DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL

CUPRINS

CAPITOLUL 1 – SISTEMUL FISCAL.........................................................................................3 CURS 1.....................................................................................................................................................................3 RELATII FINANCIARE..........................................................................................................................................3

1.1. CONCEPT...............................................................................................................................................................31.2. Structura relatiilor financiare..................................................................................................................................4 CURS 2.....................................................................................................................................................................5 DREPTUL FINANCIAR – RAMURA A SISTEMULUI DREPTULUI.................................................................51.3. Notiunea si obiectul dreptului financiar..................................................................................................................51.4. NORMELE JURIDICE DE DREPT FINANCIAR................................................................................................61.5. Izvoarele dreptului financiar...................................................................................................................................71.6. Raporturile juridice de drept financiar....................................................................................................................81.7. Locul dreptului financiar in sistemul dreptului.......................................................................................................91.8. Stiinta dreptului financiar......................................................................................................................................10

CURS 3....................................................................................................................................................................10SISTEMUL FISCAL...............................................................................................................................................10

1.9. CONCEPTUL DE SISTEM FISCAL...................................................................................................................101.10. Functiile sistemului fiscal...................................................................................................................................121.11. Clasificarea sistemelor fiscale.............................................................................................................................131.12. Politica fiscala.....................................................................................................................................................131.13. Sistemul fiscal din Romania................................................................................................................................15

1.13.2. Structura veniturilor bugetare......................................................................................................................181.13.3. Clasificarea impozitelor şi taxelor...............................................................................................................191.13.4. Caracteristicile impozitelor. Principiile impunerii.......................................................................................20

CAPITOLUL 2 - APARATUL FISCAL......................................................................................262.1. Structuri administrative cu atribuţii în domeniul fiscal.........................................................................................26

2.1.1. Structuri teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Atribuţii şi competenţe în domeniul fiscal............292.1.2. Atribuţii şi competenţe ale unităţilor fiscale teritoriale ale direcţiilor generate ale finantelor publice judeţene şi ale municipiului Bucureşti, în administrarea veniturilor bugetare şi în domeniul controlului fiscal.....332.1.3. Alte institutii şi organe cu atribuţii şi competenţe în domeniul fiscal............................................................35

CAPITOLUL 3 - PROCEDURA FISCALA................................................................................463.1. Înregistrarea fiscală a contribuabililor..................................................................................................................463.2. Declaraţii de impunere..........................................................................................................................................50

3.2.1 Obligaţii declarative........................................................................................................................................503.2.1.2. Obligaţii declarative informative privind impozitul pe venit..................................................................53

3.2.2. Sancţiuni. Penalităţi..................................................................................................................................543.2.3. Regimul derogatoriu de depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe......................................................543.2.4. Procedura întocmirii şi depunerii declaraţiei rectificative.............................................................................553.2.5. Procedura verificarii/corectarii declaraţiei de impozite şi taxe......................................................................563.2.6. Procedura stabilirii din oficiu a impozitelor şi taxelor...................................................................................563.2.7. Procedure stabilirii din oficiu a impozitului pe venit pentru persoanele fizice..............................................57

3.3. Organizarea şi desfăşurarea controlului fiscal......................................................................................................593.3.1. Conceptul de control fiscal - rol şi obiective.................................................................................................593.3.2. Sfera de cuprindere a controlului financiar/Delimitarea controlului financiar în raport cu controlul fiscal..633.3.3. Drepturile şi obligaţiile aparatului fiscal........................................................................................................673.3.4. Programarea controlului fiscal şi includerea contribuabililor în planul anual de control..............................70

3.3.4.1. Procedura de programare a controlului fiscal.........................................................................................703.3.4.2. Metodologia selectarii contribuabililor...................................................................................................71

3.3.5. Etapele premergatoare controlului fiscal.......................................................................................................743.3.6. Metodologia efectuarii controlului fiscal.......................................................................................................75

3.3.6.1. Desfăşurarea controlului.........................................................................................................................763.3.6.2. Finalizarea controlului............................................................................................................................77

3.3.6.3. Valorificarea constatarilor controlului....................................................................................................803.3.7. Sancţiuni.........................................................................................................................................................813.3.8. Cai de atac administrative..............................................................................................................................813.3.9. Cai de atac judiciare.......................................................................................................................................823.3.10. Prescriptia dreptului organului de control de a stabili diferenţe de impozite şi taxe...................................83

CAPITOLUL 4 - ASEZAREA IMPUNERII. OBLIGATIA BUGETARA SI MODUL DE REALIZARE A CREANTEI BUGETARE.................................................................................85

4.1. Elementele definitorii ale venitului bugetar..........................................................................................................854.1.1. Elementele comune veniturilor bugetare.......................................................................................................85

4.1.1.1. Debitorul sau subiectul impunerii...........................................................................................................864.1.1.2. Obiectul venitului bugetar sau materia impozabila.................................................................................864.1.1.3. Unitatea de evaluare................................................................................................................................874.1.1.4. Unitatea de impunere..............................................................................................................................884.1.1.5. Asieta sau modul de asezare a venitului.................................................................................................884.1.1.6. Termenul de Plata...................................................................................................................................904.1.1.7. Înlesnirile la plata obligatiilor bugetare..................................................................................................914.1.1.8. Drepturile şi obligatiile contribuabililor..................................................................................................914.1.1.9. Răspunderea debitorilor..........................................................................................................................934.1.1.10. Calificarea venitului bugetar.................................................................................................................96

4.1.2. Perceperea (încasarea) venitului bugetar.......................................................................................................974.2. Creanţa bugetară. Modul de realizare...................................................................................................................98

4.2.1. Titlul de creanţă..............................................................................................................................................984.2.2. Modalitati de stingere a obligatiilor bugetare..............................................................................................101

4.2.2.1 Modalitati de executare silită.................................................................................................................1024.2.2.2. Executarea silită a unui ansamblu de bunuri.........................................................................................1034.2.2.3. Insolvabilitatea, anularea obi igatiilor bugetare....................................................................................104

4.2.3. Prescriptia dreptului de a cere executarea silită...........................................................................................104

CAPITOLUL 1 – SISTEMUL FISCAL

CURS 1

RELATII FINANCIARE

1.1. CONCEPT

Relatiile financiare din zilele noastre reprezinta rezultatul unui proces istoric complex, influentat de evolutia vietii economico-sociale.

Instruirea fortei publice statale a facut necesara aparitia unor mecanisme de procurare a mijloacelor materiale si banesti pentru intretinerea structurilor acesteia.

Fr. Engels arata ca “pentru a intretine aceasta forta publica este nevoie de contributia cetatenilor,de impozite.Pe masura ce civilizatia progreseaza, nici impozitele nu mai sunt de ajuns : statul emite polite asupra viitorului, contacteaza datorii, datorii publice.”

Relatiile financiare pot fi definite ca ansamblu al relatiilor sociale, de natura economica, care apar din procesul de realizare si repartizare a resurselor banesti necesare statului pentru indeplinirea sarcinilor publice.

Gradul de dezvoltare a relatiilor financiare este strins legat de nivelul si evolutia statului, astfel ca, privite in perspectiva istorica, se constata o evolutie in acest sens de la societatile primitive spre cele moderne. Statul, ca produs al puterii suverane al poporului, asigura realizarea si promovarea intereselor publice, generale si in acelasi timp, comune unor categorii largi de resortisanti ai sai. Statul asigura functionarea regulata si continua a serviciilor publice.

Investigarea stiintifica a relatiilor financiare face obiect al mai multor stiinte, din diverse perspective de abordare. Astfel, finantele publice, stiinta cunoscuta in alte versiuni si ca economia sectorului public, studiaza conditiile care asigura functionarea sectorului public, raporturile dintre cheltuielile publice , sistemul de impozite si alte resurse financiare.

De asemenea, normele juridice care reglemnteaza relatiile financiare sunt studiate de stiinta dreptului financiar, ca ramura a stiintelor juridice.

Adeseori, in vorbirea curenta se confunda notiunea de bani cu aceea de finante , atribuindu-li-se acelasi continut. In realitate , insa , sfera relatiilor banesti include si pe cea a relatiilor financiare.

In stiintele economice se apreciaza ca finantele sunt o parte a relatiilor banesti cu, ajutorul carora statul isi constituie fondurile necesare asigurarii nevoilor publice si realizarii intereselor generale.

Pentru o delimitare cit mai exacta intre notiunea de bani si cea de finante, se aprecieaza ca sunt relatii financiare numai acele relatii banesti care constitue un transfer fara echivalent direct si imediat, in folosul societatii.

Trasatura caracteristica a finantelor consta in aceea ca resursele banesti mobilizate la fondurile publice nu presupun din partea statului acordarea unei contraprestatii directe, imediat sau individualizate. Spre exemplu, sumele platite sub forma impozitelor, nu sunt rambuesabile in mod direct, adica nu presupun un contraserviciu direct si imediat.

Relatiile banesti ce se stabilesc intre stat, pe de o parte, si contribuabili pe de alta parte, in care se constitue si utilizeaza fondurile banesti necesare satisfacerii intereselor generale ale societatii, reprezinta tocmai continutul economic al finantelor publice.

Subliniem faptul ca exista si alte relatii banesti care nu sunt relatii financiare, ca, de exemplu: organizarea circulatiei banesti, platile pentru marfuri, prestari de servicii, salarii etc.

Etimologic, cuvintul finante provine de la latinescul finis, formindu-se mai tirziu expresia financia pecuniaria, care inseamna a incheia o tranzactie patrimoniala prin plata unei sume de bani.

Notiunea de finante s-a raspindit mai ales in Franta secolelor XVII-XVIII, cu intelesul de ”bani si venituri publice destinatecheltuielilor statului”.

In timp, conceptulfinantelor publice, intemeiat pe necesitatea unor operatiuni financiare, de repartizare intre cetateni a sarcinilor banesti pentru acoperirea cheltuielilor publice sau a economiei financiare , ca activitate desfasurata de catre stat pentru procurarea resurselor publice, a devenit un concept consacrat in statele cu economie de piata.

L. Trotabas aprecieaza ca finantele publice “au ca obiect regulile fundamentale, organele si procedurile care permit colectivitatii publice indeplinirea tuturor atributiunilor lor cu ajutorul mijloacelor financiare, cu conditia esentiala ca aceste reguli si procedee sa se aplice, intr-un regim de drept public.

In lucrarile de specialitate din S.U.A. s-a sustinut ca finantele publice au ca obiect ``faptele , principiile, tehnicile si efectele preocuparii si cheltuirii fondurilor banesti de catre organele guvernamentale si ale administrarii datoriei publice``.

Printre functiile de baza ale finantelor publice , recunoscute de doctrina, remarcam :- functia de mobilizare, repartizare si utilizare a resurselor banesti, numita si functia de

repartitie ;- functia de control asupra crearii, repartitiei, circulatiei si utilizarii resurselor publce. 1.2. Structura relatiilor financiare

Asa cum rezulta din analiza istorica a evolutiei conceptului relatiilor financiare, acestea s-au format in legatura cu aparitia, existenta si functionarea statului ca institutie politica de organizare si conducere a societatii , indeplinind rolul de a mobiliza resurse banesti la dispozitia acestuia in vederea asigurarii intereselor publice.

Societatile moderne au promovat principii noi de organizare a vietii sociale, dind statului un rol diferit fata de cel recunoscut in mod traditional. Prin aplicarea descentralizarii administrative, statul a recunoscut dreptul colectivitatilor locale de a se ocupa de satisfacerea unor nevoi publice locale, de a asigura prestarea , in mod regulat si continuu, de servicii publice in interesul comunitatii respective.

Acest drept derivat, recunoscut de stat colectivitatilor locale, a adus la aparitia unor noi subiecte in raporturile de mobilizare a resurselor publice , la identificarea unei sfere a relatiilor financiare denumita finantele publice locale. Acestea au o evolutie mai mult sau mai putin autonoma fata de cea a finantelor statale, cu o structura de venituri si cheltuieli coordonate prin bugetele locale ale colectivitatilor locale constituite in unitatile administrativ-teritoriale.

Asa cum remarca I.Gliga :``Din antichitate si pina in statele contemporane, in structura finantelor publice s-au pastrat doua componente : cheltuielile publice si veniturile publice.Dintre acestea, cheltuielile publice au evoluat sub mai multe aspecte asemanatoare in statele antice, in cele din evul mediu si din perioada contemporana in virtutea asemanarii trebuintelor banesti de intretinere a autoritatilor publice si a unor forme armate, de dezvoltare a institutiilor si serviciilor publice etc. Spre deosebire de acestea, veniturile publice au evoluat cu cele mai multe diferentieri, atat de la un stat la altul cit si in cursul timpului, pastrind insa constant procedeele impozitelor si taxelor completate in functie de necesitati cu imprumuturi publice care s-au dezvoltat treptat ajungind o componenta distincta a finantelor publice.``

In doctrina contemporana multi autori recunosc drept componente structurale ale relatiilor financiare urmatoarele : bugetul public (se stat, asigurari sociale de stat si local), veniturile publice , cheltuielile publice, imprumutul de stat si finantele locale ale colectivitatii constituite in unitatile administrativ teritoriale, controlul financiar.

Avind in vedere continutul relatiilor financiare, asa cum l-am definit anterior, consideram ca nu fac parte din structura relatiilor financiare : circulatia baneasca – monetara, valutara, precum si relatiile banesti stabilite de agentii economici cu capital de stat in derularea obiectului lor de activitate.

Curs 2DREPTUL FINANCIAR – RAMURA A SISTEMULUI DREPTULUI

1.3. Notiunea si obiectul dreptului financiar

Dreptul reprezinta un ansamblu de norme juridice constituite untr-un sistem unitar intr-o societate data.

Orice omunitate umana , inca din epoca gentilica, a simtit nevoia unei organizari, a unei discipline fara de care convietuirea ar fi fost imposibila. S-au format anumite reguli, norme, obiceiuri, a caror respectare era necesara colectivitatii respective si care, la inceput, era asigurata de seful familiei, apoi in ginta, in trib de seful de ginta, trib, direct sau impreuna cu sfatul batrinilor, pentru caapoi sa se creeze un organism special chemat sa aplice si sa asigure respectarea acestor norme. Acest organism intruchipa puterea publica si era constituit ca ceva distinct de colectivitatea respectiva , care s-a chemat pe rind cetate – civitas,polis, apoi republica sau imperiu, cu timpul capatind denumirea de stat.

Evolutia societatii umane a confirmat dictonul latin - ``ubi societas ibi ius`` (unde este societate este si drept).

Teoria dreptului cunoaste distinctia dintre doua mari diviziuni ale acestuia :drept public si drept privat. Deosebirea dintre dreptul public si dreptul privat se gaseste formulata si in dreptul roman, intre altii de juristconsultul Ulpian.

Caracterul distinct si unitar , trasaturile specifice ale relatiilor sociale dintr-un anumit domeniu sau sector de activitate fac neceare si posibil ca ele sa fie reglementate de o categorie aparte de norme.

Astfel , relatiile sociale din domeniul finantelor publice sunt reglementate de normele dreptului financiar.

Faptul ca scopul urmarit de dispozitiile legale care reglementeaza relatiilr financiare este acela de a satisface nevoile statului, in primul rind, si nu ale particularilor, face ca dreptul financiar sa fie incadrat in diviziunea dreptului public.

Dreptul financiar poate fi definit ca ansamblul unitar de norme juridice care reglemneteaza relatiile financiare , ca relatii sociale , in forma economica, de formare, administrare, intrebuintare si control al resurselor financiare publice, apartinind statului, colectivitatilor locale si institutiilor publice ale acestora.

Reglementarea juridica avinddrept obiect relatiile financiare a fost denumita in literatura de specialitate in mai multe modalitati. Astfel, prof. I.Gliga, utilizeaza doua denumiri : dreptul finantelor publice si drept financiar public, aratind ca prima formula concorda cu titlul Legii finantelor publice, iar cea de-a doua exprima faptul ca este vorba de ansamblul normelor juridice privind nu orice acte sau operatiuni financiare, ci numai acele de domeniul finantelor publice. In acest sens, este decisiv atributul ``public`` cuprins in intitularea ``dreptului financiar public``.

Prof. D.D. Saguna foloseste denumire de ``drept financiar si fiscal``, iar prof. I. Condor pe aceea de ``drept fiscal si financiar``.

In ceea ce ne priveste, apreciem ca denumirea de ``drept financiar`` este acoperitoare, aceasta fiind, de altfel si cea mai raspindita in ultimile decenii.

Dreptul financiar, ca ramura a sistemului dreptului, ca ramura a sistemului dreptului, grupeaza toate normele juridice care reglementeaza relatiile financiare si are, la randul sau, mai multe subramuri.

Astfel, normele juridice care privesc bugetul public si procedura elaborarii, adoptarii, executarii si incheierii executarii bugetului pot fi grupate in subramura dreptului bugetar.

De asemenea, dreptul fiscal reprezinta o subramura a dreptului financiar care inmanuncheaza normele juridice privind impozitele , taxele si celelalte venituri ale bugetului public, precum si cele referitoare la procedura fiscala.

Dreptul financiar cuprinde norme juridice care reglementeaza si alte componente ale

relatiilor financiare , distincte de cele incluse in subramurile mai sus citate.In cuprinsul dreptului financiar identificam norme juridice relative la constituirea

fondurilor si contributiilor cuvenite bugetului public, la reglementarea heltuielilor bugetare, la relatiile dintre stat si autoritatile colectivitatilor locale, pe de o parte si persoane fizice sau juridice, pe de alta, relatiile care deriva din aplicarea acestor norme la datoria publica, controlul financiar s.a.

Drptul fianciar, spre deosebire de cel fiscal, nu se limiteaza numai la normele juridice referitoare la impozite, taxe, contributii, ci cuprinde si normele in conformitate cu care statul isi asigura sub oice forma resursele financiare.

1.4. NORMELE JURIDICE DE DREPT FINANCIAR

Norma juridica , ca element constitutiv al dreptului, este o regula de conduita , instituita de puterea publica sau recunoscuta de catre acesta, a carei respectare este asigurata, la nevoie , prin forta coercitiva a statului. Scopul normei juridice sau regulii de drept corespunde finalitatii dreptului si anume : de a asigura convietuirea sociala, orientand comportarea oamenilor in directia promovarii si onsolidarii relatiilor sociale potrivit idealurilor si valorilor care guverneaza societatea respectiva.

Prescriind o conduita tipica , generica si noemele dreptului financiar au un caracter general si impersonal, fiind menite sa se aplice la un numar nedeterminat de cazuri.

Exista anumite norme juridice de drept financiar in care regula de conuita nu apare atit de evidenta ca prescriind un anumit comportament , ci se manifesta sub forma stabilirii unor principii cu caracter general.

Uneori , norme ale dreptului financiar contin prevederi de principiu, prin care sunr stabilite anumite finalitati ale activitatii de stat.

O astfel de norma - principiu intilnim in Legea Finantelor Publice nr. 500/2002, publicata in M.Of. nr.597 din 13 august 2002, unde la art.1 se precizeaza:

``(1) Prezenta lege stabileste principiiile, cadrul general si procedurile privind formarea , administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitatile institutiilor poblice implicate in procesul bugetar.

(2) Dispozitiile prezentei legi se aplica in domeniul elaborarii, aprobarii, executarii si raportarii :

a) bugetului de stat ;b) bugetului asigurarilor sociale de stat ;c) bugetului fondurilor speciale ;d) bugetului trezoreriei statului ;e) bugetelor institutiilor publice autonome,f) bugetelor institutiilor publice finantate integral sau partial din bugetul de stat,

bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, dupa caz;g) bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii;h) bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat si

ale caror rambursare , obinzi si alte costuri se asigura din fonduri publice;i) bugetului fondurilor externenerambursabile.Si dreptul financiar cuprinde norme juridice care definesc anumite concepte, definitii de

care trebuie sa se tina seama in interpretarea normelor in relatie cu aceste concepte.Trasatura normei juridice de a avea un aspect general prezinta unele particularitati, in cazul

actelor normative bugetare. Prin natura lor, legile pentru aprobarea bugetului trebuie sa stabileasca sarcini si prevederi concrete, exprimate in cifre, privind elementele bugetului ( venituri , cheltuieli, surse, destinatii). De aceea, normele juridicecuprinse in legile bugetare au caracterul unor sarcini, stabilind un cadru precis in limitele caruia se desfasoara activitatea financiara a institutiilor publice si intr-o anumita masura si a altor persoane juridice sau cetateni.

Din punct de vedere al structurii logico-juridice, se remarca faptul ca si normele drptului

financiar , cuprind cele trei elemente specifice : ipoteza, dispozitie si sanctiune.Fiind o ramura componenta a diviziunii dreptului public, dispozitiile normelor juridice de

drept finaciar au , in general, caracter imperativ.Dintre sanctiunile cuprinse in normele dreptului financiar au caracter specific amenda

fiscala, pentru contraventii prevazute de norme ale dreptului financiar, majorarile de intirziere pentru neplata in termenele legale a obligatiilor bugetare, suspendarea creditarii, supravegherea activitatii economico-financiare etc.

1.5. Izvoarele dreptului financiar

In stiintele juridice , conceptul de izvor al dreptului – numit si izvor formal – desemneaza formele de exprimare a normelor juridice – acte normative, cutuma, jurisprudenta etc.

Izvoarele formale ale dreptului financiar sunt acte juridice normative, avind forta juridica diferita in functie de tipul actului si autoritatea emitenta.

Asfel , Constitutia reprezinta Legea fundamentala in toate sistemele de drept din statele moderne. Acest izvor prin excelenta al dreptului determina , prin normele sale, structura statului, forma de guvernamint, componenta autoritatilor publice esentiale ale statului, drepturile si obligatiile cetatenilor.

Constitutia Romaniei din anul 2003- forma republicata a Constitutiei Romaniei din 1991 cu actualizarea denumirilor si renumerotarea articolelor, revizuita prin legea nr.429/2003, aprobata prin referndumul national din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotarirea Curtii Constitutionale Nr.3 din 22 octombrie 2003- este o lege fundamentala a statului, cuprinde si reglementari in materia relatiilor financiare , cum sunt cele din Titlul IV intitulat ``Economia si finantele publice`` :

- art.135 - ``economie``;- art.137 - ``sistemul financiar``;- art.139 - ``Impozite taxe si alte contributii``;- art.140 - ``Curtea de Conturi``.De asemena si alte texte constitutionale cuprind norme care au inidenta asupra relatiilor

financiare, cum sunt :- art.74 alin.(2) : ``Nu pot face obietul initiativei legislative a cetatenilor problemele

fiscale….``- art.111 alin(1): ``…..In cazul in care o initiativa legislativa implica modificarea

prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurarilor sociale de stat, solicitarea informarii (Guvernului) este obligatorie``.

Dispozitiile Constitutiei sunt dezvoltate prin sistemul legilor organice si ordinare, al ordonantelor Guvernului (simple sau de urgenta), al hotaririlor Guvernului Romniei de punere in aplicare a legilor, instructiunilor si normelor metodologice ale ministerelor.

Legea , care cuprinde norme generale si abstracte pe termen indeobste nedeterminat, este unul dintre principalele izvoare formale ale dreptului financiar, prin faptul ca ea determina intinderea obligatiilor bugetare ale cetatenilor si autorizeaza titularii bugetului sa efectueze cheltuieli publice.Principiul legalitatii impune ca activitatile financiare sa se intemeieze pe dispozitiile legii, impozitele , taxele si orice alte venituri ale bugetului public putind fi stabilite numai prin lege.

De asemena , in sistemul izvoarelor dreptului financiar se cuprind si hotararile consiliilor judetene, municipale, orasenesti sau comunale care cuprind reglementari in materia finantelor publice locale.

Remarcam ca in etapa de tranzitie in care se afla Romania actele juridice normative emise dupa adoptrea Constitutiei coexista cu regelmentari juridice cuprinse in acte adoptate anterior acesteia si care nu contravin prevederilor Constitutiei : decrete-lege, decrete ale Consiliului de Stat, legi adoptate anterior Constitutiei, H.C.M. etc.

In sistemul nostru de drept , obiceiul juridic, precedentul judiciar, practica judiciara, doctrina, nu sunt recunoscute ca izvoare de drept. Desigur, acestea au un rol insemnat in interpretarea normelor juridice, care tine de aplicarea dreptului.

O privire de ansamblu asupra materiei reglementarilor in domeniul finantelor publice dupa anul 1990, prin prisma izvoarelor formale, ne permite sa observam fluiditatea acesteia , care dincolo de determinarile, uneori obiective, reprezinta un element negativ.

Un stat de drept de consolideaza, este apreciat si rspectat, in buna masura si in functie de justetea, calritatea si fermitatea legilor sale, precum si de durabilitatea lor.

Analiza dinamicii legislative din ultimii ani in Romania demonstreaza un fenomen ingrijorator : o stare de instabilitate legislativa, cu consecinte corespunzatoare asupra instabilitatii raporturilor juridice.

Astfel , din cele peste 9000 acte normative de baza adoptate dupa decembrie 1989 pina la finele anului 2003, circa o treime au fost deja abrogate, iar aproximativ 1800 au suferit in aceasta perioada una sau mai multe modificari, unele intervenite la foarte scurt timp de la adoptarea actelor initiale.

Aceasta instabilitate vizeaza cu predilectie domeniul financiar- fiscal, alaturi de cel al privatizarii, investitiilor , invatamintului s.a. Spre exemplu, Legea nr.32/1991privind impozitul pe salarii a cunoscut peste 20 de mdificari sau completari (in prezent abrogata – C.F.), Ordonanta Guvernului nr.3 /1992 privind taxa pe valoare adaugata – circa 36 interventii de modificare sau completare – abrogata prin legea nr.345/2002 privid T.V.A. (in prezent abrogata – C.F.), Ordonanta Guvernului nr.70/1994 privind Impozitul pe profit – circa 20 modificari- abrogata prin Legea 414/2002 privind ipozitul pe profit (in prezent abrogata – C.F.), si exemplele pot continua.

Este , in mod evident , necesara o mi temeinica elaborare a solutiilor normative si evaluare a implicatiilor acestora, pentru eliminarea incoeerentelor intre normele juridice si pentru a nu eroda autoritatea legii.

1.6. Raporturile juridice de drept financiar

Normele juridice au un caracter abstract. Ele se realizeaza in viata prin intermediul raporturilor juridice, care sunt definite in teoria dreptului ca fiind relatiile sociale reglementate de normele juridice.

Premisele fundamentale ale oricarui raport juridic sunt :norma juridica, subiectele de drept si faptul juridic.

I. Ceterchi si I. Craiovan definesc raportul juridic ca fiind `` un raport social, concret – istoric, volitional, reglementat de norma juridica, in cadrul caruia participantii se manifesta ca titulari de drepturi si obligatii prin exercitarea carora se realizeaza finalitatea normei juridice``.

Ne vom opri, in continuare,asupra particularitatilor pe care le prezinta raporturile juridice de drept financiar.

Faptul juridic, ca izvor al raportului juridic de drept financiar, reprezinta acele imprejurari care, potrivit normelor juridice, duc la aparitia, modificarea sau stingerea de raporturi juridice, provocind, prin aceasta, anumite consecinte juridice.

Faptele juridice pot imbraca forma evenimentelor sau a actiunilor umane.Evenimentele sunt imprejurari care se petrec independent de vointa oamenilor (ex.

inundatiile catastrofale care produc pierderi materiale genereaza efectuarea unor cheltuieli bugetare pentru ajutorarea sinistratilor).

Actiunile umane , ca fapte juridice, reprezinta acele manifestari de vointa ale oamenilor, licite sau ilicite, care nasc, modifica sau sting raporturi juridice. Actiunile umane facute in scopul producerii unor efecte juridice imbracaforma actelor juridice.

Actele juridice de drept financiar saunt facute in scopul formarii, administrarii, intrebuintarii si controlului resurselor financiare ale statului, colectivitatilor locale sau institutiilor publiceal acestora.

Cu privire la subiectele raportului juridic de drept financiar se retine faptul ca in mod necesar subiectiv trebuie sa fie o persoana purtatoare a autoritatii publice – statul, o colectivitate locala, o institutie publica aflata in subordonarea acestora.

Identificam in aceasta categorie :Ministerul Finantelor Publice, cu structurile sale deconcentrate in teritoriu (directiile judetene), consiliile locale, diverse institutii publice, Curtea de Conturi, inspectorate, oficii etc.

Subiectul pasiv al raportuluijuridic de drept financiar poate fi orice persoana juridica sau fizica, - contibuabilul cruia norma juridica ii stabileste obligatiile sau drepturile pe linia finatelor publice.

Este de subliniat faptul ca pozitia partilor in raportul juridic de drept financiar este aceea de inegalitate, subiectul activ putind pretinde subiectuluipasiv prestatiile sau abtinerile legale.

Suntem in fata aplicarii regimului juridic de drept public, care presupune o pozitie juridica inegala a partilor in raportul juridic , opusa egalitatii prevazute de regimul de drept privat.

Continutul raportului juridic de drept financiar ii este specifica natura financiara a drepturilor si obligatiilor subiectelor.

Astfel , subiectul activ are dreptul de a actiona pentru executarea bugetului public, de a actiona pentru stabilirea si incasarea, administrarea, utilizarea si controlul resurselor finaciare publice. Subiectul pasiv are obligatia de a achitare a sarcinilor bugetare , de folosire, potrivit destinatiilor legale a sumelor alocate din bugetul public, precum si dreptul de a contesta modul de impunere, de executare silita, sanctiunile aplicate etc.

Obiectul raporturilor juridice financiare priveste actiunile sau sanctiunile subiectelor in realizarea drepturilor si obligatiilor izvorite din continutul raportului juridic.

Distingem : actiuni privind stabilirea si incasarea veniturilor bugetare, actiuni privind administrarea si repartizarea resurselor financiare, actiuni de control finaciar etc.

1.7. Locul dreptului financiar in sistemul dreptului

Normele juridice , oricit de deosebite prin continut, sunt strins legate intre ele, alcatuind un tot unitar. Ele formeaza un ansamblu coerent, logic, constituindu-se intr-un sistem. Asa cum releva lucrarile de teoria generala a dreptului : ``Draptul unui stat ni se infatiseaza nu ca o suma aritmetica data de totalitatea normelor juridice, ci ca un ansamblu al acestora, organizate, structurate intr-un sistem pe baza anumitor principii, urmarind o anumita finalitate``.

In raport de criteriile obiectului de reglementare juridica si al metodei de reglementare sunt onfigurate ramurile dreptului ca principale componente ale sistemului.

In mod traditional, ramura de drept este definita, ca un ansamblu distinct de nomrme juridice, legate organic intre ele, care reglementeaza relatiile sociale ce au acelasi obiect, si folosesc aceeasi metoda de reglementare.Ramurile de drept nu sunt izolate unele de celelalte, ci se gasesc intr-o strinsa interdependenta.

Recunoscind existenta celor doua mari diviziuni ale dreptului, ramura dreptului finaciar face parte din dreptul public, intrucit, la fel ca celelalte ramuri de drept public cuprinde norme juridice instituite in scopul satisfacerii unor interese generale publice. Asa cum subliniaza I.Gliga , ``in acest sens este deplin demonstrativ imperativul finaciar public`` ca expresie a necesitatilor de constituire si interbuintare a fondurilor banesti desfintate intertinerii si activitatii organelor de stat , institutiilor si serviciilor publice``.

In diviziunea dreptului public majoritatea autorilor includ dreptul constitutional, dreptul administrativ , dreptul financiar , dreptul penal, dreptul procesual (penal si civil), dreptul international public, iar in dreptul privat, dreptul civil, dreptul comercial, dreptul international privat etc. S-a conturat si existenta unui drept mixt (dreptul muncii, legislatia sociala etc.).

Legatura dreptului finaciar cu draptul constituitonal este determinata prin prisma importantei celui din urma in oricare sistem de drept. Dreptul constitutional cuprinde totalitatea normelor juridice care stabilesc principiile fundamentale ale organizarii de stat, ale structurii social economice, precum drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor.

Dreptul constitutional statueaza principiile generale in materia sistemului finantelor publice, a bugetului national public,a impozitelor si taxelor, a controlului Curtii de Conturi, dind expresie legaturii dintre aceasta ramura de drept si dreptul financiar.

Dreptul administrativ cuprinde principalele norme juridice care reglementeaza relatiile sociale din domeniul administratiei publice , norme privind organizarea structurilor administrative, raporturile dintre acestea sau fata de terti, precum si modaltatile de exercitare a competentei.

Organele (institutiile) publice prin care se deruleaza relatiile finaciare fac parte din structurile administratiei publice, fiindu-le aplicabile in materie de organizare, dispozitiile dreptului administrativ. De asemenea , aplicarea unor dispozitii specifice dreptului financiar se completeaza cu dispozitiile generale din dreptul administrativ, ca in cazul contraventiilor din domeniul fiscal.

Se pot identifica legaturi ale dreptului financiar si cu alte ramuri ale dreptului, mai strinse cu cele din diviziunea dreptului public (penal, international public etc.), dar si cu ramurile dreptului privat (civil, comercial).

1.8. Stiinta dreptului financiar

Cresterea rolului si functiilor relatiilor financiare in societatea moderna determina necesitatea cunoasterii aprofundate a normelor juridice care le reglementeaza pentru ca , pe baza cunostiintelor dobindite prin cercetarea stiintifica, sa fie posibila organizarea rationala si functionarea eficienta a acestora.

Notiunea dreptului financiar are doua sensuri. Astfel intr-un prim sens, prin dreptul financiar intelegem un ansamblu de norme juridice, care alcatuiesc o ramura distincta de drept. In cel de-al doilea sens, prin drept financiar, itelegem acea ramura a stiintei juridice care cerceteaza normele dreptului financiar, putindu-se vorbi de stiinta dreptului finaciar.

Dupa cum se poate observa, itre cele doua sensuri ale notiunii exista o stinsa legatura , normele dreptului finaciar fiind obiect de cercetare pentru disciplina stiintifica a dreptului financiar.Potrivit prof. I.Gliga ``stiinta dreptului finaciar public este ansamblul sistematic al ideilor, teoriilor si celorlalte cunostiinte despre reglementarile juridice referitoare la componentele structurale ale finantelor publice. In acest sens, obiectul stiintei dreptului financiar public il constitue reglementarile juridice privind bugetul de stat si procedura bugetara, impozitele si celelalte venituri bugetare, cheltuielile bugetare si publice, creditul public, precum si controlul financiar de stat``.

Conceptele , teoriile si principiile stiintei dreptului financiar se afla in strinsa legatura cu celelalte stiinte juridice, cu teoria generala a dreptului si cu stiintele juridice de ramura.

Ca ramura a stiintelor economice, stiinta finantelor publice, numita de unii autori si ``economia financiara`` studieaza relatiile financiare prin prisma determinarilor economoce , explicind ecanismele, pirghiile si elementele tehnico-financiare pornind de la conditionarile categoriilor economice.

Pornind de la conceptele, ideile teoriile formulate de stiinta finatelor publice, stiinta dreptului finaciar determina continutul reglementarilor juridice privind institutiile de baza ca buget public, impozite, taxe, credit public etc.

Orientarea si conducerea activitatii pe linia finantelor publice, prin politica financiara, influenteaza atat procedeele tehnico- financiare, cit si reglementarile juridice in materie.

CURS 3SISTEMUL FISCAL

1.9. CONCEPTUL DE SISTEM FISCAL

Sistemul fiscal este un produs al gindirii , deciziei si actiunii factorului uman, ca urmare a evolutiei societatii umane, creat initial pentru a raspunde unor obiective financiare, la care ulterior s-au adaugat si obiective de natura economico-sociala.

Elementele de natura economica si relatiile dintre acestea, concretizate in diverse tehnici de stabilire si percepere a cuantumului diverselor prelevari fiscale, gestionarea acestora si deciziile de natura politica constitue componentele principiale ale sistemului fiscal.

Unii economisti considera sistemul fiscal ca fiind ``totalitatea impozitelor si taxelor provenite de la persoanele juridice si persoanele fizice care alimenteaza bugetele publice``, sau ``totalitatea impozitelor instituite intr-un stat, care-i procura acestuia o parte covarsituare din veniturile bugetare, fiecare impozit avind o contributie specifica si un rol regulator in economie``.

O alta abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale sistemului in general si interpreteaza sistemul fiscal prin prisma relatiilr dintre elementele care formeaza acest sistem, astfel : ``sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o multime de elemente (marerie impozabila, cote, subiecti fiscali) intre care se manifesta relatii care apar ca urmare a proiectarii, legiferarii, asezarii si perceptarii impozitelor si care nu sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in scopul realizarii obiectivelor sistemului.``

In opinia autoarei, aceasta ultima abordare este mai riguroasa , deoarece abordarea sistematica are un rol ordonator, contribuind la explicarea unor concepte, sistematizarea cunostiintelor, intelegerea interconexiunilor dintre economia de schimb, prelevarile fiscale si economia publica, identificarea si eliminarea distorsiunilor prin reglarea complexa in domeniul fiscal.

Sistemul fiscal este, asadar, un sistem complex, alcatuit dintr-un ansamblu de elemente , si anume:

- materia impozabila ;- subiectii sau actorii sistemului fiscal ;- elementele modificabile.Materia impozabila , reprezentata de venitul realizat, repartizat, consumat si capitalizat,

constitue un element evolutiv complex si cuprinde :- venituri din munca, respectiv venituri de natura salariala ;- venituri din capital, respectiv rente, chirii, arenzi, dividente, dobinzi etc. ;- venituri produse de agentii economici, sub forma beneficiilor din industrie, comert,

agricultura etc. ;- circulatia si consumul veniturilor.Actorii sistemului fiscal, in raport cu functiile pe care le indeplinesc, se pot grupa in trei

categorii :- actorii dotati cu putere de decizie ;- actorii insarcinati cu administratia fiscala si reglementarea litigiilor ;- contribuabili.Organele legislative si executive reprezinta actorii de decizie politica in materie fiscala,

care se concretizeaza in dispozitii ce figureaza in Legea finantelor publice sau legea bugetara anuala, respectiv in legile fiscale generale.

Actorii de decizie administrativa in materie fiscala au responsabilitatea gestiunii finantelor publice, reprezentativi fiind Ministerul Finantelor Publice si organele teritoriale subordonate. Contribuabilii sunt persoanele fizice si juridice care realizeaza venituri impozabile din activitati desfasurate in Romania. Sistemul fiscal cuprinde si elemente modificabile, stabilite de organele de decizie si legislative (ex. : cotele de impunere).

Relatiile care pot aparea intre elementele sistemului fiscal sunt urmare a metodelor de evaluare a materiei impozabile, a procedeelor de determinare si modificare a cuantumului obligatiilor fiscale , a metodelor de percepere, a stabilirii subiectilor platitori, a modului de gestionare a creantelor fiscale de catre stat.

In practica fiscala se utilizeaza si notiunea de fiscalitate, definita de DEX astfel: ``Sistem de percepere a impozitelor si taxelor prin fisc.Totalitatea obligatiilor fiscale ale cuiva.``Notiunea

de fisc, utilizata in literatura de specialitate, este definita ca ``administratie insarcinata cu calculul si perceperea impozitelor`` sau ca ``institutie de stat care stabileste si incaseaza contributiile catre stat, urmareste pe cei care nu si-au platit in termen aceste contributii etc.``

Tot in legatura cu sistemul fiscal de utilizeaza si termenul de fiscal ``care apartine fiscului, privitor la fisc``.

1.10. Functiile sistemului fiscal

Ca o categorie financiara si ca o componenta principala a sistemului resurselor financiare publice, impozitele indeplinesc, in aria lor de manifestare, functiile atribuite finantelor in general, dar cu unele particularitati imprimate in continutul lor economic, de procesele de redistribuire a produsului intern brut.

Unii economisti atribuie sistemului fiscal o functie de finantare a cheltuilor publice, o functie de redistribuire a veniturilor si averilor, conform obiectivului de echitate, si o functie de stabilizare a economiei. Alti specialisti nu vorbesc explicit de functiile sistemului fiscal, respectiv ale impozitelor, ci de rolul ce revine acestora, si anume:

- rolul financiar, de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice;

- rolul interventionist, de incurajare sau frinare a unor activitati economice ;- rolul social, de redistribuire a unei parti importante din produsul intern brut intre gruparile

sociale si indivizi.Raportat la functiile atribuite finantelor publice in ansamblu, impozitele indeplinesc o

functie de repartitie (numita si functie financiara, care ar include si finantarea cheltuielilor publice), o functie de redistribuire a veniturilor si averilor asupra activitatilor economico-sociale si o functie de reglare a economiei (de corectare a dezechilibrelor). La acestea se poate adauga si o functie de control, care ar semnifica capacitatea impozitelor de a mijloci efectuarea controlului, prin bani, asupra activitatilor economice si sociale din diferitele faze ale procesului reproductiei economice.

In cadrul functiei financiare, prin impozite se realizeaza, in cea mai mare masura, prima latura a functiei de repartitie atribuita finantelor publice. Aceasta , deoarece impozitul este principala forma de procurare a resurselor banesti la dispozitia statului si, implicit, de redistribuire a resurselor intre sfera activitatilor materiale si sfera activitatilor nemateriale, intre diferitele ramuri si subramuri economice, intre membrii societatii.

In aproape toate tarile , o buna parte din produsul inter brut este repartizata valoric, in faza de redistribuire, prin intermediul impozitelor.

Prin impozite , statul preia la dispozitia sa o parte din veniturile realizate de actorii pietei factorilor de producrie : salariile cuvenite pentru munca prestata, dobinda datorata pentru capitalul imprumutat , chiriile aferente bunurilor obtinute de persoanele fizice din activitati independente etc.

Veniturile disponibile ale persoanelor fizice si, uneori, chiar ale firmelor, ramase dupa suportarea impozitelor directe, sunt in continuare supuse unui proces de redistribuire prin intermediul impozitelor indirecte, pe piata bunurilor si serviciilor, cu ocazia procurarii de bunuri si servicii in al caror prêt/tarif sunt incluse aceste impozite(accize , T.V.A., taxele vamale etc.). In ceea ce priveste functia de redistribuire atribuita sistemului fiscal, reiese ca impozitele mijlocesc, alaturi de alte instrumente de politica financiara, realizarea proceselor de redistribuire a veniturilor si averilor intre membrii societatii , in conformitate cu ceea ce societatea considera just, echitabil.

