1

Dumitru Dădălău

DE LA MATASARI LA CIRIC

Editura Măiastra2008

2

3

TABĂRA NAŢIONALĂ DE ZIARISTICĂ CIRIC - IAŞI

“Ziaristica este o preocupare foarte agreată de elevi, fiind în acelaşi timp, un exerciţiu creativ cu rol formativ, este un mod de cunoaştere a specificităţii româneşti, ce trăieşte la laşi mai viu şi mai bogat decât în oricare altă parte”. Şi, pentru că Nicolae lorga vorbeşte în textul de mai de două elemente familiare nouă în această vară, ne-am gândit că ar fi bine să-l aliniem la începutul impresiilor noastre.

4 august 1997, Ciric - laşi. Se deschid porţile celei de-a IV-a ediţii a Taberei Naţionale de Ziaristică pentru elevi.

Organizată de câtre Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean laşi, Tabăra Naţională de Ziaristică din acest an s-a vrut a fi un amplu exerciţiu jurnalistic pentru protagoniştii ediţiei respective şi nu numai. În cele 10 zile, cât am stat la Ciric, cu ecusonul pe care era scris PRESS în piept, ne-am plimbat pe străzile laşului – adevărat templu de lumină şi cultură – învăţând “ să mânuim condeiul, să descoperim ineditul”.

Ieşenii, cu binecunoscuta lor ospitalitate, ne-au cântat şi ne-au încântat. Primiţi cu vers popular prin graiul Grupului folcloric “Hora” al Palatului Copiilor, am dat pentru prima dată piept cu sudoarea muncii de ziarist. Bucuria a fost mare, satisfacţia pe măsură! Armonia şi tehnica paşilor, dulcele glas al Ecaterinei Bârjoveanu şi al micuţei Cătălina Necula (8 ani) ne-au fermecat toate simţirile.

Vremea lui gustar a constituit încă un mijloc de a ne chinui gândul şi dorinţa realizării a ceva ce, peste ani, “când vom descifra taine şi sensuri”, să ne descopere energia şi armonia de penel a timpurilor actuale. În această “panorama” familiară am învăţat cât de important este “să curgem proaspăt într-un anumit sens”, spre un ideal propriu, să cutezăm spre un anume crez.

Am crescut profesional şi moral şi ne-am manifestai, fiecare după propria-i evoluţie, spre adevăr, frumos şi bine, “cele trei categorii relative”, după cum bine grăia, cel mai erudit ghid al laşului, poetul AIexandru Murgu.

Şi după cum, FRUMOSUL REMONTEAZÂ SUFLETUL am încercat şi noi, să curgem FRUMOS, am lăsat colbul nostalgiei să ne învăluie mintea şi să ne conducă gândurile pe munţii creaţiei. Şi am creat... Ce?! Ce altceva decât.. FRUMOS! Da, am creat FRUMOS!

Am întâlnit valori din toate colţurile ţării, şi mare ne-a fost bucuria că am putut lega prietenii cu copii de departe, chiar din Moldova şi Basarabia. Spre sfârşitul celor 10 zile de tabără, când rodul muncii noastre a ieşit la lumină, fiecare era mai mulţumit de munca lui şi fiecare îşi vedea sudoarea gândurilor în culori deosebit de optimiste.

Marţi seara, după “MASA FESTIVĂ”, “FOCUL DE TABÂR” a fost locul

4

schimbărilor de adrese, ceaţa nostalgiei a învăluit mintea fiecărui privitor. S-a cântat, îmbrăţişat, suspinat şi lăcrimat. Fiecare era întristat că se desparte de ceilalţi, de umbra pădurilor de pe dealul Ciricului, de căsuţele şi minunatul aer de tabără, care ne-a fost tovarăş 10 zile.

Nu am putut să fim insensibili şi să nu simţim cum ne învăluie acea aromă a vremii lui Eminescu şi Creangă. Am fi dorit ca clepsidra să bată pe loc. Dar n-a fost să fie aşa! Cele zece zile au luat sfârşit şi noi a trebuit să ne întoarcem. Rămânem însă cu satisfacţia faptului împlinit, cu bucuria că am fost TEMERARI AI MIRACULOSULUI NUMIT PRESS.

Zorile unei noi dimineţi s-au arătat la orizont şi noi am păşit pe fruntea altui dor. Acela al nostalgiei. O parte a sufletului nostru însă, s-a rătăcit în umbrele dintre pădurile dealurilor de lângă Ciric.

ALIN MIRESCU

„Cuget Liber”şi „Murmurul Jilţului ” premiate pe ţară

Ion Şoldea, Gorjeanul 8 septembrie 1999

Abia reîntorşi din vacanţă, elevii Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru ”,Tg - Jiu au făcut un scurt bilanţ împreună cu cadrele didactice şi îndrumătorii lor, trecând în revistă acţiunile organizate pe această perioadă dar,mai ales, bogatul palmares cu trofeele obţinute de cei mai buni elevi care au reprezentat cu cinste şcolile în care învaţă, nu numai la nivel de judeţ, ci chiar naţional. De o atenţie deosebită s-a bucurat activitatea de creaţie desfăşurată de elevii redactori de pe lângă revistele şcolare, evidenţiindu-se în acest fel echipajele celor două grupuri şcolare:Grupul Şcolar „Gheorghe Magheru”,Tg- Jiu şi Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari. Astfel, la faza finală pe plan naţional, revista „Cuget Liber”, a Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru ”,Tg- Jiu a obţinut locul II,iar revista „Murmurul Jilţului”, a Grupului Şcolar Industrial Mătăsari, locul III.

Celor două reviste şcolare Ministerul Educaţiei Naţionale le-a asigurat cinci locuri de participare gratuită în Tabăra Naţională de reviste şcolare Muncel – Iaşi, în perioada 1-10 august 1999 şi alte cinci locuri în Tabăra Naţională de ziaristică Ciric - Iaşi, în perioada 18-28 august 1999a.c.

Ca şi în anii precedenţi, tinerii redactori ai celor două reviste nu şi-au dezminţit numele şi talentul cumulat în timp, comportându-se cum era şi firesc – ca nişte adevăraţi ziarişti de primă mână, mulţi dintre ei colaborând chiar cu publicaţiile locale, lăsându-ne să vedem în ei pe viitorii noştri colegi de redacţie.

Un mare animator care le-a insuflat această pasiune şi dragoste este chiar directorul adjunct al Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru”, Tg-Jiu, domnul profesor inginer Dumitru Bunoiu, care este totodată şi preşedintele de onoare a

5

Fundaţiei Cultural Ştiinţifice „Gheorghe Magheru” înfiinţată acum trei ani. Odată cu începerea noului an şcolar, acesta a avut amabilitatea să ne împărtăşească, într-un moment de răgaz, câteva gânduri : „Organizarea acestor activităţi pe plan naţional a avut la bază premiza unei revigorări pe viitor, am putea spune, a presei literare româneşti şi afirmarea talentelor din presa şcolară. Cele două echipaje gorjene au avut ocazia să viziteze casele memoriale ale scriitorilor clasici ieşeni şi să se întâlnească cu reprezentanţii de seamă ai revistelor din această frumoasă zonă : CONVORBIRI LITERARE, CRONICA, DACIA LITERARĂ, precum şi a ziarelor MONITORUL DE IAŞI, ZIUA DE IAŞI şi INDEPENDENTUL.

Tinerii redactori gorjeni au participat la concursurile organizate, având ca temă redactarea unei foi volante,creativitatea participaniilor obţinând Premiul III.

Aceste concursuri le-au adus aprecieri elogioase din partea juriului, precum şi meritate premii personale.La rândul nostru îi felicităm şi noi pe redactorii celor două reviste, cât şi pe îndrumătorii care le veghează scriitura.

Ion ŞOLDEA, Gorjeanul, 8 septembrie 1999

Trei premii pentru reprezentanţii noştri

Ion Popescu, Gorjeanul, 2644,16.04.99

Eleva Cerasela Sprâncenatu, deţinătoarea unui premiu la „Primăvara Cugetului Liber”, a obţinut şi la faza naţională a Concursului „ Tinere Condeie ”titlul de laureat şi premiu. Ea beneficiază de un loc gratuit în tabăra de la „Poiana pinului”11şi 20 iulie a.c. Cu siguranţă, reprezentanta Gorjului şi a Colegiului Naţional „Spiru Haret” îşi va dovedi şi acolo talentul de prozatoare. De asemenea revista „Cuget Liber ”a Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru ”a fost distinsă la faza naţională a concursului de profil, cu premiul al II-lea. Încă o dată s-a văzut că profesorul Dumitru Bunoiu ştie să conducă o publicaţie, să-şi asigure ritm de apariţie şi să-i ridice mereu calitatea.

Dar şi revista „MURMURUL JILŢULUI”, de la Mătăsari, s-a evidenţiat anul acesta, câştigând un merituos premiu III . Mâna bună , profesorul Dumitru Dădălău, a biruit cu gândul şi cu fapta. Ambele şcoli şi redacţii îşi vor trimite câte doi elevi la tabăra de la „Muncelul” Iaşi între 1şi 10 august a.c.

6

Viaţa... un timp dăruit de zei.Adolescenţă… atâtea Aşteptări zadarnice…Zbateri… prin strigătele de lumină.Împlinire… vino, clipă ruptă dinAlte lumi.«MURMURUL JILŢULUI»- ÎMPLINIRE ŞI SPERANŢĂ ÎN VIITOR

(Locul 1 la etapa judeţeană a revistelor şcolare, Herculane, 18-19 martie 2000)

Nu ştiu cum aş putea să cuprind în câteva pagini impresii despre o experienţă inedită, cum am trăit într-un sfârşit de săptămână a lunii martie a anului 2000. A fost o experienţă nouă pentru mine. E vorba de zilele de 18-19 martie 2000 când am participat împreună cu trei elevi din liceul nostru din Mătăsari la concursul revistelor şcolare din judeţul Gorj. Spun că este greu de scris nu pentru că aş avea greutăţi în exprimarea a ceea ce am trăit, ci pentru că, eu, în general, sunt un om care ia de la viaţă partea reală, partea pragmatică a lucrurilor. Ori, în aceasta perioada am întâlnit oameni sensibili: copii care gândesc matur şi poeţi care îşi aştern pe foi albe gânduri sublime. Se spune că “poetul este omul tinereţii veşnice”. Este adevărat! Dacă nu ar exista oameni care ar gândi pentru idealul de a fi tânăr veşnic, nu ar exista poezii, nu ar exista reviste de cultură nu ar rămâne nimic în inima noastră. La noi, în liceu, avem copii talentaţi dar care suferă de nesiguranţă. Avem copii care gândesc mai profund decât noi, adulţii care credem că ştim tot. Norocul acestor copii şi al vieţii culturale din Mătăsari a fost că s-a dorit o imortalizare a ceea ce se întâmplă în jurul nostru si datorită unui profesor cu suflet mare a fost creată o revistă, un murmur al unor idealuri, revista “Murmurul Jilţului”. Acest om este domnul director Dumitru Dădălău, care a îndrumat paşii copiilor noştri talentaţi şi împreună cu alţi profesori de română din liceu au făcut să ajungem primii în judeţ. De ce? Deoarece revista noastră a luat premiul I, fiind considerată ca cea mai bună pe plan literar şi artistic din judeţ. Sunt mândră că am fost prezentă la încununarea acestui succes, dar meritul este al celor care creează. E păcat că nu toţi înţeleg ce înseamnă a scrie; e păcat, că n-am ajuns toţi să trăim numai prin prisma materială a vieţii. Peste tot auzi cuvintele bani, ordonanţă, disponibilizare... Societatea e de vină, dar si noi, pentru că uităm ce e frumos şi pur. În această revistă,care sper să ocupe un loc fruntaş la faza naţională, mai sus de locul trei ocupat anul trecut; sunt creaţiile copiilor noştri. Noi, ca adulţi, spunem de multe ori că revista e “floare la ureche” de realizat; că nu ne place etc. Am folosit cuvântul “spunem” din motive uşor de înţeles, dar eu nu am spus niciodată, deoarece eu nu aş putea să fac ceea ce apare în rândurile revistei. Copiii noştri sunt talentaţi şi sunt părinţi care nu cunosc ce gândesc aceşti copii. Să nu le tăiem elanul, să fim mândri că avem o revista care

7

va rămâne în timp. Suntem de la tară, dar de aici avem ceva de spus omenirii; avem oameni cu suflet mare şi copii buni. Sunt oameni pentru care nu există nimic nou, nimic interesant. De tineri au fost bătrâni, iar la bătrâneţe sunt copii. La Herculane am întâlnit oameni care sunt fericiţi prin ceea ce fac nu prin ceea ce trăiesc. Revista noastră a fost apreciată si mă bucur. Au fost licee din tot judeţul, există peste tot oameni mari prin creaţii, dar rămân la ideea că suntem cei mai buni. În viaţă trebuie să crezi că nimic nu este creat sau că abia ieri s-a început lumea şi să doreşti să o creezi pentru a face ceva ca revista noastră. Ştiu că cine va citi acest articol va crede că vreau să ridic în slăvi pe cineva sau revista; este ceea ce gândesc şi tot timpul m-am ferit să spun ceva care să pară: spun ceea ce este real. Sunt fericită că pot citi această revista şi că o am acasă la mine. Mare nefericire pentru om este că viaţa începe cu tinereţea şi se termină cu bătrâneţea, căci viaţa ar fi nemăsurat mai desăvârşită dacă ar începe cu bătrâneţea şi s-ar termina cu tinereţea. Poate am fi mai buni cu copiii noştri si am aprecia mai bine creaţiile noastre şi ale lor. Scepticii nu sunt fericiţi, darnici nefericiţi, aceştia sunt oameni în afară de viaţă şi împotriva vieţii.

Succes revistei în viitor! Prof. ing. Carmen Pădureţ

Prostituţia, cea mai veche meserie din lume

În ultima perioadă, prostituţia în România a luat amploare. Dacă în trecut, curtezanele erau la mare cinste, acum prostituatele de pe străzi nu mai au farmecul de altădată. Prostituatele din ziua de astăzi sunt un nor ce absoarbe soarele din marea de întuneric. Faptele acestor femei nu sunt făcute din plăcere, ci din nevoie, deoarece au o familie de întreţinut, iar banii se câştigă foarte greu. Ele au senzaţia că nu este aşa de bine cum şi-au închipuit, dar speră că se vor trezi pentru a vedea adevărata faţă a lucrurilor, când îşi vor repune din nou în funcţiune, la capacitate maximă, maşina vieţii. Dar cele mai multe dintre femeile străzii au eşuat... Cele care sunt deja căzute, ajung, de cele mai multe ori, în mâinile poliţiştilor. Dar nici măcar oamenii legii nu mai pot face nimic pentru ele. Maiorul Daniela Onuţu, şefa Compartimentului Prevenire din cadrul IPJ, spune că poliţiştii fac eforturi pentru eradicarea flagelului prostituţiei, dar, chiar şi aşa, totul se dovedeşte a fi zadarnic.

- Ce face Poliţia în acest moment pentru eradicarea prostituţiei?- Prostituţia este un fenomen care există din cele mai vechi timpuri. Oricâte

eforturi ar depune Poliţia, părerea generală este că prostituţia nu va fi eradicată niciodată. Cel mult, ne dorim să scadă nu-mărul acestor persoane care practică prostituţia şi, în primul rând, să nu facă noi victime, mai ales tinere sau foarte tinere, ale proxeneţilor.

- Care sunt pedepsele pentru prostituatele prinse de poliţie?

8

- Pentru a demonstra ca o persoană practică prostituţia trebuie ca ea să fie prinsă în flagrant, ceea ce este foarte dificil şi, în acelaşi timp, să existe şi o reclamaţie a persoanei ce a beneficiat de serviciile prostituatei în cauză. Cele mai multe dintre prostituate sunt amendate conform Legii 6171991, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dacă femeia în cauză este prinsă de mai multe ori comiţând acelaşi delict, ea este condusă la Judecătorie, pentru a fi luate măsuri coercitive. De cele mai multe ori, conform legilor în vigoare, persoanele care practică prostituţia sunt pedepsite cu mai multe zile de muncă în folosul comunităţii. în cazul în care respectiva persoană condamnată nu execută zilele de muncă în folosul comunităţii, acestea se transformă, în funcţie de numărul lor si de amenzile primite până atunci, în închisoare contravenţională, mai nou cu executarea pedepsei.

-În laşi a fost depistată vreo reţea de trafic de carne vie? - Da, au fost depistări. Persoanele implicate se află acum după gratii şi pot

primi pedepse până la 25 ani de închisoare. Problema cea mai mare este că aceşti oameni profită de naivitatea unor tinere care, în general, cred că tot ce zboară se mănâncă. Pentru găsirea unor condiţii de muncă foarte avantajoase, de obicei victimele acceptă să-i însoţească pe proxeneţi în străinătate. După ce depăşesc graniţa României, îşi dau seama că au fost înşelate, realizează că au fost vândute de la un patron la altul şi că singura lor modalitate de a supravieţui este aceea de a se prostitua.

- Se cunoaşte vreun caz unde prostituatele pot găsi vreun loc de muncă la stat?

- Există o serie de servicii sociale oferite de asociaţii nonguvernamentale care încearcă, prin reconciliere şi sprijin material, să ne ajute şi să le determine să-şi caute un loc de muncă onorabil. Au fost multe cazuri în care fetele au putut fi recuperate şi au revenit la o viaţă normală, dar au fost şi eşecuri, când persoanele respective au crezut că este mai greu să munceşti decât să te prostituezi. Veniturile sunt mai rapide, chiar dacă nu mai sigure. Eu consider că aceste persoane nu sunt decât nişte victime ale societăţii pentru că, de cele mal multe ori, ele provin dintr-un mediu familial dezorganizat, cu părinţi alcoolici, unde fetele sunt agresate fizic şi verbal. Cele mai multe fete de acest tip sunt fugite de acasă sau au părinţi care nu se interesează ce fac, unde se duc sau chiar sunt mulţumiţi pentru că nu le mai cer mâncare sau îmbrăcăminte. Bineînţeles, majoritatea dacă au terminat patru clase, în cel mai fericit caz, şcoala profesională.

- Ce se va întâmpla dacă numărul prostituatelor va creste?- Prostituatele sunt un focar de infecţie. Pentru câteva minute de plăcere, mulţi

bărbaţi duc în familie boli grave, cum ar fi sifilisul, hepatita sau SIDA. Ele sunt numite şi bombe biologice. în laşi a existat un caz când o femeie a întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi dintr-o comună, iar aceştia s-au trezit după o anumită perioadă că sunt bolnavi de sifilis. Afecţiunea bărbaţilor a fost descoperită

9

de medicul din comuna cu pricina.- Câte persoane au fost descoperite practicând prostituţia?- În statisticile furnizate de Organizaţia Internaţională a Muncii, judeţele

din Moldova sunt pe primul loc. În această zonă, prostituţia a înflorit din cauza sărăciei .Problema este că nu sunt depistate toate prostituatele. Până acum au fost descoperite doar 64 de practicante ale acestei meserii.

Monica Mogîrzan, X B

UN NOU MAGAZIN ALTEX ÎN IAŞI

În cursul acestei săptămâni, grupul ALTEX a relansat cel mai mare magazin de electronice şi electrocasnice din Iaşi.

Acesta se află în incinta Complexului «Moldova Universar şi are o suprafaţă de trei sute de metri pătraţi. «ALTEX» a reamenajat vechiul magazin, oferind astfel clienţilor săi unul nou, mai mare şi mai echilibrat, ce poate face faţă cererii pieţei», a declarat Dan Ostahie, directorul firmei.

Magazinul «ALTEX» oferă, pe lângă aparatură electronică şi electrocasnică, o gamă completă şi atent prezentată de accesorii şi consumabile care dau valoare produsului.

De asemenea, magazinul oferă montaj gratuit pentru maşinile de spălat, instalare gratuită pentru aparatele de aer condiţionat, transport gratuit la domiciliu pentru produsele de mare volum, precum şi facilităţi pentru vânzarea în rate a produselor, inclusiv sistem de rate propriu.

Monica Mogîrzan, X B

Tâlhar la drumul mare

Procurorii ieşeni au emis mandat de arestare pe numele lui Viorel Iulian Mihalache, de 17 ani, care este acuzat de tâlhărie. în noaptea de 12 spre 13 august, tânărul, prin violenţă, a deposedat-o de un lănţişor de aur, în valoare de două milioane lei pe Elena Tatoi, din Paşcani.

Aceasta se deplasa pe strada Străpundere Siivestru, la o oră târzie din noapte, când a fost agresată de Mihalache. Dacă va fi găsit vinovat, pentru acuzaţia de tâlhărie, lulian Viorel Mihalache riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani.

Monica Mogîrzan, X B

10

Vacile îşi omoară stăpânii

La începutul săptămânii, un bătrân din satul Borşa, comuna Vlădeni, a murit în condiţii groaznice. În seara zilei de 11 spre 12 august, Vasile Părăleşte, de 51 de ani, a fost omorât de una dintre vacile pe care le-a dus pe imaşul satului.În seara cu pricina vacile au venit singure în sat. Familia văcarului nu a bănuit nimic din cele întâmplate şi nu s-a dus să-l caute, atunci când a văzut că bătrânul nu a mai venit acasă. Dimineaţa însă, Elena Părăleşte, soţia lui, a plecat să-l caute la locul de muncă.

Trupul a fost găsit lângă un pârâu de pe imaşul sătesc. Moartea lui Vasile Părăleşte a fost anchetată de poliţişti. După autopsia cadavrului a reieşit că Vasile Părăleşte nu a fost ucis de vreun hoţ, ci a fost strivit de o vacă. În urma morţii bătrânului, Elena Părăleşte a rămas singura întreţinătoare a familiei, cu o pensie de 600.000 lei, bani pe care îi va folosi pentru creşterea celor două fete rămase fără tată.

Monica Mogîrzan, X B

Articolul – între convergenţă şi divergenţă

Articolul trebuie să fie un punct de atracţie pentru cititori. Dacă nu are un titlu incitant, un conţinut atrăgător, şi nu în ultimul rând, un intro să-ţi taie răsuflarea, acela cu siguranţă nu va fi captivant.

Definiţia dată de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române cuvântului «articol» este aceea de «expunere scrisă, de proporţii reduse, cu caracter publicistic, pe temă politică, economică, ştiinţifică, etc.». Dar articolul, în concepţia tuturor, este acea scriitură de presă în care, pe baza unor întrebări puse de jurnalist, se obţin răspunsuri, de la intervievat, ce constituie, în mare parte, adevăruri despre fapte petrecute lângă noi sau peste ocean. El are două pârti principale: construcţie si descriere.

Construcţia unui articol bun depinde de claritate, organizare şi eficienţă. Dificultăţile de construcţie rezultă din: modul în care prezinţi aspecte adesea diferite, astfel încât la final să ai o imagine coerentă. Ce anume se potriveşte şi unde, cum pot fi alăturate aspecte dintre cele mai diferite? Toate acestea reprezintă o mare dificultate ce o putem asemăna cu rezolvarea unui puzzle, când piesele acestuia sunt infinite în mărimi şi forme, iar forma de pe cutie lipseşte.

0 construcţie bună presupune să gândeşti în ceea ce priveşte realizarea materialului. Adică să diseci informaţia pe care o ai, să decizi asupra naturii sale, să te gândeşti ce efect vrei să obţii, să observi piesele ei componente, să le înlături pe cele inutile, să vezi cum trebuie îmbinate pentru a obţine forma dorită.

Pentru a ne fi nouă mai uşor, există nişte reguli după care majoritatea jurnaliştilor s-au ghidat şi se ghidează în continuare, făcând articolul să fie pe

11

gustul cititorului.La un articol trebuie:• Lucrat fiecare aspect al subiectului pe rând, fără să sărim de la un fragment

al poveştirii la altul, după care revenim la primul. Acest lucru ne poate duce în eroare atât pe noi jurnaliştii, cât şi pe cititori. Aspectele trebuie separate şi expuse cât mai clar.

• Ocolite aşa numitele «fundături» ,acele aspecte care, atunci când vă faceţi planul, nu conduc la altele dereglând firul principal al subiectului. Asemenea «fundături» trebuie lăsate pentru finalul articolului, altfel vom realiza că trebuie să ne întoarcem din drum pentru a ne putea îndrepta într-o cu totul altă direcţie.

• Folosită o structură cronologică a evenimentelor dacă aceasta există. Povestirea cronologică este simplu de urmărit, de redat şi de preluat de către cititori. După paragraful introductiv putem să începem să redăm în ordine cronologică evenimentele, astfel ajungând mult mai uşor la final. Coerenţa acuzaţiilor. Dacă într-un articol sunt prezentate două părţi conflictuale, este de preferat, pe cât posibil, ca negările sau replicile la lucrurile afirmate de prima parte să urmeze imediat după acuzaţie. Separarea lor prin paragrafe poate conduce la confuzie din partea cititorului şi s-ar putea ca acuzaţia iniţială să trebuiască reformulată.

• Explicate, pe cât posibil, lucrurile. Pot exista materiale în care termenii sau chiar tema să fie mai puţin accesibilă cititorului. În aceste situaţii trebuie explicate aspectele exact ca în manuale, spunând cititorilor ce urmează.

• Utilizate citate pentru a nu intra în monotonie. Aşa cum o lungă secţiune de citate ar fi plictisitoare datorită dimensiunii, tot astfel un fragment prea mare de citit, indirect poate deveni monoton. Variaţia apare atunci când intervine ‘Vocea» unui personaj cu un citat sau două, oricât de scurte.

Un articol trebuie analizat pentru a observa ce efecte se obţin când cititorul îl preia. Afectând minimum de timp analizei, putem vedea intenţiile bune sau rele ce le transmitem. Tot ceea ce trebuie să facem este să analizăm fiecare fragment al articolului.

În cazul în care jurnaliştii, într-un articol, citează o sursă, aceştia neapărat trebuie să precizeze numele sursei, atât timp cât aceasta nu doreşte să fie pusă sub anonimat. Astfel articolul va avea o mai mare credibilitate, dând cititorului ceea ce doreşte şi ajutându-l să-şi formeze o părere atât despre articol cât şi despre jurnalistul al cărui articol este. Neoferindu-i cititorului această posibilitate de a identifica sursa şi elementele necesare formării opiniei, acesta va fi nevoit să-şi pună întrebarea «Cum a aflat ziarul lucrul acesta?».

Gradul în care se face atribuirea depinde de natura subiectului şi de titlul publicaţiei. În cazul subiectelor controversate şi al publicaţiilor specializate este, în general, nevoie de o atribuire mai detaliată şi mai clară. lată, mai jos câteva reguli care lămuresc când, unde şi cum să se citeze sursele.

• Atribuirea nu este necesară în cazul a ceea ce numim cunoaştere generală,

12

informaţie cunoscută publicului larg sau ce poate fi verificată imediat printr-o mulţime de surse. Dar majoritatea articolelor de ştiri vor avea nevoie de atribuire în cazul presei tipărite, aceasta însemnând că fiecare declaraţie trebuie să aibă o sursă clară.

• Precizarea surselor pentru orice informaţie care este sau poate deveni controversată este de asemenea foarte importantă, deoarece orice informaţie care este în prezent sau poate fi subiect de contestaţie trebuie să fie atribuită, la fel şi orice element de opinie sau orice ar putea să facă parte din categoria informaţiilor deja cunoscute publicului.

• Atribuirea pasivă nu trebuie folosită niciodată, pentru că odată ce s-a scris «se spune» sau «s-a înţeles» sau «s-a anunţat» cititorul vine cu întrebarea «de către cine?». Undeva există o persoană care a afirmat, a crezut sau a anunţat asemenea lucru.

• Explicaţia cât mai detaliată are un efect scontat asupra cititorului. Când atribui unei surse şi funcţia pe care o are, atunci cititorului i se va părea mult mai credibilă ştirea sau declaraţia decât atunci când ai fi citat doar sursa. Ajută cititorul să judece calitatea informaţiei oferite de aceasta.

• Descrierea sau culoarea, cum este numită câteodată, ar trebui să facă parte din majoritatea articolelor. Aceasta este foarte uşor de omis, atunci când este absorbită de relatarea unui fapt. Descrierea este elementară deoarece, acele câteva fraze sau pasaje întregi descriptive adaugă informaţie şi îi ajută pe cititori să-şi imagineze mai bine ce s-a întâmplat, cum şi unde.

Noi constituim ochii cititorului, întâlnindu-ne poate în fiecare zi cu lucruri cu care cititorii nu se vor întâlni niciodată sau vedem persoane, locuri greu accesibile cititorului.

Ne punem întrebarea «Adăugarea unei poze nu absolvă descrierea?» ei bine, nu o absolvă, pentru că de cele mai multe ori o poză nu poate descrie ceea ce jurnalistul descrie prin cuvinte.

Descrierea dă viaţă articolului, îi duce pe cititori acolo unde s-a întâmplat şi astfel cititorul poate intra în pielea ctitorului. Poate aduce savoare în cea mai stearpă şi mai avidă ştire. Trebuie să fim conştienţi că descrierea îşi are rolul ei în articol, pentru a-i ajuta pe cititori să înţeleagă şi nu pentru a ne furniza nouă prilejul de a ne expune cuvintele şi expresiile nou- învăţate, va aduce un plus de claritate şi nu va fi un obstacol în calea ei. lată alte indicii:

- Ceea ce este familiar jurnaliştilor poate să nu fie şi pentru cititori. Adesea jurnaliştii au impresia că cititorii cunosc locurile, oamenii şi evenimentele despre care scriu. Chiar şi zonele cele mai familiare pentru reporteri pot fi străine şi necunoscute cititorilor. Trebuie descrise şi redate chiar şi cele mai neînsemnate componente ale unui decor, de exemplu cum ar fi: ce tablouri atârnă pe pereţi, cum este atmosfera creată de acestea, dacă scaunele sunt confortabile şi alte asemenea amănunte care la prima vedere par neînsemnate şi date doar de amorul

13

artei, dar ele, de fapt îl ajută pe cititor să se transpună la faţa locului. Pasajele descriptive lungi trebuie evitate deoarece obosesc cititorul şi există

posibilitatea să nu fie bine amplasate; exceptând cazul în care scopul principal al unui material este de a fi descriptiv.

Elementele de culoare este bine să fie dozate în spaţii mici, servite ici şi colo, nu în pasaje lungi nesegmentate. Pot fi oferite cititorilor o mulţime de lucruri într-o serie de mici fragmente separate, remarci făcute în trecere şi în propoziţii subordonate. Cheia acestora este relevanţa.

De preferat ca descrierile mai detaliate ale unei anume persoane sau ale unui anume loc, să fie plasate într-un singur pasaj al articolului şi nu presărate de-a lungul acestuia.

Oamenii ce apar în faţa cititorilor, pentru a le captiva atenţia acestora, trebuie să aibă viaţă. Un nume nu-ţi poate spune prea multe despre cineva în afară de sexul persoanei respective. Vârsta, detaliile privind înfăţişarea, condiţii şi aşa mai departe, ajută acolo unde este relevant. Trebuie inclus în text orice îi ajută pe cititori să înţeleagă mai bine.

Trebuie să avem ochiul format pentru a surprinde detaliul, căci de cele mai multe ori, lucrurile minore sunt, adesea, cele mai elocvente - mici detalii sau momente dintr-o scenă care pot fi descrise şi folosite pentru a puncta un întreg eveniment. Concentrarea pe detalii şi descrierea lor în cuvinte, pentru cititori, este o tehnică eficientă atunci când scrii un material de culoare sau de atmosferă.

În toate formele de jurnalism, reporterii trebuie să-şi chiuie mintea pentru a reda cititorului ştirea într-o formă mai simplă pentru ca acesta să o poată percepe. Aceasta presupune folosirea imaginilor şi comparaţiilor din viaţa cotidiană, la care cititorul avea acces. Atunci când spunem despre lungimea unui teren de tenis sau înălţimea unei clădiri, după ce exprimăm mărimea în cifre şi unităţi de măsură, echivalăm cu ceva de zece ori înălţimea unui bloc;de două ori lungimea străzii etc., comparaţie la care oamenii să poată raporta.

Articolul este spre satisfacţia cititorului !!!

Maria Alexandra BOULEAN

Austriecii s-au „îndrăgostit” de RATC

Iaşul este considerat capitala culturală a ţării având primul teatru, prima universitate şi se află printre sutele de oraşe cu transport electric.

Regia Autonomă de Transport în Comun asigură deplasarea zilnică a peste 200 de mii de călători pe întregul teritoriu al laşului. Parcul mijloacelor de transport în comun, din cadrul regiei, este format din 150 de tramvaie, 40 de troleibuze şi 100 de autobuze.

Modernizarea RATC a însemnat înlocuirea vechilor tramvaie, păstrându-se

14

însă vechea bază materială de reparaţii şi întreţinere. Astfel s-au păstrat foarte multe maşini şi utilaje încă din perioada 1900-1920, care funcţionează perfect şi astăzi.

Printre cele mai vechi obiecte păstrate se numără şi presa cu care se montau roţile pe osii, freza, strungul, fierăstrăul circular cu bandă, forja şi cricurile pentru ridicat vagoane din anul 1900.

Activitatea de construire a început în anul 1997 o dată cu aniversarea unui secol al trans-portului electric în laşi. Regia a hotărât restaurarea unui vagon-măturătoare precum şi a unui vagon de călători.

Având o documentaţie tehnică şi fotografică insuficientă, dar folosind informaţiile unor foşti angajaţi ai regiei au reuşit să restaureze cele două vagoane.

