Respunsurî la întrebările din progrmm debacalaurieatrelativela Geologie. Subsemnatul, vâzind nevoea general simţită de o carte, ca

re să. dea lămuriri în armonie cu ştiinţa contemporană în pJivia* ţa ehestiunelor cerute în programul de bacalaureat, a prelucrat dupft cei mai buni autori un manual sub titlul menţionat â i c e J B Credem că prin aceasta aducem, un ajutor nespus de mare tuturor acelor ce se prepară de bacalaureat şi cari păn acuma nu puteau afla nici înţr'o carte romanească sau streină respunsuri, în rezumat, la chestiunile de care se interesau .—Nu trebue să crea-, dă însă cine-vâ, că n'am atins şi chestiunile fără de cari ceh. din program n'ar putea fi înţelese din potrivă am avut în vedere a compune manualul în aşa feliuf, ca să poată servi şi pentru cursl superior.—Pentru a înlesni publicarea mă adresez * cătră persoanele cari au trebuinţă de asemenea scriere sau cari se interesază despre teoriele nouă Jn privinţa istoriei pămîntului, cu propunerea de; a-bonare.Pentru abonaţi preţul e de t r e i f r a n c i ,

I - ISTăcLejd.©.

N.JB- Banii să se trimeată la adresa mea la Redacţiunea „Contemporanului" strada Cogălniceanu No. il.

Cătră D-nlî abonaţi. T o ţ i ] > o i m t i l c a r i a u p r i m i i „ C o n t e m p o r a n u l "

ş i c a r i n u a n n u m e r e l e « i e l a început să, b i n e v © « : i a s c ă a s e a d r e s a l a r e d a c ţ i e e u c e r e r e , c ă c i n o i s î n -t « m I t o t ă r î ţ i a f a c e o a d o n a e d i ţ i e ş i t r e i m e s ă ş t i m c a m ' c e n u m ă r d e e x e m p l a r e v a t r e b u i s ă i m p r i m ă m . - T o t © d a t ă m m l ţ ă m i i u a c e î o r , c a r i m i - a u t r i m e ^ x p l a t a a b o n a m e n t u l u i • ş l r u g ă m p e a e e i a -l a l ţ i .şă biuevoeuMcă a o a c i i i t a ş î î ) « i u n i e i e l o r . — T o ţ i a c e i c a r i c r e d c ă l u p t a î n c e p u t ă d e n o i e- i o » l o s i t o a i ' e 5»inevoească- a n e s u s ţ i n e a p r i n r e c o m a n d a ţ i i ş i f a c W l d e a b o n a m e n t e . .

x \ Comitelui 3e Redacţinae

A N U L I I . './'No. 1. IAŞI 1882 Iulie 1.

Contemporanul REVISTA ŞTIINŢIFICA ŞI L I T E R A R Ă .

APARE DE 2 ORI PE LUNA-

Apel • • • I Mumunia, de Iran Turghenef . . j Popa la raiu; anecdotă populai-â ) ! Cucul ţiganului, anecdotă populară ).' Ieară-şî creerul ferueeî, după D. L.

; Manouvrier. Dedicaţie D. Maiorescu Cîta-va consider, asupra tip. omeneşti Un articul din „Timpul" 18 Iuniu 1882 Cartoforul (monolog) . . . . . Din călătoriile lui Simbad mârinariul Noutăţi ştiinţifice . încercări de metafizică materialistă

de Vasile Conta . . . . înştiinţare Bibliografie •

3ST:

R e d a c ţ i i m e a . E d . © r m b e * .

T . t>. S p e r a n ţ ă .

S o f i a N ă d e j d e . W . S o l i a S T ă d e j d e .

T . ; I > . S p e r a n ţ ă . S i m b a d .

- f . I .

I . N ă d e j d e . T . i> . S p e r a n ţ ă .

Redacţia si Administrr /*"« stjada CogSInîceanii No. 11

XTxi n-amer 5 0 "bani.

i'n s^C 12 Ies W g\t>vu

A ' Ş I \

T i P O — L I T O G R A F I A BUCIUMULUI HO.VnN

1 8 8 2,.

P 132

Privim ca abonaţi pe D-nil ce vor bine v^oî a primi, două numere unul după altul.

% i '

A P E L . • • : r -> Mai ales copiii se ating de boate molipsitoare,

ca anghina difterică, seă'rlâtioa, etci Pe cită vreme nu se ştiea ce ieste defăcut, pe" dîta vreme hu iera tiici un drum deschis, pe; eăre mergînd să dam. de leacul acestor boale, piiteam sta Şi suferi urmi daj>ă

1 de pierderea vre ţintii copil iubit, sau chiar; de pierderea tuturor. Actinia inse prin cercetările mai multor învăţaţi, ca: $a>tent, 2aw, SUc4we«,i§iciwfl;i&, sîntem pe calea care ne va duce la"•mîntuîVe.IMin-

t̂ ţele care prin î&raulţirea lor în sîrige prieinueiâe b6*a-lele' molipsitoare cele mai primejdioase, au fosi&i,Ş£i-idiate şi sîntem' îo stare a le face nevătamătoaire, ba chiar,a le preface în aliaţi credincioşi dai duşmani cuui ne Ierau pana acuma, .Dar nenorocjriea ieste, ca acuma totul se cîrmueşte de bani, de aceea şi vedem că s'au făcut cercetări mai ales asupra boalelor animalelor ioj^sitoaje (boi, porci, ol, cal, găini, etc); despre boalele oamenilor sau ale copiilor nu ş'a găsit încă timp de ocupaţie! Credem că ar fi foarte frumos şi bine să facem o societate, care să strîngă baul pentru scopul de a lupta cu anghina, scarlatina şi cu alte boale molipsitoare. îndată ţe sumele strînse ar fi destul de mari s'ar putea publica un premiu mare pentru acel care ar descoperi

- 2 —

ufl medicament care să tămăduească anghina, sau ' s^rlatipi, £»u' ,'tif^şuT^i'im' ̂ţtyfflft̂oşce., sT^|na de friguri, etc. Tot dajă ^«te^^r^şjiSŞva^xce^^e ecdea pe care anghin»* m propaga pentrw a hrtre-prinde nimicirea tuturor cauzelor care îi priesc, adecă pentru a scoate boala cu rădăcini cu tot. Noi credem că o asemenea socfetaŞe fc£ fi^parte la timp şi că în scurt ar reuşi în lupta începută.

Facem? apel la,toţi ceţtitc ĵl, jţfiftrţ^.^flşj .cari , .au copil şl̂ au fysz«loviiţl/da 1$w$yftcişp ^jşivtrejbuit . să stear.cu minele, înert^cişate^,|^|a 4frrt&rto*rite:c«-

piiloŢ, iubiţi;, la cel: cari M f o j M g f t o l i ţ^i^c^m &u , fost scutiţi, dar seţ, pot jagţepţ^, la^-a^m^ie^n^işo-cirl în fie ce moment;; 4&.:jjC£f oqţtnP&P, ««fcw.-i-glm-

. ţese rnilă ,pentr&'nenOTqeiţI/$v.S£ r0y$\frtfîtâitm\)Mxivt , tiranilor fioşţrl M i c r o s c o p i c ^ şi^şeraflţ • I- yr'r.- -a ••>' .na

. • - t -M • V«;' iu

— 3 —

ck

Ivan Turghenef* L a marginea uncia din mahalalele, indepărtate alp.Moscovei

ntfntr'o casă:.cenuşie..• cu.,stîlpi albi şi cu, cerdac pjccat,Jarăca^ o cţicoana,văduva îneunjurată de, nenupnăratp slugt. ; Fi i i ijai ierau prin slujbe.,şi şedeau la , Sanct-^ctersburg,* iear, fetele, ler^u fljă-

,..ţitate. lea ieşea rar de-a-câşă şi ducea,,o yi,eaţă desgusiătQare ( ;în singurătate şi urît.. \ , . { , , .

) , OmuLppl .mal .însemnat în

_ 4 —

nouă ÎI^râ^-»'jacleH«4»e ţeaBOrr^ntrejg[ f z|icea-"neijttijpcat ca o fiearâ sel-batecâ prinsă. Din norocire înse, omul se da la toate şi Grhera-sim se deprinse cu vieaţa sa de dcornic. A v e a puţină treabă, n'avea altă datorie decît să ţie ograda curată, să taie lemne, să le care la bucătărie şi în odăi, apoi să nu lese pe nimeni strein în casă şi să străjuească bine noaptea. Trebue să-i dăin dreptate 1şi împlinea slujba foarte regulat, ograda, lui ierk pildă de cură-tenie, şi dacă se întîmpla calului netrebnic încredinţat lui pentru căratul apei şâ se oprească de odată neputînd sceate sacaua din v reun tău, mimai cjt'punea umărul şi pe loc scotea sacaua şi calul. Cînd tâeatemne purta toporul cu eea mai mare ghibâcie şi grămâzile de despicăturî se îmulţeâu ca prin minune în jurul lui. Cît despre tâlhari şi oameni fără câpătâiti, de c'îrid' prinsese pe doi şi-i bâtu'ge' cap îtt cap aşa în cît nici nu maî icra nevoe să i ducS la poliţie, nu se mai găsise :itît de îndrăzneţi pentru că sâ între prin ©gradă. Toţ i vecinii îî dădeau cinste tfi feciorii din

'casă aveau cu-dînsul daca nu legături foarte -prieteneşti, cel puţin bune, căci îi duceau frica. De altmintrelea • se înţelegeau .prin sextine; iei îi pricepea şi împlinea cu sfinţenie porOncele date în acest chip; în ce-1 privea îşi "cunoştea drepturile şi ştiea să şi le apere. De b-biceifi Ghcrasim ierâ tăcut şi posomorit, îi plăcea regula în toate ce le ; chiar cucoşiî nu ar fi îndrăznit a se bate de faţă cu iei. Ca locuinţă i se dăduse* o odăiţă de-a-supra bucătăriei, pe care şi-o regulase după gust : îşt făcuse un pat de scîn-duri de stejar pe patru trunchiuri—adevărat! pat de urieş, ar fi putut ţinea peste' 6' mie de oeă'făra să se îndoaie nici de o muche de cuţit. Stib f pat ieri» o ladă mare, într'un colţ o masă -trai--nicâ'«a r 'şî ;patal 'şl lîngă inasâ' var scaun cu trei picioare. Odăiţa

' se închidea cu1 0 laclata mare a cărei ehce Gherasim nu o lăsa nici odată - fle' (Ia' bfîu. !Nu-î pfecea* să între nimeni i a dînsul.

Ăst-fel trecu" un an de zile la !sfîrşitttl căruia âu urmat în • casa 'de('la "Moscova întîmplările ce voiu povesti. "'' Stăpîiiâ'dt?0r»fe«rfuf, -ţfaînâu-sâ în totul 'de obiceiurile cele • vechi} avea o mulţime de slugi pe lîngă dînsa; la casa iei ierau

, ! nu ! numai spalâfâriţe, cusutbrlţe, stoleri, "croîtorl, dar" iera încă şi un curelariu, carele la nevoe iera doctor atît pentru vite cît şi pentru oamenii casei.' Afară de aceştia ienâ şl un doctor pentru cucoana; în sfîrşit şi un ciubotariu Klimof poreclit Căpitanul, un beţiv de frunte. .

