcolar

□ 15.4. Altele __________________________________________

□

16.Care dintre părinţi sunt plecaţi în străinătate?

□ 16.1.Numai tata

□ 16.2.Doar mama

□ 16.3.Ambii părinţi

17.Care este gradul de rudenie cu copilul care vă este în grijă? Eventual subliniaţi sau

indicaţi varianta corespunzatoare.

□ 17.1.Mamă/Tată

76


□ 17.2.Frate/Soră

□ 17.3.Unchi/Mătuşă

□ 17.4.Bunic/Bunică

18.Varsta copilului:

□ 18.1 sub 8 ani

□ 18.2 intre 8 -9 ani

□ 18.3 intre 9 – 10 ani

□ 18.4 peste 10 ani

19.În ce clasă se află copilul aflat în grija dumneavoastră?

□ 19.1 clasa întâi

□ 19.2 clasa a doua

□ 19.3 clasa a treia

□ 19.4 clasa a patra

20.Sexul dumneavoastră ( persoana la care este copilul în grijă )?

□ 20.1 masculin

□ 20.2 feminin

21.Varsta dumneavoastră ca persoană în grija căreia se află copilul?

□ 21.1. mai puţin de 30 de ani

□ 21.2. 31-40 ani

□ 21.3. 41-50 ani

□ 21.4. peste 50 de ani

77


ANEXA 2

TABELE DE FRECVENŢĂ

78


Întrebarea 1.

Enumeraţi trei lucruri care fac plăcerea copiilor rămaşi în grija dumneavoastră.

VARIANTE DE RĂSPUNS

jocul împreună plimbările calculatorul TotalAbs. 10 5 10 25

% 40 20 40 100

Întrebarea 2.

Care sunt motivele pentru care rudele dumneavoastră au plecat la muncă în

străinătate?


lipsa banilor loc de muncă viitorul copiilor TotalAbs. 18 5 2 25

% 72 20 8 100

Întrebarea 3.

De cât timp s-a produs plecarea acestora?


mai puţin de o lună intre o lună şi un an

de mai mult de un an

Total

Abs. 3 4 18 25

% 12 16 72 100

Întrebarea 4.

De când au emigrat cât de frecvent s-au întors în ţară să îşi viziteze copilul?


lunar 3-4 ori /an odată/două ori pe an deloc TotalAbs. 2 8 11 4 25

% 8 32 44 16 100

79


Întrebarea 5.

Cum a reacţionat copilul la plecarea părinţiilor?


destul de afectat afectat doar la început nici o reacţie TotalAbs. 10 9 6 25

% 40 36 24 100

Întrebarea 6.

Părinţii sprijină financiar educaţia copilului?


da nu TotalAbs. 19 6 25

% 76 24 100

Întrebarea 7.

Au existat probleme în atitudinea copilului faţă de şcoală?



% 32 68 100

Întrebarea 8.

Care ar fi acestea?


consiliere la centru discuţii cu dna. învăţătoare TotalAbs. 4 4 8

% 50 50 100

80


Întrebarea 9.

Aţi consultat consilierul pshiologic din cadrul centrului?



% 75 25 100

Întrebarea 10.

Consideraţi că este importantă familia în dezvoltarea socio-psiho-educaţională a

copilului?



% 92 8 100

Întrebarea 11.

Cum influenţează plecarea părintelui/părinţilor comportamentul şi starea afectivă a

copilului?


comportament normal abătuţi revoltaţi TotalAbs. 10 6 9 25

% 40 24 36 100

Întrebarea 12.

Care au fost rezultatele şcolare ale copilului înaintea emigrării

părintelui/părinţiilor?


foarte bune bune suficiente TotalAbs. 6 15 4 25

81


% 24 60 16 100

Întrebarea 13.

Care este situaţia şcolară a copilului după emigrarea părintelui/părinţilor ?


foarte bune bune suficiente TotalAbs. 4 12 9 25

% 16 48 36 100

Întrebarea 14.

Credeţi că măsura consecinţelor socio-psiho-educaţionale, asupra copilului, în

timpul a emigrării părintelui/părinţilor vor fi:


foarte grave grave mai puţin grave TotalAbs. 2 3 20 25

% 8 12 80 100

Întrebarea 15.

Care sunt, după părerea D-voastră, efectele migraţiei părinţilor asupra copilului?


tulburări psihice

rezultate slabe la învăţătură

absenteism şcolar altele Total

Abs. 6 8 2 9 25

% 24 32 8 36 100

Întrebarea 16.

