Umanismul
Umanismul Miscarea culturala cunoscuta sub numele de Renastere
sau Umanism s-a manifestat in secolele XIVXV si XVI mai intai in
Italia si apoi in intreaga Europa. Interes pentru stiinta, arta,
pentru dezvoltarea armonioasa a spiritului uman, pentru eliberarea
fiintei umane de orice constrangeri si manifestarea multilaterala.
Redescopera filozofia antica, greaca si latina, la fel limbile
respective. se dezvolta: filozofia, filologia, literatura, pictura,
sculptura, arhitectura, astronomia. Increderea in ratiune, in
valorile modelatoare ale culturii; armonie intre om si natura. In
lupta impotriva dogmatismului, a fost ars pe rug, ca eretic,
Giordano Bruno. Reprezentanti: In cultura universala: F. Petrarca,
G. Boccaccio, Pico della Mirandola, Leonardo da Vinci, Michelangelo
Buonarroti Italia; F. Rabelais, P. Ronsard Franta; Martin Luther
Germania; Thomas Morus, W. Shakespeare Anglia; Erasmus din
Rotterdam supranumit printul umanismului Tarile de Jos. In cultura
romana: Nicolaus Olahus Transilvania, Stefan cel Mare, Neagoe
Basarab, Constantin Brancoveanu; Udriste Nasturel, Nicolae Milescu,
Simion Stefan, Dosoftei, Antim Ivireanu, Grigore Ureche, Miron
Costin, Stolnicul Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Dimitrie
Cantemir. Ideile sustinute de cronicari: etnogeneza romaneasca
(originea, romana, unitatea si continuitatea poporului nostru);
lupta pentru independenta nationala; reflectia filozofica asupra
conditiei omului M. Costin, Viata lumii tema fortuna labilis
fragilitatea fiintei umane. Permanente ale umanismului in cultura
romana, dupa secolul al XVIII-lea: I.H. Radulescu, M. Kogalniceanu,
N. Balcescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Titu Maiorescu, Nicolae
Iorga, Vasile Parvan, G. Calinescu.
Clasicismul
Termenul comporta sensuri largi, exprimand o atitudine estetica
fundamentala ce se caracterizeaza prin tendinta de a observa
fenomenele in contextul universului si de a le inchega intr-un
sistem proportional si armonios, corespunzator frumosului si
concordant cu norme rationale care impun tipuri model,
perfectiunea, idealul.
Curentul se defineste ca o miscare artistica si literara care
promoveaza ideile de echilibru si armonie a fiintei umane,
constituite in modele durabile si care se pot regasi in timp. De
aici intoarcerea la antichitatea greaca si latina. Sunt relevante
sculpturile lui Fidias (care a condus si lucrarile de pe Acropola
Atenei), arhitectura cladirilor de pe Acropole, tragediile lui
Eschil, Sofocle, Euripide, Artele poetice ale lui Aristotel si
Horatiu etc.
Curentul clasicismului, definit ca atitudine estetica
fundamentala de observare si realizare a unui sistem armonios,
stabil, proportional, dominat de elementele frumosului, in
concordanta cu norme specifice (cele trei unitati in dramaturgie),
tinde spre un tip ideal, echilibrat, senin, al perfectiunii
formelor. A aparut in Franta, in secolul al XVII-lea (inaintea
iluminismului), extinzan-du-se in intreaga Europa. S-a manifestat
in toate artele literatura, pictura, muzica, arhitectura.
Trasaturi:
- regula celor trei unitati in dramaturgie (de loc, timp,
actiune);- puritatea genurilor si a speciilor literare; intaietatea
ratiunii; - imitarea modelelor greco-romane; cultul pentru adevar
si natural (in literatura), infrumusetarea si innobilarea naturii
(in pictura); - promovarea virtutii propunand un tip ideal de om
virtuos, multilateral, complet (tip social exceptional, unic un
model);- natura se subordoneaza idealului uman caracter
moralizator.
