Comunicarea in Grup

MANAGEMENT EDUCATIONAL

(on line)

SOCIOLOGIA PROFESIILOR

Profesor universitar dr.: Constantin SCHIFIRNET

REFERAT

MINCA Iuliana

Anul scolar : 2011 - 2012

COMUNICAREA IN GRUP Definitii;

Generalitati;

tipuri de comunicare;

Comunicarea de grupOmul este o fiinta care comunica si in virtutea acestui fapt se formeaza si se manifesta ca om. Comunicarea este, inainte de toate, un proces prin care un individ doreste sa transmita un mesaj altui individ sau unui grup de indivizi, in mod direct sau imediat.

Prin comunicare individul se umanizeaza, isi formeaza si isi dezvolta personalitatea, deoarece ea este cea care ii asigura transmiterea experientei sociale. Pentru fiecare dintre noi, principalul mijloc de socializare il constituie comunicarea.

Comunicarea permite influentarea educativ-formativa a individului.Omul comunicant apeleaza la limba si la gesturi construindu-se pe sine intr-un context intercomunicational permanent. Albert Einstein ne avertiza: sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucruAstazi,intr-o societate aflata intr-o profunda transformare, cand tehnologia isi spune cuvantul din ce in ce mai mult, cand nevoia de informatie este din ce in ce mai mare, camunicarea pare sa aiba un rol covarsitor.

Valoarea comunicarii poate fi data de cel putin doua dimensiuni:calitatea si respectiv cantitatea acesteia.Dupa parerea mea, comunicarea infatiseaza acel proces vitalprin care indivizii, care au sau nu puncte comune, reusesc sa lege prietenii sau pur si simplu sa schimbe o vorba, doar prin simplul fapt ca in aceasta lume nu se poate trai fara a comunica intr-un fel sau altul.Fiecare gest sau gand reprezinta o parte dintr-un tot care formeaza comunicarea.

Comunicarea este putere.Comunicarea este influenta.Comunicarea este si trebuie privita ca arta si ca stiinta in acelasi timp.Unii dintre noi ne nastem cu abilitati de comunicare remarcabile, cu un talent deosebit de a comunica, de a ne pune in evidenta personalitatea si valoarea cu ajutorul comunicarii, cu o capacitate de invidiat de a stapani si a valorifica mijloacele de comunicare 1Asa cum fiecare obiect este rezultatul unui efort sustinut si are diverse culori sau infatisari, tot asa comunicarea se elaboreaza sub diferite forme.

Comunicarea este un proces in care oamenii isi impartasesc informatii, idei si sentimente. 2Daca tinem cont de un vechi proverb romanesc ce atentioneaza ca Omul cat traieste invata putem concluziona ca, a comunica inseamna a invata tot timpul si din orice situatie.

Comunicarea reprezinta interactiunea sociala prin sistemul de simboluri si mesaje3Comunicarea presupune reversibilitatea mesajelor in cadrul relatiei care uneste doua entitati, chiar daca mesajele nu sunt de acelasi ordin4Astazi, cuvantul comunicare a devenit un insotitor al celor mai tulburatoare experiente intelectuale, un concept atragator si utilizat cu o frecventa de invidiat5

Tipuri de comunicareUna dintre cele mai frecvente diferentieri utilizate in analiza comunicarii unane are la baza natura semnelor utilizate in codarea informatiei si canalul predilect de transmitere a mesajului astfel rezultat.Se poate vorbi in acest sens de trei tipuri de comunicare:-comunicare verbala

-comunicare paraverbala(caracteristicile vocii, particularitati de pronuntie, intensitatea rostirii, ritmul si debitul vorbirii,intonatia)

-comunicarea nonverbala(in care informatia este codificata si transmisa prin semne legate de postura, miscare, gesturi, mimica, infatisare)

