1

CONFERINŢA INTERGUVERNAMENTALĂ PENTRU ADERAREA LA UNIUNEA EUROPEANĂ

- ROMÂNIA -

CONF-RO …/01

DOCUMENT DE POZIŢIE AL ROMÂNIEI CAPITOLUL 3 - LIBERA CIRCULAŢIE A SERVICIILOR

ACCEPTAREA ACQUIS-ULUI COMUNITAR România acceptă acquis-ul comunitar privind Capitolul 3 “Libera circulaţie a serviciilor”, în vigoare la data de 31 decembrie 2000. România va implementa acquis - ul comunitar în domeniul liberei circulaţii a serviciilor, până la data aderării, cu excepţia următoarelor acte comunitare:

1. Directiva Consiliului nr. 84/5/CEE privind aproximarea legilor Statelor Membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă a autovehiculelor. România solicită o perioadă de tranziţie de 5 ani şi anume, până la 1 ianuarie 2012.

2. Directiva Consiliului nr. 97/9/CE privind schemele de compensare a

investitorilor. România solicită o perioadă de tranziţie de 5 ani şi anume, până la 1 ianuarie 2012.

România este pregătită să examineze în continuare dezvoltarea acquis-ului în domeniul liberei circulaţii a serviciilor, intrat în vigoare după 31 decembrie 2000, şi să informeze sistematic Conferinţa pentru Aderare sau Consiliul de Asociere cu privire la legislaţia şi măsurile de implementare adoptate pentru aplicarea noului acquis, sau, dacă va fi cazul, cu privire la dificultăţile care ar putea apărea în transpunerea noului acquis. România face trimitere, privitor la acest capitol, la informaţiile furnizate în cursul procesului de examinare analitică şi este de acord cu transmiterea continuă a acestora către Statele Membre ale Uniunii Europene. România şi-a asumat unilateral data de 1 ianuarie 2007, ca ipoteză de lucru pentru încheierea pregătirilor de aderare la Uniunea Europeană.

2

I. Dreptul de stabilire şi libera practicare a serviciilor România acceptă principiile privind dreptul de stabilire şi libera practicare a serviciilor stipulate de Articolul 43 şi Articolul 49 din Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene. În principiu, legislaţia română nu introduce discriminări privind naţionalitatea în ceea ce priveşte libera practicare a serviciilor. Legislaţia română este parţial armonizată cu acquis-ul comunitar. Prin Legea nr. 123/2001 este reglementat regimul străinilor în România. Conform prevederilor acestei legi, cetăţenii străini pot intra în România în scop oficial, pentru afaceri, pentru activităţi de presă, pentru angajare în muncă sau pentru studii, pe baza documentelor valabile recunoscute şi acceptate de statul român, dacă în acestea este aplicată viza română valabilă. Raportat la Directiva 73/148/CEE referitoare la abolirea restricţiilor cu privire la libera circulaţie şi reşedinţă în cadrul Comunităţii Europene a naţionalilor Statelor Membre privind dreptul de stabilire şi libera practicare a serviciilor, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 265/2000, aprobată prin Legea nr. 227/2001, pentru cetăţenii Uniunii Europene s-a desfiinţat în mod unilateral regimul vizelor. Aceştia au obligaţia de a se prezenta, în termen de 15 zile de la intrarea în ţară, la organul competent al Ministerului de Interne, pentru a fi luat în evidenţă şi a primi permisul de şedere. Cetăţenii Statelor Membre, investitori sau desemnaţi ai acestora să conducă sau să gestioneze o investiţie, care se deplasează în România în scop de afaceri, sunt exceptaţi de la îndeplinirea condiţiilor de dezvoltare a afacerilor şi de la cerinţele de prelungire a vizelor de şedere în scop de afaceri. Acestea sunt solicitate cetăţenilor altor state conform Hotărârii Guvernului nr. 476/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001. Până la 31.12.2003, Legea nr.123/2001 va fi modificată şi completată cu prevederi speciale referitoare la dreptul de reşedinţă al cetăţenilor statelor membre, după cum urmează: • Eliberarea permiselor de rezidenţă conform condiţiilor stipulate de actele normative

comunitare atât cei care desfăşoară diferite activităţi, cât şi pentru membrii familiilor lor;

• Abolirea restricţiilor privind libera circulaţie şi reşedinţa pentru cetăţenii aparţinând statelor membre şi membrii familiilor lor.

• Stabilirea unor reglementări speciale pentru persoanele angajate şi lucrătorii independenţi, conform cerinţelor acquis-ului comunitar.

Barierele referitoare la dreptul de stabilire şi practicare a serviciilor vor fi identificate şi vor fi eliminate treptat, până la data aderării. În acest scop, la începutul anului 2002 se va constitui, în cadrul delegaţiei sectoriale pentru negocierea capitolului 3 – Libera circulaţie a serviciilor, un Grup de lucru pentru monitorizarea barierelor în calea dreptului de stabilire şi liberei practicări a serviciilor. Acesta va avea rolul de a efectua evaluarea completă a legislaţiei române şi a practicilor în domeniu, şi va propune modalităţi concrete de eliminare a eventualelor bariere reperate. Demersul de inventariere a acestora se va încheia până la sfârşitul primului semestru al anului 2002.

3

Cadrul legislativ privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat va fi armonizat cu Directiva 98/5/CE pentru facilitarea practicării profesiei de avocat pe o bază permanentă într-un stat membru, altul decât cel în care s-a obţinut calificarea respectivă, şi cu Directiva 77/249/CE privind facilitarea exercitării de către avocaţi a libertăţii de a furniza servicii, prin modificarea Legii nr.51/1995, până în trimestrul IV, 2003. Proiectul de modificare a Legii 51/1995 va avea în vedere dispoziţiile actuale stabilite de acest act normativ, pentru ca avocaţii, cetăţeni ai statelor membre UE, să îşi poată desfăşura activitatea în România, în condiţii nu mai puţin favorabile celor prevăzute pentru avocaţii români, potrivit Acordului European şi celor două Directive comunitare. În special, amendamentele vor privi condiţiile referitoare la domiciliu, precum şi formele şi condiţiile de exercitare a profesiei. II. Servicii financiare

1. Servicii bancare

Dreptul de stabilire În România, activitatea bancară se desfăşoară prin bănci, persoane juridice române, constituite sub forma juridică de societăţi comerciale pe acţiuni şi prin sucursale ale băncilor, persoane juridice străine, a căror activitate este reglementată de Legea nr. 58/1998 - Legea bancară, modificată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/1999, completată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 56/2000 şi modificată şi completată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 137/2001, precum şi prin organizaţii cooperatiste de credit, procesul autorizării acestora din urmă fiind în curs de derulare în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 272/2000. În toate cele trei situaţii este obligatorie autorizarea de către Banca Naţională a României. Legislaţia naţională nu face discriminare între bănci, persoane juridice române (inclusiv cele constituite cu participare străină de capital sau ca filiale ale unor bănci sau alte persoane juridice străine) şi sucursale ale băncilor, persoane juridice străine. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, băncile înfiinţate ca filiale ale băncilor străine sau ale altor persoane juridice străine sunt persoane juridice române şi beneficiază în totalitate de acest tratament, în timp ce sucursalele din România ale băncilor străine respectă, într-o mare măsură, regimul aplicabil băncilor persoane juridice române (de exemplu în ceea ce priveşte activităţile permise a fi realizate, condiţiile pentru acordarea sau retragerea autorizaţiei, conducerea, cerinţele de capital). Având în vedere cele menţionate, pentru cazurile de mai sus, actele normative în materie nu prevăd un tratament mai puţin favorabil decât cel aplicat băncilor cu capital autohton. În prezent, structura sectorului bancar românesc este formată din 32 de bănci persoane juridice române şi 8 sucursale de bănci străine.

4

Condiţiile de acces şi exercitare a activităţii bancare de către instituţiile de credit (2000/12/CE, 2000/28/CE, 2000/46/CE) Prevederile actelor normative comunitare au fost în cea mai mare parte transpuse (impunerea de cerinţe financiare echivalente pentru instituţiile de credit din aceeaşi categorie, stabilirea activităţilor care pot fi desfăşurate de către instituţiile de credit etc.) în următoarele acte normative naţionale: Legea nr. 58/1998 - Legea bancară, cu modificările ulterioare; Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, completată şi modificată de Legea nr. 156/1999 şi de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 136/2001; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, cu modificările ulterioare; Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/1999 privind registrul bancar; Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/1999 privind autorizarea băncilor, cu modificările ulterioare; Normele Băncii Naţionale a României nr. 3/1999 privind modificările în situaţia băncilor, cu modificările ulterioare; Normele Băncii Naţionale a României nr. 9/2000 privind capitalul minim al băncilor şi al sucursalelor băncilor străine; Normele Băncii Naţionale a României nr. 4/2000 privind autorizarea societăţilor pe acţiuni rezultate în urma schimbării formei juridice a organizaţiilor cooperaţiei de credit care au optat pentru funcţionarea ca bancă în condiţiile Legii nr. 58/1998 - Legea bancară; Normele Băncii Naţionale a României nr. 6/2000 privind capitalul agregat minim al unei reţele cooperatiste de credit şi Normele Băncii Naţionale a României nr. 7/2000 privind autorizarea organizaţiilor cooperatiste de credit. În vederea transpunerii integrale a prevederilor comunitare vor fi luate următoarele măsuri: - modificarea Legii bancare (armonizarea definiţiilor, modificarea sferei de

cuprindere şi a condiţiilor pentru acţionarii semnificativi, exercitarea în mod direct de către bănci a activităţilor desfăşurate în prezent prin societăţi distincte etc.) şi a altor legi relevante, în vederea soluţionării diferenţelor constatate - termen: anul 2002 În ceea ce priveşte dispoziţiile privind libera stabilire şi libera prestare de servicii pe principiul autorizaţiei unice recunoscute în cadrul Comunităţii, precum şi principiul exercitării supravegherii instituţiilor de credit de către autoritatea competentă din statul de origine, acestea vor putea fi aplicate la data aderării, până atunci urmând a fi asigurate condiţiile de implementare;

- modificarea Legii privind Statutul Băncii Naţionale a României - termen: anul 2004; - emiterea de către Banca Naţională a României de reglementări pentru modificarea

normelor privind autorizarea băncilor, după amendarea corespunzătoare a legislaţiei: - extinderea obiectului de activitate pentru banca universală - termen: anul 2002; - modificarea motivelor de respingere a cererii de autorizare - termen: anul 2003; - introducerea principiului autorizaţiei unice - termen: până la data aderării;

- emiterea de către Banca Naţională a României de reglementări pentru modificarea normelor privind modificările în situaţia băncilor: - obiectul de activitate completat cu operaţiuni cu instrumente financiare derivate

- termen: anul 2002; - redefinirea sferei de cuprindere şi a condiţiilor pentru acţionarii semnificativi, în

conformitate cu legislaţia amendată - termen: anul 2002;

5

- emiterea, de către Banca Naţională a României, de norme pentru aplicarea principiului exercitării supravegherii instituţiilor de credit de către autoritatea competentă din ţara de origine, după amendarea corespunzătoare a legislaţiei - termen: până la data aderării;

- emiterea de către Banca Naţională a României de norme privind procedurile şi mecanismul de control intern de care trebuie să dispună instituţiile de credit - termen: anul 2002;

- norme ale Băncii Naţionale a României cu privire la capitalul caselor centrale ale reţelelor cooperatiste de credit: - emitere - termen: anul 2002; - armonizare graduală - termen: anul 2006;

- norme ale Băncii Naţionale a României privind nivelul minim al capitalului social şi fondurilor proprii ale unei instituţii emitente de monedă electronică - termen: anul 2003;

- emiterea, de către Banca Naţională a României, de norme cu privire la modificările în situaţia organizaţiilor cooperatiste de credit - termen: anul 2002.

De asemenea, în procesul implementării prevederilor comunitare se va avea în vedere şi Rezoluţia Parlamentului European privind comunicarea interpretativă a Comisiei SEC/97/1193. Fondurile proprii ale instituţiilor de credit (2000/12/CE) Prevederile actului normativ comunitar au fost în cea mai mare parte transpuse (elementele componente, modul de determinare) în următoarele acte normative naţionale: Legea nr. 58/1998 - Legea bancară, cu modificările ulterioare, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, cu modificările ulterioare, Normele Băncii Naţionale a României nr. 7/1999 privind fondurile proprii ale băncilor şi Normele Băncii Naţionale a României nr. 9/2000 privind capitalul minim al băncilor şi al sucursalelor băncilor străine. În vederea transpunerii integrale a prevederilor comunitare vor fi luate următoarele măsuri: - modificarea Legii bancare (ex.: definirea instituţiei de credit, înlocuirea "rezervei

generale pentru riscul de credit" cu "fondul pentru riscuri bancare generale", precum şi amendarea în vederea introducerii normelor contabile armonizate cu Directiva 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate) - termen: anul 2002;

- amendarea, inclusiv după modificarea legislaţiei, de către Banca Naţională a României, a normelor existente privind fondurile proprii ale băncilor şi introducerea de prevederi privind fondurile proprii ale altor instituţii de credit, altele decât băncile şi organizaţiile cooperatiste de credit - termen: perioada 2002 - 2003;

- soluţionarea problemei referitoare la rezervele din reevaluare, odată cu introducerea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva nr. 86/635/CEE şi Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, în condiţiile modificării corespunzătoare a Legii bancare - termen: anul 2003;

- emiterea, de către Banca Naţională a României, de norme privind fondurile proprii ale organizaţiilor cooperatiste de credit - termen: anul 2002;

- emiterea, de către Banca Naţională a României, de norme privind supravegherea consolidată a fondurilor proprii ale instituţiilor de credit - termen: anul 2003.

6

Solvabilitatea instituţiilor de credit (2000/12/CE) Prevederile actului normativ comunitar au fost transpuse în ceea ce priveşte metodologia de determinare a indicatorului de solvabilitate, în următoarele acte normative naţionale: Legea nr. 58/1998 - Legea bancară, cu modificările ulterioare, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, cu modificările ulterioare şi Normele Băncii Naţionale a României nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al băncilor. În vederea transpunerii integrale a prevederilor comunitare vor fi luate următoarele măsuri: - modificarea legislaţiei privind falimentul şi modificarea Legii bancare (armonizarea

unor definiţii, introducerea competenţelor Băncii Naţionale a României legat de supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit) - termen: anul 2002;

- amendarea, de către Banca Naţională a României, a normelor privind solvabilitatea băncilor pentru stabilirea de cerinţe de capital în cazul expunerilor din operaţiuni cu instrumente financiare derivate - termen: anul 2002;

- amendarea, de către Banca Naţională a României, a normelor privind solvabilitatea băncilor pentru introducerea prevederilor privind recunoaşterea acordurilor de compensare bilaterală, după modificarea Legii bancare şi a legislaţiei privind falimentul - termen: anul 2003;

- emiterea, de către Banca Naţională a României, de norme privind solvabilitatea organizaţiilor cooperatiste de credit - termen: anul 2002;

- emiterea, de către Banca Naţională a României, de norme privind supravegherea consolidată a solvabilităţii instituţiilor de credit - termen: anul 2003.

Expunerile mari ale instituţiilor de credit (2000/12/CE) Prevederile actului normativ comunitar au fost transpuse în ceea ce priveşte metodologia de determinare în următoarele acte normative naţionale: Legea nr. 58/1998 - Legea bancară, cu modificările ulterioare, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, cu modificările ulterioare şi Normele Băncii Naţionale a României nr. 8/1999 limitarea riscului de credit al băncilor. În vederea transpunerii integrale a prevederilor comunitare vor fi luate următoarele măsuri: - modificarea Legii bancare - termen: anul 2002; - emiterea, de către Banca Naţională a României, de norme cu privire la expunerile

mari ale organizaţiilor cooperatiste de credit - termen: anul 2002; - emiterea, de către Banca Naţională a României, de norme privind supravegherea

consolidată a expunerilor mari ale instituţiilor de credit - termen: anul 2003. Supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit (2000/12/CE) Legislaţia şi reglementările naţionale nu cuprind prevederi referitoare la supravegherea pe baze consolidate. În vederea transpunerii prevederilor comunitare vor fi luate următoarele măsuri:

7

- modificarea Legii bancare (armonizarea cu definiţiile în materie, introducerea prevederii privind necesitatea supravegherii pe bază consolidată a activităţii instituţiilor de credit) - termen: anul 2002;

- modificarea Legii privind Statutul Băncii Naţionale a României - termen: anul 2004; - emiterea de către Banca Naţională a României de norme cu privire la

supravegherea pe bază consolidată, după amendarea corespunzătoare a legislaţiei şi după intrarea în vigoare a Normelor privind consolidarea conturilor (norme ce urmează a fi elaborate şi finalizate în anul 2002, dar a căror intrare în vigoare este condiţionată de aplicarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva nr. 86/635/CEE şi Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit care va avea loc începând cu situaţiile financiare ale exerciţiului financiar al anului 2002 pentru bănci şi 2003 pentru celelalte instituţii de credit) - termen: perioada 2003 - 2004.

