Aspecte ale concurenţei în România

Protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal în vederea

promovării intereselor consumatorilor în România a fost reglementată prin Legea nr.21/10.04.1996

republicată.

Dispoziţiile legii sunt aplicabile actelor şi faptelor care au sau pot avea ca efect restrângerea,

împiedicarea sau denaturarea concurenţei săvârşite de:

- agenţii economici sau asociaţii de agenţi economici;

- organele administraţiei publice.

Legea nu reglementează piaţa muncii şi relaţiile de muncă, iar in conformitate cu prevederile cap.I,

art. 4 ”Preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrările se determină în mod liber prin concurenţă, pe

baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate în cadrul unor activităţi cu caracter de monopol natural

sau al unor activităţi economice, stabilite prin lege, se stabilesc şi se ajustează cu avizul MFP, cu excepţia

celor care, prin legi speciale, sunt prevăzute alte competenţe, de asemenea în sectoarele economice sau pe

pieţe unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei

poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor

pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu prelungire încă un an.

În cap.II art.5 sunt prezentate înţelegerile exprese sau tacite interzise între agenţi economici care au

ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească şi care

urmăresc:

a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a

rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale;

b) limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice ori investiţiilor;

c) împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al volumului de

vânzări şi achiziţii ori pe alte criterii;

d) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în

acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;

e) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri a unor clauze stipulând prestaţii

suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor

contracte;

f) participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte;

g) eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii

exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici, precum şi înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu

vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare rezonabilă.

Este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante (art. 6, cap II) deţinute de către unul

sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa românească ori pe o parte substanţială a acesteia, prin recurgerea la

1

fapte anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activităţii economice ori prejudicierea

consumatorilor.

Asemenea practici abuzive pot consta in:

a) impunerea in mod direct sau indirect a pretului de vanzare sau de cumparare, a tarifelor ori a altor cauze

contractuale, inechitabile si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau benefiaciari;

b) limitarea productiei, distributiei sau dezvoltării tehnologice in dezavantajul utilizatorilor ori

consumatorilor;

c) aplicarea in privinta partenerilor comerciali a unor conditii inegale la prestatii echivalente provocand

unora dintre ei un dezavantaj in pozitia concurentiala;

d) conditionarea incheierii unor contracte de acceptare de catre parteneriate a unor clauze, stipuland prestatii

suplimentare care nici prin natura si nici conform uzantelor comerciale nu au legatura cu obiectul acestui

contract;

e) practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi de ruinare, in scopul înlăturării concurenţilor,

sau vânzarea la export sub costul de producţie, cu acoperirea diferenţelor prin impunerea unor preţuri

majorate consumatorilor interni;

f) exploatarea starii de dependenta in care se gaseste un alt agent economic fata de un asemenea agent si

care nu dispune de o solutie alternativa in conditii echivalente precum si ruperea relatiei contractuale pentru

singurul motiv ca partenerul refuza sa se supuna unor conditii comerciale nejustificate.

Daca prin masurile luate şi prin sancţiunile aplicate de Consiliul Concurenţei conform prevederilor din

cap. 2, art. 7, al. 1, unui ag. ec. abuzand de pozitia sa dominanta nu se obtine restabilirea situatiei si

prevenirea repetarii abuzului, Consiliul Concurenţei, pentru motiv de afectare gravă a unui interes public

major, poate cere Curţii de Apel Bucureşti să ordone măsurile adecvate pentru lichidarea poziţiei dominante

pe piaţă a acestuia, instanta judecatoreasca putand dispune dupa caz de urmatoarele:

- invalidarea unor contracte sau a unor clauze contractuale prin intermediul caruia se exploateaza abuziv

pozitia dominanta;

- invalidarea actului sau a actelor de realizare a unei concentrari creatoare de pozitie dominanta, chiar atunci

cand prin actul sau prin actele juridice in cauza s-ar fi constituit o noua persoana juridica;

- limitarea sau interdicţia accesului pe piaţă;

- vanzarea de active;

- restructurarea prin divizare a ag. ec.

Consiliul concurentei trebuie sa specifice prin trimitere la textul legal masura sau masurile ce solicita

a fi ordonate de instant afara a putea cere luarea in cazul depus Judecatii a oricarora dintre masuri pana ce

cererea nu devine---------

Instanta Judecatoreasca va putea ordona una sau mai multe din masurile de mai sus, numai cu

conditia sa fie evitata orice crestere a pretulu din aceasta cauza sau afectarea executarii de catre ag. ec a

obligatiei asumate fata de terti.

2

Se considera interes public major motivand cererea Consiliului Concurentei pentru depunerea de

masuri extreme din cele prevazute mai sus:

- securitatea publică;

- pluralitatea de agenţi economici independenţi;

- bunastarea consumatorilor si regulile prudentiale.

Impotriva sentintei Curtii de Apel Bucuresti, pentru sesizarile de mai sus se por recurge---------la

Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In cap. III al legii concurentei, sunt legiferate aspecte ale Concentrarii economice la art. 10, al. 1, 2

aratand cand au loc operatiunile de concentrare ec.

