Embed Size (px)
Citation preview
ARTICOLUL HOTĂRÂT
Corneliu Dimitriu în "Tratat de limba română. Morfologia"23 este de părere că termenul de "articol
hotărât" a fost "preluat" în română din gramatici scrise în latină (articulus definitus) sau din gramatici ale
limbii franceze (1'article defini) , în care actualul "hotărât" traduce pe mai vechiul "definit". Articolul hotărât
"trimite, prin tradiţie, la două realităţi diferite ce nu pot fi reduse la o definiţie unică; pe de o parte «lui»
proclitic din «lui tata, lui Vasile » parte de vorbire-flectiv, iar pe de altă parte, encliticile «-1, -a, -i, etc.» din «
codrul, sora, fraţii etc. », flective propriu- zise", adaugă Corneliu Dimitriu în lucrarea menţionată anterior.
Articolul hotărât proclitic are forma literară "lui" Dumitru Ivănuş în "Morfologia limbii române"24
precizează că forma "lu" este nerecomandabilă.
La "lui" proclitic, denumirea tradiţională de articol hotărât - care ar trebui să indice un grad superior
de individualizare morfologică - nu este, apreciază Corneliu• jc
Dimitriu , justificată funcţional, întrucât acesta este întotdeauna doar marcă a formei cazuale de genitiv -
dativ singular, teoretic pentru masculinul substantivelor comune şi proprii ce trimit la persoane (lui tata, lui
Vasile, etc.), dar practic şi pentru femininul unor substantive proprii neologice care trimit la persoane ca
singură posibilitate de cazuale de genitiv - dativ singular, teoretic pentru masculinul substantivelor comune şi
23 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia". Institutul European, 1999, pag. 16224 Dumitru Ivănuş, "Morfologia limbii române". Editura Universitaria - Craiova, 2000, pag.9025 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia",Institutul European, 1999, pag.162-163
proprii ce trimit la persoane (lui tata, lui Vasile, etc.), dar practic şi pentru femininul unor substantive proprii
neologice care trimit la persoane ca singură posibilitate de construcţie (lui Calipso, lui Carmen, lui Jeni etc.)
sau ca dublet de circulaţie populară şi familiară pentru unele substantive comune şi proprii mai vechi. Aşadar,
în limba literară actuală, procliza articolului hotărât "lui" este obligatorie numai la antroponime (lui Vasile,
lui Carmen, lui Popescu, lui Adoamnei, lui Asandului, etc.) şi la diverse substantive proprii - mai ales nume
de animale - asimilate acestora (lui Grivei, lui Ducipal, etc.). O particularitate a articolului hotărât proclitic
"lui" constă în aceea că, aşa cum am arătat mai sus, deşi este o formă de masculin, în ultimul timp s-a extins
37
şi la feminin. Femininele care la singular sunt precedate de articolul hotărât masculin proclitic "lui" se pot
grupa în26:
a) Feminine care permit şi construcţia cu articolul hotărât masculin singular proclitic (lui
mama, lui Maria etc.), şi construcţia cu articolul hotărât feminin feminin singular enclitic (mamei, Marie/,
etc.) La aceste substantive feminine, procliza articolului hotărât "lui" este considerată neliterară.
b) Feminine (de obicei nume de persoane neologice de timpul Carmen, Mimi, Meri etc.) care la
genitiv-dativul singular au o singură posibilitate de construcţie, şi anume, cu articolul hotărât masculin
singular proclitic "lui": lui Carmen, lui Mimi, etc.cu toate că strict gramatical această construcţie este greşită
(articolul hotărât "lui" e masculin, iar substantivul precedat e feminin), totuşi, fiind singura posibilă, ea a fost
acceptată şi în limba literară.
