Dezvoltarea psihomotorie a copilului. Dezvoltarea limbajului în ontogeneză .

ŞEF LUCRĂRI DR. GEORGETA BURLEAUNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GR.T. POPA” IAŞI

Suport de curs pentru studentii de la UMF Gr.T. Popa Iasi©Copyright. Toate drepturile de autor rezervate

Dezvoltarea psihomotorie a copilului.

Componentele de bază ale psihomotricităţii reprezintă cheia pentru analiza comportamentului motor, deoarece în activităţile corporale,

dominanta o reprezintă latura motrică.

Conduitele motrice structurate pe trei trepte: ►conduite motrice de bază, ► conduitele neuromotrice

► conduitele perceptiv-motrice

↓fundamentale în dobândirea unor scheme motorii cu un grad ridicat

de complexitate.

Comportamentul motric poate fi obiectivat prin reglarea voluntară a acţiunilor privite prin prisma intenţiei şi a orientării către un scop şi

prin mecanismele de coordonare şi control.

Expresia motrică pune în valoare eficienţa

conduitelor prin adaptarea comportamentului la obiectivele

propuse.

Realizarea motrică concretizează achiziţii pe plan motric,

exprimate prin praxii.

Comunicarea motrică oferă copilului condiţii optime

pentru a reuşi să poarte un dialog cu sine şi cu ambianţa.

tonusul, dezvoltarea

musculară şi psihomotricitatea.

Funcţia motrică grupează:

(1) reprezentarea mentală sau psihomotrică ► se obţine cu ajutorul memoriei vizuale, tactile, labirintice, kinestezice, situată în zona prefrontală.

Distingem trei tipuri de mişcări:

A. actul motor voluntar

substratul anatomic divizează actul motor în cinci etape:

(2) praxiile sau legătura ideo-motrică în care execuţia depinde de experienţele motrice anterioare care vor produce legături neuro-motorii ► reprezentarea mentală va elibera şi va pune în mişcare unele praxii ► vor deveni stereotipe;

(4) reglarea motrică ► prin adaptarea automată a tonusului muscular. Această reglare este indispensabilă asigurării gesturilor armonice şi eficace. Ea se face la nivel medular, cortical şi mai ales la nivelul centrilor automatici;

(3) impulsul motric voluntar sau neuromotricitatea ► declanşează mişcările elaborate de reprezentarea mentală;

(5) execuţia motrică ► rezultatul final al acestui proces de reglare. Ea se realizează la nivel muscular datorită excitaţiilor şi inhibiţiilor sistemului nervos. Această schemă nu ţine cont de reglarea neuromotrică; sistemul neuromotor este în legătură cu sistemul simpatic şi parasimpatic, iar prin intermediul hipofizei, cu sistemul hormonal;

B. mişcările automate

se realizează fără intervenţia conştiinţei, care poate interveni în momentul în care automatismele sunt

perturbate pentru a asigura armonia acestora.

Mişcările automate sunt mişcări voluntare din care s-au eliminat

primii doi timpi şi parcurg trei etape:

impulsul motric cerebral;

reglarea automatică;

execuţia motrică neuro-musculară.nervii spinali controlează

mișcările voluntare

C: mişcările reflexe

Cei trei timpi trec unul în altul prin scăderea progresivă a controlului cortical.

lipseşte atât intervenţia conştiinţei, cât şi impulsul motric cerebral

corespunde elementelor motrice de bază;

mişcarea reflexă implică trei timpi:

excitaţia motrică senzitivă periferică; reglarea motrică automată;

execuţia motrică neuro-musculară.

La nivel cortical, comanda mişcării este diferită, în funcţie de scopul acesteia.

Zonele corticale şi subcorticale legate de motivaţie creează impulsul acţiunii, schema sa şi proiectul mişcării.

Cortexul senzorial, cortexul limbic, cel asociativ frontal şi

parietal

sunt responsabili cu decizia şi planificarea mişcării.

Nucleul gri central, talamusul, cerebelul sunt sediile strategiei mişcării.

La acest nivel este coordonată imitaţia, integrarea şi finalizarea activităţii motrice.

Ansamblul nucleului gri central şi cerebel este răspunzător de programarea motrică.

