87
PROIECTAREA ASISTATĂ DE CALCULATOR CU AJUTORUL PROGRAMULUI „EAGLE” – MODALITATE EFICIENTĂ, MODERNĂ ŞI PRACTICĂ DE REALIZARE A CABLAJULUI PROF. MAFTEAN LIVIU PALATUL COPIILOR SUCEAVA În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale să ţină pasul cu evoluţia societăţii şi implicit a educaţiei. Suntem în era informaţională pe care unii cu greu o accepta, se integrează în ea. Şi în învăţământ au loc transformări rapide pornind de la crearea mediului de învăţare care poate eficientiza tehnicile de învăţare şi de muncă intelectuală sau le poate bloca, încetini uneori din lipsa banilor, alteori din dezinteresul dascălilor. Nevoile şi cerinţele copiilor „actor” pe scena educaţională pretind dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a activităţii didactice. Reforma sistemului de învăţământ are ca obiective schimbarea mentalităţii şi formarea unor dascăli reflexivi, utilizarea calculatorului în activitatea didactică, în opţionale şi în alte activităţi non-formale. Când, cum, cine ar trebui să întreprindă schimbări care să conducă la formarea cadrelor didactice sunt întrebări care au condus la o flexibilizare a sistemului de formare. Piaţa de programe de formare este deschisă oricăror organizaţii care pot furniza strategii eficiente care să conducă la integrarea europeană a învăţământului. Lumea în care trăim se schimbă şi o dată cu ea şi educaţia. Sursele de informare pentru adulţi şi copii se multiplică încât pentru cei atraşi de nou, de spectaculos, una pare mai atractivă decât alta. Se spune deseori că acei copii care au parte de dascăli creativi vor fi şi ei creativi urmând modelul. Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice şi de cunoaştere, de abordarea altor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele clasice prin studiul mediului concret şi prin corelaţiile elaborate interactiv în care copiii îşi asumă responsabilităţi, formulează şi verifică soluţii, elaborează sinteze în activităţi de grup, intergrup, individual, în perechi. Ideile şi soluţiile grupului au încărcătură afectivă şi originalitate atunci când se respectă principiul flexibilităţii. Unii autori susţin că specificul procesului creativ nu este reprezentat de soluţionarea unor probleme, ci de găsirea, identificarea, căutarea, descoperirea problemelor.

Carte Simpo Febproiectare Cu Eagle. 2009

Embed Size (px)

DESCRIPTION

book

Citation preview

  • PROIECTAREA ASISTAT DE CALCULATOR CU AJUTORUL PROGRAMULUI

    EAGLE MODALITATE EFICIENT, MODERN I PRACTIC DE REALIZARE A CABLAJULUI

    PROF. MAFTEAN LIVIU PALATUL COPIILOR SUCEAVA n societatea actual are loc un proces dinamic care oblig toate categoriile sociale s in pasul cu evoluia societii i implicit a educaiei. Suntem n era informaional pe care unii cu greu o accepta, se integreaz n ea. i n nvmnt au loc transformri rapide pornind de la crearea mediului de nvare care poate eficientiza tehnicile de nvare i de munc intelectual sau le poate bloca, ncetini uneori din lipsa banilor, alteori din dezinteresul dasclilor. Nevoile i cerinele copiilor actor pe scena educaional pretind dasclilor o schimbare radical a modului de abordare a activitii didactice. Reforma sistemului de nvmnt are ca obiective schimbarea mentalitii i formarea unor dascli reflexivi, utilizarea calculatorului n activitatea didactic, n opionale i n alte activiti non-formale. Cnd, cum, cine ar trebui s ntreprind schimbri care s conduc la formarea cadrelor didactice sunt ntrebri care au condus la o flexibilizare a sistemului de formare. Piaa de programe de formare este deschis oricror organizaii care pot furniza strategii eficiente care s conduc la integrarea european a nvmntului. Lumea n care trim se schimb i o dat cu ea i educaia. Sursele de informare pentru aduli i copii se multiplic nct pentru cei atrai de nou, de spectaculos, una pare mai atractiv dect alta. Se spune deseori c acei copii care au parte de dascli creativi vor fi i ei creativi urmnd modelul. Efortul copiilor trebuie s fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice i de cunoatere, de abordarea altor demersuri intelectuale interdisciplinare dect cele clasice prin studiul mediului concret i prin corelaiile elaborate interactiv n care copiii i asum responsabiliti, formuleaz i verific soluii, elaboreaz sinteze n activiti de grup, intergrup, individual, n perechi. Ideile i soluiile grupului au ncrctur afectiv i originalitate atunci cnd se respect principiul flexibilitii. Unii autori susin c specificul procesului creativ nu este reprezentat de soluionarea unor probleme, ci de gsirea, identificarea, cutarea, descoperirea problemelor.

  • Specialitii recomand dasclilor ca n alegerea strategiilor n demersul lor didactic s in cont de stilurile de nvare individual a copiilor. Practica didactic mi-a dovedit c tipul vizual i tipul practic-aplicativ de nvare este cel mai eficient mod de asimilare i au o durabilitate mult mai mare, deoarece prin tipul vizual:

    vede informaia verific rezolvarea

    sarcinii privete i reine

    materialele personalizeaz metoda

    se ajut de culori, de materiale ilustrate pentru a rezolva o sarcin, iar prin

    tipul practic: nelege explicaiile

    tehnice, problemele fizicii, experienele reine ordinea evenimentelor

    - orete s ating i s aeze obiecte, cablaje, componente, s deplaseze materialele existente ntre sarcinile de nvare i nivelul de asimilare al acestora de ctre copii trebuie s existe compatibilitate. Prin aceast modalitate de realizare a cablajului reprezentrile anterioare ale copiilor joac un rol important n rezolvarea sarcinii. De aceea ar trebui inventariate aceste reprezentri pentru a ne baza pe ele atunci cnd introducem o tem, o metod nou. Ele ajut deseori copiii s depeasc obstacolele care blocheaz nvarea i s fac combinaii, conexiuni ntre reprezentrile diferite ale copiilor din grup i descoperirile lor prin contactul direct cu mediul pe care-l exploreaz. Dac vom lua n seam reprezentrile copiilor, metodele i vor surprinde. Metodele au o putere mirific dac le stpnim i le ndrgim, le aplicm sistematic. Ajut copiii s-i nsueasc un concept, un principiu de nvare sau un principiu democratic i mai ales un anumit algoritm. Pentru rezolvarea sarcinilor de nvare exist mai multe chei de investigare (analize, comparaii, experimente, investigaii), pe care copiii nva s le foloseasc la descifrarea noilor concepte, idei, noiuni, probleme.

  • n concluzie, sarcinile de nvare se formuleaz n funcie i n concordan cu obiectivul metodei i al activitii care gzduiete noua strategie. Copiii achiziioneaz cunotinele diverse apoi le integreaz, combin pentru rezolvarea sarcinilor formulate de adult. Avantajul este acela c o tem poate fi extins pentru a dobndi noi cunotine. Calculatorul trebuie s constituie un sprijin n pregtirea copiilor pentru un nvmnt modern, european, deoarece ofer oportunitatea de promovarea unei activiti didactice moderne, centrat pe elev, n care implicarea acestuia este activ i creativ, stimuleaz gndirea productiv, gndirea divergent i lateral, ofer libertatea promovrii diversitii ideilor, ncurajeaz autonomia elevului i realizeaz obiective interdisciplinare, efectund conexiuni pertinente. Mijloacele moderne (audio-vizuale) schimb ansamblul funciilor pedagogice ale educatorului. Profesorul este degrevat de o parte dintre sarcinile sale de comunicare a informaiei tiinifice de ctre mijloacele moderne; el devine astfel disponibil pentru realizarea mai eficient a altor obligaii pedagogice: poate s observe i s ndrume mai degajat activitile independente ale elevilor, s-i sprijine n consolidarea cunotinelor. Profesorul se transform astfel dintr-un mentor a toate tiutor ntr-un partener cu mai mult experien care particip alturi de elevii si la dezbaterea unor probleme tiinifice de actualitate. Comunicarea bilateral educator-elev dobndete un dublu sens. Ea nu mai nseamn numai dialog ntre profesor i elev, ci mediaz dialogul dintre elevii nii. Rspunznd la ntrebrile elevilor, profesorul clarific cunotinele, dar sugereaz elevilor noi piste de abordare a temelor pe care le discut ntre ei. Condiiile calitativ sporite pe care mijloacele didactice moderne le ofer elevului pentru ca el s se poat instrui relativ independent de tutela intelectual a profesorului reprezint o caracteristic esenial a mutaiilor pe care noile tehnici le determin n sfera raporturilor dintre educator i elev. Elevul nu-l deposedeaz pe profesor de valorile pe care le primete de la el. Dimpotriv! Profesorul s-ar putea s ias i el n ctig! n procesul educaiei nu se tie cine d i cine primete(L. Bloy); nici elevul n momentul n care napoiaz ce a primit nu pierde ceea ce transmite.(J.J. Vincensini) Utilizarea tehnicilor noi n activitatea didactic pune n faa educatorilor exigene ce in de calitatea pregtirii lor. Pentru a uza de mijloacele noi profesorul trebuie s se instruiasc el nsui, pentru ca s nvee s le foloseasc i s le valorifice din punt de vedere pedagogic.

  • n alegea mijloacelor moderne de comunicare trebuie s se in cont de normarea n concordan cu nivelul general finalitii sistemului colar n fiecare etap a dezvoltrii acestuia. narmai cu rbdare i perseveren, dar mai ales cu profesionalism i responsabilitate vom reui mpreun att noi cadrele didactice ct i copiii s descifrm, s nelegem, s aplicm i s ne bucurm n egal msur de oportunitile pe care aceast metod o deschide att n beneficiul copiilor ct i a noastr. Ca aplicativitate a acestei metode v prezint un proiect didactic pe baza cruia am desfurat o activitate la cerc. Proiect de lecie Cercul: Construcii Electronice Grupa: avansai Profesor: Maftean Liviu tefan Unitatea de nvare: Amplificator cu TDA 2030 Tema: Proiectare asistat pe calculator Tipul leciei: Predare Timp: 50 minute Scop: Asigurarea educaiei elementare pentru cunoaterea i utilizarea unor tehnici de lucru folosind programe de proiectare asistat de calculator, dezvoltarea unor aptitudini tiinifico-aplicative, a gndirii creatoare. Competene specifice: C1 - Identificarea diodelor i nelegerea rolului lor n circuite C2 - nelegerea principiilor funcionale ale circuitelor integrate C3 - Identificarea domeniilor de utilizare ale circuitelor integrate C4 - Stabilirea traseelor i proiectarea asistat de calculator C4 - Utilizarea instrumentelor tehnologiei informaiei i comunicaiilor pentru realizarea unor aplicaii C5 - Dezvoltarea gndirii critice n evaluarea i autoevaluarea proiectrii ct i identificarea argumentelor pro i contra n susinerea proiectrii asistate pe calculator sau n mod clasic Obiective operaionale:

    01 - s se familiarizeze i s-i nsueasc cunotine referitoare la componentele electronice care sunt necesare amplificatorului cu TDA 2030;

    02 - s cunoasc rolul i importana fiecrui tip de componente, parametrii i identificarea valorilor lor;

    03 s-i formeze priceperi i deprinderi tehnice de operare cu programul EAGLE

  • 04 s-i dezvolte aptitudini tehnico-aplicative, creativitatea i gndirea tehnic.

