Acest proiect (Contract Nr. IEE/09/848 SI2.558364) este sprijinit de:

Proiect IEE ‘BiogasIN’

Consolidare de capacităţi pentru administratia publică, în ceea ce priveşte implementarea

proiectelor de biogaz în România

D.3.4.6., WP3

Trinergi Grup

Asociaţia Europeană a Biogazului, Franz Kirchmeyr, Enrico Rose

Institutul Fraunhofer pentru Energie Eoliană şi Tehnologie pentru Sisteme Energetice (IWES), Henning Hahn

Cu contribuţia Biljana Kulisic (EIHP), Dominik Rutz (WIP)

Material informativ pentru administratia publică

din România

2

Cuprins

1. Introducere ............................................................................................................. 3

2. Noţiuni de bază despre biogaz ............................................................................. 3 2.1. Stadiul actual în ceea ce priveşte biogazul........................................................................ 3 2.2. Tehnologia de obţinere a biogazului ................................................................................. 4

2.2.1. Materia primă ................................................................................................................................ 4 2.2.2. Diferite concepte privind producerea biogazului ........................................................................... 7

2.3. Energie din biogaz şi căile sale de utilizare ..................................................................... 14 2.4. Beneficiile biogazului ...................................................................................................... 17 2.5. Politicile şi potenţialul de biogaz al UE ............................................................................ 22

3. Implementarea cu succes a proiectelor de biogaz ......................................... 24 3.1. Cele mai bune practici în ceea ce priveşte procedurile de autorizare pentru

instalaţiile de biogaz ....................................................................................................... 24 3.2. Lecţii învăţate ................................................................................................................. 36

3

1. Introducere

Proiectul BiogasIN "Dezvoltarea durabilă a pieţelor de biogaz din Europa Centrală şi de Est" (Contract Nr. IEE/09/848 SI2.558364) este sprijinit de Comisia Europeană prin Programul "Energie Inteligentă pentru Europa". Obiectivul BiogasIN este de a îmbunătăţi în mod eficient condiţiile-cadru pentru dezvoltarea de noi instalaţii de biogaz în 7 ţări est-europene: Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Grecia, Letonia, România şi Slovenia. La BiogasIN participă 10 organizaţii partenere europene. Proiectul este coordonat de Institutul de Energie croat "Hrvoje Pozar". Acest material este realizat cu scopul de a vă oferi informaţii suplimentare despre procedurile de autorizare pentru proiectele de biogaz în Europa, în special cu cele mai bune practici comunitare şi de asemenea, cu lecţiile învăţate şi cu blocajele respective. Cursurile de consolidare de capacităţi ar trebui să îmbunătăţească gradul de conştientizare pentru asemenea subiecte complexe şi să asigure o răspândire largă în cursul procedurii de autorizare, să creeze noi abordări, soluţii şi îmbunătăţiri pentru a ajunge la un cadru şi la condiţii mai bune, pentru toate părţile interesate, în special pentru operatorii, investitorii şi personalul implicat în autorizare.

2. Noţiuni de bază despre biogaz

2.1. Stadiul actual în ceea ce priveşte biogazul

Nu există nicio bază legală pentru proiectele de biogaz, în particular. Legislaţia a fost emisă pentru toate proiectele de construcţii. Proiectele de energie trebuie să respecte toate cerinţele generale pentru proiecte de construcţii, dar, de asemenea, cele ale agenţiei naţionale de energie (Autoritatea Nationala de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE). În acelaşi timp, nu există legi speciale pentru biogaz, astfel, de exemplu, nu există reguli pentru introducerea biogazului în reţeaua naţională de gaze naturale. Noua lege a energiei regenerabile nu influenţează procedura de autorizare în mod direct, dar va ajuta la promovarea noilor instalaţii de biogaz. O serie de legi sunt importante în procedura de autorizare, de certificare şi de acordare de licenţe. În ceea ce priveşte tehnologia, deşi România este printre ţările care a avut în trecut preocupări serioase pentru obţinerea biogazului, în prezent se preferă importul de tehnologie şi echipamente, date fiind expertiza şi rezultatele obţinute de către ţări în care această tehnologie este consolidată şi dovedit viabilă economic.

4

2.2. Tehnologia de obţinere a biogazului

Producerea biogazului prin AD (Digestie Anaerobă) este utilizată pe scară largă de către societatea modernă, pentru tratamentul gunoiului de grajd şi altor reziduuri. Scopul este de a produce energie regenerabilă şi de a îmbunătăţi calităţile acestor materiale ca îngrăşăminte. În ţările cu producţie agricolă importantă, consolidarea legislaţiei de mediu şi a regulamentărilor cu privire la gunoiul de grajd şi la reciclarea deşeurilor vegetale au crescut interesul pentru AD, ca o soluţie ieftină şi „prietenoasă” cu mediul. Cele mai recente evoluţii în Europa, Statele Unite ale Americii şi alte părţi ale lumii au arătat interesul în creştere în rândul agricultorilor pentru cultivarea de culturi energetice, utilizate ca materie primă pentru producerea de biogaz. AD reprezintă astăzi o tehnologie standard pentru stabilizarea nămolurilor de epurare primare şi secundare, de tratare a deşeurilor industriale organice din industriile de prelucrare a alimentelor şi de produse fermentate, precum şi pentru tratarea fracţiunii organice a deşeurilor municipale solide. O aplicaţie specială este recuperarea biogazului de la gropile de gunoi existente.

2.2.1. Materia primă

O gamă largă de tipuri de biomasă pot fi utilizate ca substraturi (materii prime) pentru producerea de biogaz de la AD. Categoriile cele mai frecvente de biomasă utilizate în producţia europeană de biogaz sunt enumerate alăturat. Utilizarea gunoiului de grajd şi a nămolurilor ca materii prime pentru AD are unele avantaje datorită proprietăţilor acestora: • conţinutul natural de bacterii anaerobe; • continut ridicat de apa (4-8% materie uscată în reziduuri), acţionând ca solvent pentru alte co-substraturi şi asigurând o amestecare adecvată a biomasei şi fluiditate; • preţuri mici; • accesibilitate ridicată, fiind colectate ca reziduuri de la crescatoriile de animale;

Agricultură Industrie şi

Municipalitate

Creşterea animalelor

Gunoi de grajd, excremente şi

nămoluri

Industria alimentară Deşeuri de producţie, pierderi

tehnologice, retururi, ape

reziduale

Pieţe Deşeuri din

pieţe, ambalaje

Culturi vegetale

Culturi regenerabile

precum porumb pentru boabe, pentru siloz,

iarba de Sudan, sfecla de zahăr, mei, miscanthus,

trifoi

Servicii de catering,

restaurante

Management deşeuri urbane

Containere pentru bio-

deşeuri, deşeuri de la curăţat arbuşti, cosit

iarbă, amenajarea peisajului,

nămoluri de canalizare

Industrii speciale Industrie

farmaceutică şi agro-industrii

Resturi vegetale

Paie, produse secundare

5

• AD a gunoiului de grajd şi a nămolurilor îmbunătăţieşte valoarea lor ca îngrăşământ (conţinutul de nutrienţi). Deşeurile care pot fi tratate de către AD acoperă un spectru larg. Utilizările mai vechi cuprindeau tehnologii aplicate pentru tratarea nămolurilor de epurare şi a gunoiului de grajd. Instalaţiile actuale pot utiliza şi deşeuri municipale solide (MSW), deseuri industriale solide şi apele uzate industriale. Nămolurile de epurare Digestia nămolurilor de epurare asigură beneficii semnificative atunci când acestea sunt reciclate prin depozitarea pe teren. Procesul de digestie asigură igienizarea şi reduce, de asemenea, potenţialul miros al nămolului. De obicei între 30 şi 70% din nămolurile de epurare sunt tratate prin AD, în funcţie de legislaţia şi priorităţile naţionale. Energia generată alimentează staţia de epurare a apelor uzate, iar la instalaţiile mai mari rezultă un exces de biogaz care poate fi exportat ca atare, sau ca energie. Tehnologia pentru digestia nămolurilor de epurare este bine stabilită. Cele mai multe companii municipale, care asigură epurarea apelor, au capacitatea de a furniza sisteme de AD. Deşeurile agricole Instalaţiile agricole pentru tratarea deşeurilor prin digestie, în principal de provenienţă animală, sunt utilizate pe scară largă în întreaga lume, în ţările în curs de dezvoltare şi cele dezvoltate din de punct de vedere tehnologic. În comunităţile rurale sunt tipice unităţile de dimensiuni mici, Nepal având în jur de 47000 asemenea digestoare iar China, 6 milioane digestoare mici. Aceste instalaţii sunt utilizate în general pentru furnizarea de gaz pentru gătit şi pentru iluminat, pentru o singură gospodărie. În ţările mai dezvoltate, instalaţiile AD agricole la scară de fermă, sunt în general mai mari, iar gazul este utilizat pentru a genera căldură şi energie electrică, pentru funcţionarea instalaţiilor agricole şi pentru export. Aceste instalaţii de digestie la nivel de fermă sunt simple, de tip tanc cu agitare, care utilizează timpi lungi de retenţie ca să asigure tratamentul necesar. Evoluţiile moderne ale digestiei deşeurilor agricole au dezvoltat conceptul de digestie anaerobă centralizată (CAD), caz în care, mai multe ferme cooperează pentru a alimenta o singură instalaţie de digestie mai mare. Deşeurile furnizate de către acestea vor fi în principal deşeuri agricole şi reziduuri de producţie dar, în unele cazuri, vor fi, de asemenea, tratate şi mici cantităţi de deşeuri industriale şi municipale. Există beneficii semnificative de la folosirea acestor acorduri de cooperare, în ceea ce priveşte managementul nutrienţilor şi beneficii economice, dar acest lucru necesită depăşirea obstacolelor iminente şi încredere în controlul calităţii şi în igienizarea asigurate de proces. Deşeurile municipale solide Deşeurile organice din gospodării şi de la autorităţile municipale furnizează materie primă potenţială. pentru digestia anaerobă. Opţiuni există pentru tratarea separată a fracţiunilor curate, atât ca sursă pentru reciclare, cât şi pentru conţinutul de energie şi de materie organică. Alternativ, deşeurile nesortate pot fi tratate pentru a obtine biogaz, precum şi pentru a fi stabilizate pentru a preveni alte probleme la gropile de gunoi. Deşeurile industriale