Comunicarea verbala se bazeaza in totalitate pe cuvant pe care-l ia drept mijloc de actiune.Aceasta forma de comunicare are o insemnatate vitala in contextul continutului pe care-l detine, cat si din punct de vedere al negocierii, de aceea foarte multi cercetatori considera aceasta forma de comunicare drept cea mai studiata din intreg campul comunicarii, dar in acelasi timp si cea care a luat nastere cel mai devreme.Aceasta forma de comunicare se supune unor reguli sociale, deoarece in viata de zi cu zi nu se poate despre orice si oricine Referindu-se la tehnologia comunicarii S. Cristea spunea cafolosirea frazelor cu o lungime medie(15-20 cuvinte),a paragrafelor centrate asupra unei singure idei, a cuvintelor intelese cu siguranta de receptor,6 toate acestea joaca un rol deosebit de important. De altfel procesul de comunicare solicita o transformare a ceea ce este dat de o anumita situatie, respectiv de coordonatele acesteia care se intampla simultan, insa intr-o succesiune temporala care sa permita intelegerea .Comunicarea verbala are un inceput si un sfarsit clar delimitate de cuvintele folosite, masura in care pot fi controlate structura si modul in care sunt formate7Spre deosebire de celelalte forme de comunicare, comunicarea verbala are un atu in fata acestora, deoarece se petrece direct, persoanele fiind fata in fata sau la celalalt capat al firului atunci cand este vorba de o convorbire telefonica, motiv pentru care, atat intrebarile, cat si raspunsurile se dau intr-un timp relativ scurt, se intampla imediat.Accentul acestei forme de comunicare cade asupra limbajului comun, respectiv a limbii comune.Nu putem purta o discutie cu o persoana a carei limba nu o cunoastem si nu o intelegem.Comunicarea verbala se diferentiaza de celelalte forme ale comunicarii prin cuvantul rostit,de aceea este foarte important sa gandim inainte ceea ce dorim sa transmitem, pentru a nu exista abateri de la normele gramaticale,dar si pentru a nu pune interlocutorul in dificultatea de a nu intelege continutul mesajului. Gandirea si limbajul se dezvolta impreuna. Asa cum modul de a gandi al fiecarei persoane este unic, si modul de a gandi este unic.Aceasta unicitate a limbajului legata de fiecare persoana in parte poate fi inglobata sub denumirea de stil verbal.8 Un limbaj simplu, corect, cu un mesaj clar pentru cei din jurul nostru, ar fi elementul absolut necesar intr-o discutie pentru ca finalul acesteia sa fie cel scontat.

Comunicarea dintre persoane (si grupuri)presupune, in plus, reversibilitatea activitatilor privind emisia si receptia, un tur-retur, prin efectuarea unei serii de acordari succesive intre memoriile respective si atitudinile profunde sau proiectele particulare 9 Comunicarea nonverbala se incadreaza tot in aceasta forma a limbajului, insa se diferentiaza de comunicarea verbala prin integritatea gesturilor, semnelor si a mimicii care ajuta interlocutorul sa descopere mesajul transmis de emitator.

Comunicarea nonverbala poate deveni un instrument care, manuit cu abilitate, faciliteaza emiterea si descifrarea mesajelor.Caracteristica acestui tip de comunicare consta in concurenta ei cu comunicarea verbala, ceea ce permite trasmiterea unor mesaje chir in timp ce partenerii discuta. Canalele nonverbale sunt importante in comunicarea sentimentelor si atitudinilor, iar mesajele nonverbale sunt in mare masura inconstiente.10Comunicarea paraverbala se refera in primul rand la diverse piesecare impreuna cu celelalte forme ale comunicarii alcatuiesc comunicarea.Aceste piese vizeaza :timbrul vocii, pauzele, rapiditatea de expunere, ezitarile, intonatia, respectiv balbaielile participantilor la comunicarea sociala.

Asadar, scopul comunicarii paraverbale este acela de a reusi sa stimuleze intelesurile de dincolo de cuvinte cu ajutorul unui intreg bagaj de stimuli si semnale propagate prin tonuri, volumul si timbrul vocii.

