1

CURSUL 12

Cap. 12. RECEPŢIA DIRECTĂ TV SATELIT (DBS RECEIVERS)

12.1. Generalităţi.Caracteristicile tehnice ale transmisiilor DBS

DBS – Direct Broadcasting Satellite – este denumirea sub care este cunoscută recepţia

programelor TV transmise prin satelit cu ajutorul unor echipamente comerciale ce pot fi instalate

în orice locuinţă aflată în aria de acoperire a sateliţilor, vizionarea programelor TV făcându-se

cu un receptor TV convenţional.

Ideea de a folosi sateliţi pentru acoperirea întregului glob pământesc din punct de

vedere al comunicaţiilor, a apărut în 1945, primul satelit de telecomunicaţii INTELSAT (EARLY

BIRD) fiind lansat însă abia în 1965.

Benzile de frecvenţă alocate transmisiilor prin satelit sunt în domeniul SIF(supra înaltă

frecvenţă) (SHF - Supra High Frequency):

- banda L: 1...2,6GHz;

- banda S: 2,6...4GHz;

- banda C: 4...8GHz;

- banda KU (KUNDER): 10,9...18GHz;

- banda K: 18...26GHz;

- banda KA (KABOVE): 26...40GHz.

Marea majoritate a sistemelor DBS operaţionale în momentul de faţă folosesc banda

SHF (Super High Frequency) de 12GHz.

12.1.1. Clasificarea sateliţilor de telecomunicaţii

Sateliţii pot fi clasificaţi din mai multe puncte de vedere :

• După durata perioadei de revoluţie:

A. Sateliţi de pasaj – sunt sateliţi cu orbite joase, care asigură comunicaţii între două

puncte de pe glob.

B. Sateliţi geostaţionari - sunt sateliţi situaţi la punct fix în raport cu pământul. Orbita este

în planul ecuatorial, altitudinea de cca. 36.000Km şi au perioada de revoluţie egală cu perioada

de rotaţie a Pământului. Cu 3 sateliţi dispuşi la 120° unul faţă de celălalt se poate acoperi toată

suprafaţa globului pamântesc, mai puţin calotele polare (peste 70° latitudine Nord şi Sud).

Exemplu: Sateliţii din sistemul INTELSAT, în exploatare fiind cei din seria INTELSAT V,

V-a, VI, sateliţii INMARSAT etc.

2

• 2. După tipul de serviciu pe care-l asigură, există sateliţi pentru meteorologie,

prospecţiuni geologice, navigaţie maritimă şi aero, militari sau pentru telecomunicaţii.

Sateliţii de telecomunicaţii la rândul lor, se pot clasifica astfel:

A. După puterea transponderelor (receptor - emitator de bord) îmbarcate:

- de mică putere LPS (1 ÷ 30W) Exemplu: INTELSAT (8 ÷ 10W);

- de medie putere MPS (30 ÷ 100W)

- de mare putere HPS (100 ÷ 300W) şi mai mult.

B. După tipul de servicii de telecomunicaţii:

B1. Sateliţi pentru servicii fixe (FSS - Fixed Satellite Service). Exemplu: sateliţii

INTELSAT.

B2. Sateliţi pentru servicii de radiodifuziune (BSS - Broadcasting Satellite Service).

Exemplu: Sateliţii de distribuţie din seria ECS - European Comunication Satellite lansaţi de

compania EUTELSAT, cu puteri de cca. 10W, care distribuie programele pentru staţii TV.

Recepţia individuală a programelor transmise de aceşti sateliţi este dificilă.

B3. Sateliţi pentru recepţia directă (DBS - Direct Broadcasting Satellite). Au putere mare

(250W) şi pot asigura o recepţie bună, în zona pentru care au fost destinaţi, cu antene

parabolice sau offset cu diametru de 60 ÷ 90cm.

• După frecvenţele de lucru există sateliţi care transmit şi recepţionează:

- în banda C (6GHz pentru traseul ascendent, 4GHz pentru cel descendent. Exemplu:

sateliţii INTELSAT.

- în banda Ku: pentru traseul descendent 10,95....11,7GHz şi 12,5...12,75GHz; pentru

traseul traseul ascendent 14GHz. Exemplu: sateliţii ECS, ASTRA, DFS.

- tot în banda Ku: pentru traseul traseul descendent 11,7...12,5GHz; pentru traseul

traseul ascendent 18GHz. Exemplu: sateliţii pentru DBS: TDF-1, TV-SAT2, OLIMPUS, TELE–X

etc.

