23
Parlamentul din Budapesta Cladirea Parlamentului Ungariei este locul in care se intalneste Adunarea Nationala; este una dintre cele mai frumoase cladiri legislative din Europa si al treia cladire ca marime din lume ce gazduieste un Parlament national. Adunarea Nationala a Ungariei a decis constructia acestei clari impunatoare in anul 1880, la aproape un deceniu si jumatate dupa compromisul cu conducatorii Habsburgilor. Planul de constructie ce a fost folosit pentru cladire, a fost conceput de Imre Steindl, un profesor la Universitatea Tehnica din Budapesta, iar constructia a inceput in anul 1885. Cladirea Parlamentului din Budapesta a fost inaugurata in 1896, an ce a marcat o mie de ani de la aniversarea cuceririi de catre unguri a bazinului Carpatilor, dar cladirea a fost complet finalizata abia in anul 1904. Peste o mie de oameni au lucrat la constructie, au fost folosite peste 40 de milioane de caramizi si peste 40 de kilograme de aur de 23 de carate. Din cauza pietrei folosite la constructie, care se degradeaza foarte repede, Parlamentul este aproape mereu in renovare. In timpul lucrarilor de renovare, ce sunt foarte dificile datorita nivelului foarte ridicat al detaliilor ce impodobesc cladirea, se foloseste alt tip de piatra, mult mai durabila. Stilul arhitectural in care a fost construit Parlamentul este gotic renascentist; un alt exemplu de cladire la care s-a folosit acelasi stil arhitectonic este Westminster Palace din Londra. Parlamentul are o structura simetrica, un dom foarte mare, lucru neobisnuit la o structura gotica. Lungimea Parlamentului din Budapesta este de 268 de metri iar latimea de 123 de metri. Are un total de 691 de camere, peste 200 dintre acestea sunt birouri. Inaltimea, de 96 de metri are o insemnatate simbolica, facand referire la anul 896, cand ungurii s-au stabilit in zona. Cladirea are 90 de statui pe exterior si 152 de statui in interior. Grupurile pot vizita Parlamentul din Budapesta numai cu rezervare prealabila. Rezervarile pot fi facut in timpul cat este deschis departamentul de turism. Vizitatorii individuali nu au nevoie sa isi faca rezervare in avans. Biletele se pot gasi la poarta X din Piata Kossuth. Biroul de vanzare a biletelor sunt deschise dupa cum urmeaza: 1 octombrie - 30 aprilie: de luni pana sambata: 8:00 AM - 4:00 PM, duminica de la 8:00 AM la 2:00 PM. 1 mai - 30 septembrie: de luni pana vineri de la 8:00 AM - 6:00 PM, sambata de la 8:00 AM la 4:00 PM si duminica de la 8:00 AM la 2:00 PM. Cetatenii Uniunii Europene pot vizita Cladirea Parlamentului, gratuit daca fac dovada nationalitatii lor. Pentru cetatenii din afara Uniunii Europene biletele costa 2640 de forinti si 1320 de forinti pentru studenti. In timpul sedintelor parlamentare si receptiilor oficiale, tururile turistice nu sunt posibile si eventual vor fi amanate pentru o data ulterioara daca deja au fost rezervate. Sunt disponibile ghiduri in mai multe limbi straine: engleza, germana, franceza, rusa, idis, italiana, spaniola.

Budapest A

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Budapesta-obiective turistice

Citation preview

Page 1: Budapest A

Parlamentul din Budapesta

Cladirea Parlamentului Ungariei este locul in care se intalneste Adunarea Nationala; este una dintre cele mai frumoase cladiri legislative din Europa si al treia cladire ca marime din lume ce gazduieste un Parlament national. Adunarea Nationala a Ungariei a decis constructia acestei clari impunatoare in anul 1880, la aproape un deceniu si jumatate dupa compromisul cu conducatorii Habsburgilor. Planul de constructie ce a fost folosit pentru cladire, a fost conceput de Imre Steindl, un profesor la Universitatea Tehnica din Budapesta, iar constructia a inceput in anul 1885.

Cladirea Parlamentului din Budapesta a fost inaugurata in 1896, an ce a marcat o mie de ani de la aniversarea cuceririi de catre unguri a bazinului Carpatilor, dar cladirea a fost complet finalizata abia in anul 1904. Peste o mie de oameni au lucrat la constructie, au fost folosite peste 40 de milioane de caramizi si peste 40 de kilograme de aur de 23 de carate. Din cauza pietrei folosite la constructie, care se degradeaza foarte repede, Parlamentul este aproape mereu in renovare. In timpul lucrarilor de renovare, ce sunt foarte dificile datorita nivelului foarte ridicat al detaliilor ce impodobesc cladirea, se foloseste alt tip de piatra, mult mai durabila. Stilul arhitectural in care a fost construit Parlamentul este gotic renascentist; un alt exemplu de cladire la care s-a folosit acelasi stil arhitectonic este Westminster Palace din Londra.

Parlamentul are o structura simetrica, un dom foarte mare, lucru neobisnuit la o structura gotica. Lungimea Parlamentului din Budapesta este de 268 de metri iar latimea de 123 de metri. Are un total de 691 de camere, peste 200 dintre acestea sunt birouri. Inaltimea, de 96 de metri are o insemnatate simbolica, facand referire la anul 896, cand ungurii s-au stabilit in zona. Cladirea are 90 de statui pe exterior si 152 de statui in interior.

Grupurile pot vizita Parlamentul din Budapesta numai cu rezervare prealabila. Rezervarile pot fi facut in timpul cat este deschis departamentul de turism. Vizitatorii individuali nu au nevoie sa isi faca rezervare in avans. Biletele se pot gasi la poarta X din Piata Kossuth. Biroul de vanzare a biletelor sunt deschise dupa cum urmeaza:

1 octombrie - 30 aprilie: de luni pana sambata: 8:00 AM - 4:00 PM, duminica de la 8:00 AM la 2:00 PM.1 mai - 30 septembrie: de luni pana vineri de la 8:00 AM - 6:00 PM, sambata de la 8:00 AM la 4:00 PM si duminica de la 8:00 AM la 2:00 PM.

Cetatenii Uniunii Europene pot vizita Cladirea Parlamentului, gratuit daca fac dovada nationalitatii lor. Pentru cetatenii din afara Uniunii Europene biletele costa 2640 de forinti si 1320 de forinti pentru studenti. In timpul sedintelor parlamentare si receptiilor oficiale, tururile turistice nu sunt posibile si eventual vor fi amanate pentru o data ulterioara daca deja au fost rezervate. Sunt disponibile ghiduri in mai multe limbi straine: engleza, germana, franceza, rusa, idis, italiana, spaniola.