Fără a mediatiza această activitate, RATC laşi a reuşit să atragă atenţia austriecilor. Drept urmare, regia a încheiat cu Atfred Fleissrier, proprietarul muzeului de tramvaie din Mariazzel, Austria, două contracte de restaurare a celor mai vechi tramvaie care au circulat prin Austria.

În ciuda faptului că acestea erau primele realizări ale secţiei de restaurare a RATC, întreaga Europă a aflat despre activitatea de reconstituire a vagoanelor de epocă.

Alin Burău

Tramvaiele ieşene pleacă la Herculane

În perioada 25 - 29 septembrie RATC va organiza la Herculane al doilea salon de arheologie industrială. Invitaţia a fost adresată inginerului şef Dorian Geba de către secretarul de stat lon Opriş.

În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate două lucrări “Du-mă acasă măi tramvai” şi “Restaurarea vagonului K-1912”, din patrimoniul austriac.

Materialul expoziţiei va fi realizat din arhiva foto a regiei, deoarece piesele originale ale celor mai vechi tramvaie nu vor putea fi transportate.

Dorian Geba a pregătit o surpriză celor care vor participa la acest eveniment.“Voi prezenta participanţilor un calendar din 2002, unicat în România. Noutatea

stă în faptul că acest calendar este realizat de Alfred Fleissner, care a reuşit, spre deosebire de noi, să evidenţieze valorile istorice româneşti. Fiecare pagină a calendarului prezintă cele mai vechi locomotive din România”, a declarat Geba.

Concursul revistelor şcolare – faza judeţeană

La concursul judeţean al Revistelor Şcolare, desfăşurat recent, la Tismana, au fost premiate de către juriu (prof. Mircea Dănescu - preşedinte, lon Popescu

15

Brădiceni, Zenovie Cârlugea, Dumitru Bunoiu, lon Sanda - membrii) următoarele publicaţii:

La secţiunea “reviste cu profil literar”:I. “Studium” (C.N. “E.T”) , “Murmurul Jilţului” (C. N. Tehnologic Mătăsari)II. “Interval” (C.N. “Spiru Haret” Târgu-Jiu).Primele două titluri s-au remarcat prin bogăţia sumarelor şi prin contribuţia

consistentă a elevilor şi cadrelor didactice din instituţiile editoare; cel de-al treilea titlu, prin calitatea deosebită a textelor. Merită să amintim în dreptul lor, numele celor trei împătimiţi ai genului: D. Dădălău, Z. Cârlugea, I. Trancău, ale căror eforturi manageriale merită din plin o evidenţiere suplimentară.

La secţiunea “reviste cu profil caleidoscop”, clasamentul este următorul: I. “Cuget Liber” (Gr. Şc. “Gh. Magheru “Târgu-Jiu)II. “Foc de creion” (C.N. “Tudor Arghezi” Târgu-Cărbuneşti)III. “Gimnazium” (Şc. Gen. “Ecaterina Teodoroiu “Târgu-Jiu)La secţiunea “reviste ştiinţifice”, a ieşit câştigătoare revista de fizică “Impuls”

a C.N. Tehnic Motru. Şi-au reprezentat şcolile lor, la un bun nivel intelectual şi instructiv-educativ, deopotrivă literar artistic şi informaţional, profesorii Carmen Mărgulescu, Luiza Paraschiva, Florin Cioclov, Romeo Prunescu, Delia Negrescu, Rodica Marin, Carmen Pădureţ şi elevii Cosmin Miuţe, Andreea lancu, Paulian Catan, Roxana Bordei, Georgiana Frangulea, Adina Pasăre, Diana Dascălu, Eliza Lăzărescu, Cristina Crăete, Andra Matei, Alexandra Folcuţ, Claudia Dragotă, Silviu Doinaş Popescu,Nicoleta Barbu, Vicenţiu Lăzăroiu, Alexandra Bădoi, Alina Bădoi, Oana Rusu, Daniela Pârjol.

Iniţiativa unei asemenea tabere, aparţinând în aceeaşi măsură Fundaţiei Cultural – Ştiinţifice “Gheorghe Magheru” (presedinte: prof. ing. Dumitru Bunoiu), Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi Revistei “Cuget Liber”, căreia destule instituţii i-au răspuns pozitiv, ar fi meritat o mai mare amploare. De la acest eveniment, nu ne explicăm, nici în ruptul capului de ce, de pildă C.N. “Tudor Vladimirescu” a lipsit; la fel Novaci, Bumbeşti-Jiu, Bâlteni, Ţicleni, Runcu, Tismana, Rovinari, Peştişani ş.a.

(D.A.S.)

Concursul judeţean de Creaţie Literară „Tinere Condeie”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, prin Inspecţia pentru activitate educativă şi Fundaţia cultural-ştiinţifică “Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu a organizat Concursul Judeţean Anual “Tinere Condeie”, în tabăra şcolară de la Tismana, complet renovată, extinsă şi cu standard de servicii european.

Evenimentul, aşteptat cu multă nerăbdare de tinerii creatori, sa întâmplat cu ceva timp în urmă. Cum era de aşteptat, iniţiativa celor două instituţii (reprezentate de profesorii Mircea Dănescu şi Dumitru Bunoiu) a reuşit.

16

În urma deliberărilor, juriul (Ion Popescu - Brădiceni, Zenovie Cârlugea, Ion Sanda, Dumitru Bunoiu - membrii, Mircea Dănescu - preşedinte) a stabilit următorul palmares:

1) Creaţie lirică. A. Debut în volum: Premiul I. Silviu Doinaş Popescu : “Ideea de gheaţă” (C.N. “E.T”;B), Grupaj liric.: Premiul I. Andreea lancu (Gr. Şc. “Gheorghe Magheru’’ Târgu-Jiu) ; Cristina Crăete (C.N.”George Coşbuc”Motru); Maria Roxana Bordei (Şc. Gen.nr. 1 Rovinari).

Pe locul II, s-au clasat Eliza Liliana Lăzărescu (C.N.’’Tudor Arghezi”Târgu-Cărbuneşti) ; Georgiana Frangulea şi Adina Mihaela Pasăre (Şc. Gen. nr. 1 Rovinari) ; Alexandra Bădoi (C.N. Tehnologic Mătăsari), iar pe locul al lll-lea : Cosmin Miuţe (Gr.Şc. “Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu); Diana Dascălu (C.N.’’Tudor Arghezi”Târgu-Cărbuneşti) ; Oana Ruxandra Rusu (C.N. Tehnologic Mătăsari). S-au acordat şi 3 menţiuni : lleana Pârjol (C.N. Tehnologic Mătăsari) ; Andreea Cârceanu (C.Tehnologic Motru): Alexandra Folcuţ, (Sc. Gen. “Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu.

2) Proză artistică. Premiul II - Eliza Liliana Lăzărescu (C.N.’’Tudor Arghezi” Tg-Cărbuneşti) :Maria Roxana Bordei (Şc. Gen. nr.1 Rovinari) ; Premiul III : Alexandra Bădoi (C.N. Tehnologic Mătăsari); Andreea Cârceanu (.C.Tehnic Motru).

3) Eseu. -Premiul l: Silviu Doinaş Popescu şi Alexandra Nicoleta Barbu (C.N.”E.T,”) ;

-Premiul II : Georgiana Frangulea (Sc. Gen. nr. 1 Rovinari). • (D.A.S.), Gorjeanul 10.06.2001

Concurs Naţional „Miniproiecte de Mediu” Iaşi 2001

De curând, un echipaj format din şase elevi şi un cadru didactic din cadrul Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari a reprezentat judeţul Gorj la Concursul Naţional de Miniproiecte de Mediu care a avut loc în tabăra Muncel, din judeţul laşi. Echipajul a fost alcătuit din trei elevi ai ciclului primar (Pamfiloiu Mihai, Pădureţ Lavinia, Gîrjoabă lonela) şi trei elevi ai ciclului gimnazial (Popescu Otilia, Panduroaica Alexandru, Tămîrş Luiza) fiind îndrumat de inginer Pădureţ Carmen. Acţiunea a fost iniţiată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu ajutorul Inspectoratului Şcolar al Judeţului laşi şi al Agenţiei Teritoriale a Taberelor şi Turismului Şcolar laşi; fiind la ediţia a 111-a şi reprezentând un succes prin modul de organizare şi desfăşurare.

Echipajul nostru a reprezentat, chiar întreaga Oltenie, deoarece au mai fost echipaje din zonele Moldova şi Transilvania (judeţele Vaslui, laşi, Bacău, Buzău, Neamţ, Covasna, etc.), noi fiind singurul echipaj din judeţele din S-V-ul ţării. Am reprezentat cu cinste şcoala, judeţul, regiunea, deoarece am ocupat locul 1 pentru realizarea celui mai bun miniproiect de mediu alegând o temă specifică

17

orizontului nostru local „Poluarea în zona minieră a comunei Mătăsari - judeţul Gorj - cauze şi efecte”.

În cadrul taberei au avut loc activităţi bine organizate :întâlniri cu reprezentanţi ai Facultăţii de Geografie - Geologie din laşi, prezentare de proiecte de mediu premiate la ediţiile anterioare, excursii în zona de N a Moldovei, drumeţii, prezentări de casete video cu teme ecologice, acţiuni recreative (discotecă, concursuri de dans, etc.).

Am vizitat mănăstirile Voroneţ, Neamţ, Bistriţa; oraşele Suceava, Piatra-Neamţ, Fălticeni, Paşcani, Cheile Bicazului, Lacul Rosu, barajul Bicaz, Hanul Ancuţei, etc.

Toate obiectivele au fost interesante şi frumoase prin măreţia lor spirituală şi geografică si sperăm ca de la ediţiile următoare ale acestui concurs să ne întoarcem cu fruntea sus şi cu un loc fruntaş. Mulţumim organizatorilor pentru clipele minunate petrecute în această tabără. Mulţumim învăţătorilor şi profesorilor nostri pentru cunoştinţele primite şi domnului director al CNT Mătăsari - domnul prof. Dădălău Dumitru, sufletul tuturor acţiunilor şcolii noastre.

• Lavinia Păduret

Un oltean la curtea regelui Dumitriu

Ce este învăţământul ieşean al Inspectoratui Şcolar din punctul meu de vedere, un simplu elev de 14 ani din Gorj • De la Mihai Dumitriu am aflat că Inspectoratul ieşean e cel mai mare din ţară • «Ca să răzbeşti în viaţă, trebuie să munceşti mult, foarte mult şi să te uiţi pe unde păşeşti • Mihai Dumitriu mi-a spus :la anul nu o să mai dau capacitatea • Cum am fost şi eu lnspector general pentru câteva secunde

laşul mi se pare un oraş mare şi aglomerat, plin de tineri, cu şcoli şi licee

la tot pasul. Am înţeles că toate aceste şcoli se află în subordinea unei singure instituţii. Se numeşte Inspectoratul Şcolar Judeţean şi se află undeva între nişte spitale, aproape de centrul oraşului. Am doar 14 ani, tocmai am trecut într-a opta învăţ la Colegiul Tehnic Mătăsari, la câţiva kilometri de Târgu-Jiu, în judeţul Gorj. Cineva m-a întrebat ce ştiu eu despre laşi, despre învăţământ şi despre ce înseamnă un Inspectorat. Nu prea mare lucru. Aşa că am hotărât să merg la Inspectoratul Şcolar şi să aflu.

Ajung la o clădire ceva mai veche, intru-n curtea interioară şi apoi în clădire. Portarul Tică întreabă ce doresc. Aş vrea să vorbesc chiar cu inspectorul şcolar general, pe care am aflat că-l cheamă Mihai Dumitriu. Urc nişte scări şi o întreb pe secretară dacă pot să intru. Îmi spune că e foarte ocupat, tocmai are nişte audienţe. În faţa uşii, pe care scrie numele lui, sunt vreo cinci persoane.

Par emoţionate, la fel ca mine, au acte în mână şi aşteaptă să intre. După vreo

18

jumătate de oră, rămân singur. Bat la uşă şi intru într-un birou uriaş, în care se află trei profesori.

Mă întâmpină un domn rotofei, la vreo 50 de ani, cu părul albit şi vâlvoi.Îmi zâmbeşte şi, pe o voce uşor răguşită, mă invită să iau loc. Îmi spune că nu are prea mult timp, pentru că trebuie să plece undeva., în judeţ. Cei trei vorbesc despre titularizare, repartizare computerizată, Bucureşti şi minister. Ceilalţi doi pleacă şi râmân singur, la o măsuţă cu Mihai Dumitriu.

Cel mai mare Inspectorat din ţară;Îi spun că vreau să înţeleg ce rol are un inspectorat, cum este învăţământul

ieşean, cum este să fii inspector general. “Inspectoratul Şcolar Judeţean este Ministerul învăţământului dintr-un judeţ şi face “politica” Guvernului, “politica” în sens general, în unităţile de învăţământ din subordine”, aşa începe domnul din faţa mea. Aflu că inspectoratul este împărţit în mai multe compartimente, în care lucrează 27 de inspectori şi încă vreo 35 de angajaţi. Se ocupă de şcolarizarea copiilor din judeţul laşi, de încadrarea profesorilor, de mersul învăţământului, în general. Mihai Dumitriu îmi spune că inspectoratul din laşi are în subordine 950 de şcoli de stat şi încă vreo câteva particulare. În judeţul laşi sunt cam 160 de mii de copii, din care 87 de mii în mediul rural, şi vreo 12 mii de profesori. “Este vorba de o muncă şi o responsabilitate enormă”, îmi mai spune Mihai Dumitriu.

Tot un fel de general;Îi spun că în clasa a şaptea am avut media 9.40 şi că aş vrea să intru la Liceul

Militar din Sibiu. Îmi spune că sunt “un băiat isteţ” şi că am mari şanse să intru. Adaug că îmi place disciplina, să am oameni în subordine şi că visez să ajung un general. “Ca să fii un bun general, trebuie să porneşti de la soldat şi să parcurgi toate gradele. Numai aşa poţi să te adaptezi fiecărui caz în parte, numai aşa capeţi suficientă experienţă cât să aplici corect legea, dar să înţelegi şi oamenii”. Mihai Dumitriu îmi spune câte ceva despre el. A fost primul elev din Valea Lupului, o localitate de lângă laşi, care a ajuns la liceu. După aceea a fost primul care a terminat facultatea. În 1973 s-a întors, ca profesor la Valea Lupului. Îmi povesteşte cum a muncit din greu cu elevii ca să dovedească celor din sat că este bun. A avut rezultate bune cu copiii ,şi oamenii au început să-l aprecieze. A ajuns, în cele din urmă, director la şcoala din Valea Lupului, funcţie în care a stat vreo 6 ani. A fost, după aceea, inspector cu personalul, vreo trei ani şi inspector şcolar adjunct. S-a întors la Valea Lupului, a fost consilier şi primar la Rediu, după care a ajuns inspector şcolar general. “Cea mai mare realizare este faptul că am reuşit să creez acele burse Pro Rurales, pentru copiii de la ţară cu rezultate bune la şcoală. Cea mai mare neîmplinire, şi la noi, şi-n toată ţară, este situaţia învăţământului de la sate. laşul are vreo 60 % dintre elevi în mediul rural”, îmi spune Mihai Dumitriu.

Îl întreb pe inspectorul general dacă la anul voi mai da sau nu, cum am auzit,

19

capacitatea şi cum voi fi admis la liceu. Îmi spune că examenul de capacitate va dispărea, că deocamdată nu se ştie precis, că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului se restructurează, dar că admiterea va fi, probabil, tot computerizată. “Nu este exclus ca liceele să-şi organizeze propriile examene de admitere. Capacitatea, pe de altă parte, va fi înlocuită cu nişte evaluări anuale, la nivel naţional. Cum vor fi acestea, nu se ştie încă, dar se va şti în mod sigur până la 15 septembrie, cel târziu 1 octombrie”, mai spune Mihai Dumitriu. Îmi explică cum ar vedea el aceste evaluări. E destul de complicat şi nu am înţeles foarte bine. Îi mulţumesc oricum.

Discuţia se cam termină, Dumitriu e foarte grăbit; de mai bine de o oră, de când mă aflu în biroul lui, îl aşteaptă o maşină. Nu prea m-a lămurit cum dau capacitatea. Îl rog să facă o poză cu mine. Se aranjează puţin şi îmi dă voie să mă aşez în scaunul lui. Stau pe locul celui mai puternic om din învăţământul ieşean. În fond, acum sunt şi eu un fel de general...

Ilie Pârvu

Rolul revistelor şcolare în educarea tineretului studiosDomnul Director Bunoiu:Maria Alexandra Boulean„Eu m-am născut şi am copilărit aici în Valea Jilţurilor; nu mi-e ruşine cu

locurile de unde eu m-am ridicat. Pe mine mă leagă de colectivul de cadre didactice de la Mătăsari o mai veche prietenie, îi cunosc pe majoritatea; eu am fost aici în şcoala aceasta şi am făcut şi inspecţii, am colaborat cu prietenul meu Dumitru Dădălău la multe acţiuni. Eu mă bucur că ne-am inspirat unul de la celălalt şi noi suntem singurele două licee din judeţul Gorj, poate şi din ţară, care ne permitem la ora actuală să organizăm nişte lucruri prin fundaţiile noastre; acum fiind imposibil să mai faci o fundaţie.

Nu cred că un liceu îşi permite să aibă un fond de 300 de milioane să-şi deschidă o fundaţie,iar lucrurile dacă nu se fac la timp, pe urmă nu se mai fac. Vreau să vă spun că mă bucur de o colaborare sinceră cu revista “Murmurul Jilţului”şi de ce să nu spun ,cu revista domnului Cârlugea de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, pentru că noi ne-am sprijinit şi nu este nicio invidie, pe mine mă bucură acest lucru şi treaba aceasta ar trebui să anime pe toţi colaboratorii revistelor din judeţul Gorj, pentru că noi nu avem decât interese comune; eu sunt convins că elevi buni sunt în toate liceele, numai că noi avem obligaţia, prin care răspundem de copii, să ne preocupăm, să-i scoatem pe toţi la iveală. Vă fac invitaţia dumneavoastră .Ştiţi, noi am lansat-o deja în rândurile şcolilor care au reviste şcolare. Săptămâna viitoare, vineri, sâmbătă şi duminică, Fundaţia „Gheorghe Magheru”, de la liceul Gheorghe Magheru, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar, vreau să vă spun că activitatea este finanţată şi de Direcţia de Tineret şi Sport, care ne-a oferit 5 milioane pentru această acţiune, sponsorizarea transporturilor

20

este asigurată de firma ARTEGO; ne ducem la Herculane 3 zile: vineri,sâmbătă şi duminică într-un schimb de experienţă cu revistele şcolare. Noi am invitat de la toate şcolile doi elevi şi un cadru didactic. Ar fi bine să participaţi! Din program fac parte: vizitarea în Severin, a Muzeului judeţean, Podul lui Traian; Hidrocentrala Porţile de Fier; vom merge să intrăm la Mânăstirea Vodiţa pe malul Dunării, la Mânăstirea Sfânta Ana din Orşova, în Herculane se vizitează statuia, împrejurimile, se merge la 7 izvoare; sâmbătă seara este program de discotecă, va fi un simpozion legat de “Impactul revistelor şcolare asupra tinerei generaţii”; elevii redactori vor face schimb de reviste, de creaţii,fiind bine aici să publicaţi şi cei din afară, paginile revistei nefiind închise pentru nimeni, toţi având ce învăţa unii de la alţii. Mie mi-ar face mare plăcere să analizez peste 50 de ani, să dea Dumnezeu să trăiesc eu 50 de ani de acum încolo, că un mare poet sau scriitor de aici de la noi, l-am publicat eu în „Cuget liber”. Dacă ne îngrămădim; dacă ne oprim numai la ce avem noi în şcoală devenim cunoscuţi numai acolo apoi… de aceea v-aş ruga şi fac apel; eu aş zice să fie o colaborare mai mare între revistele şcolare, în sensul că ar trebui distribuite în şcoală şi alte reviste decât avem noi, pe ale noastre; pentru a le cunoaşte copiii.

Revista „STUDIUM” nu este cu nimic mai prejos decât „Murmurul Jilţului” sau „Cuget Liber”, eu am stat de vorbă, vă spun, în Tabăra Naţională de Reviste şcolare la Iaşi, cu oameni competenţi, şi spun că sunt surprinşi de numărul mare de reviste şcolare, dar mai ales de calitatea scrisorilor din judeţul Gorj.

Şi judeţul Gorj nu este judeţul pe care încercau să ni-l arate cu mii de ani în urmă, că noi eram cei mai slabi la învăţătură din ţară; nu este adevărat: Gorjul are copii deştepţi, are oameni cu preocupări în domeniu, şi nu ne face decât cinste. Dacă ne preocupăm de revistele şcolare, o facem numai în interesul elevilor; să ştiţi că e o mare bucurie să trimiţi într-o tabără de reviste şcolare dintr-un judeţ 10-15 elevi gratuit. Eu nu ştiu câţi copii de ţăran şi-ar fi permis să se ducă într-o tabără naţională gratuit, dar aşa, prin rezultatele revistelor noastre, ei sunt invitaţi gratuit.

Anul acesta, un elev de la “Cuget Liber”, ce va fi promovat la funcţia de redactor şef al revistei, a obţinut locul 1 la concursul naţional “Tinere Condeie”. Aşteaptă premiul, noi i-am publicat şi o carte, să fii în clasa a X-a şi să-ţi apară primul volum, noi consideram că este enorm de mult. Domnilor, eu aş vrea să colaborăm mai mult, pentru a ne cunoaşte mai bine nu noi, ci copiii, de ce n-ar apărea, Domnul Cîrlugea nu ştie, dar eu am 10 reviste de-ale dânsului împrăştiate la mine în şcoală, am şi în biblioteca şcolii, pentru că eu mă inspir din revistele dvs., din ceea ce este bun la o revistă, chiar dacă nu recunoaştem noi, chiar se regăseşte şi e bine să ne ajutăm, căci e şi în interesul copiilor. Copiii de aici din sală, de ce n-ar fi nişte prieteni care să se întâlnească, să se simtă bine, să comunice.

Vă fac invitaţia la Predeal, în tabără, în iarnă, căci aş fi bucuros dacă dvs.

21

aţi trimite 3 elevi şi 1 profesor de aici, făcându-se şi pregătire, luându-i şi pe reducerile acţiunii, căci şi eu aş fi mândru dacă cineva mi-ar invita copiii mei de la liceu să meargă în tabără cu reducere. Eu vă felicit pentru perseverenţă în ceea ce faceţi; îmi întăreşte încă o dată ideea, că aici la liceul din Mătăsari este un colectiv de cadre didactice serios, care ştie ce vrea şi acum nu că vreau să vă flatez pe dvs., adică dacă n-aţi fi sunt convins că s-ar face, dar s-ar face mult mai puţin şi meritul vă aparţine şi n-am decât să vă felicit şi vă doresc s-o ţineţi tot aşa, şi vorba lui Tucă „ţineţi aproape!” şi de noi ceilalţi. Vă mulţumesc!”

Domnul învăţător ION ELENA, Şcoala generală nr.11 Târgu Jiu: “Mi-este foarte greu să-mi găsesc cuvintele pentru a exprima această întâlnire de suflet să zic aşa, pt. că la vremea mea pe când eram prin clasa a VIII-a, atunci am început să mă joc cu cuvintele, să-ncerc să scriu primele încercări literare, avându-l ca profesor de limba română pe regretatul profesor CONSTANTIN STANA, care atunci era un tânăr la Padeş şi-n plus, spaţiul de la Padeş cu misterul spiritului de pandur, care încă veghează în zonă, plus natura care este peste tot şi te îndeamnă la contemplaţie şi la mărturisiri deosebite; subscriu şi eu ideii lansate aici de domnul Bunoiu, de a ne cunoaşte mai mult, de a lărgi spectrul cercurilor literare pe acest gen. În folosul elevilor şi pentru că eu văd că aceste activităţi desfăşurate în afara programului şcolar, parcă luminează mai mult decât o lecţie, este mult mai mult decât ceea ce se întâmplă în spaţiul clasei, şi pe mine mă bucură acest lucru pt. că aceste activităţi sunt diverse şi că dvs. sunteţi atraşi şi implicaţi în ele. Eu cred că ţara aceasta este deosebită, dar nu putem să luminăm oamenii ei, nu o putem înnobila decât spiritual, prin forţa educaţiei şi a cuvântului. La rândul meu, m-am lansat în scris cu sprijinul domnului profesor Dădălău, pe care cu o chestie foarte sensibilă l-am surprins aici cu nişte sintagme; pentru că eu am trăit o experienţă de o săptămână în Austria, unde acest colegiu de la ţară, să-i spunem aşa, este cam 25% aşa cum se întâmplă acolo, în lumea civilizată, dar nu putem ajunge acolo decât prin înnobilarea gândului ,iar cei ce vor realiza acest lucru sunteţi voi cei tineri, lângă noi, cei trecuţi de vârsta frământărilor, a idealurilor, dar care suntem aproape de dvs. pt. că în nicio şcoală nu se poate dezvolta o mişcare dacă nu sunt cadre didactice cu pasiune pt. creaţia literară. Există profesori de limba română foarte buni şi buni creatori, aceştia strângând în jurul lor firile sensibile din fiecare şcoală, colegiu şi cei care le lansează le dau drumul să zboare,ca la porumbeii aceia, care după ce au zburat se descurcă singuri. Unde nu există cadre pasionate nu cred că va exista o revistă, cât s-ar strădui elevii. Eu apreciez astfel de activităţi extracurriculare, foarte bine organizate şi în mod deosebit remarc iniţiativa Colegiului Naţional de aici de la Mătăsari, unde există foarte multe probleme de mediu şi cred că această clasă de educaţie tehnologică este foarte bine venită şi mă bucur de această zi chiar dacă afară este o zi bacoviană; aici este foarte multă lumină şi cuvântul ne luminează sufletul si ne face mai buni.

Vă mulţumesc mult!”

22

D-l Zenovie Cârlugea (revista Studium)şi colectivul nostru de la „Studium” a fost invitat la Mătăsari, de fapt vroiam să spun că sunt a treia oară aici, ultima oară am venit cu scriitorul Ioan Florea, scriitori bucureşteni, Târgu-jieni, Ioan Florea şi-a lansat o carte aici, fiind foarte apreciat. Este contracandidatul la preşedinţia “Uniunii scriitorilor” al actualului Eugen Uricariul. Iată că şi scriitori de primă mărime ai literaturii române au călcat la Mătăsari şi au plecat cu impresii frumoase.

La venirea precedentă, eu însumi am lansat o carte; era prin ‘97, când îmi apăruse eseul despre “barocul macedonskian” şi în amfiteatru, acolo cu doamna director Andrei, cu directorul Bibliotecii judeţene, cu Nicolae Diaconu, de la Inspectoratul pentru cultură Gorj, fiind o acţiune culturală foarte reuşită,acolo s-a vorbit şi despre celelalte cărţi ale mele, despre poezia lui Blaga, şi am bucuria să constat că ele se află în biblioteca Mătăsari, eu lăsând câteva cărţi aici şi nu numai ale mele, ci şi revista Colegiului “Ecaterina Teodoroiu”, de care răspund din ‘90. În ultimii 4 ani am îndeplinit funcţia de director al acestui colegiu, şi am reluat o mai veche tradiţie, altfel iată că numărul acesta în revista Studium, în anul al....lea de apariţie. Tradiţia murise la Ecaterina, revista de câţiva ani nu mai ieşise. Revista a intrat în competiţii, a mers pe ţară, a obţinut şi un loc II şi sperăm în continuare să o trimitem în competiţii.

Eu vroiam să spun, d-le director Dădălău, dacă vă aduceţi aminte, eu am lansat această idee acum vreo 4-5 ani de a face o reuniune cu revistele şcolare şi vă propuneam să facem la Ecaterina, dar încă nu s-a realizat. Noi asigurăm cazarea, masa, astfel fiecare liceu trebuind să suporte o întâlnire a revistelor, pentru că aşa ne putem cunoaşte, întâlni.

Dacă sunt lucruri bune în revista pe care o editezi, iese. Noi ar trebui să scoatem copiii în primul plan, elevii. Noi să fim în planul al 11-lea, nu noi să ne promovăm, căci toţi avem publicaţii. Este o revistă şcolară, şi trebuie să fie scrisă 70% de elevi şi restul să fie deschisă societăţii civile. Numai aşa ea poate avea un impact social, ieşi în societatea culturală, poate interesa şi pe cetăţeanul, pe omul de cultură de dincolo de porţile liceului. Va fi o mândrie dacă peste ani şi ani revista va fi citată în lucrări de specialitate sau în tratate, sau ne putem mândri că un eseist, sau scriitor, poet vestit, a publicat în paginile revistelor noastre.

Reuniunea este foarte interesantă pentru că ea nu promovează numai imaginea liceului ci ea vrea să intre în competiţie şi într-un dialog cordial cu revistele din judeţ. Este o activitate reunistică interesantă ce cunoaşte o resurecţie extraordinară. În urmă cu zece ani nici nu se vorbea de revistele şcolare. Nu-mi aduc aminte să fi fost atâta emulaţie şi interes pentru publicistică. Important este ca revistele să apară şi să fie susţinute. Acest lucru l-am spus de faţă cu domnul Inspector Mircea Dănescu, la lansarea revistei „Cuget liber” la Muzeu, unde invitam inspectoratul, prin inspector să meargă în unităţile şcolare să supravegheze activitatea aceasta care este lăsată aşa, pe plan secundar. Cel care a dat tonul este d-l Bunoiu şi putem

23

spune că este un spirit de emulaţie, există o întrecere între revistele şcolare, pe toate planurile la nivel naţional în Ciric – Iaşi. Este un lucru foarte frumos să ne întâlnim, să ne cunoaştem şi ar fi bine ca trecerea noastră peste ani să fie consemnată în revistă. Eu am evocat în ultimul număr al revistei întâlnirea de la Herculane.

Întâlnirea aceasta este o primă întâlnire de tipul acesta, spre deosebire de tabăra de la Herculane organizată de d-l Bunoiu; iată iniţiativă între unităţile şcolare, este o acţiune de început ce se va continua la Colegiul Ecaterina, prin invitaţia mea.

D-le director Dădălău vă felicit pentru ce aţi făcut aici, într-adevăr un lucru deosebit.

Vă mulţumim şi vă invităm atunci la “Zilele Liceului” nostru.D-l prof. Ion Pinţa, Colegiul Naţional Spiru Haret:„Noi venim de la Spiru Haret, împreună cu “colegele” mele de la revistă;

nu au o mare experienţă, nici eu nu am o mare experienţă, dar am colaborat la redacţia “Interval’’ din ‘95:

Ne aducem aminte, căci am învăţat la orele de religie, există o relatare în Biblie despre o vizită a lui Isus şi a ucenicilor săi la Marta şi Maria. În timp ce Marta se ocupa de pregătirea celor trebuitoare oaspeţilor, şi era ocupată cu slujire ,cum zicea, Maria stătea şi asculta ce zicea Isus. La un moment dat, Marta a protestat, s-a dus la Isus şi i-a spus:” Eu am foarte multă treabă, eu trebuie să le fac pe toate, iar sora mea cască gura şi ascultă,nu vine să mă ajute!”. Deşi la prima vedere Marta avea dreptate, câr îţi vine cineva în casă te ocupi să se simtă bine, să mai vină şi altă dată şi totuşi Isus îi spune aşa: “Marta-Marta, nu trebuie multă treabă, ca să ştii că între tine şi sora ta, ea ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea”. Trebuia să asculte cuvântul, căci nu de multe ori avea să vină Iisus în casa lor.

Mă gândesc că şi pentru gazdele noastre este un moment sărbătoresc; pe mine m-a impresionat felul în care ne-a primit; foarte multă căldură; ne-au dus peste tot, ne-au arătat, ne-au pus sufletul pe tavă. Nu toţi suntem în stare să scoatem în evidenţă ceea ce avem în şcoală. Nu cred că toţi avem atâta suflet, atâta preocupare, pentru a lăsa ceva în urmă, pentru a face lucrurile să fie cât se poate de frumoase. Nu ne-a arătat cataloage, ne-a propus să mergem la ore, n-am acceptat, cu toate că era instructiv şi pentru noi şi pentru dascăli. Muzeul m-a impresionat profund, pentru că ar trebui ca fiecare şcoală să aibă colţul ei, muzeul ei, să arate tradiţiile, ca peste ani copilul să vină şi să zică: „Am adus şi eu ceva”. Cartea aceea din bibliotecă este adusă de mine, scrie numele meu pe ea, am adus-o în anul 1990 şi ceva, pentru a nu trece prin liceu aşa uşor, ci a lăsa urme, amprentele mele.

Noi, ca membrii ai revistelor şcolare, cred că rostul nostru este să creăm o posibilitate celor care doresc să se exprime, să scrie acolo, nu neapărat lucruri de mare valoare, rostul este ca valoarea să apară pe parcurs, poate post -mortem,

24

căci a poeţilor poate a venit tot aşa, vorbeşti despre ei într-un manual.Nu toţi vom fi valori, dar fiecare poate să trăiască într-un fel poezia decât

alte neamuri; românul este poet, s-a născut să fie poet, în alte părţi te privesc cu răceală, ca spre exemplu: am fost în Germania în ‘86 în excursie. Mi-era sete şi am cerut apă la o persoană ce era în curte si avea robinet. Atât mă pricepeam să spun “Daţi-mi vă rog, d-le, puţină apă!” S-a uitat la mine ca şi când ar fi trecut pe drum un camion, nici nu m-a băgat în seamă, s-a întors şi a plecat. Putea să-mi spună “Nu-ti dau”,”Nu-i potabilă”. De spus, am spus corect; am văzut o curte mai încolo, am intrat, am umplut sticla cu apă. Exista posibilitatea să mă muşte un câine, să nu fie potabilă, dar nu s-a întâmplat.