26 Corneliu Dimitriu, "Gramatica limbii române explicată. Morfologia". Editura Junimea, Iaşi, 1979, pag.81
În ceea ce priveşte substantivele comune ce trimit la persoane, la acestea putem vorbi de variaţia liberă
a proclizei articolului hotărât "lui" {lui tata, lui fratele meu, lui vărul tău, etc.) - structuri în care apare
cumulul de articole lui... -0, lui... -le, lui... -l ce este adesea înlăturat din vorbirea populară şi familiară: lui
frate-meu, lui văru-tău, etc.) cu encliza acestuia (tată/w/, frate/wi meu, vărului tău etc.) .Articolul hotărât
proclitic "lui" apare şi la substantivele masculine care denumesc lunile anului: "luna lui august", "mijlocul lui
ianuarie", etc.; la numeralele care indică anii: iarna lui "89, "începutul lui 1990", etc.; înaintea substantivelor
"vodă", "nenea", "tanti": "/«/vodă", "/«/tanti" etc. În limba veche, articolul hotărât proclitic "lui" apărea în
poziţie enclitică: Bălcescu/w/, Măriuea Savului, etc. în limba romană contemporană, acest articol s-a
transformat într-un mijloc de diferenţiere a substantivelor sub raport semantic, de creare a opoziţiei personal-
impersonal: "îi arăt lupu/«i puşca" - lupului - genul comun, nepersonal. "Ii arăt lui Lupu puşca" - lui Lupu -
genul personal . În mod paradoxal, "falsul" (pentru că nu individualizează) articol hotărât proclitic "lui" este
în momentul de faţă singurul element care "poate justifica menţinerea tipului de articol numit "hotărât" în
37
rândul părţilor de vorbire. Articolul hotărât propriu-zis arată că obiectul pe lângă al cărui nume stă este
cunoscut vorbitorilor.27
Cornel iu Dimitr iu, "Tratat de l imba română. Morfologia". Inst i tutul European, 1999, pag. 163
28Dumitru Ivănuş, "Morfologia l imbii române". Edi tura Universi taria - Craiova, 2000, pag.91
Are următoarele forme:Masculin Feminin
Singular Plural Singular Plural
N/Ac -l,-le,-a -i -a -le
G/D -lui, -i -lor -I -lor
V -le+N/Ac (-1,-a)
-lor + N/Ac (-i)
- + N/Ac (-a) -lor + N/AC (-le)
Articolul hotărât enclitic face corp comun cu substantivele (codru/, urmei, câini lor), cu orice cuvânt
cu valoare substantivală: pronume (eul, sinelui), adjective (leneşu/, deşteptului, frumoasa), numerale
(primU/M/, zecele, suta, milionu/), cu orice parte de vorbire substantivizată şi-ul, be-ul, etc.
Dumitru Ivănuş în "Morfologia limbii române"29 precizează că numele articulat hotărât este introdus
în vorbire fie direct (cu articolul nehotărât sau cu substantiv nearticulat în vorbirea precedentă): "Erau la
începutul anului unii studenţi buni, dar studenţii au devenit foarte buni", fie indirect (prin intermediul altui
nume cu care are legătură): "A intrat în sala (elementul introductiv) în care studenţii erau pregătiţi pentru
lucrare". Domnia sa aminteşte situaţiile în care numele articulat hotărât mai poate să apară:
a) Obiectul este foarte cunoscut vorbitorilor:
- părţile şi organele corpului: "Ridică picioru/".
37
"Mă doare capu/"
- acţiuni sau stări inerente fiinţelor umane: "L-a prins somnu/".
- articolul generic care arată genul sau specia:
"Lupu/ îşi schimbă părul, dar năravul ba".
29 Dumitru Ivănuş, "Morfologia limbii române". Editura Universitaria - Craiova, 2000, pag.90
- obiecte unice: soarele, luna, etc.
- nume de rudenie: mama, bunica, etc.
b) Substantivul urmat de adjectiv posesiv este articulat: "caietu/ meu, colegi/ tăi".
Dacă substantivul denumeşte un grad de rudenie, adjectivul posesiv e conjunct
iar substantivul nearticulat: nevastă-mea, mă-sa, frate-său; excepţie făcând substantivele masculine precedate
de articolul hotărât proclitic "lui": lui frate-său, etc.
c) Substantivul urmat de un pronume în dativ posesiv, imediat după el, este fie nearticulat (vazut-am
din care-mi..."), fie articulat ("Cartea-mi de bază este...)"; dacă dativul posesiv este după verb sau adjectiv,
substantivul e întotdeauna articulat: ("Blândă-i era firea").
d) Adjectivul este articulat când precedă substantivul care e individualizat: "Bunul său renume.
Blândul său caracter". Fac excepţie adjectivele izolate cu funcţie de atribute circumstanţiale, care sunt
nearticulate, întrucât articolul e al substantivelor: "Atenţi, studenţii au sesizat greşeala".
e) Pronumele nehotărât "tot", precum şi numeralele cardinale colective "tustrei, amândoi" sunt urmate
de substantive articulate: "Tot poporul, tustrei copiii, amândoi elevif \ face excepţie numeralul "ambii":
"ambii miniştri"ambii codrV.
37
f) Adjectivele invariabile "aşa, asemenea", precum şi adjectivele pronominale relative: "care, ce",
nehotărâte: "alt, fiece, fiecare, orice, oricare", demonstrative: "acelaşi, acest, acel" sunt urmate de substantive
nearticulate. Când substantivul e urmat de adjectivele demonstrative "acesta, acela" va fi articulat: "copii
aceştia, oamenii aceia".
g) Numele proprii sunt fie articulate: Ioana, Cornelia, fie nearticulate: Ion, Vasile,
- Tândală, etc.
- h) Numele topice sunt articulate: Craiova, Tisa, Moldova, sau nearticulate: Orăştie, Piteşti.
- Mioara Avram în "Gramatica pentru toţi" vorbeşte mai pe larg despre articularea substantivelor
proprii, ce prezintă particularităţi diferite după subclasa semantică (nume de persoane, animale sau locuri).