Un alt criteriu care ajuta la formarea comunicarii se bazeaza pe numarul de indivizi participanti la procesul de comunicare si de aici rezulta: -comunicare interpersonala-comunicare intrapersonala

-comunicare de grup

-comunicare publica

Comunicarea interpersonala antreneaza in mod constient si obligatoriu prezenta a cel putin doi subiecti la procesul de comunicare. Este important de precizat ca aceasta forma de comunicare reliefeaza foarte bine nevoia de celalalt, bucurandu-se astfel, de o relatie solida si bine definita. Comunicarea interpersonala are la baza trei factori extrem de importanti.

-modul de comunicare dintre indivizi

-intre ine are loc procesul comunicarii

-frecventa cu care anumite grupuri de indivizi comunica intre ei

Comunicarea intrapersonala este putin mai diferita decat celelalte tipuri de comunicare, deoarece aceasta se rezuma la o singura persoana

Comunicarea intrapersonala se refera la ganduri, la sentimente si la modul in care ne vedem pe noi insine;suntem-in aceasta perspectiva simultan emitatori si receptori ai comunicarii11Comunicarea de grup se identifica foarte bine cu comunicarea interpersonala, pe care o poate lua drept exemplu, insa diferenta consta intr-un numar mai mare de indivizi care participa la acest proces. In momentul unei astfel de comunicari se pot sesiza foarte usor subiectii care contribuie activ sau pasiv.

R.Adler si G.Rodman definesc grupul considerandu-l o mica adunare de persoane care se afla in interactiune,de obicei fata in fata,pentru o oarecare perioada de timp,in vederea realizarii anumitor scopuri

Atunci cand luam in discutie termenul de grup, nu putem sa scapam din vedere urmatoarea remarca: societatea din care facem parte reprezinta un grup.Campul lexical al termenului grup include notiuni precum:reguli, reputatie, tel, munca in echipa, etc.12Ceea ce o particularizeaza in cadrul comunicarii interpersonale, tine de faptul ca, desi emitatorul si receptorul sunt persoane diferite, numarul lor, in fiecare ipostaza in parte, nu este restrictionat la o singura persoana.Tipic pentru acesta forma de comunicare este comunicarea in grupul mic, unde membrii se afla fata in fata, in contact direct, ceea ce permite fluxul liber al informatiilor.13Ceea ce face diferenta intre comunicarea de grup si cea interpersonala este numarul mare de mesaje transmise, respectiv de multitudinea solutiilor gasite in rezolvarea unor probleme stabilite de grup.Comunicarea n cadrul grupului poate fi considerata cea mai importanta competenta sociala, cu implicatii n manifestarea si dezvoltarea altor abilitati. Comunicarea publica este o alta forma a comunicarii interpersonale spre deosebire de comunicarea de grup, unde pot exista mai multi emitatori.La comunicarea publica exista doar un singur emitator insa mai multi receptori.Cum putem comunica eficient in grup

