ChemareaEuropei

2

Introducere

Viața creștină este un răspuns la viața și învățătura Domnului Isus. Privită din acest unghi de vedere, ucenicia

noastră este foarte dependentă de escatologia pe care ne-o însușim. Ceea ce facem noi acum depinde de ceea ce va

face El la revenirea Lui. Această realitate a fost anticipată de Domnul Isus într-una din pildele Sale:

„Şi Domnul a zis: ,,Cine este ispravnicul credincios şi înţelept, pe care -l va pune stăpînul său peste slugile sale, ca să le

dea partea lor de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela, pe care stăpînul, la venirea lui, îl va găsi făcînd aşa!

Adevărat vă spun, că îl va pune peste toată avuţia sa. Dar dacă robul acela zice în inima lui: ,Stăpînul meu zăboveşte să

vină`; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănînce, să bea şi să se îmbete, stăpînul robului aceluia va veni

în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul în care nu ştie, şi -l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor

necredincioşi în lucrul încredinţat lor. Robul acela, care a ştiut voia stăpînului său, şi nu s'a pregătit deloc, şi n'a lucrat

după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n'a ştiut -o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine

lovituri. Cui i s'a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s'a încredinţat mult, i se va cere mai mult“ (Luca 12:42-48)

Evanghelia nu este completă dacă nu cuprinde și vestea că Domnul Isus, Mântuitorul și Domnul nostru, se va

întoarce să-Și instaureze împărăția pe Pământ. ,,Stăpânul nu va zăbovi“, ci va veni exact atunci când trebuie să vină.

Cum ne va găsi însă pe noi, pe mine și pe tine? Iată întrebări care trebuie să ne preocupe când ne apropiem să

studiem aceste două epistole scrise de apostolul Pavel creștinilor din cetatea greacă Tesalonic.

„Căcieiînşişiistorisescceprimirene-aţifăcut,şicumdelaidoliv'aţiîntorslaDumnezeu,casăslujiţi

Dumnezeuluiceluiviuşiadevărat,şisăaşteptaţidinceruripeFiulSău,pecareL-aînviatdinmorţi:peIsus,

careneizbăveştedemîniaviitoare“(1Tes.1:9-10).

Oricine vrea să înțeleagă bine aceste scrisori trebuie să citească în Faptele Apostolilor câte ceva despre omul

care le-a scris, despre oamenii care le-au citit și despre condițiile care au făcut necesare aceste dialoguri. Vom

începe deci cu o privire asupra întâlnirii apostolului Pavel cu oamenii din Tesalonic, așa cum este descrisă ea în

cartea Faptelor Apostolilor.

Pentru cei ce vor să citească în mod sistematic prima epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni, iată o împărțire

tematică a textului:

1 Tesaloniceni

Tema: Venirea Domnului Isus pentru Biserică

Pasajul cheie: 1 Tes. 5:9-10

3

I. Pavel se uită în trecut (1-3)

A. Cum s-a născut biserica - 1

B. Cum a fost hrănită biserica - 2

C. Cum a fost așezată biserica − 3

II. Pavel se uită în viitor (4-5)

(Cum să umble biserica)

A. În sfințenie - 4:1-8

B. În armonie - 4:9-10

C. În sinceritate - 4:11-12

D. Îm nădejde - 4:13 − 5:11

E. În întrajutorare - 5:12-28

Să-mi fie îngăduit însă libertatea de a nu mă apropia de conținutul primel epistole a lui Pavel către Tesaloniceni cu

atitudinea studentului obsedat de examinarea academică a nivelului lucrării sale, ci mai degrabă cu inima ucenicului

care caută să calce grijuliu pe urmele lăsate de unul dintre cei mai însemnați apostoli. N-am să disec aceste epistole

care mustesc încă a viață, ci am să le parcurg cu înfirbântarea celui chemat să înțeleagă frământările și suferințele

unui dascăl îndrăgostit până la pasiune de nevârstnicii săi discipoli.

Capitolele studiului meu se vor intitula:

Pavel–unapostolplinderăbdare

Pavel–unapostolhăituit,darpreocupatdebiserici

Pavel–unapostolcuteologiasistematizată

Pavel–unapostolforțatsăseapere

Pavel–unapostolpreocupatdematurizareaucenicilor

Pavel–unapostolcunădejdepentruceiadormiți

4

Pavel – „șoșbenul divin“

BisericaesteMireasaDomnuluiIsus,născutădincoapsaSastrăpunsășidestinatăpentruundestineternunic,printr-oidentificareunicăcuChristos.NoulTestamentprezintăistoriaBisericiisubmetaforauneinunțievreiești.Lamojoratultradițional(30deani)TatălîșiprezintăFiulpreaiubitimediatdupăbotezarealuiînIordan(identificareaLuicurasaumană).Dupăoactivitatedeaproximativtreiani,Fiulpleacălacercasăfacăceeaceerarânduit(„săvăpregătescunloc“),iardeacolosevaîntoarcecasăneialaSine,sprenuntășispreintrareanoastrăîntr-undestincerescunic,prefiguratîncădinzopiiistorieiprinunireadintreAdamșiEva:

„Căcinimeninuşi-aurîtvreodatătrupullui,ciîlhrăneşte,îlîngrijeştecudrag,caşiHristosBiserica;pentrucănoisîntemmădularealetrupuluiLui,carnedincarneaLuişiosdinoaseleLui.Deaceeavalăsaomulpetatălsăuşipemamă-sa,şisevalipidenevastă-sa,şiceidoivorfiunsingurtrup``.Tainaaceastaestemare-(vorbescdespreHristosşidespreBiserică)“(Efes.5:29-32).

CașiIoanbotezătorul,apostolulPavelaștiutcă„nuesteelmirele“,darcăafostchematsăfieprietenulMirelui,„șoșbenul“înlimbaebraică,celchematsăîngrijeascădemireasășidenuntă.

„Dreptrăspuns,Ioani-azis:,,Omulnupoateprimidecîtce-iestedatdincer.Voiînşivăîmisînteţimartoricăamzis:,,NusînteuHristosul,cisînttrimesînainteaLui.Cinearemireasă,estemire;darprietenulmirelui,carestăşi-lascultă,sebucurăfoartemultcîndaudeglasulmirelui:şiaceastăbucurie,careesteamea,estedeplină.TrebuiecaElsăcrească,iareusămămicşorez“(Ioan3:27-30).

Îniudaismulprimuluisecol,„șoșben“-uleracelresponsabilcutoatelucrurileaferenteuneinunți,chiarșipaznicaliataculuimiresei.Ioanbotezătorulafostcelcareapregătit,înpustie,caleaDomnului,dupăprofețiadinIsaia:

„Unglasstrigă:,,PregătiţiînpustiecaleaDomnului,neteziţiînlocurileuscateundrumpentruDumnezeulnostru!Oricevalesăfieînălţată,oricemunteşioricedealsăfieplecate,coastelesăseprefacăîncîmpii,şistrîmtorileînvîlcele!AtuncisevadescoperislavaDomnului,şiînclipaaceeaoricefăpturăovavedea;căciguraDomnuluiavorbit“(Isaia40:3-5).

5

ȘoșbenuleraintermediarulpecareMireleșimireasaleschimbauîntreeiînziuanunții,cânderauîncădeparteunuldealtul.Totelerasingurulbărbatdeîncrederecăruiaîieraîngăduitsăsteacumireasaîniatacînașteptareamirelui.Cândveneaceasulașteptat,mirelestrigadeafară,iarșoșbenulîidădeavoiesăintre.

PavelaveaconvingereacășielfuncționeazădepepozițiaunuișoșbenresponsabilfațădeChristospentrupregătirileBisericii-Mireasă.Iatăcumseidentificăelîntr-unpasajadresatbisericiidinCorint:

„CăcisîntgelosdevoicuogeloziedupăvoialuiDumnezeu,pentrucăv'amlogoditcuunbărbat,casăvăînfăţişezînaintealuiHristoscapeofecioarăcurată.Darmătemca,dupăcumşarpeleaamăgitpeEvacuşiretlicullui,totaşaşigîndurilevoastresănusestricedelacurăţiaşicredincioşiacareestefaţădeChristos“(2Cor.11:2-3).

DorințaluiDumnezeuafostcadinMireasaDomnuluiIsussăfacăparteoamenidinoriceseminție,oricelimbășioriceneamdepefațapământului.ÎmpreunăcuevreiicareaucrezutînEl,aceștiaaufostînplanulluiDumnezeupentrumântuire.Vorbindu-leucenicilorSăievrei,Domnulazis:

„Maiamşialteoi,carinusîntdinstaululacesta;şipeaceleatrebuiesăleaduc.ElevorascultadeglasulMeu,şivafioturmăşiunPăstor“(Ioan10:16).

ChemarealuiPavelspreMacedoniadinEuropaaînsemnatunpasmajorfăcutdeDumnezeucătreoilerătăcitedinafarastaululuinaționalalpoporuluiIsrael.AjunsînTesalonic,apostolulPavelcontinuăsă-șiprezintemisiuneatotîntermeniinunțiievreiești.Elanunțăcălumeavafinunumainepregătită,cide-adreptulostilăplanuluidenuntăfăcutdeDumnezeupentruFiulSău,așacăFiulvatrebuisăvină„caunhoț,noaptea“casă-și„răpească“Mireasa.Dar…sănuanticipăm.

1. Pavel - un apostol plin de răbdare

O chemare din noapte - „Treci în Macedonia și ajută-ne!“

Născută în contextul oriental din Asia Mică, Evanghelia a fost destinată încă de la început să ajungă „până

la marginile pământului“ (Fapte 1:8) și să confrunte toate învăţăturile și religiile false despre Dumnezeu și

6

lume. Primul pas al Evangheliei spre Europa a fost un vis, un vis de noapte pus în mintea apostolului

Pavel de însuși Dumnezeu:

„Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea

rugăminte: ,,Treci în Macedonia, şi ajută-ne!“ După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne

ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia“ (Fapte 16:9-10).

