ELEMENTELE COMPONENTE ALE PĂDURII

Pădurea se caracterizează prin următoarele aspecte (Florescu

I.I., 2004):

- suprafaţă mare de teren;

- complexitate şi diversitate constitutivă;

- rezistenţă;

- vigoare,

-stabilitate şi perenitate;

- eficacitate ecologică, socială şi economică.

Pădurea – grupare deasă de arbori, care trăiesc în strânsă

interdependenţă între ei, cu celelate plante şi animale şi cu condiţiile

de mediu, realizând o complexă şi unitară comunitate de viaţă,

capabilă să îndeplinească funcţii social-economice (Negulescu

E.G.şi colab., 1973, citat de Florescu I.I., 2004).

ECOSISTEMUL FORESTIER

(Florescu I.I., 1981)

Energie radiantă Alte forme de energie

Habitat forestier Sistem silvotehnic

Import

silvotehnic

Export produse Clima Sol+

Roca mamă

Relief

Producători

Arboret Subarboret Seminţiş

Consumatori

Erbivore Carnivore Omnivore

Reducători

Vegetali Animali

Pătura

erbacee

CARACTERISTICILE ARBORELUI

Arborele prezintă următoarele caracteristici (Florescu I.I., 2004):

Participă în alcătuirea şi organizarea structurală, schimburi trofice şi energetice, funcţionarea , stabilitatea , perenitatea, capacitatea bioproductivă, evoluţia şi sistematica pădurii şi valoare ecologică, socială şi economică;

Reprezintă elementul constitutiv cel mai impunător;

Capacitate competitivă, dominând şi condiţionând celelalte populaţii biocenotice din cadrul pădurii;

Imprimă o dinamică tuturor proceselor fiziologice la nivel individual şi biocenotic;

Realizează procesul de fotosinteză;

Valorifică cel mai bine potenţialul trofic şi energetic al staţiunii;

Au o mare longevitate asigurând longevitate şi stabilitate pădurii;

Sunt singurii producători de lemn de mari dimensiuni, cu cele mai bune însuşiri tehnologice.

ARBORELE (forma specifică şi forma forestieră)

Forma specifică:

caracteristică arborilor izolaţi (a-molid,

d- stejar);

înălţimi mici, trunchiuri conice;

Coroane bine dezvoltate aproape de

sol;

creşterile anuale sunt neregulate;

lemnul trunchiului are multe noduri;

arborii izolaţi fructifică cu 10-15 ani mai

devreme.

Forma forestieră:

tulpni inalte, cilindrice, drepte (b- molid,

c- stejar);

ramuri mai subţiri, volumul coroanei şi al

sistemului radicular mai mic;

creşterile anuale sunt mai regulate;

lemnul este mai valoros şi se foloseşte

la prelucrări industriale.

FITOCENOZA FORESTIERĂ

Fitocenoza forestieră este

constituită din următoarele

etaje de vegetaţie

(Negulescu şi Ciumac(1959):

Etajul arborilor (arboretul);

Etajul arbuştilor

(subarboretul);

Etajul puieţilor şi lăstarilor

(seminţişul şi lăstărişul);

Etajul ierburilor (pătura

erbacee, pătura vie).

a- arboretul; b- subarboretul; c- seminţişul şi

lăstărişul; d- pătura erbacee.

ARBORETUL

(Definiţie şi importanţă)

În silvicultură: - arboretul reprezintă totalitatea arborilor care

participă la constituirea unei păduri(Negulescu, 1959, 1973);

În amenajarea pădurilor: - parte omogenă de pădure, în care

ansamblul staţiune – vegetaţie are aceşaţi aspect (Rucăreanu,

1967);

În mod obiectiv: - totalitatea arborilor componenţi dintr-o porţiune

de pădure omogenă (Florescu I.I., 1981).

Este un subsistem al pădurii în condiţiile în care puieţii ocupă o

suprafaţă de minim 2500 m², realizează o desime şi se influenţează

reciproc în creştere şi dezvoltare realizând starea de masiv.

Starea de masiv este realizată când coroanele arborilor se apropie

şi se întrepătrund şi se intercondiţionează, realizând astfel

coronamentul arboretului.