Acest Căpitan Kl imof iera menit să arunce cea întâia să-

— 5 —

Nunta se fâch fără v r e , o turburare din partea mutului.1 S'a întrebuinţat un şirielic care-L domoli. Ie i avea un desgust nebiruit pentru beţivi şi Tanuşca a fost ademenită să se facă ba-:n tă de faţă ?cu Gherasim. Mijlocul îsbuti. Odurere adîncâ şi tăcuşi. tă cu ciubotarail, carele dîndu-ae tot -mai mult la beţie ajunse ca-tot! $n< căruţă săruia de; 1reî ori pe Gherasim ,pei obraz,, după obiceiul > poporului. © vornicul voi • mai întâia să oi • petreacă^ păn*. ia barieră; î şi mergea;lîng& canuţayifdiâr se;opri de .o dată pe Krimskj?-B»rod,! făcu un semn cjimiHa-şi lăsînd căruţa -să-ţi urmeză ;dr»mul se întoarse hotarît câtră Moscova. ; • ,i : :; ;•••. •. ur.i»,

• •• Ieri* >în.«pre sarăj Iei mergea încet cu ochii.aţintiţi! pe;cursul apei; ;pe lîngă care trecea, cînd i sei păru că ovede.ceva ca fiinţă, vieţuitoare zbătîndu-se în apa glodoasă. îndată opreşte, şe pleacă şi vede un căţel alb cu -pete negre, care sp :silea în zădar să' îeasă din apă, unde ar fi petit .numai de • tMu • L a această vedere Gherasim se , înduioşaaă, , întMemîna: şiprinzind- căţeluşul îl ridică şi-1 bagă îijisî% apoi'porneşte cu ipaşi mart In ap t» oaeă; îndată ce ajunse alergă; în odăiţa sa, puse căţeluşul ce scăpase pat, î l in văii cu. cojocul lui: cel călduros şi se seoborî> tuţft întăitl la grajdiu să caduca . paie şi . apoi la bucătărie dp .undp^luâ. o ceaşcă de lapte, Gmd se întoarse rîtlieă eu îngrij i re cpjpcul, aşterni, paiele pe pat şi puse laptele. Căţeluşul ierâ* cel mi^ţ, de cîterva săptămîni, abia i se deschisese ochii;, nu pan tea, încâ , ş ăbea din talger şi tremura ca; yar^ti....... Gherasim . i t ap>iCa .încetişor de după cap cu două degete -şi-1 •, plecă; 'la l ap te căţeluşul de. abiea H simţi şi începu să• sâ-1 gospodărească cu o fată săracă., şi cam trecută—douăzeci si opt de ani—de alt-felitt umilită, .fifc-.i ră curaj şi fără voinţă. Tanuşca ascultă de poronca stăpînei sa-j: le | i c i toată teama ce avea gîndind la straşnica durere ce această* ştire < putea Bă pricinuieasea lui Gherasim •. căci Gherasim ' o iubea.

îl privea lai tăcere şi-focepu a rîde... aparte din noapte nveghea lingă dtobHl/;îlJnetek4,JÎl aşeza,>îl dezmierdâ şi tbt ingrijindutl a-;, dorini cuprins- d » uni sofam-^ciaie'>ft/ifeMcit;*t--- • ;

- 'Cea mai duioasă mamăî nu sputeasă aibă pentru copilui iej iei 0 '.ygrijirei mai mare de Hjît s GfaeEasinr penteu căţeluş,; i ţ A j cesta fu mai întăiu prizărit, slăbuţ şi nici de cum frumos; dar încetul cu- încetul -se îndreptă.şi.după.cîte-va luni, mulţămită îngrijirilor 'meobîosite't ale.ulut Gerasim, se scMntbă cu ;toin'l şi se fâeii o eăţetaşă?tăre;!frumoasăp eu^ ^ mătâsaj^cu coadă tufoasifşi cu ochiimafT şî?violj Căţeluşa ^plină;. deuTecuţoştjaiţ&riţaiiea^to^ dată.;mu ^se deslipea de iei şi--iawg^ipjre1»fiiiAeDi ,.flupli^idiBtal Mclatiaîndu-şi eeadti i 6«î eea/ d«a*âT B * K ftcum*i tee-bne» să-i pue -un» njnae'i Muţii ştiu1 ^tofagîiîiarefd dttante.ia^npraJrkiJj;piintisuaeteie-iceauseot}--G-h8rtfiftn*. o: mml- itt&m&pvmtoSei destoil »de asoîBAnStQameacestfiiîisii'-i; n^â>T©ţlMiaeniJica«®iiJuiJe«Q tjftţelisatşiidesuTKmdîlid'D âl [zicea**, jtf«m«^etf/iTea,ierâ>}fpa[»ţ«s deşteaptă/-ie gaflulgei taitaft dar -nmut, pe"

Ion, iar pe buzele ieîzbîrcite rătăcea un zimbet de mulţămi¥e»; de odată se apropie de • fereastră. D'inaintea acestei ferestre n#tk'> a> grădinuţă în mijlocul căreia Mumu tupilatâ* sub o tufă^de trandânVi rode^-liniştită un ciolan;'Cucoana o văzu.

—Ah!'Do*inne, s1#iga iea de-o-data, ce cîn» e?aeelâ ? ' Femeea pe care o întrebă remase ca mută şi începu -a tr#->

mura petzîndn-şi 'cumpStol'ca un; Mâi mic caye n'ai : îtfţeîes po-runceie mai marelui săuS -

^ S u w . p«t... sHÎ... *şti«;.,: îngăîma iea în sftrŞrtH-dar Mi'- m< pare.... că e cinele mutului.... .n>.jw •>»

^t-Da» frumOsuiiy zise cucoana.tftSadu-i' vorba, să mi-1 -aducă îndată aice! De mult îl are?... Cum de nu l'am vasut pană'teta-ma?... sS Mi-1 aducânâieef ; • • ••;J.^V ..-'tu ir,.!-.-'*

• -Femaea!cvtscare>-Wlxăft"s*r repezi'î* ^âatfet"."-;': • ^i?' * ^Et-tVenit* unşi îâeoace, striga MfatCeftp^Mufcifc/ ft*>

în grădinar b'-i- •'•>; .' : - !• .--m ţoi ' M i ' ;

nume! ,uu•>.>•. .,-.!«-.-^^

» ' -oL^u e încS îmblînzit- îndrăzni a zice eu sneahij utia/;,'di]S^

Stepaii aduse1 o eeaşea de lapte pe-căfe o -pdse dinaintea* căţeluşei, dar Mumu nici nu se uiţi şi tremura cătînd' împ*rejur.

— A h ! căţeluş^ ẑ se văduva ăpropiindu-se de Muntu^ ^şi se pleca să o netezască; dar Mumu ridica îndată capul şi-î arătă

— 8 —

dinţi*. Cucpana îşi. trase iute mîna.r--Şe fecu tăcere. Mumu sche-ună parc'ar fi per ut iprtare. Sţâpîna ae îndepărtă cu fruntea întunecata. Mişcarea neaşteptată a căţeluşei o spâriese.

— Doamne! strigară de odată toatp femeile, nu y 'a muşcat?-^ Mumu nujmuşcase încă pe n imenea Ferească Dumnezeu! adau-serâ iele. ... -.• - ;,i..-;;::! -A-'.-i-- .. - - i

. C e căutaţi după mine? zise ieajeu rpcealăj—v'ant poron-cit? Ş i părăsi salonul. : , - : . , v . - . . ; ; l : i! .-*••[,. <

Stepăn apucă pe Mumu şi o asvîrlî»afară»Ia picioarele lui Gherasim care aştepta la uşă. O jumătate de. ceas abiea trecuse de la. aepastă întâmplare atît de însemnată şi *; casa intrase. în tăcerea iei cea posomorită de mai înainte, pe cînd cucoana s e i n - i lundase în pernele divanului mal întunecată de pît un ceritt de iearnă.

, Iea-stătua.şki păfră sara, nu vOrbf.-cu." nimene, mi puse de-feliii imîiiaj pe. cărţă* Noaptea i a fost- rea; ol petrecu tînguindu-se şiiinăcăjind. femeile care vegheau lîng&.drasa* ^colonia" cp i dă deau nu ierâ.de aeeeaj.ee întrebuinţa, cfoobicoitt; faţa de perină mirosea a sopon; a trebuit să i o schimbe», să răscolească toatedur lapurile cil albituri... iCe sa mai zio? aţţţarea iei trecea peste ort->; ce.,margine. . . •••\

Cum se aărî de ;ziuă chiemă pe Gavril—un ceas mai de vreme de cîfc de obieeiu. . , <

— Spuae-mi mă rog; zise ie^iîndat&.ceacesta trecii pragul-iatapului, nu-ifâră oare-eare turburare, ce c î ae . e acela care a la? -traţ .toată, nqţţptea în ogradă? N'am ptttuţ închide,ochii.dp reul Iuti

-r ;U#-cînP?.. Care cîne?... Poate al mutului îngăimă iei cu un glas tremurători*!.-.-», . , , . , , ( ,

r-.i -p- Nu. jŞjtiji dacă-ip, al mutuluţ,,idan:ţlittsfti-tfoai;putut dormi » şi apoi măijmjer că la; ţiuine :să fie' a^ţia!-.cînţ, .aşi, vrea să ştia.

mă rog pentru ce ? N'avem,-un cîne dp ogradă ?. . „ii —,.So>Ânţelegam trandafirii....

.. .Spl .-/jprj,,-({ . C l i p » } ! • . -. - H a hr; . —1 A.şt&£ ia r sa. mi. mai, .fie. ,pe !aioe! Au;tf! ..-—foarte Line,

—Astăzi chiar. Acuma poţi să te duci; te voiţi chiemâ mai tîrziu sâ,-nii dai samă.

Gavril ieşi. In „antret" văzu pe Stepan, care horăca pe o bancă, îl trezi, şi îî dădu încet o poroncă la care băitanul res-punse printr'un căscat, pe care-1 sfîrşl cu un hohot de rîs. In acest timp vătavul se duse şi Stepau se sculă, se îmbrăcă cu antereul ge încălţă cu ciubotele, deschise uşa şi se opri dinaintea casei. Abiea icra de cinci minunte -afară şi Gherasim se arătă, ducînd în spate o sarcină mare de lemne urmat de Mumu tovarăşa lui nedespărţită. Văduva îşi încălzea iataeul chiar şi vara. Gherasim împinse po băetan cu umărul şi întră în casă cu lemnele. Mumu ca în tot-de-a-una remase afară să-1 aştepte^ dar Stepan o- pîndea şi găsind prilej se aruncă asupra căţeluşei ca un vultan pe o gâijiă, o strînşe la pămîht apoi rîdicînd'o cu răpegiune f i ftr& să se mâi gîndeascâ că ierâ cu capul gol, ajunse în uliţă, se sui-în cea întăiu droşcâ şi se duse în tărg. A c o l o ' găsi indatâ un-cumpărătorul căruia îi dădu pe Muiuu pentru 50 de.eppeice (2 franci) îndatorire tose să o ţie cel puţin o septămînă legată. După aceasta se sui din nou în droşcâ, dar se scoborl la oarecare depărtare de casă, de unde veni pe jos sărind peste un gard: gă temea ca nu cum-va din întâmplare să dee peste Gherasim. Aceste măsuriînse ierau zadarnice, Gherasim numai iera în ogradă. Pupă ce-şl pusese lemnele lăngă sobă, cei Intăiti gînd I-a fost la Mu-

i se întîmplâ una câ acfeasta. îndată începu să alerge în toate părţile căutând şi chiemînd căţeluşa. Alergă în odăiţă, la podul cu lîn, în uliţă, în coace şi în colo, peste tot locul; dar pretutindeni în zădar. Mumii nicăerl. întrebă pe oamenii de casă, Jăcînd gemne de desnădăjduire, dapămi-i văzuse cînele. Unii în. adevăr nu ştieau ce se făcuse şi strîngeau din umere, alţii ştieau şi rî-deau pe furiş. Iar vătavul cu o mutră trufaşă ocărea pe vizi tei Atunci Gherasim ieşi în fuga mare. înnoptase de tot, ciad se întoarse. După oboseală şi după mersu-i greoiti, după straele-i ^acoperite de colb, uaqr şo. înţelegea că cuirierase jumătate de oraş Ie i se opri dinaintea ferestrelor stăpîneî,' aruncă o căutătura pe dinaintea casei unde ierau vr 'o şese, şepte' slugi, se intoarse şi chiemă încă odată pe Mumu! Mumu înse nu respundea; apoi se duse. Toţi îl priveau dar nimene nu «coase vre un cuvînt, nici nu zimbi, şi surugiul Antip povestea a doua-zî la'bucătărie câ mutul gemuse toată noaptea. '

