ASISTENȚA JURIDICĂ EFICIENTĂ ÎN PROCEDURILE PRIVIND ARESTAREA

PREVENTIVĂ

2

Despre Fair Trials Fair Trials este un observator mondial al justiției penale, cu birouri la Londra, Bruxelles și Washington, D.C., axat pe îmbunătățirea dreptului la un proces echitabil în conformitate cu standardele internaționale. Activitatea desfășurată de Fair Trials se bazează pe convingerea că procesele echitabile sunt una dintre pietrele de temelie ale unei societăți juste: ele previn distrugerea unor vieți prin erori judiciare și fac societatea mai sigură prin faptul că ele contribuie la sisteme de justiție transparente și fiabile care mențin încrederea publicului. Deși este universal recunoscut în principiu, în practică, dreptul fundamental la un proces echitabil este abuzat în mod curent. Activitatea Fair Trials combină: (a) ajutorul acordat suspecților pentru a înțelege și a-și exercita drepturile; (b) construirea unei rețele implicate și informate de apărători ai unui proces echitabil (inclusiv ONG-uri, avocați și cadre universitare); și (c) combaterea cauzelor care stau la baza proceselor inechitabile prin cercetare, proceduri judiciare, advocacy și campanii. În Europa, coordonăm Grupul consultativ al experților juridici - cea mai importantă rețea de justiție penală din Europa, formată din peste 180 de firme de avocatură în materie penală, instituții academice și organizații ale societății civile. Mai multe informații despre această rețea și despre activitatea sa privind dreptul la un proces echitabil în Europa pot fi găsite la: https://www.fairtrials.org/legal-experts-advisory-panel

fairtrials.org @fairtrials @fairtrials Fair Trials Date de contact Laure Baudrihaye-Gérard Tanja Fachathaler Avocat Senior (Europa) Ofițer Juridic și Responsabil de +32 (0)2 894 99 55 Politici laure.baudrihaye@fairtrials.net +32 (0)2 792 39 58 tanja.fachathaler@fairtrials.net

3

Acest document este posibil datorită sprijinului financiar al Programului Justiția Penală al Uniunii Europene. Conținutul acestui document este responsabilitatea exclusivă a autorului și nu poate fi înțeles ca fiind o reflectare a opiniilor Comisiei Europene

Cuprins Introducere .................................................................................................................................... 4 Domeniu de aplicare și obiective.................................................................................................... 6 Partea 1 – La secția de poliție după arestare ................................................................................. 10

1. Prima consultare cu clientul ............................................................................................... 10 1.1. Dreptul de a avea acces la un avocat la secția de poliție ...................................................... 12 1.2. Confidențialitatea consultării avocat-client .......................................................................... 15 1.3. Renunțarea la dreptul de a avea acces la un avocat ............................................................. 16 1.4. Informarea cu privire la drepturi .......................................................................................... 18 1.5. Vulnerabilitatea clientului ..................................................................................................... 20 1.6. Informații cu privire la acuzații înainte de prima audiere ..................................................... 25

2. Asistența în timpul audierii de către poliție ....................................................................... 26 2.1. Prezența avocatului în timpul audierii de către poliție ......................................................... 27 2.2. Participarea unui avocat în timpul audierii ........................................................................... 28 2.3. Servicii de interpretare pentru clienții care nu vorbesc limba dvs. ...................................... 29

Partea 2 – În fața autorității judiciare care decide asupra arestului preventiv ............................... 33 1. Dreptul de a fi reprezentat de un avocat ............................................................................... 33 2. Contestarea propunerii măsurii arestării preventive .............................................................. 34

2.1. Accesul la dosar ..................................................................................................................... 38 2.2. Propunerea de alternative la măsura arestării preventive ................................................... 41

3. Verificarea legalității arestării preventive de către instanță ............................................... 44 3.1. Dreptul de a verifica legalitatea menținerii arestului preventiv ........................................... 45 3.2. Prezența suspectului și a inculpatului la înfățisările privind arestarea preventivă .............. 47

Concluzii ....................................................................................................................................... 50 Anexa 1 – Membri grupului de lucru ............................................................................................. 51 Anexa 2 – Exemplu de fișă pentru prima consultare ...................................................................... 52

4

Introducere Decizia de a dispune arestarea preventivă este una care are consecințe grave pentru inculpat și îl dezavantajează semnificativ din punct de vedere procedural. Simplul fapt de a fi în custodie produce obstacole semnificative în pregătirea apărării. Dreptul la un avocat este o garanție esențială în procedurile penale, care permite exercitarea altor drepturi la un proces echitabil. Prezența avocatului în fazele inițiale ale procesului penal funcționează ca o „cale” spre alte drepturi și contribuie la prevenirea unor prejudicii aduse apărării suspectului. În general, prezența unui avocat în primele etape ale procedurilor penale îl ajută pe suspect să înțeleagă situația juridică și consecințele alegerilor făcute în această etapă crucială. În urma cercetărilor efectuate în zece jurisdicții ale UE (Anglia și Țara Galilor, Grecia, Ungaria, Italia, Irlanda, Lituania, Olanda, Polonia, România și Spania) privind procesele decizionale în ceea ce privește arestarea preventivă și utilizarea măsurilor alternative detenției, 2016, Fair Trials a lansat raportul intitulat „O măsură excepțională? Procese decizionale privind arestarea preventivă în UE.” Raportul evidențiază deficiențe sistemice care au condus la utilizarea nejustificată și excesivă a arestării preventive.1 În acest sens, asistența efectivă a unui avocat este critică. Studiul arată că mulți suspecți consideră că este imposibil să obțină accesul la un avocat în mod prompt și efectiv în timpul detenției. În unele cazuri, din cauza diferențelor dintre regimurile juridice și a dificultăților obținerii asistenței juridice, inculpații se confruntă cu autorități judiciare în timpul înfățișărilor inițiale privind arestarea preventivă fără asistența unui avocat. Chiar și atunci când aceștia sunt prezenți, avocații nu oferă întotdeauna un nivel suficient de reprezentare pentru a proteja drepturile clienților lor. Lipsa asistenței juridice efective înainte și în timpul audierilor privind arestarea a fost identificată ca o barieră esențială în luarea unei decizii echitabile. Au fost îngrijorătoare următoarele aspecte:

• Avocații nu erau întotdeauna prezenți la înfățișările privind arestarea; • Calitatea asistenței juridice a fost afectată de timpul limitat acordat avocaților pentru a

se pregăti și/sau de funcționarea necorespunzătoare a sistemelor de asistență juridică; • Au fost observate bariere legale în unele jurisdicții, cum ar fi faptul că apărarea nu a avut

permisiunea de a aduce probe la audierea privind arestarea; și • Accesul limitat la dosar a împiedicat avocații să-și informeze clienții și să influențeze

procedurile privind arestarea preventivă.2 Pentru a sprijini eficiența asistenței juridice pe care suspecții sau acuzații o primesc în timpul etapelor premergătoare judecății, Fair Trials și patru parteneri din Bulgaria, Italia, Ungaria și Grecia au demarat în 2017 un nou proiect intitulat „Asistență juridică eficientă în procesele decizionale privind detenția preventivă” (EFPTD). Partenerii proiectului sunt Bulgaria: Comitetul Helsinki din Bulgaria (BHC); Grecia: Centrul pentru Drept Constituțional European (CECL); România: Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH); Ungaria: Comitetul Helsinki din Ungaria (HHC); și Italia: Asociația Antigone (Antigone).

1 Fair Trials, mai 2016, O măsură excepțională? Procese decizionale privind arestarea preventivă în UE (“A measure of Last Resort? The practice of pre-trial detention decision making in the EU”), disponibil la: https://www.fairtrials.org/wp-content/uploads/A-Measure-of-Last-Resort-Full-Version.pdf. 2 Ibid., p. 4-5.

5

Proiectul EFPTD se concentrează pe abordarea barierelor existente în calea participării efective a avocaților în domeniul apărării în procesul de luare a deciziilor înaintea etapei judecății, așa cum acestea reies din cadrul juridic actual, din practica judiciară și din atitudinile părților interesate implicate în proces.

6

Domeniu de aplicare și obiective Manualul este structurat în conformitate cu diferitele etape ale procesului de luare a deciziilor privind arestarea preventivă, de la custodia poliției până la verificarea de către instanță a măsurii arestării preventive. Recunoscând rolul esențial al avocaților în procesul decizional de dinaintea judecății, obiectivul acestui manual este de a oferi îndrumare avocaților privind standardele UE și standardele naționale aplicabile, precum și recomandări practice privind depășirea barierelor juridice, procedurale și culturale pentru o reprezentare eficientă în etapele decizionale privind detenția preventivă în România și să încurajeze utilizarea alternativelor la arestarea preventivă. Standardele europene și naționale Pentru fiecare etapă a procesului decizional privind arestarea preventivă, acest manual identifică standardele europene aplicabile și legislația națională, inclusiv măsurile de transpunere a următoarelor instrumente ale directivelor UE:

• Directiva 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale (Directiva privind accesul la un avocat).

Ministerul Justiției din România susține că Directiva UE privind dreptul de a avea acces la un avocat a fost transpusă pe deplin în legislația națională.3 Cu toate acestea, unele dintre prevederile sale nu sunt încă vizate de legislația românească. Un exemplu este Articolul 9, care impune ca suspecții/inculpații să fie pe deplin informați cu privire la posibilele consecințe ale renunțării la un avocat. Acest lucru presupune obligația organelor de urmărire penală de a explica efectele unei astfel de renunțări. În prezent, în Romania, organele de urmărire penală nu sunt obligate legal să explice consecințele renunțării la avocat sau situația în care suspectul/inculpatul nu are avocat.

În plus, rămân probleme semnificative în ceea ce privește implementarea corespunzătoare a Directivei. Cel mai important aspect se referă la crearea condițiilor necesare pentru o participare efectivă a apărării în timpul audierilor la poliție/instanță, care este strâns legată de accesul la dosar în timp util (atât înainte de prima audiere la poliție, cât și înainte de prima ședință de judecată privind arestul preventiv).4 Alte probleme mai vechi rămân de asemenea nesoluționate: asigurarea confidențialității comunicărilor dintre avocați și persoanele suspectate sau acuzate în cursul urmăririi penale; furnizarea de informații generale pentru a facilita dreptul de a avea acces la un avocat pentru suspecții sau inculpații care nu sunt privați de libertate; calitatea slabă a asistenței juridice gratuite, în legătură directă cu nivelul redus al onorariilor avocaților plătiți de stat pentru a furniza asistență juridică gratuită. La data de 14 februarie 2019, Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor au încheiat un protocol privind onorariile pentru avocații din oficiu. În consecință, onorariile au fost majorate și au fost adoptate noi reguli pentru calcularea lor (a se vedea http://www.unbr.ro/protocol-14-02-2019-onorarii-avocati/). Cu toate acestea, în aprilie 2019 nu exista un buget alocat pentru

3 Scrisoarea oficială a Ministerului Justiției din 22 decembrie 2017, care răspunde cererii de informații de interes public formulate de APADOR-CH. Potrivit acesteia, Directiva UE privind dreptul de a avea acces la un avocat a fost transpusă definitiv prin adoptarea Legii nr. 236/2017 privind modificarea și completarea Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. 4 Raport privind implementarea Directivei 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale din România http://www.apador.org/en/dreptul-la-un-avocat-in-procedurile-penale/, APADOR-CH, decembrie 2017.

7

majorarea acestor onorarii iar judecătorii încă decid în mod arbitrar micșorarea onorariilor pentru unii avocați din oficiu, o practică interzisă expres de noul protocol.

• Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (Directiva

privind informarea).

Conform Ministerului Justiției,5 în octombrie 2017, Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale a fost transpusă pe deplin în dreptul național, odată cu adoptarea notei privind drepturile suspecților sau inculpaților în cadrul procedurilor penale.6 În pofida transpunerii integrale, există în continuare probleme în ceea ce privește informarea eficientă asupra drepturilor și acuzațiilor, precum și cu privire la accesul suspecților/inculpaților la documentele cauzei.

Studiile efectuate de APADOR-CH asupra implementării Directivei privind dreptul la informare arată că informațiile furnizate suspecților și inculpaților cu privire la drepturi se fac într-o manieră formalistă.7 Conform legislației românești, organele de urmărire penală sunt obligate să-i informeze în scris pe suspecți și inculpați despre drepturile și obligațiile lor. Cu toate acestea, legea nu prevede în mod clar cum trebuie făcută această comunicare. Această omisiune/ambiguitate a legii permite eludarea informării concrete a persoanei, care poate fi rugată să semneze într-o declarație o frază pur formală, în sensul că a luat la cunoștință despre drepturile sale (de fapt, fără ca persoana să fi fost informată despre existența și conținutul fiecărui drept prevăzut de lege).

Începând cu octombrie 2017, suspecții și inculpații au, de asemenea, dreptul la o notă scrisă privind drepturile, care însă nu este redactată într-un limbaj simplu și accesibil; nu este disponibilă la toate secțiile de poliție și parchetele din țară și de asemenea nu este disponibilă în mai multe limbi străine.

În plus, legislația română este restrictivă pentru suspect, al cărui drept de a consulta dosarul este limitat până când devine inculpat. Avocații au recunoscut că este foarte dificil să se adapteze modului în care lucrează organele de cercetare penală, în special la tactica lor de a întârzia accesul la documentele cauzei, ceea ce duce la o apărare inițială slabă. Conform legislației în vigoare, posibilitatea de a restricționa accessul la dosar în cursul urmăririi penale este formulată în termeni generali, neclari, conferind putere procurorilor de a refuza accesul la documentele cauzei.8 APADOR-CH a cerut Guvernului și Parlamentului să modifice Codul de procedură penală pentru a clarifica numărul maxim de zile pentru care procurorul poate decide o restricție de a accesa un dosar. În plus, deși avocatul are acces la toate probele scrise și la înregistrările video (originale sau copii), studierea materialelor cauzei este gratuită, însă fotocopierea acestora nu este și poate fi destul de costisitoare pentru un inculpat care se află în arest preventiv și nu dispune de mijloace financiare. În plus, asistența juridică gratuită nu acoperă și fotocopierea înscrisurilor din dosar (volume de documente, sute sau mii de pagini).

5 Răspunsul Ministerului Justiției la o cerere de informații de interes public depusă de APADOR-CH, 25.10.2017. 6 Conținutul său este reglementat de articolul 108 CPP și de Ordinul Ministerului Justiției nr. 1274/2037/111/1123/2017 privind nota de drepturi pentru persoanele suspectate sau acuzate în cursul procedurilor penale care au fost private de libertate sau persoanele arestate în vederea executării unui mandat european de arestare, în vigoare de la 4 octombrie 2017. 7 A se vedea raportul „În custodia poliției”, http://www.apador.org/wp-content/uploads/2017/03/IPC-eng.pdf, 2018. 8 A se vedea raportul „În custodia poliției”, http://www.apador.org/wp-content/uploads/2017/03/IPC-eng.pdf, 2018.

8

• Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale

(Directiva privind interpretarea). Ministerul Justiției consideră că Directiva menționată mai sus, 2010/64/EU privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale a fost transpusă pe deplin în dreptul național, deși multe dintre prevederile acesteia sunt inexistente în legislația românească. 9 Codul de procedură penală prevede servicii de interpretare gratuită pe parcursul întregii proceduri penale pentru suspecți și inculpați care nu înțeleg sau nu pot comunica în limba română.10 Atunci când asistența juridică este obligatorie, suspectul sau inculpatul are dreptul la interpretare, de asemenea în mod gratuit, pentru a comunica cu avocatul său. Doar rechizitoriul și hotărârea definitivă sunt traduse gratuit. Legea nu prevede și traducerea gratuită a hotărârii rivind privarea de libertate, ceea ce nu corespunde standardelor Directivei privind traducerea documentelor esențiale.11 Pentru a asigura, de asemenea, calitatea interpretării, Legea privind interpreții și traducătorii12 a fost modificată în 2016, prevăzând că interpreții trebuie să fie autorizați și incluși într-un registru deținut de către Ministerul Justiției, la cerere. Lista Ministerului Justiției se comunică secțiilor de poliție, parchetelor și instanțelor. 13 În cazul în care nu există interpreți disponibili pentru o anumită limbă, se pot folosi persoane de încredere.14 Deși în prezent legea prevede condiții mai stricte pentru autorizarea interpreților și traducătorilor, nu există mecanisme de verificare a calității și preciziei interpretării/traducerii în timpul procedurilor penale.15 Acest lucru contravine Articolului 2 alineatul 8 și Articolului 3 alineatul 9 din Directivă, care prevăd că atât interpretarea, cât și traducerea trebuie să fie de o calitate suficientă pentru a garanta echitatea procedurilor.

În practică, interpreții sunt numiți de către ofițeri de poliție, procurori și judecători pentru a presta servicii într-un anumit caz.16 Nu există o procedură standard care să reglementeze alegerea unui interpret. Organele de urmărire penală sau instanțele judecătorești pot solicita fie la întâmplare pe cineva din lista Ministerului Justiției, fie pot desemna anumiți interpreți autorizați cunoscuţi (cu care au lucrat înainte și care sunt de încredere). Contrar cerințelor Directivei (Articolul 2 alineatul 4), nu există nicio procedură prevăzută de lege privind evaluarea nevoii de a furniza servicii de interpretare. Codul de procedură penală prevede doar că, înainte de o audiere, suspectul/inculpatul va fi întrebat dacă are nevoie de un interpret.17

Unii ofițeri de poliție s-au plâns, de asemenea, de faptul că uneori este dificil să găsească un interpret atât în timpul reținerii de 24 de ore, dar și în fazele ulterioare ale anchetei penale.18 Printre motivele

9 Răspunsul Ministerului Justiției la o cerere de informații de interes public, 25.10.2017. 10 Article 12 (3) CPC. 11 Articolului 3 alineatul 2 al Directivei „documentele esențiale includ orice decizie care privează o persoană de libertatea sa, orice acuzație sau rechizitoriu și orice hotărâre judecătorească”. 12 Legea nr.178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti . 13 Articolul 2, Legea 178/1997. 14 Articolul 15, Legea 178/1997. 15 Interviu cu un avocat, mai 2018. 16 Articolul 5, Legea 178/1997. 17 Articolul 107 CPP. 18 A se vedea raportul „În custodia poliției”, http://www.apador.org/wp-content/uploads/2017/03/IPC-eng.pdf, 2018, p. 29.

9

enumerate sunt: onorariile pentru interpretare foarte reduse și faptul că acestea sunt plătite cu întârziere; faptul că interpreții sunt chemați noaptea târziu și că nu răspund la apelurile ofițerilor de poliție; precum și faptul că nu există sancțiuni pentru interpret dacă acesta nu vine când este chemat. În lipsa unui interpret, polițiștii adoptă metode informale de interpretare. Un astfel de exemplu este utilizarea serviciului Google Translate. Deși Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare și traducere permite folosirea tehnologiei pentru eficientizarea interpretării, este discutabil dacă un astfel de mijloc garantează drepturile suspecților și inculpaților în primele etape ale urmăririi penale.