Criteriile de echitate in repartitia veniturilor si averilor difera de la o societate la alta si de la o perioada la alta. Astfel , societatea poate considera ca fiind echitabila realizarea unei egalizari a veniturilor si averilor (de exemplu, in fostele economii socialiste) sau plafonarea veniturilor mari sau asigurarea unui venit minim pentru toti membrii societatii.

Despre functia de reglare, atribuita sistemului fiscal, se poate vorbi in societatea moderna incepind cu impunerea conceptiei dupa care impozitele trebuie considerate nu numai ca resurse

financiare ale statului, ci si ca instrumente de influentare a ativitatii economice.Implicarea impozitului in stimularea dezvoltarii economico-sociale presupune o corelare

adegvata a proceselor de prelevare sub forma de impozite, nu numai cu cele consumatoare de resurse, carora le sunt destinate, ci si cu cele generatoare de valoare noua, creatoare de produs national si multiplicatoare a resurselor financiare.

Impactul regalator al impozitelor pe venituir si averi se releva cu pregnanta daca este privit ca o parte constitutiva a produsului intern brut, respectiv a veniturilor ce revin participantilor la procesel de productie.

Daca se urmareste stimularea intreprinzatorilor pentru cresterea productiei si a ofertei trebuie sa se diminueze prelevarea sub forma de impozit, rezultind o crestere corespunzatoare a venitului ramas, din care o parte mai mare va putea fi destinata unor noi investitii. Pe seama investitiilor efectuate vor creste capacitatile de productie si numarul locurilor de munca create si se va reduce somajul, va spori productia , iar economia se va inscrie pe coordonate de crestere.

1.11. Clasificarea sistemelor fiscale

Procesul de modernizare a sistemelor fiscale, in etapa actuala , este caracterizata prin:- trecerea de la impozitele analitice, sprijinite doar de un element, determinant al

contribuabilului, la impozitele sintetice, stabilite in functie de o marime economica considerata in totalitatea sa, ce apartine contribuabilului (venit global, cifra de afaceri, patrimoniu) ;

- adoptarea de noi procedee de asezare si percepere a impozitelor ;- cresterea randamentului fiscal ;- folosirea impozitelor in scopul realizarii unor obiective ale politicii generale a statelor ;Dupa natura impozitelor predominante, se pot distinge:- sisteme fiscale in care predomina impozitele directe, caracteristice statelor cel mai

avansate din punct de vedere economic si care au la baza impozitul pe venitul global si impozitul pe veniturile persoanelor juridice;

- sistemele fiscale in care predomina impozitele indirecte, specifice tarilor dezvoltate sau celor aflate intr-o perioada de criza economica;

- sisteme fiscale cu predominanta complexa, specifice tarilor dezvoltate economic, cu structuri economico-sociale echilibrate si cu regimuri politice de tip social-democrat;

- sisteme fiscale in care predomina impozitele generale, specifice celor mai dezvoltate tari, in care exista un aparat fiscal si o contabilitate foarte bine organizata si care aplica impozitul pe venitul global si impozitul pe cifra de afaceri bruta sau neta;

- sisteme fiscale in care predomina impozitele particulare,caracteristice structurilor fiscale neevaluate, in care impozitele sunt asezate pe anumite categorii de venituri, sub forma indiciara sau forfetara, si actualelor tari subdezvoltate, in care impozitele lovesc anumite venituri importante si respectiv anumite produse destinate consumului intern.

Dupa numarul de impozite , se pot distinge:- sisteme fiscale cu mai multe impozite, care se intilnesc de fapt in toate tarile ;- sisteme fiscale cu un singur impozit, care nu sunt decit constructii teoretice.Proiectele privind impozitul unic, desi numeroase , nu s-au concretizat , pina in prezent, in

practica.Se disting ca propuneri: impozitul unic asupra capitalului, impozitul unic pe cheltuiala

globala, impozitul pe venitul cu o baza cumprinzatoare etc.

1.12. Politica fiscala

Plolitica fiscala este o componenta principala a politicii financiare, ce poate fi promovata numai de catre stat sau autoritatii publice si care cuprinde deciziile (reglementarile) privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor, concretizind optiunile in materie de impozite si taxe.

Continutul politicii finciare rezida in ``metode si mijloace concrete privind procurarea si

dirijarea resurselor financiare, precum si instrumentele, institutiile si reglementarile, financiare utilizate de stat pentru influentarea proceselor economice si a relatiilor sociale, intr-o etapa determinanta``.

Politica fiscala se defineste prin :``totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor si institutiile folosite de stat si celelalte autoritati publice pentru procurarea resurselor financiare fiscale, inclusiv pentru influentarea vietii economice sociale``.

Politica fiscala isi poate pune amprenta, influentind asupra derularii proceselor economico- financiare si implicit asupra evolutiei intregii societati. Dar, la rindul sau, ea este conditionata de mediul economic printr-o serie de factori, dintre care se remarca : starea economiei, raporturile dintre sectorul public si cel privat, nivelul veniturilor cetatenilor etc.

Stabilirea legislativa asigura reducerea costurilor adminitrarii impozitelor si taxelor atit la nivelul contribuabililor, cit si la nivelul administratiei publice centrale sau locale, dupa caz. De asemenea, trebuie avut in vedere faptul urmator : cresterea presiunii fiscale nu determina in mod obligatiriu sporirea corespunzatoare a incasarilor fiscale, dar in schimb, scadera presiunii fiscale creeaza conditii favorabile cresterii incasarilor fiscale (concluzii la care au ajuns A.B. Laffer, V.A. Canto, D.H. Joines).

Plolitica fiscala se afla in raporturi de interdependenta cu politica bugetara , cu politica monetara, cu politica valutara, cu politic preturilor, cu politica ocuparii fortei de munca si cu politica financiara a interprinderii. Pe de alta parte, politica fiscala are obiective si instrumente proprii de manifestare.

Ca obiective majore ale politicii fiscale se pot enumera :-procurarea cu randament cit mai ridicat a resurselor fiscale la dispozitia autoritatilor

publice, prin creearea unui sistem de impozite adecvat politicii generale ;-realizarea procesului de redistribuire a produsului national intre sfere, domenii de

activitate , categorii de persoane si indivizi ;-influentarea(reglementarea) unor procese economico-sociale, corespunzator obiectivelor

politicii generale.Optiunile si deciziile ce contureaza politica fiscala pot fi sintetizate pe urmatoarele repere

principale:-creearea si ajustarea ulterioara a sistemului de impozite si taxe si contributii obligatorii,

respectiv stabilirea formelor de prelevare a resurselor fiscale la dispozitia autoritatilor publice;-alegera metodelor si instrumentelor tehnice utilizate in efectuarea operatiunilor de stabilire

a obligatiilor de prelevare a resurselor fiscale la dispozitia autoritatilor publice ;-creearea si reglementarea functionarii institutiilor insarcinate cu asezarea si colectarea si

adminstrarea resurselor fiscale (aparatul fiscal) ;-organizarea si exercitarea controlului prin organele fiscale asupra indeplinirii sarcinilor si

obligatiilor de efectuare a prelevarilor, inclusiv combaterea evaziunii fiscale ;-conceperea modalitatilor de influentare prin impozite si taxe asupra unoe fenomene

economice si sociale, inclusiv stabilirea conditiilor de acordare a facilitatilor fiscale etc.-obtiunile privitoare la rata fiscalitatii si dimensionarea volumului resurselor fiscale in

ansamblul resurselor financiare publice, intr-o perioada sau alta , respectiv in diferite tari.Realizarea obiectivelor de politica fiscala are la baza instrumente axate pe prelevarile

fiscale, respectiv categoriile financiare, cu tehnicile aferente tipurilor de impozite, taxe si contributiilor obligatorii prelevate la fondurile publice.Plolitica fiscala se anexeaza , in primul rind, pe impozitele , taxele si contributiile cu caracter obligatoriu.

Astefel, politica trebuie trebuie sa precizeze modalitatile concrete de aplicare a facilitatilor, respectiv a deducerilor fiscale, cum ar fi: reducerea/scutirea de impozit pentru partea din profitul reinvestit, aplicarea unor cote mai mici pentru anumite categorii de venituri obtinute din anumite activitati pe care societatea este interesata sa le dezvolte etc. Asemanator, prin ea se stabileste regimul deducerilor de cheltuieli din venitul brut sau reducerea impozitului de plata pentru a cointeresa contribuabilii in realzarea anumitor obiective economice sau sociale, intre care si finantarea cercetarii stiintifice, crearea de noi locuri de munca etc.

Un rol important revine optiunilor privind administrarea impozitelor , taxelor si a contributiilor de catre diferitele categorii de autoritati publice, respectiv delimitarea impozitelor, taxelor si a contributiilor aflate in administrarea autoritatilor publice centrale fata de cele administrate de autoritatile publice locale. Pentru acestea din urma, politica fiscala are ca scop cointeresarea lor, in procurarea si administrarea eficienta (in baza autonomiei locale) a resurselor financiare de care pot dispune.

In acelasi cadru, se inscrie ca element al politicii impozitelor alegerea modalitatilor de impozitare a veniturilor in cote procentuale, optind intre cotele proportionale si cotele progresive , cea de-a doua modalitate admitind fie o progresivitate mai mica , fie una mai mare. Astfel,impunerea in cote proportionale apare ca fiind mai stimulativa , din punctul de vedere al contribuabililor care realizeaza venituri mari, favorizind si investirea unei parti mai mari din venitul obtinut.

In cazul impozitarii in cote procenruale progresive are loc o crestere a cotei procentuale, din venitul total, care se cedeaza sub forma de impozit. In aceasta varianta de impozitare , impozitul platit creste, atit sub impactul cresterii cotei procentuale, cit si sub cel al maririi bazei de calcul, determinind diminuarea venitului disponibil posibil de utilizat, de catre contribuabili, inclusiv pentru noi investitii. In acelasi timp, in planul formarii resurselor financiare ale statului pe seama impozitelor, poate aparea un fenomen de diminuare a bazei de calcul, sub influenta negativa exercitata de cresterea cotei procentuale de impozit. In explicarea fenomenului sunt invocate doua cauze, si anume :

-restringerea activitatilor creatoare de venituri, care tind sa se reduca, in primul rind, prin prisma scaderii volumului investitiilor, pentru care se diminueaza sursele de finantare aferente ;

-reactia contribuabililor de a se sustrage de la obligatiile privind calcularea si plata impozitului, antrenind producerea fenomenelor de evaziune fiscala, nivelul inalt al cotei de impunerecontribuind la stimularea evaziunii fiscale.

Un loc central insa in politica fiscala revine fiecarui impozit, atat in formarea resurselor financiare publice , cit si in influentarea vietii economice si sociale.Astfel, un interes major pezinta conceperea sistemului de impozite indirecte, inclusiv stabilirea modalitatilor tehnice prin care urmeaza a se realiza preluarea acestora la dispozitia autoritatilor publice.

Prezinta, de asemenea, interes pentru politica fiscala optiunile vizind complexitatea sistemuli de impozite si taxe promovate, care in principiu ar trebui sa fie mai mica, preferabil fiind un sistem mai simplu.

Un sistem de impozite si taxe complicat sub raportul instrumentelor si tehnicilor folosite greveaza inutil activitatea financiara, stinjenindu-i pe contribuabili, si influenteaza negativ asupra randamentului impozitului.

Ca regula generala, se constata ca in intreaga lume se folosesc sisteme de impozitare cu un numar mai mare sau mai mic de impozite, concepute si aplicate in conditii, uneori, asemanatoare, iar alteori diferite, in vederea atingerii unor obiective social-economice.

1.13. Sistemul fiscal din Romania

1.13.1. Necesitatea elaborării şi adoptării Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală

Sistemul fiscal, ca ansamblu de principii, reguli şi mod de organizare, se materializează în legi sau acte normative cu putere de lege. În România, sarcina creării unui sistem fiscal şi a unei strategii fiscale revine legislativului (Parlamentului) şi executivului (Guvernului).

Sistemul fiscal este conceput pentru a corespunde cerinţelor impuse de reforma socială şi economică aflate în plină desfăşurare. De asemenea, sistemul fiscal din România trebuie să aibă criterii precise şi să existe o manifestare de voinţă din ambele părţi, inclusiv voinţa politică.

Prin reforma fiscală ce se infăptuieşte în România se tinde la îmbunătăţirea structurii impozitelor prin creşterea rolului (ponderii) impozitelor indirecte, în principal, prin creşterea

rolului accizelor, taxei pe valoarea adăugată şi taxelor vamale.În acelaşi timp, urmează ca ponderea impozitelor directe să scadă (impozitul pe profit,

impozitul pe venit, impozitul pe dividende etc.) în raport cu cea a impozitelor indirecte. Reforma fiscală urmareşte, pentru realizarea unei cât mai bune structuri a impozitelor, aplicarea principiilor declarative, în detrimentul principiilor impunerii.

În acest sens, în cadrul reformei fiscale, se tinde ca noul sistem fiscal să permită o administrare eficientă şi nearbitrară şi să fie pe înţelesul contribuabililor.

La elaborarea politicii fiscale trebuie să se urmarească:■ criterii de eficienţă;■ costul de oportunitate al fiscalităţii;■ veniturile contribuabililor şi protejarea acestora;■ dezvoltarea impozitelor sau a altor forme de prelevări şi stimularea acestora;■ distribuirea iniţială a veniturilor, care trebuie să influenţeze activitatea economică,

investiţiile şi consumul.Faţă de sistemul fiscal şi strategia acestuia, este necesară o cât mai bună administrare

fiscală pe care, de regulă, trebuie să o facă Ministerul Finanţelor Publice (pentru sursele bugetului de stat) şi respectiv organele administrativ-teritoriale (pentru sursele bugetelor locale).

Pentru creşterea eficienţei administraţiei fiscale, la Ministerul Finanţelor Publice sunt în curs de elaborare Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală.

Legislaţia în materie de impozite şi taxe va cuprinde:■ Codul Fiscal;■ Codul de Procedură Fiscală;■ Normele Metodologice şi ordine ale ministrului finanţelor publice elaborate şi

aprobate în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, actele normative ale organelor administraţiei publice locale adoptate în conformitate cu prevederile Codului Fiscal şi tratatele la care România este parte.

Prin prevederile sale, Codul Fiscal va asigura o stabilitate pe termen lung a sistemului de impozite şi taxe, iar plătitorii de impozite şi taxe vor putea urmări şi inţelege sarcina fiscală ce le revine şi importanţa ei pentru dezvoltarea socială.

Transparenţa Codului Fiscal va permite sistemului de administrare a impozitelor şi taxelor introducerea pe scară largă a utilizării sistemului informatic adaptat standardelor Uniunii Europene.

Obligaţiile fiscale ale contribuabililor persoane fizice şi juridice trebuie efectuate la termene unice şi în conturi specializate, pentru o mai bună administrare a impozitelor şi taxelor.

La elaborarea Codului Fiscal au fost avute în vedere următoarele principii ale fiscalităţii:• neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi

capitaluri, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi celui străin;• certitudinea impunerii, prin cuprinderea de norme juridice clare, care să nu ducă la

interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie clare pentru fiecare plătitor, respectiv, aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată analiza uşor influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

• echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor înfuncţie de mărimea acestora, în aşa fel ca sarcina fiscală să fie egală;

• eficienţa impunerii, prin asigurarea stabilirii pe termen lung a prevederilor CoduluiFiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentrusocietăţi, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către aceştia a unor deciziiinvestiţionale majore.

Astfel, Codul Fiscal va asigura cadrul legal în materia impozitelor şi taxelor care se vor aplica în România, specificând:

■ persoanele plătitoare de impozite şi taxe;■ metoda de calcul şi plata impozitelor şi taxelor (Codul Fiscal va cuprinde

metodologia de stabilire şi de modificare a impozitelor şi taxelor aplicabile în România şi

va autoriza Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucţiuni şiordine în aplicarea lor).

Conform prevederilor Codului Fiscal, impozitele şi taxele aplicabile în România sunt următoarele:

■ impozitul pe profit;■ impozitul pe venit;■ impozitul pe dividende;■ impozitul pe venituri ale microintreprinderilor;■ impozite pe venituri obţinute din România de către nerezidenţi;■ impozitul pe venitul reprezentanţelor;■ taxa pe valoarea adaugată;■ accizele;■ impozitul pe ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă;■ impozitele şi taxele locale.

Codul Fiscal va putea fi modificat numai prin adoptarea unei legi ce va amenda Codul. Ministerul Finanţelor Publice va fi autoritatea publică centrală care va elabora norme metodologice, ordine şi instrucţiuni în vederea aplicării unitare a Codului Fiscal.

Ordinele şi instrucţiunile emise de Ministerul Finanţelor Publice se vor publica, obliga toriu, în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministerul Finanţelor Publice va infiinţa o comisie fiscală centrală care va avea responsabilităti de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prevederilor Codului Fiscal.

Codul de Procedură Fiscală va reglementa toate raporturile juridice fiscale în legatură cu impozitele şi taxele datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, reglementate de Codul Fiscal.

Administrarea impozitelor şi taxelor va fi reglementată de Codul de Procedură Fiscală, Codul Fiscal şi prin actele normative date în aplicarea acestora.

Conform principiului general de conduită în administrarea impozitelor şi taxelor, organele fiscale vor trebui să aplice uniform prevederile legislaţiei, urmărind stabilirea corectă a impozitelor şi taxelor datorate, fără ca acestea să fie diminuate, majorate sau stabilite cu încălcarea legii.

Prin elaborarea şi adoptarea Codului de Procedură Fiscală se vor reglementa:- raportul juridic fiscal (raportul de drept material fiscal şi raportul de drept

procedural fiscal) şi subiectele raportului juridic fiscal (statul, unitătile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii încadrul acestui raport);

- obligaţiile reprezentanţilor legali şi desemnaţi, reprezentanţi ai persoanelor fizice şijuridice, precum şi ai asocierilor fără personalitate juridică, care vor trebui să îndeplineascăobligaţiile fiscale ale acestora;

- definirea creanţei fiscale (creanţele fiscale sunt: dreptul la perceperea impozituluisau taxei, dreptul la rambursarea impozitului, dreptul privind angajarea răspunderii, dreptul laperceperea obligaţiilor fiscale accesorii, dreptul la restituire a impozitului sau a taxei plătite fără temei legal), naşterea şi stingerea creanţelor fiscale;

- drepturile şi obligaţiile debitorilor şi creditorilor;- domiciliul fiscal;- competenţa teritorială şi actele emise de organele fiscale;- estimarea bazelor de impozitare;- înregistrarea fiscală, evidenţele contabile şi fiscale;- declararea impozitelor, forma şi conţinutul declaraţiilor fiscale, termenele de

depunere, sancţiuni şi penalităţi;- stabilirea impozitului, decizia de impunere;- prescriptia dreptului de a stabili impozite si taxe;- inspecţia fiscală;- proceduri de control (competenţă, principii de selectare a contribuabililor, drepturile şi

obligaţiile contribuabililor);- colectarea creanţelor fiscale (titlul de creantă, plată şi compensarea, ordinea

stingerii datoriilor);- dobânzile şi penalităţile datorate de contribuabili pentru neachitarea la termenele

scadente a obligaţiilor fiscale;- înlesnirile la plata creanţelor fiscale (eşalonări, amânări la plata impozitelor şi

taxelor, a dobânzilor şi/sau a penalităţilor; scutiri şi/sau reduceri de dobânzi şi/sau penalităţide întârziere);

- executarea silită, modalităţi de executare silită;- căi de soluţionare a contestaţiilor.

1.13.2. Structura veniturilor bugetare

În România, veniturile bugetare, potrivit structurii bugetului de stat, sunt formate din: I. Venituri curente din care:

A. Venituri fiscale■ impozite directe, din care:- impozitul pe profit;- impozitul pe venit;- alte impozite directe, din care:

- impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice şi juridice nerezidente;- impozitul pe profitul obţinut din activităţile comerciale ilicite sau din nerespectarea

Legii privind protecţia consumatorilor;- impozitul pe dividende de la societăţile comerciale.

■ impozite indirecte, din care:- taxa pe valoarea adăugată;- accize şi alte impozite indirecte;- taxe vamale de la persoane fizice şi juridice;- alte impozite indirecte, din care:

- majorări de întârziere/dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi pentru veni turi fiscale nevărsate la termen;

- taxe şi tarife, pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare;- taxa pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor

minerale;- taxe judiciare de timbru; taxe de timbru pentru activitatea notarială; taxe extrajudiciare

de timbru (începând cu 01.01.2003, în conformitate cu OG nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, aceste taxe sunt surse ale bugetelor locale);

- amenzi judiciare etc. B.Venituri nefiscale:

■ vărsăminte din profitul net al regiilor autonome;■ vărsăminte de la instituţiile publice (taxe de metrologie, taxe pentru prestaţiile

efectuate şi pentru eliberarea autorizaţiilor de trafic international, taxe consulare, taxe şi alte venituri din protecţia mediului, vărsăminte din disponibilităţile instituţiilor publice şi ale activităţilor autofinanţate);

■ diverse venituri (din aplicarea prescripţiei extinctive, venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate, venituri din concesiuni, încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume constatate o dată cu confiscarea).

II. Venituri din capital:■ venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice;■ venituri din valorificarea stocurilor de la rezervele materiale naţionale şi de

mobilizare.III. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate

Veniturile bugetare sunt resursele băneşti care se cuvin bugetelor publice, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribute, alte vărsăminte şi alte venituri.

Veniturile bugetare se caracterizează, fiecare în parte, prin anumite trăsături determinate de modul de stabilire, de provenienţă, termene de plată, înlesniri etc.

Elementele comune ale veniturilor bugetare sunt următoarele:■ denumirea venitului bugetar;■ debitorul sau subiectul impunerii;■ obiectul sau materia impozabilă;■ unitatea de evaluare;■ unitatea de impunere;■ asieta sau modul de aşezare a venitului;■ perceperea (încasarea venitului bugetar);■ termenele de plată;■ îndatoririle, drepturile şi obligaţiile debitorilor;■ răspunderea debitorilor;■ calificarea venitului bugetar (stabilirea caracterului local sau central al venitului).

1.13.3. Clasificarea impozitelor şi taxelor

După trăsăturile de fond şi de formă şi după modul de percepere, distingem cea mai importantă grupare a impozitelor şi taxelor:

a) impozitele directe, care se stabilesc şi se percep nemijlocit de la persoanele fizice sau juridice pentru veniturile sau bunurile prevăzute de lege, de exemplu:

■ impozitul pe profit;■ impozitul pe dividende;■ impozitul pe venit;■ impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice şi juridice nerezidente;■ impozitul pe veniturile reprezentanţelor sau organizaţiilor economice străine

realizate în România etc.Plătitorul de impozit coincide cu cel ce suportă impozitul.b) impozitele indirecte, care se stabilesc asupra vânzării de bunuri sau prestărilor de

servicii (spectacole, operaţiuni bancare, transport etc.) sau executări de lucrări. În general, aceste impozite sau taxe sunt incluse în preţul mărfurilor, serviciilor sau lucrărilor, astfel că se suportă de consumatorii sau beneficiarii acestora, deci de persoanele fizice sau juridice, altele decât subiectul impozabil. În categoria impozitelor indirecte, caracterizate prin aceea că plătitorul difera de cel ce suportă impozitul sau taxa, intră:

■ taxa pe valoarea adăugată;■ accizele;■ taxele vamale;■ alte impozite indirecte.Întrucât specifica impozitului direct (impozitul pe venit, impozitul pe dividende etc.) este

coincidenţa dintre plătitorul impozitului şi cel ce suportă impozitul, rezultă că principalul efect economic al impozitării directe este diminuarea venitului nominal. Aceasta este echivalenţa cu reducerea masei monetare disponibile la nivelul individului prin scăderea veniturilor nete din salarii cu efect în reducerea consumului personal.

De asemenea, nivelul impozitului pe profit aplicat profiturilor realizate de agenţii economici conduce la diminuarea profitului net, care are ca efecte reducerea posibilităţilor de investiţii prin autofinanţare şi a dividendelor de distribuit.

Randamentul fiscal al impozitării directe (raportul dintre veniturile bugetare scontate prin introducerea/mărirea impozitului direct şi veniturile bugetare efectiv prelevate după introducerea/mărirea impozitului respectiv) este o funcţie liniară descrescătoare de coeficientul impozitării directe. Relaţia de mai sus permite demonstrarea curbei Laffer de eficacitate

(randament) a impozitării directe. Impozitele indirecte acţionează, nu în mod direct, asupra veniturilor agenţilor

economici, ci prin intermediul preţurilor. Preţurile majorate reduc puterea de cumpărare a agenţilor economici, dar nu prin reducerea veniturilor, ci prin scumpirea bunurilor şi serviciilor.

Prin impactul impozitelor indirecte asupra preţurilor (în sensul creşterii preţurilor) are loc o accentuare a fenomenului inflaţionist în economie. Această inflaţie este de tipul inflaţiei prin costuri, deoarece preţurile cresc nu datorită acţiunii cererii, ci datorită acţiunii ofertei.

Impozitele indirecte sunt percepute de consumatori prin intermediul creşterii preţului la bunul sau serviciul respectiv.

Scăderea veniturilor bugetare este determinată de scăderea volumului impozitelor şi taxelor colectate. Creşterea încasărilor din impozite şi taxe se poate realiza numai în condiţiile creşterii bazei de impozitare (creştere care se poate realiza numai pe baza unei creşteri economice reale şi solide, concomitent cu reducerea fiscalităţii, precum şi prin îmbunătăţirea colectării veniturilor bugetare).

1.13.4. Caracteristicile impozitelor. Principiile impunerii

Impozitul este definit ca fiind plata bănească obligatorie, generală şi definitivă, efectuată de persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului statului, în cuantumul şi la termenele precis stabilite de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat.

Caracteristicile fundamentale ale impozitului sunt:• caracterul pecuniar: impozitul este în general o prelevare bănească;• caracterul obligatoriu: este vorba de o prelevare impusă şi încasată de stat, şi nu de o

prelevare cu caracter voluntar;• caracterul fără contraprestaţie imediată şi directă: nu există o contraprestaţie

directă, căci nu este preţul unui serviciu primit, dar există o contraprestaţie indirectă sub forma utilizării serviciilor publice;

• caracterul definitiv: contribuabilul nu mai primeşte banii înapoi, aferent impozitului plătit;• caracterul financiar: impozitul serveşte la acoperirea cheltuielilor publice.În elaborarea unui produs fiscal (impozit, taxă, drepturi şi contribuţii cu caracter fiscal)

trebuie să se stabilească, în momentul reglementării, şi ulterior în etapa legislativă, în mod clar şi concis, elementele care formează structura tehnică a impozitului.

Astfel, trebuie avute în vedere: faptul generator (evenimentul juridic sau material care dă naştere la apariţia obligaţiei fiscale); sfera de aplicare şi plătitorul impozitului (precizarea naturii contribuabilului «plătitorului» - persoana fizică sau/şi juridică); felul ope-ratiunilor impozabile (natura activităţilor economice, consecinţele pecuniare ale operaţiuni-lor impozabile: operaţiuni cu titlu oneros şi operaţiuni cu titlu gratuit); aşezarea impozitului (determinarea şi evaluarea materiei impozabile, recurgerea la utilizarea unor elemente specifice principiului realitătii, şi respectiv principiului personalizării impozitului).

Calculul impozitului, respectiv determinarea cuantumului monetar al impozitului necesită stabilirea:

■ persoanei care efectuează calculul (contribuabilul de drept sau administraţia fiscală);■ cota de impozitare;■ scutirile, reducerile şi majorările, acordate/aplicate;■ procedeul de calcul.În cazul impozitul pe venitul global, persoana care efectuează calculul impozitului datorat

de contribuabilul de drept este administraţia fiscală (organul fiscal în raza căruia îşi are contribuabilul domiciliul/reşedinţa), în baza declaraţiei contribuabilului privind veni turile estimate/realizate, iar cota de impozitare este o cotă procentuală progresivă compusă în funcţie de mărimea veniturilor impozabile (între 18% şi 40%).

Pe lângă stabilirea cotelor este necesară precizarea procedeului de calcul. Se poate utiliza

procedeul impunerii proporţionate, al progresivităţii simple, al progresivităţii compuse (în cazul impozitului pe venitul global a fost ales procedeul progresivităţii compuse, cotele crescând pe măsura creşterii bazei impozabile în diverse ritmuri).

Astfel, cotele progresive compuse sunt stabilite pe tranşe de venituri şi cresc într-un ritm variabil. Pentru fiecare tranşă de venit impozabil există o cotă de impozit care se aplică asupra veniturilor din tranşa respectivă, iar cota este cu atât mai ridicată, cu cât venitul este mai mare.

Cuantumul prelevării fiscale se determină prin însumarea cuantumurilor parţiale, calculate pe fiecare tranşă de venit.

Determinarea persoanei obligate la plata impozitului trebuie să fie în concordanţă cu criteriul personalizării utilizat pentru determinarea sferei de aplicare a acestuia. Pentru fiecare impozit în parte trebuie să se stipuleze clar şi precis persoana fizică sau juridică obligată prin lege fie la plată, fie la calculul şi plata impozitelor către trezoreria statului. În caz de neplată sau plată cu întârziere, plătitorul de impozit datorează majorări de întârziere/dobânzi, penalizări de întârziere sau/şi penalităţi, după caz.

Trebuie făcută distincţie între contribuabili, cei care sunt obligati la plata obligaţiei fiscale (impozitul se calculează, se reţine şi se virează, prin stopaj la sursă, de plătitorii de venituri pentru veniturile din salarii, dividende, dobânzi etc.), respectiv plăţi anticipate pentru anumite categorii de venituri realizate de contribuabili din desfăsurarea de activităţi independente, stabilite de organul fiscal şi plătite de aceştia din urmă, şi cei care suportă definitiv obligaţia fiscală (în cazul impozitului pe venitul global - contribuabilii persoane fizice, care realizează venituri din salarii/pensii, dobânzi, dividende, cedarea folosinţei bunurilor şi din activităţi independente).

Impunerea reprezintă operaţia fiscală care constă în stabilirea persoanei (plătitorului), a termenului de plată şi a sumei ce urmează a fi plătită statului/autorităţii publice locale ca impozit.

Principiile impunerii trebuie înţelese ca totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale ştiinţei economice, după care se decide cum se vor obţine veniturile bugetare şi se vor utiliza acestea.

Principiile care trebuie să stea la baza unui sistem fiscal considerat raţional sunt:■ principiul justeţii impunerii (echitaţii fiscale);■ principiul certitudinii impunerii;■ principiul comoditaţii perceperii impozitelor;■ principiul eficienţei (randamentului) impozitelor.Comensurarea veniturilor şi a cheltuielilor generate de aplicarea unui impozit se poate face

prin folosirea indicatorului ,,eficienţa încasării impozitelor" sau, mai pe scurt, “eficienţa impozitului”.La baza politicii fiscale a unui stat trebuie să stea principiile de echitate fiscală, de politică financiară, de politică economică şi principii social-politice.

Echitatea fiscală presupune:■ stabilirea minimului impozabil, adică scutirea de la plata impozitului a persoanelor cu

venituri mici, până la un anumit nivel, strict necesare satisfacerii nevoilor minime de trai;■ impunerea diferenţiată a veniturilor şi averii, în funcţie de mărimea acestora, de

puterea contributivă a subiectului impozabil;■ impunerea generală şi nediferenţiată (nediscriminatorie).Înfăptuirea principiilor de echitate fiscală presupune şi impunerea diferenţiată (sarcina fiscală

să fie stabilită în mod diferit, în funcţie de mai multe criterii).În ţările occidentale se consideră că un sistem fiscal corect şi echitabil trebuie să se bazeze

pe două principii fundamentale: principiul avantajelor şi principiul capacităţii de plată.O problemă deosebită se ridică în cazul cotelor de impozitare. De exemplu, în cazul

impozitului pe venitul global, sistemul fiscal trebuie să se bazeze pe impunerea diferenţiată bazată pe ,,principiul capacităţii de plată". Potrivit acestui principiu, fiecare persoană trebuie să plătească un impozit diferenţiat în funcţie de veniturile sale, de capacitatea sa de plată sau, mai corect, de capacitatea de plată a familiei. Cu cât venitul este mai mare, cu atât mai mare trebuie să fie şi impozitul (impunerea diferenţiată).

Prin Legea privind impozitul pe venit s-a prevăzut cota marginală minimă de

impozitare de 18%, deci s-a trecut direct la o cotă marginală minimă, deosebit de mare, iar cota marginală maximă de 40%.

O problemă controversată a sistemului fiscal este rata marginală a impozitării în cadrul impozitului pe venit. Aceasta reprezintă proporţia procentuală pe care statul o percepe asupra fiecărei unităţi monetare câştigate de un individ. Rata medie este proporţia procentuală a impozitului în venitul total.

Astfel, ∆ I IRm = ------ x 100 RM = ------ x 100 ∆ V VRm = rata marginală a impozitării;RM = rata medie a impozitului;∆I = modificarea (creşterea) mărimii impozitului perceput;∆V = modificarea (creşterea) venitului impozabil total;I = impozitul încasat de către stat;V = venitul impozabil total.În cazul impozitului pe venit, s-a aplicat sistemul impunerii în cote progresive

compuse. Reprezentarea grafica (figura 1) a impozitului progresiv asupra veniturilor realizate de persoane fizice relevă faptul că nu se mai respectă principiul impunerii echitabile, dar se asigură totuşi principiul impunerii după capacitatea de plată, pentru tranşele de venituri mari, la care cota marginală de impozitare este maximă şi constantă (40%).

Fig. 1. Reprezentarea grafică a impozitul progresiv asupra venitului

Notă privind semnificaţia reprezentării grafice:- dreapta OG cu înclinaţia la 45° semnifică absenţa impozitului;- în punctul B, mărimea venitului înainte de impozitare corespunde cu cea de după

impozitare;- pentru tranşele mai mari, pentru rate constante, impunerea se realizează pe baza unui

barem pe dreapta OBC;- contribuabilului îi rămane o fracţiune constantă din venitul înainte de impozitare,

începând cu OA. Cu cât rata marginală a impozitului este mai ridicată, cu atât fracţiunea BC este mai plată.

Sistemul fiscal optim se bazează pe structura fiscală progresivă a impozitului pe veniturile persoanelor fizice.

Ţara noastră trebuie să-şi adapteze politica fiscală în funcţie de necesităţile de ordin

economic şi social. Pentru integrarea în structurile Uniunii Europene, trebuie ajuns la un anumit grad de dezvoltare economică şi socială.

În domeniul fiscalităţii, România acceptă în întregime acquis-ul comunitar privind Capitolul 10 - Impozitarea, şi se obligă ca până la data aderării la structurile Uniunii Europene (UE) să continue armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar şi dezvoltarea infrastructurii instituţionale necesare implementării acestuia, în conformitate cu angajamentele asumate prin Acordul de asociere la Uniunea Europeană (Acordul European).

Principiul avantajelorPrincipiul avantajelor se bazează pe “impozitarea utilizatorilor”. Potrivit acestui principiu,

fiecare persoană trebuie să plătească impozite în funcţie de proporţia în care beneficiază de investiţiile (utilităţile) realizate din fondurile colectate pe seama impozitelor, pe baza programelor guvernamentale şi/sau ale autorităţii administraţiei publice locale.

Principiul avantajelor se poate aplica cu succes în situaţiile în care:■ se pot identifica, la nivel local şi naţional, persoanele sau grupurile de persoane

beneficiare ale investiţiilor/utilităţilor respective;■ utilizatorii au posibilităţi de plată şi nu există manifestări “agresive” împotriva

impozitului respectiv (împotriva tratamentului fiscal la care sunt supuşi, conform acestui principiu).

Impozitele percepute după principiul avantajelor se pot aplica, mai mult, la nivelul comunităţilor locale, în scopul realizării unor utilităţi de care beneficiază numai locuitorii localităţii respective.

Astăzi, ţările dezvoltate se bazează, tot mai mult, pe impozitele progresive pe venituri, având în vedere mărimea venitului realizat de contribuabilul impus, implicit capacitatea de plată/contributivă.

Principiul capacităţii de platăConform acestui principiu, impozitele plătite de fiecare cetăţean trebuie să fie în funcţie

de veniturile realizate sau de averea acestuia.Criteriul general şi nediscriminatoriu al impuneriiCaracterul universal al impunerii presupune ca un impozit să fie plătit de toate

persoanele fizice şi juridice care obţin venituri sau posedă avere. Faptul că impunerea se face diferenţiat sau că anumite persoane beneficiază de un anumit minim neimpozabil rămâne în contradicţie cu acest criteriu al echităţii fiscale.

Guvernele ţărilor dezvoltate au adoptat, în general, soluţii pragmatice, care iau în considerare ceea ce este util şi avantajos din punct de vedere practic, care se bazează numai parţial pe principiul avantajelor şi al capacităţii de plată, intrucât sunt foarte greu de stabilit corelaţiile care stau la baza acestora.

Principii de politică financiarăIntroducerea sau modificarea unui impozit este impusă din considerente de politică

financiar-fiscală, care se bazează pe respectarea unor principii cum ar fi: al eficienţei impozitelor, al certitudinii impunerii şi al comodităţii perceperii impozitelor.În plus, la stabilirea sistemului de impozitare, se au în vedere şi unele cerinţe, precum: stabilitatea impozitului, elasticitatea impozitului, numărul şi felul (tipul) impozitelor utilizate.

Stabilitatea impozitelor Noţiunea de stabilitate a impozitului poate avea mai multe sensuri, precum:

a) menţinerea unui raport constant între veniturile încasate şi cheltuielile efectuate, ca urmare a aplicării impozitului respectiv;

b) obtinerea aceloraşi venituri bugetare, indiferent de evoluţia economiei: în suma fixă sau în cota procentuală din veniturile bugetului statului şi din produsul intern brut (PIB).

Cu privire la sensul şi conţinutul noţiunii de ,,stabilitate a impozitului" există mai multe puncte de vedere, astfel:

“Un impozit este considerat stabil, atunci când randamentul său rămane constant de-a lungul întregului ciclu economic. Cu alte cuvinte, randamentul unui impozit nu trebuie neapărat

să sporească o dată cu creşterea volumului producţiei şi a veniturilor în perioadele favorabile ale ciclului economic şi nici să scadă în perioadele de criză şi depresiune ale ciclului economic” sau

“Un impozit este considerat stabil atunci când nu este influenţat de oscilaţiile provocate de conjunctura socioeconomică. Randamentul fiscal al unui impozit stabil nu creşte o dată cu sporirea producţei şi a veniturilor şi nu scade în perioadele de criză de presiune, când se reduce materia impozabilă, ci îşi păstrează nivelul undeva la un prag de mijloc. În realitate, de regulă, stabilitatea impozitului este puternic influenţată de acţiunea stihinică a legilor, care face ca evoluţia sinuoasă a producţiei şi a desfacerii să imprime aceeaşi dinamică atât venitului naţional, cât şi încasărilor din impozite”.

Despre “stabilitatea impozitului” se poate vorbi numai în ţările cu economie stabilă, cu un sistem fiscal clar, precis şi stabil în timp şi cu un grad ridicat de informatizare a societăţii.

Elasticitatea impozitului în funcţie de venitPentru un stat, este foarte important să cunoască legătura de dependenţă ce există între

nivelul şi evoluţia PIB, şi nivelul şi evoluţia volumului încasărilor din impozite.Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat în permanenţă

necesităţilor de venituri ale statului.Elasticitatea impozitelor în funcţie de venituri (venituri de natură salarială, venituri bugetare

totale, venitul naţiunii, exprimat prin PIB) arată cât de mult se modifică volumul unui impozit în momentul în care se modifică veniturile afectate de impozitele respective. Elasticitatea impozitului în functie de venit este raportul dintre variaţia procentuală a impozitului şi variaţia procentuală a venitului. Elasticitatea sau sensibilitatea impozitului la variaţia veniturilor este foarte diferită la impozitele directe faţă de impozitele indirecte. În cazul în care se poate stabili o corelaţie între un impozit şi un venit, atunci se poate calcula “coeficientul elasticităţii impozitului”, notat cu “Cei”:

variaţia procentuală a impozitului (V % I z)Cei = -----------------------------------------------------------

variaţia procentuală a venitului (V % V)

creşterea impozitului (∆Iz) ∆Iz Iz1 – Iz2--------------------------------------- x 100 --------------- x100 ----------------

x100V % Iz media impozitului (Iz1+Iz2) / 2 (Iz1+Iz2) / 2 (Iz1+Iz2) / 2

Cei = ----------- = ------------------------------------------------ = -------------------------------- = ----------------------

V % V creşterea medie a venitului (∆V) ∆V V1 – V2 ------------------------------------------x100 ---------------x100 --------------

x100 media venitului (V1+V2) / 2 (V1+V2) / 2 (V1+V2) / 2

În cazul impozitului pe venit aferent veniturilor de natură salarială, dacă venitul salarial creşte, de exemplu cu 20%, impozitul aferent venitului respectiv creşte cu 22.5%, deci impozitul este foarte elastic faţă de venit (calculat conform baremului lunar utilizat în anul 2002):

Exemplu: V1 = 4.000.000 lei; Izl = 815.000 lei V2 = 4.800.000 lei Iz2 = 999.000 lei

, ceea ce exprima o elasticitate a impozitului fata de venit

În cazul în care Cei = 1, avem un impozit cu o elasticitate unitară, iar în cazul când Cei < 1, avem un impozit inelastic faţă de venit.Prin cunoaşterea coeficientului elasticităţii impozitelor se poate şti dacă creşterea

veniturilor determină, sau nu, scăderea sau creşterea impozitelor.Impozitele directe sunt caracterizate printr-o elasticitate mare, în timp ce impozitele

indirecte au un coeficient redus de elasticitate (fiind caracterizate ca inelastice).În cazul impozitului pe venit, sistemul de impozitare se bazează pe impunerea în cote

progresive compuse, care reprezintă, din punct de vedere fiscal, cea mai echitabilă formă de impozitare (asigurându-se aplicarea în practică a principiilor echităţii fiscale, respectiv elasiti-citatea impozitului).