Macedonia“ de care se vorbește în text este ceea ce mai rămăsese în continentul european din fostul

Imperiu al lui Alexandru Macedon. De exemplu, numele orașului Filipi vine de la Numele lui Filip al

doilea, un rege al Macedoniei, iar numele Tesalonic vine d ela o prinţesă numită Tesalonica (Tesalos

plus ,,nike“ care înseamnă victorie), născută chiar în ziua marii victoria macedoniene de la Tesalia

(353/352 î.Ch).

Trecerea lui Pavel în Macedonia a marcat prima confruntare dintre învăţătura lui Christos și marea

tradiţie filosofico-religioasă a Greciei. Creştinismul era încă tînăr, plin de putere şi de entuziasm. Biserica

apăruse ca o revărsare de prospeţime într-o lume intrată în putrefacţia păcatului. Totul în jur părea că se prăbuşeşte.

Religiile de altădată nu mai erau decît umbre. Filosofiile se transformaseră în păreri discutabile. Deasupra tuturor se

aşezase, strivind tot, sandala imperială a Romei. Forţa subjugase încă o dată spiritul. Carnea şi pornirile ei puseseră

stăpînirea pe lume. Egoismul, cruzimea, jaful şi uciderea erau răspîndite la culme pe toată faţa pămîntului.

„Ce este Adevărul?” nu mai preocupa aproape pe nimeni. „Adevărul” zilei era dictat de cei care deţineau puterea.

Religiozitatea, evlavia şi înfrînarea nu se mai întîlneau decît pe alocuri. „Omul” era în centrul preocupărilor lumii.

Cezarul fusese declarat „Zeu” şi astfel de zei dictau destinul popoarelor. În confuzia care domnea pretutindeni,

Evanghelia creştină a apărut ca un fulger în noapte, brăzdînd întunerecul care se lăsase greu. Ea se prezenta tuturor

ca o veste nouă venită din ceruri şi într-adevăr de aşa ceva aveau nevoie oamenii. Învăţătura ei antagoniza pretenţiile

Romei care-l ridicase pe Cezar printre zei. Evanghelia prezenta calea inversă, calea prin care Dumnezeu însuşi

coborîse în mijlocul oamenilor. Biserica creştină prezenta lumii, nu o nouă învăţătură şi nici o nouă formă de

organizare, ci o Persoană care a trăit o viaţă exemplară. Fusese o viaţă trăită între oameni, dar într-atît de deosebită,

într-atît de unică în măreţia ei, în iubirea ei ne-pămînteană, în absoluta ei puritate şi-n completa ei dăruire de sine,

încît această viaţă atrăgea cu puterea ei de fascinaţie pe toţi cei care aflau de existenţa ei. Isus-Mîntuitorul, arătase

lumii pentru prima dată ce face şi cum este Dumnezeul care a creiat universul.

Viaţa acestui întemeietor al creştinismului nu se sfîrşise odată cu moartea. Ea continua să trăiască dincolo de înviere,

manifestîndu-se cu putere în existenţa şi faptele Bisericii. Cristos trăia şi în cer, dar şi în creştinii primului secol.

Filipi era un fel de Romă în miniatură. Limba oficială era latina, dar pretutindeni pe străzi se vorbea greceşte.

Numele vechi al cetăţii Filipi fusese mai întîi Datos, iar apoi Krenides, care se poate traduce prin „izvoarele” sau

7

„puţurile”. Numele de „Filipi” îi fusese dat de tatăl lui Alexandru cel Mare, Filip, care îşi făcuse o avere imensă cu

aurul scos din minele din împrejurimi. Cetatea se afla într-o regiune extraordinar de bogată. Un sol fertil şi un subsol

încărcat de metale preţioase îi aduseseră foarte curînd celebritatea. Dincolo de toate acestea, plasarea oraşului într-o

depresiune montană care funcţiona ca o veritabilă „poartă” între Europa şi Asia, îi adusese afluenţă comercială şi-l

determinase pe Cezar Augustus să declare cetatea Filipi: „Colonie Romană”. Coloniile din Imperiu nu erau cuceriri

noi, ca în terminologiile folosite de noi astăzi. Ele erau mai degrabă oraşe noi, formate din „Legionari” retraşi la

pensie după împlinirea datoriilor militare. Aşa se explică faptul că, în ciuda numărului de locuitori greco-

macedoneni, majoritatea cetăţenilor din Filipi se numeau „romani”:

„I-au dat pe mîna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sînt nişte ludei, care vestesc

nişte obiceiuri pe care noi, Romanii, nu trebuie să le primim, nici să le urmăm” (Fapte 16:20-21)

Apostolul Pavel a fost apostolul Neamurilor, iar captolele 16 și 17 din cartea Faptele Apostolilor surprind

evenimentele care au marcat trecerea lui Pavel din continentul Asiatic în Europa. Nu că Pavel ar fi avut

această strategie de lucru, dar Dumnezeu i-a modificat planurile.

„Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi

Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au

trecut atunci prin Misia, şi s-au pogorât la Troa.“ (Fapte 16:6-8).

Înainte de a vedea alte lucruri, vă propun să stăruim puţin la un studiu de ucenicie. Succesiunea de

întâmplări din capitolul 16 din Faptele Apostolilor ne ajută să privim ca printr-o fereastră în inima acestui

lucrător extraordinar al lui Dumnezeu și să vedem cum a acceptat El călăuzirea divină.

Se spune că „Punctualitatea este politeţea regilor!“ Monarhii sunt singurii care-și pot permite să întârzie

fără să poată fi criticaţi. O întârziere de câteva minute este chiar de dorit pentru cei ce vor să-și dea

importanţă și să impună respect. O întârziere îl pune pe fiecare la locul lui, pe rege îl așează deasupra

celorlalţi, iar pe ceilalţi îi așează sub autoritatea regală.

La fel și Dumnezeu l-a făcut pe Pavel de multe ori să aștepte. Chiar dacă Dumnezeu i-a acordat privilegiul

de a-l duce o dată „în cel de al treilea cer“ (2 Cor. 12:1-10), asta nu L-a împiedicat să nu răspundă apoi

rugăciunilor lui stăruitoare. Pavel ne spune că s-a dus la Dumnezeu „de trei ori“ cu problema

„ţepușului“ care-i stânjenea activitatea. De ce a trebuit să meargă de trei ori? De ce nu l-a ascultat

Dumnezeu de prima dată? De ce nu l-a ascultat nici măcar a treia oară? Răspunsul a fost simplu și ni-l dă

8

chiar Pavel: „ca să nu mă îngâmf“ (2 Cor. 12:7).

Pavel n-a putut să se ducă la Dumnezeu cu îndrăzneala obraznică a celui care tocmai fusese răpit la cer! El

n-a putut să spună: „Hei, Doamne! Sunt eu! Nu mă cunoști? Sunt Pavel care am fost acum câteva zile la

Tine!“ Dumnezeu l-a ţinut în anticamera tronului. Iar artunci când l-a primit l-a pus la punct, așezându-l

la locul smereniei:

„Şi El mi-a zis: ,,Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită“ (2

Cor. 12:9a).

Când ne răspunde la rugăciuni, Dumnezeu ne mărește credinţa; când amână să ne răspundă, El ne

mărește răbdarea, iar când refuză să ne răspundă, El știe că ne putem descurca cu ceea ce ne-a dat deja. În

relaţia cu Dumnezeu, Pavel a învăţat pe propria piele că trebuie să accepte voia divină ca pe autoritatea

supremă. Mai mult, Pavel a învăţat că Dumnezeu nu are nevoie de lucrători „mari și tari“ ca să-și arate

slava. Dimpotrivă, cu cât e mai mic lucrătorul, cu atât este mai mare slava Celui care-Și arată

atotputernicia prin el:

„Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Christos să rămână în

mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru

Christos; căci când sunt slab, atunci sunt tare“ (2 Cor. 12:9b-10).

Din această experienţa a izvorât apoi concluzia că Dumnezeu vrea să demonstreze lumii suveranitatea și

superioritatea căilor Sale prin oameni mici și neînsemnaţi:

„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales

lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari“ (1 Cor. 1:27).

Pavel ne spune că unul din „semnele“ adevăratei apostolii este această „răbdare“ pe care trebuie să o

manifeste slujitorii lui Dumnezeu. În pasajul care urmează în Biblie celui din care am citat, apostolul ne

spune că dovada, atestatul, chemării la apostolie nu sunt „descoperirile cerești“, oricât de senzaţionale ar

fi fost acelea, ci această umilă deferenţă în faţa iniţiativelor divine, numită atât de neatrăgător: „răbdare“.

„Semnele unui apostol le-ați avut printre voi în toată răbdarea, …“ (2 Cor. 12:11).

9

Iată o trăsătură de caracter care nu se poate învăţa în școlile teologice sau din cărţi! Vă invit să vedem

împreună cum s-a manifestat răbdarea apostolică în prima vizită făcută de Pavel în Macedonia europeană.

Unde-i macedoneanul acela?

Capitolul 16 din cartea Faptele Apostolilor ni-l arată pe Pavel ... așteptând, așezat într-o totală dependenţă

de iniţiativele divine. A fost o „așteptare activă“, dar tot așteptare a fost. Pavel nu a stat cu braţele

încrucișate, ca mulţi alţi lucrători leneși din vremea noastră, ci, în așteptarea unui mesaj mai clar, a găsit

întotdeauna ceva de făcut.

Apostolul a trebuit să aștepte ca Dumnezeu să-i dea un ajutor potrivit pentru călătoriile misionare

(Fapte16:1-5). Dumnezeu nu i l-a dat pe Timotei imediat ce Pavel a fost părăsit de Ioan Marcu. A trebuit

să aștepte. Iar când l-a primit pe Timotei, n-a primit un om așa cum ar fi vrut el, viteaz, îndrăzneţ și tare.

