1

Preotul N. V. Hodoroab\

Din umbra satelor

8

2

Reeditare. Prima ediție a cărții: Din umbrasatelor de Preotul N. V. Hodoroabă, Institutulde Arte Grafice „Viața Românească” – Iași, 1926.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiHODOROABĂ, N. V.

Din umbra satelor / preotul N. V. Hodoroabă.- Ed. a 2-a. - Iaşi: Doxologia, 2017

ISBN 978-606-666-625-1

821.135.1

© DOXOLOGIA, 2017

ISBN 978-606-666-625-1

3

Preotul N. V. Hodoroab\

Din umbra satelor

Tip\rit\ cu binecuvântarea~naltpreasfin]itului

TEOFAN

Mitropolitul Moldovei [i Bucovinei

DOXOLOGIA

Ia[i, 2017

4

5

1. Bine v-am găsit,gospodari şi muncitori!

După aproape patru ani de suferinţeşi greutăţi pe care le-a adus războiul şiîn care timp ne-am făcut datoria cătrepatrie, fiecare unde a crezut că-i şade maibine, iată-ne acum cu ţara mărită în ho-tarele visate de strămoşi. Şi această foaiepentru voi, care odată cu ivirea războ-iului a încetat de a mai ieşi, apare acumadin nou, în aceste vremuri de mare scum-pete a hârtiei şi a tiparului, datorită jert-fei şi muncii ce-o depune şi a dragosteide totdeauna pentru voi a dlui N. Iorga,până acum Preşedintele Camerei Depu-taţilor din România mare şi întregită. Şinoi, care ca nişte învăţăcei am stat în ju-rul domniei sale şi l-am ajutat cu scrisulşi cu banul nostru pentru a scoate acestjurnal ţărănesc, bucurându-ne de învie-rea acestei gazete, ne strângem rându-rile iarăşi pentru a merge pe drumul ce nil-am croit de mult, împrăştiind cu scrisul

6

învăţături şi sfaturi bune în lumea de josunde e încă mult întuneric. Războiul dela hotare, deşi duşmanul de la Răsăritne tot ameninţă, e ca şi isprăvit. A începutînsă războiul dinlăuntru, care, deşi nucere sânge şi vieţi, dar e destul de greu.

E lupta de fiecare ceas între lumeaveche, între politicienii care vor cu oricepreţ să rămână la cârma ţării, şi între lu-mea cea nouă, ce-a ieşit luminată, cură-țită şi cu puteri noi din acest crud răz-boi. E luptă între frontul vechi pe care aapus soarele, şi între frontul nou, dincare răsare, dătător de viaţă, plin de vla-gă şi făgăduinţe, soarele unei vieţi noi,de dreptate, de muncă şi de cinste. Noi,din jurul acestei foi, care am muncit dela locul nostru pentru ca nădejdea înaceste zile să nu se stingă în sufletele ace-lora ce aveau să fie răzbunătorii unuineam şi purtătorii lui de arme, ne bucu-răm astăzi, văzând cu ochii întregireaneamului.

Şi, pentru noi toţi începe de acum onouă luptă: spre a căuta să ne păzim cuorice preţ de duşmanii din afară ai ţării,dar mai ales de cei dinlăuntru, care, îm-brăcaţi în piei de oaie, sapă la temelia

7

nouă a ţării, dorindu-i prăbuşirea. Datorisuntem noi să vă facem băgători de sea-mă la această primejdie ce ne ameninţă,spre a nu crede tot ce vi se spune de ceiinteresaţi, ci să vă plecaţi urechile nu-mai la vorbele şi învăţăturile cele bune.

Zadarnice vor fi jertfele ce le-am fă-cut în război, dacă nu vom pricepe că oRomânie mare nu poate trăi de nu va fiîn acelaşi timp şi o Românie tare, caresă aibă la temelie piatra cea tare, pro-dus al unirii noastre sufleteşti, adică, unireîn „cuget şi în simţiri”, cum a zis Mureşanu.

În lupta dar ce s-a deschis pentru în-tronarea acestei vieţi noi, a unui nou duhdătător de viaţă, noi, cei de la această foaie,vom fi la datoria noastră cu cuvântul şicu fapta. De aceea acum, când, după a-proape patru ani, ne întâlnim pentru amai sta de vorbă prin acest jurnal, văzicem:

Bine v-am găsit, gospodari şi mun-citori!*

* Neamul Romînesc, p. pop., an. VIII, no. 7;14 Martie 1920.

8

2. Apărători de drepturi?

Ca fii ai acestei ţări, în care ne-amnăscut şi am văzut lumina zilei, care ni-ileagăn la toţi de bucurii şi de dureri şiîn cele din urmă mormânt, ca cetăţeni,aveţi d-voastră gospodarii de la ţară, pelângă datorii, şi drepturi. Ca să aibăcineva numai datorii fără drepturi deîndeplinit, nu se poate. Drepturile şi da-toriile cetăţeanului sunt ca o monedă,ca banul cu două feţe. Mai mult sau maipuţin, vă cunoaşteţi datoriile ce le aveţicătre familie, şcoală, biserică, către patrie.

În războiul pentru întregirea neamu-lui încheiat de curând, aţi dovedit că ştiţimai bine decât oricine care vă e datoriafaţă de ţară: aţi apărat-o şi i-aţi lărgit ho-tarele cu preţul vieţii voastre.

Prin această faptă măreaţă, atât morţiidin război cât şi voi, care aţi scăpat cuzile şi v-aţi făcut atunci datoria de os-taşi viteji şi cinstiţi, aveţi dreptul la recu-noştinţă din partea tuturor fiilor ţării şi

9

a urmaşilor noştri, dar mai ales a condu-cătorilor ţării. Când a fost nevoia maimare, când ne stătea cuţitul la gât şinemţii erau mai-mai să ne cuprindă şinordul Moldovei, atunci vi s-a făgăduitde cei mari, marea cu sarea.

Pe toată linia frontului se auzea unsingur glas: „Jertfiți-vă pentru ţară, căcipământul ce-l stropiţi cu sânge va fi de-acum al vostru şi al copiilor voştri, vețiavea drepturi!” ş. a.

Cine nu zicea atunci, că în cel multun an după terminarea războiului, pă-mântul nu va fi dat în mâna sătenilor cao răsplata a jertfelor făcute şi ca o mă-sură de dreptate socială neapărat trebui-toare la închegarea şi cimentarea tăriinoastre mărite! Şi, cu toate acestea, avemîn curând trei ani de la terminarea răz-boiului şi legea largă şi dreaptă de ex-propriere pentru caz de „utilitate naţio-nală”, încă n-a ieşit. Sub guvernul descurtă durată a dlor Vaida-Iorga, a venitînvăţătorul de la Topoloveni (Argeş) Mi-halache, ca ministru ţăran la Domenii,cu legea lui dreaptă pentru voi, dar gu-vernul a fost răsturnat îndată şi dată

10

cârma ţării în mâna dlui general Ave-rescu, care cerea: „muncă, cinste şi lega-litate”. Are opt luni de guvernare şi foştiidsale ostaşi încă n-au vârât plugul înpământul făgăduit! Se va da pământ, ziccei de la cârmă, dar după gustul proprie-tarilor, ca voi, cei ce aţi făcut cu mânape armă România Mare, să-l plătiţi cu...4500 lei falcea!!

Şi, cine costă aşa de scump?! Pământulmuncit de voi, din care aţi scos bogăţiipentru o mână de ciocoi răsfăţaţi ai no-rocului pe care l-aţi stropit cu lacrimile,sudoarea şi acum în urmă, din belşugcu sângele vostru!...

Brazda apărată cu pieptul vostruvânjos, care ascunde sute de mii de tru-puri ale fraţilor voştri, ce-au căzut scrâş-nind în faţa inamicului cu nădejdea căpământul pe care cad ca eroi va fi alvostru şi al copiilor lor, dat c-un preţomenesc – această brazdă să fie acumprecupeţită şi aşa de scump plătită?!

Aveţi încă odată prilejul să vedeţipe aceia care strigă că vă sunt prieteni,vă doresc binele şi vă apără drepturile.Numai noi vă cunoaştem mai bine decât

11

alţii starea, bucuria şi amarul, care amsuferit pe front la cot cu voi şi am văzutce-aţi îndurat şi, deşi poate n-auzimnumai cuvinte de bine, cu toate acestea,nu încetăm de a sta lângă voi şi a vă luaapărarea până ce va învia odată şi drep-tatea voastră de atâta vreme aşteptată.

Pe acei ce vă apără drepturile nu dupăvorbe, ci după fapte să încercaţi a-i cu-noaşte.

Mai aşteptaţi, mai răbdaţi, nu pier-deţi încă nădejdea, căci după cum aţibiruit inamicul din afară, veţi birui fărădoar şi poate şi pe acei ce se pun de-acurmezişul în faţa dreptăţii voastre.*

* Solia, an V, No. 6; 12 Decembrie 1920.

12

3. A sluji nu e ruşine

Mulţi spun, că acum nu se munceşteatât cât înainte de război, adică, că ţă-ranul de la sat şi lucrătorul de la oraşenu se silesc, din diferite cauze, ca să lu-creze, dacă nu mai mult, dar măcar numai puţin ca înainte de-a ne cuprinde şipe noi grozavul război. Statisticile oficialearată că nu se lucrează de săteni tot pă-mântul, deoarece rămâne mult câmp pâr-loagă. Şi lucrătorii din fabricile particu-lare sau ale statului nu vor să mai pro-ducă atât ca înainte de război, cerândprin greve mărire de salarii şi împuţi-narea orelor de lucru.

Cu războiul s-au împuţinat braţelede lucru şi nu că săteanul nu munceştemult astăzi, căci sunt foarte mulţi caremuncesc peste măsură, neţinând nici săr-bătorile; dar, că se observă înclinări cătremijloace mai uşoare de câştig, asta e drept.Iată de pildă, pe la sate, mulţi oameni încep

13

să facă negustorie, fie cu vite sau cupâine şi care câștigă parale bune. Mulţiiară se ţin de cărăuşie care e destul debănoasă astăzi. Şi-i un păcat al nostru,că omul, după ce face ceva parale, adică,după o vorbă veche, „după ce mămă-liga prinde coajă”, începe să se fudu-lească!...

Să te duci să îmbii pe unul din aceştiala un lucru, nu-ţi vine, căci a lucra cu ziua,cică e ruşine... Iată, prin sate, trebuie săte zbaţi multă vreme, ca să-ţi poţi găsiun servitor. Şi nu vorbesc de oamenigospodari, căci aceştia de obicei nu-şidau feciorii pe la slujbe, dar vorbesc decei nevoiaşi cu o casă de copii, care stauacum acasă mâncând din pod şi care nuvor să se ducă la câştig. Sunt vădane derăzboi care au băieţi şi fete bune de slujbăşi, când îi spui să-ţi dea unul la treabă,îndată îţi spune: „Daaa... sărăcani demine! acestea zâle am agiuns eu, ca să-midau băietul la slujbă!? Da ştiu, că cumăligă coaptă-n vatră i-oi ţinea, da nicila slujbă nu i-oi mai da, să mă fac derâs!!”... Iar altul îţi răspunde: „Fata saubăietul meu hargat?! Da, neam de neamul

14

meu n-o slujât şi eu, cum să fac una caasta?” În schimb însă, pe la fabrici lu-crează cu ziua, dorm prin gunoaie, pela oraşe se tocmesc pe la jidani, căciacolo nu li-i ruşine! E o boală şi fuduliaasta care, negreşit, e în paguba unor ase-menea oameni, care socot că a-şi da copiiica să câştige un ban şi o haină slujind pecineva în mod cinstit şi cu credinţă, e oruşine! De aceea vin la noi atâţia buco-vineni căutând slujbe, pentru că ai noştrinu se dau la această meserie, ci dac-arputea să câştige banii într-un chip maiuşor, fie umblând nopţile după potlogăriiprin sate, fie aţinând calea trecătorilor prinpăduri şi pe la poteci.

Astfel se explică de ce hoţiile se în-mulţesc astăzi, pentru că, atâţia nu vorsă-şi mai dea spinarea la treabă, soco-tind că mult mai uşor pot scoate banii dinbuzunarele altora!...

În Bucovina însă, sunt gospodari caredispun de zeci şi chiar de sute de mii defranci şi care, cu toate acestea îşi trimitcopiii la câştig când la ei n-au de lucru!

