1

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “GR. T. POPA”, IAŞI

FACULTATEA DE MEDICINĂ

CONFIDENŢIALITATE VERSUS

DREPTUL LA INFORMAŢIE

- REZUMATUL TEZEI –

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC,

PROF. UNIV. DR. VASILE ASTĂRĂSTOAE

DOCTORAND,

MIHAELA CANANĂU

IASI

- 2012 -

2

CUVINTE CHEIE:

confidenţialitate

dreptul la informaţie

etica jurnalistică

spaţiu public-spaţiu privat

3

CUPRINS

PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL I – CONFIDENŢIALITATEA 4

I.1. Încercarea de a defini acest concept 5

I.2. De ce este importantă păstrarea relaţiei de

confidenţialitate între medic şi pacient 7

CAPITOLUL II – INFORMARE vs

CONFIDENŢIALITATE 9

II.1. Ce este informaţia? 9

II.2. Reglementările privind dreptul la informaţie 11

II.3. Dreptul la confidenţialitate 12

II.4. Responsabilitatea jurnalistului 13

II.4.1. Rolul jurnalistului 13

II.4.2. Conduita profesională 14

CAPITOLUL III – ETICA JURNALISTICĂ 17

III.1. Mass-media între etică, adevăr şi setea de

senzaţional 17

III.2. Efectele mass-media în cadrul societăţii 25

CAPITOLUL IV – SPAŢIU PUBLIC-SPAŢIU

PRIVAT, REFLECTAREA ÎN PRESĂ A ACESTOR

CONCEPTE 31

IV.1. Care sunt genurile jurnalistice abordate în presă

31

IV.2. Definirea spaţiului public 38

IV.3. Definirea spaţiului privat 40

IV.4. Relatarea, între realitate şi exagerare 41

IV.5. Dreptul de publicare a numelui şi imaginii 42

IV.6. Dreptul la critică vs. calomnie 44

4

PARTEA PERSONALĂ

CAPITOLUL V – ANALIZA ASUPRA PERCEPŢIEI

RELATIEI PACIENT-MEDIC-MASS-MEDIA 46

V.1. Motivaţie, obiective 46

V.2. Material şi metodă 46

V.3. Variabilele cercetării 48

V.3.1. Chestionar consimţământ informat 48

V.3.2. Variabilele independente ale cercetării 50

V.4. Descrierea lotului 51

V.5. Rezultate 56

V.6. Discuţii 109

V.7. Concluzii 121

CAPITOLUL VI – STUDIU ASUPRA REFLECTĂRII

RELAŢIEI PACIENT-MEDIC-MASS MEDIA ÎN

PRESA SCRISĂ 123

VI.1. Motivaţie, obiective 123

VI.2. Material şi metodă 124

VI.3. Rezultate 124

VI.4. Discuţii 131

VI.6. Concluzii 142

CAPITOLUL VII – CONCLUZII FINALE 144

DIRECŢII ULTERIOARE DE CERCETARE 145

BIBLIOGRAFIE 146

5

INTRODUCERE

Într-o societate în care politica şi justiţia se fac în

direct, la televizor, iar publicaţiile de tip cotidian - marea

majoritate vizibile pe internet - s-au transformat în

dezbateri publice adesea suburbane, noţiunea de

confidenţialitate se rezumă adesea doar la o definiţie într-

un dicţionar.

Bibliotecile au pierdut lupta cu internetul, cartea a

cedat locul ziarului, iar cultura a devenit o noţiune desuetă

care păleşte în faţa dezbaterilor tv., dar mai ales ale

emisiunilor şi articolelor de scandal.

În acest context, un drept fundamental al omului

modern, dreptul la informaţie, devine informaţie cu

orice preţ, încălcând adesea dreptul la viaţa privată a

individului, indiferent că este vorba de o persoană publică

sau nu.

Această cercetare şi-a propus să realizeze primul

studiu din România care se ocupă de latura etică a actului

jurnalistic prin analizarea percepţiei relaţiei pacient- medic-

mass media - cititor.

Etica este o trăsătură umană universală, deşi codul de

etică nu este acelaşi pentru toţi, acesta prezentând

particularităţi pentru fiecare societate, organizaţie sau

pentru fiecare individ în parte.

Practic, în România, nu există legi clare care să

reglementeze relaţia dintre confidenţialitate şi dreptul la

informaţie pentru persoanele aflate în dificultate: bolnavi,

victime ale accidentelor, ale unui viol sau ale unei tentative

de sinucidere.

Poate tocmai de aceea, în acest context, în care,

teoretic, există coduri etice şi pentru medici şi pentru

jurnalişti, dar adesea ignorate, cea care ar trebui să impună

respectarea acestora este rigoarea legii.

6

Evenimentele ce se petrec, filtrate de media şi oferite

pentru consumul de masă au ajuns să creioneze o realitate

nouă şi bulversantă, în care judecăţi de valoare despre

oameni şi fapte se fac în timp real, fie pe micile ecrane, fie,

cel mai adesea, pe comentariile de pe paginile de internet

ale publicaţiilor (1).

Industria media a acreditat spiritul popular prin

produse digerabile, în majoritate pentru o minte medie,

capabilă să înţeleagă în special mesajul simplu, atractiv,

populist, (2) mesaj care a devenit exponenţial ca număr şi

cuceritor ca putere de influenţă.