Cultiva trasaturi distincte curajul, vitejia, generozitatea sau
lasitatea, avaritia, naivitatea.
Puritatea stilului, sobrietatea, stil inalt nu amestecul de
stiluri.
Prin extensie, termenul se foloseste si pentru a denumi
perfectiunea, armonia.
Reprezentanti in literatura universala: Corneille, Racine,
Mollire, Boileau, La Fontaine, La Bruyere.
Reprezentanti in literatura romana secolul al XVIII-lea si al
XIX-lea indeosebi. Astfel: elemente in Tiganiada de I. Budai
Deleanu, creatiile lui V. Alecsandri, Al. Odobescu, Caracterurile
de B.P. Mumuleanu, operele lui M. Eminescu, I. Creanga, I.L.
Cragiale, I. Slavici perioada marilor clasici. Predilectie pentru
speciile: oda, epigrama, idila, rondel, epistola, satira, fabula,
comedie, tragedie.
Clasicism vienez perioada de istorie a muzicii din a doua
jumatate a secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al
XIX-lea, ilustrata de personalitati a caror creatie se remarca prin
armonie compozitionala: Haydn, Mozart, Beethoven.
Iluminismul
Miscarea filozofica, stiintifica, estetica, literara care s-a
manifestat in Europa in secolul al XVIII-lea, cunoscuta si sub
denumirea de epoca luminilor sau luminism. Tarile unde se manifesta
mai intai sunt Anglia si Franta. Inceputul se leaga de anul 1688
cand se voteaza in parlamentul Angliei Declaratia drepturilor, care
fundamenteaza libertatea si drepturile omului. In Franta,
iluminismul va cunoaste impliniri si progrese deosebite prin
realizarea stralucitei lucrari de sinteza filozofica, estetica si
social-politica Enciclopedia, la care au colaborat personalitati
ale culturii universale: Montesquieu, Voltaire, Rousseau, Diderot,
dHolbach, Helvtius etc. Trasaturi: rationalismul, spiritul laic,
toleranta religioasa, emanciparea prin cultura si educatie a
poporului. Se pun in circulatie concepte ca: egalitatea si dreptul
natural, suveranitatea poporului, sistem de guvernare prin monarhia
luminata republica (Monarhul un om luminat filozof pentru a
armoniza interesele claselor). Prin: luminare, toleranta, cultura,
buna-intelegere si munca omul poate ajunge la o percepere rationala
si universala si la stapanirea de sine. Reprezentanti: In cultura
universala: Franta Montesquieu (Scrisori persane), Voltaire
(Brutus, Zadig, Candid tragedii), Diderot (Cugetari filozofice,
Nepotul lui Rameau etc.), Beaumarchais (Barbierul din Sevilla,
Nunta lui Figaro); Anglia Daniel Defoe (Robinson Crusoe), J. Swift
(Calatoriile lui Guliver); Germania Lessig (Laocoon, drama Nathan
inteleptul etc.); Italia Carlo Goldoni (Badaranii, Hangita etc.);
Rusia Radiscev (Calatorie de la Petersburg la Moscova); In cultura
romana: Scoala Ardeleana: Samuil Micu, Petru Maior, Gh. Sincai, I.
Budai Deleanu miscare politica (drepturile romanilor in
Transilvania), miscare ideologica (lucrari istorice, filozofice,
(unitatea, originea romanica, continuitatea poporului si a limbii
romane), miscare culturala (infiintarea de scoli, manuale, carti)
miscare literara (Tiganiada I. Budai Deleanu; in Tara Romaneasca:
Gheorghe Lazar, Dinicu Golescu; in Moldova: Gheorghe Asachi.