    Strategii didactice: a) mijloace de nvmnt:

    - calculatoare - programul EAGLE - fie cu scheme - imprimant - plan

    b) metode de nvmnt: - explicaia cu suport vizual - conversaia examinatoare i euristic - exerciiul - problematizarea - algoritmizarea - braistorming-ul - nvarea prin descoperire - debate

    c) forme de activitate : - individual - pe grupe - frontal

    BIBLIOGRAFIE:

    1. S. Breban, E. Gongea, G. Ruiu, M. Fulga Metode interactive de grup, Editura Arves, Bucureti, 2002

    2. M.Dulam Modele, strategii i tehnici didactice activizante, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2002

    3. E. Joia Pedagogie tiina integrativ a educaiei, Editura Polirom, Iai, 1999

    4. erban Naicu Electronic aplicat

    5. Adrian Nicolaie Practica electronistului amator,

    6. Ivan, F. Brandihur - Evaluare i testare.

  • Proiectarea unui cablaj in mediul OrCAD

    Prof. Octavian Georgescu,

    Palatul Copiilor Craiova Pentru proiectarea oricrui cablaj imprimat in programul Orcad este necesar realizarea urmtorilor pai principali: - realizarea schematica a montajului; - atribuirea codurilor de capsula pentru componentele utilizate; - verificarea schemei pentru existenta erorilor; - generarea fiierului Netlist; - crearea fiierului cu extensia .max; - setarea dimensiunilor cablajului a traseelor si numrului de straturi utilizate; - rutarea (desenarea traseelor conductive); - verificarea cablajului in scopul identificrii eventualelor erori si corectarea acestora. Realizarea schematica Pentru realizarea schematica se deschide programul Capture Cis din meniul Start->Programs->Orcad-> Capture Cis Din meniul Files se alege New Project iar in fereastra aprut se vor meniona urmtoarele: n csua Name se va specifica numele proiectului n csua Location va fi specificat locul unde acesta va fi stocat pe HDD. Se va bifa PC Board Wizard (este posibila si bifarea opiunii Schematics) dup care va fi apsat butonul OK.

  • Dup apsarea butonului OK programul va genera un Project manager cu extensia .opj i care are urmtoarea structur (ca i n figura de mai jos).

    Fiierul cu extensia DSN (design schematic name) cuprinde una sau mai multe scheme electrice i lista cu componentele utilizate Design Cache. Directorul Library care conine lista cu librriile utilizate. In directorul Outputs sunt stocate fiierele de ieire: DRC (Design Rules Check) care conine erorile de proiectare MNL(Netlist) conine informaia referitoare la legturile intre componente . XRF (Cros Reference parts) conine informaii despre toate componentele schemei (valoarea ,nume,librria din care a fost importanta ,coordonatele x si y) BOM (Bill of Materials ) lista de materiale. Din fereastra Session Log indica evenimentele sau erorile care au aprut. Vizualizarea proiectului poate fi fcuta in dou modaliti : - Sub forma de lista - Sub forma ierarhizata Fiierele din Project Manager care au extensia .SCH sunt fiierele care conin schema electrica si apsnd dublu clic pe un astfel de fiier vom intra in fereastra de proiectarea a schemei electrice ; daca fiierul respectiv nu

  • exista sau daca se dorete crearea altui fiiere cu extensia .SCH se va da clic dreapta pe fiierul cu extensia DSN(din Project manager) dup care se va alege New Schematic. Dup ce au fost realizate cele de mai sus este necesara plasarea componentelor care este fcuta prin alegerea din meniul Place submeniul part sau fcnd clic in bara de meniu din partea dreapta pe al doilea buton (place part)

    La apariia ferestrei place Part se va selecta din fereastra Part componenta dorita iar din fereastra Library librriile in care se afle componenta respectiva ,iar daca componenta nu se afla in librriile ncrcate se poate ncrca o librrie cu componenta respectiva prin Add Library . Daca componenta de care avem nevoie nu este gsita in librriile disponibile ea poate fi creata . Fiecare componenta utilizata are un set de proprieti specifice care pot fi vizualizate fcnd clic dreapta pe componenta ->Edit Properties sau dublu clic pe simbolul componentei respective.

    Pentru structurarea Schemei electrice pe blocuri ierarhice este necesar ca din meniul Place sa se aleag submeniul Hierarhical Block care va duce la apariia ferestrei din figura de mai jos din care se vor seta proprietile blocului. Pentru plasarea pinilor blocului ierarhic se va accesa din meniul Place submeniul Hierarhical Pin care are ca si proprieti Numele ,tipul(input,output,etc.) si Width (scalar,bus)

  • Pentru conectarea pinilor blocurilor ierarhice cu schema electrica din blocul ierarhic este necesar plasarea de porturi ierarhice accesnd din meniul Place submeniul Hierarhical port de unde se pot seta proprietile porturilor respective.

    Rutarea componentelor se face folosind butonul Place wire din bara de meniu din partea dreapta sau din meniul Place se va alege submeniul Wire. Dac se dorete ca firele dintr-o parte a schemei s nu se intersecteze cu alte

  • fire se poate utiliza opiunea Net Alias prin intermediul cruia se este posibil atribuirea unei etichete comune firelor pentru care se dorete conectarea mpreun .

    Creare componente Crearea de componente noi poate fi fcuta din fereastra Project manager fcndu-se clic dreapta pe librria(biblioteca) n care se dorete s fie situat componenta i se va alege New Part dac se dorete crearea unei noi componente sau New symbol dac se dorete crearea unui simbol nou. Daca se dorete realizarea unei componente noi din una deja existenta se va da clic dreapta pe respectiva componenta si Edit Part. Daca se dorete crearea unei librarii noi se va selecta din meniul Design -> New Library Dup alegerea New Part va aprea fereastra de mai jos unde se vor specifica proprietile componentei respective. Unde : Name numele componentei Part Reference Prefix prefixul referinei componentei PCB Footprint codul de capsula a componentei Create Convert View opiunea de crearea componenta echivalenta Parts per Pkg numrul de componente intr-o capsula Pakage Type Homogeneous toate componentele au aceeai reprezentare grafica - Heterogeneous reprezentarea grafica difer de la o componenta la alta Part Numbering (Alphabetic ,Numeric) identificarea simbolurilor prin litere sau numere(daca exista o componenta care are mai multe pri in aceeai capsula cnd se utilizeaz Alphabetic numerotarea va fi de ex U1A,U1B ,etc. Bifarea Pin Number Visible permite ca numerotarea pinilor sa fie vizibila

  • Desenarea componentei se face utiliznd meniul Place sau bara de meniu din partea dreapta .

  • Dup ce schema electrica a fost realizata se atribuie codurile de capsula pentru fiecare componenta care se face dnd dublu clic pe componenta cruia dorim sa ii atribuim un cod de capsula iar in fereastra cu proprietile componentei n csua PCB Footprint se va introduce numele codului de capsula dorit. Pentru cutarea codurilor de capsula pe care dorim sa le utilizam se va deschide din Start->Programs->Orcad->Layout Plus care va deschide programul in care se va realiza rutarea PCB-ului si se va alege din meniu Library Manager. La terminarea desenrii schemei (renumerotarea componentelor,plasarea codurilor de capsula ) este necesara verificarea schemei pentru existente eventualelor erori . Din meniul Tools se va selecta opiunea Design rules check care in funcie de matricea de erori si de setrile alese de utilizator va verifica corectitudinea legturilor electrice ale schemei.

  • Meniul ferestrei conine urmtoarele opiuni : Scope - Check entire design - verifica ntreg proiectul; - Check selection - verifica doar pagina selectata. Action - Check design rules - verifica proiectul de eventuale erori ; - Delete existing DRC markers terge marcherii erorilor dintr-o verificare anterioara. Report - Create DRC markers for warnings creeaz marcheri pentru eventualele erori sau avertismente (definite de matricea de erori); - Check hierarchical port connection - verifica daca conexiunile porturilor ierarhice sunt corect folosite; - Check off-page connector connections verifica daca conexiunile porturile intre pagini sunt corect folosite; - Check unconected nets verifica daca exista fire neconectate; - Check SDT compatibility verifica compatibilitatea cu formatul SDT (Schematic Design Tools); - Report identical part references raport pentru componentele care au aceeai referina; - Report invalid packaging raporteaz neconcordanta intre codul de capsula atribuit si componenta; - Report hierarchical ports and off-page connectors creeaz raport care conine toate porturile ierarhice si toate porturile folosite la conectarea intre pagini; - Report off-grid objects raporteaz obiectele care nu sunt plasate pe gril; - Report all net names raporteaz toate nodurile din schema.

  • ERC Matrix - Matricea erorilor electrice este setata implicit aa cum arata figura de mai jos. - ptrelele marcate cu litera W indica o atenionare (Warning) ; - ptrelele marcate cu litera E (Error), indica o eroare electrica de conectare ; Utilizatorul are posibilitatea modificrii acestei matrice fcnd clic pe ptrelele respective. Cross Reference parts Prin alegerea submeniului Cross Reference din meniul Tools se va genera un fiier cu extensia .XRF care va conine informaii legate de toate componentele si simbolurile schemei. Lista de materiale Submeniul Bill of Materials din cadrul aceluiai meniu va genera un fiier (extensia .BOM.) ce conine lista de materiale asociata schemei ( numrul de componente cu aceeai valoare, referina acestora, valoarea comuna). Realizarea cablajului. Avnd fiierul Netlist generat se parcurg etapele de iniializare pentru cablaj (PC Board): -se lanseaz in execuie subprogramul Layout Plus si se selecteaz din meniul File opiunea New iar din fereastra care apare (Template File), se alege unul din fiierele cu extensia *.TCH. Acestea sunt fiiere de tehnologie (fiiere standard) care conin date despre ce poate fi definit si inclus pe cablaj. -ncrcarea fiierului *.MNL (Netlist) sursa -salvarea fiierului cu extensia *.MAX (cablajul) Dup ce a fost realizat fiierul *.MAX se va compila automat fiierul Netlist dup care dac nu exista erori n compilare se vor putea vizualiza componentele care urmeaz a fi conectate electric. Dup ce s-au trecut de etapele de iniializare, n Layout Plus trebuie parcurse Setarea unitilor de msura; Setarea dimensiunii grilei de desenare a traseelor cablajului ; Create board outline dimensionarea plachetei ; Definirea numrului de straturi; Setarea spaierilor globale; Setarea stivei de pastile; Setarea dimensiunilor traseelor; Setarea culorilor (opional).

  • Setarea unitilor de msur i a dimensiunilor grilei este fcut din meniul Options - System Settings, ca si in fereastra din figura de mai jos

    Pentru a defini conturul plcii, se alege opiunea Tool - Obstacle New apoi in fereastra Design, clic-dreapta mouse, din meniul derulant se selecteaz Properties, apare fereastra Edit Obstacle . Proprietile din fereastra Edit Obstacle folosite la definirea conturului sunt:

  • Obstacle name numele obstacolului, generat implicit de program; Obstacol Type tipul obstacolului, din meniul derulant care apare la selecia opiunii se va alege tipul de obstacol Board outline ; Obstacle Layer stratul pe care se definete obstacolul (conturul plcii), din meniul derulant care va aprea la selecia opiunii se va alege stratul Global Layer, deoarece se vrea o definire a dimensiunilor plcii pe toate straturile definite . Dup ce s-au setat proprietile obstacolului de tip Board outline se nchide fereastra Edit Obstacle definindu-se n fereastra Design conturul plcii printr-o simpl tragere a maus-ului. Msurarea dimensiunilor cablajului se face folosind opiunea Dimension din meniul Tool. La selecia opiunii View Database Spreadsheet Layers, apare o fereastra definita sub forma unui tabel care conine toate straturile disponibile . In fereastra de mai sus semnificaia numelor coloanelor este: Layer name numele stratului; Layer Hotkey tasta de acces rapid la stratul respectiv; Layer NickName numele prescurtat al stratului; Layer Type tipul stratului; Mirror Layer stratul vzut in oglinda al stratului curent. La selecia unei celule de pe coloana Layer Type, prin dublu clic al maus-ului, apare fereastra Edit Layer de unde se poate alege straturile care vor fi utilizate.