Pentru că nici o altă formă de transmitere a unei

informaţii nu poate rivaliza, ca eficienţă şi impact, cu

comunicarea de masă, mass-media a devenit regina

neîncoronată a tărâmului comunicaţional (3), iar mesajul

marfa cea mai bine vândută a planetei.

De aceea, presa nu mai este demult un moft al elitelor

(4), o “foiţă” citită la cafenea cu prietenii, transformându-se

în principalul mesager al informaţiilor culese pentru cei

mulţi.

Acest lucru este confirmat şi de faptul că, zilnic, cei

mai mulţi dintre noi, nu ne începem activitatea până ce nu

„ne informăm” de pe site-urile publicaţiilor locale ori

naţionale.

Informaţii pe care le triem, mai ales, în funcţie de

atractivitatea titlului. Un accident cu victimă, un viol, o

„dezvăluire senzaţională” despre o posibilă culpă medicală

vor suscita mai mult interes decât o ştire prin care suntem

informaţi despre un congres medical sau despre alocarea de

fonduri pentru igienizarea unei secţii dintr-un spital.

Cu atât mai mult cu cât aceste informaţii considerate

interesante ne sunt servite cu imagini şi filmuleţe,

prezentate de cele mai multe ori explicit, pe care le poate

accesa oricine, chiar dacă există atenţionări privind o

7

anumită limită de vârstă sau anunţuri de genul „imagini

şocante”, menite, cel mai adesea să ne suscite curiozitatea.

CAPITOLUL V

ANALIZA ASUPRA PERCEPŢIEI

RELAŢIEI PACIENT-MEDIC-MASS-MEDIA ÎN

RÂNDUL BOLNAVILOR SPITALIZAŢI

V.1. Motivaţie, obiective

Într-o societate în care manipularea populaţiei prin

foamea de senzaţional maschează multă neputinţă,

dezamăgire şi înalt dezinteres, presa poate fi un pion

important.

Un accident spectaculos cu trei, patru victime sau o

tânără care a încercat să se sinucidă pentru că a fost părăsită

de iubit va impresiona, poate, dacă este “bine” prezentat,

mai mult decât faptul că România se situează printre

ultimele locuri în Europa la cheltuieli cu sănătatea, acestea

fiind de 600 de euro per capita, faţă de o medie europeană

de 1.800 de euro.

Statistici precum cele care arată că circa 75% dintre

adulţii din România au renunţat, din motive financiare, la

vizita la medic, atunci când au avut nevoie, pălesc, ca

percepţie, pentru mare parte dintre consumatorii de mass-

media, în faţa unor articole în care sunt prezentate persoane

aflate in dificultate, precum victimele unui accident, ale

unui viol sau o tentativă de sinucidere.

Din acest motiv, studiul realizat în cadrul tezei de

doctorat abordează problematica relaţiei pacient-medic-

mass-media.

8

Obiectivele concrete şi urmărite în cadrul cercetării

doctorale au fost:

1. Evaluarea modului de percepţie a

consumatorilor de media internaţi în spital;

2. Analiza impactului informaţiei din mass-media

în relaţia medic-pacient.

V.2. Material şi metodă

La acest studiu au fost împărţite 650 de chestionare,

împărţite în mod egal. La studiu participat 421 de

respondenţi, bărbaţi, cât şi femei, cu vârste peste 18 ani,

indiferent de religie, de nivelul de pregătire sau de locul

unde domiciliază (urban/rural) ori dacă erau la prima

internare sau mai beneficiaseră de asistenţă medicală şi în

alte ocazii. Diferenţa de 229 de chestionare au fost anulate

ca urmare a faptului că au fost fie incorect, fie incomplet

completate.

Toţi pacienţii chestionaţi şi-au dat acordul de

participare la acest studiu semnând “Fişa de consimţământ

informat”.

V.3. Variabilele cercetării

V.3.1. Chestionar consimţământ informat

V.3.2. Variabilele independente ale cercetării: sexul

(M/F), domiciliul (urban/rural), religie (ortodocşi/catolici),

studii (8 clase, 12 clase, studii superioare), prima/mai

multe internări, vârsta (18-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, 50-

59 ani, peste 60 de ani).

V.4. Descrierea lotului

Din cele 421 de chestionare completate corect s-a

constatat că 231 au completate de femei şi 190 de bărbaţi.

Aceştia, cu vârste peste 18 ani, provin atât din mediul

urban, cât şi din rural, se aflau la primul sau mai multe

9

contacte cu spitalul, au grade diferite de instruire şi sunt

adepţi ai religiei ortodoxe sau catolice.

V.5. Rezultate

Cei chestionaţi au răspuns la 10 întrebări care vizează,

sub diferite aspecte relaţia pacient-medic-mass-media.

În funcţie de variabilele independente ale cercetării, de

exemplu, respondenţii din mediul rural, din grupa de vârstă

50-59 ani, de regulă ortodocşi, absolvenţi de 8 clase, care

au avut, de-a lungul vieţii, mai multe internări şi-au

manifestat disponibilitatea de a pune la dispoziţia medicilor

date confidenţiale despre bolile lor, ce ar putea fi folosite,

ulterior, în studii finalizate cu articole publicate în reviste

de specialitate.

Femeile şi bărbaţii care locuiesc în oraş, în special

catolici, din grupele de vârstă 30-39 ani şi 40-49 ani, cu

minimum 12 clase, indiferent de numărul internărilor

apreciază boala de care suferă nu reprezintă un subiect de

interes public, chiar şi atunci când datele de identitate nu

sunt menţionate.