A doua-zi Gherasim nu se arătă de feliti, ast-feliu încît vi-ziteul Potap aL>fkebmh\f&< adociă apft >în loewl Ini, j

dâiţâ şi se apuca iară-şi de treabă, se arătă la masa oamenilor, mîncă puţin şi se, duse fără,, a se uitji la niinene... Faţa sa fireşte fără expresie, ca a tuturor surzilor părea atunci împietrită După masă ieşi din ogradă, se întoarse îndată^ se sui în podul cu fia şi aeoloi se, culcă, Noaptea Veni, o noapte linjştită, senină, mă': reaţăj. Ghprasjjp, se, culcase,, resuflâ cu greutate şi.se Storcea d)n cîndî îaicîpdi (Pe^odată simţi; ca-1 trage. ^infiVya derapa tu l cergei, înoapu^Bă;! tremur#jjcu toate acestea, nu ridică capul, ci închise. oqbiiu:sDar 'simţi, din ,nou că-1 trage, de. astă .dată piaj tare, de_cîţ de'njâjiii.... ,ilQid.at& sare jos, din asterjmt ş\. priveşte.», jerâ' Hamu, Mmâ4*,(Care începu să ;sar$.împrejurul.hţi lucînd.şiţ saltţţ'un ca-păjt de frînghie\ roasă fte,,: purta .,1a gîţ.., Bucuriea dpOKHţcutui mk-.an poate.spune; iei-se pleacă, apiţQă.căţeluşa, o shin^e.la piept pţsfCÎnd aceasta rîdicînd pagul îl lingea r. jiefoună, ochiiy muste'ţeja

şi barba. Sfirţitbi tai No. Viitor)."'- .

,, , Kduard Gruber

POPA LA liAIJf. f Afteedofâ populai-a}.' {

[ÎÂf^sft ţ ^ e M ' - o ^ ' n n " f l ă c ă i i .MMtAh:''' -... toar,rţn;şaK;wrâ''yun p 6 f â ' z u r M d f f ' ş i hcWfâ^|lş^ ' ' ' !

,-Care-adefee cu ppîpnM bel d i f l ^ ' ^ ' e '•cibr/dăîjeâ' , ; " " J

Şi-î?$icea,.jiea|u1nsu:ri miîit^.-(lbeIcîJtfQferTu'lf sV'gîride'il'4

„ M f î o % g f a : u t ' ! Ş ttiţi "- ;

„Ca fa^ct mul|;e' bazaconii 'şi izn6a;ve,rspimfe-inî'^dţi

f!.i.»Intr'un ;.civip'curniva pe'#dJk''Î!fifiiifii' lma!'iKu âti'ti ' u ' „Unde m 6 r g e . 4 ' V o i î l Ş i M u ^ J B f f i e ' n e - * '

•••î'iffi»».* dÎHsui 'şi i e j>rmse;îş 'afoi rb*to de+ajuas.-iua; .-••-l Şi^sp*Atnd c© pe k.no^pteKiă4c.aşt^ptfeibhraifJpMck i

6e-a făcut iei toată zloa, unde-â foslf şi ce-a lucrat

Ştie singur; înse noaptea la bcscrica din sat,' C'un sac piin dc raci sc 'ntoarse, Apo i racii toţi de rînd, I î luă din sac şi'n spate, luminări la toţi lipind.' ' ; Le-a aprins şi'n urmă-î puse prin beserîcâ să, meargă, V Iară dînsul tot o fugă la un dascăl iuti a l e a r g ă " Şi strigîlid la.d,înşu-izişe „Haide c'a venit , , . . „Dumnezeu 'c'uh jGlasu'ntăitl pe podobie, ştii că bine nu-1 p r e a ' p o ţ ^ î - -

!'ltkt?sW cîn* (pdpârl%hi^ : !ani'uftat adun-de tot, „•—Hai să merg şi ieu părinte, ca să văd pe Doaeuy 'T** „Preoieasa-i zise popel. "..V *••>*'> SI-AI-—.,

„WîSmmJ.l Wttk&^tâpm^i ^«milcar-^î'Wria »Nu , nu voiu. Mi-I frică să n'o paţ cu D-zeu „Să mă aeo&t&n&m

— 12 —

Apucînd cu mîna sacul a intrat în iei frumos Iar Ion îl iea cu totul şi—1 rîdicâ iuti de jos Şi la curte 'ntins se duce, după cum a fost vorbit Cil boieriul care-acuma înnadins a fost p6ftit. Rude multe şi prieteni, ca să rîdă făr'a şti Nimeni altul de cît dînsul şi flăcăul ce va fi.

Deci Ion intrlnd cu popa, cum şedeau cu toţii strînşi Şi boeriul şi cocoana şi ceilalţi, atîţia inşi, î n picioare drept îl puse, ş'apoi zise liniştit: „Acum spune-ml ce păcate ai făcut cît ai trăit, „GăcI acum în raitt cu sfinţii, ai ajuns cu trup cu tot „ Ş i gusta-vei ori ce bunuri cari 'n raiti să fie pot

Atlmcl popa, tot de a rîndul cîte'n viaţă a fost făcut nlaeepjiimereu să'nşire de demult de prin trecut.

Iar tuşind la urmă zise: ^Pomne rog să fiu iertat..,., ; „—Dar de ce?..' , .

„ — D e ce? Dă Doamue. Ieşti puternic şi'ndurat » Ş i te rog....

„ — D a r ce-i ?!! i „—r-Prea;şfinte.i Ia cucoana cea din sat....

„ N ' a r fi fost'gă maj ajungă.« mă rog Doamne ţi cer iertare; „Căci slnt om. .» Ascultă, doamne, milostive, îndurareţ.:

„ F i i iertat" Ion îi zise, şi der+odată apucînd Sacul drept de fund îl trase, de pe popă cuvîntînd: „âlugă bună, credincioasă, cum ceruşl aşâ să fie „Infeă dar, 4e veseleşte într'a mea:>împărăţie „Cu-afc mielsfinţJ."Iar popa 'n clipă

— 13 —

„Ce mi-î bun că sînt pe.lume, ori ce baftă-I zeu de mine „Dacă nu-î vr'un cuc să-ml cînte. Da! Căci, oh! Cînd ai noroc, „Ca să-ţl cînte cucul, mamă-încă'n faţă, atunci pe loc „Scoţi la capăt de minune, ori ce vrai şi ce pofteşti; „Toate-ţî merg atuncea strună-... ca prin farmec izbindeştt,.. „Doamne, cuce!. Cuc la tetea, cuculeţul tetei cuc, „ F ă şi tetei vr 'o cîntare, căci de doru-ţt mă usuc!!.. „Zi-mî şi mie-odată 'n faţă : cucu ! ! Zeu aşâ „Şi-ţi va face tetea, face,, vr'un poclon vr'un dar cevâ."

Deci precum vorbea ţiganul, se'ntîmplă de-1 auzi Un băiet, şi'n fuga mare subt un gard se. îndosî Şi 'strigă de'odatăl J6ucu/!!"': Iear ^ţiganul:^ăuieu*.,< ' t „Parcă, cucu zice, IJoasuie?.. Mtfre-I sfîntul D-zeu!!.. „Mi-a trimes un cuc să-mi cînte. Ce să fac ?! Bre, ce minune!.. „Cum mai cîntă!!.. Ce vor zice ceilalţi oameni cînd voiţi spun?. „ H a ? ! Vor crede oare ? Doamne ce să fac, mă rog?.. Mă duc „Să le spun lâ toţ!> că astăzi mi-a sosit la mine-un cuc „Cei trimes din ceriu.să-mi cînte...." Aştfelz ice şi porneşte

Şi pe toţi ţigani-I chieamâ: „Haide ! dînsul le vorbeşte, „Căci acum la mine-acasă, mi-a venit din ceriu un cuc. „Mi-a cîntat curat în faţă, ş'am venit câ să va duc „S'auziţi şi voi cum cîntă.

„—Dar e cuc ? întreabă iei. „—Se'nţelege, câ toţi cucii. Nu mă credeţi? - A l e l e i ! ! ! . „Darm'apt ic ce-ţîvreasâ-mlfaceţi, să ;ma bateţi. —Zeu! te-apucî? „-—Haide dar, aturice unul zise, haide să ne duci. . •

Dec i s'au dus cu toţi ţiganii ca s'asculte. Aşteaptă, şed; Inse pace! sănătate! nici n'aud nemic, nici văd. „—Unde-I cucul? zise unul

• „—Stă! mal rabdă puţintel' „Daţi-î pace, lasă, lasă! Staţi cu faţa toţi spre le i . ; ; f „ I i voitl ziceieu să cînte. Sst!. ŞedeţI aşâ; Tăceţ i ! „Cucul tetei! Dnde-ai cucu? Ia măi cucu cuculeţ. „Să te-audă ş'aste neamuri. Haide ifa-le vr'un hatîr , ! j,Să le meargă bine.., Atuncea ss'auzt un cîrrr.

^—Dec!!. Auzi? Acesta-i cucul?" zise uniţi.

Zise dînsul, cînd de-odată s'auzi strigînd mai tare. »—Cîr , congîr, congîr.." „ L a naiba, „HicI cobae!!* Supărat

_ 14 —

Strigă dînsu 'n battă numai fi ţi-ar cum ne-ai mai cîntat!! Iar ţiganii toţi de ciudă sar la iei şi-1 ieau de gî t . Şi cu pumnul peste ceafă, tot îi dau necontenit „—Cuc jo-acesta? 'i zic. . . . . . . .

• „ — L a naiba! Cuc MmSet că m'aţî gătit!.. „ A mîrieat şi iei cireşe şi-a cîntat cam amorţit!....

Th. 1)., hptraîiţă.