RomantismulTermenul comporta sensuri largi, diferite, in
concordanta cu scopul urmarit, afirmandu-se ca o reactie fata de
clasicism. Exprima atitudinea estetica caracterizata prin relevarea
aspectelor concrete, istorice opuse tipurilor eterne si abstracte
ale clasicismului. Afirma factorul emotional, al imaginatiei, al
sensibilitatii, al subiectivitatii, spontaneitatii cu tendinta de
evaziune in vis, in trecut, in exotism. Romantismul se constituie
ca miscare artistica la sfarsitul secolului al XVIII-lea in anglia
si Germania, iar in secolul al XIX-lea in Franta. S-a extins in
toata Europa si aproape in toate tarile lumii. Curentul a fost
anticipat de preromantism. A afirmat specificul national, mai ales
in Anglia, Germania, Italia. Caracteristici: introduce noi
categorii estetice uratul, grotescul, macabrul, fantasticul,
aspiratia spre originalitate, libertatea formelor introducerea de
noi specii: drama romantica, meditatia, poemul filozofic, nuvela
istorica, inovatii prozodice; primatul subiectivismului, al
pasiunii, al fanteziei supunandu-se genului liric; cultivarea
specifcului national prin istorie, folclor, natura etc.; folosirea
antitezei in structura poeziei si in conceperea personajelor;
imbogatirea si largirea limbii literare prin includerea limbii
populare, arhaismelor, regionalismelor a argoului etc.; personaje
exceptionale in imprejurari exceptionale. Reprezentanti: in
literatura universala: V. Hugo care publica Prefata la drama
Cromwell (1827), considerata ca un manifest al romantismului
european; Lamartine, Vigny, Musset, G. de Nrval (Franta); Schiller,
Heine, Grimm (Germania); Byron, Schelley, Keats, Scott (Anglia);
Manzoni, Leopardi (Italia), Puskin, Lermontov (Rusia); in
literatura romana; cunoaste trei etape: 1) romantismul si
preromatismul scriitorilor de la 18481870 romantism vizionar,
patriotic: I.H. Radulescu, V. Carlova, N. Balcescu, C. Negruzzi, M.
Kogalniceanu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri, Al. Russo, Andrei
Muresanu, Al. Odobescu, B.P. Hasdeu; 2) romantismul eminescian
considerat si ca ultima etapa a romantismului universal; 3)
romantismul posteminescian identificabil in curentele semanatorism,
simbolism: Al. Macedonski, O. Goga, St. O. Iosif, B. St.
Delavrancea. Ecouri ale romantismului se regasesc si in etapele
ulterioare ale literaturii pana astazi. In artele plastice:
Delacroix, Gricault, David, Rude, Turner etc.; la noi C.D.
Rosenthal, Th. Aman, N. Grigorescu (creatia de tinerete). In muzica
Schubert, Schumann, brahms, Chopin, Ceaikovski, Verdi, Wagner,
Berlioz, Paganini, Liszt, Weber, Bruckner, G. Mahler, R. Strasuss
au reprezentat si postromantismul. Apare liedul, drama muzicala
wagneriana. Romatismul poate fi considerat unul din curentele larg
reprezentate in cultura universala.
SimbolismulSimbolismul Curent literar aparut in Franta ca
reactie impotriva romantismului si a parnasianismului. Numele
acestui curent literar este dat de francezul Jean Moreas, cel care
publica in ziarul Le figareau articolul intitulat Le Simbolisme.