În majoritate, intelectualii, indiferent de vârstă, religie

sau domiciliu, au declarat că imaginea lor ar avea de suferit

dacă ar fi fografiaţi în situaţii delicate (pe targă, pe patul de

spital, imediat după un accident, după o agresiune în care

au fost victime, în urma unui viol, tentativă de sinucidere

sau consum exagerat de alcool.

Atunci când li s-a solicitat să precizeze ce date ar

trebui să fie aduse la cunoştinţa publicului, 40% dintre

respondenţi au precizat că este suficientă, în scop

educaţional, descrierea generală a diferitelor boli, fără a se

face trimitere la un caz anume.

Alţi 40% dintre cei chestionaţi au fost de părere că nu

nu este nimic incorect dacă s-ar putea descrie, în media,

unele cazuri în care sunt prezentate persoane aflate în

10

situaţii limită, însă fără a se preciza date de identificare

precum, vârsta, sexul, locul de muncă, localitatea de

reşedinţă sau numele.

V.6. Discuţii

Presa se adresează, după cum ştim, în acelaşi timp unei

persoane individuale nevăzute, dar şi unei fiinţe colective cu

dimensiuni mereu diferite (136). Obişnuim adesea să vorbim

despre public dând cuvântului o încărcătură semantică mai

degrabă abstractă, impersonală, şi în bună măsură

hiperbolizată.

În fapt, orice organism de presă nu se adresează, şi nici

nu ar putea-o face, unui public global (39), unor mase de

mase, egale cu numărul cetăţenilor mai mult sau mai puţin

alfabetizaţi.

Oamenii consumă zilnic informaţie: cafeaua de dimineaţă

o beau cu ochii aţintiţi pe internet sau cu atenţia îndreptată la

ştirile de la prima oră oferite de televiziuni, în drumul către

serviciu radioul completează informaţiile, care apoi sunt

comentate cu colegii de serviciu.

Scandalurile sunt suculente şi interesante cu atât mai mult

cu cât nu suntem direct implicaţi şi le discutăm de pe

„margine”.

Un accident cu victime, un viol sau un copil care „o ia pe

drumuri greşite”, reprezintă tot atâtea ştiri care ne suscită

interesul şi ne trezesc compasiunea.

Orice societate modernă are un număr mai uşor sau mai

greu discernabil de publicuri potenţiale, care se structurează

şi se restructurează permanent, în funcţie de credinţe,

obiceiuri, interese tradiţionale şi interese de perspectivă, în

funcţie de nivelul diferit de educaţie şi de statutul socio-

economic căruia aparţin indivizii.

S-a constatat că publicul specific căruia i se adresează

articolele jurnalistice poate să crească sau să scadă în funcţie

11

de informaţia oferită dar şi de structura finală a mesajului de

presă (81).

Primul lucru pe care îl studiază studenţii la jurnalism (şi

acest lucru se întâmplă încă din anul I de studiu) este că

presa trebuie să fie obiectivă, neutră. În extenso, acest lucru

înseamnă, de fapt, că jurnaliştii lucrează cu fapte (82), prin

urmare trebuie să relateze exact realitatea.

Practica jurnalistică a arătat, de-a lungul timpului, că

orice jurnalist care se respectă şi care îşi face cu

corectitudine meseria, va afirma că principalul rol al acestei

profesii este acela de a-şi informa cititorii, dar, mai mult

decât orice, de a spune adevărul.

Obligaţia presei de a tipări adevărul reprezintă piatra de

temelie pentru activitatea jurnalistică (58). De altfel, fiecare

cod al slujitorilor media începe cu datoria jurnaliştilor de a

spune adevărul cu orice preţ.

Probabil că acelaşi lucru îl vor spune şi cei care încalcă

aceste principii, indiferent de motivaţie: ignoranţa ori

dorinţa necenzurată de a fi pe prima pagină a ziarului, cu

orice preţ.

Poate şi pentru faptul că, de-a lungul timpului, s-a

dovedit faptul că lumea jurnalistică este extrem de

eterogenă din punctul de vedere al pregătirii profesionale.

Practic, media ne oferă o gama variată de informaţii şi

situaţii care acoperă nevoia noastră de noutate, chiar dacă

nu întotdeauna toate ştirile se realizează cu profesionalism

(120).

Realitatea arată, însă, că nu toţi consumăm presă în

funcţie de profesionalismul de care dă dovadă autorul

articolului ci, mai ales, în funcţie de educaţia dobândită, de

pasiunile jurnalistice cultivate de-a lungul timpului, de

grupul de prieteni sau cunoştinţe cu care le comentăm.

Capacitatea umanităţii de a înţelege lucrurile de la sine,

imediat ce se petrec, este strict limitată. Dimpotrivă,

12

posibitatea sau probabilitatea de a le înţelege eronat, în

funcţie de zvonuri şi prejudecăţi este mereu prezentă şi

activă, uneori seducătoare.

Comunicarea este eficientă şi îşi atinge obiectivele mai

ales în zonele de periferie ale concepţiilor publicului ţintă,

nu în nucleele seturilor de convingeri şi atitudini (114).

Astfel persoanele simple, neinstruite, cu un standard

social şi cultural reduse vor fi cu mult mai expuse

mesajului, mai dispuse la influenţă decât persoanele cu

standard ridicat.