12.1.2. Sisteme de transmisie folosite

Pentru legăturile spre şi de la sateliţi, pentru transmisiile TV, în conformitate cu normele

WARC-77 (World Administrative Radio Conference) se folosesc mai multe sisteme de

transmisiune:

1. Sisteme analogice cu multiplexare în frecvenţă MDF (în limba engleză – FDM -

Freqvency Division Multiplexing) în categoria cărora intră sistemele PAL, SECAM, NTSC, cu

MAQ sau MF.

2. Sisteme cu multiplexare în timp MDT (în limba engleză – TDM - Time Division

Multiplexing) care elimină diafoniile ce apar la sistemele MDF. În această categorie intră

sistemele MAC - Multiplexed Analog Components. Sunetul este digital, un receptor TV obişnuit

neputând reda nici imaginea, nici sunetul transmise MAC.

3

Uniunea Europeană de Radiodifuziune EBU a propus sistemele C-MAC/packet şi D2-

MAC/packet, iar în SUA şi Australia a fost adoptat sistemul B-MAC.

Transmisiunea MAC se poate face în sistem binar (cu 2 nivele 0 şi 1) sau duobinar cu 3

nivele, folosind frecvenţa de tact pentru multiplexarea în timp de 20,250MHz sau 10,125MHz. În

funcţie de aceste moduri au apărut specificaţiile B, C, D, D2 ca prefix la MAC. Exemplu:

transmisia D2-MAC/packet (deoarece cuvintele de cod sunt grupate în pachete).

Modulaţia duo-binară reduce banda de transmisie necesară, sau la aceeaşi bandă

asigură viteza de transmisie de două ori mai mare.

Fig. 12.1. Multiplexarea în timp folosită în sistemul DBS, familia

D2-MAC/packet; spectrul semnalului TV în banda de bază

12.1.3. Parametrii tehnici ai transmisiilor DBS Conferinţa WARC-77 a împărţit suprafaţa Pământului, din punct de vedere al

transmisiilor radio în 3 zone, Europa făcând parte din zona I, iar America de Nord şi de Sud din

zona II. De asemenea, a stabilit şi o serie de parametri generali, cum ar fi:

- lărgimea de bandă a unui canal – 27MHz

- ecartul dintre canale – 19,18MHz

- tipul de polarizare (circulară-dreapta, circulară–stâga, liniară)

- puterea maximă radiată

- valoarea minimă a densităţii de putere pe suprafaţă (-103dBW/m2 pentru recepţia

individuală şi –111dBW/m2 pentru receptoarele profesionale)

- diametrul standard al antenei parabolice (0,9m)

- zgomotul propriu al receptorului satelit (max. 7dB)

4

Un satelit pentru televiziune directă DBS emite cu puteri mari (cca. 200W) şi acoperă

teritoriul unei ţări sau al unui grup de ţări. Emisia se face în banda de 11,7…12,5GHz, cu

polarizare circulară stânga sau dreapta. De regulă, se utilizează sistemele D2-MAC sau C-MAC.

Datorită faptului că în transmisiile DBS canalele se întrepătrund, la repartizarea canalelor

pe zone s-a asigurat protecţia la interferenţe prin următoarele metode:

- separarea spaţială, prin zona de acoperire a antenei de emisie a satelitului

- separarea prin polarizare

- puterea maximă radiată

Ca tip de modulaţie s-a ales modulaţia de frecvenţă pentru purtătoarea canalului, pentru

o protecţie sporită la perturbaţii.

Un serviciu de televiziune DBS comercial transmite:

- informaţii de luminanţă şi crominanţă,

- un canal principal de sunet (mono sau stereo)

- alte componente de sunet sau date (teletext etc.)

Imaginea este transmisă în prezent sub formă analogică, pentru că nu s-au dezvoltat

încă procedee eficiente de reducere a debitului de date de 20-25MHz, acceptabile din punct de

vedere economic pentru receptoarele TV convenţionale. Semnalele de luminanţă şi crominanţă

modulează în frecvenţă purtătoarea de radiofrecvenţă cu o deviaţie de frecvenţă maximă de

13,5MHz.

Tehnicile de codare digitală a sunetului, bine puse la punct, permit ca semnalele de

sunet şi date să fie transmise prin metoda de multiplexare în pachete.

