SUBIECTE DE EXAMEN – SESIUNEA IUNIE 2012

1. Noţiunea şi clasificarea obligaţiilor

NOłIUNEA SI CLASIFICAREA OBLIGAłIILORNoţiunea de obligaţie civilăobligaţia este acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptulsubiectului activ, numit creditor, de a cere subiectului pasiv, numit debitor, ada, a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat în caz deneexecutare de bunăvoie.clasificarea obligaţiilorobligaţiile se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii:• după izvoare: 1) obligaţii născute din acte juridice;2) obligaţii născute din fapte juridice.• după obiectul lor: 1) obligaţii de a da, obligaţii de a face si obligaţii de a nu face;2) obligaţii pozitive si obligaţii negative;3) obligaţii de rezultat sau obligaţii determinate;4) obligaţii de mijloace sau obligaţii de prudenţă si diligenţă.• După sancţiunea juridică proprie: 1) obligaţii civile perfecte;2) obligaţii civile imperfecte sau naturale.• După opozabilitatea lor: 1) obligaţii obişnuite;2) obligaţii reale;3) obligaţii opozabile si terţilor.

2. Conţinutul raportului obligaţional

Este raportul juridic stabilit între 2 sau mai multe persoane, în conţinutul căruia intră subiectul activ denumit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor – căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare – să dea, ă facă sau să nu facă ceva.

Structura raportului juridic obligaţional implică trei elemente: subiectele, conţinutul şi obiectul.

3. Izvoarele obligaţiilor

Prin izvor de obligaţii se înţelege acel fapt juridic – în sens larg – caredă nastere unui raport juridic obligaţional. Sunt izvoare de obligaţii: actelejuridice: contractul si actul juridic unilateral; faptele juridice: faptele juridicelicite si faptele juridice ilicite.

4. Noţiunea şi clasificarea contractului

Noţiune. Potrivit art.942 C. civ., contractul este acordul între două sau mai multe persoane, pentru a constitui sau a stinge între dânsii raporturi juridice. În doctrină,

1

contractul este definit ca fiind acordul de voinţă între două sau mai multe persoane, prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi si obligaţii, adică un raport juridic de obligaţii.Clasificarea contractelorContractele se clasifică în funcţie de mai multe criterii.1. După modul de formare:- contracte consensuale – acele contracte care se încheie prin simplul acordDe voinţă al părţilor; în dreptul nostru, contractele consensuale constituieRegula;- contracte solemne – acele contracte pentru a căror încheiere valabilă seCere respectarea unei anumite forme, care, de regulă, este forma autentică;- contracte reale – acele contracte care se caracterizează prin faptul că pentruFormarea lor manifestarea de voinţă a părţilor trebuie să fie urmată deRemiterea materială a lucrului.2. După conţinutul lor:- Contracte sinalagmatice – acele contracte care se caracterizează prinReciprocitatea si interdependenţa obligaţiilor;- contracte unilaterale – acele contracte care dau nastere la obligaţii numai înSarcina uneia din părţi, cealaltă parte având numai calitatea de debitor.3. După scopul urmărit de părţi:- Contracte cu titlu oneros – acele contracte la încheierea cărora fiecare parteUrmăreste obţinerea unui folos patrimonial în schimbul folosului patrimonialProcurat celeilalte părţi. La rândul lor, acestea se subclasifică în : contracteComutative – acele contracte la încheierea cărora fiecare parte cunoaste atâtExistenţa, cât si întinderea obligaţiilor; contracte aleatorii – acele contracte laÎncheierea cărora părţile cunosc doar existenţa obligaţiilor, nu si întindereaAcestora, existând sansa unui câstig sau riscul unei pierderi, care depinde deUn eveniment incert, viitor, alea; contracte cu titlu gratuit – acele contracte laÎncheierea cărora o parte procură celeilalte părţi un folos patrimonial, fără aUrmări obţinerea, în schimb, a unui folos patrimonial.Contractele cu titlu gratuit se subsclasifică, la rândul lor, în: contracteDezinteresate – acele contracte prin care se urmăreste a se procura un folosPatrimonial, fără ca dispunătorul să-si micsoreze patrimoniul; liberalităţi –Contractele prin care se procură un folos patrimonial prin micsorareaPatrimoniului dispunătorului.4. După modul de executare:- contracte cu executare imediată – acele contracte a căror executare seRealizează printr-o singură prestaţie din partea debitorului;- contracte cu executare succesivă – acele contracte în care executareaPrestaţiei se face în timp sub forma unor prestaţii succesive.5. După efectele produse:- contracte constitutive – acele contracte care dau nastere la drepturi siObligaţii care nu au existat anterior încheierii lor;- contracte translative – acele contracte prin care are loc transmiterea unuiDrept patrimonial, de la transmiţător la dobânditor;- contracte declarative – acele contracte prin care se consolidează un dreptExistent anterior.6. După modul de reglementare:- contracte numite – acele contracte care au o denumire si reglementareproprie;

2

- contracte nenumite – acele contracte care nu au o denumire si reglementareproprie.7. După corelaţiile existente între ele:- contracte principale – acele contracte care au o existenţă de sine stătătoare,soarta lor juridică nedepinzând de soarta altor contracte;- contracte accesorii – acele contracte care au o soartă juridică dependentăde alte contracte preexistente.8. după modul de realizare a acordului de voinţă:- contracte negociate – acele contracte prin care părţile contractante convinAsupra clauzelor contractuale;- contracte de adeziune – acele contracte care cuprind în conţinutul lor clauzePrestabilite de una dintre părţile contractante, cealaltă parte neputândNegocia, având însă opţiunea de a le accepta, si atunci contractul se încheie,Sau de a nu le accepta;- contracte obligatorii – acele contracte a căror încheiere este impusă prinLege.

