6
Articolul 217. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare (1) Semănatul sau cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare, (2) Producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare, Obiectul juridic nemijlocit este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la ocrotirea sănătăţii publice, a cărei asigurare implică circulaţia în condiţii de legalitate a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.217 alin.(2) CP) ori a plantelor care le conţin (art.217 alin.(1) CP). Obiectul material al infracţiunii incriminate de art.217 alin.(1) CP este reprezentat de plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Potrivit tabelului indicat în HG 79 din 23.01.2006 Privind aprobarea Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora (MO, 16-9/106 din 27.01.2006) din categoria acestora fac parte: planta coca şi kat; planta de cânepă şi mac; planta de efedră. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(1) CP poate fi realizată prin patru acţiuni alternative: semănarea, cultivarea, preluarea sau utilizarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Acţiunea de semănare presupune punerea în pământ a seminţei necesare creşterii unei culturi care conţine substanţe narcotice sau psihotrope, fie plantarea lor, adică introducerea în pământ a răsadului, astfel încât plantele să prindă rădăcini şi să se dezvolte. termenul de cultivare este definit ca fiind „(...) ansamblul lucrărilor ce ţin de semănatul, producerea, culegerea, prelucrarea, păstrarea şi utilizarea culturilor folosite la producerea substanţelor narcotice şi/sau a substanţelor psihotrope. Prelucrarea constă în acţiunea de modificare a plantelor (uscarea, curăţarea de impurităţi, mărunţirea etc.), în vederea stocării şi utilizării lor ulterioare. Dacă actele de prelucrare sunt orientate spre obţinerea propriu-zisă a substanţelor narcotice sau psihotrope, fapta va fi încadrată în baza art.217 alin. (2) CP. Utilizarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope presupune folosirea acestora în diferite scopuri, cum ar fi producerea preparatelor de panificaţie, producerea medicamentelor etc. Latura obiectivă a infracţiunii incriminate de art.217 alin.(2) CP se exprimă prin acţiunile alternative de producere, preparare, experimentare, extragere, prelucrare, transformare, procurare, păstrare, expediere sau transportare a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar ca acţiunile incriminate la art.217 alin.(1) şi alin.(2) CP să aibă un caracter ilegal, adică să fie realizate fără autorizaţia pentru activităţi cu substanţe narcotice sau psihotrope sau cu plante care le conţin, eliberată de Comitetul de control permanent asupra drogurilor al RM. Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute în art.217 alin.(1) şi (2) CP se exprimă prin intenţie directă. Este necesar ca făptuitorul să acţioneze în lipsa scopului de înstrăinare a plantelor sau a substanţelor vizate (cu scopul de a consuma, utiliza substanţele narcotice sau psihotrope în sfera industrială, alimentară, medicală, farmaceutică etc.). Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică responsabilă, cu vârsta de 16 ani şi persoana juridică. Pentru agravanta prevăzută de art.217 alin.(4) lit.b) CP persoana fizică poate fi trasă la răspundere penală de la vârsta de 14 ani.

Articolul 217

Embed Size (px)