În fiecare zi, lectura ziarului sau urmărirea emisiunilor

informative radio – tv constituie modalităţi prin care o

masă imensă de consumatori înţeleg să se conecteze la

realitate şi îşi formulează opinii despre aceasta, adesea fără

să mai treacă informaţia prin propriul filtru.

V.7. Concluzii

1. În urma centralizării răspunsurilor celor care

au participat la interviu am constatat că mai

bine de 50% dintre respondenţi citesc sau

urmăresc la tv. reportaje în care sunt prezentate

accidente, agresiuni, tentative de sinucidere,

violuri etc.

2. Respondenţii recunosc că urmăresc cu mult

interes astfel de ştiri, care le trezesc curiozitatea

şi simpatia pentru victime, 48% dintre cei care

au acceptat să răspundă la chestionar.

3. La peste 70% dintre cei care au completat

chestionarele li se pare firesc ca articole în care

sunt prezentaţi copii molestaţi, care au încercat

să se sinucidă au consumat alcool sau au fost

victime ale acciedentelor, să apară în presă.

13

4. Atitudinea respondenţilor se schimbă atunci

când se pune problema ca aceste date să fie

publicate despre ei sau despre familia acestora.

Peste 60% au declarat că nu sunt de acord.

5. Marea majoritate a participanţilor la acest

studiu (75%) sunt de părere că vinovaţi de lipsă

de confidenţialitate în relaţia pacient-medic-

mass-media sunt, în principal, jurnaliştii, în

goana lor după senzaţional.

CAPITOLUL VI

STUDIU ASUPRA REFLECTĂRII RELAŢIEI

PACIENT-MEDIC-MASS MEDIA ÎN PRESA SCRISĂ

VI.1. Motivaţie, obiective

Zilnic, publicaţiile de tip cotidian prezintă în format

tipărit sau format electronic articole ce cuprind informaţii

din domeniul medical. De la ştiri de larg interes ori sfaturi

medicale de la profesionişti, la articole „senzaţionale”, aşa

numitele cazuri de presă.

Mult mai bine plasate în pagină, adesea în manşeta

publicaţiei, ori la deschiderea paginii web, pentru un şi mai

mare impact, „cazurile” sunt însoţite de imagini, nu de

puţine ori şocante.

Din punct de vedere jurnalistic, explicaţia editorilor

publicaţiei este aceea că presa este un produs şi a fost ales

subiectul care vinde mai bine.

Tocmai de aceea, tema aleasă a avut drept scop

definirea foarte clară în relaţia medic-pacient-jurnalist-

cititor a unor concepte precum:

- spaţiu public;

14

- spaţiu privat;

- până unde trebuie respectată viaţa privată a unui

individ şi de unde poate fi ea făcută publică;

- când, dacă şi în ce context pot fi publicate

dezvăluiri de fapte jenante despre o anumită

persoană;

- dreptul de publicare a numelui şi imaginii;

- ce înseamnă, de fapt, interes public;

- care este limita intre dreptul la critică şi calomnie;

- cât de reparator pentru imaginea unei persoane este

dreptul la replică?;

- este confidenţialitatea un principiu peste care nu se

poate niciodată trece sau trebuie individualizat de la

caz la caz ?;

şi, mai ales,

- care sunt implicaţiile păstrării sau nu a

confidenţialităţii?

Obiectivele concrete şi urmărite în cadrul celei de a doua

părţi a cercetării doctorale au fost:

1.Evaluarea modului de prezentare în mass-media a

articolelor cu temă medicală;

2.Sursele care stau la baza documentării jurnaliştilor şi

modul în care se stabileşte relaţia de colaborare dintre

aceştia;

3. Analiza impactului a aşa ziselor cazuri interesante

din mass-media asupra relaţiei pacient-medic-mass

media-cititor.

VI.2. Material şi metodă

A doua parte a cercetării are drept scop analiza

jurnalistică a articolelor apărute în mass media, pe toată

perioada anului 2007, în toate publicaţiile din zona

Moldovei.

15

Este vorba de 32 de publicaţii, însumând peste

10.000 de articole pe diverse teme mai mult sau mai puţin

medicale, dar care au implicat persoane ce au beneficiat fie

de asistenţă medicală, fie, în cazul medicilor, au prezentat

situaţii dificile cu care se confruntă în activitatea zilnică,

ori au făcut prevenţie pentru publicul larg.

Au fost analizate:

- sursele folosite de jurnalist;

- modul în care au fost citate sursele;

- motivaţia prezentării articolului respectiv;

- maniera de redactare;

- păstrarea sau nu a confidenţialităţii personajelor din

articol;

- locul amplasării în pagină.

VI.3. Rezultate

VI.3.1. Cum se obţin aceste informaţii? De la cine se

obţin ele?

În situaţiile medicale care implică şi aspectul legal

(accidente, acte de violenţă etc.), atunci informaţiile pot

proveni atât din zona poliţiei, cât şi din zona medicală ori

educativă.

Informaţiile se obţin, de obicei, de la surse, acele

persoane cu care jurnaliştii specializaţi pe un anumit

domeniu, ţin legătura. Nu de puţine ori, în baza bunei

relaţii cu sursele, jurnaliştii publică informaţii

confidenţiale, care suscită interesul superficial al unor

cititori, însă care pot aduce prejudicii celor despre care s-a

scris.