5. Încheierea contractului. Condiţiile de fond

Încheierea contractelor este guvernată de principiul bunei – credinţeArt.1183 alin.2 noul Cod civil, prevede că partea care se angajează într-o negociere este ţinută să respecte exigenţele bunei – credinţe. Părţile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligaţii, iar conform alin.3, este contrară exigenţelor bunei – credinţe, între altele, conduita părţii care iniţiază sau continuă negocieri fără intenţia de a încheia contractul.Condiţiile de fond sunt cele referitoare la: - manifestarea de voinţă- caracterul precis al ofertei şi intenţia de a se obliga - destinatarul ofertei

Termeni introduşi de noul Cod civil: - propunere cu caracter public, adică cea adresată unor persoane nedeterminate care nu este, de fapt, o ofertă, decât în anumite condiţii (art.1189); - solicitarea de oferte – solicitarea de a formula oferte, adresată uneia sau mai multor persoane determinate, nu constituie, prin ea însăşi, ofertă de a contracta (art.1190).

6. Oferta de a contracta

Oferta de a contracta. prin aceasta se înţelege o propunere – scrisă, verbală sau tacită – făcută în acest scop unei anumite persoane sau publicului de a încheia un contract în anumite condiţii. oferta de a contracta reprezintă prima manifestare de voinţă a consimţământului si trebuie să întrunească condiţiile generale ale acestuia, adaptate însă la specificul ofertei.

7. Acceptarea ofertei

Acceptarea ofertei este a doua latură a consimţământului si reprezintă un răspuns în care se manifestă acordul cu oferta primită.

8. Principiul forţei obligatorii a contractului. Excepţiile de la principiu

3

Acest principiu este reglementat în art.1270 contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.Excepţiile de la principiu sunt : - cazurile de restrângere a forţei obligatorii - cazurile de extindere a forţei obligatorii - impreviziuneaCazuri de restrângere- Situaţiile prevăzute în mod expres de lege în care contractul îşi încetează efectele înainte de termen, datorită dispariţiei unui element al său- Încetarea contractului de locaţiune din cauza pieirii totale sau considerabile a lucrului – art.1818 alin.1- Încetarea contractului de închiriere a locuinţei în termen de 30 de zile de la data înregistrării decesului chiriaşului – art.1834 alin.1 Încetarea contractului de mandat din cauza morţii, incapacităţii sau falimentului mandantului ori a mandatarului – art.2030 lit.ccazuri de extindere- Prelungirea efectelor contractului cu executare succesivă datorită suspendării temporare a executării acestuia, pe tot timpul cât durează cauza de suspendare- Moratoriul legal - acordarea prin lege a unui termen care are ca efect amânarea generală a executării unor obligaţii contractuale de către o anumită categorie de debitori, în considerarea unor împrejurări excepţionale (crize economice, conflicte militate etc)impreviziunea- Revizuirea efectelor anumitor contracte din cauza ruperii echilibrului contractual în urma schimbării împrejurărilor avute în vedere de părţi în momentul încheierii contractului- Vizează contractele sinalagmatice, cu titlu oneros, comutative şi cu executare succesivăReglementarea legală – art.1271 noul Cod civil

9. Principiul relativităţii efectelor contracrului. Excepţii de la principiu

Principiul relativităŢii efectelor contractuluiAcest principiu poate fi definit ca regula potrivit căreia contractul produce efecte numai faŢă de părŢile contractante, el neputând să profite sau să dăuneze altor persoane. ExcepŢia reală de la acest principiu este stipulaŢia pentru altul sau contractul în folosul unei terŢe persoane. Contractul în folosul unei terŢe persoane este acel contract prin care o persoană – numită promitent – se obligă faŢă de altă persoană – numită stipulat – să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei persoane străine de această convenŢie – numită terŢ beneficiar.

10. Opozabilitatea contractului faţă de terţi.

Opozabilitatea reprezintă modul de a defini obligativitatea contractului în raport cu terŢii. Aceasta înseamnă că orice contract se impune terŢilor ca o realitate juridică, ce nu poate fi ignorată.

4

ExcepŢia de la acest principiu apare în cazul în care un terŢ va fi îndreptăŢit să ignore existenŢa unui contract si, pe cale de consecinŢă, a drepturilor si obligaŢiilor născute din acesta.

11. Simulaţia

Este operaŢiune juridică în care, printr-un contract aparent – public, ostensibil -, dar mincinos, nereal, se creează o altă situaŢie juridică decât cea stabilită printr-un contract ascuns, dar adevărat –contraînscrisul.Pentru a ne găsi în prezenŢa simulaŢiei este necesar ca actul secret să fie încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent.

SimulaŢia se poate înfăŢisa în trei forme: contractul fictiv; contractul deghizat; contractul prin interpunere de persoană.

12. Excepţia de neexecutare a contractului

ExcepŢia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziŢia uneia din părŢile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaŢiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-si execute propria obligaŢie.

Nu există în Codul civil o reglementare de principiu a excepŢiei de neexecutare, dar există aplicaŢii ale sale în materie de vânzare, schimb si depozit neremunerat.