6

Deşeurile organice solide de la industrie sunt din ce în ce mai mult luate în vizor de către legislaţia de mediu. Tratamentul acestor deşeuri prin AD asigură câştigarea unei valori suplimentare prin produsele furnizate şi prin reducerea costurilor evacuării lor. În plus, tratamentul corespunzător al deşeurilor poate fi făcut pentru a înbunătăţi imaginea ecologică a industriei considerate. AD a apelor uzate industriale tinde să devină o tehnologie standard. În timp AD este doar o etapă iniţială în tratamentul apei ca aceasta să ajungă la calitate mare, se poate reduce semnificativ costul şi dimensiunea staţiei, comparativ cu tratamentul în întregime de aerob. Cu toate acestea, proiectarea digestorului trebuie să fie optimizată pentru materia primă respectivă. Nu există niciun sistem de digestie cre poată trata toate tipurile de deşeuri la fel de bine. Potenţialul de a funcţiona la temperaturi de peste 50 °C face ca procesul de AD să fie adecvat pentru igienizare. Digestoarele pot fi proiectate să funcţioneze în întregime la această temperatură, sau ca o etapă post-tratament, la o temperatură mai joasă. În plus faţă de acţiunea temperaturii, mediu chimic anaerob sporeşte efectul de igienizare. Limite ale AD Ca şi în cazul tuturor proceselor biotehnologice există şi câteva limite ale procesului de AD. Cea mai importantă limită este incapacitatea procesului de a degrada lignina, o componentă majoră din lemn. În ciuda acestei incapacităţi, mai multe programe de cercetare au folosit cu succes plantele acvatice şi marine, ierburi ca iarba Napier, şi biomasă lemnoasă, ca materie primă pentru procesul AD. În termeni evolutivi, bacteriile anaerobe sunt foarte vechi, cu siguranţă, mult mai în vechi decât cele similare aerobe. Bacteriile anaerobe probabil au apărut pentru prima dată înainte ca oxigenul să reprezinte un constituent important al atmosferei. Aceasta explică incapacitatea lor de a procesa lignina, atâta timp cât plantele lemnoase nu apăruseră încă. Materiile prime care conţin lignină, celuloză şi hemiceluloză pot fi supuse AD, în co-digestie cu alte materii prime printre care şi culturi energetice, însă după un pre-tratament de delignificare, pentru a putea spori randamentul digestiei lor. O altă limitare este reprezentată de contaminarea chimică şi biologică a materiei prime, care poate afecta procesul de AD. Mai mult, controlul calităţii tuturor tipurilor de materii prime este esenţial pentru a asigura o reciclare în condiţii de siguranţă a digestatului ca îngrăşământ. Deşeurile de origine animală necesită o atenţie deosebită dacă sunt utilizate ca substrat pentru AD. Regulamentul nr. 1774/2002 al Parlamentului European, prevede norme de sănătate în ceea ce priveşte manipularea şi utilizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

7

2.2.2. Diferite concepte privind producerea biogazului

Proiectarea si tehnologia pentru instalaţiile de biogaz diferă de la o ţară la alta, în funcţie de condiţiile climatice şi de cadrele naţionale (legislaţia şi politicile energetice), disponibilitatea şi accesibilitatea energiei. În funcţie de dimensiunea relativă a acestora, şi de localizarea lor, instalaţiile agricole AD pot fi clasificate astfel: • instalaţiile de biogaz de nivel familial (la scară foarte mică); • instalaţiile de biogaz la nivel de fermă (mici, mijlocii, sau la scară mare); • instalaţii centralizate / unificate de co-digestie (medii, sau la scară mare). Instalaţii de biogas agricol Există mai multe tipuri şi conceptele pentru instalaţiile de biogaz agricol din întreaga lume. În Europa, ţări precum Germania, Austria şi Danemarca sunt printre pionierii producţiei de biogaz agricol. Interesul agricultorilor europeni în aplicaţiile AD este în creştere în zilele noastre, nu numai pentru că producţia de biogaz agricol transformă deşeurile în produse valoroase şi produce îngrăşământ de înaltă calitate, dar, de asemenea, deoarece creează noi oportunităţi de afaceri pentru fermieri şi le dă un nou statut, ca furnizori de energie regenerabilă. Instalaţiile agricole de biogaz sunt considerate acele instalaţii de prelucrare a materiei prime de origine agricolă. Cele mai frecvente tipuri de materii prime pentru acest tip de instalaţii sunt gunoiul de grajd şi alte reziduuri animale, reziduuri vegetale, culturi energetice dedicate (DEC), dar, de asemenea, reziduurile de la diverse industrii alimentare, de pescuit etc. Gunoiul de grajd şi reziduurile animaliere, de la crescătoriile de bovine şi porcine, sunt materia primă de bază pentru cele mai multe instalaţii agricole de biogaz din Europa. Avantajul co-digestiei ce utilizează culturi energetice este faptul că conţinutul de energie al acestor culturi energetice este mult mai mare decât cele mai multe deşeuri organice. Limitările majore ale acestor tipuri de instalaţii de biogaz sunt legate de costurile de operare, de utilizarea şi disponibilitatea terenurilor. Până de curând, cel mai multe instalaţii de biogaz agricol au fost realizate de către agricultor ca proprietar al clădirii şi un inginer specialist în biogaz ca proiectant, în cooperare cu constructori şi economişti agricoli locali. Au fost combinate, cu mici modificări, componente fabricate industrial cum ar fi pompele pentru namol şi pentru gunoiul de grajd, tancuri din oţel obişnuit sau rezervoare de stocare din beton, într-o instalaţie de biogaz. Experienţa din ultimii 20 de ani a demonstrat că cel mai bun mod de a realiza o instalaţie de biogaz, ce foloseşte gunoi ca substrat major, produse alimentare şi suplimentar culturi energetice, a fost coordonarea la nivel local a activităţilor de construire în comun, de către mai mulţi agricultori care au contribuit împreună, sub îndrumarea unui proiectant în biogaz, sau unei firme specializate, la realizarea instalaţiei. Fiecare dintre aceste instalaţii trebuie să fie compusă din componente standard, calculate în conformitate cu activitatea fermei şi montate individual. Pentru a reduce costurile, în medie cu până la 30%, lucrările pot fi efectuată de către proprietarul clădirii însuşi. Recent, s-a realizat o standardizare suplimentară per fermă, pentru instalaţiile de biogaz, prin care agricultorii cu abilităţi tehnice reduse pot produce, de asemenea, biogaz, în instalaţii low cost „la cheie”.

8

Toate aceste instalaţii au un principiu comun: gunoiul este colectat intr-un rezervor de pre-depozitare, în apropiere de digestor şi pompat în digestor, care este un rezervor etanş de gaz, din otel sau beton, izolat pentru a menţine o temperatură de proces constantă. Timpul mediu de retenţie (HRT) este de obicei între 20 şi 40 de zile, în funcţie de tipul de substrat şi de temperatura de digestie. Digestatul este utilizat ca îngrăşământ pe exploataţie, iar surplusul este vândut la fermele din zona din apropierea instalaţiei. Biogazul produs este utilizat într-un motor cu gaz, pentru producerea de electricitate şi

căldură. 10 până la 20% din căldura şi energia electrică produse este utilizată pentru funcţionarea instalaţiei de biogaz şi pentru nevoile interne ale agricultorului, iar surplusul este vândut la companiile de electricitate şi, respectiv, la consumatorii de căldură vecini. Reprezentare schematică a unei instalaţii de biogaz de nivel fermier, dotată cu un digestor orizontal din oţel

Poză a unei instalaţii de nivel fermier Toate digestoarele standard europene sunt constituite dintr-un recipient de beton deasupra solului, prevăzut cu un capac de cauciuc. Fie au o membrană cu o singură foaie

9

din EPDM (cauciuc de clasa M, propilen-etilen-dienic), fie o membrană dublu-strat. Membrana interioara flexibilă, este cea care ţine etanş gazul, ca şi capacul cu o singură foaie, iar membrana exterioara este pentru protecţie împotriva intemperiilor. Acesta din urmă este în formă de minge în formă de datorită unei insuflări de aer mentine o uşoară suprapresiune. Dimensiunile standard sunt cuprinse între 500 şi 1500 m³, cu o înălţime tipică de 5 sau 6 m şi diametre între 10 şi 20m. Sistemele de amestecare sunt aceleaşi ca şi pentru cele de tip îngropat. Digestoarele de dimensiuni mai mari au de obicei două sau chiar trei mixere atunci când sunt încărcate co-substraturi solide.

Schema unui digestor agricol obişnuit Digestoarele agricole de dimensiuni mari sunt deseori exploatate de către mai mulţi de fermieri organizaţi ca persoană juridică. Dimensiunile acestora sunt între 800 şi 3000m3. Unele dintre digestoare sunt construite din beton însă cele mai multe dintre ele sunt realizate din oţel acoperit cu email sau de sticlă (cum sunt Harvestor, Permastor sau altele la fel). Înălţimea standard este de 10 - 15 metri şi diametre între 10 şi 18m, cu un raport diametru - înălţime de 2:1 - 3:01. Toate aceste digestoare mari prezintă un agitator central şi eventual un agitator suplimentar pentru a preveni formarea de spumă sau sedimente. Ele sunt integral proiectate şi concepute să funcţioneze fără întrerupere. Prezintă echipamente pentru eliminarea nisipului şi sisteme automate de alimentare ce funcţionează non-stop. Forma în partea de jos este de multe ori (în special în ţările nordice) de con, pentru a elimina uşor nisipul. Instalaţii centralizate (unificate) cu co-digestie Co-digestia centralizată este un concept bazat pe fermentarea gunoiului de grajd şi a reziduurilor, colectate de la mai multe ferme, într-o instalaţie de biogaz central, în zona de colectare a gunoiului de grajd. Locaţia centrală a instalaţiei de biogaz are scopul de a reduce costurile, timpul şi forţa de muncă pentru transportul de biomasă la şi de la instalaţia de biogaz. Instalaţia centralizată de AD co-digeră gunoiul de grajd, cu o varietate de alte co-substraturi corespunzătoare (de exemplu, reziduuri digerabile din agricultură, de al industria alimentară şi piscicolă, deşeuri organice menajere colectate separat, nămol de epurare). Instalaţiile centralizate cu co-digestie (numite şi instalaţii unificate cu co-digestie) au fost dezvoltate şi sunt în mare măsură utilizate în Danemarca, dar şi în alte regiuni ale lumii, cu crerştere intensivă a animalelor. Suedia urmează, cel puţin parţial, exemplul danez. Datorită noilor tarife fixe (feed-in) pentru energia electrică, cel mai mare număr de noi instalaţii centralizate mari sunt

10

construite în Germania şi Austria. În zonele cu o concentraţie mare de instalaţii de biogaz, reziduurile cu valoare energetică mare, cum ar fi grăsimile animale de la abatoare şi deşeurile alimentare, devin o marfă rară şi trebuie să fie transportate de departe. De exemplu, în Danemarca, sunt utilizate în instalaţii centralizate de biogaz 95% din co-substraturile digerabile şi doar 7% din gunoiul de grajd lichid disponibil. Din cauza canităţilor limitate de deşeuri industriale disponibile, corporaţiile de agricultori au trecut pe digestia de culturi energetice pure. Digestatul pompat din digestor, este transferat prin conducte la rezervoarele de stocare temporară. În multe cazuri, aceste rezervoare sunt acoperite cu o membrana impermeabilă pentru gaz, pentru colectarea producerii suplimentare de biogaz (până la 15% din total), care are loc la temperaturi mai scăzute. Înainte de a părăsi instalaţia de biogaz, digestatul este analizat şi stabilită concentraţia de nutrienţi (DM – materia uscată, VS – substanţe volatile, N, P, K, şi pH-ul). Furnizorii de gunoi de grajd pot lua înapoi numai cantitatea de digestat, care li se permite prin lege să fie împrăştiată pe terenurile lor. Excesul este vândut ca îngrăşământ agricultorilor pentru culturile din zone apropiate. În toate cazurile, digestatul este integrat în planul de fertilizare a fermei, în locul îngrăşămintelor minerale, pentru închiderea ciclului carbonului şi reciclarea nutrienţilor. Din ce în ce mai multe instalaţii de biogaz sunt, de asemenea, echipate cu instalaţii de separare a digestatului în fracţiuni lichide şi solide.

