ASFIXIILE MECANICE

Noţiunea de “asfixie” vine din grecescul “asfigmos”, ce se traduce prin lipsa pulsului. În Medicina Legală se utilizează mai frecvent termenii de hipoxie şi anoxie, asfixia desemnând în special cazurile în care lipsa de oxigen este însoţită de imposibilitatea eliminării dioxidului de carbon (hipercapnie).

Asfixia fără hipercapnie este întâlnită însă în mediu închis, sărac în oxigen, iar dioxidul de carbon existent se elimină. Anoxiile se pot realiza la mai multe niveluri, situaţie după care se face şi clasificarea lor:

de tip anoxic – caracterizată prin tulburări de respiraţie externă până la nivelul schimburilor alveolo-capilare. Se datorează în special obstacolelor din căile respiratorii, purtând şi denumirea de asfixie de aport;

de transport – se datorează tulburărilor la nivelul transportului de oxigen, apărute în urma tulburărilor de circulaţie – anoxie de tip stagnant; sau datorită tulburărilor cantitative şi calitative la nivelul hemoglobinei – anoxie de tip anemic;

de tip cito(histo)toxic – este împiedicată utilizarea oxigenului de către ţesuturi sau celule, în urma acţiunii unor substanţe chimice ce blochează enzimele respiratorii (dehidrogenazele şi citocromoxidazele). Aceste substanţe chimice sunt reprezentate de HCN sau H2S – realizează asfixiile de utilizare.

Medico-legal, asfixiile sunt de cauze violente (traumatice) şi neviolente (patologice, netraumatice).

Asfixiile de aport de cauze violente sunt: Obstrucţia orificiilor şi a căilor respiratorii superioare – sufocare, înec Comprimarea gâtului – strangulare, spânzurare Compresiunea toraco-abdominală

Asfixiile de aport de cauză neviolentă sunt: Procese patologice ce duc la anoxie – edem al glotei, tumori laringiene Procese patologice ce duc la hipoxie – astm bronşic, pneumonii,

bronhopneumonii, emfizem pulmonar

Asfixiile de transport de cauze violente sunt: Anoxii anemice calitative, hematotoxice – intoxicaţia cu CO2 (în cantităţi mari

are loc atât o anoxie de transport, cât şi de utilizare), substanţe methhemoglobinizante (permanganat de potasiu, anilină)

1

Asfixiile de transport de cauză neviolentă sunt: Procese patologice ce duc la anoxii de tip stagnant – insuficienţă cardiacă, colaps Procese patologice ce duc la anoxii de tip anemic calitativ sau cantitativ –

hemoragii, anemii

Asfixiile mecanice sunt asfixii de cauză violentă. După modul de producere ele se împart în:

1. Asfixii prin compresiune – sugrumarea, spânzurarea, ştrangularea cu laţul, compresiunea toraco-abdominală

2. asfixii prin ocluzie – ocluzia orificiilor superioare (sufocarea), ocluzia căilor respiratorii prin corpi străini – solizi sau lichizi (înecarea)

Aspecte fiziopatologice în asfixii

Efectele resimţite de organism în urma anoxiei depind de: intensitatea anoxiei viteza de instalare durata anoxiei factorii ce ţin de organism şi de starea generală a acestuia

Organismul dispunde de o serie de mecanisme compensatorii în caz de anoxie, aceste mecanisme având ca rezultat o simptomatologie de tipul: dispnee, splenocontracţie, tahicardie, poliglobulie. În caz de stopare bruscă a aportului de oxigen apare sincopa anoxică, apoi la interval de câteva minute se instalează decesul. Privarea progresivă de oxigen duce la apariţia de tulburării senzoriale, motorii, nervoase, sanguine, cardio-vasculare, renale, hormonale, psihice. În cadrul asfixiilor mecanice apar o serie de tulburări la diferite niveluri aleorgansimului:

aparatul repirator – dispnee respiratorie în primă fază, urmată de o dispnee de tip expirator. Apoi apare o repiraţie haotică, însoţită de mişcări convulsive, pauze respiratorii şi respiraţii ample

aparatul cardio-vascular – vasoconstricţie periferică şi tahicardie, instalându-se cu rapiditate o vasoconstricţie paraitică generală, însoţită de tulburări de ritm cardiac

la nivel sanguin – poliglobulie reacţională, sâge fluid, necoagulat, sângele are o culoare închisă

sistem nervos – scade senzoriul, tulburări de conştienţă, parestezii sistem muscular – scăderea forţei musculare, contracţii convulsive, urmate de

relaxarea musculaturii striate şi netede

Spânzurarea

2

Este o asfixie mecanică produsă prin comprimarea gâtului cu un laţ sub propria greutate a corpului. Spânzurarea se poate clasifica astfel:

tipică – nodul este situat simetric la spate, corpul este suspendat atipică – nodul este anterior sau lateral completă – corpul atârnă nesprijinit incompletă – corpul atinge solul

Laţul poate avea nod fix sau culant, cu una sau mai multe circulare, şi poate fi confecţionat din diferite materiale – dure (sârmă), semimoi (cablu, frânghie), moi (cordon, cravată).