Palatul Parlamentului din Budapesta este un exemplu magnific de arhitectura Neo-Gothica (avand

deasemenea trasaturi renascentiste si baroce), are o vechime de peste 100 de ani. In anii 1880 a avut loc o

licitatie deschisa pentru designul cladirii parlamentului. Constructia bazata pe proiectul castigator a inceput in

1885 si cladirea a fost inaugurata la aniversarea a 1000 de ani a Ungariei in 1896, constructia finalizandu-se

in 1902.

Palatul Parlamentului este a treia cladire de parlament din lume ca marime. Are 691 de camere, 20 km de

scari si avand o inaltime de 96 m se aseamana cu Basilica Sf. Stefan. In timpul perioadei comuniste, pe turnul

central a fost amplasata o stea mare rosie, deasupra dome-ului cladirii, dar dupa caderea comunismului,

steaua a fost eliminata. Din pacate, aerul poluat din ultima perioada ataca peretii porosi din calcar, cerand o

restaurare frecventa. Asta inseamna ca exista mari sanse sa vedeti schele in jurul cladirii.

Palatul Parlamentului ofera tururi cu ghizi atunci cand Adunarea Nationala nu este in sesiune. Turul

dureaza circa 45 de minute si isi merita pretul intrucat acopera scarile de la intrarea principala si holul,

vechea Casa a Lorzilor si Sala Coroanei.

Page 2: Budapest A

Bijuteriile Coroanei ungare s-au pierdut si s-au regasit de mai multe ori. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial

au fost transportate in Europa de Vest si apoi date spre pastrare Armatei Americane, pentru a le feri de

Uniunea Sovietica. O mare parte din perioada razboiului Rece, ele au fost tinute in Depozitul de Lingouri al

SUA (Fort Knox, Kentucky), alaturi de depozitul de aur al Americii. Au fost returnate Ungariei dupa mandatul

de presedinte al lui Jimmy Carter, in 1978.

Cea mai buna vedere a Parlamentului e dinspre Dunare (faceti o croaziera pe Dunare) sau de peste Dunare,

in special din Piata Batthyány, aflata la doar o statie de metrou de Piata Kossuth pe linia M2. E mai usor de

asimilat frumusetea si armonia palatului Parlamentului privind cladirea de la distanta.

Parlamentul Maghiar este una dintre cele mai maiestuoase clădiri de instituţie politică din lume, iar priveliştea fenomenală pe care o dă se datorează atât situării sale (chiar pe malul Dunării, deşi intrarea este situată pe partea care dă în Piaţa Kossuth), cât şi stilului graţios şi totuşi sever pe care îl exemplifică, stil cunoscut celor versaţi în domeniu drept renaştere gotică sau neo-gotic.

Acest stil se afirmă prin două particularităţi principale: presupune monumentalitatea dimensiunii structurii proiectate, precum şi o bogăţie de elemente decorative care dau impresia că structura este făcută mai degrabă din dantelă decât din material dur. Abundenţa decorativă, precum şi materialul perisabil din care sunt făcute decoraţiile, determină lucrări constante de restaurare făcute la clădirea Parlamentului. Verticalitatea turnurilor nu este neglijată, însă ceea ce este atipic la Parlamentul Maghiar relativ la stilul în care a fost proiectat este că prezintă un dom masiv şi o structură mai curând asimetrică, ceea ce este mai puţin caracteristic stilului renaşterii gotice.

Arhitectul responsabil cu proiectarea clădirii a fost Imre Steindl, care, printre altele, a proiectat şi Biserica Sfânta Elisabeta a Casei Arpad din Budapesta. Lucrările de construcţie au durat 19 ani, deşi Parlamentul a fost oficial deschis în 1896, adică, cu 8 ani înainte de încheierea lucrărilor. Motivul pentru devansarea inaugurării a fost celebrarea a unui mileniu de cultură maghiară în bazinul carpatic.

În prezent, Parlamentul Maghiar este a treia cea mai mare clădire parlamentară din lume, numărând mai bine de 260 de metri în lungime, 123 de metri în lăţime, şi 96 de metri în înălţime. Interiorul are 691 de camere şi este înfrumuseţat de 152 de statui. Statuile din exterior însumează 90 de lucrări.

Address: H-1055 Budapest, Kossuth tér 1-3. | Phone: + (36) 1 441-4000

1st April–31st October                        Monday–Friday: 8.00 a.m.–6.00 p.m.

Saturday–Sunday: 8.00 a.m.–4.00 p.m.

Individual visitors

 

Category of admission Admission fee Verifying document

Page 3: Budapest A

Adults 1.000 HUF

Students

(6-24 years)500 HUF international student card (ISIC)

Visitors under 6 years of age Free of charge

 

English audioguide will be available from 1rst July.

Podul cu lanturi din Budapesta

Podul cu lanturi a fost prima legatura permanenta peste Dunare dintre Buda si Pesta.

Podul cu lanturi a devenit unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Budapesta. Podul face legatura peste Dunare intre Pesta si Buda. Ofera una dintre cele mai frumoase privelisti din oras, cu toata maretia Dunarii ce isi gaseste drumul pe sub acest pod. De asemenea poate fi admirata grandioasa cladire a Parlamentului care domina partea din Pesta a Dunarii si turnurile Castelului de pe dealul din Buda.

Panorama ce poate fi admirata in timpul este cu mult mai fascinanta, cand luminile orasului lumineaza raul intunecat. Podul cu lanturi gazduieste cel mai mare festival din timpul verii din Budapesta; numit chiar “Vara pe Podul cu Lanturi”. In fiecare sfarsit de saptamana din Iulie pana la mijlocul lui August aici se desfasoara o varietate mare de programe si manifestari culturale.

Evenimentul acesta este ocazia perfecta pentru a traversa podul la pas, deoarece doar pietonii au acces pe pod in weekendurile din timpul festivalului.

Latimea mare a Dunarii a facut necesara construirea unui pod care sa fie suspendat de lanturi. Doua picioare masive din piatra sustin structura robusta din fier care cantareste aproape 5200 de tone. Podul are o lungime de 375 de metri si o latime de 16 metri. Distanta dintre picioare este de 202 metri.

Exista si doua statui ale unor lei care stau de straja la ambele capete ale podului. Se spune ca artistul a uitat sa sculpteze limbile leilor. In timpul ceremoniei de inaugurare un copil a facut o remarca la acest aspect iar sculptorul a devenit foarte nelinistit si s-a aruncat de pe pod in Dunare.