“Stoparea” elasticităţii impozitului are loc în momentul în care “s-a stopat” impunerea în cote progresive compuse (exemplu: la veniturile de peste 110.400.000 lei, prag după care, pentru anul 2001, nu s-a mai aplicat impunerea în cote progresive compuse, cota de impozitare fiind 40%, situaţie în care nu se mai respectă principiul echităţii fiscale şi nici nu se mai asigură elasticitatea impozitului în funcţie de venit).

Astfel, pentru veniturile impozitate pe baza impunerii în cote progresive compuse, creşterea ,,Cei" este în corelaţie directă cu creşterea veniturilor, iar peste pragul de 110.400.000 lei (prag actualizat în funcţie de rata inflaţiei realizate în anul precedent, respectiv a ratei inflaţiei prognozate pentru anul fiscal curent), după care nu se mai aplică impunerea în cote progresive compuse, evoluţia valorii “Cei” este inversă faţă de evoluţia veniturilor: cu cât veniturile sunt mai mari, cu atât mai mult se reduce valoarea coeficientului “Cei”.

Principiul eficienţei impozitelorAtât înainte, cât şi după introducerea unui impozit, acesta trebuie foarte bine gândit şi din

punctul de vedere al eficienţei: ce venituri se vor obţine şi cu ce cheltuieli; care va fi evoluţia veniturilor şi cheltuielilor generate de aplicarea sa. Conform ,,principiului eficienţei", impozitele trebuie percepute cu minimum de cheltuieli şi prin obţinerea unui volum cât mai mare de venituri bugetare.

Eficienţa încasării impozitelorPentru stat, este foarte important ca încasarea fiecărui impozit să se facă, pe cât posibil,

integral şi la termenul legal de plată, dar tot atât de important este de a se cunoaşte şi cheltuielile făcute cu încasarea acestuia. Eficienţa încasării unui impozit se poate exprima şi prin “cheltuielile efectuate cu încasarea a 1.000 lei/impozit”. Practic, o asemenea comensurare nu se poate face cu exactitate, întrucât nu există structuri organizatorice şi organe fiscale destinate pentru fiecare tip de impozit controlat.

De exemplu: impozitul pe venit aferent veniturilor de natură salarială constituie tipul de impozit care generează cele mai mici costuri cu încasarea sa, comparativ cu celelalte impozite si taxe.

Acest lucru se datorează faptului că legea prevede ca angajatorii (societăţile comer-ciale, regiile autonome, instituţiile publice şi alte entităţi patrimoniale) sunt obligaţi să nu achite salariile fără a calcula, reţine şi vira la bugetul de stat impozitul pe venit aferent (stopaj la sursă al impozitului).

Constatarea unor nereguli cu privire la unii angajatori care nu calculează corect impozitul pe venit, nu-l reţin şi nu-l virează la termenele legale se poate face cu usurinţă de organele fiscale, aplicându-se sancţiunile şi calculăndu-se majorările de intârziere/dobânzile, penalităţile de intârziere, respectiv penalităţile, conform prevederilor legale în materie.

CAPITOLUL 2 - APARATUL FISCAL

Aparatul fiscal reprezintă organele de stat care au atribuţii în aplicarea legislaţiei fiscale, în acest sens, ,,aparatul fiscal nefiind altceva decât mijlocul prin care statul îşi aplică legile cu caracter fiscal".

Legile fiscale şi actele normative care reglementează impozitele, taxele şi contribuţiile bugetare prevăd competenţe şi atribuţii în legătură cu stabilirea şi perceperea veniturilor bugetare pentru administrarea publică centrală şi cea locală.

Întocmirea şi depunerea declaraţiilor, controlul fiscal, soluţionarea contestaţiilor, stingerea obligaţiilor bugetare, executarea creanţelor bugetare, precum şi cele referitoare la evaziunea fiscală se supun legislaţiei în domeniu.

Legea privind finanţele publice, nr. 500/2002, ,,stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar". Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare perspectivele economice şi prioritaţile politice cuprinse în Programul de guvernare acceptat de Parlament.

Ministerul Finanţelor Publice, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, răspunde de realizarea bugetului de stat, după adoptarea lui de către Parlament, de luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar şi aplicarea politicii financiare a statului.

2.1. Structuri administrative cu atribuţii în domeniul fiscal

Ministerul Finanţelor Publice “se organizează şi functionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, cu rol de sinteză, care aplică strategia şi Programul Guvernului în domeniul finanţelor publice...”. Structura organizatorică a Ministerului Finanţelor Publice este redată în figura 2.

În domeniul finanţelor publice, Ministerul Finanţelor Publice are, în principal, următoarele atribuţii:

■ coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie;

■ dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;■ emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de prezentare a

acestora;■ emite norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se stabilesc:

practicile şi procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şiplata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exerciţiului bugetar anual,contabilizarea şi raportarea;

■ asigură monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constată abateri aleveniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentrureglementarea situaţiei;

Ministerul Finanţelor Publice exercită administrarea generală a finanţelor publice, asigură utilizarea pârghiilor financiare şi valutare în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei agenţilor economici.

În conformitate cu prevederile OG nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală, se înfiinţează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, şi va deveni operaţională la 1.01.2004.

ANAF îşi desfăsoară activitatea în domeniul impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al altor venituri bugetare, pentru care este competentă potrivit legii, prin intermediul procedurilor de

gestiune, colectare, control fiscal, soluţionare a contestaţiilor şi dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin acordarea de servicii de asistenţă.

Agenţia este responsabilă, atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, în numele şi în contul statului, de aplicarea legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile şi alte venituri ale bugetului de stat, precum şi veniturile altor autorităţi şi instituţii publice centrale sau ale Comunităţii Europene, a căror administrare îi este conferită prin acte normative sau convenţii, exclusiv veniturile datorate în vamă.

Prin atribuţiile încredinţate, ANAF asigură aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile şi alte venituri bugetare, exercitarea prerogativelor stabilite prin lege prin aplicarea unui tratament echitabil tuturor contribuabililor, utilizarea tehnologiilor noi în susţinerea managementului ANAF şi îmbunătăţirea relaţiei cu contribuabilii.

De asemenea, începând cu 1.01.2004, activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea şi soluţionarea contestaţiilor pentru contribuţia de asigurări sociale, contribuţia pentru asigurări de şomaj, contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate şi contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, datorate de persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de angajator, denumite contribuţii sociale, se va realiza de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate, care au şi calitatea de creditor bugetar.

Persoanele juridice şi persoanele fizice, care au calitatea de angajator, au obligaţia să declare contribuţiile sociale datorate, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale, termenul de declarare constituind şi termen de plată.

În realizarea funcţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice are, în principal, următoarele atribuţii (în domeniul fiscal):

■ elaborează proiecte de acte normative privind stabilirea impozitelor directe şi indirecte, urmăreşte perfecţionarea asezării acestora şi armonizarea legislative în acest domeniu;

■ elaborează strategii, studii comparative, priorităţi şi proiecte de acte normative privind politica fiscală a României în domeniul convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri;

■ elaborează proiecte de acte normative în domeniul contabilităţii financiare şi de gestiune şi urmăreşte perfecţionarea acestuia în corelaţie cu normele europene în domeniu;

■ elaborează proiecte de acte normative cu privire la colectarea veniturilor bugetare, procedurile de control fiscal, achiziţiile publice, combaterea şi sancţionarea evaziunii fiscale, atribuirea codului fiscal şi relaţiile dintre contribuabili şi Administraţia Fiscală;

■ urmăreşte organizarea Administraţiei Fiscale şi aplicarea uniformă şi eficientă a sistemului fiscal;

■ coordonează şi verifică modul de respectare a procedurilor de control fiscal decătre întregul aparat de control fiscal;

■ urmăreşte încurajarea conformării voluntare de către Administraţia Fiscală, prin oferirea de servicii de calitate contribuabililor, facilitând acestora îndeplinirea obligaţiilor fiscale

■ efectuează investigaţii şi anchete fiscale;■ reglementează controlul financiar preventiv şi exercită controlul financiar preventiv

delegat în scopul constituirii şi utilizării legate şi eficiente a fondurilor publice;■ realizează activităţi de control operativ la instituţii publice şi soluţionează

contestaţiile depuse de acestea;■ soluţionează, în conformitate cu prevederile legale, contestaţiile şi petiţiile ce au ca obiect

obligaţii fiscale;■ efectuează inspecţii privind respectarea legalităţii, atât la nivelul aparatului

propriu, cât şi la nivelul celorlalte instituţii publice;■ exercită, prin organele sale de specialitate, controlul utilizării creditelor bugetare de

către instituţiile publice; controlează, în condiţiile legii, activitatea financiară a agenţilor economici, urmărind stabilirea corectă şi îndeplinirea integrală şi la termen a obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat;

■ exercită, prin organele sale de specialitate, controlul operativ şi inopinat în legătură

cu aplicarea şi cu respectarea legislaţiei fiscale şi vamale;■ exercită activitatea de control al persoanelor juridice şi al persoanelor fizice, care au

calitatea de angajator, în legătură cu modul de stabilire, declarare şi plată a obligaţiilor reprezentând contribuţii sociale, de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor,în baza prevederilor legale în vigoare privind controlul fiscal.

■ actionează prin mijloace specifice, pentru combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei;

■ asigură administrarea monopolului de stat, în condiţiile legii.

În îndeplinirea atribuţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat:■ să dea agenţilor economici, ca urmare a controlului, dispoziţii obligatorii pentru

luarea măsurilor de respectare a legii;■ să ia măsuri pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege în competenţa sa;■ să aprobe înlesniri, restituiri, compensări şi amendări la plata impozitelor, taxelor şi a

altor vărsăminte obligatorii la bugetul de stat, în condiţiile legii;■ să aplice, prin organele abilitate, modalităţile de executare silită şi măsurile

asiguratorii, în condiţiile legii, pentru recuperarea creanţelor bugetare;■ să stabilească orice alte măsur , în condiţiile prevăzute de lege.

Ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice, instituţiile publice, precum şi agenţii economici au obligaţia de a pune la dispoziţie Ministerului Finanţelor Publice, la cererea acestuia, datele şi informaţiile necesare în vederea realizării atribuţiilor sale.

În subordinea Ministerului Finanţelor Publice se află următoarele instituţii publice şi unităţi finanţate de la bugetul de stat:

■ Oficiul Concurenţei;■ Direcţia Generală a Vămilor;■ Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene (în subordinea cărora funcţionează

administraţiile finanţelor publice municipale, administraţiile finanţelor publice ale oraşelor şi administraţiile finanţelor publice ale comunelor), Directia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti (în subordinea căreia funcţionează administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor 1 - 6), precum şi Direcţia Generală a Marilor Contribuabili din Municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov.

Nota: Prin OUG nr. 90/2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României şi al art. 16 din OUG nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, al ministerelor, ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi ale unor instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 712 din 13 octombrie 2003, au fost aduse următoarele modificări:

• Activitatea vamală se exercită prin Autoritatea Natională a Vămilor, care seorganizează şi funcţionează în subordinea Autorităţii Naţionale de Control. AutoritateaNaţională a Vămilor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat. Atribuţiile specifice domeniului vamal,care revin Ministerului Finanţelor Publice din actele normative în vigoare, se preiau de cătreAutoritatea Naţională de Control, cu excepţia politicilor vamale şi a actelor normativeelaborate în realizarea acesteia, a soluţionării contestaţiilor şi a valorificării bunurilordevenite proprietatea statului.

• Garda Financiară, care se reorganizează ca organ de specialitate al administraţieipublice centrale, şi Direcţia Generală a Vămilor, care se organizează ca Autoritate Naţio nală a Vămilor şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale.

De asemenea, prin OUG nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial nr. 712 din 13 octombrie 2003, au fost stabilite structura organizatorică şi atribuţiile specifice ale Gărzii Financiare (care vor fi detaliate la

paragraful 2.1.1). Garda Financiară se organizează ca instituţie publică de control, cu personalitate juridică, în subordinea Autorităţii Naţionale de Control, finanţată de la bugetul de stat.

Structurile organizatorice ale direcţiilor generate ale finanţelor publice judeţene şi respectiv ale unităţilor subordonate sunt redate în figurile 3-7.

Competenţele în domeniul fiscal la nivelul direcţiilor de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice sunt:

■ elaborarea de studii, analize, prognoze privind politica fiscală promovată de Guvern. Scopul acestora îl constituie: analiza presiunii fiscale globale, efectele prelevărilorfiscale, cauzele şi efectele evaziunii fiscale, precum şi evoluţia acestora;

■ elaborarea de propuneri privind evoluţia politicii fiscale, pregătirea şi avizarea deacte normative în domeniul financiar şi fiscal;

■ coordonarea activităţilor de control ale organelor fiscale teritoriale, asigurândprevenirea şi identificarea cazurilor de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale, analizacauzelor fraudelor fiscale, în scopul propunerii unor măsuri legislative de prevenire şicombatere a factorilor care influenţează negativ respectarea dispoziţiilor legale în materie;

■ coordonarea şi organizarea activităţilor de administrare fiscală şi soluţionareaplângerilor adresate Ministerului Finanţelor Publice;

■ coordonarea şi organizarea activităţilor privind executarea silită a veniturilorbugetare;

■ elaborarea propunerilor privind nivelul veniturilor fiscale.Direcţiile generale ale finanţelor publice judetene realizează strategia şi programul

Guvernului în domeniul finanţelor publice şi aplicarea politicii fiscale a statului şi au ca atribuţii principale, în domeniul fiscal:

• organizarea activităţii de înregistrare fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe, deimpunere, urmărire şi încasare a veniturilor bugetului de stat şi a fondurilor specialegestionate de Ministerul Finanţelor Publice;

• organizarea acţiunilor de control financiar-fiscal la contribuabilii persoane fizicesi juridice şi la alte entităţi, cu privire la îndeplinirea obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat;

• desfăşurarea activităţii de încasare a veniturilor bugetare şi eliberarea fondurilorpentru cheltuieli ordonatorilor de credite, prin trezorerie.

2.1.1. Structuri teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Atribuţii şi competenţe în domeniul fiscal

În structura Direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, şi respectiv a municipiului Bucureşti, intră aparatul propriu şi organele teritoriale subordonate, după cum urmează:

A. Aparatul propriu, compus din:a) GARDA FINANCIARĂ - Secţiile judeţene ale Gărzii financiare, respectiv a

municipiului Bucureşti;b) DIRECŢIA CONTROLULUI FISCAL, cu următoarele servicii

(birouri)/comparti-mente: programare, coordonare, sinteză şi îndrumare a activităţii de control fiscal la persoane fizice; control fiscal; control al gestionării şi administrării patrimoniului public şi privat al statului; control fiscal la marii contribuabili; informaţii şi monitorizare fiscală; conformitate fiscală.

c) DIRECŢIA METODOLOGIE şi ADMINISTRAREA VENITURILOR STATULUI, care are în subordine următoarele servicii (birouri)/compartimente: metodologie asistenţă pentru contribuabili; de aplicare a convenţiilor privind evitarea dublei impuneri; me-todologie bilanţuri; de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale; autorizaţii; admi nistrare contribuabili mari; îndrumare colectare venituri; valorificare bunuri.

b) DIRECŢIA TREZORERIE şi CONTABILITATE PUBLICĂ

d) SERVICII INDEPENDENTE: Biroul/compartimentele de comunicare şi relaţii publice; Serviciul juridic şi contencios; Serviciul soluţionare contestaţii; Serviciul de control şi audit public intern; Serviciul tehnologia informaţiei, Serviciul administrativ, arhiva şi gestionarea formularelor.

B. Organele teritoriale subordonate:a) ADMINISTRAŢII ALE FINANŢELOR PUBLICE MUNICIPALE - Administrarea

veniturilor statului, cu servicii (birouri)/compartimente: de gestiune registru contribuabili, declaraţii fiscale şi dosare fiscale pentru persoane juridice, respectiv fizice; de colectare, executare silită persoane fizice şi respectiv juridice; de asistenţă contribuabili persoane juridice; de asistenţă contribuabili persoane fizice; de aplicare acorduri fiscale internaţionale; bilanţuri; control fiscal persoane fizice.

b) ADMINISTRAŢII ALE FINANŢELOR PUBLICE ORĂŞENEŞTI, cu servicii/ compartimente: administrarea veniturilor statului; trezorerie şi contabilitate publică; control fiscal persoane fizice.

c) ADMINISTRAŢII ALE FINANŢELOR PUBLICE COMUNALE, cu serviciul (biroul)/compartimentul: administrarea veniturilor statului; trezorerie şi contabilitate publică.

Principalele atribuţii în domeniul fiscal al acestor direcţii, servicii (birouri)/ compartimente, se referă la:

■ aşezarea, controlul şi aplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea legislatiei financiare şi fiscale;

■ urmărirea şi încasarea creanţelor financiare şi fiscale;■ soluţionarea contestaţiilor contribuabililor.

Principalele atribuţii ale serviciilor din cadrul Direcţiei metodologie şi adminis trarea veniturilor statului sunt:

■ organizarea şi îndrumarea:- activităţii de asistare a contribuabililor persoane fizice şi juridice, activităţii cu rol

important în educarea şi informarea contribuabililor cu privire la legislaţia financiar-fiscală şi cu privire la obligaţiile fiscale, termene de plată, obligaţii declarative;

- activităţii de înregistrare fiscală şi de evidenţă a plătitorilor de impozite şi taxe;- înregistrării în sarcina contribuabililor a diferenţelor de impozite, taxe şi a altor

venituri ale bugetului de stat, potrivit legii, calcularea majorărilor de întarziere/dobânzilor, penalizărilor de întârziere, penalităţilor, după caz, pentru neplata la termenele legale a impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale bugetului de stat;

- administrării contribuabililor mari, înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe la nivelul judeţului;

■ gestionarea corespunzătoare a formularelor şi distribuirea acestora către contribuabili persoane fizice şi juridice.

La nivelul municipiului, oraşului sau comunei, Direcţia/Serviciul de administrare a veniturilor statului aduce la îndeplinire, prin serviciile/birourile şi compartimentele din subordine, următoarele:

■ gestionează şi administrează registrul contribuabilului (persoană fizică şi juridică),precum şi documentele referitoare la impunerea fiecărui contribuabil, grupate într-un dosarfiscal unic;

■ verifică agenţii economici persoane fizice asupra materiei impozabile reale, precum şi asupra stabilirii impozitelor şi taxelor datorate bugetului statului;

■ primeşte, verifică şi prelucrează declaraţiile de impozite şi taxe, precum şi fişele fiscale;

■ efectuează impunerea din oficiu, emite decizii de impunere pentru stabilirea plăţilor anticipate şi a impozitului pe venitul global pentru contribuabili persoane fizice care realizează venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, profesii libere;

■ organizează activitatea de executare silită pentru persoanele fizice şi juridice şi întocmeste documentaţia pentru modalitătile de stingere a obligaţiilor faţă de bugetul de stat,utilizând informaţii din dosarul fiscal, plăţile efectuate prin trezorerie, precum şi pe baza rezultatelor controalelor fiscale;

■ verifică, şi centralizează bilanţurile contabile anuale, contul de profit şi pierdere,anexele la bilanţ şi raportările semestriale ale contribuabililor persoane juridice;

■ efectuează acţiuni de control, în vederea identificării şi impunerii cazurilor deevaziune fiscală.

Principalele atribuţii ale Direcţiei de Control Fiscal pe linia controlului fiscal, sunt:■ exercită, potrivit legii, controlul asupra respectării de către contribuabili a preve derilor

legale privind stabilirea, evidenţierea şi plata integrală şi la termen a obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat;

■ verifică, cu ocazia controalelor fiscale la contribuabili, respectarea dispoziţiilor legale de organizare şi desfăşurare a activităţilor economice producătoare de venituri impozabile sau bunuri supuse impozitelor şi taxelor; documente, înscrisuri, registre sau evidenţe contabile ale contribuabililor, necesare realizării obiectului controlului; organizarea şi conducerea evidenţelor contabile ale contribuabililor în vederea stabilirii, înregistrării şi plăţii impozitelor şi taxelor la bugetul de stat; respectarea reglementărilor financiar-valutare şi bugetare;

■ stabileşte în sarcina contribuabililor diferenţe de impozite şi taxe şi calculează majorări de întârziere/dobânzi, penalizări de întârziere, penalităţi, după caz, pentru neplata la termenele legale a obligaţiilor fiscale;

■ constată contravenţiile şi aplică amenzile prevazute de legile fiscale şi dispune măsurile necesare îndeplinirii corecte, de către contribuabili, a obligaţiilor fiscale ce le revin;

■ sesizează organele de cercetare penală în cazul constatării de abateri care î ndeplinesc condiţiile de a fi infracţiuni;

■ confiscă, în condiţiile legii, bunurile sustrase de la plata impozitelor şi taxelor, precum şi sumele în lei şi în valută dobândite ilicit;

■ întocmeşte şi transmite organelor de executare silită titlurile executorii şi celelalte documente necesare pentru urmărirea şi încasarea creanţelor fiscale;

■ acţionează, prin mijloace specifice, pentru identificarea şi combaterea evaziuniifiscale;

■ controlează aplicarea normelor legale privind administrarea şi gestionarea patrimoniului public şi privat al statului din regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, societăţile comerciale unde statul deţine participaţii;

■ dispune suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementarilor financiar-contabile şi fiscale şi urmăreste realizarea acestora.

Atribuţiile Gărzii Financiare:- Garda Financiară exercită controlul operativ şi inopinat, cu excepţia controlului fiscal,

privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte în domeniul economic, financiar şi vamal care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală, respectiv cu privire la:

a) respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror acte şi fapte interzise de lege;

b) respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea operaţiunilor ilicite;

c) modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor, în toate locurile şi spaţiile în care se desfaşoară activitatea agenţilor economici;

d) participarea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere şi institute specializate, la acţiuni de depistare şi combatere a activităţilor ilicite care generează fenomene de evaziune şi fraudă fiscală.

Garda Financiară, în exercitarea atribuţiilor proprii, încheie acte de control operativ şi

inopinat, constată prin proces-verbal contravenţiile săvârşite şi aplică amenzile legale.

Drepturile specifice personalului Gărzii Financiare:Personalul Gărzii Financiare execută:• operaţiuni de control curent;• operaţiuni de control tematic.Persoana care dispune controlul tematic stabileşte obiectivele de verificat, entităţile supuse

controlului, perioada asupra căreia se efectuează verificarea, precum şi durata controlului. În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, comisarii Gărzii Financiare sunt în drept:■ să efectueze controale în spaţiile în care se produc, se depozitează sau se

comercializează bunuri ori se desfăşoară activităţi ce cad sub incidenţa actelor normative în vigoare, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care sunt interzise de acestea;

■ să verifice respectarea reglementărilor legale privind circulaţia mărfurilor pe drumurile publice, în porturi, căi ferate şi fluviale, aeroporturi în vecinatatea punctelor vamale, antrepozite, zone libere, precum şi alte locuri în care se desfăşoară o asemenea activitate;

■ să verifice legalitatea activităţilor desfăsurate, existenţa şi autenticitatea documentelorjustificative în activităţile de producţie şi prestări de servicii ori pe timpul transportului, depozitării şi comercializării bunurilor şi să aplice sigilii pentru asigurarea integrităţii bunurilor;

■ să dispună măsuri cu privire la confiscarea, în condiţiile legii, a bunurilor a căror fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere sunt ilicite, precum şi a veniturilor realizate din activităţi comerciale sau prestări de servicii nelegale şi să ridice documentele financiar-contabile şi de altă natură care pot servi la dovedirea contravenţiilor sau, după caz, a infracţiunilor;

■ să solicite, în condiţiile şi potrivit Codului de procedură penală, efectuarea de catre organele abilitate de lege a percheziţiilor în localuri publice sau particulare (case, curţi, dependinţe şi grădini), dacă există indicii că în aceste locuri sunt ascunse documente, mărfuri sau se desfăşoară activităţi care au ca efect evaziunea sau frauda fiscală;

■ să constate acte şi fapte care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală, să solicite organelor fiscale stabilirea obligaţiilor fiscale în întregime datorate, să ceară organelor de executare competente, potrivit OG nr.61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, luarea măsurilor asiguratorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea şi să sesizeze, dupa caz, organele de urmărire penală;

■ să solicite administratorilor unităţilor controlate şi persoanelor implicate explicatii, lămuriri, precizari verbale şi/sau în scris, după caz, cu privire la faptele constatate;

■ să solicite, potrivit legii, copii certificate de pe documentele originale, să preleveze probe, eşantioane, mostre etc., necesare finalizării actului de control. Analiza şi examinarea probelor, eşantioanelor şi mostrelor se fac în laboratoare de specialitate, cheltuielile privind efectuarea acestora fiind suportate din fondurile special alocate în bugetul de venituri şi cheltuieli al Gărzii Financiare;

■ să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit competenţelor prevăzute de lege;

■ să întocmească acte de control operativ şi inopinat privind rezultatele verificarilor, să aplice măsurile prevăzute de normele legale şi să sesizeze organele competente în vederea valorificării constatărilor;

■ să oprească mijloacele de transport, în condiţiile legii, pentru verificarea documentelor de însoţire a bunurilor şi persoanelor transportate;

■ să solicite instituţiilor financiar-bancare, de asigurări şi reasigurări, în condiţiile legii, date sau, după caz, documente, în scopul instrumentării şi fundamentării constatărilor cu privire la săvârşirea unor fapte ce contravin legislaţiei în vigoare.

2.1.2. Atribuţii şi competenţe ale unităţilor fiscale teritoriale ale direcţiilor generate ale finantelor publice judeţene şi ale municipiului Bucureşti, în administrarea veniturilor bugetare şi în domeniul controlului fiscal

A. La nivelul Administraţiilor Finanţelor Publice municipale: 1. Serviciul (biroul) de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale persoane

juridice/persoane fizice (SGRCDF) gestionează, actualizează şi administrează împreună cu Serviciul tehnologia informaţiei (STI) registrul contribuabililor (persoane fizice şi juridice).

De asemenea, desfăşoară activităţi privind primirea, verificarea/corectarea şi prelucrarea: declaraţiilor de impozite şi taxe şi fonduri speciale datorate de contribuabili bugetului de stat, bugetelor fondurilor speciale; declaraţiilor de venit global; declaraţiilor speciale; declaraţiilor informative; precum şi a fişelor fiscale.

În acest sens, SGRCDF înştiinţează contribuabilii şi respectiv angajatorii asupra erorilor de identificare şi completitudine existente în declaraţiile depuse la registratură/transmise prin poştă şi procedează la corectarea declaraţiilor fiscale şi prelucrarea lor şi la crearea bazei de date la nivelul Administraţiilor Finanţelor publice.

Din analiza bazei de date, se identifică angajatorii şi contribuabilii care nu au depus declaraţii de impozite şi taxe şi/sau fişe fiscale şi îi înştiinţează despre obligaţiile declarative, conform procedurii stabilite prin actele normative în materie.

În cazul în care contribuabilii nu respectă obligaţiile declarative şi/sau nu se prezintă la organul fiscal pentru depunerea/corectarea declaraţiilor fiscale, organul fiscal constată contravenţiile şi aplică sancţiunile pentru faptele prevăzute de legislaţia în vigoare privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor privind impozitele şi taxele.

În cazul lipsei declaraţiilor fiscale sau neprezentării contribuabililor pentru depune-rea/corectarea declaraţiilor, organul fiscal efectuează impunerea din oficiu, întocmeşte/emite decizii de impunere pentru stabilirea plăţilor anticipate şi a impozitului pe venitul anual global şi transmite altor compartimente şi organe fiscale, documentele privind instituirea debitelor.

SGRCDF, pentru stabilirea impozitului pe venit, efectuează urmatoarele operaţii:■ determină deducerile personale pentru cazurile în care, potrivit legii, această obligaţie

revine organelor fiscale;■ verifică coerenţa datelor conţinute în declaraţiile contribuabililor, precum şi

impozitul stabilit în decizia de impunere anuală;■ stabileşte plăţile anticipate, impozitul anual datorat, diferenţele de impozit anual

rămase de achitat sau de restituit, în sarcina contribuabililor persoane fizice;■ recalculează impozitul anual pe categorii de venituri pentru persoanele fizice fără

domiciliu în Romania şi persoanele fizice straine.

Biroul (compartimentul) de Gestiune Dosare Fiscale (BGDF) Biroul Gestiune Dosare Fiscale, care funcţionează în cadrul SGRCDF, asigură şi

răspunde de gestionarea documentelor referitoare la impunerea fiecărui contribuabil, grupate într-un dosar fiscal unic, în conformitate cu prevederile legale în domeniu.

2. Serviciul (biroul) de Control Fiscal Persoane Fizice (SCFPF) Serviciul de control fiscal persoane fizice care funcţionează în cadrul administraţiilor

Finanţelor publice municipale şi orăşeneşti, respectiv compartimentul de control fiscal persoane fizice din cadrul Administraţiilor Finanţelor publice comunale sunt subordonate metodologic Direcţiei de control fiscal din cadrul Direcţiei generale a Finanţelor publice judeţene şi au următoarele atribuţii principale:

■ verifică:- periodic persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, asociaţiile familiale şi

persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente producătoare de venituri, asupra sincerităţii declaraţiei de impunere şi a modificărilor intervenite, aflate în evidenţa fiscală;

- evidenţele contabile în partida simplă privind înregistrarea tuturor documentelor, a cheltuielilor admise la scădere de actele normative în vigoare şi dacă aceasta contribuie la realizarea veniturilor din activitatea independentă desfăşurată;

- modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin actele de control întocmite anterior sau a celor transmise după efectuarea controlului;

- respectarea obiectului de activitate şi a condiţiilor de desfăsurare a acesteia, conformautorizaţiei de funcţionare (loc de desfăşurare, numar de persoane, utilaje folosite etc.);

- stabileşte în sarcina persoanelor fizice autorizate diferenţe de impozite şi taxe ca urmare a nerespectării legislaţiei fiscale, aplică penalităţi pentru nedepunerea declaraţiilor în termenul stabilit, calculează majorările de întârziere/dobânzi şi penalizări de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, după caz;

■ asigură:- cuprinderea în programul de control a persoanelor fizice, persoanelor fizice

autorizate, asociaţiilor familiale şi a persoanelor care desfăşoară activităţi independente din zona de competenţă;

- transmiterea actelor de control întocmite, către compartimentul de gestiune adeclaraţiilor şi dosarelor fiscale pentru definitivarea impunerii;

- cunoaşterea reglementărilor legale specifice atribuţiilor care îi revin şi aplicarea corectă a lor;

- predarea actelor de control la arhiva unităţii fiscale;■ constată încălcările legislaţiei fiscale, aplică sancţiunile prevăzute de actele normative

în vigoare şi ia măsurile care se impun pentru înlăturarea deficienţelor constatate;■ propune organelor în drept, în condiţiile legii, anularea autorizaţiilor de funcţionare.

3. Serviciul (biroul) de colectare, executare silită persoane fizice/persoane juridice, prin activitatea desfăşurată, urmăreşte:

■ organizarea activităţii de evidenţă analitică pe plătitori persoane juridice şi fizice, a debitorilor restanţi transmişi spre urmărire şi executare silită de alte organe fiscale din cadrul direcţiilor generale ale Finanţelor publice judeţene din ţară şi/sau din alte ţări, precum şi încasarea la buget a veniturilor fiscale şi nefiscale. În cazul nerespectării termenelor de plată, calculează majorările de întârziere/dobânzile, şi respectiv penalizările de întârziere, după caz;

■ informarea din timp a conducerii Administraţiei Finanţelor publice municipale şi propune măsuri reale pentru urmărirea şi încasarea debitelor restante ale contribuabililor persoane fizice şi juridice.

B. La nivelul Administraţiilor Finanţelor publice oraşeneşti şi comunale 1. Serviciul (biroul) administrarea veniturilor statului (AVS), subordonat şefului

administraţiei finanţelor publice orăşeneşti/administraţiei Finanţelor publice comunale şi are competenţe/atribuţii în domeniul administrării veniturilor statului, inclusiv cu privire la administrarea impozitului pe venit.

Astfel, în vederea gestionării Registrului contribuabili, declaraţii fiscale şi dosare fiscale, personalul de specialitate preia declaraţiile de impozite şi taxe, asigurând verificarea/corectarea şi prelucrarea lor.

Pe baza informaţiilor obţinute din baza de date se transmit înştiinţări contribuabililor care nu au depus declaraţii sau ale căror declaraţii conţin erori.

Dacă contribuabilii notificaţi nu depun declaraţiile fiscale sau nu se prezintă pentru efectuarea corecţiilor, organul fiscal efectuează impunerea din oficiu în cazul contribuabililor care nu şi-au corectat, în urma înştiinţării, declaraţia depusă initial, precum şi în cazul contribuabililor care nu au depus declaraţii, şi stabileşte penalităţi pentru nedepunerea la termen a declaraţiilor de impozite şi taxe, constată contravenţiile şi aplică sancţiunile pentru faptele prevăzute de legislaţia în vigoare privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor privind impozitele şi taxele.

De asemenea, Serviciul administrarea veniturilor statului asigură gestionarea documentelor

referitoare la impunerea fiecărui contribuabil, grupate într-un dosar fiscal unic, şi preluarea în baza de date a informaţiilor din dosarele fiscale, cu respectarea reglementărilor legale privind accesul la dosarul fiscal.

2) Compartimentele din cadrul Serviciului/biroului administrarea veniturilor statului, respectiv de: asistenţă contribuabili persoane fizice, control fiscal persoane fizice, executare silită persoane fizice şi juridice, precum şi aplicare acorduri fiscale Internaţionale, funcţionează cu aceleaşi atribuţii şi competenţe, ca şi compartimentele funcţionale similare din cadrul Administraţiilor Finanţelor publice municipale.

2.1.3. Alte institutii şi organe cu atribuţii şi competenţe în domeniul fiscal

În categoria organelor cu competenţe de ordin fiscal, aparţinând Ministerului Finanţelor Publice, intră şi Direcţia Generala a Vămilor şi unităţile sale teritoriale, însarcinate cu aplicarea dispoziţiilor legale privind taxele vamale şi perceperea acestora, precum şi a altor venituri cuvenite bugetului de stat în legatură cu activitatea desfaşurată de aparatul de control vamal (a se revedea nota de la paragraful 2.1).

În afară de acest aparat fiscal, la perceperea impozitelor şi taxelor contribuie şi alte instituţii publice şi organe: Curtea de Conturi, instanţele de judecată, notarii publici, primăriile, organele de police şi alte instituţii publice.

Curtea de Conturi a României se compune din:■ Secţia de Control Financiar Ulterior;■ Secţia Jurisdicţională;■ Colegiul Jurisdicţional al Curţii de Conturi;■ Camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Competenţele cu caracter general ce revin Curţii de Conturi în domeniul fiscal:■ avizarea, la cererea Senatului sau a Camerei Deputaţilor, a proiectelor de legi în

domeniul Finanţelor şi al contabilităii publice sau prin aplicarea cărora ar rezulta o diminuare a veniturilor sau o majorare a cheltuielilor aprobate prin legea bugetară anuală;

■ avizarea înfiinţării şi reorganizării organelor de control cu atribuţii în domeniul fiscal şi emiterea de instrucţiuni obligatorii pentru acestea;

■ evaluarea activităţii de control financiar propriu a persoanelor juridice/entităţilorpublice;

■ utilizarea informaţiilor cuprinse în actele de control fiscal întocmite de celelalteorgane de control.

Conform legii, Curtea de Conturi “este instituţia supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi a modului de gestiune a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale”.

De asemenea, Curtea de Conturi analizează calitatea gestiunii financiare din punct de vedere al economicităţii, eficienţei şi eficacităţii.

Sunt supuse controlului Curţii de Conturi (art. 18 din legea sus-menţionată):■ statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept

public, cu serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau nu;■ Banca Naţională a României;■ regiile autonome;■ societăţile comerciale la care statul, unităţile administativ-teritoriale, instituţiile publice sau regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de 70% din capitalul social;■ organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează

bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condiţiile în care prin lege sauprin statutele lor se prevede acest lucru.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 19 din legea sus-menţionată, Curtea de Conturi poate hotări efectuarea de controale şi la alte persoane juridice, care:

■ utilizează fonduri puse la dispoziţie României de către Uniunea Europeană prinprogramul SAPARD şi cofinanţarea aferentă;

■ beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a instituţiilor;

■ administreazăa, în baza unui contract de concesiune sau închiriere, bunuri aparţinânddomeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;

■ nu îşi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice, verificările efectuându-se împreună cu reprezentanţii instituţiilor competente în domeniul controlului (de exemplu, ale Ministerului Finanţelor Publice), inclusiv cu privire la obligaţiile fiscale aferente veniturilor din salarii;

■ utilizează fonduri publice (societăţi de investiţii financiare, asociaţii şi fundaţii),verificările urmând a se efectua în legatură cu legalitatea utilizării acestor fonduri;

■ alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competenţa Curţii;

Prin verificările pe care le efectuează, Curtea de Conturi constată dacă:■ conturile supuse controlului său sunt exacte şi conforme cu realitatea şi dacă

inventarierea patrimoniului public a fost făcută la termenele şi în condiţiile stabilite de lege;■ veniturile statului, unităţilor administrativ-teritoriale, asigurarilor sociale de stat şi ale

instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din mijloace extrabugetare au fost legal stabilite şi încasate la termenele prevăzute de lege;

■ creanţele şi obligaţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt îndreptăţite sau garantate, iar activele sunt protejate potrivit legii.

Curtea de Conturi urmăreste, în controalele pe care le efectuează, în principal:■ exactitatea şi realitatea bilanţurilor contabile şi a conturilor de profit şi pierderi;■ îndeplinirea obligaţiilor financiare către bugetul de stat sau către alte fonduri,

stabilite prin lege;■ utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform

destinaţiei stabilite;■ calitatea gestiunii economico-financiare, dacă prin aceasta se afectează drepturile

statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau instituţiilor publice ori se creează obligaţii în sarcina acestora.

Nu intră în competenţa Curţii de Conturi, neavând calitatea de persoane juridice:■ comercianţii persoane fizice care realizează venituri din activităti independente,

cedarea folosinţei bunurilor, prestări servicii;■ persoanele fizice care realizează venituri din profesii libere (avocati, notari,

arhitecţi, ingineri, experţi contabili, auditori financiari etc.);■ asocierile dintre diferite entităţi care nu dau nastere unei noi persoane juridice

(asocierile în participaţiune, asociaţiile civile etc.).Scopul controalelor efectuate de Curtea de Conturi, împreună cu organele fiscale ale

Ministerului Finanţelor Publice ori ale autorităţilor administrativ-teritoriale, organele vamale, organe de control ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale ori ale altor ministere şi autorităţi publice care administrează fonduri speciale, este acela de a realiza:

■ o îmbunătăţire a colectării impozitelor şi taxelor şi perfectionarea legislaţiei în domeniu;

■ rolul de supracontrol, în vederea aprecierii calităţii controalelor fiscale efectuate de organele de control sus-menţionate.

Curtea de Conturi are competenţa legală de a se pronunţa asupra modului de orga nizare şi funcţionare a controlului efectuat de autorităţile publice, supuse verificărilor sale. Curtea de Conturi mai are competenţa:

■ să solicite organelor de control financiar şi ale Băncii Naţionale a României

verificarea, cu prioritate, a unor obiective în cadrul atribuţiilor lor legale; ■ să ceară şi să utilizeze, pentru exercitarea funcţiilor sale de control şi jurisdicţionale,

rapoartele celorlalte organisme cu atribuţii de control financiar.În bază constatărilor rezultate din controalele efectuate, Curtea de Conturi are dreptul

să decidă:■ suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale în domeniul

financiar, contabil şi fiscal;■ blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea

nelegală sau ineficientă a acestora;■ înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă controlată,

corectarea bilanţurilor contabile, a conturilor de profit şi pierderi şi a conturilor de execuţie.Curtea de Conturi, pentru a nu încălca prevederile legale referitoare la durata controalelor

fiscale şi periodicitatea efectuării lor, trebuie să aiba în vedere aceste prevederi în planificarea controalelor comune la agenţii economici supusi verificării (data ultimei verificări de către organele abilitate, tematica controlului efectuat, perioada verificată etc.), pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al acestora din urmă.

Valorificarea constatărilor în urma controalelor comune se face în conformitate cu prevederile legale. Astfel, în cazul în care abaterea cu caracter financiar constă în neîndeplinirea de către o persoană juridică a obligaţiilor financiare către stat, unităţile administrativ-teritoriale sau instituţiile publice, colegiul jurisdicţional dispune şi virarea sumelor datorate de aceasta, inclusiv a majorărilor/dobânzilor de întârziere şi penalizărilor datorate, dupd caz.

Rolul auditului extern al Curţii de Conturi la organele centrale şi teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice

Conform competenţelor, Curtea de Conturi verifică la nivelul Ministerului Finanţelor Publice şi al direcţiilor generale ale Finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv la unităţile teritoriale ale acestora, legalitatea stabilirii şi încasării veniturilor statului. Astfel, se verifică respectarea dispoziţiilor legale cu privire la stabilirea, urmărirea şi încasarea sumelor datorate de contribuabili bugetului statului.