• Directiva 2016/343 privind prezumția de nevinovăție și dreptul de a fi prezent la proces în

cadrul procedurilor penale (Directiva privind prezumția de nevinovăție). Directiva 2016/343 privind prezumția de nevinovăție și dreptul de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale nu este transpusă și implementată în legislația națională. Comisia Europeană a demarat procedura de infringement împotriva României în legătură cu această directivă, care trebuia să fie implementată din aprilie 2018.19

Pentru comparație, autoritățile naționale și instanțele judecătorești sunt obligate să aplice dispozițiile dreptului UE chiar dacă legea națională este în conflict cu legislația UE, care are prioritate.20 Principiul eficacității Curții Europene de Justiție (CJUE) și principiul bunei credințe stipulează că legislația UE trebuie pusă în aplicare cât mai rapid și mai eficient posibil. Atunci când o țară nu transpune o directivă sau când transpunerea nu este consecventă, directivele sunt, de asemenea, direct aplicabile în anumite condiții - ceea ce înseamnă că ele pot fi invocate și utilizate direct și că ele au prioritate asupra oricărei legislații naționale contradictorii.21 Manualul acoperă, de asemenea, Recomandarea Comisiei Europene privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau inculpate în cadrul procedurilor penale din 27 noiembrie 2013 (Recomandarea privind persoanele vulnerabile). Recomandările Comisiei Europene nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, dar constituie o expresie a opiniilor Comisiei Europene cu privire la un anumit subiect și sugerează o linie de acțiune pentru statele membre.22 În cele din urmă, unde este cazul, acest manual face referire, de asemenea, la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), organul judiciar responsabil cu interpretarea Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Hotărârile CEDO privind dreptul la un proces echitabil și la drepturile apărării au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării directivelor UE menționate mai sus. Pentru mai multe informații cu privire la standardele europene, consultați Manualul regional EFPTD23 și ghidurile privind legislația UE pe care le-a redactat Fair Trials:

19 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/NIM/?uri=CELEX:32016L0343. 20 Declarații anexate Actului Final al Conferinței Interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 115, 9 mai 2008: „tratatele și legislația adoptată de către Uniunea Europeană în temeiul tratatelor va avea prioritate asupra legislației statelor membre”. 21 Pentru mai multe informații, a se vedea Fair Trials – Ghidul practicianului în utilizarea legislației UE în dreptul penal (Roadmap Practitioner Toolkit on using EU law in criminal practice) disponibil la: https://www.fairtrials.org/wp-content/uploads/Using-EU-law-A2L-.pdf. 22 Tipurile de legislație UE, disponibile la https://ec.europa.eu/info/law/law-making-process/types-eu-law_en (accesată: 4 februarie 2019). 23 [LINK TO BE ADDED WHEN AVAILABLE].

10

• Directivele UE privind drepturile procedurale (disponibil la acest link); • Ghid pentru folosirea legislației UE în practica dreptului penal (disponibil la acest link); • Curs juridic online privind accesul la un avocat (disponibil la acest link); și • Curs juridic online privind arestarea preventivă (disponibil la acest link).

Obstacole practice și recomandări

Ca parte a proiectului EFPTD, APADOR-CH a creat un grup de lucru pentru dialog național24 pentru a identifica și a analiza barierele practice existente pentru asistența efectivă a avocaților în fiecare etapă a procesului de luare a deciziilor privind arestarea preventivă și pentru a elabora un plan de acțiune privind modul în care acestea pot fi abordate (disponibil în anexa 1). APADOR-CH a organizat, de asemenea, două întâlniri în martie și aprilie 2019, care au reunit o gamă mai largă de actori din domeniul justiției penale pentru a discuta planul de acțiune. Acest manual se inspiră din rezultatele discuțiilor purtate în cadrul acestui dialog pentru a formula recomandări practice privind depășirea barierelor juridice, procedurale și culturale pentru o reprezentare eficientă în procesul decizional privind arestarea preventivă în România și încurajează utilizarea alternativelor la arestarea preventivă. Partea 1 – La secția de poliție după arestare Când este vorba despre asigurarea unei asistențe juridice eficiente, ceea ce se întâmplă la secția de poliție poate avea un impact incomensurabil asupra procedurilor ulterioare și poate fi factorul determinant între achitarea unei persoane sau condamnarea acesteia. În cauza Salduz, CEDO a subliniat „importanța etapei de cercetare pentru pregătirea procedurilor penale, deoarece probele obținute în această etapă determină cadrul în care infracțiunea incriminată va fi luată în considerare la procesul de judecată”.25 Această secțiune acoperă cele două momente cheie în care asistența juridică este esențială în timpul arestului la poliție:

• prima consultare cu clientul; și • audierea „oficială” de către poliție sau altă autoritate de cercetare penală.

1. Prima consultare cu clientul

Prima consultare cu un client este o oportunitate cheie pentru: 1. A construi o relație de încredere cu clientul dumneavoastră Întâlnirea inițială cu un client este oportunitatea de a începe stabilirea unei relații eficiente între avocat și client. Aceasta include o explicație acordată clientului despre cine sunteți, de ce sunteți acolo, confidențialitatea conversației dvs. și a tuturor schimburilor de informații, investigației și procedurii. Este esențial să se câștige încrederea, să se explice ce se va întâmpla, să se discute onorariile și asistența juridică (dacă este cazul) și să întrebați clientul despre opţiunile acestuia în ceea ce privește strategia sa de apărare.

2. A informa clientul înainte de audiere cu priviere la drepturile pe care le are

24 12 persoane din domeniul juridic (avocați, procurori, agenți de poliție). 25 Salduz împotriva Turciei cererea nr. 36391/02 (Hotărârea din 27 noiembrie 2008), paragraful 54.

11

Prima consultare este, de asemenea, momentul la care să informați clientul dvs. cu privire la drepturile procedurale și la acuzațiile aduse împotriva sa. Deși poliția este obligată să furnizeze aceste informații conform legislației UE,26 nu ar trebui să presupuneți că clientul a fost deja informat de poliție. Neinformarea - sau informarea insuficientă - a clienților despre drepturile lor (dreptul de a păstra tăcerea, dreptul la un interpret, dreptul de a informa un terț despre arestare sau detenție, dreptul de a fi asistat de un avocat în timpul audierii etc.) înseamnă că este puțin probabil ca aceștia să îşi exercite aceste drepturi. Este esențial ca avocatul să informeze suspectul cu privire la drepturile sale în așa fel încât să se asigure că acesta le înțelege și le poate exercita. Același lucru este valabil și pentru informațiile privind motivele arestării sau ale detenției. Persoana arestată trebuie să înțeleagă de ce poate fi arestată și putea exercita în mod eficient drepturile, în special dreptul de a nu da nicio declaraţie..

3. A obține informații de la client Prima consultare reprezintă, de asemenea, posibilitatea ca avocații să adune cât mai multe informații din partea clientului pentru a putea susține eliberarea lor. Informațiile pe care le obțineți de la un client în acest stadiu ar trebui să contribuie la formularea contraargumentelor la cele cinci motive legitime pentru detenția preventivă, în general înțelese a fi: (1) riscul ca suspectul să se sustragă de la judecată;27 (2) riscul ca suspectul să distrugă dovezi sau să intimideze martori;28 (3) riscul ca suspectul să comită alte infracțiuni;29 (4) riscul ca eliberarea sa să provoace o tulburare a ordinii publice;30 sau (5) nevoia de a proteja siguranța persoanei care face obiectul unei anchete, în cazuri excepționale.31 Deoarece arestarea preventivă este, în principiu, o măsură excepțională,32 informațiile obținute în această etapă pot ajuta la identificarea unor măsuri mai adecvate, altele decât detenția, care ar putea fi prezentate clientului dvs. pentru a-i explica riscurile descrise mai sus. 4. Examinarea unor nevoi/vulnerabilități specifice clientului Prima consultare este, de asemenea, un moment esențial pentru evaluarea nevoilor specifice clientului - inclusiv dacă are nevoie de un interpret, dacă îndeplineşte condiţiile de a fi reținut și/sau audiat sau dacă prezintă semne de vulnerabilitate (boli psihice, dependență de droguri, disfunţionalităţi fizice). Acesta este, de asemenea, momentul pentru a evalua modul în care clientul a fost tratat de poliție. Fair Trials a constatat că, în practică, procesul de identificare a unor nevoi/vulnerabilități specifice depinde în mare măsură de avocați.33

26 Directiva privind informarea, Articolul 3(1). 27 Smirnova împotriva Rusiei, cererea nr. 46133/99 și 48183/99, (Hotărârea din 24 iulie 2003), paragraful 59. 28 Ibid. 29 Muller împotriva Franței, cererea nr. 21802/93, (Hotărârea din 17 martie 1997), paragraful 44. 30 I.A. împotriva Franței, cererea nr. 28213/95, (Hotărârea din 23 septembrie 1988), paragraful 104. 31 Ibid, par 108. 32 Regula 6.1 din Regulile ONU privind standardele minime pentru măsurile neprivative de libertate (Regulile Tokyo). 33 Comunicat Fair Trials asupra suspecților vulnerabili (Communiqué on vulnerable suspects). Disponibil la: https://www.fairtrials.org/sites/default/files/publication_pdf/LEAP-%20Vulnerable%20suspects%20-%20communique.pdf.

Fișă de verificare pentru prima consultare

Informați-vă clientul:

• Explicați rolul dumneavoatră pentru întreaga procedură și în timpul audierii • Identificați presupusele acuzații, inclusiv ceeace acuzarea ar trebui să dovedească,

probele în apărare (dacă le știți) • Descrieți pașii următori din procedură, inclusiv desfășurarea audierii la poliție și șansele

de a fi lăsat în libertate

12

1.1. Dreptul de a avea acces la un avocat la secția de poliție

a. Standarde europene Directiva privind accesul la un avocat prevede la Articolul 3(2) că suspecții34 sau inculpații au dreptul de a se consulta cu un avocat înainte de a fi audiați de către poliție sau de o altă autoritate de aplicare a legii sau autoritate judiciară. Articolul 3(2)(a) din Directiva privind accesul la un avocat prevede că „persoanele suspectate sau acuzate au acces la un avocat fără întârzieri nejustificate”. Momentul exact al procedurii în care se acordă acest drept este cel mai devreme posibil dintre următoarele: „înainte de a fi audiate de poliție sau de altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară; (...)” sau „fără întârzieri nejustificate după lipsirea de libertate”. Directiva privind accesul la un avocat se bazează pe jurisprudența CEDO, care a hotărât în cauza Dayanan împotriva Turciei următoarele: „O persoană acuzată are dreptul, de îndată ce este luată în custodie, să fie asistată de un avocat, nu numai în timpul audierii. Într-adevăr, echitatea procedurilor impune ca un inculpat să poată obține toate serviciile asociate în mod particular cu asistența juridică. (...) Avocatul trebuie să poată asigura fără restricție aspectele fundamentale ale apărării persoanei

34 A se reține că Directiva privind accesul la un avocat nu definește conceptul de „suspect”.

• Asigurați-vă clientul dvs. cu privire la confidențialitatea discuțiilor pe care le purtați • Explicați scopul consultării • Explicați condițiile privind asistența juridică sau onorariile

Întrebări pentru client (pentru o listă detaliată, a se vedea Anexa 2):

• Informații utile pentru a susține lăsarea în libertate (legături cu comunitatea, statutul de angajat sau șomer, statutul de imigrant, situația locativă, obligațiile familiale, copii etc.)

• Orice plângeri de abuz a clientului de către poliție • Dacă suspectul a primit o notă inteligibilă privind drepturile (un suspect poate fi audiat din

nou după plecarea avocatului și astfel o notă privind drepturile ar fi folositoare pentru a-i reaminti sfaturile date de avocat în ceea ce privește dreptul de a păstra tăcerea)

Evaluați: • Dacă clientul este vulnerabil sau apt pentru audiere. Factorii de vulnerabilitate includ

tulburări psihice sau dizabilități, incapacitatea de a fi audiat din cauza efectului alcoolului sau drogurilor sau incapacitatea sau dificultatea de a înțelege limba, dizabilități de auz sau vorbire, vârsta etc.

• Orice semn de abuz a clientului Sfătuiți:

• Acordați sfaturi clientului în ceea ce privește prima audiere la poliției, inclusiv despre răspunsul la întrebări și dreptul de a nu da nicio declaraţie

• Vorbiți într-un limbaj simplu, evitați folosirea termenilor tehnici și juridici • Verificați prin întrebări dacă clientul înțelege ce îi spuneți

Notați:

• Aveți asupra dvs. pix, hârtie și un telefon/cameră foto • Redactaţi o fişă de evidență completă a consultării cu clientul

13

respective: discutarea cazului, organizarea apărării, strângerea probelor favorabile acuzatului, pregătirea pentru audiere, susținerea unui învinuit în primejdie și verificarea condițiilor de detenție.”35 În A.T. împotriva Luxemburgului, CEDO a confirmat că dreptul de a avea acces la un avocat include dreptul la o consultare privată înainte de a fi audiat de către judecător: „Curtea subliniază importanța unei consultări între avocat și client înainte de prima audiere de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. În acest moment pot avea loc discuții esenţiale, chiar dacă acest lucru nu înseamnă altceva decât că avocatul îi reamintește persoanei de drepturile sale (...) Avocatul trebuie să poată oferi asistență concretă și eficientă și nu abstractă în virtutea prezenţei sale.”36

b. Standarde naționale În România, dreptul suspectului sau inculpatului de a fi asistat de un avocat înainte de a fi audiat de către poliție sau de către orice altă autoritate judiciară este detaliat în legislație. În cursul urmăririi penale, înainte de prima audiere la poliție de către ofițerul de poliție sau procuror, suspectul sau inculpatul este informat cu privire la drepturile și obligațiile sale, inclusiv dreptul de a avea un avocat ales.37 În cazurile în care asistența judiciară este obligatorie, în cazul în care nu are un avocat, vor fi furnizate informații cu privire la dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu.38 Audierea care are în vedere reținerea are întotdeauna loc în prezența unui avocat (ales sau numit).39 Legea nu prevede o limită de timp în care suspectul sau inculpatul trebuie să aibă acces la un avocat odată ce a fost privat de libertate. El are dreptul să fie asistat de un avocat din momentul audierii în vederea reținerii sau a arestării preventive.40 Legea nu prevede situații în care accesul la un avocat pentru o persoană privată de libertate să poată fi amânată.41

În practică, avocații se pot confrunta cu dificultăți în obținerea accesului la client în timpul custodiei poliției. Această secțiune încearcă să ofere recomandări privind abordarea următoarelor obstacole pe care le pot întâmpina avocații:

• Ce se întâmplă dacă nu pot avea acces la clientul meu în custodia poliției? • Ce se întâmplă dacă trebuie să aștept înainte de a mă întâlni cu clientul? • Ce se întâmplă dacă am foarte puțin timp pentru consultare?

c. Obstacole practice și recomandări

În România, exercitarea dreptului de acces la un avocat este limitată de câțiva factori.42 Adesea, atunci când asistența juridică nu este obligatorie și suspectul sau inculpatul nu are bani pentru un avocat

35 Dayanan împotriva Turciei cererea nr. 7377/03 (Hotărârea din 13 octombrie 2009). 36 A.T. împotriva Luxemburgului cererea nr. 30460/13 (Hotărârea din 9 aprilie 2015). 37 Articolul 108 CPP. 38 Articolul 307 CPP detaliază drepturile suspecților înainte de prima audiere, inclusiv dreptul de a avea un avocat; articolul 309 alin. 2 CPP prevede drepturi detaliate pentru persoana acuzată. Aceste drepturi și obligații sunt comunicate în scris, sub semnătură. O consemnare scrisă va fi făcută, în cazul în care suspectul sau persoana acuzată nu poate sau nu dorește să semneze. 39 Articolul 209 par 5 și 6 CPP. 40 Articolul 209 par 5, Articolul 219 par 6, și Articolul 225 par 5 CPP. 41 Articolul 89 par 2 CPP. 42 A se vedea raportul Dreptul la un avocat în procedurile penale din Romania, 2018, http://www.apador.org/en/dreptul-la-un-avocat-in-procedurile-penale/.

14

ales, nu va avea acces la un avocat înainte de a fi audiat de către poliție sau mai târziu în decursul procedurii penale.43 O altă problemă apare atunci când informațiile despre drepturile suspectului sau inculpatului se fac doar formal. De regulă, informarea asupra drepturilor se face sub forma unui document scris pe care suspectul sau inculpatul trebuie să îl semneze. Persoanele care nu dispun de mijloace financiare, needucate (care nu știu să citească sau să scrie) nu știu sau nu înțeleg cum pot fi ajutate de un avocat, preferând să se apere singure.44

Din momentul în care o persoană este reținută de poliție sau procuror, întârzierea avocatului este de obicei justificată de faptul că există o perioadă de timp care variază din momentul în care avocatul este înștiințat și până când ajunge la secția de poliție. Dacă suspectului sau inculpatului îi este desemnat un avocat din oficiu, trebuie urmată procedura: organele judiciare fac o cerere baroului care desemnează un avocat disponibil. De obicei procedura durează în jur de 2 ore dar mai există și rețineri care au loc noaptea când este mai dificil să găsești un avocat din oficiu (durata de timp poate fi și de 4-5 ore).45 Unii avocați aleși susțin că au existat și cazuri în care s-au confruntat cu întârzieri nejustificate în a lua legătura cu clientul lor deși au ajuns în timp util la secția de poliție „În câteva cazuri, am ajuns acolo și a trebuit să aștept câteva ore până să-mi văd clientul; n-am idee dacă întârzierea a fost sau nu justificată, polițiștii au spus că mai au de rezolvat niște chestiuni administrative. Nu cred că e normal, odată ajunsă acolo ar trebui să pot intra imediat în secția de poliție”.46

Guvernul și Parlamentul ar trebui să modifice Codul de procedură penală și legea care reglementează activitatea avocaților pentru a specifica în mod clar ce înseamnă activitatea de asistență juridică în faza de urmărire penală. O legislație detaliată ar trebui să prevadă dreptul avocatului de a discuta cu clientul său înainte de a răspunde la orice întrebare în cursul audierii, precum și dispoziții necesare pentru funcționarea în practică a dreptului la asistență juridică. Ministerul Afacerilor Interne ar trebui să o procedura internă pentru desfășurarea audierilor poliției, detaliind rolul ofițerilor de poliție și modul în care interacționează cu avocatul. Uniunea Națională a Barourilor ar trebui să stabilească reguli clare și detaliate cu privire la rolul avocatului în etapa de cercetare penală. Împreună cu monitorizarea și evaluarea regulată a sistemului de numire, acest lucru ar asigura calitatea serviciilor juridice.

Accesul la un client în custodia poliției:

Recomandări

• Adresați o cerere poliției pentru a vă vedea imediat clientul și întrebați de ce clientul nu este disponibil

• La secția de poliție, dacă nu vi se permite să vă întâlniți imediat cu clientul dvs., notați ora la care sunteți chemat înăuntru, numărul de înregistrare în registrul de intrare și durata de timp acordată cu clientul - este posibil să folosiți această informație mai tarziu în cursul procedurii

43 Aceasta este una dintre concluziile interviurilor cu agenți de poliție și cu avocați (23 octobrie 2017-18 decembrie 2017). 44 Idem 7. 45 În perioada iulie-decembrie 2017, APADOR-CH a acordat asistență suspecților și persoanelor acuzate din 12 audieri diferite ale poliției și poate confirma că aceasta este practica și, în general, nu există întârzieri nejustificate în ceea ce privește accesul la un avocat. De fapt, este important ca persoana suspectată sau acuzată să aibă un avocat ales sau din oficiu în ceea ce privește termenul. În mod normal, avocatul ales ajunge mai repede la secția de poliție. 46 C.T, avocat, Baroul București, interviu din data de 11 decembrie 2017.

15

• Informati-vă de numele polițistului de caz şi a procurorului de supraveghere. Puteti avea nevoie să depuneţi o cerere sau o plângere pentru un eventual abuz sau recuzare.

• Discutați cu membrii familiei dacă sunt prezenti și aflați cât mai multe informații despre client (stare de sănătate, limba vorbita, antecende penale, eventuala acuzatie știuta).

