pag. 6 » Cum au ajuns Balaci şi Dobrin prinţii regiunilor lor

UNIVERSITATEAVINERI, 29 IANUARIE 2021, ORA 20:00

LIGA I, ETAPA XXSTADIONUL „ION OBLEMENCO”, CRAIOVA

FC ARGEŞ

AŞTEPTÂND DEZGHEŢUL

În condiţii deseori grele dar şi cu jocuri fără multe realizări ofensive, Universitatea Craiova a terminat la egalitate ultimele 5 partide şi nu a mai câştigat de 6, în campionat. Sperăm să vedem astăzi o dezgheţare a fotbalului şi a victoriilor, în faţa unuia dintre cei mai în formă adversari posibili din Liga I: FC Argeş are două victorii şi două egaluri în ultimele patru meciuri.

pag. 2-3 » Interviu cu Mihai Bălașa

Cariera lui MIHAI BĂLAŞA de până acum şi transferul la Universitatea Craiova ni se par subiecte prea puțin discutate. Vorbim despre un fotbalist care a excelat la nivel de juniori şi care la 18 ani a fost transferat de AS Roma de la Viitorul contra unei sume importante, pentru un fotbalist atât de tânăr, la acea dată: circa 500.000 de euro. De atunci, Mihai Bălaşa a avut o carieră extraordinară în multe puncte, de la jocul în tricoul Romei împotriva lui Manchester United la un gol superb pentru calificarea în grupele Europa League, la Plzen, şi mai multe prezențe onorabile în meciuri cheie ale Naționalei. Citiți mai jos povestea lui şi sentimentele despre Universitatea şi despre acest sezon.

„Am ales oferta de la Universitatea mai ales pentru suporterii de aici. Pentru un fotbalist e important să se simtă apreciat şi iubit.“

BĂLAŞA:

Cum ai început fotbalul, cine sunt oamenii care te‑au ajutat pe acest drum şi cum au făcut‑o?

Am început fotbalul la Chindia Târgovişte, alături de profesorul Becheanu, care mi‑a îndrumat primii paşi în acest sport. Apoi am ajuns la Chiajna, unde de asemenea am avut un antrenor bun, pe domnul Sma‑randache. După aceea m‑am întors la Târgovişte, la CSS, unde am fost antrenat de Ciprian Prisacaru. În sfârşit, la final de juniorat am ajuns la academia Hagi, de unde am reuşit să mă transfer la AS Roma. De ajutat simt că m‑au ajutat toți antrenorii pe care i‑am avut încă de la 10 ani şi până astăzi, pentru că simt că de la fiecare am învățat câte ceva.

Ai fost un puşti minune şi eşti un fotbalist cu multe realizări în cari‑eră, deşi încă foarte tânăr. Am vrea să ne povesteşti puțin despre cum ai trăit momentele importante din trecut, cum ar fi debutul la Națională, în Danemarca, sau golul acela superb din preliminariile Champions League înscris pentru FCSB.

Debutul la Națională va rămâne marele meu moment de glorie, proba‑bil cel mai special din viața mea. Visam de copil să îmbrac tricoul echipei naționale şi mă imaginam cântând imnul alături de nişte tribune pline. Iar golul înscris contra celor de la Plzen este cu siguranță cel mai frumos din cariera mea, cu atât mai mult cu cât a fost unul foarte important, pen‑tru că ne‑a adus calificarea în playoff‑ul Europa League.

Care este cel mai bun sfat pe care îți aminteşti să‑l fi primit şi cine ți l‑a dat?

Aş pune la egalitate pe primul loc două sfaturi importante pe care le‑am primit de‑a lungul vieții. Unul a fost de la tata, acela de a rămâne mereu serios, modest şi cu picioarele pe pământ. Al doilea a fost de la Gică Hagi, care îmi spunea mereu că ceea ce am făcut ieri nu mai este valabil şi azi şi trebuie să trăiesc în prezent şi să lupt pentru fiecare titularizare şi fie‑care minge.

Care e povestea venirii tale la Craiova?Nimic complicat. M‑am despărțit de FCSB şi în momentul acela am

primit mai multe oferte, inclusiv pe cea de la Universitatea. Am ales‑o pe aceasta pentru că ştiam că Craiova este un club foarte bine organizat şi cu ambiții mari, dar mai ales pentru că mi‑au plăcut mereu suporterii Craiovei. Pentru un fotbalist este important să se simtă apreciat şi iubit, iar aici simți mereu că asta este posibil.

Ce simți că ai realizat tu personal, dar şi echipa pe de‑a întregul ei, de când ai venit aici?

Cea mai mare bucurie a mea este că am fost sănătos şi am putut să îmi ajut echipa pe cât de mult am putut. Îmi rămâne în suflet, cu un gust dulce dar şi amar în acelaşi timp, finalul campionatului trecut, când cred că am făcut un sezon bun nu doar eu, ci toți jucătorii. Faptul că am ieşit vicecampionii României după un meci decisiv în ultima etapă nu este deloc puțin lucru, dar pe noi nu ne mulțumeşte. Pe scurt, simt că şi eu şi echipa putem mult mai mult.