I i ; \ K i - * l .,.. " " * ! j h >TJL' M A Î T O l J V l f t l E K i > , ( . ' \ i

t , v, • , ,(i?^dfca^a ,I)-lui Miioreecu}. / i i . ' 'o. , < . , , ,

Cetitorii noştri Işî amintesc ea în articolul-ce am scris în'privinţa creerului femeei -ziceam că' aşi dori s*ă'-ştiii dacă D-sa va .găsi cele _zise de mine adevărate, ori ialşe, N'avui fericirea''obi a căpătă vre'''tth'' respuns, niŢ pot şti din ce, pricină. . . • ' t '. •

leată înse ca pentru fericirea mea sau mai' bine a feniieeilory găseseân No.' 22 de ba. 3 Juniu ,,1,882 (Revue

- i^entinquc) că L. ^Xanouvrjer ,sqrio un, articql privitorii! la OBeerul fombeiy destul-.de *pe larg, şi făgădjieşte încă a mai scrie altă dată cu mai multe amănunţimi. Voiu'îace' p rjrescWtare .din'acest articol* pentru' ja încredinţa mai mult pe cetitorii., npşţp, că de şi "n̂ ânî fost aşătjdeiiţcîlB^ăi li^ggajâtă. chestie totuşi, nu am făcut o singură gireşajll.:ioî nyâ u-j ;

— 15 —

ci animale, din aceea-şi specie sau din specii foarte. a-propiete: • grame

Greutatea creerului la un cal mare . . .856.00 ia im „ mic •, 496.00 «la mîţa selbatecă. . \ •, 72.00

".-i la miţa de casa (mica) >28.00 ••'••.:f •>» i ; i (După Broea şi GJbudizinski).

Iată un-un tablou-de cei mai grei craeri găsiţi de deosebiţiinaturalist!: •• !»••. •

Bărbaţi . , ' , .' ' '1"• " 2222 «rame (Rudolpbi) ; . •'• ,

, X925 " •—•;• (IMschbff) lucrătorii! _ ' ' j , j.900 : - ••,/ Jajpios MJbrişXIucr̂ ţ6riu'i care nu ştiea .'să

n'aii! fost dă£& 'ar fi' fost• puşi- în alte c e n d i ţ i i . t -~l "'' Ol. • jJffiattouvier 'face • \w tablou - desgreiifataii«ware e-

http://Th.urn.amhttp://slab.de

— 16 —

rilor celor mat însemnaţi bărbaţi, voiţi luâ numai ex> tremele: :

Gr. Cuvier, naturalist^ 63 ani 1829 grame., A bercombie, doctor, 64 „ 1785 _ Gh. H. E. Bisohoff, „ 7,9 „ 1452 „

• Hassman, mineralogist 77 „ 1226 „ Ignace Dollinger, anatomist 71 anî 1207...

: „Dintre toţi oamenii inteligenţi cărora li ; s'a cântărit creerul numai al lui Cuvier. a trecut -peşte 1800 de grame şi încă să bănueşte că din pricină că Cuvier fusese hidrocefal în copilărie.

„însemnătatea masei corpului asupra greutate! crierului, sare în ochi, cum s'ar zice. cînd privim cifrele în seria vertebratelor; faptul e tot âşâ de adevărat pentru speciea omenească, şi e de mierat cum de mai mulţi naturalişti nu o au luat'o în samă chiar după ce a fost recunoscută de alţii.

„Sîn't încă o mulţime de fapte cari ne arată înriu-rirea taliei asupra creerului. Aşâ, rasele inferioare cu statura înaltă, nu numai că au mediea crierului mai mare de cît noi, dar chiar rutinarul ereerilor grei e mai-mare. N u trebue să-şî închipuească cineva, cum au făcut mulţi, că inteligenţa unei rase poate fi măsurată prin numărul creerilor mari ce înfăţoşază, căci. Patagonii, Pole-nezieml, Indienii din America de Nord întrec pe Pa-risieni, şi pe toate rasele Europei, atît prin numărul creerilor mari cît şi prin încăperea mijlocie a cranielor.

Ceea ce mai adevereşte încă înriui/irea taliei asupra «reenduro că cele mai mici încăperi craniene se, găsesc :'toemaK la rasele omeneşti cele mai mici, precum la Bo&chimasnfy la. Andamani^ Iar' Pari aşii Indiei, etc.

Toţi'acei'ce au scris despre chestiunea crierului într'un chip• adevărat.ştiinţific, au vorbit despre deosebirea lui la amîndduă sexele cu «ea mai mare cumpătare; j»e cînd alţi seriitorîV j m i h I c u samă î i i anii din urmă an tratat*© cu atîta uşurinţă iu cît au discreditat în ochii publicu-

Iu l mărimea creerilor. Dacă între amîndouă sexele să afla vre o deosebire intelectuală, atunci a-ceasta e destul de slabă, de vreme ce psichologiştî însemnaţi ca Stuart Mill, au declarat că nu o găsesc. Cît e vorba de talie, de forţa musculară, de masa corpului sunt deosebiri foarte mari, aşâ că au numit pe femei sexul cel slab', totuşi scriitori cari n'au fost în stare să observe aceasta, tocmai iei s"ati găsit să trateze chestiunea psihologică care e mult mai grea şi mai încurcată, şi-au înnălţat glasul pentru a-şi aduce singuri laude sexului lor!!"

„Cît despre cîntăririle făcute de Broca în ţintirimul de la Vest sînt foarte puţin exacte, căci iei a făcut aceste măsurări, cînd ierâ încă puţin g\hibaeiu, după cum ne-a spus-o singur; ceva mai mult încă, a socotit ca femeeştî toate craniele mici şi ca bărbăteşti pe toate cele mari; căci se ştie că craniile mari femeeştî au toate caracterele celor bărbăteşti şi cele mici bărbăteşti sa-măna cu cele femeeştî; aşâ că aceasta n'a fost de cît în paguba femeei."

„Cu un cuvînt deosebirea sexuală a greutăţei creerului şi a încăperei craniului ştiinţific nu pot fi socotite în paguba femeei. Toate dovedesc că această deosebire e din pricina greutăţei trupului care e mai mică la femei; nemic înse în anatomie nu arată că femeea ar fi inferioară bărbatului în privinţa facultăţilor intelectuale, după cum voiu dovedi în curînd."

«Raportul greutăţei cererului eătră talie e mai mic la sexul femeesc de cît la ceL bărbătesc, dar aceasta e din pricină că taliea nu aru.eftocmai desvoltarea sau mai bine greutatea trupului. Căci dacă să comparează greutatea creerului, cu a trupului, găsim din contra, adecă că sexul femeesc are creerul mai greu, atît la vrîsta adultă cit şi la momentul naşterei. Această deooC&ire e puţin însemnată, dar sigur că ar fi mult mai mare, dacă s'ar luă in samă grăsimea care se găseşte în mult mai mare cantitate la femee de

2.

— 18 —

cît la bărbat: căci aceasta nu trebue să figureze in com-pâraţiunea masei creerulul cu a trupului, de vreme ce e ceva mort şi riare nemic a face cu creeruh"

Sofiea Nădejde.

Cîte-va consider, asupra tipurilor omeneşti. 'urmare).

E R I O C O M I 1. După cum am mai spus, eriocomii ca şi lofocomn au părul

lînos şi creţ, Inse aşezat peste toată pielea capului ca şi la tipurile superioare. Eriocomii se împart în două tipuri: tipul cafru şi lipul negru propriu zis. Tipul cafru. Se obişnueşte a se da numele de Ca/W, întregel populaţiuni a Africel de Sud (afară de Hotentoţi), oeupînd tot locul ce se întinde de la 4° de latitudine boreală pană la 20° de latitudine australa. Trebue înse să nu uităm ca acesta ieste mai mult un nume geografic, căci cercetările ştiinţifice făcute asupra deosebitelor triburi cari locuesc pe aceste locuri sînt departe de a fi complecte, pentru ca să putem spune cu siguranţă că toate fac sau nu fac parte din acela-şi tip._

Principalele triburi cafre sînt: spre apus, Damara şi Ova-Herero; spre resărit, Ama-Xosa, Ama-Zulu şi Macua • tn nauntru, Bechuana, Basulo şi Macololo (acest din urmă trib, pe Zambez) . Dacă am ţinea samă numai de limbă, atunci ar trebui să punem între Cafri şi triburile de lingă Cnngo, precum şi pe acelea de lingă Zamibar; inse cercetările în alte privinţi lipsind, sîntem siliţi să lăsam aceste triburi în îndoială.

Iată cîte-ya din caracterele generale ale tipului cafru: Părul des, aspru, lînos, creţ, şi ne aşezat în tufe. Pielea

în general brună-negrie, înse la diferitele triburi se găsesc toate gradele de la coloarea bruhă-galbănă a Hotentoţilor până la cea neagră curată a adevăraţilor Negr i Această împrejurare ne dă dreptul de a presupune ; că Cafril de astă-zi sînt o amestecătură din mai multe triburi (pe unele locuri chiar şi Negre , pe altele Hotentote); iar dintre aceste triburi, unul (sau mai multe) cel mai puternic şi mai respîndit avînd caractere deosebite de ale Ne-;

— 19 —

grilor şi de ale Hotentoţilor, le-au împărtăşit în parte şi amestecului. Faţa Cafrilor îeste lungăreaţă şi destul de regulat ovală; deschizăturile pleoapelor oblice ca la tipurile galbene ; oasele maxilare mat desvoltate de cît la Negr i ; nasul une-ori arcuit, alte ori turtit; buzele groase. Inse în general înfâţoşarea Cafrilor îeste mai omenească; nu îeste aşâ dobitoceaseâ, aşa de aproape de a momiţelor precum Ieste înfâţoşarea Negrilor sau a altor tipuri maî inferioare. Cafril sînt foarte nalţi, musculoşi şi proporţionale la trup. Mirosul ce-1 produce pielea Negrilor se pare încă mai puternic la Cafri. In privinţa acestui miros, trebue înse de observat că nu Ieste produs numai de piele înstărea iei naturală; căci deosebitele unsori cu care-şî ung trupul, fie pentru a se a-părâ de muşcăturile diferitelor insecte, fie pentru alt scop, îşi a-mestecâ mirosul lor neplăcut cu mirosul ce-1 are natural sudoarea şi împreună produc acel miros atît de ne plăcut, în cît unii călători susţin că unul European i-ar fi cu neputinţă să stee la vorbă cu un Negru (sau Cafru), cînd vîntul ar bate de la acela înspre European!

Limbele vorbite de diferitele triburi cafre, se pot reduce la una singură numită banlv. Această din urmă împrejurare întăreşte presupunerea ce am făcut, cind vorbeam despre coloarea pielei. In adevăr limba banlu ar fi limba acelui trib mai puternic care de sigur că a impus limba sa triburilor supuse şi chiar limba singură fiind mai superioară, a învins pe celealalte.

Cafril sînt foarte războinici, dovadă războiul susţinut în potriva Englejilor.

Topinard zice că ar fi foarte folositorii! de a se f a c e

cercetări mai cu de a măruntul a asupra tribului Macololo, care merge stîngîndu-se foarte răpede. Acest trib poate că reprezintă vre un tip vechitl, probă despre aceasta poate fi, întru cit-va, chiar şi stingerea lui: Acest tip pare că se deosebeşte de tipul Cafru în general, apropiindu-se mai mult numai prin limbă.

Tipul negru propriu zis. A l doilea tip dintre Eriacornî, Ieste tipul negru propriu zii -. Chiar ne socotind pe Cafri şi pe Ho-tentoţf, pe cari unii greşind îl socot tot între Negri , totuşi sînt multe triburi, cari tot în tipul negru pot fi numărate. Inse tipul adevăraţilor Negri , Ieste mai bine reprezentat prin Negri i din Gui-nea. Intre adevăraţii negri putem numerâ: populaţiunea de pe ţermul apusan -al Africel (de la gura Senegalului la Nord pană la a Nigrulul la Sud), populaţiunea cunoscută sub numele de Tibu din partea resăriteanâ a Saharel şi popoarele din Sudan de pe marginea de miează-zi a marelui deşert. In general putem zice că adevăraţii Negri sînt cuprinşi între equator şi tropicul racului.

