1

OVID DENSUSIANU

Ce nu se poate

s înving

Din „VlfAA NOU"

Unicul dfpoMit dtCâj^i /ioininrsti

OVID DENSUSIANU

Ce nu se poate

s înving

Din „VIEAA NOUÂ"

BUCURETI

Editura „VIEEI NOU"

1914

o _ ' y 1 7 o

Digitized by the Internet Archive

in 2014

ÎL.

https://archive.org/details/cenusepoatesainvOOdens

Cîteva zile au spulberat visurile optimiste ale unora — tot

mai puini în timpul din urm — i au trecut fulger-

toare peste prevederile altora, 'care presimiau ceasul

amenintor, dar nu-i închipuiau c era aa de aproape. F^atinii

îngrmdite de ani fie în sufletul celor muli, fie între zidurile

unde, surîztor ori încruntat, troneaz iesuitismul diplomatic,

au biruit nehotrîri ce preau prea mult amînate i -ca un

ironic contrast — ne-au reamintit cuvintele de «pace, desar-

mare» ce rsunau aa de frumos, aa de mîngîictor, acum

cîiva ani, pe la congrese i prin interviewuri.

Eram în munii Engadinului cînd telegraful a adus vestea

izbucnirei rzboiului. In amestecul cosmopolit de acolo pu-

teai vedea cîte sentimente ascunse vcniau acum s-i arate

puterea, cîte gînduri se împietiau repede, nerbdtoare, icum fiecare, dup temperamentul, naionalitatea Iui, îi trda

mai bine ca oricînd sufletul. Germanii clcau mai trufai,

mai soldete, i în salonul de lectur al hotelului dedeau

Ia o parte cu un gest de dispre jurnalele francese;Ruii,

adunai Ia un Ioc, ca i cum ar fi conspirat, lsau s se

- 4 -

aud mereu acel «Njeinci» pentru care gsiau totdeauna cîte un

calificativ; Francesii, stdpîni pe ei, ca în faa unui lucru

bnuit, artau în priviri lumina care te face s ndjdueti

c dreptatea trebue s birueasc împotriva celor care vreau

s'o înî,'roape; Englesii îi împrtiau impresiile flegmatic,

pe un'^on de intimitate calm, ca i cum ar fi fost vorba

de o întîmplare de familie;cîiva Polonesi, rtcii printre

atîia care vedeau în turburtoarea veste o clip de mari

hotrîri, preau singuri indifereni, iar Americanii îi subli-

niau conversaiile cu un fel de comptimire sau cu o umbr

de ironie, ca i cum ar fi zis: «iat-v unde ai vrut sajungei; s vedem cum o s v descurcai».

Cînd peste cîteva zile au venit tirile despre primele lupte,

mîndria celor ce se cred mînluitorii civilisaiei, dela apus la

rsrit, nu mai cunoscu margini i din ea vedeai împrt-

indu-se cei care preamresc puterea germanismului. Un

Elveian îmi spunea : «cum s nu credem c Germania va

ci biruitoare cînd are cea mai disciplinat armat, i de ce

s nu ne bucurm de succesele ei cînd numai aa rzboiul —care c o pacoste i pentru noi — se va putea sfîri mai

curînd ?» La obicciunea mea c Germania nu va putea re-

sista în faa celor trei mari puteri cu care a intrat în lupt,

c armata frances nu e cum o judec unii i c pentru

binele atîtor ri ar trebui s se sfîreasc odat cu capora-

lismul prusian. Elveianul îmi rspunse : «d-ta nu cunoti

pe German, nu tii de ce e în stare cînd ine cu încpî-nare la ceva... Rzboiul trebuia s vie, i numai învingînd

cel mai tare vom putea avea iar linite».

Regsiam în acest raionament tot fanatismul german,

— 5 —

transmis ca o contaiune îni^rijitoare i îiitr'o ar unde —mai ales azi — altfel ar trebui s se judece, alte sentimente

ar trebui s stpîneasc. De ani întregi me-ialomania pru-

siana a otrvit sufletul Europei i în tragedia care se desf-oar acum ochii barbari vor fi simind toat voluptatea pe

care o dau visurile de sînge. Prusianul i-a zis într'o zi

:

«sînt cel mai tare i trebue s mi se închine toi—dac nu

vor vrea, vor trebui, îi voi sili». In aceast credin dîrzfiecare a fost crescut i fiecare a ajuns s se închipueasc

un cuceritor, un furitor al hegemoniei prusiene ; dela piu'-

ttorul chivrei i profesorul pletos pîn la cel din urmamploiat de banc i commis-voyageurul palavragiu, toi