  • Regulile de spaiere global pentru pastile, trasee i guri de trecere se definesc n fereastra design: View Database Spreadsheet Strategy Route Spacing . n tabelul respectiv, pentru editarea unui strat se executa dublu-clic in cmpul cu numele su. Pentru a vizualiza sau modifica varianta implicit a stivei de pastile, se selecteaz opiunea Padstacks din baza de date Database Spreadsheet, meniul View . Pentru vizualizarea bazei de date care conine net-urile existente in cablaj se selecteaz View Database Spreadsheet Nets, de unde se poate modifica dimensiunile traseelor pentru fiecare in parte sau pentru toate odat.

    Daca rutarea a fost fcuta la dimensiunea implicita a net-urilor si se dorete o redimensionare a limii unui traseu, se selecteaz din Tool bar opiunea Edit Segment Mode. Din fereastra Design se selecteaz traseul Respectiv fcnd clic dreapta cu mausul pe respectivul i din meniul ce apare se alege opiunea Change Width, putndu-se edita noua valoare pentru limea traseului in cmpul New Width. Modificarea setrilor implicite legate de definirea culorilor se face alegnd opiunea Color din meniul Options. Amplasarea componentelor Poziionarea capsulelor este urmtoarea etapa in proiectarea cablajului ,care pot fi plasate individual sau in grup. Pentru poziionarea individuala a componentelor, se activeaz butonul Component Tool din toolbar, sau se alege opiunea Component Select Tool din meniul Tool, se executa clic-dreapta in fereastra design si din meniul ce apare se alege Select Any. , iar n fereastra de dialog, n cmpul

  • Ref Des, se introduce referina componentei, scrisa cu majuscule . Dup apsarea butonului OK, componenta respectiva este selectata ea putndu-se poziiona in spaiul definit pentru placa. Pentru a poziiona un grup de componente care au acelai prefix al referinei, se selecteaz acelai meniu ca si la poziionarea individuala, iar in cmpul Ref Des se v-a introduce prefixul grupului de forma Prefix Referina* si numrul de componente din grupul respectiv in cmpul Group Number. Pentru o vizualiza ntreaga lista cu componente de poziionat se selecteaz Tool Component Place. Daca poziionarea componentelor a fost realizata in continuare se poate trece la rutarea plcii ( adic trasarea conexiunilor electrice intre componente). Pentru trasare se poate utiliza autouterul din program sau se poate realiza o trasare manuala. Dup ce rutarea a fost realizata este necesar o verificare a cablajului in vederea depistrii eventualelor erori si corectarea acestora. Verificarea prezentei unor erori poate fi realizata accesnd din meniul Auto opiunea Design Rules Check. Daca exista erori in proiectare poate fi vizualizata cauza acestor accesnd din bara de meniu Error Tool . Dup ce plcuta a fost realizata daca se dorete vizualizarea sau generarea fiierelor de post procesare acest lucru poate fi realizat utiliznd din meniul Options, submeniul Post Process iar setarea proprietilor de post procesare este realizata prin accesarea Post Process Settings.

  • pp

    a

    Pd Ii

    Inain

    programul Exppoate obtine gr

    Pentru

    anti-hot, care a

    Pentru a obtidimensiunile p

    Introducerea in Express SC

    1. DeschpentrugoalaprogrSCH aparedialogun s

    Exp

    nte de a incepress-SCH. Daratuit de pe adr

    u acest tutorialare urmatoarea

    ine rezultate pentru majorita

    schemei elecCH

    hide Express-Su a crea o sch

    a. Cand poramul Exprprimul lucuru este un o cutig cu un link cscurt manual

    press - S

    Pr Clubu

    epe ar trebui aca nu aveti o cresa www.expr

    l vom folosi una schema electr

    oprime este iatea component

    ctrice

    SCH hema orniti ress-care

    ie de catre

    de

    CH Tuto

    rof. Imre Kul Copiilor

    sa aveti instcopie a acestui resspcb.com.

    n circuit proiecrica :

    indicat sa avtelor folosite.

    orial

    Kovacs Petrosani.

    talat pe calcuprogram aceas

    ctat pentru o al

    eti specificati

    ulator sta se

    arma

    le si

  • instrugenerincepgoala

    2. Execuin imPentrude tex

    3. Apoi rezistpozitiunealpiesel

    uctiuni. Acestarala despre aceti inchideti ac

    a.

    utati un clic pemaginea de mai

    u a adauga rezxt din coltul din

    efectuati 4 cltente (fara a iiile aproximatta de zoom si le recent introd

    a poate fi util cest program.ceasta casuta d

    e symbolul din i jos pentru a zistentele alegn dreapta sus.

    icuri pe scheminclude photorive in care vbarele de deru

    duce.

    daca doriti sa Odata ce sude dialog pent

    stanga marcatincepe sa ada

    geti Passive-R

    ma goala pentrrezistorul sau preti ca sa apaulare pentru a

    va faceti o punteti pregatittru a vedea sch

    t cu o sageata vaugati componResistor in ca

    ru a adauga cepotentiometrulara. Apoi focentra imagine

    arere ti sa hema

    verde nente. asuta

    ele 4 l ) in lositi ea pe

  • Aicd(

    Acum trebuieidentificare. component prComponent Idenumeasca aPart Name s(10k), R3 (100

    e sa atribuiti Efectuati un croperties. ID, selectati automat rezistosi apoi selecta0k), and R4 (10

    fiecarui resiclick dreapta

    In casuta CAuto assign Porul cu R1. Sati OK. Repeta0k).

    istor introdus pe o rezistentComponent PPart ID. Progetati valoarea

    ati apoi acest p

    ,,nume uniceta si selectati Properties boxgramul ar trebu

    la 10k in camprocess pentru

    e de Set

    x, la ui sa mpul

    u R2

  • ea

    pn

    4. Rotitiselect

    Acum adaugaefectuand in pati introdus rezPassive- Potesi Semiconproperties pennume ) apoi po

    i rezistenta R4tati din meniu

    ati capacitorulprimul rand un zistentele si s

    entiometer, ICnductor Trntru a le asignaozitionati-le un

    4 prin efectuaRotate compo

    l, potentiometrclic pe acelasielectati din lisC National -ansistor NPNa nume unice d

    nde doriti folos

    area unui clickonent si apoi

    rul, comparatoi buton pe care ta Passive-Ca- LM311 Com

    N. Folositi de identificare ind unealta in

    k dreapta pe Body left 90

    orul si tranzisl-ati folosit si

    apacitor polarizmparator DIP set compo ( atat part Id cforma de sagea

    el si

    storul cand zed, P-8, onent cat si ata.

  • 5. Acumbuzzephotoexistacat mAdauSelecalegetcomp

    6. Folosrezist

    m va trebui sa aer-ul ) care nuorezistorul. Cela deja in librari

    mai mult cu ceugati o rezistetati componenti din meniu

    ponent

    sind unealta in tentei.

    adaugati doua u sunt in librl mai simplu mie este sa plecaeea ce doriti senta pe schemnta folosind unu Component

    forma de cerc

    componente ( raria de piesemod de a adauati de la o piesasi sa faceti moma asa cum anealta in format si apoi s

    din stanga, tra

    photorezistaor. Sa incepem

    uga o piesa cara care deja seamodificarile neceati facut mai

    a de sageata si selectati Ung

    sati un cerc in

    rul si m cu re nu mana esare

    sus. apoi

    group

    jurul

  • 7. Selecapoi

    8. In caexemp

    9. Pentrumeniude diphot

    tati tot obiectuGroup to mak

    asuta de proprimplu PR1 pen

    u o folosire uu Componentialog care aptoresistor.

    ul si apoi selecke component

    ietati ale piesentru fotorezisto

    ulterioara putett si apoi Savpare, dati un

    ctati din meniu

    ei setati un paor.

    ti salva acest ove custom com

    nume noi co

    u Componen

    art ID unica c

    obiect folosindmponent; in caomponente de

    nt si

    ca de

    d din asuta

    e ex:

  • 10. Mutat11. Acum

    un bupolariun ccompApoi part Icompjos:

    ti photorezistorm vom crea buun punct de pizat. Mergeti laapacitor polar

    ponent apoi afolositi optiunID ( ex BZ

    ponenta ca si b

    rul in locul potuzzer-ul. Acestplecare pentrua parta de selerizat, apoi foadaugati un ce

    nea Group to1) si un num

    buzzer. La ulti

    trivit in circuitta este un deviu crearea lui ectarea a compolositi optiuneerc pentru a sio make componme (ex CEPimul pas ecran

    . ice polarizat asar fi un capa

    ponentelor, seleea de Ungimboliza buzzenent si atribuiP-2224) si sanul va arata ca

    sa ca acitor ectati group er-ul. iti un alvati a mai

  • 12. Acummasa.labelPow

    13. Amplai lui si la p

    m va trebui sa . Sa incepem c din partea sta

    wer ground.

    lasati 5 legaturLM311, in par

    partea din jos a

    adaugati conexcu masa. Merganga , care ara

    ri de masa, pe rta din jos a ca

    a potentiometru

    xiunile la curegeti la unealta ata ca o masa s

    circuit: sub Rapacimetrului, ului (ca in figur

    nt[alimentare] symbol or ssi selectati din

    2, langa pini 1la emitorul luira de mai jos).

    si la ignal

    n lista

    1 si 4 i BJT

  • 14. Repetpentruphotodeasu

    15. Acumcircui9V.pamade potrebuicircuisimbo

    tati acest procu a pune 5 co

    orezistenta, la upra de buzzer.

    m sa adaugam cit folosind Mi Apoi folosintare si o con

    ozitiv de la bai sa mearga la it ar trebui sa molul de +9V .

    ces folosind nectori la curepinul 8 al l

    conexiunile peisc Battery. iti unealta denexiune de +9Vaterie cu fiec9V daca do

    mai adaugati in)

    Power Voltent: in partea dlui Lm311, d

    entru baterie.AdAsignati part I simboluri pe

    V la retea (acecare alt punct oriti sa adaugatntre conexiune

    tage Supply +de sus a lui R

    deasupra de R

    daugati o baterID B1 si ca nentru a adaugeasta va lega pdin circuit ca

    ti un intrerupatea de + a bater

    +9V R1, la R3 si

    rie in nume ga o

    partea re ar tor la riei si

  • 16. Acumincepar treb

    17. Salva

    m selectati uneae o sarma si ubui sa arate ca

    ati schema intro

    alta de sarma sun click dreapta

    mai jos:

    odusa folosind

    si legati circuia o termina. D

    Save As..

    itul.Un click stDupa legare sch

    tanga hema

  • 18. Verifinetlis

    19. Pini dpini dmesaj

    20. Apasacomp

    ficati-va schemt errors

    din interiorul difera de la unj de eroare ca m

    ati cancel ponenta, apoi

    ma folosind

    lui BJT nu sun BJT la altulmai jos:

    la acest medin meniu

    File -> Ch

    unt specificati l) asa ca prob

    esaj de eroaralegeti Com

    eck schematic

    (aceasta pentrbabil veti prim

    re. Apoi selemponent si

    c for

    ru ca mi un

    ectati apoi

  • UngBJT ipinul este pdublu

    21.