13. Rezoluţiunea contractului

RezoluŢiunea contractului este o sancŢiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic cu executare imediată, constând în desfiinŢarea retroactivă a acestuia si repunerea părŢilor în situaŢia anterioară.

Temeiul juridic al rezoluŢiunii îl reprezintă art.1020 C. civ.RezoluŢiunea este de două feluri: judiciară si convenŢională.

14. Rezilierea contractului

Rezilierea se aplică în cazul neexecutării culpabile a unor contracte sinalagmatice cu executare succesivă si face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor.

15. Riscul contractului

Riscul contractului este o consecinŢă a neexecutării contractului ca urmare a unei imposibilităŢi fortuite, adică a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părŢi.În contractul sinalagmatic, riscul îl suportă debitorul obligaŢiei imposibil de executat, în sensul că, neputând să-si execute propria obligaŢie, dintr-un motiv de forŢă majoră sau caz fortuit, el nu poate pretinde celeilalte părŢi să-si execute obligaŢia.În Codul civil nu există dispoziŢii de principiu privind riscul contractului, dar sunt aplicaŢii ale acestui efect specific în materia contractului de locaŢiune si a contractului de antrepriză.

5

În cazul contractelor translative de proprietate, regula consacrată în legislaŢie este aceea că riscul contractului îl suportă partea care avea calitatea de proprietar în momentul pieirii fortuite a lucrului – res perit domino.

16. Gestiunea de afaceri

Este un fapt ilicit şi voluntar, prin care o persoană numită gerant săvârşeşte fapte materiale sau încheie acte juridice în interesul altei persoane, numite gerat, fără a avea mandat din partea acestuia. Reglementată de prev. Art. 987 – art. 991 Cod civil

17. Plata nedatorată

Executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia. Persoana care efectuează plata se numeşte solvens, iar persoana care primeşte plata se numeşte accipiens.

18. Îmbogăţirea fără justă cauză

Este faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.

19. Formele răspunderii civile delictuale

1. Răspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999 cod civil)2. Răspunderea pentru fapta altei persoane ce poate fi de 3 feluri:

-răspunderea părinţilor pentru faptele ilicite săvârşite de copii lor minori (art. 1000 alin 2 cod civil);

-răspunderea institutorilor şi meşteşugarilor pentru prejudiciile cauzate de elevii şi ucenicii aflaţi sub supravegherea lor (art. 1000 alin 4 Cod civil)

-răspunderea comitenţilor pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor în fucţiile încredinţate (art. 1000 alin 3 Cod civil)

3. Răspunderea pentru lucrări, edificii şi animale, care poate fi la rândul ei de trei feluri, şi anume:

-răspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrările aflate în paza sa juridică(art. 1000 alin 3 Cod civil)

-răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale aflate în paza juridică a unei persoane (art. 1003 Cod civil)

-răspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciul cauzat prin ruina sau viciul de construcţie (art. 1002 Cod civil)

20. Prejudiciul, condiţie a răspunderii civile delictuale

Prejudiciul poate fi definit ca fiind rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană ori ca urmare a faptei unui animal sau lucru pentru care va fi angajată răspunderea unei anumite persoane.

6

Ca urmare a producerii unui prejudiciu, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de existenţă, va fi angajată răspunderea civilă delictuală a autorului faptei ilicite sau, după caz, şi răspunderea penală a acestuia. Ca urmare a angajării răspunderii penale delictuale, dacă autorul faptei ilicite este găsit vinovat, acestuia i se va aplica de către instanţa de judecată o sancţiune civilă care constă în obligarea lui la acoperirea daunelor produse, deci la plata despăgubirilor.

21. Fapta ilicită, condiţie a răspunderii civile delictuale

Fapta ilicită este un element şi o condiţie esenţiale, atât în cadrul răspunderii civile în general, fie ea delictuală sau contractuală, cât şi în cazul formelor răspunderii civile delictuale, alături de prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul şi capacitatea delictuală a autorului faptei.

Astfel, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală şi, astfel a obliga autorul faptei la plata despăgubirilor, este necesar ca prejudiciu să fi fost produs printr-o faptă ilicită.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

22. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu

Este necesar întotdeauna ca pentru a fi angajată răspunderea unei persoane să existe o legătură între fapta ilicită săvârşită şi prejudiciul cauzat. Acest raport reprezintă atât un element dar şi una din condiţiile esenţiale pentru existenţa răspunderii civile delictuale, precum şi ale tuturor formelor de răspundere, alături de fapta ilicită, prejudiciu, vinovăţie şi capacitatea delictuală.

Pentru determinarea raportului de cauzalitate au fost propuse următoarele criterii:

-sistemul cauzalităţii necesare: potrivit căruia cauza este fenomenul care, precedând efectul, îl provoacă în mod necesar;

-sistemul indivizibilităţii cauzei cu condiţiile: care consideră că fenomenul –cauză nu acţionează izolat, ci este condiţionat de mai multi factori care nu produc în mod nemijlocit efectul, dar îl favorizează, astfel încât aceste condiţii alcătuiesc, împreună cu împrejurarea cauzală, o unitate indivizibilă, în cadrul căreia ele ajung să dobândească, prin interacţiune cu cauza, un rol cauzal.

