© Angela Buşila

ANGELA BUŞILĂ

CONSIDERAŢII ISTORIOGRAFICE DESPRE OBICEIUL ÎNMORMÂNTĂRII DIN BASARABIA (MIJLOCUL SEC. AL XIX-LEA – PRIMA JUMĂTATE A SEC. AL XX-LEA)

Obiceiul înmormântării, izvorât din sfera credinţelor, datinilor şi a ritualurilor, constituie

prin caracterul său tradiţionalist un mijloc de definire a specificului etnic. De fapt, orice

incursiune în ritualurile funerare, oferă spaţii de întâlnire cu datumurile fundamentale de

comportament şi trăire. Punţile mioritice ale marii treceri se integrează şi ele în patrimoniul

nostru de datini şi obiceiuri, cu întreaga suită de ritualuri, învelite într-o solemnitate de mister.1

Atât aceste ritualuri, cât şi întreg tezaurul nostru entofolcloric i-au preocupat de timpuriu pe

oamenii de cultură. Prima etapă în valorificarea ritualurilor funerare o constituie anii’30 ai sec.

al XIX-lea - anii’20 ai sec. al XX-lea.

În anul 1831, făcând o călătorie în Basarabia, I.Zucher a avut posibilitatea să cunoască

îndeaproape viaţa şi cultura populaţiei autohtone. În lucrarea sa “Basarabia”, care a apărut în

1834 în Germania, el ne relatează despre unele credinţe ale basarabenilor în legătură cu moartea.

Autorului i se par stranii “lipsa de frică, chiar un fel de nepăsare faşă de moarte, care se

întâlneşte des printre ei, şi felul cum vorbesc bolnavilor despre ea” 2. Însă – menţionează el în

continuare - aceasta nu este o trăsătură caracteristică poporului, ci este religia, credinţa reînvierii,

a unei revederi cu dragii lui, o convieţuire cu ei în veşnicie, care îi dă acest curaj să înfrunte

moartea.

Pe parcursul sec. al XIX-lea cercetările creaţiei populare au ocupat un loc aparte în

dezvoltarea etnografiei. Anume în această perioadă apar mai multe publicaţii ce includeau

referiri la obiceiurile funerare. O primă categorie o constituie articolele cu caracter etnografic şi

socio-cultural, fără nici o specificaţie privind contextul ei.

Astfel, pe parcursul anilor 40-60 ai sec. XIX se publică o serie de studii ale unor

cercetători ruşi preocupaţi de studierea geografiei, culturii materiale şi spirituale a popoarelor

Imperiului Rus. În periodicele Asociaţiei geografice ruse sunt editate studii privitoare la

Basarabia, dintre care menţionăm articolul lui V.Martinovschii “Obiceiurile moldovenilor”

cuprinzând informaţii sumare despre obiceiurile şi datinile de la înmormântare 3.

În anul 1857 I.Enachievici în studiul “Despre unele particularităţi ale moldovenilor din

Acherman” pe lângă alte aspecte ale culturii materiale şi spirituale, foarte detaliat se referă şi la

obiceiurile de înmormântare ale românilor din Acherman. Autorul scoate în relief trăsăturile

1

© Angela Buşila

specifice locale, explicându-le prin influenţa altor naţionalităţi conlocuitoare cu românii de aici

(ruşii şi ucrainenii).4

Se impune a fi citată aici şi lucrarea lui A. Zaščiuk, cu capitol aparte despre prezenţa

unor obiecte de recuzită din cadrul obiceiurilor funerare. Prezintă interes faptul că după scăldatul

celui decedat, inelul de cununie îl ia cel care a spălat mortul împreună cu săpunul şi prosopul. 5 În

opinia eronată a autorului credinţa populară despre viaţa de dincolo a moldovenilor, a fost

împrumutată de la turci cu un amestec de credinţe arhaice.