i-au atribuit aceast misiune ce li se prea providenial,

i astfel s'a fixat acel tip caracteristic al Prusianului, cu su-

fletul aa de bine oglindit în privirea rece, tioas, Înfior-

toare, fr nici o scînteiere de buntate, de noblee, cu vorba

autoritar, brusc, cu micrile repezi, seci, lemnoase, ca

ale unui manechin închipuit de un meter cu imaginaia gro-

tesc. Chiar pentru ceilali Germani—pentru aceia care au

în sufletul i sîngele lor ceva ce-i deosebete în mai bine

— tipul prusian a fost totdeauna antipatic i cine a stat

mai mult în Germania a putut constata nu o dat aceast

repulsiune fisic pe care o simiau unii în faa semenilor

dela nord, dup cum a avut prilej s aud protestri înn-

buite împotriva spiritului strîmt ce venia din Berlin. i aceast

repulsiune i animositile sînt uitate azi, pentru c ceea-ce

a pornit din închipuirea prusian a surîs i celorlali, i-a

cucerit : toi cred în Germania c ara lor trebue s fie ne-

întrecut, toi tresc în aceast exaltare ce a fcut din e/

— 6 —

grandomanii Europei. Germania e azi victima nebuniei cîtorva

pretenioi, cîtorva impetuoi ce cred c nimic nu Ie poate

sta în cale — dar unde îi va duce aceast nebunie voiji ve-

dea în curînd. In istoria lumei «furor borussicus» va rmî-nea o pild de aberaiune a unui întreg popor i cînd ea

va fi redus Ia ce trebue, cînd ea va ajunge inofensiv, vomcunoate o bucurie mai mult, o bucurie ca aceea pe care au

simit-o locuitorii dimprejurul Iacului Stymphale cînd au fost

mîntuii de montri cu ghiare de oel.

Folosindu-se de atîtea ci ce li s'au deschis dup 1870,

organisînd totul cu calcul, cu o perseveren fanatic, Ger-

manii au urmrit mereu planurile lor de acaparare — chiar

aceia care steteau mai departe au fost inta lor de stpînire :

cît mai muli clieni, cît mai muli tributari, aceasta a fost devisa

lor. Comerul, industria german au stat mereu la pînd s-igseasc nenumrate locuri de plasare i — ce ar fi trebuit

s le discrediteze mai curînd — au recurs la toate expe-dientele, la toate mijloacele perfecionate de a desface i dea cîtiga cît mai mult: pieele Europei i din alte pri aufost invadate de «camelota» german care se întorcea în

aur la Berlin, Hamburg i aiurea, ca acest aur pe urm sse prefac în oel din care s se toarne tot mai multe tunuri

pentru progresul civilisaiei. Intr'un fel de industrie am vzutîn timpul din urm degenerînd i tiina, german sau împru-mutat, industrialisarc patronat chiar de unele universiti,prefcute în fabrici de doctorat. In tiin, ca i în alte

ramuri. Germania a avut altdat o legiune frumoas deIdealiti - cîiva din ei, btrîni rmai într'o lume ce aveas ia repede alte deprinderi, au mai dus cu ei vechia tra-

— 7 —

diie i diipa 1870, data fatal cc avea s vesteasc întro-

narea materialismului german ; în timpul din urm îns idea-

lismul a czut tot mai în umbr i dac se mai gsia cîte

un isolat care s se închine lui se simia de tot strein printre

cei muli, cei copleii de pcatele vreme! nou. Germaniaultimelor decenii n'a fost condus de suflete mari, roneroase,

ci de coaliia primejdioas a celor ce-i fac vieaa în casrmi,în bnci, în fabrici — i oamenii ei politici de acetia auascultat, cu ei au crezut c vor înla «marca Germanie».

Mania acaparrei a ascuns la Germani i alte gînduri. Uii

prieten de aici, din Elveia, dar nu ca Elveianul de maiînainte, ci o minte luminat, desfcut de prejudeci, îmi

povcstia urmtorul cas tipic. Era într'o excursiime cu unprofesor din Berlin

;oprindu-se într'un loc i admirînd pei-

sajul, profesorul fcu reflexia: «pcat c o ar aa frumoasnu este a noastr». In sinceritatea lui, profesorul din Berlin

gîndia cum gîndesc muli compatrioi ai Iui : Germania trebue

s-i mreasc graniele, i rile mici pot fi cea mai bun prad.Ce s'a întîmplat cu Belgia — minunata ar de munc

i de art ce a avut s îndure nvlirea liordelor - este o

dovad. Ea stetea în drumul ambiiunilor care înfierbîntau ca-

petele din Berlin i pentru a da Ia o parte piedeca ce stin-

gheria planurile statului major s'a gsit repede formula.

«Puin ne pas» — s'a zis — «de neutraliti garantate prin

tratate ; nu recunoatem decît ce ne convine». i Ia izbuc-

nirea rzboiului ingeniositatea prusian a inventat acea scuscopilros c Belgia trebuia atacat, i repede, pentru cs'ar fi aflat în Germania de pregtiri francese - trupe ce

s'ar fi adpostit în Belgia, aeroplane ce ar fi plecat în re-

- 8 —

cunoateri— i pentru a preveni invasiunea frances pe la

nord, Germania trebuia sâ se apere de unde venia primejdia,

s ocupe Belgia. Nici pîn azi Germania n'a adus dovezile

convingtoare despre ce spune c a îndreptit violarea

teritoriului belgian — mai curînd s'a dovedit contrarul, pentru

câ dac Frana ar fi pregtit rzboiul, aa cum s'a zis la

Berlin, dac ea ar fi trimes armat în Belgia s stea la

pînd împotriva Germaniei, alt ceva ar fi gsit trupele ger-

mane cînd au trecut frontiera belgian, nu aprarea grbit,improvisatâ, dar eroic, împotriva unei nvliri neateptate.