Ce obiective crezi că ne putem propune pentru acest sezon şi în ce punct ți se pare că ne aflăm acum?

La Universitatea nu avem ce altceva să ne propunem, în acest moment, decât să fim cei mai buni din țară. Credem în continuare că putem cuceri şi campionatul, şi cupa României, chiar dacă în acest moment nu suntem în cea mai bună formă. Însă simțim cu toții că, din momentul când vom

reuşi prima victorie clară, vom începe şi să legăm succesele, aşa cum se aşteaptă şi suporterii.

Am jucat recent împotriva echipei pentru care tu ai jucat, întâmplă‑tor, exact 2000 de minute: Viitorul Ovidiu. Cum a fost perioada pe care ai petrecut‑o alături de Gheor ghe Hagi?

Poate cea mai importantă perioadă din viața mea, aş zice că Viitorului îi datorez cel puțin 60% din cariera mea ca fotbalist. Am avut privilegiul să cresc într‑un mediu foarte bine organizat atât pe plan sportiv cât şi pe plan uman şi îi sunt recunoscător domnului Hagi.

FC Argeş are două victorii şi două egaluri în ultimele patru partide. Cum crezi că va fi partida împotriva lor?

Într‑adevăr, FC Argeş trece printr‑o perioadă foarte bună şi cu siguranță nu va fi uşor cu ei. Pe de altă parte, noi suntem Universitatea Craiova şi, indiferent de formele de moment ale echipelor, nu avem decât să intrăm pe teren ca şi când am fi favoriți clari şi să arătăm că merităm acest statut.

Care este golul tău preferat dintre cele înscrise pentru Universitatea?Cu siguranță cel marcat în minutul 89 al meciului cu Voluntari, când

am adus victoria în sezonul trecut. Eram încă în perioada în care accesul fanilor erau permis şi explozia aceea de bucurie a publicului din momen‑tul în care mingea a trecut linia porții a fost extraordinară, nu cred că o s‑o uit vreodată.

Care este cea mai relaxantă activitate la care te poți gândi?Clipele petrecute alături de familie şi condusul.

Ai multe tatuaje şi ştim că fiecare înseamnă câte ceva. Am vrea să ne spui care este cel mai important tatuaj pe care îl ai şi ce reprezintă.

Am multe tatuaje şi toate sunt importante pentru mine. Mai impor‑tant chiar şi decât cele religioase, însă, este tatuajul pentru fetița mea, pe care l‑am făcut anul trecut. El reprezintă o frază care exprimă faptul că fetița mea este cea mai importantă persoană din viață.

Ce jucător dintre cei pe care i‑ai întâlnit în carieră ți s‑a părut cel mai greu de deposedat?

L‑am întâlnit pe Chicharito Hernandez pe vremea când juca la Man‑chester United, într‑un amical în care am jucat 30 de minute pentru Roma, pe el l‑am simțit cel mai bun vârf împotriva căruia am jucat. Un alt atacant foarte bun mi s‑a părut Aleksandr Mitrovic, pe care l‑am întâl‑nit în meciul jucat pentru Națională împotriva Serbiei.

Dacă ai putea să porți o conversație cu orice persoană, fie ea în viață sau nu, cunoscută sau celebră, cine ar fi acea persoană şi ce i‑ai zice?

Cel mai mult mi‑ar plăcea să am şansa să vorbesc cu idolul meu, Ser‑gio Ramos. Eu nu ştiu dacă i‑aş zice prea multe, mai degrabă mi‑ar plă‑cea să zică el. L‑aş putea asculta la nesfârşit vorbind despre cariera lui şi cred că aş avea mult de învățat.

Îți mulțumim şi te rugăm să transmiți un mesaj pentru suporterii Ştiinței înaintea meciului cu FC Argeş.

Ştim că nu suntem în cea mai bună formă, dar sperăm că sunteți ală‑turi de noi şi la bine şi la rău. Ce pot eu să vă asigur, în numele meu şi al colegilor, este că noi dăm 100% la fiecare meci pentru voi şi pentru tricoul pe care îl purtăm cu mândrie. Sperăm ca la finalul acestui sezon foarte dificil să vă putem face fericiți.

PA R T E N E R I U N I V E R S I TAT E A C R A I O V A

Ultimii doi prinţi ai fotbalului românesc

Există, cel mai probabil, un motiv bine întemeiat pentru care tinerii eroi ai unei regiuni să fie supranumiți de locuitorii acelei regiuni „prinți“. Trebuie să fie un vestigiu al României monarhiste şi pre‑monarhiste. La instituirea oficială a monarhiei, în 1881, Ţara Românească avea deja o tradiție de cinci secole de formă de guvernare similară, cu monarhii numiți „domni“. Domnii erau asimilați regilor, iar fiii acestora, printr‑o explicabilă iradiere a adorației publice, deveneau răsfățații poporului şi primeau titulatura cvasioficială de prinți.