Cortexul motor intervine şi converteşte comanda în

indicaţii foarte detaliate privitor la forţa şi natura mişcărilor

dorite.

Trunchiul cerebral şi măduva spinării au un rol important în menţinerea posturii, în execuţia şi corecţia mişcărilor.

sistemul informaţional ► aferenţele senzitivo-senzoriale

ce intervin în elaborarea deciziei şi planului de mişcare,

cât şi în timpul mişcării;

sistemul reglator ► un nerv spinal şi unul

supraspinal ► cerebel, substanţa reticulată şi

cortex;

La producerea mişcării voluntare,

trei sisteme mari:

sistemul efector ► de unitatea funcţională muşchi

– articulaţii.

sistemul informaţional ► aferenţele senzitivo-senzoriale

ce intervin în elaborarea deciziei şi planului de mişcare,

cât şi în timpul mişcării;

sistemul reglator ► un nerv spinal şi unul

supraspinal ► cerebel, substanţa reticulată şi

cortex;

The coordination of motor control

(1) necesitatea satisfacerii unor cerinţe interne şi externe, acomodarea la mediu;

Piaget

există doi factori care organizează mişcarea:

(2) psihicul copilului care incită la acţiunea de asimilare.

Copiii au tendinţa de a repeta la infinit acţiunile lor şi au o excitabilitate motorie crescută.

Caracteristicile sunt legate de iradierea amplă în analizatorul motor care ocupă o suprafaţă mare din scoarţa cerebrală.

În etapele dezvoltării sale, copilul are o activitate psiho-fiziologică

care-i marchează evoluţia pe plan fizic şi psihic.

LEGĂTURA MOTRICITATE – PSIHIC ÎN PRIMA COPILĂRIE

Cel mai pertinent şi coerent sistem de periodizare a dezvoltării cognitive în mica

copilărie a fost realizat de J. Piaget.

Prin repetarea exerciţiilor reflexe, nou-născutul ► capătă informaţii despre lume, informaţii care stau la baza evoluţiei stadiului următor de învăţare.

şase stadii:

Stadiul I ► durează de la 7 zile până la 14 săptămâni ► etapa exerciţiilor reflexe.

„reacţia circulară“ ► legătura dintre sensibilitate şi mişcare ► foarte slabă

► comportamentul cognitiv se bazează pe sisteme de reflexe.

Reacţia „circulară primară“ ► caracteristică stadiului doi.

sursa răspunsului este la nivelul propriului corp.

Copilul îşi suge degetul mare, dă din picioare sau îşi priveşte mâinile foarte des ► obţinând plăcerea.

Stadiul II

► între 1 şi 4 luni

► de formare a primelor deprinderi; ► primele reacţii de adaptare la mediu a reacţiilor reflexe.

Copilul repetă gestul pentru a obţine acelaşi efect.

Stadiul III

► de la 4 luni la 8 - 9 luni

► copilul devine mai preocupat de obiecte şi persoane ► începe să recunoască caracteristicile obiectelor din mediul înconjurător.

etapa reacţiei „circulare secundare“.

În această etapă, repetă schemele anterioare

nu este capabil de adaptare.

► căutarea activă a unui obiect dispărut prin îndepărtarea unui corp sub care se ascunde obiectul dorit► sunt studiate deplasările corpurilor

Stadiul IV

► momentul aplicării şi coordonării schemelor secundare

schemele secundare sunt aplicate ► este vorba tot de o reacţie circulară secundară ► dar mijloacele cunoscute sunt aplicate la

situaţii noi

► de la 8 luni la 1 an

schemele sunt încercate după dorinţă şi sunt coordonate

Spre 9 - 10 luni

la conduitele dobândite până acum ► o nouă reacţie fundamentală reprezentată de „căutarea de noi mijloace prin diferenţierea schemelor

cunoscute“.

Stadiul V

stadiul schemelor terţiare

► înţelege relaţiile spaţiale ► se constituie definitiv noţiunea de obiect;

sunt experimentate conduite cognitive pentru a afla efecte noi, prin încercări şi reluări ale acţiunilor.