- în ceea ce priveşte numele proprii de persoane, autoarea30 apreciază că majoritatea prenumelor
feminine au formă articulată (sau apreciată ca atare): Florica, Ileana, Maria, la puţinele excepţii mai vechi, ca
"Aglae" sau "Zoe", adăugându-se numeroase împrumuturi moderne de tipul "Carmen", "Miriam", derivate în
"-el": Catrinel, Irinel, sau "-uş": Lenuş şi, mai ales, prenume de genul "Lili" sau "Lulu". Prenumele masculine
au formă nearticulată: Alexandru, Andrei, Viorel, Costache (cele derivate cu sufixele "-ică", "-iţă" se
deosebesc de corespondentele feminine tocmai prin lipsa articolului: Gheorghiţă m. - Gheorghiţa f., Rică m. -
Rica f.), numai puţinele prenume de tipul "Costea" sau "Toma" au fost considerate a fi articulate. Numele de
familie - cele masculine - sunt fie nearticulate (Coşbuc, Haşdeu, Vlahuţă, etc.), fie articulate, dar cu funcţia
articolului "-1" preluată de vocala precedentă "u" (Ciobanu, Ursu, Munteanu, etc.), excepţiile de tipul
"Onciul", "Pumnul" fiind foarte puţine.
37
- Numele de animale se comportă în general ca numele de persoane, precizează Mioara Avram în
"Gramatica pentru toţi", cele feminine fiind de obicei articulate (Fetiţa, Joiana), cu puţine excepţii ca "Miţi,
Piţi", iar cele masculine mai ales nearticulate (Fulger, Lăbuş, Joian), dar şi articulate (Puiu, Ursu).
30 Mioara Avram, "Gramatica pentru toţi". Editura Humanitas Educaţional, Numele topice feminine au
majoritatea formă articulată când au formă de singular (Dobrogea, Dunărea, Slobozia, Tulcea), excepţiile
fiind puţine (Orăştie, Târgovişte), dar când reprezintă plurale nu se mai constată o preferinţă netă pentru
articulare sau nearticulare: există toponime nearticulate (Oglinzi, Măgurele) şi altele articulate (Luncile,
Videle, Livezile).o 1
La numele topice masculine sau neutre situaţia, apreciază Mioara Avram , este în linii mari opusă: "la numele
cu formă de singular articularea şi nearticularea apar în proporţii aproximativ egale (Ardeal, Arieş, Bagdad,
Braşov, Parâng, Cerbu(l), Măru(l), Omu(l), pe când la numele cu formă de plural masculinele sunt exclusiv
nearticulate (Bucureşti, Buşteni, Galaţi, Iaşi), neutrele neavând preferinţe marcate (Plaiuri, dar Lacurile)".
Uneori de la acelaşi substantiv comun s-au creat toponime de ambele tipuri: Cetate-Cetatea, Poieni-Poienile,
etc.
Ion Coteanu în "Gramatica de bază a limbii române"32 aminteşte situaţiile în care substantivul nu primeşte
articolul hotărât:
1. Când este precedat de: acest, această, acel, acea şi formele lor; de numeralul cardinal sau ordinal;
de: care, oricare, fiecare, orice; de: vreun, vreo, nişte; de: cât, câtă, câţi, câte, câtva, câtorva, oricât, oricâte;
de: nici, un, nici o etc.
2. Când este precedat imediat de o prepoziţie şi nu are după el un determinativ: în casă, pe stradă,
pentru ţigări, de la ţară, carne de miel etc. Autorul precizează însă, că faptul că substantivul nu primeşte în
37
aceste condiţii articolul hotărât nu înseamnă neapărat că obiectul denumit este necunoscut sau prezentat ca
atare.
31Mioara Avram, "Gramatica pentru toţ i" . Edi tura Humanitas Educaţ ional , Edi ţ ia a I l I -a, Bucureşt i , pag.97
32Ion Coteanu, "Gramatica de bază a l imbii române". Edi tura Albatros. Bucureşt i . 1982, pag. 118
- Ediţia a IlI-a, Bucureşti, pag.96
3. Când exprimă o stare calitativă a subiectului: "a plecat flăcău (copil, elev etc.) şi s-a întors bărbat
(om în toată firea, profesor, etc.).
4. Când exprimă însuşirea unui subiect prin numele predicativ: "Dumitru este student, fratele lui se
face tractorist".
5. Când exprimă grade de rudenie în formule fixe cu adjectivul posesiv enclitic unit cu substantivul:
tată-meu, -tău, -său; mamă-mea, -ta, -sa; unchi-meu, -tău, -său; noră-mea, -ta, -sa etc. Autorul face precizarea
că aceste substantive sunt, de fapt, compuse, şi adjectivul posesiv este încorporat, cum rezultă din genitiv-
dativul celor feminine: mamă-mii, -tii, sii (mamă-mei, -tei, -sei) etc.