DESCRIPTION

trh

Citation preview

Page 1: Articolul 217

Articolul 217. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare(1) Semănatul sau cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare,(2) Producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare,Obiectul juridic nemijlocit este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la ocrotirea sănătăţii publice, a cărei asigurare implică circulaţia în condiţii de legalitate a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.217 alin.(2) CP) ori a plantelor care le conţin (art.217 alin.(1) CP).Obiectul material al infracţiunii incriminate de art.217 alin.(1) CP este reprezentat de plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Potrivit tabelului indicat în HG 79 din 23.01.2006 Privind aprobarea Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora (MO, 16-9/106 din 27.01.2006) din categoria acestora fac parte: planta coca şi kat; planta de cânepă şi mac; planta de efedră.Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(1) CP poate fi realizată prin patru acţiuni alternative: semănarea, cultivarea, preluarea sau utilizarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Acţiunea de semănare presupune punerea în pământ a seminţei necesare creşterii unei culturi care conţine substanţe narcotice sau psihotrope, fie plantarea lor, adică introducerea în pământ a răsadului, astfel încât plantele să prindă rădăcini şi să se dezvolte. termenul de cultivare este definit ca fiind „(...) ansamblul lucrărilor ce ţin de semănatul, producerea, culegerea, prelucrarea, păstrarea şi utilizarea culturilor folosite la producerea substanţelor narcotice şi/sau a substanţelor psihotrope.Prelucrarea constă în acţiunea de modificare a plantelor (uscarea, curăţarea de impurităţi, mărunţirea etc.), în vederea stocării şi utilizării lor ulterioare. Dacă actele de prelucrare sunt orientate spre obţinerea propriu-zisă a substanţelor narcotice sau psihotrope, fapta va fi încadrată în baza art.217 alin.(2) CP.Utilizarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope presupune folosirea acestora în diferite scopuri, cum ar fi producerea preparatelor de panificaţie, producerea medicamentelor etc. Latura obiectivă a infracţiunii incriminate de art.217 alin.(2) CP se exprimă prin acţiunile alternative de producere, preparare, experimentare, extragere, prelucrare, transformare, procurare, păstrare, expediere sau transportare a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor.Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar ca acţiunile incriminate la art.217 alin.(1) şi alin.(2) CP să aibă un caracter ilegal, adică să fie realizate fără autorizaţia pentru activităţi cu substanţe narcotice sau psihotrope sau cu plante care le conţin, eliberată de Comitetul de control permanent asupra drogurilor al RM.Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute în art.217 alin.(1) şi (2) CP se exprimă prin intenţie directă. Este necesar ca făptuitorul să acţioneze în lipsa scopului de înstrăinare a plantelor sau a substanţelor vizate (cu scopul de a consuma, utiliza substanţele narcotice sau psihotrope în sfera industrială, alimentară, medicală, farmaceutică etc.). Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică responsabilă, cu vârsta de 16 ani şi persoana juridică. Pentru agravanta prevăzută de art.217 alin.(4) lit.b) CP persoana fizică poate fi trasă la răspundere penală de la vârsta de 14 ani.21.    Articolul 217/1. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare(1) Semănatul sau cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante fără autorizaţie, săvârşite în scop de înstrăinare(2) Producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, distribuirea sau alte operaţiuni ilegale cu substanţele narcotice, psihotrope sau cu analoagele lor, săvârşite în scop de înstrăinareObiectul juridic nemijlocit este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la ocrotirea sănătăţii publice, a cărei asigurare implică circulaţia în condiţii de legalitate a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.217 alin.(2) CP) ori a plantelor care le conţin (art.217 alin.(1) CP).Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(1) CP poate fi realizată prin patru acţiuni alternative: semănarea, cultivarea, preluarea sau utilizarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Infracţiunea, în ambele sale variante-tip, are o componenţă formală, consumându-se din momentul săvârşirii uneia dintre acţiunile consemnate. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar ca făptuitorul să realizeze ilegal acţiunile semnalate, adică fără autorizaţia eliberată de organele competente. Latura subiectivă a faptelor consemnate se exprimă prin intenţie directă.Scopul este un semn obligatoriu, fiind necesar ca făptuitorul să acţioneze pentru înstrăinarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope (art.2171 alin.(1) CP) ori a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.2171 alin.(2) CP). Subiecte ale infracţiunii pot fi persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16 ani, şi persoana juridică. În cazul formelor agravante prevăzute la art.2171 alin.(3) şi la alin.(4) lit.b) şi lit.d) CP, persoana fizică poate fi trasă la răspundere penală de la vârsta de 14 ani.22.    Articolul 217/2. Circulaţia ilegală a precursorilor în scopul producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lorProducerea, prepararea, prelucrarea, experimentarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, înstrăinarea sau efectuarea oricăror alte operaţiuni cu precursori în scopul producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lorObiectul juridic nemijlocit al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică, a căror asigurare implică circulaţia în condiţii de legalitate a precursorilor.