12.2. Configuraţia unui sistem de recepţie TV directă DBS Configuraţia tipică a unui sistem de recepţie DBS este constituită din câteva elemente

de bază (fig.12.2):

- antena de recepţie

- unitatea exterioară (outdoor unit) care este un convertor cu zgomot redus LNC

(Low Noise Converter)

- cablu de conexiune (cablu coaxial)(feeder)

- unitatea interioară (indoor unit) care este cunoscută şi sub denumirea de receptor –

(de) satelit

- un receptor TV convenţional

- un decodor pentru recepţia semnalelor codate

- accesorii opţionale (actuator cu bloc de comandă, distribuitoare pasive etc.)

Antena de recepţie este instalată pe exteriorul clădirii într-o poziţie care să permită

recepţia semnalului de la satelitul urmărit, iar unitatea exterioară este cuplată direct la ea.

Unitatea interioară (receptorul-satelit) este instalată lângă receptorul TV convenţional.

5

Fig. 12.2. Configuraţia tipică a unui sistem de recepţie directă

TV satelit (DBS)

De regulă, sistemele de recepţie DBS folosesc dublă schimbare de frecvenţă pentru a

micşora cât mai mult problemele de selectivitate, rejecţia frecvenţei imagine oglindă şi radiaţiile

parazite ale oscilatorului local.

12.3.1. Antena de recepţie Sistemele de recepţie directă DBS folosesc 3 tipuri de antene

a) antene cu reflector parabolic simetric (fig. 12. 3)

b) antene cu reflector offset

c) antene plate (microstrip)

Fig. 12.3. Antenă cu reflector parabolic simetric (a); geometria

sistemului de orientare a antenei (b)

6

Antena cu reflector parabolice simetric

Este constituită din:

- reflectorul parabolic (paraboloid de rotaţie)

- antena primară (sursă primară) denumită şi feedhorn, plasată în focarul reflectorului

- dispozitivul de polarizare (polarotorul)

- mecanismul de orientare a antenei (actuatorul)

- sistemul de fixare (susţinere) a antenei

Antenele parabolice au caracteristici de recepţie excelente dar au dezavantajul

gabaritului mare.

Parametrii care caracterizează o antenă parabolică sunt:

a) Câştigul antenei, care este dat de relaţia:

2

4λπη AGr =

unde:

η - este randamentul antenei, de regulă sub 75%, uzual de 55%

λ – lungimea de undă a purtătoarei (pentru banda de 12GHz λ este în jur de 2,5 cm)

A – aria aperturii (deschiderii)

b) Caracteristica de directivitate (radiaţie) în plan orizontal şi vertical (de regulă 1° -

2° la 3dB)

c) Factorul de merit G/T – raportul dintre câştigul antenei şi temperatura de zgomot

a sistemului

Din punct de vedere mecanic reflectorul parabolic trebuie să fie rezistent la acţiunea

factorilor meteorologici şi să-şi păstreze nealterate dimensiunile. El se realizează din tablă de

aluminiu sau material plastic ranforsat, fibră de carbon etc. Diametrele uzuale sunt cuprinse

între 0,9 şi 4m.

Antena primară (horn, feedhorn)

Se mai numeşte iluminator sau radiator primar şi este, de regulă, o antenă Horn

(pâlnie) cu ghid circular montată în focarul reflectorului parabolic, fiind prevăzută cu un adaptor

cu inele (cilindri) concentrice cu o adâncime de λ/4 (fig. 12.4). Antena primară are o deschidere

(caracteristică de radiaţie) mare (90 - 110°), suficientă pentru “iluminarea” întregii suprafeţe a

reflectorului parabolic.

Semnalul recepţionat de la satelit este reflectat de către reflectorul parabolic şi

concentrat în focarul antenei de unde este captat de feedhorn şi trimis mai departe, printr-un

ghid de undă, către unitatea exterioară (outdoor unit) care este aşa-numitul convertor cu

zgomot redus LNC (Low Noise Converter).

7

Fig. 12.4. Antene Horn folosite la recpţia directă TV satelit

Polarotorul (polarizorul) Este un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate selecta modul de polarizare a undelor

radio recepţionate cu ajutorul antenei parabolice.

Polarizarea unei unde electromagnetice este dată de direcţia vectorului câmp electric

faţă de direcţia de propagare a acesteia. Planul de polarizare al unei unde conţine direcţia de

propagare a undei şi direcţia vectorului câmp electric. Dacă vectorul câmp electric este

îndreptat în permanenţă într-o singură direcţie, atunci se spune că unda este polarizată liniar.