Adecvarea capitalului instituţiilor de credit (93/6/CEE şi 98/31/CE) Legislaţia şi reglementările naţionale nu cuprind prevederi referitoare la adecvarea capitalului instituţiilor de credit. În vederea transpunerii prevederilor comunitare vor fi luate următoarele măsuri: - emiterea, de către Banca Naţională a României, de reglementări contabile în ceea

ce priveşte un număr limitat de instrumente financiare derivate, cu un grad de complexitate mai redus (futures pe cursul de schimb, futures pe rata dobânzii, FRA - forward rate agreements, swap pe rata dobânzii, swap pe cursul de schimb) - termen: anul 2002;

- modificarea, de către Banca Naţională a României, a normelor privind solvabilitatea băncilor în sensul tratării, din punct de vedere al riscului de credit, a instrumentelor financiare derivate care vor fi reglementate sub aspect contabil - termen: anul 2002;

- emiterea, de către Banca Naţională a României, de norme în care vor fi transpuse prevederile Directivei nr. 93/6/CEE, care vor intra în vigoare într-o etapă ulterioară (2003 - 2004), pe măsura dezvoltării pieţelor financiare şi activităţii băncilor în acest domeniu şi acumulării de experienţă, de către instituţiile de credit, în gestionarea riscurilor aferente acestui tip de activităţi - termen: anul 2003;

- modificarea, de către Banca Naţională a României, a Normelor de aplicare a Planului de conturi bancar, în sensul includerii de prevederi cu privire la obligativitatea reclasării titlurilor din portofoliul de tranzacţie ce nu îndeplinesc condiţia de a fi tranzacţionabile pe o piaţă lichidă, în titluri de plasament - termen: anul 2002. Realizarea acestui obiectiv va conduce la implementarea mai eficientă a normelor de transpunere a Directivei nr. 93/6/CEE, în condiţiile asigurării lichidităţii titlurilor deţinute de bănci în portofoliul de tranzacţie şi limitării riscurilor operaţionale şi de contrapartidă în cadrul executării operaţiunilor cu titluri, ca urmare a organizării şi supravegherii adecvate a pieţelor de capital;

- emiterea, de către Banca Naţională a României, de norme în care vor fi transpuse prevederile Directivei nr. 98/31/CE - termen: perioada 2003 - 2004.

8

Conturile anuale şi conturile consolidate ale instituţiilor de credit şi publicarea de către sucursalele instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare înfiinţate într-un Stat Membru şi având sediul în afara acelui Stat Membru a documentelor contabile anuale ale instituţiilor de credit şi financiare (86/635/CEE şi 89/117/CEE) Prevederile Directivei 86/635/CEE au fost transpuse în ceea ce priveşte formatul şi structura bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, conţinutul posturilor prezentate în bilanţ şi contul de profit şi pierdere, regulile de evaluare a posturilor prevăzute în situaţiile financiare, conţinutul şi modul de întocmire a anexei la bilanţul contabil în următoarele acte normative naţionale: Legea nr. 58/1998 - Legea bancară, cu modificările ulterioare, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, cu modificările ulterioare, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Planul de conturi pentru societăţile bancare şi normele metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1418/344/1997, cu modificările şi completările ulterioare, Modelele situaţiilor financiar - contabile pentru bănci şi normele metodologice de întocmire şi utilizare a acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1524/362/1998, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, au fost emise reglementările contabile armonizate cu Directiva nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1982/5/2001 (în vigoare începând cu situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2002, în cazul băncilor şi, respectiv, aferente exerciţiului financiar 2003, în cazul celorlalte instituţii de credit), reglementări ce urmează a fi corelate cu modificarea, în cursul anului 2002, a Legii bancare, legislaţiei privind amortizarea etc. Prevederile Directivei 89/117/CEE nu sunt transpuse în legislaţia şi reglementările româneşti datorită faptului că, potrivit prevederilor din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii bancare, sucursalele băncilor străine întocmesc bilanţ contabil, care cuprinde atât activitatea lor, cât şi a sediilor secundare subordonate acestora, prevederi care au fost preluate şi în Modelele situaţiilor financiar - contabile pentru bănci şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora. În vederea transpunerii în totalitate a prevederilor Directivei 86/635/CEE, Banca Naţională a României urmează să emită: - reglementări privind aplicarea, de către organizaţiile cooperatiste de credit, a

Planului de conturi bancar şi a Modelelor situaţiilor financiar - contabile pentru bănci, adaptate activităţii acestora - termen: anul 2002;

- reglementări privind efectuarea de către instituţiile de credit a operaţiunilor cu instrumente financiare derivate - termen: perioada 2002 - 2003;

- norme privind consolidarea conturilor instituţiilor de credit - emitere: anul 2002 - intrare în vigoare - condiţionată de aplicarea reglementărilor contabile

armonizate cu Directiva nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aplicabile instituţiilor de credit (2003 - 2004)

9

- transpunerea situaţiilor financiare ale filialelor nebancare pe formatul pentru bănci de către auditori externi independenţi, în vederea aplicării principiilor consolidării la nivel de grup de societăţi financiare.

În vederea transpunerii prevederilor Directivei 89/117/CEE, în urma modificării prevederilor Legii contabilităţii şi ale Legii bancare în sensul aplicării, din momentul aderării României la Uniunea Europeană, a prevederilor acestei Directive, Banca Naţională a României urmează să modifice, în mod corespunzător, cu aprobarea Ministerului Finanţelor Publice, prevederile reglementărilor referitoare la întocmirea situaţiilor financiare anuale de către bănci şi organizaţiile cooperatiste de credit. Transparenţa condiţiilor bancare referitoare la tranzacţiile financiare transfrontaliere (90/109/CEE) Prevederile actului normativ comunitar nu sunt transpuse în legislaţia şi reglementările româneşti. În vederea transpunerii în totalitate a prevederilor şi principiilor Recomandării, se va crea un cadru legal şi instituţional, în conformitate şi cu specificul naţional, astfel încât la data aderării să fie asigurate toate condiţiile pentru îndeplinirea cerinţelor impuse de această Recomandare. Prevederile şi principiile acestei Recomandări vor fi preluate în anul 2003 în legislaţia naţională prin aceleaşi măsuri prin care va fi preluată şi Directiva nr. 97/5/CE privind transferurile de credit transfrontaliere (cuprinsă în Documentul de Poziţie al capitolului 4 - Libera circulaţie a capitalurilor), cu aplicabilitate din 2004. Garantarea depozitelor (94/19/CE) Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 modificată şi aprobată prin Legea nr. 88/1997, cu modificările şi completările ulterioare, transpun dispoziţiile Directivei cu două excepţii şi anume: neincluderea în schema de garantare a depozitelor constituite de persoanele juridice şi nivelul minim de garantare. În scopul transpunerii integrale a prevederilor Directivei, includerea persoanelor juridice în schema de garantare a depozitelor se va realiza începand cu anul 2005, iar plafonul de garantare se majorează după cum urmează: - începând cu 1 ianuarie 2002, echivalentul în lei a 4.000 EUR per deponent pentru

persoane fizice; - începând cu 1 ianuarie 2003, echivalentul în lei a 5.000 EUR per deponent pentru

persoane fizice; - începând cu 1 ianuarie 2004, echivalentul în lei a 6.000 EUR per deponent pentru

persoane fizice; - începând cu 1 ianuarie 2005 echivalentul în lei a 10.000 EUR per deponent pentru

persoane fizice sau persoane juridice; - începând cu 1 ianuarie 2006, echivalentul în lei a 15.000 EUR per deponent pentru

persoane fizice sau persoane juridice; - începând cu 1 ianuarie 2007, echivalentul în lei a 20.000 EUR per deponent pentru

persoane fizice sau persoane juridice.

10

La data de 30 septembrie 2001 un număr de 5.088.594 deponenţi persoane fizice aveau constituite la bănci depozite în sumă de 90.481,6 miliarde lei. Faţă de plafonul de garantare existent la data de 30 septembrie 2001, 96,2% din totalul deponenţilor erau garantaţi integral şi numai 3,8% erau parţial garantaţi, respectiv în limita plafonului de garantare. La data de 30 septembrie 2001 existau în România 39 de bănci, inclusiv sucursale ale băncilor străine. Resursele financiare disponibile ale Fondului de garantare în sistemul bancar sunt mai mari decât totalul depozitelor constituite de persoanele fizice la un număr de 30 de bănci luate individual. Prin majorarea plafonului de garantare, aşa cum s-a arătat mai sus, se va asigura garantarea integrală a depozitelor constituite în sistemul bancar. Capacitatea administrativă de implementare a acquis-ului Activitatea Băncii Naţionale a României este reglementată de Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările ulterioare, iar atribuţiile pe linia supravegherii bancare sunt conferite de Legea nr. 58/1998 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000, cu modificările ulterioare. Autorizarea băncilor şi reglementarea activităţii acestora sunt realizate de către Direcţia Reglementare şi Autorizare, constituită dintr-un număr de 62 de persoane, iar supravegherea activităţii acestora este exercitată de Direcţia Supraveghere, constituită dintr-un număr de 107 persoane, la care se adaugă, cu atribuţii limitate, şi personalul din unităţile teritoriale ale acestei instituţii. Tehnicile utilizate de Banca Naţională a României pentru supravegherea prudenţială a activităţii desfăşurate de bănci sunt supravegherea off-site (asigurată pe baza raportărilor transmise de bănci) şi supravegherea on-site (asigurată prin inspecţii la sediul băncilor). Ca urmare a soluţionării problemelor legate de subdimensionarea personalului implicat în activităţile de supraveghere, ciclul de inspecţii la sediul băncilor a fost redus la un an. Totodată, în cadrul Băncii Naţionale a României a fost creat Comitetul de Supraveghere al Băncii Naţionale a României, ca o structură permanentă cu caracter deliberativ şi decizional, ale cărei atribuţii şi competenţe se referă în principal la: evaluarea şi monitorizarea funcţionării băncilor comerciale; aprobarea programelor de inspecţii la bănci şi strategiilor de supraveghere; aprobarea aplicării unor categorii de măsuri şi sancţiuni prevăzute de Legea nr. 58/1998 - Legea bancară; aprobarea reglementărilor Băncii Naţionale a României din domeniul contabilităţii bancare; avizarea, în scopul aprobării lor de către Consiliul de Administraţie, a propunerilor privind autorizarea, fuziunea şi divizarea băncilor, instituirea măsurilor de supraveghere specială şi de administrare specială a băncilor, proiectele reglementărilor Băncii Naţionale a României privind prudenţa bancară, politica monetară, valutară, de credit şi de plăţi.

11

În ceea ce priveşte organizaţiile cooperatiste de credit, acestea vor fi incluse sub supravegherea Băncii Naţionale a României la momentul finalizării procesului de autorizare a acelor entităţi care au hotărât să funcţioneze în cadrul unei reţele. Un progres de primă importanţă înregistrat pe drumul integrării europene a fost realizat odată cu adoptarea, în anul 1998, a noii legislaţii bancare (Legea nr. 58 - Legea bancară, Legea nr. 101 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi Legea nr. 83 privind procedura falimentului băncilor). Acest cadru legal şi reglementările emise de Banca Naţională a României în baza sa au asigurat transpunerea în mare măsură a acquis-ului comunitar în domeniul serviciilor bancare. Experienţa dobândită în procesul implementării în cadrul sistemului bancar românesc a dispoziţiilor Directivelor europene precum şi accelerarea procesului de elaborare de noi reglementări în domeniul bancar vor asigura într-o perioadă relativ scurtă de timp, respectiv în intervalul 2002 - 2003, transpunerea integrală în legislaţia românească a acquis-ului comunitar relevant. Recentele modificări aduse Legii bancare nr. 58/1998, Legii nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, cuprinse ca şi condiţionalităţi în Acordul cu Fondul Monetar Internaţional, se circumscriu obiectivului privind întărirea cadrului legal şi a reglementărilor referitoare la sectorul financiar şi asigură, totodată, continuarea armonizării cu prevederile Directivelor comunitare, astfel: - Legea nr. 58/1998 - creşterea exigenţei în autorizarea conducătorilor,

administratorilor şi acţionarilor băncilor prin introducerea de cerinţe mai stricte pentru accesul la funcţiile de conducere din bănci şi obligativitatea aprobării de către Banca Naţională a României a administratorilor, introducerea de cerinţe de ordin calitativ pentru acţionarii semnificativi şi a unei prevederi care conferă Băncii Naţionale a României competenţa de a determina grupurile de persoane care fac o politică comună faţă de bancă;

- Legea nr. 101/1998 - realizarea unui cadru legal care să permită colaborarea Băncii Naţionale a României cu autorităţile competente din ţară şi străinătate, inclusiv prin relaxarea prevederilor referitoare la păstrarea secretului bancar în ceea ce priveşte schimbul de informaţii cu aceste autorităţi;

- Legea nr. 83/1998 - revizuirea procedurilor de eliminare din sistem a băncilor problemă urmărindu-se, pe de o parte, declanşarea procedurii falimentului unei bănci insolvabile înainte ca aceasta să înregistreze patrimoniu net negativ în vederea asigurării unei mai bune protecţii a deponenţilor şi, pe de altă parte, scurtarea timpului de eliminare din sistem a unei astfel de bănci în vederea reducerii riscului de contaminare.

Alt element de noutate adus de noile prevederi (modificarea Legii nr. 101/1998) se referă la asigurarea protecţiei persoanelor implicate în activitatea de supraveghere în sensul că îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii, cu bună credinţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea atribuţiilor de supraveghere nu pot atrage răspunderea civilă sau penală, după caz, a membrilor Consiliului de Administraţie sau a personalului însărcinat de Banca Naţională a României în acest sens. Armonizarea legislaţiei naţionale la standardele Uniunii Europene s-a concretizat şi prin adoptarea, în anul 2000, a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, modificată şi completată prin Ordonanţa de

12

Urgenţă a Guvernului nr. 272/2000, în acest mod fiind rezolvată problema cooperativelor de credit şi băncilor populare care, deşi desfăşurau activităţi specific bancare, nu beneficiau de un cadru legal care să le plaseze sub reglementarea şi supravegherea vreunei autorităţi. În prezent, legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 se află în discuţie în Parlament. Legea nr. 58/1998, cu modificările ulterioare, precum şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000, modificată ulterior, sunt armonizate cu prevederile Directivelor comunitare în privinţe cum ar fi: impunerea de cerinţe financiare echivalente pentru instituţii de credit din aceeaşi categorie (inclusiv prin stabilirea unei limite minime pentru capitalul agregat al unei reţele cooperatiste de credit), impunerea de cerinţe pentru conducători, stabilirea activităţilor care pot fi desfăşurate de către instituţiile de credit în cauză. Potrivit prevederilor legale în vigoare, Banca Naţională a României stabileşte regulile privind ţinerea contabilităţii şi a bilanţului contabil, care trebuie aprobate în prealabil de către Ministerul Finanţelor Publice. Alte reglementări ale Băncii Naţionale a României care vin să completeze cadrul legal existent şi care prezintă o deosebită importanţă pentru efectuarea unei supravegheri prudenţiale eficiente sunt Regulamentul nr. 2/2000 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit şi Normele nr. 2/2000 date în aplicarea acestuia (care contribuie la o mai bună administrare a riscului de credit şi la crearea unei imagini reale asupra situaţiei financiare a băncilor), Normele nr. 5/2000 privind fuziunea şi divizarea băncilor, Normele nr. 1/2001 privind lichiditatea băncilor, modificate prin Normele nr. 3/2001, precum şi Normele nr. 4/2001 privind supravegherea poziţiilor valutare ale băncilor (care vor intra în vigoare începând cu 01.01.2002 şi care stabilesc ca principale elemente de noutate impunerea de limite pe fiecare valută şi calcularea poziţiei valutare totale prin metoda "short-hand"). În sensul celor de mai sus au fost create premisele întăririi capacităţii de supraveghere a Băncii Naţionale a României, pe fondul eforturilor făcute pentru restructurarea sistemului bancar şi pentru dezvoltarea acestuia în condiţii de eficienţă. Problemele specifice economiei româneşti în tranziţie s-au manifestat şi în sectorul bancar, rezolvarea acestora impunând accelerarea reformei prin privatizarea unor bănci (Banca Română pentru Dezvoltare S.A., Banc Post S.A. şi Banca Agricolă S.A., privatizarea acesteia din urmă fiind precedată de restructurarea financiară a băncii), precum şi prin iniţierea în perioada 1999 - 2000 a unui program intens de asanare a sistemului bancar prin măsuri care au inclus restructurarea financiară a Bancorex S.A. (finalizată prin fuziunea prin absorbţie de către Banca Comercială Română S.A.) şi declararea falimentului la alte bănci mai mici cu capital privat. Acţiunile băncii centrale întreprinse în sensul eficientizării supravegherii bancare s-au concretizat în principal în următoarele direcţii: reorganizarea activităţii de supraveghere într-un singur departament; creşterea exigenţei în examinarea băncilor; perfecţionarea Sistemului Uniform de Rating Bancar şi Avertizare Timpurie (introdus în noiembrie 1999), prin completarea acestuia cu două componente de evaluare a băncilor (calitatea acţionariatului şi managementul); creşterea exigenţei în politica de autorizare de noi bănci; crearea sau îmbunătăţirea unor instrumente de sprijin pentru supravegherea prudenţială a băncilor, cum ar fi Centrala Riscurilor Bancare şi Centrala Incidentelor

13

de Plăţi; intensificarea discuţiilor cu conducerile băncilor aflate în dificultate, cu principalii acţionari, auditorii independenţi, Asociaţia Română a Băncilor, precum şi cu autorităţile de supraveghere din ţările de origine a capitalului; încheierea unui Protocol pentru cooperare în domeniul supravegherii sistemului financiar cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi continuarea negocierilor cu autorităţi de supraveghere din străinătate pentru încheierea unor acorduri de colaborare în acelaşi domeniu. Procesul de restructurare a sectorului bancar continuă, materializându-se prin: - aprobarea de către Guvern a Strategiei de Privatizare a celei mai importante bănci

româneşti, respectiv Banca Comercială Română S.A. (Hotărârea Guvernului nr. 1017/2001), având drept obiectiv vânzarea pachetului majoritar de acţiuni aparţinând statului unui investitor strategic - instituţie financiar - bancară internaţională reputată sau un grup de investitori strategici din care să facă parte cel puţin o instituţie financiar - bancară reputată - urmând ca procesul de privatizare să fie încheiat până la finele anului 2002;

- determinarea cerinţelor necesare de ordin legal, operaţional şi organizaţional pentru elaborarea planului de restructurare în vederea privatizării Casei de Economii şi Consemnaţiuni CEC S.A.;

- restructurarea Băncii de Export Import a României EXIMBANK S.A. în contextul amendării cadrului legal, în sensul încetării desfăşurării de către această bancă a activităţilor comerciale şi concentrării rolului acestei bănci în promovarea activităţilor de export şi import în România.