Care dintre părinţi sunt plecaţi în străinătate?


numai tata doar mama ambii părinţi TotalAbs. 10 8 7 25

% 40 32 28 100

82


Întrebarea 17.

Care este gradul de rudenie cu copilul care vă este în grijă?


mama/tata frate/soră unchi/mătuşă bunic/bunică TotalAbs. 16 2 2 5 25

% 64 8 8 20 100

Întrebarea 18.

Vârsta copilului:


sub 8 ani între 8-9 ani între 9-10 ani peste 10 ani TotalAbs. 4 5 4 12 25

% 16 20 16 48 100

Întrebarea 19.

În ce clasă se află copilul aflat în grija dumneavoastră?


clasa întâi clasa a doua clasa a treia clasa a patra TotalAbs. 4 6 7 8 25

% 16 24 28 32 100

Întrebarea 20.

Sexul dumneavoastră ( persoana la care este copilul în grijă )?


masculin feminin TotalAbs. 4 21 25

% 16 84 100

Întrebarea 21.

Vârsta dumneavoastră ca persoană în grija căreia se află copilul?

83



mai puţin de 30 ani

31-40 ani 41-50 ani peste 50 ani Total

Abs. 3 6 8 8 25

% 12 24 32 32 100

ANEXA 3

TABELE DE CORELAŢIE

84


Corelaţia 1: între sex (întrebarea 20) şi clasa în care se află copilul lăsat în grija

rudelor (întrebarea 19):

Sex

clasa întâi clasa a doua

clasa a treia clasa a patra

Total

Masculinabs. % abs. % abs. % abs. %

4=100%1 25 1 25 1 25 1 25

Femininabs. % abs. % abs. % abs. %

21=100%3 14.30 5 23.80 6 28.57 7 33.33

Total 4 6 7 8 25

Corelaţia 2: între sex (întrebarea 20) şi reacţia copilului la plecarea părinţilor

(întrebarea 5):

Sex

destul de afectat afectat doar la început

nu a avut nicio reacţie

Total

Masculinabs. % abs. % abs. %

4=100%2 50 1 25 1 25

Femininabs. % abs. % abs. %

21=100%8 38.10 8 38.10 5 23.80

Total 10 9 6 25

85


Corelaţia 3: între vârsta copilului (întrebarea 18) şi părintele plecat (întrebarea 16):

Vârsta copiluluinumai tata numai mama ambii părinţi

Total

sub 8 aniabs. % abs. % abs. %

4=100%4 100 - -

între 8 - 9 aniabs. % abs. % abs. %

5=100%2 40 1 20 2 40

între 9 - 10 aniabs. % abs. % abs. %

4=100%1 25 1 25 2 50

peste 10 aniabs. % abs. % abs. %

12=100%3 25 6 50 3 25

Total 10 8 7 25

Corelaţia 4: între vârsta copilului (întrebarea 18) şi gradul de rudenie în grija

căruia se află copilul (întrebarea 17):

Vârsta copilului

mamă/tată frate/soră unchi/mătuşă bunic/bunică

Total

sub 8 aniabs. % abs. % abs. % abs. %

4=100%4 100 - - -

între 8 - 9 ani

abs. % abs. % abs. % abs. %5=100%3 60 - - 2 40

între 9 - 10 ani

abs. % abs. % abs. % abs. %4=100%

- 1 25 1 25 2 50

peste 10 aniabs. % abs. % abs. % abs. %

12=100%9 75 1 8.33 1 8.33 1 8.33

Total 16 2 2 5 25

86


Corelaţia 5: între vârsta copilului (întrebarea 18) şi efectele migraţiei părinţilor

asupra copilului (întrebarea 15):

Vârsta copilului

tulburări psihice

rezultate slabe la

învăţătură

absenteism şcolar

altele

Total

sub 8 aniabs. % abs. % abs. % abs. %

4=100%3 75 - - 1 25

între 8 - 9 ani

abs. % abs. % abs. % abs. %5=100%3 60 1 20 - 1 20

între 9 - 10 ani

abs. % abs. % abs. % abs. %4=100%

- 3 75 1 25 -

peste 10 aniabs. % abs. % abs. % abs. %

12=100%- 4 33.33 1 8.33 7 58.34

Total 6 8 2 9 25

87

Documents

Efectele Migratiei