Nedreptatea fptuit împotriva Belgiei — pe care unii mai

încearc, chinuit, s'o rstlmceasc din punct de vedere

al.... dreptului internaional (cum se face într'un articol din

Leipzigcr Zcitschrift fiir dcidsches Recht) a recunoscut-o

de altfel, pe jumtate, chiar Cancelarul cînd, la deschiderea

Reichstagului la 5 august, spunea :

Novoia nu cunoate piedeci. Trupele noastre au ocupat Luxemburguli poate au trecut pe teritoriul belgian. Aceasta contrazice prescrip-iunilo drepturilor popoarelor. Guvernul frances a întiinat, o adevrat,pe cel din Hruxolles cft va respecta neutralitatea Belgiei cît timp o varespecta i adversarul. A trebuit îns s procedm aa, pentru c Fran-cosii se pregtiau s nvleasc. P'rana putea atepta, dar noi nu. Oinvasio din partea Francesilor în partea de jos a Rinului ar fi fost fa-tal nou. Am fost silii s trecem peste protestele guvernului dinLuxemburg i Holgia. Nedreptatea pe care am fcut-o prin aceasta ovom îndrepta de îndat ce vom fi atins inta noastr militar. Cîndcineva, lupt, ca noi, pentru ceva mai presus de orice (ums Hochstekampft) nu trebue s se gîndeaso decît cum s scape mai uor.

E un document aceast declaraie a Cancelarului german —un document de mentalitate prusian ; vedem în el moralapolitic de care sînt cluzii marii pionieri ai culturei: «nute sfii de nimic, îndrsnete tot, fii brutal — numai s birui».

— 9 —

Sub alt fa, de minciun, de ipocrisie, se desvlue pro-

cedeurilc prusiene în cele dou note trimese la Bruxelles,

la 15 i 18 august. Cel din urm sentiment de desgust, de

revolt, nu-1 poi stpîni cînd ceteti aceste rînduri cinice

:

Guvernul belgian a respins oferta guvernului formaii, pornit dintr'un

gînd sincer (aufriclitig gemeintes Anerbii^ton) «e a scuti ;ira do gro-

zviile riizboiului. . El a voit rzboiul...

Guvernul german regret dii\ tot sufletul c, în urma atitudiuoi gu-vernului belgian împotriva Germaniei, s'a ajun-î la ciocniri .«îiigoroaso.

Germanii nu vin ca dumani în Belgiei. Nuin;ii silii do improjurri, în

urma msurilor militare luato în Frana, guvernul germm a botrit in-

trarea în lielgia .'ji ocuparea Liegeului, ca punct do r^izim pentru viitoa-

rele operaiuni militare. l)up;1 co armata belgian, într'o resiston c-

roicâ împotriva unei armate mai numeroase, a ap;^rat cinstea oi militarîn chip strlucit, guvernul german roag po .M. S. Rogole .i guvoriuil

belgian s crue Belgia do alte urmri alo rzboiului. Guvernul ger-

man e gata pentru orice înelegere cu cal belgian, în msura in care

o asemon'ia înelegere nu ar fi în desacord cu ceea-co-i impune con-

flictul cu Frana. Germania d înc odat asigurarea solemn c nu

ascunde gîndul s anexeze teritoriul belgian .i ca s arate c nu so

gîndete la aa ceva ea o gata s retrag trupele din Helgia, do în-

dat ce situaiunea rzboiului îi va permite.

îndoit ipocrisie în aceste declaraii i viclene avansuri,

îndulcite de laude aduse vitejiei soldailor belgieni (ceea-ce

n'a împiedecat puin mai tîrziu ca tot în Germania s se

spun despre Belgieni «das feige und hinterlistige Volk B'A-

giens», cum îi numete insolent cineva în Deutsche volks-

wirtsc.haftliche Korrespondetiz, 25 august) : de o parte,

îndrsneaa afirmaie c nu sînt vinovai Germanii dac rz-

boiul s'a întins i în Belgia: «noi nu ne-am gîndit la

aa ceva, nu v'am vrut rul, fereasc D-zeu» ; de alt

parte, asigurarea prefcut c nu-i trecj nimnui prin

minte s incorporeze Belgia; tot aa declara împratul Ia

deschiderea Reichstagului: «pe noi nu ne duce dorul de

— 10 —

cuceriri, pe noi ne însufleete voina nestrmutat de a ne

pstra locui pe care ni 1-a dat D-zeu» (în discursuri, în

note diplomatice, D-zeu a fost mereu invocat în Germania

de cînd a început rzboiul — tii povestea rufctorului

ce se închin s-i ajute D-zeu cînd se gîndete la vre-o

isprav). Aa de puin i-a preocupat pe Germani anexarea

Belj^Mci în cît dup ce armatele au ptruns în Liege i Bru-

xelles jurnalele din Berlin scriau : «vor rmînea bine cuce-

rite de noi, pentru c nu ne mai putem permite, într'un alt

rzboi, luxul vrsrci de sînge în preajma lor». Vremea

tie îns mai mult dccît jurnalele din Berlin i ea nu va

ierta ce umfl mîndria unui von Emmich sau von der Goltz.

Cucerirea Belgiei—pentru a strînge mai de aproape Frana

i Anglia—a fost, nu mai încape îndoial, unul din pla-

nurile ascunse ale politicei germane Acum doi ani, g-sindu-m la Miinclien, povestiam unui scriitor olandes, re-

ferindu-m la o conversaie într'un cerc de Germani, cummi s'a prut foarte ciudat s aud c într'un viitor rzboi

Olanda ar trebui s revie Germaniei. «Nu te mira» — mi-a

spus dînsul — «aa ceva am auzit i cu de mai multe ori....

