Embed Size (px)
DESCRIPTION
Statii de Pompare
Citation preview
1
STAŢII DE POMPARE
Staţiile de pompare reprezintă ansamblul de construcţii, instalaţii şi
utilaje destinate ridicării nivelului energetic al apei, în scopul asigurării
transportului pe cale hidraulică al acesteia.
Instalaţiile staţiilor de pompare cuprind:
- pompe,
- motoare de acţionare electrice sau termice,
- aparate de măsură şi control,
- conducte şi armături,
- vane de comutare sau de reglare a debitului apei;
- echipament electric sau termic,
- elementele de comandă automate,
- utilaj de ridicat.
Ridicarea apei de la niveluri inferioare la niveluri superioare, se poate
realiza cu maşini hidraulice. Există maşini hidraulice elevatoare, care ridică apa
în mod mecanic, fără să se acţioneze asupra ei prin presiune (lanţul cu găleţi),
lanţul fără sfârşit cu palete sau găleţi, roata cu palete sau cupe, transportorul
elicoidal cu melc etc.) şi maşini hidraulice elevatoare, care ridică şi transportă
apa prin exercitarea unei presiuni asupra ei (pompe, berbeci hidraulici,
emulsoare, ejectoare etc.).
POMPE, EMULSOARE ŞI EJECTOARE
Pompele ridică şi transportă apa, prin exercitarea presiunii asupra ei, cu
ajutorul unor mecanisme care produc depresiuni şi suprapresiuni succesive,
berbecii hidraulici ridică apa la o anumită înălţime, utilizând însăşi energia
acesteia, iar emulsoarele şi ejectoarele ridică şi transportă apa prin exercitarea
2
presiunii direct asupra ei, folosind, în acest scop, aer comprimat, respectiv apă
sub presiune.
Din punct de vedere constructiv, pompale pot fi:
- cu mişcare alternativă (rectilinie, rotativă, cu diafragmă);
- centrifuge;
- de construcţii diverse.
Pompele cu mişcare alternativă rectilinie sunt pompe cu piston. Un
exemplu de pompă rotativă este pompa Alweiller, iar pompa autoaspiratoare cu
inel de apă sau pompele sonice cu pulsator sunt pompe de construcţii diverse.
Pompele pot fi acţionate mecanic sau manual, acţionarea mecanică fiind
făcută cu electromotoare în cazul electropompelor, cu motoare termice, în cazul
motopompelor sau cu maşini cu abur, în cazul pompelor cu abur.
La pornirea manuală a pompelor, se apasă pe butonul de comandă al
întrerupătorului motorului de antrenare, iar la pornirea automată se prevăd
întrerupătoare de presiune sau de nivel, care deschid contactele electrice ale
curentului de alimentare a motoarelor electrice la anumite presiuni sau niveluri.
Pompele cu piston pot fi cu piston propriu-zis, la care pistonul sub forma
unui disc se deplasează într-un cilindru, venind în contact cu pereţii acestuia,
sau pot fi cu plunger, la care pistonul numit plunger are forma unui cilindru gol
sau plin, care se mişcă într-o presetupă de etanşare, fără a atinge pereţii
interiori ai cilindrului. Din punct de vedere al funcţionării, pot fi: aspiratoare,
respingătoare sau aspiratoare-respingătoare cu acţiune simplă, cu acţiune
dublă, cu acţiune triplă, cu acţiune cvadruplă şi cu plunger diferenţial.
În figura de mai jos, este redată o pompă cu piston cu acţiune simplă, care
la deplasarea pistonului spre dreapta aspiră, după deschiderea ventilului de
aspiraţie şi închiderea celui de refulare, iar la deplasarea pistonului spre stânga,
aceasta refulează lichidul aspirat, după deschiderea ventilului de refulare şi
închiderea celui de aspiraţie.
3
Pompă cu piston
Debitul efectiv al pompei, Q, în m3/h, este dat de relaţia:
nlS60Q ,
în care:
este randamentul pompei, care se consideră de 0,85...1,00, valoarea
minumă luându-se pentru Q = 10...30 m3/h, iar valoarea maximă pentru Q > 300
m3/h.
S – suprafaţa pistonului, în m2;
l – cursa pistonului, în m, care nu depăşeşte trei diametre ale pistonului;
n – numărul de curse duble pe minut, viteya medie a pistonului fiind de
0,2...2,0 m/s.
Pompele cu piston se pun în funcţiune, chiar dacă în conductele de
aspiraţie nu este apă, deoarece în locul aerului aspirat prin cursele repetate ale
pistoanelor pătrunde apa, asupra căreia acţionează presiunea atmosferică.
Camera pneumatică de refulare asigură curgerea continuă a apei prin
conducta de refulare, la cursa de refulare a pistonului acumulându-se o parte
4
din apă şi comprimându-se aerul în această cameră, iar la cursa de aspiraţie a
pistonului, împingându-se prin presiunea din cameră apa în conducta de
refulare.
Pompele Alweiller (cu clape) sunt pompe cu mişcare dublă sau cvadruplă.
În figura următoare este reprezentată o astfel de pompă manuală cu acţiune
dublă, ale cărei mărimi sunt date de STAS 2668-80. Rotind spre dreapta şi spre
stânga mânerul pompei, se deschid şi se închid alternativ clapele de aspiraţie şi
de refulare, la o cursă dublă producându-se două aspiraţii şi două refulări.
Aceste pompe se utilizează la rezervoare, staţii de pompare, garaje, ateliere etc.
Pompă Alweiller
Pompele cu diafragmă au construcţie simplă şi funcţionare sigură. O
pompă cu diafragmă manuală, se compune dintr-un corp de fontă, dintr-o
supapă de aspiraţie, dintr-o supapă de refulare, dintr-o diafragmă elastică de
cauciuc şi dintr-o pârghie. La mişcarea pârghiei, diagrama primeşte o mişcare
vibratorie, producând aspiraţie la ridicare şi refulare la coborâre.
5
Pompele cu piston cu clape şi cu diafragmă sunt pompe volumice,
deoarece realizează trecerea unor volume de apă din zona de aspiraţie în cea de
refulare prin spaţii închise între diferite organe.
