Criza Conștiinței - Raymond Franz - Capitolul 2 - Confidente si cauze

8/7/2019 Criza Conștiinței - Raymond Franz - Capitolul 2 - Confidente si cauze

http://slidepdf.com/reader/full/criza-contiinei-raymond-franz-capitolul-2-confidente-si-cauze 1/36

8

2

CONFIDENŢE ŞI CAUZE

Vorbesc adevărul ca creştin, şi propriamea conştiinţă, luminată de Spiritul Sfânt, măasigură că nu mint… Pentru că aş putea chiar

să mă rog să fiu proscris dintre creştini pentru binele fraţilor mei, rudenia mea naturală –Romani 9:1, 3 New English Bible

Ceea ce s-a spus, constituie, consider eu, un motiv bun pentruscrierea acestei cărţi. Rămâne totuşi întrebarea de ce cel care o scrie sunteu?

Un motiv, este trecutul meu şi perspectiva pe care acesta mi-o

oferă. De când m-am născut, până la vârsta de şaisprezece ani, viaţa meaa fost petrecută în asociere cu Martorii lui Iehova. În timp ce alţii, mulţi alţii,pot spune acelaşi lucru, foarte probabil cei mai mulţi dintre ei nu au avutexperienţele care mi s-au întâmplat mie în acei ani.

Un motiv cu greutate şi mai mare este acela că circumstanţele mi-auadus la cunoştinţă informaţii la care vasta majoritate a Martorilor lui Iehovanu au absolut nici un acces. Acele circumstanţe erau rareori create demine. Informaţiile erau adesea neaşteptate şi uneori chiar derutante.

Şi ultimul motiv, care rezultă din primele două, este cel al conştiinţei.Ce faci când vezi dovezi cât munţii de mari, că oamenii sunt răniţi, răniţiprofund, fără nici o justificare reală? Ce obligaţii are oricare dintre noi – înfaţa lui Dumnezeu şi a oamenilor – când vede că informaţia este ascunsăde oamenii cărora le este de cea mai mare trebuinţă, pentru a evitaconsecinţe serioase? Acestea au fost întrebările cu care a trebuit să mălupt eu.

Ceea ce urmează dezvoltă aceste trei motivaţii. În multe feluri aş prefera să trec peste primul dintre aceste motive

deoarece el are de-a face cu viaţa mea intimă. Situaţia prezentă se parecă pretinde o prezentare deoarece într-un fel, circumstanţele sunt similare



9

cu cele care l-au obligat pe apostolul Pavel să povestească experienţelesale personale pentru creştinii din Corint înainte de a le spune:

Acţionez prosteşte, dar e din cauză că voi m-aţi făcut aşa;recomandările mele ar fi trebuit să vină de la voi. În nici o privinţă nuam fost mai prejos decât aceşti super-apostoli, chiar dacă sunt un

nimeni. [New International Version].1

Nu emit nici o pretenţie că aş fi un fel de Pavel, dar cred cămotivaţiile mele sunt cel puţin paralele cu ale sale.

Tatăl meu şi mama mea (şi trei dintre bunicii mei) au fost Martori,tatăl meu botezându-se în 1913 când Martorii erau cunoscuţi ca Studenţi

în Biblie. Eu nu am devenit un Martor activ până la vârsta de şaisprezeceani, în 1938. Deşi eram încă la şcoală petreceam de mult între douăzeci şi

treizeci de ore în „mărturia” de la uşă la uşă sau stând la colţul străzii cureviste, înmânând tracte în timp ce purtam pancarte pe care scria „Religiaeste o cursă şi Biblia spune de ce. Slujiţi lui Dumnezeu şi Regelui Cristos”.

În acel an, 1938, am participat la un congres al Martorilor înCincinnati (peste râul Ohio de casa noastră) şi l-am ascultat pe

judecătorul Joseph F. Rutherford, preşedintele Watch Tower Society,vorbind din Londra, Anglia, prin radiotelefon. Într-un discurs major intitulat“Recunoaşteţi faptele” cuvintele de introducere ale lui Rutherford

includeau următoarele:Faptul că totalitatea dovezilor oferite de fapte tinde să şocheze

aşteptările unor persoane, nu este o scuză sau o justificare pentru a seascunde orice parte a acestora, mai ales când bunăstarea publicului esteameninţată. Când sunt prezentate publicului, cei care ascultă trebuie săînfrunte faptele cu calm şi sobrietate iar apoi să acţioneze în cel mai bunmod pentru ei. Convingerile sau opiniile anterioare nu ar trebui săîmpiedice pe cineva să accepte şi să ia în considerare declaraţia faptelor.2

Acesta mi s-a părut ca un principiu demn de urmat în viaţă. Am fostreceptiv la faptele prezentate de el.

Al doilea război mondial nu începuse încă în acel an, dar Nazismulşi Fascismul creşteau în putere devenind o ameninţare crescândă pentruţările democratice. Printre punctele principale accentuate în discursulpreşedintelui Watch Tower erau acestea:

1 2 Corinteni 12:11, NEB; compară cu 3:1, 2; 5:12, 13; 6:4-10; 11:21-29. 2 Face the Facts (Recunoaşteţi faptele), p. 3.



10

Dumnezeu a făcut să fie vizibil în mod clar de către cei care cautăadevărul cu sârguinţă, că religia este o formă de închinare, dar care neagă puterea lui Dumnezeu şi îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu…. Deaceea Religia şi Creştinismul sunt exact opuse una alteia.3

Conform profeţiei lui Isus, care sunt lucrurile la care trebuie să ne

aşteptăm când lumea se apropie de sfârşit? Răspunsul este război, foamete, boli, ridicarea naţiunilor şi printre alte lucruri menţionate, apariţia uneimonstruozităţi pe pământ… Acestea sunt fapte indiscutabile, care s-auîntâmplat, dovedind că lumea lui Satan a ajuns la sfârşit , fapte ce nu pot fiignorate….4

Acum Germania este aliată cu Papalitatea şi Marea Britanie seîndreaptă repede în această direcţie. Statele Unite ale Americii, cândvaapărătorul democraţiei, este hotărâtă să devină parte a conducătoruluitotalitarist…. Astfel, faptele indiscutabile sunt, că acum pe pământ este

monstruozitatea dictatorială a lui Satan, care sfidează şi se opune Regatuluilui Iehova…. Concubina totalitară va prelua controlul asupra Angliei şi Americii. Acest lucru nu poate fi împiedicat. Nu încercaţi să o faceţi.Siguranţa voastră e de partea Domnului….5

Am scris cu litere italice declaraţiile care s-au întipărit în modparticular în mintea mea atunci. Ele au creat în mine o intensitateemoţională aproape de agitaţie, pe care nu o mai simţisem înainte. Şitotuşi nici una din ele nu face parte azi din credinţa Martorilor.

Cealaltă cuvântare majoră a lui Rutherford “Umpleţi pământul” adezvoltat ideea că până în 1935 Dumnezeu alesese persoanele care vor domni cu Cristos în ceruri, o “turmă mică”, iar acum se strângea o clasăpământească, “alte oi” şi că după apropiatul război al Armaghedonuluiaceştia vor procrea şi vor umple pământul cu oameni drepţi. Legat de astael a spus:

Ei trebuie să găsească protecţie în organizaţia lui Dumnezeu,

fapt ce arată că ei trebuiesc scufundaţi, botezaţi sau ascunşi înaceastă organizaţie. Arca pe care Noe a construit-o la porunca luiDumnezeu ilustrează organizaţia lui Dumnezeu.…6

3 Martorii lui Iehova privesc acum termenul “religie” ca pe un cuvânt acceptabil pentru închinarea adevărată. 4 Învăţătura de atunci era că deoarece puterea lui Satan se sfârşise în 1914, “lumea sesfârşise” în acest sens. Publicaţiile Societăţii nu mai învaţă acest lucru. 5 Aşa după cum bine se ştie, al doilea război mondial s-a încheiat cu înfrângerea

“monstruozităţii” Nazi-Fasciste, exact opusul a ceea ce se prevăzuse aici.

6 Această semnificaţie simbolică a arcei s-a schimbat, deşi rolul organizaţiei ca fiindesenţială salvării este practic acelaşi.



11

Arătând că cei trei fii ai lui Noe nu au avut copii decât după doi anide la Potop, preşedintele Watch Tower a făcut o aplicare la cei cusperanţă pământească din timpurile moderne spunând:

Ar fi potrivit pentru ei, scriptural vorbind, să căsătoreascăacum şi să înceapă să crească copii? Răspunsul este nu şi este

sprijinit de Biblie.Ar fi mult mai bine să rămână nestingheriţi şi fără poveri casă poată îndeplini voinţa Domnului, aşa cum Domnul porunceşte şi să fie fără obstacol în timpul Armaghedonului.7

Joseph Rutherford a vorbit cu forţă şi cu o cadenţă distinctă, demnăde o finalitate măreaţă. Acestea erau fapte, chiar „fapte indiscutabile” ,adevăruri solide, pe care să-ţi construieşti cele mai serioase planuri în

viaţă. Am fost profund impresionat de importanţa rolului esenţial alorganizaţiei în vederea salvării şi de asemenea a lucrării de mărturie, caretrebuia să depăşească orice, sau măcar să militeze împotriva intereselor personale precum căsătoria şi creşterea copiilor.8

În 1939 am fost botezat şi în iunie 1940 după ce am absolvit liceulam intrat imediat în serviciul cu timp integral al activităţii de mărturie. Acelan a fost unul tulbure pentru lume şi pentru Martorii lui Iehova. Al doilearăzboi mondial era în plină desfăşurare, lucrarea Martorilor lui Iehovaajunsese sub interdicţie în mai multe ţări şi sute de Martori erau

întemniţaţi; în Statele Unite un mare număr de copii de Martori erauexmatriculaţi din şcoli pentru refuzul de a saluta drapelul (privit ca o formăde idolatrie); poziţia de neutralitate a Martorilor faţă de război provocaadesea acţiuni violente din partea celor care se mândreau cu loialitatea şipatriotismul lor; atacuri violente ale mulţimilor începeau să se extindă.

În acea vară a lui 1940, familia noastră a mers la Detroit, Michigan,pentru a participa la un mare congres al Martorilor. Un spirit de anticipaţieintensă predomina, un sentiment de a te afla sub asediu. La încheierea

congresului, judecătorul Rutherford a spus că ‘acesta poate fi ultimulcongres la care participăm înainte ca marele necaz să izbucnească’. Cânda sosit toamna lui 1940 şi mi-am pus hainele de vară deoparte, îmiamintesc cum mă gândeam că nu le voi mai lua niciodată – pentru că fieArmaghedonul va veni, fie vom fi cu toţii în lagăre de concentrare ca mulţiMartori din Germania nazistă.

7 Copiat din Face the Facts (Înfruntaţi faptele) pag. 46, 47. 8 Abia în 1959 când aveam 36 de ani m-am căsătorit; eu şi soţia mea nu avem copii, fiindvigilenţi cu privire la măsurile contraceptive cea mai mare parte a căsătoriei noastre.



12

Violenţa mulţimilor a atins un crescendo la începuturile anilor ’40. ÎnConnersville, Indiana, am participat la procesul a două femei Martore,acuzate de activităţi sediţioniste („conspiraţii tulburente”), doar pentru căstudiaseră publicaţiile Watch Tower, ca parte a unui grup de studiu ladomiciliu. Procesul a durat cinci zile şi în ultima zi, după ce se lăsase

întunericul, juriul a dat verdictul de vinovăţie. La părăsirea tribunalului,avocatul apărării (un Martor pe nume Victor Schmidt) şi soţia sa, au fostatacaţi în mod violent de mulţime şi au fost obligaţi să parcurgă pe jos,printr-o ploaie torenţială, distanţa de la tribunal până la ieşirea din oraş. Peparcurs, oroarea situaţiei a făcut ca soţia lui Schmidt să înceapă sămenstrueze instantaneu.

În maşina noastră, era şi un reprezentant al Martorilor (JackRainbow) care fusese ameninţat cu moartea de unii dintre acei oameni,dacă s-ar fi întors în „oraşul lor”. Ajungând la ieşirea din oraş şi văzându-i

acolo pe Schmidt şi soţia lui urmăriţi de un rest de mulţime, m-am simţitobligat să-mi asum riscul de a-i lua in maşină şichiar asta am făcut. Un alt Martor încercase dejaacest lucru, dar se alese doar cu un geam spart lamaşina sa. Soţia lui Schmidt a răbufnit în strigăteisterice după ce a urcat în maşină; faţa soţului eiera plină de vânătăi şi acoperită cu sânge carecurgea din tăieturile adânci făcute cu neruşinare.9

Experienţa trăită direct, plină de brutalitate şiintoleranţă nemiloasă, a lăsat o impresie profundă în mintea mea. Mă simţeam şi mai convins dedreptatea celor care erau evident adevăraţii slujitoriai lui Dumnezeu.