Am rămas cu semnul de întrebare: „De ce d-le, de ce?”Nu ştiu noi ce am face; fiţi voi în locul unei gazde, vine un om şi-ţi cere apă,

ce faci? Îi dai, îl întrebi ce-i mai trebuie? Noi românii aşa suntem, omenoşi.Fetele trebuie şi ele să ia cuvântul chiar dacă nu au experienţă, sunt in clasa

a IX-a. Trebuie să căutăm ca noi şi colegii noştri să îmbunătăţim revistele, să formăm nişte tribune, ocazii pentru elevi de a se exprima de a spune ce cred ei de cuviinţă.

Va mulţumesc!”D-şoara de la Spiru Haret: „În primul rând, am venit aici să văd elevii, nu

dascălii, să văd modul lor de a gândi, căci vreau şi eu să contribui la această revistă; vreau să văd cum gândiţi, căci voi vă puneţi sufletul pe foaie, şi eu aş fi vrut ca noi să colaborăm, să învăţăm unii de la alţii.

Eu nu cred că aţi mers la revistă doar să spuneţi că aţi contribuit; noi suntem în perioada de adolescenţă, ne conturăm, spunem lumii că existăm, că însemnăm ceva, să ne lăudăm, să spunem că am făcut “asta”.

Cred că fiecare are de spus ceva şi cred că asta mă interesa pe mine.Am venit aici şi m-a impresionat că aţi fost primitori, că ne-aţi arătat totul,

că vă interesaţi, că ştiţi să colaboraţi cu elevii, nu spuneţi “voi să faceţi ca noi”. Dumneavoastră ascultaţi de elevi, şi contează într-o şcoală că-i stimulează să înveţe”.

D-l director Dumitru Dădălău: „Pentru a fi mai aproape de ei am făcut la capătul culoarului o casetă unde ei îmi spun ce vor, iar eu seara când fac bilanţul zilei respective citesc tot ceea ce este semnat.

A doua zi merg şi spun: asta se poate, asta nu se poate. Din omul al dracului care par; căci nu-i uşor de ţinut frâiele şi să le opreşti

când trebuie, eu am notat fiecare elev unde stă pe cicluri de învăţământ. Când văd situaţia şi mi se spune că toţi au uniformă şi eu am oră la clasa respectivă şi n-au toţi uniformă, le spun: „Aici minţi, aici minţi” şi aşa este. Dacă eu am făcut şedinţă cu părinţii şi ştiu că trebuie să-mi vină 500 de oameni şi ştiu că pe o bancă încap 10 şi eu am 50 bănci din care 5 pline înseamnă că sunt minţit. După şedinţa mare se trece pe clase unde îi ia mărunt şi pe elevi şi pe părinţi, dar nu le spui tot

25

elevilor, că încep să te urască după aceea, să spună că eşti rău, la nivelul părinţilor ajunge acasă şi-i rupe spinarea copilului. Am dat 2 la unul din Motru, ăsta n-a avut 2 în viaţa lui. A doua zi m-am dus , l-am luat de după gât, l-am întrebat dacă l-au felicitat ai lui, i-am spus că la fel de bine poate să ia şi 10 dacă ştie, dar poate să ia şi 2. Asta este cu copiii, trebuie să ştii să te porţi.

“Sunt Petrescu Mihaela Loredana, vin de la Grupul Gheorghe Magheru, şi vreau să vă mulţumesc pentru invitaţie. Am venit aici să cunosc liceul, auzisem de la 3 din elevii dvs. că are o dotare materială bună, acum dându-mi seama că au fost modeşti când mi l-au prezentat. Am fost curioasă să vă cunosc şi pe dvs. pentru că mi se spusese că sunteţi rău, mult mai sever, dar nu este aşa. Îmi place că sunteţi sever când trebuie şi că îi înţelegeţi când au probleme.

Domnul director Dumitru Dădălău: „Eu spun că trebuie să muncească, iar cei ce nu sunt obişnuiţi spun că sunt rău. Are cineva ceva cu mine că eu dau notele pe care le dau, de la 2 la 10, şi după aceea copiii termină şi iau toţi la bacalaureat de la 8 în sus?”

“Vreau să mă prezint, mă numesc Pătru Bogdan, sunt de la “ECATERINA TEODOROIU”, sunt fericit că am venit să reprezint unitatea mea, că am întâlnit copii ce au aceleaşi scopuri, sunt fascinat de ce am văzut aici, mă bucur că ne-aţi primit aşa, aveţi o inimă bună, unii da, alţii nu,şi pe viitor la mai mult. Vă mulţumesc mult!”.

“Mă numesc Citoiu Corina, sunt în de la Colegiul “Gheorghe Magheru”, de sunt la o primă întâlnire de genul acesta şi sunt fascinată şi aş vrea să mai avem asemenea întâlniri, şi noi copiii să discutăm pe diverse teme. Ne-aţi primit cu căldură , aţi fost buni cu noi şi vă mulţumim pt. asta. Cred că ar trebui să împărtăşim gândurile şi sentimentele noastre acum când se mai poate. Nu mi-a plăcut în şcoală soneria”.

Domnul Director Dumitru Dădălău: “Soneria aceasta se foloseşte când anunţă minerii că se pune în funcţiune banda, să fie atenţi, să se ferească de pericole. Am făcut legătura între munca pe care o face minerul şi activitatea elevului.”

“Mă numesc Ştefania Roxana, sunt elevă a liceului Gheorghe Magheru, al cărui director este domnul Bunoiu şi vreau să-i mulţumesc pentru faptul că face ceva pentru noi. Mi-au plăcut aici şi dascălii şi elevii şi pot spune că am fost foarte încântată de ce am văzut, şi mai ales de muzeu care este o amintire în care se păstrează amintirile strămoşilor”.

„Sunt Roxana Petronela, reprezint Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu, sunt elevă a domnului profesor Zenovie Cîrlugea căruia îi mulţumesc că mi-a dat ocazia să particip la această manifestare, care nu este prima dar aşa simt pentru că am fost fascinată, pur şi simplu de ambianţa de aici, de condiţiile care sunt, pe lângă faptul că este căldură materială, dăinuie şi căldură sufletească. Sunteţi persoane foarte deschise şi nu cred că distanţa vă dezavantajează, avem o altă părere despre liceele din mediul rural dar mi-am schimbat-o total. Dacă mi-aţi

26

permite aş vrea să citesc câteva epigrame pentru a vă spori apetitul înainte de masă. Sunt creaţii proprii”.

Schimb de experienţă

Pe lângă celelalte evenimente care au avut loc de „Zilele Liceului” mai este şi întâlnirea cu colectivele redacţiilor de reviste şcolare din TÂRGU-JIU. Au participat colectivele redacţiilor de la Grupul Şcolar ’’Gheorghe Magheru’’,Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu”, Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroju”, Colegiul Naţional “Spiru Haret”, Colegiul Naţional “Tudor Arghezi” Târgu Cărbuneşti, Şcolile generale nr.11,4,8 din Târgu-Jiu.

La sosire ei au fost întâmpinaţi cu multă bucurie de domnul director şi de colectivul de redacţie al .revistei “Murmuru! Jilţului” care i-au condus în cabinetul de limba şi literatura română. Aici au avut loc o serie de discuţii pe terna revistelor şcolare, după care s-a vizionat caseta cu sărbătoarea ’’ Fiilor Jilţului” de anul trecut.

Activitatea din cabinet s-a încheiat cu o invitaţie de participare la o minitabără,la Băile Herculane, organizată de fundaţia Gheorghe Magheru. După toate acestea oaspeţii au avut prilejul de a vizita fiecare sală de clasă, Muzeul Jilţului, centrala termică, spaţiul pentru depozitarea laptelui şi cornului şi sala de sport unde au servit masa.

Această vizită la Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari i-a lăsat cu multe impresii plăcute si cu gândul de a mai vizita acest minunat colegiu. Iată câteva din impresiile lăsate de această vizită:’’ acest colegiu este un sfert din modernele colegii austriece, ceea ce înseamnă că este un lucru de mândrie pentru cei care învaţă aici.” - Ion Elena - învăţător, Şcoala Generală Pompiliu Marcea: :

“Mulţumesc foarte mult pentru invitaţia de a trece pragul acestui colegiu. Cei drept auzisem de ei şi de numeroasele lui îmbunătăţiri, dar nu am avut ocazia să ajung aici. Astăzi când am văzut cu ochii mei îmi dau seama că nu auzisem lucruri prea mari, ci lucruri prea mici. Colegiul vostru este un colegiu în care ar dori să înveţe orice elev din România. Mult succes în continuare!” - Petrescu Mihaela Loredana, elevă a Grupului Şcolar “Gheorghe Magheru”

Şase elevi din Mătăsari au luat locul 1 la Mediu

Un echipaj format din şase elevi şi un cadru didactic ai Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari a reprezentat Gorjul la concursul naţional de Miniproiecte de Mediu. Acesta s-a desfăşurat la tabăra Muncel din judeţul laşi. Echipa a fost alcătuită din trei elevi ai ciclului primar - Lavinia Pădureţ, Ionela Gîrjoabă, Mihai Pamfiloiu - şi trei elevi ai ciclului gimnazial - Alexandru Panduroaica, Luiza Tămîrş şi Otilia Popescu.

27

Această acţiune a fost organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratul Şcolar laşi şi Agenţia Teritorială a Taberelor şi Turismului Şcolar laşi. Concursul, aflat la a treia ediţie s-a bucurat de un real succes din partea echipei gorjene care a reuşit să obţină locul I pe ţară pentru realizarea celui mai bun miniproiect de mediu, alegând o temă specifică, şi anume, “Poluarea în zona minieră a comunei Mătăsari, judeţul Gorj – cauze şi efecte”.

De precizat faptul că echipajul nostru a fost singurul care a reprezentat zona de sud-vest a ţării alături de cele din Moldova şi Transilvania. Pe lângă concursul propriu-zis, au avut loc şi întâlniri cu reprezentanţii Facultăţii de Geografie şiGeologie din Iaşi, prezentarea de proiecte de mediu, premiate la ediţiile anterioare, excursii în zone ecologice, acţiuni recreative (discotecă, concursuri de dans...) şi vizitarea mănăstirilor din acea parte a ţării.

• Impact în Gorj, 27 sept. - 3 oct.2001

Murmurul JilţuluiRevista „Murmurul Jilţului” - publicaţie de tradiţie interviu cu prof. Florin Manoliu Azi 23.07.2001 este ultima zi de tabără în care are loc festivitatea de premiere

a revistelor şcolare şi nu am ezitat să dialoghez cu domnul Florin Manoliu.Domnul Florin Manoliu este profesor, dar conduce revista “Pasărea care nu

e” – revistă şcolară ce împlinea 8 ani de apariţie.Reporter: Ce impresie aveţi de revista “Murmurul Jilţului” ?Florin Manoliu: “Salutară schimbarea formatului, bănuiesc, fiind mai puţin la

cheltuială. O revistă care depăşeşte frontierele şcolii merită cu prisosinţă numele de revistă şcolară, de cultură; faptul că pe lângă poeţii consacraţi sunt numele copiilor însemnă că revista este o revistă şcolară, copilul citeşte, compară; o nouă producţie depăşeşte în calitate pe cea dintâi.

Reporter - Ce material din această revistă vă impresionează cel mai mult ?

Florin Manoliu • “Alăturarea, firea vârstelor, deschiderea revistei, aria mare de preocupări de la încercarea şcolărească la eseu.În revistă sunt cunoscute preocupările liceului”.

Reporter - Având în vedere formatul revistei dumneavoastră ce părere aveţi? Este mai bine sub formă de revistă sau stil carte?

Florin Manoliu - Chestiune de opţiune, revistele sunt consacrate, sunt în ziar, costurile de producţie pot asigura un cost scăzut care pot face ca cele scrise să ajungă în mâna tuturor.

Formatul este o bilă albă, un avantaj în ceea ce priveşte permeabilitatea cuvântului scris în masa de oameni.

Reporter - Câteva sugestii?Florin Manoliu - Este o revistă de ţinută, de tradiţie. Apreciez efortul deosebit

28

care-l face liceul, domnul director entru elevii,să aibă modele, să îndrepte atenţia elevilor către cultură într-o vreme în care cultura este la ea acasă.

Vulpie Iuliana

Concursul Naţional de Miniproiecte de MediuEdiţia a III-a, 17-23 august 2001, Muncel-Iaşi

Motto : “Porneşte totdeauna de la o impresie. Este cu neputinţă să iasă ceva banal. Va exista o legătură intimă în povestirea ta. Nu va fi alcătuită din crâmpeie puse cap la cap”. - Antoine de Saint - Exupery

În perioada 17-23 august 2001 un echipaj care reprezenta Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari pleca într-o tabără în judeţul laşi. Echipajul era alcătuit din trei copii din ciclul primar: Gîrjoabă lonela - clasa a IV-a, Pamfiloiu Adrian şi Pădureţ Lavinia - clasa a III-a şi trei copii din ciclul gimnazial : Tămîrş Luiza - clasa a VI-a, Popescu Otilia şi Panduroaica Alexandru - clasa a

VII-a. Pe cei 6 copii i-am însoţit în această perioadă şi pot să spun că a fost o săptămână plină de evenimente şi acţiuni. Impresiile sunt atât de bogate încât am senzaţia că nu le voi putea aşterne pe hârtie dar sub influenţa motto-ului ales de mine sper să rezulte ceva coerent.

Am plecat la iniţiativa A.T.T.T.S. laşi, a Casei Corpului Didactic laşi care realiza prin intermediul Inspectoratului şcolar Iaşi un concurs Naţional de Miniproiecte de Mediu, concurs la care noi am reprezentat judeţul Gorj. Alături de noi au mai participat echipaje din judeţele Vaslui, Buzău, Bacău, laşi, Neamţ, Covasna, etc., judeţe din Moldova şi Transilvania; practic noi fiind reprezentanţii Olteniei.

Am fost primiţi cu foarte mare amabilitate, oamenii având sufletul deschis şi au realizat un climat ospitalier pentru elevi şi cadrele didactice.

Programul taberei a cuprins dezbateri privind educaţia în spiritul protecţiei mediului cu participarea elevilor, profesorilor, reprezentanţilor Facultăţii de Geografie– Geologie din Iaşi,prezentare de proiecte de mediu premiate la ediţiile anterioare ale concursului, excursii documentare, drumeţii, concursul propriu-zis, activităţi distractive (discoteci, concurs de dans, foc de tabără, etc.).

Concursul a constat din două părţi: - testarea elevilor pe probleme de mediu şi elaborarea unui miniproiect de mediu.

La testare, echipajul nostru a acumulat 92 de puncte luând locul al II-lea, după echipajul judeţului Vaslui.

Elevii s-au descurcat bine având sedimentate bine cunoştinţele de biologie şi geografie predate în şcoală.

La partea a doua au elaborat un miniproiect cu tema “Poluarea în zona minieră a comunei Mătăsari”, tema fiind adaptată orizontului local.

Pentru conceperea acestui miniproiect de mediu elevii C.N.T. Mătăsari au ocupat locul I pe ţară ; rezultat care arată că elevii au fost responsabili şi au înţeles

29

rolul protecţiei mediului; efectele poluării asupra vieţii şi a planetei noastre.Excursiile au fost o latură măreaţă a taberei; atât prima în zona mănăstirilor

din Bucovina,căt şi a doua,înzona mirifică a Cheilor Bicazului.Traseul primei excursii a fost: Muncel - Paşcani - Voroneţ - Humor - Suceava

- Fălticeni -Hanul Ancuţei - Muncel.În zona Ţării de Sus totul este atât de armonios că te dispune la o meditaţie

ce-ţi dă impulsuri optimiste.În pridvorul fiecărui lăcaş din arhipelagul mănăstiresc cunoşti şi trăieşti

împlinirea sentimentului liniştii. Mănăstirea Humor a fost construită în anul 1530 la îndemnul lui Petru Rareş,

este situată în pădurile de la poalele Obcinei Mari. Predomină culoarea roşu şi o orchestraţie de culori calde.

Cea mai frumoasă este mănăstirea Voroneţ, înălţată de Ştefan cel Mare în 1488. Exteriorul este pe un fond albastru care a născut sintagma “albastru de Voroneţ”. Expresie a dreptei noastre credinţe, a gustului pentru frumos a neamului nostru , Sfânta Mănăstire Voroneţ îndeamnă la reculegere, încântă inima şi mintea privitorului ce ajunge la noi din toate colţurile lumii.

A doua excursie a fost realizată pe traseul Muncel – Piatra Neamţ - Cheile Bicazului – Lacul Roşu - barajul Bicaz – biserica Bistriţa - Piatra Neamţ - Muncel.

Ecologic, o puternică impresie ne-a făcut-o fabrica de ciment de la Taşca unde s-au observat efectele poluării.

Geografic nu am văzut ceva mai frumos ca relieful Cheilor Bicazului şi ca Lacul Roşu. Lacul format în 1837 prin barajul artificial este pitoresc, frumuseţe amplificată de mulţimea trunchiurilor goale ale brazilor de odinioară,care ies din apă străpungând imaginea Micului Suhard ce se reflectă în oglinda lacului.

Totul a fost frumos,copiii au rămas impresionaţi şi fericiţi că au trăit astfel de clipe.

Mulţumesc tuturor care au făcut să trăim aceste clipe, în primul rând domnului director al C.N.T. Mătăsari care a avut încredere în noi şi ne-a trimis să reprezentăm şcoala, judeţul, regiunea.

“Ca să simţi că exişti ai nevoie în jurul tău de realităţi durabile”.• Ing. Păduret Carmen,septembrie 2001

Gorjul – locul I pe ţară la teorie ecologică

În perioada 14-19.07. 2002 a avut loc la Tabăra Muncel, jud. laşi cea de-a patra ediţie a Concursului Naţional de Miniproiecte de mediu, concurs la care Gorjul a fost reprezentat de echipajul Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari.

Mulţmim Domnului inspector general Nicolae Mergea,care se preocupa intens

30

ca activitatea judeţului Gorj să fie cunoscută în toată ţara şi care ne-a acordat şansa să reprezentăm judeţul la acest concurs naţional.

Structurat pe două secţiuni - ciclul primar şi cel gimnazial, concursul a cuprins întâlniri cu profesori ai Facultăţii de Geografie-Geologie ai Universităţii AL.I. CUZA” laşi, concursuri pe teme de ecologie şi protecţia mediului (chestionare tip grilă), elaborare de miniproiecte de protecţia mediului, prezentare de proiecte premiate la faza naţională, excursii tematice în judeţul laşi şi Neamţ în zone atinse de poluare.

Echipajul Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari a fost alcătuit din 10 elevi şi un profesor îndrumător. Ciclul primar a fost reprezentat de elevii Tămîrş Ileana,Chircu Adelina,Popescu Ionuţ,Sorea Cătălin din clasele a III-a şi IV-a şi au prezentat miniproiectul cu tema “Oamenii sunt duşmani sau prieteni ai Terrei ?!”

Ciclul gimnazial a realizat proiectul: “Investigarea orizontului local şi influenţa factorului antropic asupra mediului înconjurător. Studiul alunecărilor de teren din zona comunei Mătăsari. Elevii acestui ciclul au fost Pamfiloiu Adelina, Petrescu Oana, Pârvu llie, Diţa Andrea, Ciciu Bogdan, Ciortan Constantin din clasele a V-a, a Vl-a şi a Vll-a ale Colegiului.

Alături de judeţul Gorj au participat copii din toată ţara, elevi ai cercurilor de ecologie sau din cercurile de protecţia mediului existente în şcolile generale din judeţele Olt, Neamţ, Dolj, lasi,Argeş,Teleorman,Hunedoara, Caraş-Severin, Giurgiu, Bacău, Braşov, Brăila, Satu-Mare.

Activitatea educativă a acestei acţiuni a cuprins, printre altele, vizitarea oraşului laşi (Palatul Culturii, Parcul “Copou”, Casa memorială “Mihail Sadoveanu”, Bojdeuca lui lon Creangă, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul “Eminescu”, Biserica “Sf. Nicolae-Domnescu”, etc.), vizitarea mănăstirilor Voroneţ, Humor, Neamţu, Agapia, Cetatea Neamţului, Rezervatia Silvocinegetică “Dragoş Vodă”, Hanul Ancuţei, concursuri distractive, acţiuni prin care copiii au înţeles că Moldova este un loc minunat din România, loc într-adevăr binecuvântat de Sfânta Cuvioasa Paraschiva.

în urma concursului, echipajul Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari care a reprezentat judeţul Gorj a obţinut următoarele premii: a)ciclulgimnazial-premiullpeţarălacunoştinţeteoreticeşimenţiune

lasusţinereapracticăaminiproiectului; b)ciclulprimar-premiulallll-lealacunoştinţeteoreticedeecologieşi

menţiunelaminiproiect—parteapractică; De asemenea,profesor îndrumător Carmen Pădureţ, din cadrul Colegiului

Naţional Tehnologic Mătăsari a obţinut premiul l pentru activitatea de coordonare a miniproiectelor de mediu şi pentru pregătirea teoretică a echipajului.

Planeta “Albastră” merită să strălucească în Univers, trebuie să-i facem pe oameni să înţeleagă că este o planetă vie, unică, deoarece întreţine viaţa şi s-o

31

preţuim aşa cum merită deoarece noi suntem simpli chiriaşi şi trebuie să ne gândim că şi cei care se vor naşte după noi, chiar peste sute de mii de ani, trebuie să se bucure de frumuseţile ei.

Oana PETRESCU C.N.T. Mătăsari, „Gorjeanul”, Nr. 343-25 iulie 2002

Ambasadorii mătăsăreni

„Prof.Gh. LUNGAN, „Gorjeanul”,Nr. 3428-12 iulie 2002 Pe baza meritelor obţinute până in prezent la Concursul Naţional de

Miniproiecte de Mediu, un grup de 5 elevi şi un însoţitor de la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari va participa, în perioada 14 -21 iulie 2002, la Tabăra Muncel din judeţul laşi.

Elevii din Mătăsari au fost recrutaţi în funcţie de cerinţele concursului care va fi structurat pe două secţiuni: ciclul primar şi cel gimnazial.

Din programul acestei prestigioase activităţi am reţinut întâlnirile cu profesori ai Facultăţii de Geografie - Geologie ai Universităţii “Alexandru loan Cuza” din laşi, concursuri pe teme de ecologie şi protecţia mediului, prezentarea de proiecte premiate la faza naţională, excursii tematice în judeţele laşi şi Neamţ, zonele atinse de poluare etc.

Aşadar, “ambasadorii” localităţii Mătăsari vor aduce cu ei realizări însemnate din anii precedenţi pe această linie, precum şi proiecte viabile de păstrare şi conservare a mediului dintr-o zonă expusă extinderii poluării.

Cunoscând direct capacităţile şi preocupările copiilor din Mătăsari îmi exprim convingerea că, şi în acest an, ei se vor întoarce victorioşi înscriind astfel un nou şi important succes în “cartea lor de vizită”.

La plecarea spre laşi, colectivul didactic le urează drum bun ... baftă.

O vacanţă plinăAdina Adriţoiu, „Timpul”, Anul III, Nr.28 (124)-12 – 18 iulie 2002 În perioada 14 - 20-07.2002,10 elevi de la Colegiul Naţional Tehnologic

Mătăsari sunt invitaţi să participe la a patra ediţie a Concursului naţional de miniproiecte de mediu ce se desfăşoară la Muncel în judeţul laşi.

De la directorului Colegiului din Mătăsari, Dumitru Dădălău am aflat că în cadrul concursului ,copiii se vor întâlni cu profesori de la Facultatea de Geografie şi Geologie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din laşi, vor participa la concursuri pe teme de ecologie şi protecţia mediului, vor elabora proiecte model

32

de protecţia mediului şi vor face excursii tematice în judeţele laşi şi Neamţ, în zone atinse de poluare.

Cei 10 elevi de la Colegiul din Mătăsari, aflaţi în clasele III - VII, şi care vor participa la concurs sunt: Petrescu Oana, Sava Iuliana, Pîrvu Ilie, Ciciu Bogdan, Pamfiloiu Adelina, Ciortan Constantin, Chircu Adelina, Tămîrşi lleana, Popescu Ionuţ Silviu, Sorea George Cătălin. Echipajul colegiului gorjean, însoţit de profesoara Garmen Pădureţ, va încerca să repete performanţa celui de anul trecut,când a obţinut locul întâi pe ţară la acelaşi concurs.

O recompensă deosebită li se pregăteşte şi olimpicilor. Cei 35 de elevi gorjeni premiaţi la fazele naţionale ale olimpiadelor pe obiecte vor petrece o săptămână de relaxare bine meritată în staţiunea 2 Mai de pe litoral. Finanţată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, tabăra este organizată prin Agenţia Naţională a Taberelor în perioada 29 august — 5 septembrie a.c.

Alături de premiile oferite olimpicilor gorjeni de către S.C. ARTEGO S.A cu ocazia Zilei învăţătorului, această tabără vine să întregească recompensele pe care şcoala românească încearcă să le ofere celor mai merituoşi elevi, astfel încât efortul lor să primească şi o recunoaştere în plan material.

Locul 1 pe judeţ Primăvara este un prilej de bucurie, pentru toată lumea, dar mai mult pentru,

noi, elevii Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari, care, cu ocazia etapei judeţene a revistelor şcolare am ocupat locul 1 pe data de 02.03.2002 la Băile Herculane, fiind cea mai bună revistă din judeţ.

O parte a colectivului de redacţie (Popescu Alina, Pîrvu Cătălina, Vulpie Iuliana, Tucă Ioana) a avut onoarea de a reprezenta cu brio faimoasa revistă a Văii Jilţului,’’ fetiţa noastră de 5 ani’’, la o confruntare acerbă cu un juriu alcătuit din profesionişti, condeişti de frunte ai Gorjului, experimentaţi în arta scrisului şi lumii, cunoscători ai activităţii publicistice din învăţământul judeţului.

La acest concurs judeţean au participat revistele colegiilor din judeţ,printre care se numără: Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul

Naţional “Tudor Vladimirescu”, Grupul Şcolar”Gheorghe Magheru”, Colegiul Naţional “George Coşbuc”, Colegiul Naţional “Spiru Haret”Târgu-Jiu, “T. Arghezi” din Târgu. Cărbuneşti şi Colegiul Tehnic Motru.

Ca la orice concurs, competiţia a fost destul de mare, pentru că aveam de-a face cu valori în devenire.

Am fost binecuvântaţi de Dumnezeu, cu un om, care este sufletul acestei reviste, domnul director prof. Dumitru Dădălău, care în orice moment şi la bine şi la rău, a fost alături de reprezentanţii liceului, asigurându-ne sprijinul necesar.

Ştiam că si de această dată domnul director va lăsa deoparte problemele generale ale colegiului, şi va fi alături de noi, fapt care s-a şi întâmplat, pentru că

33

domnul profesor de limba şi literatura română ne aştepta bucuros la Herculane.Din momentul în care l-am văzut, în noi a crescut speranţa şi am ştiut că acum

vom avea mai multe şanse. Domnul director a fost acela care a reprezentat revista în sala de jurizare, alături

de celelalte personalităţi ale judeţului cum ar fi: domnul inspector Dănescu Mircea de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, domnul lector, doctor Ion Popescu de la U.C.B. Târgu-Jiu, domnul director adjunct Bunoiu Dumitru, domnul profesor Cârlugea Zenovie, directorul C.N.E.T. Târgu-Jiu, domnul Ion Elena – redactor şef adjunct la ziarul “Ager”.

În sufletul nostru de copii care visează la ce e mai frumos, mai pur, mai plăcut, am sperat că revista noastră îşi va ocupa locul atât de bine meritat în faţa celorlalte reviste şi ele la fel de bune.

Domnul director, la jurizare şi-a susţinut punctul de vedere, spunând că este o revistă făcută de copii, ţinând cont că revista “Murmurul Jilţului” este o rampă de lansare pentru tinerele condeie din acest colegiu. Aşteptând, pentru a afla rezultatele, totul se derula foarte încet pentru noi, aşteptam cu nerăbdare ca domnul director să iese pe acea uşă pe care noi o privisem de câteva ore şi să ne spună că am învins.

Clipa mult aşteptată a sosit!Nu a fost nevoie de cuvinte, pentru că numai văzând expresia domnului

director, pe faţa dânsului citinduse bucuria, am ştiut că am ieşit învingători.Ei bine, putem spune cu convingere că revista “Murmurul Jilţului”, cu muncă

şi perseverenţă, a urcat vertiginos, treaptă cu treaptă, până în vârful piramidei.La Băile Herculane a fost încununat încă odată succesul muncii de 5 ani la

această revistă. A fost o onoare pentru noi participarea la premiere, unde am avut fericitul prilej să ni se înmâneze diploma cu locul I. Ne-am întors la Mătăsari, cu sufletele pline de bucurie, cu gândul că suntem cei mai buni.

Cu această ocazie trebuie să aducem la cunoştinţă că nu puteam ajunge acolo sus dacă nu aveam la conducerea acestei şcoli omul de un devotament până la sacrificiu, un om care iubeşte aceste meleaguri, un om care iubeşte copiii acestei văi şi doreşte ca acest colegiu să ocupe locul pe care-l merită din plin.•AlinaPOPESCU

TINERE CONDEIE

Începând de azi (10 mai 2003, orele 12), în localitate Tismana are loc jurizarea judeţeană a revistelor şcolare pentru şcolile generale şi liceele gorjene, precum şi jurizarea creaţiilor literare (eseu, proză, poezie, teatru scurt, articol, etc.) ale concursului naţional „Tinere Condeie”. Acţiunea este organizată de ISJ Gorj, cu sprijinul deja tradiţional al Grupului Şcolar General „Gheorghe Magheru” şi al Fundaţiei Cultural Ştiinţifice cu acelaşi nume, sub genericul

34

„Primăvara Cugetului Liber”. Şi-au anunţat participarea redactorii şefi şi profesorii coordonatori de la: CN „TV”, CN „ET”, Grupul Şcolar General „Gheorghe Magheru”, Colegiul Tehnologic Mătăsari CN „TA”, Tg-Cărbuneşti, Liceul Novaci, liceul Sadu, Grupul Şcolar „C. Rădulescu - Motru”, CN „Spiru Haret”, precum şi şcolile generale numărul 2,4,8,11,13 şi altele. Juriul este alcătuit din inspectorii şcolari Cornel Pecingină (limba şi literatura română), Vasile Gogonea (inspector cu munca educativă), Ion Popescu – Brădiceni (Profesor universitar), Doru Fometescu (scriitor şi editor), Ion Elena (publicist) I.S.J. Gorj şi Grupul Şcolar General „Gheorghe Magheru”.Mulţumesc, prin „Gorjeanul”, SC Artego SA, Mânăstirii Tismana, Administraţiei taberelor şcolare pentru sprijinul acordat în desfăşurarea acestor activităţi.

Sub semnul frunzelor de tisă

În peisajul de un verde divin, al Tismanei, locuiesc în primul rând arborii. Mai locuiesc păsări şi rugi de mure, negre, ca ochii zânelor drăgaice. De la mănăstire în sus, spre creste de munţi, pe care se caţără oamenii după ce mor ca să urce în cer, când priveşti vezi orizontul, iar după el soarele răsărind ori apunând, guvernând astfel, sufletele lumii gorjene, curată, doar acolo, îngeri şi sfinţi, zei şi frunze de tisă.

Într-un asemenea peisaj eminamente literar, tinerii scriitori şi redactorii din liceele şi şcolile generale îşi puteau da întâlnire, ce-i drept, cam pe cont propriu, cu bani din bugetele familiilor lor, întrucât Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj s-a izbit de fel de fel de refuzuri, inclusiv de cel al vecinilor lor de la etaj, de la Direcţia Taberelor, unde director se află doamna Elvira Şarapatin. Dar domnul profesor inginer Dumitru Bunoiu are prieteni la Mânăstirea Tismana, la SC Hidroelectrica SA, pe inginer Toni Miuţe, are fundaţie în Grupul Şcolar unde e director – Grupul Şcolar „General Gheorghe Magheru” Tg-Jiu. Cam două duzini de elevi şi cadre didactice ne-am adunat astfel în numele poeziei, prozei, reportajului, eseului ş.a.m.d., ca să ne bucurăm împreună de consolarea fiinţei noastre ca fiinţă mai largă a naturii împrimăvărate mirabil şi măreţ, copleşitor de frumoasă şi de ospitalieră.

Mărturisim, ne-a cam durut indiferenţa cu care, colegii naţionali de prestigiu au tratat evenimentul, ce ţine – a nu se uita, ce naiba! – de pura spiritualitate, de unica şansă a individului de a se eterniza. Sensibilitatea copilăriei şi a adolescenţei s-a văzut, nemilos, strivită sub bocancii groteşti ai intereselor meschine, de pe o zi pe alta, cărora, slavă Domnului, cei care ne-am făcut datoria cu acest prilej, nu le-am devenit robi.