În anul 1867 la Chişinău începe să apară revista periodică Кишиневские

Епархиальные Ведомости. Ea a avut un rol important în culegerea şi popularizarea

materialului etnografic. În acest context, menţionăm diversele articole referitoare la istoria,

situaţia economică şi tradiţiile satelor basarabene, care erau publicate în partea neoficială a

revistei respective. Autori acestor studii erau, de regulă, preoţii de la sate, care făceau o descriere

a parohiilor în care activau. Informaţii privind ritualul funerar găsim, practic, în toate numerele

publicaţiei.6

Prezintă interes studiul lui D. Ščeglov “Obiceiurile şi tradiţiile populare respectate la

înmormântare în legătură cu viziunile despre lumea de dincolo”, în care se face o retrospectivă a

acestor ritualuri. Autorul descrie resemnarea ţăranilor basarabeni în faţa sfârşitului inevitabil,

prezintă viziunea populară asupra morţii şi atrage atenţia asupra unor ritualuri de separare.7 Din

cadrul obiceiurilor de la înmormântare sunt desprinse unele credinţe referitoare la sinucigaşi, în

mentalitatea comunităţii săteşti sufletele acestora transformându-se, de cele mai multe ori, în

strigoi.8

Un alt studiu, în care se încearcă o interpretare a anumitor obiceiuri funerare este al

preotului Mihail Ganiţchii. Autorul explică, mai mult prin prisma religiei creştine, rădăcinile

unor practici de înmormântare, precum ar fi: prezenţa muzicii în momentul petrecerii mortului la

cimitir şi aruncarea banilor în mormânt.9

O activitate prodigioasă a desfăşurat în domeniul culegerii, studierii şi editării folclorului

basarabean B.P.Hasdeu (1838-1907), ilustru savant şi clasic al literaturii române care a pus

bazele studierii moderne a folclorului. Materiale etnografice referitoare la ritualurile şi datinile

funerare, ce prezintă un interes deosebit pentru pregătirea unui studiu comparativ al acestor

obiceiuri, sunt publicate în “Tipologia folclorului din răspunsurile la chestionarele lui

B.P.Hasdeu”.10

În preocupările sale faţă de aspectul istoric şi social al vieţii din Basarabia, Zamfir

Arbure într-un capitol aparte al monografiei sale “Basarabia în sec.XIX” include obiceiurile de

la înmormântare a românilor basarabeni, a bulgarilor şi rutenilor. El face o descriere sumară a

2

© Angela Buşila

acestor tradiţii funerare, atrăgând atenţia asupra inelului de logodnă, zilelor de pomenire (3-9) –

moşii, masei neîncepute. În capitolul “Credinţe şi semne legate de moarte” sunt prezentate cele

care prevestesc sau previn moartea cuiva.11

La sfârşitul sec. al XIX-lea - începutul sec. al XX-lea apare o bogată literatură

etnofolclorică colectată din satele Basarabiei, semnată de diferiţi autori, printre care, T. Burada,

P. Sârcu, Al. Mateevici.

O atenţie deosebită acordă obiceiurilor şi poeziei de înmormântare Teodor Burada

(1839-1923). El publică o lucrare, de o certă valoare istorică, privind înmormântarea ca ritual şi

folclor – “Datinile poporului român la înmormântare”.12 Teodor Burada face aici o descriere

completă şi clară a obiceiului, cu incursiuni comparative în tradiţiile funebre romane, pentru a

demonstra originea latină a unor practici populare româneşti. Publică o serie bogată de bocete,

inclusiv şi din Moldova. În anul 1893 apare studiul “O călătorie în satele moldoveneşti din

gubernia Herson (Rusia)”, iar mai târziu scrie “O călătorie la românii din gubernia Kamenitz-

Podolsc”, ambele cuprinzînd descrieri ale ritualurilor funerare.13

În perioada anilor 70-80 apar studiile lui Polihronie Sârcu (1855-1905) – un cercetător

cu un larg spectru de activitate. El începe să scrie în această perioadă o schiţă despre obiceiurile

funerare a românilor basarabeni, publicată, mult mai târziu, abia după moartea cercetătorului.14 În

studiul său „Ritualurile şi obiceiurile funerare ale românilor basarabeni ” Polihronie Sârcu a

făcut o descriere a credinţelor despre moarte şi a reuşit să scoată în evidenţă unele componente

ale substratului arhaic în obiceiurile funerare ale moldovenilor. Autorul descrie unele semne şi

superstiţii de moarte. P.Sârcu menţionează ritualul punerii în sicriu a mortului şi ritualurile de la