Acolo nu-i atâta fudulie ca prin satelenoastre. Oare veţi crede că acei care vin

15

la noi la lucru sunt așa de lipiţi pămân-tului încât n-au ce mânca şi că n-au ocoadă de vită în ocol? Nu. Ci ei vin săcâştige un ban prin sudoare şi cu cinste,căci aşa e frumos şi e şi creştineşte... Căvor fi şi cozi de câini printre aceştia, nuzice nimeni, căci şi la noi sunt destui.

De la Dumnezeu e lăsat ca omul sămuncească. Şi a sluji pe cineva nu e ru-şine, căci înseamnă că-ţi agoniseşti prinsudoare o bucată de pâine şi, dacă cubanii se joacă astăzi până şi copiii, mâineînsă vor fi scumpi. O zi de lucru petre-cută în şedere, o zi în care nu ţi-ai maiadăugat încă un ban la agonisita ta, e ozi pierdută şi cu ea nu te vei mai întâlniniciodată în viaţă!

Din bătrâni spun unii şi acum: „– Ba,eu am slujit în tinereţe şi am lucrat şi pemult şi pe puţin, dar de furat nu m-amapucat; dar dă, cum o ieşit lumea amu,cică îi ruşine a sluji pe cineva! Dacă-i lumenouă, ce să-i faci?!...”*

* Solia, an. X, No. 12; 20 Februarie 1921.

16

4. Cum vin bolile

Ne-a dat Dumnezeu o iarnă cum n-amavut de mult. Pământul e acoperit cu omătdin belşug. Şi iarna e ca un musafir poftitsau ba, dar care-ți dă buzna în casa şicăruia trebuie să ai cu ce-i sta înainte.

Ea cere îmbrăcăminte şi lemne şi adă-post bun pentru vite. Greutăţile însă princare trecem şi scumpetea cea fără măsurăau făcut ca multă lume să intre goală peiarnă. Şi dacă n-ar trebui să ieşi din casă!Dar foamea şi nevoia îţi dau ghionturica să alergi încoace şi încolo după unban sau după o bucată de pâine. Şi omulîmbrăcat sprinten la vreme de iarnă în-dată se îmbolnăveşte.

Iată, prin satele noastre iarna cu gerulei straşnic a trântit la pat pe atâţia careau crezut că pot glumi cu asprimea ei!Atâţia oameni pe la chilii, păduri, pe laariile de trier, ş. a., asudă, se dezbracă,dorm nopţile prin girezile cu paie, în lipsă

17

de apă s-apucă şi mănâncă omăt cândsunt înfierbântaţi, ş-apoi numai ce se tre-zesc cu durerile de piept şi cu tusea greaşi necruţătoare.

Dar, omul nostru, nu se dă cu una cudouă, nu bagă în seamă, nu se caută,până ce boala îl trânteşte la pat. Dupăce l-a descântat o babă de pocitură şi licaCatrina i-a legat junghiul cu o aţă de buci,înfingând un cuţit sub laiţă, apoi îl chea-mă şi pe preot să-i sfinţească apa în cap! –Da, ce-i cu flăcăul dumitale, moşu Gheor-ghe? „– Apăi, dă, ce să hie? Ia, nu-i lucrucurat! Că am fost la o mincinoasă de iestea,şi o spus că-i «întunchinat»”. „– Da, poateo răcit cumva, o asudat, o lucrat dez-brăcat, poate l-o ars un vânt...” „– Daaa...un’să află! Că s-o culcat sănătos şi, cânds-o trezit, numai ce se pomeneşte că-l în-ţapă pe sub o coastă de nu se putea ră-sufla!...”

De pe urma nunţilor mulţi se îmbol-năvesc. Jocul e afară, tinerii asudă, sedescheie la haine şi fuga la băut apă.Dar miresele! Vin la biserică înhobotiteşi numai în polcuţă şi cu capul gol detremură de frig!... Vin îmbrăcate subţire,

18

uşor, ca şi traiul să le fie uşor, spuneeresul. Mirele în cojoc şi mireasa în pol-cuţă, se potriveşte! Adică, de ce nu s-arîmbrăca şi ea c-un cojocel sau c-o bon-diță frumoasă? Numai dă! Fudulia îi marelucru! Mireasă cu cojoc cine o mai vă-zut pe la noi? Mai bine să se aleagă cu oboală decât s-o râdă satul.

Mai vedem pe la case copii goi şi des-culţi, alergând prin omăt sau dându-secu săniuţa. Şi dacă pe urmă cohăe şi boalaîl dovedeşte aducând după ea şi moarteade multe ori, apoi spuneţi: „Că, dă! Ce-amputut să-i fac eu, un om? Dacă i s-o gătitzâlele! Așa i-o fost scris !” Iaca, am vă-zut într-o ogradă o fată desculţă jucândprin omătul până la brâu. Maică-sa băteaîn geam şi o striga: „Vină în casă zghi-hardă, hăi, ardi-te-ar Dumnăzăii să teardă! Ce vrai să te duc şi pe tine la deal,ca pe ceilalţi!” „—A-ha! dacă n-am gust!”

Boala vine cu carul şi iese cu acul,zice o vorbă veche. Să nu vă miraţi, deboli, căci ele aşa vin, prin nebăgare deseamă şi acum iarna prin răceală. Leajută mult şi necurăţenia şi aerul stricat

19

din multe case. Că le mai dă ghies şi ra-chiul, asta nici nu se mai spune!

Ştiți cât ţine sănătatea la om? Atâtcât o caută şi omul. Păzindu-vă acumiarna de răceală, alungaţi bolile, le în-chideți ușa. Și dacă sunteți sănătoși, sun-teți oameni bogați și fericiți.

Întrebați pe cei bolnavi să vă spunăei dacă nu-i așa!*

* Solia, an. X, No. 13; 27 Februarie 1921.

20

5. Nelegiuiri…

Nelegiuirea înseamnă un păcat, o faptăsăvârşită în afară de lege. Şi păcatulsăvârşit de un om fără ştiinţă e mai micdecât acel pe care-l făptuieşte omul cuvoinţă şi cu deplina lui ştiinţă.

Şi, vorbind de nelegiuire, ne cuprindemirarea astăzi – pe noi care tot mai nă-dăjduim într-o îndreptare – când vedemcă se săvârşesc astăzi atâtea fapte în afarăde lege!...

Se calcă astăzi pe un cap legile ome-neşti – acele făcute de oameni – şi poatecă începutul călcării îl vor fi făcând aceice le-au întocmit, punându-se prin diferitemijloace la adăpostul oricărei pedepse.

Şi, dacă de acest fapt ne mirăm, apoini se umple sufletul nu numai de mirare,dar chiar şi de-o legitimă indignare, cândvedem că chiar poruncilei dumnezeieşti,legile şi poruncile Biserici sunt călcate în

21

picioare de acei care nu uită să se nu-mească creştini.

Şi aceasta când?Acum, după cel mai înfricoşat război,

care după cât se vede mai mult a stricatlumea decât a îndreptat-o!

Credeam că după prăpăd, oameniis-or mai pocăi, s-or mai îmbuna, s-oriubi unii pe alţii, şi-or aduce aminte deDumnezeu mai des, vor spori zilnic perăbuş numărul faptelor bune care să co-pleşească pe cele rele... Ei, ţi-ai găsit!...Atâţia uită astăzi că sunt creştini, că tre-buie să cunoască legea creştinească şi s-opăzească cu sfinţenie!

Nu-i suflare de om pe pământ caresă nu creadă în ceva şi care să nu se în-chine cuiva şi care să nu ţină o legeoarecare.

Iată, atâţia oameni din satele noastrelucrează acum până şi în zilele de săr-bătoare! E o curată nelegiuire aceastăfaptă păgânească. Şi, dacă în vremuride grea cumpănă, în timpul războiului,când satele erau secătuite de bărbaţi şideci de braţe, se mai încăpea o oarecarecrezare ca lumea să iasă la lucru sau la

22

corvezi şi sărbătoarea, apoi astăzi, întimp de pace, nu se mai încape nici ocrezare pentru acei ce se sălbăticesc, ne-voind să ţină nici sărbătorile Bisericii!

Ce sărbătoare mai mare vroiţi ca„Întâmpinarea Domnului” (Stratenia) dela 2 Februarie, care e una din cele două-sprezece mari praznice împărăteşti – decisărbătoare de mâna I-a, ca şi Paştele şiCrăciunul.

Ei bine, în această zi am văzut oameniducând chirie: din Dorohoi plecă o ta-bără de sănii cu ţuhali pe-o barieră şi, lao altă barieră venea dinspre Horlăcenio altă tabără de sănii încărcate cu lemne...Ce puteam să le fac? Mi-am zis: Halalde creştinii noştri! Au apucat bieţii pecărarea pierzării! De ce s-ar canoni ei şipe bietele dobitoace şi în zi de sărbă-toare? De ce?

Pentru că lăcomia, setea de ban e ma-re de tot acum şi pentru că ruşine numai este şi frică de Dumnezeu nici atât!Am văzut în zile de Duminică oamenibătrâni tăind lemne la trunchi fără să sesinchisească, i-am auzit înjurând scârnav

23

de tot, i-am văzut şi beţi, dar ca să maidea şi pe la cea biserică, mai ba!

Oameni buni, voi, acei ce vă călcaţiîn picioare legea creştinească, opriţi-văde la o asemenea nelegiuire! Treziţi-vădin somnul lăcomiei şi al iubirii de ar-gint. Gândiţi-vă, că vă osândiţi sufletulşi că averea va rămâne de voi curând„căci când dobândim lumea, atunci îngroapă ne sălăşluim”. Fiţi creştini şi cufaptele, nu numai cu numele.

Gândiţi-vă, că vă sălbăticiţi, călcân-du-vă legea în care v-aţi născut, că daţipildă rea copiilor voştri şi că, chiar stră-inii râd de aceste nesocotite fapte alevoastre. Sărbătoarea să fie sărbătoare şinu zi de lucru şi cărăuşii, de sudălmi, debătăi şi de beţii ucigătoare de suflet!*

* Solia, an. X, No. 14, 6 Martie 1921.

24

6. Furăturile de astăzi

E drept, că furturile nu sunt de ierişi nici de alaltăieri, ci de când e lumeaşi că acest nărav urât, această patimăademenitoare nu se va putea niciodatăstârpi cu totul dintre oameni. Şi dacă lanoi, prin sate şi oraşe, se fura mult înaintede război, apoi ce vedem acum că sepetrece, ne pune pe gânduri.

Furăturile de astăzi sunt ca o boalămolipsitoare, care se ia prin atingere dela om la om... Şi, nu vreau să spun aicinumai de furăturile de vite şi de bani,de „plutonierii” comandanţi de poterica pe vremea vestiţilor haiduci, care îţiies şi ziua la drum armaţi cu carabine,ca să-ţi dovedească că deşi inamicul dinafară a ieşit din ţară şi războiul s-a sfârşit,dar a venit vremea ca să te păzeşti de„inamicul” dinlăuntru care-i mai răudecât cel din afară, căci de acesta nu ştiide unde să te păzeşti. Ci vreau să spun,

25

că şi furturile mai mărunte se înmulţesc.Câte nu se petrec astăzi prin satele noas-tre! Se fură oamenii unul pe altul, sepăzeşte omul până şi de megieşi ca denişte duşmani. Prin sate am auzit oa-meni căinându-se că li s-a furat cânepamuncită gata de pe prispă, plugul dinşură, roțile de la car, vita din ocol şi lăi-cerile de pe culme!

Câte fântâni nu stau părăsite din pri-cină că li se fură lanţurile şi ciuturele!Nu poţi acum să stai noaptea cu porţiledeschise, să dormi cu uşile descuiate camai de mult şi să-ţi doarmă vitele slo-bode pe sub garduri sau pe toloace!

Te duci la un târg, şi dacă te-ai urnitde lângă căruţă şi n-ai lăsat pe cinevasă-ţi ia seama, apoi e la ghici dacă maigăseşti traista, sumanul sau hăţurile pecai! Chiar la câmp, dacă la popas nu teculci pe traistă, apoi se poate întâmpla,s-o iei de unde nu-i!