Schemele motorii determină apariţia deducţiilor, adică, prin combinări, interferenţe şi implicări reciproce apare constanţa propriei acţiuni şi

posibilitatea de a le extinde şi aplica sistematic.

► de la 12 luni la 18 luni

Se realizează astfel forme elementare de simbolizare, în care actul motor este doar un suport.

Stadiul VI

► etapa invenţiei şi inovaţiei

► apar noi metode şi combinaţii mintale

► de la 18 la 24 luni

încearcă rezolvarea problemelor prin inventarea unor soluţii spontane, pentru care încercarea şi eroarea se realizează la nivel de reprezentare

Actele şi acţiunile complexe ► impun modificări din partea organelor de simţ, a sistemului muscular, sistemului nervos central şi vegetativ. Se trece de la acte globale de manipulare, la construirea prin joc sau

imitaţie a unor acţiuni utile.

LEGĂTURA MOTRICITATE – PSIHIC ÎN PERIOADA PREŞCOLARĂ

Evoluţia psihomotricităţii ► se poate observa uşor prin desen. Desenul copilului preşcolar evoluează de la stadiul de om cu „chip de păianjen“ la 3 ani la aspectul normal al figurii umane la copilul de 6 - 7 ani

► noi teritorii nervoase sunt mielinizate

► copilul începe să-şi cunoască propriul corp,► se stabileşte dominanţa laterală, ► se orientează în raport cu sine şi se adaptează la mediul exterior.

Desenul mod de expresie şi de comunicare

relevă nu numai aptitudini intelectuale şi practice, ci şi unele trăsături de personalitate

LEGĂTURA MOTRICITATE – PSIHIC ÎN PERIOADA ŞCOLARĂ

scrisul ► codificarea fonemelor (literelor) prin semne grafice şi înţelegerea legăturilor dintre semnele grafice şi vorbire.

► învăţarea şi perfecţionarea scrisului

Dezvoltarea scrisului este bazată pe maturizarea sistemului nervos, maturizare în care antrenamentul joacă un rol important.

Învăţarea şi perfecţionarea scrisului solicită o dezvoltare normală a psihomotricităţii pe două nivele:

al dezvoltării activităţii digitale fine, în care coordonarea oculo-motorie

este fundamentală.

al dezvoltării motorii generale care include ansamblul reglărilor tonico-posturale şi al coordonării

cinetice.

► poziţia corpului şi atitudinile segmentare;

► mişcarea grafică în marile sale elemente, trasarea semnelor şi înaintarea cursivă;

► ritmul legat de variaţiile fine în viteza de mişcare care conduce la noţiunea de gest;

► viteza mişcărilor;

► apăsarea antebraţului, a mâinii şi a peniţei pe coala de hârtie şi a degetelor pe obiectul cu care se scrie.

J. Ajuriaguerra ► apreciază cinci elemente care intervin în motricitatea grafică:

Elemente care marchează relaţia dintre psihomotricitate şi formarea abilităţilor de scris-citit

Vârsta Schema corporală

Lateralitate Structurare spaţială

Orientare temporală

Grafisme

De la 2 ani şi 6 luni

la 4 ani

Elaborarea eu-lui:

motricitatea globală;

motricitatea fină.

Cunoaşterea corpului din

punct de vedere motor:

percepţia părţilor

corpului; cunoaşterea

lor.

Primele abordări ale lateralităţii

sub formă de joc de

lateralitate

Cunoaşterea spaţiului imediat;

jonglarea cu diferite noţiuni.

Din punct de vedere

perceptivo-motor:

exerciţii de triere

realizate

progresiv.

– cercul;

– spirala;

– linia;

– linia frântă.

Elemente care marchează relaţia dintre psihomotricitate şi formarea abilităţilor de scris-citit

Vârsta Schema corporală

Lateralitate Structurare spaţială

Orientare temporală

Grafisme

De la 4 la 5 ani

cunoaşterea diferitelor părţi ale corpului; reproducerea prin desen a

unui personaj.

Orientare spaţio-corporală:

cunoaşterea direcţiilor; învăţarea

diverselor poziţii şi capacitatea de a le reproduce.

Efectuarea unei game

foarte mari de exerciţii de lateralitate

privitoare la: membrele

inferioare şi superioare.