înmormântare: obiceiul de a da de pomană peste groapă un cucoş viu, apaosul.15 El consemnează

unele ritualuri de pregătire a mortului pentru integrarea sa în lumea de dincolo. P.Sârcu inserează

în studiul său şi informaţii despre bocete, precizând că bocetele românilor basarabeni sunt

asemănătoare cu cele ale slavilor, iar ca exemplificare include şapte bocete în limba rusă.16

Autorul menţionează în acest studiu că foarte multe ritualuri şi obiceiuri şi-au pierdut

semnificaţia de odinioară din culturile precreştine, fiind explicate în prezent de preoţi prin prisma

religiei creştine. Valoarea etnografică a studiului său constă în relatarea acestor informaţii despre

credinţele şi obiceiurile de la înmormântare din sec. al XIX-lea, care în prezent sunt dispărute

sau simplificate.

În condiţiile specifice ale Basarabiei din primele două decenii ale secolului al XX-lea

când nu numai limba, ci şi istoria şi cultura poporului român erau ostracizate, studiile şi

articolele ştiinţifice ale lui Alexei Mateevici au avut o deosebită importanţă instructivă şi

educativă. Al. Mateevici descrie obiceiul înmormântării, încercând şi o interpretare ştiinţifică.

3

© Angela Buşila

Astfel, poetul se dovedeşte a fi unul dintre primii cercetători ai poeziei şi ritualurilor funerare din

Basarabia. Cercetări folclorice bazate în cea mai mare parte pe înregistrări proprii de texte sunt

“Bocete de înmormântare moldoveneşti”17 şi „Motivele religioase în credinţele şi obiceiurile

moldovenilor basarabeni”.18 Al. Mateevici este preocupat de stilul şi fondul bocetelor, de

problema genezei lor. El vedea în aceste creaţii o formă mai puţin poetică a liricii populare şi

găsea că specia discutată ar fi prima specie a poeziei populare. Un spaţiu larg Al. Mateevici

atribuie ceremonialului funerar. După opinia sa, aceste obiceiuri îşi au rădăcini în credinţa

moldovenilor în viaţa de dincolo şi în venirea inevitabilă a morţii, moartea fiind percepută în

mentalitatea populară ca un sol al lui Dumnezeu - „sfânta moarte”. El subliniază că în credinţa

ţăranilor viaţa continuă şi după moarte.19

Al. Mateevici a oferit o imagine clară a ceremonialului funerar, intervenind frecvent în

conţinut cu diverse analize. Lucrarea lui Al. Mateevici merită o deosebită atenţie datorită faptului

că pune în valoare cele mai reprezentative obiceiuri şi tradiţii funerare, subliniind numeroasele

elemente precreştine din cadrul lor. Ceremonialul funerar este astfel întrepărtuns de semnificaţii

atât arhaice, cât şi creştine. Al. Mateevici urmăreşte scopul de teoretizare a ritualurilor funerare

şi de a crea o imagine complexă a acestor tradiţii de la înmormântare.

În anul 1915 Vasile D.Moisiu în lucarea sa „Ştiri din Basarabia de astăzi”, încearcă să

facă o descriere a realităţilor din Basarabia de până la Unire. În capitolul Înmormântarea autorul

expune sumar câteva particularităţi tradiţionale basarabene.20

Câţiva ani mai tîrziu apare studiul lui L.S.Berg care menţionează unele obiceiuri şi

tradiţii funerare ale moldovenilor şi ale altor grupuri etnice ce locuiau în Basarabia:

maloruşi/ucraineni, bulgari. În viziunea sa că aceste ritualuri ale moldovenilor sunt originale,

având totuşi multe comune cu cele ale ucrainenilor.21 Un alt moment pe care îl atestăm în studiul

respectiv este dusul mortului la cimitir cu carul cu boi şi vara, dar nu cu cai, acestui obicei

atribuindu-i rădăcini slave.22

A doua etapă distinctivă a procesului colectării datinilor şi obiceiurilor funerare din

Basarabia o constituie anii ’20-40 ai sec.XX. În perioada respectivă referiri la folclorul

obiceiurilor funerare găsim în studiile efectuate de către O.Constantinescu şi I.Stoian, B.Malschi,

P.V.Ştefănucă, Tatiana Găluşcă-Crâşmariu.