1.2. Confidențialitatea consultării avocat-client

Pentru a oferi asistență juridică eficientă, aveți nevoie de cadrul potrivit și de un spațiu care să asigure confidențialitate pentru a discuta cu clientul dvs.

a. Standarde europene Articolul 4 din Directiva privind accesul la un avocat conferă un drept absolut de confidențialitate în ceea ce privește comunicările avocat-client „în exercitarea dreptului de a avea acces la un avocat prevăzut de directivă”. Comunicarea reglementată de această dispoziție include „întrevederi, corespondență, conversații telefonice și alte forme de comunicare permise în temeiul dreptului intern”. Considerentul 33 subliniază importanța confidențialității comunicării dintre avocat și client ca fiind „esențială pentru asigurarea exercitării efective a dreptului la apărare și este o parte esențială a dreptului la un proces echitabil”. În plus, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a asigura confidențialitatea comunicațiilor persoanelor private de libertate: „Obligația de a respecta confidențialitatea implică nu numai faptul că statele membre ar trebui să se abțină de la amestecul în această comunicare sau în avea acces la această comunicare, dar și faptul că, atunci când persoanele suspectate sau acuzate sunt lipsite de libertate sau se găsesc într-un loc aflat sub controlul statului, statele membre ar trebui să garanteze faptul că modalitățile de comunicare susțin și protejează confidențialitatea”.

b. Standarde naționale

Potrivit legislației, contactul dintre avocat și clientul său nu poate fi impiedicat sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului.47 Această regulă se aplică și în situațiile în care persoana este privată de libertate. Poliția sau administrația centrului de detenție are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că discuţia dintre avocat și clientul său este confidențială, chiar dacă comunicarea dintre avocat și clientul său se realizează sub supravegherea vizuală a organelor judiciare. Poliția sau procurorul nu le pot intercepta sau înregistra conversația, orice dovadă obținută în acest fel va fi anulată în instanță48. Dacă suspectul sau inculpatul nu este privat de libertate, se poate întâlni oricând cu avocatul său, în particular. Relația dintre avocat și clientul său nu poate face obiectul supravegherii tehnice decât în cazul în care există informații că avocatul comite sau este pe punctul de a comite o infracțiune.

c. Obstacole practice și recomandări

Mulți avocați consideră că nu există comunicare privată între aceștia și clienții lor în secția de poliție. Conversația are loc în șoaptă, fie în imediata apropiere a polițiștilor, fie pe holul secției. În ambele cazuri probabilitatea să fie auziți este foarte mare. Un ofițer de poliție a declarat pentru APADOR-CH

47 Articolul 89 par 2 CPP; articolul 36 din Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. 48 Articolul 89 par 2 CPP.

16

că “spațiul privat pentru suspect sau inculpat nu este firesc dacă se află în custodia statului, mai ales dacă va fi reținut sau arestat preventiv după audiere”.49

APADOR-CH recomandă Ministerului Afacerilor Interne și Politiei Române să aloce toate resursele necesare pentru a asigura confidențialitatea consultărilor avocat/client. De asemenea, ei ar trebui să ofere resursele necesare pentru echiparea tuturor secțiilor de poliție cu camere audio-video.

Asigurarea unei consultări confidențiale: Recomandări practice

• Adresați-vă agenților de poliție pentru a le solicita accesul la o camera închisă în care să

discutaţi cu clientul. Dacă acest lucru nu este posibil, țineți evidența condițiilor în care are loc consultarea pentru a o utiliza ulterior în instanță

• Rugați polițistul să se îndepărteze puțin dar suficient încât să-l poată supraveghea pe suspect/inculpat și să-i dea jos cătușele sau măcar să i le pună în faţă pentru a putea vorbi cu clientul într-o poziție confortabilă pentru el

• Notaţi tot ce discutaţi cu clientul •

1.3. Renunțarea la dreptul de a avea acces la un avocat Deși suspecții sau inculpații au dreptul de a avea acces la un avocat, aceștia pot, de asemenea, renunța la acest drept. Legislația UE stabilește unele garanții fundamentale în ceea ce privește renunțarea la dreptul de a avea acces la un avocat. În special:

• Renunțarea trebuie exprimată în mod voluntar și neechivoc. • Trebuie consemnate circumstanțele în care a avut loc renunțarea. • O renunțare poate fi revocată oricând în timpul procedurilor penale și are efect de la

momentul în care este făcută. Suspectul sau inculpatul trebuie să fie informat cu privire la această posibilitate.

a. Standarde europene Articolul 9(1)(a) și (b) din Directiva privind accesul la un avocat impune ca „(a) persoana suspectată sau acuzată să primească, în scris sau verbal, informații clare și suficiente într-un limbaj simplu și inteligibil despre conținutul dreptului vizat și posibilele consecințe ale renunțării la el; și (b) renunțarea să se facă în mod voluntar și neechivoc.” Considerentul (39) sugerează că “[persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să poată să renunțe la un drept conferit de prezenta directivă, cu condiția să li se fi pus la dispoziție informații privind conținutul dreptului în cauză și posibilele consecințe ale renunțării la acesta. În momentul oferirii unor astfel de informații, ar trebui luată în considerare situația specifică a persoanelor suspectate sau acuzate în cauză, inclusiv vârsta și starea psihică și fizică a acestora.” Renunțarea poate avea loc fie în scris fie verbal. Însă, Articolul 9(2) impune obligația ca aceasta să „se consemneze, precum și circumstanțele acesteia, utilizând procedura de înregistrare, în conformitate cu dreptul statului membru în cauză.”

49 Interviuri cu avocați și cu ofițeri de poliție (23 octombrie 2017-18 decembrie 2017).

17

Cu toate acestea, în conformitate cu Articolul 9(3), „persoanele suspectate sau acuzate pot revoca o renunțare ulterior în orice moment al procedurilor penale și că acestea sunt informate cu privire la această posibilitate. O astfel de revocare produce efecte de la momentul în care a fost făcută.” Considerentul (41) clarifică faptul că „în cazul în care persoana suspectată sau acuzată revocă o renunțare în conformitate cu prezenta directivă, ar trebui să nu fie necesară repetarea audierii sau a oricărei acțiuni procedurale care a fost efectuată în perioada renunțării la dreptul respectiv.” În ceea ce privește persoanele vulnerabile, Recomandarea privind persoanele vulnerabile sugerează că „în cazul în care o persoană vulnerabilă nu este în măsură să înțeleagă și să urmărească procedurile, aceasta nu ar trebui să poată renunța la dreptul de a fi asistată de un avocat în conformitate cu Directiva 2013/48/UE.”

b. Standarde naționale În România, o persoană suspectă sau inculpată are dreptul de a renunța la asistența juridică a unui avocat dar numai dacă asistența juridică nu este obligatorie. Asistenţa juridică este obligatorie când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie ori într-un centru educativ, când suspectul sau inculpatul este reţinut sau arestat, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege sau în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.50

c. Obstacole practice și recomandări

În ceea ce privește practica, renunțarea la dreptul de a avea acces la un avocat depinde de obligativitatea asistenței juridice. Pe de o parte, există suspecți și inculpați care ar dori să renunțe la acest drept, dar nu pot (atunci când asistența juridică este obligatorie) și persoanele care renunță la aceasta deoarece nu au bani să plătească un avocat sau pentru că ofițerul de poliție îi convinge că nu au nevoie de asistență juridică. 51 APADOR-CH recomandă Ministerului Afacerilor Interne și Politiei Române să adopte reglementări prin care ofițerii de poliție să fie obligați să explice consecințele renunțării la dreptul la un avocat.

Recomandări practice

Dacă aflați de la poliție că clientul dvs. a renunțat la dreptul de a avea acces la un avocat, încercați să aflați ce s-a întâmplat:

• Solicitați să vedeți renunțarea scrisă, dacă este cazul, sau consemnarea unei renunțări verbale

• Solicitați să vedeți documentele comunicate clientului dvs.

50 Art. 90 CPP, art. 104 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. 51 Interviuri cu avocați și ofițeri de poliție (23 octombrie 2017-18 decembrie 2017).

18

• Insistaţi să vorbiți cu clientul să vă spună personal că renunță și atunci să-i explicați și dvs. consecințele renunțării.

Luați în considerare circumstanțele particulare:

• Există caracteristici ale persoanei care ar fi trebuit să fie luate în considerare la evaluarea unei pretinse renunțări?

• Ce s-a făcut pentru a analiza modul în care au fost luate în considerare vulnerabilitățile specifice ale inculpatului (de exemplu, dacă a a avut loc o consultație medicală sau dacă a fost solicitat sprijinul unui terț)

1.4. Informarea cu privire la drepturi În principiu, toți suspecții și inculpații trebuie să primească fără întârziere o notă privind drepturile și să li se permită să o păstreze atât timp cât sunt reținuți. În ceea ce privește arestarea preventivă, este deosebit de important ca suspecții și inculpații să cunoască drepturile lor de a contesta arestarea preventivă și, pentru aceasta, dreptul la un avocat (inclusiv dreptul la consiliere juridică gratuită) și de a avea acces la dosarul cauzei.

a. Standarde europene La momentul arestării sau al reținerii, Articolul 4(1) din Directiva privind informarea prevede că persoanelor suspectate sau acuzate li se furnizează o „notă privind drepturile” care conține informația descrisă mai sus și pe care o pot păstra pe tot parcursul detenției: „persoanelor suspectate sau acuzate […] li se furnizează cu promptitudine o Notă scrisă privind drepturile. Persoanelor în cauză li se va oferi oportunitatea de a citi Nota privind drepturile și li se va permite să păstreze această notă pe toată perioada în care sunt private de libertate.” De asemenea, așa cum este prevăzut în Articolul 4(3), o notă privind drepturile trebuie „să conțină informații de bază cu privire la orice posibilitate, în temeiul dreptului intern, de a contesta legalitatea arestării, de a obține o revizuire a detenției sau de a solicita eliberarea provizorie.” Legislația UE nu stabilește, prin urmare, consecințele neacordării notei privind drepturile, acest lucru fiind lăsat în sarcina legislației naționale. În practică, nota privind drepturile ar putea să nu fie disponibilă într-o limbă pe care o înțelege clientul dvs. În acest sens, Articolul 4(4) din Directiva privind informarea prevede cerința ca nota privind drepturile să fie „redactată într-un limbaj simplu și accesibil (…)” și ca persoanele suspectate sau acuzate să primească nota „într-o limbă pe care o înțeleg”. În cazul în care aceasta „nu este disponibilă în limba corespunzătoare,” Articolul 4(5) prevede că „persoanele suspectate sau acuzate sunt informate pe cale verbală, într-o limbă pe care o înțeleg, cu privire la drepturile de care beneficiază. Ulterior, persoanele respective trebuie să primească fără întârziere nejustificată nota privind drepturile, într-o limbă pe care o înțeleg.”

b. Standarde naționale

Conform Codului de procedură penală din România, organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecarea cauzei cu respectarea dreptului la un proces echitabil și a drepturilor subiecților procesuali.52 Suspectul și inculpatul au dreptul: de a nu se autoincrimina; de a fi informați despre fapta pentru care sunt cercetați; de a avea acces la documentele cauzei; de a beneficia de un avocat ales sau în lipsa acestuia, de un avocat din oficiu, atunci când asistența juridică este obligatorie;

52 Articolul 7 din CPP.

19

de a propune probe, de a formula obiecțiuni și de a pune concluzii; de a nu da declarații pe parcursul procedurii penale, iar atenția acestora va fi atrasă asupra faptului că refuzul lor de a da declarații nu le va produce consecințe nefavorabile și că declarațiile pe care le fac pot fi folosite ca probe împotriva lor; de a avea un interpret gratuit atunci când nu pot să înțeleagă, să se exprime bine sau să comunice în limba română, de a avea acces la un mediator, atunci când acest lucru este permis de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale.53

De asemenea, legea prevede că, înainte de audierea unui suspect sau a unui inculpat, organul judiciar (polițist sau procuror) îi comunică în scris drepturile și obligațiile.54 Suspectul/inculpatul are obligația de a semna faptul că a fost informat și, dacă refuză să facă acest lucru, acest lucru se va consemna într-un document separat.55 Legea nu prevede cu claritate cum trebuie făcută această informare. Această omisiune/ambiguitate a legii permite eludarea încunoștințării concrete a persoanei, care poate fi invitată să semneze, printr-o declarație, o frază pur formală, în sensul că a luat la cunoștință de drepturile sale (de fapt, fără ca persoana să fie informată despre existența și conținutul fiecărui drept prevăzut de lege).

În practică, o persoană care urmează să fie audiată în vederea reținerii pentru 24 de ore va primi un proces verbal de aducere la cunoștință a drepturilor sale. Suspectul/inculpatul este informat de două ori despre drepturile sale generale: înainte de prima audiere și apoi după reținere. De asemenea, informațiile pot fi comunicate de trei sau de patru ori, în cazul în care reținerea va fi urmată de măsura arestului preventiv (care implică și o informare cu privire la drepturile generale).

c. Obstacole practice și recomandări

Începând cu octombrie 2017, suspecții și inculpații au, de asemenea, dreptul la o notă privind drepturile, dar aceasta nu este redactată într-o manieră simplă și accesibilă; nu este disponibilă în toate secțiile de poliție și parchetele din țară și nu este disponibilă în mai multe limbi străine.

În timpul observațiilor efectuate de APADOR-CH (iunie-decembrie 2017) în două secții de poliție, cercetătorii au observat că deși polițiștii informează cu promptitudine suspecții/inculpații cu privire la drepturile lor, nu îi informează într-un mod care să permită exercitarea efectivă a acestor drepturi.56 Informarea scrisă înseamnă de fapt că o hârtie este pusă în fața suspectului/inculpatului pentru a fi semnată; o copie a acesteia i se va înmâna și una va rămâne la dosar. Puțini suspecți au citit procesul verbal de aducere la cunoștință a drepturilor înainte de audiere și doar unul dintre ei cu atenție, deoarece nu a avut încredere în avocatul său din oficiu și avea, de asemenea, cazier judiciar. În ceea ce privește recidiviștii, ofițerii de poliție au tendința de a considera că ei nu au nevoie să fie informați cu privire la drepturile lor, deoarece aceștia își cunosc deja drepturile și procedura. Fiind întrebați dacă suspecții/inculpații au suficient timp să citească procesul verbal de aducere la cunoștință a drepturilor, un avocat intervievat a declarat „Îi lasă cât au nevoie dar ei nu prea citesc pentru că având în vedere starea de emoție în care se găsesc de obicei cei care vin în secția de poliție sau la parchet, în calitate

53 Articolele 78-83 CPP. 54 Aceasta cuprinde drepturile prevăzute în Articolele 3 și 4 din Directiva privind informarea. 55 Articolul 108, CPP. 56 A se vedea studiul realizat de APADOR-CH în 2017 și 2018, „În custodia poliției, o aplicare a drepturilor procedurale prevăzute de UE” http://www.apador.org/en/in-custodia-politiei/.

20

de suspect sau inculpat, nu sunt interesați să citească. Vor să ajungă cât mai repede la problema lor cu acuzația. Cumva nu înțeleg că foarte importante sunt drepturile care ar trebui să li se explice mai pe larg. Dar din cauză că nu înțeleg bine procedura și de ce ar fi bine să afle.”57

APADOR-CH recomandă tutor instituţiilor - Ministerul Justiției, Procurorul General și Ministerul Afacerilor Interne să se asigure că nota privind drepturile este disponibilă atât în limba română, cât și în alte limbi, la nivelul tuturor instanțelor, parchetelor și secțiilor de poliție. În plus, ar trebui să existe, de asemenea, proceduri cu privire la momentul și modul în care ar trebui furnizată nota de drepturi, în special în situațiile în care suspecții sau inculpații nu știu să citească sau să scrie sau se află în alte situații vulnerabile. Ministerul Justiției, Procurorul General și Ministerul Afacerilor Interne ar trebui să colaboreze pentru a face nota privind drepturile mai accesibilă și redactată într-un limbaj simplu.

Informații despre cunoașterea drepturilor dvs.:

Recomandări practice

Întrebați-vă clientul:

• Cum v-au fost comunicate informațiile despre drepturile dvs.? • Când au fost transmise informațiile? • Persoana suspectată a fost informată cu privire la drepturile procedurale în timp util

pentru a lua în considerare exercitarea acestora înainte de a fi audiată? • Poliția a făcut comentarii cu privire la consecințele exercitării drepturilor menționate în

notă sau în legătură cu importanța acestui document? • Clientul dvs. a avut posibilitatea de a citi nota? • A avut loc o „informare disuasivă/convingătoare” (prin care poliția sau un alt agent de

cercetare penală încearcă să convingă un suspect să nu își exercite drepturile)? Abordarea unei neinformări adecvate asupra drepturilor:

• Solicitați ca audierea să fie amânată până cand nota privind drepturile este înmânată și suspectul a avut oportunitatea să o citească

• Notați toate aceste informații pentru a le putea utiliza ulterior în instanță

1.5. Vulnerabilitatea clientului În calitate de avocat, vă aflați într-o poziție unică pentru a identifica factori care îl fac vulnerabil pe clientul dvs. Ce puteți face dacă clientul dvs. pare să aibă dizabilități sau deficiențe mintale? Ce puteți face dacă considerați că clientul dvs. nu este apt pentru a fi supus unei audieri? Trebuie luate în considerare nevoile speciale ale persoanelor vulnerabile suspectate sau acuzate și trebuie luate măsuri adecvate pentru a vă asigura că drepturile lor sunt garantate.

a. Standarde europene Toate acestea sunt prevăzute în legislația UE. Articolul 3(2) din Directiva privind informarea a impus statelor membre să se asigure că informațiile cu privire la drepturile persoanei suspectate sau acuzate sunt puse la dispoziție „ținând seama de orice nevoie specială a persoanelor suspectate vulnerabile sau acuzate vulnerabile.” De asemenea, Considerentul 27 din Directiva privind interpretarea 57 Interviu cu un avocat, iunie 2018.

21

subliniază că persoanele suspectate sau acuzate ar putea fi „într-o poziție potențial vulnerabilă, în special din cauza oricăror dizabilități fizice care îi afectează capacitatea de a comunica eficace, decurge din necesitatea unei administrări echitabile a justiției.” În acest sens, „organele de urmărire penală, autoritățile de aplicare a legii și cele judiciare ar trebui […] să se asigure că aceste persoane își pot exercita în mod efectiv drepturile prevăzute de prezenta directivă, de exemplu prin luarea în considerare a oricărei vulnerabilități potențiale care afectează capacitatea de a înțelege procedurile și de a se face înțelese și prin luarea măsurilor corespunzătoare pentru a se asigura că aceste drepturi sunt garantate.” În plus, Recomandarea privind persoanele vulnerabile oferă recomandări cu privire la următoarele aspecte:

• Asistență medicală: „Persoanele vulnerabile ar trebui să aibă acces la asistență medicală în mod sistematic și periodic pe tot parcursul procedurilor penale în cazul în care sunt private de libertate.”

• Asistența reprezentantului legal: „Reprezentantul legal sau adultul competent care este desemnat de persoana vulnerabilă sau de autoritățile competente pentru a asista acea persoană ar trebui să fie prezent la secția de poliție și în timpul audierilor în fața instanței.”

• Dreptul la informare: „Persoanele vulnerabile și, în cazul în care este necesar, reprezentantul legal al acestora sau un adult competent ar trebui să fie informat cu privire la drepturile procedurale specifice menționate în prezenta recomandare, în special cu privire la cele referitoare la dreptul la informare, dreptul la asistență medicală, dreptul la un avocat, respectarea vieții private și, dacă este cazul, cu privire la drepturile legate de arestul preventiv”.

• Privarea de libertate: „Statele membre ar trebui să ia toate măsurile pentru a se asigura că privarea de libertate a persoanelor vulnerabile înainte de condamnare reprezintă o măsură exceptională, proporțională și care are loc în condiții adaptate la nevoile persoanei vulnerabile. Ar trebui să se ia măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că persoanele vulnerabile au acces la condiții rezonabile de cazare având în vedere necesitățile specifice ale acestora, în cazul în care sunt private de libertate.”

b. Standarde naționale și obstacole practice

În România nu există o procedură oficială de verificare pentru a stabili dacă un suspect sau inculpat este vulnerabil și nu există nicio procedură pentru anchetatori cu privire la situațiile în care un suspect sau un inculpat ar putea fi vulnerabil.58 Cu toate acestea, dacă în timpul audierii suspectul sau inculpatul prezintă semne de orice boală care ar putea afecta capacitatea sa fizică și mentală de a participa la audiere, persoana care conduce audierea trebuie să se oprească și, dacă este necesar, să solicite consultarea medicală a deținutului.59 Deci, practic examinarea de către medic este la discreția persoanei responsabile cu audierea, fără să existe un mecanism de revizuire a deciziei sale.