Las-i s viseze». Aa în gol nu viseaz îns Germanul: ce

urmrete azi vrea s-i cad repede în mîn.Vrei i alte dovezi de lcomia german?Iat. !n La drpâche coloniale a aprut acum cîiva ani, în

190S (5 septemvre), convorbirea pe care un colaborator al

revistei francese,J. Montet, a avut-o cu un personaj politic

din Germania. Acesta spunea :

L'Allemagiie etouffi3 dans ses frontiorcs. II lui faut d'autres provin-ces: b Cliainpagiie, ce qui vous reste de la Lorraine et la Franche-

— 11 —

Comte. Les iiistituteurs allemands discut couranunout cola â lours

eleves.

Dup Alsacia i Lorena, prin urmare, trebuiau s vie la

rînd Cliampagne i Franclie-Comtc — au apetit bun cînd se

uit pe liarta Europei, ca pe o cart de menu, tovarii ce-

lor care credeau c le st i lor ceva gata de îmbucat peste

Dunre. Si se vorbete la noi de lcomia de lup a Slavilor,

pe cînd Germanii ar fi blînzi ca mieii.... Convorbirea din care

am reprodus rîndurile de mai sus cuprinde înc o parte in-

teresant, unde se vede ce se vorbia acum ase ani în Ger-

mania despre izbucnirea rzboiului:

— ...On aun-a la guerre. Pas tout do suito, mais dani un delai qui

n'est plus, maintonant, bien cloigne.

— La auerre avec qui ?,,— Avec rAngletorre ot avec vous. Uans Ies eorcles m'l'taire, alle-

mands la conviction est et^blio qu'uno guerre eatre Anglotorfo et

I'Allemagne est inevitablo. Cette gaorro on no peut la faire en ce

moment. Mais da„s cn.i ans l'AU.ma^'ne a la pretent.on de vamere

l'Angletorro sui- mor et de voui vaincre en meme tomps sur torre.

Deci rzboiul a fost de mult plnuit în Germania, i —

amnunt semnificativ - din covorbirea aceasta se vede cse cam tia cînd va trebui s izbucneasc. Cînd cu o sp-

tmîn înainte de declararea rzboiului un Zeppelin fcea

evolutiuni spre frontiera îrances, pe la Baden-Baden, se

mai poate prin urmare crede c aceasta era o sunpla phm-

bare-? Si nu se spune c singur ambasadorul Germaniei la

Viena ar fi redactat ultimatul trimes Serbiei, i c, la sosirea

rspunsului, cercurile militare din Germania, temîndu-se cpoate se va ceda la Viena, au fcut înc o sforare de con-

vingere c rzboiul trebue început?

Era prin urmare tot ipocrisie cînd : împratul i Cance-

- 12 -

larul i presa german au venit sâ spun în cor: *noi am

vrut pacea, am fcut tot ce ne-a stat în putin ca s'o pstrm,

dar, uite, alii n'au vrut-o — nu sînteni noi vinovai dac

Europa va avea s sufere urmrile acestui rzboi». Tactic

ce concord cu un întreg sistem : pe lîng fora fisic. Ger-

manii in s arata c au i fora moral; de aceea, chiar

cînd pun la cale ceva suspect, de expediente, caut s sal-

veze aparenele pentru ca s poat spune pe urm, solemn,

c sînt cei mai coreci, cei mai morali. Vieaa politic ger-

man se întîlnete aici cu vieaa privat, plin i ea de

ipocrisii uor de vzut cînd petreci mai mult în Germania.

Dar ipocrisia politic prusiana îi trete acum zilele din

urm.

Oricît te-ai crede de abil, oricît i-ai închipui c te-ai

încunjurat de toate precauiunile pentru ca s nu se vadce urzeti pe ascuns, nu se poate s nu te trdezi într'o

zi i — dac închipuirea nu i-a întunecat de tot mintea

— nu-i rmîne decît s te dai învins, s primeti judecata

peste care ai vrut s treci cînd i-ai îcut socoteli gre-

ite. La aa ceva nu s'au gîndit marii pontifici ai politicei

germane;presumniunea le d i acum îndrsneala s-i pro-

clame inteniile fr pcat. Pîn i aceia care ar fi trebuit

s judece fr pornire, s-i pun o clip contiina în cum-pn, se întrec s ie tovrie ace3tei struine în înela-rea de sine i de alii.

Intelectualii germani, nelinitii de ce a aruncat discredi-

tul asupra rei lor, se agit, public articole prin ziare, inconferene, dar toi nu fac decît s repete ce gîndesc com-patrioii lor, rtcii i fanatisai. Ca s rspund lui Mae-

- m -

terlinck l-am vzut pe Gerhart Haiiptmann scriind aceste

frase ce oglindesc i ele aa de bine mentalitatea priisian

:

«poporul german, principii germani, în frunte cu împratul,n'au avut alt gînd dccît ca, prin armat i flot, s asigure

pacea... Acum, sîntem cu arma în mîna i n'avem s'o lsampîn nu vom dovedi, dinaintea lui D-zeu i a oamenilor,

dreptatea noastr sfînt... Prin victoria desvîrit a arma-telor germane se va asigura neatîrnarea Europei». i aici

frnicie, îngîmfare — bolnava închipuire c Germanii ar fi

sorocii s întreac pe toi, s fie un fel de «Uebervolk».