Pompele centrifuge sunt turbomaşini compuse dintr-o carcasă, în
interiorul căreia se învârte, în mod continuu, un rotor cu palete curbate în sens
invers mişcării care realizează transferul de energie, cu spaţiul de aspiraţie
neseparat etanş de cel de refulare. Apa intră în pompă axial şi iese radial, iar
rotorul radial este montat pe un arbore orizontal, pompa fiind denumită cu ax
orizontal. Comparativ cu pompele cu piston, pompele centrifuge prezintă
următoarele avantaje: construcţie mai simplă şi mai uşoară, cost mai redus,
turaţii mai mari şi cuplare directă, doar cu motoarele electrice, suprafeţe
ocupate mai mici, cheltuieli de exploatare reduse, sensibilitate mai redusă la
lichide cu impurităţi, gamă de debite de pompare mai mare. În schimb, au
randament mai scăzut, sunt mai puţin robuste, au durată de funcţionare mai
mică şi nu se pot aplica la debite mici şi presiuni de pompare de sute de
atmosfere.
Se umple pompa cu apă şi prin rotirea rapidă a rotorului ia naştere o forţă
centrifugă sub acţiunea căreia lichidul se deplasează spre periferia rotorului,
fiind aruncat în camera spirală, de unde trece în conducta de refulare. În partea
centrală a rotorului se formează vacuum, iar locul lichidului care iese din pompă
este luat de alt lichid care vine prin conducta de aspiraţie sub influenţa presiunii
atmosferice. Viteya apei creşte din centrul rotorului până la periferia lui, iar
când lichidul trece pe întreaga periferie în camera în formă de spirală, a cărei
secţiune creşte treptat până la ieşirea din pompă, plusul de viteză obţinut se
transformă într-un surplus de presiune, debitul fiind constant şi în acest fel se
obţine înălţimea manometrică necesară pompei.
La pornire, pompa trebuie amorsată, umplând cu apă şi pompa şi
conducta de aspiraţie până la nivelul conductei de refulare, deoarece rotorul nu
este destul de etanş faţă de carcasă şi depresiunea creată este prea mică pentru a
asigura ridicarea apei. Amorsarea pompei se face fie turnând apă de sus prin
robinetul de umplere (la debite până la 50 l/s) şi în acest caz trebuie prevăzut
6
sorb cu ventil de reţinere STAS 2309-80, pentru a reţine apa de umplere, fie
ridicând apa în pompă prin creare de vacuum, cu ajutorul unei pompe de
vacuum (la debite peste 100 l/s) şi în acest caz se poate monta un sorb simplu
STAS 2231-80. Pompele aşezate mai jos decât nivelul apei din rezervorul din
care aspiră se amorsează prin deschiderea vanei conductei de aspiraţie, fiind
denumite autosubmersibile. Pentru a menaja rotorul, prin reducerea puterii
absorbite de acesta în primele secunde de funcţionare, pompa centrifugă se
porneşte cu vana de pe conducta de refulare închisă, urmând ca după 20 de
secunde aceasta să se deschidă treptat până la încărcarea completă a motorului.
La oprirea pompei se închide întâi treptat vana pe conducta de refulare,
comutându-se pompa pe funcţionare în gol şi apoi se opreşte motorul.
Conductele de aspiraţie trebuie să fie ermetice, scurte, drepte şi cu pantă
continuă (imin = 0,005) spre pompă, iar dacă au reducţii, acestea trebuie să fie
asimetrice, pentru ca la umplerea cu apă, tot aerul să fie eliminat prin robinetul
de dezaerisire, prevăzut la partea de sus a pompei. Se montează vane pe
conductele de aspiraţie, când sunt montate mai multe pompe la aceeaşi conductă
de aspiraţie, sau când pompa este amplasată sub nivelul apei din rezervorul din
care aspiră.
Conductele de aspiraţie se dimensionează la viteze de 0,7...2,0 m/s şi se
execută din tuburi de fontă îmbinate cu flanşe sau din tuburi de oţel sudate.
Pe conducta de refulare, dimensionată la viteza de 1,0...3,0 m/s, şi
executată în general ca şi conducta de aspiraţie, se poate monta şi o clapetă de
reţinere între pompă şi vană. Clapeta de reţinere opreşte apa care tinde să se
întoarcă în pompă la oprire sau să tracă dintr-o pompă în alta la o funcţionare
paralelă, iar vana serveşte pentru pornirea pompei şi pentru oprirea sau
reglarea debitului şi presiunii sale.
La presiuni mai mari, pompele se prevăd cu mai multe etaje, adică cu mai
multe rotoare în serie.
Dacă rotorul este montat pe un arbore vertical, pompa este cu ax vertical.
La unele pompe, apa intră bilateral. Unele pompe sunt prevăzute cu palete
de conducere la intrarea apei în rotor şi cu un dispozitiv la ieşirea apei din rotor.
7
Pompele axiale (elicoidale) au paletele în formă de elice cu intrarea şi
ieşirea axială, în care apa se deplasează paralel cu axa, fără să se depărteze de ea
şi se utilizează, în general, pentru debite mari şi înălţimi de pompare relativ
mici. Aceste pompe nu necesită amorsări, deoarece au rotorul înecat prin
montaj şi se pornesc cu vana de pe conducta de refulare deschisă.
Înălţimea totală de pompare, H, în m, se determină, conform figurii de
mai jos, din relaţia:
H = Hga + Hgr + hra + hrr = Hg + hr,
în care:
Hga este înălţimea geodezică de aspiraţie, în m;
Hgr – înălţimea geodezică de refulare, în m;
hra – pierderea de sarcină pe conducta de aspiraţie, în m;
hrr – pierderea de sarcină pe conducta de refulare, în m;
Hg – înălţimea geodezică totală, în m;
hr – pierderea de sarcină totală, în m.
8
Înălţimea geodezică maximă, Hgamax, în m, se determină din relaţia:
g2
vhhH
2
ravmaxga ,
în care:
hv este înălţimea vacuumetrică maximă care se poate realiza la pompă, în
m;
v –v viteza apei în conducta de aspiraţie, în m/s.
Pentru evitarea cavitaţiei, trebuie ca presiunea apei la intrarea în rotor să
fie mai mare decât presiunea de vaporizare, pvap, adică:
vap2
ragaat
p
g2
vhH
p.
Puterea motorului care acţionează pompa se determină prin majorarea
puterii pompei cu 10...30%, datorită randamentului transmisiei şi motorului.
Prin schimbarea turaţiei n, se schimbă debitul Q, înălţimea totală de
pompare H şi puterea P, conform relaţiilor:
1
2
1
2
n
n
Q
Q
2
1
2
1
2
n
n
H
H
3
1
2
1
2
n
n
P
P
,
în care: Q1, H1, P1 şi n1 sunt valori date de fabrică, iar Q2, H2, P2 şi n2 sunt valori
căutate.