Obiectivele urmărite sunt:■ evidenta contribuabililor, a obligaţiilor de plată ale acestora, a sumelor achitate şi a celor

restante, conform evidenţei pe plătitori persoane fizice, respectiv juridice, inclusiv modul de gestionare a dosarelor fiscale ale contribuabililor;

■ daca obligaţiile de plată au fost legal stabilite şi achitate în termenele legale,urmărindu-se la organele fiscale, dacă:

- au fost efectuate verificări la agenţii economici care nu au depus bilanţurilecontabile şi declarative fiscale şi dacă au fost aplicate sancţiunile prevăzute de lege;

- au fost efectuate controale fiscale la contribuabili în legatură cu realitatea obligaţiilor de plată declarate de aceştia şi respectarea termenelor de plată conform prevederilor legale în materie;

- în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată integral şi la termen, au trecut la executarea creanţelor respective şi dacă au fost parcurse toate etapele prevăzute de Legea privind colectarea creanţelor bugetare, cu menţionarea cazurilor în care, ca urmare a neachitării, obligaţiile de plată au fost prescrise;

- au acţionat, potrivit legii, pentru identificarea şi încasarea la Trezoreria Statului a obligaţiilor de plată, achitate de agenţii economici, dar care nu au fost virate de bancile comerciale, în termenul prevăzut de lege;

- au fost puse în execuţie hotărârile instanţelor Curţii de Conturi, rămase definitive, în legatură cu obligarea la plată a unor persoane juridice pentru sumele datorate la bugetul statului;

- în evaluarea veniturilor bugetului de stat au fost cuprinse toate sursele de venit ce se

realizează pe raza judeţului, precum şi toţi contribuabilii plătitori de impozite şi taxe la bugetul statului;

- sarcinile de încasare a veniturilor bugetului statului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice au fost repartizate pe unităţile fiscale din cadrul judeţului şi dacă s-a urmarit realizarea acestora;

- obligaţiile de plată ale contribuabililor au fost stabilite corect, potrivit legilor specifice, şi dacă aceste obligaţii au fost evidenţiate integral, pe fiecare plătitor de impozite şi taxe;

- organele fiscale au adus la îndeplinire obligaţiile ce le reveneau, potrivit legii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare, în legatură cu urmărirea şi încasarea veniturilor bugetului de stat datorate de contribuabili;

- înlesnirile la plata impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii bugetare au fost acordate cu respectarea reglementărilor legale în vigoare, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor, a competenţelor de soluţionare a cererilor, precum şi a noilor termene de plată stabilite;

- rambursările/restituirile de TVA, precum şi ale altor impozite şi taxe au fost facute cu respectarea reglementărilor legale în materie, referitoare la condiţiile ce trebuie îndeplinite de către compartimentele cu atribuţii şi competenţe în domeniu;

- aparatul de colectare a veniturilor statului din unităţile fiscale a respectat metodologia stabilită prin lege cu privire la etapele şi termenele de realizare, în cadrul fiecarei forme de executare silită.

Instanţele de judecată (judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel), asigură perceperea taxelor de timbru pentru litigiile şi actele ce intră sub incidenţa acestor taxe.

Notarii publici percep taxe de timbru şi de succesiune pentru legalizări şi autentificări de acte, dezbaterea succesiunilor şi pentru alte prestaţii care sunt stabilite în atribuţia lor prin lege.

Primăriile asigură, la randul lor, perceperea unor taxe pentru eliberări de titlu de proprietate, autorizaţii de funcţionare, alte acte supuse taxelor de timbru etc.

Organele de poliţie percep, în activitatea lor, taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule, eliberarea permiselor de conducere, eliberarea paşapoartelor şi altele.

Alte instituţii publice mai asigură, în activitatea lor, şi perceperea unor venituri bugetare, cum sunt de exemplu: taxele de metrologie, taxe pentru analize efectuate de laboratoarele instituţiilor, taxe pentru proiecte de invenţii şi înregistrarea mărcilor de fabrică, taxe şi alte venituri din protecţia mediului etc.

CAPITOLUL 3 - PROCEDURA FISCALA

3.1. Înregistrarea fiscală a contribuabililor

Scopul înregistrării fiscale a contribuabililor este de a da posibilitatea administraţiei fiscale să menţină o evidenţă completă şi actualizată a tuturor contribuabililor persoane fizice şi juridice. De asemenea, codul de înregistrare fiscală este elementul cheie, necesar pentru organizarea evidenţei în sistemul de prelucrare automată a datelor, asigurâănd integrarea componentelor sistemului prin faptul că serveşte drept legătură între diferitele subsisteme gestionate de Administraţia fiscala.

Astfel, sunt obligaţi să se înregistreze fiscal, să completeze şi să depună declaraţii de înregistrare fiscală, în vederea atribuirii codului de înregistrare fiscală şi eliberării certificatului de înregistrare fiscală, contribuabilii care, în condiţiile legii, sunt plătitori de impozite şi taxe, după cum urmează:

■ persoanele juridice;■ asociaţiile familiale şi asociaţiile civile fără personalitate juridică;■ persoanele fizice române cu domiciliul în România, plătitoare de impozit pe venit;■ persoanele fizice române fără domiciliu în România şi persoanele fizice străine care

realizează venituri din activităţi desfăşurate pe teritoriul României.■ reprezentanţii fiscali, desemnaţi potrivit legii, ai persoanelor străine care realizează pe

teritoriul României operaţiuni impozabile sau/şi care intră în sfera de aplicare a TVA;■ alte persoane decât cele prezentate anterior, asociaţii sau organizaţii de orice fel care,

în baza actului de constituire, desfăşoară în România activităţi cu caracter economic, social, politic, sindical, cultural, civic, filantropic ori religios, precum şi cele care, potrivit legii, au obligaţia să facă reţinerea la sursă a impozitelor şi taxelor;

■ instituţiile publice ai căror conducatori îndeplinesc atribuţii de ordonatori de credite, precum şi unităţile din subordinea acestora care sunt finanţate din venituri extrabugetare sau din subvenţii de la bugetul de stat şi care întocmesc bilanţ contabil distinct;

■ persoanele juridice străine care îsi desfăşoară activitatea în România prin intermediul unui sediu permanent;

■ reprezentanţele societăţilor comerciale sau ale organizaţiilor economice străine, precum şi orice alte entităţi care desfăşoară activităţi, potrivit legii, pe teritoriul Romaniei.

Plătitorii de impozite şi taxe sunt obligaţi să solicite înregistrarea fiscală pentru următoarele tipuri de sedii secundare:

■ sucursale, filiale;■ puncte de lucru stabile, care îndeplinesc condiţiile stabilite de lege.Astfel, societăţile comerciale cu statut de filială au obligaţia ca la înregistrarea fiscală să

declare datele de identificare şi codul fiscal/codul unic de înregistrare al societăţii comerciale care le-a înfiinţat.

Plătitorii de impozite şi taxe care au sedii secundare de tip sucursale trebuie să depună pentru înregistrarea fiscală a acestora o declaraţie de înregistrare fiscală la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul sucursalei, însoţită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală a unităţii cu personalitate juridică, în termen de 15 zile de la înfiinţarea sucursalei.

Pentru celelalte sedii secundare ale persoanelor juridice române, respectiv reprezentanţe, agenţii sau alte asemenea sedii, plătitorii de impozite şi taxe nu au obligaţia să le declare în vederea înregistrării fiscale, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Persoanele fizice române cu domiciliul în România, care solicită deduceri personale suplimentare pentru persoanele pe care le au în întreţinere şi care nu au cetăţenie română, depun pentru acestea, o cerere pentru atribuirea codului fiscal (număr de identificare fiscală).

Codul fiscal/codul unic de înregistrare este un cod numeric, secvenţial, unic pe ţară,

nesemnificativ, care identifică plătitorii de impozite şi taxe pe toată durata existenţei acestora.

Înregistrarea fiscală a persoanelor juridice, instituţiilor publice, asociaţiilor familiale, asociaţiilor civile fără personalitate juridică, precum şi a altor entităţi care desfăşoară activităţi, potrivit legii, pe teritoriul României se face prin completarea şi depunerea declaraţiei de înregistrare fiscala1, însoţită de actele doveditoare ale informaţiilor înscrise în declaraţie, la organul fiscal competent, în termenul legal (în termen de 15 zile de la eliberarea autorizaţiei de funcţionare sau a actului legal de înfiinţare, după caz), în vederea atribuirii codului de înregistrare fiscală şi a eliberării certificatului de înregistrare fiscală.

Prin ordinul ministrului Finanţelor publice, au fost aprobate modelul, conţinutul şi instrucţiunile de completare a următoarelor formulare:

- Declaraţie de înregistrare fiscala/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române cu domiciliul în România (020), cod MFP 14.13.01.10.11/1;

- Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice străine şi persoane fizice Române fără domiciliu în România (030), cod MFP 14.13.01.10.11/3;

- Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru instituţii publice (040), cod MFP 14.13.01.10.11/4.

Pentru administrarea impozitului pe venit au fost necesare identificarea şi înregistrarea persoanelor fizice pe baza unui cod de înregistrare fiscala (pentru persoanele fizice Române cu domiciliul în România ,,codul numeric personal" din Registrul permanent de evidenţă a populaţiei gestionat de Ministerul de Interne).

Înregistrarea fiscală a persoanelor fizice cu domiciliul în România se face la data depunerii declaraţiilor estimative, a declaraţiilor speciale sau a declaraţiilor de venit global, dupd caz, în funcţie de natura veniturilor obţinute.

Persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente în baza unui contract de agent, comision sau mandat comercial, pentru care plăţile anticipate se fac prin reţinere la sursă de către plătitorii de venituri, au obligaţia, în vederea înregistrării, să depună la organul fiscal competent declaraţia de înregistrare fiscala, in termen de 15 zile de la data obţinerii primului venit. La înregistrarea acestor contribuabili nu se eliberează certificat de înregistrare fiscală.

Codul de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice Române fără domiciliu în România şi pentru persoanele fizice străine este “număr de identificare fiscală”, atribuit şi administrat de Ministerul Finanţelor Publice.

Înregistrarea fiscală a persoanelor fizice Române fără domiciliu în România şi a persoanelor fizice străine se face prin completarea şi depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală, personal sau prin reprezentantul fiscal, la organul fiscal competent, în vederea atribuirii numărului de identificare fiscală şi a eliberării certificatului de înregistrare fiscală.

Desemnarea reprezentantului fiscal se face prin contract de mandat cu reprezentare încheiat în formă scrisă şi autentificat de un notar public. Contractul de mandat este însotit de o declaraţie pe propria răspundere a mandatarului prin care acesta acceptă contractul de mandat.

Contractul de mandat cuprinde, în mod obligatoriu, cel puţin următoarele:- date privind identificarea părtilor contractante;- obiectul contractului de mandat;- obligaţia reprezentantului fiscal de a răspunde solidar cu mandantul în ceea ce

priveşte obligaţiile declarative şi de plată a impozitului pe venit rezultate din aplicarea prevederilor OG nr. 7/2001 privind impozitul pe venit;

- perioada pentru care se incheie contractul de mandat;- condiţiile de încetare a contractului de mandat;- clauza de reziliere a contractului de mandat;- data încheierii contractului de mandat;- semnaturile.Cu ocazia depunerii primei declaraţii de către reprezentantul fiscal se depune şi un exemplar

al contractului de mandat.

În cazul în care contribuabilul este o persoană fizică străină, care nu are atribuit numărul de identificare fiscală, reprezentantul fiscal desemnat poate să completeze şi să depună pentru acesta la organul fiscal în a carui rază teritoriala se află domiciliul/sediul reprezentantului fiscal declaraţia de înregistrare fiscală, în vederea atribuirii numărului de identificare fiscală şi eliberării certificatului de înregistrare fiscală.

Codul de înregistrare fiscală pentru comercianţi (persoanele fizice care exercită în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste etc.) este ,,codul unic de înregistrare”, atribuit de Ministerul Finanţelor Publice şi care este utilizat de toate sistemele informatice care prelucrează date privind comercianţii, precum şi de comerciant în relaţia sa cu terţii, inclusiv cu autorităţile şi instituţiile publice, pe durata funcţionării lui.

Înregistrarea comercianţilor se face prin completarea şi depunerea cererii de înregistrare tip, însoţită de documentele necesare, la Biroul Unic din cadrul Camerei de comerţ şi Industrie teritoriale, în vederea atribuirii codului unic de înregistrare şi a eliberării certificatului de înregistrare fiscală.

Eliberarea certificatului de înregistrare fiscală şi a anexei la acesta, care cuprinde avize, autorizaţii şi/sau acorduri necesare, dă dreptul comerciantului să îşi înceapă activitatea.

Modificările intervenite în datele declarate de către plătitorii de impozite şi taxe, cu excepţia persoanelor fizice care se înregistrează prin depunerea declaraţiilor privind impozitul pe venitul global, se comunică organelor fiscale de către plătitorii de impozite şi taxe, prin completarea şi depunerea unei declaraţii de menţiuni în termen de 15 zile de la data producerii acestora, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor publice.

Modificările intervenite în cursul anului fiscal în datele declarate privind domiciliul persoanelor fizice, cu excepţia persoanelor fizice înregistrate în evidenţele fiscale ca plătitoare de TVA, se actualizează în evidenţele fiscale pe baza datelor comunicate de contribuabil în declaraţia estimativă, declaraţia specială sau declaraţia de venit global, depuse ulterior.

Plătitorii de impozite şi taxe se înregistrează ca plătitori de TVA, dupa cum urmează:■ la înfiinţare, prin efectul legii, plătitorii de impozite şi taxe care au în obiectul de

activitate operaţiuni supuse cotelor de TVA prevăzute de lege şi/sau scutite cu drept de deducere şi declară că obţin venituri anuale estimate din astfel de operaţiuni peste plafonul de scutire stabilit de lege, prin completarea şi depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală;

■ la înfiinţare, prin opţiune, plătitorii de impozite şi taxe care realizează operaţiuni scutite şi care pot opta, potrivit legii, pentru calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adaugată, prin completarea şi depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală;

■ ulterior înregistrării fiscale, prin opţiune, plătitorii de impozite şi taxe care pot opta pentru calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adaugată, conform legii, prin depunerea declaraţiei de menţiuni;

■ ulterior înregistrării fiscale, prin efectul legii, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire stabilit de lege, prin depunerea declaraţiei de menţiuni în termen de 15 zile de la data depăşirii plafonului;

■ ulterior înregistrării fiscale, prin efectul legii, ca urmare a unor modificări legislative prin care operaţiunile scutite devin scutite cu drept de deducere sau supuse cotelorde TVA prevăzute de lege, prin depunerea declaraţiei de menţiuni în termen de 7 zile de la data la care a intervenit modificarea, dacă declară că realizează din astfel de operaţiuni venituri anuale peste plafonul de scutire stabilit de lege.

Codul de înregistrare fiscală înscris în certificatul de înregistrare fiscală eliberat plătitorilor de taxă pe valoarea adaugată este precedat de litera ,,R” (data emiterii certificatului de înregistrare fiscală constituie şi data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adaugată).

În momentul încetării calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adaugată potrivit legii, plătitorii de impozite şi taxe sunt obligaţi să depună declaraţie de menţiuni în termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemnează situaţia respectivă. Scoaterea din evidenţă se face începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii declaraţiei de menţiuni, dacă se constată îndeplinirea condiţiilor legale.

Plătitorii de impozite şi taxe care devin plătitori de accize sau de impozit la ţiţei şi la gazele naturale din producţia internă ulterior înregistrării fiscale sunt obligaţi să depună declaraţie de menţiuni cu cel puţin 15 zile înainte de începerea activităţii de producţie sau de import de bunuri pentru care se datorează accize sau impozit la titei şi la gazele naturale din producţia internă, potrivit legii.

În momentul încetării calităţii de plătitor de accize sau de impozit la ţiţei şi la gazele naturale din producţia internă contribuabilul este obligat ca în termen de 15 zile să depună declaraţie de mentiuni. Scoaterea din evidenţă se face începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii declaraţiei de menţiuni, dacă se constată îndeplinirea condiţiilor legale.

Dupa radierea din Registrul Comerţului ori după suspendarea, anularea sau încetarea valabilităţii actului de constituire ori a autorizaţiei eliberate de organul competent, persoanele înregistrate fiscal sunt obligate ca în termen de 15 zile să depună declaraţie de menţiuni şi să predea organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală.

Plătitorii de impozite şi taxe care au, potrivit legii, calitatea de comerciant se înregistrează ca plătitori de impozite şi taxe potrivit procedurii speciale în materie.

Plătitorii de impozite şi taxe au obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau orice alte documente întrebuinţate codul fiscal propriu/codul unic de înregistrare/C.N.P.

Băncile, organele fiscale şi alte instituţii publice, contribuabilii şi orice alte persoane interesate nu vor accepta ca legal valabile documentele prezentate de plătitorii de impozite şi taxe, dacă acestea nu au înscris codul fiscal/codul unic de înregistrare/C.N.P. al plătitorului care, potrivit reglementărilor în materie, are obligaţia de a se înregistra fiscal.

Ministerul Finanţelor Publice organizează evidenţa plătitorilor de impozite şi taxe, care contine: date de identificare, categoriile de obligaţii de plată către bugetul de stat datorate potrivit legii (vectori fiscali) şi alte informaţii necesare administrării impozitelor şi taxelor.

Vectorul fiscal al platitorilor de impozite şi taxe aflaţi în evidenţa Ministerului Finanţelor Publice la data de 31 decembrie 2002 şi care nu s-au radiat până la data de 30 iunie 2003 se completează pe baza informaţiilor din ,,Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, completată şi depusă de către plătitorii de impozite şi taxe pentru luna decembrie 2002.

Informaţiile preluate din ,,Declaraţia privind obligaţiile de plata la bugetul de stat” sunt obligaţiile de declarare şi plată referitoare la impozitele care se regasesc la cap. 4 ,,Date privind vectorul fiscal” din declaraţia de înregistrare fiscală/declaraţia de menţiuni, respectiv:

- impozit pe profit;- accize;- impozit la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă;- impozit pe venitul din salarii şi pe veniturile asimilate salariilor;- impozit pe veniturile microîntreprinderilor;- taxa pentru jocurile de noroc.Contribuabilii pentru care vectorul fiscal se completează conform metodologiei

prezentate se consideră luaţi în evidenţă cu obligaţiile de declarare şi plată astfel constituite începând cu data de 1 ianuarie 2003.

Pentru plătitorii de taxă pe valoarea adaugată înregistraţi până la data de 31 decembrie 2002 şi care au rămas în evidenta plătitorilor de taxă pe valoarea adaugată până la data de 30 iunie 2003, informaţiile sunt preluate din evidenţa Ministerului Finanţelor Publice existentă la data de 30 iunie 2003.

Direcţiile generale ale Finanţelor publice judeţene, administraţiile Finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucuresti, respectiv Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din Municipiul Bucureşti şi din Judeţul Ilfov, notifică plătitorilor de impozite şi taxe datele privind vectorul fiscal al obligaţiilor de declarare şi plată astfel rezultat.

Notificarea se întocmeşte în doua exemplare, din care un exemplar se comunică plătitorului de impozite şi taxe, iar cel de-al doilea exemplar se arhivează la dosarul fiscal al plătitorului.

Modelul şi conţinutul formularului de notificare sunt prevăzute în anexa la OMFP nr. 1103/2003.

În cazul existentei unor neconcordanţe între datele privind vectorul fiscal notificate şi situaţia reală, plătitorii de impozite şi taxe comunica modificările direcţiilor generale ale Finanţelor publice judeţene, Administraţiilor Finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov, prin depunerea unei declaraţii de menţiuni în termen de 15 zile de la data primirii notificării.

În cazul nedepunerii declaraţiei de menţiuni, datele înscrise în vectorul fiscal rămân definitive în ceea ce priveste procedura completării iniţiale a vectorului fiscal.

Modificările ulterioare intervenite în datele privind vectorul fiscal declarate de către plătitorii de impozite şi taxe se comunică direcţiilor generale ale Finanţelor publice judeţene, Administraţiilor Finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucuresti, respectiv Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din Municipiul Bucuresti şi din Judeţul Ilfov, potrivit prevederilor Ordonanţei7 Guvernului nr.82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe, republicată, cu modificarile şi completările ulterioare.

Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:

a) nedepunerea în termen a declaraţiei de înregistrare sau de menţiuni;b) depunerea de declaraţii de înregistrare fictive, neconforme cu realitatea;c) prezentarea şi primirea documentelor care nu au înscris codul fiscal;d) înscrierea pe documente a unor coduri fiscale false.Contravenţiile menţionate se sancţionează după cum urmează:- cele de la lit. a), b) şi d), cu amendă de la 1.500.000 lei la 2.000.000 lei;- cele de la lit. c), cu amendă de la 1.000.000 lei la 1.500.000 lei.

3.2. Declaraţii de impunere

3.2.1 Obligaţii declarative

Plătitorii, persoane juridice sau fizice, române şi străine, cărora le revin obligaţii fiscale către bugetul de stat şi bugetele locale întocmesc şi depun declaraţii sau deconturi de impunere, denumite declaraţii de impozite şi taxe.

Prin declaraţiile de impozite şi taxe se declară:■ impozitele şi taxele datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calculării

impozitelor şi taxelor revine plătitorului;■ bunurile şi veniturile impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea impozitului

şi a taxei se face de organul fiscal sau, dupd caz, de serviciile de specialitate ale autorităţilor publice locale;

■ impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a calcula, reţine şi vărsa impozite şi taxe.

Declaraţia de impozite şi taxe se depune de către plătitor la organul fiscal competent, direct la registratura acestuia sau la oficiul postal, prin scrisoare recomandată. Declaraţia de impozite şi taxe trebuie să conţină:

a) datele necesare pentru stabilirea identităţii plătitorului:- numele şi prenumele sau denumirea plătitorului;- domiciliul sau sediul;- codul numeric personal sau codul fiscal/codul unic de înregistrare, dupa caz;b) baza de impunere;c) cuantumul impozitelor sau al taxelor, dupa caz, daca obligaţia calculării impozitului

sau a taxei revine, potrivit legii, plătitorului;d) semnăturile autorizate şi ştampila, daca este cazul.Plata impozitului sau a taxei nu suspendă obligaţia plătitorului de a depune declaraţia de

impozite şi taxe. Plătitorul este obligat să depună declaraţia de impozite şi taxe, chiar dacă este scutit de plata impozitului conform reglementărilor legale, precum şi în alte cazuri stabilite de către Ministerul Finanţelor Publice. În cazuri deosebite, Ministerul Finanţelor Publice poate stabili alte termene pentru depunerea declaraţiilor de impozite şi taxe.

Declaraţia de impozite şi taxe întocmită pentru fiecare fel de impozit sau taxă se depune de plătitor la termenul stabilit prin legea specială care reglementează impozitul sau taxa respective în cazul în care ultima zi de depunere este zi nelucratoare, declaraţia de impozite şi taxe se consideră a fi depusă în termen, daca se face în ziua lucratoare imediat următoare termenului de depunere.

Plătitorul este obligat să depună o declaraţie de impozite şi taxe şi dacă în cursul anului fiscal se afla în una dintre următoarele situaţii:

a) dizolvare, lichidare sau transformare, conform prevederilor legale;b) reorganizare prin divizare, fuziune prin absorbţie sau fuziune prin contopire,

conform legii; încetarea activităţii, precum şi la terminarea activităţii supuse impozitării sau taxării;

c) încetarea obligaţiei de a calcula, reţine şi vira impozite şi taxe;d) modificări intervenite în baza de impozitare, în cazul reprezentanţelor firmelor

străine cu activitate pe teritoriul României, sau pentru impozitele şi taxele datorate pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport de către persoanele juridice.

Declaraţia de impozite şi taxe se depune în termen de 15 zile de la data apariţiei uneia dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sj b).

Declaraţia de impozite şi taxe se depune până la data de 25 a lunii următoare celei în care plătitorul s-a aflat în una dintre situaţiile prevăzute la lit. c), d) şi e).

Plătitorii au obligaţia de a întocmi corect declarative de impozite şi taxe, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, înscriind clar, lizibil şi complet informaţiile prevăzute de formulare.

Organul fiscal competent verifică modul de completare a declaraţiei de impozite şi taxe, iar în cazul în care constată erori în completarea acesteia, solicită în scris plătitorului să se prezinte la sediul său, pentru efectuarea corecturilor necesare.

Plătitorul este obligat să se prezinte în termenul stabilit de organul fiscal competent, pentru efectuarea corecturilor.

Dacă plătitorul nu se prezintă în 15 zile de la termenul stabilit pentru efectuarea corecturilor, organul fiscal competent stabileşte din oficiu obligaţia de plată.

În cazul nedepunerii declaraţiei de impozite şi taxe, organul fiscal transmite plătitorului o înştiinţare, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, prin care îi notifică depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei.

Dacă, în termen de 15 zile de la data primirii înştiinţării, plătitorul nu depune declaraţia de impozite şi taxe, organul fiscal competent stabileşte din oficiu obligaţia de plată.

Impozitele şi taxele stabilite din oficiu de organul fiscal competent se comunică plătitorului printr-o înştiinţare de plată transmisă potrivit legii.

Impozitele şi taxele stabilite din oficiu de organele fiscale competente se corectează la data depunerii efective, de către plătitor, a declaraţiei de impozite şi taxe sau la data efectuării unui control fiscal.

3.2.1.1. Obligaţii declarative privind impozitul pe venit

În categoria plătitorilor de impozite şi taxe cărora le revine obligaţia calculării impozitelor şi taxelor şi de depunere a declaraţiilor fiscale, se cuprind şi angajatorii persoane juridice şi fizice, persoanele fizice române fără domiciliu în România şi persoanele fizice străine şi alte entităţi (asociaţii fără personalitate juridică, societati civile, asociaţii familiale etc.), care sunt plătitori de venituri din salarii şi venituri asimilate salariilor, precum şi plătitorii de venituri din pensii, pentru pensii ce depăşesc suma de 5.000.000 lei (începând cu anul 2003, suma a fost actualizată la

5.700.000 lei, conform OMFP nr. 1754/2002). Sunt obligate să declare bunurile şi veniturile impozabile şi următoarele

categorii de contribuabili:■ persoanele fizice române cu domiciliul în România, pentru veniturile obţinute atât din

România, cât şi din străinătate, realizate din:- activităţi independente;- salarii şi asimilate acestora obţinute din străinatate, pentru activităţi desfăşurate în

România (angajaţii reprezentanţelor străine autorizate să desfăşoare activităţi pe teritoriul României, în conformitate cu Decretul-lege nr. 122/1990 etc.);

■ persoanele fizice române cu domiciliul în România pentru veniturile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor.

- din închirieri şi subînchirieri de bunuri mobile şi imobile;- din arendarea bunurilor agricole, din patrimoniul personal.

În categoria plătitorilor de impozite şi taxe care au obligaţia de a calcula, reţine prin stopaj la sursă şi de a vărsa impozite şi taxe, sunt cuprinse:

■ persoanele juridice (societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, organizaţiile cooperatiste etc.) plătitoare de venituri de natură salarială, care distribuie în bani şi/sau în natură dividende, în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, precum şi asociaţiile de investiţii care plătesc sume celor care deţin titluri de participare la fondurile închise de investiţii;

■ societăţile bancare pentru veniturile din dobânzi, care declară impozitul reţinut şi virat, pe beneficiari de venit, precum şi societăţile de investiţii pentru veniturile plătite aferent titlurilor de participare la fondurile deschise de investiţii, pe beneficiari de venit şi societăţile de asigurare pentru acea parte a sumelor asigurate, obţinute de beneficiarii din asigurări de viaţă prin produsele care au la bază principiul economisirii pure;

■ persoanele fizice şi juridice pentru veniturile obţinute de beneficiari din jocuri denoroc, pentru veniturile plătite beneficiarilor sub forma de câştiguri din transferul drepturilor de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale şi pentru veniturile plătite beneficiarilor sub formă de premii şi prime în bani şi/sau în natură, altele decât cele prevăzute expres în lege, precum şi pentru alte venituri care nu sunt prevăzute expres în lege;

■ persoanele juridice şi instituţiile care platesc beneficiarilor venituri din valori-ficarea sub orice forma a dreptului de proprietate intelectuală, pe beneficiari de venit;

■ persoanele juridice şi instituţiile care plătesc venituri din pensii, pe fiecarebeneficiar de venit;

■ persoanele fizice române cu domiciliul în România, persoanele fizice române fără domiciliu în România şi apatrizii, pentru veniturile obţinute din străinatate, a căror impunere în România este finală (venituri din dividende, dobânzi, redevente, pensii şi alte venituri).

Contribuabilii au obligaţia să completeze şi să depună la organul fiscal competent declaraţii de venit global, precum şi declaraţii speciale, după caz, până la data de 15 mai a anului următor celui de realizare a venitului. Declarative speciale se completează pentru fiecare categorie de venit şi pe fiecare loc de realizare a acestuia şi se depun la organul fiscal unde se află sursa de venit şi o copie se depune la organul fiscal de domiciliu împreună cu declaraţia de venit global.

Declaraţia de venit global este documentul prin care contribuabilul declară veniturile obţinute în anul fiscal de raportare, în vederea calculării de către organul fiscal a venitului anual global impozabil şi a impozitului pe venitul anual global.

Nu depun declaraţie de venit global contribuabilii care:■ obţin venituri dintr-o singură sursă, sub formă, de salarii, de la funcţia de bază,

pentru activităţi desfăşurate în România;■ obţin venituri din România de natura dividendelor, dobânzilor, precum şi venituri din

jocuri de noroc, din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale, din premii şi prime şi alte venituri, astfel cum sunt prevăzute la art. 38 din OG nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 493/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

■ contribuabilii persoane fizice române fără domiciliu în România şi persoane fizice străine, pentru veniturile obţinute din România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioada ce depăşeşte în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind în anul calendaristic;

■ persoanele fizice române fără domiciliu în România, precum şi persoanele fizice străine care realizează venituri din România în alte condiţii decât cele menţionate mai sus şi potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri, după caz.

Declarative speciale se completează pentru fiecare categorie de venit şi pe fiecare loc de realizare a acestuia şi se depun la organul fiscal unde se află sursa de venit.

Contribuabilii, precum şi asociaţiile fără personalitate juridică, care încep o activitate în cursul anului fiscal, sunt obligaţi să depună la organul fiscal competent o declaraţie referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.

Fac exceptie de la prevederile de mai sus contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin retinere la sursă.

Contribuabilul care incetează să mai aibă domiciliul în România are obligaţia să depun[ la organul fiscal competent o declaraţie a veniturilor impozabile cuprinzând veniturile realizate până în acel moment.

Asociaţiile fără personalitate juridica au obligaţia sa depuna la organul fiscal competent declaraţii anuale de venit, care trebuie sa cuprinda distributia profitului net/pierderii pe asociati, pana la 15 martie a anului următor, pentru anul fiscal precedent.

Formularele utilizate pentru declararea veniturilor estimate din activităţi independente şi din cedarea folosintei bunurilor sunt declaraţiile privind veniturile estimate: din activităţi independente, pentru asociaţiile fără personalitate juridica, din cedarea folosintei bunurilor.

Pe baza datelor declarate de contribuabil şi a informaţiilor detinute la dosarul fiscal, organul fiscal emite şi transmite contribuabilului Decizia de impunere pentru plăti anticipate cu titlu de impozit privind venitul din activitdti independente (comerciale şi profesii libere), cu termene de plată trimestriale (15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi respectiv 15 decembrie).

În baza informaţiilor completate de contribuabil şi a sumelor reprezentand chiria sau arenda aferenta stabilita (negociata) de partile din contractul de inchiriere, organul fiscal competent (de sursa, respectiv de domiciliu) stabileste plăţile anticipate cu titlu de impozit privind veniturile din cedarea folosintei bunurilor, emite şi transmite contribuabilului: Decizie de impunere pentru plăti anticipate cu titlu de impozit privind cedarea folosintei bunurilor, cu termene de plata trimestriale (15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi respectiv 15 decembrie). Decizia de impunere pentru plăţile anticipate cu titlu de impozit privind veniturile din cedarea folosintei bunurilor, respectiv din activităţi independente pe anul fiscal respectiv, este titlu de creanta şi devine titlu executoriu în condiţiile legii.

Pentru declararea veniturilor realizate de contribuabili din desfaşurarea unor activităţi independente, individual sau intr-o forma de asociere în cadrul unor asociaţii fără personalitate juridica se intocmesc şi se depun o data cu declaraţia de venit global, declaraţii speciale privind veniturile din activităţi independente: realizate intr-o forma de asociere, comerciale, din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi declaraţii speciale privind veniturile din cedarea folosintei bunurilor şi declaraţii privind veniturile din străinatate.

3.2.1.2. Obligaţii declarative informative privind impozitul pe venit

Plătitorii de venit cu regim de retinere la sursa a impozitelor depun declaraţii informative cu privire la calcularea şi retinerea impozitului, pe fiecare beneficiar de venit, la organul fiscal competent, astfel:

■ plătitorii de venituri pentru care impunerea se efectuează prin stopaj la sursa, pebeneficiari de venit, impozitul fiind final, depun anual, până la 30 iunie a anului curent

pentru anul fiscal expirat, declaraţii informative privind impozitul retinut pe veniturile din: dividende, dobânzi, jocuri de noroc, din premii şi din prime în bani şi/sau în natură, alte venituri, transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi partilor sociale, pensii;

■ plătitorii de venituri contribuabililor care desfăsoară activităţi independente,pentru care impozitul se reţine şi se virează prin stopaj la sursa, până la 28/29 februarie a anului următor pentru anul fiscal precedent (pentru venituri realizate din valorificarea bunurilor în regim de consignatie, pentru venituri realizate în baza unui contract de agent, comision sau mandat comercial, pentru venituri realizate din expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară).

3.2.2. Sancţiuni. Penalităţi

Nedepunerea la termen a declaraţiei de impozite şi taxe se penalizeaza, dupa cum urmeaza:

a) cu 10% din impozitul sau din taxa datorata ori stabilita din oficiu, dupa caz, daca declaraţia este depusă cu o întârziere de pana la 30 de zile inclusiv fata de termenul legal stabilit;

b) cu 30% din impozitul sau din taxa datorata ori stabilita din oficiu, dupa caz, daca declaraţia este depusă cu o întârziere de pana la 60 de zile inclusiv fata de termenul legal stabilit;

c) cu 50% din impozitul sau din taxa datorata ori stabilita din oficiu, dupa caz, daca declaraţia este depusă cu o întârziere de peste 60 de zile fata de termenul legal stabilit;

d) cu 500.000 lei, în cazul nedepunerii la termen a declaraţiei de impozite şi taxe de către plătitorii care au obligaţii declarative, dar care, pentru perioada de raportare, nu au obligaţii de plata la bugetul de stat.

Nedepunerea la termen a declaraţiilor prevăzute de legislaţia privind impozitul pe venit se penalizeaza, dupa cum urmeaza:

a) cu 100.000 lei pentru contribuabilii persoane fizice, daca declaraţia este depusă cu o întârziere de pana la 30 de zile inclusiv fata de termenul legal stabilit;

b) cu 500.000 lei pentru contribuabilii persoane fizice, daca declaraţia este depusă cu o întârziere de peste 30 de zile fata de termenul legal stabilit;

c) cu 1.500.000 lei pentru asociaţiile fără personalitate juridica.Penalităţile aplicate potrivit lit. a) şi b) se majorează cu 10% din diferenta de impozit anual

rămas de achitat, stabilita prin decizia de impunere.Penalităţile aplicate pentru nedepunerea la termen a declaraţiei de impozite şi taxe nu pot

să depasească suma de 10 milioane de lei în cazul persoanelor fizice, respectiv 50 milioane lei în cazul persoanelor juridice. Penalităţile calculate la suma impozitelor şi taxelor stabilite din oficiu sunt datorate astfel cum au fast stabilite, indiferent de modalitatea de regularizare ulterioară a impozitelor sau taxelor.

3.2.3. Regimul derogatoriu de depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe

În caz de inactivitate temporara anuntata organelor fiscale şi înscrisa în Registrul Comertului, potrivit prevederilor art. 232 alin.(2) din Legea nr. 31/1990 privind societajile comerciale, republicata, depunerea declaraţiilor de impozite şi taxe poate fi facuta conform unui regim de declarare derogatoriu.

Regimul de declarare derogatoriu consta în depunerea anuala a ,,Declaraţiei privind obligaţiile de plata la bugetul de stat", cod: 14.13.01.01 (100).

Regimul de declarare derogatoriu se aproba de către organul fiscal în a carui evidenta este înregistrat plătitorul, pe baza unei cereri formulate de acesta. O data cu cererea, plătitorul este obligat sa depuna dovada înscrierii inactivităţii temporare la Registrul Comertului. Regimul de declarare derogatoriu se aplica pentru perioade de inactivitate temporara mai mare de 12 luni. Obligaţiile de declarare aferente activităţii desfaşurate anterior perioadei de inactivitate temporara se menţin.

Cererea se aproba cu condiţia ca plătitorul să nu aibă, la data aprobării, obligaţii fiscale restante către bugetul de stat. Cererea poate fi respinsă şi în cazul în care organul fiscal consideră, motivat, că acordarea regimului de declarare solicitat poate conduce la aparitia unor cazuri de evaziune fiscală. Organul fiscal care solutionează cererea poate condiţiona aprobarea acesteia de indeplinirea unor obligaţii fiscale rezultate din situaţia concretă a plătitorului. O data cu aprobarea cererii, plătitorului îi vor fi comunicate, în scris, condiţiile în care aceasta a fast aprobată.

Regimul de declarare derogatoriu aprobat se intrerupe daca:a) plătitorul obţine în perioada pentru care s-a aprobat regimul derogatoriu venituri

financiare sau exceptional mai mari de 10 milioane de lei. În acest caz, pentru perioadele în care s-au obţinut aceste venituri, declarative vor fi depuse la termenele legale aplicabile regimului normal de declarare;

b) plătitorul depune cerere de rambursare. În acest caz, se aplica prevederile legale privind regimul normal de declarare.

Regimul derogatoriu aprobat işi incetează valabilitatea, iar plătitorul este obligat sa reintre, din oficiu, în regimul normal de declarare, daca:

a) nu indeplineste condiţiile stabilite de organul fiscal la aprobarea cererii;b) obţine orice fel de venituri din exploatare;c) are angajati cărora le plateste venituri de natura salariala.

3.2.4. Procedura întocmirii şi depunerii declaraţiei rectificative

Declarative de impozite şi taxe pot fi corectate de către plătitori, din proprie initiativa, prin depunerea unei declaraţii rectificative la organul fiscal competent (cod: 14.13.01.00/R).

Sumele rezultate din corectarea taxei pe valoarea adăugata, facturate în mod eronat de plătitor, precum şi cele rezultate din corectarea erorilor de înregistrare în evidenţă, reprezentând taxa pe valoarea adăugata, se inregistrează la rdndurile de regularizări din decontul lunii în care au fost operate corectiile. În acest caz, nu se depune declaraţie rectificativă.

Declaraţia rectificativa nu se utilizează pentru corectarea sumelor stabilite prin actele de control sau rămase definitive prin decizii administrative sau judecatoreşti emise de autorităţile competente, dupa caz. De asemenea, declaraţia rectificativa nu se depune dupa inceperea procedurii de executare silită în condiţiile legii.

Declaraţia rectificativa se întocmeşte pe acelasi model de formular ca şi cel care se corecteaza, inscriindu-se ,,X" în casuta prevăzuta în acest scop. Declaraţia rectificativa se completează inscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu difera fata de declaraţia initiala. Declaraţia rectificativa se semnează şi se depune la acelasi organ fiscal la care a fost depusă declaraţia initiala, fie direct la registratura acestuia, fie la oficiul postal, prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire.

Pentru impozitele care se stabilesc de plătitori prin autoimpunere sau retinere la sursă, declaraţia rectificativa se întocmeşte pe un model de formular diferit de cel al declaraţiei de impozite şi taxe care se corecteaza. Declaraţia pentru impozitele care se stabilesc de plătitori prin autoimpunere sau retinere la sursă se completează inscriindu-se suma aferentă diminuării, respectiv suplimentării obligatiei bugetare care se rectifică, la pozitia prevăzuta de formular.

Depunerea declaraţiei rectificative în termenul de prescriptie a dreptului organelor fiscale de a stabili diferenţe de impozite şi taxe conduce la intreruperea prescriptiei. De la data depunerii declaraţiei rectificative începe sa curga o noua prescriptie pentru perioada la care aceasta se refera. Depunerea declaraţiei rectificative dupa expirarea termenului de prescriptie constituie o recunoaştere voluntara a impozitelor şi diferenţelor de impozite astfel declarate, acestea fiind considerate legal stabilite şi datorate. Declaraţia rectificativa poate fi depusă ori de cate ori plătitorul constata erori în declaraţia initiala. Declaraţia rectificativa nu mai poate fi depusă în cazul în care organele de control fiscal se prezinta la sediul, domiciliul sau resedinta plătitorului pentru desfăşurarea unei actiuni de control fiscal

pentru impozitele şi taxele aferente perioadelor supuse controlului.

3.2.5. Procedura verificarii/corectarii declaraţiei de impozite şi taxe

Organul fiscal verifică modul de completare a declaraţiei depuse de plătitor. În cazul în care în declaraţia depusă de plătitor se poate identifica tipul erorii, respectiv eroare de calcul, de completare sau eroare de aplicare a cotelor de impozitare, stabilirea obligatiei de plata se face prin corectarea erorii şi prin inscrierea sumelor corecte, avandu-se în vedere următoarele:

a) aplicarea corecta a cotelor de impozitare prevăzute de legislaţia fiscala în vigoare;a) inscrierea corecta a sumei reprezentand impozitul sau taxa datorata, rezultata din inmultirea

cotei legale de impozitare cu baza impozabila sau taxabila;b) inscrierea corecta a sumelor în rubricile prevăzute de formular şi anularea celor inscrise

eronat în alte rubrici;c) corectarea calculelor aritmetice care au avut drept rezultat inscrierea în declaraţie a unor sume

eronate.Daca în declaraţia depusă se constata erori a căror cauza nu se poate stabili sau se constata

elemente lipsa, importante pentru stabilirea obligatiei fiscale, organul fiscal solicită în scris plătitorului sa se prezinte la sediul sau pentru efectuarea corecturilor necesare.

3.2.6. Procedura stabilirii din oficiu a impozitelor şi taxelor

Organele fiscale competente au dreptul de a stabili, din oficiu, obligaţia de plata, daca:a) plătitorul nu se prezinta în termen de 15 zile de la termenul stabilit de organul fiscal

pentru efectuarea corecturilor, în cazul depunerii unei declaraţii în a carei completare au fost constatate erori;

b) plătitorul nu depune declaraţia de impozite şi taxe în termen de 15 zile de la primirea înstiinţării prin care organul fiscal îi notifica depasirea termenului legal de depunere a declaraţiei.

Daca în declaraţia depusă se constata erori a căror cauza nu se poate stabili sau se constata elemente lipsa, importante pentru stabilirea obligatiei fiscale, precum şi în cazul în care plătitorul nu depune declaraţia de impozite şi taxe, organele fiscale stabilesc, din oficiu, obligaţia de plata, folosind metoda estimarii.