- 20 —

Părul lînos ca şi la Cafri, puţin respîndit pe suprafaţa cor' puluî; barba rară şi creşte tărziu.—Pielea catifelată, strălucitoare, variind în coloare de la negru roşietec, gălbiu sau albăstriu, la negru curat (drept vorbind coloarea proprie tipului negru pro-priu zis ieste numaî cea neagră curată, celealalte varietăţi dovedesc un amestec cu alte tipuri; înse fiind că amestecul Ieste aşa de slab în cît n'a influenţat de cît asupra colorei, celelalte caractere remănînd neschimbate de aceea varietăţile deosebite numai prin coloare, se pun tot în tipul negru propriu zis).—Faţa se ca* racterizază în chipul următorii!, deosebindu-se în general de a Cafrilor: Fruntea mică, la unii foarte plecată, la alţii din contra dreaptă şi boltită, la partea de sus avînd cele două bulbucaturi a* propiete sau chiar eîte o dată avînd o singură bulbucâtură prin mijloc; ochii sînt negri, cu partea cea albă fără lustru şi de co* loare gălbie şi deschizătura pleoapelor îngustă, ridicaturile osoase pe care se aşazâ sprincenele sînt puţin bulbucate şi netede, caracter prin care se deosebeşte de tipul negru din Oceania ;— Nasul ieste lat, nebulbucat, cu partea despre vî r f groasă şi tur* tită, cu nările eliptice şi mai mult sau mai puţin resfrînte; prin modul de lipire a oaselor nasale, Negri i se apropie de momite ; ca particularitate în privinţa nasului, se mai poate cita că nu se poate bine deosebi unde se mîntue nasul şi unde începe porţiunea ce vine între nas şi buza de deasupra; buzele sînt foarte grose şi prognatismulf tarte pronunţat, căci nu numai că porţiunea de sub nas ieste scoasă înainte şi incizivil atît din falca de sus cît şi din cea de jos sînt oblici, dar chiar faţa cu totul ieste ceva scoasă înainte; umerii obrajilor puţin scoşi în afară, dinţii sînt rari, albi curaţi şi sănătoşi; bărbiea dată înapoi; urechile mici. In privinţa formei craniului, Negri i sînt în general dolihocefall şî numai ca escepţie mezocefall sau brahicefalî.—Prin forma trunchiului mai aproape cilindric de cît turtit dinnainte înnapoi, cum ieste la tipurile superioare, precum şi prin alte particularităţi în privinţa scheletului Negr i i amintesc pe momite mai mult de pît tipurile superioare.—Pe lîngă acestea mai putem aminti ca particularităţi ale tipului negru şi următoarele: braţele lungi pulpele mici, călcăiul lat şi prelungit înnapol, piciorul mai puţin boltit şi degetul cel mare (de Ia picior) mai scurt de cît la albi, pielea produce un miros neplăcut.—

Tipurile descrise pană aice, fiind toate cu părul lînos, formează o grupă căreia, după cum am mai spus, i s'a dat numire de grupa Vlotrihilor (cuvînt care chiar însamnă cu părul lînos), Toţi ulotrihil sînt prognaţi şi dolihocefah toff sînt cu părul şi o-chii, în general, de coloare foarte închisă; toţi locuesc în emisfera australă (afară de Negri i din Afr ica) .—Iei sînt în general inferiori

— 21 —

oamenilor cu părul nelînos (lisolrihi) şi se apropie mai mult de momiţi de cît aceşti din urmă.—

Ulotrihil şi cu parte dintre lisotrihl, formează o grupă de oameni mal asemenea între dînşil de cît cu ceialalţî oameni şi fiind că au un caracter comun de a fi de coloare foarte închisă, se poate la un loc numi grupa tipurilor negre.—Această grupă ieste cea mai inferioară.

(Va urma) W .

U n artieul din „Timpul" de la 18 Iunie 1882.

Domnul mieu, vă respund, numai pentru că articolul D-voastră nu ştiu prin ce minune s'a furişat în ziarul „Timpul". Alt-feliti fiţi sigur, că nu l'aşi fi luat în samă. Numai atuncia merită cine-va respuns, cînd ieste de buna credinţă în discuţie, ţiind samă de tot ee zice protivnicul său, iar nu falşificînd toate cum ii vine la socoteală.

In ştiinţă, D-le, nu se încape advocaţie. Să lăsăm faptele să vorbească şi să nu le tragem de păr. Ori ceom, care are o leacăde educaţie ştiinţifică, va scutura dintr'un articol ca nişte gunoae, toate frazele întortoehiate, tot „spiritul" de mahala.

Iată dovezi de rea credinţă ce am găsit în acel articol:

Mă numiţi emancipâtoare, sigur cu înţelesul că aşî voi ca femeile să aibă drept de a vota, etc. în sfîrşit ca „La citoyenne", pe cînd îeu am arătat de atîtea ori că nu cred în asemenea emancipare, fiind sigură că aceasta nu va folosi de cît eîtor-va sute de femei, pe cînd celelalte vor suferi ca şi acuma. Iată, în unele teri se află votul universal şi mulţimea tot sufere; prin urmare chiar dacă femeea va avea votul tot va suferi; aşâ, fiind că

— 22 —

de obiceiti să numesc emancipătoare acele femei cari strigă pentru vot, pe mine mă numiţi pe nedrept cu a-cest nume.

leu nu visez acest feliti de emancipare, ci cred în emanciparea omenire! intregl de mizerie şi neştiinţă. Visez numai cînd dorm, dar se pare că unit visază chiar scriind.

Ziceţi că îndrăznesc a spune că femeea are creerul mai greu de cît bărbatul relativ cu trupul, cînd chiar „la Citoyenne", după Broca, zice că femeea proporţional la taliea îl are mai uşor! De aice faceţi de o dată uh salt mftrtal şi trageţi singur încheiere că prin urmare femeea are creerul mai uşor şi proporţional cu greutatea corpului! Se vede că ori nu ştiţ! că taliea nu ieste^ tot una cu greutatea corpului, or! credeţi că ştiinţa e o boscărie, şi că trebue să aibă cineva repegiune la cuvinte ca boscariul la degete, pentru a înşela norodul. Şi una şi alta vă aduce puţină laudă.

Cum că cele ce am zis în „Contemporanul" sînt adevărate şi nu visuri vă puteţi încredinţa (de e cu putinţă) de pe un articul din „Revue scientifique" No. 22, 1882 de L. Manouvrier, căci să mai întru cu D-voastră în discuţie ştiinţifică, e deprisos. :

Voiţî a dovedi că n'ain cetit pe Buchner şi pe mulţi alţii şi pentru aceasta falsificaţi iară-şi totul numai ca să ajungeţi la scop. Faceţi aceasta amintind de scrisoarea D-lui A . BonatU, şx ziceţi că ieu îmî atribuesc invenţiunea metoadei de a compara greutatea creerulu! cu a trupului, şi ca dovadă citaţi din Revista „La Science-politiq.ue:" Cei mai intilţi învăţaţi susţin că valoarea realăa crwrylui trebite căutată în dimensiunile sale relative, -adeci în masa sa comparaţi cu masa 'o-tală ă trupului"". Buchner. Ce veţi zice înse cînd vă voiti spune, că aducînd această citaţie v'aţi pîcălit reu? Şi idată pehtrU c6, mâi întăiii, că voiţi cum zice proverbul „enfoncer des portes ouvertes*. Căci de atî-tea ori am zis, camă mier cum dese întrebuinţază ă-

— 23

ceasta metodă la animale, iar la bărbat şi femee, nu. Ca dovadă că citaţiea mea din Buchner nu e falşa şi avea de scop a dovedi ceea ce zic voiu mai repeta-o şi aice: Buchner. Force et matiere pag. 200. „Inferioritatea intelectuală a femeilor, faţă cu bărbaţii ieste un fapt cunoscut. Peaeock a găsit că greutatea mijlocie a» crierului la bărbat e de 50 de unţii şi la femee de 44 (London journal of. med. 1851)".

Cred că se vede destul de lămurit ceea ce voeam să arăt şi nu voiţi întrâ aice din noti în o chestiune pe care am dovedit'o de falşă, zisului D. Bonatu, căci de ar fi avut cît de puţină dreptate sigur că respundea. Ceea ee e nostim înse, ieste că aţi avut spiritul aşâ de ager, în cît nu aţi văzut că prin acea citaţie daţi în cap tuturor acelor ce vorbesc de chestiunea femeei, şi nu ieu în samă raportul greutăţilor. Cum vă sună la ureche vCei mai mulţi învăţaţi"? Dar vedeţi bine că. D. Maioreseu nu face aşâ prin urmare nu e cu majoritatea învăţaţilor, prin urmare ieu am dreptate. Făcînd aşâ cum zice Buchner am ajuns la un rezultat mulţă-mitoriti pentru noi. A cui e vina? Ieu am adus cifre pe cari ori cine le poate cerceta de sînt adevărate, ori nu; pe cînd D-voastră aţi adus palavre şi insulte. Ceea ce ieu am zis, pe scurt vine şi 'Dl. L. Manouvrier, an-tropologisţ, şi le arată pe larg in vRevue scientifiqve" şi făgădueşte a vorbi încă mai pe larg în un alt articol.

Vă mieraţi că am curajul să combat pe DL Maiorescu, fiţi sigur că nu sînteţi nici cel di'ntăiti, nici cel de pe urmă cu mierarea. Da am avut curajul, fiind că. ştiu că am dreptate; dovedească-mi cineva că nu am, şi voiţi pleca capul. Tot asemenea şi D-voastră de credeţi că aveţi dreptate grăbiţi şi trimeteţi preţioasele D-voastre cercetări asupra acestei chestiuni atit la A -cademiea de ştiiaţă,eît | i ^fievue scientifique", şi demascaţi asemenea şarlatani cari acum susţin că femeea, are creerul mai greu, şi mîni poate vor îndrăzni a zice că e şi raai inteligentă; grăbiţi, vă rog în numele a-

— 24 —

devărului D-le Teiuleanu, şi nu lăsaţi ştiinţa lipsită de preţioasele şi logivele D-voastră descoperiri!

Aşâ, D-l mieu, cînd cineva falsifica monedă după legile de azi merită închisoare; dar cel ce falsifica zisele, ideile . . . ce merită . . . ? Ieu cred, despreţul. Mai adăugiţi încă un juvaer:

„JPemcele cari ae pretind învăţate, nu ştiu nemic in fond, îele amestecă şi confundă toate obiectele, toate ideile. Incapabile de a fixă mai mult timp atenţiunea lor asupra unui lucru oare care, iele trec foarte răpede de la un subiect la altul, şi dtci nu le remîn de cît cîte-vă noţiuni parţiale, incomplecte, cari formeaz-ă in tot-deauna în capul lor combinaţiunite cele mai bizare" 1!

Şi ziceţi că această descriere mi se potriveşte mie, şi mă arată ca o oglindă! Dar ce minune, cînd arun-cîndu-mi ochii văzui pe Dl. Teiuleanu; păcat numai că unele trăsături nu sînt destul de pronunţate.