Spânzurarea este utilizată în special în scop suicidal, rar fiind accidentală şi foarte rar folosită în scop criminal. Spânzurarea a fost utilizată ca formă de execuţie judiciară.

Aspecte medico-legale

1. precizarea accesului victimei la punctul de fixare a laţului2. existenţa urmelor de violenţă cadavru – excoriaţii, echimoze3. prezenţa cianozei – caracteristică spânzurării tipice, lipsa ei poate orienta

către disimulare4. diagnosticul se pune în urma analizei modificărilor anatomo-patologice

externe, interne, generale şi locale

Examenul extern şanţul de spânzurare – semnul caracteristic, este dat de amprenta laţului asupra

gâtului. Are aspect de zonă denivelată pergamentată, culoare brun-gălbuie. El se poate situa superior – spânzurări complete, are o direcţie oblică şi ascendentă către nod, este de adâncime neuniformă, în partea opusă nodului fiind mai adânc. În spânzurarile incomplete are o poziţie mijlocie sau inferioară, iar în cele din poziţie culcată, el va avea o direcţie orizontală. Şanţul este aproape în toate cazurile incomplet, fiind întrerupt de nod

lividităţile – sunt dispuse pe antebraţe, regiunea hipogastrică, membre inferioare alte semne – protruzia limbii, hemoragii subconjunctivale, emisia de spermă şi

fecale

Examenul intern caracterul vital – este dat de sunfuziunile şi infiltratele sanguine subcutanate şi la

nivelul părţilor moi de pe şanţul de spânzurare; fracturi ale cartilajelor laringelui şi hioidului; luxaţii de coloană vertebrală; semne generale de asficie – subfuziuni sanguine la nivelul seroaselor (petele

Tardieu sau granulaţiile peteşiale Welsch), stază pulmonară, stază generalizată, dilatarea cordului drept, sângele este necoagulat.

3

Tanatogeneză

în spânzurare intervin trei factori – anoxia anoxică acută, inhibiţia reflexă, tulburări grave în hemodinamica cerebrală

în spânzurările incomplete – o greutate de 3,5 kg este îndeajuns pentru comprimarea carotidelor, iar o presiune de 16,6 kg pentru oprirea circulaţiei în arterele vertebrale

Strangularea

Este acea formă de asfixie mecanică în care comprimarea gâtului se face cu un laţ ce se strânge progresiv, forţa fiind acţionată din afară. Din punct de vedere juridic şi medico-legal, ştrangularea este des întâlnită în omucideri, şi mai rar în sinucideri. Prezenţa de leziuni traumatice în jurul şanţului de ştrangulare orientează către omucidere, ele fiind produse în încercarea de apărare. Când o omucidere prin ştrangulare se disimulează prin spânzurare (mortul spânzurat), la cadavru se vor găsi leziuni joase ce au caracter vital şi leziuni înalte (de spânzurare) fără caracter vital.

Şanţul de ştrangulare este localizat de obicei în treimea medie a gâtului; este orientat orizontal; este complet; are formă inelară; are adâncime uniformă; nu are forma nodului.

Tanatogeneza

Este semănătoare cu cea din spânzurare, cu deosebirea că la ştrangulare mecanismul anoxic şi cel hemodinamic primează, deoarece comprimarea este mai lentă şi nu se acţionează brusc asupra plexurilor nervoase cervicale.

Sugrumarea

Este asfixia mecanică prin comprimarea gâtului cu mâna. Sufocarea nu se regăseşte din punct de vedere medico-legal în sinucideri, deoarece forţa necesară autoproducerii diminuă datorită instalării tulburărilor anoxice ce duc la scăderea forţei musculare şi consecutiv la încetarea comprimării.

Tanatogeneza

4

Prin comprimarea pachetului vasculo-nervos al gâtului, al nervului laringeu şi al laringelui, apar tulburări neuroreflexe şi hemodinamice. Comprimarea sinusului carotidian duce la variaţii mari şi brutale ale presiunii sanguine, lucru ce poate determina moartea reflexă. Examenul extern va decela urme caracteristice (echimoze şi excoriaţii de formă semilunară), apărute în urma acţiunii mainii şi a unghiilor asupra gâtului.

Sufocarea

Este asfixia prin astuparea orificiilor respiratorii superioare, frecvent cu mâna sau cu obiecte moi – cârpe, batiste, perne. Mecanismul este de tip anoxie anoxică, şi este singurul tip de asfixie mecanică în care întâlnim mecanism unic.

Victimele sufocării sunt în general persoanele ce sunt lipsite de apărare – copii, bătrâni. Sunt cunoscute şi cazuri accidentale, când victima în stare de ebrietate cade cu faţa pe materiale pulverulente – nisip, făină.