De asemenea, în cursul anchetei penale, poliția, procurorul sau judecătorul pot solicita o expertiză, fie din oficiu, fie la cererea suspectului/inculpatului.60 De asemenea, se poate solicita o expertiză medicală/psihiatrică din oficiu, dar numai atunci când suspectul sau inculpatul are între 14-16 ani;

58 După cum s-a menționat într-un interviu cu Doamna A.T. ofițer de poliție și formator al Institutului de Studii pentru Securitate Publică, din 27 noiembrie 2015. 59 România, Legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală), 1 iulie 2010, Articolul 106. 60 România, Legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală), 1 iulie 2010, Articolul 172.

22

atunci când suspectul sau inculpatul este o mamă acuzată că și-a ucis nou-născutul; sau atunci când există îndoieli cu privire la faptul că suspectul sau inculpatul nu a avut discernământ în momentul comiterii infracțiunii.61

De asemenea, avocatul apărării poate cere o expertiză pentru a evalua dacă suspectul sau inculpatul este vulnerabil, dar ar face acest lucru numai dacă ar considera că este foarte important și ar fi în interesul suspectului/inculpatului.62 Cu toate acestea, se pare că, în practică, aceste cereri sunt de multe ori refuzate de către organul judiciar, ceea ce presupune că, pe baza propriei evaluări, suspectul sau inculpatul pare să aibă discernământ.63 Deci practic din punctul de vedere al expertizei, suspectul vulnerabil nu numai că este supus deciziei avocatului, care poate sau nu să solicite expertiza, în funcție de ceea ce consideră important, dar chiar și în cazul în care solicită expertiza, autoritățile pot să o refuze.

Mai mult, organele judiciare ar fi, în general, sceptice față de aceste solicitări, deoarece se pare că în practică acestea sunt abuzate, mulți inculpați încercând să evite acuzațiile penale argumentând că au probleme de discernământ, iar pentru a aproba o expertiză psihiatrică, organele judiciare solicită în general dovada unui istoric al problemelor de sănătate mintală.64 De asemenea, se pare că în practică, atunci când organul judiciar solicită o expertiză psihiatrică prin care se constată că suspectul și inculpatul au discernământ, este foarte dificil să se obțină o contra-expertiză independentă, deoarece, deși legea o permite, majoritatea psihiatrilor ar refuza să ofere o opinie divergentă față de cea emisă de un coleg. 65

În practică, judecătorul poate, de asemenea, să ceară serviciilor de probațiune să cerceteze antecedentele inculpatului, însă această anchetă ar verifica mai ales viața de familie, implicarea în comunitate și poate include unele referințe asupra sănătății mintale a inculpatului. 66 Acest raport ar putea fi luat în considerare atunci când se decide cu privire la severitatea pedepsei care trebuie aplicată în cazul respectiv.

Legislația națională ar trebui să prevadă prezumția de vulnerabilitate pentru suspecți și inculpați cu tulburări psihologice, intelectuale, fizice sau senzoriale grave sau de boli mintale sau tulburări cognitive.67

În România există prevederi speciale numai pentru persoanele suspectate sau inculpate care au un impediment auditiv sau de vorbire, caz în care orice audiere va fi efectuată prin intermediul unei persoane care poate comunica cu persoana suspectată/inculpată și va fi, de asemenea, efectuată în scris, dacă este posibil.68

În România, în conformitate cu Codul de procedură penală (CPP), suspecții și inculpații au dreptul de a fi informați în scris despre drepturile și obligațiile lor.69

Atunci când o persoană este plasată în arest preventiv, judecătorul care dispune aplicarea acestei

61 România, Legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală), 1 iulie 2010, Articolul 184. 62 Interviu din data de 26 noiembrie 2015 cu S.S., avocat al apărării care profesează în Iași, România. 63 Interviu din data de 26 noiembrie 2015 cu O.N., avocat al apărării care profesează în Iași, România. 64 Interviu din data de 25 noiembrie 2015 cu D.M., avocat al apărării care profesează în București, România. 65 Interviu din data de 26 noiembrie 2015 cu O.N., avocat al apărării care profesează în Iași, România. 66 Interviul din 22 octombrie 2015 cu C.D. Directorul Serviciilor de Probațiune, România. 67 România, Legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală on procedural safeguards for vulnerable persons suspected or accused in criminal proceedings (2013/C 378/02), Section 3, para 7. 68 România, Legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală), 1 iulie 2010, Articolul 105 (3) (4). 69 România, Legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală), 1 iulie 2010, Articolul 108 (2).

23

măsuri trebuie să informeze un membru al familiei acuzatului sau al unui alt adult ales de inculpat.70 Cu toate acestea, nu există niciun temei legal pentru un adult care să însoțească un suspect sau un inculpat vulnerabil în timpul audierii poliției. În practică, nimeni altcineva, cu excepția unui avocat și interpret, dacă este necesar, nu ar avea voie să participe la audierea poliției, deoarece ancheta penală nu este publică.71 Suspectul sau inculpatul se poate consulta cu avocatul său înainte, în timpul și ulterior audierii. 72

În România, ori de câte ori avocatul este obligatoriu, suspectul sau inculpatul nu poate renunța la acest drept și dacă suspectul sau inculpatul nu angajează un avocat, va fi numit un avocat din oficiu. Acest lucru se aplică și în cazurile în care un organ judiciar consideră că un suspect sau un învinuit nu și-a putut pregăti propria apărare (articolul 90 CPP). Conform prevederilor legale menționate mai sus, un suspect sau un învinuit vulnerabil ar putea primi asistență juridică în cursul urmăririi penale doar dacă acesta este privat de libertate sau acuzat de săvârșirea unei infracțiuni grave, ceea ce exclude suspectul sau inculpatul vulnerabil care nu este privat de libertate în timpul urmăririi penale. În cursul procesului, suspectul sau inculpatul vulnerabil ar putea primi asistență juridică în cazul în care judecătorul consideră că nu își poate pregăti propria apărare. Acesta este un criteriu foarte larg care este lăsat la discreția judecătorului.

În România, controalele medicale periodice sunt efectuate de un medic generalist. Un deținut condamnat poate, de asemenea, pe propria cheltuială, să solicite ca un medic din afara să vină în închisoare și să ofere tratament medical.73 Conform legii, toate persoanele private de libertate au dreptul la acces liber la servicii medicale, fără discriminare. Aceste drepturi includ asistență medicală primară, asistență medicală de urgență și asistență medicală specializată.74

Dreptul de acces la serviciile de sănătate mintală depinde în mare măsură de locul în care o persoană este privată de libertate. Există puține penitenciare specializate sau spitale penitenciare cu secții de psihiatrie care sunt adaptate pentru a trata persoanele cu probleme grave de sănătate mintală.75 În practică, accesul la serviciile de sănătate mintală este deosebit de problematic deoarece se pare că în majoritatea penitenciarelor nu există un psihiatru. În practică, atunci când este nevoie de un psihiatru, penitenciarele solicită să beneficieze de serviciile unui psihiatru fie dintr-un alt penitenciar,76 fie trebuie să contracteze serviciile unui psihiatru extern.

70 România, Legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală), 1 iulie 2010, Articolul 228 (3). 71 Interviu din data de 26 noiembrie 2015 cu S.S., avocat al apărării care profesează în Iași, România; Interviu din data de 25 noiembrie 2015 cu D.M., avocat al apărării care profesează în București, România; Interviu din data de 25 noiembrie 2015 cu N.P., defence lawyer practicing in Bucharest, Romania. 72 România, Legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală), 1 iulie 2010, Articolul 109 (2) 73 România, Legea nr. 254/2013 privind privarea de libertate în procedurile penale (Lege nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), Articolul 71 (6) 74 România, Legea nr. 254/2013 privind privarea de libertate în procedurile penale (Lege nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), Articolul 71 (1) 75 România, Legea nr. 254/2013 privind privarea de libertate în procedurile penale (Lege nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), Articolul 73 (6-8) 76Conform rapportului APADOR-CH privind Penitenciarul Rahova din 17 iulie 2013, disponibil în engleză la: http://www.apador.org/en/show_report.php?id=180

24

c. Recomandări

Sistemul de justiție penală din România are o serie de deficiențe care au un efect negativ profund asupra drepturilor suspecților și inculpaților vulnerabili. Suspecții și inculpații se regăsesc într-o procedură penală rigidă, în care au puține ocazii de a înțelege și de a participa eficient, situație valabilă mai ales pentru suspecții și inculpații vulnerabili. Nu există aproape nicio dispoziție din legea penală care să se refere la nevoile specifice ale suspecților și inculpaților vulnerabili, lăsându-se foarte puține oportunități pentru ca aceste nevoi să fie îndeplinite. Această situație a ridicat o serie de probleme importante, prezentate mai jos, împreună cu recomandări concrete pentru a aborda aceste aspecte. Persoanele vulnerabile suspectate și învinuite nu pot obține asistență juridică în cursul urmăririi penale în cazul în care nu sunt reținute, iar în cursul procesului prevederea în baza căreia pot obține asistență juridică este foarte vagă, lăsând judecătorului o importantă marjă de apreciere. Ar trebui să existe o dispoziție legală clară care să acorde asistență juridică suspecților și inculpaților vulnerabili atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată.

Nota standard privind drepturile trebuie formulată în limbaj accesibil și să fie disponibilă în diverse formate (chiar și în Braille) și limbi, astfel încât toți suspecții și inculpații să poată cunoaște și înțelege drepturile lor.

Recomandări practice

Evaluați vulnerabilitatea clientului dvs.: • Asigurați-vă că clientul înțelege informațiile care i-au fost comunicate - după ce i-au fost

explicate drepturile, cereți clientului să repete informațiile cu propriile cuvinte • Suspectați orice problemă medicală - inclusiv probleme de dependență • Suspectați orice problemă de sănătate mintală, cum ar fi tulburări cognitive • Dacă se dispune privarea de libertate, avocații ar trebui să sublinieze orice îngrijorare cu

privire la capacitatea clientului de a rămâne în arest și să solicite o evaluare a stării psihice a clientului de către medici specialişti

• Persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale ar trebui să li se acorde dreptul de a-și contacta telefonic, personal rudele sau alți apropiați atunci când sunt privați de libertate

În cazul în care clientul nu este apt pentru audiere:

• Solicitați o examinare medicală • Dacă clientul nu solicită o examinare medicală, cereți amânarea audierii • Dacă clientul nu se simte bine și nu este apt pentru a da o declaratie și totuși organul de

urmărire penală insistă, sfătuiți-vă clientul să se prevaleze de dreptul de a nu da declaraţie pentru a obține astfel o amânare.

Notați

25

1.6. Informații cu privire la acuzații înainte de prima audiere Este esențial ca clientul și/sau avocatul să fie informați despre acuzații înainte să aibă loc audierea de la poliție. Informațiile furnizate clientului la momentul arestării sunt esențiale pentru verificarea legalității arestării preventive, care trebuie să se bazeze pe o suspiciune rezonabilă că persoana a săvârșit o infracțiune. Trebuie să existe o suspiciune rezonabilă în momentul arestării și detenției inițiale, în caz de menținere a măsurii arestării preventive, trebuie de asemenea să se arate că suspiciunea a persistat și a rămas rezonabilă de-a lungul detenției.77

a. Standarde europene Legislația UE solicită statelor membre să garanteze accesul la informații înainte de prima audiere formală de la poliție. În Articolul 6(2), Directiva privind informarea obligă statele membre să „se asigure că persoanele suspectate sau acuzate care sunt arestate sau reținute sunt informate cu privire la motivele arestării sau reținerii, inclusiv cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate.” Pentru a înțelege domeniul de aplicare al acestei prevederi, este util să se facă referire la Considerentul 27 care prevede că „persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni ar trebui să primească toate informațiile referitoare la acuzare, astfel încât să-și poată pregăti apărarea și să se garanteze echitatea procedurilor penale.” În plus, Considerentul 28 prevede informațiile care trebuie furnizate: „informațiile puse la dispoziția persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate ar trebui să fie furnizate cu promptitudine, cel târziu înainte de prima lor audiere oficială, de către poliție sau de către o altă autoritate competentă și fără a aduce atingere desfășurării anchetei în curs. Ar trebui furnizată o descriere suficient de detaliată a faptelor, inclusiv, dacă se cunosc, a momentului și locului, referitoare la infracțiunea de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate persoanele, precum și a încadrării juridice posibile a infracțiunii prezumate, având în vedere etapa procedurilor penale în care se furnizează o astfel de descriere, astfel încât să se garanteze caracterul echitabil al procedurilor menționate și să se permită exercitarea efectivă a dreptului la apărare.” Directiva se bazează pe jurisprudența CEDO. În Fox și alții împotriva Regatului Unit, CEDO a statuat că „ (...), oricărei persoane arestate trebuie să îi fie aduse la cunoștință, în limbaj simplu și accesibil, pe care îl poate înțelege, temeiurile esențiale în drept și în fapt ale privării sale de libertate, astfel încât să poată, dacă consideră necesar, contesta legalitatea în faţa unui tribunal în virtutea paragrafului 4 (art. 5(4) CEDO).”78 În mod similar, în cauza Kamasinski împotriva Austriei, Curtea a decis că inculpatul are dreptul de a fi informat nu numai despre „temeiul” acuzației, adică faptele pe care se presupune că le-a comis și pe care se întemeiază acuzația, ci și caracterizarea juridică dată acestor acte. Aceste informații ar trebui să fie detaliate.79

b. Standarde naționale Conform legislației românești, suspectul și inculpatul au dreptul de a fi informați cu privire la motivele arestării și faptelor pentru care sunt anchetați (articolul 8 din CPP).

c. Obstacole practice și recomandări Nu există informații clare disponibile pentru a dovedi o practică generală, dar unii avocați intervievați de APADOR-CH susțin că descrierea faptelor nu este făcută cu exactitate de organele judiciare. Din 77 Rasul Jafarov împotriva Azerbaidjanului, cererea nr. 69981/14 (Hotărârea din 17 martie 2016), paragraful 119. 78 Fox și alții împotriva Regatului Unit, cererea nr. 12244/86 (Hotărârea din 30 august 1990), paragraful 40. 79 Kamasinski împotriva Austriei, cererea nr. 9783/82 (Hotărârea din 19 decembrie 1989), paragraful 79; Pélissier și Sassi împotriva Franței, cererea nr. 25444/94 (Hotărârea din 25 martie 1999), par. 51-52.

26

cauza modului în care unii suspecți/inculpați sunt informați despre acuzație și descrierea faptelor, articolul 6 al CEDO este în mod constant încălcat, de la infracțiunile foarte minore până la cele mai grave. Se pare că organele de urmărire penală susțin că este datoria avocatului să le explice clienților care sunt acuzațiile.80

Școlile de poliție și Institutul Național al Magistraturii ar trebui să pregătească mai bine organele judiciare cu privire la modul în care ar trebui să informeze mai eficient suspecții și inculpații cu privire la acuzațiile și motivele arestării lor.

Primirea informațiilor corecte:

Recomandări

• Solicitați să vedeți propunerea de arestare înainte de a vă întâlni cu clientul • Cereți ca suspectul să fie informat în detaliu despre presupusa infracțiune (încadrarea

juridică și faptele) • Dacă poliția refuză să vă înmâneze propunerea poliției, întrebați verbal care sunt

presupusele fapte • Cereţi o copie a procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a drepturilor și obligaţiilor, copie

care să rămână la client pentru a o putea reciti oricând dorește. • Explicați poliției cum neinformarea detaliată asupra faptelor (a) este o privare a suspectului de posibilitatea de a prezenta observații utile asupra legalității arestării sau de a furniza dovezi în apărarea sa și (b) obligă suspectul să decidă cu privire la exercitarea dreptului de a nu da nicio declaraţie fără a fi corect informat • Asigurați-vă că cererile dvs., inclusiv referințele la Directiva privind interpretarea, sunt

consemnate în documentele oficiale ale poliției/documentele procedurale • Solicitați ca orice refuz de a furniza astfel de informații să fie consemnat, împreună cu

motivele de refuz • Țineți o evidență a comunicărilor dvs. cu poliția și a informațiilor pe care le-au furnizat sau

au refuzat să le furnizeze

2. Asistența în timpul audierii de către poliție Audierea oficială de către poliție sau altă autoritate de cercetare reprezintă un pas esențial în cadrul procedurii penale și în special în procedurile decizionale de dinaintea etapei judecății. De aceea, persoanele expuse riscului de arestare preventivă trebuie să poată solicita ca un avocat să fie prezent în timpul audierii. În acest context, avocatul are un rol activ important:

a. În primul rând, avocatul poate convinge poliția să elibereze clientul și să nu solicite arestarea.

b. În al doilea rând, dacă poliția dorește să solicite arestarea, avocatul poate începe să pregătească o strategie defensivă pentru faza judiciară a procedurilor decizionale privind detenția.

80 Interviu cu un avocat, iunie 2018.

27

2.1. Prezența avocatului în timpul audierii de către poliție

a. Standarde europene Simpla prezență a avocatului constituie un control asupra agresiunii fizice sau verbale a poliției. În general, rolul avocatului în timpul audierii poliției include asigurarea respectării drepturilor clientului său. În cauza Salduz împotriva Turciei, CEDO a statuat că „articolul 6 § 1 [al Convenției] impune de regulă, ca accesul la un avocat să fie acordat de la prima audiere a suspectului de către poliție (...). Drepturile de apărare vor fi, în principiu, iremediabil prejudiciate dacă declarațiile incriminatoare date pe durata audierii de către poliție, în lipsa accesului la un avocat, sunt folosite pentru a obţine o condamnare.”81 În conformitate cu legislația UE, suspectul sau inculpatul are dreptul de a solicita prezența avocatului său în timpul audierii de către poliție în temeiul Articolului 3(3)(b) din Directiva privind accesul la un avocat, care precizează că dreptul de a avea acces la un avocat include dreptul avocatului persoanei suspectului sau inculpatului de a fi prezent în timpul audierii.

b. Standarde naționale

Când o persoană este privată de libertate, asistența juridică este obligatorie82. În cazul în care suspectul sau inculpatul nu are un avocat ales, organul judiciar va lua toate măsurile necesare pentru a asigura desemnarea unui avocat din oficiu. În practică, se solicită barourilor desemnarea unui avocat din oficiu.83 Când o persoană este privată de libertate, un avocat (ales sau din oficiu) va asista întotdeauna o persoană în timpul urmăririi penale sau procesului, chiar dacă aceasta nu dorește sau calitatea reprezentării este discutabilă.84

c. Obstacole practice și recomandări

După cum s-a menționat deja, asistența juridică este obligatorie pentru persoanele care sunt private de libertate și în niciun caz nu se poate renunța la asistență în aceste situații. Pentru suspecții și inculpații care nu sunt privați de libertate și sunt cercetați pentru infracțiuni minore, audierile poliției pot fi efectuate în absența unui avocat, dacă nu își pot permite unul. Acest lucru este problematic, mai ales în cazul persoanelor vulnerabile, care nu pot citi sau scrie. Chiar dacă legislația permite organelor de urmărire penală să numească un avocat din oficiu dacă consideră că o persoană nu se poate apăra, acest lucru se întâmplă foarte rar în practică. Poliția română ar trebui să ia toate măsurile pentru a se asigura că ofițerii de poliție urmează cursuri de formare pentru a-și spori abilitățile și cunoștințele despre cum să informeze mai bine suspecții/inculpații cu privire la drepturile lor. Aceste informații ar trebui să se facă într-o manieră simplă și accesibilă, acordându-se atenție caracteristicilor specifice ale persoanelor care participă la procedurile penale.

81 Salduz împotriva Turciei, cererea nr. 36391/02 (Hotărârea din 27 noiembrie 2008), paragraful 55. 82 Articolul 90-91 par 1 CPP. 83 Articolul 91 par 1 CPP. 84 O măsură excepțională? Arestarea preventivă în România, http://www.apador.org/en/studiu-fti-privind-arestul-preventiv-si-alternativele-sale/, 2014.