Începând cu primele luni ale anului curent, măsurile adoptate în cadrul programului de reformă structurală, cât şi pe linia întăririi supravegherii băncilor au avut un efect pozitiv asupra evoluţiei principalilor indicatori economico - financiari şi de prudenţă bancară ai băncilor care, după o perioadă de îmbunătăţiri progresive, s-au stabilizat în jurul unor valori pozitive. În acest context, se remarcă evoluţia favorabilă a creanţelor restante şi îndoielnice în volumul agregat al activelor, al surselor atrase şi împrumutate şi în cel al capitalurilor proprii, a raportului de solvabilitate care se înscrie pe un trend ascendent situat deasupra limitei minime reglementate (28% la 31.08.2001) şi a indicatorilor de profitabilitate care se reînscriu pe un trend pozitiv crescător. Evoluţia pozitivă a principalilor indicatori economico - financiari şi de prudenţă bancară este reflectată şi în ponderea ridicată a băncilor clasificate, pe baza Sistemului Uniform de Rating Bancar, în ratinguri superioare, atât în volumul agregat al activelor (78% la 31.08.2001), cât şi în numărul total al băncilor din sistem (56% la 31.08.2001). Urmare prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000, procesul de autorizare a organizaţiilor cooperatiste de credit care funcţionează în cadrul unei reţele (o reţea fiind formată din casa centrală şi cooperativele de credit afiliate) cuprinde trei etape (avizul prealabil de constituire a reţelei, aprobarea colectivă de constituire a reţelei şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare de către casa centrală şi cooperativele de credit afiliate), aceste instituţii urmând a intra în sistemul de garantare a depozitelor după autorizarea funcţionării lor. În prima etapă, cinci reţele cooperatiste (cuprinzând 943 de organizaţii ale cooperaţiei de credit, din care 795 organizaţii ale cooperaţiei de credit existente şi 148 organizaţii ce urmează a se înfiinţa) au primit avizul de constituire/reorganizare. Tot în prima etapă a procesului de autorizare, Banca Naţională a României a respins cererea de avizare prealabilă de constituire/reorganizare în cazul unui număr de 5 reţele cooperatiste de credit

14

(cuprinzând 25 organizaţii ale cooperaţiei de credit existente şi 488 organizaţii ce urmau a se înfiinţa), precum şi al unui număr de 82 organizaţii ale cooperaţiei de credit existente incluse în cadrul reţelelor care au primit avizul prealabil de constituire/reorganizare. În prezent, la Banca Naţională a României se află în curs de desfăşurare a doua etapă a procesului de autorizare a organizaţiilor cooperaţiei de credit care au hotărât să funcţioneze în cadrul unor reţele. Dintre cele 5 reţele autorizate în prima etapă, una a reuşit deja să obţină aprobarea colectivă de constituire a reţelei. În acelaşi context este de menţionat faptul că organizaţiile cooperaţiei de credit care nu obţin autorizaţia de funcţionare sau au fost respinse în oricare dintre etapele procesului de autorizare se dizolvă prin efectul legii şi intră în lichidare. Pe baza noului cadru legal privind organizaţiile cooperatiste de credit, Banca Naţională a României va continua procesul de reglementare a activităţii acestora, ţinând seama de statutul lor de instituţii de credit. În acest sens, organizaţiilor cooperatiste de credit care vor fi autorizate să funcţioneze le vor fi impuse toate cerinţele prudenţiale aplicabile băncilor, stabilite prin reglementările Băncii Naţionale a României şi armonizate la Directivele comunitare. De asemenea, în procesul transpunerii şi implementării prevederilor comunitare aferente Capitolului 3 - Libera circulaţie a serviciilor, se va asigura corelarea cu cele stabilite în cadrul negocierilor la Capitolul 4 - Libera circulaţie a capitalurilor.

2. Asigurări Dreptul de stabilire şi înlăturarea restricţiilor (73/240/CEE) În România, activitatea de asigurare se desfăşoară prin societăţi pe acţiuni, societăţi mutuale, filiale ale unor asiguratori străini, constituite ca persoane juridice române, sucursale ale unor asiguratori persoane juridice străine, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). În ceea ce priveşte procedura de autorizare, în principiu aceasta este aceeaşi pentru toţi solicitanţii, dar asiguratorul străin trebuie să facă şi dovada că în ţara în care este înregistrat s-a constituit legal şi desfăşoară, de cel puţin cinci ani, o activitate de asigurare similară cu cea pentru care solicită autorizarea în România. Această condiţie va fi eliminată cu ocazia modificărilor care se vor face Legii nr. 32/2000 - termen: anul 2002. Activitatea de asigurări este guvernată de Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, de Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor precum şi de normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în aplicarea legii, publicate în Monitorul Oficial. Legea nr. 32/2000 creează cadrul legal general, care va permite armonizarea cu Standardele Internaţionale şi cu acquis-ul comunitar până la data aderării. Caracterul flexibil al acestei legi va permite ca numeroase elemente - cheie ale activităţii de supraveghere, în special prevederile cuprinse în Directivele de asigurări de viaţă şi generale din prima generaţie - pentru unele din ele, cu modificările ulterioare, să fie introduse prin norme în aplicarea legii.

15

Condiţiile de acces şi exercitare a activităţii de asigurări generale (73/239/CEE, 76/580/CEE, 78/473/CEE, 84/641/CEE, 87/343/CEE, 88/357/CEE, 92/49/CEE, 95/26/CEE şi 2000/64/CE) Prevederile Directivelor comunitare sunt transpuse parţial în legislaţia românească din domeniul asigurărilor. Trebuie remarcat faptul că Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor permite desfăşurarea simultană a activităţii de asigurări generale cu cea de asigurări de viaţă de către aceeaşi societate, dar cu respectarea anumitor condiţii. Prevederile comunitare privind: - obligativitatea autorizării prealabile a societăţilor de asigurare de către autoritatea

competentă, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, - clasele de asigurări generale care pot fi practicate, - condiţiile de autorizare:

- prezentarea planului de afaceri, conţinutul acestuia privind natura riscurilor care vor fi asumate, principiile de reasigurare, previziunile financiare,

- cerinţele privind conducerea societăţii, - prezentarea condiţiilor generale de asigurare, - aprobarea acţionarilor semnificativi, - motivarea refuzului de acordare a autorizaţiei şi dreptul societăţii de a contesta

refuzul, - desfăşurarea activităţii de către societăţi şi supravegherea exercitată de autoritatea

competentă: - necesitatea constituirii rezervelor tehnice, - activele care reprezintă rezervele tehnice, - obligaţia păstrării marjei de solvabilitate, - obligaţia prezentării anumitor raportări (bilanţ, cont de profit şi pierdere, alte

raportări), - prezentarea unui plan de redresare de către societăţile în dificultate, - aprobarea transferului de portofoliu, - prevederile privind retragerea autorizaţiei (în cazul în care nu a început să

desfăşoare activitate timp de 12 luni de la acordarea autorizaţiei, sau nu mai îndeplineşte condiţiile de la autorizare)

sunt cuprinse în următoarele acte normative: Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, Normele CSA nr. 3/2001 privind clasele de asigurări care pot fi practicate de societăţile de asigurare, Normele CSA nr. 2/2001 privind informaţiile şi documentele cerute pentru autorizarea asiguratorilor şi criteriile pentru aprobarea acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative ale asiguratorilor, Normele CSA nr. 5/2001 privind metodologia de calcul şi de evidenţă a rezervelor tehnice minimale pentru activitatea de asigurări generale, Normele CSA nr. 6/2001 privind categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice ale asiguratorului care practică asigurări generale, regulile de dispersare a plasamentelor, precum şi coeficientul de lichiditate. În vederea transpunerii integrale a prevederilor comunitare se vor lua următoarele măsuri:

16

- modificarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor (autorizarea extinderii obiectului de activitate cu una sau mai multe clase de asigurări şi prezentarea planului de afaceri pentru a verifica solvabilitatea; autorizarea acţionarilor semnificativi, direcţi sau indirecţi, persoane fizice sau juridice; competenţe şi mijloace adecvate şi necesare autorităţii de supraveghere faţă de conducerea necorespunzătoare a societăţii şi faţă de acţionarii semnificativi şi influenţa acestora în societate; informaţiile care trebuie prezentate asiguraţilor înainte de încheierea contractului de asigurare; schimbul de informaţii cu autorităţi similare din alte state) - termen: anul 2002;

- modificarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor (fondul minim de garantare, conţinutul lui; supravegherea suplimentară a societăţilor de asigurare care au relaţii strânse cu persoane fizice/juridice; societăţile în dificultate; prevederi referitoare la retragerea autorizaţiei) - termen: anul 2004;

- modificarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor (interzicerea practicării simultane a asigurărilor de viaţă şi generale de către aceeaşi societate de asigurări, preluarea integrală a diferenţelor constatate la conţinutul planului de afaceri, eliminarea cerinţei de aprobare sistematică a condiţiilor generale, cotele aferente activelor admise să reprezinte rezervele tehnice, prevederile privind fondul de garantare al societăţilor care practică asigurarea de credite, preluarea integrală a diferenţelor existente la acel moment) şi a altor acte normative - termen: anul 2006;

- modificarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România (informaţiile care trebuie prezentate asiguraţilor înainte de încheierea contractului de asigurare) - termen: anul 2003;

- completarea Normelor CSA nr. 2/2001 privind informaţiile şi documentele cerute pentru autorizarea asiguratorilor şi criteriile pentru aprobarea acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative ale asiguratorilor cu prevederi referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească societăţile care practică asigurarea turistică - termen: anul 2003;

- completarea reglementărilor contabile specifice asigurărilor şi a normelor cu privire la raportările financiare elaborate cu prevederi care să îmbunătăţească procedurile contabile şi mecanismele de control intern - termen: anul 2002;

- aprobarea şi punerea în aplicare a normelor CSA privind transferul de portofoliu (publicarea transferului şi alte măsuri pe care le poate lua autoritatea de supraveghere) - termen: anul 2002;

- completarea Normelor CSA nr. 3/2001 privind clasele de asigurări cu prevederi referitoare la riscurile cu expunere mare - termen: anul 2004.

Referitor la dispoziţiile comunitare privind libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii, având la bază principiul autorizaţiei unice eliberate de autoritatea competentă din Statul Membru de origine şi recunoscută în toată Comunitatea, precum şi principiul supravegherii unice pentru întreaga activitate desfăşurată şi exercitată de către autoritatea din Statul Membru de origine, acestea vor putea fi aplicate la data aderării României, până atunci urmând a se crea condiţiile legislative şi instituţionale de implementare.

17

Condiţiile de acces şi exercitare a activităţii de asigurări de viaţă (79/267/CEE, 90/619/CEE, 92/96/CEE şi 2000/64/CE) În România, o societate de asigurări poate să practice simultan asigurări de viaţă şi asigurări generale, cu respectarea următoarelor condiţii: să ţină conturi distincte pentru asigurările de viaţă; să înregistreze toate veniturile şi cheltuielile aferente asigurărilor de viaţă în conturi separate, care să constituie şi să aparţină unui fond de asigurare distinct - fondul asigurărilor de viaţă; să asigure conducerea contabilităţii fondului asigurărilor de viaţă, pentru identificarea operativă a activelor şi a obligaţiilor aferente acestuia (conform prevederilor art. 13 (3) şi 14 din Directiva 79/267/CEE aşa cum au fost modificate prin Directiva 92/96/CEE). Interzicerea desfăşurării simultane a celor două activităţi se va face prin modificarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, având ca termen anul 2006. Prevederile Directivelor comunitare privind: - obligativitatea autorizării prealabile de către autoritatea competentă, Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor, - clasele de asigurări de viaţă care pot fi practicate, - condiţiile de autorizare: - prezentarea unui plan de afaceri, conţinutul acestuia privind natura angajamentelor

acoperite, principiile care stau la baza reasigurărilor şi previziuni financiare, - cerinţe privind conducerea societăţii de asigurări de viaţă, - avizarea condiţiilor şi a elementelor de calcul ale tarifului de primă, - aprobarea acţionarilor semnificativi, - motivarea refuzului de a acorda autorizaţia şi dreptul societăţii de a contesta

refuzul - desfăşurarea activităţii de către societăţile de asigurare şi supravegherea

exercitată de autoritatea competentă: - obligaţia de a constitui rezerve matematice, - obligaţia de a avea permanent marja de solvabilitate, - metoda de calcul a marjei de solvabilitate, - o parte din principiile de alegere a activelor care reprezintă rezerva matematică, şi

condiţiile pentru utilizarea activelor care reprezintă rezervele tehnice, - prevederi speciale pentru produsele unit linked, - obligativitatea prezentării anumitor raportări (bilanţ, cont de profit şi pierderi,

raportări financiare), - prezentarea unui plan de redresare de către societăţile în dificultate, - aprobarea transferului de portofoliu, sunt cuprinse în următoarele acte normative: Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, Normele CSA nr. 2/2001 privind informaţiile şi documentele cerute pentru autorizarea acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative ale asiguratorilor, Normele CSA nr. 3/2001 privind clasele de asigurări care pot fi practicate de societăţile de asigurare, proiectul normelor privind marja de solvabilitate şi proiectul normelor privind rezervele matematice. Măsurile care se vor lua pentru transpunerea integrală a prevederilor comunitare sunt următoarele: - modificarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea

asigurărilor (autorizarea extinderii obiectului de activitate cu una sau mai multe

18

clase de asigurări de viaţă şi prezentarea planului de afaceri pentru a verifica încadrarea în marja de solvabilitate; autorizarea acţionarilor semnificativi direcţi sau indirecţi; moneda în care se vor plăti angajamentele asumate; competenţele şi mijloacele adecvate şi necesare autorităţii de supraveghere faţă de conducerea necorespunzătoare a societăţii şi faţă de acţionarii semnificativi şi influenţa acestora în societate; informaţiile care trebuie prezentate asiguraţilor înainte de încheierea contractului de asigurare; schimbul de informaţii cu autorităţi similare) - termen: anul 2002;

- modificarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor (fondul minim de garantare, conţinutul lui; supravegherea suplimentară a societăţilor de asigurare care au relaţii strânse cu persoane fizice/juridice; societăţile în dificultate; prevederi referitoare la retragerea autorizaţiei) - termen: anul 2004;

- modificarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor (notificarea nesistematică a condiţiilor generale şi a elementelor de calcul ale tarifelor de primă; completarea planului de afaceri cu cerinţele nepreluate din Directive; cotele aferente activelor admise să reprezinte rezervele tehnice ale societăţii, preluarea integrală a diferenţelor existente la acel moment) - termen: anul 2006;

- modificarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România (informaţiile care trebuie prezentate asiguraţilor înainte de încheierea contractului de asigurare) - termen: anul 2003;

- completarea Normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 2/2001 privind informaţiile şi documentele cerute pentru autorizarea asiguratorilor şi criteriile pentru aprobarea acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative ale asiguratorilor (situaţia financiară pe trei ani cuprinsă în planul de afaceri) - termen: anul 2003;

- modificarea Normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor privind rezervele societăţilor de asigurări de viaţă (activele care reprezintă rezervele matematice să fie stabilite în funcţie de tipul de activitate) - termen: anul 2003;

- emiterea de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a normelor specifice pentru transferul de portofoliu, raportările financiare pe care le fac societăţile de asigurări de viaţă, secretul profesional - termen: sfârşitul anului 2001.

Referitor la dispoziţiile comunitare privind libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii având la bază principiile autorizării unice, de către autoritatea competentă din Statul Membru de origine şi recunoscută în întreaga Comunitate, şi respectiv al supravegherii unice pentru întreaga activitate exercitata de autoritatea competentă din Statul Membru de origine, acestea vor putea fi aplicate la data aderării României, până atunci urmând a se crea condiţiile legislative şi institutionale de implementare. Reasigurări (64/225/CEE) Restricţia privind condiţionarea de cinci ani impusă societăţilor de asigurare, reasigurare străine care vor să deschidă o sucursală în România va fi eliminată prin modificarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor - termen: anul 2002. Până în anul 2006 vor fi preluate toate prevederile acestei Directive.

19

Intermediarii de asigurări (77/92/CEE) Conform Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, activitatea de intermediere se desfăşoară prin agenţi, persoane fizice sau juridice, şi brokeri de asigurare. Legea prevede că brokerii de asigurare trebuie să fie persoane juridice române sau străine, autorizaţi şi supravegheaţi în condiţiile stabilite de autoritatea competentă din România. Prevederile Directivei nr. 77/92/CEE privind măsurile care facilitează efectiva exercitare a libertăţii de stabilire a liberei circulaţii a serviciilor în legatură cu activitatea agenţilor şi brokerilor de asigurare, în special măsuri tranzitorii referitoare la aceste activităţi nu sunt transpuse în totalitate în legislaţia naţională. Prin amendarea Legii nr. 32/2000 se vor transpune şi aceste prevederi ale acquis-ului, cu excepţia celor referitoare la licenţa unică şi supravegherea unică exercitată de către autoritatea competentă din Statul Membru de origine, care se vor aplica la momentul aderării. Contabilitatea societăţilor de asigurare (91/674/CEE) Au fost elaborate, în formă de proiect, reglementările contabile specifice domeniului de asigurare - reasigurare, armonizate cu Directiva nr. 91/674/CEE privind conturile anuale şi conturile consolidate ale societăţilor de asigurări. Prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1009/2001, s-a aprobat aplicarea experimentală a acestor reglementări de către un eşantion reprezentativ de societăţi de asigurare - reasigurare. Aplicarea generalizată a reglementărilor contabile se va realiza începând cu 1 ianuarie 2002. Prevederile actului normativ comunitar referitoare la: - prezentarea structurii bilanţului, - stabilirea formatului contului tehnic pentru asigurările de viaţă şi generale în funcţie

de practicarea asigurării directe şi domeniile corespunzătoare de reasigurare, - includerea rezervei de prime în rezerva tehnică aferentă asigurării de viată, - sumele recuperate din acţiunile de valorificare sau de subrogare care se pot

deduce din cheltuielile cu daunele, - includerea comisioanelor de reînnoire sau prelungire a poliţelor în cheltuielile de

achiziţie pentru asigurările generale sau la cele de administrare pentru asigurările de viaţă,

- înscrierea în contul de profit şi pierdere, ca poziţie distinctă, a plusvalorilor şi minusvalorilor din plasamente, aferente contractelor în unităţi de cont, în funcţie de metoda de evaluare utilizată,

- regulile de evaluare, asigurarea compatibilităţii bazei de calcul a cheltuielilor de achiziţie reportate cu metoda de calcul utilizată pentru primele neîncasate (viaţă şi asigurări generale),

- determinarea rezervei de prime prin însumarea cotelor - părţi din primele nete subscrise aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare

sunt transpuse în proiectul reglementărilor contabile, armonizate la Directiva 91/674/CEE şi la Standardele Internaţionale Contabile şi care urmează să fie aprobate de Ministerul Finantelor Publice.