Cuprinzând informaţie atât etnografică cât şi folclorică, lucrarea “Din datina Basarabiei”

a O. Constantinescu şi I.Stoian este importantă prin bogatul material cules din judeţele

Basarabiei. Aici găsim un capitol referitor la Obiceiurile, credinţele şi superstiţiile de la

înmormântare.23 Autorii relatează despre moartea forţată şi moartea bună;24 fac o descriere a

bocetelor, pe care le divizează în versuri şi în proză şi menţionează despre bocitoarele care se

4

© Angela Buşila

angajau (năimeau) la mort. Dintre obiectele materiale prezentate aici cu semnificaţia unui prag

de trecere, , sunt groapa şi sicriul, care erau făcute de străini ca mortului să-i fie mai uşor pe

lumea cealaltă. Despărţirea definitivă a celui decedat de comunitatea în care a trăit, urma să fie

făcută pe parcursul drumului spre cimitir, care special era ales mai lung. La sfârşitul acestui

capitol, autorii menţionează că din cele expuse se poate vedea puternica credinţă a ţăranului

basarabean în existenţa vieţii viitoare, lumea cealaltă nefiind concepută ca spirituală, ci la fel ca

şi cea de aici. Cât priveşte veselia de la priveghi, se specifică că ar fi o reminiscenţă a arhaicului

obicei dac de a se bucura la moartea unuia dintre ei, socotindu-l fericit că a scăpat de această

lume a durerii, spre a trece în cealaltă, unde-l aşteaptă fericirea veşnică.25

Ca rezultat al cercetărilor sociologice de teren făcute la sfârşitul anilor ’30 apare lucrarea

lui Boris Malschi „Monografia sociologică a unui sat de pe Nistru - Olăneşti”. Autorul face o

descriere a superstiţiilor şi ritualurilor de la moarte. Cercetătorul a colectat materialul respectiv

de la locuitorii satului Olăneşti, fiind în contact direct cu ei, dar şi asistând la un ceremonial de

înmormântare - la procesiunea funerară a unui copil.26 În prima parte a capitolului La moarte

sunt descrise superstiţiile, credinţele şi semnele morţii.27

Petre V. Ştefănucă (1906-1942), format ca folclorist sub influenţa şcolii sociologice

româneşti, are ca scop în cercetările sale studierea folclorului şi obiceiurilor basarabene, nu

neapărat după un anumit chestionar, ci “luând parte la ele în mod spontan”.28 Compartimentul

consacrat morţii şi înmormântării din judeţul Lăpuşna este descris amănunţit, precizându-se toate

elementele – credinţe, superstiţii, rituri şi ritualuri în legătură cu decesul. Un interes deosebit

prezintă specificul înmormântării copiilor şi a tinerilor, făcând referiri la moartea-nuntă. Autorul

descrie priveghiul, remarcând că la copii acesta nu se practică.29 Tot în judeţul Lăpuşna

folcloristul a atestat informaţii despre “colacii oaspeţilor”.30

O altă realizare descriptiv-textologică a lui P. V. Ştefănucă este lucrarea “Cercetări

folclorice de pe Valea Nistrului-de-Jos”. 31 Ea include mai multe compartimente şi subdiviziuni

ale lor, dintre care face parte şi La moarte şi înmormântare, reprezentând o sursă bogată de

informaţii privind semnele de moarte şi semnificaţiile lor. P.V.Ştefănucă menţionează că prin

natura inspiraţiei şi prin unele imagini comune, bocetele se apropie mai mult de cântece,

precizând că obiceiul bocitoarelor plătite nu este cunoscut, dar ceva asemănător totuşi se

întâlneşte. 32

Ample înregistrări ale ciclului obiceiurilor familiale a realizat folclorista Tatiana

Găluşcă-Crâşmariu. În volumul “Folclor basarabean” ea include şi bocete adunate din judeţele

Soroca, Bălţi şi Orhei.33 Autoarea a luat parte în perioada anilor 1942-1943 la investigaţiile

etnofolclorice de teren în satele dintre Nistru şi Bug, la care au participat şi alţi etnografi.