În astfel de cazuri se încalcă dreptul la

confidenţialitate a persoanelor aflate în dificultate, vinovaţi

fiind atât jurnaliştii, cât şi sursele, adică acele persoane care

furnizează informaţiile, personal medical, poliţişti,

educatori.

16

O altă sursă o pot reprezenta chiar bolnavii sau, în

cazul minorilor, familiile acestora care fie vor să tragă un

semnal de alarmă privind excluderea lor socială, fie vor să

denunţe sursa îmbolnăvirii lor, atunci când consideră că

aceasta s-a produs într-o unitate sanitară, ca urmare a

neglijenţei cadrelor medicale.

Sau, în cazul unor situaţii medicale extrem de severe,

când pacientul, cel mai adesea minor, are nevoie de colecta

publică, pentru a putea merge în străinătate, în vederea unei

intervenţii chirugicale costisitoare şi care nu se realizează

la noi în ţară.

VI.3.2. Jurnalistul specializat pe domeniul medical

În general, în redacţiile mass-media, jurnaliştii sunt

pregătiţi pentru a lucra pe un anumit domeniu, fie că este

vorba de cel administrativ, învăţământ, sănătate, social,

speciale (poliţie, procuratură, tribunal etc.), politic,

economic, sport, divertisment etc.

Acest lucru presupune ca ziaristul respectiv să

cunoască legile în vigoare de pe domeniul pe care

activează, să-şi facă surse şi să înveţe limbajul de

specialitate.

Care este rolul jurnalistului specializat pe domeniul

medical? Ca al oricăruia altuia, şi anume acela de a

transmite informaţii de larg interes din domeniu către

publicul larg.

VI.3.3. Ştiri de interes public

Orice fapt selectat şi devenit informaţie mediatică ar

trebui, în principiu, să răspundă într-o măsură oarecare

(dincolo de medie) curiozităţii de cunoaştere a

destinatarului.

Vom numi această calitate, care diferenţiază

contextual faptele adevărate în însuşi procesul selecţiei şi

17

transpunerii lor în mesaje informative, fapte de interes

public (traducere destul de aproximativă a pragmaticului

termen englezesc newsworthy: valoare de ştire).

În cazul ştirilor medicale de interes public au fost

scrise articole cu referire la premiere medicale locale sau

naţionale, alocarea de fonduri pentru amenajarea spaţiilor

sanitare, sfaturi oferite de medici pentru prevenirea sau

tratarea unor suferinţe etc.

VI.3.4. Altfel de ştiri

Le-am numit „Altfel de ştiri”, pentru că abordează o

latură medico-socială greu de delimitat - gesturi suicidale,

tentative sau chiar violuri, molestări fizice, alcoolemie la

adolescenţi etc. -, genul de ştire care, din păcate, se citeşte

printre primele, la o cafea, însoţită de comentarii de genul:

„Ai citit despre eleva aia care a încercat să se sinucidă din

dragoste, după ce a înghiţit medicamentele bunicii?

Doamne fereşte, că şi noi avem copii, şi cu tinerii din ziua

de azi nu se ştie...”

În mod cu totul surprinzător, din cele câteva sute de

articole selectate doar 12 fac o analiză serioasă a

fenomenului medico-social care provoacă săvârşirea unor

astfel de gesturi.

Nouă dintre acestea au fost dezbătute de către

profesionişti - medici, psihologi, psihiatri, asistenţi sociali,

cadre didactice - în „Ziarul de Iaşi” şi câte unul în

„Monitorul de Suceava”, „Ziarul de Bacău” şi în

„Monitorul de Neamţ”.

În rest, ştirile sunt prezentate frust, poate doar şocant,

dar fără a transmite nici un mesaj.

Mai mult decât atât fie autorul textului, fie medicul

curant al persoanei aflate în dificultate îi dă direct numele

sau suficiente elemente astfel încât să poată fi recunoscută

de familie, colegi, prieteni, profesori.

18

VI.4. Discuţii

Stabilirea unor repere clare, legiferate, pot reda

jurnalistului demnitatea unei munci deloc uşoare, aceea de

a-şi informa publicul, în aceeaşi măsură în care poate

proteja dreptul la intimitate a unei persoane.

În ceea ce îi priveşte pe medici, cel mai adesea, un

medic „bun” este considerat cel care „stă de vorbă”,

„ascultă” şi „sfătuieşte”, aspecte care prevalează în faţa

numeroaselor titluri sau diplome de excelenţă. Practic, ceea

ce-şi doresc cu adevărat pacienţii de la întreg personalul

medical este, în primul rând, latura umană, urmată, apoi,

bineînţeles, de competenţă medicală.

Pentru că pacientul suferind apreciază în egală

măsură partea medicală, cât şi umanismul medicului care îl

tratează.

În această relaţie medic-pacient, secretul medical este

esenţa comunicării dintre cei doi, pentru că protejează

informaţiile cu caracter privat şi respectă demnitatea

pacienţilor.

Într-o lume în care până şi într-o zonă guvernată de

legi clare - vezi lumea medicală cu “Jurământul lui

Hipocrate” ori diferite coduri deontologice – se pot sesiza

abateri de la confidenţialitate.

Cu atât mai mult cu cât actualul Cod Dentologic al

Jurnaliştilor, pare extrem de firav şi ambiguu, în ce priveşte

limitele jurnalistice pe care trebuie să le respecte un ziarist,

indiferent că este vorba de presă scrisă sau vorbită.