20

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă a autovehiculelor (72/166/CEE, 75/23/CEE, 74/167/CEE, 74/166/CEE, 86/218/CEE, 86/219/CEE, 86/220/CEE, 87/344/CEE, 88/367/CEE, 88/368/CEE, 88/369/CEE, 91/323/CEE, 93/43/CEE, 97/828/CE, 84/5/CEE, 90/232/CEE, 90/618/CEE şi 2000/26/CE) Prevederile actelor normative comunitare privind acoperirea răspunderii civile a autovehiculelor pentru accidentele produse terţilor prin asigurarea obligatorie, atât pentru pagube la bunuri, cât şi pentru vatămări corporale; emiterea asigurării Carte Verde pentru autovehiculele care călătoresc în alte state; înfiinţarea unui birou naţional al asiguratorilor; verificarea existenţei asigurării Carte Verde la intrarea pe teritoriul României sunt cuprinse în următoarele acte normative romanesti: Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, Normele CSA privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă a autovehiculelor elaborate pentru anul 2002. Pentru transpunerea integrală a prevederilor comunitare se vor lua următoarele măsuri: - înfiinţarea Biroului Român Carte Verde - termen: anul 2002; - includerea în asigurarea obligatorie a şoferului şi a membrilor săi de familie în

legatură cu vătămarea lor corporala, chiar dacă ei au condus autovehiculul care a produs accidentul - termen: anul 2004;

- crearea unei baze de date unice privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă a autovehiculelor - în vederea identificării societăţii de asigurare la care are încheiată asigurarea autovehiculul implicat în accident - termen: anul 2004;

- înfiinţarea unui birou, sau abilitarea unuia deja existent, care să plătească compensaţia în situaţia în care accidentul a fost produs de un autovehicul neasigurat, neidentificat, furat sau obţinut prin violenţă şi la care victima poate apela - termen: 2004;

- crearea unui centru de informare în care părţile vătămate să poată găsi informaţiile necesare identificării societăţii de asigurare care a asigurat autovehiculul implicat în accident - termen: anul 2006;

- înfiinţarea unui birou sau abilitarea unuia deja existent privind administrarea fondului de garantare din care se vor despăgubi persoanele păgubite în cazul în care autovehiculul care a produs accidentul era neasigurat sau neidentificat - termen: anul 2006;

- înfiinţarea unui birou de compensare, sau abilitarea unuia deja existent, la care partea vătămată să poată apela atunci când societatea de asigurări sau reprezentanţa sa pentru daune nu a plătit compensaţia într-un termen stabilit - termen: anul 2006;

- acoperirea întregului teritoriu al Comunităţii printr-o singură primă pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă a autovehiculelor - termen: data aderării;

- obligaţia societăţilor de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a autovehiculelor să deschidă reprezentanţe pentru daune în celelalte State Membre ale Uniunii Europene, reprezentanţe care să fie responsabile pentru administrarea şi stabilirea daunelor în Statul Membru în care au reşedinţa. Aceeaşi entitate poate să reprezinte mai multe societăţi de asigurare - termen: data aderării;

21

- alinierea, în mod treptat, la nivelul compensaţiei plătite pentru vătămările corporale (350.000 EURO) şi pagubele la bunuri (100.000 EURO) - termen: anul 2012.

Măsurile enunţate mai sus vor fi transpuse prin modificarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România sau emiterea unui act normativ special pentru acest tip de asigurare. În România, s-a constituit, în baza prevederilor articolului 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, Fondul de protecţie a victimelor străzii, administrat de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule. Legislaţia cu privire la Fondul de protecţie a victimelor străzii va fi perfecţionată - termen: anul 2003. În ceea ce priveste alinierea la nivelul minim al despăgubirilor stabilite prin Directiva 84/5/CEE privind aproximarea legilor Statelor Membre referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, se solicită o perioadă de tranziţie de 5 ani. În acest sens subliniem că la stabilirea tarifului de primă se au în vedere următoarele elemente: - prima de risc - prima necesară pentru acoperirea mărimii daunei; - cheltuielile cu administrarea fondului de asigurări; - un factor de încărcare destinat să atenueze fluctuaţiile sau erorile în calculul primei

de risc, care garantează şi o anumită marjă de profit a asigurătorului. La rândul său, prima de risc se determină în funcţie de frecvenţa estimată a daunei şi de mărimea daunei medii estimate. Astfel, pentru anul 2000: - gradul de cuprindere a autovehiculelor în asigurarea obligatorie a fost de

aproximativ 60%; - rata daunei la asigurarea obligatorie a fost de aproximativ 80%; - prima medie a reprezentat 0,4% din dauna medie; - salariul mediu brut lunar în anul 2000 a fost de 2.876.645 LEI, aproximativ 144

EURO la un curs mediu LEI/EURO de 19.955; - venitul mediu anual a fost în sumă de 26.076.000 LEI.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1194/2000 s-a stabilit nivelul primelor pentru asigurarea obligatorie, pe categorii de autovehicule, iar prima medie la autoturisme, indiferent de capacitatea cilindrică, este de 766.000 LEI pentru persoane fizice, sumă ce a reprezentat 26,6% din salariul mediu brut lunar al acesteia, respectiv 2,93% din venitul mediu anual. Corespunzător acestui nivel de primă, despăgubirea maximă a fost stabilită prin aceeaşi Hotărâre a Guvernului la: - 300.000.000 LEI, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere

sau distrugere a bunurilor; - până la 80.000.000 LEI pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 400.000.000

LEI, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămare corporală sau deces.

22

Dacă avem în vedere faptul că prin Directiva nr. 84/5/CEE se stabilesc pentru acest tip de asigurare despăgubiri minime de: - 100.000 EURO pentru pagube la bunuri şi - 350.000 EURO pentru vătămări corporale pentru o singură persoană vătămată, înseamnă că, păstrând proporţia de 0,4%, ponderea primei medii în dauna medie, prima medie care să permită stabilirea sumei minime a despăgubirii la nivelul prevăzut de legislaţia Uniunii Europene ar urma să fie de 900 EURO (0,4% din 225.000 EURO). Măsurile care se vor lua în vederea alinierii la nivelul compensaţiilor prevazute în legislaţia Uniunii Europene (Directiva 84/5/CEE) sunt următoarele: - crearea unei baze de date centralizate pentru acest tip de asigurare, care să

furnizeze datele statistice pe baza cărora să se poată determina actuarial prima de asigurare;

- stabilirea nivelului primei de risc pe baza unor factori de risc, folosiţi şi în alte state europene, pentru împarţirea pool-ului de asigurare în grupuri omogene. Printre acesti factori sunt: vechimea autovehiculului, modelul şi fabricantul autovehiculului, densitatea de trafic, vârsta asiguratului/şoferului, ocupaţia asiguratului/şoferului, Bonus Malus etc;

- creşterea gradului de cuprindere în asigurare a autovehiculelor, prin mărirea amenzilor aplicate celor neasiguraţi etc.;

- creşterea treptată a nivelului compensaţiei plătite în caz de accidente de autovehicule, în corelaţie directă cu creşterea economică realizată la nivelul întregii ţări, după cum urmează:

- pentru vătămări corporale:

Anul % creştere Suma (EURO) Compensaţia (EURO) 2006 10 35.000 35.0002007 10 35.000 70.0002008 10 35.000 105.0002009 10 35.000 140.0002010 20 70.000 210.0002011 20 70.000 280.0002012 20 70.000 350.000

- pentru pagube la bunuri:

Anul % creştere Suma (EURO) Compensaţia (EURO) 2006 10 10.000 10.0002007 10 10.000 20.0002008 10 10.000 30.0002009 10 10.000 40.0002010 20 20.000 60.0002011 20 20.000 80.0002012 20 20.000 100.000

23

Grupuri de asiguratori (98/78/CE) În legislaţia românească nu există prevederi referitoare la supravegherea suplimentară a societăţilor care fac parte dintr-un grup de asiguratori. Prevederile Directivei nr. 98/78/CEE privind supravegherea suplimentară a societăţilor de asigurări dintr-un grup de asiguratori vor fi preluate la următoarele modificări ale Legii nr. 32/2000, până în 2006. Capacitatea administrativă de implementare a acquis-ului Comisia de Supraveghere a Asigurărilor s-a înfiinţat şi funcţionează în baza art. 4 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor şi a Hotărârii Parlamentului nr. 20/2001 privind numirea preşedintelui, vicepreşedintelui şi membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Atribuţiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sunt prevăzute în art. 5 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor şi se referă la: - elaborarea şi avizarea proiectelor de acte normative care privesc domeniul

asigurărilor; - supravegherea situaţiei financiare a societăţilor de asigurare şi brokerilor de

asigurare prin efectuarea de controale, impunerea respectării normelor prudenţiale şi desfăşurarea activiţătii de asigurare;

- aprobarea acţionarilor semnificativi şi a persoanele semnificative ale asiguratorilor; - aprobarea transferului de portofoliu; - participarea la elaborarea planului de conturi, a normelor şi metodelor contabile

specifice asigurărilor; - participarea ca membru la asociaţii internaţionale ale autorităţilor similare. Din punct de vedere organizatoric, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are în componenţă departamente pentru: - autorizarea societăţilor de asigurare şi a brokerilor de asigurare; - supravegherea asiguratorilor şi a brokerilor; - reglementări în domeniul asigurărilor; - analiza raportărilor şi a marjei de solvabilitate; - informatică; - integrare europeană şi relaţii internaţionale.

În prezent, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are 47 de angajaţi, din care 33 îşi desfăşoară activitatea în cadrul departamentelor de execuţie. De asemenea, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor dispune de o dotare tehnică corespunzătoare: reţea de calculatoare, acces la Internet, poştă electronică etc.

Până la această dată au fost emise norme privind: - autorizarea societăţilor de asigurare (nr. 2/2001); - autorizarea brokerilor de asigurare (nr. 4/2001); - clasele de asigurare (nr. 3/2001); - metodologia de calcul şi de evidenţă a rezervelor tehnice minimale pentru

asigurările generale (nr. 5/2001);

24

- categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice pentru asigurările generale (nr. 6/2001).

Sunt în pregătire normele privind: - informaţiile, documentele şi certificatele necesare pentru întocmirea rapoartelor

prevăzute de Legea nr. 32/2000. Forma şi conţinutul rapoartelor financiare, inclusiv ale raportului privind asigurările de viaţă;

- informaţiile pe care trebuie să le conţină rapoartele brokerilor de asigurări, aspectele referitoare la comportarea şi managementul afacerilor acestora; limita minimă a asigurărilor de răspundere civilă profesională, precum şi operaţiunile care pot fi efectuate;

- organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Corpului experţilor în asigurări; - categoriile de asigurări exceptate de la prevederile prezentei legi, în condiţiile şi în

termenii stabiliţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; - responsabilităţile, competenţele, condiţiile şi orice alte aspecte referitoare la

administratorul special, precum şi atribuţiile acţionarilor semnificativi şi ale persoanelor semnificative ale asiguratorului, după numirea acestuia;

- regimul confidenţialităţii informaţiilor. Aceste norme vor fi publicate în Monitorul Oficial al României până la sfârşitul anului 2001. Autorizarea societăţilor de asigurare şi a brokerilor de asigurare este sarcina Direcţiei Generale de Autorizare. Autorizarea societăţilor de asigurare şi a brokerilor de asigurare se fac în baza Legii nr. 32/2000 şi a Normelor CSA nr. 2/2001 privind informaţiile şi documentele cerute pentru autorizarea asiguratorilor şi criteriile pentru aprobarea acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative ale asiguratorilor, Normelor CSA nr. 3/2001 privind clasele de asigurări care pot fi practicate de societăţile de asigurare şi, respectiv, a Normelor CSA nr. 4/2001 privind informaţiile şi documentele cerute pentru autorizarea brokerilor de asigurare. Procedura de autorizare a societăţilor de asigurare cuprinde două etape: a. autorizarea constituirii şi b. autorizarea funcţionării. Neacordarea autorizaţiei de funcţionare atrage după sine, automat, şi revocarea autorizaţiei de constituire. Supravegherea asiguratorilor şi brokerilor de asigurare este realizată de Direcţia Generală Supraveghere şi Control şi de Direcţia Generală Analiză, Raportări Financiare, Evaluare Active şi Marjă de Solvabilitate. La aceste direcţii sunt angajate în această etapă 7 persoane cu experienţă în domeniul controlului, dar şi al supravegherii asigurărilor. Supravegherea activităţii societăţilor şi brokerilor de asigurare se va realiza atât pe baza raportărilor transmise de către societăţi şi respectiv brokeri (off-site), de către Direcţia Generală Analiză, Raportări Financiare, Evaluare Active şi Marjă de Solvabilitate, cât şi prin controale organizate la sediul societăţilor şi al brokerilor de asigurare (on-site), de către Direcţia Generală Supraveghere şi Control. Direcţia Generală de Supraveghere va stabili, în perioada imediat următoare, tematicile de control pentru societăţi de asigurare şi brokeri, intervalul la care se va efectua controlul (în cazul în care nu sunt probleme deosebite), durata controlului etc.

25

În ceea ce priveşte cooperarea cu autorităţi similare din Uniunea Europeană, cu ocazia vizitelor de studiu efectuate în cadrul proiectului PHARE de care s-a beneficiat (RO9809.01.02), reprezentanţi ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor au vizitat şi autorităţi de supraveghere a asigurărilor din Grecia (Departamentul de Supraveghere a Asigurărilor din cadrul Ministerului Muncii), Suedia (Autoritatea de Supraveghere a Sectorului Financiar) şi Marea Britanie (Autoritatea de Supraveghere a Serviciilor Financiare).

În ceea ce priveşte reautorizarea societăţilor de asigurare, în sensul verificării îndeplinirii cerinţelor cuprinse în noua legislaţie din acest domeniu, respectiv Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor şi normele emise de CSA, se remarcă următoarele: - din cele 71 de societăţi de asigurare autorizate să funcţioneze în baza legislaţiei

anterioare (Legea nr. 47/1991 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor), până la 2 noiembrie 2001 au depus documentaţia necesară reautorizării 50 de societăţi, din care 45 au primit autorizaţia de funcţionare, iar pentru 5 societăţi CSA urmează să le analizeze şi să se pronunţe în perioada imediat următoare;

- societăţile care nu au depus documentaţia şi care nu îndeplinesc condiţiile, fie nu au avut activitate în ultimul an, cel puţin, fie au o activitate redusă; volumul de prime încasate de acestea în primul semestru al anului 2001 reprezintă sub 0,1% din volumul total de prime încasate pe piaţa asigurărilor din România.

3. Investiţii şi piaţa valorilor mobiliare

Codul de conduită ce trebuie respectat în efectuarea tranzacţiilor mobiliare (77/534/CEE) Transpunerea Recomandării 77/534/CEE, este asigurată, în parte, de legislaţia în vigoare. (Legea 52/1994, Regulamentul nr. 5/1995 privind codul de etică şi conduită al membrilor şi personalului CNVM). Noul proiect de lege privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii şi pieţele reglementate asigură o sistematizare şi o completare a acestui efort de armonizare, principiile subliniate în cadrul acestui act reflectându-se la nivelul titlurilor şi secţiunilor privind pieţele reglementate, protecţia investitorilor, operaţiunile pe pieţele reglementate şi societăţile de servicii de investiţii financiare. Capitolul “Protecţia investitorilor” a fost sistematizat şi completat în sensul implementării principiilor privind guvernarea corporatistă. Pe lângă principiile generale care guvernează regimul de protecţie, au fost prevăzute norme privind asigurarea unei transparenţe satisfacătoare privind operaţiunile pe piaţă, interzicerea manipulării pieţelor şi “insider dealing” (tranzacţiile bazate pe informaţii privilegiate), norme de protecţie în caz de transformare în societate închisă şi, nu în ultimul rând, reglementarea înfiinţării şi funcţionării unui fond de compensare a investitorilor.