Pentru a comunica eficient, pentru a fi corect ntelesi, iar mesajul nostru sa fie receptat si acceptat, se cer respectate anumite reguli:- Sa ne precizam mai nti noua nsine ce vrem sa transmitem. Ne vom asigura ca exprimam corespunzator, clar ceea ce avem de spus. Nu este suficient sa gndim corect, sa nutrim sentimente pozitive, ci trebuie, n egala masura, sa le exprimam corect.- Cunoasterea ct mai amanuntita a celor carora ne adresam; pregatirea lor, gradul de cultura, interesele, motivatiile si atitudinile lor, capacitatea de ntelegere si scopurile pe care le urmaresc.- Utilizarea unor cuvinte si expresii simple. Eficienta comunicarii este cu att mai mare, cu ct vorbim mai direct, limpede si sigur, pe ntelesul celor cu care dialogam. Limbajul simplu, dar nu simplist, are rolul de a optimiza comunicarea, de a favoriza asimilarea celor transmise.- Evitarea tendintei de a comunica mai multe informatii deodata. Se recomanda ca informatiile, faptele, evenimentele sa fie prezentate ntr-o ordine logica, etapa cu etapa, ncepnd cu cele elementare si ncheind cu cele mai complexe.- Crearea unei atmosfere favorabile comunicarii si colaborarii. Orict de importanta ar fi o informatie, ea devine inoperanta daca nu este luata n seama, retinuta si utilizata de cei carora ne adresam.- Atentie la tonalitate, accent, afectivitate si, mai ales, la context. Toate aceste elemente pot conferi anumite semnificatii, altele dect le au de obicei.Daca doriti sa aflati n ce masura aveti calitatile necesare unui bun comunicator, iata ctiva indicatori dupa care va puteti evalua:- deprinderea de a va pregati n vederea discutiilor pe care trebuie sa le aveti;- priceperea de a va face nteles, de a individualiza mesajul;- stabilitatea emotionala necesara evitarii blocarii n cazul comunicarii n fata unui public;- capacitatea de autocontrol si de modelare a vocii, de adecvare a gestului, a mimicii la continutul mesajului si la situatia concreta;- taria de a purta discutii n contradictoriu, de a lua parte activ la polemici, fara a va enerva si a ajunge la certuri;- dictie buna, voce sonora, clara, pronuntie ngrijita, vocabular variat folosit diferentiat n concordanta cu nivelul intelectual al interlocutorilor;- abilitatea de a mbina emiterea unor mesaje cu aceea de a-i asculta pe interlocutori cu atentie si dorinta sincera de a-i ntelege;- moderatie si echilibru n afirmatii si judecati, pentru ca mesajele transmise sa nu genereze antipatie, ostilitate;- politete si tact n dicutie, spirit de observatie pentru a sesiza corect semnificatia limbajului nonverbal al partenerilor de discutie;Comunicarea non-verbala in cadrul grupului

n relatiile interumane, vorbirea, vocea, privirea si gestica fiecaruia au numerose semnificatii, toate fiind, dincolo de ceea ce comunicam direct, purtatoare de mesaje, de gnduri, de sentimente si de trairi. De aceea, ele trebuie studiate cu atentie, ajutndu-ne sa ntelegem mai bine cine este interlocutorul nostru si ce se ascunde dincolo de cuvintele rostite, dar si pentru a ne adapta conduita proprie. Cea mai obisnuita cale pentru a ne coordona actiunile cu ale celorlalti este schimbul de informatii prin intermediul cuvintelor. Cercetarile au demonstrat totusi ca doar 7% din ceea ce se comunica se transmite propriu-zis prin cuvinte, 35% prin tonul vocii, iar 55% prin limbajul corpului. n concluzie, trebuie sa fim extrem de atenti nu doar la ceea ce ni se comunica prin cuvinte, ci si la expresiile fetei, gesturile, cantitatea si tipul miscarilor pe care le fac ceilalti.Tipuri de reactii si atitudini in cadrul grupului: fuga, atacul, afirmarea

Tipuri de reactii si atitudini frecvente n situatiile critice, care conduc la stari emotionale negative n cadrul grupului:Cnd cineva trebuie sa faca fata reactiilor celorlalti, cnd are nevoie de ei sau cnd trebuie sa rezolve o nentelegere cu alte persoane, diferitele reactii pot fi rezumate n trei atitudini tipice: sa fugi, sa ataci, sa te afirmi.Primele doua atitudini nu dau rezultate foarte satisfacatoare pentru rezolvarea problemelor si asigurarea unor relatii bune cu ceilalti. Ultima, sa fii asertiv, sa te afirmi n mod constructiv conduce la cele mai bune rezultate.Descrierea acestor atitudini faciliteaza ntelegerea lor si l pune pe fiecare ntr-o buna pozitie pentru a alege si a decide comportamentul care pare cel mai bun pentru el n situatiile n care se afla.