Cum se credeau Ebreii «aleii lui D-zeu» aa se cred Ger-manii astzi — i ne mirm c din Prusia n'a eit o Biblie

care s preamreasc faptele noilor trimei din cer... Dupcuvintele de aa grandios patriotism ale lui Hauptmann ga-

zetele ne-au adus cuvintele unui alt intelectual al Germaniei—i acest intelectual nu e un poet, cruia i s'ar mai putea

ierta preri ptimae, exagerri, ci un filosof i — înc ce-

lebru. In aula Universitei din Leipzig, acum cîteva zile,

Wiliielm Wundt a venit s spun, celor ce-1 chemase ca pe

un înelept, ce crede despre rzboiul «cel adevrat». Cu

glas tare, întinerit, btrînul profesor Ie-a vorbit sutelor dc

asculttori despre ne mai pomenita «nedreptate» ce s'a com-

plotat i se fptuetc împotriva Germaniei : «sîntem încun-

jurai de dumani;pretutindeni vedem punîndu-ni-se piedeci

s ajungem ceea-ce sîntem în stare. A trebuit s ne înar-

mm i era fatal s ajungem la acest rzboi, pentru c nu-

mai astfel puteam s ne meninem ca naiune». Cu ptrun-

derea sa de psicolog, Wundt a descoperit, se vede, la com-

patrioii si o boal îngrijitoare, mania persecuiunei, pentru

- 14 —

c nu tim s fi ameninat cineva existena Germanilor ca

naiune, nu cunoatem nici o conspiraie care s fi pus la

cale nimicirea Imperiului. Gîndindu-se cu înduioare la ziua

în care Europa îi va recpta linitea, marele filosof a mai

spus: «pacea se va întoarce iar în Europa numai cînd se

va pune capt politicei perfide a Angliei. Dac s'a ajuns la

acest rzboi de vin este mai ales Anglia i cel mai mare

vinovat acolo este fostul ei rege, Eduard al Vll-lea, pentru

c el a pregtit rzboiul, el a apropiat Anglia de celelalte

dou puteri care ne sînt dumane». Cunosctor adînc al

înlnuirei faptelor, Wundt vede causa principal a rz-

boiului de azi în înelegerea, în «complotul» împotriva Ger-

maniei al celor trei mari puteri. Anglia, Frana i Rusia. E

de sigur o prere ce te pune pe meditaiuni, mai ales cînd

vine dela o autoritate ca profesorul din Leipzig, dar îmi

aduc aminte i de o alt prere pe care am auzit-o dela un

om ce nu cunotea tainele filosofiei, un om mai mult simplu

—acesta fcea reflexia, cetind o gazet : «una a adus alta,

de nu era Tripla-alian, de nu era Bismarck, nu era nici

Tripla-înelegere, i dac n'ar fi fost blestemata de Alsacie-

Loren nu s'ar fi întîmplat ce vedem acum».

In prerile lui, Wundt s'a întîlnit cu ali savani ai Ger-

maniei, cu HaeckeI, Eucken, etc. care, semnînd declaraia

prin care renunau la distinciunile primite dela instituiunile

englese, justificau aceast liotrîre prin atitudinea pe care

a luat-o Anglia în rzboiul european, fcînd caus comuncu adversarii Germaniei. De altfel ciudat justificare. Daco ar intr în rzboi cu alta, urmeaz de aici ca i inte-

lectualii s-i declare rzboi, s se coboare la manifestaiuni

- 15 -

pornite din sentimente barbare ? Credeam c tiina i arta

au luminat sufletele, le-au desrobit de patimi orbitoare, de

ura de ras, deprinzîndu-le s judece mai senin, mai ome-

nete ; iat c ;din Germania ne vin desminiri la aceast

credin : savani din al cror nume ea îi face o fal se

coboar la cuvinte, atitudini, ce-i necinstesc i arunc o um-

br asupra culturei pe care zic c o represint ; în sufletul

german a rmas, se vede, ceva primitiv ce s'a dat acum

mai bine în vileag, chiar la aceia pe care ni-i închipuiam

altfel. Declaraia în josul creia am cetit numele lui Haeckel i

al colegilor si e o mrturie a acestei întîrzieri de ajungere la

o cultur desvîrit ; Journal des drbats a numit-o «gou-

jaterie de professeurs» ; cuvîntul e tare, dar cînd vii în faa

lumei^cu gesturi nesocotite te expui la epitete pe care in-

dulgena nu i le mai poate crua.