Timotei a fost timid, bolnăvicios și cu frică de oameni. Aduceţi-vă aminte de sfaturile pe care a trebuit să i

le dea Pavel:

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință“ (2 Tim. 1:7)

Și acel controversat: „Să nu bei numai apă, ci să iei și puțin vin din pricina stomacului tău“, ciuruit

probabil de nervii timidităţii ...

Așa cum am spus deja, iniţiativa trecerii înspre Europa nu i-a aparţinut lui Pavel, ci a fost o schimbare de

planuri în ascultare de călăuzirea divină. Plin de bucurie după întâlnirea Consiliului dela Ierusalim,

apostolul Pavel cutreiera pe atunci bisericile ca să le întărească în Evanghelie și să le spună că nu trebuie

să se mai supună și străvechii legi mozaice.

Deși era un apostol, Pavel n-a știut întotdeauna ce dorea Domnul de la el. Oprit să meargă acolo unde ar fi

vrut iniţial, el a primit în vis o călăuzire surprinzătoare: „Treci în Macedonia și ajută-ne“. Chemarea i-a

fost făcută de un om îmbrăcat în straie de macedonean ...

„Pe când trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi presbiterilor din

Ierusalim. Bisericile se întăreau în credinţă, şi sporeau la număr din zi în zi. Fiindcă au fost opriţi de

Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia,

10

se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut atunci prin Misia, şi s-au

pogorât la Troa.

Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea

rugăminte: „Treci în Macedonia, şi ajută-ne!“ După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne

ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia“ (Fapte 16:4-10).

Echipa misionară care a trecut atunci marea dinspre Asia spre Europa a fost alcătuită din apostolul Pavel,

Sila, Timotei și doctorul Luca. Oricât s-au uitat ei în jur însă, în Filipi n-au dat de macedoneanul pe care-l

văzuse Pavel în vis. Au trebuit deci iar să … aștepte:

„DupăceampornitdinTroa,ammerscucorabiadreptlaSamotracia,şiadouazine-amopritla

Neapolis.Deacolone-amduslaFilipi,careesteceadintîicetatedintr'unţinutalMacedoniei,şio

colonieromană. În cetatea aceasta am stat câteva zile“ (16:11-15).

Nerăbdarea este o așteptare grăbită. Pavel a știut să aștepte. Când timp de trei zile „macedoneanul“ nu s-a

ivit, Pavel s-a dus să-i găsească pe evreii săi. Știa două lucruri: că ei trebuie să se adune într-o zi de sabat

și că locul de închinare trebuie să fie neapărat acolo unde era o apă curgătoare, ca ei să-și poată îndeplini

spălările rituale. S-a dus deci, i-a găsit, a stat de vorbă cu ei și o evreică s-a încreștinat. „Punct ochit, punct

lovit“ veţi spune, dar n-a fost așa. Aceasta nu era „macedoneanul“ pe care-l văzuse în vis. Se prea poate ca

Pavel să fi spus: „Doamne, pentru evrei nu trebuia să vin până în Macedonia! Îi avem acolo, în continentul

nostru. Unde-i macedoneanul acela care mă chema în vis?“

Dumnezeu l-a lăsat să aștepte. Pavel și-a făcut de treabă în continuare cu evreii, dar și acolo a avut o

problemă. Timp de „mai multe zile“ o roabă din Filipi care avea un duh de ghicire se ţinea după el și-i

făcea „reclamă“ (Fapte 16:16-18). Pavel n-a mustrat-o din prima zi. A răbdat și a … așteptat. Până la urmă

tot a izbucnit. Era la mijloc acceptarea unui compromis care l-ar fi făcut pe Domnul Isus asociatul unor zei

păgâni. Domnul Isus n-avea nevoie de reclama binevoitoare a dușmanului demonic!

„Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors, şi a zis duhului: ,,În Numele lui Isus

Christos îţi poruncesc să ieşi din ea“ (Fapte 16:18).

Tărășenia s-a lăsat însă cu scandal. Evenimentul l-a propulsat pe Pavel în atenţia orașului și nimeni nu i-a

11

fost binevoitor. Intrase pe teritoriu străin, declanșând o înfruntare teribilă, nu cu oamenii din cetate, ci cu

forţele spirituale care-i ţineau robi. Stăpânii roabei, care făcuseră până atunci bani buni din

„meseria“ celei cu duh de ghicire au declanșat o prigoană împotriva lui Pavel.

„Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit

să-i bată cu nuiele. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă

temnicerului să-i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în

temniţa din lăuntru, şi le-a băgat picioarele în butuci“ (Fapte 16:22-24).

Este de remarcat că Pavel nu s-a grăbit să se folosească de drepturile de cetăţean roman ca să scape de

suferinţe. Există situaţii în care tot ceea ce cere Dumnezeu de la copiii Săi sunt: tăcere, răbdare și ...

lacrimi. Pavel și-a dus răbdarea până la capăt, așteptând ca Dumnezeu să intervină cumva și să-Și

împlinească planurile Lui veșnice. În inima lui însă, cred că apostolul Pavel s-a rugat cam așa: „Doamne,

aceasta este Macedonia care „mă așteaptă“? Doamne, unde este macedoneanul acela care are nevoie de

ajutorul meu? Să fie oare între oamenii aceștia care se află împreună cu mine în temniţă?“

Pavel n-a fost descurajat de întemniţare. Prin aceasta, apostolul ne-a dat o lecţie tuturor celor care

suferim de boala aceasta grea. Descurajarea se naște din nemulţumirea faţă de trecut, dezamăgirea faţă de

prezent și neîncrederea în viitor. Ea adună la un loc ingratitudinea faţă de binecuvântările de ieri,

indiferenţa faţă de oportunităţile de astăzi și nesiguranţa faţă de surprizele zilei de mâine. Cine este

îmbolnăvit de ea este orb la frumuseţea din jur, surd la gemetele celor aflaţi în suferinţă și fără grai lângă

cei care au nevoie de nădejde. Manifestările ei cuprind lipsa de răbdare, imaturitatea în gândire și cârtirea

faţă de Dumnezeu.

În loc să se descurajeze, Pavel a făcut singurul lucru pe care putea-l putea face, bătut măr, plin de răni și

de vânătăi, cu picioarele umflate în butuci, el s-a apucat să mărturisească în temniţa Evanghelia prin

rugăciuni și cântece. Da, este posibil să evanghelizezi prin rugăciuni și cântece. Oamenii aflaţi atunci în

temniţă alături de Pavel și Sila nu mai auziseră niciodată o asemenea veste bună:

„Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi

ascultau“ (Fapte 16:25).

Unchiul meu, Badragan Vasile, a făcut o asemenea evanghelizare la vama din București. Pe când aștepta la

o coadă imensă să-și ridice un pachet trimis din America, unchiu a început să cânte cântări creștine de la

12

adunare. Ofiţerul de servici i-a spus: „Termină cu prostiile astea!“ Pe vremea aceea, cântările creștine erau

ofensatoare pentru autorităţile comuniste. Unchiu s-a scuzat, a tăcut o vreme, dar când s-a plictisit a luat-

o iar cu cântatul. A cântat una, a cântat două, a cântat trei … Oamenii de la coadă îl ascultau cu interes și

simpatie. Ofiţerul a revenit nervos și i-a spus: „Treci în faţă, ia-ţi pachetul și pleacă imediat de aici!“ Și așa,

Vasile Badragan a fost răsplătit de Dumnezeu pentru credincioșia cu care a cântat. N-a mai trebuit să

aștepte la coadă!

Socrul meu, Traian Ban a fost condamnat de regimul communist la 20 de ani de închisoare în anul 1958.

Vina lui? Pe rechizitoriu a scris clar: „A căutat să răstoarne regimul politic prin … rugăciuni și cântări

creștine la întâlnirile de acasă cu prietenii lui“. Nu, nu era o farsă și nici o glumă. Ideologii comuniști erau

convinși de eficacitatea mărturiei creștine prin cântece și rugăciuni, chiar dacă nu citiseră … Faptele

Apostolilor.

Cântarea și rugăciunea din noaptea petrecută în adâncul temniţei n-a fost „excepţia“, ci regula vieţii

apostolului Pavel. El recomandă aceeași metodă tuturor creștinilor:

„Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată

inima laudă Domnului“ (Efes. 5:19).

În Filipi, după ce a cutremurat inimile oamenilor prin mărturia lui Pavel și Sila, Dumnezeu a cutremurat

pământul de sub ei. Speriat că deţinuţii s-au folosit de cutremur și au fugit, temnicerul era cât pe aici să-și

pună capăt zilelor. L-a salvat însă glasul lui Pavel:

„Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au

deschis toate uşile, şi s-au deslegat legăturile fiecăruia. Temnicerul s-a deşteptat; şi, când a văzut uşile

temniţei deschise, a scos sabia, şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit. Dar Pavel a

strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi suntem aici“ (Fapte 16:26-28).

Copleșit de toate cele întâmplate, temnicerul i-a scos pe cei doi din temniţa teribilă, le-a spălat rănile, le-a

ascultat mărturia și … a crezut în Domnul Isus Christos. Bătut, plin de vânătăi și de răni încă deschise,

Pavel a stat în capul mesei în casa temnicerului și s-a uitat probabil fericit la cei din jurul lui, la atenţia cu

13

care-i sorbeau cuvintele de pe buze. Eu cred că doar atunci a priceput Pavel cine fusese macedoneanul pe

care-l văzuse în vis. Ce surpriză! Era tocmai … temnicerul.

Ce învăţăm noi din această întâmplare? Multe! Suntem o generaţie care s-a obișnuit să primească totul

instantaneu. Caracterul nu se formează însă în pripă. O ciupercă poate apare peste noapte, dar un stejar

falnic nu ajunge la maturizare decât după foarte mulţi ani de creștere. În relaţia noastră cu Dumnezeu, nu

se poate însă să creștem fără „răbdare“. Creatorul ne va pune în tot felul de situaţii, total diferite unele de

altele. Sunt ceasurile în care trebuie să creștem în răbdare:

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii cari ştiţi că

încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea,

pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic“ (Iacov 1:2-4).