FugaFuga reprezinta o atitudine de evitare (activa/pasiva) n fata oamenilor si a evenimentelor: dect sa se afirme ncet, dar sigur, "fugarul" prefera sa se supuna sau sa fuga, chiar si n dezavantajul sau, cu toate ca ar avea posibilitatea de a actiona altfel.Aceasta imposibilitatea de a fi asertiv cnd mprejurarile o cer aduce cu sine o anxietate puternica, ce produce insomnii si migrene. n plan comportamental, manifestarile cele mai frecvente ale atitudinii de fuga si pasivitate sunt roaderea unghiilor, contractarea muschilor fetei ca urmare a scrsnetului de dinti, batutul cu degetele n masa, rsul nervos, miscarea continua a picioarelor etc. Aceste semne exterioare pot fi un mod simplu, practic si rapid de a sti daca trebuie sa fiti mai asertiv (constructiv) n viata dumneavoastra.Majoritatea persoanelor care aleg atitudinea de fuga se justifica invocnd pretexte care nu sunt dect rationalizarea refuzului de a se afirma.Principalele pretexte sunt urmatoarele:- Nu vreau sa dramatizez.- Trebuie sa lasam oamenii liberi.- Trebuie sa stim sa facem concesii.- N-am chef sa pic rau sau sa par un nesatul.- Nu vreau sa fiu singurul care se plnge.- Nu-mi place sa ma lupt cu "morile de vnt".- Admit ca altii sa fie directi cu mine, dar cnd eu trebuie sa fiu direct cu altii mi-e teama ca s-ar putea sa-i ranesc.- Si eu ma port la fel ca ei.- Nu vreau sa ncetinesc discutia prin interventii neconstructive.- Pentru o femeie: femeile sigure pe ele sunt vazute ca fiind reci si autoritare.Consecintele nefaste ale atitudinii de fugaCel care nu are o atitudine constructiva cnd aceasta este ceruta de mprejurari si cnd exista posibilitatea, suporta consecintele nefaste ale acestei atitudini de fuga. Constientizarea acestui lucru l ncurajeaza pe fiecare sa nu ajunga ntr-o astfel de situatie.Principalele consecinte firesti sunt:- Resentimentul si ranchiuna: la un moment dat, persoana ajunge sa nutreasca aceste sentimente fata de ceilalti si sa devina din ce n ce mai confuza;- Comunicarea slaba cu cei care nu stiu precis ceea ce va place sau nu, ceea ce doriti, ceea ce respingeti. Ei "simt" resentimentul dumneavoastra fata de ei si sufera din acest motiv;- Pierderi de energie: de fapt, puterile, inteligenta si afectivitatea folosite cu scopul de a se apara si de a fugi ar putea fi mai bine folosite att pentru sine, ct si pentru ceilalti. Energia noastra disponibila este limitata: ceea ce se foloseste n atitudinea de fuga nu mai poate exista pentru atitudinea de afirmare;- O anumita pierdere a respectului de sine: aceasta atitudine de fuga face ca persoana respectiva sa fie capabila de lucruri la care n alta situatie nu s-ar preta, stiind totusi ca ar putea sa le refuze;- Suferinta personala: angoasa, proasta dispozitie, teama si chiar insomnia si migrenele nsotesc adesea aceasta atitudine de fuga. Atacul (nfruntarea)Atacul este o atitudine de agresivitate n fata oamenilor si evenimentelor:dect sa se afirme ncet, dar sigur, "atacatorul" prefera sa-i supuna pe ceilalti, sa-i faca sa se plieze dupa el, chiar si n detrimentul sau, desi ar avea posibilitatea sa actioneze altfel. Tipul agresiv vorbeste tare, ntrerupe, aduce n discutie problemele sale n timp ce vorbeste celalalt. Nu-si poate controla bine timpul de exprimare. Adesea afiseaza un zmbet ironic sau si manifesta dispretul ori dezaprobarea prin mimica. i place sa recurga la imagini socante sau brutale.Atitudinile de atac n viata de zi cu zi:

Agresivitatea apare n chipuri diverse si ia masti care por nsela interlocutorul sau chiar pe noi nsine. Cunoasterea tuturor fetelor atitudinii de atac este un instrument pretios pentru a-i ntelege pe ceilalti, pentru a ne cunoaste mai bine si pentru a ne dezvolta alte atitudini, pozitive.Iata cteva exemple tipice din viata cotidiana:- Autocratul (pozitie ierarhica dominanta)Acest tip de persoana are nevoie sa-i distruga n sens metaforic pe subordonati pentru a-si putea impune puterea. Obtine consimtamntul prin teroare. Recurge de bunavoie la capcane si la lucruri neplacute.- Revoltatul (pozitie ierarhica subordonata)"Sfntul Gheorghe nimicind dragonul Ordinului Stabilit", aceasta persoana se simte nvestita ntr-o misiune de denuntare a celor care mpiedica pe altii sa-si expuna ideile personale: fiecare piedica, fiecare constrngere sunt dovezi ale nesansei.- Spiritul de contradictien cazul acestui tip, un schimb de priviri este ntotdeauna o ocazie de a se opune (n lipsa puterii de a se impune). Pe moment, obiectul final al unei discutii i se pare nesemnificativ n comparatie cu obiectiile si dovezile care abunda n mintea sa, n timp ce asculta parerea altuia.- Cel care saboteaza - "V-am spus eu". Profetie funebra a carei realizare este cu att mai probabila cu ct persoana noastra face totul - vorbe, actiuni, omisiuni - pentru ca anuntata catastrofa sa se produca efectiv. Un sfat: nu-i ncredintati proiectele dumneavoastra personale.- Cel care vrea sa sublinieze temerile - Cea mai mare grija a sa este de a-si convinge interlocutorul de brutalitatile pe care le ndura.- Mierosul - Prea politicos pentru a fi cinstit, ascunde prin amabilitatea excesiva o agresivitate gata sa iasa la iveala.- Cel surd la parerile celorlalti - Vorbaret si zgomotos, mereu pregatit sa-si dea cu parerea, "gura bogata", este imposibil sa-l ntrerupi.

- Razbunatorul - Mereu acru, gata de razbunare si nu uita niciodata; - Timoratul - "Teama este nceputul ntelepciunii" este deviza sa.- Obraznicul, tupeistul - Nu-l intimideaza nimeni si nimic. Fara rusine, abuzeaza de ocaziile care se ivesc.- Santinela - Mereu gata de lupta. Cnd l abordati, aproape ca l auziti strignd: "Cine-i acolo?".- Cel care risca tot - i place sa sfideze pericolele si sa se plaseze n prima linie. Are tendinte sinucigase, aruncndu-se n gura lupului.- Susceptibilul - Ascunde prost o frustrare profunda, care l face hipersensibil. Nu suporta nici cea mai mica contrazicere si se ambaleaza repede.- Solitarul - Se protejeaza de ceilalti impunnd distanta. Nu-i plac legaturile cu cei din jur si se supara repede pe celalalt.- Ostentativul - i striveste pe ceilalti prin prezenta sa.- Pretentiosul - Se crede superior celorlalti si i eclipseaza cu stiinta si experienta sa.- Arivistul - Se gndeste doar la cariera sa, n dezavantajul celorlalti. "El sau eu", spune adesea.- Devalorizatorul - Vede defectul la celalalt, este incapabil sa vada partea pozitiva a oamenilor si situatiilor.- Intolerantul - Judeca, taie, condamna si trimite la streang tot ce nu este n acord cu parerea sa.- Atacatorul - Ataca pentru a nu fi atacat, apararea prin atac i se pare singura relatie posibila cu ceilalti.- Persecutorul - i defaimeaza pe altii, i place sa le faca rau.- Dispretuitorul - Ia un aer superior, este ironic, este inteligent, dar rau; dupa el, singura cale de afirmare este sa-i corecteze pe altii.Pentru a dezvolta acest gen de atitudini, tipul agresiv nainteaza urmatoarele scuze:- n acesta lume, trebuie sa stii sa te impui.- Prefer sa fiu lupul dect mielul.- Oamenilor le place sa aiba de a face cu temperamente puternice.- Daca n-as fi nvatat sa ma apar, de mult eram devorat.- Ceilalti sunt niste imbecili sau niste ticalosi.- Numai cei slabi si cei hipersensibili se pot simti agresati.