Jonglarea cu noţiuni într-un spaţiu plan, apoi într-un

spaţiu tridimensional.

Exerciţi de reproducere a

formelor, mărimilor, mişcărilor,

urmărirea unui traseu;

redobândirea unei orientări

după schimbarea reperelor.

Ordinea şi succesiunea ; noţiunea de ciclicitate ;

durata intervalelor: perceperea unui timp

scurt, lung; noţiunea „prea

devreme“, „prea târziu“. Ritmuri: mers

în ritmul bătăilor tobei; bătăi în tobă;

inventarea unor ritmuri; urmărirea

consemnelor ritmice.

linii orizontale, verticale, pătrate.

Semicercuri, cercuri

Elemente care marchează relaţia dintre psihomotricitate şi formarea abilităţilor de scris-citit

Vârsta Schema corporală

Lateralitate Structurare spaţială

Orientare temporală

Grafisme

De la 5 la 6 ani

recunoaşterea şi redarea diverselor

poziţii; discriminarea

vizuală a poziţiilor; asocierea

obiectelor cu diferitele părţi ale corpului; reproducerea

diferitelor propoziţii pe hârtie; jocul perechilor „familia“.

Organizarea în spaţiu, în funcţie de

propria lateralitate.

Din punct de vedere

perceptivo-motor: acelaşi tip de exerciţii ca la 4-5 ani,

dar cu un grad mai mare de dificultate.

Stăpâneşte reperele

temporale şi începe să

cunoască ora (6 ani).

Reproduce o structură

ritmică de 4 - 5 fraze

(5 ani).

Reproduce o structură

ritmică cu mai mult de 6

lovituri (6 ani).

Ţine creionul corect; gesturi

de fineţe; postură

adaptată. Scrie numele

(5 ani). Copiază

buclele duble (6 ani). Îi place să deseneze

şi scrie.

Elemente care marchează relaţia dintre psihomotricitate şi formarea abilităţilor de scris-citit

Vârsta Schema corporală

Lateralitate Structurare spaţială

Orientare temporală

Grafisme

De la 7 la 8 ani

Cunoaşterea completă a corpului şi structurii (7

ani). Apariţia în desen a profilului

personajelor (7 ani). Reacţii

adaptative la contactul corporal.

Abilitate corporală şi

armonie gestuală; Echilibru

stabil. Control

vizual precis. Aptitudini

pentru sport sau activităţi

artistice.

Orientare spaţială

corectă, cu denumirea

de dreapta şi stânga la

altă persoană cu siguranţă şi

automat

(7 ani).

Citeşte ora. Reproduce o

structură ritmică de cel puţin 8

unităţi (8 ani)

Ţine creionul corect. Gesturi suple.

Postură adaptată.Org

anizarea corespunzăt

oare a spaţiului unei foi. Învăţarea

uşoară a scrierii.

Elemente care marchează relaţia dintre psihomotricitate şi formarea abilităţilor de scris-citit

Vârsta Schema corporală

Lateralitate Structurare spaţială

Orientare temporală

Grafisme

De la 9

la 12 ani

Coordonare dinamică

bună. Motricitate:

tonus muscular echilibrat,

hipertonie/hipotoniem,

hiperlaxitate/hipolaxitate.

Lateralitatea dominantă:

dreapta, stânga,

ambidextru sau

dislateralitate.

Aptitudini şi abilităţi pentru

geometrie. Adaptare

temporală. Stăpâneşte reperele fine care ţin de

orientarea în spaţiu şi îşi organizează

bine activitatea şcolară.

Orientare temporală

corectă

Perfecţiona

rea scrisului

Dezvoltarea limbajului comprehensiv şi expresiv de la naştere la 3 ani

În primul an de viaţă ► acumulări importante ► care pregătesc funcţional şi morfologic aparatul logo-fonator.

perioada preverbală

Primele sunete emise de copil sunt ţipetele ► comunică anturajului o stare de disconfort sau necesitatea satisfacerii unor trebuinţe.

La 2 luni, registrul său se diferenţiază ► primele semne guturale care în foarte scurt timp capătă o anumită tonalitate ► semnifică buna dispoziţie şi senzaţia generală de confort.