Mai târziu, ca tactică recomandată de consilierul legal al SocietăţiiWatch Tower, Hayden Covington, un grup mare de şaptezeci şi cinci deMartori din Cincinnati, zona Ohio, inclusiv părinţii mei, cele două surori ale

mele şi eu însumi am călătorit la Connersville într-un efort de mărturiefulger. Cu o singură excepţie, toţi dintre noi bărbaţi, femei, şi copii am fostarestaţi şi închişi în diferite închisori pentru o săptămână, când a fostplătită cauţiunea. Adolescent fiind, era prima dată când încercamsentimentul care apare când vezi o uşă masivă de metal închizându-se,auzi lacătul încuindu-se şi realizezi că libertatea ta de mişcare îţi esteluată.

9

Vezi Anuarul Martorilor lui Iehova din 1975 , p. 186-188. Fotografia de mai sus este dindosarele mele personale şi descrie cum arăta Victor Schmidt după ce l-am adus ladomiciliul său şi i-am schimbat hainele pline de sânge.



13

Câteva luni mai târziu, mă aflam în Indianapolis, Indiana, pentruaudieri legate de evenimentele din Connersville, la o curte superioară.Unchiul meu, Fred Franz, un membru al personalului de la sediul WatchTower încă din 1920 şi un asociat apropiat al judecătorului Rutherford erade asemenea venit acolo de la Brooklyn, ca un fel de Martor expert înfolosul Societăţii. Congregaţia locală l-a rugat să le ţină o cuvântare într-oseară. Pe parcursul cuvântării, el a început să discute despre atitudineamultora care credeau că lucrarea de mărturie era pe sfârşite sau chiar aproape terminată. Ca să vorbesc moderat trebuie să spun că am fostuimit să-l aud pe unchiul meu vorbind contra acestei idei, spunând că laBrooklyn ei nu se aşteptau la un sfârşit apropiat şi că ‘oricine vroia sătrimită o cerere de abonament la revista Turnul de Veghe pentru şase luni

îl putea trimite pentru un an întreg sau chiar doi, dacă dorea!’Remarcile sale erau atât de contrare comentariilor preşedintelui

societăţii de la congresul din Detroit, încât mi se părea clar că unchiul meuvorbea de la sine însuşi, neprezentând un mesaj autorizat de Societate.Simţeam că trebuia să merg la el şi să-i spun să fie mai precaut, deoarecedacă remarcile sale ar fi ajuns la Brooklyn ar fi putut fi privite ca neloiale şiavând un efect de subminare şi disipare a simţului de extremă urgenţăcare se dezvoltase. Deşi se apropia de cincizeci de ani unchiul meu eraun om relativ tânăr în comparaţie cu judecătorul Rutherford şi mă simţeamnesigur cu privire la a accepta remarcile sale ca fiind potrivite, sau a le

respinge considerându-le un produs al unei atitudini independente şiprezumţioase.Părăsind casa natală în acel an pentru a deveni partenerul unui

prieten Martor, tânăr, în regiunea minieră din vestul Virginiei şi estulstatului Kentucky, m-am trezit într-o zonă unde ameninţarea cu violenţaera aproape zilnică. Unele colonii miniere erau constituite din case delemn aliniate de-a lungul autostrăzii. Uneori, când ajungeam la ultima casădin astfel de secţiuni puteam privi înapoi spre locul de unde ne începusem

vizitele noastre şi vedeam bărbaţi şi băieţi grăbindu-se entuziasmaţi spreo mulţime. În colonia minieră „Octavia J” din Kentucky, vechiul nostru Ford

„Model A” a fost înconjurat de un grup de minieri furioşi care ne-au spussă plecăm de acolo şi din statul Kentucky şi să nu mai venim niciodată

înapoi dacă ţineam la vieţile noastre. Încercarea de a discuta cu ei nufăcea decât să-i înfurie şi mai tare. Ne-am întors totuşi două luni mai târziuşi până să apucăm să plecăm s-a tras asupra noastră şi am fost urmăriţi,scăpând numai printr-un şiretlic, luând-o pe drumuri ocolitoare peste unmunte până când în final am putut ieşi pe drumul spre casă. Astfel, mai



14

mult bigotismul religios decât patriotismul era forţa care îi motiva pemineri. Lipsa noastră de credinţă în învăţătura torturii iadului cu foc (care-ifăcea pe băieţi să strige în timp ce plecam) cântărea aproape la fel degreu ca poziţia noastră faţă de război.

Acel fanatism venit dintr-o minte închisă, l-am găsit atunci înfricoşător. Eram fericit că faceam parte dintr-o organizaţie liberă de oastfel de intoleranţă.

Vara lui 1941 a sosit şi contrar aşteptărilor mele, mă aflam la un noucongres ţinut în St. Louis, Missouri. Încă îmi amintesc cum vedeammulţimi strângându-se, în timp ce judecătorul Rutherford era condus sprelocul congresului într-o maşină încăpătoare alături de Hayden Covingtonşi vicepreşedintele Nathan Knorr, amândoi bărbaţi de o constituţie solidăşi stând pe margini, asemenea unor bodyguarzi. În ultima zi a congresului,Rutherford a dispus ca toţi copiii cu vârste între cinci şi optsprezece ani să

stea în faţa scenei. După ce a ţinut discursul său pregătit dinainte, a început să le vorbească în mod spontan.

Fiind un bărbat înalt cu o aparenţă şi un ton sever, Rutherfordvorbea acum aproape cu o convingere părintească, recomandându-leacestor copii să-şi scoată din minte căsătoria până la întoarcerea luiAvraam, Isaac, Iacob şi a celorlalţi bărbaţi şi femei fidele din vechime,care urmau să fie în curând înviaţi şi să-i ghideze în alegerea partenerilor de căsătorie.

O copie gratuită a noii cărţi intitulate Children (Copii) a fost înmânatăfiecărui copil. Ca punct de plecare al materialului era prezentată povesteunui cuplu fictiv de Martori John şi Eunice, care erau logodiţi, dar caredeciseseră să-şi amâne căsătoria până la sosirea Noii Ordini, aflată atâtde aproape. În carte, John îi spunea lui Eunice:

Speranţa mea este că în câţiva ani căsătoria noastră vaavea loc, şi prin voia Domnului, vom avea copilaşi dulcicare vor fi o onoare pentru Domnul. Putem foarte bine

să amânăm căsătoria noastră până când paceadurabilă va sosi pe pământ. Acum nu trebuie să maiadăugăm nimic la poverile noastre, ci să fim liberi şiechipaţi să-i slujim Domnului. Când TEOCRAŢIA vadomni, nu va fi o povară să avem o familie.10

10 Text copiat din cartea Children (Copii), publicată în engleză în 1941, pag. 366.



15

Eu aveam atunci nouăsprezece ani, şi astăzi când mă apropii deoptzeci de ani, încă îmi amintesc agitaţia emoţională interioară generată înmine de acele expresii, un amestec ciudat de bucurie şi depresie. Lavârsta mea de atunci a te confrunta cu declaraţii de acest fel care înesenţă te îndeamnă să iei o decizie şi să laşi deoparte interesul pentrucăsătorie, pentru un timp indefinit, avea un efect tulburător. Puteamaprecia mai bine prin ce treceau tinerii care se gândeau să intre înpreoţimea catolică. Bineînţeles că şi eu am fost mânat de forţa

îndemnurilor preşedintelui Watch Tower cu privire la scurtimea timpuluipână la Armaghedon. Era aşa cu spunea puţin mai târziu, Turnul deVeghe din 15 septembrie 1941 în descrierea acelui eveniment:

Primind darul (cartea Children), copiii care treceau, o strângeau lapiept, nu ca pe o jucărie, sau un lucru pentru plăceri trecătoare, ci

instrumentul oferit de Domnul, pentru cea mai benefică muncă înlunile rămase înainte de Armaghedon.11

Ani mai târziu, am aflat că judecătorul Rutherford era atunci pemoarte din cauza cancerului. Trăia deja separat de mulţi ani de soţia sa,care fusese de asemenea o Martoră şi care locuia acum ca invalidă înCalifornia; singurul său fiu, după ce a atins maturitatea nu a arătat nici uninteres faţă de religia tatălui său. Unchiul meu, Fred Franz a spus că boala

judecătorului cuplată cu dorinţa sa intensă de a vedea sfârşitul venind câttimp mai era în viaţă, au motivat multe acele exprimări făcute în anii 1940şi 1941.

De atunci m-am tot gândit ce s-ar fi întâmplat dacă cuplul din cartear fi fost real şi nu fictiv, logodna lor ar fi fost mai degrabă lungă decâtscurtă, iar astăzi ar fi fost tot logodiţi. Toate fetele tinere prezente la acelcongres sunt trecute demult de vârsta la care ar putea naşte copii, avândastăzi între 60 şi 70 de ani. Unele care au fost prezente acolo ca şi copii,au urmat totuşi cu loialitate sfatul auzit şi au rămas celibatare pe parcursulperioadei în care s-ar fi putut căsători.

În 1942 o repartiţie ca „pionier special” în Wellston, Ohio, mi-a adusalte experienţe.12 Un alt Martor împreună cu mine locuiam într-o micărulotă, o casă pe roţi (de 1,8 pe 4,3 metrii). Nu avea nici un fel de izolaţie

11 Vezi Turnul de Veghe din 15 septembrie 1941 (eng.) pag. 288 12 „Pionierii speciali” sunt reprezentanţi („pionieri”) cu timp integral, cu repartiţii specialedate de Societate, o cotă mai mare de ore şi o alocaţie lunară de ajutor pentru cheltuieli.



16

în pereţi iar mica noastră sobă pe cărbune menţinea focul cel mult câtevaore.

În multe nopţi de iarnă, apa din găleata pe care oţineam în rulotă îngheţa şi nu era ceva neobişnuitsă ne trezim noaptea şi să nu mai putem adormidin cauza durerilor de picioare provocate de frig.Nu ne puteam permite nimic mai bun, dat fiind cătrăiam doar cu o parte repartizată nouă dincontribuţiile primite de la oameni pe literatură şi

ajutorul dat de Societate în valoare de maxim cincisprezece dolari.13 Înperioada bună a anului, principala noastră masă zilnică consta adesea înroşii fierte şi margarină pe pâine veche de o zi (avea jumătate de preţ faţăde pâinea proaspătă). Partenerul meu avea o maşină veche, dar rareoriaveam bani să punem benzină în ea.

Şi în acest oraş animozitate era în floare. La un moment sau altul,vreun băiat spărgea toate geamurile de la rulota noastră. Într-o seară cândm-am întors, am găsit-o răsturnată invers. Am experimentat din nouarestări şi am petrecut o noapte la închisoarea locală. Locul eraliteralmente plin de gândaci mari care se târau pe jos şi din această cauzănu am fost capabil să mă întind pe pat, petrecând întreaga noapte pe unbidon gol pe care cineva îl lăsase în celulă.

În 1944, am primit invitaţia de a participa la şcoala pentru misionari,

Şcoala Galaad a Societăţii Watch Tower, un curs de cinci luni. Dupăabsolvire şi în aşteptarea unei repartiţii misionare, am petrecut un an şi jumătate în lucrarea itinerantă, vizitând congregaţiile dintr-un „circuit” carecuprindea statul Arizona şi o mare parte din California. Când am vizitatcongregaţiile din zona San Diego, California, am petrecut cinci nopţi la„Beth Sarim” (însemnând „Casa Prinţilor”). Aceasta era o casă mare,construită de Societate şi despre care se spunea că era păstrată pentrubărbaţii fideli din vechime, începând cu Abel, ea urmând să fie folosită de

ei după ce vor fi înviaţi.

14

Judecătorul Rutherford, care avea probleme cuplămânii şi-a petrecut iernile aici în timpul vieţii sale. Îmi amintesc că loculmi-a dat cumva un sentiment de ireal. San Diego era un oraş frumos, casaera de calitate, o reşedinţă pentru cei din clasa superioară. Dar nu puteam

13 Formularul pentru acest ajutor, avea rubrici pentru a indica ce primisem din contribuţiipentru literatură, ce cheltuisem şi diferenţa. Deoarece diferenţa nu era tocmai decincisprezece dolari, am simţit că cel mai corect era să cer mai puţin. Aşa am ajuns să

efectuez tot mai puţine cheltuieli şi să cer sume tot mai mici. Mai târziu am aflat cămajoritatea „pionierilor speciali" cereau de fiecare dată exact cincisprezece dolari. 14 Vezi cartea Salvation (Salvare) publicată în 1939 (eng.), pag. 311, 312.