Imagine a unei instalaţii centralizate cu co-digestie Conform legislaţiei europene, trebuie să fie efectuat un proces controlat de salubrizare a anumitor tipuri de substrat de origine animală, înainte de introducerea în digestor, care prevede reducerea efectivă a agenţilor patogeni şi a seminţelor de buruieni şi asigură reciclarea în condiţii de siguranţă a digestatului.

11

Conceptul integrat al unei instalaţii de co-digestie centralizate Staţii pentru tratarea apelor uzate Procesul AD este în mod frecvent utilizat pentru tratarea nămolului primar şi secundar rezultat în urma tratamentului aerob al apelor reziduale orăşeneşti. Sistemul este aplicat în multe ţări dezvoltate, în combinaţie cu sisteme avansate de tratare a apelor uzate. Procesul AD este folosit pentru stabilizarea şi reducerea cantităţii finale de nămol. Cele mai multe companii de inginerie care furnizează proiecte pentru tratamentul nămolurilor au şi capacitatea de a furniza sisteme de AD. În mod obişnuit, în ţările europene, între 30-70% din cantitatea de nămoluri provenite din sistemul de canalizare este tratată cu ajutorul tehnologiei AD, în funcţie de legislaţie şi de priorităţile naţionale. Sunt încă ţări în care efluentul este deversat în gropile de gunoi. Această practică are consecinţe negative asupra mediului, din cauza infiltrării nutrienţilor în apele freatice şi a emisiilor de GES în atmosferă, fiind interzisă în cele mai multe ţări europene. Instalaţii pentru tratarea deşeurilor municipale solide (MSW) În multe ţări, deşeurile solide orăşeneşti sunt colectate, amestecate şi incinerate în uzine energetice mari sau depozitate în rampe de gunoi. În realitate, această practică risipeşte energie şi nutrienţi, atât timp cât fracţia organică ar putea fi separată de restul deşeurilor şi folosită ca materie primă pentru procesul AD. Chiar şi deşeurile colectate în vrac pot fi ulterior procesate şi utilizate pentru producerea de biogaz.

12

În ultimii ani, atât separarea la sursă cât şi reciclarea deşeurilor s-au bucurat de o atenţie crescută. Ca rezultat, fracţii separate din deşeurile solide orăşeneşti devin acum disponibile pentru un tratament de reciclare mai avansat, în locul dispersiei. Cunoaşterea originii deşeurilor organice este importantă pentru determinarea celei mai potrivite metode de tratament. Deşeurile menajere sunt, în general, prea umede şi lipsite de structuri pretabile compostării aerobe, însă reprezintă o materie primă excelentă pentru AD. Pe de altă parte, deşeurile lemnoase conţin proporţii mari de substanţe lignocelulozice care, dacă nu sunt pre-tratate, sunt mai potrivite pentru compostare. Utilizarea fracţiei organice separată la sursă din deşeuri menajere în scopul producerii biogazului prezintă un potenţial foarte ridicat. Scopul este acela al reducerii fluxului de deşeuri organice către alte sisteme de tratare, cum ar fi rampele de gunoi sau facilităţile de incinerare, şi de a le redirecţiona către sistemele de reciclare a nutrienţilor din sectorul agricol. Instalaţii de biogaz industrial Procesele anaerobe sunt folosite pentru tratarea deşeurilor industriale şi a apelor reziduale de mai mult de un secol. Procesul AD aplicat deşeurilor industriale şi apelor reziduale reprezintă astăzi o tehnologie standard pentru tratarea acestor tipuri de reziduuri, provenite dintr-o serie de industrii, de la cea de procesare a alimentelor, agro-industrii, până la industria farmaceutică. De asemenea, această tehnologie poate fi utilizată şi pentru pre-tratarea apelor reziduale industriale încărcate cu substanţe organice, înainte de evacuarea finală. Datorită îmbunătăţirilor recente ale tehnologiilor de tratare, pot fi supuse digestiei anaerobe inclusiv apele industriale reziduale diluate. Europa se află pe o poziţie de lider în lume în privinţa acestei aplicaţii a AD. În ultimii ani, consideraţiile energetice şi preocupările de mediu au crescut şi mai mult interesul pentru tratamentul anaerob direct al deşeurilor industriale organice, din ce în ce mai serios luate în considerare de către legislaţia de mediu. Industriile care utilizează procesul AD pentru tratarea apelor uzate aparţin următoarelor categorii: • Industriile de procesare a alimentelor: industria de conservare a legumelor, a fabricării

lactatelor şi a brânzeturilor, abatoare, industria procesării cartofilor etc. • Industria băuturilor: fabrici de bere, de băuturi nealcoolice, distilerii, industria cafelei,

industria sucurilor de fructe etc. • Produse industriale: industria hârtiei şi cartonului, a cauciucului, industria chimică, cea

a fabricării amidonului, industria farmaceutică etc. Instalaţiile de biogaz industrial oferă un număr de beneficii la nivelul societăţii, dar şi al industriilor respective, astfel: • Valoare adăugată prin reciclarea nutrienţilor şi reducerea costurilor de eliminare a

deşeurilor. • Biogazul este utilizat pentru generarea energiei de procesare. • Tratamentul deşeurilor îmbunătăţeşte imaginea de mediu a industriilor respective.

Se aşteaptă ca, pe de o parte, beneficiile de mediu şi sociale ale utilizării procesului AD pentru tratarea reziduurilor industriale, iar, pe de alta, costurile mari ale altor metode de

13

eliminare a deşeurilor să crească în viitor numărul de solicitări pentru biogazul de provenienţă industrială.

Instalaţii pentru recuperarea gazului de la gropile de gunoi

Gropile de gunoi pot fi considerate nişte instalaţii anaerobe mari, cu diferenţa că procesul de descompunere este mai puţin continuu şi depinde de vârsta acestora. Recuperarea gazului de la gropile de gunoi este esenţială pentru protecţia mediului, în principal pentru că reduce emisiile de metan şi alte gaze nocive în atmosferă. Gazul de la gropile de gunoi reprezintă o sursă de energie ieftină, cu o compoziţie similară cu cea a biogazului produs în instalaţiile de biogaz. Gazul de la gropile de gunoi poate conţine şi gaze toxice, rezultate prin descompunerea substanţelor din deşeurile depozitate.

Recuperarea gazului de la gropile de gunoi poate fi optimizată printr-un management corespunzător al acestora, precum: tăierea deşeurilor, recircularea fracţiei organice şi tratarea gropii de gunoi ca pe un bioreactor. Un bioreactor - groapă de gunoi reprezintă o groapă de gunoi controlată, proiectată pentru a accelera conversia deşeurilor solide in metan. Un bioreactor - groapă de gunoi este, în mod obişnuit, împărţit în mai multe celule şi este prevăzut cu un sistem de colectare a reziduurilor lichide de la baza acestora. Reziduurile lichide sunt colectate şi pompate la suprafaţă, fiind apoi distribuite peste toate celulele componente ale bioreactorului. Acest lucru transformă groapa de gunoi într-un digestor de dimensiuni foarte mari pentru deşeuri solide.

Emisiile de gaze şi scurgerile în apele freatice, provenite de la gropile de gunoi, constituie ameninţări serioase pentru mediu

14

2.3. Energie din biogaz şi căile sale de utilizare

Componentele principale ale biogazului:

• 50 – 75 % metan (determină conţinutul energetic!) • 20 – 45 % CO2 • Urme de alte gaze, hidrogen şi vapori de apă

Conţinutul de energie al biogazului:

• 1 m³ biogaz = 5,0 – 7,5 kWh = 1,5 – 3.0 kWhel • 1 m³ biogaz este echivalent cu cca. 0,6 litri de combustibil greu • 1 m³ biometan = 9 - 11 kWh • Instalaţiile de co-generare (CHP) produc electricitate până la 7 500 – 8 000 ore pe

an

Căile de utilizare a biogazului:

1) combustia directă pentru producerea de căldură;

2) generarea combinată de căldură şi electricitate (CHP);

3) purificarea şi injectarea în reţeaua naţională de gaze naturale şi utilizarea pentru: combustibil auto, generarea de căldură şi electricitate, generarea de căldură.

15

Combustia directă şi utilizarea căldurii

• Biogazul poate fi ars direct în boilere sau arzătoare

• Cale de utilizare foarte răspândită de la digestoare familiale, ex. in China

• Biogazul nu necesită nicio îmbunătăţire

• Biogazul poate fi ars loco sau transportat prin conducte la consumatorul final

Generarea combinată de căldură şi electricitate (CHP)

• ... reprezintă utilizarea standard a biogazului în multe ţări (care au tarife feed-in)

• Uscarea şi drenarea biogazului înainte de conversia CHP

• Instalaţiile energetice CHP bazate pe motoare pot avea o eficienţă de 90 %

• (35 % electricitate şi 65 % căldură)

• Motoarele sunt în mod obişnuit motoare cu injecţie de gaz: Otto-gaz, Diesel-gaz sau Pilot-gaz

• Alternative: turbine Micro-gaz, motoare Stirling şi pile de combustie

• Utilizarea căldurii reziduale produse este importantă pentru eficienţa energetică şi economică!