6. Când indică un obiect privit din punct de vedere general aparţinând unei persoane indicate de
dativul posesiv din construcţii ca:
"Şi-a lăsat plete (barbă, mustăţi, favoriţi, etc.)";
37
"Şi-a cumpărat ceas (maşină)".
7. Când exprimă subiectul în construcţii ca: "E soare (căldură, ceaţă, fum, frig, ger, linişte, lumină,
etc.)".
8. Când exprimă subiectul în construcţii ca: "Mi-e foame'''' "ţi-e (ne e, vă e, le e) frică, greaţă, ruşine
etc."; "mi se face (ţi se face, i se face) frică, greaţă, etc."
9. Când exprimă ideea de partitiv: Bea lapte, Vrea mămăligă, Mănâncă îngheţată (clătite, sarmale,
etc.). Se întreprind cercetări. Au făcut descoperiri etc. Ion Coteanu subliniază faptul că substantivele care nu
exprimă materia sunt întrebuinţate în această accepţiune mai ales la plural. Astfel, "mănâncă mere", dar nu
"mănâncă măr", ci "mănâncă un măr".
10. în proverbe sau zicături în care uzul a fixat substantivul nearticulat acolo
unde, astăzi, se cere articulat; de exemplu: "Corb la corb nu scoate ochii".
ARTICOLUL NEHOTĂRÂT Termenul de "articol nehotărât" - care este
perechea "articolului hotărât" - a fost adoptat de gramatica românească din gramatici scrise în latină
"articulus indefmitus" sau din gramatici ale limbii franceze "1'article indefini", în care actualul generalizat
"nehotărât" traduce pe mai vechiul "indefinit"33.
Este articolul care însoţeşte un substantiv (sau altă parte de vorbire substantivizată) prezentând
obiectul denumit de acesta ca individualizat în raport cu specia lui, dar fară a-1 defini mai precis.
Articolul nehotărât este întotdeauna proclitic, având forme distincte după gen, număr şi caz; la plural
formele nu sunt diferenţiate după gen.
37
Numeralul exprimă clar ideea de număr (Ex. Am numai un exemplar din această revistă), intrând, de
obicei, în opoziţie cu alt numeral (Ex. Eu am o maşină, iar Mariana are două). Adjectivul nehotărât este
corelat, de regulă, cu pronumele sau cu adjectivul nehotărât "alt(ul)": "Elvira are doi fraţi: un frate e inginer,
altul e doctor"34.
33Cornel iu Dimitr iu, "Tratat de l imba română. Morfologia", Inst i tutul European, 1999, pag.168
34Grigore Brâncuş ş i Manuela Samarandu, "Gramatica l imbii române", Edi tura ATOS, Bucureşt i , pag.29
Cât priveşte forma "nişte", aceasta are valoare de articol numai atunci când precede un substantiv la
plural: nişte oameni, nişte femei etc. "Nişte", însă, poate preceda şi substantive la singular, dacă acestea fac
parte din categoria substantivelor materiale: nişte apă, nişte aer etc. în această situaţie, "nişte" îşi păstrează
valoarea* 35
iniţială de adjectiv nehotărât care arată cantitatea .
Dumitru Ivănuş în "Morfologia limbii române"36 menţionează faptul că articolele nehotărâte pot avea
mai multe funcţii:
Masculin Feminin
Singular Plural Singular Plural
N/Ac vin nişte o nişte
G/D unui unor unei unor
Forma de singular "un, o" este omonimă atât cu numeralul cardinal, cât şi cu adjectivul nehotărât (corespunzător pronumelui nehotărât "unul").
37
11. de a introduce un nume în câmpul de cunoştinţe al vorbitorilor: "...o babă... baba; o găină...
găina" etc.;
12. lângă substantiv nume predicativ, dă acestuia sens adjectival: "Ion este poet. Ion este un poet.
Ion este clovn. Ion este un clovn". Domnia sa observă că substantivele "un poet, un clovn" pot fi epitete, se
adjectivizează, având chiar grade de comparaţie: mai poet, mai om etc. Alte substantive care nu se
adjectivizează când sunt precedate de articol nehotărât, trebuie să aibă un atribut: "El este un croitor (bun)";
13. numele de materie, ca şi substantivele singularia tantum şi pluralia tantum nu pot primi articol
nehotărât, (decât pe "nişte", dar atunci acesta este adjectiv nehotărât invariabil).
"Am cumpărat vin (nişte vin), ţuică (nişte ţuică), gheaţă (nişte gheaţă), etc. Fac excepţie când sunt al
doilea termen al comparaţiei: "Un om rece ca o apă îngheţată".
14. când substantivul este determinat de un atribut sau o atributivă care marchează faptul că este un
sortiment din materia respectivă, substantivul primeşte articol
14. Corneliu Dimitriu, "Gramatica limbii române explicată. Morfologia". Editura Junimea, Iaşi, 1979, pag.83
14. Dumitru Ivănuş, "Morfologia limbii române". Editura Universitaria - Craiova, 2000, pag.92
nehotărât la singular:
"Acum se face o faină mai fină".