CODURILE STANDARDIZATE ALE SPECIILOR

ARBORESCENTE (Îndrumătorul pentru amenajarea pădurilor, 1984)

Specia Cod Specia Cod

Brad BR Cer CE

Molid MO Fag FA

Pin silvestru PI Gorun GO

Pin negru PIN Stejar roşu STR

Pin strob PIS Tei argintiu TE

Larice LA Mesteacăn ME

Tisă TI Platan PLT

CATEGORII DE ARBORETE DUPĂ COMPOZIŢIA REALĂ

(Florescu I.I., 2004)

Perfect pure Practic pure Amestecate

10 BR 10 BR, dis STR, MO 4 BR, 3 MO, 3 GO, dis

PI

10 GO 9 GO,1 MO, dis BR 5 MO, 5 GO

10 PI 9 FA, 1 GO 6 STR, 3 GO, 1 DIV (TE,

ME)

10 LA 9 TE, DIV (BR, MO, LA) 6 ST, 2 BR, 2 TE, dis FA

COMPOZIŢIA ARBORETULUI

Compoziţia momentană – este compoziţia care rezultă

din investigaţiile efectuate la un moment dat în arboret;

Compoziţia ţel – este cea care se stabileşte ca normă

de realizat în dezvoltarea unui arboret;

Compoziţia de regenerare – se stabileşte ca ţel în

conducerea procesului de regenerare şi întemeiere a

unei păduri tinere.

CONSISTENŢA ARBORETULUI (Indicele de consistenţă)

Consistenţa – starea de desime a unui arboret, care se

exprimă prin indicele de consistenţă K. ( K = 1,0 – 0,1).

Indicele de consistenţă indică gradul de apropiere a

coroanelor arborilor.

Arborete cu consistenţă plină ( K = 1,0);

Arborete cu consistenţă aproape plină ( K = 0,9-0,7);

Arborete cu consistenţă rărită ( K = 0,6-0,4);

Arborete cu consistenţă degradată ( K = 0,3-0,1).

CONSISTENŢA ARBORETULUI (Indicele de desime, diametrul de bază)

Indicele de desime – raportul între numărul real de

arbori existenţi (Nr) şi un număr etalon normal (Nn).

Ides = Nr/Nn; Ides < 1; Ides > 1.

Diametrul mediu al arboretului – este estimat ca o

mărime medie a grosimii tuturor arborilor diferenţiat pe

specii sau arboret în ansamblu (Giurgiu, 1979, Leahu,

1994).Se exprimă prin diametrul central al suprafeţei

de bază (dgM).

ETAJAREA ARBORETULUI

Arborete unietajate (Florescu I.I., 2004)

ETAJAREA ARBORETULUI

Arborete bietajate (Florescu I.I., 2004)

ETAJAREA ARBORETULUI

Arborete multietajate (Florescu I.I., 2004)

ÎNĂLŢIMEA MEDIE A ARBORETULUI

Înălţimea medie – se estimează ca înălţime medie,

înălţime dominantă sau caracterizând arborii cu un

diametru mediu (Florescu I.I., 2004). În practică prezintă

importanţă stabilirea înălţimii medii elagate şi a

raportului dintre înălţime şi diametru, numit indice de

zvelteţe Z.

Z = I/D

ORIGINEA ŞI PROVENIENŢA ARBORETULUI

(Negulescu E.G., 1973)

Arborete virgine – se formează şi se dezvoltă numai sub influenţa

factorilor naturali de mediu, fără intervenţii antropice;

Arborete cvasivirgine – sunt asemănătoare din punct de vedere al

structurii cu cele virgine dar presupun şi intervenţii antropice, fără a fi

schimbări vizibile.

Arborete cultivate – se dezvoltă atât sub influenţa factorilor naturali cât şi

influenţe antropice, conform unui program de cultură stabilit anterior.

Arborete cultivate naturale;

Arborete cultivate artificiale;

Arborete cultivate mixte;

Arborete cultivate din sămânţă;

Arborete cultivate din lăstari;

CARACTERIZAREA ARBORETULUI ÎN FUNCŢIE DE

VÂRSTĂ

Arborete echiene – arborii au aceeaşi vârstă sau vârsta

lor nu depăşeşte mărimea unei clase de vârstă (20 de

ani la arborete provenite din sămânţă şi 5-10 ani la cele

rezultate din regenerare vegetativă).

Arborete pluriene – arborii componenţi au vârste

evident diferite, dieferenţele fiind mai mari decât o clasă

de vârstă.

Arborete de vârste multiple – arborete cultivate în care

se instalează mai multe generaţii, vârsta fiecărei

generaţii este un multiplu al vârstei generaţiei cea mai

tînără (Florescu I.I., 2004).