Istoria înregistrată a Budapestei arată că unificarea fostelor Obuda, Buda şi Pesta din 1873 a fost momentul crucial în care s-a decis traiectoria ulterioară a Budapestei. În plus, cei mai mulţi istorici cad de acord că Budapesta nu ar fi putut să devină metropola înfloritoare pe care o lume întreagă o aprecia la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea fără contribuţia aşa-numitului Pod cu Lanţuri.

Construit cu 14 ani înainte de unire, Podul cu Lanţuri a fost primul pod permanent peste Dunăre, asigurând o conexiune infrastructurală, economică şi culturală fiabilă între Buda şi Pesta, între vest şi est. Se poate afirma pe drept cuvânt că absenţa unei conexiuni de acest fel ar fi putut împiedica sau, cel puţin, amâna unificarea Budapestei.

Budapesta datorează iniţierea proiectului de a construi un pod care să lege cele două maluri Contelui Istvan Szechenyi. Se spune că acest conte local era nemulţumit de cât de mult trebuia să aştepte pentru a traversa Dunărea pe anterioarele poduri temporare, un moment în care i-a venit ideea de a construi un pod permanent.

Page 4: Budapest A

Pentru a onora contribuţia sa (care nu se reduce doar la ideea ca atare, ci se extinde şi la eforturile susţinute de sponsorizare), podul poartă numele său.

Principalii arhitecţi au fost William Tierney Clark (responsabil de proiectarea arhitecturală ca atare) şi Adam Clark (desemnat să supravegheze lucrările de construcţie). William Tierney Clark este acelaşi arhitect care a proiectat Podul Marlow peste Tamisa în Anglia, iar asemănarea dintre realizarea sa maghiară şi podul englezesc este chiar uimitoare, deşi nu surprinzătoare.

Podul este apreciat şi pentru calităţile sale estetice, fiind înfrumuseţat de minunate decoraţiuni metalice şi generând o privelişte fenomenală noaptea, când este iluminat. Nu este nici cel mai lung (măsurând 375 de metri în lungime), nici cei mai lat pod din Budapesta, însă unul dintre cele mai importante. Lucrări de reconstrucţie majore au fost executate în 1949, ulterior stricăciunilor suferite în 1945, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. În prezent, Podul cu Lanţuri este, alături de Parlamentul Maghiar, unul dintre simbolurile recunoscute la scară mondială ale Budapestei.

Podurile din Budapesta 

De la primul pod care a unit Buda si Pesta in 1849 au mai fost adaugate si altele la lista de poduri. Pana in

1849 existau asa numitele poduri-ponton si uneori oamenii traversau fluviul cu barca sau pe gheata. Dar

iarna, trecerea fluviului este foarte riscanta, astfel ca atunci cand unul dintre liderii maghiarilor, numit István

Széchenyi n-a putut sa treaca fluviul pentru a ajunge la tatal sau bolnav in perioada Craciunului, la inceputul

secolului al IX-lea, a decis ca trebuie construit un pod. El insusi a donat o multime de bani constructiei.

Podul cu lanturi

Primul pod construit a fost Podul cu Lanturi, proiectat de englezul William Tierney Clark. In contractul cu

constructorii era stipulat ca nici un alt pod nu putea fi construit in apropierea Podului cu Lanturi, dar

popularitatea podului si nevoia de mai multe poduri a fost curand descoperita si asa a inceput mai tarziu

constructia Podului Margareta (constructie care a inceput in 1872).

Podul Margareta

Podul Margareta a fost proiectat de oamenii companiei D-lui Alexandre Gustave Eiffel din Paris. Avea o

forma speciala deoarece a fost construit ca o prelungire a Bulevardului Szent Istvan si a Bulevardului Margit.

Podul nu se continua drept de la mijloc ci vireaza brusc intr-o parte, deci fiti atenti daca treceti podul cu

masina. De pe acest pod se poate cobori pe Insula Margareta, desi aceasta posibilitate a fost adaugata

podului abia la inceputul secolului XX.

Primul pod "maghiar": Podul Libertatii

Primul pod construit in totalitate de maghiari, si al treilea in randul podurilor peste Dunare, este Podul

Libertatii, numit la inceput Podul Franc Joseph. Este in intregime proiectat de maghiari si piesele facute in

Ungaria. Acesta este podul cu o culoare verzuie, cunoscut azi ca Podul Libertatii. Pe partea dinspre Pesta se

afla sfarsitul Váci Utca si sala Pietei Mari, iar in parte dinspre Buda se gaseste Hotelul Gellert.

Page 5: Budapest A

Podul Elisabeta

Desi Podul Libertatii a fost numit dupa Franz Josepf, istoricii sustin ca podul preferat al lui Franz Josepf nu este

podul care-i poarta numele ci Podul Elisabeta. Terminat in 1903, a fost cel mai mare pod suspendat din

lume. A ramas asa timp de mai multi ani, dar acum este depasit de alte poduri.

Podul Petöfi

Dupa constructia Podului Elisabeta, urmatorul pod construit a fost Podul Petöfi (numit atunci Podul Miklós

Horthy) ce leaga marele bulevard de pe partea Pesta cu partea Buda, unde printre altele se afla Universitatea

tehnica, multe discoteci si cluburi, etc. (A38, Rio si Zöld Pardon). Podul si-a primit numele de la faimosul poet

ungur Sándor Petöfi.

Podul Arpad

In timpul constructiei Podului Petöfi s-a inceput planificarea constructiei Podului Arpad. Acesta n-a fost

terminat din cauza razboiului si constructia suspendandu-se in 1943 si fiind reluata in 1948. Finalizarea s-a

produs in 1950, cand i s-a dat numele de Podul Stalin, iar in 1958 s-a revenit la numele original Podul Arpad.

Podul Lagymanyosi

Ultimul si cel mai sudic pod peste Dunare a fost construit in 1995. Podul Lagymanyosi este cunoscut pentru

sistemul special de lumini si pentru vecinatatea Teatrului National Maghiar si Palatului Artelor, dotate de

asemenea cu lumini speciale.

Budapesta, Bazilica Sfantul Stefan (Szent Istvan Bazilika)Se afla in inima centrului istoric al Budapestei, pe malul stang al Dunarii, in apropiere de Podul cu Lanturi si de piata unde se afla cladirea Parlamentului maghiar.

Este una dintre cele mai importante destinatii religioase si turistice ale Ungariei, unii spun ca ar fi cea mai mare si cea mai importanta biserica din tara.

Constructia ei a durat mai bine de 50 de ani, din 1891 si pana in 1905 cand a fost sfintita. 