23. Vinovăţia, condiţie a răspunderii civile delictuale

Este reglementată de prev. art. 998-999 Cod civil.Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică pe care autorul faptei ilicite a avut-o în

momentul imediat anterior săvârşirii faptei ilicite, faţă de faptă şi faţă de urmările acesteia. Fapta ilicită, ca manifestare exterioară, presupune ca antecedent un proces psihic complex, de conştiinţă şi de voinţă, proces care ia sfârşit prin a se manifesta în exterior, deci a se obiectiva sub forma acţiunii sau a inacţiunii.

Pentru a fi considerată răspunzătoare de propria faptă se cere ca persoana să aibă discernământul faptelor sale, adică să aibă capacitate delictuală. Lipsa

7

discernământului echivalează cu absenţa factorului intelectiv, respectiv a lipsei vinovăţiei.

24. Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie

Părinţii răspund integral faţă de victimă pentru prejudiciul cauzat de minor. Când minorul a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei ilicite, victima are posibilitatea să cheme în judecată fie pe minor singur, fie pe părinţii săi singuri, fie deopotrivă pe părinţi şi pe minor.

Temeiul juridic al răspunderii părinţilor minorului este art. 1000 alin 2 cod civil iar temeiul juridic al răspunderii minorului va fi art. 998 sau 999 Cod civil, deci el va răspunde pentru fapta proprie.

În cazul în care s-a stabilit judecătoresc răspunderea atât a părinţilor cât şi a minorului, răspunderea lor va fi solidară, n temeiul art. 1003 Cod civil.

25. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului

Sediu materiei îl constituie art. 1000 alin 3 cod civil care prevede „Comitenţii răspund de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile care li s-au încredinţat”.

Comitentul este persoana care are posibilitatea de a da instrucţiuni, de a direcţiona, îndruma şi controla activitatea celeilalte persoane, denumită prepus, care are obligaţia de a urma îndrumările şi directivele primite.

Comitentul este un garant legal pentru repararea daunei provocate de prepus. El a fost instituit răspunzător nu pentru că ar avea vreo culpă în săvârşirea faptei ilicite şi producerea prejudiciului, ci în scopul de a asigura victimei repararea integrală a pagubei. Comitentul are dreptul să ceară prepusului său restituirea în întregime a despăgubirilor avansate victimei. Acest drept al comitentului este un drept specific al obligaţiei „in solidium”, temeiul său constituindu-l art. 1108 Cod civil, pct. 3. Dacă prejudiciul a fost cauzat de doi sau mai mulţi prepuşi ai aceluiaşi comitent, acesta poate cere oricăruia dintre ei restituirea întregii sume plătite, deoarece faţă de comitent prepuşii care au săvârşit fapta rămân solidar obligaţi, potrivit prevederilor art. 1003 Cod civil. Împotriva regresului comitatului prepusul se poate apăra numai dovedind fapta proprie a comitentului, faptă care ar fi determinat, în tot sau în parte, producerea prejudiciului.

26. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

Răspunderea paznicului juridic pentru prejudiciul cauzat de animale reprezintă un alt tip de răspundere civilă delictuală indirectă şi are un caracter obiectiv, unde nu se cere proba existenţei culpei celui care are atributul supravegherii animalului, operând prezumţia absolută care nu poate fi răsturnată probându-se contrariul.

Temeiul juridic al răspunderii paznicului pentru repararea daunei pricinuite de animale care se află sub supravegherea lor se află în art. 1001 Cod civil care instituie următoarele: „proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte cu/de dândul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află sub paza sau, sau că a scăpat”.

27. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului

8

Răspunderea proprietarului pentru ruina edificiului reprezintă o altă formă a răspunderii civile delictuale care are un caracter obiectiv, întrucât nu se mai cere a se proba culpa proprietarului în ipoteza când ruina edificiului asupra căruia are un drept de proprietate a cauzat unei alte persoane un prejudiciu.

Astfel, art. 1002 Cod civil precizează „proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie”.

Persoana responsabilă (proprietarul edeficiului) se poate exonera de răspundere numai în următoarele cazuri:

-atunci când ruinarea edificiului a avut loc datorită forţei majore, nu şi cazului fortuit;

-cauza determinată a prăbuşirii imobilului nu a fost lipsa de întreţinere sau vreun viciu de construcţie, ci fapta unei terţe persoane;

-cauza ruinei edificiului a fost chiar fapta victimei.

28. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general

Temeiul juridic al răspunderii „paznicului” pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general se află în dispoziţiile art. 1000 alin 1 Cod civil care precizează expresis verbis că : „suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră”.

Pentru a fi natrenată răspunderea civilă delictuală a paznicului juridic, în termeiul art. 1000 alin 1 Cod civil, victima prejudiciului va trebui să dovedească :

-existenţa şi întinderea prejudiciului;-raportul de cauzalitate dintre „fapta lucrului” şi prejudiciul creat ( nu se referă

la fapta paznicului juridic în raport cu prejudiciul, întrucât faţă de acest raport există o prezumţie absolută de cauzalitate).

Dacă aceste două condiţii generale sunt probate de victimă, atunci celelalte elemente ale răspunderii paznicului juridic sunt prezumate.

29. Modalităţile obligaţiilor.Condiţia

Condiţia este un element viitor şi nesigur ce se va produce, care suspendă fie naşterea, fie stingerea unui contract sau a unei obligaţii.

La condiţie incertitudinea vizează realizarea evenimentului viitor. Caracteristiciile condiţiei sunt: este un eveniment viitor, este nesigur că se va

întâmppla şi afectează existenţa obligaţiei.