Deci, juriul format din: Vasile Gogonea, Inspector şcolar cu muncă educativă, Ion Popescu – Brădiceni (adică cel care redactează articolul de faţă), ziarist şi scriitor, dar în mod obligatoriu, căci era nevoie, şi critic literar, Carmen

35

Mărgulescu, Ion Elena, Dumitru Dădălău, Marius Buzera, Doru Fometescu a avut pe masă următoarele reviste: „Studiul” (C.N „E.T.”); „Liceeni” (Liceul Teoretic Novaci); „Cuget Liber” (Grupul Şcolar „General Gheorghe Magheru”); „Jiul” (C.N. „T.V.”); „Interval” (C.T.Motru); „Orizonturi Motrene” (C.T.Motru); „Noi” (C.N. „George Coşbuc” Motru); „Murmurul Jilţului” (C.T.Mătăsari) şi altele din şcolile generale, toate din Municipiul Tg-Jiu. S-au premiat „Cuget Liber” (revistă reprezentativă, de tip magazin), „Interval” (revistă literară); „Studiul” (revistă beletristică); „Murmurul Jilţului” (revistă de cultură artistică); „Joc de creion” (revistă de divertisment); „Impuls” (revistă ştiinţifică); „Jiul” (revistă de profil) – la Licee : „Arcade” (revistă a Şcolii Generale „Alexandru Ştefănescu”); „Jurnalul 11”, de la Şcoala Generală „Pompiliu Marcea”, „Palia” (a Şcolii Generale „Constantin Săvoiu”) – la şcoli generale.

În încheiere, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, „Primăvara Cugetului Liber”, ediţia 2003, de la Tismana, în organizarea ireproşabilă a acestui om de carte şi cu cărţi, Dumitru Bunoiu, a fost un succes, căci academicianul Tudor Opriş ne-a şi sunat: Revista „Cuget Liber” şi-a adjudecat LOCUL I PE ŢARĂ.

ION POPESCU BRĂDICENI, GORJEANUL – MAI 2003

Poluarea în zona minieră a comunei Mătăsari – Gorj

Localitatea Mătăsari din judeţul Gorj este situată în Podişul Getic în partea de S-V a ţării,într-o zonă specific deluroasă, cu caracteristici deosebite din punct de vedere al problemelor legate de mediu. Când facem aceste remarci ne gândim la noţiunea de mediu care este definită ca totalitatea elementelor, proceselor şi fenomenelor naturale precum şi a celor introduse de om ce caracterizează un anumit teritoriu în care îşi desfăşoară activitatea societatea umană.

Tema aleasă de noi pentru un miniproiect de mediu ar fi legată de poluare pentru că s-a ajuns în ţara noastră în general şi în zona minieră a Olteniei în special să nu se mai poată respira din cauza gazelor toxice din atmosferă. Nu putem fi indiferenţi la răul produs de noi asupra naturii, pentru că este un rău ucigător care va avea repercusiuni grave în viitor. Am spus în definiţia mediului înconjurător că există două tipuri de elemente naturale şi antropice. Cele naturale sunt: relieful, clima, hidrografia, vegetaţia, fauna, solurile.

Elementele introduse de om sunt aşezările umane, obiectivele economice, fenomenele indirecte datorate activităţii umane - poluarea, zgomotul, stresul.

În comuna noastră poluarea este datorată în primul rând activităţii de extracţie a lignitului, cărbune inferior care se extrage în cariere şi în mine, deci la suprafaţă şi în subteran.

Când vorbim de poluare folosim şi termenul de degradare a mediului,proces

36

prin care se modifică anumite caracteristici ale elementelor mediului, influenţând negativ calitatea condiţiilor de viaţă ale oamenilor şi activitatea societăţii.

Domeniile degradării mediului sunt:A. Poluarea aerului,B. Poluarea apelor.C. Eroziunea terenurilorD. Defrişarea suprafeţelor forestiereE. Poluarea sonorăF. Poluarea radioactivăG. Poluarea soluluiH. Degradarea peisajuluiPentru a prezenta un miniproiect adecvat ne vom referi la toate aceste domenii

, specifice zonei noastre, ţinând cont de ceea ce trebuie să conţină un material: date din teren, aspecte de poluare, acţiuni concrete pentru protecţia ecosistemelor, măsuri pentru combaterea poluării, etc.

A. Poluarea aerului este fenomenul cel mai uşor de sesizat în activitatea cotidiană ; se manifestă prin eliberarea în atmosferă a unor noxe care îi modifică negativ caracteristicile iniţiale.

Principalele surse de poluare a aerului sunt:- extracţia lignitului- transporturile (în mod deosebit cele rutiere)- activitatea rurală (încălzirea locuinţelor, arderea deşeurilor menajere)- accidentele tehnologice- arderea substanţelor organice (lemn, paie) ‘La nivel general în aer sunt expulzate anual circa 138 milioane tone substanţe

poluante reprezentate de C02 (131 mil. tone), S02, oxizi de azot şi carbon, pulberi în suspensie şi sedimentabile.

Aerul poluat formează smogul, ploile acide, efectul de seră.Există multe acte normative emise după 1990 care reglementează poluarea

aerului dar nu există o lege specială de protejare a aerului atmosferic.Poluarea poate fi:1 .fizică2.chimică3.biologică 1. Poluarea fizică este consecinţa adaosului de energie şi se face prin :- poluarea sonoră (în zona noastră se datorează mijloacelor circulante ale

industriei miniere) dar s-a stabilit nivelul acustic continuu măsurat la 3 m de locuinţe şi la 1,5 m înălţime de sol la < 50 dB ziua şi 40 dB noaptea.

- poluarea termică - direct, indirect- direct prin degajarea energiei calorice şi indirect prin consecinţa efectului de

seră care are loc în primul strat al atmosferei care este troposfera.În troposfera

37

bogată în vapori de H20 sunt gaze ca C02, CH4, NH3, N02, 03, freonii, halogenii, etc. numite gaze de seră.

Radiaţiile solare străbat atmosfera şi ajung pe pământ (46%). 0 parte se reflectă ca raze infraroşii, ajung pe vapori şi gaze de seră.

Cea mai mare parte din infraroşii este reflectată pe Terra încălzind-o. Se prevede o creştere a temperaturii medii a Terrei cu3°C (până-la2100).

2.Poluarea chimică este consecinţa depăşirii nivelului normal al C02 sau 02 sau a expulzării în atmosferă a unor gaze, pulberi, etc.

Sursele în zona Mătăsari sunt artificiale şi mai clar sunt staţionare. Acestea cuprind procesul de contribuţie şi se referă la arderea cărbunelui care este cel mai folosit combustibil dar şi cel mai poluant. Fumul rezultat conţine suspensii de carbon şi gaze ca H20, S02, CO, HF,aldehide, etc.

Există şi surse mobile ca mijloacele de transport care generează CO, N0, hidrocarburi,plumb, antioxidanţi, lubrefianţi, etc.

Zona de ardere a lignitului este puternic influenţată de monoxidul de carbon (CO) care este cel mai comun poluant al aerului.

Este un gaz incolor, inodor, mai uşor ca aerul, formează cu hemoglobina un compus numit carboxihemoglobina şi produce efecte negative în sistemul nervos central, vascular, respirator.

La nivel de fixare de 80% produce moartea. Conform STAS 12574-87 concentraţia maximă admisă - este pentru scurtă durată - 30’ - 6 mg/m3 iar pentru lungă durată 2 mg/m3.

S02 - gaz incolor care prin combinare cu H20 formează H2S04 = ploi acide.Efectele sunt - reducerea fotosintezei, iritarea aparatului respirator (spasm

bronşic la conc. de 5 -10 ppm). Conform STAS 12574-87 prevede valori medii de concentraţie de 0,75 mg/m3 pentru 30’ şi 0,01 mg/m3 pe an.

Analiza aerului se face pe baza actelor normative STAS 12574/1987 - “Aer din zone protejate - condiţii de calitate” şi Ordinul nr.756/1997 pentru aprobarea reglementării prin evaluarea poluării mediului.

Zona noastră este mereu analizată din punct de vedere al poluării aerului pentru că o pierdere din control al acestui fenomen poate genera:

- distrugerea stratului de ozon din stratosferă- formarea 03 troposferic- ploile acide- accentuarea efectului de seră- schimbările climaticeS-au observat creşteri de temperaturi medii anuale prin înmulţirea fenomenelor

meteorologice aberante ca valuri de caniculă, furtuni, dispariţia unor specii de plante şi animale.

Prevenirea poluării aerului se face prin :- folosirea unor tehnologii nepoluante

38

- amplasarea corespunzătoare a surselor de poluare- recuperarea reziduurilor- folosirea instalaţiilor de purificare a emisiilorConcret s-au amplasat filtre pentru substanţe toxice şi a crescut suprafaţa

spaţiilor verzi. Poluarea apelor nu este specifică zonei Mătăsari pentru că, nu mai există apă

curgătoare în zonă, Jilţul fiind afectat de realizarea carierelor de cărbune şi a haldelor de steril.

Poluarea solului este consecinţa modificării compoziţiei solului sub acţiunea unor surse interioare şi exterioare.

Sursele interioare sunt:- excesul de apă- stratul de nisipSăparea de galerii poate produce surpări care apar ca nişte incizii în teren. Au

avut loc alunecări de teren în anul 1998 foarte grave pentru zona Mătăsari; cel puţin 7 gospodării fiind distruse datorită lucrărilor miniere efectuate în timp.

Haldele de steril care apar în zona noastră aduc modificări de peisaj, apar ca nişte coline care schimbă structura peisajului geografic.

Dintre toate sursele de poluare cea mai importantă rămâne cea a aerului.Amintim că pentru măsurarea concentraţiei şi a cantităţii poluantelor s-au

folosit metode ca:- analiza volumetrică- chimică- gravimetrică- electrochimică- catalitică- spectrometrică- prin absorbţieMetoda volumetrică determină gaze sau pulberi cu cilindri acoperiţi cu

substanţe adezive,analizate chimic în laborator. Metoda gravimetrică determină pulberi depuse

gravitaţional şi se recoltează în recipiente deschise, spălate cu apă distilată şi soluţiile sunt analizate chimic.

Alegerea acestei teme tratată succint am ales-o din motive morale ţinând cont de dreptul fundamental al omului de a trăi în mediu nepoluat; pentru a avea o calitate a vieţii bună. Dreptul omului de a trăi în mediu nepoluat este un drept social şi este în interesul fiecărui cetăţean ca dreptul la un mediu nepoluat să devină constituţional.

În condiţiile actuale ale revoluţiei ştiinţifico-tehnice,suntem martorii dezvoltării rapide a industriei dar şi a poluării.

Vom încheia cu prezentarea unor efecte generate ale poluării care afectează

39

oamenii întregii planete şi anume creşterea temperaturii medie terestră care până la sfârşitul secolului XXI va creşte cu 1,4 - 5,8° C. Aceasta se datorează modificării circulaţiei maselor de aer, va creşte nivelul apelor datorită topirii gheţarilor. Polul Nord va fi ameninţat cu dezgheţul;există riscul inundaţiilor cu apă dulce; practic adevărate echilibre ecologice.

Poluarea în zona noastră este “ o picătură în ocean” dar prin simpla gândire la fenomen urcăm ca pe o Coloană a Infinitului a lui Brâncuşi, spre o curăţire a Universului ,spre a fi curaţi şi puri ca albastrul de Voroneţ.

• Membrii echipajului Lumea pe care ne-o dorimPământul, este “casa”; “lumea” noastră, a tuturor, iar prin componenţa lui

structurală are fenomene cu totul proprii care au creat de-a lungul timpului peisajele terestre, o lume a vieţii, cu individualitatea ei cosmică. Anticii l-au apreciat într-atât, încât l-au proclamat centrul universului deşi, judecându-l după dimensiuni este o planetă absolut minoră, chiar în sistemul nostru solar.

Omul, prin acţiunea sa conştientă, mijloceşte, reglementează, controlează schimbul de materie dintre el şi sol. Relaţia om-natură îmbracă forme şi dimensiuni diferite în timp şi în spaţiu, cu consecinţe negative sau pozitive, mai mari sau mai mici pentru mediu.

0 importanţă deosebită în ansamblul de studii o are problema consumului de substanţe minerale, pe plan naţional şi mondial ca şi tendinţele de evoluţie a preţurilor, în scopul punerii în valoare a unor zăcăminte sărace în conţinut util. Prognozele miniere au un foarte mare rol în direcţiile cooperării naţionale.

Interdependenţa atât de strânsă dintre geosfere a sugerat specialiştilor din domeniu, delimitarea unui înveliş unitar ce rezultă din această interdependenţă, care a primit numele de “înveliş geosferic”.

Prin prisma percepţiei omului, totalitatea şi unitatea dinamică a factorilor naturali, care determină condiţiile de viaţă pentru vegetaţie, faună şi pentru om însuşi, cuprinzând aerul,apa, relieful, solul şi subsolul reprezintă “mediul natural”. Cu timpul acest mediu natural s-a modificat.

Materia organică, vie, a Terrei, ca factor de energie specifică, foarte activ, se organizează în forme de manifestare diverse, cunoaşterea şi utilizarea raţională a lor constituind o condiţie a existenţei umane.

Protecţia mediului a devenit una dintre cele mai dezbătute probleme ale contemporaneităţii şi una de prim ordin pentru conducerea societăţii.

Protecţia mediului e concepută ca asigurarea echilibrului ecologic dinamic, conservarea şi ameliorarea calităţii factorilor naturali, dezvoltarea bogăţiilor naturale, asigurarea unor condiţii de viaţă si activitate tot mai bune pentru generaţiile prezente şi viitoare.

Protecţia mediului presupune:

40

a) cunoaşterea temeinică a lui şi interacţiunib) utilizarea raţională şi cu eficienţă a resurselor -c) prevenirea şi combaterea atentă atât a degradări mediului provocată de om

cât şi cele producătoare de cauze naturaled) armonizarea intereselor imediate, de lungă durată şi permanente ale societăţii

umane prin utilizarea factorilor naturali de mediu: aer, apă, sol, subsol, rezervaţii ale naturii.

S-au înfiinţat în unele state ministere care să se ocupe de această problemă, începând cu anii ‘80 datorită industriei; semnalele de alarmă privind sănătatea mediului au devenit numeroase: pădurile pier, apele sunt afectate de nitraţi, culturile agricole de pesticide, solurile de eroziuni.

Problemele poluării atmosferei, apei şi solurilor - trei dintre componentele principale ale mediului înconjurător, se pun tot mai acut azi. Aceste probleme ale mediului se întâlnesc şi în comuna Mătăsari ce are ca limite: în N comuna Câlnic; în N-E comuna Pinoasa; în N-V comuna Ciuperceni; în S - comuna Slivileşti; în S-V comuna Miculeşti; în S-E comuna Dragoteşti; în E comuna Roşia; în V comuna Ploştina.

Atmosfera reprezintă învelişul gazos ce înconjoară pământul având un volum ce se estimează la 40 - 50 miliarde km3 tone de aer.

Dintre componentele atmosferice, un rol deosebit revine bioxidului de carbon care provine din arderi, din .procesele de putrefacţie şi din respiraţia omului şi animalelor şi se consumă în procesele de asimilaţie clorofiliană de către plante, în prezenţa luminii solare. Aerul constituie un factor esenţial al suportului ecologic al mediului, unul dintre elementele fundamentale, necesare oricărei fiinţe vii.

În comuna Mătăsari, aerul este poluat datorită existenţei unui bazin carbonifer.

Când, în atmosferă, se remarcă prezenţa unor impurităţi într-o concentrare sau într-o durată de timp care afectează negativ sănătatea, siguranţa, buna dispoziţie, confortul oamenilor ori dezvoltarea florei şi faunei, putem vorbi de poluarea aerului, de deteriorarea calităţii acestuia.

Multă vreme funinginea, praful şi polenul au fost consideraţi factorii principali ai poluării aerului. Azi, poluarea aerului este în primul rând un fenomen al vieţii urbane. Cei mai frecvenţi poluanţi întâlniţi în atmosferă sunt gazul carbonic şi oxidul carbonic, anhidrida sulfuroasă şi sulfurică, diverşi acizi, praful, fumul şi cenuşa provenită din arderi, praful mineral, hidrocarburile, microbii şi viruşii.

În comuna Mătăsari, principala sursă a poluării atmosferei este cauzată de către arderile combustibililor solizi, cărbunii care produc o mare cantitate de fum.

0 altă sursă importantă de poluare o constituie sistemele de încălzire a locuinţelor. De exemplu în comuna Mătăsari oamenii fie de la bloc, fie de la casă fac focul în sobe. Fumul eliminat pe coş constituie un alt element al poluării atmosferice.

41

În comuna Mătăsari poluarea cu particule solide se datorează răspândirii în atmosferă a prafului de cărbune, a cenuşii provenite de la mina din împrejurimi. Plutind în atmosferă, aceste particule îngreunează capacitatea de purificare a aerului inspirat de către sistemul respirator şi odată ce depăşesc această capacitate, pătrund în organism, provocând-i daune grave.

Praful de cărbune conduce la “boala plămânilor negri” frecventă în marile bazine carbonifere ale lumii. Aceste boli se tratează în staţiuni balneare: Govora, Olăneşti, Herculane.

Poluarea aerului poate avea o acţiune directă asupra sănătăţii omului prin efectele iritante, asfixiante, cancerigene, teratogene, mutagene, dar şi o acţiune indirectă evidenţiată prin modificările produse asupra topoclimei, asupra florei şi faunei, asupra condiţiilor de viaţă a populaţiei. Bolile ce se produc din cauza efectelor cumulate ale poluanţilor sunt: (bronşita cronică,pneumonia, conjunctivita, astm bronşic).

S-au avansat o serie de metode şi mijloace de apreciere a calităţii aerului care să faciliteze cunoaşterea în detaliu a compoziţiei aerului. Un prim pas ce trebuie făcut pentru a avea o imagine clară asupra poluării îl constituie cunoaşterea tuturor surselor de poluare şi întocmirea unui inventar al acestora, într-un anumit loc şi la un moment dat.

Aceste date din inventar se pot obţine de la laboratoare, instituţii şi organe centrale de protecţie a mediului şi de igienă sau prin intermediul unor chestionare difuzate unităţilor poluante şi celor afectate, populaţiei, chiar în viitor, am dori ca localitatea Mătăsari să devină oraş; un oraş nepoluat iar toate efectele şi elementele poluării să fie nule ,un oraş în care să nu se pună problema poluării, inexistenţei locurilor de muncă, posibilităţilor materiale ale locuitorilor acestuia.

Comuna Mătăsari este o zonă minieră unde predomină extragerea cărbunelui (lignitul).

Această comună este poluată datorită-prafului de cărbune, ceea ce este un aspect negativ în comună.

Pentru a nu se mai produce poluarea ne-am dori ca extragerea cărbunelui să se facă „sub acoperire”, adică să existe cât mai puţin praf de cărbune în atmosferă. Extragerea cărbunelui să se facă cât mai departe de zona locuibilă.

Am dori ca, cu ajutorul primăriei, unor sponsori din alte oraşe, ale altor ţări străine în care avem în plan relaţional, legături strânse, legături de colaborare şi întrajutorare, să reuşim să punem în funcţiune magazine alimentare, noi complexe comerciale.

Ar fi bine ca în Mătăsari să existe o populaţie civilizată cu apă caldă şi rece curentă. Ideal ar fi ca fiecare locuinţă să fie alimentată cu curent electric şi căldură de la centrala electrică şi termică.

Ocupaţia de baza a locuitorilor din Mătăsari este mineritul. Pe lângă această ocupaţie putem enumera şi altele: medici, profesori, învăţători, maiştri, organe

42

publice.În Mătăsari ar trebui ca spitalul să fie dotat cu aparatură modernă dar nu

înainte de a fi reamenajat cu instalaţii electrice moderne, cu apă curentă, căldură, iluminare electrică potrivită activităţilor care se desfăşoară.

Tot mobilierul să fie înnoit.Să se aducă medici specialişti: chirurgi, oftamologi, dermatologi.În cadrul

spitalului să se înfiinţeze un cabinet stomatologic disponibil tuturor persoanelor cu probleme de acest gen.

Organele publice să fie cât mai bine dotate în privinţa armelor pentru ca noi, locuitorii să fim în siguranţă permanent.

În ceea ce priveşte cultura, ar trebui să se deschisă o librărie cu toate rechizitele, manuale, dicţionare, pentru noi elevii cât şi pentru oamenii de toate vârstele.

Ne-am dori ca în Mătăsari să se înfiinţeze o Facultate cu profil real sau o Universitate. Necesar ar fi un restaurant la care să putem veni împreună cu colegii sau cu prietenii.

În cadrul restaurantului ar trebui să existe şi o cofetărie cu diferite prăjituri, proaspete bineînţeles. 0 staţie de benzină modernă ar fi foarte necesară automobiliştilor de aici, iar pentru noi, locuitorii, o alimentară cu toate produsele proaspete şi noi.

Pentru îmbunătăţirea calităţii aerului ar trebui să plantăm cât mai mulţi pomi în zonele cu pământ rămas de la extragerea cărbunilor. Solul ar trebui îngrăşat pentru a avea un grad de fertilitate cât mai mare. Parcul să aibă mai multe flori, mai multă iarbă, mai mulţi pomi. Să existe cât mai multe spaţii verzi pentru îmbunătăţirea aerului care deja este poluat.

Locurile de joacă trebuie să fie special amenajate cu leagăne, balansoare, învârtitoare, tobogane şi altele. Referindune la muzee există unul în cadrul Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari numit “Muzeul Jilţului”.

Comuna Mătăsari este o zonă deluroasă, cu păduri şi fâneţe naturale. Aici solurile sunt brun-roşcate, iar zona este străbătută de un pârâu “Jilţul”.

Pe lângă alte servicii publice am dori să se înfiinţeze teatru, cinematograf, săli de concerte şi un centru de tineret, librării, cafenele, patinoar, fântâni arteziene.Întotdeauna oamenii şi-au dorit să convieţuiască fără probleme într-un spaţiu care să aibă toate utilităţile necesare unui trai decent .

Oraşul pe care-l dorim este departe de posibilităţile noastre actuale, dar simplul fapt că ni-l imaginăm aşa este semnul că generaţia noastră, a celor care au întocmit prezenta schiţă de proiect va face totul pentru a-l crea, întreţine si dezvolta.

Cls. a VIII-a B,diriginte Dădălău Floarea

43

M-am îndrăgostit de presă

Având în vedere că este pentru prima dată când am avut un contact direct şi personal cu lumea presei, am rămas surprins de lucrurile care se pot întâmpla într-o redacţie de ziar.

Am învăţat câte puţin din cum se ia un interviu, cum se realizează un reportaj şi cum se scrie un ziar. In redacţie, ziariştii muncesc o zi întreagă pentru ca ziarul să poată fi publicat a doua zi. Acele persoane întâlnite la redacţie, mi s-au părut ca fiind înţelegătoare, cumsecade şi cu dorinţa de a învăţa şi pe alţii despre această meserie.

Dacă nu ar fi existat meseria de jurnalist oamenii nu ar mai afla ce se întâmplă în lume. Această experienţă pe care am avut-o, m-a determinat pe viitor să aleg meseria de jurnalist.

Alin BURĂU

Concursul Naţional de Proiecte de Mediu – Muncel – IaşiEdiţia a-VI-a 6-11. 07.20-04.

Natura reprezintă o taină atât de adâncă încât pentru cei împătimiţi de ea poate să devină credinţă .

Pentru a proteja natura este nevoie de acţiuni pline de sentiment.La a-VI-a ediţie la Concursul Naţional de Protecţie de Mediu organizat de

Ministerul Educaţiei şi Cercetării care, în acest an, a avut loc, în perioada 6-11 .07.2004, în judeţul Iaşi, Muncel, judeţul Gorj a fost reprezentat de un echipaj format din patru elevi şi un cadru didactic de la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari câştigător al concursului judeţean, „Avem dreptul la un mediu sănătos”, desfăşurat la Mătăsari. Echipajul a participat cu proiecte de mediu realizate pe tema „Epurarea apelor menajere de pe raza comunei Mătăsari” care s-a axat pe studiul orizontului local şi pe o problematică deosebită legată de epurare, curăţenie, poluare, ape.

Elevele Caşcaval Diana, Gheorghiu Leontina de la VI-B, Boceanu Emilia şi Bălan Gabriela de la XI-D au obţinut premiu special al juriului pentru originalitatea proiectelor.

Au participat 60 de echipaje din toată ţara, singurul echipaj din concurs din mediu rural fiind al judeţului Gorj, ceea ce demonstrează că la Mătăsari se acordă o mare importanţă educaţiei ecologice a tineretului.

În Moldova lui Ştefan cel Mare s-au vizitat: Casa Memorială Sadoveanu, Bojdeuca lui Creangă, Palatul Culturii, Grădina Botanică, Universitatea din Iaşi, prilej de a înţelege că săpând necontenit fântâni interioare ale unor cunoaşteri

44

totale poţi da de izvorul vieţii fără de moarte din care să-ţi potoleşti setea de cunoaştere.

Au fost clipe minunate care nu existau fără profesorii care au format elevii de la Mătăsari, fără sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratelor Şcolare Judeţene Gorj şi Iaşi, Agenţia de Protecţie a Mediului Gorj, care au organizat acest concurs. Aşa cum s-a procedat în ultimii trei ani se va continua şi în anii următori, educaţia ecologică şi reprezentarea cu onoare a judeţului Gorj din partea elevilor şi a profesorilor din Mătăsari deoarece sunt asemenea unor păsări măiestre care s-au zbătut aprig după gratii în dorinţa de a se ridica spre înălţimi, ademeniţi de apele vijelioase şi ameţitoare ale unui cer azuriu care nu ar rezista fără curăţenie şi fără protecţie a mediului înconjurător.

Boceanu Emilia

Elevii gorjeni, premiaţi la Tabăra Naţională de Jurnalistică

Tabăra Naţională de Jurnalistică, ediţia a XI-a, s-a desfăşurat în Ciricul Moldovei. La această tabără au participat echipaje din toate judeţele ţării, inclusiv judeţul Gorj, care a fost reprezentat de o echipă formată din şapte elevi de la Colegiul Naţional din Mătăsari şi de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, însoţiţi de un cadru didactic. S-au desfăşurat activităţi în redacţiile de presă scrisă, televiziune şi radio, unde s-a participat la emisiuni în direct, montaj, tehnoredactare.

Premiile ce s-au acordat au fost următoarele: premiul de excelenţă pentru ştiri„PRO TV” a fost obţinut de Alexandra Boulean, marele premiu „Radio N-E”obţinut de Elena Monea, premiul de excelenţă pentru divertisment „Radio Trinitas” – Dan Ciciu, premiul de excelenţă „Ziua de Iaşi” – Cristian Tănăsoiu, Simona Baboi, Cătălin Bănică. Delegaţia judeţului Gorj a obţinut un premiu special pentru „SAPARD arde tălpile ţăranilor”, realizat de Cristian Tănăsoiu şi un premiu de excelenţă pentru reportaj TVR Iaşi, obţinut de Cristina Tatomir. Copiii au vizitat la Iaşi Palatul Culturii, Casa Pogor, Bojdeuca, Sala Paşilor Pierduţi etc. Au avut loc întâlniri cu primarul, prefectul, subprefectul Iaşului, dar şi cu directori de instituţii ieşene.

Alin Dobromirescu

Concursul Naţional de Proiecte de Mediu – Muncel – IaşiEdiţia a-VI-a 6-11. 07.20-04.

Natura reprezintă o taină atât de adâncă încât pentru cei împătimiţi de ea poate

45

sa devină credinţă . Pentru a proteja natura este nevoie de acţiuni pline de sentiment.La a-VI-a ediţie la Concursul Naţional de Protecţie de Mediu organizat de

Ministerul Educaţiei şi Cercetării care, în acest an, a avut loc, în perioada 6-11 .07.2004, în judeţul Iaşi, Muncel, judeţul Gorj a fost reprezentat de un echipaj format din patru elevi şi un cadru didactic de la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari câştigător al concursului judeţean, „Avem dreptul la un mediu sănătos”, desfăşurat la Mătăsari. Echipajul a participat cu proiecte de mediu realizate pe tema „Epurarea apelor menajere de pe raza comunei Mătăsari” care s-a axat pe studiul orizontului local şi pe o problematică deosebită legată de epurare, curăţenie, poluare ape.

Elevele Caşcaval Diana, Gheorghiu Leontina de la VI-B, Boceanu Emilia şi Bălan Gabriela de la XI-D au obţinut premiu special al juriului pentru originalitatea proiectelor.

Au participat 60 de echipaje din toată ţara, singurul echipaj din concurs din mediu rural fiind al judeţului Gorj, ceea ce demonstrează că la Mătăsari se acordă o mare importanţă educaţiei ecologice a tineretului.

În Moldova lui Ştefan cel Mare s-au vizitat: Casa Memorială Sadoveanu, Bojdeuca lui Creangă, Palatul Culturii, Grădina Botanică, Universitatea din Iaşi, prilej de a înţelege că săpând necontenit fântâni interioare ale unor cunoaşteri totale poţi da de izvorul vieţii fără de moarte din care să-ţi potoleşti setea de cunoaştere.

Au fost clipe minunate care nu existau fără profesorii care au format elevii de la Mătăsari, fără sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratelor Şcolare Judeţene Gorj şi Iaşi, Agenţia de Protecţie a Mediului Gorj, care au organizat acest concurs. Aşa cum s-a procedat în ultimii trei ani se va continua şi în anii următori, educaţia ecologică şi reprezentarea cu onoare a judeţului Gorj din partea elevilor şi a profesorilor din Mătăsari deoarece sunt asemenea unor păsări măiestre care s-au zbătut aprig după gratii în dorinţa de a se ridica spre înălţimi, ademeniţi de apele vijelioase şi ameţitoare ale unui cer azuriu care nu ar rezista fără curăţenie şi fără protecţie a mediului înconjurător.

Boceanu Emilia

TABĂRA NAŢIONALĂ DE JURNALISTICĂ12-23 IULIE 2004 CIRIC-JUD.IAŞI

Ajunsă la cea de-a XI-a ediţie, Tabăra Naţională de Jurnalistică,

desfăşurată în Ciricul Moldovei, a strâns şi în acest an echipaje din aproape toate judeţele ţării, printre care şi ale Gorjului reprezentat de: Simona Baboi, Cătălin Bănică, Alexandra Boulean, Dan Ciciu, Elena Monea, Cristian Tănăsoiu de la

46

Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari şi Cristina Tatomir de la Colegiul Tudor Vladimirescu din Tg.-Jiu, însoţiţi de profesorul Alin Dobromirescu.

Ciricul parcă a fost mai frumos in acest an, căsuţele erau deprinse dintr-un peisaj mirific, descris in povestiri frumoase, primitoare si călduroase, lucru care ne-a făcut sa ne-aducem aminte de plimbările lui Eminescu si Creangă.

Am desfăşurat activitatea în redacţiile de presa scrisa (Ziua de Iaşi, Ieşeanul, Flacăra) televiziune (Pro TV, TVR Iaşi, TV BIT) si radio (Trinitas, N-E, Radio Terra) unde am avut posibilitatea de a merge pe teren pentru a culege ştiri, intervieva oameni, a participa la tehnoredactare, montaj, emisiuni in direct. Am depus o muncă frumoasă care ne-a adus satisfacţii pentru că am făcut-o cu plăcere, cu curiozitatea caracteristică omului de presă.

Am cunoscut de la oameni simpli, de pe stradă, până la Primarul Iaşului, prefect, subprefect, directori de instituţii ieşene. Toţi ne-au primit cu dragoste şi generozitate, au discutat cu noi ca şi când am fi fost jurnalişti în toată regula, nu la început de drum. A fost interesant, am avut ce învăţa şi am plecat, poate cel mai important lucru, mai bogaţi de acolo, mai plini de cunoştinţe şi entuziasm.

Am şi tremurat, pe băncile amfiteatrului din Tabăra Ciric la premiere: - Premiul de excelenţă pentru ştiri „Pro TV” – Alexandra Boulean, XII

Filologie.- Marele premiu „Radio N-E” – Elena Monea XI Economic - Premiul de excelenţă pentru divertisment „Radio Trinitas” – Dan Ciciu XII

Electrotehnică- Premiu de excelenţă „Ziua de Iaşi” – Cristian Tănăsoiu, Simona Baboi,

Cătălin Bănică – Matematică-Informatică.- Premiu special pentru delegaţia judeţului Gorj – contribuiţii revista Plus- Premiu special pentru „SAPARD arde tălpile ţăranilor ‘’– Cristian Tănăsoiu

XI matematică-informatică- Premiu de excelenţă pentru reportaj TVR Iaşi – Cristina Tatomir Am fost in drumeţii în jurul Iaşului – la Palatul Culturii, Casa Pogor, Trei

Ierarhi, Bojdeuca, Sala Paşilor Pierduţi, s.a. şi în excursie de documentare la Mirceştii lui Alecsandri, Sf. Mănăstire Sihăstria a părintelui Cleopa, Secu, Sf. Mănăstire Neamţ, Agapia, Voroneţ, locuri în care păşeşti, priveşti şi nu te mai saturi, stai şi n-ai mai pleca de acolo. Adevărate colţuri de Rai ca să-l parafrazăm pe Sfântul părinte Ilie Cleopa, care a vieţuit la Sihastria „Mânca-v-ar Raiul!”.

Am legat prietenii cu moldoveni, ardeleni, bănăţeni, maramureşeni, am plâns la despărţire şi ne-am promis că o să ne mai întâlnim „şi-altă dată o s-o facem şi mai, şi mai lată”!

A fost frumos! Am simţit că facem parte dintr-o lume care alerga continuu dintr-o lume pe care putem să o schimbăm în mai bine şi avem şi mijloacele necesare, acolo în Ciricul Moldovei. Ne-am întors, fiecare la casele noastre, în şcoala şi judeţul care ne-a acordat încrederea, cu dorinţa de a folosi ceea ce am

47

învăţat în editarea in continuare a revistei Murmurul Jilţului, care ne-a făcut cunoscuţi şi fără de care n-am fi putut călca în Moldova lui Ştefan cel Mare, pe urmele lui Eminescu, Creangă, Alecsandri, Ciprian Porumbescu, Sadoveanu, Slavici, Maiorescu, Labiş şi alţii.