Precursorul simbolismului universal este considerat Charles
Baudelaire, cel care scrie un volum intitulat Florile raului in
care valorifica estetica uratului. In literatura romana precursorul
simbolismului este considerat Alexandru Macedonski, cel care in
1880 pune bazele revistei Literatorul in paginile careia vor
publica toti reprezentantii acestui curent literar. CARACTERISTICI:
-poezia simbolista pune accentul pe starile indefinite, neclare
-este o poezie ce valorifica conceptele de reverie si nostalgie -in
creatia lor, simbolistii manifesta preferinte pentru culori, pietre
pretioase, utilizand foarte des conceptul de corespondenta
(transfer de sens) -sugestia si simbolul sunt doua elemente foarte
des utilizate de catre simbolisti; ei pornesc de la ideea ca
farmecul poeziei consta in o sugera o ide, un sentiment, si nu in
a-l numi explicit -temele si motivele predilecte sunt : iubirea,
golul, singuratatea, tristetea, plictisul, viata targurilor
provinciale si sentimentul mortii -simbolistii vor cauta sa
realizeze o muzicalitate aparte asupra textului prin repetarea unor
cuvinte, a unor vocale sau a refrenului -se mai observa o
preferinta a simbolistilor pentru versul alb
RealismulTermenul denumeste conceptia artistica, literara care
are ca preocupare reprezentarea obiectiva, veridica a realitatii. A
aparut in Franta, la mijlocul secolului al XIX-lea ca o reactie
antiromantica. A fost folosit pentru prima data in 1850 aplicat cu
intelesul modern in pictura lui Gustave Courbet, iar in 1857 de
romancierul Jules Hussan (Champfleury), considerat si teoreticianul
realismului. Caracteristici: obiectivitatea, tipicul (imprejurari
tipice, personaje tipice), tendinta critica; personaje realiste,
complexe arivistul, avarul, sceleratul, inocentul, lipsa
idealizarii; stil sobru, impersonal. Reprezentanti: in literatura
universala Balzac, Merime, Stendhal, Thackery, Flaubert, Ch.
Dikens, Tolstoi, Dostoievski, Ibsen, Gogol. In literatura romana:
Nicolae Filimon, I. Creanga, I.L. Caragale, Liviu Rebreanu, G.
Calinescu, Marin Preda etc. G. Calinescu in studiul Clasicism,
romantism, baroc, vorbind despre curente literare, sustine ideea ca
acestea nu exista in stare pura.
NaturalismulCurent literar constituit in Franta, ca o prelungire
a realismului, intre 18601880, sub influentele realismului lui
Flaubert si a pozitivismului lui Taine, raspandit in toate tarile
lumii. Teoretizat de E. Zola in Romanul experimental 1880.
Caracteristici:- foloseste metodele de investigare proprii
stiintelor exacte; observatia minutioasa, reproducerea totala a
realitatii a naturii umane primare; ereditatea si mediul personajul
in relatie cu ereditatea bolii, instincte, aspecte sumbre, crude;
utilizarea tuturor domeniilor limbajului. Reprezentanti: in
literatura universala: E. Zola, G. de Maupassant, A. Daudet, Martin
du Gard (Franta) g. Hauptmann (Germaia); Th. Dreiser (America
etc.); in literatura romana: I.L. Caragiale, B. St. Delavrancea, L.
Rebreau
MODERNISMUL INTERBELIC
Eugen Lovinescu
- etimol. derivat de la "modern"; lat. modernus = recent, nou.A
aparut ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupra dezv.
literaturii. Modernismul se refera la principalele elemente
innoitoare in poezie, proza si critica lit., pe care doctrina
lovinesciana le propune in primele decenii ale sec. XX.
Modernismul reuneste unele grupari, directii si orientari
estetice, care apar in lit. romana in aceasta perioada,
conturandu-se ca o manifestare artistica ampla, nu numai in
domeniul literaturii, ci in arta, in genere.
1. In sens restrans, termenul desemneaza miscarea literara
constituita in spatiul hispano- american la sfarsitul sec. al
XIX-lea, in jurul poetilor Ruben Dario si Antonio Machado, miscare
orientand poezia spre o estetica a sinceritatii si rafinamentului.
2. In sens larg, modernismiul reprezinta o manifestare radicala,
indrazneata, a celor mai recente forme de expresie in planul
creatiei. Este opus traditionalismului.