Astfel, articolul 4 din Codul Deontologic al Ziaristului,

adoptat de Clubul Roman de Presă, prevede că jurnalistul “

este obligat să respecte viaţa privată a cetăţenilor şi nu se

va folosi de metode interzise de lege pentru a obţine

informaţii sau imagini despre acesta.

Ambiguitatea acestui articol, prin prezentarea lui voit

atât de generalizată, face ca, de cele mai multe ori, graniţa

19

dintre subiectele publicabile şi cele unde este necesar să se

păstreze confidenţialitatea, să fie insesizabilă şi deci adesea

încălcată.

Şi, pentru că, în viitor, relaţia medic-pacient-jurnalist-

cititor să fie una corectă, principială, deschisă şi folositoare

tuturor celor implicaţi în această aparent complicată

ecuaţie, trebuiesc făcute toate demersurile posibile pentru

ca cei în drept să stabilească reguli şi legi care să protejeze

din punctual de vedere al informaţiei, în egală măsură, pe

toţi actorii menţionaţi.

Acest lucru se întâmplă şi din cauza faptului că etica şi

deontologia reprezintă zone “neclare” (120) situate undeva

“între” principiile filozofice şi activitatea cotidiană.

Confidenţialitatea rămâne un principiu de baza dar care

trebuie individualizat de la caz la caz.

Acest fapt implică necesitatea ca toţi partenerii

implicaţi, respectiv medic, pacient, jurnalist să cunoască

foarte bine legile care guvernează această “relaţie” şi să

interfereze cu responsabilitate şi cu profesionalism.

Practic, acest concept trebuie învăţat de către mass-

media şi autorităţi, şi reactualizat lumii medicale care, din

diverse motive, îl ignoră.

Apariţia codurilor deontologice jurnalistice sunt

binevenite şi este de salutat o asemenea iniţiativă.

Sunt ele, însă, suficient de clare şi de nuanţate astfel

încât să protejeze în egală măsură, pacientul, sursa şi nu în

ultimul rând chiar pe jurnalist?

Pe de altă parte, în ce măsură ţin cont conducerile

diferitelor redacţii de articolele menţionate de către

codurile deontologice?

Pe de o parte, se poate pune întrebarea firească: cine

este cel mai îndreptăţit sau chiar obligat să menţină

confidenţialitatea în relaţia pacient-medic-jurnalist?

20

Pentru că, aşa cum s-a putut constata, exista medici, şi

nu puţini, care în dorinţa lor de a avea o relaţie bună cu

media, uită de jurământul lui Hipocrate şi de secretul

medical care trebuie să fie parte integrantă din tratament,

oferă date medicale şi sociale despre pacienţii pe care îi

îngrijesc.

Poate tocmai de aceea, în acest context, în care,

teoretic, există coduri etice şi pentru medici şi pentru

jurnalişti, cea care ar trebui să impună respectarea acestora

este rigoarea legii.

IV.5. Concluzii

1. Există o tendinţă tot mai evidentă a instituţiilor

media de a promova aricole medicale în care să

fie prezentate cazuri, aşa zise, senzaţionale.

2. Spre deosebire de restul articolelor, de tip

informativ, articolele în care sunt descrise, în

special, accidente cu victime, dar şi tentative de

sinucidere, violuri, consum excesiv de alcool,

agresiuni etc. sunt poziţionate fie în manşeta

publicaţiei, fie la deschidere de pagini sau în

pagina a treia, considerată, în presă, a doua ca

importanţă în alcătuirea unei publicaţii.

3. S-au constatat devieri de la etica deontologică

jurnalistică, în ciuda faptului că practica mass-

media are drept punct de reper Codul Unic

Deontologic iar activitatea jurnaliştilor este

supusă, cel puţin teoretic, judecăţii Consiliului

de Onoare al Clubului Român de Presă.

4. De asemenea, deşi activitatea medicală este strict

supervizată de Codul Deontologic, date care pot

duce la identificarea persoanelor care ajung în

spital, după ce devin victimele propriilor

21

agresiuni sau a celor din jur, sunt furnizate, nu

de puţine ori de către medicul curant sau

purtătorul de cuvânt al spitalului.

5. Sondajele publicate de instituţiile media, dar şi

de societatea civilă, au pus în evidenţă faptul că

mare parte dintre consumatorii de media

apreciază şi îşi doresc să citească sau să

urmărească la tv. articole/emisiuni în care sunt

prezentate persoane aflate în situaţii tragice.

CAPITOLUL VII

CONCLUZII FINALE

1. Confidenţialitatea reprezintă un

instrument de protecţie a pacientului dar, în egală

măsură, şi a vieţii private.

Este foarte important să fie delimitată

noţiunea de persoană publică, care nu este

identică cu cea de persoană care îşi desfăşoară

viaţa sub lumina reflectoarelor.

2. Confidenţialitatea ţine de autonomia

pacientului şi de esenţa profesiei medicale.

Practic, vorbim de două concepte fundamentale

privind moralitatea relaţiei medic-pacient.

Să nu uităm că la baza respectării

secretului medical stă dreptul fundamental al

individului la intimidate şi confidenţă.

Practic, secretul medical este o condiţie

de bază a relaţiei medic-pacient, un echilibru

între conştiinţa profesională, pe de o parte, şi

încrederea bolnavului, de cealaltă parte.