Presa din România are un viitor asigurat prin ucenicii formaţi pe plaiurile încărcate de istorie ale Moldovei. Nu vom tolera minciuna, corupţia, şantajul, vom fi tot timpul „cu ochii-n patru, am confirmat încă o dată că „presa este a patra putere în stat”.

Am învăţat ceva şi acum nu mai putem rămâne pasivi, indiferenţi. Asigurăm pe colegii noştri mai mari din presă că au un sprijin în noi. Venim din urmă, cu un suflu nou. Iar „dacă nu ne vreţi, noi vă vrem”!

Alin Dobromirescu

Pe urmele istoriei noastre

Într-o frumoasă duminică de iulie, noi, participanţii de la Tabăra Naţională de Jurnalistică din magnificul Ciric am plecat într-o „excursie de documentare” , pe urmele marilor Alecsandri, Cleopa, Ştefan cel Mare, Veronica Micle, Eminescu şi Creangă. Desigur puteam începe şi altfel această relatare, însă parcă este mai bine aşa. Şi cum vă spuneam, am plecat duminică de dimineaţă la drum. În scurt timp, am ajuns la Mirceştii lui Alecsandri. Înzestrat cu o ospitalitate şi generozitate ieşite din comun, acesta ne-a aşteptat în tinda casei, ne-a invitat în interior şi am purtat o discuţie(pe care vrem să o ţinem pentru noi), după care ne-am strâns mâna şi am plecat mai departe. Am ajuns în scurt timp la Sihăstria, unde am fost hrăniţi atât trupeşte (cu ciorbă, mămăliguţă şi smântână) cât şi sufleteşte cu învăţături culese de pe buzele iubitului părinte Cleopa. După ce acesta ne-a urat „Mânca-v-ar raiul”, am plecat şi de aici la Mănăstirea Secu unde am poposit „oleacă” pentru că am ajuns apoi la Sfânta Mănăstire a Neamţului, unde l-am întâlnit pe marele nostru Voievod Ştefan cel Mare, care ne-a vorbit despre o serie de tactici despre cum să ieşim victorioşi din orice situaţie şi să mulţumim prin fapte, Cerului, după. Am ajuns şi la Agapia unde „frumoasa veneră” Veronica Micle ne-a povestit amănunte ascunse relaţiei cu „Eminul” său, Mihai Eminescu. Apoi am oprit şi la Voroneţ şi am admirat raiul în splendoarea lui şi ne-am adus aminte de discuţia de mai devreme cu Ştefan al nostru.

Următorul popas avea să fie la Hanul Ancuţei unde ne-am întâlnit la masă şi ne-am aşezat alături, la o carafă de vin, de doi prieteni nedespărţiţi, Creangă şi Eminescu. N-am îndrăznit, sincer vă spunem să-i deranjăm. Discutau despre condiţia geniului în societate, iar Creangă „înalt, spătos, voinic, ochii mari albaştri” îi reproşa „Luceafărului” cu pletele în vânt, că prea se lasă prins de viciile oraşului, că „ Ciricul parcă-i mai frumos acum” şi încheia cu „Vino, frate

48

Mihai, vino căci fără tine sunt străin”. Şi cu această vorbă părea că nu prea lasă loc de intervenţii din afară, ne-am ridicat în linişte, am salutat în gând şi am plecat de acolo. Am pus capul pe pernă şi ne-am adus aminte de Alecsandri, părintele Cleopa, Ştefan cel Mare, Veronica Micle, Eminescu şi Creangă. Oare ce ar face ei acum? Sigur trăiesc prin fiecare din noi şi aici în Ciricul Moldovei parcă sunt mai prezenţi ca oriunde. Am adormit şi am visat frumos.

Dan şi Ela de la Gorj

SAPARD arde tălpile ţăranilor

„Domnule preşedinte, aţi făcut drumul acesta şi acum nu mai pot să merg desculţ. Din cauza asfaltului, mă frig tălpile”, i s-a plâns un bătrân sătean preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Lucian Flaişer.

Uniunea Europeană ajunge să-l schimbe pe ţăranul moldovean într-un viitor „burghez”, încălţat cu „tenişi europeni” de producţie orientală.

În urmă cu câteva zile, reporterii cotidianului ZIUA de Iaşi şi tinerii „gazetari” din Tabăra de Jurnalism, aflaţi în Consiliul Judeţean (CJ) cu prilejul desfăşurării unei anchete de presă, au asistat la o discuţie de-a dreptul surprinzătoare. Astfel, trei salariaţi ai CJ discutau într-un colţ ferit de auzul şefilor şi de urechile ascuţite ale gazetarilor despre şocul pe care-l are săteanul de rând în faţa valului cotropitor al civilizaţiei europene. Uniunea Europeană a investit în judeţul Iaşi zeci de milioane de Euro pentru ca omul de rând să aibă în faţa gospodăriei un drum asfaltat. Unul dintre misterioşii funcţionari ai CJ povestea cum, la recepţionarea unui drum în valoare de milioane de Euro, un sătean, mai sărman, dar curajos, s-a îndreptat către preşedintele CJ, Lucian Flaişer, pentru a-i spune, la ureche, una dintre nemulţumirile sale fundamentale. Ce au auzit în continuare urechile conducătorului judeţului a fost şocant. „Domnule preşedinte, aţi făcut drumul acesta şi acum nu mai pot să merg desculţ. Din cauza asfaltului, îmi frig tălpile”, a declarat bătrânul sătean. Ce gânduri l-au frământat pe Lucian Flaişer în acele clipe este greu de bănuit. Probabil că s-a simţit precum Cristofor Columb atunci când s-a întâlnit cu băştinaşii pe plajele Americii. Sau poate un sentiment arhaic i-a mişcat inima. A văzut cum locul unde odinioară tinerii moldoveni jucau desculţi la horă se transforma încet-încet într-o suprafaţă care traumatizează tălpile săteanului, transformându-le în talpă de „papuci europeni”, fabricaţi în Taiwan. În ultimii 4 ani, Uniunea Europeană a investit în drumurile care străbat judeţul Iaşi aproximativ 35 milioane de Euro. Dar, să nu uităm că aceeaşi Uniune Europeană a cheltuit alte circa 30 milioane Euro pentru a aduce apa potabilă până în bucătăria săteanului moldovean. Astfel, apa limpede din fântânile săpate de părinţi sau bunici, a fost înlocuită de una mai mult sau mai puţin rece, venită pe conductele unei regii şi aşa destul de controversate. Astfel,

49

Uniunea Europeană ajunge să-l schimbe pe ţăranul moldovean într-un viitor „burghez”, încălţat cu „tenişi europeni” de producţie orientală.

Cristian TĂNĂSOIU

„Nu-i român precum olteanul, nici oltean precum gorjeanul”

În vara aceasta (pentru a câta oară) am ajuns pe meleagurile cele mai încărcate de istorie ale ţări mele în Ciricul Moldovei lui Creangă,Eminescu şi alţii. Ciricul mi s-a părut parcă mai frumos în vara aceasta, lacul parcă te invita mai insistent la plimbări nocturne şi solitare, căsuţele parcă te îndeamnă mai mult ca niciodată la visare, la contemplaţie.

După o zi în care m-am împiedicat de nu ştiu câte ori pentru că eram prea ocupată să absorb cu privirea cât mai mult,obosită am pus capul pe pernă şi m-am gândit la moldoveni, ardeleni, bănăţeni şi olteni şi dintr-o dată mi-am adus aminte de o vorbă „Nu-i român precum olteanul, nici oltean precum gorjeanul” spusă de…

Aici m-am oprit căci nu-mi venea în minte care dintre marii noştri înaintaşi au spus această vorbă. Mi-am zis să mă culc căci şi aşa sunt tare obosită, mâine mă trezesc de dimineaţă şi iarăşi am o zi grea. Dar , cum îi zice?Cine a spus această vorbă? Of,dar mai dă-l la naiba.

Mi-am desfăcut cu uşurinţă aşternuturile, m-am băgat în pat şi am închis ochii. Ceva mă împiedică să adorm. „Stai frate, că nu se poate aşa ceva” „Cine a zis?” „ Nu-i român precum olteanul, nici oltean precum gorjeanul”Să fie Ar… nu… Cre…nu…Coş…cum de am uitat ?Fir-ar să fie! Imposibil! Mi-am adus aminte pe moment de profesorul care era cu noi, aici…doar nu! E târziu, e miezul nopţii, sigur doarme şi ne-a specificat clar să nu-l deranjăm la ore târzii că ne scoate „OICHII” cât om avea de trăit. Am dat la o parte aşternuturile şi am ieşit pe terasa căsuţei. Bătea un vânt înviorător. Degeaba! Nu-mi aduc aminte. M-am gândit să cer ajutorul amicilor mei, prietenii pe care mi i-am făcut aici, la Ciric, la frumosul Ciric. Ştiţi?Sigur că ştiţi. Mi-ar trebui să îmi fie ruşine că nu-mi aduc aminte. Of, şi ştiam!M-ajutaţi? Mai nou, după botezul de câteva zile de la începutul taberei,mi-am schimbat şi numele. Mă cheamă Felicia. Aşa mă veţi găsi. Vă aştept moldoveni, ardeleni, bănăţeni şi alţi olteni. Doar dacă nu cumva nici voi nu vă aduceţi aminte!

Alexandra de la Gorj

50

TABĂRA NAŢIONALĂ DE CREAŢIE PENTRU TINERII JURNALIŞTI DE RADIO POIANA CERBULUI MUNCELUL – IAŞI

Am primit cu bucurie şi totodată cu tristeţe încheierea unui nou an şcolar. Cu bucurie pentru că vacanţa, pentru noi tinerii, ca de altfel pentru toţi ceilalţi este un prilej de odihnă dar, mai ales, de multă distracţie. Cu tristeţe pentru că urma să ne despărţim vreo trei luni de zile de colegi, de momentele plăcute de la şcoală, chiar de profesori care, deşi n-o recunoşteam noi prea des, ne sunt dragi. Totul părea să fie ca de obicei vacanţa ce urma părea că va fi ca toate celelalte. Asta până când, într-o dimineaţă, directorul Colegiului unde suntem elevi, domnul profesor Dumitru Dădălău, avea să ne cheme în biroul dânsului. Eram patru elevi acolo: Simona Baboi cls. XI B, Cătălin Bănică, cls. XI B, Cristian Tănăsoiu cls. X B şi Floarea Daniela Persu cls. X A. Domnul director ne-a privit fix după care ne-a spus cu o voce care parcă şi acum ne înalţă inimile: «aveţi onoarea să reprezentaţi Colegiul Tehnic Mătăsari, inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Gorjul însuşi la Tabăra Naţională de jurnalistică - Radio de la Muncelul-Paşcani, judeţul laşi. Plecaţi sâmbătă după amiază». Atât ne-a spus, şi ne-a trimis să ne facem bagajele. Am ieşit din biroul dânsului şi ne uitam, pur şi simplu, unul la celălalt. Pe chipurile noastre se citea bucurie şi teamă. Bucurie pentru că aveam să petrecem o săptămână de vacanţă minunată pe nişte meleaguri mirifice, încărcate de o importanţă deosebită. Teamă pentru că doream din toată inima să fim la înălţimea aşteptărilor, să nu ne facem de râs şcoala, judeţul şi, mai ales, pe cei care ne trimiseseră acolo. Aşa se face că în după amiaza zilei de sâmbătă, 28 iunie a.c., însoţiţi de d-nul profesor Alin Dobromirescu şi, îndeosebi, încărcaţi cu multă încredere în noi, am plecat la drum. Am ajuns în tabăra Poiana Cerbului de la Muncelul Paşcani în dimineaţa zilei de duminică. Acolo ne-a întâmpinat d-nul director adjunct al Taberelor laşi, Daniel Stătescu care, într-un viu grai moldovenesc ce ne-a fermecat auzul, ne-a urat «bun venit» şi ne-a spus că are încredere în noi că, gorjeni fiind, vom face treabă bună. Am participat apoi la festivitatea de deschidere, onorată de prezenţa unor distinşi reprezentanţi ai presei scrise, audio-vizuale dar şi literare din acel minunat colţ de ţară după care ne-am început activitatea de tineri jurnalişti de radio sub înaltul patronaj al Societăţii Române de Radio Difuziune şi, în particular, a postului de Radio Iaşi. Am cunoscut, printre alţii, un om minunat, pe d-nul Adrian Grăjdeanu, delegat din partea radioului laşi care ne-a fost mentor pentru cele şase zile de tabără. Sub oblăduirea dânsului am realizat zilnic emisiuni pentru noi şi pentru ceilalţi participanţi şi colegi ai noştri, emisiuni prin care am încercat, îndrumaţi de profesionişti de înaltă ţinută, să descifrăm fascinanta lume a jurnalistului de radio. Am muncit în fiecare zi cu drag; dimineaţa luam masa - apropo, mâncarea a fost extraordinară, moldovenească - apoi puneam mâna pe reportofon şi la

51

treabă. Am realizat zilnic emisiunea «Matinal Amical de Vacanţă» iar, în plus, am avut şi o intervenţie pe postul de radio laşi, relatare transmisă în cadrul emisiunii „Radiosfera”, iar după o aşa zi de muncă este bine să te relaxezi puţin, în fiecare seară, colegii mai mari de la Radio Iaşi ne ofereau discotecă unde se acordau diferite premii şi unde s-a realizat chiar şi un concurs de „Miss şi Mister”.

Iar dacă toate astea nu v-a făcut încă să vă pară rău că n-aţi fost şi voi acolo, trebuie să vă mai spun că administraţia ne-a oferit şi două excursii extraordinare. Una dintre ele în municipiul laşi unde după ce am petrecut o oră literară alături de junimişti în Casa Pogor am fost duşi să vizităm «Bojdeuca lui Creangă»- acea «bojdeucă de căsuţă» unde d-nul Parascan, ghidul de acolo, un împătimit al vieţii lui Creangă ne-a spus că marele povestitor a scris toate operele sale începând cu « Soacra cu trei nurori». Am vizitat apoi «Casa lui Sadoveanu» construită în 1842 de Kogălniceanu şi în care a locuit marele nostru scriitor între anii 1918-’.936. După aceasta am vizitat Copoul unde am stat la umbra Teiului lui Eminescu, apoi «Sala paşilor Pierduţi» din cadrul Universităţii laşi, Palatul Culturii, Biserica «Sf. Trei lerarhi». În altă zi am vizitat judeţul Neamţ. Ne-am început pelerinajul cu Cetatea Neamţului, apoi mânăstirile Neamţ, Sihăstria, Agapia, Văratec după care a urmat Humuleştiul lui Creangă şi Casa Memorială «Vasile Alecsandri». Totul a fost minunat şi totul avea să se sfârşească cu un superb foc de tabără în jurul căruia, cu mic cu mare, organizatori şi participanţi, profesori, elevi am jucat o «bătută» moldovenească. Am legat prietenii, am făcut schimb de numere de telefoane, de adrese. Cel mai greu ne-a fost să ne despărţim unii de ceilalţi, şi parcă chiar şi lui Dumnezeu i-a părut rău pentru că Muncelul a plâns odată cu noi la despărţire. O ploaie torenţială a cuprins întreaga tabără chiar atunci când ne pregăteam de plecare. Aşa s-a sfârşit o minunată săptămână în care am învăţat parcă să ne deschidem mai larg aripile, fără teama că ne vom izbi de cer pentru că acolo, în tabără, în acel mirific cadru natural, cerul era parcă mai înalt, iar speranţele noastre ca niciodată, mai aproape de împlinire. N-aş putea să închei relatarea din Tabăra «Poiana Cerbului»de la Muncelul Paşcani fără a mulţumi din suflet conducerii Colegiului Tehnic Mătăsari, în speţă domnului urcat o treaptă pe scara jurnalismului de Radio. Vă mulţumesc şi în numele colegilor mei închei modest, cu speranţa că vă voi putea relata şi peste un an din tabăra de jurnalism de la radio Muncelul Paşcani şi totodată vă asigur: români, viitorul jurnalismului, mai ales al celui de radio, este pe mâini bune.

Simona Baboi

Am fost la Ciric De tabăra de jurnalism organizată la Ciric –Iasi,am auzit prima dată de la o

vecină ,Ghiţan Loredana ,o fostă elevă a colegiului.Ce mult am invidiat-o atunci pentru faptul că participase la acea tabără.

Nu mi-a trecut prin cap atunci că anii vor trece şi că într-o zi d-l Director al

52

C.N.T. Mătăsari-unde sunt şi eu elev-mă va anunţa că voi participa la această tabară.Deci iată-mă si eu ciricar.

Este o mândrie pentu cei care au participat la tabăra organizată lângă lacul Ciric-de unde şi vine şi numele.

Şi acum să vă povestesc despre tabără. Joi 17 iulie a.c într-o atmosferă deosebită a avut loc festivitatea de deschidere a

Taberei Naţionale de Jurnalistică,ediţia a X-a Ciric, Iaşi, 2003.Locul desfăşurării festivităţii a fost sala Henri Coandă a Palatului Culturii din Iaşi şi alături de noi ciricarii ,au fost prezenţe ale mass-mediei ieşene .

Ca în fiecare an ,în funcţie de optiunile noastre, s-a făcut repartizarea la redacţii de presă scrisă,radio şi televiziune.

Eu, alături de alţi colegi din tabără, ne-am ales redacţia « Trinitas ».Aşadar am aflat ce presupune o emisiune de radio .

În spatele aşa-zisei emisiuni este o muncă cu o valoare neestimată. Oamenii pe care i-am întâlnit la acestă redacţie au fost exemple de

profesionişti,deşi majoritatea erau tineri . Au fost foarte primitori şi înţelegători cu noi, cei care făcusem pentru prima

oară un pas într-o redacţie de radio .Până la urmă, am înţeles că secretul unei emisiumi ,rămâne în primul rând munca .

Le-am mulţumit pentru tot ce ne-au arătat şi ne-au învăţat şi ne-am desparţit cu promisiunea că dacă vom veni la Iaşi ,îi vom căuta .

De asemenea am participat la o excursie organizată pentru ciricari ,cu următorul traseu :Iaşi-Mirceşti –Hanul Ancuţei –Gura Humorului –Mănăstirea Voroneţ şi retur .

A fost o excursie veselă şi foarte interesantă.Atmosfera taberei a fost extraordinară muncă şi concursuri (unde noi, cei din

Mătăsari, am luat premii importante ),şi multă distracţie . Aşa am avut ocazia să povestesc ţării despre Mătăsari ,despre mândria noastră

,revista « Murmurul Jilţului » despre noi, elevii Colegiului şi despre cei care ne călăuzeau.

Acestea fiind spuse, îi multumesc d-lui Director Dădălău pentru încredere. Ciciu Dan Gabriel XI-E

Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi, printre ei aflându-mă şi eu. Nu este o simplă tabără, este Tabăra Naţională de Jurnalistică. Această tabără este un nou început, o nouă şanşă pentru noi.

De ce ne facem jurnalişti ? este o întrebare pe care mulţi şi-o pun. Putem fi celebri, vindem idei dar şi sentimente. Vocea umană este cel mai miraculos lucru, nu putem face presă fără dorinţa de a ne exprima.În această meserie avem şi responsabilităţi nu numai drepturi. Un jurnalist trebuie să fie obiectiv, căutând senzaţionalul din frumos.

53

Deschiderea a fost la Palatul Culturii urmând, pe data de 19 iulie, să vizităm Mânăstirea Voroneţ şi Humor.În drum spre Mânăstirea Voroneţ am poposit timp de 20-30de minute la Hanul-Ancuţei. Următorul popas fiind la Mânăstirea Voroneţ în faţa porţilor se afla un târg de haine populare. Intrând pe porţile Mânăstirei am plătit biletul, după care am fost însoţiţi de o măicuţă începând să explice exteriorul şi apoi interiorul. Deasupra intrării în pridvor străjuieşte icoana Deisis. Intrarea în pronaos este marcată de inscripţii în piatră ce precizează numele ctitorului si timpul înălţării Mânăstirii. Dedesubt se află o minunată icoană “Dulcea sărutare”.

La Mânăstirea Humor la fel, târg; intrăm, apoi o măicuţă ne-a însoţit, pregătită pentru a ne da explicaţiile necesare. La sfârşit am spus toţi două rugăciuni după care am mers spre Ciric, locul unde stăm. Pe data de 20 iulie, în amfiteatru, la ora 20:30 a avut loc o dezbatere la care au participat membrii ai Comitetului de Prevenire din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Principalele teme la întrunire au fost ”prevenirea consumului de droguri” şi “traficul de persoane”.

25 iulie – Turul Iaşului – Am vizitat muzeul Ion Creangă, Aula Eminescu, Universitatea Al. Ioan Cuza, Plopii fără soţ, Statuia Veronicăi Micle, ş.a.

La orele 7-8, aşteptăm toţi nerăbdători să vedem ce am putut face în 10 zile în Iaşi. Nu am fost numai pentru a vizita şi să ne distrăm, am fost să realizăm ceva.

La ora 2 noaptea, s-a aprins focul de tabără, toată lumea era tristă pentru că peste 2-3 ore, noi trebuia să plecăm.

Monea Ana Elena, Clasa a-X-a E. Rugăciune Rog cuvântul zi de zi Să nu-mi ardă lumânarea, Dar îmi picură din ceară Flacăra-mi soarbe candoarea.

Rog cerneala suferindă Să nu-ntunece vederea Să-mi vorbească gându-n palmă Să nu-nşele mângâierea.

Rog privirile mărunte Ca prin umbre să răsune Să rodească ochi în rouă Bulgăr de cuvânt în lume. Monea Ana Elena, Clasa a-X-a E.

54

Vis

Ce e oare visul ? O stea de mare Ce singură apare Şi singură dispare.

Ce e oare visul ? Un val de praf venind De pe întinse drumuri Pe oameni fericind ?

E oare valul negru Ce vine, încet, curgând Trecând peste hotare Şi peste-al nostru gând ?

Eu zic că este calea Pe care noi venim Atunci când suntem singuri Şi vrem să biruim. Monea Ana Elena, Clasa a-X-a E. Colegiul Naţional Tehnologic MătăsariConcursul de protecţia mediului Etapa judeţeană 04.06.2004

Avem dreptul la un mediu sănătos

De mii de ani, locuitorii Europei au luptat să schimbe şi să folosească mediul înconjurător.

În ultimii 200 ani însă, modificările aduse de tehnică şi ştiinţă au adus cu ele pericolul deteriorării sau chiar distrugerii naturii.

Din spaţiu, planeta noastră pare albastră din cauza apei care-i acoperă 70% din suprafaţă. Cu toate acestea chiar dacă oceanele sunt partea cea mai puţin explorată a Pământului, cea mai mare parte a acestei lumi sălbatice este poluată şi exploatată de către oameni lipsiţi de responsabilitate faţă de viitor.

Odată dezvoltată tehnologia şi ştiinţa, omul a pierdut contactul cu natura şi nu a mai înţeles relaţia sa cu mediul. În ziua de azi se urmăreşte obţinerea unor resurse financiare cu orice scop, au început să se folosească cât mai multe

55

substanţe chimice pentru obţinerea unor avantaje imediate. Numai fermierii introduc în sol o serie de substanţe ca: erbicidele,

insecticidele, acaricidele, fungicidele şi alte substanţe deparazitante. Industria foloseşte şi ea în toate ramurile ei o multitudine de substanţe chimice mult mai dăunătoare.

Dorinţa de a obţine cât mai multe realizări în plan economic, face ca noi să nu vedem efectul devastator al ştiinţei asupra viitorului planetei noastre. Agenţii economici urmăresc obţinerea banilor într-un timp foarte scurt. Din această cauză folosesc substanţe chimice ce grăbesc producţia sau o măresc, deoarece marile firme îşi pot permite să folosească orice substanţă chimică.

Investesc în producerea lor foarte mulţi bani, dar nu cercetează şi efectul de durată sau impactul ei asupra mediului. Dorinţa unui câştig mare într-un timp foarte scurt a cuprins întregul sector economic, chiar statul încurajează agenţii economici în acest sens, de parcă omul s-ar grăbi să trăiască bine, cât mai repede, şi din păcate cât mai puţin, deoarece natura are şi ea mecanismul ei moralizator intrinsec materiei şi îşi face singură dreptate.

Noi, oamenii, suntem un produs al naturii, iar natura este „mama” noastră şi ca orice „părinte” care observă „copilul” greşind îi mai dă câte o „ palmă”, pentru a-l corecta. Asta face şi natura, ne corectează comportamentul. Dacă nu reuşeşte, nu vreau să mă gândesc la ce se va întâmpla. De aceea, omul este dator a proteja natura, prin natură înţelegem în sens larg tot ce există, dar se pune accent cu precădere pe natura organică (vie).

Dacă omul nu va deveni conştient de acţiunile sale, acesta se va pedepsi singur şi din păcate definitiv, deoarece natura nu greşeşte, iar mijloacele ei sunt foarte sigure.

Se ştie că tot ce există, are o lungă experienţă, adică evoluţie, iar orice produs al evoluţiei este unul perfect, deoarece evoluţia caută perfecţiunea. Dacă nu este perfect în orice caz este cel mai bun lucru posibil, mai bine de atât nu s-ar putea. Natura şi-a creat propriile legi după care ne-a „creat” şi pe noi şi ca orice „copil” suntem datori a ne cunoaşte „părinţii”, cu alte cuvinte natura şi odată cu aceasta să cunoaştem legile ei. Pentru a ne ghida după ele, dacă tot am luat rolul „Creatorului” (prin creşterea exagerată a animalelor, prin grăbirea perioadei de vegetaţie, prin clonarea animalelor şi a oamenilor). Dacă tot ne place să jucăm rolul lui Dumnezeu, măcar să o facem bine, deci să învăţăm să cântărim totul, cu alte cuvinte să fim atenţi şi la efectele negative care se văd în timp (Dumnezeu nu bate cu ceasul).

Altfel natura nu va mai trimite un potop, de data aceasta ca o consecinţă a încălzirii globale, cu alte cuvinte ne pedepsim singuri, că natura nu pedepseşte, ea corectează unde greşim noi şi o ia de la început, creând poate o fiinţă mai inteligentă decât noi, deoarece acestea sunt mecanisme ale evoluţiei, iar scopul lor este unul măreţ.

56

Deci să învăţăm mai mult, să nu lăsăm natura să ne excludă ca pe o eroare genetică sau mai bine spus să nu ne sinucidem pe o planetă de deşeuri toxice şi materiale radioactive.

Ca o concluzie putem spune că fiecare din noi poate lua atitudine, iar cine tace participă în mod pasiv la acest rău. Ideal ar fi să gândim la nivel global şi să acţionăm la nivelul local.

Până acum am fost protejaţi de natură, acum „am crescut”, iar natura nu ne mai poate proteja, soarta noastră este în mâinile noastre, a tuturor.

Cu alte cuvinte încotro?

Omul şi mediul înconjurător

Încă de la apariţia sa omul a influenţat habitatul în care şi-a desfăşurat activitatea şi implicit factorii care acţionează şi influenţează în mod nemijlocit asupra organismelor – mediul de viaţă.

Medii de viaţă se găsesc pretutindeni: subteran, acvatic, aerian şi terestru.

Principalii factori de mediu care au suferit transformări atât pozitive cât şi negative sunt aerul, apa şi solul.

Aerul este izvorul de oxigen atât de necesar în procesele vitale ale vieţuitoarelor.

Poluarea aerului este posibilă prin emisia unor gaze şi pulberi solide, fine în atmosferă, provenite din activităţile industriale, casnice, de transport şi agrement.

Apa este necesară vieţii, ca fiind folosită în toate sectoarele de activitate, în consumul casnic, industrie, ca mijloc de transport, iar mările şi oceanele reprezintă importante rezerve planetare de hrană şi resurse naturale.

Poluarea apei se datorează apelor reziduale industriale, apelor menajere, diferitelor substanţe folosite în agricultură şi îmbogăţirii cu substanţe organice.

Poluarea apelor duce la diminuarea producţiei de biomasa, uneori afectând până la dispariţie unele organisme.

Solul este spaţiul de viaţă pentru numeroase vieţuitoare, dar şi baza de construcţie pentru aşezări umane, drumuri, căi de comunicaţie etc.

Poluarea solului este legată în mod direct de poluarea aerului şi a apei prin constituirea unui circuit închis de circulaţie a materialelor poluante între cele trei componente ale mediului: sol – apă - aer.

Poluarea solului se produce, mai ales, cu pesticide şi îngrăşăminte chimice pe bază de azot şi fosfor. O parte dintre acestea sunt luate de plante şi astfel ajung în corpul animalelor şi al omului, alterând funcţiile diferitelor organe.

Având în vedere toate aceste efecte negative omenirea a acţionat prin luarea unor măsuri care să restabilească echilibrul ecologic. Astfel în ţara noastră

57

cea mai veche lege privind ocrotirea mediului a fost dată de Ştefan cel Mare şi se numea «legea braniştei «, prin branişte înţelegându-se acel loc în care nimeni nu avea voie să vâneze, să pescuiască sau să păşuneze.

Mai târziu, Emil Racovita şi Grigore Antipa au fost recunoscuţi ca naturalişti de seamă şi militanţi ai protecţiei mediului contribuind la prima lege modernă de protecţie a naturii în anul 1930 constituindu-se Comisia Monumentelor Naturii.

În 1973 s-a înfiinţat Consiliul Naţional pentru Protecţia Mediului Înconjurător.

Aceste foruri naţionale au implementat politici concrete de eradicare a poluării. Acestea constă în:

- diminuarea emisiilor de gaze şi pulberi; - construirea de vehicule mai puţin poluante; - plantarea unor zone verzi de protecţie; - construirea de baraje pentru protejarea apelor; - epurarea apelor reziduale; - construirea de bazine speciale de colectare a deşeurilor şi rezidurilor; - construcţia de zone de protecţie a apelor; - construcţia unor zone de depozitare a gunoaielor; - diminuarea eroziunii solului prin plantarea arborilor; - folosirea judicioasă a îngrăşămintelor şi pesticidelor; - înfiinţarea în teritoriu a organelor cu specific de îndrumare, supraveghere

şi controlul mediului. La nivel planetar, omenirea este deasemenea preocupată de problemele

majore ale mediului, sub egida O.N.U. existând Consiliul de Administraţie a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător, la care a aderat şi ţara noastră.

Ca semn al importanţei ocrotirii Terrei, omenirea sărbătoreşte în fiecare an pe 5 iunie - Ziua Mondială a Mediului.

Verdele Deltei

“ Ucraina a demarat lucrările la canalul navigabil de mare adâncime în Delta Dunarii. “

În mod normal ar trebui, să avem o reacţie de un fel sau altul faţă de această ştire.De indiferenţa, de uitare, de ingrijorare ori chiar de protest.Sau pur şi simplu, de meditaţie, cerând socoteală.De ce? Pentru că în a doua jumătate a ultimului secol economia globală a crescut de 7 ori, iar în aceeaşi perioadă populaţia s-a dublat.Aceste cifre ne arată ce presiuni şi ce elemente de stres şi de dezechilibru sunt exercitate de statele lumii în dezvoltarea lor asupra planetei, a resurselor şi a sistemelor naturale ce o însoţesc.

58

Planeta resimte aceste efecte:- încălzirea atmosferei,-creşterea nivelului mărilor şi oceanelor,-inundarea unor mari suprafeţe,-scăderea randamentului agricol,-încetinirea procesului de fotosinteză,-creşterea numărului de furtuni, uragane şi tornade.Ori proiectul unui mare canal navigabil de mare adâncime iniţiat de Ucraina

în zona Deltei Dunării, cea mai mare zonă umedă din Europa, cuprinzând bălţi, mlaştini, lacuri, sub nivelul mării poate produce modificări cu consecinţe greu de imaginat asupra existenţei a 110 specii de peşti, 280 specii de păsări, a întinselor suprafeţe de stuf, papură, rogoz, sălcii, plopi, nuferi ori a plantelor agăţătoare, iedera sau carpenul.

La fel ca Egiptul -rodul Nilului- Delta Dunării este rodul Dunării şi a Mării Negre.Ea are cea mai rapidă transformare de ordin geomorfologic, hidrologic, chimic şi biologic ;aici echilibrul complex şi permanent este ameninţat să fie rupt şi depinde de regimul apelor -debitul, viteza de scurgere, precum şi nivelul acestora.Echilibrul rezultă din încleştarea forţelor interne ale Dunării şi acţiunea Mării Negre, care atacă Delta şi de la care preia materialul aluvional.

Delta este între galbenul Dobrogean al lanurilor de floarea-soarelui şi albastrul mării.Singura lumină comună (monocromatică) reflectată de galben şi de albastru este verdele.Verdele e culoarea regnului vegetal, culoarea primăverii şi a renaşterii în natură.E culoarea păşunilor terestre şi a preafericiţilor din lumea celtică-Irlanda.Azi verdele e simbolul luminii ecologice, al mediului sănătos.Verdele e culoarea liniştitoare, răcoroasă umană, mediatoare între cald şi rece, între sus şi jos.Verdele e culoarea pe care o au sau o împrumută majoritatea animalelor fragile, a căror singură formă de apărare împotriva agresiunii este minetismul.

Azi Delta Dunării este verde.Verde este însă şi steagul dolarului!Cerinţele colective ale omenirii au depăşit capacitatea de regenerare a planetei începând din 1980, cu 20 % , iar noile tehnologii nu au reuşit să restabilească echilibrul dintre om, economie şi natură, dovadă că ele s-au agravat!