La mulți ani după ce monarhia apusese în România, în mijlocul comu‑nismului chiar, fotbalul românesc a produs o ediție extrem de rară de prinți. Dacă excludem alinturi folosite mai degrabă ironic precum cel primit de Andrei Cristea în timpul carierei, există doar doi „prinți ade‑vărați“ care chiar sunt şi astăzi, la ani de la dispariția lor fizică, cunos‑cuți în toată țara pentru respectivele porecle: prințul din Bănie, Balaci, şi prințul din Trivale, Dobrin.

Sigur, au mai existat fotbalişti români mari şi poate chiar la fel de mari, dar niciunul nu a petrecut suficient timp şi n‑a avut suficiente per‑formanțe în regiunea natală pentru a crea o adorație cu valențe aproape religioase.

„Eu spun că la fotbal au fost împăratul Dobrin şi regele Balaci. Ei şi restul.“ (Dănuţ Lupu)

Ilie Balaci are 285 de meciuri în tricoul Universității pe parcursul a 19 ani (cu tot cu juniorat), iar Dobrin 395 pentru FC Argeş, echipă la care,

cu 13 excepții la FCM Târgovişte, a jucat practic întreaga carieră. Balaci şi Dobrin au rămas loiali celor care i‑au crescut şi format, iar cei care i‑au crescut şi format au apucat să îi iubească ca pe propriii copii.

Reprezentanții primelor două generații de excepție din fotbalul româ‑nesc (cu Hagi completând‑o pe a treia şi ultima), Balaci şi Dobrin s‑au prețuit şi iubit pentru toată viața şi între ei, parcă fiecare din respect pen‑tru publicul celuilalt, Ilie ca să salute obiectul iubirii fotbalului argeşean, iar Nicolae ca să arate oltenilor că atâția oameni care ştiu să iubească nu au cum să se înşele, atunci când îşi găsesc un prinț, taman în cea mai dură perioadă a dictaturii.

Despărțit de aproape un deceniu de Dobrin, practic un ciclu întreg de carieră, doar precocitatea lui Balaci l‑a făcut să apuce totuşi să joace cu Dobrin, când a debutat la Națională, la 17 ani. Balaci îşi mărturisea într‑un vechi interviu sentimentele care l‑au încercat în vestiarul echipei „de monştri sacri“ care tocmai participase la Mondialul mexican: „Lui Nea Gicu i‑a plăcut de mine. La început, eram speriat când stăteam lângă el. Era o vedetă. Îmi era şi jenă să trec prin fața lui…“. Atât respect dar şi afecțiune în acel „nea Gicu“, n‑ați zice? Ulterior, tot Balaci povestea pen‑tru Evenimentul Zilei cum Dobrin i‑a cumpărat un inel care îi plăcuse dintr‑un bazar din Turcia, când şi‑a dat seama că Balaci nu avea niciun ban şi şi‑l dorea. „Mi‑a fost ruşine să‑i spun că îmi doresc inelul, dar el mi l‑a pus pe deget şi mi‑a zis să tac, să nu scot o vorbă.“

Transformarea în legende şi continuatorii adoraţieiAcele clipe şi vremuri din bazarul din Turcia au trecut, din nefericire,

de mult. S‑au împlinit recent 3 ani de la moartea lui Ilie Balaci şi 13 de la cea a lui Dobrin. Au trăit aproape la fel de puțin şi şi‑au părăsit milioanele

de părinți adoptivi la date întristător de similare: Balaci, pe 21 octombrie; Dobrin, pe 26. Cel mai probabil, însă, dragostea pentru ei va continua să fie dată mai departe, nu atât prin video‑uri (din păcate atât de puține, în special cu Dobrin), cât prin cuvintele şi amintirile unor oameni care au simțit, cândva, acea scânteie care pe vremuri, când cei doi erau „prinți“, era o adevărată vâlvătaie.

Astăzi se întâlnesc echipele pe care cei doi le‑au iubit şi pe care tot ei le‑au făcut celebre în toată lumea, cum doar nişte oameni care iubesc pot. Universitatea Craiova şi FC Argeş nu şi‑au uitat cei doi prinți şi con‑tinuă să le mulțumească şi acum, ba chiar, pe cât posibil, încearcă să le păstreze spiritul viu. Pentru că Balaci a fost un fotbalist exploziv, scân‑teietor şi plin de suflet, la Craiova sunt apreciate, cerute şi promovate, astăzi, pasiunea şi dedicația. De cealaltă parte, Piteştiul încă aplaudă şi cade în admirație când vede eleganță şi măiestrie. Le urăm celor care vor intra pe teren astă‑seară să‑şi mulțumească propriii suporteri, pentru că aşa vor fi siguri că s‑au apropiat, fie şi cel mai neînsemnat nivel, de ceea ce au însemnat cândva Balaci şi Dobrin.