17

înţelege de ce bărbaţii despre care citisem în Biblie, ar fi avut vreuninteres în a fi plasaţi acolo; ceva părea că nu se potriveşte.15

Fiind repartizat mai întâi ca misionar în Franţa, nu am putut să mergdatorită refuzului acceptării cererii mele de a părăsi ţara. (Deşi obţinusemscutire de serviciu militar în calitate de „ministru”, autorităţile şi-au justificatrefuzul pe baza faptului că aveam vârsta celor încorporabili în armată).După aceea am fost repartizat în insula Puerto Rico (privită atunci caparte a SUA). Înainte de a pleca, în 1946, Nathan Knorr, acumpreşedintele Societăţii (Rutherford murise la începutul anului 1942), avorbit unui grup din care făceam parte, toţi tineri bărbaţi trimişi în lucrareade supraveghere în diferite ţări ca „supraveghetori de filială”. Printre altele,el a accentuat faptul că dacă vrem să rămânem în repartiţiile misionare ar trebuie să evităm orice situaţie care ar putea duce la curtare şi căsătorie.Politica de atunci era: Pierderea celibatului înseamnă pierderea

repartiţiei .16 În Puerto Rico nu a trecut mult până când grupul nostru din „casa

misionarilor”, aflată în San Juan să conţină un cuplu căsătorit, şapte fetetinere cu vârste în jur de douăzeci de ani şi eu, toţi locuind într-o casă cudouă etaje şi şase dormitoare. Cu toate acestea, am urmat sfatul lui Knorr şi m-am menţinut foarte ocupat (uneori conducând mai mult decincisprezece studii biblice la domiciliu pe săptămână), politica asupracăsătoriei şi circumstanţele din cartierele învecinate creând asupra mea o

presiune mai mare ca oricând. Crizele de dizenterie, apoi o infecţieparatifoidă cu spasme, dureri intestinale intense şi scaune sângerânde, iar mai târziu o infecţie cu hepatită nu mi-au uşurat situaţia. (Am lucrat înbirou chiar şi când am fost bolnav de dizenterie şi infecţie paratifoidă,luându-mi liber doar o săptămână ca urmare a hepatitei, fiind atât deslăbit, încât abia puteam urca scările până în birou). După opt ani, toateaceste tensiuni combinate m-au adus aproape de o cădere nervoasă.

După ce i-am scris preşedintelui, am fost eliberat de

responsabilităţile mele la filială (deşi nu cerusem asta) şi am primitpropunerea de a mă întoarce în State pentru a lucra ca itinerant acolo. Euam cerut să rămân în repartiţia mea din Puerto Rico şi am fost transferat

în alt oraş. Deşi oraşul Aguadilla nu era unul pentru care să fi simţitatracţie, am cerut să fiu repartizat acolo deoarece se părea că acolo esteo nevoie mai mare.

15 Nu după mulţi ani de atunci Beth Sarim a fost vândută. Credinţa în revenirea bărbaţilor

fideli din vechime înainte de Armaghedon a fost şi ea lăsată la o parte.

16 În general aceeaşi regulă se aplica şi la sediul internaţional şi la toate birourile de filială;la mijlocul anilor ’50 această regulă a fost schimbată; Knorr însuşi s-a căsătorit.



18

După aproximativ un an, am fost repartizat să fac lucrarea itinerantăvizitând congregaţiile de pe insulă şi de pe Insulele Virgine vecine (situatela est de Puerto Rico).

O problemă în plus a constituit-o faptul că periodic Societatea îmicerea să merg în Republica Dominicană, unde lucrarea Martorilor luiIehova fusese interzisă de guvernul dictatorului Rafael Trujillo. Scopul

principal era acela de a introduce copii aleliteraturii Watch Tower.17 Am făcut aşa decâteva ori, iar în 1955 mi s-a cerut să încercsă-i duc în mod personal o petiţie,dictatorului. Ştiind că oamenii care îşiatrăgeau antipatia lui aveau un mod ciudatde a dispărea, am acceptat misiunea cu oanumită măsura de teamă.

Ajungând în Ciudad Trujillo (astăziSanto Domingo), i-am trimis o telegramă luiGeneralissimo, prezentându-mă ca pe „uneducator nord american cu informaţii demare importanţă pentru dumneavoastră şiţara dumneavoastră”. Audienţa la PalatulNaţional a fost aprobată şi astfel am putut să

îi înmânez petiţia.18 Spre surpriza mea, nu am fost expulzat din ţară şi am

continuat să fac periodicele mele călătorii de „contrabandă”, fără a firemarcat.Apoi, în 1957 toţi misionarii americani ai Martorilor au fost expulzaţi

din Republica Dominicană ca început al unui val de persecuţii violente,mulţi Martori locali fiind bătuţi cu brutalitate şi întemniţaţi. O problemămajoră a constituit-o refuzul bărbaţilor Martori de a participa la „marşuri”,aşa cum cereau legile de pregătire militară, dar exista şi o opoziţiereligioasă considerabilă, preoţii şi alţii făcând declaraţii incendiare în ziare.

17 Deşi aveam o înălţime medie, greutatea mea medie pe perioada din Caraibe era denumai 53 kg (vezi poza de pe pagina 19). Puteam pune câteva reviste în jurul corpului, subun set dublu de tricouri strecurând de asemenea o carte de 384 de pagini în pantaloni şi săarăt normal. Singura problemă era când mă aşezam în avion, colţurile cărţii înfigându-se încoapse şi creând un oarecare disconfort. 18 Generalissimo m-a primit în uniformă, cu toate medaliile sale (multe, dacă nu toate,fiindu-i decernate de el însuşi). Când a aflat care era de fapt misiunea mea, audienţa

aproape s-a terminat. Aparent creasem o impresie favorabilă, dat fiind că puţin mai târziuinterdicţia a fost ridicată pentru o perioadă de aproape un an, pentru ca apoi să fiereimpusă.

Dictatorul Dominican Rafael Trujillo



19

Societatea mi-a cerut să merg să verific condiţiile Martorilor dominicani. Fusesem acolo cu puţin înainte pentru a transmite instrucţiunimisionarilor şi adusesem informaţii detaliate despre persecuţiile aspre,acestea fiind publicate imediat în ziarele din Puerto Rico. Aşa după cumam aflat de la o sursă apropiată lui, această publicitate negativă l-a înfuriatpe Trujillo.

Simţindu-mă urmărit, îmi amintesc că în prima mea noapte la unhotel din Ciudad Trujillo, mi s-a dat o cameră la parter, cu ferestrefranţuzeşti chiar lângă pat. Simţind că sunt în pericol am creat o aparenţăa formei mele în pat în timp ce eu am dormit pe podea în spatele patului.Totuşi şi de data aceasta am intrat şi am ieşit din ţară fără incidente şi ammai făcut şi alte călătorii similare în următorii ani.

Mai târziu, Societatea şi-a schimbat politica în privinţa căsătoriei, astfel că după

treisprezece ani petrecuţi în Puerto Rico şiapropiindu-mă de vârsta de 37 de ani, m-amcăsătorit. Cynthia, soţia mea, mi s-a alăturat înlucrarea itinerantă. Condiţiile economice de peinsulă erau precare, considerabil sub nivelul deastăzi. Trăiam alături de oamenii pe care îislujeam, împărţind casele lor mici, uneori cuelectricitate şi apă curentă, alte ori fără, uneori

cu o măsură de intimitate, însă cel mai adeseafără. Fiind relativ tineri, ne-am adaptat, deşisănătatea soţiei mele avea să fie seriosafectată.

Numai după câteva luni de la nunta noastră, în timp ce slujeam în mica insulă Tortola, soţiamea s-a îmbolnăvit de o gastroenterită severă,apărută evident din cauza apei şi a alimentelor

contaminate. Casa în care locuiam aparţinea unui cuplu vest indianamabil, cu copii adorabili. Din păcate, casa pe care o închiriau erainvadată de nişte gândaci mari care inspirau panică soţiei mele. Seara neverificam cu regularitate patul pentru a ne asigura că nu sunt gândaci,

înainte de a lăsa jos perdeaua împotriva ţânţarilor. Suspectând că o cutiemare cu haine, aflată într-un colţ al camerei este cuibul gândacilor, amluat într-o zi nişte spray de insecte şi am mers la cutie ridicând capacul. L-am lăsat repede jos, deoarece cutia era plină cu sute de pui de gândaci şimă temeam că spray-ul nu ar fi făcut altceva decât să-i împrăştie printoată casa. Pe lângă asta, în fiecare noapte, un şobolan mare intra în



20

bucătărie (care era alături de camera noastră şi de baie), mărimea sa fiindsuficientă pentru a face cutiile de conserve de pe rafturi să se mişte.

În aceste condiţii soţia mea a început să se confrunte cugastroenterita, dezvoltând diaree extremă şi vomă regulată. Am reuşit săo duc la singurul medic al insulei şi o injecţie i-a stopat temporar voma.Mai târziu, în aceeaşi noapte, voma a reînceput, şi combinată cu diareeaconstantă au adus-o pe Cynthia în prag de deshidratare. Am fugit în

întuneric un kilometru şi jumătate ca să-l trezesc pe doctor şi am dus-o cu jeep-ul lui la o mică clinică. Venele ei aproape intraseră în colaps, iar asistentele au încercat în repetate rânduri până când au reuşit să-iintroducă un ac pentru a-i administra soluţie salină. A fost capabilă săplece peste câteva zile, dar sănătatea ei nu a mai fost niciodată aceeaşi.Mai târziu, s-a adăugat o nouă problemă - viermii intestinali.

Am continuat lucrarea itinerantă până în 1961, când am fost

transferaţi în Republica Dominicană. Dictatorul Trujillo fusese asasinat cupuţin timp înainte de sosirea noastră.

Pe parcursul celor aproximativ cinci ani pe care i-am petrecut acolo,am fost martorii schimbării a patru guverne diferite, iar în aprilie 1965 amtrecut printr-un război izbucnit în jurul capitalei unde locuiam. Majoritateaamericanilor şi a celorlalţi rezidenţi străini, au părăsit ţara. Însă grupulnostru de misionari nu a simţit nici o înclinaţie în a-i abandona pe Martoriilui Iehova dominicani şi repartiţia noastră, aflând astfel ce înseamnă să

trăieşti în vreme de război.Nopţile erau pline de sunetul a sute de împuşcături, a mitralierelor şia exploziilor bazucilor şialtor arme grele. Peparcursul zilei, luptele semai potoleau şi atunciieşeam pentru a îndepliniunele activităţi, deşi uneori

trebuia să ne aruncăm lapământ din cauza izbucnirii împuşcăturilor. Până înprezent m-am tot întrebat,cât de aproape au trecutgloanţele, având în vederecă le auzeam sunetul

specific, asemănător unei albine înfuriate care îţi zboară pe lângă cap. Unsoldat mi-a spus odată: „Nu trebuie să te îngrijorezi pentru alea. Pe celcare te va lovi nu îl vei auzi”.

Tanc al armatei vis-a-vis de casa de misionari



21

Restul de cincisprezece ani de serviciu cu timp integral au fost totaldiferiţi, deoarece s-au petrecut la sediul internaţional din Brooklyn, NewYork. Motivul pentru care am oferit unele detalii cu privire la anii dinaintede 1965, este pentru că experienţa lor pare să fie mai apropiată (deşi multinferioară calitativ) de experienţa apostolului care s-a concentrat pedovedirea veridicităţii serviciului său pentru Dumnezeu şi Cristos când aspus:

Ne-am dovedit slujitori ai lui Dumnezeu prim multă stăpânire desine, în timpuri de suferinţă, în timpuri de dificultate şi necaz.

În cuvintele care urmează, el nu face nici o referire la discursurilesale, nu dă nici o cifră cu privire la auditoriul căruia i s-a adresat, nucitează nici un exemplu de aranjament organizaţional menit să adune un

număr mare de credincioşi.19 Nu pretind în nici un fel că experienţele mele au fost mai deosebite

decât cele avute de mulţi alţii, fie misionari ai Martorilor lui Iehova, fie aialtor religii. Relatarea are menirea de a-i permite cititorului să decidăasupra valorii ei relative, în mod special cu privire la integritatea şivaliditatea informaţiilor furnizate în restul publicaţiei.

CIRCUMSTANŢE ŞI CONSECINŢE

Noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi ce am auzit – Fapte4:20 Revised Standard Version.

Ceea ce am văzut, auzit şi experimentat în următorii cincisprezeceani a avut un mare impact asupra mea. Dacă reacţia cititorului va coincidecu a mea, nu pot să ştiu, dar un lucru este sigur şi acesta este faptul cănimeni nu ar putea înţelege ce anume m-a adus într-o situaţie de criză,

fără să cunoască istoria ei. Este aşa cum spune şi proverbul: „Cândcineva răspunde înainte să audă, dă dovadă de prostie şi aroganţă”.20 Cu un an înainte de războiul din Republica Dominicană şi după un

atac de febră denga care mi-a lăsat terminaţiile nervoase hipersensibile,am participat la un curs de zece luni la Şcoala Galaad.21 Atunci

19 2 Corinteni 6:4-10, JB. 20 Proverbe 18:13. 21 Febra denga este ca malaria, fiind transmisă de ţânţari. Efectul ei permanent asupramea s-a datorat unei alte afecţiuni suferite în copilărie, febră scarlatină.