Sunt interzise (cf. art. 12) concentrarile economice care avand ca efect crearea sau consolidarea

unuei pozitii dominante, conduc sau ar putea conduce la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea

semnificativa a concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia.

Autoritatea administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu personalitate juridică este Consiliul

concurenţei care are următoarea structură organizatorică:

- un preşedinte;

- 2 vicepreşedinţi;

- 4 consilieri de concurenţă.

În art.26 cap.IV sunt stabilite următoarele atribuţii ale Consiliului Concurenţei:

1. efectuează, la iniţiativa sa sau în urma unei plângeri, sesizări sau notificări, investigaţiile privind aplicarea

art. 5,6, 12 şi 15;

2. ia deciziile prevăzute de prezenta lege pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor legale constatate în urma

investigaţiilor efectuate de către inspectorii de concurenţă, în baza prevederilor legii şi abilitării cu puteri de

inspecţie prin ordin al preşedintelui;

3. certifică, la cererea agenţilor economici sau a asociaţiilor de agenţi economici şi, atunci când consideră

necesar, în urma declanşării unei investigaţii, pe baza dovezilor prezentate, că nu există temei pentru

intervenţia sa cf. Legii;

4. ia decizii de acordare a dispenselor în cazurile de exceptări individuale de înţelegeri, decizii luate de

asociaţiile de agenţi economici sau practici concertate, care se încadrează în prevederile art. 5 alin. (2),

precum şi decizii în cazurile de concentrări economice;

5. ia decizii de retragere a beneficiarului in cazuri nelegale;

6. asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii;

7. efectuează, din proprie iniţiativa, investigaţii utile pentru cunoaşterea pieţei;

8. sesizează Guvernul asupra existenţei unei situaţii de monopol sau a altor cazuri şi propune acestuia

adoptarea măsurilor necesare pentru remedierea disfuncţionalităţilor constatate;

9. sesizează instanţele judecătoreşti asupra cazurilor în care acestea sunt competente;

3

10. urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în domeniul de reglementare al

prezentei legi;

11. sesizează Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administraţiei publice centrale şi locale în

aplicarea prezentei legi;

12. emite aviz conform pentru proiectele de acte normative care pot avea impact anticoncurenţial şi propune

modificarea acelora care au un asemenea efect;

13. face recomandări Guvernului şi organelor administraţiei publice locale pentru adoptarea de măsuri care să

faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurenţei;

14. propune Guvernului sau organelor administraţiei publice locale luarea de măsuri disciplinare împotriva

personalului din subordinea acestora, în cazul în care acesta nu respectă dispoziţiile obligatorii ale Consiliului

Concurenţei;

15. realizează studii şi întocmeşte rapoarte privind domeniul său de activitate şi furnizează Guvernului,

publicului şi organizaţiilor internaţionale specializate informaţii privind această activitate;

16. reprezintă România şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în relaţiile cu organizaţiile şi

instituţiile internaţionale de profil şi cooperează cu autorităţile de concurenţă străine şi comunitare;

17. stabileşte şi aprobă misiunea, strategia generală şi programele de activitate ale autorităţii de concurenţă;

18. ***ia orice alte decizii în îndeplinirea atribuţiilor ce decurg din prezenta lege.

Metode de fundamentare a preţurilor de ofertă

ale producătorilor

1. Principii de bază în fundamentarea preţurilor la noile produse

Introducerea în fabricaţie a noilor produse, superioare din punct de vedere economic şi tehnic faţă de

cele existente, trebuie să fie interesaţi atât producătorii, cât şi beneficiarii acestora.

Deci preţul noilor produse este necesar să aibă un nivel convenabil ambelor părţi, să exprime şi să

asigure, atât eficienţa fabricării noilor produse, cât şi eficienţa utilizării lor de către beneficiari.

Acest obiectiv se poate realiza numai atunci când la fundamentarea propunerilor de preţuri la

produsele noi, pornind de la preţurile pieţei şi având în vedere valoarea de întrebuinţare şi costurile de

producţie, se aplică unul din următoarele principii:

1. „preţ egal la efect util egal"

2. „preţ mai redus pe unitate de efect util la beneficiar".

De exemplu, dacă efectul util este capacitatea de transport exprimată în tone (Q), cele două principii

se pot rezuma la relaţiile:

, după primul principiu.

4

, după al doilea principiu.

Menţionăm că efectul util la beneficiar este determinat „de însuşirile funcţionale (de exploatare) ale

produselor concretizate în:

1. randamentul maşinilor;

2. capacitatea de încărcare, transportare sau distribuire a unor maşini şi instalaţii;

3. rezistenta şi fineţea ţesăturilor;

4. durabilitatea şi rezistenţa la umiditate a încălţămintei.

Efectul util se asiguă prin funcţiile produsului. Principiile de mai sus se impun în prcatica econimocă

de cerinţele creşterii economice, de deyvoltarea eficientă a oricărei economii.