Page 6: Budapest A

Bazilica Sfantul Stefan din Budapesta este dedicata primului rege crestin al Ungariei, Stefan cel Sfant, cel care a convertit la crestinism triburile nomade ungare si le-a unit punand bazele poporului maghiar. Intre zidurile acestei biserici ungurii pastreaza cu mare sfintenie cea mai sacra comoara a Ungariei, mana dreapta mumificata a primului lor rege crestin (Szent Jobb).In cifre, biserica se prezinta cam asa: Lungimea cladirii:                         86 sau 90 m (sursele pe care le-am consultat eu nu s-au pus de acord ),Latimea cladirii :                            55 m,Inaltimea turnurilor :                       86 m, Inaltimea totala a cladirii:       96 m (poate nu intamplator, exact ca si cladirea Parlamentului),Capacitatea:                                  peste 8.000 de persoane.

Bazilica Sfantul Stefan se numara printre cele mai frumoase cladiri neoclasice din Budapesta insa prezinta si elemente neo-renascentiste (pe fatada principala).La sol, planul bisericii descrie o cruce greceasca (cea cu bratele de dimensiuni egale).Atat interiorul cat si exteriorul sunt decorate cu multe opere de arta.

Interiorul abunda in fresce minunate, mozaicuri si statui, in mare parte dedicate Sfantului Stefan. Exteriorul a fost decorat cu coloane ionice si statuii ce-i reprezinta pe cei 12 apostoli.In turnul din dreapta al bazilicii se afla cel mai mare clopot din Ungaria (are 9 tone). Acustica bisericii este foarte buna, motiv pentru care aici sunt gazduite multe concerte de orga si alte spectacole. Concertele de orga sunt sustinute de cei mai buni organisti din Ungaria.

Terasa de pe cupola bazilicii (de jur imprejurul domului) ofera o priveliste superba asupra intregului oras. Bazilica a suferit avarii insemnate in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial insa reconstructia a inceput de-abia in anii '80 si s-a finalizat destul de recent.

Pe data de 20 august, mana dreapta a Sfantului Rege Stefan, este purtata in jurul bazilicii, intr-o procesiune. Pe 20 august 1083 Papa Grigore al VII-lea l-a

Page 7: Budapest A

canonizar pe Regele Stefan al Ungariei ca sfant al Bisericii Catolice. In anul 2000, acesta a fost canonizat si de Biserica Ortodoxa.

Basilica Sfantul Stefan

Basilica Sf. Stefan este o relicva sfanta ce ofera o priveliste superba

Basilica Sfantul Stefan este dedicata primului rege al Ungariei, Sfantul Stefan. Este cea mai mare biserica din Budapesta; poate gazdui aproximativ 8500 de oameni. Pe langa faptul ca este foarte vasta, Basilica Sfantul Stefan ofera si alte puncte de interes.

Basilica Sf. Stefan gazduieste cea mai sacra comoara a Ungariei si anume mana dreapta mumificata a Sfantului Stefan (Szent Jobb – Sfanta mana dreapta). Din cupola basilicii unde turistii se pot urca, poate fi admirata o priveliste impresionanta asupra intregului oras. De-a lungul anului exista o plenitudine de programe muzicale ce sunt organizate in basilica.

Turistii se pot bucura si de excelenta acustica a Basilicii Sfantul Stefan, acustica pusa in evidenta in timpul concertelor de orga. Acestea sunt organizate in fiecare luni la ora 19:00 intre Iulie si Octombrie.

Adresa:Szt. Istvan ter, V. district

Orar:

9.00 AM - 17:00 PM. zilnic, iarna: 10.00 AM - 16.00 PMPentru vizitarea basilicii exista ghiduri organizate in limba engleza de la orele:9.30, 11.00, 14.00, 15.30 de luni pana vinerisi de la 9.30 si 11.00 sambata.

Preturi:

1600 HUF / aproximativ 6.00 € pentru adulti - Fara vizita pe cupola: 1100 HUF / aprox. 4 €.800 HUF / aprox. 3.00 € pentru pensionari si studenti - Fara vizita pe cupola: 400 HUF / 1.50 €.

Biserica Sf Stefan din Ungaria este o Biserica obisnuita ca stil si arhitectura, destul de mica, si construita in onoarea lui

Stefan, primul rege al Ungariei. Are insa o inaltime destul de mare, de 96 m in punctul cel mai inalt. Este o biserica Romano-

Catolica, construita in stil neoclasic si data spre folosinta in 1905. Biserica se remarca prin faptul ca aici se gasesc moastele

regelui Stefan, pe care ungurii l-au sanctificat. Mai precis mana sa dreapta si “incoruptibila” cum este numita se afla

adapostita in Biserica. Ca si inaltime, Biserica are exact aceeasi inaltime ca si Parlamentul, arhitectii dorind sa exprime faptul

ca vorbele au aceeasi insemnatate ca si gandul, iar inaltarea spiritului trebuie sa fie la fel de pretuita ca si protejarea trupului.

De fapt, s-a dat si o lege prin care in Budapesta toate cladirile sa aiba o inaltime maxima de 96 m, pentru a nu depasi cele 2

constructii mentionate anterior.

Adresa: Szt. Istvan ter 1 | Pest, Budapest, Hungary

The whole program: :

•    Guided tour of  the Basilica 

•    Visit to the Chapel and the illuminated Holy Right Hand of St Stephen

Page 8: Budapest A

•    Tour of the treasury 

•    Viewing the panorama from the look-out in the cupola of the Basilica (elevator) (open between April 1—October 31)

•    At the end of the program, we present all of our dear guests with a postcard.

Come and visit the renovated St Stephan's Basilica, a world-class ecclesistic and artistic heritage. Times of guided tours (ib English, French and Hungarian).

 

Monday – Friday: between 10.00 a.m. and 3.00 p.m. (subject to prior telephone agreement)

We can organize guided tours in other intervals as well, subject to prior application.

Participation fee. :.

Adult:.............................1.600,- HUF/person (or 1.100,-HUF/person without visit the look-out)

Pensioner, student:............ 1,200 HUF/person (or 900 HUF/person without visiting the look-out)

Bastionul Pescarilor

Ca parte a lucrarilor de renovare ale cartierului ce gazduieste Palatul Regal din Budapesta, a fost construit si Bastionul Pescarilor in anul 1905. Exista doua explicatii despre originea numelui bastionului. Unii oameni spun ca o piata de peste se afla in apropiere in Evul Mediu si de aici se trage si denumirea bastionului. O alta explicatie porneste de la presupunerea ca breasla pescarilor a aparat aceasta parte a zidului castelului din Budapesta. In ciuda faptului ca este numit un bastion, de fapt constructia este o terasa de unde privelistea este uimitoare.