Estimarea obligatiei de plata se face pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al plătitorului, referitoare la perioadele de raportare din ultimele 12 luni:

- declaraţii privind obligaţiile de plata la bugetul de stat, depuse pentru perioadeleanterioare;

- procese-verbale de control;- raportări contabile.În cazul în care la dosarul fiscal al plătitorului nu exista astfel de documente, plătitorul în

cauza va fi supus de îndata unui control fiscal. Din documentele menţionate se selectează ultimul debit cunoscut al plătitorul, care va fi folosit drept etalon în cadrul procedurii de estimare.

Prima etapa în stabilirea obligatiei de plata consta în actualizarea debitului folosit drept etalon, avandu-se în vedere rata inflatiei comunicate de Comisia Natională, pentru Statistica, aferenta perioadei cuprinse intre data stabilirii debitului folosit drept etalon şi data stabilirii din oficiu.

Rezultatul astfel obţinut se ajustează pe baza oricăror date şi informaţii detinute de organele fiscale (de exemplu: date şi informaţii obţinute în urma controalelor efectuate la alti contribuabili care au legaturi de afaceri cu plătitorul în cauza, date din dosarul fiscal al plătitorului, informaţii de la terti etc.). Debitul astfel stabilit se majorează cu 20%.

În aplicarea acestei proceduri organul fiscal întocmeste o nota de constatare, care va cuprinde, în mod obligatoriu, elementele care au fost avute în vedere la stabilirea din oficiu, modul de calcul al debitului, precum şi penalităţile aplicate pentru nedepunerea la termen a declaraţiei de

impozite şi taxe.Nota de constatare se aproba de către conducatorul unităţii fiscale, iar impozitele şi taxele

stabilite prin aceasta sunt comunicate plătitorului printr-o instiintare de plata transmisa conform legii.

Impozitele şi taxele stabilite din oficiu de organele fiscale competente se corecteaza:a) la data depunerii efective de către plătitor a declaraţiei referitoare la impozitele si

taxele care au fost stabilite din oficiu;b) la data efectuarii unui control fiscal care se desfăşoară pentru impozitele şi taxele care

au fost stabilite din oficiu.Penalităţile calculate la suma impozitelor fi taxelor stabilite din oficiu sunt datorate asa

cum au fost stabilite, indiferent de modalitatea de regularizare ulterioara a impozitelor şi taxelor.

3.2.7. Procedure stabilirii din oficiu a impozitului pe venit pentru persoanele fizice

■ Organul fiscal competent are dreptul de a stabili din oficiu impozitul pe venitul anual global, respectiv impozitul pe venitul anual, aferent fiecărui loc de realizare a fiecarei categorii de venituri, în cazul în care contribuabilul nu depune declaraţia de venit în termen de 15 zile de la primirea înstiintarii prin care organul fiscal îi notifica depasirea termenului legal de depunere a declaraţiei.

Prin organ fiscal competent se întelege organul fiscal în a carui rază teritoriala contribuabilul isi are domiciliul, pentru persoanele fizice Române cu domiciliul în România care realizează venituri supuse globalizarii, sau organul fiscal în a carui rază teritoriala se afla sursa de venit, pentru persoanele fizice Române fără domiciliu în România şi persoanele fizice străine.

Stabilirea obligatiei de plata se face dupa consolidarea bazei de date, potrivit tuturor informaţiilor aflate la dispozitia organului fiscal, primite de la alte organe fiscale, de la plătitorii de venit sau direct de la contribuabili, precum şi din alte surse, şi anume: fise fiscale 1; fise fiscale 2; declaraţii estimative; declaraţii speciale; contracte de închiriere/subinchiriere/arendare; declaraţii informative depuse de plătitorii de venituri; declaraţii privind venitul estimat pentru asociaţiile fără personalitate juridica; declaraţii anuale de venit pentru asociaţiile fără personalitate juridica; declaraţii privind veniturile din activităţi agricole.

A. Stabilirea veniturilor nete se face pe categorii de venit, pe baza documentelor menţionate anterior, dupa cum urmeaza:

A.I. Venitul net din salarii se calculeaza:- pe baza datelor din fisele fiscale, prin insumarea venitului net realizat pe fiecare

sursa, din fiecare fisa fiscala 1 şi/sau a venitului baza de calcul din fiecare fisa fiscala 2, depuse de către angajatori pentru contribuabil;

- pe baza datelor din declarative privind salariile obţinute din străinatate pentru activitatea desfăşurata în România.

A.2. Venitul net din activităţi independente se calculează:- pe baza datelor din declarative speciale şi din declaraţia anuala de venit, pentru

asociaţiile fără personalitate juridica, prin insumarea venitului net realizat pe categorii devenit şi pe fiecare sursa;

- pe baza datelor din declarative informative depuse de plătitorii de venit, ca diferentaintre venitul brut şi cheltuielile aferente deductibile. Venitul brut se determina pe baza declaraţiilor informative depuse de plătitorii de venit care au obligaţia retinerii impozitului la sursa, pentru contribuabilii care au realizat venituri din activităţi independente pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin retinere la sursa, prin insumarea, pe categorii de venituri, a venitului brut declarat de plătitorii de venit.

Cheltuielile deductibile pentru contribuabilii care au obţinut venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala se calculează prin deducerea unei cote de cheltuieli forfetare de 25% sau 40%, dupa caz, din venitul brut.

Pentru celelalte categorii de contribuabili din venitul brut se deduce o cota de cheltuieli suplimentare de 15%;

- la nivelul normei de venit aprobate pentru activitatea respectiva, pentru contribuabiliicare au realizat venituri din desfăşurarea de activităţi independente care sunt cuprinse in nomenclatorul activităţilor independente, pentru care venitul net se determina pe baza denorme de venit.

A.3. Venitul net din cedarea folosintei bunurilor se calculează:- pe baza declaraţiilor speciale, prin insumarea venitului net realizat pe fiecare sursa;- pe baza contractului de închiriere/subinchiriere/arendare, ca diferenta intre venitul brut şi

cheltuielile aferente deductibile.Venitul brut se stabileste pe baza chiriei sau arendei din contract. în cazul în care în evidenta

organului fiscal exista mai multe contracte de inchiriere, stabilirea venitului brut se face prin insumarea venitului aferent fiecarei surse.

Cheltuielile deductibile se calculează prin aplicarea la venitul brut a unei cote forfetare de cheltuieli de 50% sau 30%, dupa caz.

În toate cazurile, la stabilirea obligaţiilor de plata se au în vedere şi alte informaţii şi documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului, care sunt relevante pentru stabilirea impozitului pe venit, iar în lipsa acestora, pe baza datelor din dosarele fiscale ale contribuabililor cu activităţi similare.

Venitul net stabilit conform procedurii prevăzute la pet. A se majorează cu 20%, iar în celelalte cazuri cu 50%.

Organul fiscal întocmeşte o notă de constatare care cuprinde în mod obligatoriu elementele avute în vedere la stabilirea venitului net pe categorii de venituri, precum şi modul de calcul al acestuia. Nota de constatare trebuie aprobată de către conducătorul unitătii fiscale.

Pe baza constatarilor facute, organul fiscal stabileste venitul anual global impozabil.Venitul anual global se stabileste prin insumarea veniturilor nete din activităţi

independente, din salarii, din cedarea folosintei bunurilor, din tara şi din străinatate. Venitul anual global impozabil se stabileste ca diferenta intre venitul anual global şi deducerile personale de baza. în masura în care, pentru contribuabilul respectiv, în fisa fiscala 1 sunt consemnate şi deduceri personale suplimentare, acestea sunt luate în considerare de organul fiscal.

Pe baza venitului anual global impozabil astfel stabilit organul fiscal calculează impozitul datorat prin aplicarea cotelor de impunere prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru anul fiscal pentru care se face impunerea din oficiu.

În situaţia în care impozitul rezultat este mai mic decat plăţile anticipate efectuate, impozitul se stabileste din oficiu la nivelul acestora. Venitul anual se determina pe fiecare categorie de venit şi pe fiecare loc de realizare a acestuia, pentru persoanele fizice Române fără domiciliu în România şi pentru persoanele fizice străine.

Pe baza venitului anual global impozabil sau a venitului anual impozabil, dupa caz, organul fiscal calculează impozitul pe venitul anual global, respectiv impozitul pe venitul anual, şi emite o decizie de impunere.

Impozitul stabilit din oficiu de către organul fiscal competent se corectează după cum urmează:

a) la data depunerii efective de către contribuabil a declaraţiei de venit global sau a celorlalte declaraţii prevăzute de lege;

b) la data efectuarii unui control fiscal care se desfăşoară pentru impozitul care a foststabilit din oficiu.

3.3. Organizarea şi desfăşurarea controlului fiscal

3.3.1. Conceptul de control fiscal - rol şi obiective

Activitatea de control fiscal este necesar sa se adapteze particularitatilor fiecarei categorii de impozit sau taxa supusa controlului, în condiţiile trecerii la economia de piata.

Misiunea principală a oricarei administratii fiscale este de a colecta suma corecta a impozitelor şi taxelor şi a altor contributii datorate de contribuabili bugetului public, cu minimum de costuri atat pentru administrate, cat şi pentru contribuabili. Administraţia fiscala este cea care trebuie sa asigure aplicarea şi respectarea legislaţiei financiar-fiscale de către contribuabili. În acest context, controlul poate fi definit şi ca o functie a administraţiei fiscale.

Astfel, o importanta tot mai mare capata dezvoltarea unor functii noi cum ar fi:■ controlul înregistrarii contribuabililor la organul fiscal competent;■ procedura verificării/corectarii şi prelucrarii declaraţiilor fiscale;■ selectarea contribuabililor în vederea programarii la control fiscal;■ valorificarea rezultatului controlului;■ contenciosul administrativ - solutionarea contestatiilor contribuabililor;■ colectarea impozitelor, taxelor şi a altor contributii bugetare;■ prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;■ rolul consultantei fiscale;■ asistenta acordata contribuabililor de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale

teritoriale în aplicarea legislaţiei financiar-fiscale.Controlul fiscal cuprinde ansamblul activitătilor care au ca scop verificarea reali tatii,

legalitătii şi sinceritătii declaraţiilor, verificarea corectitudinii şi exactitătii indeplinirii, conform legii, a obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi activitatea de investigare şi constatare a evaziunii fiscale.

Subiecti ai controlului fiscal, denumiti contribuabili, sunt persoanele juridice şi fizice, atat Române, cat şi străine, precum şi asociaţiile fără personalitate juridica, cărora le revin, potrivit legii, obligaţii fiscale, deci orice entitate care are calitate de contribuabil, adica de subiect al impunerii este şi subiect al controlului fiscal.

Telul oricarei administrate fiscale moderne este aceea de realizare a unui grad cat mai mare de conformare fiscala voluntara a contribuabililor.

Activitatea de control fiscal, alaturi de informarea şi educarea contribuabililor, reprezinta unul dintre principalele instrumente pentru imbunatatirea conformarii fiscale voluntare. în trecut, controlul fiscal era axat, în principal, pe atragerea de sume suplimentare la bugetul de stat, fiind perceput de către contribuabili ca un mijloc coercitiv al statului asupra lor.

În ultimii ani, toate administrative fiscale din tarile dezvoltate economic au trecut de la latura cantitativa a controlului fiscal la latura calitativa. Acum, Administraţia fiscala tratează contribuabilii ca ,,parteneri de afaceri", ei sunt priviti ca şi ,,clienti" ai administraţiei. În acest sens, un rol important în relatia cu contribuabilii o are acordarea asistentei financiar-fiscale de către Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile fiscale teritoriale.

De asemenea, un rol esential în Administraţia fiscala o are principiul declarativ, contribuabilii folosind în acest sens declaraţiile fiscale, controlului fiscal revenindu-i sarcina verificării sinceritătii declaraţiilor, precum şi corectitudinea şi indeplinirea la termenele legale a obligaţiilor fiscale de către contribuabili.

Obligaţiile fiscale cuprind:■ obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, dupa caz, impozitele şi taxele

datorate, precum şi contributiile la fondurile speciale;■ obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidentele contabile şi de plata, la

termenele legale, impozitele, taxele şi contributiile la fondurile speciale;■ obligaţia de a calcula, de a retine şi de a înregistra în evidentele contabile şi de plata,

la termenele legale, impozitele care se realizează prin stopaj la sursa;

■ orice alte obligaţii legale care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, in aplicarea legilor fiscale.

Controlul fiscal se exercita de organele de control fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi al unităţilor sale teritoriale, denumite organe de control fiscal (pentru veniturile bugetului statului), precum şi de către serviciile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale (pentru resursele publice locale). în cadrul organelor de control financiar abilitate de lege se includ şi organele de control financiar ale Curţii de Conturi a României. Pentru a sublinia importanta controlului fiscal, legea prevede ca angajatii organelor de control fiscal indeplinesc o functie care implica exercitiul autorităţii de stat.

În exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, organele de control fiscal colaborează cu autorităţile publice centrale şi locale, cu directiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, precum şi cu instituţiile fiscale similare din alte state, în condiţiile legii, pentru realizarea obiectivelor sale.

Controlul fiscal poate fi clasificat dupa cum este prezentat în figura 8.

Caracteristicile formelor de control fiscal (clasificat în functie de anumite criterii) sunt:■ În functie de scopul pentru care se efectueaza:- informativ, care are caracter educativ-profesional sau pentru informarea agentilor

economici nou înregistrati asupra drepturilor şi obligaţiilor fiscale ce le revin;- de rutină, cu scopul mentinerii legaturii cu contribuabilii, urmaririi modului de

respectare de către contribuabili a obligaţiilor fiscale sau pentru înregistrarea acestora ca plătitori de impozite şi taxe (de exemplu: constituirea şi plata impozitului pe venit, constituirea şi plata accizelor, taxelor pentru desfăşurarea activităţilor de jocuri de noroc etc.);

■ din punctul de vedere al sferei de cuprindere:- general, caracterizat prin faptul ca sunt cuprinse în control toate impozitele şi taxele

si contribuţiile datorate de contribuabili, verificandu-se modul de aplicare de către contribuabili a legilor şi reglementărilor financiar-fiscale, respectiv plata obligaţiilor fiscale la termenele legale;

- parţial/limitat, controlul fiscal efectuandu-se cu referire numai la anumite impozitesi taxe;

■ din punctul de vedere al operaţiunilor supuse controlului fiscal:- complet (de fond), controlandu-se toate operaţiunile, documentele şi evidentele care au

stat la baza constituirii şi stabilirii unui impozit, precum şi plata acestuia la bugetul statului. Acest tip de control fiscal incepe printr-un test de credibilitate, ce include verificarea integritatii sistemului şi evidentelor contabile. Controlul de fond se realizează prin efectuarea verificărilor asupra: conturilor, documentelor referitoare la achizitii şi vanzari (prin sondaj) si a conformitatii documentelor justificative inregistrate în evidenta contabila, precum şi a sinceritatii şi corectitudinii datelor din toate declarative fiscale depuse de contribuabil la organul fiscal competent;

- selectiv (prin sondaj), cand se controlează numai anumite operaţiuni, documente sau perioade cu privire la constituirea şi stabilirea unui impozit. In cazul cand controlul selectiv releva nereguli de fond, cercetarea fiscala continua, programandu-se şi efectuandu-se un control complet. Acest tip de control are ca scop diminuarea evaziunii fiscale, în cel mai scurt timp posibil, prin axarea controlului fiscal pe anumite activităţi economico-financiare ale contribuabililor, care prezinta un rise ridicat (de exemplu: în domeniul producţiei si comercializarii alcoolului, produselor petroliere etc. - verificandu-se în special comercializarea acestora cu documente fiscale speciale, constituirea şi plata accizelor aferente sau cu privire la munca la ,,negru" utilizata tot mai des de angajatori).

■ din punctul de vedere al cunoaşterii realitatii unor operaţiuni ce nasc obligaţiifiscale:

- Control documentar, examinandu-se forma şi conţinutul, a realitatii şi legalitatii operaţiunilor economico-financiare efectuate de contribuabil.

Controlul documentar poate fi:• Control de forma, verificandu-se modul de completare a declaraţiilor de impozite şi

taxe, identificarea erorilor de completare, de aplicare eronata a cotelor de impozitare, stabilirea incorecta a obligatiei de plata etc.

În baza rezultatelor controlului documentar (controlului de forma) se procedează la corectarea sumelor/datelor inscrise în declaraţiile de impozite şi taxe, conform procedurilor legale (notificare a contribuabililor pentru depunerea de declaraţii rectificative şi înregistrarea obligaţiilor fiscale în evidenta pe plătitori organizata la nivelul unităţilor fiscale pentru urmarirea şi încasarea lor la bugetul statului).

• Controlul conţinutului declaraţiilor.- se compara datele şi informaţiile din declaraţia de impozite şi taxe cu informaţiile

existente în baza de date a organului fiscal şi în dosarul fiscal al contribuabilului, existenta documentelor de plata a obligaţiilor fiscale în trezorerie şi respectarea termenelor scadente.

- Control faptic, controlandu-se existenta şi miscarea mijloacelor materiale şi banesti si modul de reflectare a acestora în documente, respectiv în evidenta contabila şi in declaraţiile de impozite şi taxe, precum şi identificarea cazurilor de evaziune fiscala.

Controlul fiscal presupune respectarea unor reguli unitare de actiune şi de adoptare a unor procedee, tehnici şi modalitati sau instrumente de control specifice.

Fig. 9. Clasificarea procedurilor de control fiscal

Pentru realizarea metodelor şi tehnicilor de control fiscal, se impune adoptarea unor proceduri specifice de control fiscal (figura 9):

■ controlul operativ si inopinat, caracterizat prin:- acest tip de control este des utilizat de Garda Financiara; - se desfasoara în orice loc unde se derulează operaţiuni si se intocmesc documente ce au

ca efect nasterea unor obligaţii fiscale (depozite, puncte vamale, porturi, aeroporturi, piete, targuri etc.);

- se realizează prin imbinarea mai multor procedee de control (prin sondaj, faptic, documentar);

- imbraca forma unei anchete (supraveghere, culegere de date §i documente) şi urmat de alegerea momentului oportun de declansare a controlului fiscal (utilizat şi în cazul depistarii evaziunii fiscale).

■ controlul reciproc şi incrucisat, caracterizat prin:- cercetare atenta şi complexa privind conformitatea datelor §i informaţiilor furnizate sau

culese de la furnizori, clienti, organe vamale, diverse instituţii, persoane fizice, precum si cu cele din declarative fiscale şi evidentele contribuabililor, în scopul identificarii omisiunilor, evaziunii fiscale prin neînregistrarea venitunlor impozabile, sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale;

- efectuarea de controale la mai multi contribuabili, intre care exista relatii contractuale.

■ controlul de grup, caracterizat prin:- control inopinat şi simultan la mai multi contribuabili intre care exista legaturi

financiare şi/sau comerciale (societati care au aceeasi asociati sau actionari, filiale, firme etc.), pentru stabilirea legaturilor şi realitatii operaţiunilor derulate intre acestea si modul cum sunt evidentiate si declarate obligaţiile fiscale ce decurg din aceste operaţiuni;

- imbinarea tuturor formelor de control (faptic, documentar-contabil, reciproc si rincrucisat, total sau prin sondaj) cu cunostinte din domeniile comercial şi juridic.

■ controlul diagnostic, caracterizat prin:- este un control tematic (de cercetare, investigare globala, de ansamblu a unui

contribuabil), cu scopul de a verifica corectitudinea fiscala a contribuabilului:- este de scurta durata;- evaluează seriozitatea contribuabilului;Daca controlul releva nereguli majore, se programează un control complet.Pentru indeplinirea obiectivelor sale, controlul fiscal trebuie sa se desfasoare avand la baza

proceduri unitare bine stabilite, care sa asigure cadrul pentru respectarea drepturilor si obligaţiilor ce le revin, în timpul desfăşurarii controlului, atat contribuabililor, cat şi organelor de control fiscal.

3.3.2. Sfera de cuprindere a controlului financiar/Delimitarea controlului financiar în raport cu controlul fiscal

Controlul financiar ca functie a managementului, contribuie la derularea normala a activităţii şi funcţionarea pe criterii de eficienta si rentabilitate.

Rolul controlului financiar a crescut prin reevaluarea obiectului sau de activitate si a răspunderilor ce-i revin, ca urmare a noului şi sistem de relatii ce s-au stabilit intre stat şi agenţii economici, privind interdependenta si autonomia acestora.

Controlul financiar intern asigura protejarea patrimoniului entitatii, exactitatea şi fidelitatea informaţiilor contabile.

Cunoaşterea condiţiilor economice şi financiare, în raport cu cerintele şi legitatile pietei în care se derulează activitatea agentilor economici, este asigurata cu ajutorul atat al contabilitatii reale, operative, stiintific organizate, cat şi al controlului financiar, organizat şi exercitat în mod exigent şi competent.

În condiţiile economiei de piata, este necesara intarirea institutiei controlului financiar atat sub aspectul modului de organizare, cat şi sub aspectul cuprinderii şi extinderii acestuia in economic Cunoaşterea situaţiei patrimoniale şi financiare a agentilor economici se realizează cu ajutorul documentelor primare şi al evidentei tehnic-operative şi contabile.

Asigurarea corectitudinii, exactitatii şi realitatii acestor informaţii constituie o problema de mare răspundere a controlului financiar-contabil.

Controlul financiar, parte integranta a managementului şi a gestiunii financiare, are o tripla semnificatie, fiind în acelasi timp un control pentru sine (control intern), un control pentru altii (control exterior) şi un control pentru stat (control public).

Managementul intreprinderii include, în mod necesar, gestiunea resurselor intreprinderii, gestiunea economica si, în special, gestiunea financiara.

Obiectul controlului financiar consta în examinarea modului în care se realizează sau sa realizat programul fixat anticipat şi a modului cum se respecta principiile stabilite, cu scopul de a releva erorile, abaterile, lipsurile, deficientele pentru a le remedia şi evita în viitor.

Functiile specifice controlului financiar:■ functia de prevenire si functia de perfectionare (se materializează în preintampinarea

producerii unor deficiente sau pagube în desfăşurarea activităţilor economico-financiare, ceea ce presupune perfectionarea modului de gestionare a patrimoniului, de organizare si de conducere a activităţii agentului economic);

■ functia de constatare a situaţiei si functia de corectare, în cazul în care apar dereglari (prin control se urmareste modul în care sunt indeplinite deciziile conducerilor refe ritoare la funcţionarea agentilor economici şi se asigura respectarea şi apararea intereselor acestora, echilibrul financiar intre venituri şi cheltuieli şi se influentează favorabil realizarea sarcinilor

economice);■ functia de cunoastere si functia de evaluare, a situaţiei existente la un moment dat, a

rezultatelor obţinute la sfarsitul unei perioade de gestiune, asupra modului de desfăşurare a activităţii în condiţii de normalitate, legalitate şi eficienta (se realizează printr-o analiza riguroasa a tuturor neregulilor constatate anticipat şi a eventualelor tendinte negative in activitatea entitatii patrimoniale; în limita posibilitatilor se individualizează consecintele gestionare, patrimoniale, financiare, bugetare, fiscale şi sociale);

■ functia educativa si functia stimulativa, a tuturor participantilor la realizarea procesului de management (prin realizarea celorlalte functii, dar mai ales prin cea de corectare, controlul financiar capata o functie educationala pentru perioadele viitoare si contribuie la stimularea tuturor factorilor ce iau parte la procesul managerial).

Prin aceste functii specifice, controlul contribuie la mentinerea agentilor economici în cadrul programat anticipat, printr-un reglaj optim asupra activităţii economico-financiare, efectuat prin depistarea abaterilor, a proportiilor lor si inlaturarea consecintelor economico-  financiare ale acestora, realizand functia de reglare a sistemului.

Formele controlului financiar se grupează dupa următoarele criterii:a) dupa momentul în care se exercita controlul, raportat la momentul desfasurarii

activitatii sau efectuarii operaţiilor ce se controleaza, distingem:■ controlul financiar anticipat sau preventiv;■ controlul financiar concomitent sau operativ-curent;■ controlul financiar postoperativ sau ulterior.Diferentierea pe forme a controlului financiar, în functie de momentul producerii

obiectivelor controlate, face posibile prevenirea, constatarea si inlaturarea operativa a lipsurilor, deficientelor, abaterilor si asigura astfel desfasurarea intregii activităţi financiare, în conformitate cu directivele stabilite.

Controlul financiar preventiv contribuie la folosirea cu maximum de eficienta a mijloacelor materiale şi a disponibilitatilor banesti, la intarirea ordinii si cresterii răspunderii în angajarea si efectuarea cheltuielilor, la respectarea stricta a legislaţiei de gestiune, la preintampinarea oricăror forme de risipa şi a eventualelor deficiente inainte de a se produce efecte negative.

Controlul concomitent se suprapune aproape în totalitate, în timp si spatiu, cu conţinutul activităţii nemijlocite de conducere la diferite niveluri. Acest control asigura cunoaşterea operativa a modului în care se indeplinesc sarcinile si se gestionează patrimoniul.

Controlul concomitent actionează sistematic, zi de zi, şi surprinde procesele economice si financiare în curs de desfasurare si permite astfel interventia operativa pentru asigurarea continuarii acestora la parametrii eficientei.

Controlul ulterior se efectuează dupa desfăşurarea activităţilor sau operaţiilor economico-financiare cu privire la gestiunea patrimoniului şi are ca principale obiective:

■ existenta şi utilizarea rationala a patrimoniului;■ aplicarea corecta a legislaţiei financiare si fiscale;■ modul de efectuare a cheltuielilor şi realizarea veniturilor;■ analiza situaţiei financiare etc.intre controlul financiar preventiv şi cel ulterior exista relatii de condiţionare,

influentare §i completare, astfel:■ controlul financiar preventiv preintampina pagubele, deficientele, abaterile, iar

controlul ulterior identifica si mobilizează rezervele existente, constata lipsurile sau pagubele produse, stabileste cauzele si vinovatii si propune masuri pentru preintampinarea unor abateri similare în viitor;

■ controlul financiar preventiv opreste, în fază de angajare sau de efectuare, operaţiile pentru care nu sunt indeplinite condiţiile legale, iar cel ulterior examinează atat legalitatea, cat şi rezultatele efective obţinute dupa producerea operaţiilor (constata eventualele abateri si deficiente dupa ce acestea au avut loc si au produs consecinte negative).

c) dupa modul de corelare cu interesele economico-financiare pentru care este organizat şi exercitat controlul financiar, distingem:

controlul financiar al statului;■ controlul financiar propriu al agentilor economici, care, la randul sau, are

doua forme:- control financiar preventiv;- control financiar de gestiune.Controlul financiar al statului cuprinde în sfera sa administrarea şi utilizarea

mijloacelor financiare publice, precum şi respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea desfăşurata de către agenţii economici (regii autonome, societati comerciale etc.) în legatura cu indeplinirea obligaţiilor financiar-fiscale ale acestora fata de stat.

Controlul financiar al statului este exercitat de Ministerul Finanţelor Publice şi de Curtea de Conturi, şi are ca obiective:

■ administrarea şi utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuieli de funcţionare şi intretinere a organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat şi unităţilor finantate de la buget;

■ utilizarea fondurilor acordate de stat, ca subventii, pentru realizarea de investitii de interes general; subvenfionarea unor activităţi sau produse, potrivit destinatiilor prevăzute de lege;

■ folosirea mijloacelor şi a fondurilor din dotare, cu respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea regiilor autonome şi a societatilor comerciale cu capital de stat;

■ urmarirea constituirii obligaţiilor financiare şi fiscale fata de stat şi plata acestora la termenele legale.

Controlul financiar al statului urmareste modul de realizare a obiectivelor strategice şi tactice definite prin politica fiscala a statului.

Controlul financiar al statului actioneaza operativ pentru prevenirea şi combaterea fraudelor, a evaziunii fiscale, a contraventiilor şi infractiunilor la regimul vamal, fiscal, al preturilor şi al evidentei contabile, urmarirea şi impiedicarea activitafii de contrabanda, luand masuri coercitive prevăzute de lege pentru asigurarea unui cadru concurential loial în economie, pentru toti agenţii economici.

Principala functie a controlului financiar al statului asupra activităţii agentilor economici este de a-i disciplina, de a-i determina sa-si desfasoare activitatea în condiţii de legalitate şi sa constituie şi sa achite la termen obligaţiile fiscale către stat.

De asemenea, controlul financiar al statului, directional spre activitatea de indrumare a agentilor economici, de constientizare, duce la cresterea gradului de conformare voluntara a acestora, cu privire la constituirea şi plata obligaţiilor fiscale către buget.

Controlul financiar preventiv, ca forma a controlului financiar propriu al agentilor economici, se exercita asupra documentelor în care se consemnează operative ce se refera la drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale unităţii, în fază de angajare şi de plata, în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice.

Se supun controlul financiar preventiv operaţii cum sunt:■ incheierea contractelor cu partenerii interni şi externi;■ încasarile şi plăţile în lei şi valuta, efectuate în numerar sau prin banca, cu persoane fizice

sau juridice;■ stabilirea şi plata la termen a obligaţiilor financiare şi fiscale către stat şi alte

bugete;■ incadrarea corecta a cheltuielilor (deductibile si nedeductibile fiscal);■ gajarea, inchirierea si concesionarea bunurilor, subunităţilor sau unităţilor componente.Controlul financiar de gestiune, ca forma a controlului financiar propriu al agentilor

economici, este o forma a controlului financiar ulterior, care se exercita cel putin o data pe an, în totalitate sau prin sondaj.

În cazul constatarilor de pagube, controlul se extinde asupra intregii perioade în care, legal,

pot fi luate masuri de recuperare a acestora si tragere la răspundere a persoanelor vinovate.De asemenea, controlul financiar ulterior urmareste respectarea dispozitiilor legale cu

privire la gestionarea şi gospodarirea mijloacelor materiale si banesti, pe baza documentelor înregistrate în evidenta tehnic-operativa si în contabilitate.

Controlul financiar de gestiune are ca obiectiv principal respectarea normelor legale cu privire la:

existenta, integritatea, pastrarea şi pază bunurilor si valorilor de orice fel şi detinute sub orice titlu;

utilizarea valorilor materiale şi banesti, declasarile şi casarile de bunuri; efectuarea, în numerar sau prin cont, a încasarilor si plăţilor, în lei si în valuta, de orice

natura, inclusiv a salariilor si a retinerilor din acestea si a altor obligaţii fata de salariati; întocmirea si circulatia documentelor primare si de evidenta tehnic-operativa si contabila.

Functia de control a Finanţelor se realizeaza, în practica, atat cu ocazia manifestarii functiei de repartitie, respectiv în procesul mobilizarii veniturilor si alocarii resurselor, cat si în procesul derularii tuturor operaţiunilor banesti financiare. Sfera de manifestare a finantelor determina sfera de manifestare a controlului financiar. Sfera Finanţelor semnifica campul de manifestare a fenomenelor financiare.

Administraţia fiscala reprezinta o institutie a statului investita cu dreptul de a stabili, încasa şi urmari plata impozitelor şi a taxelor datorate statului de contribuabili. Fiscalitatea este definita ca fiind ansamblul reglementărilor privind perceperea impozitelor sub toate formele, directe sau indirecte.

Pornind de la aceasta legatura a fiscalitatii cu impozitele şi taxele, autorii definesc activitatea fiscala ca reprezentand o componenta a activităţii financiare referitoare la stabilirea şi perceperea impozitelor si a altor venituri ale statului. Activitatea financiara este, la randul ei, strans legata de sfera de manifestare a Finanţelor si se refera la mobilizarea si repartizarea resurselor necesare sectorului public sau privat. Aceste doua activităţi, de mobilizare si de repartizare, sunt ipostaze ale functiei de repartitie a Finanţelor.

Activitatea fiscala este o parte a activităţii financiare, deoarece, pe langa mobilizarea resurselor, care se leaga în principal de impozite si taxe si deci de activitatea fiscala, activitatea financiara cuprinde şi relatiile de natura financiara care intervin în procesul repartizarii fondurilor mobilizate.

Conform prevederilor legale în vigoare, controlul fiscal cuprinde ansamblul activităţilor care au ca scop verificarea realitatii, legalitatii şi sinceritatii declaraţiilor, verificarea corectitudinii şi exactitatii indeplinirii, conform legii, a obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi activitatea de investigare şi constatare a evaziunii fiscale.

Respectand raportul activitate fiscala - activitate financiara prezentat mai sus, autorii concluzioneaza: controlul fiscal este o parte componenta a controlului financiar. Printre obiectivele principale ale controlului fiscal se pot enumera:

■ verificarea corectitudinii declaraţiilor privind impozitele şi taxele;■ verificarea respectarii de către contribuabili a reglementărilor financiar-fiscale;■ stabilirea în sarcina contribuabililor a diferenţelor de impozite şi taxe şi a

dobânzilor, penalităţilor de întârziere aferente;■ constatarea contraventiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de legile fiscale si

dispunerea de masuri necesare mdeplinirii corecte, de către contribuabili, a obligaţiilor fiscale ce le revin;

■ controlul aplicarii normelor legale privind administrarea şi gestionarea patrimoniului public si privat al statului din regiile autonome, companiile şi societatile nationale, societatile comerciale unde statul detine participatii;

■ dispunerea suspendarii aplicarii masurilor care contravin reglementărilor financiar-contabile si fiscale şi urmarirea realizarii acestora;

■ urmarirea modului de calcul si virare în termen şi în cuantum legal a obligaţiilorcătre stat;

■ descoperirea cazurilor de sustragere de la plata impozitelor şi taxelor şi luarea masurilor legale de recuperare a acestora, urmarind diminuarea fenomenului de evaziune fiscala;

■ elaborarea de masuri de perfectionare a sistemului legislativ fiscal, precum şi de adaptare a metodelor şi tehnicilor de control fiscal la imperativele fiecarei etape de politica fiscala.

Controlul financiar cuprinde, la randul lui, pe langa activităţile specifice controlului fiscal, si alte obiective concrete derivand din functia de repartitie si din aceea de control a Finanţelor, şi anume:

■ formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurarilor sociale de stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale;

■ formarea şi gestionarea datoriei publice;■ constituirea, administrarea si utilizarea fondurilor publice de către instituţiile

publice;■ controlul modului de utilizare a resurselor publice sau private alocate pentru

anumite destinatii;■ controlul modului de gestionare a patrimoniului public şi privat, urmarind pastrarea

integritatii acestuia;■ controlul modului de utilizare a resurselor interne şi externe de creditare, precum si

situaţia garantiilor pentru creditele acordate;■ modul de constituire şi utilizare a diferitelor fonduri cu destinatie speciala, inclusiv a

fondurilor de tezaur, precum şi a fondurilor diferitelor organisme autonome de asigurari.Controlul financiar, în ansamblul sau, deci inclusiv cel fiscal, are ca scop desco perirea

abaterilor, deficientelor, lipsurilor prin compararea situaţiei initiale, a obiectivelor stabilite, cu realitatea efectiva dupa derularea proceselor economice şi financiare, şi luarea sau propunerea de masuri pentru eliminarea acestora.

În aceasta calitate, el contribuie la perfectionarea managementului atat la nivel micro, cat şi la nivel macroeconomic.

3.3.3. Drepturile şi obligaţiile aparatului fiscal

Aparatul fiscal dispune de un ansamblu de drepturi privind asezarea, controlul, stabilirea şi incasarea creanţelor fiscale, la care se adauga dreptul de a aplica sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei financiar-fiscale.

Administraţia fiscala are dreptul de a cunoaşte informaţiile conţinute în documentele detinute de contribuabili sau de terte persoane care au legatura cu acestia, drept care nu trebuie confundat cu verificarea contabilitatii.

Dreptul de control ce revine inspectorilor fiscali (organelor de control) nu se limitează numai la verificarea informaţiilor cuprinse în documentele financiar-contabile, ci include şi verificări asupra operaţiunilor economice desfăşurate de contribuabili fără existenta unor documente legale, precum şi verificări la domiciliul/sediul contribuabililor.

În anumite situaţii, inspectorii fiscali au dreptul de a aprecia şi evalua materia impozabila, prin interpretarea operaţiunilor cu caracter economic şi verificarea actelor care reflecta aceste operaţiuni, pentru a stabili natura reala a acestora şi impozitul care trebuie aplicat (impunerea din oficiu prin metoda estimarii).

Atunci cand, ca urmare a controlului materiei impozabile, se constata incalcari a legislaţiei financiar-fiscale de către contribuabili prin depunerea de declaraţii fiscale eronate/incomplete, cu omisiuni facute cu sau fără intentie, sau nedeclararea materiei impozabile, respectiv a impozitelor datorate, inspectorii fiscali/organul fiscal au/are dreptul de a corecta/stabili obligaţia fiscala a acestora şi sa aplice sancţiunile legale.

Astfel, în situaţia întocmirii sau depunerii cu întârziere a declaraţiilor fiscale, a sustragerii parţiale sau totale de la plata impozitelor şi taxelor, a platii cu întârziere a

obligaţiilor fiscale, inspectorii fiscali au dreptul şi obligaţia de a aplica sancţiunile prevăzute de lege, contribuabililor vinovati, precum şi stabilirea/calcularea sau aplicarea dobânzilor, penalităţilor, amenzilor, confiscarilor, în functie de fapta savarsita de contribuabili şi de prevederile legale în materie.

Administraţia fiscala are dreptul de a pretinde şi încasa obligaţiile fiscale de baza, precum şi cele suplimentare rezultate în urma controlului, în cadrul termenelor prevăzute de legislaţia în domeniul colectarii creanţelor bugetare.

Dreptul de a încasa obligaţia fiscala de baza sau suplimentara se exercita numai în raport cu exigibilitatea fiscala şi în cadrul unui anumit interval de timp stabilit prin lege, dupa care nu se mai poate solicita contribuabililor plata obligaţiilor fiscale datorita intrarii în prescriptie.

Cu unele exceptii, autorităţile au drept de prioritate în încasarea creanţelor fiscale, în raport cu alti creditori.

În exercitarea atribuţiilor ce le revin, organele de control fiscal sau, dupa caz, serviciile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale au dreptul:

a) sa verifice în totalitate sau prin sondaj orice documente, inscrisuri, registre sau evidente contabile ale contribuabililor verificati, referitoare la obiectul controlului, sa primeasca copii de pe orice inscris, document sau înregistrare contabila;

b) sa solicite contribuabililor controlati, verbal sau în scris, toate informaţiile şijustificarile referitoare la abaterile constatate. În cazul în care se solicită raspunsul în scris,contribuabilii sunt obligati sa furnizeze informaţiile respective în termen de 5 zile de laprimirea solicitarii;

c) sa retina documente în scopul protejarii impotriva instrăinarii sau distrugerii, incondiţiile legii, acte, inscrisuri, registre şi documente financiar-contabile sau orice elementmaterial care face dovada stabilirii, înregistrarii şi achitarii obligaţiilor fiscale de cătrecontribuabili, pe o perioada de maximum 30 de zile. În cazuri exceptionale, cu aprobareaconducerii organului de control fiscal, perioada de retinere a documentelor poate fi prelungitacu maximum 90 de zile;

d) sa solicite prezenta contribuabililor sau a reprezentantilor legali ai acestora la sediulorganului de control fiscal. Solicitarea se face în scris şi cuprinde, în mod obligatoriu, data, ora şi locul intalnirii, precum şi scopul acesteia. Solicitarea se comunica contribuabilului cu c el puţin 5 zile inaintea datei fixate pentru intalnire;

e) sa faca constatari faptice cu privire la natura activităţilor producătoare de venituriimpozabile sau pentru identificarea bunurilor ori surselor impozabile;

f) sa confiste, în condiţiile legii, obiectele sau produsele reprezentand bunuri sustrasede la plata impozitelor şi taxelor, precum şi sumele în lei şi în valuta dobândite ilicit;

g) sa stabileasca obligaţiile fiscale prin asimilare sau estimare, în situaţia în care inevidenta contabila nu exista documente justificative sau contribuabilul refuza prezentareaacestora, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului Finanţelor publice, respectiv al ministrului administratiei publice. Sarcina de a dovedi că metoda indirecta utilizata pentru stabilirea obligaţiilor fiscale este incorecta revine contribuabilului;

h) sa stabileasca în sarcina contribuabilului diferenţe de impozite şi taxe, sa calculeze majorări de întârziere/dobânzi, penalităţi şi penalităţi de întârziere pentru neplata în termenele legate a impozitelor şi/sau taxelor datorate conform prevederilor legilor fiscale;

i) sa constate contraventiile şi sa aplice sancţiunile prevăzute de legile fiscale şi contabile;

j) sa dispuna corectarea în contabilitate a eventualelor erori constatate dupa aprobarea şi depunerea situaţiilor financiare anuale, în anul în care au fost constatate;

k) sa anuleze aplicarea masurilor care contravin reglementărilor contabile şi fiscale şi sa dispuna masurile necesare indeplinirii corecte de către contribuabili a obligaţiilor fiscale ce le revin;

1) sa intre, în prezenta contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia ori în prezenta altei persoane desemnate de contribuabil, în orice incinta a sediului în care isi desfăşoară activitatea contribuabilul sau în locuri în care exista bunuri impozabile ori în care se

desfăşoară activităţi producătoare de venituri. Accesul este permis în cursul programului normal de lucru al contribuabilului, iar în afara acestuia, numai cu autorizarea scrisa a conducerii organului de control fiscal sau, dupa caz, a conducerii serviciilor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale şi cu acordul contribuabilului;

m) sa verifice modul de aducere la indeplinire a masurilor dispuse de organele de control fiscal;

n) sa beneficieze de protectie din partea organelor abilitate ale statului, la solicitarea acestora.