La 3 luni ► începe să fie atent la sunetele pe care le produce şi pe care le repetă, dovedind plăcerea de a acţiona asupra aparatului fonoarticulator şi de a‑l exersa.

► perioada gânguritului.

Spre luna a 6-a,

apar primele silabe „ma“, „ba“, „pa“, „ta“, care ulterior vor fi dublate

începutul perioadei de lalalizare

apar primele bisilabe: „pa-pa“, „ma-ma“, „ta-ta“, „ba-ba“ luate adesea de anturaj ca adevărate cuvinte

După vârsta de 8 luni, preia şi imită modelele oferite de anturaj şi repetatele întăriri pe care cei din jur le fac, sugerând legătura dintre respectivele grupări de silabe şi persoane sau obiecte existente în

jurul său.

stadiul „cuvântului propoziţie“

aceste cuvinte unice pot exprima pe rând, după cum o cere momentul, situaţiile cele mai concrete, fie dorinţe, constatări sau

emoţii diferite.

Perioada antepreşcolară

► transformă limbajul dintr-o legătură afectivă într-un instrument de comunicare

constituie unul dintre aspectele esenţiale şi caracteristice ale dezvoltării copilului între 1 şi 3 ani;

► comunicarea verbală este rezultat şi, în acelaşi timp, factor activ de stimulare a tuturor proceselor psihice.

Dezvoltarea limbajului se realizează concomitent pe mai multe planuri: ► fonetic,

► vocabular (bagaj de cuvinte), ► morfologic, ► sintactic ► semantic.

Perioada antepreşcolară

► are loc dificilul proces de însuşire a capacităţii de articulare a fonemelor, silabelor şi cuvintelor ► proces care se realizează treptat,

dat fiind gradul diferit de dificultate al elementelor componente.

între 1 şi 3 ani

Din punct de vedere fonetic

Este perioada dislaliei „fiziologice“► noţiune ce defineşte complexul de particularităţi ale însuşirii articulării la această vârstă

► legată de imaturitatea normală a aparatului fonoarticulator.

Ca modalităţi şi mecanisme, se desprind:

eliziunea, înlocuirea sunetelor, metateza, perseverarea.

a) Eliziunea (omiterea din cuvânt a unor sunete sau silabe greu sau încă imposibil de realizat). Sunetele cum sunt „r“, africatele „c“, „g“, „ţ“, siflantele „s“ şi „z“ sau şuierătoarele „ş“ şi „j“, apar mai

târziu fiind mai dificil de articulat. Cuvintele mai lungi şi dificile îl obligă pe copil să se rezume doar la

o parte a lor, preferând, de regulă, prima sau ultima silabă.

b) Înlocuirea sunetelor, silabelor sau cuvintelor dificile cu altele mai simple: „flumos“ în loc de „frumos“.

c) Metateza (mutarea sunetelor şi silabelor în cuvânt): „mălâie“ în loc de „lămâie“, „molocotivă“ în loc de „locomotivă“.

d) Perseverarea (repetarea unor sunete sau silabe, în scopul înlocuirii celor dificil de pronunţat): „vevetul“ în loc de „şervetul“

Din punct de vedere al vocabularului (bagajul de cuvinte)

► distincţia care trebuie făcută între numărul cuvintelor pe care copilul este capabil să le

înţeleagă (vocabularul pasiv evident mai mare) şi cel al cuvintelor pe care le utilizează în mod curent (vocabularul

activ mult mai redus).

Din punct de vedere morfologic,

între 1 şi 2 ani, ► copilul foloseşte substantive, interjecţii şi onomatopee;

între 2 şi 2 ani şi jumătate ► apar verbele şi pronumele personale; folosirea adjectivelor şi adverbelor arată

începutul însuşirii reprezentărilor privind raportul dintre calităţi şi forme, iar folosirea pronumelui personal la persoana I sg. marchează procesul de delimitare şi naşterea

identităţii.

La începutul intervalului, copilul utilizează numai modul imperativ, ulterior apare modul indicativ şi spre 3 ani ► modul interogativ, fapt legat de dezvoltarea sferei

cognitive în ansamblul ei.