Dacă se strunjeşte rotorul pompei, se scimbă caracteristicile acesteia la
diferite valori D ale diametrului rotorului, rezultând valori Q, H şi P ca în cazul
variaţiei turaţiei.
Pentru determinarea punctului de funcţionare a pompei, A, trebuie să se
intersecteze curba caracteristică, H, a pompei, cu curba de funcţionare a
conductelor, care reprezintă grafic variaţia înălţimilor totale de pompare, H, în
funcţie de debitul acestor conducte. Dacă punctul de funcţionare a pompei este
în zona randamentului maxim, conductele au fost bine dimensionate pentru
necesităţile instalaţiei.
Dacă debitul care trebuie pompat este mai mare decât debitul unei singure
pompe, se montează două sau mai multe pompe în paralel, cu refulare printr-o
conductă comună sau prin conducte separate. La două pompe identice, legate în
9
paralel, care refulează prin aceeaşi conductă, debitul corespunzător punctului A
de funcţionare este mai mic cu circa 15% decât debitul corespunzător punctului
A’ de funcţionare a unei singure ppompe şi de două ori mai mare decât debitul
corespunzător punctuolui A”, cu aceeaşi înălţime totală de pompare la fiecare
pompă.
Se recomandă să se prevadă pompe în funcţiune de acelaşi tip, pentru a se
putea schimba uşor una cu alta, iar pentru siguranţa funcţionării, trebuie
prevăzute și pompe de rezervă în staţie, în stare de funcţionare, cu
caracteristicile celor mai mari pompe în funcţiune.
Staţiile de pompare folosite în cadrul sistemelor de alimentare cu apă
potabilă şi industrială se prevăd în scopul:
- ridicării nivelului energetic al apei, în special în secţiunea între captare
şi construcţiile de înmagazinare a apei şi compensare a debitului;
- asigurării presiunii în reţeaua de alimentare cu apă a obiectivului
deservit.
Prevederea staţiilor de pompare se face în urma unei fundamentări
tehnico-economice pe ansamblul sistemului de alimentare cu apă în care se
integrează staţiile de pompare.
TIPURI DE STAŢII DE POMPARE
După poziţia lor în schema de alimentare cu apă, staţiile de pompare se
clasifică în:
- staţii de pompare treapta I-a, care preiau apa de la sursă şi o trimit în
instalaţiile de tratare sau direct la consumatori, daca apa nu necesită
tratare.
10
- staţii de pompare treapta a II-a, care servesc, de obicei, la pomparea
apei tratate la consumatori.
- staţii de repompare, care servesc la mărirea presiunii apei, fie în
conducte de aducţiune, fie în anumite zone ale reţelei de distribuţie.
- staţii de pompare de recirculare, care sunt folosite în industrie, la
pomparea apei de răcire în turnurile de răcire şi apoi din nou în
instalaţii.
- staţii de pompare de incendiu, care servesc la pomparea apei pentru
stingerea incendiilor; de obicei, pompele de incendiu se amplasează în
aceeaşi clădire cu pompele de alimentare.
Conform STAS 10110-85, staţiile de pompare se clasifică, din punctul de
vedere al siguranţei în exploatare, astfel:
- staţii de pompare categoria I, la care nu se admit întreruperi în
alimentarea cu apă;
- staţii de pompare categoria a II-a, la care se admit întreruperi de
scurtă durată în alimentarea cu apă, până la maximum 2 ore, timp în
care personalul de exploatare al staţiei trebuie să cupleze instalaţia de
rezervă (agregate de pompare) şi să asigure conectarea instalaţiei de
alimentare cu energie electrică;
- staţii de pompare categoria a III-a, la care se admite întreruperea
alimentării cu apă pe durata înlăturării unei avarii, însă nu mai mult
de 24 ore.
Staţiile de pompare de categoria I se utilizează în cadrul sistemelor de
alimentare a consumatorilor vitali din industrie, la care nu se admite
întreruperea funcţionării pompelor, date fiind avariile ce se pot produce
utilajelor tehnologice (apa de răcire).
Staţiile de pompare de categoria a II-a se utilizează în cadrul sistemelor de
alimentare cu apă potabilă a localităţilor cu peste 10000 locuitori sau pentru
alimentarea cu apă a obiectivelor industriale.
11
Staţiile de pompare de categoria a III-a se utilizează în cadrul sistemelor
de alimentare cu apă potabilă a localităţilor cu până la 1000 locuitori sau pentru
irigaţii etc.
După funcţiunile pe care le îndeplinesc în procesul tehnologic de tratare a
apei, staţiile de pompare pot avea, după caz, următoarele roluri:
de evacuare a depunerilor din decantoare, din rezervoare etc.;
de spălare a filtrelor rapide sau a unor instalaţii asemănătoare
(staţii de deferizare, de demanganizare etc.);
de introducere a reactivilor în procesul de tratare (sulfat de
aluminiu, var, silice activă etc.)
După felul aşezării utilajului de pompare în raport cu suprafaţa terenului,
staţiile de pompare pot fi:
subterane,
semiîngropate,
îngropate.
După felul exploatării, staţiile de pompare pot fi:
cu comandă manuală,
automatizate,
cu comandă de la distanţă.
Staţiile de pompare pot fi amplasate în diferite puncte ale sistemului de
alimentare cu apă: la captare, la staţia de tratare sau pe sistemul de aducţiuni,
dacă apa nu poate fi transportată prin gravitaţie la următorul obiect din schema
de alimentare cu apă. De asemenea, staţia de pompare se poate amplasa după
rezervor, dacă rolul ei este acela de a asigura presiunea de serviciu în reţea.
La unele sisteme de alimentare cu apă este necesară o pompare în trepte,
de exemplu:
- treapta I-a la captare,
- treapta a II-a după staţia de tratare etc.
12
Deoarece caracteristicile utilajului de pompare depind şi de calitatea apei,
staţiile de pompare se deosebesc – implicit – şi în funcţie de calitatea apei, astfel:
- staţii de pompare pentru apa brută,
- staţii de pompare pentru apa potabilă,
- staţii de pompare pentru apa uzată etc.
AMPLASAREA POMPELOR ŞI A INSTALAŢIILOR HIDRAULICE
Amplasarea pompelor
Amplasarea pompelor şi a conductelor într-o staţie de pompare trebuie să
satisfacă următoarele condiţii:
o siguranţa funcţionării;
o simplitatea şi securitatea exploatării;
o conducte cât mai scurte;
o noduri cât mai simple;
o posibilitatea de extindere.