Dac scriitori cu renume, savani, profesori universitari,

se manifest astfel, ce s mai zici de alii, mai mruni, mai

puin legai de anumite responsabiliti ? Am dinaintea ochilor

apelul pe care 1-a rspîndit prin ziare un nuvelist, nu aa

cunoscut, Karl Hans Strobl ; e un apel adresat scriitorilor

germani (« Aufruf an die deutschen Schriftsteller») pentru

întemeierea unei ligi naionale a criticilor («Nationalbund

deutscher Kritiker») cu scopul de a boicota pe scriitorii streini

;

prosa acestui apel de ingenios patriotism nu merita poate

s fie luat în sam, dar pentru c este i ea un document

de exorbitare mental s ne oprim un moment la ea —ascultai frumoasele propuneri : «cine ca scriitor va primi

s fac parte din aceast lig se va obliga pe cuvîntul Iu

de onoare s nu mai traduc nici o oper a scriitorilor dui

- 16 -

rile care ne sînt dumane (Anglia, Frana i Rusia), nici

romane, nici poesii, nici piese de teatru, i tot aa s nu

publice dri de sam asupra lor. Se va face o excepie nu-

mai pentru operele pur tiinifice, cu caracter politic ori so-

cial, pentru c nu e de loc în intenia ligei ce se va înte-

meia s resping produciunile tiinifice ale streinilor ; voim

în primul rînd s nu se mai exploateze buntatea noastr

de «beletristica» celor care nu ne sînt prieteni. Liga se va

disolva cînd literatura inimicilor notri se va arta din nou

demn s fie luat în sam de poporul german cult (von

der deutschen Kulturnation)». Admirînd distinciunea ce se

face între tiin i literatur — de ce una ar fi boicotat icealalt nu ? — admirm i sentimentele de înalt cultur ce

au inspirat acest apel. Simul realitei i teama de ridicol sfi plecat oare din Germania cu ultimele trenuri înainte de

niobilisare ?

La ce compromitor rol e supus literatura se vede i din

alte curiositi pe care le întîlnim prin gazete, chiar cele mai

serioase. Paginile lor sînt pline de poesii aa zise patriotice,

cu strigte pompiereti, cu glume fr sare pe socoteala

Francesilor ori Englesilor i— ce le face mai respingtoare—cu elucubraii ce nu mai sînt curiositi, ci adevrate mon-struositi. Un specimen de ce poate trece prin imaginaiaslbtecit a Germanului de azi gsim într'o poesie publi-

cat de Badische Landeszeitang (3 sept.) ; merit s fie

reprodus, pentru c a primit adpost într'un ziar cu ca-

racter oficios i e isclit de un «Hofrat» :

o, t\i Germanie, urte azi ! Cu sînge de ghia — Mcelrete mi-lioane din SMinina diavoleasc —S se înale ca munii pîn la nori—Urnea fumegtoare i oasele celor czui

!

- 17 -

o, tu Germanie, urte azi ! îmbrcat în oel : — Fiecrui dumanetrpunge-i inima cu baioneta ! — Nici unul s nu fio lsat prisonior.

Amuete-i pe toi! — Pref în pustiu rile oe to striiii; iinproiur ! (Oh,

du Deut?chland, jctzt hasso ! Mit eisigeiu Hlut— Hinsclilat'lito Millionon

der teuflichen Brut, — Und tiirmten sii ii boigliocli ii> W'olkoii liiiu-in—

Das rauchende Floiscli und das Menschenpebein !— du Doutschhuid,

jetzt hasse ! Geharnischt in Erz: — Jedeni Feiud einon Uayonnottstich ins

Herz !—Nimm koiiion gofanfien ! Macb jeden gleich stumm !— Seliaft zur

Wuste den Giirtcl der Lunder ringsum !).

Un mcelar improvisat în poet n'ar putea vedea mai rou,

i nici în Bulgaria nu cred s se fi tiprit pe vremea rz-

boiului versuri de aa canibalic fantasie — fiecrui German

lumea i se pare acum o bogat prad pentru tun, un imens

«Menschenmaterial» (cuvîntul, aa de tipic, l-am gsit în tra-

ducerea proclamaiunei date de guvernul frances cînd s'a

strmutat la Bordeaux ; textul frances, vorbind de recrui,

zicea «ressources d'hommes», i numai un German s'a pu-

tut gîndi s traduc cu expresia brutal «Menschenmaterial»).

Dac prin mintea unui «Hofrat» au trecut asemenea alu-

cinaii slbatece, ne putem închipui ce a clocotit în sufle-

tele celor plecai din casarm. S'a vorbit mult de barbariile

fptuite de trupele germane ; cei interesai s le atenueze au

invocat motivul provocrilor din partea dumanului ori au re-

petat scusa c în orice rzboi se comit atrociti ;Gerhart

Hauptmann spunea, rspunzînd lui Romain Rolland : «rzboiul

e rzboi (Krieg ist Krieg)». Adevrul deplin asupra celor în-

tîmplate în atîtea locuri unde s'au dat lupte nu se va cu-

noate niciodat, dar din ce se tie pîn acum, din ce reiese

chiar din unele desminiri neîndemînatec ticluite la Berlin,

nu poate fi îndoial c armata german s'a dedat la cele

mai neînchipuite cruzimi. Dac Germania se mîndrete cu

disciplina soldailor ei, tocmai aceast disciplin ar fi trebuit

2

- 18 -

s-i împiedece dcla atîtea orori pe care le-au comis ; ne

vine mai curînd sâ credem c disciplina aceasta e numai

de parad i o coal de cli. Se pare c nici ofierii nu

au pus o stavil zelului celor de sub comanda lor de a

se întrece în vitejii asiatice ; brutalitatea stpînete înc ipe cei cu grade înalte, cum au mrturisit-o chiar unii din

semenii lor —cine vrea s se edifice asupra moravurilor bar-

bare ce mai dâinuesc printre ofierii germani n'are decît sceteasc cîteva amintiri pe care le-a însemnat un fost ofier,

H. Pommer, într'un volum aprut de curînd, Zwanzig Jahre

als Infantcneofjiziei: Cînd pretinzi c poporul tu e cel mai

civilisat, cum crede orice German, nici rzboiul nu poate

fi o scus de întoarcere la apucturi de fiar. Oricine cetete

cele petrecute Ia Louvain se întreab mirat cum o ar unde

toi au morala pe buze i trateaz pe alii de barbari i ban-

dii i-a putut trimete atîi «fii» s se ilustreze în nelegiuiri.