22

preşedintele Societăţii, N.H. Knorr mi-a cerut să părăsesc serviciul meumisionar din Caraibe şi să vin cu soţia mea la sediul internaţional (numit„Betel”) în Brooklyn unde urma să slujesc în Departamentul de Redactare.Unii ar fi privit asta ca pe o onoare, dar eu sincer nu aveam nici un interes

să părăsesc locul unde eram. Vorbind cu fratele Knorr în biroul său, i-amexplicat cât de mult îmi plăcea repartiţia mea curentă, oamenii, munca.Această poziţie a fost privită ca o lipsă de apreciere faţă de oportunitateaoferită; el simţindu-se vizibil ofensat. Atunci i-am spus că am dorit doar cael să cunoască sentimentele mele, iubirea mea pentru activitateamisionară şi că totuşi aş accepta schimbarea repartiţiei.

La câteva luni după sosirea noastră şi după ce făcusem ceva muncăde redactare, preşedintele Knorr m-a dus într-un birou cu o masă plină deteancuri de hârtii dactilografiate şi mi-a cerut să preiau dezvoltarea unuidicţionar biblic. Hârtiile acelea era rezultatul muncii a 250 de bărbaţi din

întreaga lume. Ei fuseseră solicitaţi, în general pe baza poziţiei dinorganizaţie (personal de la filiale, supraveghetori de tipografii, ş.a.). Puţinidintre ei aveau experienţă redacţională şi mult mai puţini aveauexperienţa, timpul sau facilităţile necesare cercetărilor bibliografice. Credcă ar fi corect dacă am spune că cel puţin nouăzeci la sută din materialultrimis nu a fost folosit.

Am început cu „Aaron” şi am continuat cu „Aaroniţii”, „Ab”,„Abaddon” şi aşa mai departe, dar încetineala unui singur scriitor a devenit

curând evidentă. Mai întâi, un director al Societăţii Watch Tower, LymanSwingle, a fost repartizat să ajute la proiect; puţin după aceea EdwardDunlap, secretarul Şcolii Galaad fiind şi el repartizat. Spre final ReinhardLengtat şi John Wischuk de la Departamentul de Serviciu respectivRedactare s-au alăturat grupului. Alţii au lucrat intermitent pe anumiteperioade, dar cei cinci menţionaţi au lucrat mereu la proiectul de 1.696pagini numit Aid to Bible Understanding (Ajutor pentru Înţelegerea Bibliei)finalizându-l după cinci ani.22

La început, preşedintele Knorr a făcut o declaraţie care s-a doveditun factor cheie în abordarea noastră. Nu a fost intenţionată în modul încare am înţeles-o noi, dar a fost fără îndoială benefică. Vorbindu-ne celor repartizaţi, el a spus: „Vrem doar să prezentăm ce spune Biblia; nu trebuiesă căutaţi totul în publicaţiile Societăţii”.

Intenţia sa atunci când a spus asta, era ca proiectul să fie realizatrepede, aşa după cum ne-am dat seama mai târziu şi să producă o carte

22

Subiectele ne erau repartizate de Karl Adams, supraveghetorul Departamentuluiredactare. Insight on the Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea scripturilor) un setde două volume cu foarte mici revizuiri a înlocuit cartea Aid în 1988.



23

relativ mică, „de buzunar” după cum s-a exprimat el mai târziu. Reluând înmod particular ce se spunea în versetele relative unui subiect, cu puţineclarificări adiţionale, era necesară o cantitate de timp minimă pentrucercetări.

Noi nu l-am înţeles şi am crezut că trebuia să ne străduim întotdeauna să prezentă exact ceea ce spune Biblia, decât să ne simţimobligaţi să prezentăm lucrurile mai degrabă în modul în care le prezentaupublicaţiile Watch Tower. A rezultat un tip de publicaţie considerabildiferită decât s-ar fi intenţionat. Materialul trimis de cei 250 de bărbaţiprezenta, aproape fără excepţie, informaţii în acord cu „punctul de vedereacceptat” în publicaţiile Societăţii. Cercetările noastre descopereauadesea diferenţe.

Vicepreşedintele Societăţii, Fred Franz, era cunoscut ca principalulerudit biblic al organizaţiei. În câteva ocazii am mers la el în birou pentru a

întreba cu privire la anumite puncte. Spre surpriza mea el mă îndreptafrecvent spre comentariile Biblice spunând: „De ce nu te uiţi la ce spuneAdam Clarke, sau ce spune Cooke”, sau dacă subiectul era legat deScripturile Ebraice „ce spun comentariile lui Soncino”.

Biblioteca noastră de la Betel conţinea rafturi şi rafturi şi rafturi, plinecu astfel de comentarii. Deoarece erau produsul erudiţilor din alte religii,nu le-am acordat mare importanţă şi împreună cu ceilalţi din departament,simţeam o ezitare sau chiar neîncredere în a le folosi. Aşa după cum se

exprima uneori fără menajamente, Karl Klein, un membru vechi alDepartamentului de Redactare, folosind acele comentarii, era ca şi cum„am suge la sânul Babilonului celui Mare”, imperiul religiei false conforminterpretării Societăţii asupra Apocalipsei.23

Totuşi, cu cât căutam mai multe informaţii în aceste comentarii, cuatât mai impresionat rămâneam de convingerea exprimată ferm de vastamajoritate a autorilor, că Scripturile sunt de inspiraţie divină. Am fost şimai impresionat de faptul că deşi unele erau scrise încă din secolul

optsprezece, informaţiile erau în general foarte exacte şi folositoare. Num-am putut abţine să nu compar aceste informaţii, cu publicaţiile noastre,care adesea, în câţiva ani deveneau „depăşite” şi încetau să mai fiepublicate. Nu am simţit că acele comentarii erau fără nici un fel degreşeală; dar multele certitudini pe care le conţineau mi s-a părut cădepăşesc ocazionalele puncte pe care eu le consideram greşite.

Am început să apreciez mai mult ca oricând, cât de vital eracontextul, în înţelegerea oricărei părţi a Scripturii, lucru care părea

23 Îmi vine greu să cred că a vrut să spună asta atât de serios pe cât a sunat, dat fiind că el însuşi utilizase comentariile şi ştia că Fred Franz le folosea destul de frecvent.



24

acceptat şi de ceilalţi din grupul care lucra în mod regulat la proiectul Aid . Împreună ne-am dat seama de necesitatea de a lăsa Biblia să-şidefinească proprii ei termeni, mai degrabă decât să adoptăm nişte vederianterioare sau să lăsăm definiţiile din dicţionarul englez să ne controleze.Am început să folosim tot mai mult dicţionarele evreiesc şi grecesc dinbiblioteca Betelului şi concordanţe ce erau bazate pe cuvintele limbajuluioriginal, decât pe traducerile englezeşti.

A fost un proces educativ, dar care a pretins şi umilinţă, deoareceam ajuns să vedem că înţelegerea noastră din Scripturi era mult mai micădecât crezusem, iar noi nu eram marii erudiţi biblici care ne credeam a fi.Eu personal fusesem într-o activitate atât de agitată în cei douăzeci şicinci de ani precedenţi, încât deşi citisem Biblia de mai multe ori, nu amavut niciodată ocazia să fac astfel de cercetări serioase şi detaliate înScripturi, simţind de fapt că nici nu ar fi nevoie să fac asta, din moment ce

se spunea că alţii o făceau pentru mine. Cele două cursuri de la ŞcoalaGalaad la care am participat, erau atât de încărcate în program, încâtofereau puţin timp pentru meditare, pentru analiză şi pentru cercetăriprofunde.

Având acum atât timp, cât şi acces la ajutoare biblice, dicţionare,comentarii, concordanţe în ebraică şi greacă, etc. era de un mare ajutor.

Însă deasupra oricărui lucru, era faptul că înţelesesem necesitatea de alăsa contextul să ne ghideze întotdeauna, permiţând Scripturilor însăşi să

controleze diferenţele majore. Nu a fost nici o schimbare de vederi pestenoapte, dar pe parcursul unei perioade de ani, s-a format o apreciere totmai profundă pentru necesitatea crucială de a lăsa Cuvântul luiDumnezeu să vorbească pentru sine, în modul cel mai deplin posibil. Am

înţeles de ce acele comentarii vechi de o sută sau de două sute de ani nudeveneau depăşite în timp. Însăşi abordarea lor verset cu verset, le obligamai mult sau mai puţin, să respecte înţelegerea contextuală limitându-leastfel deviaţiile în vederi sectare, interpretative sau inventate.

Printre subiectele repartizate mie de Karl Adams, supraveghetorulDepartamentului de Redactare, au fost cele despre „bătrân” şi„supraveghetor”. Tot ce am primit erau aceste cuvinte; nu era nici oinstrucţiune sau recomandare legată de dezvoltarea subiectelor. Observaţi

însă cu prezintă problema cartea de istorie a organizaţiei, „Martorii lui Iehova – Proclamatorii Regatului lui Dumnezeu ” la pagina 233:

Pregătiri pentru o creştere fenomenalăCând, sub îndrumarea Corpului de Guvernare, s-au făcut

cercetări în vederea pregătirii lucrării de referinţă intitulate Aid toBible Understanding (Auxiliar pentru înţelegerea Bibliei), a fost



25

examinat din nou modul în care era organizată congregaţia creştinădin secolul I. S-au studiat cu atenţie unii termeni biblici, cum ar fi„bătrân”, „supraveghetor” şi „ministru”. Putea organizaţia Martorilor lui Iehova din timpurile moderne să se armonizeze într-un mod maideplin cu modelul păstrat în Scripturi?

Slujitorii lui Iehova erau hotărâţi să se supună în continuare

conducerii divine. Cu ocazia unei serii de congrese ţinute în 1971, s-a acordat atenţie modului de administrare a congregaţiei creştine dinsecolul I. Din discursuri a reieşit faptul că expresia presbyteros (bătrân), aşa cum este folosită în Biblie, nu se referea numai lapersoane în vârstă, nici nu se aplica tuturor membrilor maturispiritualiceşte din cadrul congregaţiei. Ea era folosită îndeosebi însens oficial, pentru a se referi la supraveghetorii congregaţiilor (Fap.11:30; 1 Tim. 5:17; 1 Pet. 5:1—3). Aceştia erau numiţi în poziţiile lor în armonie cu unele cerinţe care au ajuns să facă parte din

Scripturile inspirate (Fap. 14:23; 1 Tim. 3:1—7; Tit 1:5—9). Dacă într-o congregaţie existau mai mulţi bărbaţi care întruneau cerinţele,atunci ea avea mai mulţi bătrâni (Fap. 20:17; Filip. 1:1). Aceştiaconstituiau „corpul de bătrâni” şi fiecare dintre ei avea aceea poziţieoficială nici unul nefiind cel mai important sau cel mai puternicmembru al congregaţiei (1 Tim. 4:14, NW). S-a explicat că, pentru a-iajuta pe bătrâni, mai existau „slujitorii ministeriali”, numiţi înconformitate cu cerinţele enunţate de apostolul Pavel. — 1 Tim.3:8—10, 12, 13, NW

Au fost luate imediat măsuri pentru a aduce organizaţia într-oşi mai strictă armonie cu acest model biblic.

Imaginea zugrăvită aici este una distorsionată, menită să creeze oimpresie falsă. Vorbeşte despre cercetările făcute pentru cartea Aid toBible Understandind ca „fiind făcute sub supravegherea Corpului deGuvernare” şi exprimă ideea de îndrumare plăcută din partea unui corpde bărbaţi, motivaţi de grija intensă de a respecta Scripturile. În realitate,proiectul cărţii Aid nu a fost nici iniţiat şi nici supravegheat de vreun Corp

de Guvernare la acel timp, ci de preşedintele corporaţiei Watch Tower,Nathan Knorr. Şi deşi el a iniţiat proiectul, orice îndrumare din partea sa, afost una foarte limitată şi detaşată, dat fiind că îndrumările reale veneauprin Karl Adams, supraveghetorul Departamentului de Redactare. Knorr nu a dezvoltat nici lista de subiecte ce urmau să fie incluse în carte, nicinu a supravegheat repartizarea lor şi nici dezvoltarea lor. Toaterepartizările de subiecte erau gândite şi făcute de Karl Adams.

Adams nu era nici membru al Corpului de Guvernare şi nici nu făcea

parte dintre cei „unşi”. Printre cei care au participat personal şi direct lacercetările şi redactarea articolelor pentru cartea Aid , Lyman Swingle, din



26

Comitetul de Directori ai corporaţiei, era singurul care ar fi putut ficonsiderat „membru al Corpului de Guvernare”.

Însă repartiţiile sale veneau de laKarl Adam, el lucrând subsupravegherea lui Adams şireturnându-i lui Karl orice scria,pentru aprobare şi editare, la felcum se întâmpla cu fiecare dintrenoi, cei care lucram la proiect.Nathan Knorr şi Fred Franzciteau uneori articole finalizate,dar Knorr îl lăsa pe Karl Adamssă selecteze articolele pe careacesta considera ca ei ar trebui

să le citească. Oricum acesteaerau foarte puţine la număr.