Dar să nu uit, ziceţi că sînteţî sigur că articolul nu va produce nici un efect asupra „Contemporanului". In adevăr efect n'a produs dar a dovedit încă o dată, ce slabă instrucţie se capătă în şcolile prin cari a trecut Dl. Teiuleanu, de vreme ce nu e în stare să înţeleagă nu cuprinsul unui articol, dar nici măcar deosebirea între greutate absolută şi greutatea relativă, ori că talie nu e tot-una cu greutatea corpului! Cît - despre lipsă de logică şi contrazicere, articolul D-sale poate sluji ca model.

Sofiea Nădejde.

Cartoforul. (Motiolog).

_ Ş'zî şi rabdă, şezi ca draciil priponit la stîlpul sobei Dacă ii'aî pă'ale 'd pungă! Am ajuns în doaga vorbei

— 25

N n - curaj, cîndji'aî la vieaţă nicî un ban de cheltueală Ş'apoi-î drept. în clipă ieatâ pot să-ţî fac şi socoteală. Ce-mî lipseşte acuma mie? Cap? He, heî! Ce cap, cît zece Priceput la cărţi şi meşter de nici dracul nu-1 întrece D'apoi mînî!!. . Ce mînl ghibace, care pot îotr'un minut P e prin mijloc ca să-ţ* scoată, asul, popa, ce-ai cerut, Să te radă boereşte, să te vezi boeriu calic. Dar un lucru numai strică, Zeu! Un lucru de nemic. N'am parale ! N'am!!. Aceasta-i. Tot jucînd mi s'a 'ntîmplat De-am avut o pleaşcă grasă: iată cum am fost pontat, Dintr'o dată, ştiJ, cu popa, apoi fantele ara schimbat Ş'api I iară-şi popa, popa, pană cînd am cîştigat. Dar cîştig colea nu şagă. Ne-aşteptat şi negîndit Nu-i cuvînt că mă'ngrijisem mai nainte am măsluit Jocul cal de cărţi; căci parcă este chip să joci cinstit Daca, vrai cîşţig să-ţi ieasă. Ca să faci! De vrai să fii Om ca orna 'n r î id cu lumea, caţi de lume să te ţii. Dar un gpambaş mai la urmă nu ştiu singur ce am făcut Cu cinci q~M m'a ras tălhariul, tot cîştigul l ' tm pierdut, Ş'am remas afif.

La naiba! C3 păcat! Of! tare-i reu Ca să n'ai părale'n pungă. Ce-a lăsat şi Dumnezeu Banul ista!... Da; căci umbli după iei... te dai şi'nfoj Dar cam greu, să vezi, se'ntîmplă să pul laba pe noroc. Ş'apoî ştiu să jo-!! Aşteaptă, uişte cărţi să ieu. Poftiţi, Le-am găsit. Acuma cereţi, asul, popa, ce voiţi.... Hop aşa!.. Păţişi cucoane!! Te-am bătut am cîştigat. Iaca popa-1 vezi, la mine, scoate banii!...

Dar păcat, Căci singur joc. Zeu, măi popo, dă-mi un franc. C'un franc mă vezi. Dacă-1 am acum în palmă îl sărut, na!... ştii?.. Pontez!!... Zeu pontez, Curaj, 'nnainte, pune mina pe noroc. Uite cărţi ce-mi vin, măi frate. Corn n'am bani acum să joc! Ha, ha, ha! Ce cărţ»!! P e cinste! Ce cumplit aşi cîştigâ De-aşl avea ceva parale. Uite cărţi cole,.. Maca!!..

Rîd degeaba... Rîd, mă bucur dar mă bucur numa'n gînd Căci din tot cîştigu'mi pare c'am s'ajung s'adorm flămînd. Ieu flâmîud?!.. O! Ieu? Sermanul! Dintr'aşâ frumoasă stare Să cer milă de la lume ca un orb?!.. Să cer mîncare?! Keu de tot. Cumplite vremuri am ajuns. Aşî vra mai bine Ca să mor de cît să sufăr înjosire şi ruşine. Chiar copii azîde-a rîndul, jucătoriu de cărţi îmi zic Vorbă ce cu drept însamnă om netrebnic, de nemic.

— 26 —

Căcî ce bine omenireî faci pe lume cit tiăeştî? Noaptea zi o faci; iar zioa poţi să zici că nicî nu Ieşti. Asul, popa, fante, damă, stos, maca... atîta ştii. Iar isprăvi ca om în lume, într'a vieţei carte scrii O! trecut!.. Mîrşave fapte, crailîcurî şi beţii. Da!....

Păcat, păcat de-uu nume omenesc ce-am mai purtat. Şi de terna ce cu paşii âm atins'o. Da, păcat!!.. Cartofor ! Scîrboasă breaslă! Cind rostesc acest cuvînt Voift pe loc să mor mai bine, să mă'nghiţă acest pămînt. Dintr'o dată. fie r n s J ™ » rCIţî ştiu ieu Prebegiţi ca vai de dtnşiî, «ari astă-zi nici nu vreu Sa vorbească.,. Zic că-s nobili.—Dă, ce vrei? Dar las să fie Precum dluş i lvor să spună, înse lucrul se cam ştie; Căci, la dracul, vezi pe unul azi mai mort şi perpelit Şî mai m|nî po^m^î cu ifojş. Spune-^mi com s'a înţolit Kergşţepţat aş i de o daţ£, din s,enin?^- A măsluit. Altui ien răgea, ca verba..., hai s'o zip, la poartă n«uă Şi goluţ ţerâ; mine te "trezeşti că 4e-amîndouă A scăpat. Auzi că ipşte ^ v â ţ a ^ ş j procopsit Logofăt, cu greutate t m r ^ stare..... A măsluit.

Măsluesc ţ i-o spun, de-a riadul şi le n*3rge, se cîrpesc;

— 27 —

Obl :gaţiî, antreprize, dau şi ieu, îşî împărţea: Fac parale, caj'ăt cinste şi politid se numesc. Măsluit şi măslueală în cotro mi te'nvîrteştî Insă-şi lumea-i măsluită n'ai de ce să mai roşeşti. K'ai pe .inste. Hai 'nnainte joacă stos şi fă maca, Lumea toată pune-o platcă. Voia .«ă joc şi voia juca!. Zic să joc. D;

— 28 —

folosise de mult deşteptul Macalol6 din lecţiele lor. Nu-i cuvînt, trebue să ţinem samă de depărtare. Cîtă vreme nu se cere pentru ea vestea vre unei descoperiri să străbată în mijocul Africeî ? ! - învăţaţii europeni se aşteaptă pe fie care zi la sinteza albumineî, zahărului, untului, etc... In „ţara Negrilor" se credea că nu s'a făcut nici măcar apa din oxigen şi hidrogen.—Acest tî-năr fu trimes la Paris căci arăta mult talent pentru ştiinţe şi acolo îngrozi lumea prin descoperirile ce făcu. Aşâ, un om fără de nici o cunoştinţă serioasă numit Darwin şi mai mulţi aşâ zişi botanişti Europeni şi Americani, dovediseră că sînt plante cari se hrănesc cu muşte şi cu carne. Tînărul nostru căpătă o plantă de acestea, a-nume o Drosera şi se ~pxxse pe experienţe: luâ bucăţi de carne şi punea pe frunzele plantei şi lucră cu atîtă pricepere încît omori nenorocita buruiană, spăimîntată de aşa dărnicie. îndată se puse la masă şi alcătui un articol în care numea pe toţi cei ce credeau în plante carnivore, oameni puţin serioşi, iar teoriea carnivorismului, o boteză „roman ingenios" şi citănd experienţele D-sale, trimese articolul în capitala ţerei spre publicare în unul din cele mai însemnate ziare şi artieulul fu publicat, mulţămită prieteniei ce lega pe tînărul naturalist cu cine-va de la Redacţie.. Ţara se bucura văzînd aceste descoperiri, cari dovedeau că şi Negrii sînt în stare de a se civiliza, de a ajunge pe Europeni, ba poate şi de a-i întrece.

Altă dată deşteptul Macololo reuşi să schimbe cu desăvîrşire istoriea desvoltărei unei insecte numită e-fen*era. Sute de oameni de ştiinţă, observatori ghibaci, cari întrebuinţară anr peritru a cerceta vieaţa acestei insecte ajunseseră a crede într'unfeliu despre fazele prin cari trece efemera. Vine Inse 1)1. Macololo şi arată după un sfert de ceas de observare, într'un timp cînd nici nu ierau încă efemere^ că istoriea efemerelor ieste greşită şi că iele se desvoliă aşâ cum se credea mai înnainte despre ţinţarî. In canibalismul seu de Negru

— 29 —

avii chiar cruzimea de a înnecâ cîţi va ţinţarî în primăvara vieţei lor, crezînd că înneacă efemere !! îndată aruncă pe hîrtie observaţiile D-sale şi trimese articolul unei Reviste ştiinţifice din ţară sa spre publicare şi.... l'a publicat . . . . Redactori, nu glumă!

Numitul tînăr întorcîndu-se pentru un timp în pa-triea-mamă ţinu o lecţie sau două la Universitate şi în numele celor mai nouă descoperir? ştiinţifice arăta, că nu se ştie de unde sa făcut apa de pe pâmînt, povesti multe despre forţa vitală încredinţînd. pe studenţii înlemniţi că această forţă despre care se auzea că a pierit de mult, tot trăeşte şi că şede în trupul omenesc şi luptîndu-se cu puterile chemice face combinaţiuni organice., etc. Vorbind despre vechimea plantelor întrebuinţa o clasificaţie şi nişte credinţi greşite şi totul se zicea, că urmează din cele mai nouă cercetări ştiinţifice! !

In timpurile din urmă acest tînăr plin de viitoriti scrise un articol în „Revue scientifique" înse răzbi acolo tot pe uşa de dindos, după obiceiul D-sale, încarcă de laude pe Ministrul de instrucţie din Macolol6 şi arătă lumei că instrucţiea sub aripile acelui bărbat cu greutate, ajungea pe acea din Franţiea, numai puţin lipsea.. Credem că la întoarcerea D-sale va întrece pe Franeejî. Ne aşteptăm să cetim în „Journal amusant" că tînă-rul naturalist va fi fost decorat cu „Corona Maco-lolului" pentru slujbă credincioasă. I se cade.

Simbad.

Xoutafi Ştiinţifice. Despre leacul turbărei.

Am cetit în ziarele franceze, că s'au tămăduit doi oameni turbaţi cu injecţii de pilocarpinâ sub piele. Cazul unui cioban ierâ descris pe larg şi nu încape în-

— 30 —

doială ca de nu i se dădea leacul murea şi anume de turbare. I s'au făcut injecţii şi a scăpat! Ce dovadă mai tare putem aştepta ?

In Romăniea Dl. Dr. Radu de la Botoşani a tratat o copilă turbată, tot cu pilocarpină, înse a mai adăugit şi dorakd se vede ca liniştitorii! şi a reuşit. De a-semenea Dl. Dr. Marcovicî de la Bucureşti a făcut a-ceastă încercare, nu ştiu înse de a reuşit.

leu cred, că ar fi bine de cercat leacul asupra cî-nilor turbaţi chiar şi atunci experienţele înmulţîndu-se s'ar lămuri fără întîrziere^ dacă. în adevăr pilocarpina omoară fiinţele, ce pricinuesc turbarea.

Despre tuberculoză.