Pentru a simplifica lucrările de reparaţii, precum şi exploatarea, este, de
obicei, avantajos să se prevadă pompe de acelaşi tip.
Schemele principale de amplasare a agregatelor sunt:
o pe un singur rând, cu axele paralele între ele şi perpendiculare faţă
de axa clădirii;
o pe un singur rând, cu axele coliniare paralele cu axa clădirii;
o pe două rânduri, cu axele paralele între ele şi perpendiculare pe axa
clădirii;
o pe două rânduri decalate, cu axele paralele cu axa clădirii;
o pe un rând, cu axele paralele înclinate faţă de axa clădirii (în
diagonală);
o pe două rânduri, cu axele paralele şi înclinate faţă de axa clădirii.
13
Avantajul schemei din figura 1.1.a, constă în aşezarea compactă a
agregatelor şi deschiderea redusă a clădirii.
Fig. 1.1.a Schema de amplasare a pompelor tip 1
1 – motoare electrice, 2 – pompe
Avantajele schemei din figura 1.1.c sunt: aşezarea compactă a agregatelor,
deschiderea şi mai redusă a clădirii decât în schema din figura 1.1.a. Această
schemă permite realizarea unor legături avantajoase din punct de vedere
hidraulic.
Fig. 1.1.b Schema de amplasare a pompelor tip 2
1 – motoare electrice, 2 – pompe
Dezavantajele acestor scheme constau în lungimea mare a clădirii, motiv
pentru care schema este recomandată numai pentru agregate mari, în număr
mic.
Fig. 1.1.c Schema de amplasare a pompelor tip 3
14
1 – motoare electrice, 2 – pompe
Schemele din figurile 1.1.b şi d sunt aplicabile şi în cazul în care sunt
multe agregate cu destinaţii diferite şi cu dimensiuni diferite.
Fig. 1.1.d Schema de amplasare a pompelor tip 4
1 – motoare electrice, 2 – pompe
La amplasarea agregatelor trebuie să se aibă în vedere posibilitatea de
montare-demontare a maşinilor şi securitatea personalului de exploatare; în
acest scop, se recomandă următoarele spaţii libere în jurul agregatelor:
1) Între fundaţiile agregatelor să fie:
o cel puţin un spaţiu egal cu lăţimea postamentului pompei, de
minimum 1 m la pompele antrenate de motoare electrice de joasă
tensiune;
o de minimum 1,5 m la pompele antrenate de motoare electrice de
înaltă tensiune;
o la staţiile mici de pompare se admite gruparea a câte două pompe
cu fundaţiile alăturate sau pe aceeaşi fundaţie.
2) Până la pereţi se ia:
o un spaţiu de minimum 0,80 m;
o în cazul pompelor care se demontează axial, un spaţiu egal cu
lungimea arborelui plus 0,50 m;
o acelaşi lucru este valabil şi pentru demontarea motoarelor de
antrenare.
3) Între agregate şi tablourile electrice se ia:
o un spaţiu de cel puţin 1,50 m;
15
o în jurul rezervoarelor de vacuum şi al hidrofoarelor se ia de
minimum 0,60 m;
o în staţiile de pompare mari este necesar să se lase şi un loc liber
pentru demontarea unui agregat.
4) Pompele auxiliare (de vacuum, de epuisment) se aşează, de obicei, în
locurile libere din staţia de pompare.
Alegerea pompelor
Alegerea pompelor se realizează în funcţie de caracteristicile acestora şi de
caracteristicile conductelor de aspiraţie şi de refulare.
Este necesar să se ţină seama de:
o graficul variaţiei consumului de apă;
o capacitatea rezervoarelor de compensare şi influenţa funcţionării
pompelor asupra acesteia;
o numărul şi mărimea agregatelor de rezervă;
o dimensiunile staţiei în diferite variante de echipament.
La alegerea tipului de pompă se recomandă să se ţină seama de:
o randament;
o forma curbei H-Q;
o turaţia admisă.
Numărul agregatelor de rezervă şi mărimea acestora se alege în funcţie de
exigenţele privind continuitatea alimentării cu apă.
La alimentarea cu apă a localităţilor se prevede, de obicei, un agregat de
rezervă la staţii de pompare având până la trei agregate în funcţiune şi două
agregate de rezervă la mai mult de trei agregate în funcţiune.
Conductele de aspiraţie
Conductele de aspiraţie trebuie să fie cât mai scurte şi, dacă este posibil,
independente pentru fiecare pompă; aceste conducte se montează cu pantă
16
continuă (imin = 0,005) spre pompă, pentru antrenarea aerului degajat. Este
necesar să se evite posibilitatea formării pungilor de aer.
În figura 1.2 se arată exemple de instalare corectă şi incorectă a
conductelor de aspiraţie.
Figura 1.2. Instalarea incorectă a şi corectă b a conductelor de aspiraţie
1 – pungă de aer; 2 – panta coboară spre pompă; 3 – reducţie simetrică;
4 – panta urcă spre pompă; 5 – reducţie asimetrică.
17
Viteza în conductele de aspiraţie se recomandă să se adopte astfel:
o la conducte cu diametrul până la 250 mm, 0,8...1,0 m/s;
o la conducte cu diametrul de 250 mm şi mai mare, 1 – 1,2 m/s;
o în cazuri excepţionale, când conductele sunt scurte şi înălţimea de
aspiraţie mică, se admite sporirea vitezei până la 1,5 m/s;
o viteza minimă, în cazul în care apa conţine suspensii, se ia de 0,6
m/s, pentru a nu se produce depuneri.
Pentru a preveni formarea fenomenului de vortex (vârtej cu antrenare de
aer, care apare la antrenarea apei dintr-un bazin) în camerele de aspiraţie, însoţit
de absorbţie de aer şi de deranjarea funcţionării pompelor, este necesar să se
asigure anumite dimensiuni acestei camere, precum şi o anumită acoperire de
apă peste marginea orificiului de intrare.
Pentru cazul camerelor de aspiraţie cu un singur sorb vertical, conform
figurii 1.3, se recomandă dimensiunile din tabelul 5.1.
Formele optime ale camerelor de aspiraţie recomandate se pot vedea în
figura 1.4, a, b, c, d.
a b
Figura 1.3. Dimensiunile camerelor de aspiraţie cu un singur sorb:
a – notaţii utilizate; b – valori minime pentru H şi Z (vezi tabelul 1.1).