Aplicarea primului principiu se justifică în cazul produselor noi, care nu înlocuiesc alte produse şi

au menirea de a ------- gama sortimentală de produse, precum şi în cazul în care produsele noi, nu pot

satisface toate nevoile, fiind necesară utilizarea în continuare a produselor vechi.

Sfera cea mai largă de aplicare trebuie să o aibă cel de al doilea principiu, adică preţ mai redus pe

unitate, de efect util la beneficiar. Prin aplicarea lui se stimulează mai bine progresul tehnic, înnoirea şi

modernizarea produselor, în acelaşi timp, progresul, tehnic este cel care facilitează aplicarea acestui

principiu, întrucât, în esenţă, progresul tehnic constă în obţinerea unor produse a căror valoare de

întrebuinţare şi eficienţă, în utilizare creşte mai repede decât cheltuielile necesare pentru fabricare lor.

În determinarea preţului noilor produse trebuie stabilite 2 limite şi snume:

1. limita minimă a preţului produsului nou

2. limita maximă

Limita minimă a preţului produsului nou (P1) poate fi dată de acel nivel al preţului care asigură

producătorului recuperarea costurilor (normale) şi un profit în aceeaşi proporţie cu profitul de la produsul

similar existent în fabricaţia sa (produs etalon) ori la nivelul ratei de rentabilitate medii pe grupa de produse

sau pe ansamblul activităţii sale. Acelaşi rezultat se obţine dacă se influenţează preţul produsului etalon (P 0)

cu indicele de creştere (Ic) a costurilor produsului nou faţă de costurile produsului etalon.

în care:

C1 = costul produsului nou

Co = costul produsului etalon

Ic = C1/C0

5

Poate fi şi un alt raţionament pentru determinarea limitei minime şi anume: preţul produsului nou să

acopere costurile produsului şi să asigure un profit egal cu profitul unitar al produsului etalon influenţat cu

un indice ce exprimă raportul dintre utilitatea (valoarea de întrebuinţare) celor două produse (nou şi etalon).

Deci, profitul unitar să crească proporţional cu sporirea utilităţii produsului nou.

(B)

în care:

Pro = profitul unitar din preţul produsului etalon

Iu = indice de creştere a utilităţii calculat astfel: Iu = UI /Uo

Ul = utilitatea produsului nou

Uo = utilitatea produsuluie etalon

Limita maximă a preţului produsului noi ar putea fi dată de acel nivel al preţului care oferă

beneficiarului aceleaşi avantaje economice folosind produsul nou sau cel existent (etalon). Deci limita

maximă s-ar determina conform principiului „preţ egal la efect util egal". Rezultă că în stabilirea limitei-

maxime rolul principal trebuie să-1 aibă valoarea de întrebuinţare a produsului.

Preţul noului produs (P1), ca limită maximă, s-ar putea determina pornind de la preţul unui produs

etalon, existent în fabricaţie sau pe piaţă (Po) care să se influenţeze cu indicele (Iu) ce exprimă raportul dintre

utilitatea celor doua produse: nou şi etalon.

Deci:

(C)

Dacă din cadrul parametrilor care determină utilitatea produsului separăm durata de funcţionare, de

care depinde mărimea amortismentul mijloacelor fixe (o cheltuială importantă pentru beneficiari) putem

folosi şi o altă relaţie de calcul a lui PI ca limită maximă.

(D)

În care It = raportul dintre durata normată de funcţionare a noului produs (Dn1) şi durata normată de

funcţionare a produsului etalon (Dno)=. Deci, It = Dnl/Dno

Diferenţa dintre limita maximă şi minimă a preţului, luând în considerare şi cheltuielile pentru

asimilarea produsului nou care nu se reflectă în limita maximă reprezintă în esenţă efectul economic obţinut

6

prin înlocuirea produselor vechi cu altele noi, mai eficiente. Cu cât este mai mare diferenţa, este mai mare şi

efectul economic obţinut prin înnoirea producţiei şi invers.

Cunoscându-se aceste două limite, propunerea de preţ poate avea 2 nivele, nivelul limitei minime,

nivelul limitei maxime sau se poate încadra între cele două limite, în funcţie; de o serie de condiţii şi factori

legaţi mai ales, de situaţia pieţei pentru produsul respectiv. Dacă preţul se fixează la nivelul limitei minime,

el este puţin stimulativ pentru producătorul de tehnică nouă, deşi cererea pentru produs, la acest preţ, ar

creşte. Dacă preţul se fixează la limita maximă el este avantajos pentru producător dar, la acest preţ, scade

interesul beneficiarului pentru produs. Soluţia, în general, trebuie căutată între cele două limite.

2. Corelarea preţurilor şi caracteristicile produsului etalon

Un produs nu poate exista, în general, independent în economie, ci el se află într-un anumit raport de

interdependenţă şi de proporţionalitate cu celelalte produse. Corelarea preţurilor este acţiunea operaţiunea

de determinare a nivelului şi raportului dintre preţurile nominale ale produselor şi serviciilor în funcţie de

valoarea de întrebuinţare a produselor, costurilor de producţie şi raportul cerere-ofertă.