28

2.2. Participarea unui avocat în timpul audierii Rolul avocatului în timpul audierii unui suspect sau inculpat nu se limitează la simpla prezență fizică. Audierile la poliție ar putea fi intimidante pentru oricine. Avocatul trebuie să se asigure că clientul său înțelege întrebările adresate și, dacă nu le înțelege, să solicite clarificări sau reformularea întrebărilor.

a. Standarde europene „Participarea efectivă” a unui avocat în timpul audierii este consacrat în Articolul 3(3)(b) al Directivei privind accesul la un avocat care urmărește să se asigure că „persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci sunt audiate. O astfel de participare este în conformitate cu procedurile din dreptul intern, cu condiția ca astfel de proceduri să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului vizat. Atunci când un avocat participă la o audiere, faptul că o astfel de participare a avut loc se consemnează utilizând procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul statului membru respectiv”. Unele îndrumări sunt furnizate în Considerentul 25 din Directivă, care explică faptul că avocatul poate, „în timpul audierii persoanei suspectate sau acuzate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară sau la o audiere în instanță, […] printre altele, în conformitate cu astfel de proceduri, să adreseze întrebări, să solicite clarificări și să facă declarații, care ar trebui să se înregistreze în conformitate cu dreptul intern.” În acest sens, CEDO, în A.T. împotriva Luxemburgului, a subliniat că „avocatul trebuie să fie în măsură să ofere asistență concretă și efectivă și nu numai abstractă în virtutea prezenței sale (…).”85

b. Standarde naționale

În cursul urmăririi penale, avocatul unui suspect sau inculpat are dreptul să participe la orice act procedural, cu excepția măsurilor de supraveghere specială.86

c. Obstacole practice și recomandări

În decursul unui studiu empiric realizat de către APADOR-CH (iunie-decembrie 2017), în două secții de poliție din România, cercetătorii au avut ocazia de a observa comportamentul avocaților din oficiu și al avocaților aleși.87 Consultările de dinaintea audierilor au fost foarte scurte, variind între 1 minut și 10 minute și au avut loc de obicei fie pe hol, fie în sala de audiere, în prezența mai multor polițiști. Nu a existat nicio presiune din partea polițiștilor cu privire la durata acestor consultări, deși în unele situații nu era clar pentru ei dacă ar trebui să permită pauze de consultare în timpul audierii. Cea mai frapantă observație în timpul audierilor a fost atitudinea celor mai mulți avocați, caracterizată de lipsa de profesionalism față de clienții lor. Ei au fost fie indiferenți (cu intervenție minimă), fie aroganți, neexplicând ce se întâmplă și ignorând opinia clienților. Cu o singură excepție, pe baza observațiilor făcute, asistența judiciară poate fi considerată ineficientă, o simplă formalitate procedurală. Codul de procedură penală și legea care reglementează activitatea avocaților ar trebui să fie modificate pentru a specifica în mod clar ce înseamnă activitatea de asistență juridică în faza de urmărire penală. O legislație detaliată ar trebui să prevadă dreptul avocatului de a discuta cu clientul său înainte de a răspunde la orice întrebare în cursul audierii, precum și dispoziții necesare pentru funcționarea în practică a dreptului la asistență juridică. 85 A.T. împotriva Luxemburgului cererea nr. 30460/13 (Hotărârea din 9 aprilie 2015). 86 Articolul 92 CPP. 87 A se vedea studiul APADOR-CH, „În custodia poliției, aplicarea drepturilor procedural prevăzute de UE” http://www.apador.org/en/in-custodia-politiei/.

29

Uniunea Națională a Barourilor ar trebui să stabilească reguli clare și detaliate cu privire la rolul avocatului în etapa de urmărire penală. Împreună cu monitorizarea și evaluarea în mod regulat a sistemului de numire, acest lucru ar asigura calitatea serviciilor juridice.

Recomandări practice Dacă nu vi se dă voie să vorbiți cu clientul dvs. sau să faceți precizări în timpul audierii:

• Opriți audierea și adresați-vă unei autorități superioare, dacă aceasta există • Amintiți-i clientului dvs. că are dreptul de a nu da nicio declaraţie și consiliați-vă clientul • Sunteți în măsură să vă sfătuiți clientul să nu răspundă la întrebări specifice? Dacă nu, notați

acest lucru sau cereți să se consemneze acest aspect în procesul-verbal al audierii • Aveți posibilitatea să adresați întrebări de clarificare privind aspecte la care răspunsurile

date de suspect riscă să fie considerate incriminatorii? Dacă nu, notați acest aspect sau cereți să se consemneze în procesul-verbal al audierii

• Luați-vă propriile notițe cu privire la modurile în care participarea dvs. este împiedicată • Notați întrebările pe care ați fi dorit să le adresați pentru a clarifica întrebările organului

judiciar sau obiecțiile pe care le-ați avut la formularea anumitor întrebări sau răspunsuri, dacă nu vi s-a permis să le notați

• Solicitați ca precizările dvs. să fie consemnate în mod clar în documentele emise de organul judiciar

• Stabiliți temeiul obiecției dvs. și asigurați-vă că aceasta este consemnată de către autorități în scris pentru a contesta ulterior admisibilitatea probelor în fața unei autorități judiciare

• Dacă este disponibilă, cereți înregistrarea audio-video a audierii

2.3. Servicii de interpretare pentru clienții care nu vorbesc limba dvs.

a. Standarde europene Articolul 2(1) din Directiva privind interpretarea cere statelor membre să ofere servicii de interpretare fără întârziere în cadrul procedurilor penale inclusiv în cadrul audierilor efectuate de poliție: „persoanelor suspectate sau acuzate, care nu vorbesc sau nu înțeleg limba în care se desfășoară procedura penală respectivă, li se oferă, fără întârziere, servicii de interpretare în cadrul procedurilor penale desfășurate în fața autorităților de urmărire penală și a celor judiciare, inclusiv în cadrul audierilor efectuate de poliție, în cadrul tuturor audierilor în fața instanței și în cadrul oricăror audieri intermediare necesare.” În acest context, CJUE, în hotărârea preliminară din cauza Covaci a interpretat Articolul 2(1) și (2) a Directivei privind interpretarea ca făcând referire la interpretarea orală a unor enunțuri orale. Curtea a mai reținut că un suspect în cadrul procedurilor penale, chemat să dea declarații orale (de exemplu în fața instanței sau pentru avocatului său), ar trebui să aibă posibilitatea de a le face în propria limbă.88 În plus, Articolul 2(5) din Directiva privind interpretarea prevede dreptul suspectilor sau inculpaților să conteste lipsa accesului la servicii de interpretare: „să exercite o cale de atac împotriva oricărei

88 Cauza C-216/14 – Hotărârea Curții (Prima Cameră) din 15 octombrie 2015, Proceduri penale împotriva lui Gavril Covaci, Cerere de hotărâre preliminară de la Amtsgericht Laufen, paragrafele 30 și 33. http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=7478FD9E775E9AA495C6433B2E25EB53?text=&docid=169826&pageIndex=0&doclang=en&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=11556414 (accesat la: 11 februarie 2019).

30

decizii care dispune că nu este necesară interpretarea și că, atunci când s-a asigurat interpretarea, respectivele persoane au posibilitatea de a reclama faptul că interpretarea nu este de o calitate suficientă pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.” Articolul 2(8) din Directiva privind interpretarea prevede cerința ca interpretarea „să fie de o calitate suficientă să garanteze caracterul echitabil al procedurilor”. În special, trebuie să „garanteze faptul că persoanele suspectate sau acuzate cunosc cazul instrumentat împotriva lor și pot să își exercite dreptul la apărare”.

b. Standarde naționale După cum s-a menționat deja în prima secțiune a manualului, Directiva privind interpretarea și traducerea nu a fost transpusă pe deplin în legislația românească. Codul de procedură penală prevede servicii de interpretare gratuită pe parcursul întregii proceduri penale pentru suspecți și inculpați care nu înțeleg sau nu pot comunica în limba română.89 Atunci când asistența juridică este obligatorie, suspectul sau inculpatul are dreptul la interpretare, de asemenea în mod gratuit, pentru a comunica cu avocatul său. Doar rechizitoriul și hotărârea definitivă sunt traduse gratuit. Legea nu prevede și traducerea gratuită a hotărârii privind privarea de libertate, ceea ce nu corespunde standardelor Directivei privind traducerea documentelor esențiale.90 De asemenea, pentru a asigura calitatea interpretării, Legea privind interpreții și traducătorii91 a fost modificată în 2016, prevăzând că interpreții trebuie să fie autorizați și incluși într-un registru deținut de către Ministerul Justiției, la cerere. Lista Ministerului Justiției se comunică secțiilor de poliție, parchetelor și instanțelor. 92 În cazul în care nu există interpreți disponibili pentru o anumită limbă, se pot folosi persoane cunoscute.93 Deși în prezent legea prevede condiții mai stricte pentru autorizarea interpreților și traducătorilor, nu există mecanisme de verificare a calității și preciziei interpretării/traducerii în timpul procedurilor penale.94 Acest lucru contravine Articolului 2 alineatul 8 și Articolului 3 alineatul 9 din Directivă, care prevăd că atât interpretarea, cât și traducerea trebuie să fie de o calitate suficientă pentru a garanta echitatea procedurilor.

c. Obstacole practice și recomandări

În practică, interpreții sunt numiți de către ofițeri de poliție, procurori și judecători pentru a presta servicii într-un anumit caz. 95 Dar nu există o procedură standard care să reglementeze alegerea unui interpret. Organele de urmărire penală sau instanțele judecătorești pot solicita fie la întâmplare pe cineva din lista Ministerului Justiției, fie pot desemna anumiți interpreți autorizați (cu care au lucrat înainte și care sunt de încredere). Contrar cerințelor Directivei (Articolul 2 alineatul 4), nu există nicio procedură prevăzută de lege privind evaluarea nevoii de a furniza servicii de interpretare. Codul de

89 Article 12 (3) CPC. 90 Articolului 3 alineatul 2 al Directivei „documentele esențiale includ orice decizie care privează o persoană de libertatea sa, orice acuzație sau rechizitoriu și orice hotărâre judecătorească”. 91 Legea nr.178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti . 92 Articolul 2, Legea 178/1997. 93 Articolul 15, Legea 178/1997. 94 Interviu cu un avocat, mai 2018. 95 Articolul 5, Legea 178/1997.

31

procedură penală prevede doar că, înainte de o audiere, suspectul/inculpatul va fi întrebat dacă are nevoie de un interpret. 96 Unii ofițeri de poliție s-au plâns, de asemenea, de faptul că uneori este dificil să găsească un interpret atât în timpul reținerii de 24 de ore, dar și în fazele ulterioare ale anchetei penale. 97 Printre motivele enumerate sunt: onorariile pentru interpretare foarte reduse (aproximativ 4 euro/oră) și faptul că acestea sunt rambursate cu întârziere; faptul că interpreții sunt chemați noaptea târziu și că nu răspund la apelurile ofițerilor de poliție; precum și faptul că nu există sancțiuni pentru interpret dacă acesta nu vine când este chemat. În lipsa unui interpret, polițiștii adoptă metode informale de interpretare. Un astfel de exemplu este utilizarea serviciului Google Translate. Deși Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare și traducere permite folosirea tehnologiei pentru eficientizarea interpretării, este discutabil dacă un astfel de mijloc garantează drepturile suspecților și inculpaților în primele etape ale urmăririi penale.

Guvernul și Parlamentul român ar trebui să modifice cadrul legal existent privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale pentru a acoperi cerințele importante din Directiva 2010/64 / UE. Prin urmare:

• Să adopte legislație în conformitate cu Articolul 2 alineatul 4 din Directiva 2010/64/UE în vederea stabilirii unui mecanism sau a unei proceduri pentru a determina dacă suspecții și inculpații vorbesc și înțeleg limba procedurii penale și dacă au nevoie de un interpret.

• Să adopte legislație în conformitate cu Articolul 2 alineatul 5 și Articolul 3 alineatul 5 din

Directiva 2010/64/UE care să prevadă în mod clar dreptul de a contesta o decizie privind asigurarea interpretării/ traducerii și/sau a calității acesteia.

• Să adopte legislație în conformitate cu Articolul 2 alineatul 8 și și Articolul 3 alineatul 8 din Directivă pentru stabilirea unui mecanism de verificare a calității și acurateței interpretării și traducerii în cursul procedurilor penale.

• Să adopte o legislație în conformitate cu Articolul 3 alineatul 3 din Directivă pentru a prevedea că decizia de a priva o persoană de libertatea sa ar trebui, de asemenea, să fie inclusă în documentele esențiale care trebuie traduse.

• Să existe o listă cu experţii şi interpreţii pe site-ul Ministerului Justitiei similar cu lista experţilor judiciari

96 Articolul 107 CPP. 97 A se vedea raportul „În custodia poliției”, http://www.apador.org/wp-content/uploads/2017/03/IPC-eng.pdf, 2018, p. 29.

32

Obținerea serviciilor de interpretare:

Recomandări Solicitați poliției să acorde serviciul de intepretare

• Explicați poliției că este necesar un serviciu de interpretare și că, în cazul în care refuză să ofere acces la acest serviciu, îi revine sarcina de a-și justifica decizia și asigurați-vă că păstrați o evidență scrisă a explicațiilor

• Există un agent superior de poliție / procuror căruia îi puteți adresa cererea de interpretare?

Aflați informații despre competența interpretului • Întrebați poliția / interpretul despre calificările și experiența acestuia (calificări

profesionale și calități de membru, durata experienței etc.) • Verificați dacă interpretul vorbește aceeași limbă (și dialectul, dacă este cazul) solicitată

de clientul dvs. sau ceva similar cu aceasta • Verificați limbile "A", "B" și "C" ale interpretului. Mulți interpreți folosesc acest sistem

pentru a identifica limbile în care sunt cel mai experimentați (A fiind cel mai experimentat, C cel mai puțin experimentat). Întrebați-l pe interpret; dacă nu știe despre ce vorbiți, notați acest aspect

• Cereți poliției să explice temeiul în baza căruia au ales acest interpret (de exemplu, fluența în limba respectivă, este membru al comunității locale de expatriați, utilizarea acestuia în cazuri anterioare etc.)

Pregătiți clientul

• Informați-l că există un avantaj în a nu se grăbi și în a lua pauze între propoziții pentru a permite interpretului să interpreteze fiecare propoziție. Acest lucru va ajuta la reducerea posibilității de a comite erori

• Acest lucru nu ar trebui, desigur, să fie confundat în niciun fel cu sfatul dvs. pentru client cu privire la întrebările la care ar trebui sau nu ar trebui să răspundă

Asigurați-vă că sunt consemnate detalii cu privire la interpret • Luați notițe proprii cu privire la informațiile pe care le obțineți • Cereți interpretului să le semneze și să vă furnizeze copii ale acreditărilor • Solicitați ca informațiile să fie consemnate în procesul-verbal al poliției / dosarul de

arestare (dacă acestea nu există, cereți să se consemneze la începutul audierii) • Întrebați dacă puteți înregistra audierea pe un dispozitiv portabil • Dacă acest lucru nu este permis, cereți ca refuzul să fie consemnat în documentele de

înregistrare a audierii • Luați propriile notițe cu privire la problemele care apar în timpul audierii • Solicitați ca acest aspect să fie adăugat la dosar, dacă este posibil

33

Partea 2 – În fața autorității judiciare care decide asupra arestării preventive Această Parte a 2-a a manualului urmărește să abordeze rolul avocatului în faza instanţei atunci când este luata decizia cu privire la detenția preventivă, fie prin contestarea propunerii de arestare preventivă fie prin exercitarea unei căi de atac împotriva deciziei de arestare preventivă (de exemplu, verificarea legalității măsurii arestării preventive). O înfățișare inițială care să evalueze legalitatea arestului și să decidă dacă suspecții și inculpații vor fi plasați în arest preventiv ca un aspect preliminar ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil după arestare. O audiere inițială promptă (Secțiunea 1) este importantă pentru o serie de motive legate de drepturile omului (de exemplu, vulnerabilitatea la abuz a indivizilor recent arestați). Cu toate acestea, rapiditatea cu care această audiere inițială trebuie să aibă loc face ca de multe ori inculpaților să le fie dificil să se bucure pe deplin de drepturile procedurale care vor garanta că decizia de a reține sau de a elibera un suspect este eficace și legală (de exemplu, capacitatea de a examina probele și de a se consulta cu un avocat).

Având în vedere implicațiile pe termen lung ale deciziilor inițiale privind arstarea, o ședință de judecată ar putea fi necesară la scurt timp după înfățișarea inițială (Secțiunea 2), care să reia procedura, pentru a evalua legalitatea detenției după ce suspectul a avut timp să ia legătura cu un avocat, să analizeze şi să propună probe și să obțină interpretarea și traducerea acolo unde este necesar. În ambele cazuri, avocatul va avea un rol critic. 1. Dreptul de a fi asistat de un avocat Atunci când o persoană este reținută înainte de trimiterea în judecată, capacitatea acesteia de a participa la pregătirea apărării este mult afectată. Rolul avocatului este esențial pentru a contracara argumentele organelor de urmărire penală pentru detenția preventivă și / sau pentru a se pregăti pentru o exercitare eficientă a unei căi de atac împotriva arestării preventive. Inculpații nu ar trebui să apară neasistataţi la înfățișările privind arestarea preventivă, cu excepția cazului în care au renunțat în mod conștient la dreptul de a avea acces la un avocat. Dacă a existat un obstacol practic în ceea ce privește numirea unui avocat sau dacă un avocat a ales să nu se prezinte la o ședință de arestare preventivă fără consimțământul inculpatului, detenția preventivă ar trebui să fie strict limitată la o perioadă de timp în care avocatul poate fi numit sau prezent, cu o nouă audiere ținută cât mai curând posibil după această numire. Avocații trebuie să aibă suficient timp să consulte dosarul cauzei și să discute cu inculpații înainte de orice audiere. În 2016, Fair Trials a lansat raportul intitulat „O măsură excepțională? Procese decizionale privind arestarea preventivă în UE”. Raportul a evidențiat eșecurile sistemice care au condus la utilizarea nejustificată și excesivă a arestării preventive.98 În special, cercetarea a identificat în mai multe jurisdicții o părtinire procedurală înrădăcinată a instanțelor față de organele de urmărire penală, parțial ca urmare a timpului și a resurselor insuficiente alocate înfățișărilor privind arestarea preventivă. Acest lucru îi poate face pe avocați mai puțin înclinați să dedice timp și efort în faza de dinaintea procesului, în ciuda impactului asupra libertății clientului și asupra rezultatului final al cauzei.

98 Fair Trials, mai 2016, „O măsură excepțională? Procese decizionale privind arestarea preventivă în UE” (“A measure of Last Resort? The practice of pre-trial detention decision making in the EU”), accesibil la: https://www.fairtrials.org/wp-content/uploads/A-Measure-of-Last-Resort-Full-Version.pdf.