Dacă ţi-i brăzdătura lungă nu-ţi poţilăsa hondrobeile la car, căci până te-ai în-turnat a trecut un „prieten” şi te-a vă-muit. Unde-s vremurile de demult, cândspun bătrânii, că lăsau plugurile și grapa

26

pe ogor cu săptămânile şi nu se atingeanimenea de ele!? Acum, o haină afarăîn cuiul din perete sau schimburile spă-late de le laşi peste noaptea pe frânghie,a doua zi te porneşti pe urma lor! Spunbabele: „Doamne, dragul mătuşii! Pe cânderam eu fată mare, ghileam pânza lafântână devale, în fundul grădinii saupe malul iazului şi o lăsam peste noapteacolo şi n-o mai lua nimeni! Dar amu,cu lumea asta nouă, dacă te-ai urnit săte duci să vezi ce mai e pe lângă casă, ţi-oşterge fără frică în crucea amiezii!”

Priponeşte vara vitele pe ogor, şi dacăn-ai pe cineva să ia seama, apoi găseştipripoanele fără frânghie. Şi sunt tâlhariaşa de dibaci, că stau cu tine de vorbăşi-ţi fură lucrul din ochi.

În război, mulţi s-au deprins să fure,fie că aveau ordin, fie că-i făcea nevoia.Şi acum, bieţii, nu se pot dezbăra. Şi eun rău, că şi copiii de mici se învaţă afura, că ei învaţă de la părinţi şi zice ovorbă că: „surcica nu sare departe de latrunchi”. „Cine fură nu cumpără, darnici cinste nu petrece” — zice o altă vorbă.

27

Acei ce au acest obicei, să-l pără-sească, căci e păcat a fura lucrul altuia.Şi dacă odată, sau de două ori, ţi-a mers,apoi se poate să te prindă şi atunci săschimbi cinstea pe ruşine, căci ulciorulnu merge de multe ori la apă.

La averea de furat, să ştiţi că nu-iDoamne ajută, căci „apa de ploaie nuține mult”. Cu furatul nu se ajunge de-parte, căci închisorile gem de hoţi.

Cea mai mare avere pe lume e cinsteaşi, om înţelept e acela, care în viaţă, cautăsă trăiască din sudoarea lui dreaptă, căciacela e tihnit, că zice o vorbă: „Decât bo-gat şi încărcat de păcat, mai bine săracşi curat”.

Ferice dar de acei ce n-au deprinsacest nărav! Ferice de ei şi de copiii lor!*

* Solia, an X, No. 15; 13 Martie 1921.

28

7. Strângeţi banipentru vremuri grele!

S-au înmulţit bolile şi păcatele iscatede pe urma războiului, s-au înmulţit şibanii. Din cauza scumpetei vieţii şi alipsei de braţe, omul harnic câştigă azibine, fie cu braţele, fie cu carul, căci muncămultă se cere pretutindenea. Braţul lu-torului, cărăuşia, vitele, pâinea, ş. a., seplătesc înzecit şi mai mult chiar decâtînaintea războiului.

E lucru firesc dar, ca omul să aibă azimai mulţi bani în pungă; cu ei se joacăşi copiii şi până şi văduvele şi babelepoartă prin mâini hârtii de câte o mie,pe care înainte le vedeau numai ochiibogătaşilor şi ai negustorilor mari. Dar,cică unde este mult se şi cheltuieşte mult.Mulţi din aceşti bani merg la cumpără-turi de pământ şi la facere de acareturipe lângă gospodărie; dar nu va tăgăduinimeni, când voi spune, că mulţi intră şi

29

în tejghelele negustorilor evrei pentrucituri nemţeşti şi mulţi, tare mulţi, secuibăresc în cârciumile atrăgătoare demuşterii, căci băutura e întrebată azi maimult ca înainte.

Eram cândva, într-o prăvălie, şi vădcă intră înlăuntru un gospodar cu traistape băţ şi cu nevasta după el; îşi aruncăochii spre rafturile cu cituri şi cere să-idea cutare marfă. Preţ de tocmeală îi cere160 lei pe metru şi, cum pentru o rochietrebuie 4 metri, fac 640 lei; iar trei metricatifea îngustă pentru o bluză 80 lei me-tru, adică, 240 lei, ceea ce face 880 lei.

După cât am înţeles, omul se pregă-tea să ducă colaci la un cumătru. M-amuitat la el şi avea sumanul vechi în spateşi opincile cârpite. Mi-am zis: a vândutomul un porc cu 1000 lei şi şi-a adus a-minte, c-a rămas dator cumătrului cucolaci! Şi câte cheltuieli de asemenea felnu mai sunt? Căci, cel cu pricina, îşi zice:ieftin i-am câştigat, ieftin îi dau! Şi unacu alta iese la spălat!

Ţin minte, că mai înainte vreme, um-blau oamenii cu banii, mai cu multă bă-gare de seamă, lega francul, vorba aceea,

30

cu zece noduri, pe când astăzi, pune miileîn brâu sau în carnet şi nici nu-i pasă.

În zile de târg câţi nu se chefăluiescşi-şi pierd mii de lei, după care apoi su-ghiţă de prisos!

Iată un caz: săteanul Toader Iluc dinPomârla, vinde boii în Dorohoi şi, dupăce a ieşit din oraş, află că nu-i carnetuldin sân cu 9500 lei! Nebăgarea de seamă,te face să-ţi muşti mâinile şi să te oftigeşti.Ce nu făcea omul cu aceşti bani? Îşi plă-tea de veci un lot de pământ!

S-au trecut vremurile acelea când teajungea din urmă, pe tine păgubaş, acel ceţi-a găsit în drum haina, traista sau punga.Acum te fură din ochi şi se jură pe lu-mina ochilor și pe copii că nu ştie nimic.

Ca mâine banii vor fi iar scumpi şiva fi ferice de acei din dumneavoastră,care ştiu de pe acum să-i chivernisească.Va fi greu şi vor suspina acei care dauastăzi în ei, cu piciorul. Nu ştie nimenice va aduce cu ea, ziua de mâine, aşa că,a nu uita bătrânescul proverb: „strângebani albi pentru zile negre”, e un lucrupe cât de înţelept pe atât de folositor.*

* Solia, an. X, No. 3; Aprilie 1921.

31

8. Dar noi n-avem pământ?

Iată o întrebare pe care mulţi o punastăzi, „otorităţilor” de la sate şi depu-taţilor, când au prilejul să-i întâlnească:„Ei, cucoane, dar cu noi cum rămâne?Tot nu ni se dă pământ?"

Aţi înţeles cred, că-i vorba de gospo-darii satelor care n-au fost mobilizaţi lafront, dar care totuşi au îndurat multepe la tranşee şi corvezi şi au fost la che-remul Moscalului. Şi, când ne gândim,că s-au făcut atâtea hatâruri, că n-aufost puşi pe tablouri chiar unii mobili-zaţi, văduve şi orfani de război, dupăcum am avut prilejul să văd mai dău-năzi în Dorohoi, mai multe văduve deacestea, înmânând unui deputat al nostruo jalbă, către ministrul agriculturii şi do-meniilor, acoperită cu iscăliturile celorce şi-au văzut cu ochii dreptatea lor,călcată-n picioare de către acei care nă-dăjduiesc să mai conducă încă aceastăţară tot după vechea teorie întronată de

32

politicienii interesaţi în toate ramurilede gospodărie a acestei ţări. Şi când?Acum după război, când glasul apăsatal vremii s-aude strigând surd în celepatru colţuri: „dreptate desăvârşită pen-tru umilitul, întunecatul şi muncitorulpopor de jos!”

Şi-l întrebi pe omul cărunt care secaină că are o casă de copii şi că nu-ipus pe tabloul fermecat:

„– Ei, dar cum se face, cumetre, că te-au lăsat pe dinafară?”

„– Păi, cum? Nu ştii ’mneata cum sefac trebile la noi în ţară?!”

„– Cum? Vrei să spui de hatâruri?”„– Ei, dac’ar fi numai asta! Dar dacă

eşti lipit pământului şi nu poţi «vâşca»cât de cât, apoi, vorba ceia... rămâi mof-luz de-a binelea! De încerci să-ţi cauţi drep-tatea cu gura, cică eşti obraznic, şi ţi sestrigă apăsat, că n-ai dreptate. Și iacaaşa, ba că-i sucită, ba că-i învârtită, «mom-vilizaţi» la vale, «momvilizaţi» la deal...”

Şi, ca un cazan ce clocoteşte la foc,aşa clocotesc azi inimile a mii de săteninedreptăţiţi, în ceea ce priveşte împărţealapământului. Sunt atâtea plângeri pe lasate, dar cine să le asculte? Dar oricum

33

ar fi, orice s-ar întâmpla, oameni buni,să nu pierdeţi niciodată nădejdea în oa-menii cei buni, înţelepţi şi mari la sufletdin fruntea federaţiei, care duc din răs-puteri lupta contra cârmuirii de astăzi,care n-are urechea aţintită – după cumse credea – la durerile şi nevoile satelor.

E drept, că e cam greu să ajungăpământul la toţi, căci el nu se întinde caguma, dar acel legiuitor, îşi va lega nu-mele pe veci de sufletul ţărănimii, careva reuşi să vadă îndărătul împroprie-tăririi, ce-i vorba să se facă, oricâte so-coteli avocăţeşti s-ar găsi pentru amâ-narea acestei mari cerinţe a vremii – uncât mai mic număr de nemulţumiţi.

Dacă în lumea aceasta norocul e mof-turos şi ţâfnos ca un copil alintat, apoidreptatea trebuie să fie dreptate pentrutoți acei ce se hrănesc de pe urma plu-gului, ce mânuiesc singuri sapa şi coasaşi care pe brazda rourată de binecuvân-tarea lui Dumnezeu pogorâtă asupra a-cestui mănos pământ, trimit şi ei din tată-nfiu picături de sânge, de lacrimi şi su-doare!...*

* Solia, an. X, No. 20; 17 Aprilie 1921.

34

9. Legiuiri noi şioameni vechi

Cine ar fi putut crede în timpurile vi-trege şi de grele încercări prin care ne-apurtat războiul, că omenirea nu-şi va croio altă cale în viaţă, bazată pe mai multăcredinţă în Dumnezeu, pe mai multă dra-goste către aproapele, pe mai multă muncă,cinste, iubire de neam şi respect faţă dedreptul şi de munca altuia?

Am nădăjduit cândva, atunci cândgloanţele ucigaşe ale inamicului, dobo-rau la pământ, pe cei mai buni şi maivrednici, din fiii acestui neam, şi carenu ştiau ce înseamnă „a te învârti”, a teascunde şi a da îndărăt din faţa primej-diei ce ne ameninţa ţara, atunci când o-buzele cutremurau pământul, împrăştiindmoarte în juru-le; da, atunci, cât timp durăaceastă baie de foc, am nădăjduit că sepune temelia, că se plămădeşte o lumenouă.

35

S-a sfârşit războiul şi ne-am întors lavetre, şi cele ce vedem că se petrec, desus până jos, nu numai că nu ne îndri-tuiesc să credem orbeşte în ceia ce nuvedem, şi era de aşteptat să încolţeascăîn sufletele oamenilor, ci vedem dimpo-trivă, cu mirare, că omul nostru nu sedă ieşit din drumul vechilor păcate, cicu îndărătnicie stăruie ca la vremuri noi,să ducă o viaţă.... veche!

Iată, că se făuresc sus, atâtea legi, marişi mărunte, în fruntea cărora e legea a-grară, atât de arzătoare şi atât de multaşteptată, de un norod întreg de păl-maşi, care oricând la vremuri grele, înprima linie de apărare a acestui pământ,au stat ei, cu piepturile deschise, dupăcum prea bine s-a văzut şi în războiulde întregire al neamului. Şi, această lege,de pildă, care încă nu-i votată, de Cameră,e alcătuită de către ministrul de la do-menii al dlui general Averescu, cu multtâlc şi meşteşug, pentru ca nu toată drep-tatea să se dea ţăranilor.

De ce? Tocmai pentru faptul că acumla aceste vremuri noi, oamenii cei vechi,cu păcatele trecutului, care n-au socotit

36

c-a venit vremea să schimbe şi ei cevaîn sufletul lor, ei, care pe faţă şi în cu-vinte, s-arată că mor de dragostea po-porului de jos, alcătuiesc legi noi, caresunt ca o cerinţă a vremii, dar care leginu-şi pot ajunge ținta, pentru c-au ieşitdin mâna unor oameni vechi, îmbrăcaţiîn haine noi şi, pentru că cei puşi să leaplice, slujbaşii ţării, sunt iarăşi oameniştiuţi, adică ei se schimbă cu guvernele,numai cu apucăturile nu se schimbă!