Un creștin trebuie să aibă o răbdare … supranaturală. Un proverb chinezesc spune că „Cu răbdare,

frunzele de dud se transformă în mătase!“ Cine s-ar îmbrăca în frunze de dud? Cine ar refuza însă

veșminte de mătase? Frunzele de dud se transformă în mătase doar dacă ai răbdare și dacă ai niște …

viermi care să lucreze.

Care sunt viermii care te prelucrează pe tine? Care sunt situaţiile neplăcute prin care te trece Dumnezeu

ca să scoată din tine tot ce este mai bun și mai preţios? Nu le dispreţui. Nu te grăbi să scapi de ele. Ai

nevoie de … răbdare.

Cuvântul inteligenţă derivă de la alte două cuvinte: „inter” și „legere”(„inter“ însemnând „între”, iar

„legere“ însemnând „a alege”). O persoană inteligentă, prin urmare, este cineva care a învăţat „să aleagă

14

între” mai multe variante. El știe că ceea ce este bun este mai de folos ca ceea ce este rău, că îndrăzneala

poate depăși frica, că dragostea este superioară urii, că blândeţea este de preferat cruzimii, că răbdarea

este superioară intoleranţei, mila aroganţei și că adevărul este mai virtuos decât orice ignoranţă. Cine

alege să aibă răbdare este un om inteligent. C.H. Spurgeon a spus: „Știţi cum a ajuns melcul pe corabia lui

Noe? Încet, dar cu răbdare și perseverenţă“. Răbdarea este o verigă strict necesară în lanţul virtuţilor

creștine:

„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu

cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi;

cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor

lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus

Christos“ (2 Petru 1:5-8).

Răbdarea ne face să fim biruitori asupra împrejurărilor și harnici în slujirea lui Dumnezeu:

„Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea

aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea“ (Rom. 5:3-4).

Cât de mare trebuie să fi fost surpriza temnicerului din Filipi când a aflat că Pavel era cetăţean roman! Cât

de mult trebuie să se fi mirat el că apostolul s-a lăsat totuși bătut pentru mărturia lui creștină. Ce impresie

trebuie să fi lăsat asupra lui acest fapt! Pavel a plecat mai departe, dar a lăsat în urma lui un grup de

„fraţi“ mângâiaţi de frumosul caracter al apostolului:

„Când s-a făcut ziuă, dregătorii au trimes pe cei ce purtau nuielele (Greceşte: lictori.), să spună

temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora“. Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii

au trimes să vi se dea drumul; acum dar, ieşiţi afară, şi duceţi-vă în pace“. Dar Pavel le-a zis: „După ce

ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, cari suntem romani, ne-au aruncat în

temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!“

Cei ce purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, când au auzit că sunt

romani. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească

cetatea. Ei au ieşit din temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au

plecat“ (Fapte 16:35-40).

15

Plin de răbdare în așteptarea unui colaborator, plin de răbdare în așteptarea unei călăuziri, plin de

răbdare în identificarea unor posibili convertiţi, plin de răbdare sub atacul demonic, plin de răbdare în

bătăi și în persecuţie, Pavel a putut clădi pe mărturia lăsată în urmă, îndemnându-i pe creștinii din Filipi

și Tesalonic să privească viaţa și suferinţele dintr-un foarte surprinzător punct de vedere. Vom vedea asta

din textul scrisorilor pe care li le-a trimis ulterior.

2. Pavel - un apostol hăituit, dar preocupat de biserici

De la Filipi, Pavel, Sila și Timotei au plecat prin Amfipoli și Apolonia (capital provinciei) și au ajuns la Tesalonic (co-capitala provinciei romane), unde, după obiceiul lui, i-a căutat mai întâi pe evrei. Asta din cauza dragostei lui pentru cei din neamul lui (Rom. 9:1-3; 10:1) și din cauza principiului „întâi a iudeului“:

,,Căcimienumi-eruşinedeEvanghelialuiHristos;fiindcăeaesteputerealuiDumnezeupentrumîntuireafiecăruiacarecrede:întîiaIudeului,apoiaGrecului;deoareceîneaestedescoperităoneprihănire,pecareodăDumnezeu,princredinţăşicareducelacredinţă,dupăcumestescris:,,Celneprihănitvatrăiprincredinţă.`` (Rom. 1:16).

Pasajul din Faptele Apostolilor 17:1-14 ne prilejuiește întâlnirea cu oamenii cărora Pavel la va scrie mai tărziu două dintre epistolele sale. Sunt unele din cele mai timpurii scrieri din Noul Testament. Ca să le pătrundem mesajul va trebui să vedem mai întâi ce fel de oameni erau acești tesaloniceni și cuma fost întâlnirea lor cu Pavel.

„Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,

dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. ,,Şi acest Isus,

pe care vi -L vestesc eu``, zicea el, ,,este Hristosul.`` Unii din ei, şi o mare mulţime de Greci

temători de Dumnezeu, şi multe femei de frunte au crezut, şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui

Sila. Dar Iudeii cari nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătîi din mulţime,

au făcut gloată, şi au întărîtat cetatea. S'au năpustit asupra casei lui Iason, şi căutau pe Pavel şi

pe Sila, ca să -i aducă afară la norod.

Fiindcă nu i-au găsit, au tîrît pe Iason şi pe vreo cîţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii, şi

strigau: ,,Oamenii aceştia, cari au răscolit lumea, au venit şi aici, şi Iason i -a găzduit. Ei toţi

lucrează împotriva poruncilor Cezarului, şi spun că este un alt Împărat: Isus.`` Prin aceste vorbe,

Iudeii au turburat norodul şi pe dregătorii cetăţii, cari au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai

16

după ce au căpătat dela ei un zălog. Fraţii au trimes îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la

Berea“ (Fapte 17:2-10a).

Textul ne vorbește despre patru categorii din sinagoga pe care a vizitat-o Pavel:

- evrei care au primit Evanghelia despre împlinirea profețiilor prin Isus Christos, - o mare mulțime de „greci temători de Dumnezeu“ care au făcut la fel (aceștia erau ceea ce

evreii numeau „prozeliți dela poartă“, oameni care credeau în Dumnezeul evreilor fără a fi membrii deplini în sinagoga evreilor),

- „multe femei de frunte“ care au crezut și ele că „Isus, pe care-l propovăduia Pavel, este Christosul“ (acestea erau parte din „matroanele“ specifice culturii sociale grecești, femei în vărstă, cărora bărbații le cedaseră parțial dreptul de a organiza treburile de acasă și din cetate) și

- evreii din Tesalonic care nu l-au crezut pe Pavel.

Expresia folosită de Luca, „au trecut de partea lui Pavel“ sugerează că între Pavel și evreii „care nu crezuseră“ se declanșase un conflict deschis. Împotrivitorii lui Pavel au tocmit niște oameni fără căpătâi, l-au denunțat pe Pavel în fața autorităților orașului și l-au forțat să fugă la adăpostul nopții. Este clar că ei au luat din Evanghelia lui Pavel numai ceea ce le-a convenit, transformând îngrijorarea lor religioasă într-o presupusă problemă politică cu implicații sociale. Viclenia lor a reușit și astfel asupra creștinilor din Tesalonic a început foarte de timpuriu un val de persecuție.

Aceste viespi turbate l-au urmărit apoi pe apostolul Pavel și la Berea, punându-l iar pe fugă spre Atena:

„Iudeii aceştia (din Berea) aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu

toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa. Mulţi

dintre ei şi din femeile cu vază ale Grecilor, şi mulţi bărbaţi au crezut. Dar Iudeii din Tesalonic,

cînd au aflat că Pavel vestea Cuvîntul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo, ca să turbure şi

să aţîţe noroadele. Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în

Berea. Cei ce însoţeau pe Pavel, l-au dus pînă la Atena. Apoi s'au întors, cu însărcinarea să

ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cît mai curînd la el“ (Fapte 17:11-15).

Ca fundal pentru studierea epistolelor scrise de Pavel către Tesaloniceni, aflăm deci două lucruri. Cel dintâi este că biserica de acolo s-a format în toiul unor controverse legate de felul în care Dumnezeu a împlinit profețiile mesianice prin Isus Christos și va instaura curând mult așteptata împărăție. Cel de al doilea este că Pavel a plecat „pe fugă“ de acolo și a rămas îngrijorat de impresia pe care aparenta lui slăbiciune va pune în umbră mărturia despre un Christos

17

atotputernic. În realitate, apostolul a plecat din Tesalonic mai mult de dragul noilor convertiți de acolo. Prezența lui îi costase deja mult și risca să-I coste și mai mult.

„ … au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai după ce au căpătat dela ei un zălog“ (Fapte 17:9b).

Convertiții din Corint au trebuit să plătească autorităților romane o mare sumă de bani drept cauțiune. Prezența lui Pavel în Tesalonic ar fi însemnat noi tulburări religioase , pierderea acestei sume și cine mai știe ce altfel de pedepse. Apostolul aplecat ca să evite toate acestea, dar a plecat și cu o mare îngrijorare în inimă.

Ambele două scrisori ale lui, scrise la doar două luni una de alta, vor fi pline de aceste două elemente, dovedind marea preocupare apostolică pentru cei din Tesalonic.

„ … ne-am arătat blînzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.“ (1 Tes. 2:7).

După plecarea din Tesalonic și ajungerea la Atena, Pavel a făcut tot ce a depins de el ca să se îngrijească de convertiții din Tesalonic. Mai mult, Pavel dorea din toată inima să se întoarcă la ei și să continue lucrarea de acolo:

„Deaceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena, şi v'am trimes pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră, pentruca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta sîntem rînduiţi. Şi cînd eram la voi, v'am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceeace s'a şi întîmplat, cum bine ştiţi. Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba. Dar chiar acum a venit Timotei dela voi la noi, şi ne -a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi o plăcută aducere aminte despre noi, şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe voi“ (1 Tes. 3:1-6).