Tendinta modernista sustine:- sincronizarea lit. nationale cu
lit. Europei - promovarea tinerilor scriitori - teoria imitatiei -
eliminarea decalajului in cultura (depasirea spiritului provincial)
- necesitatea innoirii - spiritul veacului - trecerea de la o
literatura cu tematica rurala la o lit. de inspiratie urbana -
evolutia poeziei de la epic la liric - intelectualizarea prozei si
poeziei - dezv. romanului psihologic, analitic, prin prelucrarea
unor forme moderne
Lui Lovinescu ii revine meritul de a fi actionat in directia
adaptarii modernismului la specificul culturii si civilizatiei
romanesti. Factorul decisiv, in acest sens, il constituie
elaborarea conceptului de sincronism, ca instrument de investigare
critica a evolutiei lit. romane. Gruparea de la "Sburatorul"
cuprinde revista si canaclul literar cu acelasi nume. Revista a
aparut la Bucuresti, intre 1919- 1922 si 1926- 1927, sub conducerea
lui Lovinescu.
Obiectivele gruparii:1. Promovarea tinerilor scriitori:-
lansarea unor nume ca: I. Barbu, Camil Petrescu, G. Calinescu,
Pompiliu Constantinescu, Vladimr Streinu, Camil Baltazar. E.
Lovinescu obtine si colaborarea unor scriitori mai vechi (Ion
Minulecu) sau ii incurajeaza pe cei care au debutat in alte
reviste: Rebreanu, H. Papadat- Bengescu.
2. Imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia lit. romane:-
in esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista
un spirit al veacului, explicat prin factori materiali si morali,
care imprima un proces de omogenizare a civilizatiei, de integrare
intr-un ritm de dezvoltare sincronica. Teoria imitatiei era
preluata dupa francezul G. Tarde, psiholog si sociolog, care
critica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti. -
societ. romaneasca a intors spatele inertiei orientale si, preluand
formele occidentale, a creat premisele dezv. unui fond modern.
Fenomenul "formelor fara fund", de care vorbea T. Maiorescu, este
acceptat de Lovinescu, dar criticul il socoteste inevitabil si
creator: "formele isi pot crea uneori fondul", sustine Lovinescu,
spre deosebire de Maiorescu. - Romania moderna ar fi fructul
acestui proces si s-a realizat in ciuda opozitiei fortelor
conservatoare. Lovinescu propune eliminarea rapida a decalajelor
culturale si modernizarea lit. romane, deci sincronizarea cu
spiritul veacului. Princiipiile sincronismului in lit. inseamna, in
mod practic, acceptarea schimbului de valori, a elem. ce confera
noutate si moderniatate fenomenului litarar. Nu e vorba de o
imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o
integrare a lit. intr-o forma viabila, in pas cu evolutia artei
europene. Prin modernism, Lovinescu intelege depasirea unui "spirit
provincial", deci nu opozitie fata de traditie, de specificul
national. Polemica modernismului cu traditionalismul duce la
combaterea factorului etnic in cultura, pe care nu-l cintesta, ci
subliniaza necesiatea de innoire. In activitatea de critic literar
( vol. de " Critice"), Lovinescu nu a ramas prizonierul propriilor
teze, apreciind cu generozitate teze care nu raspundeau pe
de-a-ntregul idelor sale. exemplul cel mai cunoscut este pretuirea
acordata romanului "Ion", de L. Rebreanu. In schimb, a privit cu
ingaduinta si uneori cu reticenta productiile avangardismului, pe
care il considera un "modernism dirijat". Modernsimul lovinescian,
bazat pe teoria imitatiei si princ.sincronismului, aplicand
criteriul estetic in judecata operei de arta, poate fi considerat
un moment pozitiv evolutia culturii si lit. romane.
Un modernism categoric de fronda (lupta), alcatuind asa -zisa
miscare de avangarda, a fost promovat la noi de revistele:
"Contimporanul" (1922- 1932), "Punct" (1924-1925), "Urmuz"
(1928).
Neomodernismul
Generatia anilor 60 este reprezentata de poeti precum: Nichita
Stanescu, M. Sorescu, Ana Blandiana, I. Alexandru, A. E. Bacovsky.