Părerea mea e că dezvoltarea economică dorită de Ucraina ca şi de România, trebuie să ţină cont şi de dimensiunea umană luând în calcul consecinţele sociale şi umane ale acţiunilor economice.

Tebuie să convieţuim armonios cu mediul fără de care nu putem exista.Acest lucru este posibil numai printr-o dezvoltare regională durabilă, adică:

-grija pentru biodiversitate,-lupta împotriva poluării, şi conservarea resurselor naturale.Legat de verdele Deltei, recentul simpozion al Asociaţiei Balcanice de Mediu,

a conchis: -nu sunt posibile stabilitatea şi echilibrul ecologic în Delta Dunării, fără cooperare internaţională.

59

Dragi copii ucrainieni:Reamintiţi părinţilor voştri cerinţele scriitorului rus VLADIMIR KORALENKO

(1853-1921) din povestirea « Nirvana «, despre Delta Dunării pe care o împărţim: « Numai aici poţi auzi respiraţia întotdeauna riguroasă, veşnic vie a puternicii naturi.»

O MAMĂ DISPERATĂ, DAR CU SPERANŢE

Terra e ca o mamă necăjită pe care copiii n-o ascultă. E disperată pentru că ştie că a mai pierdut generaţii de copii neascultători. Şi cei care au venit, la rând, au dispărut mereu pentru că s-au crezut stăpânii ei. Acum îi e mai teamă ca niciodată că e mai bătrână şi timpul s-a scurtat. Mesajele pe care le transmite sunt zilnice: secetă cumplită, inundaţii, ploi acide,schimbarea anotimpurilor, cutremure, dispariţia a mii de specii de plante şi de vietăţi pe care omul nici n-a apucat să le cunoască.

Mama Terra e bătrână, dar mai mult decât atât, e bolnavă. Pădurea verde, plămânul ei, a fost ciuntită mereu şi abia mai poate respira. Aparatul circulator i-a fost otrăvit,venele şi arterele, altădată cu apă curată şi

albastră, îi sunt încărcate cu otravă aruncată de oameni. Măruntaiele au fost ciuntite şi scoase la vânzare tot de copiii neascultători

şi lacomi care vor să obţină profit pe aur, argint, cărbune, petrol, sare şi alte minerale.

Lacrimile mamei, altă dată curate şi calde, lacrimi de bucurie ce spălau păcatele lumii acum sunt de durere otrăvitoare şi reci. Durerea din ele arde plantele şi grădinile, în loc să zâmbească, mor.

Corpul i-a fost mutilat de exploziile experimentelor nucleare şi jocurile cu artificii care-i distrează pe bogaţii vremurilor şi care de multe ori cad victimă acestor plăceri.

Dacă altă dată îşi adăpa toate vietăţile şi îşi uda florile cu apa cristalină de izvor, acum puţini dintre copiii ei se mai bucură de această plăcere. Apa de izvor a devenit un privilegiu şi se cumpără cu bani mulţi din magazine.

Copiii mamei Terra stau sau cresc în blocuri de beton ca în nişte cazemate fiindcă părinţii lor n-au ştiut că urcăndu-i spre cer îi despart de căldura mamei, căreia nu-i mai simt durerile şi nu-i mai aud sfaturile crezându-se stăpânii ei.

Până nu e prea târziu, ar trebui, oameni mari, părinţi şi bunici ai noştri, să aveţi grijă de mama noastră, a tuturor, Terra !

Ascultaţi-i sfaturile ca nişte copii buni ce vă consideraţi, măcar până creştem noi cei mici !

Credem că ştim să trăim în prietenie cu natura, să-i vindecăm rănile şi atunci, suntem siguri, că şi ea ne va răsplăti cu viaţa pe care a dat-o altora şi pe care o merităm.

60

BUDULAN MIHAELA, VI A LICEUL TEOLOGIC

Concursul Naţional de Proiecte de Mediu – Muncel – IaşiEdiţia a-VI-a 6-11. 07.20-04.Natura reprezintă o taină atât de adâncă încât pentru cei împătimiţi de ea poate

sa devină credinţă . Pentru a proteja natura este nevoie de acţiuni pline de sentiment.La a-VI-a ediţie la Concursul Naţional de Protecţie de Mediu organizat de

Ministerul Educaţiei şi Cercetării care, în acest an, a avut loc, în perioada 6-11 .07.2004, în judeţul Iaşi, Muncel, judeţul Gorj a fost reprezentat de un echipaj format din patru elevi şi un cadru didactic de la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari câştigător al concursului judeţean, „Avem dreptul la un mediu sănătos”, desfăşurat la Mătăsari. Echipajul a participat cu proiecte de mediu realizate pe tema „Epurarea apelor menajere de pe raza comunei Mătăsari” care s-a axat pe studiul orizontului local şi pe o problematică deosebită legată de epurare, curăţenie, poluare ape.

Elevele Caşcaval Diana, Gheorghiu Leontina de la VI-B, Boceanu Emilia şi Bălan Gabriela de la XI-D au obţinut premiu special al juriului pentru originalitatea proiectelor.

Au participat 60 de echipaje din toată ţara, singurul echipaj din concurs din mediu rural fiind al judeţului Gorj, ceea ce demonstrează că la Mătăsari se acordă o mare importanţă educaţiei ecologice a tineretului.

În Moldova lui Ştefan cel Mare s-au vizitat: Casa Memorială Sadoveanu, Bojdeuca lui Creangă, Palatul Culturii, Grădina Botanică, Universitatea din Iaşi, prilej de a înţelege că săpând necontenit fântâni interioare ale unor cunoaşteri totale poţi da de izvorul vieţii fără de moarte din care să-ţi potoleşti setea de cunoaştere.

Au fost clipe minunate care nu existau fără profesorii care au format elevii de la Mătăsari, fără sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratelor Şcolare Judeţene Gorj şi Iaşi, Agenţia de Protecţie a Mediului Gorj, care au organizat acest concurs. Aşa cum s-a procedat în ultimii trei ani se va continua şi în anii următori, educaţia ecologică şi reprezentarea cu onoare a judeţului Gorj din partea elevilor şi a profesorilor din Mătăsari deoarece sunt asemenea unor păsări măiestre care s-au zbătut aprig după gratii în dorinţa de a se ridica spre înălţimi, ademeniţi de apele vijelioase şi ameţitoare ale unui cer azuriu care nu ar rezista fără curăţenie şi fără protecţie a mediului înconjurător.

Boceanu Emilia XI D Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari

61

În Casa Pătrată nimeni nu ia şpagă!

Reporterii cotidianului ZIUA de Iaşi şi mai tinerii lor „ucenici” din Tabăra de Jurnalism au încercat să afle dacă în Palatul Administrativ al judeţului mai sunt persoane care iau şpagă. Astfel, au mers din birou în birou şi au întrebat pur şi simplu: „Mai luaţi şpagă?”

Pornind de la ideea că funcţionarii unei instituţii publice ar trebui să dea dovadă de corectitudine, am hotărât să încercăm într-o oarecare măsură să-i facem pe aceşti „oneşti” ai judeţului să recunoască dacă au luat sau au fost vreodată tentaţi să primească sau, mai bine zis, să „accepte” şpaga. Procedeul este, se spune, foarte popular în rândurile personalităţilor politice ale României, ţară care de altfel este stăpânită de lumea nebună a celor care, se poate spune, se scaldă în realitatea sumbră a aşa ziselor „mâini de ajutor” sau a „micilor atenţii” şpăgii. Ajungând astfel într-una din instituţiile oraşului Iaşi, anume în Casa Pătrată, am avut ocazia să stăm de vorba cu personalităţi din înalta conducere a judeţului. Printre aceste personalităţi i-am putea aminti pe Lucian Profir, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, care la auzul întrebării: „Mai luaţi şpagă?” ne-a răspuns pe un ton foarte controlat, asigurându-se că în glasul său nu vor apărea acele tremurări de voce ale unui om care nu spune adevărul: „Încă din 1992 şi până în prezent am fost director la firma la care sunt asociat. (Aici, spre surprinderea noastră, am avut parte de un sec „nu se discută!”, dându-ni-se de înţeles că intrăm în probleme personale – n.r.). De când sunt în Consiliul Judeţean, am fost interesat doar de cariera mea profesională politică. Am un trai decent, iar interesul pentru acumulare materială intervine numai pentru a păstra acest trai”, a declarat Lucian Profir. Din aceste declaraţii am dedus că vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi este o persoană cinstită, care nu acceptă şpagă şi care ar fi putut să ne convingă că nici nu ar oferi mult controversata şpagă.

Oamenii sunt prea săraci ca să dea şpagă! O altă persoană intervievată a fost Mitică Rebegea, directorul Aeroportului

Internaţional Iaşi, care, la auzul aceleiaşi întrebări a răspuns răspicat: „Negativ!”. Ca argument pentru răspunsul său răspicat a urmat o declaraţie care pe noi ne-a şocat într-o oarecare măsură: „Oamenii noştri sunt prea săraci pentru a le cere şpagă”, a declarat senin Mitică Rebegea. În ce măsură este adevărată această afirmaţie nu putem spune, căci dacă oamenii ar fi aşa de săraci precum spune directorul Aeroportului, nu ar mai oferi şpagă şi astfel acest termen nu ar mai exista…Cea de-a treia persoană care a răspuns întrebării „Mai luaţi şpagă?” a fost chiar secretarul general al Prefecturii judeţului Iaşi, Tudor Leonte: „Nu am luat niciodată şpagă. Dacă aş fi luat şpagă, probabil că aş fi avut deja o vilă sau altceva. Am citit doar din ziare despre acest fenomen. Bineînţeles că există şpagă, de la mica la marea corupţie”, a declarat Tudor Leonte. Ultima persoană intervievată

62

a fost chiar prefectul judeţului Iaşi, Spiridon Creţu: „Nu am luat niciodată şpagă. Am avut mii de studenţi care au terminat cursurile predate de mine şi n-am pretins şi nici nu am luat niciodată şpagă. Am citit în presă despre aşa ceva”, a declarat Spiridon Creţu. Se poate astfel conchide că soarta judeţului Iaşi se află pe mâinile unor persoane cinstite, care nici nu se gândesc să se murdărească pentru o nimica toată. De aceea, încheiem cu un avertisment: Cei care mai aveţi obiceiul de a mai atenţiona din când în când pe cineva cu funcţii importante, atunci când mergeţi la una din instituţiile de conducere, lăsaţi-vă banii în portofele, pentru că nu o să vă meargă.

Cristian TĂNĂSOIU- Gorj

“Toate-s vechi şi noi sunt toate”

De când păşeşti pentru prima oară pe poarta ce deschide un tărâm străin, începi să-ţi pui o mie de întrebări ale căror răspunsuri sunt, foarte probabil, alte întrebări.

Totul ţi se pare mai mult decât înfricoşător! După puţin timp începi să realizezi că eşti înconjurat de oameni…dar de data aceasta sunt oameni cu un IQ ridicat - faţă de cel cu care erai obişnuit în viaţa de zi cu zi. Spaima de a nu te ridica la nivelul lor este mare, şi cu atât mai mare frica de a nu-i dezamăgi pe cei care au încredere în tine. Încerci să te acomodezi cu spaţiul şi modul lor de a fi, cu toate că tu eşti diferit de ei (sau, cel puţin, aşa ţi se pare ţie).

Aceasta este senzaţia pe care o ai în momentul în care îţi alegi un drum în viaţă pe care vrei, cu tot dinadinsul, să-l urmezi, dar despre care nu şti absolut nimic. Tot ceea ce ştii, este că ţelul tău, aflat undeva la o înălţime unde abia poţi ajunge cu gândul, este tot ceea ce-ţi doreşti de la o viaţă simplă şi plină de obstacole. Tot ceea ce-ţi doreşti pare un vis irealizabil pentru cei din jurul tău care nu au aspiraţii înalte şi care nu se rezumă decât la clipa de faţă, fără a încerca să găsească adevărata fericire. Fiind dispus să faci sacrificii, atunci fericirea este mult mai greu de atins, căci îţi alegi o viaţă clădită pe dorinţe şi aspiraţii mult înalte.

Orizontul gândirii este larg deschis, iar tu eşti liber să intri în el şi dacă vrei să-l traversezi, poţi ajunge pe un tărâm al fanteziei realizabile. Tot ceea ce trebuie să faci este să-ţi doreşti cu adevărat.

Totul în viaţă se învaţă! Există anumite contradicţii pe această temă, dar dacă ajungi la premisa asta, atunci – părerea mea – poţi să realizezi irealizabilul.

“Nimic nu este nou sub Soare”! Tot ceea ce trăim noi, au mai trăit-o şi alţii; emoţiile, sentimentele, acţiunile noastre, nu sunt noi pentru cei în vârstă sau trecuţi deja în nefiinţă, doar că, noi avem impresia, că le percepem altfel decât ei.

Ajungem la o vârstă când trebuie să ne gândim serios la cât de larg poate fi orizontul nostru. Este vârsta când totul ni se pare extrem de greu. Aceasta poate

63

veni mai devreme sau mai târziu; copilăria poate fi mai lungă sau mai scurtă. Când ajungem să încercăm să ne descoperim firea lăuntrică, începem să ne temem de noi. Descoperim în fiecare zi un alt “EU”, diferit de cel dinainte şi straniu faţă de cel viitor. Oportunităţile pe care le avem în a ne cunoaşte sunt multe, dar pe care noi nu le preţuim atunci când trebuie. Vom rămâne surprinşi, când, dintr-un capriciu, o fantezie se înfiripează o năzuinţă, o aspiraţie, un vis, care devine totul pentru tine… apogeul fiinţei tale. Gândim că atunci invingem cutezanţele celor din jur, că suntem ceea ce vrem noi să fim.

Aşa s-a întâmplat când am păşit pentru prima dată pe târâmul necunoscut al televiziunii. Eram o intrusă. Nu sţiam nimic despre ceea ce aveam să fac. Mă fascina ecranul, dar nu mă ambiţionam să privesc prin el la lumea mea. Am ajuns dincolo de zidurile ecranului, am văzut cum este să trăieşti într-o lume a imaginarului, căci mie ecranul îmi lăsa impresia că ilustrează o altă lume decât cea pe care o vedeam eu zilnic. Dintr-o dată a dispărut frica şi a lăsat locul unei mări de dorinţe şi aspiraţii dar de care nu îmi mai era frică, ci din contră, parcă mai trăisem odată şi făcusem acele lucruri ce mă înspăimântau cu puţin timp înainte. Au trecut 4 ani de când lumea televiziunii m-a capturat, dar ani în care eu nu am reuşit decât să învăţ lucrurile elementare. Micile secrete se lasă greu descoperite, iar în momentul când crezi că le-ai descoperit, realizezi că tezaurul mult râvnit, a lăsat locul unei foi perfect albe, din care nu înţelegi mai nimic şi care la rândul ei ascunde un alt secret.

Am avut ocazia să descopăr un “EU”, despre existenţa căruia nu ştiam. Fericirea şi satisfacţia pe care televiziunea mi-a lăsat-o în puţinul timp petrecut în fascinanta lume a ei, este mai mare decât toate cele întâlnite de mine până acum.

Tabăra de jurnalistică a fost pentru mine un capriciu – la început, o dorinţă mai târziu, un vis realizat la sfârşit, căci iată, am ajuns şi la sfârşitul anilor fericiţi de liceu şi la sfârşitul primei etape de cunoaştere, atât a fiinţei mele cât şi a lumii înconjurătoare, din afara şi din interiorul televiziunii. Dacă nu aveam ocazia de a pleca în tabără, nu cred că visul meu devenea atât de puternic şi în mod cert nu devenea un vis realizabil, ci un capriciu mult prea slab pentru a-l transforma, măcar în năzuinţă.

Mi s-a părut straniu la început: lumea ce mă înconjura, expresiile ce se îndreptau spre mine cu atâta repeziciune, încât abia reuşeam să le descifrez mesajul, sfaturile care semănau mai mult a ordine, totul era strain mie, dar s-a dovedit a fi doar o falsă impresie. Lumea era la fel, sfaturile erau importante şi venite din suflet iar mesajele transmise erau comune … tot ce era nou era experienţa, care dădea naştere la frică.

Informaţiile au început să vină repede experienţă nu aveam, ceea ce făcea să fiu irascibilă şi instabilă pe cunoştiinţele mele. Dar toate problemele au dispărut, iar ceea ce era nou atunci, a devenit vechi acum. E un şir atât de lung

64

care, de fapt ajunge în acelaşi punct… dar, bineînţeles pentru altul, nu pentru tine; pentru tine se termină undeva brusc.

Am persoanele dragi mie încrustate cu smarald în temelia visului meu şi a sufletului meu, căci fără ajutorul lor nu aş fi ajuns aici, şi nu aş putea pleca pe drumul vieţii atât de încrezătoare în ceea ce vreau să fac. Încurajările şi sprijinul venit din partea lor, m-au ajutat să ajung să-mi doresc cu adevărat televiziunea ca hobby şi ca meserie.

Şcoala pentru mine a fost cea mai importantă treaptă până la vârsta de 18 ani, căci aici am învăţat să fiu om printre şi pentru oameni, să-mi doresc să fiu cineva, să-mi respect visurile şi bineînţeles, să le duc la împlinire. Aici se termină un capitol din viaţa mea, care, vi l-am prezentat pe scurt.

Sper să puteţi avea şi voi oportunitatea să vă descoperiţi, să vă daţi seama de ceea ce vă doriţi cu adevărat să devină realitate. Nu vă veţi întâlni de două ori în viaţă cu posibilitatea de a vă descoperi.

Chiar dacă “toate-s noi” acum, va veni momentul în care vă veţi da seama că totul este ca un circuit închis şi că, după scurt timp se vor învechi pentru voi, reluându-le drept “noi”, urmaşii voştri.

Boulean Maria – Alexandra

Moldova apărătoare a pământurilor româneşti. Ştefan cel Mare

In a doua jumătate a secolului al XV-lea, ţara românească dintre Carpaţii Orientali şi Marea Neagră – adică Moldova – devine bastionul principal al frontului antiotoman. Răstimp în care ofensiva Porţii continuă, marcată prin succesive cuceriri şi anume: Constantinopolul (1453 şi desfinţarea imperiului bizantin), ultimele teritorii libere ale Serbiei, despotul de Moreea, imperiul de Trapezunt, insulele Lesbos, Mitilene, apoi Bosnia, Eubeea; cucerirea treptată a Albaniei; transformarea Hanatului Tătar din Crimeea, într-un stat vasal (după ocuparea Caffei şi a principatului Magop). Veneţia după un lung război, recunoaşte cuceririle teritoriale ale Porţii şi se obligă la plata anuală a unui tribut, în schimbul libertăţii de negoţ în Marea Neagră. Mehmed al II-lea, la scurt timp după ocuparea Constantinopolului, încearcă „neutralizarea” Moldovei. Sultanul cere, printr-o solie, un haraci de 2000 zloţi ungureşti. Caracterul unei astfel de plăţi este limpede exprimat, de ambele părţi: iniţial nu a fost vorba de nici o îngrădire a drepturilor suverane ale Moldovei, ci numai de a menţine pacea între cele două ţări. Voievodul Petru Aron convoacă toţi boierii, de la mare până la mic şi dă împuternicire logofătului Mihu să meargă în solie, motivând:Nu suntem în stare… să ne apărăm… pentru că nu avem… nici un sprijin de nicăieri…Pentru aceea ne-am sfătuit cu toţi împreună…să găsim…şi să…dăm…eşti două mii de zloţi, ungureşti, ca să fie pace, să nu piară ţara noastră „la care sultanul răspunde

65

(5 octombrie 1455): „… dacă vei trimite haraciu, 2000 ducaţi de aur, domniei mele, în fiecare an, atunci pacea va fi încheiată. Şi pentru aceasta punem soroc peste trei luni. De va sosi la împlinirea acestora,atunci pacea va fi încheiată cu domnia mea. Dar dacă nu va sosi, atunci şi voi ştiţi (ce vă aşteaptă).”

Cârmuirea lui Ştefan cel Mare (1457-1504) înseamnă o etapă majoră în istoria poporului român, o însumare a înţelepciunii politice, o epopee a vitejiei şi eroismului celor mulţi, o afirmare de amplitudine în cultură. Din 1470 începe rezistenţa faţă de Poartă. Ca şi Mircea cel Bătrân sau Iancu de Hunedoara, Ştefan urmăreşte alinierea forţelor, cooperarea într-un efort comun şi de durată, cu Ţara Românească, Transilvania şi Ungaria. De unde şi repetatele sale încercări de a aşeza la sud de Milcov un domn care să se opună dominaţiei otomane. De unde luptele cu Radu cel Frumos şi instalarea succesivă, ca voievozi în Muntenia, a lui Basarab cel Bătrân zis Laiotă, Basarab cel tânăr zis Ţepeluş şi a lui Vlad Călugărul: toţi trei însă, la scurt timp după dobândirea puterii, recunosc suzeranitatea sultanului. Saşii din Braşov consideră pe Ştefan cel Mare drept ocrotitorul lor: „mult sănătate şi slujbă-ţi aducem înainte de toate Măriei Tale – îi scriu braşovenii în 1479. Parcă ai fost ales şi trimis de Dumnezeu pentru cârmuirea şi apărarea Transilvaniei. Îţi dam de ştire că suntem în mare primejdie şi la mare strâmtoare din pricina turcilor… pentru aceea, cu mare dor şi dragoste te rugăm pe Măria Ta ca să faci bunătate să te apropii de această ţară spre a o feri de acei turci.” A urmat intervenţia directă a forţelor otomane: o mare armată – 120 mii oameni, comandaţi de Paşa Soliman Hadîmbul. Românii aveau 40000 ostaşi, incluzând în acest număr şi 5000 secui veniţi din Tansilvania. Înfrângerea otomanilor a fost totală; urmărirea lor a ţinut aproape patru zile: „de marţi până vineri noaptea”, „pe un mare noroi”, mulţi s-au înecat în Siret şi în Dunăre, alţii au fost prinşi, puţini au trecut fluviul îndărăt.

Cronicarii otomani recunosc gravitatea înfrângerii: „A fost un grozav măcel – scrie Sor’adeddin – şi puţin a lipsit să nu fie cu toţii tăiaţi în bucăţi şi numai cu mare greutate Soliman Paşa şi-o scăpat viaţa prin fugă”. Neşri: „A făcut acolo mulţi martiri şi foarte mulţi au rămas prizonieri”.

O încercare a regelui polon Ioan Albert de a răsturna pe Ştefan şi de a cuceri Moldova pentru a instala aici cârmuitor pe fratele său Sigismund s-a soldat cu distrugerea completă a oastei sale la Codrul Cozminului (1497). Tratatul dintre cele două ţări (12 iulie 1499) precizează – în totală egalitate – condiţiile colaborării, în „linişte şi pace veşnică”. Aşa s-a încheiat intervalul de circa o sută de ani, de la primele confruntări cu Poarta otomană şi până către finele cârmuirii lui Ştefan cel Mare.

Pe la 1390, Europa de sud-est cuprindea următoarele state: Imperiul Bizantin, Achaia (sub dinastie angevine); Atena (vasală Veneţie); Albania; Imperiul Otoman; principatul condus de Marko Kralievici; cel cârmuit de Constantin Dejanovici; Tratatul bulgar cu capitala la Vidin; ţara condusă de Dobrotici; Muntenegru

66

(Zeta); Bosnia; Serbia; Ungaria; Veneţia, Raguza; Ţara Românească; Moldova.Către anul 1900, trei state mai rămân în fiinţă: Ţara Românească, Moldova

(ambele plătind haraci) şi Ungaria (care include şi voievodatul Transilvaniei, comitatul Maramureşului, Banatul de Timişoara).

Şchiopătă Manuela, VIII A

Dor de Moldova

Moldova, regiune plină de istorie, de peisaje minunate care mă îndeamnă de fiecare dată să păşesc pe minunatul plai al lui Ştefan cel Mare. Îmi amintesc despre zilele petrecute în frumosul sat al mamei mele unde mi-am petrecut cele mai frumoase zile de vacanţă pe care nu le voi uita nici în eternitate. Îmi este dor de Moldova de peisajele frumoase pe care aceasta le are, de pădurile mari şi stufoase, de dealurile pline de mieluşei zburdând laolaltă cu fluturaşii şi păsările cântând de zor pe crengile copacilor. Îmi este dor de bunici şi verişori, de oamenii de pe acele meleaguri moldoveneşti. Abia aştept vacanţa mare care vine încet, încet, peste câteva zile, să pot să mă regăsesc cu prietenii pe care i-am făcut acolo şi pe care îi întâlnesc o dată pe an; să alergăm pe dealurile strălucitoare, să fugim pe frunzele copacilor căzute pe pământ, să ne fluture părul în vântul care suflă. Abia aştept vacanţa mare să mă duc în satul viselor mele.

Andrieş Alina Andreea, VIII A

Scene de Caragiale în Instanţele ieşene

∙ Bătăi, scene de exhibiţionism, pui de cerşetori şi cetăţeni turmentaţi – iată câteva din scenele care mai descreţesc, din când în când, frunţile oamenilor legii din instanţele ieşene.

De-a lungul timpului, oamenii legii din Judecătoria Iaşi au asistat la o serie de evenimente bizare, desprinse parcă din lumea comediei. Evenimente care mai descreţesc, din când în când frunţile încruntate ale celor care aplică legea. În urmă cu câteva zile, un individ a intrat în arhiva Judecătoriei Iaşi şi, pe un ton imperativ, a cerut să i se spună ce hotărâre a fost luată în cazul său, însă fără a preciza ce nume sau număr de înregistrare caută. În momentul în care arhivara i-a solicitat numărul de înregistrare, omul şi-a rupt cămaşa şi a ieşit val vârtej din arhivă. După câteva minute, a revenit şi a început să înjure de mama focului. Aceasta este una dintre întâmplările povestite de Georgeta Răileanu, arhivara-şefă a Judecătoriei Iaşi . „A venit un bărbat şi m-a întrebat ce decizie au luat judecătorii în cazul său. Fusese acuzat de furt. I-am spus că a fost condamnat la şase ani de detenţie. Nu a înţeles, aşa că i-am spus << Vei sta la închisoare !>>. S-a încruntat şi a început să mă înjure de parcă eu aş fi fost vinovată! Ce trebuia

67

să fac eu atunci ?! ”, a exclamat Georgeta Răileanu. Femeia a mai relatat un caz de aceeaşi factură, în care şi un poliţist era să fie bătut în arhivă. „ Poliţistul i-a spus unui cetăţean să nu mai facă scandal. Bărbatul era la rând şi vroia să afle decizia în procesul său. S-a întors spre poliţist şi a ridicat mâna. L-am strigat şi, până la urmă, am reuşit să-l calmez”, a mai povestit Georgeta Răileanu.

Munca funcţionarilor se măsoară prin coada de la ghişeu

În Iaşi, volumul de muncă al funcţionarilor publici pare să se măsoare prin lungimea cozilor

În România şi în special în Iaşi, directorii regiilor şi ale celorlalteinstituţii publice s-au pus pe „muncă”: tocmai acum, la mijlocul anului, în

prag de concedii, când trebuie să predea raporturile semestriale, să mai vadă ce se întâmplă în ograda fiecăruia, făcând câte o reducere de personal sau gândindu-se la noi modernizări în anumite secţii. Dovada „muncii” lor constă, se pare, în numărul mare de ieşeni ce stau la coadă dorind să intre în audienţă. Cum fenomenul constituie o chestiune de rutină pentru oricine, pot fi văzuţi diverşi indivizi, de la cei cu meserii apropiate ca rang, care au desigur prioritate, până la cel mai umil contribuabil, a cărui singură vină este aceea de a fi un om cinstit care doreşte să-şi plătească dările către stat. Fenomenul cozilor nu este nou: faţă de zilele noastre, când oamenii stau la cozi să-şi plătească impozitele, înainte de 1989 aşteptau la rând pentru a putea pune ceva de mâncare pe masa copiilor. Statul la coadă are un singur rol în viaţa cotidiană: obicei monoton şi enervant, cu atât mai mult atunci când, după ce ai stat o jumătate de zi la coadă ţi se spune că directorul abia a plecat sau tocmai trebuie să plece la o şedinţă importantă sau că pur şi simplu nu are chef să fie deranjat. Un alt aspect al acestui fapt este nelipsita şpagă: dacă dai o mică atenţie, bani sau alte produse, problemele tale ajung mult mai repede pe masa de lucru a directorului. În România, însă, se trăieşte la limita sărăciei, aşa încât pentru cei mai mulţi dintre cetăţeni statul la coadă este inevitabil. Privind situaţia din punctele de vedere ale celor implicaţi, lucrurile stau cu totul altfel: oamenilor le place să-şi aducă aminte de vremurile de altă dată, când stăteau la taclale făcând haz de necaz, să se întindă la vorbă, lucru ce amplifica lungimea cozii, acesta ajungând la proporţii uriaşe. Istoria pare, însă, să se repete.

Cătălin BĂNICĂ, Gorj

Elevii gorjeni, premiaţi la Tabăra Naţională de Jurnalistică

Tabăra Naţională de Jurnalistică, ediţia a XI-a, s-a desfăşurat în Ciricul Moldovei. La această tabără au participat echipaje din toate judeţele ţării, inclusiv

68

judeţul Gorj, care a fost reprezentat de o echipă formată din şapte elevi de la Colegiul Naţional din Mătăsari şi de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, însoţiţi de un cadru didactic. S-au desfăşurat activităţi în redacţiile de presă scrisă, televiziune şi radio, unde s-a participat la emisiuni în direct, montaj, tehnoredactare.

Premiile ce s-au acordat au fost următoarele: premiul de excelenţă pentru ştiri „PRO TV” a fost obţinut de Alexandra Boulean, marele premiu „Radio N-E”obţinut de Elena Monea, premiul de excelenţă pentru divertisment „Radio Trinitas” – Dan Ciciu, premiul de excelenţă „Ziua de Iaşi” – Cristian Tănăsoiu, Simona Baboi, Cătălin Bănică. Delegaţia judeţului Gorj a obţinut un premiu special pentru „SAPARD arde tălpile ţăranilor”, realizat de Cristian Tănăsoiu şi un premiu de excelenţă pentru reportaj TVR Iaşi, obţinut de Cristina Tatomir. Copiii au vizitat la Iaşi Palatul Culturii, Casa Pogor, Bojdeuca, Sala Paşilor Pierduţi etc. Au avut loc Întâlniri cu primarul, prefectul, subprefectul Iaşului, dar şi cu directori de instituţii ieşene.

CORINA POPA

TABĂRA NAŢIONALĂ DE REVISTE ŞCOLARE ŞI JURNALISM REVISTE…REVISTE…REVISTE!

Revistele şcolare reprezintă, tot mai mult astăzi un fenomen care a luat amploare în şcolile româneşti . Fie doar pentru că sunt un punct important de bifat în CV –ul şcolilor respective, fie pentru a constitui o carte de vizită, ele s-au răspândit ‘ca ciupercile după ploaie’. Acest lucru nu poate fi decât foarte bun pentru că în activitatea de editare a unei reviste, în cazul de faţă şcolare sunt angrenaţi o serie de elevi care învaţă lucruri importante şi îşi fac astfel ucenicia într-ale presei . Realizarea unui sumar, strângerea materialelor, selectarea, culegerea textelor, machetarea, tehnoredactarea sunt activităţi captivate, desfăşurate cu interes şi responsabilitate de elevii cu veleităţi în această privinţă.

Tabăra de reviste şcolare de la Muncel, Paşcani a constituit în fiecare an un laborator de lucru, un schimb de experienţă între redactori ai revistelor şcolare, din mai multe judeţe ale ţării. Mai mult, privim această tabără ca pe o şedinţă deschisă de redacţie, în cadrul căreia stabilim paşii pe care îi vom urma spre perfecţionarea activităţii noastre. Schimbăm păreri, impresii, ne povestim unii altora ce greutăţi am întâmpinat, cum le-au depăşit si facem haz de necaz, mulţumiţi de un lucru bun realizat. Dintre colegii de la Cluj, de exemplu Tania Crişan, redactor al revistei ‘Noi’ a liceului ‘Avram Iancu’ ne-a relatat că au început pe un format de ziar şi au ajuns astăzi la o revistă format A4 de aproape 110 pagini. Pentru fiecare număr îşi propune o temă pe care o dezvoltă în paginile revistei.

Alice Teodorescu, de la colegiul ‘Gheorghe Şincai’ din Bucureşti este redactor

69

la o revistă editată în colaborare cu o fundaţie. Materialele sunt primite pe dischetă. Revista se adresează atât elevilor de

gimnaziu, cât şi elevilor de liceu, cu teme interesante cum ar fi cronică de teatru, modă, diferite concursuri.

La Seminarul Teologic Liceul Ortodox din Piatra-Neamţ, Valentin Pop este unul dintre elevii care editează o revistă semestrială de 64 de pagini. Materialele sunt culese de elevi şi tehnoredactate tot de către ei. Revista redactata de aceştia are numele ‘Lumina Lină’ şi este o revistă de cultură teologică pentru elevi. De la Buzău, Matei Andreea-Nicoleta vine de la o şcoală generală unde au revista lor. Materialele sunt scrise doar de către elevi. Tot ei fac tehnoredactarea după care merg la tipografie. Distribuirea revistei se face în 10 şcoli din Buzău.

Toate acestea înseamnă nopti pierdute şi multă, multă muncă. O muncă făcută cu plăcere, cu dragoste pentru ca şcoala lor să fie mândră de aşa elevi.

Ionela GÎRJOABĂ, Florina PERSU- Gorj

OARE, CÂND NU VA MAI FI, CE VA FI... !