30. Modalităţile obligaţiilor.Termenul

Termenul (art. 1022-1025 Cod civil) este un eveniment viitor şi sigur că se va produce, de care depinde executarea sau stingerea unei obligaţii.

În ceea ce priveşte termenul suspensiv, trebuie subliniat faptul că acest termen nu afectează existenţa obligaţiei, ci numei exigibilitatea, cu alte cuvinte obligaţia există, dar nu este exigibilă.

Termenul extinctiv marchează momentul stingerii obligaţiei, astfel încât, raportul juridic de obligaţie îşi produce efectele doar în momentul împlinirii acestuia.

9

Termenul extinctiv constă, din punct de vedere practic, într-o succesiune de termene suspensive. Acest termen reprezintă data stingerii obligaţiei.

Renunţarea la termen. Cel în favoarea căruia este prevăzut, poate renunţa la el. Aceasta înseamnă că obligaţia devine pură şi simplă, adică imediat exigibilă.

Decăderea din beneficiul termenului intervine când debitorul se află în stare de insolvabilitate sau când debitorul micşorează în mod culpabil garanţia oferită creditorului (gaj, ipotecă, privilegii).

31. Obligaţiile divizibile

Obligaţia conjunctă sau divizibilă este acea obligaţie cu pluralitate de prestaţii în privinţa posibilităţii de a plăti.

32. Obligaţiile indivizibile

Obligaţia indivizibilă este acea obligaţie care, datorită obiectului ei sau convenţiei părţilor, nu poate fi împărţită între subiectele ei, activ sau pasiv.

33. Obligaţiile solidare

Obligaţia solidă este acea obligaţie cu subiecte multiple în cadrul căreia fiecare creditor poate cere debitorului întreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrală a prestaţiei datorate de toţi debitorii

34. Executarea obligaţiilor.Plata

Plata reprezintă efectul specific raportului juridic operaţional. Poate fi definită ca fiind executarea voluntară a unei obligaţii către debitor, indiferent de obiectul ei sau o convenţie între cel care face plata şi cel care primeşte plata.

Plata este reglementată de art. 1092-1121 Cod civil.

35. Mijloacele de protecţie a drepturilor creditorului

Pentru a evita ca la scadenţă debitorul să apară ca fiind insolvabil, legea acordă creditorilor chirografari anumite mijloace juridice destinate a asigura conservarea patrimoniului debitorului lor. Aceste măsuri sunt:1) cererea de a pune sechestru asigurator pe anumite bunuri ale debitorului;2) cererea de efectuare a inscripţiei sau transcripţiei imobiliare;3) dreptul creditorului de a interveni în procesele debitorului cu privire la bunuri din patrimoniul său şi în procesele de împărţeală ale debitorului;4) dreptul creditorului de a intenta acţiunea în declararea simulaţiei.

36. Cesiunea de creanţă

Cesiunea de creanţă este actul juridic încheiat între cedent, cel care transmite creanţa, şi cesionar, cel care dobândeşte creanţa, prin care primul substituie în locul său pe al doilea, acesta devenind noul debitor al debitorului – numit debitor cedat.

10

Codul civil reglementează cesiunea de creanţă în materia vânzării – cumpărării în art. 1391 –1398.

Condiţiile cesiunii de creanţă sunt următoarele: să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate ale contractului; nu este necesar consimţământul debitorului cedat; pentru opozabilitatea faţă de terţi se cere notificarea debitorului sau acceptarea cesiunii făcută de debitorul cedat.

Cesiunea de creanţă produce efecte între părţi şi faţă de terţi.

37. Subrogaţia

Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei este instituţia juridică prin care, în temeiul convenţiei (subrogaţie convenţională) sau în temeiul legii (subrogaţie legală), o persoană care plăteşte o datorie a altuia – solvens –către creditor – accipiens – ia locul creditorului plătit. Din definiţie rezultă că subrogaţia poate fi legală sau convenţională, care, la rândul său, poate fi consimţită de creditor sau consimţită de debitor.

38. Preluarea datoriei

Modurile de transferare a obligaţiilor sunt novaţia (prezentată mai jos) şi delegaţia.

39. Novaţia

Novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie.

Felurile novaţiei:1) novaţia obiectivă – se produce între creditorul şi debitorul iniţial, dar în raportul juridic obligaţional se schimbă obiectul sau clauza acestuia;2) novaţia subiectivă:

• novaţia prin schimbare de debitor – are loc atunci când un terţ seangajează faţă de creditor să plătească datoria, fără ca, pentru aceasta, să seceară concursul debitorului iniţial;

• novaţia prin schimbare de creditor – constă în substituirea unuinou creditor celui vechi, debitorul devenind obligat faţă de noul creditor şifiind liberat faţă de cel vechi.

Condiţiile novaţiei sunt următoarele: să fie respectate toate condiţiile de validitate ale contractului; existenţa unei obligaţii valabile; noua obligaţie să conţină un element nou faţă de vechea obligaţie; să existe intenţia de a nova – animus novandi.

Părţile acestui raport juridic sunt: delegant – debitorul iniţial, delegat– debitorul care se obligă, delegatar – creditorul care primeşte angajamentul.

40. Compensaţia

Compensaţia este acel mod de stingere specific obligaţiilor reciproce, în cadrul cărora aceleaşi persoane sunt, în acelaşi timp, creditor şi debitor, una faţă de cealaltă, prin care obligaţiile se sting până la concurenţa celei mai mici.