26

Listarea la bursă de valori, ofertele publice şi cerinţele de informare continuă (Directiva 34/2001/CE) Legislaţia românească cuprinde deja cerinţe de elaborare a prospectului de către o societate de valori mobiliare autorizată în vederea autorizării ofertei publice. Regulamentul nr. 6/1995 privind oferta publică de vânzare de valori mobiliare prezintă detaliat normele de promovare şi derulare a ofertei publice de vânzare de valori mobiliare şi conţinutul prospectului de ofertă publică (informaţii despre emitent, informaţii privind activitatea emitentului, elemente informaţionale privind oferta publică, alte informaţii). Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori conţine prevederi referitoare la operaţiunile de bursă, negocierea şi încheierea tranzacţiilor în bursă, reguli de înscriere şi retragere a valorilor mobiliare de la cota oficială a bursei. Regulamentul nr. 2/1996 privind informarea periodică şi continuă realizată de emitenţii de valori mobiliare prezintă modalităţi de realizare a informării periodice şi continue precum şi regimul informaţiilor confidenţiale. Obligativitatea întocmirii situaţiilor financiare anuale rezultă atât din prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi din cele ale Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Conţinutul şi metodologia de elaborare a situaţiilor financiare anuale sunt prevăzute în cuprinsul Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Ministerul Finanţelor Publice poate stabili întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare şi la alte perioade decât anual, în cadrul exerciţiului financiar. Regulamentul BVB nr. 3/1995 privind înscrierea valorilor mobiliare la Cota Bursei, cu modificările ulterioare cuprinde aspecte referitoare la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a Bursei de Valori. Prin completările şi reformulările propuse în proiectul de lege ce modifică Legea 52/1994 s-a avut în vedere necesitatea realizării unor progrese importante în această direcţie reflectate în modul de reglementare a următoarelor aspecte: - Listarea valorilor mobiliare - s-a menţinut obligativitatea elaborării unui prospect în

vederea listării, precum şi a exigenţelor de raportare. Detalierea conţinutului informaţiei obligatorii va fi realizată la nivelul regulamentului. Cazurile generale de suspendare de către CNVM a unei oferte publice au fost de asemenea inspirate din prevederile Directivei. Conform secţiunii 5.3 din Directivă şi în vederea accelerării procedurii de listare s-a asimilat lipsa de decizie privind cererea de listare cu un refuz, act administrativ susceptibil de contestare în justiţie;

- Recunoaşterea prospectelor - proiectul de lege propus include prevederile de principiu în acest sens, ce urmează a fi detaliate printr-un regulament al CNVM;

- Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o societate pentru a fi listată - nivelul de capitalizare al societăţilor admise la cota oficială - în sensul prevederilor articolului 43 al Directivei 2001/34, s-a prevăzut un plafon minim echivalent a 1.000.000 EURO. Ca mecanism de flexibilitate, s-a prevăzut posibilitatea pentru bursele de valori să admită la cota oficială, cu aprobarea CNVM, societăţi care nu îndeplinesc această condiţie, ipoteza avută în vedere de art. 43 (2) din Directivă vizând asigurarea unei pieţe suficiente pentru respectivele valori mobiliare. ‘’Free flot-ul’’ necesar a fost prevăzut la un plafon de 25%, conform art. 48 (3) din Directivă;

27

- Emisiunea de obligaţiuni - pentru admiterea la cota oficială a burselor de valori, emisiunile de obligaţiuni trebuiau să aibă o valoare nominală de minimum 200.000 EURO. Obligaţiile convertibile sau instrumentele financiare având ataşate drepturi de conversie în acţiuni nu pot fi listate la cota oficială decât dacă acţiunile la care se referă sunt deja listate sau se vor lista simultan pe aceeaşi bursă sau piaţă reglementată;

- Protecţia investitorilor - s-a instituit obligativitatea anunţării apariţiei oricărui eveniment important cu excepţia cazului în care prin aceasta s-ar aduce prejudicii importante emitentului/societăţii deţinute public respective; în cazul în care, ca urmare a unei achiziţii sau altei circumstanţe, proporţia drepturilor de vot deţinute de o persoană fizică sau juridică excede sau scade sub unul din plafoanele: 10%, 20%, 1/3, 50%, 2/3, 75% în ceea ce priveşte o societate deţinută public, se va notifica societatea respectivă, precum şi CNVM;

- Transparenţa - modul de stabilire a obligaţiilor de raportare semestrială şi anuală a luat în considerare prevederile relevante din directivă. Detalierea conţinutului acestora va fi realizată la nivelul regulamentelor;

- Tranzacţionarea drepturilor de preferinţă - stabilirea momentului începerii tranzacţionării după data la care acestea pot fi exercitate a luat în considerare articolul 99 al Directivei 2001/34, precum şi specificaţiile dreptului românesc.

Proiectul de lege privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate care revizuieşte Legea nr. 52/1994 a fost depus la Parlament în luna octombrie 2001. După ce acest proiect va fi aprobat de către Parlament şi va intra în vigoare, CNVM va emite regulamente de aplicare - termen: semestrul II 2004. Cerinţe privind redactarea, verificarea şi distribuirea prospectului ce trebuie publicat dacă sunt oferite publicului valori mobiliare transferabile (Directiva 89/298/CEE) O mare parte a prevederilor acestei Directive sunt deja transpuse în legislaţia în vigoare. (Legea 52/1994 şi Regulamentul nr. 6 privind oferta publică de vânzare a valorilor mobiliare). În scopul armonizării acestei Directive, în noul proiect de lege ce modifică Legea 52/1994, s-a urmărit reglementarea următoarelor aspecte: - Plasamentul privat - a fost eliminat din sfera de reglementare a CNVM, natura şi

particularităţile acestuia necesitând o diferenţiere clară faţă de reglementarea ofertei publice. Această abordare reprezintă, de altfel, o practică internaţională bine stabilită după cum demonstrează legislaţiile a numeroase state cu o piaţă de capital modernă (SUA, Marea Britanie, Italia, Portugalia, Franţa, etc);

- Prospectul de ofertă publică - prevederile Directivei referitoare la acest aspect erau în parte armonizate la nivelul legislaţiei în vigoare. Proiectul de lege propus asigură o mai bună sistematizare şi completare din acest punct de vedere. Astfel, s-a menţinut obligativitatea privind publicarea unui prospect cu respectarea condiţiilor de apariţie şi de publicitate prevăzute de Directivă, precum şi obligativitatea menţinerii realităţii informaţiei incluse în prospect. În strânsă legătură cu aceste aspecte, a fost reglementată şi răspunderea. În proiect s-au prevăzut, de asemenea, regulile generale în ceea ce priveşte conţinutul şi calitatea informaţiei de publicat în ceea ce priveşte valorile mobiliare respective. Din considerente de tehnică legislativă şi în urma discuţiilor susţinute cu reprezentanţii CNVM,

28

detalierea exigenţelor legate de conţinutul proiectului a fost trimisă la nivelul regulamentelor Comisiei.

- Recunoaşterea reciprocă a prospectelor - nu era prevazută la nivelul legislaţiei existente; armonizarea secţiunii V din Directiva care reglementează acest aspect, s-a urmărit prin includerea în proiect a articolului 77, cu caracter de principiu, care trimite la regulamentele CNVM pentru detaliere. Legislaţiile italiană şi portugheză prezintă o abordare similară.

Proiectul de lege privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate care revizuieşte Legea nr. 52/1994 a fost depus la Parlament în luna octombrie 2001. După ce acest proiect va fi aprobat de către Parlament şi va intra în vigoare, CNVM va emite regulamente de aplicare - termen: semestrul II 2004. Reglementări privind schemele de compensare a investitorilor (97/9/CE) În vederea atingerii nivelului minim de compensare prevăzut în Directiva 97/9/CE (cu modificările ulterioare) se solicită o perioadă de tranziţie de 5 ani, până la data de 1 ianuarie 2012. Din analiza datelor prezentate în Anexa 1, rezultă că evoluţia indicatorului valoarea medie a cumpărărilor pe un cont (exprimat în EUR) s-a înscris pe un trend predominant descendent. Acest indicator cunoaşte, în mod cu totul excepţional, o creştere majoră în cursul anilor 1997 - 1998, când valoarea tranzacţiilor a fost semnificativ mai mare decât în toţi ceilalţi ani. Explicaţia acestor valori (69,37 EUR în anul 1997 şi 55,31 EUR în anul 1998) este dată de încheierea procesului de privatizare în masă care a coincis cu un număr foarte mare de tranzacţii pe cele două pieţe (BVB şi RASDAQ). În consecinţă, considerăm că aceşti ani constituie o excepţie şi de aceea au fost eliminaţi din analiza efectuată. Valoarea medie a acestui indicator, calculată pentru perioada 1996 - 2001, excluzând anii 1997 şi 1998, este 3,3475 EUR. Notă: Valoarea rezultată a fost calculată ca o medie aritmetică a valorilor medii ale cumpărărilor pe un cont înregistrate în fiecare an din cadrul perioadei analizate. Având în vedere faptul că ponderea valorii totale a cumpărărilor realizate de către investitorii instituţionali în valoarea totală a cumpărărilor corespunzătoare fiecărui an din cadrul perioadei analizate reprezintă cel puţin 50%, rezultă că valoarea medie a cumpărărilor realizate de către ceilalţi participanţi (excluzând investitorii instituţionali) în perioada 1996 - 2001 este de 1,67375 EUR. Se previzionează că valoarea medie a acestui indicator va creşte până la începutul anului 2007, înregistrând, în cazul excluderii investitorilor instituţionali din analiză, valori de aproximativ 900 - 1.000 EUR. Având în vedere şi nivelul redus al tranzacţiilor (a căror medie pe client reprezintă jumătate din nivelul minim de compensare), societăţile de investiţii nu vor avea

29

capacitatea financiară necesară de a contribui la formarea unui fond de compensare a investitorilor în următorii 5 ani, conform prevederilor articolului 4 al Directivei. În scopul implementării prevederilor acestei Directive, noul proiect de lege ce modifică Legea nr. 52/1994 cuprinde o secţiune ’’Fondul de compensare a investitorilor’’. Prin aceste prevederi se înfiinţează Fondul de compensare a investitorilor care urmează să asigure despăgubirea investitorilor în limita unui anumit plafon, în situaţia incapacităţii societăţii de servicii de investiţii financiare de a returna fondurile băneşti şi instrumentele financiare datorate sau aparţinând investitorilor care au fost administrate în numele lor în legatură cu servicii de investiţii financiare. Se consideră că investiţiile au devenit “indisponibile” în momentul în care, fie CNVM a constatat că o societate de servicii de investiţii financiare nu poate să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de investitori şi nici nu va putea să o facă pe termen scurt, din motive legate de situaţia sa financiară, fie există o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie de începere a procedurii falimentului unei societăţi de servicii de investiţii financiare. Stabilirea cuantumului plafonului pentru primul an de activitate a fondului, detalierea modului de constituire, autorizare şi funcţionare a acestui fond, stabilirea claselor de investitori susceptibile de a beneficia de fond urmează a fi realizate la nivel de regulament pentru a se asigura flexibilitatea necesară în tratarea unor aspecte economice ce necesită analize detaliate. Proiectul de lege privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate care revizuieşte Legea nr. 52/1994 a fost depus la Parlament în luna octombrie 2001. După ce acest proiect va fi aprobat de către Parlament şi va intra în vigoare, CNVM va emite regulamente de aplicare - termen: semestrul II 2004. Reglementări privind serviciile de investiţii (93/22/CEE şi modificările ulterioare - 2000/64/CE) Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori prevede definiţia valorilor mobiliare negociabile. De asemenea, aceeaşi lege conţine prevederi referitoare la autorităţile însărcinate cu autorizarea şi supravegherea, precum şi la colaborarea între autorităţile competente ale Statelor Membre pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin. În Legea nr. 52/1994, precum şi în Regulamentul nr. 2/1996 există prevederi referitoare la forma, mijloacele şi termenele precise pentru furnizarea informaţiei, ţinând cont de natura, mărimea şi necesităţile pieţei vizate şi de investitorii care operează pe piaţa de capital. Regulamentul nr. 2/1996 conţine şi prevederi referitoare la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru înfiinţarea unei societăţi de valori mobiliare legate de solvabilitatea societăţii, raportările contabile şi protecţia investitorilor. În Regulamentul nr. 3/1998 se regăsesc prevederi referitoare la autorizarea şi exercitarea intermedierii de valori mobiliare. În vederea armonizării acestei Directive, în noul proiect de lege ce modifică Legea nr. 52/1994, s-au introdus numeroase concepte şi instituţii noi în raport cu cadrul legislativ anterior şi s-au adus completări unor noţiuni sau instituţii precum: ’’piaţa reglementată’’, ’’societăţi de servicii de investiţii financiare’’, ’’servicii de investiţii financiare’’, ’’instrumente financiare’’, ’’valori mobiliare’’, etc.

30

De asemenea, a fost inclusă în proiectul de lege secţiunea ’’Societăţi de servicii de investiţii financiare cu sediul în alt stat’’ care dă posibilitatea societăţilor de servicii de investiţii financiare înregistrate în alt stat să presteze servicii de investiţi financiare pe teritoriul României, prin sucursale sau în mod direct. Având în vederea noutatea acestei instituţii şi experienţa pieţei de capital din România, s-a prevăzut necesitatea autorizării lor de către CNVM. În ceea ce priveşte libertatea de a stabili şi de a presta de servicii, având la bază principiul autorizaţiei unice eliberate de către autoritatea competentă din statul membru de origine, precum şi principiul supravegherii unice pentru întreaga activitate desfăşurată şi exercitată de către această autoritate, acestea vor putea fi aplicate pâna la data aderării României la UE, CNVM urmând a crea condiţiile legislative şi instituţionale de implementare. Astfel, pentru detalierea principiilor mai sus menţionate, precum şi pentru reglementarea altor aspecte, CNVM va emite reglementări care vor urmări transpunerea completă a Directivei (documentele care trebuie prezentate înainte de începerea activităţii, condiţiile de raportare, etc). Aspecte privind posibilitatea şi necesitatea cooperării între CNVM şi regulatori ai pieţelor de capital din alte state au fost reglementate prin noul Statut al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare. Proiectul de lege privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate care revizueşte Legea nr. 52/1994 a fost depus la Parlament în luna octombrie 2001. După ce acest proiect va fi aprobat de către Parlament şi va intra în vigoare, CNVM va emite regulamente de aplicare - termen: semestrul II 2004. Reglementări privind adecvarea capitalului necesar intermediarilor de valori mobiliare (93/6/CEE) Prin Regulamentul nr. 1/2001 pentru completarea şi modificarea Regulamentului nr. 3/1998 privind autorizarea şi exercitarea intermedierii de valori mobiliare au fost modificate cerinţele de capital pentru societăţile de valori mobiliare. Astfel, ultima modificare a cotelor capitalului iniţial a avut loc la începutul anului 2001, acestea fiind cuprinse între 2.000.000.000 - 12.000.000.000 lei (la un curs de 24.700 lei/EURO, capitalul societăţilor de valori mobiliare româneşti se situează în prezent între 80.970 - 485.800 EURO, doar 3 dintre SVM-uri depăşind această limită). Scopul acestei măsuri îl reprezintă armonizarea cu prevederile Directivei 93/6/CEE privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi a instituţiilor de credit. S-a urmărit ridicarea treptată a nivelului capitalului pentru societăţile de valori mobiliare, luându-se în considerare condiţiile specifice ale pieţei. Scopul acestui act normativ comunitar este asigurarea protecţiei investitorilor prin instituirea unor plafoane minime de respectat de către societăţile de servicii de investiţii financiare în ceea ce priveşte capitalurile proprii. Directiva admite că aceste plafoane obligatorii pot varia în funcţie de riscurile pe care şi le asumă o astfel de societate. Stabilirea plafonului minim se va face la nivelul regulamentelor pentru a se putea facilita corelarea acestuia cu condiţiile economice şi particularităţile pieţei de capital

31

românesc. În sensul prevederilor articolului 8 din Directivă s-au prevăzut obligaţii de raportare lunară pentru societăţile de servicii de investiţii financiare. De asemenea, stabilită la nivel de principiu, detalierea aspectelor legate de diferenţierea pe categorii de risc, precum şi modul de calcul pe operaţiuni se va face la nivelul regulamentelor. Proiectul de lege privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate care revizuieşte Legea nr. 52/1994 a fost depus la Parlament în luna octombrie 2001. După ce acest proiect va fi aprobat de către Parlament şi va intra în vigoare, CNVM va emite regulamente de aplicare - termen: semestrul II 2006. Reglementări privind "insider dealing" (89/592/CEE) Legea nr. 52/1994 referitoare la valorile mobiliare şi bursele de valori cuprinde definiţii pentru: valori mobiliare, informaţii confidenţiale, informaţii privilegiate, deţinător de informaţii confidenţiale. De asemenea, legea prevede că persoanele care se află în situaţia de deţinători de informaţii confidenţiale şi/sau privilegiate nu pot valorifica astfel de informaţii şi nici să le facă publice ori să faciliteze publicarea lor în avantajul propriu sau al unor părţi. Regulamentul nr. 5/1995 privind codul de etică şi conduită al membrilor şi personalului CNVM prevede că membrilor CNVM le este interzis să utilizeze poziţia lor oficială şi/sau informaţii confidenţiale în obţinerea de profit personal precum şi să dezvăluie informaţii confidenţiale sau să remită documente care conţin o asemenea informaţie, în lipsa unei autorizări a CNVM. În scopul armonizării acestei Directive, în proiectul de lege ce modifică Legea nr. 52/1994, s-a introdus Secţiunea: ’’Interzicerea manipulării pieţei şi a tranzacţiilor bazate pe informaţii privilegiate’’. Prin prevederile propuse se urmăreşte armonizarea acestui act normativ comunitar atât în ceea ce priveşte modul de definire a unor noţiuni, cât şi de reglementare a unor instituţii. Proiectul de lege privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate care revizuieşte Legea nr. 52/1994 şi proiectul de lege privind statutul CNVM au fost depuse la Parlament în luna octombrie 2001. După ce aceste proiecte vor fi aprobate de către Parlament şi vor intra în vigoare, CNVM va emite regulamente de aplicare - termen: semestrul II 2004. Reglementări privind fondurile de investiţii (85/611/CEE şi modificările ulterioare - 85/612/CEE, 88/220/CEE, 95/26/CE, 2000/64/CE) Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993 reglementează constituirea şi funcţionarea fondurilor deschise de investiţii, şi societăţilor de investiţii ca instituţii de intermediere financiară, societăţilor de administrare a investiţiilor şi a societăţilor de depozitare iar Regulamentul nr. 9/1996 privind constituirea şi funcţionarea fondurilor deschise de investiţii, societăţilor de investiţii, societăţilor de administrare a investiţiilor şi a societăţilor de depozitare pune în aplicare din punct de vedere tehnic dispoziţiile acestei Ordonanţe.