Corelarea preţurilor poate fi privită, în dublă accepţiune, şi anume:

- în primul rând ca o operaţiune prin care se urmăreşte elaborarea propunerilor de preţuri la produsele noi,

având în vedere preţurile produselor similare, şi care are ca scop principal încadrarea normală a preţurilor

produselor noi în sistemul preţurilor existente pe piaţă;

- în al doilea rând, corelarea preţurilor apare ca o cerinţă a asigurării desfacerii normale a produselor,

prin respectarea corelaţiilor necesare din interiorul preţurilor si dintre preţurile produselor, care să exprime

cât mai real raporturile dintre valorile de întrebuinţare ale produselor şi costurile lor de fabricaţie.

Se ştie că, în general, modificarea preţului unui produs antrenează nu numai modificarea cererii la

acel produs, ci are drept consecinţa modificarea cererii şi la alte produse cu aceleaşi întrebuinţări şi, în cele

din urmă, a preţurilor acestora. Corelarea preţurilor presupune deci efectuarea comparaţiilor între produsele

noi şi cele similare, atât sub aspectul valorii de întrebuinţare, cu scopul delimitării sporului de performanţă

adus de produsele noi (noutatea reală), care să se aibă în .vedere la calculul preţului, cât şi după costurile de

producţie, pentru a estima eficienţa ce se poate obţine: prin fabricarea produsului nou. Prin operaţiunea de

corelare se poate preîntâmpina arbitrariul în stabilirea preţurilor şi apariţia unor anomalii de preţuri

(diferenţieri de preţuri mari la produse similare) pe piaţă, asigurându-se producătorului o mai mare

certitudine în desfacerea produselor şale.

Operaţiunea de corelare a preţurilor se poate realiza prin mai multe metode în funcţie de elementele

pe care se pune accentul de bază în această corelare. Sunt cunoscute în practica metodele de corelare pe

baza costurilor (antecalculaţiei de preţ), pe baza seriilor de preţuri, baremelor de preţuri şi normativelor de

calcul, pe baza comparării parametrilor tehnico-funcţionali, pe bază de costograme sau prin agregare şi alte

metode.

7

Indiferent de metoda de corelare folosită, stabilirea propunerilor de preţuri prin corelare implică

două etape principale, şi anume:

- una tehnică, de determinare a nivelului şi proporţiilor dintre preţurile produselor noi şi cele ale

produselor alese ca bază de corelare (produse etalon), folosind oricare din metodele de corelare cunoscute;

- alta de analiză, ce constă în verificarea modului în care preţurile rezultate din calculul tehnic

asigură eficienţa economică a produsului respectiv, pentru ca să corespundă necesităţilor utilizatorilor, în

legătură cu această analiză trebuie urmărite mai multe aspecte principale.

În primul rând, trebuie văzut dacă preţul ce se estimează asigură recuperarea costurilor şi o

rentabilitate stimulativă, care să-1 cointereseze pe producător în fabricarea produsului respectiv, precum şi

dacă preţul asigură realizarea impozitelor datorate statului, sau a altor prelevări şi a adaosului comercial,

după caz.

În al doilea rând, trebuie urmărit dacă preţul rezultat din calcul este justificat în raport cu

necesităţile pe care le satisface noul produs, ţinând seama de eficienţa pentru beneficiari a produselor

respective în comparaţie cu produsele similare folosite de aceştia, şi de accesibilitatea produselor pentru

consum, precum şi de stimularea sau limitarea (după caz) a consumului unui anumit produs în funcţie de

natura materiilor prime, a cererii de consum pentru produse ieftine etc.

În al treilea rând, prin analiza eficienţei economice a produsului se mai urmăreşte şi măsura în care

se asigură o valorificare raţională a materiilor prime folosite, precum şi gradul de utilizare a materialelor

recuperabile, ţinând seama de natura acestora (clasice sau înlocuitoare), de resursele existente şi de limitarea

.consumului unor materiale deficitare sau importante etc. Pentru produsele exportabile la analiza preţului se

urmăreşte .dacă acesta asigură competitivitatea pe piaţa externă şi apropierea corelaţiilor interne de preţ din

grupa respectivă de produse de corelaţiile din alte grupe similare, precum, şi de corelaţiile existente pe plan

extern la grupe similare. Bineînţeles că, după caz, în analiza respectivă se au în vedere şi alte considerente

de natură economică şi socială.

În situaţia în care, din analiza economică a preţului estimat, rezultă că acesta nu asigură eficienţa

necesară, iar cheltuielile de producţie ale acestuia nu pot fi reduse, se interzice fabricarea produsului şi

stabilirea preţului respectiv.

Determinarea propunerilor de preţuri prin corelare presupune, în toate cazurile, o comparare a noului

produs cu un produs similar luat ca termen de referinţă, ca etalon. Asigurarea unei corelări corespunzătoare

este condiţionată, în principal, de alegerea corectă a unuia sau mai multor produse ca etalon cu care se va

compara noul produs.