Raportul oficial belgian din 31 august arat toate grozviile

svîrite acolo, i ele n'au fost convingtor desminite decomunicatele germane, care nu ne-au lmurit pîn acum maibine nici asupra monumentelor de art despre care s'a zis

c ar fi fost distruse; în locul asigurrilor vagi c au fost

în parte salvate i în locul conferenelor inute la Berlin —da, cinismul a mers i de data asta pîn acolo c LokaL-anzeiger a anunat, dup devastrile i cruzimile dela Lou-vain, o serie de conferene cu proeciuni, la teatrul «Ura-nia», asupra acestui ora i Belgiei «cucerite» — ne-am fi

ateptat s se arate pe alt cale — prin reproduceri foto-grafice, de pild — ce a rmas într'adevr din arta vechiuluiora belgian

; la cîteva zile dup luarea Liege-ului ziarele

— 19 —

i revistele s'au grbit s rspîiideasca un clieu care artaputerea distrugtoare a mortierului de 42 cm. ; mrturisescc m'ar fi interesat mai mult, ca i pe alii, sa vad un cli-

eu cu ce se spune în Germania c s'a pstrat din cldirile

dela Louvain.

Cînd o ar cult e prins în rzboi nu trebuc s se creaddeslegat de anumite obligaiuni, mai mici ori mai mari. In

Germania chiar cele mai mici au fost uitate. Rzboiul a fost

pornit cu o furie, cu o frenesie de rsbunare, ca în vremuri

pe care ne deprinsesem s le credem legendare. Neutraliti

clcate în picioare, viei nevinovate jertfite unor ambiiuni

nebune, opere ale civilisaiei distruse de mîni de slbateci,

sfidarea unei lumi întregi prin frnicie, minciun i fora

brutal — acestea sînt minunatele fapte ale strjerilor cultu-

rei, acestea sînt «gesta Germanorum».

Se vor trezi curînd din aiurarea care i-a cuprins, din or-

gia de sînge pe care o ateptau cu o sete bolnav?Numai pedeapsa pe care au cunoscut-o i ali încrezui,

ali nesturai de stpîniri despotice, îi va întoarce la rea-

litate, i clipa pocirei va fi de sigur dureroas, dar i bi-

nefctoare.

întoars Ia realitatea pe care a dispreuit-o. Germania va

înelege c deasupra puterei pe care te-ai bizuit este o pu-

tere mai mare, a împrejurrilor, a vremei, care hotrte.

Utopia prusian a crezut c lumea va trebui s se schimbe

dup poruncile ei — Europa întreag s i se închine i toi

s primeasc uniforma sufleteasc decretat de cîiva fana-

tici i pedani. La asemenea terorisri nu se mai supune

- 20 —

nimeni azi : peste suflete, ca i peste âri, nu-i mai este

îngduit s treci ca altdat, pentru c în fiecare vegiieaz

contiina personalitei i a individualitei etnice.

i va" mai înelege Germania

c o alt energie decît cea primitiv, brutal, înal azi

rile -energia care pleac din sentimente luminate, din gîn-

duri generoase,

c lumea nu se mai sperie de intimidri grosolane i rîde

de ce vrea s se impun ostentativ i fanfaron — n'a fost

pîn acum o manie în Germania de a orbi prin tot ce e

«colosal», elefantic, manie ce se trdeaz dela militarismul

ci pîn la monumentele zise de art i fcute parc s stri-

veasc ?

Va înelege în sfîrit multe lucruri pe care nu le-a luat în

sam, pentru c alt ceva i s'a prut c-i va înla prestigiul

i-i va asigura cu orice pre dominaiunea.

O Germanie cuminit, reculeas din ce a rtcit-o — i

ca s ajung aici va cunoate de sigur i alte zile tragice

decît cele de azi—aceasta va trebui s fie una din urmrile

rzboiului provocat chiar de ea. Veacul al xx-lea nu poate

fi osîndit la ruinea unei tiranii militare i emblema lui nu

poate fi chivr prusian.

Scriind aceste rînduri departe de ar, m gîndesc la

contiina prea uoar cu care se întîmpin la noi lucruri

ce ne privesc aa de aproape i — mai mult — au s hot-rasc ce va fi viitorul nostru. Cît am putut vedea din cîteva

tiri, din cîteva articole — cetesc c i brouri au aprut —mai încearc unii s pledeze pentru o solidarisare a noastr

- 21 —

cu Germania i singura-i aliat rmas, Austria. Cum se maipoate opri cineva la un asemenea gînd dup ce tim binece înseamn politica austriac, recidivista în viclenii vdc cei din Transilvania, recidiviti i ei dar în naivitate, n'opricep nici acum, îi fac ilusii i pun zel, entusiasm, într'o

trist tovrie de arme. Cum am putea face caus comunai cu Germania dup ce i-am vzut isprvile, dup ce i eas'a artat ipocrit i cinic, sfrmînd tratate isclite chiar deregii ei — tratate pe care azi le numete «petece de hîrtie»—i clcînd în picioare drepturile popoarelor? A merge îm-preun cu cele dou ri detestate de toi ar fi s ne facemcomplici la nelegiuiri care într'o zi s'ar întoarce în contra

noastr. Ce a încercat Austria împotriva Serbiei, nemernicia

pe care Germania a fptuit-o cu Belgia s'ar putea repeta—cînd le-ar conveni — cu noi.