Persecuțiile urmăreau să-l îndepărteze pe Pavel de biserici, preocuparea pastorală îl făcea să dorească să fie întotdeauna împreună cu ele, să le crească și ca să zmulgă buruienile învățăturilor mincinoase din ogorul pe care lucre împreună cu Dumnezeu. Această sfâșiere lăuntrică este pecetea apostoliei lui Pavel.

„Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei! Pentruce? Pentrucă nu vă iubesc? Ştie Dumnezeu! Dar lucrez şi voi lucra astfel, pentru ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej, ca să poată fi găsiţi deopotrivă cu mine în lucrurile cu cari se laudă. Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători,

18

cari se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfîrşitul lor va fi după faptele lor. Iarăş spun: să nu mă creadă nimeni nebun. Sau altmintrelea, suferiţi-mă măcar ca nebun, ca să mă laud şi eu puţintel. Ce spun în această îndrăsneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca şi cum aş spune din nebunie.

De vreme ce mulţi se laudă după firea pămîntească, mă voi lăuda şi eu. Doar voi suferiţi cu plăcere pe nebuni, voi, cari sînteţi înţelepţi! Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănîncă cineva, dacă pune cineva mîna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi! Spre ruşinea mea o spun, că am fost slabi! Totuş, orice poate să pună înainte cineva-vorbesc în nebunie-pot pune şi eu înainte.

Sînt ei Evrei? Şi eu sînt! -Sînt ei Israeliţi? Şi eu sînt! -Sînt ei sămînţă a lui Avraam? Şi eu sînt! - Sînt ei slujitori ai lui Hristos? -vorbesc ca un ieşit din minţi-eu sînt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! De cinci ori am căpătat dela Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s -a sfărîmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adîncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe rîuri, în primejdii din partea tîlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lîngă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile“ (2 Cpr. 11:10-28).

Ce vom spune noi în fața unei pilde așa de frumoase? Cum ar trebui să fie cei chemați astăzi ,,să calce pe urmele lui Pavel, întru-cât și el a călcat pe urmele lui Christos“ ? Pilda marelui apostol ne-a făcut pe mulți să mergem înainte și să „ardem“ până la epuizare în grija pentru cei din Biserică.

Dau aici doar două exemple din viața păstorului Baptist Ioan Dan, care a ajuns într-o vreme să fie chiar președintele Uniunii Baptiste din România. „Cinstea“ aceasta nu i-a adus însă prea mult confort și câștig sub autoritățile comuniste.

Într-o ocazie, trimișii securității au venit să-l aresteze din casa unui om aflat pe o cornișă de sat. Fratele Dan s-a băgat sub o stivă mare de lemne, unde numai unul mic de statură ca el ar fi putut încape. Oamenii legii l-au căutat peste tot și nu l-au găsit. Au stat însă de pază câteva zile, așa că fratele Dan a rămas mult sub stiva aceeea de lemne. „Dumnezeu a avut grijă de mine. O găină și-

19

a făcut și ea cuibarul sub stiva de lemne, așa că am avut în fiecare zi ouă ca să nu-mi fie nici foame, nici sete“.

Cu altă ocazie, autoritățile l-au prins și l-au închis într-un grajd în care era un taur cunoscut pentru violența lui. Fratele Dan s-a pregătit de moarte și s-a ascuns într-un colț. Taurul s-a năpustit spre el, dar coarnele mari au lovit în dreapta și stănga lui. Faptul că era așa de mic și subțirel l-a scăpat și de data aceea.

Gândul că că un om de talia apostolului Pavel n-a fost apreciat atunci la adevărata lui valoare, ci vorbit de rău și pus în balanța celor ce erau ispitiți să umble după învățători mincinoți ne mângâie și ne întărește totodată. Ca și Pavel altădată, și noi suntem plini de râvnă pentru cei convertiți, nu de dragul nostrum, ci de dragul Celui care ne-a chemat la o slujire așa de măreață. Priviți-l pe apostolul Pavel în sfâșierea lăuntrică scoasă la suprafață de nestatornicia convertiților din Corint:

„O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă! 2Căci sînt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentrucă v'am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gîndurile voastre să nu se strice dela curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n'aţi primit -o, oh, cum îl îngăduiţi de bine! Dar socotesc că nici eu nu sînt cu nimic mai pe jos de apostolii aceştia ,,nespus de aleşi!`` Chiar dacă sînt un necioplit în vorbire, nu sînt însă şi în cunoştinţă; şi am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele. Sau, am făcut un păcat, cînd m'am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v'am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? Am despoiat alte Biserici, primind dela ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. Şi cînd eram la voi, şi m'am găsit în nevoie, n'am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii, cînd veniseră din Macedonia. În toate m'am ferit, şi mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva“ (2 Cor. 11:1-9).

Hăituit de autoritățile vremii, dar preocupat până la agonie de biserici, Pavel se vede criticat pe nedrept și înlocuit ieftin cu oameni care răspândeau în jur miresmele morții. Chiar și din această situație, el trăiește pentru credincioși, luptă pentru ei, se jertfește pentru ei. Ultima instanță care va judeca lucrarea lui și reacțiile lor va rămâne întotdeauna Dumnezeu și dreptatea Sa cea mare.

Așa a spus și Soren Kierkegaard, filosof și teolog olandez, într-una din cugetările lui memorabile: „Oamenii cred că predicatorul este un actor pe o scenă şi că ei sunt criticii, care îl blamează sau îl laudă. Ceea ce ei nu ştiu este că, de fapt, ei sunt actorii de pe scenă; predicatorul

20

este doar sufleorul care stă în culise și le aminteşte replicile pe care le-au uitat, iar Dumnezeu este ascultătorul care apreciază.”

3. Pavel - un teolog cu teologia sistematizată

Biserica din Tesalonic a fost născută sub persecuție, în condiții de totală opoziție, în doar câteva săptămâni, probabil în mai puțin de o lună. Toți plantatorii de biserici ar vrea să știe care a fost secretul care i-a înlesnit această performanță lui Pavel!

Cine-i citește cu atenție epistolele scrise bisericilor formate în timpul călătoriilor lui misionare, întrezărește parte din secretul lui extraordinar. Spun „parte din secretul reușitelor lui“, pentru că partea majoră a secretului a fost lucrarea irezistibilă a Duhului Sfânt. Nu Pavel a lucrat prin Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt a lucrat prin Pavel! Mântuirea oamenilor este pasiunea Duhului Sfânt, mereu în căutare de oameni prin care să se exprime.

În majoritatea epistolelor lui Pavel, chiar în debutul lor, în cadrul salutului apostolic există o referință la trei noțiuni distincte, cu siguranță „capitolele“ în care își distilase marele apostol învățătura teologică: credința, nădejdea și dragostea. Iată-le în primele versete din epistola scrisă tesalonicenilor:

„Pavel, Silvan şi Timotei (probabil că Luca se afla încă în Tesalonic), către Biserica

Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Christos: Har şi pace dela

Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Christos. Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru

voi toţi, pe cari vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre; căci ne aducem aminte fără încetare,

înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei

voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Christos!“ (1 Tes. 1:1-3).

Iată și un tabel care ilustrează prezența acestor capitole care au „sistematizat“ teologia prezentată de apostolul Pavel:

Teologia lui Pavel

Trecut Prezent Viitor CREDINȚĂ DRAGOSTE NĂDEJDE

21

„ … căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Christos!“

1 Tes. 1:3

„Dar noi, cari suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii.“

1 Tes. 5:8

„Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea“. 1 Cor. 13:13

„Și am auzit despre credinţa voastră în Christos Isus, şi despre dragostea, pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii, din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei …“

Coloseni 1:4-5

„De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi, şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţămiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Christos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, …“

Efeseni 1:15-18

(1:5-11:36) (12:1-13:10) (13:11-14) Romani

(1:6 − 5:12) (5:13 − 6:10) ….. Galateni

„Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.“

….. 2 Tesal 1:3

Dacă ar fi să găsim o definire a celor trei capitole ale teologiei lui Pavel, ar trebui să spunem cam așa:

Credința este în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin Christos

Dragostea este în ceea ce-L lăsăm pe Dumnezeu să facă în noi prin Duhul Sfânt

22

Nădejdea este în ceea ce va face Dumnezeu pentru noi prin Isus Christos

Așa cum vom vedea, cea de a doua epistolă scrisă tesalonicenilor este un tratament pentru „nădejde“, pentru că cei de acolo aveau păreri greșite despre vremurile viitoare. Fiind greci convertiți la creștinism (mesianism), majoritatea membrilor tinerei biserici din Tesalonic nu erau prea familiarizați nici cu faptele lui Dumnezeu așa cum au fost ele consemnate în conținutul Vechiului Testament și nici cu viața, învățăturile, moartea și învierea Domnului Isus, care se petrecuseră în teritoriul îngust al Israelului. Religiile cunoscute de greci erau simple speculații filosofice, bazate pe idei năstrușnice sau pe influențe demonice. Creștinismul era și este un unicat, fiind singura religie care se bazează pe fapte, pe evenimente care s-au petrecut în trecut, pe evenimente obiective care se petrec azi și pe evenimente care se vor petrece în viitor. La finalul istoriei, când Dumnezeu va judeca lumea, oamenii se vor pleca în fața realității acestor fapte incontestabile. Iată cum folosește apostolul Pavel terminologia sistemului său teologic:

„ … v-am trimes pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Christos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră, … Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba“ (1 Tes. 3:2,5) .

Pe măsura familiarizării cu datele din Cuvântul lui Dumnezeu, încrederea tesalonicenilor se așeza din ce în ce mai mult pe o temelie nezdruncinabilă:

„ … credinţa voastră merge mereu crescând“ (2 Tesal. 1:3).

Ce păcat că școlile teologice de azi au neglijat sistemul teologic folosit atunci de Pavel! Ce simplă și ce eficace a fost învățătura lui!

Avem încă o confirmare a celor trei capitole ale sistemului teologic folosit de Pavel din aprecierea răspunsului adecvat pe care l-au dat credincioșii din Tesalonic: ei au primit vestea bună, au părăsit viața idolatră, s-au întors la Dumnezeu și au început să aștepte revenirea Domnului Isus:

„Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să

slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat

din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare“ (1 Tes. 1:9-10).