22

3. Confidenţialitatea este legată intrinsec de

consimţământul informat.

La modul teoretic, le putem analiza în

mod separat, însă, în mod real, acestea trebuiesc

tratate în comun, deoarece s-a demonstrat că cel

mai adesea, interferează.

De aceea, se poate spune, fără teama de a

greşi, că prin încălcarea confidenţialităţii se

distruge integritatea relaţiei medic-pacient.

4. În România, confidenţialitatea este

reglementată atât prin lege, cât şi prin coduri

deontologice.

Cu toate acestea, studiile derulate arată

că există problem serioase privind respectarea

drepturilor pacienţilor atât din partea medicilor,

cât, mai ales, din partea jurnaliştilor.

5. Dacă pentru lumea medicală codul

deontologic – care face parte din

autoreglementarea acestuia – are şi mijloace

coercitive, pentru jurnalişti deşi există mai multe

coduri deontologice, acestea nu sunt întotdeauna

respectate.

Sub pretextul interesului public,

jurnaliştii încalcă drepturile individuale ale

pacientului, publicând date de identificare sau

chiar fotografii ale victimelor, ceea ce reprezintă o

intruziune în viaţa acestora, care nu întotdeauna

se justifică.

23

6. Studiul nostru, desfăşurat pe un lot de

421 de persoane spitalizate, dintre care 231 femei

şi 190 bărbaţi, a arătat că, în proporţie

covârşitoare, peste 80%, cei intervievaţi nu sunt

de acord să-şi dea consimţământul de a fi

prezentate în presă date despre propriile

suferinţe.

Însă, într-un procent similar, nu găsesc

nimic în neregulă în a citi astfel de informaţii

despre alte persoane.

7. Analiza efectuată pe parcursul unui an,

pe circa 10.000 de articole de presă, apărute în 32

de publicaţii din întreaga zonă a Moldovei, a

evidenţiat faptul că presa abundă de informaţii

aşa zise “de interes”, în care sunt prezentate în

mod explicit persoane aflate în dificultate.

Cel mai adesea, acest tip de articole sunt

fie pe prima pagină, fie foarte bine plasate în

paginile ziarelor.

Nu de puţine ori, informaţiile sunt oferite,

în mod surprinzător, chiar de către medicul

curant ori de către purtătorii de cuvânt ai

spitalelor.

8. Lipsa unei legi clare, care să precizeze de

o manieră categorică, astfel încât să nu poată da

naştere la interpretări privind drepturile

persoanelor în relaţia pacient-medic-mass media,

a făcut ca, adesea, persoanele aflate în dificultate

să fie expuse prin presă publicului larg, de cele

mai multe ori fără consimţământul acestora.

24

9. Deşi rolul mass-media este acela strict de

informare, s-a dovedit că, indirect, are şi un rol

formator, mai ales sau cu predilecţie în mediile

ceva mai modeste din punctul de vedere al

statutului socio-economic.

Tocmai de aceea, mass-media reprezintă

o resursă importantă pentru creşterea nivelului

de conştientizare al societăţii cu privire la

drepturile pacienţilor.

10. În acest context, promulgarea unei legi

care să reglementeze clar relaţia pacient-medic-

mass media este mai mult decât oportună, ea este

extrem de necesară, având rolul de a proteja, în

egală măsură, persoana aflată în dificultate cât şi

pe medici şi pe jurnalişti.

O lege care să realizeze un echilibru între

nevoia individului de a avea acces nelimitat la

sursele de informaţie şi, în egală măsură, nevoia

cetăţeanului de a-şi proteja viaţa personală.

25

DIRECŢII ULTERIOARE DE CERCETARE

- Studierea impactului pe care îl are asupra

persoanelor încălcarea confidenţialităţii prin

presă, analiza realizând-se din perspectivă

cantitativă şi calitativă.

- Studierea impactului pe care îl are asupra

colectivităţii încălcarea confidenţialităţii prin

presă, analiza urmărind aceleaşi doua elemente,

respective perspective cantitativă şi calitativă.

- Modalitatea prin care pot exista instrumente

eficiente pentru protecţia vieţii private şi

raportul care trebuie să existe între

reglementare şi autoreglementare în rândul

presei. Practic se poate urmări şi analiza rolul

codurilor deontologice din presă.

26

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Coman, Mihai, Mass-media în România post-comunistă,

Polirom, Bucureşti, 2003

2. Wilcox, Dennis L, Cameron, Glen T, Ault, Phillip H.

Agee, Warren K.- (2002), Relaţii publice. Strategii şi

tactici, 2002

3. Cuilenburg, J.J., Ştiinţa comunicării, Humanitas,

Bucureşti, 1998

4. Mucchielli, Alex, Arta de a comunica, Polirom, Bucureşti,

2005

6. Astarastoae, V.; Triff, B.A., Esentialia în Bioetică,

Editura Cantes, Iaşi, 1998

7. Astarastoae, V.; Loue S.; Ioan B. G., Etica cercetării pe

subiecţi umani, Editura „Gr.T. Popa”, U.M.F. Iaşi, 2009

8. Brazier, M., Medicine Patients and the Law, Penguin

Book, 1990

9. Astarastoae V, Stoica O., Genetica versus Bioetica,

Editura Polirom, Bucureşti, 2002

10. Astarastoae V, Ioan B, Gavrilovici C., Bioetica-cazuri

celebre, Editura Junimea, Iaşi, 2005.