Bastionul Pescarilor are sapte turnuri, cate unul pentru fiecare dintre triburile ungurilor. Planurile constructiei par a fi fost de inspiratie orientala. Unii au considerat constructia un kitchs iar altii au considerat-o foarte frumoasa. Oricum ar fi, privelistea pe care o ofera o vizita la Bastionul Pescarilor este memorabila.

Page 9: Budapest A

Buda, partea vestică a oraşului Budapesta de azi, a fost capitala Ungariei în principal înainte de cucerirea otomană din evul mediu. Oraşul, care ocupă aproximativ o treime din Budapesta, a fost readus la viaţă şi remodelat de coloniştii germani, care i-au dat un aer gotic. E încă o plăcere să te plimbi pe străduţele înguste din Cartierul Castelului, în care acum se află numeroase cafenele şi hoteluri de lux.

Cea mai importantă clădire din Buda e Castelul Buda, care acum adăposteşte Galeria Naţională de Artă Maghiară, dar Bastionul Pescarilor o copleşeşte prin aspectul său pitoresc. În ciuda arhitecturii, care face Bastionul să pară un castel de poveste, Bastionul Pescarilor e în realitate o construcţie destul de recentă, terminată în 1905. Numele său vine de la o piaţă de peşte, pe locul căreia a fost ridicat, şi de la ocupaţia principală, pe vremuri, a locuitorilor acestui cartier de pe malul Dunării.

Bastionul Pescarilor are una din cele mai frumoase privelişti din oraş, privind peste Dunăre către Pesta, unde se zăresc clădirea emblematică a Parlamentului Maghiar şi catedrala Sf Stefan. Tot priveliştea a fost motivul determinant al ridicării aici a unui luxos hotel Marriott. Cele şapte turnuri ale Bastionului Pescarilor sunt simbolice, reprezentând cele şapte triburi ale maghiarilor. Stilul clădirii, proiectate de Frigyes Schulek, e neogotic şi neoromanic. Shulek a creat, de asemenea, acoperişul ceramic multicolor al catedralei lui Matei Corvin, aflată foarte aproape, şi a proiectat biserica votivă din Szeged.

Două monumente importante se găsesc în vecinătatea Bastionului Pescarilor: Biserica lui Matei Corvin şi statuia lui Ştefan I al Ungariei. Biserica, cu hramul Maicii Domnului, are o istorie de un mileniu, în timpul căruia a fost reconstruită şi a fost martora mai multor încoronări, inclusiv a ultimului rege din dinastia de Habsburg, dar şi o transformare dramatică în moschee, după ocupaţia otomană. Spre deosebire de Sfânta Sofia din Istanbul, biserica Matyas şi-a recăpătat destinaţia iniţială, cu noi ornamente gotice şi îmbunătăţiri aduse de Frigyes Shulek, la sfârşitul secolului al XIX-lea.

În apropierea bisericii se găseşte o statuie ecvestră a lui Ştefan I, primul rege al ungurilor. Maghiarii, care îl numesc pe Ştefan, Istvan, îl privesc ca pe protectorul naţional, canonizat de către Papa.

Există numeroşi turiştii care tind să creadă că Bastionul Pescarului este, alături de Citadela Budapestei, unul dintre cele mai bune puncte de observare din Budapesta, oferind privelişti panoramice extraordinare asupra oraşului. Aceasta se datorează faptului că bastionul, o clădire mult apreciată pentru virtuţile sale arhitecturale, este situat într-o zonă deluroasă din Districtul Castelului Buda, aproape de malul Dunării, dar şi de Biserica Matyas.

Turiştii care vizitează bastionul pot admira o serie amplă de atracţii, cum ar fi clădirea Parlamentului Maghiar, Bazilica Sfântului Ştefan, precum şi Insula Margareta.

Construit între 1890 şi 1905, o perioadă în care simultan erau executate lucrări de restaurare la Biserica Matyas, bastionul iese în relief prin cele şapte turnuri ale sale despre care se spune că simbolizează liderii a şapte triburi maghiare. Combinaţie de elemente neo-gotice şi neo-renascentiste a dus la producerea uneia dintre cele mai preţuite bijuterii arhitecturale ale Budapestei, care pare a fi fost decupată dintr-un basm. Aspectul de fortăreaţă al bastionului este în principiu decorativ, întrucât structura nu a fost folosită niciodată în scopuri militare.

Page 10: Budapest A

Numele său vine de la o fostă comunitate de pescari care trăia în regiune, precum şi de la piaţa de peşte care era ţinută aici în timpul evului mediu.

Un adevarat castel in miniatura, desprins parca din basmele cu zane, Bastionul Pescarilor reprezinta unul dintre cele mai fotografiate obiective turistice ale Budapestei.Situat pe malul drept al Dunarii, chiar pe dealul Cetatii din Buda, in apropiere de Biserica Mathyas, Bastionul atrage turistii ca un magnet, in special datorita faptului ca de pe terasa acestuia, Pesta se asterne in toata splendoarea ei. Cea mai frumoasa panorama a orasului cu Parlamentul Ungar, Insula Margareta, Podul cu Lanturi, Podul Margareta, Podul Elisabeta, Academia de Stiinte, cupola Bazilicii Sf. Stefan si Dunarea traversata de vaporasele de croaziera pline cu turisti, poate fi admirata de la inaltimea Bastionului Pescarilor, in zilele insorite.

Acesta a fost realizat din patra alba din care s-au cioplit coloane si arcade si este compus din sapte turnuri de diferite dimensiuni legate intre ele printr-o terasa cu scari si coridoare de acces, turnuri ce reprezinta corturile celor sapte triburi maghiare ce s-au stabilit in Campia Panonica in secolul al IX-lea.Bastionul a fost construit la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, cu ocazia aniversarii unui mileniu de la colonizarea Ungariei, chiar pe fundatia vechilor ziduri ce protejau Cetatea. Combinatia de stiluri arhitecturale de neo-gotic si neo-romanic folosita de ahitectul maghiar Frigyes Schulek imprima acestuia un iz de poveste.Una dintre legendele care se vehiculeaza in ceea ce priveste numele capatat este aceea ca in trecut Bastionul era un punct militar de observare, deoarece aici se intalnea Breasla Pescarilor, care avea un rol important in apararea Cetatii din Buda pe timp de razboi. O alta legenda este aceea ca numele ar proveni de la o piata de peste aflata in aceste locuri in timpuri medievale.In ciuda numelui, Bastionul Pescarilor nu a reprezentat niciodata o fortareata si nici nu exista suficiente dovezi ca s-ar fi vandut peste in aceste locuri. Bastionul a fost construit in scop decorativ ca loc de promenada care sa ofere spectaculoasele imagini ale capitalei ungare.