Şi se miră o lume, de ce în loc să mer-gem spre mai bine, mergem spre mairău; de ce traiul a ajuns de nesuferit pen-tru sărăcime, din pricina scumpetei careîn loc să te slăbească, ea mai rău te gâ-tuie. Atâtea legi s-au votat cu preţuri ma-ximale, atâtea ordonanţe au dat oraşelemari şi, toate aceste măsuri au rămasliteră moartă pe hârtie, din cauză căstatul e neputincios, nu e în stare să lefacă a fi respectate, căci oamenii vechisunt acei pe care îi plăteşte, slujbaşii, şicare n-au curajul să le aplice, căci seteade îmbogăţire pripită şi fără muncă, leînăduşă simţul răspunderii şi conştiinţadatoriei.

37

Țara noastră dar, trebuie să fie în cău-tarea oamenilor noi, căci numai aceştiadacă vor fi chemaţi şi puşi la lucru, acolosus, adânci cunoscători ai nevoilor po-porului, partidul naţionalist-democratşi ţărănesc în unire cu fraţii din parti-dele asemănătoare din Ardeal, Bucovinaşi Basarabia, vor putea izbăvi ţara depierzanie, căci numai aceştia înţeleg che-marea vremii, căci au dovedit-o şi cufaptele, că îndreptarea nu va veni decâtatunci când la vremuri noi, vom avea nunumai legi noi, dar chiar şi oameni noi...*

* Solia, an. X, No. 24; 12 Iunie 1921.

38

10. Ţinerea de cuvânt

Nu va tăgădui nimeni socot, că astăzi,atât în lumea satelor, cât şi în cea de laoraşe, mai ales de la război încoace, s-aprodus o mare schimbare în apucături,în pofte, în năzuinţe... Nu mai găseşti înomul nostru astăzi, acel dar scump, aceaînsuşire aleasă, care împodobea sufle-tele înaintaşilor noştri, adică: statorniciaîn cuvânt.

De cărturarii oraşelor nu mai vor-besc, căci cei cu adevărat cărturari, oa-menii care şi-au croit în viaţă o linie depurtare bine stabilită, pun tot atâta preţpe ţinerea de cuvânt, adică, pe aceastădeprindere, cât socot că preţuieşte în-săşi cinstea lor...

Şi, dacă nu e de mirare, că între ne-gustori şi meseriaşi, nu poţi găsi mulţioameni de acest fel, că acolo unde sepune la locul de frunte, înşelăciunea voităşi minciuna, de omenie nu poate fi vorba;

39

apoi, e de mirare, că nici la sate, undedupă cum s-a tot cântat şi se cântă demulţi, că e mai multă credinţă, curăţe-nie şi cinste, nu mai poţi pune preţ astăzi,pe cuvântul grăit de om cu însăşi guralui...

Vorbeşti una cu el, îl lămureşti căaşa trebuie să facă, te aprobă, dă dincap: „da, aşa-i, am să vin la vremea ho-tărâtă, sau am să fac cutare lucru”; ladespărţire îi mai repeţi o dată şi el seporneşte hotărât, dând din mâini şi în-clinând din cap – căci doar acesta e cui-barul minţii şi al judecăţii – că adică,cinstea lui e mai presus de orice îndo-ială! Şi... cât e de schimbăcioasă vre-mea! Tot aşa e şi omul nostru. După ce-aplecat, fie din rea voinţă, fie din pricinanedeprinderii de-a înfăptui ceea cespune, se schimbă, se face că uită şi-şivede de alte treburi şi dumneata, cel în-crezător, în cinstea ce-o bănuieşti că aresălaş în sufletul aceluia ce n-o cunoaşte,aştepţi şi... îţi faci planuri!

Sunt aşa de puţini oamenii de cuvânt,oamenii hotărâţi, cu care să poţi pornila înfăptuirea unui lucru bun şi pe a

40

cărora statornicie să poţi pune nădejde,încât te miri, că la noi şcoala a făcut atâtde puţin în această direcţie – adică în aforma oameni plini de voinţă şi hotărâţi.Şi, vina, va mai fi desigur, şi în altă parte.

Atâţia din cei mari, la anumite pri-lejuri, dar mai cu seamă înaintea alege-rilor, s-au tămâiat unii pe alţii şi au stro-pit cu tot soiul de făgăduieli, asupraprostimei satelor, care a crezut, precumcopilul nevinovat în vorba celui şiret; avotat cum i s-a spus, şi a rămas să vadă,sau mai bine să... aştepte înfăptuirea celorfăgăduite, căci ştiau şi ei din bătrâni, că:„făgăduiala dată e datorie curată”. Dar...de la spus şi până la făcut este puţinădepărtare. Va fi poate şi aici o parte devină, că s-au deprins şi gospodarii noştri,să nu se ţină de cuvânt, luând pildă dela alţii.

Dar, nu numai când e vorba de po-litică, trebuie să puneţi preţ pe stator-nicia în cuvânt – adică, să nu bârfeşti pedin dos, şi să dai votul cui l-ai făgăduit,adică, aceluia ca crezi că va fi cu adevă-rat om de cuvânt; dar şi în obişnuitelenoastre socoteli zilnice, învăţaţi-vă a vă

41

ţine făgăduiala, căci făcând astfel, pe voiînşivă vă cinstiţi, arătând şi altora căsunteţi oameni de omenie. Poate să aibăcineva avere, dacă nu-i statornic însă lacuvânt, i se spune pe şleau: „eşti un omde nimic”.

Acel ce ţine la făgăduială ca la ochiidin cap, mai este numit şi om de ome-nie, om de cinste, om de onoare. De-prindeţi-vă şi voi şi învăţaţi şi pe copiiivoştri a se ţine de cuvânt, căci urmăribune are această frumoasă deprindereşi mai mare laudă, nu ţi se poate aduce,decât atunci, când îţi va zice un maiînvăţat decât tine: „halal de tine, prietene,căci te văd că eşti om de cuvânt!”*

* Solia, an. X, No. 27; Iulie 1921.

42

11. Luptă grea

În lumea aceasta, sunt fel de fel delupte. Războiul greu şi sângeros am dusnoi cu inamicii din afară ai ţării; ne-audovedit, întâi prin mulţimea număruluişi prin puterea covârşitoare a maşină-riilor de război, care la ei erau de prisosit,ajutaţi fiind, bine înţeles, şi de „bieţii”noştri spioni, care pentru bani, îşi vindeauţara, şi astfel, ne-au cuprins două treimidin ţară.

Cu ajutorul lui Dumnezeu însă, şi alaliaţilor, făcând sforţări uriaşe, în cele dinurmă, i-am alungat de pe moşia noastră,biruindu-i.

S-a terminat, dar lupta sângeroasă,cu inamicul din afară, a început însă înţară, o luptă grea, deşi nesângeroasă, pen-tru aşezarea unei pietre de dreptate latemelia ţării noastre şi care nu-i alta,decât darea de pământ, „împroprietărireaţăranilor”, lucru făgăduit de guvernul

43

liberal în Mai 1917 şi trecut în Constituţiaţării la Iaşi şi spus şi de Rege, ostaşilorluptători pe front, atunci când altă scă-pare nu era, decât tot în braţul vânjos alacelui ce nu lăsase în satu-i decât o casăsărăcăcioasă şi o palmă de pământ. Ba,chiar şi cei cu osânză la pântece, boierifugiţi de groaza războiului şi a morţii,pe la Odesa, Geneva, Paris, proprietaride moşii mari cât vezi cu ochii, din de-părtări, tot în această prostime de la sate,carne bună de tun şi de amestecat cu pă-mânt – îşi puseră nădejdea, să le apereavutul.

Dar... dar!... După ce-a trecut primej-dia şi când a venit vorba ca oamenii dinfruntea ţării să alcătuiască această lege,de dreptate a pământului, având ca mi-nistru la domenii, pe învăţătorul ţăran,Mihalache, din Topoloveni, şi care alcă-tui cea mai bună şi mai dreaptă lege deîmpărţeală a pământului la ţărani, ciocoiituturor partidelor s-au unit ca unul şistăruind la Vodă, au trimis la plimbareguvernul Iorga-Vaida şi au adus la gu-vern pe generalul Averescu, apărătoruldovedit al intereselor ciocoieşti, ca astfel,

44

legea pământului, să nu se alcătuiascănicidecum, în paguba bogătaşilor.

După un an şi jumătate de cârmu-ire, ţesută cu tot felul de nedreptăţi şicu furături de miliarde, în paguba ţării,lucruri dovedite şi strigate în plinăCameră de deputaţii noştri, de-abia acumau adus la vot şi această biată lege apământului, la Cameră. Şi acolo, de câtvatimp, se dă lupta grea, de care vă vor-besc acum, între majoritate, prietenii ţă-ranilor, lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, şiîntre opoziţie, cei vre-o sută de depu-taţi în frunte cu domnii Iorga, Mihalache,Vaida, Maniu, dr. Lupu şi ceilalţi, carese opun din răsputeri ca această lege sănu treacă aşa de uşor la vot şi după pla-cul boierilor.

Se citesc articole, la care oamenii cudurere pentru ţărani, din opoziţie, vorsă aducă unele schimbări în bine; atunci,la un semn dat, majoritatea sare cu gura,preşedintele sună clopoţelul, suspendăşedinţa, cheamă garda militară, se gră-mădesc cu toţi la vot... Luntre şi puntese fac, ca legea să se voteze cât mai repede,

45

ca astfel să nu mai fie vreme a i se des-coase părţile slabe şi nedrepte.

Văzând că deputaţii din opoziţie,nu-i îngăduie acest lucru, atunci comi-sia de disciplină, caută să îi scoată peunii deputaţi din cameră pe mai multezile, cum au vroit să-i facă lui Miha-lache, ca să nu poată fi de faţă când seva vota legea.

Băgare de seamă dar, cetăţeni alegă-tori! Se săvârşeşte la Bucureşti, Sf. Li-turghie pentru voi, mai ridicaţi ochii depe sapă.

Se dă acolo lupta grea între apără-torii drepturilor ţăranilor, care ne-au datRomânia Mare – nu dormitaţi! Vi se ho-tărăşte soarta pentru multă vreme, ve-deţi, ca cel puţin din această luptă grea,să vă alegeţi şi c-un alt folos: să vă cu-noaşteţi „oamenii!”*

* Solia, an. X, No. 28; 10 Iunie 1921.

46

12. Ce face lăcomia

Din pricina lăcomiei care ca un viermeroade inima atâtor oameni, vedem că sepetrec atâtea lucruri sub ochii noştri, careadeseori te şi pun pe gânduri.

Fără îndoială, că din lăcomie se facmulte nedreptăţi, se asupresc şi se furăoamenii unul pe altul şi dau loc la cer-turi şi procese, care uneori durează cuanii.

Ţin minte, că mai înainte vreme – şicu toţii ştim aceasta – oamenii se mai în-voiau unii cu alţii şi erau mai cu priinţăunul către altul.

Lăcomia şi goana după avere nu eraparcă aşa de mare ca astăzi, când lumeanoastră aleargă până şi sărbătoarea dupăcâştiguri, călcându-şi în picioare de dorulbanului şi sfânta lege. Mai de mult, cândse afla într-un sat bunăoară, că este rostde vreun câştig din cotrova, se strângeauoamenii şi se puneau la cale şi apoi înţeleşi,

47

plecau tovărăşie. Astăzi însă, de află vre-unul de aşa ceva, tace chitic, nu spunela nimeni şi, de unde altă dată oameniise strigau unul pe altul şi se aşteptau pela răspinteni ceasuri întregi, astăzi, sefurişează în puterea nopţii când iese dinsat, merge încet ca să nu duruie căruţaşi să se trezească şi alţii şi... goană măitată la pădure, la târg, sau la gară ca săfie el cel întâi şi să pună mia de kilo-grame!... Acolo, sfezi şi înjurături de laîncărcat şi de la cântar şi, înghesuialăde mai să-şi scoată ochii cu oiştile! Teface să crezi că aceşti oameni nu sunttoţi dintr-un sat...

Dar, nu-i numai atât! Cei dintâi în-carcă peste leuci, aşa că, cei care vin maila urmă, de au să pună şi ei câteva sutede kilograme sau de multe ori vin cucarele deşarte acasă. Am văzut eu unasemenea convoi de care încărcate cuvârf şi, în urmă, cincisprezece care venindcu deşertul...

„– Da, de ce n-aţi încărcat şi dum-neavoastră, oameni buni, de veniţi cudeşertul?”