În scopul determinarii modului de respectare a obligaţiilor fiscale ce revin contribuabililor şi al stabilirii exacte a impozitelor datorate, organele de control fiscal sunt în drept sa solicite informaţii de la:

a) persoane fizice sau juridice care detin în pastrare sau în administrare bunuri ori sume de bani ale contribuabililor, care au relatii de afaceri cu aceştia sau care pot da relatii in legatura cu operaţiunile verificate;

b) organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţii publice sau de interespublic;

c) instituţii publice sau private care inregistreaza, sub orice forma, incheierile de contracte, circulatia mărfurilor pe caile de comunicatie de orice fel, evidenta populatiei sau a bunurilor, exploatarea proprietatilor şi altele asemenea. Persoanele, organele şi instituţiile menţionate sunt obligate ca în termenul specificat în solicitare sa furnizeze informaţiile şi sa puna la dispozitie organelor de control fiscal sau, dupa caz, serviciilor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale actele, evidentele şi datele respective, în condiţiile legii. Toate actele, datele şi informaţiile obţinute de organele de control fiscal sau, dupa caz, de serviciile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, în modalitatea prevăzuta, vor face parte din dosarul fiscal al contribuabilului şi vor putea fi luate in considerare la recalcularea impozitelor datorate de acesta.

De asemenea, organele de control fiscal au următoarele obligaţii:a) sa cunoasca şi sa aplice corect, cu obiectivitate şi profesionalism, prevederile

legislaţiei contabile şi fiscale şi normele de aplicare a acestora;b) sa prezinte contribuabilului verificat legitimatia de control şi ordinul de serviciu;c) sa efectueze controlul în asa fel încât sa afecteze cat mai putin activitatea curenta a

contribuabililor verificati;d) sa acorde atentie intrebarilor, nelamuririlor, reclamatiilor contribuabililor şi sa dea

dovada de intelegere şi solicitudine în solutionarea acestora, potrivit legii;e) sa intocmeasca şi sa depuna la sediul unităţii de care apartine actele de control

privind rezultatele verificării, potrivit metodologiei de control;f) sa utilizeze cu eficienta timpul de control, sa pastreze şi sa apere secretul

operaţiunilor contribuabililor verificati;g) sa nu se angajeze direct sau indirect în relatii de afaceri cu persoane fizice sau juridice

controlate, relatii care pot afecta mdeplinirea cu corectitudine a sarcinilor de control fiscal incredintate;

h) sa sesizeze organele de urmarire penala în legatura cu anumite constatari ce ar putea întruni elemente constitutive ale unei infractiuni constatate cu ocazia exercitarii atribuţiilor de control fiscal;

i) sa nu pretinda şi sa nu primeasca nici un fel de bunuri în natura sau în bani, sa nu îşi creeze avantaje în legatura cu serviciul sau cu exercitarea functiei;

j) sa consemneze, conform legii, în registrul unic de control existent la contribuabil datele privind inceperea controlului, obiectivele şi rezultatele sintetice ale acestuia;

k) sa raspunda pentru constatarile rezultate din controlul raportat la tematica stabilita pentru verificare şi în concordanta cu documentele supuse controlului.

3.3.4. Programarea controlului fiscal şi includerea contribuabililor în planul anual de control

Programul national de control fiscal cuprinde totalitatea programelor de control fiscal, elaborate şi aprobate la nivelul direcţiilor generale ale Finanţelor publice judeţene, şi respectiv a municipiului Bucuresti.

În acest program se stabilesc criteriile care stau la baza alegerii subiectilor care au de indeplinit obligaţii fiscale, în vederea planificarii actiunilor de control pentru anul următor.

Anual, directiile controlului fiscal din cadrul directiilor generale ale Finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucuresti întocmesc un program de control, cu următoarea structura:

Denumirea contribuabiluluiDenumirea contribuabilului este inscrisa fără prescurtari ale numelui şi este insotita de datele

de identificare (adresa completa, domiciliu/resedinta/sediu, cod fiscal/cod unic de înregistrare, respectiv cod numeric personal/numar de identificare fiscala).

Perioada în care se programează controlulSe evidenfiază luna anului fiscal în care se programează inceperea controlului fiscal.Durata programata a actiunii de controlDurata programata a actiunii de control, exprimata în zile-om, este apreciata de conducatorul

unităţii fiscale, respectiv de conducerea Direcţiei de control fiscal, pe baza:■ complexitatii actiunii de control, determinata de domeniul de activitate a

contribuabilului şi respectiv a impozitelor şi taxelor şi contributiilor datorate bugetului de stat;■ perioadei ce urmează a fi verificate;■ inspectorilor disponibili şi a experientei acestora;■ gradului de risc fiscal prezentat de contribuabil şi a informaţiilor detinute în dosarul fiscal

al acestuia;■ altor aspecte specifice pe plan local.În durata programata a actiunilor de control este inclusa şi perioada necesara pregatirii

controlului, la sediul unităţii fiscale, iar extinderea duratei controlului se poate face la cererea intemeiata a inspectorului, cu aprobarea conducatorului unităţii fiscale.

La stabilirea programului de control, trebuie avuta în vedere şi asigurarea capacitatii de control fiscal pentru solutionarea:

■ unor directive de control primite de la organul central sau organul ierarhic superior;■ cererilor contribuabililor privind rambursari de TVA, restituiri de impozite şi taxe,

inlesniri la plata impozitelor şi taxelor, solutionarea plangerilor contribuabililor etc.);■ colaborarilor cu alte unităţi fiscale în derularea actiunilor de control al acestora;■ colaborarilor cu alte organe cu atribuţii în domeniul controlului (de exemplu: Garda

Financiara, Curtea de Conturi).Includerea contribuabililor în actiunile de control fiscal se realizează în functie de anumite

criterii:- neindeplinirea obligaţiilor declarative;- neindeplinirea obligaţiilor fiscale la termenele legale;- volumul varsamintelor la bugetul de stat (contribuabilii mari, conform reglementarilor

legale, sunt verificati anual);- domeniile de activitate în care se inregistrează fapte de evaziune fiscala.

Metodologia selectarii contribuabililor în vederea includerii în planul anual de control este prezentata în paragraful 3.3.4.2.

3.3.4.1. Procedura de programare a controlului fiscal

Proiectul Programului de control se elaborează de fiecare organ de control fiscal, avand în vedere contribuabilii existenti în raza teritoriala în care unitatea isi exercita atribuţiile şi sarcinile

stabilite prin lege, pe baza propunerilor inspectorilor fiscali şi a sefilor de servicii, implicati în activitatea de control fiscal şi în conformitate cu criteriile de selectare stabilite de directiile de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice, respectiv a conducerii Direcţiei Generate a Finanţelor Publice judeţene, împreună cu conducerea Direcţiei de control fiscal.

Propunerile privind programarea activităţii de control fiscal, initiate de sefii serviciilor (birourilor) programare control, în colaborare cu sefii serviciilor de control fiscal din cadrul Directiilor de control fiscal ale director generale ale Finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucuresti, sunt analizate şi corelate, astfel:

■ la nivelul directiilor generale ale Finanţelor publice judeţene şi a municipiuluiBucureşti - de directorii directiilor controlului fiscal;

■ la nivelul Administraţiilor Finanţelor publice municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucuresti - de sefii Administraţiilor Finanţelor publice şi adjunctii responsabili cu administrarea veniturilor statului;

■ la nivelul Administraţiilor Finanţelor publice orăşeneşti şi comunale - de şefii administratiilor Finanţelor publice respective.

Programul anual de control se aproba de directorii generali ai directiilor generale ale Finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucuresti şi poate fi modificat/adaptat trimestrial, conform procedurii aplicabile pentru elaborare şi avizare, în functiile de situaţiile concrete aparute în cursul anului fiscal.

Modificarile programului de control, ca urmare a solicitarilor intemeiate ale contribuabililor privind amanarea datei de incepere a controlului fiscal se aproba de conducatorul unităţii fiscale competente, fără a se putea depasi sfarsitul anului fiscal curent, în conformitate cu prevederile legale.

Pe baza programului anual aprobat, conducatorul fiecarei unităţi teritoriale întocmeşte subprograme trimestriale şi lunare, pe structuri (servicii, birouri, compartimente) şi pe inspectori.

Alocarea numărului de inspectori pentru o acţiune de control se face de către conducatorul unităţii fiscale, avand în vedere numarul de inspectori fiscali existenti, experienta inspectorilor, categoria contribuabililor care urmează a fi verificati şi complexitatea actiunii de control.

Subprogramele trimestriale şi lunare ale fiecărui inspector cuprind:■ denumirea contribuabililor repartizati în vederea efectuarii controlului;■ perioada programata pentru control, defalcate pe fiecare contribuabil în parte;■ durata programata de desfăşurare a fiecărui control;■ tipul controlului (control de fond, tematic, punctual etc.);■ obiectivele controlului fiscal.

3.3.4.2. Metodologia selectarii contribuabililor

Un principiu de baza al administrarii fiscale prevede ca trebuie sa se realizeze o impozitare echitabila a tuturor contribuabililor şi un tratament egal, nediscriminatoriu al acestora.

Controlul fiscal are scopul verificării şi determinarii corecte şi complete a bazei impozabile, a cuantumului impozitelor şi taxelor, precum şi a dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi penalităţilor, dupa caz (în cazul neplăţii la termenele legale a impozitelor şi taxelor sau/si în cazul stabilirii în sarcina contribuabilului a diferenţelor de impozite şi taxe datorate bugetului de stat) şi aplicarii sancţiunilor legale, în caz de evaziune fiscala.

Verificarea tuturor contribuabililor arondati la o unitate fiscala este posibila numai în teorie, intrucat nu exista resurse umane şi materiale care sa permita controlul tuturor contribuabililor şi în plus este neeconomic. De aceea, rolul managementului controlului este de a planifica numarul şi tipul de control care se va efectua, pentru obţinerea celor mai bune rezultate în privinta stabilirii impozitelor şi taxelor suplimentare, fata de cele calculate şi declarate de contribuabili.

Pentru abordarea selectiva a controlului fiscal, este necesar a se stabili proceduri de selectare a contribuabililor care vor fi supusi controlului pe baza unor criterii de selectare. Aceste

criterii trebuie stabilite în functie de tendinta de conformare voluntara a diferitelor tipuri de contribuabili, de legislaţia în materie de control fiscal şi de utilizarea corespun-zatoare a resurselor umane disponibile.

Scopul selectarii contribuabililor este de a determina punctele în care se va concentra activitatea de control fiscal, identificarea categoriei de contribuabili care nu se conformeaza voluntar, precum şi a alocarii resurselor în vederea maximizarii surselor atrase la bugetul statului.

Prin abordarea selectiva a contribuabililor în vederea efectuarii controlului fiscal se pune accentul pe latura calitativa a controlului fiscal (concentrarea controlului fiscal asupra zonelor cu risc crescut al evaziunii fiscale), în detrimentul laturii cantitative (controlul tuturor contribuabililor cel puţin o data în perioada de prescripţie).

Pentru selectarea contribuabililor în vederea cuprinderii în programul anual/trimestrial de control, autoarea propune utilizarea următoarelor criterii:

a) criterii materiale: rezultatele controalelor anterioare, domeniile de activitate în care se manifestă frecvent fenomenul de evaziune fiscala etc.;

b) criterii fiscale: declaraţii fiscale, plata la termen a obligaţiilor fiscale utilizandinformaţiile din fisa fiscala a contribuabililor persoane fizice şi juridice, cereri de rambursareTVA, accize sau/si de restituire impozite şi taxe, inclusiv a impozitului pe venit (conformdeciziilor de impunere anuala emise în baza declaraţiilor depuse de persoane fizice) etc.;

c) criterii privind echitatea şi principiul nediscriminatoriu al impunerii: asigurarea unui procent de contribuabili selectati aleatoriu din toate domeniile de activitate desfăşurate de acestia şi din toata tara.

În România, conform legislaţiei actuale, în realizarea unei administrari fiscale efi ciente, contribuabilii (incepand cu anul 2000) au fost impartiti în patru categorii:

■ contribuabili mari;■ contribuabili mici şi mijlocii;■ microintreprinderi;■ persoane fizice, respectiv persoane fizice autorizate, care realizează venituri din

activităţi independente, profesii libere şi din cedarea folosintei bunurilor mobile şi imobile.Legea prevede verificarea anuala a contribuabililor mari, iar a microîntreprinderilor, la cel

puţin doi ani de la înfiinţare/de la ultimul control fiscal, iar din numarul contribuabililor mijlocii şi mici sunt cuprinsi în programul anual cel puţin 10%, selectati aleatoriu.

Referitor la controlul veniturilor realizate de persoanele fizice, acestea sunt programate, avandu-se în vedere în primul rand cele care declara ca au realizat pierderi din activităţi independente şi din profesii libere, precum şi acei contribuabili la care rezulta sume de restituit, în urma prelucrarii declaraţiilor şi emiterii deciziilor de impunere anuala.

Contribuabilii la care, cu ocazia controalelor anterioare, au fost constatate deficienţe în aplicarea legislaţiei fiscale sau în baza unor informaţii de la terti sau din declaraţii fiscale, exista indicii de evaziune fiscala, sunt selectati cu prioritate, în vederea efectuarii cel puţin a unui control fiscal în perioada de prescriptie.

Restul contribuabililor mijlocii şi mici sunt cuprinsi în programul de control, tinand cont şi de capacitatea de control existent, fiind selectati pe baza unor criterii specifice:

■ contribuabilii care nu depun cu regularitate declaraţii fiscale;■ contribuabilii la care au fost sistematic depistate erori/omisiuni la completarea

declaraţiilor fiscale;■ contribuabilii care au declarat trei ani consecutiv pierdere din activităţile desfasurate;■ contribuabilii care nu au respectat inlesnirile la plata, care le-au fost acordate in

condiţiile legii;■ contribuabilii rău-platnici.Un rol important în creşterea eficienţei controlului fiscal, cu efecte imediate în atragerea

de surse suplimentare la bugetul de stat, îl are o analiza aprofundata a declaraţiilor fiscale depuse de contribuabili, plata obligaţiilor fiscale, utilizandu-se în acest sens informaţiile din baza de date la nivel national şi local.

În condiţiile modernizarii administraţiei fiscale, a utilizarii pe scara larga a tehnicii de calcul, autoarea prezinta şi propune noi metode de selectare a contribuabililor, mai moderne şi mai eficiente: metoda evaluarii riscului, metode propuse de grupul de lucru OECD, metoda selectării automate.

Caracteristicile acestor metode propuse a fi utilizate în selectarea contribuabililor pentru control sunt sintetizate astfel:

■ metoda evaluarii riscului, care poate cuprinde cativa pasi importanti: identificareariscului, evaluarea riscului, decizia, evaluarea şi controlul şi masurarea performantelor;

■ metode propuse de grupul de lucru OECD, prin care se dezvolta şi implementeazastrategii pentru solutionarea problemelor din domeniile de risc cu cea mai mare prioritate,strategii care pot fi: de natura legislative, educationale, administrative, juridica sau oricecombinatie a acestora.

Fiecare dintre metodele de lucru propuse de grupul de lucru OECD prezinta avantaje şi dezavantaje, care sunt prezentate în continuare.

■ Metode bazate pe studiul rezultatelor controluluiMetoda de selectare bazata pe munca preliminara consta în selectarea aleatorie a unui

esantion reprezentativ din populatia fiscala, urmata de un set de verificări ale eşantionului (control pe documente sau control la sediul contribuabilului).

Pe baza rezultatelor, sunt obţinute profile de rise, care sunt apoi aplicate întregii populatii de contribuabili, realizandu-se o clasificare a acestora în functie de riscul potenţial. Aceasta metoda este utilizata în Franta pentru selectarea contribuabililor persoane fizice, iar în Administraţia fiscala din SUA, în Programul de masurare a conformarii fiscale a contribuabililor - IRS.

■ Metoda de selectare bazata pe studiul rezultatelor activităţii normale de control

Şi în acest caz, utilizarea instrumentelor statistice facilitează stabilirea corelaţiilor între nivelul rezultatelor şi caracteristicile contribuabililor, cu scopul de a stabili profile de risc, utile pentru activitatea de selectare. Pentru a fi exprimate concluziile referitoare la intreaga populatie de contribuabili este necesar ca esantionul de contribuabili verificati sa fie ajustat statistic.

■ Metode bazate pe analiza informatiilor din declarative fiscaleComportamentele şi situaţiile anormale pot fi detectate din informaţiile oferite de

contribuabili prin declarative fiscale. În aplicarea acestor metode se pot utiliza numai informaţiile din declarative fiscale şi/sau compararea datelor din informaţiile fiscale cu cele declarate pentru asigurarile sociale sau în vama, respectiv cu datele economice ale contribuabilului în cauza.

■ Metode ale anticiparii risculuiAceasta abordare, care este specifica Frantei, consta în anticiparea, pe baza unui studiu

teoretic al legislaţiei fiscale, comportamentului fraudulos al unor anumite categorii de contribuabili.

Acest tip de analiza a fost realizat în Franta, inainte de tranzitia la sistemul TVA intracomunitar, pentru identificarea sistematica a riscului potential de incalcare a legislaţiei.

■ Metode empiriceAceste metode constau în a presupune, pe baza experientei acumulate, ca plătitorii dintr-un

anumit sector economic sau care se afla într-o anumita situaţie (schimbari frecvente ale sediului firmei) au un risc potential foarte ridicat.

■ Metoda selectarii automateAceasta metoda presupune, la nivelul administraţiei fiscale, crearea şi întretinerea

(actualizarea) unei baze de date, care trebuie sa cuprinda informatii/date din:- declaraţii fiscale şi alte informaţii existente la dosarul fiscal al contribuabilului;- activitatea proprie a administraţiei fiscale, din actele de control întocmite cu ocazia

verificării efectuate la contribuabilii în cauza, la contribuabilii similari sau la partenerii de afaceri ai contribuabilului;

- de la terte parti (vama, bănci, alte instituţii centrale şi locale, de la Administraţiilefiscale ale altor state etc.).

Dintre metodele prezentate, pentru o mai buna alocare a resurselor administraţiei fiscale şi pentru creşterea eficientei controlului, utilizand ca indicator raportul intre rezultatele controlului şi costurile efectuarii acestuia, autoarea concluzionează ca la noi se pot utiliza: metoda evaluarii riscului şi metoda selectarii automate.

3.3.5. Etapele premergatoare controlului fiscal

Programarea şi desfăşurarea controlului fiscal presupun parcurgerea unor etape pregatitoare şi respectarea unor principii şi obligaţii de care trebuie sa tina seama organele de control fiscal care au atribuţii de control.

Pregatirea verificăriiInainte de inceperea unui control fiscal, inspectorii trebuie sa se asigure ca toate lucrarile

pregatitoare au fost indeplinite şi ca sunt în posesia tuturor informaţii lor, documentelor, formalitatilor etc. de care ar putea avea nevoie pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de control.

Inspectorii trebuie sa examineze amanuntit dosarul fiscal al contribuabilului şi celelalte documente depuse de acesta la organul fiscal, precum şi informaţii din alte surse obţinute în etapa de pregatire a actiunii de control, astfel încât sa fie siguri că deţin toate informaţiile esentiale şi utile privind:

■ numele complet şi exact, precum şi datele privind statutul sau juridic şi de autorizare;

■ adresa/sediul/resedinta contribuabilului;■ natura tuturor activităţilor desfăşurate de contribuabil, în vederea identificarii

situaţiilor supuse unui regini special în materie de impozite şi taxe;■ date privind sistemul contabil utilizat de contribuabil;■ declarative de impozite şi taxe, respectiv deconturile lunare, trimestriale şi anuale,

depuse de agentul economic în perioada de timp de la ultimul control;■ date referitoare la plata impozitelor şi taxelor, precum şi cele privind compensarile sau

rambursările şi/sau restituirile efectuate de la buget în contul contribuabilului respectiv;■ informaţiile culese cu ocazia controalelor precedente, inclusiv controalele informative

sau cele referitoare la cererile de compensare sau rambursare şi/sau restituire de impozite şi taxe;

■ rezultatele complete ale tuturor controalelor precedente, inclusiv datele referitoare la plata majorărilor/dobânzilor, penalităţilor de întârziere, penalităţilor, amenzilor etc., precum şi modul de respectare a dispozitiilor date de organele fiscale prin actele de control anterioare;

■ deciziile Ministerului Finanţelor Publice sau ale instantelor de judecata privindproblemele fiscale ale contribuabilului în cauza, dupa caz;

■ deciziile cu caracter general sau particular emise de Ministerului Finanţelor Publice sau de instantele de judecata, privind alti agenti economici, care se pot aplica în diferite situaţii referitoare la agentul economic care va fi controlat;

■ eventuala corespondenţă, între contribuabil şi organele fiscale;■ informaţiile obţinute în vama privind importurile şi exporturile realizate de agentul

economic, dupa caz;■ orice informaţie de ordin general sau particular, cum ar fi cifra de afaceri, valoarea

adaugata, cheltuielile generale, precum şi comparatiile cu alti agenti economici de aceeaşimarime, date privind erorile şi infractiunile intalnite eel mai frecvent etc.

Inspectorul, în masura posibilitatilor, trebuie sa incerce sa obţina informaţii şi din controalele efectuate la alti contribuabili, cu care contribuabilul în cauza are legaturi de afaceri sau asupra cărora define controlul, eventual prin consultarea colegilor care s-au ocupat de aceste actiuni.

Informaţiile culese în timpul acestei faze pregatitoare trebuie sa permita inspectorilor sa identifice principalele obiective asupra cărora se va orienta verificarea, precum şi sa estimeze timpul care va fi necesar pentru realizarea controlului fiscal.

Pentru efectuarea unui control fiscal, organul de control fiscal va înştiinţa contribuabilul prin completarea şi comunicarea acestuia din urma a unui aviz de verificare cu cel puţin 5 zile lucratoare inainte de declansarea efectiva a controlului fiscal. Contribuabilul avizat asupra declansarii controlului fiscal poate uza motivat de amanarea controlului fiscal cu cel mult 30 de zile (în termen de 5 zile de la primirea şi semnarea avizului de verificare, poate solicita în scris organului de control fiscal care a dispus verificarea, amanarea controlului fiscal, prezentand şi motivatia).

Avizul de verificare cuprinde:■ denumirea unităţii fiscale care a dispus controlul fiscal;■ date de identificare (sediu/domiciliu, cod fiscal/cod unic de înregistrare, CNP/NIF)

a contribuabilului, inclusiv a sucursalelor;■ bază legala desfăşurarii controlului fiscal;■ data la care este programat sa inceapa controlul fiscal;■ impozitele, taxele, contributiile şi alte venituri bugetare care vor fi cuprinse in

verificare;■ perioada care urmează sa fie supusa controlului fiscal, respectandu-se perioada de

prescriptie a dreptului organelor de control fiscal de efectuare a controlului fiscal cu privire laimpozitele şi taxele datorate bugetului de stat;

■ semnătura conducatorului unităţii fiscale.Avizul de verificare va fi insotit de un extras din Carta drepturilor şi obligaţiilor

contribuabililor pe timpul desfăşurarii controlului fiscal, aprobata prin ordin al ministrului Finanţelor publice.

Astfel, pe intreaga perioada a controlului fiscal contribuabilii au dreptul sa beneficieze de asistenţă de specialitate, prin juristi, experti contabili, contabili autorizaţi, consultanti fiscali, auditori financiari etc., ori de cate ori sunt solicitati de organele de control fiscal să furnizeze informalii, explicatii şi justificări în legătură cu obiectul/obiectivele controlului fiscal la care sunt supusi.

De asemenea, contribuabilul poate solicita în scris, din proprie initiativa, sa fie controlat de organul de control fiscal, motivand cererea. Cererea este solutionata de conducerea organului de control fiscal, avand în vedere motivatia contribuabilului, de gradul de risc fiscal prezentat de acesta din urma, de incadrarea în criteriile de selectare a contribuabililor pentru control fiscal, precum şi în funcţie de alte date şi informaţii detinute de organul de control fiscal. Modul de solutionare a cererii adresate de contribuabil se comunica în scris acestuia de organul de control fiscal în termenul legal stabilit în legislaţia privind controlul fiscal.

3.3.6. Metodologia efectuarii controlului fiscal

Conform legislaţiei în vigoare, sunt supusi controlului fiscal contribuabilii persoane fizice şi juridice, Române şi străine, precum şi asociaţiile fără personalitate juridica, cărora le revin obligaţii fiscale. Controlul fiscal poate fi de fond, tematic sau inopinat.

În exercitarea atribuţiilor ce le revin, organele de control fiscal au dreptul sa solicite contribuabililor toate informaţiile, justificarile sau explicatiile referitoare la declaraţiile fiscale sau documentele financiar-contabile supuse controlului.

Organele de control fiscal trebuie sa exercite controlul în aşa fel încât sa afecteze cat mai puţin desfaşurarea activităţilor curente ale contribuabililor.

Intrarea în orice incinta a sediului în care îsi desfăşoară activitatea contribuabilul sau în locuri în care exista bunuri impozabile sau în care se desfăşoară activităţi producătoare de venituri, a organelor de control fiscal este permisa în prezenta contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia (care trebuie sa cunoasca activitatea desfăşurata de contribuabil).

Accesul este permis în timpul programului normal de lucru al contribuabilului, iar în afara acestuia, numai cu autorizarea scrisa a conducerii organului de control fiscal şi cu acordul contribuabilului (acordul trebuie înregistrat la registratura contribuabilului şi se anexează la actul de control incheiat).

Pentru desfăşurarea în condiţii optime a controlului fiscal, inspectorul fiscal poate solicita ajutorul, cooperarea şi asistenta contribuabilului sau a persoanei ce-l reprezinta. Controlul fiscal se poate desfăşura la sediul sau la domiciliul contribuabilului, pe baza documentelor financiar-contabile (documente primare, note contabile, balante de verificare, bilanţuri contabile, facturi fiscale, jurnale de vanzari şi de cumparari etc.) sau pe baza altor documente legale privind desfăşurarea de activităţi supuse impozitarii. Controlul fiscal la sediu se poate extinde şi asupra altor elemente care pot contribui, direct sau indirect, la stabilirea reala a obligaţiilor fiscale ale contribuabilului controlat.

Perioada afectata controlului nu poate depasi 3 luni de zile, iar în functie de obiectivele controlului, acest termen, în cazul contribuabililor mari, se poate prelungi pana la 6 luni de zile (pentru efectuarea unor controale incrucisate şi/sau împreună cu alte organe de control fiscal din tara).

Controlul fiscal la sediul sau domiciliul/resedinta contribuabilului sau la sediul organului de control fiscal se efectuează o singura data pentru fiecare impozit/taxa şi pentru fiecare perioada supusa impozitarii, iar în cazul microîntreprinderilor, o data la 2 ani de la ultimul control fiscal sau de la înfiintare.

Conducatorul organului de control fiscal poate decide reverificarea unei anumite perioade, daca de la data încheierii controlului fiscal şi pana la implinirea termenului de prescripţie apar date suplimentare, necunoscute organului de control la data efectuarii controlului fiscal anterior, care influentează sau modifica rezultatele acestuia.

Etapele metodologice privind efectuarea controlului fiscal sunt:■ selectarea contribuabililor şi programarea controlului;■ desfăşurarea controlului fiscal;■ finalizarea controlului.Desfăşurarea controlului este cea mai complexa etapa metodologica, care cuprinde mai

multe faze:■ înstiintarea contribuabilului ce urmează a fi supus controlului;■ pregatirea controlului (colectarea tuturor datelor şi informaţiilor disponibile

referitoare la contribuabil şi activitatea desfăşurata de acesta);■ prezentarea la sediul sau la domiciliul/resedinta contribuabilului;■ efectuarea controlului fiscal.Primele doua faze ale efectuarii controlului fiscal au fost prezentate anterior. În

continuare vor fi prezentate detaliat desfăşurarea controlului fiscal şi finalizarea controlului.

3.3.6.1. Desfăşurarea controlului

Prezentarea la contribuabil se face numai în baza unei imputerniciri scrise (ordin de deplasare) semnate de conducatorul organului fiscal şi care trebuie sa contina obligatoriu:

■ denumirea unităţii fiscale care a dispus efectuarea controlului fiscal;■ datele de identificare ale organelor de control, care urmează sa efectueze controlul fiscal:

numele şi prenumele, numarul legitimatiei de control fiscal;■ datele de identificare ale contribuabilului care urmează sa fie controlat:

denumirea/numele şi prenuraele, codul fiscal/CUI/CNP/NIF, sediul/adresa/resedinta;■ data începerii controlului fiscal;■ semnătura conducatorului unităţii fiscale.Inspectorul (conducatorul echipei de control) va solicita o intrevedere cu contribuabilul sau

reprezentantul legal al acestuia. Dupa prezentarea scopului vizitei şi a obiectivelor şi a perioadei supuse controlului, inspectorul obţine cat mai multe informaţii referitoare la activitatea

desfăşurata de contribuabilul ce urmează a fi supus controlului fiscal. Inspectorul solicita contribuabilului punerea la dispozitie a unui spatiu adecvat controlului, punerea la dispozitie a tuturor documentelor şi evidentelor contabile necesare desfăşurarii controlului fiscal, precum şi desemnarea unui reprezentant care sa-i poata furniza toate informaţiile necesare.

Efectuarea controlului propriu-zisÎn desfăşurarea efectiva a controlului, inspectorul (echipa de control) va avea în vedere

următoarele:■ daca au fost respectate de contribuabil toate reglementările financiar-fiscale legate

de activitatea desfăşurata de acesta;■ daca toate operaţiunile economico-financiare ale contribuabilului au fost consem-

nate în documente financiar-contabile şi în documente cu regim special şi daca au fost corect,cronologic şi în totalitate înregistrate în contabilitate;

■ daca balantele de verificare şi declarative fiscale au fost întocmite corect, completsi reflecta o imagine fidela a patrimoniului contribuabilului şi a obligaţiilor fiscale datoratebugetului de stat.

Inspectorul fiscal, utilizand procedura analitica, procedează la verificarea documentelor justificative, înregistrarilor contabile, precum şi a declaraţiilor fiscale întocmite pe baza acestora, prin:

■ îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru documentele justificative;■ stabilirea gradului în care documentele justificative reflecta realitatea/legalitatea si

totalitatea operaţiunilor efectuate de contribuabil;■ comparatii, calcule aritmetice, cotele de impozitare, baza de impozitare pentru fiecare

impozit în parte;■ analiza şi interpretarea economică a datelor/informaţiilor economico-financiare, prin:- stabilirea corelatiilor;- stabilirea de relatii;- evaluarea creşterilor sau a scaderilor elementelor patrimoniale;- stabilirea unor motivatii pentru existenta sau lipsa corelaţiilor şi relatiilor.Se compara datele înregistrate în contabilitate cu calculele şi previziunile proprii sau

inspectorul fiscal poate folosi date standard (normative de consum, retete de fabricate, consumuri tehnologice, perisabilitati aprobate, productia finita programata a se obţine în functie de consumul de materii prime etc.). Se efectuează verificarea corectitudinii şi realitatii operaţiunilor înscrise în contabilitate şi în declaraţiile fiscale, precum şi a corelatiilor intre evidentele contabile şi declaraţiile fiscale întocmite şi depuse la organul fiscal competent.

În cazul descoperirii unor nereguli cu privire la activitatea, documentele, evidentele contabile şi declaraţiile fiscale, inspectorul va aduce la cunostinta contribuabilului, solicitand, totodata, clarificari, justificari şi punctul de vedere al acestuia.

3.3.6.2. Finalizarea controlului

Toate datele şi informaţiile culese de inspectorul cu atribuţii de control fiscal se consemnează în mod obligatoriu in:

■ procese-verbale de control;■ note de constatare;■ note de constatare unilateral;■ note explicative;■ procese-verbale de constatare şi sanctionare a contraventiilor.Rezultatele controlului fiscal sunt sintetizate în note de prezentare şi înaintate pentru

aprobare conducerii organului de control fiscal (avizate de seful de serviciu).Procesul-verbal este un document bilateral, întocmit în 2 (doua) exemplare, dintre care

un exemplar se lasa contribuabilului verificat. Un exemplar din procesul-verbal, dupa verificare şi

aprobare, insotit de aviz/dispozitie de urmarire, se transmite unităţilor fiscale teritoriale cu atribuţii în domeniul colectarii creanţelor fiscale, pentru aplicarea procedurilor de executare silită sau a altor metode de stingere a obligaţiilor fiscale restante, respectiv a diferenţelor de impozite şi taxe constatate în urma controlului fiscal efectuat.

Procesul-verbal de control este structurat în patru capitole, astfel:■ Capitolul I va cuprinde date referitoare la:- unitatea fiscala care a dispus/efectuat controlul fiscal;- datele organelor de control care au efectuat controlul fiscal: numele şi prenumele,

functia, numarul legitimatiei, numarul delegatiei de control;- obiectivul controlului fiscal;- perioada supusa controlului fiscal;- durata şi locul desfăşurarii controlului fiscal;- tipul de verificare efectuat (totala sau prin sondaj), de fond, tematica sau inopinata.■ Capitolul II va cuprinde date generale despre contribuabil, şi anunie:- datele de identificare a contribuabilului supus controlului: denumirea/numele si

prenumele, adresa sediului social/ domiciliul/resedinta, codul fiscal/CUI/CNP;- datele de identificare a sucursalelor sau punctelor de lucru, daca este cazul;- forma de proprietate, tipul activităţii desfăşurate (conform CAEN), cifra de

afaceri, conform ultimului bilanţ depus, capitalul social subscris şi cel vărsat;- persoana care asigură conducerea activitatii contribuabilului, respectiv persoana

care raspunde de conducerea contabilitdtii;- conturile bancare, precum şi societatile comerciale bancare la care sunt deschise

conturile bancare;- date privind clientii şi furnizorii principali stabili cu care contribuabilul are relatii

de afaceri;- alte informaţii cu caracter general despre contribuabil (date privind istoricul

firmei: patronii, actionarii, cesiuni etc.).■ Capitolul III reprezinta partea principală, a procesului-verbal şi cuprinde

constatarile efectuate de inspectorul fiscal şi este structurat pe impozitele şi taxele care aufacut obiectul verificării.

Pentru fiecare impozit şi taxa se evidentiază următoarele elemente:- bază legala pentru stabilirea, calcularea şi varsarea impozitului/taxei;- constatarile organelor de control, prezentate în mod concret, clar şi precis, cu

privire la modul de stabilire, calculare şi varsare a obligatiei fiscale;- dispozitiile legate incalcate (numar/data act normativ, articol, alineat);- consecintele fiscale ale constatarilor;- diferenţele de obligaţii fiscale stabilite (dispozitiile legale incalcate, erori de calcul

etc.). Calculul detaliat se prezinta într-o anexa a procesului-verbal de control.- majorările de intârziere/dobânzile, penalitătile de intârziere şi alte penalităti

stabilite în condiţiile legii, calculul detaliat al acestora va fi prezentat în anexa la procesul-verbal de control;

- contraventiile constatate şi sancţiunile aplicate (prevederile legale încalcate,numar/data procesului-verbal de constatare a contraventiilor incheiat);

- termenele de plată a obligaţiilor fiscale constatate;- numele, prenumele si functia persoanelor răspunzătoare, justificarile şi explicatiile

scrise ale acestora, precum şi punctul de vedere al organului de control fiscal cu privire laaceste motivatii;

- eventualele măsuri dispuse sau recomandări facute contribuabilului pentru remedierea deficientelor şi intrarea în legalitate;

- plătile efectuate de contribuabil în timpul controlului şi ca urmare a controluluifiscal, daca este cazul.

■ Capitolul IV al procesului-verbal de control va cuprinde:

- situaţia sintetică a constatarilor efectuate (diferenţe de impozite şi taxe, majorări deîntârziere/dobânzi calculate, amenzi şi penalităţi aplicate, propuneri în vedereaefectuarii de compensari etc);

- alte date şi informaţii care ar putea fi relevante;- mentiunea că toate documentele puse la dispozitia organului de control fiscal au fost

restituite;- căi de atac administrative şi jurisdictionale.Anexele procesului-verbal de controlProcesul-verbal de control cuprinde o serie de anexe, şi anume:■ o anexa generală în care sunt sintetizate, pentru fiecare obligatie fiscala în parte:- diferenţele de impozit stabilite, majorările de întârziere/dobânzile, penalizările de

întârziere şi alte penalităţi calculate, potrivit legii;- amenzile şi penalităţile aplicate;■ anexe pentru fiecare impozit, cu calculul detaliat al tuturor obligaţiilor financiare si

fiscale stabilite, inclusiv majorările de întârziere/dobânzile şi penalităţile de întârzierecorespunzătoare, respectiv penalităţile datorate, dupa caz;

■ copiile proceselor-verbale de constatare a contraventiilor, daca este cazul;■ notele de constatare întocmite, daca este cazul;■ documentele sau copiile de pe acestea, precum şi notele explicative;■ actul întocmit de organul de control fiscal, care reprezinta dovada retinerii

documentelor sau a altor bunuri, daca este cazul;■ acordul scris pentru accesul organului de control fiscal, în afara programului

normal de lucru al contribuabilului, daca este cazul.Procesul-verbal va fi înregistrat în registrul unic de control al contribuabilului, dupa

semnarea acestuia de ambele parti.Procesul-verbal de control reprezinta titlu de creanta pentru diferenţele constatate între

obligaţiile de plata determinate de către contribuabil şi cele legal datorate, inclusiv majorările de întârziere/dobânzile, penalităţile de întârziere, respectiv penalităţile stabilite, dupa caz, de organul de control fiscal.

În cazul în care contribuabilul sau reprezentantul sau legal refuza semnarea procesului- verbal de control, rezultatele controlului fiscal se comunica acestuia din urma printr-o scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Data primirii de către contribuabil/reprezentant fiscal a scrisorii constituie data comunicarii.

Diferenţele de impozite şi taxe, majorările de întârziere/dobânzile şi penalităţile stabilite cu ocazia controlului fiscal se platesc, conform termenelor stabilite în actele normative care reglementează plata/executarea creanţelor bugetare (OUG nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare).

Procesul-verbal de constatare a contraventiilor se incheie pentru acele fapte ale căror constatare şi sanctionare sunt de competenta organelor de control fiscal, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind regimul contraventiilor.

Procesul-verbal de constatare a faptelor care pot constitui infractiuniÎn cazul în care din control a rezultat savarsirea unor fapte prevăzute de legea penala,

constatarile se consemnează separat în procesul-verbal de constatare a faptelor care pot constitui infractiuni.

Procesul-verbal de constatare a faptelor care pot constitui infractiuni cuprinde constatarile bazate pe acte şi documente, dispozitia legal incalcata, paguba produsa, numele persoanelor fizice în cauza (daca sunt cunoscute), functia sau calitatea şi ultimul domiciliu cunoscut, imprejurarile şi cauzele care au contribuit sau au favorizat producerea infractiunii şi consecintele acesteia.

De asemenea, pentru fiecare abatere constatata, se inscriu masurile luate operativ în timpul controlului.

Organul fiscal isi exprima numai punctul de vedere privind incadrarea faptelor apreciate

ca infractiuni, aceasta incadrare intrand în competenta organelor de urmarire penala.Procesele-verbale se semnează de organele de control, conducerea agentilor economici,

persoanele raspunzatoare, precum şi de eventualii martori în prezenta cărora s-a facut constatarea.Nota de constatareConstatarile cu privire la natura activităţilor producătoare de venituri impozabile sau pentru

identificarea bunurilor sau surselor impozabile se consemnează în nota de constatare.Nota de constatare se întocmeşte şi în cazul în care, în timpul controlului fiscal, se fac

constatari a căror reconstituire sau dovedire ulterioară nu este intotdeauna posibilă sau ori de cate ori organele de control fiscal consideră necesar. În cazul în care exista divergenţe intre organul de control fiscal şi contribuabil, referitoare la constatarile efectuate, stabilirea realitătii faptelor va fi realizata în prezenta unor martori. În nota de constatare se inscriu situaţiile de fapt constatate, precum şi măsurile operative pentru remedierea deficientelor constatate. Nota de constatare se semnează de organul de control fiscal, de contribuabil sau de un reprezentant al acestuia, ori, dupa caz, de martori.

Notele explicativeNotele explicative se iau în toate cazurile de la persoanele facute raspunzatoare de abaterile

constatate şi consemnate în procesul-verbal şi care pot atrage răspunderi în sarcina acestora. Ele se pot lua în orice etapa a controlului, insa numai dupa ce s-a epuizat controlul asupra obiectivului la care s-a constatat abaterea care necesita explicatii.

Organul de control analizează raspunsurile primite, si, în functie de concluzii, inscrie constatarea în procesul-verbal. Daca cei în cauza refuza sa dea nota explicativa sau sa raspunda la unele intrebari, organul de control fiscal formulează intrebarile în scris, stabilind termenul în cadrul caruia trebuie primit raspunsul. În cazul în care nu se primeste raspuns, se consemnează refuzul în procesul-verbal, la care se anexează copia adresei şi se aplica sancţiunile prevăzute de lege.

Notele informative se iau de la alte persoane decat cele raspunzatoare pentru abaterile savarsite, care cunosc cum s-au comis faptele, cauzele şi imprejurarile care au condus la nerespectarea prevederilor actelor normative şi care pot contribui la stabilirea răspunderii şi la evaluarea pagubelor.

3.3.6.3. Valorificarea constatarilor controlului

Masurile care se dispun se iau în baza actelor de control legal întocmite de organele de control financiar-fiscal din cadrul directiilor de control fiscal şi sectiilor Gărzii Financiare ale directiilor generale ale Finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucuresti şi se adresează conducatorului agentului economic controlat.

Documentul cuprinzand dispozitiile organului de control către unitatea controlata ce se emite pentru luarea masurilor legale se transmite în termen de 30 de zile dupa incheierea actului de control agentului economic controlat, fixandu-se şi termene pana la care agentul economic este obligat sa comunice masurile luate.

Documentul cuprinde dispozitii de inlaturare şi prevenire a deficientelor constatate, respectiv de suspendare a aplicarii masurilor nelegale.

Masurile dispuse în urma constatarilor pot fi:■ masuri pentru corectarea bilanţurilor contabile;■ masuri pentru virarea la bugetul de stat a obligaţiilor fiscale constituite de agentul

economic şi nevirate în termenele legale, precum şi a diferenţelor de impozite şi taxeconstatate în urma controlului efectuat de organul de control fiscal;

■ masuri privind suspendarea aplicarii unor masuri contrare reglementărilor financiar-contabile şi fiscale.

Actele de control incheiate de organele de control fiscal, împreună cu avizele/dispozitiile de urmarire/de încasare, se transmit organelor fiscale teritoriale pentru urmarirea şi încasarea lor.