Intre Bastionul Pescarilor si Biserica Sf. Mathyas se regaseste statuia ecvestra din bronz a Sfantului Stefan, primul rege al Ugariei ce i-a crestinat pe maghiari, ridicata pe un piedestal proiectat de sculptorul maghiar Alajos Stróbl, dupa planurile aceluiasi Frigyes Schulek.O macheta a Bastionului Pescarilor si a Bisericii Mahtyas se afla chiar in Piata Sfintei Treimi (Szentharomsag), in fata bisericii. Piata clocoteste de multimea venita sa admire cele doua atractii, fie ca sunt turisti ori tineri localnici care si-au stabilit aici loc de intalnire. Vanzatori ambulanti de suveniruri si personaje imbracate in port traditional maghiar sau in costume de epoca, se perinda pentru a fi fotografiate contra cost de catre turisti.De altfel, intreg Cartierul Cetatii este foarte animat, nu numai datorita obiectivelor turistice prezente aici, cat si datorita restaurantelor, cafenelelor, magazinelor si recentului Hotel Hilton Budapest, privilegiat datorita vederilor magnifice oferite turistilor de la inaltimea camerelor sale. Mai mult decat atat, la parterul hotelului se afla Muzeul Martipanului, in care exponatele dulci imbraca aceeasi nota de poveste ca si Bastionul, ilustrand personaje din desene animate si basme, precum Alba ca Zapada si cei sapte pitici, Cei trei Purcelusi, Harry Potter, ori Guliver in Tara Piticilor. Nici Bastionul nu a fost omis de catre ilustrii cofetari, care l-au reprezentat cu maiestrie in varianta dulce, impreuna cu Biserica Sf. Mathyas.Cele mai frumoase fotografii pot fi facute in orele diminetii, atunci cand multimea de turisti nu s-a trezit la viata.Dat fiind frumusetea acestuia, Bastionul Pescarilor a fost trecut in Patrimoniul Mondial Unesco inca din anul 1988, alaturi de panorama Dunarii.

Page 11: Budapest A

Bastionul Pescarilor poate fi vizitat gratuit in perioada noiembrie-februarie, platindu-se numai pentru vizitarea turnurilor, accesul fiind permis numai intre orele 9.00-18.00.

Tickets (Adults): HUF 700Discount Tickets (Students, children): HUF 350Children under 6: Free EntryPensioners (from EU member states): HUF 350

Ticket to the St Michael Chapel in Fisherman’s Bastion

Tickets (Adults): HUF 700

Discount Tickets (Students, children): HUF 350

Children under 6: Free

All on August 20: Free Entry

Opening Hours of the Upper Towers of the Fisherman’s Bastion

Tickets for the upper towers of the Fisherman’s Bastion are sold

from 9 am to 7 pm (March 16 to April 30)

Fisherman’s Bastion Opening Hours

Fishermans Bastion Buda Castle Hill  – Curious Expeditions Photography

Monday: 00:00-00:00 (all day)

Tuesday: 00:00-00:00 (all day)

Wednesday: 00:00-00:00 (all day)

Thursday: 00:00-00:00 (all day)

Friday: 00:00-00:00 (all day)

Page 12: Budapest A

Saturday: 00:00-00:00 (all day)

Sunday: 00:00-00:00 (all day)

Opening Hours of the Upper Towers of the Fisherman’s Bastion

Tickets for the upper towers of the Fisherman’s Bastion are sold

from 9 am to 7 pm (March 16 to April 30)

from 9 am to 8 pm (May 1 to October 15)

Please note that many of the museums are closed on Mondays in Budapest, Hungary. This means that the

museums in the building of the Buda Castle Budapest are also closed, namely the Hungarian National

Gallery and the Budapest History Museum.1. Adresă : Budapest, Szentháromság tér 5, 1014 Ungaria

Opera din Budapesta

Opera din Budapesta un obiectiv turistice ce ofera vizitatorilor sai arhitectura si performanta artistica deosebita

Cladirea Operei din Budapesta isi asteapta vizitatorii cu un program muzical foarte bogat ce se intinde pe tot parcursul anului. Desigur doar arhitectura cladirii in sine merita sa fie vazuta, chiar daca nu va si duceti la un spectacol, deoarece cladirea Operei este un obiectiv turistic important din Budapesta.

Chiar si pentru cei care nu sunt neaparat fascinati de spectacolele de opera, vizitarea cladirii Operei din Budapesta este recomandata. Fiind localizata pe Bulevardul Andrassy, veti gasi numeroase alte obiective turistice in zona, restaurante, cafenele si baruri.

Opera din Budapesta incanta turistii nu numai prin reprezentatiile de opera si balet dar si prin arhitectura neo-renascentista. Cladirea se integreaza foarte bine cu cele din jur de pe bulevardul Andrassy. Cladirea a fost proiectata pentru a celebra o mie de ani de la sosirea maghiarilor pe aceste meleaguri. Constructia a inceput in 1875 si a fost terminata in 1884. Cladirea a costat foarte mult si din cauza ca auditoriul a fost decorat cu peste 7 kg de aur.

Sute de statui si picturi decoreaza atat interiorul cat si exteriorul cladirii. Constructia cladirii a fost finantata de Imparatul Franz Iosef, desi a primit foarte putina recunostinta pentru contributia si generozitatea sa. In schimb, nici imparatul nu a apreciat munca arhitectului foarte mult. „Este foarte frumoasa. Imi place foarte mult” este tot ce a declarat marele Imparat despre cea mai moderna cladire a unei Opere din Europa acelor vremuri.

Statui ale celor mai mari compozitori, inclusiv Mozart, Beethoven, Verdi decoreaza fatada principala. Statui ale lui Franz Liszt si Ferenc Erkel, primul director al Operei din Budapesta, sunt asezate de-o parte si de alta a intrarii principale. Doi sfinxsi strajuiesc la intrarea principala.

Este o cladire masiva, cu arhitectura neo-renascentista, situata pe Bulevardul Andrassy (binecunoscut pentru numeroasele sale atractii turistice dar si plin de cafenele, restaurante, baruri). Cladirea operei se incadreaza foarte frumos intre celelalte cladiri de pe bulevard.

Opera din Budapesta a fost construita in perioada 1875 – 1884. Ca si alte constructii grandioase din Budapesta, cladirea operei a fost construita pentru a

Page 13: Budapest A

celebra 1000 de ani de la stabilirea maghiarilor in zona si formarea statului maghiar (in anul 896).