    22. In acecompca aticompQ1.

    roup Componintr-o capsula de ,,baza este

    pinul 3. Pentru click pe pin si

    elasi mod asignponenta (aceasti selectat toate ponent din me

    ent. Acest edin metal (mo

    e pinul 2, ,,emiru a introduce i agignati-l ca p

    nati 2 la baza sta necesita maipartile marun

    eniu Compone

    exemplu foloseodel TO-39 ). Pitorul este pin

    aceasta in scpinul 3.

    si 1 la emitor Ai multe shift-c

    nte), apoi alegent menu, si a

    este un 2N17Pentru acest m

    nul 1 si ,,colectochema efectuat

    Apoi selectati lickurifi-ti s

    eti Group to masignati part ID

    711 - model orul ti un

    toata siguri make D cu

  • 23. Daca vreti sa mai folositi acest tranzistor este bine sa il salvati. Selectati-l si apoi folositi Component -> Save custom component si salvati aceasta componenta ca 2N1711.

    Acum mai rulati o data verificarea de erori folosind File -> Check schematic for netlist errors, si s-ar putea sa primiti urmatorul mesaj de eroare (daca nu treceti la pasul 28)

  • 24. Cauza pentru acest mesaj de eroare este sarma nu este chiar

    conectata. Optiunea snap-to-grid v-a impiedicat din a face conexiunea. Apoi alegeti ,,continue pentru a iesi. Apoi deselectati optiunea snap-to-grid, apoi faceti corectarile necesare. Repetati acest proces pana toate conexiunile au fost facute corect.

    25. Rerulati verificarea de erori. 26. Odata ce verificarea de erori este terminate veti fi rugat sa salvati

    schema ceea ce este indicat. La final schema ar trebui sa arate ca mai jos:

  • REALIZAREA CABLAJELOR IMPRIMATE Crismariuc Gheorghe Clubul copiilor Tg. Frumos Realizarea (proiectarea) desenului de cablaj constituie o activitate deosebit de complex att pentru amatori ct i pentru profesioniti. La desenarea cu mna configuraia cablajului depinde exclusiv de pregtirea i experiena profesional a proiectantului. Aadar aptitudinile i deprinderile necesare pentru activitatea de proiectare a desenului de cablaj cu o corectitudine i estetic corespunztoare se acumuleaz dup nenumrate ncercri i exerciii desfurate n timp. Pe lng condiiile amintite (tensiuni, cureni, gabaritul componentelor, influene termice, capaciti parazite, rezistene interne, etc) configuraia final a desenului de cablaj poate fi ifluenat de: - numrul de componente ncare intr n componena schemei de principiu (complexitatea lucrrii); - metoda abordat de proiectant (manual sau asistat de calculator); - experiena proiectantului; - performanele ateptate la montajul propus. 1. Criterii de proiectare a desenului de cablaj: Dup o prim etap de alegere a schemei de principiu, de procurare i verificare a componentelor, de testare a funcionalitii pe bancul de prob, pentru realizarea montajului electronic se trece la urmtoarea etap proiectarea cablajului imprimat. O etap preliminar se refer la analizarea schemei de principiu (figura 42.a). De fapt, stabilirea componenei active, tranzistor, CI, de la care ncepem s construim desenul de cablaj. Dup stabilirea gurilor de conectare a componentelor de la care se pornete conceperea desenului de cablaj se vor reprezenta componentele de polarizare.

    Trebuie menionat c proiectarea poate fi realizat cu vedere dinspre componente i cu vedere dinspre cablaj; n aceast situaie componentele sunt privite dintre terminale (pini).

    Pentru evitarea unor etape intermediare (de rsturnare n oglind a desenului) este recomandabil de a se aborda a doua variant care dei este mai complex elimin etapele intermediare oferindu-ne varianta final a cablajului.

  • 2. Tehnologia de montare a componentelor pe suprafa (SMD)

  • Scurt prezentare: SMD Sub aceast denumire se ascunde cea mai mare revoluie din industria ELECTRONICII actuale. Trecerea rapid de la componentele clasice prevzute cu terminale sau piciorue de cupru cositorite la cele miniaturizate, direct sudabile pe cablaj a produs un salt calitativ enorm att n privina creterii fiabilitii, ct i n aceea a scderii dimensiunilor subansamblelor. Nenumratele avantaje ale acestei noi tehnologii explic ptrunderea exploziv n toate domeniile electronicii: industrie, micro-informatic, telecomunicaii, produse de larg consum etc. Piesele pentru montarea pe suprafa (fr gurirea cablajului) sunt rezultatul unei evoluii extrem de rapide din domeniul componentelor pasive, dar mai ales a celor active. Evoluia electronicii trebuie s se supun unor canoane ce au rezultat din necesitile (adesea contradictorii) impuse de practic:

    - Miniaturizare extrem. - Creterea siguranei n funcionare. - Realizarea de montaje pentru frecvente din ce n ce mai nalte

    (tehnica microundelor). - Automatizarea din ce n ce mai accentuat a proceselor de

    fabricaie. - Reducerea ct mai mult a consumului.

    n cursa pentru performan, componentele clasice cu terminale (sau piciorue) au reprezentat, o frn destul de serioas pentru procesul de robotizare. Miniaturizarea lor peste anumite limite devine problematic n marea majoritate a cazurilor, iar pozarea lor manual este nu numai greoaie, dar i periculoas pentru viaa lor (cabrarea acestora n momentul imseriei poate duce la fisurarea sau chiar la ruperea unora chiar nainte de a fi introduse n baia de cositor).

    Robotizarea inseriei unor astfel de componente este mai greoaie pentru c terminalele trebuie s treac prin cablajul imprimat i orice mic abatere a cotelor duce la rebut sigur. Mai mult, terminalele i picioruele devin la frecvene mari adevrate inductane parazite ce nu mai pot fi neglijate n proiectare i care limiteaz performanele circuitelor pentru UHF (ultra nalt frecven) sau n domeniul microundelor, adic 1 .. 20 GHz. Ca rspuns la aceste necesiti au aprut componentele ce se monteaz direct pe cablajul imprimat i care se numesc pe scurt SMD (prescurtare din englez pentru Surface Mounted Devices) i mai rar numite componente CHIPS.

  • De talie mult mai redus dect componentele clasice SMD-urile se sudeaz direct pe cablaj cu terminalele pe mici insulie special desenate de proiectant pe circuit.

    SMD-urile prezint urmtoarele avantaje: miniaturizare posibilitatea automatizrii pozrii sunt mai rezistente la solicitri mecanice (torsiuni,

    flexiune, cambraj), astfel mrindu-se fiabilitatea montajelor executate cu ele

    inductanele parazite introdu-se de acestea sunt extrem de mici, ceea ce le face de nenlocuit pentru hiperfrecvene.

    SMD-urile i-au gsit o utilizare mare n realizarea circuitelor hibride; acestea sunt componente semiconductoare active sau pasive realizate pe o plachet de alumin sau ceramic (numit substrat) pe care se depun diverse piese tip SMD: rezistoare, condensatoare, inductane, tranzistori, integrate, etc ... pe minicablaje realizate prin depunerea de argint n vid (cu o masc adecvat) care ulterior sunt protejate cu o vopsea-lac special, sau se introduc n mici cutiue de plastic i turnate rini speciale, din ele ieind doar terminalele. Rezult astfel, o component complex, gata de a fi folosit pentru un anumit scop (de exemplu: un amplificator de joas frecven, un oscilator cu cuar, un etaj de medie frecven pentru TV, etc).

    Aceste circuite hibride sunt realizate de obicei n serie mic (mai rar produse n mare cantitate) rezultnd la un pre redus, cu dimensiuni mici, consum insignifiant i mare fiabilitate. Dac se realizeaz pe cablaje imprimate clasice preul scade i mai mult.

    Un alt domeniu de mare importan n care se folosesc curent SMD-urile este cel militar. Comportarea excelent a acestora la ocuri i la vibraii le fac de nenlocuit n tehnica rachetelor inteligente, a comunicaiilor, a aparaturii pentru depistarea intelor, etc.

    n sfrit SMD-urile i-au fcut rapid apariia i n electronica destinat marelui public: Hi-Fi, televiziune + video, alarme (auto sau de apartament), telefonie celular, electronica medical etc.

    Procesul tehnologic de realizare a plcilor de circuit imprimat (a subansamble-lor) echipate cu astfel de componente este cunoscut sub denumirea de Surface Mounting Assembley SMA sau Surface Mounted Technology SMT.

    Tehnologia de montare a componentelor pe suprafa este o tehnologie n plin ascensiune i cteva date statistice i de prognoz pot sugera ritmul de dezvoltare pentru SMD i SMA. Astfel:

  • - la aceast dat componentele specifice acestei tehnologii au atins 50% din totalul componentelor asamblate, iar peste aproximativ 25 de ani componetele cu terminale se vor utiliza numai n acele aplicaii unde nu se vor putea nlocui din motive tehnice sau economice. - n realizarea plcilor de cablaj imprimat PCI se pot obine reduceri de suprafa substaniale (n prezent prin folosirea tehnicilor de imprimare i a componentelor deja existente sunt reduceri de suprafa de pn la 60%). - costurile de obinere a PCI echipate au sczut la jumtate, iar cheltuielele de fabricaie s-au redus cu peste 35%. - tehnologia automat SMA a ajuns n prezent la un nivel al erorilor de poziionare cu mult mai mici dect n cazul componentelor clasice. - productivitatea utilajelor comercializate pentru SMA a depit 500.000 SMD/or, ritmurile de fabricaie fiind fr precedent n industria electronic de pn acum. Multe firme productoare prezint n cataloage sau pe CD-uri nu numai componentele pe care le fabric (cu toate datele electrice i mecanice), ci i echivalentele cu codificarea lor special. 3. Folosirea calculatoarelor pentru proiectarea cablajelor imprimate

    Exist dou programe profesionale folosite la scar mondial: OrCad Si Protel. Acestea ofer facilitile complexe de concepere a schemei de principiu, de simulare logic/analogic i de proiectare a cablajelor imprimate lund n calcul parametri cum ar fi capacitile parazite ale traseelor, curenii maximi care pot trece pe trasee de o anumit grosime, parametri termici, etc.

    Exist programe mai simple, cum ar fi Eagle PCB, care nu dispun

    de faciliti de simulare i nici de altele mai avansate, dar asigur de obicei un timp record de trecere la schema de principiu la cablajul imprimat finit.