Prin intermediul acestora, realismul socialist este parasit, poezia
se liricizeaza si se deschide perspectiva
neomodernismului.Trasaturi ale liricii: Expansiunea imaginatiei
Luciditatea si fantezia Sensibilitatea si ironia Erotismul si
confesiunea Elemente suprarealiste si ermetice Universul afectiv al
omului contemporan Formulele artistice se diversifica Preferinta
pentru metafora de toate tipurile
N. Stanescu limbajul poetic surprinzatorM. Sorescu limbajul
simplu, ce implica parodia, umorulA. Blandiana limbajul metaforicI.
Alexandru limbajul solemn, cu tonalitati de imn
Directii ale neomodernismului, stabilite de E. Simion, in
`Scriitori romani de azi`: Poezia poeziei; criza de identitate; un
poet al transparentei N. Stanescu Concretizarea simbolurilor Cezar
Baltoj Poezia; expresionism taranesc Ion Alexandru Ironisti si
fantezisti: M. Sorescu, M. Ivanescu Lirica feminina;
spiritualizarea emotiei Ana Blandiana, Constanta Buzea
Conform opiniei lui E. Lovinescu, N. Stanescu schimba sensul si
planul speculatiei poetice. Lirismul stanescian este `neasteptat si
atenteaza` la intelegerea cititorului.Edgar Papue situeaza poetul
`intr-un anumit spatiu pur, intr-o zona superioara a realitatii`.
Iar N. Manolescu surprinde in poezia lui N. Stanescu `o rasturnare
de perceptii`, `o metafizica a realului si o fizica a
emotiilor`.`Poveste sentimentala` este integrata in vol. "O viziune
a sentimentelor" (1964), ce reprezinta, impreuna cu vol. `Sensul
iubirii`, momentul liric initial, de manifestare a elanurilor
adolescentine. Lirismul este pur, universul este diafan, iar tema
centrala este iubirea.Si in `Poveste sentimentala`, erosul tulbura
fiinta si face posibila materializarea abstractului sau
abstractizarea concretului iubitii sunt `doua toarte de amfora`,
intre care `Numai cuvintele zburau`, `inainte si inapoi`. Asadar
poezia ilustreaza tema iubirii resimtite ca o stare de fratie, ca
un moment unic al recunoasterii in celalalt.Substrantivul `poveste`
din titlu sugereaza epicitatea poeziei, ilustrata in fluxul narativ
al devenirii perechii de indragostiti. Incipitul sta sub semnul .,
poemul incepand brusc, atunci cand intensitatea sentimentului
atinsese deja punctul maxim: `Pe urma ne vedeam din ce in ce mai
des.` Si chiar daca cei doi se afla la o oarecare dinstanta unul de
celalalt, imaginea este a unui cuplu, ce trimite la simbolica
unitate primordiala: "Eu stateam la o margine-a orei,/ tu-la
cealalta,/ ca doua toarte de amfora."Abstractiile se plasticizeaza,
timpul se solidifica (`marginea-a orei`), iar cuvintele sunt
insufletite, zburand intre cei doi: `Numai cuvintele zboara intre
noi.` Astfel, cuvintele devin ele insele `personaje` ale
`povestii`. Treptat, discursul liric se transforma dintr-o
meditatie asupra iubirii, intr-o meditatie asupra
limbajului.Miscarea cuvintelor se intensifica, acestea capata
corporalitate, au greutate, se misca, pentru-ca acestea sa se
roteasca `inainte si inapoi` si ritmul trairii sa se
precipite.Puterea dragostei este uimitoare, face posibila
transversarea materialitatii, trecerea cu usurinta din plan concret
in abstract si invers. Mai mult, dragostea da nastere unei energii
rare nu doar concretizeaza cuvintele, ci le face sa zboare:
`Vartejul lor putea fi aproape vazut.` Comunicarea concretului cu
abstractul intra pe nesimtite, in zona comunului, starea de
surpriza fiind anulata:` iar cotul mi-l infigeam in pamant,/ numai
ca sa privesc iarba inclinata/ de caderea vreunui cuvant.`Iubirea
este aceea care-l ajuta pe eul liric sa intuiasca legile devenirii,
ale nasterii, tot iubirea este cea care `naste` cuvintele, care
refac structura materiei si care recreeaza lumea `de la inceput`:
`Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,/ inainte si inapoi,/ si
cu cat te iubeam mai mult, cu atat/ repetam, intr-un vartej aproape
vazut,/ structura materiei de la-nceput.`Asadar iubirea este
magica, dar si cuvintele care centreaza o misterioasa, care face
posibila unirea materiei cu spiritul si a afectului cu rostirea.