48

„– Apoi, dac-au încărcat alţii câte omie?!”

„– Şi, de ce, ca creştini şi oamenidintr-un sat, nu v-aţi învoit? Cum, altulsă ducă mia şi altul nimic ?! Să fi luatcâte un sac de la ceilalţi şi să vă fi făcutşi dumneavoastră măcar câteva sute, casă nu pierdeţi ziua şi să bateţi vitele înzadar?”

„– N-ai cu cine face treabă, părinte,că nu mai sunt oamenii de altădată!!...”

Nu se-ncape dar astăzi, ca să faci unbine aproapelui? Să mănânci tu tot şialtul nimic?

De ce această lăcomie, oameni buni?!Aveţi a trăi cât lumea? Aveţi a moştenipământul?

Deşertăciune este această avuţie deaici după zisa Ecclesiastului: „Cel ce iu-beşte argintul, de argint nu se satură, nicicel ce iubeşte avuţia, de venituri; aceasta este

iarăşi o deşertăciune” (5, 10). Iar Sf. Ap.Pavel zice despre asemenea oameni la-comi de bani: „Iar cei ce vor să se îmbogă-ţească cad în ispite şi în curse şi în poftemulte fără de socoteală şi vătămătoare, care

49

cufundă pe oameni în pieire şi pierzare”(I Timotei 6, 9).

Învoiţi-vă dar, unii cu alţii, credeţi-văla nevoie, iubiţi-vă, ca creştini, şi alungaţidin inimă gândul vrăjmaş asupra aproa-pelui, căci zice înţeleptul Solomon, că:„Cugetele celui rău sunt urâciune lui Dum-nezeu” (Proverbe 15, 26). Şi nu uitaţi niciaceastă creştinească învăţătură: „Ce ţienu-ţi place, altuia nu face”.*

* Solia, an. 8, No. 29 ; 7 Iulie 1921.

50

13. La răspinteni...

După grelele şi cumplitele încercăriale războiului, după atâtea schimbări şiprefaceri politice înlăuntrul ţării şi, dupăfelul cum vedem că se gospodăreşte as-tăzi ţara de către guvernanţii de la putere,hotărât lucru, că ne găsim la răspinteni...

Şi, omul la răspinteni, adică la în-crucişări de drumuri, acel neştiutor decarte, care n-are nici un semn după caresă-şi cunoască drumul pe care n-a mersniciodată, stă uimit şi zăpăcit, se frăsue,pune mâna streşină la ochi şi scruteazăzările, poate c-o veni vr’unul de prinpartea locului de care să întrebe.

Ca şi un călător, ţara în privinţa gos-podăriei interne şi din afară merge maibine de un an şi jumătate pe drumulaverescan, la începutul căruia stătea scrispe o firmă de pe zonă, pe care o ţinea înmână un general: drumul „muncii, cinsteişi legalităţii”! Şi cârma a luat-o un vestitgeneral în treburile ce privesc oştirea,învingătorul de la Mărăşti, şi care a cre-zut că e timpul să se dea drept singurul

51

mântuitor al acestei ţări lipsită nu debogăţii şi de pământ mănos, ci de oa-meni cinstiţi, lipsită de dreptate şi de le-galitate în toate straturile societăţii, darmai ales în pătura ţărănească. Şi lumeaa crezut într-un mântuitor şi la alegeri,unii de voie, alţii de nevoie au dat vo-turi cu ghiotura de a ieşit învingătorgeneralul cu ciracii săi, ca să fericeascăţara!

Cum merge ţara cu aceşti noi con-ducători, cu firmă şi cu haine noi, darcu suflet neprimenit, vedem cu toţii.Din hop în hop, din tău în tău!

În loc de „muncă” fără preget de toateterenurile pentru refacerea ţării, vedemîn toate judeţele bande de hoţi, care atacălumea ziua mare la drum şi nu numaipe simplii trecători, ci chiar pe generalişi prefecţi (cazul generalului Zadic dela Iaşi şi al prefectului de Roman).

În loc de „cinste”, gheşefturi şi pră-dăciuni: din averea statului, începândde la cei mai înalţi funcţionari. Cine nuştie de afacerea Schuler-Tăzlăuanu-Ata-nasiu, care au sărăcit ţara cu sute de mi-lioane?! Dar depozitele de muniţii şi ale

52

refacerii prefăcute în scrum?! În jurulgeneralului roiesc dornicii după căpă-tuială şi după afaceri necinstite, ca trân-torii într-un ştiubei.

„Legalitate”?! Dar cine o mai vede?De bine de rău, cu mult chin şi necaz,trasă rău de păr, au scos legea pămân-tului, cu preţ scump şi, împărţeala mergegreu; apoi, biruri grele se pregătesc pentrunorod. Paharul cu care vă adapă „tătucaAverescu” e drept că-i frumos şi auritla gură, dar în el nu-i miere, ci curată li-monadă. El o fi pus miere, dar ciracii auschimbat-o.

Ne găsim la răspinteni. Firmele staucare mai de care mai mari şi mai ochioase.Mai arătoasă însă e firma liberală! Păzea,cetăţeni! Că guvernul „Averescu” va plecaîn curând, nu mai încape îndoială. Țarae sătulă de felul cum a fericit-o şi cum acondus-o. Cetăţenii, cu dor de îndrep-tarea ţării, aşteaptă cu înfrigurare şi auîncrederea, că la timpul cuvenit, Capulţării să cheme la conducerea ei pe aceioameni care s-au dovedit nu mai buni„politicieni”, ci mai cinstiţi, mai buni, maiharnici, mai prevăzători şi mai cu fier-

53

binte dragoste față de norodul de la sate,deci mai buni gospodari.

Băgare de seamă dar, cetățeni, că negăsim la răspinteni!*

* Solia, an. X, No. 33; 16 Octombrie 1921.

54

14. Măsuri pentruopreliștea focului la sate

De la o bucată de timp încoace şi maicu seamă după ce s-a ogoiet războiul, s-auînmulţit hoţiile şi, numărul rău-făcăto-rilor creşte pe fiece zi. Răutatea ome-nească e mare de tot. Şi duşmanul nu semărgineşte întotdeauna numai în a teprăda şi a-ţi lua ceva de pe lângă casă,ci el îţi pune uneori şi foc, ca să te to-peşti cu totul şi să rămâi numai cu cât epe tine şi nenorocit pentru toată viaţace o mai ai de trăit.

S-au înmulţit pe la sate şi focurile, căcimulte gospodării se topesc.

Din patru pricini se iscă focul: 1) dintrăsnetul ceresc; 2) din nebăgarea deseamă a omului gospodar; 3) din joculcopiilor şi 4) de la mâna duşmanului.Din orice pricină s-ar isca focul noapteasau ziua la gospodăria cuiva, el trebuiestins, ca să nu se întindă şi la vecini.

55

În oraşe şi chiar în târguri mai micieste un serviciu anume pentru paza şistingerea focului: „pompieria”. Fie căpompierii sunt militari sau oameni ci-vili, tocmiţi anume de comună; dar eiau la îndemână sacale cu apă, cai ce aş-teaptă înhămaţi – în oraşele mari – şipompe multe cum şi haine anumite.

Când s-a dat semnalul de „foc” pringornist, şuieratul sergenţilor de stradăsau prin telefon, pompierii în galopulcailor sosesc în scurt la faţa locului şi cupompele sting focul şi-l opresc de-a semai întinde.

Ce se-ntîmplă însă la sat când ia foco casă? Încep a răcni câţiva oameni, sestrâng apoi mai mulţi şi, cu cofele cu apă,cu furci şi cu prăştini încearcă să stingăşi să oprească lăţirea focului.

De multe ori însă, până se prinde deveste, şi până aduc apă, se topeşte ocasă... Pentru a se asigura de foc, ar fide dorit, ca fiecare om să-şi aibă într-unpod de şură o caţă, două, pentru oriceîntâmplare la el sau la un vecin. Căci, cese petrece? Când aude de-un foc, omulaleargă cu băţul sau cu mâna goală şi,

56

dacă n-ai o caţă lungă, cum poţi scoateşi trage de la foc? Apoi, ar trebui ca să-tenii să pună mână de la mână şi să-şiia câteva pompe şi să-şi facă câte o sacaanume; să fie câte o pompă de fiecarecolţ de sat, bunăoară una la 80-100 case.N-ar fi cine ştie ce cheltuială mare, darar fi de mare folos, căci cu pompa stro-peşti unde pofteşti şi de la depărtare, pecând cu cofa îți uzi picioarele din grabă.Pompa să stea la un om anumit, ca să ştieoricine de unde s-o ceară la trebuinţă.

Dac-ar fi oamenii uniţi, uşor s-ar facetreabă şi n-ar arde câte 2-3 gospodăriiîntr-un ceas! Dar, când e o vântoasă, cete faci?! Nu se topeşte o bucată de sat?Dar, 3-4 pompe la faţa locului, mult binear aduce satului! Şi, decât să aruncaţiatâţia bani pe băutură fără folos, maibine să luaţi asemenea lucruri de maretrebuinţă pentru un sat.

Şi ce mai vedem la foc? Vin oamenimulţi: dar unii vin cu gând curat de ada un ajutor, iar alţii, cu gândul de a secârpi cu câte ceva... Şi, în învălmăşealacea mare de strigăte şi răcnete, unii aruncădin casă afară tot ce pot înşfăca din gura

57

focului, iar alţii cu chip că le cară, s-apucăde furat!... Grozav lucru, oameni buni!Va să zică, nu destul că-l topeşte şi-l frigefocul pe bietul om şi-i face agonisitascrum, tu, în loc să-i vii în ajutor, tuîncă îl prăzi în ceasul cel mai amar şimai cumplit??...

Oare, ce fel de om te poţi numi tu?Creştin? Nu! Ci, de o mie de ori: „păgân”.De aceea, numai auzi că i-au şters omuluibanii din ladă, ciubotele, sumanul saucojocul! Alta ce mai vedem? Unul facetreabă şi zece stau şi privesc cu mâinilela spate. Acolo n-ai venit la şezătoaresau la priveghi, ci fiecare câte un tăciunesă stângă şi face mult. Înjurăturile nulipsesc de „cruci şi Dumnezei” mai ales,dac-a venit de la post şi vr’un jandarmaţos.

În loc să-şi facă omul cruce şi să zică:„Doamne fereşte!” el încă înjură! Fiorosşi grozav e focul, oameni buni! Umblaţicu băgare de seamă! Nu aruncaţi prinogradă capete de ţigară; ştergeţi ogea-gurile mai des, nu lăsaţi chibriturile pemâna copiilor şi nu-i suferiţi să se joacecu foc prin gunoaie; când vă culcaţi stingeţi

58

focul în vatră. O gospodărie cu greu seînjghebează azi şi ea trebuie păzită.

Cumpăraţi-vă dar „pompe” şi nuuitaţi vorba din bătrâni că: „paza bunătrece primejdia rea” și că: „dacă vrei săte păzească Dumnezeu, trebuie ca maiîntâi să te păzești singur! *

* Solia, an. XI, No. 1; 1 Ianuarie 1922.

59

15. Bătaia

Sunt două feluri de bătăi: bătaia cucuvântul, când omul se bate de cuvânt,adică cunoaşte la obraz şi, bătaia cealaltă,care priveşte trupul. Şi una şi alta ustură.Ba, cea dintâi se pare că mai mult. Pecâţi n-auzim spunând în urma unei do-jeni bine venite, fie între patru ochi, fieîntre oameni: „mă prindeam mai binesă-mi fi dat palme decât să mă ardă aşacu cuvântu’!”...

La noi, la ţară, bătaia cea de-a doua,e în floare. L-ai atins pe om cu ceva, aitrecut peste ogorul lui, ai scăpat vita îniarbă la vecin sau i-ai făcut un alt neajuns,de multe ori chiar fără voie, urmează în-dată, înjurăturile cele mai grele, sfadaşi, de multe ori, bătaia. Omul nostru edeprins cu bătaia de mic copil, ca ţiga-nul cu scânteia. Rari sunt părinţii aceia,care nu-şi bat copiii.