Dacă planul de polarizare conţine verticala locului, atunci se spune că unda este

polarizată vertical.

Staţiile de televiziune directă DBS folosesc, de regulă, unde electromagnetice cu

polarizare circulară. Acestea se caracterizează prin faptul că, în timp ce se propagă în spaţiu,

vectorii câmp electric şi câmp magnetic se rotesc în jurul direcţiei de propagare, rămânând în

permanenţă perpendiculari unul faţă de altul. Polarizarea circulară poate să fie de două feluri, în

funcţie de sensul de rotaţie al vectorilor câmp electric şi câmp magnetic.

O undă electromagnetică cu polarizare circulară-dreapta este o undă pentru care vârful

vectorului câmp electric parcurge în spaţiu, în direcţia de propagare, o elicoidă al cărei sens de

rotaţie este antiorar (invers sensului de rotaţie al acelor de ceasornic).

O undă electromagnetică cu polarizare circulară-stânga este o undă pentru care vârful

vectorului câmp electric parcurge în spaţiu, în direcţia de propagare, o elicoidă al cărei sens de

rotaţie este orar (în sensului de rotaţie al acelor de ceasornic).

Polarizarea circulară a undelor electromagnetice permite poziţionarea foarte uşoară a

LNC în focarul antenei parabolice, el fiind rotit cu un unghi oarecare, în funcţie de diferenţa de

longitudine dintre satelit şi poziţia antenei de la sol.

Există posibilitatea de a transforma o undă polarizată circular (dreapta sau stânga) într-

o undă cu polarizare liniară (verticală sau orizontală) cu ajutorul unui transformator de tip de

polarizare.

Polarotoarele sunt de două feluri:

8

- polarotoare mecanice (cu micromotoare care rotesc LNC în focarul antenei

parabolice);

- polarotoare magnetice, care se bazează pe efectul Faraday de rotire a a planului de

polarizare al unei unde electromagnetice la trecerea printr-o ferită plasată într-un câmp

magnetic cu intensitatea reglabilă.

Un polarotor magnetic este, în principiu, constituit dintr-o piesă de ferită al cărei bobinaj

este parcurs de un curent cu intensitate variabilă, în funţie de polaritatea aleasă. Acest tip de

polarotoare nu au piese în mişcare

Transformatorul de tip de polarizare

Deoarece sateliţii DBS emit cu polarizare circulară a undelor, stânga (CS) sau dreapta

(CD), pentru transformarea polarizării circulare în polarizare liniară (verticală sau orizontală) se

foloseşte un transformator de tip de polarizare. Dacă deja există şi polarizări liniare, se

foloseşte un polarizator cu ferită, comandat cu 4 valori de curent, iar CS - 135° trece în V şi CD

- 45° trece în H.

Antena offset

Pentru creşterea randamentului antenelor parabolice (mai ales la diametre mici) se

folosesc antenele offset, al căror reflector se obţine decupând asimetric o bucată dintr-un

paraboloid de rotaţie (fig. 12.5). Avantajele principale ale acestui tip de antenă sunt:

- Antena primară şi LNC sunt plasate astfel încât nu mai „umbresc” suprafaţa

reflectorului parabolic. Unghiul de deschidere al feedhornului pentru acest tip de antenă este

mai mic decât la antenele parabolice simetrice (cca. 90°)

- Înclinarea pe verticală a reflectorului este mai mică şi acesta nu se mai încarcă cu

zăpadă sau chiciură.

Fig. 12.5. Antena offsset

9

Antena plată (microstrip) Antena plată (microstrip) este constituită dintr-o structură plană care are încorporată

unitatea exterioară şi mecanismul de orientare şi fixare. Ea recepţionează semnalul de la satelit

folosind mici elemente integrate (dipoli) într-o structură de formă plată. Antena microstip este

forma uzuală a antenei plate moderne, fiind constituită dintr-o placă de circuit imprimat care

conţine câteva sute de mici elemente-antenă care formează o aşa-numită array-antenna

(antenă-arie de dipoli). Curenţii de RF de la toate aceste elemente sunt colectaţi la punctul de

alimentare (feed point).

În fig. 12.6. sunt prezentate câteva tipuri de elemente-antenă. De regulă, placa de

circuit imprimat care constituie antena plată este realizată din teflon sau fibră de sticlă.

Fig. 12.6. Antenă microstrip şi tipuri de dipoli-antenă folosiţi la construcţia ei

Pentru a se reduce pierderile în antenă şi pentru a se mări banda de trecere, antenele

microstrip se realizează, de obicei, sub formă de multistrat.