"Terciul se face cu un mălai cu tărâţe".
Articolele hotărâte enclitice şi articolele nehotărâte au numeroase funcţii nondeterminative,
contractate concomitent cu o funcţie determinativă, aşa cum subliniază Dumitru Ivănuş în "Morfologia limbii
române".
37
1. Morfem al cazului: substantivul are formă modificată după gen, număr şi caz.
2. Morfem al cazului şi al substantivizării, distingând în acest fel substantivele de: adjective (un, unui
leneş, leneşul, leneşului), pronume (eul, eului), numerale (un, unui, trei, treiul, treiului), verbe (un, unui
învăţat, învăţatul, învăţatului), adverbe (un, unui bine, binele, binelui), interjecţii (un, unui of, oful, ofului).
Ele păstrează numai opoziţia determinat nedefinit-determinat definit, celelalte (fară articole) sunt adjective,
pronume, etc.
3. Morfem al cazului şi morfem al trecerii substantivelor proprii la substantivele comune: un, unui
harpagon, harpagonul, harpagonului etc.
Articolele hotărâte enclitice şi nehotărâte au şi următoarele funcţii exclusiv nondeterminative:
1. Morfem al cazului şi element formativ în pronumele personale compuse: dânsul, -a, - i, -le, -ului, -
ei, -ilor, elor.
2. Morfem al opoziţiei de caz (N/Ac -V) la substantivele proprii feminine (numai articolele hotărâte):
Maria-Mario, Ileana-Ileano, Ioana-Ioană, Titina-Titino-Titină etc.
3. Morfem al trecerii substantivelor comune la substantivele proprii nume de
persoane (numai articolele hotărâte): croitor- Croitoru(l), călugăr-Călugăru(l) etc. In alte substantive care
păstrează articolul hotărât în structura lor ca element formativ, nu are funcţie determinativă: Floarea, Crina,
floare-Floarea, crin-Crina, etc.
4. Morfem al adverbializării substantivelor care denumesc noţiuni temporale (doar articolul hotărât):
ziua, noaptea, seara, dimineaţa, iarna etc.
5. Morfem al prepoziţionalizării adverbelor şi locuţiunilor adverbiale (doar articolul
hotărât): înainte-înaintea, îndărăt-îndărătul, în faţă-în faţa, în loc-în locul etc.
37
în această situaţie, completează Gheorghe Constantinescu-Dobridor în "Morfologia limbii române"37,
distingem prepoziţia de adverb: "înaintea morţii mele, moartea dragostei de viaţă" - Alexandru Vlahuţă (în
comparaţie cu "merge înainte" unde este adverb).
6. Element formativ al unor pronume nehotărâte (diferenţiate de adjectivele pronominale) sau al
numeralelor ordinale: unul-un, una-o, unii-unele, altul-alt, alta-altă
7. în limba veche, articolul hotărât este element formativ şi în pronumele relative- interogative: carele,
carea, carii, carile, etc.
37
ARTICOLUL POSESIV SAU GENITIVAL
Cornelii! Dimitriu în "Tratat de limba română. Morfologia" consideră că "în definirea articolului
posesiv-genitival trebuie să se ţină cont că acest articol poate preceda substantive, substitute ale acestora (mai
ales pronume) şi unele numerale; că în
37 Gheorghe Constantinescu-Dobridor, "Morfologia limbii române". Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, pag.37
38 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia". Institutul European, 1999, pag.171
faţa substantivelor şi substitutelor acestora se utilizează facultativ, în timp ce în faţa numeralelor (ordinale)
este întotdeauna obligatoriu în limba literară; că, spre deosebire de articolul hotărât şi cel nehotărât, articolul
posesiv-genitival nu individualizează şi nici nu generalizează substantivul precedat şi că, în sfârşit, la partea
de vorbire precedată - exceptând numeralul ordinal - nu indică nici genul, nici numărul, iar uneori nici
cazul". Având în vedere toate aceste particularităţi, Domnia sa conchide că, articolul posesiv - genitival
poate fi definit ca "articolul care poate preceda un substantiv sau un substitut al acestuia, când, în calitate de
morfem gramatical de acelaşi tip cu prepoziţiile, verbele auxiliare, formele neaccentuate de acuzativ sau
dativ ale pronumelor reflexive etc., poate constitui o marcă a categoriei gramaticale a cazului, sau poate face
parte, ca element formativ, din structura numeralului ordinal când, în calitate de afix cu valenţe diferite,
permite, pe de o parte, existenţa ca atare a numeralului ordinal, iar pe de altă parte, reprezintă marca genului
la numeralul în a cărui structură intră".