Actul creator, realationeaza si cu iubirea. Sentimentul uneste,
repeta `structura materiei`, da viata si conduce spre o alta
perceptie asupra lumii si asupra cunoasterii. Poezia devine o
cosmogonie, pentru ca iubirea este o sursa inepuizabila a creatiei:
`Povestea sentimentala proiecteaza, prin intermediul vorbelor la
imperfect (`ne vedeam`, `stateam`, `zburau` etc.), intr-un timp si
intr-un spatiu nedeterminat, clipa trairii; ce induce o viziune
tulburatoare a cosmogoniei:Discursul este simplu si firesc, chiar
daca el ilustreaza concepte precum: `timp`, `spatiu`, `iubire`,
`limbaj`, intr-un stil original.
Postmodernismul
Postmodernismul - nu poate fi conceput si apreciat critic decat
prin raportare la modernism (asa arata si prefixul `post-`); -
dificultatea definirii termenului se datoreaza faptului ca el
functioneaza nu doar in literatura, cultura, arhitectura sau in
artele plastice, ci si in filozofie, disciplinele social politice
etc; - postmodernismul si postneomodernismul trebuie puse in
relatie cu termenii: modernism, modernitate; modernitatea este o
perioada istorica din evolutia omenirii, derulata intre Epoca
Luminilor (sec al XVII-lea) si primii ani dupa cel de-al doilea
razboi mondial, iar modernismul este estetica acestei perioade; -
in literatura romana, fenomenul postmodern ia amploare dupa 1980,
respectiv 1990 2000; - postmodernismul mutatie survenita in
constiinta umanitatii, cat si ca o modificare a paradigniei
culturale; - postmodernistii modifica fundamental chiar conceptul
de `literatura`, care se extinde acum dincolo de spatiul pur
beletristic, inducand si genurile nonfictionale (jurnal,
corespondenta, literatura de popularizare) si literaturile
noncanonice (literatura minoritatilor nationale, cea pentru femei
etc.); - scriitorul postmodern traieste apasat de povara secolelor
anterioare, fiind constient ca totul a fost deja scris; el trebuie
acum sa reinvesteasca fragmentele culturale cu sens, potrivit
sensibilitatii sale; - scriitorul postmodern respinge nemesis-ul,
prefera jocul cu limbajul si colajul de sintagme, de teme sau de
motive din epocile literare apuse; - citatul ironic, jocul cu
modelele prestigioase, parodierea modelelor, diagul intertextual,
parafraza, indica presiunea livrescului asupra existentei; -
granitele culturale, limitele genurilor si ale speciilor literare
se anuleaza; - literatura este inscenata, in mod ludic, fara
tragism si fara inocenta; - fragmente, sintagme, laitmotive,
atitudini din texte venerate sunt, reasamblate si puse intr-o noua
lumina; - trasaturi ale literaturii postmoderniste: desolemnizarea
discusului, valorificarea prozaismului, cuprinderea diversitatii
realului, refuzul stilului inalt, ermetic si impersonal,
valorificarea creativa si recuperatoare a stilurilor poetice
consacrate, prin ironie, parafraza si parodie, practicarea unei
poetici a concretului si a banalului, receptivitatea fata de
livresc, in forma intertextualitatii, a metatextualitatii, si a
transtextualitatii; - in literatura romana: Mircea Cartarescu,
Mircea Nedelciu, Mircea Horia Simionescu, Traian T. Cosovei, Ion
Stratan, Ruxandra Cesereanu