Constructia a fost finantata de Imparatul Franz Iosif al Austro-Ungariei care nu s-a bucurat de prea mare recunostinta pentru generozitatea si implicarea sa. Drept urmare, nici cuvintele lui de lauda la adresa realizarii arhitecturale  nu au abundat. El s-a rezumat sa spuna doar “Este foarte frumoasa, imi place foarte mult”.In epoca in care a fost construita, cladirea operei din Budapesta era considerata a fi cea mai moderna cladire a unei opere de Europa.

Interiorul foarte frumos al Operei din Budapesta (pe care poate o sa-l vizitez in alta calatorie la Budapesta) este decorat cu mai bine de 7 kg de aur.Pe langa arhitectura deosebita, Opera din Budapesta se poate mandri si cu o acustica remarcabila, a treia cea mai buna acustica din Europa, dupa Scala din Milano si Opera Nationala din Paris.

Atat interiorul cat si exteriorul Operei sunt decorate cu foarte multe statui si picturi. Fatada principala este decorata cu statuile celor mai mari compozitori.De-o parte si de alta a intrarii principale strajuiesc statuile compozitorului Franz Liszt si a lui Ferenc Erkel, primul director al Operei din Budapesta.Tot langa intrarea principala se afla si statuile a doi sfincsi.

De pe fatada principala nu lipsesc statuile compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven sau Giuseppe Verdi.

In perioada 1887 – 1891 directorul Operei din Budapesta a fost compozitorul Gustav Mahler. 

Cred ca Opera din Budapesta merita sa fie vizitata chiar si numai pentru arhitectura si decoratiunile interioare si exterioare. Daca ai si ocazia sa vezi si un spectacol aici, experienta va fi cu atat mai placuta!

Adresa:Andrassy ut 22., VI. District, Budapesta

Transport:puteti ajunge cu M1 la statia Opera.

Vizitat: la 3pm si la 4 pm- pot suferi modificari daca sunt concerte; in fiecare zi-engl, germ, fr, ital., spaniola; rusa-marti si vinery

Bilet:

Page 14: Budapest A

Adult= 2900 huf= 11,5 e

Student=1900 huf=7,5 e ( cu ISIC)

Address: H-1061 Budapest, Andrássy út 22.

Budapesta: Palatul Regal (Kiraly Palota), Castelul Buda (Budai Var), Palatul Buda

Am trecut toate denumirile sub care am intalnit acest palat, intrucat, trebuie sa recunosc ca, la un moment dat am crezut ca e vorba de obiective turistice diferite.

Palatul Regal se afla pe malul de vest al Dunarii, in zona orasului cunoscuta sub numele de Buda, in Districtul I al orasului care se numeste chiar “Districtul Castelului” (Varnegyed). In acest district se mai afla si Bastionul Pescarilor si Biserica Matyas (Biserica Matei).

Se numara printre cele mai vechi cladiri din oras inrucat, constructia initiala a castelului, care a servit drept resedinta regala, a fost construita, din ordinul regelui Bela IV, in perioada 1247 – 1265.

De-a lungul timpului, castelul a suferit numeroase lucrari de extindere si restaurare. Constructia initiala nu a supravietuit pana in zilele noastre, cea mai veche parte a actualului palat dateaza din secolul XIV.

In prezent, in castel pot fi admirate elemente arhitecturale ale stilului baroc (stil pe care l-a dobandit in secolul XVIII) insa anterior castelul a fost construit si in stilul gotic, respectiv renascentist.

Este inscris in Patrimoniul UNESCO din 1987 si reprezinta o atractie turistica principala a capitalei maghiare.

Palatul adaposteste 3 muzee foarte importante (Muzeul de istorie din Budapesta, Galeria Nationala a Ungariei si Colectia Ludwig) precum si Biblioteca Nationala Szechenyi.

Gradinile si curtile interioare ale palatului sunt deosebit de frumoase, decorate cu multe statui. Intrucat palatul este situat pe o colina, gradinile si curtile sale ofera privelisti superbe asupra orasului si in special asupra Dunarii si Podului cu lanturi.

La palat se poate urca si cu funicularul care se poate lua de jos de langa Podul cu lanturi. In 1870 cand a fost deschis, funicularul din Budapesta era al doilea din Europa dupa cel din Lyon. A fost distrus in timpul celui de-al doilea razboi mondial insa a fost reconstruit si redeschis in 1986.

De la palat se poate cobori in oras pe o alee frumosa ce serpuieste pana langa malul Dunarii. Aleea trece peste podurile care traverseaza linia funicularului si de pe care se pot admirat atat vagoanele funicularului cat si privelistea frumosa catre Piata Adam Clark (kilometrul 0 al orasului) si Podul cu lanturi.

Page 15: Budapest A

Castelul Buda din Budapesta, cunoscut şi sub numele de Palatul Regal (Kiraly Palota), este una dintre cele mai vechi clădiri din capitala Ungariei, neţinându-se cont de numeroasele lucrări de extindere şi restaurare pe care le-a suferit în timp, lucrări ce au modificat în mod semnificativ structura şi calitatea decorativă a castelului.

Reşedinţa regală iniţială de pe situl ocupat astăzi de actualul Castel Buda a fost construită la ordinul Regelui Bela IV, lucrările de construcţie fiind efectuate între 1247 şi 1265. Din această structură din secolul al XIII-lea nu a supravieţuit până în prezent. Lucrările de reconstrucţie, extensie şi restaurare executate succesiv în secolul al XIV-lea (sub Ştefan, Duce de Slavonia), al XV-lea (sub Sigismund şi Matei Corvin), al XVIII-lea, al XIX-lea şi al XX-lea au schimbat în mod radical rezultatele ceea ce au produseseră fiecare dintre lucrările anterioare.

Cea mai veche parte din actualul Castel Buda datează din secolul al XIV-lea, când edificiul era renumit pentru maiestuosul său stil gotic, exemplar prin forţa dimensiunilor sale şi datorită înfloritoarei vieţi artistice pe care o adăpostea, în special în secolul al XV-lea.

Istoria Castelului Buda coincide, cel puţin parţial, cu istoria Budapestei, reflectând atât perioadele de prosperitate, cât şi pe cele de tristă amintire ale oraşului prin propriile sale momente de reînnoire arhitecturală, politică şi culturală, pe de o parte, şi de momentele de neglijenţă administrativă, jefuire sau distrugere completă, pe de altă parte.

În prezent, Castelul Buda este unul dintre principalele repere şi atracţii ale Budapestei, afirmându-se nu doar print trecutul său istoric, cât şi prin faptul că reprezintă un standard de întruchipare extraordinară a stilului baroc în arhitectură. Dinastia Habsburg a fost cea care a decis ca palatul să fie proiectat în spiritul barocului, în timpul secolului al XVIII-lea, iar reconstrucţiile ulterioare nu au fost abătute de la liniile directoare baroce de tentaţiile altor stiluri arhitecturale contemporane. Anterioarele stiluri gotic şi renascentist în care fuseseră proiectate structurile mai vechi sunt probate de recentele săpături arheologice.