11

Reglemenatarea generală a compensaţiei este dată de dispoziţiile art. 1143-1153 Cod civil.

41. Confuziunea

Este acel mod de stingere a obligaţiilor care constă în întrunirea în aceeaşi persoană a calităţii de creditor şi de debitor al aceleiaşi obligaţii.

Confuziunea se aplică tuturor obligaţiilor de natură contractuală sau extracontractuală, existând între persoane fizice sau persoane juridice.

În raporturile dintre persoane fizice, confuziunea apare în materia succesiunii, atunci când succesiunea este acceptată pur şi simplu.

În raporturile dintre persoanele juridice, confuziunea operează în cazul în care două persoane juridice între care există un raport obligaţional se reorganizează prin comasare sau divizare.

Confuziunea stinge obligaţia cu toate garanţiile şi accesoriile sale.

42. Remiterea de datorie

Este renunţarea cu titlu gratuit a creditorului de a-şi valorifica creanţa pe care o are împotriva debitorului său. Într-o altă formulare, este un mod voluntar de stingere a obligţiei care constă în renunţarea creditorului, cu consimţământul debitorului, la dreptul de creanţă.

Remiterea de datorie este reglementată de art. 1138-1142 Cod civil.

43. Imposibilitatea fortuită de executare

Imposibilitatea fortuită de executare a obligaţiei de către debitor este un mod de stingere a obligaţiei care operează datorită faptului că debitorul este în imposibilitatea absolută de executare a prestaţiei pe care o datorează, din cauză de forţă majoră.

Acest mod de stingere a obligaţiei este reglementată de art. 1156 Cod civil.

44. Fidejusiunea

Fidejusiunea este un contract , întrucât fidejusorul „se leagă de către creditor”, prin care acesta se îndatorează către cealaltă parte (creditor) să execute obligaţia asumată de al treilea (debitor), dacă cel din urmă nu o face.

Este reglemenatată de art. 1652 Cod civil, conform căruia „cel ce garantează o obligaţie către creditor de a îndeplini el însuşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte”.

Această „legare” poate avea loc chiar fără ştirea debitorului, după cum prevede legiuitrul în art. 1655 alin 1 Cod civil – poate deveni fidejusor chiar „fără ordinea şi chiar fără ştirea celui pentru care se obligă”.

În consecinţă, vom întâlni două contracte, unul principal care vizează pe debitorul şi creditorul obligaţiei, care garantează personal şi unul accesoriu care are ca părţi creditorul anterior şi fidejusorul. Fidejusorul faţă de părţile contractului principal este un terţ, întrucât el nu s-a obligat direct faţă de creditor şi nu este parte contractantă.

12

Contractul de fidejusiune este un contract accesoriu, consensual, unilateral şi cu titlu gratuit.

45. Garanţiile autonome

Scrisoarea de garantie . (1) Scrisoarea de garantie este angajamentul irevocabil si neconditionat prin care o persoana, denumita emitent, se obliga, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, in considerarea unui raport obligational preexistent, dar independent de acesta, sa plateasca o suma de bani unei terte persoane, denumita beneficiar, in conformitate cu termenii angajamentului asumat. Art. 2.321-2.322(2) Angajamentul astfel asumat se executa la prima si simpla cerere a beneficiarului, daca prin textul scrisorii de garantie nu se prevede altfel.(3) Emitentul nu poate opune beneficiarului exceptiile intemeiate pe raportul obligational preexistent angajamentului asumat prin scrisoarea de garantie si nu poate fi tinut sa plateasca in caz de abuz sau de frauda vadita. (4) Emitentul care a efectuat plata are drept de regres impotriva ordonatorului scrisorii de garantie .(5) In lipsa unei conventii contrare, scrisoarea de garantie nu este transmisibila odata cu transmiterea drepturilor si/sau obligatiilor din raportul obligational preexistent.(6) Beneficiarul poate transmite dreptul de a solicita plata in cadrul scrisorii de garantie, daca in textul acesteia s-a prevazut in mod expres.(7) Daca in textul scrisorii de garantie nu se prevede altfel, aceasta produce efecte de la data emiterii ei si isi inceteaza de drept valabilitatea la expirarea termenului stipulat, independent de remiterea originalului scrisorii de garantie . Art. 2.322. Scrisoarea de confort. (1) Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil si autonom prin care emitentul isi asuma o obligatie de a face sau de a nu face, in scopul sustinerii unei alte persoane, denumita debitor, in vederea executarii obligatiilor acesteia fata de un creditor al sau. Emitentul nu va putea opune creditorului nicio aparare sau exceptie derivand din raportul obligational dintre creditor si debitor .(2) In cazul in care debitorul nu isi executa obligatia, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la plata de daune-interese fata de creditor, si numai daca acesta din urma face dovada ca emitentul scrisorii de confort nu si-a indeplinit obligatia asumata prin scrisoarea de confort. (3) Emitentul scrisorii de confort care a cazut in pretentii fata de creditor are drept de regres impotriva debitorului.

46. Noţiunea şi caracterele juridice ale privilegiilor

Privilegiul este dreptul recunoscut unui creditor, care decurge dincalitatea creanţei sale, de a fi preferat celorlalţi creditori, chiar dacă aceştia sunt ipotecari.