5

© Angela Buşila

În anul 1942 o echipă de cercetători compusă din T. Herseni, N. Al. Rădulescu, I.

Făcăoaru, D. Şandru, L. Rusu, I. Donciu şi Gh. Pavelescu, la invitaţia Guvernatorului civil al

Transnistriei Gh. Alexianu au făcut o expediţie în satele transnistrene. Scopul lor a fost de a lua

un prim contact cu realităţile culturale transnistrene şi de a urmări cunoaşterea reală a satului

românesc de dincolo de Nistru în aspectele sale esenţiale. Au fost anchetate trei sate: Speia din

judeţul Tighina, Vasilcău din judeţul Dubăsari şi Handrabura din judeţul Ananiev, culegându-se

material sporadic şi din alte localităţi. Aceste materiale au fost inserate într-un studiu semnat de

Gh. Pavelescu “Aspecte din spiritualitatea românilor transnistreni – credinţe şi obiceiuri”.34

Capitolul “Moartea şi înmormântarea” începe cu enumerarea semnelor şi superstiţiilor ce ar

prevesti decedarea cuiva.35 Autorii acestei expediţii au atras atenţia mai mult asupra zilelor de

după înmormântare; la pâinea de ritual folosită la pomenirea mortului; la concepţia ţăranilor

români transnistreni asupra morţii. 36

În articolul de faţă am încercat să inserăm doar o parte din volumul cercetărilor despre

obiceiurile funerare din Basarabia de la mijlocul sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea. Un

aport meritoriu în cunoaşterea şi documentarea obiceiurilor funerare din acest spaţiu au avut-o

Teodor Burada, Polihronie Sârcu şi Alexei Mateevici. Prin studiile publicate ei au contribuit la

includerea în circuitul ştiinţific a tradiţiilor de înmormântare. În cadrul descrierilor au intervenit

cu diverse analize, consemnând bogăţia şi varietatea acestui material etnografic şi folcloric.

Mai puţin cunoscute sunt relatările de la sfârşitul sec. al XIX-lea publicate în revistele de

atunci. Articolele semnate, de regulă, de preoţi din parohii purtau un caracter descriptiv.

Materialul prezentat era analizat mai mult prin prisma religiei creştine, dar, cu toate acestea, ele

permit crearea unei imagini de ansamblu a obiceiurilor funerare. Tot în această perioadă apar şi

studiile generale ale lui A.Zaščiuk şi Z.Arbure despre Basarabia, care folosesc informaţii din

lucrările altor autori.

Interesul pentru obiceiul înmormântării a persistat graţie cercetătorilor formaţi în

perioada interbelică, când în ţară se dorea o cunoaştere mai bună a Basarabiei. În această

perioadă cercetătorii participă la expediţiile sociologice în satele Basarabiei inserând materialul

colectat în monografii şi studii publicate în reviste de specialitate. Merită atenţie lucrările lui

P.V.Ştefănucă, B.Malscki, O. Constantinescu şi I.Stoian care prezintă descrieri ale obiceiurilor şi

texte folclorice.

6

© Angela Buşila

NOTE:

1. Gh. Rusu Togan, Viziuni străvechi – ritualuri, credinţe, obiceiuri româneşti. Câmpina, 1997, p. 135.

2. Dr. Zucher, Basarabia. Chişinău, 1932, p.17.

3. Мартиновский В. Черты нравов молдован // Этнографический сборник, 1862, вып.V.

4. Енакиевич И. О некоторых особенностях аккерманских молдован // Вестник Русского географического общества (РГО), 1857, ч.19.

5. А.Защук, Материалы для географии и статистики России. Спб., 1962, р.482.