11. Shannon, Claude; Weaver Waren, Midele ale

comunicării, 1999

12. Briggs, Asa; Burke Peter, Mass-media. O istorie

socială – de la Gutenberg la internet, Polirom, Bucureşti,

2005

14. Scholten, O.; Cuilenbutg, J.J., Ştiinţa comunicării,

Editura Humanitas, 2003

15. Aranguren, Jose, Teoriile comunicării, Editura Trotta,

Madrid, 1999

16. Escarpit, Robert, Sisteme parţiale de comunicare,

Editura Ştiinţifică Enciclopedică, Bicireşti, 2001

18. Severin, Werner; Tankard, James, Perspective asupra

teoriilor comunicării de masă, Polirom, Bucureşti, 2004

27

19. Papa Ioan al XIII-lea, Enciclia Papală, 1963

20. Papa Ioan al XIII-lea, Enciclia Papală, 1964

21. Tran, Vasile, Stanciugelu, Irina, Teoria comunicării,

Bucureşti, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2003

22. Scripcaru Gh.; Astarastoae V.; Scripcaru C., Principii

de bioetica, deontologie şi drept medical, Ed. Omnia, Iaşi,

1994

23. Rusti, Doina, Mesajul subliminal in comunicarea

actuala, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2005

24. Southwick A.F.; Siedel G.J. III, The Law of Hospital

and Heath Care Adminsitration, Health Administration

Press, 1978

25. Silverman, David, Interpretarea datelor calitativ.

Metode de analiza a comunicarii, textului si interactiunii,

Ed. Polirom, Iaşi, 2004

26. Rich, Carole - Writing and reporting news, Editura

Wardsworth, California, 1994

27. Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media,

Polirom, Bucureşti, 2007

28. Dinu, Mihai, Comunicarea - Repere fundamentale, Ed.

Orizonturi, Bucureşti, 2007

29. Newsom, Doug et altii, Totul despre relaţiile publice,

Polirom, Iaşi, 2010

30. Dingwall R.; Fenn P.; Quam L., Medical Negligence,

Centre for Socio-Legal Studies, Oxford, 1991

31. Grosu, Cristian, Avram, Liviu, Jurnalismul de

investigaţie. Ghid practic, Ed. Polirom, Iaşi, 2004

32. Haas, Michael H.; Frigge, Uwe; Zimmer, Gert,

Radio Management, Polirom,Iaşi, 2001

33. Hough, A. George, News Writing, Michigan State

University, USA, 1975

34. Keane, John, Mass-media şi democraţia, Institutul

European, Iaşi, 2000

28

35. Lawson, Gerald; Stephens, Michell, Writing &

Reporting the News, Harcourt Brace College Publishers,

USA, 1994

36. Lazăr, Judith, Sociologie de la communication de

masse, Ed. Armand Colin, 1991, Paris

37. Petcu, Marian, Tipologia presei româneşti, Institutul

European, Iaşi, 2000

38. Pailliart, Isabelle, Spaţiul public şi comunicarea,

Ed.Polirom, Iaşi, 2002

39. Mattelart, A, Mattelart, M, Istoria teoriilor comunicării,

Ed. Polirom, Bucureşti, 2001

40. Pop, Doru, Mass media şi democraţia, Polirom,

Bucureşti, 2001

41. Zelizer, Barbie, Despre jurnalism la modul serios.

Ştirile din perpectivă academică, Ed. Polirom, Iaşi, 2007

42. Kapferer, Jean-Noël, Zvonurile, Humanitas, Bucureşti,

2006

43. Gass, H. Robert, Seiter, S. John, Manual de

persuasiune, Ed. Polirom, Iaşi, 2009

44. McNair, Brian, Introducere în comunicarea politică,

Iaşi, Polirom, 2007

45. Popescu, Cristian Florin, Dicţionar explicativ de

jurnalism, relaţii publice şi publicitate, Editura Tritonic,

Bucureşti, 2002

46. Oliver, Sandra, Strategii de relaţii publice Ed. Polirom,

Iaşi, 2009

47. Coman, Cristina, Relaţiile publice şi mass-media,

ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Polirom, Iaşi, 2004

48. McIntyre, T. Bruce, Advanced News Gathering,

Praeger Publishers, New York, USA, 1991

49. Giesen D., International Malpractice Law – Dordrecht,

Boston, London, 1998

29

5 0 . I t u l e , D . B ruc e ; A nde r s on , A . Dou g l a s ,

News Writing and Reporting for Today’s Media, ediţia a

II-a, McGraw-Hill Inc., 1991

51. Drăgan, Ion, Paradigme ale comunicării de masă, Ed,

Şansa, 1996

58. Christians, Clifford et alţii, Etica mass media,

Polirom, Iaşi, 2001

81. Păuş V.A., Comunicare şi resurse umane, Editura

Polirom, Bucureşti , 2006

82. Coman, Mihai,Manual de jurnalism, vol. I şi II,

Polirom, Bucureşti, 2001

114. Coman, Cristina, Relaţiile publice: principii şi

strategii, Polirom, Iaşi, 2003

120. Bertrand, Jean Claude, O introducere în presa scrisă şi

vorbită, Polirom, Bucureşti, 2001

136. Căprioara, Alina, Discursul jurnalistic si

manipularea, Institutul European, Iaşi, 2009