Daca procesele-verbale de constatare a contraventiilor nu au fost contestate în termenul

legal, se transmit pentru încasare unităţilor fiscale teritoriale ale directiilor generale ale Finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucuresti. Daca actele de control fiscal sunt contestate în termenul legal se aplica procedura de solutionare, conform prevederilor legale în materie.

3.3.7. Sancţiuni

Nerespectarea obligaţiilor de către contribuabilii supuşi controlului fiscal constituie contraventie şi se sanctionează dupa cum urmează:

■ cu amenda de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei, contribuabilul care:- nu pune la dispozitie, la solicitarea organului de control, actele originate sau copii

certificate, dupa caz, referitoare la obiectul controlului;- nu permite accesul în locurile unde se afla bunurile şi valorile supuse impozitarii,

precum şi în locurile unde se afla documentele necesare controlului;- nu manifestă respect fata de autoritatea controlului, nu indeplineşte intocmai

măsurile din actul de control rămase definitive şi nu informează organul de control despre aceasta;

- nu colaborează cu organul de control pentru buna desfaşurare a actiunii de control;- nu creează condiţii corespunzătoare pentru desfăşurarea controlului fiscal.■ cu amenda de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei, contribuabilul care:- nu se prezintă, la solicitarea organului de control, la data şi locul stabilite pentru

efectuarea controlului;- nu furnizeaza, în scris sau verbal, în legătură cu obiectul controlului, toate explicatiile şi

elementele necesare clarificarii operaţiunilor economico-financiare efectuate;- refuza să dea declaraţie pe propria răspundere la finalizarea controlului, prin care sa

specifice ca a prezentat toate documentele ce privesc controlul;- nu se prezintă la sediul organului de control fiscal, la solicitarea scrisa a acestuia.■ cu amenda de la 10.000.000 lei la 15.000.000 lei, contribuabilul care:- nu notifică modificările intervenite în datele initiale de identificare, inclusiv

incetarea activităţii în termenele prevăzute de lege;- nu întocmeşte şi nu pune la dispozitia organului de control registrul unic de control.■ cu amendă de la 15.000.000 lei la 25.000.000 lei, contribuabilul care:- nu pune la dispozitie toate documentele, situaţiile şi datele solicitate privind

obiectul controlului;- nu întocmeşte documentele pentru orice operatiune impozabila şi nu isi ia

răspunderea pentru realitatea şi exactitatea datelor furnizate, precum şi pentru autenticitateadocumentelor în cauza, furnizate organului de control;

- nu reface evidentele tehnico-operative şi contabile prin care se justifică operaţiunileefectuate, în situaţia în care acestea au fost pierdute sau distruse, în termen de maximum 60 dezile de la data producerii evenimentului.

Constatarea contraventiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de control fiscal şi de alte persoane imputernicite de Ministerul Finanţelor Publice, care intocmesc în acest sens procese-verbale de contraventie.

3.3.8. Cai de atac administrative

Contribuabilii pot contesta masurile luate prin acte de control sau de impunere de către organele de control financiar-fiscale ale Ministerului Finanţelor Publice, privind impozitele, taxele, datoria vamala, contributiile şi fondurile speciale, majorările de întârziere/dobânzile, penalităţile, precum şi alte sume şi masuri dispuse, în cadrul competentelor legale.

Contestatia se depune, sub sancţiunea decaderii, la organul emitent al actului atacat, în termenul legal (15 zile de la semnarea/comunicarea actului atacat) şi sunt scutite de taxa de timbru.

Contestatia se formulează în scris şi cuprinde obligatoriu următoarele:■ datele de identificare ale contestatorului (denumire/nume, cod fiscal/cod unic de

înregistrare fiscala, CNP/NIF, sediu/domiciliu/reşedinta, reprezentant legal);■ obiectul contestatiei şi suma contestata;■ motivele de fapt şi de drept pe care se intemeiază contestatia;■ actele care nu au fost avute în vedere de organul de control fiscal la întocmirea

actului contestat, daca este cazul;■ dovada calitatii de reprezentant al contestatorului.Competenta solutionarii contestatiilor:■ Contestatiile care au ca obiect sume al căror cuantum este de pana la 5 miliarde lei

se solutionează de organele specializate din cadrul directiilor generale ale Finanţelor publicejudeţene, respectiv a municipiului Bucuresti, dupa caz, în a carui rază teritoriala isi aredomiciliul/resedinta sau sediul contestatorul.

■ Contestatiile care au ca obiect sume al căror cuantum este de 5 miliarde de lei saumai mare, cele formulate impotriva actelor întocmite de organele de control din cadrulaparatului central al Ministerului Finanţelor Publice, indiferent de suma, se solutionează de organele specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Cuantumul sumelor de mai sus poate fi actualizat prin hotarare de Guvern.Contestatiile se solutionează prin decizie motivata, în termen de 15 zile de la

înregistrare, prin care se poate decide: admiterea totală sau în parte, respectiv respingerea lor.În cazul admiterii contestatiei se decide, dupa caz, anularea totala sau parţiala a actului

contestat. De asemenea, prin decizie se poate desfiinta total sau parţial actul atacat, atunci cand din analiza documentelor existente la dosarul contestatiei nu se poate determina cu claritate baza impozabila.

Organul de solutionare a contestatiei poate suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei, atunci cand exista indiciile savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmează sa fie data în procedura administrativa descrisa anterior. Procedura administrativa se reia la incetarea motivului care a determinat suspendarea solutionarii contestatiei.

Decizia emisa ca urmare a solutionarii contestatiei este definitiva şi se transmite în copii contestatorului, organului care a incheiat actul şi organului fiscal în evidenta caruia se afla contribuabilul. O copie a modului de solutionare a contestatiei, în cazul admiterii totale sau parţiale, cu consecinta diminuarii obligaţiilor fiscale datorate de contestator, se transmite organului fiscal teritorial pentru a fi luat în evidenta de organul de executare a creanţelor bugetare.

3.3.9. Cai de atac judiciare

Deciziile directiilor generate ale Finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucuresti, precum şi deciziile Ministerului Finanţelor Publice pot fi atacate, potrivit legii, la instanta judecatoreasca competenta în a carei rază teritoriala isi are domiciliul sau sediul, dupa caz, contestatorul.

Hotararile date de instantele judecatoresti pot fi atacate cu recurs, potrivit legii.Un alt sistem de constituire a titlului de creanta fiscala şi cale de atac este în competenta

Curţii de Conturi a României, ca instanta suprema de control financiar şi de jurisdictie în domeniul financiar, care are şi competente fiscale.

Prin verificările efectuate, Curtea de Conturi constata daca veniturile statului, inclusiv obligaţiile fiscale, au fost legal stabilite şi plătite la termenele legale.

În cadrul functiei jurisdictionale, instantele de judecata ale Curţii de Conturi au competenta materials şi în domeniul fiscal.

Astfel, activitatea jurisdictionala a instantelor Curţii de Conturi este desfăşurată de instantele Curţii de Conturi, prevăzute de lege, în condiţii de publicitate, oralitate, contradictorialitate, cu respectarea principiului administrarii nemijlocite a probelor şi a respectarii

dreptului de aparare.Intreaga activitate jurisdictionala a instantelor Curţii de Conturi se desfăşoară în condiţii

de independenţă.În ceea ce priveste competenta instantelor Curţii de Conturi, colegiul jurisdictional judeţean

funcţionează ca instanta de fond, solutionand litigiile cu privire la plata despagubirilor civile datorate pentru abaterile savarsite de persoanele supuse jurisdictiei Curţii de Conturi.

Colegiul jurisdictional judeca, în prima instanta, contestatiile introduse impotriva actelor de imputatie de către administratorii, gestionarii, contabilii, precum şi de către ceilalti salariati care au participat, împreună cu acestia, la producerea unor pagube persoanelor juridice supuse controlului Curţii de Conturi.

Colegiile jurisdictionale judeţene şi al municipiului Bucuresti solutionează cauzele privind unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice, regiile autonome de interes local, sucursalele sau filialele regiilor autonome de interes national, precum şi companiile/societatile nationale comerciale la care statul sau autoritatea administraţiei publice locale este actionar majoritar, care isi au sediul pe teritoriul judeţelor sau al municipiului Bucuresti în care funcţionează Camerele de conturi judeţeana sau a municipiului Bucuresti.

Împotriva sentintelor pronuntate de colegiile jurisdictionale judeţene, procurorul financiar şi partile interesate pot declara recurs jurisdictional în termen de 15 zile de la comunicarea sentintei la Sectia Jurisdictionala a Curţii de Conturi.

Impotriva deciziilor pronuntate de Sectia Jurisdictionala a Curţii de Conturi, partile şi procurorul general financiar pot face recurs la Sectia de Contencios Administrativ a Curţii Supreme de Justitie, în termen de 15 zile de la comunicarea deciziilor menţionate.

Titlul executoriu este format din ordinul de executare a despagubirilor civile şi a dobanzilor sau a altor sume datorate statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau instituţiilor publice (majorări de întârziere/dobânzi, penalizări de întârziere, penalităţi) şi a cheltuielilor de judecata emis de Colegiul jurisdictional în baza hotararii definitive.

În baza acestui ordin, organele competente teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau, dupa caz, persoana juridica creditoare, procedează la inscrierea sumelor datorate în evidenta debitorilor şi la executarea silită, în condiţiile legii.

3.3.10. Prescriptia dreptului organului de control de a stabili diferenţe de impozite şi taxe

Dreptul organului de control fiscal de a stabili diferenţe de impozite şi majorări de întârziere/dobânzi pentru neplata în termen a acestora, precum şi de a constata contraventii şi de a aplica amenzi şi penalităţi pentru faptele a căror constatare şi sanctionare sunt, potrivit legii, de competenta organelor de control fiscal, pentru o perioada impozabila, se prescrie dupa cum urmeaza:

■ În termen de cinci ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declaraţiei pentru perioada respectiva;

■ În termen de cinci ani de la data ultimului termen legal de plata a impozitului, in cazul în care legea nu prevede obligaţia depunerii declaraţiei;

■ În termen de cinci ani de la data comunicarii către contribuabil a impozituluistabilit de organele fiscale în condiţiile prevăzute de lege.

Termenele de prescriptie menţionate mai sus se întrerup:■ În cazurile şi condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de

prescriptie a dreptului la actiune;■ la data depunerii de către contribuabil a declaraţiei fiscale, dupa expirarea

termenului legal de depunere a acesteia;■ la data efectuarii, de către contribuabil, a unui act voluntar de recunoaştere a

impozitului datorat, inclusiv plata integrală sau parţiala a acestuia;■ la data comunicarii, către contribuabil, a unor diferenţe de impozit stabilite de

organele fiscale ca urraare a actiunilor de control.Termenele de prescriptie se suspendă:■ În cazurile şi condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de

prescriptie a dreptului la actiune;■ pe timpul cat contribuabilul se sustrage, cu rea-credinta, de la efectuarea controlului

fiscal;■ cat timp contribuabilul, ca urmare a dispozitiilor organelor fiscale, remediaza

deficientele sau îndepartează cauzele care impiedica desfăşurarea controlului fiscal.Impozitele şi diferenţele de impozite declarate sau recunoscute în orice mod de către

contribuabil, dupa implinirea termenelor de prescriptie, se considers legal stabilite şi datorate.Termenul de prescriptie pentru stabilirea impozitelor şi a diferenţelor de impozite este de

zece ani în caz de evaziune fiscala stabilita printr-o hotarare judecatoreasca definitivă.

CAPITOLUL 4 - ASEZAREA IMPUNERII. OBLIGATIA BUGETARA SI MODUL DE REALIZARE A CREANTEI

BUGETARE

4.1. Elementele definitorii ale venitului bugetar

În notiunea de asezare a impunerii se includ toate operaţiunile necesare pentru stabilirea sumei de plata cu titlu de venit public, adica pentru determinarea în concret a obligatiei fiscale.

Asezarea impunerii implica identificarea subiectului impunerii, determinarea obiectului venitului public şi al bazei impozabile, a cotei legale de impunere, a inlesnirilor legale şi cand este vorba de impozite, constituirea titlurilor de creanta fiscala ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale.

Veniturile statului sunt formate din totalitatea resurselor banesti instituite prin lege, care contribuie la constituirea fondurilor banesti ale acestuia, alcatuind un tot unitar, denumit sistemul veniturilor bugetare.

Veniturile bugetare cuprind resursele banesti care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea privind Finanţele publice, nr. 500/2002, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contributii şi alte varsaminte.

Obligatia bugetara reprezinta obligatia stabilita unilateral de către stat prin acte normative, în sarcina persoanelor fizice sau juridice, denumite contribuabili, de a plati o anumita suma de bani, la termenul stabilit, în contul bugetului de stat. Obligatia bugetara este o obligatie juridica, deoarece ea defineste conţinutul unui raport juridic ce ia nastere intre stat şi persoanele determinate de lege (contribuabili), raport juridic al carui izvor este legea, iar în caz de nevoie, executarea sa este asigurata prin intermediul constrangerii de stat. Prin legile prin care se instituie impozitele, taxele si contributiile bugetare se stabilesc categoriile de persoane fizice sau juridice ce datorează veniturile respective, elementele veniturilor bugetare, precum şi modalitatile de plata a acestora.

Modificarea obligatiei bugetare este determinata de: modificarea masei impozabile, modificarea situatiei juridice a contribuabilului, acordarea de facilitati legale, modificarea actelor normative ce instituie şi reglementează venitul bugetar respectiv.

Obligatia bugetara este constatata în forma scrisa, prin titlul de creanta bugetara care o individualizează la nivelul fiecărui contribuabil în raport de veniturile obţinute sau de bunurile detinute.

Titlul de creanta bugetara este întocmit sau confirmat de organele financiare ale statului care au atribuţii în acest sens, în conformitate cu prevederile legale prin care se reglementează veniturile bugetare şi cu respectarea procedurii stabilite prin aceasta reglementare pentru fiecare categorie de venit în parte.

Titlul de creanta bugetara este un act juridic declarativ de drepturi si obligatii şi este executoriu de drept.

4.1.1. Elementele comune veniturilor bugetare

În structura sistemului fiscal, o componenta importanta o reprezinta totalitatea impozitelor şi taxelor şi a altor contributii bugetare, pe care statul, prin organele sale specializate, le incasează în bază unor reglementări legale (legi sau alte acte normative prin care se instituie dreptul de creanta fiscala a statului sau a organelor administrativ-teritoriale, asupra contribuabililor).

În totalul veniturilor bugetare, ponderea cea mai mare o detin cele fiscale, iar din acestea ponderea celor indirecte este în continua crestere în raport cu a celor directe.

Elementele comune veniturilor bugetare sunt următoarele:

- denumirea venitului bugetar;- debitorul sau subiectul impunerii;- obiectul sau materia impozabila;- unitatea de evaluare;- unitatea de impunere;- asieta sau modul de asezare a venitului;- perceperea (încasarea) venitului bugetar;- termenul de plata;- inlesnirile, drepturile şi obligatiile debitorilor;- răspunderea debitorilor;- calificarea venitului bugetar.

4.1.1.1. Debitorul sau subiectul impunerii

Debitorul sau subiectul impunerii este o persoana fizica sau juridica.În categoria persoanelor juridice, care sunt obligate la efectuarea unei anumite prelevari

la bugetul statului, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si respectiv la bugetele fondurilor speciale, intra: regiile autonome, companiile/societatile nationale, societatile comerciale cu capital de stat, privat sau mixt, unităţile cooperatiste, asociaţiile şi fundatiile, entitatile publice (autoritatile publice, institutiile publice etc.), precum şi organizatiile economice straine şi reprezentantele societatilor straine care desfasoara activităţi pe teritoriul Romaniei.

Persoanele fizice datorează bugetelor sus-mentionate impozite, taxe şi alte contributii bugetare pentru veniturile realizate, serviciile prestate de autoritatile publice centrale şi locale, precum şi pentru bunurile mobile şi imobile pe care le detin sau le dobândesc etc.

Persoanele fizice şi juridice, precum şi alte entitati patrimoniale, care datorează impozite, taxe şi alte contributii bugetare sunt denumite contribuabili.

La determinarea persoanei obligate la plata impozitelor, taxelor şi a altor contribute bugetare trebuie avut în vedere principiul personalizarii utilizat pentru determinarea sferei de aplicare a acestora, precum şi a capacitatii de plata a contribuabilului. Pentru fiecare impozit, taxa sau contributie bugetara în parte, trebuie sa se stipuleze clar şi precis persoana fizica sau juridica obligata prin lege fie la plata, fie la calculul şi plata obligatiilor fiscale.

Trebuie facuta distinctie intre contribuabili, cei care sunt obligati la virarea obligatiei fiscale (platitori de venituri pentru care impozitul se calculeaza, se retine si se vireaza, prin stopaj la sursa; venituri din salarii, dividende, dobânzi etc.) şi persoana care suporta definitiv obligatia fiscala - contribuabilul persoana fizica. în cazul impozitelor şi taxelor locale, impunerea se efectuează de organele fiscale ale administraţiei publice locale, iar plata lor se face de persoana fizica sau juridica, subiect al impunerii.

4.1.1.2. Obiectul venitului bugetar sau materia impozabila

Obiectul venitului bugetar, denumit şi materia impozabila sau obiectul impunerii il constituie/reprezinta veniturile sau bunurile impozabile sau taxabile.

Determinarea materiei impozabile pentru fiecare impozit/taxa în parte este influentata de criteriile reale şi operaţiunile impozabile, exonerarile şi scutirile partiale şi totale şi criteriul teritorial (pentru fiecare impozit/taxa trebuie sa se specifice teritoriul în care se aplica la nivel central sau local) utilizate în determinarea sferei de aplicare. De asemenea, la determinarea materiei impozabile apare necesitatea optiunii intre principiul realitatii (nu se tine seama de interesele individuate, familiale, sociale şi de situatia personala a contribuabilului) şi principiul personalizarii impozitului (se au în vedere natura si importanta bunurilor economice, a veniturilor obţinute, obligatiile de intretinere a membrilor familiei şi cheltuielile profesionale ale contribuabilului).

Venitul impozabil poate fi: beneficiul sau profitul regiilor autonome, companiilor/

societatilor nationale, societatilor comerciale cu capital de stat, privat sau mixt, şi al societatilor comerciale cu capital integral strain, al organizatiilor economice straine sau al reprezentantelor societatilor straine, precum şi ale altor entitati patrimoniale care desfasoara activităţi economice pe teritoriul Romaniei, dividendele distribuite actionarilor sau asociatilor, respectiv venitul realizat de un contribuabil persoana fizica etc. Bunurile impozabile sau taxabile pot fi: cladiri, constructii, terenuri, mijloace de transport etc.

De asemenea, pot constitui obiect al impunerii şi actele realizate de organele statului sau ale autoritatilor publice locale, precum şi serviciile prestate contribuabililor persoane fizice şi juridice de persoanele fizice care exercita profesii libere: avocati, notari, experti contabili, auditori financiari, executori judecatoresti etc.

Bază de calcul (materia impozabila) poate sa fie aceeasi cu obiectul venitului bugetar (de exemplu, în cazul impozitului pe profit, impozitului pe venit, taxei pe valoarea adaugata, taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, impozitului pe terenurile pe care sunt construite cladiri etc.) sau sa difere de aceasta (de exemplu, în cazul taxelor de succesiune, obiectul il constituie dezbaterea succesiunii şi actele întocmite cu acest prilej, dar baza de calcul este valoarea succesiunii sau în cazul impozitului pe cladiri, obiectul este imobilul, iar bază de calcul este valoarea acestuia).

4.1.1.3. Unitatea de evaluare

Unitatea de evaluare a venitului bugetar reprezinta elementul care exprima cuantumul unitar al acestuia în raport cu bază de calcul. în functie de posibilitatile tehnice de evaluare, determinate de obiectul şi natura venitului, se stabilesc cota fixa sau cota procentuala.

Cota de impunere reprezinta suma sau procentul care se aplica asupra obiectului impozabil (bazei impozabile) şi cu ajutorul caruia se calculează venitul bugetar.

Cotele fixe se folosesc, în special, atunci cand obiectul venitului public (bază impozabila) se exprima în unităţi naturale: suprafata de teren, capacitatea cilindrica, eliberarea unui act etc., şi sunt stabilite în suma fixa (egala) şi rămân neschimbate independent de marimea venitului impozabil, de averea sau situatia sociala a platitorului.

Cotele procentuale se folosesc în cazurile în care obiectul impozitarii il constituite valoarea obiectului detinut sau venitul realizat de contribuabil şi se aplica numai la bazele impozabile exprimate valoric, în bani.

Aceste cote sunt de trei feluri: proportionate, progresive (simple si compuse) şi regresive. Cota procentuala proportionala se caracterizează prin aceea ca procentul ramane neschimbat, indiferent de volumul materiei impozabile/marimea obiectului impozabil sau modificarile intervenite în bază de calcul (impozitul pe profit, impozitul pe dividende etc.).

Cota progresiva se caracterizează prin aceea ca ea creste o data cu cresterea bazei de calcul (într-un ritm constant sau variabil) şi se aplica, de obicei, asupra veniturilor realizate de contribuabili.

Cotele progresive pot opera orizontal (cota de impozit este diferita în functie de natura venitului şi categoriile de platitori, desi veniturile impozabile au aceeasi marime) sau vertical (cota de impozit creste pe masura sporirii veniturilor, precum şi în functie de natura venitului impozabil şi de categoriile de platitori). La un anumit nivel al venitului progresivitatea se opreste, iar cotele devin degresive (proportionate). Aplicarea degresivitatii se justifica pentru a se evita situatia egalitatii intre nivelul venitului impozabil şi cuantumul impozitului sau depasirea de către impozit a venitului.

Cotele progresive verticale pot fi: simple (procentul de impunere aferent transei superioare a venitului impozabil se aplica la întregul venit realizat de platitori) şi compuse sau pe transe (cota de impozit se aplica fiecarei transe de venit; impozitul datorat se obtine prin insumarea impozitului corespunzător fiecarei transe de venit impozabil).

Cotele progresive simple se utilizează mai rar, deoarece duc la salturi mari în impunere, ca urmare a faptului ca nu se are în vedere trecerea de la o transa la alta (de

exemplu, cota taxei pentru instrainarea de bunuri imobile, taxa de timbru asupra succesiunilor, al carei cuantum se stabileste în functie de valoarea succesiunii şi de gradul de rudenie al succesorilor).

Cotele progresive compuse sunt elastice şi au o larga utilizare în Romania (de exemplu, in cazul impozitului pe venitul global se aplica o progresivitate pe transe, cota procentuala creste o data cu majorarea materiei impozabile, utilizandu-se o prgresivitate compusa).

Cotele procentuale regresive se caracterizeaza prin aceea ca, pe masura ce baza de calcul creste, ele scad (de exemplu, taxele de timbru pentru autentificarea actelor de instrainare a imobilelor si taxele asupra succesiunilor).

Iata un sistem de cote de impunere în care cifrele sunt conventional (calculate la limita superioara a venitului impozabil):

Nr.tran-

şei

Venitul impozabil

- în lei-

Cote fixe

Cote procentualeProgresive RegresiveProgresive Regresive

Proportionale Simple CompuseCota Imp. Cota. Imp. Cota Imp. Cota Imp.

I - 1.000 scutit scutit scutit scutit scutitII 1.001 - 1.500 100 10 150 10 150 10 150 19 285III 1.501 - 3.000 100 10 300 12 360 12 330 12 360IV 3.001 - 6.000 100 10 600 19 1.140 19 900 10 600

4.1.1.4. Unitatea de impunere

Unitatea de impunere reprezinta unitatea în care se exprima obiectul sau materia impozabila (leul, în cazul veniturilor impozabile; metru patrat sau ha, în cazul suprafetelor de teren; cm3, în cazul determinarii taxei asupra mijloacelor de transport în functie de capacitatea cilindrica etc.).

4.1.1.5. Asieta sau modul de asezare a venitului

Asieta reprezinta modalitatea de asezare a obiectului sau marfii bugetare, identificarea subiectului şi materiei impozabile, evaluarea acesteia şi stabilirea sumei de plata cu titlu de venit bugetar, adica determinarea concreta a obligatiei fiscale.

Activitatea de asezare incepe cu constatarea şi evaluarea obiectului sau materiei impozabile, precum şi a platitorului de venit bugetar. Activitatea de impunere consta în aplicarea şi respectarea intocmai a unor prevederi legale.

Asezarea unei obligatii bugetare presupune cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei fiscale în materie, referitoare la: debitorul impunerii, obiectul impunerii sau materia impozabila, unitatea de evaluare, cotele de impunere, unitatea de impunere etc.

În activitatea de impunere se utilizează diferite metode şi tehnici, în functie de felul impozitului sau al taxei, de statutul juridic al platitorului şi de instrumentele folosite.

În situatiile în care evaluarea obiectului impozabil se face în functie de veniturile anuale realizate, impunerea poate fi provizorie, în timpul anului, şi definitiva, la sfarsitul anului. Impozitul pe venit, de exemplu, aferent veniturilor estimate/realizate de persoanele fizice din cedarea folosintei bunurilor, din desfăşurarea de activităţi independente, din exercitarea de profesii libere, reprezentand plati anticipate, se stabileste trimestrial, iar la sfarsitul anului în bază datelor declarate prin declaraţia de venit global, declaraţii speciale, inclusiv a veniturilor din salarii, dupa caz, se determina venitul anual global impozabil şi respectiv impozitul anual de plata sau de restituit.

În functie de cum se insumează elementele de calcul, impunerea poate fi separata sau globala. Modalitatea de impunere separata se aplica în cazul veniturilor impozabile realizate de

persoanele fizice romane fără domiciliu în Romania şi persoanele fizice straine din activităţi independente desfăşurate în Romania sau din cedarea folosintei bunurilor imobile situate pe teritoriul Romaniei, iar modalitatea de impunere globala se aplica pentru veniturile realizate din mai multe surse de persoanele fizice romane, în cazul impozitului pe venitul global.

Unul dintre instrumentele/documentele specifice utilizate în impunerea veniturilor realizate de contribuabili sau a bunurilor mobile şi imobile detinute în proprietate (sau în concesiune) de acestia este declaraţia de impunere. Prin aceasta declaratie, platitorul (contribuabilul) aduce la cunostinta organului fiscal competent ( in raza caruia se afla bunul imobil sau în raza caruia isi are domiciliul contribuabilul, pentru bunurile mobile şi/sau veniturile impozabile realizate), în termen de 15 zile, dobândirea unui bun imobil sau mobil, respectiv realizarea de venituri impozabile ce urmează a fi supuse impunerii.

Declaraţia de impunere poate fi, de exemplu, în cazul impozitului pe venitul global, declaraţia privind venitul estimat din cedarea folosintei bunurilor sau din activităţi independente, declaraţia speciala, respectiv declaraţia anuala (la asociatiile fără personalitate juridica), declaraţia de venit global şi declarative informative.

De asemenea, declaraţiile fiscale pot fi anterioare realizarii veniturilor (declaraţia de înregistrare pentru luarea în evidenta ca platitori de impozite şi taxe), respectiv declaraţii ulterioare (deconturi lunare, decontul anual privind impozitul pe profit, taxa pe valoarea adaugata sau acciza, respectiv declaraţia privind obligatiile la bugetul de stat, lunara şi respectiv trimestriala).

Alte documente pe bază cărora se face impunerea sunt:- procesul-verbal de control întocmit de organele de control fiscal, ca urmare a

verificarilor efectuate la sediul/domiciliul platitorilor persoane fizice sau juridice cu privire lamodul de constituire şi plata a obligatiilor fiscale. PrÎn acest document se pot stabili, de cătreorganele de control fiscal, diferenţe de impozite şi taxe, dobânzi, penalităţi de întârziere sipenalităţi aferente, dupa caz. Procesul-verbal de control constituie titlu executoriu, daca nueste contestat în termenul legal;

- instiintare de plata, prin care platitorului i se aduc la cunostinta impozitul datorat,dobânzile, penalităţile de întârziere şi penalităţile aferente, dupa caz, precum şi termenele deplata (de exemplu, în cazul impozitului pe cladiri, impozitului pe teren, taxei asupra mijloa-celor de transport etc.).

Impunerea poate imbraca mai multe forme:- autoimpunerea (entitatile patrimoniale, agenjii economici persoane juridice §i

entitatile publice etc. identifies singure obiectul impozabil, evaluează bază de calcul sidetermina sumele de plata reprezentand obligatii fiscale şi le declara organelor fiscalecompetente, utilizand în acest sens declaraţiile fiscale <declaraţii privind impozitul şi taxeledatorate bugetului de stat şi/sau bugetelor locale>, de exemplu, în cazul impozitul ui pe profit,impozitului pe veniturile de natura salariala, TVA, accize etc. - denumite deconturi);

- impunerea efectuatd de organele fiscale competente (ale MFP pentru bugetul destat şi ale administraţiei publice locale, pentru bugetele locale), aplicand cotele de impozitareasupra venitunlor şi bunurilor impozabile (impozitul pe venit aferent veniturilor estimaterealizate de persoanele fizice pe bază cărora se stabilesc plajile anticipate, respectiv impozitulanual aferent venitului anual global impozabil realizat de acestia; cladiri, terenuri, constructs,mijloace de transport - valoarea, suprafata, capacitatea cilindrica, pe bază cărora stabilescimpozitele şi taxele locale aferente).

Impunerea directa se efectuează prin evaluarea directa a obiectului sau materiei impozabile, de către organul fiscal competent, respectiv serviciile de specialitate ale autoritatilor publice locale.

Evaluarea directa se poate realiza prÎn unul dintre următoarele procedee:a) pe bază declaratiei contribuabililor, adica a declaratiei de impunere. Aceasta

presupune ca subiectii impunerii au obligatia sa organizeze evidenta contabila în partida dublasau simpla, sa depuna declaraţii cu privire la veniturile realizate şi bunurile detinute, pe bazacărora organele fiscale evaluează materia impozabila (aceasta metoda este utilizata la

impozitarea veniturilor persoanelor fizice, profitunlor realizate de persoanele juridice, precumsi în cazul unor impozite §i taxe locale).

b) pe bază declaratiei unei terte persoane - persoana fizica sau juridica care cunoaştemarimea materiei impozabile este obligata sa declare organelor fiscale competente datelenecesare evaluarii acesteia (În cazul impozitului pe venit aferent veniturilor din salarii,impozitului pe dividende, în general în situafiile în care platitorii de venituri au obligatiacalcularii, retinerii prÎn stopaj la sursa şi virarii la buget a obligatiilor fiscale datorate debeneficiarii de astfel de venituri).

Evaluarea indirecta se poate efectua prÎn mai multe procedee, dupa cum urmeaza:a) pe bază semnelor (indiciilor) exterioare ale obiectului impozabil (utilizat în tara

noastra în cazul impozitului pe cladiri, impozitului pe teren etc.)b) pe bază evaluarii forfetare (organul fiscal competent stabileste împreună «de

comun acord» cu platitorul, marimea aproximativa a materiei impozabile - se aplica în cazulverificarilor la fata locului etc.)

c) pe calea evaluarii administrative (evaluarea se efectuează de organul fiscalcompetent pe bază datelor ce le define «informaţii din bază de date cu privire la debitor,declaraţii fiscale, fisa platitorului etc.», denumita şi impunere din oficiu, respectiv pe bazaactelor de control fiscal efectuate de organele de specialitate). în acest caz, contribuabilii potcontesta actele de control şi de impunere conform cailor de atac administrative §ijurisdictionale în materie.

4.1.1.6. Termenul de Plata

Termenul de plata este un element specific venitului bugetar si reprezinta data la care sau pana la care un anumit venit bugetar trebuie varsat la buget.

Exigibilitatea obligatiei bugetare este stabilita prin actele normative ce reglementează venitul bugetar respectiv. Astfel, reglementarea cu caracter de principiu în aceasta materie12

stabileste ca obligatiile bugetare sunt scadente la termenele prevăzute în actele normative care le reglementează (art. 9).

În stabilirea termenului de plata se au în vedere atat incasarea ritmica la buget a veniturilor, cat şi posibilitatile de plata a contribuabililor (platitori de impozite, taxe şi alte contribute bugetare). Termenul se fixează fie sub forma unui interval de timp: an, trimestru, luna, chenzina, decada etc., în cadrul caruia sumele datorate trebuie virate la buget, data- limita fiind ultima zi a perioadei respective, sau ca o zi fixa a platii, cand atat scadenta, cat şi obligatia platitorului se naste, de regula, în momentul cand acesta a intrat în posesia obiectului impozabil/a dobândit bunul, iar stingerea are loc la termenul de plata. De exemplu, taxa pe valoarea adaugata se datorează din momentul încasarii/facturarii mărfurilor/ produselor sau a tarifelor serviciilor prestate, ce cuprind şi obligatia fata de buget, dar termenul scadent de plata este 25 ale lunii următoare lunii în care au avut loc operaţiunile impozabile, sau în cazul impozitului pe profit, termenele de plata sunt trimestriale (pana la 25 ale lunii următoare trimestrului la care se refera obligatia de plata), lunar, în cazul societatilor bancare şi anual, în cazul agentilor economici care realizează venituri din agricultura, respectiv 5 zile de la data depunerii bilantului contabil incheiat la sfarsitul exercitiului financiar, data cand se efectuează regularizarea diferenţelor de impozit de plata sau de restituit (31 martie, respectiv 30 aprilie pentru entitatile economice care aplica Standardele Internationale de Contabilitate - OMFP13 nr. 94/2001).

Contributiile la bugetul asigurarilor sociale de stat, la bugetul asigurarilor pentru somaj şi la fondul asigurarilor sociale de sanatate, dupa calcularea şi retinerea acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează pana la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.

Impozitul pe dividende calculat şi retinut la data platii dividendelor se plateste pana la data de 20 a lunii următoare celei în care s-a facut plata dividendelor. In cazul în care dividendele distribuite nu au fost platite pana la sfarsitul anului în care s-au aprobat situatiile financiare anuale,

impozitul pe dividende se plateste pana la data de 31 decembrie a anului respectiv.Pentru celelalte impozite cu retinere la sursa, calculate şi retinute de platitori la data platii

veniturilor, termenul de plata este data de 20 a lunii următoare celei pentru care s-a platit venitul.

4.1.1.7. Înlesnirile la plata obligatiilor bugetare

Inlesnirile sunt elemente prevăzute prin actele normative care instituie veniturile bugetare, de care se tine seama la evaluarea bazei de calcul, în determinarea cuantumului venitului bugetar, precum si la încasarea acestuia. Inlesnirile acordate la plata veniturilor bugetare se refera la reduceri, scutiri, esalonari şi amanari ale platii acestora la bugetele publice.

Reducerile şi scutirile stabilite prin actele normative care reglementează veniturile bugetare au în vedere anumite situatii deosebite, în care anumiti platitori (contribuabili) realizează obiectul sau materia impozabila, inclusiv anumite criterii: varsta, vadul comercial etc.(de exemplu: în cazul impozitului pe venit, aceste criterii se au în vedere la stabilirea normelor de venit anual).

De asemenea, acordarea inlesnirilor are ca scop stimularea unor activităţi economice (in cazul impozitului de venit sunt scutite veniturile realizate de persoanele fizice din agricultura, silvicultura, apicultura etc.), valorificarea anumitor resurse materiale, dezvoltarea economica a zonelor defavorizate (crearea de parcuri industriale, cu acordarea de facilitati: scutiri la plata impozitului pe profit, taxa pe valoarea adaugata si taxe vamale pentru importul de utilaje, instalatii şi materii prime etc.).

La acordarea scutirilor se are în vedere un scop social (in cazul persoanelor handicapate, dezvoltarea zonelor defavorizate) sau dezvoltarea/rentabilizarea unor activităţi economice.

Bonificatiile se acorda pentru a stimula platitorii de impozite şi taxe în a-si achita obligatiile inainte de expirarea termenelor scadente, de regula, pana la primul termen de plata (de exemplu, în cazul impozitului pe cladiri şi taxei pe terenuri se acorda o bonificatie de 10% pentru contribuabilii care achita integral obligatia de plata, pana la data de 15 martie a anului fiscal «primul termen de plata»), ceea ce este în avantajul statului sau al autoritatii publice locale, în condiţiile inflatiei.

Amanarile14 sau esalonarile la plata obligatiilor bugetare se aproba, în condiţiile legii, potrivit competentelor, de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile teritoriale subordonate (pentru resursele bugetului de stat), de autoritatile administraţiei publice locale (pentru resursele bugetelor locale), respectiv de autoritatile centrale şi unităţile lor teritoriale care administrează şi gestionează contributiile obligatorii şi respectiv fondurile speciale, în vederea încasarii lor la bugetele respective, acestea reprezentand obligatii bugetare restante înregistrate de contribuabili.

4.1.1.8. Drepturile şi obligatiile contribuabililor

Funcţionarii din cadrul unităţilor fiscale informează si acorda sprijinul necesar, pentru intelegerea si indeplinirea obligatiilor fiscale. In acest sens exista create la nivelul Ministerul Finanţelor Publice şi al unităţilor fiscale teritoriale servicii/birouri de acordare de asistenta persoanelor fizice şi juridice în domeniul financiar-fiscal.

Pentru aceasta este necesar ca toti contribuabilii sa prezinte, cat mai clar şi mai complet, toate faptele şi documentele necesare. In afara informaţiilor de bază în materie de impozite §i taxe, se pun la dispozitia contribuabililor, în mod gratuit, forrnularele privind impozitele şi taxele, precum şi dispozitiile de completare a acestora, şi respectiv programe informatice pentru transmiterea declaraţiilor fiscale în format electronic.

Funcţionarii din cadrul unităţilor fiscale sunt obligafi sa pastreze secretul asupra informaţiilor furnizate de contribuabili, acestea fiind utilizate numai în scopurile prevăzute de lege. Aceste informaţii pot fi transmise altor persoane fizice şi juridice doar cu respectarea prevederilor legale, dar numai dupa consimtamantul scris al contribuabilului.

De asemenea, organele fiscale transmit informaţii referitoare la un contribuabil în condiţiile legii:

- altor autoritati cu atribuţii fiscale în scopul realizarii unor obligatii ce decurg dinaplicarea unor legi fiscale;

- unei autoritati din domeniul muncii şi protectiei sociale, care face plati de asigurarisociale sau alte plati similare;

- autoritatilor fiscale ale altei tari, în bază unei conventii de evitare a dublei impuneri;- autoritatilor judiciare competente.Contribuabilii sunt Tndreptatiti sa li se asigure un tratament impartial, prÎn stabilirea şi

încasarea sumei exacte a impozitelor şi taxelor datorate. Funcţionarii unităţilor fiscale trebuie sa trateze în mod egal toti contribuabilii şi sa nu favorizeze pe nimeni, sub nici o forma. Contribuabilii au dreptul la respect şi consideratie din partea funcţionarilor tuturor unităţilor fiscale. Funcţionarii acestor unităţi trebuie sa manifeste solicitudine, respect şi promptitudine în relatiile de serviciu cu contribuabilii.

Funcţionarii unităţilor fiscale pot efectua modificari în formularele de declaraţii fiscale prezentate de contribuabili, în condiţiile prevăzute de lege. în acest caz, contribuabilii au dreptul de a fi instiintati în legatura cu rectificarile respective.

Atunci cand contribuabilii considers ca s-au stabilit gresit obligatiile fiscale sau cand apreciază ca a fost luata o decizie eronata, au dreptul sa conteste decizia respectiva.

În asemenea situatii, funcţionarii unităţilor fiscale trebuie sa indice posibilitatile de contestare (caile de atac administrative şi jurisdictionale).

Contribuabilii au dreptul de a solicita organelor fiscale, în anumite situatii prevăzute de lege, amanarea sau esalonarea platii impozitelor şi taxelor, precum şi reducerea, scutirea, amanarea sau esalonarea platii majorărilor de întârziere/dobânzilor stabilite pentru neplata în termen a obligatiilor fiscale, în condiţiile legii.

Sumele platite în plus fata de obligatiile legale se compensează cu alte obligatii bugetare neplatite sau se restituie în condiţiile legii.

Contribuabilii pot invoca prescriptia, atunci cand actiunea organelor fiscale privind stabilirea şi încasarea impozitelor şi taxelor a depasit termenul prevăzut de lege.

Pe intreaga perioada a unui control efectuat de autoritajile fiscale, contribuabilii au dreptul de a beneficia de asistenta de specialitate (contabili autorizati, experji contabili, auditori financiari, juristi etc). De asemenea, ei pot imputernici o persoana, în calitate de consilier sau consultant, în vederea reprezentarii lor în relatiile cu organul fiscal competent.

Contribuabili au dreptul sa cunoasca identitatea şi functia salariatului caruia se adresează în cadrul unei unităţi fiscale sau care li se adresează în timpul exercitarii atribuţiilor sale de serviciu.

În relatiile cu autoritatile fiscale, contribuabililor le revin următoarele obligatii:Orice persoana fizica sau juridica care realizează venituri din diferite surse, sau care detine

anumite bunuri mobile şi imobile, este obligata sa le declare şi sa achite impozitele şi taxele datorate, potrivit dispozitiilor legale în vigoare.

Astfel, fiecare contribuabil este obligat sa declare cu sinceritate si corectitudine impozitele datorate, veniturile realizate, bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate sau obţinute cu orice titlu legal, precum şi alte valori, pentru care trebuie sa plateasca impozite şi taxe.

Persoanele juridice sunt obligate sa completeze şi sa depuna la organul fiscal competent declarative de înregistrare fiscala prevăzute de lege, în vederea atribuirii codului fiscal/codului unic de înregistrare fiscala, dupa caz, si eliberarii certificatului de înregistrare fiscala.

Contribuabilii sunt obligati sa depuna în termenele stabilite prin lege toate documentele prevăzute (deconturi, declaraţii de impunere, bilanturi contabile etc.), la unitatea fiscala în rază careia isi au domiciliul sau sediul, dupa caz, sau unde sunt luati în evidenta fiscala.