32

Proiectul de lege privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) ce modifică Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993 conţine prevederi referitoare la: - Calificarea drept OPCVM - au fost preluate din Directivă cele două condiţii, şi

anume: (i) obiectul unic de investire îl constituie valorile mobiliare pe principiul diversificării riscului şi (ii) titurile de participare sunt răscumpărabile la cererea investitorilor;

- Tipuri de OPCVM - a fost preluată dualitatea prevazută de Directivă, posibilitatea înfiinţării pe bază de contract - fonduri, sau prin înmatriculare - societăţi de investiţii;

- Organisme exceptate - aşa cum prevede şi Directiva sunt exceptate fondurile de tip închis şi cele care nu emit/vând titluri pe teritoriul României;

- Autorizarea OPCVM-urilor - au fost preluate condiţiile de autorizare ale organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare, printre care şi cele referitoare la buna reputaţie a persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul societăţilor de administrare a investiţiilor şi a depozitarilor;

- Obligaţiile depozitarilor - având în vedere considerente de protecţie a investitorilor, prevederile Directivei referitoare la desfăşurarea activităţilor de vânzare/răscumpărare a titlurilor, calcularea valorii titlurilor de participare, cât şi alte prevederi referitoare la obligaţii ale depozitarului au fost transpuse în proiectul de lege;

- Politica de investiţii - toate limitările, exceptările, atribuţiile autorităţii competente (CNVM) referitoare la obiectul investiţiilor, ce pot fi efectuate de OPCVM şi prevăzute în Directivă au fost preluate în proiect.

Interdicţiile şi limitările prevăzute de proiect sunt în marea majoritate preluate din Directiva 85/611/CEE. Directiva prevede ca principiu, că organismele de plasament colectiv reglementate pot investi doar în valori mobiliare listate, fiind prevăzute expres şi excepţiile de la acest principiu. În plus faţă de aceste excepţii, şi până la momentul realizării integrării României în UE, organismele de plasament colectiv în valori mobiliare reglementate de proiectul de lege pot investi şi în alte intrumente financiare cu anumite limitări (art. 82 şi 99 din proiectul de lege). Proiectul de lege privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare ce revizuieşte Ordonanţa Guvernamentală nr. 24/1993 a fost depus la Parlament în luna octombrie 2001. După ce acest proiect va fi aprobat de către Parlament şi va intra în vigoare, CNVM va emite regulamente de aplicare - termen: semestrul II 2004. Capacitatea administrativă de implementare a acquis-ului Pentru aplicarea Directivelor comunitare, Comisia Europeană pune accentul pe existenţa autorităţii naţionale competente. Aplicarea în condiţii optime a legilor şi reglementărilor pieţei de capital, impune existenţa unui organism autonom care are drept sarcini reglementarea, supravegherea şi controlul pieţelor de capital. În România, acest organism este reprezentat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) care este reglementatorul pieţelor de capital şi de derivative, fiind responsabilă de reglementarea burselor, emitenţilor, societăţilor de administrare, de depozitare, organismelor de plasament colectiv, registrelor, caselor de compensare.

33

CNVM funcţionează în baza Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori ca autoritate administrativă autonomă subordonată Parlamentului. Conform articolului 6 din Legea nr. 5/1994, atribuţiile CNVM sunt următoarele: - de a favoriza buna funcţionare a pieţei valorilor mobiliare; - de a asigura protecţia investitorilor contra practicilor neloiale, abuzive şi

frauduloase; - de a realiza informarea deţinătorilor de valori mobiliare şi a publicului asupra

persoanelor care fac în mod public apel la economii băneşti şi asupra valorilor emise de acestea;

- de a stabili cadrul actvităţii intermediarilor şi agenţilor pentru valori mobiliare, regimul asociaţiilor profesionale constituite de aceştia, şi al organismelor însărcinate cu asigurarea funcţionării pieţei valorilor mobiliare.

Urmare a apariţiei Legii nr. 129/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/1997 privind pieţele reglementate de mărfuri, servicii şi instrumente derivate, CNVM este autoritatea de reglementare, supraveghere şi control a burselor de mărfuri. Organismele de autoreglementare care funcţionează pe piaţa de capital sunt: - Bursa de Valori Bucureşti (BVB) - re-creată în aprilie 1995, după o absenţă de

aproximativ 50 de ani, ca urmare a adoptării Legii nr. 52/1994. Bursa de Valori Bucureşti este o instituţie publică cu personalitate juridică care se autofinanţează şi care, prin efectul legii, este un organism de auto - reglementare. Bursa de Valori Bucureşti (BVB) are, prin lege, atribuţia să asigure publicului, prin activitatea intermediarilor autorizaţi, sisteme, mecanisme şi proceduri adecvate pentru efectuarea continuă, ordonată, transparentă şi echitabilă a tranzacţiilor cu valori mobiliare. BVB este piaţa oficială şi organizată pentru negocierea valorilor mobiliare admise la Cotă, oferind economiilor investite în ele garanţie morală şi securitate financiară prin măsurarea continuă a lichidităţii respectivelor valori mobiliare;

- Societatea Naţională de Compensare, Decontare şi Depozitare (SNCDD) - instituţia autorizată ca depozitar central de valori mobiliare şi sistem de decontare a valorilor mobiliare care asigură înregistrarea tranzacţiilor de valori mobiliare dematerializate, executate pe piaţa RASDAQ, conform raportărilor primite de la sistemul de tranzacţionare, decontarea acestor tranzacţii, compensarea interbancară, înregistrarea transferurilor de proprietate asupra valorilor de valori mobiliare, păstrarea în siguranţă a acestora;

- Uniunea Naţională a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC) - organism ce administrează fondurile deschise de investiţii.

Consolidarea atribuţiilor de reglementare şi întărirea capacităţii de supraveghere a CNVM Unul din principalele obiective ale CNVM îl reprezintă consolidarea atribuţiilor de reglementare şi întărirea capacităţii sale de supraveghere. De asemenea, CNVM va urmări ca atât entităţile autorizate cât şi societăţile comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe piaţa de valori mobiliare să realizeze o informare continuă a publicului cu privire la evenimentele importante care produc efecte asupra activităţii financiare a acestora. CNVM acţionează în vederea îmbunătăţirii formei şi conţinutului

34

minim al rapoartelor financiare publicate de către entităţile autorizate, urmărindu-se armonizarea conţinutului acestora cu cele ale Directivelor europene. Astfel, prin Ordinul comun al Ministerului Finanţelor Publice - Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 372/3740/2001, s-a constituit o comisie mixtă pentru armonizarea reglementărilor contabile specifice instituţiilor care operează pe piaţa de capital, cu Directivele europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate şi s-a aprobat programul pentru elaborarea acestor reglementări. Acţiunile prevăzute în program se vor realiza prin parcurgerea unor etape succesive cu obiective de urmărit pentru fiecare din categoriile de unităţi care operează pe piaţa de capital. Obiectivul Comisiei îl reprezintă elaborarea reglementărilor contabile adresate următoarelor entităţi: - Bursa de Valori; - RASDAQ; - Bursele de Mărfuri; - SNCDD; - Casele de Compensaţie; - Societăţile de administrare a investiţiilor; - Organismele de plasament colectiv; - Societăţile de valori mobiliare; - Agenţiile de brokeraj. Armonizarea reglementărilor contabile specifice pieţei de capital cu Directivele europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate se va realiza până la data de 1.01.2003. În scopul prevenirii activităţilor ce s-ar putea desfăşura în afara cadrului normativ se impune o supraveghere permanentă a operaţiunilor atât pe piaţa primară cât şi pe piaţa secundară. Astfel, în organigrama CNVM a apărut Departamentul Supraveghere a Pieţelor Reglementate, cu următoarele Direcţii: - Direcţia Supraveghere a Pieţei de Capital; - Oficiul de Supraveghere Electronică a Pieţelor Reglementate; - Direcţia Supraveghere a Burselor de Mărfuri. În scopul întăririi supravegherii pe piaţa fondurilor de investiţii, CNVM va coopera cu Banca Naţională a României în vederea stabilirii unor criterii după care să se elaboreze raportul pe care băncile depozitare îl vor transmite Comisiei, astfel încât acestea să corespundă exigenţelor pieţei de capital şi reglementărilor bancare. Săptămânal, Departamentul Supraveghere al Comisiei, confruntă raportările primite de la fondurile deschise de investiţii cu cele primite de la depozitari, urmând să se stabilească un algoritm care va permite sesizarea operativă a unor plasamente cu grad mare de risc. Pentru îmbunătăţirea supravegherii societăţilor de valori mobiliare, CNVM va defini mai precis elementele care privesc modul de întocmire a situaţiilor lunare transmise de acestea, punând accent pe: structura portofoliului, capitalul net şi gradul de îndatorare. În ceea ce priveşte supravegherea efectuată prin verificarea raportărilor făcute de participanţii la piaţă, 5 societăţi de valori mobiliare au primit amendă pentru întârzierea în transmiterea raportărilor financiare, 11 societăţi de valori mobiliare au fost sancţionate cu suspendarea temporară a autorizaţiei de funcţionare pentru

35

nerespectarea cerinţei de capital minim net sau pentru netransmiterea raportărilor financiare, o societate de valori mobiliare a fost sancţionată cu retragerea autorizaţiei de funcţionare pentru netransmiterea raportărilor financiare. Oficiul de Supraveghere Electronică a Pieţelor Reglementate, realizează o supraveghere on-line a celor două pieţe reglemenate, sesizează abaterile şi informează departamentele de specialitate. În urma acestor sesizări, CNVM decide asupra sancţiunilor ce vor fi aplicate. Departamentul Control - Anchetă urmăreşte modul în care se respectă de către operatorii de piaţă prevederile Legii nr. 52/1994 si Legii nr. 83/1994 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernamentale nr. 24/1993, precum şi prevederile regulamentelor şi instrucţiunilor emise pentru aplicarea acestora. Pentru rezolvarea sesizărilor şi reclamaţiilor adresate Comisiei, Departamentul ontrol - Anchetă a derulat controale şi anchete în urma cărora s-au luat măsurile legale pentru contracararea fraudelor sau, după caz, pentru îndreptarea ilegalităţilor. În perioada octombrie 2000 - iunie 2001, CNVM a efectuat un număr de 52 controale la instituţiile pieţei. Dintre acestea, 46 au vizat societăţile de valori mobiliare, 5 fondurile deschise şi unul pentru băncile depozitar. În urma controalelor, două societăţi de administrare au fost sancţionate cu amendă şi 41 societăţi de valori mobiliare au fost sancţionate, 10 cu retragerea autorizaţiei, 6 cu suspendarea temporară a activităţii, 16 cu amendă şi 8 cu avertisment. De asemenea, au fost sancţionaţi 19 agenţi de valori mobiliare, incluzând retrageri temporare ale autorizaţiei, suspendări, amenzi şi avertismente. Urmare a apariţiei Legii nr. 129/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/1997 privind pieţele reglementate de mărfuri, servicii şi instrumente derivate, CNVM este autoritatea de reglementare, supraveghere şi control a burselor de mărfuri. CNVM a elaborat proiectul a patru regulamente care privesc activitatea burselor de mărfuri: - Regulamentul privind organizarea procedurilor de atribuire a contractelor de

achiziţii pentru produse, servicii şi lucrări prin intermediul burselor de mărfuri; - Regulamentul privind autorizarea şi exercitarea serviciilor de intermediere la

bursele de mărfuri; - Regulamentul privind autorizarea societăţilor de bursă şi a burselor de mărfuri; - Regulamentul privind autorizarea şi funcţionarea caselor de compensaţie. Primele trei proiecte au fost aprobate de către CNVM în luna octombrie, urmând a intra în vigoare la data apariţiei în Monitorul Oficial. Regulamentul privind autorizarea şi funcţionarea caselor de compensaţie urmează a fi discutat în şedinţă de Comisie. De asemenea, CNVM a adoptat o serie de reglementări menite să îmbunătăţească condiţiile de listare şi tranzacţionare pe RASDAQ, rezultatul concretizându-se în creşterea transparenţei şi în condiţii mai riguroase de listare. O primă măsură de importanţă deosebită o constituie adoptarea Instrucţiunilor nr. 3/2000 privind retragerea de pe pieţele de valori mobiliare reglementate a societăţilor comerciale care nu mai întrunesc condiţiile de societate deschisă. Aceasta reprezintă o condiţie

36

necesară pentru creşterea transparenţei şi eficienţei pieţei, multe dintre societăţile cotate neîndeplinind în prezent cerinţele prevăzute de aceste Instrucţiuni. Prin Regulamentul nr. 1/2001 pentru completarea şi modificarea Regulamentului nr. 3/1998 privind autorizarea şi exercitarea intermedierii de valori mobiliare au fost modificate cerinţele de capital pentru societăţile de valori mobiliare. Scopul acestei măsuri îl reprezintă armonizarea cu prevederile Directivei 93/6/CEE privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi a instituţiilor de credit. S-a urmărit ridicarea treptată a nivelului capitalului pentru societăţile de valori mobiliare, luându-se în considerare condiţiile specifice ale pieţei. Având în vedere rolul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare de reglementator al pieţei de capital cât şi al pieţei burselor de mărfuri, se urmăreşte elaborarea unei noi structuri organizaţionale. Deoarece necesitatea de a întări cadrul legal pentru sectorul valorilor mobiliare, prin armonizarea acestuia cu Directivele UE precum şi cu obiectivele şi principiile IOSCO, a fost subliniată în mod constant în rapoartele anuale ale Comisiei Europene privind România, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a elaborat un nou cadru legal şi de reglementare prin: - Întocmirea proiectelor legilor privind valorile mobiliare şi bursele de valori si,

respectiv, reglementarea constituirii şi funcţionării fondurilor deschise de investiţii ca instituţii de intermediere financiară;

- Elaborarea unei noi legi care să definească statutul legal al CNVM; - Armonizarea proiectului de lege privind bursele de mărfuri redactat de specialiştii

CNVM cu pachetul legislativ mai sus precizat. Noul pachet legislativ îşi propune să reprezinte nu doar o actualizare a legislaţiei existente prin prisma armonizării cu normele Uniunii Europene, dar şi o evoluţie şi reformare a concepţiei prezente asupra pieţei de capital şi instituţiilor acesteia. Din aceste motive, deşi s-a pornit de la instituţiile şi normele prevăzute de Legea nr. 52/1994, Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, Legea nr. 129/2000, noile proiecte de lege au fost supuse Parlamentului şi îşi propun să înglobeze atât evoluţia pieţei de capital româneşti în ultimii 7 ani, cât şi standardele internaţionale şi eforturile de unificare legislativă la nivel european. Cooperare în domeniul supravegherii sistemului financiar Sistemul financiar din România funcţionează în prezent, corespunzător legislaţiei în vigoare, prin trei sectoare distincte (bancar, al valorilor mobiliare şi al burselor de valori şi al asigurărilor) reglementate şi supravegheate în mod individual de către Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. În luna septembrie a.c. CNVM a semnat un Protocol de Cooperare cu BNR, prin care cele două autorităţi ale sistemului financiar au hotărât să colaboreze în viitor pe domeniile şi subiectele de interes comun. Au fost identificate ca principale obiective ale colaborării: adecvarea şi eficientizarea activităţilor de supraveghere ale autorităţilor, cu precădere în zonele unde există o suprapunere sau un gol de supraveghere; conlucrarea în elaborarea de reguli şi reglementări de interes comun,

37

menite să completeze şi/sau să acopere goluri de reglementare existente, atât în planul autorizării cât şi al supravegherii instituţiilor şi operaţiunilor specifice fiecărui segment component al sistemului financiar; schimbul de informaţii, cu scopul de a asigura autorizarea, reglementarea şi supravegherea adecvată şi eficientă a sistemului; informarea reciprocă asupra evoluţiilor care pot prezenta importanţă pentru oricare dintre autorităţi; organizarea de acţiuni de supraveghere în sistem coordonat, asupra conglomeratelor financiare, cu scopul identificării şi monitorizării globale a riscurilor şi problemelor de importanţă deosebită; întreprinderea de acţiuni comune de orice fel menite să contribuie la realizarea în cele mai bune condiţii a sarcinilor şi responsabilităţilor fiecărei autorităţi, în domeniul reglementării şi supravegherii sistemului financiar. CNVM urmăreşte, de asemenea, întărirea cooperării cu alte instituţii şi autorităţi. Astfel, s-a semnat un protocol de cooperare cu Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi se are în vedere încheierea unui protocol cu Consiliul Concurenţei. III. Servicii nefinanciare

1. Protecţia datelor cu caracter personal Proiectul de Lege pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, care transpune integral prevederile Directivei 95/46/CE, a fost adoptat de ambele Camere ale Parlamentului şi promulgat de Preşedintele României prin Decretul nr. 946/2001, urmând a intra în vigoare în luna decembrie 2001. Proiectul de Lege pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date conţine prevederi referitoare la caracteristicile datelor cu caracter personal în cadrul prelucrării, condiţiile de legitimitate a prelucrării, încheierea operaţiunilor de prelucrare, prelucrarea datelor sensibile, drepturile persoanelor fizice în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal, anume: dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenţie asupra datelor, care include posibilitatea de a obţine ştergerea, blocarea, corectarea, actualizarea, transformarea în date anonime, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale adoptate exclusiv pe baza unei prelucrări de date cu caracter personal efectuate prin mijloace automate, dreptul de a se adresa justiţiei. Au fost incluse reguli stricte privitoare la confidenţialitatea şi securitatea prelucrărilor, precum şi la transferul în străinătate al datelor cu caracter personal, în concordanţă cu Directiva 95/46/CE. Astfel, transferul către un alt stat de date cu caracter personal care fac obiectul unei prelucrări sau care sunt destinate a fi prelucrate după transfer poate avea loc numai în condiţiile în care nu se încalcă legea română, iar statul către care se intenţionează transferul asigură un nivel de protecţie adecvat. Nivelul de protecţie va fi apreciat de către autoritatea de supraveghere ţinând seama de toate împrejurările în care se realizează transferul de date, iar în cazul în care constată că nivelul de protecţie oferit de statul de destinaţie este nesatisfăcător, autoritatea poate dispune interzicerea transferului datelor.