Este a doua oară când mă aflu în tabăra de la Muncel, Paşcani. Aş putea spune că m-a fermecat de la îmceput magia acestor locuri care reflectă dumnezeirea în toată splendoarea ei.

Îmi aduc aminte că în primul an, atunci când puneam capul pe pernă, îi auzeam şoşotind pe Eminescu şi Creangă, care dezbăteau foarte aprig probleme legate de ‘condiţia omului de geniu’. La Mirceşti, de fiecare dată când puneam capul pe pernă, îl vrdeam pe Alecsandri în prispa casei, cu braţele larg deschise, bucuros de oaspeţi. Pe Sadoveanu, chiar l-am întâlnit într-o drumeţie de-a mea prin pădure şi mi-a povestit de ‘Anii de ucenicie’, de ‘Oamenii din vremea măriei sale’ şi de multe altele.

Am revenit, în acest an, în tabăra de la Muncel şi am găsit totul ca în trecut. Eminescu şi Creangă îşi continuau dialogul care nu lăsa locul unor intervenţii din afară, Alecsandri primea mereu oaspeţi la Mirceştii lui, cu aceeaşi bucurie, Sadoveanu mi-a povestit şi acum, însă de ‘Vremuri de bejenie’, de ‘Ostrovul lupilor’ şi la fel, altele.

M-am bucurat astfel de un sejur de câteva zile, şapte la număr, apoi şase în acest an, în tabăra de reviste şcolare şi jurnalistică. Zile în care am legat prietenii, am învăţat lucruri minunate dar cel mai important am cunoscut istoria acestor locuri, pe viu. Şi ce poate fi mai frumos decât să-i vezi pe Eminescu şi Creangă în carne şi oase, să te primească Alecsandri la el acasă, sau să-ţi povestească, cu harul său Sadoveanu.

Mie, mi s-au întâmplat toate acestea în tabăra de la Muncel, în fiecare an de când vin aici. Şi au fost doar doi la număr până acum.

70

Stau însă ‘oleacă’ şi cuget : ‘Oare, când nu va mai fi, ce va fi.... !’

Floarea PERSU, Gorj

Când te voi revedea Ciric ?

Poetul spunea : „Ce e val ca valul trece”. Tot ca un val a trecut şi penultima vacanţă din viaţa mea de licean. Un val

care distruge totul în calea lui : -castele de nisip construite cu mare trudă, dar care se pot renova, precum şi urmele de pe plajă ale puradeilor şi ale îndrăgostiţilor, dar şi ei mai au timp sa-şi reia drumul.

Cu toate acestea, pentru nimic, acest val s-a oprit în loc, pentru puţin timp, în prima săptămână a lunii septembrie când au aflat că voi păşi pe pământul sfânt al Moldovei.

Când domnul director ne-a anunţat că va avea loc a XI- a ediţie a taberei Naţionale de Reviste Şcolare şi Jurnalism „ Ciric-Iaşi” la care Gorjul trebuia să fie prezent fiind reprezentat de noi, cei de la Colegiul Tehnic Mătăsari, pe toţi ne-a încercat un sentiment de emoţie foarte puternic.

Aflasem multe lucruri frumoase despre Ciric, despre Iaşi şi neavând ocazia şi plăcerea să-l vizităm eram foarte dornică de a ajunge în tabără.

Drumul a fost foarte obositor, dar ajunsă în Ciric, despre care ştiam multe, doar amintindu-ne de scriitorii noştri:Mihai Eminescu, Ion Creangă şi nu numai, am fost întâmpinaţi cum se cuvine de domnul Stănescu şi cazaţi într-o căsuţă foarte drăguţă. Eram tare curioşi ce urmează, dar ajungând foarte târziu am aşteptat să sosească dimineaţa să aflăm ce avem de făcut.

O dată cu răsăritul soarelui am simţit că vremea este binevoitoare şi Ciricul primitor, bucurânduse de venirea tinerilor, poate, viitorilor jurnalişti. Cu toţii am început ziua mergând în amfiteatru pentru a asista la deschiderea oficială a taberei. În jurul meu sunt numai tineri, care citind pe chipul lor au venit să acumuleze noi cunoştinţe despre această meserie, jurnalismul, cred eu, o meserie de viitor. Aici aflăm că vom avea ocazia să colaborăm cu diferite redacţii: PROTV IAŞI, RADIO IAŞI, ZIARUL DE IAŞI, MONITORUL, eu însă am fost repartizată pentru o lucrare în tabără, la revista taberei şi la ziarul „ PLUS”.

Peisajul de la Ciric este de neuitat: pădurea care îngrădeşte tabăra, apa Ciricului, căsuţe, totul este o „ filă din basm”.

La Ciric timpul are o altă vrajă. În loc să stea pe loc aleargă ca un nebun cu o repeziciune de nu îl poţi prinde din urmă.

Şi totuşi, dacă aş putea l-aş lua de piept şi l-aş face să rămână pironit în Ciricul Moldovei, al lui Eminescu şi Creangă.

A fost o tabără foarte reuşită. Am observat acest lucru din prima zi, dar mai ales în dimineaţa în care urma să plecăm în excursie. Autocarul care ne aştepta,

71

cu uşile deschise, să ne poarte pe paşii istoriei, era unul la standarde europene. Traseul a fost foarte bine ales: Ruginoasa-Alexandru Ioan Cuza,

Muzeul de istorie, Cetatea de scaun, Ştefan cel Mare - ISTORIE; Muzeul apelor - GEOGRAFIE; Humuleşti - Ion Creangă, Casa lui Mihail Sadoveanu- LITERATURĂ; Mănăstirea Neamţu –RELIGIE. Trei judeţe străbătute: Iaşi, Neamţ şi Suceava. O zonă a ţării încărcată de istorie, tradiţie şi civilizaţie românească.

Pentru mine a fost prima dată şi totul a fost minunat! Să cunoşti aceste zone, vatră a culturii şi civilizaţiei noastre, să întâlneşti

oameni de la care ai ce învăţa. Ce mi-aş fi putut dori mai mult? Să leg prietenii cu cei de vârsta mea, cu mai mici sau mai mari din diferite părţi ale ţării, să fac schimb de idei, de adrese şi numere de telefon? Să mă întreb când mă voi mai întâlni cu acele locuri, cu acei oameni minunaţi? Când voi mai privi lacul care oglindeşte parcă tot ce e mai frumos pe lume. Când mă va mai trezi soarele acela primitor caracteristic locuitorilor din acea zonă? Şi mă întreb: Când te voi revedea Ciric?

Alina MARCU, XII C

EXPERIENŢĂ DE JURNALISM

În perioada 3-10 septembrie a avut loc Tabăra Naţională de Jurnalistică de la Ciric. Patru elevi: Alin Burău, Ionela Gîrjoabă, Maria Dobromirescu şi Alina Marcu am avut onoarea să reprezentăm Colegiul Tehnic Mătăsari, Gorjul însuşi la Tabăra Naţională de Jurnalistică. Însoţiţi de domnul profesor Alin Dobromirescu şi încărcaţi cu multă încredere în noi am plecat la drum.

După un drum lung am ajuns pe malul Ciricului unde am fost întâmpinaţi de administraţia taberei în frunte cu directorul Daniel Itătescu, care ne-au urat bun venit.

La festivitatea de deschidere au participat distinşi reprezentanţi ai presei scrise, audio-vizuale, dar şi literare din acel minunat colţ, care ne-au vorbit de ceea ce se ascunde în spatele unui jurnalist şi ne-au împărtăşit din experienţa lor.

Aici, la marginea lacului ne-am adunat cu toţii: olteni, moldoveni, munteni, maramureşeni pentru a ne descoperi vocaţia de jurnalist. Am muncit în fiecare zi cu drag. Dimineaţa luam masa, după care o altă parte din noi ne duceam la redacţia: PROTV Iaşi, TVR Iaşi, RADIO Iaşi, MONITORUL de Iaşi, iar ceilalţi rămâneau în tabără pentru a furniza reportajul pentru ziarul Puls, iar după o aşa zi de muncă este bine să te relaxezi puţin, dansând în aer liber.

În această tabără am avut parte şi de o excursie extraordinară în Moldova. Am vizitat mănăstirile din nordul Moldovei: Agapia, Văratec, Neamţ, Bucium,

72

Cetatea Neamţ, Cetatea de scaun a Sucevei unde a avut loc o expoziţie de metode de schingiuiri şi tortură care au avut loc de-a lungul evoluării timpului, Palatul Ruginosa, Muzeul Apei.

La întoarcere am poposit în Humuleştiul lui Creangă cu Ozana cea lin curgătoare, la casa lui Sadoveanu, bojdeuca lui Creangă de la Ţicău, teiul lui Eminescu, Platul Culturii şi anticariatul lui Dumitru Grumăzescu, unde am văzut, pe lângă o mulţime de cărţi vechi şi o colecţie de ”elsefiruri” şi una de cărţi în miniatură „ Liliput”.

Tot aici am văzut şi cea mai minusculă carte din România, 3/3 mm în care erau scrise 6 strofe din „Luceafărul”.

După această excursie, cu toţii ne-am dat seama că Moldova chiar îşi merită titlul de centru cultural al României.

Ne venea greu să credem că s-a terminat această minunată tabără, însă ne bucura faptul că vom pleca acasă cu mult mai multe cunoştinţe legate de acest domeniu care ne fascinează, jurnalismul.

Totul a fost aşa minunat şi totul avea să se sfârşească cu un superb foc de tabără. Cel mai greu a fost să ne despărţim de prietenii făcuţi în tabără, cărora le-am promis că vom ţine legătura.

Aşa s-a sfârşit o minunată săptămână, în care am învăţat câte ceva din tainele jurnalismului. Pentru această tabără minunată, în numele colegelor mele mulţumim domnului director Dumitru Dădălău pentru că ne-a dat această şansă de a fi alături de nişte adevăraţi jurnalişti.

Alin BURĂU, XII B

MĂNĂSTIREA NEAMŢULUI -Scurt istoric -

Mănăstirea Neamţului este cea mai veche şi însemnată aşezare monahală din Moldova. În urma săpăturilor arheologice ce au fost întreprinse la Mănăstirea Neamţului în anii 1961-1962, s-a putut constata că viaţa anahoretică-sihăstrească a existat aici încă din secolul al XI-lea şi al XII-lea. În secolul al XIV-lea domnitorul moldovean Petru I Muşat(1375-1391) şi-a îndreptat atenţia către vieţuitori din acest aşezământ monahal, în locul unei biserici din lemn, le-a zidit o biserică din piatră cu hramul „Înălţarea Domnului”. Turnul-clopotniţă este construit de domnitorul Alexandru cel Bun, la începutul secolului al XV-lea, iar biserica actuală este zidită de domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt între anii 1485-1497, după cum atestă documentul şi pisania aflată deasupra uşii de la intrare.

Ştefan cel Mare li Sfânt a reconstruit biserica din piatră, distrusă de

73

cutremurul din 1471, ctitorie a lui Petru Muşat. Decoraţia exterioară a bisericii consacră, stilul moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor bizantine şi gotice, adaptate stilului autohton. Pictura interioară marchează două etape distincte. În altar, naos şi în camera mormintelor; ea aparţine epocii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Cea din pronaos şi pridvor aparţine stilului din vremea lui Petru Rareş(sec. XVI).

Mănăstirea Neamţului a fost de asemenea şi un important centru cultural şi artistic. Tot în incinta Mănăstiri se află şi biserica „Sfântul Gheorghe” construită în anii 1959-1960, biserică ce era iniţial în centrul curţii interioare, dar care a fost demolată şi reconstruită prin încadrare în mijlocul corpului de clădiri de pe latura de est.

În această biserică găsim vechea catapeteasmă din 1798, precum şi unele obiecte de cult, dintre care amintim Icoana Maicii Domnului cu 3 mâini, mână a 3-a fiind a Sfântului Ioan Damaschin.

Incinta a fost construită în secolul al XVIII-lea, în timpul Sfântului Paisic şi reconstruită după incendiul din 1862.

În incinta mănăstirii, la etajul laturii de sud-est, funcţionează biblioteca mănăstirii care deţine peste 19.000 de volume, manuscrise şi cărţi în limba română şi în alte limbi străine, precum şi un muzeu ce conţine o voluminoasă colecţie de obiecte bisericeşti dintre care se disting catapeteasma din secolul al XVIII-lea,ce a aparţinut paraclisului Cetăţii Neamţului, tipografia veche, Evanghelia şi altele.

Ionela GÎRJOBĂ, IX A

O ZI ÎN CIRIC

Cred că fiecare dintre voi se întreabă cum este o zi în Iaşi dar mai ales cum este o zi în «Tabăra de Reviste Şcolare şi Jurnalism » de la Ciric-Iaşi.

Tocmai pentru că nici eu nu ştiam până acum, m-am gândit că v-ar plăcea să ştiţi şi voi cum sunt moldovenii, cum sunt meleagurile pe care au copilărit marii Eminescu şi Creangă.

O zi în Ciric nu este o zi obişnuită. Este o zi în care afli tot mai multe despre jurnalism, o zi în care ai ocazia de a învăţa de la profesionişti.

Am să încep prin a vă descrie fiecare pas pe care trebuie să îl facem într-o zi:La Ciric, soarele răsare de dimineaţă şi ne îndeamnă la o zi de muncă. Aşa că

la ora 800 tinerii, cu forţe proaspete se reunesc pentru a lua micul dejun.La ora 900 unii dintre noi se duc la Redacţii pentru a învăţa cum se face o

emisiune Radio sau o emisiune TV, pe când ceilalţi rămân în tabără şi colaborează cu revista « Puls » la care fiecare trebuie să contribuie cu câte ceva.

La ora 1300 are loc masa de prânz iar de la ora 1500 din nou trebuie să ne apucăm de muncă. Fiecare elev care predă un articol trebuie să îl şi redacteze pe

74

calculator. La ora 2000 ne reunim din nou la cină iar de la ora 2100-2300 discotecă în aer

liber la Ciric. Iaşiul, dar mai ales Ciricul ne-au oferit peisaje pe care, cu siguranţă nu le vom

uita niciodată. Asemeni unor căsuţe din poveşti, căbănuţele care mai de care mai drăguţe şi simpatice îţi fac cu ochiul şi te îndeamnă să intri în lumea basmelor.

Apa ce taie Ciricul este de o frumuseţe rară în care îţi vezi reflectată întreaga viaţă şi parcă îl şi vezi pe Eminescu privind-o. Vezi pădurea şi te pierzi. Te cufunzi într-o lume necunoscută dar plăcută şi îi vezi pe Creangă şi Eminescu păduri cutreierând.

La Iaşi am avut ocazia de a cunoaşte tineri jurnalişti din toate colţurile ţării, de a împărtăşi idei şi impresii despre Iaşi, dar nu numai. Între noi s-au legat prietenii şi sperăm să ne întâlnim şi la anul.

Maria DOBROMIRESCU, X B

PRIVIRE ASUPRA CIRICULUI

Prima dată în Iaşi... prima dată la Ciric...Încă de când am intrat pe porţile taberei, într-o noapte ce nu promitea multe,

am avut un sentiment plăcut de apropiere faţă de marii Eminescu şi Creangă.Parcă îi şi zăream, printre pomi, pe Dealul Ciricului, păduri cutreierând.Parcă păşeam ăntr-o lume a poveştilor frumoase, într-o lume a poveştilor

frumoase, într-o lume de basm.Minunăţiile Ciricului se descopereau sub privirile mele. Apa lacului părea ca

o oglindă în care îţi vezi reflectată întreaga viaţă şi te gândeşti, dintr-o dată, că nimic din tot ce-ai văzut până acum nu este mai frumos ca Ciricul...

Priveşti apa liniştită, din nou, şi te gândeşti că odinioară şi Eminescu o privea, că şi Eminescu avea aceleaşi gânduri ca şi tine: « Nu e nimic mai frumos ca Ciricul. Ciricul înseamnă viaţă. O viaţă de vis.»

Întorci privirea asupra pădurii care găzduieşte tabăra. Te pierzi... Te rătăceşti într-o lume frumoasă unde vremea ţine cu tine.

Soarele se încăpăţânează să-ţi stea alături, dimineaţa bate la fereastră şi te îndeamnă la o zi frumoasă.

Bine te-am descoperit Ciric! Maria DOBROMIRESCU, X B

UN MARE CÂŞTIG

Anul acesta, Tabăra Naţională de Reviste Şcolare şi Jurnalism s-a întrecut pe sine. Am observat acest lucru încă din prima zi dar, mai ales, în dimineaţa în care urma să plecăm în excursie.

75

Autocarul care ne aştepta cu uşile deschise, să ne poarte pe paşii istoriei, era unul «la standarde europene». Dotare excepţională.

Traseul a fost foarte bine ales: Ruginoasa – Alexandru Ioan Cuza; Muzeul de Istorie, Cetatea de Scaun, Ştefan Cel Mare – istorie; Muzeul Apelor – geografie; Humuleşti – Ion Creangă; Casa lui Sadoveanu – literatură; Mânăstirea Neamţ – religie. Trei judeţe străbătute: Iaşi, Neamţ şi Suceava. O zonă a ţării încărcată de istorie, tradiţie şi civilizaţie românească.

Dar, cred că dintre toate acestea, cel mai mare câştig al acestei excursii este cunoaşterea unui om excepţional, profesor în toate: istorie, geografie, religie, literatură, consilier judeţean – CONSTANTIN ŞERBAN.

Departe gândul de a face « campanie » însă implicarea acestui om a fost una majoră. A dovedit de-a lungul excursiei, reale calităţi de ghid, dar unul erudit foarte, universal, putem spune.

Pentru toate acestea şi pentru multe altele, îi mulţumim! Maria DOBROMIRESCU, X B; Alina MARCU, XII C.

ELEVII GORJENI, PREMIAŢI ÎN TABĂRA NAŢIONALĂ DE REVISTE ŞCOLARE ŞI JURNALISM

La prima ediţie a Concursului Naţional de reviste şcolare şi jurnalistică, organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care, în acest an a avut loc în perioada 26.06 - 02.07, în judeţul Iaşi, Muncel, judeţul Gorj a fost reprezentat de un echipaj format din două eleve şi un cadru didactic de la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari.

Elevele, Ionela Gîrjoabă de la clasa a-IX-a şi Florina Persu de la clasa a-XII-a au obţinut o diplomă în cinstea revistei şcolare « Murmurul Jilţului » a Colegiului, laureată la nivel naţional.

Activitatea de tabără a constat în realizarea unei reviste a taberei « Muncel 2005 », la care şi-au adus contribuţia cei mai buni redactori ai celor mai bune reviste şcolare din ţară. De asemenea au avut loc excursii de documentare în Mirceşti, la casa Memorială « V. Alecsandri », în Iaşi la Casa Pogor, Copou, Bojdeuca lui Creangă, Palatul Culturii, Casa Dosoftei, Biserica « Trei Ierarhi », precum şi în judeţul Neamţ, la Văratec, Agapia, Cetatea Neamţului, ş.a.

În decursul acelei săptămâni petrecute în Moldova lui Ştefan Cel Mare au avut loc întâlniri cu conducerea judeţului, reprezentanţi ai presei ieşene, dar şi cu membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Au fost clipe minunate care nu ar fi existat fără domnul director şi profesorii care au format elevii din Mătăsari, fără sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Ionela GÎRJOABĂ, IX A

76

CUM AM DEVENIT MOLDOVEANÎNSEMNĂRI IEŞENE ALE LUI G.TOPÂRCEANU

În vara anului 1911, la invitaţia domnului Garabet Ibrăileanu-fondatorul Vieţii Româneşti de la Iaşi – poetul George Topârceanu, autorul baladelor vesele şi triste face o vizită la Iaşi.

Deşi cu greu a acceptat această invitaţie, ajuns la Iaşi “s-a îndrăgostit » de acest oraş şi n-a mai vrut să plece înapoi.

Menţionând că poetul s-a născut la Bucureşti pe 20 martie 1886 din părinţi ardeleni- mama poetului Paraschiva Coma ,care mai avusese o căsnicie din care rezultaseră 2 copii : Ana şi Ion Mateescu- era foarte talentată la lucrul de mână şi în special în arta ţesutului. Originară din Salistea de sus a Sibiului, la o expoziţie de covoare a fost remarcată de doctorul Carol Davila care a invitat-o la Bucureşti pentru un serviciu mai bun. Paraschiva Coma îşi vinde casa, îşi ia mama şi cei doi copii, îşi încarcă câteva lucruri mai importante şi pleacă la Bucureşti unde se va stabilii în Cotroceni. Aici va fi angajată la orfelinatul ‘Elena Doamna’ unde va fi maestră în arta ţesutului. Aici îl va cunoaşte pe Ion Topârceanu, cojocar de meserie, originar tot din zona Sibiului, şi anume din Toplicea de sus, cu care se va căsători şi va întemeia o nouă familie.

Astfel din cei 2 părinţi ardeleni se vor naşte 3 copii şi anume : Ralita, sora mai mare, George-poetul şi Alexandrina, sora mai mică.

Toată viaţa sa, Paraschiva împreună cu mama şi cu soţul au peregrinat prin diferite lăcaşuri cu serviciul pentru a-şi vedea cei 5 copii cu studii superioare. A reuşit acest lucru deoarece fetele sale au ajuns profesoare, inspectoare la şcolile din Piteşti, Ion Mateescu sculptor şi George poet.

Acesta din urmă îşi face şcoala primară la Valeni Siuei – Argeş, face liceul Matei Basarab şi ia bacalaureatul la liceul Sfântul Sava. Pentru că era foarte bun la limba română şi în special la gramatică, profesorul său de română i-a dat de lucru la un ziar din Bucureşti.

Imediat după ce a absolvit liceul se îndrăgosteşte de o fată foarte frumoasă, Victoria Iuga care era fiica adoptivă a gazdelor din Nămăieşti.

Cum aminteam, în 1911 a sosit la Iaşi şi imediat Garabet Ibrăileanu i-a simţit inteligenţa din versurile sale, i-a dat funcţia de secretar al revistei ‘Viaţa românească’. La ‘Viaţa românească’ se va petrece toată trandafiria vieţii poetului. Aici îşi va forma cei mai de seamă prieteni cu care va colabora toată viaţa şi tot aici o va cunoaşte pe duduia Otilia Cazimir, care îi va fi iubită, soră şi prietenă.

Cât a locuit la Iaşi, Topârceanu a locuit numai cu chirie. Îndrăgostit de acest oraş, de urmele ciubotelor de iuf ale lui Creangă, de paşii lui Eminescu, ai Veronicăi Micle, Toopârceanu s-a declarat ca fiind moldovean. Chiar a avut o lucrare ‘Cum am devenit moldovean’, explicând cât de mult i-a plăcut acest

77

oraş cu gardurile lui dărăpănate, cu uliţe glodoase, cu 50 de biserici şi multe alte locaşuri de cultură şi mulţi oameni inteligenţi.

‘Te salut, oraş-grădină, cu castanii tăi feerici Şi cu turnurile tale şi cu 50 de biserici, Blând oraş de odinioară melancolic şi tăcut Unde fiecare piatră ne vorbeşte de trecut.’ Aşadar, Iaşul l-a adoptat ca pe un fiu, şi a rămas al Iaşului până la sfârşitul

zilelor. ‘Chiriaşul grăbit’ al literaturii române, cum mai este numit, deoarece toată viaţa a locuit cu ‘chirie’ şi mereu grăbit, şi-a format la ‘Viaţa românească’ foarte buni prieteni, pe : Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu, Pastorel şi Ionel Teodoreanu, Mihail Sevastos etc.

Dar prietenia cu Mihail Sadoveanu a fost ceva aparte, la fel cu Otilia, pentru că erau nedespărţiţi, mergeau la vânătoare împreună. Poetul era numit de Sadoveanu ‘omul de fier’, pentru că inteligenţa sa îl ajuta să se descurce în orice situaţie era pus, când va fi răpus de o boală crudă-ciroză hepatică.La invitaţia lui Demostene Botez, chiriaşul grăbit îşi ia geamantanul şi în 1932 se va stabili în căsuţa de pe Strada Ralet nr 7, unde era redacţia însemnărilor literare.

‘Tu, oraş cu arzătoare şi cu gingaşe dudui Care-au moştenit în zâmbet ca şi tremurul de gene Frumuseţea legendară a femeii moldovene.’ Ionela GÎRJOABĂ, IX A

Concursul revistelor şcolare şi-a desemnat câştigătorii

Centrul de Agrement Tismana a găzduit, în perioada 12-14 mai 2006, etapa judeţeană a Concursului Revistelor Şcolare şi faza judeţeană a concursului „Tinere condeie”. Competiţia şcolară a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj şi Direcţia Judeţeană de Tineret şi a înregistrat un succes deosebit. Ca de obicei în ultimii ani, prestigioasa Fundaţie Cultural-Ştiinţifică „General Gheorghe Magheru” a asigurat un program adecvat tuturor participanţilor. În perioada 12-14 mai 2006, cele mai bune reviste şcolare din judeţ şi cele mai bune condeie din rândurile şcolarilor gorjeni şi-au dat întâlnire în Tabăra „Gura plaiului” din Tismana. Competiţia s-a desfăşurat sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi Direcţiei Judeţene de Tineret şi organizarea Fundaţiei Cultural-Ştiinţifice „General Gheorghe Magheru”. Un program foarte dens

Participanţii au fost supuşi unui program foarte dens care a presupus seminarii, ateliere de creaţie, dezbateri transdisciplinare, mese rotunde etc.

78

La toate acestea s-au adăugat concursurile propriu-zise. Marius Buzera, preşedintele executiv al Fundaţiei „General Gheorghe Magheru”, aprecia concursul oferit de publicaţiile „Gorjeanul” şi „Vertical” la manifestări, din experienţele ziariştilor putând să înveţe foarte mult tinerii şcolari prezenţi. Câştigătorii vor reprezenta Gorjul în etapa naţională, acolo unde judeţul nostru a obţinut premii dintre cele mai consistente în ultimii ani. Reviste ca şi „Cuget Liber” la licee şi „Jurnal 11” la şcoli generale sunt multiplu laureate la nivel naţional. În acest an, au obţinut cununa cu lauri la nivel judeţean şi, foarte probabil şi la nivel naţional, revistele: „CUGET LIBER”-Grupul Şcolar General Gheorghe Magheru”-revistă de tip magazin; „MURMURUL JIL ŢULUI”-Colegiul Tehnic Mătăsari-revistă cultural-ştiinţifică; „STUDIUM”-Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”-revistă literar artistică; „DIDACTICA ALTERNATIVĂ”-Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”-revistă de atitudine; „INTERVAL”-Colegiul Naţional „Spiru Haret”-revistă literară; „ESENŢE”-Grupul Şcolar „General Gheorghe Magheru”-revistă ştiinţifică. Dacă la licee au fost 6 reviste laureate, la gimnaziu au fost doar trei: „JURNAL 11”-Şc. Gen. „Pompiliu Marcea”-revistă de tip magazin; „IZVORUL SÂMBOTEANU”-Şc. Gen. „Sf. Nicolae”-revistă cultural artistică; „ARCINNA”-Şc. Gen Arcani-revistă de atitudine.

TABĂRA NAŢIONALĂ DE JURNALISTICĂ CIRIC IAŞI

CÂND TE VOI REVEDEA CIRIC?

Ciric…….regiunea plina de istorie,de peisaje minunate care mă îndeamnă de fiecare dată să păşesc pe minunatul plai a lui Ştefan cel Mare.

Îmi amintesc zilele care le voi petrece in frumosul colţ de Rai unde voi trai cele mai frumoase zile de schimburi de experienţa cu alţi elevi din alte oraşe şi judeţe, cum ar fi:Gorjul,Iaşul,Bucureşti,Maramureş,Cluj,Constanţa etc. ;zile pe care nu le voi uita în eternitate.Am aflat multe lucruri frumoase despre Ciric,despre Iaşi şi a vând ocazia si placerea de a-l vizita pentru a doua oara anul acesta , totuşi eram foarte dornica de a ajunge in tabără.Drumul a fost foarte obositor,dar ajunsă în Ciric,despre care ştiam multe doar amintindu-ne de scriitorii nostri:Eminescu,Creangă şi nu numai,am fost întămpinaţi cum se cuvine de domnul Statescu şi cazaţi intr-o căsuţă foarte draguţă.Eram tare curioşi ce va urma dar ajungând foarte tarziu am aşteptat să sosească dimineaţa să aflăm ce avem de facut.Odată cu rasaritul soarelui am simtit că vremea este binevoitoare şi Ciric-ul era primitor, bucurânduse de venirea tinerilor elevi,poate viitorilor jurnalişti.Cu toţii am început ziua mergând in amfiteatru pentru a asista la deschiderea oficială a taberei.Deschiderea taberei a fost facută de către doamna directoare Serinela Marian,domnul director al taberelor din Iaşi,Radu Ursan,Vasile Ahile,director la

79

TVR Iaşi,etc.Eu şi cu ceilalţi colegi ai mei din Gorj nu am ţinut cont de vremea caniculară si am mers pe jos pentru a vizita locurile sfinte si miraculoase din Iaşi.Peisajul de la Ciric este de neuitat.Padurea care îngradeşte tabara,casuţele,totul este o „fila din basm”.

Este o tabara foarte reuşita.O zona a ţării încarcata de istorie,tradiţie si civilizaţie românească.Pentru mine a fost pentru a doua oară şi totuşi totul a fost minunat.Să cunosti aceste zone,o vatră a culturii si a civilizaţiei noastre ,să întalnesti oameni de cultura de la care ai de învatat.Ce mi-aş fi putut dori mai mult?Să leg prietenii cu cei de vârsta mea,cu mai mici sau mai mari din diferite părti ale ţarii,să fac schimb de idei,de adrese si de numere de telefon?Să mă întreb când voi mai întalni acele locuri sau acei oameni minunaţi?Când mă va mai trezi soarele acesta primitor, caracteristic locuitorilor din această zonă?Şi mă întreb…….Când te voi revedea Ciric?

Ionela GARJOABA

SĂRACII IEŞENI BOGATI

Cu toate că se plâng de lipsurile de zi cu zi,ieşenii sunt mari amatori de ieşiri în localurile cu pretenţii,cumpăra maşini de lux,judeţul fiind pe locul 3 în ţară la importurile de maşini străine şi,de asemenea ,in topul construcţiilor de amploare.●Aglomeraţie urbana,maşini scumpe,oameni îmbrăcaţi după ultima modă,aşa ar putea fi caracterizat municipiul Iaşi,in ciuda renumelui de pol al sărăciei.●”Consider că situaţia în care ne găsim este o epocă a paradoxurilor la Iaşi.Deşi se considera zona Moldovei ca fiind o zonă săracă,se stă la rând la cărămidă şase luni,vedem pe strada construcţii noi,personale,de un lux exorbitant,şi maşini care ar bate vânzările din Occident”,a afirmat Constantin Iatco,director Curtea de Conturi Iaşi.

Pentru cei veniţi din afara judetului Iaşi,municipiul Iaşi pare a fi plin de paradoxuri,cele mai multe de natura economică.Regiunea Moldovei,la fel ca şi municipiul Iaşi,este considerat a fi o regiune săracă,cu o rată a şomajului mai mare decât ţn alte judeţe,cu salarii mici,la fel,sub media naţională şi cu lipsa locurilor de muncă.Realitatea însă contrazice această impresie.Cu toate că se plâng de lipsurile de zi cu zi,ieşenii sunt mari amatori de ieşiri in localurile cu pretenţii,cumpără maşini de lux,judeţul fiind pe locul 3 în ţara la importurile de maşini straine şi in topul construcţiilor de amploare.Aglomeraţie urbană,maşini scumpe ,oameni imbrăcaţi dupa ultima moda,aşa ar putea fi caracterizat municipiul Iaşi,in ciuda renumelui de pol al sărăciei.Paradoxurile sunt legate mai mult de faptul ca restaurantele sunt mereu ocupate,deşi ieşenii se plâng că nu au bani.Dacă nu ar fi bani şi salariile ar fi mici cum se spune,ieşenii nu şi-ar mai

80

permite să meargă în concedii în străinătate.Alt paradox ar fi acela că,anual,se ridică foarte multe construcţii private,cu costuri ridicate,ceea ce denotă că sunt bani,dar aceştia nu sunt declaraţi in totalitate.Sunt oameni care muncesc cinstit şi câştigă bani,dar sunt şi oameni fără locuinţa care stau la colţurile străzii şi cerşesc bani.Cei mai mulţi ieşeni pleacă în străinătate la munca pentru a aduce bani,iar aceştia se întorc de cele mai multe ori tot în comunitatea locală.Văzută din interior,Regiunea Moldovei,la fel şi municipiul Iaşi,nu este atât de săracă după cum este considerată.Veniturile mici la buget nu înseamnă neapărat că nu sunt bani ci,mai degrabă ,că acesti bani nu sunt declaraţi.

„Nu suntem săraci !” Primarul municipiului susţine că Iaşul este în continuă dezvoltare şi

că perioda actuală oferă mai multe şanse celor tineri pentru a-şi găsi un loc de muncă.”Dacă ne comparam cu Timişoara sau Constanţa,putem spune că mai avem de muncă.Iaşul are potenţial mare.Este un oraş universitar de renume.Nu suntem săraci.Mediul universitar a creat mulţi specialişti de renume,care,spre exemplu,au ajuns în multe locuri din lume şi fac cinste judeţului şi tării.Avem o comunitate de specialişti ieşeni care sunt la Timişoara şi lucrează la Siemens,care a venit şi la Iaşi,unde a angajat din prima 100 de absolvenţi de IT”,a afirmat primarul Gheorghe Nichita.Acesta a mai explicat că dezvoltarea municipiului va fi mai importantă în perioada care urmează ,sustinand totodată că marile companii vor veni la Iaşi să investească,ceea ce ar însemna locuri de muncă mai bine platite.”O problemă ar fi că avem foarte mulţi speculanţi imobiliari care s-au imbogăţit peste noapte.Suntem totuşi într-o economie de piată şi nu avem ce să facem.A ajuns ca un metru pătrat de teren in Iaşi să fie extrem de scump,comparânduse cu oraşele europene.Cu toate astea,cea mai mare avere a Iaşului rămân oamenii”,a incheiat primarul Nichita.