    Etapele pentru proiectarea unui cablaj imprimat:

    1. Introducerea schemei electrice de principiu: Se aleg componentele din librrii de componente i se pun n

    spaiul de lucru. Se interconecteaz i li se asociaz valori. Componentele pot fi: conectori, circuite integrate, tranzistori, rezistene, condensatoare, etc. Componentele exist n librrii cu multe variante de capsule, ce pot fi schimbate la nevoie atunci cnd se va proiecta cablajul imprimat. 2. Proiectarea cablajului imprimat pe baza schemei de principiu: Cablajul este structurat pe layers nivele. Se pot proiecta cablaje cu un singur nivel (simplu placate), cu dou nivele (dublu placate) sau cu

  • mai multe nivele (multistrat). Din program se pot selecta vizualitatea numai a anumitor nivele. Iniial legturile ntre componente sunt realizate prin airwires fire n aer. Aceste legturi trebuie transformate n legturi fizice reprezentnd un traseu pe cablaj, traseu care poate fi dus pe mai multe nivele. (Trecere ntre un nivel i altul = via). Trasarea traseelor se poate face manual, automat sau combinat. Programul permite selectarea de trasee sau zone pe care s le traseze automat. Se creeaz un cablaj imprimat pe baza schemei de principiu printr-o comand a programului. Componentele vor fi aezate de ctre program pe plac ntr-o distribuie spaial asemntoare cu cea din schema de principiu. Legturile dintre piese vor fi realizate prin airwires. Se reaeaz componentele pe cablaj astfel nct s fie grupate pe module funcionale, pentru ca traseele s fie ct mai scurte i mai uor de realizat. Se redimensioneaz cablajul corespunztor nevoilor. Se introduc sau se modific regulile de trasare automat a traseelor (autoroute), cum ar fi distana minim dintre dou trasee, distana minim dintre un traseu i un pin, direciile prefereniale de trasare pentru fiecare nivel (layer), numrul maxim de treceri de pe un nivel pe altul (vias), etc. Se d comanda de trasare automat a cablajului. Se studiaz cablajul rezultat i eventual se reaeaz unele componente pe plac sau li se nlocuiesc capsulele cu altele mai potrivite. O parte din traseele afectate se fac din nou airwires i se reia trasarea automat doar pentru ele. Dac rmn trase n aer (airwire), nseamn c programul nu s-a putut descurca cu setul de reguli ales. Se pot modifica regulile i se poate din nou comanda de trasare automat, n care noile reguli (mai puin restrictive) se pot aplica doar traseelor problem. n final se mai fac mici ajustri ale traseelor, pentru un aspect general mai plcut. 3. Se tiprete cablajul astfel proiectat, eventual n oglind, pe hrtie. Se taie cablajul n dimensiunea necesar, se mpacheteaz foaie de hrtie i se dau guri cu un burghiu fin (0,8 mm) conform cu gurile desenate pe hrtie. 4. Metode i tehnologii de realizare a cablajelor imprimate Pentru realizarea cablajelor imprimate cu mijloace industriale sau artizanale (la nivel de amator) se pot utiliza peste 30 de metode (tehnologii), grupate n dou mari categorii: a) metode substractive (de corodare) implicnd prelucrarea unui semifabricat placat cu cupru i obinerea traseelor circuitului imprimat prin nlturarea unor poriuni din folia electroconductoare aderent la suportul

  • electroizolant; ndeprtarea acestor zone se poate face fie pe cale chimic (prin corodare), avnd n prezent cea mai mare pondere, fie pe cale mecanic prin segmentarea i eliminarea foliei b) metode aditive (de depunere) impunnd metalizarea unui semifabricat din material electroizolant neplacat.

    Exist i o a treia categorie de metode (mai rar utilizate) metode combinate la care se folosesc tehnologii specifice att metodelor substractive ct i celor aditive.

    Aproape n toate cazurile este necesar transpunerea configuraiei circuitului de realizat de pe un desen pe semifabricatul de prelucrat. Aceast operaie se realizeaz industrial (cu metode fografice, serigrafice sau offset), sau artizanal (prin desenare manual sau vopsire cu ablon i prin pensul sau pulverizator).

    Metode de realizare a cablajelor imprimate

    Metode substractive (de corodare) larg utilizate

    Metode aditive (de depunere) rar utilizate

    Metode fotografice Metode serigrafice Metode offset Metode (tehnologii) de realizare a cablajelor imprimate Realizarea cablajelor imprimate simplustrat prin metoda de corodare: n ara noastr cablajele imprimate se realizeazaproape exclusiv prin metode de corodare, transpunerea desenului pe folia de cupru realizndu-se fie prin fotografiere, fie prin serigrafiere. Procesul tehnologic de realizare a cablajelor imprimate prin metode de corodare comport urmtoarele etape principale: 1. Realizarea desenului de cablaj (la scara 1/1) conform principiilor de

    proiectare a cablajelor imprimate. 2. Realizarea filmului fotografic. 3. Transpunerea (imprimarea) imaginii cablajului de pe filmul fotografic

    pe suportul placat cu cupru fie prin metoda foto-serigrafic, fie prin metoda serigrafic.

    4. Efectuarea unor prelucrri mecanice adecvate (dup realizarea corodrii):

    - tiere (decupare) - gurire - debavurare

  • - acoperirea de protecie

    Etape ale unui proces de realizare a cablajelor imprimate

    Realizarea desenului

    Realizarea ablonului

    Transpunerea imaginii cablajului pe suportul placat

    Prelucrri mecanice

    Metoda fotografic: n cazul transpunerii imaginii cablajului imprimat de pe film (fotoablon) pe semifabricatul placat prin metoda fotografic principalele etape ale procesului tehnologic sunt prezentate n figura .

    Transpunerea imaginii pe suportul placat prin fotografiere

    Pregtirea suportului placat

    Acoperirea suportului placat cu fotorezist

    Expunerea la lumin prin fotoablon

    Developarea i fixarea

    ndeprtarea fotorezistorului neimpresionat

    Corodarea

  • Acoperirea de protecie

    Transpunerea imaginii pe semifabricatul placat, prin fotografiere Aceast metod permite obinerea unor rezoluii i precizii maxime deci a unor trasee fine de cablaj dar are dezavantajul productivitii sczute i este costisitoare. Se utilizeaz cu precdere n producia de serie mic i de unicate.

    a) pregtirea i acoperirea foliei de cupru a semifabricatului placat; b) prelucrarea stratului de fotorezist negativ (prin expunere, developare-fixare i ndeprtarea zonelor neexpuse luminii) b. Metoda serigrafic: Aceast metod realizeaz unii parametri calitativi inferiori celor obinui prin metoda fotografic (rezoluie: 1,5 mm n loc de 0,5 mm; precizie 0,3 mm n loc de 0,15 mm); ea este larg utilizat n producia industrial de mare serie a cablajelor imprimate ntr-uct asigur obinerea

  • unei productiviti maxime i a unui pre de cost mai redus permind totodat automatizarea total a procesului tehnologic respectiv. n acest caz configuraia cablajului imprimat de realizat este protejat contra corodrii prin aplicare unui strat de vopsea (cerneal serigrafic special), cu ajutorul unei site serigrafice specifice.

    Transpunerea imaginii pe suportul placat prin serigrafie

    Pregtirea suportului placat

    Realizarea sitei serigrafice

    Acoperirea suportului placat cu cerneala serigrafic

    Corodarea

    Acoperirea de protecie

    Transpunerea imaginii pe semifabricatul placat, prin serigrafiere c. Metoda corodrii: (sau metoda chimic) Este o metod larg rspndit n producie de serie mare pentru bunuri de larg consum, accesibil la producerea circuitelor imprimate pentru diverse montaje experimentale n laborator, precum i n practica amatorilor.

    Scopul final al acestei metode const n ndeprtarea poriunilor neacoperite de vopsea de pe suprafaa semifabricatului. Procesul tehnologic de obinere a cablajului imprimat const n urmtoarele operaii: 1. Pregtirea suprafeei: const n debitarea suprafeei necesare dup

    dimensiunile finale ale desenului se cablaj i ndeprtarea oxizilor

  • (impuritilor) de pe suprafaa foliei de cupru cu ajutorul unei hrtii abrazive cu granulaie fin.

    2. Transpunerea desenului de cablaj pe suportul placat se poate realiza prin mai multe metode:

    - obinerea prin trasare cu creionul a liniaturii caietului de matematic i de producereadirect a desenului de cablaj cu ajutorul tacului de trasat; se recomand ndeprtarea cu radiera a reelei de coordonate dup uscarea vopselei;

    - obinerea pe folia de cupru a stratifiatului placat prin copierea cu indigoul a desenului de cablaj, imaginea astfel obinut se acoper cu substana anticoroziv.

    - pentru a ne asigura munca de copiere a desenului vom puncta cu ajutorul unui punctator a locurilor unde urmeaz s fie practicate gurile necesare conectrii pieselor, n acest scop se va suprapune peste folia de cupru a desenului realizat pe hrtie.

    a. b. c. :Transpunerea imaginii a) desenul de cablaj b) transpunerea imaginii punctarea c) gurirea nainte de a se trece la trasarea desenului de cablaj se va face gurirea i apoi curirea (Indeprtarea oxizilor, grsimilor i a bavurilor formate la gurire). Gurile astfel obinue le vom uni ntre ele conform desenului, iar traseele vor fi acoperite cu substan anticoroziv. Folosirea cu predilecie a unuia din aceste procedee rmn la alegerea fiecruia.

  • Trasarea configuraiei desenului se poate face cu: - toc cu peni - rotring sau trgtor - ac de siring - paint marker

    Ca substan anticoroziv putem folosi: - smoal diluat n benzin - lac de unghii - vopsea pe baz de nitrai - tu serigrafic

    Grosimea traseelor este bine s fie de 1 2 mm pentru a se evita cldura degajat n timpul operaiei de lipire. 3. Corodarea: 3.1 Alegerea soluiei substanei de corodare:

    Clorura feric FeCl3 se obine turnnd un litru de ap cald (45 500C) ntr-o cuv de material plastic peste care se vars 1kg. de cristale de clorur feric anhidr (n funcie de necesiti se pot utiliza cantiti mai mici pstrndu-se proporia). Soluia gata preparat trebuie nclzit pn la temperatura corespunztoare.

    Acid clorhidric (50% acid i 50% ap) n care se pun dou trei pastile de perogen (comprimate folosite la obinerea apei oxigenate) la 100 ml de soluie pentru fiecare ntrebuinare.

    Acid azotic diluat reacioneaz direct cu folia de cupru fr a fi nevoie de catalizatori sau de o anumit emperatur. Este substana cea mai des utilizat, ntlnit i la nivelul amatorilor. Timpul afectat corodrii este determinat de concentraia substanei folosite. 3.2 Operaia de corodare:

    Dup ce imaginea traseelor de interconectare a componentelor realizate pe folia de cupru s-a uscat urmeaz coradarea. Se introduce plcua de cablaj n vasul de corodare cu laminatul n sus dup care se toarn substana coroziv. Timpul afectat corodrii este determinat de concentraia substanei folosite sau temperatura n cazul n care folosim clorura feric.

    Scopul fiind eliminarea zonelor de cupru neprotejate, este indicat s se monitorizeze procesul la diferite intervale de timp. Corodarea se consider ncheiat cnd cuprul neacoperit cu tu sau vopsea dispare. Uzual corodarea cablajului poate dura ntre cteva minute i o jumtate de or.

    O cordare rapid ar putea duce la distrugerea vopselei de protecie, ntreruperea traseelor de cupru, produsul final putnd ajunge chiar inutilizabil. n cazul unui timp de corodare ndelungat apare fenomenul de subcorodare, conducnd la apariia scurt-circuitelor ntre traseele apropiate.

  • PROIECTARE ASISTATA , SOFTUL ORCAD 9

    Prof. Popescu Maria Cristina Grup Scolar I.C.M. Dacia Pitesti

    Proiectarea asistata reprezinta un domeniu de varf al tehnologiei, etapa deosebit de importanta in procesul de realizare al plachetelor electronice, care s-a impus prin eficacitatea sa si prin costul redus al dezvoltarii proiectelor. In acest context, acesta carte isi propune familiarizarea cu pachetul de programe

    OrCAD 9 si parcurgerea etapelor de proiectare asistata a plachetelor electronice

    Pachetul de programe ORCAD 9 ofera o solutie moderna pentru desenarea schemelor electrice, introducerea datelor de proiectare si gestionarea informatiilor despre componentele electronice. Are modulele integrative: OrCAD CAPTURE CIS (Component information System), destinat desenarii, editarii, procesarii si simularii schemelor electrice, si OrCAD LAYOUT, destinat proiectarii plachetelor cu cablaje imprimate. Rularea programului sub Windows, il fac sa fie preferat in locul versiunii DOS, OrCAD 4.01 (dispune de interfata prietenoasa cu utlizatorul, meniuri de acces rapid, manevrabilitate usoara, comutarea rapida in cadrul ferestrelor de lucru, etc.).

    OrCAD Capture ofera o interfata intuitiva si o serie de facilitati care au facut ca Orcad sa fie utilizat pe scara larga in industria electronica, pentru desenarea, simularea schemelor electronice si crearea documentatiei aferente

    Consideratii privind realizarea cablajului in ORCAD Proiectarea cablajului incepe numai dupa ce circuitul a fost verificat pe

    o placa de test, stiind toate dimensiunile capsulelor componentelor, precum si modul de conectare al acestora in circuit.