34

Reprezentarea de către un avocat: Recomandări practice

• Spuneți judecătorului dacă nu ați avut suficient timp să examinați și să faceți propuneri cu

privire la probe înainte de a se lua o decizie prin care se dispune arestarea preventivă • Argumentați că instanța nu trebuie să se bazeze pe nicio dovadă care nu a fost examinată

de apărare • Insistați asupra faptului că li se poate cere judecătorilor să facă referire atât la

argumentele organelor de urmărire penală, cât și ale apărării (în măsura în care sunt făcute de fiecare parte)

2. Contestarea propunerii măsurii arestării preventive Arestarea preventivă este o măsură excepțională. Cea mai bună modalitate de a garanta că arestarea preventivă este utilizată ca măsură excepțională este aceea de a solicita judecătorilor să declare în mod public în deciziile lor de ce toate alternativele disponibile nu sunt suficiente pentru a se asigura că inculpatul va apărea în instanță și se va abține de la comiterea altor infracțiuni sau de la obstrucționarea anchetei.

a. Standarde europene Potrivit CEDO, instanța care pronunță decizia de arestare preventivă trebuie, de asemenea, să aibă autoritatea de a elibera inculpatul99 și trebuie să fie un organism independent de puterea executivă și de ambele părți din proces.100 Ședința în care se dispune arestarea preventivă trebuie să fie o înfățișare orală și contradictorie, în cadrul căreia trebuie să se dea posibilitatea apărării de a participa în mod efectiv.101 CEDO a subliniat în repetate rânduri prezumția în favoarea eliberării102 și a clarificat faptul că statului îi revine sarcina probei că o alternativă mai puțin invazivă nu ar servi scopului respectiv.103 Decizia de arestare preventivă trebuie să fie suficient de motivată și nu ar trebui să conțină expresii „stereotipice”104.105 Argumentele în susținerea și împotriva arestării preventive nu trebuie să fie „generale și abstracte”.106 Instanța trebuie să analizeze motivele în favoarea arestării și pe cele pentru respingerea cererii de eliberare.107 CEDO a subliniat, de asemenea, că temeiurile legale pentru dispunea arestării preventive sunt: (1) riscul ca suspectul să se sustragă judecății; (2) riscul ca suspectul să distrugă probe sau să intimideze martori;108 (3) riscul ca suspectul să comită alte infracțiuni;109 (4) riscul ca eliberarea să provoace o

99 Singh împotriva Regatului Unit, cererea nr. 23389/94, (Hotărârea din 21 februarie 1996), paragraful 65. 100 Neumeister împotriva Austriei, cererea nr. 1936/63, (Hotărârea din 27 iunie 1968), paragraful 24. 101 Göç împotriva Turciei, cererea nr. 36590/97, (Hotărârea din 11 iulie 2002), paragraful 62. 102 Michalko împotriva Slovaciei, cererea nr. 35377/05, (Hotărârea din 21 decembrie 2010), paragraful 145. 103 Ilijkov împotriva Bulgariei, cererea nr. 33977/96, (Hotărârea din 26 iulie 2001), paragraful 85. 104 Yagci și Sargin împotriva Turciei, cererile nr. 16419/90 și 16426/90, (Hotărârea din 8 iunie 1995), paragraful 52. 105 Smirnova împotriva Rusiei, cererile nr. 46133/99 și 48183/99, (Hotărârea din 24 iulie 2003), paragraful 59. 106 Smirnova împotriva Rusiei, cererile nr. 46133/99 și 48183/99, (Hotărârea din 24 iulie 2003), paragraful 63. 107 Buzadj împotriva Moldovei, cererea nr. 23755/07, (Hotărârea din 16 decembrie 2014), paragraful 3. 108 Ibid. 109 Muller împotriva Franței, cererea nr. 21802/93, (Hotărârea din 17 martie 1997), paragraful 44.

35

tulburare a ordinii publice; 110 sau (5) nevoia de a proteja siguranța persoanei care face obiectul unei anchete, în cazuri excepționale.111 Simplul fapt de a fi comis o infracțiune nu este un motiv suficient pentru a dispune arestarea preventivă, indiferent cât de gravă este infracțiunea și cât de solide sunt probele împotriva suspectului.112 Arestarea preventivă bazată pe „nevoia de a proteja ordinea publică împotriva tulburărilor cauzate de infracțiune”113 nu poate fi legitimă decât dacă ordinea publică continuă să fie în realitate amenințată. Arestarea preventivă nu poate fi prelungită doar pentru că inculpatul se așteaptă la o pedeapsă privativă de libertate.114 În ceea ce privește riscul de sustragere, CEDO a clarificat faptul că nici lipsa unei reședințe stabile,115 nici riscul de a fi condamnat la închisoare de lungă durată,116 în caz de condamnare, nu sunt suficiente în sine pentru a justifica dispunerea arestului preventiv. Riscul de recidivă poate justifica arestarea preventivă doar dacă există dovezi reale în acest sens;117 simpla lipsă a unui loc de muncă sau a legăturilor de familie locale ar fi insuficientă.118 Pe lângă limitările privind motivele legale, CEDO a mai afirmat că o persoană poate fi reținută numai în scopul de a o aduce în fața autorității legale competente, în baza unei suspiciuni rezonabile că a comis o infracțiune.119 Persistența suspiciunii rezonabile că o persoană arestată a comis o infracțiune este o condiție prealabilă pentru legalitatea menținerii sale în detenție. În consecință, deși suspiciunea rezonabilă trebuie să existe în momentul arestării și al detenției inițiale, în caz de prelungire a arestării trebuie de asemenea să se arate că suspiciunea a persistat și a rămas rezonabilă de-a lungul detenției.120 Avocații au un rol esențial în a verifica dacă propunerea de arestare preventivă se bazează pe dovezi solide și, dacă nu, să conteste motivele pentru care se solicită arestarea preventivă.

b. Standarde naționale

Constituția și Codul de Procedură Penală (CPP) reprezintă cadrul legislativ pentru dispunerea arestării preventive în România. În acest raport, arestul preventiv este definit ca perioada dintre momentul arestării inițiale de către poliție/procuror și momentul pronunțării hotărârii definitive.121 Dacă inculpatul este eliberat în timpul procesului, este vorba de perioada între momentul arestării și cel al eliberării. Constituția nu menționează explicit motivele pe baza cărora se poate dispune arestarea preventivă a unui inculpat.

110 I.A. împotriva Franței, cererea nr. 28213/95, (Hotărârea din 23 septembrie 1988), paragraful 104. 111 Ibid, paragraful 108. 112 Tomasi împotriva Franței, cererea nr. 12850/87, (Hotărârea din 27 august 1992), paragraful 102. 113 I.A. împotriva Franței, cererea nr. 28213/95, (Hotărârea din 23 septembrie 1988), paragraful 104. 114 Michalko împotriva Slovaciei, cererea nr. 35377/05, (Hotărârea din 21 decembrie 2010), paragraful 149. 115 Sulaoja împotriva Estoniei, cererea nr. 55939/00, (Hotărârea din 15 februarie 2005), paragraful 64. 116 Tomasi împotriva Franței, cererea nr. 12850/87, (Hotărârea din 27 august 1992), paragraful 87. 117 Matznetter împotriva Austriei, cererea nr. 2178/64, (Hotărârea din 10 noiembrie 1969), opinia concurentă a Judecătorului Balladore Pallieri, paragraful 1. 118 Sulaoja împotriva Estoniei, cererea nr. 55939/00, (Hotărârea din 15 februarie 2005), paragraful 64. 119 Rasul Jafarov împotriva Azerbaidjanului, cererea nr. 69981/14, (Hotărârea din 17 martie 2016), paragraful 114. 120 Ibid, paragraful 119. 121 Motivul pentru care APADOR-CH a ales să definească arestul preventiv ca fiind perioada dintre reținerea inițială și pronunțarea unei sentințe definitive este deoarece regimul de detenție nu se schimbă după pronunțarea primei instanțe. Mai precis, până la pronunțarea unei condamnări definitive și irevocabile, deținutul rămâne în arestul poliției sau într-o secție specială pentru arest preventiv din penitenciar, unde nu beneficiază de aceleași drepturi ca persoanele condamnate.

36

Legea din România permite unui judecător să dispună arestarea preventivă dacă se probează o suspiciune rezonabilă că există riscul ca inculpatul să fugă, 122 că e probabil să intervină în anchetă sau să sustragă probe123 sau că reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice, existând riscul de recidivă dacă nu se aplică această măsură.124 Principiul arestului preventiv ca o măsură excepțională este introdus în CPP, care precizează că orice privare de libertate trebuie folosită ca excepție, și potrivit legii.125 Arestul preventiv nu este niciodată obligatoriu.

Decizia de a plasa un inculpat în arest preventiv este luată de un judecător, în cursul unei şedinţe de judecată la care trebuie să fie prezenți și procurorul și avocatul apărării. Inculpatul are dreptul să participe și el, cu toate că prezența sa nu este obligatorie.126 Avocatul apărării poate – la cerere – să obțină acces la dosar înaintea primei înfățișări cu privire la arestul preventiv. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare sau din momentul în care i-a fost adusă la cunoștință inculpatului (dacă nu a fost prezent la înfățișare). Apelul nu suspendă executarea deciziei de arestare. Instanța trebuie să se pronunțe asupra apelului în cadrul unei ședințe (la care procurorul trebuie să fie prezent, iar deținutul și avocatul său au dreptul să fie prezenți), în termen de cinci zile.127

Dacă se dispune arestarea preventivă, inculpatul poate cere înlocuirea măsurii atunci când motivele pentru care a fost aplicată nu mai există sau când intervin noi circumstanțe care cer o măsură mai indulgentă.128 Pentru a obține înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură preventivă, inculpatul trebuie să-i adreseze judecătorului o cerere oficială, în scris129. Judecătorul competent se va pronunța asupa cererii după audierea acestuia – la înfățișare, inculpatul are dreptul să fie prezent împreună cu avocatul său, iar prezența procurorului este obligatorie.130

Este obligatoriu ca inculpatul să fie reprezentat la şedinţele privind arestul preventiv – fie de un avocat ales fie, dacă nu își poate permite, de un avocat din oficiu.131 Orice persoană aflată în custodia poliției

122 CPP, articolul 223 par 1 “a fugit sau s-a ascuns în scopul de a se sustrage urmăririi penale sau procesului - sau s-a pregătit în vreun fel să fugă sau să se ascundă”. 123 CPP, articolul 223 (1) “inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament; inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta”. 124 CPP, articolul 223 (2), “Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul Penal, o innfracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, infracțiuni de corupție, o infrancțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cinci ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la inculpat, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”. 125 CPP, articolul 9 par 2. 126 CPP, articolul 225(4-6). 127 CPP, articolele 204, 205. 128 CPP, articolul 242 (1). 129 CPP, articolul 242 (5). 130 CPP, articolul 242 (8-9). 131 CPP, articolul 225 (5).

37

sau în arest preventiv are dreptul de a vorbi cu avocatul său.132 Întâlnirea este confidențială și trebuie supravegheată exclusiv vizual, fără ca discuția să fie înregistrată sau interceptată.133

c. Obstacole practice și recomandări

În 2015, APADOR-CH a publicat raportul intitulat „Este arestul preventiv folosit doar ca măsură excepțională în România?” 134. Una dintre concluziile acestui raport a fost că dreptul la apărare prevăzut de lege nu echivalează cu participarea efectivă la procesul de luare a deciziilor privind arestarea preventivă. Deși avocatul apărării are acces la dosarul cauzei și la materialele relevante înaintea audierii de arestare preventivă, nu este suficient pentru a contesta în mod eficient legalitatea arestării. În medie, avocatul apărării are în jur de 30 de minute pentru a se pregăti pentru audierea inițială în fața înstanței. Există, de asemenea, cazuri în care avocatul consultă dosarul cu câteva minute înainte ca ședința să aibă loc.

Nu putem vorbi de egalitatea armelor în condițiile în care procurorul are un referat bine pregătit și o cunoaștere amănunțită a dosarului, în timp ce avocatul îl studiază cu puțin înainte de începerea procedurii. 65,2% dintre avocații care au participat la sondaj cred că susținerile apărării și cele ale acuzării nu sunt tratate egal în timpul deliberărilor privind arestul preventiv, procurorii fiiind favorizați de instanțe.135 Acest lucru e confirmat de analiza dosarelor: în 98,5% din cazuri, argumentația judecătorilor s-a bazat în principal pe argumentele acuzării. În ceea ce privește ședințele de judecată monitorizate la Tribunalul București, argumentele avocatului nu au influențat decizia (care a fost în favoarea arestării) în 79,9% din cazuri.

Toți judecătorii intervievați susțin că iau în considerare argumentele ambelor părți atâta timp cât sunt susținute de dovezi din dosar. Totuși, dezechilibrul dintre apărare și acuzare rămâne mare, pentru că legislația românească nu prevede posibilitatea ca avocatul apărării să prezinte dovezi sau să probeze invaliditatea dovezilor în cursul procedurii de dispunere a arestării preventive, cu excepția unor documente oficiale care trebuie prezentate instanței în termen scurt. În 85,1% din dosarele studiate, nu fusese prezentată nici o dovadă în sprijinul argumentelor apărării.136

Un motiv important care îi face pe judecători să se bazeze în principal pe referatele procurorilor este lipsa de timp în pregătirea cazului. Toți judecătorii și procurorii intervievați au admis că, în funcție de instanță și de complexitatea unui dosar, nu au totdeauna timp să studieze/pregătească o propunere de arestare preventivă. În plus, unul dintre judecătorii intervievați a afirmat că nu are timp să studieze dosarul înainte de înfățișare pentru că preferă să i-l lase avocatului, ca să se poată pregăti. De aceea, motivările judecătorilor sunt în cea mai mare parte bazate pe referatele procurorilor.

Cel mai important aspect constatat care încalcă legislația românească și jurisprudența CEDO este imposibilitatea apărării de a participa în mod real în timpul înfățișării pentru decizia inițială privind arestul preventiv. Se recomandă ca organele de cercetare penală să trimită propunerea procurorilor către avocați în timp util, astfel ca aceștia să aibă suficient timp să se pregătească. Aceasta este pe de o parte o chestiune de alocare a resurselor și de organizare – și sugerăm ca în toate cazurile care implică o arestare și o propunere de arestare preventivă să se pregătească un al doilea dosar, pentru avocatul apărării. Pe de altă parte, problema este o chestiune de cooperare între avocați și procurori. APADOR-CH recomandă Ministerului Justiției să ia măsuri proactive pentru a superviza aplicarea

132 CPP, articolul 89. 133 Ibid 78. 134 http://www.apador.org/en/arestarea-preventiva-folosita-prea-des-in-romania/. 135 Sondaj al avocaților apărării, Anexa 1, p. 3. 136 Analiza dosarelor, Anexa 2, p. 15.

38

corectă și reală a articolului 7 (dreptul de a avea acces la materialele legate de caz)137 din Directiva privind dreptul la informare (2012/13/EU) și a articolului 3 (dreptul de a avea acces la un avocat în timpul procedurii)138 Directiva privind dreptul de a avea acces la un avocat (2013/48/EU).

Lipsa de timp pe care o reclamă judecătorii este un alt aspect care afectează rezultatul hotărârii inițiale privind arestarea preventivă, adesea în dezavantajul inculpatului, așa cum s-a arătat mai sus. Cum potrivit actualei legislații, procurorul trebuie să sesizeze judecătorul cu șase ore înainte de expirarea celor 24 de ore de reținere, se sugerează ca sesizarea să fie făcută mai devreme. APADOR-CH recomandă Ministerului Justiției și mărirea numărului de judecători care să judece cazurile de arestare preventivă.

Cu toate că absența inculpatului de la înfățișarea privind arestarea preventivă ridică semne serioase de întrebare cu privire la procesul decizional și nu este încurajată, pentru a se supraveghea mai bine procedurile și a se asigura participarea acestuia chiar și atunci când nu poate fi prezent fizic, se recomandă să se pună la dispoziție resurse care să permită folosirea videconferințelor. Legea prevede posibilitatea folosirii videoconferinței pentru a permite participarea inculpatului, dar este rareori aplicată, datorită, în special, echipamentului tehnic insuficient.139

Contestarea propunerii de arestare preventivă: Recomandări practice

• Ar trebui să solicitați organelor decizionale să facă trimiteri atât la argumentele organelor de urmărire penală, cât și la cele ale apărării, pentru a fi respectat principiul egalităţii armelor

• Faceţi o prezentare a persoanei inculpatului, circumstanțe atenuate personale dar și ale infracțiunii săvârşite.

• De asemenea, trebuie să se solicite ca motivarea să facă trimitere la faptele specifice fiecărui caz (pe lângă natura acuzației în sine), pentru a demonstra de ce motivele generice sunt relevante pentru fiecare caz în parte. Aceasta ar interzice, de exemplu, ca instanța să constate riscul de recidivă bazat exclusiv pe natura infracțiunii și nu pe o evaluare a individului

2.1. Accesul la dosar

Pe lângă informațiile despre acuzații, avocații vor avea nevoie de acces la dosar cât mai curând posibil pentru a examina probele incriminatorii și a începe să elaboreze o strategie de apărare. Acest lucru este important în ceea ce privește contestarea propunerii arestării preventive, de exemplu pentru a arăta că arestarea preventivă nu este justificată, deoarece dovezile necesare au fost strânse deja de

137 Directiva privind dreptul la informare (2012/13/EU), articolul 7 (1) (dreptul de a avea acces la materialele legate de caz) “ „Atunci când o persoană este arestată și reținută în orice etapă a procesului penal, statele membre se asigură că documentele referitoare la cauza specifică, aflate în posesia autorităților competente și care sunt esențiale pentru a contesta în mod efectiv, în conformitate cu dreptul intern, legalitatea arestării sau reținerii, sunt puse la dispoziția persoanelor arestate sau a avocaților acestora”. 138 Directiva privind dreptul de a avea acces la un avocat (2013/48/EU), article 3 (1) (dreptul de a avea acces la materialele legate de caz) “Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să își exercite dreptul la apărare în mod practic și eficient.” 139 Sondaj al avocaților apărării, Anexa 1, p. 3.

39

la co-inculpați sau de la martori și că nu mai există o posibilitate de distrugere din partea clientului; sau în general, pentru a pune sub semnul întrebării existența unei suspiciuni rezonabile că persoana a comis infracțiunea și implicit justificarea necesității arestării preventive. Avocatul va trebui să ia măsuri pentru a accesa dosarul cu scopul de a pregăti apărarea. În funcție de nivelul de acces, dosarul va include cel puțin motivele și circumstanțele propunerii măsurii de arestare, uneori și cazierul judiciar al persoanei. În contextul arestării preventive, accesul prealabil la dosarul cauzei este important nu numai pentru că ajută la contestarea legalității arestării, dar poate, de asemenea, să furnizeze avocatului argumente pentru a susține lipsa existenței motivelor de a dispune sau de a menține arestarea preventivă.

a. Standarde europene Legislația UE prevede că documentele „esențiale” pentru a contesta în mod efectiv legalitatea arestării sau detenției trebuie să fie puse la dispoziția suspectului/inculpatului și a avocatului. Acestea includ, dacă este cazul, fotografii, înregistrări audio și video. Legislația UE prevede, de asemenea, că documentele trebuie puse la dispoziție cel târziu înainte ca o autoritate judiciară competentă să dispună asupra legalității detenției sau arestării. Articolul 7(1) din Directiva privind informarea prevede că, în orice etapă a procedurii penale în care o persoană este arestată sau reținută, statele membre sunt obligate să „se asigure că documentele referitoare la cauza specifică, aflate în posesia autorităților competente și care sunt esențiale pentru a contesta în mod efectiv, în conformitate cu dreptul intern, legalitatea arestării sau reținerii, sunt puse la dispoziția persoanelor arestate sau a avocaților acestora.” Considerentul 30 explică în continuare că „documentele și, dacă este cazul, fotografiile și înregistrările audio și video care sunt esențiale pentru contestarea efectivă a legalității unei arestări sau detenției unor persoane suspectate sau acuzate, în conformitate cu dreptul intern, ar trebui să fie puse la dispoziția persoanelor suspectate sau acuzate sau a avocaților acestora cel târziu înainte ca autoritatea judiciară competentă să fie chemată să se pronunțe cu privire la legalitatea arestării sau detenției în conformitate cu Articolul 5(4) din CEDO”. Nu se specifică nicio derogare de la această prevedere și, prin urmare, ar trebui să asigure că inculpații sau avocații acestora au la dispoziție în mod echitabil informațiile necesare pentru a contesta propunerile de arestare preventivă formulate de organele de urmărire penală.

b. Standarde naționale

Articolul 94 din Codul de procedură penală (CPP) reglementează accesul la toate materialele dosarului. Dreptul se aplică pe toată durata procedurii penale (articolul 94 alineatul (1)) atât pentru suspect (articolul 78), cât și pentru inculpat (articolul 83) și avocații acestora (articolul 94 alineatul (8)). Consultarea dosarului de caz implică dreptul de a citi documentele sale, dreptul de a nota informații din dosarul cauzei și dreptul de a obține fotocopii pe cheltuiala clientului.140 În realitate, Articolul 94 alineatul 4 este restrictiv pentru suspect, al cărui drept de a consulta dosarul este limitat până când devine inculpat. Articolul 94 (7) se referă numai la măsurile preventive dispuse de judecătorul pentru drepturi și libertăți (arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar), dar nu se aplică și reținerii ordonate de organele de urmărire penală sau de procuror. În practică, suspectul

140 Articolul 94 (2) CPP.

40

este doar informat cu privire la acuzațiile care îi sunt aduse și poate da o declarație (articolul 209 alineatul (2)).