Are următoarele forme:MASCULIN FEMININSingular Plural Singular Plural
N/Ac al ai a aleG/D alui alor alei alor
37
Formele pentru genitiv-dativ (alui, alei, alor) apar numai cu un pronume posesiv având valoarea unui
substitut:
"El povesti alor săi tot ce s-a întâmplat".
"El povesti prietenilor săi tot ce s-a întâmplat".
Formele pentru genitiv-dativ, singular (alui, alei) sunt familiare.
Funcţiile formelor articolului posesiv-genitival variază după partea de vorbire precedată, apreciază Corneliu
Dimitriu în "Gramatica limbii române explicată. Morfologia"39. Astfel, înaintea unui substantiv sau a unui
pronume de orice fel, exceptând pronumele şi adjectivul pronominal posesiv, articolul posesiv-genitival se
întrebuinţează în limba literară (în vorbirea populară şi familiară, articolul posesiv genitival se întrebuinţează
rar şi cu formă de genitiv-dativ "alor": casa alor mei, le-am spus alor casei etc.) numai cu formele de
nominativ-acuzativ "al, a, ai, ale". Aceste forme nu pot constitui o marcă a genului şi a numărului
substantivului precedat, pentru că genul şi numărul articolului posesiv genitival este acelaşi cu genul şi
numărul substantivului regent şi nu al celui precedat: "un prieten al băiatului, o prietenă a băiatului etc."
Gheorghe Constantinescu Dobridor în "Morfologia limbii române"40 precizează că articolul posesiv-genitival
însoţeşte substantivul sau pronumele în genitiv, reprezentante ale posesorului, numai în patru situaţii
distincte:
a) când substantivul sau pronumele are ca regent un alt substantiv nearticulat enclitic: (un) episod al
romanului (al lui), (o) cercetare a împrejurărilor (a lor), (un) ecou al evenimentului (al lui) etc.;
b) când între substantivul sau pronumele în genitiv şi elementul lui regent (substantiv
articulat hotărât enclitic) s-a intercalat un alt determinant: episodul impresionant al romanului (al lui),
cercetarea amănunţită a împrejurărilor (a lor), ecoul întârziat al evenimentului (al lui) etc.;
39 Corneliu Dimitriu, "Gramatica limbii române explicată. Morfologia", Editura Junimea, Iaşi, 1979, pag. 85
37
40 Gheorghe Constantinescu-Dobridor, "Morfologia limbii române". Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, pag.39
c) când substantivul sau pronumele în genitiv se află înaintea elementului regent (substantiv
nearticulat): ale turnurilor umbre (ale lor umbre), a ţării neatârnare (a ei neatârnare) etc.
Asemenea topică e caracteristică poeziei;
d) când substantivul sau pronumele în genitiv se află într-un raport de coordonare (paratactic sau
copulativ) cu un alt determinant în genitiv al elementului regent: tatăl Măriei, al Ioanei, al Floricăi
şi al lui Nicu; cărţile lui şi ale prietenului lui, lupta contra războiului şi a mizeriei etc.
în toate aceste situaţii, articolul posesiv-genitival este o marcă secundară (alături de desinenţă,
articolul hotărât enclitic etc.) a cazului genitiv.
Articolul posesiv-genitival, cu formele sale de nominativ-acuzativ (al, a, ai, ale), poate preceda şi
adjectivul pronominal posesiv, iar cu toate formele (al, a, ai, ale, alor) apare înaintea pronumelor
posesive, exceptând construcţiile în care pronumele posesiv este precedat de o prepoziţie de tipul: asupra,
contra, în faţa etc., când pronumele posesiv apare fară articol posesiv-genitival (asupra ta se îndreaptă
toate privirile) şi înaintea pronumelui posesiv, şi înaintea adjectivului pronominal posesiv, articolul
posesiv-genitival primeşte genul şi numărul substantivului înlocuit de pronume sau determinat de
adjectivul pronominal, ceea ce înseamnă că nici în aceste situaţii nu este marcă a genului şi numărului
pronumelui sau adjectivului pronominal precedat. în plus, precedând adjectivul pronominal posesiv, care
se acordă şi în caz cu substantivul determinat, articolul posesiv-genitival nu este marcă nici a cazului
adjectivului posesiv, pentru că practic articolul posesiv-genitival împreună cu adjectivul posesiv precedat
seA
pot afla şi la nominativ (Un prieten al meu locuieşte în centru), şi la acuzativ (II cunoşti pe acest prieten
al meu), şi la genitiv (Casa unui prieten al meu este frumoasă),
37
şi la dativ (Dau această carte unui prieten al meu) şi chiar şi la vocativ (O, tu prieten al meu, vino la mine).