60

Mulţi iau bătaia ca un mijloc de a-şiarăta puterea. De multe ori jocurile sesfârşesc prin câte-o bătaie zdravănă; demulte ori sărbătoarea ca şi-n zilele dehram se-ncing nişte bătăi de se varsăsânge. Nu voi uita niciodată peste ce pri-velişte am dat acum câţiva ani într-unsat, în ziua de hram, 8 Noiembrie. Lumemultă adunată la un loc, femei şi copiisuiţi pe garduri şi pe porţi, strigăte, în-jurături, vaiete. Ce era? Flăcăii împărţiţiîn două tabere, s-au luat la bătaie dintrei pricini: a beţiei, a fetelor şi, a prostiei...

De bătaie omul trebuie să se fereascăpe cât se poate. Te voiniceşti, te încrân-ceni, de poţi să săvârşeşti şi moarte deom... Câte întâmplări nu-s de acest fel şipe care le publică şi gazetele. Iată, depildă, una: „Bătaie mortală”. InvalidulIon M. Pleşa din Neagra Şarului, luân-du-se la ceartă cu locuitorul Irimia Si-mion din aceiaşi comună, cearta preschim-bându-se în bătaie şi invalidul primindmai multe lovituri, a căzut jos, rămâ-nând mort pe loc” („Universul”, 31 Mai1920). Câte procese, câţi bani şi câte zilenu se prăpădesc de pe urma bătăilor!

61

Deprindeţi-vă a vă stăpâni mânia – căcibătaia de cele mai multe ori de la ea seiscă –, împăcaţi-vă şi iertaţi-vă, căci aşae frumos. Bătaia îl înjoseşte pe om şi-lcoboară în rândul animalelor necuvân-tătoare. Ferice de omul care se bate decuvânt, căci bâta şi pumnul nu-s pentruoameni cu scaun la cap. Fugiţi dar debătaie, care duce la păcat şi de multe orila unul din cele mai mari: la omor.*

* N. Rom. p. pop., an. VIII, No. 31; 30 August1920.

62

16. La spital cu bolnavii,şi nu la vrăjitori şi descântători!

Mult întuneric mai este în satelenoastre, şi puţini sunt aceia care să lupteîmpotriva lui! Tot soiul de molime nebântuiesc satele, copiii din faşă ne morpe-un cap tocmai astăzi când nu s-aurăcit încă bine sutele de mii de mor-minte ale acelora, care nu s-au mai în-tors acasă din războiul... Se ştie, că cel maiprost alcătuit la sate este aşa numitul ser-viciu sanitar. Orăşenii au la îndemână spi-tale, doctori, farmacii ş. a., pe când lu-mea satelor se trece în întunerec, în boli,în lipsa aproape a oricărui ajutor medical,înecându-și amarul bietul om în dulceaşi fermecata băutură a cârciumarului...

Ţăranii au frică de doctor şi-n vremede molime ţin bolnavii ascunşi prin co-tloane numai ca agentul sanitar – pe undeşi asemenea slujbaşi îşi fac datoria – sănu-i trimită la spital. Pe doctor ţăranul nu-l

63

cunoaşte de prieten, căci nu trăieşte înmijlocul satului, şi, unde se întâmplăvreun spital pe la ţară, apoi doctorultrăieşte ca un ciocoi şi stă mai mult la oparte de bucuria şi durerea țăranului.

Se îmbolnăveşte cineva din casă, cefac sătenii? Fuga la o babă ca să vină să-ldescânte; apoi, fuga la o vrăjitoare ca să-ispună dacă boala-i din „turnători” oridin „făcut”; de nu se îndreaptă de la sine,vine apoi la preot, ca să meargă să-icetească sau să-i facă aghiazmă şi, cândmă duc eu, ce face, de pildă, Ion al nostru?ÎI văd pic de apă mutând un gard, unstog de fân sau stricând o şură...

„– Da, ce te-ai apucat, vere Ioane?”„– Iaca, părinte, săru’ mâna, mi-i bolnavănevasta şi am fost la o mincinoasă şi mi-aspus să stric şuricica asta, că-i «zăhăit»într’însa «ducă-se pe codri!»...”

Ce pot ajuta bolnavului câţiva cărbunistinşi şi boscorodeala unei babe?!

Dar buruienile mătuşii cutare? Buru-ienile sunt bune, parte din ele, căci dinmulte din ele spiţerii fac doctorii, dardate într-o anumită măsură. Mulţi bol-navi mor sau se îmbolnăvesc mai rău

64

din buruienile babelor. Iată o pildă pecare ni-o dă ziarul „Universul” de la 14Septembrie 1919: Intoxicare (otrăvirea sân-gelui) cu leacuri băbeşti. Servitoarea MariţaUngureanu, din Strada Traian, No. 89,fiind bolnavă, a crezut că se va vindecabând nişte leacuri băbeşti pe care i le-adat o moaşă. După puţin timp, bolnavaa fost apucată de mari dureri înlăuntru.Înştiinţându-se „Salvarea”, bolnava a fostdusă la spital, unde i s-au dat îngrijiri me-dicale”.

Vrăjile, descântecele şi toate eresurilesunt moştenire de la strămoşii noştri ro-mani, care erau păgâni. Învăţătura Bi-sericii le osândeşte. Deşi banii se întreabăazi mai mult ca înainte şi sunt doctoricare cer trei, patru sute de lei, pentru ovizită la zece, douăzeci de kilometri laţară, şi la un spital, ca să capeţi un pat şisă ai căutare, trebuie să dai bani, căcialtfel nu-i loc şi nu-s doctorii, totuşi, sănădăjduim, că acest rău se va lecui, şide aceea, în ceas de boală, duceţi-vă ladoctor din vreme, şi nu când boala s-aînrăutăţit, căci atunci nici doctorul celmai bun nu te poate ajuta, oricât de multă

65

bunăvoinţă ar avea. Când boala începe,chemaţi pe agentul sanitar, şi nu babeleca să vă descânte de ursită sau de şo-pârlaiţă!... Doctorii sunt de mare folos,păcat că avem azi aşa de puţini şi-nschimb atât de mulţi... pungaşi!!

Câţi soldaţi n-ar fi murit în război depe urma bolilor şi a rănilor dacă n-aveamdoctori?! Va veni vremea, cred, cândStatul va înţelege că spitalele, trebuiescînmulţite şi că la cel mult două, treicomuni, va trebui un doctor în interesulsănătăţii ţăranilor, care sunt toarta şi prop-teaua ţării. Vom avea atunci mai puţincâteva mii de funcţionari pe la oraşe, carefac serviciu câteva ceasuri pe zi şi înca-sează mii de lei pe lună, pentru că suntfii şi nepoţi ai celor de la putere ori agenţielectorali.

Sănătatea e cel mai mare dar de laDumnezeu; căutaţi-vă dar la caz de boalăcu doctor şi doctorii şi lăsaţi în plata lorpe descântătoare şi pe vrăjitoare, cutoate minciunile lor!...*

* N. R. p. pop., an. VIII, No. 42; 22 Noiembrie1920.

66

17. Cu ce ar trebuisă vă împodobiţi casa

Dacă trecătorul îţi laudă sau îţi hu-leşte gospodăria după cum vede că ţi-ecasa pe dinafară și ce mai ai pe lângădânsa, tot aşa, şi cel ce-ţi intră în casă,se uită să vadă ce ai pe laiţe, pe ladă, peculme şi pe păreţi şi, poate să aibă şiacest musafir, poftit sau ba, cuvânt delaudă sau dimpotrivă.

Iată, că puţini sunt acei care ţin şiştiu cu ce anume podoabe să-şi împo-dobească pereţii caselor! Căci, iată ce auunii dintre săteni în casă: pe-un prichici,un fel de poliţă, stau mai multe icoane:unele sunt ruseşti, altele nemţeşti (cato-lice), aşa că, mulţi nu pot citi ce scrie peele. În loc de candelă sau perdea în faţaicoanelor, stau pe prichici: scrisori, ilus-trate, ghemuleţe cu aţă, sâneală, bucăţide săpun şi... briciul gospodarului; launii se vede şi câte o cărţulie de „zodii”,

67

„Visul Maicii Domnului” ori „Epistolia”;apoi, atârnate şiraguri de mărgele, ouăroşii de la Paşti, o sticlă cu „aghiazmămare” de la Iordan şi, într-un cui dede-subt, stă... pălăria sau căciula!!

Ei bine, icoanele sunt lucruri sfinţite,se închină sfinţilor al căror chip îl arată,iar toate celelalte mărunţişuri ar trebuisă fie ţinute în altă parte şi nu acolo.

Pe păreţi mai sunt întinse ştergare şihârtii colorate cu colţuri şi diferite pozeşi chipuri de oameni străini de neamulşi de ţara noastră, de al cărora nume poatenu s-a auzit niciodată!

Iată, eu în multe case am văzut, şichiar prin Ardeal unde m-a dus războiul,asemenea domni străini, ca: Franţ Josef,Wilhelm al II-lea, fostul împărat al Ger-maniei şi împărăteasa Victoria; Alexan-dru al III-lea, rege al Serbiei, Chretien alIX-lea, regele Danemarcei, Carol I-iu, regeal Portugaliei, Alfons al XIII-lea, regeleSpaniei, Oscar al II-lea, regele Suediei şiNorvegiei, Leopold al II-lea, regele Belgiei,George I-iu, regele Greciei, Abdul-Hamid-Khan, sultan turcesc, Ferdinand I-iu, regeal Bulgariei ş. a. Un om străin, când îţi

68

vede în casă asemenea tablouri, se mirăşi nu te crede atât vinovat pe tine cât peacel ce ţi-a intrat în casă de atâtea ori şinu ţi-a spus, că acele tablouri sunt pentrucafenele, pentru case boiereşti şi nu pentrucasa unui ţăran. E de vină şi negustorulcu taraba lui care ţi le-a vârât în ochi:„Ia, badi Ion, nu vezi ce portrete frumoase!Ca d-ta, n’ar să mai aibă nimeni!” Şi elle-a cumpărat. Şi mai sunt de vină şi alţii...

Toate aceste tablouri însă se cade săle înlocuiţi cu chipurile zugrăvite alemarilor noştri Domnitori şi ai marilorbărbaţi de Stat. Să nu lipsească din nici ocasă tablourile Familiei noastre Regale:M. S. Regele Ferdinand, Regina Mariacu fiii Lor; asemenea al răposatului regeCarol I-iu, regina Elisabeta, dar mai cuseamă chipul acelui mare Domnitor,Alexandru Ioan I-iu Cuza, care la 1864a făcut stăpâni pe săteni de pământ,ajutat de dragostea şi înţelepciunea luiMihalache Kogălniceanu.

Dar atâţia Voievozi a avut neamulnostru, ca: Mihai-Viteazul, Ştefan-cel-Mare, Mircea-cel-Bun ş. a., care n-ar trebuisă fie uitaţi. Se poate cere prin cei ce vă

69

doresc binele, tablourile istorice ale Doam-nei Anghelina şi S. Leonte în care vedeţiVoievozii neamului.

Chipurile de cucoane şi alte tablourifără rost luaţi-le de pe pereţi şi înlocuiţi-lecu tablourile naţionale ale Domnitorilor,ale vitejilor neamului şi ale celor ce-auluptat pentru luminarea şi drepturilenoastre.

E o ruşine, mai ales pentru cei ceştiu carte, ca să nu aibă în casa lor aşe-zate la loc de cinste asemenea tablouri,căci trecutul şi pe cei mai de frunte con-ducători ai neamului nostru trebuie să-icunoască orice român. Gospodar bun nuînseamnă să caţi numai de vite, de şuri,de car şi de garduri, ci şi de podoabacea lăuntrică a casei tale, aşa după cumvremurile şi inima ta de bun creştin şichibzuit cetăţean o cere astăzi.*

* N. R. p. pop., an. IX, No. 2-3; Ianuarie 1921.

70

18. Nu irosiţi banii pentru lux

Se ştie acum de toată lumea că fru-mosul nostru port naţional este părăsitpână şi de lumea satelor. Chiar în sateleunde el era păstrat cu sfinţenie ca o moş-tenire scumpă de la bătrâni, şi acolo acum,în timpul din urmă, a început a se vâri– cum se vâră viespea în măr – luxul,această mare pacoste ce-a venit din alteţări pe capul neamului nostru. Şi-acumbătrânii mai umblă cum umblă, dar ti-neretul de astăzi îşi face de urât.

E drept, că banii acum îi câştigaţimai uşor – omul cu palmele 10 până la20 de lei pe zi, iar cel cu carul chiar suta,ba uneori şi mai mult (chirigiii), – daraceasta nu înseamnă ca să-i cheltuiţi cuuşurinţă, dându-i pe stămburi nemţeşti.O pestelcă (şorţ) pentru femeie o luaiînainte cu un leu, şi acum trebuie să daicincizeci de lei, şi cât durează?