Aşa cum am mai spus, când subiectele „bătrân” şi „supraveghetor”mi-au fost repartizate mie, tot ce am primit au fost aceste titluri, nimic maimult. Pe atunci nu eram membru al Corpului de Guvernare şi ceea ce amdezvoltat, nu a fost rezultatul îndrumării vreunui Corp de Guvernare, nicimăcar al îndrumării din partea lui Karl Adams. Unchiul meu, Fred Franz, aavut unele influenţe, dar numai ca rezultat al iniţiativelor mele personale şi

acţiunile sale ulterioare au părut mai degrabă o negare a acelor influenţe.Devenise evident că rezultatul cercetărilor mele era ceva neaşteptat, chiar privite ca ceva nedorit atât de Nathan Knorr, cât şi de Fred Franz.

Cercetările au arătat că aranjamentul cu privire la bătrâni şisupravegherea congregaţiilor în timpurile biblice erau foarte diferite depoziţia folosită pe atunci de Martorii lui Iehova, care era una mai mult saumai puţin „monarhică”. Fiecare congregaţie era sub supravegherea unuisingur individ, un „serv de congregaţie” sau „supraveghetor de

congregaţie”. Termenul „supraveghetor” se aplica numai la el, iar ceilalţierau văzuţi ca asistenţi. Aranjamentul scriptural al corpurilor de bătrânifusese anulat în 1932 de judecătorul Rutherford datorită lipsei decolaborare din partea unor bătrâni cu programele şi politicile Societăţii.24

24 În general, pentru justificarea acestei acţiuni, atenţia este plasată pe lipsa de colaborarea unor bătrâni pentru mărturia de la uşă la uşă, care era acum puternic promovată. Ei suntprezentaţi ca bărbaţi care erau interesaţi doar să conducă întrunirile şi să ţină discursuri.

Nu se menţionează însă niciodată că preşedintele Watch Tower, judecătorul Rutherford,proceda exact la fel ca aceştia. Explicaţia oferită este că responsabilităţile sale nu-ipermiteau să participe în activitatea de la uşă la uşă.

Karl Adams



27

Funcţia de preşedinte i-a oferit lui Rutherford autoritatea necesară săadopte o astfel de poziţie şi toate congregaţiile au fost invitate să votezepentru dizolvarea corpurilor de bătrâni şi înlocuirea lor cu un „Director alServiciului” numit de Societate. În următorii patruzeci de ani, nu au existatcorpuri de bătrâni în congregaţii. Acesta este motivul pentru careTraducerea Lumii Noi a Bibliei, publicată de Societate în anii ’50, foloseştecu regularitate redarea „bărbaţi în vârstă” în loc de „bătrâni”, discreditând

în mod oficial termenul.25 Fiind oarecum tulburat de ceea ce descoperisem în cercetările mele,

l-am abordat pe unchiul meu cu dovezile. Răspunsul său m-a luat prinsurprindere. „Nu încerca să înţelegi Scripturile pe baza a ceea ce veziastăzi în organizaţie”, a spus el şi a adăugat „Păstrează cartea Aid pură”.

Întotdeauna privisem organizaţia ca fiind unicul canal al lui Dumnezeupentru răspândirea adevărului şi de aceea acest sfat mi-a sunat cel puţin

neobişnuit. Când i-am arătat că Traducerea Lumii Noi a Societăţii redaFapte 14:23 introducând evident cuvintele „să oficieze” în legătură cunumirea bătrânilor şi că asta altera cumva sensul el, a spus: „De ce nucauţi în alte traduceri care nu sunt atât de părtinitoare?”26 Am ieşit dinbiroul său întrebându-mă dacă am auzit bine ceea ce spusese. În viitor atrebuit să-i amintesc aceste declaraţii în mai multe ocazii în timpulsesiunilor Corpului de Guvernare.

Evident, acea conversaţie a afectat puternic modul în care abordam

Scripturile. Am apreciat profund integritatea faţă de adevărul scriptural pecare cuvintele sale o indicaseră. Asta a făcut ca reacţiile sale de mai târziusă fie şi mai tulburăţoare şi de neînţeles.

După ce am finalizat subiectele „bătrân” şi „supraveghetor” le-amtransmis mai departe. În mod normal, preşedintele Nathan Knorr şivicepreşedintele Fred Franz nu ar fi citit aceste articole. Totuşi, KarlAdams, ca supraveghetor al Departamentului de Redactare, mi-a spus cădupă ce a citit informaţiile, s-a dus la fratele Knorr şi i-a spus: „Cred că ar

trebui să citeşti asta. Schimbă o grămadă de lucruri”.Să revenim acum la prezentarea făcută în cartea Martorii lui Iehova – Proclamatorii Regatului lui Dumnezeu . Al doilea paragraf de la subtitlul„Pregătiri pentru o creştere explozivă” este un rezumat al articolelor pecare eu le-am pregătit, în comparaţie cu articolele conţinute în cartea Aid .

25 Ediţiile ulterioare ale Traducerii Lumii Noi folosesc „bătrân”, dar numai în textele dinRevelaţia care se referă la cei 24 de bătrâni din jurul tronului lui Dumnezeu. 26

Ediţiile ulterioare ale Traducerii Lumii Noi au renunţat la această frază adăugată. Primeleediţii sunau aşa: „Mai mult, au numit bărbaţi în vârstă să slujească pentru ei în congregaţiişi prin rugăciune şi post i-au încredinţat lui Iehova”.



28

(Singura excepţie este accentul pe care acest paragraf îl pune peconceptul de „statut oficial” al bătrânilor). Evident nu mă aşteptam cascriitorul sau scriitorii cărţii să menţioneze cine a scris acele articole dincartea Aid . Dar din acest paragraf şi din începutul următorului paragraf,cititorul înţelege că articolele au dus la o decizie acceptată şi imediată dea aduce totul în conformitate cu aranjamentul scriptural. Ce s-a întâmplatde fapt?

După cum mi-a relatat Karl Adams, după ce a citit materialul, Knorr a mers în birou la Fred Franz şi cu o vehemenţă considerabilă i-a spus:„Ce înseamnă asta? Înseamnă că trebuie să schimbăm totul aşa detârziu?” Fred Franz i-a răspuns că nu, că el nu credea că ar fi necesar aşaceva – că aranjamentul existent putea continua fără probleme.

Când Karl mi-a transmis această informaţie, mi-a venit greu să cred, în special având în vedere declaraţiile anterioare făcute către mine de

unchiul meu. M-am simţit obligat să merg într-o seară în camera sa şi să-l întreb despre asta. El mi-a confirmat că nu simţea nevoia unor ajustări.Ştiind că la congresele din acea vară cartea Aid urma să fie distribuităfraţilor în formă completă, l-am întrebat ce efect credea că va avea asupralor când vor afla că în congregaţiile din secolul întâi erau corpuri debătrâni, că toţi bătrânii slujeau ca supraveghetori şi că noi nu aveam nici ointenţie să urmăm acest exemplu scriptural.

El mi-a răspuns în mod calm că nu credea că va fi vreo problemă,

iar aranjamentul existent putea fi adaptat la informaţiile din cartea Aid . Eumi-am exprimat preocuparea profundă, spunându-i că renunţarea la unprecedent scriptural poate fi foarte tulburătoare pentru fraţi. Menţinându-şipoziţia, el mi-a dezvăluit cum gândiseră fraţii din deceniile precedenteaceastă problemă, dar a susţinut că din moment ce Cristos luase putereaRegatului în 1914 puteau foarte bine să intervină schimbări în modul lui dea administra lucrurile de pe pământ. Apoi a adăugat că el credeadintotdeauna că Isus Cristos va conduce şi va administra problemele

slujitorilor săi de pe tot pământul, folosindu-se de un singur om şi aceastapână când urma să vină Noua Ordine. Însemnătatea acestor expresii mi s-a părut atât de diferită de ceea ce spusese în alte ocazii precedente, încâtmi-a fost greu să le împac pe unele cu altele.

Cu toate acestea, puţin mai târziu vicepreşedintele a pregătit niştemateriale pentru congres care indicau că o schimbare în supraveghereacongregaţiilor urma să aibă loc. Când o copie a acelui material a ajuns laKarl Adams el a înţeles implicaţiile şi l-a contactat imediat pe preşedinteleKnorr spunându-i: „Cred că ar fi bine să vorbeşti din nou cu fratele Franz.Mi se pare că s-a răzgândit”. Fratele Knorr l-a contactat pe fratele Franz şi



29

a înţeles că aşa era. Consecinţa a fost că un aranjament vechi depatruzeci de ani a fost schimbat.

A prezenta dezvoltarea acestei schimbări în modul în care o facecartea Martorii lui Iehova – Proclamatorii Regatului lui Dumnezeu ,descriind un „Corp de Guvernare” care superviza cercetările şi „studiulatent” al termenilor biblici, având ca singură preocupare dorinţa de a se„conforma cât mai deplin modelului” stabilit în Scripturi şi fiind „hotărât săcontinue să urmeze îndrumarea divină” pentru a „aduce organizaţia câtmai aproape” de acel model, înseamnă a prezenta o imagine idealizată,care pur şi simplu nu este adevărată. Acest lucru dovedeşte fie ignoranţădin partea scriitorului sau a scriitorilor materialului, cu privire la cum s-audesfăşurat în realitate lucrurile, fie ipocrizie menită să accentueze rolulunui grup de bărbaţi căruia ei aparţin. Faptele arată în schimb, ce controlputernic deţineau câţiva indivizi şi cum decizia unui om, mai degrabă

caracteristică (lui Fred Franz), putea afecta direcţia pe care o organizaţiemondială urma să o apuce.

Când mi s-a repartizat subiectul „Cronologie” au apărut din nou întrebări serioase.27 O învăţătură majoră a Martorilor lui Iehova, esteaceea că profeţiile biblice, au indicat spre anul 1914, ca fiind sfârşitul„timpurilor naţiunilor” din Luca 21:24 şi că în acel an, Isus Cristos a preluat

în mod activ puterea Regatului şi a început să guverneze în mod invizibilochilor umani. Referinţa la o perioadă de „şapte timpuri”, din Daniel

capitolul patru, constituia fundamentul calculelor care conduceau la acestan, prin folosirea altor texte, acele „şapte timpuri” fiind transformate într-operioadă de 2.520 de ani începând din 607 î.e.n. şi sfârşindu-se în 1914e.n. Data de început, 607 î.e.n., este stabilită ca fiind timpul distrugeriiIerusalimului de către cuceritorul babilonian Nebucadneţar. Ştiam că anul607 î.e.n. părea să fie caracteristic doar publicaţiilor noastre, dar nu ştiamde ce.

Am petrecut luni întregi în cercetarea subiectului „Cronologie” şi

rezultatul a fost cel mai lung articol din cartea Aid .

28

Mult timp a fost folosit în încercarea de a găsi vreo dovadă, vreo istorie, care să confirme anul607 î.e.n., dată atât de crucială calculelor noastre pentru 1914. Charles Ploeger, un membru al personalului de la sediul mondial, slujea atunci ca

27 Mi-au fost repartizate de asemenea majoritatea subiectelor istorice, ce aveau de-a facecu conducătorii şi istoria Egiptului, Asiriei, Babilonului (doar conducătorii), Medo Persia şialtele. 28

Avea 27 de pagini (322-348). În ediţia revizuită din 1988, a suferit cea mai drasticămodificare, fiind redus la 20 de pagini şi eliminându-se orice referire la problemele privind607 î.e.n.



30

secretar al meu şi a căutat prin bibliotecile din zona New York-ului orice ar fi putut sprijini din punct de vederea istoric acea dată.

Nu am găsit absolut nimic care să sprijine anul 607 î.e.n. Toţi istoriciiindicau o dată cu douăzeci de ani mai târziu.

Înainte de a pregăti materialul pentru subiectul„Arheologie” din cartea Aid , nu ştiam cănumărul tăbliţelor ceramice cuneiforme, găsite

în zona Mesopotamiei şi datând din vremeaanticului Babilon, erau în număr de zeci de mii.

În toate acestea, nu exista nimic care să indicecă perioada Imperiului Neo-Babilonian (în carea domnit regele Nebucadneţar), avea lungimeanecesară pentru a se potrivi datei fixate de noidistrugerii Ierusalimului, respectiv 607 î.e.n.

Totul indica spre o perioadă de douăzeci de ani,mult mai scurtă decât pretindea cronologiapublicată de noi.