Articolul posesiv-genitival nu marchează cazul genitiv nici când precede pronumele posesiv, pentru că
formele (al, a, ai, ale) pot preceda un nominativ {Ai mei sunt plecaţi la plimbare), sau un acuzativ (I-am
întâlnit pe ai tăi), iar forma "alor" poate preceda şi un genitiv (Casa alor mei este frumoasă), şi un dativ (Le
spun alor mei că trebuie să plecăm). Aşadar, când apare în faţa pronumelui şi adjectivului pronominal
posesiv, articolul posesiv-genitival nu are rol de marcă nici a genului, nici a numărului, nici a cazului, ceea ce
înseamnă că este doar un element formativ.
Articolul posesiv-genitival apare şi înaintea numeralului ordinal - folosit pronominal sau adjectival -
începând de la cel pentru dualitate înainte: al doilea (om), a treia (femeie) etc. Aici articolul posesiv-
genitival, apreciază Corneliu Dimitriu în "Tratat de limba română. Morfologia"41, este element formativ
obligatoriu în limba literară şi, în plus, reprezintă şi o marcă a genului numeralului ordinal, "al" indicând
masculinul, care se foloseşte şi la neutru {al doilea (om), al treilea (creion) etc.} şi "a" femininul {a doua
(femeie), a treia (carte) etc.}. Cât priveşte cazul (la numeralul ordinal neputându-se vorbi de categoria
gramaticală a numărului), nici aici articolul posesiv- genitival nu este marcă a genitivului (sau a altui caz),
pentru că numeralul ordinal precedat de articolul posesiv-genitival în forma "al" sau "a" apare, practic, la
toate cazurile: Al doilea (om) îmi este cunoscut (N); Sfârşitul anului al doilea (celui de-al doilea) este
aproape. (G); Etapei a doua (celei de a doua) îi dau atenţie. (D); La al treilea (om) îi vine rândul altădată
(Ac); Al treilea tânăr (cel de-al treilea), ieşi din rând! (V).
în ceea ce priveşte folosirea corectă a articolului posesiv-genitival, Mioara Avram
41 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia", Institutul European, 1999, pag. 179
37
în "Gramatica pentru toţi"42 , consideră că aceasta impune, în primul rând, respectarea acordului în gen şi
număr cu substantivul determinat sau înlocuit de el, fiind necesar să se ţină seama de faptul că:
- Articolul posesiv-genitival nu trebuie acordat cu substantivul (sau pronumele) în genitiv pe care îl
însoţeşte, ci cu substantivul determinat de acesta: fratele mai mare al lui, al ei, al lor; Cartea este a colegului
meu, iar creionul al colegei tale.
- Substantivul determinat nu este întotdeauna cel mai apropiat. Complicaţiile referitoare la acord cresc
atunci când genitivul însoţit de articolul posesiv apare în construcţie cu un substantiv urmat de un atribut
substantival cu prepoziţie (substantiv + substantiv cu prepoziţie + substantiv (sau pronume) în genitiv cu
articol posesiv). Această construcţie poate reda două situaţii diferite, în funcţie de care diferă şi regula
acordului articolului posesiv-genitival:
a) Dacă atât substantivul cu prepoziţie, cât şi substantivul sau pronumele în genitiv sunt atributele
primului substantiv, articolul posesiv-genitival trebuie să se acorde în gen şi număr cu primul substantiv
(câinele de vânătoare al tatei);
b) Dacă substantivul sau pronumele în genitiv este atributul celui de al doilea substantiv (care este
atributul prepoziţional al primului substantiv), articolul posesiv- genitival trebuie să se acorde în gen şi număr
cu al doilea substantiv (centru de difuzare a presei).
în îmbinări de cuvinte ca: "un câine al cărui stăpân" sau "un câine a cărui coadă" vorbim de acord
încrucişat:
42 Mioara Avram, "Gramatica pentru toţi.". Editura Humanitas-Educaţional, Ediţia a IlI-a, Bucureşti, pag. 100
37
A B A B
al cărui stăpân
A B A B
37
un came
un câine
ARTICOLUL ADJECTIVAL SAU DEMONSTRATIV
Articolul adjectival sau demonstrativ este articolul ce precede un adjectiv împreună cu care urmează
unui substantiv (şi atunci contribuie la individualizarea substantivului şi la marcarea categoriilor gramaticale
de gen, număr şi caz ale adjectivului), sau precede un adjectiv ori adverb (şi atunci este o marcă a categoriei
gramaticale a comparaţiei), în ambele situaţii fiind un morfem de acelaşi tip cu prepoziţiile, verbele auxiliare,
etc. De asemenea, articolul adjectival sau demonstrativ este şi indice al substantivării diverselor părţi de
vorbire (adjective, numerale, sau construcţii prepoziţionale).
Mioara Avram în "Gramatica pentru toţi" 43 aduce precizarea că "dacă în unele situaţii articolul
demonstrativ (sau adjectival) nu face decât să sublinieze individualizarea marcată prin articolul hotărât
propriu-zis, în altele îl poate înlocui pe acesta, dovedindu-şi clar calitatea de articol hotărât: prietenul cel mai
bun = cel mai bun prieten; leneşii = cei leneşi".