Page 2: Articolul 217

Obiectul material al infracţiunii îl constituie precursorii. Conform art.1341 alin.(3) CP, prin precursor se înţelege substanţa de origine naturală ori sintetică utilizată ca materie primă la producerea de substanţe narcotice sau psihotrope.Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiunile alternative de producere, preparare, prelucrare, experimentare, procurare, păstrare, expediere, transportare, înstrăinare sau efectuare a altor operaţiuni cu precursori. Pentru interpretarea acestor acţiuni sunt valabile explicaţiile făcute în contextul examinării laturii obiective a infracţiunilor descrise la art.217 şi 2171 CP. Infracţiunea are o componenţă formală, pentru consumare fiind suficient ca făptuitorul să realizeze una dintre acţiunile consemnate. Pentru întregirea laturii obiective mai este necesar ca acţiunile descrise să fie realizate fără autorizaţia corespunzătoare, necesară circulaţiei unor asemenea substanţe. Latura subiectivă a infracţiunii ia forma intenţiei directe, fiind necesar ca făptuitorul să urmărească scopul producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. Atunci când făptuitorul a produs post factum sau a prelucrat din precursori o asemenea substanţă, fapta urmează a fi încadrată în concurs cu art.217 sau 2171 CP.Subiecte ale infracţiuni pot fi persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16, precum şi persoana juridică.23.    Articolul 217/3. Circulaţia ilegală a materialelor şi utilajelor destinate producerii sau  prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor(1) Producerea, fabricarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transmiterea, transportarea sau înstrăinarea materialelor ori a utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică a căror ocrotire implică circulaţia legală a materialelor şi utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori a plantelor care le conţin. Obiectul material al infracţiunii îl constituie materialele şi utilajele destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor sau cultivării plantelor care conţin aceste substanţe. Materiale şi utilajele destinate cultivării plantelor care conţin substanţe narcotice, psihotrope sau analoagele acestora sunt diferite agregate fabricate sau adaptate astfel încât să asigure îngrijirea sau recoltarea plantelor respective.Sub aspectul laturii obiective infracţiunea poate fi săvârşită prin una dintre acţiunile alternative prevăzute în norma incriminatoare, şi anume: producerea, fabricarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transmiterea, transportarea sau înstrăinarea materialelor ori a utilajelor specificate în textul de lege.Acţiunea de producere presupune o activitate orientată spre obţinerea materialelor sau utilajelor pentru producerea sau prepararea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor acestora sau cultivarea plantelor care conţin asemenea substanţe. Fabricarea este activitatea orientată spre producerea în serie a respectivelor materiale sau utilaje şi are, de regulă, un caracter industrial.Transmiterea materialelor sau utilajelor menţionate presupune acţiunea prin care făptuitorul le oferă unei alte persoane pentru uz temporar, fără însă a ceda şi dreptul de proprietate asupra lor.Infracţiunea are o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul în care făptuitorul a săvârşit una dintre acţiunile menţionate.Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă, pentru încadrare neavând relevanţă scopul sau motivul de comitere a infracţiunii. Dacă subiectul urmăreşte realizarea ulterioară a producerii sau preparării substanţelor narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora ori cultivării plantelor care le conţin, el urmează să fie tras la răspundere penală suplimentar şi pentru pregătirea infracţiunii prevăzute de art.217 sau 2173 CP.Subiecte ale infracţiunii pot fi persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, precum şi persoana juridică. 24.    Articolul 217/4. Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotropeObiectul nemijlocit principal al infracţiunii îl constituie o sferă a protecţiei sănătăţii publice, care asigură ordinea stabilită în domeniul procurării, răspândirii şi folosirii substanţelor narcotice şi psihotrope conform destinaţiei lor. În calitate de obiect nemijlocit secundar pot apărea relaţiile de proprietate, precum şi relaţiile care apără viaţa şi sănătatea persoanei. Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de substanţele narcotice sau psihotrope. În ipoteza unor forme agravante (art.217 CP alin.(2) lit.e) şi alin.(3) lit.b) CP) obiectul material îl constituie şi corpul fizic al persoanei.Latura obiectivă are două forme alternative de manifestare: 1) sustragerea substanţelor narcotice sau psihotrope; 2) extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope. Conform prevederilor art.2174 alin.(1) CP sustragerea substanţelor narcotice sau psihotrope poate fi evaluată în forma furtului, jafului, escrocheriei, delapidării averii străine (punctându-se în esenţă pe variantele-tip ale infracţiunilor). Consumarea infracţiunii coincide cu momentul în care persoana vinovată va avea posibilitatea reală de a folosi ori administra substanţele narcotice sau psihotrope sustrase. Excepţia o constituie sustragerea prin pungăşie, caz în care fapta e considerată consumată din momentul începerii acţiuni de sustragere.Infracţiunea, oricare ar fi modalitatea normativă de săvârşire, se exprimă sub forma intenţiei directe. Scopul nu poate fi examinat în calitate de semn constructiv al modelului legal. Însă constatarea lui nu numai că favorizează individualizarea pedepsei penale, însă, în unele cazuri, poate determina modificarea încadrării juridice. Astfel, fapta de sustragere a substanţelor narcotice sau psihotrope săvârşită în scopul înstrăinării acestora urmează a fi încadrată în baza unui concurs de infracţiuni: art.2174 şi art.2171 CP.Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică care la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 14 ani. 25.    Articolul 217/5. Consumul ilegal public sau organizarea consumului ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora(1) Consumul ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, săvârşit în mod public sau pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităţilor militare, în locurile de agrement, în