Deşi acest lucru mi s-a părut îngrijorător, vroiam să cred căcronologia noastră era corectă, în ciuda tuturor dovezilor contrare şi căaceste dovezi erau cumva eronate. Astfel, pe parcursul pregătiriimaterialului pentru cartea Aid , s-a folosit mult timp şi spaţiu în încercareade a slăbi credibilitatea dovezilor arheologice şi istorice, care făceau din

607 î.e.n. o dată eronată şi dădeau un alt punct de pornire calculelor noastre, rezultatul fiind astfel o dată diferită de 1914.Charles Ploeger şi cu mine am făcut împreună o călătorie la

Universitatea Brown în oraşul Providence, statul Rhode Island, pentru a-lintervieva pe profesorul Abraham Sachs, un specialist în texte cuneiforme,

în particular al celor ce conţineau date astronomice. Doream să vedemdacă el putea obţine orice informaţie care să indice vreo slăbiciune saudefect în datele astronomice prezentate de multe texte, date care indicau

că anul stabilit de noi, 607 î.e.n., era incorect. Până la urmă a devenitevident că era nevoie efectiv de o conspiraţie din partea scribilor antici –fără nici un motiv plauzibil în a face aşa ceva – pentru a interpreta greşitfaptele, dacă într-adevăr, cifra noastră ar fi trebuit să fie cea corectă. Dinnou, asemenea unui avocat pus în faţa unor dovezi pe care nu le poatedepăşi, efortul meu a fost acela de a discredita sau a slăbi încrederea înmărturiile antice care ofereau astfel de dovezi, dovezi ale textelor istoricerelative la Imperiul Neo-Babilonian.29 În ele însele, argumentele pe care le-

29 Vezi cartea Aid to Bible Understanding , pag. 326-328, 330, 331.

Tăbliţă cuneiformă



31

am prezentat erau oneste, dar ştiu care era intenţia lor şi anume săsusţină o dată pentru care nu exista nici un suport istoric.

Astfel, în ciuda aprecierii atât de glorificate, pe care o aveam faţă deanumite principii, cartea Aid conţinea multe exemple ale eforturilor noastrede a fi loiali învăţăturilor Societăţii. În multe privinţe, ce am învăţat dinaceastă experienţă a fost mai util pentru noi, decât pentru carte. Totuşi,cartea Aid to Bible Understanding (Ajutor pentru înţelegerea Bibliei) atrezit interesul multor Martori faţă de Scripturi. Poate tonul ei, modul ei deabordare, efortul făcut de majoritatea scriitorilor în a evita dogmatismul, îna recunoaşte că pot exista mai multe moduri de a privi anumite probleme,de a nu face din ceva, mai mult decât dovezile o permiteau – acestelucruri, au fost probabil principalul beneficiu, deşi chiar şi în acestedomenii ajungeam greu şi rar, de cele mai multe ori permiţând ideilor preconcepute, să ne controleze şi nereuşind să aderăm la Scripturi, atât

de ferm pe cât ar fi trebuit. Ştiu că aşa s-a întâmplat în cazul meu cândam pregătit subiecte precum „Timpurile fixate ale naţiunilor”, „Sclavul fidelşi prevăzător” şi „Marea mulţime”, toate conţinând argumente menite săsusţină învăţăturile din publicaţiile Watch Tower de atunci. Din cauză căacele învăţături erau echivalente în mintea mea cu „faptele”, m-am trezitcă făceam ceea ce „Prefaţa”, pe care am scris-o mai târziu, spunea că nufusese intenţionat. Pe pagina 6 la subtitlul „Scopul ei”, apăreauurmătoarele cuvinte: „ Aid to Bible Understanding nu intenţionează să fie

un comentariu doctrinar sau o lucrare interpretativă”. Se mai spunea deasemenea, că orice aplicare făcută cu privire la expresiile simbolice saufigurative nu fusese făcută „arbitrar sau pentru a se conforma crezului”. Înmare, acest lucru era adevărat. Uneori însă convingeri înveterate audepăşit eforturile de a menţine acest standard.

În anul în care a fost scoasă cartea Aid, eu am fost invitat să devinmembru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova, Corpul care înprezent conduce activitatea Martorilor lui Iehova în peste 230 de ţări din

lume. Până atunci acesta fusese compus din şapte membrii, care erau defapt cei şapte membrii ai Comitetului de Directori ai corporaţiei numiteWatch Tower Bible and Tract Society, o corporaţie fondată iniţial înPennsylvania de Charles Taze Russell, primul preşedinte. Pe 20octombrie 1971, împreună cu alţi trei fraţi am fost numiţi membrii aiCorpului de Guvernare tocmai extins. Această situaţie m-a adus faţă înfaţă, poate mai mult ca oricare alta, cu unele realităţi pe care nu măaşteptam să le întâlnesc niciodată.



32

Mulţi Martori ai lui Iehova fac excepţiede la o declaraţie care a apărut într-unarticol din revista Time (22 februarie1982) în care numele meu apărea culitere mari. Scriitorii articolului s-aureferit la organizaţia Martorilor luiIehova ca la una „secretoasă”. Poatepărea ciudat să foloseşti un termen caacesta despre o organizaţie care

încurajează viguros o muncă de celmai public tip – activitatea din casă încasă, în oraşe, comune şi sate din

întreaga lume. Reporterii de la Time auscris ceea ce au scris, deoarece le-a

fost extrem de dificil să obţină vreuncomentariu de la sediul internaţional,despre situaţia descrisă în primulcapitol al acestei cărţi.

Adevărul este că chiar şi printre Martorii lui Iehova, puţini au o ideeclară despre cum funcţionează partea centrală a organizaţiei. Ei nu ştiucum se ajunge la deciziile privitoare la învăţăturile doctrinare, cum îşidesfăşoară discuţiile Corpul de Guvernare care conduce toate activităţile

la nivel mondial, dacă deciziile sunt unanime sau ce se întâmplă dacăapare un dezacord?Toate acestea sunt învăluite în mister, deoarece Corpul de

Guvernare se întruneşte în spatele uşilor închise. Îmi amintesc doar douăsau trei ocazii, din totalul de nouă ani pe care i-am petrecut ca membru alCorpului de Guvernare, când persoane care nu erau membrii numiţi aiacestuia au fost prezente la întrunirile sale obişnuite. Şi în acele ocaziiprezenţa lor se datora simplului fapt că trebuiau să prezinte un raport

cerut de Corpul de Guvernare, după care plecau, iar Corpul de Guvernare îşi continua deliberările în privat – importanţa rapoartelor lor nu le calificape acele persoane să participe la discuţie. De asemenea, nici o informaţienu îi este dată vreodată Martorului de rând cu privire la totalul veniturilor Societăţii, cheltuielilor, investiţiilor sau activelor (deşi primesc un scurtraport de cheltuieli în fiecare an în Anuar).30

30 În 1978 raportul financiar făcut pentru Corpul de Guvernare afişa un total de 332

milioane de dolari deţinuţi în active (proprietăţi, depozite ş. a.). Chiar şi în Corpul deGuvernare, puţini membrii ştiau detalii despre finanţele Societăţii. Fără nici un dubiu sumadeţinută astăzi este cu mult mai mare.



33

Numeroşi factori care sunt relativ de notorietate publică în multeorganizaţii religioase, sunt vag sau deloc cunoscuţi de vasta majoritate aMartorilor lui Iehova. Totuşi, deciziile luate de micul grup de bărbaţi careformează acel Corp pot, şi adesea chiar afectează vieţile lor în cel maiintim mod şi trebuiesc aplicate la nivel global. Aceasta mă aduce la ultimulmotiv al scrierii acestei cărţi, cel mai important, deoarece fără el celelaltesunt de mică însemnătate.

OBLIGAŢIA

Orice doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le voi lor; pentru că astaînseamnă legea şi profeţii – Matei 7:12, Revised Standard Version.

Acest principiu declarat de Isus Cristos ne obligă pe oricare dintre noi carepretindem că suntem creştini. Nici o persoană onestă nu poate pretinde că

respectă aceste cuvinte în mod perfect şi nici eu nu pretind aşa ceva. Dar cred că pot să spun că ceea ce este scris aici se datorează dorinţeisincere de a urma acest principiu.

Apostolul Pavel a vorbit despre sine ca fiind „dator” oamenilor deorice fel.31 El simţea o obligaţie faţă de ei şi eu simt o obligaţie similară.Dacă altcineva ar cunoaşte nişte fapte, care pot fi de valoare pentru mine

în luarea unor decizii vitale, aş dori ca el să mi le facă disponibile – nu săia decizia în locul meu, ci să-mi furnizeze informaţia, lăsându-mă pe mine

să-i cântăresc valoarea şi semnificaţia. Dacă mi-ar fi prieten, sunt convinscă ar face asta.Cei nouă ani pe care i-am petrecut în Corpul de Guvernare au avut

un impact puternic asupra mea şi în particular asupra conştiinţei mele. M-a regăsit în faţa unei crize majore din viaţă, a unei situaţii de răscruce pecare nu mă aşteptam să o traversez vreodată. Decizia pe care am luat-o,mi-a aparţinut în întregime, iar costurile au fost considerabile. Cu toateacestea, nu o regret, la fel cum nu regret nici faptul că am obţinut

informaţiile care au contribuit la ea. Alţii poate ar fi decis altfel, unii chiar au făcut-o. Este privilegiul lor, ceva între ei şi Dumnezeu.După ce am demisionat din Corpul de Guvernare, în mai 1980, am

primit numeroase telefoane de la reviste şi ziare care doreau informaţiidespre situaţia existentă în organizaţie. Am direcţionat toate aceste cererispre sediul din Brooklyn. Însă de fiecare dată mi se spunea că

încercaseră deja această cale fără succes. Singurul răspuns primit fusese:„Nu comentăm”. Răspunsul meu, era că eu nu puteam fi sursa lor de

31 Romani 1:14



34

informaţii. Mi-am menţinut această poziţie timp de aproape doi ani. Ce s-a întâmplat în acei doi ani nu numai cu mine, dar şi cu alţii, m-a făcut să-mireconsider această poziţie.

În timpul celor doi ani, motivaţiile, caracterul şi conduita persoanelor care nu erau de acord, în mod conştient cu organizaţia, au fost descrise încei mai răi termeni. Preocuparea lor de a pune Cuvântul lui Dumnezeu peprimul loc, era reprezentată ca fiind produsul ambiţiei, rebeliunii, mândriei,exact ca un păcat împotriva lui Dumnezeu şi a lui Cristos. Nu era permissă se întrevadă măcar posibilitatea ca vreunul din ei, să fi acţionat dinsinceritate, iubire faţă de adevăr, sau integritate faţă de Dumnezeu. Nu s-a făcut nici un efort de a distinge situaţia unuia de a altuia, ci toţi au fostluaţi „laolaltă”. Orice conduită sau atitudine greşită din partea cuiva carepărăsea organizaţia, era atribuită tuturor celor care plecaseră. Pentru ceicare într-adevăr arătau o atitudine greşită, nu se făcea nici un efort de a

lua în considerare, partea pe care frustrarea, dezamăgirea şi suferinţa ar fiputut-o avea, în apariţia respectivei conduite. Un volum enorm de zvonurişi chiar bârfă de cel mai murdar nivel, circula printre Martori la scarăinternaţională. Despre creştini fideli cu înalte standarde morale, se vorbeacă îşi schimbau soţiile, sau că erau homosexuali, ipocriţi, egoişti şiinteresaţi în formarea propriului lor cult. Cei în vârstă erau adeseacatalogaţi „bolnavi mintal” sau „senili”.

Singurii care ar fi putut stăvili astfel de vorbe, prin simpla menţionare

a posibilităţii ca astfel de persoane să poată fi cu adevărat sincere, cuadevărat preocupate de conştiinţă – cât şi prin a aminti că acele zvonurierau la fel ca mărturia mincinoasă, atât de respingătoare în faţa luiDumnezeu – acele persoane au contribuit, în realitate, la răspândireazvonurilor prin ceea ce au publicat.32

Să luăm în considerare următorul material apărut în Turnul deVeghe din 15 august 1981 (pag. 28, 29 eng.), publicat în milioane deexemplare în multe limbi de pe întregul pământ:

32 Exod 20:16; Leveticul 19:16; Psalmul 15:3; 1 Petru 2:21-23.

14

Din când în când, au apărut din rândurile poporuluilui Iehova, unii care la fel ca Satan au adoptat oatitudine rebelă, independentă. Ei nu vor să slujească„umăr la umăr” cu fraternitatea mondială (Compară

cu Efeseni 2:19-22). Mai degrabă, ei prezintă un„umăr împotrivitor” cuvintelor lui Iehova. (Zah.7:11, 12). Dezaprobând modelul „cuvintelor

sănătoase” pe care Iehova l-a transmis poporului săuîn secolele trecute, aceşti oameni aroganţi, încearcăsă atragă „oile” afară din „turma” internaţională pe

care Isus a strâns-o pe pământ (Ioan 10:7-10, 16). Eiîncearcă să semene îndoială şi să-i separe pe cei care

nu-i cunosc de masa cu hrană spirituală abundentă,distribuită la Sălile Regatului ale Martorilor lui Iehova,unde cu adevărat nu lipseşte nimic (Ps. 23:1-6). Ei spuncă este suficient să citeşti Biblia acasă, fie singur, fie în

grupuri mici. Dar în mod straniu, prin astfel de ‘citire aBibliei’ ei au revenit exact la doctrinele apostate pe carecomentariile clerului Creştinătăţii le predau acum 100

de ani şi unii chiar s-au întors la celebrarea sărbătorilor Creştinătăţii, cum ar fi Saturnaliile romane de pe 25decembrie! Isus şi apostolii săi au avertizat împotriva

unor astfel de oameni nelegiuiţi – Mat. 24 :11-13; Fap.20 :28-30; 2 Pet. 2 :1, 22.