Antenele plate vor înlocui într-un viitor apropiat antenele cu reflector parabolic, fiind mai

ieftine, mai uşor de instalat şi de dimensiuni mult mai mici.

Mai mult, se încorporează în aceeaşi structură şi unitatea exterioară (LNC), construcţia

fiind compactă putând fi orientată electronic.

În prezent, antenele plate au un randament relativ scăzut (30dB) şi un unghi de

descidere de cca. 2°.

10

12.3.2. Convertorul cu zgomot redus (LNC) LNC, cunoscut şi sub denumirea de LNB (Low Noise Block), este o componentă

extrem de importantă a unui sistem de recepţie TV directă DBS, el determinând calitatea

semnalului recepţionat. Pentru obţinerea unui raport semnal/zgomot cât mai bun, este dispus

împreună cu feedhornul şi cu polarotorul în focarul reflectorului parabolic/offset.

Cerinţa principală a acestei componente este zgomotul cât mai redus. Trebuie spus că

funcţionarea unei instalaţii de recepţie directă satelit este influenţată de semnale perturbatoare

(zgomote), care pot fi:

- zgomote termice

- zgomotul cosmic

- zgomotul propriu al componentelor (zgomotul de alice)

Pentru a se micşora pierderile, unitatea exterioară (LNC) este conectată direct la

antena primară.

Schema bloc a unui LNC este prezentată în fig.12.7.

Fig. 12.7. Schema bloc a unui LNC

Semnalul purtător având frecvenţa de 12GHz, modulat în frecvenţă, de la intrare este

convertit într-un semnal de frecvenţă intermediară de 1GHz cu ajutorul unui mixer, fiind apoi

amplificat şi transmis printr-o linie de transmisie (cablu coaxial de 50 ohmi) la unitatea interioară

(indoor unit).

În fig. 12.6 este prezentat un mod de realizare a unui LNC.

Stabilizarea frecvenţei oscilatorului local din LNC este stabilizată cu ajutorul unui

rezonator dielectric. Oscilatorul local şi mixerul sunt realizate în tehnologie microstrip.

Parametrul esenţial al unui LNC este factorul de zgomot. Acesta este determinat, în

principal, de primele etaje (amplificator de zgomot redus – Low Noise Amplifier) şi mai puţin de

etajele următoare, de regulă un mixer şi un filtru/amplificator de frecvenţă intermediară.

11

Fig. 12.8. Realizarea constructivă a unui LNC

MIC – Microwave Integrated Circuit

Semnalul de 11,7 – 12,5GHz recepţionat de la satelitul DBS este mixat cu semnalul de

la oscilatorul local (10GHz) şi convertit în semnalul cu prima frecvenţă intermediară DBS de

0,95 - 1,7GHz. Pentru acestă primă schimbare de frecvenţă se foloseşte, de obicei, un mixer cu

diode în punte (echilibrat). Pentru suprimarea frecvenţei imagine (oglindă) şi a semnalelor

prevăzute generate de mixerul cu diode, se foloseşte un filtru special.

Primul amplificator de FI poate avea amplificarea fixă sau reglabilă şi este constituit din

4 – 5 etaje realizate cu tranzistoare cu zgomot redus. Câştigul acestui amplificator este de 30 –

40 dB.

De regulă, circuitele care constituie LNC sunt realizate în tehnologia MIC – Microwave

Integraded Circuit, cu tranzistoare MESFET cu zgomot redus cu GaAs şi cu diode Shottky cu

barieră.

Pentru a se asigura o fiabilitate ridicată în condiţiile de funcţionare extrem de dure a

LNC, acestea sunt realizate într-o construcţie ermetică rezistentă la apă şi la ceaţă salină.

În fig. 12.9 este prezentat amplificatorul de zgomot redus (LNA) dintr-un LNC, realizat

în tehnologia MIC.

Fig. 12.9. Schema de principiu a LNA

12

În ultimii ani, pentru îmbunătăţirea performanţelor LNC realizate cu tranzistoare

MESFET cu GaAs, în construcţia acestora au început să fie întrebuinţate şi tranzistoare HEMT

(High Electron Mobility Transistor) care sunt realizate în aceeaşi tehnologie cu tranzistoarele

MESFET cu GaAs, dar au un factor de zgomot extrem de redus.

În prezent se realizează LNC cu un factor de zgomot sub 1dB (0,3-0,4dB).