În scopul asigurării unei comparări cât mai concludente, un produs care este ales ca etalon trebuie să

îndeplinească cumulativ mai multe condiţii de ordin tehnic şi economic:

În primul rând, se cere ca el să aibă caracteristici tehnico-funcţionale (şi, în general, valoare de

întrebuinţare) cât mai apropiate de cele ale produsului nou şi să satisfacă aceeaşi trebuinţă, respectiv să aibă

8

aceeaşi destinaţie pentru consumatori sau beneficiari, în cazul produselor încadrate pe clase de calitate,

etalonul este bine să facă parte din aceeaşi clasă de calitate.

În al doilea rând, produsul etalon trebuie să facă parte, în general, din aceeaşi grupă sau subgrupă

de produse în care urmează să se încadreze şi produsul nou. Alegerea produsului etalon reprezintă în fapt o

încadrare a noului produs în grupa de produse de care aparţine etalonul.

În al treilea rând, caracterul producţiei etalonului trebuie să fie în concordanţă cu cel al noului

produs, în cazul produsului nou de serie mare, produsul etalon trebuie să fie de fabricaţie curentă şi să aibă o

pondere înseninată în volumul producţiei, comparativ cu alte produse similare din aceeaşi grupă de produse,

care ar putea fi şi ele alese ca etalon.

În al patrulea rând, produselor etalon trebuie să fie solicitat pe piaţă, să aibă cerere şi desfacere

continuă.

În al cincilea rând, produsul etalon trebuie să aibă un preţ legal care să nu înregistreze pierderi, să

nu constituie anomalie de preţ şi să nu fi fost stabilit din diferite considerente de politică economică - pe

baza unor criterii legale derogatorii de la metodologia obişnuită. De asemenea, preţul produsului etalon este

bine să fie într-un raport corespunzător cu preţurile produselor care fac parte din aceeaşi grupă, respectiv

rentabilitatea cuprinsă în preţul etalonului să nu difere esenţial de media pe grupa de produse din care el

face parte.

3. Fundamentarea preţurilor de ofertă prin corelare pe baza costurilor de producţie

Această metodă de fundamentare (stabilire) a preţurilor a fost cea mai frecvent utilizată în practica

preţurilor din ţara noastră şi din alte ţări cu economie planificată.

Principala condiţie pentru asigurarea unei fundamentări şi corelări corespunzătoare a preţului

produsului nou cu preţul produsului etalon (produselor existente) pe baza acestei metode o constituie

corecta dimensionare a nivelului costurilor produselor ce se compară.

Compararea costurilor celor două produse se bazează pe antecalculaţia întocmită pentru produsul

nou şi calculaţia produsului etalon. Dacă ambele produse sunt executate de aceeaşi unitate costurile

etalonului se analizează

critic şi se actualizează, iar dacă etalonul este fabricat de altă unitate costurile acestuia se redimensionează

în funcţie de condiţiile de fabricaţie în întreprinderea ce execută noul produs.

Analiza critică şi actualizarea sau redimensionarea costurilor produsului etalon este necesară pentru

a se asigura o bază reală de comparare a costurilor noului produs.

3.1 Actualizarea costurilor de producţie sub influenţa unor factori

Actualizarea costurilor este determinată de apariţia unor factori în legislaţie, în producţie, în

desfacere şi se face cu scopul de a asigura comparabilitatea datelor în timp şi spaţiu. De asemenea

9

actualizarea costurilor este necesară pentru a stabili o structură reală a costurilor în condiţiile date,

actualizării care vor fi reflectate în preţ. Deşi în ultimii ani în România se manifestă o tendinţă de stabilizare

a preţurilor, rata inflaţiei fiind de 6% în anul 2007.

Factorii care pot determina modificări ale costurilor şi implicit ale preţurilor pot avea variaţii

pozitive sau negative. Printre acestea se numără:

- creşteri la preţul materiilor prime şi materiale directe;

- creşterea indicelui de utilizare (scoatere) a materiei prime prin folosirea unor metode moderne de

croire, de prelucrare, de turnare etc.;

- reducerea cheltuielilor de transport, aprovizionare prin eficientizarea rutelor de transport şi a

felurilor de transporturi;

- creşterea productivităţii muncii;

- indexarea salariilor anual;

majorarea sau reducerea contribuţiei pentru asigurări sociale.

4. Determinarea preţului de ofertă prin corelare pe baza seriilor de preţuri (aplicaţie)

Determinarea preţurilor se poate face prin metoda interpolării în funcţie de forma pe care o are

ecuaţia seriei de date din fabricaţie.

A. Dacă forma ecuaţiei este o dreaptă atunci:

(1)

în care P(x) – preţul sortimentului nou.

P1 şi P0 preţurile sortimentelor între care se încadrează sortimentul nou;

x, x1, x0 – parametrii celor 3 sortimente (nou şi cele două sortimente care încadrează sortimentul

nou).

B. Altă variantă în acest caz este stabilirea parametrilor cu ajutorul unei funcţii liniare:

y = a + bx (2)

Exemplu:

Preţul la o centrală Sime de 25 kw este de 1500 lei iar la o centrală de 35 kw de 2100 lei. Să se

determine preţul la o centrală de 30 kw.