35

Într-un singur paragraf, persoanele respective, sunt descrise ca fiindasemenea lui Satan, independente, încăpăţânate, revoltate, arogante,apostate şi nelegiuite. Ce au făcut de fapt acei oameni, pentru a meritaaceastă colecţie de acuzaţii? Printre „relele” menţionate, este dezacordul

într-un mod neprecizat cu o parte neprecizată din învăţăturile organizaţiei;şi declararea convingerii că aderarea la Cuvântul inspirat al lui Dumnezeueste suficientă, iar întrunirile mari dintr-o anumită clădire nu sunt esenţiale.

Ar putea numai aceste lucruri să plaseze o persoană în categoriadescrisă ca fiind asemenea lui Satan? Nu se spune nimic care să indicealtceva şi oricât de incredibil ar putea părea, în mintea multor Martori,inclusiv bătrâni şi supraveghetori itineranţi, aceste lucruri au fostconsiderate suficiente pentru a-i categorisi astfel şi a-i trata în consecinţă.

Comparaţi această condamnare în alb, cu articolele apărute înrevista Treziţi-vă din 22 iunie 2000. Acestea avertizează că „tendinţa

generală de a ascunde fapte importante despre probleme reale în discuţieeste folosită frecvent pentru a ponegri grupuri întregi de persoane”. Unparagraf de pe pagina 6 conţine următorul text:

Pătarea ReputaţieiUnii oameni îi insultă pe cei care nu sunt deacord cu ei, punându-le la îndoială caracterulsau motivaţiile în loc să se concentreze asuprafaptelor. Pătarea reputaţiei e ca o etichetănegativă şi uşor de amintit pusă pe o persoană,un grup, sau o idee. Acuzatorul speră căeticheta se va păstra. Dacă oamenii resping persoana sau ideea pe baza etichetei negative,în loc să cântărească dovezile ei înşişi, strategiaacuzatorului a reuşit.

Acum recitiţi vă rog, materialul apărut în Turnul de Veghe şi tipărit pe

pagina anterioară, comparându-l cu această declaraţie. Scopul articoluluidin Treziţi-vă! este acela de a-i apăra pe Martorii lui Iehova, de eticheteprecum „sectă”. Cu siguranţă, eticheta „apostat” este cel puţin egală, dacănu chiar mai defăimătoare. Şi totuşi, Martorii o aplică cu privire la oricemembru care nu este de acord cu poziţia luată de lideri. Practica de a-i„vopsi pe toţi cu aceeaşi pensulă” este nedreaptă şi de aceea necreştină.Motivele pentru care oamenii se separă de organizaţia Martorilor suntmultiple şi variate. Iar numărul celor care pleacă în fiecare an esteremarcabil.



36

Analizând rapoartele mondiale pe perioada cuprinsă între 1970 şi1999, găsim un total de 6.587.215 persoane care au fost botezate la nivelglobal. Organizaţia estimează în mod obişnuit, că 1% din membrii ei, mor anual. Calculând acest procent pentru fiecare an în parte şi totalizând cifrapentru perioada considerată, ajungem la o estimare de 985.734 demembrii care s-au pierdut deoarece au murit. Scăzându-i din cifra celor botezaţi, rămân 5.601.481 ca fiind creşterea înregistrată, pe o perioadă de30 de ani, dacă toate persoanele rămase în viaţă ar fi încă în organizaţie.

Ce găsim? În anul precedent acestei perioade de 30 de ani (1969),raportul arăta un total de 1.256.784 persoane active asociate. Adăugând5.601.481 la această cifră, obţinem un total de 6.858.265 care ar fi trebuitsă fie asociaţi cu organizaţia în 1999. Însă, raportul pe acel an, arată ocifră doar de 5.912.492 de membrii asociaţi. Asta înseamnă, că pe operioadă de 30 de ani, aproximativ 945.773 persoane au părăsit

organizaţia ori s-au oprit din activitate. Această cifră reprezintă 14% dintotalul de noi membrii botezaţi.

Exemple specifice din raportul mondial pe 1999 ilustrează graficsituaţia care predomină în prezent în multe ţări, în special în ţărileindustrializate.

Pentru principalele ţări vest europene şi pentru Insulele Britaniceraportul oferă următoarele cifre:

Botezaţi în 1999: 21.376

Media vestitorilor activi în 1998: 933.043Media vestitorilor activi în 1999: 923.143Deşi au fost botezate 21.376 persoane, s-a înregistrat o scădere în

numărul total al vestitorilor de 9.900. Asta înseamnă că peste 31.000 depersoane fie au plecat, fie au devenit „inactive” în această perioadă.

Pentru cele mai importante 3 ţări din Pacific (Japonia, Coreea şiAustralia) avem următoarele cifre:

Botezaţi în 1999: 12.162Media vestitorilor activi în 1998: 325.316

Media vestitorilor activi în 1999: 325.972Din nou, 12.162 au intrat ca persoane nou botezate, totuşi creşterea

a fost de numai 656 persoane. Rezultă că 12.162 au intrat şi 11.506 auplecat sau au devenit „inactivi”.

Pentru Statele Unite şi Canada găsim rezultate similare:Botezaţi în 1999: 34.123Media vestitorilor activi în 1998: 1.055.950Media vestitorilor activi în 1999: 1.051.124

Deşi 34.123 au fost botezaţi, numărul „vestitorilor” a scăzut cu 4.826



37

aceasta însemnând că 38.949 au plecat sau au devenit „inactivi” între1998 şi 1999.

Dacă adunăm cifrele pentru toate aceste 19 ţări importante,ajungem la un total de 67.661 botezaţi, dar în loc de creştere, cifrele pe1999, arată o scădere cu 14.070, lucru care înseamnă că în aceste 19 ţăriimportante, 81.731 au părăsit organizaţia sau au devenit „inactivi”.

Dat fiind că raportul mondial pe 1999 indică o creştere de 2%, esteclar că au fost şi ţări, care au avut creştere. Dar situaţia de „uşă rotativă”,din ţările importante enumerate, nu este doar notabilă, ci este şocantă.Mai ales că, în afară de Japonia şi Coreea, celelalte sunt ţări carefigurează printre primele în istoria Watch Tower Society, ţările unde s-adezvoltat şi a crescut iniţial.

Motivele pentru care oamenii pleacă sau îşi opresc activitatea, suntmultiple. Nu îmi fac nici o iluzie cu privire la faptul, că cele aproape un

milion de persoane care au părăsit organizaţia în perioada 1970-1999, aufăcut-o pentru motive de conştiinţă, sau că fiecare dintre ele estenumaidecât umilă, corect motivată şi mai interesată de adevăr decât desine însuşi. În mod evident, mulţi nu sunt; unii au adoptat o conduităimorală, fie înainte, fie după plecare; alţii care au plecat din cauzaanumitor dezacorduri, s-au făcut apoi vinovaţi de relele împotriva căroramilitau, folosindu-se de răzbunare, ridiculizări, semi-adevăruri şi exagerări.Unii chiar au tulburat întrunirile sau congresele Martorilor lui Iehova,

conduită pe care eu o găsesc deplorabilă. Însă, cunosc personal şi multe,foarte multe persoane care nu au acţionat aşa, care au demonstrat înorice privinţă că sunt decente, temătoare de Dumnezeu, şi pline decompasiune. Privit dintr-un punct de vedere egoist, aceşti oameni nu ar fiavut nimic de câştigat, ci numai de pierdut prin poziţia adoptată şi calea pecare au urmat-o.

În multe din cazurile lor nu a fost vorba de un tratament dur experimentat de ei înşişi; ci de a vedea un astfel de tratament aplicat

asupra altora, de a vedea oameni suferind din cauza rigidităţii, a gândirii înguste, sau chiar a aroganţei bărbaţilor aflaţi la conducere, bătrâni şi alţii,ori conştientizarea unor efecte dăunătoare asupra organizaţiei venite înurma anumitor edicte care nu aveau un fundament scriptural solid. În locsă fie certăreţi, răzbunători, sau critici, aceşti oameni au pledat doar pentru o compasiune mai mare şi o aderare mai strânsă la exemplul Fiuluilui Dumnezeu, Capul congregaţiei creştine.

Aceste sentimente faţă de alţii sunt după părerea mea, un factor decisiv în determinarea adevăratei motivaţii a cuiva. În mod similar,



38

preocuparea faţă de adevăr, preocuparea de a nu se face vinovat deinterpretarea greşită a Cuvântului lui Dumnezeu, preocuparea de a nu fiipocrit pretinzând că cred ceea ce de fapt nu cred, sprijină ceea ce ei nupot sprijini în mod conştient, condamnă ceea ce ei nu pot vedea că însăşiScripturile condamnă – astfel de preocupări sunt, cred eu, de asemeneadeterminante, în aflarea veridicităţii motivaţiei cuiva care ia o astfel depoziţie. Cunosc multe persoane care au dovedit în mod clar astfel depreocupări, fiind totuşi etichetate ca „apostaţi”, „anticrişti”, „instrumente alelui Satan”. În caz, după caz, după caz, singura bază pentru astfel decondamnări era faptul că acei oameni nu puteau, în mod onest, săaccepte toate învăţăturile şi politicile organizaţiei.

Personal mă simt obligat faţă de aceste persoane. În aproapefiecare caz, un grup mic de bărbaţi format din trei până la cinci („uncomitet judiciar”), s-a întâlnit în secret cu fiecare din persoanele

respective, iar cei care erau martori puteau doar să depună mărturie, dar nu să participe şi la restul discuţiei. Puţin după aceea, un anunţ scurt deexcludere care nu conţinea nici o mărturie şi nici o dovadă ca suport amăsurii de excludere, era citit în faţa congregaţiei. După citirea unuiasemenea anunţ nici un Martor nu mai are voie să vorbească cu persoanaexclusă, în acest fel tăindu-i acesteia orice posibilitate de a le da vreoexplicaţie prietenilor şi colaboratorilor creştini. Dacă cel în cauză ar fi

încercat să facă asta înaintea excluderii, ar fi fost clasificat ca „făcând

prozeliţi”, „subminând unitatea congregaţiei”, „semănând dizidenţă” sau„formând o sectă”. Oricine ar fi încercat să vorbească cu ei dupăexcludere şi-ar fi riscat propria situaţie, devenind la rândul său pasibil deexcludere.

Astfel se realizează efectiv o „carantină”; se pune un „capac” în faţaoricărei discuţii legate de problemă. Consemnarea excluderii, a audierii şia oricăror pretinse dovezi, este stocată în unul din numeroasele dosarevoluminoase ale Departamentului de Serviciu de la Brooklyn (sau de la o

filială) şi ştampilată cu textul „Nu Distrugeţi”. Dosarul cu acuzaţiile şiaudierea este de asemenea secret.Biblia spune că „un prieten adevărat este iubitor tot timpul şi este un

frate născut pentru perioadele de necaz”.33 Cândva credeam că am mulţi,mulţi asemenea prieteni adevăraţi. Dar când criza a atins punctul decisivam constatat că aveam doar câţiva. Totuşi, îi consider preţioşi pe aceicâţiva, indiferent dacă au spus mult sau puţin în favoarea mea. Datorităproeminenţei mele din trecut oamenii întrebau despre mine. Totuşi,

33 Proverbe 17:17.



39

aproape nimeni nu a întrebat vreodată despre ceilalţi care nu erau la felde cunoscuţi ca mine, deşi ei suferiseră exact aceeaşi experienţă, cuexact aceleaşi costuri şi dureri ca şi mine.

Ce simte oare o mamă care şi-a văzut fiica venind pe lume dinpropriul ei corp, a îngrijit-o cât a fost bebeluş, a tratat-o când a fostbolnavă, a îndrumat-o când a fost adolescentă, a trăit problemele ei

împreună cu ea, a simţit dezamăgirile şi tristeţile ei ca şi cum i-ar fiaparţinut personal, a împărtăşit lacrimile ei – ce simte acea mamă când ovede deodată pe fiica ei ajunsă acum adultă că o respinge, pur şi simplupentru simplul motiv că ea, mama ei, a vrut să rămână fidelă în faţaconştiinţei personale şi a lui Dumnezeu?