38

Legea pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date nu se va aplica prelucrărilor şi transferului de date cu caracter personal efectuate în cadrul activităţilor în domeniul apărării naţionale şi siguranţei naţionale. Legea se va aplica însă, cu excepţiile expres prevăzute în textul său, prelucrărilor şi transferului de date cu caracter personal efectuate în cadrul activităţilor de prevenire, cercetare şi reprimare a infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, precum şi al altor activităţi desfăşurate în domeniul dreptului penal. Capacitatea administrativă de implementare a acquis-ului Legea prevede expres atribuţiile şi statutul autorităţii de supraveghere. (a) Atribuţii. Autoritatea de supraveghere va monitoriza şi controla, sub aspectul legalităţii, prelucrările de date cu caracter personal care cad sub incidenţa acestei legi sau, dacă o dispoziţie legală prevede aceasta expres, sub incidenţa unei legi speciale. Puterile care au fost acordate autorităţii de supraveghere în exercitarea mandatului său sunt de patru categorii: - Puteri de investigare. Autoritatea de supraveghere poate investiga, din oficiu sau la primirea unei plângeri, orice încălcare a drepturilor persoanelor vizate, precum şi a obligaţiilor care revin celor care prelucrează date cu caracter personal. - Puteri efective de intervenţie. Autoritatea de supraveghere primeşte şi analizează notificările privind prelucrarea datelor cu caracter personal din partea celor care efectuează asemenea prelucrări. Autoritatea de supraveghere va stabili categoriile de operaţiuni de prelucrare care sunt susceptibile de a prezenta riscuri speciale pentru drepturile şi libertăţile persoanelor. Dacă, pe baza notificării primite, autoritatea constată că prelucrarea se încadrează în una dintre aceste categorii, ea va dispune obligatoriu efectuarea unui control prealabil. Rezultatele controlului prealabil se aduc la cunoştinţa celor care au făcut obiectul controlului, împreună cu decizia emisă în urma controlului. De asemenea, autoritatea de supraveghere primeşte şi soluţionează plângeri, sesizări sau cereri de la persoanele fizice şi comunică soluţia dată sau, după caz, diligenţele depuse. În cazul în care constată violarea dispoziţiilor legii, autoritatea poate dispune suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţială sau integrală a datelor prelucrate. - Puterea de a sesiza sesiza organele de urmărire penală, precum şi de a intenta acţiuni în justiţie, în cazul în care constată încălcarea prevederilor legale. - Puteri consultative. Autoritatea de supraveghere este consultată atunci când se elaborează proiecte de acte normative referitoare la protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal. Ea poate face propuneri privind iniţierea unor proiecte de acte normative sau modificarea actelor normative în vigoare, în domenii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal. În exercitarea atribuţiilor sale, autoritatea de supraveghere cooperează cu autorităţile publice şi organele administraţiei publice, centralizează şi analizează rapoartele anuale de activitate ale acestora privind protecţia persoanelor în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal, formulează recomandări şi avize asupra oricărei chestiuni legate de protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale în privinţa

39

prelucrării datelor cu caracter personal. Totodată, ea cooperează cu autorităţile similare de peste hotare, în vederea asistenţei mutuale, precum şi cu persoanele cu domiciliul sau sediul în străinătate, în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ce pot fi afectate prin prelucrarea datelor cu caracter personal. (b) Statut. Autoritatea de supraveghere îşi va desfăşura activitatea în completă independenţă şi imparţialitate. Proiectul de Lege pentru protecţia persoanelor în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date conferă Avocatului Poporului atribuţiile prevăzute de Directiva 95/46/CE pentru autoritatea naţională de supraveghere. Această soluţie a fost aleasă întrucât s-a apreciat că are cele mai mari şanse de a fi implementată într-un termen relativ scurt şi cu un impact considerabil încă de la început. Au fost luate în considerare, în primul rând, experienţa de peste patru ani a Avocatului Poporului în domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Dreptul la viaţă privată nu a beneficiat până în acest moment în România de un regim specific de protecţie. Din acest punct de vedere, valorile pe care noul proiect de lege îşi propune să le apere reclamă existenţa unei instituţii care să se bucure atât de experienţă, cât şi de o prezenţă marcantă în societatea românească, ca o garanţie a popularizării şi succesului regimului de protecţie impus de noua lege. În al doilea rând, Avocatul Poporului se bucură de un statut caracterizat în mod tradiţional prin independenţa faţă de autorităţile publice. Potrivit Constituţiei României, el este numit de Senat, pe o durată de patru ani, iar încetarea mandatului său înainte de termen poate interveni numai în cazurile strict circumstanţiate de legea sa de organizare şi funcţionare. În concluzie, în exercitarea noilor atribuţii de supraveghere, Avocatul Poporului va acţiona în temeiul mandatului său constituţional de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Separarea puterilor în stat nu va fi afectată, numărul cazurilor în care Avocatul Poporului ar putea fi chemat să ia atitudine împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor indivizilor prin propriile acte pe care le va emite în noua sa calitate de autoritate a administraţiei publice fiind practic extrem de limitat. În plus, între atribuţiile tradiţionale ale Avocatului Poporului şi atribuţiile de supraveghere conferite prin noul proiect de lege va exista o strictă separare. Condiţiile de încadrare cu personal, de dotare, finanţare şi funcţionare a autorităţii de supraveghere urmează a fi precizate prin Regulamentul de funcţionare al acestei autorităţi.

2. Libera practicare a serviciilor de către fermieri, meşteşugari şi comercianţi

Directiva 99/42/CE reglementează libera practicare a serviciilor în interiorul Uniunii Europene în baza recunoaşterii diplomelor şi a calificărilor profesionale. În România, dreptul de a organiza şi desfăşura activităţi economice independente este reglementat de Decretul Lege nr. 54/1990. A fost elaborat proiectul de act normativ privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice (care abrogă Decretul Lege nr. 54/1990) acesta urmând să fie adoptat şi să intre în vigoare în cursul anului 2002. Proiectul de

40

act normativ reglementează dreptul cetăţenilor români şi cetăţenilor Uniunii Europene, de a desfăşura activităţi economice în România în calitate de angajaţi proprii şi stabileşte, de asemenea, cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice pentru a fi autorizate să desfăşoare activităţi economice independente. În perioada următoare vor fi elaborate proiectele de acte normative pentru armonizarea cu directivele din sistemul general de recunoaştere a diplomelor, respectiv Directiva 89/48/CEE şi Directiva 92/51/CE, cu termen de adoptare în anul 2003, urmând a intra în vigoare în anul 2004. Prin aceste proiecte de acte normative se vor stabili coordonatorii naţionali în cadrul sistemului general de recunoaştere a calificărilor profesionale, care vor asigura integrarea în sistem a tuturor organismelor şi instituţiilor responsabile în domeniul calificărilor profesionale. În prezent, în România cetăţenii străini pot desfăşura activităţi în calitate de angajaţi conform Legii nr. 203/1999 privind permisele de muncă şi a HG nr. 434/2000 de aprobare a Normelor Metodologice privind procedura de eliberare a permiselor de muncă. În conformitate cu articolul 7 din Norme, se stipulează că, pentru a dovedi pregătirea necesară practicării unei profesii, sunt necesare documentele care atestă calificarea persoanei solicitante în Statul de origine, care se traduc şi se legalizează la notarul public. Legislaţia privind permisele de muncă va fi modificată în sensul armonizării depline la exigenţele Uniunii Europene privind angajarea în muncă. Actele de studii eliberate în străinătate sunt recunoscute de către Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Pentru cetăţenii Statelor Membre ale Uniunii Europene viza pentru angajare în muncă nu mai este necesară, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 172/2000 pentru completarea Legii nr. 203/1999 privind permisele de muncă, aprobată prin Legea nr.550/2001 şi cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 265/2000 aprobată prin Legea nr. 227/2001. De asemenea, membrii de familie - soţ, soţie, copii - ai străinilor care au permis de muncă pot fi încadraţi în muncă la persoane fizice sau juridice din România, fără a mai fi necesară viza pentru angajare în muncă din partea misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale României din ţara pe teritoriul căreia aceştia îşi au domiciliul. Transpunerea integrală în legislaţia naţională a prevederilor Directivei 99/42/CE se va realiza până în anul 2005, folosind experienţa acumulată din implementarea actelor normative care transpun cele două directive din sistemul general de recunoaştere. Pentru simplificarea procedurilor administrative pentru înregistrarea şi funcţionarea comercianţilor, persoane fizice şi juridice, a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor. În baza acestui act normativ s-a înfiinţat biroul unic în cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, de la care solicitanţii pot obţine codul unic şi autorizaţiile/avizele necesare desfăşurării activităţii.

41

Prestarea de servicii în agricultură, respectiv distribuţia şi comercializarea de substanţe toxice care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea omului, animalelor şi plantelor este reglementată de Directiva 74/556/CEE şi Directiva 74/557/CEE. Aceste Directive sunt parţial transpuse în legislaţia română prin Legea nr. 85/1995 care aprobă Ordonanţa nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură. Armonizarea în totalitate cu prevederile cuprinse în aceste Directive se va realiza în anul 2006. Dreptul de asociere şi aderare la asociaţii profesionale este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 referitoare la asociaţii şi fundaţii, care abrogă dispoziţiile Legii nr. 21/1934. Actul normativ reglementează modul de organizare şi funcţionarea al asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor. Aceste organizaţii dobândesc personalitate juridică prin înscrierea la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărui circumscripţie teritorială îşi au sediul acestea. Cetăţenii Statelor Membre ai Uniunii Europene pot adera la asociaţii profesionale de profil, în acelaşi condiţii ca şi cetăţenii români. Capacitatea administrativă de implementare a acquis-ului România dispune de infrastructura administrativă şi de resursele umane necesare pentru implementarea acquis-ului din acest domeniu. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, precum şi alte ministere de profil sunt responsabile pentru implementarea acquis-ului în acest domeniu. Birourile Unice care funcţionează pe lângă Camerele de Comerţ şi Industrie teritoriale asigură înregistrarea persoanelor fizice şi juridice şi atribuie acestora codul de înregistrare unic. Prin aceste birouri se realizează reducerea duratei de analiză a documentaţiei şi a timpului de înregistrare a comercianţilor, asigurându-se înregistrarea şi autorizarea acestora în sistem unificat. În acest scop, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 76/2001 au fost aprobate un număr de cinci Hotărârii de Guvern (nr. 599/2001, nr. 600/2001, nr. 601/2001, nr. 616/2001, nr. 625/2001) pentru simplificarea procedurii de înregistrare şi autorizare în sistem unificat şi stabilirea taxelor necesare acestora. Prin adoptarea actului normativ privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice se va realiza conlucrarea cu Biroul Unic şi întărirea capacităţii administaţiei publice locale la nivelul fiecărui judeţ, precum şi legătura cu Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, abilitat în recunoaşterea diplomelor şi certificatelor profesionale. Prestarea de servicii în agricultură, respectiv distribuţia şi comercializarea substanţelor toxice şi de către persoane fizice va fi reglementată până în anul 2006, autoritatea responsabilă fiind Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi Ministerul Industriei şi Resurselor. Adoptarea şi aplicarea actului normativ care va transpune integral prevederile Directivei 99/42/CE se va efectua până la sfârşitul anului 2005, nominalizând coordonatorul naţional al sistemului prevăzut de această Directivă.

42

3. Agenţii comerciali independenţi Contractul de agenţie comercială definit de Directiva 86/653/CEE are corespondent în dreptul român: contractul de mandat comercial (mandat cu reprezentare: mandatarul încheie acte comerciale pe seama şi pe socoteala mandantului) şi contractul de comision (mandat fără reprezentare, în care caz comisionarul încheie acte comerciale în nume propriu, dar pe seama comitentului), fiind prevăzute în Codul Comercial - Titlul XI. O variantă a contractului de comision prin care s-a conferit o protecţie sporită agentului comercial este contractul de consignaţie, reglementat de Legea nr.178/1934. Definiţia contractului de agenţie stipulat în Directiva 86/653/CEE privind agenţii comerciali independenţi are o natură diferită cuprizând elemente ale celor trei tipuri de contracte, precum şi unele elemente specifice care nu au corespondent în legislaţia română. În anul 2001 Ministerului Justiţiei a început redactarea unui proiect de act normativ privind agenţii comerciali independenţi pentru transpunerea prevederilor directivei în materie. Proiectul este în fază de definitivare pentru a fi transmis spre avizare instituţiilor interesate, în vederea supunerii spre aprobare Guvernului. Actul normativ va intra în vigoare în anul 2002.

4. Serviciile societăţii informaţionale

4.1. Schimbul de informaţii în domeniul standardizării şi reglementărilor tehnice Implementarea directivelor 98/34/CE, amendată prin 98/48/CE, referitoare la schimbul de informaţii în domeniul standardizării şi reglementărilor tehnice, va concura la dezvoltarea mediului transparent, favorabil liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor. Deşi, punerea în practică a mecanismelor promovate de cele două directive se va face în momentul aderării României, preluarea celor două directive se va realiza până la 31.12.2002. Capacitatea administrativă de implementare a acquis-ului Implementarea sistemului de schimb de informaţii la nivel comunitar se va realiza prin dezvoltarea unui centru de schimb de informaţii, la nivelul organismului de standardizare până la 31.12.2003, asigurându-se condiţiile funcţionării sistemului şi participării Romaniei la schimbul de informaţii în condiţiile stabilite de Comisia Europeana pentru ţările candidate.

4.2. Protecţia juridică a serviciilor bazate sau constând în accesul condiţional Directiva 98/84/CE privind protecţia juridică a serviciilor bazate pe, sau constând în accesul condiţional va fi transpusă în legislaţia naţională până la sfârşitul anului 2003. 4.3. Semnătura electronică şi comerţul electronic Trecerea la Societatea Informaţională este unul din obiectivele strategice ale Guvernului României pentru întreaga perioadă 2001-2004, rezultatele urmărite prin acest demers vizând în principal îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor şi o

43

mai mare competitivitate a economiei româneşti. Acţiunile întreprinse pentru atingerea acestui obiectiv se desfăşoară pe două planuri: primul vizează derularea în perioada 2001-2004, sub coordonare guvernamentală, a unei serii de proiecte privind facilitarea accesului larg la Internet, educaţia şi formarea continuă, stimularea comerţului electronic, asigurarea accesului rapid al cetăţeanului şi al companiilor la serviciile administraţiei publice, trecerea la e-government, iar cel de-al doilea plan are în vedere promovarea unui set de acte normative care au ca scop dezvoltarea pieţei serviciilor societăţii informaţionale. Concertarea acţiunilor desfăşurate pe cele două planuri este asigurată la nivelul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Ca o premisă esenţială pentru succesul acţiunilor care se derulează pe primul plan, în luna februarie 2001, prin Hotârârea Guvernului României nr. 271/2001 s-a constituit Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informaţiei (GPTI), task force condus de Primul-Ministru şi având în compunere alţi şapte miniştri, care asigură o abordare unitară şi coordonată a implementării Societăţii Informaţionale în Romania. Atribuţiile principale ale GPTI includ elaborarea strategiei şi aprobarea tuturor proiectelor majore în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor iniţiate de instituţiile publice, companiile naţionale, societăţile naţionale sau societăţile comerciale în care statul este acţionar majoritar, precum şi a proiectelor de care beneficiază aceste persoane juridice. Proiectele care sunt supuse aprobării GPTI se încadrează în eforturile de implementare a planului de acţiuni “e-Europe+”, ce are ca obiectiv crearea Societăţii Informaţionale la nivelul întregii Europe. În ceea ce priveşte al doilea plan, a fost elaborat un pachet de acte normative care pune bazele dezvoltării serviciilor societăţii informaţionale în România. Acest pachet include, în principal, proiectul de Lege privind comerţul electronic şi Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică. România doreşte să valorifice la întregul potenţial oportunitatea oferită statelor lumii de comerţul electronic în ceea ce priveşte stimularea creşterii economice prin îmbunătăţirea performanţelor industriei şi comerţului, încurajarea investiţiilor în inovaţie şi crearea de noi locuri de muncă. Proiectul de Lege privind comerţului electronic transpune prevederile Directivei 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special comerţul electronic, în Piaţa Internă (“Directiva privind comerţul electronic”). Iniţiat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei împreună cu Ministerul Justiţiei, proiectul a fost aprobat de Guvern în luna mai 2001, iar dezbaterile în Parlament au inceput în luna iunie. Proiectul a fost adoptat în luna noiembrie 2001 de Camera Deputaţilor, aflându-se în prezent în dezbaterea comisiilor de specialitate din Senat. Se aşteaptă ca legea să intre în vigoare (după promulgarea de către Preşedintele României şi publicarea în Monitorul Oficial) în primul semestru al anului 2002. Proiectul are ca scop stabilirea condiţiilor de furnizare a serviciilor societăţii informaţionale, precum şi prevederea ca infracţiuni a unor fapte săvârşite în legătură cu emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică şi cu utilizarea datelor de identificare în vederea efectuării de operaţiuni financiare, pentru asigurarea unui cadru favorabil liberei circulaţii şi dezvoltării în condiţii de securitate a acestor servicii.