Dr. Koeh de la Berlin a dovedit că în tuberculele din plăinîi se află nişte fiinţi microscopice, care le pricinuesc şi că întrodueînd de aceste fiinţi în animalele-sănătoase le înbolnăvim de tuberculoză. Se zice că se vor face culturi după metoda lui Pâsteuf şi că se va încerca slăbirea fiinţelor pricinuitoare de boală şi prin urmare hultuirea în potriva tuberculozei, cum se face acuma în contra ckarbonuluî, etc... Cum vedem mergem iute spre învingerea totală a duşmanilor microscopici.

i Din cercetările D-rnlui Roch urmează că tuberco-loza ieste o boală molipsitoare, căci în stupitul bolnavilor se afla germenii pricinuitori ai boalei şi aceştia se amestecă cu colbul din aer şi pot fi înghiţiţi şi prin urmare pricinui boala.

JDespre jmicinţa frigurilor.

In „Revue seientifique" No. 17; 29 April 1882 g&-sim un articol de Dl. Laveran intitulat: „De la nature parasitaire de l'impaludisme", adecă, despre natura pa-rasitară a frigurilor", şi ne credem datori a :l face cunoscut cetitorilor noştri.

— 31 —

Dl. Laveran a început studiele asupra acestei chestii de la 1878 în Algeriea. Iată corpurile observate în sîngele bolnavilor de friguri:

1) Corpuri cilindrice ascuţite la capete, mai tot deauna îndoite ca un craiu nou ; lungimea acestor corpuri ieste de 8 pană la 9 miimi de milimetru, lăţimea de 3 miimi; trupul ieste străvăziu, necolorat afară de la mijloc unde se află o pată negrie formată din părticele de pigment; une ori se vede o linie care uneşte capetele între dînsele pe lîngă partea concavă, aceste corpuri nu se mişcă; une ori sînt ovalare; părticelele de pigment formează atunci un cerc mai mult sau mai puţin regulat, alte ori ovalele se apropie de sferă.

2) Corpuri sferice, străvezii, de deosebite mărimi, cuprinzînd grăuncioare de pigment ca şi cele descrise la No. 1. Cele mai mari din aceste corpuri întrec în mărime globulele roşe, ale sîngelui, eele mai miei de abiea ajung la o miime sau două de milimetru în diametru şi nu cuprind de cît un grăuncior de pigment sau două. Aceste corpuri cînd sînt asâ de mari ca globulele roşe se îmfăţoşază în stare de repaus ori în mişcare. In starea de repaus grăuncioarele de pigment formează adesea un eerc regulat; corpul ieste necolorat, străvăziu, mărginit prin o linie neschimbătoare. In starea de mişcare, grăuncioarele de pigment se mişcă foarte tare în lăuntrul corpurilor sferice şi nu mai formează cere regulat; apoi, se mai văd adesea nişte corpuri cilindrice foarte subţiri şi lungi, ceva mai îmflate la capătul liber, iar cu celălalt lipite de corpul sferic, aceste firişoare se mişcă foarte cu mare viociune. In jurul u-nui corp sferic se află une ori cîte trei sau patru şi se vede cum pun în mişcare prin izbiri globulele vecine. Peste cît va timp firişoârele se despart de corpurile sferice şi trăesc libere printre globulele sîngelui. Corpurile sferice de cari am vorbit aice au nişte mişcări, ee le deosebesc de globule. Dacă observăm mai mult timp corpurile No. 2, pană ce încetează toate mişcările, ve-

— 32 —

dem că ieu o formă deosebită, se fac gra nuloase şi ne' mişcate . . .

D-l Laveran presupune că adevăraţii părăsiţi sînt firişoarele cele lungi şi mişcătoare, iar corpurile descrise la No. 1 şi 2 le socoteşte drept nişte pungi în cari se află părăsiţii sub formă de embrioni seu de ouă.—Părăsiţii liberi se văd în sînge mai ales ceva înnainte de accese şi în timpul acceselor.

Suflatul de chinină omoară foarte uşor părăsiţii în formă de fire şi mult mai greu pungile cu embrione de aceea trebue de luat chinină mult timp pentru a o-mori cu desăvîrşire părăsiţii aflători în sînge. Dacă luăm o doză de chinină trec frigurile de o dată, dar chinina fiind alungată din organism, alţî părăsiţi ies din pungi şi accesele se reîncep. Acuma mai remîne de ştiut calea pe cari străbat aceşti părăsiţi în organism, D-l Laveran ne spune că cercetările făcute pană la momentul publicărei articolului prescurtat aice, nu Tau luminat în această privinţă.

Aşâ dar încă o boală parasitară, bine dovedită şi în potriva căreia avem leac. Acuma dacă se va afla bine feliul de vieaţa şi obiceiurile acestor părăsiţi şi de se vor putea nimici chiar în afară din organism, omenirea va scăpă de friguri. Negreşit că ar fi uşor, dacă s'ar cheltui bani pentru acest scop, în loc de a-i cheltui cu resboaele aşa numite civilizatoare în Egipt şi Tu-nisiea, pentru a îmbogăţi cîţi-va bancheri 11

T . U .

încercări de Metafizică materialistă de V a s i l e C o n t a .

Am făgăduit cetitorilor noştri că vom face o dare de şamă de lucrările filosofice ale lui Vasile Conta ne

— 33 —

îndeplinim făgăduinţa, dar ar fi de dorit că scrierile Im să se facă cunoscute chiar în întregime publicului ei pentru aceasta ar trebui tipărite toate lucrările lui Conta, si respîndite. Nu ne îndoim că fie care om luminat va ţinea să aibă între cărţile sale şi operile lut Conta întâiul şi singurul filosof romîn. Cartea de care vom da samă ieste numai o parte din Metafizică, sau mai bine ieste istoriea Metafizicei.

Sub nume de idei şi credinţi metafizice înţelege autoriul pe acele ce respund la întrebările cele mai înnalte şi mai adînci pe cari şi le pune omul, atît în privinţa lui însuşi, cît şi în privinţa lumei. Sistemele metafizice vechi trăesc încă în mijlocul nostru şi sînt privite ca adevărate de cea mâi mare parte din oameni, numele sub care se îmfăţosază ieste religiea. In adevăr ţeranul îşi are respunsuri la întrebările metafizice, în religie (nu în tot deauna în cea creştină); învăţaţii înse, în feliurite sisteme filosofice mai mult sau mai puţin întemeeate pe cunoştinţele timpului nostru. Se înţelege că oamenii primitivi şi-au făcut o metafizică, după cunoştinţele lor şi după gradul de desvoltare la care a-junsese cu mintea.—Cum am spus aiurea dacă despărţim din religie regulele de purtare cari n'au ce se a-mesteeâ cu dînsa, aflăm în religie un sistem de metafizică. Găsim respuns la întrebarea: De unde vine lumea şi unde merge? Ce se întîmplă după moarte? Se nimiceşte personalitatea omenească, ori nu? etc... Adecă respunsuri la întrebările la cari respimde şi metafizica ştiinţifică.

învăţaţi foarte însemnaţi, precum H. Spencer, au ajuns să-şi înc-hipue că religiea şi ştiinţa sînt două căi deosebite pentru a ajunge la adevăr şi că prin urmare, ştiinţa nu va înlocui religiea, ci că de la o vreme se vor împăca şi vor ajunge am'ndouă pe căi deosebite la aceeaşi închiere despre lume şi om. Conta înse nu se uneşte cu această părere, şi în adevăr, cum ar putea să se unească cînd vedem lămurit că metafizica religiei

3.

nu-i de cît O fază prin care a trecut metafizica ştiinţifica. Intr'o vreme, după cunoştinţele ce aveau şi după puterea lor de a judeca, au ajuns oamenii a-şi închipui lumea într'un feliti, această închipuire s'a păstrat în masele neluminate şi ni se îmfăţoşază sub numele de religie. In timpurile noastre, frrtemeeaţi pe descoperirile ştiinţelor şi judecînd cu nişte creeri mult mai buni de cît răsstrămoşii noştri, filosofii şi-ati închipuit iară-şî lumea şi anume în altfeliti de cît oamenii primitivi. Care din aceste două închipuiri trebue să fie primită, care va învinge.?—Nu se încape îndoială, că dacă şi masele s'ar lumina, atunci nici iele n'ar mai putea gîndl despre lume, ca selbatecii primitivi şi eă încet încet s'ar âpropiea de ideile oamenilor culţi de acuma. Adecă religiea va trebui să pieară dinnaintea ştiinţei.

Iată ce zice Qonta: „ A zice că religiunea poate coexista, şi prin urmare poate fi conciliată cu ştiinţa ieste tot aşa de absurd ca şi a,zice că pot coexista două forme succesive ale aceluia-şi lucru; ca şi a zice de e-xemplu că se poate conciliea astronomiea veche care zicea că soarele se învîrteşte împrejurul pămîntuluî cu astronomiea modernă care zice că pămîntul se învîrteşte împrejurul soarelui. Metafizica religioasă ieste destinată a pieri şi nu a coexistă cu metafizica ştiinţifiică, pentru motivul că iea se transformă pentru a da naştere acestei din urmă. Ieste învederat că în timpul de transiţiune metafizica ştiinţifică crescîndă coexistă cu metafizica religioasă decrescîndă; dar ceea ce voesc să afirm ieste eă aceste două forme de cugetare nu pot să se des-volteze şi să meargă paralel." (pag. 20).

Innainte de a începe istorica ideilor metafizice, Conta ne spune că sentimentul religios îşi are încfputui în frica de necunoscut care se întîlneşte şi la animale. Ieată şi un exemplu adus de D-sa: „Un lup ştie că poate fi omorît de cînii de la stînă şi de aceea are frică de iei 5 dar cînd întîlneşte unul sau mai mulţi din aceştiea, iei de şi cuprins de oare care frică, ştie cu a-

— 35 —

jutoriul experienţei trecute să aprecieze întinderea putere! lor după numărul şi taliea lor, şi dacă se bizue că-i va birui se răpede la ieî, fără a încetă de a avea oare care frică potrivită cu mica primejdie la care se expune; iear dacă nu se bizue atunci fuge, dar fuge de o putere pe care a măsurat o, şi pe care ştie cum s'o eviteze. Dar acest lup care are curajul să înfrunte-puterea mai multor cîni se sparie cumplit de un singur chibrit ce i s'ar aprinde noaptea înnainte, şi fuge plin de o frică covîrşitoare, fiind că nu ştie din experienţă pană unde se poate întinde puterea flăcăreî ce i se a-rată. Innaintea cînilor lupul simte frica de qmoscu% iear înnaintea chibritului frica de necunoscut. Această din urmă frică ieste simţită de cuiele care latră la umbrele se se mişcă noaptea pe lună înnaintea lui, de boii cari mugesc eu spaimă în momentul unui mare cutremur de pămînt, etc. Această frică ieste adevăratul sentiment religios; iear acţiunile determinate de iea, precum lătratul cînilor la umbre, mugetul şi fuga boilor, etc, sînt cel© diatăitt forme ale cultului religios." (pag, 8 ) .

L& cele mai înjosite popoare la cari se întâlneşte credinţa în suflete,, ideea de suflet de mort, nu se îafă-ţoşază fără frica de necunoscut. Şi cu cît păşesc oamenii mai înnainte şi ajung la ideea de Zei mai puternicii de mii de ori de cît oamenii, cu atîta frică ajunge mai mare; de la un timp înse cu frica se amestecă şi un feliti de iubire, căci sufletele regilor puternici se presupun bine voitoare pentru poporul lor. Chiar de la început sufletul părintelui se închipueşte mai mult sau mai puţin bine voitorifi, ceea ce explică acel amestec de frică şi de iubire, ce constitue sentimentul religios.