TIPURI DE STRUCTURĂ

(Daia M., 2003)

Tipuri de structură:

a) echienă;

b) plurienă;

c) mixtă.

CLASA DE PRODUCŢIE

Arborete echiene – clasa de producţie este determinată de specie,

vârstă şi înălţimea medie. Există 5 clase de producţie (I – V). Clasa I

indică condiţii favorabile de mediu pentru specia respectivă, iar

clasa a V-a condiţii nefavorabile pentru aceeaşi specie.

Arborete pluriene – clasa de producţie se determină în funcţie de

înălţimea medie a arborilor cu diametrul de 50 cm.

În practică – există 3 niveluri:

Nivel de producţie superior (s),(clasa I şi a II-a superioară);

Nivel de producţie mijlociu (m), (Clasa a II-a inferioară şi a III-a);

Nivel de producţie inferior (i), (clasa a IV şi a V-a).

DETERMINAREA CLASEI DE PRODUCŢIE ÎN ARBORETE

PLURIENE

(GIURGIU V., 1979)

DETERMINAREA CLASEI DE PRODUCŢIE ÎN ARBORETE

ECHIENE

(GIURGIU V., 1979)

CLASA DE CALITATE

(Giurgiu V., 1972)

Grupa de

specii

Clasa de

calitate

Producţia

de lemn de

lucru din

înălţimea

arborilor

% de utilizare

a lemnului de

lucru

% de utilizare

a lemnului de

foc

Coeficient de

echivalenţă

Răşinoase I > 0,6 98 2 1,00

Răşinoase II 0,4 – 0,6 83 17 0,85

Răşinoase III 0,1 – 0,4 62 38 0,63

Răşinoase IV < 0,1 15 85 0,15

Foioase I > 0,5

83 17 1,00

Foioase II 0,25 – 0,5 64 36 0,77

Foioase III 0,1 – 0,25 41 59 0,49

Foioase IV < 0,1 15 85 0,20

STAREA DE VEGETAŢIE

Arborete cu stare de vegetaţie luxuriantă – vegetează

foarte activ şi realizează creşteri excepţionale (pădurile

tropicale, culturi de salcâm);

Arborete cu stare de vegetaţie foarte activă – creşteri

şi vegetaţie foarte activă (creştere în înălţime);

Arborete cu stare de vegetaţie activă – prezintă

creştere şi vegetaţie activă, având condiţii de mediu şi

bonitate medii;

Arborete cu stare de vegetaţie lâncedă – creşteri

reduse, vegetaţie slabă, rezistenţă mică la condiţii

nefavorabile de mediu.

STAREA FITOSANITARĂ

Clasificarea după gradul de defoliere

(Pătrăşcoiu N., Badea O., 1995)

Grad de

defoliere

Defoliere

(decolorare) (%)

Caracterizare

0 0-10 Arbori sănătoşi sau practic sănătoşi

1 11-20 Arbori cu simptome incipiente de

îmbolnăvire şi bolnăvicioşi

2 21-60 Arbori bolnavi cu simptome de

îmbolnăvire specifice

3 61-99 Arbori foarte grav bolnavi sau în

curs de uscare

4 100 Arbori uscaţi total

ETAJUL ARBUŞTILOR (SUBARBORETUL)

Subarboretul – comunitatea arbuştilor care cresc şi se dezvoltă

într-o porţiune omogenă de pădure.

Caracteristici: se instalează şi se dezvoltă în corelaţie cu toate

componentele pădurii; previne eroziunea solului, ameliorarea

fertilităţii solului, constituirea stării de masiv, adăpost şi hrană pentru

animale, sursă de produse nelemnoase (zmeur, afin, mur, etc.)

Descrierea subarboretului:

Compoziţia (nominalizarea speciilor în ordine numerică, exprimate print-

un simbol care provine de la denumirea populară a acestora);

Modul de răspândire (poate lipsi, specii de umbră şi semiumbră,

prezent în liziera pădurii);

Suprafaţa ocupată (în zecimi din suprafaţa porţiunii de pădure);

Vigoarea de dezvoltare (viguroasă, satisfăcătoare, lâncedă).