Din punct de vedere sintactic

► la începutul stadiului ► propoziţia se rezumă la un singur cuvânt (stadiul cuvântului propoziţie, Stern, 1906);

► între 1 an şi jumătate şi 2 ani ► copilul asociază 2 substantive (unul cu rol apelativ) înlocuindu-le cu un gest, ca substitut al predicatului;

► între 2 ani şi 2 ani şi jumătate ► apar primele propoziţii care sunt telegrafice, cuvinte cheie, indispensabile comunicării;

► după 2 ani şi jumătate ► apar atributele şi complementele care întregesc propoziţia („Mama papa“ – „Mamă dă-mi papa“).

Din punct de vedere semantic

► ca urmare a nevoii de a se face tot mai mult înţeles de către adult, copilul este silit la un continuu efort de adecvare şi reaşezare a conţinuturilor

cuvintelor, de transformare a lor în cuvinte abstracte ► instrumente preţioase ale gândirii.

Dezvoltarea limbajului comprehensiv şi expresiv de la 3 la 6 ani

Experienţa în continuă îmbogăţire, dezvoltarea gândirii, nevoia imensă de comunicare, dar mai ales a solicitării şi stimulării din partea anturajului,

determină progrese deosebite ale limbii.

► construieşte propoziţii complexe.

la 5-6 ani copilul poate

► să-şi exprime limpede dorinţele şi gândurile,

► să relateze destul de fidel cele văzute şi auzite

► să înţeleagă sensul întrebărilor

are loc o dezvoltare simţitoare a vocabularului – creşte numărul substantivelor, adjectivelor şi adverbelor,

Din punct de vedere comprehensiv

► cunoaşte toate părţile corpului ;► are noţiunea de lipsă şi diferenţă; ► se interesează de sensul cuvintelor, nuanţând întrebările; ► discriminează sunetele apropiate; ► încearcă să citească.

► substantivele abstracte şi adjectivele de dimensiune;► noţiunile gramaticale comparative: „mai mare ca“ etc.; ► întrebările „unde?“, „pentru cine?“; ► termenii relativi legaţi de spaţiu: înainte, înapoi, înainte, dedesubt, deasupra; ► termenii relativi legaţi de timp: ieri, în seara asta, imediat, mâine. ► întrebările: când?, cum? şi termenii între, în mijlocul, în jurul.

Înţelege:

asimilare rapidă a lexicului

► la 3 ani, între 800-1000 cuvinte, ► la 4 ani, între 1500-2000, ► la 5 ani, între 2000-3000 ► la 6 ani, peste 3500 de cuvinte

Din punct de vedere expresiv

► utilizează pronumele el, tu, ea, se► variază timpurile verbului;►coordonează frazele cu „şi“; ► povesteşte ce a făcut; ► înţelege mesajul limbajului verbal, fără a face apel la obiectele prezente

► acordă substantivul şi adjectivul; ► se joacă cu segmentele cuvintelor, „născocind“ din diferitele variante combinatorii, cuvinte noi;

are capacitatea de percepere a timpului: utilizează trecutul şi viitorul

povesteşte despre lucruri imaginare.

începe să-şi adapteze discursul după interlocutor.

întreabă fără încetare;

asimilează noţiunile de: anotimpuri şi lunile anului, data, noţiunile de durată (până când, după) şi de oră.

După 6 ani

asimilează noţiunile de: împrejur, unul lângă altul, unul în faţa altuia, unul în spatele altuia, la stânga, la dreapta, vertical, orizontal, oblic.

formulează întrebări cu folosirea negaţiei şi

inversiunea subiect/verb

foloseşte pronumele personal în raport de

subiect

Diferenţiază semantic în câmpurile apropiate (taburet, bară, bancă).

• Burlea, G., Bâlbâie, V., - Normal şi patologic în evoluţia limbajului. Esenţialul în logopedie, Editura “Spiru Haret” Iaşi şi Editura Tehnica-Info Chişinãu, 2001

• Burlea, G., Burlea, M., - Dicţionar explicativ de logopedie, Ed.Polirom, 2011

• Muntean, A. Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iaşi, 2006,

• Verza E. – Tratat de logopedie, Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, 2003

BIBLIOGRAFIE