Procesul CHP

Electricitate Căldură

16

o

o

Biogazul îmbunătăţit la biometan

Recuperarea energiei conţinute în biogaz este în general minimă atâta timp cât căldura reziduală rezultată din producerea de electricitate nu este de obicei folosită. Asta înseamnă ca până la două treimi din totalul de energie conţinut de biogas se pierde. Altfel spus, generarea de electricitate din biogas este adesea, în termeni energetici, un process foarte inefficient. O altă utilizare a biogazului, mai eficientă energetic, este alimentarea reţelei locale de gaze naturale. Biogazul este transportat prin reţeaua de gaze naturale la consummator, unde este utilizat pentru producerea de electricitate, căldură, ori combustibil auto. Principalul avantaj al alimentării reţelei de gaze naturale cu biogaz constă în integrarea acestuia în conceptul de system energetic orientat către viitor ce constă în separarea locului de producere de cel de utilizare. Aceasta permite o utilizare locală flexibilă a biogazului, cu un grad mare de eficienţă şi în acelaşi timp înlocuieşte combustibilii fosili. Pentru a diferenţia variatele niveluri calitative ale biogazului, înainte şi după condiţionare, o diferenţă este făcută între biogazul brut, ca nivel calitativ imediat după producere şi biogazul curăţit şi condiţionat, sau biometanul, după îmbunătăţirea în metan.

Pentru condiţionarea biogazului la calitatea gazelor naturale, este disponibilă o varietate de procese tehnologice. Ordinea etapelor procesului şi tehnologiile depind de calitatea existentă a biogazului. În principiu, pot fi utilizate aceleaşi procese pentru condiţionarea biogazului ca cele pentru condiţionarea altor gaze tehnologice.

• Pentru îmbunătăţirea biogazului brut rezultat prin digestie anaerobă sunt necesare 3 operaţii principale:

o Desulfurarea

o Uscarea

o Îndepărtarea CO2

• Îndepărtarea CO2 este principala sarcină pentru îmbunătăţirea biogazului cu scopul de a atinge indicele Wobbe cerut pentru gaz.

• Biometanul poate fi injectat în reţeaua de gaze naturale ca înlocuitor al gazului natural sau să fie direct comprimat şi utilizat ca bio-comnustibil auto.

• Proprietăţile biometanului

o Conţinut de metan 80 – 99 %

o Conţinut de energie 9 - 11 kWh/m³

17

Procesul de îmbunătăţire şi injectare

Producerea altor biocombustibili (lichizi) se bazează doar pe culturi, iar eficienţa acestora raportată la suprafaţă este semnificativ mai mică decât în cazul biogazului (vezi figura de mai jos). Eficienţa terenului destinat producerii de bioetanol, ca o medie între culturi de cereale şi trestie de zahăr, ar fi de 2.400 litri equivalent petrol per hectar. În aceleaşi condiţii producţia de biogaz atinge 4.500 litri equivalent petrol, care este aproape dublu. Dacă aplicăm această eficienţă de 53% a terenului pentru bioetanol comparativ cu cea pentru biogaz, amândouă obţinute din culturi, potenţialul total estimat pentru biogaz de 1.500 TWh (5,4EJ=130Mtep), s-ar reduce la circa 800 TWh (2,9EJ= 70Mtep) în cazul etanolului.

Eficienţa terenului pentru diferiţi biocombustibili

2.4. Beneficiile biogazului

Sursă regenerabilă de energie

În prezent, producerea la nivel global a energiei este în mare măsură dependentă de sursele de energie fosilă (petrol brut, lignit, antracit, gaze naturale). Aceste surse sunt

18

rezultatul fosilizării resturilor plantelor şi animalelor moarte, care au fost expuse la presiune şi temperatură în scoarţa terestră timp de sute de milioane de ani. Din această cauză, combustibilii fosili reprezintă surse neregenerabile de combustibili, ale căror rezerve sunt consumate mult mai repede decât sunt formate cele noi.

După diferiţi cercetători, producţia de vârf a petrolului a fost deja atinsă, sau urmează să fie atinsă în următoarea perioadă. Faţă de combustibilii fosili, biogazul rezultat prin AD este regenerabil în mod permanent, pe măsură ce este produs din biomasă, care nu reprezintă altceva decât stocarea actuală a energiei solare prin procesul de fotosinteză. Biogazul produs prin procesul AD nu numai că va îmbunătăţi bilanţul energetic al unei ţări, ci va aduce şi o contribuţie importantă la conservarea resurselor naturale şi la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu.

Reduce dependenţa de importuri de combustibili fosili

Combustibilii fosili reprezintă resurse limitate, concentrate în puţine zone geografice de pe planeta noastră. Acest lucru creează, pentru ţările situate în afara acestor areale, o stare permanentă şi nesigură de dependenţă de importul de resurse energetice. Cele mai multe ţări europene sunt foarte puternic dependente de importurile de energie fosilă din regiuni bogate în surse de combustibili fosili, precum Rusia şi Orientul Mijlociu. Dezvoltarea şi implementarea sistemelor de energie regenerabilă, cum este biogazul de provenienţă AD, bazate pe resurse naţionale şi regionale, vor creşte sustenabilitatea şi siguranţa rezervelor naţionale de energie şi vor reduce dependenţa de importul de energie.

Contribuţie la ţintele UE pentru energie şi mediu

Lupta împotriva încălzirii globale reprezintă una dintre principalele priorităţi ale politicilor europene pentru energie şi mediu. Directivele europene referitoare la producţia de energie regenerabilă, la reducerea emisiilor de GES şi la managementul sustenabil al deşeurilor se bazează pe angajamentul statelor membre de a implementa măsuri potrivite în scopul îndeplinirii acestora. Producerea şi utilizarea biogazului din AD are potenţialul de a satisface toate cele trei directive, simultan.

Reducerea deşeurilor

Unul dintre principalele avantaje ale producerii biogazului este capacitatea de a transforma deşeurile în resurse valoroase, prin utilizarea acestora ca materii prime pentru procesul AD. Multe ţări europene se confruntă cu probleme uriaşe, asociate unei supraproducţii a deşeurilor organice rezultate din industrie, agricultură, precum şi din activităţile casnice. Producerea biogazului reprezintă o cale foarte bună de satisfacere a reglementărilor naţionale şi europene din ce în ce mai restrictive din acest domeniu şi de utilizare a deşeurilor organice pentru producerea de energie, urmată de reciclarea acestora ca îngrăşăminte. Tehnologiile de producere a biogazului contribuie la reducerea volumului de deşeuri, precum şi a costurilor determinate de înlăturarea acestora.

Crearea de locuri de muncă

Dezvoltarea unui sector naţional în domeniul biogazului stimulează constituirea unor noi întreprinderi cu potenţial economic semnificativ, care vor creşte veniturile din zonele rurale

19

şi vor crea noi locuri de muncă. Comparativ cu utilizarea combustibililor fosili importaţi, producerea de biogaz prin tehnologia AD necesită o forţă de muncă mult mai numeroasă pentru procesul de producţie, pentru colectarea şi transportul materiilor prime necesare, fabricarea echipamentului tehnic, execuţia lucrărilor de construcţii şi exploatarea instalaţiilor de biogaz.

Utilizare flexibilă şi eficientă a biogazului

Biogazul este o sursă flexibilă de energie, potrivită multor aplicaţii. În ţările dezvoltate, una dintre cele mai simple aplicaţii ale acestuia o reprezintă gătitul şi iluminatul. În multe dintre ţările europene, biogazul este folosit pentru co-generarea energiei termice şi electrice (CHP). De asemenea, biogazul este îmbunătăţit şi folosit pentru alimentarea reţelei de gaze naturale, utilizat drept combustibil pentru autovehicule sau în tehnologiile pilelor electrice.

Inputuri mici de apă

Prin comparaţie cu alţi biocombustibili, biogazul necesită cele mai scăzute aporturi de apă tehnologică. Acest lucru este important, din punct de vedere al eficienţei energetice a biogazului, din cauza preconizatei crize a apei, prevăzută în multe regiuni ale lumii.

Venituri adiţionale pentru fermierii implicaţi

Producerea materiilor prime, combinată cu activitatea fabricilor de biogaz, fac tehnologiile biogazului atractive din punct de vedere economic şi contribuie la creşterea veniturilor fermierilor. În plus faţă de veniturile suplimentare, aceştia obţin noi şi importante funcţii sociale, precum cele de furnizori de energie şi de operatori pentru tratarea deşeurilor.

Digestatul este un îngrăşământ excelent

O instalaţie de biogaz nu constituie numai un furnizor de energie. Biomasa animalieră rezultată în urma procesului AD, numită digestat, reprezintă un îngrăşământ valoros al solului, bogat în azot, fosfor, potasiu şi micronutrienţi, care poate fi aplicat pe teren cu echipamentele obişnuite, folosite şi în cazul gunoiului de grajd lichid. Comparativ cu gunoiul animal brut, digestatul prezintă o eficienţă îmbunătăţită ca fertilizator, datorită omogenităţii sale ridicate şi a disponibilităţii mai mari a nutrienţilor, un raport mai bun C/N şi lipsa aproape totală a mirosurilor neplăcute.

Circuit închis al nutrienţilor

Circuitul nutrienţilor, prin procesul producerii biogazului – de la producţia de materii prime la aplicarea digestatului ca îngrăşământ – este unul închis. Compuşii cu carbon (C) sunt reduşi, prin procesul de digestie anaerobă, metanul (CH4) fiind folosit pentru producerea de energie, în timp ce dioxidul de carbon (CO2) este eliberat în atmosferă, de unde este preluat de către plante, în cursul fotosintezei. Unii compuşi ai carbonului rămân în digestat, îmbunătăţind conţinutul în carbon al solurilor, atunci când digestatul este utilizat ca îngrăşământ. Producţia de biogaz poate fi perfect integrată în activitatea fermelor convenţionale sau a fermelor organice, unde digestatul înlocuieşte îngrăşămintele anorganice obişnuite, produse cu consumul unei mari cantităţi de energie fosilă.

20

Reprezentare schematică a circuitului închis al unei instalaţii de biogaz centralizate

Flexibilitate pentru utilizarea de diferite substraturi

Pentru producerea biogazului pot fi folosite numeroase tipuri de materii prime: gunoi animal, resturi vegetale, deşeuri organice provenite din fermele de producere a lactatelor, din industria alimentară şi agro-industrii, nămoluri de canalizare, fracţia organică din deşeurile orăşeneşti, deşeuri organice menajere, din serviciile de catering şi culturi de plante energetice. Biogazul poate fi, de asemenea, colectat şi direct de la rampele de gunoi. Unul dintre principalele avantaje ale producerii biogazului constă în abilitatea de utilizare a aşa-numitei biomase umede, drept materie primă. Exemple de biomasă umedă sunt: nămolurile de canalizare, nămolurile provenite din fermele pentru lactate şi din cele de creştere a porcilor, nămolul de flotaţie rezultat din procesarea alimentelor, toate caracterizate de un conţinut de umiditate de mai mult de 60-70%. În ultimii ani, a fost utilizată şi biomasa provenită dintr-o serie întreagă de plante energetice de cultură (cereale, porumb, seminţe de rapiţă etc.) drept materie primă pentru producerea biogazului, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în Austria. La acestea se mai adaugă diverse reziduuri agricole, produse agricole vegetale depreciate, improprii pentru consum sau rezultate în urma condiţiilor de creştere şi climatice nefavorabile, care pot fi utilizate pentru producţia de biogaz şi de îngrăşăminte. De asemenea, un număr de produse secundare animaliere, improprii consumului uman, pot fi procesate în fabricile de biogaz.