Programări la cărămidă

De aceste paradoxuri ale ieşenilor a vorbit şi directorul Curţii de Conturi Iaşi,care a afirmat că ritmul în care se construieşte in Iaşi este unul alert,susţinând că se fac programari pentru a se cumpăra materiale de constructii cu jumatate de an înainte.Acesta mai susţine că banii ieşenilor sunt în mare măsură bani care nu se declară şi care vin din economia subterană.”Consider că situaţia în care ne găsim este o epocă a paradoxurilor la Iaşi.Deşi se consideră zona Moldova ca fiind o zonă săracă ,se stă la rând la cărămidă şase luni,vedem pe stradă construcţii noi,personale,de un lux exorbitant,şi maşini care ar bate vânzarile din Occident”,a afirmat Constantin Iatco,directorul Curţii de Conturi Iaşi.Acesta a atras atenţia asupra modului in care autoritaţile îsi fac treaba pentru colectarea banilor si scoaterea acestora din economia subterană.”Din activitatea specifică

81

instituţiei noastre şi verificările ultimilor ani,putem spune că avem un grad redus de realizare a veniturilor la bugetul public.Acest lucru se datorează de multe ori lipsei de pregatire profesionala şi a dotarilor slabe pe care le au institutiile care se ocupa de acest lucru.Veniturile mici la buget arată că încă funcţionează foarte mult economia subterană.Nu este posibil ca un judeţ precum Iaşi,aflat in topul celor care au obţinut programe de finanţare europeană,să fie totodată in topul neregulilor financiare”,a încheiat directorul Curţii de Conturi.

Ana Maria MANTA-Gorj

UN ALTFEL DE JURNALISM

Pentru că s-a tot căutat răspuns la întrebarea „ ce este jurnalismul ?’’,pentru că fiecare vede jurnalismul în mod diferit, în funcţie de opţiunile sale. Trăim într-o democraţie şi diversitatea de opinii este acceptată, ba chiar respectată.

Jurnalismul creează opinie publică, este a patra putere în stat. Văd un jurnalism altfel, diferit de cel practicat de majoritatea mediilor

autohtone, din zilele noastre. Un jurnalism pozitiv, care respectă principiile deontologice şi îşi foloseşte forţa de persuasiune în scopuri nobile. Un jurnalism care încearcă să reînvie valorile pozitive: binele, adevărul şi frumosul. Valori care astăzi sunt din ce în ce mai puţin respectate.

Văd un jurnalism ce creează încredere în forţele proprii, ce inoculează cititorilor dragoste de ţară, neam, dragoste faţă de tradiţii, valori şi principii ale bunului simţ.

Mă întreb: când vom vedea pe prima pagină a unui ziar, de exemplu, un subiect despre o operă de binefacere şi altul despre o crimă, pe pagina a doua ? Pentru că, deocamdată este invers. Crimele, înşelătoriile, minciuna sunt subiecte tari, fierbinţi, care ţin frontispiciul ziarelor noastre de astăzi.

Această tabără de Jurnalism şi Reviste Şcolare este un început pentru un jurnalism mai bun, mai frumos, mai adevărat ; pentru un alt fel de jurnalism.

Maria DOBROMIRESCU

VOCEA DIN OFF

De obicei vocea de care te îndrăgosteşti nu are şi o figură…se ştie că vocea de la radio a reprezentat pentru mulţi un mister. Aşa a început totul… de la o simplă pasiune, din dorinţa de a vedea cum este să ţi se audă doar vocea şi să nu mai fii o persoană ci…doar o personalitate.

La radio, toată frumuseţea constă în spontaneitate şi originalitate, nu în

82

imagine! Deosebirea dintre radio şi televiziune este enormă… şi de ce nu, putem spune că radioul te atrage mai mult decât televiziunea… pe de o parte. Munca într-un radio nu se poate compara cu nimic… fiecare meserie, fiecare pasiune îşi are propriul mister. Suflet, dragoste, şi minune… aşa se poate descrie în cuvinte ceea ce simte cel care îţi vorbeşte! Am cochetat cu presa o perioadă nu foarte scurtă de timp, am învăţat să fur de la cei care erau în jurul meu, dar nu am avut curiozitatea sau mai bine spus … nu am avut destul curaj să pornesc să explorez şi lumea ascunsă a radioului.

Prima oară când am avut curiozitatea să văd cum este să fii doar o voce, fără figură, fără imagine… doar o voce şi atât, a fost momentul în care mi s-a spus că aş putea să fiu colaborator la Radio Puls. Nu vă pot spune ce simt acum… dar vă pot dezvălui doar că satisfacţia pe care o am în momentul în care spun „Bună dimineaţa Ciric!” nu se poate descrie în cuvinte.

Ştiri, anunţuri, dedicaţii… toate sunt un fel de a spune că vrem să facem ceva, că vrem să vă dovedim că perfecţiunea nu poate fi atinsă şi…de ce nu, noi suntem prea „mici” pentru a putea crea ceva fabulos de prima dată. Poate nu aţi încercat niciodată să renunţaţi la voi şi să vă dedicaţi în totalitate celorlalţi; ei bine, dacă aveţi ocazia ar fi bine să nu ezitaţi… totul vi se va părea mai atrăgător. Vocea care se aude dintr-o cutie şi nu ştii exact de unde vine, este la un moment dat o enigmă. Poate vrei să îi asociezi o figură dragă ţie, poate vrei să fie o zână sau un făt frumos… poate nu este decât o figură comună care are o voce plăcută şi care îţi mângâie auzul pentru o perioadă. Da, poate vi se pare că tot ceea ce am spus nu are nici o noimă, poate că voi ne ştiţi cum arătăm, ştiţi de unde vine vocea, dar nu ştiţi ce se ascunde în spatele omului care vă vorbeşte decât dacă îl ascultaţi. Ştim că voi ne ignoraţi şi vi se pare că vă plictisim, aşa cum şi nouă ni se pare că voi sunteţi neinteresaţi… DAR ştim la fel de bine că aveţi acolo în adâncul sufletelor voastre o urmă de înţelegere şi că aţi putut să ne acordaţi cel puţin o minimă încredere că putem să vă oferim şi informaţiile de care v-aţi putea folosi. Nu mă înjuraţi, sunt realistă. Aşa cum vouă vi se pare că voi faceţi cel mai important lucru, aşa şi nouă ni se pare că ceea ce încercăm să vă spunem este util. Credeţi că în căsuţa unde noi ne ascundem de ochii voştri nu există stres, sau că nu există emoţii. Sau că persoanele care au muncit ani în radio nu sunt emoţionate când ştiu că au pentru voi deja şi o formă care ştie cât se poate de reală, că nu mai sunt doar o voce?

Credeţi că noi nu ne întrebăm adesea dacă nu va intra o persoană pe uşă să ne spună că nu ne ridicăm la nivelul aşteptărilor? Ei bine, şi noi avem aceleaşi sentimente ca şi voi, şi noi gândim ca voi, dar încercăm să ne înfrânăm pornirile şi să credem că puteţi trece peste amănunte de acest gen şi că ne înţelegeţi. Ăştia suntem noi, vocea din spatele zidului.

Alexandra BOULEAN

83

Securitatea, ca viol psihic

Cu privire la colaborarea minorilor cu Securitatea, aceasta echivalează cu un viol psihic, o molestare, o traumatizare a tinerilor ce conduc la mutilarea acestora pe viaţă. Aceşti tineri nu au înţeles corect libertatea proprie, să respecte libertatea celorlalţi din jurul lor şi să-şi asume responsabilitatea pentru faptele lor.

A fi liber înseamnă a avea posibilitatea de a alege între ce e bine şi rău.Aceşti tineri racolaţi de Securitate au preferat răul ca boală a libertăţii, neavând

puterea şi curajul de a învinge acest rău şi de a-l demasca. Poate că frica, neştiinţa împrejurărilor grele le întunecă conştiinţa devenind prăzi uşoare unor servicii de securitate.

Aceşti tineri nematurizaţi fizic sau psihic, lipsiţi de discernământ, cu o moralitate defectuoasă, sunt adevărate victime ale unei crime oribile cu infractori diabolici.

Flavius PURCEL

Un strigăt de ajutor: poluarea

Întregul univers, inclusiv omul, nu poate fi gândit în afara naturii. Omenirea nu poate fi concepută în afara naturii şi, de asemenea, natura nu poate fi înţeleasă fără noi, oamenii.

Cum poate fi înţeleasă răutatea oamenilor, atunci când folosesc o serie de substanţe chimice dăunătoare vieţii? Sunt foarte multe lucruri la care apelează omul în fiecare zi, substanţe care conduc la poluarea aerului şi a planetei în care trăiesc miliarde de oameni. Atât din cauza neglijenţei, cât şi a interesului material, pădurile au fost distruse fără a ţine cont de răul produs. Progresul tehnologiei, precum şi descoperirile lumii nu fac altceva decât să distrugă imensul verde al naturii în detrimentul naturii.

Cum ar arăta planeta noastră fără frumuseţea naturii? Să tragem un semnal de alarmă pentru a proteja aceste comori ale naturii, pentru a îndrepta tot ce este nociv, având în vedere următoarele măsuri:

RENUNŢAREA LA DISTRUGEREA PĂDURILORCULTIVAREA PLANTELOR ŞI PLANTAREA POMILORUTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE ÎN CANTITĂŢI MICIUTILIZAREA VEHICULELEOR PE DISTANŢE MICI

84

Dezvoltarea tehnologicăCum riscurile şi beneficiile merg împreună, omul trebuie să le accepte pe

amândouă.

Ştiinţa are la bază două ramuri importante. În timp ce ştiinţa pură se ocupă de legi, explicaţie şi interacţiunea dintre ele, ştiinţa aplicată transformă condiţia umană ca sursă de dezvoltare tehnologică.

Dezvoltarea ştiinţei are la bază dorinţa noastră de a cunoaşte. Legătura dintre om şi natură în procesul ştiinţei aduce beneficii, dar şi multe pericole.

Exemplul chimic este pertinent, căci această ştiinţă furnizează medicamente, dar şi produse dăunătoare pentru omenire.

De aceea pericolul autodistrugerii este permanent prezent în cercetarea ştiinţifică.

Adeseori dezvoltarea tehnologică este comparată cu un bulgăre de zăpadă care se transformă în avalanşă, deoarece ea pune în evidenţă, pe de o parte, progresele permanente făcute de omenire în domeniul ştiinţific, pe de altă parte, riscurile la care ne expunem mereu.

Flavius PURCEL

Elena Ceauşescu a venit în tabăra de la Ciric

Ea i-a întrebat pe micii jurnalişti ce ştiu despre regimul dictatorial al soţilor Ceauşescu.

Deşi mă numesc Elena Ceauşescu, nu am nici o legătură de rudenie cu „tiza mea”, doamna academician doctor inginer analfabet, care a fost soţia dictatorului Nicolae Ceauşesu. E doar o coincidenţă de nume, vă asigur. Şi în plus, pe mine mă cheamă şi Adelina. Având doar 14 ani, nu mă simt în nici un fel afectată de această coincidenţă. Nu mă surprinde nici măcar mirarea din ochii unor oameni la auzul numelui meu. De fapt, se miră în special cei mari. Unii dintre aceştia mi-au sugerat să fac ceva pentru „reabilitatea” acestui nume ‘’sinistru”şi mi-aş dori ca prin activitatea mea de viitor jurnalist să reuşesc. Pentru mulţi copii însă numele Ceauşescu nu mai provoacă ridicări de sprâncene. Elena Ceauşescu e un nume ca oricare altul pentru ei. Ce îşi mai amintesc azi oamenii despre cei doi dictatori? Mi-am întrebat colegii din tabără şi iată ce am aflat.

Deşi tinerii nu sunt atât de interesaţi de acest subiect, am fost surprinsă să constat că în tabără există şi mici jurnalişti, care deţin un volum impresionant de informaţii în legătură cu epoca Ceauşescu. Din cărţi, de la televizor sau de la părinţi, majoritatea tinerilor au cunoştinţă de faptul că perioada comunistă se confundă cu anii în care Ceauşescu a fost la conducerea ţării.

85

Toţi au aflat că nu era bine în aceea perioadă pentru că oamenii nu aveau voie să-şi exprime sincer părerile, aveau o teamă profundă de Securitate, nu îndrăzneau să spună adevărul în legătură cu treburile ţării, nu puteau participa la slujbele religioase, primeau mâncare la raţie cu ajutorul cartelelor şi erau obligaţi să muncească la „Ceapeu”.

În ce mă priveşte, despre Nicolae Ceauşescu am aflat de mică, de la părinţii mei, iar apoi de la şcoală, în cadrul orelor de istorie. Ştiu, de exemplu, că în anul 1965 a fost desemnat preşedinte al Republicii Socialiste România, secretar general al forţelor armate. Apoi, Ceauşescu a instaurat un crunt regim dictatorial. Dictatorii îşi concentrează toată puterea asupra lor, îşi formează ţeluri unice, acaparează toate funcţiile într-un stat, elaborează legi printr-o supunere la vot formală, unica părere care contează fiind a lor.„Nicolae Ceauşescu, fie că vrem sau nu, face parte din istoria poporului

românşivafiprezent,cusaufărăvoianoastrăîncărţiledeistoriealeneamuluiromân”,crede instructorul nostru, profesoara Olga Nicolescu, adăugând că această controversată perioadă istorică a fost dominată de minciuna şi tirania ce planau în aşa-zisa „Epocă de Aur”.„Nuneg faptulcăau fostşiunelerealizăribenefice înregimulCeauşescu.

Oricum,totces-afăcutcusacrificiulpoporuluiromânşinuartrebuidarâmatdintr-uninexplicabilimpulsautodistructiv”, mai spune prof. Olga Nicolescu.

În mintea oamenilor, în special la cei în vârstă, încă bântuie fantoma lui Ceauşescu şi a soţiei lui, tiranica Elena, deoarece multe persoane au suportat rigorile perioadei comuniste, condusă de acest cuplu dictatorial. M-am convins de toate acestea singură. E îndeajuns să mă prezint.

Elena Ceauşescu, Colegiul Tehnic Mătăsari Gorj

Despre tabăra de la Ciric, numai de bine. În rest, şşşşşşt!

Când spui Ciric, spui Tabăra Naţională de Jurnalistică ce a ajuns în acest an la ediţia a- XIII-a. În această tabără sunt 80 de cabane şi 120 de viitori jurnalişti, părerile lor despre organizarea evenimentului oscilând între laude, critici şi abţineri. Fireşte, cu toţii sunt generoşi când relatează despre scopul nobil al taberei, acela de a acumula cunoştinţe noi, de a afla ce înseamnă a lucra în mass-media. „Veninddemulţianiaici,amdescoperitunele lucruri foarteutile încarierade jurnalistşi totodată lucruri importantedespreculturaţăriinoastre”,a spus FlaviusPurcel, participant la tabăra de jurnalistică. Numai laude sunt şi când vine vorba despre peisajul mirific, despre priveliştea de nepreţuit a lacului. Mai greu e cu programul pe care

86

trebuie să-l respectăm, dar nu este nici aceasta un obstacol greu de trecut. Cât despre cazare… aceasta e la limita aşteptărilor noastre, căci, la urma urmei, trebuie să avem şi noi probleme ca orice om în viaţa de zi cu zi.

Dar ca să nu supărăm pe nimeni, hai să mai spunem o dată că Tabăra Ciric reprezintă primul pas în evoluţia tinerelor talente spre cariera de jurnalist.

Florina Loredana Teişi Elena Mihaela Racoceanu Mătăsari, Gorj

Redacţia „Ziarul de Ciric”

Mădălina Amişculesei (Iaşi), Bianca Cozar (Maramureş), Nicoleta Ivaşcu (Bucureşti), Valentica Dragomir (Bucureşti),Andrada Cotună (Arad),Alina Buştean (Constanţa),Loredana Teişi (Gorj),Mihaela Racoceanu (Târgu-Jiu),Elena Adelina Ceauşescu (Gorj),Adelin Uzoni (Maramureş),Profesor îndrumător Olga Nicolescu (Iaşi)

Ciric în date şi cifre

În cei peste 50 de ani de exsistenţă a Teberei din Ciric s-au perindat peste 100.000 de copii

De 12 ani funcţionează Tabăra de Jurnalism, unii dintre participanţi ajungând oameni importanţi, slujitori ai condeiului sau imaginii, a căror semnătură o putem vedea în paginile ziarelor sau pe ecranele televizoarelor

Anul acesta, în aceasă tabără au venit peste 120 de copii însoţiţi de cadre didactice

Judeţele participante la Tabăra Naţională de Jurnalism sunt: Prahova, Iaşi, Bacău, Maramureş, Arad, Timiş, Brăila, Bucureşti, Mureş, Gorj, Constanţa şi Vaslui

Tabăra are 80 de căsuţe, fiecare denumite după personajele care ne-au animat copilăria

Tabăra este deservită de 7 persoane care ne-au promis că ne vor găti mai ceva ca la mama acasă. O dovadă am avut-o chiar la cina de aseară…

Ministerul Educaţiei şi Cercetării în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru

87

Tineret au finanţat anul acesta tabăraO parte din participanţi au fost selecţionaţi pentru această tabără pe baza unui

eseu cu titlul „Eu, jurnalist?”Activitatea celor 120 de participanţi se va desfăşura în 5 redacţii de presă

scrisă, 2 de radio şi trei de televiziune.

Alexandra BOULEAN, Gorj

Redactorii şcolari din Gorj, în tabără de jurnalism

Redactorii revistelor şcolare din judeţul Gorj care au fost laureate naţional au participat în perioada 26 iunie-2 iulie la cea de-a XVII-a ediţie a Taberei Naţionale de Reviste Şcolare şi Jurnalistică. Aceasta a fost găzduită la Centrul de Agrement Muncel din judeţul Iaşi şi a reunit elevi din toată ţara care au participat la realizarea revistelor şcolare. Cu această ocazie, elevii-redactori au fost recompensaţi pentru activitatea şi creativitatea lor. Echipajul din Gorj a reunit şase elevi de la cele trei reviste laureate naţional. Este vorba de publicaţia „Murmurul Jilţului” a Colegiului Tehnic Mătăsari, care a obţinut în acest an cel mai mare punctaj pe ţară, de revista „Cuget liber” a Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu şi de „Jurnal 11” a Şcolii Generale „Pompiliu Marcea”. Redactorii din toată ţara au contribuit în această tabără la realizarea revistei „MUNCEL 2007” şi au participat la întâlniri cu scriitori din Iaşi pentru a îmbunătăţi calitatea publicaţiilor şcolare.

(A.A.)Impact In Gorj,Nr. 1196, Marţi 10 iulie 2007

Etapa Judeţeana a Concursului National al revistelor şcolare şi Concursul Naţional de Creaţie al elevilor „Tinere Condeie”

88

La Tismana, in perioada 19-20 mai s-a desfaşurat Etapa Judeţeana a Concursului Naţional al revistelor şcolare şi Concursul Naţional de Creaţie al elevilor „Tinere Condeie”. Au participat elevi din 20 şcoli generale şi licee din Gorj care au reviste şcolare şi au realizat creaţii literare. Juriul a fost format din renumiţi profesori, poeţi, artisti si critici, presedinte fiind reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesorul Ion Elena. Rezultatele au fost pe masura aşteptărilor.

Reviste şcolare din învăţământul preuniversitar al judeţului Gorj, premiate cu locul I la etapa judeţeană (19 – 20 mai 2007) LICEE: CUGET LIBER – Grupul Şcolar “General Gheorghe Magheru” Târgu- Jiu – caleidoscop; MURMURUL JILŢULUI – Colegiul Tehnic Mătăsari – Gorj – cultural artistică; STUDIUM – Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” Târgu- Jiu – literară; INTERVAL – Colegiul Naţional “Spiru- Haret” Târgu- Jiu – literara; DIDACTICA ALTERNATIVĂ – Colegiul “Mihai Viteazu” Bumbeşti- Jiu – mozaic; JOC DE CREION – Colegiul Naţional “Tudor Arghezi” Târgu- Cărbuneşti – literar ştiinţifică. ŞOLI GENERALE: GRAIUL APELOR – Şcoala Generală Ceauru-Bălesti-Gorj – cultural Ştiinţifica; JURNAL 11 – Şcoala Generală “Pompiliu Mircea” Târgu- Jiu – caleidoscop; FREAMĂTUL – Grupul Şcolar Bustuchin – cultural ştiinţifică; IZVORUL SÂMBOTEANU – Scoala Generala “Sf. Nicolae” – Târgu- Jiu – mozaic; ARCADE – Şcoala Generală “Alexandru Ştefulescu” Târgu- Jiu – literară; PAŞI SPRE ŞCOALĂ – Grădinţa cu program normal nr. 13 Târgu- Jiu – mozaic. Creaţii literare ale elevilor din învăţământul preuniversitar al judeţului Gorj, premiate cu locul I la etapa judeţeană, in cadrul Concursului Naţional “TINERE CONDEIE” LICEE: ELENA CERNEA, clasa a XII-a – Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” Târgu- Jiu – poezie; GEORGIANA FRANGULEA, clasa a XII-a - Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” Târgu- Jiu – poezie; ALEXANDRA MĂNESCU, clasa a X-a - Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” Târgu- Jiu – poezie; CORINA CHEPENEAG, clasa a X-a – Colegiul Naţional “Spiru- Haret” Târgu- Jiu – poezie; ALEXANDRA COCIR, clasa a x-a – Colegiul Naţional “George Coşbuc” Motru – poezie; ALEXANDRA PETRIŢA, clasa a XII-a – Colegiul Naţional “Tudor Arghezi” – Târgu- Cărbuneşti – poezie; LELIA MARCAU, clasa a X-a - Colegiul Naţional “Spiru- Haret” Targu Jiu – poezie; VASILICA PATROI, clasa a XII-a - Colegiul Naţional “Tudor

89

Revistele şcolare – un domeniu pe nedrept ignorat

În perioada 26. 06. 2007 – 02. 07. 2007, Centrul de Agrement Muncel, din localitatea Paşcani, judeţul Iaşi, a gǎzduit cea de-a XVII-a ediţie a Concursului Naţional de Reviste Şcolare şi Jurnalisticǎ. Deja devenitǎ tradiţie printre publicaţiile şcolare, tabǎra a reuşit sǎ reuneascǎ elevi din toate colţurile ţǎrii, membrii ai redacţiilor revistelor şcolare finaliste la etapele judeţene ale concursului.

Organizatǎ sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetǎrii şi Tineretului, manifestare cuprinsǎ în Calendarul Activitǎţilor Educative pe anul 2007, Tabǎra Naţionalǎ de Reviste Şcolare şi Jurnalisticǎ s-a înscris cu succes în rândul activitǎţilor extraşcolare cu caracater socio-cultural, care a avut rostul de a recompensa redactorii revistelor şcolare premiate la faza naţionalǎ a concursului, jurizatǎ la Bucureşti.

Revistele şcolare au constituit o preocupare importantǎ a tinerilor studioşi încǎ din perioada anilor 1970 – 1980, când au înregistrat o revigorare semnificativǎ, pentru ca, în deceniul urmǎtor, pânǎ la 22 Decembrie 1989, sǎ cunoascǎ – din motive mai puţin întemeiate – un trist şi malefic recul, adicǎ paşi înapoi pe redute deja cucerite.

Prof. Alin DOBROMIRESCU,Tribuna învăţământului nr.908-909/23iulie-5august2007

INTERVIURILE NOASTRE

Prezenţa în Tabǎra Naţionalǎ de Reviste Şcolare şi Jurnalisticǎ din acest an de la Muncel, Iaşi, ne-a oferit ocazia de a sta de vorbǎ cu oameni care mǎnâncǎ presa pe pâine, cu jurnalişti adevǎraţi, cu oameni care au fǎcut din presǎ o a doua naturǎ a lor. Aşa am stat de vorbǎ cu :

ŞTEFAN DADAY, profesor de ziaristicǎ la Clubul Copiilor din Bucureşti R :Cumîncepeoziîntr-oredacţiedeziar? Ş.D. : Începe greu. Lumea se adunǎ acolo pe la orele 09:00 – 10:00,

depinde dacǎ este cotidian, sǎptǎmânal sau lunar. Urmeazǎ o şedinţǎ de sumar, dupǎ care se porneşte pe teren, la ora prânzului se întâlnesc în redacţie, se scrie, se redacteazǎ, se tehnoredacteazǎ şi iese ediţia.

R : Caresuntaspecteledecarear trebuisǎse ţinǎcont la întocmireasumarului?

Ş.D. : Depinde iar de la caz la caz, la un cotidian treaba este relativ

90

simplǎ, deoarece cotidianul este împǎrţit în mai multe secţii, pe diverse specialitǎţi şi fiecare ştie ce are de fǎcut. Redactorii, în general, sunt specializaţi pe diverse domenii: economic, politic, sport ş.a.m.d. Ei, de regulǎ, îşi fac o reţea de informatori, sǎ zicem aşa, de unde ori de câte ori au nevoie, aflǎ informaţiile, dupǎ care, informaţiile acestea devin ştiri şi apar în ziar.

R : Cineselecteazǎmaterialeleşihotǎrǎşteapariţialor? Ş.D. : În primǎ fazǎ are loc o autoselecţie a redactorului, care hotǎrǎşte

ce face, dupǎ care şeful de secţie triazǎ şi el şi spune ce merge mai departe şi, în ultimǎ instanţǎ, redactorul şef adjunct şi redactorul şef hotǎrǎşte ce anume intrǎ în ziar.

R : Credeţi cǎ se poate vorbi despre un fenomen numit “revisteşcolare”?

Ş.D. : Da, bineînţeles! Revistele şcolare, cred cǎ în România sunt zece de mii de reviste şcolare, aproape cǎ nu existǎ şcoalǎ care sǎ nu aibǎ mǎcar o revistǎ şcolarǎ. Multe publicaţii şi-ar dori sǎ aibǎ tirajul acestor acestor reviste şcolare şi evident cǎ este un fenomen şi treaba asta, dacǎ e sǎ vorbim despre ea este binevenitǎ exact stimulând aceste creaţii, cele mai bune din ţarǎ, care au ajuns aici, în tabǎrǎ. Deci, putem spune cǎ este un fenomen mai ales cǎ sunt multe lucruri de calitate pe care, de vreo câţiva ani de zile de când particip la tabǎrǎ le tot vǎd.

R :Cumpriveştepresamarerevisteleşcolare? Ş.D. : Nicicum ! Ele nu prea existǎ pentru ei.

R : Cesfaturiaţidatinerilorjurnaliştidevârstǎşcolarǎ? Ş.D. : Multe ... adicǎ, mu o sǎ avem timp sǎ ne sfǎtuim aici, dar ei

trebuie sǎ ştie cǎ, în primul rând, ziaristica se face cu multǎ trudǎ, cu multe perechi de pantofi care se rup, chiar şi la nivel de şcoalǎ, sǎ spunem, trebuie sǎ umblii, sǎ ai imaginaţia foarte bogatǎ şi, în rest, toate vin de la sine. Alt sfat ar fi sǎ nu creadǎ cǎ sunt deja mari jurnalişti. Cei pe care îi vedem noi la TV au nişte ani în spate, de muncǎ şi tinerii jurnalişti sǎ nu creadǎ cǎ vor ajunge de pe bǎncile şcolii direct în faţa ecranelor. Deci, sǎ fie mai modeşti un pic.

R : Vǎmulţumesc!

DIANA CIOBANU, realizator emisiuni TVR Iaşi R : Cumsedesfǎşoarǎoziobişnuitǎaunuireporterdeteren? D.C.: Nicio zi nu este obişnuitǎ pentru cǎ în fiecare zi un reporter

91

de teren are plǎcerea de a descoperi lucruri noi, pentru cǎ aşa este, vii la serviciu şi nu ştii unde ajungi, unde vei pleca de acolo, aşa încât, aştepţi doar sau cauţi un subiect bun, mergi la studio, îţi iei o filmare, un coleg operator cu tine, şoferul şi ai plecat pe teren. Când te întorci, cu ce material te întorci se vede abia seara.

R : Cumestesǎfiiomuldinspatelecamerelordeluatvederi? D.C.: Nu sunt întotdeauna omul din spatele camerei de luat vederi

deşi îmi place lucrul acesta, dar este interesant pentru cǎ, pânǎ la urmǎ, nu conteazǎ foarte mult cel care apare pe sticlǎ ci conteazǎ dacǎ acesta reuşeşte sǎ transmitǎ un mesaj, adicǎ spunem noi, dacǎ reuşeşte sau nu sǎ treacǎ de camerǎ. Este o meserie frumoasǎ de ambele pǎrţi ale camerei.

R : Ceamintiriplǎcutesauneplǎcuteaţiîntâlnitpeteren? D.C.: Nu ştiu cum sǎ o cataloghez, dacǎ e plǎcutǎ sau neplǎcutǎ dar

este cu siguranţǎ unicǎ. Am fost la inundaţiile de acum un an din comuna Tudor Vladimirescu din Galaţi, unde i-am filmat pe acei oameni. Nu puteai sǎ stai în mijlocul drumului, sǎ filmezi de acolo iar ei voiau sǎ intre în casǎ unde apa le ajungea pânǎ la brâu. Era foarte important sǎ fii cu ei şi atunci, deşi nu aveam cizme, am intrat în apǎ şi am fǎcut un reportaj superb.

R : Cesatisfacţiioferǎmuncadeteren? D.C.: Enorme, enorme... în primul rând nu te plictiseşti niciodatǎ,

apoi cunoşti foarte, foarte mulţi oameni şi în felul acesta te îmbogǎţeşti.

R : Cumpriveştepresamarerevisteleşcolare? D.C.: Presa mare ... nu ştiu dacǎ pot sǎ rǎspund din punctul acesta

de vedere. Sunt exerciţii foarte bune pe care trebuie sǎ le faci indiferent de vârstǎ şi poate atunci când ajungi în mass-media constaţi cǎ ele chiar ţi-au folosit.

R : Cesfaturiaţidatinerilorjurnalişti? D.C. : Sǎ facǎ ce le place şi sǎ facǎ cu telent şi integritate. Dacǎ în

momentul în care te vei uita în oglindǎ nu îţi va fi ruşine de ceea ce vezi atunci ţi-ai fǎcut meseria bine.

R : Vǎmulţumesc!

Auconsemnat,CristianGÎRJOABĂ,IXAMǎdǎlinaLUPULESCU,VIIIA

92

Iaşul, o istorie vie

Oraşul Iaşi, un oraş istoric, vechi dar modern, oraş al Moldovei, pe ţinutul pe care au avut loc atât de multe lupte şi au fost construite atâtea centre de informare, oraş în care nu credeam că o să ajung prea curand. Şi totuşi am reuşit, bineînteles, nu singură, ci cu ajutorul domnului director Dumitru Dădălău, care mi-a acordat şansa de a învaţa şi povesti lucruri minunate din locuri minunate.

Aşadar, acest vis, a inceput pe data de 2 noiembrie, luna care odata cu iarna mi-a oferit informaţii şi imagini despre un oraş mare, frumos şi vechi care a reuşit de-a lungul timpului să ofere românilor dreptul la visare.

Am plecat astfel la Iaşi împreună cu alţi 6 colegi şi cu domnul profesor Purcel Lucian, pentru prima oara la zilele scriitorului Mihail Sadoveanu.

Aşadar după lung timp trecut pe lângă noi şi parcă rămas în urmă, am ajuns la tabăra Bacium unde am fost cazaţi timp de o noapte, de unde pot spune că am văzut raiul, nu cel adevarat din păcate, însa, am putut zări Iaşul, noaptea, pierzându-mă astfel printre luminile ce nu oboseau să ne călăuzească calea.

Privind astfel icoane si picturi splendide, pot să spun că Mănăstirea Sfânta Parascheva mi-a rămas in minte şi in inimă şi îmi voi aminti mereu de aceea vizită.

Apoi am plecat, nu înainte însă, să privim înapoi, la toate lucrurile extraordinare pe care le-am văzut în această călătorie.

Am mers mai departe şi am vizitat casa Dosoftei unde am fost foarte uimită să văd cum o construcţie atât de frumoasă şi de veche a putut rezista de-a lungul anilor, poate pentru că noi românii să avem ocazia să ne mândrim cu un obiectiv în plus.

În drum spre tabără am vizitat Casa Memorială a lui Vasile Alecsandri, Ion Creangă, împreună cu multe obiecte de care doar auzisem, împreună cu Piatra Comemoriabilă a lui Alecsandri.

De la Muncel astfel plecând la Hanul Ancuţei, despre care nu auzisem decât în operele lui Sadoveanu, unde am putut aprecia costume populare, purtate de oameni simpli care serveau menirii si multe ornamente care constau în păpuşi din aţa şi porumbi uscaţi

Nu-mi ramâne decat să multumesc domnului director Dumitru Dădălau că am avut ocazia de a vizita aceste locuri ,de a încerca să mă asigur că acele locuri au fost reale ca şi minunata excursie pe pamântul Moldovei, despre care pot spune că este un ţinut minunat, cald în ciuda vremii reci, si destul de mare pentru un nume atat de scurt si simplu « IAŞI » !

Madalina IVAN, IX B