18
Pentru camerele de aspiraţie cu mai multe sorburi verticale, se recomandă
amplasarea conform figurii 1.5, a. Deoarece acest mod de amplasare conduce la
o lăţime mare a canalului de aducţiune, se recomandă ca forma camerei şi
condiţiile de acces să fie cele din figura 1.5, b. De asemenea, se recomandă
aşezarea sorburilor ca în figura 1.5, c.
Figura 1.4. Formele optime ale camerelor de aspiraţie cu un singur sorb
În cazul în care nu se poate evita aşezarea sorburilor ca în figura 1.5, d,
atunci trebuie respectate dimensiunile şi viteza de acces, indicate în figură.
Figura 1.5. Formele şi dimensiunile camerelor de aspiraţie cu mai multe sorburi:
1 – pereţi despărţitori.
19
Pentru ameliorarea condiţiilor de aspiraţie în raport cu apariţia
vortexului, se recomandă:
o grătare plutitoare în camera sorburilor;
o plăci orizontale (diafragme) sudate de aspirator deasupra gurii de
aspiraţie (fig.1.6);
Figura 1.6. Dispozitive pentru evitarea vortexului în sorburi verticale:
1 – diafragme; 2 – sudură.
20
Cazul sorburilor orizontale este mai puţin studiat. În general, acoperirile
de apă recomandate pentru sorburile verticale se consideră suficiente şi pentru
sorburile orizontale (în raport cu marginea superioară).
Pentru ameliorarea condiţiilor de funcţionare se recomandă:
o grătare plutitoare în camera sorburilor;
o pereţi de dirijare (fig.1.7);
o teşirea capătului conductei (fig.1.8).
Figura 1.7. Plăci de dirijare pentru evitarea vortexului în sorburi orizontale:
a – perete despărţitor drept; b – perete despărţitor înclinat; c – perete
despărţitor prelungit în jos; d – perete despărţitor prelungit în jos şi lipit de
conductă; e – perete despărţitor prelungit în jos, transversal; f – placă pe partea
superioară.
21
Conductele de refulare
Conductele de refulare au, de regulă, diametre mai mici decât cele de
aspiraţie.
Viteza apei recomandabilă pentru conductele de refulare din interiorul
staţiilor de pompare este:
o la conducte cu diametrul până la 250 mm, de maximum 1,5 m/s;
o la conducte cu diametrul de 250 mm şi mai mare, de maximum 1,8 m/s.
Este de preferat ca diametrul conductelor din staţia de pompare să
corespundă diametrului economic. La toate staţiile, se calculează pierderea de
sarcină prin conductele din interiorul staţiei, urmărindu-se ca aceste pierderi să
rezulte cât mai mici, în limite economice.
Figura 1.8. Forme diferite ale conductei de intrare a apei
22
Materialul instalaţiilor hidraulice
Materialul din care se confecţionează conductele de legătură din staţiile de
pompare, precum şi piesele speciale (coturi, teuri etc.) este fonta sau oţelul.
Armăturile folosite sunt:
a) Vane cu sertar pană şi corp plat din fontă cu Dn de 40-300 mm pentru
presiuni până la 4 daN/cm2 şi Dn de 350-1200 mm pentru presiuni până
la 2,5 daN/cm2.
b) Vane cu sertar pană şi corp oval din fontă pentru presiuni până la 10
daN/cm2.
c) Vane cu sertar pană şi corp oval din oţel pentru presiuni cuprinse între
10 şi 16 daN/cm2.
d) Clapete de reţinere din fontă.
e) Ventile de siguranţă cu arc.
f) Compensatoare de montaj.
Vanele mai mari de 300 mm se recomandă a fi acţionate electric sau
hidraulic.
În figura 1.9, se arată un exemplu de echipare a unei pompe cu armături.
23
Figura 1.9. Schemă de echipare cu armături a unei pompe centrifuge având
pâlnie de aspiraţie:
1 – pompă; 2 – reducţie asimetrică; 3 – pâlnie de aspiraţie; 4 – reazemul pâlniei;
5 – vacuumetru; 6 – robinet cu 3 căi; 7 – manometru; 8 – clapetă de reţinere; 9 –
vană; 10 – ventil; 11 – indicator al mişcării aerului; 12 – conductă de aer a
instalaţiei de vacuum; 13 – conductă de refulare; 14 – robinet pentru recoltat
probe de apă.
Montarea instalaţiilor
Montarea conductelor şi a armăturilor trebuie făcută astfel încât să fie
posibilă exploatarea curentă şi efectuarea reparaţiilor.
Conductele paralele se aşează la o distanţă de 0,3-0,5 m între ele.
În vederea preluării împingerii la coturi şi teuri, trebuie prevăzute
ancoraje pentru a se evita transmiterea acestor împingeri la pompe. De
24
asemenea, se prevăd compensatoare de dilataţie în cazurile când eforturile
termice care s-ar transmite pompei ar avea valori prea mari.
În cazul conductelor cu diametru mare (Dn 700 mm), se prevăd şi
compensatoare de montaj lângă vane şi armături.
La staţiile de pompare subterane, montarea conductelor este
recomandabil să se facă astfel:
o La Dn 350 mm – în canivouri (lăţimea canivourilor: Dn + 700 mm;
adâncimea canivourilor: minimum Dn + 400 mm).
o La Dn 400 mm – în subsoluri vizitabile, cu adâncimea de
minimum 1,80 m.
La staţiile de pompare semiîngropate şi îngropate:
o Montarea conductelor se realizează pe radier, asigurându-se trecerea prin
pasarele sau aerian, pe stâlpi, la înălţimea de minimum 1,50 m.
Aparate de măsură şi control
Pentru măsurarea debitelor se folosesc contoare cu elice la debite până la
600 m3/h şi debitmetre cu diafragmă sau tuburi Venturi la debite mai mari.
Pentru măsurarea presiunilor se folosesc manometre şi vacuumetre.
Lovitura de berbec şi prevenirea acesteia
În instalaţiile de pompare poate să apară fenomenul loviturii de berbec
(prin variaţia vitezei apei în conducte), datorită fie unei manevre de vană sau
armătură, fie opririi bruşte a pompelor în urma unei avarii în sistemul de
alimentare cu energie a motorului de acţionare.
În primul caz, fenomenul se poate evita prin impunerea unor restricţii de
manevrare.
În cel de-al doilea caz, măsurile de prevenire sau de limitare au un
caracter mai complex.
25
Efectele loviturii de berbec se manifestă prin apariţia vacuumului în
conductă, în prima fază a fenomenului, urmată de suprapresiuni în faza a doua.