Chiar și pentru avocat, timpul pentru studierea dosarului la momentul audierii inițiale de către poliție/procuror este limitat de judecător dacă procurorul face o cerere de arest preventiv. În cursul urmăririi penale și într-un termen rezonabil, procurorul va decide data și durata consultării dosarului. Acest drept poate fi, de asemenea, delegat organelor de urmărire penală.141 Numai procurorul poate restricționa motivat consultarea dosarului de caz pentru o perioadă de maxim 10 zile, dacă ar putea dăuna bunei desfășurări a urmăririi penale.142

În 2015, Ministerul Afacerilor Interne a emis un ordin de stabilire a unor măsuri organizatorice care să asigure exercitarea dreptului de a consulta dosarul de caz.143 Conform acestuia, cererea va fi înaintată procurorului competent spre aprobare în termen de 2 zile lucrătoare de la primire (Articolul 4 (1)). Dacă este aprobată, organele de urmărire penală vor emite, într-un termen rezonabil, un document care să menționeze data, ora și durata consultării dosarului (articolul 5).

Pentru că legea nu prevede o limită de timp pentru aprobarea cererii, practica diferă foarte mult, ceea ce poate duce la abuzuri. În funcție de procuror, cererea poate fi aprobată imediat, într-un termen mediu de 10 zile, sau poate fi refuzată la două săptămâni de la data solicitării.144 În unele cazuri copierea documentelor din dosar nu se face în timp util pentru pregătirea unei apărări reale deoarece perioada dintre formularea cererii și aprobarea acesteia de către procuror este foarte lungă.145 Unii avocați susțin că decizia procurorilor de a restricționa accesul la dosar este motivată superficial și că ar fi util ca în Codul de procedură penală să se prevadă cazurile concrete în care accesul la dosarul cauzei poate fi restricționat.146

APADOR-CH este de părere că posibilitatea restricționării accesului la dosar este formulată în lege într-un mod general și ambiguu. De exemplu, atunci când este vorba de interdicția maximă de 10 zile pentru studierea dosarului, textul este ambiguu deoarece stipulează că limitarea nu poate depăși maximum 10 zile, dar poate fi interpretat în sensul că pot să urmeze un număr nelimitat de limitări, nu mai mari de 10 zile fiecare. În cazul restricționării accesului, Codul de procedură penală nu prevede o durată totală maximă. În practică, procurorul poate spune că a dispus o restricționare pe 10 zile, pentru că a avut un motiv, iar mai târziu, poate să mai restricționeze încă 10 zile, cu justificarea că a avut un alt motiv. Articolul 94 (4) ar trebui să fie mai clar și să prevadă că numărul total de zile pentru care se dispune restricționarea accesului la dosar nu poate depăși 10 zile. În momentul de față, textul prevede doar că restricționarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile, lăsând neclară situația numărului maxim de zile pentru care se poate dispune restricționarea într-un dosar. Limitarea în timp de 10 zile a interdicției de acces la dosar exista doar pentru inculpat, nu și pentru suspect. Pentru suspect, legea nu prevede o limitare în timp a interdicției (Articolul 94 (70)). Aceeași restricție se aplică și avocatului suspectului.147

141 Articolul 94 (3) CPP. 142 Articolul 94 (4) CPP. 143 Ordin nr. 64 din 01/07/2015 privind stabilirea unor măsuri organizatorice în scopul asigurării exercitării dreptului de a consulta dosarul penal. 144 Anca Ioana Iuga, Avocat, Baroul Cluj; Mihaela Musan, Avocat, Baroul Brasov, interviu, 15.05.2017. 145 Mihaela Musan, Avocat, Baroul Brasov, interviu, 15.05.2017. 146 Mihaela Musan, Avocat, Baroul Brasov, interviu, 15.05.2017. 147 În versiunea veche a CPP (1968), interdicția de a studia dosarul de caz a fost egală pentru suspect și pentru inculpat (maxim 15 zile). În noua versiune, suspectul este eliminat, în principiu, din categoria de subiecți care au acces la dosarul cauzei pentru a evita intervențiile în anchetă.

41

CPP nu prevede același drept de a contesta restricțiile pentru suspect/inculpat și avocat. Conform Articolului 95 (2), atunci când avocatul depune o plângere împotriva restricționării accesului la dosarul cauzei, procurorul superior ierarhic trebuie să soluţioneze cererea și să comunice soluția, precum și motivația acesteia în maximum 48 de ore. Prin comparație, atunci când suspectul/inculpatul face o plângere similară, acesta va fi soluţionată, în condițiile legii, în termen de 20 de zile (art. 338 CPP). Acest tip de „discriminare" în raport cu avocatul nu este justificată.

APADOR-CH consideră că decizia procurorului ierarhic superior ar trebui să poată fi atacată în fața unui judecător, ceea ce nu este posibil în prezent.

Atât avocatul, cât și inculpatul au dreptul să consulte dosarul de caz fără restricții în timpul procedurii penale/camerei preliminare în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care are în vedere măsuri precum arestarea preventivă sau alte măsuri alternative preventive (articolul 74 alineatul 7-8 CPP). În acest stadiu, încălcarea regulilor referitoare la accesul la materialele de caz poate conduce la respingerea anumitor probe dacă se poate dovedi un prejudiciu. Niciun avocat pe care l-am intervievat nu a întâlnit această situație în practică.

c. Obstacole practice și recomandări Obstacolele practice au fost prezentate mai sus. APADOR-CH recomandă Guvernului și Parlamentului să ia măsuri urgente pentru modificarea Codului de procedură penală, pentru a clarifica numărul maxim de zile pentru care procurorul poate dispune restricționarea accesului la un dosar.

Accesul la dosar: recomandări practice

• Insistați să aveți acces la dosar înainte de prima audiere de către poliție, procuror sau

judecător • Asigurați-vă că solicitarea dvs. este consemnată în orice document al poliției • Dacă accesul nu este acordat, luați în considerare posibilitatea de a vă sfătui clientul să nu

dea nicio declaraţie în timpul audierii până când dosarul nu este accesibil • Asigurați-vă că motivele refuzului de a avea acces la dosar sunt consemnate - este posibil

să le puteți utiliza într-o etapă ulterioară • Explicați modul în care acest refuz încalcă dreptul la apărare şi vă pune în dificultate în a

vă sfătui clientul în mod util și vă obligă clientul să ia decizii fără să înțeleagă consecințele • În cazul în care este dificil să obțineți fotocopii scrise ale dosarului, încercați să solicitați să

faceți fotografii cu mijloacele tehnice proprii

2.2. Propunerea de alternative la măsura arestării preventive

a. Standarde europene

CEDO a subliniat că arestarea preventivă ar trebui impusă numai ca o măsură excepțională. În cauza Ambruszkiewicz împotriva Poloniei,148 Curtea a precizat că „privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât este justificată doar în situațiile în care alte măsuri, mai puțin restrictive, au fost luate în considerare și găsite insuficiente pentru protejarea interesului individual sau public, care poate cere ca persoana în cauză să fie deținută. Aceasta înseamnă că nu este suficient ca privarea

148 Ambruszkiewicz împotriva Poloniei, cererea nr. 38797/03, (Hotărârea din 4 mai 2006), paragraful 31.

42

de libertate să fie în conformitate cu legislația națională, ci trebuie să fie și necesară în circumstanțele date”. Mai mult, CEDO a subliniat folosirea proporționalității în luarea deciziilor, astfel încât autoritățile ar trebui să ia în considerare alternative mai puțin restrictive înainte de a recurge la detenție,149 iar autoritățile trebuie de asemenea să ia în considerare și dacă „menținerea arestării preventive a învinuitului este indispensabilă”. 150 O astfel de alternativă este eliberarea inculpatului în statul de reședință, sub supraveghere. Statele nu pot justifica arestul preventiv prin referire la statutul de străin al inculpatului, ci trebuie să ia în considerare dacă măsurile de supraveghere ar fi suficiente pentru a garanta prezența inculpatului la proces. Dacă riscul de sustragere poate fi evitat prin cauțiune sau prin alte garanții, inculpatul trebuie eliberat, ținând seama de faptul că în cazul în care se poate anticipa o pedeapsă mai ușoară, atunci motivația diminuată a inculpatului de a se sustrage ar trebui luată în considerare. 151

b. Standarde naționale Codul de procedură penală (CPP) oferă și alternative la măsura arestului preventiv: control judiciar152, şi control judiciar pe cauțiune153 . Cauțiunea și arestul la domiciliu au fost cele mai importante adăugiri la CPP din 2014). Arestul preventiv nu este o măsură obligatorie.

În România, controlul judiciar însemnă că inculpatul trebuie să apară în fața instanței de câte ori este convocat, trebuie să informeze instanța de orice schimbare de adresă și, în plus, trebuie să se întâlnească cu un ofițer de supraveghere de la poliție, după un program prestabilit și la convocarea acestuia154. De asemenea, instanța îi poate impune inculpatului un număr de obligații – inclusiv să consulte un medic, să nu se deplaseze în anumite locuri sau să desfășoare anumite activități, și chiar monitorizarea electronică155. Această din urmă măsură poate fi impusă atunci când există dovezi clare din care rezultă o suspiciune rezonabilă că acuzatul a comis o infracțiune și că este necesar, pentru buna administrare a justiției, să fie împiedicat să se sustragă justiției sau să comită o altă infracțiune156.

Controlul judiciar pe cauțiune poate fi decis de judecător sau de procuror când consideră că este suficient pentru a împiedica acuzatul să se sustragă justiției sau să comită o altă infracțiune157. Valoarea cauțiunii trebuie să fie mai mare de 1.000 RON (circa 225 Euro) și poate fi depusă în bani sau bunuri.158 Arestul la domiciliu este o alternativă la arestul preventiv introdusă de reforma CPP din 2014. Această măsură nu poate fi impusă suspecților care au fost acuzați anterior de comiterea unei infracțiuni împotriva unui membru al familiei și inculpaților care au fost deja condamnați pentru evadare.159

149 Ladent împotriva Poloniei, cererea nr. 11036/03, (Hotărârea din 18 martie 2008), paragraful 55. 150 Ibid. 151 Mangouras împotriva Spaniei, cererea nr. 12050/04, (Hotărârea din 28 septembrie 2010), paragraful 79. 152 CPP, articolul 215. 153 CPP, articolul 216, 217. 154 CPP, articlolul 215 (1). 155 CPP, articolul 215. 156 CPP, articolul 211 (1). 157 CPP, articolul 216. 158 CPP, articolul 217. 159 CPP, articolul 218 (3).

43

c. Obstacole practice și recomandări În timpul cercetării din 2015 a APADOR-CH, Este arestul preventiv folosit doar ca măsură excepțională în România?, în niciunul din cele 67 de dosare studiate motivarea hotărârii inițiale de arest preventiv nu a conținut vreo referire la alte măsuri preventive alternative. Avocații le pot propune, dar 41,2% dintre cei chestionați au răspuns că alternativele sunt respinse, în timp ce 41,2% au spus că ele sunt luate în considerare sumar, fără nici o evaluare din partea judecătorului a modului în care s-ar aplica într-un caz particular sau altul. În doar 8,9% din cazurile studiate arestul preventiv a fost înlocuit cu o măsură alternativă la prima verificare a legalității măsurii arestului preventiv. În restul cazurilor, inculpații au stat în arest preventiv până la pronunțarea hotărârii definitive. 67% din avocații din dosarele studiate au propus control judiciar în loc de arest preventiv și doar 4,5% au sugerat arestul la domiciliu.160 Nici unul din argumentele lor nu a fost considerat relevant de către judecător (acuzatul este angajat -23%, acuzatul are familie -14,9%, nu există arestări anterioare - 41,8%, lipsesc probele care să ateste vinovăția -16,4%, probele au fost deja colectate -10,4%).161 În toate cazurile, s-a dispus arestul preventiv în locul unei alternative mai puțin intruzive. Referitor la problema celei mai utilizate măsuri alternative, toți judecătorii și procurorii intervievați au spus că în România, aceasta este controlul judiciar. 43,5% dintre avocații chestionați au fost și ei de acord că controlul judiciar este cea mai utilizată alternativă, în timp ce 38,9% au menționat și arestul la domiciliu. Din nefericire, nu există date disponibile despre cât de frecvent sunt folosite aceste alternative. În lipsa acestor date, nu se poate face o evaluare privind eficiența fiecărei măsuri alternative, așa că APADOR-CH recomandă ca Ministerul Justiției să înceapă colectarea acestor informații. Toți cei opt judecători intervievați au susținut că nu au rețineri când este vorba să ia în considerare alternative la arestul preventiv, dar și-au exprimat rezerve cu privire la capacitatea organelor judiciare de a supraveghea atât controlul judiciar cât și arestul la domiciliu. Nu există date disponibile despre cât de frecvent e folosit controlul judiciar pe cauțiune. Toți judecătorii intervievați, cu excepția unuia, au afirmat ca nu au folosit niciodată această măsură. Pe baza concluziilor acestui raport, APADOR-CH consideră că prevederile CPP referitoare la alternativele la arestul preventiv ar trebui completate de legislație secundară privind aplicarea concretă a acestor măsuri. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ar trebui să publice ghiduri detaliate, pentru a asigura o practică unitară referitoare la condițiile și criteriile concrete de aplicare a fiecărei măsuri în conformitate cu natura faptei și a datelor personale ale inculpatului. Un astfel de ghid detaliat publicat de CSM este necesar și pentru stabilirea „nivelurilor” cauțiunii, în funcție de natura faptei și a datelor care îl caracterizează pe inculpat. Toți judecătorii intervievați au părut ezitanți să dispună această măsură alternativă, argumentând că nu există criterii pentru stabilirea unui anumit cuantum, neexistând o practică unitară. Cu toate că CPP a prevăzut alternativa arestului la domiciliu, nu au fost făcute nici un fel de investiţii tehnice pentru aplicarea ei. În plus, referitor la arestul la domiciliu legiuitorul nu a luat în calcul situația persoanelor care nu au familie sau prieteni și care nu se pot baza pe nimeni în situația în care nu își pot părăsi locuința (pentru a procura mâncare, de exemplu). De asemenea, cadrul legal în care operează arestul la domiciliu – în sensul în care fiecare zi de arest la domiciliu este scăzută din pedeapsa finală, exact ca o zi de arest preventiv – generează rețineri din partea judecătorilor de a dispune această măsură. Cum arestul la domiciliu este o măsură mai indulgentă decât arestul preventiv, ei consideră că ar trebui să existe regimuri diferite de a se scădea din pedeapsa finală. E nevoie de o discuție privind aceste regimuri diferite, care ar crește disponibilitatea judecătorilor de a

160 Vezi Anexa 1. 161 Vezi Anexa, p. 9-15.

44

dispune arestul la domiciliu (s-ar putea introduce variante ca: 2 zile de arest la domiciliu echivaleaza o zi de arest preventiv, etc.). Prin inspecția judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să verifice aplicarea corectă a măsurilor preventive. Inadecvarea unei măsuri preventive într-un caz poate compromite întregul sistem de alternative la arestul preventiv prin scandalul public creat. O descreștere în utilizarea arestului preventiv ar putea avea loc dacă s-ar aloca suficiente resurse (atât umane cât și tehnice) pentru a asigura o mai bună supraveghere a măsurilor alternative. Cu toate că monitorizarea electronică este prevăzută de CPP162 nu există echipamente tehnice pentru aplicarea ei în practică. În acest scop, Ministerul Justiției și Ministerul de Interne ar trebui să colaboreze pentru a crea un plan de evaluare a nevoilor și de alocare a resurselor financiare şi umane necesare.

Alternative la arestarea preventivă: Recomandări practice

• Sugerați alternative care sunt eficiente pentru clientul dvs, cum ar fi tratamentul medical,

menținerea unui loc de muncă și menținerea unei adrese de corespondență sau o adresă de reședință

• Prezentaţi și jurisprudenţa CEDO pentru alternativele la arestarea preventivă • Contenstați motivarea neadecvata din partea judecătorilor care refuză alternativele la

arestarea preventivă

3. Verificarea legalității arestării preventive de către instanță

Ultima secțiune a acestui manual analizează rolul avocatului de a obține eliberarea clientului său prin solicitarea verificării legalității arestării preventive. Studiile arată că, odată ce arestarea preventivă a fost dispusă, este o luptă juridică grea pentru ca inculpatul să obțină eliberarea. Sarcina de a convinge instanțele că inculpații ar trebui să fie eliberați este mutată adesea asupra inculpatului, ceea ce este contrar standardelor stabilite de CEDO.

Avocatul va trebui să conteste motivarea procurorilor/judecătorilor potrivit căreia arestarea preventivă este legală. Inculpații nu au întotdeauna acces la asistență juridică adecvată sau acces suficient la materialele dosarului care sunt esențiale pentru a contesta detenția. Chiar și atunci când accesul este suficient, avocații ar putea să nu aibă timp suficient pentru a studia materialul înainte de o înfățișare. Judecătorii tind să dea crezare argumentelor prezentate de organele de urmărire penală în defavoarea celor prezentate de apărare. În unele cazuri, arestarea preventivă poate fi folosită pentru scopuri ilegale, cum ar fi pentru a obține prin forță o mărturisire, sau în scopuri punitive.

Standardele privind drepturile omului stabilesc anumite motive limitate pentru dispunerea arestării preventive, însă judecătorii se bazează uneori pe motive ilegale, cum ar fi întemeierea în mod exclusiv sau în principal pe natura infracțiunilor sau a riscului de sustragere bazat pe motivări suspecte, cum ar fi lipsa unei reședințe stabile sau cetățenia străină. Motivarea poate fi stereotipică și nu tratează dovezile specifice în fiecare caz. În astfel de cazuri, este important ca avocații să solicite o verificare a legalității arestării preventive de către instanță. În funcție de strategie și de procedurile locale, acesta poate fi un moment oportun pentru a invoca orice încălcare a drepturilor în timpul detenției.

162 CPP, articolul 139.

45

După cum s-a arătat mai sus, accesul la dosar este esențial pentru pregătirea apărării în cadrul procedurilor preliminare judecății, în special pentru a evalua dacă există temeiuri pentru o suspiciune rezonabilă. Este important ca în cadrul ședințelor de verificare a legalității să se întrebe dacă s-au luat măsuri, de exemplu, pentru a proteja dovezile pe care se presupune că deținutul le-ar fi distrus și care au servit drept temei pentru dispunerea arestării preventive. De asemenea, accesul la dosar este o sursă importantă de informare cu privire la desfășurarea anchetei de către autoritățile responsabile și, în caz contrar, ar putea servi drept temei pentru solicitarea eliberării deținutului. Această secțiune încearcă să ofere recomandări avocaților cu privire la ce trebuie să facă în cazul în care avocatului i se refuză accesul la dosar sau la o parte limitată a acestuia, dacă accesul la dosar este acordat cu întârziere sau dacă avocatul nu poate obține fotocopii ale dosarului.