După relaţia (1)

10

După relaţia (2) avem:

1500=a+b25

2100= a+b35

600 = 10b b=

1500=a + 60 x 25 a = 1500 – 1500 = 0

deci y (30) = a +bx = 0+60 x 30 = 1800

C. Altă metodă este reprezentarea grafică

c) Regula de trei simplă

Prin metoda regulii de trei simplă se are în vedere preţul pentru cele două preţuri astfel:

25 kw………………………………1500 lei

11

35 kw ……………………………… 2100 lei

Preţul/kw =

În cazul unor produse noi, indiferent dacă se încadrează înăuntrul seriei sau prelungesc seria

existentă, preţurile se pot stabili cu ajutorul unor funcţii matematice ca cele de mai sus(liniare sau neliniare,

simple sau complexe).

Pentru alegerea celei mai corecte funcţii matematice se procedează la întocmirea unei costograme

sau diagrame de preţuri, prin reprezentarea grafică a preţului în funcţie de unul sau mai mulţi parametrii

tehnico-funcţionali.

Elaborarea unor diagrame de preţuri este necesară, mai ales, în cazul unor produse executate într-o

multitudine de tipodimensiuni (tiporulmenţi - curenţi, motoare)

În elaborarea costogramelor şi a rezolvării ecuaţiilor de preţuri se parcurg mai multe etape:

Într-o primă etapă are loc clasificarea produselor, adică gruparea lor pe familii tipo-dimensionale

după criterii constructive şi tehnologice comune, precum şi după factorii economici ce pot influenţa nivelul

preţurilor. Are loc apoi selectarea factorilor de variaţie independentă (x), în general, excluzând acei

parametrii a căror variaţie nu influenţează nivelul preţurilor.

În continuare, pentru a putea face reprezentarea grafică se stabileşte numărul de perechi de valori

preţ-factor variabil independent (y-x) necesar şi suficient analizei influenţei parametrilor asupra preţului

produsului. Practica a demonstrat că în cazul unor sortimente foarte bogate nu este necesară cuprinderea în

costograma a tuturor sortimentelor cu preţurile lor.

Pentru a simplifica costograma în aceste cazuri, s-a ajuns la concluzia că numărul suficient de

perechi preţ-parametru pentru realizarea unei reprezentări grafice concludente se poate determina după

relaţia:

unde:

x - parametrul constructiv sau funcţional care exprimă valoarea de întrebuinţare a produsului

x max. - valoarea maximă a lui x

x min. - valoarea minimă a lui x

Mărimea „n" este în funcţie de întinderea câmpului de variaţie x min - x max, însă niciodată mai

mică de 3.

Având stabilit numărul perechilor preţ - parametru, suficient pentru întocmirea costogramei, trebuie

selectate acele perechi concrete preţ-parametru pe care să se alcătuiască reprezentarea grafică, în acest scop

12

se determină un interval de variaţie (I) al factorului independent (parametru) în funcţie de care se selectează

perechile respective.

Dacă funcţia y = f(x) este liniară valorile concrete ale factorului variabil independent (x) e pot

determina stabilind intervalul dintre acestea, între limitele minimă - maximă cu ajutorul relaţiei:

iar dacă funcţia este exponenţială, atunci:

Fiind selectate perechile preţ - parametru, în continuare se face reprezentarea grafică, pentru a afla

alura curbei ce uneşte punctele YJ, Xj şi care reproduce dependenţa preţului de parametru şi în funcţie de

care se alege o funcţie matematică.

Reprezentarea grafică şi rezolvarea sistemului de ecuaţii, aflând parametrii (a, b, c) ai funcţiei

matematice alese serveşte pentru două scopuri: ajustarea seriei de preţuri, care comparată cu seria reală de

preţuri dă posibilitatea analizei şi evidenţierii unor anomalii (necorelări) de preţuri, la care s-a ajuns prin

stabilirea individuală a preţurilor la diferite sortimente; pe baza parametrilor funcţiei matematice alese;

odată calculaţi se pot determina preţurile apoi la alte „n" sortimente de pe costogramă ce se vor introduce în

fabricaţie pe baza seriei de date existente.

În cazul maşinilor şi instalaţiilor s-a constatat însă că relaţia funcţională dintre preţ şi capacitatea de

lucru (principala caracteristică tehnico-economică), în acest caz, curba este o funcţie exponenţială de forma:

P(x) =

în care:

x - este variabila independentă

a - constantă

m - exponentul de regresie, adică o mărime determinată statistic care ţine seama de

dependenţa preţului de capacitate şi care, în general, are o valoare egală cu unitatea sau e subunitară.

Aceşti exponenţi variază în funcţie de particularităţile specifice ale execuţiei şi destinaţiei maşinilor

şi utilajelor.

Dacă dependenţa dintre preţuri şi capacitate este curbilinie, preţurile se pot determina după

relaţia:

în care:13

PI - este preţul căutat corespunzător capacităţii X1

PO - este preţul corespunzător capacităţii X0

X1, Xo - capacităţile de producţie ale utilajelor

m - este exponentul (coeficientul) de regresie.