În cazul în care nu se iau nici un fel de măsuri, amplitudinea undei de
depresiune poate să atingă valoarea:
,g
avH 0 dacă
a
LT şi
E
E
s
D1
1425a
apa
,
în care:
a = viteza de propagare a undei de depresiune, în m/s;
v0 = viteza de regim a apei în conductă, în m/s;
g = acceleraţia gravitaţiei, în m/s2;
T = timpul în care are loc descreşterea vitezei apei, în s;
L = lungimea conductei, în m.
D = diametrul conductei, în cm;
s = grosimea peretelui conductei, în cm;
Eapă – este modulul de elasticitate al apei, egal cu 22.000 kg/cm2;
E = modulul de elasticitate al materialului conductei, în kg/cm2;
În acelaşi caz, suprapresiunea care urmează poate să atingă aceeaşi
valoare, dar cu semn schimbat, adică:
,g
avH 0
În cazul în care descreşterea vitezei nu este totală, valoarea H devine:
,
g
vvaH 0
în care v este viteza apei în conductă, la sfârşitul fenomenului.
Dispozitivele utilizate uzual servesc la limitarea depresiunii în faza I, ceea
ce conduce şi la limitarea suprapresiunii din faza a II-a.
Se utilizează următoarele dispozitive pentru limitarea depresiunilor:
o Inerţia maselor în mişcare de rotaţie (efectul de volant);
o Rezervor de apă (eventual chiar bazinul de aspiraţie, fig. 1.10);
o Rezervor de apă cu încărcare directă sau indirectă (fig. 1.11);
26
o Supape de vacuum.
Pentru limitarea simultană a depresiunilor şi a suprapresiunilor, se
utilizează:
o Castel de apă (fig. 1.12);
o Cazan de aer (fig.1.13);
o Supapa de vacuum cu închidere lentă.
Pentru limitarea suprapresiunilor se utilizează:
o Scurgerea inversă, direct printr-o clapetă găurită sau prin ocolirea
clapetei (fig. 1.14);
o Vane cilindrice cu închidere lentă;
o Butelie din oţel cu cameră de aer comprimat din cauciuc (fig.1.15);
o Supapă de siguranţă (fig.1.16);
o Clapete găurite pe traseul conductei.
Calculul loviturii de berbec se recomandă să se realizeze utilizând metoda
grafo-analitică.
27
Figura 1.11. Schema dispozitivului de limitare a depresiunilor cu rezervor de
apă:
a – sub presiune; b – cu nivel liber.
Figura 1.10. Schema dispozitivului de limitare a depresiunilor folosind bazinul de aspiraţie:
1 – rezervor; 2 – conductă de aspiraţie; 3 – pompă; 4 – clapeţi; 5 – by-pass;
6 – conductă de refulare.
28
Echipament auxiliar
În staţiile de pompare la care pompele sunt montate deasupra nivelului
apei în bazinul de aspiraţie, este necesară amorsarea pompelor. Această operaţie
se realizează la staţii mici, cu un debit de până la 10 l/s, prin umplerea conductei
de aspiraţie cu apă din conducta de refulare, sau dintr-un rezervor amenajat în
acest scop (fig.1. 17, a).
La staţii cu debite mijlocii, între 10 şi 50 l/s, amorsarea se poate face cu
ejectoare (fig. 1.17, b), sau cu pompe de vacuum.
Figura 1.17. Metode de amorsare a pompelor:
a – din conducta de refulare; b – cu ejector; c- cu pompă de vacuum;
1 – ejector; 2 – pompă de vacuum.
29
La staţii de pompare cu debite mari (peste 50 l/s), amorsarea se face cu
pompe de vacuum (fig. 1.17, c).
Pentru montarea, demontarea şi deplasarea utilajului de pompare, se
folosesc, de regulă, agregate mobile de ridicat, amenajându-se în mod
corespunzător construcţia staţiei de pompare (de exemplu, cu goluri de montaj
în acoperiş ş.a.).
CONSTRUCŢIA STAŢIILOR DE POMPARE
Sala pompelor (maşinilor) are dimensiuni în plan rezultate din
amplasarea agregatelor şi ţinând seama de regulile enumerate anterior.
În general, se prevede loc liber pentru instalarea unui agregat de pompare
suplimentar şi posibilitatea extinderii în viitor.
Înălţimea liberă a sălii se ia de cca. 2,50 ... 3,00 m, iar în cazul în care
există monoşină sau grindă rulantă, se va ţine seama ca piesa ridicată să poată fi
transportată peste sau printre agregatele montate, asigurându-se spaţiu de
gardă de cel puţin 50 cm.
Pentru circulaţia personalului de exploatare, se prevede un spaţiu liber, de
minimum 1,50 m lăţime la staţiile mici şi de cca. 2,50 m la cele mari.
La staţiile de pompare mari, se prevede un atelier mecanic cu o suprafaţă
de cca. 15,00 m2 şi o magazie de piese de cca. 6,00 m
2. La staţiile de pompare
mici, se prevede loc pentru un banc de lucru.
Staţiile de pompare se dotează cu instalaţie de apă potabilă şi, la nevoie, cu
instalaţii sanitare.
Uşile trebuie să fie suficient de mari pentru introducerea utilajului şi
pentru montajul agregatelor.
La staţiile de pompare îngropate sau semiîngropate trebuie asigurate
goluri de montaj pentru pompe, armături etc.
Fundaţiile agregatelor de pompare se verifică prin calcul, prevăzându-se
izolaţii contra vibraţiilor. La staţii de pompare mari se lasă un spaţiu de câţiva
centimetri între fundaţiile agregatelor şi fundaţia sau pardoseala clădirii.
30
Staţiile de pompare trebuie prevăzute cu instalaţii de forţă şi lumină, cu
încălzire şi eventual, cu ventilaţie artificială.
Temperatura care trebuie asigurată în sala pompelor este de:
o + 5ºC la staţii de pompare automatizate;
o + 15ºC la staţii de pompare neautomatizate.
UTILAJUL DE POMPARE
Prin utilaj de pompare se înţeleg pompele şi motoarele de acţionare.
Pompele sunt maşini care transformă energia mecanică a unui motor în energie
hidraulică.
În sistemele de alimentare cu apă se utilizează următoarele tipuri de
pompe:
a) rotative cu palete:
o centrifuge sau radiale;
o elicoidale sau axiale;
o diagonale sau mixte;
o turbionare
De asemenea, în acelaşi scop, se utilizează ejectoare şi berbeci hidraulici.
b) volumice:
o cu piston;
o cu inel de apă;
o cu angrenaje.