3.1. Dreptul de a verifica legalitatea menținerii arestului preventiv

a. Standarde europene

Procesul trebuie să aibă loc într-un termen „rezonabil”, în conformitate cu Articolul 5(3) din CEDO și, în general, procedurile care implică un arestat preventiv trebuie să fie efectuate cu o diligență și o celeritate specială.163 Pentru a determina dacă aceste cerințe au fost respectate trebuie să se analizeze circumstanțele individuale ale cazului.164 CEDO a constatat că perioadele de arestare preventivă care durează între 2,5 și 5 ani sunt excesive.165 Arestul preventiv trebuie supus unei verificări periodice de către instanță,166 pe care toate părțile interesate (inculpatul, instanța și procurorul) trebuie să o poată iniția.167 Ședința de verificare a legalității detenției trebuie să ia forma unei înfățișări orale contradictorii cu respectarea egalității armelor părților.168 Acest lucru ar putea presupune accesul la dosar,169 aspect confirmat în Articolul 7(1) din Directiva privind dreptul la informare. Decizia privind prelungirea arestului preventiv trebuie luată cu celeritate și necesitatea menținerii arestului preventiv trebuie motivată.170 Deciziile anterioare nu trebuie reproduse pur și simplu.171 Atunci când se verifică legalitatea arestului preventiv, CEDO solicită ca instanța să țină seama de faptul că există o prezumție în favoarea eliberării172 și că prelungirea arestării preventive „poate fi justificată într-o anumită cauză numai dacă există indicii precise privind o cerință reală de interes public care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, prevalează în fața principiului respectării libertății individuale prevăzut la Articolul 5 al Convenției”.173 Autoritățile au obligația constantă de a lua în considerare aplicarea unor măsuri alternative.174

163 Stogmuller împotriva Austriei, cererea nr. 1602/62, (Hotărârea din 10 noiembrie 1969), paragraful 5. 164 Buzadj împotriva Moldovei, cererea nr. 23755/07, (Hotărârea din 16 decembrie 2014), paragraful 3. 165 PB împotriva Franței, cererea nr. 38781/97, (Hotărârea din 1 august 2000), paragraful 34. 166 De Wilde, Ooms și Versyp împotriva Belgiei, cererile nr. 2832/66, 2835/66, 2899/66, (Hotărârea din 18 iunie 1971), paragraful 76. 167 Rakevich împotriva Rusiei, cererea nr. 58973/00, (Hotărârea din 28 octombrie 2003), paragraful 43. 168 Singh împotriva Regatului Unit, cererea nr. 23389/94, (Hotărârea din 21 februarie 1996), paragraful 65. 169 Wloch împotriva Poloniei, cererea nr. 27785/95, (Hotărârea din 19 octombrie 2000), paragraful 127. 170 Ilijkov împotriva Bulgariei, cererea nr. 33977/96, (Hotărârea din 26 iulie 2001), paragraful 84. 171 Michalko împotriva Slovaciei, cererea nr. 35377/05, (Hotărârea din 21 decembrie 2010), paragraful 145. 172 Ibid. 173 McKay împotriva Regatului Unit, cererea nr. 543/03, (Hotărârea din 3 octombrie 2006), paragraful 42. 174 Darvas împotriva Ungariei, cererea nr. 19574/07, (Hotărârea din 11 ianuarie 2011), paragraful 27.

46

Conform standardelor CEDO, revizuirea detenției preventive (spre deosebire de dreptul unui inculpat de a contesta imediat o decizie prin care se dispune arestarea preventivă) trebuie să aibă loc automat (fără ca inculpatul să solicite acest lucru) 175 la „intervale rezonabile”, pentru ca „deținutul să nu fie supus riscului de a rămâne în detenție mult timp după momentul în care privarea sa de libertate a devenit neîntemeiată”.176

b. Standarde naționale

Potrivit Constituției României, un judecător poate dispune ca inculpatul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, iar arestul poate fi prelungit în mod repetat cu câte 30 de zile, fără a depăși un total de 180 de zile pe durata urmăririi penale.177 După ce procesul a început, instanța este obligată, potrivit legii, să verifice în mod regulat, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea prelungirii arestului preventiv și să dispună imediat eliberarea inculpatului dacă motivele pe care se baza au încetat să existe sau dacă descoperă că nu există noi temeiuri care să justifice continuarea arestului preventiv.178

În timpul procedurii de cameră preliminară, introdusă de noul CP, arestul preventiv trebuie verificat periodic și nu mai târziu de fiecare 30 de zile dacă temeiurile pentru care acesta a fost dispus se mențin.179 În faza procesuală, judecătorul trebuie să verifice o dată la cel puțin 60 de zile dacă temeiurile pentru arestul preventiv se mențin.180 Verificarea legalității se face de către același judecător în fiecare fază a procedurii penale.

c. Obstacole practice și recomandări

În România, aspectul procedural al verificării periodice este respectat, toate părțile putând să inițieze procedura și să participe la ea. Termenele au fost și ele respectate, cu toate că e mai probabil ca arestul să fie prelungit pentru perioada maximă de 30 de zile decât pentru o perioadă mai scurtă. În 85,1% din dosarele analizate, perioada de prelungire a fost de 30 de zile.

Deși 85% dintre avocații chestionați pentru raportul din 2015 cred că verificarea legalității măsurii arestului preventiv are loc cu frecvența prevăzută de lege și că termenele sunt respectate, 60,1 % din ei consideră că judecătorii nu dau niciodată atenția cuvenită factorilor relevanți în timpul verificării. 56,5% dintre avocații care au participat la sondaj cred și ei că, cu excepția limitei de timp, instanțele nu iau nici o altă măsură pentru a controla eficiența urmăririi penale.181

Aspectul procedural al verificării legalității a fost respectat în toate cele 67 de dosare studiate în diverse instanțe din țară. Cu toate acestea, verificările legalității nu sunt eficiente pentru că argumentația în favoarea prelungirii arestului preventiv este formală. La prima verificare a hotărârii de arest preventiv, în toate cazurile, raționamentul judecătorului a fost că “temeiurile legale care au stat la baza dispunerii acestei măsuri sunt aceleași”. În 92,5% din cazuri parchetul nu a prezentat nici o dovadă nouă, iar în 91% din cazuri apărarea nu a adus nici un contraargument. În perioada dintre decizia inițială de arest preventiv și finalizarea procesului, în 70% din cazuri argumentația pentru

175 McKay împotriva Regatului Unit, cererea nr. 543/03, (Hotărârea din 3 octombrie 2006), paragraful 34. 176 Abdulkhakov împotriva Rusiei, cererea nr. 14743/11, (Hotărârea din 2 octombrie 2012), paragraful 209. 177 Constituția României, articolul 23 par 5. 178 Constituția României, articolul 23 par 6. 179 CPP, articolul 207 (6). 180 CPP, articolul 208 (4). 181 Sondaj al avocaților apărării, Anexă, p. 8.

47

prelungirea arestării preventive a constat în maximum două paragrafe, conținând aceeași frază-tip de mai sus.

Argumentele avocatului nu au influențat în nici un fel decizia (care a fost arest preventiv) în 79,9% din cazuri (în restul de 21% rezultatul este necunoscut). Singurul argument oferit a fost că temeiurile legale care au stat inițial la baza dispunerii măsurii sunt aceleași, că pedeapsa pentru presupusa faptă este mai mare de 4 ani, și de aceea eliberarea inculpatului ar reprezenta un pericol real pentru ordinea publică. Faptul că gravitatea faptei determină dispunerea arestului preventiv este, așa cum s-a mai menționat de câteva ori în acest raport, împotriva jurisprudenței CEDO.182

APADOR-CH recomandă ca judecătorii să ceară în mod regulat noi dovezi cu privire la necesitatea menținerii stării de arest preventiv în fiecare caz în parte și să urmărească diligența cu care se desfășoară cercetarea/procesul penal. Exemplul judecătorului care respinge propunerea de arest preventiv pentru că parchetul nu a făcut absolut nimic în cazul respectiv trebuie să fie folosit ca un model de bună practică și ar trebui să devină regula, nu excepția în astfel de situații.

Verificarea legalității menținerii arestării preventive: Recomandări practice

• Solicitați o audiere orală și contradictorie pentru a evalua dacă există motive pentru

menținerea detenției • Inculpații și avocații apărării ar trebui să li se solicite să participe activ, în cazul în care

audierile au loc la toate ședințele de verificare a legalității • Insistați ca organele de urmărire penală să prezinte dovezi sau motive noi pentru a

justifica prelungirea perioadelor de arest preventiv • Încurajați instanța să impună termene intermediare în legătură cu acte de cercetare

specifice pentru a vă asigura că se depun diligențe speciale în decursul anchetei • Prezentaţi argumente cu privire la cele 3 condiții ale luarii si mentinerii arestării

preventive: proporționalitate măsurii faţă de acuzația adusă, necesitatea luării acestei măsuri și termenul rezonabil al măsurii.

3.2. Prezența suspectului și a inculpatului la înfățisările privind arestarea preventivă Prezența supectului sau inculpatului în cadrul audierilor privind arestarea preventivă poate avea o influență semnificativă asupra tuturor celor prezenți într-o sală de judecată, evocând vinovăția sau, dacă sunt folosite măsuri de imobilizare a persoanei, riscul privind securitatea.

a. Standarde europene Legislația UE stabilește măsuri specifice pentru păstrarea prezumției de nevinovăție, inclusiv:

• Funcționarilor instanței le este interzis să prezinte inculpatul drept vinovat. • Măsurile de constrângere fizică (cătușe, separatoare din sticlă, cuști și cătușele de fier pentru

picioare) pot fi utilizate numai dacă sunt cerute de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. • Acestea includ cazurile în care inculpatul:

- prezintă un risc de securitate, - este probabil să se sustragă,

182 Tomasi împotriva Franței, cererea nr. 12850/87, 27 august 1992, par 102.

48

- va încerca să contacteze persoane terțe.

Inculpatul nu trebuie să poarte haine de închisoare în instanță sau în public atunci când acest lucru ar da impresia că este vinovat. Articolul 5 din Directiva privind prezumția de nevinovăție solicită statelor membre să adopte „măsuri adecvate pentru a garanta că persoanele suspectate și acuzate nu sunt prezentate ca și cum ar fi vinovate prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică” în fața instanței sau în public. După cum se explică pe larg în Articolul 6(2) și în Considerentul 20 din Directivă, măsurile precum cătușele, separatoarele de sticlă, cuștile și cătușele de fier pentru picioare trebuie adoptate în funcție de caz. Deci măsurile de constrângere fizică ar trebui să fie evitate dacă utilizarea lor nu este necesară pentru a împiedica suspecții sau persoanele acuzate să se rănească pe ei înșiși sau pe alții; să distrugă orice bun; să se sustragă; sau să intre în contact cu terți sau cu martori. Această cerință ar trebui interpretată ca impunând o obligație de evaluare a circumstanțelor particulare ale fiecărui caz. Decizia de a adopta astfel de măsuri ar putea fi justificată numai atunci când s-a stabilit că într-un anumit caz există un risc real privind securitatea prezentat de inculpat sau s-a dovedit că există motive serioase de a crede că este probabil ca inculpatul să se sustragă sau va încerca să contacteze persoane terțe. Directiva privind prezumția de nevinovăție se bazează pe jurisprudența CEDO, care a confirmat faptul că utilizarea unui doc, a cuștilor metalice sau a separatoarelor din sticlă în timpul unei proceduri judiciare subminează drepturile persoanei acuzate.183

b. Standarde naționale

Decizia de a plasa un inculpat în arest preventiv este luată de un judecător, în cursul unei înfățișări la care trebuie să fie prezenți și procurorul și avocatul apărării. Inculpatul are dreptul să participe și el, cu toate că prezența sa nu este obligatorie.184 Avocatul apărării poate – la cerere – să obțină acces la dosar înaintea primei înfățișări cu privire la arestul preventiv.

Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare sau din momentul în care i-a fost adusă la cunoștință inculpatului (dacă nu a fost prezent la înfățișare). Apelul nu suspendă executarea deciziei de arestare. Instanța trebuie să se pronunțe asupra apelului în cadrul unei ședințe (la care procurorul trebuie să fie prezent, iar deținutul și avocatul său au dreptul să fie prezenți), în termen de cinci zile.185

Dacă se dispune arestarea preventivă, inculpatul poate cere înlocuirea măsurii atunci când motivele pentru care a fost aplicată nu mai există sau când intervin noi circumstanțe care cer o măsură mai indulgentă.186 Pentru a obține înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură preventivă, inculpatul trebuie să-i adreseze judecătorului o cerere oficială, în scris187. Instanța competentă se va pronunța asupra cererii după audierea acestuia – la înfățișare, inculpatul are dreptul să fie prezent împreună cu avocatul său, iar prezența procurorului este obligatorie.188

183 Ramishvili și Kokhreidze împotriva Georgiei, cererea nr. 1704/06, (Hotărârea din 27 January 2009), paragraful 100. 184 CPP, articolul 225(4-6). 185 CPP, articolele 204, 205. 186 CPP, articolul 242 (1). 187 CPP, articolul 242 (5). 188 CPP, articolul 242 (8-9).

49

c. Obstacole practice și recomandări

Având în vedere observațiile din studiul APADOR-CH din 2015,189 la prima înfățișare pentru arest preventiv, inculpatul a fost prezent în 97% din dosarele studiate și la toate cele 19 ședințe monitorizate. 82,6% dintre avocații apărării care au participat la sondaj au confirmat această practică. Totuși, 17% (un procent destul de semnificativ) au afirmat că există cazuri în care acuzatul nu este prezent. Ei au susținut că acest lucru se întâmplă în special din motive medicale și că absența este consimțită.

Recomandări practice

• Solicitaţi instanţei să facă verificări amănunțite cu privire la lipsa inculpatului, respectiv

adrese la evidenţa populației dacă și-a schimbat domiciliul, adrese la ANP dacă e încarcerat și la politie dacă e arestat preventiv într-o altă cauză.

• Solicitaţi un termen foarte scurt pentru a se emite un mandat de aducere către poliţie sau

jandarmerie în acest caz rezultatul verificărilor privind negăsirea inculpatului poate ajuta instanţa

189 http://www.apador.org/en/arestarea-preventiva-folosita-prea-des-in-romania/.

50

Concluzii Rolul avocatului în procesul decizional privind arestarea preventivă este foarte important. Din momentul primei consultări cu clientul de la secția de poliție după arestare și acordarea de asistență în timpul audierii de către poliție, până la dreptul de a fi asistat de un avocat în fața autorității judiciare care decide asupra arestării preventive și a verificării legalității arestării preventive, prezența, asistența și intervenția avocatului au un impact decisiv asupra deciziei de reținere și asupra implicațiilor sale pe termen lung.

Pentru început, pentru a proteja dreptul de a avea acces la un avocat, este esențial ca inculpatul să nu apară neasistat la audierile poliției și la înfățișările privind arestarea preventivă, decât dacă a renunțat în mod conștient la dreptul de a avea acces la un avocat. Pentru a asigura asistență juridică efectivă, avocaților trebuie să li se acorde suficient timp pentru a consulta dosarul cauzei și pentru a se consulta cu inculpații înainte de orice audiere. Acest lucru garantează nu numai pregătirea adecvată a inculpatului pentru audierea de către poliție și, într-o etapă ulterioară, audierea judiciară, dar permite și avocatului să evalueze dacă clientul este vulnerabil și are nevoi speciale care trebuie luate în considerare pentru a permite o exercitare semnificativă și efectivă al drepturilor sale.

Pentru a contesta arestarea, este esențial ca dreptul de a avea acces la dosar să poată fi exercitat în timp util, înainte de a se dispune arestarea preventivă, permițând apărării să aibă suficient timp pentru a examina și a formula observații privind dovezile pe care se vor baza organele de urmărire penală în motivarea susținerii arestării preventive. Așa cum a fost stabilit în raportul Fair Trials „O măsură excepțională? Procese decizionale privind arestarea preventivă în UE”, tratamentul egal al motivărilor organelor de urmărire penală și ale apărării ar putea avea efecte nu numai asupra calității procesului de adoptare a deciziilor judiciare, dar poate avea, de asemenea, efectul de a încuraja promovarea unor argumente de calitate de către ambele părți.

Întrucât arestarea preventivă este o măsură excepțională, este important ca judecătorii să își motiveze deciziile pentru care toate alternativele disponibile nu sunt suficiente pentru a se asigura că inculpatul se va prezenta în instanță și se va abține de la alte infracțiuni sau intervenții în cadrul anchetei. În acest sens, este esențial ca argumentele apărării să fie luate în considerare și să se facă trimitere la acestea, astfel încât să se asigure protejarea egalității armelor.

Atât organele de urmărire penală, cât și apărarea ar trebui să aibă dreptul de a sugera alternative personalizate la arestarea preventivă. Alternativele ar trebui să fie întotdeauna cele mai puțin restrictive mijloace necesare pentru a asigura scopul pentru care restricțiile au fost considerate necesare și ar trebui să fie verificate în mod periodic în prezența inculpatului și a avocatului său și reduse ca severitate acolo unde este posibil. După cum s-a concluzionat în raportul „O măsură excepțională? Procese decizionale privind arestarea preventivă în UE” ar trebui adoptată o abordare pas cu pas pentru a stabili mai întâi care este riscul pe care instanța intenționează să îl împiedice, înainte de a examina ce măsuri alternative ar putea atenua acest risc. Detenția poate fi impusă numai atunci când toate alternativele disponibile ar fi considerate inadecvate pentru a aborda acel risc specific.

În cele din urmă, deciziile privind arestarea preventivă ar trebui individualizate și bazate pe dovezi, iar verificarea legalității ar trebui să fie semnificativă. Audierile orale și contradictorii, la care inculpatul și avocatul său pot fi prezenți și pot participa efectiv, ar trebui să fie adevărate anchete de explorare pentru a examina dacă evoluția din fiecare caz justifică prejudiciile legate de prelungirea detenției. Deciziile privind detenția ar trebui să facă referire atât la argumentele și dovezile prezentate de organele de urmărire penală cât și la cele prezentate de apărare.

51

Anexa 1 – Membri grupului de lucru

52

Anexa 2 – Exemplu de fișă pentru prima consultare Numele clientului: Data și ora primei consultări: Locul primei consultări: Numele agenților de poliție: ÎNAINTE DE A ÎNCEPE CONSULTAREA: * Asigurați timp și loc adecvat pentru consultare * Asigurarea confidențialității * Dacă vorbiți la telefon, începeți cu întrebări la care să vi se răspundă cu „da” sau „nu” pentru a verifica dacă clientul este singur, etc. INFORMAȚI CLIENTUL ASUPRA: * Rolului dvs. de-a lungul procedurii și în timpul audierii de către poliție * Confidențialitatea consultării * Scopul consultării * Condițiile asistenței juridice sau onorariile * Presupusele acuzații și probele în susținere (dacă le cunoașteți) * Următoarele etape ale procedurii, inclusiv desfășurarea audierii de către poliție și șansele de eliberare ÎNTREBĂRI PENTRU CONSULTARE: Informații generale * Data nașterii * Locul nașterii Statutul de imigrant * Dacă este imigrant, care este povestea? * Data sosirii? * De unde? * De ce? Legături cu comunitatea * Loc de muncă? * Poziția? * Parcursul profesional (locuri de muncă anterioare, promovări,…)? * Voluntariat la organizații civice? * Echipa sportivă? * Beneficiar de asistență socială? * Persoană de contact – dacă este folositor și dacă persoana este de acord (angajator, coleg de muncă, asistent social,…) Educație * Școală / facultate? * Formare profesională? * Orice societăți, activitități, echipe sportive, programe, etc.? * Persoană de contact – dacă este folositor și dacă persoana este de acord ( profesor, asistent social,…)

53

Familie/prieteni * Starea civilă? * Copii? * Dacă are copii, cine îi întreține / beneficiar de asistență socială? * Frați? * Părinți? * Statutul părinților/fraților de angajați sau șomeri? * Orice altă persoană în întreținere, alta decât copil (părinți, membri ai familiei, alții)? * Persoane de contact – dacă este folositor și dacă persoana este de acord Situația locativă * Unde locuiește? * Chirie? * Locuință socială? * Adăpost pentru oamenii străzii? * Persoană de contact dacă este folositor și dacă persoana este de acord (proprietar, adăpost, asistent social, coleg de apartament, soț/soție sau partener,…) Starea de sănătate * Sănătatea mentală – diagnostic/tulburări cognitive/dizabilități de învățare? Diagnostic formal sau informal? * Abuz de droguri – de când și ce droguri? De ce au început? Cât de des utilizează droguri? În ce cantitate? Părinții au avut probleme cu abuzul de droguri? * Dizabilități? Abuz în detenție * Maltratare de către poliție? * Audiat de către poliție înainte de sosirea avocatului? Drepturile suspectului * Persoana a primit o notă clară privind drepturile? Antecedente penale

54

Notes

55

Notes

56

Notes