12.3.3. Unitatea interioară (receptorul satelit) Unitatea interioară (indoor unit) primeşte printr-o linie de transmisie coaxială cu

impedanţa de 50 Ω semnalul cu frecvenţă intermediară de 1GHz de la ieşirea LNC. În unitatea

internă se realizează selectarea canalelor şi demodularea FM a semnalului, obţinându-se

semnalele video şi de sunet/date. În sistemele C-MAC, semnalul de sunet/date sunt obţinute

din semnalul de RF cu un demodulator 2 – 4 psk.

Deoarece formatul semnalului DBS este diferit de la ţară la ţară şi unitatea interioară

(receptorul satelit) este realizat în moduri diferite. În fig. 12.10 sunt prezentate două scheme

bloc de receptoare satelit, corespunzătoare la două standarde folosite în prezent în sistemele

de recepţie DBS.

Fig. 12.10. Scheme bloc de receptor-satelit

13

Descrierea blocurilor funcţionale Receptoarele DBS folosesc două schimbări de frecvenţă, a 2-a schimbare de frecvenţă

realizându-se cu ajutorul celui de al 2-lea convertor. Cea de a 2-a frecvenţă intermediară poate

fi aleasă la o valoare oarecare, nefiind standardizată, dar pentru a se evita interferenţele

datorită radiaţiilor parazite ale celui de al 2-lea oscilator local, această frecvenţă se alege,

conform recomandărilor WARC, de 480MHz, 134MHz sau 70MHz.

Convertorul al 2-lea este constituit din:

- 1 amplificator pentru prima frecvenţă intermediară având sistem AGC cu diode PIN

- 1 filtru-trece-bandă FTB

- 1 mixer

- 1 oscilator local cu amplificator separator

- 1 amplificator pentru a 2-a frecvenţă intermediară cu filtru SAW

Demodulatorul FM este folosit pentru a extrage din semnalul cu a 2-a frecvenţă

intermediară, modulat în frecvenţă, semnalul video şi semnalul de sunet/date modulat numeric.

De asemeneea, el generează şi semnalul de AFC. Demodulatorul FM trebuie să fie de bandă

largă şi de aceea se folosesc de regulă demodulatoare cu buclă PLL, cu pragul de 7 – 8dB, dar

pot fi folosite şi discriminatoare clasice de frecvenţă cu pragul de 10 - 11dB.

Rejecţia semnalului pentru dispersia energiei

Aceste semnale sunt de formă triunghiulară, având ½, ¼ sau frecvenţa cadrelor şi sunt

înserate în semnalul video în scopul de a se evita concentrarea spectrului energetic în

transmisia FM. Circuitele de rejecţie extrag (suprimă) aceste semnale triunghiulare; dacă ele nu

sunt suprimate, apare fenomenul de pâlpâire a imaginii.

Circuitul de dezaccentuare

Deoarece raportul semnal/zgomot al semnalului video de bandă largă este înrăutăţit în

transmisiile cu modulaţie de frecvenţă, componente cu frecvenţă mare din spectrul semnalului

video complex (luminanţă şi crominanţă) sunt accentuate (amplificate) înainte de emisie. La

recepţie, pentru a se obţine un semnal similar cu cel original, se procedează la dezaccentuarea

aceloraşi componente, după o caracteristică inversă.

Caracteristica de accentuare/dezaccentuare este definită pentru fiecare sistem de

transmisie.

Procesorul de semnal sunet/date

Funcţiile acestuia sunt:

- demodularea/decodarea semnalului multiplexat sunet/date

- transmisia sunetului şi datelor

14

- decodarea sunetului digital

În sistemele de televiziune DBS, semnalul de sunet este transmis multiplexat cu

semnalul de date.

În procesul de demultiplexare, datele transmise pe semnalul TV de diverse servicii

particulare, sunt procesate şi selectate din semnalul sunet/date demodulat/decodat.

Caracteristicile semnalului sunet/date modulat, multiplexat şi codat sunt diferite, în

funcţie de sistemul de transmisie folosit.

Semnalul video şi de sunet sunt disponibile la mufe separate. Pe lângă sunetul

însoţitor, semnalul de televiziune DBS poate să conţină, modulat pe frecvenţe purtătoare de 5 –

8MHz, alte canale de sunet: sunet stereo, sunet în mai multe limbi, programe radio. Acestea pot

fi separate cu filtre acordabile, demodulate MF şi scoase la mufe de ieşire.