Caracterele juridice:

47. Clasificarea privilegiilor

Conform Codului civil, privilegiile pot fi clasificate în trei categorii:a) privilegii generale: privilegii generale asupra tuturor bunurilor

13

mobile şi imobile ale debitorului; privilegii generale asupra tuturor bunurilor mobile;b) privilegii speciale asupra anumitor bunuri mobile;c) privilegii speciale asupra anumitor bunuri imobile;d) privilegiile sunt reglementate în art. 1722.-1745 şi art. 1780-1815 C.

civ. completat cu art. 409 C. pr. civ.

48. Noţiunea şi caracterele juridice ale ipotecii

Noţiune: este acel drept real accesoriu având ca obiect un bun imobil al debitorului sau al altei persoane, fără deposedare, care conferă creditorului ipotecar dreptul de a urmări imobilul respectiv în stăpânirea oricum s-ar afla şi de aplăti cu prioritate faţă de ceilalţi creditori din preţul acelui bun.

Caractere juridice:Ipoteca este un drept real, imobiliar, accesoriu, indivizibil şi specializat. Este un drept real întrucât poartă asupra unui bun care rămâne în posesia

debitorului sau terţului garantat, care nefiind deposedaţi de acel bun exercită în continuare atributele dreptului de proprietate asupra acestuia, posesia şi folosinţa nefiind cedate creditorului ipotecar, ca şi în cazul dezmembrămintelor dreptului de proprietate. Dreptul este opozabil erga omnes dacă sunt respectate formalităţile de publicitate.

Ipoteca este un drept real imobiliar, întrucât poartă numai asupra bunurilor imobile prin natura lor (art. 462-465 Cod civil), cât şi asupra accesoriilor lor (bunuri imobile prin destinaţia lor potrivit art. 468-470 Cod civil). De asemenea, potrivit art. 1750 pct. 2 cod civil, se mai poate ipoteca şi uzufructul asupra acestor imobile. Imobilele trebuie să se afle în circuitul civil.

Este un drept accesoriu, întrucât garantează un drept de creanţă de a cărei valabilitate şi existenţă depinde, potrivit adagiului : „accesorium sequitur principale”. Ipoteca conferă creditorului ipotecar, aşa cum rezultă şi din definiţie, posibilitatea de urmărire a bunului, indiferent în mâna cui s-ar afla, precum şi posibilitatea de prioritate faţă de ceilalţi creditori.

Potrivit art. 1746 alin 2 Cod civil, ipoteca este indivizibilă în sensul că se întinde asupra întregului imobil, chiar dacă s-a făcut o plată divizibilă.

De asemenea, garanţia imobiliară trebuie să fie specializată, întrucât alminteri nu este valabilă. Astfel se cere a se determina imobilul ipotecat, dar şi valoarea creanţei garantate.

49. Felurile ipotecii

În legislaţia noastră ipoteca este de 2 feluri – legală şi convenţională (art. 1748 Cod civil)

Potrivit art. 1749 alin 2 cod civil „ipoteca convenţională este aceea care ia naştere din convenţia părţilor, cu formele prescrise de lege”. În vederea încheierii unui contract de ipotecă, se cer a fi îndeplinite condiţiile generale de validitate a unui contract, instituite de art. 948 Cod civil (capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită). Pe lângă aceste condiţii, mai trebuie îndeplinite şi nişte condiţii speciale –capacitatea de a garanta (capacitatea deplină de exerciţiu, în sensul că cel care are capacitate de a înstrăina un imobil are şi capacitatea de a-l ipoteca), persoana care constituie ipoteca (debitorul sau o terţă persoană) trebuie să fie titularul dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat, precum şi respectarea condiţiilor de formă impuse art. 1772 Cod

14

civil (nerespectarea formei autentice duce la nulitatea absolută a contractului de ipotecă)

În cazul ipotecii legale , ca şi în cazul gajului legal, este fără deposedare. Constituirea garanţiei se face prin contract încheiat în scris, fără ca legiuitorul

să impună „ad validitatem” necesitatea formei autentice.

50. Condiţiile de fond ale ipotecii convenţionale

Condiţiile de fond privesc persoana care constituie ipoteca, care trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină şi calitatea de proprietar actual al bunului.

51. Condiţiile de formă ale contractului de ipotecă

Sunt impuse de art. 1772 Cod civil care precizează că „ad validitatem” se cere forma autentică a actului de constituire a ipotecii.

Trebuie să cuprindă următoarele 3 elemente:-indicarea naturii şi situaţiei şi situaţiei fiecărui imobil destinat garanţiei

ipotecare de către proprietarul imobilului (garant ipotecar sau fidejusor ipotecar de către cei doi împreună);

-precizarea prin act a sumei pentru care s-a constituit ipoteca;-stabilirea cauzei obligaţiei garantate, în sensul precizării raportului juridic

operaţional preexistent în conţinutul actului subsecvent de constituire a ipotecii.

52. Ipoteca legală

Ipoteca legală este acea formă de ipotecă care ia naştere în virtutea unei dispoziţii legale.

Dispoziţiile prevăzute în Codul civil cu privire la cazurile de ipotecă legală au fost abrogate.