Consecinte nefaste ale atitudinii de atacPersoana care nu dezvolta o atitudine de afirmare constructiva de sine atunci cnd situatia o cere (n momente critice pentru ea, cnd altii sau cineva au atitudini ostile, nedrepte fata de ea si cnd exista posibilitatea) suporta consecintele nefaste ale atitudinii sale agresive.Principalele consecinte obisnuite:- revansa sau roata se ntoarce; atacul cere atac. Cnd se va ivi ocazia, agresivul va gasi n fata sa o alta persoana agresiva;- eficacitate aparenta;- dispret sau dezaprobare;- suferinta de a nu fi iubit;- lipsa informatiei utile;- risipa de energie psihologica.Originile atitudinii de atac si primele demersuri

O persoana care dezvolta o atitudine de atac si formeaza n timp un mod agresiv de a se comporta, spernd sa rezolve problema de relatie care i se pune. De fapt, slaba eficacitate a acestei atitudini se poate explica prin anumite resurse profunde ale psihicului individului, care au foarte putin de-a face cu situatia actuala - cea care a declansat raspunsul agresiv - careia cel n cauza vrea totusi sa-i gaseasca rezolvare actionnd astfel. A repera cauzele care ne-au adus n aceasta situatie constituie deja un prim demers important n discriminarea frecventei acestei atitudini.- Un nivel ridicat de frustrare n trecut l pune pe cel n cauza n situatia de a fi frustrat, o stare exacerbata si perceputa ca un atac. Calea buna de schimbare o constituie diminuarea acestui nivel de frustrare avnd grija de sine, procurndu-si satisfactii dese si reducnd momentele de frustrare. Nu trebuie sa facem pe durii, trebuie sa ne recunoastem propriile slabiciuni.- Teama latenta, prezenta la cel n cauza, reapare cu prima ocazie si mareste sentimentul de agresiune provocata de situatie. Aceasta teama de celalalt este legata adesea de experientele trecute. ntelegerea, gasirea lor si ncercarea de a exprima calm aceasta teama constituie un prim demers.- Dorinta de renastere, latenta si putin constienta, creeaza o atitudine agresiva. Pentru lucruri de nimic, cel n cauza adopta o pozitie de rivalitate.

Se pot distinge trei surse principale:1. O falsa reprezentare a realitatii nconjuratoare, mai ales o proasta apreciere a raporturilor reale de putere si de influenta, se afla adesea la originea atitudinii de fuga: fiecare si face iluzii despre puterea celuilalt, si-l imagineaza mult mai valoros dect este si, mai ales, are credinta ca celalalt l poate domina.2. O devalorizare excesiva a situatiei se poate produce la patru niveluri:- devalorizarea capacitatii de rezolvare a problemelor;- devalorizarea posibilitatilor de solutionare;- devalorizarea gravitatii problemelor;- devalorizarea existentei problemei.n ceea ce priveste aceasta devalorizare, care genereaza atitudinea de fuga, e mai bine sa se faca un bilant real al capacitatilor personale, al posibilitatilor de solutionare, al gravitatii si existentei problemei. Aceasta este prima actiune care trebuie nfaptuita, nainte de a adopta atitudinea de fuga sau de evitare.3. Nevoia de a fi apreciat, nconjurat si iubit dezvolta atitudini de pasivitate. O educatie severa, un mediu nconjurator particular, dificil si riscurile vietii au produs o frustrare importanta.Trebuie stiut ca aceasta nevoie provoaca tendinta de a evita cu orice pret conflictele, de unde si renuntarea la orice actiune n prezenta unor situatii contradictorii. Alegerea unui mediu calduros, evitarea unei meserii n care agresiunile sunt frecvente, faptul de a munci pentru a avea sau a pastra un cerc de prieteni fideli, organizarea unei familii fericite etc. sunt cai constructive si practice care pun n joc energia noastra pentru gasirea unor solutii fericite, mai degraba, dect pentru atitudini nefericite de fuga sau pasivitate.