Apostolul Pavel a fost înviorat să afle că tesalonicenii de la care plecase în condiții nu tocmai plăcute stăruiseră în credință și formaseră o biserică pe care o puteau lua ca exemplu și creștinii din alte părți:

23

„Ştim, fraţi prea iubiţi de Dumnezeu alegerea voastră. În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost

propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi

că, din dragoste pentru voi am fost aşa printre voi. Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe

urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine dela Duhul

Sfânt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia. În adevăr, nu

numai că dela voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre

credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de

ea“ (1 Tes. 1:4-8).

Cea mai deplină confirmare a sistemului teologic folosit de Pavel vine însă din felul în care au fost așezate epistolele lui în canonul Noului Testament. Structural, primele 4 epistole (Romani, 1, 2 Corinteni, Galateni) vorbesc despre Credința mântuitoare ancorată în Crucea de la Golgota. După ele vin trei epistole (Efeseni, Filipeni și Coloseni) care se ocupă de Biserică, trupul spiritual armonios al celor care au crezut în Jertfa de la Cruce și formează acum o familie care trăiește în Dragoste. Ultimele două epistole (1, 2 Tesaloniceni) tratează esența Nădejdii creștine, venirea Domnului ca eveniment sigur și ca sursă de motivație pentru perseverența sfinților.

Unul din pasajele în care apostolul prezintă sistemul său teologic bazat pe trecut, prezent și viitor este 1 Corinteni 15, din care cităm aici doar prima parte. Urmăriți cum cele trei secțiuni sunt prezentate ca trei trepte sau etaje ale revelației dumnezeiești:

„Văfaccunoscut,fraţilorEvanghelia,pecarev-ampropovăduit-o,pecareaţiprimit-o,încareaţirămas,şiprincaresunteţimântuiţi,dacăoţineţiaşadupăcumv-ampropovăduit-o;altfel,degeabaaţicrezut.

V-amînvăţatînaintedetoate,aşacumamprimitşieu:căChristosamuritpentrupăcatelenoastre,dupăScripturi;căafostîngropatşiaînviatatreiazi,dupăScripturi;şicăS-aarătatluiChifa,apoicelordoisprezece.DupăaceeaS-aarătatlapestecincisutedefraţideodată,dintrecariceimaimulţisuntîncăînviaţă,iaruniiauadormit.Înurmăs-aarătatluiIacov,apoituturorapostolilor.Dupăeitoţi,cauneistârpituri,mis-aarătatşimie.Căcieusuntcelmaineînsemnatdintreapostoli;nusuntvrednicsăportnumeledeapostol,fiindcăamprigonitBisericaluiDumnezeu.PrinharulluiDumnezeusuntcesunt.ŞiharulLuifaţădeminen-afostzadarnic;baîncăamlucratmaimultdecâttoţi:totuşinueu,ciharulluiDumnezeu,careesteînmine.

Astfeldar,orieu,oriei,noiaşapropovăduim,şivoiaşaaţicrezut.

IardacăsepropovăduieştecăChristosaînviatdinmorţi,cumzicuniidintrevoi,cănuesteoînviereamorţilor?Dacănuesteoînviereamorţilor,niciChristosn-aînviat.Şidacăn-a

24

înviatChristos,atuncipropovăduireanoastrăestezadarnică,şizadarnicăesteşicredinţavoastră.BaîncănoisuntemdescoperiţişicamartorimincinoşiailuiDumnezeu;fiindcă,ammărturisitdespreDumnezeucăElaînviatpeChristos,cândnuL-aînviat,dacăesteadevăratcămorţiinuînviază.Căci,dacănuînviazămorţii,niciChristosn-aînviat.Şidacăn-aînviatChristos,credinţavoastrăestezadarnică,voisunteţiîncăînpăcatelevoastre,şiprinurmareşiceiceauadormitînChristos,suntpierduţi.Dacănumaipentruviaţaaceastane-ampusnădejdeaînChristos,atuncisuntemceimainenorociţidintretoţioamenii!

Daracum,Christosaînviatdinmorţi,pârgaceloradormiţi.Căcidacămoarteaavenitprinom,totprinomavenitşiînviereamorţilor.ŞidupăcumtoţimorînAdam,totaşa,toţivorînviaînChristos;darfiecarelarândulceteilui.Christosesteceldintâirod;apoi,lavenireaLui,ceicesuntailuiChristos.

Înurmă,vavenisfârşitul,cândElvadaÎmpărăţiaînmâinileluiDumnezeuTatăl,dupăcevafinimicitoricedomnie,oricestăpânireşioriceputere.CăcitrebuiecaElsăîmpărăţeascăpânăvapunepetoţivrăjmaşiisuptpicioareleSale.Vrăjmaşulceldinurmă,carevafinimicit,vafimoartea.Dumnezeu,înadevăr,,,apustotulsuptpicioareleLui“.DarcândzicecătotulI-afostsupus,seînţelegecăafarădeCelceI-asupustotul.ŞicândtoatelucrurileÎivorfisupuse,atuncichiarşiFiulSevasupuneCeluiceI-asupustoatelucrurile,pentrucaDumnezeusăfietotulîntoţi“(1Cor.15:1-28).

Înteologie,cașiînviață,avemnevoieșidetrecutșideprezentșideviitor.Prezentulesteînsumareatrecutuluipânălamomentuldefață.Viitorulesterodireaterenuluiactualdinfertilizatcuexperiențeleșilecțiileînvățateîntrecut.

4. Pavel – un apostol forțat să se apere

În general, un lucrător al lui Dumnezeu nu trebuie să se apere. O va face Dumnezeu la vremea Lui. Uneori însă este vorba despre mult mai mult decât poziția și reputația lucrătorului! Este vorba despre reputația și progresul lucrării. Îmi aduc aminte de o ocazie de prin 1979 în care fratele Geabou Pascu, pastor pe atunci la Alexandria, a venit la amvonul bisericii noastre din București, N. Titulescu 56a, și a trântit la pământ un exemplar al revistei „Pentru Patrie“, spunând: „O revistă murdară și mincinoasă! Te scuipă și nu-ți dă nici măcar dreptul să te stergi pe obraz de scuipatul lor“.

Ce se întâmplase? Revista, editată de ministerul armatei din România socialistă, publicase un

25

articol despre presupusele delapidări săvârșite de un grup de păstori baptiști. „Întâmplător“ erau exact aceiași păstori care inițiaseră semnarea unui memoriu către președintele Nicolae Ceaușescu, cerând libertatea garantată credincioșilor bapătiști prin Constituția țării. Iar „delapidările“ de care erau învinuiți nu erau de fapt decât niște cheltuieli ale bisericilor pentru care ei s-au hotărât că legea nu le cere să mai aștepte „aprobările“ din partea Departamentului Cultelor. Vorba fratelui Liviu Olah, când a fost și el luat la întrebări pentru această lipsă de așteptare după aprobările Departamentului Cultelor: „Domnule împuternicit, eu discut cu orice problemă vreți cu dumneavoastră, dar nu din cele care privesc lucrarea lui Dumnezeu.“ „Dar de ce, domnule Olah, noi suntem reprezentanții Statului pentru binele dumneavoastră?“ Răspunsul a venit simplu și clar: „Pentru că nu aveți Duhul Sfânt.“

Gestul fratelui Geabou Pascu a fost șocant și curajos. Cei din sală au amuțit. Nu se mai văzuse așa ceva și era de neconceput pentru debutul unei predici rostită în inima Bucureștiului. Nu a fost însă singurul gest șocant al păstorului din Alexandria. Când a aflat că prietenii și colegii lui fuseseră închiși de Securitate în arestul miliției din București, Geabou Pascu a venit din proprie inițiativă, cât a putut de repede, și a bătut la poarta SEcurității ca să fie arestat și el alături de cei „vinovați“. Astfel de gesture au fost apoi „criticate și osândite“ de informatorii plătiți care se aflau printre păstorii din cultul Baptist. Începuse Campania de „dezinformare“ și cei cu solda lui Iuda deplăngeau obrăznicia grupului care nu accepta suferința în anonimatul tăcerii „creștine“. Slavă Domnului că glasul acestor „slujitori vânduți“ care mulțumeau Statului ateu care încerca să reducă la tăcere și să discrediteze propovăduirea Evangheliei în societatea românească a fost neutralizat de publicitatea făcută grupului de păstori curajoși de postul de radio „Europa Liberă“. Am ascultat întâmplător la o conversație iscată între doi pe culoarul unui vagon de tren în care unul din interlocutori declara: „Domnule, am auzit de curajul creștin al grupului de păstori baptiști. Grozavi oameni! Dacă aș știi unde să-I găsesc m-aș face și eu membru în … partidul lor!“ Nerecomandată atunci când este vorba de suferințe personale, apărarea publică este nu numai recomandată, ci chiar obligatorie, atunci când este vorba despre apărarea lucrării lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a făcut-o de câteva ori, când, a spus el, și-a permis să vorbească „în nebunie“:

„O,deaţiputeasuferipuţinticănebuniedinparteamea!Ei,haide,suferiţi-mă!…Cespunînaceastăîndrăsneală,casămălaud,nuspundupăDomnul,cicaşicumaşspunedinnebunie….Spreruşineameaospun,căamfostslabi!Totuş,oricepoatesăpunăînaintecineva-vorbescînnebunie-potpuneşieuînainte“ (2 Cor. 11:1, 17, 21).

Capitolul doi al primei epistolei scrise de apostolul Pavel celor din Tesalonic conține și el căteva afirmații prin care Pavel se dezvinovățește de niște acuzații care i s-au adus. Metoda

26

diavolului pentru distrugerea adunărilor creștine nou formate este, mai întâi, să discrediteze reputația mesagerului Evangheliei, iar apoi să atace conținutul mesajului adus. La Tesalonic, diavolul le făcuse deja pe amândouă.