Importanţa culturală a Castelului Buda este dată de faptul că adăposteşte trei muzee de top din Budapesta, anume, Muzeul de Istorie din Budapesta, Galeria Naţională a Ungariei şi Colecţia Ludwig. Mai mult, Biblioteca Naţională Szechenyi este şi ea situată aici. Unele dintre atracţiile castelului se referă la Sala Gotică din secolul al XV-lea, la Fântâna lui Matei şi la Monumentul Prinţului Eugen de Savoia. Acestea două din urmă reprezintă doar o parte din pletora de lucrări sculpturale care populează atât castelul, cât şi curţile şi grădinile sale.

Castelul Buda este chiar nucleul districtului omonim (Varnegyed), şi a fost declarat parte a patrimoniului UNESCO în 1987. Alte elemente de interes din Districtul Castelului (districtul I din Budapesta) se referă la Biserica Matyas (Biserica Matei), la Bastionul Pescarului, dar şi la faptul că funicularul Budapestei traversează districtul pentru a duce vizitatorii la Palatul Regal.

Încă de acum opt secole, palatul a fost reşedinţa regilor maghiari, fiind demolat, reconstruit şi reconfigurat de mai multe ori. Acum castelul adăposteşte câteva muzee importante, între care Muzeul Naţional de Istorie şi Galeria Naţională de Artă. De la artă religioasă din perioada gotică, la renaştere şi modernism, galeria e cea mai vastă colecţie de artă din ţară.

Pe terasa din faţa palatului e o statuie ecvestră a lui Eugen de Savoya, privind peste Dunăre. Urcând dealul Buda cu ajutorul funicularului sau pe jos, ai parte de o panoramă superbă a Pestei, partea majoritară şi modernă a Budapestei.

Page 16: Budapest A

În Galeriile Naţionale de Artă sunt peste 6.000 de tablouri, 2.000 de sculpturi şi mii de alte obiecte de colecţie. Colecţiile includ piatră cioplită în evul mediu şi în renaştere, sculpturi în lemn din epoca gotică, artă barocă, pictură din secolele XIX şi XX.

Deşi pe acest loc au trăit şi regele Bela şi Sigismund de Luxemburg sau Matei Corvin, reşedinţele lor erau mai curând modeste. Cei care i-au dat strălucire şi grandoare locului au fost doi împăraţi austro-ungari: Maria Tereza, care a locuit foarte puţin aici, şi Franz Josef. Exuberantele palate baroce comandate de cei doi au fost distruse aproape total în al doilea război mondial, ca şi în timpul regimului comunist ulterior, care prefera ştergerea moştenirii monarhice.

Dar spre deosebire de comuniştii români care au adoptat cu totul arhitectura stalinistă şi apoi chiar stilul frust nord-corean, comuniştii unguri au fost ceva mai cumpătaţi şi au preferat totuşi o variantă de modernizare care nu se rupea brutal de arhitectura clasică europeană.

Statuia prinţului Eugen de Savoya, unul dintre eroii apărării Vienei de asediul otoman, care domină întreg platoul din faţa muzeului, e mai curând rodul întâmplării. Statuia fusese comandată de un orăşel ungar, pentru care se dovedise o cheltuială mult prea costisitoare, aşa că a fost preluată de coroană şi aşezată temporar pe locul unde urma să fie o statuie a lui Franz Josef.

 Cea mai mare parte din castel e ocupată astăzi de Galeria Naţională de Artă, dar alături de ea se mai află aici şi Biblioteca Naţională şi Muzeul de Istorie. Galeria Naţională de Artă se află în acest palat din 1959 şi poartă vizitatorul prin diverse epoci ale creaţiei artistice, începând din secolul XI.

 Din perioada gotică sunt foarte multe icoane şi catapetesme întregi. E una dintre cele mai complete şi preţioase colecţii de iconostasuri în stil apusean din Europa. Arta renascentistă evocă stilul de viaţă din palatele nobilimii ungare şi apariţia gustului pentru baroc. Expoziţia permanentă de sculptură din secolul XIX e dominată de curentul romantismului naţional.

 Pe lângă picturile cu subiect istoric, în secolul XIX au fost create şi câteva dintre cele mai faimoase tablouri ungare, semnate Pal Szinyei-Merse, Mihaly Munkacsy şi Laszlo Paal. Primului îi aparţin tablourile Picnic în luna mai şi Femeia în mov, cele mai reproduse creaţii din pictura acestei ţări.

Budapest Szent György tér 2 1014 Ungaria

Opening Hours

The courtyards of the Buda Castle are open 24/7The buildings of the Buda Castle:Hungarian National GalleryOpening Hours:Tue-Sun 10 am - 6 pmBudapest Historical MuseumOpening Hours:Tue-Fri 10 am - 4 pmSat-Sun 10 am - 6 pmSzechenyi LibraryOpening Hours:Tue-Sat 9 am - 8 pm

Hungarian National Gallery:

Opening hours Tuesday-Sunday10 a.m. - 6 p.m.

Page 17: Budapest A

Closing time of the ticket offices: 5 p.m. Closed on Mondays

Permanent Exhibitions: HUF 1400Current Temporary Exhibitions:Destiny and Symbol. Hungarian Art in Transylvania 1920-1990 HUF 220024 April 2015 - 23 August 2015Please note that the exhibition halls are air-conditioned.

Entry to the permanent collection is included in the price of all temporary exhibitions.

WINE WEDNESDAYSHUF 30008th, 15th, 22nd, 29th July, 2015 - 6 p.m.-10 p.m.

DomeHUF 1400The DOME can be also visited with a valid ticket to any of our exhibitions.

Please show ID upon request

Half price concession for the permanent and Temporary exhibitions (only for citizens of the Europien Economic Area)- Between the age of 6 and 26- Between the age of 62 and 70- For maximum two visitors accompanying at least two close relatives under 18Permanent exhibitions: HUF 700

Free admisson to the permanent exhibitions

- Holders of ICOM and ICOMOS Card- Holders of Press Card with photo- Every third Saturday of each month for visitors under 26 and for two adult visitors accompanying a family member under 18 (only for citizens of the Europien Economic Area)- On Hungarian National Holidays (15 March, 20 August, 23 October) For all visitors

Free admisson to the temporary exhibitions

- Holders of ICOM and ICOMOS Card- On Hungarian National Holidays (15 March, 20 August, 23 October) For all visitors