Atitudinile de fuga (evitare) n viata de toate zilele

O persoana care dezvolta o atitudine de atac si formeaza n timp un mod agresiv de a se comporta, spernd sa rezolve problema de relatie care i se pune. De fapt, slaba eficacitate a acestei atitudini se poate explica prin anumite resurse profunde ale psihicului individului, care au foarte putin de-a face cu situatia actuala - cea care a declansat raspunsul agresiv - careia cel n cauza vrea totusi sa-i gaseasca rezolvare actionnd astfel. A repera cauzele care ne-au adus n aceasta situatie constituie deja un prim demers important n discriminarea frecventei acestei atitudini.- Un nivel ridicat de frustrare n trecut l pune pe cel n cauza n situatia de a fi frustrat, o stare exacerbata si perceputa ca un atac. Calea buna de schimbare o constituie diminuarea acestui nivel de frustrare avnd grija de sine, procurndu-si satisfactii dese si reducnd momentele de frustrare. Nu trebuie sa facem pe durii, trebuie sa ne recunoastem propriile slabiciuni.- Teama latenta, prezenta la cel n cauza, reapare cu prima ocazie si mareste sentimentul de agresiune provocata de situatie. Aceasta teama de celalalt este legata adesea de experientele trecute. ntelegerea, gasirea lor si ncercarea de a exprima calm aceasta teama constituie un prim demers.- Dorinta de renastere, latenta si putin constienta, creeaza o atitudine agresiva. Pentru lucruri de nimic, cel n cauza adopta o pozitie de rivalitate.

Ca o concluzie a celor scrise, conversatia,intre membrii unui grup presupune posibilitatea de a realiza schimburi reciproce,intr-o maniera destul de profunda,evitand pe cat posibil stangaciile de limbaj care pot bloca comunicarea,exprimarea punctelor de vedere,a sentimentelor .Este importanta evitarea blocarii intr-o atitudine autodefensiva in raport cu punctele de vedere proprii cat si evitarea crisparii.

Dupa parerea mea ,comunicarea infatiseaza acel proces vital prin care indivizii, care au sau nu puncte comune, reusesc sa lege prietenii sau pur si simplu sa schimbe o vorba, doar prin simplul fapt ca in aceasta lume nu se poate trai fara a comunca intr-un fel sau altul. Fiecare gest sau gand, reprezinta o parte dintr-un tot, care formeaza comunicarea.

Poate ar trebui subliniat faptul ca actiunea comunicarii reprezinta o nevoie fara de care nici-o persoana nu poate trai.

Fie ca este vorba de o nevoie materiala sau doar dorinta de a transmite un mesaj unei personae, tot nevoie se numeste, iar acest lucru nu se poate trece cu vederea.

A sti cum sa comunicam este o arta care necesita foarte mult timp acordat lecturii, dar mai presusu de toate, este asul din mana finite umane, care ne ajuta sa ne descurcam in viata de zi cu zi.

Modul in care ne exprimam, ne formeaza personalitatea, caracterul, diplomatia de a fi si de a ramane oameni respectati, pana la sfarsitul vietiisau din contra!Bibliografie:

10- Clara TOMA Comunicare non-verbala sau Adevarul de dincolo de cuvinte, pag.7;

20 S. Hibels, R.Weaver- Communicating efectively, pag.6;

30. R.Ross, Speach communication, pag 8;

40.- Andre de Peretti, Jean-Andre Legrand, Jean Boniface, Tehnici de comunicare, pag. 8;

50 - Dorin Popa, Comunicare si publicitate, pag. 63;60 S.Cristea, Dictionar de pedagogie, pag.43;

70 - Ovidiu-ion Panisoara, Comunicare eficienta, pag.78;

80 - Ovidiu-ion Panisoara, Comunicare eficienta, pag.73;

90 - Andre de Peretti, Jean-Andre Legrand, Jean Boniface, Tehnici de comunicare, pag. 138;

100 - Ovidiu-ion Panisoara, Comunicare eficienta, pag.79;

110.- Ovidiu-ion Panisoara, Comunicare eficienta, pag.70;

120 Adela si Maria Fekete, Repere pedagogice si psihologice in comunicarea interpersonala, pag.39:130 Salavastru D.Psihologia Educatiei, pag. 184;Pag.1 din 13