Echilibrarea gazelor cu efect de seră

Utilizarea combustibililor fosili, precum lignitul, antracitul, petrolul brut şi gazele naturale, converteşte carbonul stocat timp de milioane de ani în scoarţa terestră şi îl eliberează sub formă de dioxid de carbon (CO2) în atmosferă. Creşterea concentraţiei CO2 atmosferic în prezent are drept consecinţă încălzirea globală, deoarece dioxidul de carbon este un gaz cu efect de seră (GHG). Arderea biogazului, de asemenea, eliberează CO2. Totuşi, principala diferenţă, prin comparaţie cu combustibilii fosili, este aceea a originii carbonului din biogaz, care este recent preluat din atmosferă, prin activitatea fotosintetică a plantelor actuale. Prin urmare, ciclul carbonului din biogaz este închis într-o perioadă foarte scurtă

21

de timp (între unul şi câţiva ani). Producţia de biogaz prin procesul AD reduce, de asemenea, şi emisiile de metan (CH4) şi de oxid azotos (N2O), rezultate în urma depozitării şi utilizării gunoiului animal ca îngrăşământ. Potenţialul efectului de seră al metanului este de 21 de ori mai mare, iar cel al oxidului azotos de 296 de ori mai ridicat, în comparaţie cu acela al dioxidului de carbon. Prin urmare, utilizarea biogazului în locul combustibililor fosili pentru producerea şi transportul energiei reduce emisiile de CO2, CH4 şi N2O, contribuind, în acest fel, la reducerea încălzirii globale.

Producerea de biogaz, în afară de conţinutul de energie poate fi un mod eficient de management al deşeurilor, oferind un îngrăşământ natural de înaltă calitate pentru culturi şi totodată de protecţie a mediului (reduce emisiile de particule şi de oxizi de azot şi contribuie la atenuarea GES). Cu toate acestea, impactul asupra mediului al producerii şi utilizării biogazului necesită o analiză atentă pentru a fi utilizate într-un mod durabil. De exemplu, deşi, în general, utilizarea biogazului contribuie la un management al deşeurilor mai durabil, în unele cazuri producţia şi folosirea materiei prime (de exemplu, producţia de culturi energetice, extinderea monoculturilor) pot fi mai puţin „prietenoase” cu mediul, cu excepţia cazului în care sunt luate anumite măsuri. Cu scopul de a promova beneficiile producerii biogazului la nivel local, naţional, european, internaţional, trebuie să fie luate în considerare legislaţia de mediu şi cea agricolă: de exemplu, Directiva Habitate, Directiva privind păsările, Natura 2000, de eco-condiţionalitate, Convenţia internaţională privind biodiversitatea biologică şi Convenţia cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice.

Din cele 30 milioane de tone de emisii de metan pe an la nivel mondial, generate de diferite sisteme de management al deşeurilor animale, cum ar fi stocarea materiilor solide, iazuri anaerobe pentru dejecţii, depozite lichide / nămoluri, şi direct la nivelul păşunilor, jumătate din emisii ar putea fi reduse prin AD controlată şi producere de biogaz. Asia şi Orientul Îndepărtat emit 6.2 milioane de tone de metan pe an. În timp ce în Europa de Est emisiile sunt cauzate de sistemele management necorespunzător al deşeurilor animale, în Extremul Orient acestea sunt cauzate de numărul mare de animale.

Scurgerile de metan din digestoare, instalaţiile de depozitare a digestatului, precum şi de la conducte, trebuie să fie evitate. În plus, emisiile provenite de la depozitarea materiei prime trebuie să fie evitate, mai ales în cazul în care sunt tratate deşeuri menajere sau industriale. În cazul în care sunt utilizate culturi energetice dedicate pentru producerea de biogaz ar trebui să se considere că utilizarea în exces de îngrăşăminte cu azot fosil poate provoca emisii de protoxid de azot care contribuie, de asemenea, la schimbările climatice. Acest lucru poate fi evitat prin fertilizarea culturilor energetice cu digestatul de la AD. Alte emisii în atmosferă, care sunt legate de producţia de biogaz sunt:

• Hidrogenul sulfurat (H2S) este, probabil, substanţa din biogaz cu pericolul potenţial cel mai mare. Mai multe metode pot fi utilizate cu scopul de a reduce H2S din biogaz (de exemplu, aportul de aer sau purificarea biogazului);

• Azotul (N2) şi oxigenul (O2) pot fi prezente în cantităţi mici, dar aceste gaze nu sunt percepute ca pericol pentru mediu;

• Monoxidul de carbon (CO) poate fi de asemenea prezent în cantităţi minime, dar emisiile de CO sunt produse numai atunci când tot carbonul conţinut în deşeuri nu este oxidat la dioxid de carbon;

22

• Amoniacul (NH3) poate fi de asemenea prezent în cantităţi minime, dar cantitatea de amoniac este neglijabilă în comparaţie cu potenţialul de reducere a azotului în mediul rezultat din utilizarea de îngrăşământ bio îmbunătăţit, comparativ cu namolurile netratate.

În termeni de mediu, echilibrul energetic al unei instalaţii de biogaz este o reflectare a impactului asupra mediului. Cu cât este mai mic imputul de energie pentru producţia de materie primă şi pentru funcţionarea instalaţiei de biogaz, cu atât este mai mic impactul asupra mediului. Dimpotrivă, cu cât producţia de energie este mai mare, cu atât este mai bună protecţia mediului ca urmare a înlocuirii combustibililor fosili şi a poluării lor implicite.

2.5. Politicile şi potenţialul de biogaz al UE

Potenţialul mondial al producţiei de energie pe bază de biomasă se estimează a fi la un nivel foarte ridicat. Evaluarea potenţialului energetic al biomasei se bazează pe numeroase studii, scenarii şi simulări, care demonstrează faptul că numai o mică parte a acestuia este folosită în prezent. Potrivit aceloraşi cercetări, gradul de utilizare a biomasei ar putea fi crescut semnificativ în viitorul apropiat. Asociaţia Europeană pentru Biomasă (AEBIOM) estimează că producţia europeană de energie, având ca bază biomasa, poate fi crescută de la 72 Mtep în 2004 la 220 Mtep în 2020. Cel mai mare potenţial de creştere corespunde biomasei de origine agricolă.

În momentul de faţă aproximativ 109 milioane de hectare teren arabil există în Europa. Conform AEBIOM, în ţările UE pot fi utilizate între 20 şi 40 de milioane de hectare (Mha) de teren pentru producţia agricolă de energie, fără a fi afectată producţia alimentară a Uniunii. Dacă 5% din acest teren ar fi folosit pentru culturile energetice, o rpoducţie de 15 tone de materie uscată solidă pe hectar ar putea oferi 23,4 Mtep (272 TWh) de energie în cazul în care aceasta ar fi convertită în biogaz, de 3 ori mai mult decât producţia actuală de biogaz a UE. 166 Mtep (1930 TWh) este potenţialul teoretic de producţie de energie primară din biogaz în 2020, potrivit unui studiu german. Comparativ cu utilizarea actuala de 8,7 Mtep (101 TWh), aceasta este o cifră teoretică, care nu va fi atinsă în următoarele decenii.

23

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600

1800

2000

Production (el.) in

2010, ktoe

Potential (el.) in

2020, ktoe *

Institutul German pentru Energie si Mediu afirmă că potenţialul de biogaz în Europa este suficient de mare pentru a putea înlocui consumul total de gaze naturale, prin injectarea de biogaz îmbunătăţit (biometan) în reţeaua de gaze naturale existentă. Estimarea potenţialului de biogaz în Europa depinde de diverşi factori şi de ipotezele care sunt incluse în calcule, cum ar fi disponibilitatea de terenuri agricole care nu afectează producţia de alimente, productivitatea culturilor energetice, randamentul în metanal diverselor substraturi şi eficienţa energetică a utilizării finale a biogazului.

Potenţialul realist de metan provenit din gunoi de grajd, culturi energetice şi deşeuri este în jurul valorii de 40 Mtep (465 TWh) în 2020, comparativ cu o producţie de 8,7 Mtep (101 TWh) în 2010. Utilizarea de culturi secundare pentru producerea de biogaz nu a fost luată în considerare în calcul şi ar putea oferi un potenţial suplimentar. În 2020 biogazul ar putea oferi mai mult de o treime din producţia de gaze naturale ale Europei sau în jurul valorii de 10% din consumul european de 433,7 Mtep (5035 TWh) din 2007.

Cele mai multe dintre ţările Uniunii Europene au elaborat o foaie de parcurs pentru biogaz, ca parte din planul lor naţional de acţiune privind energia din surse regenerabile (PNAESR). Aceste planuri au fost elaborate în cadrul Directivei privind Energia Regenerabilă (2009/20/EC). ECN (Centrul de Cercetare a Energiei din Olanda) a compilat toate datele extrase din documentele PNAESR trimise la Comisia Europeană, în numele unui studiu finanţat de Agenţia Europeană de Mediu. Concluziile studiului arată că Uniunea Europeană este pregătită pentru o creştere bruscă a producţiei de electricitate din biogaz, care ar trebui să crească de la 12,5 TWh în 2005 la 63,3 TWh.

În figura de mai jos este prezentată producţia actuală de electricitate din biogaz în 2010. Culoarea albastră reprezintă producţia, extrasă din PNAESR a fiecărui stat membru. Culoare roşie reprezintă potenţialul realist în 2020 extras din profilurile de ţară IEE pentru 2009. Referitor la aceste profiluri de ţară, puteţi vedea că toţi membrii UE alături de Germania şi Marea Britanie au realizat o mică parte din potenţialul lor privind producţia de energie din biogaz.

Comparaţie între producţia de energie de biogaz 2010 (albastru) şi potenţialul realizabil prin politica pentru energie regenerabilă IEE, profile de ţară 2009 (roşu)

24

Bazat pe atingerea ţintelor pentru biogaz din PNAESR, în 2020, vom avea aproape 5%, producţie de electricitate şi 5% de căldură produse în sectorul energiei regenerabile în Europa. Raportat la consumul final de energie în Europa, cotele ar putea reprezenta 1,8% în sectorul energiei electrice şi aproape 1% în sectorul termic. Previziunile pentru sectorul de transporturi nu sunt realiste din cauza grupării biocombustibililor şi nu sunt suficiente date în PNAESR. Biogazul reflectă o pondere mică în comparaţie cu alte tehnologii regenerabile, dar totodată, această mică parte este o urgenţă pentru furnizarea de energie durabilă. Fiecare tip de energie regenerabilă prezintă eligibilitatea sa, iar biogazul prezintă o pondere crucială în acest lanţ de valori locale.