71

Faţă dar de această scumpete, ar trebuica gospodinele să se mai dea în jurulstativelor (războiului) uitate şi să vă faceţi,ca şi în vechime, haine de casă frumoase,trainice şi care nu vă costă scump.

Ce se întâmplă însă azi la sate?Un om care are mai mulţi copii –

flăcăi sau fete mari – duce pâinea de peo falce de orz sau ovăz la târg, vinde unporc, doi, şi abia dacă-i ajunge să-i îm-brace pe toţi.

Va să zică, câteva mii de lei pe niştestofă nemţească de n-ai ce vedea întraistă!... Ştergarele de casă sunt fru-moase şi bune de îmbrobodit, da fatamare îi face maică-sii capul calendar, casă-i ia „casâncă” de 200 de lei, şi n-arece face, căci, altfel, fata nu iese în lume!...Ştergar pe cap? Hm!

Dar s-o picuri cu lumânarea că nu seîmbrobodeşte cu el!

„– Da’ ce eşti aşa supărat, cumătre?”„– Apoi, iacă vreau să mărit fata, şi

trebuie să dau o mie de lei numai pe-unsâpet (cufăr), pe-o casîncă şi o părechede ciuboţele. De celelalte, nu mai grăiesc!”

Aşa vorbeau doi oameni într-o zi.

72

Acum, ce trebuie de luat numai decât,să iei, dar nu pot pricepe de ce să luaţilucruri de prisos, de care v-aţi puteafoarte bine lipsi, fără ca cineva să vădea în obraz.

Iată, de pildă, să vă amintesc numaide-un lux pe care-l faceţi la nuntă, acumdupă război, şi de care înainte nu sepomenea. Este vorba de „bezărăul” celalb, sau, cum îi mai ziceţi, „volul”, „voal”,pe care-l luaţi pentru mirese la nuntă şipentru care negustorul vă ia acum 300de lei, pentru că-i daţi, iar mâine o să-lurce la 500 de lei. Beteala nu-i de ajuns?Dar fusta albă, în vremea aceasta de scum-pete, la ce ajută?

Veţi răspunde: Să fim în rând cu lu-mea.

Bine. Facă-şi bogatul sau cel îmbo-găţit din război, dar vedem că şi cei mainevoiaşi se împrumută şi nu se lasă decârd.

Apoi, judecaţi dacă face să vă des-trămaţi pentru lux, fără de care aţi pu-tea trăi! Vă luaţi după târgoveţi? Daraceia nu trag aşa de greu la sapă şi coasă

73

cum trageţi voi. Târgoveţul cu rostul lui,şi ţăranul cu al său.

Ori credeţi că va fi mai bine dac’omumbla toţi cu şapcă şi cu pantaloni?

E drept, azi banii îs ieftini, şi-i aruncaţifără chibzuială, dar mâine, când se vorscumpi şi mărfurile se vor ţine încă totscumpe, cu ce veţi face faţă luxului?

Iată de asta toată lumea şi boieriistrigă că aveţi bani mulţi, pentru că vădcă-i aruncaţi pe lux. De asta vă cer 4 şi5000 de lei pe falcea de pământ.

Încă o pildă: O văduvă de război aluat ajutor de la perceptor peste o miede lei.

„– Da de ce, măi Nică, umbli zdrenţă-ros şi n-ai opinci în picioare? Că maică-taa luat atâţia bani de la primărie?”

„– Apoi, da, că mama o luat din târgperdele mândre de horbotă (dantelă) încasa cea mare şi o dat 500 de lei! Şi o mailuat liţei o polcă şi o fustă şi s-o gătitparalele...”

Că, vedeţi, de asta n-are nici ursulcoadă! Că vrea şi săracul să fie în rândcu bogatul şi casa îmbrăcată la fel.

Cu luxul niciodată nu veţi ieşi la capăt.

74

E ademenitor ca o băutură dulce:„De ce beau, de ce-aş mai bea,Vino ’ncoace cu litra!”

Vorba cântecului.Vedeţi dar bine şi chibzuiţi, oameni

buni, pe ce daţi banii; căci, ca mâine osă vă pară rău!*

* N. R. p. pop., an. IX, No. 5; 1 Martie 1921.

75

19. Certurile pentru pământ

Multe se fac şi se prefac astăzi în lume!Multe se mai schimbă pe fiece zi; fapte,care depăşesc socotelile omeneşti. Câtpriveşte satele, a ieşit acum lume nouă,multe deprinderi bune dispar, un obiceivechi însă nu se poate înăbuşi în satelenoastre: cearta pentru pământ.

E drept, că locuitorii satelor cu pămân-tul muncit de ei s-au înfrăţit, şi, pentruo palmă de pământ mulţi se dau şi înfoc. Dar, din lăcomia prea mare pentruel se nasc multe rele.

Pentru pământ atâţia fii îşi blestemănăscătorii şi nu grăiesc cu părinţii, ţi-nând mânie ani de zile; ba, de multe ori,se şi ceartă în gura mare, şi auzi cuvintecare te îngrozesc! Pentru pământ atâțiafraţi se urăsc o viaţă, se ceartă, umblă înprocese, îşi doresc răul şi chiar moartea.Pentru pământ atâtea rude se urăsc, seduşmănesc, se batjocuresc, nu se duc unii

76

pe la alţii, umblă cu farmece şi turnă-turi şi se înstrăinează. Pentru pământsunt cele mai multe procese pe la jude-cătorii și tribunale, de pe urma cărora,avocaţii încasează de la împricinaţi sumefrumoase, trăiesc boiereşte şi-şi fac palate.Pentru pământ atâţia oameni îşi poartăsâmbetele; pentru pământ se lasă ca moş-tenire ura din tată în fiu până la răzbu-narea deplină, dar necreştinească...

Pentru pământ atâţia îşi calcă în pi-cioare datoriile creştineşti, uitând că auun suflet şi că, în cele din urmă, pămân-tul ne înghite pe toţi în sânul său. Căci,nimenea nu-şi ia cu el averea în groapăşi din tot pământul care rămâne în seamaaltora, numai câteva fire de ţărână i sepun în sicriu de către preot, „căci pă-mânt ești şi în pământ te întorci”...

În zi de sărbătoare, în post, certurilepentru pământ se ţin lanţ; unul a dat gar-dul cu o palmă în grădina megieşului,altul i-a tăiat hatul, sau ară drumul, şicâte alte motive de ceartă nu se găsesc!Înjurăturile curg gârlă, după care ur-mează bătaia cu vărsare de sânge, şi demulte ori se fac şi omoruri. Nu rareori

77

gazetele ne aduc asemenea veşti, carene pun pe gânduri.

Ascultaţi ce-a ieşit dintr-o ceartă pen-tru pământ:

„Vasile Bujor din Costuleni (Iaşi) aucis cu lovituri de topor pe consăteanulsău, Gheorghe al Niculăiţei, din pricinaunor certuri pentru pământ”. („Universul”din 1 Mai 1920). Şi pildele s-ar puteaînmulţi.

Ni s-a mărit ţara în urma războiuluice l-am purtat cu atâtea jertfe şi legeadreaptă pentru împărţirea pe bani a pă-mântului acelora ce din neam în neaml-au muncit şi apărat cu sângele lor, vaveni, oricâte piedeci i se vor pune încale de către cei interesaţi. Dar, să ştiţi,că pământul nu preţuieşte mai multdecât munca chibzuită ce-o depuneţi înel pentru ca să-l faceţi izvor de bogăţie.

Încetaţi, de se poate, cu certurile pen-tru pământ, şi mai bine certaţi-vă pen-tru neştiinţa voastră şi pentru păcatelece vă copleşesc. Certaţi mânia ce vă stă-pâneşte inimile şi ura care depărteazăpe frate de frate, ducându-vă la păcat.Lăsaţi cearta pentru pământ pe seama

78

celor nechibzuiţi, care socotesc, că nu-mai prin pământ omul poate fi îndes-tulat şi mulţumit în această viaţă. Câtărătăcire! Fugiţi de ea!*

* N. R. p. pop., an. IX, No. 11; 1 Ianuarie 1921.

79

20. Prin cârciumă la cazarmă?

Ca-n fiecare an, şi anul acesta a ple-cat un contingent de tineri sub drapel,ca să-şi facă cuvenitul serviciu militar.Până când merge la oaste, tânărul, hol-teiul de la ţară, nu cunoaşte multă lu-me, fiind neumblat pe locuri depărtatede satul în care s-a născut. Eram de-prinşi până acum să auzim cântând încor, cete de flăcăi ce mergeau spre ora-şul în a căruia cazarmă aveau să fie îm-brăcaţi:

„Frunză verde paiu secară,Ieşi, Ileană, păn’ afară,Să vezi trenul cum ne cară Şi ne duce ’n altă ţară!”

sau:„Părul mieu cel gălbior,La dom’ maior supt picior...Şi-l scoate la zile mari,Ca să-l plângă fete mari,Şi-l scoate Duminecă,Să-l plângă ibovnica!”

80

Erau mulţi, şi tristeţea nu putea stamult în sufletele lor, căci se luau cu jitiileşi cu glumele.

Anul acesta însă mi s-a întâmplat săvăd ceva neobişnuit. Tinerii ce trebuiausă plece la cazarmă, s-au apucat cu două,trei zile mai înainte de făcut chefuri princârciumi. Şi s-au pus pe băutură.

„– Da’ ce gălăgie e acolo, om bun?”„– Ia, s-au strâns flăcăii care merg la

îmbrăcat, și mai petrec şi ei săracii, casă mai uite de năcazuri! Că peste câtevazile cine ştie pe unde li-or străluci ochii!”

Şi-au băut până, vorba ceia, aruncaucu căciula ’n câini!...

E drept, că parale au astăzi până şicopiii, dar mai ales flăcăii. Dar e durerossă vezi că intră în cârciumă şi se pun labăut fără nici o ruşine băieţaşi care n-auîncă nici tiuleie sub nas şi care beau de-avalma cu gospodarii. În trecut, nu eraaşa! Şi la jocuri, dacă cinsteau searaîntr-un ungher calfele cu câţiva flăcăimai stătuţi. Cei mici fugeau acasă. Aziînsă, vedem c-a ieşit lume nouă.

Dar, dragii mei, este greşită aceastăcale pe care aţi apucat. Drumul la ca-zarmă nu trece pe la cârciumă! Ieşind

81

beat de acolo, faci pe alţii să râdă de tine,flăcăiaş, şi, să se bată cu mâna pestegură, zicând: „Doamne, d’apoi devremeo mai luat-o cu băutura!” Drumul la ca-zarmă trece şi trebuie să treacă pe laşcoală şi pe la biserică.

Să vă fi dus la învăţătorul satului, săva dea o povaţă bună. Să vă fi oprit pela biserică sau la preot acasă, ca să văspună un cuvânt de mângâiere şi deîmbărbătare, şi să fi plecat cu-o binecu-vântare duhovnicească înspre cazarmă.Să fi plecat cântând cântece frumoaseînvăţate din şcoală, şi nu scotocind şirostind vorbe urâte. Şi cazarma este oşcoală, a neamului, şi cei ce merg la eatrebuie să meargă cu gând curat, voioşi,curaţi la trup şi limpezi la minte.*

* N. R. p. pop., an. IX, No. 13; 1 Iulie 1921.

82

21. Nu beţi spirt curat!

Nimeni nu va tăgădui că lumea noastrăbea acum mai mult ca înainte de război.Cu toate că băutura s-a scumpit, căcilitrul de vin e de la 12 lei în sus şi spir-tul 32 de lei, preţul e nesocotit, cândomului îi vine gust a petrece c-un pri-eten, doi. După cum judecătorul nu poatejudeca dacă n-are legea dinainte, tot aşaa ajuns acum ca o lege la sate că, dacăn-are omul băutură la o treabă, apoi n-afăcut nimic: degeaba mai trăieşte pe lume!Și, fie cumătrie, nuntă, înmormântare,hram, sărbători, patron, colăcime, praznic,stărostie, adălmaş ş. a., sunt tot atâteaprilejuri ca să se strecoare banul ţăra-nului în vrăjita tejghea a negustoruluicârciumar, ban, de multe ori câştigat cusudoare.