Ca s fim atrai spre Austria i Germania ni se aducemereu înainte sperietoarea slavismului. Dar slavismul nu e

primejdios azi — cel mai amenintor e germanismul lacom,

cutropitor. Primejdios ar putea ajunge slavismul de acimi—s zicem—în cincizeci ori o sut de ani, cînd Rusia, în plin

desvoltare, întrit, ar cuta s dicteze, s-i impun he-

gemonia, cum încearc acum Germania. Dar dac Germa-niei nu i se tolereaz aa ceva astzi, i s'ar putea tolera

Rusiei peste cîteva decenii, cînd contiina european va fi

i mai luminat, cînd drepturile naionalitilor vor fi i mai

bine garantate ? Admiînd chiar c Rusia s'ar gîndi într'o

zi s reînnoeasc sistemul pus în practic de Germania,

într'o asemenea eventualitate nu trebue oare s ne gîndim de

pe acum c ara noastr numai bine întrit, între hotare mai

— 22 —

largi, s'ar putea împotrivi unui atac din spre rsrit? i

orice om cuminte, prevztor, poate înelege c Romînia nu

ar ci mrit, î ca prestigiu i ca teritoriu, dac ar merge

siugrnicetc cu Germania i Austria.

Ciiiar din primele zile puin prevedere putea arta unde

va duce acest rzboi. Pe cind rzboiul de acum doi ani, cel

balcanic, se pierdea în multe nebuloase i era legat de com-

plicaii locale ce reservau nenumrate surprise, cel de astzi

se înfieaz mai limpede, ne d posibilitatea s desprindem

din el cîteva elemente cc-i vor hotrî sfîritul. Se d o lupt

mare între dou principii, între dou lumi—una a trecutului

i alta a viitorului. In faa acestei lupte oricine — i pentru

convingeri personale, i pentru soarta rci lui, i pentru tot

CC este civilisaie — nu poate sta nepstor. Ceva înltor

trebue s rsar din acest rzboi, ca dintr'un foc purificator.

Ce se petrece acum are un îneles larg omenesc i toi sînt

datori s se ptrund de el.

Am rspuns i noi la aceast datorie? De loc. împre-

jurrile ne- au gsit nepregtii, pentru c slntem venicii

nepregtii. Politica noastr nu numai c n'a fost în stare

s provoace situaii mari, cu chibzuial i demnitate, dar a

neglijat chiar s ne pregteasc mai bine pentru situaii pe

care le-ar crea alii i ne-ar putea fi favorabile. Din iunie

se cam putea ti ce plnuete Austria ; vine ultimatul adre-

sat Serbiei, vine declararea rzboiului — un nou atentat la

vieaa naionalitilor, - vine pe urm încierarea între Ger-

mania, Rusia i celelalte ri, iar noi stm i privim i a-teptm. S'a hotrît pe urm neutralitatea — o neutralitate

cam iepureasc—i cu ea cel puin s'a înlturat greala de a

- 23 —

merge cu Austria, dar a rmas marea reahl, aceea care nu

s'a vzut dela început. In ziua în care lupta mare a pornit pen-

tru triumful dreptei i adevrului, pentru salvarea civilisaiei

de ameninri barbare, cît am fi aduiat la bunul nostru

renume, ce înltoare pild ar fi plecat dela noi dac amfi luat o atitudine mai categoric, o atitudine ce nc-ar fi

permis s luptm i pentru un ideal al nostru, de popor

asuprit înc, i pentru un ideal al tuturor care lucreaz la

marea oper a civilisaiei. Cînd vechii notri domni porniau

la lupt împotriva pgînilor se gîndiau nu numai la mîntui-

rea rei, ci i a cretintei— în sufletul lor grija de arse îmbina cu grija de ce era scump, dup spiritul vrcmei,

i altora, tuturor cretinilor; de aceea principi streini le-au

artat recunotin pentru causa sfînt pe care o aprau.

Azi nu s'a îneles la noi însemntatea momentului, ini s'a

întrevzut rolul frumos pc care l-am fi avut dac ne-am fi

alturat din primele zile pe lîng cei care se jertfesc nu numai

pentru ara lor, ci i pentru binele lumei întregi. Chiar dac

mai tîrziu am ei din neutralitate - acum ce ne-ar îndrep-

ti s'o prsim ?— , chiar dac ne-am rcalisa revendicri

de mult dorite, ele nu vor fi încunjurate de prestigiul, de

amploarea moral, pe care le-ar fi avut altfel. Ce sa faci ?

Aa i se întîmpl oricui cmd îi pierde vremea cu mrun-

iuri, cînd s'a deprins s vad lucrurile numai în mic i-i

pune toat ndejdea în iscusine gsite în ceasul din urm.

Zurich—Septemvre 1914

Tip. Profi^sionalTi. Dini. C. lonescu, str. Cânipincann, 0. Riicureti.

75 Imi