Parametrii principali ai pompelor sunt:
o debitul, Q, în l/s, m3/s sau m
3/h;
o presiunea de refulare, H, în m col. H2O.
Parametrii secundari ai pompelor sunt:
o puterea utilă N sau P, în kW;
o randamentul pompei.
31
Motoarele de acţionare ale pompelor, mai des folosite în practică, sunt
motoarele electrice şi cele termice (cu ardere internă).
a) pompele rotative cu palete. Clasificarea acestor pompe se realizează în
funcţie de turaţia specifică, ce reprezintă turaţia unei pompe etalon, geometric
similară pompei din natură, şi având acelaşi randament volumetric şi hidraulic,
însă debitul QE = 0,075 m3/s, presiunea HE = 1 m col. H2O şi puterea utilă NE = 1
CP (kW).
Turaţia specifică:
4/3sH
Qn64,3n (rot/min),
în care: Q şi H sunt parametrii pompei din natură, în m3/h, respectiv în m
col. H2O.
Înălţimea de aspiraţie admisibilă a unei pompe este determinată de presiunea
absolută minimă în zona de aspiraţie a rotorului, care trebuie să fie mai mare
decât presiunea vaporilor de apă saturaţi la temperatura de funcţionare.
La atingerea unei presiuni minime egale cu presiunea de vaporizare, se
produce fenomenul de cavitaţie, care provoacă distrugerea materialului pompei
şi micşorarea parametrilor de funcţionare Q, H şi n şi duce chiar la scoaterea
din funcţiune a pompei.
Se disting următoarele înălţimi de aspiraţie:
o înălţimea geodezică, ce reprezintă distanţa pe verticală între axul
pompei (la pompele orizontale) sau mijlocul muchiei de intrare a
paletelor rotorului treptei I (la pompele verticale) şi nivelul apei
în bazinul de aspiraţie.
o Înălţimea geodezică redusă, care reprezintă suma între înălţimea
geometrică şi pierderile de sarcină pe conducta de aspiraţie:
raggred hHH
o Înălţimea vacuumetrică de aspiraţie, care se compune din
înălţimea geodezică, pierderile de sarcină pe conducta de
32
aspiraţie şi energia cinetică corespunzătoare vitezei apei în
secţiunea de intrare a pompei:
g2
vhHH
2
iragv .
Furnizorul pompelor garantează, de obicei, înălţimea vacuumetrică
admisibilă pe aspiraţie Hvadm
la un debit dat şi o anumită turaţie, la temperatura
apei de 20ºC şi la presiunea barometrică de 10 m col. H2O.
Puterea necesară la arborele pompei, P, în CP, se determină din relaţia:
75
HQP ,
iar în kW, din relaţia:
102
HQP ,
în care:
este greutatea specifică a apei, în daN/m3 (se ştie că apa pură, la 20
0C,
are = 9789 N/m3 = 978,9 daN/m
3 1.000,0 daN/m
3);
Q – debitul de calcul, în m3/s;
H – înălţimea totală de pompare, în m;
- randamentul pompei.
b) Pompele volumice sunt pompe cu piston şi se folosesc la ridicarea apei,
astfel:
o la debite mici şi presiuni mari;
o în instalaţii unde debitul trebuie să rămână independent de
presiune.
c) Pompele cu aer comprimat. Pentru ridicarea apei din puţuri adânci, se
folosesc uneori pompe cu aer comprimat. Acest mod de pompare este folosit în
cazul în care apa antrenează nisip, când conţine gaze sau când temperatura apei
este ridicată.
33
Aceste pompe funcţionează după principiul diferenţei de densitate între
apa amestecată cu aer şi apa obişnuită.
Randamentul acestor pompe este foarte redus, (15-22%), de aceea se
utilizează numai în cazuri speciale şi cu precădere la instalaţii provizorii.
d) Ejectoarele. Acestea sunt folosite în combinaţie cu pompele centrifuge,
atunci când înălţimea de aspiraţie depăşeşte 7,0 m.
e) Berbecii hidraulici. Aceste instalaţii de pompare se folosesc la ridicarea
unor cantităţi mici de apă, atunci când debitul disponibil depăşeşte cu mult
debitul necesar şi există căderea disponibilă.
f) Motoarele electrice. Cele mai folosite motoare de acţionare a pompelor
sunt motoare electrice asincrone, cu rotorul în scurtcircuit. Se mai folosesc
motoare electrice asincrone cu rotorul bobinat, motoare sincrone şi motoare de
curent continuu. Pentru puteri până la 100-200 kW, se folosesc motoare de joasă
tensiune, iar pentru puteri mai mari se recomandă motoare de înaltă tensiune.
g) Motoarele termice. Cele mai utilizate motoare termice pentru acţionarea
pompelor sunt motoarele diesel şi cele cu explozie.
h) Instalaţiile de vacuum. În cazul debitelor importante şi a conductelor
lungi de aspiraţie, este necesar ca pe conducta de aspiraţie, înaintea pompelor,
să fie prevăzută o instalaţie de vacuum, care să elimine aerul ce se degajă din
apă pe conducta de aspiraţie.
Instalaţia de vacuum (cazan şi pompă de vacuum), mai are rolul de a
amorsa pompele.
Vacuumul se creează în cazan cu ajutorul unei pompe de vacuum legată
la punctul cel mai înalt al cazanului, prin intercalarea unui ventil de aer cu sens
unic sau printr-o conductă în serpentină, care să depăşească înălţimea de 10 m,
deasupra nivelului maxim al sursei de la care aspiră apa, astfel încât pompa să
nu aspire şi apa.
Pompele de vacuum funcţionează intermitent, automatizându-se în
funcţie de un anumit nivel sau depresiune din cazanul de vacuum. În general,
nivelul minim al apei din cazanul de vacuum trebuie să depăşească cu
aproximativ 30-50 cm partea superioară a pompei de refulare.
34
Dimensionarea cazanului şi a pompei de vacuum se face considerând că
la 1 dm3/s apă pompată, se degajă aproximativ 3-4 dm
3/min aer. Între două
declansări ale pompei de vacuum trebuie să existe un timp de repaus de
minimum 10 min.
La pompele de vacuum, se prevăd agregate de rezervă.
i) Instalaţiile de hidrofor. Pentru pomparea automatizată, direct în reţea,
fără intermediul unui castel de apă, când consumul este variabil, se utilizează
instalaţiile de hidrofoare.