    In mediul ORCAD CAPTURE se va realiza schema electrica a circuitului. Fiecare componenta trebuie sa aiba conexiunile identice cu cele realizate pe placa de test.

    Componentele vor fi plasate apasand pe butonul Place Part si alegand biblioteca in care se gaseste componenta respectiva.

    Odata aleasa biblioteca putem

  • selecta pe rand componentele. In exemplul de mai sus se arata localizarea in biblioteca Analog a unui condensator nepolarizat. Fereastra de dialog ne indica faptul ca avem de-a face cu o singura componenta intr-o capsula(Part per Pkg :1) .Apasand butonul OK componenta va fi regasita in mediul de lucru. Apasand click stanga componenta va fi fixata pe schema.Acest procedeu

    este indicat in continuare.

    In continuare,

    de cursor ramane atasat un alt condensator. Daca se mai apasa in odata click stanga si acesta componeneta va fi fixata pe schema.In momentul in care nu mai avem nevoie de condensatoare

    in schema se apasa click drepta si se alege optiunea End Mode

    In acest fel s-a pus capat conectarii condensatoarelor in schema electrica.

    Acelasi mod de conectare se foloseste si in cazul celorlate componente: rezistente, circuite integrate, surse de alimentare. Sursele de alimentare se gasesc in biblioteca Source alegandu-se componenta VDC.(sursa de tensiune

    continua) Se va

    prezenta in continuare conectarea circuitului integrat HEF4013 in circuit precum si conectarea sa la sursele de alimentare.

  • Circuitul HEF4013 se gaseste in biblioteca CD4000 si poarta numele CD4013A. Apasand OK, el este adus in mediul de lucru

    Cum in proiect avem nevoie de un singur circuit, dupa ce am plasat o astfel de componenta in foaia de desen, click dreapta si alege End Mode.

    Trebuie retinut faptul ca pinii de alimentare nu sunt vizibili in acest caz, insa in momentul in care se va creea cablajul acestia vor fi conectati la sursa de alimentare.

    In mediul Capture este absolut necesara existenta unei mase, adica a unui semnal de referinta.Cu toate ca pe desen nu este indicat, la realizarea cablajului, masa va fi conectata pinul nr.7 iar alimentarea la pinul nr.14. In Orcad trebuie de asemenea sa tinem cont de tipul circuitului utilizat.

    De exemplu in acest caz circuitul este de tip CMOS, deci alimentarea se va numi VDD iar masa se va numi VSS.

    Astfel, dupa ce am plasat componenta, sursa va trebui conectata la un conector off-page cu numele VDD, iar masa va trebui conectata la un conector off-page cu numele VSS.

    Conectorii off-page sunt intrumente care permit conectarea a doua fire electrice fara a le uni propriu zis. Este necesar ca fiecare capat sa aiba un conector off-page cu acelasi nume si cele doua fire sunt unite din punctul de vedere al programului.

    Mai jos se prezinta modul de conectare al acestor conectori la sursa de alimentare a circuitului. Daca nu se folosesc indicatiile de mai sus, circuitul CMOS nu va avea alimentari.

    In capsula circuitului exista doua circuite basculante bistabile , insa numai unul se foloseste. Celalalt circuit va avea intrarile conectata la sursa de alimentare pentru a se evita lasarea acestora libere.

    Daca ele sunt lasate libere, atunci circuitul se poate comporta imprevizibil.

    Dupa cum se poate vedea in desen, alimentarile amplificatoarelor operationale LM324 sunt si ele legate la sursa de alimentare folosind conectori off-page. Conectorii off-page se folosesc pentru a simplifica

  • schema electronica a circuitului. In circuit se folosesc doua surse de alimentare, prima de +9V iar a doua de-9V.

    Sursa de +9V este conectata la un conector off-page cu numele VDD iar sursa de-9V este conectata la un conector off-page cu numele de VEE. Masa este conectata la un conector off-page cu numele VSS.

    Conectarea lor este foarte importanta, deoarece Orcad Layout tine cont de acest lucru atunci cand traseaza alimentarile circuitelor integrate. Daca nu se folosesc aceste legaturi, atunci pinii de alimentare ai integratului vor fi lasati liberi.

    In cazul circuitului integrat 4053 acest lucru devine vital, deoarece el este alimentat diferential, el indeplinind rolul blocului de comanda pentru a se putea obtine un defazaj pozitiv, sau un defazaj negativ.

    In cazul in care se utilizeaza conectori off-page care nu mai sunt legati de altceva, nu este nici o problema, nu se va obtine eroare.

    Cuplarea semnalelor defazate la circuit se realizeaza cu ajutorul unor jumperi din biblioteca Connector.

    In acest fel semnalele pot fi intrerupte in orice moment. Dupa ce se plaseaza componentele pe placa, trebuie sa le conectam

    electric. Se apasa butonul Place wire dupa care se conecteaza pinii circuitelor.

    Ori de cate ori se apasa click stanga, firul se va conecta la un pin. La sfarsit, dupa ce am terminat de conectat pinii, se apasa click drepta si se alege optiunea End Wire. Intreg procesul este prezentat mai jos :

    In cazul in care avem pini nefolositi, acestia nu se vor lasa

    liberi ci vor fi setati ca nefolositi. Acest lucru se face astfel : se apasa

    butonul Place No Connect de pe bara de lucru si se apasa click stanga pe fiecare pin.

    Dupa apasare, pinul respectiv este indicat ca fiind

    nefolosit. In cazul in care se mai apasa inca o data in acelasi loc, ordinul se anuleaza(pinul poate fi conectat) . Acest lucru este necesar deoarece atunci cand se va crea fisierul necesar Orcad Layout, acesti pini vor indica erori de conectare.

  • Toate componentele preluate pentru a fi conectate in schema electrica, vor fi luate din directorul Pspice.In acest caz, schema poate fi si simulata.

    Dupa ce toate componentele au fost plasate in mediul de lucru, se verifica valoarea fiecarei componente si in

    cazul in care nu are valoarea corespunzatoare, se modifica selectand valoarea componente pe schema si apoi dublu click. Va aparea o fereastra de dialog in care putem schimba valoarea componentei.

    Dupa ce se schimba valoarea componentei, se apasa butonul OK. Se verifica daca componentele au aceeiasi denumire(de exemplu sa nu avem doua rezistente cu acelasi indicativ R12). In cazul in care exista vom obtine eroare la crearea fisierului necesar pentru Orcad Layout. De asemenea daca avem un circuit integrat in care se gasesc mai multe circuite, asa cum este cazul circuitului LM324 fiecare simbol va avea acelasi indicativ( de exemplu U1 urmat de o litera care indica numarul circuitului :U1A,U1B,U1C si U1D). Aceasta inseamna ca toate cele patru amplificatoare operationale se gasesc in aceeiasi capsula U1. Capsula U1 va fi regasita sub forma unui circuit integrat in Orcad Layout. Asocierea capsulelor pentru fiecare componenta Urmatorul pas in realizarea cablajului este asocierea capsulelor pentru fiecare componenta in parte. Se lanseaza programul ORCAD Layout. De pe bara de instrumente se alege Tools apoi Library Manager. Apare fereastra Library Manager in care sunt evidentiate toate bibliotecile de capsule pe care le contine Orcadul.

  • In fereastra Libraries se pot selecta librariile dorite, fiecare librarie continand un anumit tip de capsule pentru anumite componente. Odata selectata o librarie, codurile capsulelor continute de aceasta, vor apare in casuta footprints, iar in partea dreapta, va fi prezentata grafic capsula. Inainte de a asocia o capsula unei anumite componente trebuie sa se tina cont de urmatoarele lucruri : -se va identifica tipul de capsula corespunzator componentei, impreuna cu rolul pinilor.

    -se va identifica in biblioteca Layout tipul de capsula corespunzator componentei, ea trebuind sa fie identica cu cea folosita in practica.

    -numarul pinilor capsului din biblioteca trebuie se fie identic cu cel al capsului utilizata in practica.

    -in cazul in care se utilizeaza o capsula care are un numar de pini mai mic decat cel din realitate, se va obtine eroare.

    -componenta electrica utilizata in mediul Capture trebuie se fie recunoscuta de mediul Layout, in caz contrar nu se va obtine eroare, insa capsula componentei respectiva va lipsi la construirea cablajului.

    -ordinea de numerotare a pinilor atat in mediul Capture cat si in mediul Layout trebuie sa fie identica, in caz contrar pinii respectivei componente vor apare inversati(de exemplu in cazul unei diode catodul va fi conectat in locul anodului si invers).

    Acest lucru nu reprezinta un pericol in cazul rezistentelor, dar in cazul diodelor pot apare probleme serioase. Acelasi lucru este valabil si in cazul tranzistoarelor. Ordinea de numerotare a pinilor trebuie verificata inainte de a asocia capsula componentei electrice din Capture.

    -trebuie sa se verifice si denumirea pinilor componentelor. O astfel de eroare poate apare de exemplu in cazul in care asociem o capsula de dioda cu pinii A si K unei diode din mediul Capture ai carei pini se numesc 1 si 2.

    In acest caz se va obtine eroare atunci cand se va dori crearea cablajului.

    Solutia consta in redenumirea pinilor, redenumire care se efectueaza din mediul Layout.

    Odata selectata componenta in fereastra Footprints, se apasa butonul Pin Tool pentru a putea lucra cu pinii componentei. Se selecteaza apoi pinul componentei cu un click, sau cu un dublu click pentru editare.

    Va aparea fereastra Edit Pad in care putem modifica numele pinului componentei respective.Daca dorim sa se numeasca 1, atunci vom scrie acest numar in casuta.

  • In fereastra prezentata mai sus se observa ca numele pinului este C, acesta urmand a fi schimbat in 1. Dupa modificare se apasa butonul OK, si cu un singur click se fixeaza pinul componentei la locul sau. Procedeul se reia pentru cealalta componenta. In concluzie componenta se va prezenta ca mai jos.

    Odata modificata capsula componentei, se apasa butonul Save salvandu-se in biblioteca.

    Din fereastra Footprints se copiaza codul componentei . Se deschide schema electrica din mediul Capture si se executa dublu click pe componenta electrica

    corespunazatoare. Va aparea un tabel cu principalele proprietati ale componentei. In casuta PCB Footprint se executa Paste pentru a asocia codul capsulei. Se apasa butonul Apply pentru a seta optiunea. In urma acestei operatii componentei electrice din mediul Capture i s-a asociat codul unei capsule din mediul Layout. Asocierea codului implica rularea in paralel a ambelor programe in scopul copierii si asocierii codului componentei. Unele componente electrice pot detine in casuta PCB Footprint un cod, care insa nu se va folosi deoarece nu este adaptat necesitatilor cablajului. Capsula asociata componentei electrice din mediul Capture trebuie sa aiba dimensiunile dorite, pentru ca atunci cand se va proiecta cablajul componentele trebuie sa fie plantate cat mai usor, evitandu-se indoirile exagerate ale pinilor. In cazul in care nu se cunosc dimensiunile capsulelor componentelor din Layout se efectueaza urmatoarea operatie : Din Option/System Settings se seteaza dimensiunea in mm iar spatiul de lucru se seteaza la o dimensiune tipica.

    Se revine in mediul de lucru Layout de unde din Tools/Dimension se selecteaza New.

    Va aparea un indicator cu privire la dimensiune care prezinta distanta relativa intre doua puncte. Dimensiunea este data in mm.

    In acest fel se poate compara dimensiunea capsulei componentei din biblioteca Layout cu dimensiunea fizica a componentei.