6. А.Васий, Кайнары, Бендерского уезда. //Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1878, V, стр.193; Приходская летопись Михайловской церкви селения Киперчень Оргеевского уезда Бессарабской области// КЕВ, 1873, II, p.59; 1873, III, p.113; Историко-статистическое описание церкви и прихода селения Батыр Бендерского уезда // КЕВ, 1873, XXII; 1874, II, p.67; Описание церкви и прихода Корнешть Бельцкого цезда // КЕВ, 1874, VII, p.262; XI, p.427; Ер.Михайлов,Селение Милешты Кишиневского уезда. //КЕВ, 1877, IV, p.144; Приход селения Исакова Оргеевского уезда // КЕВ, 1878, XII, p.489-498.

7. Народные обычаи и обряды, соблюдаемые при погребенiи умершихъ, въ связи съ воззренiями на загробный мiръ // КЕВ, 1883, №18, р.618.

8. ibidem, p.625.

9. Заметки по поводу вопросовъ о некоторых похоронных обычаяхъ // КЕВ, 1883, №3, р.88-91.

10. I.Muşlea, Ov.Bârlea, Tipologia folclorului din răspunsurile la chestionarele lui B.P.Haşdeu. Bucureşti, Minevra, 1970, 643 p.

11. Zamfir Arbure, Basarabia în sec.XIX. Bucureşti, 1898, p. 173.

12. T.Burada, Datinile poporului român la înmormântare. Iaşi, 1882, 158 p.

13. T.Burada, O călătorie în satele moldoveneşti din gubernia Herson (Rusia). Iaşi, 1893; O călătorie la românii din gubernia Kamenitz-Podolsk. Iaşi, Tip.Dacia, 1906.

14. П. Сырку, Погребальные обычаи и обряды румын Бессарабии // Живая старина, 1913, год XXII, Петроградъ, 1914. стр.363-370.

15. ibidem, p.369.

16. ibidem, p. 365-366.

17. Aл. Maтеевич, Молдавские похоронные причитания // КЕВ, 1911, №14,38,40,41.

18. Aл.Maтеевич, Религиозные мотивы в поверьях и обрядах бессарабских молдаван // KEB, 1944, № 9,13,14.

7

© Angela Buşila

19. ibidem, p.95.

20. Vasile D.Moisiu, Ştiri din Basarabia de astăzi. Bucureşti, 1915, p.73.

21. Л.С.Берг, Беcсарабия. Страна – Люди – Хозяйство. Петроградъ, 1918, p.98.

22. ibidem, p.99.

23. Ol. Constantinescu, I. Stoian, Din datina Basarabiei. Chişinău, 1936. Materialele incluse în această lucrare au fost folosite şi de către alţi autori, printre care şi Natalia Dăscălescu în lucrarea “Regiunea Codrilor basarabeni”, Monografie, Chişinău, 1936.

24. Ol. Constantinescu, I. Stoian, Op.cit., p.154.

25. ibidem, p.160-161.

26. Boris Malschi, Monografia sociologică a unui sat de pe Nistru - Olăneşti, Cetatea Albă, 1939, p.623.

27. ibidem, p.616-617.

28. P.V.Ştefănucă, Folclor din judeţul Lăpuşna // Anuarul Arhivei de Folclor, II. Publicat de I.Muşlea. Bucureşti 1933, (p.89-180) p.90.

29. P.V.Ştefănucă, Folclor şi tradiţii populare. Vol.II, Chişinău, 1991, p.76.

30. ibidem, p.78.

31. P.V.Ştefănucă, Cercetări folclorice pe valea Nistrului de Jos // Anuarul Arhivei de Folclor, IV. Bucureşti, 1937, p.31-227.

32. ibidem, p.176.

33. Folclor basarabean adunat din judeţul Soroca, Bălţi, Orhei, de Tatiana Găluşcă, profesoara de limbă română, împreună cu elevele-străjere ale Liceului “Domniţa Elena”, Bălţi, Editura Naţională „Cartea noastră”, 1938, 192 p.

34. Gh.Pavelescu, Aspecte din spiritualitarea românilor transnistrieni – credinţe şi obiceiuri // Les roumains orientaux – Românii din răsărit. Paris, 1990, p.31-72.

35. ibidem, p. 48.

36. ibidem, p.57.

8