Aplicaţie (vezi caiet)

4.1 Baremele de preţuri şi normativele de calcul

Baremele de preţuri reprezintă o metodă de stabilire a preţurilor prin corelare care se realizează sub

forma unor serii de preturi determinate anticipat. Baremele de preţuri se disting prin faptul că apar sub

forma unor tabele în care preţurile se găsesc gata calculate pentru toată gama de sortimente sau dimensiuni

ale aceluiaşi produs sau grup de produse, inclusiv pentru acelea care se vor introduce în fabricaţie în

perioada următoare. Preţurile sunt exprimate în funcţie de un număr restrâns de parametrii de bază, apreciaţi

că exprimă cât mai concludent valoarea de întrebuinţare şi reflectă raporturile dintre costurile acestor

sortimente sau dimensiuni. De ex. În industria confecţiilor, preţul la cămăşi după mărime.

Baremele de preţuri reprezintă o formă operativă şi simplă de stabilire a preţurilor. Astfel, la apariţia

unui nou sortiment întreprinderea producătoare este în măsură să aplice preţul din barem fără o altă

formalitate. Existenţa baremelor de preţuri, prin însăşi modul lor de determinare, asigură şi corelaţiile

necesare dintre preţuri, întrucât cu ocazia construirii baremelor respective s-a urmărit realizarea corelaţiilor

şi legăturilor dintre preţurile tuturor sortimentelor.

Baremele de preţuri au fost elaborate pentru acele grupe sau subgrupe care se caracterizează printr-o

foarte largă diversificare de produse şi sortimente posibile. Ele s-au folosit, cu deosebire, în industria

confecţiilor datorită numărului foarte mare de sortimente şi modele existente, precum şi a varietăţii de

ţesături din care se confecţionau. De asemenea, baremele s-au mai folosit şi pentru stabilirea preţurilor la

unele fire de bumbac, lână, ţesături din lână şi tip lână, cămăşi pentru bărbaţi, mănuşi din piele, poşete,

tricotaje pentru femei, geamuri, oglinzi, articole de sticlărie şi ceramică fină, piese turnate etc.

Utilizarea acesti sistem de calcul este utilă în economiile unde stabilitatea ec. este ridicată având în

vedere

Elaborarea unui barem necesită însă un volum mare de muncă care nu este eficient, nu se justifică

din punct de vedere economic, numai dacă este mai mic decât volumul de muncă efectuat pentru stabilirea

izolată a propunerilor de preţuri la un număr mare de sortimente.

Pentru a elabora un barem este necesară găsirea, în general, a doi parametrii esenţiali, de care să se

ţină seama la construirea unei serii de preţuri, în care să se calculează primul şi ultimul termen al seriei,

rămânând de determinat raţia de creştere.

La construirea unui barem de preţuri se ţine seama de faptul că unul din parametrii de bază este fix

iar celălalt variabil, diferenţierea făcându-se cu ajutorul unei raţii care poate fi constantă sau regresivă (ori

progresivă), în cazul folosirii unor raţii constante, aceasta se calculează după formula:

14

în care:

r- raţia

Pn - preţul ultimului termen al seriei

P1 - preţul primului termen al seriei

n - numărul de termeni ai seriei.

Baremul de preţuri se prezintă sub forma unui tabel în care preţul căutat se găseşte la locul de

intersecţie al rândului cu coloana reprezentând cei doi parametrii aleşi.

La elaborarea unui barem se parcurg mai multe faze şi anume:

- pregătirea

- calculul

- verificarea posibilităţilor păstrării nivelului de preţ şi finisarea baremului.

Calculele de mai sus se efectuează pentru fiecare mărime în parte, atât la prima poziţie din barem

(primul rând), cât şi la ultima poziţie din barem, calculul făcându-se pe baza antecalculaţiei de preţ la aceste

2 poziţii (ultimul rând şi ultimul termen al seriei). După calculul primului şi ultimului termen, cunoscându-

se numărul de termeni se poate calcula raţia şi, pe baza ei, preţurile din cadrul seriilor, însumând în

continuare raţia de la un termen la altul al seriei. Procedând astfel se elimină calculele din seria de date,

acestea făcându-se doar pt 2 elemente din serie.

Verificarea păstrării nivelului preţurilor se face pe baza datelor privind producţia pe o anumită

perioadă (trimestru, semestru, an).

Ultima fază a activităţii de elaborare a baremului o constituie finisarea acestuia, operaţiune care

constă, în principal, în rotunjirea preţurilor.

Avantajele baremurilor de peţuri au fost printre altele operativitatea şi simplitatea stabilirii preţurilor

la produsele noi (preţurile se extrăgeau din tabel); se asigura o corelare exactă şi o rată de rentabilitate unică

la toate sortimentele, stimulând astfel producătorul să execute oricare sortiment, în funcţie de cerinţele

pieţei; simplificarea operaţiunilor în cazul modificării generale a preţurilor, prin aplicarea unui coeficient

unic de modificare la toate preţurile din barem, menţinându-se în continuare corelaţiile dintre ele etc.