Contribuabilii sunt obligati sa pastreze evidentele contabile, registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative care stau la bază înregistrarilor în contabilitate timp de 10 ani, cu incepere de la data incheierii exercitiului financiar în cursul caruia au fost întocmite, cu exceptia statelor de salarii, care se pastrează timp de 50 de ani. Documentele justificative care stau la bază înregistrarilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat

şi aprobat. Înregistrarile în evidentele contabile angajează răspunderea celui care le efectueaza.Contribuabilii au obligatia de a plati în termenul stabilit prin lege, din proprie initiativa sau la

solicitarea unităţii fiscale, impozitele şi taxele datorate, inclusiv sumele din impozitele şi taxele retinute conform prevederilor legale de la salariati/beneficiari de venituri. In cazul în care nu achita în termen impozitele şi taxele, acestia datorează dobânzi pentru fiecare zi de întârziere, pana în ziua platii, inclusiv, precum şi amenzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi, dupa caz.

Contribuabilii au obligatia de a permite efectuarea controlului fiscal privind legalitatea şi corectitudinea calculului sumelor datorate ca taxe si impozite şi sa coopereze la desfăşurarea în condiţii optime a acestuia. De asemenea, sunt obligati sa puna la dispozitia celor în drept toate documentele contabile, evidentele şi oricare alte elemente solicitate în scopul cunoaşterii exacte a obiectelor si surselor impozabile.

Astfel, în OG nr. 70/1997 privind controlul fiscal, cu modificarile şi completarile ulterioare, se stipuleaza: ,,Contribuabilii supusi controlului fiscal au următoarele obligatii:

a) sa se prezinte, la solicitarea organului de control, la data şi locul stabilite pentru efectuarea controlului;

b) sa puna la dispozitie toate documentele, situatiile şi datele solicitate privind obiectul controlului;

c) sa puna la dispozitie, la solicitarea organului de control, în condiţiile legii, actele originale sau copii certificate, dupa caz, referitoare la obiectul controlului;

d) sa permita accesul în locurile unde se afla bunurile şi valorile supuse impozitarii, precum si în locurile unde se afla documentele necesare controlului;

a) sa furnizeze în scris şi verbal, în legatura cu obiectul controlului, toate explicable si elementele necesare clarificarii operaţiunilor economico-financiare efectuate;

b) sa manifeste respect fata de autoritatea controlului, aducand la indeplinire intocmai masurile din actul de control rămase definitive, şi sa informeze organul de control despre aceasta;

a) sa colaboreze cu organul de control pentru buna desfăşurare a actiunii de control;h) sa notifice toate modificarile intervenite în datele initiale de identificare, inclusiv

incetarea activităţii în termenele prevăzute de lege;i) sa intocmeasca documente pentru orice operatiune impozabila si sa raspunda pentru

realitatea şi exactitatea datelor furnizate, precum şi pentru autenticitatea documentelor în cauza furnizate organului de control;

j) sa refaca evidentele tehnico-operative si contabile prin care se justifica operaţiunile efectuate, în situatia în care acestea au fost pierdute ori distruse, în termen de maximum 60 de zile de la data producerii evenimentului;

k) sa intocmeasca şi sa puna la dispozitie organului de control registrul unic de control;1) sa dea o declaratie pe propria răspundere la finalizarea controlului, în care sa specifice

ca au fost prezentate toate documentele ce privesc obiectul controlului;m) sa creeze condiţii corespunzătoare pentru desfăşurarea controlului fiscal;n) sa se prezinte la sediul organului de control fiscal, la solicitarea scrisa a acestuia.Documentele neprezentate cu rea-credinta, dovedita cu ocazia controlului fiscal efectuat la

sediul, domiciliul sau resedinta contribuabilului ori la sediul organului de control fiscal, nu vor fi luate în considerare ulterior la solutionarea contestatiilor impotriva masurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice.".

4.1.1.9. Răspunderea debitorilor

În domeniul fiscal, în functie da natura obligatiilor fiscale şi de faptele care au condus la neindeplinirea acestor mdatoriri legale, poate atrage răspunderea persoanelor fizice sau juridice, dupa caz, răspunderea administrativa, răspunderea disciplinara, răspunderea materiala, răspunderea penala.

Răspunderea administrativa se materializează sub forma contraventiilor şi a dobânzilor,

penalităţilor de întârziere, penalităţilor, dupa caz.Contraventiile sunt acele fapte şi omisiuni cu un grad de periculozitate sociala mai redus

decat infractiunea.Organele cu atribuţii şi competente în domeniul fiscal aplica sancţiunile contraventionale, în

bază reglementărilor speciale prevăzute în legile financiare si fiscale.Constituie contraventii anumite fapte, legate de neindeplinirea obligatiilor financiare şi

fiscale, care nu sunt savarsite în astfel de condiţii incat sa constituie infractiuni, potrivit legii penale. Aceste fapte sunt prevăzute expres în lege (Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale , Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile şi completarile ulterioare, Legea privind procedura de intocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, legile fiscale care reglementează impozite si taxe si alte contributii bugetare, Legea privind colectarea creantelor bugetare etc.).

Astfel, contraventiile în legatura cu organizarea şi conducerea contabilitatii sunt:- detinerea de valori materiale si banesti sub orice forma şi cu orice titlu, precum si

oricăror drepturi şi obligatii patrimoniale, fără a fi inregistrate în contabilitate;- primirea şi eliberarea din depozite a bunurilor de orice fel, fără documente justificative de

intrare şi iesire;- neîntocmirea balantelor de verificare;- nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la:

utilizarea şi tinerea registrelor de contabilitate, registrul jurnal, registru-inventar si Cartea mare;- nerespectarea normelor egale cu privire la arhivarea si pastrarea documentelor

justificative şi a documentelor contabile;- nerespectarea normelor legale cu privire la efectuarea inventarierii patrimoniului;- nerespectarea normelor legale cu privire la intocmirea, verificarea, certificarea si

depunerea bilanturilor contabile;- nerespectarea prevederilor legale privind organizarea si conducerea evidentei contabile la

sediul unităţilor patrimoniale de pe teritoriul Romaniei;- nerespectarea prevederilor legale privind pastrarea la sediul declarat a documentelor

justificative care stau la baza inregistrarilor în contabilitate şi a registrelor contabile legale si punerea la dispozitia organelor în drept în cadrul executarii atribuţiilor prevăzute de lege.

Faptele de evaziune fiscala constituie contraventii sau infractiuni si sunt definite si incriminate prin lege.

Astfel, constituie contraventii următoarele fapte, daca nu sunt savarsite în astfel de condiţii incat, potrivit legii penale, sa constituie infractiuni:

- nedeclararea, în termenele prevăzute de lege, de către contribuabili, a veniturilor si bunurilor supuse impozitelor, taxelor si contributiilor;

- calcularea eronata a impozitelor, taxelor si a contributiilor, cu consecinta diminuarii valorii creantei fiscale cuvenite statului;

- neprezentarea de către contribuabili, la cererea organului de control, a documentelor justificative şi contabile referitoare la modul în care au fost indeplinite obligatiile fiscale;

- refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozi telor si taxelor, în vederea stabilirii veridicitatii declaratiei de impunere si a realitatii înregistrarii acestora;

- neretinerea sau nevarsarea, potrivit legii, la termenele legale, de către contribuabilii cărora le revin asemenea obligatii, a impozitelor, taxelor si a contributiilor care se realizeaza prin stopaj la sursa;

- nedepunerea actelor, situatiilor si a oricăror alte date în legatura cu activitatea efectuata de către unitatea si subunităţile de care raspund contribuabilii, cerute de organele financiar-fiscale, în vederea cunoasterii realitatii financiar-contabile din acea unitate sau subunitate, precum si utilizarea, în alte condiţii decat cele prevăzute de lege, a documentelor cu regim special;

- neaducerea la indeplinire, la termen, a dispozitiilor date prin actul de control incheiat de

organele financiar-fiscale;- neonorarea, în mod nejustificat, de către banci sau institutii financiare, la care

contribuabilii au deschise conturi de disponibilitati banesti, a titlurilor de creanta fiscala emise de organele competente, în vederea urmaririi silite a impozitelor, taxelor si a contributiilor neachitate la termen, inclusiv a dobânzilor;

- neindeplinirea obligatiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, modificata şi completata prin Legea nr. 161/2003, respectiv:

- declararea la organul fiscal pe a carui rază teritoriala isi au sediul contribuabilii a datelor în legatura cu subunităţile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine şi oricare alte locuri în care se desfasoara activităţi producătoare de venituri, bancile si conturile bancare în lei si în valuta;

- declararea sediilor subunităţilor;- neafisarea, la locul de realizare a veniturilor din activitatea de comert sau prestări de

servicii către populatie, a autorizatiei de funcţionare si a certificatului de înregistrare care contine codul unic de înregistrare atribuit.

Dobânzile, penalităţile de intârziere, respectiv penalităţile, dupa caz, se aplica în scopul determinarii platitorilor la achitarea obligatiilor fiscale către buget şi sunt calculate si datorate dupa expirarea termenelor scadente, prevăzute în lege.

Răspunderea disciplinara

Incalcarea cu vinovatie de către persoana incadrata în munca a obligatiilor sale, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinara care atrage răspunderea cu caracter disciplinar.

Răspunderea disciplinara se stabileste de către conducerea entitatilor patrimoniale în cadrul relatiilor de munca existente intre entitate si salariati.

Abaterile disciplinare se sanctioneaza, dupa caz, cu:- mustrare;- avertisment;- diminuarea temporara a salariului de incadrare; - reducerea indemnizatiei de conducere;- retrogradarea din functie;- desfacerea disciplinara a contractului de munca etc.Răspunderea penala sau materiala nu exclude răspunderea disciplinara pentru fapta

savarsita, daca prin aceasta s-au incalcat şi obligatiile de munca.Sanctiunea disciplinara se aplica numai dupa cercetarea prealabila a faptei ce

constituie abatere şi se comunica în scris persoanei în cauza.În cazul faptelor (abaterilor disciplinare) constatate de organele de control, acestea se

consemnează în actele de control, pe bază cărora organele competente aplica sancţiunile disciplinare corespunzătoare. In acest mod, sancţiunile disciplinare constituie o modalitate de finalizare a actiunii de control.

Răspunderea materiala

Răspunderea materiala poate interveni tot pentru angajati, pentru pagubele aduse patrimoniului entitatii, din vina şi în legatura cu munca lor.

Răspunderea materiala prezinta unele trasaturi specifice, şi anume:- este proprie persoanelor incadrate în munca;- este, de regula, limitata, numai la paguba efectiva, neincluzand foloasele nerealizate de

entitatea patrimoniala;- este, în principiu, individuala;- reparatia are loc prin echivalent banesc şi nu în natura;

- presupune o procedura speciala;- nu poate funcţiona în comun cu răspunderea entitatii patrimoniale.Vinovatia trebuie dovedita de entitatea patrimoniala.Formele răspunderii materiale sunt: individuala, comuna, solidara si subsidiara.Răspunderea individuala revine persoanei vinovate, obligate de a repara singura şi în

intregime paguba cauzata entitatii patrimoniale, prin fapta sa personala şi din vinovatie proprie.Răspunderea comuna se stabileste atunci cand exista o singura paguba şi mai multi autori,

paguba fractionandu-se intre coautori în functie de contributia fiecăruia la producerea ei.Răspunderea solidara consta în obligatia mai multor persoane de a executa aceeasi datorie

şi se caracterizează prin aceea că:- obligatia solidara se imparte între debitori;- fiecare debitor poate fi constrans pentru totalitatea datoriei;- urmarirea unui debitor solidar intrerupe prescriptia în contra tuturor debitorilor;- plata efectuata de unul dintre debitori anulează obligatiile celorlalti debitori către

entitatea patrimoniala.Răspunderea subsidiara se stabileste cand paguba este produsa de mai multe

persoane, dar gradul lor de participare nu este identic sau similar. Răspunderea subsidiara este precedata şi condiţionata de răspunderea directa. Daca răspunderea directă este anulata, dispare şi răspunderea subsidiara corelativa.

- omisiunea, în tot sau în parte, a evidentierii în acte contabile sau în alte documente legate, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operaţiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plati ori a diminua impozitul, taxa sau contributia;

- organizarea şi conducerea de evidente contabile duble, alterarea sau distrugerea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat sau de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor, în scopul diminuarii veniturilor sau surselor impozabile;

- emiterea, distribuirea, cumpararea, completarea ori acceptarea cu stiinta de documente fiscale false;

- sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin cesionarea partilor sociale detinute intr-o societate comerciala cu răspundere limitata, efectuata în acest scop;

- sustragerea de la efectuarea controlului financiar-fiscal prin declararea fictiva cu privire la sediul unei societati comerciale, la sediile subunităţilor sau la sediile punctelor de lucru, precum şi la schimbarea acestora fără indeplinirea condifiilor prevăzute de lege,efectuata în acest scop.

4.1.1.10. Calificarea venitului bugetar

Calificarea venitului bugetar se refera la stabilirea caracterului local sau central al venitului.Cunoaşterea elementelor tehnice comune ale veniturilor bugetare este utila contribuabililor,

pentru a putea interveni în restabilirea legalitatii atunci cand constata deficiente în aplicarea legii de către organele cu atribuţii şi competente în realizarea veniturilor bugetelor publice. De asemenea, cunoaşterea acestor elemente este necesara pentru o repartizare echitabila a sarcinilor fiscale, pentru planificarea veniturilor bugetare şi corelarea lor cu volumul cheltuielilor publice.

Veniturile bugetare ale statului, în functie de regularitatea cu care se realizeaza, se impart în venituri ordinare (curente) şi venituri extraordinare.

Veniturile curente sunt considerate resursele care se incasează cu regularitate la bugetul statului, constituind o sursa permanenta şi continuă. În cadrul veniturilor curente ale statului se cuprind impozitele, taxele şi alte contribute bugetare.

Veniturile extraordinare sunt considerate resursele la care apelează statul numai în cazuri exceptionale, numai atunci cand resursele din veniturile curente nu acopera integral cheltuielile bugetare. Din aceasta categorie fac parte imprumuturile interne şi externe, precum şi emisiunile

monetare.Impozitele şi taxele locale sunt instituite în acord cu prevederile Constitutiei Romaniei şi ale

Legii administraţiei publice locale, respectiv ale Legii Finanţelor publice locale şi în concordanta cu nevoile economiei de piata şi cu principiile autonomiei locale şi descentralizarii serviciilor locale.

Impozitele şi taxele locale constituie venituri proprii ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale (municipii, orase, comune, sectoare ale municipiului Bucuresti, precum şi ale judeţelor) şi se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor publice locale. Legislaţia în domeniul finanţelor publice locale prevede în competenţa consiliilor locale instituirea de taxe pentru serviciile publice nou create la nivelul comunităţilor locale, în scopul satisfacerii unor necesitati ale locuitorilor. Aceste taxe speciale trebuie sa acopere cheltuielile cu administrarea şi gestionarea lor şi constituie venituri cu destinatie specială, prin satisfacerea scopurilor pentru care au fost infiintate.

4.1.2. Perceperea (încasarea) venitului bugetar

Creantele bugetare constau în impozite, taxe şi contributii, amenzi şi alte sume ce reprezinta venituri publice şi se realizează prin: încasare efectiva (inclusiv prin plata voluntara), executare silită şi alte modalităti prevăzute de lege.

Impozitele, taxele, contributiile şi celelalte venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale şi ale bugetului Fondului de asigurari sociale de sanatate, de orice natura şi provenienta, se incasează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum şi potrivit dispozitiilor legilor bugetare anuale.

Controlul fiscal pentru stabilirea, urmarirea şi încasarea debitelor pe anii precedenti, în limita perioadei de prescriptie, se efectuează potrivit prevederilor actelor normative în vigoare la data operaţiunilor supuse controlului.

Activitatea de urmărire a impozitelor, taxelor şi a altor contributii bugetare se desfăşoară de aparatul fiscal sau alte organe prevăzute de lege şi are în vedere identificarea contribuabililor platitori, detinatori de bunuri impozabile sau care realizează venituri impozabile, supravegherea şi indrumarea permanenta a acestora pentru a-si indeplini la termen şi în totalitate toate obligatiile fiscale fa|a de bugetele publice, precum şi evidenta stricta a debitori lor şi a sumelor încasate în contul debitelor.

Perceperea veniturilor bugetare presupune încasarea efectiva a sumelor datorate de platitori, înregistrarea lor în conturile bugetare deschise la trezoreria statului, cand are loc şi stingerea efectiva a obligatiei fiscale.

Perceperea veniturilor bugetare se realizează prin mai multe căi şi metode. Astfel, în cazul platitorilor de taxa pe valoarea adaugata, accize, impozit pe profit, obligaţia calcularii şi platii sumelor reprezentand obligatiile fiscale respective revine contribuabililor, acestia purtand intreaga responsabilitate pentru determinarea corecta şi plata la termen a acestora.

O alta modalitate de percepere a veniturilor bugetare este stopajul la sursa (obligatia calcularii, retinerii şi varsarii la buget a impozitului revine platitorilor de venituri către beneficiarii persoane fizice şi juridice), cum este cazul impozitului pe venit aferent veniturilor din salarii, din activităţi desfăşurate de persoane fizice pe bază de contract de comision sau mandat comercial, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala, din dividende, dobânzi etc.

Persoanele fizice şi juridice platitoare de astfel de venituri le revine obligatia platii la termen a impozitelor datorate la buget, precum şi obligatia depunerii/transmiterii la organul competent a declaraţiilor de impozite şi taxe lunare, trimestriale sau anuale (inclusiv a declaraţiilor informative, pe surse de venit şi pe beneficiari de venit, prin care sunt aduse la cunostinta organelor fiscale: bază de calcul a impozitului şi impozitul datorat şi virat în contul beneficiarilor de astfel de venituri).

Alte situatii apar cand, pe bază verificarii, organele cu atribuţii de control fiscal stabilesc impozite, taxe şi contributii sau diferenţe fata de cuantumul impozitelor, taxelor şi contributiilor declarate de contribuabili, situatie în care aceste obligatii fiscale noi/ suplimentare se

inregistrează în evidenta fiscala a unităţilor fiscale teritoriale în vederea urmaririi şi încasarii lor la buget.

În cazul impozitelor şi taxelor locale, respectiv a impozitului pe venitul agricol, a impozitului pe cladiri, taxei asupra mijloacelor de transport, taxei asupra terenurilor etc., impunerea se face de organele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale pe baza declaraţiilor de impunere depuse de contribuabilii respectivi sau/si în baza verificarilor efectuate de organele de control fiscal.

Aparatul fiscal inregistrează în evidenta fiscala declaratiile privind bunurile mobile şi imobile detinute de contribuabili persoane fizice şi juridice, calculează impozitele şi taxele datorate şi comunica platitorilor de obligatii fiscale cuantumul lor şi termenele de plata, prin transmiterea la domiciliul/sediul acestora a unei instiintari de plata.

Alte categorii de impozite şi taxe datorate de contribuabili bugetelor locale sunt: taxa de timbru pentru eliberari, legalizari şi autentificari de acte; taxe de succesiune; taxe consulare etc; taxe de autorizare pentru desfăşurarea de activităţi independente; taxa autorizatie pentru constructii etc. Perceperea acestor taxe se face prin organele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale sau de unele organe de drept (notarii publici, organele de politie, instantele de judecata etc.), iar corectitudinea calcularii acestora şi plata lor la termenele legale se verifica de organele cu atribuţii de control (legalitatea şi perceperea taxelor de timbru, a taxelor de autorizare etc).

4.2. Creanţa bugetară. Modul de realizare

În Constitutie este prevăzuta obligaţia tuturor persoanelor fizice şi juridice de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Obligatia fiscala consta în indatorirea de a plati în contul bugetului public (bugetul de stat, bugetul asigurarile sociale de stat, bugetele locale) impozitele, taxele şi alte contributii bugetare reglementate prin lege. Obligaţia fiscala este o obligatie legală (stabilita exclusiv prin acte normative prin care se instituie impozite şi taxe) şi o obligatie juridica (da nastere la relaţii juridice intre platitorul obligatiei fiscale şi stat sau organele administrativ-teritoriale). Ca urmare a raporturilor juridice ce apar intre platitori şi stat, respectiv unităţile administrativ-teritoriale, în baza obligatiei fiscale, pentru acestia din urma se naste creanţa fiscala.

Administrarea impozitelor şi taxelor cuprinde în sfera sa şi colectarea prin care se asigura prin diferite metode (de la plata voluntara pana la executarea silită) încasarea obligatiilor fiscale. Activitatea de colectare consta în exercitarea functiei administrative care conduce la stingerea creantelor bugetare şi a creantelor debitorului, reprezentand sume de rambursat sau de restituit de la buget.

Stingerea creantelor bugetare se realizează prin:- plata voluntara efectuata de debitor;- executare silita;- alte modalitati prevăzute de lege (compensarea, conversia creantelor, anularea

obligatiilor fiscale, scaderea în cazul declararii insolvabilitatii debitorului etc.).Constituie obiect al colectarii creantele bugetare: impozitele, taxele, contributiile, amenzile

şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalităţi şi penalităţi de întârziere.

4.2.1. Titlul de creanţă

Titlul de creanta este actul prin care se stabileste şi se individualizează obligatia de plata privind creantele bugetare prezentate anterior, intocmit de organele de specialitate sau de persoanele imputernicite potrivit legii, dupa cum urmeaza:

■ actul/documentul de impunere pentru obligatiile bugetare provenite din impozite si taxe şi contributii care se emite de către organele de specialitate pe baza declaraţiilor depuse de contribuabili sau alte documente privind materia impozabila {contribuabilii persoane fizice

plătitoare de impozit pe venitul global şi persoanele juridice şi alte entităti patrimoniale);■ declaraţia sau documentul întocmit de platitori prin care declara impozitul, taxa,

contributia ori alte venituri bugetare, în cazul obligatiilor bugetare care se stabilesc de cătreacestia, potrivit legii (În cazul impozitului pe venitul global - plătitorii de venituri pentru careimpozitul pe venit se calculează, reţine şi virează prin stopaj la sursa);

■ documentul care cuprinde rezultatele controlului financiar-fiscal efectuat de organele abilitate de lege;

În acest scop, pentru diferenţele constatate intre obligatiile de plata determinate de platitor şi cele legal datorate, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere, precum şi alte penalităţi, stabilite conform legii, cu privire la impozite, taxe, contributii şi alte venituri bugetare (de exemplu, valorificarea rezultatelor controlului fiscal, pentru plătitorii de venituri pentru care impozitul pe venit se efectuează prin stopaj la sursă).

■ declaraţia vamală pentru obligatiile de plata în vama;■ procesul-verbal de constatare a contraventiei, intocmit de organul prevăzut de lege,

pentru obligatiile privind plata amenzilor contraventionale;■ procesul-verbal sau documentul prin care se stabileste şi se individualizează suma

de plata, pentru obligatii bugetare reprezentand dobânzi, penalităţi stabilite de organelecompetente pe baza evidentelor proprii (În cazul impozitului pe venitul global datorat depersoane fizice şi juridice, de către organele fiscale teritoriale ale Ministerului FinanţelorPublice, în baza evidentei fiscale - fisa plătitorilor persoane juridice si fisa de cont personal al persoanelor fizice);

■ decizia emisa de organul competent în cazul solutionarii unei cai administrative de atac sau hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se stabileste obligaţia la plata a creantelor bugetare;

■ alte documente emise de organele competente prin care se constata şi seindividualizează creante bugetare.

Titlul de creanta fiscala (întocmit în forma scrisa) constituie titlu executoriu prin care se individualizează obligatia, respectiv creanta fiscala şi poate fi atacat pe cale administrativa şi pe cale juridica, în condiţiile legii. Formele titlurilor de creanta fiscala sunt: titlul de creanta explicit şi titlul de creanta implicit.

Titlul de creanta explicit se întocmeşte în scopul de a constata şi individualiza un impozit, o taxa sau alt venit bugetar în sarcina unui contribuabil - subiect al impunerii. Documentele (titlurile de creanta fiscala) care se intocmesc de organele fiscale ale Ministerului Finanţelor Publice, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi alte organe cu atribuţii în administrarea şi gestionarea veniturilor publice, şi respectiv de contribuabili sunt: procese-verbale de impunere, decizii de impunere privind plăti anticipate în contul impozitului anual, decizii de impunere anuală (În cazul impozitului pe venitul global), procese-verbale de control, note de constatare, declaraţii vamale, declaraţii de impozite şi taxe (deconturi de TVA, privind accizele şi impozitele indirecte etc.), declaraţii privind obligatiile la bugetul de stat, declaraţii de impunere privind impozitele şi taxele locale etc.

Titlul de creanta implicit se întocmeşte de platitori sau organele fiscale competente (de exemplu, state de salarii, utilizate pentru calculul impozitului pe venit datorat bugetului statului şi a contributiilor obligatorii, potrivit legii: contributia individuală la asigurarile sociale, contribuţiile pentru constituirea fondului de somaj, contributia pentru asigurarile de sanatate, contributii datorate de angajati şi contribuabili persoane fizice, respectiv de angajatori).

În cazul în care obligatia bugetara nu a fost achitata de debitor, sunt obligati la plata sumei datorate, dupa caz, în condiţiile legii, următorii:

■ mostenitorul care a acceptat succesiunea debitorului decedat;■ cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligatiile debitorului supus

diviziunii, fuziunii ori reorganizarii judiciare, dupa caz;■ persoana care isi asuma obligatia de plata a debitorului printr-un angajament de plata

sau printr-un alt act incheiat în forma autentica, cu asigurarea unei garantii reale la nivelul

obligatiei de plata;■ asociatii sau actionarii la societatea comerciala debitoare;■ alte persoane, în condiţiile legii.Exigibilitatea obligatiei bugetare este stabilita prin actele normative ce reglementează

venitul bugetar respectiv. Astfel, reglementarea cu caracter de principiu în aceasta materie, OG nr.61/2002 privind colectarea creantelor bugetare (aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr.79/2003), republicata în 2003, stabileste ca obligatiile bugetare sunt scadente la termenele prevăzute în actele normative care le reglementează (art.9). Ministerul Finanţelor Publice este abilitat sa stabileasca scadenta obligatiilor bugetare pentru care termenele nu au fost prevăzute în actele normative speciale.

Pentru obligatiile bugetare restante esalonate sau amanate la plata, conform legii, precum şi pentru dobânzile datorate pe perioada esalonarii, respectiv amanarii, termenele de plata se stabilesc în documentul prin care se acorda inlesnirile la plata. În cazul în care termenul de plata al obligatiei bugetare expira intr-o zi nelucratoare, acesta se prelungeste pana în ziua lucratoare imediat următoare.

Pentru diferenţele de obligatii bugetare stabilite prin actele de control sau obligatiile bugetare stabilite prin procesul-verbal de calcul al dobânzilor şi penalităţilor de întârziere pe baza evidentei pe platitori, termenul de plata se stabileşte astfel:

■ daca data comunicarii este cuprinsa în intervalul de 1 - 15 din luna, termenul de plata este pana la data de 5 a lunii următoare;

■ daca data comunicarii este cuprinsa în intervalul 16-31 din luna, termenul de plataeste pana la data de 20 a lunii următoare.

Actele de control prin care s-au stabilit diferenţe de obligatii bugetare constituie şi înştiintare de plata de la data semnarii de către debitori ori de la data comunicarii, dupa caz, conform legii. Exercitarea de către platitori a cailor de atac la organele competente cu privire la stabilirea obligatiilor bugetare nu suspendă obligatia de plata a acestora.

Pentru neachitarea la termenul scadent a obligatiilor bugetare debitorii datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, respectiv penalităţi, dupa caz.

Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere incepand cu ziua imediat următoare scadentei obligatiei bugetare şi pana la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contributiilor şi a altor obligatii bugetare, cu exceptia dobânzilor, penalităţilor de orice fel şi a amenzilor, se sanctionează cu o penalitate de întarziere de 0,5% pentru fiecare luna şi/sau fiecare fractiune de luna de întârziere, incepand cu data de intai a lunii următoare celei în care acestea aveau termene de plata. Penalităţile de întarziere nu inlatura obligatia de plata a dobânzilor şi/sau a penalităţilor.

Penalitatea de întârziere se datorează pana la data inceperii procedurii de executare silită. Cota penalităţilor de întârziere se poate modifica anual prin Legea bugetului de stat.

Nivelul dobânzii se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, corelat cu nivelul de referinta al BNR, o data pe an, în luna decembrie pentru anul următor sau în cursul anului, daca aceasta se modifica cu peste 5 puncte procentuale.

Nevirarea, în termen de 30 de zile de la data scadentei, a sumelor datorate cu titlu de obligatii bugetare calculate şi retinute la sursa atrage sanctionarea cu o penalitate de 10% din aceste sume a celui obligat sa faca, potrivit legii, retinerea şi virarea sumelor. Sancţiunea se aplica de către organele competente, o singura data pentru aceeaşi suma retinuta şi nevirata, respectiv neretinuta, iar aceasta nu inlatura obligatia de plata a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere, conform legii.

Pentru obligatiile bugetare neplatite la scadenta de persoanele fizice reprezentand impozitul pe venitul global, se datorează dobânzi dupa cum urmeaza:

■ pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plăţile anticipate neefectuate in termen se calculează pana la data platii debitului, în cazul în care acesta este platit în cursulanului de impunere, §i respectiv pana la data de 31 decembrie, pentru plăţile anticipateneachitate pana la finele anului de impunere;

- dobânzile pentru sumele neachitate, inscrise în deciziile de plaţi anticipate cu titlu de

impozit pentru anul precedent, se calculează incepand cu data de 1 ianuarie a anului următor pana la data stingerii acestora prin orice modalitate, inclusiv;

- În cazul în care impozitul pe venit din deciziile de impunere anuala este inferior sumei datorate cu titlu de plati anticipate, dobânzile se recalculează incepand cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, asupra soldului neachitat din plati anticipate la data de 31 decembrie a anului de impunere, diminuat cu impozitul de regularizare (de scazut), rezultat din deciziile de impunere anuala.

Plata obligatiilor bugetare se efectuează de debitori distinct pe fiecare impozit, taxa, contributie sau alte venituri bugetare, inclusiv dobânzi şi penalităţi de orice fel, în următoarea ordine:

■ obligatii bugetare cu termene de plata în anul curent;■ obligatii bugetare reprezentand impozite, taxe, contributii şi alte venituri bugetare

datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, pana lastingerea integrală a acestora.

■ dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte penalităţi aferente obligatiilor bugetare;■ obligatii bugetare cu termene de plata viitoare.Compensarea obligatiilor bugetare datorate de debitor cu creantele acestuia se face de

autoritatea competenta (Ministerul Finanţelor Publice, prin unităţile fiscale teritoriale) pentru obligatii către bugetul de stat, la cererea debitorului, în termen de 30 de zile, sau din oficiu.

În cazul obligatiilor bugetare stinse prin compensare, data stingerii este, pentru compensarile la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensari efectuate din oficiu, data depunerii cererii de rambursare sau restituire.

Compensarea se efectuează cu:■ obligatii bugetare cu termene de plata în anul curent;■ cu obligatii reprezentand impozite şi taxe, contributii şi alte venituri bugetare,

datorate şi neachitate la 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, pana la stingerea integrală a acestora;

■ cu dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte penalităţi aferente obligatiilor bugetareneachitate la finele anului precedent;

■ cu obligatii bugetare cu termene de plata viitoare, numai la cererea platitorului.

4.2.2. Modalitati de stingere a obligatiilor bugetare

Stingerea creantelor bugetare se realizează prin plata voluntara efectuata de debitor, prin compensare, prin executare silită, prescriptie ori prin alte modalitati prevăzute de lege, intreprinse de către creditorul bugetar.

Executarea silită se desfăşoară pana la stingerea creantelor bugetare inscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi a altor penalităţi ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin aceasta, precum şi a cheltuielilor de executare, în cazul în care debitorul nu isi plateste de buna voie obligatiile bugetare datorate.

Executarea silită incepe prin comunicarea unei somaţii în care i se notifica debitorului ca are obligatia sa efectueze plata sumelor datorate, în termen de 15 zile, sau sa faca dovada stingerii obligatiei bugetare, în caz contrar aplicandu-se modalitaţile de executare silită prevăzute de lege. Somatia este insotita de o copie certificata de pe titlul executoriu.

Titlul executoriuExecutarea silită a creantelor bugetare se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis,

potrivit legii, de organul de executare competent în a carui rază teritoriala isi are sediul sau domiciliul debitorul, persoana fizica sau juridica, ori unde acesta este luat în evidenta fiscala.

Titlul executoriu, în cuprinsul caruia s-a inscris creanta bugetara, conţine:- antetul organului emitent;- numele şi prenumele sau denumirea debitorului;- codul unic de înregistrare şi/sau codul numeric personal;

- domiciliul sau sediul debitorului;- orice alte date de identificare ale debitorului;- cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate;- temeiul legal al puterii executorii a titlului;- data intocmirii titlului;- stampila şi semnatura organului de executare.Pentru debitorii obligati în mod solidar la plata creantelor bugetare se intocmeste un singur

titlu executoriu. Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creante bugetare, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, organelor prevăzute de lege (creditorii bugetari care administrează creantele bugetare, prin organele proprii centrale sau teritoriale, dupa caz, ori cele ale administraţiei publice locale, respectiv institutiile publice pentru creantele bugetare pe care le incaseaza, administrează şi le utilizeaza, provenite din venituri proprii, precum şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale), denumite organe de executare.

Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în masura necesara pentru realizarea creantelor bugetare şi a cheltuielilor de executare. Procedura de executare silită se efectuează din oficiu şi odata începuta, se poate suspenda, intrerupe sau poate inceta în cazurile şi sub forma prevăzuta în lege.

Astfel, executarea silită se suspenda:■ cand suspendarea este dispusa de instanta sau de creditorul bugetar;■ de la data comunicarii aprobarii înlesnirii de plata;■ în alte cazuri prevăzute de lege.Executarea silită se intrerupe:■ daca s-au stins integral creantele bugetare prevăzute în titlul executoriu, inclusiv

dobânzile, penalităţile de orice fel şi cheltuielile de executare;■ a fost desfiintat titlul executoriu;■ în alte cazuri prevăzute de lege.

4.2.2.1 Modalitati de executare silită

Organele de executare silită pot folosi, succesiv sau concomitent, oricare dintre următoarele modalitati de executare silită: prin poprire, executarea silită a bunurilor mobile şi imobile sau a unui ansamblu de bunuri.

Executarea silită prin poprire se aplica oricăror sume urmaribile reprezentand venituri şi disponibilitati în lei şi în valuta, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, detinute şi/sau datorate cu orice titlu debitorului de către terte persoane sau pe care acestea le vor datora debitorului şi/sau le vor detine tertii în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Sumele ce reprezinta venituri banesti ale debitorului persoana fizica, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie specială sunt supuse urmaririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedura civila.

Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau juridice se infiintează de către organul de executare printr-o adresa care va fi transmisa prin scrisoare recomandata, cu dovada de primire, tertului poprit, împreună cu o copie certificata de pe titlul executoriu. Debitorul va fi instiintat despre infiintarea popririi. Poprirea infiintata anterior, ca masura asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta tertului poprit, şi înstiintarea despre aceasta a debitorului.

Tertul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la data primirii comunicarii de la organul de executare, sa instiinteze organul de executare daca datorează vreo suma de bani cu orice titlu debitorului.

Dupa infiintarea popririi tertul poprit este obligat sa faca de indata reţinerile prevăzute de

lege şi sa vireze sumele retinute în contul indicat de organul de executare, comunicând totodata în scris despre existenta altor creditori.

Pentru stingerea creantelor bugetare, debitorii detinatori de conturi bancare pot fi urmariti prin decontare bancara, utilizandu-se procedurile descrise anterior. Sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasarile zilnice în conturile în lei şi în valuta sunt indisponibilizate.

Executarea silită a bunurilor mobile ale debitorului se face prin aplicarea sechestrului şi valorificarea acestora, în temeiul unui titlu executoriu, chiar daca acesta se afla la un tert.

În cazul debitorului persoana fizica nu pot fi supuse executarii silite, fiind necesare vietii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale:

■ bunuri mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi formarea profesionala, precum şi cele strict necesare exercitarii profesiei sau altor ocupatii cu caracterpermanent, inclusiv cele necesare desfăşurarii de activităţi agricole (unelte, seminte, furaje, animale de producţie şi de lucru);

■ bunuri strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, daca nu sunt mai multe de acelasi fel;

■ alimente necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 2 luni, iar în cazul debitorului care se ocupa exclusiv de agricultura, alimentele strict necesare pana la noua recolta;

■ combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încalzit şi pentru prepararea hranei pe timp de trei luni de iarna;

■ bunuri declarate neurmaribile prin alte dispozitii legale.Bunurile debitorului persoana fizica necesare desfăşurarii activităţii de comert nu sunt

exceptate de la executarea silită.Executarea silită a bunurilor imobile se intinde asupra bunurilor imobile proprietate a

debitorului, precum şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executarii silite spatiul minim de locuit de debitor şi familia sa (nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creantelor bugetare rezultate din savârsirea de infractiuni, precum şi în cazul stabilirii răspunderii asociatilor şi/sau administratorilor societătilor debitoare).

Creantele bugetare înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate în urma valorificarii bunurilor mobile si/sau imobile, în ordinea vechimii, mai intai creanta principală şi apoi accesoriile acesteia. Daca suma ce reprezinta atat creanta bugetara, cat şi cheltuielile de executare este mai mica decat suma realizata prin executare silită, cu diferenta se va proceda la compensarea cu alte creante bugetare, sau se restituie, la cerere, debitorului.

4.2.2.2. Executarea silită a unui ansamblu de bunuri

Bunurile mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate în ansamblu, daca organul de executare apreciază ca acestea pot fi vandute mai rapid ori în condiţii avantajoase. Pentru executarea silită a acestor bunuri, organul de executare procedează la sechestrarea lor, iar prevederile privind executarea silită asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi cele privind vanzarea bunurilor imobile în rate se aplica în mod corespunzător.

În cazul în care executarea silită a fost pornita de mai multi creditori, se procedează la distribuirea sumei rezultate în urma valorificarii bunurilor mobile şi imobile şi se face în următoarea ordine de preferinta, daca legea nu prevede altfel:

■ creante reprezentand cheltuieli facute cu urmarirea şi conservarea bunurilor al căror pret se distribuie;

■ creante reprezentand salarii, pensii, sume cuvenite somerilor etc.;■ creante rezultate din obligatii de intretinere, alocatii pentru copii etc.;■ creante bugetare provenite din impozite şi taxe, contributii şi din alte sume datorate

bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului de asigurari sociale de stat,bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale;

■ creante rezultate din imprumuturi acordate de stat;■ creante rezultand din imprumuturi bancare, din livrari de produse, prestări servicii,

din chirii sau amenzi;■ creante reprezentand amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;■ alte creante.

4.2.2.3. Insolvabilitatea, anularea obi igatiilor bugetare

Insolvabilitatea este aplicabila în următoarele situatii:■ debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile;■ cand dupa incetarea executarii silite pornite impotriva debitorului raman debite neachitate;■ debitorul a disparut sau a decedat fără sa lase avere;■ debitorul nu este gasit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut şi la acestea sau in alte

locuri unde exista indicii ca a avut avere, nu se gasesc venituri sau bunuri urmaribile.În cazul în care se constata ca debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmaribile dupa

declararea starii de insolvabilitate, organele de executare trebuie sa ia masuri necesare de redebitare a sumelor şi de executare silită.

Masurile intreprinse de organele de executare nu se suspendă ca urmare a declansarii procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului.

Anularea obligatiilor bugetare se face în cazuri temeinic justificate, la propunerea ordonatorilor principali de credite, prin hotarare a Guvernului. în situatiile în care cheltuielile de executare sunt mai mari decat obligatiile bugetare supuse executarii silite, conducatorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective.

4.2.3. Prescriptia dreptului de a cere executarea silită

Prescriptia dreptului de a cere executarea silită este de 5 ani de la data incheierii anului financiar în care a luat nastere acest drept.

Dreptul de a cere compensarea sau restituirea sumelor privind obligatiile bugetare se prescriu în termen de 5 ani de la data incheierii anului financiar în care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire.

Circuitul documentelor intre structurile administrativ-teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice cu atribuţii/competente în stabilirea/colectarea creantelor bugetare este redat în figura 10.

Fig. 10. Circuitul documentelor intre structurile administrativ-teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice cu atribuţii/competente în stabilirea şi colectarea creantelor bugetare

Legenda:S1 - Schimb de informaţii cu privire la plăţile efectuate de debitor în termenul stabilit de organul de controlS2 - Schimb de informaţii cu privire la plăţile efectuate de debitor dupa comunicarea inştiintarii de plataS3 - Schimb de informaţii cu privire la obligatiile de plata şi la operaţiunile de rectificare a platii

DOCUMENTELE PRIN CARE SE STABILESC OBLIGATIILE BUGETARE1 Avizul de urmarire.2 Procesul-verbal de constatare a contraventiilor.3 Dispozitia de urmarire.4 Obligatiile de plata stabilite prin declaraţii fiscale, decizii de impunere privind plăţile anticipate, decizii de impunere anuala, impunerea din oficiu, dobânzi, penalităţi şi amenzi.5 Procesul-verbal de cheltuieli de executare. 6 Titluri executorii emise de alte organe.

DOCUMENTELE PRIN CARE SE DIMINUEAZĂ OBLIGATIILE BUGETARE1. Plati efectuate de debitor sau de terti pentru contribuabil.2. Nota de compensare.3. Procesul-verbal de eliberare şi distribute a sumelor realizate prin executare silită.4. Referatul de restituire.5. Rambursari de TVA pentru persoane fizice şi persoane juridice.6. Decizii ale organelor de solutionare a contestatiilor.7. Procesul-verbal de insolvabilitate.8. Procesul-verbal de constatare a prescriptiei.9. Decizii de impunere/declaraţii fiscale rectificative.DOCUMENTELE CARE SE COMUNICA DE SERVICIUL DE EVIDENTA CĂTRE SERVICIUL DE COLECTARE ŞI EXECUTARE SILITĂ1. Titluri executorii emise de alte organe.2. Titluri executorii (inclusiv decizii de impunere pentru plati anticipate, decizii de impunere

anuala).3. Instiintari de plata/de restituit.4. Somatii.5. Deciziile organelor de solutionare a contestatiilor.6. Procesul-verbal de calcul al dobânzilor şi penalităţilor.