Atunci când pentru sufocare sunt folosite materiale moi, leziunile din jurul gurii şi al nasului lipsesc, însă sunt prezente infiltrate sanguineîn grosimea buzelor şi a limbii, infiltrate ce pun în evidenţă comprimarea.

Înecul

Se mai numeşte şi submersie şi este asfixia în care aerul respirat este înlocuit cu lichid (apă, ulei, petrol). De cele mai multe ori este suficient ca orificiile respiratorii să se găsească în lichid pentru ca decesul să intervină. Din punct de vedere juridic şi medico-legal submersia poate fi folosită în scop suicidal, şi atunci sunt prezente semnele tentaivelor prin alte mijloace – plăgi tăiate, împuşcate, istoric cu igestie voluntară de toxice, persoane cu boli psihice, sau care au asupra lor corpuri grele (în vestimentaţie sau legate de corp). Suspiciunea de accident se datorează de obicei prezenţei alcoolemiei crescute, intoxicaţia cu CO, marca electrică sau înecul în apă mică. Leziunile traumatice (ştrangulare sau sugrumare, plăgi), prezenţa cadavrului într-un sac pledează pentru omucidere.

FiziopatologieÎn submersie simptomatologia se instalează şi evoluează în mai multe etape:

1. fază preasfixică – 30 sec - 1 min – apnee voluntară şi reflexă2. dispnee inspiratorie – 1 min – de datorează hipercapniei şi ingestiei de lichid3. dispnee expiratorie – 1-2 min – apare ca şi reflex de apărare4. faza convulsivă şi pauza respiratorie – este urmată de respiraţii ample terminale,

în această fază pătrunde o cantitate crescută de lichid în plămâni şi stomac

Trecerea apei în circulaţie şi anoxia contribuie la instalarea decesului. Datprită hipercapniei şi vascoconstricţiei pulmonarereflexe se produce fibrilaţia ventriculară, iar

5

consecutiv acesteia insuficienţa cardiacă. Odată ajunsă în circulaţie apa va determina hemoliză, hemodiluţie, hipervolemie, cu hiperpotasemie şi anemie consecutivă.

Examenul extern

o întâlnim leziuni datorate apei – cutis anserina, macerarea tegumenteloro pielea devine albă la palme şi plante după circa 3-6 oreo după 3-5 zile – mâna de spălătoreasăo după 10-15 zile – pielea se detaşează în lambouri, iar după aproximativ o lună

se desprinde “mănuşa morţii”o după 10-20 de zile – se despind fanerele, se depun algeleo pot apărea plăgi – nu au caracter vital şi sunt produse de acţiunea animalelor

sau de vehicularea corpului în torentul de apă şi lovirea acestuia de corpuri dure

o la nivelul orificiilor bucale şi nazale – „ciuperca înecaţilor” – spumă albicioasă densă (formată din apa ingerată amestecată fin cu aer şi mucus)

Examenul intern

o emfizem pulmonar hidro-aeric – consecutiv hiperhidratării şi imposibilităţii eliminării aerului

o petele Paltauf – mari, palide, cu nuanţă albăstruieo hemodiluţieo nisip şi alge la nivelul căilor respiratorii superioare

Aspecte medico-legale

1. în apă putrefacţia are ca punct de plecare extremitatea cefalică („faţa de negru”)2. odată scus din apă cadavru intră într-un proces rapid de putrefacţie3. punctul criscopic al sângelui din cordul stâng creşte (normal 0,56), având valori

apropiate de zero4. indicele refractometric este crescut5. hematocritul şi concentraţia ionilor de Cl, Na scade6. rezistenţa electrică este crescută

Compresiunea toraco-abdominală

Este un tip de asfixie mecanică, în special de natură accidentală. Se poate întâlni în cazul accidentelor de muncă, surpări de maluri, prăbuşiri de pereţi, avalanşe, accidente de mină. Ca şi modalitate de omucidere se poate realiza prin compresia toracelui şi abdomenului victimei cu genunchii sau greutatea corpului agresorului. O greutate de 50 kg poate bloca mişcările respiratorii ale unui om obişnuit, cei cu constituţie mai robustă putând rezista până la o greutate de 100 kg. Când se aplică o

6

greutate asupra corpului echivalentă cu jumătatea greutăţii acestuia, moartea poate surveni în circa 10 minute. Accidental se cunosc cazuri de moarte a nou-născutului culcat lângă mamă, când aceasta şi-a sprijinit braţul pe toracele copilului.

Examenul extern

o masca echimoticăo subfuziuni sangvine subconjunctivaleo excoriaţii pergamentate neregulate la nivelul toracelui şi al abdomenului

Examenul intern

o fracturi costale, sternaleo fracturi de membreo rupturi visceraleo subfuziuni sanguine ale seroaselor

7