În prezent se poate reţine că sunt cazuri de ipotecă legală:1. ipoteca prevăzută de art. 10 din Legea nr. 22/1969, potrivit căruia garanţiile suplimentare a căror obligativitate este stabilită de lege pot să constea nu numai în fidejusiune ori în gaj, dar şi într-o ipotecă;2. ipoteca legatarilor cu titlu particular al unor sume de bani sau bunuri fungibile asupra bunurilor imobile succesorale, prevăzută de art. 902 alin. 2 Cod civil;3. ipoteca prevăzută de art. 12 din Decretul – Lege nr. 61/1990 conform căruia creditele acordate de Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru cumpărarea de locuinţe din fondurile statului vor fi garantate prin constituirea unei ipoteci asupra locuinţei dobândite şi art. 15 din Legea nr. 85/1992 modificată prin Legea nr. 76/1994, conform căruia, în cazul în care vânzarea se face cu plata preţului în rate, unitatea vânzătoare îşi garantează încasarea preţului prin înscrierea ipotecii asupra locuinţei; 4. ipoteca prevăzută de art. 166 Cod procedură penală, care reglementează o ipotecă legală cu caracter asigurător având ca obiect bunurile imobile sechestrate.

53. Efectele ipotecii

Ipoteca produce 3 categorii de efecte:

15

1. faţă de debitor2. faţă de creditor 3. faţă de terţul dobânditor al imobilului.

54. Transmiterea ipotecii

Transmiterea drepturilor asupra obiectului ipotecii

(1) Debitorul ipotecar nu are dreptul să dispună de proprietatea ipotecată fără acordul scris al creditorului ipotecar. (2) Actul juridic prin care este transmis dreptul de proprietate asupra bunului imobil ipotecat fără consimţămîntul scris al creditorului ipotecar este nul. (3) Transmiterea în folosinţă a bunului imobil ipotecat fără consimţămîntul scris al creditorului ipotecar este nulă. (4) Excepţie de la regula stabilită la alin.(1) sînt cazurile în care proprietatea ipotecată este lăsată prin testament. Este nulă clauza care limitează dreptul debitorului ipotecar de a lăsa prin testament bunul imobil ipotecat. (5) În cazul transmiterii, inclusiv al înstrăinării bunului imobil ipotecat către terţi, ipoteca subzistă, cu excepţia cazurilor în care creditorul ipotecar consimte în scris asupra încetării ipotecii.

55. Stingerea ipotecii

Ipoteca se poate stinge pe 2 căi:a) pe cale accesorie, ca urmare a stingerii raportului juridic operaţional

garantat. Obligaţia garantată se poate stinge prin plată, darea în plată, remiterea de datorie, compensaţia, confuziunea, etc. Efecte identice vor produce şi nulitatea sau anulabilitatea actului de constituire a obligaţiei garantate.

b) pe cale principală, adică într-un mod independent de obligaţia garantată. Art. 1800 Cod civil enumeră câteva moduri de stingere a ipotecii: prin renunţarea creditorului la ipotecă, prin purga realizată de dobânditorul imobilului ipotecat, prin prescripţia achizitivă(în ipoteza în care imobilul ipotecat este uzucapat de un terţ, prin anularea actului constitutiv al ipotecii, prin rezoluţiunea dreptului de proprietate al constituitorului ipotecii (debitor sau o terţă persoană), prin pieirea bunului ipotecat, caz în care are loc o subrogaţie cu titlu particular, întrucât garanţia se strămută fie asupra indemnizaţiei de asigurare, fie asupra despăgubirii primite de la persoana responsabilă pentru pierderea lucrului.

56. Noţiunea şi caracterele juridice ale gajului

Gajul (amanetul) reprezintă un contract accesoriu, real, unilateral şi indivizibil, în virtutea căruia debitorul sau o terţă persoană remite (predă material) creditorului sau unei terţe persoane un bun imobil corporal sau necorporal individualizat sau determinat generic ori universalitatea de bunuri mobile, pentru a garanta executarea unei obligaţii.

Caractere juridice:Contractul de gaj este un contract accesoriu, real, unilateral şi indivizibil. Este un contract accesoriu întrucât soarta lui juridică depinde de soarta

juridică a unui contract principal(spre exemplu contract de împtrumut).

16

Este un contract real dacă este cu deposedare, întrucât se consideră că s-a încheiat valabil numai dacă acordul de voinţă al părţilor este urmat şi de remiterea materială a bunului fie către creditor, fie către „al treilea ales de părţi” (art. 1688 Cod civil)

Este un contract unilateral, întrucât naşte obligaţii doar în persoana creditorului gajist, care are obligaţia de a păstra bunul până la executarea obligaţiei de către debitor sau altă persoană interesată sau chiar neinteresată. După acest moment, creditorul gajist are îndatorirea de a restitui bunul persoanei de la care l-a primit.

Caracterul indivizibil rezultă din faptul că, în principiu, bunul care formează obiectul contractului de gaj are menirea de a garanta în întregime obligaţia principală.

57. Dreptul de retenţie

Noţiune: Există atunci când creditorul poate refuza restituirea unui bun debitorului, deşi bunul nu constituie obiectul unui drept de gaj. În asemenea situaţiei legea sau principiile generale ale dreptului recunosc existenţa unui drept de retenţie în persoana debitorului, deşi nu a existat un acord de voinţă al părţilor cu privire la această posibilitate.

Dreptul de retenţie nu este reglementat explicit în Codul civil, fiind rolul creanţei moderne a doctrinei de specialitate, în urma sintetizării practicii judiciare, existând şi în prezent unele rezerve cu privire la reţinerea acestuia în cadrul garanţiilor reale.

Se mai poate defini ca fiind un drept real imperfect de garanţie potrivit căruia creditorul are dreptul de a refuza atâta timp cât nu i s-a plătit datoria remiterea unui bun mobil sau imobil, aparţinând debitorului său, dacă datoria se află într-un raport de conexiune cu acel bun.

17