Page 3: Articolul 217

locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora,Obiectul juridic nemijlocit îl constituie ansamblul relaţiilor sociale a căror existenţă, dezvoltare şi desfăşurare normală sunt condiţionate de apărarea sănătăţii publice, care poate fi grav afectată în urma influenţării membrilor colectivităţii spre a consuma droguri.Obiectul material în cazul variantei-tip prevăzute de art.2175 alin.(1) CP este reprezentat de substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, iar în ipoteza celei de a doua (art.2175 alin.(2) CP) obiectul material lipseşte, deoarece activitatea infracţională nu este orientată asupra unei entităţi materiale, evaluate în calitate de permisă pentru existenţa relaţiilor sociale.Latura obiectivă a infracţiunii în varianta tipică descrisă la art.2175 alin.(1) CP constă în acţiunea de consum ilegal al substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. Consumarea este activitatea de întrebuinţare ilicită de către făptuitor a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, prin diferite metode: fumat, injectare, inspirare, inhalare etc. Consumul public al substanţelor narcotice, al precursorilor sau al analoagelor lor trebuie să fie ilicit. Fapta are un caracter ilicit atunci când se efectuează prin încălcarea condiţiilor legale, în care o atare consumare ar fi permisă.Infracţiunea analizată are o componenţă formală, pentru existenţa faptei în forma sa tipică fiind suficientă realizarea acţiunii de consumare a substanţelor menţionate. Infracţiunea de organizare a consumului substanţelor narcotice sau psihotrope are o componenţă formal-redusă, consumându-se din momentul începerii acţiunilor de organizare. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Subiect al infracţiunilor examinate poate fi persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16 ani. În cazul art.2175 alin.(2) CP activitatea de organizare a consumului substanţelor narcotice sau psihotrope nu necesită o încadrare cu invocarea art.42 CP.26.    Articolul 217/6. Introducerea ilegală intenţionată în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora(1) Introducerea ilegală intenţionată, indiferent de mod, în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestoraObiectul nemijlocit principal al infracţiunii este constituit din totalitatea relaţiilor sociale condiţionate de protejarea sănătăţii publice, periclitate în ipoteza impunerii persoanei de a consuma substanţe narcotice, psihotrope sau analoagele acestora, întrucât se poate crea dependenţa faţă de consumul lor. Obiectul nemijlocit secundar este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la libertatea psihică a persoanei şi la dezvoltarea biopsihocială a persoanelor minore (art.2176 alin.(2) lit.c) CP). Obiectul material îl formează substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele acestora, după cum au fost definite la art.217 CP (a se vedea supra). Latura obiectivă se realizează prin acţiunea de introducere în organismul unei persoane a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Infracţiunea are o componenţă formală, consumându-se din momentul săvârşirii acţiunii. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă.Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă care, la momentul comiterii faptei, a atins vârsta de 16 ani. În cazul formelor agravante prevăzute la art.2176 alin.(2) CP vârsta răspunderii penale este de 14 ani.27.    Articolul 218. Prescrierea ilegală a preparatelor narcotice sau psihotropeObiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie de relaţiile sociale privitoare la ocrotirea sănătăţii publice, condiţionată de respectarea ordinii de prescriere şi eliberare a substanţelor sau preparatelor narcotice sau psihotrope (art.218 alin.(1)-(3) CP), precum şi cele referitoare la respectarea regimului de circulaţie a acestora şi a materialelor ori utilajelor destinate producerii sau prelucrării lor (art.218 alin.(4) şi (5) CP).În funcţie de varianta tipică de comitere a infracţiunii, obiectul material îl constituie: reţetele şi alte documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope şi substanţele narcotice sau psihotrope propriu-zise ori materialele sau utilajele destinate producerii sau prelucrării lor sau cultivării plantelor care le conţin.Latura obiectivă a variantei tipice prevăzute de art.218 alin.(1) se realizează prin acţiunea de prescriere fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope. Infracţiunea (art.218 alin.(1) CP) are o componenţă formală, consumându-se din momentul în care reţeta a fost transmisă de către medic unei alte persoane.Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă. Motivul de comitere a faptei nu are relevanţă pentru încadrarea juridică, infracţiunea fiind comisă, de regulă, din interes material.Subiecte ale infracţiunii pot fi persoana fizică, responsabilă, care a împlinit 16 ani şi are calitatea de medic, precum şi persoana juridică.Sub aspectul laturii obiective în varianta tipică prevăzută de art.218 alin.(2), infracţiunea se săvârşeşte prin acţiunea de falsificare a reţetelor sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope. Falsul poate fi realizat atât prin metoda contrafacerii, când are loc reproducerea reţetei sau a unui alt document ce permite obţinerea substanţelor vizate, cât şi prin alterare, când are loc modificarea conţinutului unui document autentic (schimbarea termenului de valabilitate al reţetei, falsificarea semnăturii, a tipului sau a cantităţii preparatelor ori substanţelor narcotice sau psihotrope etc.). Latura subiectivă a infracţiunii (art.218 alin.(2) CP) se exprimă prin intenţie directă. Motivul şi scopul de comitere a infracţiunii nu are importanţă pentru încadrare, de acestea însă se ţine cont la individualizarea pedepsei penale. 28.    Articolul 219. Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope

Page 4: Articolul 217

(1) Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope, precum şi punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri,Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie ansamblul relaţiilor sociale cu privire la protejarea sănătăţii publice, ce poate fi periclitată în urma creării unor locuri destinate consumului substanţelor narcotice sau psihotrope.Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea se realizează prin trei modalităţi normative: 1) organizarea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope; 2) întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope; 3) punerea la dispoziţie a localurilor în scopul consumului substanţelor narcotice sau psihotrope.Din punctul de vedere al laturii subiective infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă. Scopul de comitere a infracţiunii este calificat fiind obligatoriu ca făptuitorul să realizeze fapta în vederea asigurării posibilităţii de consum a substanţelor narcotice sau psihotrope. Motivul de comitere a infracţiunii nu condiţionează existenţa faptei, acesta putându-se manifesta sub diferite forme: interes material, testarea unei substanţe narcotice sau psihotrope, satisfacerea propriei necesităţi de consum a drogurilor împreună cu alte persoane etc.Subiectul infracţiunii este general şi poate fi persoana fizică, responsabilă, care, la momentul comiterii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.29.    Articolul 220. Proxenetismul (1) Îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoanăObiectul nemijlocit principal al infracţiunii îl formează relaţiile sociale privind convieţuirea socială, bunele moravuri, a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de obţinerea mijloacelor de existenţă în condiţii de respect pentru normele morale şi de asigurare a demnităţii persoanei împotriva transformării acestora în sursă de venit şi de proliferare a parazitismului în sfera relaţiilor sociale. Obiectul nemijlocit secundar este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la ocrotirea vieţii şi sănătăţii persoanei (art.220 alin.(2) lit.d) CP). Obiectul material este prezent doar în ipoteza art.220 alin.(2) lit.d) CP, fiind reprezentat de corpul fizic al persoanei. Latura obiectivă a proxenetismului se realizează prin forma unei pluralităţi de acţiuni alternative, care constau în îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar ca prostituţia să fie practicată de către o altă persoană decât făptuitorul. Este posibil ca însuşi subiectul să fie o persoană care practică prostituţia, însă actele prevăzute de art.220 CP urmează a fi realizate în legătură cu o altă persoană. Infracţiunea are o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul săvârşirii de către făptuitor a uneia dintre acţiunile examinate.Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă. De regulă, fapta este săvârşită din motive de îmbogăţire în urma prostituării altei persoane.Subiect al infracţiunii poate fi doar persoana fizică, responsabilă, care, la momentul comiterii faptei, a împlinit vârsta de 16 ani.