Măsurile ce vor trebui să fie definite, care vor fi luate pentru a atinge ţintele UE. Măsuri importante în acest context sunt:

3. Implementarea cu succes a proiectelor de biogaz

3.1. Cele mai bune practici în ceea ce priveşte procedurile de autorizare pentru instalaţiile de biogaz

Primul pas pentru construirea unei instalaţii de biogaz ar trebui să fie întâlnirea cu un consultant al ministerului potrivit sau al autorităţii federale. Consultantul furnizează informaţii cu privire la caracterul adecvat al locului de amplasare, eficienţa economică, şi ajută investitorul să identifice autorităţile responsabile. O bună pregătire pentru procedură şi un dialog continuu cu autoritatea pot ajuta la accelerarea procesului.

În cadrul practicii celor mai bune cinci ţări considerate, compararea duratei pentru a obţine toate avizele necesare arată că Germania şi Austria au implementat structuri bune şi eficiente pentru a accelera procesul. Italienii necesită mai multă transparenţă şi un centralism în procedura de autorizare. Danemarca trebuie să-şi scurteze durata autorizării.

Experienţa a arătat că crearea şi elaborarea de ghiduri şi protocoale specifice pentru procedurile de autorizare a proiectelor de biogaz, este foarte utilă pentru toate părţile interesate în cadrul procesului de autorizare.

25

Pentru o implementare eficientă a unei proceduri de autorizare în ceea ce priveşte instalaţiile de biogaz ar trebui să se aspire la instalarea sau determinarea de legi umbrelă, în conformitate cu care toate celelalte legi care sunt necesare pentru construirea şi funcţionarea instalaţiei să fie incluse. Acest material descrie cele mai bune soluţii în ţările, cu cele mai bune practici. Graficul de mai jos prezinta aspecte importante, în 3 categorii principale, care în mod necesar ar trebui să fie luate în considerare în cursul procedurii de autorizare.

Perspectiva asupra procedurii de autorizare

Autorizaţii pentru

Construcţii Funcţionare Subvenţii

Amenajarea teritoriului

Protecţia apelor

Mediu

PSI

Conectarea la reţea

Deşeuri şi îngrăşăminte

Protecţia muncii

Emisii

Protecţie sanitară

Tarife feed-in

Certificate verzi

Subvenţii pentru investiţie

26

Austria are trei legi umbrelă sub care operatorul instalaţei viitoare trebuie să se aplice pentru autorizare. Aceste legi umbrelă sunt:

• Legea economiei deşeurilor (Abfallwirtschaftsgesetz)

• Actul (legea) pentru Reglementarea Afacerilor, comerţului şi industriei

(Gewerbeordnung)

• Actul (legea) pentru Industria Energiei Electrice şi a Organizaţiilor

(Elektrizitätswirtschafts- und Organisationsgesetz)

Procedura de autorizare sub legile umbrelă ale Austriei

Alegerea materiilor prime, precum şi modul de utilizare a biogazului determină ce lege umbrelă trebuie aplicată de investitor pentru obţinerea autorizării (în figura de mai sus este prezentată această selecţie).

Legea economiei deşeurilor (AWG) defineşte normele pentru autorizarea construcţiei şi funcţionării pentru toate instalaţiile care utilizează deşeuri. Este o lege umbrelă tipică, ceea ce înseamnă că, prin aplicarea sub această lege, sunt incluse aproape toate celelalte legi care sunt necesare pentru construirea şi funcţionarea instalaţiei. Acest lucru înseamnă că planificatorul / operatorul viitor trebuie să furnizeze toate informaţiile care sunt necesare pentru a judeca proiectul.

• Planul dedicat terenului

27

• Rezumat al titlului

• Harta suprafeţei

• Planul site-ului, planul redus, planul de vedere

• Planul pentru evacuarea aerului şi zgomotelor

• Datele tehnice şi descrierea instalaţiei

• Dispozitivele de siguranţă, planul de prevenire a exploziilor

• Descrierea procesului de obţinere a biogazului, cum se desfăşoară procesul, cum cum este pornit procesul, cum este oprit procesul

• Descrierea materiei prime folosite, utilizarea biogazului produs şi aplicarea digestatului produs

Avizul, de obicei este dat de administraţia locală, sau de guvernul statului depinzând în care stat operatorul centralei vrea să plaseze instalaţia. În timpul procedurii de autorizare trebuie să judece proiectul până la aproape 10 de experţi de stat, pentru toate legile care sunt incluse în autorizare.

Actul (legea) pentru Reglementarea Afacerilor, comerţului şi industriei "Gewerbeordnung" este a doua lege umbrelă sub care instalaţiile de biogaz pot obţine avizarea, dacă deşeurile nu sunt utilizate ca materie primă şi în cazul în care biogazul este folosit doar pentru producerea de căldură. În cazul în care instalaţia funcţionează ca instalaţie de cogenerare şi produce energie electrică şi căldură, se poate aplica, de asemenea, pentru autorizare sub această lege. În afară de documentele necesare pentru utilizarea deşeurilor, documentele necesare şi normele pentru a obţine autorizarea de obicei, sunt aceleaşi ca cele sub "Abfallwirtschaftsgesetz"

Actul (legea) pentru Industria Energiei Electrice şi a Organizaţiilor "Elektrizitätswirtschafts-und Organisationsgesetz" este a treia lege umbrelă sub care instalaţiile de biogaz pot obţine avizarea. Este folosită doar pentru instalaţiile de biogaz care produc energie electrică, fără deşeuri. În afară de documentele necesare pentru utilizarea deşeurilor, documentele necesare şi normele pentru a obţine autorizarea de obicei, sunt aceleaşi ca sub "Abfallwirtschaftsgesetz".

În Germania, cerinţa minimă este o autorizaţie de construire (fie ca autorizaţie independentă, fie în cadrul BImSchG astfel cum este descris mai jos). Procedura de autorizare depinde de mărimea şi localizarea proiectului de biogaz, precum şi de materia primă. Legislaţia germană se adresează în mod specific instalaţiilor de biogaz şi prevede mai multe măsuri incluse în legi pentru a simplifica procedurile de autorizare.

În general sunt două opţiuni diferite pentru obţinerea autorizării, bazată pe următoarele legi:

• Legea Federală privind Controlul Imisiilor (Bundes-Immissionsschutzgesetz; BimSchG)

• Codul Federal al Construcţiilor (Baugesetzbuch; BauGB)

28

BimSchG este o lege pentru controlul efectelor nocive asupra mediului, cum ar fi poluarea aerului, zgomotele, vibraţiile şi alte impacturi. Este una dintre cele mai importante legi în domeniul protecţiei mediului. Aceasta reglementează numai aspectele generale privind imisiile. Aspectele tehnice specifice, care sunt importante pentru aplicatiile practice, sunt reglementate în mai multe ordonanţe de punere în aplicare (Durchführungsverordnungen; BImSchV) sub BimSchG.

Clasificarea, în cazul în care procedurile de autorizare pentru instalaţiile de biogaz sunt bazate pe BimSchG sau pe alte texte legislative, cum ar fi Codul Federal al Constructiilor este definită în BImSchV a 4-a (Ordonanţa privind Instalaţiile care Solicită Autorizare). Graficul de mai jos prezintă un arbore de decizie pentru evaluarea procedurii de autorizare ce se poate aplica pentru instalaţiile de biogaz. În funcţie de cantitatea zilnică de deşeuri tratate, se aplică o procedură simplificată sau o procedură formală de autorizare în cadrul BimSchG.

Procedura practică formală pentru autorizare sub BImSchG necesită o evaluare a impactului de mediul (EIA) (Umweltverträglichkeitsprüfung). Prin urmare, dureaza mult mai mult decât procedura simplificată. Reglementările EIA se referă la o directivă a Uniunii Europene (Directiva 85/337/CEE modificată prin Directiva 97/11/CE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului) şi dau autorităţilor de planificare un mijloc prin care se asigură ca acestea pot ţine seama de implicaţiile de mediu ale evoluţiilor individuale ale deciziile lor cu privire la cererile de planificare.

29

Reglementările EIA se aplică la anumite instalaţii de biogaz cum este descris mai sus. Astfel, într-o aşa-numită "screening", se poate determina dacă o EIA este necesară completă sau nu. Acest screening include, de obicei, o întâlnire între toate părţile implicate. Totuşi, această întâlnire nu este obligatorie. În cazul în care un proiect necesită o EIA, solicitantul poate cere autorităţii de planificare o consiliere cu privire la domeniul de aplicare a informaţiilor care urmează să fie colectate în timpul EIA şi care urmează să fie acoperite în Declaraţia de Mediu, care se numeşte "definire a domeniului". De asemenea, întâlniria de definire nu este obligatorie, deşi e puternic recomandă. După aceşti doi paşi iniţiali, poate fi înaintată autorităţilor aplicaţia integrală.

Legislaţia prevede o limită de timp a procedurii de autorizare de şapte luni, începând de la data aprobării de către autoritatea la care au fost prezentate toate informaţiile necesare.

Procedura practică simplificată pentru autorizare sub BImSchG este mult mai simplă decât procedura formală, deoarece nnu este necesar un proces de participare a publicului. Legislaţia prevede o limită de timp a acestei proceduri de trei luni, începând de la data aprobării de către autoritatea la care au fost prezentate toate informaţiile necesare.

Procedura de autorizare sub BauGB, de obicei pentru instalaţiile de biogaz mai mici, este mai simplă decât procedura de autorizare sub BImSchG. Cu scopul de a determina conformitatea cu BauGB, două aspecte trebuie clarificate: (1) este instalaţia admisă privind planul de dezvoltare pentru construcţii, care răspunde la întrebarea dacă locaţia este potrivită pentru instalaţie şi (2) în ceea ce priveşte reglementările pentru construcţie, care determină modul în care instalaţia trebuie să fie instalată.

Pe terenurile pentru care există planuri de amenajare a teritotiului (Bebauungsplan), autorizarea instalaţiei de biogaz depinde de conformitatea cu aceste planuri. Pe terenurile pentru care nu exista planuri de amenajare a teritotiului, avizele depind de mai mulţi factori, cum ar fi dacă aceasta este într-o zonă rezidenţială sau într-o zonă industrială.