Sunt tot atâtea prilejuri ca omul nostrusă petreacă puţin, să se mai chefălu-iască! Cine nu s-a întâmplat la oraş într-o

83

zi de târg? Bisericile stau goale; în schimb,toate cârciumile gem de muşterii. Pe străzinu vezi decât oameni care grăiesc tare,se strigă ca acasă, mulţi se iau la ceartăşi la bătaie şi dau de lucru sergenţilorde stradă. În faţa cârciumilor mai ales,la înapoiat acasă, e iarmarocul întreg.

Ia, mai hai, cumătre, aici, o ţâră, labotul calului! „– Da’ poate-o hi destul,măi omule!” „– Ce destul? Vino ’ncoacecând îţi spun!”

Şi intră. La ceva bun cu greu îl atragipe om, dar la rău se duce singur. Şi dac-arbea numai în târg, dar îşi umplu şi câteo sticlă şi apoi, pe drum, ici colea, lacâte-un popas, şi-o mai trec cu toții pela gură, tușind și scuturând din cap, deparc-ar fi cine ştie ce dulceaţă.

Dar nu-i numai atât. Am văzut cuochii mei cum oamenii beau spirt curat,neprefăcut, care le arde gura şi mărun-taiele. „– Domnule Pincu, dă-mi un sân-geap de rachiu. Da ştii, de care iau eu,de cel nestrâcat!” Şi, când dă paharul peste

cap, îi dau lacrimile, i se închide sufle-tul, face semn cu mâna să-i dea de petejghea un covrig de gustare, şi, după

84

ce icneşte, se aşază pe scaun şi zice ju-pânului: „– Bun, domnule Pincu, bun!”„– Apoi vezi, badi Gheorghe, că Pincu ştiece marfă să dea la muşterii!” Şi jupânu-lui îi râde inima când oamenii noştribeau otravă curată. Chiar pe la trebi, câţinu ne îndeamnă şi pe noi, preoţii, cu oasemenea cinste! „– Da’ mă rog, părinte,cinstiţi puţin!” „– Nu pot, cumătre.” „– Da’luaţi măcar un păhărel, c’aista nu-i decel de rând, îi nestricat; n-are un stropde apă în el!” „– Şi cum? Aşa-l bei, vereIoane?” „– Dară cum! Că, decât oi beamult şi rău, mai bine puţin şi bun.” „– Şîce bunătate găseşti în el?” „– Iaca trece pegât ca şi cum ai trage cu raghila: treceprin tăte oasele şi-ţi mai dă oleacă de pu-tere!” „– Te otrăveşte, bre, nu te întă-reşte!...”

Nu ştim unde vor ajunge oameniinoştri cu atâta băutură!

E lucru dovedit de doctori că bău-tura otrăveşte trupul omului, îl slăbeşteşi-i întunecă mintea. Să ştiţi un lucru: căoameni la locul lor nu mai pot fi aceicare socot că a petrece pe pământ în-seamnă a umbla mereu beat. Până va lua

85

cârmuirea măsuri ca să nu ni se otrăveascăneamul şi să se împuţineze cârciumile,monopolizând băuturile, nu vă ucideţisinguri, oameni buni, sufletul şi trupul,bând spirt curat!*

* N. R. p. pop., an. IX, No. 14; 15 Iulie 1921.

86

22. Ce văd preoțiimergând cu ajunul prin case

Sărbătorile noastre creştineşti de iarnă,ale Naşterii şi Botezului Domnului, ţinmai multe zile, adică opt, cu cele douăzile de ajun. Fiecare creştin se pregăteştede cu vreme pentru aceste sărbători. Celmai mare preţ însă se pune la noi astăzi,în aceste sărbători, pe mâncare, îmbră-căminte şi pe sărmana băuturică, care,dacă-i cât de multă şi cât de tare, atuncicică-i tare frumos şi tare bine!...

Nu-i casă de gospodar, nu-i văduvăcare să n-aibă în casă de aceste zile a-ceastă apă fermecată care este rachiul!Şi, dacă pentru aceasta mulţi vând cevapâine, iar vădanele dau poate şi ouăledin cuibar, apoi pentru curăţenia caseinu se pune atâta preţ, şi nici pentruîmbrăcatul copiilor.

Şi noi, cu ajunul, vedem multe, foartemulte, căci intrăm până şi în cele maisărăcăcioase bujde. În multe case stă aerul

87

închis, căci acolo se fierb lăturile la porci,se ţin murăturile, câte un viţel ori mieişi pe unele locuri şi purcei!... Izul ce teizbeşte la intrare e aşa de greu, încât tepăleşte tusa şi strănutul...

Dintr-un aşternut ca vai de el, zbur-liţi şi neschimbaţi, plini de muci, sarcopiii să sărute icoana... Din lipsa degaz, în multe case ard vechile opaiţe,care scot un miros greu; vechile găiţuicicu fitil, fără sticlă încă n-au pierit!... Şidoar o lampă nu costă cine ştie cât!... Vinzio găină şi-ţi ei o lampă... Dar acesteaumplu casa de fum, asemenea şi lămpilecare ard fără sticlă sau fără căpăcel... Şi,de se mai întâmplă să mai scoată şi sobaceva fum, apoi, dă Doamne bine! Ase-menea oameni răguşesc îndată şi, ca săstai mai mult într-o asemenea casă, e unadevărat chin!...

Acei care s-au grăbit să se mute încasele noi, neuscate bine, o duc ca vaide ei! Au dureri de ochi şi de cap, îiapucă junghiurile şi-i dor oasele pe laîncheieturi: reumatismul aşa se capătă...Dar copiii cei mici, ce mai zic? Şi, cumnu s-or îmbolnăvi, dacă păreţii îs numaiun mucegai, parcă-s înfloriţi, iar jos ţise îngroapă piciorul în lut proaspăt...

88

Şi ce perne mai sunt prin unele case,of! Să razi lipul cu vârful sapei!... E greude ale bumbacului, da. Dar cu banii depe un litru de spirt ai putea lua de-o faţăde pernă, sau, dacă nu, atunci să se spelecea veche măcar o dată pe săptămână!..

Dacă ne-ar însoţi pe noi de ajunurimăcar la o parte din case câte un doctorsau vreun delegat de la Direcţia generalăa serviciului sanitar, atunci ar vedea cuochii adevărata stare de sănătate în caretrăiesc mulţi din sătenii noştri astăzi. Varule scump: de aceea nu-l prea cumpără fe-meile. Băutura e scumpă, de douăzeci deori mai scumpă ca înaintea războiului,şi, totuşi, vedem că, cârciumile se totînmulţesc!...

Ţineţi la curăţenie, oameni buni, căci„curăţenia e mama sănătăţii” – zice unproverb. Văruiţi des casele şi aerisiţi-le,căci unde nu lăsaţi să intre aerul curatşi lumina soarelui, acolo intra doctorul –dacă vine! – sau, în lipsa lui, se cuibăresccu de-a sila tot soiul de boli şi în urmă intrăşi moartea, pe care de multe ori n-o trimiteDumnezeu, ci voi singuri o chemaţi!...*

* N. R. p. pop., an. IX, No. 22; 16 Noiembrie1921.

89

23. Fapte bune

Vremurile prin care trecem sunt cuadevărat grele. De groaza războiului tre-cut, în care s-a văzut cât preţuieşte viaţaomului, cum şi de groaza unui viitor răz-boi, lumea noastră caută să soarbă cu setecât mai mult din plăcerile vieţii pămân-tene. Aşa se înţelege de ce, cu toată scum-petea mare de azi, oamenii se zbat ca săse hrănească cât mai bine şi să bea câtmai mult ca înainte de război... Este lucruştiut şi văzut de noi toţi că băutura setrece în chip uimitor şi la noi; prin oraşeşi sate se bea zilnic; – n-am greşi, cred,dac-am spune – de milioane de lei. Fiecarese gândeşte azi mai mult la sine, fiecarecaută să trăiască mai mult pentru sine.La durerile, suferinţele şi lipsurile aproa-pelui puţini sunt acei care se mai gân-desc acum. Faptele bune sunt ca florilecele rari pe care nu le întâlneşti la totpasul. Lumea noastră bogată cu greu îşi

90

deschide punga, ca să clădească, cum aufăcut înaintaşii noştri – biserici, spitale,şcoli etc. Iată însă, că în timpul din urmăziarele ne aduc vestea despre un mareşi frumos dar făcut de un bun român.

Citesc în ziarul „Universul”, No. 299,din 31 Decembrie 1922, la rubrica: Cor-purile Legiuitoare: „Dl C. Bucşan anunţăcă dl Vasiliu Bolnavu a dăruit 12 milioane(douăsprezece mii de mii!) lei pentru în-temeierea unui cămin studenţesc şi ex-primă (arată) mulţumirile Camerei pentruaceastă frumoasă faptă”. Iar în ziarul„Lumea” din laşi, No. 1205 din 1 Ia-nuarie 1923, citesc: „Dl dr. Demetriadeciteşte, în numele Mitropolitului Mol-dovei şi altor senatori, o adresă de mul-țumire pentru donația dlui Vasiliu (Pra-hova) pentru construirea unui căminstudențesc în Capitală”. Iată dar, că înzilele noastre, cam sărace în oameni mi-lostivi, s-a găsit un suflet bun şi milostiv,o inimă mare de român care să dăru-iască o avere întreagă pentru clădireaunui cămin studenţesc în Capitală. Ştițice înseamnă asta? Înseamnă, că cele câtevamii de studenți din Bucureşti, ucenicii

91

celei mai înalte şcoli (Universitatea), şidin care mulţi sunt fii ai satelor, nu vormai fi siliţi să stea prin măhălăli, în mi-zerie, la depărtări de 4-5 km de Univer-sitate, să fie funcţionari prin ministeresau să îndeplinească alte servicii – demulte ori umilitoare – pentru ca să poatăavea un căpătâi de odihnă sau o bucatăde pâine, fără de care nu se poate învăţacarte. Vor avea dar, de acum înainte, unadăpost sigur, o clădire mare, un fel decazarmă, în care vor avea locuinţă şi hranăîn chip gratuit sau în schimbul unei sumemici de bani. Această faptă va atinge maimult inimile studenţilor săraci, caretrăiesc de pe urma plugului şi ale celordouă braţe cu bătături groase pe palme...,decât ale celor bogaţi care au cu ce trecefrontiera, juca la cărţi şi sta vara douăluni la băi...

Nu numai laudele Camerei şi aleSenatului merită dl Vasiliu, ci laudeletuturor bunilor români. Domnia Sa a în-țeles într-adevăr cuvântul MântuitoruluiHris-tos: „Fericiţi cei milostivi, că aceia sevor milui” (Matei 5, 7). Să-l miluiască Dum-nezeu cu sănătate şi viaţă lungă!

92

Şi pentru această frumoasă ctitorienaţională, să-i fie numele pomenit şi slă-vit din neam în neam. Părinţilor! Faceţicunoscut şi copiilor voştri această fru-moasă faptă.

Şi să dea Domnul, ca din sânul acestuineam, să se mai ivească mulţi binefă-cători, care să calce pe pârtia deschisăcu atâta dragoste creştinească de cătredl Vasiliu.*

* N. R. p. pop., an. XI, No. 2; 16 Ianuarie 1923.

93

24. Obiceiurile bune se uită

De demult, din bătrâni, era în lumeasatelor noastre un obicei bun, frumos şicreştinesc, dar care acum a început să secam uite. Era printre creştini obiceiul dea face fântâni.

Şi le făceau unii din gospodarii cu-prinşi, ba uneori chiar şi din cei mai să-răcuţi. Şi creştinul îşi făcea o fântână nunumai împins de nevoia că n-avea în apro-piere apă pentru casă şi dobitoace şi căera nevoit a se duce cu cofa la depărtărimari pentru oleacă de apă, dar, şi dintr-oaltă pricină mai înaltă, sufletească: din do-rinţa de a face un bine, o pomană, ca şi alţii– nu numai el singur – să se adape din iz-vorul fântânii, îmbelşugat, răcoros şi bla-goslovit de Dumnezeu. Facerea unei fân-tâni în mijlocul câmpului, la o răscrucede drum, în mijlocul unei păduri, erasocotită ca mare pomană creştinească şio frumoasă faptă. Mai fiecare creştin bun

94

ţinea să aibă o fântână a lui, pe care osfinţea din timp în timp şi purta grijă deea. Cât poate o fântână lângă drum, numaicălătorul însetat şi ars de soare o poatespune, în timpul verii. Laude şi boda-proste nenumărate capătă cel ce-a făcut-o,de