Normativele de calcul reprezintă o altă formă simplificată şi operativă de stabilire a preţurilor de

ofertă, prin corelare, care se deosebeşte de baremele de preţuri prin aceea că nu conţine preţuri gata

calculate, ci numai nişte coeficienţi sau formule pe baza cărora, în funcţie de anumite elemente

caracteristice, se calculează preţurile cu uşurinţă. Aceşti coeficienţi servesc, atât la calcularea preţurilor pe

fiecare sortiment în parte, cât şi la menţinerea nivelului de preţ şi a corelării între preţurile diverselor

sortimente care fac parte din grupa sau subgrupa de produse la care se referă.

15

Normativul unic (K) se poate determina ca un raport între preţul produsului etalon (Po) şi costul de

producţie al etalonului (Co). Deci, .

Preţurile sortimentelor noi (Pi) se determină înmulţind acest normativ cu costurile sortimentelor noi

(Q).

Deci: Pi=K x Ci

Normativele cu un coeficient unic (K) se poate folosi şi la stabilirea tarifelor (T) pentru prestările de

servicii. Astfel la manopera calculată (M) se aplică un coeficient pentru a estima cheltuielile indirecte şi

profitul ce se cuprind în tarif. Deci,

T = M + M • K = M(l + K)

Acest procedeu se aplică numai la mamoperă, tarifele conţin elemente de manoperă, nu şi la

materiale, acestea sunt aduse de client.

4.2 Fundamentarea preţurilor de oferta prin corelare pe baza comparării parametrilor

tehnico-funcţionali.

Corelarea pe baza comparării parametrilor tehnico-funcţionali constituie principala metodă de

stabilire a preţurilor de ofertă, prin care se exprimă raporturile dintre valorile de întrebuinţare ale produselor

respective. Ea se foloseşte în cazurile în care se compară preţurile produselor a căror valoare de

întrebuinţare este determinată de aceeaşi parametrii tehnici şi constructivi ai produselor şi la care raportul

dintre parametrii poate să stea la baza raportului dintre preţurile produselor în cauză.

Folosirea acestei metode presupune alegerea unui număr minim de parametrii care se compară, în

cazul fiecărei grupe sau subgrupe de produse, întrucât diferenţele calitative, în majoritatea cazurilor, nu se

pot obţine direct în valori absolute, ci numai în mărimi relative, determinarea acestor diferenţe se face pe

baza unor coeficienţi de echivalenţă (Iu) care reflectă raportul dintre parametrii valorii de întrebuinţare a

produselor comparate.

Prin aplicarea coeficienţilor respectivi asupra preţului produsului etalon ales ca bază de corelare se

obţine nivelul maxim ce se poate accepta pentru preţul noului produs. Transpunând cele de mai sus în

expresie matematică vom avea relaţia:

(1)

în care:

P1 şi PO - preţurile produselor (nou = l, etalon = 0)

A, B, C ...N - parametrii produselor (nou l, etalon = 0)

16

Astfel încât preţul noului produs va fi în funcţie de preţul produsului etalon şi raportul dintre

parametrul noului produs si produsul etalon. În cazul în care în calcul intră toţi parametri, atunci preţul

noului produs va fi amplificat de atâtea ori de câţi parametri noi avem.. Lucru care nu este justificat,

deoarece nu întotdeauna val. de întrebuinţarea produsului nou se aplică în funcţie de nr. de parametri luaţi în

calcul. De aceea:

În cazul în care toţi parametrii caracteristici sunt egali în afară de unul, singur, a cărui mărime

directă, măsurabilă este proporţională cu valoarea de întrebuinţare a produselor comparate, preţul de ofertă

al produsului nou se determină faţă de preţul produselor similare alese ca bază de corelare, în raport cu

mărimea parametrului respectiv. Relaţia (1) va avea în acest caz o formă simplificată:

P1max = PO • A1 / A0

Aşa de exemplu, se folosesc următorii parametrii de bază: puterea calorică în cazul cărbunilor,

conţinutul în substanţă utilă în cazul, minereurilor, puterea în KW la motoarele electrice etc. Preţul la

produsul nou creşte (descreşte) proporţional cu creşterea (descreşterea) fiecărui parametru, dacă folosim

relaţia de calcul (1);

Se poate pune însă întrebarea: creşterea valorii de întrebuinţare a produsului este dată de creşterea

(ori descreşterea) separată a fiecărui parametru (pentru a calcula preţul în funcţie de această creştere) sau

este dată de creşterea medie a parametrilor produsului?

În prima situaţie dacă înmulţim preţul produsului etalon cu raportul factorilor luaţi în calcul, preţurile sunt şi nu corespund realităţii, deoarece valoarea de întrebuinţare nu creşte proporţional la produsul nou cu produsul factorilor luaţi în calcul. De aceea se acceptă a 2 a variantă astfel că:

în care: n - numărul parametrilor.

17