Locul de amplasare cel mai potrivit pentru instalaţiile de biogaz este însă în zonele rurale. Acest lucru este, de asemenea, recunoscut de legislaţia germană. Din 2004, instalaţiile de biogaz sunt privilegiate în zonele rurale. Acest lucru înseamnă că, în zonele rurale, instalaţiile de biogaz trebuie să fie întotdeauna autorizate, având în vedere că acestea nu încalcă interesul public şi, dacă este necesar accesul la infrastructură, acesta este disponibil. Astfel, în aceste zone, procedura de autorizare este mult mai simplă. Cu toate acestea, acest privilegiu se aplică numai pentru instalaţiile de biogaz, care îndeplinesc următoarele condiţii prealabile:

1. Instalaţia de biogaz este în strânsă conexiune cu o fermă (sau cu afaceri similare) în ceea ce priveşte locaţia şi tipul de fermă

2. Materia primă este furnizată în primul rând de către această fermă şi de la ferme apropiate

3. Doar o singură instalaţie este exploatată per fermă sau per locaţia afacerii

4. Capacitatea electrică instalată este mai mică de 0,5 MW

30

În afară de planurile de amenajarea teritoriului, emiterea unei autorizaţii de construire, de asemenea, necesită respectarea reglementărilor pentru construcţii, care determină modul în care instalaţiile trebuie să fie instalate. Acestea sunt de obicei incluse în reglementările statelor federale din Germania şi, astfel, diferă de la stat federal, la stat federal. Aceste reglementări includ, de obicei, reguli de protecţia muncii, protecţia împotriva incendiilor, amplasarea instalaţiei pe un site dedicat, etc.

În general, interpretarea şi aplicarea BImSchG şi BauGB variază între diferitele state germane federale, precum chiar şi între autorităţile de autorizare din judeţe diferite. Sunt necesare mai multe decizii trecute şi continue de la autorităţi şi hotărâri judecătoreşti de la diferite niveluri, pentru a specifica procedurile de autorizare în conformitate cu BImSchG şi BauGB. Datorită acestor diferenţe, autorităţile din unele state federale au elaborat chiar şi ghiduri specifice şi protocoale pentru procedurile de autorizare a proiectelor de biogaz.

În afară de avize, care sunt o condiţie prealabilă pentru implementarea unui proiect de biogaz, mai multe legislaţii trebuie să fie luate în considerare şi, în unele cazuri, condiţionalitatea trebuie să fie definită pentru autorităţile de autorizare. Această legislaţie include, de exemplu:

• Actul (legea) pentru Promovarea unui Management al Deşeurilor pirn Circuite Materiale Închise şi Asigurarea unei Dispersii a Deşeurilor Compatibilă cu Mediul şi Legea Reciclării (Kreislaufwirtschafts-und Abfallgesetz; KrW-/AbfG)

• Actul (legea) Federală a Apelor (Wasserhaushaltsgesetz; WHG)

• Actul (legea) Îngrăşămintelor, Ordonanţa pentru Îngrăşăminte (Düngegesetz; DüngG; Düngeverordnung DüV)

• Regulamente privind protecţia muncii şi siguranţa în exploatare, protecţia împotriva incendiilor

• Ordonanţa pentru Biomasă (Biomasseverordnung; BiomasseV)

• Legislaţia de Mediu

• Legislaţia în domeniul Veterinar

Cerinţa minimă în Danemarca este o autorizaţie de construcţie, precum şi un aviz privind siguranţa la incendiu, o procedură de screening pentru evaluare a impactului de mediu EIA (Vurdering af Virkninger pa Milijoet, VVM - EIA) care constau în:

• (un) aviz de mediu,

• (adesea un) aviz de amenajare a teritoriului,

• (şi adesea un) plan local.

Principala responsabilitate pentru autorizare este în mâna autorităţilor locale şi necesită mai multe etape de audieri publice. În afară de avize, care sunt cerinţe fundamentale pentru implementarea unui proiect de biogaz, mai multe legislaţii trebuie să fie luate în

31

considerare şi, în unele cazuri, respectarea lor trebuie să fie dovedită de către autorităţi. Această legislaţie include, de exemplu:

• Planloven (Legea amenajării teritoriului)

• Miljøbeskyttelsesloven (Legea protecţiei mediului)

• Naturbeskyttelsesloven (Legea protecţiei naturii)

• Animalske Biprodukter (Instrucţiuni pentru produsele secundare)

• Licitationslovgivning (Legea procedurilor pentru licitaţii)

• Forsyningsdirektivet (Directiva privind aprovizionarea)

În general, fiecare instalaţie de biogas pe bază de gunoi de grajd în Danemarca are nevoie de o autorizaţie de construcţie şi avizul de la autoritatea pentru incendii. În plus trebuie să fie făcute pentru toate instalaţiile de biogaz: screening-ul EIA, planul de amenajare a teritotiului şi o evaluare de mediu.

Proiectele de biogaz în Danemarca trebuie să aplice la municipalitate pentru o autorizaţie de construcţie. Instalarea instalaţiilor de biogaz trebuie să urmeze un protocol al legii de planificare. În general, instalaţiile de biogaz agricol sunt stabilite în zonele rurale. Vecinii trebuie să fie informaţi cu privire la proiectul planificat şi trebuie să fie depusă la municipalitate o cerere pentru autorizaţia de construcţie. Proiectele pentru instalaţii de biogas co-operative trebuie să fie integrate în planul local. Acest proces este complicat şi mai cuprinzător, astfel este nevoie de mult mai mult timp decât pentru integrarea unei instalaţii de biogas fermier.

Raportul EIA se aplică numai la anumite instalaţii de biogaz, care au un impact semnificativ asupra mediului. Primul pas de evaluare este un screening care indică dacă este necesar sau nu un raport complet. Un raport complet EIA conţine o descriere a locaţiei de instalaţiei de biogaz, o evaluare a impactului de mediu, o descriere a alternativelor, o descriere a posibilelor accidente şi măsuri de reabilitare, precum şi un rezumat non-tehnic. Procedura pentru raportul EIA, în general, durează aproximativ un an sau mai mult.

Pentru construirea unei instalaţii de biogaz în Danemarca, este necesar să se obţină un acord de mediu. Pentru instalaţiile de biogaz, cu o capacitate de mai mare de 30 tone de biomasă pe zi este obligatoriu să se aplice pentru un acord de mediu, chiar dacă pentru acestea nu trebuie să realizeze un raport EIA. De obicei, autorităţile locale (municipale), redactează acordul de mediu, dar este recomandat să coopereze cu acestea pentru a evita o muncă suplimentară. Pentru acordului de mediu, este necesar existe o EIA şi o descriere tehnică de inginerie a mediului.

În momentul de faţă se desfăşoară un process de revizuire a Actului (legii) Amenajării Teriroriului, ceea ce implică faptul ca municipalităţile viitoare trebuie să identifice zonele avansate în care pot fi construite instalaţii de biogaz. Acest lucru se realizează cu scopul de a accelera procesul de autorizare lung. Pe baza raportului EIA un plan complementar al municipalităţii trebuie să fie adaugat la planul local. Deoarece Ministerul Mediului (Agenţia

32

Regională de Protecţia Mediului) are drept de veto, este necesar ca acesta să fie integrat în process, cât de repede posibil.

Procedurile de autorizare în Olanda sunt destul de similare cu cele din Danemarca. Raportul privind evaluarea impactului asupra mediului (EIA) este inclus în legislaţia naţională olandeză. Dispoziţiile pentru acesta sunt conţinute în Mileubeheer Wet (legea olandeză de mediu). Schema olandeză pentru raport, care este prescrisă pentru evaluarea impactului asupra mediului este dată de Milieueffectrepportage (MEC). Un astfel de raport trebuie să fie făcut în cazul în care instalaţia de biogaz are o capacitate de tratare mai mare de 100 de tone de substrat pe zi. În plus, unele provincii olandeze au posibilitatea de a reglementa linii directoare pentru evaluarea impactului asupra mediului şi pentru instalaţiile de biogaz mici cu o capacitate mai mică, în reglementările de mediu provinciale (provinciale Umweltverordnung - PVM). Pe lângă aceasta, cerinţele legislaţiei olandeze de mediu sunt mai puternice decât cele din legislaţia europeană.

În faza de pregătire coordonatorul de proiect întocmeşte o "startnotitie", care descrie proiectul cu alternativele sale şi cu impactele de mediu. "Startnotite" va fi discutată în public. Coordonatorul de proiect pregăteşte ulterior EIA, care va fi demonstrată şi evaluată de către autorităţile responsabile. După aceea, aceştia decid măsuri suplimentare în vederea reducerii impactului negativ asupra mediului.

Legea privind amenajarea teritoriului (Ruimtelijke Ordening - WRO) care este furnizată de către provincii, identifică zonele locale în diferite categorii (zone extins utilizate, zone cultivate dezvoltate, zone dezvoltate, zone mixte), în care este permis să construiască instalaţii de biogaz.

Planurile de amenajare a teritoriului din provincii rperezintă baza autorizatiilor de construcţie. Cererea pentru construcţie trebuie să se refere la planul de amenajare a teritoriului şi această cerere va fi refuzată în cazul în care nu este conformă cu respectivul plan. Astfel, planul de amenajare a teritoriului este obligatoriu şi determină dacă proiectul capătă autorizaţia de construcţie, sau nu. Strategia naţională spaţială defineşte viziunile guvernului pentru dezvoltarea rurală şi ar trebui să fie luată în considerare pentru planificare.

În general, dezvoltarea actuală pentru implementarea şi autorizarea instalaţiilor de biogaz pare a fi foarte bună la acest moment. Deoarece cresterea intensiva a animalelor este în prezent extinsă, reinstalarea şi dezvoltarea de noi locaţii vor fi necesare. În contrast cu faptul că, autorizarea în zonele cu agricultură extensivă este aproape imposibilă, din cauza emisiilor de mirosuri. În zonele mixte este greu să se implementeze cresterea intensiva a animalelor şi, prin urmare, este, de asemenea, greu să se construiască o instalaţie de biogaz.

Legislaţia olandeză face distincţia între instalaţiile agricole şi cele comerciale de biogaz. Instalaţiile agricole de biogaz sunt integrate în afaceri agricole. Astfel de instalaţii de biogaz utilizează substraturile proprii şi utilizează digestatul pe terenul propriu. În plus, instalaţia poate fi livrată de către furnizorii externi cu tot cu substraturile şi utilizatorii digestatului.