Chiar în religiea creştină se zice: Frica de D-zeu ieste începutul înţdeptiunei ".Această frică se micşurea-ză şi piere încet, încet, cu cît prin progesul ştiinţelor se dovedeşte că lumea se supune la legi nestrămutate şi cu cit sfera necunoscutului se îngustează, pană ce va pieri cu totul» Această frică de necunoscut poate

— 36 —

înse se rămîe cît-va timp şi după ce nu mai credem în duhuri bune şi rele, în D-zeti, în Satana, etc; pentru că partea creerului care are această funcţie prin moştenire se tot păstrează. Mulţi se tem a intra noaptea în o casă întunecoasă, deşi sunt încredinţaţi că nu-i a-colo cine-va ascuns... Şi de-şi întră dar tot cu sieală. Această frică de necunoseut, rămăşiţă din o boală învechită, o ieu unii ca dovadă de existenţa unui D-zeu.

Conta începe istoriea ideilor metafizice cu fetişismul Pană acuma tot sînt oameni cari încă n'au de feliu i-dei metafizice, acestora nici nu le trece prin minte să se întrebe de cauza lucrurilor.

Cea mai îndepărtată idee de Cauză o găseşte în a-soeiarea necesară a chipurilor corespunzătoare lucrurilor, cari au fost percepute nemijlocit unul după altul. Aşâ cînd omul primitiv vede apunerea sorelui şi apoi noaptea şi dacă această urmare se repetează de mulţime de ori, selbatecul de cîte ori vede soarele apunînd se aşteaptă să urmeze numai de cît şi noaptea. Din această observare şi luîndu-se de pe cunoştinţele mai lămurite ce are despre faptele sale, selbatecul ajunge a crede că în tot deauna lucrul care urmează după altul ieste pricinuit de acel di'ntăiîi. Aşâ, cînd vede curcubeul şi după aceea împrăştierea nourilor, crede că a-ceştia au fost alungaţi de curcubeu; cînd întîlneşte un animal şi apoi i se întîmplă o nenorocire, crede că a-nimalul i-a pricinuit'oy cînd întîlneşte un animal şi a-poi vînează; mult, crede că animalul întîlnit i-a scos vî-natul înnainte. Dacă se mai întîmplă să întîlnească şi altă dată unul din animalele despre care am vorbit, se aşteaptă să se întîmple, ce s'a întîmplat şi la întăea

— 37 —

celui reu. Aşa, ceva trebue să fie, cînd ţeranul care socoteşte că întâlnirea cu popa prevesteşte nenorocire, se crede apărat, dacă aruncă un mănunchiti, de paie după dînsul.

Asemenea superstiţii se întâlnesc nu numai în poporul neluminat, ci şi la foarte mulţî din clasele aşa zi -se culte, precum ieste superstiţia cu numărul 13, cu norocul la cărţi legat de locul la care s'a pus, ori de vecinătatea unei persoane, ori de menirea ce face în gînd, etc. • *

Asemenea lipsă de judecată nu trebue să ne pară aşâ de curioasă, căci de pildă, ce fac alta, acei cari îşi înehipuiesc că pot proroci timpul de pe lună sau de pe locul planetelor; ori acei cari cred în explicarea visurilor; aşâ dacă au visat şerpe; cred că va fi vînt, etc, ori acei cari cred că dacă li se bate ochiul drepţii se va întîm-pla cutare lucru, dacă vîrful nasului atunci altă-cevâ; ori acei cari cred că dacă le va ieşi cutare carte: popă sau damă, etc. are să li se întîmple o nenorocire sau o norocire.

Apoi vorbeşte despre suflete,, după H. Spencer, Ed. Tylor şi Iokn Lubbock.

„Visurile, umbrele şi chipurile reflectate de apă şi de corpurile lucii au fost de sigur cele dintăiu fenomene amăgitoare cari au atras luarea aminte a omului primitiv. Animalele superioare şi copiii miei cred că văd fiinţe reale în dosul oglinzei în care se uită ; că iei caută să prindă umbrele cari se mişcă; şi că copii spărieţf prin vro arătare îngrozitore în vis nu se cred în siguranţă, după ce s'au trezit din somn, de cît grămădindu-se la sinul mamei lor pentru a fi apăraţi de dînsaa.Aşâ dar şi omul primitiv a trebuit să socotească drept fiinţe aevea cele ce se vedea în visuri, în ape şi umbrele; chiar sînt şi acuma selbateci cari cred că ce au visat ieste chiar aşâ şi socotesc umbrele, şi chipurile reflectate de corpurile lucii ca fiind fiinţi a-devărate.

— 38 —

„Dacă, selbatecul visază eă se duce la vînat şi că in pădure se întîlneşte cu vre un om, că vînează şi ospătează cu acela împreună, şi de o dată se trezeşte la un strigăt al vecinului şi se vede culcat. Ce-şi va închipui selbatecul ? Iei ştie că a fost la vînat şi cii toate acestea vecinul îi spune că a stat acolo jos ne mişcat ! Negreşit că de la o vreme îşi va închipui că în-tr'însul mai ieste încă un altui, cari poate ieşi şi merge la Vînat, etc. şi care vine ori de unde ar fi dacă-l chiamă cine*va şi întră în trup." Această fiinţă, acest altul ieste acela care mai pe urmă poartă numele de suflet. De la început, acest auflet ieste închipuit în totul asemenea cu trupul, cu omul; dar mintea desvol-tîndu-se din ce în ce, selbatecul vede* că ieste cu neputinţă să mai fie în trînsul încă un altul cu ciolane, cu earnê etc. fi şi-1 închipue ea un felia de umbră, ca un vînt cu formă omenească, în sfîrşit ca un duh sau suflet. Mai pe urmă ajung filosofii a-1 tot subţiea, pan ce-1 fac un ce fără intiadere ş? nepipăit un spirit, după cum îl găsim în filosofiele spiritualiste. Selbatecul veae în vis lueruri stricate, arse, cari nu se mai află, oameni cari au murit şi prin urmare îşi închipue eă toate lucrurile au într'însele suflet şi că sufletele mai trăiesc şi după moartea oamenilor sau stricarea lucrurilor Aşa do pildă selbatecul se visază cu lanoea sa şi cu toate acesteia lancea după mărturiea vecinului a fost lîn' gă dînsul cînd dormea, prin urmare sufletul Iui a vînat ou sufletul lăncei,...

Ou atît mai mult se încredinţară selbatecul de fiinţa sufletului, cu cît umbrele nu şi le poate alt feliti explică de cît ca fiind sufletele. Apoi umbrele nu pot fi apucate du,pă cum nu poate .mei fi nici sufletul. Apoi chipurile văzute în apă, ce pot jfi alta dacă mi ieară-şi un feliti de su#ete. Sînt popoare sel&atece, eari cred că omul are două suflete, şi din acestea numai unul iese în timpul visurilor, celălalt păzeşte trupul numai Ja moarte ieş amîndouă- Se credea eă unul din stifle-

— 39 —

te, acel care nu iese în timpul visurilor se cunoaşte prin aceea că face pe om să resufle, de aceea se înţelege şi numele suflet. La Greci şi Romani sufletul se mai numea umbră, ceea ce dovedeşte cele spuse mai sus. Unele popoare din Indiea cred că omul are trei suflete, negreşit: umbra, chipul din apă şi acela care locu-eşte în trup şi-1 face să fie viu. Dar pe aceste suflete şi le închipue nedespărţite, afară de cîte puţin; numai la moarte ies toate* Aeeat auflet, în trei persoane trebue să fi dat naştere ideei Treimel, cînd omul şi-a închipuit ca şi lumea trebue să ibă un suflet ea şi dînsul. Iată rădăcina treimei brahmane şi creştine.

De la început sufletele se socotesc tot muritoare ca şi oamenii; căci în vis nu se arată de cît sufletele oamenilor morţi de curînd, acele ce nu se arată trebue să fi murit. Dovadă de această credinţă, găsim şi faptul că selbatieiî au mijloace de a omorî sufletele morţilor.

La început se crede că sufletele trăiesc între oameni tot în această lume şi fiind că sufletele sînt foarte numeroase de aceea se crede că locul ieste plin de dînsele. Aceste suflete pricinuesc după selbateci toate mişcările. Se rupe o creangă fără o pricină văzută, un duh a rupt'o. Pocneşte o bucată de lemn, un duh pocneşte, se rostogoleşte o piatră, un duh a împins'o,

( V a urma) I , N ă d e j d e .

Înştiinţare. Mai mulţi cunoscuţi găsiră cu cale să mă ureze

pentru că aşi fi scriind la ziarul din localitate „Deşteptarea". Acelora le-am respuns, Ca să nu primesc şi alte uraturi înse, găsesc şi ieu cu cale a spune mai dinnainte, că nici n'am scris nici nu scriu şi nici nu

— 40 —

voiţi scrie la numitul ziar. le mele nu se potrivesc cu .pasă, dacă preoţii de mir

Pricina ieste că principii-scopul lui; căci puţin îmi ori călugării vor învinge

Th. D. Speranţă-,

K I K L I O O I I V F 1 E . E l e m e n t e de poet ica românii . In usul tinerime!

gimnasiale şi preparandiale compusă de loan Lăzăriciă profesor. Sibiift. In editura librăriei W.Kraff t . 1882. Preţul 60 cr. v . a. 90 de pagine.

Ifratinele p o p o r u l u i r o m a n la înmormîntărî, de Teo d o r T. B n r a d a . Iaşi. Tipografiea naţionala strada Alexandri, 1882. Preţul 2 franci. Se află la Tipografiiea naţională. 158 de pagine. Broşura ieste foarte însemnată şi vrednică de a fi cetită.

T r a t a t de H o r t i c u l t u r a ( F l o r i l e ) cu 115 gravuri în text. 330 de pagine. Rîmnicul-Sărat. Proprietatea şi ediţiăa autoriulul 1882. Preţul 5 lei noi.— Recomandăm cartea tnturor a-celor ce vroesc să-şî facă o grădină împodobita cu flori alese, fără să şe pue în primejdie de a le vedea pierind din lipsă df îngrijirea trebuitoare. Dl. Dateulescu cunoaşte foarte bine din teorie şi din practică tot ce priveşte horticultura. Dacă va reuşî cu această parte, ne făgadueşte încă şi altele despre deosebitele ramuri ale Horticultureî. Credem că nu vom aştepta mult.

Curs melodic de cetirea limbei franctze in ţaralel eu cea romitiă cu vocabular, exerciţii de traducere şi o alegere de lecturi franceze pentru uzul claselor L a şi a I I gimnaziale de Victor Castano, profesor la liceul naţional şi la institutul pedagogic din Iaşi. Ediţiea a I V , Iaşi 1882: 200 de pagine. Preţul 2 lei noi. Metoda întrebuinţată o găsim foarte nimerita, copilul care ştie a ceti româneşte ieste deprins cu cetirea franţuzaseă treptat, încet, încet cu cîte o regulă. Cine ştie cît de greu se desvăţâ cineva de o cetire franceză rea, va putea preţui cum se cuvine folosul ce aduce D l . Castano învăţăturei. Afară de cursul treptat de cetire mai vedem în cartea D-sale şi nişte bucăţi din mulţime de scriitori franceji. Găsim tot odată şi unele balade romîne traduse în franţuzeşte, etc. In scurt ieste cea mai bună din cărţile

de acest feli ti şi ar fi de dorit să fie pretutindeni întrebuinţată.