Acestea se preferă în cazul unităţilor mici şi de asemenea cănd sunt
necesare presiuni mari, deoarece castelul de înălţime mare pune probleme
deosebite din punct de vedere constructiv.
În instalaţia de hidrofor, între pompe şi consumator se interpune un
cazan de presiune. În funcţie de presiunea creată în cazan, se pornesc şi se
opresc pompele, astfel încât în orice moment există o presiune minimă necesară
în întreaga instalaţie. În perioadele când pompele sunt în repaus, presiunea şi
debitul sunt asigurate din cazanul hidroforului.
Stabilitatea presiunii este asigurată printr-o pernă de aer la partea
superioară a cazanului.
Deoarece aerul se dizolvă cu timpul în apă, este necesar ca perna de aer
să fie refăcută din când în când; pentru aceasta, se foloseşte un mic compresor
de aer, care pompează aerul pe o ţeavă care intră prin partea superioară a
cazanului (în acest caz, pierderile de aer sunt mai mici).
Dimensionarea hidroforului se face astfel încât să nu existe mai mult de
6 porniri/h ale pompelor.
Se prevăd minimum două agregate de pompare, dintre care unul este de
rezervă. Cu cât se prevăd mai multe pompe, cu atât volumul cazanului este mai
mic. Pompele pornesc automat când în cazan este o presiune minimă şi se opresc
în momentul când se atinge o presiune maximă admisibilă. De obicei, ecartul
între presiunea minimă şi maximă este de 1,5 – 2,5 daN/cm2; diferenţele mari
sunt mai economice rezultând cazane mai mici. Se preferă ca pompele să fie
folosite în domeniul în care randamentul lor este mai mare decât 50%.
35
Pentru dimensionarea instalaţiei se poate folosi formula lui Brix, prin
care se determină volumul total al cazanelor de hidrofor:
V = 0,3 mQT (dm3),
max
min
p
p1
1m
, în care:
Q = debitul pompei, în dm3/s;
T = durata între două porniri consecutive ale pompei, în s;
pmin, pmax = presiunile minimă şi maximă de funcţionare a hidroforului
(daN/cm2).
Pentru debite mai importante, se preferă metode de calcul mai exacte.
POMPAREA APELOR DE SCURGERE
Apele uzate şi meteorice se pot pompa la şi în instalaţiile de epurare, la
vărsarea în emisar sau în cadrul reţelei de canalizare. În cazul vărsării în
emisar, nivelul maxim al apelor recipientului natural se stabileşte cu asigurarea
de 1%.
Amplasarea staţiilor de pompare se face în baza calculelor tehnico-
economice, ţinându-se seama de condiţii sanitare, de condiţii hidrogeologice, de
planul de sistematizare, de relief, de surse de energie şi de amenajarea unor guri
de descărcare gravitaţională în caz de avarii. În zonele de locuinţe, zgomotele şi
vibraţiile produse trebuie să se înscrie în reglementările tehnice specifice, iar în
jurul staţiei de pompare trebuie să se prevadă o zonă plantată, care să protejeze
spaţiul învecinat de nocivităţi specifice acesteia. Staţiile de pompare se compun
din bazine de recepţie cu grătare la intrare şi din casa pompelor.
În plan, staţiile de pompare au formă circulară sau dreptunghiulară.
Faţă de nivelul terenului, staţiile de pompare pot fi construite deasupra
solului, semiîngropate sau subterane.
36
În staţiile mici de pompare (10.000 ... 15.000 m3/zi), bazinul de recepţie
face corp comun cu casa pompelor, iar la staţii mari, bazinul de recepţie este
separat de casa pompelor.
BAZINE DE RECEPŢIE
Bazinul de recepţie primeşte apele de canalizare în staţie, uniformizând
regimul de funcţionare al pompelor şi permiţând înmagazinarea apelor până la
punerea în funcţiune a pompelor de rezervă. La staţiile automatizate, bazinul de
recepţie trebuie să înmagazineze debitul maxim orar pe timp de 2-10 minute, iar
la staţiile neautomatizate acesta trebuie să înmagazineze apa uzată
corespunzătoare volumului fluctuant, conform graficului de exploatare.
La determinarea volumului bazinului pentru apele meteorice, se va lua în
considerare hidrograful debitului acestor ape (se determină cât debit trebuie
pompat într-un timp t, astfel încât să se acumuleze volumul necesar de apă în
bazin).
Bazinele de recepţie se construiesc din zidărie de cărămidă, din beton sau
beton armat. Bazinele circulare se pot executa în terenuri cu ape subterane prin
coborâre în cheson deschis. Se prevăd cu o conductă de apă sub presiune, cu
orificii pentru spălarea periodică a depunerilor de pe pereţi şi radier şi cu
instalaţii de ventilaţie dacă sunt închise. Bazinele de recepţie pentru ape
meteorice se pot prevedea chiar în depresiuni cu maluri taluzate şi pereate.
CASA POMPELOR
Casa pompelor este clădirea care poate adăposti:
- agregatele pompă-motor electric,
- instalaţiile hidraulice,
- echipamentul electric,
- dispozitivele pentru manevrarea pieselor grele în timpul execuţiei şi
exploatării,
37
- instalaţiile de ventilaţie şi de încălzire,
- încăperile auxiliare.
Hala maşinilor se dimensionează în funcţie de spaţiul necesar demontării,
întreţinerii şi revizuirii agregatelor şi conductelor, conform STAS 12594-87.
Tipul şi caracteristicile pompelor se stabilesc în funcţie de înălţimea totală
de pompare, de debitul pompat, de domeniul de utilizare a pompelor
recomandat de cel ce le fabrică, de curba caracteristică a pompelor, de curba de
funcţionare a conductelor, de eventuala extindere a staţiei.
Dacă sunt în lucru până la 3 pompe, se mai prevede una de rezervă, iar la
4-7 pompe în lucru, se mai prevăd două pompe de rezervă.
Pentru evidenţa debitelor pompate şi indicarea nivelurilor apei în bazinul
de recepţie, se prevăd aparate de măsurat.
Proiectul de execuţie al staţiei de pompare trebuie să cuprindă măsurile de
protecţia muncii şi prevederile din reglementările specifice care trebuie
respectate de executant şi beneficiar în timpul execuţiei şi exploatării, iar
instrucţiunile de exploatare trebuie să conţină toate operaţiile pe care e necesar
să le efectueze personalul staţiei.