Ca să distrugă reputația mesagerului, diavolul atacă motivația activității lui. Dacă vom citi „printre rânduri“ vom descoperi apărarea lui Pavel și, implicit, acuzele care I s-au adus. Apostolul nu se apără din cauza mândriei, ci pentru ca tesalonicieni să poată să stea tari pe temelia mesajului primit. Putem enumera nu mai puțin de nouă astfel de lucruri.

Pavel este acuzat …

… că încurcă lucrurile, că este un fel de „încurcă-lume“.

… că este un fricos, un răufăcător pus pe fugă de cei care stau pentru adevăr. În realitate, Pavel a plecat pentru ca cei credincioși să nu sufere. Ei puseseră o „cauțiune“ bănească ca gaj că nu va mai fi tulburare în cetate.

… că este un fanatic periculos.

… că este un afemeiat, din cauză că erau multe femei printre noii convertiți, mai cu seamă dintre cele mai bogate.

… că este un farsor, care i-a păcălit pe cei din Tesalonic.

… că este un lingușitor care știe să profite spunând oamenilor ceea ce vor ei să audă.

… că este un oportunist lacom care urmărește să le ia banii.

… că este un puturos căruia îi place să trăiască din munca altora.

… că este un dictator, căruia îi place să stăpânească peste alții, mereu în căutare de naivi care să-l admire.

Niciuna din aceste nu era adevărată, dar diavolul le aruncase în calea credincioșilor din Tesalonic. De fapt, acestea erau adevărate pentru diavol, așa lucrează el cu oamenii.

Apostolul Pavel face apel la mărturia tesalonicenilor și a lui Dumnezeu însuși.

1. El le arată realitatea frumoasă a vieții celei noi din adunarea lor . Poate fi aceasta lucrarea unui „încurcă-lume“ ?

„Voi înşivă ştiţi, fraţilor, că venirea noastră la voi n'a fost zadarnică“ (2:1)

27

2. El le aduce aminte despre îndrăzneala lui în lucrare. După ce a fost aruncat în închisoare în Filipi, în prima cetate în care a venit s-a apucat de-ndată să predice Evanghelia. Așa se poartă un fricos? Dacă ar fi fost fricos s-ar fi grăbit să fugă în altă țară.

„Dupăce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru, să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte“ (2:2).

3. El le spune că nu este nici lingușitor și nici mincinos, ci un om care spune ceea ce crede și crede ceea ce spune. Pavel n-a căutat să păcălească pe nimeni.

„Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie, nici pe viclenie.În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n'am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu“ (2:4)

4. El le vorbește despre evlavia sa. Dumnezeu l-a spcotit vrednic și asta este cea mai bună dovadă.

„Ci, fiindcă Dumnezeu ne -a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima. “ (2:5).

5. El le amintește despre smerenia și blândețea comportamentului lui printre ei.

„N’am căutat slavă dela oameni: nici dela voi, nici dela alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste. Dimpotrivă, ne-am arătat blînzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii“ (2:6-7).

6. El le aduce aminte că s-a ostenit să le dea din timpul, din banii și chiar din sine însuși.

„Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atît de scumpi ne ajunseserăţi“ (2:8).

7. El le aduce aminte de hărnicia cu care a lucrat ca să nu le fie o povară.

„Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi, şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu“ (2:9).

8. El îi face pe ei martori ai sfințenie cu care a trăit printre ei.

„Voi sînteţi martori, şi Dumnezeu deasemenea, că am avut o purtare sfîntă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi, cari credeţi“ (2:10).

9. El le aduce aminte că, departe de afi un dictator între ei, a fost mai degrabă ca un tată

28

care-și educă cu drag copiii pentru viața în Împărăția lui Dumnezeu.

„Ştiţi iarăş că am fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mîngîiam şi vă adeveream, să vă purtaţi într'un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa“ (2:11-12).

Situația cu care s-a confruntat apostolul Pavel față de biserica din Tesalonic este o ocazie excelentă să înțelegem cum atacă diavolul pe lucrătorii din biserici. Lui îi place teribil să arunce îndoială și criticism la adresa lor, ca să-i descurajeze și să-i facă pe ceilalți să nu-i mai asculte.

„Deaceea mulţămim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci cînd aţi primit Cuvîntul lui Dumnezeu, auzit dela noi, l-aţi primit nu ca pe cuvîntul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi cari credeţi“ (2:13).

Apostolul Pavel n-a fost surprins de acest aspect al luptei duhovnicești. Îl experimentase deja încă de pe când lucra și lupta în bisericile din Iudeea.

„Căci, fraţilor, voi aţi călcat pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu, cari sînt în Hristos Isus, în Iudea; pentrucă şi voi aţi suferit din partea celor de un neam cu voi aceleaşi rele, pe cari le-au suferit ele din partea Iudeilor. Iudeii aceştia au omorît pe Domnul Isus şi pe prooroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu, şi sînt vrăjmaşi tuturor oamenilor, căci ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mîntuite. Astfel, ei totdeauna pun vîrf păcatelor lor. Dar, la urmă, i -a ajuns mînia lui Dumnezeu!“ (2:14-16).

Pentru Pavel, înverșunarea dușmanului era normală. Dumnezeu smulgea oameni de sub stăpânirea lui așa că reacția lui era de așteptat, era firească. Așa cum spunea cineva: „Dacă nu te întâlnești din când în când frontal cu diavolul, s-ar putea să mergeți în aceeași direcție!“ Unii creștini ar vrea să trăiască fără suferințe. Pentru Pavel, suferința era un semn al alegerii divine, un semn de cinste, o pecete a autenticității. Nu-I de mirare că apostolul a vrut să le transmită acest fel de gândire și credincioșilor din Tesalonic.

„Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi cîtăva vreme de voi, cu faţa dar nu cu inima, am avut cu atît mai mult dorinţa să vă vedem. Astfel, odată, şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne -a împedecat Satana. Căci cine este, în adevăr, nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sînteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sînteţi slava şi bucuria noastră“ (2:17-20).

Capitolul 3 conține pasaje de destăinuiri duioase, asemănătoare unei spovedanii. Departe de apleca uțor din Tesalonic, ca să-și scape pielea, cum îl învinuiau unii, Pavel s-a gândit în toate

29

doar la binele lor și a tremurat pentru credincioșia lor față de Domnul.

„Deaceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena, şi v'am trimes pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră, pentruca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta sîntem rînduiţi. Şi cînd eram la voi, v'am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceeace s'a şi întîmplat, cum bine ştiţi. Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba. Dar chiar acum a venit Timotei dela voi la noi, şi ne -a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi o plăcută aducere aminte despre noi, şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe voi. Deaceea, fraţilor, în toate strîmtorările şi necazurile noastre, am fost mîngîiaţi cu privire la voi, prin credinţa voastră. Acum, da, trăim, fiindcă voi staţi tari în Domnul“ (3:1-8).

Acum, că aflase de la Timotei vești bune despre ei, apostolul le face o declarație de dragoste și își mărturisește dorința vie de a fi iar în mijlocul lor. Un lucrător creștin poate lucra și prin scrisori, dar eficiența lui cea mai mare, bucuria lui cea mai deplină este atunci când este ca un păstor în mijlocul turmei sale.

„Cum putem noi oare să mulţămim în deajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria, pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru? Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea faţa, şi să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre. Însuş Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi! Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi, ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi“ (3:9-13).

Vorbirea de rău se alungă prin faptele bune. Nu ne este de nici un folos să ne retragem în bârlog ca ursul care hibernează sau își linge rănle. Am dovedi doar că vorbirea de rău și-a atins scopul!

Pavel dorea să meargă iar printre tesaloniceni pentru ca purtarea lui să alunge calomniile spuse despre el.

5. Pavel - un apostol preocupat cu maturizarea ucenicilor din Tesalonic

În capitolele 4 și 5 din 1 Tesaloniceni, apostolul Pavel ilustrează preocuparea părintească

30

pentru copiii lui în credință, dorind să-i vadă crescând sănătoși în două domenii: în sfințire și în speranța pentru viitor (nădejde). Oricât ar părea de paradoxal, ambele domenii implică o relație cu … moartea. Sfințirea este creșterea noastră în asemănarea cu Dumnezeu prin mortificarea firii noastre pământești (Rom. 8:13; Gal. 6:8; Efes. 4:22; Col. 3:5), iar nădejdea este cea mai plăcută punte peste moartea fizică.

Sfințirea

Sfințirea este transformarea vieții prin creșterea în asemănare cu Dumnezeu. Ea măsoară gradul în care ieșim de sub puterea păcatului și intrăm sub autoritatea vitală a Duhului Sfânt. Apostolul a văzut foarte clar că cei din Tesalonic, născuți ca oameni în mediul corupt al societății grecești, trebuie să părăsească felul lor deșert de viețuire pe care l-au moștenit de la părinții lor pentru a trăi la înălțimea standardelor divine. Probabil că cea mai „contemporană“ definiție a procesului de sfințire este „calea spre excelență“. Dumnezeu ne iubește așa cum ne găsește, dar ne iubește prea mult ca să ne lase așa cum ne găsește! El vrea să ne scoată din lumea de dărâmături și eșecuri ale păcatului și să ne facă părtași desăvârșirii Lui. Cel mai important verb din prima parte a capitolului patru este „să sporiți“. Nu este suficient că cei din Tesalonic au început bine. Mai este destul loc pentru creștere, pentru excelență. Pavel nu obosește să le repete în scris ceea ce le spusese deja prin viu grai când fusese la ei:

„Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat dela noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi

faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta“ (1

Tes. 4:1).

„Dragostea“, care măsoară participarea noastră la sfințirea lucrată de Duhul lui Dumnezeu, trebuia să crească în ei spre desăvârșire:

„Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de

Dumnezeu …Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea“ (1 Tesal. 4:9-10).

Convertirea este un eveniment care se produce într-o clipă, însă sfințirea este un proces care durează toată viața! Înainte de a ajunge în cer, cei din Tesalonic aveau nevoie să iasă din obiceiurile păguboase pe care le deprinseseră în societatea grecească.