Corneliu Dimitriu în "Tratat de limba română. Morfologia"44, îl consideră "cel mai recent articol din
limba română, care a apărut pe seama adjectivului pronominal
43 Mioara Avram, "Gramatica pentru toţi". Editura Humanitas-Educaţional, Ediţia a IlI-a, Bucureşti, pag. 10444 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia". Institutul European, 1999, pag. 179
demonstrativ".
37a cărui coadă.
Articolul adjectival sau demonstrativ are sens lexical mai pronunţat decât celelalte articole; aceasta o
dovedeşte faptul că formele lui pot îndeplini o funcţie pronominală sau pot fi accentuate în enunţ (pe când
celelalte articole nu sunt): Am doi prieteni: pe cel din Bucureşti l-am întâlnit (pe celălalt nu); (pe) cel are aici
valoarea lui acel, cu funcţie de substitut în context cu celălalt, care este în mod cert substitut pronominal al
numelui45.
Conform denumirii, articolul adjectival sau demonstrativ are calitatea de a substitui numele unui obiect
arătând depărtarea faţă de vorbitor. De aceea este considerat un semipronume.
Are următoarele forme:
MASCULIN FEMININ
Singular Plural Singular Plural
N/AC cel cei cea celeG/D celui celor celei celor
Articolul adjectival sau demonstrativ are şi forme populare: ăl, a, ăi, ăle etc.: ăl bun, a bună, ăi buni
etc.
Funcţiile articolului adjectival sau demonstrativ se pot stabili după partea de vorbire însoţită.
37
Cel mai frecvent, acest articol precede un adjectiv şi urmează unui substantiv propriu sau comun
(substantivul comun este obligatoriu articulat cu articol hotărât enclitic): Ştefan cel Mare, copilul cel bun etc.
Este indice al substantivării adjectivelor:
4 5 lorgu Iordan şi Vladimir Robu, "Limba română contemporană". Edi tura Didact ică ş i Pedagogică, Bucureşt i , 1978, pag.361
cel leneş (=leneşul), cel harnic (^harnicul) şi numeralelor : cei doi, cele două, celor doi.
Funcţia de marcă a genului şi numărului articolului adjectival sau demonstrativ este mai evidentă
atunci când adjectivul are o flexiune redusă sau este invariabil. De exemplu, "verde" din "copacul cel verde"
sau din "cel verde" ( = verdele) este de genul masculin, iar "verde" din "iarba cea verde" sau din "cea verde"
este de genul feminin, acest lucru fiind arătat de articolul adjectival sau demonstrativ; "gri" din "pantoful cel
gri" sau din "cel gri" = (griul) reprezintă masculinul singular, dar în "pantofii cei gri" sau în "cei gri"
reprezintă masculinul plural etc., aceste categorii gramaticale fiind marcate de articolul adjectival sau
demonstrativ.
Cât priveşte cazul adjectivului pe care îl precede, acesta nu poate fi marcat niciodată în mod precis de
articolul adjectival. Corneliu Dimitriu argumentează în "Tratat de limba română. Morfologia"46 precizând că
"articolul adjectival are forme nu pentru fiecare caz în parte , ci o formă pentru N/Ac şi una pentru G/D.
Ambele forme cazuale se folosesc în limba literară de azi numai la plural (oamenii cei buni, oamenilor celor
buni), la singular preferându-se formele N/Ac şi la G/D". Deci astăzi se poate spune şi "omului celui bun,
studentului celui de-al doilea, etc.", adică cu articolul adjectival acordat în caz cu substantivul căruia îi
urmează, dar se spune de obicei "omului cel bun, studentului cel de-al doilea etc.", cu articolul adjectival
neacordat din punctul de vedere al cazului, conchide acelaşi autor făcând precizarea că "doar atunci când
precede adjective calificative sau ordinale în absenţa substantivului, forma de G/D
37
46 Corneliu Dimitriu, "Tratat de limba română. Morfologia", Institutul European, 1999, pag.182
singular a articolului adjectival este obligatorie: celui tare (de-al doilea) nu-i pasă de cel slab (de-al treilea)".
Articolul adjectival sau demonstrativ se întâlneşte şi în structura superlativului relativ al adjectivelor
(cel mai bun, cea mai bună etc.). Funcţia de bază a articolului adjectival aici, constă în aceea că reprezintă
marcă unică a gradului superlativ relativ. Pe lângă aceasta, atunci când intră în structura superlativului relativ
al adjectivelor, acest articol are şi funcţia de marcă a categoriilor gramaticale de gen, număr şi caz ale
adjectivului respectiv: omul cel mai bun, oamenilor celor mai buni etc.
în structura superlativului relativ al adverbelor, articolul adjectival sau demonstrativ, cu forma unică
"cel" (Dumitru Ivănuş în "Morfologia limbii române" îl consideră morfem), este marca unică a gradului
superlativ relativ al adverbului respectiv.
37