  • Ideea este ca odata cablajul efectuat el sa fie printat la scara pentru a putea monta componentele cu o mai mare usurinta.

    Tinand cont de precizarile de mai sus se asociaza componentelor electronice din mediul de lucru Capture capsula corespunzatoare din mediul de lucru Layout.

    In cazul fazmetrului analogic semnalele de intrare ajung la circuit prin intermediul unor jumperi. In acest caz trebuie asociata o capsula corespunzatoare pentru jumperi, astfel incat distanta intre pini sa fie identica cu cea din realitate.

    Distantele dintre orificiile de montare ale jumperilor sunt masurate cu ajutorul sublerului, iar in cazul in care nu gasim in Layout o capsula identica, se va modifica distanta dintre pini.

    Pentru fazmetrul analogic alimentarile vor fi si ele conectate pe placa folosind jumperi, insa la plantarea propriu zisa a componentelor nu se vor utiliza jumperi, acestia avand numai rolul de localizare a punctului unde se vor conecta alimentarile.

    Fisierul din ORCAD Capture unde se gaseste schema electrica poarta are extensia .dsn.

    Acest fisier constituie punctul de plecare al unui alt fisier care va contine informatii cu privire la schema electrica si capsulele asociate componentelor.

    Acest fisier nou va avea extensia .mnl si va fi creat in felul urmator : Dupa asocierea capsulelor pentru fiecare componenta din schema

    electrica, fereastra cu schema se minimizeaza. In noua fereastra aparuta se selecteaza fisierul proiect cu extensia .dsn Din meniul tip bara se selecteaza Tools si apoi optiunea Create

    Netlist. Inainte de crearea acestui fisier trebuie sa setam unitatea de masura

    utilizata (se alege metrul). De asemenea putem seta si daca dupa modificari in schema electrica

    la crearea netlistului noile imbunatatiri vor aparea si in mediul Layout. In continuare se prezinta fereastra corespunzatoare acestor setari.

    Optiunea ECO este folosita aici

    cu rol de update in cadrul programului care executa cablajul.

    De exemplu sa presupunem ca in cadrul executarii cablajului se ajunge la concluzia ca trebuie modificate anumite conexiuni in schema electronica.

  • Insa, deja mare parte din cablaj a fost deja construita, iar componente au fost fixate pe placa in zone bine determinate.

    Pentru a evita stergerea proiectului si reluarea sa, prin bifarea acestei optiuni, dupa salvarea schemei electrice si crearea unui nou fisier cu extensia .mnl, in mediul de lucru din Layout vor apare numai modificarile finale, restul componentelor pastrandu-si locul pe placa.

    Odata executate aceste setari se apasa butonul OK pentru a trece la realizarea fisierului ce face legatura intre schema electrica si cablaj.

    Daca schema electrica a fost realizata corect, iar componentele electronice au indicative diferite, in directorul Outputs va aparea fisierul cu extensia .mnl.

    In caz contrar au aparut unele din greselile prezentate anterior si schema trebuie verificata.

    Odata fisierul mnl creat, lucrul in mediul de lucru ORCAD Capture s-a terminat, in continuare lucrandu-se numai on Layout. Se deschide mediul de lucru ORCAD Layout si se apasa pe butonul Open New Board (Deschidere Proiect Nou). Primul lucru care trebuie facut este incarcarea unei tehnologii de lucru. De fapt se incarca un fisier cu extensia .tch care contine toate datele tehnice necesare efectuarii cablajului. Acest fisier este furnizat de ORCAD. Fisierul se gaseste in Orcad/Layout_Plus/Data. De fapt in acest director se gasesc mai multe fisiere din ele incarcandu-se numai fisierul metric.tch, fisier care foloseste dimensiunile in milimetri. Inainte de a incarca acest fisier insa, proiectul care contine schema electrica din capture trebuie de asemenea sa fie setat in milimetri, in caz contrar obtinandu-se conflict intre cele doua tehnologii.

  • EDITAREA, SIMULAREA I PROIECTAREA SCHEMELOR ELECTRICE CU AJUTORUL

    PROGRAMULUI PROTEUS

    Prof. Dnu Hil Palatul Copiilor - Botoani

    Siren

    a. Editarea schemei electrice - intrare n ISIS

    - click pe Component Mode i pe Pick from Libraries. Se va deschide fereastra cu librria de componente. Selectarea categoriei i subcategoriei de componente se face prin click stnga de la mouse.

  • - selectarea componentelor se face prin dublu click pe componenta de la rubrica Device.

    - n partea dreapt jos apare i capsula componentei selectate, ce o vom folosi n realiarea circuitului imprimat - componentele selectate se vor regsi la rubrica Devices

  • - aezarea componentelor pe suprafaa de lucru se face prin selectarea lor din rubrica Devices cu simplu click i apoi prin dublu click pe locul unde vrem s o aezm.

    - n situaiile n care trebuie s poziionm componentele pe vertical, orizontal, n oglind-X-Y sau s le tragem, se procedeaz astfel: se selecteaz componenta cu click dreapta,

  • apoi la urmtorul click dreapta pe component, apare fereastra din figur. Selectm cu click stnga operaiunea dorit.

    - dup aezarea componentelor pe suprafaa de lucru urmeaz trasarea legturii dintre componente, care se realizeaz prin selectarea butonului Buses Mode

    - trasarea legturii dintre componente se face prin selectarea unui terminal cu simplu click i tragerea traseului la terminalul

  • altei componente conform schemei electrice, tot prin simplu click

    - pentru editarea de text se selecteaz butonul 2D Graphics Text Mode i se d click pe locul unde vrem s implementm textul. Va apare fereastra Edit 2D Graphics Text. n caseta String se scrie textul dorit.

  • b. se d click pe OK i apare textul scris

    b. Simularea schemei electrice - pentru simularea funcionrii schemei electrice, toate elementele schemei trebuie s aib un model activ; - pentru pornirea schemei se apas butonul play, iar pentru oprire stop.

  • CecPeia

    CocLD

    Editare

    Cu ajutorul pelectric a ucare se foloPaii ce trexemplificaiarn i anuma crui schem

    Circuitul intoscilator intcomponenteLa o parte dD6 prin inte

    ea scheme

    programul Tunui circuit. osete prograrebuie urmi pentru unme lumini dm electric

    tegrat 4060 tern. Frecvenelor externe Rdin ieirile inermediul rezi

    elor electri Prof.

    Club

    TARGET 30n acest cap

    amul pentru mai pentru n circuit proinamice den este dat n

    este un numna de oscilaR1, R2 i C1ntegratului sistoarelor R3

    ice cu TAR.Mihai Agabul Copiil

    001! se poatepitol voi preeditarea schdesenarea

    oiectat pentrunumite Brd

    desenul de m

    mrtor binaaie este stab1. sunt conectat3 R8.

    RGET 300ape lor Orov

    e desena schezenta moduhemei electr

    schemei u srbtoriledu de Crciumai jos.

    ar care are bilit cu ajut

    te ledurile D

    01!

    va

    ema ul n rice. sunt e de un,

    i un torul

    D1

  • 3

    ncepereaCrciun Start A3001! V14

    n fereastracorrect, star

    n noua ferwith Schem

    a unui pr

    All Program

    a care apare rt TARGET

    reastr se sematics.

    roiect no

    ms Target

    se apas buT 3001! now

    electeaz bu

    ou numit

    t 3001! V14

    utonul Dat.

    utonul Creat

    Brdu

    4 light Ta

    te and time

    te a New P

    de

    arget

    are

    PCB

  • Dd

    I

    Dac se dodeseneze scSchematic.

    Se va descSchematic. File SSe salveaznostru Bra

    Interfaan figura de se editeaz s

    orete realizchema se se

    hide fereast

    Save Project proiectul ndut Craciun

    graficn mai jos esteschemele ele

    area unui clecteaz Cr

    tra principal

    t n locaia i .

    nmodulSe prezentatectrice.

    circuit imprireate a New

    l a program

    sub numele

    Schematic fereastra pr

    imat fr sw PCB with

    mului n mo

    e dorit, n c

    crincipal n

    se hout

    odul

    azul

    care

  • c

    f

    BapEW

    n aceast fcontinuare.

    Baradeti

    n bara de tifereastr i n

    Baradem

    Bara de meaceste meniprogramul TEdit, View, Window, Se

    Baradein

    fereastr se

    tlu

    itlu se afieanumele proie

    meniuri

    eniuri coniiuri se gse

    TARGET 30Elements, C

    ettings i Hel

    nstrument

    pot observ

    az numele pectului la car

    ne meniuri esc toate m001! n moduComponents,lp.

    te

    va elementel

    programuluire se lucreaz

    cu grupe dmeniurile disul Schematic Actions, Se

    le prezentate

    i care ruleazz.

    de comenzisponibile pec i anume: Fervice, Versi

    e n

    z n

    i. n entru File, ions,

  • Bpa

    Bi

    Bara de instpentru comeastfel de but

    Zonadelun zona de lu

    Baradest

    Bara de starinformaii im

    coor

    facto

    modu

    pasu

    trumente conenzile folositon se declan

    ucruucru se edite

    tare

    re se afl n pmportante redonatele abs

    orul de scar

    ul de lucru;

    ul grilei.

    nine pictogrite mai des. neaz coma

    eaz schema

    partea de joseferitoare la zsolute / relati

    la care este

    SDszvpcndspInm

    rame sub foPrintr-un sim

    anda corespu

    electric.

    s a zonei de lzona de lucrive ale curso

    vizualizat

    StabilireaDesenarea sce face mai

    zona de lucrvizibil care plasarea comconexiunilor.nainte de

    desenarea sch setm g

    prezentat mai View Gniial se ale

    msur (mil,

    orm de butomplu clic pe

    unztoare.

    lucru i afieru i anume: orului;

    schema;

    grileichemei electi uor dacru avem o g

    s ne ajutmponentelor . De ace a nchemei este b

    grila n moi jos: Grid ege unitateainch, mm,

    oane e un

    eaz

    trice n gril te la i a

    ceea, cepe bine odul

    a de m,

  • n0

    f

    ll

    IOi

    m

    rPI

    nm). Se stabilet0,635mm. Se selecteazfie aliniate lSe vizualizeline respectilocul liniilorSe selecteaz

    ImportulOdat ce s-insereaz simschemei elecmai jos. Compon

    n prima ferecent utilizaPentru a seImport diff

    e pasul gril

    z caseta cua gril. eaz grila piv Grid as pr. z vizualizare

    simbolur-a setat grilmbolurilor cctrice. Pentr

    nents Imp

    ereastr careate. lecta o com

    ferent comp

    lei la valoar

    ursor snaps

    rin linii saupoints. Eu p

    ea fiecrei c

    rilora i aceasta

    componentelru aceasta se

    port Symbo

    e apare sun

    mponent difonent.

    rea dorit (

    pentru ca c

    u puncte selprefer utiliza

    elei de a IV-

    a este vizibilor electronice procedeaz

    ols

    nt prezentate

    ferit se sel

    (n cazul no

    componentel

    ectnd Gridarea punctelo

    -a linii.

    il pe ecrance din alctu n felul des

    e componen

    ecteaz buto

    ostru

    e s

    d as or n

    n, se uirea scris

    ntele

    onul

  • AdoPlCDi

    pdpPfDp

    Avnd n vedoar compoonly with mPentru inserlibrria coreCMOS 4Din librriainsereaz n Simbolul impoate fi rotidrept al mapoziie prin Programul gfa IC1. Dup plasaplasarea une

    edere c se donentele cu model. rarea circuitespunztoare4000. a 4000 este

    schem selemportat aparit cu 90 gradausului. Simefectuarea u

    genereaz au

    area componei compone

    dorete simumodel prin

    tului integrate astfel: I

    selectat cirectnd Impoe n zona dede prin efecmbolul esteunui clic cu

    utomat nume

    nentei progrnte similare

    ularea schemselectarea

    t de tip 406IC Digit

    rcuitul integort componee lucru ag

    ctuarea unui poziionat

    u butonul stele compone

    ramul este e celei anter

    mei se selectebutonului ra

    60 se selectetal Logic

    grat 4060 ent. at de pointeclic cu butontr-o anum

    ng al mausuntei, n cazu

    pregtit perioare. Pentr

    eaz adio

    eaz c

    i se

    er i onul mit ului. ul de

    entru ru a

  • renuna la introducerea unei noi componente de acelai fel se apas simultan butoanele stnga i dreapta ale mausului sau se apas tasta Escape. Dup cum se poate observa din imaginea anterioar, simbolul nu conine pinii de alimentare ai circuitului integrat. Aceasta deoarece unele din simbolurile din bibliotec nu sunt n mod obinuit desenate complet. De obicei n cazul circuitelor integrate lipsesc pinii pentru alimentare. n cazul nostru, pentru a insera restul de pini ai integratului (pinii pentru alimentare) se procedeaz n felul urmtor: Components Import Rests of Components OK. Pentru importul celorlalte componente (rezistoare, condensator, leduri) din schema Brdu de Crciun se procedeaz n modul descris anterior folosind bibliotecile corespunztoare (R-Resisitors / Kohle, C-capacitor / Bipolar i Opto / Led) tabelul de mai jos. Nr. crt.