Etica familiei creștine

Prima schimbare de caracter și comportament în convertiții din Tesalonic trebuia să înceapă cu cărămida de bază a societății, familia.

31

„Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat dela noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa

şi faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa

aceasta. Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v-am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este

sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie

şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, cari nu cunosc pe Dumnezeu“ (1 Tes. 4:1-5).

Grecii duceau o viață destrăbălată plină de abuzuri carnale, după chipul și asemănarea „zeilor“ la care se închinau. Olimpul lor era plin de „năluci“ care personificau pornirile păcatelor din trupurile lor. Bahus era zeul beției, Diana și Afrodita patronau vânătoarea și sexul. Iată o scurtă descriere a sistemului religios al grecilor, preluată prin Internet de pe CreștinOrtodox.ro:

„În perioada străveche, locuitorii Greciei și ai insulei Creta par să fi adorat Pământul Mamă, ca zeiță a fecundității dar și a reîntoarcerii finale. Din cercetările savanților putem spune că exista un cult la Cnossos și Pylos și că era adorată o divinitate a naturii și a animalelor, Potnia Teron. Apar treptat date despre zeități ca Zeus, Hera, Poseidon, Demeter, Atena, Ares, Hermes, Dyonisos.

Zeus era zeul suprem al grecilor, părintele zeilor și al oamenilor. Ca zeu al cerului, el locuiește pe vârful muntelui Olimp, vârf care era socotit a fi în cer, și tot ca zeu al cerului, el este stăpânul norilor, al ploii, al zăpezii, al tunetului și al fulgerului, fiind reprezentat cu un fulger în mână. Ca zeu al luminii, Zeus vede toate, nu-i scapă nimic. El supraveghează împlinirea justă a angajamentelor, respectarea dreptății, împlinirea obligațiilor conjugale. El protejează familia, patria, cetatea. Mitologia a întunecat figura măreață a lui Zeus, atribuindu-i o seamă de aventuri amoroase cu totul imorale.

Hera este personificarea feminină a cerului, în special a cerului nocturn. Ea este soră și soție în același timp a lui Zeus, împărțind cu acesta puterea. Este zeița femeilor și a căsătoriei.

Atena (Athena, numită și Palas Athena) este, dintre toate zeitățile panteonului grecesc, cea mai apropiată de Zeus, ca una ce este născută, fără mamă, direct din capul lui și întrupând o parte din însușirile tatălui sau. Ea conduce armatele la victorie și tot ea prezidează la încheierea păcii. Și Ares este zeul războiului, dar acesta este un zeu sângeros, iubind vărsarea de sânge pentru vărsarea de sânge însăși. Atena este înțeleaptă, prudentă, duce luptele la bun sfârșit, apoi prezidează operele din timp de pace: adunările din agora (piața publică), ședințele senatului etc. Ea protejează munca, meseriile, artele.

Apolo (Apollo) este unul dintre cei mai importanți zei ai grecilor. Numele său înseamnă soarele „strălucitor". De la început Apolo a fost o zeitate pastorală. În general însă el este cunoscut ca zeu al poeziei și al artelor.

32

Artemis este zeița fecundității, a castității și a iubirii legitime. Ca soră a lui Apolo împărtășește unele din însușirile acestuia, ca de exemplu aceea de a feri pe oameni de boli, dar este în stare și să provoace epidemiile și să omoare cu repeziciune mai ales femei. Identificându-se cu zeitățile lunare Hecate și Selene, ea apare ca zeiță a luminii nocturne, zeiță care iubește locurile retrase, întunecoase.

Hermes era socotit zeu al vântului, al comerțului, al câștigului rapid, al artei de a trage profit în dauna altuia. Tot el este și zeul drumurilor.

Hefaistos este în panteonul grecesc zeul focului, în special al focului din adâncul pământului. Mai târziu, în poemele homerice, apare ca meșterul iscusit care clădește palatele zeilor și făurește toate obiectele de confort și de podoabă ale zeilor; la care, firește, se folosește în primul rând focul.

Afrodita, soția lui Hefaistos, după altă versiune soția lui Ares, zeul războiului, este zeița iubirii senzuale.

Poseidon, zeul mărilor, fratele lui Zeus, este de asemenea una dintre zeitățile importante ale panteonului grecesc ca și Atena zeiță a înțelepciunii.

În lumea subpământeană locuiau: Hades (fratele lui Zeus), zeițele Persefona și Hecate.

În secolele al Vll-lea și al Vl-lea î. Hr. a luat un mare avânt cultul eroilor, care erau fie personaje omenești îndumnezeite, fie zei decăzuți. Ei erau socotiți în general ca fiind născuți din căsătoria între un zeu și o pământeancă sau un pământean și o zeiță. Majoritatea eroilor proveneau din personalități istorice de mare însemnătate, strămoși care au întemeiat o colonie ori au adus importante servicii cetății și a căror amintire a luat cu vremea înfățișarea unei apoteoze. Unii dintre eroi ajungeau să fie asimilați întru totul cu zeii. Cel mai cunoscut este eroul Prometeu, care la origine a fost un zeu al focului. Prometeu fură focul din fierăria lui Hefaistos și-l aduce oamenilor. Pentru toate acestea, Zeus îl pedepsește să stea încătușat de o stâncă în Caucaz și un vultur să-i mănânce zilnic ficatul, care creștea la loc în timpul nopții. Mitul prometeic a fructificat o întreagă literatură în antichitate și în epocile modernă și contemporană, Prometeu devenind simbolul eroului care se sacrifică pentru binele omenirii.

Dintre ceilalți eroi amintim pe Teseu, care a omorât Minotaurul - monstru căruia atenienii trebuiau să-i sacrifice din nouă în nouă ani câte șapte tineri și șapte fecioare - pe Ahile, pe Menelau, pe Diomede, etc.“

După cum se poate vedea, grecii și-au inventat patroni supranaturali care să le justifice viciile.

33

Familiile lor erau neafectate de libertinajul sexual pentru că instauraseră un sistem social care să le dea stabilitate. Nevestele puteau fi schimbate în mod „civilizat“, iar întreținerea amantelor era ceva foarte public și la modă. Iată ce ne spune Demostenes despre reglementarea raporturilor sexuale în Grecia timpului său:

„Noi plătim prostituate pentru plăcere, ținem amante pentru satisfacerea nevoilor de fiecare zi ale trupului și avem soții pentru nașterea de copii și pentru buna administrare a casei“.

Nevestele grecilor mai erau numite și „matroane“ („femei de frunte“ în Faptele Apostolilor 17:4). Trecute de vârsta medie și neglijate de bărbații lor, ele se revanșau prin influența mare în treburile obștei și prin întreținerea unor relații păcătoase cu „campionii“ jocurilor sportive de atunci. O matroană rămasă văduvă își cumpăra uneori un soț tânăr sărac. După moartea ei, soțul trecut de floarea vârstei își lua o nevastă tânără, ș.a.m.d. Seneca a scris: „Femeile se mărită ca să divorțeze și divorțează ca să se mărite“. Castitatea era aproape o virtute moartă.

Dacă plasați tesalonicenii pe fundalul acesta veți înțelege foarte repede de ce le-a scris Pavel ceea ce le-a scris și de ce sfințirea trupului și a familiei era așa de prioritară.

Etica muncii și a comerțului

O altă prioritate a fost scoaterea creștinilor din obiceiurile corupte legate de muncă și de comerț. Grecii erau campionii comerțului mondial. Aceasta n-ar fi fost rău, dacă n-ar fi însemnat și că profitul lor era derivat dintr-un sistem de necinste și camătă. Pavel le repetă ceea ce le spusese deja: relațiile dintre ei trebuiau să fie de-acum de o cu totul altă natură:

„Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentrucă Domnul

pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v'am spus şi v'am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne -a

chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu

pe un om, ci pe Dumnezeu, care v'a dat şi Duhul Său cel sfînt“ (1 Tes. 4:6-8).

Ca să poată supraviețui neîntinați de „sistem“, convertiții la creștinism sunt îndemnați să se considere intrați într-o familie de „frați“ și „surori“, care pot să-și înființeze o viață comunitară distinctă și separată de cea coruptă:

Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţăţi de

Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii, cari sunt în toată Macedonia.

Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de

treburi, şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei

de afară, şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni“ (1 Tes. 4:9-12).

34

Realitatea acestei „societăți noi“ s-a generalizat pretutindeni pe unde au apărut biserici. Așa cum vom vedea însă, unii din convertiții creștini din Tesalonic, înțelegând greșit venirea Domnului, profitau de viața comunitară, nu munceau și se ocupau „cu nimicuri“. Îndeletnicirea era foarte „la modă“ în Grecia. Pavel va vedea la Atena că „… toţi Atenienii şi străinii, cari stăteau în Atena, nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou“ (Fapte 17:14).

Grecii trăiau numai pentru „plăcere“, fie ea la nivelul trupului, fie ea la nivelul sufletului. Ei credeeau că munca, mai ales munca fizică, era degradantă și trebuia repartizată cu precădere sclavilor. Evreii, pe de altă parte, educați prin prevederile Vechiului Testament vedeau munca drept o parte intrinsecă a vieții, o asemănare cu Dumnezeu în responsabilitate, preocupare și pasiuni, o îndeletnicire virtuoasă și plină de satisfacții. Când l-a făcut pe Adam, cel dintâi om, Dumnezeu nu l-a pus să-și dea doctoratul în filosofie cu o dizertație despre diferența dintre bine și rău, ci l-a așezat în Eden ca să fie grădinar. Toate activitățile legate de muncă din Scripturile evreiești erau la fel de meritorii, fie ele fizice sau intelectuale, fără deosebire. Apostolul Pavel caută să introducă acest fel de gândire și în tânăra biserică din Tesalonic. El le spune că ținta lor trebuie să nu mai depindă de nimeni din afară. Orice creștin sănătos trebuie s