Ce se petrece în interiorul unui tată sau a unei mame când fiul saufiica se căsătoreşte, dar din acelaşi motiv, li se spune că ‘ar fi mai bine sănu vină la nuntă’ sau când află că fiica lor a dat naştere unui copil, dar li se

spune că nu ar trebui să vină să-şi vadă nepotul?Acestea nu sunt situaţii fictive. Exact aceste lucruri li se întâmplă

multor părinţi care au fost asociaţi cu Martorii lui Iehova.Observaţi doar următorul exemplu al unei mame din Pennsylvania

care scrie:Am copii căsătoriţi în organizaţie, care la momentul dezasocierii mele

s-au oferit chiar să mă primească să locuiesc la ei acasă şi opinia lor despremine ca persoană nu s-a schimbat. Când au apărut informaţiile [din Turnul de Veghe din 15 septembrie 1981 care stabilesc instrucţiuni detaliate privind

asocierea cu oricine s-a dezasociat] am fost renegată de ei şi de atunci numai vorbesc cu mine la telefon sau printr-un alt mijloc. Trebuie să fac cevalegat de asta, dar nu ştiu ce. Nu fac nimic de teamă să nu-i îndepărtez şi maitare. Nu le telefonez de teamă să nu îşi ia un număr de telefon secret şi nule scriu de teamă să nu se considere jigniţi. Am fost internată pentruepuizare emoţională şi am suferit mai multe crize care s-au dovedit dinnefericire copleşitoare. Poate şi tu trăieşti aceeaşi experienţă. Nu ştiu cumsă mă descurc cu pierderea copiilor mei (şi a viitorilor nepoţi). E o pierderemonumentală.

Dacă proeminenţa mea din trecut putea acum contribui în vreun fella poziţia conştientă a acestor persoane considerate cu o minte maideschisă şi îi putea ajuta pe alţii să-şi revizuiască atitudinea faţă de acestepersoane, simt că o astfel de proeminenţă ar servi poate singurului scoputil căruia ar fi putut sluji vreodată.

Mă gândesc la cuvintele apostolului Pavel care a spus: Înaintea lui Dumnezeu este clar cine suntem şi sper că este

clar şi pentru conştiinţa voastră. Noi nu încercăm să vă poruncim, ci

vă oferim posibilitatea să fiţi mândri cu noi, ca să le puteţi răspunde



40

celor care se mândresc cu ce se vede, în locul a ceea ce este îninimă.

Faceţi-ne loc în inimile voastre. Nu v-am greşit, nu v-amcorupt, nu v-am exploatat pe nici unul. Nu spun asta pentru a văcondamna; Am spus şi mai înainte că aveţi un loc atât de special îninimile noastre, încât trăim sau chiar murim pentru voi.34

Dacă informaţiile prezentate în această carte pot ajuta o mamăaflată în această situaţie, privită de copiii ei nu cu ruşine, ci cu mândriepentru că şi-a respectat conştiinţa, atunci tot efortul depus nu a fost înzadar.

Acesta este motivul principal pentru care cartea de faţă prezintălucrurile pe care le-am văzut, auzit şi trăit, pe parcursul celor nouă ani pecare i-am petrecut ca membru al Corpului de Guvernare al Martorilor luiIehova. Pentru a ajunge la rădăcina a ceea ce este pentru mulţi o

problemă cumplită, este evident necesar ca subiectul să fie analizat peambele părţi.Materialul prezentat nu este intenţionat să fie un fel de „demascare”.

Deşi este adevărat că unele lucruri au fost şocante pentru mine, acesteanu sunt prezentate pentru valoarea lor de a şoca. Ele sunt povestitedeoarece ilustrează şi exemplifică probleme fundamentale, subiecte foarteserioase. Ele demonstrează extremele la care se poate ajunge în urma„loialităţii faţă de o organizaţie”, cum se întâmplă ca persoane care suntbinevoitoare şi bine intenţionate de obicei, să ia decizii şi să acţioneze înmod nedrept şi răutăcios, chiar cu cruzime. Vor fi citate nume, locuri şidate, deoarece acestea sunt necesare unei prezentări credibile a faptelor.Sunt sigur că fără aceşti factori, mulţi ar suspecta sau chiar nega adevărulcare este relatat. În locurile în care aceste elemente nu mi s-au părut a finecesare sau unde prin folosirea lor, ar fi putut cauza dificultăţi în pluspersoanelor implicate, numele şi alţi factori de identificare au fost omişi.

Am încercat să fiu cât mai exact în citatele făcute, fără a le scoatedin context şi fără a încerca să le dau o însemnătate pe care nu au avut-o.

Cred că citatele sunt tipice pentru persoanele care le-au făcut, nu cevaneobişnuit faţă de caracterul, personalitatea şi abordarea lor. Cu toateacestea am păstrat câteva citate anonime, pentru că am dorit să evitdificultăţi care nu erau necesare pentru persoanele apropiate de cel îndiscuţie. Evident, a putea să faci asta în toate cazurile este imposibilpentru că astfel relatarea ar deveni lipsită de însemnătate. Cred deasemenea că nici unul dintre noi nu ar trebui să se aştepte să facăexcepţie de la responsabilitatea indicată de declaraţia lui Isus: „Vă spun

34 2 Corinteni 5:11, 12; 7:2, 3, NIV .



41

că oamenii vor trebui să dea socoteală în ziua judecăţii de orice cuvântrostit. Pentru că prin cuvintele voastre veţi scăpa şi prin cuvintele voastreveţi fi condamnaţi”.35 Putem căuta iertare pentru lucrurile rele saudureroase pe care le-am spus. Dar rămânem responsabili pentru ele.

Unii probabil vor condamna anumite informaţii ca fiind „o spălare arufelor murdare în public”. Însă în mod ciudat, aceeaşi oameni nu au nimic

împotriva spălării în public a rufelor murdare ale altor religii, manifestândun mare interes şi chiar publicând pe scară largă astfel de murdării.Totuşi, ei simt că ceea ce se petrece în organizaţia lor religioasă nu ar trebui să se discute în afara ei.

Problema este că în ceea ce priveşte comunitatea Martorilor luiIehova de astăzi, efectiv nu există nici o posibilitate pentru o astfel dediscuţie. Oricine ar încerca să facă asta ar fi privit ca demonstrând unspirit de rebeliune şi ar încheia prin a fi exclus în cele din urmă. Dacă

informaţia nu poate fi discutată în interiorul şi nici în exteriorul structurii, înseamnă că ea nu se vrea discutată, ci ignorată. Unii desigur, ar preferaca astfel să se petreacă lucrurile, dar oare este drept să fie aşa?

Este adevărat că creştinii se bazează pe Dumnezeu care vede toatelucrurile şi va judeca în final toate faptele. Fără îndoială, doar El poate

îndrepta total şi definitiv toate relele comise vreodată. În plus, e clar că nuexistă nici o justificare pentru răzbunare furioasă sau incriminareranchiunoasă. Nu există loc pentru ‘tactici murdare’. Scripturile nu lasă nici

un dubiu în această privinţă.36

Totuşi, să însemne oare asta că oricenedreptate trebuie ascunsă? Înseamnă că trebuie să păstrăm linişteacând eroarea este propagată în numele lui Dumnezeu? Este oare discuţiao dovadă de ‘lipsă de respect faţă de autoritatea constituită conformvoinţei divine’?37

Poziţia organizaţiei este că nu există nedreptate în interiorul ei. Căceea ce s-a făcut şi se face, este în deplină armonie cu Scripturile, că defapt Scripturile pretind astfel de acţiuni. Dacă aşa stau lucrurile, atunci nu

ar trebui să se ridice nici o obiecţie în calea unei discuţii oneste alucrurilor. O astfel de discuţie nu ar face decât să evidenţieze şi mai multpoziţia corectă a organizaţiei şi ar absolvi-o de orice acuzaţie denedreptate.

35 Matei 12:36, 37, NIV 36 Psalmul 37:5-9, 32, 33; Romani 12:17-21; 1 Petru 2:21-23. 37 Turnul de Veghe din 15 august 1982 (eng.), discutând remarcile lui Iuda cu privire la cei

care „vorbesc abuziv despre cei glorioşi” (versetul 8), declară că expresia „cei glorioşi” îiinclude pe „supraveghetorii creştini numiţi” şi avertizează împotriva „tendinţei de adesconsidera autoritatea dată de Dumnezeu”. Vezi şi chenarul de la pagina 29.



42

Numai persoanele cu adevărat responsabile de nedreptăţi preferătăcerea şi încearcă să o impună, aşa cum s-a întâmplat de multe ori cuguvernele dictatoriale şi religiile autoritare, atât în trecut, cât şi în prezent.

Oare exemplele scripturale condamnă dezvăluirea relelor comise,când acestea îi implică pe cei cu mai multă autoritate? Se pare că nu, datfiind că munca profeţilor evrei se concentra adesea asupra celor cuautoritate, făcând de cunoscut cum liderii Israelului şi bărbaţii cuautoritate, chiar mari preoţi, încălcau standardele lui Dumnezeu creândprobleme poporului. Martorii lui Iehova au folosit mereu aceastătransparenţă şi sinceritate ca dovezi în a arăta că Biblia este adevărată,Cuvântul autentic al lui Dumnezeu.38

Ce se poate spune despre discipolii şi apostolii lui Isus? Chiar structura autoritară a poporului de legământ a lui Dumnezeu –Sanhedrinul, bătrânii şi autoritate preoţească constituită prin voinţă divină

– a obiectat la publicitatea făcută de apostoli modului nedrept în care autratat cazul lui Isus.39 În ambele cazuri, atât profeţii evrei, cât şi discipoliicreştini, erau cei care făceau publice lucrurile rele, din respect şi însupunere faţă de o autoritate mai înaltă şi în interesul oamenilor care erau

în drept să ştie.Evident, nimeni nu a primit astăzi misiunea de profet sau apostol.

Dar cineva nu trebuie să fie profet pentru a apuca o cale care urmeazăexemplul profeţilor lui Dumnezeu. Altfel, cuvintele lui Isus adresate celor

oropsiţi şi despre care se spuneau tot felul de lucruri rele când i-a încurajat spunându-le „că la fel au fost persecutaţi şi profeţii de dinainteavoastră”40, şi-ar pierde însemnătatea. Din cauză că mergeau pe o caleparalelă, acei creştini primeau un tratament paralel. Cineva nu trebuie săfie un apostol pentru a urma exemplul apostolilor, nici nu trebuie să fie sausă pretindă că este un Mesia pentru a călca pe urmele lui Isus Cristos.41

Cu siguranţă, există o diferenţă enormă între tratamentul primit deFiul lui Dumnezeu – ca importanţă, semnificaţie şi consecinţe – şi cel

primit de persoanele implicate în această situaţie modernă. Dar se pare căprincipiul dezvăluirii deschise, pe care Dumnezeu l-a aprobat în exempleleamintite mai sus, are forţă în această situaţie modernă, oferind indicii căcel puţin El, nu este împotriva revelării nedreptăţii şi interpretărilor greşite,dovedind că motivaţia este aceea de a ajuta, de a-i alerta pe oameni cuprivire la realităţi, care îi pot ajuta să ajungă la concluzii corecte. Proverbul

38 Vezi cartea “Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă,” pagina 341. 39 Fapte 4:5-23; 5:17-40.. 40 Matei 5:11, 12, compară cu Iacob 5:10, 11. 41 1 Corinteni 11:1; Efeseni 5:1; 1 Petru 2:21.



că „răul câştigă când oamenii buni rămân tăcuţi” pare să aibă verificare şiaici.

Indiferent de seriozitatea problemelor făcute cunoscute aici, nu elesingure m-au condus la o decizie. Dar ele m-au făcut să cântăresc maiserios decât oricând înainte, semnificaţia unor învăţături şi fragmentemajore ale Bibliei – de ce apostolul Pavel accentuează salvarea princredinţă, „nu prin fapte, pentru ca nici un om să nu aibă motiv de laudă”,care este diferenţa reală între dreptatea produsă de respectarea legii şidreptatea rezultată din bunătatea nemeritată şi mila lui Dumnezeu,importanţa rolului Fiului lui Dumnezeu ca şi Cap al congregaţiei creştine,care este adevăratul scop al congregaţiei, motivul pentru care Dumnezeuacordă autoritate şi cum acea autoritate poate fi folosită greşit. Lucrurilepe care le-am văzut, auzit şi trăit ca membru al Corpului de Guvernare alMartorilor lui Iehova, mai ales ca parte ca cercului executiv a acestuia, m-

au adus mai aproape ca oricând de importanţa crucială a acestor învăţături.

Mulţi alţi Martori ai lui Iehova, fără să aibă informaţiile pe care lefurnizez eu aici, au ajuns în aceeaşi situaţie de răscruce ca şi mine şi auluat propria lor decizie, făcând asta doar pe baza a ceea ce au citit înScripturi. Alţii, se confruntă cu o criză serioasă a conştiinţei din cauzanesiguranţei, a unui sentiment de confuzie, angoasei sau chiar avinovăţie. Speranţa mea este că ceea ce se prezintă în această carte îi

poate ajuta şi simt că le sunt dator. Îi las să aplice informaţiile în orice mod în care conştiinţa lor îi va conduce, dat fiind că se supun îndrumăriispiritului şi Cuvântului lui Dumnezeu.

Documents

Criza Conștiinței - Raymond Franz - Capitolul 2 - Confidente si cauze