CODURI STANDARDIZATE ALE SPECIILOR ARBUSTIVE

(Nicolescu N.V., 1984)

Nr. crt. Specia Cod Nr. crt. Specia Cod

1 Alun

(Corylus avellana)

Al 5 Jneapăn

(Pinus mugo)

In

2 Anin verde

(Alnus viridis)

An 6 Ienupăr

(Iuniperus communis)

Ie

3 Corn

(Cornus mas)

Co 7 Soc negru

(Sambucus nigra)

So.n

4 Măceş

(Rosa canina)

Ma 8 Călin

(Viburnum opulus)

Că

ETAJUL SEMINŢIŞULUI (LĂSTĂRIŞULUI)

Etajul seminţişului (lăstărişului) – masa puieţilor (lăstarilor,

drajonilor, butaşilor) ai speciilor arborescente, din care va rezulta un

nou arboret, respectiv o nouă pădure tânără.

Seminţiş provizoriu (trecător) – rezultă după fiecare fructificare,

lăstărire, sau instalare prin măsuri silvotehnice, dar datorită

condiţiilor nefavorabile de mediu dispare în totalitate imediat după

instalare;

Seminţiş (lăstăriş) preexistent – acesta se menţine în pădure şi

poate contribui la regenerarea unui arboret tânăr.

Seminţiş (lăstăriş) preexistent utilizabil (de viitor) – înălţimi de 30-40 cm la

răşinoase şi 40-80 cm la foioase.

Seminţiş (lăstăriş) preexistent neutilizabil – se menţine în arboret dar nu

prezintă valoare din punct de vedere al speciei şi al calităţii.

CARACTERIZAREA SUBARBORETULUI

Compoziţia – nominalizarea speciilor şi a ponderii

numerice a acestora;

Vârsta şi înălţimea medie;

Modul de răspândire (uniform, grupat, etc.);

Desimea (număr puieţi viabili/unitatea de suprafaţă);

Suprafaţa ocupată ( zecimi);

Măsuri silvice necesare ( extragerea subarboretului

sau a seminţişului neutilizabil, completări, descopleşiri,

etc.);

ETAJUL PĂTURII ERBACEE

Pătura erbacee – totalitatea plantelor ierboase, ferigilor, muşchilor şi a

subarbuştilor (afin, zmeur, etc.).

Caracteristici:

talia cea mai mică din pădure;

indicator al condiţiilor staţionale (Beldie, Chiriţă, 1967);

contribuie la prevenirea eroziunii solului;

ameliorarea condiţiilor de solificare;

sursă de hrană pentru fondul cinegetic erbivor;

utilizare în industria alimentară şi farmaceutică;

Descriere: prezentarea speciilor componente şi gradul de abundenţă,

suprafaţa ocupată (zecimi); vigoarea de dezvoltare, gradul de înţelenire,

modul de răspândire (Florescu I.I., 2004).

ALTE COMPONENTE FITOCENOTICE EXISTENTE

ÎN PĂDURE

Componente fitocenotice – specii de microorganisme

vegetale ( libere în atmosferă, în scoarţa arborilor, pe sol

şi în sol), microorganisme vegetale fitofage, bacterii,

actinomicete, alge, ciuperci, muşchi, licheni, etc.

Pe scoarţa arborilor ( muşchi, licheni, alge corticole);

În atmosferă ( bacterii);

În litieră şi sol ( bacterii, actinomicete, ciuperci);

Microorganisme care favorizează fixarea azotului

prin intermediul rădăcinilor speciilor lemnoase

(ciuperci micoritice – la răşinoase, actinomicete – în

nodozităţile rădăcinilor leguminoaselor).

ZOOCENOZA FORESTIERĂ

Zoocenoza – totalitatea speciilor animale existente în cadrul unui

ecosistem forestier.

Caracteristici:

Numărul speciilor de animale creşte de la cele de ordin superior la cele de

ordin inferior;

Biomasa proprie creşte de la cele inferioare la cele superioare;

Organismele animale îndeplinesc funcţii de consumatori (erbivori, carnivori,

omnivori) şi de descompunători ai materiei organice;

Este întâlnită în spaţiul aerian şi edafic;

Populaţiile de mamifere s-au adaptat în funcţie de modul de nutriţie;

Populaţiile de păsări sunt foarte diversificate având un rol important în

protecţia pădurii;

Populaţiile de insecte sunt foarte variate cu diferite tipuri de nutriţie;

Populaţiile de nevertebrate alături de microorganismele vegetale degradează

materia organică.

BIBLIOGRAFIE

Florescu I.I., Silvicultură, Vasile Goldiş University Press,

Arad, 2004;

Leahu I., Amenajarea pădurilor, Editura Didactică şi

Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2001;

Stănescu V., Şofletea N., Silvicultura cu bazele geneticii

forestiere, Editura Ceres, Bucureşti, 1998.