33

O instalaţie comercială de biogaz nu este integrată într-o fermă. Funcţionarea instalaţiei de biogaz nu este văzută ca o activitate in-house. Astfel de instalaţii sunt, în general, la scară mare, instalaţii de biogaz centralizate care digeră gunoi de grajd şi deşeuri organice exclusiv de la furnizori externi. Digestatul produs este utilizat pe terenuri externe. Pentru a obţine autorizarea de amenajare a teritoriului pentru instalaţiile de biogaz comerciale trebuie să fie luate în considerare suplimentar dispoziţii speciale în planul de amenajare a teritoriului

Pe lângă autorizaţiile care sunt esenţiale pentru implementarea unui proiect de biogaz, mai multe legi trebuie să fie luate în considerare şi, în unele cazuri, condiţionalitatea trebuie să fie dovedită pentru autorităţile de autorizare. Această legislaţie include, de exemplu:

• Emisiile de mirosuri

• Legea Olandeză a Îngrăşămintelor (Meststoffenwet – MINAS)

• Regulamentul pentru Prevenirea şi Controlul Integrat al Poluării (IPPC), Directivă Europeană

• Actul (legea) Protecţiei Mediului

• Actul (legea) Managementului Mediului

• Legislaţia în domeniul Veterinar

• Regulamente privind protecţia muncii şi siguranţa în exploatare, protecţia împotriva incendiilor

Procedura de autorizare pentru proiectele de biogaz în Olanda se bazează pe planul de amenajare a terenului. În funcţie de dimensiunea instalaţiei şi de substraturi, este responsabilă municipalitatea sau provincia.

Autoritatea de autorizare pentru procedura de autorizare pentru instalaţiile de biogaz de mici dimensiuni, cu un tratament sau o stocare de până la 10 m³ substrat, este municipalitatea.

Provincia este autoritatea de autorizare pentru instalaţiile de biogaz, cu o capacitate de tratare a substratului mai mare de 25 000 m³ pe an. Mai mult, provincia este responsabilă în cazul în care capacitatea de stocare a deşeurilor (de exemplu, anumite tipuri de co-substraturi permise) creşte cu 1 000 m³, sau pentru instalaţiile de biogaz încărcate cu mai mult de 15 000 m³ de co-substraturi produse sau livrate de către agricultori sau furnizori externi.

34

Procesul italian de autorizare nu este structurat foarte bine si complexitatea procedurii de autorizare este în continuare unul dintre obstacolele majore în creşterea utilizării de surse regenerabile. Dar condiţiile sistemului de stimulente italian este cel mai atractive din Europa.

Procedura de autorizare pentru instalaţiile alimentate de surse regenerabile, în cele mai multe cazuri, obligă producătorii să pregătească şi să prezinte o serie de documente diferitelor organisme responsabile cu eliberarea avizelor (Consiliile Municipale, Inspectoratul de Mediu şi Patrimoniu Arhitectural, Brigada de Pompieri, etc.). Complexitatea cerinţelor procedurale depinde de dimensiunea instalaţiei care urmează să fie autorizată (sub anumite praguri, un simplu anunţ de începerea lucru este suficient), precum şi cu privire la orice reglementări regionale în ceea ce priveşte Autorizaţia Unică.

În mod normal, aceleaşi companii care proiectează şi construitsc instalaţia aplică pentru autorizaţia de construcţie necesară. Acest serviciu are in mod evident un cost, dar eliberează proprietarului, de toate sarcinile care decurg în mod direct din manipularea procedurii de autorizare.

35

În timpul procedurilor de racordare la reţeaua de transport de energie electrică, companiile de distributie – atunci când are loc estimarea costurilor de racordare - sunt obligate să furnizeze gratuit solicitantului toate informaţiile şi documentele cu privire la măsurile necesare pentru a obţine autorizaţia de a construcţie si de funcţionare a instalaţiei.

Atunci când aplicanţii accepta oferta pentru conexiune (în termenul de 45 de zile de valabilitate), aceştia trebuie să indice dacă intenţionează să se ocupe de procedura de autorizare ei înşişi, în totalitate sau parţial, sau să o încredinţeze companiei de distributie care construieşte conexiunea. În acest ultim caz, solicitanţii sunt obligaţi să plătească o taxă companiei de distribuţie "determinată pe baza unor condiţii transparente şi nediscriminatorii (...)".

Când se apelează la compania de distribuţie, solicitanţii pot opta pentru una dintre următoarele trei alternative:

1. Producătorul solicită companiei de distribuţie să pregătească numai documentaţia necesară pentru a aplica pentru autorizaţie (care pot include desene tehnice).

2. Producătorul solicită companiei de distribuţie să se ocupe de întreaga procedură de autorizare, eliberându-se de orice sarcini birocratice.

3. Producătorul declara în mod expres ca el / ea se va ocupa de întreaga procedură de autorizare În acest caz, producătorul devine singurul responsabil pentru toate procedurile necesare pentru eliberarea avizelor.

Procedurile de autorizare:

• Instalaţiile cu putere nominală < 200 kW: avizul de începerea muncii o Legea italiană nr. 244/07 a facut posibilă deschiderea de instalaţii mici pe

baza avizului de începerea activităţii o Avizul de începerea muncii este unul dintre cele mai importante instrumente

de planificare urbană în industria construcţiilor. Acesta este înaintat de către un profesionist autorizat (inginer, arhitect sau inspector înregistrat în registrul profesional corespunzător)

o Trebuie sa fie înaintat la Departamentul de Inginerie al Consiliul Local urban sau orăşenesc în cauză

o În cazul în care nu este primită nici o veste de la administraţia publică competentă într-un termen stabilit (30 de zile în prezent) activitatea > poate începe. Este un adevărat act administrativ

o Este întocmit pe un formular tip şi trebuie să includă un raport tehnic şi o schiţă plan a instalaţiei.

• Instalaţiile cu putere nominală > 200 kW: autorizaţia unică o Decretul legislativ italian nr. 387/2003 prevede o procedură simplificată

numită "Autorizaţia unică" o Aceasta este reglementată la nivel regional sau provincial şi poate economisi

timp şi simplifică procedura de autorizare. o În absenţa unor linii directoare naţionale, multe regiuni au acţionat pe cont

propriu, oferind reguli diferite de acordare a autorizaţiei.

36

o Este important de subliniat că autorizarea unică este "ori de câte ori este necesar, o variantă a instrumentului de planificare (certificatului de urbanism)".

3.2. Lecţii învăţate

Biogazul este o tehnologie veche iar la început au fost construite doar câteva instalaţii. Prin urmare, pentru multe autorităţi expert acestea au fost o cutie neagră pentru o lungă perioadă de timp. Aceste experienţe descrise pot fi considerate ca lecţii învăţate, larg răspândite în Europa Centrală.

• La început nu a fost nicio reglementare pentru autorizarea unei instalaţii de biogaz

• Avocaţii Ţărilor şi autorităţile expert nu ştiau cum să autorizeze instalaţiile

• La început fiecare operator al instalaţiei viitoare trebuie să se asigure că va obţine toate avizele de care acesta are nevoie

• Soluţia obişnuită a acestei probleme este de a căuta cele mai apropiate domenii

o Instalaţii pentru electricitate pe gaze naturale

o Instalaţii pentru canalizare

o Alte reglementări care nu aparţin de multe ori la această problemă a biogazului

o Autorizarea printr-o lege nepotrivită

• Deci, la început numai proiectantul care dorea avizarea ştia ce este cu adevărat acest "lucru" şi cum funcţionează el

• Dar unii designeri şi operatori de mai târziu negau că ar putea exista unele probleme de siguranţă

• Autorităţile expert încearcă să găsească din ce în ce mai multe legi, care poate, ar putea fi implicate

• Biogazul are nevoie de ingineri (în construcţii, electricitate, în gaze...) şi designeri în biologie dar, de obicei, birourile de proiectare au calificare în proiectarea tehnică sau în biologie, dar nu în ambele domenii şi cer de multe ori autorităţilor expert, care legi trebuie să fie luate în considerare

• Cum trebuie să fie instalate instalaţiile de siguranţă

• În timpul procesului de autorizare, autorităţile expert spun ce legi şi poate normative trebuie să fie întotdeauna avute în vedere şi le trec în autorizaţie

• Autorităţile expert nu sunt de multe ori sigure dacă au luat în considerare toate problemele

o Întotdeauna îşi întreabă colegii

37

o Aproape nicio autoritate expert nu va nega dacă este întrebată, dacă problematica face parte din obiectul său

o Proiectarea unei instalaţii de biogas poate fi opera unui singur om

• Dezvoltarea de instrucţiuni (norme) pentru siguranţă şi de mediu pentru instalaţiile de biogaz

o Include reguli şi instalaţii de siguranţă

o Este deschisă pentru completări ulterioare

o Descrierea anumitor emisii maxime şi / sau imisii, de exemplu, zgomot, aer, apă

• Nu există diferenţe între diferitele ţări sau între diferitele regiuni, sau o procedură concentrată pentru a obţine autorizarea, în caz contrar, proiectantul trebuie să meargă la diferite autorităţi şi să se întoarcă la prima

• Pregătire detailată pentru designeri, personalul autorităţilor şi pentru operatori

• Defectele şi accidentele aduc noi orientări ştiinţifice şi de siguranţă, prin urmare, în fiecare an ar trebui să fie discutate de către un Comitet, evoluţiile viitoare şi necesităţile pentru siguranţă

• Declaraţie cu privire la digestat: este gunoi de grajd, sau deşeu?

• Separarea de reţeaua electrică

• Viitoare linii directoare pentru reţeaua de gaze şi reguli pentru

o calitate

o măsurători şi presiuni

o investiţii şi plăţi

Înainte ca Austria să aibă reglementarea acestor trei legi umbrelă, fiecare viitor operator de biogaz a trebuit să se asigure că a aplicat singur pentru toate avizele necesare. De când Austria a adoptat aceste trei legi umbrelă operatorul viitor primeşte, de obicei, toate celelalte legi relevante. Numai cererea sub legea de amenajare a teritoriului ("Raumordnung") trebuie să fie făcută de către municipalitate înainte de a aplica pentru autorizaţia de construcţie.

Odată cu introducerea celor trei legi umbrelă şi a transparenţei în procedura de autorizare prin elaborarea de linii directoare, durata aprobărilor a fost redusă considerabil. Cu ajutorul unui raport de expertiză de mediu procedura de autorizare se angajează între 4 şi 6 luni.

Experienţele daneze au arătat că ar putea fi recomandabil să se creeze un grup de lucru în stadiul de la începutul implementării proiectului, care să-l sprijine pe cel ce ia deciziile, cu expertiza lor. Înainte de a intra în contact cu autorităţile locale în mod normal, este nevoie de aproximativ 3 până la 6 luni să elaboreze un plan de afaceri.

38

În cel mai bun scenariu autorizarea se poate face în termen de doi ani de către autorităţi. Dar, în realitate, procedura de autorizare durează până la aproape şase ani. Timpul necesar pentru procedura de autorizare depinde, printre altele, de asemenea, de pregătirea şefului proiectului de biogaz.