    Cant. Nume Valoare Numele simbolului

    1 6 R3, R4, R5, R6, R7, R8

    1,2k

    R_carbon_1,2K_0207_DIN 2 1 R1 33k R_carbon_1,2K_0207_DIN 3 1 R2 100k R_carbon_1,2K_0207_DIN 4 1 C1 100nF C_ceramic_100NF_grid5,08 5 1 IC1 4060 4060 6 1 K2 GND C1x1 7 2 D2,D6 LED_GELB_3MM LED_yellow_3mm_IEEE 8 2 D3,D5 LED_GRUEN_3MM LED_green_3mm_IEEE 9 2 D1,D4 LED_ROT_3MM LED_red_3mm_IEEE 10 1 K1 Vcc C1x1 Deoarece conectorii care vor fi utilizai pentru conectarea bateriei nu au model, pentru importul acestora se va selecta n

  • fiC

    DPmemd

    f

    Dm

    fereastra ImSimulation importa conConnector /

    DeplasarPentru realimulte ori reste seleciomnerul simdeplasat cuSe pot deplafost selectati al tastei SDup impormai jos:

    mport Commodel but

    nectorii mod/ Pin Conne

    easimbolzarea unei searanjarea conat prin c

    mbolului (subu ajutorul maasa simultante anterior (cHIFT). rtul simbolu

    mponent Stonul radio

    del C1 x 1 cectors.

    lurilorscheme ct componentelclic cu butob form de causului (dragn mai multe cu ajutorul b

    urilor, schem

    Symbol se All compo

    care se gse

    mai clare elor. Mai nonul stng cruce). Apoi g & drop).

    simboluri, butonului st

    ma noastr ar

    va selectaonents. Se esc n biblio

    este necesarnti compon

    al mausuluiaceasta poa

    dac acesteang al maus

    r putea arta

    a la vor

    oteca

    de enta i pe

    ate fi

    a au sului

    a ca

  • Mdi

    DPc CcPccm

    Modificar

    dorete mointroduce no

    DesenarePentru finaconexiunile Element

    Cursorul se conexiunilorPentru a cursorul n care este mmausului. D

    reavalori

    odificarea voua valoare

    eaconexiualizarea schexistente ntts 2 Drawmodific dir. ncepe deselocul dorit (

    marcat cu un De cursor este

    ilorcompo

    valorii rezisn cmpul V

    unilorhemei estetre terminalew Signal wirin sgeat n

    enarea cond(de obicei te

    x) i se fae fixat un co

    onentelorUneori se modunor Pentru adublu cstng al mnerul n confereastraSymboledita o

    componeDac d

    stenei rezisValue.

    e necesar ele componeres

    n cruce i pe

    ductorului serminalul unce clic cu b

    onductor.

    reste necesardifice valo

    componeaceasta se clic cu buto

    mausului pcomponente

    ntinuare apa Cha

    n care se o parte di

    proprietentei.

    de exemplu storului R1

    s se trasentelor.

    ermite desen

    se poziionenei componebutonul stn

    r s orile ente. face onul

    peste ei. pare

    ange pot

    intre ile

    se se

    seze

    area

    eaz ente, ng al

  • Wn

    CDa

    Wire Optionume pe car

    Change SigDup trasarearate ca n fi

    Pe msurapsarea bschimba diPrin efectumausului conexiunii Pentru a ntasta Escapn momenatribuie nDac se ddublu clicmomentul

    ons care aparre dorim s-l

    gnal Wires.ea tuturor coigura urmto

    ce se debutonului stirecia n caruarea unui se schimbn ordinea s

    ncheia trasarpe. ntul desenr

    mod automdorete moc cu butonueditrii con

    re, n cmpul atribuim se

    TotminminprinMinMinMosemdesfacestnconun ante

    onexiunilor, oare.

    eseneaz cotng al maure se traseaz

    clic cu bub modul sugerat de drea unei con

    rii unui semmat un numedificarea acul stnga a

    nexiunii. n ful Signal, se emnalului. t acum se pnim a trasenim fa den editareanimum tranimum trac

    odificarea promnal se poate

    enrii acestue dublu clng al mnductor apar

    coninut aserioare, dar

    schema noa

    onexiunea, usului se p conexiuneautonul drepde ndoire

    desenul altunexiuni se ap

    mnal, TARGe pentru acecestuia se al mausuluifereastra Sigpoate edita n

    ot edita lieului i diste celelalte traa cmpurack widthck spacing. oprietilor ue face i ulteuia. Dup clic cu buto

    mausului pe o fereastrsemntor cr cu denum

    astr ar trebu

    prin oate a. t al

    e al urat. pas

    GET esta. face i n gnal noul

    mea tana asee rilor

    h i

    unui erior e se onul

    peste cu celei

    mirea

    ui s

  • P

    Cemved

    Pentru o nc View

    VerificareCa n oriceelectrice se pmai trziu dn sprijinul uverificarea electrice i descrie doarnainte de a

    cadrare optimFit to wind

    eaproiecte activitate pot strecura

    dac nu sunt utilizatorulurespectrii a circuitelo

    r modul de vface verific

    m a schemeow.

    tuluiuman i erori care neidentificate

    ui, TARGETregulilor d

    or imprimatverificare a scarea proiectu

    ei n zona d

    n cazul dese pot da mulde la ncepu

    T 3001! are ode realizarete. n aceaschemei electului, este de

    de lucru selec

    senrii schelt btaie deut. Pentru a vo funcie pee a schemst seciune trice.

    e dorit s se

    reorgania acestui

    mourmtor: Actions Reorganion S

    ctai

    emei cap veni

    entru melor

    voi

    fac o

    zare ia n odul

    nisatStart

  • pa(CepP

    ciaL

    Api

    pamcpm

    project reoafieaz rez(schematic Comentariilerori alturaprezentate uPentru circuselectat ver

    conectai, cieiri nu suatenionri pLiniile 1 semnaleaz Aceasta eropinii de alimintegrate. Toi semnalul placa de alimentare. modificarea circuitului ipins prin efmausului de

    oCa urmare zultatele verand PCB) e referitoare

    at pe primeleunele informuitul imprimrificarea PCB

    ErofcuestemarsunerorErorefeBrasempini

    eea ce nu unt utilizate pot fi foarte ui 2 din probleme

    are apare dementare (resotui n schede eroare apcircuit imp

    n cazul proprieti

    integrat. Mafectuarea uneasupra pinu

    a acestei acrificrii n fi se pot salve la schema e ase linii. maii referitomat nu aparB.

    orile identificute vizibile e posibil) curcate cu un t plasate n rile.

    orile semnaler la liniileadut Cra

    mnalate se rei ai circuconstituie oi sunt lsautile.

    fiierul Blegate de

    e obicei n cstul componeema noastr pare, aceastaprimat nu

    nostru prii pinilor 8ai nti se dnui dublu cliului. n cm

    ciuni, progrfereastra Pr

    va sub formelectric sun liniile caroare la circr erori deoa

    cate n urmape schema

    u ajutorul unX (de culopunctele la

    late n desee 3, 4, 5 aciun.ERR3efer la faptuitului inteo greeal, date n gol. T

    Bradut Cratensiunile

    cazul n careentelor) n caceti pini a

    a datorndu-exist sem

    roblema se8 (VDD) ideschide feric cu butonu

    mpul Functio

    ramul TARGroject Chec de fiier texunt n fiierure urmeaz cuitul imprimarece nu a

    a verificrii electric (d

    nor mici ptoare violet) a care se re

    enul alturati 6 din fii

    3001. Erotul c cei p

    egrat nu deoarece acTotui astfe

    aciun.ERR3de aliment

    e nu se impcazul circuitau fost impose faptului cmnalele pe rezolv i 16 (VSS)reastra Chaul din stngon se selecte

    GET cked xt. ul cu sunt mat. fost

    sunt dac trate care

    efer

    t se ierul orile patru sunt

    ceste l de

    3001 tare.

    port telor

    ortai c n entru prin ) ai

    ange ga al eaz

  • Pvl

    LDdccD

    o

    Power (supverificare a lipsa alimen

    ListacucDup ce amde modul componentecu compone File Documenta

    n fereastraopiunile pe

    pply). Dup eschemei, nu

    ntrii.

    componenm terminat v

    n care arele necesare.entele utilizat

    Input / Oation Out

    a Format oentru genera

    efectuarea au mai sunt se

    nteleerificarea scat probabi Programul te n proiectOutput Fortput Bill of M

    of the Bill area listei de

    acestor modiemnalate ero

    chemei i suil c dorimTARGET g. rmats FMaterial

    of Materiae componen

    ficri, la o nori referitoar

    untem mulum s procugenereaz o

    File transfe

    al se selectente printre c

    nou re la

    umii urm list

    er /

    eaz care:

  • nfpCfFstf

    EPeDeE

    numele comfaa pe care pot selecta CR/LF Aftefereastra de Fiierul genseparate prtehnic ct n imaginea format Exce

    ExportarePentru realielectrice, car File Documentan fereastra export deseExport.

    mponentei, veste montat

    i alte informer Each Comdeasupra ca

    nerat poate firin virgul)i pentru ach

    urmtoare eel:

    easchemezarea documre poate fi ex

    Input / Oation TIFPrinter preenul n form

    valoarea comt (top sau bmaii prin semponent urm

    asetei. i n format .) i este uti

    hiziionarea ceste prezenta

    eielectricmentaiei estxportat n foOutput For

    FF Tagged imeview se selemat TIFF pri

    mponentei, tibottom). Daelectarea casmat de aleg

    .xls (Excel) il att pentrcomponentelat o list de

    cete necesar d

    ormat imaginrmats Fmage file foecteaz opiuin apsarea b

    ipul de capsc se doret

    setei Additiogerea liniilor

    sau .csv (varu documentlor. e component

    desenul schene (TIFF). File transfeormat unile dorite butonului T

    sul, te se onal r din

    alori taia

    te n

    emei

    er /

    i se TIFF

  • Bib

    [1] ***

    [2] BercianLucian

    [3] RobertChristo

    [4] Agape,

    bliografie

    Lh

    n, n

    Tn

    tson, opher T.

    PRP

    , Mihai Tc3

    Layout Chttp://www.ib

    TARGET 30numerele 58-

    Printed CiReference: Professional