44

Proiectul reprezintă o transpunere în dreptul românesc a principalelor prevederi ale Directivei 2000/31/CE. Întreaga directivă este structurată în jurul a cinci centre de interes, pe care proiectul propus le preia şi le dezvoltă în conformitate cu reglementarea europeană, adaptându-le în acelaşi timp la consecinţele ce decurg din statutul României de ţară candidată la aderare şi parte a acordului de asociere la Comunitatea europeană:

(a) Libera circulaţie a serviciilor societăţii informaţionale, care poate fi asigurată numai pornind de la principiul că un singur stat trebuie să controleze legalitatea activităţilor desfăşurate de către un furnizor de servicii ale societăţii informaţionale (“principiul controlului în ţara de origine”). În concordanţă cu prevederile Directivei, proiectul de lege se va aplica furnizorilor de servicii stabiliţi în România. Totodată, legea română se va aplica serviciilor societăţii informaţionale oferite de furnizorii stabiliţi în România şi în ceea ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aceşti furnizori în vederea începerii activităţii (aşa cum sunt cele legate de eventualele calificări, autorizaţii sau notificări necesare), precum şi pentru desfăşurarea activităţii (aşa cum sunt cele care privesc conduita acestora, calitatea sau conţinutul serviciilor oferite, inclusiv în materie de publicitate şi de conţinut şi încheiere a contractelor, sau cele care privesc răspunderea furnizorilor). Posibilitatea reciprocităţii de tratament cu statele membre ale Uniunii Europene rămâne deschisă, proiectul de lege conţinând o prevedere expresă potrivit căreia furnizarea de servicii ale societăţii informaţionale de către furnizorii de servicii stabiliţi în statele membre ale Uniunii Europene se face în condiţiile prevăzute în Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte. (b) Principiul excluderii autorizării prealabile. În baza proiectului de lege, furnizarea de servicii ale societăţii informaţionale de către persoanele fizice sau juridice nu este supusă nici unei autorizări prealabile şi se desfăşoară în concordanţă cu principiile concurenţei libere şi loiale, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. Această prevedere nu aduce atingere dispoziţiilor legale care impun autorizarea prealabilă în vederea desfăşurării unor activităţi de către persoanele fizice sau juridice, dacă dispoziţiile în cauză nu vizează în mod expres şi exclusiv serviciile societăţii informaţionale sau furnizorii de servicii în înţelesul prezentei legi. (c) Comunicările comerciale. În proiect sunt prevăzute condiţiile minime pe care trebuie să le respecte furnizorii de servicii care efectuează comunicări comerciale, o atenţie deosebită fiind acordată comunicărilor comerciale nesolicitate, datorită implicaţiilor acestui gen de publicitate asupra protecţiei vieţii private a indivizilor. Astfel, efectuarea de comunicări comerciale prin poşta electronică este interzisă, cu excepţia cazului în care destinatarul şi-a exprimat în prealabil consimţământul expres pentru a primi asemenea comunicări.

(d) Încheierea contractelor prin mijloace electronice. Sistemul de drept românesc permite încheierea contractelor prin mijloace electronice, alături de dispoziţiile în vigoare ale dreptului comun care reglementează încheierea contractelor între absenţi existând şi prevederi speciale privind protecţia consumatorilor în cadrul contractelor la distanţă şi recunoaşterea efectelor juridice şi a admisibilităţii ca probă în justiţie a semnăturii electronice şi a înscrisurilor (documentelor) electronice.

45

Proiectul preia din Directivă soluţia instituirii unor garanţii de transparenţă a activităţii furnizorilor, materializate în obligaţii de informare a destinatarilor şi autorităţilor. Sancţiunile instituite pentru încălcarea acestor obligaţii sunt extrem de severe, alături de amenzile civile fiind prevăzută şi sancţiunea nulităţii relative în situaţia în care furnizorul şi-a încălcat obligaţiile prevăzute de lege cu privire la informarea şi protejarea potenţialului cocontractant. Totodată, în spiritul protecţiei părţii mai slabe în raportul contractual, este stipulat expres faptul că, în litigiile care se referă la furnizarea unui serviciu al societăţii informaţionale, sarcina probei îndeplinirii obligaţiilor de informare, de protecţie a cocontractantului şi a celor legate de efectuarea comunicărilor comerciale revine furnizorului de servicii, dacă partea adversă are calitatea de consumator. De asemenea, a fost stabilit expres momentul în care se consideră încheiat un contract de comerţ electronic, prevedere care are meritul de a elimina o importantă incertitudine care grevează circuitul contractual în mediul electronic. (e) Răspunderea furnizorilor de servicii care acţionează ca intermediari. Este reglementată exonerarea de răspundere a furnizorilor care acţionează ca intermediari în următoarele cazuri: intermedierea prin simpla transmitere a informaţiei, intermedierea prin stocarea temporară a informaţiei (stocarea caching), precum şi cea prin stocarea permanentă a informaţiei (stocarea hosting). Totodată, furnizorii au obligaţia de a informa de îndată autorităţile cu atribuţii de supraveghere şi control, abilitate potrivit legii, asupra activităţilor ilegale desfăşurate sau asupra informaţiilor ilegale furnizate de către destinatarii serviciilor lor, precum şi de a comunica de îndată acestor autorităţi, la cerere, informaţii care să permită identificarea destinatarilor cu care aceşti furnizori au încheiat contracte privind stocarea permanentă a informaţiei. Proiectul de lege are ca scop nu numai stabilirea condiţiilor de furnizare a serviciilor societăţii informaţionale, ci şi prevederea ca infracţiuni a unor fapte săvârşite în legătură cu emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică şi cu utilizarea datelor de identificare în vederea efectuării de operaţiuni financiare. Sunt incriminate, sub pedepse severe, falsificarea instrumentelor de plată electronică, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, falsul în declaraţii în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, respectiv prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a codului personal de identificare aferent acestuia, fără consimţământul deţinătorului legitim al instrumentului respectiv, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive. Proiectul de Lege privind comerţul electronic propune astfel un cadru coerent de reglementare a activităţilor desfăşurate în mediul electronic, în acord cu legislaţia europeană în materie, a cărui principală contribuţie constă în eliminarea incertitudinilor de natură juridică, inerente vidului de reglementare. Adoptarea sa va permite dezvoltarea capacităţii pieţei româneşti de a oferi servicii ale societăţii informaţionale care să răspundă imperativelor de legalitate ale Pieţei Interne a Comunităţii europene. Legea privind semnătura electronică nr. 455 din 18 iulie 2001 transpune prevederile Directivei 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind stabilirea unui cadru comunitar pentru semnăturile electronice.

46

Adoptarea acestei legi a constituit un obiectiv prioritar al noului Guvern, întrucât dezvoltarea comerţului electronic este subordonată existenţei unei garanţii de securitate a transmisiilor de date şi a plăţilor electronice. Graţie unui sistem de codificare aplicat mesajului transmis, semnătura electronică constituie un răspuns la această problemă, garantând atât autenticitatea şi integritatea datelor, cât şi identificarea semnatarului. Semnăturile electronice vor fi utilizate în circumstanţe şi aplicaţii foarte variate, ceea ce va determina apariţia unei serii noi de servicii şi produse legate de sau care utilizează acest tip de semnături. Guvernul României şi-a asumat un rol catalizator în dezvoltarea pieţei acestor noi produse şi servicii, majoritatea proiectelor promovate sub coordonare guvernamentală presupunând utilizarea semnăturilor electronice. Legea nr. 455/2001 va permite furnizorilor de servicii de certificare autohtoni să-şi dezvolte activităţile, făcându-le mai competitive, pentru a oferi astfel consumatorilor şi întreprinderilor noi posibilităţi de a schimba informaţii şi de a face comerţ în siguranţă pe cale electronică, independent de frontiere. Legea are ca principii directoare:

(a) Stimularea utilizării şi recunoaşterii efectelor juridice şi a admisibilităţii ca probă în justiţie a semnăturilor electronice. Legea prevede expres faptul că înscrisul în formă electronică (documentul electronic) căruia i s-a încorporat, ataşat sau asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice este asimilat, în ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată. Astfel se realizează practic, într-un mod compatibil cu sistemul juridic existent, asimilarea semnăturii electronice cu semnătura manuscrisă. (b) Principiul excluderii oricărei autorizări prealabile. În baza Legii privind semnătura electronică, furnizarea serviciilor de certificare nu este supusă nici unei autorizări prealabile şi se desfaşoară în concordanţă cu principiile concurenţei libere şi loiale, cu respectarea actelor normative în vigoare. Furnizarea serviciilor de certificare de către furnizorii stabiliţi în statele membre ale Uniunii Europene se face în condiţiile prevăzute în Acordul European instituind o asociere intre România, pe de o parte, Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte. Înaintea începerii activităţilor legate de certificarea semnăturilor electronice, persoanele care intenţionează să furnizeze servicii de certificare au obligaţia de a notifica autoritatea de supraveghere cu privire la data începerii acestor activităţi. (c) Introducerea unei scheme facultative de acreditare voluntară. În scopul asigurării unui grad sporit de securitate a operaţiunilor şi protejării corespunzătoare a drepturilor şi intereselor legitime ale beneficiarilor de servicii de certificare, furnizorii de servicii de certificare care doresc să îşi desfăşoare activitatea ca furnizori acreditaţi pot solicita obţinerea unei acreditări din partea autorităţii de supraveghere (în prezent Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei). Furnizorii de servicii de certificare sunt liberi sa opereze în afara acestei scheme de acreditare voluntară, iar legea conţine garanţiile necesare pentru a asigura ca aceasta schemă nu reduce competiţia pe piaţa serviciilor de certificare. Acreditarea conferă însă un dublu avantaj. Astfel, semnătura electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor acreditat este prezumată a îndeplini condiţiile prevăzute de lege pentru semnătura extinsă, iar furnizorul acreditat este prezumat a îndeplini condiţiile cerute de lege pentru a putea elibera certificate calificate.

47

(d) Deschiderea pieţei pentru servicii de omologare a dispozitivelor securizate de creare a semnăturii electronice. Conformitatea dispozitivelor securizate de creare a semnăturii cu prevederile legii se verifică de către agenţii de omologare, persoane juridice de drept public sau de drept privat, agreate de autoritatea de supraveghere, în condiţiile stabilite prin reglementări emise de această autoritate. Omologarea conferă la rândul ei un avantaj asemănător cu acreditarea: dispozitivul securizat de creare a semnăturii electronice care a fost omologat este prezumat a îndeplini condiţiile impuse de lege. (e) Recunoaşterea certificatelor eliberate de furnizori străini. Certificatul calificat eliberat de către un furnizor de servicii de certificare cu domiciliul sau cu sediul într-un alt stat este recunoscut ca fiind echivalent din punct de vedere al efectelor juridice cu certificatul calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare cu domiciliul sau cu sediul în România, dacă: a) furnizorul de servicii de certificare cu domiciliul sau sediul în alt stat a fost acreditat

în cadrul regimului de acreditare, în condiţiile prevăzute în prezenta lege, sau b) un furnizor de servicii de certificare acreditat, cu domiciliul sau sediul în România,

garantează certificatul, sau c) certificatul sau furnizorul de servicii de certificare care l-a eliberat este recunoscut

prin aplicarea unui acord bilateral sau multilateral între România şi alte state sau organizaţii internaţionale, pe bază de reciprocitate.

În luna octombrie a fost definitivat proiectul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 455/2001. Acest proiect se află în prezent în procedură interministerială de avizare. Capacitatea administrativă de implementare a acquis-ului Atribuţiile de supraveghere legate de furnizarea serviciilor de certificare a semnăturilor electronice au fost încredinţate autorităţii de reglementare în sectorul comunicaţiilor. Pentru moment, aceasta este Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, dar atribuţiile de supraveghere vor fi transferate către viitoarea autoritate naţională de reglementare, organism separat din punct de vedere structural de Minister, care va cumula atribuţii de reglementare atât pentru sectorul de comunicaţii cât şi pentru cele de poştă şi tehnologia informaţiei. În calitatea sa de autoritate de supraveghere pentru sectorul serviciilor de certificare a semnăturilor electronice, autoritatea naţională de reglementare va îndeplini atribuţii privitoare la elaborarea, adoptarea şi aplicarea de reglementări tehnice, vizând in principal acreditarea furnizorilor de servicii de certificare a semnăturilor electronice . Evaluarea încrederii pe care o prezintă un furnizor implică examinarea câtorva aspecte: dacă personalul furnizorului are calificarea profesională necesară în domeniul juridic şi tehnico-administrativ, dacă componentele tehnice au fost testate suficient şi dacă sunt conforme cu legea şi cu procedurile de securitate impuse. Autoritatea naţională de reglementare va ţine registrul furnizorilor de servicii de certificare, va controla respectarea cerinţelor legale prin exercitarea puterilor de învestigare şi de intervenţie efectivă, şi va emite decizii de agreare pentru entităţile care evaluează conformitatea dispozitivelor securizate de creare a semnăturilor electronice (aşa-numitele agenţii de omologare). Autoritatea va fi funcţională în cursul anului 2002. O atenţie deosebită se va acorda construcţiei instituţionale şi consolidării

48

capacităţii de operare a viitoarei autorităţi. La începutul anului 2002, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei va demara implementarea unui program Phare în valoare de 3,8 milioane euro, care are ca obiective: - achiziţionarea de consultanţă pentru completarea cadrului legislativ, prin

elaborarea şi promovarea unui set complet de reglementări moderne, aliniate la practica europeană;

- asigurarea unei pregătiri profesionale adecvate pentru personalul autorităţii naţionale de reglementare;

- dezvoltarea unui portal web care să permită o interacţiune on-line uşoară, rapidă şi cât mai transparentă cu autoritatea naţională de reglementare.

Aprobat de Guvernul României în şedinţa sa din 6 decembrie 2001.

49

Anexa 1

Analiza privind aplicarea Directivei referitoare la nivelul minim de compensare

Evoluţia indicatorilor aferenţi perioadei 1996 - 2001 semnificativi pentru analiza efectuată, este prezentată în tabelul următor:

An

Valoare

(lei)

Număr conturi

Valoare/ Număr conturi

(lei)

Curs valutar mediu anual

(lei/EUR*)

(Valoare/ Număr conturi)/Curs valutar mediu anual

(EUR*)

2001 august

3.816.200.644.902 64.864.338 58.833,57 24.790 2,37

2000 4.909.044.080.550 54.847.675 89.503,23 19.955,75 4,49 1999 5.035.794.694.570 53.474.543 94.171,81 16.295,57 5,78 1998 5.636.021.792.716 10.201.150 552.488,87 9.989,25 55,31 1997 4.774.233.889.774 8.506.099 561.271,85 8.090,92 69,37 1996 18.555.696.389 6.222.488 2.892,04 3.862,90 0,75

*ECU până la 31 decembrie 1998 Semnificaţia câmpurilor prezentate în tabelul anterior este următoarea: Valoare = valoarea totală cumpărări pe piaţa de capital (inclusiv cumpărările

investitorilor instituţionali), calculată anual, exprimată în lei; Număr conturi = numărul total de conturi cumpărătoare pe piaţa de capital

înregistrate în anul analizat; Valoare/Număr conturi = valoarea totală cumpărări pe piaţa de capital/număr total

de conturi cumpărătoare pe piaţa de capital, calculată anual, exprimată în lei; reprezintă valoarea medie a cumpărărilor pe un cont (calculată la nivelul fiecărui an, exprimată în lei)

Curs valutar mediu anual (lei/EUR) = valoarea medie anuală a cursului valutar

lei/EUR corespunzătoare fiecărui an din perioada analizată; Notă: pentru anul 2001, valoarea medie anuală a cursului valutar lei/EUR a fost calculată pentru perioada 03.01.2001 - 11.07.2001.

(Valoare/Număr conturi)/Curs valutar mediu anual = valoare totală cumpărări pe

piaţa de capital/număr total de conturi cumpărătoare pe piaţa de capital, calculată la nivelul fiecărui an, exprimată în EUR;

50

reprezintă valoarea medie a cumpărărilor pe un cont (calculată la nivelul fiecărui an, exprimată în EUR)

Din analiza datelor prezentate anterior, rezultă că evoluţia indicatorului valoarea medie a cumpărărilor pe un cont (exprimat în EUR) s-a înscris pe un trend predominant descendent. Acest indicator cunoaşte, în mod cu totul excepţional, o creştere majoră în cursul anilor 1997 - 1998, când valoarea tranzacţiilor a fost semnificativ mai mare decât în toţi ceilalţi ani. Explicaţia acestor valori (69,37 EUR în anul 1997 şi 55,31 EUR în anul 1998) este dată de încheierea procesului de privatizare în masă care a coincis cu un număr foarte mare de tranzacţii pe cele două pieţe (BVB şi RASDAQ). În consecinţă, considerăm că aceşti ani constituie o excepţie şi de aceea au fost eliminaţi din analiza efectuată. Valoarea medie a acestui indicator, calculată pentru perioada 1996 - 2001, excluzând anii 1997 şi 1998, este 3,3475 EUR. Notă: Valoarea rezultată a fost calculată ca o medie aritmetică a valorilor medii ale cumpărărilor pe un cont înregistrate în fiecare an din cadrul perioadei analizate. Având în vedere faptul că ponderea valorii totale a cumpărărilor realizate de către investitorii instituţionali în valoarea totală a cumpărărilor corespunzătoare fiecărui an din cadrul perioadei analizate reprezintă cel puţin 50%, rezultă că valoarea medie a cumpărărilor realizate de către ceilalţi participanţi (excluzând investitorii instituţionali) în perioada 1996 - 2001 este de 1,67375 EUR. Se previzionează că valoarea medie a acestui indicator va creşte până la începutul anului 2007, înregistrând, în cazul excluderii investitorilor instituţionali din analiză, valori de aproximativ 900 - 1.000 EUR. Având în vedere şi nivelul redus al tranzacţiilor (a căror medie pe client reprezintă jumătate din nivelul minim de compensare), societăţile de investiţii nu vor avea capacitatea financiară necesară de a contribui la formarea unui fond de compensare a investitorilor în următorii 5 ani, conform prevederilor articolului 4 al Directivei.